cărbúne m. (lat. cárbo, -ónis, it. carbone, pv. carbo, fr. charbon, sp. carbon, pg. carvão). Lemn aprins care nu maĭ arde cu flacără. (Stins în această stare, se numește tot cărbune saŭ mangal, ĭar dacă maĭ are lemn nears, se numește tăcĭune). Fig. Iron. Cărbune acoperit (de cenușă), om care face dragoste pe ascuns. Cărbune de pămînt saŭ de peatră (numit și huilă), cărbune fósil întrebuințat ca combustibil. (Din el se scoate gazu de iluminat, coxu ș. a. Principalele zăcăminte și mine îs în Anglia, Belgia, Francia, Germania și Statele Unite). Med. Dalac (pustulă). Agr. (fr. charbon). Tăcĭune, o boală a grînelor. – În stare nativă, cărbunele. numit de chimiștĭ și carbon, există ca diamant și ca grafit. Animalele și plantele conțin foarte mult cărbune. E tetravalent și are o greutate atomică de 12. V. scînteĭe.

cărbune sm [At: PSALT. 25/11 / Pl: ~ni / E: ml carbo, -onis] 1 (Îvp) Corp solid care, prin ardere, a pierdut o mare parte din elementele sale combustibile și în care predomină carbonul Cf cenușă, funingine, scrum, zgură, (reg) stirigie. 2 (Șîs ~ aprins) Jar. 3 Bucată de lemn consumată, în parte, de foc, dar stinsă înainte de a se preface în cenușă. 4 (Îe) L-au bătut ~nii la cap Se spune despre un om beat. 5 (Îs) ~ stins sau potolit ori acoperit Se spune unei persoane tăcute, ascunse și intrigante. 6 (Îcs) De-a sau cu ~le Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. 7 (Șîs ~ de lemn) Material combustibil de culoare neagră, ușor și sfarâmicios, rezultat din arderea incompletă a lemnului sau ca produs secundar la distilarea uscată a acestuia, folosit în siderurgie drept combustibil etc. Si: mangal. 8 (Pfm; îe) A cumpăra ~ni de la faur (sau de la faur ~) A cumpăra ceva scump la mâna a doua. 9 (Pfm; d. alimente; îe) A se face ~ A se arde la gătit. 10 (Pfm; îe) A sta (ca) pe ~ni (aprinși) A fi foarte nerăbdător. 11 Creion negru, obținut dintr-un lemn de esență foarte moale, carbonizat, folosit la desen, crochiuri, schițe etc. 12 (Gig) Rocă amorfă, de culoare gălbuie, brună până la neagră, friabilă, formată prin îmbogățirea în carbon (în lipsa oxigenului din aer) a resturilor unor plante din epoci geologice îndepărtate și folosită drept combustibil și ca materie primă în industria chimică și în metalurgie. 13 (Îs) ~ brun Cărbune (12) de culoare brună închisă, compact, sticlos, casant. 14 (Îs) ~ activ Cărbune (12) cu o structură poroasă și cu o mare capacitate de reținere, prin adsorbție, a gazelor, a vaporilor etc. 15 (Îs) ~ animal Material obținut prin calcinarea oaselor animale și folosit ca adsorbant pentru gaze și pentru substanțe colorante, ca dezinfectant stomacal, absorbant intestinal etc. 16 (Îs) ~ alb Curs de apă cu căderi utilizabile pentru producerea de energie. 17 (Îs) ~ de retortă Produs foarte dur și bun conducător de electricitate, depus pe pereții retortelor în care se obține coxul și care se utilizează ca materie primă pentru electrozi la elementele galvanice Si: grafit de retortă. 18 (Min; înv) Antrax. 19 (Med) Antrax. 20 (Zlg; îs) ~ emfizematos Boală infecțioasă acută a rumegătoarelor, în special a bovinelor, provocată de bacteria Clostridium chauvoei și care se manifestă prin apariția, în mușchi, a unor tumori infiltrate cu gaze. 21 (Bot; lpl) Planta Phyteuma spicatum Și (reg) cărbunari (6). 22 (Reg; lpl) Plantă erbacee cu frunze ovale la bază, lanceolate mai sus și flori negre-violacee Si: baraboi, bănișor, cărbunar (7), spinuță (Phyteuma spiciforma).

*cocs, V. cox.

cocs sn [At: DA / V: cox, (iuz) kocs / Pl: ~uri / E: ger Koks] Produs solid obținut din cărbunele de pământ, din reziduuri de petrol sau din gudroane prin încălzire la temperaturi înalte și întrebuințat ca materie primă sau combustibil în metalurgie, în industria chimică, în gospodărie etc.

*coks, V. cox.

* COX = COKS.

