CAUPER, caupere, s. n. Instalație pentru preîncălzirea aerului din furnale prin arderea gazelor combustibile rezultate ca produs secundar la elaborarea fontei. [Pr.: cau-] – Din n. pr. Edward Alfred Cowper.

BALEIAJ ~e n. Evacuare forțată a gazelor arse din cilindrul unui motor cu ardere internă. [Sil. -le-iaj] /<fr. balayage

A EȘAPA pers. 3 ~ează tranz. (gazele arse) A ieși dintr-un motor cu explozie. /<fr. échapper

BALEIAJ s.n. 1. (Fiz.) Trecere a unui fascicul electronic pe suprafața ecranului luminescent al unui tub catodic. 2. Îndepărtarea gazelor arse din cilindrul unei mașini cu ardere internă cu ajutorul unui curent de aer. [< fr. balayage].

EȘAPAMENT s.n. Dispozitiv pentru evacuarea gazelor arse într-un motor cu explozie. ◊ Țeavă de eșapament = țeavă prin care se evacuează gazele arse. [Pl. -te, -turi. / < fr. échappement].

EȘAPARE s.f. Evacuare a gazelor arse. [< eșapa].

FUZEE s.f. Corp de formă aerodinamică, care poate înainta în atmosferă datorită forței de reacție a gazelor arse care ies dintr-un efuzor; rachetă (2) [în DN]. [Pron. -ze-e, pl. invar., var. fuzeu s.n. / < fr. fusée].

EFUZOR s.n. Partea prin care sunt evacuate gazele arse la ieșirea lor dintr-un reactor. [Cf. fr. effuseur].

EȘAPA vb. I. intr. (Rar; despre gazele arse într-un motor cu explozie) A scăpa, a ieși. [< fr. échapper].

BALEIAJ s. n. 1. explorare cu ajutorul unui fascicul electronic a suprafeței ecranului unui tub catodic. 2. evacuare forțată cu ajutorul unui curent de aer sau al unui amestec carburant a gazelor arse din cilindrul unui motor cu ardere internă. (< fr. balayage)

EFUZOR s. n. partea din spate, cu secțiune crescătoare, prin care sunt evacuate gazele arse dintr-un reactor. (< fr. effuseur)

EȘAPA vb. intr. (despre gaze arse într-un motor cu ardere internă) a scăpa. (< fr. échapper)

EȘAPAMENT s. n. dispozitiv pentru evacuarea gazelor arse într-un motor cu ardere internă. (< fr. échappement)

FUZEE s. f. corp aerodinamic, care poate înainta în atmosferă datorită forței de reacție a gazelor arse evacuate printr-un efuzor. (< fr. fusée)

a arde gazul de pomană expr. a lenevi, a trândăvi

A LENEVI a o arde, a arde gazul de pomană, a o bate în cap, a o cloci pe vatră, a se coi, a da afară muștele din Cișmigiu / din Herăstrău, a da sfoară la zmeu, a dospi cozonacul, a face laba, a freca bastonul / berbunca / mangalu’ / menta / țiparu’, a freca buha (ca să faci copii cu pene), a o freca la rece, a fute buha / vântul, a se lua de cur și a sări în sus, a se menaja, a se mocăi, a se moșmondi, a paște bobocii / muștele / vântul, a plimba mielu, a sta ca boier Bibescu, a sta ca o balegă / ca o plăcintă, a sta cu brațele încrucișate, a sta cu burta la soare, a sta cu cracii-n sus, a sta cu deștu-n cur / în fund / în gură, a sta cu mâinile în buzunare / în sân, a sta la palavre / la povești / la taclale, a ședea cloșcă, a tăia dracului bureți, a tăia frunză la câini, a târnosi mangalul.

FUZEE rachetă propulsată prin aer cu ajutorul gazelor arse care ies dintr-un efuzor. Fuzee auxiliară de start este un accelerator de tip rachetă ajutând la decolarea mai rapidă a unor aeronave.

PROPERGOL amestec de substanțe capabil de reacții chimice puternic exoterme, utilizat în motoarele-rachetă (v.), energia potențială chimică este transformată în căldură în camera de combustie de unde produsele de ardere – propulsantul (v.), se destind și se accelerează în ajutajul reactiv asigurând forța de tracțiune a motorului. Propergolul poate fi solid, lichid sau hibrid, fiind alcătuit, în general, din comburant și carburant (v.). Propergolul motoarelor rachetă are următoarele caracteristici: densitate (exprimă raportul debitelor volumetrice ale carburantului și comburantului în camera de ardere, influențând randamentul propergolului și definind dimensiunile rezervoarelor acestuia; depinde de coeficientul de amestec), puterea calorică (pentru un anumit coeficient de amestec, de a cărei valoare depinde impulsul specific al motorului rachetă fiind de (1-2) • 10³ Kcal/Kg pentru propergoli solizi, de (1,5-3) • 10³ Kcal/Kg pentru hibrizi, compuși din metale sau metaloizi și oxigen sau fluor), stabilitate termică (definește conservabilitatea compoziției chimice a propergolului la temperaturi ridicate), temperatura de ardere/frânare (la care propulsantul părăsește camera de combustie, măsurată în zona mediană a jetului reactiv, ce depinde de natura propergolului, de coeficientul de amestec, de presiunea din camera de combustie etc), gradul de combustie (reprezentat prin procesul în care propergolul se transformă complet în produse de ardere), presiunea arderii (din colul ajutajului, utilă în calculul vitezei de evacuare a gazelor arse), viteza de evacuare (definită prin valoarea medie a particulelor componente ale jetului reactiv în secțiunea de ieșire din ajutaj, de care depinde valoarea impulsului specific). În funcție de numărul substanțelor componente există propergol: monocomponenți (oxigen-hidrozină, fluorină-amoniac, tetraoxid de azot-petrol) și multicomponenți (oxigen-hidrogen-beriliu, fluor-hidrogen-litiu). Propergolii solizi pot fi sub formă de: pulberi, pastă, brichete, componenți formând o substanță activă omogenă sau eterogenă. În propergolii omogeni substanța de bază este nitroceluloza, dizolvată în solvenți ușor volatili (nitroglicerina) cu aditivi (oxizi minerali, pulberi metalice, rășini) pentru stabilizare, plastifiere etc. Acești propergoli asigură impulsuri specifice ridicate 180-230? pentru grade de destindere în ajutajul reactiv de până la 40. Propergoli solizi eterogeni sunt mai răspândiți și constau din amestecuri de propergoli solizi omogeni, în general comburantul solid (nitrat de amoniu, perclorat de potasiu) foarte fin fragmentat este amestecat cu carburantul lichid (asfalturi, bitumuri, poliesteri, uretani, cauciucuri naturale, polietilene, rășini etc.) având rol de liant. Acești propergoli sunt în general elastici, rezistenți la eforturi mecanice, cu alungiri reduse, cărora prin adăugarea unor compuși nitro și pulberi metalice li se îmbunătățesc proprietățile fizico-chimice și energetice cât și impulsul specific. Există și propergoli gelatinoși, metastabili sau semilichizi. Propergolii lichizi sunt frecvent utilizați datorită posibilității de reglare a debitului lor; ei trebuie să nu prezinte pericol de explozie la stocare și manipulare, să aibă toxicitate redusă, stabilitate chimică, compatibilitate cu materialele utilizate în aviație, iar tehnologia de fabricație să fie simplă. Propergolii lichizi sunt compuși din diferiți comburanți (acid azotic, acid percloric, oxizi de azot, oxid de fluor, oxigen, ozon, tetranitrometan) și carburanți (aerozină – 50, alcoli, amoniac, anilină, borani, dietilamină, dimetilhidrazină asimetrică, metilhidrazină, hidrazină, hidrocarburi, hidrogen, nitrometan, terebentină, petrol, xilidină). Sin. propelant.

CAUPER, caupere, s. n. Instalație pentru preîncălzirea aerului din furnale prin arderea gazelor combustibile rezultate ca produs secundar la elaborarea fontei. [Pr.: cau-] – Din engl. cowper. corectat(ă)

BALEIAJ, baleiaje, s. n. Operația de îndepărtare a gazelor arse din cilindrul unei mașini cu ardere internă. Pompă de baleiaj.

GAZ², gaze, s. n. 1. Nume generic dat acelor corpuri fluide care, din cauza coeziunii moleculare foarte slabe, iau forma și ocupă volumul oricărui recipient în care sînt introduse. Gaz inflamabil. Gaze de mină. ▭ Gazele nu au nici o coeziune și sînt foarte compresibile. CARAFOLI-OROVEANU, M. F. I 10. ◊ Gaz aerian (sau de iluminat) = gaz obținut prin distilarea huilei la temperaturi înalte; se transportă prin conducte și se întrebuințează la încălzit și la iluminat. O casă de București... cu un felinar de gaz aerian la trotuar. BASSARABESCU, V. 127. Gaz lichefiat = gaz obținut în rafinăriile de petrol și păstrat în stare lichidă în butelii de presiune; se întrebuințează ca combustibil casnic. V. aragaz. Gaze naturale = nume dat gazelor combustibile care emană din pămînt mai ales în regiunile petrolifere; sînt formate în cea mai mare parte din metan, pot fi transportate prin conducte și se întrebuințează ca combustibil, ca materie primă pentru fabricarea negrului de fum etc. 2. (De obicei la pl., adesea determinat prin «de luptă» sau «de război») Nume dat unor substanțe gazoase sau unor aerosoli asfixianți ori toxici, folosiți în războaie de unele armate beligerante. Dogoarea văratică a soarelui pătrunde usturător, ca un gaz de război. SAHIA, N. 29. 3. (La pl.) Emanații gazoase ale stomacului sau ale intestinelor. 4. Nume dat în mod impropriu unui produs lichid al țițeiului, întrebuințat ca combustibil în lămpi; petrol lampant. N-ai vîndut tu mîl amestecat cu gaz și spuneai că-i o păcură nouă... CAMILAR, TEM. 56. Da de ce nu aprinseși lampa, mamă? ori nu mai e gaz? REBREANU, R. I 206. Irina aprinse o lampă cu gaz cît o tărtăcuță de mare. BUJOR, S. 106. ◊ Expr. (Familiar) Doar n-am băut gaz ca să... = doar n-am înnebunit, nu mi-am pierdut mințile ca să... A arde gaz sau a arde gazul degeaba = a pierde vremea de pomană, a nu face nimic.Dacă mai arzi mult gaz pe-aici, n-ai s-ajungi la ferma ta nici săptămîna viitoare. V. ROM. mai 1954, 44.

INDOLENȚĂ. Subst. Indolență, indiferență, indiferentism (rar), nonșalanță (livr.), nepăsare, dezinteres, dezinteresare, lipsă de interes, zăcășeală (reg.), delăsare, impasibilitate (livr.), insensibilitate (fig.), nesimțire, răceală (fig.), apatie, inerție (fig.), blazare. Resemnare, resignare (rar), resignație (rar). Inactivitate, inacțiune (rar), nelucrare (înv.), pasivitate, pasivism (rar). Moleșeală, moleșire, moliciune, torpoare (rar), lîncezeală, lîncezire. Lene, lenevie, lenevit, trîndăveală, trîndăvie, trîndăvit (rar), puturoșenie, puturoșie. Neglijență, neîngrijire, neatenție, delăsare. Adj. Indolent, indiferent, nonșalant (livr.), nepăsător, impasibil (livr.), insensibil (fig.), nesimțitor, rece (fig.), apatic, inert, blazat. Resemnat, resignat (rar). Inactiv, pasiv. Moale, molatic, molîu, molălău (reg.). Leneș, lenevos (înv. și pop.), lenos (rar), zăcaș (reg.), puturos. Neglijent, neatent, distrat. Vb. A fi indolent (indiferent, nepăsător), a manifesta o atitudine de indolență (nepăsare), a da (a ridica) din umeri; a se dezinteresa, a nu-i păsa (de nimic), a-i fi (cuiva) totuna (indiferent, egal), a nu se sinchisi, a nu avea grijă, a plînge plînsul lui Păcală, a se delăsa. A lenevi, a trîndăvi, a sta cu mîinile în sîn, a sta cu mîinile în șolduri, a tăia frunză la cîini, a duce cîinii la apă, a sta cu burta la soare, a arde gazul de pomană. Adv. Cu nepăsare, cu indiferență, cu răceală etc.; fără simț de răspundere. V. inactivitate, lene, moliciune, neatenție, renunțare.

LENE. Subst. Lene, lenevie, lenevire, lenevit, trîndăveală, trîndăvie, trîndăvire, trîndăvit (rar), parazitism (fig.), trîntorire (rar), puturoșenie, puturoșie, tandur (turcism înv., fig.), chiul. Indolență, delăsare, nepăsare, indiferență, apatie, inactivitate, pasivitate, lîncezeală, lîncezire, inerție, comoditate, tembelism. Leneș, trîndav (pop.), trîntor, puturos, dugliș (reg.), molîu, parazit (fig.), propteaua gardului, chiulangiu (fam.), pierde-vară, fluierâ-vînt, taie-paie, burtăverde (ir.). Adj. Leneș, lenevior, lenevos (înv. și pop.), trîndav (pop.), puturos, torpid (livr.), tanduriu (înv.), dugliș (reg.), parazit (fig.); delăsător, tembel. Indolent, nepăsător, indiferent, apatic, inactiv, pasiv, inert. Vb. A lenevi, a trîndăvi, a trîntori, a zâcări (reg.), a lîncezi; a sta inactiv, a sta cu mîinile în sîn (subsuoară), a sta cu mîinile în șolduri, a sta cu mîinile încrucișate, a sta cu ochii în tavan, a cloci pe vatră, a rezema pereții, a-și pierde vremea, a pierde timpul de pomană, a se muta de pe vatră pe cuptor, a pune mîinile sub fălci, a sta (a ședea) cloșcă, a arde gazul de pomană (degeaba), a tăia frunze la cîini, a duce cîinii la apă, a sta pe cotlon, a căuta peri în palmă; a chiuli (fam.), a trage chiulul; a parazita (fig., rar), a strica mîncarea degeaba, a trăi ca un parazit, a trăi ca un trîntor, a sta la căldurică; a sta cu burta la pămînt, a sta cu burta la soare, a-și prăji burta la soare, a se lăsa pe tînjală, a tîndăli. A fi leneș, a face degeaba umbră pămîntului, a puți locul sub cineva, a-i puți cuiva și urma. Adv. Cu lene, cu trîndăvie; cu indolență, cu nepăsare, fără tragere de inimă; ca un trîntor, ca un parazit. V. hoinăreală, inactivitate, indolență, inerție, încetineală, moliciune.

gaz Dicționarele noastre nu fac nici o deosebire între înțelesul din chimie și cel popular, de „petrol”. Ca etimologie se dă fr. gaz (DA, CADE, Scriban, DLRM), deși în franțuzește nu se folosește cuvîntul cu înțelesul de „petrol”. Termenul din chimie s-a răspîndit, evident, mai tîrziu decît cel de „petrol”, care a dat derivate frecvent întrebuințate (găzar, găzărie, gazorniță), expresii frazeologice (doar n-am băut gaz, a arde gazul etc.). Cu sensul de „petrol”, cuvîntul circulă în bulgară (гaз), în turcă (gaz), în neogreacă (γϰάζ), în ucraineană (гaз), БEP ia drept punct de plecare tc. gaz yaği, calc după amer. gas oil. Este adevărat că țara noastră este de mult o mare producătoare de petrol, deci ar fi de crezut că punctul de plecare pentru limbile balcanice este româna, dar siguranță nu putem avea în această privință, în orice caz trebuie diferențiate sensurile și apropiate formele din limbile vecine.

cuptor sn [At: PSALT. 34/11 / V: cop~, (Mol) ~tior, (Mun) ~teor, (reg) cutior / Pl: ~oare, (rar) ~i sm / E: lat *coctorium] 1 Construcție din cărămidă, de piatră, de metal sau de lut, pentru copt pâinea și alte produse de panificație. 2 Cantitate de pâine, de plăcinte etc. care se poate coace o dată. 3 Platformă zidită în prelungirea vetrei și pe care se doarme la țară. 4 (Reg; îs) ~ bătrânesc (sau ~ țărănesc, ~ moldovenesc) Instalație care servește la încălzitul camerelor de locuit, construită din pământ, din lut, din lespezi de piatră, din țigle, din cărămidă nearsă, din teracotă Vz cămin, vatră. 5 (Trs; Ban) Sobă (de fier, tablă, fontă). 6 (Reg; îe) A-i cădea (sau a-i pica) pe – Se spune despre o fată care a avut relații cu un băiat și-l silește să o ia în căsătorie. 7 (Pop; îe) A aduce (părinților) noră pe – A se însura. 8 (Pop; îe) A trăi pe – A fi leneș. 9 (Pop; îe) A sta (sau a zăcea) pe – (sau a se muta de pe vatră pe -) A trândăvi. 10 (Pex) Aragaz. 11 (Pex) Plită. 12 (Spc) Despărțitură a mașinii de gătit sau a aragazului, în care se coc prăjituri, cozonaci, se rumenesc Si: (reg) cocătoare, Ier. 13 (Mol; Mun) Instalație pe care se pune alambicul pentru fiert țuica, rachiul etc. 14 (Reg) Bucătărie de vară. 15 Construcție specială de încălzire, constituită dintr-o cameră cu pereți metalici căptușiți cu material refractar, în vederea supunerii unui material la tratamente termice de topire sau la alte operații tehnologice. 16 (Îs) ~ de (pentru) cărămizi, țigle Cantitate de cărămizi brute (din argilă) așezate în așa fel încât să poată fi încălzite până la incandescență de un foc central înăbușit. 17 (Îs) ~ de var Varniță. 18 (Îs) ~ de cărbuni (de lemn) Cărbunărie. 19 (Îs) ~ electric Cuptor (pentru topit) în care căldura este dezvoltată de unul sau mai multe arcuri electrice. 20 (Îs) ~ul unei găuri de mină Porțiune din gaura de mină ocupată de o coloană de explozivi. 21 (Îs) ~ (basculant) Siemens-Martin Cuptor de topit, în care materialul ajunge în contact cu produsul arderii (gazele) și cu aerul și care poate bascula mecanic. 22 (Înv) Altar. 23 (Înv) Loc de tortură (de forma unui cuptor) încălzit până la incandescență, în care erau aruncați cei persecutați pentru credința lor. 24 (Reg; îe) A fi la gură de ~ A fi în mare primejdie. 25 (Fig) Arșiță. 26 (Pop; îs) Luna lui ~ (Luna) iulie.

eșapa vi [At: EMINESCU, O. XV, 279 / Pzi: ~pez / E: fr échapper] 1 (Frî) A scăpa. 2 (Frî) A se salva. 3 (Rar; d. gazele arse dintr-un motor cu ardere internă) A ieși.

eșapament sn [At: REBREANU, R. I, 153 / Pl: ~e, (rar) ~uri / E: fr échappement] 1 Dispozitiv pentru evacuarea gazelor într-un motor cu explozie. 2 (Îs) Țeavă de ~ Țeavă prin care se evacuează gazele arse.

eșapare sf [At: LTR² / Pl: ~pări / E: eșapa] 1 (Frî) Scăpare. 2 (Frî) Salvare. 3 Evacuare a gazelor arse dintr-un motor cu ardere internă Si: eșapat¹ (3).

