ALGERIA, Republica Algeriană Democratică și Populară ~, stat situat în NV Africii, cu largă ieșire (1.200 km) la Marea Mediterană; 2,38 mil. km²; 23,84 mil. loc. (1988; 82,6 la sută arabi, 17 la sută berberi, 0,1 la sută francezi etc.). Limba oficială: araba. Cap.: Alger. Orașe pr.: Oran, Constantine, Annaba, Ech Cheliff. Este împărțit în 31 villayate. Relief muntos în partea nordică – lanțurile muntoase Atlas Saharien și Tell Atlas – fragmentat de văi transversale și depresiuni de alt. Sahara, principala reg. a țării, cu alt. variabile (36 m în Chott Melrhir, 2.918 m în m-ții vulcanici Ahaggar) ocupă peste 4/5 din terit. A. Climă mediteraneană în N, tropical-deșertică în S. Expl. de petrol (32,4 mil. t. 1989), gaze naturale (39,4 miliarde m³, 1988), min. de fier (3,38 mil. t., 1987), de plumb, zinc, mercur (locul 3 pe glob), fosfați, sare ș.a. Numai 3,2 la sută din supr. țării este cultivată cu cereale (1,77 mil. t, 1988 din care 1,15 mil. t. grîu), cartofi (0,95 mil. t, 1988), sfeclă de zahăr, legume ș.a.; viticultură (132 mii ha, 1 mil. hl. vin, 1988), plantații de măslini (170 mii t măsline, 1988), curmali (182 mii t, 1988), și citrice (283 mii t, 1988 din care 190 mii t portocale). Întreprinderile ind. produc: produse petroliere, gaze naturale lichefiate, îngrășăminte chimice, ciment, produse textile și alim. ș.a. C. f.: 4.074 km. Căi rutiere: 80,5 mii km. Moneda: 1 dinar = 100 centimes. Exportă petrol și produse petroliere (aproape 2/3), gaze naturale (c. 1/3), produse siderurgice, fosfați, vin ș.a. și importă utilaje înd. și mijloace de transport, materii prime industriale, semifabricate, produse alim., cereale, bunuri de larg consum ș.a. – Istoric. Locuit în antic. de triburi numide, terit. A. este transformat în sec. 1 î. Hr. – 1 d. Hr. în posesiune romană (prov. Numidia și Mauretania) pînă în sec. 5. Ocupată de vandali (sec. 5-6) și bizantini (sec. 6-7). A. este cucerită de arabi (sec. 7-8) și înglobată în Califatul omeiad. Majoritatea pop. autohtone adoptă, în sec. următoare, araba ca limbă și islamismul ca religie. În sec. 11-12, sub dinastia Hammanizilor, își cucerește independența. Procesul de fărîmițare feudală din sec. 14-15 sfîrșește prin recunoașterea, la 1518, a suzeranității Imp. Otoman. A. se bucură din 1711 de o independență de facto. Cucerirea colonială franceză, începută la 5 iul. 1830 prin ocuparea orașului Alger, a întîmpinat o dîrză rezistență a populației condusă de emirul Abd el-Kader (1832-1847). După al doilea război mondial, lupta pentru independență ia forma luptei armate prin declanșarea, la 1 nov. 1954, a revoluției antiimperialiste conduse de Frontul de Eliberare Națională (FLN). Crearea Guvernului Provizoriu al Republicii A. (19 sept. 1958), încetarea focului în urma acordului franco-algerian de la Evians-les-Bains (18 mart. 1962), referendul privind independența (1 iul. 1962) duc la proclamarea independenței de stat a A. la 3 iul. 1962. Adunarea Națională și Constituantă proclamă Republica ALgeriană Democratică și Populară. La 19 iun. 1965, puterea este preluată de Consiliul Revoluției în frunte cu Houari Boumedienne. În 1976 un referendum popular adoptă noua constituție a țării, care proclamă A „republică democratică și populară, stat socialist, avînd ca religie de stat islamismul”. Deși, la 16 ian. 1986, Carta Națională elaborată de Frontul de Eliberare Națională a fost aprobată cu o zdrobitoare majoritate, în 1988 au izbucnit manifestații de protest, generate de dificultăți economice, care au determinat o revizuire fundamentală a politicii interne. Constituția adoptată în 1989 preconizează abolirea monopolului puterii în beneficiul Frontului de Eliberare Națională și introducerea unui sistem cu mai multe partide A. este republică prezidențială. Activitatea legislativă este exercitată de președinte și de Adunarea Populară Națională, iar cea executivă de președinte și de Consiliul de Miniștri. Alegerile din febr. 1992 au fost cîștigate de Frontul Islamic al Salvării (F.I.S.). După evenimentele legate de întreruperea procesului electoral și scoaterea în afara legii a F.I.S. (4 mart.), A. este condusă de Înaltul Comitet de Stat (președinția colegială). Instabilitatea politică a culminat cu asasinarea la 29 iun. a președintelui Mohammed Boudiaf.

