AEROTAXAȚIE, aerotaxații, s. f. Metodă pentru determinarea speciilor de arbori, a înălțimii, a diametrului coroanei etc. prin observare directă sau prin intermediul fotogramelor. [Pr.: a-e-] – Aero- + taxație.

ALEZA, alezez, vb. I. Tranz. A prelucra interiorul unei piese cilindrice, dându-i diametrul cerut. ♦ A calibra exact dimensiunile unui orificiu dintr-o piesă mecanică. – Din fr. aléser.

ALEZA, alezez, vb. I. Tranz. A prelucra interiorul unei piese cilindrice, dîndu-i diametrul cerut. – Fr. aléser.

ALEZAJ, alezaje, s. n. 1. Alezare. 2. Diametrul interior al unei piese cilindrice. – Fr. alésage.

ALEZAJ, alezaje, s. n. 1. Suprafață interioară, cilindrică sau conică, a unei piese. 2. Diametrul interior al cilindrului unui motor. – Din fr. alésage.

ALEZAJ s.n. 1. Alezare. 2. Diametrul interior al unui cilindru de mașină. [< fr. alésage].

ALEZAJ ~e n. 1) Operație de lărgire prin așchiere a interiorului cilindric sau conic al unei piese de metal. 2) Diametru interior al unui cilindru de motor. /<fr. alésage

ALEZAJ s. n. 1. suprafață interioară, cilindrică sau conică, a unei piese metalice. 2. diametrul interior al unui cilindru de motor. (< fr. alésage)

ANGAJAT, -Ă adj. 1. (Arhit.; despre o coloană) Zidită cel puțin în jumătatea diametrului ei în zidul sau în stîlpul cu care face corp comun. 2. (Despre oameni) Încadrat într-un curent politic, social. [< angaja, după fr. engagé].

ANGAJAT, -Ă I. adj. 1. (arhit.; despre o coloană) zidită cel puțin cu jumătate din diametrul ei în zidul (stâlpul) cu care face corp comun. 2. (despre oameni) încadrat într-un curent politic, social; (despre literatură) care servește conștient o cauză. II. adj., s. m. f. (cel) care lucrează într-un anumit loc de muncă. ◊ (militar) care servește pe baza unui angajament voluntar. (după fr. engagé)

ANTARES, cea mai strălucitoare stea (variabilă) din constelația Scorpion, situată la c. 160 ani-lumină de Soare. Este de mărimea întîi și de culoare roșiatică; are diametrul de c. 300 de ori mai mare decît al Soarelui.

APERTURĂ s.f. 1. Deschidere, deschizătură. 2. Grad de deschidere a gurii în timpul articulației unui fonem. ♦ Caracteristică a aparatelor microscopice, fotografice etc. dată de unghiul sub care se vede diametrul primei lentile din punctul de intersecție al axei obiectivului cu planul acestuia. [Cf. lat., it. apertura, fr. aperture].

APOLO (APOLLO) 1. (În mitologia greacă). Fiul lui Zeus și al titanidei Leto, frate geamăn cu Artemis. Zeul Soarelui, al poeziei și artelor, apărător al căminului, familiei, muncitorilor agricoli, totodată tămăduitor, una din cele mai importante și complete divinități ale panteonului greco-roman. Sanctuarele și oracolele sale de la Claros, Didima, Delos, dar îndeosebi Delfi, erau renumite în antic. 2. Mic asteroid (diametru sub 2 km), care se poate apropia destul de mult de Pămînt (pînă la cîteva milioane de kilometri). Descoperit în 1932 de A. Reinmuth. 3. Program spațial american de explorare a Lunii cu ajutorul unor nave cosmice cu echipaj (1969-1972).

ARECIBO, oraș în ins. Puerto Rico, port pe litoralul nordic; 160,3 mii loc. (1980, cu suburbiile). Distilerii de rom. Mașini agricole, conf., mase plastice, hîrtie, articole sportive. Centru comercial (trestie de zahăr, ananas, cafea). Aici se află cel mai mare radiotelescop din lume (c. 300 m diametru).

AREOSTIL s. n. intercolonament în care intervalul dintre două coloane consecutive este de 3 la 4 diametre. (< fr. aréostyle)

ARHIMEDE (c. 287-212 î. Hr., n. Siracuza), învățat grec. A descoperit principiul fundamental al hidrostaticii (cunoscut sub denumirea de „Legea lui A.”), conform căruia orice corp cufundat într-un lichid este împins de jos în sus cu o forță egală cu greutatea volumului de lichid dezlocuit; a formulat legile pîrghiilor și a inventat numeroase sisteme de pîrghii și scripeți, mașini și dispozitive de luptă. În matematică s-a ocupat de calculul lungimii curbelor, al raportului dintre lungimea cercului și diametru (numărul π), de proprietățile spiralelor și pentru că a făcut cuadratura parabolei este considerat precursor al calcului integral.

ARTERIOMETRU s. n. instrument pentru măsurarea diametrului unei artere. (< fr. artériomètre)

ASTEROÍD (< fr. {i}; {s} aster „stea” + eidos „aspect”) s. m. Fiecare dintre micile planete ale sistemului nostru solar, ale căror orbite se află, în general, între orbitele planetelor Marte și Jupiter. A. nu pot fi văzuți cu ochiul liber; majoritatea lor au diametrele de 1-1.000 km. Pînă în prezent au fost descoperiți c. 2.500 de a. (ex. Adonis, Apolo, Eros, Hermes, Hidalgo, Icar, Iunona, Pallas, Vesta ș.a.); primul a. descoperit a fost Ceres în 1801. Sin. planetoid.

astrobleme, (engl.= astrobleme) structuri inelare cosmogenice (→ coptogenetice) create la supr. crustei terestre de forța de distrugere a meteoriților în cădere. Ele se conservă sub forma unor cratere de impact, lipsite de rădăcină și cu diametrul de ordinul km. Frecvența impactului meteoric se apreciază la 1 M.a. pentru a forma a. cu un diametru cuprins între 100 și 10 000 m și la 60 M.a. pentru a forma a. cu diametru mai mare de 60 km. Mai bine cunoscute sunt craterele Serra da Congulla (diametrul 40 km), Arizona (1,2 km), craterul Tungus (Siberia), cu suprafața de 2 200 km2.

ATÓL (<fr {i}) s. m. Insulă formată prin depunerea scheletelor de corali în jurul unor ins. din zona tropicală. Are aspect de inel cu diametru variabil, putînd ajunge la 50 km și avînd la mijloc o lagună adîncă, uneori pînă la 100 m.

atol, (engl.= atoll) tip de recif cu formă circulară sau elipsoidală dezvoltat pe ridicături submarine, de obicei vechi aparate vulcanice, situate pe șelf sau în largul baz. oceanic; marginea a. este emersă și în-chide la interior o lagună puțin adâncă; diametrul său variază de la 1 la peste 100 km. Numele provine de la forma clasică „atollon” din ins. Malvine. Se mai întâlnesc în Oc. Pacific. V. și recif.

autobrecie vulcanică (engl.= volcanic autobreccia) produs realizat prin autofragmentarea părții sup. (crustei solidificate) a curgerii de lavă vâscoasă care vine în contact direct cu atmosfera și care după spargere generează blocuri de diferite forme și diametre prinse în curentul fluid subiacent (care devine liant al acestor fragmente). V. și brecie vulcanică.

BALON aerostat fără propulsie proprie, având un înveliș impermeabil, în general de formă sferică (umplut cu un gaz mai ușor decât aerul – hidrogen, heliu sau aer cald) căruia i se atașează o nacelă (v.) pentru aparate de bord, fotografice, butelii și arzător și echipaj. Baloanele sunt utilizate în scopuri științifice (explorarea atmosferei, ridicarea instrumentelor de observare meteorologică și astronautică, observarea aștrilor de la înălțimi mari, unde aerul este mai clar), militare (cercetarea și corectarea tragerilor de artilerie, fotografierea teritoriului inamic, mijloc pasiv de apărare antiaeriană etc.) și sportive. Baloanele pot fi: libere, captive, de baraj (în ambuscade aeriene împotriva mijloacelor de atac aeriene ale inamicului, în special pe timp de noapte), meteorologice, sportive etc. Baloanele captive sunt ancorate la sol sau de nave cu ajutorul unui cablu special, folosite în observările aeriene, terestre sau marine sau pentru antrenamentul parașutiștilor. Baloanele meteorologice – sonde, radiosonde și pilot sunt folosite pentru determinarea direcției și intensității vântului, a limitelor straturilor de nori la diferite înălțimi, a presiunii și umidității aerului. Baloanele sportive sunt libere și se încadrează în clasa A, umplute cu aer cald: A1 – baloane până la 250m³; A2 între 250-400m³; A3 între 400-600m³; A4 între 600-900m³ etc., până la 4000m³ și mai mari. Baloanele sanitare asigură asistență medicală de specialitate altor baloane aflate în croazieră sau în misiuni de lansări de parașutiști și care coboară în zona de lansare pentru a se interveni în timp util în cazul producerii unor accidente. Balonul izentropic are un diametru exterior de până la 7m, fiind utilizat în cercetări aerodinamice. Este alcătuit din două baloane, unul cuprins în celălalt, cel interior – balonet (v.), umplut cu aer apăsând mai intens sau mai slab asupra mediului din celălalt – heliu, care se comportă ca un lest, determinând urcarea sau coborârea.