fuzee sf [At: DA ms / Pl: ~ / E: fr fusée] Corp de formă aerodinamică, capabil să înainteze în atmosferă datorită forței de reacție a gazelor arse care ies dintr-un efuzor Si: rachetă.

lumânare sf [At: COD. VOR.² 15/15 / V: (înv) ~min~, număn~, număra~ / Pl: ~nări / E: ml luminaria] 1 Obiect de luminat în formă de cilindru subțire, făcut din ceară, stearină etc., având la mijloc un fitil de material textil, care, aprins, arde cu flacără, producând lumină Cf faclă (1), făclie (1), lumină (34). 2 (Pex) Orice obiect care servește la luminat. 3 (Îf lumenare) Candelă. 4-5 (Îljv) (Drept) ca ~a (Care este) foarte drept. 6 (Pop; îlav) Pe la aprinsul ~nărilor Pe înserate. 7 (Pop; îe) A muri (sau a se stinge) fără ~ A muri pe neașteptate. 8 (Îlav) La ~ La lumina lumânării (1). 9 (Pop; îe) A ține (cuiva) ~a A veghea pe cineva în momentul morții ținându-i lumânarea (1) aprinsă. 10 (Reg; îe) A lua mucul ~nării A lua puțin din ceva. 11 (Reg; îe) A mânca mucul ~nării A fi în mare pericol. 12 (Pop; îe) A-și mânca ~a cu feștilă cu tot A-și pierde onoarea. 13 (Pop; îe) A căuta (pe cineva sau ceva) cu ~a A căuta pe cineva sau ceva cu multă insistență. 14-15 (Pfm; îe) A căuta ceartă (sau bătaie) cu ~a A căuta (ceartă sau) bătaie cu orice preț. 16 (Înv; îs) ~ de vânt Faclă (1). 17 (Thl; îs) ~a lui Jablonchoff Dispozitiv făcut cu scopul ca lumina arcului electric să se păstreze constantă. 18 Lumină (1) produsă de lumânare (1) sau de făclie (1). 19 (Reg; șîs ~a puțului sau ~a fântânii) Prăjină de la fântâna cu cumpănă de care se atârnă ciutura și care intră în fântână cu găleata Si: (reg) lumânărică (5). 20 (Reg) Parte a coșului de la leasa de pescuit. 21 (Reg) Parte a rotilei de la plug. 22 (Înv) Unitate de măsură convențională pentru intensitatea luminii, aproximativ egală cu o candelă. 23 Plantă erbacee cu flori gălbui, dispuse într-un spic lung și dens Si: coada-boului, coada-lupului, coada-vacii, corovatic, lipan, lumânărica-domnului, lumânărică (8), luminăriță, pur (Verbascum phlomoides). 24 (Îs) ~ de gaz Lampă care luminează prin arderea gazului. 25 (Reg; îs) ~ de gheață Țurțuri de gheață. 26 (Pop; îe) A umbla cu ~a (după)... A insista mult într-o acțiune. 27-28 (Pfm; îe) A-i sufla (cuiva) în ~ (A pricinui sau) a dori cuiva moartea. 29 (Pop; îe) A se arde ca musca la ~ A se înșela. 30 (Pop; îe) A fi cu ~a în mână A se afla în pragul morții. 31 (Rar; îe) A arde (pe cineva) ~a la deget A fi constrâns de împrejurări. 32 (Reg; lpl; d. copii) Secreție produsă de glandele nazale și eliminată prin nări. corectat(ă)

bec² s.n. 1 Sferă sau pară de sticlă cu un soclu (prin care se montează la o lampă) și cu un filament în interior, care devine incandescent și luminează cînd este străbătut de un curent electric; ext. orice corp de iluminat electric. ◊ Bec de siguranță = siguranță care oprește un aparat, o instalație etc. în caz de deranjament. Bec de control = a) lampă electrică portativă, cu care se încearcă dacă un circuit electric prezintă sau nu o întrerupere; b) bec electric montat pe un tablou de distribuție pentru a semnaliza anumite deranjamente. Bec cu incandescență v. incandescență. ◊ expr. (fam.) A face (sau a curăța) ceva bec = a face ceva să strălucească de curățenie. A fi (sau a cădea, a călca) pe bec = a) a fi sau a ajunge într-o situație fără ieșire; a i se înfunda; b) a rămîne uimit; c) (fam.) a cădea în mîinile poliției; d) (arg.) a rămîne însărcinată. A-i stinge (cuiva) becul v. stinge. 2 Sită a unei lămpi de gaz. 3 Arzător special de laborator pentru combustia gazelor, care permite reglarea accesului aerului și al gazului, arderea făcîndu-se cu flacără luminoasă sau neluminoasă, în funcție de necesități. 4 (tehn.) Bec de sudură = ajutaj de sudură prin care iese amestecul de gaz combustibil și gaz carburant. 5 (constr.) Mulură la partea de jos a ferestrei, care împiedică prelingerea apei de ploaie pe fațadă. • pl. -uri. /<fr. bec.

BALEIAJ, baleiaje, s. n. Eliminarea forțată a gazelor de ardere din cilindrul unui motor cu ardere internă. [Pr.: -le-iaj] – Din fr. balayage.

HOTĂ, hote, s. f. Construcție de zidărie, de metal sau de sticlă, făcută deasupra unui cămin, a unei plite etc. pentru a colecta și a evacua, printr-un coș sau printr-un canal de ventilație, gazele de ardere, aburul etc. – Din fr. hotte.

TOBĂ, tobe, s. f. 1. Instrument muzical de percuție, format dintr-un cilindru scurt, larg și gol, de lemn sau de metal, pe fundurile căruia este întinsă câte o membrană de piele, care, lovită (cu două baghete), produce sunete. ◊ Expr. A bate toba = a) a bate ritmic cu degetele într-un obiect (din nervozitate sau din nerăbdare); b) (fam.) a avea accese de tuse, a tuși; c) (fam.) a divulga un secret, a lansa tot felul de știri. A bate toba (la urechea) surdului = a vorbi cuiva degeaba, a sfătui pe cineva zadarnic, a nu fi ascultat. A face (pe cineva) tobă de bătaie sau a face (cuiva) pântecele (sau spinarea) tobă = a bate zdravăn (pe cineva). A fi (sau a ieși) tobă de carte (sau de învățătură) = a fi foarte învățat. A umbla cu toba sau a-i bate (cuiva) toba sau a vinde averea (cuiva) cu toba = a vinde lucrurile sau averea cuiva la licitație publică. 2. Nume dat mai multor obiecte de lemn sau de metal, fixe sau mobile, în formă de cilindru gol. ◊ Tobă de eșapament = cutie cilindrică la motoarele cu ardere internă, care amortizează zgomotul produs la evacuarea gazelor de ardere. ♦ Organ de mașină folosit pentru transmiterea unei forțe de tracțiune prin intermediul unui cablu sau al unui lanț. ♦ Cutie metalică de formă rotundă sau dreptunghiulară, în care se bobinează filmul pentru unele aparate de proiecție. 3. Mezel preparat din bucățele de carne, de slănină, de măruntaie etc. introduse în membrana care formează stomacul porcului. 4. (La jocul de cărți) Caro. [Var.: (înv. și pop.) dobă s. f.] – Din magh. dob.

RĂSUFLĂTOR, -OARE, răsuflători, -oare, adj., s. f., s. n. 1. Adj. (Rar) Care înlesnește respirația. 2. S. f. Deschizătură (de aerisire) prin care un spațiu închis comunică cu exteriorul. 3. S. f. Canal de evacuare a aerului și a gazelor la turnarea metalului lichid în forme, servind la verificarea umplerii formei. 4. S. n. Tub de evacuare a gazelor de ardere dintr-un motor cu ardere internă. – Răsufla + suf. -ător.

REVERBERAȚIE, reverberații, s. f. 1. Persistență a unui sunet într-o încăpere închisă, datorită reflexiei, după ce izvorul sonor a încetat să mai emită unde. ◊ Reverberație artificială = realizare cu mijloace acustice, electromagnetice, electromecanice sau electrice a unor efecte asemănătoare celor determinate de reverberația (1) naturală. 2. Reflexie a luminii. 3. Reflexie repetată a căldurii pe pereții unui focar sau ai unui cuptor special. ◊ Cuptor cu reverberație = cuptor cu acoperișul boltit, căptușit cu cărămidă refractară, în care încălzirea materialului se face prin contactul cu gazele de ardere și prin radiere din acoperișul boltit. – Din fr. réverbération.

COȘ¹, coșuri, s. n. 1. Obiect de diferite forme, făcut dintr-o împletitură de nuiele, de papură, de rafie etc., cu sau fără toarte, care servește la transportarea sau la depozitarea unor obiecte; coșarcă. ◊ Expr. A arunca (sau a da) la coș = a arunca un lucru nefolositor sau lipsit de valoare. ♦ Conținutul unui coș¹ (1). 2. Unealtă de pescuit de formă ovală, cilindrică etc., făcută din împletitură de nuiele sau de mlajă și folosită la prinderea peștilor mici. 3. (La jocul de baschet) Cerc metalic fixat perpendicular pe un panou de lemn și prevăzut cu o plasă fără fund prin care trebuie să fie trecută mingea pentru a se marca un punct; punct marcat în acest fel. 4. Parte din instalația unei mori mici, în formă de ladă cu gura largă și fără fund, în care se toarnă grăunțele de măcinat. ♦ Pâlnie în formă de piramidă la mașina de treierat, în care se bagă snopii. ♦ Lada teascului în care se strivesc boabele, semințele etc. 5. Împletitură de nuiele care se așază ca o ladă pe fundul carului, înlocuind loitrele și codârla când se transportă lucruri mărunte. 6. Acoperământ de piele sau de pânză al unei trăsuri, care se poate ridica sau strânge. 7. (Anat.; în sintagma) Coșul pieptului = cavitate toracică; torace. ◊ Expr. (Reg.) A fi rupt (sau fript) în coș = a fi foarte flămând. A fi tare în coș = a fi sănătos, zdravăn. 8. Canal îngust, izolat sau făcut în zid și trecut prin acoperișul unei case, prin care iese fumul de la sobă, de la vatră etc.; horn, hogeac. ♦ Conductă verticală folosită la evacuarea gazelor de ardere dintr-o instalație de încălzire cu focar. – Din sl. košĩ.

CALCINATOR¹ ~oare n. Instalație care recuperează căldura gazelor de ardere din cuptoarele rotative pentru ciment. /<fr. calcinateur

GAZ¹ ~e n. 1) Substanță în stare fluidă, cu densitate mică, expansibilă și compresibilă, care ia volumul și forma spațiului disponibil. * ~e naturale gaze formate în natură. ~e artificiale gaze obținute pe cale industrială. ~e combustibile gaze folosite ca sursă de energie calorică. ~ de iluminat (sau aerian) gaz obținut prin distilarea huilei, folosit la iluminat. ~ inert a) gaz care nu arde; b) gaz care nu reacționează chimic, folosit la fabricarea becurilor cu incandescență și a tuburilor cu descărcări electrice luminoase. ~ lichefiat gaz transformat în lichid. ~ perfect (sau ideal) gaz rarefiat pentru care produsul dintre presiune și volum este invariabil la orice temperatură. ~ detonant material explozibil constând dintr-un amestec de hidrogen și oxigen. ~ de baltă gaz incolor, inodor și inflamabil, obținut din zăcăminte naturale și folosit drept combustibil sau ca materie primă în industrie; metan. ~ nobil (sau rar) gaz inert, incolor și inodor, situat în grupa zero a sistemului periodic. 2) mai ales la pl. Substanță toxică, asfixiantă sau iritantă, folosită ca armă de luptă. 3) la pl. pop. Emanație (cu miros neplăcut) degajată de stomac sau de intestine. /<fr. gaz

REACTOR ~oare n. 1) tehn. Motor propulsor, instalat pe un vehicul (mai ales pe un avion), care folosește forța de reacție a gazelor de ardere. 2) Aparat sau instalație în care se produce o reacție chimică sau un proces biologic. ◊ ~ nuclear instalație pentru producerea dirijată a reacțiilor nucleare în lanț. /<fr. réacteur

TOBĂ ~e f. 1) Instrument muzical de percuție, constând dintr-un cilindru gol pe dinăuntru, acoperit la ambele capete cu câte o membrană de piele întinsă, care, prin lovire, produce sunete înfundate. ◊ A bate ~a a) a lovi ritmic cu degetele în ceva, fiind iritat sau lipsit de răbdare; b) a răspândi o știre; a divulga un secret. A fi ~ de carte (sau de învățătură) a poseda multe cunoștințe. A se face ~ a mânca pe săturate. A vinde (averea cuiva) cu ~a a vinde la mezat. 2) Piesă cilindrică, goală în interior, folosită în tehnică; tambur. ~ pentru cablu. ◊ ~ de eșapament piesă la motoarele cu ardere internă care amortizează zgomotul produs în timpul evacuării gazelor de ardere. 3) Mezel preparat din carne de porc, măruntaie și slănină, puse în pielea stomacului, care se fierbe și se presează. 4) pop. (la jocul de cărți) Semn distinctiv având forma unui romb de culoare roșie; caro. 5) Carte de joc marcată cu acest semn. /<ung. dob

A TRAGE trag 1. tranz. 1) A mișca spre sine sau spre alt punct, apucând de un capăt, de un mâner sau de altceva. ~ dulapul. ◊ ~ pe sfoară a păcăli; a înșela. ~ la răspundere a cere ca cineva să dea socoteală pentru faptele sale. ~ sapa a) a prăși; b) a munci din greu. 2) (persoane, animale de tracțiune, mașini etc.) A face să se miște ducând după sine; a târî. Locomotiva trage vagoanele. ~ jugul a munci din greu. A(-și) ~ piciorul, ~ cu piciorul (pe la cineva sau pe undeva) a intra din când în când pe la cineva sau pe undeva. 3) (obiecte de îmbrăcăminte sau de încălțăminte) A îmbrăca potrivind în grabă pe corp. ~ pantalonii. 4) (linii, urme, brazde etc.) A imprima pe o suprafață plană. 2. intranz. 1) (despre drumeți, călători etc.) A se opri pentru un timp; a face un popas. ~ la han. 2) (despre instalații de ardere sau de ventilare) A asigura evacuarea normală a gazelor de ardere sau a aerului viciat. Soba trage bine. 3) A lansa un proiectil (cu ajutorul unei arme). ~ cu pușca. /<lat. trahere

REVERBERAȚIE s.f. 1. Persistență, datorită reflexiei pe pereți, a unui sunet într-o încăpere închisă după ce sursa sonoră nu mai emite unde. 2. Reflexie a luminii sau a căldurii; strălucire, scînteiere. ◊ Cuptor cu reverberație = cuptor de topit cu acoperișul boltit și căptușit cu cărămidă refractară, în care încălzirea materialului se face prin contactul cu gazele de ardere și prin radierea căldurii din acoperiș. [Gen- -iei, var. reverberațiune s.f. / < fr. réverbération].

CALCINATOR s.n. Aparat cu care se recuperează căldura gazelor de ardere din cuptoarele rotative pentru ciment. [< fr. calcinateur].

CAUPER s.n. Instalație pentru preîncălzirea aerului la furnale cu ajutorul gazelor de ardere. [Pron. cau-. / < engl. cowper].

MUFLĂ s.f. 1. Cameră cu pereți refractari a unui cuptor industrial sau de laborator, unde se introduc materialele de încălzit pentru a nu intra în contact cu combustibilul sau cu gazele de ardere. 2. Grup de mai mulți scripeți așezați pe același ax sau pe axe în prelungire, care formează o parte a palanului. [< fr. moufle].

PARASCÂNTEI s.n. 1. Ecran izolant, neinflamabil, care împiedică formarea arcurilor electrice între două piese metalice sau deteriorările pe care le-ar putea provoca ele. 2. Dispozitiv montat la un coș pentru reținerea scînteilor și a prafului antrenat de gazele de ardere din anumite cuptoare, din focarul unei locomotive etc. [< para- + scîntei, după fr. pare-étincelles].

REACTOR s.n. 1. Aparat propulsor care folosește forța de reacție a gazelor de ardere pentru a deplasa vehiculul pe care este montat. 2. Dispozitiv pentru producerea unei reacții nucleare prin bombardarea cu neutroni a unor anumite elemente; pilă atomică. [Pron. re-ac-, pl. -oare, (s.m.) -ori. / cf. fr. réacteur, germ. Reaktor].

fila (filez, filat), vb. – 1. A întinde, a desfășura (o parîmă etc.). – 2. A urmări pe cineva. – 3. (Despre lămpi de gaz) A arde rău, scoțînd fum. Fr. filer „a toarce”. – Der. filatură, s. f. (fabrică de țesături; urmărire), din fr. filature; fileu, s. n. (rețea, plasă; rețea de ață pentru păr), din fr. filet.

CALCINATOR¹ s. n. aparat pentru recuperarea căldurii gazelor de ardere din cuptoarele rotative pentru ciment. (< fr. calcinateur)

CAUPER s. n. instalație pentru preîncălzirea aerului la furnale cu ajutorul gazelor de ardere. (< engl. cowper)

MUFLĂ s. f. 1. cameră cu pereți refractari ai unui cuptor industrial sau de laborator, unde se introduc materialele de încălzit pentru a nu intra în contact cu combustibilul sau cu gazele de ardere. 2. sistem de scripeți pe același ax sau pe axe în prelungire, care formează o parte a palanului. (< fr. moufle)

PARASCÂNTEI s. n. 1. ecran izolat neinflamabil, care împiedică formarea arcurilor electrice între două piese metalice sau deteriorările pe care le-ar putea provoca ele. 2. dispozitiv montat la un coș pentru reținerea scânteilor și a prafului antrenat de gazele de ardere din anumite cuptoare, din focarul unei locomotive etc. (după fr. pare-étincelles)

REACTOR s. n. 1. parte a unei instalații în care se efectuează o reacție chimică. 2. aparat propulsor care folosește forța de reacție a gazelor de ardere pentru a deplasa vehiculul pe care este montat. 3. instalație complexă pentru producerea de reacții nucleare prin bombardarea cu neutroni a unor elemente radioactive; pilă atomică. 4. bobină, condensator care prezintă reactanță într-un circuit. (< fr. réacteur)

ANDREIAȘU DE JOS, com. în jud. Vrancea; 2.383 loc. (1991). Rezervație geologică (focuri nestinse; 12 ha), monument al naturii constînd în emanații de gaze ce ard în permanență.

POSTCOMBUSTIE totalitatea proceselor de ardere completă a unei cantități suplimentare de carburant (într-o cameră specială situată după turbina unui motor cu reacție de tip aeroreactor), a gazelor care au servit la antrenarea turbopompelor motorului reactiv cu propergoli lichizi (v.), a propelgolilor lichizi reziduali ai unui motor-rachetă chimic sau a restului de carburant și gaze incomplet arse prin injectarea de aer în ajutajul motorului reactiv. Postcombustia contribuie la o creștere a forței de tracțiune a motoarelor cu reacție cu 30-40%. Sin. ardere suplimentară.

