URÂT² n. 1) Stare a omului care se plictisește; depresiune sufletească ușoară (cauzată de lipsa interesului); plictiseală. ◊ A muri de ~ a se plictisi grozav. A-i ține cuiva de ~ a face tot posibilul pentru a ridica dispoziția cuiva; a distra pe cineva. 2) Ceea ce întruchipează lipsa frumuseții și a armoniei. /v. a (se) urî

APATIE s. f. Stare de indiferență, lipsă de interes față de orice activitate și față de lumea înconjurătoare. ♦ (În concepția filozofilor stoici antici) Ideal moral care constă în înăbușirea oricărei pasiuni. – Din fr. apathie, lat. apathia.

NEPĂSARE s. f. 1. Lipsă de griji, de frământări; situație, stare în care se află cel lipsit de griji, de frământări. ◊ Loc. adv. (Pop.) În nepăsare = nepăsător, vesel. 2. Lipsă de interes față de ceea ce se petrece în jur; indiferență, indolență, apatie; pasivitate. – Ne- + păsare.

ABSENȚĂ ~e f. 1) Lipsă a unei persoane din locul unde ar trebui să fie. 2) Semn ce marchează această lipsă. 3) fig. Lipsă de interes; indiferență; neatenție; dezinteres. /<fr. absence, lat. absentia

DEZINTERES n. 1) Lipsă de interes; nepăsare; indiferență. 2) Atitudine indiferentă; indiferență. /v. a dezinteresa

A SE DEZINTERESA mă ~ez intranz. A manifesta dezinteres; a vădi lipsă de interes. /<fr. désintéresser

INSENSIBILITATE f. 1) Lipsă de sensibilitate fizică; nesimțire. 2) Lipsă de interes față de tot; fără sensibilitate sufletească; nepăsare; impasibilitate. /<fr. insensibilité, lat. insensibilitas, ~atis

NEPĂSARE f. 1) Lipsă de interes; indiferență; dezinteres. 2) Stare a celui lipsit de frământări. /ne- + păsare

PASIV² ~ă (~i, ~e) 1) și adverbial (despre persoane sau despre manifestările lor) Care dă dovadă de lipsă de interes; lipsit de inițiativă personală; inactiv. Participare ~ă. Rol ~. ◊ Apărare ~ă (sau civilă) sistem de măsuri menite să protejeze populația și obiectivele economice contra mijloacelor moderne de atac și să efectueze lucrări urgente de salvare și restabilire. Vocabular ~ parte a vocabularului unei limbi nefolosită frecvent în vorbire. 3) și substantival (despre verbe și categorii verbale) Care are formă ce indică că acțiunea realizată de cineva sau de ceva o suferă subiectul. 3) (despre metale) Care are proprietatea de a rezista la acțiunea mediilor corosive. /<fr. passif, lat. passivus, germ. Passiv

PROSTRAȚIE ~i f. Stare (patologică) manifestată prin indiferență totală față de cele din jur, provocată de o slăbire fizică sau psihică extremă; lipsă de interes pentru orice activitate; apatie. /<lat. prostratio, ~onis, fr. prostration

BIROCRATISM s.n. 1. Tendință de rezolvare strict administrativă a problemelor publice, de rupere a lor de realitate; preocupare excesivă de latura formală a problemelor și lipsa de interes pentru fondul lor. 2. Sistem de conducere care utilizează un aparat birocratic (administrativ, polițienesc, militar) foarte numeros, în scopul impunerii prin forță a dominației minorității asupra majorității. ♦ (În munca politică) înlocuire a muncii politice cu munca administrativă. [ Var. biurocratism s.n. / cf. rus. biurokratizm, fr. bureaucratisme].

DEZINTERES s.n. Lipsă de interes; nepăsare, delăsare. [< dezinteresa, cf. fr. désintéressement].

DEZINTERESARE s.f. Faptul de a se dezinteresa; lipsă de interes, nepăsare. [< dezinteresa].

INDIFERENȚĂ s.f. Stare, atitudine manifestată prin lipsă de interes față de cineva sau ceva. ♦ Insensibilitate, nepăsare, răceală. [< fr. indifférence].

ADIAFORIE s. f. apatie, indiferență, pasivitate, lipsă de interes. (după engl. adiaphorous)

APATIE s. f. 1. lipsă de interes, indiferență; indolență, inerție. 2. (fil.; la stoici) stare de eliberare deplină a sufletului de orice pasiuni. (< fr. apathie, lat. apathia, gr. apatheia)

DEZINTERES s. n. lipsă de interes; indiferență, nepăsare, delăsare. (după fr. désintérêt)

INDIFERENTISM s. n. atitudine de indiferență; lipsă de interes pentru probleme politice sau religioase; apolitism. (< fr. indifférentisme)

INDIFERENȚĂ s. f. stare, atitudine manifestată prin lipsă de interes față de cineva sau ceva; insensibilitate. (< fr. indifférence, lat. indifferentia)

interes (interese), s. n. – 1. Preocupare de a obține ceva. – 2. Avantaj, folos, cîștig, profit. – 3. Dobîndă. – 4. Înțelegere, grijă, solicitudine. – 5. Calitatea de a trezi atenție, atracție. – Mr. intires. Fr. interêt și înainte (sec. XVIII) din it. interesso, mr., cf. ngr. ἰντερέσσον, alb. nderes, bg. interes (după Gáldi, Dict., 200, rom. provine din ngr. -ντ- trebuia să dea rezultatul nd, ca în alb.). – Der. interesa, vb. (a stîrni interes; refl., a arăta interes; refl., a se informa, a cere informații), din fr. intéresser; interesător, adj. (înv., interesant); interesant, adj., din fr. intéressant; dezinteres, s. n. (lipsă de interes; abnegație); dezinteresa, vb. (a compensa, a despăgubi; refl., a manifesta lipsă de interes), din fr. désintéresser; neinteresant, adj. (lipsit de interes).

APATIE s. f. Stare de indiferență, lipsă de interes, atitudine pasivă față de tot ce e în jur. – Fr. apathie (lat. lit. apathia).

telecomandă s. f. Mic instrument care transmite de la distanță comenzi pentru aparatul TV, sistemele auto antifurt etc. ◊ „[Vând televizor] color Philips, telecomandă, diagonala 37, rack Siemens [...]” R.l. 19 X 91 p. 7. ◊ „[Vând] televizoare color, cu telecomandă.” R.l. 29 VII 93 p. 13. ◊ „[...] s-au născut în case în care telecomanda și zapping-ul între zeci de programe TV se făcea curent. Lipsa de interes a unei emisiuni era imediat amendată prin comutarea pe un alt canal.” D. 134/95 p. 14; v. și R.l. 10 IX 92 p. 6; v. și minitelecomandă (din it. telecomanda, fr. [boîte de] télécomande; DPN 1982; DN – alte sensuri, DEX, DN3)

IGNOTI NULLA CUPIDO (lat.) nici o dorință față de ceea ce este necunoscut – Ovidiu, Ars amandi, III, 397. Lipsa de interes provine din ignoranță.

* dezinterés n. (după fr. désintéressement). Lipsă de interes, indiferență p. cîștig: a arăta dezinteres într’o afacere.

ROMA 1. Capitala Italiei și centrul ad-tiv al reg. Lazio, situată în apropierea țărmului de V al Pen. Italice, pe ambele maluri ale fl. Tibru, la 28 km de gura de vărsare a acestuia în M. Tireniană, extinsă pe colinele Campidoglio (Capitolină), Palatino, Aventino, Quirinale, Viminale, Esquilino și Celio. R. include în arealul său statul independent Città del Vaticano (0,44 km²) și ins. Tiberina (pe Tibru); 2,3 mil. loc. (2005). Important nod de comunicații (aeroporturile „Leonardo da Vinci” și Ciampino; numeroase gări feroviare ș.a.) și pr. centru politic, economic, financiar-bancar, comercial, de transport, cultural-științific, de învățământ, turistic (c. 12 mil. turiști anual) și religios (Vatican). Metrou (inaugurat în 1955). Ind. metalurgică, a constr. de mașini (mașini agricole și de transport, utilaj energetic și electrotehnic), chimico-farmaceutică, poligrafică, pielăriei și încălțămintei, textilă și de confecții, de prelucr. a lemnului, cosmeticii, alim. Important centru al producției cinematografice (studiourile „Cinecitta”). Universitate (1303). Academia Națională de Științe; biblioteci. Librăria Universității (1661). Muzee naționale și galerii de artă: Capitolino (1471), cu colecții de sculpturi clasice, Pio Clementino (sculptură greacă și romană), Barracco (sculpturi antice), Muzeul Național Villa Giulia (artă etruscă și italică), Muzeul Național de Artă și Tradiții Populare, Muzeul de Preistorie și Etnografie, Muzeul Palazzo Venezia (artă aplicată), Galeria Națională de Artă Modernă (lucrări ale artiștilor din perioada 1800-1900), Villa Borghese (deschisă publicului în 1902, cu colecții de artă renascentistă), Cabinetul Național de Stampe ș.a. Operă. Orchestră simfonică. Teatre La R. s-au desfășurat Jocurile Olimpice de vară în 1960. Sediul FAO. Numeroase monumente și vestigii romane, paleocreștine, renascentiste ș.a., astfel încât R. poate fi socotită ca un „muzeu în aer liber”. Zidul de fortificație construit în anul 272 d. Hr. (în timpul împăratului Aurelian) în jurul orașului vechi pentru apărarea împotriva invaziei popoarelor migratoare, care se întinde sub forma unui semicerc pe malul dr. al Tibrului, fiind străpuns de numeroase porți, între care Piancina, Pia, San Lorenzo, Porta Maggiore, San Giovanni, San Sebastiano (din care pornește Via Appia Antica), San Paolo, Porta del Popolo (reconstruită în 1561). Piețe notabile: Piața Veneției, dominată de monumentul gigantic din marmură albă, închinat regelui Victor Emmanuel II, primul rege al Italiei unificate, Piața Campidoglio, construită după planurile lui Michelangelo, Piața Colonna, în mijlocul căreia se află columna lui Marc Aureliu, închinată victoriilor armatelor romane, Piața Spaniei, realizată în 1723-1726, cu cele 137 de trepte care duc la biserica Trinità dei Monti (1495), Piața Navona (1651), Piața Poporului (1816-1820), Piața Barberini ș.a. Apeductele dell’Aqua Marcia (144 î. Hr.), dell’Aqua Iulia (sec. 1 î. Hr.), dell’Aqua Virgo (sec. 1 d. Hr.); Podurile Milvio (109 î. Hr.), Fabricio (62 î. Hr.) ș.a. Arcurile de Triumf ale lui Septimiu Sever (203), Constantin (312), Titus (sec. 1) ș.a.; Pantheonul, construit în anul 27 î. Hr. și refăcut în anii 118-125; Mausoleul împăratului August (28 î. Hr.); Termele lui Caracalla (212, cu mozaicuri), ale lui Dioclețian (306) ș.a. Ruinele Forumului Roman, centrul religios, politic și comercial al Romei antice, în care se aflau mai multe temple și bazilicile Emilia (sec. 3 î. Hr.), Giulia (55 î. Hr.), Masenzio (308-312). Forumurile imperiale ale lui Cezar (54 î. Hr.), August (7 î. Hr.) și Traian (111-114, construit după planurile lui Apolodor din Damasc) în care se află Columna lui Traian, monument de 29,78 m înălțime, ridicat în amintirea victoriilor armatelor romane asupra dacilor, acoperit de jur împrejur cu un basorelief în spirală cu scene din timpul războaielor daco-romane; Palatul Domus Augustana, al lui Domițian; Amfiteatrul lui Titus Flavius Vespasianus sau Colosseum, situat la poalele colinelor Palatino și Esquilino, construit în anii 70-80. Bisericile San Marco (336), Santa Maria Maggiore (sec. 5), decorată cu mozaicuri, cu o campanilă înaltă, San Giovanni în Laterano (311-314, restaurată în 1646-1649 de Borromini și în 1735 de A. Galilei) ș.a.; bisericile San Callisto (sec. 2), Santa Costanza (sec. 4), Santa Sabrina (sec. 5), San Stefano-Rotondo (sec. 5), Santa Maria Antiqua (sec. 6-8, cu fresce originare), Santa Maria in Cosmedin (sec. 6-12), în peretele căreia este inclusă celebra Boca de la Verita, Santa Maria in Travestere (sec. 12), San Clemente (1108), San Saba (1205), Santa Maria sopra Minerva (1280), Santa Maria del Popolo (1472-1477), cu fațadele neoclasice, pictată în interior de marii artiști ai Renașterii, San Augustino (1479-1483), San Pietro in Monitorio (1503), bazilica San Pietro (sec. 16-17, consacrată la 18 nov. 1826 de papa Urban VIII) de la Vatican, San Luiggi dei Francesi (1518), Santa Maria degli Angeli (1566), Il Gessù (1568) ș.a.; Palatele Venezia (1455), în stil renascentist, Cancelaria (1511), Farnese (1534-1549), Massimo (1532-1536), Borghese (1560-1614), Chigi (1562), reșed. oficială a primului ministru, Quirinale (sec. 17-18) – veche reșed. de vară a papilor, apoi reșed. regală, iar astăzi reșed. președintelui Republicii, Barberini (1625-1633); castelul San Angelo (1492-1503); Villa Farnesina, cu picturi de Rafael, Villa Medici (1544). Catacombele Romei, datând din anii 100-400, decorate cu picturi murale reprezentând simboluri creștine, renumite fiind cele ale Domitillei (sec. 1), San Callisto (sec. 2), San Sebastiano (sec. 2), Sant’ Agnese (sec. 2) ș.a. Numeroase fântâni monumentale, printre care celebra Fontana di Trevi (1762), monument baroc având în centru statuia lui Okeanos într-un car tras de doi cai de mare și doi tritoni (se spune că cei care aruncă aici monede vor reveni la Roma), Fontana dei Fiumi din Piazza Navona, opera lui Bernini, simbolizând „cele 4 mari fluvii ale lumii” (Dunăre, Gange, Rio de la Plata, Nil). Așezarea pe pe cele șapte coline este atestată arheologic de la începutul Epocii bronzului (c. 1500 î. Hr.), dar, potrivit legendei, a fost întemeiată în c. 735 î. Hr., de Romulus și Remus; statuia lupoaicei (Lupa Capitolina) care alăptează pe cei doi gemeni este considerată simbolul Romei. La sfârșitul sec. 6 î. Hr. a devenit centrul republicii romane, iar în sec. 1 î. Hr. capitala Imp. Roman – atingând culmea grandorii la sfârșitul sec. 1 și începutul sec. 2; și-a păstrat calitatea până în timpul domniei împăratului Constantin cel Mare, care a trecut-o Constantinopolului (azi Istanbul) în anul 330. Împărțirea Imp. Roman (395 d. Hr.), căderea Imp. Roman de Apus (476) și migrațiunea popoarelor (cucerită și jefuită de vizigoți, 410 și vandali, 455) au dus la decăderea orașului. Din sec. 4 a fost reședință papală, de la sfârșitul sec. 6 protecția a trecut în mâinile Bisericii romane, iar din sec. 8 devine capitală a Statului Papal (până în 1870, cu excepția anilor 1309-1377, când aceasta se mută la Avignon) (v. și Vatican). În 1084 a fost pustiită de normanzi. În timpul răscoalelor populare, conduse de Arnaldo da Brescia și Cola di Rienzo, R. a fost declarată republică (1143-1155 și 1347-1354). R. a cunoscut o perioadă de de mare înflorire în timpul Renașterii. După cucerirea Statului Papal de către francezi, R. s-a proclamat republică (1798-1799), iar între 1809 și 1814 a fost inclusă în Imp. napoleonian. Centru al Republicii Romane (febr.-iul. 1849), instaurată în timpul Revoluției de la 1848-1849. Ocupată de armatele Regatului Italiei (1870), R. a devenit capitala Italiei unificate (de la 26 ian. 1871). În oct. 1922, fasciștii italieni au organizat așa-numitul „marș asupra Romei”, instaurând în Italia dictatura fascistă. R. a fost transformată într-o capitală modernă în anii ’20-’30 ai sec. 20, când a devenit centrul ad-tiv, cultural și al transporturilor țării. Unul dintre principalele centre ale Rezistenței antifasciste italiene. Ocupată de naziști în sept. 1943. Eliberată de trupele anglo-americane la 4 iun. 1944. – Tratatul de la ~, semnat la 25 mart. 1957 de Belgia, Franța, Republica Federală Germania, Italia, Luxembourg și Olanda, prin care se înființa Comunitatea Economică Europeană (Piața Comună) și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (Euratom). 2. ~ (Imp. Roman), stat sclavagist, unul dintre cele mai mari și mai puternice state ale lumii antice. Evoluția sa istorică a cunoscut mai multe perioade. Cea mai veche perioadă din istoria R. este cunoscută sub numele de „perioada regalității”, care ar fi durat, potrivit tradiției, aproximativ două sec. și jumătate (753-509 î. Hr.). Organizarea socială a R. în această perioadă era democrația militară; locuitorii R. (populus romanus) erau împărțiți în trei triburi a câte zece curii, fiecare curie având câte zece ginți. Principalele instituții politice ale statului roman incipient erau adunarea bătrânilor (senatus), adunarea poporului pe curii (comitia curiata), care alegea pe toți magistrații, și regele regele (rex), ales de adunarea poporului. În cursul evoluției sale din această perioadă, populația R. s-a împărțit în patricieni (aristocrația gentilică) și plebei (reprezentanți ai triburilor aservite), amândouă categoriile fiind formate din oameni liberi, sclavia, incipientă, având încă un caracter patriarhal. În sec. 6 î. Hr., Roma a cunoscut o perioadă de dominație politică etruscă, care a influențat tradiția, instituțiile politice și arhitectura sec. următoare. La sfârșitul sec. 6 î. Hr. (potrivit tradiției romane în anul 509 î. Hr.) la Roma s-a instituit republica, autoritatea regală fiind înlocuită prin aceea a doi magistrați, numiți la început praetori, iar apoi consuli, aleși dintre patricieni, de către adunarea poporului, aleși pe timp de un an de comițiile centuriate și învestiți cu putere absolută. Senatul devine instituție supremă a statului. Istoria internă a statului roman în perioada timpurie se caracterizează prin lupta dintre plebei și patricieni pentru pământ și pentru egalitate în drepturi politice, încheiată în 287 î. Hr. prin Lex Hortensia, a dus la importante modificări în structura socială a statului roman; populația liberă a Romei s-a împărțit în caste (ordines), în fruntea cărora era noua aristocrație (nobilitas), alcătuită din vârfurile patriciene și plebeiene. În a doua jumătate a sec. 5 î. Hr. Roma, dispunând de o excelentă organizare, a inițiat o politică expansionistă în Latium, apoi în Italia. În urma războiului cu coaliția orașelor latine (340-338, 327-304 și 298-290 Î.Hr.), Roma a cucerit întreaga Italie centrală de pe ambii versanți ai Apeninilor. După cucerirea Italiei centrale, Roma a ajuns în conflict cu orașele grecești din sudul Italiei. În urma războiului (280-275 î. Hr.) cu regele Epirului, Pyrrhos, și a asediului Tarentului (272 î. Hr.), Roma a ocupat toată Italia de sud. După ocuparea Italiei și organizarea ei din punct de vedere politic, social-economic și ad-tiv, interesele Romei s-au ciocnit de cele ale Cartaginei. Lupta pentru supremație în bazinul apusean al Mării Mediterane a dus la cele trei războaie denumite, după numele dat de romani cartaginezilor, războaie punice (264-241, 218-201 și 149-141 î. Hr.). În urma Primului Război Punic, Roma a obținut Sicilia, dar forța economică politică și militară a Cartaginei rămânea aproape intactă. În cursul celui de-al Doilea Război Punic (218-201 î. Hr.) armata cartagineză, condusă de Hannibal a invadat Italia, pricinuind armatei romane înfrângeri zdrobitoare la lacul Trasimene (217 î. Hr.) și mai ales la Cannae (216 î. Hr.). Dar tactica temporizatoare elaborată de Fabius Cunctator, precum și campaniile din Spania și Africa, conduse de Publius Cornelius Scipio, au hotărât soarta războiului; Cartagina a suferit o grea înfrângere la Zama (202 î. Hr.) și a pierdut în favoarea Romei toate posesiunile de peste mări. Roma a obținut, în urma celui de-al Doilea Război Punic, hegemonia în bazinul apusean al Mării Mediterane și și-a îndreptat atenția spre răsărit (unde ocupase Iliria). În urma a trei războaie (215-205, 200-197 și 171-168 î. Hr.), Macedonia a fost înfrântă și supusă. După înfrângerea unei mari răscoale antiromane (149-148 î. Hr.) Macedonia a fost transformată în provincie romană, iar în 146 î. Hr., după înfrângerea răscoalei Ligii aheene, orașele grecești au fost subordonate provinciei romane Macedonia. În acest timp, Cartagina s-a refăcut din punct de vedere economic; un nou război, al Treilea Război Punic (149-146 î. Hr.), provocat de romani, a avut drept rezultat zdrobirea Cartaginei (care a fost dărâmată), includerea terit. acesteia în provincia romană Africa. După consolidarea stăpânirii lor în Pen. Balcanică și după zdrobirea Cartaginei, romanii au început ofensiva pentru cucerirea terit. asiatice. În 129 î. Hr., regatul Pergamului și posesiunile sale au fost transformate în provincie romană; aceeași soartă a împărtășit-o Bitinia (Bithynia) în 74 î. Hr. În Asia Mică rămânea liber regatul Pontului, care, sub conducerea lui Mitridate al VI-lea Eupator (111-63 î. Hr.), a închegat în jurul lui o vastă uniune politică îndreptată împotriva Romei. În urma a trei războaie (89-84, 83-81 și 74-63 î. Hr.), Roma a înfrânt pe Mitridate,ocupând toate terit. stăpânite sau controlate de acesta. Creșterea imensă a numărului de sclavi în urma războaielor de cucerire și introducerea pe scară largă a muncii acestora în producție au marcat generalizarea sclaviei la Roma. Consecințele principale ale acestui fapt, eliminarea treptată a producătorilor liberi, concentrarea pământului și formarea latifundiilor, precum și ascuțirea contradicțiilor sociale au provocat o largă mișcare socială pentru înfăptuirea unei reforme agrare, condusă de frații Caius și Tiberius Gracchus. În sec. 2-1 î. Hr. au avut loc puternicele răscoale ale sclavilor din Sicilia (136-132 și 104-101 î. Hr.) și răscoala condusă de Spartacus (73-71 î. Hr.), una dintre cele mai puternice răscoale ale sclavilor cunoscute în istorie. În același timp s-au răsculat și aliații italici ai Romei (Războiul aliaților, 90-88 î. Hr.), care, deși înfrânți, au obținut cetățenia romană, Mișcarea socială a Gracchilor, răscoalele sclavilor, Războiul aliaților, complotul lui Catilina au fost semne ale crizei politice și sociale a republicii romane. Această criză a ieșit mai puternic în evidență în prima jumătate a sec. 1 î. Hr. în războiul civil dintre popularii conduși de Marius și optimații conduși de Sylla. În 64-63 î. Hr. Pontul, Siria și Cilicia devin și ele prov. romane, iar Armenia, Capadocia, Iudeea devin regate clientelare. Între 58 și 52 î. Hr., Cezar cucerește Galia. Hegemonia romană în bazinul răsăritean al M. Mediterane s-a sfârșit în anul 30 î. Hr., prin cucerirea Egiptului. Spre sfârșitul sec. 1 î. Hr. R. a devenit unul dintre cele mai mari și mai puternice state ale lumii antice. Încercând să rezolve criza, sprijiniți de armată, cavaleri și plebei, Pompei, Crassus și Cezar încheie înțelegeri private (triumvirate), în scopul sprijinirii reciproce în lupta împotriva aristocrației senatoriale. Moartea lui Crassus (53 î. Hr.) și ascuțirea conflictului dintre Cezar și Pompei au dezlănțuit războiul civil (49-48 î. Hr.), în urma căruia învingător, Cezar devine conducătorul unic al statului roman. Senatul l-a numit dictator pe 10 ani și tribun pe viață. Reformele înfăptuite de Cezar au netezit calea instaurării imperiului. Lupta pentru putere, care a continuat cu și mai multă violență după asasinarea lui Cezar (44 î. Hr.), s-a sfârșit, după un lung război civil, cu instituirea principatului de către Octavian August (27 î. Hr.). În timpul principatului s-a întărit proprietatea funciară mijlocie și s-au dezvoltat viața orășenească, meșteșugurile și comerțul. În sec. 1 î. Hr. și sec. 1 d. Hr., și mai ales în perioada lui August (numită și „epoca de aur” artei și literaturii romane), cultura romană a atins apogeul. Cele mai remarcabile personalități ale epocii au fost oratorul Cicero, poeții Vergiliu, Horațiu, Ovidiu, istoricii Salustiu, Cezar, Trogus Pompeius, Titus Livius, Tacit cel Bătrân. În sec. 1 d. Hr., în timpul dinastiei iulio-claudice (14-68) și al dinastiei Flavilor (69-96), puterea personală a câștigat teren în dauna autorității tradiționale a Senatului. Au avut loc dese mișcări sociale (în Galia și Spania) și răscoale ale populațiilor supuse, dintre care cea mai puternică a fost aceea din Iudeea (66-70). Sec. 1-2 se caracterizează prin cea mai mare dezvoltare a societății sclavagiste romane, prin întărirea imperiului și prin maxima extindere teritorială. În timpul domniei lui Traian, Adrian, Antoninus Pius, Marcus Aurelius, Imperiul roman atinge culmea puterii sale. El se întindea din Britania până în Arabia și din nordul Mării Negre până în nordul Africii, transformând Marea Mediterană într-o mare interioară („Mare internum”). Instaurația dominației mondiale a Romei a fost însoțită de răspândirea relațiilor sclavagiste într-o măsură necunoscută până atunci. O caracteristică însemnată a perioadei sec. 1-2 a fost întărirea procesului de „romanizare” a provinciilor, unde locul vechilor rânduieli a fost luat de cultura și civilizația superioară a Romei și creșterea rolului provincialilor în viața imperiului. Traian (98-117), primul provincial devenit împărat, i-a înfrânt pe daci în două războaie grele (101-102 și 105-106), transformând cea mai mare parte a Daciei în provincie romană. În sec. 3, Imp. Roman a intrat în criză; pe plan politic, aceasta s-a manifestat în desele schimbări de împărați în urma războaielor civile dintre pretendenți, în slăbirea rolului politic al armatei, în tendințele unor provincii de a se rupe de imperiu (Galia, Hispania, Britania și regatul Palmyrei) și în răscoale ale coloniilor și populațiilor supuse; în această perioadă a început marea mișcare a bagauzilor (sec. 3-5) din Galia și din Hispania. În sec. 3 sunt remarcabile domniile împăraților Septimiu Sever, Aurelian și Dioclețian. În timpul lui Aurelian, administrația romană a părăsit Dacia, sub presiunea goților și a dacilor liberi. Dioclețian (284-305) a instaurat forma de guvernământ a dominatului, formă a monarhiei absolute, care întărea puterea împăratului și a pus capăt pentru moment, prin reformele inițiate, crizei din sec. 3. Începând cu sec. 2, în agricultură, dată fiind lipsa de interes a sclavilor pentru muncă și primejdia folosirii unui prea mare număr de sclavi, a apărut și s-a dezvoltat forma de dependență a populației rurale față de marii proprietari de pământ, cunoscută sub numele de colonat, una dintre cele mai importante manifestări ale crizei sclavagismului. Ca urmare a incursiunilor „barbare” de la granițele imperiului, a anarhiei interne crescânde și a imposibilității puterii centrale de a mai asigura pacea, în sec. 3 centrele vieții economice decad, legăturile comerciale dintre provinciile imperiului se destramă, tendințele centrifuge ale acestora se accentuează. Provinciile încep să ducă o viață aparte, diferențiindu-se; în cadrul lor, latifundiile se transformă în unități economice închise. Constantin cel Mare (306-337) a continuat reformele sociale și politice ale lui Dioclețian; el a împărțit imperiul în patru prefecturi (Galia, Italia, Iliria și Orientul), a mutat capitala la Constantinopol, oraș clădit de el. În anul 313 a dat edictul de toleranță în favoarea creștinismului. Dar, sfâșiat de luptele interne pentru putere, de atacurile popoarelor din afară, Imp. Roman nu mai putea să revină la vechea lui strălucire. La sfârșitul sec. 4, Theodosiu (379-395) a realizat ultima reunire a imperiului sub o singură autoritate. După moartea sa, imperiul s-a împărțit definitiv în formațiunile politice cunoscute sub numele de Imp. Roman de Apus și Imp. Roman de Răsărit. Dezvoltarea acestor două state a fost diferită. În Imp. Roman de Apus, prăbușirea sclavagismului s-a făcut spectaculos și a fost însoțită de războaie, răscoale populare și invazii pustiitoare. Terit. statului s-a redus mereu, tronul a devenit o jucărie în mâinile căpeteniilor „barbare” ale armatei. În anul 410, Roma a fost ocupată și jefuită de vizigoți, conduși de Alaric și în 455 de vandali, conduși de Genseric. În anul 476, ultim,ul împărat roman, Romulus Augustulus, a fost detronat de Odoacru, comandantul mercenarilor germani, și pe teritoriul Italiei s-a constituit primul regat „barbar”. Imp. Roman de Răsărit, cunoscut sub numele de Imp. Bizantin, a continuat să existe până în sec. 15.

lâncezeală f. 1. starea unei ființe slabe și bolnave; 2. descurajare morală sau fizică; 3. fig. lipsă de interes, de activitate.