BALUSTRU s. m. 1. stâlp scurt, bombat la partea inferioară, dintr-o balustradă. 2. parte laterală a capitelului ionic. 3. compas pentru trasarea circumferințelor de diametru mic. (< fr. balustre)

BAOBÁB (< fr. {i}) s. m. Arbore tropical din Africa și Asia, înalt de 12-22 m, cu circumferința trunchiului pînă la 48 m, cu ramuri foarte mari, diametrul coroanei variind între 38 și 48 m și, cu fructe ovoide, numite pîinea maimuțelor (Adansonia digitata).

BAOBAB, baobabi, s. m. Arbore de dimensiuni uriașe din Africa tropicală, cu tulpina ajungând până la un diametru de 20 m și cu fructe mari, lunguiețe (Adansonia digitata). [Var.: boabab s. m.] – Din fr. baobab.

BETELGEUSE, stea roșiatică variabilă, situată în constelația Orion, la c. 650 ani lumină de Soare. Are mărimea între 0,4 și 1,3 (diametrul între 730 și 1.000 de diametre solare) și perioada de 196 zile.

BILENTILĂ s.f. Sistem optic format din două semilentile, obținute prin secționarea în diametru a unei lentile convergente. [< bi- + lentilă].

BILENTILĂ s. f. sistem optic din două semilentile, obținut prin secționarea în diametru a unei lentile convergente. (< bi- + lentilă)

bolovăniș, (engl.= gravel, boulders) termen textural care definește o acumulare de fragmente litice grosiere cu dimensiuni mari (diametrul 50-200 mm), de regulă bine rulate. B. intră în constituția dep. torențiale, a celor fluviatile (în cursul sup. și cel mijlociu al râurilor) și a celor litorale (în zonele cu faleze).

bombă vulcanică, (engl.= volcanic bomb) produs al unui vulcan cu activitate explozivă rezultat prin consolidarea în aer a fragmentelor de lavă ejectate, cu diametrul mai mare de 10 cm. B.v. generate în urma mișcării giratorii a porțiunilor de lavă fluidă capătă aspect fusiform și o structură veziculară; b.v. de dimensiuni mai mari, incomplet solidificate în aer, în cădere își sparg crusta și capătă aspecte caracteristice de „coajă de pâine”. Prin acumularea lor, se formează dep. de b.v. care, consolidate împreună cu o matrice de cenușă, formează aglomeratele vulcanice.

BRAHICEFAL, -Ă, brahicefali, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. Craniu cu diametrele longitudinal și transversal aproape egale. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care are un craniu brahicefal (1). – Din fr. brachycéphale.

BUTELNIC, butelnice, s. n. Burghiu mic întrebuințat de dulgheri, rotari etc. la executarea găurilor cu diametrul până la 30 mm. – Bute + suf. -elnic.

calcilutit, (engl.= calcirudite) calcar clastic format preponderent din particule carbonatice lutitice (diametrul mai mic de 0,004 mm) provenite prin acumulare mecanică. C. se întâlnesc în asociație cu marne și uneori cu argile în secvențele flișoide; alături de calcarele recifale indică un facies lagunar.

CALIBRA vb. I. tr. 1. A da calibrul necesar, convenabil unor piese de mașini, de arme etc. ♦ A măsura calibrul, diametrul unei piese etc. 2. A alege, a sorta după mărime (cereale, fructe etc.). [< fr. calibrer, cf. it. calibrare].

CALIBRA vb. tr. 1. a da calibrul necesar unor piese de mașini, arme etc. ◊ a măsura calibrul, diametrul unei piese etc. 2. a sorta după mărime (semințe, fructe etc.). (< fr. calibrer)

CALIBROR, -OARE, calibrori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. (Despre un instrument, o mașină) Care calibrează. 2. S. n. Instrument pentru măsurarea diametrului puieților. 3. S. n. Aparat sau mașină pentru sortarea fructelor după mărime. – Din fr. calibreur.

CALIBROR, -OARE adj. Care calibrează. // s.n. 1. Instrument pentru măsurarea diametrului puieților. 2. Aparat pentru sortarea fructelor după mărime. [Cf. fr. calibreur].

CALIBROR, -OARE I. adj. care calibrează. II. s. n. 1. instrument pentru măsurarea diametrului puieților. 2. aparat pentru sortarea fructelor după mărime. (< fr. calibreur)

CALIBROR² ~oare n. 1) Instrument pentru măsurarea diametrului puieților. 2) Aparat sau mașină pentru sortarea fructelor după mărime. /<fr. calibreur

CALIBRU s.n. 1. Diametrul interior al unui tub, al unei țevi de armă de foc. 2. Instrument de precizie pentru măsurat și controlat dimensiunile unor piese fabricate. 3. (Fig.) Mărime, proporție, calitate; (fam.) fel, soi. [< fr. calibre, it. calibro].

CALIBRU, calibre, s. n. 1. Diametrul interior al țevii unei guri de foc. 2. Instrument de precizie cu care se verifică dimensiunile pieselor fabricate. 3. Fig. Mărime, proporție, calitate; fel, soi, specie. – Din fr. calibre.

CALIBRU s. n. 1. diametru interior al unui tub, al țevii unei guri de foc; diametrul unei torpile etc.; greutatea unei bombe de aviație. 2. instrument de precizie cu care se verifică gradul de uzură a țevilor armamentului de infanterie. ◊ instrument pentru măsurarea și controlul dimensiunilor unor piese fabricate. 3. (fig.) mărime, proporție, calitate; (fam.) fel, soi. (< fr. calibre)

CALIBRU ~e n. 1) Diametru interior al țevii unei arme de foc. ~ul unui tun. ~ul unui revolver. 2) Diametru al unui cilindru sau al unui obiect sferic. 3) Instrument de precizie cu care se verifică dimensiunile unei piese fabricate. 4) fig. Valoare relativă a unei persoane sau a unui lucru. ◊ De același ~ la fel; de același soi. /<fr. calibre

CAPILARIMETRU s. n. 1. instrument cu care se măsoară diametrul vaselor capilare. 2. aparat pentru determinarea capilarității solului. (< fr. capillarimètre)

CARIOMETRIE s. f. măsurare a diametrului nucleelor celulare cu microscopul. (< fr. caryométrie)

CARIOMETRIE s. f. Măsurare a diametrului nucleelor celulare cu ajutorul microscopului. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. caryométrie.

CARIOMETRIE f. Măsurare a diametrului nucleelor celulare cu ajutorul microscopului. [Sil. -ri-o-me-tri-e] /<fr. caryométrie

CARIOMETRIE s.f. Măsurare a diametrului nucleelor celulare cu ajutorul microscopului. [Pron. -ri-o-, gen. -iei. / < fr. caryométrie, cf. gr. karyon – nucleu, metron – măsură].

CAVERNOGRAMĂ s. f. 1. diagramă obținută prin cavernografie. 2. curbă reprezentând variația diametrului unei găuri de sondă. (< fr. cavernogramme)

CAVERNOGRAMĂ s.f. Curbă reprezentînd variația diametrului unei găuri de sondă în funcție de adîncime. [< fr. cavernogramme, cf. lat. caverna – gaură, gr. gramma – scriere].

CAVERNOGRAMĂ, cavernograme, s. f. Diagramă reprezentând variația diametrului unei găuri de sondă de-a lungul acesteia. – Din fr. cavernogramme.

CAVERNOMETRIE s. f. operație de măsurare și înregistrare a variației diametrului unei găuri de sondă în funcție de adâncime. (< fr. cavernométrie)

CAVERNOMETRIE s.f. (Tehn.) Operație de măsurare și de înregistrare a variației diametrului unei găuri de sondă în funcție de adîncime. [Gen. -iei. / < fr. cavernométrie, cf. lat. caverna – gaură, gr. metron – măsură].

CAVERNOMETRIE s. f. Operație de măsurare și de înregistrare a diametrului unei găuri de sondă, de-a lungul acesteia. – Din fr. cavernométrie.

cenușă vulcanică, (engl.= volcanic ash) material piroclastic pulverulent cu diametrul particular sub 4 mm, provenit în timpul exploziilor vulcanice. C.v. rezultă din distrugerea parțială a conului vulcanic sau a produselor consolidate pe coș (lave și piroclastite). C.v. este un depozit neconsolidat din a cărui acumulare și cimentare rezultă un → tuf vulcanic sau un cinerit.

chondrit, (engl.= chondrite) meteorit litic („pietros”) alcătuit din olivină (40%), piroxenit (30%), plagioclazi (10%), aliaj Fe-Ni (10-20%) și troilit (5-15%). Olivina și piroxenii se individualizează uneori sub formă de corpusculi sferici cu diametrul de 1 mm și structură fibros-radiară, denumiți chondrule. C. au o structură microcristalină și constituie mai mult de 80% din meteoriții căzuți pe Pământ. V. și achondrite.

clasticitate, indice de ~, (engl.= clasticity index) (sed.), parametru granulometric al unui dep. sedimentar determinat de diametrul celei mai mari particule constituente. I.c. – calculat prin intermediul curbei cumulative – corespunde percentilului de 1%; se măsoară în unități phi și se notează cu C.

CLUPA vb. tr. a măsura diametrelor arborilor, buștenilor cu ajutorul clupei. (< germ. kluppieren)

CLUPA vb. I. tr. A măsura diametrele arborilor, buștenilor etc. cu ajutorul clupei. [Cf. germ. kluppieren].

CLUPA, clupez, vb. I. Tranz. A măsura diametrele arborilor cu clupa (1). – Cf. germ. Kluppieren.

