ADMITANȚĂ, admitanțe, s. f. Nume dat fenomenului invers impedanței și definit ca mărime caracteristică unui circuit de curent electric alternativ, egală cu câtul dintre valoarea efectivă a curentului electric absorbit și valoarea efectivă a tensiunii de alimentare. – Din fr. admittance.

ALTERNATIV, -Ă, alternativi, -e, adj. (Adesea adverbial) Care alternează. ◊ Curent (electric) alternativ = curent electric care își schimbă sensul și intensitatea la perioade regulate. – Din fr. alternatif.

BIOT, bioți, s. m. (Fiz.) Unitate de măsură tolerată pentru intensitatea curentului electric, egală cu 10 amperi. [Pr.: bi-ot] – Din fr. biot.

CATOD, catozi, s. m. 1. Electrod prin care iese curentul electric continuu de conducție dintr-o baie de electroliză, la polul negativ al sursei. 2. Electrod al unui tub electronic care emite electroni. – Din fr. cathode.

ELECTRONARCOZĂ, electronarcoze, s. f. (Med.) Narcoză produsă prin acțiunea curentului electric asupra creierului; galvanonarcoză. – Din fr. électronarcose.

ELECTROTROPISM s. n. (Biol.) Orientare a organismelor în anumite direcții sub influența curentului electric; galvanotropism. – Din fr. électrotropisme.

GALVANISM s. n. 1. Acțiunea unor curenți electrici asupra organismelor și a organelor vii. 2. Curent electric produs cu ajutorul pilelor electrochimice; curent electric continuu. – Din fr. galvanisme.

GALVANIZA, galvanizez, vb. I. Tranz. 1. A acoperi o piesă metalică cu un strat subțire de zinc, prin cufundare într-o baie de zinc topit, spre a o face mai rezistentă la coroziune; p. gener. a acoperi o piesă metalică cu un strat subțire din alt metal, depus prin electroliză. 2. (Fiziol.) A excita un țesut sau un organ al corpului printr-un curent electric continuu, în scopuri terapeutice sau experimentale. ♦ Fig. A însufleți, a stimula pe cineva. – Din fr. galvaniser.

GALVANOCAUTER, galvanocautere, s. n. Instrument chirurgical pentru cauterizări, pus în funcție cu ajutorul curentului electric continuu. [Pr.: -ca-u-] – Din fr. galvanocautère.

GALVANOMETRU, galvanometre, s. n. Instrument cu care se constată prezența și se măsoară intensitatea unui curent electric continuu slab. – Din fr. galvanomètre.

GALVANOTERAPIE s. f. Tratament medical cu ajutorul curentului electric continuu. – Din fr. galvanothérapie.

HELIOTEHNIC, -Ă, heliotehnici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Tehnică de utilizare a energiei solare prin transformarea luminii naturale în curent electric cu ajutorul fotopilelor. 2. Adj. De heliotehnică (1). [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliotechnique.

IMPEDANȚĂ s. f. Mărime electrică egală cu câtul dintre valoarea efectivă a tensiunii electrice aplicate unui anumit circuit și valoarea efectivă a intensității curentului electric absorbit de circuit. ♦ (Fiz.) Mărime egală cu raportul dintre presiunea sonoră a unui sistem acustic și fluxul acustic corespunzător. – Din fr. impédance, germ. Impedanz.

IMPULS, impulsuri, s. n. 1. Îndemn, stimulent, avânt (în realizarea unei acțiuni); (Fiziol.) mișcare bruscă și momentană, determinată de acțiunea stimulenților nervoși și orientată spre executarea unui anumit act. 2. Mărime fizică egală cu produsul dintre masa și viteza unui corp în mișcare. 3. Variație bruscă, intensă și de scurtă durată a unei mărimi variabile; impulsie. Impulsul curentului electric. – Din lat. impulsus.

INDUCTANȚĂ, inductanțe, s. f. (Fiz.) Mărime caracteristică unui circuit electric sau unei perechi de circuite electrice alăturate, egală cu raportul dintre fluxul magnetic care străbate suprafața mărginită de conturul unuia dintre circuite și intensitatea curentului electric care produce acest flux; inductivitate. – Din fr. inductance.

INDUS, -Ă, induși, -se, adj., s. n. 1. Adj. (Despre fenomene fizice) Care este produs sau influențat de un alt proces fizic cu care evoluează concomitent. ♦ (Despre tensiuni electromotoare și curenți electrici) Care se produce prin inducție electromagnetică. 2. S. n. Parte componentă a unui sistem electromagnetic în care se produc tensiunile electromotoare induse de câmpul magnetic al inductorului. – V. induce.

INVERTOR, invertoare, s. n. (Elt.) Mutator care transformă curentul electric continuu în curent electric alternativ. – Din rus. invertor.

IZOLA, izolez, vb. I. 1. Tranz. A despărți cu totul; a separa unul de altul; spec. a despărți un bolnav contagios de oamenii sănătoși, pentru a evita contagiunea. 2. Tranz. A împiedica transmiterea căldurii, a frigului, a umezelii, a zgomotului etc. dintr-un mediu (sau corp) în altul; a separa un corp prin care trece curentul electric de alt corp bun conducător de electricitate. 3. Refl. A se îndepărta de societate, de semeni; a sta retras, departe de alții; a se retrage, a se închista. – Din fr. isoler.

ÎNALT, -Ă, înalți, -te, adj. 1. Care se ridică mult în sus; foarte ridicat. ◊ Frunte înaltă = frunte mare, lată. ♦ (Substantivat, n.) Înălțime. ♦ (Despre ființe) De statură mare. ♦ Care se găsește la înălțime (mare). 2. (Despre sunete) Ascuțit², subțire, acut. 3. (Despre tensiunea curentului electric, despre presiuni) Care are valoare sau măsură mare. ♦ (Despre frecvență) Cu un număr mare de perioade pe unitatea de timp. 4. Fig. Care este situat pe o treaptă ridicată în scara valorilor sau a importanței; superior; deosebit, important; distins, măreț. ◊ Înaltă fidelitate = calitate a unor aparate sau sisteme electroacustice de a reda cât mai fidel semnalele sonore (înregistrate); hi-fi. [Var.: nalt, -ă adj.] – Lat. in altum.

KILOAMPER, kiloamperi, s. m. (Fiz.) Unitate (derivată) de măsură pentru intensitatea curentului electric, egală cu o mie de amperi. [Pr.: -lo-am-. – Abr.: kA] – Din fr. kiloampère.

KILOAMPERMETRU, kiloampermetre, s. n. (Fiz.) Instrument folosit pentru măsurarea curenților electrici de mare intensitate. [Pr.: -lo-am-] – Din fr. kiloampèremètre.

CONDUCTIBILITATE s. f. Proprietate a corpurilor de a transmite căldura, electricitatea etc. ◊ Conductibilitate electrică = proprietate a unor corpuri de a putea fi străbătute de curent electric sub acțiunea unei tensiuni electrice. Conductibilitate termică = proprietate a unor corpuri de a putea fi străbătute de un flux de căldură sub acțiunea unei diferențe de căldură. – Din fr. conductibilité.

