AVAN, -Ă, avani, -e, adj. (Pop.; adesea adverbial) Strașnic, grozav, cumplit (de tare, de mare, de rău, de crud etc.). – Din tc. avvan „perfid”, ngr. avánis „calomniator”.

BABEURRE s. n. Aliment acrișor, preparat din lapte crud sau fiert, cu scoaterea (parțială) a smântânii și folosit în alimentația sugarului. [Pr.: babör] – Cuv. fr.

BARBAR, -Ă, barbari, -e, s. m. și f. 1. Nume dat, în antichitate, de greci și de romani oricui nu era grec sau roman. 2. (La m. pl.) Nume generic pentru popoarele care au năvălit la începutul evului mediu în Europa; (și la sg.) persoană care făcea parte dintr-un asemenea popor. 3. Fig. (Adesea adjectival) Persoană necivilizată, cu purtări grosolane. ♦ Persoană cu atitudine și comportare inumană, crudă, sălbatică. ♦ (Adverbial) În mod crud, sălbatic, grosolan. – Din fr. barbare, lat. barbarus.

CANIBAL, -Ă, canibali, -e, s. m. și f. Antropofag. ♦ Fig. Om crud, sălbatic, feroce. – Din fr. cannibale.

CASAP, casapi, s. m. (Reg.) Măcelar. ♦ Fig. Om crud. – Din tc. kasap.

CASTRAVETE, castraveți, s. m. 1. Plantă legumicolă cu tulpina agățătoare, acoperită cu peri aspri, cu frunze mari și cu flori galbene (Cucumis sativus); p. restr. fructul acestei plante, de formă alungită, de culoare verde, care se consumă crud, murat sau gătit. ◊ Expr. A vinde castraveți la grădinar = a da explicații într-o problemă cuiva mai bine informat decât cel ce vrea să-l lămurească. 2. (Zool., în compusul) Castravete-de-mare = holoturie. – Refăcut din castraveți (pl. lui castraveț < bg. krastaveț, krastavița).

CĂLĂU, călăi, s. m. Bărbat însărcinat cu executarea osândiților la moarte; gâde, hoher. ♦ Fig. Om crud, sângeros, care supune pe cineva la chinuri; tiran, ucigaș. – Din țig. kalo „negru”.

CĂPCĂUN, căpcăuni, s. m. Ființă fabuloasă din mitologia populară românească, închipuită cu trup de om și cu cap de câine, uneori cu două capete și cu două guri, despre care se spune că mânca oameni. ♦ Epitet dat unui om rău, crud, sălbatic. – Cap¹ + câine (după ngr. kinokefalos).

CÂINOS, -OASĂ, câinoși, -oase, adj. (Despre oameni și despre manifestările lor) Crud, rău, hain. ♦ (Despre vreme) Vrăjmaș omului, greu de suportat; aspru, câinesc. – Câine + suf. -os.

CENUȘAR, (I) cenușare, s. n., (II, III) cenușari, s. m. I. S. n. 1. Cutie de metal așezată sub grătarul locomotivei sau al unei sobe de încălzit, al unui cuptor etc., în care cade cenușa rezultată din ardere. 2. Atelier sau secție dintr-o fabrică de tăbăcărie în care se execută operațiile premergătoare tăbăcirii. ♦ Bazin folosit în tăbăcărie, în care se pun pieile crude, cu o soluție de lapte de var, pentru a le curăța de păr. ♦ Soluție de lapte de var proaspăt sau alcalin, folosită pentru depilarea pieilor crude și îndepărtarea epidermei. 3. Urnă în care se păstrează cenușa unei persoane incinerate; urnă cinerară. II. S. m. (Înv. și ir.) Scriitor de cancelarie, copist (prost). III. S. m. Arbore ornamental originar din China, înalt, cu coroană ovală, cu frunze compuse și cu flori mici verzi-gălbui (Ailanthus altissima). – Cenușă + suf. -ar.

GELATINĂ, gelatine, s. f. 1. Substanță proteică coloidală preparată prin fierbere din oase, cartilaje etc., cu diferite întrebuințări practice. 2. Produs de cofetărie preparat din sirop de fructe sau dintr-o cremă dulce, închegată cu foi de gelatină (1). 3. Piele crudă pregătită pentru a fi tăbăcită. – Din fr. gélatine.

GOLICIUNE, goliciuni, s. f. 1. Starea omului gol²; p. ext. părțile goale ale trupului. ♦ Starea omului zdrențăros, sărac. 2. Starea unui loc gol², lipsit de vegetație, sărac, pustiu. 3. Fig. Aspectul real (și neplăcut, crud) al unui lucru, al unei soluții etc. – Gol² + suf. -iciune.

HAIN, -Ă, haini, -e, adj. 1. Rău la inimă, fără milă, crud, hapsân, câinos. 2. (Înv.) Trădător, sperjur, necredincios. – Din tc. hain.

INCHIZITORIAL, -Ă, inchizitoriali, -e, adj. De inchiziție sau de inchizitor, privitor la inchiziție sau la inchizitor. ♦ Fig. Foarte crud, foarte aspru. [Pr.: -ri-al] – Din fr. inquisitorial.

INIMĂ, inimi, s. f. I. 1. Organ intern musculos central al aparatului circulator, situat în partea stângă a toracelui, care are rolul de a asigura, prin contracțiile sale ritmice, circulația sângelui în organism, la om și la animalele superioare; cord¹. ♦ Piept. 2. (Pop.) Stomac, burtă, pântece, rânză. ◊ Expr. A (mai) prinde (la) inimă = a scăpa de senzația de slăbiciune după ce a mâncat, a se (mai) întrema, a (mai) căpăta putere. Pe inima goală = cu stomacul gol, fără să fi mâncat ceva. A (se) simți greu la inimă = a-i fi greață, a-i veni să verse. 3. (La cărțile de joc) Cupă². 4. Piesă sau organ de mașină care are o formă asemănătoare cu o inimă (I 1). II. Fig. 1. Inima (I 1) considerată ca sediu al sentimentelor umane: a) (În legătură cu bucurii, plăceri) I s-a bucurat inima când a auzit vestea cea bună. ◊ Loc. adv. După (sau pe) voia (sau pofta) inimii = după plac, nestingherit, cum îi e dorința. Cu (sau din) toată inima sau cu dragă inimă = cu tot sufletul, cu foarte mare și sinceră plăcere. ◊ Expr. A râde inima în cineva sau a-i râde cuiva inima = a fi bucuros, satisfăcut, mulțumit. A unge (pe cineva) la inimă = a face (cuiva) plăcere; a încânta, a bucura (pe cineva). Cât îi cere (cuiva) inima = atât cât vrea, cât poftește, cât are plăcere. A-i merge (cuiva ceva) la inimă = a-i plăcea (ceva) foarte mult. A-și călca pe inimă = a renunța la propriul punct de vedere, la propria opinie sau plăcere. (A fi) cu inima ușoară = (a fi) fără griji, bine dispus, cu conștiința împăcată. b) (În legătură cu suferințe, dureri, necazuri) Îl doare la inimă când vede atâta risipă. ◊ Expr. A seca (sau a arde, a frige pe cineva) la inimă = a provoca (cuiva) o durere morală, o supărare mare. A i se rupe (sau a-i rupe cuiva) inima = a-i fi milă de cineva. A i se topi inima = a suferi foarte tare. A se sfârși la inimă = a se îmbolnăvi, a muri de durere, a fi copleșit de durere. A avea ceva pe inimă = a fi chinuit de un gând neîmpărtășit, a avea o taină în suflet. A-și răcori inima = a spune ce are pe suflet, a-și descărca sufletul. A pune (ceva) la inimă = a se supăra (pentru ceva) mai mult decât merită. A-i strica (cuiva) inima = a-i spulbera (cuiva) buna dispoziție, a indispune (pe cineva), a mâhni (pe cineva). A rămâne cu inima friptă = a rămâne mâhnit, dezolat, îndurerat. Parcă mi-a trecut (sau mi-a dat cu) un fier ars (sau roșu) prin inimă, se spune când cineva primește pe neașteptate o veste tristă sau când îl cuprinde o durere fizică în mod brusc. Inimă albastră = suflet trist, îndurerat; tristețe, melancolie, mâhnire, deprimare; furie, ciudă, mânie, necaz. Inimă rea = mâhnire, durere, amărăciune. A-și face (sau a-i face cuiva) inimă rea = a se mâhni (sau a mâhni pe cineva). c) (În legătură cu sentimente de iubire) Inima-mi zboară la tine. ◊ Expr. A avea (pe cineva) în (sau la) inimă = a iubi (pe cineva). A-i rămâne (cuiva) inima la... = a rămâne cu gândul la cineva sau la ceva care i-a plăcut. A avea tragere de inimă (pentru...) sau a-l trage (pe cineva) inima să... = a se simți atras să facă ceva. d) (În legătură cu bunătatea sau răutatea cuiva, în loc. și în expr.) Inimă dreaptă = om drept, cinstit, corect. Inimă de aur = om bun. Slab de inimă = milos, impresionabil, influențabil. Cu inimă = bun, milos, înțelegător, uman. A avea inimă bună (sau de aur) sau a fi bun la inimă (sau cu inima bună) = a fi bun, milos, înțelegător, darnic. A avea inima deschisă = a fi sincer, cinstit. A spune de la (sau din) inimă = a spune cu toată sinceritatea, fără reticențe, a vorbi deschis, fără rezerve. A avea inima largă = a fi mărinimos, milos, darnic. A se muia la inimă sau a (i) se înmuia (cuiva) inima = a deveni bun, milos; a se îndupleca. A nu-l lăsa pe cineva inima să..., se spune când cineva nu-și poate opri pornirile bune, acțiunile generoase. (A fi om) de inimă = (a fi om) bun, săritor. A fi fără inimă sau a fi rău (sau câinos, negru) la inimă = a fi rău, înrăit. (A avea) inimă haină (sau sălbatică) = (a fi) crud, neînțelegător, dușmănos, rău. (A avea) inimă de piatră (sau împietrită) = (a fi) nesimțitor, rău, fără suflet, rece. A i se împietri cuiva inima = a deveni insensibil la orice durere sau bucurie, a fi lipsit de omenie. e) (În legătură cu instincte sau presimțiri) Îmi spune inima că s-a întâmplat o nenorocire. f) (În legătură cu curajul, cu îndrăzneala sau cu energia, cu puterea de voință sau de acțiune a cuiva) Înfruntă pericolul cu inimă rece. ◊ Cu inimă = (loc. adv.) energic, cu viață; (loc. adj. și adv.) inimos, curajos; pasionat. ◊ Expr. A(-și) pierde inima = a-și pierde curajul, speranța, a se descuraja. A-și lua inima în dinți = a-și face curaj, a se hotărî să întreprindă ceva. A-i veni (cuiva) inima la loc, se spune când cineva își recapătă calmul, echilibrul și curajul după un moment de emoție sau de spaimă. A (mai) prinde (la) inimă = a căpăta (din nou) putere, curaj, a se restabili sufletește, a nu-i mai fi teamă. A-i ține cuiva inima = a încuraja, a consola pe cineva. A i se face (cuiva) inima cât un purice = a-i fi (cuiva) frică de ceva; a se descuraja. A i se tăia inima = a-și pierde curajul. 2. Inima (I 1) considerată ca centru și simbol al vieții sufletești. L-am șters din inimă. ◊ Loc. adv. Din inimă sau din toată inima, din adâncul inimii = din tot sufletul, cu toată puterea sufletească. ◊ Expr. (A fi) cu inima împăcată = (a fi) cu conștiința împăcată, liniștită, curată. III. Fig. 1. Caracter, fire. Seamănă cu tatăl lui la chip și la inimă. 2. Ființă, om, individ. Înflăcărarea a cuprins toate inimile. IV. P. anal. 1. Mijloc, centru, interior. ◊ Expr. (Ir.) A rupe inima târgului = a) a cumpăra ce este mai prost, a face o afacere proastă; b) a impresiona cu ceva foarte tare. 2. Piesă sau element de construcție care ocupă un loc central într-un sistem tehnic sau într-un element al acestuia. ◊ Inima carului (sau a căruței) = partea din mijloc a carului (sau a căruței), care leagă osia de dinainte cu cea de dinapoi. 3. Partea din interior a unei plante, a unei legume, a unui fruct; miez. 4. Partea cea mai importantă, esențială a unui lucru. [Pl. și: (înv.) inime. – Var.: inemă s. f.] – Lat. anima.