INAPETENȚĂ s. f. Lipsă de poftă de mâncare, întâlnită în multe boli febrile, digestive, cronice etc.; anorexie. ♦ Fig. Lipsă de interes. – Din fr. inappétence.

NEPĂSARE s. f. 1. Lipsă de griji, de frământări; situație, stare în care se află cel lipsit de griji, de frământări. ◊ Loc adv. (Pop.) În nepăsare = nepăsător, vesel. 2. Lipsă de interes față de ceea ce se petrece în jur; indiferență, indolență, apatie; pasivitate. – Pref. ne- + păsare.

APATIE s. f. Stare de indiferență, lipsă de interes, atitudine pasivă față de tot ce e împrejur.

DELĂSA vb. I. (Folosit mai ales la perf. c.) Refl. A dovedi nepăsare, neglijență, lipsă de interes față de o sarcină sau de o muncă începută. ♦ Tranz. (Cu privire la o sarcină, la o muncă începută) A lăsa în părăsire, a neglija.

DELĂSARE, delăsări, s. f. Faptul de a (se) delăsa; nepăsare, neglijență, lipsă de interes față de o sarcină sau de o muncă începută. Partidul cheamă pe membrii săi și pe toți oamenii muncii să întărească necontenit statul de democrație populară prin aplicarea fermă a tuturor legilor și combaterea oricărei manifestări de slăbire a disciplinei de stat, a oricărei tendințe de delăsare și moleșeală în îndeplinirea sarcinilor de stat. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2365. Oltul străbate lumea, viața lui semănînd tot timpul cu a unui om care își trăiește destinul în mod patetic, cu izbucniri frenetice și delăsări cumplite. BOGZA, C. O. 143.

DESCONSIDERARE s. f. Faptul de a desconsidera; lipsă de interes, nebăgare în seamă, dispreț. O privesc cu o prefăcută desconsiderare. CAMIL PETRESCU, U. N. 84.

DEZINTERES s. n. Lipsă de interes (față de cineva sau de ceva); indiferență, nepăsare.

DEZINTERESARE s. f. Faptul de a se dezinteresa de cineva sau de ceva; nepăsare; lipsă de interes (personal). Teofil... în dezinteresarea lui pentru orice spectacol al vieții, adormea unde îl prindea vremea. C. PETRESCU, C. V. 291. A plecat, schițîndu-mi o mică teorie asupra curioasei dezinteresări a poeților. VLAHUȚĂ, O. A. 225.

IA interj. 1. Înaintea unui imperativ, atrage atenția ascultătorului asupra îndemnului care i se va adresa; ian. Ia lasă-mă încolo, măi omule; pesemne tu ai să mă înveți pe mine ce-i plugăria? CREANGĂ, P. 160. Ia, fă-ncolo, poznașule! ALECSANDRI, T. 187. Stano, ia ne spune, Că vrem să știm. PANN, P. V. I 84. Ia ieși pîn-afară. TEODORESCU, P. P. 18. ◊ (Cu sens de sfidare) Ia mai fă ceva de poți. CONTEMPORANUL, VI_I 48. ◊ (Imperativul este înlocuit prin «hai») Ia, acum hai la luptă. EMINESCU, N. 10. (Precedînd o propoziție condițională) Ia să fie aici o echipă de muncitori să vezi cum s-ar face treaba. 2. (Atrage atenția ascultătorului asupra unui fapt) Iată, iacă, uite, vezi. Anul vechi, ia, se sfîrșește. SEVASTOS, N. 21. Apoi ia, asta-ți spun și eu. CREANGĂ, P. 152. Ia, aista-i om, zic și eu. id. A. 20. ◊ (Corespunde unui gest demonstrativ, fiind uneori însoțit de gest) Să șezi ia acolo, în fundul căruții. SBIERA, P. 73. Are să zică... să iei băietul și să-l dai ia încolo, la baba cea de-alăturea. CREANGĂ, P. 173. Du-te, ia, pe-aice. CONTEMPORANUL, III 578. ◊ (Întărind sensul cuvintelor care urmează; precedă un adverb) V. ei. Măi, omule! Ia acum să te văd! CREANGĂ, P. 56. Ba ia, acum cred eu frăține-meu, că așa urs oștirea întreagă este în stare să o zdrumice. id. ib. 188. ◊ Expr. Ia așa = fără o intenție precisă, numai așa, uite-așa. Ia așa numai ca să zică și el că face ceva. ISPIRESCU, L. 34. Am zis și eu, ia așa, o vorbă în vînt. CREANGĂ, P. 133. Știi prea bine – răspunse fata – că nu vreau ca s-o știu, decît numai ia așa, ca s-o știu, pentru c-acu nu mai e Făt-Frumos să mă răpească. EMINESCU, N. 18. 3. Arată lipsă de interes, indiferență față de cele ce urmează. Eu sînt, ia, un păcătos! SBIERA, P. 8. Spuneți și voi, ia, ce vă veți pricepe. ISPIRESCU, L. 68. 4. Introduce un răspuns. Ce mai știi de pe la tîrg?... – Ia, nu prea bune vești! CREANGĂ, P. 77. Codrule, codruțule, Ce mai faci, drăguțule... – Ia, eu fac ce fac de mult, Iarna viscolu-l ascult. EMINESCU, O. I 123. Încotro, pînă unde? – Ia, pîn-aci. PANN, P. V. I 69.

INDIFERENȚĂ s. f. Atitudine și purtare a celui indiferent, lipsă de interes față de ceva; stare de nepăsare, răceală. În ferești, ici și colo, capete de bătrîni, de femei, priveau cu indiferență grupul copiilor, gara, cerul. GALAN, Z. R. 9. La fiecare cuvînt mă lovesc de indiferența aceasta batjocoritoare. C. PETRESCU, C. V. 147. Din absoluta dv. indiferență, mai aveți din cînd în cînd timpul să trageți cu urechea. SEBASTIAN, T. 75.

NEPĂSARE s. f. Faptul de a fi nepăsător, lipsă de interes și de grijă, indiferență. V. lenevie. Moșul privea toate cu o nepăsare de gheață. SADOVEANU, O. VI 106. Urmă să citească, luînd un aer din ce în ce mai pronunțat de nepăsare. BASSARABESCU, S. N. 146. Am priceput că e nemulțumit de nepăsarea publicului. VLAHUȚĂ, O. A. 227. ◊ Loc. adv. Cu nepăsare = în mod nepăsător, fără grijă, fără atenție. Ivan leagă turbinca la gură ca nepăsare ș-o anină într-un copac. CREANGĂ, O. A. 211.

INDOLENȚĂ. Subst. Indolență, indiferență, indiferentism (rar), nonșalanță (livr.), nepăsare, dezinteres, dezinteresare, lipsă de interes, zăcășeală (reg.), delăsare, impasibilitate (livr.), insensibilitate (fig.), nesimțire, răceală (fig.), apatie, inerție (fig.), blazare. Resemnare, resignare (rar), resignație (rar). Inactivitate, inacțiune (rar), nelucrare (înv.), pasivitate, pasivism (rar). Moleșeală, moleșire, moliciune, torpoare (rar), lîncezeală, lîncezire. Lene, lenevie, lenevit, trîndăveală, trîndăvie, trîndăvit (rar), puturoșenie, puturoșie. Neglijență, neîngrijire, neatenție, delăsare. Adj. Indolent, indiferent, nonșalant (livr.), nepăsător, impasibil (livr.), insensibil (fig.), nesimțitor, rece (fig.), apatic, inert, blazat. Resemnat, resignat (rar). Inactiv, pasiv. Moale, molatic, molîu, molălău (reg.). Leneș, lenevos (înv. și pop.), lenos (rar), zăcaș (reg.), puturos. Neglijent, neatent, distrat. Vb. A fi indolent (indiferent, nepăsător), a manifesta o atitudine de indolență (nepăsare), a da (a ridica) din umeri; a se dezinteresa, a nu-i păsa (de nimic), a-i fi (cuiva) totuna (indiferent, egal), a nu se sinchisi, a nu avea grijă, a plînge plînsul lui Păcală, a se delăsa. A lenevi, a trîndăvi, a sta cu mîinile în sîn, a sta cu mîinile în șolduri, a tăia frunză la cîini, a duce cîinii la apă, a sta cu burta la soare, a arde gazul de pomană. Adv. Cu nepăsare, cu indiferență, cu răceală etc.; fără simț de răspundere. V. inactivitate, lene, moliciune, neatenție, renunțare.

NEATENȚIE. Subst. Neatenție, distragere (rar), distracție, absență (fig.), lipsă de atenție, omitere, omisiune, scăpare din (de) vedere, nebăgare de seamă, trecere cu vederea, uitare, uitucie (rar), uituceală; zăpăceală, buimăceală, năuceală, năucie (rar). Lipsă de interes, dezinteres, dezinteresare; superficialitate; neglijare, neglijență, delăsare, apatie, indiferență, indolență, pasivitate. Gură-cască, cască-gură, încurcă-lume; uituc; zăpăcit. Adj. Neatent, distrat, absent (fig.), cu gîndul aiurea, cu capul în nori, dus pe gînduri, absorbit de gînduri, pierdut, împrăștiat, adormit (fig.), uituc, uitit (reg.), uitător (rar); zăpăcit, buimac, buimatic (rar), buimăcit, năuc, măucit. Neglijent, delăsător, apatic, indiferent, pasiv; superficial. Nepoliticos. Vb. A fi neatent, a fi distrat, a fi absent (fig.), a fi cu capul în nori. A umbla neatent, a călca în străchini. A uita, a uita de la mînă pînă la gură. A pierde din vedere, a scăpa din vedere, a trece cu vederea, a nu observa, a nu băga în seamă, a nu acorda nici o atenție. A se zăpăci, a se buimăci. A se dezinteresa, a arăta lipsă de interes, a neglija. Adv. Fără atenție, fără băgare de seamă, fără interes. V. inactivitate, indolență, neseriozitate, uitare, zăpăceală.

incuriozitate sf [At: DN³ / P: ~ri-o~ / Pl: ~tăți / E: ns cf fr incuriosité] (Liv) Lipsă de interes.

indiferență sf [At: NEGRUZZI, S. I, 346 / V: (înv) ~ție, ~rin~ / Pl: ~țe / E: fr indifférence, lat indifferentia] 1 Lipsă de interes față de ceva sau de cineva Si: impasibilitate, nepăsare, (rar) indiferentism. 2 Lipsă de afecțiune Si: insensibilitate, răceală.

lenevire sf [At: ST. LEX. 169/2 / Pl: ~ri / E: lenevi] 1 Complacere în inactivitate Si: lenevit¹ (1), trândăvire. 2 Neglijare, din cauza lenii, a unei activități sau îndatoriri Si: lenevit¹ (2). 3 (Ccr) Stare de inactivitate și dezinteres față de cineva, de ceva sau de sine Si: apatie, lenevit¹ (3). 4 Atitudine care denotă lipsă de interes, de grijă, de atenție față de cineva, de ceva sau de sine Si: lenevit¹ (4). 5-6 (Îljv) În (întru) ~ (Care este) în părăsire. 7-8 (Îal) (Care este) în neîngrijire. 9-10 (D. păr; îal) (Care este) în dezordine. 11 (Îlav) Cu ~ Încet. 12 (Fiz; îvr) Stare a unui corp ale cărui puncte nu își modifică poziția în raport de referință Si: repaus.

neatent, ~ă a [At: IORDAN, G. 200 / P: ne-a~ / Pl: ~nți, ~e / E: ne- + atent] 1 Care nu are atenția concentrată asupra cuiva sau a ceva. 2 (Pex) Distrat. 3 Care trădează lipsă de interes.

nepăsare sf [At: GANE, N. III, 178 / Pl: ~sări / E: ne- + păsare¹] 1 Lipsă de griji, de frământări. 2 Situație în care se află cel lipsit de griji, de frământări Si: indiferență. 3 (Pop; îlav) În ~ Nepăsător (1). 4 (Pop; îal) Vesel. 5 Lipsă de interes față de ceea ce se petrece în jur Si: apatie, indiferență, indolență, pasivitate, (nob) nepăs, nesocotință (3).

placid, ~ă a [At: HELIADE, O. I, 307 / Pl: ~izi, ~e / E: fr placide] 1 (Îvr) Care este dulce și calm. 2 Care manifestă lipsă de interes față de cineva sau ceva. 3 (D. înfățișarea oamenilor sau manifestări ale lor) Care exprimă, indică, trădează indiferență, nepăsare, apatie Si: apatic, indiferent, nepăsător. 4 (D. înfățișarea oamenilor sau manifestări ale lor) Exagerat de calm. 5 (Pex; d. oameni) Pasiv. 6 (D. oameni) Flegmatic. 7 Lipsit de zgomot, de agitație Si: liniștit. 8 (Pex) Monoton. 9 (Pex) Banal. 10 (Rar) Fără elan. 11 (Rar) Șters.

ști [At: PSALT. HUR. 67^v/7 / V: (reg) știe / Pzi: știu; (reg; îf negativă) ștu; Pzi: 3 știe, (îrg) ști; Irn știam, (Trs) știrem; Cj 3 să știe, (reg) să știbă, să știuă; Grz știind, (îvr) știund / E: ml scire] 1 vt(a) A fi informat (în legătură cu...) Si: a cunoaște (20). 2 vt (Îe) ~i tu (sau ~ți) cine (sau ce) Se spune atunci când nu vrem să numim persoana (sau lucrul) despre care este vorba și de care interlocutorul sau interlocutorii au cunoștință. 3 vt (Îe) Precum (sau cum, după cum) (bine) ~i (sau ~ți) Se spune pentru a arăta că este vorba de ceva cunoscut de interlocutor (sau interlocutori), pentru a preciza că cele afirmate nu pot fi puse la îndoială de către interlocutor (sau interlocutori). 4 vt (Îe) După (sau pe) cât (sau câte) ~u (eu) (sau ~i tu etc.) Având în vedere informațiile de care dispun (sau dispui etc.). 5 vt (îe) ~u eu ce -u (sau ~i tu ce ~i etc.) Se spune pentru a arăta că cineva are suficiente temeiuri (nemărturisite) pentru a adopta o anumită atitudine sau pentru a proceda într-un anumit mod. 6 vt (Îe) Lasă că ~u eu sau ~u eu (sau ~i tu etc.) ce ~u (sau ~i etc.) Se spune pentru a arăta că se cunoaște bine situația și nu există posibilitatea de a fi indus în eroare. 7 vt (În construcții cu „ce”, „cât” etc.; îe) Mai ~u eu... (sau, rar, mai ~m noi...) Se spune pentru a încheia o enumerare, exprimând nesiguranța sau lipsa de interes față de ceea ce s-ar mai putea adăuga. 8 vt (Pfm; îe) ~i (sau ~ți) ce (sau ceva, una)? Se spune pentru a atrage atenția interlocutorului (sau a interlocutorilor) asupra celor ce unnează să fie comunicate. 9 vt (Pfm; în legătură cu propoziții introduse prin „cine”, „cum”, „ce” etc.; îe) Ce ~i... Se spune pentru a exprima rezerva, incertitudinea. 10 vt (în legătură cu „ce”, „unde”, „când” etc. sau cu propoziții introduse prin acestea, dând comunicării o nuanță de exagerare; îe) Cine ~e... Se spune pentru a da o idee vagă despre ceva sau cineva, pentru a exprima nesiguranța, imposibilitatea de a preciza, de a aprecia, de a evalua. 11 vt (îcn) Cine ~e ce (sau cât) Se spune pentru a minimaliza importanța, valoarea unui lucru, a unui fapt etc. 12 vt (Îe) (Numai) (unul) Dumnezeu ~e sau Dumnezeu ~e (numai) ori ~e Dumnezeu (sau Domnul) Se spune pentru a sprijini o afirmație sau o negație. 13 vt (Îe) (Numai) Dumnezeu (mai) ~e sau, pop, dracul (mai) ~e Se spune pentru a exprima nesiguranța, nedumerirea, imposibilitatea de a preciza sau de a explica. 14 vt (Pop; îe) A ~ una (și bună) A avea o părere hotărâtă, pe care nupoate zdruncina nimeni. 15 vt (Îe) Tu ~i una, eu ~u mai multe Se spune când vorbitorul cunoaște mai bine decât interlocutorul situația, având motive temeinice să procedez într-un anumit fel. 16 vt (Îe) (Nici) nu ~u, (nici) n-am văzut (pop, nici pe-acolo n-am trecut ori nici în seamă n-am băgat) Se spune pentru a arăta că cineva este străin de ceva, nu are idee de nimic. 17 vt (Îae; pop; șîe a lua pe nu ~u în brațe) Se spune pentru a arăta că cineva se eschivează să dea o mărturie. 18 vt A dispune de date precise și amănunțite (obținute prin experiență) privitoare la... 19 vt (Cu determinări elemente predicative suplimentare) A fi informat că (cineva sau ceva) se află, viețuiește într-un anumit loc. 20 vt (Cu determinări elemente predicative suplimentare) A recunoaște pe cineva sau ceva drept... 21 vr (Cu determinări elemente predicative suplimentare) A se considera (ca... sau drept...). 22 vr (Cu determinări elemente predicative suplimentare) A se vedea (într-o anumită situație sau într-un anumit loc). 23 vr(Olt; îe) Nu mă ~u (sau nu te ~i etc.) cu el (sau cu ea)! Se spune despre o persoană care este de mare ajutor. 24 vt (C. i. persoane) A fi în stare să identifice Si: a cunoaște. 25-26 vtr A (se) cunoaște (pe sine) din toate punctele de vedere. 27 vr A se cunoaște (cu...). 28 vrr A întreține relații (de prietenie) (cu...). 29 vrr A se cunoaște unul pe altul. 30 vrr (Reg) A întreține relații de dragoste (cu ...). 31 vt A lua cunoștință (de...) Si: a afla (1), a auzi. 32 vt (Îe) Așa să ~i (sau să ~ți)! Se spune pentrua evidenția cuiva ceva cu toată hotărârea. 33 vt A avea certitudinea (că...). 34 vt (Îe) Să -u (bine sau de bine) că... sau de-aș – că... Chiar dacă... 35 vt (Îe) (Doar) ~u (bine) că... Bineînțeles că... 36 vt (Mai ales îcn) A fi în cunoștință de cauză în ceea ce privește... Si: a înțelege, a conștientiza, a pricepe. 37 vt (Îe) Nu ~u ce (și, rar, nu ~u cum) Se spune pentru a arăta că cineva sau ceva este indefinit, inexprimabil, inexplicabil. 38 vt (Îcn; îae) Se spune pentrua minimaliza importanța, valoarea unui lucru. 39 vt (D. oameni; îe) A fi nu ~u cum A avea ceva inexplicabil, ciudat. 40 vt (Îe) A-i fi (cuiva) nu ~u cum să... A-i fi (cuiva) greu sau penibil să... 41 vt (În legătură cu „cum”, „ce” etc.; cu accentul pe pronumele personal; îe) El (sau ea) ~e... sau ei ~u... Se spune pentrua exprima nedumerirea sau mirarea față de acțiunile neobișnuite sau inexplicabile ale cuiva. 42 vt (Îe) (Mai) ~u (și) eu? ori eu ~u? Se spune pentrua exprima nesiguranța, îndoiala, nehotărârea, ezitarea. 43 vt (îe) Mai ~i... (sau de unde ~i...) E greu de precizat, de apreciat. 44 vt (Îae; pop; șîe mai ~i minunea sau păcatul) Se prea poate. 45 vt (Îe) A nu ~ ce vrea A fi nedecis. 46 vt (Fam; îe) A nu (prea) – multe Se spune despre cineva care acționează energic și sumar, care trece repede la fapte, fără să cântărească urmările acțiunilor sale. 47 vt (Îe) A nu mai ~ ce să facă de... și, pop, a nu (mai) ~ unde îi este (sau stă) capul sau a nu-și mai ~ capului de...A fi copleșit de... 48 vi (Reg; îe) A nu (mai) ~ de sine (sau a nu ~ de lume) A-și pierde cunoștința. 49 vi (Reg; îae) A fi inconștient de... 50 vi (Reg; îae) A se zăpăci. 51 vt (Pop; îe) ~i, colea Se spune pentrua exprima o apreciere favorabilă, pentrua accentua (admirativ) gradul unei însușiri, intensitatea unei acțiuni. 52 vt A-și da seama Si: a se dumeri (2), a înțelege, a se lămuri, a pricepe. 53 vt (Pex) A se convinge (3). 54 vt (De obicei în constmcții cu sens negativ) A presupune. 55 vt A prevedea. 56 vt A ține minte. 57 vt (Pop; îe) A se ~ (cuiva sau la ceva) numai numele A fi rămas o amintire vagă (despre cineva sau ceva). 58 vt (În construcții cu „ce”, „cele ce” etc., precedate de pp „din”, „de” etc.) A fi intrat în obișnuință, deprindere, nărav. 59 vt (C. i. un domeniu al cunoașterii, o artă, un meșteșug etc.) A avea cunoștințe sistematice. 60 vt (Îe) A – carte A avea noțiuni (elementare) de scriere și de citire. 61 vt (Pex; îae) A avea cunoștințe temeinice (într-un anumit domeniu). 62 vt (Pex; îae) A fi (foarte) învățat. 63 vt (Îe) A ~ lecția (sau rolul) A vorbi sau a acționa după cum a fost învățat de către altcineva. 64 vt (Îae) A se comporta în mod corespunzător într-o anumită împrejurare, ca și cum ar fi pregătit dinainte (sau chiar a și pregătit) ceea ce spune sau ceea ce face. 65 vt (Îe) A ~ (ceva) pe de rost (sau pe dinafară și, pop, de-a rostul, ca apa, ca pe apă, ca pe Tatăl nostru) A putea reproduce (ceva) întocmai, din memorie. 66 vt (C. i. o limbă) A fi în măsură să înțeleagă și să vorbească. 67 vt (Fam; îe) Nu ~i românește? Se spune unei persoane neînțelegătoare, neascultătoare, îndărătnice. 68 vt A fi în stare să procedeze într-un mod adecvat, oportun, eficient Si: a putea. 69 vt A avea priceperea, instruirea necesară să facă ceea ce trebuie într-o anumită împrejurare. 70 vt (Îe) A nu (mai) – ce să (se) (mai) facă sau, pfm, a nu mai ~ pe unde s-o apuce A nu (mai) găsi nici o soluție pentru a ieși dintr-o încurcătură. 71 vt (Reg; îe) Ce să -u (sau să ~i etc.) (a) face? și ce mă ~u (sau te ~i etc.) (a) face? Ce să fac (sau să faci etc.)? 72 vt (Reg; îae) Cum să mă descurc (sau să te descurci etc.)? 73 vt A crede de cuviință. 74 vt A fi hotărât să facă ceva. 75-76 vti (Mai ales îcn) A avea prilejul, posibilitatea de a lua cunoștință de... 77-78 vti (Mai ales îcn) A avea de-a face cu... 79-80 vti (Mai ales îcn) A avea parte de... 81 vt (Îe) A nu ~ ce e frica A fi foarte curajos. 82-83 vti (Pfm; îe) A ~ de frică (sau de frica cuiva) și, reg, a ~ frică A se teme (de cineva). 84-85 vi (Pfm; îe) A (nu) – de glumă A (nu) înțelege glumele. 86 vi (Pfm; îae) A nu glumi niciodată. 87 vi (Pfm; îae) A fi supărăcios. 88 vi (Pfm; îe) A nu (mai) ~ (nici) de casă, (nici) de masă și, reg, a nu i se mai ~ (cuiva) de masă (sau de mâncare) A nu avea liniște. 89 vi (Înv; îe) A nu ~ de bărbat A fi castă. 90 vi (Îcn; șîe a nu vrea (sau a nu voi) să ~e (nimic) de...) A nu lua în considerație. 91 vi (Îae) A refuza să recunoască autoritatea cuiva. 92 vi A avea respect sau teamă de cineva. 93 vi (Pop) A se interesa de... 94 vi A se îngriji de... 95 vi (Pfm; îe) A-de dragul (cuiva) A face pe placul cuiva. 96 vi (Pfm; îae) A iubi pe cineva. 97 vrim A fi lucru bine cunoscut. 98 vt (Fam; îe) A nu – de unde s-o apuce A nu se pricepe de unde să înceapă un lucru. 99 sm (Îs) Un nu știu cum sau (ce) Ceva nelămurit. 100 sm (Îas) Farmec deosebit, nedefinit.

toarce [At: PSALT. 12 / Pzi: torc / E: ml torquere] 1 vr (Înv) A-și schimba direcția de mers Si: a se întoarce. 2 vt A răsuci cu mâna și cu ajutorul fusului fibrele (de lână, de cânepă etc.) trase din caier, pentrua obține fire care pot fi țesute, tricotate etc. 3 vt A forma fibre textile cu ajutorul unor mașini speciale Si: a fila. 4 vt (Reg; îe) A ~ în furcă A-și câștiga existența torcând pentru alții. 5 vt (Reg; îae) A munci din greu. 6 vt (Reg; îe) A-și ~ pe limbă A se gândi înainte de a vorbi. 7 vt (Reg; îe) A nu-i ~ (cuiva) (mama sau mamă-sa) pe limbă Se spune despre cineva care vorbește cu ușurință. 8 vt (Reg; îae) Se spune despre cineva care ripostează deschis și curajos. 9 vt (Reg; îe) A da (cuiva) caier de tors A da (cuiva) de lucru. 10 vt (Reg; îe) N-am tors pe el (sau pe ei etc.) sau că n-oi fi tors pe el Se spune pentru a arăta lipsa de interes în legătură cu ceva pentru care nu s-a muncit sau nu s-a cheltuit. 11 vi (D. pisici) A produce un sunet continuu, asemănător cu sfârâitul fusului. 12 vi (Arg; îe) A ~ pisicii A divulga un secret. 13 vi (Pfm; pan; d. oameni) A sforăi.