STATOREACTOR motor cu reacție fără organe mobile, constând în principal dintr-un tub de secțiune variabilă deschis la ambele capete, paralel cu direcția de zbor, în difuzor realizându-se comprimarea dinamică a aerului datorită deplasării aeronavei cu viteză mare, gazele de ardere fiind evacuate din cameră prin efuzor (destinderea lor realizând forța de propulsie); statoreactorul poate intra în funcțiune doar la o anumită viteză de zbor a aeronavei, furnizând viteze supersonice (M 2-4) și hipersonice (M>5) în funcție de organizarea arderii. Statoreactorul este destinat avioanelor aerocosmice, rachetelor autoghidate etc.

TURBINĂ/CU ARDERE INTERNĂ/CU GAZE, motor cu rotor pus în mișcare de gazele de ardere produse de aerul atmosferic, comprimat de compresor și introdus în camera de ardere, unde prin injectarea combustibilului, se aprinde cu ajutorul unor bujii. Sin. turbocompresor.

VITEZĂ (DE ZBOR), viteza de deplasare a aeronavei în aer. Există: viteza de dezlipire, viteză atinsă în momentul desprinderii de sol; viteza de aterizare, viteza pe care trebuie să o aibă o aeronavă în momentul luării contactului cu solul în cazul unei aterizări normale; viteza ascensională, viteza pe verticală a aeronavei care asigură creșterea progresivă a înălțimii de zbor, fiind legată de poziția axei longitudinale xx’ în plan vertical, unghiul creat cu orizontala fiind denumit unghi de tangaj (v.); viteza de croazieră sau de drum, viteza corespunzătoare fineței maxime a aeronavei, fiind obținută cu un consum minim de combustibil și asigurând realizarea parametrilor maximi de durată și distanță a zborului (sin: viteza optimă); viteza de înfundare, componenta verticală a vitezei unei aeronave care coboară; viteza de așteptare, viteză adoptată în zonele de așteptare ale aerodromurilor unde se îmbunătățește stabilitatea vitezei în schimbul unui consum mărit de combustibil; viteza sonică, viteza unui vehicul aerian care parcurge într-o secundă un spațiu egal cu 340 m, viteza specifică deplasării undelor sonore în atmosferă și este egală cu 1M (Mach) adică 1224 Km/h; viteza subsonică, viteza unui vehicul aerian care parcurge într-o secundă un spațiu mai mic de 340 m; viteza supersonică, viteza unui vehicul aerian care parcurge într-o secundă un spațiu mai mare de 340 m, dar mai mic decât 1700 m (5M); viteza hipersonică, viteza unui vehicul aerian care parcurge într-o secundă un spațiu mai mare de 1700 m (peste 5M). Aceste viteze depind la avioanele cu reacție de viteza de evacuare (ejecție) a gazelor de ardere la ieșirea din ajutajul motorului, viteza medie de evacuare depinzând de temperatura jetului reactiv (v.), de construcția motorului și de proprietățile propergolului utilizat (la cei solizi viteza jetului este cuprinsă între 2-3 Km/s, iar la cei lichizi între 3-5 Km/s). Viteza critică este viteza constantă de cădere atinsă de un corp la un moment dat și peste a cărei valoare nu poate trece (Sin. viteza limită de cădere).

CALCINATOR¹, calcinatoare, s. n. Aparat folosit pentru recuperarea căldurii gazelor de ardere din cuptoarele rotative pentru ciment. – După fr. calcinateur.

RECUPERÁRE (<recupera) s. f. 1. Acțiunea de a recupera. ◊ R. a cheltuielilor = acoperirea cheltuielilor de producție și de circulație ale unei unități economice prin încasarea prețului mărfurilor sau a tarifelor serviciilor prestate. ♦ (TEHN.) Folosirea parțială sau totală a deșeurilor rezultate din prelucrări sau a energiei disipate într-o instalație de producere sau de transformare a acesteia, care altfel s-ar pierde (ex. r. căldurii din gazele de ardere). ♦ (Ind. Extr.) Extragere din gaura de sondă a unei cantități de țiței care a fost introdusă pentru „pornirea” unei sonde (prin metoda circulației de fluide). 2. (PSIH.) Sistem de măsuri luate de societate pentru a normaliza personalitatea și a obține o contribuție firească de la un subiect deficient senzorial, intelectual sau moral.

REACTÓR (< fr.) s. n. 1. (CHIM.) Aparat industrial sau de laborator în care se efectuează reacții chimice (catalitice sau necatalitice) în scopul obținerii anumitor substanțe. R. constituie partea principală a unei instalații chimice. Există r. în care materiile prime se introduc o singură dată, la început, iar după terminarea reacției se scot produsele finite (r. discontinuu), sau în care se introduc materiile prime și se scot produsele finite în mod continuu (r. continuu). După natura procesului chimic se deosebesc r. termice, electrochimice, biochimice și fotochimice, iar după fazele prezente în proces se deosebesc r. în care fazele reactante sunt gaze (gaz-gaz), lichide (lichid-lichid omogen sau neomogen), solide și gaz (gaz-solid) etc. (ex. r. pentru oxidarea amoniacului în amestec cu oxigen și vapori de apă, r. pentru nitrarea benzenului etc.) 2. (AV.) Motor termic folosit pentru asigurarea propulsiei unor vehicule (de obicei avioane), în interiorul căruia are loc transformarea energiei chimice a combustibilului în energia cinetică a unui curent de fluid (jet de gaze de ardere), în scopul producerii forței de propulsie (care apare datorită efectului de reacțiune provocat de gazele de ardere de viteză mare). R. la care aerul necesar arderii combustibilului este introdus în camera de ardere, sub presiune, de către un compresor (axial sau centrifugal) antrenat de o turbină cu gaze se numesc turboreactoare. Principalele elemente componente ale unui turboreactor sunt: difuzorul (care are rolul de a frâna curentul de aer atmosferic la intrarea în motor), compresorul, camera de ardere, turbina cu gaze și efuzorul (în care are loc destinderea gazelor evacuate din turbină). În prezent, turboreactoarele cu compresor centrifugal sunt prevăzute cu camere de ardere individuale, iar cele cu compresor axial au camere de ardere inelare (camere bloc). R. care echipează avioanele cu viteze de zbor supersonice pot fi construite fără compresor, comprimarea aerului necesar arderii făcându-se în difuzor (datorită vitezei foarte mari cu care aerul atmosferic intră intră în motor). R. fără compresor pot fi: statoreactoare, când aerul și gazele de ardere circulă în curent continuu în interiorul motorului, și pulsoreactoare, în care circulația gazelor este intermitentă (pulsatorie); r. fără compresor pot funcționa numai după ce avioanele pe care sunt montate au fost lansate în zbor prin alte mijloace (rachete, catapulte etc.). Sin. motor cu reacție. 3. (ELT.) Bobină electrică cu reactanță mult mai mare decât rezistența ei electrică, utilizată în instalațiile electrice pentru limitarea curenților de scurtcircuit.

PULSOREACTÓR (< fr.; {s} lat. pulsus „împins” + fr. réacteur „reactor”) s. n. Sistem de propulsie la unele avioane sau rachete (ex. racheta germană V-1 în cel de-al Doilea Război Mondial), la care propulsia se realizează datoriră presiunii gazelor de ardere asupra grătarului cu clapete cu care este echipat difuzorul; când această presiune scade, clapetele se deschid pentru admisia aerului care întreține un nou ciclu de ardere.

gazometru n. 1. instrument de măsurat cantitatea de gaz întrebuințată într’o operațiune chimică; 2. aparat ce indică cantitatea de gaz ce arde într’un local.

BALEIAJ, baleiaje, s. n. Evacuare forțată a gazelor de ardere din cilindrul unui motor cu combustie internă. [Pr.: -le-iaj] – Din fr. balayage.

TOBĂ, tobe, s. f. 1. Instrument muzical de percuție, format dintr-un cilindru scurt, larg și gol, de lemn sau de metal, pe fundurile căruia este întinsă câte o membrană de piele, care, lovită (cu două baghete), produce sunete. ◊ Expr. A bate toba: a) a bate ritmic cu degetele într-un obiect (de nervozitate sau de nerăbdare); b) (fam.) a avea accese de tuse, a tuși; c) (fam.) a divulga un secret, a lansa tot felul de știri. A bate toba (la urechea) surdului = a vorbi cuiva degeaba, a sfătui pe cineva zadarnic, a nu fi ascultat. A face (pe cineva) tobă de bătaie sau a face (cuiva) pântecele (sau spinarea) tobă = a bate zdravăn (pe cineva). A fi (sau a ieși) tobă de carte (sau de învățătură) = a fi foarte învățat. A umbla cu toba sau a-i bate (cuiva) toba sau a vinde averea (cuiva) cu toba = a vinde lucrurile sau averea cuiva la licitație publică. 2. Nume dat mai multor obiecte de lemn sau de metal, fixe sau mobile, în formă de cilindru gol. ◊ Tobă de eșapament = cutie cilindrică la motoarele cu ardere internă, care amortizează zgomotul produs la evacuarea gazelor de ardere. ♦ Organ de mașină folosit pentru transmiterea unei forțe de tracțiune prin intermediul unui cablu sau al unui lanț. ♦ Cutie metalică de formă rotundă sau dreptunghiulară, în care se bobinează filmul pentru unele aparate de proiecție. 3. Mezel preparat din bucățele de carne, de slănină, de măruntaie etc. introduse în membrana care formează stomacul porcului. 4. (La jocul de cărți) Caro. [Var.: (înv. și pop.) dobă s. f.] – Din magh. dob.

COȘ¹, coșuri, s. n. 1. Obiect de diferite forme, făcut dintr-o împletitură de nuiele, de papură, de rafie etc., cu sau fără toarte, care servește la transportarea sau la depozitarea unor obiecte; coșarcă. ◊ Expr. A arunca (sau a da) la coș = a arunca un lucru nefolositor sau lipsit de valoare. ♦ Conținutul unui coș¹ (1). 2. Unealtă de pescuit de formă ovală, cilindrică etc., făcută din împletitură de nuiele sau de mlajă și folosită la prinderea peștilor mici. 3. (La jocul de baschet) Cerc metalic fixat perpendicular pe un panou de lemn și prevăzut cu o plasă fără fund prin care trebuie să fie trecută mingea pentru a se marca un punct; punct marcat în acest fel. 4. Parte din instalația unei mori mici, în formă de ladă cu gura largă și fără fund, în care se toarnă grăunțele de măcinat. ♦ Pâlnie la mașina de treierat, în care se introduc snopii. ♦ Lada teascului în care se strivesc boabele, semințele etc. 5. Împletitură de nuiele care se așază ca o ladă pe fundul carului, înlocuind loitrele și codârla când se transportă lucruri mărunte. 6. Acoperământ de piele sau de pânză al unei trăsuri, care se poate ridica sau strânge. 7. (Anat.; în sintagma) Coșul pieptului = cavitate toracică; torace. ◊ Expr. (Reg.) A fi rupt (sau fript) în coș = a fi foarte flămând. A fi tare în coș = a fi sănătos, zdravăn. 8. Canal îngust, izolat sau făcut în zid și trecut prin acoperișul unei case, prin care iese fumul de la sobă, de la vatră etc.; horn, hogeac. ♦ Conductă verticală folosită la evacuarea gazelor de ardere dintr-o instalație de încălzire cu focar. – Din sl. košĭ.

RĂSUFLĂTOR, -OARE, răsuflători, -oare, adj., s. f., s. n. 1. Adj. (Rar) Care înlesnește respirația. ◊ Compus: răsuflătoarea-pământului = ciupercă din familia Lycoperdacee, de culoare albă-gălbuie în perioada de tinerețe și cenușie la maturitate (Lycoperdon bovista). 2. S. f. Deschizătură (de aerisire) prin care un spațiu închis comunică cu exteriorul. 3. S. f. Canal de evacuare a aerului și a gazelor la turnarea metalului lichid în forme, servind la verificarea umplerii formei. 4. S. n. Tub de evacuare a gazelor de ardere dintr-un motor cu ardere internă. – Răsufla + suf. -ător.

REVERBERAȚIE, reverberații, s. f. 1. Persistență a unui sunet într-o încăpere închisă, datorită reflexiei, după ce sursa sonoră și-a încetat emisia. ◊ Reverberație artificială = prelucrare electroacustică a semnalelor sonore în scopul obținerii unor condiții optime de audiție în sălile de spectacole, în studiouri etc. 2. Reflexie a luminii. 3. Reflexie repetată a căldurii pe pereții unui focar sau ai unui cuptor special. ◊ Cuptor cu reverberație = cuptor de topit, cu acoperișul boltit, căptușit cu cărămidă refractară, în care încălzirea materialului se face prin contactul cu gazele de ardere și prin radierea căldurii din acoperiș. – Din fr. réverbération.

PULSOREACTOR, pulsoreactoare, s. n. Tip de reactor pentru avioane supersonice la care propulsia se realizează datorită presiunii gazelor de ardere asupra grătarului pe clapete cu care este echipat difuzorul. [Pr.: -re-ac-] – Din fr. pulsoréacteur.

HOTĂ, hote, s. f. Construcție de zidărie, de metal sau de sticlă, făcută deasupra unui cămin, a unei plite etc. pentru a colecta și evacua pe coș gazele de ardere, aburul etc.

MUFLĂ, mufle, s. f. 1. Recipient, vas sau cutie de diferite forme, cu pereți refractari, constituind încăperea unui cuptor industrial în care se introduce materialul pentru a nu ajunge în contact cu combustibilul sau cu gazele de ardere în timpul încălzirii. Cuptor cu muflă. 2. Dispozitiv constituit dintr-o carcasă, un cîrlig sau un inel de suspendare și din doi sau mai mulți scripeți, montați pe un ax sau pe două axe paralele.

REGISTRU, registre, s. n. 1. Condică în care se trec încasările, cheltuielile, trimiterile și sosirile hîrtiilor, rezultatele unor măsurători etc. Un furier slăbănog și un majur cărunt desfăceau o ladă cu registre. CAMILAR, N. I 78. Apostol Bologa luă în primire, de la locotenentul pe care venea să-l înlocuiască, biuroul cu cele cîteva registre și imprimate. REBREANU, P. S. 129. Săndulescu, veșnic cu nasu-n registru, făcea socoteli. VLAHUȚĂ, O. AL. II 26. ◊ Fig. Infernul pentru tine Își va deschide negrele registre. TOPÎRCEANU, B. 93. ◊ Registru de bord = jurnal de bord pe o navă, v. jurnal (2). Registru de casă v. casă. Registru de intrare și ieșire v. intrare. 2. (Tehn.) Sertar sau clapă (de oțel, de fontă, de material ceramic etc.) acționată manual sau automat, care servește la reglarea tirajului prin varierea secțiunii de trecere a gazelor de ardere sau la închiderea canalelor de fum de la căldările de abur sau de la cuptoarele industriale. 3. (Arhit.) Suprafață cuprinsă între două profiluri orizontale care se întind pe toată lungimea unei fațade. Registrul de jos, corespunzător parterului, are ferestre mai mici, dreptunghiulare. CAMIL PETRESCU, O. II 596. 4. Ansamblul semnelor de reper care indică suprapunerea exactă a tiparului pe ambele fețe ale hîrtiei. 5. (Muz.) Întinderea scării muzicale a unui instrument sau a unei voci, cuprinsă între nota cea mai de jos și cea mai de sus pe care le poate emite instrumentul sau vocea respectivă, fără schimbare de timbru. (Fig.) Imaginația lui Arghezi se mișcă pe un întins registru, de la libera asociație vizionară pînă la notația exactă. VIANU, A. P. 266. (Concretizat) Dispozitiv cu care se pun în mișcare diferite țevi de la orgă.

REVERBERAȚIE, reverberații, s. f. 1. Persistența, datorită reflexiei pe pereți, a unui sunet într-o încăpere închisă, după ce izvorul sonor a încetat să mai emită unde. ♦ Reflexie a luminii. Ascultam cum cîntă vîntul toamnei, cum trosnesc lozbele de fag în soba de faianță cu reverberații ca zăpada Ceahlăului. I. BOTEZ, ȘC. 98. 2. (Tehn.) Reflexia repetată a căldurii pe pereții unui focar sau ai unui cuptor special. ◊ Cuptor cu reverberație = cuptor cu acoperișul boltit, căptușit cu cărămidă refractară, în care încălzirea materialului se face prin contactul cu gazele de ardere și prin radiere din acoperișul boltit.

TIRAJ, tiraje, s. n. 1. Numărul total de exemplare în care se tipărește o carte sau o publicație periodică. Fac corectura în zaț pentru tot tirajul. IBRĂILEANU, S. 229. Spune-mi dacă... s-a petrecut prea multe exemplare peste obicinuitul tiraj. CARAGIALE, O. VII 326. ◊ Loc. adj. (Mai ales despre publicații periodice) Cu (sau de mare) tiraj = care apare într-un număr mare de exemplare. Se îmbuibă și se lansează prin redacțiile jurnalelor de mare tiraj. REBREANU, R. I 182. Se întîlnea prin curți și ganguri cu fel de fel de trepăduși, Pe la gazetele opozante, pe la ziare cu tiraj. ANGHEL-IOSIF, C. M. II 11. 2. Circulația aerului și a gazelor de ardere într-o instalație de încălzire cu focar sau a aerului într-un coș de ventilație (și care se datorește diferenței de presiune dintre două secțiuni ale coșului).

