AUȘEL, aușei, s. m. 1. Mică pasăre insectivoră cu penele măslinii pe spate, albicioase pe abdomen, cu o pată galbenă-roșcată pe cap (Regulus regulus). 2. Pasăre din familia pițigoiului, cu coada și aripile negre, spatele roșu-aprins, creștetul și gușa albe. (Aegithalus pendulinus). [Pr.: a-u-] – Auș („moș”, dispărut din limbă, cuvânt moștenit din lat.) + suf. el.

TETRAONIDĂ, tetraonide, s. f. (La pl.) Familie de păsări galinacee reprezentată prin ieruncă; (și la sg.) pasăre din această familie. – Din fr. tétraonidés.

RALID, ralide, s. n. (La pl.) Familie de păsări alergătoare cu picioare lungi, cu penaj închis, care trăiesc mai ales în regiunile mlăștinoase; (și la sg.) pasăre din această familie. – Din fr. rallidés.

COȚOFANĂ, coțofene, s. f. Pasăre din familia corvidelor, de mărimea unui porumbel, cu coada lungă, cu penele de pe spate negre, lucioase, iar cu cele de pe piept și de pe partea inferioară a aripilor albe (Pica pica). – Cf. ucr. kucohvostyp.

ACVILIDĂ ~e f. 1) la pl. Familie de păsări răpitoare, de talie mare, cu gheare lungi și tăioase, cu cioc încovoiat (reprezentant: acvilă). 2) Pasăre din această familie. /<fr. aquilidés

CARAGAȚĂ ~e f. 1) reg. Pasăre din familia corvidelor, de talie mică, cu aripi scurte și cu coadă lungă, foarte gălăgioasă și hrăpăreață; coțofană. 2) fig. Femeie vorbăreață. /<ngr. karakáxa

CORVID ~e n. 1) la pl. Familie de păsări omnivore, variate ca mărime și colorit al penajului (reprezentanți: corbul, cioara, stanca, coțofana etc.). 2) Pasăre din această familie. /<fr. corvidés

FALCONIDĂ ~e f. 1) la pl. Familie de păsări sedentare, răpitoare, de talie mare, cu cioc scurt, gros și încovoiat, cu aripi lungi și cu gheare tari (reprezentanți: vulturul, pajura, uliul, șoimul etc.). 2) Pasăre din această familie. /<fr. falconidés

FRINGILIDĂ ~e f. 1) la pl. Familie de păsări cântătoare, de talie mică, cu cioc conic, gros și scurt, cu penaj viu colorat (reprezentanți: canarul, presura, sticletele etc.). 2) Pasăre din această familie. /<fr. fringillidés

CICONIIDE s.f.pl. Familie de păsări de talie mare, cu gît și picioare lungi și cioc alungit, care trăiesc de preferință prin locuri mlăștinoase și pe marginea apelor (barza, egreta, bîtlanul etc.); (la sg.) pasăre din această familie. [Pron. -ni-i-. / < fr. ciconiidés, cf. lat. ciconia – barză, gr. eidos – aspect].

FALCONIDE s.f.pl. Familie de păsări falconiforme avînd ca tip șoimul; (la sg.) pasăre din această familie. [Sg. falconidă. / < fr. falconidés, cf. lat. falco – șoim, gr. eidos – aspect].

LAMELIROSTRE s.f.pl. Familie de păsări palmipede al căror cioc este acoperit de o membrană moale lamelată; (la sg.) pasăre din această familie. // adj. (Despre păsări) Care are ciocul acoperit de lamele transversale. [< fr. lamellirostres, cf. lat. lamella – lamelă, rostrum – cioc].

RALIDE s.n.pl. Familie de păsări terestre sau semiacvatice alergătoare de talie mică sau mijlocie, avînd ca tip cristeiul-de-baltă; (la sg.) pasăre din această familie. [Sg. ralid. / < fr. rallidés].

STRIGIDE s.f.pl. Familie de păsări răpitoare care vînează noaptea; (la sg.) pasăre din această familie. [< fr. strigidés, cf. lat. strix – cucuvea, gr. eidos – aspect].

COLUMBIDE s. f. pl. familie de păsări: porumbelul. (<fr. colombidés)

ACVILIDE s.f.pl. (Zool.) Familie de păsări răpitoare, avînd ca tip acvila; (la sg.) pasăre din această familie. [Sg. acvilidă. / < fr. aquilidés, cf. lat. aquila].

CONIROSTRE s.f.pl. Familie de păsări cu ciocul gros, conic; (la sg.) pasăre din această familie. [Sg. conirostră. / < fr. conirostres, cf. lat. conus – con, rostrum – cioc].

CORVIDE s.n.pl. (Zool.) Familie de păsări de diferite mărimi și cu penajul diferit colorat, avînd ca tip corbul; (la sg.) pasăre din această familie. [Sg. corvid. / < fr. corvidés].

FAZAN s.m. Pasăre din familia galinaceelor, al cărei bărbătuș are un penaj frumos colorat și o coadă lungă. [< rus. fazan, cf. fr. faisan, gr. phasianos].

FRINGILIDE s.n.pl. Familie de păsări cîntătoare, cu cioc conic și scurt, cuprinzînd cintezoiul, canarul etc.; (la sg.) pasăre din această familie. [Sg. fringilid. / < fr. fringillidés, cf. lat. fringilla – cintezoi].

cioară (ciori), s. f. – 1. Specii de pasăre din familia corbului (Corvus cornix, Corvus corone, Corvus frugilegus). – 2. Pasăre, cioară-de-cîmp (Corvus monedula). – 3. Poreclă dată de obicei țiganilor. – Mr. țoară, megl. cioară. Origine necunoscută. Este considerat cuvînt expresiv, care imită croncănitul ciorii (cf. DAR). Coincide cu alb. sorë (Meyer, Alb. St., IV, 72; Philippide, II, 705), friul. čore, sore „cioară” (REW 2449: Densusianu, Hlr., 231), sicil., calabr. čaulo, napol. čaolę, tarent. čola, piem. čova, sav. šave, cf. calabr. čola, „găină slabă și mică” (Rohlfs 210). Cf. Pascu, I, 64; Rosetti, II, 114. Este curioasă și coincidența cu per. čurē (Popescu-Ciocănel 22), cuman. čura (Kuun 129), ambele cu sensul de „șoim”; este însă puțin probabilă o relație directă. Este cuvînt dac, după Hasdeu, Col. lui Traian, 1874, p. 176; anterior indoeurop., după Lahovary 323. Sensul 3 este rezultatul unei contaminări cu țig. čor „sărman, nenorocit; țigan” (Graur 138; Juilland 162). Der. ciorărie, s. f. (mulțime de ciori); cioresc, adj. (de cioară, se spune mai ales despre anumite varietăți de plante); cioroi, s. m. (cioară, bărbătuș; corb; poreclă dată țiganilor); cioarcă (var. ciorcușe), s. f. (coțofană, Pica caudata), rezultat al unei contaminări cu țarcă; cioro(i)pină, s. f. (poreclă dată țiganilor), comp. de la cioară sau cioroi cu arăpină; ciorăi (var. corăi), vb. (despre ciori, a croncăni); ciorăitură, s. f. (croncănit).

corb (corbi), s. m. – 1. Pasăre din familia corvidelor, cu pene negre, ciocul și picioarele puternice (Corvus corax). – 2. Poreclă dată țiganilor, sau cailor ori cîinilor negri. – 3. Pește de mare (Corvina nigra). – 4. Varietate de struguri. – Mr. corbu, megl., istr. corb. Lat. corvus (Pușcariu 393; REW 2269; DAR); cf. it. corvo, prov. corp, v. fr., cat. corb (fr. corbeau), sp. cuervo. – Der. corbiță, s. f. (cioară); corbos, adj. (negru); corbiu, adj. (negru); corban, adj. (negru); corbească, s. f. (varietate de de struguri); corbăi, vb. (a croncăni); și numeroase dim., folosite ca nume de animale domestice. Din rom. provine ngr. ϰόρμπου „negru” (Meyer, Neugr. St., II, 75; Murnu, Lehnw., 29; Hoeg 177), și probabil alb. korp „corb.”

ACVILIDE s. f. pl. familie de păsări răpitoare: acvila. (< fr. aquilidés)

ANATIDE s. f. pl. familie de păsări palmipede: rața; anseride. (< fr. anatidés)

APTERIGIDE s. f. pl. familii de păsări aptere: apterix. (< fr. aptérygidés)

CARADRIIDE s. f. pl. familie de păsări caradriiforme: ploierul, nagâțul etc. (< fr. charadriidés)

CICONIIDE s. f. pl. familie de păsări din ordinul ciconiiformelor. (< fr. ciconiidés)

CINCLIDE s. f. pl. familie de păsări: pescărușul-de-munte, mierla-de-piatră etc. (< fr. cinclidés)

CONIROSTRE s. f. pl. familie de păsări cu ciocul gros, conic: vrabia, cintezoiul etc. (< fr. conirostre)

CORVIDE s. n. pl. familie de păsări de diferite mărimi și cu penajul diferit colorat: corbul. (< fr. corvidés)

CUCULIDE s. f. pl. familie de păsări: cucul. (< fr. cuculidés)

FAETONIDE s. f. pl. familie de păsări pelicaniforme: faetonul². (< fr. phaétonides)

FALCONIDE s. f. pl. familie de păsări falconiforme: șoimul. (< fr. falconidés)

FAZAN s. m. 1. pasăre din familia galinaceelor, al cărei bărbătuș are un penaj frumos colorat și o coadă lungă. 2. (arg.) naiv, fraier. ♦ (fam.) a pica de ~ = a fi păcălit (din naivitate). (< rus. fazan)

FAZIANIDE s. f. pl. familie de păsări galinacee: prepelițele, potârnichile, fazanii, păunii etc. (< fr. phasianidés)

FRINGILIDE s. n. pl. familie de păsări cântătoare, cu cioc conic și scurt: cintezoiul, canarul etc. (< fr. fringillidés)

HIRUNDINIDE s. f. pl. familie de păsări migratoare: rândunica. (< fr. hirondinidés)

LARIDE s. f. pl. familie de păsări lariforme: pescărușul. (< fr. laridés)

MEROPIDE s. f. pl. familie de păsări migratoare, viu colorate, cu cioc lung și curbat și cu coadă lungă și ascuțită: prigoriile. (< fr. méropidés)

MOTACILIDE s. f. pl. familie de păsări călătoare mici, cu coada lungă: codobatura. (< fr. motacillidés)

NECTARINIIDE s. f. pl. familie de păsări mai mici decât o nucă, cu luciri metalice, care se hrănesc cu nectar. (< germ. Nektariniiden)

PARIDE s. f. pl. familie de păsări mici: pițigoii. (< fr. paridés)

PICIDE s. f. pl. familie de păsări piciforme: ciocănitoarea, ghionoaia, tucanul. (< fr. picidés)

PSITACIDE s. f. pl. familie de păsări cățărătoare: papagalii. (< fr. psittacidés)

PSITACIFORME s. n. pl. ordin din familia psitacidelor, păsări arboricole cățărătoare, cu cioc gros și puternic, cu penajul viu colorat: papagalul. (< fr. psittaciformes)

RALIDE s. n. pl. familie de păsări terestre sau semiacvatice alergătoare, de talie mică sau mijlocie: cristeiul-de-baltă. (< fr. rallidés)

REIDE s. f. pl. familie de păsări reiforme: nanduul. (< lat. rheidae)

STRIGIDE s. f. pl. familie de păsări strigiforme: bufnița, huhurezul, cucuveaua. (< fr. strigidés)

TETRAONIDE s. f. pl. familie de păsări galinacee: ierunca, cocoșul-de-munte etc. (< fr. tétraonidés)

TINAMIDE s. f. pl. familie de păsări primitive: tinamul; tinamiforme. (< fr. tinamidés)

TROGONIDE s. f. pl. familie de păsări exotice: trogonii și quetzalul (1). (< lat. trogonidae)

TROHILIDE s. f. pl. familie de păsări exotice: colibri. (< fr. trochilidés)

TURDIDE s. f. pl. familie de păsări de talie mică: mierlele, sturzii, privighetorile, măcăleandrii etc. (< fr. turdides)

PARULIDE s. f. pl. familie de păsări mici, cântăreții pădurii.

ACVILIDĂ, acvilide, s. f. (La pl.) Familie de păsări răpitoare avînd ca tip principal acvila; (și la sg.) pasăre care face parte din această familie. – Fr. aquilidés.