COX- v. coxo-.

cox.

cox² sn vz cocs

cox¹- vz coxo-

COX-, v. COXO-. □ ~algie (v. -algie), s. f., durere localizată în articulația șoldului; ~anchilometru (v. anchilo-, v. -metru₁), s. n., instrument cu care se măsoară gradul de diformitate a unui șold anchilozat; ~artrie (v. -artrie), s. f., coxartroză*; ~artropatie (v. artro-, v. -patie), s. f., afecțiune a articulației coxale; ~artroză (v. -artroză), s. f., reumatism cronic degenerativ al șoldului; sin. coxartrie; ~odinie (v. -odinie), s. f., durere la nivelul osului coxal.

*cox n., pl. urĭ (germ. coaks, citit kox, d. engl. coak și coke, pl. cokes). Cărbune de pămînt din care s’aŭ scos, pin destilare, elementele gazoase (care se întrebuințează ca gaz de iluminat). Arde bine, dă căldură foarte mare, nu face fum mult, dar se aprinde greŭ. – Se poate scrie și coks orĭ cocs.

cox s. m. – Produs solid obținut din cărbune de pămînt. – Var. ortografică coks. Germ. Koks (sec. XIX).

!coxalgie (co-xal-/cox-al-) s. f., art. coxalgia, g.-d. coxalgii, art. coxalgiei

!coxalgie (desp. co-xal-/cox-al-) s. f., art. coxalgia, g.-d. art. coxalgiei; pl. coxalgii, art. coxalgiile (desp. -gi-i-)

coxalgie s. f. (sil. mf. cox-)

+coxartroză (desp. co-xar-/cox-ar-) s. f., g.-d. art. coxartrozei; pl. coxartroze

COX(O)- elem. „coapsă”, „șold”. (< fr. cox/o/-, cf. lat. coxa)

coxo- [At: DN³ / V: cox- / E: fr coxe, lat coxa] Element prim de compunere cu semnificația: „coapse”. 1 Referitor la coapsă. 2 Care aparține coapsei.

COXO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) coapsă, șold”, „al coapsei”. [Var. cox-. / < fr. coxo-, cf. lat. coxa].

1) *gaz n., pl. e și urĭ (fr. gaz, cuv. creat arbitrar de Van Helmont, † 1644, poate după flamandu geest, spirt. D. fr. și turc. ghaz). Fiz. și chim. Corp aeriform, abur care rămîne așa la temperatura ordinară, cum e oxigenu, idrogenu, azotu. Pop. Petrol. Gaz permanent, se zicea așa despre gazurile care nu putuse fi încă lichefăcute, ceĭa ce azĭ se poate. Gaz de iluminat, gaz care se scoate destilînd cărbuniĭ de pămînt, după descoperirea lui Filip Lebon la începutu sec. XIX și care se compune din idrogen, metan, oxid de cărbune ș. a. El servește la iluminat, încălzit, unflatu baloanelor, mișcatu motoarelor ș. a. Tot din această destilare se scoate coxu și catranu.

*precóce adj., pl. f. tot oce (fr. précoce, it. precóce, d. lat. práe-cox, práe-cocis, d. prae, înainte, și cóquere, a coace). Copt orĭ dezvoltat înainte de timp: fructe precoce, arborĭ precocĭ. Fig. Dezvoltat înainte de etatea obișnuită: copil precoce. V. prematur, tardiv. – P. pl., cp. cu eficace.