INUMAN, -Ă, inumani, -e, adj. Care nu este uman; neomenos, crud, feroce, neuman. ♦ Care nu este caracteristic sau propriu oamenilor; p. ext. de proporții monstruoase. – Din fr. inhumain, lat. inhumanus.

MILĂ¹, mile, s. f. 1. Sentiment de înțelegere și de compasiune față de suferința sau de nenorocirea cuiva; compătimire; îndurare; milostenie. ◊ Loc. adj. și adv. Fără (de) milă = crud, nemilos, neîndurător. ◊ Loc. adv. De milă sau de mila cuiva = dintr-un sentiment de compătimire (față de cineva). ◊ Loc. conj. De milă să nu... = de teamă ca nu cumva să... ◊ Expr. De silă, de milă sau de milă, de silă = vrând-nevrând; de voie, de nevoie. (A fi) vrednic de milă = (a se afla) într-o situație jalnică, (a fi) demn de compătimit. A-i plânge (cuiva) de milă = a fi cuprins de părere de rău pentru suferințele sau pentru starea cuiva. A face (cuiva) milă = a provoca compătimirea, a fi vrednic de plâns. A avea milă de... = a se purta cu grijă, cu menajamente față de cineva sau de ceva. (Ți-e) mai mare mila = a) se zice când cineva se află într-o stare demnă de compătimire; b) (cu valoare de superlativ) foarte tare (sau mult, dureros etc.). (Pop.) Fără milă de păcat = fără teama de a greși. 2. Ajutor, binefacere; (concr.) pomană, milostenie. ◊ Expr. A cere milă = a) a cerși; b) a cere îndurare, iertare. 3. Stare jalnică, de compătimit în care se află cineva; mizerie. ♦ Tristețe, melancolie, jale. 4. Bunăvoință, bunătate, indulgență, înțelegere. ◊ Expr. (Pop.) A nu avea (sau a nu afla) milă (undeva sau la cineva) = a nu găsi bunăvoință (undeva sau la cineva). ♦ (În credințele religioase) Bunăvoință și ajutor pe care Dumnezeu le acordă omului; grație divină, îndurare. ◊ Expr. Unde (sau pe ce) pune el mâna, pune și Dumnezeu mila, se spune despre acela căruia îi merg toate din plin. (Formulă întrebuințată mai ales în limbaj bisericesc) Dumnezeu (sau Domnul) să-și facă milă (de cineva sau cu cineva) = Dumnezeu să se îndure (de cineva). A lăsa (pe cineva) în mila Domnului = a lăsa (pe cineva) în voia sorții, a nu se mai interesa de el. (Fam.) Dumnezeu cu mila! = fie ce-o fi! cum o da Dumnezeu! Mila Domnului! = (exclamație care exprimă satisfacția sau adeziunea cuiva) slavă Domnului! (Înv.) Prin (sau din, cu) mila lui Dumnezeu, formulă de introducere la scrierile vechi, în acte administrative etc. – Din sl. milŭ.

UPERIZARE, uperizări, s. f. Metodă de conservare a laptelui cu ajutorul unui tratament termic de scurtă durată și la temperatură ridicată, prin care se distrug microorganismele și se păstrează integral proprietățile laptelui crud. – După fr. upérisation.

VANDALIC, -Ă, vandalici, -ce, adj. 1. De vandal. 2. Fig. Necivilizat, barbar; crud. – Din fr. vandalique.

VICLEAN, -Ă, vicleni, -e, adj. (Adesea substantivat) 1. Care se poartă, vorbește fără sinceritate, ascunzându-și adevăratele intenții (reprobabile); fățarnic, ipocrit, perfid; (cu sens atenuat) șiret, șmecher, isteț. 2. (Pop.) Rău, crud, neîndurător, hain. 3. (Înv.) Care își calcă credința sau cuvântul; necredincios; trădător. ♦ (Rar) Care nu crede în învățăturile religiei creștine; păgân. ♦ (Substantivat, m.) Duh necurat, drac. [Var.: (înv.) hiclean, -ă adj.] – Din magh. hitlen.

ZBIR, zbiri, s. m. Om aspru, crud, brutal. ♦ (Rar) Agent fiscal; zapciu. – Din fr. sbire, it. sbirro.

MONSTRU, monștri, s. m. 1. Ființă mitologică cu corpul format din părți ale unor animale diferite sau din unele părți de om și altele de animal. 2. Ființă care se naște cu mari anomalii fizice; pocitanie; fig. om cu mari defecte morale, om josnic, crud, denaturat. 3. Namilă, matahală. ♦ Fig. (Adjectival) De proporții mari, extraordinar, neobișnuit. – Din lat. monstrum, fr. monstre.

MAȘTER, -Ă, mașteri, -e, s. f., adj. 1. S. f. (Înv. și reg.) Mamă vitregă; maștehă. 2. Adj. (Reg.; despre frați, surori) Vitreg. ♦ Fig. Aspru, crud, nemilos. – Et. nec.

MĂCELAR, măcelari, s. m. Persoană care se ocupă cu tăierea animalelor pentru consum și cu vânzarea cărnii lor; casap. ♦ Fig. Om crud, brutal; ucigaș sângeros. – Lat. macellarius.

CRUZIME, cruzimi, s. f. Atitudine, faptă crudă; ferocitate, bestialitate, barbarie, cruzie. – Crud + suf. -ime.

DIABOLIC, -Ă, diabolici, -ce, adj. 1. De diavol; care vine de la diavol; drăcesc. 2. Care denotă o mare cruzime, rău, crud; perfid, viclean; primejdios, funest. [Pr.: -di-a-] – Din fr. diabolique, lat. diabolicus.

FRAGED, -Ă, fragezi, -de, adj. 1. (Despre plante) Crescut de puțină vreme; tânăr, crud. ♦ (Despre legume, carne etc.) Care provine de la plante sau animale tinere, fierbe repede și se fărâmă ușor cu dinții. ♦ (Despre culoarea verde) Ca a plantelor tinere; delicat. 2. (Despre ființe) Tânăr; gingaș, plăpând. ◊ Vârstă fragedă = vârsta copilăriei. Tinerețe fragedă = epocă în care cineva este foarte tânăr. ♦ (Despre obraji, mâini) Cu pielea fină, delicată. – Din lat. *fragidus (= fragilis).

OSÂNZĂ, osânze, s. f. 1. Grăsime crudă de porc din regiunea abdominală. 2. P. ext. Grăsime depusă pe diverse părți ale corpului omenesc. ♦ Fig. Bunăstare, avere, bogăție. – Din lat. absungia.

NECRUȚĂTOR, -OARE, necruțători, -oare, adj. Care nu cruță, care nu are milă; crud, neîndurător, neînduplecat, nemilos. ♦ Înverșunat, aspru. Vânt necruțător. – Ne- + cruțător.

NEÎNDUPLECAT, -Ă, neînduplecați, -te, adj. Care nu se înduplecă sau nu poate fi înduplecat (ușor); inflexibil, hotărât, ferm; p. ext. crud, necruțător, implacabil. – Ne- + înduplecat.

PĂRUI¹, păruiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. recipr. (Fam.) A (se) bate trăgând(u-se) de păr²; p. gener. a (se) bate. 2. Tranz. (În tăbăcărie) A îndepărta (prin procedee chimice) părul² de pe pieile crude; a depila. – Păr² + suf. -ui.

OMOFAG, -Ă, omofagi, -ge, adj. Care se hrănește cu carne crudă. – Din fr. omophage.

TIGRU, tigri, s. m. Specie de mamifer carnivor din familia felidelor, de talie mare, cu blana de culoare galbenă-roșcată cu dungi negre, transversale, care trăiește în Asia și în insulele Australiei (Felis tigris). ♦ Epitet dat unui om energic, impulsiv, crud. – Din fr. tigre, lat. tigris.

PĂGÂN, -Ă, păgâni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care se închină zeilor sau idolilor; idolatru; p. ext. nume dat de creștini celor care sunt de altă religie decât cea creștină sau care nu are nici o religie; p. restr. turc, mahomedan. 2. Adj. Care aparține unei religii politeiste sau cultului civilizației antice greco-romane sau care se referă la antichitatea greco-romană; p. restr. turcesc. 3. S. m. și f. Persoană care se abate de la dogmele religiei (creștine); eretic. 4. S. m. și f. Fig. Om rău la suflet, crud, nemilos. 5. Adj. Pătimaș, sălbatic, cumplit. – Lat. paganus.

ROSBIF, rosbifuri, s. n. Friptură din mușchi de vacă, foarte puțin friptă, aproape crudă la mijloc. – Din fr. rosbif, engl. roast beef.

TIGROAICĂ, tigroaice, s. f. Femela tigrului; tigresă. ♦ Epitet dat unei femei energice, impulsive, crude. – Tigru + suf. -oaică.

NEGRU, NEAGRĂ, negri, -e, adj., s. n., s. m. I. Adj. 1. (Despre obiecte, ființe etc.) Care nu reflectă lumina, care are culoarea cea mai închisă; de culoarea funinginii, a cărbunelui; (despre culori) ca funinginea, ca penele corbului, cu cea mai închisă nuanță. ◊ Pâine neagră = pâine mai închisă la culoare, făcută din făină integrală. Vin negru = vin de culoare roșu-închis. Cutie neagră = a) aparatură protejată instalată în avioane, care înregistrează parametrii de zbor și convorbirile echipajului în vederea elucidării cauzelor unui eventual accident; b) termen folosit pentru un sistem a cărui structură internă este necunoscută. Principiul cutiei negre = renunțare la cunoașterea structurii interne a unui sistem, stabilind, pe cale experimentală, doar corelațiile între ieșiri și intrări, pentru a descrie comportamentul sistemului față de exterior. ◊ Expr. Ba e albă, ba e neagră, se zice despre spusele cuiva care se contrazice. ♦ (Despre oameni) Care aparține rasei negride; p. ext. cu pielea, părul, ochii de culoare închisă; brunet, oacheș. ♦ (Pop.) Murdar, nespălat. 2. (Adesea fig.) Lipsit de lumină, cufundat în întuneric; întunecat, obscur. ◊ Preț negru = preț de speculă; suprapreț. Post negru = post foarte sever, fără nici o mâncare sau băutură. ◊ Loc. adv. La negru = cu preț de speculă. ♦ (Despre oameni) Livid, pământiu la față; fig. foarte supărat sau furios. ♦ Fig. Trist, apăsător, deprimant, dezolant; greu. ◊ Expr. A avea (sau a-i fi cuiva) inima neagră = a fi foarte trist. A-i face cuiva zile negre = a-i pricinui cuiva supărări, a-i amărî viața. 3. Fig. Rău (la inimă), crud, hain. ♦ Grozav, teribil, cumplit; rușinos, dezonorant. ◊ Magie neagră = magie (1) prin care unele persoane pretind că pot săvârși fapte miraculoase invocând spiritele și mai ales forțele demonice. II. 1. S. n. Culoarea unui corp care nu reflectă lumina; culoare neagră (I 1). ◊ Expr. (A se îmbrăca) în negru = (a se îmbrăca) în haine de culoare neagră sau în doliu. Negru pe alb = în mod sigur, clar, neîndoios; în scris. A i se face (cuiva) negru înaintea (sau pe dinaintea) ochilor = a nu mai vedea bine (de supărare, de mânie etc.). A face albul negru = a încerca să dovedești că un lucru este altfel decât în realitate; a denatura, a falsifica realitatea. ♦ Fig. Mâhnire, jale. ◊ Expr. A vedea (totul) în negru = a fi pesimist. 2. S. n. Materie colorantă de culoare neagră (I 1); vopsea neagră. ◊ Negru de fum = pulbere compusă din particule de carbon fin divizate, obținută prin arderea cu cantități insuficiente de aer a unor hidrocarburi și utilizată în special în industria de prelucrare a cauciucului, la prepararea cernelurilor tipografice și a unor vopsele negre; chinoroz. Negru de anilină = substanță colorantă de culoare neagră (I 1), care se formează de obicei direct pe fibrele de bumbac, prin oxidarea catalitică a anilinei. Negru animal = cărbune extras din substanțe organice. ♦ Compuse: negru-moale = soi de viță de vie autohton, cu ciorchinii cilindrici bătuți, cu bobul negru-violet, sferic și brumat, cu pielița subțire. Negru-vârtos = soi de viță de vie autohton, cu ciorchinii mărunți, ramificați și cu bobul negru-violaceu, sferic. ♦ (Rar) Rimel. 3. S. m. Bărbat care aparține rasei negre (I 1). ♦ (Fam.) Persoană folosită (și plătită) de cineva pentru a executa în numele acestuia, parțial sau total, și într-un anonimat deplin, anumite lucrări (care cer o calificare superioară). 4. S. n. Murdărie, jeg. ◊ Expr. (Nici) cât (e) negru sub unghie = foarte puțin, (aproape) deloc. – Lat. niger, -gra, -grum.