AUȘEL, aușei, s. m. Nume dat la două păsări: a) cea mai mică pasăre de la noi, cu pene galbene-măslinii pe spate și cenușii pe burtă (Regulus cristatus). b) pasăre din familia pițigoiului, cu coada și aripile negre, spatele roșu-aprins, creștetul și gușa albe. (Aegithalus pendulinus). [Pr.: a-u-] – Din auș „moș” (dispărut din limbă) + suf. el.

faetonídă s.f. (ornit.; la pl.) Familie de păsări pelicaniforme, avînd ca tip faetonul (Phaethontidae); (și la sg.) pasăre care face parte din această familie. • sil. fa-e-. pl. -e. / fr. phaétonides.

fazianídă s.f. (ornit.; la pl.) Familie de păsări galinacee, care cuprinde prepelițele, potîrnichile, fazanii, păunii etc. (Phasianidae); (și la sg.) pasăre care face parte din această familie. • sil. -zi-a-. pl. -e / <fr. phasianidés.

CORVÍDE (< fr.; {s} lat. corvus „corb” + gr. eidos „aspect”) s. n. pl. Familie de păsări cu c. 100 de specii cosmopolite, de talie mijlocie și mare, incluzînd, cu excepția păsărilor liră, cei mai mari reprezentanți ai ordinului paseriforme (corbul), migratoare (cioara neagră), sedentare (coțofana), carnivore (corbul), vegetariene (stăncuța), omnivore (cioara de semănătură); răpitoare îndrăznețe și viclene, sînt în general dăunătoare; au instincte sociale dezvoltate, sînt foarte bune imitatoare ale oricărei voci și se pot dresa (Corvidae).

UPUPÍDE, familie de păsări din ordinul coraciiforme, din care face parte pupăza (Upupa epops).

QUETZAL [ketsál] (cuv. amerindian) s. m. 1. Pasăre din familia Trogonide, de mărime mijlocie, cu penaj verde pe spate și galben pe piept, aripi rotunjite și coada lungă (Pharomacrus Mocinno). Este specifică pentru fauna Americii Centrale. I se atribuie numeroase virtuți, simbolizând maiestatea regală și dorința de libertate. Este reprezentată pe stema Guatemalei. 2. Unitate monetară în Guatemala.

PESCĂRÚȘ (< pescar) s. m. Nume dat unor specii de păsări din familia laride, ordinul cadriiforme de talie mijlocie, cu picioare scurte și degete anterioare reunite printr-o membrană. Trăiesc în cârduri în preajma apelor dulci și a mărilor și se hrănesc cu pești. Se cunosc c. 90 de specii. În România sunt frecvente: p. argintiu (Larus argentatus), p. răzător (Larus ridibundus) și p. sur (Larus canus). P. verde = pescărel albastru.

DREPNÉLE (< lat.) s. f. pl. Familie de păsări mici, cosmopolite, insectivore, cu c. 80 de specii, foarte bune zburătoare; își fac cuibul în crăpături și firide cu saliva proprie care se întărește imediat în contact cu aerul. În România se întâlnesc două specii, oaspeți de vară: drepneaua mică (Apus apus), de c. 18 cm, cu penaj negru, și drepneaua mare (A. melba), de c. 21 cm, cu penaj negru cu alb.

NECTARINÍDE (< fr.) s. f. pl. Familie de păsări din ordinul paseriformelor, care se hrănesc cu nectar și polen, cuprinzând aproape 200 de specii, din care jumătate sunt răspândite în Africa, iar restul în Asia și Australia. Ca adaptare la tipul de hrană, au limba protractilă, tubuloasă, despicată la vârf, talia mică sau foarte mică, fiind considerate cele printre cele mai mici paseriforme; colorit viu, metalic (ex. Nectarinia famosa).

PIȚIGÓI s. m. Numele mai multor specii de păsări din câteva familii îndeaproape înrudite, din ordinul paseriforme, de dimensiuni mici, vioaie, care se hrănesc cu insecte și semințe; se întâlnesc în păduri, livezi, parcuri și grădini. Printre cele mai răspândite în România se numără: P. mare = specie de pasăre insectivoră din familia paride, mai mică decât vrabia, cu cioc scurt și conic, coadă scurtă, cu pieptul și capul negre, obrajii albi, spatele albastru-verzui și cenușiu, iar pântecele galben (Parus major). Este o pasăre sedentară în România; se hrănește cu insectele de pe pomi; își face cuibul în scorburi. P. codat = pasăre din familia aegithalide, cu coada lungă, ascuțită, cu penajul alb pe cap și piept și roșcat pe corp (Aegithalos caudatus caudatus). Își construiește un cuib aproape sferic în tufișuri sau prins de crenguțele arborilor. P. bărbos (sau de stuf) = pasăre din familia timalide cu ciocul galben, picioarele negre, bărbia, gâtul și pieptul albe, spatele brun-deschis și cu laturile corpului roz-palid (Panurus biarmicus rusticus). Cuibărește în stufăriș.

RALÍDE (< fr.) s. f. pl. Familie de păsări terestre sau semiacvatice, alergătoare, de talie mică sau mijlocie, cu cioc scurt, picioare relativ lungi și cu penaj întunecat (Rallidae). Puii sunt nidifugi. Trăiesc mai ales în locuri umede (ex. cârsteiul de baltă, lișița). Unele specii sunt protejate în Europa: crestețul pestriț (Porzana porzana), crestețul cenușiu (P. parva), crestețul mic (P. Pusilla), cristelul de câmp (Crex crex).

AUȘEL, aușei, s. m. 1. Mică pasăre insectivoră cu penele măslinii pe spate, albicioase pe abdomen, cu o pată galbenă-roșcață pe cap (Regulus regulus). 2. Pasăre din familia pițigoiului, cu coada și aripile negre, spatele roșu-aprins, creștetul și gușa albe (Aegithalus pendulinus). [Pr.: a-u-] – Auș („moș”, dispărut din limbă, cuvânt moștenit din lat.) + suf. -el.

TETRAONIDĂ, tetraonide, s. f. (La pl.) Familie de păsări galinacee reprezentată prin ieruncă; (și la sg.) pasăre din această familie. – Din fr. tétraonide.

RALID, ralide, s. n. (La pl.) Familie de păsări terestre sau semiacvatice de talie mică sau mijlocie, cu cioc scurt (Rallidae); (și la sg.) pasăre din această familie. – Din fr. rallidés.

COȚOFANĂ, coțofene, s. f. Pasăre din familia corvidelor, sedentară, de mărimea unui porumbel, cu coada lungă, cu penele de pe spate negre, lucioase, iar cu cele de pe piept și de pe partea inferioară a aripilor albe (Pica pica). – Cf. ucr. kucohvostyp.

FAZAN, fazani, s. m. Pasăre din familia galinaceelor, al cărei bărbătuș se deosebește printr-un penaj frumos colorat și printr-o coadă lungă; are carnea foarte gustoasă (Phasianus). Lîngă păpușa japoneză a fazanului roșu și-a desfăcut păunul splendorile. ARGHEZI, P. T. 105. O păreche de fazani cu penele aurii. ODOBESCU, S. III 138.

IBIS ibiși, s. m. Pasăre din familia berzelor, cu cioc lung și pene roșii sau negre, care trăiește în țările calde (Ibis aerhiopica sau religiosa). Împrejurul unui lac minuscul ca o piscină, ibiși cu piciorul de mărgean... se privesc în oglinda apelor. ANGHEL, PR. 113.

SCOLOPACIDE s. f. pl. Familie de păsări din ordinul caradriformelor, care cuprinde sitarii, becaținele, fluierarii, fugacii și culicii.

CONI-₁ „con, conic”. ◊ L. conus, i „con” > fr. coni-, engl. id., germ. koni- > rom. coni-. □ ~fer (v. -fer), adj., s. n. pl., 1. adj., Care poartă conuri. 2. s. n. pl., Ordin de arbori cu canale secretoare de rășină, cu frunze persistente, aciculare sau solzoase, cu flori unisexuate dispuse în conuri și cu semințe aripate; ~flor (v. -flor), adj., cu flori în formă de con; ~form (v. -form), adj., care are forma unui con; ~rostru (v. -rostru), adj., s. f. pl., 1. adj., Care are ciocul conic și gros. 2. s. f. pl., Familie de păsări cu ciocul gros și conic.

acvilidă sf [At: DEX² / Pl: ~de / E: fr aquilidés] 1 (Lpl) Familie de păsări răpitoare, având ca tip principal acvila (1). 2 Pasăre care face parte din familia acvilidelor (1).

alergător, ~oare a [At: OMILIAR (1640), ap. HEM 837 / V: (15) lergătoare^[1] sf / Pl: ~i, ~oare / E: alerga + -(ă)tor] 1-2 smf, a (Persoană) care aleargă (15) Si: (Trs; înv) alergau. 3-4 sf, a (Șîs piatră ~oare) Piatră de moară care se află deasupra și prin învârtirea căreia se macină grăunțele Cf pârpăriță. 5 sf (Pex) Sistem de măcinat compus din două pietre (una fixă și alta mobilă). 6-7 sfp, a (Șîs păsări ~oare) Ordin de păsări din familia struthionidelor, de proporții uriașe, care aleargă foarte repede și care trăiesc în țările calde. 8 smf Atlet care concurează la probe de alergări. 9 smf (Rar) Curier (însărcinat cu transmiterea unui mesaj). 10 sm Cal de curse. 11 smf (Olt; mpl) Rude ale mirilor, care ajută la gătit și care servesc la masă Si: (reg) pocânzi. 12 sf Participant la un joc cu mingea nedefinit mai de aproape. 13 sm (Îvr; csnp; îs) ~ de noapte Bărbat afemeiat. 14 sf Alergare (1). 15 sf Dispozitiv pe care se pun mosoare cu fire pentru a se face urzeala la războaiele de țesut țărănești. 16 sf (Înv) Parc vast, împrejmuit, în care erau ținute anumite animale și în care se organizau vânători. corectat(ă)

aușel sm [At: MARIAN, O. I, 326 / P: a-u~ / Pl: ~ei / E: auș + -el] 1 (Șîs ~ cu cap galben, de iarnă, de vară) Pasăre insectivoră mică, cu pene brune-măslinii pe spate, albicioase-gălbui pe abdomen, cu ciocul negru, cu o pată portocalie pe cap Si: (reg) ochiul-boului, sfredeluș, tartalac, găinușă (Regulus regulus). 2 (Șîs ~ cu cap roșietic) Pasăre, care are în vârful capului pene lungi de culoare roșie, înconjurate de pene galbene, mărginite cu o dungă neagră catifelată (Regulus ignicapillus). 3 (Șîs ~ rusesc) Pasăre din familia pițigoiului, cu aripile negre, spatele roșu-aprins, vârful capului și gușa albe Si: pițigoi-pungaș (Algithalus pendulinus). 4 (Șîs ~ de stuf, ~ bărbos) Pițigoi de stuf.

cardinal, ~ă [At: LET. I, 117/40 / Pl: ~i, ~e / E: fr cardinal, lat cardinalis] 1 a Principal. 2 a Fundamental. 3 a (Blg; îs) Dinți ~ Dinții principali ai articulației dintre cele două părți ale scoicilor bivalve. 4 a (Îs) Numeral ~ Numeral care exprimă un număr întreg abstract sau un număr determinat de obiecte, ființe etc. 5 (Îs) Punct ~ Fiecare dintre cele patru direcții principale ale orizontului, care ajută la determinarea poziției unui punct pe glob. 6 sm Titlu din ierarhia bisericii catolice, purtat de înalții demnitari care alcătuiesc consiliul papei și dintre care se alege noul papă. 7 sm Persoană care poartă titlul de cardinal (6). 8 a (Îs) Roșu ~ Roșu-purpuriu. 9 sm Pasăre din familia fringilidelor, de talie mică și penaj roșu-stacojiu, care trăiește în America și Africa. 10 sm Specie de fluturi nedefinită mai îndeaproape. corectat(ă)

cioară sf [At: BIBLIA (1688), ap. TDRG / V: ~re / Pl: ~re, ~ri / E: cf alb soŕe, pn ciura, ceh coura, cura, rrm cor „hoț”] 1 Nume dat mai multor specii de păsări din familia corvidelor^[1], cu penajul negru sau cenușiu, cu cioc conic și puternic (Corvus). 2 (Șîs) ~-cenușie, ~-sură, ~-de-pădure, ~-vânătă, ~-bălțată Pasărea Corvus corone cornix. 3 (Șîs) ~-neagră Pasărea Corvus corone corone. 4 (Șîs) ~-fumurie, ~-sură-românească (Corvus cornix sardonius). 5 (Șîs) ~-de-sămănătură, ~-de-câmpie sau ~-de-holde, ~-neagră, ~-gulerată sau bălțată, vânătă, stăncuță Pasărea Corvus frugilegus frugilegus. 6 (Pfm; îe) l-a mâncat ~ra colacul A murit. 7 (Îlav) Cât (sau ca) ~ra-n par Foarte puțin timp. 8 (Îal) Pe apucate. 9 (Îe) A sta înfipt ca ~ra-n par A fi încrezut. 10 (Îe) A se da în laț ca ~ra A intra orbește într-un pericol. 11 (Îae) A-și face mendrele, dar a o păți. 12 (Îae) A lucra fără tragere de inimă. 13 (Îae) A-și crea dificultăți. 14 (Îlav) Ca ~ra-n laț Ca un neputincios. 15 (Îs) Marțea ~orilor Marțea din săptămâna brânzei. 16 (Reg; îcs) De-a ~ra Jocul „de-a pasărea zboară”. 17 (Îc) ~-pucioasă Dumbrăveancă. 18 (Îc) ~-de-mare Chirighiță. 19 (Fam; dep) Rrom. 20 (Îf cioarli^[2]) Ucigă-l-toaca. 21 (Îe) Ce sau cum ~rile Cum naiba? 22 (Trs) Sas îmbrăcat nemțește. 23 (Reg) Câine negru ciobănesc. 24 (Reg; îcs) De-a ~ra cu puișorii Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. corectat(ă)

conirostru, ~ă [At: DA / Pl: ~re / E: fr conirostre] 1 sf (Lpl) Familie de păsări cu ciocul gros, conic (1). 2 sf Pasăre care face parte din familia conirostrelor (1). 4 sf, a (Pasăre) care are ciocul conic (1).

