AFRICA, al doilea continent, ca mărime, al Pămîntului, traversat de Ecuator și de cele două tropice, cuprins între Oc. Atlantic (la V), M. Mediterană (la N), Marea Roșie și Oc. Indian (la E); c. 30,3 mil km² (cu insulele învecinate); c. 795 mil. loc. (1990). Se întinde între 37°21′ lat. N (Capul Ras el-Abiad) și 34°52′ lat. S (Capul Acelor), pe c. 8.000 km, și între 17°35′ long. V (Capul Verde) și 51°20′ long. E (Capul Ras Hafun), pe c. 7.400 km. A. este constituită dintr-un bloc masiv vechi, care a suferit puține modificări în perioadele geologice mai recente și unde structurile de platformă au o dezvoltare largă. Relieful. Forma tipică a reliefului A., mai puțin variat ca al altor continente, este podișul tabular întins. Alt. medie a continentului: 750 m. Alt. max.: 5.895 m (vf. Kilimanjaro). Se deosebesc: Africa joasă (Sahara, Sudanul, Guineea și Depr. Zair) cu alt. în general sub 500 m. Africa înaltă (Abisinia și Somalia) și Africa de Sud, constituită din podișurile înalte de peste 1.000 m. Doar sistemul montan al Atlasului este format prin cutare, restul munților africani reprezentînd mari zone de fractură, în care se pot grupa atît marginile înălțate ale Marelui Graben Est-African (Pod. Abisiniei și Pod. Somaliei), cît și munții, podișurile ridicate tectonic (Ahaggar, Aïr, Tibesti) și horsturile (Munții de Cristal și Munții Scorpiei). De formarea Marelui Graben Est-African sînt legate puternice erupții vulcanice, care au dat naștere vulcanilor Kilimanjaro, Kenya (5.199 m) și Elgon (4.322 m). Depr. sînt largi și limitate de praguri: Kalahari, Zair, Ciad, Niger, precum și cele din Sahara. Cîmpiile sînt restrînse și de scufundare recentă (C. Senegalului, Guineei Superioare, Mozambicului și Somaliei). Resursele subsolului. Mari exploatări de min. auroargentifere în Rep. Africa de Sud (Witwatersrand), Zimbabwe, Zair (Shaba), Tanzania, Ghana ș.a. Expl. de diamante în Rep. Africa de Sud (Kimberley) sau în Zair (Shaba), Angola, Ghana, Sierra Leone ș.a. și de min. de fier concentrate mai ales în Liberia, Zimbabwe, Algeria și Rep. Africa de Sud. Zăcăminte importante de petrol în Sahara algeriană (Hassi-Messaoud, Edjelé, In Salah) și Libia (Zelten) și gaze naturale (Hassi-R’Mel). A. deține mari ponderi în producția de crom, cobalt, cupru, precum și de mangan, stibiu, plumb, zinc, molibden, azbest etc. Clima. A. este continentul cu clima cea mai caldă de pe glob, cu o zonă de climă ecuatorială (cu temperaturi medii anuale avînd variații sezoniere reduse și cantități mari de precipitații), două zone dec climă subecuatorială, două zone tropicale cu precipitații extrem de reduse (între 50 și 150 mm anual) și două zone subtropicale (cu două sezoane opuse, umed și secetos). Temperatura cea mai ridicată (58°C) s-a înregistrat la Azῑzῑyah (Libia) la 13 sept. 1922. Valorile termice de peste 40°C sînt frecvente în întreaga Sahară. Hidrografia. Se caracterizează prin fluvii și lacuri mari, dar și prin întinse zone endoreice (1/2 din continent). Cele mai importante fluvii sînt: Nilul (cel mai lung fluviu al lumii), Zair, Niger, Zambezi, Orange, Limpipo și Sénégal. Lacurile cele mai importante (jalonate pe linia Marelui Graben Est-African) sînt tectonice și au apă dulce (Victoria, Malawi, Edward, Mobutu Sésé Séko, Turkana, Kivu și Tana). L. Ciad, situat în zona semiaridă, este puțin adînc și are apă sărată.

ALNICO s. n. aliaj de aluminiu, nichel și cobalt. (< fr. alnico)

ALNICO s.n. Aliaj de aluminiu, nichel și cobalt. [< fr. alnico, cf. al(uminiu) + ni(chel) + co(balt)].

ANTIATLAS (ATLAS ES-SARHÎR), masiv muntos cristalin în S Marocului. Lungime: c. 600 km. Alt. max.: 3.304 m (Djebel Siroua). Zăcăminte de min. de cobalt, nichel și aur.

BAHÍA [baia], stat în E Braziliei; 561 mii km²; 11,5 mil. loc. (1989.) Centrul ad-tiv: Salvador. Expl. de min. de fier, cobalt, nichel, titan și diamante. Bumbac, tutun și porumb; cafeam zahăr.

BARISFERĂ s. f. Nucleul Pământului, cu raza de 3500 km și densitatea foarte mare, format din material foarte greu (nichel, fier, cobalt); nife, centrosferă. – Din fr. barysphère.

