ACOLEA adv. (Pop.) Pe aici, prin apropiere, nu departe de aici. [Acc. și acolea] – Et. nec. Cf. acolo.

ACOLO adv. În acel loc (relativ) îndepărtat (de cel care vorbește); în alt loc. ◊ (Precedat de diferite prepoziții, cu sensul determinat de acestea) Pe acolo = cam în locul acela. De (sau dintr-) acolo = din partea aceea, din locul acela. Într-acolo = spre acel loc, spre direcția aceea. De (pe) acolo = cam din acel loc. Până acolo... = până la situația..., la împrejurarea (care depășețe limita îngăduită)... ◊ Expr. (Reg.) (Pân’) pe-acolo = peste măsură, din cale-afară (de greu, mare, frumos etc.). Ce ai acolo? = ce ai la tine (sau în mână etc.)? Ce faci acolo? = cu ce te ocupi (chiar în momentul de față)? Fugi de acolo! = da’ de unde! nici gând! imposibil! Ce am eu de-acolo? = ce mă privește, ce avantaj am din asta? [Acc. și acolo] – Lat. eccum-[i]lloc.

ADUNA, adun, vb. I. 1. Tranz. A strânge la un loc ceea ce se află răspândit, împrăștiat, risipit; a ridica de pe jos. 2. Tranz. A aduna din toate părțile; a strânge, a concentra. 3. Tranz. A culege (alegând de ici și de acolo). 4. Tranz. A pune deoparte bani sau alte bunuri materiale; a agonisi. 5. Tranz. (Mat.) A totaliza mai multe numere într-unul singur. 6. Tranz. și refl. A (se) strânge la un loc, formând un grup. ◊ Expr. (Tranz.) Parcă a tunat și i-a adunat, se zice despre oameni foarte deosebiți unii de alții strânși la un loc. ♦ A (se) îngrămădi, a (se) ghemui. – Lat. adunare.

APUSEAN, -Ă, apuseni, -e, adj. Care se află la apus; vestic. ♦ Spec. Care aparține apusului Europei (și întregii Americi), caracteristic vieții de acolo; occidental. ♦ (Substantivat) Locuitor din apusul Europei (sau din America); occidental. – Apus¹ + suf. -ean.

ARGENTINIAN, -Ă, argentinieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din din populația de bază a Argentinei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Argentinei sau argentinienilor (1), privitor la Argentina sau la argentinieni. [Pr.: -ni-an] – Argentina (n. pr.) + suf. -ean.

AUSTRALIAN, -Ă, australieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Australiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Australiei sau populației ei, privitor la Australia sau la populația ei. [Pr.: a-us-tra-li-an] – Australia (n. pr.) + suf. -an. Cf. fr. australien.

AUSTRIAC, -Ă, austrieci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Austriei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Austriei sau populației ei, privitor la Austria sau la populația ei. [Pr.: a-us-tri-ac] – Din it. austriaco, lat. austriacus.

AZERBAIDJAN, -Ă, azerbaidjeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Azerbaidjanului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Azerbaidjanului sau azerbaidjenilor (1), privitor la Azerbaidjan sau la azerbaidjeni. – Din Azerbaidjan (n. pr.).

BELGIAN, -Ă, belgieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Belgiei sau care este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Belgiei sau populației ei, privitor la Belgia sau la populația ei. [Pr.: -gi-an] – Belgia (n. pr.) + suf. -ean.

BIELORUS, -Ă, bieloruși, -se, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Bielorusiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Bielorusiei, sau populației ei, privitor la Bielorusia sau la populația ei. – Din rus. belorus.

BIRMAN, -Ă, birmani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Birmaniei sau care este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Birmaniei sau birmanilor (1), referitor la Birmania sau la birmani. – Din n. pr. Birmania (derivat regresiv).

BOEM¹, -Ă, boemi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Boemiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Boemiei sau populației ei, privitor la Boemia sau la populația ei. – Din n. pr. Boemia (derivat regresiv).

BOLIVIAN, -Ă, bolivieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Boliviei sau care este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Boliviei sau bolivienilor (1), care este originar din Bolivia, privitor la Bolivia sau la bolivieni. [Pr.: -vi-an] – Bolivia (n. pr.) + suf. -an.

BOSNIAC, -Ă, bosniaci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Bosniei și Herțegovinei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Bosniei și Herțegovinei sau populației lor, privitor la Bosnia și Herțegovina sau la populația lor. [Pr.: -ni-ac] – Din fr. bosniaque.

BRAZILIAN, -Ă, brazilieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Braziliei sau care este originară de acolo; (la m. pl.) popor, națiune care trăiește în Brazilia. 2. Adj. Care aparține Braziliei sau brazilienilor (1), referitor la Brazilia sau brazilieni. [Pr.: -li-an] – Brazilia (n. pr.) + suf. -an.

BUCOVINEAN, -Ă, bucovineni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Bucovinei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Bucovinei sau populației ei, privitor la Bucovina sau la populația ei. – Bucovina (n. pr.) + suf. -ean.

BUCOVINEANCĂ, bucovinence, s. f. Femeie care face parte din populația Bucovinei sau este originară de acolo. – Bucovinean + suf. -că.

CALABREZ, -Ă, calabrezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Calabriei sau este originară de acolo. 2. Care aparține Calabriei sau calabrezilor (1), privitor la Calabria sau la populația ei. – Din it. calabrese, fr. calabrais.

CAMBODGIAN, -Ă, cambodgieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Cambodgiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Cambodgiei sau cambodgienilor (1), privitor la Cambodgia sau la cambodgieni. [Pr.: -gi-an] – Din fr. Cambodgien.

CAMERUNEZ, -Ă, camerunezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Camerunului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Camerunului sau camerunezilor (1), privitor la Camerun sau la camerunezi. – Din fr. Camerounais.

CANADIAN, -Ă, canadieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Canadei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Canadei sau populației ei, privitor la Canada sau la populația ei. [Pr.: -di-an] – Din fr. canadien. modificată

CARTAGINEZ, -Ă, cartaginezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația vechii Cartagine sau era originară de acolo; pun. 2. Adj. Care aparține Cartaginei sau locuitorilor ei, privitor la Cartagina sau la locuitorii ei; punic. – Cartagina (n. pr.) + suf. -ez. Cf. fr. Carthaginois.

CEH, -Ă, cehi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Cehiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Cehiei sau populației ei, privitor la Cehia sau la populația ei; cehesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de cehi (1), făcând parte din ramura apuseană a limbilor slave. – Din ceh. čech. Cf. sl. cĕhŭ.

CELĂLALT, CEALALTĂ, ceilalți, celelalte, pron. dem. 1. Cel mai depărtat dintre amândoi, al doilea; ălălalt, aialaltă. ◊ (Adjectival) Acolo, în partea cealaltă. 2. (La pl.) Toți cei care sunt de față sau care pot fi luați în considerație, afară de cel sau cei amintiți în mod special sau scoși din discuție. ◊ (Adjectival) Ceilalți oaspeți. ♦ (Adjectival; ca determinant al unor cuvinte care exprimă o diviziune a timpului) Imediat următor altuia. Luna cealaltă. [Gen.-dat. sg. celuilalt, celeilalte, gen.-dat. pl. celorlalți, celorlalte. – Var.: celalalt, ceealaltă pron. dem., celalt, cellalt pron. dem. m.] – Cel(a) + alalt (= ăllalt).

CHEIE, chei, s. f. 1. Obiect de metal care servește la încuierea sau descuierea unei broaște sau a unui lacăt. ◊ Loc. adj. și adv. La cheie = (despre locuințe, uzine etc.) (care este) complet finisat, bun pentru a fi dat în folosință. ◊ Expr. A ține (ceva sau pe cineva) sub cheie = a ține (ceva sau pe cineva) încuiat. Cheia și lacătul = totul; începutul și sfârșitul. 2. Fig. Procedeu prin care se poate explica sau dezlega ceva; explicație, dezlegare. ◊ Roman (sau povestire etc.) cu cheie = roman (sau povestire etc.) care înfățișează, transparent, personaje sau fapte reale, de oarecare notorietate. Cheie cu cifru = sistem după care se înlocuiesc literele și cifrele reale cu altele convenționale pentru ca textul să nu fie înțeles de alte persoane. Poziție-cheie = poziție strategică, economică etc. de importanță deosebită. 3. Unealtă de metal cu care se strâng sau se desfac șuruburile sau piulițele. ◊ Cheie franceză (sau universală) = unealtă de metal reglabilă printr-un dispozitiv cilindric cu ghivent, astfel ca între fălcile ei să poată fi prins și răsucit orice tip de șurub sau de piuliță. ♦ Mic instrument de metal cu care se întoarce resortul ceasului sau al altor mecanisme; unealtă de metal sau de lemn cu care se întind coardele unor instrumente muzicale. 4. (Muz.) Semn convențional pus la începutul portativului, pentru a indica poziția unei note de o anumită înălțime, și, prin aceasta, a tuturor celorlalte note. Cheia sol. 5. (La pl.) Vale îngustă, lipsită de albie majoră, între doi pereți înalți și abrupți, acolo unde apa râului, întâlnind roci compacte, exercită o puternică eroziune în adâncime. Cheile Turzii. 6. (În sintagma) Cheie de boltă (sau de arc) = bolțar, de obicei decorat, situat în punctul cel mai înalt al unei bolți sau al unui arc, având rolul de a încheia construcția și de a susține celelalte bolțare; fig. element de bază care explică sau dezleagă o problemă; bază. – Lat. clavis.

CHILIAN, -Ă, chilieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a statului Chile sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține chilienilor (1) ori statului Chile, privitor la chilieni sau la statul Chile. [Pr.: -li-an – Var.: cilian, -ă s. m. și f., adj.] – Chile (n. pr.) + suf. -ean. Cf. fr. Chiliens.

CHINEZ², -Ă, chinezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Chinei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Chinei sau chinezilor² (1), privitor la China sau la chinezi²; chinezesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de chinezi² (1). [Pl. m. și chineji] – China (n. pr.) + suf. -ez.

CHINEZOAICĂ, chinezoaice, s. f. Femeie care face parte din populația de bază a Chinei sau este originară de acolo. – Chinez² + suf. -oaică.

CHIP, chipuri, s. n., adv. I. S. n. 1. Față, obraz, figură. Un chip oval. ♦ Expresie a feței; fizionomie. Un chip trist. 2. Înfățișarea sau aspectul unei ființe. Avea chip omenesc. ◊ Loc. adv. În chip de... = cu înfățișare de..., asemenea cu... ♦ Persoană; ființă. A văzut acolo multe chipuri. 3. Imagine, înfățișare a unei ființe sau a unui obiect, redată prin desen, pictură, sculptură etc. ◊ Chip cioplit = idol. II. S. n. 1. Fel, mod, gen. Scrie într-un chip original. ◊ Loc. adj. Fel și chip de... = tot felul de... ◊ Loc. adv. (În sau cu) fel și chip (sau chipuri) = în tot felul, în toate modalitățile posibile. 2. (Rar) Modalitate, posibilitate. ◊ Loc. adv. Cu orice chip = oricum. În (sau cu) nici un chip = nicidecum. ◊ Expr. Nu e chip să... = nu se poate, imposibil să... A nu avea (nici un) chip (să...) = a nu avea posibilitatea, a nu putea (să...). (Pop.) A afla chip (și cale) = a găsi un mijloc eficace, o soluție. 3. (Reg.) Încercare (de a găsi o soluție) 4. (În expr.) Cu chip să... = ca să..., pentru ca să..., având intenția să... Cu chip că... = sub pretext că..., sub aparența că... III. Adv. (La pl. art.; pop.) Vorba vine, cică. ♦ La drept vorbind, nu-i vorbă; ba chiar. – Din magh. kép.

CIPRIOT, -Ă, ciprioți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Ciprului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Ciprului sau ciprioților (1), privitor la Cipru sau la ciprioți. [Pr.: -pri-ot] – Din fr. Cypriote.

CIUVAȘ, -Ă, ciuvași, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Republicii Autonome Ciuvașe sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține ciuvașilor (1), privitor la ciuvași. – Din rus. čuvași.

COLĂCI, colăcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A recomanda cuiva pe cineva pentru căsătorie; a peți. 2. A introduce undeva pe un străin (nepoftit) care se stabilește apoi acolo. 3. A sfătui pe cineva (să facă ceva rău). – Probabil din colac.

COLO adv. (Cu sens local) Acolo. ◊ Expr. De colo (până) colo = dintr-un loc într-altul, de la un capăt la altul, încoace și încolo, peste tot. (Pe) ici, (pe) colo sau colo și colo = din loc în loc, pe alocurea, foarte rar. Pe colo..., pe dincolo = într-o parte..., într-alta. Cât colo = la oarecare depărtare. Când colo = (exprimând o surprindere) de fapt, în realitate. A se cunoaște (sau a se vedea etc.) cât de colo = a se cunoaște (sau a se vedea etc.) de departe, a fi foarte evident. Ia te uită colo! = (exprimând mirarea) i-auzi! de unde și până unde? [Acc. și: (pop.) colo] – Din acolo.

COLUMBIAN, -Ă, columbieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Columbiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Columbiei sau populației ei, care se referă la Columbia sau la populația ei. [Pr.: -bi-an] – Columbia (n. pr.) + suf. -an.

COREEAN, -Ă, coreeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Coreii sau care este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Coreii sau populației ei, privitor la Coreea sau la populația ei. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de coreeni. – Coreea (n. pr.) + suf. -ean.