corlă² sf [At: MARIAN, O. II, 353, ap. COSTINESCU / V: cur~ / Pl: ~le / E: nct] (Orn) Pasăre din familia galinudelor, cu penaj măsliniu pe spate și cenușiu pe pântece, care trăiește în bălțile cu stuf (Gallinula chloropus) Si: găinușă, găinușa-de-baltă, găinușa-de-apă, găinuță. 2 (Orn) Cufundar. 3 (Om) Cufundar-cucuiat. 4 (Trs; fig) Femeie vagaboandă.

corvid sn [At: DN³ / Pl: ~e / E: fr corroides^[1]] 1 (Lpl) Familia de păsări Corvidae, terestre sau arboricole, omnivore, variate ca mărime și colorit, având ca tip corbul. 2 Pasăre din familia corvide (1).

coțofană sf [At: CANTEMIR, I. I. I, 33 / Pl: ~fene / E: ns cf ucr куцохвостий] 1 (Orn) Pasăre din familia corvidelor, cât un porumbel, cu coadă lungă, cu penele de pe spate negre, iar cele de pe piept albe (Pica pica). 2 (Orn) Pasăre din familia corvidelor, cu ciocul puternic, întors la vârf, cu coada în formă de daltă, mai lungă decât corpul, cu penele negre pătate cu alb, care fură obiecte sclipitoare și este gălăgioasă Si: (reg) caragață, caragațin, ciorcobară, ciorcușă, coțofeică, frașcă, garagace, sarcoi, scaragață, țarcă, țarcoi, țărcușă, vrașcă (Pica caudata). 3 (Îvp; îe) Mâncat de ~feni pe șale Bubos. 4 (Îae) Jupuit. 5 (Prt) Femeie rea. 6 (Prt) Femeie guralivă. 7 (Prt) Țigancă. 8 (Reg; pan) Bucată de lemn ca o cătușă care ține împreună capetele celor doi căpriori pe care se sprijină acoperișul casei Si: (reg) cătușă, chingă, cocoșlău, găinar, limba-caprei Vz limbă, primblă, prinsoare, scleamă. 9 (Reg; pan) Fiecare dintre capetele furculițelor ce se încrucișează peste inima carului.

falconidă sf [At: DN³ / Pl: ~de / E: fr falconides] 1 (Lpl) Familie de păsări falconiforme, având ca tip șoimul. 2 Pasăre din familia falconidelor (1).

fazan sm [At: ODOBESCU, S. III, 138 / Pl: ~i / E: rs фазан cf fr faisan] 1 Pasăre din familia galinaceelor, cu coada lungă și ascuțită, bărbătușul distingându-se printr-un penaj viu colorat, vânată pentru carnea ei gustoasă (Phasianus colchicus). 2 (Fam) Fraier. 3 (Fam; îe) A pica (sau a rămâne) de ~ A fi păcălit. 4 Joc (de copii) în care participanții trebuie să spună câte un cuvânt care să înceapă cu ultimele două litere ale cuvântului spus de jucătorul dinainte. 5 Joc (de copii) în care participanții trebuie să spună cât mai multe nume de flori, animale, filme etc., începând cu fiecare literă a alfabetului cel care pierde fiind „fazan”.

fringilid sn [At: DEX / Pl: ~e / E: fr fringilides] 1 (Lpl) Familie de păsări cântă- toare cu cioc conic și scurt. 2 Pasăre care face parte din familia fringilidelor (1).

hingherel sm [At: MARIAN, O. I, 119/ Pl: ~ei / E: hingher + -el] 1-2 (Șhp) Flingher (1) (tânăr). 3 (Om, reg) Pasăre din familia șoimului.

lamelirostru, ~ă [At: ENC. VET. 792 / Pl: ~ri, ~re / E: fr lamellirostres, lat lamellirostres] 1 sf (Lpl) Familie de păsări palmipede care au ciocul acoperit de o membrană moale lamelată. 2 sf (Șls) Pasăre din familia lamelirostre. 3 a (D. păsări) Care are ciocul acoperit de lamele transversale.

ralid sn [At: DEX / Pl: ~e / E: fr rallides] 1 (Lpl) Familie de păsări alergătoare cu picioare lungi, cu penaj închis, care trăiesc mai ales în regiunile mlăștinoase. 2 (Șls) Pasăre din familia ralidelor (1).

SPHENISCIDE s. f. pl. Familie de păsări în care sunt incluși pinguinii; este singura familie a ordinului Sphenisciformes.

pescar sm [At: CORESI, EV. 208 / V: (îrg) păs~, (reg) peșcariu, pis~ / Pl: ~i / E: ml piscarius] 1-2 Persoană care se ocupă (cu pescuitul și) cu conservarea peștelui² pescuit Si: (înv) măjar¹, (reg) păscălar (1-2), pescaș (1-2), pescuitor (3-4). 3 Persoană care practică pescuitul sportiv. 4 (Pex) Persoană care vinde pește Si: (înv) măjar¹, (reg) păscălar (3), pescaș (3). 5 Familie de păsări sălbatice care trăiesc pe lângă ape în cârduri mari și se hrănesc cu pește², de mărimea unei rațe, cu ciocul încovoiat, cu pene albe sau cenușii și negre pe cap. 6 Păsări sălbatice mai mici, cu penele de pe spate colorate în cenușiu, albastru sau verde, care trăiesc în cârduri și se hrănesc cu pește. 7 (Șîc ~-argintiu, ~-alb, ~-de-mare, ~-mare, ~-de-case) Pasăre cu capul, grumazul, abdomenul și coada albe, cu restul capului albastru-cenușiu, cu picioarele galbene Si: pescăruș (5) (Larus argentatus). 8 (Șîc ~-cenușiu, ~-sur) Pasăre de culoare albă, cu spatele și aripile cenușii Si: petrel (Larus canus). 9 (Șîc ~-negru, reg, păs~-d-ăl negru, păs~-popesc) Pasăre mică cu picioarele scurte, cu penele de pe gușă albe iar cu restul corpului negru Si: pescărel (8), pescăruș (8), (reg) pietrar, râbar, pasăre-legănată, pasăre-de-apă, pasăre-de-gheață (Cinclus cinclus). 10 (Șîc ~-verde, ~-vânăt, reg, păs~-viorinț) Pasăre cu corpul scurt, cu cioc mare, cu penajul colorat în tonuri de albastru-verzui Si: pescărel (7), pescăruș (7), pescăriță (6), pescăruș (7), (reg) pescuț (4) (Alceda atthis). 11 (Orn; reg; șîc ~-vânăt, păs~-mare, păscari-de-mare) Bâtlan (Ardea cinerea). 12 (Orn; reg; șîc ~-cu-cap-negru) Chirighiță (Sterna hirundo). 13 (Reg) Pasăre cu partea superioară a capului neagră, cu coada bifurcată și albă, cu abdomenul alb Si: chiră, chirighiță, pescăruș (3), rândunea-maritimă-mică (Sterna sandvicensis). 14 (Orn; reg) Chiră-neagră (Chlidorias nigra). 15 (Orn; reg; îf păscar) Codobatură-sură (Motacilla cinerea). 16 (Orn; reg; îaf) Lăstun (Apus apus). 17 (Orn; reg; îc) ~-râzător Pescăruș (6) (Larus ridibundus). corectat(ă)

șoim sm [At: BIBLIA (1688), 137¹/7 / V: (înv) ~ium (A: nct) / Pl: ~i / E: mg sólyom] 1 (Șîc ~-călător,~-migrator) Pasăre din familia falconidelor, răpitoare, de zi, de mărime variată, ageră și puternică, cu ciocul scurt și curbat, cu capul și cu gâtul negru, cu spatele cenușiu-albăstrui și cu partea ventrală alburie cu numeroase dungi transversale, care se hrănește cu pradă vie, mai ales cu păsări (Falco peregrinus). 2 (Șîc ~-de-dumbravă, ~-dunărean, ~-sacru, ~ul-sfrânciogilor) Șoim (1) de culoare brună-cenușie, cu marginea penelor ruginie (Falco cherrug). 3 (Șîc ~-de-vară, ~ul-ciocârlanilor, ~ul-ciocârliilor, ~ul-rândunelelor) Șoim (2) care se hrănește mai ales cu rândunele Si: erete (Falco subbuteo). 4 (Șîc ~ de- iarnă, ~ pitic) Șoim (1) cu capul și gâtul cenușiu-albăstrui cu dungi negre și cu partea ventrală galben-roșcată cu pete brune Si: erete-de-iarnă (Falco columbarius aesalon). 5 (Orn; îc) ~-bâtlănos Gaie-neagră (Milvus migrans). 6 (Pop; fig; șîs ~ de munte) Bărbat curajos, viteaz Si: (pop) șoiman (11). 7 (Pop; fig; și îas) Bărbat mândru Si: (pop) șoiman (12). 8 (Pop; fig; îs) ~ de codru Haiduc (7). 9 (Pop; fig) Cal sprinten și aprig Si: (pop) șoiman (13). 10 (Mtp; art.) Vânt considerat ca forță supranaturală. 11 (Iuz) Preșcolar sau elev în clasele primare care facea parte din organizația Șoimii Patriei până în decembrie 1989.

tetraonidă sf [At: LINTIA, P. III, 427 / P: ~ra-o~ / Pl: ~de / E: fr tétraonidés] (Orn) 1 (Lpl) Familie de păsări galinacee care cuprinde ierunca, cocoșul-de-munte și speciile înrudite. 2 Pasăre care face parte din familia tetraonidelor (1).

presură¹ sf [At: ANON. CAR / V: (reg) ~eșu~^[1] / Pl: ~ri, (înv) ~re / E: nct] 1 Pasăre din familia fringilidelor, de mărimea vrabiei, cu aripile bombate, cu coada lungă și bifurcată și cu ciocul conic, scurt și ascuțit. 2 (Îc) ~-aurie, ~-aurie-orientală, ~-de-câmp, ~-de-câmpii, ~-de-fân, ~-de-holdă, ~-galbenă Pasăre cântătoare cu capul și pântecele de culoare galbenă-aurie, cu coada și vârful aripilor negre Si: (reg) gălbioară (Emberiza citrinella). 3 (Îc) ~-mare, ~-sură Pasăre migratoare cu partea superioară a corpului de culoare ruginie și cu pântecele galben, presărat cu pete cafenii Si: (reg) alion (Emberiza calandra). 4 (Îc) ~-cu-mustăți, ~-mustăcioasă, ~-perciunată Pasăre cu ciocul albastru-sur, cu corpul brun cu striații negre (Emberiza cia). 5 (Îc) ~-bărboasă, ~-cu-barbă Pasăre cu partea superioară a corpului de culoare măslinie, cu spatele roșcat (Emberiza cirlus). 6 (Îc) ~ra-lui-Stresemann, ~-de-stuf, ~-de-trestie, ~-dobrogeană, ~-mijlocie-de-trestie, ~-vuitoare-de-stuh Pasăre migratoare cu capul și gușa de culoare neagră și cu aripile dungate în negru, ruginiu și alb Si: (reg) vrabie-de-stuf, vrabie-de-trestie (Emberiza schoeniclus). 7 (îc) ~-de-grindină, ~-de-vară Pasăre migratoare cu penele de culoare brună-roșcată, cu capul cenușiu-gălbui, cu gușa gălbuie Si: ortolan (Emberiza hortulana). 8 (Îc) ~-căciulată, ~-cu-cap-negru Pasăre cu gușa, pieptul și pântecele de culoare galbenă și cu capul și aripile de culoare neagră (Emberiza melanocephala). 9 (Reg; îc) ~-de-omăt (sau ~-de-iarnă) Pasărea-omătului (Plectrophenax nivalis). 10 (Orn; reg) Codobatură (Motacilla alba). 11 (Orn; reg) Prigoare (Merops apiaster). 12 (Orn; Trs) Privighetoare (Luscinia luscinia). corectat(ă)