PSEUDO- „fals, aparent, înșelător, asemănător”. ◊ gr. pseudos „fals” > fr. pseudo-, germ. id., engl. id. > rom. pseudo-. □ ~acuzie (v. -acuzie), s. f., inversare a originii aparente a unui sunet sau a unui zgomot, situat lateral; ~artroză (v. -artroză), s. f., pseudartroză*; ~autosindeză (v. auto-, v. -sindeză), s. f., împerechere ulterioară a cromozomilor fără o conjugare prealabilă, în diviziunea reducțională; ~auxospor (v. auxo-, v. -spor), s. m., masă plasmodică avînd un nucleu uriaș, fiind înconjurată cu un perizoniu, prezentă la unele diatomee; ~blepsie (v. -blepsie), s. f., iluzie vizuală; ~carp (v. -carp), s. n., fruct fals, la formarea căruia participă, în afară de ovar, și alte părți florale; ~carpie (v. -carpie), s. f., formare a fructului în urma unei polenizări de excitație, fără a se forma semințe; ~cefal (v. -cefal), s. m., monstru care prezintă craniul ascuns într-o masă cărnoasă cefalotoracică; ~cel (v. -cel₁), s. n., cavitate generală falsă, prezentă la nematode; ~cist (v. -cist), s. n., formație protoplasmatică verde, fără membrană celulară delimitată; ~cleistogamie (v. cleisto-, v. -gamie), s. f., cleistogamie care are loc numai sub influența unor condiții externe, prin autofertilizarea florilor rămase închise; ~cleistogenie (v. cleisto-, v. -genie₁), s. f., producere de flori normale, care nu se deschid, și la care polenizarea are loc în interiorul periantului închis; ~coxalgie (v. cox/o-, v. -algie), s. f., inflamație juvenilă deformată a oaselor și articulațiilor coxofemurale; ~criptorhidie (v. cript/o-, v. -orhidie), s. f., absență inconstantă a testiculului din scrot; sin. instabilitate testiculară; ~cromozomi (v. cromo-, v. -zom), s. m. pl., filamente do cromatină amestecate, prezente în faza de trecere în stadiul de spirem, apoi în cel de segmentare a cromozomilor; ~dextrocardie (v. dextro-, v. -cardie), s. f., deplasare și nu transpoziție a inimii spre hemitoracele drept; ~dicotomie (~dichotomie) (v. dico-, v. -tomie), s. f., dicotomie vegetală falsă; sin. pseudopolitomie; ~diploid (v. diplo-, v. -id), adj., (despre o celulă sau organism) cu un număr diploid de cromozomi, dar cu anomalii structurale importante; ~distrofie (v. dis-, v. -trofie), s. f., pătrundere a insectelor vizitatoare eutrope în floare prin roaderea pereților acesteia, colectînd nectarul, fără a efectua însă polenizarea; ~encefal (v. -encefal), s. m., monstru care prezintă pseudoencefalie; ~encefalie (v. -encefalie), s. f., malformație congenitală caracterizată prin absența encefalului, care este înlocuit de o tumoare vasculară; ~estezie (v. -estezie), s. f., pseudestezie*; ~feloid (v. felo-, v. -id), s. n., țesut suberiform deosebit de peridermul tipic prin repartiția neregulată a celulelor inițiale; ~filă (v. -fil₂), s. f., apendice foliar efemer, care cade la dezvoltarea frunzelor normale; ~filopod (v. filo-₁, v. pod), adj., cu frunzele inferioare alipite la bază; ~fiză (v. -fiză), s. f., himeniu oprit în dezvoltare, care, în loc de bazidie, formează niște umflături bulbiliforme; ~fon (v. -fon), s. n., aparat pentru studiul relației dintre impresiile vizuale și cele auditive, în vederea localizării auditive a surselor sonore; ~gametange (v. gamet/o-, v. -ange), s. m., umflătură care produce gametofori, specifică ascomicetelor; ~gamie (v. -gamie), s. f., 1. Dezvoltare a embrionului din ovulul nefecundat, ca urmare a excitației produse de polenizarea stigmatului. 2. Fuzionare a doi nuclei vegetativi; ~geocarpie (v. geo-, v. -carpie), s. f., tip de geocarpie la care fructele ajung în pămînt prin scuturarea pedunculului sau a inflorescenței; ~globulie (v. -globulie), s. f., poliglobulie relativă; ~hemofilie (v. hemo-, v. -filie₁), s. f., sindrom hemoragic, altul decît hemofilia clasică; ~hercogamie (v. herco-, v. -gamie), s. f., fecundare întîmplătoare a stigmatului cu polen propriu, în cazul florilor casmogame; ~heterocarpie (v. hetero-, v. -carpie), s. f., formare de fructe supraterestre variate, la indivizii difanți aparținînd aceleiași specii; ~izocromozom (v. izo-, v. cromo-, v. -zom), s. m., cromozom rezultat în urma unei translocații între doi omologi și care are astfel cele două extremități omoloage; ~logie (v. -logie₁), s. f., tendință patologică spre denaturarea adevărului; ~meioză (v. -meioză), s. f., reducție aparentă a numărului cromozomilor somatici la jumătate, asociată cu împerecherea cromozomilor meiotici; ~melie (v. -melie), s. f., 1. Percepere a unor extremități sau