general-locotenent s. m., pl. generali-locotenenți

GENERAL² ~i m. Ofițer cu grad superior celui de colonel. * ~-maior ofițer cu grad superior celui de colonel și inferior celui de general-locotenent. ~-locotenent ofițer cu grad superior celui de general-maior și inferior celui de general-colonel. ~-colonel ofițer cu grad superior celui de general-locotenent și inferior celui de general de armată. ~ de armată ofițer cu grad superior celui de general-colonel. /<fr. général, germ. General

COLONEL¹ s. m. grad de ofițer superior, imediat inferior generalului. ◊ locotenent ~ = grad de ofițer superior maiorului. (<fr. colonel)

NICULESCU, Gheorghe (1923-1995, n. Craiova), medic militar român. General-locotenent. M. de onoare al Acad. (1992), prof. univ. la București. Inventator a numeroase aparaturi de chirurgie traumatologică și ortopedică. A introdus tehnici chirurgicale noi în tratamentul luxațiilor; pentru prima dată în România, a introdus tratamentul cu laser de slabă putere, bisturiul cu laser de 100 W și artroscopia în scop explorator și terapeutic. Lucrări: „Chirurgia în campanie”, „Probleme de medicină militară”, „Traumatismele membrelor – atlas schematic de tehnici operatorii”, „Transplanturi de grefe osoase și cartilaginoase”.

general-locotenent s. m., pl. generali-locotenenți; abr. gen.-lt.