BOMBĂ DE AVIAȚIE mijloc de luptă de aviație, constând din încărcătură explozivă (clasică sau nucleară), incendiară, luminoasă sau chimică, introdusă într-un înveliș aerodinamic prevăzut cu ampenaje pentru stabilizare. Bombele de aviație sunt construite într-o gamă largă de calibre și sunt lansate din aeronave prin procedee diferite (zbor orizontal, picaj, cabraj). Bombele de aviație pot fi: fugase, ale căror efect principal constă în acțiunea presiunii crescute în momentul exploziei, iar secundar, în acțiunea schijelor, fiind utilizate pentru nimicirea lucrărilor și instalațiilor militare și pentru lovirea forței vii și mijloacelor tehnice de luptă adăpostite, având un calibru cuprins între 50-100 kg, raza lor de acțiune depinzând de coeficientul de rezistență al mediului în care cade bomba și de greutatea substanței explozive din aceasta; brizante, care au ca efect principal producerea de schije și ca efect secundarsuflul exploziei, sunt utilizate pentru lovirea forței vii neadăpostite sau aflate în adăposturi de tip ușor, pentru lovirea avioanelor la sol, a stațiilor de radiolocație, a artileriei antiaeriene și a altor obiective cu protecție redusă, fiind lansate din casete în care se dispun 8-15 bucăți cu calibrul de 2-30 kg; antitanc, cu efect perforant și cumulativ, utilizate împotriva tancurilor, transportoarelor blindate și a altor mașini de luptă blindate, putând străpunge blindaje cuprinse între 30-200 mm (la lovire directă), fiind lansate din casete în care sunt dispuse 30-50 bucăți, având calibrul de 2,5-10 kg; chimice, care au ca efect infectarea atmosferei, a terenului și a obiectivelor de pe el cu vapori, ceață sau picături de substanță toxică de luptă, în scopul vătămării forței vii sau a îngreunării acțiunilor de luptă ale trupelor inamice, având calibrele cuprinse între 5-500 kg, din care 45-60% din încărcătură este chimică, iar restul exploziv; incendiare, încărcate cu amestec incendiar (termit, electron, amestecuri incendiare de tip napalm) destinat incendierii obiectivelor industriale, depozitelor, construcțiilor, mijloacelor tehnice de luptă, putând fi de calibru mic (până la două kg, încărcate cutermit și având corpul fabricat din electron, fiind aruncate mai multe o dată, zeci de bucăți, cu ajutorul unor casete, creând focare de incendiu mici și numeroase) și de calibru mare (până la câteva sute de kg, încărcate cu amestec incendiar vâscos care se aprinde prin explozie și crează focare de incendiu mari); cu napalm, bombe incendiare având corpul din masă plastică sau din tablă și ca încărcătură un amestec incendiar vâscos care se aprinde de la un amestec pirotehnic având rolul de a rupe capul bombei, fie de la bucățele de fosfor alb introduse în amestecul incendiar, putând fi de calibru mic (încărcătura de 5-10 l) sau de calibru mare (100-800 l); luminoase, încărcate cu un amestec pirotehnic care în timpul arderii produce o iluminare puternică, fiind lansate din aeronavă cu o parașută care asigură o cădere lină și luminarea terenului timp de câteva minute, corespunzător calibrului bombei, utilizându-se în timpul executării misiunilor de cercetare aeriană prin fotografiere noaptea sau pentru iluminarea terenului în cazul executării misiunilor de bombardament noaptea, având un calibru de 50-500 kg; fumigene, destinate orbirii inamicului, pentru mascarea trupelor proprii sau pentru semnalizarea prin fumul creat de încărcătura de luptă, având calibrul de 100-500 kg; încărcate cu diverse materiale de propagandă, au un dispozitiv de împrăștiere a acestora, suprafața de împrăștiere depinzând de înălțimea de lansare, numărul de bombe, greutatea acestora și intensitatea vântului, calibrul lor fiind de 50-150 kg. Bomba atomică (sau nucleară), produce prin explozie efecte de distrugere combinate mari, determinate de unda de șoc a exploziei, emisiunea de lumină, radiația penetrantă, infectarea radioactivă și de fluxul electromagnetic asupra oamenilor, mijloacelor tehnice de luptă, clădirilor și instalațiilor, terenului. Este alcătuită din corpul bombei, încărcătură de material fisionabil (uraniu 235, plutoniu 239 etc.), încărcătură de exploziv care servește unirii maselor subcritice, unul sau mai multe focoase și un sistem de dispozitive pentru împiedicarea exploziei accidentale. Cantitatea de încărcătură fisionabilă este variabilă, calibrul lor ajungând până la echivalentul a câteva Mt. de trotil. Bomba nucleară echivalentă cu 20.000 de t trinitrotoluen este denumită bomba convențională cu fisiune; variante evolutive: termonucleară (cu hidrogen), cu californiu, cu cobalt, cu neutroni. Bomba termonucleară, folosește energia eliberată în reac țiile de fuziune a nucleelor ușoare, reacția termonucleară fiind amorsată de un focos atomic care asigură atingerea unei temperaturi de zeci de milioane de grade. Bomba termonucleară care folosește deuteriul se numește bombă cu hidrogen. Se mai utilizează amestecuri de deuteriu-tritiu sau litiu-tritiu în stare solidă. Energia degajată de explozia unei bombe termonucleare este cu trei-patru ordine mai mare decât cea a unei bombe convenționale cu fisiune. Bomba termonucleară cu californiu este de calibru redus (câteva zeci de tone echivalent de trotil, având drept încărcătură fisionabilă un izotop al californiului și este acționată obișnuit. Datorită neutronilor eliberați la explozie efecte mari se manifestă asupra personalului neadăpostit. Bomba termonucleară cu cobalt are corpul confecționat din oțel cu un conținut mare de cobalt, care la explozia încărcăturii nucleare devine radioactiv, particulele rezultate în urma evaporării învelișului bombei producând o infectare a terenului foarte puternică și persistentă. Bomba cu neutroni, este o minibombă termonucleară de calibrul aproximativ 1 Kt, având un focos special care utilizează elemente transuraniene (californiu) sau un lorsen miniaturizat de putere mare. Factorul destructiv esențial îl constituie fluxul de neutroni rapizi (cu o foarte mare energie) și razele gama, care în interacțiune cu atomii de hidrogen din celulele țesuturilor vii, distrug substanța activă și provoacă la personal boala de iradiere și moartea (sin. bombă cu radiație mărită).

CANADA, stat în America de Nord; 9,97 mil. km² (inclusiv 755,2 mii km² de ape interioare); 26,25 mil. loc. (1989). Limbi oficiale: engleza și franceza. Cap.: Ottawa. Orașe pr.: Montréal, Toronto, Vancouver, Winnipeg, Edmonton, Calgary, Québec. Pop. urbană: 76%. Este împărțit în 10 prov. și două terit. Relieful C. este foarte variat. În SE se dezvoltă ramurile de N ale sistemului muntos al Apalașilor, cu alt. reduse. Spre V se întinde vasta peneplenă, modelată de ghețarii cuaternari, a Scutului Canadian (50% din supr. țării), dispus în jurul G. Hudson. Podișul Preriilor este încadrat de scutul Canadian și Cordilieri (M-ții Stîncoși și M-ții Coastei; alt. max. 6.050 m în vf. Logan). Terit. C. este străbătut de mari fluvii (Sf. Laurențiu, Columbia, Mackenzie ș.a.). În SE, la granița cu S.U.A., se află cel mai mare sistem lacustru de pe glob (Superior, Huron, Erie, Ontario); dispune de alte mari lacuri de interior (Winnipeg, Lacul Sclavilor, Lacul Urșilor ș.a.). Arh. Arctic, ce depășește 80° lat. N, are un relief muntos cu alt. ce trec de 3.000 m. Climă temperată cu nuanțe oceanice spre țărmuri și continentală în interior. În N, climă aspră polară. Expl. de petrol (79,25 mil t, 1988), gaze naturale (99,37 miliarde m³, 1988, locul 3 pe glob), cărbuni (69,5 mil. t, 1989), min. de fier (39,8 mil. t. export, 1989), nichel (214 mii t, 1988, locul 1 pe glob), azbest (661 mii t, 1987), aur (114.951 kg, 1987), platină, cupru, zinc (1,35 mil. t, 1988, locul 1 pe glob), plumb, uraniu (13.233 t, 1988, locul 1 pe glob), radiu, cobalt, antimoniu, bismut, molibden (12.388 t 1988, locul 2 pe glob), wolfram, săruri de potasiu (7,6 mil. t 1967, locul 2 pe glob). Mare producție de energie electrică (503,5 miliarde kWh, 1988, din care 66% se realizează în hidrocentrale). Ind. C. prelucrează petrol și produce oțel (15,1 mil. t, 1988), fontă (9,5, il. t, 1988), nave, automobile (1 mil. buc., 1988), utilaj forestier, aparatură electronică, avioane, aluminiu (1,53 mil. t, 1988) etc. C. dispune de un vast patrimoniu forestier (38,9% din terit.) pe baza căruia s-a dezvoltat o puternică ind. de prelucr. a lemnului, celulozei și hîrtiei (9,7 mil. t hîrtie de ziar, 1989, locul 1 pe glob). Ind. chimică (coloranți, cauciuc sintetic, fire și fibre sintetice), a mat. de constr. (ciment, 11,9 mil. t, 1988), alim. (conserve, pește, lactate) și textilă sînt bine dezvoltate. Se cultivă 5% din terit. țării cu grîu (24,4 mil. t, 1989), ovăz (3,55 mil. t, locul 3 pe glob), orz (11,7 mil. t, 1989, locul 2 pe glob), secară, porumb (6,4 mil. t, 1989), plante furajere, sfeclă de zahăr, cartofi, tutun. Pomicultură în SV țării. Creșterea intensivă a animalelor: bovine (12,2 mil. capete, 1989), porcine (10,6 mil. capete, 1988), ovine (728 mii capete, 1989), se practică pe pășuni naturale (3,5% din terit.) și pe baza plantelor furajere. Pescuit (1,6 mil. t, 1988) și vînătoare. C. f.: 93,5 mii km. Căi rutiere non-urbane: c. 900 mii km, din care 133,5 mii km de autostrăzi. Parc auto: 11,7 mil. autoturisme, 3,5 mil. vehicule comerciale, 33.728 pipe-line-uri (1988). Flota comercială: 3.38 mil. t (1988). Turism (40,5 mil. turiști, 1986). Moneda: 1 dollar (canadian) = 100 cents. Exportă autovehicule, utilaje, echipament ind. (c. 40%), combustibili, hîrtie și produse din hîrtie, produse agricole, lemn, minereuri, produse siderurgice ș.a. și importă mijloace de transport (inclusiv subansamble), mașini și utilaje, bunuri ind. de larg consum, combustibili, produse textile, chimice ș.a. – Istoric. Locuită din timpuri străvechi de triburi amerindiene și de eschimoși (în partea de N a țării), C. a fost colonizată, începînd din sec. 17, de francezi. În urma Războiului de Șapte Ani (1756-1763), C. a fost inclusă în Imp. Britanic. La sfîrșitul sec. 18 s-a intensificat imigrația în C. din Marea Britanie, S.U.A. și din alte țări. În urma răscoalei din 1837, condusă de W. Mackenzie și L.J. Papineau, guvernul englez a fost nevoit să introducă cîteva reforme cu caracter liberal; în 1867, C. a primit statutul de dominion. A participat la primul război mondial alături de Antanta. În 1939, C. a întrat în război împotriva Germaniei hitleriste. C. este membră a N.A.T.O. (din 1949); nu face parte din Organizația Statelor Americane. La conducerea țării au alternat Partidul Liberal și Partidul Conservator Progresist, guvernarea celui dintîi fiind în ansamblu de mai lungă durată. Un loc important în viața politică l-a ocupat efortul populației francofone din Québec de a-și conserva identitatea lingvistică și culturală. Potrivit Constituției din 1982, C. este monarhie parlamentară, în cadrul Commonwealth-ului, șeful statului fiind, de iure, suveranul Marii Britanii, reprezentat de un guvernator general. De facto, statul este condus de un parlament federal bicameral, compus din Senat și Camera Reprezentanților, și de un guvern național.