NEATENT, -Ă adj. Negativ al lui atent; care nu are atenția concentrată asupra cuiva sau a ceva; p. ext. distrat, absent, împrăștiat; care arată, care trădează lipsă de interes, indiferență. Este ușor, pentru oamenii neatenți, să se amestece diversele funcțiuni ale reflexivului. iordan, g. 200. Toamna a țipat c-un trist accent, Văzul cade neatent. bacovia, o. 73. Dacă cugetele mele, din ce în ce mai neatente la înfățișările din lumea aceasta, mă iartă să mai cred că îmi aduc bine aminte, tînăra persoană... era cam de aceeași vîrstă cu mine cel de acum. galaction, o. 57. În sală era zgomot mult, dar nimeni nu era neatent sau plictisit. galan, b. i, 392. – pl.: neatenți, -te. – pref. ne- + atent.

LETARGIE f. 1) Stare patologică manifestată printr-un somn foarte adânc, în timpul căruia pulsul și respirația devin abia perceptibile; somn patologic; moarte aparentă. 2) fig. Lipsă totală de interes față de orice activitate; apatie. [G.-D. letargiei] /<fr. lethargie

TEMBELISM ~e n. Lipsă de orice interes; apatie. /tembel + suf. ~ism

MESCHIN ~ă (~i, ~e) 1) Care urmărește interese personale mărunte; preocupat de interese neînsemnate. 2) Care denotă lipsă de noblețe sufletească; lipsit de generozitate; mărunt. 3) Care manifestă lipsă de importanță; lipsit de valoare; neînsemnat. /<fr. mesquin

NEGLIJENT ~tă (~ți, ~te) și adverbial 1) Care neglijează; nepăsător. 2) (despre persoane) Care nu este obișnuit cu ordinea; dezordonat. 3) Care vădește lipsă de grijă, de interes. /<fr. négligent

NEPĂSĂTOR² ~oare (~ori, ~oare) Care manifestă nepăsare; lipsă de grijă, de interes; neglijent; indiferent. /ne- + păsător

INCURIOZITATE s.f. (Liv.) Lipsă de curiozitate, de interes. [Pron. -ri-o-. / cf. fr. incuriosité].

NEGLIJENT, -Ă adj. Dezordonat, neîngrijit; delăsător, indolent, nepăsător. ♦ Care denotă lipsă de grijă, de interes. [Cf. fr. négligent, lat. negligens].

ASEXUALITATE s. f. lipsă a dorinței, a interesului sexual, fără vreun suport organic. (< engl. asexuality)

INCURIOZITATE s. f. lipsă de curiozitate, de interes. (< fr. incuriosité)

NEGLIJENT, -Ă adj. dezordonat, neîngrijit; delăsător, indolent. ◊ care denotă lipsă de grijă, de interes. (< fr. négligent)

ÎNSĂRCINAT, însărcinați, s. m. (În expr.) Însărcinat cu afaceri = funcționar superior la o legație sau la o ambasadă, care reprezintă temporar interesele țării sale (în lipsa titularului). (Rar, fără determinare) Arăta lui Uszar, însărcinatul rus, obstacolele ce există... de a da cestiunii grecești soluțiunea cerută de puteri. GHICA, S. 132.

SIGURANȚĂ, (3) siguranțe, s. f. 1. Lipsă de primejdie; securitate. Interesul ordinei și siguranței în țară nu numai scuză, dar chiar obligă la asemenea pioase mijloace. REBREANU, R. II 92. Conflictul părea tranșat, ordinea și siguranța portului restabilită prin supunerea oarbă la hotărîrea șefului. BART, S. M. 89. Mă pusei deci în cale să-mi iau măsurile pentru siguranța deplină a popasului meu de noapte. HOGAȘ, M. N. 167. ◊ Expr. A fi în siguranță = a se găsi într-un loc sigur, fără primejdii. 2. Lipsă de îndoială, încredere nestrămutată, convingere neclintită; certitudine. Da, așa este, precum spui, încuviință cu obișnuita-i siguranță pan Zubovski. SADOVEANU, O. VII 85. Și Miron avea siguranța că Dunescu nu va rezista pînă la capăt. REBREANU, R. I 257. În cuvîntul și privirea lui era întotdeauna siguranță. VLAHUȚĂ, O. AL. II 85. ◊ Loc. adv. Cu siguranță = a) fără îndoială, desigur; sigur. Rîde și în somn, cu siguranță. DUMITRIU, B. F. 151; b) cu încredere, cu hotărîre, ferm. Făr’ de tine nu mă duc – am răspuns cu siguranță. GHICA, S. 80. ♦ Fermitate, precizie; pricepere, îndemînare. Începu să vorbească cu o siguranță, cu o încredere ale acelei clipe în care deznădejdea trece dincolo de marginile sale și ia chipul unei bucurii- DUMITRIU, B. F. 33. I-ar fi trebuit siguranță și îndrăzneală. SADOVEANU, E. 165. Treceau de pe o linie pe alta cu o siguranță mașinală. REBREANU, R. I 13. 3. Organ de mașină, aparat sau dispozitiv care protejează un material sau un sistem tehnic contra efectelor dăunătoare ale unor acțiuni interioare sau exterioare. ♦ Aparat care întrerupe automat un circuit electric cînd curentul care trece prin el este prea intens. ◊ Ac de siguranță = ac prevăzut cu o închizătoare care îi acoperă vîrful, pentru a evita înțepătura sau desprinderea din locul unde este înfipt. Dacă ar fi pierdut-o pe aceea din lanț, îi rămînea cealaltă, prinsă cu un ac de siguranță în buzunarul interior al vestei. C. PETRESCU, C. V. 44. Supapă de siguranță v. supapă. ♦ Dispozitiv care se introduce în broasca ușii după ce ușa a fost încuiată, ca să nu se poată deschide cu o cheie falsă. 4. Nume dat în regimul trecut poliției politice secrete. Șeful siguranței raporta palatului totul, punînd și de la el. PAS, Z. IV 188. – Variantă: (învechit) siguranție (KOGĂLNICEANU, S. 56, GOLESCU, Î. 29, NEGRUZZI, S. III 180) s. f.

MOAȘĂ s. f. I. 1. (Învechit și regional) Bunică. Avu Theodora rudă despre moașe-sa, fata lu Roman împărat. MOXA, 397/28. Cela ce-ș va ucide pre tată-său și pre înmă-sa, sau pre moșu-său, sau pre moașe-sa, acesta, ce-ș ucide părinții, mai cumplită certare să aibă decît alți ucigători. PRAV. 95. Scoală, fătul mieu, scoală, că au venit și oasele moașă-ta la tine, ca să se odihnească și ele lîngă tine, pentru că și ție îți este mumă ca și mie. NEAGOE, ap. IORGA, R. 61. Și rămăind de părinți săracă au nevoit moașe-sa de o au măritat. DOSOFTEI, V. S. octombrie 92^v/27. Sînt cu vîrstă de 76 de ai, și într-acești ani pre tată-mieu și pre muma mea, și pre o moașă, și doauă mătuși. . . am îngropat (începutul sec. XVIII). MAG. IST. III, 28/17. Această moșie mai sus-numită mi-au fost și mie dată danie de moșii noștri anume: Necula Bîrbîța și Ioana moașa noastră (a.1780). URICARIUL, X, 80, cf. XIV, 118. Făcu a înceta și rebelione a enicerilor ce se ațîțase din îndemnările Zaima valede-sultanii, moașii împăratului Mehmed. văcărescul, ist. 265. Mesa, moașa lui Eliogaval. . . cu banii și cu meșteșugurile ei face de oastea crede că nepotu-sâu Eliogaval este feciorul lui Caracalla. ȘINCAI, HR. I, 17/5, cf. II, 316/36, III, 164/30. Încep numa-nșir și spun, C-al lui moș era om bun, Moașă-sa, pildă-n vecini, Ca o matcă la albini. MUMULEANU, C. 146/11. Numai așa a fost moșu-mieu în stare să scape pre moașa din mîna pâgînilor ! SBIERA, F. S. 11. Să vii și la bordeiul meu, Să te miluiesc și eu: . . . Cu rufa cea lepădată De cînd era moașa fată. ȘEZ. I, 10. Da-ți-oi fini și da-ți-oi fine, Da-ți-oi nănași și nănașe, Da-ți-oi moși și da-ți-oi moașe. BUD. P. P. 27. Moașă-ta te-a întreba Că ce face mamă-ta. BÎRLEA, B. 125. O auziam pi moșa horin[d] așa cîn culejam la irŭ. ARH. FOLK. V, 140, cf. ALRM I/II h 238/780. ◊ Moașa-n pod, se zice cuiva care s-a înecat mîncînd ori vorbind, pentru a-l face să-și schimbe poziția capului (uitîndu-se în sus). Cf. ALECSANDRI, T. 343. Parcă am omorît pe moașă-mea, zice cineva cînd îi merge rău. Cf. ZANNE, P. IV, 481, GOROVEI, C. 280. Moașă-ta (ori -sa) pe gheață, se spune, în glumă, pentru a arăta lipsa de considerație, de interes față de cineva sau de ceva. Cf. PAMFILE, J. II, 155, SADOVEANU, P. M. 100. ♦ (Învechit, rar) Străbună. 2. (Regional) Femeie (mai) în vîrstă, bătrînă, babă; apelativ pentru o femeie (mai) în vîrstă. Nu te deznădăjdui, dragul moașei, ii zise bătrînă. ISPIRESCU, ap. CADE. Cînd se făcu însă Mircea mare, îl găsi Ștefan Vodă și-i zise mâtușii: – Moașă, ce să-ți dau eu ție, că mi-ai făcut binele ăsta ? RĂDULESCU-CODIN, L. 79, cf. 127. Bun lucru, fată mare ! – Mulțumim dumitale, moașă ! id. 1. 315. cf. ALRM i/ii h 286, 293. 3. Femeie (cu pregătire specială) care asistă femeile la naștere ; (regional) babă, baică, babă de buric, nașă de buric. Dzisc ei moașa: nu te teme că acesta încă va fi feciorul tău. PALIA (1581), 143/12, cf. 158/18. Moașia și vraciul pot să mărturisească, de vreame ce vor fi vădzut copilul. PRAV. 212, cf. 206. Cînd nasc brazilienile, bărbații slujăsc în loc de moașă. IST. AM. 79^r/1. O și primesc dîndu-i odaie cu toate cele trebuincioase, și slujnică, și la vreme dohtor, moașă, dohtorii și hrană, în cîtă vreme să va afla aciia. GOLESCU, Î. 33. Tată-său a alergai cu brișcă la moașa satului tocmai în margine. CARAGIALE, O. I, 130. Cînd sosi ceasul nașterei. . . doamna casei trimise pe țigancă să aducă o moașe. ISPIRESCU, L. 63. Aduse pe baba Firoana, meșteră mare în descîntece și moașă vestită în toate satele dimprejur. REBREANU, I. 182, cf. 56. Moașă comunală. KLOPȘTOCK, F. 276. Acum un an, cînd mă duceam acasă tot de-aici de la mama moașa, întîlnii pe omul meu. MARIAN, NA. 407. Lehuza dă moașei sale o bucată de pînză cît ar face două mîneci la cămeșă. ȘEZ. I, 153. Duc ŝinstă șî la moașă șî la naș, la șasă stâmîń [= săptămîni]. ARH. FOLK. III, 49. Moașă diplomată. ALRM II/I h 198/76. Moașă nemțească diplomată. ib. H 198/27. Moașă de oraș diplomată. ib. H 198/876. Unde sînt moașe multe, rămîne copilul cu buricul netăiat. Cf. DELAVRANCEA, O. II, 343, GCR II, 375, ZANNE, P. V, 429. ◊ E x p r. (Regional) A-și găsi moașa să-l moșească = a-și găsi nașul, v.n a ș. Cf. ZANNE, P. V. 433. 4. (Regional) Nașă (la botez). Și luoă moașa copilul, și-l duseră la biserica lui Amon și Apolon dumnezeu, și-l blagosloviră popii, și-i puseră numele Alexandr (a. 1799). GCR II, 166/18. Moașa să cade să ducă pruncul la bisearică. BĂRAC, T. 6/25. O dată vede moașa puța finului. PAMFILE, J. II, 155, cf. ALRM I/II h 300. II. (Art.; neobișnuit) Una dintre denumirile constelației pleiadei. BARCIANU. – Pl.: moașe. – Cf. alb. m o s h ë „vîrstă”.

pecuniar a. 1. ce stă în bani: interese pecuniare; 2. privitor la bani: lipsă pecuniară.

DISPREȚUITOR² adv. Cu lipsă totală de stimă și de interes; cu dispreț. [Sil. -țu-i-] /a disprețui + suf. ~tor

neglijent, ~ă a [At: NEGULICI / V: (înv) ~igent, ~igint / Pl: ~nți, ~e / E: fr négligent] 1 (D. oameni) Care nu-și îndeplinește îndatoririle cu destulă grijă Si: indolent, nepăsător, (înv) negrijitor. 2 (D. oameni) Care nu se îngrijește de ținuta sa Si: nespălat (6). 3 (Pex; d. oameni) Care are o ținută dezordonată, murdară etc. Si: neîngrijit, șleampăt, (fam) îngălat. 4 (D. acțiuni, atitudini etc. ale oamenilor) Care denotă lipsă de atenție, de grijă, de interes față de ceva, de cineva sau de sine însuși Si: dezinteresat.

neglijență sf [At: NEGULICI / V: (înv) ~glegenția, ~ige~, ~igenția, ~gligință / Pl: ~țe / E: fr négligeance, lat negligentia] 1 Atitudine de nepăsare în îndeplinirea unei îndatoriri Si: (înv) negrijă (1), negrijință (1), negrijuire. 2 Atitudine, faptă care denotă lipsă de grijă, de atenție, de interes față de ceva, de cineva sau de sine însuși Si: neatenție, (înv) negrijă (2), negrijință (2), (îvr) neîngrijire.

strâmt, ~ă a [At: (a. 1521) IORGA. C. I. II, 230 / V: (îvp) ~rimt, (înv) ~rămpt, ~rămt, ~mpt, ~rimpt, (reg) ~ânt / Pl: ~mți, ~e / E: lat *strinctus (< stringo, -ere)] 1 (D. cavități, deschizături sau d. spații, încăperi etc. ori d. părți sau porțiuni ale acestora; îoc larg) Care are dimensiunea transversală (relativ) mică. 2 (D. căi de acces, d. locuri de trecere, d. ape, văi etc. sau d. părți ori porțiuni ale acestora) Care nu este (destul de) lat Si: îngust, mic, (rar) strâmtat² (1), (înv) strâmtorat (1). 3 (Îvr; îlav) Cu ~rimt Cu (mare) greutate. 4 (D. obiecte de îmbrăcăminte sau de încălțăminte ori d. părți ale acestora) Care este croit sau făcut, lipit (foarte mult) de corp sau pe o parte a acestuia ori pe picior. Vz colant. 5 (D. obiecte de îmbrăcăminte sau de încălțăminte ori d. părți ale acestora) Care a devenit insuficient de larg (față de dimensiunile inițiale ale unei persoane) și nu mai permite mișcarea liberă a corpului sau a unei părți a acestuia Si: strâns² (3). 6 (Înv; d. legături de alianță, de prietenie, de dragoste etc.) Strict (1) strâns². 7 (D. spații delimitate, d. încăperi, construcții, teritorii, așezări etc. sau d. părți ale acestora; îoc încăpător) Cu volum (extrem de) redus. 8 (D. spații delimitate, d. încăperi, construcții, teritorii, așezări etc. sau d. părți ale acestora; îoc încăpător) Care nu poate cuprinde mult. 9 (D. spații delimitate, d. încăperi, construcții, teritorii, așezări etc. sau d. părți ale acestora; îoc încăpător) În care nu încape mult Si: mic, necuprinzător, neîncăpător, nespațios, (îvr) strâmtoros. 10 (Îe) A fi ~ la minte sau a avea mintea ~ă A fi lipsit de inteligență. 11 (Reg; îe) A fi prea ~ la mațe A fi pus pe ceartă. 12 (Îae) A fi arțăgos. 13 (Fam; îe) A prinde (pe cineva) la ~ A profita de faptul că cineva se află într-un loc strâmt. 14 (Pex; îae) A profita de faptul că cineva se află în (mare) dificultate. 15 (Îae) A profita de ocazie. 16 (Îe) A fi (sau, înv, a aduce) la largul cuiva și la ~ul altcuiva A se găsi (sau a ajunge) într-o situație avantajoasă, profitând de situația dezavantajoasă în care se află (sau a ajuns) altcineva. 17 (Îvr; fig; d. viață, trai etc.) Sărac (40). 18 (Fig; d. oameni, d. medii sociale etc.) Care este lipsit de orizont larg, fiind preocupat de interese mărunte. 19 (Fig; d. oameni, d. medii sociale etc.) Care este lipsit de generozitate, de noblețe sufletească Si: meschin, mic. 20 (D. manifestări, acțiuni etc. ale oamenilor) Care denotă lipsă de orizont larg, preocupări și interese mărunte. 21 (D. manifestări, acțiuni etc. ale oamenilor) Care exprimă lipsă de generozitate, de noblețe sufletească Si: meschin, mic.

NEGLIJENȚĂ s. f. Faptul de a fi neglijent (1); atitudine, faptă care denotă lipsă de grijă, de atenție, de interes (față de ceva, de cineva sau de sine); (rar) neîngrijire (2), (învechit) negrijă, negrijință, (învechit, rar) negrijuire. cf. negulici, ARisTiA, plut. Oare evenementele astea din urmă, întîmplate sub regimul tău și prin negligența ta, oare ele să fie realizarea acelor promisiuni ale tale? hasdeu, i. v. 197, cf. ddrf, barcianu, alexi, w. În urma cîtorva neglijențe îl pofti să facă mai puțină politică și mai multă treabă. rebreanu, i. 234. Parcă-am fi la o masă de bridge și... din neatenție, din neglijență m-aș uita la cărțile dumitale. sebastian, t. 61. De multe ori din neglijență se pot înțepa literele, producînd pagube. romanescu, zeț. 25. Ignoranța și neglijența copiștilor schimbaseră textul unor opere încît ajunseră de nerecunoscut. oțetea, r. 215. Trebuie grabnic curmate neglijențele în finisaj, în instalație. lupta de clasă, 1962, nr. 1, 66. – pl.: neglijențe. – Și: (învechit) negligență, negligenția (lm), negligință (negulici, pont-briant, d.), neglegenția (lm) s. f. – Din fr. négligence. – Negligenția, neglegenția < lat. negligentia.

ÎNGUST ~stă (~ști, ~ste) 1) (în opoziție cu lat) Care are lățime mică; care nu este lat; strâmt. Stradă ~stă. Talie ~stă. 2) (despre persoane și despre manifestările lor) Care vădește lipsă de orizont; mărginit; limitat. Vederi ~ste. Interese ~ste. ◊ ~ la minte prost. /<lat. angustus

plictiseală sf [At: POLIZU / Pl: ~eli / E: plictisi + -eală] 1 Stare sufleteasă apăsătoare, ușoară depresie provocată de singurătate, de lipsă de ocupație, de o activitate lipsită de interes, de monotonie etc. Si: plictisire (1), urât, (înv; fam) plictis (1). 2 (Pex) Împrejurare care provoacă o asemenea stare sufletească Si: (înv; fam) plictis (2). 3 Enervare. 4 (Pex) Stare de enervare, de agasare.

MESCHÍN, -Ă adj. 1. (Astăzi rar, mai ales despre construcții) Care are o înfățișare sărăcăcioasă ; sărăcăcios, (familiar) calicos. Case, bordeie, oboare, Scunde, meschine, ușoare, Nu dau nici un adăpost. CODRU-DRĂGUȘANU, C. 10, cf. NEGULICI. O odaie. . . pe care mai tîrziu, cu ani în urmă, am regăsit-o mică, meschină și întunecoasă. SADOVEANU, E. 110. Coloanele templelor . . . sînt tot atît de meschine ca și urîtul balcon de fier care le susține. CAMIL PETRESCU, O. II, 391. ♦ (În opoziție cu maiestos, grandios) Care este lipsit de măreție; de proporții reduse, m i c. Nu vezi acolo decît. . . grămezioare de pămînt, ce se par a fi înălțate cu mîna omului, căci producerile naturei nu pot fi atît de meschine. HASDEU, I. V. 108. 2. (Învechit, rar; despre oameni) Sărac. Cf. PONTBRIANT, D. 3. (Astăzi rar; despre oameni) Zgîrcit, avar. Cf. NEGULICI, PROT.-POP., N. D., ANTONESCU, D., PONTBRIANT, D., COSTINESCU. 4. (Despre oameni) Lipsit de generozitate, de noblețe sufletească; preocupat de interese mărunte ; mic. V. e g o i s t, j o s n i c, m u r d a r. Toți, în afară de Sabina, îi apăreau meschini și vrednici de milă. C. PETRESCU, C. V. 91. Tovarășul ei n-o înțelegea. Era mic și meschin. SADOVEANU, O. VI, 585. Petre e răutăcios și meschin. RALEA, S. T. II, 133. Își părăsește morga impunătoare și devine natural, adică meschin și găunos. V. ROM. martie 1 954, 319. ♦ (Mai ales despre interesele, sentimentele, manifestările oamenilor) Care arată sau trădează lipsă de generozitate, de noblețe sufletească, care arată sau trădează îngustime ori micime sufletească. Meschine interese ce-n mici inimi locuiesc. ALEXANDRESCU, M. 164. Observări critice . . . niciodată personale, sau meschine, sau înveninate. MAIORESCU, CR. II, 337. N-a speculat cu interesele meschine, spre a produce în sînul națiunei o turburare. ODOBESCU, S. III, 478. Cercul meschinului său egoism. CONTEMP. 1 949, nr. 160, 5/5. ◊ (În context figurat) Ce depărtări de veșnicii nu-s oare, Cînd inima e lașă și meschină? NECULUȚĂ, Ț. D. 21. 5. (Mai ales despre abstracte) Lipsit de importanță; neînsemnat, mărunt, nesemnificativ, banal. Noi sîntem aceia ce-i putem mustra pe d-lor de a subordina, în modul cel mai pueril, veritatea istorică unor meschine pretensiuni de cătun. HASDEU, I. C. I, XII. Un eveniment ce ni se pare meschin astăzi, dar care avea pe acele timpuri. . . o grea însemnătate. ODOBESCU, S. I, 276, cf. 488. Meschinele noastre mulțumiri. MACEDONSKI, O. IV, 143. Viața din mănăstire trebuie să i se fi părut acestui spirit activ și ager. . . meschină și îngustă. IORGA, L. II, 166. Aventurile lui amoroase fuseseră meschine și mici pînă atunci. SADOVEANU, O. IX, 115, cf. id. E. 45. ◊ (Adverbial) E o consolare să știi că suferința ta individuală de astă dată nu se pierde meschin. . . ca un moft fără importanță pentru restul lumei. C. PETRESCU, Î. II, 57. – Scris și: (cu ortografie etimologică) mesquin. ANTONESCU, D. – Pl.: meschini, -e. – Din fr. mesquin.