CALC s. n. (< fr. calque, cf. it. calco): 1. copiere, imitare, traducere, preluare, împrumut indirect. 2. procedeu lingvistic prin care: se atribuie sensuri noi, după model străin, unor cuvinte existente în limbă; se împrumută și se imită procedeele de formare a cuvintelor, structurilor și formei interne a termenilor dintr-o limbă străină, pentru îmbogățirea altei limbi cu noi unități lexicale; se copiază sau se împrumută dintr-o altă limbă procedee morfologice sau sintactice: se copiază sau se traduc literal unități frazeologice dintr-o limbă străină. Procedeul a fost studiat de mulți lingviști români și străini. El este tratat detaliat în lucrarea lingvistului român Theodor Hristea – Probleme de etimologie, București, 1968. pp. 145-202. După părerea autorului acestei lucrări există patru tipuri fundamentale de calc lingvistic: calc lexical (semantic și de structură); calc gramatical (morfologic și sintactic); calc frazeologic (cu doi termeni, cu trei termeni și cu patru termeni) și calc lexico-gramatical (după un derivat, un compus sau un derivat de la un compus sau de la o sintagmă). ◊ ~ lexical: c. al cărui rezultat este sau îmbogățirea cuvintelor cu noi sensuri preluate după modele străine (c. semantic), sau îmbogățirea limbii cu noi unități lexicale prin împrumutarea sau imitarea procedeelor de formare a cuvintelor (c. de structură). C. lexical semantic este un împrumut de sens datorat bilingvismului; el constă în atribuirea unui sens nou unui cuvânt existent într-o limbă, după modelul corespondentului său dintr-o altă limbă, care este întotdeauna un cuvânt polisemantic. „Copierea” sensului este posibilă numai dacă cele două cuvinte care se suprapun în conștiința vorbitorului bilingv coincid parțial din punct de vedere semantic (dacă au cel puțin un sens comun, prin intermediul căruia să se efectueze transferul de sens sau de sensuri de la model la cuvântul care „imită”). Astfel: rom. lume însemna inițial „lumină”, ca și etimonul său latin lumen, -inis (și azi, regional, în expresiile: lumea ochilor „lumina ochilor”, a ieși la lume „a ieși la lumină”), dar sub influența v. sl. svet, care însemna „lumină” și „lume”, a căpătat și sensul de „univers”, „cosmos”; rom. limbă (< lat. lingua) a primit și sensul de „neam”, „popor” sub influența v. sl. iazâk, care însemna „limbă” și „popor” (sensul calchiat a dispărut însă cu timpul); rom. foaie mai însemna în secolul al XIX-lea și „ziar”, „revistă”, după model german și francez – Blatt și feuille având cele două sensuri, de „frunză” și „ziar” (este cunoscut titlul publicației „Foaie pentru minte, inimă și literatură” apărută în 1833 la Brașov, tradus după model german: „Blätter für Geist, Gemut und Literatur”). C. semantice mai noi după modele franceze, germane sau rusești se grupează în două mari categorii: a) cuvinte vechi îmbogățite cu sensuri neologice: rom. cerc (< lat. circus) a primit, alături de sensurile lui vechi și populare, sensuri moderne și cărturărești sub influența fr. cercle (< lat. circulus), în matematică și în îmbinările sintactice și frazeologice calchiate după franceză – cerc literar (cf. cercle litteraire), cerc de prieteni (cf. cercle d’amis), cerc polar (cf. cercle polaire), cerc vicios (cf. cercle vicieux), cercuri înalte (cf. cercles hauts) și cercuri politice (cf. cercles politiques), iar sub influența rus. krujok, în perioada socialistă, sensuri speciale în sintagmele cerc de studiu, cerc de învățământ politic, cerc studențesc etc: rom. mișcare, pe lângă sensul vechi, a căpătat sensul modern de „acțiune organizată”, sub influența fr. mouvement și a rus. dvijenie, în foarte multe combinații, întâlnite mai ales în stilul publicistic – mișcare revoluționară (cf. fr. mouvement révolutionnaire), mișcare populară (cf. fr. mouvement populaire), mișcare de masă (cf. rus. massovoe dvijenie), mișcare antirăzboinică (cf. rus. antivoennoe dvijenie) etc. b) cuvinte noi împrumutate (din limba latină, din limbile romanice sau din germană) îmbogățite cu sensuri noi prin c. după modele corespunzătoare neologice rusești sau franceze (este vorba mai ales de termeni politici și ideologici): brigadă, după rus. brigada, în îmbinările brigadă de tractoare, brigadă de bună servire, brigadă de lucru, brigadă de agitație etc.; birou, cu sensul de „organ executiv și conducător”, sub influență rusă, franceză și germană, în îmbinările birou de partid (cf. rus. partbiuro, fr. bureau du parti, germ. Parteibüro), birou politic (cf. rus. politbiuro, fr. bureau politique, germ. Politbüro) etc. C. lexical de structură constă în copierea sau împrumutarea așa-zisei forme interne a unui cuvânt străin (a modului de organizare a complexului sonor al cuvântului) care, de obicei, este un cuvânt compus sau un cuvânt derivat cu sufix sau cu prefix. C. lexicale de structură sunt mai numeroase decât cele semantice, iar cuvintele noi create prin ele au aceleași sensuri ca și modelele lor străine. Ele sunt fie totale (când se împrumută exclusiv forma internă a cuvintelor străine, iar complexul lor sonor este în întregime înlocuit sau „tradus” prin cuvinte ale limbii care împrumută) – mai frecvente, fie parțiale (când se împrumută numai o parte a cuvintelor străine, iar cealaltă – tema sau un afix – este tradusă) – mai rare. Astfel: supraveghea (cf. fr. surveiller), dreptunghi (cf. fr. rectangle), suprafață (cf. fr. surface), înnăscut (cf. fr. inné), întrevedea (cf. fr. entrevoir), bunăstare (< bună + stare, după germ. Wohlstand), poporanism (< poporan + suf. -ism, după rus. narodnicestvo) etc. sunt c. lexicale de structură totale. Tot c. lexicale de structură totale sunt și formațiile mai noi, ca legitate (< lege + suf. -itate, după rus. zakonomernost’), stângism (< stâng + suf. -ism, după rus. levizna), împăciuitorism (< împăciuitor + suf. -ism, după rus. primirencestvo), coraport (< co + raport, după rus. sodoklad) etc. Sunt c. lexicale de structură parțiale: v. rom. surveghea (cf. fr. surveiller), procentaj (cf. fr. pourcentage), triunghi (cf. fr. triangle), consfinți (cf. fr. consacrer), surprinde (cf. fr. surprendre) și sustrage (cf. fr. soustraire), deoarece prefixele au fost împrumutate, iar temele calchiate. Tot c. lexicale de structură parțiale sunt și formațiile mai noi: partinitate (cf. rus. partiinost’), antipartinic (cf. rus. antipartiinâi), antistatal (cf. rus. anrigosudarstvennâi) etc. C. lexicale de structură la cuvintele derivate sunt foarte numeroase, în comparație cu cele de la cuvintele compuse. Ele pot fi, ca și celelalte, totale și parțiale, iar după natura afixelor, cu care sunt formate atât ele cât și modelele pe care le imită, pot fi cu sufixe, cu prefixe și parasintetice. Cele mai multe c. lexicale de structură derivate cu sufixe sunt construite după modele franceze și ele au de obicei aceeași rădăcină și același sufix ca acestea. Astfel: frățietate (cf. fr. fraternité) și întâietate (cf. fr. primauté), c. de structură totale, apărute la sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea, cu varianta -etate a vechiului sufix -ătate (echivalat cu sufixele franceze -auté și -ité); simțământ (< a simți, după fr. sentiment, it. sentimento); ședință (< a ședea + suf. -ință, după fr. séance); crucișător (după fr. croiseur și germ. Kreuzer); decembrist (< decembrie + suf. -ist, după rus. dekabrist); proletcultism (după rus. proletkultovșcina); tipicitate (< tipic + suf. -itate, după rus. tipicinost’); oblomovism (oblomov + suf. -ism, după rus. oblomovșcina) etc. Marea majoritate a c. lexicale de structură derivate cu prefixe sunt formații neologice după modele franceze (mai ales) sau rusești. Unele sunt c. integrale: sublocotenent (după fr. sous-lieutenant), suprasarcină (după fr. surcharge), coraport (după rus. sodoklad) etc.; altele sunt c. parțiale cu prefixul împrumutat și tema calchiată: alăpta (după fr. allaiter), demers (după fr. demarche), compărea (după fr. comparaître), concetățean (după fr. concitoyen), prejudecată (după fr. préjugé), reține (după fr. retenir), subîmpărți (după fr. subdiviser) etc.; altele sunt c. parțiale cu prefixul tradus și tema împrumutată: subestima (după fr. sous-estimer), suprasaturație (după fr. sursaturation) etc. Există situații când, de la același model străin, paralel cu unele c. derivate cu prefixe care au o tentă arhaică și sunt azi mai slab instalate în limbă, circulă și formații neologice împrumutate, mai solid instalate în limbă: propășire (după fr. progres) și progres, înrâurire (după fr. influence) și influență, neatârnare (după fr. indépendance) și independență etc. C. lexicale de structură