HIPÍSM (< fr.; {s} gr. hippos „cal”) s. n. Denumire generică dată întregii activități legate de folosirea calului în întrecerea sportivă, indiferent de profilul ei. Cuprinde probe de dresaj, concursuri hipice (ex. trecerea peste obstacole), triatlon (călărie de manej, probe de câmp, obstacole), curse de cai, curse pe terenuri accidentate, alegări de viteză etc.

fugă¹ [At: DOSOFTEI, V. S. 80/2 / Pl: fugi / E: ml fuga] 1 sf Plecare grăbită din fața unei primejdii. 2 sf Părăsire grabnică (și pe ascuns) a unui loc pentru a scăpa de o constrângere sau de o primejdie. 3 sf Refugiere. 4 sf (Îvp) Băjenie. 5 sf Evadare. 6 sf Dezertare. 7 sf (Pop) Plecare a unei fete cu un bărbat cu care dorește să se căsătorească fără voia părinților. 8 sf Deplasare cu pași mari și repezi Si: alergare (1), goană. 9 sf (Îlav) Din (sau în~) sau (reg) de-a ~ga În timp ce fuge Si: fugind. 10 sf (Pex; îal) În grabă. 11 sf (Pex; îal) Fără o examinare mai atentă. 12 sf (lav) Pe ~ Repede. 13 sf (Îlav) Cu ~ga (sau, îrg, de ori la) ~ Repede. 14 sf (Îal) Fără amânare. 15 sf (Mun; îlav) D-a-n ~ga Pe apucate. 16 sf (Îlav) În ~ (sau în ~ga) mare Fugind foarte repede. 17 sf (Îlav) În ~ga calului (sau cailor) În galop. 18 sf (Fam; pex; îae) În viteză. 19 sf (Îlav) Într-o ~ Fugind tare și fără oprire. 20 sf (Îe) A pune (sau a lua) pe cineva pe (sau la) ~ A alunga. 21 sf (Îae) A fugări. 22 sf (Îe) A o lua (sau a o rupe, rar, a o pleca, a o apuca, a o tuli) la ~ sau a o rupe (sau a o rade, a o tăia) de-a ~ga (sau de ~) A porni în goană. 23 sf (Îe) A (o) ține numai (într-)o ~ A alerga întruna, fără întrerupere. 24 sf (Îe) A da o ~ (până la...) sau a da (cu) ~ga A se duce repede (până la...). 25 sf (Îs) O ~ (bună) de cal O distanță nu prea mare, cât poate fugi, fără oprire, un om sau un cal. 26 av (Îf fuga) Repede. 27 av Fără întârziere. 28 sf (Trs; gms; îs) ~ de cai Cursă de cai. 29 sf Înclinare spre axa galeriei a montanților unei armături sau ai unui cadru în formă de trapez.

*OBSTACOL (pl. -le) sn. 1 Piedică, tot ce se împotrivește Ia săvîrșirea unui lucru: inteligențele alese nu se opresc dinaintea nici unui ~ (I.-GH.) ¶ 2 Gard, șanț, etc. care se face pe un cîmp de curse și peste care trebue să sară caii: cursă de ~e [fr. < lat.].

ALERGĂTOR, -OARE, alergători, -oare, adj., subst. I. Adj. Care aleargă. ◊ Piatră alergătoare (și substantivat, f.) = piatra de moară care se învârtește spre a măcina boabele. Păsări alergătoare (și substantivat, f.) = păsări din țările calde, având picioare lungi, cu care aleargă foarte repede. II. S. m. și f. 1. Atlet care concurează la probe de alergări. 2. (Rar) Curier (însărcinat cu transmiterea unui mesaj). 3. Cal de curse. III. S. f. 1. Dispozitiv pe care se pun mosoare cu fire pentru a face urzeala la războaiele de țesut țărănești. 2. (Înv.) Parc vast, împrejmuit, în care erau ținute anumite animale și în care se organizau vânători. – Alerga + suf. -ător.

HIPISM s. n. Sport practicat cu cai (de curse). – Din fr. hippisme.

PEDIGRIU s. n. Genealogie a unui animal domestic (reproducător) de rasă (mai ales a unui cal de curse); document care arată originea unui astfel de animal. [Var.: pedigri, pedigree, pedigreu s. n.] – Din engl., fr. pedigree.

RIVIERĂ, riviere, s. f. Obstacol format dintr-o groapă umplută cu apă, pe care trebuie să-l sară, la întreceri, un atlet sau un cal de curse. [Pr.: -vi-e-] – Din fr. rivière.

CURSIER, cursieri, s. m. (Franțuzism) Armăsar, cal de curse. [Pr.: -si-er] – Din fr. coursier.

ALERGARE ~ări f. 1) v. A ALERGA. 2) Probă atletică constând din fuga pe anumite distanțe. ~ări de viteză. ~ări cu obstacole. 3) Curse de cai. /v. a alerga

ALERGĂTOR¹ ~i m. 1) Sportiv care participă la probe de alergări. ~ pe distanțe lungi. ~ pe distanțe scurte. 2) Cal de curse. /a alerga + suf. ~ător

HIPISM n. Sport practicat cu caii de curse; călărie. /<fr. hippisme

RELEU ~e n. 1) Dispozitiv care permite unei energii (relativ slabe) să declanșeze o energie puternică. 2) Dispozitiv care servește la transmiterea unui semnal radioelectronic, amplificându-l. 3) Dispozitiv care permite comutarea unui circuit electric cu ajutorul unui semnal de comandă. 4) Grup de cai (de curse), de câini (de vânătoare), de ștafete, care sunt înlocuiți prin alții în timpul unei curse. 5) Loc unde se petrece această înlocuire. /<fr. relais

RIVIERĂ ~e f. sport. Obstacol format dintr-o groapă umplută cu apă, pe care trebuie s-o treacă dintr-o săritură un atlet sau un cal de curse. [Sil. -vi-e-] /<fr. riviere

BOOK-MAKER s.m. Cel care se ocupă de organizarea și evidența pariurilor la curse de cai, meciuri de box etc. [Pron. buc-mei-că / < engl. book-maker].

AT, ați, s. m. Armăsar, cal de curse, cursier. (din tc. at = mascul de prăsilă; cf. alb., sb., bg. at, ngr. άτι)

CURSIST, -Ă s.m. și f. 1. Cursant. 2. Amator de curse de cai. [Cf. fr. coursiste, rus. kursist].

DERBI s.n. 1. Mare cursă de cai care are loc anual la Epsom în Anglia; (p. ext.) cursă de cai specială, care are loc o dată pe an. 2. Întrecere sportivă de mare importanță ai cărei participanți sunt de valori foarte apropiate. [Pl. -iuri. / < engl., fr. derby, cf. Derby – lord englez].

HIPIC, -Ă adj. Referitor la cai(i de curse) sau la cursele de cai. [Cf. fr. hippique].

RIVIERĂ s.f. 1. Obstacol reprezentat printr-un curs de apă care trebuie sărit de un cal la curse. 2. (Rar) Colan de diamante. [Pron. -vi-e-. / < it. riviera, fr. rivière].

TURF s.n. (Hipism) Material cu care este acoperită pista pe care se desfășoară alergările; (p. ext.) pistă; hipodrom; sport practicat cu caii de curse. [< engl., fr. turf].

VAN s.n. Trăsură închisă pentru transportul cailor de curse. [< fr., engl. van].

BARIERĂ s.f. 1. Închidere a unui drum cu o bară mobilă de lemn; bară cu care se face închiderea unui drum etc.; (p. ext.) întretăierea dintre o șosea și o linie de cale ferată. 2. Linie de plecare (la cursele de cai): start. 3. Loc de intrare într-un oraș, unde odinioară se încasau taxele pe mărfurile aduse spre vînzare. [Pron. -ri-e-. / < fr. barrière].

CURSIER s.m. Armăsar, cal de curse. [Pron. -si-er. / < fr. coursier].

alerga (-g, -at), vb. – 1. A pune pe fugă. – 2. A fugi. – 3. A recurge la..., a se folosi de... 4. A participa la o competiție de cros. – Mr. alag, megl. lag, lăgari, istr. alerg? (nesigur). Origine nesigură. Probabil trebuie plecat de la lat. lēgāre „a porunci”; sensul rom. nu apare printre accepțiile cuv. lat., dar este posibil să fi existat în lat. vorbită, datorită perfectei analogii a lui lēgāre cu mittĕre în celelalte sensuri. De la alēgāre, rezultatul normal *alega (cf. dialectele) ar fi suferit o propagare a lichidei, *alelga, urmată de o disimilare, ambele fenomene proprii doar dacorom. În general se presupune că alerga reprezintă lat. *allargāre, de la largus (Pușcariu 61; Candrea-Dens., 952; REW 352; Philippide, II, 539; DAR; Pușcariu, Lr., 242); cf. alb. ljargoń „dau la o parte”, it. (allargare), genov. allargarse, sard. allargare „a se îndepărta, a se da la o parte”. Explicația pare inadmisibilă. Semantismul este curios, mai ales dacă se ține seama cu paralelismul cu alunga. Formele romanice sînt toate neol. și se explică în lumina vieții maritime, ale cărei circumstanțe nu există în rom. S-a încercat să se explice trecerea de la *alărgare la alergare printr-o analogie cu mergere, care aparține altui tip de conjug., astfel încît nu se vede clar cum a putut influența merge asupra lui *alargă. În sfîrșit, dialectele indică o formă de bază diferită de cea care se propune. Der. alergătoare, s. f. (alergare; depănătoare, vîrtelniță); alergător, adj. (care aleargă; activ, harnic); alergător, s. m. (ștafetă, curier; cal de curse); alergător, s. n. (pasăre alergătoare); alergătură, s. f. (alergare; pl. gestiuni, demersuri, intervenții); alergău, s. m. (Trans., curier, mesager).

HIPISM s.n. Sport practicat cu caii (de curse); călărie. [< fr. hippisme, cf. gr. hippos – cal].

HIPODROM s.n. 1. Incintă amenajată pentru exerciții și concursuri de călărie, cum și pentru întreceri de care. 2. Cîmp amenajat pentru curse de cai. [Pl. -omuri, -oame. / < fr. hippodrome, lat. hippodromos, cf. gr. hippos – cal, dromos – cursă].

JOCHEU s.m. Călăreț profesionist care călărește caii la curse și la antrenamente. [Pron. jo-cheu, var. jochei s.m. / < pl. jochei, fr., engl. jockey].

PADOC s.n. Teren îngrădit în apropierea grajdului, unde se țin animalele pentru a le permite mișcarea la soare și la aer. ♦ Loc lîngă boxa unui cal de curse; loc unde se țin caii înainte de a intra pe pista de alergări. [< engl., fr. paddock].

PARIU s.n. Rămășag, prinsoare. ♦ Joc de noroc la cursele de cai, constînd dintr-o miză care dă participantului dreptul la o cotă din totalul cîștigurilor. [Pron. -riu, pl. -uri. / < fr. pari].

PERFORMER, -Ă s.m. și f. Sportiv, echipă, cal de curse etc. care a obținut o performanță. [< engl. performer].

SPRINTER, -Ă s.m. și f. 1. Sportiv care participă la o probă de sprint; alergător de viteză. 2. Cal de curse pentru viteză mare și fond limitat. [< engl., fr. sprinter].

TROTA vb. I. intr. (Echit.; despre caii de curse) A merge la trap; a avea un trap frumos. [P.i., 3 -tează. / < fr. trotter].