PIURE, piureuri, s. n. Preparat culinar din legume sau din fructe fierte (ori crude), trecute prin sită sau zdrobite, folosit de obicei ca garnitură. [Var.: pireu, pire s. n.] – Din fr. purée.

POGAN, -Ă, pogani, -e, adj. (Reg.) 1. (Despre ființe) Mare, voinic, vânjos. 2. (Despre stări, acțiuni) Intens, în toi; strașnic, grozav. 3. (Despre oameni) Urât, slut, hidos. ♦ Fără milă, rău, crud. ♦ (Adverbial) Stâlcit, stricat. [Acc. și: pogan] – Din sl. poganŭ, magh. pogány.

VRĂJMAȘ, -Ă, vrăjmași, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Dușman; inamic. 2. Adj. (Despre oameni) Dușmănos, învrăjbit. ♦ Rău, crud, câinos, hain. ♦ (Despre locuri, vreme etc.) Primejdios, potrivnic; cumplit, grozav. [Var.: vrășmaș, -ă s. m. și f., adj.] – Cf. vrajbă.

LUP, lupi, s. m. 1. Mamifer carnivor din familia canidelor, cu corpul de circa 150 cm lungime, acoperit cu blană sură, cu gâtul gros, cu capul mare, cu botul și urechile ascuțite și cu coada stufoasă (Canis lupus). ◊ Expr. Lup îmbrăcat în piele de oaie sau lup în pielea oii, se spune despre un om șiret, rău și prefăcut. A intrat lupu-n coșar = păzește-te de hoț. Vorbești de lup și lupul la ușă = vorbești despre cineva și acesta tocmai sosește. A da oile în paza lupului = a lăsa pe cineva la discreția dușmanilor. A avea urechi de lup = a auzi bine. A închide lupul în stână = a-și aduce singur dușmani în casă sau în preajmă. A trăi ca lupul în pădure = a trăi la largul său. A înghiți (sau a mânca) ca (sau cât) lupul = a înghiți sau a mânca mult și cu lăcomie. A se duce (ca) pe gura lupului = a dispărea cu repeziciune. A se arunca în gura lupului = a se expune primejdiilor. A scăpa (ca) din gura lupului = a (se) salva dintr-o situație foarte grea. A scoate (sau a trage) ca din gura lupului = a salva un lucru aproape pierdut. Foame de lup = foame mare. ♦ Fig. Om hrăpăreț și crud. 2. Compuse: lupul-bălții = (Iht.) știucă; lup-de-mare = a) numele unei specii de focă; fig. marinar experimentat, încercat; b) specie de pasăre acvatică de mărimea unui uliu, de culoare brun-întunecat, cu partea ventrală albă în timpul iernii, care cuibărește în ținuturile nordice (Stercorarius pomarinus); c) (Iht.) lavrac; d) pește teleostean marin lung de circa 1 m, cu dinți puternici (Anarchichas lupus); lupul-vrăbiilor = pasăre cu spinarea cenușie, cu aripile și cu coada negre; sfrâncioc (Lanius excubitor); lupul-albinelor = gândăcel carnivor, frumos colorat cu negru, negru-albăstrui și roșu, care trăiește pe flori (Trichodes apiarius). 3. Buștean susținut de o capră deasupra jilipului, folosit ca frână pentru reducerea vitezei lemnelor. 4. (Text.; în sintagmele) Lup amestecător = mașină de destrămat și de amestecat materia primă, care formează amestecul de fibre în filaturile de lână și de vigonia. Lup bătător = mașină de lucru folosită în filaturile de bumbac, care execută destrămarea și curățarea de impurități a bumbacului desfoiat în prealabil. Lup destrămător = mașină de lucru folosită în filaturile de lână și de vigonia pentru destrămarea firelor și a țesăturilor, în vederea recuperării fibrelor și a reintroducerii lor în amestec. – Lat. lupus.

DRAC, draci, s. m. 1. Ființă imaginară, de sex masculin, întruchipare a spiritului rău; diavol, demon, satana, necuratul, aghiuță. ◊ Expr. A fi dracul gol (sau împielițat) sau a fi drac împielițat = a) a fi rău, afurisit; b) a fi isteț, poznaș. Omul (sau salba, poama) dracului sau om al dracului = a) om rău, ticălos; b) om întreprinzător, descurcăreț. A se teme de ceva ca de dracul (sau ca dracul de tămâie) = a se teme foarte tare de ceva. A se uita la cineva ca la dracul = a se uita la cineva cu dușmănie sau cu frică. E tot un drac = e totuna, e același lucru. A avea (sau a fi cu) draci sau a avea pe dracul în el = a) a fi rău dispus, enervat; b) a fi energic, plin de viață, neastâmpărat. Parcă a intrat dracul în el, se zice despre cineva mânios, agitat sau cu o energie inepuizabilă. A băga (pe cineva) în draci (sau în toți dracii) = a intimida, a înfricoșa (pe cineva); a face (pe cineva) să depună toate eforturile (de frică). Trebuie să fie un drac la mijloc, se spune când nu poate fi găsită o explicație logică a unei situații încurcate sau când se bănuiește o cauză ascunsă, greu de găsit. Și-a băgat (sau și-a amestecat) dracul coada, se zice când o situație care părea clară se complică dintr-o dată, capătă o evoluție neașteptată. A trage pe dracul de coadă = a fi foarte sărac, a o duce greu. A căuta pe dracul = a intra singur într-o încurcătură, a-și provoca singur neplăceri. A da de (sau peste) dracul sau a vedea (sau a-și găsi) pe dracul = a o păți. A căuta pe dracul și a găsi pe tată-său = a ajunge într-o situație și mai rea decât aceea anterioară. A trimite (pe cineva) la dracul sau a da dracului = a înjura, a blestema (pe cineva), pomenind de diavol. A trimite (pe cineva) de la dracul la tată-său = a purta (pe cineva) de colo până colo. A cere pe dracul și pe tată-său (sau cât dracul pe tată-său) = a cere (pe ceva) un preț exorbitant. A face pe dracu-n patru sau a face și pe dracul = a face tot posibilul, a încerca toate mijloacele. A da (sau a lăsa) dracului (pe cineva sau ceva) = a abandona, a părăsi (pe cineva sau ceva), a renunța definitiv (la cineva sau la ceva). A se duce dracului = (despre persoane dezagreabile; adesea în imprecații) a se duce fără să se mai întoarcă (și într-un loc neștiut); (despre bunuri materiale) a se pierde, a se irosi. A se duce la dracul = a pleca unde vrea (fără să-i mai știe nimeni de urmă și fără să-i mai dorească revederea). A-l lua dracul (sau dracii, mama dracului) = a muri; a o păți. La dracul! formulă exclamativă de dispreț prin care se exprimă dorința de a renunța la ceva, de a se lepăda de ceva. Pe dracul! = (formulă exclamativă de negație) nimic! Al dracului! sau ptiu, drace! exclamații exprimând uimire, enervare, admirație. A nu avea nici pe dracul = a fi perfect sănătos. Lucrul dracului = lucru dificil, dubios, care creează neplăceri. (Glumeț și ir.) Buruiana (sau iarba, tămâia) dracului = tutun. ♦ (În formule de generalizare extremă, cu sensul de „orice”, „oriunde”, „fie cine-o fi”) Face și pe dracul. ◊ Expr. La dracu-n praznic sau la mama dracului, unde și-a înțărcat dracul copiii, unde și-a spart dracul opincile = într-un loc (neprecizat) foarte îndepărtat. ♦ (În expr.) Al dracului (de...) = a) foarte rău, păcătos; b) incomod, dificil; c) foarte, peste măsură de..., grozav; d) energic, descurcăreț, răzbătător. (Așa) de-al dracului! = fără nici un motiv, fiindcă așa vreau! 2. Fig. Om plin de păcate, rău, crud; om poznaș, isteț, vioi. 3. Compus: drac-de-mare = pește marin de culoare cenușie-roșiatică, cu corpul și capul comprimate lateral, a cărui primă aripioară dorsală este formată din țepi veninoși (Trachinus draco). – Lat. draco, „șarpe, balaur”.

LAPTE, (2) lăpturi, s. n. 1. Lichid alb-gălbui cu gust dulceag, foarte hrănitor, secretat de glandele mamare ale femelelor mamiferelor (care constituie hrana exclusivă a sugarului și a puiului de animal). ◊ Purcel (sau vițel) de lapte = purcel (sau vițel) care nu a fost înțărcat. Lapte-de-pasăre = desert preparat din lapte, ouă și zahăr. (Astron.) Calea-Laptelui = calea lactee, v. lactee. ◊ Loc. adj. De lapte = (despre animale) crescut pentru producția de lapte, care produce mult lapte. ◊ Compuse: (Bot.) laptele-câinelui = plantă erbacee răspândită prin locuri necultivate, a cărei tulpină conține un suc lăptos; alior (Euphorbia cyparissias); laptele-cucului = plantă erbacee cu flori galbene, a cărei tulpină conține un suc lăptos; alior (Euphorbia helioscopia); laptele-stâncii = lăptișor. 2. (Rar; la pl.) Diferite sortimente de lapte (1) sau de produse alimentare preparate din (sau cu) lapte. 3. Suc care se găsește în unele plante sau fructe ori se prepară din acestea și este asemănător la aspect cu laptele (1). ◊ Expr. (A fi) în lapte = (despre plante și părți ale lor, mai ales despre cereale) (a fi) necopt, crud. 4. (În sintagmele) Lapte de malț = malț măcinat și amestecat cu apă, folosit la prepararea berii. Lapte de var = amestec de var stins și apă, folosit la zugrăvit și în industrie; apă de var. Lapte de ciment = amestec format din praf de ciment și apă, folosit în lucrările de asfaltare, de construcții etc. – Lat. lac, -ctis.

ȘODOU, șodouri, s. n. Băutură preparată din gălbenuș de ou crud, frecat cu zahăr, peste care se toarnă lapte fierbinte. [Var.: șodo s. n.] – Din fr. chaudeau.

VERDE, (I, II) verzi, adj., (III) s. n. I. Adj. 1. Care are culoarea frunzelor, a ierbii sau, în general, a vegetației proaspete de vară. ◊ Zonă verde = porțiune de teren cultivată cu iarbă, pomi, flori etc. ♦ Fig. (Despre oameni; adesea cu determinarea „la față”) Palid. 2. (Despre plante sau părți ale lor) Plin de sevă, care nu s-a uscat; viu. ◊ Expr. (Substantivat) A îndruga (la) verzi și uscate = a spune lucruri inutile, nimicuri, minciuni. 3. (Despre legume și fructe) Care nu a ajuns la deplină maturitate; crud, necopt. 4. (Despre piei) Care nu a fost prelucrat, tăbăcit; brut. II. Adj. Fig. (Despre oameni) Voinic, viguros; curajos, îndrăzneț. ♦ (Adesea adverbial) Sincer, deschis, fățiș. ◊ Expr. (Adverbial) A spune verde = a spune adevărul de-a dreptul, fără menajamente. III. S. n. Una dintre culorile fundamentale ale spectrului solar, situată între galben și albastru, care este aceea a frunzelor, a ierbii fragede etc. ◊ Verde de Paris = cristale mixte de arsenit de cupru cu acetat de cupru, foarte toxice, folosite ca insecticid; soluție preparată cu aceste cristale. ◊ Loc. adj. De verde = a) (despre cărți de joc) de culoarea numită „pică”; b) (în limbajul ghicitorilor în cărți; despre oameni) cu ochii verzi și cu părul negru. ◊ Expr. A i se face (cuiva) verde înaintea ochilor = a i se face (cuiva) rău, a-i veni amețeală. – Lat. vir(i)dis.

ȘTRECUI, ștrecuiesc, vb. IV. Tranz. (În industria tăbăcăriei) A scoate carnea, grăsimile și o parte din țesutul conjunctiv de pe pielea crudă în vederea operațiilor de prelucrare a pielii. – Din germ. strecken.