ELECTROMOTOR, -OARE, electromotori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care poate produce curent electric. ◊ Tensiune (sau forță) electromotoare = tensiune electrică la bornele unui generator când circuitul exterior este deschis. 2. S. n. Motor electric. – Din fr. électromoteur.

ELECTROCARDIOGRAFIE s. f. Metodă de investigație a funcțiunilor inimii prin înregistrarea grafică a tensiunii și a curenților electrici care însoțesc activitatea mușchiului cardiac. [Pr.: -di-o-] – Din fr. électrocardiographie, germ. Elektrokardiographie.

ELECTROLIT, electroliți, s. m. Compus chimic care, prin dizolvare sau prin topire, se disociază, scindându-se în ioni, și care conduce curentul electric prin transportul acestor ioni. – Din fr. électrolyte.

ELECTROMAGNET, electromagneți, s. m. Bucată de oțel care capătă proprietăți magnetice când, printr-un fir metalic care o înfășoară, trece un curent electric. ♦ Corp feromagnetic magnetizat temporar. – Din germ. Elektromagnet.

EXCITARE, excitări, s. f. 1. Acțiunea de a excita și rezultatul ei; excitație. 2. Aplicare a unei mărimi de comandă (tensiune electrică, curent electric etc.) la intrarea unui aparat sau a unui dispozitiv comandat. – V. excita.

POLIFAZAT, -Ă, polifazați, -te, adj. (Despre sisteme de tensiuni sau de curenți electrici alternativi) Care are fazele inițiale diferite. – Din fr. polyphasé.

SCURTCIRCUIT, scurtcircuite, s. n. 1. Legătură electrică între două puncte ale unei rețele sau instalații, având o rezistență foarte mică. 2. Fenomen fizic care constă în întreruperea accidentală a curentului electric într-o rețea sau o instalație prin stabilirea unui scurtcircuit (1). – Scurt + circuit (după fr. court-circuit).

TELURIC, -Ă, telurici, -ce, adj. (Livr.) Care aparține Pământului, privitor la pământ; pământesc. ◊ Curent teluric = curent electric care circulă prin sol. – Din fr. tellurique.

TUB, tuburi, s. n. 1. Piesă de formă cilindrică, din metal, sticlă, cauciuc etc., goală în interior, cu diametre și lungimi diferite, întrebuințată de obicei pentru scurgeri, transporturi sau păstrare de lichide sau gaze. ♦ Sistem tehnic având o carcasă în formă de tub (1); spec. corp tubular în care se introduc unele conducte electrice în clădiri. ◊ Tub electronic = dispozitiv sau aparat constituit dintr-un recipient etanș (de sticlă sau de metal), vidat sau cu gaz rarefiat, și echipat cu doi sau mai mulți electrozi, între care se stabilesc curenți electrici. ♦ (La unele instrumente muzicale) Țeavă care produce sunete de diferite tonalități (în funcție de lungimea și diametrul piesei respective) când trece un curent de aer prin ea. ♦ Înveliș cilindric din metal sau din carton, în care se află explozibilul și proiectilul unei arme de foc. ♦ Recipient subțire din metal, în care se țin diferite paste alimentare sau preparate cosmetice și medicale. 2. Canal natural care intră în componența unor aparate sau organe animale și vegetale și prin care circulă hrană, aer etc. ◊ Tub fonator = organ (în formă de canal) cu care se realizează sunetele în vorbire, mărginit în partea posterioară de laringe și în partea anterioară de buze și de nări. – Din fr. tube, lat. tubus.

FOTOELECTRIC, -Ă, fotoelectrici, -ce, adj. 1. (Despre emisiunea de electroni din metale) Provocat de incidența radiației luminoase. ◊ Efect fotoelectric extern = emisie de electroni de pe suprafața metalelor sau a semiconductoarelor, sub acțiunea iluminării. Efect fotoelectric intern = punerea în libertate, în masa unui semiconductor, a purtătorilor de sarcini sub acțiunea iluminării. 2. Referitor la efectul fotoelectric extern sau intern; bazat pe aceste efecte. ◊ Celulă fotoelectrică = element de circuit electric, cu doi electrozi, care se bazează pe efectul fotoelectric și care lasă să treacă prin el un curent electric de intensitate mai mare sau mai mică; fotodiodă, fotocelulă. [Pr.: -to-e-] – Din fr. photoélectrique.

FOTOELEMENT, fotoelemente, s. n. Aparat care emite un curent electric de intensitate variabilă în raport cu lumina care cade pe el; pilă sau celulă fotovoltaică. – Din fr. photo-élément.

AMPER, amperi, s. m. Unitate de măsură pentru intensitatea curentului electric. ◊ Compus: amper-oră = unitate de măsură pentru sarcina electrică egală cu cantitatea de electricitate transportată de un curent electric cu intensitatea de un amper printr-un conductor în timp de o oră, egală cu 3600 coulombi. – Din fr. ampère.

AMPERAJ, amperaje, s. n. Denumire improprie pentru intensitatea curentului electric, exprimată în amperi. – Din fr. ampérage.

AMPERMETRU, ampermetre, s. n. Aparat pentru măsurarea intensității curentului electric. – Din fr. ampèremètre.

FRECVENȚĂ, frecvențe, s. f. 1. Repetare deasă și regulată a unei acțiuni, a unui fapt. ♦ (În învățământ) Participare a studenților sau a elevilor la cursuri. 2. (Fiz.) Mărime care arată de câte ori se produce un fenomen într-o unitate de timp. ◊ Curent de înaltă (sau de joasă) frecvență = curent electric care își schimbă sensul de un număr mare (sau mic) de ori într-o unitate de timp. 3. (Fon.; în sintagma) Frecvență fundamentală = primă armonică a unui semnal complex; fundamentală. – Din lat. frequentia, fr. fréquence.

ANAFOREZĂ, anaforeze, s. f. Deplasare a particulelor dintr-o soluție coloidală spre anod sub acțiunea unui curent electric. – Din fr. anaphorèse.

ELECTROMAGNETISM s. n. Ramură a electricității care studiază câmpul magnetic produs de sarcinile electrice în mișcare, acțiunea câmpului magnetic asupra curentului electric, undele electrice și cele magnetice, fenomenul inducției electromagnetice etc. – Din fr. électromagnétisme, germ. Elektromagnetismus.

PIAN, piane, s. n. 1. Instrument muzical format dintr-o cutie mare de rezonanță așezată pe trei picioare și dintr-o serie de coarde metalice, care vibrează când sunt lovite de niște ciocănele acționate prin apăsarea unor clape; clavir, pianoforte. ◊ Pian automat (sau electric) = pian acționat de un mecanism (alimentat la curentul electric), care execută automat anumite melodii înregistrate în prealabil pe niște suluri speciale de hârtie introduse în aparat. Pian cu manivelă = pian automat care funcționează prin învârtirea unei manivele. 2. Arta de a interpreta o compoziție muzicală la un pian (1). [Var.: (rar) piano s. n.] – Din germ. Piano, fr. piano, it. piano[forte].