CLUPĂ ~e f. 1) Unealtă manuală pentru filetat. 2) Instrument silvic pentru măsurarea diametrului arborilor; compas forestier. /<germ. Kluppe

CLUPĂ, clupe, s. f. 1. Instrument în formă de compas, care servește la măsurarea diametrului trunchiurilor de arbori; compas forestier. 2. Unealtă manuală formată dintr-un cadru închis și din brațe de acționare, în interiorul căreia se prind bacurile de filetat. – Din germ. Kluppe.

CLUPĂ s.f. 1. Compas forestier pentru măsurarea diametrelor arborilor sau buștenilor. 2. Portunealtă pentru tăierea manuală a filetului la țevi și la bare rotunde. 3. Piesă la mașina de lățit și egalizat, care prinde marginea țesăturii prelucrate. [< germ. Kluppe].

CLUPĂ s. f. 1. compas forestier pentru măsurarea diametrelor arborilor sau buștenilor. 2. portunealtă pentru tăierea manuală a filetului la țevi și la bare rotunde. 3. piesă la mașina de lățit și egalizat, care prinde marginea țesăturii prelucrate. 4. șablon de secționare pentru cuparea urechilor la câinii de rasă. (< germ. Kluppe)

COMANDĂ s.f. 1. Ordin, poruncă. ◊ Metodă de comandă = metodă folosită de un conducător care ia decizii personale fără să-și consulte colaboratorii. 2. Conducere a unei unități militare. ◊ Post de comandă = loc unde stă comandantul trupelor și de unde transmite comanda operațiilor. 3. Acțiune de comandare a unui sistem tehnic. ♦ Echipamentul necesar efectuării ei. 4. Cerere de marfă, de efectuare a unei lucrări etc., făcută unui meseriaș, unui negustor etc. ◊ De comandă = executat după indicațiile clientului. 5. (Mar.) Construcția cea mai înaltă pe puntea superioară a unei nave, de unde se efectuează conducerea navei. ♦ Parîmă de dimensiuni mici, cu diametrul de 4-5 mm. [Pl. -enzi, -de. / < fr. commande, germ. Kommando].

COMPACT-DISC s. n. disc optic, de proporții reduse (12 cm diametru), conținând date digitalizate, decodabil prin sistem laser. (<engl. compact-disk)

CONICITATE s.f. (Mat.) Mărime caracteristică a unui trunchi de con drept, egală cu diferența dintre diametrul mare și diametrul mic raportată la lungimea acestuia; (p. ext.) formă conică. [Cf. fr. conicité].

CONICITATE s. f. Mărimea caracteristică a unui trunchi de con² drept, egală cu diferența dintre diametrul mare și diametrul mic raportată la lungimea acestuia; p. ext. formă conică. – Din fr. conicité.

CONICITATE s. f. mărime caracteristică a unui trunchi de con drept, diferența dintre diametrul mare și cel mic, raportată la lungimea acestuia; (p. ext.) formă conică. (< fr. conicité)

crater vulcanic, depr. circulară, de formă conică sau tronconică, dezvoltată în centrul conului, de unde începe coșul vulcanic; c.v. reprezintă deschiderea canalului de alimentare, iar marginea sa, limita dintre domeniul de emisiune și cel de acumulare a materialului. Dimensiunile c.v. diferă la vulcanii activi (diametrul de ordinul sutelor de m) de cei inactivi (diametrul depășind 1 km). V. și calderă.

DIAMETRAL² ~ă (~i, ~e) Care ține de diametru; propriu diametrului. ◊ Plan ~ plan care trece prin centrul unui corp sferic, sferoidal sau cilindric. [Sil. di-a-] /<fr. diamétral

DIAMETRAL, -Ă I. adj. referitor la diametru. II. adv. 1. de la un capăt la altul; de-a curmezișul. 2. (fig.) cu totul, absolut. ♦ ~ opus = total opus; de neîmpăcat. (< fr. diamétral)

DIAMETRAL, -Ă, diametrali, -e, adj. Care aparține diametrului, privitor la diametru; care trece prin centrul unui cerc. ◊ Plan diametral = plan care trece prin centrul unei sfere, al unui elipsoid etc. ♦ (Adverbial) Diametral opus = cu desăvârșire opus, în opoziție directă cu...; de neîmpăcat. [Pr.: di-a-] – Din fr. diamétral.

DIAMETRAL, -Ă adj. Referitor la diametru, de diametru. // adv. Diametral opus = total opus; de neîmpăcat, ireconciliabil. [< fr. diamétral].

DIAMETRU s.n. Segment de dreaptă care trece prin centrul unei curbe închise sau prin centrul unei sfere și care unește două puncte opuse ale curbei sau sferei. ◊ Diametru aparent = unghi sub care se văd extremitățile unui obiect îndepărtat, ale unui astru, de către un observator. [Cf. fr. diamètre, lat., gr. diametros].

DIAMETRU, diametre, s. n. 1. Segment de dreaptă care unește două puncte ale unui cerc sau ale unei sfere, trecând prin centrul lor; lungimea acestui segment. ♦ Locul geometric al mijlocului tuturor coardelor paralele cu o direcție dată. 2. (În sintagma) Diametru aparent = unghi sub care un observator vede diametrul (1) unui obiect depărtat, în special al unui astru. [Pr.: di-a-] – Din fr. diamètre, lat. diametrus.

DIAMETRU s. n. segment de dreaptă care trece prin centrul unui cerc, al unei curbe închise sau al unei sfere, unind două puncte opuse ale acestora. ♦ ~ aparent = unghi sub care se văd extremitățile unui obiect îndepărtat, ale unui astru, de către un observator. (< fr. diamètre, lat. diametrus)

diametru s. n. (sil. di-a, -tru), art. diametrul; pl. diametre

DIAMETRU ~e n. 1) Segment de dreaptă care trece prin centrul unei sfere sau al unui cerc, unind două puncte opuse de pe circumferința acestora. 2) Lungimea acestui segment. [Sil. di-a-] /<fr. diametre, lat. diametrus

diametru echivalent (engl.= equivalent diameter) (sedim.), element liniar prin care se exprimă diametrul unei sfere cu densitatea egală cu a cuarțului (d = 2,6) și cu aceeași viteză de cădere ca a granulului sedimentar luat în considerare. Este utilizat în analiza granulometrică. Sin. diametru de sedimentare, Folk, l966. V. și diametru nominal.

diametru nominal, (engl.= nominal diameter) (sedim.), element liniar prin care se exprimă diametrul unui granul sau fragment de rocă echivalent cu diametrul unei sfere al cărui volum este identic cu cel al fragmentului luat în considerare. Este utilizat în analiza granulometrică a depozitelor sedimentare. V. și diametru echivalent.

DIASTIL s. n. (Arh.) Intercolonament larg de dimensiunea a trei diametre de coloană; p. ext. edificiu cu astfel de intercolonament. [Pr.: di-a-] – Din fr. diastyle.

DILATAȚIE, dilatații, s. f. Creștere a dimensiunilor unui corp sub acțiunea căldurii; dilatare. ♦ Coeficient de dilatație = creșterea unității de lungime, de suprafață sau de volum a unui corp, raportată la 1° C de creștere a temperaturii. ◊ (Med.) Mărire patologică sau terapeutică a diametrului unui orificiu, al unei cavități, unui vas etc. – Din fr. dilatation, lat. dilatatio.

DISC DE ATERIZARE / ȚINTĂ, placă circulară plată, de regulă electronică, dotată cu senzori care marchează rezultatul în centimetri față de performanța 0,00 m atinsă de un parașutist în proba de precizia aterizării. Discul care marchează performanța 0,00 m (centrul punctului fix) are diametrul de 3 cm.

disimetrie, indice de ∼ (engl.= disymmetry) (sedim.), parametru morfometric (al formei clastelor detritice) calculat pe baza raportului dintre lungimea segmentului de dreaptă din diametrul mare cuprins între extremitatea A și intersecția acestuia în C cu diametrul mijlociu, față de lungimea totală a diametrului mare (a). Se notează cu D = AC/a și permite aprecierea gradului de uzură a clastelor.

ECHILATER, -Ă, echilateri, -e, adj. (Despre figuri geometrice) Cu elemente liniare congruente. ◊ Con echilater = con circular drept care are generatoarea congruentă cu diametrul bazei; hiperbolă echilateră = hiperbolă cu asimptotele perpendiculare. (din fr. équilatère)

ECLIPTIC, -Ă I. adj. referitor la ecliptică. ♦ coordonate ~e = latitudinea și longitudinea aștrilor pe sfera cerească. II. s. f. orbită descrisă de Soare în mișcarea lui aparentă anuală pe bolta cerească. ♦ axa čii = diametru al sferei cerești perpendicular pe planul eclipticii. (< fr. écliptique)

ENTEROPLASTIE s. f. restabilire chirurgicală a diametrului normal al intestinului în caz de stenoză. (< fr. entéroplastie)

EURICEFALIE s. f. malformație congenitală având existența unui craniu cu diametru lateral foarte mare. (< fr. eurycéphalie)

EUSTIL s.n. Colonadă în care coloanele sunt distanțate între ele prin spații proporționate după diametrele lor. [Pron. e-us-. / < fr. eustyle, cf. gr. eu – bine, stylos – coloană].

EUSTIL, eustiluri, s. n. Colonadă în care coloanele sunt distanțate între ele prin spații proporționate după diametrele lor. [Pr.: e-u-] – Din fr. eustyle.