FEROCE adj. invar. Crud, nemilos, sălbatic, violent, sângeros. ♦ Care exprimă sau trădează cruzime, sălbăticie, violență. Privire feroce. – Din fr. féroce, lat. ferox, -cis.

FEROCITATE s. f. Caracterul a ceea ce este feroce; cruzime, sălbăticie, violență. ♦ Faptă crudă, sălbatică, violentă. – Din fr. férocité, lat. ferocitas, -atis.

FIARĂ, fiare, s. f. Animal sălbatic mare; bestie. ♦ Fig. Om extrem de rău, de crud, de violent. – Lat. fera.

MÂNCA, mănânc, vb. I. Tranz. 1. A mesteca un aliment în gură și a-l înghiți; a folosi în alimentație, a consuma. ◊ Expr. A (nu) avea ce mânca = a (nu) avea din ce trăi. A mânca pâinea cuiva = a fi în slujba cuiva; a se folosi de binefacerile cuiva; a fi întreținut de cineva. A (nu mai) mânca (pâine și sare) dintr-un talger (sau dintr-un blid) cu cineva = a (nu mai) conviețui cu cineva; a (nu) se (mai) afla în raporturi intime sau prietenești cu cineva. A-și mânca de sub unghie (sau unghii) = a fi foarte zgârcit. A mânca rahat = a minți; a bârfi, a cleveti. A-i mânca (cuiva) rațele (sau câinii) din traistă (sau din buzunar) = a) a fi mic de statură; b) a fi bleg, prost. (Parcă) a mâncat laur, se spune despre cineva care (parcă) și-a pierdut mințile. A-i mânca cuiva colacii (sau coliva) = a vedea mort pe cineva. (Refl. pas.) A crede că tot ce zboară se mănâncă = a fi naiv, credul; a-și face iluzii. (Pop.) Mănâncă-l fript sau mănânc-o friptă, se spune pentru a exprima disprețul față de cineva sau de ceva, precum și renunțarea la un anumit lucru. A mânca foc pentru cineva = a face orice pentru a fi de folos cuiva. A mânca foc (sau jeratic) = (despre cai) a fi foarte iute. A mânca (cuiva sau a-și mânca cu cineva sau cu ceva) viața (sau zilele, tinerețile^^[1] etc.) = a(-și) irosi, a(-și) distruge viața, tinerețea etc. A-i mânca sufletul (cuiva) = a supăra, a necăji, a chinui (pe cineva) peste măsură. A mânca (cuiva) capul = a distruge, a nimici. A-și mânca credința (sau omenia, lefteria) = a-și pierde prestigiul, cinstea, creditul. A mânca (pe cineva) din ochi = a privi (pe cineva) cu mare plăcere sau cu mare dragoste; a privi (pe cineva) foarte insistent și drăgăstos. Să-l (sau s-o) mănânci din ochi (nu alta), se spune despre o persoană frumoasă, atrăgătoare, iubită. A mânca (ceva) cu ochii = a se uita cu mare poftă (la ceva). (Pop.) Mânca-ți-aș ochii sau mânca-te-aș, se spune pentru a-și exprima afecțiunea față de persoana căreia i se adresează (căutând să-i câștige bunăvoința). A mânca bătaie (sau trânteală, chelfăneală etc.) = a fi bătut de cineva; p. ext. a fi învins (într-o luptă, într-o competiție, la un joc de societate etc.). A mânca (o) săpuneală (sau papară) = a fi (aspru) certat. A fugi (sau a alerga) mâncând pământul sau a mânca pământul fugind (sau alergând) = a fugi foarte repede, în graba mare. ♦ Intranz. A se hrăni, a se alimenta. ♦ Fig. (Fam.) A trăi din... ♦ Fig. A lua, a-și însuși (pe nedrept) un bun material; a cheltui, a risipi. ♦ Fig. (Pop.) A exploata, a spolia, a jecmăni pe cineva. ♦ Fig. (Pop.) A suferi, a pătimi, a îndura, a înghiți. ♦ Fig. (Fam.) A omite, litere, cuvinte, sunete în vorbire sau în scris. 2. (Despre animale și despre păsări sălbatice) A rupe prada în bucăți, a sfâșia (și a devora). ◊ Expr. A mânca carne de om = (despre oameni) a fi rău, crud, agresiv. ♦ (Despre viermi, molii, agenți fizici sau chimici) A roade, a distruge. ♦ (Despre boli) A distruge (treptat), a măcina, a mina. 3. (Despre insecte) A pișca, a ciupi. 4. (Precedat de un pron. pers. la acuz.; despre corp sau despre părți ale corpului) A produce o senzație de mâncărime. ◊ Expr. (Glumeț) A-l mânca (pe cineva) spinarea (sau pielea) = a se comporta ca și cum ar vrea să fie bătut. A-l mânca (pe cineva) palma (sau palmele) = a fi dornic, a avea chef să bată pe cineva. (În superstiții) A-l mânca (pe cineva) palma dreaptă = a avea o senzație de mâncărime în palma dreaptă, semn că va trebui să dea o sumă de bani. (În superstiții) A-l mânca (pe cineva) palma stângă = a avea o senzație de mâncărime în palma stângă, semn că va primi o sumă de bani. A-l mânca (pe cineva) tălpile = a nu avea astâmpăr să stea într-un loc, a fi nerăbdător să plece. Te mănâncă cojocul = nu te astâmperi, nu te potolești, vrei să te bat; cauți bătaie. (Pop.) A-l mânca (pe cineva) să... = a simți impulsul, îndemnul irezistibil să... a fi tentat să... 5. A roade cu dinții un lucru necomestibil, a-și înfige dinții într-un lucru necomestibil. 6. Fig. A face să dispară; a consuma, a nimici, a distruge. 7. Fig. (Despre nenorociri, stări sufletești etc.) A face pe cineva să sufere; a consuma, a chinui. 8. Fig. A face cuiva rău (pe ascuns); a submina. ♦ Refl. recipr. A se certa, a se dușmăni, a se săpa, a-și face rău unul altuia. – Lat. manducare.

NEFIERT, NEFIARTĂ, nefierți, nefierte, adj. Care nu este (destul de) fiert; încă crud. – Ne- + fiert.

NEFRIPT, -Ă, nefripți, -te, adj. Care nu este (destul de) fript; încă crud. – Ne- + fript.

NEÎNDURARE s. f. Lipsă de îndurare, de milă; cruzime, asprime. ◊ Loc. adv. Cu neîndurare = crud, aspru, fără milă. – Ne- + îndurare.

NEMILOS, -OASĂ, nemiloși, -oase, adj. (Adesea adverbial) Care nu cunoaște mila; neîndurător, aspru, crud, nemilostiv. ♦ Fig. (Despre boli) Incurabil. – Ne- + milos.

NECOPT, NECOAPTĂ, necopți, necoapte, adj. Care nu este bine copt; crud. ♦ (Despre fructe) Care nu a ajuns încă în stadiul de maturitate. ♦ Fig. Lipsit de maturitate, de experiență. – Ne- + copt.

NEOMENOS, -OASĂ, neomenoși, -oase, adj. Lipsit de omenie, fără milă; rău; crud, neomenit. [Pr.: ne-o-] – Ne- + omenos.

SÂNGE, (5) sângiuri, s. n. 1. Substanță lichidă de culoare roșie, compusă din plasmă și din globule (albe și roșii), care circulă prin vine și artere, asigurând nutriția și oxigenarea organismului la animalele superioare. ◊ Animal cu sânge rece = animal (pește, reptilă, batracian și nevertebrat) la care temperatura corpului se schimbă în funcție de temperatura mediului înconjurător. Frate de sânge = frate de la același tată și de la aceeași mamă; frate bun. Legături de sânge = rudenie. Glasul sângelui = înclinare firească (și instinctivă) de dragoste pentru familie, pentru o rudă apropiată. ◊ Loc. adj. De sânge = a) de culoare roșie; b) (despre lacrimi) de durere, de supărare mare; c) de neam, de familie bună, aleasă. În sânge = (despre fripturi) care a rămas puțin crud, care își păstrează încă sângele. ◊ Loc. adj. și adv. Cu sânge rece = fără emoție; calm, liniștit. Cu sânge iute = fără stăpânire, impulsiv. Cu (sau de) sânge albastru = de neam mare, ales; nobil. ◊ Loc. adv. La sânge = extrem de aspru, de drastic; până la distrugere. ◊ Expr. A scuipa (cu) sânge = a avea hemoptizie. A lăsa (sau a lua) cuiva sânge = a scoate cuiva o cantitate de sânge (în scop terapeutic). A da sânge = a lăsa să i se scoată o cantitate de sânge (în mod terapeutic sau pentru a fi folosit în transfuzii). A avea sânge în vine = a fi energic. A i se urca (sau a-i năvăli, a i se sui, a-i da etc.) (cuiva) sângele în obraz (sau la cap, în față) = a) a se înroși din cauza unei emoții puternice sau din cauza unei boli etc.; b) a se înfuria. A nu mai avea (nici) o picătură de sânge în obraz = a fi palid din cauza bolii; a păli de emoție, de frică etc. A-i îngheța (cuiva) sângele în vine sau a îngheța sângele (în cineva) = a se speria, a fi cuprins de groază, a înlemni de spaimă. A fierbe (sau a clocoti) sângele (în cineva) = a se înfierbânta din cauza mâniei, a supărării etc. A-și face (sau a-i face cuiva) sânge rău = a (se) supăra foarte tare, a (se) enerva. A nu curge (sau a nu ieși) sânge din inimă (sau din cineva), se spune pentru a arăta că cineva este foarte supărat. A avea (ceva) în sânge = a fi obișnuit cu ceva; a avea ceva înnăscut. A bate (sau a zgâria) până la sânge = a bate (sau a zgâria) tare (până când curge sânge). A umple de sânge = a bate foarte tare, crunt. A suge sângele cuiva = a chinui, a oprima; a exploata. Sânge nevinovat, se spune despre cel ucis fără nici o vină. Vărsare de sânge = omor în masă, măcel. A vărsa sânge = a omorî. A fi setos (sau dornic, iubitor) de sânge sau a fi omul sângelui = a fi crud, a fi ucigaș. A se scălda în sânge sau a se adăpa cu sânge = a omorî (în masă) din cruzime. A avea mâinile pătate de sânge = a fi vinovat de o crimă. A face să curgă sânge = a fi pricina unui război, a unei încăierări sângeroase. A-și da (sau a-și vărsa) sângele (pentru cineva sau ceva) = a suferi sau a-și da viața (pentru cineva sau ceva). 2. Fig. Obârșie; p. ext. familie, neam; progenitură 3. Fig. Soi, rasă (de animale). 4. Compuse: sânge-de-nouă-frați sau sângele-dracului, sângele-zmeului = produs vegetal rășinos, de culoare roșie, recoltat din fructele unui arbore din familia palmierilor și care, arzând, răspândește un miros plăcut; sângele-voinicului = a) plantă agățătoare din familia leguminoaselor, cu flori roșii, violete sau albe (Lathyrus odoratus); b) numele a două specii de plante erbacee de munte din familia orhideelor, cu frunze înguste, alungite, îndreptate în sus, cu miros plăcut de vanilie, dintre care una cu flori mici de culoare roșie-purpurie (Nigritella rubra), iar cealaltă cu flori de culoare purpurie întunecată (Nigritella nigra). 5. (Înv.; la pl.) Omoruri, crime. 6. (Pop.) Nume dat unei boli a vitelor (care le face să sângereze). – Lat. sanguis.

DUR¹, -Ă, duri, -e, adj. 1. (Despre corpuri solide) Greu de zgâriat sau de străpuns; tare. 2. (Despre ape) Care conține săruri (de calciu și magneziu) peste limita admisă pentru apele potabile industriale. 3. (În sintagma) Consoană dură = consoană a cărei articulație nu conține nici un element palatal. 4. Fig. Aspru; sever; violent, brutal, crud. – Din fr. dur, lat. durus.

SALATĂ, salate, s. f. 1. Plantă legumicolă erbacee din familia compozeelor, cu frunze mari și rotunde, comestibile (Lactuca sativa); p. gener. nume dat unor plante erbacee cu frunze comestibile. ◊ Compus: salata-iepurelui = plantă erbacee din familia compozeelor, cu flori roșii sau violete (Prenanthes purpurea). 2. Preparat culinar făcut din anumite legume fierte sau crude, cu adaos de oțet, zeamă de lămâie și untdelemn, care se servește ca aperitiv sau ca garnitură. ◊ Salată de fructe = desert făcut din fructe crude, tăiate mărunt, amestecate cu zahăr și stropite cu rom, coniac sau vin. [Pl. și: sălăți] – Din ngr. saláta.