derivate parasintetic sunt formații neologice după modele franceze și rusești: unele totale – ca în cazul învechitelor conlucrător (după fr. collaborateur), înlocuit de actualul colaborator, și întrevorbitor (după fr. interlocuteur sau it. interlocutore), înlocuit de actualul interlocutor, sau al lui deznodământ (după fr. dénouement); altele parțiale, ca în cazul lui consimțământ (după fr. consentement) și al mai vechiului presimțământ (după fr. pressentiment), înlocuit apoi de presentiment. C. lexicale de structură la cuvintele compuse au urmat modele latino-romanice, slave și germane. Unele nu s-au impus în limbă: vasfrângere pentru naufragiu, versiface pentru versifica, liberschimb (după fr. libre-échange), liberschimbist (după fr. libre-échangist) etc. Altele au fost atât împrumutate cât și calchiate, procedeul dând naștere unor dublete lexicale sinonimice inegale ca frecvență, diferențiate semantic sau stilistic: binecuvânta (după v. sl. blogoslovit’) și blagoslovi (învechit și folosit figurat), fărădelege (după v. sl. bezŭ zakonije) și bazaconie (evoluat spre „lucru bizar”), Bunavestire (după v. sl. Blagoveștenie) și Blagoveștenie (mai vechi și mai frecvent). Unele din dublete au și dispărut, datorită concurenței dintre ele: greomesor, eliminat de barometru și caldomesor, eliminat de termometru. Compusele calchiate în secolele al XIX-lea și al XX-lea urmează modele franceze (mai ales), germane și rusești, cu păstrarea – în general – a topicii elementelor constitutive: bunăvoință (după fr. bienveillance și lat. benevolentia), locțiitor (după fr. lieutenant și it. luogotenente), hârtie-monedă (după fr. papier-monnaie), apă-tare (după fr. eau-forte și it. acqua-forte), nou-născut (după fr. nouveau-né) etc. În cazul compuselor calchiate după germană, ordinea componentelor a fost schimbată: nu-mă-uita (după Vergissmeinnicht < vergisse „uita” + mein „mă” + nicht „nu”), război-fulger (după Blitzkrieg < Blitz „fulger” + Krieg „război”), vinars (< vin + ars, după Branntwein < brannt „ars” + Wein „vin”) etc. Unele compuse sunt traduceri parțiale ale modelelor străine: scurtcircuit (după fr. court-circuit), semifinală (după fr. demi-finale), maltrata (după fr. maltraîter), astronavă (după fr. astronef), autocritică (după rus. samokritika), zi-muncă (după rus. trudoden’), general-locotenent (după rus. general-leitenant) etc. Unele compuse au fost calchiate total prin abreviere (structura lor copiază modele străine). Există astfel formații din inițiale: T.F.F. („Telegrafie fără fir”), după fr. T.S.F („Télégraphie sans fil”); C.G.M. („Confederația Generală a Muncii”), după fr. C.G.T. („Confédération générale du travail”); S.M.T. („Stațiunea de mașini și tractoare”), după rus. M.T.C. („Mașinno-Traktornaia Stanția”); A.L.A. („Apărarea locală antiaeriană”), după rus. P.V.O. („Protivovozdușnaia oborona”) etc., sau formații din fragmente de cuvinte (de obicei silabe): Gostat („Gospodărie de stat”), după rus. sovhoz. ◊ ~ gramatical: copiere sau împrumutare dintr-o limbă străină a unui procedeu morfologic sau sintactic. Este mult mai rar decât c. lexical și îmbracă două aspecte: a) c. gramatical morfologic: copiere sau împrumut al unui procedeu morfologic. Este mai rar decât cel sintactic. Astfel: folosirea la plural a cuvintelor bătrânețe și tinerețe după modele slave (cf. bg. starini și mladini); crearea formelor reflexive la unele verbe românești, după model slav: se cade (după v. sl. pada sę), a se gândi (după v. sl. dumam sę), a se jura (după v. sl. klęti sę), a se naște (după v. sl. roditi sę), a se râde (după v. sl. smijati sę), a se teme (după v. sl. bojati sę), a se ruga (după v. sl. moliti sę) etc.; folosirea verbului a naște cu valoare intranzitivă de reflexiv dinamic („a se naște”) – existentă cândva în limba română veche, dar dispărută – sub influența fr. naître. b) c. gramatical sintactic: copiere sau împrumut al unui procedeu sintactic (este mai frecvent decât cel morfologic). Astfel: construirea verbului a locui cu un complement direct, după fr. habiter, începând cu a doua jumătate a secolului trecut; folosirea verbelor a preceda și a sluji cu dativul, după rus. predșestvovat’ și slujit’. Există și c. gramatical combinat (morfologic și sintactic în același timp). Astfel: folosirea verbului a ruga cu sens intranzitiv de reflexiv dinamic („a se ruga”) după v. sl. moliti sę (c. morfologic) și construirea lui, după același model, cu dativul (c. sintactic). ◊ ~ frazeologic: copiere a structurii unui grup de cuvinte care exprimă un conținut unic și care formează o unitate frazeologică; traducere literală a unei unități frazeologice, mai mult sau mai puțin complexă. De obicei, prin acest c. se copiază îmbinările frazeologice de doi, trei și patru termeni (combinații stabile de cuvinte, consacrate de uz, simțite ca unități distincte, dar cu componentele independente din punct de vedere semantic, ceea ce le permite disocierea și transpunerea în altă limbă). C. frazeologice sunt fie totale, fie parțiale și ele urmează mai ales modelele franceze (în mai mică măsură pe cele rusești): cale lactee (după fr. la voie lactée), a face escală (după fr. faire escale), rău de mare (după fr. mal de mer), a lua cuvântul (după fr. prendre la parole), a pune în lumină (după fr. mettre en lumière), a cădea de acord (după fr. tomber d’accord), a ține cont (după fr. tenir compte), a se ține la curent (după fr. se tenir en courant), a face demersuri (după fr. faire des démarches), a induce în eroare (după fr. induire en erreur), în materie de (după fr. en matière de), în ceea ce privește (după fr. en ce qui concerne), dat fiind că (după fr. étant donné que): coexistență pașnică (după rus. mirnoe sosușcestvovanie), satelit artificial (după rus. iskustvennâĭ sputnik), condică de sugestii și reclamații (după rus. kniga jalob i predlojenâĭ), artist emerit (după rus. zaslujennâĭ artist), examen de stat (după rus. gosudarstvennâĭ ekzamen) etc. Uneori, în c. frazeologic unul din componente rămâne netradus, deoarece sau există deja în limbă, sau e împrumutat în momentul calchierii: cale ferată (după fr. voie ferrée), a face naveta (după fr. faire la navette), a cădea în desuetudine (după fr. tomber en désuétude), a fi într-o pasă rea (după fr. être dans un mauvaise passe) etc. C. frazeologic poate avea doi termeni: a bate monedă (după fr. frapper monnaie), a trece în revistă (după fr. passer en revue), punct de vedere (după fr. point de vue), prezență de spirit (după fr. présence d’ésprit), concurs de împrejurări (după fr. concours de circonstances), compoziție socială (după rus. soțialnâĭ sostav), măiestrie artistică (după rus. hudojestvennoe masterstvo), muncă de răspundere (după rus. otvetstvennaia rabota), colectiv de catedră (după rus. kolektiv katedrî), cultul personalității (după rus. kult licinosti) etc: c. frazeologice cu trei termeni: a reveni la oile noastre (după fr. revenir à nos moutons), a da câștig de cauză (după fr. donner gain de cause), a face act de prezență (după fr. faire acte de présence), a da semn de viață (după fr. donner signe de vie), parc de cultură și odihnă (după rus. park kulturî i odâha), activitate nervoasă superioară (după rus. vâsșaia nervnaia deiatel’-nost’), rachetă balistică intercontinentală (după rus. mejkontinentalnaia balisticeskaia raketa) etc.; c. frazeologice cu patru termeni: organ local al puterii de stat (după rus. mestnâĭ organ gosudarstvennoĭ vlasti) etc. ◊ ~ lexico-frazeologic: c. combinat – lexical (deoarece structura unuia din elementele componente ale unității frazeologice este împrumutată) și frazeologic (pentru că structura întregii unități frazeologice este copiată după modelul străin, prin traducere literală). C. acesta duce la apariția unei noi îmbinări frazeologice și a unui nou cuvânt (simplu sau compus), care intră în structura acesteia. C. lexico-frazeologic trebuie să îndeplinească două condiții fundamentale: a) unul din componentele unității frazeologice calchiate să fie cuvânt cu formă internă clară, adică derivat sau compus: a face anticameră (după fr. faire antichambre), dreptul națiunilor la autodeterminare (după rus. pravo nații na samoo predelenie) etc.; b) forma internă a compusului sau a derivatului să fie redată în altă limbă printr-un cuvânt nou creat, a cărui structură reproduce pe aceea a celui calchiat: bază tehnico-materială (după rus. material’notehniceskaia baza), revoluție burghezo-democratică (după rus. burjuazno-demokraticeskaia revoluția), învățământ primar (după fr. enseignement primaire), învățământ secundar (după fr. enseignement secondaire) etc.