TURFIST s.m. (Liv.) Cel care iubește cursele de cai, care asistă la ele. [Cf. fr. turfiste].

cure (-r, -rs), vb. – 1. A fugi, a merge în goană. – 2. A curge un lichid. – 3. A se scurge, a ieși o secreție din corp. – 4. A se revărsa. – 5. A se scurge lichid dintr-un vas. – 6. A se îngrămădi, a năvăli, a se îmbulzi. – 7. A se risipi, a se întinde. – 8. (Înv.) A se dezvolta, a se produce. – 9. A se scurge, a trece. – 10. (Înv.) A rezulta, a proveni, a decurge. – 11. A cădea, a se vărsa, a se risipi. – 12. A recădea. – Var. cura. Mr. cur, curare, megl. cur. Lat. cŭrrĕre (Pușcariu 455; Candrea-Dens., 451; REW 2412; DAR); cf. it. correre, prov., cat., sp., port. correr, fr. courir. Cf. și curînd, curge. Este cuvînt înv., aproape complet substituit în literatură prin curge (totuși, mai sînt scriitori care preferă să scrie cură în loc de curge); însă este comun în limbajul popular. Asimilat în parte cu cura „a curăța”, prin intermediul var. Der. curător, adj. (care aleargă; curent); curătoare, s. f. (vas de lemn care servește la a transvaza vinul), se confundă cu der. identic de la cura „a curăța”; curător, s. n. (brînză în calup); curăre, s. f. (înv., scurgere; înv., spermă); curătură, s. f. (vas pentru a transvaza vinul); cursoare, s. f. (curs revărsare; diaree; trecere a timpului; decurs), cuvînt înv. (sec. XVII), pe care Candrea-Dens., 459 îl derivă direct din lat. cursoria; cursură (var. cursătură), s. f. (curs; revărsare; diaree), cuvînt înv., pe care DAR îl consideră că provine direct din lat. cursura; scure (var. scura), vb. (a curge, a se revărsa, a se scurge, a trece), pe care Candrea-Dens., 454 îl deduce din lat. excŭrrĕre; scursoare (var. scurs(ăt)ură), s. f. (scurgere; flux; puroi; drojdie, depunere); încura, vb. (a fugi, a face calul să fugă; despre cai, a alerga; refl., a se fugări, a se urmări vînatul), pe care Pușcariu Dacor., IV, 687 și DAR îl consideră der. de la un lat. *incurrare, factitiv de la currere, cf. Candrea-Dens., 463; încurătură (var. încurătoare), s. f. (cursă de cai; hipodrom). – Cf. cursă, curînd. Der. neol. curent, adj., din lat. correntem, fr. courant; curent, s. m.; curenta, vb. (a electrocuta); curs, s. n., din fr. cours; cursă, s. f., din fr. course; cursier, s. m. (armăsar), din fr. coursier, înv.; cursist, s. m.; cursiv, adj., din fr. cursif; cursivitate, s. f.; curier, s. m., din fr. courrier; curtier, s. m., din fr. courtier; curtaj, s. n., din fr. courtage.

BARIERĂ s. f. 1. loc de intrare într-un oraș unde, în trecut, se încasau taxele pe mărfurile aduse spre vânzare. 2. bară mobilă pentru a închide temporar trecerea peste o cale ferată sau șosea; (p. ext.) loc de întretăiere a unei căi ferate cu o șosea. 3. element constructiv sau dispozitiv pentru evitarea ori reglementarea schimbului de umiditate, căldură etc. 4. linie de plecare (la cursele de cai); start. 5. stare marcând limitele posibilităților fizice sau psihologice (ale unui sportiv). (< fr. barrière)

BOOKMAKER BUC-MEI-CĂR/ s. m. cel care se ocupă de organizarea pariurilor la curse de cai, meciuri de box etc. (< engl. book-maker)^[1]

CAPIȘON s. n. 1. bonetă de lână, din stofă groasă, cu unul sau două colțuri. 2. (constr.) apărătoare la coșul de fum. 3. harnașament de protecție a capului și gâtului contra insolației la caii de curse. (< fr. capuchon)

CURSIER, -Ă I. adj., s. f. (bicicletă) de curse. II. s. m. 1. armăsar, cal de curse. 2. comisionar. III. s. n. tun instalat la prora unei galere sau a unei șalupe, pentru a trage în ax spre înainte. (< fr. coursier)

CURSIST, -Ă s. m. f. amator de curse de cai. (< fr. coursiste)

CVADRIGĂ s. f. (la romani) car pe două roți tras de patru cai, în cursele de circ și la triumfuri. (< lat. quadriga)

DOPA vb. tr. 1. a administra în mod fraudulos un excitant unui sportiv sau cal de curse înaintea unui concurs, a unui meci etc., pentru obținerea unui randament superior. 2. a introduce într-un cristal atomi de altă natură decât cei proprii, pentru a obține materiale semiconductoare. (< fr. doper)

HIPISM s. n. sport practicat cu caii (de curse); călărie. (< fr. hippisme)

HIPODROM s. n. 1. (ant.) incintă amenajată pentru exerciții și concursuri de călărie, ca și pentru întreceri de care. 2. câmp amenajat pentru curse de cai. (< fr. hippodrome)

JOCHEU s. m. călăreț profesionist care călărește caii la curse și la antrenamente. (< fr., engl. jockey)

PADOC s. n. 1. teren îngrădit în apropierea grajdului, unde se țin animalele pentru a le permite mișcarea în aer liber. 2. loc lângă boxa unui cal de curse sau lângă un hipodrom unde se țin caii înainte de alergări. (< fr., engl. paddock)

PARIU s. n. 1. rămășag, prinsoare. 2. joc de noroc la cursele de cai, constând dintr-o miză care dă participantului dreptul la o cotă din totalul câștigurilor. (< fr. pari)

RIVIERĂ s. f. 1. curs de apă natural, mic, care se varsă într-un alt curs de apă. ◊ vale uscată; ued. 2. obstacol reprezentat printr-o groapă de apă care trebuie sărită de un atlet sau de un cal de curse. 3. colan de diamante. (< fr. rivière)

SPRINTER, -Ă s. m. f. 1. sportiv care participă la o probă de sprint; alergător de viteză. 2. cal de curse pentru viteză mare și fond limitat. (< fr., engl. sprinter)

TROTA vb. intr. (despre caii de curse) a merge la trap; a avea un trap frumos. (< fr. trotter)

TURF s. n. 1. material cu care este acoperită pista pe care se desfășoară alergările de cai; (p. ext.) pistă; hipodrom. 2. sport practicat cu caii de curse; hipism; (< fr. turf)

TURFIST s. m. cel care iubește, frecventează cursele de cai. (< fr. turfiste)

VAN¹ s. n. trăsură închisă pentru transportul cailor de curse. (< engl., fr. van)

ALERGĂTOR, -OARE, alergători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aleargă. ◊ Piatră alergătoare (și substantivat, f.) = piatra de deasupra din sistemul celor două pietre ale morii, prin învîrtirea căreia se macină boabele. Păsări alergătoare (și substantivat, f.) = păsări din țările calde, avînd picioare lungi cu care aleargă foarte repede. 2. S. m. și f. Atlet care concurează la probe de alergări. ♦ (Rar) Curier. ♦ Cal de curse. – Din alerga + suf. -(ă)tor.

turf¹ s.n. (hip.) 1 Material cu care este acoperită pista pe care se desfășoară alergările de cai. ♦ Ext. Pistă; hipodrom. 2 Ext. Sport practicat cu caii de curse; hipism. • pl. -uri./<engl., fr. turf.

EPSOM AND EWELL [épsəm and iuəl], oraș în SE Marii Britanii (Anglia), la SV de Londra; 69,2 mii loc. (1988). Stațiune balneoclimaterică cu ape termale. Hipodrom, pe care au loc anual, din 1870, celebre curse de cai. Renumit colegiu.

GÉRICAULT [jericó], Théodore (1791-1824), pictor francez. Unul dintre inițiatorii romantismului. Tablouri dominate de un puternic suflu dramatic, cu viguroase contraste de umbră și de lumină, reprezentând evenimente contemporane („Pluta Meduzei”), lucrări pline de mișcare („Cursele de cai de la Epsom”, „Ofițer de vânători din garda imperială șarjând”), peisaje.

MUYBRIDGE [máibridʒ], Eadweard (pe numele adevărat Edward Muggeridge (1830-1904), fotograf american de origine britanică. Pionier al fotografiei animate, care a precedat cinematograful. În 1878, a înregistrat pe fotografii toate fazele diverselor aluri ale calului de curse. A scris „Mișcarea animală”. Fotografiile sale l-au influențat pe Degas.

PANATENÉE (< fr.; {s} pan- + numele zeiței Atena) s. f. pl. Cea mai însemnată festivitate religioasă și politică din Atena antică, celebrată anual (micile p.) sau din patru în patru ani (marile p.) în cinstea zeiței tutelare a orașului, Pallas Athena. Cu acest prilej aveau loc întreceri la lupte, alergări și aruncarea discului, curse de cai, concursuri muzicale, poetice etc. Serbările erau încununate de o strălucită procesiune, care urca spre Acropole, oprindu-se în toate locurile sacre ale orașului, unde erau sacrificați patru boi și patru berbeci. Participanții purtau un peplu, pe care erau reprezentate scene ale mitului său, țesut de femeile ateniene pentru a împodobi statuia zeiței; această procesiune este reprezentată pe friza Partenonului.

jockey m. 1. fecior ce mână o trăsură; 2. fecior care încalecă caii la curse: jockey-club, destinat a dirija diferitele societăți de curse.

turf n. 1. teren de curse pentru cai; 2. sportul alergărilor de cai.

ALERGĂTOR, -OARE, alergători, -oare, adj., s. m., s. f. I. Adj. Care aleargă. ◊ Piatră alergătoare (și substantivat, f.) = piatra de moară care se învârtește spre a măcina boabele. Păsări alergătoare (și substantivat, f.) = păsări din țările calde, având picioare lungi, cu care aleargă foarte repede. II. S. m. și f. 1. Atlet care concurează la probe de alergări. 2. (Rar) Curier (însărcinat cu transmiterea unui mesaj). 3. Cal de curse. III. S. f. 1. Dispozitiv pe care se pun mosoare cu fire pentru a se face urzeala la războaiele de țesut țărănești. 2. (Înv.) Parc vast, împrejmuit, în care erau ținute anumite animale și în care se organizau vânători. – Alerga + suf. -ător.

CURSIER, cursieri, s. m. Armăsar, cal de curse. [Pr.: -si-er] – Din fr. coursier.

RIVIERĂ, riviere, s. f. Obstacol format dintr-un șanț sau dintr-o groapă umplută cu apă, pe care trebuie să-l sară, la întreceri, un atlet sau un cal de curse. [Pr.: -vi-e-] – Din fr. rivière.

HIPISM¹ s. n. Sport practicat cu cai (de curse). – Din fr. hippisme.