DRĂCOAICĂ, drăcoaice, s. f. 1. Ființă imaginară de sex feminin, considerată (ca și dracul) drept întruchipare a spiritului rău. 2. Fig. Femeie sau fată rea, plină de păcate, crudă; (în special) fată sau femeie tânără, vioaie, isteață, ispititoare, care se ține de pozne; diavoliță. – Drac + suf. -oaică.

TANANT, tananți, s. m. Substanță chimică, anorganică sau organică, naturală sau sintetică, care are proprietatea de a tăbăci pieile crude; p. ext. materie primă naturală care conține o astfel de substanță. ◊ (Adjectival) Material tanant. – Din fr. tannant.

TIRAN, -Ă, tirani, -e, subst., adj. 1. S. m. Stăpânitor absolut al unui stat sau al unei cetăți grecești din antichitate (care guverna cu cruzime); p. gener. șef de stat care conduce în mod absolut; despot. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care încearcă să-și impună voința în orice împrejurare, care asuprește pe cei din jur; (om) crud, nemilos. – Din ngr. tirannos, fr. tyran.

TIRANIC, -Ă, tiranici, -ce, adj. Care tiranizează, de tiran; despotic, samavolnic, crud, arbitrar, tiranicesc, tirănesc. ♦ Fig. Care obsedează, urmărește, chinuiește; chinuitor, obsedant. – Din ngr. tirannikós, fr. tyrannique.

SĂLBATIC, -Ă, sălbatici, -ce, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. (Despre animale) Care nu este domesticit sau îmblânzit; p. ext. greu de stăpânit, nedomolit, aprig, focos. ♦ (Despre ochi, privire etc.) Care exprimă neliniște, spaimă sau violență, sălbăticie. ♦ Sperios, sfios. 2. (Despre plante) Care a crescut de la sine; necultivat, nealtoit. 3. Care este creat de natură, fără intervenția omului; natural; lipsit de artificiu, de rafinament; frust. ♦ (Despre pământ, terenuri etc.) În care nu a intervenit mâna omului; nelucrat, necultivat. 4. (Despre ținuturi, locuri etc.) Pustiu, nelocuit, neumblat; lipsit de civilizație. II. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care aparține unor grupuri de oameni aflate în prima perioadă de dezvoltare a societății omenești; (om) primitiv. 2. Adj. Caracteristic omului primitiv; rudimentar, înapoiat, primitiv, neevoluat. 3. Adj., s. m. și f. (Persoană) care se comportă ca un om primitiv; (om) necivilizat, înapoiat, grosolan. 4. Adj. (Despre păr) Des și aspru; neîngrijit. 5. Adj. (Despre oameni) Lipsit de umanitate; crud, neomenos, violent, brutal, fioros. ◊ (Adverbial) Biciuie caii sălbatic. ♦ (Despre manifestări, acțiuni etc. ale omului) Care exprimă, care arată lipsă de umanitate, neomenie, cruzime, brutalitate; aspru, necruțător. 6. Adj. (Despre oameni și manifestările lor) Care nu se poate stăpâni; aprig, impulsiv, nestăpânit, nedomolit. 7. Adj., s. m. și f. (Om) care fuge de lume, care nu respectă conveniențele (sociale); (om) retras, izolat, singuratic, nesociabil, ursuz. III. Adj. 1. Care se manifestă cu deosebită intensitate, neobișnuit de puternic, violent, cumplit, aprig; înfricoșător, de neînvins. 2. (Despre mișcări sau corpuri în mișcare) Rapid, vijelios, năvalnic. [Var.: sălbatec, -ă adj., s. m. și f.] – Lat. pop. salvaticus (=silvaticus).

SADIC, -Ă, sadici, -ce, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Care chinuiește sau torturează pe cineva din plăcerea bolnăvicioasă de a-l vedea suferind; (despre acțiunile, caracterul etc. oamenilor) plin de sadism; crud. – Din fr. sadique.

SĂLBĂTICIE, sălbăticii, s. f. 1. Stare în care se află animalele sălbatice; p. ext. însușire a ceea ce este sălbatic; cruzime, barbarie; brutalitate; faptă de om sălbatic, crud, brutal. ◊ Loc. adv. Cu sălbăticie = fioros, sălbatic. 2. Stare a naturii nelucrate, netransformate de mâna omului. 3. Loc pustiu, neumblat; pustietate. 4. Izolare de lume, singurătate. ♦ Timiditate, sfioșenie. 5. Prima perioadă din istoria societății primitive, care începe o dată cu constituirea aspectului actual al omului și cu apariția limbajului articulat. 6. Stare de înapoiere, lipsă de civilizație; primitivism. ♦ Loc unde nu a pătruns civilizația. [Var.: (pop.) sălbătăcie s. f.] – Sălbatic + suf. -ie.

SARAMURA, saramurez, vb. I. Tranz. 1. A introduce (pentru un timp) în saramură alimente (carne, legume etc.), pentru a le conserva. 2. A ține în saramură pieile crude înainte de tăbăcire. 3. A trata cu fungicide semințele de cereale, înainte de semănare, pentru a le dezinfecta. – Din saramură.

SATANIC, -Ă, satanici, -ce, adj. De satană, al satanei, referitor la satană; diavolesc, drăcesc; p. ext. crud, perfid, pervers; satanesc, satanicesc. – Din fr. satanique.

SÂNGEROS, -OASĂ, sângeroși, -oase, adj. 1. (Despre oameni și manifestările lor) Gata de a vărsa sânge; crud, fioros, nemilos, crunt, sângeratic. ♦ (Despre evenimente) însoțit de măceluri; plin de cruzime. 2. (Rar; despre oameni) Care are mult sânge; cu temperament sangvin. 3. (Rar) Care sângerează, plin de sânge. ♦ (Despre ochi) Injectat, congestionat. 4. Fig. Roșu (ca sângele); sângeriu, sângerat² (3). – Lat. sanguinosus.

CRUD, -Ă, cruzi, -de, adj. I. 1. (Despre alimente) Care n-a fost (suficient) supus acțiunii focului; nefiert, nefript, necopt (suficient). 2. (Despre fructe) Neajuns la maturitate; verde. ♦ (Despre plante sau părți ale lor) Care este încă în dezvoltare; fraged. ♦ (Despre ființe) În vârstă fragedă, tânăr; plăpând. 3. (Despre unele materiale) Brut, neprelucrat. II. Fig. 1. (Despre ființe și manifestările lor) Care simte plăcere când vede pe altul suferind; neomenos, nemilos. ♦ Vitreg, rău. 2. Violent, sângeros, intens. Luptă crudă. – Lat. crudus.

CRUDICIUNE, crudiciuni, s. f. (Reg.) Aliment care se mănâncă crud. – Crud + suf. -iciune.

CRUDITATE, crudități, s. f. 1. Însușirea de a fi crud. 2. (Concr.; la pl.) Fructe, legume proaspete, verdețuri. – Din fr. crudité.

CRUDUȚ, -Ă, cruduți, -e, adj. (Reg.) Diminutiv al lui crud (I). – Crud + suf. -uț.

CRUNT, -Ă, crunți, -te, adj. 1. (Despre oameni și manifestările lor) Însetat de sânge, de fapte crude; violent, crud, inuman. ◊ Încruntat. 2. Care inspiră groază; groaznic, înfiorător. ◊ (Și adv.) Fig. Foarte mult, foarte tare; strașnic, extraordinar, grozav. 3. (Despre războaie, lovituri etc.) Sângeros, crâncen, teribil. 4. (Înv. și reg.) Plin de sânge, însângerat. – Lat. cruentus.

CRUZIE, cruzii, s. f. (Înv.) Cruzime. – Crud + suf. -ie.

CRÂNCEN, -Ă, crânceni, -e, adj. Cumplit, îngrozitor, înverșunat, aprig, crud, violent, nemilos; crâncenit. – Et. nec.

CUMPLIT, -Ă, cumpliți, -te, adj. 1. Groaznic, teribil; crud, nemilos, feroce. ♦ (Fam.; despre mâncăruri și băuturi) Foarte bun, gustos. ♦ (Adverbial; cu valoare de superlativ) Tare, mult, extraordinar, strașnic. 2. (Înv.) Zgârcit. – Din cumpli (înv. „a ucide” < lat.).

Blajin ≠ avan, crud, laudă, elogiu

Copt ≠ crud, necopt, verde

Crud ≠ copt, fiert, milos

Fiert ≠ crud

Milos ≠ crud, feroce, nemilos

ASPRU adj., adv. 1. adj. scorțos, zgrunțuros, (rar) grunzuros, zgrunțuit, (livr.) rugos. (O suprafață ~.) 2. adj. v. înăsprit. 3. adj., adv. v. rău. 4. adj. brutal, câinesc, câinos, crud, inuman, nemilos, neomenos, (înv.) vărvăresc, (fig.) dur. (Purtare ~.) 5. adj. răstit, ridicat, (fig.) dur, rece, sec, tăios. (Îi vorbește cu un ton ~.) 6. adj. brutal, greu, tare, violent, (fig.) dur. (Vorbe ~.) 7. adj. drastic, sever, (fig.) dur. (O pedeapsă ~.) 8. adj. v. riguros. 9. adj. v. înverșunat. 10. adj. aprig, crâncen, crud, crunt, cumplit, încrâncenat, îndârjit, înverșunat, neîmpăcat, nepotolit, sângeros, vajnic, violent, (înv.) crâncenit, tare, (fig.) încleștat. (O bătălie ~.) 11. adj. v. auster. 12. adj. greu, (fig.) câinesc, câinos. (O vreme ~.)

AVAN adj., adv. v. aprig, aspru, barbar, brutal, câinos, crâncen, crud, crunt, cumplit, feroce, fioros, hain, inuman, necruțător, neiertător, neîmblânzit, neînduplecat, neîndurat, neîndurător, nemilos, neomenos, neuman, rău, sălbatic, sângeros, violent.

BARBAR adj., adv. 1. adj. primitiv, sălbatic, (înv.) sireap, varvar, vărvăresc. (Triburi, neamuri ~.) 2. adj., adv. v. rău. 3. adj. crud, feroce, inuman, nemilos, neomenos, sălbatic, (înv.) vărvăresc, (fig.) dur. (Un procedeu ~.)

CRÂNCENIT adj. v. aprig, aspru, crâncen, crud, crunt, cumplit, încrâncenat, îndârjit, înverșunat, neîmpăcat, nepotolit, sângeros, vajnic, violent.

CRUD adj., adv. 1. adj. v. nefiert. 2. adj. v. necopt. 3. adj. v. nefript. 4. adj. necopt, verde. (Prune ~.) 5. adj. v. tânăr. 6. adj. v. netăbăcit. 7. adj. mic. 8. adj., adv. v. rău. 9. adj. v. aspru. 10. adj. v. barbar. 11. adj. v. înverșunat. 12. adj. hain, implacabil, necruțător, neiertător, neînduplecat, neîndurător, nemilos, nemilostiv, (livr.) inexorabil, (rar) neîndurat, nemiluit, (înv.) nemilostivitor, nemilostivnic, (fig.) vitreg. (Soartă ~.)

DUR adj., adv. v. aprig, aspru, barbar, brutal, câinos, crâncen, crud, crunt, cumplit, feroce, fioros, hain, inuman, necruțător, neiertător, neîmblânzit, neînduplecat, neîndurat, neîndurător, nemilos, neomenos, neuman, rău, sălbatic, sângeros, violent.

HAIN adj., adv., s. 1. adj., adv. v. rău. 2. adj., s. v. afurisit. 3. adj. v. crud.

HAPSÂN adj., adv. v. aprig, aspru, barbar, brutal, câinos, crâncen, crud, crunt, cumplit, feroce, fioros, hain, inuman, necruțător, neiertător, neîmblânzit, neînduplecat, neîndurat, neîndurător, nemilos, neomenos, neuman, rău, sălbatic, sângeros, violent.

IMPLACABIL adj. v. crud.

INEXORABIL adj. v. crud, hain, implacabil, necruțător, neiertător, neînduplecat, neîndurător, nemilos, nemilostiv.