BAHRAIN [bərȁin], stat în SV Asiei, în G. Persic, în apropierea coastelor pen. Arabia; 678 km²; 489 mii loc. (1989). Cap.: Manama (Al Manamah). Limba oficială: araba. Alcătuit din ins. B. (563 km²) și alte 34 ins. mai mici. Populație urbană: 82,7 la sută. Relief deșertic. Climă tropicală. Expl. de petrol (2,1 mil. t, 1989) și gaze naturale. Mari rafinării (capacitate 12,5 mil. t). Citrice, legume, orez, curmali (45 mii t curmale, 1988). Pescuit de perle. Industrie diversificată. Nu are căi ferate. Căi rutiere: 450 km; pod rutier (25 km) ce leagă B. de continent (Arabia Saudită). Moneda: 1 dinar = 1.000 fils. Exportă petrol și produse petroliere (c. 90 la sută). aluminiu, mașini și utilaje, produse siderurgice, marochinărie ș.a. și importă petrol și produse petroliere (c. 50 la sută), autovehicule, produse agricole, produse chimice, alumină ș.a. – Istoric. Stăpînit de-a lungul secolelor de sumerieni, perși, Seleucizi, parți, Sasanizi, B. este cucerit (sec. 7) de arabi, care impun limba și religia, apoi de portughezi (1521-1602), de persani (1602-1783) și de arabii imigranți din Kuweit, care întemeiază (1783) un șeicat de sine stătător condus de dinastia al-Khalifa. După 1820 B. devine de facto un protectorat britanic (efectiv din 1871). Descoperirea zăcămintelor de petrol în 1932 a generat interesul economic pentru B. Între 1968 și 1971 face parte din Federația Emiratelor din Golful Persic. La 14 aug. 1971 își proclamă independența de stat. B. este monarhie. Activitatea legislativă și cea executivă sînt exercitate de emir și de un cabinet.

CANADA, stat în America de Nord; 9,97 mil. km² (inclusiv 755,2 mii km² de ape interioare); 26,25 mil. loc. (1989). Limbi oficiale: engleza și franceza. Cap.: Ottawa. Orașe pr.: Montréal, Toronto, Vancouver, Winnipeg, Edmonton, Calgary, Québec. Pop. urbană: 76%. Este împărțit în 10 prov. și două terit. Relieful C. este foarte variat. În SE se dezvoltă ramurile de N ale sistemului muntos al Apalașilor, cu alt. reduse. Spre V se întinde vasta peneplenă, modelată de ghețarii cuaternari, a Scutului Canadian (50% din supr. țării), dispus în jurul G. Hudson. Podișul Preriilor este încadrat de scutul Canadian și Cordilieri (M-ții Stîncoși și M-ții Coastei; alt. max. 6.050 m în vf. Logan). Terit. C. este străbătut de mari fluvii (Sf. Laurențiu, Columbia, Mackenzie ș.a.). În SE, la granița cu S.U.A., se află cel mai mare sistem lacustru de pe glob (Superior, Huron, Erie, Ontario); dispune de alte mari lacuri de interior (Winnipeg, Lacul Sclavilor, Lacul Urșilor ș.a.). Arh. Arctic, ce depășește 80° lat. N, are un relief muntos cu alt. ce trec de 3.000 m. Climă temperată cu nuanțe oceanice spre țărmuri și continentală în interior. În N, climă aspră polară. Expl. de petrol (79,25 mil t, 1988), gaze naturale (99,37 miliarde m³, 1988, locul 3 pe glob), cărbuni (69,5 mil. t, 1989), min. de fier (39,8 mil. t. export, 1989), nichel (214 mii t, 1988, locul 1 pe glob), azbest (661 mii t, 1987), aur (114.951 kg, 1987), platină, cupru, zinc (1,35 mil. t, 1988, locul 1 pe glob), plumb, uraniu (13.233 t, 1988, locul 1 pe glob), radiu, cobalt, antimoniu, bismut, molibden (12.388 t 1988, locul 2 pe glob), wolfram, săruri de potasiu (7,6 mil. t 1967, locul 2 pe glob). Mare producție de energie electrică (503,5 miliarde kWh, 1988, din care 66% se realizează în hidrocentrale). Ind. C. prelucrează petrol și produce oțel (15,1 mil. t, 1988), fontă (9,5, il. t, 1988), nave, automobile (1 mil. buc., 1988), utilaj forestier, aparatură electronică, avioane, aluminiu (1,53 mil. t, 1988) etc. C. dispune de un vast patrimoniu forestier (38,9% din terit.) pe baza căruia s-a dezvoltat o puternică ind. de prelucr. a lemnului, celulozei și hîrtiei (9,7 mil. t hîrtie de ziar, 1989, locul 1 pe glob). Ind. chimică (coloranți, cauciuc sintetic, fire și fibre sintetice), a mat. de constr. (ciment, 11,9 mil. t, 1988), alim. (conserve, pește, lactate) și textilă sînt bine dezvoltate. Se cultivă 5% din terit. țării cu grîu (24,4 mil. t, 1989), ovăz (3,55 mil. t, locul 3 pe glob), orz (11,7 mil. t, 1989, locul 2 pe glob), secară, porumb (6,4 mil. t, 1989), plante furajere, sfeclă de zahăr, cartofi, tutun. Pomicultură în SV țării. Creșterea intensivă a animalelor: bovine (12,2 mil. capete, 1989), porcine (10,6 mil. capete, 1988), ovine (728 mii capete, 1989), se practică pe pășuni naturale (3,5% din terit.) și pe baza plantelor furajere. Pescuit (1,6 mil. t, 1988) și vînătoare. C. f.: 93,5 mii km. Căi rutiere non-urbane: c. 900 mii km, din care 133,5 mii km de autostrăzi. Parc auto: 11,7 mil. autoturisme, 3,5 mil. vehicule comerciale, 33.728 pipe-line-uri (1988). Flota comercială: 3.38 mil. t (1988). Turism (40,5 mil. turiști, 1986). Moneda: 1 dollar (canadian) = 100 cents. Exportă autovehicule, utilaje, echipament ind. (c. 40%), combustibili, hîrtie și produse din hîrtie, produse agricole, lemn, minereuri, produse siderurgice ș.a. și importă mijloace de transport (inclusiv subansamble), mașini și utilaje, bunuri ind. de larg consum, combustibili, produse textile, chimice ș.a. – Istoric. Locuită din timpuri străvechi de triburi amerindiene și de eschimoși (în partea de N a țării), C. a fost colonizată, începînd din sec. 17, de francezi. În urma Războiului de Șapte Ani (1756-1763), C. a fost inclusă în Imp. Britanic. La sfîrșitul sec. 18 s-a intensificat imigrația în C. din Marea Britanie, S.U.A. și din alte țări. În urma răscoalei din 1837, condusă de W. Mackenzie și L.J. Papineau, guvernul englez a fost nevoit să introducă cîteva reforme cu caracter liberal; în 1867, C. a primit statutul de dominion. A participat la primul război mondial alături de Antanta. În 1939, C. a întrat în război împotriva Germaniei hitleriste. C. este membră a N.A.T.O. (din 1949); nu face parte din Organizația Statelor Americane. La conducerea țării au alternat Partidul Liberal și Partidul Conservator Progresist, guvernarea celui dintîi fiind în ansamblu de mai lungă durată. Un loc important în viața politică l-a ocupat efortul populației francofone din Québec de a-și conserva identitatea lingvistică și culturală. Potrivit Constituției din 1982, C. este monarhie parlamentară, în cadrul Commonwealth-ului, șeful statului fiind, de iure, suveranul Marii Britanii, reprezentat de un guvernator general. De facto, statul este condus de un parlament federal bicameral, compus din Senat și Camera Reprezentanților, și de un guvern național.