ALERGA, alerg, vb. I. Intranz. 1. A umbla sau a se mișca în fugă, a merge cu viteză, a goni, a fugi. Săriră din nou șanțul, alergară un timp. PAS, L. I 53. Trenul alerga în cîmp deschis. BASSARABESCU, V. 15. Rada-i nălucire vie Cînd aleargă pe cîmpie. COȘBUC, P. I 96. Mai are două ceasuri bune de alergat. CARAGIALE, O. I 67. Caii lor aleargă alăturea-nspumați. EMINESCU, O. I 97. ◊ Fig. În sat vîntul aleargă pe uliță ca un cîine turbat și rătăcit. DUMITRIU, N. 188. Miresme de salcîm aleargă și îmbălsămează aerul. ANGHEL, PR. 114. Sub strașina veche și naltă Sînt cuiburi – și-n ele S-ascund rîndunele... Și vîntul aleargă pe baltă. DEMETRESCU, O. 79. În aer își ridică a farmecelor vargă Și o suflare rece prin dom atunci aleargă. EMINESCU, O. I 94. ♦ (Franțuzism neobișnuit, despre o întindere de teren) A se desfășura, a se întinde. Și de ceruri se izbește [stepa] alergînd spre răsărit. MACEDONSKI, O. I 28. 2. (Urmat de determinări introduse prin prep. «după») A urmări în fugă, a porni în goană pe urmele cuiva pentru a-l ajunge, pentru a-l prinde. Alergă după ea s-o sprijine. DUMITRIU, B. F. 91. Aleargă după dînsul, bărbate, și nu-l lăsa. CREANGĂ, P. 178. De trei ani aleargă după mine, fără a-mi putea da de urmă. ALECSANDRI, T. I 370. Cine aleargă după doi iepuri nu prinde nici unul. ◊ Fig. Ah! prieteșugul, care toată lumea îl slăvește Și după care aleargă. CONACHI, P. 84. ◊ Tranz. fact. A face să fugă, a fugări. [Uliul] se ține după el [după porumbel], îl aleargă și vrea... să-l prindă. ISPIRESCU, la TDRG. Dacă-i alerga Și l-ăi ajuta, Zău, pre legea mea, Pe el l-oi lăsa Și te-oi alerga De te-oi îmbuca. TEODORESCU, P. P. 449. ◊ Expr. A(-și) alerga ochii = a-și arunca privirile. [Oșteanul] Numai ochii săi mișca, Vulturește-i alerga Pe cea zare cenușie. ALECSANDRI, P. II 10. ◊ Refl. Undeva se alergau niște cîini lătrînd turbat. DUMITRIU, B. F. 36. Roțile se aleargă una pe alta și nu se ajung niciodată. ◊ Tranz. fact. A mîna repede (calul), a-l face să gonească. Năvăliră deodată în goană... doi călăreți, alergînd fiecare cîte o pereche de cai. PREDA, Î. 43. De ți-s dragă, bade, dragă, De nu, iată, lumea-i largă, Ia-ți murgul, și ți-l aleargă, De-ți cată alta mai dragă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 232. 3. A se grăbi într-o direcție sau către un scop urmărit, a se repezi. Cum vor vedea [boierii] că măria-ta vii cu putere, îndată vor alerga și-l vor lăsa [pe Tomșa]. NEGRUZZI, S. I 138. ◊ Expr. A alerga într-un suflet v. suflet. ◊ Fig. Măgulitorii... aleargă cu cățuia, tămîind stăpînitorii. CONACHI, P. 258. ◊ A recurge la cineva ca la o sursă de ajutor, de asistență. Aleargă totdeauna la mine după ajutor. 4. A umbla de colo pînă colo, fără țintă precisă. Alerg prin pădure buimac. BENIUC, V. 97. Iubea mai mult să-și petreacă vremea cu giucării, alergînd zadarnic încoace și încolo, decît să învețe. DRĂGHICI, R. 4. Măicuță bătrînă Cu brîul de lînă, Din ochi lăcrimînd, Pe cîmpi alergînd, De toți întrebînd... ALECSANDRI, P. P. 2. ◊ A umbla mult după treburi sau afaceri. Leib aleargă de dimineața pînă noaptea... însă nu găsește o posibilitate de cîștig. SAHIA, N. 97. Alerga singur zi și noapte în toate părțile, cum putea, și muncea în dreapta și în stînga, că doar-doar a încăleca pe nevoie. CREANGĂ, P. 140. Scumpul mai mult păgubește, leneșul mai mult aleargă. NEGRUZZI, S. I 248. ♦ Tranz. (Rar; complementul arată locul pe care sau în care se face mișcarea) A cutreiera, a străbate. De-atunci eu alergai Lumile de-a rîndul. COȘBUC, P. I 260. Multe pățește el, alergînd lumea în larg și în lung. ȘEZ. V 139. Cățelușă șargă Tot cîmpul aleargă (Coasa). GOROVEI, C. 111. 5. (Despre cai) A fugi în cadrul unei curse de cai. Numai armăsari și iepe sînt primiți să alerge. NEGRUZZI, S. I 36. ♦ (Despre oameni) A participa la o cursă sportivă bazată pe alergare. Aleargă în cursa ciclistă București-Orașul Stalin. – Prez. ind. pers. 3 pl. și: (învechit) alerg (PANN, P. V. II 87).

ALERGĂTOARE, alergători, s. f. 1. Unealtă pe care se pun mosoare cu fire pentru a se face urzeala. 2. (Învechit) Loc de alergare. Se vede... o împrejmuire de zăbrele și de stofe atîrnate, formînd o arenă cu două porți...; cerbii intră în alergătoare prin poarta din dreapta. ODOBESCU, S. III 110. ◊ Cal de alergătoare = cal de curse. Aștern pe pînză... chipuri diafane de cai de alergătoare. ODOBESCU, S. III 149.

CAL, cai, s. m. 1. Animal domestic erbivor, cu copita, nedespicată (în special, spre deosebire de armăsar, masculul castrat), care servește omului la călărie, la tras vehicule și la dus poveri. Cal de ham. Cal de călărie. Cal de curse. ▭ În fața casei, legat la par, sta în ploaie un cal urît, ros de ham. CAMILAR, TEM. 51. Voinicii cai spumau în salt. COȘBUC, P. I 56. Calul... începe a sări în două picioare, forăind. CREANGĂ, P. 185. Caii lor aleargă alăturea-nspumați. EMINESCU, O. I 97. Am obosit ca un cal de poștă ce nu-și are tainul la vreme. ALECSANDRI, T. I 373. Calul de dar nu se caută în gură (sau la dinți) (= lucrurile primite în dar se iau așa cum sînt, fără să se mai țină seamă de defecte). Cunoscut ca un cal breaz. ◊ Expr. A fi (sau a ajunge) cal de poștă (sau cal de tramvai) = a alerga mult; a fi muncit peste măsură, a fi întrebuințat la toate, trimis în toate părțile. Sărmane, biete Barbule! ai ajuns cal de poștă împregiurul horii. ALECSANDRI, T. 85. Cal de bătaie = persoană foarte hărțuită, trasă din toate părțile, muncită; subiect, problemă de care se ocupă insistent multă lume, sau care vine mereu ca preocupare exclusivă a cuiva. A fi cal de dîrvală v. dîrvală. A face (pe cineva) din cal măgar = a face (pe cineva) să ajungă dintr-o situație mai bună într-una mai rea, a degrada; a înjosi, a umili. Ia ascultați, măi, dar de cînd ați pus voi stăpinîre pe mine? zise Gerilă. Apoi nu mă faceți din cal măgar, că vă veți găsi mantaua cu mine. CREANGĂ, P. 253. A ajunge din cal măgar = a ajunge într-o stare sau situație mai rea, mai proastă. A umbla după potcoave de cai morți v. potcoavă. A-și juca calul = a-și face mendrele. Știu eu năzdrăvănii de-ale spînului; și să fi vrut, de demult i-aș fi făcut pe obraz, dar lasă-l să-și mai joace calul. CREANGĂ, P. 219. A visa (sau a vedea, a spune) cai verzi (pe pereți) = a-și închipui (sau a spune) lucruri fantastice, imposibile, de necrezut. Cred că visezi cai verzi, prietene. CAMILAR, N. I 112. Ia păziți-vă mai bine treaba și nu-mi tot spuneți cai verzi pe păreți, că eu sînt Stan pățitul. CREANGĂ, P. 179. La paștile cailor (sau calului) = niciodată. O fugă de cal = distanță nu prea mare. Aud, cucoane?... dacă-i lungă poșta de-nainte?... Ba nu... ian cît cole, o palmă de loc, o fugă de cal... N-ai apucat a porni bine și ai și ajuns. ALECSANDRI, T. 45. Calul dracului = (depreciativ) femeie bătrînă, rea;, baborniță, vrăjitoare. ◊ Calul-troian = (cu aluzie la legendarul cal de lemn dăruit de greci troienilor) stratagemă de care se folosește un dușman pentru a reuși să pătrundă în tabăra adversă; inamic deghizat sub masca unui binefăcător. Vapoare mari [americane] ca niște cai troieni Aruncă gheara ancorei în port. BOUREANU, S. P. 4. Cal-putere = unitate de putere (egală cu 75 kilogrammetri pe secundă) cu care se măsoară forța motrice a unei mașini mișcate cu vapori de apă sau cu carburanți. Remorcherele de sute de cai-putere trec duduind din toate mașinile. BOGZA, C. O. 405. ◊ (Poetic) Cu mii de cai-putere Se crapă zorii unei alte ere! BENIUC, V. 91. ♦ (Mil., învechit) Cal de friză = baraj tehnic contra infanteriei, făcut dintr-un schelet de lemn sau de fier îmbrăcat cu sîrmă ghimpată. 2. Nume dat unor aparate sau piese care seamănă cu un cal: a) numele unui aparat de gimnastică, peste care se fac sărituri; b) figură în forma unui cap de cal la jocul de șah. 3. Compuse: calul-dracului sau calul-popii, cal-turtit, cal-de-apă = libelulă. Cal-de-mare (sau, rar, calul-mării) = mic pește marin al cărui cap seamănă cu acela al calului (Hippocampus). Împrejuru-ne s-adună Ale curții mîndre neamuri: Caii mării, albi ca spuma, Bouri nalți cu steme-n frunte. EMINESCU, O. I 101.

HIPIC, -Ă, hipici, -e, adj. De cai, privitor la caii de curse. Concurs hipic.

HIPISM s. n. Sport practicat cu caii de curse.

HIPODROM, hipodromuri, s. n. Cîmp amenajat pentru alergări și curse de cai, cu o pistă în formă ovală și un amfiteatru pentru spectatori. Se-nșiruie și fug cantoanele-n monom Și kilometrii fug în urma lor, Și toate-aleargă ca pe-un hipodrom, Parcă s-au pus să bată un record. ANGHEL-IOSIF, C. M. I 150.

PARIA², pariez, vb. I. Intranz. A face (sau a pune) pariu, rămășag; a face prinsoare (mai ales pe sume de bani); a pune pariu la o cursă de cai. Fac pariu pe o carte. ▭ Mergem împreună la curse. O să ne amuzăm admirabil. Te învăț să pariezi. C. PETRESCU, C. V. 375. ◊ Tranz. Du-te, colo, lîngă masă și pariază sume mari... Eu le-oi ținea... în glumă. ALECSANDRI, T. 785.

PARIU, pariuri, s. n. Rămășag, prinsoare. A face un pariu. A pierde, a cîștiga pariul. ▭ Nu pui pariu? Știu. Ești om sobru, fără nici un viciu. C. PETRESCU, Î. II 3. ◊ Pariu la egal = pariu în care ambele părți se angajează să plătească aceeași sumă în caz de pierdere. Ozun ar fi pus la mijloc toți cei 377 lei într-un pariu la egal. C. PETRESCU, C. V. 50. ♦ Joc de noroc la cursele de cai constînd dintr-o miză, care dă participantului dreptul la o cotă din totalul cîștigurilor.

PEDIGRIU s. n. Genealogia unui animal domestic de rasă (mai ales a unui cal de curse); documentul care arată originea unui astfel de animal.

