CONT, conturi, s. n. 1. Fiecare dintre,diviziunile operațiilor contabile dintr-o întreprindere, constînd în înregistrarea existenței și mișcărilor unui mijloc economic (materiale, numerar etc.), ale unui proces economic (de producție, de desfacere etc.) sau ale unei surse economice (finanțare, creditori etc.) pe o perioadă determinată. ♦ Evidența acestor operații, ținută într-o formă regulată (pe fișe sau în registre). Întreprinderile de stat varsă beneficiile la conturi speciale la Banca R.P.R. Cont curent v. curent. Cont de economii = evidență de valoarea economiilor realizate în regimul socialist de un muncitor într-o anumită perioadă. Conturile de economii contribuie la educarea comunistă a oamenilor muncii. ▭ Extras de cont v. extras. 2. (În expr.) A trece la (sau în) cont = a înscrie la rubrica datoriilor. A cere (cuiva) cont = a trage (pe cineva) la răspundere, a cere socoteală. Vă cerem cont:...pentru Răpirea trudei noastre de milenii. TOMA, C. V. 222. A da (cuiva) cont =a da lămuriri asupra faptelor sau intențiilor sale, a da socoteală, a da seama, a se justifica. Nu mi-ai spus ce ocupație ți-ai găsit. – Ce te interesează pe tine? izbucnește Haralambie Oanță. Mă privește pe mine și n-am să-ți dau cont. SAHIA, N. 95. A ține cont (de ceva) = a avea în vedere, a lua în considerare. Pe cont propriu = pe răspundere personală, din inițiativă și executare proprie, în mod independent. Ia hotărîri pe cont propriu. În contul (cuiva sau a ceva) = pentru (cineva sau ceva), pe seama (cuiva sau a ceva), (în economia socialistă, în legătură cu depășirile de plan) Multe întreprinderi și-au luat angajamentul să dea produse în contul anului viitor.

LICHIDA, lichidez, vb. I. Tranz. 1. A pune capăt, a termina, a încheia o acțiune, un fapt, o treabă. Simt că înnebunesc la gîndul că aș putea pleca fără să lichidez drama căsniciei mele. CAMIL PETRESCU, U. N. 215. Numai un minut să lichidez dosarul ăsta și sînt al d-voastră! REBREANU, R. II 80. ◊ Refl. pas. Din fericire, mîine sosește d-na Nadina și se va lichida și încurcătura cu Babaroaga. REBREANU, R. II 20. 2. A îndeplini toate formele necesare pentru ca o situație juridică sau financiară să ia sfîrșit. A lichidat contul de la Casa de economii. ◊ Expr. A lichida o datorie (sau o creanță etc.) = a plăti o datorie (o creanță etc.). ♦ (Despre un capitalist) A-și desființa întreprinderea, vînzînd toate bunurile imobile și mobile. (Absol.) Afacerile au mers un timp, după care a trebuit să lichideze. SAHIA, N. 91. 3. (Argotic, cu privire la persoane) A ucide, a omorî, a asasina.

microinterviu s. n. Interviu de mici proporții ◊ „Primul nostru microinterviu este consacrat acestui eveniment.” Cont. 2 X 64 p. 7. ◊ „Microinterviuri pe teme de economii.” I.B. 15 XI 69 p. 3; v. și Cont. 26 II 65 p. 7, 11 VI 65 p. 4 (din micro- + interviu; I. Iordan în SCL 4/70 p. 395, FC I 131, 142, Fl. Dimitrescu în SMFC VI p. 140; DN3)

MONÉDĂ (< ngr.) 1. Semn bănesc cu formă, greutate și titlu stabilite, fabricate din metal (aur, argint, aramă, aliaje de metale comune); servește ca mijloc de circulație și de plată. Baterea primelor monede a fost, probabil, realizată independent, înainte de sec. 7 î. Hr., în statul antic Lidia sau în insulele Egee și în China. În Roma antică, m. se băteau lângă templul zeiței Iuno Moneta, de unde și denumirea de m. Pe teritoriul României, folosirea și circulația m. este semnalată încă din 6 î. Hr. Au existat diferite forme ale m., dintre care s-a impus cea rotundă, de disc, cu avers, revers și margine. V. numismatică., ban. ◊ M. divizionară (sau de bilon) = m. confecționată din aliaj monetar format din metale comune, cu valoare proprie redusă sau inferioară valorii ei nominale și care reprezintă o subdiviziune sau un multiplu al unității monetare legale. ◊ Expr. A bate monedă = a emite bani de metal. A plăti (cuiva) cu aceeași monedă = a se comporta față de cineva așa cum s-a comportat și el într-o situație similară. 2. P. gener. Ban de metal. 3. Denumire dată pentru toate semnele bănești, indiferent de forma lor de existență, respectiv pentru m. divizionară, m. fiduciară sau m. de hârtie (bancnotele emise de Banca Centrală) și m. scripturală sau m. se cont (disponibilitățile bancare și de la casele de economii).

economicitate s. f. Economisire, grad de economie; rentabilitate ◊ „[Apartamentele] nu erau prea spațioase pentru o familie obișnuită, dar era evidentă grija pentru economicitatea spațiului, pentru calitatea finisajului.” Cont. 16 XII 60 p. 2. ◊ „V-aș ruga să faceți o apreciere generală de economicitatea acestor resurse.” R.l. 25 XI 73 p. 3; v. și Sc. 4 XII 63 p. 4, R.l. 5 III 71 p. 3, 30 I 84 p. 6 (din economic + -itate; Fl. Dimitrescu în LR 2/62 p. 136; DEX, DN3)