CARBOLOY [pr.: carboloi] n. Aliaj cu duritate mare, obținut din compușii wolframului și cobalt. /Cuv. engl.

CARBOLOY s. n. aliaj cu duritate mare, din carbură de wolfram și cobalt. (< engl. carboloy)

CARBOLOY s.n. (Tehn.) Aliaj cu duritate mare, obținut din carbură de wolfram și de cobalt. [< engl. carboloy].

carboloy sn [At: DEX² / E: eg carboloy] Aliaj cu duritate mare, obținut din carbură de wolfram în liant de cobalt.

CARBONIL (< fr. {i}) s. m. 1. Grupă funcțională organică, formată dintr-o dublă legătură carbon-oxigen, prezentă în aldehide și cetone. 2. Carbonili metalici = combinații ale monooxidului de carbon, coordinat ca ligant cu unele metale (crom, molibden, fier, cobalt, nichel, osmiu, iridiu etc.) cu o stabilitate chimică și termică mare; au aplicații în tehnică.

CERIU (< fr. {i}; {s} lat. Ceres) s. n. Element chimic (Ce; nr. at. 58, m. at. 140,12; p. t. 807 °C, p. f. 3.468 °C) din familia lantanoidelor, moale, ductil și strălucitor. Este folosit (aliat cu lantan și fier) la fabricarea pietrelor de brichetă (aliat cu cobalt), la confecționarea magneților permanenți, în metalurgie. A fost descoperit de M.H. Klaproth, W. Hisinger, J.J. Berzelius în 1803.

CERULEU s. n. pigment mineral albastru obținut dintr-un amestec de oxizi de cobalt și staniu. (< fr. céruléum)

CERULEU s.n. Culoare minerală albastră, obținută dintr-un amestec de oxizi de cobalt și staniu. [< fr. céruléum, cf. lat. caeruleus].

ceruleu sn [At: DEX² / E: fr céruléum] Substanță minerală albastră, obținută dintr-un amestec de acizi de cobalt și staniu.

CIANCOBALAMÍNĂ (< germ., rus.) s. f. (BIOCHIM.) Factor antianemic prezent în extractul de ficat, conținînd cobalt și un grup cianic; are o puternică acțiune hematopeică; cobalamină, vitamina B₁₂.

Co, simbol chimic pentru cobalt.

cobalt/cobalt s. n.; simb. Co

COBALT s.n. Metal alb-argintiu, mai dur decît fierul. [< fr. cobalt, cf. germ. Kobalt].

COBALT s. n. Metal foarte dur, alb-albăstrui cu reflexe roșietice, întrebuințat în tehnică, în aliaje și, în formă de săruri, la colorarea în albastru a sticlei, a porțelanurilor etc. – Fr. cobalt (germ. Kobalt).

* COBALT sbst. 💎 Metal cenușiu, vîrtos, fărămicios, greu de topit, întrebuințat la colorarea în albastru a sticlei (Co) [fr.].

cobalt s. n.; simb. Co

COBALT n. Metal dur, de culoare alb-argintie, întrebuințat în tehnică, la fabricarea unor aliaje, la colorarea sticlei, porțelanurilor etc. [Acc. și cobalt] /<fr. cobalt, germ. Kobalt

COBALT/COBALT s. n. metal alb-argintiu, foarte dur, inalterabil la temperatura obișnuită, folosit la elaborarea unor oțeluri speciale, în radioterapie etc. (< fr. cobalt, germ. Kobalt)

CÓBALT (< fr. {i}) s. n. Element chimic (Co; nr. at. 27, m. at. 58, p. t. 1.493°C, p. f. 3.520°C), metal alb-argintiu, foarte dur, inalterabil la temperatura obișnuită. În combinații funcționează în stările de valență 2 și 3. Este un element indispensabil vieții celulare și în special hematopoezei. Este întrebuințat în tehnică sub formă de aliaje, iar sub formă de săruri la colorarea în albastru a sticlei, porțelanurilor etc.; izotopul radioactiv cu număr de masă 60 este folosit în radioterapie, în radiografie și în industrie. A fost descoperit de chimistul suedez G. Brandt în 1735.

COBALT s. n. Metal alb-albăstrui cu reflexe roșiatice, mai dur decît fierul, întrebuințat în tehnică, în aliaje și în formă de săruri, la colorarea în albastru a sticlei, a porțelanurilor etc. Marea ocupa mai bine de jumătate din aria priveliștii, de necrezut prezentă și albastră mereu cum e cobaltul. CAMIL PETRESCU, N. 91.

cobalt sn [At: ȘINCAI, ap. Dr. V, 558 / A: cob~ / Pl: (rar) ~uri / E: fr cobalt, ger Kobalt] 1 Metal alb-argintiu, foarte dur, întrebuințat la fabricarea unor oțeluri speciale, în radioterapie etc., iar sărurile sale la colorarea în albastru a obiectelor de sticlă, de porțelan etc. 2 (Pex) Vas, obiect de sticlă, de porțelan etc. colorat cu săruri de cobalt (1).