CAL. Subst. Cal, căluț (dim.), călușel; cal nărăvaș, cal rău de muscă. Rasă cabalină; cabaline. Armăsar, armăsăraș (dim.), armăsăruș, at. Jugan (reg.), jugănaș (dim., reg.), jugănel (reg.). Cal de rasă, pursînge, misir (pop.); bahmet (înv.); ponei. Cal sălbatic, tarpan, mustang. Armăsar, ducipal, bidiviu, telegar, parip (reg.). Pegas. Tabla-bașa (înv.). Murg, murguleț (dim.), murguț, murgușor; roib, roibuleț (dim.); bălan, șarg; dereș (reg.). Cal de ham; cal de călărie; cal de vînătoare, hunter; șăuaș; cal de curse, alergător, cursier (franțuzism); cal de tracțiune, remontă, cal povarnic; cal huțan, cal de munte, cal mocănesc. Strîjnic (înv. și reg.); povodnic (reg.). Hățaș, rotaș; prăștiaș (reg.), cal de praștie, cal lăturaș. Fugar, fugaci, gonaci (rar); trăpaș, troteur, buiestraș, buiestru. Mîrțoagă, gloabă, dîrloagă, dîrdală (reg.), talan (pop.), răpciugă, rablă (fam. și depr.), jărpan (reg.), ghijoagă (reg.), oțopină (reg.), ghipcan (reg.). Iapă, iepșună (reg.), cobilă (depr., reg.), iepușoară (dim.). Mînz, mînzișor (dim.), mînzoc, mînzuc (reg.), mînzuleț (reg.), mînză, mînzișoară (dim., rar), mînzulică (pop.), mînzuliță (pop). Tretin (pop.), cîrlan, cîrlăior (dim., reg.), cîrlănaș (dim., pop.), cincar (reg.), cincărel (dim., reg.). Herghelie, stavă (reg.), tabun. Hipologie. Hipolog. Călăreț, amazoană, cavaler, jocheu; călăraș (înv.), cavalerist. Călărie, călărit, echitație, hipism; concurs hipic, cursă de cai. Hipodrom, turf (livr.). Adj. Cavalin (rar), cabalin; hipic. Murg, murgan (rar); roib, roibuleț (dim.); șarg; sireap, fugar, fugaci. Călăreț. Călăresc (înv.); de călărie. Vb. A călări, a merge (a umbla) călare, a merge în (la) trap, a trapa (rar); a merge în galop, a galopa. A încăleca, a se sui călare, a sări în șa. A descăleca. A pune șaua, a înșeua, a înșela. Adv. Călare, de(-a) călare, călărește (rar). V. animale erbivore, adăposturi pentru animale, glasuri de animale, sport.

alergare sf [At: ZILOT, CRON., ap. HEM. 834 / Pl: ~gări / E: alerga] 1 Fugă. 2 Urmărire. 3 Alungare. 4 Peregrinare. 5 Alergătură (6). 6 (Înv; fig) Osteneală. 7 (Jur; înv) Apelare. 8 (Mpl) Probă atletică de fugă pe anumite distanțe. 9 Cursă de cai. 10 (Îs) Loc de ~ Hipodrom.

alergător, ~oare a [At: OMILIAR (1640), ap. HEM 837 / V: (15) lergătoare^[1] sf / Pl: ~i, ~oare / E: alerga + -(ă)tor] 1-2 smf, a (Persoană) care aleargă (15) Si: (Trs; înv) alergau. 3-4 sf, a (Șîs piatră ~oare) Piatră de moară care se află deasupra și prin învârtirea căreia se macină grăunțele Cf pârpăriță. 5 sf (Pex) Sistem de măcinat compus din două pietre (una fixă și alta mobilă). 6-7 sfp, a (Șîs păsări ~oare) Ordin de păsări din familia struthionidelor, de proporții uriașe, care aleargă foarte repede și care trăiesc în țările calde. 8 smf Atlet care concurează la probe de alergări. 9 smf (Rar) Curier (însărcinat cu transmiterea unui mesaj). 10 sm Cal de curse. 11 smf (Olt; mpl) Rude ale mirilor, care ajută la gătit și care servesc la masă Si: (reg) pocânzi. 12 sf Participant la un joc cu mingea nedefinit mai de aproape. 13 sm (Îvr; csnp; îs) ~ de noapte Bărbat afemeiat. 14 sf Alergare (1). 15 sf Dispozitiv pe care se pun mosoare cu fire pentru a se face urzeala la războaiele de țesut țărănești. 16 sf (Înv) Parc vast, împrejmuit, în care erau ținute anumite animale și în care se organizau vânători. corectat(ă)

alergătură sf [At: DOSOFTEI, V. S. 59/2 / Pl: ~ri / E: alerga + (ă)tură] 1 Alergare (1). 2-3 (Înv; îs) ~ de cai (Alergare sau) cursă de cai. 4 (Îs) ~ de cal Unitate aproximativă de distanță egală cu distanța pe care o poate parcurge un cal fără să se oprească. 5 (Prt) Alergare zadarnică, fără izbândă. 6 Muncă intensă, cu deplasare continuă, pentru aranjarea treburilor unei gospodării Si: alergare (5), alergat (5), du-te-vino. 7 (Fig; îs) Cal de ~ Persoană folosită fără nici o cruțare, la orice nevoie. 8 (Înv; îs) ~ de mucenicie sau ~ra nevoinței Muncă multă (cu folos mic). 9 (Reg) Agonisire.

austriac, ~ă [At: CLIMESCU, A. 214 / P: a-us-tri-ac / Pl: ~ieci, ~iece / E: it austriaco, lat austriacus] 1-4 smf, a (Persoană) care (locuiește sau) este originară din Austria Si: (înv) austrian (1-4). 5-7 a Care aparține (Austriei sau) austriecilor (1, 3) Si: (înv) austrian (5-7), austriecesc (1-3). 8-10 a Referitor (la Austria sau) la austrieci (1,3) Si: (înv) austrian (8-10), austriecesc (4-6). 11-13 a De (Austria sau) austrieci (1, 3) Si: (înv) austrian (11-13), austriecesc (7-9). 14 a (Spt; îs) Joc (sau pariu) ~ Joc (sau pariu) la cursele de cai, constând în indicarea cailor câștigători în șapte curse succesive. 15 a (Spt; îs) Premiu ~ Premiu acordat câștigătorului jocului (sau pariului) austriac (14).

bookmaker sm [At: DA ms / P: bucmeicăr / Pl: ~i / E: eg bookmaker] (La cursele de cai) Intermediar de pariuri.

carieră¹ sf [At: MARCOVICI, D. 4/1 / P: ~ri-e~ / Pl: ~re / E: fr carrière] 1 (Ant) Teren amenajat pentru cursele de cai sau întrecerile cu care² (5). 2 Profesiune. 3 Domeniu de activitate. 4 Timp cât cineva lucrează într-un anumit domeniu. 5 Etapă în ierarhia socială sau profesională. 6 (Prt) Poziție înaltă în societate. 7 (Prt; îe) A face ~ A avansa repede profesional (adesea nemeritat).

distanța [At: ALEXI, W. / V: (înv) ~ția / Pzi: ~țez / E: fr distancier] 1 vr A se depărta de un punct fix, de ceva sau de cineva. 2 vr A lăsa în urmă. 3 vr A depăși (ca valoare, ca număr etc.). 4 vt (La cursele de cai) A retrage beneficiul adus de un cal care ia parte la o cursă, din cauza unor nereguli constatate în timpul cursei. 5 vt A lăsa un anumit spațiu, o anumită distanță între două sau mai multe lucruri Si: a rări. 6 vr (Fig) A se deosebi (în mod sensibil) de cineva în idei, în concepții etc.

distanțare sf [At: RESMERIȚĂ, D. / Pl: ~țări / E: distanța] 1 Îndepărtare față de un punct fix. 2 Lăsare în urmă. 3 Depășire din punct de vedere valoric, numeric etc. 4 (La cursele de cai) Retragere a beneficiului adus de un cal care ia parte la o cursă, din cauza unor nereguli constatate în timpul cursei. 5 Lăsare a unui spațiu între două lucruri. 6 (Fig) Deosebire de idei sau de concepții față de cineva.

cursier sm [At: (a. 1814) URICARIUL I, 205 / Pl: ~i / P: ~si-er / E: fr coursier] (Frî) 1 Armăsar. 2 Cal de curse² (6).

event sn [At: ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 90, 6/2 / Pl: ~uri / E: eg event] (Spt) 1 Pariu la cursele de cai în care se indică doi câștigători consecutivi. 2 Reeditare a unei performanțe sportive. 3 Record. 4 (La fotbal) Câștigare a campionatului și a cupei.

hipic, ~ă a [At: LEG. EC. PL. 85 / Pl: ~ici, ~ice / E: fr hippique] 1 De cai. 2 Referitor la cai. 3 Specific cailor. 4 La care participă cai (de curse). 5 Referitor la cursele de cai. 6 Specific curselor de cai.

hipism sn [At: DN³ / E: fr hippisme] Sport practicat cu cai (de curse).

hipo-² [At: LEG. EC. PL. 201 / E: fr, ger hippo-, gr ἱππο-, lat ippo-, rs гиппо-] Element prim de compunere cu semnificația: 1-2 (De) cai. 3 Referitor la cai. 4 Specific cailor. 5 Al cailor. 6-7 (Spc) (Referitor la) curse de cai.

hipodrom sn [At: DOSOFTEI, V. S. 32 / V: (înv) ~miu, ~drum / Pl: ~uri, ~oame / E: ger Hippodrom, gr ἱπποδρόμιον, lat hippodromos] 1 Incintă amenajată pentru desfășurarea concursurilor hipice, prevăzută cu tribune pentru spectatori. 2 Câmp amenajat pentru cursele de cai.

iuțeală sf [At: PANN, E. I, 41/13 / V: ~țală / Pl: ~eli / E: iuți + -eală] 1 Gust înțepător Si: iuțime (1). 2 Gust picant Si: iuțime (2). 3 (Fig) Mânie. 4 (Fig) Vigilență. 5 (Fig) Viteză. 6 (Fig) Grabă. 7 (Înv; îs) Cai de ~ Cai de curse. 8 (Olt) Arsuri la stomac. 9 (Îlav) Cu ~la fulgerului Extrem de repede.

încurare sf [At: ÎNDREPTAREA (1652), ap. TDRG / V: (înv) ~răre / Pl: ~rări / E: încura] (Îrg) 1 Conducere rapidă a unui atelaj cu cai Si: (îrg) încurat¹ (1). 2 Alergare. 3-4 Parcurgere în goană (cu caii) a unei distanțe Si: (îrg) încurat¹ (3-4). 5 Cursă de cai Si: cavalcadă, (îrg) încurat¹ (5). 6 Incursiune în viteză Si: încurat¹, năvală. 7 Alergare în libertate a cailor Si: (îrg) încurat¹ (7). 8 Zburdălnicie. 9 Joc al adulților ca al unor copii Si: (îrg) încurat¹ (9). 10 Lăsare în voia viciilor Si: (îrg) încurat¹ (10).

încurător, ~oare [At: I. GOLESCU, C. I, 15 / Pl: ~i, ~oare / E: încura + -tor] (Îrg) 1 sm Cal de curse. 2 sf Alergare de cai. 3 sf Loc în care se aleargă caii.

încurătură sf [At: DA ms / Pl: ~ri / E: încura + -(ă)tură] (Îrg) Cursă de cai.