regiuni anatomice în plus. 2. Percepere falsă a existenței unui membru sau segment amputat al corpului; ~micoriză (v. mico-, v. -riză₁), s. f., micoriză falsă, în care ciuperca este un parazit; ~mixie (v. -mixie₁), s. f., înmulțire prin copularea a două celule vegetative; ~mnezie (v. -mnezie), s. f., falsă recunoaștere a unor persoane sau a unor situații care subiectul le întîlnește, real, pentru prima dată; ~monocarp (v. mono-, v. -carp), adj., care prezintă pseudomonocarpie; ~monocarpie (v. mono-, v. -carpie), s. f., prezență a conurilor mature adîncite în trunchi la baza frunzelor, din care semințele se eliberează numai după moartea copacului; ~monomer (v. mono-, v. -mer), adj., (despre organe vegetale) care este aparent format doar dintr-o singură piesă botanică; ~morf (v. -morf), adj., care a luat o formă cristalină, proprie altui mineral; ~morfoză (v. -morfoză), s. f., proces de transformare fizică sau chimică a unui mineral, cu păstrarea formei cristalografice inițiale; ~oolit (v. oo-, v. -lit₁), s. n., formațiune minerală asemănătoare cu oolitul, care nu prezintă însă stratificația concentrică regulată caracteristică acestuia; ~osteomalacie (v. osteo-, v. -malacie), s. f., diformitate rahitică, manifestată prin micșorarea dimensiunilor și rapoartelor oaselor bazinului; ~petalie (v. -petalie), s. f., substituire a unor petale din floare prin stamine; ~plast (v. -plast), s. n., partea elementară a cromatoforului reticulat; ~pod (v. -pod), s. n., prelungire protoplasmatică mobilă și contractilă, prezentă la amibe și leucocite, cu ajutorul căreia se pot mișca sau pot apuca hrana; sin. pseudopodiu (1); ~podiu (v. -podiu), s. n., 1. Pseudopod*. 2. Prelungire setiformă a gametofitului lipsit de frunze, purtător al sporogonului; ~poliembrionie (v. poli, v. -embrionie), s. f., proces de formare a mai multor embrioni în sămînță prin contopirea mai multor ovule sau prin divizarea nucelei; ~politomie (v. poli-, v. -tomie), s. f., pseudodicotomie*; ~por (v. -por), s. m., pată circulară îngroșată, neperforată, pe frunzele unor plante; ~porencefalie (v. por/o-, v. -encefalie), s. f., cavitate chistică intracerebrală, care comunică cu ventriculii; ~psihologie (v. psiho-, v. -logie₁), s. f., falsă psihologie; ~riză (v. -riză₁), s. f., 1. Formațiune radiciformă a bulbului unor monocotiledonate. 2. Formațiune miceliană radiciformă dezvoltată la baza carpoforului; ~scop (v. -scop), s. n., aparat care permite inversarea imaginilor percepute în mod normal cu ambii ochi; ~scopie (v. -scopie), s. f., 1. Iluzii vizuale de mărime, formă și distanță ale obiectivelor. 2. Percepție vizuală care, prin inversarea lentilelor unui stereoscop, produce o inversare a imaginilor celor doi ochi; ~sperm (v. -sperm), adj., s. n., 1. s. n., Sămînță falsă. 2. adj., Cu semințe numai aparente; ~sporange (v. spor/o-, v. -ange), s. m., organ vegetal asemănător cu sporangele, care produce muguri; ~stel (v. -stel), s. n., 1. Structură stelară aparentă la nervura mediană a unor frunze. 2. Dispoziție asemănătoare a țesuturilor pețiolului cu cele ale tulpinii; ~stereofonie (v. stereo-, v. -fonie₁), s. f., reproducere a sunetelor care imită efectul stereofonic, constînd în trimiterea sunetelor din toate părțile, nefiind posibilă localizarea sursei sonore; ~stromă (v. -stromă), s. f., 1. Himenofor prezent la sclerotiacee. 2. Periteciu al unor fungi; ~tecă (v. -tecă), s. f., perete al unor tetracoralieri, rezultat din îngroșarea capetelor exterioare ale septelor ptilolite; ~tip (v. -tip), s. n., tip vegetal indicat greșit în publicațiile de specialitate; ~tricofor (~trichofor) (v. trico-₁, v. -for), s. m., filament vegetativ asemănător cu tricoforul, prezent la alge; ~uremie (v. ur/o-₁, v. -emie), s. f., complex de simptome neurologice întîlnite în evoluția bolilor renale, asemănătoare uremiei; ~xerofite (v. xero-, v. -fit), s. f. pl., plante subxerofite, prezentînd o sensibilitate mai redusă față de umezeală; ~zigospor (v. zigo-, v. -spor), s. m., spor partenogenetic, provenit din dezvoltarea nemijlocită a unui gamet, în lipsa procesului de conjugare; ~zoare (v. -zoar), s. n. pl., grup de plante care se aseamănă cu animalele.

SACRO- „regiune sacrală, sacroiliac, sacral”. ◊ L. „[os] sacrum” „[osul] sacru” > fr. sacro-, germ. id., engl. id., it. id. > rom. sacro-. □ ~coxalgie (v. cox/o-, v. -algie), s. f., inflamație cronică tuberculoasă a simfizei sacroiliace; ~tomie (v. -tomie), s. f., rezecție a unei părți a osului sacru.