TOBĂ, tobe, s. f. 1. Instrument de percuție format dintr-un cilindru scurt, larg și gol, de lemn sau de metal, pe fundurile căruia este întinsă cîte o bucată de piele de vițel și în care se bate cu două baghete, pentru a produce sunete. Talgerele zuruie, toba bubuie, trîmbițele tremură vesel. SADOVEANU, O. VI 231. Ieșise întru întîmpinarea lui cu buciume, cu tobe și cu surle. ISPIRESCU, L. 51. Tobe, fluiere, buhaie, Zgomot fac asurzitor. BELDICEANU, P. 66. ◊ Expr. A bate toba (cu degetele) = a bate ritmic cu degetele într-un obiect (din nervozitate sau din nerăbdare). Bătu toba în postavul biroului, cu vîrful degetelor. C. PETRESCU, C. V. 144. Bate toba încetinel cu deștele pe marmura mesii. CARAGIALE, O. I 345. (Familiar) A bate toba (în Moldova, în sat, în țară sau în tîrg și la moară) = a lansa știri, a divulga cele auzite, a nu păstra un secret; a fi flecar. Probabil însă că se cam știe... căci nu se poate ca tata să nu fi bătut toba. REBREANU, I. 129. A bate toba (la urechea) surdului, se spune cînd cineva vorbește cuiva sau sfătuiește pe cineva zadarnic. Și îi povățuia să fie mai cu răbdare... Dară, bate toba la urechea surdului! ISPIRESCU, L. 175. A bate toba = a tuși. La noapte iar vrei să bați toba? De-abia îți mai trecuse tusea. BASSARABESCU, V. 9. A face (pe cineva) tobă de bătaie sau a face (cuiva) pîntecele (sau spinarea) tobă = a bate (pe cineva) zdravăn, a snopi în bătaie. Nu umbla prin mahalale, Înhăitat cu haimanale, C-o să-ți fac spinarea tobă. TEODORESCU, P. P. 338. A fi tobă de bătăi = a fi suferit multe bătăi, a fi fost snopit în bătaie. Tușa Lica a fost cal de saca și tobă de bătăi. PAS, Z. I 29. A face (cuiva) pielea tobă v. piele (1). (A fi) tobă de carte (sau de învățătură) = a fi foarte învățat, a ști foarte multe lucruri. Venise din școala navală... tobă de carte, marinar desăvîrșit. BART, E. 362. Da, d-ta, că ești tobă de-nvățătură, înțelegi? DELAVRANCEA, O. II 53. Toată lumea știe că Baba-Rada cetește și-n stele... și-i... tobă de carte. ALECSANDRI, T. I 390. (A fi) tobă de... = (a fi) plin, îndesat, doldora de... Cu desagii tobă de bunătăți, cu coșuri, popa apucă drumul orașului. STANCU, D. 34. (Cu aluzie la utilizarea instrumentului de către crainicii publici) A umbla cu toba, a bate (cuiva) toba sau a vinde averea (cuiva) cu toba = a vinde lucrurile sau averea cuiva la licitație publică forțată. Perceptorul... umblă din casă în casă cu toba. STANCU, D. 135. A bate (cuiva) toba = a lăuda (prea) zgomotos (pe cineva). 2. Nume dat mai multor obiecte de lemn sau de metal, fixe sau mobile, în formă de cilindru gol: a) sul de metal pe care se înfășoară cablul unui ascensor, al unei macarale etc.; b) piesă cilindrică rotitoare a unei batoze de treierat, care desface boabele de pe spice; c) (în expr.) tobă de eșapament = cutie cilindrică la motoarele cu ardere internă, care amortizează zgomotul produs la evacuarea gazelor de ardere. 3. Mezel preparat din stomacul porcului umplut cu bucățele de carne, de măruntaie, de slănină etc. (Atestat în forma dobă) Ar fi trebuit să-i prezinți dobe de mistreți și chebapuri de căprioară. ODOBESCU, S. III 39. Știe ca să facă... dobă, jambonuri. ALECSANDRI, T. 965. 4. (La jocul de cărți) Caro. De roșu, de ghindă, de tobă ori de verde? CARAGIALE, O. I 193. 5. Capcană în formă de ladă, cu care se prind jderi, dihori, nevăstuici. – Variantă: dobă s. f.

TURBOREACTOR, turboreactoare, s. n. Reactor cu un grup turbocompresor, la care propulsia se obține numai prin efectul de reacțiune a gazelor de ardere, la evacuare. V. turbopropulsor.

PUDLAJ s. n. Procedeu învechit de elaborare a oțelului, prin afinarea în stare păstoasă a fontei cu ajutorul oxigenului provenit din gazele de ardere, din zgură etc.

baleiaj sn [At: LTR / P: ~le-iaj / Pl: ~e / E: fr balayage] Eliminare forțată a gazelor de ardere din cilindrul unui motor cu ardere internă printr-un curent de aer sau un amestec combustii proaspăt.

cauper sn [At: DN³ / P: ca-u~ / Pl: ~e / E: eg cowper] Instalație pentru preîncălzirea aerului la furnale cu ajutorul gazelor de ardere.

coș³ sn [At: PSALT., 168/5 / Pl: ~uri / E: vsl кошь] 1 Obiect portativ de diferite forme, cu sau fără mânere, din papură sau din nuiele împletite, în care se păstrează sau se cară provizii sau obiecte Si: (reg) corfa, coșară (1), coșarcă (1), coșniță, cotarcă, paner, târnă. 2 Conținutul unui coș³ (1) Si: (reg) corfă, coșară (2), coșarcă (2), coșniță, cotarcă, paner, târnă. 3 (Pex; șîs ~ de gunoi) Coș^J (1) sau cazan din material plastic, tablă etc. pentru depozitarea gunoiului. 4 (Îe) A arunca la ~ A renunța la păstrarea unui obiect lipsit de valoare. 5 (La jocul de baschet) Cerc metalic fixat la înălțime pe un panou de lemn și prevăzut cu o plasă fără fund prin care trebuie să treacă mingea pentru a se marca un punct. 6 Punct marcat la baschet. 7 (Îs) ~ propriu Coșul³ (5) echipei proprii, care trebuie apărat. 8 (Îs) ~ advers Coșul³ (5) echipei adverse, în care trebuie introdusă mingea. 9 (Îe) A reuși ~ul A reuși să marchezi un punct. 10 (Spc) Unealtă de pescuit pentru prinderea peștilor mici, împletită din nuiele de răchită sau de mlajă, având diferite forme și dimensiuni Si: coșarcă (5), cutița-lesei, leagăn, spele, târnog, vârșă, vintire. 11 (Spc; îs) ~ de raci Unealtă din nuiele pentru prinderea racilor. 12 (Rar) Stup. 13 Împletitură de nuiele umplută cu pământ sau cu bolovani, folosită la construirea unor diguri contra inundațiilor sau în fortificații provizorii contra proiectilelor Si: coteț. 14 (Reg) Coșar¹ (7). 15 Ladă mare de nuiele sau de scânduri în care se păstrează cereale Si: hambar, sâsâiac, tron. 16 (Înv) Coșciug. 17 Împletitură de nuiele care se așază pe loitrele unui car, când se transportă legume, fructe, cereale etc. Si: coșar¹ (9). 18 (Pex) Platformă a căruței care seamănă cu o ladă și care servește la transportul diferitelor materiale. 19 (Lpl) Cele două funduri împletite care se pun la căruță numai când se transportă lucruri mărunte Si: chelnă, codirlă. 20 Dric. 21 Acoperiș de pânză sau de piele al unei trăsuri, care se poate ridica sau strânge Si: burduf cobâră, coviltir, poclit. 22 Parte a morii de forma unei pâlnii mari în care se toarnă grăunțele de măcinat. 23 (Pop; îe) A băga (sau a turna) în ~ A căpăta rând la moară. 24 (Îae) A începe să macini. 25 (Fig; îae) A-ți veni rândul să faci ceva. 26 (Înv; îe) I-a căzut (sau i-a picat) din ~ A sărăcit. 27 (Înv; îe) A Ie lua din ~ A începe să piardă din noroc. 28 (Înv; îae) A da de mare necaz. 29 Pâlnie în formă de piramidă la mașina de treierat, în care se bagă snopii. 30 Ladă a teascului în care se toarnă boabele de struguri și se strivesc. 31 (Pex) Coșar¹ (10). 32 (Pex) Plasă pe care se îmblătește. 33 Cilindru făcut din coajă de brad și legat cu sfori de tei în care baciul pune brânză sau caș la dospit. 34 Îmbrăcăminte în care se pun penele unei perne. 35 Colac al fântânii Si: ghizd. 36 (Mol; înv; îs) ~ de piatră Unitate de măsură a pietrei egală cu un stânjen sau 4 fârtaie. 37 (Trs; Țes) Urzitor. 38 Cavitate prin care trece fumul din sobă spre a ieși în afara casei Si: horn. 39 Parte de deasupra vetrei țărănești, sprijinită de stâlpi, care trage fumul spre a-l elimina Si: bageac, buduroi, fumar, hogeac, horn, urloi. 40 Construcție deasupra acoperișului, pe unde iese fumul din sobe. 41 (Pex) Cilindru pe unde iese fumul la un vapor cu aburi. 42 (Pex) Cilindru pe unde iese fumul unei locomotive cu aburi. 43 (Pex) Conductă pe unde sunt evacuate gazele de ardere dintr-o instalație cu focar. 44 (Pop; îla) Tras pe ~ Murdar. 45 (Fam; îe) A șters ~ul A pățit-o. 46 (D. oameni; pop; îe) Parcă-i pus pe ~ Este (foarte) slab. 47 (Pop; îae) Pare afumat. 48 (Atm; îs) ~ul pieptului Torace. 49 (Pop; îe) A fi tare în ~ A fi puternic. 50 (Îae) A fi sănătos. 51 (Pop; îe) A rupe pe cineva în ~ A-i trage cuiva o bătaie strașnică. 52 (Pop; îe) A se rupe în ~ A munci cu sârguință. 53 (Pop; îe) A fi rupt (sau fript) în ~ A fi foarte flămând. 54 (Îae) A fi prăpădit de foame și de sete. 55 (Pex) Carapace a racului.

evacuare sf [At: PONTBRIANT, D. / P: ~cu-a~ / Pl: ~uări / E: evacua] 1 (Med) Eliminare din corpul omenesc a unor reziduuri organice Si: evacuație (1) Cf defecare, excreție, urinare, vomare. 2 (Mil) Părăsire a unui teritoriu de către trupele ocupate, în urma unei înfrângeri, a unui tratat etc. Si: evacuație (2), retragere. 3 (Îs) Spital (sau ambulanță) de ~ Formație sanitară unde sunt îngrijiți răniții și bolnavii de pe front în timp de război. 4 Părăsire impusă de împrejurări a unei încăperi, a unei clădiri, a unui oraș etc. 5 Scoatere a unei persoane sau a unui grup de persoane dintr-un loc expus unei primejdii. 6 (Jur) Scoatere a unei persoane dintr-o locuință pe baza unei hotărâri judecătorești sau din ordinul altei autorități. 7 (Teh) Operație de îndepărtare a apelor colectate de pe un teren, dintr-o mină etc. 8 (Teh) Fază din ciclul mașinilor cu ardere internă, în care cilindrul, după efectuarea lucrului mecanic de către piston, este golit de gazele de ardere. 9 (Teh) Îndepărtare a reziduurilor în urma unui proces tehnologic.

hotă¹ sf [At: DEX / Pl: ~te / E: fr hotte] (Aht) 1 Parte inferioară, trapezoidală, a vetrei. 2 Construcție de zidărie, de metal sau de sticlă, făcută deasupra unui cămin, a unei plite etc. pentru a colecta și a evacua, printr-un coș sau printr-un canal de ventilație, gazele de ardere, aburul etc.

muflă [At: NICA, L. VAM. 163 / V: ~lu sn / Pl: ~le / E: fr moufle] 1 sf Încăpere a unui cuptor industrial sau de laborator, cu pereții refractari, în care materialul supus încălzirii nu vine în contact direct cu combustibilul sau cu gazele de ardere. 2 sn (Îs) Scripete ~lu Sistem de scripeți așezați pe același ax sau pe axe în prelungire Si: pastică.

răsuflător, ~oare [At: BIBLIA (1688) 1612/39 / Pl: ~i, ~oare / E: răsufla + (ă)tor] 1 a (Rar) Care respiră (1). 2 a Care servește la respirat. 3 a Nume dat unor părți ale aparatului respirator (căile nazale, traheea, laringele, plămânii). 4 sf Deschizătură de aerisire prin care un spațiu închis comunică cu exteriorul Si: (rar) răsuflare (14). 5 sf Canal de evacuare a aerului și a gazelor la turnarea metalului lichid în forme, servind la verificarea umplerii formei. 6 sn Tub de evacuare a gazelor de ardere dintr-un motor cu ardere internă. 7 sf (Bot; îc) ~oarea~ pământului Ciupercă din familia lycoperdacee, de culoare alb-gălbuie în perioada de tinerețe și de culoare cenușie la maturitate, când se deschide în vârf pentru a lăsa să iasă sporii (Lycoperdon bovista). 8 sf (În basme) Loc prin care se crede că pământul comunică cu tărâmul celălalt. 9 sf (Pop; îs) ~oarea picioarelor Umflătura care se formează deasupra genunchilor la picioarele dinainte ale cailor sau sub genunchi la picioarele dinapoi.

reverberație sf [At: BREZOIANU, A. 319/23 / V: (înv) ~iune / Pl: ~ii / E: fr réverbération] 1 Persistență a unui sunet într-o încăpere, după ce sursa sonoră a încetat să mai emită unde, datorată reflexiilor sunetului pe pereți sau pe alte corpuri. 2 Reflexie a luminii sau a căldurii Si: scânteiere (3), strălucire, reflex. 3 (Teh) Reflexia repetată a căldurii pe pereții unui focar sau ai unui cuptor special. 4 (Îs) Cuptor cu ~ Cuptor cu acoperișul boltit, căptușit cu cărămidă refractară, în care încălzirea materialului se face prin contactul cu gazele de ardere și prin radierea căldurii din acoperișul boltit Si: cuptor cu reverber.

tiraj sn [At: COSTINESCU / V: (îvr) ~agiu (Pl: ~agii) / Pl: ~e / E: fr tirage] 1 Număr de exemplare în care se tipărește o carte sau o publicație periodică. 2 Imprimare. 3 (Mai ales d. publicații periodice; îla) De (sau cu) (mare) ~ Care apare într-un număr mare de exemplare. 4 Producție orară normală a unei mașini de tipărit. 5 Multiplicare, prin copiere, a unui film, pentrua asigura numărul de copii necesar rețelei cinematografice. 6 Circulația aerului carburant și a gazelor de ardere într-o instalație de încălzire cu focar (sobă, cuptor industrial etc). 7 Diferența de presiune prin care se asigură tirajul (6). 8 Operație de turnare în sticle a vinului pregătit pentru fabricarea șampaniei. 9 Tragere a aerului în plămâni ca urmare a contracției mușchilor inspiratori. 10 Efort inspirator în dispnee.

tobă [At: (cca 1650-1675) GCR I, 192/2 / V: (îrg) do~ (Pl și: ~buri), toabă, (înv) doabă, (reg) dubă, tubă / Pl: ~be / E: mg dob] 1 sf Instrument muzical de percuție, format dintr-un cilindru scurt, larg și gol, de lemn sau de metal, acoperit la ambele capete cu câte o membrană de piele, care, lovită (cu două baghete), produce sunete Si: tambur¹ (1). 2 sf (Trs; Mar; înv; îe) A bate ~ba A face o comunicare de interes obștesc, după ce oamenilor li s-a atras atenția bătându-se toba (1). 3 sf [Trs; Mar; înv; îae) A da un semnal bătând toba (1). 4 sf (Pfm; îae) A bate ritmic cu degetele într-un obiect (din nervozitate sau din nerăbdare). 5 sf (Reg; îae) A tuși (2). 6 sf (Pfm; îae) A divulga un secret. 7 x/(Pfm; îae) A lansa tot felul de zvonuri. 8 sf (Pfm; îae) A face vâlvă. 9 sf [Pfm; îae) A lăuda (prea) zgomotos (pe cineva). 10 sf (Pop; îe) A bate ~ba (sau degeaba bați ~ba) la urechea surdului A sfătui pe cineva zadarnic. 11 sf (Pfm; îae) A nu fi ascultat. 12 sf (Îrg; îe) A-(i) vinde (cuiva) (averea) cu ~ba (ori la ~) sau a umbla cu ~ba sau a-i bate (cuiva) ~ba (ori în ~) sau a scoate ceva în vânzare cu ~ba A vinde lucrurile sau averea (cuiva) la licitație publică. 13 sf (Reg; îe) A face (pe cineva) ~ de bătaie (sau de bușeli) sau a-i face (cuiva) spinarea (sau pielea, capul, pântecele) ~ A bate foarte tare (pe cineva). 14 av (Pfm; îe) A fi (sau a face, a ieși) ~ de carte (sau de învățătură) A fi foarte învățat. 15 av (Pfm; îe) A fi ~ de... A fi plin de... 16 sf(Pfm; îe) A se face ~ sau a face (sau a i se face) burta ~ A mânca peste măsură Si: (pop) a se ghiftui, a se îndopa. 17 av (Reg; irn; îla) Gras ~ Slab. 18 sf (Îvp; îe) A tunde pe ~ A tunde până la piele. 19 sf (Reg; îe) A avea avere cât praful de pe ~ A nu avea nimic. 20 sf (Pfm; fig; îf dobă) Burtă (1). 21 sf (Reg; îf dubă) Buhai¹ (9). 22 sf (Reg; îf dobă) Flămânzare. 23 sf (Atm; înv; șîs ~ba urechii) Timpan (1). 24 sf (Teh; pan) Tambur¹. 25 sf (Pan) Piesă cilindrică rotitoare la batoza de treierat sau la combină, care desface boabele din spice. 26 sf (Reg; pan) Batoză (1). 27 sf (Pan) Parte a sucalei în formă de roată. 28 sf (Tip; pan) Planșetă de lemn, adaptată la mașina de tipărit, pe care se așază colile de hârtie care urmează a fi tipărite. 29 sf (Pan) Cutie metalică în care se bobinează filmul la aparatele de proiecție. 30 sf (Pan; îs) ~ de eșapament Piesă tubulară montată la țeava de eșapament a unui motor, care amortizează zgomotul produs la evacuarea gazelor de ardere. 31 sf (Reg; pan) Cuptorul mașinii de gătit. 32 sf (Reg; pan) Căldare de tablă sau de aramă, cu capacitatea de peste 20 l. 33 sf (Îvr; pan; îs) ~ de cafea Mașină pentrumăcinat cafea. 34 sf (Reg; îf dubă) Clopot la oi. 35 sf (Muz; reg; îf dobă) Contrabas (1). 36 sf Mezel preparat din stomacul porcului umplut cu bucăți mici de carne, de slănină, de măruntaie etc. Si: (reg) tarabișcă, tartaboș (2), tăgârcioară (3), traistă¹ (35). 37 sf (Reg) Stomac (la porc). 38 sf (Reg) Gogoașă a viermelui de mătase, păstrată pentru reproducere. 39 sf (Reg; îf dobă) Vâltoare (1). 40 sf (Reg) Plantă nedefinită mai îndeaproape. 41 sf (Reg) Culoarea caro la cărțile de joc Si: (reg) tobar (4), tobaș (4).

țeavă sf [At: DOSOFTEI, V. S. aprilie 92^v/20 / V: (îvp) țevie (P: ~vi-e), (reg) țeve, țeive / Pl: țevi, (îrg) țeve, (reg) ~ve / E: vsl *цева cf bg цева] 1 Piesă de metal, de material plastic, de cauciuc etc., de formă cilindrică și goală în interior, de diverse lungimi, care are numeroase întrebuințări, în special pentru transportul de fluide Si: tub. 2 (Îs) ~ de eșapament Tub prin care gazele de ardere ies din toba de eșapament a unui motor cu ardere internă. 3 (Îs) ~ de extracție Tub de oțel cu diametrul relativ mic, utilizat în sondele de extracție a petrolului în vederea formării unei conducte prin care fluidul iese la suprafață. 4 (Fam; îe) A-i trage (cuiva) o ~ de bătaie A bate foarte tare pe cineva Si: a trage (cuiva) o mamă de bătaie. 5 Tub din care se confecționează instrumente muzicale de suflat sau părți ale acestora. 6 (Îrg) Burlan prin care iese fumul din sobă. 7 (Reg) Uluc pentru scurgerea apei. 8 Tub de lemn (de soc sau de trestie) pe care se înfășoară, de obicei cu ajutorul sucalei, firele de bătătură și care se introduce în suveică. 9 Tub cilindric sau conic, având suprafața netedă sau cu rifluri, folosit în întreprinderile textile ca suport pentru înfășurarea firelor. 10 Parte a unei arme de foc, în fonnă de tub, prin care iese proiectilul aruncat de explozia pulberii. 11 Partea în formă de țeavă (1) a lulelei. 12 (Reg) Țigaret. 13 (Reg) Parte proeminentă (în formă de cioc sau de tub) a unui vas, prin care se bea sau se toarnă conținutul vasului. 14 (Îvr) Prelungire în fonnă de tub a pâlniei. 15 (Reg) Vrană (la moară). 16 (Reg) Partea tubulară a tulpinei unor plante Si: țivloaie (7). 17 (Atm; îrg) Conduct natural care se găsește în diferite țesuturi și organe, prin care circulă aer, hrană etc. Si: tub. 18 (Atm; îrg; îs) Țevia mâncării (sau, reg, ~va gâtului, țevia grumazului, țava mică) Esofag. 19 (Atm; îrg; îs) Țevia lui Eustache Trompa lui Eustache. 20 (Atm; îrg; îs) Țevia udului Uretră. 21 (Atm; îrg; îs) Țevile mitrei Trompele uterine. 22 (Atm; îrg; îs) Țevi semicirculare Canale semicirculare. 23 (Atm; reg; îs) Țevile nasului (sau ale nărilor) Nări. 24 (Atm; reg; îs) Țevile plămânilor Bronhii. 25 (Atm; Ban; șîs ~va piciorului, ~ de picior) Fluierul piciorului.

baleiáj s.n. 1 (tehn.) Evacuare forțată a gazelor de ardere din cilindrul unui motor cu ardere internă cu ajutorul unui curent de aer sau de carburant proaspăt. 2 (telec.) Deplasare ordonată și periodică a spotului luminos pe ecranul unui osciloscop, al unui televizor, al unui radiolocator etc. • pl. -e. /<fr. balayage.