întrecere sf [At: DOSOFTEI, MOL., ap. DA ms / Pl: ~ri / E: întrece] 1 Depășire a unei persoane în timpul mersului Si: întrecut¹ (1). 2 (Fig) Dovedire a superiorității față de cineva într-o anumită privință Si: excedare, covârșire, întrecut¹ (2). 3 Depășire a unei anumite limite Si: întrecut¹ (3). 4-5 (Înv) (Existență sau) deținere a unor cantități mai mari decât este necesar din ceva Si: întrecut¹ (4- 5). 6-7 Încercare a unor persoane de a se depăși una pe alta prin (calități sau) performanțe Si: întrecut¹ (6-7). 8-9 Îndeplinire a unei acțiuni mai bine (decât altcineva sau) decât sine însuși Si: întrecut¹ (8-9). 10 (Ccr; șfg) Competiție. 11 Răsfățare. 12 Mângâiere. 13 (Îe) A se lua la ~ A se întrece (8). 14 (Iuz; îs) ~ socialistă Mișcare cu caracter de masă, specifică fostelor țări socialiste, prin care se urmărea stimularea competiției și creșterea producției în diverse domenii. 15-16 (Îe) A fl în ~ (socialistă) A fi angajat într-o (astfel de) competiție. 17 Cursă de cai Si: întrecut¹ (17). 18 (Ccr; înv) Rămășiță. 19 (Înv) Lăcomie. 20 (Înv) Exagerare. 21 (Înv) Obrăznicie. 22 (Fig) Avantaj. 23 Încercare. modificată

întrecut¹ sn [At: ANON. CAR. / Pl: ~uri / E: întrece] 1-9 Întrecere (1-9). 10 (Ccr; șfg) Competiție. 11 (Îlav) Pe ~ În competiție cu cineva. 12 Răsfațare. 13 Mângâiere. 14 (Îlav) De ~ Mai mult decât trebuie, de prisos. 15 (Îcs) De-a ~u' Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. 16 (Îe) A mânca ceva de ~ A ciuguli. 17 Întrecere (17). 18 (Înv; îs) Cal de ~ Cal de cursă. 19 (Ccr; înv) Rămășiță. 20 (Înv) Lăcomie. 21 (Înv) Exagerare. 22 (Înv) Obrăznicie. 23 (Fig) Avantaj. 24 Încercare. 25 sn (Reg) Pământ rămas necultivat.

padoc sn [At: ENC. VET. 24 / Pl: ~uri / E: fr paddock, eg paddok] 1 Loc îngrădit într-o pășune, rezervat pentru unele animale domestice. 2 Teren împrejmuit și amenajat în mod special, în apropierea grajdurilor sau a cotețelor, destinat întreținerii și mișcării animalelor domestice în aer liber Vz ocol. 3 (Spc) Loc îngrădit lângă boxa unui cal de curse sau lângă un hipodrom, unde sunt lăsați în libertate sau plimbați caii, înainte de alergări.

paria² vi [At: ALECSANDRI, T. 785 / P: ~ri-a / Pzi: ~iez / E: fr parier] 1 A stabili, adesea formal, o convenție prin care fiecare dintre persoanele care susțin lucruri contrare se obligă să plătească o sumă sau o compensație de altă natură celui care se va dovedi că are dreptate. 2 A lua parte la o întrecere cu obligația de a plăti o sumă sau de a da o altă compensație celui care va câștiga. 3 A participa la anumite jocuri de noroc, în special la curse de cai, angajând sume de bani.

pariere sf [At: DN² / P: ~ri-e~ / E: paria²] 1 Stabilire, adesea formală, a unei convenții prin care fiecare dintre persoanele care susțin lucruri contrare se obligă să plătească o sumă sau o compensație de altă natură celui care se va dovedi că are dreptate. 2 Participare la o întrecere cu obligația de a plăti o sumă de bani sau de a da o altă compensație celui care va câștiga. 3 Participare la anumite jocuri de noroc, în special la curse de cai, angajând sume de bani.

pariu sn [At: C. PETRESCU, I. II, 3 / V: ~ri / Pl: ~uri / E: fr pari] 1 Convenție prin care fiecare dintre persoanele care susțin lucruri contrare se obligă să plătească o sumă sau să dea o compensație de altă natură celui care se va dovedi că avea dreptate Si: (pop) prinsoare, rămășag. 2 Joc de noroc, în special la cursele de cai, constând dintr-o miză pe unul sau mai mulți cai care, în caz de câștig, dă participantului dreptul la o cotă din totalul sumelor mizate de cei care au pierdut.

rivieră sf [At: ȘĂINEANU / P: ~vi-e~ / Pl: ~re / E: fr rivière] 1 (Rar) Colier de diamante. 2 Obstacol format dintr-o groapă umplută cu apă, pe care trebuie să-l sară, la întreceri, un atlet sau un cal de curse.

performanță sf [At: IORDAN, L. R. A. 499 / Pl: ~țe / E: fr performance] 1 Rezultat obținut de un sportiv, de o echipă, de un cal de curse etc. într-o întrecere. 2 (Spc) Rezultat foarte bun obținut de un sportiv, de o echipă, de un cal de curse etc., în raport cu valoarea medie a performanțelor (1). 3 (Pex) Realizare deosebită într-un domeniu de activitate oarecare. 4 Cel mai bun rezultat dat de un sistem tehnic, de un aparat, de un motor etc. în ceea ce privește una din caracteristicile lui.

performer, ~ă smf, a [At: DN² / A și: ~for~ / Pl: ~i, ~e / E: eg performer] 1-2 (Sportiv, echipă, cal de curse etc.) care a obținut o performanță (2) deosebită într-o întrecere.

plumb [At: PSALT. 311 /V: (înv) plum, (reg) plomb, plomp, plump, (îvr) blumb / Pl: (10-11, 13-14) ~i, (12, 15-18) ~uri / E: ml plumbum] 1 sns Element chimic metalic, moale și greu, maleabil, de culoare cenușie-albăstrie, lucios în momentul tăierii sau când este proaspăt așchiat ori pilit și întunecat când este în contact cu aerul, rău conducător de căldură și de electricitate, folosit la fabricarea țevilor de canalizare, a tabelelor pentru căptușirea unor aparate în industria chimică, la confecționarea plăcilor de acumulatoare etc. Si: (reg) pleu (5). 2 sns (Îla) De ~ De culoarea plumbului (1). 3 sns (Îal) Întunecat. 4 sns (Îal) Care dă o puternică senzație de greutate Si: greu. 5 sns (Fig; îal) Care dă o puternică senzație de apăsare Si: apăsător. 6 sns (Fig; pex; îal) Profund. 7 sns (Fig; îal) Prin care nu se poate pătrunde Si: impenetrabil. 8 sns (Îla) Ca ~ul Greu. 9 sns (Îs) Apă de ~ Soluție bazică de acetat de plumb, cu gust dulce, folosită în medicină, în industria textilă etc. 10 sm (Pop; csc) Glonț. 11 sm (Pop; csc) Proiectil. 12 sn (Șîs ~ de garanție) Disc mic de plumb (1), rotund, cu care se sigilează vagoane, colete, saci etc. 13 sm Greutate de diferite forme, folosită pentru îngreunarea unor instrumente de pescuit, a unor cai de curse etc. 14 sm (Ban; Trs) Greutate de cântar. 15 sn (Șîs fir cu ~) Dispozitiv pentru determinarea direcției verticale, format dintr-o sfoară sau un cablu subțire având atârnată la un capăt o greutatea metalică de plumb (1). 16 sn (Îrg; șîs condei de ~) Creion. 17 sn (Mol; șîs ~ de placă, – de piatră) Condei special cu care se scrie pe tăblița de ardezie. 18 sn (Reg) Pisălog.

trota vi [At: COSTINESCU / Pzi: 3 ~tează / E: fr trotter] (D. caii de curse) 1 A merge la trap¹ (5). 2 A avea un trap¹ (5) frumos și elegant.

turf¹ sn [At: ODOBESCU, S. III, 149 / Pl: ~uri / E: fr turf] (Liv) 1 Hipodrom. 2 (Pex) Cursă de cai. 3 Material cu care este acoperită pista pe care se desfășoară alergările.

turfist sm [At: L. ROM. 1973, 35 / Pl: ~iști / E: fr turfiste] (Liv) Persoană care frecventează cursele de cai (și care face pariuri).

van¹ sn [At: DN² / Pl: ? / E: fr van] (Frr) Trăsură închisă care servește la transportul cailor de curse.

vârtelniță sf [At: MOXA, C. 181 / V: (pop) ~ten~, (Pl și: ~niți), (reg) ~ern~ (Pl: ~iți), vâlt~, vur~, vurtern~ / Pl: ~țe, ~ți / E: vsl *врътеница, cf bg въртеница, svc vrtilnica] 1 Unealtă de lemn folosită în industria casnică la depănarea firelor de lână, de cânepă, de bumbac etc. pe țevi sau pe mosoare, pentru a servi la țesut Si: depănătoare Vz depănător¹ (2), (înv) sfârlează, vancină, (reg) roată¹, vârtej (40) Vz letcă, rășchior, sucală. 2 (Trs; Ban; prc) Fiecare dintre cele două speteze ale vârtelniței (1), dispuse cruciș, orizontal, și care se rotesc în jurul unui ax vertical. 3 (Reg; prc) Fiecare dintre cele patru fofeze ale vârtelniței (1). 4 (Îvr) Mosor cu ață folosit la măsurat¹. 5 (Olt; Mun) Urzitoare. 6 (Tex) Dispozitiv pe care se așază sculurile la mașinile care deapănă firul pe mosoare sau pe țevi. 7 (Teh) Mașină care servește la înfășurarea, desfășurarea sau întinderea sârmei, a benzilor sau a tablelor, în timpul tragerii sau al laminării. 8 (Reg) Mașină de secerat cu val¹ în loc de greble. 9 (Reg; îf vârteniță) Scrânciob care se învârtește. 10 (Îvr) Cric². 11 (Îvr) Macara. 12 (Buc) Motiv decorativ cu care se încondeiază ouăle. 13 (Reg) Colac oferit preotului (sau credincioșilor) la înmormântări. 14 (Trs) Vârtelnicioară (5). 15-16 (Reg; îf vârteniță) Vârtej (3-4). 17 (Îvr) Amețeală (1). 18 (Îvr) Cursă de cai. 19 (Ent; reg) Urechelniță (Forficula auricularia). 20 (Ent; reg) Câinele-babei (Oniscus murarius). 21 (Ent; reg; îc) ~-de-câmp Ploșniță-de-câmp (Pentatoma baccarum). 22 (Reg) Stea sau constelație nedefinită mai îndeaproape. 23 (Mun; art.) Dans popular, cu ritm vioi, cu învârtituri, care se joacă cu dansatorii prinși în cerc. 24 (Mun; art.) Melodie după care se execută vârtelnița (23). 25 (Ban; art.) Dans popular ciobănesc, cu bâta. 26 (Ban; art.) Melodie după care se execută vârtelnița (25).