COMMONWEALTH [camənuelθ] 1. Denumirea statului englez în perioada republicii (1649-1660). 2. ~ of Nations (Comunitatea de națiuni), asociație de state, cu sediul la Londra, creată în 1926 (pînă în 1947 s-a numit Comunitatea britanică de Națiuni), în scopul conlucrării pe plan politic, economic, social și cultural între Marea Britanie și fostele sale colonii, care și-au dobândit independența. Organele principale sînt: Conferința șefilor de state și guvern, Secretariatul și 50 de organisme specializate în domeniile agriculturii, științei și tehnologiei, sănătății, educației, informației, comunicațiilor, juridic etc. Are 50 de membri (1991) dintre care 26 de republici (Bangladesh, Botswana, Cipru, Dominica, Gambia, Ghana, Guyana, India, Kenya, Kiribati, Malawi, Maldive, Malta, Namibia, Nigeria, Seychelles, Sierra Leone, Singapore, Sri Lanka, Tanzania, Trinidad și Tobago, Uganda, Vanuatu, Zambia, Zimbabwe; Nauru este membru special), șapte monarhii (Brunei, Lesotho, Malaysia, Marea Britanie, Samoa, Swaziland, Tonga) și 16 state în care, de iure, șeful statului este regina Marii Britanii, reprezentată de un guvernator general, dar care, de facto, sînt conduse de parlamente și guverne naționale (Antigua și Barbuda, Australia, Bahamas, Barbados, Belize, Canada, Fiji, Grenada, Jamaica, Mauritius, Noua Zeelandă, Papua-Noua Guineea, Saint Christopher și Nevis, Saint Lucia, Saint Vicențiu și Grenadine, Insulele Solomon; Tuvalu este membru special). Din C. mai fac parte și terit. dependente și neautonome administrate de statele membre.

de facto loc. adv.

DE FACTO loc. adv. Formulă folosită pentru a recunoaște un fapt prin însăși existența acestuia; în fapt. – Loc. lat.

*de facto (lat.) loc. adj., loc. adv.

DE FACTO (lat.) = De fapt. Femeia conduce în casă de facto, bărbatul de jure.

de facto lav [At: DN³ / E: lat de facto] Formulă (diplomatică) folosită pentru a recunoaște un fapt (politic) prin însăși existența acestuia.

DE FACTO (lat.) de fapt – Situație de facto, opusă unei situații de iure.

DE FACTO loc. adv. Formulă diplomatică folosită pentru recunoașterea unui fapt politic prin însăși existența faptului. [< lat. de facto – de fapt].

DE FACTO loc. adv. formulă diplomatică pentru recunoașterea unei anumite situații, care nu a dobândit și consacrarea juridică necesară. (< lat. de facto, de fapt)

de jure lav [At: DN³ / P: ~iu~ / E: lat de jure] (Jur; îoc de facto) De drept.

ENVER PAȘA (1881-1922), general și om politic turc. Unul dintre conducătorii mișcării „junilor turci” (1908) și membru al triumviratului care a condus de facto Imp. Otoman (1913-1918). După 1918 a fugit din țară, participând la acțiuni militare în Caucaz; ucis în timpul unei ciocniri cu un detașament al Armatei Roșii.

EXISTENȚĂ. Subst. Existență, fire, ființă, ființare; realitate, dat, realitate obiectivă, realitate înconjurătoare, natura înconjurătoare, materialitate; natură, mediu, ambianță. Viață, viețuire, trai, trăire, trăit; coexistență, conviețuire; supraviețuire, dăinuire, subzistare (livr.), subzistență, durabilitate, trăinicie, viabilitate; continuare, persistență, perpetuare; veșnicie, vecie, eternitate, perenitate, infinit, nemurire, viață fără de moarte. Naștere, apariție, început, înființare, zămislire. Evoluție, dezvoltare, devenire, creștere. Prezent, actualitate. Trecut, anterioritate, istorie. Viitor, posterioritate. Ontologie. Ontolog, ontologist. Adj. Existent, în ființă, real, prezent, obiectiv, efectiv, faptic, adevărat, autentic; viu, viețuitor (înv. și pop.), trăitor (rar); material; existențial (livr.), ontic (livr.), ontologic; viabil (livr.), trainic, durabil, indestructibil; persistent, perpetuu; veșnic, pe vecie, dăinuitor, subzistent (livr.), etern, peren (fig.), vivace (livr.), nemuritor, nepieritor, fără de moarte; permanent, continuu, neîncetat, necurmat (pop.), necontenit, neîntrerupt. Actual, prezent. Vb. A exista, a fi, a via (livr.), a avea ființă (pe lume), a fi (a sta, a se ține) în ființă, a ființa (rar), a fi în viață; a se afla; a trăi, a viețui, a-și trăi viața, a se manifesta; a dăinui, a dura, a subzista (livr.); a continua, a se perpetua, a persista, a se menține, a rămîne, a veșnici (înv. ), a înveșnici (înv.), a supraviețui. A se naște, a veni pe lume, a căpăta viață; a se ivi,. a apărea; a evolua, a se dezvolta, a crește, a deveni. A menține în viață; a da viață, a imortaliza, a nemuri (rar), a înnemuri (înv.). Adv. De fapt, în realitate, într-adevăr, ipso facto; dintotdeauna; (în mod) permanent, fără sfîrșit, fără istov (pop.). V. anterioritate, creștere, naștere, permanență, posterioritate, prezent, simultaneitate, trecut.

facto (de ~) (lat.) loc. adj., loc. adv. (situație ~, Cum stau lucrurile ~?)