CUBANEZ, -Ă, cubanezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Cubei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Cubei sau cubanezilor (1), referitor la Cuba sau la cubanezi. – Cuba (n. pr.) + suf. -ez.

DEJECȚIE, dejecții, s. f. 1. Evacuare a excrețiilor din organism, în special a materiilor fecale; (concr.) materia fecală evacuată. ♦ Apă murdară provenită din fabrici sau din gospodării, care degradează apele naturale în care se scurge. 2. (În sintagma) Con de dejecție = formă de relief cu aspect de evantai, alcătuită din bolovănișuri, pietrișuri, nisip și argilă depozitate de torenți și râuri acolo unde se produce o schimbare de pantă. [Var.: dejecțiune s. f.] – Din fr. déjection, lat. dejectio, -onis.

DESFĂȘURA, desfășor, vb. I. 1. Tranz. A face ca un obiect să nu mai fie înfășurat sau ghemuit, a desface, a întinde în toată lungimea sau suprafața. ◊ Refl. Un sul de hârtie se desfășoară. ♦ Refl. (Despre unități militare) A trece la o formație de luptă. 2. Refl. și tranz. Fig. (Despre locuri și priveliști din natură) A (se) înfățișa, a (se) arăta treptat (în toată amploarea); a (se) întinde, a (se) așterne până departe. ♦ Refl. (Despre fapte, evenimente etc.) A se petrece, a decurge; a evolua în fazele sale succesive. 3. Tranz. A înfăptui o acțiune de durată, pe etape succesive și pe un plan larg. ◊ Refl. Ce viață trepidantă trebuie să se desfășoare acolo! [Prez. ind. și: desfășur] – Lat. disfasciolare sau rom. des¹- + [în]fășura.

DINTRU prep. (Mai ales înaintea lui „un”, „al”, „însul”, „acest”, „o dată”, cu elidarea vocalei finale proprii) 1. (Cu sens local) Din, dinspre. Privește dintr-un colț al sălii. ◊ Dintr-acolo = din partea aceea. 2. (Partitiv) Din. Vorbește cu unii dintre noi. ♦ (Indicând apartenența) Facem parte dintr-o lume nouă. 3. (Cu sens temporal; introduce un complement circumstanțial care indică momentul plecării) De la. Pleacă dintr-o clipă într-alta. ♦ (Introduce un atribut care indică timpul desfășurării unei acțiuni) Din, petrecut în... Mi-a povestit o întâmplare dintr-o dimineață de vară. 4. (Introduce un complement care indică originea, proveniența) Din. Planta se dezvoltă dintr-o sămânță. 5. (Introduce un complement indirect care arată obiectul unei prefaceri) Din. Și-a făcut o scurtă dintr-un palton. ♦ (Introduce un complement indirect care arată starea de la care se trece) Se trezește dintr-un somn greu. 6. (Introduce un complement circumstanțial de mod) Cu. A nimerit dintr-un foc (de pușcă). ◊ Loc. adv. Dintr-o dată = cu o singură mișcare; pe neașteptate; brusc, deodată. 7. (Introduce un complement instrumental) Cu. Are pensie și trăiește dintr-însa. 8. (Introduce un atribut care indică materia) Din. Mănăstirea dintr-un Lemn. 9. (Introduce un complement circumstanțial de cauză) Din cauza. S-a supărat dintr-o nimica toată. – De⁴ + întru.

DOBROGEAN, -Ă, dobrogeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Dobrogei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Dobrogei sau populației ei, privitor la Dobrogea sau la populația ei. – Dobrogea (n. pr.) + suf. -ean.

DOBROGEANCĂ, dobrogence, s. f. Femeie care face parte din populația Dobrogei sau este originară de acolo. – Dobrogean + suf. -că.

DOMINICAN², -Ă, dominicani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Dominicane sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține dominicanilor² (1), privitor la dominicani². – Din fr. dominicain.

DRAVIDIAN, -Ă, dravidieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană (de rasă intermediară între negri și albi) care locuiește în unele regiuni din India, Sri Lanka și Pakistan sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține dravidienilor(l), privitor la dravidieni. [Pr.: -di-an] – Din fr. dravidien.

ELVEȚIAN, -Ă, elvețieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Elveției sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Elveției sau populației ei, privitor la Elveția sau la populația ei; elvetic. [Pr.: -ți-an] – Elveția (n. pr.) + suf. -ean.

ELVEȚIANCĂ, elvețience, s. f. Femeie care face parte din populația de bază a Elveției sau este originară de acolo. [Pr.: -ți-an-] – Elvețian + suf. -că.

ENGLEZ, -Ă, englezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Angliei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Angliei sau populației ei, privitor la Anglia sau la populația ei; englezesc; p. ext. britanic. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de englezi. – Din ngr. englézos, it. inglese.

ENGLEZOAICĂ, englezoaice, s. f. Femeie care face parte din populația de bază a Angliei sau este originară de acolo. – Englez + suf. -oaică.

ESTON, -Ă, estoni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Estoniei sau este originară de acolo; estonian. 2. Adj. Care aparține Estoniei sau populației ei, privitor la Estonia sau la populația ei. ♦ (Substantivat, f.) Limba estonă. – Din Estonia (n. pr.) (derivat regresiv).

FAȚĂ, fețe, s. f. I. 1. Partea anterioară a capului omului și a unor animale; chip, figură. ◊ Loc. adj. Din față = care se află înainte. De față = care se află prezent; care aparține prezentului. ◊ Loc. adv. În față = a) înainte; b) direct, fără înconjur, fără menajamente. Din față = dinainte. De față = în prezența cuiva. Pe față = direct, fără înconjur, fără menajamente; fără să se ferească. Față în față = unul înaintea (sau împotriva) celuilalt. ◊ Loc. prep. În fața (cuiva sau a ceva) = înaintea (cuiva sau a ceva). Din fața = dinaintea (cuiva sau a ceva). De față cu... = în prezența... Față cu... (sau de...) = a) în raport cu..., în ceea ce privește; b) pentru; c) având în vedere. ◊ Expr. A(-i) cânta (cuiva) cucul în (sau din...) față = (în superstiții) a-i merge (cuiva) bine. A fi de față = a fi prezent, a asista. A scăpa cu fața curată = a scăpa cu bine dintr-o situație dificilă. A face față (cuiva sau la ceva) = a rezista; a corespunde unei probe, unei sarcini. A pune (de) față (sau față în față) = a confrunta; a compara. A (se) da pe față = a (se) descoperi, a (se) demasca. A-și întoarce fața (de la...) = a nu mai vrea să știe de... A privi (sau a vedea, a zări pe cineva) din față = a privi (sau a vedea etc.) în întregime figura cuiva. Om (sau taler) cu două fețe = om ipocrit, fățarnic. A-i prinde (pe cineva) la față = (despre haine, culori) a-i sta bine, a i se potrivi. ♦ Expresie a feței (I 1); mină, fizionomie. ◊ Expr. A schimba (sau a face) fețe(-fețe) = a) a-și schimba subit fizionomia, culoarea obrazului (de jenă, rușine etc.); b) a se simți foarte încurcat la auzul sau la vederea unor lucruri sau situații neplăcute; a se tulbura, a se zăpăci; c) (despre mătăsuri) a-și schimba reflexele, culorile. A prinde față = a se îndrepta după o boală. ♦ Obraz. 2. Partea anterioară a corpului omenesc și a unor animale. Au căzut cu fața la pământ. 3. (Pop.; determinat prin „de om” sau „pământeană”) Om. 4. Persoană, personaj. Fețe simandicoase. ◊ Față bisericească = reprezentant al bisericii. II. 1. (Mat.) Fiecare dintre suprafețele plane care mărginesc un poliedru; fiecare dintre planele care formează un diedru. 2. Suprafață (în special a pământului, a apei). ◊ Expr. La fața locului = acolo unde s-a întâmplat (sau se va întâmpla) ceva. 3. Înfățișare, aspect. ♦ Partea de deasupra, expusă vederii și mai aleasă, a unor articole alimentare de vânzare. 4. Culoare. ◊ Expr. A-i ieși (unei pânze, unei stofe) fața (la soare, la spălat etc.) = a se decolora. 5. Partea lustruită, poleită, finisată atent etc. a unui obiect. ◊ Expr. A da față (unui lucru) = a lustrui, a polei, a netezi, a face să arate frumos (un lucru). ♦ Partea finită, expusă vederii, a unei țesături (în opoziție cu dosul ei). 6. (În sintagmele) Față de masă = material textil, plastic etc. folosit spre a acoperi o masă (când se mănâncă sau ca ornament). Față de pernă (sau de plapumă) = învelitoare de pânză în care se îmbracă perna (sau plapuma). 7. Prima pagină a fiecărei file. ♦ (Înv. și pop.) Pagină. 8. Fațadă. 9. (În sintagma) Fața dealului (sau a muntelui etc.) = partea dealului (sau a muntelui etc.) orientată spre soare sau spre miazăzi. – Lat. pop. facia (< facies).

FI, sunt, vb. IV. Intranz. A. (Verb predicativ) 1. A exista, a avea ființă. A fi sau a nu fi. ◊ Expr. De când sunt (sau ești etc.) = (în legătură cu o negație) de când mă aflu (sau te afli etc.) pe lume, dintotdeauna; niciodată. E ce (sau cum) e sau a fost ce (sau cum) a fost, dar... = fie! să zicem că se poate! treacă-meargă!. 2. A se afla, a se găsi într-un anumit loc, la o anumită persoană. Cine-i acolo? ♦ A-și avea originea, a se trage, a proveni. De unde ești? 3. A trăi, a viețui, a o duce; (despre lucruri, situații, acțiuni etc.) a dura, a dăinui, a ține. Vechi obiceiuri care sunt și astăzi. ◊ Expr. Cât e lumea și pământul = totdeauna; (în construcții negative) niciodată. ◊ (Impers.; urmat de determinări temporale, fixează momentul unei acțiuni, sugerează trecerea timpului etc.) Era într-o seară. E mult de atunci. 4. A se îndeplini, a se întâmpla, a se petrece, a avea loc. Mi-a spus cum a fost. ◊ Expr. Ce-o fi, o fi exprimă indiferența, neputința sau resemnarea cuiva în fața unei situații. Fie! = a) accept să se facă așa cum susții; b) merită, nu e păcat! O fi! = se poate, posibil (dar eu n-aș crede)! Așa a fost să fie = așa a trebuit să se întâmple, era inevitabil ca lucrurile să se petreacă în alt chip. (Fam.) Este? = nu-i așa (că am dreptate, că se confirmă ceea ce spun)? 5. A avea prețul...; a costa, a valora. Cât sunt vinetele? 6. (În superstiții, ghicitori etc.) A însemna, a prevesti, a fi semn că... Ce e când ți se bate tâmpla? ◊ Expr. A nu fi bine (sau a bună) = a prevesti ceva rău. B. (Cu funcție copulativă) 1. (Formează, împreună cu numele predicativ, predicatul) El este vesel. ◊ Expr. A fi bine de cineva sau a-i fi cuiva bine = a se găsi într-o situație prielnică, favorabilă, a avea parte de liniște, de mulțumire. A fi cu cineva = a fi de partea cuiva, a sprijini pe cineva (într-o dispută). 2. (construit cu dativul; împreună cu un nume predicativ, exprimă o stare sau o acțiune arătate de numele predicativ respectiv) Mi-e prieten. ◊ Expr. Ce mi-e (sau ți-e etc.)... = ce importanță are, ce folos decurge din... (Fam.) Ți-o (sau i-o etc.) fi = ajunge! destul! 3. (În construcții impersonale, cu subiectul logic în dativ; în legătură cu noțiuni exprimând un sentiment, o senzație, o stare sufletească) A simți. Mi-a fost greu. ◊ Loc. vb. A-i fi cuiva drag (cineva sau ceva) = a-i plăcea, a îndrăgi, a iubi. ◊ Expr. Mi-e (sau ți-e etc.) = (urmat de un infinitiv, un supin sau o propoziție secundară cu verbul la conjuctiv) îmi pasă, îmi vine (greu sau ușor); port grija, sunt interesat. ◊ Expr. Mi-e (sau ți-e etc.) că... (sau să nu...) = mă tem (sau te temi etc.) că... (sau să nu...). 4. (Impers.; urmat de un verb la infinitiv sau la conjunctiv sau urmat ori precedat de o noțiune temporală) A urma (să se facă), a trebui (să se facă). Când a fost să plece. 5. (De obicei impers.; la imperfect și urmat de un verb la conjunctiv) A avea putința, posibilitatea, ocazia să...; a se afla pe punctul de a..., a nu mai lipsi mult până să... Era să moară. 6. (Impers.; urmat de un supin) A putea, a trebui, a considera că este cazul să..., a se cuveni. E ceva de făcut. C. (Verb auxiliar) I. (Construit cu un participiu, servește la formarea diatezei pasive) Faptele sunt cunoscute. II. (Construit cu un participiu invariabil, formează timpuri compuse ale diatezei active). 1. (Cu viitorul I formează viitorul anterior) Voi fi terminat. 2. (Cu condiționalul prezent formează perfectul optativ-condițional) N-ar mai fi plecat. 3. (Cu conjunctivul prezent formează perfectul conjunctivului) Să fi spus. 4. (Cu infinitivul formează perfectul infinitivului) Se poate lăuda a fi învățat totul. 5. (Cu viitorul I sau cu perfectul conjunctivului formează prezumtivul prezent și perfect) Să se fi aflând mulți în lume? III. (Construit cu un participiu invariabil sau cu un gerunziu, servește la alcătuirea unor forme perifrastice de perfect compus, mai mult ca perfect sau imperfect) Te-ai fost dus. [Forme gramaticale: prez. ind. sunt (fam. și pop. îs, prescurtat -s), ești (pr. iești), este (pr. ieste, prescurtat e, îi, i), suntem (acc. și: suntem); imperf. eram (pr. ieram); perf. s. fui (reg. fusei); m. m. ca perf. fusesem; conjunctiv să fiu; imper. pers. 2 sg. fii (negativ nu fi); part. fost] – Lat. sum, *fui, *fire (= fieri).