bariéră s.f. 1 Bară mobilă, acționată manual sau mecanizat, care este așezată, temporar, ca obstacol transversal pe o șosea (la intersecția cu o cale ferată, la intrarea într-un oraș etc.), pentru a opri circulația. ◆ Spec. Bară mobilă plasată la intrarea pe o autostradă cu plată, la intrarea într-o parcare, și care se ridică după achitarea taxei de acces. ◆ Loc unde se întretaie o șosea cu o linie ferată. ◆ Punct de intrare într-un oraș, unde se încasau, în trecut, taxele pe mărfurile aduse spre vînzare. ◆ Ext. Periferie. 2 (fiz.) Barieră luminoasă = fascicul luminos folosit pentru comanda unui fotoreleu, în vederea semnalizării prezenței corpurilor străine într-o anumită zonă. Barieră de potențial = spațiu în care energia potențială prezintă un maxim, fiind greu de traversat de particulele cu energie mică. 3 (echit.) Linie de plecare la cursele de cai; start. 4 (psih.) Mijloc de apărare psihică datorat unei motivații negative, care duce la ignorare, refuz, abandon. 5 (sport) Stare care marchează limitele posibilităților biologice sau psihologice ale unui sportiv în efortul fizic. 6 (geomorf.) Barieră coraligenă = recif. Barieră de gheață = abrupt al banchizei, orientat spre mare, cu înălțimi de 200-1 000 m, din care se desprind aisberguri. Barieră coralieră v. coralier. 7 (econ.) Bariere netarifare = instrumente ale politicilor necomerciale, folosite de stat pentru a proteja economia națională împotriva concurenței altor țări. Bariere vamale = obstacole cuprinse într-un sistem de măsuri și instrumente prin care statul urmărește să apere și să protejeze economia națională de concurența străină. 8 (med.) Barieră alveolocapilară = totalitatea structurilor care separă aerul alveolar de sînge. Barieră placentară = barieră semipermeabilă alcătuită din țesut fetal, care separă circulația embriofetală de cea maternă. 9 (biol.) Barieră reproductivă = ansamblul proceselor biologice, etologice, ecologice, fiziologice, morfologice etc. care reprezintă un obstacol în realizarea unei încrucișări între indivizi ai aceleiași specii sau de specii diferite. 10 Fig. Obstacol, piedică într-o acțiune. ◇ Barieră socială = ceea ce face dificil sau imposibil accesul dintr-o grupare socială ierarhic inferioară într-o grupare socială superioară. • sil. -ri-e-. pl. -e. /<fr. barrière.

sprinter, ~ă smf [At: DN² / Pl: ~i, ~e / E: eg sprinter] 1 Atlet specializat în alergări pe distanțe scurte. 2 Atlet înzestrat cu capacitatea de a sprinta în finalului unei curse mai lungi. 3 Cal de curse pentru viteză mare și fond limitat.

van¹ s.n. Trăsură închisă pentru transportul cailor de curse. • pl. -e. /<engl., fr. van.

book-maker [buk,meikər] s.m. Persoană care se ocupă de organizarea și de evidența pariurilor la curse de cai, la meciuri de box etc. • pl. -i. /<engl. book-maker.

cursier (cal de curse) (desp. -si-er) s. m., pl. cursieri

ALERGARE sf. 1 Faptul de a alerga ¶ 2 Osteneală: am izbutit să-l capăt fără multă ~ ¶ 3 ~ (de cai) întrecere la fugă, cursă de cai (🖼 69).

* CURSĂ² (pl. -se) sf. 1 Drum, distanța de la un loc la altul cu trăsura ¶ 2 Drum, alergătură: am avut multe curse de făcut ¶ 3 Plata pentru un drum făcut cu trăsura sau cu alt vehicul; plata pentru un drum făcut de un comisionar, etc.: i-am plătit cursa ¶ 4 Alergare, întrecere de iuțeală între cai, etc.: cursele de primăvară; curse de obstacole; curse de trap [fr.].

* DEROBA (-obez) vb. refl. A nu asculta de călăreț, asvîrlindu-se în lături la sărirea unui obstacol, sau refuzînd de a o lua pe drumul hotărît (vorb. în spec. de caii de curse) (🖼 1786) [fr.].

CVADRIGĂ ~ge f. (în Roma antică) Car pe două roți, tras de patru cai, folosit la cursele de circ și la triumfuri. /<lat. quadriga

DERBI ~uri n. 1) Cursă anuală de cai în vârstă de trei ani. 2) Întrecere sportivă de mare importanță. /<engl., fr. derby

PADOC ~uri n. 1) Porțiune de teren îngrădită (într-o pășune sau în apropierea grajdului), unde se țin vitele vara. 2) Loc împrejmuit din apropierea unui hipodrom unde sunt plimbați caii înainte de curse. /<fr., engl. paddock

DOPA vb. I. tr. A administra fraudulos unui cal înainte de curse sau unui sportiv înainte de concurs substanțe excitante pentru obținerea unui efort suplimentar în vederea cîștigării probelor. [< fr. doper].

încurătură s.f. (înv. și reg.) alergare, cursă, întrecere (de cai).

a ieși la promincă expr. 1. (d. caii participanți la cursele de trap) a efectua încălzirea dinaintea cursei. 2. (deț.) a efectua plimbarea zilnică în perimetrul penitenciarului.

FORFET s.n. (Sport) Pierderea unui drept, ca penalizare pentru nerespectarea regulamentului de către un concurent sau o echipă. ◊ A declara forfet = a nu se prezenta la o probă sportivă la care era angajat. ♦ Sumă pe care proprietarul unui cal angajat într-o cursă este obligat s-o plătească dacă nu-l lasă să alerge. [Pl. -turi, scris și forfait. / < fr., engl. forfait].

RUSH s.n. (Sport) Efort final al unui cal pentru a cîștiga cursa; asalt impetuos. [Pron. raș. / < engl. rush].

ceapcîn (-nă), adj. – 1. (Înv.) (Cal) care aleargă, de curse. – 2. Rău, ticălos. – Mr. ciapcîn. Tc. çapkin (Cihac, II, 559; Șeineanu, II, 123; Lokotsch 394; Ronzevalle 72); cf. bg. čapkănin. – Der. ceapcînlîc, s. f. (șiretenie, răutate), din tc. çapkinlik.

FORFAIT [FORFE] s. n. (sport) 1. sumă pe care proprietarul unui cal angajat într-o cursă este obligat s-o plătească dacă nu-l lasă să alerge. 2. pierdere a unui drept ca penalizare pentru nerespectarea regulamentului de către un concurent sau o echipă. 3. a declara ~ = a anunța că nu va participa la competiția la care era angajat. (< fr. forfait, engl. forfeit)

OMNIUM s. n. 1. competiție ciclistică pe velodrom, comportând mai multe probe. 2. (hipism) cursă deschisă pentru toți caii. (< engl., fr. omnium)

RUSH /RAȘ/ s. n. (sport) efort final al unui cal pentru a câștiga cursa; asalt impetuos. (< engl. rush)

jocheu (jochei), s. m. – Călăreț specializat în conducerea cailor la jocurile de curse. Engl. jockey, prin intermediul fr.

Oenomaus, unul dintre fiii zeului Ares. A domnit asupra Pisei și a avut o fiică, pe nume Hippodamia. Nevoind s-o căsătorească, el născocise o stratagemă cu ajutorul căreia izbutise să-i ucidă toți pețitorii: îi provoca la o întrecere de care și, cum caii săi, dăruiți de Ares, erau foarte iuți, întrecîndu-i, îi ucidea. Cu ajutorul și prin trădarea vizitiului său, Myrtilus, e învins însă de Pelops, care în felul acesta obține mîna Hippodamiei (v. și Hippodamia). Întrecerea cu Pelops îi este fatală lui Oenomaus, care-și găsește moartea în timpul cursei, zdrobit sub copitele cailor.

HIPODRÓM (< fr.; {s} hipo²- + gr. dromos „cursă”) s. n. Teren special amenajat pentru desfășurarea concursurilor hipice și pentru antrenarea cailor trăpași și de curse. Are o pistă ovală (pe care se desfășoară competițiile), piste pentru antrenament, tribune pentru spectatori, clădiri auxiliare (manejuri acoperite, grajduri etc.). În Antichitate era folosit și pentru întreceri de care, cel mai cunoscut din Grecia antică fiind h. din Olimpia. În România, la București, în partea de N a orașului, a existat un h. construit în 1906 de arhitectul I. Berindei, unul dintre cele mai frumoase din Europa; a fost demolat în 1966. În prezent, un h. funcționează la Ploiești.

cursă f. 1. mers foarte repede; 2. dus și întors; 3. drum, distanță dela un loc la altul (cu trăsura): a face o cursă; 4. pl. întrecere de iuțeală între cai: am fost la curse (= fr. course).

ALERGĂTOR², -OARE, alergători, -oare, s. m. și f. 1. Atlet care concurează în probe de alergări; cal care aleargă la curse. Dinaintea galeriei este bariera de unde pleacă alergătorii. NEGRUZZI, S. I 36. 2. (Rar) Curier. [Zeii] să trimită pe Mercur, alergătorul lor. ISPIRESCU, U. 7.

GALOPADĂ, galopade, s. f. (Franțuzism rar) Cursă în galop. Galopada cailor se simte în ritmica uluitoare a pașilor, în avîntul picioarelor. CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 112, 14/2.

CURSĂ¹, curse, s. f. 1. Distanță parcursă regulat de un vehicul (tren, autobus, vapor etc.) după același itinerar și conform unui orar stabilit; drum făcut regulat de un vehicul pentru a transporta muncitori și materiale la (și de la) locul de muncă. Ceruse îmbarcarea pe un vapor de marfă care făcea curse regulate. BART, E. 119. ♦ Vehicul care face o cursă. Hai... că pierd cursa. DAVIDOGLU, M. 19. 2. (Familiar) Drum, alergătură. Am avut de făcut mai multe curse în oraș. 3. (La pl.) Alergare de cai. A fost la curse. 4. (Sport) întrecere constînd în parcurgerea rapidă a unei anumite distanțe de către un singur sportiv sau de către mai mulți concurenți. Schiorii sovietici au ocupat primele locuri în cursa de schi. Cursa de 100 m plat. Cursă cu obstacole. 5. (În expr.) Cursa înarmărilor = goană înverșunată de militarizare a industriei unui stat capitalist, în vederea unui nou război de cotropire dus de guvernele statelor imperialiste. Cursa înarmărilor are consecințe dezastruoase pentru economia țărilor capitaliste. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2331. 6. Mișcarea unei piese mecanice între cele două puncte moarte.

alerga [At: PRAV. MOLD. 100 /1 / Pzi: alerg / E: ml *allargare (< largus)] 1 vt A alunga. 2 vt A urmări. 3-4 vtr A (se) fugări. 5 vr A se hârjoni. 6 vt (Construit cu complementul „ochii”) A privi în depărtare. 7 vt (Construit cu complementul „ochii”) A parcurge rapid cu privirea. 8 vt (Pop; îe) A-și ~ gura A vorbi repede. 9 vt (Îae) A pălăvrăgi. 10-11 vt A goni caii (în cadrul unei curse). 12 vt (Pfm; îe) A-și ~ calul înaintea cuiva A-și permite multe libertăți față de cineva Si: a-și face mendrele. 13 vrim (D. anumite competiții sportive în care concurenții se întrec alergând) A se desfășură. 14 vt (Pop; c.i. locul în care se face mișcarea) A cutreiera. 15 vi A merge (foarte) repede Si: a goni, a fugi. 16 vi A fugi după cineva sau ceva pentru a-l ajunge. 17 vi A se grăbi într-o direcție sau către un scop. 18 vi A se îndrepta spre... 19 vi (Fig) A năzui spre... 20 (Îe) A ~ după treburi A umbla din loc în loc pentru rezolvarea unor interese practice. 21 vi A umbla de colo până colo, fără o țintă precisă. 22 vi (Fig) A se răspândi cu rapiditate Si: a se întinde. 23 vi (Șîe a ~ pe la toți sfinții pentru cineva) A recurge la cineva ca la o sursă de ajutor, de asistență. 24 vi (Jur; înv) A apela. 25 vi (Spt) A participa la probele de alergări.