GENERAL¹, generali, s. m. Grad în ierarhia militară superior gradului de ofițer (azi, în ordinea ierarhică: general-maior, general-locotenent, general-colonel, general de armată); persoană avînd acest grad. S-a arătat printr-o crăpătură a ușii o șapcă de general. CAMILAR, N. II 92. Generalul trecu prin fața frontului. BRĂESCU, V. A. 107. În trecerea sa prin principate, generalul Kisseleff studie istoria și situația generală a principatelor. BOLINTINEANU, O. 253. – Variante: (neobișnuit) generar (NEGRUZZI, S. I 115), (popular și familiar) gheneral (CAMILAR, N. I 304, HODOȘ, P. P. 228), (învechit) ghenerar (GHICA, S. 15), (popular) ghinărar (COȘBUC, P. I 57, ALECSANDRI, T. 199, TEODORESCU, P. P. 174) s. m.

GRADE MILITARE. Subst. Soldat, soldățel (dim.), soldățoi (augm., peior.). Gradat; fruntaș (soldat fruntaș); caporal, căprar (pop.); sergent; sergent-major; plutonier; plutonier-major, majur (pop.); plutonier-adjutant; subofițer; ofițer; ofițer inferior; ofițer superior; sublocotenent; locotenent; locotenent-major; căpitan; maior; locotenent-colonel; colonel; general-maior; general-locotenent; general-colonel; general; general de armată; mareșal; generalisim. Grade din marina militară: Marinar, matelot, matroz (ieșit din uz); cartnic; miciman (ieșit din uz); contramaistru (înv.); căpitan-locotenent; căpitan de rangul al treilea; căpitan de rangul al doilea; căpitan de rangul întîi; comandor (înv.); contraamiral; viceamiral; amiral. Adj. Soldățesc, ostășesc, militar, milităresc; ofițeresc. Vb. A avea gradul de..., a purta gradul de...; a avansa, a înainta în grad. A acorda cuiva gradul de..., a avansa, a înainta în grad (pe cineva). A-i lua cuiva gradul de..., a degrada. Adv. Soldățește, ostășește, militărește; ofițerește. V. armată, ostaș.

leitenant sm [At: DESCR. AȘEZ. / P: lei-te~ / V: ~nd, licot~, liet~, liit~, litin~ / Pl: ~nți / E: fr lieutenant] (Înv) 1 Locotenent. 2 (Îc) General-~ General locotenent. 3 Persoană care ține locul unui demnitar Si: locțiitor.

general-locotenent

viceamiral s.m. (milit.) Grad în marina militară, inferior amiralului și superior contraamiralului, similar gradului de general-locotenent din trupele terestre. ♦ Persoană care are acest grad. • pl. -i. /<fr. vice-amiral.

general-locotenent s. m., art. general-locotenentul; pl. generali-locotenenți; abr. gen.-lt.