Gaudeamus igitur (lat. „Să ne bucurăm așadar”) – sînt primele cuvinte dintr-un vechi, dar veșnic nou, cîntec studențesc german, compus în latinește și care, popularizat prin diferite piese de teatru, operete, lucrări simfonice și chiar o operă, a fost îmbrățișat de facto ca imn al studenților. „Gaudeamus igitur, iuvenes dum sumus!” (Să ne bucurăm așadar cît sîntem tineri.) Ca expresie, se folosește de obicei numai primul cuvînt: Gaudeamus (să ne veselim). Ridicînd un pahar de vin în mînă, se adaugă cîteodată și: ergo bibamus (deci să bem!), la o agapă colegială de sărbătorire a unui eveniment. MUZ.

GRENADA, Statul ~ (State of Grenada), stat în America Centrală insulară ce include insula omonimă (305 km²), ins. Carriacou, St. Andrew ș.a., toate în S Arh. Antilele Mici; 344 km²; 91 mii loc. (1993). Limba oficială: engleza. Religia: creștină (catolici 64%, anglicani 21%, protestanți 13%). Cap.: Saint George’s. Este împărțit în opt Consilii locale. Relief muntos (alt. max. 840 m). Climă tropical-umedă (precipitații între 1.500 și 5.000 mm/an), cu frecvente cicloane, adesea devastatoare. Resurse agricole: banane, mirodenii (nucșoară), nuci de cocos, trestie de zahăr, cacao, bumbac. Pescuit: 2.000 t (1991). Turism (289 mii turiști, 1991). Nu are c. f. Moneda: 1 dollar East Caribbean = 100 cents. Export (1991): mirodenii, cacao, banane, textile ș.a. Import (1991): produse agro-alim., utilaje ind., bunuri de larg consum, mijloace de transport ș.a. – Istoric. Descoperită în 1498 de Cristofor Columb (care a botezat-o Conceptión), G. a fost colonizată la mijlocul sec. 17 de francezi. În 1783 a devenit colonie britanică, iar în 1967, stat asociat cu Marea Britanie. În febr. 1974, G. devine stat independent, membru în Commonwealth. În urma unei lovituri de stat (mart. 1979), puterea a fost preluată de M. Bishop, care conduce un guvern cu orientare de stânga. În oct. 1983, după înlăturarea și apoi asasinarea lui M. Bishop, puterea a trecut în mâinile unui Consiliu Militar Revoluționar, înlocuit după câteva zile, în urma intervenției unor trupe străine (inclusiv ale S.U.A.), de un guvern provizoriu, până la alegerile generale din 1984. Șeful statului este, de iure, regina Marii Britanii, reprezentată de un guvernator general. De facto, statul este condus, din 1984, de un parlament bicameral, cuprinzând Senatul, desemnat de guvernatorul general, și Camera Reprezentanților.

GRUPUL CELOR 10 (Clubul de la Paris), denumire unanim acceptată pentru întâlnirile anuale ale miniștrilor de Finanțe din cele 10 state industrializate (Belgia, Canada, Franța, Germania, Italia, Japonia, Marea Britanie, Olanda, Suedia, S.U.A. și Elveția, cu statut de observator), reprezentând, de facto, autoritatea superioară în F.M.I. Aceste întâlniri au ca scop analizarea sistemului monetar internațional și pregătirea reformelor care se impun, acordarea de sprijin financiar țărilor care aparțin Grupului, menținerea, la dispoziția F.M.I., a unui fond de 6 miliarde dolari pentru echilibrarea sistemului monetar internațional.

HAILE SELASSIE I [híle selasé] (Tafari Makonnen, încoronat sub numele de ~) (1892-1975), împărat al Ethiopiei (1930-1974). În 1916, a devenit regent și conducător de facto al țării; în timpul ocupației italiene a trăit în emigrație (1936-1941). A inițiat reforme social-economice (abolirea sclaviei, 1924), urmărind modernizarea statului. Detronat în 1974, printr-o lovitură militară și, probabil, asasinat.

HISDAI (HASDAI) ibn SHAPRUT (Hisdai Abu Yusuf ben Isaac ben Ezra ibn Shaprut) (c. 915-c. 975), medic evreu de curte și vizir de facto al califului Abd er-Rahman III din Córdoba. Numeroase misiuni diplomatice; a tradus în arabă tratatul de farmacologie al lui Dioscorides. I-a sprijinit pe erudiții evrei și a încurajat studiile talmudice, inaugurând epoca de aur a scrierilor ebraice în Spania maură.

ipso facto adv. prin faptul însuș, chiar în fapt.

ipso facto (lat.) loc. adv.

ipso facto loc. adv.

ipso facto (lat.) loc. adv.

Ipso facto (lat. „Prin însuși acest fapt”) – formulă frecvent folosită, atît în scris cît și în vorbire, cu înțelesul de: „Chiar prin aceasta”, sau „în virtutea faptului însuși”.

IPSO FACTO loc. adv. prin chiar acest fapt, înțeles de la sine, implicit. (< lat. ipso facto)

IPSO FACTO (lat.) = Prin faptul însuși. Acela care a lovit pe tatăl său ipso facto e vinovat.