POZITIV, -Ă, pozitivi, -e, adj. 1. Care se întemeiază pe experiență, pe fapte, pe realități; p. ext. care are un caracter de certitudine; cert, adevărat, real, sigur. ◊ Științe pozitive = științe experimentale. ♦ Care are o semnificație justă, valoare; valoros; demn de urmat, de imitat. Experiență pozitivă. 2. (Despre oameni) Realist, cu spirit practic. 3. Care este mai mare decât zero sau egal cu zero; care se notează în scris cu semnul plus (+). Număr pozitiv. Temperatură pozitivă. ♦ (Despre sarcina electrică) De același fel cu sarcina nucleelor atomice sau cu sarcina obținută prin frecarea unui baston de ebonită cu un postav. ♦ Prin care iese curentul electric sau care se leagă de acest loc. Pol pozitiv. 4. (Despre analize medicale) Care confirmă prezența în organism a unui anumit agent patogen. 5. (Log.; despre noțiuni, raționamente) Care afirmă ceva. 6. (În sintagma) Probă (sau imagine etc.) pozitivă = (și substantivat, n.) copia unui negativ fotografic care redă ca în realitate părțile luminoase și cele întunecate ale obiectului fotografiat. 7. (Gram.; în sintagma) Grad pozitiv (și substantivat, n.) = formă a adjectivului sau a adverbului cu ajutorul căruia se exprimă însușirea unui obiect sau a unui proces privite izolat, fără referire la alte obiecte sau procese. – Din fr. positif, lat. positivus.

VOLTAMETRU, voltametre, s. n. Aparat pentru studiul electrolizei, care permite determinarea intensității unui curent electric sau a cantității de electricitate prin măsurarea cantității de substanță depusă pe cale electrolitică. – Din fr. voltamètre.

PULSANT, -Ă, pulsanți, -te, adj. 1. (În sintagma) Vas pulsant = organ care pompează sângele în corpul albinei. 2. (Rar; despre curentul electric) Pulsator (2). – Pulsa + suf. -ant.

PULSATOR, -OARE, pulsatori, -oare, adj. 1. Care constă într-o succesiune de pulsații (2) identice. 2. (Despre curentul electric) Care este format din alternanțe de un singur sens; (rar) pulsant (2). – Din fr. pulsatoire.

ONDOGRAF, ondografe, s. n. Instrument de măsură care înregistrează pe o bandă de hârtie curba de variație a tensiunii sau a intensității curentului electric la încărcarea sau descărcarea periodică a unui condensator. – Din fr. ondographe.

VIBRATOR, -OARE, vibratori, -oare, adj., s. n. I. Adj. Care vibrează, care produce vibrații, vibrant. II. S. n. 1. Aparat care produce oscilații (electromagnetice, mecanice etc.) ♦ Întrerupător electromagnetic automat care produce oscilații slabe de înaltă frecvență; dispozitiv cu întrerupere mecanică, folosit pentru transformarea curentului continuu în curent alternativ monofazat; lamă metalică vibrantă care întrerupe un curent electric la comanda unui electromagnet, folosită la soneriile electrice. ♦ Dispozitiv de apel pentru telefonul unui abonat. 2. Aparat care servește la îndesarea prin vibrare (2) a unui material. – Vibra + suf. -tor.

FARADIC adj. (Ieșit din uz; în sintagma) Curent faradic = curent electric alternativ produs prin inducție electromagnetică. – Din fr. faradique, germ. faradisch.

FILAMENT, filamente, s. n. 1. Formație filiformă a unor celule animale sau vegetale. ♦ Parte a staminei care susține antera 2. Conductor subțire, de obicei de metal, care devine incandescent, când este străbătut de curent electric. 3. Formație întunecoasă care apare în cromosferă, însoțind erupțiile solare. (din fr. filament, lat. filamentum)

FILAMENT, filamente, s. n. 1. Formație în formă de fir lung și subțire a unor celule din țesuturile animale sau vegetale. ♦ Spec. Piciorușul sau codița staminei. 2. Fir metalic foarte subțire din interiorul becurilor electrice sau al tuburilor electronice, care devine incandescent la trecerea curentului electric. – Din fr. filament, lat. filamentum.

LAMPĂ, lămpi, s. f. Aparat ori dispozitiv care produce lumină prin arderea unui combustibil sau cu ajutorul curentului electric. ◊ Lampă fulger = blitz. Lampă cu halogen = lampă cu incandescență în balonul căreia se introduce un amestec de gaze inerte care conține halogeni, în scopul măririi duratei de funcționare și a strălucirii. Lampă de radio = tub electronic. Lampă de sudat (sau de lipit) = aparat care produce o flacără foarte puternică, necesară în operația de lipire a unor piese metalice. – Din germ. Lampe, rus. lampa, fr. lampe.

MUTUAL, -Ă, mutuali, -e, adj. Care se face în mod reciproc și simultan. ◊ Inducție mutuală = inducție electromagnetică exercitată reciproc între două circuite străbătute de curenți electrici variabili. ♦ (Impr.) Care are loc reciproc și fără cuvinte. [Pr.: -tu-al] – Din fr. mutuel.

MICROAMPER, microamperi, s. m. Unitate de măsură pentru intensitatea curentului electric, egală cu o milionime de amper. [Pr.: -cro-am-] – Din fr. microampère.

MICROAMPERMETRU, microampermetre, s. n. Instrument pentru măsurarea curenților electrici foarte slabi. [Pr.: -cro-am-] – Din fr. microampèremètre.

MILIAMPER, miliamperi, s. m. Unitate de măsură a intensității curentului electric, egală cu a mia parte dintr-un amper. [Pr.: -li-am-] – Din fr. milliampère.

MILIAMPERMETRU, miliampermetre, s. n. Ampermetru pentru măsurarea intensităților reduse ale curentului electric. [Pr.: -li-am-] – Din fr. milliampèremètre.

EXTRACURENT s. n. (Fiz.) Curent electric datorat autoinducției. – Din fr. extra-courant.

ELECTROANESTEZIE, electroanestezii, s. f. Anestezie bazată pe folosirea curenților electrici. [Pr.: -tro-a-] – Din fr. électro-anesthésie.

ELECTROCALORIC, -Ă, electrocalorici, -ce, adj. Referitor la căldura dezvoltată sau absorbită în conductoare prin trecerea curentului electric, care aparține acestei călduri. – Din germ. Elektrokalorik.

ELECTROCARDIOGRAMĂ, electrocardiograme, s. f. Înregistrare grafică a tensiunii și a curenților electrici care însoțesc activitatea musculară a inimii. [Pr.: -di-o-] – Din fr. électrocardiogramme, germ. Elektrokardiogramm.

ELECTROCAUTER, electrocautere, s. n. Cauter alcătuit dintr-o tijă metalică prevăzută la extremitate cu un fir de platină, adus la incandescență cu ajutorul curentului electric. [Pr.: -ca-u-] – Din fr. électrocautère.

ELECTROCHIMOGRAF, electrochimografe, s. n. (Med.) Aparat pentru înregistrarea curenților electrici emiși de contracția organelor, vaselor de sânge etc. – Din engl. electrokymograph.

ELECTROCHIRURGIE s. f. Chirurgie bazată pe folosirea curenților electrici. – Din fr. électrochirurgie.

ELECTROCINETIC, -Ă, electrocinetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a electromagnetismului care studiază stările și fenomenele staționare din conductoarele electrice parcurse de curenți electrici de conducție. 2. Adj. Care se referă la electrocinetică (1), care aparține electrocineticii. – Din fr. électrocinétique.