EUSTIL s. n. colonadă în care coloanele sunt distanțate între ele prin spații proporționale după diametrele lor. (< fr. eustyle)

FETOMETRIE s. f. procedeu radiologic de măsurare a diametrului capului fetal. (< engl. fetometry)

FLUTURE, fluturi, s. m. 1. Nume generic dat insectelor din ordinul lepidopterelor, care au corpul bombat sau alungit și catifelat, patru aripi membranoase, acoperite cu solzi mărunți de culori diferite și un aparat bucal adaptat pentru supt, a căror larvă este o omidă. ◊ Compuse: fluture-de-mătase = fluture a cărui larvă produce firele de mătase; vierme-de-mătase (Bombix mori); fluture-alb sau fluture-de-varză = albiliță; fluture-roșu = fluture cu aripi roșii și cu baza aripilor neagră (Vanessa urticae). ♦ Fig. (Fam.; la pl.) Idei curioase și extravagante; toane. 2. (La pl.) Disc de metal mic și sclipitor, care se coase ca ornament pe unele obiecte de îmbrăcăminte (femeiești); fluturaș, paietă. 3. (Tehn.) Disc care se rotește în jurul unui diametru și care, montat într-o conductă, servește la reglarea cantității de carburant care intră într-un carburator. 4. (Sport) Procedeu tehnic de înot caracterizat prin mișcarea simetrică și simultană a brațelor, asemănător cu fluturarea unor aripi; probă de înot în care se folosește acest procedeu. [Var.: flutur s. m.] – Probabil lat. *flutulus. Cf. alb. fluturë.

FULGURIT s.n. (Geol.) Formație tubulară cu diametru mic, lungă de cîțiva metri, formată dintr-o masă sticloasă prin acțiunea de topire a rocii pe care a căzut un trăsnet. [< fr. fulgurite, germ. Fulgurit].

FUS¹, (I) fuse, (II) fusuri, s. n. I. 1. Unealtă de tors care servește la răsucirea firului și pe care se înfășoară firul pe măsură ce este tors, având forma unui bețișor lung și subțire, îngroșat la mijloc, cu capătul de sus ascuțit și cel de jos rotunjit și înțepenit într-o rotiță. ◊ Loc. adj. În fus = în formă de fus¹ (I 1); fusiform. 2. Organ al mașinilor de tors, cu ajutorul căruia se răsucește și pe care se înfășoară firul. II. 1. Nume dat unor părți ale mașinilor de țesut, de depănat etc. care seamănă la formă cu fusul¹ (I 1). 2. Nume dat unor părți de mașini, de instalații etc. care îndeplinesc funcția de arbore sau de osie. ♦ Porțiune cilindrică, conică sau sferică a unui arbore, a unui ax sau a unei osii, care se sprijină și se rotește într-un palier. 3. Trunchiul unui copac de la bază până la vârf, fără crengi. 4. Parte a unei coloane de arhitectură, cuprinsă între bază și capitel. 5. Corpul drept al ancorei, fără brațe și fără inel. 6. (În sintagmele) Fus sferic = porțiune din suprafața unei sfere cuprinsă între două cercuri mari care au un diametru comun. Fus orar = fiecare dintre cele 24 de porțiuni în care este împărțită suprafața pământului prin meridiane, distanțate la 15° unul de altul, sau prin alte linii de demarcație convenționale, urmând de aproape aceste meridiane. – Lat. fusus (cu unele sensuri după fr. fuseau).

FUS s. n. porțiune din suprafața unei sfere cuprinsă între două cercuri mari, care au un diametru comun. ◊ ~ orar = fiecare dintre cele 24 de porțiuni în care este împărțită suprafața Pământului prin meridiane; (biol.) ~ nuclear = formație din filamente întinse între cei doi poli ai celulei, care apare în profaza diviziunii celulare. (lat. fusus, după fr. fuseau)

granul (~ar), (~ație), (engl.= grain) orice constituent cristalin al unei roci care, de regulă, nu îmbracă forme cristalografice; un g. este, de obicei, un cristal → anhedral sau → subhedral; g.(ar) despre orice agregat natural alcătuit din g. sau despre o structură a acelui agregat (roci); g.(atia) rocilor se apreciază în funcție de dimensiunile g. și poate fi: granulație mare (diametrul mai mare de 5 mm → fanerocristalină), granulație medie (diametrul egal cu 1-5 mm) și granulație fină (diametrul mai mic de 1 mm → microcristalină).

GROS² groasă (groși, groase) (în opoziție cu subțire) 1) (despre corpuri cilindrice) Care are circumferință și diametru mare. Stâlp ~. 2) (despre ființe sau despre părțile corpului lor) Care are multă grăsime; gras. * (A fi) ~ de (sau la) obraz a) (a fi) nerușinat; b) (a fi) nesimțit. 3) pop. (despre femei) Care este gravidă; însărcinată. 4) (despre obiecte) Care are un volum mare; voluminos. * ~ la pungă cu mulți bani; bogat. 5) (despre corpuri) Care are dimensiunea mare între bază și suprafață. 6) Care are dimensiunea secțiunii transversale în plan orizontal mare. Perete ~. 7) (despre țesături) Care este țesut din fire cu diametru mare. 8) (despre fluide) Care curge sau se împrăștie greu. 9) (despre medii) Care este foarte compact; de nepătruns; des; dens. Ceață groasă. Umbră groasă. 10) (despre voci, sunete etc.) Care este produs de oscilații cu frecvență joasă; profund; jos; grav. /<lat. grossus

GROS¹, GROASĂ, groși, groase, adj., adv., s. n., s. m. I. Adj. 1. (Despre corpuri cilindrice) Care are diametrul sau circumferința mai mari decât dimensiunile obișnuite. Trunchi gros. ◊ Intestinul gros = parte a tubului digestiv cu secțiunea mai mare cuprinsă între ileon și anus. ♦ (Despre ființe sau despre părți ale corpului lor) Dezvoltat mult în lățime. ♦ (Pop.; la f.) Gravidă, însărcinată. 2. Care are volum mare, care depășește prin volum dimensiunile obișnuite; voluminos. Carte groasă. ◊ Expr. Gros la pungă = bogat. ♦ (Despre litere) Care este mai lat decât literele obișnuite. 3. Mare, în sens vertical, de la suprafață în adâncime sau de la suprafață până la bază. Strat gros. ◊ Expr. Gros la (sau de) obraz = a) obraznic; b) nesimțit. Gros la piele sau cu pielea groasă = nesimțit. Gros la (sau în) ceafă sau cu ceafa groasă = bădăran. ♦ Care este țesut² din fire groase ( I 1). Haină groasă. 4. (Despre fluide) Care curge sau se împrăștie greu; dens. ♦ Fig. (Despre întuneric, umbră, ceață etc.) Adânc, compact. II. Adj. Fig. 1. (Despre voce, glas, sunete, adesea adverbial) Adânc, grav. 2. (Înv.) Grosolan, bădăran; incult; care trădează pe omul bădăran sau incult. III. Adv. 1. (Pop. și fam.) Mult, din plin, din belșug. Câștigă gros. 2. (Înv.) În linii mari, superficial, în mod grosolan. IV. S. n. 1. Partea cea mai numeroasă dintr-o colectivitate, dintr-un ansamblu de obiecte, de fenomene (de același fel); greu. ◊ Loc. adv. Din gros = în cantitate mare, din belșug. 2. (Pop. și fam.) Închisoare. V. S. m. (Reg.) Buștean, trunchi; bârnă (groasă). – Lat. grossus.

GROSIME ~i f. 1) Diametru al secțiunii transversale a unui corp cilindric. ~ea copacului. 2) Dimensiunea secțiunii transversale în plan orizontal a unui corp. ~ea sticlei. 3) Distanță dintre baza și suprafața unui corp sau dintre două (sau mai multe) fețe paralele ale lui. [G.-D. grosimii] /gros + suf. ~ime

GROSIME, grosimi, s. f. Circumferință; diametrul secțiunii transversale a unui corp cilindric; dimensiunea unui corp în sens orizontal, pe secțiune transversală; dimensiunea unui corp în sens vertical; distanța dintre fețele unui corp, unui strat. – Gros + suf. -ime.

GULER ~e n. 1) Porțiune a unor obiecte de îmbrăcăminte care înconjură gâtul. * A apuca (sau a lua, a înșfăca) pe cineva de ~ a) a forța pe cineva să se supună; b) a cere cuiva socoteală. 2) Dungă de spumă, formată la suprafața berii turnată într-un pahar. 3) tehn. Parte inelară la suprafața unei piese, având diametrul mai mare decât restul acesteia și servind, de obicei, la etanșare. /<ung. gallér

GULER, gulere, s. n. 1. Parte a unor obiecte de îmbrăcăminte care acoperă de jur împrejur gâtul sau cu care se termină o haină la gât. ◊ Expr. A lua (sau a apuca) (pe cineva) de guler = a) a prinde, a duce etc. (pe cineva) cu forța; b) a cere cuiva socoteală pentru cele făcute. ♦ Fâșie de pânză, de obicei scrobită, care se pune în jurul gâtului (la bărbați), prinzându-se (cu butoni, nasturi) de cămașă. 2. Spumă care se formează la gura paharului de bere. 3. Porțiune dintr-o piesă cilindrică, conică etc. cu diametrul mai mare decât restul piesei. – Din magh. gallér.