ACREDITIV, acreditive, s. n. Una dintre formele principale de decontare în economia socialistă, constînd dintr-un document prin care o instituție de credit dă altei instituții dispoziția de a plăti cuiva, după îndeplinirea unor obligații, o anumită sumă de bani (asigurată prin imobilizarea ei prealabilă la bancă). ♦ (În economia capitalistă) Mandat pe care îl dă o instituție comercială alteia, împuternicind-o să plătească la cerere, unei terțe persoane, o sumă de bani în sarcina contului său. – Fr. accréditif.

neocolonialism s. n. Nouă formă de colonialism care urmărește dominarea economiei unei țări ◊ „Pozițiile-cheie pe care puterile occidentale și în special SUA le dețin în aparatul executiv al ONU au permis ca operațiunea ONU din Congo să se transforme într-un instrument de manevră al neocolonialismului.” Cont. 18 X 62 p. 8; v. și Sc. 11 XI 79 p. 6 (din fr. néocolonialisme, engl. neocolonialism; DMC 1950; FC I 139; DP; DEX, DN3)

ACREDITIV s.n. 1. Faptul sau efectul unui credit sau al unei creditări. 2. Sumă de bani rezervată de un cumpărător din contul său la o unitate bancară ce servește un furnizor pentru ca acestuia să i se poată face plata în momentul în care dovedește expedierea (predarea) mărfurilor. ♦ Sumă de bani depusă de cineva la o unitate a Casei de economii și consemnațiuni pentru a-i sta la dispoziție (la cerere) la o altă unitate; documentul prin care se certifică o asemenea depunere. [< fr. accréditif].

ACREDITIV, acreditive, s. n. 1. Sumă de bani special rezervată de un cumpărător din contul său, la o bancă ce deservește un furnizor, pentru ca acestuia să i se facă plata în momentul în care dovedește predarea furniturilor în condițiile stabilite înainte prin contract. 2. Document financiar de decontare prin intermediul băncii sau al unei case de economii. – Din fr. accréditif, germ. Akkreditiv.

BALÁNȚĂ (< fr.) s. f. 1. Instrument pentru măsurarea forțelor (ex. greutatea) sau a cuplurilor de forțe prin echilibrare cu forțe cunoscute. După principiul de funcționare pot fi: cu pîrghie, cu arcuri, electrotensionometrice, hidraulice, hidrostatice; cîntar. ♦ Balanță romană = Instrument manual alcătuit dintr-un braț liber cu greutate, prevăzut la capete cu un platou pentru așezarea greutăților de măsurat. B. Roberval = B. cu pîrghie dublă și brațe egale pentru cîntărirea maselor pînă la 10 kg. B. analitică = b. folosită în analiza cantitativă. Permite cîntăriri cu o precizie de 0,0001 g (b.a. obișnuită) sau de 0,000001 g (microbalanță). B.a. poate fi cu oscilații libere sau cu amortizoare, cu greutăți aparte sau cu sisteme automate care permit așezarea greutăților fără a deschide cutia b. B. electronică = dispozitiv modern de cîntărire, care afișează direct masa măsurată. ♦ Expl. A pune în b. = a ține seama de fapte, de argumente înainte dea lua o hotărîre. 2. (EC.) Comparație, raportare între indicatorii necesar a fi corelați, echilibrați; concr. tabel, situație care are ca obiect asemenea comparație sau raportare. ♦ B. materială (cu indicatorii exprimați în unități naturale; ex. comparația între resurse și consum, în tone, în cazul unui produs). B. valorică (cu indicatorii în expresie bănească; ex. un buget) B. economiei naționale = sistem de b. și de tabele corelate care reflectă într-o formă sintetică procesul reproducției din cadrul economiei unei țări; cuprinde ca părți mai importante: b. produsului social, b. venitului național și b. forței de muncă. B. legăturilor dintre ramuri = model economico-matematic prin intermediul căruia se exprimă și se determină conexiunile proceselor de producție și consum din cadrul economiei naționale. B. comercială = raportul pe o anumită perioadă, de obicei un an, dintre valoarea exportului și cea a importului unei țări. B. de plăți = raportul pe o anumită perioadă, de obicei un an, dintre totalitatea încasărilor și plăților unei țări în relațiile sale cu străinătatea; deficitul ei determină diminuarea rezervelor valutare și a convertibilității. B. de conturi (sau de decontare) = raportul dintre creanțele și obligațiile apărute într-o anumită perioadă, de obicei un an, în relațiile unui stat cu alte state, indiferent de termenul scadenței lor. B. de venituri și cheltuieli = raportul dintre veniturile și cheltuielile unei întreprinderi, instituții etc. (CONT.) B. de verificare = raportul, de regulă de egalitate, dintre totalul rulajelor ori soldurilor debitoare și creditoare ale conturilor unei contabilități.