NEUTRU, -Ă, neutri, -e, adj. 1. (Despre state, popoare etc.) Care este în stare de neutralitate, care nu face parte din beligeranți sau dintre părțile adverse; neutral (1). ◊ Zonă neutră sau teritoriu neutru = teritoriu situat între granițele a două țări pe care nu staționează forțe armate. ♦ P. ext. (Despre oameni sau grupuri sociale) Care nu se încadrează în nici un partid, în nici un curent etc.; care se abține de la a se pronunța pro sau contra, păstrând o atitudine rezervată, pasivă. 2. Care nu poate fi calificat nici în sens pozitiv și nici în sens negativ, care nu trezește nici un interes deosebit, care este nesemnificativ, indiferent; care manifestă indiferență, lipsă de participare; spec. lipsit de valoare afectivă sau stilistică. ♦ (Fon.) Care nu participă la o anumită opoziție fonologică. 3. (Gram.; în sintagmele) Gen neutru (și substantivat, n.) = formă a unor părți de vorbire (substantivul, adjectivul etc.) atribuită numelor de lucruri. Substantiv neutru (și substantivat, n.) = substantiv de genul neutru. Vocală neutră = vocală medială. ♦ (Despre sensul cuvintelor) Care este indiferent față de genul (feminin sau masculin) indicat de forma cuvântului; care se poate referi la obiecte de orice gen; neutral (2). 4. (Chim.) Care nu are nici caracter acid, nici caracter bazic; neutral (3). ♦ La care ionii de hidrogen ai acidului au fost înlocuiți cu metale. 5. (Fiz.) Care nu are sarcină electrică; care posedă în cantități egale sarcină electrică pozitivă și negativă. – Din fr. neutre, lat. neuter, -tra, it. neutro.

NEUTRU, -Ă, neutri, -e, adj. 1. (Despre state, popoare etc.) Care este în stare de neutralitate, care nu face parte din beligeranți sau dintre părțile adverse; neutral (1). ◊ Zonă neutră sau teritoriu neutru = teritoriu situat între granițele a două țări pe care nu staționează forțe armate. ♦ P. ext. (Despre oameni sau grupuri sociale) Care nu se încadrează în niciun partid, în niciun curent etc.; care se abține de la a se pronunța pro sau contra, păstrând o atitudine rezervată, pasivă. 2. Care nu poate fi calificat nici în sens pozitiv și nici în sens negativ, care nu trezește niciun interes deosebit, care este nesemnificativ, indiferent; care manifestă indiferență, lipsă de participare; spec. lipsit de valoare afectivă sau stilistică. ♦ (Fon.) Care nu participă la o anumită opoziție fonologică. 3. (Gram.; în sintagmele) Gen neutru (și substantivat, n.) = formă a unor părți de vorbire (substantivul, adjectivul etc.) atribuită numelor de lucruri. Substantiv neutru (și substantivat, n.) = substantiv de genul neutru. Vocală neutră = vocală medială. ♦ (Despre sensul cuvintelor) Care este indiferent față de genul (feminin sau masculin) indicat de forma cuvântului; care se poate referi la obiecte de orice gen; neutral (2). 4. (Chim.) Care nu are nici caracter acid, nici caracter bazic; neutral (3). ♦ La care ionii de hidrogen ai acidului au fost înlocuiți cu metale. 5. (Fiz.) Care nu are sarcină electrică; care posedă în cantități egale sarcină electrică pozitivă și negativă. – Din fr. neutre, lat. neuter, -tra, it. neutro.

ABSOLUTISM s. n. Concepție care stă la baza unei monarhii absolute; putere nelimitată a unui monarh; formă de guvernămînt bazată pe această putere și pe totala lipsă de drepturi a poporului. V. tiranie, autocrație, despotism. Interesul direct al muncitorilor impune sprijinirea oricărei mișcări sociale îndreptate împotriva absolutismului (absolut înseamnă nemărginit; absolutism înseamnă puterea nemărginită a guvernului). LENIN, O. II 107. [N. Bălcescu] concepe, împreună cu Iancu Bălăceanu, formarea unei legiuni romîne în Transilvania, care să lupte alături de maghiari împotriva absolutismului, pentru eliberarea tuturor naționalităților, căutînd în primul rînd a împăca pe romîni cu ungurii. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 350, 5/5.

meschin, ~ă [At: CODRU-DRĂGUȘANU, C. 10 / S și: (înv) mesquin / Pl: ~i, ~e / E: fr mesquin] 1 a (Asr; d. construcții) Care are o înfățișare sărăcăcioasă Si: (fam) calicos, sărăcăcios. 2 a (Îoc maiestuos, grandios) Care este lipsit de măreție. 3 a (Îvr, d. oameni) Sărac. 4 a (Asr; d. oameni) Zgârcit. 5 a (D. oameni) Lipsit de generozitate, de noblețe sufletească și preocupat de interese mărunte. 6 a (D. abstracte) Care arată sau trădează lipsă de generozitate, de noblețe sufletească. 7-8 a, av (Într-un mod) lipsit de importanță Si: banal, mărunt, neînsemnat, nesemnificativ.

neutru, ~ă [At: VĂCĂRESCUL, GR. 25/1 / A și: neutru / Pl: ~ri, ~re / E: lat neuter, -tra, it neutro, fr neutre] 1-2 sn, a (Șîs gen, sau, înv, fel) ~ (Gen gramatical) caracteristic numelor de obiecte Si: (asr) ambigen. 3-4 sn, a (Șîs substantiv ~) (Substantiv) care aparține genului neutru (2). 5 a (Înv; îs) Verb ~ Verb intranzitiv. 6 a (Îs) Vocală ~ră Vocală medială. 7-8 a (Rar) Neutral (3-4). 9 a (Chm) Care nu are nici caracter acid, nici caracter bazic Si: (rar) neutral (5). 10 a (Fiz) Care nu are sarcină electrică. 11 a (D. state, popoare) Care nu face parte dintre beligeranți Si: (înv) neutral (1). 12 a (Îs) Zonă ~ră sau teritoriu ~ Teritoriu pe care nu staționează forțe armate, situat între granițele a două țări. 13 a (Pex; d. persoane sau grupuri sociale) Care nu se încadrează în nici un curent, partid etc. 14 a (Pex; d. persoane sau grupuri sociale) Care se abține de a se pronunța pro sau contra, păstrând o atitudine rezervată, pasivă Si: imparțial, indiferent. 15 a Care nu poate fi calificat nici în sens pozitiv și nici în sens negativ. 16 a Care nu trezește nici un interes deosebit Si: indiferent, nesemnificativ. 17 a Care exprimă indiferență, lipsă de participare. 18 a (Spc) Lipsit de valoare afectivă sau stilistică Si: inexpresiv, șters. 19 a (Lin; d. foneme) Care nu participă la o anumită opoziție fonologică. 20 a (Fiz) Care nu are sarcină electrică. 21 a (Fiz) Care posedă în cantități egale sarcină electrică pozitivă și negativă.

NEUTRU, -Ă adj. 1. (În sintagmele) Gen (sau, învechit, fel) neutru (și substantivat, n.) = gen gramatical caracteristic numelor de obiecte (inanimate); (astăzi rar) ambigen. [Genul] neutru sau dă nici unul. văcărescul, gr. 25/1, cf. iordan, g. 77. Existența neutrului, în română, ca gen opus masculinului și femininului, a fost contestată, fără îndoială pe nedrept. scl 1957, 407. Substantiv neutru (și substantivat, n.) = substantiv de genul neutru. Problema celor două desinențe ale pluralului neutrelor... este suficient de complexă. ll i, 104. Pluralul substantivelor neutre românești se formează cu desinențele -uri, -e și -i. graur, i. l. 125. (Învechit) Verb neutru = verb intranzitiv. Verburile neutre sînt care nu să pot face pasive, căci nu sînt nici lucrătoare, nici pătimitoare. tempea, Gram. 155/10. Verburile de mijloc sau neutre. diacoNOVICI-LOGA, GR. ROM. 113/3, cf. ROSETTI-CAzacu, i. l. r. i, 430. Vocală neutră = vocală medială, v. medial. Vocalele mediale î, ă și a, nefiind nici anterioare, nici posterioare, pot fi numite și vocale neutre. Gram. rom¹, i, 59. ♦ (Despre sensul cuvintelor) Care este indiferent față de genul (feminin sau masculin) indicat de forma cuvîntului; care se poate referi la obiecte de orice gen; (rar) neutral (2). Cînd spun: ce-i asta?, a luat-o la fugă; alta la rînd etc., „asta”, „o” și „alta”, deși feminin în ce privește forma, sînt neutre (cu adevărat, ca în limba latină) din punctul de vedere al sensului. iordan, g. 77. 2. (Chim.) Care nu are nici caracter acid, nici caracter bazic; (rar) neutral (3). Numitele neutre sări amestecate în apă aromatică cu sirop de nalbă. ar (1830), 434²/1, cf. negulici, marin, pr. i, 226/23, barasch, m. iii, 155/31. Dacă într-o soluție oarecare concentrația ionilor de hidrogen... este egală cu aceea a ionilor de oxidril... se spune că soluția este neutră. Chim. an. călit. 44. Pe o lamă de microscop se pune o picătură din soluția neutră a sării de aluminiu, ib. 129. ♦ (Fiz.) Care nu are sarcină electrică. Toate corpurile din natură sînt în stare neutră sau sînt încărcate cu electricitate neutră. poni, f. 197. Așadar, din punct de vedere numeric un ultramicron este neutru, Chim. an. călit. 79. 3. (Despre state, popoare etc.) Care este în stare de neutralitate, care nu face parte dintre beligeranți sau dintre părțile adverse; (învechit) neutral (1). Să spuie sultanului că, de nu vor a le face ajutor sau a sta neutri, apoi ungurii vor căuta a nu avea trebuință de el și a-l supăra în Valachia Mare, Mică și Moldova. bălcescu, ap. ghica, a. 318. S-a întîmplat... să fie anunțată o vizită a unor gazetari elvețieni, olandezi... în sfîrșit din țările neutre. c. petrescu, î. ii, 66. ◊ Zonă neutră sau teritoriu neutru = teritoriu situat între granițele a două țări, pe care nu staționează forțe armate. dm. ♦ p. ext. (Despre persoane sau grupuri sociale) Care nu se încadrează într-o tabără sau alta, într-un curent sau altul etc.; care se abține de a se pronunța pro sau contra, păstrînd o atitudine rezervată, pasivă. v. imparțial, indiferent. Necunoștința limbii ne-au făcut să uităm datoriile naționale și să fim neutri. mumuleanu, c. 58/2. Nimănui nu este iertat de a rămînea neutru. rom. Lit. 671/38. Ambiția de a zugrăvi o lume necunoscută, față de care scriitorul este neutru, rămîne o deșertăciune. v. rom. mai 1957, 181. E vorba... de rînduri trimise de către cititori, unii neutri, alții porniți pe subsemnatul, contemp. 1962, nr. 808, 2/6. ◊ (În context figurat) [Gara] era singura instituție pe care o cunoșteam nu prietenoasă, dar neutră, a tuturor. braescu, a. 241. ♦ Care nu poate fi calificat nici în sens pozitiv și nici în sens negativ, care nu trezește nici un interes deosebit, care este nesemnificativ, indiferent; care exprimă indiferență, lipsă de participare; spec. lipsit de valoare afectivă sau stilistică. v. inexpresiv, șters. Mă aflam atunci în una din acele stări sufletești care s-ar putea numi neutre. hogaș, dr. i, 44. Întîmplarea nu e niciodată neutră. E tristă, ori comică, în orice caz emoționantă. ibrăileanu, s. l. 94. Sub culoarea lui neutră simțirăm o paliditate extremă. arghezi, t. c. 65. Trec, de obicei, drept neutre cuvintele și formele limbii literare, ale limbii normate. vianu, m. 145. Omul din spatele mecanicului scoase un „de” neutru, fără nici o căldură. barbu, ș. n. 146. Lăsăm pentru moment la o parte primejdia ce-o reprezintă picturalul în sine, descrierea neutră de peisaj. tribuna, 1962, nr. 267, 3/1. Localnicii se pare că au plătit vechi polițe băcăuanilor, cîștigînd la mare luptă un meci ce se anunța destul de neutru. contemp. 1962, nr. 806, 2/5. ♦ (Lingv.; despre foneme) Care nu participă la o anumită opoziție fonologică. – Accentuat și: neutru. – pl.: neutri, -e. – Din lat. neuter, -tra, it. neutro, fr. neutre.

placiditate sfs [At: PROT. – POP., N. D. / E: fr placidité] 1 Lipsă de zgomot, de agitație Si: liniște. 2 Atitudine lipsită de interes față de cineva sau ceva Si: apatie, indiferență, nepăsare. 3 Pasivitate.

OPORTUNISM s.n. 1. Lipsă de conduită morală, de fermitate și de principialitate, urmărind satisfacerea intereselor personale prin adoptarea și aplicarea, după împrejurări, a unor păreri și principii potrivite momentului. 2. Curent ideologic și politic în rîndurile unor partide ale clasei muncitoare, care promovează ideea renunțării la mijloacele luptei revoluționare, la transformarea revoluționară a societății. [Cf. fr. opportunisme, rus. opportunizm].

OPORTUNISM s. n. 1. curent ideologic-politic (în mișcarea muncitorească) care promova ideea renunțării la mijloacele luptei revoluționare. 2. lipsă de conduită morală, de fermitate și de principialitate, urmărind satisfacerea intereselor personale; oportunitate (2). (< fr. opportunisme, rus. opportunizm)

lâncezì v. 1. a fi într’o stare de slăbiciune îndelungată; 2. a suferi de continuitatea unui rău: a lâncezi în mizerie; 3. a-și consuma puterile: acest arbore lâncezește din lipsă de apă; 4. fig. a fi lipsit de vigoare, de vioiciune: interesul lâncezește în actul al treilea.

defavoare sf [At: BARIȚIU, P. A. I, 562 / V: ~or sn, desf~, desfavor, disf~ / Pl: ~ri / E: fr défaveur] 1-2 (Îoc favoare) Situație neprielnică (în raport cu altă situație). 3 Dezavantaj. 4 Lipsă a unei favori. 5 Dizgrație. 6 Discredit. 7 (Îe) În ~ea cuiva Împotriva interesului cuiva. 8 (Îae) În dezavantajul cuiva. 9 (Îvr; îe) A cădea în ~ea cuiva A pierde bunăvoința cuiva.

neglijare sf [At: PONTBRIANT, D. / Pl: ~jări / E: neglija] 1 Lăsare la o parte. 2 Îndepărtare din centrul atenției, al interesului, al preocupărilor Si: omitere, uitare, (înv) negrijire. 3 Trecere cu vederea. 4 Lipsă de grijă față de persoana sa.

CURATELĂ, curatele, s. f. Instituție legală pentru ocrotirea unei persoane care are capacitatea civilă, dar care, din cauza bătrâneții, a unei boli ori infirmități fizice sau a lipsei îndelungate de la domiciliu, nu-și poate administra singură bunurile și apăra interesele. – Din fr. curatelle, lat. curatela.

CURATELĂ, curatele, s. f. Instituție legală pentru ocrotirea unei persoane care are capacitatea civilă, dar care, din cauza bătrâneții, a unei boli ori infirmități fizice sau a lipsei îndelungate de la domiciliu, nu-și poate administra singură bunurile și apăra interesele și nici nu a putut să-și desemneze un reprezentant. – Din fr. curatelle, lat. curatela.

dezinteres sn [At: REBREANU, ap. IORDAN, L. R. A. 247 / S și: (înv) desi~ / Pl: ~e / E: pvb dezinteresa] 1 Atitudine de indiferență față de o anumită problemă Si: apatie, dezinteresare (1). 2 Lipsă de preocupare față de cineva, de ceva sau față de problemele sau interesele personale Si: dezinteresare (2), altruism.

* DEFAVOARE sf., * DEFAVOR sbst. 1 Pierderea favoarei, trecerii pe care o are cineva pe lîngă altul ¶ 2 Lipsă de bunăvoință; în defavoarea mea, în defavorul meu, împotriva mulțumirii mele, contra interesului meu, năpăstuindu-mă pe mine [fr.].

UITARE, uitări, s. f. 1. Faptul de a uita, de a nu-și aduce aminte (de cineva sau de ceva); lipsa oricărei amintiri. ◊ Uitare de sine = a) visare, reverie; b) nepăsare (altruistă) față de interesele proprii. ◊ Expr. A da (sau a lăsa) uitării (pe cineva sau ceva) = a nu se mai interesa, a înceta să mai iubească sau să-și amintească (de cineva sau de ceva), a se sili să uite. ♦ Rătacire morală. 2. Fig. Neființă, neant. – V. uita.

UITARE, uitări, s. f. 1. Faptul de a uita, de a nu-și (mai) aduce aminte (de cineva sau de ceva); lipsa oricărei amintiri. ◊ Uitare de sine = a) visare, reverie; b) nepăsare (altruistă) față de interesele proprii. ◊ Expr. A da (sau a lăsa) uitării (pe cineva sau ceva) = a nu se mai interesa, a înceta să mai iubească sau să-și amintească (de cineva sau de ceva), a se sili să uite. ♦ Rătăcire morală. 2. Fig. Neființă, neant. – V. uita.