*cobált n., pl. urĭ (suedez kobalt, germ. kobalt, d. kobold, ĭazmă, vîlvă; stahie din mină). Chim. Un fel de metal alb, irizat, dur și sfărămicĭos ale căruĭ combinațiunĭ se întrebuințează la albăstrirea sticleĭ și a porțelanuluĭ. E de doŭă orĭ maĭ tenace de cît feru, e bi- și e tetravalent. Nu se alterează în aer, dar se oxidează în apă. A fost descoperit la 1733 de Suedezu G. Brandt.

!cobalt s. n.; simb. Co

cobalt n. metal alb, vârtos și fărâmicios, servind a albăstri sticla.

COBALT s. n. Element chimic metalic foarte dur, alb-argintiu, întrebuințat la fabricarea unor oțeluri speciale, în radioterapie etc., iar sărurile sale la colorarea în albastru a obiectelor de sticlă, de porțelan etc. ♦ Vas, obiect de sticlă, de porțelan etc. colorat cu săruri de cobalt. [Acc. și: cobalt] – Din fr. cobalt, germ. Kobalt.

COBALT s. n. Element chimic metalic foarte dur, alb-argintiu, folosit la fabricarea unor oțeluri speciale, în radioterapie etc., iar sărurile sale la colorarea în albastru a obiectelor de sticlă, de porțelan etc. ♦ Vas, obiect de sticlă, de porțelan etc. colorat cu săruri de cobalt. [Acc. și: cobalt] – Din fr. cobalt, germ. Kobalt. corectat(ă)

COBALTA vb. I. tr. (Tehn.) A acoperi cu un strat de cobalt suprafața unui obiect metalic. [< cobalt + -a].

cobalta vt [At: DN³ / Pzi: ~tez / E: cobalt + -a] A acoperi cu un strat de cobalt (1) suprafața unui obiect metalic.

COBALTA vb. tr. a acoperi cu un strat de cobalt suprafața unui obiect metalic. (< cobalt)

cobaltare sf [At: DN³ / Pl: ~tări / E: cobalta] Acoperire cu un strat de cobalt (1) a suprafeței unui obiect metalic.

cobaltat, ~ă a [At: DEX-S / Pl: ~ați, ~e / E: cobalta] (D. obiecte) Care a fost acoperit cu un strat de cobalt (1).

cobaltic, ~ă a [At: MARIAN, NA. 67 / Pl: ~ici, ~ice / E: cf cobalt + -ic] (Reg) De cobalt.

cobaltină sf [At: DEX² / E: cobaltine] Minereu de cobalt (1) și arsen, de culoare cenușie-roz, cu un pronunțat luciu metalic.

COBALTÍNĂ (< fr., engl.) s. f. Sulfoarseniură naturală de cobalt, formată pe cale hidrotermală, la temperaturi înalte, în unele zăcăminte metasomatice de contact, și în filoane. Are culoare albă-argintie cu nuanțe roz, luciu metalic, este casantă și slab conducătoare de electricitate. Principală sursă pentru extragerea cobaltului.

COBALTINĂ s. f. Minereu de cobalt și arsen cu un pronunțat luciu metalic. – Fr. cobaltine.

COBALTINĂ s.f. Minereu de cobalt și arsen, cu luciu metalic. [< fr. cobaltine].

COBALTINĂ s. f. minereu de cobalt și arsen, cu luciu metalic. (< fr. cobaltine)

COBALTIT s.n. Carbonat natural de cobalt. [< fr. cobaltite].

cobaltit sn [At: DN³ / E: fr cobaltite] Carbonat natural de cobalt (1).

COBALTIT s. n. carbonat natural de cobalt. (< fr. cobaltite)

COBALTOTERAPIE s. f. tratament al tumorilor maligne cu izotopi radioactivi de cobalt. (< fr. cobaltothérapie)

cobaltoterapie s. f. (med.) Iradiere cu cobalt în scop terapeutic ◊ „Cum este organizat serviciul de cobaltoterapie? Există un cabinet unde se alcătuiesc planurile de tratament și se stabilesc curbele izodoze care arată distinct modul de acțiune al energiilor înalte, atât în țesutul tumoral, cât și în cel sănătos din jur, astfel încât să se poată administra doza optimă.” I.B. 6 II 84 p. 6 (din fr. cobaltothérapie)

cobaltotron s. n. (med.) Aparat folosit pentru radioterapie în anumite boli maligne, cu ajutorul cobaltului radioactiv ◊ „Doctorul S. D. ne anunță o nouă premieră: intrarea în funcțiune a cobaltotronului, ca unul din cele mai moderne mijloace terapeutice în tratamentul neoplasmelor.” I.B. 6 II 84 p. 6 //din cobalt + -tron//

COBALTOTRON s. n. aparat pentru radioterapie în anumite boli maligne, cu cobalt radioactiv. (< cobalt + -tron)

CUBA, Republica ~, stat în America Centrală insulară, ocupînd insula cu același nume și alte ins. mai mici din apropiere (în total c. 1.600 ins.); 111 km²; 10,51 mil. loc. (1989). Limba oficială: spaniola. Cap.: Havana. Orașe pr.: Santiago de Cuba, Camagüey, Holguin, Guantánamo. Este împărțit în 14 prov. și o municipalitate cu regim special. Relief ușor vălurit, care în E se ridică în masivul Sierra Maestra (alt. max.: 2.560 m). Climă tropicală cu precipitații abundente; cicloane (uragane) devastatoare afectează în fiecare an ins. Expl. de crom (13 mii t, 1987), nichel (35,9 mii t, 1987), cobalt, min. de fier, cupru, sulf, petrol. Terenurile agricole ocupă 55,3% din supr. țării. Cultura de bază o reprezintă trestia de zahăr (51,7% din supr. cultivată, 73,5 mil. t, 1989, locul 3 pe glob), alături de care se mai cultivă – pe plantații – bananieri, mango, arbori de cafea, citrice. Pentru consumul intern se cultivă orez (550 mii t, 1989), batate, manioc, porumb ș.a. 25,3% din supr. țării este ocupată de pășuni pe care cresc bovine (4,93 mil. capete, 1989); creșterea porcinelor (2,5 mil. capete, 1989). Pescuit: 231,3 mii t. (1988). Este bine dezvoltată ind. zahărului (8,2 mil. t, 1989), a tutunului (279 mil. buc. țigări de foi, 15,4 miliarde țigarete, 1987), a alcoolului (rom), conservelor de fructe tropicale. Ind. țării mai produce: energie electrică (15,2 miliarde kWh, 1989), oțel, nichel (8,9 mii t, 1987), îngrășăminte chimice (fosfatice mai ales), autovehicule, mașini și utilaje ind., receptoare radio și de televiziune, anvelope, ciment (3,76 mil. t, 1989), țesături, produse alim. C. f.:14,7 mii km. Căi rutiere: 27 mii km. Moneda: 1 peso = 100 centavos. Exportă zahăr brut (c. 3/4), alte produse alim., tutun, țigarete, min. de nichel, produse petroliere ș.a. și importă mașini, utilaje și mijloace de transport, combustibili, produse agro-alimentare, textile ș.a. – Istoric. Locuită din timpuri străvechi de triburi amerindiene (guanahatabei, cibonei și taino), C. (descoperită de Columb în 1492) a fost cucerită de conchistadorii spanioli, care au exterminat majoritatea populației băștinașe, iar pentru munca pe plantații au fost aduși, în sec, 16-19, sclavi negri din Africa. Lupta de eliberare națională împotriva dominației coloniale concretizată prin războiul din 1868-1887 și răscoala din 1895-1898, condusă de José Marti și Antonio Maceo, precum și Războiul Hispano-American (1898) au dus la proclamarea independenței Republicii C. la 12 febr. 1901. În 1925 a fost creat Partidul Comunist din Cuba. Dictatura lui Machado (instituită în 1925) a fost răsturnată în 1933, în urma unei puternice mișcări populare; ulterior, puterea a fost acaparată de un alt dictator, F. Batista (1940-1944 și 1952-1958). În cel de-al doilea război mondial, C. a făcut parte din coaliția antihitleristă. La sfîrșitul anului 1956, un grup de cubanezi, în frunte cu Fidel Castro Ruz, a organizat lupta armată împotriva dictaturii lui Batista; regimul acestuia a fost răsturnat șa 1 ian. 1959, puterea fiind preluată de un guvern condus de Fidel Castro Ruz. Acesta a introdus o politică de naționalizare, fapt ce a provocat embargoul american asupra comerțului cubanez. În 1961 a avut loc o tentativă de invazie a exilaților cubanezi în Golful Porcilor, care au fost respinși. Ca urmare, C. a fost exclusă din Organizația Statelor americane și supusă unei blocade comerciale (1962), pe care a reușit să o depășească datorită susținerii economice directe din partea U.R.S.S. Instalarea de către sovietici a unor rachete în C., în 1962, a provocat o criză între cele două mari puteri, soldată cu retragerea rachetelor. În 1976 a intrat în vigoare o nouă constituție. C. este o republică socialistă. Deteriorarea progresivă a situației economice și încordările politice au generat un masiv flux de emigrări legale și ilegale. Șeful statului și al guvernului este președintele Consiliului de Stat. Organul legislativ este Adunarea Națională a Puterii Populare.