MÚFLĂ s. f. 1. Încăpere a unui cuptor industrial sau de laborator, cu pereții refractari, în care materialul supus încălzirii nu vine în contact direct cu combustibilul sau cu gazele de ardere. Cf. NICA, L. VAM. 163, DM, LTR², DER. 2. (Și, n., în sintagma scripete muflu) Sistem de scripeți așezați pe același ax sau pe axe în prelungire; pastică. Scripete muflu este un sistem de scripeți așezați pe aceeași brățară. . . , formînd un muflu. ENC. TEHN. i, 225. Muflele și palanurile, de care ne servim la ridicarea greutăților mari, sînt construite dintr-un număr mai mare de scripeți. CIȘMAN, FIZ. I, 65, cf. LTR ², DER. – Pl.: mufle. – Și: múflu s. n. – Din fr. moufle.

BEC s.n. 1. Balonaș de sticlă prevăzut cu un soclu (prin care se montează la o lampă) și un filament în interior, care devine incandescent și luminează cînd este străbătut de un curent electric. 2. Partea unei lămpi cu gaz aerian unde arde flacăra. [Pl. -uri. / < fr. bec].

GAZA vb. I. tr. 1. A răspîndi gaze toxice într-o anumită zonă (pentru a distruge oameni sau alte viețuitoare); a infecta (o regiune) cu gaze toxice. 2. A arde capetele de fibre ieșite prin suprafața țesăturilor, prin trecerea produselor peste o flacără. [< fr. gazer].

GAZA vb. tr. 1. a răspândi, a infecta cu gaze toxice. 2. a arde capetele de fibre ieșite prin suprafața țesuturilor, prin trecerea produselor peste o flacără. (< fr. gazer)

*cox n., pl. urĭ (germ. coaks, citit kox, d. engl. coak și coke, pl. cokes). Cărbune de pămînt din care s’aŭ scos, pin destilare, elementele gazoase (care se întrebuințează ca gaz de iluminat). Arde bine, dă căldură foarte mare, nu face fum mult, dar se aprinde greŭ. – Se poate scrie și coks orĭ cocs.

COMBURANT, -Ă, comburanți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care produce combustie, care întreține arderea. 2. S. m. Gaz sau substanță care asigură arderea carburantului (în motorul-rachetă). – Din fr. comburant.

EȘAPAMENT, eșapamente, s. n. Ansamblul pieselor de evacuare a gazelor rezultate din arderea într-un motor cu ardere internă. O pornisem razna, nebunește, dînd drumul eșapamentului de înfioram văile. CAMIL PETRESCU, P. 117. Uruitul motorului și pocniturile eșapamentului se înăspreau cu cît se apropia, dominînd toate... zgomotele satului. REBREANU, R. II 45. ◊ Țeavă de eșapament = una dintre piesele acestui ansamblu, țeavă scurtă prin care ies gazele. Se duse îndărăt, la țeava de eșapament. DUMITRIU, V. L. 127.

GAZOGEN, gazogene, s. n. Aparat sau instalație folosită pentru transformarea unui combustibil solid (cărbune, cocs, lemn, turbă) prin ardere incompletă în gaze combustibile (întrebuințate la alimentarea motoarelor cu explozie, la arderea în cuptoare industriale sau pentru consumul casnic); generator de gaz. Gazogen pentru gaz de apă. Gazogen cu mers rapid.

REACTOR, reactoare, s. n. (Tehn.) 1. Aparat propulsor cu o cameră de ardere, la care propulsia se realizează prin interacțiunea mecanică a gazelor rezultate din arderea unui combustibil în această cameră și pereții recipientului prin care se evacuează aceste gaze. 2. Aparat de laborator sau industrial în care se produce o reacție chimică. 3. Bobină electrică sau condensator electric folosite ca sisteme fizice care prezintă în principiu reactanța într-un circuit electric. – Pronunțat: re-ac-.

bec¹ sn [At: IORGA, N. R. A. I, 268 / Pl: ~uri / E: fr bec [de gas]] 1 Balonaș de sticlă vidat, ce conține un filament astfel conceput încât să devină incandescent, emițând lumină la trecerea curentului electric. 2 (Arg; îe) A cădea pe ~ A cădea în mâinile poliției. 3 (Îae) A ajunge într-o situație neplăcută. 4 (Îae) A rămâne uimit. 5 (Înv; șîs ~ de gaz) Parte componentă a unui dispozitiv pentru iluminat cu gaz, unde se formează flacăra. 6 (Îas) Arzător pentru cantități mici de gaz. 7 (Îs) ~ de control Lampă electrică portativă, cu care se încearcă dacă un circuit electric este întrerupt. 8 (Îas) Bec (1) electric montat pe un tablou de control pentru a semnaliza defecțiuni. 9 (Îs; iuz) ~ de siguranță Dispozitiv care protejează un aparat, o instalație etc., oprindu-l în caz de avarie. 10 (Îs) ~ de sudură Piesă componentă a aparatului de sudură, prin care iese amestecul de gaz care întreține arderea. 11 Orificiu prin care țâșnește un lichid vaporizat, un jet de gaz sau amestec de gaze, spre a fi aprinse.

luft sn [At: MÎNDRESCU, I. G. 66 / Pl: ~uri / E: ger Luft] 1 (Reg) Aer. 2 (Mar; Buc) Aer curat. 3 (Reg) Petrecere a concediului într-o localitate climaterică. 4 (Buc) Spațiu liber în interiorul sobei, care corespunde hornului prin care se evacuează fumul și gazele rezultate din ardere Si: (reg) tiraj. 5 (Teh) Distanță sau spațiu liber dintre două elemente, piese fixe sau mobile, situate foarte aproape unul de altul Si: interstițiu. 6 (Spt) Eroare comisă de un jucător care șutează pe lângă minge, puc etc.

BAN¹ sm. 🪙 1 Mică monetă de aramă (1/100 dintr’un leu) (🖼 338, 339, 340) ¶ 2 La origine, banul trebue să fi fost o monetă cu efigia Banului care pusese să-l bată; mai tîrziu, banul propriu zis avea numai o valoare nominală (= 1/10 dintr’o costandă sau dintr’un potronic = 1/52 dintr’un taler = 1/120 dintr’un leu 1/200 dintr’un ughiu = 1/330 dintr’un galben ¶ 3 pop. Piesă de zece bani, gologan ¶ 4 Moneta cea mai măruntă, de valoarea cea mai mică (comp. PARA): n’am nici un ~; văzu el acum că o mie de vorbe un ~ nu fac (ISP.) ¶ 5 Monetă în genere: ~ul ce s’au aflat mai jos de Roman așa era de mare cît șăștacul (M.-COST.); un ~ de zece, monetă de 10 bani, gologan: fie-care dă gazdei un ~ de zece, pentru gazul ce se arde (BR.-VN.); proverb: ~ul e făcut rotund, lesne se rostogolește; – ~ul rău nu se pierde; – a umbla cu doi ~i în trei pungi ¶ 6 pl. Cantitate oare-care de monetă de ori-ce fel (de aramă, de argint, de aur sau de hîrtie), de unde, pr. ext. avere, stare, bogăție: ~i îndestul și cei proști pot avea, iar mintea întreagă puțini o pot păstra (GOL.) ¶ 7 proverb Strînge ~i albi pentru zile negre, adună, economisește bani în timpurile de belșug, pentru a avea la vreme de nevoie; – pentru ~i își vinde sufletul, se zice de un sgîrcit, de un lacom de bani, care e în stare să facă ori-ce pentru bani; – parcă-l scot ~ii afară din casă, se zice de un risipitor, care nu e în stare să ție banii, ci-i cheltuește pe ori-ce; – azi cu ~i, mîine fără ~i, se zice celor ce vin să cumpere pe datorie, și cărora nu li se poate face credit; – a arunca ~ii pe fereastră, a cheltui banii fără socoteală, nebunește, pe nimicuri; – a mînca ~i cu lingura, a avea bani foarte mulți, a fi putred de bogat; – a-l lăsa în ~ii lui, a lăsa pe cineva în voia lui, să facă ce va voi, a-i da pace; – a da ~i pe miere, a certa, a dojeni aspru ; – ~i au și Țiganii dară cinste nu, se zice acelora cari se fălesc cu avuția lor, fără a fi însă oameni de treabă; – cînd ai ~i, ai și dușmani, cei bogați sînt invidiați de mulți; – ~ii strîngătorului pe mîna risipitorului; – omul fără ~i e ca pasărea fără aripi ¶ 8 Fecior de ~i gata, se zice despre un om care trăește fără să muncească, cheltuind banii părinților ¶ 9 Cu înțelesul pl. se întrebuințează și sg. ban, dar mai ales în maxime și proverbe: ~ul pe om îl orbește și sufletul rău îl spurcă (GOL.); – ~ul e ochiul dracului, banii ispitesc pe mulți, și din pricina lor sînt în stare să facă ori-ce; – ~ul muncit nu se prăpădește; – ~ la ~ trage, cei ce au bani mulți, pe aceia îi favorizează norocul; – ~ul te bagă afund, ~ul te scoate, arată puterea banilor ¶ 10 Mold. (PAMF.), Bănuț (la ou) ¶ 11 Trans. 💎 Banii mîțului (VIC.), părțile cristalizate ale cremenei, care se pot desface în plăci subțiri [👉 BAN²].

BURSUFLURĂ, bursuflure, s. f. Umflătură pe suprafața unei piese ceramice, datorată gazelor generate de o ardere rapidă. – Din fr. boursouflure.

REACTOR, reactoare, s. n. 1. Aparat propulsor cu o cameră de ardere la care propulsia se realizează prin interacțiunea mecanică dintre gazele rezultate din acțiunea arderii unui combustibil în această cameră și pereții recipientului prin care se evacuează aceste gaze. 2. (În sintagma) Reactor nuclear = instalație complexă în care se realizează fisiunea nucleelor elementelor grele, printr-o reacție în lanț controlată, cu scopul de a permite utilizarea energiei degajate. 3. Aparat industrial sau de laborator în care se produce o reacție chimică. 4. Bobină electrică sau condensator electric folosite ca sisteme fizice care prezintă în principiu reactanța într-un circuit electric; bobină cu reactanță. [Pr.: re-ac-] – Din fr. réacteur.

BEC ~uri n. 1) Balon mic de sticlă având în interior un filament, care devine incandescent când este străbătut de un curent electric. 2) Lampă alcătuită dintr-un soclu și dintr-un astfel de balon. * ~ de sudură piesă la aparatele de sudură, prin care iese amestecul de gaz combustibil și oxigen, arzând cu flacără. 3) înv. Partea din interior a unei lămpi cu gaz, unde se formează flacăra. /<fr. bec

BURSUFLURĂ s.f. Umflătură pe suprafața unei piese ceramice, datorită gazelor produse de o ardere rapidă. ♦ Bulă de aer sub tencuială sau sub vopsitorie. [< fr. boursouflure].

NEON s.n. Gaz nobil care nu arde, incolor și inodor, folosit la umplerea tuburilor luminoase. [Pron. ne-on. / < fr. néon, cf. gr. neos – nou].

BURSUFLURĂ s. f. umflătură pe suprafața unei piese ceramice datorită gazelor produse de o ardere rapidă; bulă de aer sub tencuială, vopsea sau în sticlă. (< fr. boursouflure)

EXPLOZIE s. f. 1. reacție fizico-chimică foarte rapidă, violentă, însoțită de degajare mare de energie, provocată de descompunerea unei substanțe explozive; detonație (2). ♦ ~ vulcanică = ieșire bruscă a lavei, a bombelor vulcanice și gazelor unui vulcan. 2. (impr.) ardere a amestecului de carburant și de aer din cilindrul unui motor cu ardere internă. 3. trecere bruscă a unui fenomen de la vechea lui calitate la una nouă, prin distrugerea calității vechi. 4. (fig.) izbucnire violentă a unui fenomen, a unui sentiment etc. ◊ creștere (bruscă) a unei populații, a cantității de informație etc. 5. a doua fază a articulării unei consoane oclusive, deschiderea bruscă a organului fonator și ieșirea aerului oprit de organe în actul imploziei. 6. (jaz) punctare foarte puternică executată la baterie. (< fr. explosion, lat. explosio)

NEON s. n. gaz inert care nu arde, incolor și inodor, folosit la umplerea tuburilor luminoase. (< fr. néon)

TURBOREACTOR motor aeroreactor format din: compresor centrifugal sau axial (cmprimă aerul atmosferic), camera de ardere, turbină, ajutaj reactiv și agregate auxiliare pentru sistemele de pornire, alimentare, control etc. Prin arderea carburantului crește temperatura gazelor care se destind în turbină (antrenând viteze de rotație mari, ieșind în atmosferă și asigurând forța de propulsie). Prin postcombustie (v.) forța de tracțiune este substanțial mărită, injectându-se alcool sau apă în camera de ardere. Există turboreactor cu simplu circuit (cel descris mai sus) și cu dublu circuit, acesta având prevăzut un compresor suplimentar pe același ax cu turbina, aspirând aer atmosferic și prezentând un spațiu inelar între carcasa principală și cea a compresorului secundar, asigurând forțe de tracțiune superioare.

BURSUFLURĂ, bursufluri, s. f. Umflătură pe suprafața unei piese ceramice, datorită dezvoltării de gaze în cursul unei arderi prea rapide. – Fr. boursouflure.

BURSUFLURĂ, bursufluri, s. f. Umflătură pe suprafața unei piese ceramice, datorată gazelor generate de o ardere rapidă. – Din fr. boursouflure.