reciclare s. f. ♦ 1. ◊ „Reciclarea – readaptarea organizată a cunoștințelor de specialitate în raport cu necontenitele progrese ale științei, tehnicii și culturii contemporane (nu ne-am permis să punem o definiție, ci doar să încercăm explicarea acestei noțiuni) – a devenit o necesitate obiectivă în orice țară [...]” R.l. 7 II 71 p. 1; v. și Cont. 5 X 79 p. 3; v. și postuniversitar, recalifica. ♦ 2. ◊ „Reciclarea automobilelor. În condițiile penuriei de materii prime, «reciclarea», respectiv reintroducerea în circuitul productiv a automobilelor uzate, s-a dovedit o bună metodă de recuperare a unor importante cantități de diferite metale [...]” Sc. 29 III 77 p. 8. ◊ „Reciclarea (reintroducerea în ciclul productiv a deșeurilor) ar trebui să devină un principiu axial al economiei.” Sc. 7 X 78 p. 5; v. și R.l. 14 VIII 80 p. 6 (din recicla; cf. fr. récyclage, engl. recycle, recycling; DMN sensul 1, BD sensul 2, 1970; DT, DMM; DEX, DN3 – sensul 1, DEX-S)

balánță s.f. 1 (metrol.) Instrument pentru măsurarea greutății corpurilor prin echilibrarea lor cu greutăți etalonate. ◇ = Balanță analitică = balanță folosită în analize chimice cantitative (care poate fi cu oscilație liberă sau cu amortizor, cu greutăți aparte sau cu sisteme automate, care permit așezarea greutăților fără a deschide cutia balanței) pentru cîntăriri de mare precizie, cu aproximări de 0,1-0,2 mg. Balanță cu basculă = balanță în care echilibrarea corpurilor se realizează cu greutăți-etalon de zece ori mai mici. Balanță hidrostatică v. hidrostatic. Balanță romană v. romană. Balanță zecimală v. zecimal. ◇ Expr. A pune în balanță = a) a compara două lucruri sau două fapte, atitudini, idei diferite; b) a ține seama de fapte, de argumente înainte de a lua o hotărîre. A ține balanța dreaptă = a fi nepărtinitor. A apleca (sau a înclina) balanța în partea (sau în favoarea cuiva) = a ține partea cuiva; a părtini pe cineva. Aspectul plăcut a înclinat balanța în favoarea ei. 2 (econ., fin.) Comparație, raportare între indicatorii care trebuie să fie corelați, echilibrați. ◇ Balanță materială = balanță cu indicatorii exprimați în unități naturale. Balanța economiei naționale = sistem de balanțe și de tabele corelate care reflectă într-o formă sintetică procesul reproducției din cadrul economiei naționale a unei țări. Balanță comercială = balanță care exprimă raportul pe o anumită perioadă, de obicei un an, dintre valoarea exportului și cea a importului unei țări. Balanță de plăți = balanță care exprimă raportul pe o anumită perioadă, de obicei un an, dintre totalitatea încasărilor și plăților unei țări în relațiile sale cu străinătatea. Balanță de conturi (sau de decontare) = balanță care reflectă raportul dintre creanțele și obligațiile apărute într-o anumită perioadă, de obicei un an, în relațiile unui stat cu alte state, indiferent de termenul scadenței lor. Balanță de venituri și cheltuieli = balanță care exprimă raportul dintre veniturile și cheltuielile unei întreprinderi, instituții etc. Balanță de verificare = balanță care reflectă raportul, de regulă de egalitate, dintre totalul rulajelor ori soldurilor debitoare și creditoare ale conturilor unei contabilități. ◆ Concr. Tabel, situație care are ca obiect asemenea comparație sau raportare. 3 (astron.; art.; nm. pr.) Numele unei constelații din emisfera australă, situată între Oficus și Fecioară. 4 (astrol; și nm. pr.) Una dintre cele douăsprezece zodii ale anului, cuprinsă între 23 septembrie și 22 octombrie. ◆ Unul dintre cele douăsprezece semne ale zodiacului, reprezentînd o balanță. ◆ Persoană născută în această zodie. • pl. -e. și (pop.) palánță s.f. /<fr. balance.

MONETÁR, -Ă (< fr.) adj., s. n. 1. Adj. Care aparține monedei (1), privitor la monedă. ◊ Sistem m. = a) ansamblul reglementărilor legale cu privire la moneda unui stat; b) formă timpurie (sec. 15) a mercantilismului. ◊ (CONT.) Active și pasive monetare = disponibilități bănești deținute de o întreprindere, ca și creanțele și datoriile către furnizori și creditori care trebuie să fie încasate și respectiv plătite, cu o sumă de bani fixată sau determinabilă. ◊ (FIN.) Masă m. = totalitatea activelor care pot fi utilizate ca mijloace de plată pentru cumpărarea de mărfuri și pentru plata datoriilor, pe teritoriul unei țări. Elementele principale ale m.m., incluse în funcție de gradul lor de lichiditate în mai multe componente, numite agregate monetare, sunt: numerar în afara sistemului bancar, disponibilități la vedere, economii ale populației, depozite în lei pe termen și condiționate, depozite în valută are rezidenților. ◊ (FIN). Bază m. = totalitatea activelor cu grad ridicat de lichiditate care constituie o mărime controlabilă, formată din următoarele componente: numerar în afara sistemului bancar, rezervele băncilor păstrate la Banca Centrală și numerarul din casieriile băncilor. 2. S. n. Inventar al banilor, sortați după valoare, pe cupiuri și monede (numărul bucăților din fiecare fel, sume parțiale și totalul sumei).