ÎNCLEȘTAT adj. v. aprig, aspru, crâncen, crud, crunt, cumplit, încrâncenat, îndârjit, înverșunat, neîmpăcat, nepotolit, sângeros, vajnic, violent.

ÎNVERȘUNAT adj. 1. v. furios. 2. aprig, aspru, crâncen, crud, crunt, cumplit, încrâncenat, îndârjit, neîmpăcat, nepotolit, sângeros, vajnic, violent, (înv.) crâncenit, tare, (fig.) încleștat. (O luptă înverșunată.) 3. acerb, aspru, necruțător. (O dispută înverșunată.) 4. v. disputat. 5. v. violent.

JESTOC adj., adv. v. aprig, aspru, barbar, brutal, câinos, crâncen, crud, crunt, cumplit, feroce, fioros, hain, inuman, necruțător, neiertător, neîmblânzit, neînduplecat, neîndurat, neîndurător, nemilos, neomenos, neuman, rău, sălbatic, sângeros, violent.

MIC adj., s. 1. adj. v. mărunt. 2. adj. crud, necrescut, nedezvoltat. (Plantă ~.) 3. adj. v. redus. 4. adj. v. scurt. (Un text ~.) 5. adj. v. minuscul. 6. adj. v. îngust. 7. adj. v. nespațios. 8. adj. prost, redus. 9. adj. îngust. (Pălărie cu boruri ~.) 10. adj. v. subțire. 11. adj. v. scund. 12. adj. jos, mărunt, scund, (reg.) pitulat. (Casă ~.) 13. adj. v. pitic. 14. adj. scurt. (Creion ~.) 15. s. v. mititel. 16. adj. v. neadânc. 17. adj. subțire. (Buze ~.) 18. adj. v. ieftin. 19. adj. limitat, redus. (Un câștig ~.) 20. adj. v. neînsemnat. 21. adj. v. nevârstnic. 22. adj. v. mezin. 23. adj. scurt. (Vara, noaptea-i ~.) 24. adj. v. slab. 25. adj. redus, slab, (fig.) anemic. (O lumină ~.) 26. adj. v. scăzut. 27. adj. v. secundar. 28. adj. v. neimportant. 29. adj. v. inferior. 30. adj. puțin, redus, slab. (~ nădejde să...) 31. adj. insuficient, puțin, redus, slab. (Are posibilități ~ de realizare.)

NĂSILNIC adj., adv. v. aprig, aspru, barbar, brutal, câinos, crâncen, crud, crunt, cumplit, feroce, fioros, hain, inuman, necruțător, neiertător, neîmblânzit, neînduplecat, neîndurat, neîndurător, nemilos, neomenos, neuman, rău, sălbatic, sângeros, violent.

NECOPT adj. 1. crud. (Carne ~oaptă.) 2. v. crud. (Prune ~oapte.)

NECRUȚĂTOR adj., adv. 1. adj., adv. v. rău. 2. adj. v. neîngăduitor. 3. adj. intransigent. (Un judecător ~.) 4. adj. v. crud. 5. adj. v. înverșunat.

NEFIERT adj. crud. (Ou ~.)

NEFRIPT adj. crud, neprăjit. (Carne ~.)

NEGRU adj., adv. v. aprig, aspru, barbar, brutal, câinos, crâncen, crud, crunt, cumplit, feroce, fioros, hain, inuman, necruțător, neiertător, neîmblânzit, neînduplecat, neîndurat, neîndurător, nemilos, neomenos, neuman, rău, sălbatic, sângeros, violent.

NEIERTĂTOR adj., adv. 1. adj., adv. v. rău. 2. adj. v. crud. 3. adj. v. neîngăduitor.

NEÎNDUPLECAT adj., adv. 1. adj., adv. v. rău. 2. adj. v. crud. 3. v. hotărât.

NEÎNDURAT adj. v. crud, hain, implacabil, necruțător, neiertător, neînduplecat, neîndurător, nemilos, nemilostiv.

NEÎNDURĂTOR adj., adv. 1. adj., adv. v. rău. 2. adj. v. neîngăduitor. 3. adj. v. crud.

NEMILOS adj., adv. 1. adj., adv. v. rău. 2. adj. v. aspru. 3. adj. v. barbar. 4. adj. v. neîngăduitor. 5. adj. crud.

NEMILOSTIV adj. v. crud.

NEMILOSTIVITOR adj. v. crud, hain, implacabil, necruțător, neiertător, neînduplecat, neîndurător, nemilos, nemilostiv.

NEMILOSTIVNIC adj. v. crud, hain, implacabil, necruțător, neiertător, neînduplecat, neîndurător, nemilos, nemilostiv.

NEMILUIT adj. v. crud, hain, implacabil, necruțător, neiertător, neînduplecat, neîndurător, nemilos, nemilostiv.

NEOMENIT adj., adv. v. aprig, aspru, barbar, brutal, câinos, crâncen, crud, crunt, cumplit, feroce, fioros, hain, inuman, necruțător, neiertător, neîmblânzit, neînduplecat, neîndurat, neîndurător, nemilos, neomenos, neuman, rău, sălbatic, sângeros,violent.

NEPRELUCRAT adj. 1. v. brut. 2. brut, crud, neargăsit, netăbăcit, verde. (Piei ~.)

NETĂBĂCIT adj. brut, crud, neargăsit, neprelucrat, verde. (Piei ~.)

POGAN adj., adv. v. aprig, aspru, barbar, brutal, câinos, crâncen, crud, crunt, cumplit, feroce, fioros, hain, inuman, necruțător, neiertător, neîmblânzit, neînduplecat, neîndurat, neîndurător, nemilos, neomenos, neuman, rău, sălbatic, sângeros, violent.

RĂU adj., adv., s. 1. adj., adv. aprig, aspru, barbar, brutal, câinos, crâncen, crud, crunt, cumplit, feroce, fioros, hain, inuman, necruțător, neiertător, neîmblânzit, neînduplecat, neîndurat, neîndurător, nemilos, neomenos, neuman, sălbatic, sângeros, violent, (livr.) sanguinar, (înv. și pop.) năsilnic, (înv. și reg.) tare, (reg.) pogan, (Mold. și Bucov.) avan, hapsân, (înv.) jestoc, neomenit, sanguinic, sălbăticos, sireap, (fig.) dur, negru. (Om ~; se poartă ~.) 2. adj., s. v. afurisit. 3. adj. greșit. (Deprinderi rele.) 4. adj. v. greu. 5. adj. apăsător, chinuit, greu. (O viață rea.) 6. s. v. necaz. 7. adv. v. mult. 8. adj. v. nenorocos. 9. adj. v. dăunător. 10. adv. prost. (Se simte ~.) 11. adv. v. grav. 12. adj. v. neplăcut. 13. adv. v. calomnios. 14. adj. neplăcut, prost, (înv.) slab. (I-a adus o veste rea.) 15. adj. v. mizerabil. 16. adj. v. nefavorabil. 17. adv. v. anapoda. 18. adj. dezagreabil, dezgustător, displăcut, dizgrațios, grețos, greu, infect, împuțit, neplăcut, nesuferit, puturos, respingător, scârbos, urât, rău-mirositor, (livr.) fetid, miasmatic, pestilențial, repugnant, repulsiv, (înv. și pop.) scârnav, (înv.) scârbavnic, scârbelnic. (O duhoare rea.) 19. adj. v. inferior. 20. adj., adv. v. incorect. 21. adv. greșit, nepotrivit. (N-ar fi ~ să mergi pe la el.) 22. adv. v. prost. 23. adj. v. impracticabil.

SANGUINAR adj., adv. v. aprig, aspru, barbar, brutal, câinos, crâncen, crud, crunt, cumplit, feroce, fioros, hain, inuman, necruțător, neiertător, neîmblânzit, neînduplecat, neîndurat, neîndurător, nemilos, neomenos, neuman, rău, sălbatic, sângeros, violent.

SANGUINIC adj., adv. v. aprig, aspru, barbar, brutal, câinos, crâncen, crud, crunt, cumplit, feroce, fioros, hain, inuman, necruțător, neiertător, neîmblânzit, neînduplecat, neîndurat, neîndurător, nemilos, neomenos, neuman, rău, sălbatic, sângeros, violent.

SĂLBATIC adj., adv. 1. adj. (rar) pădureț. (Animale ~e și animale domestice.) 2. adj. v. nedomesticit. 3. adj. v. focos. 4. adj. v. barbar. 5. adj. v. primitiv. 6. adj. v. necivilizat. 7. adj., adv. v. rău. 8. adj. v. impetuos. 9. adj. v. bestial. 10. adj. barbar, crud, feroce, inuman, nemilos, neomenos, (înv.) vărvăresc, (fig.) dur. (Un procedeu ~.) 11. adj. v. cumplit. 12. adj. v. fricos. 13. adj. (BOT.) pădureț, (pop.) mistreț, mistricit. (Păr ~.) 14. adj. (pop.) pădureț, (înv. și reg.) păduratic, păduresc. (Fruct ~.) 15. adj. v. natural. 16. adj. v. pustiu.

SĂLBĂTICOS adj., adv. v. aprig, aspru, barbar, brutal, câinos, crâncen, crud, crunt, cumplit, feroce, fioros, hain, inuman, necruțător, neiertător, neîmblânzit, neînduplecat, neîndurat, neîndurător, nemilos, neomenos, neuman, rău, sălbatic, sângeros, violent.

SIREAP adj., adv. v. aprig, aspru, barbar, brutal, câinos, crâncen, crud, crunt, cumplit, feroce, fioros, hain, inuman, necruțător, neiertător, neîmblânzit, neînduplecat, neîndurat, neîndurător, nemilos, neomenos, neuman, rău, sălbatic, sângeros, violent.

TANANT s. (CHIM.) (rar) sumac. (~ pentru tăbăcirea pieilor crude.)

TARE adj., adv. v. aprig, aspru, barbar, brutal, câinos, crâncen, crud, crunt, cumplit, feroce, fioros, hain, inuman, necruțător, neiertător, neîmblânzit, neînduplecat, neîndurat, neîndurător, nemilos, neomenos, neuman, rău, sălbatic, sângeros, violent.

TÂNĂR adj., s. 1. adj. v. nevârstnic. 2. adj. crud, fraged. (Plantă ~.) 3. s. adolescent. (Un ~ fercheș.) 4. s. (fam.) june, (înv.) cocon. (Pe vremea când eram ~.) 5. s. fecior, flăcău, (pop. și fam.) june, (Olt. și Munt.) dănac, (Transilv.) melean, (Transilv. și Maram.) prunc, (înv.) voinic. (Un ~ de horă.)

VĂRVĂRESC adj. v. aspru, barbar, brutal, câinesc, câinos, crud, feroce, inuman, nemilos, neomenos, primitiv, sălbatic.

VERDE s., adj. 1. s. v. verdeață. 2. adj. v. crud. 3. adj. v. netăbăcit. 4. adj. învinețit, livid, vânăt. (~ la față de mânie.) 5. adj. v. umed. 6. s. (CHIM.) verde de Paris = acetoarsenit de cupru.