țarcă¹ sf [At: MOLNAR, D. 89/14 / V: (reg) țea~, (Trs; Mar) sar~ / Pl: țărci, (reg) ~rce / E: mg szarka] 1 (Reg) Pasăre din familia corvidelor, de mărimea unui porumbel, cu coada lungă, cu penele de pe spate negre, lucioase, iar cu cele de pe piept și de pe partea inferioară a aripilor albe Si: coțofană, (reg) țărcușă (Pica pica). 2 (Îe) A-i umbla (cuiva) gura ca la (o) ~ (sau ca la țărci) sau a vorbi ca o ~ A vorbi mult și fără rost. 3 (Îe) A sta ca ~ca în par A fi gata de plecare. 4 (Îe) Sare cu ~ca din par în par Se zice despre cineva care n-are astâmpăr. 5 (Îs) Cap de ~ Se zice despre un om prost. 6 (Iht; reg; îc) ~-de-mare Scoicar (Haematopus ostralegus). 7 (Iht; îac) Pescărel (Alcedo atthis). 8 (Trs; Mol; îc) ~-de-iarnă Numele unei păsări din genul sfrânciocilor, nedefinită mai îndeaproape (Lanius). 9 (Dep) Epitet dat unei persoane (mai ales unui bărbat) care merge iute și săltat. 10 (Fig; dep) Gură (considerată ca organ al vorbirii). 11 (Dep) Epitet dat unei femei limbute. 12 (Reg) Nume dat unui obicei practicat de Anul Nou Si: brezaie (1), capră (21). 13 (Ban) Dansul popular chindia. 14 (Trs; îcs) De-a sarea Numele unui joc de copii, nedefinit mai îndeaproape.

strigide sfp [At: DN³ / E: fr strigidés cf lat strix „cucuvea”] 1 Familie de păsări răpitoare care vânează noaptea. 2 (Lsg) Pasăre din această familie.

* CONIROSTRU I. adj. 🐦 Al cărui cioc e în formă de con, ca la vrabie, ciocîrlie, canar, etc. II. CONIROSTRE sf. pl. Familie de păsări cu ciocul gros, de formă conică [fr.].

ȘORICAR, șoricari, s. m. 1. Soi de câine care prinde șoareci. 2. Numele mai multor păsări răpitoare din familia acvilidelor care se hrănesc mai ales cu șoareci (Buteo). [Var.: șorecar s. m.] – Șoarec + suf. -ar.

CAPÎNTORTURĂ ~i f. Pasăre călătoare din familia ciocănitorilor, de culoare brună-cenușie, care își răsucește des capul; vârtecap. /<cap + întort („întors”) + suf. ~ură

ACVILĂ, acvile, s. f. Nume dat mai multor specii de păsări răpitoare din familia acvilidelor, cu cioc puternic și încovoiat, cu gheare puternice și cu aripile lungi și ascuțite. ♦ Stemă reprezentînd o acvilă; pajură. – Lat. lit. aquila (it. aquila).

CÎNEPÁR (< cînepă) s. m. Pasăre cîntătoare din familia fringilidelor, de c. 14 cm, cu pene roșii pe cap și pe laturile pieptului, cafenii pe spate și albe pe abdomen și pe aripi (Acantis cannabina). ◊ C. cu cioc galben = pasăre identificată în România din 1970, de c. 13 cm, cu penaj cafeniu-gălbui-striat și tîrtița roșcată.

URUBU (< engl.; cuv. tupi) s. m. Denumire dată în America Latină unor păsări necrofage din familia Cathartidae asemănătoare ca aspect exterior cu vulturii. Capul, gâtul și partea anterioară a pieptului sunt lipsite de pene, adesea viu colorate, ciocul puternic, curbat la vârf. Printre cele mai răspândite specii se numără u. cu cap roșu (Cathartes aura), care în S.U.A. este cunoscut sub numele de vultur-curcan, cu anvergură a aripilor de 1,5 m, u. negru (Coragyps atratus) și u. cu cap negru (Cathartes burrovianus). Se consideră că fac parte din ord. Falconiformes, ca și vulturii, dar studii genetice recente au dus la încadrarea lor în ord. Ciconiiformes.

PINGUÍN (< fr.) s. m. Denumire dată unor genuri de păsări marine din familia spheniscide, palmipede, ihtiofage, nezburătoare, dar bune înotătoare, cu ciocul lung, albe pe piept și pe burtă și negre pe spate, care trăiesc în colonii în emisfera sudică, îndeosebi pe țărmurile Antarctidei, dar și în unele insule cu climă rece; unele specii ajung și în extremitatea sudică a Australiei, a Noii Zeelande și Africii, pe coasta vestică a Americii de Sud și în ins. Galapagos. De înălțime între 40 și 90 cm, au picioarele scurte, situate la extremitatea posterioară a trunchiului, penele mici și foarte dese, iar aripile scurte, improprii pentru zbor, au rolul de înotătoare. Pe uscat stau în poziție verticală și au mersul legănat; sunt foarte bune înotătoare și scufundătoare. Strămoșul p., al cărui schelet a fost descoperit în 1975, avea 1,80 m. Printre cele mai cunoscute specii se numără p. regal, p. imperial, p. Adélie.

becaț m. sitar, pasăre călătoare din familia picioroangelor cu ciocul lung și cu carnea foarte gustoasă (Scolopax rusticola) (= fr. bécasse).

ȘORICAR, șoricari, s. m. 1. Rasă de câini care prind șoareci. 2. (În forma șorecar) Numele mai multor păsări răpitoare din familia acvilidelor care se hrănesc mai ales cu șoareci (Buteo). [Var.: șorecar s. m.] – Șoarec + suf. -ar.

CANAR, canari, s. m. Mică pasăre cântătoare din familia fringilide, cu pene galbene (Serinus canaria). – Din fr. canari.

CAPÎNTORTURĂ, capîntorturi, s. f. Mică pasăre migratoare, din familia picide, de culoare cenușie-brună, cu pete mai închise, care își răsucește capul, pentru a-și intimida dușmanul; sucitoare (Jynx torquilla). – Cap¹+ întort „întors” + suf. -ură.

STĂNCUȚĂ, stăncuțe, s. f. Pasăre sedentară din familia corvidelor, de culoare neagră-cenușie, cu ciocul și picioarele negre, mai mică decât cioara; stancă, ceucă (Coloeus monedula). – Stancă + suf. -uță.

PESCAR, pescari, s. m. 1. Persoană care se ocupă cu pescuitul. Împlinea datina cea de pe urmă a pescarilor de larg. DUMITRIU, P. F. 27. Pe rîpa dinspre iaz suiau pescari, purtînd crapi ai căror solzi scînteiau în bătaia asfințitului de soare. SADOVEANU, F. J. 384. Acolo dete peste o colibă de pescar. ISPIRESCU, L. 279. 2. Denumire dată mai multor păsări sălbatice din familia laridelor, care trăiesc pe lîngă ape (mări, lacuri, ape curgătoare), unele de mărimea raței, cu pene albe sau cenușii, avînd pe cap un fel de tichie neagră, cu pliscul încovoiat, hrănindu-se cu pești (Lotus ridibundus); porumbel-de-mare; altele mai mici, au penele de pe spate cenușii-albăstrii (Larus minutus). Pescarii țipau bătînd grăbiți din aripi pe deasupra lor. SADOVEANU, O. I 111. Un pescar întîrziat tăia pieziș cărarea de lumină așternută de lună pe oglinda mării. BART, E. 187. Pescari, rațe, cufundări cîntau, se jucau pe apă și-n văzduh. GANE, N. II 182.

PREPELIȚĂ, prepelițe, s. f. Pasăre migratoare din familia galinaceelor, de culoare galben-cafenie, vărgată pe spate; trăiește prin ierburi și prin semănături și e vînată pentru carnea ei (Coturnix coturnix); pitpalac. Vînător de iepuri și de prepelițe. NEGRUZZI, S. I 319. ◊ Expr. (Familiar) A se înțelege ca gîsca cu prepelița = a nu se înțelege de loc. Jupîn Traicule, ne înțelegem ca gîsca cu prepelița. GALACTION, O. I 177. A căuta coada prepeliței = a căuta un lucru inexistent, a căuta în zadar. A prinde prepelița de coadă v. coadă. – Pl. și: (Mold.) prepeliți (SADOVEANU, O. V 39, EMINESCU, N. 139).

PRESURĂ, presuri, s. f. Nume dat mai multor păsări din aceeași familie, cu ciocul scurt și gros, cu penele de culori variate, dintre care unele sînt migratoare (Emberiza). Iar prin cuhnii sfat și vorbă, Asta s-o vedeți! Prepelița face ciorbă, Presurile fac friptură. COȘBUC, P. II 35. Cucul cîntă, mierle, presuri – Cine știe să le-asculte? Ale păsărilor neamuri Ciripesc pitite-n ramuri. EMINESCU, O. I 121. Stigleți, presuri, macalendri, ce prin tufe se alungă, Și duioase turturele cu dor lung, cu jale lungă. ALECSANDRI, P. A. 125. – Pl. și: (rar) presure (ODOBESCU, S. III 181).

PSITACI- „papagal”. ◊ L. psittacus „papagal” > fr. psittaci-, engl. id. > rom. psitaci-. □ ~forme (v. -form), s. f. pl., ordin din familia psitacidelor, cuprinzînd păsări arboricole cățărătoare, cu cioc gros și puternic, cu pene viu colorate, avînd ca reprezentant papagalul.

argus sm [At: DICȚ. / S: (5, 6) Ar~ sp / Pl: ~uși / E: fr argus] 1 Gen de păsări galinacee, din familia fazanidelor, pe ale căror pene sunt pete rotunde, ca niște ochi. 2 Specie de fluturi pe ale căror aripi sunt pete rotunde. 3 Specie de pești cu pete rotunde, ca niște ochi. 4 Specie de păianjeni cu pete rotunde ca niște ochi. 5 Om cu privire ageră, pătrunzătoare. 6 Om care păzește ceva cu mare grijă.

bibilică sf [At: MARIAN, O. III, 273 / V: pipi~ / Pl: ~ici / E: ns cf bg биба, srb biba] 1 Pasăre domestică din familia fasianidelor cu pene negre-cenușii împestrițate cu alb și cu o proeminență cornoasă pe frunte Si: găină-de-mare, găină-cu-mărgăritare, (Trs) bibiță, câță, pichere, pichiriță, pichie, (Buc) pică, pichiură, pipică (Numida meleagris). 2 (Reg) Plantă erbacee cu flori pestrițe cu pete albe, violete sau roșii (Fritillaria meleagris). corectat(ă)

florinte sm [At: MARIAN, O. I, 387 / Pl: ~nți / E: nct] 1 Pasăre mică din familia fringilidelor, cu ciocul gros și roșiatic, cu penele măslinii și cu bărbia și gușa gălbui Si: brotăcel, cârligel, (Trs) floranță (1), florean (1), florințel, păunior, verdoni (Carduelis chloris chloris). 2 (Îc) ~-balcanic (sau ~ bănățean, ~le-lui-Parrot, ~- sudic) Specie de florinte (1) care trăiește mai ales în Banat (Chloris chloris Muhlei).

lăcustar sm [At: DOMBROWSKI, P. 90 / V: (reg) lo~ / Pl: ~i / E: lăcustă + -ar] 1 Pasăre migratoare din familia sturnidelor, asemănătoare graurului, cu pene trandafirii pe corp și negre-violete pe cap, pe picioare și coadă, care se adăpostește în fisurile stâncilor și se hrănește cu lăcuste (Pastor roseus). 2 Pasăre migratoare din familia sturnidelor, asemănătoare cu lăcustarul (1) (Sturnus roseus).