FIERBE, fierb, vb. III. 1. Intranz. și tranz. A trece sau a face să treacă (un lichid) în stare de vapori, prin formarea, sub acțiunea căldurii, în întreaga masă a lichidului, a unor bule de vapori care se ridică la suprafață. ◊ Intranz. (Subiectul e vasul în care clocotește un lichid) Ceainicul fierbe. ◊ Expr. (Intranz.) A se amesteca (sau a umbla, a-și băga nasul) unde nu-i fierbe oala = a interveni acolo unde nu are ce căuta, în probleme care nu-l privesc. ♦ Intranz. (Despre unele lichide și amestecuri) A fi în stare de efervescență (din cauza fermentării). ♦ Intranz. Fig. (Despre apa unui râu, a unei mări etc.) A se agita puternic, a face valuri mari și zgomotoase. 2. Intranz. (Despre alimente) A se afla introdus într-un lichid care fierbe (1), pentru a deveni bun de mâncat. ♦ Tranz. A supune un corp acțiunii fierberii apei. Fierb rufele. 3. Intranz. Fig. (Despre oameni) A fi cuprins de o mare frământare, a fi în tensiune, a fi agitat. ♦ Tranz. A necăji, a chinui pe cineva, a ține pe cineva într-o stare de agitație, de tensiune. ♦ Tranz. (Rar) A pune la cale, a pregăti în mod febril (și în ascuns) o acțiune (reprobabilă); a coace. 4. Intranz. Fig. (Despre spații din natură) A vui, a răsuna, a clocoti de zgomot. [Perf. s. fiersei, part. fiert] – Lat. fervere.

FINLANDEZ, -Ă, finlandezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Finlandei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Finlandei sau populației ei, privitor la Finlanda sau la populația ei. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de finlandezi (1). – Din fr. finlandais, it. finlandese.

FRANCEZ, -Ă, francezi, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte din populația de bază a Franței sau este originară de acolo; franțuz. 2. Adj. Care aparține Franței sau populației ei, privitor la Franța sau la populația ei; franțuzesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de francezi. – Din it. francese, fr. français.

FRANȚUZOAICĂ, franțuzoaice, s. f. Femeie care face parte din populația de bază a Franței sau este originară de acolo; franțușcă. – Franțuz + suf. -oaică.

FUGI, fug, vb. IV. Intranz. 1. A se deplasa cu pași repezi, a se mișca iute într-o direcție, a merge în fugă¹; a alerga, a goni. ◊ Expr. A-i fugi (cuiva) pământul de sub picioare, se spune când cineva își pierde echilibrul și este gata să cadă sau, fig., când cineva se simte pierdut, când își pierde cumpătul. ♦ (Despre lapte și despre alte lichide) A da în foc (când fierbe). ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. „după”) A urmări în fugă¹, a alerga pe urmele cuiva pentru a-l ajunge, pentru a-l prinde. ◊ Expr. A-i fugi (cuiva) ochii după cineva = a nu-și mai putea lua ochii de la cineva, a privi insistent, cu admirație, cu dor; a-i plăcea de cineva. A-i fugi (cuiva) ochii pe ceva = a nu-și putea fixa privirea pe ceva (din cauza strălucirii sau a unei îmbinări de culori). 2. Fig. (Despre vreme sau despre unități de timp) A trece repede, a se scurge rapid. 3. Fig. (Despre peisaje din natură) A se perinda prin fața ochilor cuiva care trece în viteză (călare sau într-un vehicul). 4. A părăsi în grabă (și pe ascuns) un loc pentru a scăpa de o primejdie, de o constrângere; (despre un deținut) a evada; (despre un ostaș) a dezerta. ◊ Expr. A fugi în lume = a pleca de acasă (fără să se știe unde). ♦ (Despre îndrăgostiți) A-și părăsi pe ascuns familia, plecând să trăiască împreună. ♦ A se depărta, a se retrage dintr-un loc. ◊ Expr. (Fam.) Fugi de-aici! = a) pleacă!; b) nu mai spune! Fugi de-acolo! = da’ de unde! nici gând să fie așa! ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A se sustrage, a se eschiva, a evita. ◊ Expr. A fugi printre (sau dintre) degete = a) (despre obiecte) a-i aluneca cuiva ceva din mână; b) (despre persoane) a se strecura cu dibăcie dintr-o împrejurare, a nu se lăsa prins. – Lat. pop. fugire (= fugere).

FUND, funduri, s. n. 1. Partea de jos a unui vas, formând baza lui; cantitate de materii, lichide etc. rămasă pe această parte a vasului. ♦ Parte (mobilă) care formează baza unui butoi sau a altui recipient. ♦ Taler de lemn pe care se răstoarnă mămăliga, se toacă zarzavaturile etc.; cârpător. 2. (Fam.) Șezut, dos. 3. Partea de jos, închisă, a unei cavități naturale; limita de jos. ◊ Expr. A se da la fund = a se lăsa în adâncul apei, a se scufunda; a dispărea din viața publică, a se retrage; a se ascunde pentru a scăpa de urmărire. ♦ Partea cea mai depărtată (considerată în linie orizontală) a unui loc. ◊ Expr. Fundul fundului = punct foarte îndepărtat; locul cel mai adânc; extremitate pe orizontală sau pe verticală. ♦ (Cu determinări indicând o regiune) Punct foarte depărtat de un centru politic sau cultural. ♦ Partea dinapoi a unui vehicul. 4. Parte a unor obiecte confecționate care se opune deschizăturii. ◊ Sac fără fund = a) om lacom, nesățios; b) loc unde se găsește întotdeauna ceva, unde nu se epuizează ceea ce se găsește acolo. ♦ Partea de deasupra a unui acoperământ de cap. – Din lat. fundus.

GALIȚIAN, -Ă, galițieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Galiției sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Galiției sau populației ei, care se referă la Galiția sau la populația ei. [Pr.: -ți-an] – Galiția (n. pr.) + suf. -an.

GEORGIAN, -Ă, georgieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Georgiei sau este originară de acolo; gruzin. 2. Adj. Care aparține Georgiei sau populației ei, privitor la Georgia sau la populația ei; gruzin. [Pr.: -gi-an] – Georgia (n. pr.) + suf. -ean. Cf. fr. géorgien.

GERMAN, -Ă, germani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Denumire generală dată unor popoare indo-europene care au locuit, în antichitate, în centrul, vestul și nordul Europei; (și la sg.) persoană aparținând unuia dintre aceste popoare. 2. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Germaniei sau este originară de acolo. 3. Adj. Care aparține Germaniei sau germanilor (1, 2), privitor la Germania sau la germani; nemțesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba germană. – Din lat. Germanus.

GHANEZ, -Ă, ghanezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Ghanei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Ghanei sau ghanezilor (1), privitor la Ghana sau la ghanezi. [Pr.: ga-] – Ghana (n. pr.) + suf. -ez.

GREC, GREACĂ, greci, grece, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Greciei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Greciei sau grecilor, privitor la Grecia sau la greci; grecesc. ◊ Lupte greco-romane V. luptă. ♦ (Substantivat, f.) Limba greacă. – Lat. Graecus.

GRECOAICĂ, grecoaice, s. f. Femeie care face parte din populația de bază a Greciei sau este originară de acolo. – Grec + suf. -oaică.

GUATEMALEZ, -Ă, guatemalezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Guatemalei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține guatemalezilor (1) sau Guatemalei, privitor la guatemalezi sau la Guatemala. – Guatemala (n. pr.) + suf. -ez.

HIPOCENTRU, hipocentri, s. m. Centrul unui cutremur de pământ, situat de obicei în adâncul scoarței pământului, acolo unde au avut loc deplasări de straturi. – Din fr. hypocentre.

IBIDEM adv. (Cu privire la un text deja citat) În același loc, tot acolo, în aceeași lucrare. [Prescurtat: ibid., ib.] – Cuv. lat.

ILIR, -Ă, iliri, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația de bază a vechii Ilirii sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Iliriei sau ilirilor (1), privitor la Iliria sau la iliri. ♦ (Substantivat, f.) Limbă indo-europeană vorbită în vechea Ilirie. – Din n. pr. Iliria (derivat regresiv).

IMOBILIZAT, -Ă, imobilizați, -te, adj. (Despre ființe sau părți ale corpului) Care nu se poate mișca. ♦ (Despre bunuri materiale) Care nu este folosit, valorificat (acolo unde trebuie). – V. imobiliza.

IMPENETRABIL, -Ă, impenetrabili, -e, adj. 1. Care nu lasă să treacă ceva prin el. ♦ Prin care nu se poate pătrunde cu privirea; de nepătruns. ♦ Fig. De neînțeles, de nepătruns; ascuns. Sentimente impenetrabile. ♦ Fig. Care își ascunde gândurile sau sentimentele; care nu trădează stările sufletești. Persoană, fizionomie impenetrabilă. 2. (Fiz.) Care ocupă un asemenea spațiu încât exclude de acolo prezența oricărui alt corp. – Din fr. impénétrable, lat. impenetrabilis.

INDIAN², -Ă, indieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Indiei sau este originară de acolo. ♦ (Impr.) Persoană care face parte din populația indigenă a Americii; amerindian. 2. Adj. Care aparține Indiei sau populației ei, privitor la India sau la populația ei; indic. ♦ (Impr.) Care aparține populației indigene a Americii, privitor la această populație. ♦ (Substantivat, f.) Limba indiană. [Pr.: -di-an] – Din fr. indien.

INDONEZIAN, -Ă, indonezieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Indoneziei sau care este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Indoneziei sau populației ei, privitor la Indonezia sau la populația ei. ♦ (Substantivat, f.) Limba indoneziană. ◊ Limbi indoneziene = familie de limbi vorbite în sud-estul Asiei și în Malaiezia. [Pr.: -zi-an] – Din fr. indonésien.

IORDANIAN, -Ă, iordanieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Iordaniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Iordaniei sau iordanienilor (1), privitor la Iordania sau la iordanieni. [Pr.: -ni-an] – Din fr. jordanien.

IUTE, iuți, adj. 1. Care acționează sau reacționează repede; expeditiv, prompt; care se produce repede, prompt. Om iute. Replică iute. ♦ Care fuge, aleargă, înaintează repede, rapid. Cal iute. Mers iute. ♦ (Adverbial) În grabă, repede, imediat, îndată. S-a dus iute acolo. ♦ Care se produce cu tărie, cu forță. Ploaie iute. 2. Care se enervează, se supără, se mânie ușor; irascibil; violent. 3. Care are gust înțepător; care produce o senzație gustativă usturătoare; picant. Mâncare iute. Gust iute. ♦ Care produce o senzație olfactivă înțepătoare și neplăcută. Miros iute. – Din sl. ljutŭ.

ÎNCOLO adv. 1. În alt loc decât aici; în partea aceea, în direcția aceea, într-acolo. ◊ Expr. Mai încolo = mai departe. Până (mai) încolo = până nu departe, destul de aproape. (Fam.) Lasă-l (sau dă-l) încolo! = nu te mai ocupa de el, nu-i da atenție, nu-l lua în considerare. Fugi încolo! = taci din gură! nu mai spune fleacuri. 2. Pe urmă, mai târziu. ◊ Loc. adv. De aici sau de-acu(m) încolo = începând din acest moment, de acum înainte. De astăzi (sau de mâine etc.) încolo = începând de azi (sau de mâine etc.). De atunci încolo = după aceea. 3. În afară de cele arătate înainte. [Var.: încolea adv.] – În + colo.

JAPONEZ, -Ă, japonezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Japoniei sau care este originară de acolo; nipon. 2. Adj. Care aparține Japoniei sau japonezilor (1), privitor la Japonia sau la japonezi; nipon. ◊ (Substantivat, f.) Limba vorbită de japonezi (1). – Din fr. japonais.

KAZAH, -Ă, kazahi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. 1. Persoană care face parte din populația de bază a Kazahstanului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Kazahstanului sau populației lui, privitor la Kazahstan sau la populația lui. – Din rus. kazah.

KENYAN, -Ă, kenyeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Kenyei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Kenyei sau populației ei, privitor la Kenya sau la populația ei. [Pr.: -ny-an] – Kenya (n. pr.) + suf. -an.

KHMER, -Ă, khmeri, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Cambodgiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Cambodgiei sau populației ei, privitor la Cambodgia sau la populația ei. [Pr.: cmer] – Din fr. khmer.

KURD, -Ă, kurzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care aparține unui popor care trăiește în Turcia, Iran, Irak, Siria, Afganistan, Pakistan, precum și în câteva regiuni din fosta U.R.S.S., sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține kurzilor (1), privitor la kurzi. ◊ (Substantivat, f.) Limba vorbită de kurzi (1). – Din fr. kurde.

KUWEITIAN, -Ă, kuweitieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Kuweitului sau care este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Kuweitului sau populației lui, privitor la Kuweit sau la populația lui. [Pr.: -vei-ti-an] – Din fr. koweïtien.

LAOȚIAN, -Ă, laoțieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Laosului sau care este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Laosului sau laoțienilor (1), privitor la Laos sau la laoțieni. [Pr.: -ți-an] – Din fr. laotien.