GURĂ, guri, s. f. I. 1. Cavitatea din partea anterioară și inferioară a capului oamenilor (mărginită în față de dinți și buze, iar în partea de dinapoi de începutul gîtului); (prin restricție) buzele și deschizătura dintre ele. Toți, ascunși care prin tufiș, care prin șanțul de lîngă drum, stau ca chinuiți de friguri, cu gura crăpată și cu urechile ațintite spre zgomotul de tropot de cai. BUJOR, S. 152. Le-am lăsat și eu pe fete să rîdă, pînă li s-a duce gura la ureche. CREANGĂ, A. 67. Mîndra mea de mîndră mare Nici un dinte-n gură n-are. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 440. ◊ (Poetic) Pe deasupra culmilor, o puzderie de vipere lichide aleargă printre stînci, mușcîndu-le cu furie și sfărîmîndu-și gura în muchiile lor de cremene. BOGZA, C. O. 63. ◊ Loc. adv. Gură-n gură = foarte aproape unul de altul. Mama-mi dă învățătură Cum se țese-o pînzătură, Nu cum stau cei dragi de vorbă Gură-n gură. COȘBUC, P. II 103. ◊ Expr. A fi cu sufletul la gură = a) a fi cu răsuflarea tăiată (de emoție sau de oboseală); b) a fi aproape de moarte. A vorbi cu sufletul la gură = a vorbi gîfîind, cu vocea întretăiată (de emoție sau de oboseală). A avea (sau a-i fi cuiva) gura amară (sau rea) sau a avea fiere în gură = a simți un gust amar. Asuda noaptea, și dimineața se scula obosit, indispus, buimac și cu gura rea. VLAHUȚĂ, O. AL. 90. A i se usca (cuiva) gura = a avea o senzație puternică de sete. A uita de la mînă pînă la gură = a uita repede, a fi uituc. Parcă se bat lupii (sau calicii) la gura lui, se spune de cineva care mănîncă cu lăcomie sau vorbește mult și repede. Prinde mutul limbă, de jparcă i se bat calicii la gură ca la pomană. SADOVEANU, N. F. 104. Începu iarăși a mînca, de părea că se bat lupii la gura lui. ISPIRESCU, L. 216. Ce limbă grăiești, că parcă se bat calicii în gura d-tale. ALECSANDRI, T. 705. A căsca gura v. căsca. ♦ Cavitatea din partea anterioară (și inferioară) a capului animalelor; (la mamifere, pești etc.) bot; (la păsări) cioc, plisc. Îi ieși înainte balaurul plesnind din coadă și încolăcindu-se; din gurile lui ieșea văpaiă de foc. ISPIRESCU, L. 18. Fiul craiului, punîndu-i [calului] zăbala în gură, încalecă. CREANGĂ, O. A. 226. Trec furnici ducînd în gură de făină marii saci. EMINESCU, O. I 87. Calul de dar nu se caută în gură. NEGRUZZI, S. I 249. ◊ Expr. A se duce (ca) pe gura lupului = a dispărea, a pieri fără nici o urmă, ca și cum nici n-ar fi existat. Boișorii mei s-au dus ca pe gura lupului. CREANGĂ, O. A. 150. A scoate (sau a scăpa ca) din gura lupului = a (se) salva ca prin minune, în ultimul moment, cînd orice scăpare părea peste putință. A țipa (sau a striga) ca din (sau, mai rar, ca în) gură de șarpe = a țipa din răsputeri, deznădăjduit. Flăcăul țipa ca în gură de șarpe. PREDA, Î. 186. A se zvîrcoli ca în gură de șarpe = a se zbate cumplit, cu desperare. S-a zvîrcolit ca în gură de șarpe... a luptat cu moartea zile negre, zile lungi. DELAVRANCEA, S. 19. (Despre cai) A avea gura moale (sau tare) sau a fi moale (sau tare) în gură = a fi simțitor (sau nesimțitor), a se supune ușor (sau greu) la mișcările ce i se fac cu frîul. ◊ Compuse: cerul-gurii v. cer²; gură-căscată = gură-cască; gură-de-lup = a) defect congenital de conformație a feței omului, constînd dintr-o fisură bilaterală la buza și gingia superioară și în cerul gurii; b) (Mar.) ochi dublu al unei parîme, prin care aceasta se prinde de cîrligul unei remorci ori al unei macarale, sau prin care se agață de o bară; c) (Tehn.) unealtă specială cu care se poate îndoi tabla groasă; (Bot.) gura-leului = plantă erbacee cu florile de diferite culori, asemănătoare cu o gură deschisă, care se cască dacă le apeși la bază (Antirrhinum majus). Iată iasomie, gura-leului. NEGRUZZI, S. I 101; gura-lupului = plantă erbacee din familia labiatelor, cu tulpina dreaptă și ramificată, cu frunzele ovale alungite și cu florile vinete-violete (Scutellaria altissima). 2. (Considerat ca organ al alimentării) Ridicarea poporului nu înseamnă numai bucate mai multe pentru gură și haine mai multe pentru trup. Înseamnă și învățătură mai multă. V. ROM. iulie 1953, 139. Fiul craiului... dă [spînului plosca] și spînul, cum o pune la gură, pe loc o și ia oțărîndu-se și varsă toată apa dintr-însa. CREANGĂ, P. 204. ◊ Expr. A pune (sau a băga, a lua) ceva în gură = a mînca. A tratat-o cu cafea cu lapte la Fialcowski, că nu pusese femeia nimic în gură de trei zile. CARAGIALE, P. 21. Bucatele le-au făcut afumate, arse și sleite, de nu mai era de chip să le poată lua cineva în gură. CREANGĂ, P. 292. A-și da (sau a-și lua) bucățica de la gură v. bucățică. A(-i sau a i se) face (cuiva) gura pungă = a avea senzația că i se strînge gura, din cauza unor mîncări sau băuturi prea acre (în special a fructelor crude). Niște roade negre ca alunele de mari și care, cînd le mînînci, îți face gura pungă. ȘEZ. III 13. Vin de la Valea Lungă, (Cînd beți, faceți gura pungă!). TEODORESCU, P. P. 171. A da (cuiva) mură-n gură = a-i da cuiva totul de-a gata, fără nici o osteneală din partea lui. A-i lăsa (cuiva) gura apă (după ceva) v. apă. De-ale gurii = (lucruri de) mîncare. Trebuia de-ale gurii purcarului în baltă, pentru că nu-i putură da din destul pînă a nu începe să curgă sloii. SANDU-ALDEA, U. P. 118. Într-o clipă masa e plină cu de-ale gurii. VLAHUȚĂ, O. A. 97. ♦ Cantitate de alimente sau de băutură cît încape în gură; îmbucătură, sorbitură, înghițitură. Ciutură, coboară încă, Dă-mi să beau o gură. PORUMBACU, P. 69. Începe a purta caii încolo și încoace, și numai iaca slăbătura cea de cal iar se răpede și apucă o gură de jăratic. CREANGĂ, P. 195. Pe la mese se zăreau... oameni cu părul în dezordine... trăgînd din cînd în cînd cu sorbituri zgomotoase cîte-o gură din cafeaua și berea ce li sta dinainte. EMINESCU, N. 37. ◊ Expr. Nici o gură de apă = nici cea mai mică cantitate; nimic. Eu știu de la tata o vorbă: să nu rămîi dator nici o gură de apă. POPA, V. 79. ♦ Membru de familie care trebuie hrănit; suflet. Cu ce să potolesc eu opt guri și cu a plăviței nouă? DELAVRANCEA, V. V. 137. Așa pețitorul începu să spuie la părinții fetei, cereri să propuie, Spuse pentru june că este cu stare, Cu două guri însă. PANN, P. V. I 164. 3. (Considerat ca organ al vorbirii) Lucru negîndit, dragul tatei, să aud așa vorbe tocmai din gura ta. CREANGĂ, P. 193. De din vale de Rovine, Grăim, doamnă, cătră tine, Nu din gură, ci din carte, Că ne ești așa departe. EMINESCU, O. I 149. Dar n-avem gură să țipăm? ALECSANDRI, T. I 240. Dar cea Mioriță Cu lînă plăviță, De trei zile-ncoace Gura nu-i mai tace. id. P. P. 1. Gura păcătosului adevăr grăiește, se zice cînd cineva care e vinovat se trădează singur. ◊ Fig. Lucrările literare în care sînt puse învățături morale în gura unor persoane, cu scop de a le propovădui, sînt cît se poate de neartistice. GHEREA, ST. CR. II 68. ◊ Loc. adv. Cu jumătate (de) gură sau cu gura pe jumătate v. jumătate. ◊ Expr. A-i fi (cuiva) gura de aur (sau aurită) sau a avea gură de aur v. aur, aurit. A tăcea din gură = a nu mai vorbi, a nu mai spune nimic. Tăcu din gură și înghiți rușinea. ISPIRESCU, L. 36. (Cu ton amenințător, în construcții cu «a tăcea» sau cu alte verbe la imperativ) Ține-ți gura! Să nu-ți aud gura! Să nu mai scoți o vorbă din gură! ▭ Ia tacă-ți gura, măi Gerilă. CREANGĂ, P. 252. Tacă-vă gura, mojicilor. ALECSANDRI, T. I 170. A închide (sau a astupa) (cuiva) gura = a face (pe cineva) să nu mai vorbească, să nu mai spună (sau să ceară) nimic, a pune capăt obiecțiilor sau protestelor cuiva. A lua (cuiva) vorba din gură = a) a spune tocmai ce voia să zică altul; b) a întrerupe pe cineva, nelăsîndu-l să termine ce avea de spus. Moșneagul voi să mai zică ceva, dar Lina îi luă vorba din gură. DUNĂREANU, CH. 16. Nu-i deteră răgaz, căci îi luau vorba din gură. ISPIRESCU, L. 36. Mămuca, le luă cea mai tînără vorba din gură... nu face bine ce face. CREANGĂ, P. 14. A i se muia (cuiva) gura = a nu mai avea curajul să vorbească, a o lăsa mai domol. Cînd am auzit eu de tata, pe loc mi s-a muiet gura. CREANGĂ, A. 58. A-și strica (sau răci, rupe, bate) gura degeaba = a vorbi fără nici un folos, fără a fi ascultat. A-l lua pe cineva gura pe dinainte (sau înainte) sau a-l scăpa (pe cineva) gura = a se destăinui fără voie, a spune ceva fără să fi vrut și de care pe urmă îi pare rău. M-o luat gura înainte. ALECSANDRI, T. 511. S-ar cuveni să mărturisesc... că m-a luat gura pe dinainte. NEGRUZZI, S. I 263. A avea gura (sau a fi gură) spartă = a divulga secretele, a fi indiscret, a nu putea ține o taină. A fi cu gura mare = a fi certăreț. Soacra nu trebuie să fie cu gura mare și să tot cîrtească de toate cele. CREANGĂ, P. 4. A fi slobod la gură = a spune tot ce gîndești (uneori chiar lucruri urîte) fără sfială. A avea gură = (mai ales în construcții negative) a se împotrivi cu vorba, a-și apăra cu tărie punctul de vedere. A avea o gură cît o șură = a vorbi mult și tare, zgomotos. A avea (sau a-și pune) lacăt la gură v. lacăt. A-și păzi gura = a-și impune tăcere, a fi precaut în răspunsuri. Mai bine păziți-vă gura! CREANGĂ, P. 82. A(-i tot) da din gură (sau cu gura) sau a-i umbla (sau a-i merge, a-i toca) cuiva gura (ca o meliță, ca o moară stricată sau hodorogită sau ca pupăza) = a vorbi într-una, repede și fără întreruperi; a flecări, a fi limbut sau gureș. Spînului îi mergea gura ca pupăza. CREANGĂ, P. 230. Dați din gură, măi feciori, Nu ședeți ca-n șezători. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 400. A (nu) se uita în (sau la) gura cuiva = a (nu) ține seamă de ceea ce spune cineva, a (nu) te lua după altul, a (nu) crede pe altul. Nu vrea să mă asculte... și tare-s supărat că nu vrea să se uite în gura mea. REBREANU, I. 26. A fi bun de gură = a fi vorbăreț, a pleda bine o cauză. Moș Lupule, ia spune matale conașului că ești mai bun de gură și mai bătrîn. REBREANU, R. II 12. Cum era ea femeie deșteaptă și bună de gură, a pus iute-iute lucrurile la cale. VLAHUȚĂ, O. A. 348. Nu fi bun de gură. NEGRUZZI, S. I 247. A fi rău de gură (sau gură rea) = a vorbi pe alții de rău, a fi intrigant, a bîrfi. Să nu fii rău de gură, c-apoi mi-i să nu mă scoți din sărite! CREANGĂ, P. 152. E numai gura de el = promite, dar nu se ține de cuvînt; se laudă cu multe, dar nu le face. Îmi umblă vorba prin gură = nu găsesc cuvîntul potrivit. (Despre vorbe, povestiri, cîntece etc.) A purta (sau a trece, a umbla) din gură-n gură = a transmite (sau a fi transmis) de la om la om, de la unul la altul. Din gură-n gură-acum Umblă doina cea pribeagă, Iară azi o cîntă toți, De răsună țara-ntreagă! IOSIF, V. 114. Al meu nume o să-l poarte Secolii din gură-n gură. EMINESCU, O. I 133. Mers-au vestea-n lume, trecînd din gură-n gură. ALECSANDRI, P. III 311. (Rar) A se înțelege gură în gură = a se învoi printr-o înțelegere directă, de la om la om. Ori trimite sol la scaunul domniei-mele un boier credincios, sau să binevoiască măria-ta să ne înțelegem gură în gură. ISPIRESCU, M. V. 11. ♦ Ceea ce se vorbește; ceea ce spune cineva; vorbă, spusă, cuvînt, mărturisire, declarație. Mîndră maic-am mai avut! Copil mîndru m-a făcut! M-a băiat cu flori de munte, Toți gura să mi-o asculte. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 362. ◊ Expr. Gura lumii = vorbe, critici, bîrfeli, intrigi care trec din gură-n gură. Ca să scape de gura lumii, acestei pricinuitoare de atîte nenorociri... ascultă mincinoasele propuneri ce îi făcu Iancu că o va lua de soție. NEGRUZZI, S. I 25. Apa, vîntu și gura lumii n-o poți opri. ȘEZ. I 220. Foaie verde lobodă, Gura lumii-i slobodă. Gura satului (sau a mahalalei) = (persoană care duce) vorbe; (persoană care face) intrigi care trec din gură în gură. A intra în gura lumii (sau a satului) = a ajunge să-i fie faptele cunoscute și osîndite de semeni; a fi vorbit de rău, a fi bîrfit. Fetelor, a zis ea, o să intrați în gura satului. Mare rușine! SADOVEANU, M. C. 77. A te lua după gura (cuiva) = a lucra după vorba sau sfatul cuiva. A se pune (sau a sta) cu gura pe cineva = a sta de cineva voind a-l convinge cu vorba; a fi insistent. Și atîta s-au pus cu gura pe el, ca cioarele, pînă în cele din urmă le spuse feciorul verde... să nu se cerce în zădar a-l însura. RETEGANUL, P. III 32. A se pune în gură cu cineva = a contrazice pe cineva, a răspunde la mustrări, la ocări. ♦ Glas (de om sau de pasăre). Numai gura lui se aude în toate părțile. CREANGĂ, P. 252. Primăvara cînd înfrunde, Gura cucului s-aude. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 27. ◊ Expr. Nu i se aude gura, se zice despre cel care vorbește puțin, care e tăcut. Eu lucrez toată ziua și nimeni nu-mi aude gura. CREANGĂ, O. A. 288. A striga (a răcni sau a țipa) cît te ia (sau te ține) gura (sau în gura mare) = a striga (sau a țipa) cît te ajută vocea, din răsputeri, cu glasul ridicat. Răcneam în gura mare ca un disperat. SADOVEANU, O. VI 195. Vede o dihanie de om, care se pîrpîlea pe lîngă un foc de douăzeci și patru de stînjeni de lemne și tot atunci striga, cît îl lua gura, că moare de frig. CREANGĂ, P. 239. Norodul începuse a se cățăra pe ziduri, de unde striga în gura mare: Să ne deie pre Moțoc! Capul lui Moțoc vrem! NEGRUZZI, S. I 155. ♦ Fig. Capacitatea de a vorbi; grai. (În interpretări superstițioase) Ielele i-au luat gura și picioarele. CREANGĂ, P. 15. (Glumeț, despre lucruri necuvîntătoare) Am găsit și secure, și frînghie, și sfredel, și tot ce-mi trebuie. – Unde, moș Nichifor? – Ia pe sub buclucurile d-tale. Numai n-au avut gură să răspundă. CREANGĂ, P. 134. ◊ Expr. A nu avea gură (să răspunzi sau să spui ceva) = a nu avea putința, curajul, îndrăzneala (de a mai răspunde ceva), a i se lua cuiva posibilitatea de a mai zice ceva. Și n-avea gură romînul să zică ceva. ISPIRESCU, M. V. 14. ♦ Gălăgie, zgomot, țipăt, ceartă. Ce-i pe drum atîta gură? – Nu-i nimic. Copii ștrengari. COȘBUC, P. I 227. Ivan... ieșind afară, începe a face un tărăboi, de s-a sculat toată ograda în gura lui. CREANGĂ, P. 304. [Boala] produce o durere așa de mare, că cel bolnav numai o gură ține. ȘEZ. I 252. ◊ Expr. A face gură (mare sau largă) = a face gălăgie, a vocifera, a protesta. Copiii... Gură fac ca roata morii. COȘBUC, P. I 224. Rostitorii de palavre nu prea facă mare gură. BELDICEANU, P. 119. Vinovatul mai mare gură face. PANN, P. V. II 80. Toți strig și fac gură largă. ALECSANDRI, P. P. 278. A se lua în (sau de) gură (cu cineva) = a se apuca de ceartă. A sta (sau a sări, a începe) cu gura pe (sau la) cineva = a certa, a ocărî pe cineva. A(-i) da (cuiva) o gură = a) a se răsti la cineva, a certa, a mustra pe cineva. Verdeș-Împărat chemă slujitorii și le dete o gură de or pomeni-o. ISPIRESCU, L. 44. Auzind atuncea pre pristav strigînd, Ș-împrejur copii de foame plîngînd, Le dete o gură să tacă din plîns, Să-nțeleagă: lumea pentru ce s-a strîns. PANN, P. V. I 31; b) a înștiința (pe cineva), a-i comunica, a-i striga. Dă-i o gură vecinului, să vină pînă la noi. ▭ Către școlari dete gură și să-l tragă [din fîntînă] le strigă. PANN, N. H. 4. A da gură la cîini = a striga la cîini ca să tacă. ♦ (Personificat) Cel care vorbește sau spune ceva. Asta nu e puțin, cînd o zice o gură indiferentă. NEGRUZZI, S. I 65. ◊ Expr. Gurile rele = bîrfitorii. Gurile rele șopteau la ureche o sumă de infamii pe socoteala ei. BART, E. 150. 4. (Considerat ca organ al cîntării) Și cîntă și codrul și vîntul Și-o mie de guri. COȘBUC, P. II 9. Au și început... să cînte din gură. CARAGIALE, O. III 72. 5. Buze. Două guri care se cată de mult să-și dea o sărutare. ANGHEL, Î. G. 37. El în brațe prinde fata, peste față i se-nclină, Pune gura lui fierbinte pe-a ei buze ce suspină. EMINESCU, O. I 79. ♦ Sărut, sărutare. Să-mi dai O gură, numai una. EMINESCU, O. I 174. Foaie verde de secară, Bună-i gura de la vară: Nici îi dulce, nici sălcie, Fără cum îmi place mie. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 401. II. (Prin analogie) 1. Deschizătura unui obiect, a unei încăperi etc., prin care intră sau se introduce ceva, prin care se stabilește o comunicație. a) (La vase, recipiente etc.) Apucă sacul de gură. DUMITRIU, N. 89. A întors căldarea cu gura în jos. PREDA, Î. 158. Leagă turbinca strîns la gură. CREANGĂ, P. 303. [Budîiul este] un vas de lemn mai strîmt la fund și mai larg la gură, în care se strecoară laptele. ȘEZ. II 151. b) (La veșminte sau la obiecte asemănătoare) Luîndu-și pălăria din cap, o pune pe iarbă la pămînt, cu gura-n sus. CREANGĂ, P. 238. ◊ Gura cămășii = deschizătura de la gît și de la piept a cămășii, prin care intră capul cînd o îmbraci. Feciorul nu ieși din hotărîrea maică-sa, nunta se făcu și baba își luă cămeșa de soacră; ba încă netăiată la gură. CREANGĂ, P. 4. Gură de ham v. ham. c) (La o încăpere, la o groapă, la o peșteră etc.) Gură de canal. ▭ La fiece gură de mină, Rîde poemul zorilor de lumină! DEȘLIU, G. 19. Din gura podului, din umbra neagră, o privi deodată un pui cenușiu de mîță, cu ochi rotunzi. SADOVEANU, B. 31. La gura sobii era un morman de scrum de hîrtie. DELAVRANCEA, T. 197. Pe gura ocnei se cobora, cu o funie pe scripete, o roată în care ședea un om. BOLINTINEANU, O. 432. d) (La intrarea într-un ținut, într-o regiune) Pînă la asfințitul soarelui, ajungem la gura Bicazului. SADOVEANU, B. 115. Intrai pe subt poala pădurii în gura potecii. HOGAȘ, M. N. 72. În gura văii, lîngă pod, Boierii stau cu frică. COȘBUC, P. I 195. Trebuie să fii la Paicu, în gura Bărăganului, sau la Cornățele, în miezul lui, ca să găsești cîte o mică dumbravă de vechi tufani. ODOBESCU, S. III 16. ◊ Gură de rai v. rai. e) (La intrarea într-o stradă, într-o piață) Acum stătea aici la bunicul nevesti-si, care-l ajutase să-și dureze un mic cuptor de pîine pe gura Oborului. CAMIL PETRESCU, O. II 94. Plimbîndu-se pînă la gura uliței din dos, se întoarse iar înapoi. REBREANU, I. 38. f) (La locul de îmbucare a unui obiect) Gura roții. Gura tejghelei. ◊ Expr. A lega gura pînzei = a înnoda capetele firelor de urzeală (ultima operație înainte de a începe țesutul); a începe țesutul; fig. a începe să prindă cheag, a se înstări. Marioara legase abia pe la toacă gură la pînză, căci o întîrziase mult înnăvăditul. SANDU-ALDEA, D. N. 217. Se cotorosise de sărăcie. Acum... începu și el a lega gura pînzei. ISPIRESCU, L. 209. A prins pînza gură = s-a făcut începutul. 2. Deschizătură prin care iese sau se varsă ceva. a) Locul de vărsare al unei ape. Viteza șalupei nu scăzu decît la gura fluviului. BART, E. 110. A doua zi ne scoborîm în Răpciuni și ținem în sus drumul de șleau, ce se așterne pe malul drept al Bistriței pînă la gura Bistricioarei. VLAHUȚĂ, O. AL. I 159. La gura Siretului... Ian, mări, că s-a ivit Un caic lung, poleit. ALECSANDRI, P. P. 134. b) Fig. (În expr.) Gura vîntului = loc prin care suflă mereu vîntul. Vă duceți în gura vîntului. ALECSANDRI, P. P. 10. c) Deschizătură la capătul unei arme de foc, al unei conducte, al unui jgheab etc. Căderea apei se face de la o înălțime de 37 metri, pe 48 de guri uriașe. SAHIA, U.R.S.S. 81. ◊ Gură de apă = instalație care cuprinde în principal un robinet de apă și care servește pentru a lua apă dintr-o rețea de distribuție. Gură de incendiu = gură de apă la care se poate monta un furtun sau o țeavă specială pentru luarea apei sub presiune, în caz de incendiu. Gură de foc = nume care se dă unei arme de foc grele (tun, obuzier etc.) care aruncă proiectilele prin expansiunea gazelor (produse în urma arderii încărcăturii de azvîrlire). (Expr.) A Se afla (sau a trimite pe cineva) în gura tunului = a fi expus (sau a expune pe cineva) la un pericol foarte mare. d) Deschizătură (la moară, la horn, la cratere etc.) prin care iese conținutul din interior. 3. (Regional) Partea ascuțită a unui obiect tăios; ascuțiș, tăiș. Gura coasei. ▭ De sub poala sumanului îi lucea ușor gura toporului. CAMILAR, TEM. 85.

bursuflură s.f. Umflătură apărută pe suprafața unei piese ceramice din cauza gazelor produse de o ardere rapidă. ♦ Bulă de aer sub tencuială, vopsea sau în sticlă. • pl. -e. /<fr. boursouflure.