șoricar [At: CIHAC I, 275 / V: ~rec~ sm / Pl: ~i sm, ~e sn / E: șoarec + -ar] 1 sm (Pop) Pasăre răpitoare din familia acvilidelor, cu ciocul scurt și încovoiat, cu aripi late, cu coada rotunjită și cu penele brun-închis, care se hrănește mai ales cu șoareci (1-6) Si: (reg) șopârlar, uliul-șopârlelor, șurlicar (3) (Buteo buteo). 2 sm (Pop; șîc ~-încălțat, ~-de-iarnă) Șoricar (1) cu penele ruginii și cu picioarele acoperite cu pene Si: (reg) uliu-încălțat (Buteo lagopus). 3 sm (Pop; șîc ~-mare, ~- feroce, ~-acvilin) Șoricar (1) cu spatele și partea ventrală de culoare brună cu dungi deschise, cu capul și cu pieptul ruginiu cu pete brune Si: (reg) uliu-mare (Buteo rufinus). 4 sm (Pop; șîc ~-șoiman, ~-roșcat) Șoricar (1) de culoare brună cu dungi ruginii pe spate și cu părțile inferioare roșiatice (Buteo Zimmermannae). 5 sm (Pop; șîc ~-roșcat, ~-roșu, ~-vulpin) Șoricar (4) cu penele mai ruginii (Buteo vulpinus). 6 sm (Pop; șîc ~-roșu, ~-de-baltă, ~-ruginiu) Șoricar (1) de culoare brună, cu capul și cu gâtul ruginiu Si: (reg) uliu-de-trestie (Circus aeruginosus). 7 sm (Pop; șîc ~-alb, ~-cu-coadă-lungă) Șoricar (1) cu spatele de culoare brună și cu părțile inferioare albe (Circus macrurus). 8 sm (Pop; șîc ~-cenușiu) Șoricar (1) cu capul și cu gâtul cenușiu-albăstriu și cu partea ventrală albă cu pete roșii-ruginii Si: (reg) uliu-sur (Circus pygargus). 9 sm (Orn; pop; șîc ~-roșu) Sorliță (Milvus milvus). 10 sm Specie de câine care prinde șoareci (1-6). 11 sn (Reg) Loc în care își depozitează șoarecii (1-6) proviziile Si: (reg) șoricărie (3). 12 sn (Reg) Mușuroi¹ de șoareci (1-6).

stăncuță sf [At: DDRF / Pl: ~țe / E: stancă + -uță] 1 Pasăre sedentară din familia corvidelor, mai mică decât o cioară, cu penele de culoare neagră-cenușie pe ceafă și pe piept Si: ceucă (2), cintiță, ciochiță, ciorică, crancău, lisarcă, porumbel-țigănesc, stancă¹ (1), stăncușoară (Coloeus monedula). 2 (Îs) ~ gurelată Pasăre sedentară cu pene de culoare neagră pe spate și de culoare alburie în jurul gâtului și pe partea ventrală Si: ceucuță gulerată, cioară gulerată (Coloeus monedula soemmeringii). 3 (Îc) ~-alpină Pasăre cu pene de culoare neagră, cu ciocul și cu picioarele de culoare roșie (Coracias pyrrocorax). 4 (Reg) Cioară (1) (Corvus cornix). 5 (Bot; reg) Talpa-gâștei (Leonorus cardiaca). 6 (Reg) Numele unei hore. 7 Melodie după care se execută stăncuța (6).

becață s.f. (ornit.) Pasăre migratoare, din familia picioroangelor, ordinul caradriiformelor, cu ciocul lung, cu carnea gustoasă, care trăiește în regiuni mlăștinoase (Capella gallinago sau media); becațină. • pl. -e. /ngr. μπεκάτσα; cf. și fr. bécasse.

MUSCAR¹ s. m., s. n. 1. S. m. Numele mai multor păsări insectivore din familia muscica- pidelor: a) (și în sintagma muscar negru, SIMIONESCU, F. R. 138, DOMBROWSKI, P. 283) pasăre cu aripile negre și cu pieptul alb (Muscicapa hypoleuca). Cf. DOMBROWSKI, P. 283, BĂCESCU, PĂS. 115; b) (și ín sintagma muscar gulerat. DOMBROWSKI, P. 287) pasăre cu pene albe în jurul gîtului (Muscicapa albicollis). Cf. DOMBROWSKI, P. 287, BĂCESCU, PĂS. 115; (și în sintagmele muscar cenușiu, SIMIONESCU, F. R. 138, BĂCESCU, PĂS. 115, muscar sur, DOMBROWSKI, P. 281) gelat (Muscicapa striata). Cf. BĂCESCU, PĂS. 115. ◊ Muscar mic (sau roșu, roșietic) = pasăre cu penele brune- cenușii și cu barba, gușa și partea superioară a pieptului de culoare portocalie; gelat roșiatic (Muscicapa parva). Cf. DOMBROWSKI, P. 290, BĂCESCU, PĂS. 115. 2. S. m. Insectă lunguiață, de culoare roșie, cu o pată neagră pe partea ventrală, cu aripile negre, acoperite cu peri și care se hrănește cu musculițe sau cu păduchi de frunze; (regional) ciubotăraș, doftor, doftoroaie, gîndac-de-salcă (Cantharis fusca). Cf. MARIAN, INS. 58, SIMIONESCU, F. R. 293. ♦ (Regional) Viermănar (Sarcophaga carnaris) (Ciocănești-Vatra Dornei). ALR II 6 575/365. ♦ (Regional) Musculiță care servește ca momeală (Ciocănești-Vatra Dornei). ALR II 6 245/365. 3. S. m. (Rar) Pescar cu undița care folosește ca momeală muște (1). Cf. SADOVEANU, V. F. 80. 4. S. n. (Învechit) Apărătoare de muște; polog pentru țînțari. Cf. BUDAI-DELEANU, LEX., PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM. 5. S. m. (Regional) Apicultor (Cîmpulung Moldovenesc). CHEST. VI 13/3. 6. S. m. (Regional) Brad atacat de insecte (Galu-Piatra Neamț). GLOSAR REG. 7. S. m. (Bot.; prin Transilv). Burete-pestriț (Amanita muscaria). Cf. PANȚU, PL. – Pl.: (1-3, 5-7) muscari și (4) muscare. – Muscă + suf. -ar.

GAIE sf. 1 🐦 Pasăre răpitoare, din familia șoimilor, de culoare ruginie; se hrănește cu mici mamifere, cu păsări tinere, cu reptile, broaște și insecte; poporul crede că ea nu bea apă decît de pe stînci sau din cea adunată de ploaie, fiind pedepsită de Dumnezeu pe care n’a vrut să-l ajute să aleagă uscatul de apă; de aci: se usucă de sete ca gaia (PAMF.) (Milvus regalis) (🖼 2265) ¶ 2 Ⓕ A se ținea ~ după cineva, a se ținea scaiu de cineva, a nu-l slăbi o clipă; a-l lua gaia, a-l mînca gaia, a o păți, a da de dracul; te ia gaia, cînd ți-oiu trînti una ’n piept cu sapa (JIP.) ¶ 3 De-a mama-gaia, de-a baba-gaia, de-a puia-gaia, un joc de copii ¶ 4 🌿 IARBA-GĂII, plantă ierboasă, cu frunzele dințate, acoperite cu peri aspri, în formă de cîrlig, cu flori galbene, dispuse în capitule mărișoare; numită și „amăruță” (Picris hieracioides) (🖼 2264).

ULIU, ulii, s. m. Gen de păsări răpitoare de zi, mari și puternice, din familia acvilidelor, care atacă păsări și mamifere mici (Accipiter); pasăre din acest gen. ◊ Uliu-păsăresc = păsărar (2) (Accipiter nisus). – Din magh. ölyü.

CIUF² ~i m. Pasăre răpitoare nocturnă din familia bufnițelor. /<ung. csuf

pișca (pișc, pișcat), vb. – 1. A ciupi, a înțepa. – 2. A rupe din ceva cîte puțin. – 3. A mînca puțin, a ciuguli. – 4. A mușca, a răni. – 5. A șterpeli, a fura. – Mr. chișcu, chișcare, megl. pișc(ari). Origine îndoielnică. Probabil de la o rădăcină expresivă pičc- (Pușcariu 1304; REW 6535; cf. Corominas, III, 724), lat. *piccicare (Candrea, Rom., XXXI, 314; Philippide, II, 651; Pascu, I, 63; Tiktin), cf. alb. pitškoń, it. pizzicare, sp. pellizcar. E posibil să fi intervenit o apropiere cu pisc „cioc”, dar acest cuvînt nu ajunge pentru a explica vb. – Der. pișcura, vb. (Banat, a pișca); pișcănfloare, s. m. (grangur, Oriolus galbula), literal „ciupește florile”; pișcat, adj. (cherchelit); pișcător, adj. (înțepător; furăcios); pișcătură, s. f. (ciupitură, înțepătură; mușcătură; urmă lăsată acolo unde lipsește o parte dintr-un obiect). Piț, s. m. (pitulice), pare să aparțină aceleiași familii; der. pițiga, vb. (Trans., a pișca); pițigăia, vb. (a vorbi cu voce subțire, ascuțit), probabil prin forma care se dă buzelor; pițingău, s. m. (insectă, Calopterys splendens; filfizon, lichea, secătură); pițigoi (var. chițigoi, Trans., pițiguș, Banat pițiganie), s. m. (țiglău, Parus; Arg., lacăt); pițigoaică (var. chițigoaică), s. f. (femela pițigoiului); pițărău (var. Trans. pizărău), s. m. (Olt., Trans., colindător; colac pentru colindători; băț de colindător). Legătura lui pițigoi cu pičc- este evidentă și se explică bine prin sunetul cîntecului său (pițigăiat) sau mai probabil plecînd de la sensul de „cioc”, cu suf. augmentativ -oi, cf. cors. pizzigone, sard. pizzugrossu (Bogrea, Dacor., IV, 842). Relația cu piciu „mic” (Tiktin) sau cu ideea de a ciuguli (Scriban) pare îndoielnică. E neîndoielnic înrudit cu pisc „cioc”, cf. pițigaie, s. f. (fluier) față de piscoaie, pițigoi față de piscoi. Piță, s. f. (Banat, carne), cuvînt rar, identificat cu un lat. *pettia (Pușcariu 1326; REW 6450; Philippide, II, 651; Zauner, Rom. Forsch., XIV, 354; Wagner, 112), este probabil același cuvînt ca piț și pare să însemne „bucățică de carne”. De aici pițur(i)că, s. m. (stîrpitură, poreclă care se dă de obicei în Munt., copiilor și flăcăiandrilor), cf. ngr. πιτσουρίϰος. În sfîrșit, pănțăruș (var. panțăruș, pancearuș, parantuș), s. m. (pasăre, Troglodytes parvulus) aparține familiei expresive a lui pițigoi, pițărău și apare neîndoielnic în loc de *pi(n)țăruș (după Tiktin, din sb. caric „pitulice”); cf. panțură (var. panchiță), s. f. (prostituată), pe care Cihac, II, 242 o punea în legătură fără a fi necesar cu ceh. pančava.

CĂNĂRUȘ (< canar) s. m. Pasăre cîntătoare, migratoare, din familia fringilidelor, de c. 12 cm, care cuibărește frecvent în lungul văilor rîurilor carpatine și în M-ții Măcin, cu penaj gălbui, aripile și coada maronii-gălbui, capul verde-gălbui (Serinus serinus). Considerat ruda cea mai apropiată a strămoșului canarului de colivie, a pătruns în România acum un secol, venind din regiunile sudice ale Europei.

CINTÉZĂ (< cintez) s. f. Pasăre cîntătoare, sedentară, din familia fringilidelor, răspîndită din pădurile de sălcii ale Deltei Dunării pînă în zona jneapănului, cu penajul cărămiziu-roșcat și cenușiu-albăstriu (Fringilla coelebs). ♦ C. de iarnă = pasăre migratoare, cîntătoare, de 16 cm, din familia fringilidelor, oaspete de iarnă în Carpați, cu penajul negru și cărămiziu-roșcat.

INĂRÍȚĂ (< in) s. f. Pasăre mică, migratoare, din familia fringilidelor. cu capul roșu, gușa neagră și pieptul roz (Acanthis flammea); i. roșie. Cuibărește în N Europei și al Asiei. I. polară trăiește în ținuturile de tundră din N Europei și Asiei. Identificată și în România.

SÍLVIE (< lat. Sylva). S. f. Nume dat mai multor păsări preponderent insectivore din familia sylviide, ordinul paseriforme, de mici dimensiuni, care se caracterizează prin ciocul scurt și ascuțit, cu peri la colțuri, picioare puternice, aripi ascuțite și coada retezată. În Europa de întâlnesc 15 specii de s. dintre care s. porumbacă (Sylvia nisoria) este mai rară, pe când s. de zăvoi (S. borin), s. cu cap negru (S. atricapilla), s. de câmp (S. communis) și s. mică (S. curruca) sunt foarte larg răspândite, iar late specii au un areal restrâns.

DUMITRIU, Petre (1924-2002, n. sat Baziaș, jud. Caraș-Severin), scriitor român. Stabilit în Germania (1960). Romane despre transformările comuniste („Drum fără pulbere”, „Pasărea furtunii”). „Cronică de familie”, capodoperă a epicii sale, prezintă, de pe poziții proletcultiste, destinul aristocrației române moderne. Romane și eseuri în limba franceză, radiografii ale totalitarismului comunist („Întâlnire la judecata de apoi”, „Incognito”) și mărturii ale unor experiențe personale de salvare prin sacru („Zero sau punctul de plecare”).