LATIN, -Ă, latini, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația de bază a vechiului ținut Latium din Italia sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține latinilor (1) sau Latiumului, privitor la latini sau la Latium; p. ext. care se referă la limba și la literatura romanilor sau care aparține acestora; latinesc. ◊ Limba latină (și substantivat, f.) = limba indo-europeană vorbită de romani. – Din lat. latinus, fr. latin.

LÂNGĂ prep. 1. (Introduce un complement circumstanțial de loc) În preajma..., în apropiere de... Acolo lângă fântână, te aștept. 2. (În prep. compuse) De lângă = din preajma..., din apropierea..., din vecinătatea... Pe lângă = a) (introduce un complement indirect) la (cineva); b) (introduce un complement circumstanțial de loc) prin preajma..., prin apropierea...; de-a lungul...; c) (introduce un complement circumstanțial de mod) alături de..., față de..., în comparație cu...; d) (introduce un complement circumstanțial cumulativ) în afară de..., în plus de...; e) (urmat de „că” și precedat de „pe”, cu valoare de conj.) în afară de faptul că..., abstracție făcând... – Lat. longum ad.

LESBIAN, -Ă, lesbieni, -e, subst., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a insulei Lesbos sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Lesbosului sau populației lui, privitor la Lesbos sau la populația lui. 3. S. f., adj. (Femeie) care practică lesbianismul. [Pr.: -bi-an] – Din fr. lesbien.

LETON, -Ă, letoni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Letoniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Letoniei sau populației ei, privitor la această țară sau la populația ei. ♦ (Substantivat, f.) Limba letonă. – Din fr. letton.

LEVANTIN, -Ă, levantini, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația de bază a Levantului sau era originară de acolo; p. restr. negustor originar din aceste locuri. 2. Adj. Care aparține Levantului sau populației lui, privitor la Levant sau la populația lui, specific Levantului. ♦ (Depr.) Necinstit, ipocrit, intrigant. – Din fr. levantin.

LIBANEZ, -Ă, libanezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Libanului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Libanului sau populației lui, privitor ia Liban sau la populația lui. – Liban (n. pr.) + suf. -ez. Cf. fr. libanais, it. libanese.

LIBERIAN², -Ă, liberieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Liberiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Liberiei sau populației ei, privitor la această țară sau la populația ei. [Pr.: -ri-an] – Din fr. libérien.

LIBIAN, -Ă, libieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Libiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Libiei sau populației ei, privitor la această țară sau la populația ei. [Pr.: -bi-an] – Din fr. libyen.

LIDIAN, -Ă, lidieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația de bază a Lidiei antice sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Lidiei sau populației ei, privitor la Lidia sau la populația ei. [Pr.: -di-an] – Din fr. lydien.

LIPSI, lipsesc, vb. IV. 1. Intranz. A nu (mai) fi, a nu (mai) exista, a nu se (mai) găsi (acolo unde în mod normal trebuia să se afle). ♦ (Construit cu dativul) A nu avea ceva. Ce-ți lipsește? 2. Intranz. (Despre oameni) A nu fi de față, a nu se găsi undeva într-un anumit moment; a absenta. ♦ (Mai ales la imper.) A se da la o parte, a dispărea, a fugi. 3. Intranz. A fi nevoie de ceva, a mai trebui ceva, a nu ajunge, a fi neîndestulător. ◊ Expr. Puțin lipsește (sau a lipsit) (ca) să (sau că)... = cât pe-aici, aproape să... Asta (sau atâta) (îi) mai lipsește, se zice în fața unei perspective neplăcute, adăugată la o neplăcere deja existentă. 4. Intranz. (Mai ales în construcții negative) A se da în lături (de la ceva), a nu îndeplini o obligație, o datorie; a se codi, a ezita. 5. Refl. A se dispensa de ceva; a se priva, a renunța. ♦ Tranz. A lua cuiva ceva de care are nevoie, a-l face să ducă lipsă de ceva; a priva. – Din ngr. lípso (viit. lui lipó).

LITUANIAN, -Ă, lituanieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Lituaniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Lituaniei sau populației ei, privitor la Lituania sau la populația ei. – Din fr. lituanien.

LOC, locuri, s. n. I. 1. Punct, porțiune determinată în spațiu. ◊ Loc. adv. Din (sau de pe) loc = de acolo de unde este sau se află cineva, stând nemișcat, fără a se deplasa. În (sau pe) loc = a) pe aceeași bucată de pământ, acolo unde se află cineva sau ceva; b) neclintit; c) imediat, într-o clipă. ◊ Expr. Pe loc repaus = comandă militară indicând ieșirea din poziția de nemișcare a soldatului și adoptarea unei poziții mai libere. A-i sta cuiva mintea în loc, se spune când cineva se află în fața unui lucru de neînțeles, pe care nu-l poate cuprinde cu mintea. A sta pe loc = a se opri (din mers). La loc = acolo unde era mai înainte, unde stătea de obicei. ◊ Expr. A-i veni (cuiva) inima (sau sufletul) la loc = a i se potoli (cuiva) emoția, a se liniști; a-i trece spaima. A pune pe cineva la locul lui = a-i da cuiva o lecție de bună-cuviință, a arăta cuiva ce se cuvine și ce nu. (Fam.) La loc comanda (sau mișcarea), se spune pentru a reveni asupra unei dispoziții (sau asupra unei mișcări greșite). La un loc = împreună, laolaltă. Până într-un (sau la un) loc = până la un punct sau până la un moment; într-o măsură oarecare. În (sau peste) tot locul = pretutindeni. Din loc în loc (sau dintr-un loc într-altul) = a) de colo până colo, încoace și încolo; b) din distanță în distanță, ici și colo. Pe unele (sau, rar, une) locuri = ici și colo, pe alocuri. ◊ Expr. A o lua (sau a porni) din loc = a pleca de undeva. A nu-și (mai) afla (sau găsi) locul sau a nu-l (mai) ține (sau încăpea) pe cineva locul = a nu mai avea astâmpăr sau odihnă; a fi nerăbdător, neliniștit. A nu (mai) avea loc de cineva = a) a fi incomodat de cineva; b) a se lega mereu de cineva, a-i pricinui neajunsuri. A sta (sau a se ține, a rămâne, a încremeni) țintuit locului (sau pe loc, în loc) = a sta neclintit, fără să se miște. A sta la un loc = a sta liniștit, a fi cuminte. A muta din loc = a duce în altă parte. (A merge, a veni, a pleca etc.) la fața locului = (a se deplasa) acolo unde s-a întâmplat ceva (pentru a face cercetări). O palmă de loc = o distanță mică. ♦ (Pop.) Bucată de pământ (cultivabil). ◊ Loc de casă = teren destinat pentru construcție. Loc de veci = teren într-un cimitir aflat în proprietatea cuiva și destinat pentru morminte sau cavouri. ♦ Regiune; ținut; p. ext. țară. ♦ Așezare omenească, localitate; regiunea, țara, localitatea în care s-a născut cineva. ◊ Expr. (A fi) de loc (sau de locul lui ori al ei etc.) din... sau din partea locului = (a fi) originar din... sau din regiunea unde se află cineva. 2. Spațiu ocupat de cineva sau de ceva. ◊ Loc de muncă (sau de producție) = parte din suprafața unei unități economice în care un lucrător sau un grup de lucrători execută anumite operații în vederea obținerii producției, folosind în acest scop utilaj și echipament tehnic corespunzător. Loc de muncă = întreprindere sau instituție în care o persoană își desfășoară activitatea în mod obișnuit. ◊ Expr. A lua loc = a se așeza. Ia loc! = șezi! A-și face loc = a-și croi un drum, a răzbate. A face loc = a se da la o parte pentru a permite trecerea cuiva sau a ceva. (A fi) la locul lui = (a fi) așa cum se cuvine. 3. Pasaj într-o scrisoare; publicație în care a apărut un anumit lucru. II. 1. Slujbă, post²; funcție. 2. Situație socială a cuiva; p. gener. situație. ◊ Loc comun v. comun. ◊ Expr. (A se pune) în locul cuiva = (a se închipui) în situația cuiva (pentru a-l putea înțelege). III. Moment potrivit; prilej, ocazie. ◊ Expr. A da loc la... = a avea drept urmare; a determina, a provoca. A fi locul = a fi cazul, a fi nimerit. A avea loc = a se întâmpla, a se produce. Din capul locului = de la început. IV. (În expr.) În loc de... sau în locul..., se spune pentru a arăta o înlocuire, o substituire. În loc să... (sau de a...), se spune pentru a arăta raportul de opoziție dintre două idei, două acțiuni etc. – Lat. locus.

LONDONEZ, -Ă, londonezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care locuiește în Londra sau care este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Londrei sau locuitorilor ei, privitor la Londra sau locuitorii ei. – Din it. londonese.