IRAN Republica islamică ~ (al-Jomhūrῑ-ye Eslamῑ Irān), stat în SV Asiei, în Orientul Mijlociu, cu ieșire la M. Caspică, G. Persic și G. Oman; 1,6 mil. km²; 65,8 mil. loc. (1994). Limba oficială: persana (farsi). Religia: islamică (șiiți) 99%. Cap.: Teheran (Tehrān). Orașe pr.: Mashhad, Esfahān, Tabrῑz, Shῑrāz, Akwāz, Bākhtārān, Qom, Rasht, Hamadān. Este împărțit în 24 provincii. Relieful este reprezentat printr-un podiș central (pod. Iranului) cu alt. între 300 m și 1.800 m, ocupat de două deșerturi întinse (Dasht-e-Kavῑr și Dasht-e-Lūt) și înconjurat de munți înalți: în N, lanțul M-ților Elburz (alt. max.: 5.604 m, vf. Demavend sau Damāvand), în NE Khurasan și în V și SV lanțul M-ților Zagros, continuat cu M-ții Zaristan și Fars. În NV se află un sector al Pod. Armeniei. Climat subtropical continental excesiv, cu precipitații reduse. Stre M. Caspică și G. Persic clima este mai umedă (500-1.000 mm/an). Rețea hidrografică săracă (râul Karun, lacul Urmia). Vegetație cu caracter stepic și semideșertic, cu excepția reg. țărmurilor (păduri cu aspect tropical) și a versantului nordic al M-ților Elburz (pădure temperată). Economia țării se bazează, în principal, pe exploatarea și prelucr. petrolului, care asigură 20% din PNB și peste 90% din exporturi. Expl. de petrol (171,3 mil. t, 1992, locul 4 în lume; rezerve: 12,6 miliarde t, 1994, locul 5 pe glob), de gaze naturale (54,9 mil. m³, 1995; rezerve: c. 14 miliarde, 14 miliarde m³, locul 2 pe glob), min. de mangan, crom, cupru, plumb, zinc, fier, nichel, antimoniu, argint, bauxită, magnezit, sulf, azbest, sare gemă și huilă. Ind. prelucrătoare, în care este ocupată 1/3 din totalul populației active, produce: energie electrică (68,4 miliarde kwh, 1992), fontă, oțel, aluminiu, cupru și plumb rafinat, autovehicule, tractoare, aparate radio, televizoare, frigidere, derivate din petrol (benzină 5,9 mil. t, 1992), îngrășăminte chimice, acid sulfuric, sodă caustică, anvelope, ciment, țesături de lână și bumbac, sticlărie, piel. și încălț., zahăr (866 mii t., 1992), produse lactate, bere, țigarete. Agricultura concentrează c. 40% din populația activă și asigură 20% din PNB, principalul sector fiind producția vegetală. Peste 50% din supr. țării este neproductivă; 8,6% din supr. țării (între care c. 6 mil. ha irigate) se cultivă cu grâu (11,5 mil. t, 1994), orez (2,7 mil. t, 1994), porumb, orz, mei, sorg, cartofi (2,85 mil. t, 1994), tutun, bumbac, sfeclă de zahăr (4,7 mil. t, 1994), trestie de zahăr, soia, floarea-soarelui, in, susan, ricin, kenaf, legume (tomate 1,94 mil. t, 1994, fasole, mazăre, ceapă, năut, linte), pepeni, fructe (mere 1,69 mil. t, 1994, locul 7 pe glob, pere, caise, migdale, alune, struguri, 1,88 mil. t, 1994, locul 7 pe glob); plantații de citrice (lămâi 640 mii t, 1994, locul 5 pe glob), curmali, ceai (75 mii t, 1994), smochini, măslini, fistic (locul 1 pe glob). Se cresc ovine (45,4 mil. capete, 1994, locul 4 pe glob), caprine (23,5 mil. capete, 1994), bovine (7,1 mil. capete, 1994), bubaline, asini și catâri (2 mil. capete, 1994), cămile. Pescuit: 344 mii t (1993). Veche tradiție meșteșugărească (covoare persane, piel., ceramică). C. f.: 5,1 mii km. Căi rutiere: 151,1 mii km. Pipe-line-uri: 3,5 mii km. Flota comercială: 6,7 mii t. r. b. (1995). Moneda: 1 rial = 100 dinari. Turism slab dezvoltat, dar cu obiective de importanță mondială: locurile istorice au vestigii antice (îndeosebi persane) cum sunt Persepolis cu împrejurimile, Susa, Pasargada, Damghan, Bam sau din perioada postsasanidă (mai ales din sec. 11-18), Esfahān, Hamadān (ambele și cu vestigii persane), Shῑrāz, Tabrῑz, Bākhtārān, Mashhad, Yazd, apoi capitala Teheran (cu monumente vechi și moderne), țărmul M. Caspice cu stațiuni balneoclimaterice (Ramsar, Babolsar) și de sporturi de iarnă, lanțul muntor Elburz etc. Export: petrol și produse petroliere, gaze naturale, bumbac, fructe, țesături (covoare), lână și piei, autovehicule. Import: mașini, utilaje echipament ind., bunuri de lard consum, produse chimice și alim., animale vii etc. – Istoric. În mil. 3 î. Hr., în partea de SV a teritoriului I., s-a constituit statul Elam (cu capitala la Susa), legat și influențat de civilizația mesopotamiană. După stabilirea, în milen. 2 î. Hr., a indo-europenilor (mezii și perșii), se constituie regatul mezilor (sec. 8 î. Hr.), supus de regele perșilor, Cyrus II, care cucerește Media (550 î. Hr.), Lidia (547 î. Hr.) și Babilonul (539 î. Hr.) și pune bazele Imp. Persan, condus de dinastia Ahemenizilor. Sub Darius I, imperiul atinge maxima întindere teritorială: din Tracia și Egipt până la Ind, dar eșuează în încercarea de a supune Grecia (Războaiele medice). Imp. Persan este cucerit (334-330 î. Hr.) de Alexandru Macedon, iar, după moartea acestuia, teritoriul devine o parte a Regatului Seleucid. În sec. 3 î. Hr., se constituie Regatul Parților (240 î. Hr.-226 d. Hr.), care rivalizează cu Im p. Roman, apoi cu Imp. Bizantin. În urma cuceririi arabe (635-651), pe teritoriul persan se răspândește religia islamică. Inclus în Califatul de Bagdad, a fost cucerit (1258) de către mongoli. În perioada 1502-1736, sub dinastia Safavizilor, se consolidează pe teritoriul I. un stat care atinge apogeul sub Abbas cel Mare, iar șiismul devine religie de stat. Sub dinastia Kajarā (1775-1925), ca urmare a declinului, Persia pierde întinse teritorii din N, ocupate de Rusia, și face obiectul Tratatului anglo-rus (1907), care delimitează zonele de influență ale celor două mari puteri. În 1908, au fost descoperite primele zăcăminte petrolifere, făcând din I. unul dintre cei mari exportatori de țiței din lume. Un puternic curent novator și de emancipare națională, culminând cu instituirea (1906) parlamentului (Mejlis), împiedică, după primul război mondial, transformarea țării într-un protectorat de facto britanic și îl aduce pe tron pe Reza Khan (1925). Fondator al dinastiei Pahlavi, el schimbă denumirea țării în Iran (1935). Simpatizant al Germaniei naziste, Reza a fost constrâns să abdice în favoarea fiului său, Mohammad Reza, după ocuparea I. (1941) de trupe britanice și sovietice (evacuate în 1945-1946). Încercarea primului ministru M. Mossadegh de a elimina (1951-1953) capitalul străin din industria petrolieră eșuează. În perioada 1965-1977, șahul lansează o amplă politică de modernizare (laicizarea sistemului de învățământ, drepturi egale pentru femei ș.a.) și occidentalizare a I., ceea ce provoacă via nemulțumire a clerului islamic, al cărui exponentt devine ayatollahul Khomeini. Sub presiunea crescândă a opoziției, care îl acuza pe șah că s-a îndepărtat de valorile tradiționale islamice, acesta este silit să părăsească țara, iar puterea este preluată de Consiliul Revoluționar Islamic, în frunte cu Khomeini (1979). Noua constituție, care intră în vigoare la 3 dec. 1979, proclamă I. republică islamică. Relațiile I. cu S.U.A. cunosc o progresivă deteriorare, care culminează cu luarea ca ostatici a personalului ambasadei americane din Teheran (nov. 1979-ian. 1981). În I. se instaurează un regim islamic fundamentalist, controlat de cler. Disputa teritorială legată de posesia zonei Shatt al-Arab generează un lung și costisitor război cu Iraqul (1980-1988), soldat cu aproximativ un milion de victime. După moartea lui Khomeini (3 iun. 1989), se accentuează divergențele între fundamentaliști și reformatori. Sprijinul acordat de I. grupărilor fundamentaliste și antiisreraliene, îndeosebi în Liban, a generat încordări în raporturile cu S.U.A. și Europa Occidentală. Alegerea în funcția de președinte al țării (23 mai 1997) a lui M. Khatami, reprezentant al curentului moderat, a dus la un început de relaxare a relațiilor interne și internaționale. Republică parlamentară, conform Constituției adoptate la 3 dec. 1979. Activitatea legislativă este exercitată de un parlament unicameral (Adunarea Consultativă Islamică – Mejlis) și de Consiliul pentru protecția Constituției numit de ayatollah, iar cea executivă, de un președinte și un Consiliu de miniștri.