PÚPĂZĂ (cuv. autohton) s. f. Pasăre călătoare, insectivoră, din familia upupide, ordinul coraciiforme, cu penaj pestriț, de c. 20 cm, cu cioc lung, subțire și curbat în jos, aripi rotunjite și cu un moț de pene portocalii pe cap, așezate ca o creastă (Upupa epops).

ciocârlie f. 1. pasăre din ordinul vrăbiilor, foarte comună în tot, continentul (Alauda); 2. Mold. un fel de horă; 3. viță de vie tăiată și pusă în pământ spre a prinde rădăcină; 4. nuia ce plutașul o atârnă în cuiele dela cârmă spre a opri pluta. [Derivat dintr’un primitiv ciocârlă, tras din cioc (cf. cocârlă, codârlă) și desemnând pasărea cu ciocul drept și groscior, cum este ciocârlia, care face parte din familia conirostrelor sau a păsărilor cu ciocul tare și conic; sensurile 3 și 4 fac asemenea aluziune la ciocul pasărei, iar sensul 2 se rapoartă la sborul ei caracteristic].

ULIU, ulii, s. m. Gen de păsări răpitoare de zi, mari și puternice, din familia acvilidelor, care atacă păsări și mamifere mici (Accipiter); pasăre din acest gen. ◊ Compus: Uliu-păsăresc = păsărar (2) (Accipiter nisus). – Din magh. ölyü.

CORB, corbi, s. m. 1. Pasăre semirăpitoare, omnivoră, din familia corvidelor, mai mare decât cioara, cu penele negre, cu ciocul și picioarele puternice și cu penajul negru cu luciu metalic; croncan (Corvus corax). ◊ Expr. Negru ca corbul (sau ca pana corbului) = foarte negru. 2. Compuse: (Ornit.) corb-albastru = dumbrăveancă; corb-de-mare = cormoran; corb-de-noapte = pasăre cu capul și ceafa negre, cu spinarea cenușie și cu pântecele alb-cenușiu (Nycticorax nycticorax). 3. Pește de mare cu capul mare și botul gros, rotunjit, de culoare brună (Corvina nigra). 4. (Art.) Numele unei constelații din emisfera australă. – Lat. corvus.

CIUF¹, ciufi, s. m. Pasăre răpitoare nocturnă din familia bufnițelor, caracterizată printr-un moț de pene în creștetul capului. V. huhurez, ciuhurez. Un ciuf strigă: Civuu! VISSARION, B. 172.

COROI, coroi, s. m. Nume dat mai multor specii de păsări răpitoare mici, din familia falconidelor. V. uliu, șoim. (Ca emblemă) Fiecare turc avînd pe umeri sau pe cialma cîte o pisică, o maimuță sau un coroi. GHICA, S. 323. – Variante: corui, curui (ODOBESCU, S. I 133) s. m.

CURCAN, curcani, s. m. 1. Pasăre domestică mare din familia galinaceelor, cu coada lată care se desfășoară în formă de evantai; masculul curcii. După dînsa alergau curcanii leorbăind din gușa cu mărgele roșii. C. PETRESCU, R. DR. 242. Căpitanul de haiduci puse de tăie un curcan. ISPIRESCU, L. 142. La curcani vînătă-i creasta Și cu pasuri melancolici meditînd umblă-n ogradă. EMINESCU, N. 42. [Vulpea] zise-n dată: Prințule, în loc de plată Aș pofti cîțiva curcani. ALEXANDRESCU, P. 33. ◊ Expr. A se umfla în pene (sau, mai rar, a se îngîmfa) ca un curcan = a-și da aere, a face pe grozavul. [Fiul împăratului] se rotea pe lîngă dînsa și se îngîmfa ca un curcan. ISPIRESCU, L. 311. ♦ (Depreciativ) Sergent de stradă, vardist. Jucau barbut, cu ochii în patru să nu-i prindă curcanul. PAS, Z. I 166. 2. Fig. Poreclă dată dorobanților romîni în războiul de la 1877-1878 (din cauza penei de curcan pe care o purtau la căciulă). Peneș Curcanul [titlu]. ALECSANDRI. Ne dase nume de curcani Un hîtru bun de glume. ALECSANDRI, P. A. 204.

corb¹ sm [At: PSALT. HUR. 304/₉ / Pl: ~i / E: ml corvus] 1 Pasăre semirăpitoare, omnivoră, din familia corvidelor, mai mare decât cioara, cu pene negre, lucioase, cioc și picioare puternice Si: croncan (Corvus corax). 2 (Îe) A crăpa ouăle ~ului sau A îngheța ouăle sub ~ A fi foarte frig. 3 (D. o persoană; îe) A face treabă sau slujbă ca ~ul A nu se ține de cuvânt. 4 (Îae) A nu fi de nici un ajutor. 5 (Îe) Negru ca ~ul Foarte negru. 6 (Orn; îc) ~-albastru Dumbrăveancă. 7 (Orn; îc) ~-de-mare Cormoran. 8 (Orn; îc) ~de-noapte Pasăre cu capul și ceafa negre, spinare cenușie și pântece alb-cenușiu (Nycticorax nycticorax). 9 (Îc) ~de-arătură Cioară-bălțată-de-câmpie. 10 (Îs) Zilele ~ului Perioadă cuprinsă între 19 și 24 martie, când este foarte frig. 11 (Reg) Vultur. 12 (Arg) Țigan. 13 (Prt) Cal slab, care nu mai este bun de nimic. 14 (Iht) Pește de mare, de culoare brună, cu cap mare și bot gros, rotunjit (Corvina nigra). 15 (Bot) Varietate de struguri pentru vin, cu boabe mari, negre și tari Si: crăcănată. 16 (Îc) ~-ciorăsc Struguri cu boabe mici și rare, asemănători cu stafidele. 17 (Ast; art) Constelație din emisfera australă.

iepurar sm [At: MARIAN, O., I, 153 / Pl: ~i / E: iepure + -ar] 1 (Reg) Copoi. 2 (Orn) Pasăre de pradă din familia pajurei, care se hrănește mai ales cu iepuri Si: hultan-de-piatră, vultur-mare (Aquila fulva). 3 (Orn) Pasăre de pradă de dimensiuni mai mici, care se hrănește cu rozătoare Si: vultur-gălbui (Aquila chrysaetos). 4 (Buc) Țăran care lucra vara pe pământurile marilor proprietari și care purta căciulă din blană de iepure.

lebădă sf [At: ANON. CAR. / V: (pop) ~bedă, (înv) ~bedea / Pl: ~bede, (reg) ~bezi / E: slv лєбєдь] 1 Specii de păsări acvatice, migratoare, din familia anotidelor, cu penele albe, gâtul lung și arcuit, ciocul roșu și picioarele de culoare neagră (Cygnus). 2 Exemplar din aceste specii. 3 (Șîc ~-cântătoare) Pasăre cu o tentă argintie pe cap și gât (Cygnus cygnus). 4 (Șîc ~-cucuiată, ~-gheboasă, ~-mută) Pasăre cu o umflătură în formă de cucui în frunte, deasupra ciocului și cu penajul frontal crescut în unghi ascuțit Si: cucuvă (Cygnus olor). 5 (Șîc ~-mică) Pasăre de dimensiuni mai mici decât lebăda cântătoare și lebăda cucuiată, cu ciocul scurt (Cygnus bewikii). 6 (Îs) Cântecul ~dei În credința anticilor, cel mai frumos cântec pe care lebăda l-ar cânta înainte de moarte. 7 (Fig; îas) Ultimă operă sau manifestare de valoare a unui mare creator sau interpret. 8 (Îe) A face ~ A arunca pe apă, făcând să plutească. 9-10 (Desen sau) sculptură care reprezintă o lebădă. 11 (Lsg; art) Constelație din emisfera boreală.

scorușă¹ sf [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / V: (reg) ~rișă / Pl: ~șe / E: bg оскоруша] 1 Fruct al scorușului¹ (1), comestibil, de mărimea unei boabe de cireașă, de culoare roșiatică, brună sau galbenă Si: (îvr) scorumă. 2 (Reg; mai ales d. femei nemăritate; îe) A înghiți ~șe A rămâne însărcinată. 3 (Reg; îae) A muri. 4 (Reg) Pasăre sălbatică, probabil din familia sturzilor, care se hrănește cu fructele scorușului¹ (1), nedefinită mai îndeaproape.

sticlete sm [At: J. CIHAC, I. N. 88/15 / V: stâcletă sf, stâclez^[1], stâglițu, stec~, ~leț, ~igheliță, ~ighiliță sf, stiglăț, stigle~, ~igleț, ~igliaci, ~iglieci, ~iglinț, ~igliță, ~inghiliță sf, știclieț, știgleț, știglici, știglinț, știgliț, știgliță sf, tegheliță sf, tigleț, tingheliță sf, tinghiliță sf / Pl: ~eți / E: scr steglić, bg стигник] 1 (Reg; șîs ~ de scai) Mică pasăre cântătoare sedentară, din familia fringolidelor, viu colorată cu roșu, negru, alb și galben Si: (reg) domnișooară (8), domnișor (7), logăcel, logociță, logodiță, lugăcel, oiță, scai¹, scaiete, scăiecior, scăier, scăișor, spinărel, sticlețel (5), tiglișor, turculeț, vărguță, ciuș-de-ghimpe, pasăre-de-scai, pasăre-domnească, pasărea-scaiului (Carduelis carduelis). 2 (Pop; îe) A avea (sau a fi cu) ~eți în (sau la) cap sau a-i cânta (cuiva) ~eții (în cap) A avea idei extravagante, bizare Si: a fi nebun, a avea gărgăuni. 3 (Îe) A-i scoate (cuiva) ~eții din cap A face pe cineva să renunțe la ideile extravagante, bizare. 4 (Reg; îe) A-și pune colivia cu ~eți pe cap A se căsători (2). 5 (Reg) Scatiu (1) (Carduelis spinus). 6 (Reg) Țiclean (Sitto europea caesia). 7 (Iht; reg) Regina-peștilor (Eunomontis gibosus). 8 (Arg) Sergent (6). 9 (Arg) Vânătaie la ochi, provenită din bătaie.

*ALBATROS sm. 🐦 Pasăre de mare din familia palmipedelor, cu coada scurtă și aripele foarte lungi; e cea mai lacomă din păsările carnivore marine; trăește în regiunile tropicale din emisfera boreală (🖼 54) [fr.].

SITÁR s. m. 1. Numele mai multor păsări de mărime mijlocie din familia Scolopacide. Sitar de pădure = pasăre călătoare, de mărimea unui porumbel, cu picioare scurte, cu pene brune cu dungi mai închise și cu cioc lung, drept și subțire (Scolopax rusticola). Trăiește prin păduri de foioase umede, hrănindu-se cu mici nevertebrate din sol sau litieră. Este vânat pentru carnea lui gustoasă. S. de mal = pasăre de c. 40 cm lungime, cu cioc și picioare lungi, cu penaj brun-cenușiu cu dungi albe pe marginea penelor (Limosa limosa). La mascul vara pieptul, gâtul și capul sunt roșcate. Trăiește pe malul apelor (la noi mai ales în Delta Dunării și în preajma lacurilor litorale) și se hrănește cu mici animale din mâl. O specie înrudită, Limosa lapponica, cuibărește în tundră. Alte specii trăiesc în America de N. 2. (cuv. indian) s. n. Instrument muzical cu coarde originar din N Indiei.

GALIFÓRME (< fr.; {s} lat. gallus „cocoș” + forma „formă”) s. f. pl. Ordin de păsări tericole sau arboricole (șase familii cu 283 de specii), cu zbor greoi, de talie variată, cu gheare la picioare (pentru scormonit), uneori cu creastă colorată în roșu și cu ciocul puternic; cele mai multe trăiesc în păduri, fiind vânate (fazanul, potârnichea, prepelița, ierunca), câteva specii fiind domesticite (găina, păunul, bibilica). Multe prezintă dimorfism sexual.

JABIRU, jabiruri^[1], s. n. Pasăre din regiunile tropicale din familia ciconiide, asemănătoare cu barza. – Din fr. jabiru.