ELECTROCOAGULA, electrocoagulez, vb. I. Tranz. (Med.) A distruge prin coagulare cu ajutorul curentului electric alternativ de înaltă frecvență țesuturile patologice. [Pr.: -co-a-] – Din fr. électrocoaguler.

ELECTROCULTURĂ s. f. Utilizare a curentului electric pentru dezvoltarea vegetalelor. – Din fr. électroculture.

ELECTROCUTARE, electrocutări, s. f. Faptul de a (se) electrocuta; străbatere a unui organism viu de către un curent electric de intensitate capabilă să-i provoace o vătămare sau chiar moartea. – V. electrocuta.

ELECTRODIAGNOSTIC, electrodiagnostice, s. n. Metodă de diagnostic bazată pe excitabilitatea organismului la curenți electrici. [Pr.: -di-ag-] – Din fr. électrodiagnostic.

ELECTRODINAM, electrodinamuri, s. n. Mașină care produce curent electric. – Electro- + dinam (după electrodinamică).

ELECTRODINAMIC, -Ă, electrodinamici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Referitor la stările și la fenomenele legate de prezența câmpului electromagnetic variabil în timp; referitor la acțiunile care se exercită între conductoarele parcurse de curenții electrici; care aparține acestor stări, fenomene și acțiuni. ♦ (Despre instrumente de măsură) Bazat pe interacțiunea dintre două bobine parcurse de curent electric. 2. S. f. Ramură a fizicii care se ocupă cu studiul proprietăților electrice și magnetice ale materiei. – Din fr. électrodynamique.

ELECTRODINAMISM s. n. Totalitatea fenomenelor produse de un curent electric. – Din fr. électrodynamisme.

ELECTROGRAFIE, electrografii, s. f. Metodă modernă de investigare a organismelor vii cu ajutorul curentului electric. – Din engl. electrography.

ELECTROLIZĂ, electrolize, s. f. Descompunere a unui electrolit cu ajutorul curentului electric. – Din fr. électrolyse.

ELECTROMIOGRAMĂ, electromiograme, s. f. (Med.) Diagramă care reprezintă curenții electrici generați de activitatea musculară. [Pr.: -mi-o-] – Din fr. électromyogramme.

ELECTROPORȚELAN s. n. Varietate de porțelan folosit la confecționarea izolatoarelor pentru liniile de distribuție a curentului electric și de telecomunicații. – Electro- + porțelan.

ELECTROSOMN s. n. (Med.) Somn artificial provocat cu ajutorul curentului electric, utilizat în tratamentul unor boli psihice și nervoase. – Electro- + somn.

ELECTROȘOC, electroșocuri, s. n. (Med.) Metodă de tratament care constă în trecerea curentului electric prin creier. – Din fr. électrochoque.

ELECTROTERAPIE s. f. Tratament medical bazat pe acțiunea curenților electrici ca agenți terapeutici ai anumitor boli. – Din fr. électrothérapie.

ELECTROTOMIE s. f. Secționare a țesuturilor cu ajutorul curenților electrici. – Din fr. électrotomie.

ELECTROTONUS s. n. Modificare a excitabilității unui țesut viu (nerv sau mușchi) în cursul trecerii prin țesutul respectiv a unui curent electric continuu. – Din fr. électrotonus.

CONTINUU, -UĂ, continui, -ue, adj. Care are loc fără întrerupere, care se prelungește fără pauză; neîntrerupt, neîncetat, necurmat. ◊ Curent continuu = curent electric care are un singur sens. ♦ (Lingv.; despre consoane; și substantivat, f.) Constrictiv. [Pr.: -nu-u] – Din fr. continu, lat. continuus.

COFRET, cofrete, s. n. Un fel de firidă închisă cu o ușă metalică, în care sunt grupate siguranțele unei instalații de curent electric de putere relativ mică – Din fr. coffret.

TERMORELEU, termorelee, s. n. Releu a cărui funcționare este comandată fie de modificarea temperaturii mediului înconjurător, fie de căldura produsă în urma trecerii curentului electric prin elementul sensibil. – Din fr. thermorelais.

TRANSVERTOR, transvertoare, s. n. Mașină electrică care transformă curentul electric din continuu în alternativ și invers sau care schimbă frecvența unui curent alternativ. – Din fr. transverteur.

TRIAC, triace, s. n. (Electron.) Dispozitiv semiconductor care permite circulația curentului electric în ambele sensuri. – Din engl. triac.

RECEPTOR, -OARE, receptori, -oare, subst., adj. 1. S. n. Sistem tehnic destinat să primească (și să dirijeze) un anumit material. 2. S. n. Aparat, instalație, mașină, dispozitiv destinate să primească energie de o anumită formă și să o transforme în energie utilă. ◊ Receptor telefonic = aparat care transformă oscilațiile curentului electric produs de un microfon telefonic în vibrații sonore similare mesajului transmis. Receptor radio = radioreceptor. 3. S. m. (Fiziol.) Organ care înregistrează anumite modificări ale mediului extern sau intern și transmite excitațiile la centrii nervoși. 4. Adj. (Tehn.) Care receptează, care primește (o acțiune mecanică, un curent, un semnal etc.) – Din fr. récepteur.

REDRESA, redresez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A aduce sau a reveni la poziția, la funcționarea etc. normală după o perturbație accidentală; a (se) îndrepta. ♦ Fig. A aduce sau a reveni pe calea cea bună; a (se) înviora, a (se) reface. 2. Tranz. A transforma o putere, din forma de putere de curent electric alternativ în forma de putere de curent electric continuu, prin suprimarea sau prin inversarea alternanțelor de un anumit sens ale curentului. – Din fr. redresser.

REDRESAT, -Ă, redresați, -te, adj. 1. Care a revenit la poziția sau în situația normală (de la început). ♦ Fig. Care s-a îndreptat, a revenit pe calea cea bună. 2. (Despre curentul electric) Care a suferit o transformare prin redresare. – V. redresa.

REDRESOR, -OARE, redresori, -oare, s. n., adj. I. S. n. 1. Aparat sau dispozitiv cu ajutorul căruia se obține, dintr-un curent electric alternativ, un curent electric continuu. 2. Lentilă, sistem de lentile sau de prisme, folosite pentru a îndrepta imaginea răsturnată dată de obiectivul unui instrument optic. 3. Dispozitiv care readuce în direcția inițială un curent de fluid abătut de un obstacol oarecare. II. Adj. Care redresează. – Din fr. redresseur.

REOSTAT, reostate, s. n. Aparat care servește la reglarea intensității curentului electric din circuite. [Pr.: re-o-] – Din fr. rhéostat.

REOSCOP, reoscoape, s. n. Instrument cu care se constată prezența unui curent electric. [Pr.: re-o-] – Din fr. rhéoscope.

DENSITATE, densități, s. f. 1. Mărime fizică definită prin raportul dintre masa și volumul unui corp; masă specifică. ◊ Densitate relativă = raportul dintre densitatea unei substanțe și densitatea apei. ♦ Numărul de obiecte sau de ființe de pe o unitate de arie sau de lungime. ◊ Densitate de curent electric = raportul dintre intensitatea curentului electric care trece printr-un conductor și secțiunea transversală a acestuia. Densitatea (medie) a populației = numărul de locuitori care revin (în medie) pe o unitate de suprafață a unui anumit teritoriu. Densitatea rețelei hidrografice = raportul dintre lungimea rețelei de râuri și canale și suprafața dată. 2. Faptul de a fi dens; desime. – Din fr. densité, lat. densitas, -atis.