CUNICO s.n. (Metal.) Aliaj de cupru, nichel și cobalt. [< fr. cunico, cf. Cu(pru) + Ni(chel) + Co(balt)].

CUNICO s. n. aliaj de cupru, nichel și cobalt. (< fr. cunico)

ÉRBIU (< fr. {i}; {s} localit. Yterby) s. n. Element chimic (Er; nr. at. 68, m. at. 167,26) din grupa lantanoidelor; metal alb-argintiu (d 9,045, p. t. 522°C, p. f. 2.510 °C); intră în componența aliajelor magnetice cu fier, cobalt, nichel. A fost descoperit de chimistul și medicul suedez C.G. Mosander (1843).

eritrină sf [At: CANTUNIARI, L. M. / V: eritrin sn / Pl: ~ne / E: fr érythrine] 1 (Chm) Ester obținut prin acțiunea eritritei asupra acidului becanoric. 2 Mineral natural de cobalt de culoare roșiatică. 3 Antibiotic obținut din eritrocitele mamiferelor, cu acțiune bacteriostatică, în special asupra bacteriilor difterice.

FERNÍCO (< fer + nichel + cobalt) subst. Aliaj de fier cu nichel, cobalt și mangan, cu coeficient de dilatare egal cu cel al sticlei, folosit la confecționarea electrozilor de trecere etanșă prin sticlă (ex. sârma de susținere a filamentelor lămpilor de incandescență).

fernico sni [At: DN³ / E: fr fernico] Aliaj de fier, nichel, cobalt și mangan.

FERNICO s.n. Aliaj de fier, nichel, cobalt și mangan. [< fr. fernico, cf. Fer + Ni(chel) + Co(balt)].

HAYNES [héinz], Elwood (1857-1925), inventator american. A proiectat și a construit (1893-1894) primul automobil din S.U.A. A descoperit (1911-1912) o serie de aliaje (de cobalt, de crom, de molibden), precum și oțelul inoxidabil (1911, brevetat în 1919).

HOLOSIDERÍT (< fr.; holo- + gr. sideros „fier”) s. n. Rocă metamorfică formată preponderent din fier, alături de cantități mici de nichel, carburi și fosfuri de fier, de nichel și de cobalt, grafit, diamant etc.

hopcalită sf [At: DN³ / Pl: ~te / E: fr hopcalite] Amestec de bioxid de mangan cu oxid de cupru, cobalt și argint, folosit în măști speciale contra oxidului de carbon.

HOPCALITĂ s.f. Amestec de bioxid de mangan cu oxid de cupru, cobalt și argint, folosit în măști speciale contra oxidului de carbon. [< fr. hopcalite].

KANTHAL s. n. aliaj de fier, crom, aluminiu și cobalt, cu rezistivitate electrică superioară. (< germ. Kanthal)