CONT ~uri n. 1) Ansamblu de operații constând din debit și credit, care exprimă valoric existența și mișcarea unui mijloc sau proces economic într-o anumită perioadă de timp. ~ bugetar. ~ curent. ~ personal. 2) Registru care conține astfel de operații. * A glumi (sau a face spirite) pe ~ul cuiva a lua în râs pe cineva; a-și bate joc. A ține ~ de ceva a ține seama de ceva; a lua în considerație. A da cuiva ~ de ceva a da cuiva socoteală de ceva; a se îndreptăți. Pe ~ propriu din proprie inițiativă și pe răspunderea sa; din mijloace materiale personale. 3) Listă în care este trecut prețul unei consumații într-un local public. 4) Sumă de bani depusă la o casă de economii de o persoană. /<fr. compte

CONTRACT, contracte, s. n. Convenție, de obicei scrisă, încheiată între două părți cu scopul de a stabili ansamblul de obligații reciproce ale acestora, valabile într-un termen limitat. Oricine deține un imobil fără contract de închiriere sau fără chirie, va plăti, în contul chiriei, impozitul prevăzut. B. O. 1953. 2. Facem contract... se aliază două puteri... voi ne dați brazdă mai adîncă-noi vă vom da pine mai multă și mai bună. CAMILAR, TEM. 293. Domnu Iorgu Vasiliu trimite după Bogza și Cuțui, ca să vie să facă contract pentru brînză. SADOVEANU, B. 221. ◊ Contract de muncă = înțelegere scrisă sau verbală, potrivii căreia un angajat se obligă să presteze o anumită muncă, în schimbul unei remunerații. Dreptul de organizare al muncitorilor fusese desființat. Contractul de muncă-anulat. PAS, Z. IV 170. Contract colectiv (de muncă) = convenție scrisă, încheiată de o instituție sau o întreprindere cu muncitorii și funcționarii respectivi, reprezentați prin comitetul sindical. Contractul colectiv este o puternică armă mobilizatoare și organizatoare a muncitorilor, tehnicienilor, inginerilor și funcționarilor în lupta pentru îndeplinirea și depășirea planului de stat. REZ. HOT. I 203. Contractul colectiv, care îmbină interesele statului privind dezvoltarea economiei socialiste cu apărarea intereselor și cu grija pentru ridicarea continuă a nivelului de trai al celor ce muncesc, se dovedește a fi, an de an, un factor tot mai puternic de antrenare a muncitorilor și tehnicienilor în lupta pentru plan, pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă și de trai. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2707. Contract bilateral v. bilateral.