PUNE, pun și (regional) pui, vb. III. 1. Tranz. (Cu privire la lucruri) A așeza, a face să stea undeva. Într-un colț al geamlîcului stau puse la soare cîteva clondire mohorîte. BASSARABESCU, V. 7. Vine-ncet, pe ochi îmi pune mîinile ei mici și moi. COȘBUC, P. I 117. Papa cu-a lui trei coroane, puse una peste alta. EMINESCU, O. I 146. (Absol.) De unde să iei dacă n-ai pus? CREANGĂ, P. 125. (Poetic) Iarna tristă-mbracă Streșinile somnoroase, Pune văl de promoroacă Peste pomi și peste case. TOPÎRCEANU, B. 70. Un vis fantastic veni și-și puse asupră-mi negrele sale aripi. NEGRUZZI, S. I 60. ◊ Expr. A pune pe hîrtie v. hîrtie. A pune (o melodie) pe note = a transpune (o melodie) pe note muzicale. A pune iscălitura = a semna, a iscăli. A pune (un bun imobil) pe numele cuiva = a da cuiva un bun în proprietate, înscriindu-l ca proprietar cu forme legale. A pune aprobarea = a aproba ceva în scris. Cînd e gata dosarul? Să-ți pun aprobarea, că numai al dumitale lipsește. V. ROM. august 1953, 38. A-i pune cuiva un lucru (dinainte) = a așeza un lucru în fața cuiva (invitîndu-l să se servească de el); fig. a-i da cuiva o idee, a-i aduce o știre, o informație. Stanca i-a și pus dinainte, o dată cu mîncarea de prînz, veste proaspătă că soru-sa Nastasia ar fi căzut într-un puț. SADOVEANU, M. C. 144. Eu îi pun zamă de pui. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 462. A pune la picioare = a oferi. A pune mîna (pe cineva sau ceva) v. mînă. A pune mîinile pe piept v. mînă. A pune stăpînire (pe cineva sau ceva) = a deveni stăpîn, a se face stăpîn (cu forța). Ia ascultați, măi, dar de cînd ați pus voi stăpînire pe ruine, zise Gerilă. CREANGĂ, P. 253. (Poetic) Pe toate pune stăpînire al voastră inimă măiastră. CERNA, P. 15. A pune piciorul (undeva) = a sosi (undeva); a pătrunde. Și printre mii de săbii și mii de archebuze. Ei pun picioru-n lagăr. ALECSANDRI, P. III 222. A pune gura (pe ceva) = a mînca. Numai atuncea punea gura pe iarbă, cînd Pepelea era foarte ostenit și înceta puțintel de a zice. SBIERA, P. 8. A pune ochii (sau, mai rar, ochiul) pe cineva sau pe ceva = a) a se opri cu interes asupra cuiva sau a ceva, a dori să obții, să ajungi la... În lipsă de bani, puseseră ochii pe 4000 lei trimiși de la Brussa cu o destinație specială. BĂLCESCU, la GHICA, A. 566. Am hotărît să-l însor, și-ți mărturisesc că mi-am pus ochiul pe duduca Adela. ALECSANDRI, T. I 344; b) a supraveghea pe cineva pentru a-l prinde cu o greșeală, pentru a-l pedepsi. A pune ochii (sau privirea, nasul, capul) în pămînt = a avea o atitudine modestă, sfioasă, plecîndu-și privirile; a se rușina, a se sfii. Și cînd i-a spus Flăcăul cel dinții cuvînt, Ea se uita speriată-n vînt, Și ca certat-apoi și-a pus Privirile-n pămînt. COȘBUC, P. I 281. Eu răspund dintr-un cuvînt, Fărsă pun ochii-n pămînt. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 44. A-și pune pielea în saramură v. piele. A pune osul = a munci din greu. Cînd rămîi văduv cu un băiat de unsprezece ani și cu o fetiță de șapte, trebuie să pui osul de vrei să nu te mănînce sărăcia. REBREANU, P. S. 135. A pune umărul = a ajuta pe cineva în muncă. A pune gînd sau a-și pune în (sau de) gînd (sau în cap, în minte) = a avea intenția de a..., a plănui să..., a decide, a hotărî. Au fost și mai înmărmuriți aflînd că el și-a pus în cap să plece pe jos, ca turist. PAS, Z. I 180. Știind necazul meu, Mi-a zis Fir a lui Sulcină: «Ce ți-ai pus în gînd, tu Nină? Poate-n rîs te-a supărat Șandru doară». COȘBUC, P. II 213. Și-a pus în gînd să descopere vicleșugul babei, creangă, P. 98. (Mold.) Pune-ți în gînd că... = află, închipuie-ți, imaginează-ți că... Pune-ți în gînd, părinte ispravnice, că am un frate care de cîteva zile s-o făcut nevăzut de la leș. ALECSANDRI, T. I 222. A pune o vorbă (sau un cuvînt) = a interveni în favoarea cuiva. Amicul meu... mă roagă să pun o vorbă bună în favoarea lui. CARAGIALE, O. II 292. Poate și eu am pus un cuvînt, că te știam nevoiașă. CONTEMPORANUL, VI_I 500. A pune o vorbă (sau o expresie etc.) în gura cuiva = a atribui cuiva o vorbă, o expresie; (despre autori) a face ca un personaj să se exprime într-un anumit fel. Chiar unele forme gramaticale... cum este perfectul simplu, sînt întrebuințate de scriitor nu numai pentru a le pune în gura eroilor munteni... ci pentru a-și exprima nemijlocit și precis gîndurile sale de povestitor. L. ROM. 1953, nr. 2, 41. A pune coarne = a) a face o relatare cu adaosuri exagerate sau neverosimile, a înflori. De cîte ori îl spune [basmul] ii mai pune coarne, îl mai lungește. STANCU, D. 46; b) a-și înșela soțul. A pune problema (sau problemele) = a prezenta, a înfățișa, a aduce în discuție un subiect, o temă. Mihail Sadoveanu s-a rostit în numeroase rînduri în problema progresului limbii noastre literare, demonstrînd cu măiestrie cum trebuie puse și rezolvate în chip just problemele de bază ale limbii literare. L. ROM. 1953, nr. 2, 35. A pune concluzii v. concluzie. A pune (un subiect, o chestiune etc.) pe tapet = a aduce (un subiect) în discuție. Puneau pe tapet respectarea demnității umane și traduceau în fapt spiritul de solidaritate. PAS, Z. IV 57. A pune (ceva) înainte = a aduce în față, a aminti de ceva. Știu că ai să-mi pui înainte prieteșugul. CONACHI, P. 86. Și-mi tot pune înainte Cîte nu-mi trece prin minte. TEODORESCU, P. P. 335. A pune că... = a admite o ipoteză, a presupune. Să punem că mai întîi începe unul... încep mai mulți a cugeta la mijloacele întreprinderii. GHICA, A. 687. Unde (mai) pui că... = fără a mai socoti că... Pe urmă, unde mai pui... că țara-i împănată cu oșteni de-ai noștri. SADOVEANU, O. VII 26. Unde pui... = gîndește-te la... socotește și... Apoi unde pui d-ta gîndul ce-l muncea groaznic. ISPIRESCU, L. 234. Cîți domnitori și mitropoliți s-au rînduit la scaunul Moldovei, de cînd e țara asta, au trebuit să treacă măcar o dată prin Humulești spre mînăstiri. Apoi unde pui cealaltă lume care s-a purtat prin satul nostru. CREANGĂ, A. 73. A pune foc = a aprinde, a incendia. Să-l luăm cu noi să puie foc! Să puie foc cu mîna lui. DUMITRIU, B. F. 71. Tăie cu sabia o mare mulțime de copaci, din care făcu o grămadă de nu-i putea da nimeni de seamă și-i puse foc. ISPIRESCU, L. 138. (Fig.) Mă-ntîlnii c-o copiliță, Tînără ca o mlădiță; Eu am rîs și ea n-o rîs, Foc Va inimă mi-o pus. ȘEZ. III 59. A pune ceva la foc = a expune la căldura focului ca să se încălzească sau (fiind vorba de alimente) să fiarbă; a încălzi. Tu să pui baia la foc. BIBICESCU, P. P. 388. A pune (o piesă) în scenă = a face regia și montarea linei piese de teatru. (Rar) A pune (cuiva) sînge rău la inimă = a face (cuiva) inimă rea, a supăra, a necăji (pe cineva). Oamenii, cum îs oamenii, ca să-i puie sînge rău la inimă... au început a porecli pe moș Nichifor și a-i zice: Nichifor Coțcariul. CREANGĂ, P. 136. ♦ A cîștiga în greutate. Am pus șase kilograme numai astă-iarnă. C. PETRESCU, C. V. 207. 2. Tranz. A așeza pe cineva într-un loc, a face pe cineva să stea (jos). Îl apăsau pe umeri și-l puneau cu sila pe scaun. BASSARABESCU, V. 5. Îndată au și fost de față părinții împărătesei lui și crescătorii săi, baba și moșneagul... pe care i-au pus în capul mesei. CREANGĂ, P. 102. Ea-l luă de braț și-l duse Printre șalele întinse Și la mîndre mese-l puse. EMINESCU, L. P. 153. ◊ Expr. A pune (pe cineva) jos = a doborî, a trînti la pămînt. Dacă mă iau la trîntă cu băieții, cei mai mulți dintre ei mă pun jos. STANCU, D. 313. A pune pe cineva sub sabie (sau a pune capul cuiva sub picior, (rar) a pune cuiva capul) = a ucide, a răpune. Măria-sa... a ținui tot înainte, ca dintr-o săgeată, izbindu-i pe delii și punîndu-i în scurtă vreme sub sabie pe cei mai mulți. SADOVEANU, P. J. 760. Mi-ar pune capul sub picior, Să poată. COȘBUC, P. I 128. De urît m-aș duce-n lume, Dragostea capu mi-l pune. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 9. A pune bine (pe cineva) = a-i face cuiva un rău, a-l lucra, a-l aranja. A-și pune capul pentru cineva = a-și pune viața în pericol pentru cineva. Să-mi pun capul pentr-o Lină, Să mă fac un om pribag! Ieși din neguri, lună plină, Să mă vezi la Lina-n prag. COȘBUC, P. I 50. A (sau a-și) pune capul, se zice cînd cineva e absolut sigur de un lucru, cînd garantează cu toată hotărîrea. Asta nu mai e nebunie; e complot... – Pun capul că e complot. V. ROM. august 1953, 63. Cu Aspazia nu merge, ea pricepe, miroase, uite, ea-și pune capul că e ceva la mijloc. VLAHUȚĂ, O. AL. II 71. A pune (pe cineva) la zid = a împușca (în urma unei sentințe de condamnare); fig. a osîndi, a blama, a înfiera. Dacă nu-l putem pune la zid, îl ucidem moral. C. PETRESCU, A. 414. ♦ Refl. (Despre ființe) A lua loc undeva, a se instala undeva sau pe ceva. Eu vreau să mă pun lîngă sobă. SADOVEANU, O. I 337. S-au pus la cină. COȘBUC, P. I 249. Tot aici ești Ivane, tot? – Ba bine că nu, zise Ivan, făcînd stînga-mprejur și puindu-se drept în calea morții. CREANGĂ, P. 314. Vine cucul de trei zile Peste văi, peste movile Și n-are un’să se puie. S-ar pune pe-o rămurea Aproape de casa mea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 213. ◊ (În contexte figurate) Pe inimu-i de-atuncea s-a pus o neagră pată. EMINESCU, O. I 96. Un nor amețitor veni și se puse pe ochii mei. NEGRUZZI, S. I 54. Necazul și voia rea S-au pus la inima mea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 214. ◊ Expr. A se pune bine cu (sau pe lîngă) cineva = a intra în voia cuiva, a se face plăcut, a linguși (pentru a obține avantaje). Își dăduse toată silința să se puie bine cu dînsul, și nici nu nimerise rău. SLAVICI, O. I 233. A se pune în vorbă (cu cineva) = a începe o discuție, a vorbi. Pînă una alta pune-te d-ta în vorbă cu maestrul... despre afacerea asta. CARAGIALE, O. VII 290. ◊ Refl. A se urca într-un vehicul, a se îmbarca. Se puneau în vapor și veneau pe la Giurgiu. GHICA, S. XVII ♦ Refl. A sosi, a se fixa undeva; a așterne. Tocmai în ăst an se puse o iarnă grea. Trosneau pomii în grădină. DELAVRANCEA, H. TUD. 24. Omătul se pusese pe unele locuri pînă la brîu. CREANGĂ, A. 30. 3. Tranz. A așeza pe cineva într-o situație (nouă), a aduce într-o împrejurare neașteptată. Harap-Alb, văzîndu-se pus în încurcată, nu mai știa ce să facă. CREANGĂ, P. 270. ♦ (Cu privire la abstracte) A atribui, a lega de... Boala fu pusă în seama hranei proaste. PAS, Z. III 255. A pune arta în interesul unei clase nu înseamnă a o înjosi. IONESCU-RION, C. 43. ♦ A așeza, a situa pe cineva într-un rang, într-o demnitate, într-o slujbă; a fixa cuiva locul, poziția între mai mulți. În fruntea bănuiților puseră pe pîndarii arendașului Cosma Buruiană. REBREANU, R. I 99. Cînd voi m-ați pus peste codru, dîndu-mi în mînă securea, Juratu-mi-ați să m-asculte lunca, drumul și pădurea. HASDEU, R. V. 69. Nu uita a-mi aduce curcanul cel bătrîn, c-am să-l pun în slujbă. ALECSANDRI, T. I 180. ◊ (Urmat de un complement care arată destinația) Pe babă, de milă, a pus-o găinăriță. CREANGĂ, P. 70. De-ar fi-n lume-un stat de mițe, zău! că-n el te-aș pune vornic. EMINESCU, N. 43. ◊ Refl. Se puseră unul popă și altul nănaș. RETEGANUL, P. IV 74. Ieremia Movilă... spînzură pe Răzvan-vodă și se puse în locul lui domn al Moldovei. ISPIRESCU, M. V. 33. Moș Nichifor nu era dintre aceia care să nu știe «că nu-i bine să te pui vezeteu la cai albi și slugă la femei». CREANGĂ, P. 107. ♦ A orîndui, a impune cuiva un șef, un conducător. Împărți poporul în pîlcuri-pîlcuri și le puse căpitani tot unul și unul. ISPIRESCU, M. V. 10. 4. Tranz. A așeza pe cineva sau ceva într-un. anumit fel, într-o anumită poziție. Îi plăcea să-i pună [pe copii] în genunchi. PAS, Z. I 111. Pune poalele în brîu, își suflecă mînecele... și s-apucă de făcut bucate. CREANGĂ, P. 29. Și mi-i pun spate la spate. ȘEZ. II 182. Și-n genunchi îl pune Și capu-i răpune. ALECSANDRI, P. P. 67. (Refl.) Băietul se pune ciobănește, într-un genunchi. CREANGĂ, P. 153. ◊ Expr. A-și pune viața în primejdie = a-și primejdui viața. Dragul mamei, drag! Nu-ți pune viața în primejdie. CREANGĂ, P. 79. A pune (fire, fibre) în două (sau în trei, în patru etc.) = a forma un mănunchi din două, trei, patru fire (pentru a obține un fir mai trainic). Pune-l [fuiorul] în trei pentru feștilă. SEVASTOS, N. 9. ♦ A atîrna. Colivia cu pasărea o puse în pălimarul despre grădină. ISPIRESCU, L. 80. Își puse în cui paltonul. EMINESCU, N. 35. ◊ Expr. A-și pune pofta-n cui v. cui. ♦ (Uneori determinat prin «la loc») A așeza în locul sau în poziția unde a fost mai înainte sau unde trebuie să stea. I-am luat în pripă scara. Ea mă-njură: «Ești nebun? Pune scara!». COȘBUC, P. I 201. I-au dat jumătatea de inimă, spunîndu-i și cum s-o pună la loc. SBIERA, P. 137. N-apuc-a merge nici douăzeci de prăjini și prrr! se rupse un capăt!... Pînă-i îmbuca d-ta ceva... eu am și pus capătul. CREANGĂ, P. 124. 5. Tranz. (Cu privire la valori bănești) A depune (în păstrare, spre fructificare, spre a fi cheltuit etc.); a adăuga. V. învesti. Să pună el banii cîți lipseau, în dreaptă tovărășie. C. PETRESCU, Î. II 208. (Ironic) La Paris... v-ați pus averea, tinerețele la stos. EMINESCU, O. I 151. ◊ Expr. A pune mînă de la mînă v. mînă. A pune (ceva) bine (sau la păstrare) = a păstra, a cruța, a ține de rezervă. Prilejul cel mai bun este acum cînd e o economie pusă la păstrare sub saltea. PAS, Z. I 242. Puneam banul bine. Și un ban peste altul fac doi, peste doi, dacă pui altul, fac trei. DELAVRANCEA, H. T. 17. La grajdul meu să te duci Și pe roșul să-mi aduci... Că mi-e roșul cam ascuns, La bună păstrare pus. TEODORESCU, P. P. 533. (În contexte figurate) Io plec, mîndră, de la tine, Inimioara mea-ți rămîne, Ia-o tu ș-o pune bine. HODOȘ, P. P. 79. A pune deoparte = a alege dintre mai mulți pentru a izola sau pentru a rezerva; a economisi. Mă, Stancule, ce-i al tău, vorba aia, îl punem deoparte. PREDA, Î. 160. Scoate un paloș și un buzdugan... se apucă de le grijește bine și le pune deoparte. CREANGĂ, P. 194. Turcii scrum că se făcea Și Badiul se apuca Cu lopata de-i strîngea: Oasele, cîte găsea, Tot d-oparte le punea. TEODORESCU, P. P. 549. (Absol.) Dacă aveam de lucru în șir, poate puneai deoparte pentru băiat ca să-l înscrii la toamnă. PAS, Z. I 249. A pune preț = a oferi un preț mare; p. ext. a socoti drept valoros, meritos. Pe viața-i puneam un preț mare. ALEXANDRESCU, M. 79. 6. Tranz. A fixa o acțiune la un anumit termen. Să punem ședința... pentru mîine la douăsprezece. E bine? V. ROM. august 1953, 58. 7. Tranz. A așeza, a stabili, a orîndui (impozite, dări). Ne fac legi și ne pun biruri. EMINESCU, O. I 150. Pui biruri mari pe țară cum n-au mai fost sub soare, De cînd cu Han-Tătarul și Mihnea cel turcit. BOLINTINEANU, O. 164. Ai pus biruri mari și grele încît toată țara geme. TEODORESCU, P. P. 479. ◊ Refl. pas. Se pun alte biruri. C. PETRESCU, Î. II 207. Cînd nu erai la cîrmă, înuntru și afară Strigai că se pusese bir peste bir pe țară. BOLINTINEANU, O. 164. 8. Tranz. (În locuțiuni verbale) A pune (pe cineva sau ceva) la probă (sau la încercare) = a încerca pe cineva sau ceva pentru a-i vedea valoarea, a supune la o încercare. Mă-nroșește singur gîndul că tu ai aflat cu cale Tocmai azi să pui la probă Inima nevestei tale! COȘBUC, P. I 73. Dan își punea la încercare tot talentul lui de premiant la desen. VLAHUȚĂ, O. AL. II 79. Să-l pot pune la-ncercare, Să văd de e viteaz mare. TEODORESCU, P. P. 606. A pune (pe cineva sau. ceva) la adăpost = a adăposti. (Refl.) Cu greu, prin zăpada mare, ajunge să se puie la adăpost... închizîndu-se în cerdac. SADOVEANU, O. VIII 177. A pune (pe cineva) la cazne = a căzni, a chinui. Fără judecată, fără nimic, îl băgară la pușcărie spre a fi pus la cazne. ISPIRESCU, M. V. 7. A pune o întrebare (sau întrebări) – a întreba. Mi-e imposibil să-i pun vreo întrebare despre viața lui de familie. CAMIL PETRESCU, U. N. 422. În timpul mesei s-a interesat de situația noastră școlară, punîndu-ne chiar cîteva întrebări, în legătură cu materiile pe care le făceam. SAHIA, N. 69. Dacă nu voi putea răspunde la întrebările ce îmi va pune, îmi va tăia capul. ȘEZ. IV 186. A pune la cîntar (sau în cumpănă) = a cîntări, a aprecia. Aticismul limbii tale o să-l pună la cîntări. EMINESCU, O. I 134. A pune jurămînt = a jura. Ați pus cu toții jurămînt Să n-avem drepturi și cuvînt: Bătăi și chinuri cînd țipăm, Obezi și lanț cînd ne mișcăm, Și plumb cînd istoviți strigăm, Că vrem pămînt. COȘBUC, P. I 209. A pune rămășag (sau pariu) = a paria. Uite, Comșa, pariez că o să găsim un foc la casa neamțului. Ia-ți casca și să mergem. Nu pui pariu? C. PETRESCU, Î. II 3. Eu pun rămășag pe ce vrei că sluga mea are să-mi aducea pielea cerbului aceluia, cu cap cu tot, așa împodobit cum este. CREANGĂ, P. 218. Aș pune rămășag că istoria vieții A-tale a să ne facă să adormim, NEGRUZZI, S. I 245. A-și pune nădejdea (speranța sau credința) în cineva (sau în ceva) = a nădăjdui în ajutorul unei persoane (sau al unei ființe supranaturale), a aștepta ceva de la cineva; a se încrede în forțele sau în capacitatea cuiva, a crede, a spera în ceva. Ea nu glumea, fiindcă-și pusese credința în dumnezeu, și dorea ca, vrînd-nevrînd, să împlinească slujba ce și-o luase asupră. ISPIRESCU, L. 17. Încalecă pe mine și pune-ți nădejdea în dumnezeu. CREANGĂ, P. 220. (Refl. pas.) Și ce speranțe se puneau în tine Ce vesel ți-a ieșit poporu-n cale. VLAHUȚĂ, O. A. 39. A pune temei (pe cineva sau ceva) = a se întemeia, a pune bază (pe cineva sau ceva), a se bizui. Moș Roată... nu prea punea temei pe vorbele boierești. CREANGĂ, A. 151. A pune vina pe cineva = a învinui pe cineva (pe nedrept). Și-acum întreagă vina Pe mine tu o pui! COȘBUC, P. I 267. A pune grabă = a se grăbi, a da zor. Cu cît pusese mai multă grabă spre a cîștiga această pradă, cu atîta pierdură din vreme spre a o împărți, certîndu-se. BĂLCESCU, O. II 258. A pune nume (poreclă sau, rar, porecliri) a numi (sau a porecli), a da nume (sau poreclă). Gospodarii de la Malu-Surpat, care puneau nume noi la toate, porecliseră pe Agapia lui Lungu «Scurta», căci i-ajungea numai pînă la subțiori lui Iordan. SADOVEANU, M. C. 6. Auzi tu, mamă, cîte-mi spune? Și-aleargă-n sat să mai adune Și cîte porecliri pe-ascuns îmi pune. COȘBUC, P. I 127. Și-i puse mama numele: Făt-Frumos din lacrimă, EMINESCU, N. 4. A pune zăvorul = a zăvorî. Unde ești, Simino? Ne culcăm! Pe ușă pui zăvorul, vino! COȘBUC, P. I 254. Dracii tronc! închid poarta după Ivan, și puind zăvoarele bine, bucuria lor că au scăpat de turbincă. CREANGĂ, P. 311. A pune pe fugă sau pe goană v. goană. (Învechit) A pune (un inamic) în risipă = a risipi, a împrăștia. Șoimane, romînii noștri sînt puși în risipă! ALECSANDRI, T. II 13. (Popular) A pune pace = a se împăca, a curma o luptă. Înălțate împărate, Pune pace, nu te bate, C-or cădea pe capu-ți toate. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 316. A pune (pe cineva) la boală - a îmbolnăvi, a face să cadă bolnav. Măriucă, Mărioară, Mulți voinici ai pus la boală. SEVASTOS, C. 147. A pune în valoare = a valorifica. A pune capăt (sau sfîrșit) la ceva = a face ca ceva să înceteze; a sfîrși. Sfîrșit să puie dulcii tale suferinți. VLAHUȚĂ, O. A. 34. (Expr.) A-și pune capăt zilelor = a se sinucide. Ai aflat peste vreo douăzeci de ani că și-a pus capăt zilelor, otrăvindu-se. PAS, Z. I 72. 9. Tranz. A așeza, a rîndui, a pregăti așa cum trebuie ca să funcționeze bine, să-și îndeplinească misiunea; a monta. Mă întreb, în fugă, dacă toți oamenii au baionetele puse. CAMIL PETRESCU, U. N. 273. ◊ Expr. A pune masa v. masă. A pune caii = a înhăma caii la un vehicul. Atunci pune caii ca să mergem mai departe, zise el hotărît. SLAVICI, O. I 221. Să puie caii la un rădvan. SBIERA, P. 218. A pune pînză (sau pînza) = a pregăti urzeala în război pentru a țese. Și-a gîndit pînza să puie Și la nime să nu spuie. MARIAN, S. 58. Nici n-am tors, nici n-am pus pînză. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 178. A pune (ceva) la îndemîna cuiva = a face accesibil, a pune la dispoziție, a da. Cîte se vor face pînă atunci! Cîte vor fi puse la îndemîna muncitorului! DEMETRIUS, C. 73. A (o) pune de mămăligă. v. mămăligă. A pune (ceva sau pe cineva) la punct v. punct. ♦ A planta, a sădi, a semăna. Răsădea crengi verzi și alte soiuri de copaci, cari-i punea împregiurul grădinei ca să o închidă. DRĂGHICI, R. 151. ♦ (Cu privire la obiecte de îmbrăcăminte) A așeza pe corp. V. îmbrăca, încălța. Își potrivea gulerul, își punea cravata, își încheia haina cu mișcări mai încete. PAS, Z. III 179. Voinicul puse opincile în picioare, căciula în cap și luă biciul în mînă. ISPIRESCU, L. 215. Puse pe trupul său haine de păstori, cămeșă de borangic, țăsută cu lacrimele mamei sale. EMINESCU, N. 5. ♦ Refl. A se îmbrăca într-un anumit fel, într-o anumită ținută. Îmi placi astăzi, Anico!... Văd că te-ai pus în mare ținută. C. PETRESCU, Î. II 173. După ce mi-am terminat serviciul, mă pun la papuci, pun ibricul de cafea la spirt. id. ib. 132. 10. Refl. A se împotrivi, a sta împotrivă. Nu te mai pune și d-ta atîta pentru te mieri ce. CREANGĂ, P. 152. ◊ (Urmat de «împotrivă» sau «împotriva cuiva ») Ce să faci? Parcă te poți pune împotrivă? SADOVEANU, O. III 386. Vă puneți zece împotriva unui om. ALECSANDRI, T. II 17. ◊ Tranz. (În locuțiuni verbale) A pune împotriveală = a se împotrivi. Cînd o piatră punea împotriveală, țărîna era scoasă cu vîrful lopeții. C. PETRESCU, R. DR. 56. ◊ Expr. A se pune cu capul (sau în cap, în ruptul capului) = a încerca tot ce e posibil pentru a săvîrși o acțiune sau pentru a împiedica o acțiune; a se opune dîrz. Stăi cu ea, ce știi ții-i spune, Dar cu capul mi te pune Să n-o joace Alți feciori.Ș COȘBUC, P. I 136. Așa e lumea asta și de-ai face ce-ai face rămîne cum este ea; nu poți s-o întorci cu umărul, măcar să te pui în ruptul capului. CREANGĂ, P. 223. A se pune înaintea cuiva = a se opune, a rezista, a se împotrivi. Tu te lauzi că Apusul înainte ți s-a pus?... Ce-i mîna pe ei în luptă, ce-au voit acel Apus? EMINESCU, O. I 147. A se pune în calea cuiva = a bara drumul cuiva; fig. a împiedica pe cineva într-o acțiune. O, tu nici visezi, bătrîne, cîți în cale mi s-au pus. EMINESCU, O. I 146. A pune cuvînt de împotrivire = a se împotrivi cu vorba, a protesta. Oșteanul nu îndrăzni să puie cuvînt de împotrivire. SADOVEANU, O. VII 66. 11. Refl. A se lua la întrecere, a se măsura, a se compara cu cineva, a se potrivi cu cineva sau cu ceva. Nu te pune cu ctitorul nostru, c-a văzut multe. DELAVRANCEA, T. 7. Din mîncare și băutură las’ dacă ne-a întrece cineva, numai la treabă nu ne prea punem cu toți nebunii. CREANGĂ, P. 259. ◊ Expr. (De obicei în construcții negative sau. restrictive) A-și pune mintea cu cineva (sau cu ceva) v. minte. 12. Refl. A tăbărî asupra cuiva, a se repezi la cineva. Ce se aude fraților? Se puse stăpînirea pe noi cu toroipanul, dar și noi i-am făcut-o. PAS, Z. IV 237. Voinicul de Ercule mi se puse pe ele cu arcul său. ISPIRESCU, U. 44. Hoților, ticăloșilor!... Vă puneți o sută pe un om, ca corbii. ALECSANDRI, T. I 401. 13. Tranz. A face pe cineva să execute un lucru; a îndemna, a sili, a obliga. Ori de cîte ori este de spus ceva satului, primarul pune să se sune goarna. STANCU, D. 53. Împăratul pune de piaptănă și îmbracă la feli pe amîndouă. CREANGĂ, P. 270. [Făt-Frumos] pusă să-i facă un buzdugan de fier. EMINESCU, N. 4. ◊ (Familiar; subiectul este dracul, nevoia, păcatele etc.) Să nu te pună păcatele să șezi, să te întinzi la vorbă cu alții de seama ta, că scot două piei de pe tine. DAN, U. 13. Dracul mă punea să-mi bat capul cu gramatica? CREANGĂ, A. 114. De m-a pune păcatul să-l cînt. ȘEZ. V 8. ♦ A îmboldi, a asmuți. Pune dulăii pe ea. Le dă drumul din lanț și îi pune pe muiare. DEMETRIUS, V. 86. Apoi își puseră caii în trap spre cîmp, prin adierea rece a serii. SADOVEANU, F. J. 405. ♦ A face ca cineva sau ceva să ajungă într-o anumită stare (de uimire, teamă, nedumerire etc.). S-au dus și el în sat să schimbe numele grăunțelor! îi răspunse ea, punînd cu răspunsul său pe oaspeți iar în mirare. SBIERA, P. 220. Tu ai în loc de suflet o iazmă neagră care Pe cruntul Satan însuși l-ar pune în mirare. ALECSANDRI, P. III 326. ◊ Refl. A începe o acțiune, a se apuca de ceva. Pe urmă mă pun și zidesc fîntînă. SADOVEANU, O. VII 270. Tu mă poți, oglindă, spune! Ei, tu doară nu te-i pune Să mă spui! COȘBUC, P. I 105. Pîn-or mai mînca boii, s-a pus să mănînce și el ceva. CREANGĂ, P. 143. (Tranz.) Puse prunca a cînta, Codrii puseră-a suna. ALECSANDRI, P. P. ◊ (Legat prin prepoziție de substantive care exprimă acțiuni sau de supine) Să te pui pe lucru, să scrii poezii frumoase. VLAHUȚĂ, O. A. 227. Mă plimb o zi și apoi mă pun la lucru pe brînci. CARAGIALE, O. VII 6. De acum trebuie să ne mai punem și cîte pe oleacă de carte, căci mîne-poimîne vine vacanța. CREANGĂ, A. 100. Decît să te mînii, măria-ta, Ciubere, Mai bine mergi în sală să te pui pe bere. ALECSANDRI, T. II 94. ◊ Expr. A se pune cu gura (rar cață) pe cineva = a cicăli pe cineva. În zădar le spunea feciorul că nu se va-nsura-n veci... Ș-au pus cu gura pe el ca cioarele. RETEGANUL, P. III 32. Ăst pîrdalnic de dor îl făcu să se puie cață pe capul nevestei sale, ca să-i dea voie de a purcede în lungă călătorie. POPESCU, B. III 73. A se pune (cu rugăminți, cu vorbe dulci etc.) pe lîngă cineva = a ruga insistent pe cineva. S-au pus... pe lîngă bărbățelul său cu vorbe dulci. SBIERA, P. 43. Chihăiam pe mama să se puie pe lîngă tata, că doar m-a da și pe mine la catihet. CREANGĂ, A. 81. A se pune de pricină v. pricină. A se pune pe gînduri = a deveni gînditor, îngrijorat. Se pune ea pe gînduri și stă în cumpene cum să dreagă și ce să-i facă. CREANGĂ, P. 29. Ea se puse pe gînduri și începu a plînge. ALECSANDRI, O. P. 71. Scrie două-trei rînduri Și se pune pe gînduri. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 125. A-și pune puterea sau (toate) puterile = a-și da toată silința, a se strădui. Își puse toate puterile, se sculă și, așa șovăind, cercă să umble. ISPIRESCU, L. 59. El se opintea, puterea-și punea. TEODORESCU, P. P. 500. (Intranz.) A fi pus pe ceva = a fi gata de... Cei mai mari acum din sfadă Stau pe-ncăierate puși. COȘBUC, P. I 224. 14. Tranz. (Franțuzism învechit, în legătură cu noțiuni de timp) A întrebuința un timp determinat pentru a parcurge o distanță. Careta nu mai punea de la o poștă la alta decît două ore. MACEDONSKI, O. III 27. Am pus 15 zile de la Herța la București. ALECSANDRI, T. I 373.- Forme gramaticale: perf. s. pusei, part. pus.

REPARA, repar, vb. I. Tranz. 1. (Cu privire la obiecte stricate, uzate) A face propriu pentru folosire, a readuce în stare bună, a repune în stare de funcționare; a drege. Să sperăm că va funcționa [telefonul]. Mai ales că l-ai reparat. SEBASTIAN, T. 73. I se huruie casa, iar de reparat nu și-o poate. RETEGANUL, P. IV 54. ♦ A cîrpi. Uneori se-ncuia în odaie și-și repara-n ascuns hainele. VLAHUȚĂ, O. AL. II 82. 2. Fig. A îndrepta, a corecta. Dar imediat... se grăbi să repare impresia rea ce-o făcuse amîndurora. VLAHUȚĂ, O. A. 40. Sper că-n interesul d-tale chiar, te vei grăbi să repari scăparea din vedere. CARAGIALE, O. VII 221. ♦ A înlocui, a compensa. Lipsa de putere și voință omul caută s-o repare creîndu-și în cer o făptură puternică cu o voință absolută. GHEREA, ST. CR. II 314. ◊ Refl. pas. Mi-i timpul scurt și orișice zăbavă E-o pierdere ce nu se mai repară. BENIUC, V. 17. ♦ (Jur.) A plăti. Instanța poate obliga pe condamnat să repare daunele fixate de justiție.