HALO¹- elem. „diametru”. (< fr. halo-, cf. gr. halos, cerc)

HALOMETRIE s. f. metodă de determinare a diametrului mediu al eritrocitelor cu ajutorul halometrului (2). (< fr. halométrie)

HELIOMETRU ~e n. Instrument optic pentru măsurarea distanțelor unghiulare mici dintre aștri, precum și a diametrului aparent al Soarelui și al altor corpuri cerești. /<fr. héliometre

HELIOMETRU s.n. (Astr.) Instrument pentru determinarea diametrului aparent al Soarelui și al planetelor. [< fr. héliomètre, cf. gr. helios – soare, metron – măsură].

HELIOMETRU s. n. instrument pentru determinarea diametrului aparent al Soarelui și al planetelor. (< fr. héliomètre)

HELIOMETRU, heliometre, s. n. Instrument optic pentru determinarea diametrului aparent al Soarelui și al planetelor. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliomètre.

ICRĂ, icre, s.f. (În special la pl.) Denumire generică pentru ouăle peștilor; în expr. salată de icre = icre (de crap, de hering, de scrumbie, de știucă) emulsionate sub formă de spumă albă, cu adaos de diverse ingrediente (ceapă tocată, măsline, ardei iute); icre tarama = icre de chefal sau ton, conservate sub formă de pastă sărată, de culoare roz-oranj (ngr. tarama), respectiv salata făcută din acestea (ngr. taramosalata); icre de Manciuria sau caviar roșu = icre mari de până la 7 mm diametru, de culoare roșiatică, prelevate de la o specie de somon din Oceanul Pacific (Oncorhynchus keta), utilizate ca și caviarul; icre negre sau caviar = icre prelevate de la sturioni (morun, cegă, păstrugă ș.a.)

IRIS I. s. n. 1. curcubeu, spectru solar. 2. membrană colorată circulară a ochiului, așezată între cornee și partea anterioară a cristalinului, străbătută de pupilă. 3. diafragmă a unor aparate optice, care are în centru un orificiu cu diametru variabil. II. s. m. plantă erbacee perenă cu frunze lungi și cu flori mari, violete, albe sau galbene; stânjenel. (< fr., lat. iris)

IRIS s.n. 1. (Liv.) Curcubeu, spectru solar. 2. Membrană colorată circulară a ochiului așezată între cornee și partea anterioară a cristalinului, străbătută de pupilă. 3. Diafragmă a unor aparate optice, care are în centru un orificiu cu diametru variabil. [< fr. iris, lat. iris].

IRIS, (I) irisuri, s. n., (II) iriși, s. m. I. S. n. 1. Membrană circulară, colorată a ochiului, situată înaintea cristalinului, în mijlocul căreia se găsește pupila. 2. Diafragmă cu diametru variabil, folosită la instrumentele optice pentru a regla fasciculul de lumină care pătrunde în instrument. II. S. m. (Bot.) Stânjenel. – Din fr., lat. iris.

kurtosis, (engl.= parametru statistic folosit pentru caracterizarea curbelor granulometrice cumulative; fiind un coeficient de ascuțime, el măsoară dezvoltarea medie a curbei între diametrele corespunzătoare de 16 și 5 și respectiv 84 și 95.

lapili, (engl.= lapilli), fragmente mici de lavă consolidată, cu diametrul între 4 și 32 mm, cu aspect de pietriș, provenite în timpul exploziilor vulcanice; l. rezultă din distrugerea parțială a conului vulcanic sau a produselor consolidate pe coș. L. se pot acumula sub forma unor dep. stratificate din a căror consolidare și cimentare rezultă și tufurile lapilice.

LEPTOCIT s. n. globulă roșie cu grosimea redusă, dar cu diametrul mărit. (< fr. leptocyte)

LIGNOMETRU s.n. 1. Liniometru. 2. Instrument cu care se poate măsura diametrul și înălțimea arborilor sau se poate face marcarea prin vopsire și înregistrarea unor caracteristici ale acestora. [< fr. lignomètre].

LIGNOMETRU s. n. 1. liniometru. 2. instrument pentru măsurarea diametrului și înălțimii arborilor sau pentru marcarea prin vopsire și înregistrare a unor caracteristici ale acestora. (< fr. lignomètre)

mediană, (Md), (engl.= median) parametru statistic utilizat în analiza granulometrică și calculat pe baza curbelor cumulative. Md este diametrul median corespunzător percentilului de 50 și evident dimensiunii granulelor față de care 50% sunt mai mari și 50% mai mici.

medie, (M), (engl.= mean, mode) parametru statistic utilizat în analiza granulometrică și calculat pe baza curbelor cumulative. M. reprezintă un diametru mijlociu și exprimă o medie a dimensiunilor corespunzătoare percentilelor de 16, 50 și 84.φ 16+ φ 50+ φ 84M =.3

MEGALOFTALMIE s. f. mărire congenitală a diametrului globular ocular. (< fr. mégalophtalmie)

MIDRIAZĂ, midriaze, s. f. Mărire a diametrului pupilei, care poate surveni fiziologic (la întuneric), patologic (în paralizia fibrelor circulare ale irisului) sau ca efect al administrării unor medicamente. [Pr.: -dri-a-] – Din fr. mydriase.

MODUL s. n. 1. (mat.) valoare absolută a unei mărimi reale. ◊ număr pozitiv egal cu rădăcina pătrată a sumei pătratelor componentelor unui număr real. ◊ (stat.) variantă a caracteristicii (4), înregistrată la cele mai multe unități ale unei colectivități statistice; valoare a caracteristicii cu cea mai mare frecvență. 2. coeficient care caracterizează o proprietate mecanică oarecare. ◊ raportul dintre diametrul primitiv al unei roți dințate și numărul dinților acesteia. ♦ ~ de elasticitate = raportul dintre efortul unitar normal și lungimea specifică corespunzătoare a unei piese solicitate de întindere sau încovoiere. 3. debitul anual al unui curs de apă. 4. parte componentă a unui ansamblu cu funcționalitate proprie. ◊ fiecare din părțile detașabile ale unei nave spațiale. 5. (telec.) bloc din microelemente (tranzistoare, diode, bobine), care îndeplinește funcția de etaj sau de celulă într-un aparat, ori într-o instalație electronică. 6. (arhit.) unitate de măsură pentru determinarea proporțiilor elementelor componente ale unui edificiu. (< engl., fr. module, lat. modulus)

MODUL¹ s.m. 1. (Mat.) Valoare absolută a unei mărimi reale (fără să se ia în considerare semnul algebric). ♦ (Statist.) Variantă a caracteristicii (4) [în DN], înregistrată la cele mai multe unități ale unei colectivități statistice; valoare a caracteristicii cu cea mai mare frecvență. ◊ Modul al unui număr complex = rădăcina pătrată a sumei pătratelor părții reale și a coeficientului părții imaginare; modul al unui număr real = valoare absolută a numărului. 2. Coeficient care caracterizează o proprietate mecanică oarecare. ♦ Raportul dintre diametrul primitiv al unei roți dințate și numărul dinților acesteia. ◊ Modul de elasticitate = mărime reprezentînd raportul dintre efortul unitar normal și lungirea specifică corespunzătoare a unei piese solicitate la întindere sau încovoiere. 3. Unitate de măsură, în special pentru apele curgătoare. ◊ Modul de irigație = cantitatea de apă necesară în unitatea de timp pentru irigarea unui hectar. [Pl. -li, (s.n.) -luri. / < fr. module, cf. lat. modulus].

MOLETĂ, molete, s. f. 1. Instrument prevăzut cu o rotiță cu muchia zimțuită, folosit la moletare. 2. Roată de cablu cu diametru mare, folosită pentru ghidare în instalațiile de extracție sau pentru întinderea cablurilor de funiculare în instalațiile de transport. – Din fr. molette, germ. Molette.

morfometrică, analiză ∼, (engl. = shape analysis) metodă în sedim. care urmărește descrierea formei granulelor clastice, prin habitus și contur, cu scopul de a aprecia condițiile lor de transport și acumulare. Forma granulelor se apreciază prin raportul diametrelor: mare – L (sau a), mediu – l (sau b), mic – e (sau c) și se exprimă prin intermediul parametrilor m.: → sfericitate, → rotunjime, → aplatizare, → disimetrie, → pivotabilitate. În a.m. se operează cu un nr. mare de particule și, de aceea, prelucrarea și interpretarea rezultatelor îmbracă un caracter statistic. V. și granulometrică, analiză ~.

MORUN, moruni, s.m. Pește din fam. acipenseridae (sturioni), cel mai mare sturion, numit și (rus.) beluga (Huso huso), cu corp gros, acoperit de scuturi mici, iar cele dorsale, mai mari, îngropate parțial în piele; poate ajunge până la 5-8 m lungime și 1600 kg; prezent mai ales în Marea Caspică și Marea de Azov, dar și în Marea Neagră, de unde urcă pe distanțe scurte în fluviile aferente; de la morun se obțin icrele negre cele mai valoroase, cu bobul foarte mare, de 3,3-4 mm diametru, de culoare cenușie-neagră, comercializate ca beluga-caviar. – V. sturion

mudstone (engl.), (rom.= calcar micritic, sau argilă) termen propus de Dunham (1962) pentru a defini rocile sedimentare carbonatice alcătuite din granule libere (cu diametrul mai mare de 20 microni și în cantitate mai mică de 10%) și o matrice calcaroasă („mud suported”). În prezent, utilizat frecvent în geologia petrolului. Într-un fel, sin. cu calcilutit.