LUA, iau, vb. I. Tranz. I. 1. A prinde un obiect în mână spre a-l ține (și a se servi de el) sau spre a-l pune în altă parte. ◊ Expr. A lua altă vorbă = a schimba (cu dibăcie) subiectul unei discuții. A(-și) lua picioarele la spinare = a pleca (repede) de undeva. A lua pușca la ochi (sau la cătare) = a pune arma în poziție de tragere, a se pregăti să tragă cu arma; a ochi. A-și lua pălăria (din sau de pe cap) = a saluta. A lua pasărea din zbor, se spune despre un vânător foarte iscusit, bun ochitor. A-și lua nădejdea (de la cineva sau de la ceva) = a renunța la ceva, a nu mai spera. A-și lua seama sau (intranz.) a-și lua de seamă = a se răzgândi. A nu-și lua ochii de la (sau de pe)... = a privi insistent. A-și lua o grijă de pe cap = a scăpa de o grijă, a se elibera. A-i lua cuiva (o suferință) cu mâna = a face să-i treacă cuiva (o suferință) imediat. (Refl.) A i se lua (cuiva) o piatră de pe inimă, se spune când cineva a scăpat de o grijă chinuitoare. ♦ A apuca pe cineva sau ceva cu mâna; a cuprinde cu brațul (de după...); p. ext. a înhăța, a înșfăca. ◊ Expr. (Fam.) A lua purceaua de coadă = a se îmbăta. (Refl. recipr.) Poți să te iei de mână cu el = ai aceleași apucături ca el. A se lua de cap (sau de piept) cu cineva = a se încleșta la bătaie cu cineva; a se certa în mod violent cu cineva. A se lua (cu cineva) la trântă = a se lupta (cu cineva) corp la corp. 2. A mânca (pe apucate), a înghiți din ceva; spec. a înghiți o doctorie. ◊ Expr. A (o) lua la măsea = a bea peste măsură. 3. A îmbrăca, a pune pe sine o haină etc. ◊ Expr. A lua hainele la purtare = a îmbrăca în toate zilele hainele de sărbătoare. (Fam.) A-și lua nasul la purtare = a se obrăznici. II. 1. A scoate ceva din locul în care se afla; a smulge, a desprinde. ♦ Refl. (Rar) A înceta să mai existe; a dispărea. 2. A scoate ceva în cantitate limitată. ◊ Expr. A lua (cuiva) sânge = a face să curgă printr-o incizie o cantitate de sânge (pentru a obține o descongestionare, pentru analize etc.). 3. A deposeda pe cineva de un lucru (fără intenția de a și-l însuși). ◊ Expr. A-i lua (cuiva) comanda = a înlătura (pe cineva) de la un post de răspundere, în special de la comanda unei unități militare. A-i lua (cuiva) ochii (sau văzul, vederile) = a fermeca (pe cineva), a orbi prin strălucire, a impresiona foarte puternic, a zăpăci, a ului pe cineva. A-i lua (cuiva) viața (sau sufletul, zilele) = a omorî. A-și lua viața (sau zilele) = a se sinucide. ♦ (Pop.) A face să paralizeze, a paraliza o parte a corpului. III. 1. A-și însuși ceea ce i se cuvine, a pune stăpânire pe ceva; p. ext. a primi, a căpăta. 2. A(-și) face rost de ceva; a găsi pe cineva sau ceva. ◊ Expr. Ia-l dacă ai de unde (sau de unde nu-i), se spune despre cineva (sau despre ceva) care nu se mai găsește acolo unde era mai înainte. (Fam.) A nu ști de unde să iei pe cineva = a nu-ți aduce aminte în ce împrejurare ai cunoscut pe cineva. 3. A cumpăra. 4. A încasa o sumă de bani. 5. A-și însuși un lucru străin. 6. A cuceri; a ocupa. ♦ A ataca într-un anumit fel sau cu o anumită armă. 7. A angaja pe cineva; a folosi un obiect pentru un timp determinat, contra plată. ◊ Expr. A lua (pe cineva) părtaș = a-și asocia (pe cineva) într-o întreprindere. A lua (pe cineva) pe procopseală = a angaja (pe cineva) fără salariu, cu promisiunea de a-l căpătui. ♦ A invita pe cineva la joc, la dans. ♦ A primi pe cineva la sine; a contracta o legătură de rudenie cu cineva. ♦ Refl. recipr. A se căsători. 8. A se angaja, a se însărcina (cu ceva). ◊ Expr. A lua comanda = a fi numit la conducerea unei unități sau acțiuni (militare). A lua (un lucru) în primire = a primi un lucru, asumându-și răspunderea pentru buna lui păstrare. A-și lua răspunderea = a se declara și a se socoti răspunzător de ceva. (Refl. recipr.) A se lua la sfadă (sau la ceartă etc.) = a se certa. 9. A contracta o boală molipsitoare. 10. (Despre vase) A avea o anumită capacitate, a cuprinde. 11. (În expr. și loc. vb.) A lua măsura (sau măsuri) = a fixa prin măsurători exacte dimensiunile necesare pentru a confecționa un obiect. A lua (ceva) cu chirie = a închiria. A lua (ceva) în arendă = a arenda. A lua parte = a participa. A lua pildă = a imita exemplul altuia. A lua obiceiul (sau năravul etc.) = a se obișnui să... A lua (pasaje sau idei) dintr-un autor = a reproduce într-o scriere sau într-o expunere proprie idei extrase din alt autor (indicând sursa sau însușindu-și pasajul în mod fraudulos). A lua ființă = a se înființa. A lua sfârșit = a se termina. A lua înfățișarea (sau aspectul etc.) = a părea, a da impresia de... A lua un nou aspect, o nouă formă etc. = a se schimba, a se transforma. A-și lua numele de la... = a purta un nume care se leagă de..., care amintește de... A lua o notă bună (sau rea) = a obține o notă bună (sau rea). A lua apă = (despre ambarcații) a avea o spărtură prin care intră apa, a se umple de apă. A lua foc = a se aprinde. (Înv.) A lua veste (sau scrisoare, răspuns etc.) = a primi veste (sau scrisoare, răspuns etc.). IV. 1. A duce cu sine. ◊ Expr. A-și lua ziua bună = a se despărți de cineva, rostind cuvinte de rămas bun. A-și lua traista și ciubucul, se zice despre un om foarte sărac care pleacă fără să aibă ce să ducă cu el. A-și lua tălpășița (sau catrafusele etc.) = a pleca repede dintr-un loc; a o șterge. A lua (pe cineva) la (sau în) armată = a înrola un recrut. A lua (pe cineva) pe sus = a lua (pe cineva) cu forța. A lua (pe cineva) pe nepusă masă = a lua (pe cineva) fără veste, cu forța. A-l lua moartea sau Dumnezeu (ori, depr. dracul, naiba) = a muri. L-a luat dracul (sau mama dracului, naiba), se spune când cineva este într-o situație critică sau la capătul puterilor (din cauza unui efort prea mare). (În imprecații) Lua-l-ar naiba! ♦ A duce cu sine una sau mai multe persoane, cu rolul de însoțitor. ◊ Expr. A lua (pe cineva) cu binele (sau cu frumosul, cu binișorul, cu încetișorul etc.) = a proceda cu tact, cu blândețe, a trata (pe cineva) cu menajamente. A lua (pe cineva) cu răul = a se purta rău (cu cineva). A lua pe cineva cu măgulele sau (refl.) a se lua pe lângă cineva cu binele = a măguli pe cineva (pentru a-i câștiga bunăvoința). A lua (pe cineva) sub ocrotirea (sau sub aripa) sa = a ocroti (pe cineva). A lua (pe cineva sau ceva) în batjocură (sau în bătaie de joc, în râs, în zeflemea, peste picior etc.) = a-și bate joc de cineva. A lua (pe cineva) cu amenințări = a amenința (pe cineva). A lua (pe cineva) la rost (sau la trei parale, la refec, la trei păzește, la socoteală etc.) = a mustra (pe cineva), a-i cere socoteală. A lua (pe cineva) pe departe = a începe (cu cineva) o discuție pe ocolite cu scopul de a obține ceva de la el sau de a-i comunica ceva neplăcut. Nu mă lua așa! = nu mă trata, nu-mi vorbi în felul acesta nepotrivit. A o lua de bună = a considera că este așa cum se spune, a primi, a accepta un lucru ca atare. A lua (ceva) de nimic = a nu lua în serios. A lua (ceva) în nume de bine (sau de rău) = a judeca un lucru drept bun (sau rău). A lua (pe cineva sau ceva) de (sau drept)... = a considera (pe cineva sau ceva) drept altcineva sau altceva; a confunda. A lua lucrurile (așa) cum sunt = a se împăca cu situația. ♦ Refl. (Despre vopsele) A se desprinde, a se șterge (și a se lipi pe altceva). 2. (Despre vehicule) A transporta pe cineva. V. A începe, a porni să... ♦ (Despre manifestări fizice sau psihice) A cuprinde (pe cineva). ◊ Expr. A-l lua ceva înainte = a-l cuprinde, a-l copleși. A lua frica cuiva (sau a ceva) = a se teme de cineva (sau de ceva). (Refl.) A se lua de gânduri = a începe să fie îngrijorat, a se îngrijora; a se neliniști. VI. 1. (Construit cu pronumele „o”, cu valoare neutră) A pleca, a porni. ◊ Expr. A o lua din loc (sau la picior) = a pleca repede. A o lua la fugă = a porni în fugă, în goană. A o lua la galop (sau la trap, la pas) = a porni la galop (sau la trap, la pas). (Reg.) A o lua în porneală = a porni la păscut. A o lua înainte = a merge înaintea altuia sau a altora (pentru a-i conduce). A i-o lua (cuiva) înainte (sau pe dinainte) = a întrece (pe cineva). A-și lua zborul = a porni în zbor; fig. a pleca repede; a părăsi (o rudă, un prieten) stabilindu-se în altă parte. (Refl.) A se lua după cineva (sau ceva) = a) a porni în urma cuiva (sau a ceva); b) a se alătura cuiva; c) a urmări, a alunga, a fugări; d) a porni undeva orientându-se după cineva sau după ceva; fig. a imita pe cineva, a urma sfatul cuiva. (Refl. recipr.) A se lua cu cineva = a) a pleca la drum cu cineva; b) a se întovărăși, a se asocia cu cineva. (Refl.) A se lua cu cineva (sau cu ceva) = a-și petrece vremea cu cineva (sau cu ceva) și a uita de o grijă, de o preocupare etc., a se distra. A se lua cu vorba = a se antrena într-o conversație, uitând de treburi. ♦ A se îndrepta într-o direcție oarecare; a coti spre... A luat-o la deal. ♦ (Despre căi de comunicație și ape curgătoare) A-și schimba direcția. Drumul o ia la dreapta. 2. A merge, a parcurge. ◊ Expr. A(-și) lua câmpii = a pleca la întâmplare, fără nici un țel (de desperare, de durere etc.); a ajunge la desperare. [Pr.: lu-a. – Prez. ind.: iau, iei, ia, luăm, luați, iau; prez. conj. pers. 3: să ia] – Lat. levare.

LUXEMBURGHEZ, -Ă, luxemburghezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Luxemburgului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Luxemburgului sau populației lui, privitor la Luxemburg sau la populația lui. – Luxemburg (n. pr.) + suf. -ez.

MACEDONEAN, -Ă, macedoneni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Macedoniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Macedoniei sau populației ei, privitor la Macedonia sau la populația ei, originar din Macedonia. – Macedonia (n. pr.) + suf. -ean.

MACEDONEANCĂ, macedonence, s. f. Femeie care face parte din populația de bază a Macedoniei sau este originară de acolo. – Macedonean + suf. -că.

MADRILEN, -Ă, madrileni, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care face parte din populația de bază a orașului Madrid sau este originară de acolo. – Din fr. madrilène.

MAGHIAR, -Ă, maghiari, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Ungariei sau este originară de acolo; ungur. 2. Adj. Care aparține Ungariei sau populației ei; privitor la Ungaria sau la populația ei, originar din Ungaria; unguresc, ungar. ♦ (Substantivat, f.) Limba maghiară. – Din magh. magyar.

MALAIEZ, -Ă, malaiezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Malaieziei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Malaieziei sau populației ei, privitor la Malaiezia sau la populația ei, care este originar din Malaiezia. – Din Malaiezia (derivat regresiv).

MALGAȘ, -Ă, malgași, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Madagascarului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Madagascarului sau populației lui; privitor la Madagascar sau la populația lui. – Din fr. malgache.

MALTEZ, -Ă, maltezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Maltei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Maltei sau maltezilor (1), privitor la Malta sau la maltezi, originar din Malta. – Din it. maltese.

MANCIURIAN, -Ă, manciurieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Manciuriei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Manciuriei sau populației ei, privitor la Manciuria sau la populația ei, originar din Manciuria. [Pr.: -ri-an] – Manciuria (n. pr.) + suf. -ean.

MARAMUREȘEAN, -Ă, maramureșeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Maramureșului sau este originară de acolo; moroșan. 2. Adj. Care aparține Maramureșului sau maramureșenilor (1), privitor la Maramureș sau la maramureșeni, originar din Maramureș. – Maramureș (n. pr.) + suf. -ean.

MARAMUREȘEANCĂ, maramureșence, s. f. Femeie care face parte din populația de bază a Maramureșului sau care este originară de acolo. – Maramureșean + suf. -că.

MAROCAN, -Ă, marocani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Marocului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Marocului sau marocanilor (1), care este originar din Maroc, privitor la Maroc sau la marocani. – Din fr. marocain.

MED, mezi, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care făcea parte din populația de bază a Mediei sau care era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Mediei sau mezilor (1), privitor la Media sau la mezi. – Din fr. mède.

MERIDIONAL, -Ă, meridionali, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se află în partea de sud sau este originar de acolo; sudic. ♦ Care este propriu, specific țărilor sau popoarelor din sud. 2. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a unei țări, provincii etc. sudice sau este originară de acolo. [Pr.: -di-o-] – Din lat. meridionalis, fr. méridional.

MEXICAN, -Ă, mexicani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Mexicului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Mexicului sau mexicanilor (1), privitor la Mexic sau la mexicani, originar din Mexic, caracteristic Mexicului sau mexicanilor. – Mexic (n. pr.) + suf. -an. Cf. fr. mexicain.

MILANEZ, -Ă, milanezi, -e, subst. 1. S. m. și f. Persoană care locuiește în orașul Milano sau este originară de acolo. 2. S. f. Tricot de mătase folosit pentru confecționarea obiectelor de lenjerie. ◊ (Adjectival) Cămașă milaneză. – Milano + suf. -ez.

MOLDOVEAN, -Ă, moldoveni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte din populația de bază a Moldovei sau este originară de acolo; moldav. 2. Adj. Care aparține Moldovei sau moldovenilor (1), privitor la Moldova sau la moldoveni, originar din Moldova; moldovenesc, moldav. – Moldova (n. pr.) + suf. -ean.^[1]

MOLDOVEANCĂ, moldovence, s. f. Femeie care face parte din populația de bază a Moldovei sau este originară de acolo. – Moldovean + suf. -că.

MONEGASC, -Ă, monegaști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a principatului Monaco sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține principatului Monaco sau populației lui, privitor la acest principat sau la populația lui. – Din fr. monégasque, it. monegasco.

MONGOL, -Ă, mongoli, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Mongoliei sau este originară de acolo; p. ext. persoană care face parte din una din populațiile care locuiesc în Asia centrală. 2. Adj. Care aparține Mongoliei sau mongolilor (1), privitor la Mongolia sau la mongoli; mongolic. – Din fr. mongol.

MORAV, -Ă, moravi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Moraviei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Moraviei sau moravilor (1), privitor la Moravia sau la moravi. – Din fr. morave. Cf. n. pr. Moravia.

MOSCOVIT, -Ă, moscoviți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Moscovei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Moscovei sau moscoviților (1), privitor la Moscova sau la moscoviți; p. ext. rusesc. – Din fr. moscovite.

MOZAMBICAN, -Ă, mozambicani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Mozambicului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Mozambicului sau populației lui, care se referă la Mozambic sau la populația acestuia. – Mozambic (n. pr.) + suf. -an.

MUNTEAN, munteni, s. m. 1. Persoană care face parte din populația de bază a Munteniei ori este originară de acolo. 2. Persoană care locuiește la munte sau este originară de la munte. ♦ (Adjectival) Care aparține locuitorilor de la munte, specific locuitorilor de la munte; muntenesc. – Munte + suf. -ean.

MUNTEANCĂ, muntence, s. f. 1. Femeie care face parte din populația de bază a Munteniei sau care este originară de acolo. 2. Femeie care locuiește la munte sau este originară de la munte. – Muntean + suf. -că.

NAMIBIAN, -Ă, namibieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Namibiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Namibiei sau namibienilor (1), privitor la Namibia sau la namibieni. [Pr.: -bi-an] – Namibia (n. pr.) + suf. -an.

NEMȚOAICĂ, nemțoaice, s. f. Femeie care face parte din populația de bază a Germaniei sau este originară de acolo; germană. – Neamț + suf. -oaică.

NEOZEELANDEZ, -Ă, neozeelandezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Noii Zeelande sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține neozeelandezilor (1) sau Noii Zeelande, privitor la neozeelandezi sau la Noua Zeelandă. [Pr.: ne-o-ze-e-] – Din fr. néo-zélandais.

NEPALEZ, -Ă, nepalezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Nepalului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține nepalezilor (1) sau Nepalului, privitor la nepalezi sau la Nepal. – Din fr. népalais.

NIGERIAN, -Ă, nigerieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Nigeriei sau este originară de acolo; (la m. pl.) popor, națiune care locuiește în Nigeria. 2. Adj. Care aparține Nigeriei sau nigerienilor (1), privitor la Nigeria sau la nigerieni. [Pr.: -ri-an] – Nigeria (n. pr.) + suf. -an.

NITAM-NISAM adv. (Pop. și fam.) Pe neașteptate, deodată (și în mod nepotrivit); nici una, nici alta; pe nepusă masă; tam-nisam. [Var.: netam-nesam, (rar) netam-nisam adv.] – Din bg. ni tam, ni sam „nici aici, nici acolo”; „nicăieri”.