KAZAHSTAN, Republica ~ (Kazak Respublikasy), stat în partea central-vestică a Asiei; 2.717,7 mii km²; 17,03 mil. loc. (1994). Limba oficială: kazaha. Religia: islamică (sunniți), creștin-ortodoxă. Cap.: Akmola (din 1997). Orașe pr.: Almatî (Alma-Ata), Karaganda, Cimkent, Semipalatinsk, Pavlodar, Ust-Kamenogorsk, Dkambul (fost Aulie-Ata), Aktiubinsk, Petropavlovsk. Este împărțit în 19 reg. Relief variat, reprezentat prin câmpii, podișuri și reg. colinare. În V se întinde C. Pericaspică, dominată spre NE de prelungirile M-ților Ural și colinele Mugodjarî, la E de care se află Pod. Turgai, cu alt. reduse (250-300 m) ce desparte C. Siberiei Occidentale (N) de depr. Turanului (S). În depr. Turan sunt reg. aride Kîzîlkum și Ustiurt, partea mai coborâtă fiind ocupată de M. Aral. În E Pod. Turan se află pod. colinar al K., cu munți izolați, în sudul căruia se desfășoară reg. aride nisipoase Mujunkum, Betpak-Dala, Taukum și depr. L. Balhaș. În ENE se află M-ții Altai (4506 m alt., vf. Beluha), iar în E și SE, M-ții Tarbagatai, Djungarskii Alatau, Kunghei-Alatau, Zailiinskii Alatau (4.973 m, vf. Talgar, alt. max. din K.) și Kirghizkii Alatau. Climă temperat continentală cu ariditate excesivă în depr. Turan (precipitații sub 100 mm/an); în munți precipitațiile ajung până la 1.000 mm/an. Principalele cursuri de apă sunt Irtîș (în E), Sîrdaria (în S), Ișim (în N) și Ural (în V). Numeroase lacuri (Balhaș, Zaisan, Tenghiz). Vegetație dominantă de stepă și xerofită de pustiu și semipustiu (pădurile ocupă sub 10% din terit.). K. dispune de importante și variate resurse de subsol: huilă în bazinele Karaganda și Ekibastuz (104,4 mil. t, 1994, locul 9 pe glob), lignit și cărbune brun (4,7 mil. t, 1993), petrol (reg. Emba-Guriev, 19,3 mil. t, 1994), gaze naturale (3,3 miliarde m³, 1994), min. de fier, fosfați, bauxită, min. polimetalice, crom, cobalt, nichel, mangan. Ind. produce: energie electrică (66,7 miliarde kWh, 1995), fontă și feroaliaje, oțel, metale neferoase, utilaj minier, ciment (4 mil. t, 1993), îngrășăminte chimice, țesături de bumbac și lână, produse alim. Principalele concentrări ind. sunt în reg. Altai în lungul Transsiberianului, în bazinul carbonifer Karaganda, în reg. premontană din S, în reg. Ural-Mugodjarî. Agricultura se practică în reg. de stepă din N și NE (pe pământuri desțelenite, în perioada 1954-1960 fiind redate agriculturii 25,5 mil. ha) și în reg. premontane din S (pe terenuri irigate), K. devenind unul dintre marii producători de cereale. Se cultivă (1994) grâu (10 mil. t.), secară (5,5 mil. t), orz, ovăz, orez, porumb, bumbac, legume, fructe, sfeclă de zahăr, floarea-soarelui, cartofi (1,95 mil. t). Creșterea animalelor pentru carne și lână se practică pe pajiști de munte, de stepă sau semipustiu. Se cresc (1994) ovine (33,5 mil. capete, locul 8 în lume), caprine, bovine (9,3 mil. capete), cămile. Pescuit în M. Caspică și Aral. C. f.: 13,9 mii km (Transsiberianul și ramura sa, Turksib). Căi rutiere: 164,9 mii km. Moneda: 1 tanga = 100 tein. Comerțul de realizează cu țările membre ale C.S.I. (90% din export și 80% din import). – Istoric. Locuit încă din Antichitate de triburi de păstori nomazi, pe terit. K. au apărut în sec. 3-1 î. Hr. formațiunea statală Kanghioi, iar în sec. 6-8 Kaganatul turcic, statul Karlucilor, în sec. 9-12, statele Oguzilor și Karahanizilor, ultimul cucerind întinse teritorii în Asia Centrală și Turkestanul de Răsărit. În sec. 11-13, pe terit. K. are loc invazia selgiucizilor, kidanilor și mongolo-tătarilor. În perioada stăpânirii mongolo-tătare, terit. K. a fost încorporat la Hoarda de Aur, iar după dezmembrarea acesteia la Hoarda Albă; în sec. 15, a intrat în componența Hoardei Nogailor și a Hanatului Uzbek. La mijlocul sec. 15 s-a constituit Hanatul Kazah, care, în sec. 16, s-a consolidat, atingând apogeul expansiunii sale teritoriale; în același timp, s-a desăvârșit îndelungatul proces de formare a poporului kazah. Ulterior, terit. Hanatului Kazah s-a divizat în trei zone distincte, în cuprinsul cărora, în sec. 17, s-au constituit hanate de sine stătătoare. În sec. 18-19, întreg terit. K. a intrat în componența Rusiei. În 1917, K. este atras în războiul civil; împotriva puterii bolșevice luptă trupe ale albilor conduse de Denikin, forțe naționale și trupe intervenționiste străine. La 26 aug. 1920 pe terit. K. este creată Republica Sovietică Socialistă Autonomă Kirghiză (până în anii ’20, kazahii erau desemnați eronat sub numele de kirghizi, spre a-i deosebi de cazacii ruși), inclusă în R.S.F.S.R., iar în mart. 1925 R.S.S.A. Kirghiză își schimbă numele în R.S.S.A. Kazahă, devenind, la 5 dec. 1936, sub numele de R.S.S. Kazahă, republică unională în componența U.R.S.S. În epoca sovietică, este o reg. puternic industrializată (ind. grea, poligonul nuclear de la Semipalatinsk, centrul spațial de la Baikonur ș.a.). După 1940, în epoca lui Stalin, în K. sunt deportați germanii de pe Volga, tătarii din Crimeea, meșcheții caucazieni și alte etnii care nu se bucurau de încrederea autorităților sovietice. În sept. 1989, kazaha este proclamată limba oficială a republicii, iar rusa, limbă de comunicare interetnică. În iun. 1989, Nursultan Nazarbaiev este numit prim-secretar al Partidului Comunist, fiind ales în 1990 președinte al Sovietului Suprem, apoi, în 1991, președinte al Republicii. La 25 oct. 1990, Sovietul Suprem de la Alma-Ata adoptă declarația de suveranitate a K., iar la 16 dec. 1991, proclamă independența Republicii Kazahstan, care semnează, la 21 dec. 1991, actul de constituire a Comunității Statelor Independente (C.S.I.). Din 10 dec. 1997, capitala a fost mutată de la Alma-Ata la Akmola. În ian. 1999, N. Nazarbaiev a obținut un nou mandat prezidențial. Republică prezidențială, potrivit Constituției din 30 aug. 1995. Activitatea legislativă este exercitată de un parlament bicameral, format din Senat și Camera Inferioară, iar cea executivă, de președinte și un guvern condus de un prim-ministru, care răspunde în fața președintelui.

kimberlit s. n. ◊ „Cercetătorii [...] au observat că în acele locuri unde în subsol se află formațiuni de kimberlit (rocă ultrabazică diamantiferă), în frunzele plantelor se acumulează săruri de metale grele cum sunt vanadiul, nichelul sau cobaltul, microelemente care sunt însoțitoarele nemijlocite ale diamantelor.” I.B. 27 X 84 p. 8 (din fr. kimberlite)

KÓVAR s. n. Aliaj ternar cu compoziția 54% fier, 27% nichel și 19% cobalt; are coeficientul de dilatare termică egal cu al sticlei și al platinei și este folosit în fabricarea becurilor electrice, a tuburilor electronice etc.

KOVAR n. Aliaj de fier, nichel și cobalt, folosit la fabricarea becurilor electrice, a tuburilor electronice etc. / Orig. nec.

KRISTIANSAND [kristiansán], oraș în S Norvegiei, port la str. Skagerrak; 68,6 mii loc. (1995). Constr. și reparații navale. Ind. lemnului, a celulozei și hârtiei. Metalurgia cobaltului, a nichelului și a cuprului. Produse chimice, textile și alim. Pescuit. Catedrală (1687). Fundat în 1641.

LIKASI, oraș în SE Republicii Democratice Congo, la 1.270 alt., la 95 km NV de Lumumbashi; 299,1 mii loc. (1994). Expl. de min. de cupru și cobalt. Metalurgia cuprului, zincului și a cadmiului; produse chimice (acid sulfuric, sodă caustică ș.a.). Muzeu mineralogic. Până în 1966 s-a numit Jadotville.

MAGNICO s.n. Aliaj de magneziu, nichel și cobalt. [< fr. magnico < mag(neziu) + ni(chel) + co(balt)].

magnico sn [At: DEX / Pl: (rar) ~uri / E: fr magnico] (Teh) Aliaj de fier, magneziu, nichel și cobalt.

!magnico® (aliaj de fier, magneziu, nichel și cobalt) s. n., art. magnicoul

MAGNICO s. n. aliaj de magneziu, nichel și cobalt. (< fr. magnico)

MICROELEMENT ~e n. Element chimic (iod, fier, cobalt etc.) aflat în cantități mici în organismele vegetale și animale, care joacă un rol important în stimularea funcțiilor biologice. [Sil. -cro-e-] /<fr. micro-élément

NORILSK, oraș în Federația Rusă, situat la 70° lat. N, în apropiere de vărsarea fl. Enisei; 159 mii loc. (1995). Expl. de nichel, cupru, cobalt și cărbuni. Metalurgia cobaltului, cuprului, nichelului; mat. de constr. Teatru.