HUHUREZ, huhurezi, s. m. Pasăre răpitoare de noapte, din familia bufnițelor, cu ochii mari, galbeni și cu un moț de pene deasupra urechilor (Syrnium aluco). Din cauza vîntului din acea noapte, un huhurez – o pasăre care înfiorează liniștea codrilor cu basul ei lugubru – își adăpostise sălbăticia sub acoperișul bisericii. CAZABAN, V. 99. Huhurezu-n turnuri cîntă: Uhu, hu! COȘBUC, P. II 97. Și-a prins a să aduna pasări fel de fel: vulturi, uli, găi, buhe, huhurezi. RETEGANUL, P. V 65. ◊ Expr. A sta ca un huhurez (sau ca huhurezul) = a sta singur, părăsit. Cît ținea iarna, stătea ca huhurezul în pat. PAS, Z. I 29. A se scula ca huhurezii = a se scula devreme, de cu noapte. – Variantă: (Mold.; rar) hurez (ALECSANDRI, T. 326, id. P. II 88) s. m.

pasăre, păsări, s.f. – (ornit.; mit.) Pasărea Măiastră, animal mitologic autohton. „Este o pasăre alegorică ce poate fi stăpânită limitat de om și e totodată o pasăre justițiară. Reprezentată ca o pasăre multicoloră și strălucitoare, cu forțe magice inepuizabile, Pasărea Măiastră are rang regal și e slujită la nevoie de toate celelalte păsări. Intervențiile ei sunt mai ales pasive, iar relațiile cu omul sunt întotdeauna echitabile” (Kernbach, 1989). Pasărea Măiastră face parte dintr-un grup de păsări avimorfe, alături de Pajura și Pasărea de foc. Poartă mesajele zânelor și ale arhe-demonilor (Vulcănescu, 1987). „Păsările mitice ale diferitelor popoare (Phoenix, Garuda, Măiastra etc.) întruchipează un principiu solar și al regenerării veșnice a vieții. Una din funcțiile lor este de a fi agenți de legătură dintre pământ și cer, dintre lumea de aici și cea de dincolo” (Evseev, 2001: 140). E atestată în folclorul din Maramureș, Chioar, Codru și Lăpuș: „Cine m-o aflat pe mine / Om pemintean n-a si nime, / Numai Pasărea Măiastră / Ș-a zbura maicii-n fereastră / Și maicii i-a povesti / Unde mi-am putut muri” (Calendar, 1980: 76); „Fă-mă, Domane, ce mi-i fa, / Fă-mă pasăre măiastră / Să bat cu aripile, / Să descui ferestrile; / Să bat boare de lumină, / Să văd pe badea cum cină” (Memoria, 2001: 95; Nănești); „Te du unde cocoș negru nu cântă / Șî pasăre măiastră nu umblă” (Ștețco, 1990: 59; Borșa). ♦ (onom.) Pasăre, Pasare, Păsărică, nume de familie (89 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Lat. passer „vrabie” (Șăineanu, Scriban; Pușcariu, CDDE, cf. DER; DEX, MDA).

SPURCOAICĂ, spurcoaice, s. f. (Ornit.) Spurcaci. O altă pasăre care se ține de familia dropiei, însă care e mult mai mică decît aceasta se numește... spurcoaică. MARIAN, O. II 279.

ciuf, ~ă [At: ALECSANDRI, T. 1755 / Pl: ~uri / V: ciof / E: nct] 1 sn Smoc de păr zbârlit (căzut pe frunte). 2 sm (Irn) Om sau animal cu părul ciufulit. 3 sm (Pex) Om sau animal cu aspect neîngrijit. 4 sm Nume mai multor păsări răpitoare de noapte din familia bufnițelor, cu două smocuri de pene deasupra ochilor Si: ciuhurez. 5 sn (Mun, Dob, Buc; îf ciof) Dans țărănesc bărbătesc, însoțit de strigăte asemănătoare cu cele ale ciufului (4). 6 sn Melodie după care se dansează ciuful. 7 sm (Reg) Om batjocoritor. 8 smf (Reg) Persoană depravată. 9 sm Vagabond. 10 sm Om mândru. 11 smf Persoană urâtă. 12 sm Drac. 13 sf (Reg) Varză nedezvoltată.

egretă sf [At: ALEXANDRESCU, O. I, 82 / V: (înv) ag~, (reg) ig~ / Pl: ~te / E: fr aigrette] 1 (Zlg) Gen de păsări migratoare de baltă din familia arheidelor, de culoare albă, cu spatele împodobit cu un mănunchi de pene ornamentale lungi Si: erodiu, stârc alb (Egretta). 2 (Zlg) Pasăre care face parte din genul egretei (1). 3 (Zlg; șîs ~ mare) Stârc alb (Egretta alba alba). 4 (Zlg; șîs ~ mică) Pasăre mai mică decât egreta (1), cu pene ornamentale pe partea posterioară a capului și pe spate Si: stârc alb mic (Egretta garzetta garzetta). 5 (Zlg) Mănunchi de pene lungi și subțiri care ornamentează spatele sau capul egretei (5). 6 Mănunchi de pene (de egretă (1)) sau de fire albe care se folosea în trecut (în unele țări și astăzi) ca ornament la chipiele și coifurile militarilor, la pălăriile femeilor etc. 7 (Bot; rar) Smoc de perișori la extremitatea superioară a unor fructe. 8 (Rar) Mănunchi de pietre prețioase în formă de egretă (6), folosit ca podoabă. 9 (Fiz; îs) Descărcare în ~ Descărcare electrică produsă sub forma unei succesiuni rapide de scântei luminoase între electrozi aflați la o tensiune înaltă. 10 (Reg) Ac de siguranță. corectat(ă)

cucuvea sf [At: CANTEMIR, I. I. I, 23 / V: ~ubea, ~cumea, ~cumeagă, ~vaie, ~elă, ~vai sm / Pl: ~ele / E: ngr χουχουβάγια] 1 Pasăre răpitoare de noapte, din familia bubonidelor, cu penele brune-cenușii și ochi galbeni înconjurați de rozete de pene, care trăiește pe lângă casele părăsite, pe coșuri și prin scorburile copacilor Si: (reg) cucumeică, cucuveică, cocioveică (Athene noctua). 2 (Orn; reg; îc) ~-încălțată Cucuveaua (1) cu coada mai lungă și cu ghearele acoperite cu mai multe pene (Nyctale Tengmalmi). 3 (Ic) ~-pitică Cucuvea, care trăiește prin pădurile de brad, al cărei țipăt se aseamănă cu al unui cățel răgușit Si: (reg) ciuvică (Glaucidium passerinum). 4 (Reg; fig) Persoană cu ochi mari, care vorbește (prea) mult. 5 (Pop) Ferestruică lăsată în acoperișul casei, pe unde intră lumina și pe unde iese fumul. corectat(ă)

pajură sf [At: URICARIUL, XI, 275/11 / V: (reg) pagiră, pagire, ~jără, ~jăre, ~jere, ~jiră, ~jor sm, ~joră, ~jore, ~re, (nob) pazăre / Pl: ~ri, (înv) ~re, (reg) păjuri / E: ucr пажера „ființă lacomă, nesățioasă”] 1 (Șîc ~-imperială, ~-împărătească, ~-mare, ~-de-munte) Pasăre răpitoare de zi, din familia acoilidelor, mai mică decât vulturul, dar mult mai puternică și mai iute în mișcări decât acesta, cu gheare lungi și ascuțite, cu ciocul masiv și tăios, cu privirea ageră și cruntă, care se hrănește numai cu carne proaspăt sfâșiată Si: acvilă, iepurar, (reg) aciră, hoală, ortanuligaie, vultan, vultur, zgripțor, zgripțoroaică (Aquila chrysaëtor). 2 (Șîc ~-de-câmp) Acvilă imperială (Aquila heliaca). 3-4 Două specii de acvilide de dimensiuni mai mici, cele mai întâlnite în țara noastră (Aquila pomarina și pennata). 5 (Îc) ~-porumbacă Acvilă cu pene pestrițe (Aquila fasciata). 6 (Îc) ~-de-stepă Acvilă care trăiește în stepă (Aquilla nipalensis orientalis). 7 (Îc) ~-de-mare Vultur-pescar (Pandion heliaëtus). 8 (Reg) Barză (Ciconia). 9 (Reg) Pasăre de noapte, nedefinită mai îndeaproape. 10 (Mtp) Pasăre uriașă, cu înfățișări variate, de obicei fioroase, înzestrată cu puteri supranaturale. 11 Figură simbolică reprezentând o pajură (1) sau un vultur cu unul sau două capete, de obicei cu aripile întinse, care servește ca semn convențional distinctiv pe stemele, steagurile, pecețile sau monedele unor țări. 12 Stemă reprezentând pajura (11). 13 (Înv; îe) A merge înainte ca ~ra nemțească A înainta fără întrerupere. 14 Una dintre cele două fețe ale unei monede, pe care este imprimată stema țării Vz revers. 15 (Mun) Graniță. corectat(ă)

porumbel [At: CANTEMIR, I. I. I, 255 / V: (îrg) ~brel (înv) ~breriu, (reg) păr~ sn, ~rombrel, ~biel, ~unghel / Pl: ~ei / E: porumb + -el] 1 sm Specie de păsări sălbatice sau domestice din familia columbidelor, de mărime mică și mijlocie, cu ciocul scurt, cu penele colorate foarte variat Si: (pop) porumb (1), (reg) golumb, hulumb (Columba). 2 sm (Pex) Pasăre care aparține acestei specii. 3 sm (Îs) ~ călător (sau de poștă, voiajor) Porumbel (2) dresat să se întoarcă la locul de unde a fost trimis, folosit la transmiterea mesajelor. 4 sm (Pfm; mai ales d. soți; îe) A trăi (sau a se iubi, a se giugiuli) ca ~eii (sau ca doi) ~ei A trăi în dragoste și bună înțelegere unii cu alții. 5 sm (Îc) ~-sălbatic sau (reg) ~ul-lui-Noe Pasăre înrudită cu porumbelul (1), mai mică decât acesta, cu penele de pe spate cenușii-roșcate, cu pete negre, tivite cu alb pe laturile gâtului, cu gâtul scurt și coada lungă Si: turturea (Streptopelia turtur). 6 sm (Orn; rar; îc) ~-turcesc sau ~-râzător-oriental Guguștiuc (Streptopelia decaocta). 7 sm (Orn; reg; îc) ~-de-mare Pescar (Larus). 8 sm (Orn; reg; îc) Carabas (Larus ridibundus). 9 sm (Orn; reg; îc) ~-mic Pițigoi-codat (Aegithalos caudatus caudatus). 10 sma (Lpl; îcs) De-a ~eii Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. 11 sm (Reg) Model de cusătură pe țesături sau cămăși țărănești Vz pui. 12 sm Termen de alint pentru un bărbat iubit Vz pui. 13-14 a (Pop) Porumbiu¹ (1-2). 15 sm (Bot; pfm) Știulete de porumb (6) cu boabele încă necoapte, în lapte, care se mănâncă fiert sau copt în spuză. 16 sm (Bot; reg; șîs ~ul cucului) Porumbar¹ (Prunus spinosa). 17 sm (Lpl) Plante liliacee, cu flori albastre, rar albe, dispuse în racem, care crește mai ales prin vii și livezi Si: (reg) cocoșei, ceapa-ciorii, floarea-cucului, porumb (18) (Muscari botryoides). 18 (Bot; reg; lpl) Ceapa-ciorii (Muscari racemosum). 19 (Bot; reg; lpl) Ceapa-ciorii (Muscari comosum). 20 sm (Bot; reg) Păducel (Crataegus monogyna). 21 sm (Bot; reg) Spin (Carduus cicanthoides). 22 sm (Bot; reg) Verigar (Rhamuus cathartica).

sarselă sf [At: SADOVEANU, O. VIII, 407 / V: (reg) sarsă, sarțea / Pl: ~le / E: fr sarcelle] Mică pasăre sălbatică de baltă, din familia raței (Anas crecca).

vindereu sm [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / V: ~el, (reg) ven~, ventireu, ~rău, ~dirău, ~direl, ~direu, vipde~ / Pl: ~ei / E: ns cf mg vandoról, vándor] 1 (Șîc ~el-roșu, ~el-de-turnuri) Pasăre răpitoare, de zi, din familia falconidelor, cu capul și gâtul de culoare cenușie cu pete negre, cu spatele roșu-cărămiziu și cu partea ventrală de culoare deschisă, pătată cu negru, care are un zbor caracteristic ce-i permite să rămână nemișcată, lovind aerul cu bătăi scurte și repezi din aripi Si: vânturel¹ (4), (reg) marinică, veringhel (Falco tinnunculus tinnunculus). 2 (Șîc ~el-cu-picioare-roșii, ~el-de-seară) Pasăre răpitoare, de zi, din familia falconidelor, cu capul și spatele cenușii și cu pântecele ruginiu Si: vânturel¹ (5), șoimuleț-de-seară (Falco vespertinus vespertinus). 3 (Șîc ~el-mic, ~el-cu-ghiare galbene) Pasăre răpitoare, de zi, din familia falconidelor, cu spatele de culoare roșie-cărămizie și cu penajul ventral gălbui Si: vânturel¹(7)-mic (Falco naumanni naumanni). 4 Pasăre răpitoare, de zi, din familia falconidelor, cu capul, gâtul și spatele albastre-cenușii cu dungi negre și cu pântecele galben-roșcat cu pete brune Si: șoim, erete-de-iarnă, șoimuleț-pitic, gaia-găinilor (Falco columbarius aesalon). 5 Pasăre răpitoare, de zi, din familia falconidelor, cu capul și gâtul negre, cu spatele cenușiu-albăstrui și cu partea ventrală alburie cu numeroase dungi transversale Si: șoim (Falco peregrinus peregrinus).