VITREG adj. v. crud, hain, implacabil, necruțător, neiertător, neînduplecat, neîndurător, nemilos, nemilostiv.

crud adj. m., pl. cruzi; f. sg. crudă, pl. crude

cruzie s. f., art. cruzia, g.-d. art. cruziei; pl. cruzii, art. cruziile

ATROCE adj. invar. și adverbial 1) Care este de o cruzime excesivă; extrem de crud. Crimă ~. 2) Care este foarte greu de suportat; insuportabil. Suferinți ~. [Sil. a-tro-] /<lat. atrox, ~ocis, it. atroce

AVAN ~ă (~i, ~e) pop. 1) Care este iute la mânie. 2) Care este câinos la inimă; plin de răutate; rău. 3) Care este grozav; cumplit de rău, de crud etc. Un vânt ~. /<turc. avvan

BARBAR¹ ~ă (~i, ~e) 1) și adverbial Care ține de barbari; propriu barbarilor. Triburi ~e. 3) și substantival (despre persoane) Care este lipsit de milă; crud; nemilos; sălbatic. Purtare ~ă. 3) și substantival fig. Care vădește lipsa de respect față de cultură și civilizație; sălbatic. /<lat. barbarus, fr. barbare

BESTIE ~i f. 1) Animal sălbatic de talie mare; fiară. 2) fig. Om crud, nemilos. [Art. bestia; G.-D. bestiei; Sil. -ti-e] /<lat. bestia

CĂLĂU ~i m. 1) Persoană care execută condamnații la moarte. 2) fig. Om crud; om plin de răutate. [Sil. că-lău] /<țig. kalo

CĂPCĂUN ~i m. 1) folc. Ființă fabuloasă mitologică despre care se crede că mănâncă oameni. 2) fig. Om crud, rău; om fără suflet. /cap + câine

CÂINOS ~oasă (~oși, ~oase) 1) (despre persoane) Care este rău la inimă; fără suflet; hain; crud. 2) (despre timp) Care este greu de suportat; aspru. /câine + suf. ~os

CRUD ~dă (~zi, ~de) 1)(despre fructe și legume) Care încă nu este copt; neajuns la maturitate; crud; agurid; necopt; verde. 2) (despre alimente) Care nu este copt, fiert sau fript. 3) (despre ființe) Care este prea tânăr. 4) (despre materiale) Care nu a fost prelucrat; brut. 5) fig. Care este lipsit de milă; fără milă; nemilos; barbar; sălbatic. 6) fig. (despre ființe și despre manifestările lor) Care denotă lipsă de milă; nemilos; barbar; sălbatic. /<lat. crudus

CRUDITATE ~ăți f. 1) la sing. Starea a ceea ce este crud. 2) la pl. Fructe și legume crude, proaspete. 3) fig. Vorbă sau expresie grosolană; grosolănie. /<fr. crudité

CRUNT ~tă (~ți, ~te) 1) (despre persoane) Care provoacă suferințe grave; extrem de crud; atroce; feroce. 2) (despre lupte, bătălii) Care se caracterizează prin înverșunare, prin cruzime; crâncen. 3) Care este plin de sânge; însângerat. /<lat. cruentus

CRUZIME ~i f. Caracter crud; faptă sau purtare crudă. [Art. cruzimea; G.-D. cruzimii] /crud + suf. ~ime

CUMPLIT² ~tă (~ți, ~te) 1) pop. (despre oameni) Care este crud; nemilos; feroce. 2) (despre fenomene, acțiuni etc.) Care impresionează prin proporții, tărie, intensitate. Iarnă ~tă. Dor ~. /<lat. complere

FEROCE adj. invar. și adverbial Care manifestă cruzime excesivă; extrem de crud; atroce; crunt. /<fr. féroce, lat. ferox, ~cis

FIARĂ ~e f. 1) Animal sălbatic, de talie mare; bestie. 2) fig. Om crud, nemilos. [G.-D. fiarei; Sil. fia-ră] /<lat. fera

GELATINĂ ~e f. 1) Substanță sub formă de gel, obținută din țesuturile animale, având diverse întrebuințări (în industria alimentară, textilă, a hârtiei etc.). 2) Piele crudă supusă prelucrării înainte de tăbăcire. /<fr. gélatine

GROSCIOR² n. pop. Smântână care se adună la suprafața laptelui crud de vacă. /gros + suf. ~cior

HAIN ~ă (~i, ~e) 1) Care manifestă lipsă de milă; rău la inimă; fără milă; câinos; crud; hapsân. 2) înv. Care și-a călcat legământul dat. [Sil. ha-in] /<turc. hăin

HAPSÂN ~ă (~i, ~e) (despre persoane) 1) Care este rău la inimă; fără milă; câinos; crud; hain. 2) Care manifestă o dorință cumplită de a avea cât mai mult; cuprins de dorința de a afla cât mai mult; avid; lacom. /<ung. hapsi

INCHIZITORIAL ~ă (~i, ~e) 1) Care ține de inchiziție; propriu inchiziției. 2) Care manifestă lipsă de milă; crud; nemilos; barbar. /<fr. inquisitorial

INIMĂ ~i f. 1) Organ central al aparatului circulator, de formă conică, musculos, situat în partea stângă a pieptului. Bătăile ~ii. Operație la ~. ◊ A-i trece (cuiva) un cuțit prin ~ a simți brusc o durere la inimă. 2) Focar de sentimente și emoții. ◊ Cu mare ~ (sau cu toată ~a) cu mare plăcere. A-și lua ~a în dinți a-și face curaj, biruind o frică; a îndrăzni; a se încumeta. A i se face (cuiva) ~a cât un purice a simți o mare frică. A-i râde (sau a crește) (cuiva) ~a a avea o mare bucurie. A i se pune (cuiva) pe ~ a i se face rău. A-l frige (pe cineva) la ~ a) a provoca (cuiva) o mare durere; b) a îndura o mare suferință morală. A avea o piatră la ~ a avea o neplăcere, o durere sufletească. A fi cu ~a împăcată a se simți liniștit. A nu avea (pe cineva) la ~ a nu iubi, a nu suferi (pe cineva). 3) Fel de a fi al omului; trăsătură de caracter. ◊ A avea ~ de aur a fi foarte bun. A avea o ~ largă a fi mărinimos, darnic. A avea o ~ de piatră a fi nemilos. A fi câinos la ~ a fi rău, crud. A avea ~ deschisă a fi sincer. 4) fam. Parte a aparatului digestiv în care se digeră alimentele; stomac. ◊ Pe ~a goală pe nemâncate; pe stomacul gol. 5) (la cărțile de joc) Unul dintre cele patru semne distinctive de culoare roșie având forma unui astfel de organ. 6) Carte de joc marcată cu acest semn. 7) Mijloc sau partea de mijloc a ceva. ~a mărului. ~a motorului. ◊ ~a căruței bară de lemn ce unește cele două osii. 8) Punct esențial, capital a ceva. ~a orașului. ~a romanului. /<lat. anima

MACHIAVELISM n. 1) Politică bazată pe mijloace perfide (până la cele mai violente, crude și diabolice) pentru a-și atinge scopul. /<fr. machiavélisme, it. machiavellismo

NEÎNDUPLECAT ~tă (~ți, ~te) (negativ de la înduplecat) Care vădește lipsă de milă; crud. /ne- + înduplecat

NEOMENESC ~ească (~ești) (negativ de la omenesc) Care denotă lipsă de milă; neomenos; crud. [Sil. ne-o-] /ne- + omenesc

NEOMENOS ~oasă (~oși, ~oase) Care denotă lipsă de milă; neomenesc; neomenos^[1]; crud. [Sil. ne-o-] /ne- + omenos

OMOFAG ~gă (~gi, ~ge) (despre ființe) Care folosește pentru nutriție carne crudă. /<fr. omophage

PIATRĂ pietre f. 1) Rocă dură răspândită la suprafața sau în interiorul pământului, având diferite întrebuințări. ◊ Epoca de ~ perioadă din istoria omenirii, caracterizată prin confecționarea uneltelor și armelor din piatră. Epoca pietrei cioplite paleolitic. Epoca pietrei șlefuite neolitic. ~ abrazivă rocă foarte dură, întrebuințată la confecționarea abrazoarelor. ~ ponce v. PONCE. ~ de mozaic amestec de minerale mărunțite, întrebuințat la confecționarea mozaicurilor. ~ litografică rocă sedimentară de calcar, folosită în litografie pentru confecționarea clișeelor. ~ de încercare a) rocă foarte dură întrebuințată pentru controlarea purității aurului și a argintului; b) mijloc de control al capacității morale și/sau fizice ale unei persoane. ~ prețioasă (sau nestemată, scumpă, rară) mineral cristalizat, transparent, strălucitor, de mare valoare, întrebuințat pentru confecționarea bijuteriilor și a altor podoabe. ~ semiprețioasă mineral cristalizat, având o valoare mai mică decât piatra prețioasă. ~ filozofală a) substanță miraculoasă, care, după părerea alchimiștilor medievali, poate preface toate metalele în aur și poate vindeca bolile; b) mare descoperire. (A fi) tare ca ~a (a fi) foarte rezistent. A avea inimă de ~ a fi foarte crud, nemilos. A fi de ~ a fi nesimțitor. A scoate apă și din ~ seacă a obține ceva dorit în orice împrejurări. ~ acră sulfat dublu de aluminiu și de potasiu; alaun. ~ vânătă sulfat de cupru hidratat. ~ de var carbonat de calciu. ~a iadului azotat de argint. ~ pucioasă sulf în formă de bucăți. 2) Bucată dintr-o astfel de rocă. Clădire de ~. Drum de ~. ◊ ~ de ascuțit cute. ~ de moară fiecare dintre cele două pietre mari rotunde și plate ale morii, care servesc pentru măcinatul grăunțelor. ~ de temelie a) piatră care se pune drept fundament la o construcție; b) component fundamental și esențial pentru ceva. ~ de hotar a) piatră pusă pentru a marca un hotar; b) obiect care delimitează, separă ceva. ~ kilometrică piatră paralelipipedică, pe care se indică numărul de kilometri de la locul unde este așezată aceasta până la o localitate. ~ în casă fată mare nemăritată (stătută), considerată ca o povară pentru familie. A pune prima (sau cea dintâi) ~ a iniția ceva. A arunca cu ~a în cineva a aduce învinuiri cuiva. A nu lăsa (sau a nu rămâne) ~ pe ~ a distruge până în temelie, complet. A scula pietrele din somn a se împiedica. A avea (sau a i se pune, a-i sta cuiva ca) o ~ pe inimă a se zbuciuma. A i se lua (sau a i se ridica) cuiva o ~ de pe inimă (sau de pe suflet) a scăpa de o stare sufletească apăsătoare, plină de griji și de zbucium. Ori cu ~a de cap, ori cu capul de ~ oricum ai proceda, e tot rău. 3) Strat dur depus pe pereții vaselor în care se fierbe sau se păstrează apă. ◊ ~ de vin tartru. 4) Substanță calcaroasă care se depune pe coroana dinților; tartru dentar; detritus. 5) med. Concrețiune formată din săruri în unele organe interne (ficat, rinichi, etc.); calcul. 6) Fiecare dintre piesele jocului de domino sau ale altor jocuri de societate. 7) pop. Precipitații atmosferice sub forma unor bucățele de gheață (provenite prin înghețarea picăturilor de ploaie); grindină. [G.-D. pietrei; Sil. pia-] /<lat. petra

PIELE piei f. 1) (la om și la animale) Înveliș exterior al corpului. ◊ Pieile-roșii populație autohtonă din America de Nord; amerindieni. Cu (sau în) ~ea goală dezbrăcat complet; nud. A uda până la ~ a uda complet. A lua șapte (sau nouă) piei de pe cineva (sau a-i lua cuiva și ~ea) a stoarce de la cineva tot ce poate da. A-și teme ~ea a se feri de riscuri. A scăpa cu ~ea întreagă a scăpa nevătămat (dintr-o situație complicată). A nu-l mai încăpea pe cineva ~ea (sau a nu-și mai încăpea în ~) a) a fi foarte gras; b) a simți o mare mulțumire sufletească. A-și ieși din ~ a depune supraeforturi peste puteri (pentru a realiza ceva). A rămâne numai cu ~ea a rămâne sărac de tot. A simți pe propria ~ a trece printr-o situație dificilă. A-i face cuiva ~ea tobă (sau burduf) a bate tare pe cineva. A i se face cuiva ~ea de găină (sau de gâscă) a i se încreți cuiva pielea de frig sau de frică. A-și lăsa pe undeva ~ea a muri nu se știe pe unde. A fi numai ~ și oase a fi extrem de slab. A da ~ea popii a deceda. Te mănâncă ~ea? vrei să mănânci bătaie? 2) Înveliș cu păr al unor animale, jupuit (și prelucrat); blană. ~ de urs. ~ de iepure. ◊ ~ crudă piele de animal jupuită, dar neprelucrată. A vinde ~ea ursului din pădure a conta pe ceea ce nu posedă încă. ~-de-drac țesătură specială de bumbac, tare și rezistentă. 3) Material obținut din învelișul prelucrat al corpului animalelor din care se confecționează obiecte de încălțăminte și de galanterie. ◊ ~ artificială imitație de piele. [G.-D. pielii] /<lat. pellis

SALATĂ ~e f. 1) Plantă erbacee legumicolă cultivată pentru frunzele ei mari, care se consumă în stare crudă. ◊ ~a-iepurelui plantă erbacee cu tulpina înaltă, cu frunze alungite și cu flori roșii sau liliachii. 2) Mâncare rece preparată din legume crude sau fierte, uneori cu adaos de carne, ouă etc., servită, mai ales, ca aperitiv. ~ de castraveți. ◊ ~ de fructe desert făcut din fructe crude (tăiate mărunt), presărate cu zahăr și stropite cu rom (vin, coniac). /<ngr. salata, fr. salade, germ. Salat