NASION s. n. reper cranian folosit în antropologie la determinarea diametrelor craniului. (< fr. nasion)

nesaturat (geoch.), (engl.= unsaturated) 1. despre un min. „deficitar” în silice, care nu se poate forma în prezența silicei libere (ex.: feldspatoizi, olivină); 2. despre o topitură sau o rocă magmatică alcătuită preponderent din astfel de min. (foyait, essexit, theralit). nisip, (engl.= sand) termen cu semnificație granulometrică, folosit pentru depozitele psamitice mobile, în care granulele au diametrul între 2 și 0,063 mm. Se disting n. oligomictice – monominerale-, cuarțoase, carbonatice etc., și n. polimictice (formate din cuarț, mice, feldspați, clorit, min. grele). Genetic, se deosebesc: n. marine (litorale sau neritice), n. fluviatile, n. eoliene (de dune continentale, deșertice etc.). N. constituie sedimente act. sau formează strate intercalate în dep. cenozoice.

NISETRU, nisetri, s.m. Pește din fam. acipenseridae (sturioni), prezent în Marea Neagră și Marea Caspică și în fluviile aferente, de până la 2 m lungime și o greutate de până la 100 kg, de la care se obțin icre negre cu bobul mare, de 3-3,5 mm diametru, de culoare cenușie-închisă (Acipenser güldenstaedti). – V. sturion

NIT¹, nituri, s. n. Tijă de metal (cilindrică) prevăzută cu un cap de diametru mai mare decât corpul, folosită la îmbinarea pieselor metalice, de piele sau de carton. – Din germ. Niet.

oblat, (engl.= oblate, flattened) despre un galet cu dezvoltare bidimensională pentru care două diametre sunt mai mari decât al treilea. Elementele (particulele) detritice oblate cuprind categoriile morfometrice: tabular, lamelar, foios. Ant. prolat. obsidian, (engl.= obsidian) sticlă vulcanică acidă, anhidră, cu compoziție riolitică, de culoare neagră, uneori brun-roșcată, cu luciu sticlos și spărtură concoidală; masa vitroasă conține variate → cristalite și → microlite. V. și pechstein.

oncolit, (engl.= oncolite) corpuscul calcaros, de origine biogenă (format de cianobacterii), nefixat de substrat, cu microstructură internă concentrică, de formă sferică sau elipsoidală (diametrul 0,2 mm – 5 cm). Intră în categoria stromatolitelor sferice și a alochemelor polinucleice.

oolit, (engl.= oolite) corpuscul → alochem sferic sau elipsoidal, cu diametrul mai mic de 2 mm, format dintr-un nucleu central (fragment fosil, granul de cuarț etc.) și un înveliș calcitic sau aragonitic (anvelopă sau cortex), cu structură concentrică (în o. act.) și/sau fibros radiară (în o. vechi); o. tangențiale sunt caracteristice mediilor agitate și subtidale, iar o. radiare, mediilor liniștite și uneori hipersaline. O. cu un singur înveliș se numesc superficiale sau protoooide. Sin. ooid. V. și pisolit.

ORBITAR, -Ă adj. care aparține orbitei ochiului. ♦ indice ~ = raportul dintre diametrele maxime ale orbitei. (< fr. orbitaire)

PARANTELIE s.f. Fenomen optic constînd dintr-o pată luminoasă rotundă colorată, cu diametrul aproximativ egal cu al Soarelui, care apare uneori pe cercul parhelic; soare fals. [< fr. paranthélie].

PARANTELIE s. f. fenomen optic constând dintr-o pată luminoasă rotundă, colorată, cu diametrul aproximativ egal cu al Soarelui, pe cercul parhelic. (< fr. paranthélie)

PELVIMETRIE s. f. metodă obstetricală de măsurare a diametrelor pelvisului. (< fr. pelvimétrie)

phi (simbol ϕ sau f), unitate dimensională care se exprimă prin logaritmul negativ în baza 2 din diametrul (în mm) particulelor detritice. Fiecare interval delimitat prin unități p. corespunde anumitor fracțiuni (clase) granulo- metrice; valorile negative ale lui p. corespund particulelor cu diametrul mai mare de 1 mm, iar valorile pozitive caracterizează particule cu dimensiuni din ce în ce mai mici.

PI³ s. m. invar. Simbol matematic (π) reprezentând raportul dintre perimetrul unui cerc și diametrul aceluiași cerc, egal cu circa 3,14. – Din ngr., fr. pi.

PI s. m. inv. 1. literă a alfabetului grecesc, corespunzătoare sunetului p. 2. (mat.) simbol reprezentând raportul constant dintre lungimea unui cerc și diametrul său, egal cu circa 3,14. (< fr., gr. pi)

PICNOSTIL s.n. (Arhit.) Sistem de intercolonament la care intervalul dintre coloane este egal cu 1½ din diametrul coloanei; (p. ext.) templu sau edificiu cu coloanele astfel așezate. [< fr. pycnostyle, cf. gr. pyknos – dens, stylos – coloană].

PICNOSTIL s. n. intercolonament la care intervalul dintre coloane este egal cu 1 și 1/2 din diametrul coloanei; (p. ext.) templu, edificiu cu asemenea coloane. (< fr. pycnostyle)

pilow-lava, (engl.= pillow lava) aspect morfologic, textural, pe care-l îmbracă lava fierbinte, emisă subacvatic, în contact cu apa de mare. P.l. îmbracă forma unor corpuri sferice sau elipsoidale de dimen- siuni centimetrice sau metrice și cu o crustă sticloasă care delimitează o zonă centrală hemi- sau holocristalină. În momentul formării, p.l. se caracterizează prin plasticitate și poate păstra legătura cu masa de lavă prin intermediul unui conduct la capătul căruia își măresc diametrul. Sin. lavă în formă de pernă.

pisolit, (engl.= pisolite) → oolit cu diametru mai mare de 2 mm.

POL¹, poli, s. m. 1. Fiecare dintre cele două puncte situate la capetele axei de rotație a pământului și în care se reunesc toate meridianele geografice; p. ext. regiunea din jurul acestor două puncte. ◊ Pol ceresc = fiecare dintre cele două puncte în care prelungirea axei de rotație a pământului, trecând prin cei doi poli tereștri, intersectează sfera cereasca. Pol magnetic terestru = punct pe suprafața pământului în care acul magnetic are poziția verticală (înclinația magnetică este de 90°). 2. (Mat.) Fiecare dintre cele două puncte în care un diametru al sferei intersectează sfera. 3. (Fiz.) Fiecare dintre cele două puncte sau regiuni ale unui corp opuse una celeilalte din punctul de vedere al unei anumite proprietăți. ◊ Pol electric pozitiv (sau negativ) = fiecare dintre cele două regiuni ale unui corp polarizat electric, de la care diverg sau către care converg liniile de câmp ale inducției magnetice. 4. Zonă a miezului feromagnetic al unui circuit magnetic pe unde fluxul magnetic principal sau cel util trece din materialul feromagnetic în aer, sau invers. 5. Parte componentă a unei mașini electrice, care contribuie la magnetizarea circuitului magnetic al mașinii. 6. Piesă a unei pile galvanice care stabilește contactul cu circuitul exterior. 7. Fig. Fiecare dintre punctele, situațiile etc. aflate la două extremități opuse. – Din fr. pôle, lat. polus.

POL¹ ~i m. 1) geogr. Fiecare dintre cele două puncte situate la capetele (de nord și de sud) ale axei de rotație a Pământului. 2) Regiune situată în jurul acestor puncte. ~ul nord. ~ul sud. ◊ ~ ceresc fiecare dintre punctele de intersecție a axei Pământului cu sfera cerească. 3) Fiecare dintre capetele opuse ale unui magnet. 4) mat. Fiecare dintre cele două puncte de intersecție a unei sfere cu diametrul ei. 5) fiz. Fiecare dintre extremitațile unui circuit electric, una cu sarcină pozitivă, iar cealaltă cu sarcină negativă. 6) fig. Parte extremă, opusă a ceva. ~ii unei discuții. /<fr. pôle, lat. polus

PRETCAR, pretcare, s. n. (Reg.) Sfredel cu diametru mic, folosit în dulgherie. – Pretcă + suf. -ar.

PROFUNDARE, profundări, s. f. (Tehn.) Ambutisare a unui obiect în formă de cupă, cu adâncime mare în raport cu diametrul. – Din profund.

PROFUNDARE s. f. (tehn.) ambutisare a unui obiect în formă de cupă, cu adâncime mare în raport cu diametrul. (< it. profondare)

PROFUNDARE s.f. Ambutisare a unui obiect în formă de cupă, cu adîncime mare în raport cu diametrul. [Cf. it. profondare].

PROSOPOMETRU, prosopometre, s. n. Instrument folosit pentru măsurarea diferențelor diametrelor feței și ale craniului. – Din fr. prosopomètre.

PROSOPOMETRU s.n. Instrument cu care se măsoară diferențele diametrelor feței și ale craniului. [< fr. prosopomètre, cf. gr. prosopon – față, metron – măsură].

PROZOPOMETRU s. n. instrument pentru măsurarea diferențelor diametrelor feței și ale craniului. (< fr. prosopomètre)

PUBIOTOMIE s. f. secționare a oaselor pubiene pentru mărirea diametrelor bazinului în caz de distocie. (< fr. pubiotomie)

PUPILOMETRIE s. f. (Med.) Măsurare a diametrului pupilei. – Din fr. pupillométrie.