COMPUNERE s. f. (< compune < lat. compunere, cf. fr. composer): procedeu de formare a cuvintelor care constă în combinarea a două sau mai multe cuvinte-bază, cu sau fără intervenția formativelor (formanților), în vederea obținerii unui cuvânt nou. ◊ ~ prin subordonare: (atributivă, completivă și circumstanțială; paratactică și joncțională): botgros, iarbă-mare, Valea Călugărească, Almașul Mare, bună-cuviință, bunăvoință, rea-credință, calea-robilor, floarea-soarelui, Gura-Ocniței, Vatra-Dornei, Târgu-Jiu, Drobeta-Turnu Severin, apă-de-plumb, floare-de-colț, ridiche-de-lună, Baia-de-Aramă, Sâmbăta-de-Jos, fluieră-vânt, încurcă-lume, gură-cască, ducă-se-pe pustii, vino-ncoace, scump-la-tărâțe, lasă-mă-să-te-las, du-te-vino, ucigă-l-toaca, soare-apune, roșu-închis, gri-bleu, bunăvoie, binefăcător, clarvăzător, atotputernic, treisprezece, douăzeci etc. ◊ ~ prin coordonare (paratactică și joncțională): pușcă-mitralieră, zi-muncă, mobilă-tip, locotenent-colonel, general-maior, artist-cetățean, social-economic, economico-social, democrat-revoluționar, sud-american, româno-francez, franco-român, București-Nord, Ploiești-Sud, Sângeorz-Băi, Techirghiol-Sat, de pe la, treizeci și cinci, optzeci și doi etc. ◊ ~ prin abreviere: C.F.R. (Căile Ferate Române), O.N.T. (Oficiul Național de Turism), SANEPID (Serviciul anti-epidemic) etc.

colonel¹ sm [At: NECULCE, ap. LET. II, 261/5 / Pl: ~ei / E: fr colonel, it colonello] 1 Grad de ofițer superior, între locotenent-colonel și general-maior. 2 Persoană care poartă acest grad. 3 Locotenent-~ Ofițer cu grad superior, între maior și colonel. 4 Persoană care poartă gradul de locotenent-colonel. 5 General-~ General care comandă un corp de armată. 6 Persoană care poartă gradul de general-colonel (5).

COLONEL ~i m. 1) Grad de ofițer superior, între locotenent-colonel și general. 2) Persoană care are acest grad. /<fr. colonel

COLONEL¹, colonei, s. m. Grad de ofițer superior, între locotenent-colonel și general-maior; persoană care poartă acest grad. – Din fr. colonel.

ofițer m. 1. militar care are o comandă: ofițeri superiori: maior, locotenent-colonel, colonel și general; 2. titlu de demnitari: ofițer al Coroanei României, al Stelei României; 3. varietate de crap, lung și subțire. [Rus. OFIȚERŬ = germ. OFFIZIER].

COLONEL, colonei, s. m. Grad de ofițer superior locotenentului-colonel și inferior generalului; persoană care poartă acest grad. ♦ Locotenent-colonel = grad de ofițer superior maiorului și inferior colonelului; persoană care poartă acest grad. – Fr. colonel.

ANTONIU (MARCUS ANTONIUS) (c. 82-30 î. Hr.), general și on politic roman. Locotenent al lui Cezar, membru, alături, de Octavian și de Lepidus, al celui de-al doilea triumvirat (43 î. Hr.). Victorios la Philippi (42 î. Hr.) asupra lui Brutus și Cassius. S-a căsătorit cu Cleopatra VII, regina Egiptului. Înfrînt de Octavian în bătălia de la Actium (31 î. Hr.), s-a sinucis la Alexandria.

OFIȚER sm. 1 🎖️ Militar de un rang superior plotonierului, și anume: sub-locotenentul, locotenentul, căpitanul, numiți laolaltă „ofițeri subalterni”, maiorul, locotenentul-colonel și colonelul, numiți „ofițeri superiori”, generalul de brigadă și generalul de divizie, numiți „ofițeri superiori”; ~ de infanterie, de artilerie, de cavalerie, de Stat major, de administrație, de marină, etc.; „sub-ofițeri” sînt numiți în mod colectiv caporalii, sergenții, sergenții-majori sau plotonierii ¶ 2 ~ al stării civile 👉 CIVIL2 ¶ 3 🥇 Grad superior cavalerului, conferit de o decorațiune: ~ al Coroanei României, al Stelei, al Legiunii de onoare; Mare-~, grad de decorație superior comandorului (🖼 3419) [rus. oficerŭ < germ. Offizier].

HUBSCH, Eduard (1833-1894, n. Trenčin, Slovacia), locotenent-colonel de origine germană. Stabilit la Iași (1858). Inspector general al muzicilor militare (din 1867). Concertmaistru al Societății Filarmonice Române din București (1868-1894). Autor al imnului regal, pe versuri de V. Alecsandri (1884).

căpitan (căpitani), s. m. – 1. Grad de ofițer superior locotenentului și inferior maiorului, în armata modernă. – 2. Căpetenie militară, în general. – 3. În vechea organizare militară, căpetenie de județ cu atribuții militare, administrative și polițienești. – Mr. căpitan. It. capitano, intrat în rom. din Evul Mediu, probabil pe filieră levantină (cf. REW 1634); cf. ngr. ϰαπιτάν, alb., bg. kapitan, tc. kaptan, sb. kapetan, mag. kapitány. Referirea lui Sanzewitsch 198 la rus. kapitan este inutilă. Der. căpitanat, s. n. (căpitanie, district militar); căpităneasă, s. f. (soție de căpitan); căpitănesc, adj. (de căpitan); căpitanie, s. f. (companie, detașament condus de un căpitan); căpitan-pașa (var. capudan-pașa), s. m. (amiral al flotei turcești), din tc. kaptan sau kapudan pașa (înv.).

COLONEL s.m. Grad de ofițer superior, imediat inferior generalului, care comandă de obicei un regiment; ofițer purtînd acest grad. ◊ Locotenent colonel = grad de ofițer superior maiorului; ofițer care poartă acest grad. [< fr. colonel, it. colonnello].