NOUA CALEDONIE (NOUVELLE-CALÉDONIE [nuvél kaledoní]), arhipelag în SV Oc. Pacific (Melanezia), situat la c. 1.500 km NE de țărmul Australiei; 19,1 mii km². Format din insula cu același nume (16,7 mii km²), cu relief muntos (alt. max.: 1.628 m, vf. Mont Panié) și alte insule mici (Bélep, Île des Pins, Walpole, Lifou, Maré, Ouvéa – ultimele trei făcând parte din arh. Loyauté). Centrul ad-tiv: Noumeá. Climă subecuatorială. Populat de melanezieni, polinezieni, indonezieni, europeni ș.a. Expl. de nichel (25% din rezervele mondiale, locul 4 în lume), crom, fier, mangan și cobalt. Culturi de bumbac, trestie de zahăr, orez, cafea. Creșterea animalelor. Pescuit. Întreprinderi alimentare, de ciment, metalurgie neferoasă. Descoperită, în 1774, de James Cook, devine posesiune franceză în 1853. Colonie penitenciară (1864-1896), unde au fost trimiși, ca deportați politici, militanți ai Comunei din Paris. Din 1958, „teritoriu de peste mări” al Franței. În urma unui referendum național (1998), întărit printr-un acord între populația melaneziană și cea de origine europeană, s-a stabilit o perioadă de tranziție de 20 de ani, care va fi urmată de un vot pentru independență.

ONTARIO [ontæriou] 1. Lac în America de Nord, între Canada și S.U.A. la 75 m alt., cel mai mic din sistemul Marilor Lacuri. Supr.: 19.684 km²; lungime: 311 km; lățime max.: 85 km; ad. max.: 237 m. Legat de L. Erie prin râul Niagara; din el izv. fl. Sf. Laurențiu. Unit prin canale navigabile cu lacurile Erie și Huron și cu râurile Hudson și Ottawa. Pe malurile sale se află orașele canadiene Toronto, Oakville, Hamilton și Kingston și cel american Oswego. Constituie un sector un sector din sistemul navigabil al Marilor Lacuri. Descoperit în 1615 de francezul Étienne Brûlé. 2. Provincie în SSE Canadei, mărginită la N de G. Hudson și la S de Marile Lacuri; 1,1 mil. km²; 11,4 mil. loc. (2001). Centrul ad-tiv: Toronto. Expl. de nichel, uraniu, min. de fier, platină, aur, cupru, cobalt, plumb, zinc, sare. Ind. variată (metalurgie, constr. de avioane și automobile, ind. electrotehnică, alim., chimică etc.). Agricultură intensivă: grâu, sfeclă de zahăr, tutun, secară, legume ș.a.; creșterea animalelor.

oxosinteză sf [At: DN³ / Pl: ~ze / E: fr oxysynthèse] Procedeu industrial de obținere a aldehidelor prin tratarea olefinelor cu un amestec de hidrogen și carbon în prezența unui catalizator pe bază de cobalt.

PERMENDUR s. n. aliaj de cobalt și de fier, cu mare permeabilitate magnetică, folosit în electrotehnică. (n. com.)

PERMENDUR s.n. (Tehn.) Aliaj de cobalt și de fier cu mare permeabilitate magnetică, folosit în electrotehnică. [Nume comercial].

permendur s [At: LTR / Pl: nct / E: nct] Aliaj de cobalt și fier, de obicei cu mare permeabilitate magnetică, folosit în electrotehnică.

PERMINVAR s. n. aliaj de nichel și cobalt cu permeabilitate magnetică mare, în industria electrotehnică. (< fr. perminvar)

PERMINVAR s.n. Aliaj de nichel și cobalt (eventual și molibden) cu permeabilitate magnetică mare, întrebuințat în industria electrotehnică. [Nume comercial].

perminvar a [At: LTR² / Pl: nct / E: nct] Aliaj de nichel și cobalt sau de nichel, cobalt și molibden, cu permeabilitate magnetică mare, folosit în industria electrotehnică.

PIRINEI (sp. PIRINÉOS, fr. PYRÉNÉES), sistem muntos în SV Europei, la granița dintre Franța și Spania, între G. Biscaya și M. Mediterană. Lungime: c. 450 km. Zoma centrală, alcătuită din șisturi cristaline, cuarțite și granite, este mărginită de calcare (cu numeroase fenomene carstice) și fliș. Versantul de N este abrupt, iar cel de S este format din creste stâncoase mai joase. Alt. max.: 3.404 m (vf. Pico de Aneto, în masivul Maladeta). Sunt masivi, străbătuți doar de câteva trecători (printre care Roncevaux, la 1.090 m alt., unde a avut loc vestita bătălie cunoscută din epopeea Chanson de Roland). După caracterele morfologice se împart în: P. vestici cu altitudini mijlocii, P. centrali, cei mai înalți cu forma alpine și ghețari actuali (care ocupă o suprafață totală de circa 40 km²) și P. estici cu culmi alungite, despărțite de depresiuni intramontane. Pe versantul sudic al P. estici se află micul principat independent Andorra. Climă montană temperată, mai umedă în N și V, cu influențe mediteraneene în S. Râuri cu debit bogat, utilizate în scop energetic. Păduri și pășuni alpine. Faună bogată (urși, capre, ibex, capre negre ș.a.). Expl. de min. de fier, mangan, cobalt, nichel, bismut, bauxită, marmură. Izvoare minerale în N. Rezervații naturale; parcurile naționale; francez, Pyrénées occidentales și spaniol, Monte Perdido (120 mii ha au fost declarate în patrimoniul mondial natural). – Tratatul de la ~, tratat încheiat (7 nov. 1659) în urma războiului dintre Franța și Spania (început în 1635), prin care Franța obține Roussillon, Artois și unele orașe din Flandra, Hainaut și Luxembourg. Marchează sfârșitul hegemoniei spaniole în Europa și începutul celei franceze.

PIRÍTĂ (< < fr., gr.) s. f. Bisulfură naturală de fier, cristalizată în sistemul cubic. Are culoarea galbenă ca alama, urma neagră-verzuie și luciul metalic. Se utilizează la fabricarea acidului sulfuric; uneori conține și aur, argint, cupru, nichel, cobalt etc., care se extrag prin prelucrare complexă. P. pură conține 47% fier și 53% sulfuri.

POBEDIT s. n. carbură de wolfram și cobalt, cu duritate foarte mare. (< rus. pobedit)

POBEDIT, pobediți, s. m. Carbură de wolfram și cobalt, cu duritate mare. – Din rus. pobedit.

POBEDIT s.n. Carbură de wolfram și cobalt, cu duritate foarte mare. [< rus. pobedit].

POBEDIT s. m. Carbură de wolfram și cobalt, cu duritate mare. – Din rus. pobedit.

RADIOCOBALT s.n. Izotop radioactiv al cobaltului. [Cf. fr. radiocobalt].

radiocobalt sns [At: DN³ / E: ns cf fr radiocobalt] Izotop radioactiv al cobaltului.

RADIOCOBALT s. n. izotop radioactiv al cobaltului. (< fr. radiocobalt)

2) *ródiŭ n. (d. vgr. rodon, trandafir, după cum l-a numit, din cauza coloriĭ luĭ, Wollaston, care l-a descoperit la 1803). Chim. Un metal bivalent care se găsește aliat cu platina și care seamănă mult cu cromu și cu cobaltu. În stare pură are coloarea argintuluĭ. Are o greutate atomică de 104.