PUPILOMETRU, pupilometre, s. n. (Med.) Aparat pentru măsurarea diametrului pupilei. – Din fr. pupillomètre.

PUPILOMETRU s.n. Aparat pentru măsurarea diametrului pupilar. [< fr. pupillomètre].

RADIOPELVIGRAFIE s.f. (Med.) Aplicare a radiografiei la măsurarea diverselor diametre ale bazinului. [Gen. -iei. / < fr. radiopelvigraphie].

RADIOPELVIMETRIE s.f. Metodă radiologică de măsurare a diametrelor bazinului obstetrical. [Gen. -iei. / cf. fr. radiopelvimétrie].

REDUCȚIE s.f. 1. Faptul de a reduce. ♦ (Concr.) Copie în mic a unui obiect. ♦ Transpunerea partiturii unei opere sau a unei simfonii pentru pian. ♦ Piesă care permite racordarea tuburilor sau a țevilor de diametre diferite. 2. Operația de punere la loc a unui os luxat sau a unui organ deplasat. 3. Reducere la jumătate a numărului cromozomilor unei celule, care precedă formarea celulelor reproductive. [Gen. -iei, var. reducțiune s.f. / cf. fr. réduction].

REDUCȚIE ~i f. 1) v. A REDUCE. 2) Copie în dimensiuni scăzute a unui obiect. 3) Piesă folosită pentru racordarea unor tuburi sau a unor țevi cu diametre diferite. [G.-D. reducției] /<fr. réduction

REDUCȚIE s. f. 1. faptul de a reduce. ◊ copie în mic a unui obiect. 2. transpunere a unei partituri pentru orchestră, pentru voci sau pentru un instrument (pian). 3. piesă care permite racordarea tuburilor sau a țevilor de diametre diferite. 4. operația de punere la loc a unui os luxat sau a unui organ deplasat. 5. reducere la jumătate a numărului de cromozomi în cursul meiozei sau mitozei. 6. (log.) procedeu de a concluziona cu ajutorul căruia se scot unele premise din care se poate deduce un anumit adevăr. (< fr. réduction, lat. reductio)

REDUCȚIE, reducții, s. f. 1. Faptul de a reduce. ♦ (Concr.) Copie în mic a unui obiect. ♦ (Concr.) Piesă de legătură între tuburi sau țevi cu diametre diferite. 2. (Med.) Reducere (2). 3. (Jur.; în forma reducțiune) Restrângere prin hotărâre judecătorească, după moartea unei persoane, a liberalităților făcute de ea prin încălcarea drepturilor unor moștenitori. [Var.: reducțiune s. f.] – Din fr. réduction, lat. reductio, -onis.

RELASCOP s.n. Aparat pentru determinarea înălțimii și a diametrului arborilor, precum și a unor elemente topografice dintr-un arboret. [Pl. -scoape. / et. incertă].

RELASCOP s. n. aparat pentru determinarea înălțimii și a diametrului arborilor, precum și a unor elemente topografice dintr-un arboret.

RETEZ, reteze, s. n. 1. (Pop.; în expr.) La retezul părului = în locul unde se retează părul; la ceafă. 2. (Înv.) Diametru. – Din reteza (derivat regresiv).

retez, reteze, s.n. 1. (pop.) (în expr.) la retezul părului = în locul unde se retează părul; la ceafă. 2. (înv.) diametru. 3. (reg.) zăvor. 4. lemn gros retezat la capete.

reteza (retez, at), vb. – 1. A scurta, a tăia, a tranșa. – 2. A curăța stupul. – Var. răteza. Origine îndoielnică. Nici una din multele ipoteze prezentate nu este acceptabilă. Din sl. rĕzati „a scurta” (Cihac, II, 310) nu este posibil din punct de vedere fonetic; din sl. otrĕzati (Crețu 362; Weigand, BA, II, 258; Pascu, Beiträge, 12) nu este mai simplu. Din lat. *recaediāre < caedĕre (Pușcariu, Conv. lit., XXXIX, 305; Pușcariu 1457; REW 7106; Pușcariu, Dacor., I, 325; Rosetti, I, 171) nu are nici o probabilitate, cf. Tiktin; lat. *recidiāre < recidĕre (Giuglea, Dacor., II, 221) prezintă aceeași problemă fonetică, care pare insolubilă. Alții au pornit de la lat. *retundiāre, cf. fr. rogner (Candrea, GS, III, 227; Candrea); din lat. *retizāre „a tăia crengile care atîrnă deasupra apei”, de la retae (Graur, BL, IV, 110); din gr. αίρετίζω „a alege” (Scriban), a cărui explicație semantică pare deficientă; din sl. retęzŭ „zăvor” (Conev 80); toate aceste ipoteze sînt neverosimile. Explicația lui P. Papahagi, Dunărea, IV, 122-4 (Lozovan 250) nu este accesibilă. În cercetarea originii acestui cuvînt, trebuie să se țină seamă de sensul lui foarte special, acela de „a tăia potrivind” sau „a tăia alegînd”, cum se face de exemplu la tăierea părului, la curățirea unui copac etc. Dacă se ia în considerație această nuanță, ne putem gîndi că nu este o var. a lui *neteza, din lat. *nitidiāre „a curăța nivelînd”; cf. netezi, care este un der. interior, pornind de la neted. Schimbarea inițialei nu este clară; dar coincide cu cea de la rîncheza › nincheza. Der. retez, s. n. (tăiș, custură; diametru); retezătură, s. f. (tăiere, tăietură; unealtă de marcat vitele).

rotunjime, indice de ~, coeficient de ~, (engl.= roundness, r. index) parametru morfometric prin care se apreciază, la supr. unui granul sedimentar, frecvența muchiilor și colțurilor, precum și raportul dintre supr. plane, convexe și concave care acoperă volumul granulului respectiv. În funcție de r., s-au stabilit cinci categorii morfometrice: angular, subangular, subrotunjit, rotunjit și foarte rotunjit. Determinarea absolută a i.r. – Ro = ri/R – se face în planul secțiunii unui astfel de granul în funcție de ri (raza celui mai mic cerc înscris într-un colț) și R = a+b/4 (a – diametrul mare, b – diametrul intermediar). Ro capătă valori de la 0 la 1 și crește progresiv cu gradul de prelucrare a granulelor respective. Poate caracteriza maturitatea unui sediment. V. și sfericitate.

RULMENT, rulmenți, s. m. 1. Organ de mașină construit din două inele concentrice, separate prin bile sau cilindri cu același diametru, care transformă mișcarea de alunecare în mișcare de rostogolire, micșorând prin aceasta rezistența de frecare. 2. (În sintagma) Fond de rulment = totalitatea resurselor bănești și materiale de care dispun întreprinderile și organizațiile economice în procesul activității lor; mijloace circulante. – Din fr. roulement.

saltație, transport prin ∼, (engl.= saltation, transport by) mecanism de deplasare a granulelor clastice pe patul unei albii sau al unui baz. de sedimentare, prin ridicarea temporară a lor și împingerea înainte de către curenții a căror capacitate de transport depășește, temporar, forța gravitației; prin s. sunt deplasate în medii turbulente granule cu diametrul mediu între 0,4 – 0,06 mm.

SCRIPETE, scripeți, s. m. Mecanism alcătuit dintr-o roată cu un șanț periferic, care servește la transmiterea unei forțe prin intermediul unui cablu sau al unui lanț ce rulează pe șanț; dispozitiv bazat pe mecanismul descris mai sus, care servește la ridicarea unor greutăți; muflă. ♦ Dispozitiv pentru mișcarea ițelor la țesăturile simple, format din două roți cu diametre diferite dispuse pe același ax și formând un bloc comun situat deasupra războiului de țesut. [Var.: (reg.) scripet s. m.] – Din bg. skripec.

SEMICERC s. n. 1. arc de cerc subînscris de un diametru. 2. șir de ființe, lucruri etc. așezate în semicerc (1); linie arcuită. (după fr. demi-cercle)

SEMICERC ~uri n. 1) geom. Fiecare dintre cele două jumătăți în care este împărțit un cerc de diametrul său. 2) Grup de elemente aranjate în forma unei jumătăți de cerc. ◊ În ~ în formă de arc. /semi- +cerc

SEMICERC, semicercuri, s. n. 1. Segment de cerc a cărei coardă este un diametru; figură geometrică formată dintr-o jumătate de cerc. ♦ (Sport) Linie semicirculară care trasează și limitează o suprafață semicirculară privilegiată de reguli speciale de joc (la baschet, handbal etc.); 2. Șir de ființe sau de lucruri așezate în formă de semicerc (1); linie, mișcare arcuită. ◊ Loc. adv. În semicerc = în formă de semicerc (1). – Semi- + cerc.

SEMICOLOANĂ s.f. (Arhit.) Coloană avînd jumătate din diametru angajată în zid. [După fr. demi-colonne].

SEMICOLOANĂ, semicoloane, s. f. (Arh.) Coloană care are jumătate din diametru îngropat în zid. – Semi- + coloană (după fr. demi-colonne).

SEMIDIAMETRU s.n. Jumătate de diametru. ◊ Semidiametru aparent = unghiul sub care se vede de pe Pămînt jumătate din diametrul discului solar sau lunar. [Pron. -di-a-. / cf. it. semidiametro].