DIODĂ, diode, s. f. Element al unui circuit electric cu doi electrozi, care are o rezistență mică față de un sens de trecere a curentului electric și foarte mare față de sensul opus; tub electronic care are doi electrozi (dintre care unul emite electroni). ◊ Diodă tunel = diodă de construcție specială folosită ca amplificator și generator de oscilații. Diodă stabilizatoare de tensiune = diodă folosită ca element de referință în stabilizatoarele de tensiune și de curent. Diodă (electro)luminescentă = diodă cu proprietatea de a emite lumină atunci când este polarizată direct; led. [Pr.: di-o-] – Din fr. diode.

DIAC², diace, s. n. Diodă semiconductoare care permite trecerea curentului electric în ambele sensuri de conducție, sub acțiunea unei tensiuni de comandă aplicate la bornele ei. [Pr.: di-ac] – Din fr. diac.^[1]

SIGURANȚĂ, (3) siguranțe, s. f. 1. Lipsă de primejdie; sentiment de liniște și încredere pe care îl dă cuiva faptul de a se ști la adăpost de orice pericol; securitate. 2. Lipsă de îndoială, convingere neclintită, încredere nestrămutată; certitudine. ◊ Loc. adv. Cu siguranță = a) fără îndoială, desigur; sigur; b) cu încredere, cu hotărâre, ferm. ♦ Fermitate, precizie, pricepere, îndemânare. 3. Dispozitiv la armele de foc, care împiedică descărcarea accidentală a armei. ♦ Organ de mașină, aparat sau dispozitiv care protejează un material sau un sistem tehnic împotriva efectelor dăunătoare provocate de acțiuni interioare sau exterioare. ◊ Siguranță în funcționare = fiabilitate. ♦ Dispozitiv care întrerupe automat un circuit electric la trecerea unui curent electric prea intens. ◊ Siguranță automată = siguranță electrică de tipul unui întrerupător automat, care este repusă în funcțiune prin simpla apăsare a unui buton. ♦ Ac de siguranță = ac prevăzut cu o închizătoare care îi acoperă vârful, pentru a evita înțepătura sau pentru a împiedica desprinderea din locul unde este înfipt. ♦ Dispozitiv care se introduce în broasca unei uși, pentru ca ușa să nu poată fi deschisă cu o cheie falsă. 4. Nume dat în trecut poliției secrete. [Var.: (înv.) siguranție s. f.] – Sigur + suf. -anță.

SOLENAȚIE s. f. Mărime egală cu suma algebrică a curenților electrici de conducție din conductoarele care îmbrățișează o curbă închisă. – Din fr. solénation.

SOMNOTERAPIE s. f. Metodă de tratament al unor boli prin somn² prelungit cu hipnotice, hipnoză sau curent electric. – Somn² + terapie.

SUPRACURENT, supracurenți, s. m. Curent electric de intensitate mai mare decât cea normal prevăzută pentru un anumit circuit, a cărui apariție este dăunătoare pentru siguranța în funcționare a circuitului respectiv. – Supra¹- + curent.

SUPRAVOLTAJ, supravoltaje, s. n. Mărire a potențialului voltajului unui curent electric. – Supra¹- + voltaj (după fr. survoltage).

COMUTATOR, comutatoare, s. n. Dispozitiv pentru închiderea sau deschiderea rețelei prin care trece un curent electric sau pentru schimbarea direcției lui; întrerupător, șaltăr. – Din fr. commutateur.

CONDUCTANȚĂ, conductanțe, s. f. Mărime egală cu raportul dintre intensitatea curentului electric continuu care străbate un conductor și tensiunea continuă aflată la capetele sale. – Din fr. conductance.

CONDUCȚIE, conducții, s. f. Denumire dată fenomenului de trecere a curentului electric și a celui de transmitere a căldurii prin masa unui corp. – Din fr. conduction.

COULOMB, coulombi, s. m. Unitate de măsură pentru sarcina electrică, egală cu cantitatea de electricitate care traversează într-o secundă secțiunea unui conductor străbătut de un curent electric constant de 1 amper. [Pr.: culomb] – Din fr. coulomb.

CRONAXIE s. f. Timpul minim în care are loc o excitație; timpul în care un curent electric trebuie să parcurgă un nerv, un mușchi etc., pentru a-l excita. – Din fr. chronaxie.

CURENT, -Ă, curenți, -te, adj., s. m., s. n. I. Adj. 1. (Despre vorbire) Curgător, ușor, fluent. 2. (Despre an, lună) Care este în curs; prezent. ♦ De fiecare zi, zilnic; actual. Lucrări curente. ◊ Cont curent = cont deschis la bancă de o întreprindere, de o instituție sau de persoane particulare, unde se depun și de unde se ridică sumele pentru a fi utilizate după nevoie. 3. (Despre prețuri) Existent într-un moment dat; în curs. ◊ Monedă curentă = monedă cu valoare circulatorie. ♦ Care circulă; obișnuit, uzual. Expresii curente. 4. (În sintagma) Apă curentă = instalație de apă potabilă care poate fi folosită în permanență în locuințe. II. S. m. 1. (Și în sintagma curent de aer) Deplasare, mișcare a unei mase de aer dintr-un loc într-altul, cauzată de o diferență de temperatură; flux. 2. Mișcare a apei în direcția pantei; curs. ◊ Curent marin (sau oceanic) = mișcare a apei în mări și oceane. 3. (Și în sintagma curent electric) Deplasare ordonată, într-o anumită direcție, a purtătorilor de sarcină electrică. ◊ Curent electric continuu = curent electric al cărui sens și a cărui intensitate nu variază periodic în timp. Curent electric alternativ = curent electric al cărui sens și a cărui intensitate variază periodic în timp. ♦ Intensitate a curentului electric. III. S. n. Ansamblu de idei, opinii (politice, științifice, artistice) care sunt adoptate la un moment dat de un număr mai mare de oameni. ◊ Curent literar (sau artistic) = mișcare artistică sau literară care reunește un număr de scriitori sau de artiști în baza unui program estetic și a unor înclinații (relativ) comune. ◊ Expr. A pune (sau a ține pe cineva) în (sau la) curent = a informa (pe cineva) despre mersul unui lucru. A se pune (sau a se ține, a fi) în (sau la) curent = a se informa despre mersul unui lucru. A se pune (sau a se ține, a fi) în (sau la) curent (cu ceva) = a se informa cu privire la un lucru. – Din fr. courant.

POLIFAZAT adj. (FIZ.) polifazic. (Curent electric ~.)

PULSATOR adj. (FIZ.) (rar) pulsant. (Curent electric ~.)