NOD, noduri, s. n. 1. Loc în care se leagă două fire, două sfori, două fâșii de pânză etc. ca să se țină strâns împreună; loc în lungul sau la capătul unui fir, al unei sfori, al unei fâșii de pânză etc. unde s-a făcut un ochi prin care s-a petrecut unul dintre capete și s-a strâns tare; legătură obținută astfel. ◊ Loc. adj. (Rar) În noduri = încâlcit, încurcat. ◊ Expr. A lega paraua cu zece noduri = a fi foarte zgârcit. ♦ Loc de intersecție a două sau a mai multor căi de comunicație având direcții diferite. ◊ Nod de cale ferată = punct de intersecție a cel puțin trei linii principale de cale ferată, prevăzut cu instalații speciale pentru a asigura tranzitul trenurilor, desfacerea sau cuplarea unor vagoane, încărcarea și descărcarea mărfurilor, deservirea călătorilor etc. ♦ Loc de legătură, de întretăiere, de întâlnire a două sau a mai multor elemente ale unui mecanism, ale unei construcții etc. 2. Proeminență pe trunchiul unui arbore, pe tulpina unei plante sau la încheietura unui cotor; punct de unde încep să crească crengile pe tulpină sau frunzele pe lujer. ◊ Expr. A căuta (sau a găsi) (cuiva) nod în papură = a căuta sau a găsi cu orice preț greșeli, cusururi acolo unde ele nu sunt; a învinovăți pe nedrept. ♦ Porțiune mică, rotundă, compactă, foarte tare dintr-o bucată de lemn, într-o scândură reprezentând locul de ramificație a crengilor pe trunchi. ♦ Aglomerare locală de material în masa unui corp, cu o structură mai compactă sau de culoare diferită față de rest. 3. (Înv. și pop.) Articulație, încheietură (a degetelor). 4. (În sintagmele) Nodul gâtului (sau gâtlejului, beregatei etc.) = mărul lui Adam. Nod vital = punct situat în bulbul rahidian corespunzând centrului respirator și a cărui lezare are ca urmare moartea imediată prin oprirea respirației. 5. Umflătură, tumoare, nodozitate, gâlcă rezultată dintr-o stare patologică. 6. Punct dublu al unei curbe în care aceeași ramură a curbei se intersectează pe ea însăși. 7. Fiecare dintre punctele în care sunt dispuși atomii, moleculele unei rețele cristaline. ♦ Punct dintr-un sistem de unde staționare în care amplitudinea oscilației are mereu o valoare nulă. 8. Fiecare dintre cele două puncte în care orbita unui astru intersectează planul eclipticei. 9. Loc sau centru geografic sau geologic cu anumite caracteristici, deosebite față de împrejurimi. ◊ Nod hidroenergetic = centru geografic pe a cărui suprafață sunt așezate o centrală hidroelectrică și construcțiile hidrotehnice aferente. 10. Fig. Senzație de sufocare pe care de obicei o are cineva cuprins de o emoție sau de o enervare puternică. ◊ Expr. A înghiți (cu sau la) noduri = a) a suporta cu necaz, cu amărăciune o durere, o umilință (fără a putea spune nimic); b) a mânca în silă, cu mare greutate. 11. Fig. Punct esențial de care depinde soluționarea unei probleme; dificultate, greutate care trebuie învinsă pentru soluționarea unei probleme. Nod gordian = problemă foarte grea sau cu neputință de rezolvat. ◊ Expr. A tăia nodul gordian = a recurge la un mijloc extrem în rezolvarea unei situații căreia nu i se poate găsi o soluție. ♦ Moment culminant în desfășurarea acțiunii unei opere literare. 12. Unitate de măsură pentru viteza navelor, egală cu viteza unei nave care se deplasează cu o milă marină (1852 m) pe oră. – Lat. nodus.

NORD-AMERICAN, -Ă, nord-americani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Americii de Nord sau, p. restr., a Statelor Unite ale Americii sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Americii de Nord sau populației ei, privitor la America de Nord sau la populația ei; p. restr. care aparține Statelor Unite ale Americii sau populației lor, privitor la Statele Unite ale Americii sau la populația lor; originar din aceste ținuturi. – Nord + american. Cf. fr. nord-américain, germ. nord-amerikanisch.

NORD-COREEAN, -Ă, nord-coreeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Republicii Populare Democrate Coreene sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține nord-coreenilor (1) sau statului lor, privitor la nord-coreeni sau la statul lor. – Nord + coreean. Cf. fr. nord-coréen.

NORD-DUNĂREAN, -EANĂ, nord-dunăreni, -e, adj. Care aparține teritoriilor situate în nordul Dunării sau popoarelor de acolo, privitor la aceste teritorii sau la popoarele lor; originar din nordul Dunării. – Nord + dunărean.

NORD-VIETNAMEZ, -Ă, nord-vietnamezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația de bază a Republicii Democrate Vietnam sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparținea nord-vietnamezilor (1) sau statului lor, privitor la nord-vietnamezi sau la statul lor. [Pr.: -vi-et-] – Nord + vietnamez.

NORVEGIAN, -Ă, norvegieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Norvegiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Norvegiei sau populației ei, privitor la Norvegia sau la populația ei. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de norvegieni (1). [Pr.: -gi-an] – Din fr. norvégien.

NORVEGIANCĂ, norvegience, s. f. Femeie care face parte din populația de bază a Norvegiei sau este originară de acolo. [Pr.: -gi-an-] – Norvegian + suf. -că.

NUME, nume, s. n. 1. Cuvânt sau grup de cuvinte prin care numim, arătăm cum se cheamă o ființă sau un lucru, o acțiune, o noțiune etc. și prin care acestea se individualizează. ◊ Nume de botez (sau mic) = prenume. Nume de familie = nume pe care îl poartă toți membrii aceleiași familii și care se transmite de la părinți la copii. Ziua numelui = zi în care cineva își sărbătorește onomastica. ◊ Loc. adj. Fără (de) nume = a) care nu este știut, cunoscut; anonim, obscur; b) care impresionează puternic. ◊ Loc. adv. Pe nume = a) spunându-i numele, adresându-se cu numele; b) direct, răspicat. ◊ Loc. prep. În numele... = a) în locul cuiva, din partea, din însărcinarea cuiva (sau a ceva); b) invocând puterea, autoritatea cuiva. ◊ Expr. Zi-i pe nume! = a) spune-mi numele lui, amintește-mi numele lui (de care nu-mi aduc aminte momentan); b) se spune când nu-ți amintești momentan numele unui obiect, al unei ființe. A lovi (sau a păli, a-i trage cuiva una) în numele tatălui = a lovi, a-i trage (cuiva una) drept în frunte. (Fam.) Să nu-mi (mai) zici pe nume dacă... = să mă desconsideri dacă..., să nu mă mai recunoști dacă... A cunoaște (pe cineva) numai după (sau din) nume sau a auzi de numele cuiva = a cunoaște (pe cineva) din auzite, fără să-l fi văzut vreodată. A nu-i (mai) ști (sau auzi) cuiva de nume = a nu mai ști nimic despre cineva. A (nu) lua (cuiva ceva) în nume de rău = a (nu) se supăra, a (nu) interpreta în mod greșit cele spuse de cineva. A lua în nume de bine (pe cineva) = a aprecia (pe cineva), a ține (la cineva). Pentru numele lui Dumnezeu! formulă exclamativă care însoțește o rugăminte sau care exprimă iritare, indignare, nedumerire. Pe numele (cuiva) = (despre un act, o proprietate etc.) înscris ca proprietate legală (a cuiva). (În imprecații) Veni-ți-ar (sau pieri-ți-ar) numele sau să nu(-ți) mai aud de nume, nu ți-aș mai auzi de nume, acolo sa-ți rămână numele, se spune cuiva pe care nu-l poți suferi, pe care dorești să nu-l mai vezi niciodată, a cărui moarte o dorești. ♦ (Fiz.) Sens. 2. Calificativ, atribut; poreclă; p. ext. titlu, rang. ◊ Loc. adv. Cu (sau sub) nume de... = a) cu titlul de..., sub formă de..., în chip de...; b) sub pretext că..., pe motiv că..., spunând că...; ◊ Expr. (Numai) cu numele = de formă, fără să corespundă realității. 3. Reputație, faimă. ◊ Expr. A scoate (sau a-i ieși, a scorni etc. cuiva) nume (rău) = a face cuiva sau a căpăta faimă, reputație rea, a (se) vorbi de rău despre cineva. A-și face (un) nume = a ajunge cunoscut, vestit prin acțiuni pozitive. A-i merge (cuiva) numele că... = a se spune despre cineva că... 4. (Reg.) Pretext, motiv. 5. Termen generic pentru părțile de vorbire care se declină; spec. substantiv. ◊ Nume de agent = substantiv sau adjectiv care derivă dintr-un verb și care denumește pe cel ce săvârșește acțiunea, pe autorul acțiunii. Nume predicativ = cuvânt care, împreună cu un verb copulativ, formează predicatul unei propoziții. – Lat. nomen.

OCCIDENTAL, -Ă, occidentali, -e, adj. Care ține de apus¹ (2), mai ales de apusul Europei și de America, care are caracteristicile vieții de acolo; apusean, vestic. ♦ (Substantivat) Persoană care face parte din populația de bază a unei țări din Occident; (la pl.) popoarele din Occident. – Din fr. occidental, lat. occidentalis.

OLANDEZ, -Ă, olandezi, -e, subst., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Olandei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Olandei sau populației ei, privitor la Olanda sau la populația ei. ♦ (Substantivat, f.) Limba olandeză. 3. S. f. Numele unei figuri de patinaj. 4. S. f. Rasă de vaci creată în Olanda și crescută pentru producția de lapte. – Olanda (n. pr.) + suf. -ez. Cf. it. olandese, fr. hollandais.

OLTEAN, -Ă, olteni, -e, s. m., adj. I. S. m. 1. Persoană care face parte din populația de bază a Olteniei sau este originară de acolo; (la pl.) populație care locuiește în Oltenia. 2. (Ieșit din uz) Precupeț (originar din Oltenia) care făcea comerț ambulant cu fructe, legume etc. II. Adj. Care aparține Olteniei sau oltenilor (I), privitor la Oltenia sau la olteni, originar din Oltenia; oltenesc. – Olt (n. pr.) + suf. -ean.

OLTEANCĂ, oltence, s. f. Femeie care face parte din populația de bază a Olteniei sau care este originară de acolo. – Oltean + suf. -că.

OSC, -Ă, osci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte dintr-o veche populație din Italia centrală sau care era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține oscilor (1) sau care se referă la osci. – Din fr. osque.

PAKISTANEZ, -Ă, pakistanezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Pakistanului sau este originară de acolo. 2. adj. Care aparține Pakistanului sau pakistanezilor (1), privitor la Pakistan sau la pakistanezi, originar din Pakistan. – Pakistan (n. pr.) + suf. -ez.

PALESTINIAN, -Ă, palestinieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Palestinei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Palestinei sau palestinienilor (1), privitor la Palestina sau la palestinieni, originar din Palestina. [Pr.: -ni-an] – Palestina (n. pr.) + suf. -ean. Cf. fr. palestinien.

PARIZIAN, -Ă, parizieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Parisului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Parisului sau parizienilor (1), privitor la Paris sau la parizieni; (originar) din Paris; specific Parisului. [Pr.: -zi-an] – Din fr. parisien.