JURE ET FACTO (lat.) = De drept și de fapt. m. Sa Regele Carol al II-lea n’a fost rege, jure et facto, decît după ce a jurat pe Constituție.

KIM JONG IL (n. 1942), om politic comunist nord-coreean. Fiul lui Kim Ir Sen. Desemnat de tatăl său ca moștenitorul celor mai înalte funcții de partid și de stat. Comandant suprem al armatei și președinte al Comisiei Naționale de apărare; conducătorul de facto al R.P.D. Coreene (1994-1996) și de iure (din 1996).

LEE [li:], Roberts Edward (1807-1870), general american. S-a distins în timpul Războiului Americano-Mexican (1846-1848). Comandant suprem al armatei sudiste în Războiul de Secesiune din S.U.A. (1861-1865); Din 1862, a condus de facto operațiunile militare în calitate de consilier al președintelui Jefferson Davis. A capitulat la Appomattox, după o îndelungată rezistență (1865).

LOCURILE SFINTE, ansamblu de localități și monumente celebrate de o religie în amintirea unor momente semnificative pentru propria istorie. În mod particular, această denumire este folosită în legătură cu locurile din Palestina care amintesc de prezența lui Iisus Hristos (Grota de la Bethlehem, Nazareth, muntele Tabor, Sfântul Mormânt ș.a.), venerate de religiile mozaică, creștină și musulmană. După începutul diasporei ebraice (135 d. Hr.) și al construirii (c. 330) în timpul lui Constantin cel Mare, a bisericilor creștine Sfântul Mormânt, la Ierusalim și a Nativității, la Bethlehem, regiunea a trecut sub dominația arabă (638). Recucerirea L.s. de către creștini a constituit principalul obiectiv al cruciadelor, care vor garanta trecerea Ierusalimului sub protecție occidentală, dar numai pentru scurte perioade (1099-1187 și 1129-1244). În timpul dominației mamelucilor (1260-1516), a fost fundată (1342) pe muntele Sion o mănăstire franciscană cu scopul apărării intereselor creștinătății. A urmat dominația otomană, care s-a prelungit până la sfârșitul primului război mondial, perioadă în care, conform unui acord diplomatic din 1535 și reconfirmat în 1673, 1690 și 1742, Franța a fost cea care a reprezentat interesele creștinătății. Între 1850 și 1853 a avut loc așa-numita „afacere a L.s.”, care opune Franța Rusiei pentru preluarea tutelării acestora. În 1923, regiunea a trecut sub protectorat britanic. În 1947, O.N.U. a propus internaționalizarea L.s. și stabilirea unui nou statut adoptat în Adunarea Generală (1950). După războiul de 6 zile (1967), statul Israel are de facto controlul asupra tuturor L.s. din regiune.