GRAD (< fr., lat.) s. n. 1. Unitate de măsură a unor mărimi fizice în cadrul anumitor sisteme sau scări de reperare (ex. g. areometric). ◊ G. termometric = unitate de măsură pentru temperatură. Reprezintă un interval de temperatură egal cu o unitate fracțiune dintr-un interval fundamental, definit între două temperaturi de referință: g. Kelvin (simbol: K), egal cu fracțiunea 1/273,16 din intervalul de temperatură cuprins între zero absolut (0 K) și punctul triplu al apei (173,16 K); g. Celsius (simbol: °C), egal cu gradul Kelvin; g. Fahrenheit (simbol: °F), egal cu 0,555 K; g. Réaumur (simbol: °R), egal cu 1,25 K. V. temperatură. 2. Unitate de măsură a unghiurilor. V. centezimal, sexagesimal. 3. G. de libertate = fiecare dintre parametrii independenți care caracterizează posibilitățile de mișcare ale unui sistem mecanic. 4. (MAT.) Gradul unui monom = a) (în raport cu o mărime literală) exponentul literei respective; b) (în raport cu două sau mai multe mărimi literale) suma exponenților acestor litere. ◊ Gradul unui polinom = cel mai mare dintre gradele monoamelor care îl alcătuiesc. 5. Diviziunea a unei scări de reperare în cadrul unui anumit sistem de măsuri al unor mărimi (ex. g. areometric, g. de duritate etc.). 6. Valoare relativă a unei mărimi în raport cu o valoare de referință. ◊ G. alcoolic = proporția de alcool absolut, exprimată în procente, dintr-o băutură sau soluție alcoolică; exprimă tăria alcoolică a acesteia. 7. Criteriu de apreciere calitativă a unor produse sau a proceselor executate de anumite mașini, instalații etc. (ex. g. de umplere, g. de îndesare etc.). 8. (GEOGR.) G. de latitudine = unitate de măsură a latitudinii, egală cu un g. sexagesimal, corespunzând unei lungimi medii de 111,05 km. G. de longitudine = unitate de măsură a longitudinii, egală cu un g. sexagesimal, corespunzând unei lungimi care variază, în funcție, de latitudine, de la Ecuator (111,3 km) spre poli (0 km). 9. G. de seismicitate v. seismic, scară ~. 10. (LINGV.) G. de comparație = formă pe care o iau adjectivul și unele adverbe pentru a arăta măsura în care un substantiv sau un verb determinat de acestea posedă caracteristica exprimată prin adjectivul sau adverbul respectiv. 11. Treaptă, nivel, stadiu (al unei situații, stări etc.). ◊ G. de rudenie = raportul de apropiere între rude; se calculează după numărul nașterilor ce despart două rude în linie dreaptă (ascendentă sau descendentă), respectiv după numărul nașterilor de la fiecare rudă până la cel mai apropiat descendent comun, însumate. ◊ Loc. În ultimul grad = în stadiul cel mai avansat, cel mai grav. 12. Treaptă în ierarhia administrativă, corespunzătoare unei anumite funcții. ◊ G. militar = fiecare dintre treptele ierarhiei militare. În armata României, g. m. sunt: soldat, pentru soldați; fruntaș, caporal și sergent pentru gradați; sergent major, plutonier, plutonier major și plutonier adjutant pentru subofițeri; maistru militar clasa a IV-a, maistru militar clasa a III-a, maistru militar clasa a II-a, maistru militar clasa I și maistru militar principal pentru maiștri militari; sublocotenent, locotenent și căpitan (căpitan-locotenent la marina militară) pentru ofițeri inferiori; maior, locotenent-colonel, colonel (respectiv căpitan de rangul III, căpitan de rangul II și căpitan de rangul I la marina militară) pentru ofițerii superiori; general de brigadă, general de divizie (respectiv contra-amiral, viceamiral, amiral la marina militară), general de corp de armată pentru generali și amirali, mareșal al României.

COLONEL, colonei, s. m. Ofițer superior în ierarhia militară, imediat inferior generalului. Colonelul Alexandru Cuza a dat mîna prietenește cu moș Ion Roată. CREANGĂ, A. 156. Îi dete rangul de colonel în armie. NEGRUZZI, S.II 144. Locotenent-colonel = ofițer superior maiorului și inferior colonelului. – Pl. și: (învechit) coloneli (MACEDONSKI, O. III 22).

MAJOR, -Ă, majori, -e, adj. 1. (Despre oameni; în opoziție cu minor) Care a împlinit vîrsta cînd se poate bucura prin lege de drepturi civile și politice depline. Eleonora era majoră, era stăpînă pe moșie mai mult ca oricînd. DUMITRIU, B. F. 146. Ca mîine vii să-mi ceri consimțămîntul; și nu ți-l dau... – Nu-mi pasă; sînt majoră. D. ZAMFIRESCU, R. 139. 2. Foarte important, principal, de căpetenie. Preocuparea lor majoră, artă sau speculația filozofică, le absoarbe întreaga existență. SADOVEANU, E. 30. ◊ Caz de forță majoră v. forță. 3. (Mil.; numai în expr.) Sergent-major v. sergent. Locotenent-major v. locotenent. (Ieșit din uz) Plutonier-major v. plutonier. Stat-major = grup de ofițeri care funcționează pe lîngă un comandant în scopul conducerii trupelor. [Un] general scund și grozav de spătos, în uniformă cu buzunări numeroase și enorme, încît ar fi putut cuprinde toată arhiva marelui stat-major. C. PETRESCU, Î. II 71. 4. (Muz.; în expr.) Gamă majoră = modul diatonic (cu semitonuri între treptele 3-4 și 7-8) pe care se bazează sistemul armonic tonal. 5. (Logică; în expr.) Termen major (sau premisă majoră) = unul din cei doi termeni (sau din cele două premise) ai unui silogism, și anume acela care conține obiectul concluziei.