cotă¹ sf [At: ȘTEFĂNESCU, C. 522 / Pl: ~te / E: fr cote] 1 (Șîs) ~ parte Parte cu care cineva contribuie la formarea unui fond, la o cheltuială comună Si: contribuție, (iuz) cislă. 2 (Îas) Parte care revine cuiva în urma unei repartizări, a unei împărțeli etc. Si: (iuz) cislă. 3 (Spc) Sumă pe care o încasează un jucător pentru fiecare miză pusă pe un cal care a câștigat cursa. 4 Parte cu care cineva contribuie la impozite Si: contribuție. 5 Cotizație. 6 (Înv) Cantitate de produse (agricole) pe care un producător trebuia să o predea statului. 7 (Înv) Parte care revine unui producător ca sarcină de producție, cu care acesta participă la producția totală a acelui fel de bunuri. 8 (Înv; îs) ~ de beneficiu Parte din beneficiu, repartizată cuiva. 9 Parte dintr-un tot, în cifre absolute sau în valori procentuale, căreia i se dă o anumită destinație sau i se aplică un anumit regim Si: coeficient. 10 (Pex) Cifra care exprimă cota (9). 11 (Șîs ~ta bursei) Tablou la bursă care conține, în fiecare zi, cursul acțiunilor, în unități monetare ale pieței. 12 Indicație în cifre și litere a fiecărei serii de acte, documente, cărți, într-o colecție sau bibliotecă. 13 Indicare, pe hartă, a înălțimii diferitelor puncte de pe teren, în raport cu un plan luat ca bază, de obicei nivelul mării. 14 (Pex) Cifră de pe hartă care arată înălțimea punctului. 15 (Pex) Locul pe teren care corespunde cotei de pe hartă. 16 Indicare, pe un desen tehnic, a dimensiunilor diferitelor părți ale obiectului reprezentat. 17 (Pex) Cifră care indică, într-un desen tehnic, dimensiunile obiectului reprezentat. 18 (Îs) ~ta apelor Nivelul unei ape curgătoare. 19 Ansamblu de cifre și litere atribuit pentru identificarea unei cărți dintr-o bibliotecă. 20 (Îs) ~ de întreținere Sumă de bani cu care fiecare dintre colocatari contribuie la cheltuielile comune de întreținere a imobilului respectiv.

forfet sn [At: DEX / S și: forfait / Pl: ~e / E: eg, fr forfait] 1 Neprezentare a unui concurent sau a unei echipe la o probă, fază sau etapă a unei competiții sportive, fapt care atrage după sine penalizarea. 2 (Îe) A declara ~ A nu se prezenta la o probă sportivă la care era angajat. 3 Sumă pe care proprietarul unui cal angajat într-o cursă este obligat să o plătească dacă îl retrage din concurs.

rush sn [At: DN³ / P: raș / Pl: ~uri / E: eg rush] (Spt) Efort final al unui cal pentru a câștiga cursa.

bigă² s.f. Car roman, de obicei cu două roți, tras de doi cai, folosit și la curse. • pl. -ge. /<lat. biga, -ae.

*CANTER (pl. -re) sn. ⛹ Galop de încercare al cailor înaintea fie-cărei curse [fr.< engl.].

* COTĂ (pl. -te) sf. 1 ⏲ Partea de bir ce trebue să plătească fie-care: ~ mobiliară ¶ 2 ⚚ Arătarea cursului efectelor publice, monedelor, etc.: cota Bursei ¶ 3 Semn, în litere sau în cifre, pentru clasarea hîrtiilor dintr’un dosar ¶ 4 🌐 Numere înscrise pe un plan sau pe o hartă pentru a arăta dimensiunile nivelurilor, înălțimea deasupra planului orizontal sau a nivelului mării, etc. ¶ 5 🎲 Suma pe care o încasează un jucător pentru fie-care miză pusă pe un cal care a cîștigat cursa [fr.].

BIHUNCĂ ~ci f. înv. Trăsură ușoară de curse, trasă de un singur cal. /<ucr. bihunki

CVADRIGĂ s.f. (La romani) Car pe două roți tras de patru cai, întrebuințat mai ales în cursele de circ și la triumfuri. [< lat. quadriga].

ȚURLOI, țurloaie, s. n. 1. (Învechit) Jgheab, țeavă prin care curge apa (din izvor, din cișmea, din saca etc.). Din al treilea rezervoriu se aducea altădată apă, pe țurloaie. BOLINTINEANU, la CADE. 2. Fiecare dintre tuburile sonore ale cimpoiului; trișcă. Își umflă... cimpoiul, cu cele trei țurloaie ale lui, apoi îl lăsă să-și tremure singur suflul ușor. CAMIL PETRESCU, O. I 623. 3. Fluierul piciorului (v. tibia); p. ext. toată partea piciorului de la genunchi în jos. Curse sînge pînă la țurloaiele cailor. DELAVRANCEA, O. II 29. Hîrca sta-n sus cu ceafa și țurloaiele erau pornite către grătarul coastelor. CARAGIALE, M. 23. Șede-n apă pînă-n sapă Și-n noroi pînă-n țurloi. TEODORESCU, P. P. 517. 4. Țurțur de gheață. Roțile morii erau grele de polei și de țurloi, dar se-nvîrteau, fiindcă apa creștea. SLAVICI, V. P. 159. – Pl. și: (4, m.) țurloi. – Variantă: țîrloi (MARIAN, INS. 42) s. n.

alergat², ~ă a [At: COȘBUC, F. 123 / Pl: ~ați, ~e / E: alerga] 1 Fugărit. 2 Alungat. 3-4 (D. cai) Gonit (în cadrul unei curse). 5 Care umblă pentru rezolvarea unor interese practice. 6 Care este mânat de colo până colo, fără o țintă precisă. 7 (Pop; d. locul unde se face mișcarea) Cutreierat.

ALERGARE s. 1. cursă, (reg.) încurare, (înv.) curs. (~ de cai.) 2. v. fugă. 3. v. alergătură.

DEROBA vb. refl. 1. a se sustrage de la ceva; a se eschiva; a-și declina răspunderea. 2. (despre cai) a refuza să pornească în cursă, să sară un obstacol; a se abate de la pistă. 3. (mil.) a se desprinde de inamic, a rupe contactul cu acesta. 4. (med.; despre membre) a se muia, a slăbi, a nu mai ține. (< fr. dérober)

ALERGARE, alergări, s. f. Acțiunea de a alerga. 1. Fugă, goană. Atunci te obosește Eterna alergare. EMINESCU, O. I 64. ◊ Fig. Departe-n șesuri Ziua alungată Lingă reci fruntarii alergarea-și curmă. TOPÎRCEANU, S. A. 28. ♦ Probă atletică de fugă pe anumite distanțe. 2. (Determinat prin «de cai» sau, mai obișnuit, la pl.) Cursă de întrecere organizată după norme precise, dinainte stabilite, între cai de rasă, special pregătiți și: antrenați. Tot orașul... se adunase ca să privească alergarea de cai. NEGRUZZI, S. I 35.

ALERGARE s. 1. cursă, (reg.) încurare, (înv.) curs. (~ de cai.) 2. alergătură, fugă, goană, (Bucov.) scopcă, (înv.) repeziș, repezitură. (S-o ții tot într-o ~.) 3. alergătură, fugă, goană, umblătură, umblet, (reg.) ștrapaț, (Ban.) prepurtare, (prin Transilv.) ștrapă. (Toată ~ lui s-a dovedit cu folos.)

walk-over sns [At: L. ROM. 1973 / P: uok-ouvăr / E: eg walk-over] (Spt) 1 (Înv) Cursă la care participă un singur cal. 2 Calificare a unui sportiv, rămas singur în competiție, prin neprezentarea adversarului.

CÎMP, cîmpuri, s. n., (1, 2 astăzi mai ales în expr.) cîmpi, s. m. 1. (În opoziție cu munte sau deal) Întindere vastă de pămînt, fără accidente însemnate de teren; șes, cîmpie. Acum 18 ani, auziți voi, acum 18 ani alergam pe cîmpul acesta... la această oră. SAHIA, N. 19. La noi sînt codri verzi de brad Și cîmpuri de mătasă. GOGA, P. 12. Pe cîmpul gol el vede un copil umblînd desculț. EMINESCU, O. I 84. Cerul viscole stîrnea, Și cu fulgi prin neguri cîmpii așternea. ALECSANDRI, P. A. 76. Vînară munții cu urșii, Văile cu fiarele, Cîmpurile cu florile. TEODORESCU, P. P. 177. De-ar veni luna lui mai, Să-mi aud ceriul tunînd... Cai în cîmpuri nechezînd. ALECSANDRI, P. P. 287. ◊ Artilerie de cîmp = artilerie care folosește tunul și obuzierul de calibru mic și care poate fi întrebuințată pe orice teren fără pante prea mari. ◊ Loc. adv. În plin cîmp = sub cerul liber, fără adăpost. ◊ Expr. A o lua peste cîmp = a merge de-a dreptul, nu pe drum (pentru a scurta calea). A lua (sau a apuca) cîmpii = a pleca orbește, fără a ști încotro (de desperare, de durere, de mînie); a ajunge la desperare; a-și lua lumea în cap. Cînd gîndesc... că am să mă întorc iar la dînsa acasă, îmi vine să turbez, să iau cîmpii, nu altă ceva. CREANGĂ, P. 123. A bate cîmpii = a se abate de la subiect; a vorbi într-aiurea. 2. Întindere de pămînt cultivată, semănată; totalitatea ogoarelor din jurul unei comune. Patria-mi își deșfășoară Cîmpii veșnic roditori. MACEDONSKI, O. I 7. Adună toată drăcimea și-o pune la lucru pe cîmp. CREANGĂ, P. 158. Dragă mi-i mîndră micuță, Că la cîmp e hărnicuță. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 431. ◊ Munca cîmpului = munci agricole. ♦ Întindere de pămînt în afara unei localități (unde nu mai sînt case). În cîteva minute sînt afară, la cîmp. CARAGIALE, O. II 15. 3. Loc, spațiu în limitele căruia se desfășoară o anumită activitate. O vorbă, o căutătură, un gest al nostru intră ca un ferment, ca o sămînță nouă în cîmpul de observație al copilului. VLAHUȚĂ, O. A. 196. În teatru avea cîmp deschis. CARAGIALE, O. III 10. ◊ Cîmpul muncii = sfera de activitate a oamenilor muncii; activitate, muncă, producție. Vechimea în cîmpul muncii. ▭ Cîmp de luptă (sau de bătaie) = locul unde se dă o luptă, o bătălie. Curtea întreagă a fabricii se transformă într-un cîmp de luptă. SAHIA, N. 37. (Fig.) Această concurență – putere oarbă și inconștientă – lucrează așa de bine, încît aruncă toată viața socială într-un cîmp de luptă. GHEREA, ST. CR. II 310. Cîmp de exploatare = porțiune dintr-un zăcămînt cuprinsă între două galerii. Cîmp de experiență = teren de cercetări experimentale. Cîmp de aterizare - loc amenajat pentru decolarea și aterizarea avioanelor. Cîmp de joc = teren pe care se desfășoară jocul echipelor sportive. Cîmp de tragere = loc amenajat pentru exerciții de tragere cu armele de foc. Cîmp de curse = loc unde se desfășoară alergările de cai. Cîmp vizual = spațiul cuprins de privire cînd axa ochiului rămîne fixă. (Fig.) Scopul producției socialiste este deci omul cu cerințele sale, spre deosebire de scopul producției capitaliste, unde omul nu înseamnă nimic, unde omul și cerințele sale dispar din cîmpul vizual. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 3-4, 44. ◊ Formă specială a materiei care se distinge prin repartiția continuă în spațiu și prin capacitatea de acțiune mecanică, prin intermediul căreia se exercită interacțiunile între corpuri electrizate. Cîmp electric. Cîmp magnetic. 3. Fondul, culoarea dominantă a unui tablou, a unei gravuri, a unei podoabe etc. Cîmpul portretului era albastru, în dreapta și în stingă chipului, perdele roșii. EMINESCU, N. 156.

*WALK-OVER sbst. Cursă la care ia parte un singur cal [engl.].