EȘAPAMENT ~e n. Dispozitiv care asigură evacuarea gazelor dintr-un motor cu ardere internă. /<fr. échappement

RĂSUFLĂTOR ~oare n. 1) Tub de evacuare a gazelor dintr-un motor cu ardere internă. 2) metal. Canal de evacuare a aerului și a gazelor la turnarea metalului lichid în forme. /a răsufla + suf. ~tor

PETROL s.n. 1. Țiței. 2. Derivat al țițeiului, lichid, folosit mai ales pentru ars în lămpi (de iluminat); gaz. [Pl. -luri. / < fr. pétrole, cf. lat. petra – piatră, oleum – ulei].

METÁN (< fr. {i}) s. n. Hidrocarbură saturată aciclică. Gaz incolor și inodor care arde în aer cu flacără albăstruie. Se degajă din materiile organice în putrefacție și constituie grizu în minele de cărbuni. Este întrebuințat drept combustibil gazos cu putere calorică mare și la fabricarea negrului de fum. În industria petrochimică, gazul metan este valorificat prin chimizare, pentru obținerea amoniacului, acetilenei, acidului cianhidric, metanolului, aldehidei formice.

OXID, oxizi, s. m. Compus al oxigenului cu alt element chimic. ◊ Oxid de calciu = var nestins (obținut prin arderea calcarului). Oxid de carbon = gaz incolor, fără miros și otrăvitor, care se formează în arderile incomplete ale cărbunilor. Oxid de magneziu = magnezie. Oxid de zinc = praf alb amorf obținut prin distilarea zincului și folosit ca pigment pentru vopsit; alb de zinc.

CAMERĂ, camere, s. f. I. 1. Încăpere într-o clădire; odaie. ◊ Cameră mobilată = cameră care se închiriază cu mobila proprietarului. Cameră de lucru = birou într-o casă particulară. Muzică de cameră = compoziție muzicală pentru un număr restrâns de instrumente. 2. Nume dat unor încăperi cu destinație specială: cameră obscură = a) încăpere neluminată în care se execută developarea, fixarea și alte operații fotografice; b) dispozitiv cu ajutorul căruia se obține pe un ecran (sau pe un clișeu) imaginea răsturnată a unui obiect; cameră de comandă = încăpere specială în care se efectuează în mod automat controlul și conducerea funcționării unei centrale sau stațiuni electrice; cameră frigorifică (sau refrigerentă) = încăpere izolată termic, în care se menține o temperatură mai joasă decât a mediului ambiant. 3. Spațiu în care se produce un proces tehnic; incintă care face parte integrantă dintr-un aparat, dintr-un instrument etc. sau care reprezintă instrumentul însuși: cameră de combustie = spațiu în care arde un combustibil într-un cazan cu aburi sau într-un motor cu ardere internă în vederea folosirii energiei gazelor rezultate; camera cartușului = partea dinapoi a țevii armelor de foc, unde se introduce cartușul și unde se produce explozia pulberii; cameră de luat vederi = aparat cu ajutorul căruia se obțin imaginile succesive ale obiectelor în mișcare pe pelicula cinematografică; cameră de sunet = aparat folosit pentru înregistrarea sunetelor pe o peliculă fotosensibilă în cinematografie; cameră de transpunere = aparat pentru înregistrarea optică a sunetelor pe film în cinematografie; cameră de televiziune sau cameră videocaptoare = aparat complex cu ajutorul căruia se realizează captarea imaginii și transpunerea ei în semnale video. 4. Tub de cauciuc unit la capete, care se umflă cu aer și care se așază înăuntrul anvelopei, pe roata unor vehicule; (la mingi de sport) balon de cauciuc situat înăuntrul anvelopei, care se umflă cu aer; p. ext. recipient cu pereți extensibili în care se introduce aer sub presiune. II. (Zool.; în sintagmele) Cameră paleală sau camera mantalei = spațiu cuprins între pereții mantalei și corpul moluștei. III. (Urmat de determinări) Parte componentă a organului legislativ în unele țări. – Din it. camera, (pentru unele sensuri și) engl. camera, fr. caméra.

MOTOPROPULSOR, motopropulsoare, s. n. Agregat compus dintr-un motor cu ardere internă sau o turbină cu gaz, cuplat cu o elice propulsată sau portantă. – Din fr. motopropulseur.

EFUZOR ~oare n. Tub pentru evacuarea gazelor dintr-un reactor, provenite din arderea unui carburant. /Din efuziune

EVACUARE s. f. 1. acțiunea de a evacua. 2. eliminare a conținutului unui organ sau a unei formații patologice. 3. fază din ciclul motoarelor cu ardere internă, sau al turbinelor cu gaze, în care gazele sunt evacuate după ce au efectuat lucrul mecanic; purgare. (< evacua)

*bec n., pl. urĭ (fr. bec, „cioc”, cuv. galic). Vîrfu uneĭ țevĭ de gaz aerian făcut așa încît să ardă ca o lampă. Vîrfu uneĭ lămpĭ electrice acoperite cu un mic balon de sticlă: lampă cu treĭ becurĭ.

hidrogen n. corp simplu, gaz incolor, care, combinat cu oxigenul, arde și formează apa: cel mai ușor din toate corpurile, hidrogenul servă la umflatul baloanelor și, combinat cu carbonul, formează gazul de luminat. Hidrogenul a fost descoperit în 1781 de Cavendish.

CAMERĂ, camere, s. f. I. 1. Încăpere într-o clădire; odaie. ◊ Cameră mobilată = cameră care se închiriază cu mobila proprietarului. Cameră de lucru = birou într-o casă particulară. Muzică de cameră = muzică interpretată de formații instrumentale sau vocale restrânse. 2. Nume dat unor încăperi cu destinație specială: cameră obscură = a) încăpere neluminată în care se execută developarea, fixarea și alte operații fotografice; b) dispozitiv cu ajutorul căruia se obține pe un ecran (sau pe un clișeu) imaginea răsturnată a unui obiect; cameră de comandă = încăpere specială în care se efectuează în mod automat controlul și conducerea funcționării unei centrale sau stații electrice; cameră frigorifică (sau refrigerentă) = încăpere izolată termic, în care se menține o temperatură mai joasă decât a mediului ambiant. 3. Spațiu în care se produce un proces tehnic; incintă care face parte integrantă dintr-un aparat, dintr-un instrument etc. sau care reprezintă aparatul, instrumentul însuși: cameră de combustie = spațiu în care arde un combustibil într-un cazan cu aburi sau într-un motor cu ardere internă în vederea folosirii energiei gazelor rezultate; camera cartușului = partea dinapoi a țevii armelor de foc, unde se introduce cartușul și unde se produce explozia pulberii; cameră de luat vederi = aparat cu ajutorul căruia se obțin imaginile succesive ale obiectelor în mișcare pe pelicula cinematografică; cameră de sunet = aparat folosit pentru înregistrarea sunetelor pe o peliculă fotosensibilă în cinematografie; cameră de transpunere = aparat pentru înregistrarea optică a sunetelor pe film în cinematografie: cameră de televiziune sau cameră videocaptoare = aparat electronic cu ajutorul căruia se realizează captarea imaginii și transformarea ei în semnale video. 4. Tub de cauciuc unit la capete, care se umflă cu aer și care se așază înăuntrul anvelopei, pe roata unor vehicule; balon de cauciuc situat înăuntrul mingii de sport, care se umflă cu aer; p. ext. recipient cu pereți extensibili în care se introduce aer sub presiune. II. (Zool.; în sintagmele) Cameră paleală sau camera mantalei = spațiu cuprins între pereții mantalei și corpul moluștei. III. (Jur.; urmat de determinări) Parte componentă a organului legislativ din unele țări. Camera deputaților. – Din it. camera, (pentru unele sensuri și) engl. camera, fr. caméra.

MOTOPROPULSOR, motopropulsoare, s. n. Agregat al avioanelor sau al elicopterelor compus dintr-un motor cu ardere internă sau o turbină cu gaz, cuplat cu o elice propulsatoare sau portantă. – Din fr. motopropulseur.

cameră sf [At: MACEDONSKI, O. I, 140 / Pl: ~re / E: it camera, fr caméra, eg camera] 1 Încăpere într-o clădire Si: cămară (1), odaie. 2 (Îs) ~ de culcare Dormitor. 3 (Îs) ~ mobilată Cameră care se închiriază cu mobila proprietarului. 4 (Îs) ~ de lucru Birou într-o casă particulară. 5 (Îs) Muzică de ~ Compoziție muzicală pentru un număr restrâns de instrumente. 6 (Îs) ~ obscură încăpere neluminată în care se execută developarea, fixarea și alte operații fotografice. 7 Dispozitiv cu ajutorul căruia se obține, pe un ecran (sau pe un clișeu), imaginea răsturnată a unui obiect. 8 (Îs) ~ de comandă încăpere specială în care se efectuează, în mod automat, controlul și conducerea unei întreprinderi, a unei acțiuni, campanii etc. 9 (Îs) ~ frigorifică (sau refrigerentă) Încăpere izolată termic, în care se menține o temperatură mai joasă decât a mediului ambiant. 10 (Îs) ~ de combustie Spațiu în care arde un combustibil, într-un cazan cu aburi sau într-un motor cu ardere internă, în vederea folosirii energiei gazelor rezultate. 11 (Îs) ~ ra cartușului Partea dinapoi a țevii armelor de foc, unde se introduce cartușul și unde are loc explozia pulberii. 12 (Îs) ~ de luat vederi (sau de filmat) Aparat cu ajutorul căruia se obțin imaginile succesive ale obiectelor în mișcare pe pelicula cinematografică. 13 (Îs) ~ fotografică Camera neagră a unui aparat fotografic. 14 (Îs) ~ de sunet Aparat folosit în cinematografie pentru înregistrarea sunetelor pe o peliculă fotosensibilă. 15 (Îs) ~ de transpunere Aparat pentru înregistrarea optică a sunetelor în cinematografie. 16 (Îs) ~ de televiziune (sau ~ videocaptoare) Aparat complex, cu ajutorul căruia se realizează captarea imaginii și transpunerea ei în semnale video. 17 Tub de cauciuc unit la capete, care se umflă cu aer și care se așază înăuntrul anvelopei, pe roata unor vehicule. 18 Balon de cauciuc situat înăuntrul anvelopei, care se umflă cu aer, la mingile de sport. 19 (Pex) Recipient cu pereți extensibili în care se introduce aer sub presiune. 20 (Îs) ~ de captare Construcție de zidărie (de obicei subterană) cu pereții etanși, care captează apele de izvor, le ferește de infectare și le ține la dispoziție pentru consum. 21 (Îs) ~ de vizită Mică construcție subterană din zid sau beton, servind la coborârea în adâncime pentru controlul și manipularea instalațiilor subterane. 22 (Îs) ~ de gazare încăpere etanșă pentru exerciții sau pentru experiențe care se fac într-o atmosferă gazată. 23 (Zlg; Îs) ~ paleală sau ~ ra mantalei Spațiu cuprins între pereții mantalei și corpul moluștei. 24-26 (Îs) Camera Superioară Senat (cu localul și personalul aferent). 27-29 (Îs) Camera Inferioară (sau Camera Deputaților) Prima instanță legislativă în unele țări (cu localul și personalul aferent). 30-32 (Înv; îs) Camera de Punere sub Acuzare Instanța care confirmă sau infirmă mandatele de arestare (cu local și personal). 33 (Îs) Camera de Consiliu Jurisdicție instituită pentru a judeca urgent și cu dezbateri sumare anumite procese. 34-36 (Iuz; îs) Camera de Muncă Instituție (cu local și personal aferent) care se ocupă de problemele muncitorilor și arbitrează conflictele de muncă. 37-39 (Iuz; îs) Camera de Comerț și Industrie Instituția (cu local și personal aferent) cu caracter privat care apără interesele agenților privați dintr-o anumită regiune, înregistrarea firmelor, declararea falimentului, lichidarea contractelor cambiale etc. 40-42 (Iuz; îs) Camera de Comerț Exterior Instituție bugetară (cu localul și personalul aferent) care se ocupa cu participarea țării la târgurile internaționale, cu organizarea expozițiilor în țară, cu propaganda și reclama comercială etc.

motopropulsor sn [At: DEX / Pl: ~oare / E: fr motopropulseur] Agregat compus dintr-un motor cu ardere internă sau o turbină cu gaz, cuplat cu o elice propulsată sau portantă.

CILINDREE s. f. 1. Volumul cilindrului unei mașini de forță cu piston, cuprins între cele două poziții opuse ale pistonului. 2. Cantitate de gaze introdusă în cilindrul unui motor cu ardere internă în timpul cursei de admisiune. – Din fr. cylindrée.

ACETILENĂ s.f. Gaz incolor cu miros specific, explozibil, care arde cu flacără albă intensă, folosindu-se la iluminat, la sudură etc. [< fr. acétylène].

ACETILENĂ s. f. hidrocarbură aciclică nesaturată, gaz incolor cu miros specific, explozibil, care arde cu flacără albă intensă. (< fr. acétylène)

FORȚĂ REACTIVĂ forță de recul datorată unui jet reactiv (v.) sau a altei substanțe evacuate din ajutajul unui motor cu reacție, fiind echivalentă cu suma forțelor de presiune ale gazelor pe suprafața interioară a camerei de ardere și a ajutajului reactiv, valoarea sa fiind proporțională cu viteza jetului respectiv.

CILINDREE, cilindree, s. f. 1. Volumul cilindrului unei mașini de forță cu piston, cuprins între cele două poziții opuse ale pistonului. 2. Cantitate de gaze introdusă în cilindrul unui motor cu ardere internă în timpul cursei de admisie. – Din fr. cylindrée.

SCHIMBĂRI GLOBALE ALE MEDIULUI, modificări de mare amploare ale condițiilor de viață la nivelul întregii planete. În trecutul geologic au avut loc numeroase astfel de schimbări, din cauze încă insuficient cunoscute. În prezent există temerea că astfel de modificări se vor produce în scurt timp ca urmare a unor acțiuni antropice care pun în pericol echilibrul natural al Terrei; se consideră că chiar, pe lângă variațiile climatice normale, au început să se manifeste și unele tendințe ale acestor s.g., care vor avea implicații profunde asupra societății omenești. Printre cauze se numără emisiile de gaze cu efect de seră, îndeosebi prin arderea combustibililor fosili, utilizarea unor produse artificiale ca halonii și clorofluorurile de carbon, care distrug stratul de ozon, distrugerea pe scară largă a pădurilor (îndeosebi a celor tropicale), agricultura intensivă, puternic chimizată și mecanizată (inclusiv marea extindere a orezăriilor inundate și a a fermelor de bovine, surse de gaze cu efect de seră), eliberarea de gaze din haldele de gunoi. Printre consecințele prognozate se numără: încălzirea climatică globală, modificarea circulației atmosferice și deci a regimului pluviometric (și creșterea frecvenței și razei de acțiune a unor fenomene climatice extreme – uragane, tornade, viscole, dar și a ariilor afectate de deșertificare), modificarea traseelor curenților marini, creșterea nivelului oceanului (ca urmare a topirii calotelor glaciare) și inundarea ins. joase, a deltelor și a câmpiilor, reducerea biodiversității și modificări ale ecosistemelor terestre și marine (afectate și de acțiuni antropice directe), redistribuirea pe glob a culturilor agricole, creșterea incidenței cataractei și cancerului de piele (datorită subțierii stratului de ozon) și extinderea la latitudini medii a unor boli tropicale.

cilindree sf [At: DEX² / E: fr cylindrée] 1 Volumul cilindrului unei mașini de forță cu piston, cuprins între cele două poziții opuse ale pistonului. 2 Cantitate de gaze introdusă în cilindrul unui motor cu ardere internă în timpul cursei de admisiune.

BIOXID s.m. Compus chimic în a cărui moleculă intră doi atomi de oxigen pentru fiecare atom al celuilalt element. ◊ Bioxid de carbon = gaz incolor din atmosferă, care se formează prin arderea carbonului și a compușilor săi. [< fr. bioxyde].

CAMERĂ s.f. 1. Încăpere într-o clădire; odaie. ◊ Muzică de cameră = compoziție muzicală făcută pentru un număr redus de instrumente. 2. Nume dat unor aparate sau dispozitive care se aseamănă cu o încăpere, cu o odaie. ◊ Cameră obscură = a) încăpere neluminată sau cu lumină de o anumită culoare, în care se lucrează cu materiale fotosensibile; b) dispozitiv cu ajutorul căruia se obține pe un ecran imaginea răsturnată a unui obiect; cameră fotografică = a) aparat fotografic; b) cameră obscură; cameră de combustie = încăpere a motorului cu ardere internă, în care se aprinde amestecul de gaze. ♦ Tub închis de cauciuc care se umple cu aer sub presiune și care se așază pe roată sub anvelopă; balon de cauciuc al unei mingi de sport, în care se introduce aer sub presiune. 3. Adunare parlamentară constituită; instituție parlamentară. [< it. camera].

CAMERĂ s. f. I. 1. încăpere într-un apartament. ♦ muzică de ~ = muzică destinată unui număr redus de interpreți. 2. compartiment într-un sistem tehnic (instalație, mașină, aparat). ♦ ~ obscură = a) încăpere neluminată sau cu lumină de o anumită culoare, în care se lucrează cu materiale fotosensibile; b) dispozitiv cu ajutorul căruia se obține pe un ecran imaginea răsturnată a unui obiect; ~ fotografică = a) aparat fotografic; b) cameră obscură de televiziune (sau videocaptoare), aparat complex pentru captarea imaginii și transformarea ei în semnale video; ~ de combustie = încăpere a motorului cu ardere internă în care se aprinde amestecul de gaze. II. tub închis de cauciuc care se umflă cu aer și care se așază pe roată sub anvelopă. ◊ balon de cauciuc al unei mingi de sport. III. 1. adunare parlamentară constituită; organ suprem al puterii de stat. 2. (ec.) instituție având ca obiectiv sprijinirea activității dintr-un anumit domeniu. (< it. camera)

*carbónic, -ă adj. (d. lat. carbo, cărbune). Chim. Se zice despre un acid care rezultă din combinațiunea cărbuneluĭ cu oxigenu, cum se întîmplă în ardere, fermentațiune orĭ respirațiune. Acidu carbonic e un gaz incolor, maĭ greŭ de cît aeru și asfixiant. Cînd te scoborĭ într’un becĭ orĭ puț și vezĭ că ți se stinge lumînarea, e semn că e acid carbonic, și decĭ trebuĭe să te retragĭ.