vedere¹ sf [At: COD. VOR². 39^v/11 / V: (înv) ~deare / Pl: ~ri / G-D: (înv) ~i / E: vedea³] 1 Percepere a imaginilor cu ajutorul văzului (1) Si: (îvp) vedeală (1), vedenie (9), (Trs) vederat¹ (1), (itî) vistă (1). 2 Rază de acțiune a privirii Si: (îvp) vedeală (2), vedenie (10), (Trs) vederat¹ (2). 3 (Ccr) Ceea ce se percepe cu ajutorul văzului (1) Si: (îvp) vedeală (3), vedenie (11), (Trs) vederat¹ (3). 4 (Pex) Câmp (18) vizual Si: (îvp) vedeală (4), vedenie (12), (Trs) vederat¹ (4). 5 (Rar; îs) Câmp de ~ Câmp (18) vizual. 6 (Met; îvr) ~a vânturilor Anemoscop. 7 (Îlav) Din (sau, înv, pre) ~ (Numai) privind. 8 (Îal) (Numai) după înfățișare, fără a-l fi cunoscut personal. 9 (Îlav) Din ~ La repezeală. 10 (Îal) În mod superficial. 11 (Îlav) La (sau, înv, în, întru, pre, spre, într-a) ~ ori, înv, a ~ (sau ~a), în (sau întru) ~ri În față. 12 (Îal) În văzul tuturor. 13 (Îal) În mod evident (1). 14 (Îlpp) În ~a (sau, înv, la, prin, pre, de la ~a ... ori în ~rile) În fața cuiva. 15 (Îlpp) În ~a În scopul ... 16 (Rar; îal) Datorită ... 17 (Rar; îal) Privitor la ... 18 (Îlpp) Având (sau, înv, luând) în ~ Mulțumită ... 19 (Îal) Din cauza ... 20 (Îlc) Având (sau, înv, luând) în ~ că … Deoarece (1). 21 (Îlpp) Din punct (sau din unghiul) de ~ În privința ... 22 (Îal) Sub raportul ... 23 (Îe) A avea (sau, înv, a lua) (pe cineva) în ~ A se interesa îndeaproape de cineva. 24 (Îae) A ține în evidență pentru un anumit scop. 25 (Îe) A avea (pe cineva) în ~ (sau, reg, a nu avea în ~ bună pe cineva) A urî pe cineva. 26 (Îe) A avea (sau, înv, a ține, a lua) (ceva) în ~ A urmări realizarea unui scop Si: a intenționa, a-și propune, a plănui, a viza² (1). 27 (Îae) A include în sfera de interes, în câmpul de investigație al unei probleme Si: a lua în considerație, a ține seama, a ține cont, a viza² (6). 28 (Îe) A pune în ~ A atrage atenția (cuiva). 29 (Îae; șîe a scoate ceva la ~) A expune privirii Si: a etala (2). 30 (Îe) A pune în ~ (sau a pune ceva în ~a cuiva, a scoate ceva la ~) A da la iveală. 31 (Îae) A scoate în evidență. 32 (Îe) A pierde (sau a scăpa, înv, a slăbi) pe cineva (sau ceva) din ~ (ori, înv, din ~a ochilor) A neglija. 33 (Îae) A uita. 34 (Îs) Scăpare din ~ Neglijare. 35 (Îas) Uitare. 36 (Îe) A trece cu ~a A nu lua în seamă. 37 (Îae) A omite. 38 (Îae) A scuza cuiva o greșeală. 39 (Îs) Trecere cu ~a Neglijare. 40 (Îas) Omitere. 41 (Îs) Punct (sau unghi) de ~ Aspect sub care cineva privește o problemă. 42 (Îas) Atitudine pe care o are cineva față de o problemă. 43 (Îas) Opinie. 44 (Îlav) (De) la prima (sau de la întâia) ~ După un prim contact vizual. 45 (Îal) În aparență. 46 (Îal; și îlav la o primă ~, de la o primă ~, înv, la ~a dintâi) După o primă impresie, neinfluențată de alte elemente. 47 (Îal) După o examinare superficială. 48 (Rar) A veni în ~ A fi luat în considerație. 49 (Rar; îae) A ține seama de ... 50 (Reg; îe) A nu-și întinde ~rile mai departe decât lungul nasului A fi mărginit. 51 (Înv) Prezentare a unei polițe, a unei caambii etc. la o instituție financiară pentru încasarea sumei înscrise. 52-53 (Îljv) La ~ (Pe baza căruia se face restituirea banilor) la prezentarea libretului de economii, a cecului etc. 54 (D. dobânzi; îla) La ~ Aplicat sumelor depuse într-o instituție bancară a căror utilizare nu este condiționată de un termen fix de depozitare. 55 (Îrg) Lumină. 56 (Îrg; pex) Sursă de lumină. 57 (Îrg) Lumânare. 58 (Îvr) Mod de a privi¹. 59 Simțul văzului (1). 60 Capacitatea de a percepe imagini cu ajutorul văzului (1) Si: vizualitate (1). 61 Organul văzului Si: ochi¹. 62 (Înv; îs) ~ scurtă Miopie. 63 (Îe) A avea ~a scurtă sau a fi scurt de ~ A fi miop. 64 (Reg; îe) A lăsa (pe cineva) fără ~ri sau a fura (cuiva) ~rile A orbi (pe cineva). 65 (Olt) Pupila ochiului. 66 (Ban; Olt) Globul ocular. 67 Aspect exterior Si: înfățișare. 68 Peisaj din natură văzut în ansamblu Si: priveliște, perspectivă, (reg) vedeală (10). 69 Reprezentare a unui un peisaj prin pictură, grafică, fotografie. 70 (Spc) Carte poștală ilustrată. 71 (Înv; îs) Aparat de luat ~ri Cameră (12) de luat vederi. 72 (Îe) A lua ~ri A obține imaginile succesive ale obiectelor în mișcare pe o peliculă cinematografică. 73 (Îvp) Faptă susceptibilă de a impresiona pe cineva Si: scenă. 74 (Îvp) Întâmplare (interesantă). 75 (Pop) Întâlnire dintre două persoane. 76 (Îrg; îe) La bună ~! La revedere! 77 Vizitare a unui obiectiv turistic, a unei localități etc. 78-81 (Reg; în legătură cu verbele „a se duce”, „a veni” și precedat de pp „în”, „la”, „cu”, „pe”) Vizită¹ (1-4). 82 (Pop) Întâlnire dintre doi tineri de sex opus organizată de obicei prin intermediul părinților sau al rudelor acestora în scopuri matrimoniale Si: (reg) vedeală (11). 83 (Reg) Vizită făcută de o fată împreună cu părinții ei la casa flăcăului care a pețit-o pentru a constata starea materială a acestuia. 84 (Îlav; mai ales în legătură cu verbele „a merge”, „a se duce”, „a veni”) Pe (sau la) ~ Cu scopul de a constata starea materială a unui tânăr în vederea contractării unei căsătorii. 85 (Reg) Vizită făcută la părinții unei fete de către viitorul ginere. 86 (Reg; îlav; în legătură cu verbul „a merge”) Pe ~ Cu scopul de a cunoaște familia, casa unei fete cu care urmează să se căsătorească un tânăr. 87 (Reg; îal) În vizita pe care o fac perechile căsătorite la părinții miresei într-a șasea duminică de la cununie. 88 (Înv) Vedenie¹ (1). 89 (Mpl) Opinie. 90 (Mpl) Convingere intimă a cuiva asupra unei probleme Si: principiu. 91 (Mpl) Manieră de a interpreta realitatea Si: concepție, viziune (11). 92 (Îs) Schimb de ~ri Împărtășire reciprocă de către persoane care reprezintă state, guverne, organizații etc. a opiniilor, a concepțiilor referitoare la anumite probleme politice, sociale, economice etc. (litigioase) cu scopul de a se ajunge la un consens. 93 (Îe) A intra în ~rile cuiva A fi obiectul preocupării cuiva. 94 Capacitate de a-și reprezenta ceva în minte Vz gândire (1), spirit. 95 Activitate mentală Vz gândire (2).