CIOARĂ, ciori, s. f. 1. Nume dat mai multor specii de păsări negre sau cenușii, din familia corbului, dar mai mici decît acesta (Corvus). ♦ Expr. Cît (sau ca) cioara-n par = foarte puțin, pe apucate. Cum (sau ce) ciorile ? = cum (sau ce) naiba ? cum (sau ce) dracul? 2. (În expr.) De-a cioara = numele unui joc de copii. – Comp. alb. sorrë.

CIUF¹, ciufi, s. m. 1. Numele mai multor păsări răpitoare de noapte din familia bufnițelor, cu două smocuri de pene în cele două părți ale capului (Asio și Otus). 2. Nume dat în glumă oamenilor, mai rar animalelor, cu părul ciufulit, p. ext. cu aspect neîngrijit. – V. ciuf².

INĂRIȚĂ ~e f. Pasăre migratoare, de talie mică, din familia fringilidelor, având penajul castaniu pe spate, roșu pe frunte și roz pe piept, care se hrănește mai ales cu semințe de in. /in + suf. ~ăriță

FALCONIDĂ, falconide, s. f. Nume dat unor păsări răpitoare (ca șoimul, coroiul etc.), cu ciocul scurt, curbat și puternic, care se hrănesc numai cu pradă vie. ♦ (La pl.) Familia din care fac parte aceste păsări.

chirighiță sf [At: MARIAN, O. II, 407 / Pl: ~țe / E: ns cf caragață] (Orn; reg) Pasărea de apă (Stema hirundo) din familia hirundinelor nedefinită mai îndeaproape Si: (reg) crișcovă.

dumbrăvean, -ă, dumbrăveni, -e, s.m.f., adj. – 1. Persoană originară din localitatea Dumbrava. 2. (Locuitor) din Dumbrava. 3. Al dumbrăvii, privitor la dumbravă. 4. Pasăre migratoare (Coracias garrulus) ♦ (onom.) Dumbrăvan, Dumbrăveanu, nume de familie (7 persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Din n. top. Dumbrava + suf. -ean.

dumbrăveán, -ă, dumbrăveni, -e, s.m.f., adj. 1. Persoană originară din localitatea Dumbrava. 2. (Locuitor) din Dumbrava. 3. Privitor la dumbravă. 4. Pasăre migratoare (Coracias garrulus). ■ (onom.) Dumbrăvan(u), nume de familie în jud. Maram. – Din n. top. Dumbrava + suf. -ean.

KIWI² f. invar. 1) Fruct parfumat al unei plante din familia lianelor, coaja flocoasă a căruia se aseamănă cu penele păsării cu același nume. 2) Băutură preparată din acest fruct. /< fr. kiwi, germ. Kiwi

lunatic, ~ă [At: N. TEST. (1648), 22^v/15 / V: (înv) ~tec / Pl: ~ici, ~ice / E: lat lunaticus, fr lunatique] 1-2 smf, a (Fam) (Om) somnambul. 3 a (Pex; d. oameni) Nebun. 4 a (Înv; îs) Boală (sau patimă) ~ă Epilepsie. 5 a (Rar) Care are vedenii Si: fricos, sperios. 6 a (D. somn, privire, mers etc.) De somnambul. 7 a (Pex) Ireal. 8 a (Fig) Absurd. 9 a Cu idei ciudate. 10 a Cu manifestări ciudate. 11 a (Pop; d. copiii din aceeași familie) Născut în aceeași lună cu altul. 12 a (Pop; d. păsări) Pui scoși în aceeași lună în care au fost puse ouăle la clocit. 13 sm (Nob; d. copii) Care are o lună de viață. 14 a (Înv; îs) Oftalmie ~ă (sau fluxiune ~ă) Boală de ochi care apare periodic de obicei la câinii bătrâni sub formă de accese intermitente care durează 10-15 zile. 15 a (Reg; îs) Floare ~ă Menstruație.

moș sm [At: PSALT. HUR 41^v/26 / V: (reg) muș / Pl: ~i / E: moașă drr] 1 (Îrg; șîs tata ~, ~tătuca) Bunic. 2 (Îrg; mpl) Ascendent mai îndepărtat Si: înaintaș, strămoș. 3 (Îe) Din (sau de la) ~i (de Ia strămoși) Păstrat din generație în generație. 4 (Pex; îae) Din vremuri străvechi. 5 (Îe) De când cu ~ Adam sau (reg) de la (sau din) ~i putrezi De foarte multă vreme. 6 (Reg) Unchi. 7 (Reg) Naș² (1). 8 Bărbat mai în vârstă Vz moșneag (1), unchiaș, (reg) ghiuj, vâj. 9 (Prc) Apelativ pentru un bărbat mai în vârstă. 10 (Îs) ~ ajun Zi din ajunul Crăciunului. 11 (Îas) Colind care se spune în seara de Moș ajun. 12 (Mtp; îs) ~ Nicolae, ~ Crăciun Personaje imaginare de după creștinare despre care se spune că aduc daruri copiilor de Sfântul Nicolae, respectiv de Crăciun. 13 (Gmț; îs) ~ Martin sau ~ Ursilă Urs. 14 (Mtp; îs) ~ Apeș Satir care personifică un bătrân afemeiat. 15 (Mtp; îs) ~ul codrului Personaj închipuit de obicei cu însușirile mamei-pădurii. 16 (Mtp; îas) Spirit rău. 17 (Îe) A-i veni (cuiva) ~ Ene pe la gene A i se face somn, a începe să moțăie. 18 (Îe) A spune (sau a înșira, a îndruga) ~i pe groși sau ~i păroși A îndruga nimicuri, a spune vorbe fără temei, minciuni, a povesti lucruri fanteziste. 19 (Îlav) La ~ii ăi verzi Niciodată. 20 (Îlav) De când cu ~ii verzi (sau roșii) Demult. 21 (Zlg; reg; îc) ~u-pământului Arici (Erinaceus europaeus). 22 (Mtp; lpl; art.) Ființe imginare despre care se crede că ar alunga iarna. 23 (Pop; lpl; art.) Fiecare dintre cele nouă zile din luna martie, care urmează după zilele babelor. 24 (Reg) Sfânt. 25 Mucenic. 26 (Reg) Bărbat care moșește (1). 27 (Reg) Personaj mascat reprezentând un bărbat bătrân, care însoțește brezaia sau care apare în anumite creații dramatice populare Vz moșneag. 28 (Reg) Sperietoare de păsări. 29 (Pop; lpl) Rude decedate ale unei persoane sau ale unei familii. 30 (Șîs ziua ~ilor, sâmbăta ~ilor, (reg) ~ii de cărnelegi, ~ii de iarnă, ~ii de toamnă, ~ii de hranghel, ~ii duminicii mari, ~ii rusaliilor, ~ii de rusalii etc.) Diferite zile din an în care se fac slujbe și pomeni pentru morți. 31 Obiecte sau alimente date de pomană în ziua moșilor (30). 32 Bâlci tradițional de mari proporții, organizat anual în București, în sâmbăta dinaintea Rusaliilor. 33 (Pex) Târg unde sunt organizate distracții publice. 34 (Îe) S-a strâns lumea ca la ~i Se spune când se adună multă lume pentru a vedea un lucm neobișnuit. 35 (Înv) Prim deținător, cu titlu de moștenitor, al unui pământ Si: (înv) bătrân, stâlp, trei. 36 (Iht; reg; șîc) ~-de-Dunăre, ~-de-baltă Ghiborț (Acerina cenua). 37 (Iht; reg; șîc) ~-de-baltă, ~Antoci Pălămidă³ (2) ~-de- baltă (Pungitius platygaster). 38 (Iht; reg; îc) ~-cu-trei-ghimpi Pălămidă³ (3) ~-de- baltă (Gasterosteus aculeatus pontecus). 39 (Reg) Știulete de porumb de pe care se desprinde greu mătasea Si: (reg) moșneag (8). 40 (Reg; lpl) Cireșe sau vișine uscate, smochinite. 41 (Mun) Cocoloș rămas după stoarcerea nucilor. 42 (Mun) Caltaboș sau câmat pregătit din intestinul gros al porcului. 43 (Îoc „babă”) Parte cu cârlig a unei copci. 44 Disc al unei capse, care se îmbucă în celălalt disc.

roire sf [At: LB / Pl: ~ri / E: roi³] 1 Plecare în roi a albinelor din stup, pentru a întemeia o nouă familie Si: roiște (1), roit¹ (1). 2 Zborul unui număr mare de insecte sau păsări. 3 Mișcare zgomotoasă de oameni Si: forfotă (1). 4 (În feudalism) Fenomen social de desprindere a unui grup de membri ai unei obști cu conducător și plecarea lui în altă parte pentru a întemeia o nouă obște.

IÁDEȘ (< tc.) s. n. 1. Os în formă de furcă de la pieptul păsărilor, compus din oasele claviculare sudate în partea inferioară. 2. (BOT.) Plantă din familia balsaminacee folosită în medicina populară pentru proprietățile sale diuretice (Impatiens noli-tangere).

UNGHIE, unghii, s. f. 1. Lamă cornoasă care crește pe partea de deasupra a ultimei falange a degetelor de la mâini și de la picioare, la om. ♦ Expr. A reteza (sau a tăia) cuiva din unghii = a înfrâna obrăznicia cuiva; a pune la punct pe cineva. A pune (cuiva) unghia în gât = a constrânge pe cineva să răspundă urgent unei obligații. A-și pune unghia în gât = a face orice pentru atingerea unui scop. A-și arăta unghiile a deveni agresiv. ♦ Substanță cornoasă formată la vârfurile degetelor de la picioarele animalelor și păsărilor; p. ext. gheară. 2. Compuse: unghia-găii sau unghia-găinii = plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu tulpina întinsă pe pământ, cu flori galbene-verzui, dispuse în ciorchini (Astragalus glycyphyllos); unghia-păsării = plantă erbacee cu flori albastre și cu petala inferioară prelungită în formă de pinten, pătată cu galben (Viola declinata). 3. Fiecare dintre cele două instrumente, în formă de pârghie, pentru ridicat și lăsat coșul lesei la pescuit. – Lat. ungla (= ungula).

UNGHIE, unghii, s. f. 1. Lamă cornoasă care crește pe partea de deasupra a ultimei falange a degetelor de la mâini și de la picioare, la om. ◊ Expr. A reteza (sau a tăia) cuiva din unghii = a înfrâna obrăznicia cuiva; a pune la punct pe cineva. A pune (cuiva) unghia în gât = a constrânge pe cineva, să răspundă urgent unei obligații. A-și pune unghia în gât = a face orice pentru atingerea unui scop. A-și arăta unghiile = a deveni agresiv. ♦ Substanță cornoasă formată la vârfurile degetelor de la picioarele animalelor și păsărilor; p. ext. gheară. 2. Compuse: unghia-găii sau unghia-găinii = plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu tulpina întinsă pe pământ, cu flori galbene-verzui, dispuse în ciorchini (Astragalus glycyphyllos); unghia-păsării = plantă erbacee cu flori albastre și cu petala inferioară prelungită în formă de pinten, pătată cu galben (Viola declinata). 3. Fiecare dintre cele două instrumente, în formă de pârghie, pentru ridicat și lăsat coșul lesei la pescuit. – Lat. ungla (= ungula).

sturz, sturzi, (sturdz), s.m. Pasăre călătoare cu pene galbene și negre; grangur. ■ (onom.) Sturz(a), nume de familie în jud. Maram. – Refăcut probabil din pl. turdi (Scriban, DEX); lat. turtus (Pușcariu, după DER).

bot-grós m., pl. bot-groșĭ. O pasăre cu botu scurt și gros, ceva maĭ mare decît floreanu, din a căruĭ familie și face parte (coccothraustes vulgaris). – În Buc. și cireșar.

gălbenuș, ~ă [At: ANON. CAR. / V: ~băn~, ~bin~ / Pl: ~e, ~uri, ~i / E: galben + -uș] 1 sn (Adesea complinit prin „de ou”) Parte sferică, galbenă a oului de pasăre și de reptilă, bogată în substanțe nutritive. 2 a (Nob) Gălbui. 3 smp Plantă din familia compozitelor, cu tulpina ramificată în partea inferioară, cu flori galbene, în capitule, care crește prin locuri virane, câmpuri Si: iarba găinii, nechită (Crepis setosa). 4 smp (Bot; reg) Cojarniță Si: (reg) barba-lupului, lăptuca-iepurilor, măsălariu, pojarniță, sunătoare (Crepsis pulchra). 5 sfp (Bot; reg) Găinuși (Potentilla chrysantha). 6 sfp (Bot; reg) Buruiană de cinci degete (Potentilla recta). 7 sfp (Bot; reg) Scrântitoare. 8 sfp Oul inului (Camelina alyssum). 9 sn (Bot; reg; șîf ~e; șîc ~a inului) Lubiț (Camellina sativa).