ALTERNATIV¹ ~ă (~i, ~e) Care alternează. ◊ Curent ~ curent electric care își schimbă, la intervale regulate, sensul și intensitatea. /<fr. alternatif

AMPER ~i m. Unitate de măsură a intensității curentului electric. /<fr. ampere

AMPERAJ ~e n. Intensitate a unui curent electric exprimată în amperi. /<fr. amperage

AMPERMETRU ~e m. Aparat pentru măsurarea intensității curentului electric. [Sil. -me-tru] /<fr. amperemetre

AMPER-ORĂ ~e f. Unitate de măsură pentru cantitatea de curent electric care străbate un conductor în decursul unui interval de timp, când curentul are intensitate de un amper. /<fr. ampere-heure

BEC ~uri n. 1) Balon mic de sticlă având în interior un filament, care devine incandescent când este străbătut de un curent electric. 2) Lampă alcătuită dintr-un soclu și dintr-un astfel de balon. * ~ de sudură piesă la aparatele de sudură, prin care iese amestecul de gaz combustibil și oxigen, arzând cu flacără. 3) înv. Partea din interior a unei lămpi cu gaz, unde se formează flacăra. /<fr. bec

CONDUCTĂ ~e f. 1) Țeavă sau ansamblu de țevi prin care se transportă fluide sau materiale pulverulente. ~ de petrol. ~ de gaz. 2) Fir sau cablu prin care circulă un curent electric. ~ de înaltă tensiune. /<lat. conductus

CONVECȚIE ~i f. 1) fiz. Transfer de căldură sau de curent electric care are loc într-un mediu lichid sau gazos, prin deplasarea substanței respective. ~ forțată. ~ naturală. 2) Mișcare pe verticală a aerului. ~ în atmosferă. [Art. convecția; G.-D. convecției; Sil. -ți-e] /<fr. convection, lat. convectio, ~onis

CONVERTIZOR ~oare n. 1) Cuptor în care se produce oxidarea unui produs metalurgic topit. 2) Mașină electrică care schimbă tensiunea, numărul de faze, frecvența sau felul curentului electric. 3) Mașină cu valțuri pentru prefacerea grișului în făină de griș. /<fr. convertisseur

A CURENTA ~ez 1. tranz. 1) (despre conductori electrici) A expune curentului electric prin atingere, producând un șoc. 2) (ființe) A expune curentului de aer dintr-o încăpere. 2. intranz. A provoca un șoc fiind expus acțiunii curentului electric sau de aer. /Din curent

A SE DECONECTA mă ~ez intranz. 1) (despre curentul electric) A înceta să alimenteze un consumator, fiind întrerupt. 2) fig. (despre persoane) A deveni puțin încordat; a se destinde; a se relaxa. /<fr. déconnecter

DIELECTRIC ~că (~ci, ~ce) 1) și substantival (despre substanțe, materiale) Care izolează curentul electric; cu proprietăți de izolare a curentului electric. 2) (despre medii) Care conduce rău curentul electric; rău conducător de curent electric. [Sil. di-e-] /<fr. diélectrique

ELECTROCARDIOGRAMĂ ~e f. Grafic obținut prin înregistrarea curenților electrici care însoțesc activitatea musculară a inimii. [G.-D. electocardiogramei] /<fr. électrocardiogramme

A SE ELECTROCUTA mă ~ez intranz. A muri sub acțiunea curentului electric. /<fr. électrocuter

ELECTROGEN ~ă (~i, ~e) Care produce energie electrică. ◊ Grup ~ grup format dintr-un motor și un generator de curent electric. /<fr. électrogene

ELECTROIZOLANT ~tă (~ți, ~te) și substantival (despre materiale) Care izolează de curentul electric; cu proprietate de a izola de curentul electric. /<fr. electro-isolant

ELECTROLIZĂ ~e f. Descompunere a unui electrolit sub acțiunea unui curent electric. /<fr. électrolyse

ELECTROMAGNET ~ți m. Bucată de fier moale care se magnetizează sub influența unui curent electric. /<germ. Elektromagnet

ELECTROSUDURĂ f. Sudură efectuată cu ajutorul curentului electric. /electro- + sudură

ELECTROTERAPIE f. Tratament medical efectuat cu ajutorul curenților electrici. [G.-D. electroterapiei] /<fr. électrothérapie

ELECTROTOMIE f. Secționare a țesuturilor vii sub acțiunea curentului electric. /<fr. électrotomie

ELECTROTROPISM n. Orientare (într-o anumită direcție) a organismelor vii sub acțiunea curentului electric. /<fr. électrotropisme

FILAMENT ~e n. 1) Formație organică filiformă, care intră în componența unui țesut animal sau vegetal; fibră. 2) Picioruș de susținere a anterei la o stamină. 3) Fir metalic din interiorul becurilor electrice sau al tuburilor electronice, care devine incandescent când este străbătut de curent electric. /<fr. filament, lat. filamentum

GALVANIC ~că (~ci, ~ce) Care ține de producerea curentului electric prin reacție chimică; propriu curentului electric produs prin reacție chimică. /<fr. galvanique

GALVANOMETRU ~e n. Aparat pentru măsurarea intensității curenților electrici slabi. /<fr. galvanometre

IMPULS ~uri n. 1) Factor (intern sau extern) care îndeamnă la o acțiune; imbold; îndemn; stimulent. 2) fiz. Mărime egală cu produsul dintre masa unui corp și viteza lui. 3) fiziol. Undă de excitație transmisă prin intermediul căilor nervoase. 4) Emisiune de scurtă durată a unui curent electric. ~ luminos. /<lat. impulsus

INVERTOR ~oare n. Aparat pentru transformarea curentului electric continuu în curent electric alternativ; mutator. /<engl. inverter, rus. invertor

A IZOLA ~ez tranz. 1) (obiecte, ființe) A despărți de mediul înconjurător. 2) (persoane) A face să se izoleze; a sihăstri; a schimnici; a pustnici. 3) (bolnavi contagioși) A separa de oamenii sănătoși, pentru a evita contagierea. 4) A acoperi cu un material protector (pentru a exclude transmiterea căldurii, frigului, umezelii, zgomotului etc.). 5) (conductori electrici) A despărți cu un material dielectric de alte corpuri care conduc curentul electric (pentru a evita accidentele). /<fr. isoler

ÎNALT¹ ~tă (~ți, ~te) (în opoziție cu scund și jos) 1) Care se întinde mult în sus. Casă ~tă. ◊ Frunte ~tă frunte lată, mare. 2) Care se află la mare înălțime. Loc ~. 3) Care este mare de statură; lung. Un om ~. 4) Care este ridicat (ca valoare, intensitate, mărime etc.). Curent electric de ~tă tensiune. Recoltă ~tă. 5) (despre sunete, voci) Care are un ton subțire. Notă ~tă. /<lat. in altum

KILOAMPER ~i m. Unitate de măsură pentru intensitatea curentului electric egală cu 1000 de amperi. /< fr. kiloampere

KILOAMPERMETRU ~e n. Instrument folosit pentru măsurarea curenților electrici de mare intensitate. /< fr. kiloampermetre

LAMPĂ lămpi f. Aparat fix sau portativ care produce lumină prin arderea unui combustibil sau cu ajutorul curentului electric, folosit la iluminat sau pentru semnalizări. ~ cu gaz. ~ electrică. ◊ ~ de radio tub electronic. ~ de sudat (sau de lipit) lampă cu benzină, folosită la sudarea pieselor metalice. [G.-D. lămpii] /<germ. Lampe, fr. lampe

MEGAWATT [pr. megavat] ~ți m. Unitate de măsură a puterii curentului electric egală cu un milion de wați. /<fr. megawatt