QUITO [kíto], capitala statului Ecuador, situată în m-ții Anzi, la poalele vulcanului Pichincha, la 2.800-2.850 m alt., la S de ecuatorul Pământului, pe șoseaua panamericană; 1,5 mil. loc. (1997). Nod de comunicații. Aeroportul Sucré. Pr. centru politic, economic, comercial, cultural-științific și turistic. Ind. de prelucr. a metalelor, cimentului, cauciucului, de prelucr. a lemnului, chimico-farmaceutică, a pielăriei și încălțămintei, hârtiei, textilă și alim. Producție de aur și argint. Produse de artizanat. Două universități (1586 și 1946); Institutul Politehnic (1869); Academia Națională (1875). Observator astronomic (1864). Muzee de Antropologie (1925), de Artă și Istorie colonială (1930), de Arheologie și Etnologie (1950). Mănăstirea San Francisco (1534); biserica iezuiților (sec. 17), cu fațada barocă; Palatul Guvernului; Monumentul Ecuatorului Pământului. Oraș precolumbian (așezarea indienilor quitu), înglobat. în Imp. Incaș (1470), apoi cucerit de spanioli (1533). La 6 dec. 1534, Sebastián de Belalcázar, locotenentul conchistadorului Francisco Pizzaro, i-a atribuit numele San Francisco del Guito, declarându-l cabildo (municipiu guvernamental). Scenă a revoltei pentru independență (1809) și a bătăliei victorioase din 24 mai 1822 (sub comanda generalului Antonio José de Sucré), când a obținut independența. Capitala rep. Ecuador din mai 1830. A suferit de pe urma mai multor cutremure (1660, 1666, 1797, 1868, 1987). În 1990, centrul istoric al orașului Q. a fost inclus pe lista monumentelor UNESCO și declarat patrimoniu al umanității.

chehaia sf [At: (a. 1658) MAG. IST. II, 183/21 / V: ~ie, chih~, chihaie, chihaiu / P: che-ha-ia / Pl: ~hăi / E: tc kehaya, kyaya] (Înv) 1 Intendent al vizirului sau al pașei, însărcinat cu inspecția curții sale. 2 Reprezentant al domnilor români pe lângă Poarta Otomană Si: capuchehaia. 3-4 Subofițer (uneori) locotenent al căpitanului. 5-6 (Cu înțeles neprecizat, probabil) Funcționar vamal sau șef de poștă. 7 Primar. 8-9 Vornic sau vătășel al primăriei. 10 (Mol) Șef al pădurarilor. 11 (Îc) (Capu)-beiu sau -beg Locțiitor al Marelui vizir, însărcinat mai ales cu afacerile interne și militare. 12 (Îae) Comandant al general al oștii turcești pornită împotriva revoluționarilor din 1821. 13 (Îc) ~-chiatib Secretar al ministrului de interne.

loc n., pl. urĭ (lat. lŏcus, it. luógo, pv. loc, fr. lieu, cat. lloc, sp. luego, pg. logo). Spațiŭ ocupat de un corp: casă zidită pe locu alteĭ case. Spațiŭ liber: această casă are mult loc în prejur, trăsurile nu maĭ aveaŭ loc de trecut. Punct anumit, regiune, ținut: mă duc în locu natal, în munțiĭ noștri îs locurĭ încîntătoare. Localitate: obiceĭurile loculuĭ. Punct fix unde trebuĭe să staĭ orĭ să șezĭ: acest vagon are 24 de locurĭ. Parte a corpuluĭ: el a fost rănit în treĭ locurĭ, corabia s’a spart în doŭă locurĭ. Pasagiu dintr’o carte: citind această carte, am plîns în multe locurĭ. Timp potrivit, ocaziune: nu e acuma loc de vorbă. Rang, treaptă, pozițiune socială saŭ ĭerarhică: lăsați-l pe mojic la locu luĭ! Adv. Loculuĭ, pe loc, tot în acel loc, tot aicĭ: a rămînea loculuĭ, această scrisoare e adresată loculuĭ )lat. loco). De loc, de fel, nicĭ de cum: vîntu nu sufla de loc. La loc, cum eraĭ în ainte: du-te la loc (reĭațĭ locu), la loc (reĭașĭ locu și pozițiunea!I, a face un lucru la loc (a-l face cum era, a-l repara). În loc de, pentru, înlocuind: eraŭ doĭ în loc de unu. La un loc, împreună: frațiĭ locuĭaŭ la un loc. Pe loc (în Olt. de loc), imediat, îndată, numaĭ de căt: cum l-a văzut, pe loc l-a și prins. În partea loculuĭ, în localitate. Din capu loculuĭ, chear de la început. În primu loc, în primu rînd, între ceĭ (cele) dintîĭ. Locurĭ comune, în retorică, izvoare generale din care se aprovizionează un orator, ideĭ generale, adevărurĭ banale (V. truizm). Locurĭ rele, 1. locurĭ pe unde poporu crede că umblă spiritele rele, strigoiĭ, stahiile, 2. localurĭ de corupțiune. Locurĭ sfinte, unde-s bisericĭ și mînăstirĭ, maĭ ales Ĭerusalimu și Muntele Atos. Locurĭ albe, pasagiĭ libere (nescrise) în carte. A avea loc (fr. avoir lieu), a se face, a se întîmpla: ceremonia va avea loc mîne. A da loc, a da ocaziune: această vorbă a dat loc uneĭ discusiunĭ aprinse. A ținea loc, a înlocui: locotenentu ținea loc de căpitan. A face loc cuĭva, a-ĭ lăsa loc liber ca să treacă orĭ să șeadă (ca simplă interj. loc! adică „facețĭ loc de trecut”). A lua loc, a ocupa loc, a te pune pe scaun. A nu-țĭ afla loc saŭ locu, a nu putea sta loculuĭ de neliniște. A pune pe cineva la locu luĭ, a-l forța să se astîmpere. A fi la locu tăŭ, a te purta cuviincĭos. Acest cal nu ĭa din loc, nu urnește căruța din loc, ci numaĭ se agită.