MÂNĂ, mâini, s. f. I. 1. Fiecare dintre cele două membre superioare ale corpului omenesc, de la umăr până la vârful degetelor, în special partea de la extremitatea antebrațului, care se termină cu cele cinci degete. ◊ Loc. adj. De mână = a) făcut cu mâna, lucrat manual; b) (despre unelte, instrumente) acționat manual. ◊ Loc. adv. Pe (sau la) mâna dreaptă (sau stângă) = pe partea dreaptă (sau stângă). Pe sub mână = pe ascuns, clandestin. În mână = direct, personal. Mână-n mână = în colaborare, în înțelegere, în perfect acord. Peste mână = anevoios, incomod, dificil (de obținut, de realizat, de efectuat). ◊ Expr. (Pop.) A bate (sau a da) mâna (cu cineva) = a se înțelege cu cineva (în privința unei tranzacții); a face un târg, a se învoi (din preț), strângându-și mâna (în semn de pecetluire a tranzacției încheiate). A(-și) da mâna (cu cineva) = a) a strânge cuiva mâna în semn de salut sau de împăcare; b) a se alia, a colabora. A putea (sau a fi bun) să se ia de mână cu cineva = a se asemăna, a se potrivi cu cineva din punctul de vedere al defectelor sau al acțiunilor rele. (Pop.) A se ține cu mâinile de burtă (sau de pântece, de inimă) de(-atâta) râs = a râde cu mare poftă, în gura mare. A pune (sau a băga) mâna în foc pentru cineva (sau pentru ceva) = a garanta pentru cineva sau pentru ceva. A pune (sau a încrucișa) mâinile pe piept = a muri. A se spăla pe mâini = a refuza să-și ia răspunderea unei probleme (dificile) sau a unei fapte (reprobabile). A da (sau a lăsa, a pierde) ceva din (sau de la) mână = a da (sau a lăsa, a pierde) ceva care îți aparține sau de care ești sigur că îl poți obține. Cu mâna goală = fără a aduce nimic; fără a lua nimic; p. ext. fără a-și fi atins scopul, fără nici un rezultat. A avea (sau a fi la cineva) mâna = (la jocul de cărți) a-i veni rândul să împartă cărțile. A trece (sau a ceda) mâna (cuiva) = (la jocul de cărți) a nu juca în turul respectiv, cedând rândul jucătorului următor. (O) mână de ajutor = (mai ales în legătură cu verbele „a da”, „a cere”, „a solicita”, „a fi”) sprijin, ajutor. A lega cuiva mâinile (și picioarele) sau a lega (sau a fi legat) de mâini și de picioare = a pune pe cineva sau a fi în imposibilitate să acționeze. A avea (sau a lăsa, a da cuiva) mână liberă = a avea (sau a da cuiva) posibilitatea să acționeze după bunul său plac; a avea (sau a da cuiva) libertate totală de acțiune. A avea (ceva) pe mână = a dispune de ceva. A pune mâna = a) a face, a întreprinde ceva; b) a fura. A pune mâna pe ceva = a ajunge în posesiunea unui lucru, a-și însuși un lucru (prin mijloace necinstite). A pune mâna pe cineva = a) a prinde, a înhăța, a înșfăca pe cineva; b) a găsi pe cel de care ai nevoie. A-i pune (cuiva) mâna în piept (sau în gât) = a prinde, a înșfăca (pe cineva); a cere cuiva socoteală, a(-l) trage la răspundere. A pune (cuiva) mâna în cap = a lua (pe cineva) la bătaie. A-i pune Dumnezeu (cuiva) mâna în cap = a avea noroc, a-i merge totul din plin. A-i lua (cuiva) boala (sau durerea) cu mâna = a face să treacă boala (sau să înceteze durerea etc. cuiva) repede, numaidecât. Cu mâinile încrucișate (sau în sân, în buzunar) = inactiv. A pune mână de la mână = a strânge, a aduna (bani, obiecte etc.) prin contribuție benevolă. A avea mână ușoară sau a fi ușor de mână = a lucra cu finețe și cu abilitate (ca medic). A fi greu de mână = a lucra neîndemânatic, brutal (ca medic). A avea mână bună sau a fi bun de mână = a) a fi îndemânatic, priceput; b) a purta noroc cuiva; (la jocul de cărți) a da cărți bune celor cu care joacă. A-și face mână bună la (sau pe