PARTE, părți, s. f. I. 1. Ceea ce se desprinde dintr-un tot, dintr-un ansamblu, dintr-un grup etc., în raport cu întregul; fragment, bucată, porțiune. ◊ În parte = a) loc. adv. în oarecare măsură, parțial; b) loc. adj. și adv. separat, deosebit, unul câte unul, pe rând; c) loc. adv. făcând abstracție de ceilalți, aparte. ◊ Expr. În (cea mai) mare parte = în majoritate; în bună măsură. Cea mai mare parte (din... sau dintre) = majoritatea. Parte..., parte... = (despre oameni) unii... alții...; (despre lucruri) atât..., cât și...; (în corelație cu sine însuși) unii oameni..., alți oameni...; unele lucruri..., alte lucruri.... 2. Element constitutiv, precis delimitat, din structura unui tot, a unui ansamblu; element indisolubil legat de componența sau de esența unui lucru; p. ext. sector, compartiment. ◊ Parte de vorbire (sau de cuvânt) = categorie de cuvinte grupate după sensul lor lexical fundamental și după caracteristicile morfologice și sintactice. Parte de propoziție = cuvânt sau grup de cuvinte din alcătuirea unei propoziții, care poate fi identificat ca unitate sintactică aparte după funcția specifică îndeplinită în cadrul propoziției. ◊ Expr. A face parte din... (sau dintre...) = a fi unul dintre elementele componente ale unui tot; a fi membru al unei grupări. A lua parte la... = a participa; a contribui la... ♦ Diviziune (cu caracteristici bine precizate) a unei opere literare, muzicale etc. ♦ Ceea ce revine de executat fiecărui interpret sau fiecărui instrument dintr-o partitură muzicală scrisă pentru ansambluri. ♦ Spec. Porțiune a corpului unui om sau al unui animal care formează o unitate în cadrul întregului. 3. Ceea ce revine cuiva printr-o împărțire, printr-o învoială, dintr-o moștenire etc. ◊ Expr. Partea leului = partea cea mai mare dintr-un bun, dintr-un câștig (realizat în comun), pe care și-o rezervă cineva pentru sine. (Fam.) A face (cuiva) parte de ceva = a da (cuiva) ceva, a face (cuiva) rost de ceva; a-l avea în vedere cu... A-și face parte (din...) = a-și însuși ceva (în mod abuziv). A fi la parte cu cineva = a fi asociat cu cineva la o afacere, a beneficia împreună cu altul de pe urma unui câștig. ♦ (Pop.) Ceea ce e hărăzit sau sortit (în bine sau în rău) cuiva; soartă, destin. ◊ Expr. A (nu) avea parte de cineva (sau de ceva) = a (nu) se bucura de ajutorul, de prietenia sau de existența cuiva sau a ceva; a (nu) avea fericirea să conviețuiască cu cineva drag. (Fam., ca formulă de jurământ) Să n-am parte de tine dacă știu. ♦ Noroc, șansă. ♦ (Concr.; pop.) Persoană considerată ca fiind predestinată să devină soțul sau soția cuiva ori în legătură cu care se face un proiect de căsătorie. 4. Contribuție în bani sau în muncă la o întreprindere, la o afacere etc., dând dreptul la o cotă corespunzătoare din beneficiu; (concr.) cota respectivă care revine fiecărui participant. ◊ Loc. adj. și adv. În parte = a) (care se face) în mod proporțional; b) (în sistemul de arendare a pământurilor) (care se face) în dijmă, cu plata unei dijme. La parte = (care este angajat) cu plata într-o anumită cotă din beneficiul realizat. ◊ Expr. Parte și parte = în părți, în cote egale. II. 1. Regiune (geografică), ținut; loc; țară. ◊ Loc. adj. Din (sau de prin) partea (sau părțile) locului = care este din (sau în) regiunea despre care se vorbește; băștinaș, originar (din...). ◊ Loc. adv. În (sau din, prin) toate părțile = (de) pretutindeni; (de) peste tot. În nici o parte = nicăieri. În ce parte? = unde? Din ce parte de loc? = de unde? În (sau prin) partea locului = în (sau prin) regiunea despre care se vorbește; pe acolo. În altă parte = aiurea. 2. Margine, latură, extremitate a unui lucru, a corpului unei ființe etc.; fiecare dintre cele două laturi sau dintre fețele ori muchiile unui obiect. ◊ Loc. adv. (Pe) de o parte... (pe) de altă parte... (sau pe de alta...) = într-un loc..., într-alt loc...; într-o privință..., în altă privință..., dintr-un punct de vedere..., din alt punct de vedere... Într-o parte = strâmb, oblic, pieziș. La o parte = a) într-o latură, la oarecare distanță, mai la margine; b) izolat, separat. ◊ Expr. A se da la o (sau într-o) parte = a se da în lături, a face loc să treacă cineva; p. ext. a se eschiva, a se feri (să acționeze, să ia poziție). La o parte! = ferește-te! fă loc! A da la o parte = a) a deplasa lateral; b) a îndepărta, a elimina. A pune la o parte = a economisi, a strânge. A lăsa la o parte = a renunța la..., a înceta să... (Fam.) A fi (cam) într-o parte = a fi zăpăcit, țicnit, nebun. 3. Direcție, sens (în spațiu). 4. Fig. Punct de vedere într-o problemă dată; privință. Din partea mea fă ce vrei. III. 1. Categorie socială, profesională etc.; tabără, grup, colectivitate; persoanele care alcătuiesc o asemenea categorie, tabără etc. ◊ Loc. adj. Din (sau dinspre) partea mamei (sau a tatălui) = care face parte din familia mamei (sau a tatălui). ◊ Expr. A fi (sau a se declara) de partea cuiva = a fi alături de cineva, a se ralia la punctul de vedere al cuiva. A avea de partea sa = a avea în favoarea, în sprijinul său. A lua (sau a ține) parte (sau partea) cuiva = a apăra, a susține; a favoriza. (Pop.) A se arunca (sau a se da) în partea cuiva = a semăna cu cineva (din familie). Din partea cuiva = în numele, ca reprezentant (al cuiva); trimis de cineva. ♦ (Pop.; în sintagmele) Parte(a) bărbătească = (ființă de) sex masculin; totalitatea bărbaților. Parte(a) femeiască = (ființă de) sex feminin; totalitatea femeilor. 2. Fiecare dintre persoanele, dintre grupurile de persoane etc. interesate într-o acțiune, într-o afacere sau într-un proces; fiecare dintre statele implicate într-un conflict, angajate în tratative etc. ◊ Parte contractantă = fiecare dintre persoanele sau dintre grupurile, statele etc. între care a fost încheiat un contract, un acord. – Lat. pars, -tis.

PAȘAPORT, pașapoarte, s. n. Document oficial care dă cetățenilor unui stat dreptul de a se deplasa în altă țară, servindu-le acolo ca act de identitate; pas², pașuș. ◊ Expr. (Fam.) A da (cuiva) pașaportul = a alunga, a expedia (pe cineva); p. ext. a da (pe cineva) afară din serviciu. ♦ Dosar care cuprinde toate actele necesare editării unei cărți; dosar de carte. [Var.: (înv.) pașport, pasport s. n.] – Din it. paseporto, fr. passeport, rus. pasport.

PATAGONEZ, -Ă, patagonezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază (amerindiană) a Patagoniei sau este originară de acolo; patagon (1). 2. Adj. Care aparține Patagoniei sau patagonezilor (1), privitor la Patagonia sau la patagonezi; originar din Patagonia; patagon (2). – Patagonia (n. pr.) + suf. -ez.

PATĂ, pete, s. f. 1. Urmă lăsată pe suprafața unui obiect de un corp gras, de o materie colorată, de murdărie etc., suprafață pe care se întinde o astfel de urmă; substanță care a lăsat această urmă. ♦ Porțiune diferit colorată pe un fond de o culoare mai mult sau mai puțin omogenă. 2. Porțiune pe corpul animalelor sau al păsărilor, unde părul sau penele sunt de altă culoare față de rest. ♦ Părticică a pielii corpului omenesc sau a animalelor diferit colorate față de rest. 3. Porțiune de nuanță diferită (mai închisă) care se observă cu ochiul liber sau cu telescopul pe discul Soarelui, al Lunii sau al altui corp ceresc. ◊ Expr. A căuta (sau a găsi) pete în Soare = a căuta cu orice preț defecte acolo unde nu sunt, a fi cusurgiu. 4. Fig. Faptă, atitudine, situație etc. reprobabilă, care știrbește onoarea sau reputația cuiva; rușine, stigmat. ◊ Loc. adj., adv. Fără (de) pată = curat, nevinovat; neprihănit, cast. – Et. nec.

PĂDUREAN, -Ă, pădureni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de pădure, privitor la pădure; de la pădure, care trăiește sau se găsește în pădure. 2. S. m. și f. Persoană care trăiește într-o regiune de pădure sau de munte ori este originară de acolo. – Pădure + suf. -ean.

PĂDUREANCĂ, pădurence, s. f. Femeie care trăiește într-o regiune de pădure sau de munte ori este originară de acolo. – Pădurean + suf. -că.

PÂNĂ conj., prep. A. Conj. I. (Introduce propoziții circumstanțiale de timp). 1. (Stabilește un raport de posterioritate, precizând limita până la care se îndeplinește acțiunea din regentă) Greu le-a fost până și-au făcut rost de cărți. 2. (Urmat de o negație, stabilește un raport de anterioritate) Mai înainte ca..., mai înainte de... ♦ (În locuțiuni, urmat de o negație) Până când. Până ce. 3. Atâta timp cât..., câtă vreme..., cât... ◊ (În locuțiuni) Până când. Până ce. II. (Introduce propoziții circumstanțiale de loc; arată limita, hotarul în spațiu) A mers până unde nu ajunsese nimeni. B. Prep. (Împreună cu adverbe și cu alte prepoziții formează adverbe compuse, locuțiuni, prepoziții). I. (Introduce un complement circumstanțial de timp) Până mâine dimineață să termini lucrarea. ◊ (În prepoziții compuse) Până la. Până în. (Corelativ) Din zori și până-n seară. ◊ Loc. conj. Până când. Până ce. ◊ Loc. adv. Până la urmă = în cele din urmă. Până una-alta = pentru moment, deocamdată. II. (Introduce un complement circumstanțial de loc; urmat de adverbe) Merg pe jos până acasă. ◊ Loc. adv. De colo până colo = din loc în loc, în multe locuri. De sus până jos sau de jos până sus = în întregime, tot. ◊ (În prepoziții compuse) Până la. Până în. III. (Introduce un complement circumstanțial de mod; în prepoziții compuse) S-a înduioșat până la lacrimi. ◊ (În locuțiuni) Până acolo = în asemenea măsură, în asemenea grad. Până și = chiar și. – Lat. paene-ad.

PERSAN, -Ă, persani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația de bază a Persiei sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Persiei sau persanilor (1), privitor la Persia sau la persani, originar din Persia; persienesc. ◊ Covor persan (și substantivat, n.) = covor de calitate superioară (la origine confecționat în Persia), cu bătătura alcătuită din fire înnodate și tăiate la o anumită lungime pe toată suprafața covorului. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de persani (1). [Var.: persian, -ă s. m. și f., adj.] – Din fr. persan.

PERUAN, -Ă, peruani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Perú-lui sau care este originară de acolo; peruvian. 2. Adj. Care aparține Perului sau peruanilor (1), privitor la Peru sau la peruani; originar, provenit din Peru; peruvian. [Pr.: -ru-an] – Perú (n. pr.) + suf. -an. Cf. sp. peruano.

POLINEZIAN, -Ă, polinezieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Polineziei sau este originară de acolo; (la m. pl.) populație care locuiește în Polinezia. 2. Adj. Care aparține Polineziei sau polinezienilor (1), privitor la Polinezia sau la polinezieni, caracteristic, propriu Polineziei sau polinezienilor, originar din Polinezia; ca al polinezienilor. [Pr.: -zi-an] – Din fr. polynésien.

POLONEZ, -Ă, polonezi, -e, subst., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Poloniei sau este originară de acolo; polon (1). 2. Adj. Care aparține Poloniei sau populației ei, privitor la Polonia sau la populația ei, originar din Polonia; ca al polonezilor (1); polon (2). ◊ Covrig polonez = produs de patiserie în formă de colăcel preparat din aluat de cozonac îmbibat cu sirop de zahăr și având deasupra nuci pisate. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de polonezi (1). 3. S. f. Dans de origine poloneză (2), în tempo moderat și în măsura de 3/4, cu ritm viguros și cu caracter maiestuos, solemn, asemănător marșului; melodie după care se execută acest dans. 4. S. m. Mezel din carne de vită și de porc, afumat la cald și apoi fiert; (fam.) poliș. – Din fr. polonais.

PORTUGHEZ, -Ă, portughezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Portugaliei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Portugaliei sau populației ei, privitor la Portugalia sau la populația ei, originar din Portugalia. ♦ (Substantivat, f.) Limba portugheză. [Pl. (m.) și: portugheji] – Din it. portoghese, germ. Portugiese. Cf. fr. portugais.

PROVENSAL, -Ă, provensali, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază din Provence sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține regiunii Provence sau populației ei, privitor la Provence sau la populația ei, originar din Provence. ♦ (Substantivat, f.) Limbă romanică vorbită de provensali (1); p. ext. limbă romanică vorbită în mai multe provincii din sudul Franței. [Var.: (înv.) provențal, -ă s. m. și f., adj.] – Din fr. provençal.

PROVINCIAL, -Ă, provinciali, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care locuiește în provincie sau este originară de acolo; p. ext. persoană cu apucături sau cu deprinderi stângace, naive. 2. Adj. Care aparține provinciei, privitor la provincie; propriu provinciei și locuitorilor ei; care se găsește în provincie; provincialist. [Pr.: -ci-al. – Var.: (înv.) provințial, -ă s. m. și f., adj.] – Din lat. provincialis, fr. provincial. corectat(ă)

PRUSAC, -Ă, prusaci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Prusiei sau este originară de acolo; prusian. 2. Adj. Care aparține Prusiei sau populației ei, privitor la Prusia sau la populația ei; prusian, prusăcesc, prusienesc. – Din rus. prusak.

ROST, rosturi, s. n. 1. Sens, înțeles, tâlc; scop, menire, justificare, motivare. ♦ Atribuție, rol, misiune, sarcină. 2. Mod de a-și întocmi viața; stare, situație socială, materială, familială; p. ext. gospodărie. ◊ Expr. A (nu) ști rostul cuiva = a (nu) ști unde se află și cum își organizează cineva viața. A fi rost de ceva = a întrevedea posibilitatea de a găsi ceva. A face rost de ceva = a procura ceva (greu de obținut, de realizat). 3. Mod, fel de organizare a unei activități; ordine după care se desfășoară o acțiune; plan de desfășurare, de executare a ceva. ◊ Expr. A nu-și afla rost = a nu-și găsi locul, a nu-și găsi astâmpăr. A-și pierde rostul = a-și pierde cumpătul. A fi în rostul lui = a fi acolo unde îi este locul, unde se cuvine să fie. ♦ Ordine stabilă, stare de lucruri; rânduială. 4. Spațiu în formă de unghi, format la războiul de țesut între firele de urzeală ridicate de ițe și cele rămase jos, prin care se trece suveica cu firul de bătătură. 5. Spațiu îngust lăsat între două construcții alăturate sau între două părți ale unei construcții, pentru a permite mișcarea lor relativă sub acțiunea forțelor interioare sau a variațiilor de temperatură. Rost de etanșare. Rost de lucru. ♦ Jgheab săpat în lemn, pe care alunecă o ferestruică, o ușă, un capac. 6. (Înv.) Gură; (azi livr.) grai, vorbire. ◊ Loc. adv. Pe de rost = fără un text în față, din aducere-aminte, din memorie. ◊ Expr. A învăța pe de rost = a învăța un text pentru a-l putea reda din memorie. A lua (pe cineva) la rost = a mustra (pe cineva), a-i cere socoteală. ♦ (Înv. și arh.) Facultatea de a vorbi. – Lat. rostrum.