OBIECTIVITATE s. f. 1. Însușire a ceea ce este obiectiv (1). 2. Imparțialitate, nepărtinire, lipsă de idei preconcepute în aprecierea, în raționamentul cuiva. Mai este încă o categorie foarte mică... dar pe care, pentru interesul obiectivitătii cercetării de față, nu trebuie s-o dăm uitării. CARAGIALE, O. III 219. – Pronunțat: -bi-ec-.

NEVOIE, nevoi, s. f. 1. Ceea ce se cere, se impune să se facă; trebuință, necesitate, cerință; spec. chestiune, situație, afacere a cărei rezolvare are caracter urgent, presant. ◊ Loc. adj. și adv. (Astăzi rar) De nevoie = (strict) necesar, trebuincios, util. ◊ Loc. adv. La nevoie = în caz de trebuință; când trebuie, când este necesar. ◊ Expr. De voie, de nevoie = vrând-nevrând, silit. A avea (sau a fi) nevoie de cineva (sau de ceva) = a(-i) fi necesar, trebuincios, util cineva (sau ceva). A avea (sau a fi) nevoie să... = a considera sau a fi necesar să... A-și face nevoile = a defeca (și a urina). (Pop. și fam.) Zor-nevoie = cu orice preț, neapărat. ♦ (Înv.; la pl.) Treburi, afaceri. ◊ Expr. A-și căuta de nevoi = a se îngriji de propriile sale interese și obligații, fără a se amesteca în lucruri care nu-i privesc; a-și vedea de treabă. 2. Stare de sărăcie, de lipsă, de mizerie în care se află cineva; stare de jena financiară. ♦ (Pop.) Epitet dat unui om sărac, neajutorat sau care nu știe să se descurce; sărăcie. 3. Ceea ce provoacă cuiva o suferință materială sau morală, un necaz, o nenorocire; (la pl.) greutăți, încercări, vicisitudini pe care le are de suportat cineva. ◊ Loc. adj. (Pop.) De nevoie = care provoacă neplăceri, necazuri; dificil, buclucaș. ◊ Expr. A ieși (sau a scăpa) din nevoie sau a scăpa (ori a se ridica) deasupra nevoii = a scăpa de griji, de necazuri, de sărăcie. A fi mâncat de nevoi = a suferi multe necazuri, lipsuri. (Pop.) A fi de nevoie sau a face cuiva nevoie = a pricinui cuiva necazuri. La (vreme de) nevoie = în împrejurări grele; la necaz. În nevoie (de ceva) = lipsit (de ceva); în lipsă, în suferință. ♦ Primejdie, pericol. ◊ Expr. Cu vai-nevoie = cu mare greutate. 4. (Înv.) Constrângere. ◊ Loc. adv. (Curent) De nevoie = fără voie, constrâns, silit (de împrejurări). (Înv.) De (sau din) nevoia cuiva (sau a ceva) = din cauza... 5. (Pop.) Lucru, fapt ieșit din comun, care miră, uimește; ciudățenie, minunăție; drăcovenie, drăcie. ◊ Loc. adv. (Fam.) Nevoie mare = (exprimând ideea de superlativ) strașnic, grozav. ♦ (Fam., art.; în exclamații și imprecații) Dracul, naiba. [Pr.: -vo-ie] – Din sl. nevolja.

NEVOIE, nevoi, s. f. 1. Ceea ce se cere, se impune să se facă; trebuință, necesitate, cerință; spec. chestiune, situație, afacere a cărei rezolvare are caracter urgent, presant. (Ec. pol.; la pl.) Dorințe, preferințe, așteptări care dobândesc un caracter obiectiv prin conștientizarea și includerea lor în obiceiurile de consum ale unor popoare. ◊ Loc. adj. și adv. (Rar) De nevoie = (strict) necesar, trebuincios, util. ◊ Loc. adv. La nevoie = în caz de trebuință; când trebuie, când este necesar. ◊ Expr. De voie, de nevoie = vrând-nevrând, silit. A avea (sau a fi) nevoie de cineva (sau de ceva) = a(-i) fi necesar, trebuincios, util cineva (sau ceva). A avea (sau a fi) nevoie să... = a considera sau a fi necesar să... A-și face nevoile = a defeca (și a urina). (Pop. și fam.) Zor-nevoie = cu orice preț, neapărat. ♦ (Înv.; la pl.) Treburi, afaceri. ◊ Expr. A-și căuta de nevoi = a se îngriji de propriile sale interese și obligații, fără a se amesteca în lucruri care nu-l privesc; a-și vedea de treabă. 2. Stare de sărăcie, de lipsă, de mizerie în care se află cineva; stare de jenă financiară. ♦ (Pop.) Epitet dat unui om sărac, neajutorat sau care nu știe să se descurce; sărăcie. 3. Ceea ce provoacă cuiva o suferință materială sau morală, un necaz, o nenorocire; (la pl.) greutăți, încercări, vicisitudini pe care le are de suportat cineva. ◊ Loc. adj. (Pop.) De nevoie = care provoacă neplăceri, necazuri; dificil, buclucaș. ◊ Expr. A ieși (sau a scăpa) din nevoie sau a scăpa (ori a se ridica) deasupra nevoii = a scăpa de griji, de necazuri, de sărăcie. A fi mâncat de nevoi = a suferi multe necazuri, lipsuri. (Pop.) A fi de nevoie sau a face cuiva nevoie = a pricinui cuiva necazuri. La (vreme de) nevoie = în împrejurări grele; la necaz. în nevoie (de ceva) = lipsit (de ceva); în lipsă, în suferință. ♦ Primejdie, pericol. ◊ Expr. Ca vai-nevoie = cu mare greutate. 4. (Înv.) Constrângere. ◊ Loc. adv, (Curent) De nevoie = fără voie, constrâns, silit (de împrejurări). (Înv.) De (sau din) nevoia cuiva (sau a ceva) = din cauza... 5. (Pop.) Lucru, fapt ieșit din comun, care miră, uimește; ciudățenie, minunăție; drăcovenie, drăcie. *- Loc. adv. (Fam.) Nevoie mare = (exprimând ideea de superlativ) strașnic, grozav. ♦ (Fam., art.; în exclamații și imprecații) Dracul, naiba. [Pr.: -vo-ie] – Din sl. nevolja.

cosmopolitism sn [At: MAIORESCU, CR. I, 353/20 / Pl: ~e / E: fr cosmopolitisme] 1 Concepție din Antichitate care promova ideea cetățeniei universale. 2 Concepție potrivit căreia patria este lumea întreagă. 3 Concepție care nu face distincție între patria proprie și alte țări, ci privește toate națiunile cu același interes. 4 Concepție politică prin care se propagă indiferența față de cultura materială și spirituală a propriei națiuni și față de limba și tradițiile naționale. 5 Lipsă de patriotism. 6 Admirație față de tot ce este străin țării sale.

neglijat, ~ă a [At: PONTBRIANT, D. / V: (înv) ~legit, ~gles, ~igat, ~iget / Pl: ~ați, ~e / E: neglija] 1 Căruia nu i s-a dat atenția cuvenită Si: (înv) necercat, negrijit (1). 2 Care a fost îndepărtat din centrul atenției, al interesului, al preocupărilor Si: (înv) negrijit (2). 3 Trecut cu vederea Si: (înv) negrijit (3). 4 Căruia nu i se dă atenția cuvenită Si: (înv) negrijit (4). 5 Care dovedește lipsă de îngrijire Si: neîngrijit, (înv) negrijit (5).

nevoie [At: PSALT. 264 / V: (îrg) ~voaie / Pl: ~oi / E: slv нєволꙗ] 1 sf Ceea ce se cere, se impune să se facă Si: cerință, necesitate (1), trebuință. 2 sf (Spc) Chestiune, situație, afacere etc. a cărei rezolvare are caracter urgent. 3-4 sf (Înv; îljv) De (sau cu) ~ (Care este) strict necesar. 5 sf (Îlav) Fără nici o (trebuință și) ~ sau (înv) fără de ~ În mod (absolut) inutil Si: gratuit. 6 sf (Îlav) La ~ Când este necesar. 7 sf (Îal) Când împrejurările o cer. 8 sf (Rar; îe) La ultimă ~În ultimă instanță. 9 sf (Îe) A avea (sau a fi) ~ de cineva (sau de ceva) A fi necesar cineva sau ceva. 10 sf (Urmat de un verb la conjunctiv sau la infinitiv; îe) A avea (sau a fi) ~ A trebui să... 11 sf (Înv; îe) A(-i) fi cuiva (de) ~ A fi obligat să... 12 sf (Înv; îae) A fi necesar să... 13 sf (Pfm; îlav) Zor-~ Cu orice preț Si: neapărat (17). 14 sf (Pfm; îal) Numaidecât. 15 sf (Lpl) Necesități fiziologice. 16-17 sf (Îe) A-și face (sau, înv, a i se ușura) ~ile (A defeca sau) a urina. 18 sf (Înv; lpl) Afaceri. 19 sf (Îe) A-și căuta de ~ A se îngriji de propriile sale interese și obligații, fară a se amesteca în lucruri care nu-l privesc și fără a incomoda pe alții. 20 sf Stare de sărăcie, de lipsă, de mizerie în care se află cineva. 21 sf Stare de jenă financiară. 22 sf (Pop; îe) A încăleca pe ~ A scăpa de lipsuri, de sărăcie. 23 sf (Înv; îe) A-și prinde ~le A face față pentru un timp lipsurilor materiale. 24 sf (Pop) Epitet dat unui om sărac. 25 sf Epitet dat unui om neajutorat, care nu știe să se descurce. 26 sf (Îs) Om de ~ Om de nimic. 27 sf (Reg) Animal (mai ales cal sau bou) bătrân și neputincios Si: dârdală, dârloagă, gloabă, mârțoagă, rablă. 28 sf Ceea ce provoacă cuiva o suferință materială sau morală, un necaz, o nenorocire. 29 sf Stare a celui care are de suportat o suferință, un necaz, o nenorocire. 30 sf (Mpl) Greutăți pe care le are de suportat cineva. 31 sf (Îla) De ~ Care provoacă neplăceri, neajunsuri Si: buclucaș, dificil, (înv), nevoiaș (8). 32 sf (Îlav) La ~ sau la vreme (ori zi, loc etc.) de ~ Într-un moment dificil. 33 sf (Îvp; îe) A fl la (mare) ~ A fi într-o situație grea, la ananghie. 34 sf (Înv; îe) A avea ~ (de sau de către, despre cineva sau ceva) A avea neplăceri, dificultăți din partea cuiva sau a ceva. 35 sf (Îae) A avea de suferit din partea cuiva sau a ceva. 36 sf (Înv; îe) A nu avea (nici o) ~ (de cineva sau de ceva) A nu avea nici o grijă. 37 sf (Îae) A nu-i păsa de cineva sau de ceva. 38 sf (Reg; îae) A nu avea habar de nimic. 39 sf (Reg; îe) Mai e ~ Mai e de îndurat până... 40-41 sf (Reg; îe) A-și băga viață în ~oi sau a băga (pe cineva) la (mare sau grea) ~ (A intra sau) a băga pe cineva într-o mare încurcătură. 42-43 sf (Reg; îae) (A intra sau) a băga pe cineva într-o situație foarte dificilă, primejdioasă. 44 sf (Reg; îe) A da de ~ A ajunge într-o situație neplăcută, dificilă. 45 sf (Înv; îe) A se da în ~ A avea de îndurat o nenorocire Si: a se nenoroci. 46 sf (Îrg; îe) A face (cuiva) ~ A provoca cuiva neajunsuri, necazuri. 47 sf (Îrg; îae) A-i face cuiva un rău. 48 sf (Îrg; îae) A chinui pe cineva. 49 sf (Reg; îe) A scăpa (sau a ieși) deasupra ~ii A scăpa de griji. 50 sf (Înv; îlv) A păți (sau a pătimi) ~ A suferi. 51 sf (Înv; îlv) A pune la ~i A pedepsi. 52 sf (Înv; îal) A amenda. 53 sf (Înv) Impozit. 54 sf (Înv) Tribut. 55 sf Situație grea, critică, periculoasă Si: pericol, primejdie. 56-57 sf (Îljv) Cu (mare sau multă) ~ sau (rar) cu ~i (Care este, se face) foarte greu. 58 sf (Reg; îlav) Cu vai ~ Cu mare greutate. 59 sf (Înv; îlav) Cu ~ Primejdios. 60 sf (Înv; îe) A fi (sau a sta) în ~ A se afla în pericol. 61 sf (Reg; îe) A fi ~ de cap A fl în pericol de moarte. 62 sf (Înv; îe) A lua ~ A se expune unui pericol. 63 av (Înv) Dificil. 64 sf (Îvr) Inconvenient. 65 sf (Înv) Constrângere. 66 sf (Înv)Violență. 67 sf (Înv) Oprimare. 68 sf (Îlav) De (sau, rar, din) ~ În mod silit, fiind constrâns de cineva sau de împrejurări. 69 sf (Pex; îal) Prin forța împrejurărilor. 70 sf (Înv; îe) De ~ia (cuiva sau a ceva) Din cauza cuiva sau a ceva. 71 sf (Îlav) De voie, (ori) de ~ sau (înv) au de voie, cu de ~^[1] Mai mult silit decât de bunăvoie. 72 sf (Înv) Forță. 73 sf (Pop) Lucru, fapt ieșit din comun, care uimește Si: ciudățenie, drăcie, drăcovenie, minunăție. 74 sf (Îlav) ~ mare sau (rar) ~ de cap Grozav de... 75 sfa (Fam; în imprecații și exclamații) Drac. 76 sf (Îvp) Boală la om. 77 sf (Spc) Epilepsie. 78 sf (Pex) Criză de epilepsie. 79 sf (Reg; îls) Aflat la ~ Epileptic. 80 sf (Pop; folosit în imprecații; îe) A-l călca (pe cineva) ~ia (sau ~ile) A se îmbolnăvi de epilepsie. 81 sf (Pop; îae) A avea crize de epilepsie.

searbăd¹, ~ă a [At: NEAGOE, ÎNV. 118/9 / V: sar~, sarbed, (înv) salbed, (reg) salbăd / Pl: serbezi și (înv) ~bezi, ~bede și (reg) ~de) / E: ns ml exalbidus] 1 (Îvp; d. oameni sau d. fețele lor) Palid (1). 2 (Îvp; d. oameni) Care este fără vlagă Si: slab, veștejit, (reg) sec (33). 3 (Reg) Puhav. 4 (Pop; d. lumină, d. surse de lumină sau d. corpuri luminoase) Palid. 5 (Pop; d. culori, d. ochii oamenilor, d. ape etc.) Palid. 6 (Reg; d. alimente) Care este lipsit de gust Si: insipid. 7 (Reg; d. gustul alimentelor) Nedefinit. 8 (Reg; pex) Nesărat (1). 9 (Reg; d. apă) Sălciu² (1). 10 (Reg; d. pământ, sol) Sărac. 11 (Îvr; d. prețuri; îf sarbed) Scăzut. 12 (Fig; d. viață, existență etc., d. acțiuni, manifestări, creații literare etc. ale oamenilor) Care este lipsit de elemente, de evenimente etc. care să atragă atenția. 13 (Fig; d. viață, existență etc., d. acțiuni, manifestări, creații literare etc. ale oamenilor) Care nu trezește sau nu prezintă interes Si: anost, banal, plictisitor (1). 14 (Spc; d. oameni) Fără farmec, fără haz etc. Si: anost, fad, insipid, nesărat, (reg) necălit. 15 (D. figura oamenilor) Care exprimă lipsă de spirit, de haz, de farmec etc.