SEMIDIAMETRU s. n. jumătate de diametru. ♦ ~ aparent = unghiul sub care se vede de pe Pământ jumătate din diametrul discului Soarelui, al Lunii sau al altei planete. (< fr. semidiamètre)

sesil, (engl.= sessile) org. bentonic fixat permanent sau temporar de substrat prin baza sa sau prin structuri speciale (fibre radicelare, peduncul etc.). Org. fixate alcătuiesc bentosul s. al baz. epicontinentale, care cuprinde alge, unele foraminifere perifere, corali etc. Ant. vagil. (D.G.) set, (sedim.) (engl.= grup de → lamine cu poziție conformă, separat de unitățile care-l delimitează prin suprafețe plane (erozionale); s. poate atinge câțiva cm grosime și are omogenitate compozițională și structurală. V. și coseti. sfericitate (sedim.), indice de ∼, (engl.= sphericity) calitate a formei unui granul detritic prin care se apreciază apropierea sa de o sferă, respectiv măsura în care diametrele sale tind să fie egale, iar granulul să devină izometric. Determinarea sfericității granulelor libere se face prin indicele de s. notat cu S a ⋅ b ⋅ cși egal cu 3, în care a, b, c sunt cele trei diametre ale granulului 2a(lung, intermediar și scurt). Valorile apropiate de 1 corespund unei sfericități ridicate. sferulit, textură ~(ică), (engl.= agregat sferic sau poliedric izolat sau juxtapus, alcătuit din cristale fibroase, radiare de feldspați și cuarț interstițial, de regulă, fin granular, provenit din cristalizarea sticlelor acide. S. au dimensiuni variate, de la cele microscopice la cele macros copice, și determină, prin prezența lor în rocile eruptive, o textură s.

SFEROCIT s. n. globulă roșie din sânge cu diametrul redus și cu grosimea crescută, element constant în diferite forme de anemie hemolitică. (< fr. sphérocyte)

sortare, (engl.= sorting) 1. (sedim.), proces dinamic prin care particulele sedimentare cu proprietăți granulometrice și/ sau morfometrice similare se depun simultan, conducând la un sediment omogen; 2. grad de s., măsură numerică a modului de distribuție a dimensiunilor particulelor în cadrul unui dep. sedimentar. Gradul de s. are ca expresie numerică coeficientul de s. Trask egal cu rădăcina pătrată din raportul cuartilului mai mare (Q1 – diametrul particulelor corespunzător valorilor de frecvență de 25% dintr-o → curbă cumulativă) față de cuartilul mai mic (Q3 – diametrul particulelor corespunzător valorii de frecvență de 75%) V. și deviație standard.

STRANGULA vb. I. 1. tr., refl. A (se) sugruma, a (se) gîtui. 2. tr. A înăbuși, a sufoca. 3. tr. A reduce diametrul unei conducte. [P.i. -lez. / < lat. strangulare].

STRANGULA vb. I. tr., refl. a (se) sugruma, a (se) gâtui. II. tr. 1. a înăbuși, a sufoca. ◊ (fig.) a împiedica exprimarea liberă, a suprima (libertățile). 2. a reduce, pe o porțiune mică, diametrul unei conducte. (< lat. strangulare)

SUBȚIRE, subțiri, adj. I. 1. Care are grosime mică în raport cu celelalte dimensiuni. ◊ Expr. Subțire la (sau în) pungă = sărac; zgârcit. ♦ (Despre oameni) Slab, uscat; zvelt. ♦ (Despre părți ale corpului omenesc) De dimensiuni reduse în lățime ori grosime; îngust; p. ext. slab, fin, delicat. ♦ (Adverbial, în expr.) A zâmbi subțire = a zâmbi silit, șiret (cu buzele abia întredeschise). ♦ (Despre fire, corzi, tuburi etc.) Cu diametru mic; îngust. ♦ (Despre litere și despre scriere; adesea adverbial) Cu liniile înguste, fine. ♦ (Adverbial) Fin, delicat. 2. (Despre corpuri cu suprafața întinsă, despre straturi sau despre materii care se așază ca un strat peste ceva) Cu grosime mică; foarte puțin adânc. ♦ (Despre materii textile, hârtie, piele etc.) De grosime redusă; ușor. ♦ (Despre îmbrăcăminte) Făcut dintr-un material ușor, care nu ține cald. 3. (Despre corpuri lichide și gazoase) Cu concentrație sau densitate mică, puțin consistent; diluat, rar. ♦ (Despre ploaie) Cu stropi mărunți și deși. 4. Fig. (Despre vânt) Viu, tăios, pătrunzător. 5. (Despre glas, voce; adesea adverbial) Cu ton înalt; ascuțit. II. Fig. 1. (Despre oameni) Cu purtări și gusturi alese; distins, rafinat. ♦ Cu gusturi delicate; pretențios, dificil. 2. Ales, delicat, fin. 3. Subtil, rafinat; iscusit, șiret, viclean. ◊ Expr. Cu un plan subțire = pe ocolite, cu istețime, cu viclenie. – Lat. subtilis.

TORACOMETRIE s.f. Măsurare a diametrelor și a perimetrului toracelui. [Gen. -iei. / < fr. thoracométrie, cf. gr. thorax – torace, metron – măsură].

TORACOMETRIE s. f. măsurare a diametrelor și a perimetrului toracelui. (< fr. thoracométrie)

TRANSVERS, -Ă adj. (anat.; despre unele organe) transversal. ◊ (mat.; într-o hiperbolă, despre axă sau despre un diametru) care taie curba. (< fr. transverse, lat. transversus)

TUB, tuburi, s. n. 1. Piesă de formă cilindrică, din metal, sticlă, cauciuc etc., goală în interior, cu diametre și lungimi diferite, întrebuințată de obicei pentru scurgeri, transporturi sau păstrare de lichide sau gaze. ♦ Sistem tehnic având o carcasă în formă de tub (1); spec. corp tubular în care se introduc unele conducte electrice în clădiri. ◊ Tub electronic = dispozitiv sau aparat constituit dintr-un recipient etanș (de sticlă sau de metal), vidat sau cu gaz rarefiat, și echipat cu doi sau mai mulți electrozi, între care se stabilesc curenți electrici. ♦ (La unele instrumente muzicale) Țeavă care produce sunete de diferite tonalități (în funcție de lungimea și diametrul piesei respective) când trece un curent de aer prin ea. ♦ Înveliș cilindric din metal sau din carton, în care se află explozibilul și proiectilul unei arme de foc. ♦ Recipient subțire din metal, în care se țin diferite paste alimentare sau preparate cosmetice și medicale. 2. Canal natural care intră în componența unor aparate sau organe animale și vegetale și prin care circulă hrană, aer etc. ◊ Tub fonator = organ (în formă de canal) cu care se realizează sunetele în vorbire, mărginit în partea posterioară de laringe și în partea anterioară de buze și de nări. – Din fr. tube, lat. tubus.

TURNEDOU, turnedouri, s.n. În gastronomie, tranșă rotundă de mușchi file de vacă, de 6-8 cm diametru și 2 cm grosime, sotată sau friptă la grătar.

ȚEAVĂ, țevi, s. f. Piesă de metal, de material plastic, de cauciuc etc., de formă cilindrică și goală în interior, cu lungime mare în raport cu diametrul ei exterior, realizată prin deformare plastică, prin turnare sau prin sudură și având numeroase întrebuințări. ◊ Țeavă de extracție = țeavă de oțel cu diametrul relativ mic, utilizată la sondele de extracție a petrolului în vederea formării unei conducte. ♦ (La armele de foc) Cilindru de oțel prin care trece proiectilul. ♦ Tub cilindric sau conic, folosit în întreprinderile textile ca suport pentru înfășurarea firelor. – Din sl. cĕvĩ.

VASOCONSTRICȚIE, vasoconstricții, s. f. Micșorare a diametrului vaselor sangvine prin contracția fibrelor musculare netede din pereții lor (ceea ce are drept rezultat reducerea afluxului de sânge). – Din fr. vaso-constriction.

VASODILATAȚIE, vasodilatații, s. f. Mărire a diametrului vaselor sangvine prin relaxarea fibrelor musculare netede din pereții lor (ceea ce are drept rezultat sporirea afluxului de sânge); vasodilatare. – Din fr. vaso-dilatation.

VASOMOTRICITATE s. f. funcție regulatoare a circulației sângelui, prin reglarea diametrului arterelor. (< fr. vaso-motricité)

VOLVOX s.m. Algă verde formată din indivizi flagelați, care trăiește în colonii de formă sferică cu diametru pînă la un metru. [< fr., lat. volvox].

vulcani noroioși (pl.), (engl.= mud volcano) produse ale emanațiilor de gaze, în general din zăcăminte de petrol sub presiune, care traversând rocile pelitice le îmbibă cu apă de zăcământ. Prin revărsarea noroiului la supr. solului sunt generate forme conice asemănătoare celor vulcanice, în centrul cărora se află „craterul”; înălțimea conului variază între 1 și 8 m, iar diametrul „craterului” are câțiva cm sau dm. V.n. nu sunt legați de o activitate vulcanică propriuzisă, deși pot fi uneori întâlniți în reg. vulcanice active (ex.: Rotorrua din Noua Zeelandă). V.n. se întâlnesc în reg. cu zăcăminte de petrol degradate, aflate aproape de supr. În România, v.n. se cunosc în zona Berca-Arbănași (Valea Buzăului) și la Hășag (jud. Sibiu). Sin. gloduri, ochiuri, pâcle, bolboroase, zalțe. (V.M.)