ORDIN², ordine, s. n. 1. Dispoziție orală sau scrisă, dată de o autoritate sau de o persoană (oficială) unei autorități sau persoane (subalterne) și care trebuie executată întocmai; poruncă. Ordinul e să cercetăm tot ce întîlnim în cale. CAMIL PETRESCU, U. N. 264. Într-o dimineață Gogu a primit ordinul să se prezinte la un regiment de pe țărmul Dunării. C. PETRESCU, S. 119. Trupa totdeauna execută ordinele, răspunse generalul. REBREANU, R. II 227. ◊ Expr. La ordinele cuiva = la dispoziția cuiva, gata a-i îndeplini dorințele. Ori pe care scenă, domnul meu; eu sînt la ordinele d-voastre. ALECSANDRI, T. I 286. Sub ordinele cuiva = la comanda cuiva, sub conducerea cuiva. Graurii par a fi supuși la o tactică ce se exercită cu o disciplină militară subt ordinele unui șef. ODOBESCU, S. III 30. La ordin! = sînt gata a vă executa porunca, vă ascult, vă stau la dispoziție. Am o rugăminte, domnule Ispas. [Șeful:] La ordin! SEBASTIAN, T. 222. A da ordin = a ordona. ♦ (Concretizat) Act, hîrtie care conține o asemenea dispoziție. Ordin de plată. ▭ Locotenentul Vieru îl dădu dezertor, trimițînd în satul lui, la postul de jandarmi, ordin de urmărire. CAMILAR, N. I 203. Și nu da banii, decît cînd ai ordinul la mînă. CAMIL PETRESCU, P. V. 124. Ordin de zi = act prin care comandantul unei unități militare importante se adresează întregii unități în anumite ocazii extraordinare (sărbătoriri, victorii, evidențieri deosebite etc.). Mareșalul... a citit ordinul de zi. STANCU, U.R.S.S. 49. (Ieșit din uz) Ordin de chemare = dispoziție scrisă (a unei autorități militare) prin care o persoană făcînd parte din cadrele de rezervă ale armatei era chemată la unitate. 2. Decorație. Uzina a fost decorată cu trei ordine. Zp (în denumirea unor decorații) «Ordinul Muncii» clasa I. 3. Termen folosit în clasificarea plantelor și a animalelor, care indică o unitate cuprinzînd una sau mai multe familii. Clasa arahnidelor cuprinde zece ordine. 4. Sistem arhitectonic ale cărui elemente sînt dispuse și proporționate după anumite reguli, pentru a forma un ansamblu armonios și regulat. Ordinul doric v. doric. Ordinul ionic v. ionic. Ordinul corintic v. corintic. 5. Comunitate monahală catolică. V. congregație. Ordinul iezuiților. Ordinul carmelitelor. ♦ Comunitate medievală de cavaleri-călugări care participau la acțiuni militare. Ordinul templierilor. Ordinul cruciaților. 6. (Însoțit de determinări adjectivale indicînd caracterul, natura, felul) Rang, categorie (după importanță). Creanță de prim ordin. ◊ Expr. De ordin... = cu caracter... Considerente de ordin economic. De prim(ul) ordin = de prim(ul) rang, excelent. ♦ (Învechit) Ordine, categorie, domeniu. Zici iară că suma binelui în lume covîrșește suma răului, atît în ordinul moral cît și în cel fizic. BOLINTINEANU, O. 361. ♦ (Rar) Lucru obișnuit, comun. Conferă fericiților proprietari o situație cu totul în afară de ordin. ARGHEZI, P. T. 102.

MAlOR¹ s. m. Grad în ierarhia ofițerilor, superior celui de căpitan și inferior celui de locotenent-colonel; ofițer care are acest grad. Cf. NECULCE, L. 370. Mă rog, mă rog, arhon maiore. . . (a. 1816). KOTZEBUE, U. 16^V/1, cf. BUDAi-DELEANU, LEX. În numărul lor să află Maiorul Martenchevici din reghementul Azof. AR (1829), 9²/18, cf. POLIZU, PONTBRIANT, D. Șeful de stat major, major Gramont (a. 1866). URiCARIUL, VII, 239. Comandantul unui polc se numea polcovnic (colonel), al unui batalion, maior, al unei roate, căpitan (a. 1893). ib. XXII, 439. Sub numele unui francez, maior în oastea șvedă. . . , plecă pe ascuns într-o noapte, spre a merge ca să se întîlnească cu regele sved. NEGRUZZI, S. I, 178. Dar maiorul nu lua seama la acestea. C. PETRESCU, Î. II, 131, cf. NOM. PROF. 71. ȘÍ-apoi maiorul nu-i nici el de capul lui. V. ROM. septembrie 1954, 11. De-ar da Dumnezeu un foc, Să arză Sibiiul tot, Să rămîie numai parii, Să să-nțepe generalii, Generalii și maiorii, Cari cătănesc ficiorii! JARNIK-BÎRSEANU, D. 296. Măi, maiore, spete late, Nu mi te temi că te-or bate? Nu te-or bate oștile, Te-or bate lacrimile. ȘEZ. II, 79, cf. BIBICESCU, P. P. 149, HODOȘ, P. P. 212, MAT. FOLK. 1084. Comandă, maiure, bine Pînă sînt pe lîngă tine. CIUAȘANU, V. 56, cf. com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. - Pl.: maiori. – Voc. și: (rar) maiore. – Și: (popular) maiúr s. m. – Din rus. майор, germ. Major.