BATE, bat, vb. III. I. Tranz. 1. A lovi un om sau un animal (cu palma, cu biciul, cu varga etc.) în scopul de a-l pedepsi sau de a-l constrînge la o acțiune. Nuntașii au sărit la dînsul și au început să-l bată și să-l bată, de-i mergea colbul. SBIERA, P. 289. Moțoc îi sărută mîna, asemenea cînelui care, în loc să muște, linge mîna care-l bate. NEGRUZZI, S. I 141. Ortomane, Hoțomane, Bate-ți negrul Pe de-ntregul Și te du și fugi de mine. ALECSANDRI, P. P. 11. ◊ (Fig.) Bate șaua să priceapă iapa (= dă cuiva să înțeleagă ceva fără să i se adreseze direct). ◊ Absol. A ieșit Bujor în țară, Bate, pradă, nu omoară. Pe ciocoi îi bagă-n fiară. ALECSANDRI, P. P. 156. ◊ Expr. A bate măr (sau ca mărul) v. măr. Îl bat de-i merg (sau să-i meargă) fulgii v. fulg. Îl bat de-i iese (sau să-i iasă) untul v. unt. A bate la stroi v. stroi. A bate gros v. gros. A bate la tălpi = a lovi pe cineva peste tălpi (pedeapsă obișnuită în regimurile trecute). A bate la palmă = a lovi peste palmă (pedeapsă obișnuită în școala din trecut). Domnișoara Victoria... vă bătea la palmă. PAS, Z. I 111. (Glumeț; Mold.) Pui de bate = bătaie strașnică. Rămîind fără tovarăși de ispravă și mai dîndu-mi și părintele Isaia un pui de bate așa din senin, chihăiam pe mama... că doar m-a da și pe mine la catihet. CREANGĂ, A. 80. A-și bate capul (sau, rar, firea) cu (sau pentru sau de) ceva = a se gîndi mult la ceva, a-și frămînta mintea, a chibzui fel și chip, a se ocupa mult cu ceva, a se interesa mult de ceva, a-i păsa de ceva. Nu-mi bat capul ce-or gîndi vecinii. BENIUC, V. 9. Întîi voia să facă o mustrare duducăi noastre, dar pe urmă... nu și-a mai bătut capul cu asta. SADOVEANU, N. F. 86. Și cînd propria ta viață singur n-o știi pe de rost, O să-și bată alții capul s-o pătrunsă cum a fost? EMINESCU, O. I 134. A bate capul cuiva sau a bate pe cineva la cap = a sta de capul cuiva, a se ține stăruitor de cineva, a nu-i da pace, a-l ameți, a-l toca la cap. Anghelină, stinge lampa... Destul ai stat trează cît ne-a bătut capul cu poveștile acel cioban de la Păstrăveni. SADOVEANU, N. F. 24. De multă vreme Joe umbla după Junona, bătîndu-i capul și spunîndu-i că moare de dragoste pentru dînsa. ISPIRESCU, U. 11. A-l bate (pe cineva) gîndul (sau mintea) sau (refl.) a se bate cu mintea (sau cu gîndul sau cu gîndurile) = a fi preocupat de ceva, a fi obsedat de un gînd (care-l îndeamnă să facă ceva). Turcalete se bătea cu mintea unde să-și ascunsă el procleta lui de avere. GALACTION, O. I 293. De altfel mă bate gîndul s-o cumpăr mai bine eu. REBREANU, R. I 145. Drumeț bătut de gînduri multe. Ne lași atît de greu pe noi... GOGA, P.16. Pururea să bate cu gîndurile, ziua și noaptea, cum ar face o corabie. DRĂGHICI, R. 142. Pe mine mă bate gîndul să las crîngul, Să iau cîmpul. TEODORESCU, P. P. 289. A-i bate (cuiva) gîndul (undeva) = a fi înclinat, aplecat spre..., a-i merge gîndul la... S-a încercat de cîteva ori să afle cam încotro i-ar bate gîndul fetei. VLAHUȚĂ, O. A. 348. A-l bate (pe cineva) grija = a fi neliniștit sau muncit de o grijă, a fi îngrijorat. Cînd m-ar bate numai atîta grijă, măi femeie, ce mi-ar fi? Dar eu mă lupt cu gîndul cum să-i port de cheltuială [băiatului la școală]. CREANGĂ, A. 120. A-și bate gura degeaba (sau în vînt) sau (rar) a-și bate limba = a vorbi în zadar, fără nici un rezultat. A-și bate picioarele = a umbla mult, a osteni umblînd. Să nu-și mai bată picioarele de pomană pe, la curte. REBREANU, R. I 191. De n-ar fi și unul ca mine pe acolo, degeaba vă mai bateți picioarele ducîndu-vă [după fată]. CREANGĂ, P. 246. A-și bate joc de cineva (sau de ceva) = a) a face pe cineva (sau ceva) de rîs, de ocară, a rîde de cineva (sau de ceva), a batjocori. Cine-a vrut să-și bată joc de tine? DUMITRIU, B. F. 100; b) (cu privire la o femeie) a necinsti, a viola. ◊ Fig. (în imprecații, mai ales glumețe) Bată-te norocul! ▭ Să vezi cum prinde mutul limbă... Bată-l cucu să-l bată! SADOVEANU, N. F. 104. Ei, d-apoi le-am mai uitat, bată-le de povești. VLAHUȚĂ, O. A. 49S. Bată-te pîrdalnicu să te bată!... Șezi binișor! ALECSANDRI, T. I 110. Bate-mă, doamne, să zac într-o grădină cu mac, Cu mîndra pe după cap JARNÍK-BÎRSEANU, D. 382. ♦ Refl. (În expr.) A se bate cu pumnii în (sau peste) cap= a-și da lovituri peste cap în semn de supărare mare, de desperare. O dată încep ele a se boci înăbușit și a se bate cu pumnii peste cap. CREANGĂ, P. 174. A se bate cu pumnii în piept = a) a-și da lovituri în piept în semn de pocăință sau de supărare. Împărăteasa... începu a suspina și a plînge, bătîndu-se cu pumnii în pept și smulgîndu-și și părui de supărare. RETEGANUL, P. II 29; b) a se fuduli, a se îngîmfa, a se lăuda. A se bate cu mîna (sau cu palma) peste gură= a se lovi peste gură ca pedeapsă pentru scăparea unor vorbe nesocotite sau în fața unei întîmplări neașteptate sau îngrozitoare. Nu mai face și tu atîta vorbă ca fariseul cel fățarnic. Bate-te mai bine cu mîna peste gură. CREANGĂ, A. 17. ♦ (Ideea de pedeapsă dispare; cu privire la oameni, urmat de determinarea «pe umăr») A lovi ușor peste umăr spre a-i arăta bunăvoință/încredere etc.; (cu privire la un animal, urmat de determinări care indică o parte a corpului) a-l lovi ușor spre a-l mîngîia. Cineva îi bătea [pe cai] cu palma pe gît. DUMITRIU, B. F. 59. Tata i-a strîns ciobanului mîna și l-a bătut cu dragoste pe umăr. SADOVEANU, N. F. 13. Așteptînd să-mi aducă o cafea, mă pomenesc bătut pe umăr cu multă discreție. CARAGIALE, M. 61. L-a bătut... cu mîna pe umăr, zicîndu-i Moșule, să știi că de azi înainte ești omul meu. CREANGĂ, A. 20. ◊ Expr. A bate palma (sau, glumeț, laba) cu cineva = a da mîna cu cineva; a ajunge la o înțelegere, a se învoi, a-și da asentimentul pentru o convenție stabilită. Uncheșul Haralambie... după ce a bătut palma cu tinichigiul... s-a coborît din cerdac și s-a dus. SADOVEANU, N. F. 183. Poftesc să vii aicea, să bați cu mine laba și să ne împăcăm. SADOVEANU, P. M. 305. 2. A izbi (pe cineva de ceva). L-a bătut cu capul de pereți. ◊ Intranz. (în expr.) A bate la ochi (mai rar la urechi sau la auz) = a izbi vederea (sau auzul) cuiva, trezindu-i luarea-aminte, interesul sau bănuiala. Își puneau întrebări furișe, avînd grijă să se despartă, ca să nu fie cîrdul prea mare și să bată la ochi. PAS, L. I 123. [Lipsurile] băteau prea tare la ochi ca să nu le fi putut îndată constata. ODOBESCU, S. II 395. Înființase o societate secretă cu numele Eterie (tovărășie), nume modest, care nu bătea la auz. GHICA, S. 94. A bate la cap = (despre o sobă sau o mașină de călcat) a provoca dureri de cap (prin difuzare de căldură sau prin degajare de gaze). 3. (Despre încălțăminte, ham, șa etc.) A freca, a roade, a produce răni. Mă bat pantofii. II. 1. Refl. reciproc. A se lua la bătaie, a se încăiera, a se lupta. Se puseră a se bate în săbii și se tăiară, de curgea sîngele vale. RETEGANUL, P. V 31. Am fugit... de frica unei cete de turci, care se bătuse chiar atunci cu volintirii la Secul. CREANGĂ, A. 20. Făt-Frumos își luă ziua-bună de la părinți, ca să se ducă să se bată el singur cu oștile împăratului. EMINESCU, N. 5. Pentr-o fată cît o ceapă Stau feciorii să se bată. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 434. ◊ Expr. Se bat calicii (sau lupii sau nebunii) la (sau în) gura cuiva v. gură. A se bate cu moartea = a fi în agonie. A văzut o cioară bătîndu-se cu moartea. RETEGANUL, P. II 66. (Fig.) Cînd se bate ziua cu noaptea = pe înserate, în amurg, cînd se îngînă ziua cu noaptea. (Refl.) A se bate după ceva = a dori foarte mult un lucru, a-i plăcea foarte mult ceva. ◊ Refl. A se lupta cu arme, a purta război. Eu, omul negru, am fost mai apoi Trimis să mă bat într-un mare război. M-am bătut, pentru ca de acum niciodată Popoarele lumii să nu se mai bată. DEȘLIU, G. 43. S-au sculat sub cîrmuirea rusului o sută de noroade, și se bat o sută de noroade, mă Ghiță Lungu, pentru dreptatea ce-au dobîndit. SADOVEANU, M. C. 160. ◊ Tranz. (Cu complementul «război») Unde-i cetatea mai tare, acolo bate dracul război mai puternic. CREANGĂ, P. 236. 2. Tranz. (Cu privire la un dușman, o țară etc.) A învinge, a birui, a înfrînge. Atuncea noroadele mongolilor... cutreierau pămîntul și băteau împărățiile. SADOVEANU, D. P. 75. ◊ Expr. A se da bătut = a se lăsa convins (într-o discuție etc.); a ceda. ♦ (La jocul de cărți, în sport sau. într-o discuție) A cîștiga partida (de joc), a rămîne învingător. L-am bătut de două ori la șah. ♦ A prețui mai mult decît altul, a fi superior cuiva, a întrece. O capră bună bate la lapte o vacă rea. III 1. Tranz. A lovi de mai multe ori un lucru cu altul (mai ales cu o unealtă), pentru a scoate sau a prelucra ceva: a) lovi întruna, cu ustensile speciale de bucătărie, ouăle spre a le amesteca bine, laptele sau smîntîna spre a alege untul. Au început a bate laptele, pănă ce s-a ales untul. DRĂGHICI, R. 140. ◊ Expr. A bate apa-n piuă sau a bate apa să se aleagă untul v. apă. A lovi mereu cu ciocanul sau cu barosul un metal înroșit în foc, spre a-i da o anumită formă. Bate fierul pînă-i cald. ◊ Expr. A bate bani = a fabrica monede de metal. Că de mult ce ești avut, Bani de aur ai bătut. ALECSANDRI, P. P. 211. c) A lovi de repetate ori, cu un ciocan mic, tăișul coasei (așezat pe bîtcă), spre a-l ascuți. d) (Cu privire la cuie, nituri, țăruși etc.) A înfige, a vîrî prin lovituri repetate (cu ciocanul, cu maiul etc.). Nuntașii ies afară, caută un par înalt, îl bat în mijlocul ogrăzii. SEVASTOS, N. 331. ♦ A fixa un obiect de altul țintuindu-l cu ceva. Un cerc de aur bătut cu diamante. EMINESCU, N. 6. De-i găsi o para frîntă în toată casa, să mi-o bați în frunte! ALECSANDRI, T. 1557. Alții... să bată... potcoavele. ȘEZ. II 10. e) (Folosit și absolut) A îndesa cu spata firele bătelii. Am țesut bine, dadă Reveca? – Nu bate într-o parte. Apucă spata drept de mijloc. DELAVRANCEA, A. 4. Ileana Cusînzeana... cum țesea, de cîteori bătea cu brîgla, totdeauna ieșeau cîte două cătane îmbrăcate și-narmate. RETEGANUL, P. V 40. f) (Întrebuințat absolut sau cu complementul «apa») A da mereu cu un băț în apa (sau pe sub pietrele din apa) unui rîu, spre a scormoni peștii din ascunzători. Băiatul intră cu plasa în gîrlă. Bătu în sus, bătu în jos, și pește să prinză, cîtuși de cît. ISPIRESCU, L. 280. Un al treilea pescar vine cu luntrea și bate apa pînă ce se sfîrșește de strîns tot năvodul. I. IONESCU, P. 408. g) (Cu privire la grîu, porumb etc.)A îmblăti, a descoji, a dezghioca; (cu privire la plantele textile) a zdrobi prin lovituri repetate (cu o bîtă sau cu un mai), spre a face să se desprindă fibrele. Au pus să se treiere cerealele și să bată păpușoii. I. IONESCU, D. 295. [Inul] îl bat, îl curăță, îl meliță, îl perie, îl torc. DRĂGHICI, R. 78. h) A lovi cu o prăjină crengile unui pom spre a face să cadă fructele. Am bătut toți merii din grădină. i) (Cu privire la un covor, la o pătură, la o haină etc.) A scutura (de praf). Soldatul intră cu pantofii: – îi luase lelea Uța să-i bată. D. ZAMFIRESCU, R. 216. j) (Cu privire la tobă, la toacă etc.) A produce, prin lovituri ritmice, sunetul caracteristic al obiectului respectiv. Pune-l să bată toba la casa dregătorilor. PAS, L. I 17. Tălpoiul face iute o darabană... și începe a bate ca de război, brr... brr! CREANGĂ, P. 310. ◊ Expr. A bate toba = a lansa știri, a nu păstra un secret, a divulga imediat cele auzite. A bate toba la urechea surdului, se zice despre cei ce nu vor să asculte ce li se spune. A-i bate (cuiva) în strună = a vorbi (cuiva) așa cum îi place. Femeia a priceput slăbiciunea bărbatului și totdeauna i-a bătut în strună. SEVASTOS, N. 3. ◊ Intranz. (Cu determinări introduse prin prep, «din») Veneau toboșarii și trîmbițașii, bătînd din tobe și sunînd din trîmbițe. ISPIRESCU, M. V. 42. j) (Cu privire la pămînt sau arie) A bătători; p. ext. a lovi cu piciorul de repetate ori (jucînd sau tropăind). Se prind de mîini și se desprind... Și bat pămîntul tropotind în tact ușor. COȘBUC, P. I 57. ♦ (Cu privire la un joc) A juca cu foc. [Polca] o băteam vîrtos cînd eram mic. ALECSANDRI, T. I 93. l) A îndesa (ceva) prin apăsări repetate. Toader... întinse mîna la cărbune... și-l aruncă în lulea, bătîndu-l cu unghia. D. ZAMFIRESCU, R. 239. Bunătatea brînzei de oi atîrnă de la meșteșugul baciului de a prepara cașul și de la chipul de a o bate la putină. ȘEZ. VII 100. m) A lovi ceva de repetate ori cu un mai sau cu un ciocan (de exemplu carnea ca să se frăgezească, rufele muiate în apă ca să iasă din ele săpunul și leșia etc.). Iarna toarce la fuioare... Apoi vara-n foc de soare Bate pînza la izvoare. ALECSANDRI, T. 272. Își muia cîte-o bucată de carne, bătînd-o cu maiul. DRĂGHICI, R. 149. n) (Cu complementul «mingea») A azvîrli mingea departe (lovind-o cu ceva); p. ext. a se juca cu mingea. o) A juca mult cărți;a amesteca cărțile de joc. Își duce veacul numai în străinătăți... acolo bate cărți și petrece. SADOVEANU, N. F. 50. ◊ Expr. (La jocul de cărți) A bate o carte (sau cărțile) = a răspunde la cartea altuia cu o carte mai mare. Toderică... chemă pre vătaful și se puse la jucat stos. Îi bătu toate cărțile de-a rîndul. NEGRUZZI, S. I 84. Tranz. (Cu privire la un drum) A face mereu aceeași cale, a umbla mult (pe un drum), a străbate. De trei nopți aceeași cale Bate călătorul. TOPÎRCEANU, S. A. 39. Numai eu, rămas același, Bat mereu același drum. EMINESCU, O. I 112. Ordonă să se ridice îndată mic și mare... și să bată codrii, ca să prinză pe fugari. NEGRUZZI, S. I 108. Nu le-o mai dat pofta să bată drumul leșului! ȘEZ. VII 26. Foaie verde bob năut, Lungu-i drumul și bătut; Nu-i bătut de car cu boi Nici de turmele de oi, Ci de ochișorii mei. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 200. ◊ Expr. A bate (pasul) pe loc = a face o acțiune fără să realizeze vreun progres. Producția în țările lagărului imperialist bate pasul pe loc, iar neînsemnata creștere a producției industriale în aceste țări este legată numai de militarizarea economiei naționale, de pregătirile de război și de ducerea războaielor banditești de cotropire. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 1-2, 81. ♦ (Cu privire la un loc) A frecventa des, a umbla într-una prin...; a cutreiera. Astăzi [ciobanii] fug noaptea de la stînă și bal satele primprejur. GALACTION, O. I 65. Se înhăitase cu cîțiva feciori de boieri și băteau mahalalele ziua și noaptea. GHICA, S. 40. Multe mări am trecut, Multe țări am bătut. TEODORESCU, P. P. 173. ◊ Expr. A bate prundurile (sau podurile) = a umbla de colo pînă colo (fără nici o treabă sau vreun scop), a hoinări. Toată ziulica bate prundurile după scăldat. CREANGĂ, A. 13. A bate cîmpii = a vorbi într-aiurea, a se abate de la chestiunea discutată, a ocoli un subiect care nu convine să fie discutat. (Intranz.) A bate în retragere = a) (despre o, armată) a se retrage din fața inamicului; b) fig. a renunța să mai susțină ceva cu aceeași tărie, a da îndărăt, a retracta. 3. Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. «în» sau «la») A lovi cu degetul sau cu pumnul în ușă, în fereastră etc. mai ales spre a atrage atenția celor dinăuntru; a ciocăni, a pocăni. Unul începuse să bată cu pumnul în geam. DUMITRIU, B. F. 10. Văzîndu-se-n sat... începu a bate pe la ușile oamenilor să-l lase de mas. RETEGANUL, P. I 11. Un orologiu sună noaptea jumătate. La castel, în poartă, oare cine bate? BOLINTINEANU, O. 33. ◊ Expr. A bate pe la ușile oamenilor = a cere de pomană. ◊ Fig. Iarna bate la ușă. ▭ Războiul bătea la poarta țării. PAS, Z. I 94. (Cu elipsa determinării) N-or mai jeli trudiții la praguri boierești; Ast an, la fiecare din ei belșugul bate. DEȘLIU, G. 49. 4. Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. «cu», arătînd instrumentul și, prin prep. «în»), obiectul acțiunii) A lovi tare, a izbi (uneori în semn de mînie, de nerăbdare sau spre a amenința sau intimida pe cineva). Expr. A bate cu pumnul (sau cu pumnii) în masă, ca manifestare a mîniei. Izbucni, strigînd și bătînd cu pumnii în masă. BART, E. 285. ◊ A lovi un animal spre a-l îndemna la mers. Călăreții... În caii lor sălbateci bat cu scările de lemn. EMINESCU, O. I 148. 5. Intranz. (Despre valurile apei) A se lovi, a se izbi (de maluri etc.). Valuri roșii băteau la Salonic în port. BOUREANU, S. P. 3. Numai bătrînul simțea puterea apei care-i bătea în glezne. SADOVEANU, N. F. 27. ◊ Refl. În funduri de prăpăstii se bat mereu de maluri Șiroaie. ALECSANDRI, P. III 298. 6. Refl. (Despre mai multe lucruri) A se lovi unul de altul. Frunza lin se bate În codru-nflorit. ALECSANDRI, P. I 197. ◊ Expr. A se bate cap în cap = a fi cu totul opus, contradictoriu, diferit; a se contrazice. Venea să se intereseze care este adevărul în vălmășagul de știri ce circulau și se băteau cap în cap. REBREANU, R. I 505. ◊ Tranz. Peste vîrfuri trece lună, Codru-și bate frunza lin. EMINESCU, O. I 206. (Despre fructe) A se atinge, a se strivi, a se bătuci. 7. Refl. A se zbate, a se zvîrcoli. Te bați pe iarbă noaptea întreagă, fără să adormi. DELAVRANCEA, la TDRG. IV. Intranz. 1. (Despre arme de foc) A trage. Ofițeri, murind, strigau în vaiete: Artileria... să bată... artileria... Și artileria prinse să bată. CAMILAR, N. I 49 ◊ Tranz. (Învechit) A bombarda. Tunurile lor bat zidiurile aiste necontenit de cinci zile. ALECSANDRI, T. 1494. Bătea partea de sus a cetății cu zece tunuri. BĂLCESCU, O. II 113. 2. (Despre o armă de foc) A trimite proiectilul pînă la...; p. ext. (despre glas sau ochi) a ajunge pînă la..., a atinge, a cuprinde. Pușca aceasta bate departe. ▭ În toate părțile unde bate ochiul, [vezi] buchete de arbori și colțuri de dumbravă. SADOVEANU, O. A. II 186. Miriște și imașuri, cît bate ochiul. VLAHUȚĂ, la TDRG. ◊ (Despre plante) Cum ți-e grîul...? – Bun, cumetre, bun... bate la piept. SANDU-ALDEA, U. P. 152. 3. (Uneori determinat prin «cu vorba») A face aluzie, a aduce vorba, a pișcă cu vorba. Atunci [împăratul] a stat și a cugetat, înțelegînd unde bătea al șaptelea sfetnic al său. Bătea în ce bătuseră și ceilalți șase. SADOVEANU, D. P. 125. Ei! Acu înțeleg eu unde bate vorba lui! CARAGIALE, O. I 54. 4. A înclina spre..., a fi aplecat spre... Mintea lui ca o cumpănă se clătina, cînd într-o parte, cînd în alta, dar tot spre înșelare bătea. CONTEMPORANUL, VI_II 213. 5. (În expr.) A bate cu cineva = a avea simpatie pentru cineva. Mai potriviți unde să-i găsești?... Numai atîta mă îngrijește, că Luluța nu bate nicidecum cu Guliță. ALECSANDRI, T. I 176. V. Intranz. (Despre unele fenomene ale naturii) 1. (Despre vînt) A sufla. Spre Creasta Ciungă Nouri s-alungă... Vîntul cu aspre aripe reci Bate din coastă A vreme proastă. DEȘLIU, M. 28. Începu să bată ușor un vînt reavăn. DUMITRIU, B. F. 15. Bate un vînt peste ape. BENIUC, V. 115. Cînd a-nceput să bată vîntul... am scos foaia mea de cort. SAHIA, N. 80. ◊ Tranz. Mă bate vîntul în față. 2. (Despre brumă, ploaie, grindină) A cădea, a lovi în... Ploaie măruntă și deasă de început de noiembrie bătuse toată noaptea în geamuri și ziduri. STANCU, U.R.S.S. 36. Ploaia bate-n geamuri, streșinile cîntă. TOPÎRCEANU, S. A. 35 ◊ Tranz. Lunca, bătută de brumă, acum pare ruginită. ALECSANDRI, O. 167. Codrule cu frunza lată, Bruma cază, nu te bată! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 199. ◊ Tranz. Fig. (Despre secetă) Să știți că și în anul ăsta ne bate seceta. PAS, L. I 8. 3. (Despre soare, lună, stele) A atinge, a-și trimite razele pînă la..., a lumina; a se reflecta în... S-au lungii pe mal, acolo unde bătea mai tare soarele. PAS, L. I 64. Peste toate bate acum soarele de dimineață tot mai covîrșitor, în explozii de puzderii de aur, risipind cele din urmă pilcuri de negură în văgăuni. SADOVEANU, O. A. II 191. Soarele bătea căldicel pe prispă. VLAHUȚĂ, O. AL. II 179. Și dacă stele bat în lac Adîncu-i luminîndu-l, E ca durerea mea s-o-mpac Înseninîndu-mi gîndul. EMINESCU, O. I 193. Peste albele izvoare Luna bate printre ramuri. EMINESCU, O. I 101. Pe aceeași ulicioară Bate luna în ferești, Numai tu de după gratii Vecinie nu te mai ivești! EMINESCU, O. I 112. ◊ Tranz. Mă bate soarele-n ochi. HOGAȘ, M. N. 19. Codrul... își deschide-a lui adîncuri fața lunei să le bată. EMINESCU, O. I 83. VI. 1. Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. «din» sau «în», indicînd o parte a corpului)A lovi, a mișca dintr-o parte a corpului. Vreo douăzeci de soldați... băteau din călcîie... să se încălzească. DUMITRIU, B. F. 118. ◊ (Poetic) Un greier... Ridicat în două labe, s-a-nchinat bătînd din pinteni. EMINESCU, O. I 87. ◊ Expr. A bate din (sau în) palme = a-și lovi palmele spre a-și manifesta un sentiment de bucurie, de aprobare (v. aplauda) sau spre a chema pe cineva. Spune și el după noi, bătînd din palme: «tata, vine tata!. SAHIA, N. 48. Cît ai bate din palme = într-o clipă, pe loc, imediat. Crîșmărița iute a lăsat obloanele în jos, a aprins lumînarea și, cît ai bate din palme, ni s-a și înfățoșat cu o cană mare de lut, plină cu vin de Odobești. CREANGĂ, A. 97. A bate în pumni = a lovi un pumn de altul spre a-i face cuiva în ciudă. A bate din picior = a lovi cu piciorul în pămînt ca semn de amenințare sau intimidare, sau spre a arăta că vrea să-și impună voința. Împăratul a bătut din picior: Luați-l! SADOVEANU, D. P. 32. Scaraoschi... mînios grozav, chemă înaintea sa toată drăcimea și bătu din picior, strigînd... CREANGĂ, P. 57. A bate din picioare = (despre animale, mai ales despre cai) a lovi cu picioarele în pămînt de nerăbdare. [Iepele] nechezau și băteau din picioare. EMINESCU, N. 20. A bate din (sau în) buze = a rămîne păgubit de ceva sau înșelat în așteptările sale. Prepeleac a rămas bătînd în buze. CREANGĂ, P. 46. ♦ (Despre păsări; determinat prin «din aripi») A lovi aerul cu aripile. Au prins a bate din aripi cucoșii. SADOVEANU, F. J. 602. ◊ (Despre cîini; determinat prin «din coadă») A da din coadă. [Cățeaua] se lipi la pămînt schelălăind, apoi prinse a bate din coadă. SADOVEANU, O. III 357. 2. Tranz. (În expr.) A bate tactul (sau măsura) = a marca, prin mișcări regulate (făcute cu mîna, cu piciorul sau cu o baghetă), fiecare tact al unei bucăți muzicale. (Fig.) În casă tac toate. Un singur covor Atacă, pe nas, uvertura. Și cărțile toate-l urmează în cor, începe să cînte întregul decor, Ceasornicul bate măsura. TOPÎRCEANU, M. 37. A bate mătănii = a face mătănii. Alături... o femeie bătrînă bătea metanii. DUMITRIU, B. F. 137. 3. Intranz. (Despre inimă, puls, tîmple) A zvîcni, a palpita, a pulsa (în mod normal sau din cauza unei emoții, a unei boli). Inima... începu să-i bată atît de tare, încît îi tăia răsuflarea. DUMITRIU, B. F. 47. Cum îți bătea pe gît, sub mîna-mi, O vinișoară albăstrie! TOMA, C. V. 377. Tîmpla bate liniștită ca o umbră viorie. EMINESCU, O. I 79. Bătrînul Dan pe sînu-i apasă a lui mînă Și simte că tot bate o inimă romînă. ALECSANDRI, O. 209. ◊ Refl. Mi se bate inima. ♦ (Despre aparatul telegrafic) A funcționa. Ei? Nu bate telegraful?... Bate; ce treabă alta are? CARAGIALE, O. I 123. ♦ Tranz. (Învechit; cu privire la o telegramă etc.) A da o telegramă, a transmite ceva prin telegraf. Ce să fac?... Batem o depeșă la București... la minister, la gazete. CARAGIALE, O. I 126. Refl. pas. M-am dus printre poruncile stăpînirii ce se băteau a telegraf. SADOVEANU, N. F. 110. ◊ (Despre instrumente muzicale sau despre un clopot, un ceasornic etc.) A emite sunete muzicale sau ritmice. Un clopot bătu de patru ori. DUMITRIU, B. F. 109. Am plecat fruntea pînă ce mi-a ajuns bărbia de ceasornic. L-am auzit deodată bătînd. SADOVEANU, N. F. 82. Cînd mă pui să odihnesc, Doba-mi bate să pornesc, Doba-mi bate de pornit, Nu cată că-s ostenit. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 302. ◊ Tranz. San-Marc sinistru miezul nopții bate. EMINESCU, O. I 202. 4. Intranz. (Despre cîini) A lătra (scurt și la intervale egale). Răsunete dulci încă vibrau, cînd un cîne răspunse, bătînd ascuțit de trei ori. SADOVEANU, O. III 357. Dacă vrei să nu te muște cînii și să te lase în pace, cum îi vezi că sar la tine, să te tupilezi jos, la pămînt, și să-i lași să te latre cît le place, fără să te urnești din loc; căci ei bat cît bat și de la o vreme te părăsesc și se duc. CREANGĂ, A. 68. Ce lup intră-n sat Și cînii nu bat? (Ceața). SADOVEANU, P. C. 6. VII. Intranz. (Despre culori; urmat de determinări introduse prin prep. «în») A avea o nuanță de..., a da în... Soarele, de un galben bătînd ușor în roșu, părea culcat, ca pentru a se odihni, pe marginea orizontului. STANCU, U.R.S.S. [Printre lespezi] răsărea o iarbă moale ca mătasea... Buruiană ciudată, care crește cine știe unde, ca și copăceii aceia cu foi lungi, bătînd într-un verde-întunecat. PAS, L. I 86. 238. Părul ei lung, negru, care bătea în albastru, căzu în bucle acoperindu-i curba fină a gîtului. BART, E. 169. Capu-i bate-n aurel, Ciocu-i bate-n argințel. TEODORESCU, P. P. 39. Forme gramaticale: perf. s. bătui, part. bătut.

UITARE, uitări, s. f. 1. Faptul de a uita¹ și rezultatul lui; lipsa oricărei amintiri. Uitarea este leac al multor dureri pe pămînt. SADOVEANU, O. VII 117. Au cine-a spus că depărtarea E soră dreaptă cu uitarea? CERNA, P. 120. Acei ce vă-nălțară pieiră în uitare. BOLINTINEANU, O. 186. ◊ (Poetic) Ca mîini, pe urma ta, uitarea crește, Ușor ca liniștea de fulgi cînd ninge. PĂUN-PINCIO, V. 86. ◊ Uitare de sine = a) visare, reverie. Așa-și petrecu... vacanția aceasta, Arareori frigurile îl biruiau și-l smulgeau de tot din această fericită uitare de sine. VLAHUȚĂ, N. 24; b) nepăsare față de interesele proprii. În această uitare de sine... stă moralitatea artei. GHEREA, ST. CR. II 58. ◊ Expr. A da (sau a lăsa) uitării (pe cineva sau ceva) = a nu se mai interesa, a înceta să mai iubească sau să-și mai amintească (de cineva sau de ceva), a se sili să uite; a uita. Generația lui însă l-a lăsat uitării. SADOVEANU, E. 104. Las întunecatei uitări durerile și bucuriile mele de pînă acum. VLAHUȚĂ, O. A. 224. O! gondolă iubită! noi lumii dăm uitare! ALECSANDRI, P. I 165. ♦ Rătăcire morală. Toate aceste cîștiguri ale momentelor ei de uitare îi făcură groază. GANE, N. I 110. 2. Neant, neființă. Generații după generații s-au perindat ca frunzele toamnelor, căzînd în uitarea morții. SADOVEANU, E. 76. Dar un luceafăr, răsărit Din liniștea uitării, Dă orizon nemărginit Singurătății mării. EMINESCU, O. I 175.

NEVOIE nevoi f. 1) Ceea ce este (absolut) trebuincios; trebuință; necesitate. ◊ La ~ (sau în caz de ~) când trebuie ceva; la o adică. Fără nici o ~ fără să fie necesar. (Nu) este ~ (nu) trebuie. A avea (sau a fi) ~ a fi necesar; a trebui. Mare ~! puțin îmi pasă. Nu-i (sau n-are) ~ nu e nimic; nu importă. 2) Lucru care trebuie îndeplinit neapărat. 3) Stare a celui sărac; lipsă a mijloacelor materiale (strict) necesare; sărăcie. ◊ La (vreme de) ~ a) în caz de mare lipsă; b) la necaz; la nenorocire. A duce ~ de ceva a nu avea ceva. A trăi în (mare) ~ a trăi în (mare) sărăcie. A fi mâncat de ~ a îndura multe lipsuri, necazuri. A-l paște pe cineva ~ia a-l amenința pe cineva lipsurile, nenorocirea. A scăpa de (sau a ieși din) ~, a încăleca pe ~ a scăpa de lipsuri, de griji, de necazuri; a ieși din sărăcie. ~ia îl învață pe om (sau ~ia te învață minte) lipsurile și necazurile îl fac pe om să tragă învățăminte folositoare. 4) Situație (materială) dificilă; strâmtoare; ananghie. A ajuta la ~. ◊ De ~ forțat de împrejurări. De voie, de ~ mai mult silit; vrând-nevrând. Cu (mare) ~ cu (mare) greu. Ia, ~! ia, încurcătură! La mare ~ într-o situație extrem de grea; la mare cumpănă. A fi la (mare) ~ (sau a fi în ~) a) a se pomeni într-o (mare) încurcătură; b) a fi (foarte) strâmtorat. A scoate pe cineva din ~ a scăpa pe cineva dintr-o situație grea. 5) la pl. Treburi pe care le îndeplinește cineva; preocupări. * A-și vedea (sau a-și căuta) de nevoi a-și face lucrul de fiecare zi; a fi preocupat de propriile sale interese. 6) Fapt cu care cineva este obligat să se împace din neputința de a se împotrivi. * A se ține ca ~ia de om a urmări permanent și insistent pe cineva, cauzându-i neplăceri; a se ține scai de cineva. 7) Ființă slabă și neputincioasă, care pricinuiește cuiva multe necazuri. 8) fam. Întruchipare imaginară a spiritului rău; necuratul; naiba. ~ia să-l știe. 9): Frumos (sau harnic) ~ mare foarte frumos (sau foarte harnic). [G.-D. nevoii] /<sl. nevolja

pentru pp [At: (a. 1626) GCR I, 74/2 / V: (îrg) păân~, păn~, păntu, pân~, pântu, pean~, peân~, ~ră, ~tu, pin~, pintu, pre~, pun~ / E: pe + întru] 1 Semnifică ideea de referire retrospectivă la un element invocat ca sursă generatoare a ceva Si: din cauza Pentru asta a plecat. 2 (Îe) Nu (e) ~ alta, ci... Nu (e) din altă cauză. 3 Cauza decurgerii unui fapt e prezentată ca mediator indirect în producerea faptului Am fost pedepsit pentru tine. 4 Exprimă sursa din partea căreia se adresează cuiva, prin intermediar, faptul respectiv Sărută-l de două ori, pentru tata și pentru mine. 5 Exprimă ideea de fapt particularizator prin sursa de existență a unui fapt Iașiul e renumit pentru vin. 6 Exprimă ideea că factorul determinant este un element de condiționare N-a putut sta în pustie pentru lipsa hranei. 7 Introduce un complement indirect cu nuanță de cauză cerut de anumite verbe care implică un factor de îndatorire morală Mulțumește pentru ceva. 8 (Îe) ~ puțin (sau nimic, ori nu ai ~ ce) Formulă de politețe cu care se răspunde când cineva mulțumește. 9 (Îe) ~ nimic în lume Cu nici un preț. 10 (Îae) În nici un caz. 11-12 (Îe) ~ (numele lui) Dumnezeu! Exclamație care însoțește (o cerere sau) o rugăminte. 13-14 (Îae) Exclamație care exprimă (uimirea sau) indignarea cuiva. 15 Exprimă ideea de compensare pentru o faptă Răsplătit pentru credința sa. 16 Introduce ideea de restabilire a unei echități prin compensare Se face moarte pentru moarte. 17 În scopul... Scrie pentru bani. 18 Introduce un complement indirect cu nuanță de scop cerut de anumite verbe Pledează pentru el. 19 În interesul... 20 În folosul... 21 (Eliptic; îoc contra, îcs) Voturi ~ Voturi favorabile. 22 Potrivit cu Serviciul nu era pentru el. 23 În măsură să. 24 După Plânge pentru cel plecat. 25 Față de Are grijă deosebită pentru mama lui. 26 Introduce un atribut cu sens de scop Plic pentru scrisoare. 27 Cu destinația Autobuz pentru Pitești. 28 Oferit cuiva Cadou pentru Ion. 29 Contra Medicament pentru diabet. 30 Împotriva Leac pentru durerile de cap. 31 Exprimă un raport de relație S-au schimbat lucrurile pentru el. 32 În legătură cu. 33 Cu privire la. 34 Referitor la. 35 În raport cu. 36 (Îe) ~ unii mumă, ~ alții ciumă Se spune când cineva este părtinitor cu unii și persecută pe alții. 37 Exprimă un raport temporal Pleacă pentru o clipă. 38 (Îlav) ~ moment Momentan. 39 (Îal) Deocamdată. 40 În compensație. 41 În echivalență. 42 În schimbul A dat o rochie pentru un costum. 43 Exprimă o relație consecutivă negativă Subiectul e prea vast pentru a putea fi epuizat. 44 Exprimă o relație consecutivă afirmativă Nu i separe prea mult pentru a reuși. 45 (Îc) ~ ca să În scopul să. 46 (Îc) ~ că Fiindcă. 47 (Îae) De vreme ce. 48 Întrucât. 49 (Îc) ~ ce De ce. 50 (Îc) ~ aceasta (sau ~ aceea) Așadar. 51 (Îac) De aceea. 52 (Îac) Drept care. 53 (Îac) Din care cauză.