MAZARIN [mazarẽ], Jules (1602-1661), om politic și diplomat francez. Originar din Italia. Nunțiu papal la Paris (1634-1636), a intrat în serviciul lui Richelieu, cu sprijinul căruia a devenit cardinal (1641) și căruia i-a urmat ca prim-min. (1643-1661). În timpul minoratului lui Ludovic XIV, a deținut, împreună cu Ana de Austria, conducerea de facto a Franței, continuând, prin înăbușirea mișcărilor populare și a răzvrătirilor feudale (Fronda, 1648-1653), prin înăsprirea fiscalității și întărirea autorității centrale, politica predecesorului său de consolidare a absolutismului regal. Remarcabil diplomat, a dus o politică externă abilă (Pacea din Westfalia, 1648 și Tratatul de la Pirinei, 1659), consacrând hegemonia Franței în Europa.

MINAMATO, familie nobiliară japoneză de descendență imperială. A instituit shogunatul (sfârșitul sec. 12), la capătul unei îndelungi rivalități cu familia Taira, pe care a înfrânt-o în lupta de la Danno Ura (1185). Mai important: Yoritomo M. (1147-1199), primul shogun (din 1192), după ce a câștigat confruntarea cu familia Taira. Marchează începutul unei perioade noi în istoria Japoniei (epoca Kamakura), în care shogunatul va fi suveran de facto, împăratul rămânând suveran nominal, sistem ce va dura până în 1868.

MOROZOV, Boris Ivanovici (1590-1661), om politic rus. Educatorul țarului Aleksei Mihailovici și, de facto, șef al guvernului. în timpul domniei acestuia. A dus o politică de spoliere, care a provocat răscoala din Moscova (1648). Exilat formal, peste patru luni, s-a reîntors la Moscova, conducând din umbră afacerile statului.

opsă, adv. – (reg.) 1. Desigur, firește. 2. Doar, numai: „Opsă l-au vădzut alaltăieri” (Săcel, Sat Șugatag); „Opsă doară n-oi mere eu pe-acolo” (Ieud, 1987). (Trans., Maram.). – Posibil din lat. ipse, -um, ipso (facto) „implicit; prin însăși acest fapt” (Țurcanu); din op „de folos” (< lat. opus) + să (MDA).

opsă, adv. – 1. Desigur, firește. 2. Doar, numai: „Opsă l-au vădzut alaltăieri” (Săcel, Sat Șugatag); „Opsă doară n-oi mere eu pe-acolo” (Ieud 1987). Termenul circulă doar în Transilvania și Maramureș. – Posibil din lat. ipse, -um, ipso (facto) „implicit; prin însăși acest fapt” (Țurcanu).

ópsă, adv. (reg.) 1. Desigur, firește: „Opsă doară n-oi mere eu pe-acolo” (Ieud, 1987). 2. Doar, numai: „Opsă l-au vădzut alaltăieri” (Săcel). (Trans., Maram.). – Posibil din lat. ipse, -um, ipso (facto) „implicit; prin însăși acest fapt” (Țurcanu); din op „de folos” + să (MDA).

ORȘOVA, municipiu în jud. Mehedinți, situat pe malul lacului de acumulare Porțile de Fier I de pe Dunăre, în zona de vărsare a râului Cerna; 13.828 loc. (2003). Port fluvial. Stație de c. f. Expl. de bentonit, de crom, granit și balast. Șantier naval (nave fluviale, barje ș.a.). Constr. de motoare generatoare și de transformatoare electrice. Ind. de preparare a min. nemetalifere (feldspat, asbest, cuarț, talc), de prelucr. a lemnului textilă (țesătorie de bumbac) și alim. Ca urmare a realizării lacului de acumulare Porțile de Fier I, vechea vatră a orașului a fost inundată, iar populația și unele monumente au fost mutate pe un nou amplasament, respectiv pe terasele Dunării și ale Cernei și pe versantul de S ale m-ților Almăj, unde s-a construit un oraș complet nou (1966-1971), care a înglobat și satele Jupalnic, Tufări și Coramnic. În arealul vechiului oraș (în prezent acoperit de apă) au fost descoperite (1966-1970) urmele așezării romane Dierna. În anii 1371-1372, la O. a fost construită o cetate din piatră, cucerită de turci în 1524 și stăpânită până în 1688 (din 1664, a fost sediul unui sangeacbei). În 1716 a intrat sub autoritate austriacă, în 1768 intrând în componența Graniței Militare Bănățene. După 1 dec. 1918, O. a revenit de jure României, iar la 1 iun. 1919 a intrat de facto sub administrație românească. Declarat oraș în 1923 și municipiu la 18 oct. 2000. Monumente: biserica mănăstirii Sf. Ana, ctitorie din anii 1935-1939 a lui Pamfil Șeicaru; biserica Sf. Nicolae (1746); biserica romano-catolică (1966-1972). Stațiune de cercetări geografice a Universității din București, înființată în 1964 la Eșelnița și strămutată ca urmare a lucrărilor hidroenergetice de la Porțile de Fier.