EVACUA, evacuez, vb. I. Tranz. 1. (Cu privire la imobile, localități, regiuni) A lăsa liber, a goli. Divizia e în retragere... pînă în zorii zilei spitalul trebuie evacuat. CAMIL PETRESCU, U. N. 414. 2. (Impropriu, cu privire la oameni și bunuri) A scoate, în chip organizat, dintr-un loc și a duce în altul. La Odesa, unde au fost evacuați în 1917 numeroși muncitori și soldați romîni, a luat ființă un comitet de acțiune social-democrat romîn, aflat sub influența ideologică a marxismului revoluționar. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 8, 86. 3. (Tehn.) A elimina gazele dintr-un cilindru al unui motor cu ardere internă. 4. (Tehn.) A elimina reziduurile într-un proces de producție industrială. 5. (Med.) A elimina fecalele din intestine, cu ajutorul unor medicamente sau tratamente locale. – Pronunțat: -cu-a.

seleniat [At: LM / P: ~ni-at / Pl: ~ați / E: fr séléniate] (Chm) 1 sm Sare a acidului selenic. 2 a (Îs) Hidrogen ~ Gaz incolor, cu miros caracteristic, foarte neplăcut, care arde cu flacără albastră.

PETROL s. n. 1. Rocă sedimentară lichidă, uleioasă, de culoare brună-negricioasă, mai rar gălbuie, cu reflexe albastre-verzui, cu miros specific, formată dintr-un amestec natural de hidrocarburi și de alți compuși organici, care se extrage din pământ și care servește drept materie primă în industria chimică; țiței. ◊ Petrol sintetic = combustibil cu proprietăți asemănătoare cu cele ale țițeiului, obținut pe cale sintetică din cărbune sau din oxid de carbon, prin hidrogenare catalitică. 2. Derivat lichid al petrolului (1), folosit la arderea în lămpi cu fitil pentru iluminat sau încălzit; gaz. – Din fr. pétrole.

A GAZA ~ez tranz. 1) (spații limitate) A expune acțiunii unor gaze toxice în vederea distrugerii unor organisme dăunătoare. 2) (persoane, anumite zone) A intoxica cu un gaz de luptă. 3) (lichide) A satura cu gaze. 4) (țesături) A trece peste o flacără pentru a arde capetele de fibre ieșite la suprafață. /<fr. gazer

OXID s.m. Compus al oxigenului cu un corp simplu. ◊ Oxid de calciu = var nestins; oxid de carbon = Gaz toxic, incolor și inodor care ia naștere din arderile incomplete ale cărbunilor. // (În forma oxido-) Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) oxidare”, „oxid”. [< fr. oxyde].

OXÍD (< fr. {i}; {s} gr. oxys „acru”) s. m. Compus rezultat prin combinarea unui element cu oxigenul. ◊ O. de aluminiu = pulbere albă greu fuzibilă, greu solubilă în apă și în acizi care se găsește în natură în stare cristalizată sub formă de corindon și pietre (semi)prețioase (safir, rubin, topaz etc.); alumină. ◊ O. de calciu = var nestins; calce. ◊ O. de carbon = gaz incolor, fără miros, otrăvitor, care se formează în arderile incomplete ale carbonului. Industrial se obține prin trecerea aerului, a oxigenului sau a apei peste cărbune incandescent. Se folosește în sinteza organică. ◊ O. de plumb = litargă, miniu. ◊ O. de zinc = pulbere albă folosită în vopsitorie; alb de zinc. ◊ O. de etilenă = gaz incolor (p. f. 12°C), toxic, foarte reactiv, obținut prin oxidarea catalitică a etilenei sau din etilenclorhidrină. Se întrebuințează la fabricarea glicolului, a unor dizolvanți, plastifianți etc. ◊ O. de magneziu = substanță cristalină, cu p. t. 2.800°C, insolubil în apă, care se găsește în natură sub formă de periclaz. Se mai folosește ca material refractar. Sin. magnezie.

PETROL, (3) petroluri, s. n. 1. Rocă sedimentară lichidă, uleioasă, de culoare brună-negricioasă, mai rar gălbuie, cu reflexe albastre-verzui, cu miros specific, formată dintr-un amestec natural de hidrocarburi și de alți compuși organici, care se extrage din pământ și care servește drept materie primă în industria chimică; țiței. ◊ Petrol sintetic = combustibil cu proprietăți asemănătoare cu cele ale țițeiului, obținut pe cale sintetică din cărbune sau din oxid de carbon, prin hidrogenare catalitică. 2. Derivat lichid al petrolului (1), folosit la arderea în lămpi cu fitil pentru iluminat sau încălzit; gaz. 3. Sortiment de petrol (1). – Din fr. pétrole.

ARZĂTOR², arzătoare, s. n. Aparat care servește la amestecarea cu aer a combustibilelor solide (pulverizate), lichide sau gazoase, în scopul arderii (pentru a produce căldură, lumină etc.). Amestecul de gaz metan și aer se face într-un arzător de gaz metan.

SUFLAI, suflaiuri, s. n. Tub metalic subțire și îndoit, cu un orificiu de ieșire strîmt, prin care se suflă aer într-o flacără de gaz sau de alcool, pentru a se obține activarea arderii; suflător (2).

explozie sf [At: AR (1829), 243²/12 / V: (înv) ~iune, ~losiune, esp~, esplosiune, (îvr) ~osie, ~lusiune, esploziune, esplosie, esplusiune / Pl: ~ii / E: fr explosion, lat explosio] 1 Reacție chimică sau fizică foarte rapidă, violentă, însoțită de efecte mecanice, sonore, termice, luminoase etc., provocate de descompunerea substanțelor explozive pe care le conține un dispozitiv de distrugere Si: detonație, fulminație. 2 Proces fizico-chimic de descompunere bruscă a substanțelor explozive, sub acțiunea unor factori termici sau mecanici și de transformare a lor în alți compuși, însoțit de dezvoltare mare de căldură, lumină, zgomot și de efectuare de lucru mecanic. 3 (Prc) Zgomot puternic și zguduitură care însoțesc explozia (2). 4 (Îlv) A face ~ A exploda (4). 5 Ardere și detonație ale unui dispozitiv de distrugere, provocate de explozia încărcăturii. 6 (Înv) Erupție a unui vulcan. 7 Expansiune bruscă de gaze și de material vulcanic, în cursul unei erupții. 8 (Imp) Ardere a amestecului de combustibil și aer din cilindrul unui motor cu ardere internă. 9 (Îs) Motor cu ~ Motor la care arderea combustibilului se face într-un timp foarte scurt și este provocată de o scânteie. 10 (Fig; cu determinanți precedați de pp „de”, care arată natura, felul etc.) Manifestare bruscă, violentă și de scurtă durată (a unui sentiment, a unui fenomen etc.). 11 (Fig; îvr) Izbucnire (a unui război, a unei boli etc.). 12 (Ecp) Trecere bruscă a unui fenomen de la vechea lui calitate la una nouă prin distrugerea calității vechi. 13 (Fon) Ieșire bruscă a curentului de aer din aparatul fonator, la articularea consoanelor oclusive Si: detentă, metastază.

flácără f., pl. flacărĭ și flăcărĭ (rudă cu lat. flamma, flacără, și cu flagrare, a arde; vgr. phlóx, phlogós, flacără; germ. flackern, a pîlpîi ș. a.). Gaz luminos și ușor care ĭese din foc. Fig. Foc, ardoare, pasiune: flacăra dragosteĭ, genĭuluĭ. A fi în flăcărĭ, a arde: casa e în flăcărĭ.

gaza vt [At: CONTEMP., 1949, nr. 159, 9/3 / Pzi: ~zez / E: fr gazer] 1 A expune un spațiu limitat acțiunii unor gaze toxice pentru distrugerea anumitor organisme vii dăunătoare (paraziți, șoareci etc.) 2 A lansa gaze toxice într-o zonă în timp de război pentru a distruge în masă. 3 A expune o persoană sau un grup de persoane acțiunii gazelor toxice într-o încăpere închisă pentru a le ucide. 4 A arde capetele de fibre ieșite prin suprafața țesăturilor, prin trecerea produselor peste o flacără.

lampă¹ sf [At: I. GOLESCU, C. / V: (îrg) ~mbă, liam~, loa~, lom~, lomp sn / Pl: lămpi, (îrg) ~pe / E: ger Lampe, ngr λάμπα, fr lampe, rs лампа] 1 Dispozitiv destinat producerii luminii prin arderea unui lichid prin intermediul unui fitil textil sau a unui gaz combustibil. 2 (Pex) Aparat de iluminat cu ajutorul curentului electric prin aducerea la stare de incandescență a unui fir metalic sau a unui gaz Si: bec. 3 (Pgn) Aparat sau dispozitiv care produce lumină și care este destinat iluminării artificiale, semnalizării, controlului etc. 4 (Îe) A vorbi la ~ A nu fi ascultat. 5 (Min) Lampă (1) specială care se utilizează pentru iluminatul subteran, în condițiile unui mediu gazos explozibil. 6 (Arg) Ochi¹ (1). 7 (Îe) A stinge (cuiva) ~pa A lovi peste ochi pe cineva. 8 (Reg; șîs ~ de vânt) Felinar. 9 (Reg) Opaiț. 10 (Reg) Făclie. 11 (Îs) ~ de lipit Aparat care produce o flacără foarte puternică cu ajutorul căreia se realizează sudarea unor piese metalice. 12 (Îs) ~ de spirt sau ~ de alcool Aparat portativ folosit ca sursă de căldură în anumite activități. 13 (Udp „de”) Tub electric. 14 (Îe) A-i lipsi (cuiva) o ~, a avea o ~ lipsă (ori stinsă) sau a-i fila (cuiva) o ~ A fi nebun. 15 (Reg) Petrol. 16 (Iuz; îs) ~ fulger Blitz. 17 (Îs) ~ cu halogen Lampă (2) cu incandescență în balonul căreia se introduce un amestec de gaze inerte care conține halogeni, în scopul măririi duratei de funcționare și a strălucirii. 18 (Îs) ~ radio Tub electronic. 19 (Iuz) Lanternă.

sulf² sn [At: I. NAT. ap. URSU, T. Ș. 285 / V: (îvr) ~ur, (înv) ~ure / E: fr sulf, lat sulphur] 1 Element chimic, nemetal, de culoare galbenă, care se găsește în stare nativă sau în combinație, cu un miros specific, neplăcut, foarte reactiv din punct de vedere chimic, întrebuințat la fabricarea acidului sulfuric, a unor coloranți, în industria cauciucului, în viticultură și în farmacie Si: pucioasă, (îvr) piatră-pucioasă, (reg) țâmpar. 2 (Îs) ~ volatil, bioxid de ~ Compus al sulfului cu oxigenul, sub formă de gaz incolor, cu miros sufocant, foarte solubil în apă, care nu arde și nu întreține arderea și care se folosește în diverse reacții organice, ca decolorant în vopsitorie, în industria alimentară, în industria petrolieră Si: anhidridă (5) sulfuroasă. 3 (Îc) Trioxid de ~ Compus al bioxidului de sulf cu oxigenul, cu structura fibroasă sau asemănătoare gheții, care reacționează puternic cu apă și dezvoltă multă căldură Si: anhidridă (1) sulfurică. 4 (Îc) Tetraclorură de ~ Compus al sulfului (1) cu clorul, sub formă de lichid galben-brun, care se descompune în reacție cu apa. 5 (Îe) Hexafluorură de ~ Compus al sulfului cu fluorul, sub formă de gaz incolor, fără gust, stabil și electroizolant, neinflamabil și netoxic, folosit în electrotehnică. 6 (Îc) (Mono)clorură de ~ Compus al sufului cu clorul sub formă de lichid fumegător, de culoare galben-chihlimbarie, cu miros iritant, foarte neplăcut, care se dizolvă în sulfură de carbon și benzen și e folosit la vulcanizarea cauciucului. 7 (Îc) Bromură de ~ Compus al sulfului cu bromul, sub formă de lichid roșu-închis, care se descompune prin fierbere. 8 (Alh; îs) ~ filozofic Element ezoteric esențial pentru culoare și proprietățile diferite ale metalelor.

BIOXID, bioxizi, s. m. Compus chimic în care doi atomi de oxigen sînt combinați cu un atom al unui metal sau metaloid. Bioxid de azot. Bioxid de mangan. ▭ Bioxid de carbon = gaz incolor format prin oxidarea carbonului și a compușilor lui, care nu arde și nu întreține arderea și respirația; se găsește liber în atmosferă ca produs al procesului de ardere sau de descompunere a substanțelor organice.

VIVACITATE s.f. 1. Vioiciune, agerime. 2. (Rar) Violență, impulsivitate. 3. (Fiz.) Cantitatea de gaze degajată în unitatea de timp, de unitatea de volum de pulbere care arde la presiune normală. 4. Strălucire vie (a unei culori); colorit viu, format din culori strălucitoare, luminoase. [Cf. fr. vivacité, lat. vivacitas].

VIVACITATE s. f. 1. vioiciune, agerime. 2. promptitudine. 3. (fiz.) cantitatea de gaze degajată în unitatea de timp de unitatea de volum de pulbere care arde la presiune normală. 4. strălucire vie (a unei culori); colorit viu, format din culori strălucitoare, luminoase. (< fr. vivacité, lat. vivacitas)

FLACĂRĂ, flăcări, s. f. 1. Masă liberă de gaze, care iese dintr-un corp solid sau dintr-un lichid aprins și arde cu dezvoltare de căldură și lumină; parte luminoasă, mobilă, care se înalță ca o limbă de foc dintr-un corp aprins; pară. O flacără țîșni, crescu într-o pălălaie, creștea spre cer ca o cușmă uriașă de foc. CAMILAR, TEM. 254. ◊ (Poetic) Acuma nopțile erau senine, cu boltă de ametist, pe care străluceau puzderie de stele mărunte și luceferi ca niște flori de flacără. SADOVEANU, M. C. 34. ◊ Fig. De pe malurile Prutului, privim spre răsărit întinderile Uniunii Sovietice, pămînturile pe care s-a aprins flacăra Marii Revoluții din Octombrie. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 359, 1/6. Ochii lui sînt două flăcări de lumină genială. DEMETRESCU, O. 37. ◊ Expr. A fi în flăcări (sau, rar, în flacără) = a arde puternic, a fi cuprins de flăcări. Casa este în flăcări ◊ Fig. E-n flacără bolta senină. Și fără-ntrerupere-acum Se varsă tăcută lumină. COȘBUC, P. II 8. 2. Fig. (Sugerat de diferite însușiri ale unei flăcări) Înflăcărare, pasiune, căldură, strălucire. Noi ne-am cuprins de-o flacără curată, Ce niciodată n-are să apuie. CERNA, P. 49. Flacăra tinereții încălzește gîndul dorit și aștepți cu nerăbdare să sune, cît mai degrabă, ceasul luptei. PĂUN-PINCIO, P. 94. – Pl. și: flacăre (TEODORESCU, P. P. 542), flacări (SADOVEANU, O. VII 171, COȘBUC, P. I 67).

GAZIFICARE, gazificări, s. f. Operația de a gazifica și rezultatul ei. ◊ Gazificarea cărbunilor = operație de ardere incompletă a cărbunilor în zăcămînt, prin aprinderea lor și captarea ulterioară a gazelor combustibile rezultate. (În forma gazeificare) «Visul lui» Mendeleev – de gazeificare a cărbunilor pe locul de zăcămînt – a devenit o realitate. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 120, 10/1. Gazificare subterană = transformarea directă în gaze a straturilor de cărbune sau a zăcămintelor de petrol, gazul obținut fiind folosit drept combustibil. – Variantă: gazeificare s. f.

vivacitate sf [At: HELIADE, D. J. 21/7 / E: fr vivacité, lat vivacitas, -atis] 1 Vitalitate care se manifestă prin rapiditate și ușurință în mișcări Si: (îvr) viețuime. 2 (Îvr; pan) Rapiditate. 3 (Fig; rar) Înflăcărare. 4 (Fig) Însuflețire a expresiei, a gesturilor etc. 5 (Fig) Expresie plină de vioiciune a stilului unei opere literare. 6 (Rar) (Rar) Vehemență (1). 7 (Liv) Perspicacitate. 8 (Rar) Intensitate a culorilor. 9 Vioiciune a tempoului unei bucăți muzicale. 10 (Pex) Rapiditate a ritmului versurilor. 11 (Teh) Caracteristică a unei pulberi exprimată prin cantitatea de gaze degajată, în unitatea de timp, de unitatea de volum de pulbere care arde la presiunea de o atmosferă.

vivacitate s.f. 1 Însușirea de a fi vivace; vioiciune, agerime, sprinteneală (în mișcări, în reacții, în comportament). Deprimații ajung abia către seară la maximum de vivacitate (RALEA). 2 Rapiditate, însuflețire, vioiciune a tempoului unei bucăți muzicale, ext., a ritmului unor versuri. 3 Agerime a minții; perspicacitate, subtilitate. Ca gazetar, el avea vivacitate (PER). 4 Strălucire vie (a unei culori); colorit viu, format din culori strălucitoare, luminoase. 5 (fiz.) Cantitatea de gaze degajată în unitatea de timp de unitatea de volum de pulbere care arde la presiune normală. • /<fr. vivacité, it vivacità, lat. vivacĭtas, -atis.

OXIGEN n. Gaz incolor, inodor și insipid, care intră în componența aerului (fiind indispensabil respirației și arderii) și are diferite întrebuințări (în industrie, în tehnică, în medicină etc.). /<fr. oxygene

gazificare sf [At: CONTEMP. 1948, nr. 108, 12/4 / V: ~zei~ / Pl: ~cări / E: gazifica] (Teh) 1 Transformare a unui combustibil solid sau lichid într-un combustibil gazos cu o compoziție chimică diferită de aceea a substanței din care provine. 2 (Îs) ~a cărbunilor Operație de ardere incompletă a cărbunilor în zăcământ, prin aprinderea lor intenționată și captarea ulterioară a gazelor combustibile rezultate. 3 Dispersare de lichid în masa unui gaz¹ (pentru a extrage țițeiul, prin erupție). 4 (Rar) Introducere a gazelor (mai ales a celui metan), drept combustibil, într-o întreprindere, o clădire etc.

flacără sf [At: (a. 1828) LOGHICĂ, ap. GCR II, 254/21 / V: (Olt) flea~ / Pl: flăcări, (pop) ~ri, (înv) ~re / E: ml *flaccula (=facula)] 1 Masă liberă de gaze care iese dintr-un corp solid sau dintr-un lichid aprins și care arde cu dezvoltare de căldură și de lumină. 2 Parte luminoasă mobilă care se înalță ca o limbă de foc dintr-un corp aprins Si: pară¹, văpaie, (rar) flamă (3). 3 (Îe) A fi în flăcări A arde puternic. 4 (Îae) A fi cuprins de flăcări. 5 (Fig) Pasiune. 6 (Fig) Căldură. 7 (Fig) Strălucire. corectat(ă)