FAVORIT, -Ă adj. Iubit, preferat. // s.m. și f. 1. Cel iubit cu predilecție de cineva. ♦ Protejat al unui suveran, al unui potentat, al unui om influent. 2. Participant la o competiție considerat ca avînd cele mai mari șanse de reușită. ♦ Cal socotit a fi capabil să cîștige o cursă. // s.m. (De obicei la pl.) Barbă lăsată să crească de o parte și de alta a feței. [Cf. fr. favori, it. favorito, rus. favoriti].

FAVORIT, -Ă I. adj. iubit, preferat. II. s. m. f. 1. cel iubit cu predilecție de cineva. ◊ protejat al unui suveran, al unui potentat, al unui om influent. 2. participant la o competiție considerat ca având cele mai mari șanse de reușită. ◊ cal socotit a fi capabil să câștige o cursă. III. s. m. (pl.) barbă care încadrează figura de o parte și de alta a obrazului, lăsând bărbia liberă; cotleți (2). (< fr. favori, it. favorito, rus. favorit)

WALK-OVER [Pron.: uok-ouvăr] Abr.: w. o. s. n. (sport) 1. cursă în care nu participă decât un singur cal. 2. calificare a unui sportiv, rămas singur în competiție prin neprezentarea sau eliminarea concurenților. (< engl., fr. walk-over)

ALERGARE, alergări, s. f. Acțiunea de a alerga. ♦ Probă atletică de fugă pe anumite distanțe. ♦ Cursă de întrecere organizată după norme precise, între cai de rasă.

TRĂPAȘ, trăpași, s. m. Cal învățat să meargă la trap, antrenat pentru cursele de trap. Cu o îndreptățită mîndrie au arătat muncitorii și tehnicienii stațiunii realizările lor în perfecționarea rasei de cai arabi și trăpași. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2806.

WALK-OVER (uoc over) (engl.) = Cursă la care nu ia parte decît un cal.

CÎMP (pl. -puri) sn. și (-pi) sm. 1 🌐 Întindere de pămînt șes, fără munți sau dealuri; șes, (în opozițiune cu muntele sau dealul) ¶ 2 Întindere mare de loc, afară din orașe sau din sate, destinată pentru arat sau păsunat; fiori de~, flori care cresc la cîmp, spre deosebire de florile cultivate sau florile de grădină ¶ 3 🚜 pr. ext. Munca cîmpului ¶ 4 🎖️ Loc unde s’a dat o bătălie, o luptă: ~ul de bătaie; ~ de concentrare, tabără de concentrare ¶ 5 ⛹ ~ de curse, loc întins unde se fac alergări de cai ¶ 6 Ⓕ Sferă de activitate; domeniu; teren, loc: un vast ~ se deschide lucrătorului; ~ul vast al literaturii; a lăsa ~ liber imaginației ¶ 7 🌐 ⚡ ~ magnetic, ~ electric, regiune unde se simte influența unui magnet, unui curent electric ¶ 8 Fondul, coloarea dominantă a unei stofe, a unui tablou ¶ 9 (mai adesea ~uri, pl.) Hamuri, hățuri: dădu cheile vizitiului, ca să scoată din șură ~urile cele noi pentru patru cai (GRL.) ¶ 10 (P): a lua cîmpii, a o lua la fugă, de spaimă sau de desnădejde, fără a ști încotro, a-și lua lumea în cap; a bate cîmpii, a bate cîmpurile 👉 BATE [lat. campus].

cvadrigă sf [At: DEX² / V: cua~ / Pl: ~ige / E: lat quadriga] Car antic pe două roți, tras de patru cai înhămați unul lângă altul, folosit de romani la cursele de circ și la triumfuri.

walk-over [wok’əuvər] s.n. (sport) 1 Calificare a unui sportiv rămas singur în competiție prin neprezentarea sau eliminarea adversarului. 2 Cursă hipică la care nu participă decît un singur cal. • pl. -e. /<engl. walkover.

*antrenéz v. tr. (fr. entrainer. V. tren). Supun calu săŭ omu unuĭ regim care să-l prepare p. curse orĭ luptă. Fig. A porni, a însufleți: vorba luĭ antrenează toată lumea. V. refl. Mă pornesc, mă aprind: copiiĭ se antrenase la joc.

potou sn [At: CADE / Pl: ~ri / E: fr poteau] 1 Punct de plecare și de sosire la alergările de cai. 2 (Pgn) Punct de plecare și de sosire la o cursă sportivă.

tuyau sms [At: DN³ / P: tüio / E: fr tuyau] (Hpm) Cal considerat de către cei informați ca fiind câștigătorul unei curse.

DERBI, derbiuri, s. n. 1. Cursă specială de trap sau de galop a celor mai buni cai de trei ani, care are loc o dată pe an. 2. Întrecere sportivă de mare importanță și prestigiu între două echipe, pentru stabilirea clasamentului. – Din engl., fr. derby.^[1]

DERBY, derby-uri, s. n. 1. Cursă specială de trap sau de galop a celor mai buni cai de trei ani, care are loc o dată pe an. 2. Întrecere sportivă de mare importanță între două echipe, pentru stabilirea clasamentului. [Scris și: derbi (pl. derbiuri)] – Din engl., fr. derby.

zancă sf [At: PRIBEAGUL, P. R. 57 / V: (reg) zanc / Pl: ~nci și zănci / E: srb zamka] 1 (Ban; Trs) Cursă de șoareci. 2 (Ban; Trs) Laț din păr de coadă de cal pentru prins păsări sau animale. 3 (Reg) Unealtă de pescuit formată dintr-un pripon simplu cu cinci până la opt cârlige.

derbi sn [At: ENC. AGR. / Pl: ~uri / E: eg, fr derby] 1 Cursă specială de trap sau de galop a celor mai buni cai de trei ani, care are loc o dată pe an. 2 Întrecere sportivă de mare importanță și prestigiu între două echipe, pentru stabilirea părții superioare a clasamentului.

PINTEN, pinteni, s. m. 1. (Mai ales la pl.) Obiect de metal în formă de potcoavă, prevăzut cu o rotiță dințată, pe care călăreții îl prind la călcîiul încălțămintei pentru a îmboldi calul la mers. Avea cizme roșii cu pinteni de argint. SADOVEANU, F. J. 297. Știi vorba ceea: dă-ți popă pintenii și bate iapa cu călcîiele. CREANGĂ, P. 39. Genarul își înfipse pintenii adînc în coastele calului, care fugea scuturîndu-să... ca o vijelie. EMINESCU, N. 26. ◊ Fig. Inima mea începuse să bată subt pintenul dureros sau dulce al amintirilor. HOGAȘ, M. N. 12. ◊ Expr. A da pinteni (unui animal de călărie) = a îndemna (animalul) cu lovituri de pinteni. Călăreții dădură pinteni, un fîșîit aspru trecu, apoi prinse a dudui pămîntul. SADOVEANU, O. VI 108. Dînd pinteni calului, ieși pe poartă ca vîntul. ISPIRESCU, L. 4. Pinteni roibului că da Și ca vîntul se ducea. ANT. LIT. POP. I 486. (Despre militari) A bate din pinteni = a alătura cu zgomot călcîile unul de altul (făcînd să sune pintenii) pentru a lua poziția reglementară de drepți. E adînc revoltat, indignat de roiul de pierde-vară, cari nu știu alta decît a bate din pinteni și a-și răsuci mustața. GHEREA, ST. CR. I 172. (Poetic) Și pe masa-mpărătească sare-un greier, crainic sprinten, Ridicat în două labe, s-a-nchinat bătînd din pinten. EMINESCU, O. I 87. A bate din pinteni de bucurie = a-și manifesta în chip zgomotos bucuria. Neagoie începu a bate din pinteni de bucurie că se cotorisise de sărăcie. ISPIRESCU, L. 209. 2. (La unele păsări, în special la cocoși) Formație cornoasă în partea dinapoi a piciorului, deasupra labei. ♦ Ieșitură cărnoasă în partea dinapoi a piciorului calului, deasupra gleznei. 3. Proeminență pe un obiect, care servește pentru a limita cursa altei piese în mișcare sau ca locaș de articulație. ♦ Limbă de teren care iese din linia unui ansamblu, depășind nivelul împrejurimii sale. ♦ Construcție sau element de construcție care iese în afara liniei ansamblului și care susține sau întărește o zidărie, un terasament, malul unei ape etc. 4. Vîrf mic situat pe coasta unui deal sau a unui munte, aproape de piciorul lui.

* CUADRIGĂ (pl. -ge) sf. 🏛 Patru cai înhămați unul lîngă altul (🖼 1624) ¶ 2 Car tras de patru cai înhămați în felul acesta, mod întrebuințat în antichitate mai ales la cursele din circ și la triumfuri (🖼 1625) [lat.].

TUYAU s.m. (Hipism) Cal pe care cei informați îl consideră ca foarte probabil cîștigător al unei curse. [Pron. tüio. / < fr. tuyau].

TUYAU TüIO/ s. m. cal pe care cei informați îl consideră ca foarte probabil câștigător al unei curse. (< fr. tuyau)

RELEU, relee, s. n. 1. Aparat sau dispozitiv care realizează anumite comenzi, folosit la instalațiile automate și caracterizat prin faptul că determină o variație bruscă, în salt, a mărimii de ieșire, atunci când mărimea de intrare atinge anumite valori. 2. Sistem de comunicații în radiodifuziune și televiziune, cu stații intermediare de recepție și retransmisie. ◊ Releu de scară = automat de scară. 3. Înlocuire a cailor (în cursul drumului), a câinilor (în timpul vânătorii) sau a ștafetelor (în timpul unei curse); locul unde se face schimbul; animalul sau ștafeta de schimb. – Din fr. relais.

RELÉU (< fr.) s. n. 1. (TEHN.) Aparat sau dispozitiv caracterizat prin faptul că determină automat o variație bruscă, în salt, a mărimii sale de ieșire când mărimea sa de intrare atinge anumite valori. Principalele elemente funcționale ale r. sunt: elementul sensibil sau organul de excitație, care este supus direct acțiunilor determinate de mărimea de intrare (ex. bobina de excitație și miezul feromagnetic al unui r. electromagnetic); elementul de comparație, care compară mărimea de intrare cu o anumită mărime de referință și împiedică funcționarea r. dacă mărimea de intrare nu a depășit o anumită valoare prestabilită (ex. resortul antagonist care reține armătura mobilă a unui r. electromagnetic), și elementul sau organul de execuție (ex. contactele care deschid sau închid brusc un circuit electric, mărimea de ieșire fiind în acest caz curentul din circuit). După funcționarea pe care o au r. pot fi: de protecție de control, de semnalizare, de blocare, de timp, selectoare, cu program etc. După natura fenomenelor pe care se bazează funcționarea lor, r. pot fi: mecanice (de presiune, de debit, de viteză, de accelerație etc.), termice (de temperatură), optice, chimice și electrice, care, la rândul lor, după principiul de funcționare pot fi: electromagnetice, magnetoelectrice, electrodinamice, de inducție, electronice (cu tuburi electronice sau cu dispozitive semiconductoare), cu miezuri magnetice etc. Se construiesc și relee combinate: termoelectrice, electromecanice, fotoelectrice etc. 2. Instalație intermediară a unui lanț de transmisiune prin care parametrii mesajului, atenuați sau deformați pe parcursul lanțului, se readuc la valoarea inițială. 3. Mod de înlocuire a cailor (în cursul drumului), a câinilor (în timpul vânătorii) sau a ștafetelor (în timpul unei curse); locul în care se face schimbul; animalul sau ștafeta de schimb.