ZBOR deplasare în atmosferă a unei aeronave. După momentul desfășurării există: zbor de zi (începe la 30 de minute după răsăritul soarelui și se încheie cu 30 de minute înainte de apus) și zbor de noapte (începe la 30 de minute după apusul soarelui și se încheie cu 30 de minute înainte de răsărit) raportându-se la ora locală. După mijloacele și metodele utilizate există: zbor la vedere (orientarea în aer față de sol și eventualele aeronave aflate în trafic se face prin observare directă, aprecierea distanțelor, a înălțimilor, a vitezelor etc. făcându-se din ochi) și zbor instrumental (datorită lipsei de vizibilitate – nori, ceață etc. – orientarea se face cu ajutorul instrumentelor de bord). După natura susținerii în aer există: zbor fără motor (aeronave care nu utilizează decât caracteristicile aerodinamice constructive: planoare, deltaplane, parapante etc.) și zbor cu motor (aeronave care utilizează ca mijloc principal de propulsie forța generată de un motor: avioane, elicoptere etc.). În funcție de alți factori sau de scop, se disting și alte feluri de zbor. Zbor în condiții meteo grele, efectuat parțial sau total fără vizibilitatea solului și a orizontului natural, având un plafon coborât și o vizibilitate redusă (în nori, între straturi de nori, pe precipitații puternice, sub nori, dar la mică înălțime), impunând măsuri speciale de navigație, complexitatea acestora depinzând de tipul și de aparatura de bord a aeronavei. Zbor terestru, efectuat în straturile relativ dense ale atmosferei, în câmpul gravitațional al Pământului. Zbor transmeridian, efectuat peste fuse orare, determinând oscilații ale ritmului arcadian. Zbor razant, efectuat la foarte mică înălțime, urmărind relieful solului, prezentând interes din punct de vedere militar prin realizarea surprinderii inamicului, radiolocatoarele terestre de descoperire devenind ineficiente, zgomotul avionului supersonic auzindu-se la obiectiv după trecerea sa. Zbor de luptă, executat în scopul îndeplinirii unei misiuni de luptă. Zbor de aclimatizare, efectuat în vederea obișnuirii organismului cu mediul aerian. Zbor în dublă comandă, efectuat în procesul de instruire de către piloți-elevi pe aeronavele de școală dotate cu dublă comandă, cu instructor la bord în scopul învățării pilotajului, a navigației aeriene etc. Zbor de încercare, efectuat cu aeronavele prototip în vederea testării parametrilor tehnico-tactici proiectați. Zbor demonstrativ, efectuat în scopuri didactice sau în cadrul mitingurilor aviatice. Zbor acrobatic, executat cu aparate de zbor special construite pentru a dezvolta îndemânarea pilotului pentru cunoașterea aparatului și aprecierea corectă a propriilor posibilități; are caracter demonstrativ sau competitiv. Zbor pe spate, avionul este pilotat având comenzile în profunzime și direcțiile inversate. Zbor în oglindă, executat de două avioane la o distanță de 2-3 m unul de celălalt, unul dintre acestea zburând pe spate. Zbor la punct fix, regim în care elicopterul se menține la o anumită înălțime față de sol fără a înainta, e important în operațiuni speciale (salvare, remorcare, desant aeropurtat și antisubmarin etc.). Zbor planat, fără motor, executat de un planor sau un avion cu motorul oprit. Zbor plutit, executat în curenți ascendenți în care un planor (deltaplan sau parapantă) câștigă sau își menține înălțimea; poate fi executat la pantă, faleză sau termic (curenți ascendenți). Zbor termodinamic, executat la pantă, constând în utilizarea alternativă a curenților dinamici care urcă panta și a căminelor termice. Zbor de undă sau în curenți oscilatorii, executat în curenții ondulatorii din norii altocumulus, care oferă un câștig de înălțime lent, dar în timp îndelungat. Zbor în fața frontului de furtună, efectuat prin patrulare, manevrele fiind similare zborului plutit la pantă, în masa de aer cald împinsă de aerul rece al frontului. Zbor de înălțime, efectuat în curenți ascendenți cu realizarea unui câștig de înălțime de cel puțin 1000 m (pentru planare). Zbor de durată, executat în curentul dinamic de pantă, undă lungă sau termic în scopul menținerii cât mai mult în aer. Zbor de distanță, efectuat în scopul realizării unei distanțe parcurse în zbor cât mai mari, putând avea și țel fixat (cu meționarea unei rute fixe, executat cu vânt de față, vânt de spate sau cu întoarcere la aerodromul de plecare). Zbor subsonic, nu depășește viteza de 1M. Zbor supersonic, nu depășește viteza de 5M. Zbor hipersonic, depășește viteza de 5M, desfășurarea acestuia în straturile dense ale atmosferei implică puternica încălzire a învelișului aeronavei, acesta trebuie să fie construit din oțeluri speciale refractare (titan) sau să aibă straturi ceramice pentru a combate bariera termică, de regulă se execută la înălțimi mari unde densitatea aerului fiind redusă, încălzirea se micșorează, sau în cosmos unde frecarea cinetică dispare lisind aerul.

OBRAZ (pl. -aji) I. sm. 1 🫀 Partea anterioară a capului omului, unde se află fruntea, ochii, nasul, gura, bărbia și bucile: față: ce folosește orbului ~ul frumos! (ZNN.); a-și spăla ~ul; (P): o mînă spală pe alta și amîndouă ~ul 👉 MÎNĂ2; (P): cine scuipă în sus, îi cade pe ~, cine face un lucru împotriva intereselor sale pătimește cel dintîiu din această pricină; de nu era nasul, își belea ~ul, se zice în ironie despre cel ce a căzut cu fața în jos; (P): parcă i-au luat pînza de pe ~, e alb ca varul, ca un mort (de spaimă, etc.); umerii ~ului, umerii obrajilor, fie-care din cele două ieșituri ale oaselor obrazului dedesubtul ochilor: umerii ~ului scoși și nasul numai o fărîmiță de sfîrc (I.-GH.); pe umerii obrajilor îi joacă și se schimbă două pete... de rumeneală (DLVR.) ¶ 2 Ⓕ A-și scoate ~ul (în lume), a se arăta printre oameni: n’aveai cap să scoți ~ul în lume de rușine (CRG.); nu mi-aș mai scoate ~ul printre oameni (NEGR.); a scăpa cu ~ul curat, a scăpa cu fața curată, a scăpa teafăr, fără a păți ceva; a-i crăpa, a-i plesni ~ul de rușine, a nu mai putea de rușine; F: mi-ai belit ~ul, m’ai făcut să-mi fie rușine, să intru în pămînt de rușine; să-ți fie rușine ~ului! expresiune cu care se mustră, cu care se ocărăște cineva care face un lucru necuviincios, nepermis, neomenos, etc.: nu ți-e rușine ~ului, om bătrîn, în toată firea! (I.-GH.); a avea ~ subțire, a fi o persoană fină, sensibilă, care se rușinează de o faptă sau de o vorbă necuviincioasă; (P): ~ul subțire cu multă cheltuială se ține 👉 CHELTUIALĂ2; a fi gros de sau la ~ 👉 GROS I. 1; a avea ~ de scoarță, a nu se rușina de nimic, a nu-i păsa de ocările, de necuviințele, etc. ce i se adresează ¶ 3 Lipsă de rușine, de pudoare; îndrăzneală: cu ce ~ am să mai ies eu în lume! (ISP.); era îngrijit cu ce ~ să se înfățișeze înaintea lui Scaraoschi (CRG.); ian auzi-l că și rîde! are ~ să rîdă! (ALECS.); tu ești bun de talpa iadului și ai încă ~ să cauți loc în raiu! (NEGR.); mai ai ~ să te atingi de surorile tale cele mai mari! (ISP.); a fi fără ~, a fi fără rușine, cu totul lipsit de rușine, nerușinat; a da ~, a da nas: nu trebue să dăm ~ cavalerilor (ALECS.); nu da ~ lui Ivan, că se suie pe divan (ZNN.); a-și lua ~, a-și lua nas: ei! parcă ei nu-și iau singuri destul ~? (ALECS.); a-i zice de la ~, a-i spune verde, curat, fără înconjur, fără a-i fi rușine ¶ 4 Ⓕ Prestigiu; stare, condițiune: Acest bărbat de mă ține nu e de ~ul meu (PANN); Adela nu-i de ~ul Dv. (ALECS.); a face cuiva ceva pe ~, a-i face ceva după cum merită: na! încaltea v’am făcut și eu pe ~ (CRG.); a căta cuiva la ~, a ținea seama de condițiunea, de reputația cuiva: iți cat la ~, c’acu ți l-aș terfeli (JIP.) ¶ 5 🌿 OBRAZUL-FETEI = LIPSCĂNOAICE ¶ 6 pl. 🫀 Bucile feței: cu obrajii rumeni; sudoarea curgea... pe obrajii lor grași și aprinși (DLVR.). II. pl. ~e sn. Persoană: acesta să chiamă hiclean și hain cinului și ~lui călugăresc (PRV.-LP.); facem fii de suflet ~e bărbătești, femeiești, rude sau străini (LEG.-CAR.); privighetorul, ca un ~ al cîrmuirii, se crezu dator... să închine el cel întîiu pahar (GN.); a făcut... toate cîte se cer de la un ~ bisericesc (VLAH.) [vsl. obrazŭ].

BATE (bat) I. vb. tr. 1 A lovi de mai multe ori pe cineva, a-i da lovituri cu mîna, cu un băț, etc. pentru a-l pedepsi, pentru a-i face rău: ~ cu pumnii, cu mîna, cu picioarele, cu bățul; ~ măr pe cineva, a-l bate rău, a-l stîlci în bătăi; ~ la tălpi pe cineva, a pedepsi pe cineva lovindu-l peste tălpi cu o nuia, cu un băț; Fig. ~ la tălpi (sau la pingea), a prăpădi, a cheltui în jocuri și în petreceri: cînd puneau mîna pe cîte o para, o băteau la tălpi pe must (I.-GH.); proverb ~ șeaua să priceapă iapa 👉 IAPĂ; ~ pe umăr pe cineva, a-l lovi ușurel cu mîna peste umăr în chip prietenos ¶ 2 A lovi cu putere de ceva, a izbi: muierea rea singură-și dă palme și-și bate capul de pereți (PANN) ¶ 3 A pedepsi (vorb. de urgia dumnezeească, mai ales în blesteme): Dumnezeu nu bate cu bățul, se zice cînd vine peste cineva o nenorocire; bată-te varga lui Dumnezeu! bată-te mînia lui Dumnezeu!; de asemenea, în jurăminte și blesteme: să mă bată Dumnezeu dacă mint; bată-l Dumnezeu! Alte expresiuni ca: bată-l norocul! bată-l fericea! bată-l cucul! bată-l crucea! bată-l pîrdalnicul! bată-l pustia! etc. se întrebuințează adesea ca exclamațiuni de uimire sau de admirare: sare ca o maimuță pe armăsar, parcă-l văz, bată-l Dumnezeu! (I.-GH.) ¶ 4 🎖️ A învinge, a birui (în războiu, în luptă): Ștefan cel Mare a bătut pe Turci în mai multe rînduri ¶ 5 🎖️A lovi, a ataca o cetate cu tunuri, cu puști, cu mașini de războiu, pentru a o cuprinde: Vineri de dimineață au început a batere cetatea (GR.-UR.); de aci (vorb. de puști sau de tunuri) a trage, a lovi, a ținti, a împușca: număram tunurile care băteau Silistria (I.-GH.); ~ războiu, a purta războiu, a se lupta, a se război ¶ 6 Fig. A învinge, a întrece, a se arăta mai tare (într’o discuție, într’o polemică, la joc): l-am bătut de două ori la biliard ¶ 7 A da lovituri cu o unealtă pentru a prelucra ceva, pentru a scoate ceva dintr’un lucru: 🚜 ~ pămîntul (aria, etc.), a întări pămîntul prin lovituri cu maiul, cu picioarele, etc.; 🔧 ~ fierul, a-l lucra cu ciocanul, a-l ciocăni: proverb: bate fierul cît e cald, nu scăpa prilejul din mînă, nu pierde vremea, zorește o afacere cînd vezi că e bine îndrumată; 🚜 ~ coasa, a ciocăni coasa cu ciocanul pentru a o ascuți; 🪙 ~ monetă, a face bani: 🚜 ~ grîul, porumbul, etc. a desface prin lovituri cu îmblăciul, etc, grăunțele de grîu, boabele de porumb, etc., a îmblăti; ⛓ ~ pînza, a lovi cu vătalele firele de bătătură pentru a face țesătura mai deasă; ~ un pom, a-l scutura, a-i lovi crengile cu o prăjină, cu o nuia, ca să pice fructele; proverb: bate nucile pînă nu pică frunza, să facem ori-ce lucru Ia vreme; ~ hainele, covoarele, a le lovi cu un băț ca să iasă praful din ele ¶ 8 A amesteca bine prin lovituri date cu o unealtă: ~ ouăle; ~ laptele; ~ apa să aleagă unt, a face o muncă zadarnică, a lucra fără rost; 🍽 ~ mazărea, fasolea, lintea, a reduce boabele fierte de mazăre, etc. în stare aproape lichidă, frecîndu-le și amestecîndu-le bine; ♠️ ~ cărțile (de joc), a le amesteca ¶ 9 A înfige, a vîrî, a băga în ceva. a înțepeni prin lovituri repetate: ~ un cuiu, un piron în perete; ~ un par, un țăruș în pămînt; ~ broasca la ușă; ~ potcoava; ~ cercuri la o bute ¶ 10 🎼 A face să răsune prin lovituri (vorb. de unele instrumente muzicale): ~ toba, toaca; proverb: bate toba la urechea surdului, se zice despre cei ce nu vor să asculte; ~ tactul, măsura, a măsura tactul, timpul, lovind ușor cu ceva; – a juca lovind tare cu picioarele în pămînt: ~ brîul, chindia ¶ 11 ⛹ A asvîrli, a arunca departe, a repezi, lovind cu ceva: ~ mingea, țurca, poarca, etc. ¶ 12 A umbla des într’un loc, a străbate, a cutreiera: se înhăitase cu cîțiva feciori de boieri și băteau mahalalele (I.-GH.); toată ziulica bate prundurile după scăldat, în loc să pască cei cîrlani (CRG.); ordonă... să bată codrii, ca să prinză pe fugari (NEG.); de aci proverb: ~ drumurile, ~ ulițele, ~ podurile, ~ cîmpurile, a umbla haimana, a umbla încoace și încolo pe drumuri fără nici un rost; ~ cîmpii, a vorbi într’aiurea; ~ ușile (L.-M.), a umbla din casă în casă fără căpătîiu ¶ 13 🐑 A mîna: ~ oile ¶ 14 A da lovituri, a lovi (vorb, de unele părți ale corpului): a-și ~ pieptul cu pumnii; pr. ext.: a-și ~ picioarele, a se osteni de geaba; de geabă vă mai bateți picioarele ducîndu-vă (CRG.); a-și ~ gura, a-și ~ limba (ZNN.). a vorbi de geaba, fără nici un folos ¶ 15 A vătăma, a răni prin frecare, prin apăsare: ghetele m’au bătut rău la picioare; l-a bătut jugul la ceafă ¶ 16 familiar A munci, a chinui, a nu da pace: ~ capul cuiva, a nu-i da pace, a-l supăra cu o cerere; a-și ~ capul, mintea, gîndul, firea, a-și frămînta mintea, a se osteni cercetînd ceva; a-l ~ la cap, a-l ameți, a-i produce amețeli (vorb. de băuturi spirtoase, de cărbuni aprinși): l-au bătut cărbunii la cap; și ’n mod absolut (fără obiect direct): aceasta-i altă băutură: bate mai tare la cap (SB.); a-l ~ gîndurile (sau gîndul), cugetul, mintea, a-l îndemna cugetul, a-l împinge să facă ceva ¶ 17 🌦 A vătăma, a aduce stricăciuni, a bîntui (vorb. de ploaie, grindină, brumă, etc.): Româncele serbează toate Joile de după Paști... ca grindina să nu le bată holdele (MAR.) ¶ 18 🌦 A sufla tare (vorb. de vînt): cînd vînturile îl bat, frunzele-i cad la pămînt (GOL.) ¶ 19 A izbi, a lovi cu putere (vorb. de apă. de valuri): corabia mare și valuri mari o bat (PANN) ¶ 20 🌦 A lovi, a atinge, a învălui cu razele sale (vorb. de soare, de lună): luna-l bătea în față (VLAH.) ¶ 21 A atinge: părul i se făcuse cu totul de aur și-i crescuse de bătea pulpele (ISP.) ¶ 22 ⛪ ~ mătănii, a face mătănii; a bătut mătănii pentru mîntuirea țării, milostiva Domnița Elena (VLAH.) ¶ 23 🐑 ~ un berbec, ~ un țap, a-l întoarce, a-l castra ¶ 24 🐒 ~ o iapă, a o încăleca (armăsarul) pentru fecundațiune ¶ 25 A-și ~ joc de cineva, a-l lua în rîs, a-l batjocori, a-l lua în bătaie de joc. II. vb. intr. 1 A lovi, a da una sau mai multe lovituri în ceva (cu obiectul indirect precedat de în): bătea cu pumnii în ușă și-mi striga de zor să-i deschid (VLAH.); ~ cu piciorul în pămînt; de aci, în mod absolut: bate și ți se va deschide, cere și ți se va da; ~ în palme, a lovi de mai multe ori cu o palmă în cealaltă, a plesni din mîini: a) în semn de aprobare, de mulțumire, de bucurie; b) pentru a chema o slugă: bătu în palme și porunci feciorului să-mi aștearnă în odaia copiilor (I.-GH.); proverb: cît ai bate în palme, într’o clipă, îndată, numai decît ¶ 2 A lovi, a da lovituri în ceva (cu obiectul indirect precedat de la): ~ la ușă, la poartă; Fig.: în sfîrșit succesele au început să bată și la ușa mea (VLAH.); Fig.: (Crăciunul) bate la ușă, se apropie, nu e departe; proverb: cine bate la poarta altuia, o să bată și altul la poarta lui, cine cere un serviciu de la altul, va veni vremea să i se ceară și lui ¶ 3 A lovi, a da lovituri în ceva (cu obiectul indirect precedat de din): ~ din picior, a) a lovi cu piciorul în pămînt; b) Fig. a porunci, a se răsti; Fig.: ~ din pinteni, a fi foarte bucuros, a nu mai putea de bucurie ¶ 4 A izbi, a lovi cu putere (cu obiectul indirect precedat de în): zidul de afară în care bat valurile Oltului (VLAH.) ¶ 5 A mișca: ~ din aripi sau cu aripile; proverb: ~ din (sau în) buze, a duce lipsă de un lucru de mare trebuință, a rămînea înșelat în așteptările sale, a nu se alege cu nimic ¶ 6 🫀 A se mișca în mod ritmic, a svîcni: a-i ~ inima, pieptul, vîna, pulsul, tîmpla; Fig.: a cărui inimă bate la ori-ce faptă nobilă (I.-GH.) ¶ 7 🌦 A sufla (vorb. de vînt); îi bate vîntul în traistă, e sărac lipit; proverb: cîinii latră, vîntul bate, lumea multe vorbește, dar omului să nu-i pese, ci să-și vadă de treabă ¶ 8 🌦 A cădea cu putere, cu sgomot (vorb. de ploaie, de grindină, etc.): cînd bate piatra, înfige toporul în pămînt, că-i bine (ȘEZ.): într’o seară lungă de iarnă, pe cînd ninsoarea bătea în geamuri (I.-GH.) ¶ 9 🎼 A răsuna, a suna (vorb. de tobă, clopot, etc,): băteau dobele, de gîndeai că bubue (RET.); clopotele bisericii domnești... băteau cu glas jalnic (ODOB.); de asemenea vorb. de un ceasornic: ceasornicul ce bătea de se auzea peste tot tîrgul (LET.); de aci, familiar: ~ la auz ori la urechi, a atrage luarea aminte, a face vîlvă; înființase o societate secretă, cu numele de eterie, nume modest, care nu bătea la auz (I.-GH.); Fig.: ~ bine (sau rău la urechi), a suna frumos (urît), a plăcea (a nu plăcea) auzului ¶ 10 A lătra: cîinii... au început a ~ strașnic (SEV.); proverb: cîinele bate, vîntul duce, lumea multe vorbește, dar omului să nu-i pese, ci să-și vadă de treabă ¶ 11 A lovi, a atinge, a învălui cu razele sale, a lumina (vorb. de soare, lună, stele, de lumina focului, etc.): cînd am deschis ochii, soarele bătea în geam (VLAH.) ¶ 12 ⚔️ A împușca, a ținti: Turcii băteau cu tunurile în Muscali de-i prăpădeau (I.-GH.); cît bate pușca, cît de departe poate să ajungă, să străbată glonțul puștii; de aci, Fig.: cît bate ochiul, cît vezi cu ochii, cît poți cuprinde cu vederea, cît vezi de departe ¶ 13 ~ la ochi, a atrage prea mult luarea aminte (trezind interes sau bănuială) ¶ 14 vorb. de colori: ~ în roșu, în galben, etc., a da în roșu, în galben, a se apropia întru cîtva de una din aceste colori ¶ 15 Mold. ~ (cu...), a avea tragere de inimă, a avea simpatie: Luluța nu bate nicidecum cu Guliță (ALECS.). III. vb. refl. 1 A se lovi unul pe altul, a-și da lovituri unul altuia: băieții se bat între ei; s’au bătut cu pietre, cu pumnii, cu picioarele, cu ciomagul, cu sabia, etc.; (construit cu în): s’a bătut în duel; berbecii se bat în capete; ~ cap în cap sau în capete ¶ 2 🎖️ A se lupta pe cîmpul de bătaie, a se război: Românii s’au bătut totdeauna, n’a fost războiu fără ca ei să nu fi sărit asupra păgînilor (I.-GH.) ¶ 3 Fig. ~ cu moartea, a trage de moarte, a fi în agonie; ~ cu morile de vînt, a se lupta cu primejdii sau greutăți închipuite; ~ cu gîndurile, a se frămînta cu mintea ¶ 4 A se certa, a se lupta, a căuta să se întreacă unii pe alții pentru a căpăta ceva: liftele streine... cari se băteau mereu pe biata țară se retrăseseră peste Dunăre (I.-GH.); de aci, Fig. Mold. Bucov. a căuta cu drag pe cineva sau ceva, a-i plăcea din cale afară; (băiatul) se bate tare după femei (VOR.); o vită care se bate foarte tare după sare se numește în unele părți ale Bucovinei mîrsită (MAR.) ¶ 5 A se lovi pe sine, a-și da lovituri: începe a plînge și a se ~ cu pumnii în cap (I.-GH.); proverb: ~ cu mîna (sau cu palma) peste gură 👉 GURĂ ¶ 6 A se lovi cu putere de ceva, a se izbi: s’a bătut cu capul de toți pereții; proverb: omul pînă cînd nu se bate cu capul de pragul de sus, nu-l vede pe cel de jos 👉 PRAG ¶ 7 🫀 A se mișca în mod ritmic, a se clăti, a svîcni: i se bate inima, vîna, pulsul, tîmpla, pieptul, ochiul, sprînceana ¶ 8 A se svîrcoli, a se sbate: nu te-a frămîntat dorul ca să te bați pe iarbă noaptea întreagă fără să adormi (DLVR.); proverb: ~ ca peștele pe uscat, a duce o viață plină de necazuri [lat. batt(u)ĕre].