lângă) cineva = a obține favoarea cuiva, a se pune bine cu cineva. A lua cu o mână și a da cu alta (sau cu zece) = a cheltui mult, a fi risipitor. A fi mână largă = a fi darnic, generos. (Fam.) A fi mână spartă = a fi risipitor. A avea (sau a fi) mână strânsă = a fi econom; a fi zgârcit, meschin. A-i da cuiva mâna (să facă ceva) = a-și putea permite (să facă ceva); a-i permite situația, împrejurările (să facă ceva). Una la mână, se spune pentru a marca primul element al unei enumerări. A fi mâna dreaptă a cuiva = a fi omul de încredere al cuiva. A cere mâna cuiva = a cere în căsătorie. Sărut mâna (sau mâinile), formulă de salut adresată femeilor, preoților, persoanelor mai în vârstă etc. Cu mâna lui (sau mea, ta etc.) sau cu mâinile lor (ori noastre, voastre etc.) = direct, personal, fără intervenția nimănui. A scoate castanele (sau cărbunii) din foc cu mâna altuia = a se folosi de cineva pentru rezolvarea unei probleme dificile, a unei acțiuni periculoase ori riscante. Cu amândouă mâinile = cu bunăvoință, foarte bucuros, din toată inima. (Fam.) A avea (sau a fi cu) mână lungă = a fi hoț, pungaș. (A fi om) cu dare de mână = (a fi om) înstărit, bogat. (Pop.) A da din mâini (și din picioare) = a face eforturi pentru obținerea unui lucru, a se strădui, a-și da osteneala. A avea mâna curată (sau mâinile curate) = a fi cinstit. A primi (sau a lua) în mână = a primi o sumă netă. A duce de mână (pe cineva) = a călăuzi, a conduce (pe cineva); a sprijini, a proteja (pe cineva neajutorat, nepriceput). De la mână până la gură = foarte repede, în timp foarte scurt. Cu mâinile la piept sau cu căciula în mână = într-o atitudine umilă; supus, smerit. Cu mâna pe inimă (sau pe cuget) = cu conștiința curată, cu convingerea că e adevărat. A ajunge pe mâini bune = a ajunge în grija, în posesiunea cuiva competent. A-și lua mâinile de pe cineva = a înceta de a mai proteja, de a mai ajuta pe cineva. Din mână în mână = de la unul la altul, de la om la om. A da mâna cu moartea = a trece printr-o mare primejdie; a fi foarte bolnav. A da pe mâna justiției = a deferi justiției; a înainta un infractor organelor judiciare. A fi (sau a cădea, a încăpea etc.) la (sau pe) mâna cuiva = a fi (sau a cădea, a încăpea) sub puterea, sub autoritatea cuiva, la discreția cuiva. A avea pe cineva sub mână = a avea pe cineva sub control, în subordine. (A fi) mână de fier sau mână forte = (a fi) om energic, autoritar. Politică de mână forte = politică dictatorială, tiranică, abuzivă. ◊ Compus: mâna-Maicii-Domnului = mică plantă erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina higroscopică și foarte ramificată, cu flori albe și cu fructele mici (Anastatica hierochuntica). ♦ Persoană, individ (conceput ca autor al unei acțiuni). ◊ Mână de lucru = muncitor. Mână moartă = (la unele jocuri de cărți) jucător fictiv căruia i se distribuie cărți, în cont. 2. Cantitate mică din ceva, atât cât încape în palmă. ◊ (Ca epitet, precedând termenul calificat, de care se leagă prin prep. „de”, indică proporții foarte mici) O mână de om. (Urmat de un substantiv la pl., indică un număr redus, un grup restrâns de elemente de același fel) O mână de oameni. 3. (În legătură cu numerale ordinale sau, rar, cardinale) Categorie, treaptă, rang, clasă; calitate. ◊ Loc. adj. (Pop.) De toată mâna = de toate felurile, de toate categoriile. II. Numele unor unelte sau obiecte (de gospodărie) sau ale unor părți ale lor, care se aseamănă, ca formă și ca întrebuințare, cu mâna (I 1) sau care se apucă, se manevrează cu mâna. ◊ Mână curentă = balustradă. – Lat. manus.