PERDICAS (PERDIKKAS) (c. 365-321 î. Hr.), general macedonean. Comandant (330 î. Hr.) al gărzii personale a lui Alexandru cel Mare, ajunge cel mai mare general al său. Primește, la moartea acestuia, sigiliul Imperiului (323 î. Hr.), devenind, de facto, regent (323-322 î. Hr.). Ucis de unul diontre ofițerii săi în timpul luptelor împotriva diadohilor Antipater și Ptolemeu I.

PORTALES, Diego José Victor (1793-1837), om politic chilian. Lider al conservatorilor. Conducătorul de facto al statului Chile (1830-1837), a dus o politică forte de restabilire a ordinii publice și de restructurare a economiei și în special a finanțelor țării. După moarte a devenit simbolul unității chiliene.

RUMELIA (cuv. turcesc „rūm ῑlῑ” „Țara romanilor <bizantini>”) 1. Denumirea turcească dată părții estice a Pen. Balcanice. Otomanii și-au început campania de cucerire în Balcani la jumătatea sec. 14. De la sf. sec. 16 până în sec. 19, denumirea provinciei turcești cu sediul la Sofia (includea Bulgaria, Serbia, Herțegovina, Albania, Macedonia, Epir și Tesalia). După Tratatul de pace de la Berlin (1878) posesiunile de la Dunăre au intrat de facto în componența Bulgariei, sub suzeranitate otomană. S Bulgariei forma provincia autonomă Rumelia Orientală cu capitala la Philippopoli (Plovdiv), iar Rumelia Occidentală era împărțită între provinciile Edirne, Salonic și Monastir. În 1885 Bulgaria a anexat Runelia Orientală, iar prin Tratatul de pace de la București (1913) Monastir a fost cedat Serbiei și Salonicul Greciei; Edirne a rămas în componența Imp. Otoman. 2. Denumirea contemporană a părții europene a Turciei, inclusiv Istanbulul.

SAN MARINO, Serenisima Republică ~ (Serenissima Repubblica di San Marino), stat în S Europei, formând o enclavă în NE Pen. Italice; 61,19 km²; 28.8 mii loc. (2005). Limba oficială: italiana. Religia: creștină (romano-catolici 88,7%, penticostali 1,8%) 90,5%, alte religii atei 9,5%. Capitala: San Marino. Unul din ministatele Europei, S. m. are un relief de coline atașat sectorului nordic al munților Apenini, dominat de Monte Titano (739 m alt. max.) cu trei vârfuri calcaroase. Râul Marano se varsă în M. Adriatică la 18 km E, pe teritoriul Italiei. Climă mediteraneană cu temp. ce ajung vara la 30°C, iarna coborând uneori până la -10°C. Vegetația naturală forestieră (sub 4%) a fost practic înlocuită de plante de cultură și pajiști secundare. Sectorul serviciilor este dominant (c. 2/3 din populația activă) cu precădere turismul. Sectorul financiar-bancar a luat amploare în ultimele decenii, grație unei legislații liberale. Filatelia și numismatica contribuie și ele semnificativ la veniturile statului. Se cultivă grâu, orz, pomi fructiferi, viță de vie și se cresc mici efective de bovine și porcine. Ind. creată în ultimele decenii, este foarte diversă – confecții, pielărie, cauciuc sintetic, ciment, mobilă, textile, instrumente muzicale, coloranți, cosmetice, aparataj electric – dar cu producții reduse. Mai cunoscute sunt produsele din porțelan obținute la Borgo Maggiore. Întreaga energie necesară este importată din Italia, țară cu care S. m. alcătuiește din 1862, o uniune vamală. Infrastructura rutieră numără 252 km, gradul de motorizare fiind foarte ridicat; lipsesc căile ferate, iar legăturile aeriene externe (pe relația S. m. – Rimini, Italia) sunt mijlocite (în perioada de vară, în plin sezon turistic) de un heliport. Turismul beneficiază și el de poziția geografică de enclavă în terit. Italiei, una din destinațiile majore ale turismului mondial. Principalele zone și obiective: Capitala țării (Palazzo del Governo, Palazzo Valoni) – un adevărat oraș muzeu, cu biserici vechi (Basilica del Santo), fortificații din sec. 10-17, palate, grupuri statuare, muzee (inclusiv unul al autoturismelor de epocă), apoi orașul Borgo Maggiore (biserica San Antimo, palate, Muzeul filatelic și numismatic într-un palat din sec. 16 ș.a.), amenajările sportive (inclusiv un circuit de Formula 1). Moneda: 1 Euro = 100 cent. Balanța comercială este echilibrată. Export: produse electronice, mărci poștale, ceramică fină, articole de pielărie, vinuri, grâu, materiale de construcție, mobilă, lemn ș.a. Import: bunuri manufacturate diverse, produse petroliere, energie electrică, aur ș.a. Principalul partener este Italia (aproape 90% din întregul comerț exterior sanmarinez). – Istoric. Întemeiat ca oraș în anul 301 d. Hr. a devenit în 1263 republică independentă, recunoscută pe plan internațional de Congresul de la Viena (1814-1815). În mart. 1862 s-a instituit de facto protectoratul Italiei asupra rep. S. m. După 1945 S. m. a fost condusă de guverne de coaliție, formate din comuniști și socialiști. În 1971, protectoratul Italiei a încetat, statului S. m. recunoscându-i-se și dreptul de a bate monedă proprie. În 1988, aderă la Consiliul Europei; membru al O.N.U. (2 mart. 1992). La 1 ian. 2002, S. m. a înlocuit lira italiană ca monedă națională cu euro. Organul suprem al puterii este Marele Consiliu General, parlament unicameral ales pe cinci ani; acesta alege, din șase în șase ani, doi căpitani regenți, care sunt șefii statului și guvernului (Congresul Statului). Republică parlamentară. 2. Cap. Republicii San Marino; 4,4 mii loc. (2003, cu suburbiile). Emisiuni de mărci poștale. Monumente: ruinele a trei rânduri de fortificații (sec. 13-16), dominate de trei turnuri. Muzeu. Turism.