SĂLBATIC ~că (~ci, ~ce) 1) (despre animale) Care nu este domesticit; neîmblânzit. 2) (despre plante) Care crește de la sine; necultivat. 3) (despre pământ) Care este lăsat în părăsire; nelucrat; necultivat. 4) (despre locuri) Care nu este populat; nelocuit. 5) Care este caracteristic omului primitiv; necivilizat. 6) și substantival (despre persoane) Care se ferește de lume; nesociabil. 7) și substantival Care este lipsit de milă; fără milă; barbar; crud; nemilos. 8) Care se manifestă cu mare putere; violent. 9) și substantival fig. Care vădește lipsă de respect față de cultură și civilizație; barbar. /<lat. silvaticus

SOARTĂ sorți f. 1) (în concepții mistice) Forță supranaturală despre care se crede că determina desfășurarea evenimentelor; ursită; fatalitate; destin. ~ vitregă. ~ crudă. 2) Concurs de împrejurări inevitabile. ◊ În voia ~ei la întâmplare. 3) Rezultat final al unei acțiuni; deznodământ. [G.-D. sorții] /<lat. sors,~tis

VARGĂ vergi f. 1) ramură lungă, subțire și flexibilă, curățată de ramificațiile laterale și de frunze; nuia; jordie. ◊ A tremura ca ~a a tremura foarte tare ( de frig, de spaimă etc.). ~a-ciobanului plantă erbacee perenă, cu tulpină și ramuri ghimpoase, cu flori liliachii, dispuse în capitule. ~de-aur plantă erbacee perenă, cu flori galbene, în formă de ciorchini. 2) înv. Nuia cu care se aplicau pedepse corporale. ◊ ~a (sau biciul) lui Dumnezeu se spune despre un om foarte crud, rău. A-i duce cuiva vergile a se îngrijora de soarta cuiva. 3) Lovitură aplicată cu o astfel de nuia. 4) înv. Unealtă cu care se încărca pușca sau se curăța țeava ei; arbiu. 5) Bețișor subțire și flexibil (din lemn, metal, os etc.) având diferite întrebuințări; baghetă. [G.-D. vergii] /<lat. virga

VERDE¹ (~zi) adj. 1) Care este de culoarea frunzelor (ierbii, arbuștilor, copacilor). ◊ A visa (a vedea sau a spune) cai ~zi pe pereți a-și imagina (sau a spune) lucruri neverosimile. 2) (în opoziție cu uscat) (despre plante) Care este proaspăt; plin de sevă. 3)(despre legume, fructe) Care încă nu s-a copt; neajuns la maturitate; necopt; crud; agurid. 4) (despre lemne) Care este tăiat de curând; plin de sevă încă; umed. 5) (despre piei) Care n-a fost încă prelucrat; netăbăcit; nedubit. 6) fig. (despre persoane) Care este bine făcut; plin de puteri; voinic; viguros; puternic; robust; rezistent. /<lat. vir[i]dis

BRUTĂ s.f. Om rău, crud, violent. [Pl. -te. / < fr. brute].

CRUDITATE s.f. 1. (Rar) Calitatea a ceea ce este crud. ♦ (Fig.) Vorbă grosolană, mojicie. 2. (la pl.) Fructe, legume proaspete, verdețuri. [Cf. fr. crudité].

BABÍC, babicuri, s.n. Cârnat din carne crudă, amestec egal de carne de vacă și de oaie, uscat și presat în formă de batoane plate.

CRUDITĂȚI s.f. pl. Legume servite crude sub formă de salată asortată sau cocteil.

FAUVE adj., s.n. (Franțuzism) 1. (De culoare) galben-roșiatică. 2. Sălbatic, feroce, crud. // s.m.pl. (Pict.) Nume dat (la început în derîdere) fauviștilor; fauvist. [Pron. fov, scris și fov. / < fr. fauve].

NATÚR adj. invar. În gastronomie, în stare naturală sau asemănător acesteia; în expr. se consumă natur = în stare crudă, neprelucrat; omletă natur = omletă simplă, fără adaosuri; snițel natur = snițel simplu, fără a fi făcut pane; cartofi natur = cartofi fierți în apă sărată, fără alte ingrediente.

TARTAR adj. În gastronomie, preparat în stil tătar sau foarte picant; biftec tartar = carne de vacă crudă, tocată, servită cu fileuri de sardele și gălbenuș de ou crud deasupra (fr. bifteck tartare; germ. Tatarenbeefsteak); sos tartar = sos picant rece, din maioneză amestecată cu bucățele de albuș fiert, eșalot, capere și verdeață tocată mărunt (fr., engl. sauce tartare; germ. Tatarensauce), iar ca preparat casnic, sos rece din maioneză amestecată cu muștar foarte iute, asezonat divers.

HAȘÉU s.n. Carne, pește, legume, crude sau fierte, tăiate sau tocate mărunt (dar nu date prin mașina de tocat), utilizate ca bază pentru umpluturi sau pentru un preparat; prin ext. preparat realizat astfel, proaspăt sau sub formă de conservă; din germ. Hachee, cf. fr. hachée (= tăiat mărunt).

GERMEN, germeni, s.m. (În special la pl.) Produse naturiste obținute prin germinarea unor semințe comestibile, netratate chimic, în condiții stricte de igienă, comercializate în stadiul de semințe încolțite având rădăcini și lăstari abia mijiți, fără frunze verzi (în ambalaje speciale) sau ca lăstari înverziți (în vasul în care au fost însămânțați); ca germeni se produc mai ales leguminoase: boabe de soia, de năut, de fasole mung, dar și linte sau mazăre, iar ca lăstari verzi: culturi de creson asociat cu muștar, de schinduf, de alfalfa (lucernă) și de diferite cereale, precum mei, orz, ovăz, alac; se consumă crude, în salate sau ca garnitură la diverse preparate, fiind bogate în vitamine, săruri minerale și enzime. – Din fr. germes

GLERĂ s.f. (Biol.) Secreție albicioasă și cleioasă a unei mucoase; mucozitate. ♦ Albuș de ou crud. [< fr. glaire].

OMO²- Element prim de compunere savantă cu semnificația „crud”. [< fr. omo-, cf. gr. omos – crud].

NERONIAN, -Ă adj. Foarte crud. [Pron. -ni-an. / cf. fr. néronien < Nero – împărat roman].

OMOFAGIE s.f. Obiceiul de a se hrăni cu carne crudă. [Gen. -iei. / < fr. omophagie].

PASATRICE s.f. Mașină pentru prelucrarea prin strecurare a fructelor crude. [Cf. it. passatrice].

UBUESC, -Ă, ubuești, adj. Cu caracter comic, crud și laș. ♦ (p. ext.) Grotesc. (cf. fr. ubuesque)

ROSBIF s.n. Friptură din mușchi de vacă, pregătită astfel încît să rămînă aproape crudă la mijloc. [Pl. -furi, -fe, scris și roast beef. / < fr. rosbif, cf. engl. roastbeef].

SANGUINAR, -Ă, sanguinari, -e, adj. Care are instincte de omucidere; setos de sînge; crud, feroce. [Pr.: -gu-i-]. – Din fr. sanguinaire.

SANGUINAR, -Ă adj. Crud, setos de sînge. [Pron. -gu-i-, var. sanghinar, -ă, sangvinar, -ă adj. /< fr. sanguinaire].

SATRAP s.m. Guvernator al unei provincii din vechiul Imperiu persan. ♦ (Fig.) Conducător despotic, crud; tiran; (p. ext.) om cu apucături despotice. [Cf. fr. satrape, lat., gr. satrapes < pers. khșathrapî].

ATROCE adj.invar. Crud, sîngeros, cumplit, fioros, groaznic. [< fr., it. atroce, lat. atrox].

VAMPIRIC, -Ă adj. De vampir; foarte crud, îngrozitor. [Cf. fr. vampirique].

VANDALIC, -Ă adj. 1. (Ist.) Propriu vandalilor, referitor la vandali. 2. Necivilizat, barbar; crud. [Cf. it. vandalico].

BARBAR, -Ă s.m. și f. 1. Nume dat de greci și romani oricărui individ care aparținea unei populații străine care nu vorbea latina sau greaca; străin. 2. (La pl.) Nume dat în trecut popoarelor migratoare care au invadat Imperiul roman în primele secole ale erei noastre; (la sg.; rar) individ care aparține unui asemenea popor. 3. (Fig.; adesea adj.) Om crud, sălbatic, necivilizat; grosolan. [Acc. și barbar. / < lat. barbarus, gr. barbaros – străin, cf. fr. barbare].

BESTIE s.f. Animal sălbatic, fiară. ♦ (Fig.) Om cu fire de fiară, crud, sălbatic. [< lat. bestia].

CANIBAL, -Ă s.m. și f. 1. Sălbatic care mănîncă carne de om; antropofag. 2. (Fig.) Om crud, feroce. [< fr., it. cannibale, sp. canibal < cuv. caraib].

ceagăr s.n. (reg.) 1. fel de băutură, cidru; zeamă de prune crude; must de prune fierte, chiseliță. 2. oțet de prune, livej. 3. struguri necopți, aguridă.

corcos, -oasă, corcoși, -oase, adj. (reg.) necopt, crud.

fieratic, fieratică, adj. (înv.) crud, sălbatic, cu fire de fiară.

fieros, fieroasă, adj. (înv.) crud, sălbatic, feroce.

DIABOLIC, -Ă adj. 1. Drăcesc, de la diavol. 2. Funest, primejdios. 3. Rău, crud; cinic; perfid. [Pron. di-a-. / cf. fr. diabolique, lat. diabolicus].

DUR, -Ă adj. 1. Tare, solid; greu de străpuns, de zgîriat. ◊ (Fon.) Consoană dură = consoană care nu are nici un element palatal în articulația ei. 2. (Despre ape) Bogat în săruri, cu mare proporție de săruri. 3. (Fig.) Aspru; crud, neomenos. [< fr. dur, it. duro, lat. durus].

împopistra, pers. 3 sg. împopistrează, vb. I refl. (reg.; despre struguri) a începe să se coacă, a se pârgui (cu unele boabe coapte printre cele crude).

împopistrat, -ă, adj. (reg.; despre struguri) cu boabe coapte printre cele crude.

FEROCE adj.invar. Crud, nemilos, sălbatic. [< fr. féroce, it. feroce, lat. ferox].

FEROCITATE s.f. Caracterul a ceea ce este feroce; cruzime, sălbăticie, violență. ♦ Faptă crudă, sălbatică, violentă. [Cf. it. ferocità, fr. férocité, lat. ferocitas].

GELATINĂ s.f. 1. Materie albuminoidă cu aspect de piftie, care se prepară din oase, din cartilaje etc. ♦ Piele crudă, pregătită pentru tăbăcire. 2. Preparat dulce făcut din sirop de fructe sau dintr-o cremă închegată cu gelatină (1). [< fr. gélatine, it. gelatina].

avan (avani), adj. – 1. Barbar, sălbatic, crud. – 2. Tare, puternic. – 3. Isteț, viclean. – 4. (Adv.) Strașnic. Tc. havan „trădător, perfid”, din arab. hawwan (Șeineanu, II, 29); cf. ngr. ἀβάνις „calomniator”, ἀβανία „calomnie, opresiune”, sb. avan „trădător”. Der. avanie, s. f. (batjocură), cuvînt care a ajuns să se întîlnească cu fr. avanie, de aceeași origine; avănit, adj. (sărac); avaniță, s. f. (Trans., intrus), din sb. avanica „om crud”, care provine din aceeași sursă turcă.

INUMAN, -Ă adj. 1. Neomenos, nemilos, crud, feroce. 2. Care nu este caracteristic omului; (p. ext.) de proporții neobișnuite; monstruos. [Cf. it. inumane, lat. inhumanus, fr. inhumain].

barbar (barbară), adj. – Sălbatic, crud. – Var. (înv.) varvar. – Mr. varvar. Fr. barbare, din lat. barbarus. În forma sa mai veche, totuși, apare în rom. din sec. XVI, din gr. βάρβαρος, sau din rezultatul ei sl., varŭvarŭ. Der. barbarie, s. f.; barbarism, s. n.; barbariza, v.b. (a aduce în stare de barbarie); varvar(ic)esc, adj. (barbar, crud).