MICROAMPER ~i m. Unitate de măsură a intensității curentului electric egală cu a milioana parte dintr-un amper. [Sil. -cro-am-] /<fr. microampere

MICROAMPERMETRU ~e n. Ampermetru pentru măsurarea curenților electrici foarte slabi. [Sil. -cro-am-] /<fr. microampérmetre

MILIAMPER ~i m. Unitate de măsură a intensității curentului electric egală cu a mia parte dintr-un amper. [Sil. -li-am-] /<fr. milliampere

MONOFAZAT ~tă (~ți, ~te) (despre curentul electric) Care are o singură fază. /<fr. monophasé

MOTOR¹ ~oare n. 1) Mașină care transformă o formă oarecare de energie în lucru mecanic. * ~ cu ardere internă motor bazat pe arderea în spațiu închis a unui combustibil. ~ electric motor bazat pe folosirea curentului electric. ~ cu reacție motor în care forța de tracțiune este obținută datorită evacuării unui flux de gaze. ~ hidraulic motor bazat pe acțiunea unui flux de lichid. 2) fig. Factor (intern sau extern) ce îndeamnă la o acțiune; imbold; stimulent; impuls; îndemn. /<fr. moteur, lat. motor, germ. Motor

NEPOLAR ~ă (~i, ~e) (despre molecule sau grupări de atomi) Care este lipsit de curent electric permanent. /ne- + polar

OHM (pr.: om) ~i m. fiz. Unitate de măsură a rezistenței electrice egală cu rezistența unui conductor, prin care trece un curent electric de un amper, când diferența de potențial la capetele lui este de un volt. /<fr. ohm

PULSATOR ~oare (~ori, ~oare) 1) Care este constituit dintr-o succesiune de impulsuri identice. 2) (despre curentul electric) Care este format din alternanțe de același sens (pozitive sau negative). /a pulsa + suf. ~tor

A REDRESA ~ez tranz. A face să se redreseze; a readuce la starea normală; a restabili. ~ o situație. ◊ ~ curentul electric a transforma curentul alternativ în curent continuu. /<fr. redresser

REDRESOR² ~oare n. 1) Aparat pentru redresarea curentului electric; supapă electrică. 2) Sistem optic care servește la redresarea imaginii răsturnate date de obiectivul unui instrument. 3) med. Aparat pentru redresarea unor malformații osteoarticulare. /<fr. redresseur

REOSCOP ~oape n. Instrument cu ajutorul căruia se constată prezența unui curent electric. [Sil. re-os-] /<fr. rhéoscope, germ. Rheoskop

REOSTAT ~e n. fiz. Aparat pentru reglarea intensității curentului electric din circuite. [Sil. re-os-] /<fr. rhéostat

SCURTCIRCUIT ~e n. 1) Legătură electrică de rezistență foarte mică stabilită între două puncte ale unui circuit. 2) Întrerupere a curentului electric ca urmare a stabilirii unei astfel de legături. [Sil. scurt-cir-cu-it] /scurt + circuit

ȘUNT ~uri n. 1) fiz. Rezistență montată suplimentar pentru a reduce intensitatea curentului electric. 2) med. Abatere a curentului sangvin pe altă cale decât cea obișnuită. /<engl., fr. shunt

TELURIC² ~că (~ci, ~ce) livr. Care ține de Pământ; propriu Pământului; pământesc; terestru. ◊ Curent ~ curent electric care circulă prin sol. /<fr. tellurique, germ. telurisch

TRAFĂ ~e f. Transformator de curent electric. /<germ. Trafo

VIBRATOR² ~oare n. 1) Aparat care servește la compactarea materialelor granulare prin vibrare. 2) Dispozitiv bazat pe vibrare, care servește la transformarea curentului electric continuu în curent alternativ. 3) Aparat electroacustic de semnalizare bazat pe vibrația unei lame electrice. /a vibra + suf. ~tor

VOLTAMETRU ~e n. fiz. Instrument de măsurat intensitatea unui curent electric. /<fr. voltametre

ȘUNTARE s.f. Derivarea curentului electric dintr-un circuit. [Cf. fr. shuntage, engl. shunting].

AMPER s.m. Unitate de măsură a intensității curentului electric în sistemul metru-kilogram-secundă-amper, reprezentînd intensitatea unui curent constant de un volt care străbate un conductor cu rezistență de un ohm. [< fr. ampère, cf. Ampère – fizician francez].

CATAFOREZĂ s.f. 1. Deplasarea către catod a particulelor dintr-o soluție coloidală sub acțiunea curentului electric. 2. Introducerea în organism a unor substanțe medicamentoase cu ajutorul ionizărilor prin curent continuu. [Cf. fr. cataphorèse].

COMUTA vb. I. tr. 1. A schimba o pedeapsă mai grea într-una mai ușoară. 2. A schimba anumite numere în cadrul operației de comutare. ♦ A inversa sensul unui curent electric; a schimba un sistem de conexiuni cu altul. [p. i. comut. / < lat. commutare].

CONDUCTOR s.n. Corp (fir, sîrmă etc.) prin care poate trece un curent electric continuu. [Pl. -oare, (s.m.) -ori. / cf. fr. conducteur, lat. conductor].

CONDUCȚIE s.f. Fenomenul trecerii căldurii sau a curentului electric prin corpuri; conductibilitate. [Gen. -iei. / cf. fr. conduction].

CRONAXIE s.f. Timpul fiziologic caracteristic de excitabilitate a fiecărui organ sau țesut; (spec.) durata minimă de acțiune a unui curent electric, necesar ca substratul excitat să atingă pragul de răspuns. [Gen. -iei. / < fr. chronaxie, cf. gr. chronos – timp, axia – evaluare].

DELCO s.n. Cap distribuitor de curent electric la motoarele cu autoaprindere. [< fr., engl. Delco – nume comercial].

DOZĂ² s.f. 1. Cutie folosită mai ales la instalațiile electrice cu conducte în tuburi pentru a face legăturile dintre conducte și ramificații. 2. Aparat care produce un curent electric variabil sub acțiunea vibrațiilor pe care i le imprimă o placă de fonograf; picup. 3. (Fot.) Instrument ajutător pentru desfășurarea în bune condiții tehnice a developării filmelor. [< germ. Dose].

ELECTROALIMENTARE s.f. Alimentare cu curent electric. [electro- + alimentare].

ELECTROCINETICĂ s.f. Ramură a fizicii care studiază curenții electrici. [Gen. -iei. / < fr. électrocinétique].

ELECTROCOAGULARE s.f. Metodă chirurgicală bazată pe coagularea celulelor unui neoplasm cu ajutorul unui curent electric de înaltă frecvență. [Pron. -co-a-. / < electrocoagula].

ELECTROCULTIVA vb. I. tr. A folosi curentul electric pentru dezvoltarea vegetalelor. [Et. incertă].

ELECTRODINAMICĂ s.f. Ramură a fizicii care se ocupă cu studiul fenomenelor privitoare la acțiunile dintre curenții electrici. [Gen. -cii. / < fr. électrodynamique].

ELECTROENCEFALOGRAFIE s.f. Metodă de diagnostic bazată pe înregistrarea curenților electrici care însoțesc activitatea celulelor nervoase. [Gen. -iei. / < fr. électro-encéfalographie].