RUS, -Ă, ruși, -se, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Rusiei sau este originară de acolo; 2. Adj. Care aparține Rusiei, privitor la Rusia. ♦ (Substantivat, f.) Limba rusă. – Din rus. rus’.

SABIN, -Ă, sabini, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația latină ce locuia în centrul Italiei antice sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține, care este caracteristic sabinilor (1) privitor la sabini. – Din lat. Sabini, fr. Sabins.

SAVOIARD, -Ă, savoiarzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Savoiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Savoiei sau savoiarzilor (1), privitor la Savoia sau la savoiarzi, originar din Savoia. [Pr.: -vo-iard] – Din fr. savoyard.

SAXON, -Ă, saxoni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația de bază a vechii Saxonii sau care era originară de acolo; (la m. pl.) uniune de triburi germane care locuia în vechea Saxonie. 2. Adj. Care aparține vechii Saxonii sau Saxonilor (1), privitor la Saxonia sau la saxoni, originar din Saxonia. – Din fr. saxon.

SÂRB, -Ă, sârbi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Serbiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Serbiei sau populației ei, privitor la Serbia sau la populația ei; sârbesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba sârbă. – Din scr. srb.

SÂRBOAICĂ, sârboaice, s. f. Femeie care face parte din populația de bază a Serbiei sau este originară de acolo – Sârb + suf. -oaică.

SCANDINAV, -Ă, scandinavi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din una dintre populațiile de bază ale Scandinaviei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Scandinaviei sau populațiilor ei, privitor la Scandinavia sau la populațiile ei. – Din fr. scandinave.

SCOCIORÎ, scociorăsc, vb. IV. (Pop. și fam.) 1. Intranz. A săpa în ceva făcând o gaură, o adâncitură; a râcâi. ♦ A scormoni, a răscoli. 2. Intranz. Fig. A căuta, a cerceta amănunțit (pentru a găsi ceva sau a scoate ceva de undeva); a scotoci, a cotrobăi. ◊ Refl. Se scociorăște în buzunare. ◊ Tranz. Ce tot scociorăști acolo? ♦ Tranz. A privi cu atenție; a scruta, a cerceta. 3. Tranz. Fig. A ațâța, a irita, a provoca pe cineva (amintindu-i lucruri neplăcute). [Var.: scociori vb. IV] – Et. nec.

SCOȚIAN, -Ă, scoțieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Scoției sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Scoției sau populației ei, privitor la Scoția sau la populația ei, originar din Scoția. [Pr.: -ți-an] – Scoția (n. pr.) + suf. -ean.

SIDERAL, -Ă, siderali, -e, adj. Care ține de aștri, privitor la aștri, care vine de la aștri, în raport cu poziția acestora; astral. ◊ An sideral = interval de timp (de 365 de zile, 9 ore și 9 secunde)^[1] în care Soarele, în mișcarea lui aparentă, plecând de la o stea, ajunge iarăși acolo. Zi siderală = timp scurs între două treceri consecutive ale unei stele la același meridian. Oră siderală = a 24-a parte dintr-o zi siderală. Minut sideral = a 60-a parte dintr-o oră siderală. Timp sideral = timp a cărui unitate de măsură este ziua siderală. – Din fr. sidéral, lat. sideralis.

SILEZIAN, -Ă, silezieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Sileziei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Sileziei sau silezienilor (1), privitor la Silezia sau la silezieni, originar din Silezia. [Pr.: -zi-an] – Din fr. silésien.

SIRIAN, -Ă, sirieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Siriei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Siriei sau sirienilor (1), privitor la Siria sau la sirieni; originar din Siria. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de populația Siriei. [Pr.: -ri-an] – Siria (n. pr.) + suf. -ean. Cf. fr. syrien.

SLAV, -Ă, slavi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Rusiei, Ucrainei, Bielorusiei, Poloniei, Bulgariei, Cehiei, Slovaciei, Serbiei etc. sau care este originară de acolo; slavon (1); (la m. pl.) popor care locuiește în aceste state. 2. Adj. Care aparține slavilor (1), care se referă la slavi; slavic, slavonesc, slavon (2), slavonicesc. ◊ Limba slavă (și substantivat, f.) = a) limba slavonă; b) fiecare dintre limbile popoarelor slave (2). ♦ (Substantivat, f.; în sintagma) Slavă veche (bisericească) = limba textelor slave religioase (traduceri slave din cărțile grecești de cult din sec. IX-XI). – Din fr. slave.

SLOVAC, -Ă, slovaci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Slovaciei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Slovaciei sau populației ei, referitor la Slovacia sau la populația ei. ♦ (Substantivat, f.) Limbă slavă din grupul occidental, vorbită de slovaci. – Din fr. slovaque.

SLOVEN, -Ă, sloveni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Sloveniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Sloveniei sau populației ei, privitor la Slovenia sau la populația ei. ♦ (Substantivat, f.) Limbă slavă meridională vorbită de sloveni. – Din scr. sloven.

SOMALEZ, -Ă, somalezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Somaliei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Somaliei sau populației ei, privitor la Somalia sau la populația ei. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de somalezi. – Somalia (n. pr.) + suf. -ez.

SOVIETIC, -Ă, sovietici, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația de bază a Uniunii Sovietice sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparținea Uniunii Sovietice sau sovieticilor (1), privitor la Uniunea Sovietică sau la sovietici, originar din Uniunea Sovietică. ♦ Care aparținea sovietelor, privitor la soviete; propriu sovietelor. [Pr.: -vi-e-] – Din fr. soviétique.

SPANIOL, -Ă, spanioli, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Spaniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Spaniei sau spaniolilor (1), privitor la Spania sau la spanioli, originar din Spania; spaniolesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de spanioli (1). [Pr.: -ni-ol] – Din fr. espagnol, it. spagnolo (după Spania).

SUD-AFRICAN, -Ă, sud-africani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din una dintre populațiile indigene ale Africii de Sud sau este originară de acolo; spec. persoană care face parte din populația de bază a Republicii Africa de Sud sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Africii de Sud, Republicii Africii de Sud sau sud-africanilor (1), privitor la Africa de Sud, la Republica Africii de Sud sau la sud-africani. – Din fr. sud-africain.

SUD-AMERICAN, -Ă, sud-americani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din una dintre populațiile de bază ale țărilor din America de Sud sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Americii de Sud sau privitor la America de Sud sau la populația ei. – Din fr. sud-américan.

SUEDEZ, -Ă, suedezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Suediei sau care este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Suediei sau populației ei, privitor la Suedia sau la populația ei. ♦ (Substantivat, f.) Limbă germanică vorbită de suedezi. ♦ Gimnastică suedeză = sistem de exerciții fizice care constă din diferite mișcări ale corpului, pentru dezvoltarea musculaturii și a agilității. [Pr.: su-e-] – Suedia (n. pr.) + suf. -ez.

TADJIK, -Ă, tadjici, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Tadjikistanului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Tadjikistanului sau populației lui, privitor la Tadjikistan sau la populația lui. – Din rus. tadjik.

TANZANIAN, -Ă, tanzanieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Tanzaniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Tanzaniei sau populației ei, privitor la Tanzania sau la populația ei. [Pr.: -ni-an] – Din fr. tanzanien.

THAILANDEZ, -Ă, thailandezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Thailandei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Thailandei sau populației ei, privitor la Thailanda sau la populația ei. – Din fr. thailandais.

TIROLEZ, -Ă, tirolezi, -e, subst., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Tirolului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Tirolului sau la populația lui. 3. S. f. Model de rochie alcătuită din trei piese; o bluză albă, un fel de sarafan imprimat și un șorțuleț (alb). – Din it. tirolese.

TOSCAN, -Ă, toscani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Toscanei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Toscanei sau populației acestei regiuni, care este din Toscana, care se referă la regiunea Toscana sau la populația ei; propriu, caracteristic pentru regiunea Toscana sau pentru populația ei. – Din fr. toscan.

TRANSILVĂNEAN, -Ă, transilvăneni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Transilvaniei sau care este originară de acolo; ardelean. 2. Adj. Care aparține Transilvaniei sau populației ei, privitor la Transilvania sau la populația ei; ardelean, ardelenesc, transilvan. – Transilvania (n. pr.) + suf. -ean.

TRANSILVĂNEANCĂ, transilvănence, s. f. Femeie care face parte din populația de bază a Transilvaniei sau este originară de acolo; ardeleancă. – Transilvănean + suf. -că.

TUNISIAN, -Ă, tunisieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Tunisiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Tunisiei sau populației ei, privitor la Tunisia sau la populația ei. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de tunisieni. [Pr.: -si-an] – Din fr. tunisien.

TURC, -Ă, turci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Turciei sau este originară de acolo. ◊ Expr. Cum e turcul și pistolul = cum e omul, așa sunt și faptele lui, prietenii lui. Doar nu dau (sau vin) turcii, se spune spre a modera graba neîntemeiată a cuiva. A fi turc (sau ca turcul) = a fi foarte încăpățânat, a nu vrea să înțeleagă, a nu ține seama de nimic. Turcul plătește, se spune despre cineva care este silit să plătească, vrând-nevrând, paguba sau cheltuiala făcută de alții. ♦ P. ext. Persoană de religie mahomedană. 2. Adj. Care aparține Turciei sau turcilor (1); privitor la Turcia sau la turci; originar din Turcia; ca al turcilor; turcesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de turci (1). – Din tc. türk.

TURCOAICĂ, turcoaice, s. f. Femeie care face parte din populația de bază a Turciei sau este originară de acolo. – Turc + suf. -oaică.

TURKMEN, -Ă, turkmeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Turkmeniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Turkmeniei sau turkmenilor (1), privitor la Turkmenia sau la turkmeni, originar din Turkmenia. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de turkmeni (1). – Din rus. turkmen, fr. turkmène.

UCRAINEAN, -Ă, ucraineni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Ucrainei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Ucrainei sau populației ei, privitor la Ucraina sau la populația ei. ♦ (Substantivat, f.) Limbă (de origine slavă) vorbită de ucraineni (1). [Pr.: -cra-i-] – Ucraina (n. pr.) + suf. -ean.

UZBEC, -Ă, uzbeci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Uzbekistanului sau care este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Uzbekistanului sau uzbecilor (1), privitor la Uzbekistan sau la uzbeci (1). ♦ (Substantivat, f.) Limba (turcică) vorbită de uzbeci (1). – Din rus. uzbek.

VA² vb. intranz. defectiv (La prez. ind. pers. 3 sg.; pop. și fam.; în expr.) Mai va = mai așteaptă; mai este (mult) până acolo; mai trece vreme până atunci. – Lat. vadit.

VALE, văi, s. f. 1. Depresiune, adâncitură de teren alungită, străbătută (permanent sau vremelnic) de o apă curgătoare; regiune de șes situată sub nivelul ținuturilor din jur (și udată de o apă curgătoare). ◊ (În limbajul biblic) Valea plângerii (sau a lacrimilor) = pământul (considerat ca loc al suferințelor și al durerii). ◊ Loc. adj. și adv. (De) mai la vale = (de) mai departe, care urmează, în continuare. ◊ Loc. adv. La vale = la coborâș; în jos; în josul apei. De vale = la capătul coborâșului, acolo unde începe valea; mai departe (în sensul coborârii). ◊ Expr. (Fam.) A-și lua valea = a pleca, a fugi (de undeva). ♦ (Fam.; cu valoare de interj.; art.) Pleacă! plecați (imediat)! 2. (Reg.) Apă curgătoare; albia unei ape curgătoare. – Lat. vallis.

VALON, -Ă, valoni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază (de limbă romanică) a sudului Belgiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține sudului Belgiei sau valonilor (1), privitor la sudul Belgiei sau la populația lui. – Din fr. wallon, germ. Wallone.

VENEZUELAN, -Ă, venezuelani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Venezuelei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Venezuelei sau populației ei, privitor la Venezuela sau la populația ei. [Pr.: -zu-e-. – Var.: venezuelian s. m. și f., adj.] – Din fr. vénézuélien.

VIDICON, vidicoane, s. n. Tub analizor de imagine folosit în captarea imaginii pentru televiziune acolo unde se dispune de iluminări puternice. – Din fr., engl. vidicon.

VIETNAMEZ, -Ă, vietnamezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Vietnamului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Vietnamului sau populației lui, privitor la Vietnam sau la populația lui. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de vietnamezi (1). [Pr.: vi-et-] – Vietnam (n. pr.) + suf. -ez.

YEMENIT, -Ă, yemeniți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Yemenului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Yemenului sau yemeniților (1), privitor la Yemen sau la yemeniți. – Din fr. yéménite.

ZAIREZ, -Ă, zairezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Republicii Democratice a Congoului (Zair) sau care este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Zairului sau populației lui, privitor la Zair sau la populația lui. [Pr.: za-i-] – Zair (n. pr.) + suf. -ez.

ZĂBRANIC, zăbranice, s. n. Țesătură fină de mătase, de borangic sau de lână (de culoare neagră); văl făcut dintr-o asemenea țesătură ♦ Spec. Văl de doliu; pânză care se pune la casa unui mort sau la ușa bisericii când mortul este depus acolo. – Din bg. zabradnik.