MÂNĂ, mâini, s. f. I. 1. Fiecare dintre cele două membre superioare ale corpului omenesc, de la umăr până la vârful degetelor, în special partea de la extremitatea antebrațului, care se termină cu cele cinci degete. ◊ Loc. adj. De mână = a) făcut cu mâna, lucrat manual; b) (despre unelte, instrumente) acționat manual. ◊ Loc. adv. Pe (sau la) mâna dreaptă (sau stângă) = pe partea dreaptă (sau stângă). Pe sub mână = pe ascuns, clandestin. În mână = direct, personal. Mână-n mână = în colaborare, în înțelegere, în perfect acord. Peste mână = anevoios, incomod, dificil (de obținut, de realizat, de efectuat). ◊ Expr. (Pop.) A bate (sau a da) mâna (cu cineva) = a se înțelege cu cineva (în privința unei tranzacții); a face un târg, a se învoi (din preț), strângându-și mâna (în semn de pecetluire a tranzacției încheiate). A(-și) da mâna (cu cineva) = a) a strânge cuiva mâna în semn de salut sau de împăcare; b) a se alia, a colabora. A putea (sau a fi bun) să se ia de mână cu cineva = a se asemăna, a se potrivi cu cineva din punctul de vedere al defectelor sau al acțiunilor rele. (Pop.) A se ține cu mâinile de burtă (sau de pântece, de inimă) de(-atâta) râs = a râde cu mare poftă, în gura mare. A pune (sau a băga) mâna în foc pentru cineva (sau pentru ceva) = a garanta pentru cineva sau pentru ceva. A pune (sau a încrucișa) mâinile pe piept = a muri. A se spăla pe mâini = a refuza să-și ia răspunderea unei probleme (dificile) sau a unei fapte (reprobabile). A da (sau a lăsa, a pierde) ceva din (sau de la) mână = a da (sau a lăsa, a pierde) ceva care îți aparține sau de care ești sigur că îl poți obține. Cu mâna goală = fără a aduce nimic; fără a lua nimic; p. ext. fără a-și fi atins scopul, fără niciun rezultat. A avea (sau a fi la cineva) mâna = (la jocul de cărți) a-i veni rândul să împartă cărțile. A trece (sau a ceda) mâna (cuiva) = (la jocul de cărți) a nu juca în turul respectiv, cedând rândul jucătorului următor. (O) mână de ajutor = (mai ales în legătură cu verbele „a da”, „a cere”, „a solicita”, „a fi”) sprijin, ajutor. A lega cuiva mâinile (și picioarele) sau a lega (sau a fi legat) de mâini și de picioare = a pune pe cineva sau a fi în imposibilitate de a acționa. A avea (sau a lăsa, a da cuiva) mână liberă = a avea (sau a da cuiva) posibilitatea să acționeze după bunul său plac; a avea (sau a da cuiva) libertate totală de acțiune. A avea (ceva) pe mână = a dispune de ceva. A pune mâna = a) a face, a întreprinde ceva; b) a fura. A pune mâna pe ceva = a ajunge în posesiunea unui lucru, a-și însuși un lucru (prin mijloace necinstite). A pune mâna pe cineva = a) a prinde, a înhăța, a înșfăca pe cineva; b) a găsi pe cel de care ai nevoie. A-i pune (cuiva) mâna în piept (sau în gât) = a prinde, a înșfăca (pe cineva); a cere cuiva socoteală, a(-l) trage la răspundere. A pune (cuiva) mâna în cap = a lua (pe cineva) la bătaie. A-i pune Dumnezeu (cuiva) mâna în cap = a avea noroc, a-i merge totul din plin. A-i lua (cuiva) boala (sau durerea) cu mâna = a face să treacă boala (sau să înceteze durerea etc. cuiva) repede, numaidecât. Cu mâinile încrucișate (sau în sân, în buzunar) = inactiv. A pune mână de la mână = a strânge, a aduna (bani, obiecte etc.) prin contribuție benevolă. A avea mână ușoară sau a fi ușor de mână = a lucra cu finețe și cu abilitate (ca medic). A fi greu de mână = a lucra neîndemânatic, brutal (ca medic). A avea mână bună sau a fi bun de mână = a) a fi îndemânatic, priceput; b) a purta noroc cuiva; (la jocul de cărți) a da cărți bune celor cu care joacă. A-și face mână bună la (sau pe lângă) cineva = a obține favoarea cuiva, a se pune bine cu cineva. A lua cu o mână și a da cu alta (sau cu zece) = a cheltui mult, a fi risipitor. A fi mână largă = a fi darnic, generos. (Fam.) A fi mână spartă = a fi risipitor. A avea (sau a fi) mână strânsă = a fi econom; a fi zgârcit, meschin. A-i da cuiva mâna (să facă ceva) = a-și putea permite (să facă ceva); a-i permite situația, împrejurările (să facă ceva). Una la mână, se spune pentru a marca primul element al unei enumerări. A fi mâna dreaptă a cuiva = a fi omul de încredere al cuiva. A cere mâna cuiva = a cere în căsătorie. Sărut mâna (sau mâinile), formulă de salut adresată femeilor, preoților, persoanelor mai în vârstă etc. Cu mâna lui (sau mea, ta etc.) sau cu mâinile lor (ori noastre, voastre etc.) = direct, personal, fără intervenția nimănui. A scoate castanele (sau cărbunii) din foc cu mâna altuia = a se folosi de cineva pentru rezolvarea unei probleme dificile, a unei acțiuni periculoase ori riscante. Cu amândouă mâinile = cu bunăvoință, foarte bucuros, din toată inima. (Fam.) A avea (sau a fi cu) mână lungă = a fi hoț, pungaș. (A fi om) cu dare de mână = (a fi om) înstărit, bogat. (Pop.) A da din mâini (și din picioare) = a face eforturi pentru obținerea unui lucru, a se strădui, a-și da osteneala. A avea mâna curată (sau mâinile curate) = a fi cinstit. A primi (sau a lua) în mână = a primi o sumă netă. A duce de mână (pe cineva) = a călăuzi, a conduce (pe cineva); a sprijini, a proteja (pe cineva neajutorat, nepriceput). De la mână până la gură = foarte repede, în timp foarte scurt. Cu mâinile la piept sau cu căciula în mână = într-o atitudine umilă; supus, smerit. Cu mâna pe inimă (sau pe cuget) = cu conștiința curată, cu convingerea că e adevărat. A ajunge pe mâini bune = a ajunge în grija, în posesiunea cuiva competent. A-și lua mâinile de pe cineva = a înceta de a mai proteja, de a mai ajuta pe cineva. Din mână în mână = de la unul la altul, de la om la om. A da mâna cu moartea = a trece printr-o mare primejdie; a fi foarte bolnav. A da pe mâna justiției = a deferi justiției; a înainta un infractor organelor judiciare. A fi (sau a cădea, a încăpea etc.) la (sau pe) mâna cuiva = a fi (sau a cădea, a încăpea) sub puterea, sub autoritatea cuiva, la discreția cuiva. A avea pe cineva sub mână = a avea pe cineva sub control, în subordine. (A fi) mână de fier sau mână forte = (a fi) om energic, autoritar. Politică de mână forte = politică dictatorială, tiranică, abuzivă. ◊ Compus: mâna-Maicii-Domnului = mică plantă erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina higroscopică și foarte ramificată, cu flori albe și cu fructele mici (Anastatica hierochuntica). ♦ Persoană, individ (conceput ca autor al unei acțiuni). ◊ Mână de lucru = forță de muncă. Mână moartă = (la unele jocuri de cărți) jucător fictiv căruia i se distribuie cărți, în cont. 2. Cantitate mică din ceva, atât cât încape în palmă. ◊ (Ca epitet, precedând termenul calificat, de care se leagă prin prep. „de”, indică proporții foarte mici) O mână de om. (Urmat de un substantiv la pl., indică un număr redus, un grup restrâns de elemente de același fel) O mână de oameni. 3. (În legătură cu numerale ordinale sau, rar, cardinale) Categorie, treaptă, rang, clasă; calitate. ◊ Loc. adj. (Pop.) De toată mâna = de toate felurile, de toate categoriile. II. Numele unor unelte sau obiecte (de gospodărie) sau ale unor părți ale lor, care se aseamănă, ca formă și ca utilizare, cu mâna (I 1) sau care se apucă, se manevrează cu mâna. ◊ Mână curentă = balustradă. – Lat. manus.