ELECTROFOREZĂ s.f. (Fiz.; med.) Metodă de analiză bazată pe migrarea cu viteză diferită a produșilor chimici în soluții prin care circulă un curent electric. [< fr. électrophorèse].

ELECTROLIT s.m. Substanță care se poate descompune sub influența unui curent electric. [< fr. électrolyte, cf. fr. électro-, gr. lytos – descompus].

ELECTROMASAJ s.n. Masaj efectuat cu ajutorul curenților electrici. [Cf. fr. électromassage].

ELECTROMETALIZARE s.f. 1. Metalizare prin depunere electrochimică. 2. (Med.) Traumatism produs de trecerea curentului electric prin organismul omului, constînd în acoperirea pielii cu particule de metal topit. [Cf. fr. électrométallisation].

ELECTROMOTOR, -OARE adj. Care poate produce curent electric. // s.n. Mașină care transformă energia electrică în energie mecanică; motor electric. [Cf. fr. électromoteur].

ELECTROPLASMOLIZĂ s.f. Procedeu (folosit în industria sucurilor de fructe, a lichiorurilor etc.) pentru degradarea protoplasmei celulare, constînd în expunerea materiei prime acțiunii unui curent electric de joasă tensiune. [< fr. électroplasmolyse].

ELECTROPUNCTURĂ s.f. (Med.) Metodă de tratament constînd în trecerea unui curent electric prin țesuturi cu ajutorul unor ace; galvanopunctură. [< fr. électropuncture].

ELECTROTERMOTERAPIE s.f. Producere de căldură în țesuturile vii în scop terapeutic, cu ajutorul curentului electric. [Gen. -iei. / cf. fr. électrothermothérapie].

EXCITAȚIE s.f. 1. Proces fiziologic manifestat prin activitatea funcțională a unei celule, a unui țesut sau a unui organ etc. ca reacție la un stimul, la un îndemn; excitare. 2. Stare de enervare, de încordare, de ațîțare; agitație. 3. Alimentarea prin curent electric a unui ansamblu de spire conducătoare pentru a produce un cîmp magnetic. ♦ Ansamblul de spire prin care trece curentul de excitație. [Gen. -iei, var. excitațiune s.f. / cf. fr. excitation, lat. excitatio].

EXTRACURENT s.m. Curent care se produce în aer în momentul cînd se deschide un circuit străbătut de un curent electric datorită autoinducției și care se manifestă printr-un arc. [Cf. fr. extra-courant].

FOTOELEMENT s.n. 1. Sursă de curent electric, în care energia unei radiații luminoase este transformată în energie electrică. 2. Aparat foarte sensibil pentru măsurat intensitatea razelor ultraviolete. [Cf. fr. photoélément].

GALVANO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „în legătură cu curentul electric”, „relativ la un element galvanic”. [Var. galvan-. / < fr., it. galvano-, cf. L. Galvani – inventatorul pilei galvanice].

GALVANIC, -Ă adj. Care se referă la producerea curentului electric prin acțiunea chimică a acizilor sau a sărurilor asupra metalelor. ◊ Element galvanic = pilă electrică de curent continuu cu polul pozitiv de cărbune și polul negativ de zinc. [Cf. fr. galvanique, it. galvanico < Galvani – fizician italian].

GALVANOCAUTERIZARE s.f. Arderea unui țesut bolnav cu ajutorul curentului electric. / pron. -ca-u-. [Cf. fr. galvanocautérisation].

GALVANOMETRU s.n. Instrument folosit pentru observarea și măsurarea curenților electrici de slabă intensitate; galvanoscop. [< fr. galvanomètre].

GALVANOTACTISM s.n. Reacție a organismelor vii față de un curent electric continuu. [Cf. fr. galvanotactisme].

INDUCȚIE s.f. 1. (Log.) Formă de raționament prin care se realizează trecerea de la particular la general. ♦ Procedeu de demonstrare a propozițiilor generale în matematică și în alte științe deductive. ♦ Concluzie obținută prin inducție (1). 2. Mecanism nervos prin care o stare de excitație sau de inhibiție dintr-un centru nervos favorizează sau determină apariția stării opuse într-un alt centru nervos. 3. Producere sau influențare a unui fenomen ori proces sub acțiunea unor stimuli, factori, enzime etc. ♦ (Electr.) Producere a unui curent electric într-un circuit prin varierea fluxului magnetic. [Gen. -iei, var. inducțiune s.f. / cf. lat. inductio, fr. induction, rus. indukțiia].

INDUS, -Ă adj. (Despre un fenomen sau proces) Care este influențat sau produs de un stimul extern. // s.n. Parte a unei mașini electrice în care se produce, prin inducție, un curent electric. [După fr. induit].

INVERSA vb. I. tr. A răsturna o situație, o ordine (firească); a face ceva invers. ♦ A schimba sensul unui curent electric. [< fr. inverser].

INVERSOR s.n. Dispozitiv care inversează sensul mișcării unei mașini, al unui curent electric etc. [Cf. fr. inverseur].

IZOELECTRIC, -Ă adj. (Despre un curent electric) Care se menține la același potențial. [Var. isoelectric, -ă adj. / < fr. isoélectrique].

MUTUAL, -Ă adj. 1. Care se face în mod reciproc și simultan. ◊ Asistență mutuală = formă de colaborare politică și militară între state, în condiții stipulate de contracte, în scopul apărării comune împotriva unui eventual atac armat; inducție mutuală = inducție electromagnetică exercitată reciproc între două circuite străbătute de curenți electrici variabili. 2. (Impr.) Care are loc reciproc și fără cuvinte. [Pron. -tu-al. / < fr. mutuel, cf. lat. mutuus].

OSCILOSCOP s.n. Aparat care transformă variațiile periodice ale unui curent electric în semnale optice. [Pl. -scoape. / < fr. oscilloscope].

PARC s.n. 1. Grădină publică mare, amenajată special cu arbori, cu peluze etc. ♦ Grădină mare plantată cu arbori în jurul unei locuințe. 2. Suprafață de teren închisă (plantată cu arbori) unde se îngrijește și se crește vînatul. 3. Loc unde se garează vehiculele; loc unde se depozitează materialele unei instituții. ♦ Totalitatea vehiculelor unei instituții, ale unei unități. 4. Parc electric = rețea centrală de distribuire a curentului electric. [Cf. fr. parc, it. parco, germ. Park < lat. t. parcus].

POLAROGRAF s.n. Aparat pentru înregistrarea (foto)grafică a intensității curentului electric ce străbate o soluție. [< fr. polarographe].

POLAROGRAFIE s.f. Metodă de analiză electrochimică a unor substanțe într-o soluție prin înregistrarea grafică a variației intensității curentului electric care se realizează în soluție. [Gen. -iei. / < fr. polarographie, cf. lat. polus – pol, gr. graphein – a scrie].

REO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „curent de apă”, „curent electric”, „scurgere”. [Pron. re-o-. / < fr. rhéo, it. reo-, cf. gr. rheos].

REOSTRICȚIUNE s.f. (Fiz.) Contracție transversală a unui conductor străbătut de curent electric. [Pron. -ți-u-. / < fr. rhéostriction].