RUWENZORI [rúənzori], lanț muntos în ESE Africii, extins pe c. 130 km lungime de la N la S, respectiv între lacul Edward și lacul Albert, și pe c. 65 km lățime max., la granița dintre R.D. Congo și Uganda, la N de Ecuator. Este un gigantic horst, mărginit de falii, alcătuit din roci cristaline intrusive, care culminează în vf. Margherita din masivul Stanley (Ngaliema); 5.109 m alt. (după alte surse 5.119 m), al patrulea vârf din Africa după Kibo (5.895 m), Kenya (5.199 m) și Kilimanjaro (5.150 m). Prezintă culmi largi (separate de trecători și văi adânci) și mici lacuri. Acoperit cu păduri tropicale, umede, până la c. 2.600 m alt., apoi cu vegetație de altitudine specifică Africii de E, cu numeroase endemite până la c. 3.300-4.500 m alt., după care urmează domeniul zăpezilor persistente, la peste 4.500 m alt., pe versanții de E și la peste 4.800 m alt., pe cei de V. Zăcăminte de cobalt și cupru. Precipitații bogate (c. 2.300 m/an în medie). În cadrul acestui lanț muntos se află Parcul Național Ruwenzori Mountains (1952), extins pe 1.979 km² în SV Ugandei, în care se găsesc păduri tropicale cu diverse specii de arbori, cratere vulcanice și o faună bogată (cimpanzei, leoparzi, lei, elefanți, hipopotami, bivoli, antilope ș.a.). A fost inclus (1994) în lista Patrimoniului natural universal. Lanțul muntos R. a fost identificat ca cel numit de Ptolemeu „Munții Lunii”. Mult timp s-a crezut că de aici izv. Nilul. R. a fost escaladat pentru prima oară la 18 iun. 1906 de o echipă de alpiniști italieni condusă de Luigi Amedeo Savoia-Aosta.

SABATIER [sabatié], Paul (1854-1941), chimist francez. Prof. univ. la Toulouse. Studii asupra reacțiilor catalitice („Cataliza în chimia organică”). A descoperit, împreună cu asistentul său, abatele J.-B. Senderens (1856-1936), metoda de hidrogenare catalitică cu metale fin divizate (nichel, cobalt ș.a.) pe care a aplicat-o succesiv la sinteza metanolului, la hidrogenarea huilei. M. de onoare al Acad. Române (1925). Premiul Nobel pentru chimie (1912), împreună cu V. Grignard.

SAMÁRIU (< fr. {i}; {s} n. pr. Samarski) s. n. Element chimic (Sm; nr. at. 62, m. at. 150,4) din grupa lantanidelor. Component al unor aliaje magnetice cu cobalt. Din s. se execută electrozi pentru startere. A fost descoperit (1879) de Lecoq de Boisbaudran.

SERPENTINÍT (< serpentin) s. n. (GEOL.) Rocă metamorfică ultrabazică; conține preponderent serpentin, alături de oxid de crom, nichel, mangan, vanadiu, cobalt, crom, oxizi de fier, minerale din grupa platinei etc. Este utilizat la fabricarea cărămizilor refractare folosite în siderurgie.

SHABA [ʃá:ba], reg. de podiș, cu horsturi și grabene, în Africa Ecuatorială, între râurile Kasai, L. Tanganyika și înterfluviul Congo-Zambezi, cu alt. de 900-1900 m; c. 500 mii km². Zăcăminte de min. de cupru, de aur, argint, radiu, uraniu, cobalt, platină și cositor. Culturi de manioc. Creșterea animalelor. În această reg. se află parcurile naționale Kundelungu și Upemba. Până în 1972 în această zonă, în SSE R.D. Congo a existat o unitate terit. ad-tivă numită Katanga cu cap. la Lubumbashi, iar până în 1997, întreaga reg. de podiș a purtat numele Katanga.

smalt¹ sn [At: DN³ / Pl: ? / E: fr smalt] 1 Sticlă colorată în albastru de oxidul de cobalt. 2 Nume dat culorilor folosite în heraldică.

SMALT s.n. Sticlă colorată în albastru de oxidul de cobalt. ♦ Nume dat culorilor folosite în heraldică. [< fr. smalt].

SMALT s. n. 1. sticlă colorată în albastru de oxidul de cobalt. 2. nume dat culorilor folosite în heraldică. (< fr. smalt, it. smalto)

smaltină sf [At: CADE / Pl: ? / E: fr smaltine] Minereu natural de cobalt, cu conținut de nichel și fier, de culoare albă sau cenușie, cu irizații, casant, care cristalizează în sistemul cubic.

SMALTINĂ s. f. Minereu de cobalt de culoare albă-argintie, cristalizat în sistemul cubic. – Din fr. smaltine.

SMALTINĂ, smaltine, s. f. Minereu de cobalt de culoare albă-argintie, cristalizat în sistemul cubic. – Din fr. smaltine.

SMALTINĂ ~e f. Mineral de cobalt, de culoare albă-argintie, întrebuințat ca sticlă colorată pentru mozaicuri. /<fr. smaltine

SMALTINĂ s. f. arseniură naturală de cobalt, folosită pentru colorat porțelanul, sticla și emailul. (< fr. smaltine)

SMALTINĂ s.f. Arseniură naturală de cobalt, care conține și nichel și fier. [< fr. smaltine].

SMALTINĂ s. f. Minereu de cobalt cu conținut variabil de nichel și fier.

STABILIZATOR, -OARE (< fr.) adj., s. n., s. m. 1. Adj. Care dă stabilitate. 2. S. n. Organ suplimentar al unui sistem tehnic, care contribuie la menținerea stabilității sau a stării de echilibru a acestuia, în general prin compensare. ♦ Ampenajul orizontal fix al unui avion, care contribuie la sustentația acestuia. 3. S. n. Dispozitiv electric sau electronic care menține practic constantă fie tensiunea la borne sau curentul unui receptor electric, fie unii dintre parametrii receptorului. 4. S. m. Substanță chimică care are proprietatea de a stabiliza o substanță, o soluție etc. (ex. săpunuri de plumb, cobalt etc. folosite pentru stabilizarea materialelor plastice).

STELIT s.n. Aliaj de cobalt, crom, wolfram, molibden și fier, dur și inoxidabil. [< fr. stellite, germ. Stellit].

STELIT n. Aliaj complex (de cobalt, crom, wolfram, molibden și fier), foarte dur, inoxidabil, cu rezistență mare la temperaturi înalte, întrebuințat la fabricarea instrumentelor chirurgicale, a unor scule așcheietoare și la acoperirea unor piese supuse uzurii. /<fr. stellite, germ. Stellit

STELIT s. n. aliaj de cobalt, crom, wolfram, molibden și fier, dur și inoxidabil. (< fr. stellite, germ. Stellit)

STELIT s. n. Aliaj de cobalt, crom, tungsten și fier, dur și rezistent la căldură și la uzură, din care se fac sau cu care se acoperă anumite instrumente și piese.

stelit sn [At: LTR² / Pl: ? / E: fr stellite, ger Stellite] Aliaj dur și rezistent, care conține cobalt, crom, molibden etc., din care se fabrică sau cu care se acoperă suprafețele unor piese sau instrumente.

TELECOBALT s. n. cobalt radioactiv folosit în telecobalterapie. (< fr. télécobalt)

TELECOBALTERAPIE s.f. (Med.) Tratament al tumorilor efectuat de la distanță cu ajutorul radiațiilor emise de cobaltul radioactiv. [Gen. -iei. / < fr. télécobalthérapie].

telecobalterapie sf [At: DN³ / Pl: ~ii / E: fr télécobalthérapie] (Med) Tratament al tumorilor efectuat de la distanță cu ajutorul radiațiilor emise de cobaltul radioactiv.

TELECOBALTERAPIE s. f. tratament al tumorilor efectuat de la distanță cu radiații emise de cobaltul radioactiv. (< fr. télécobalthérapie)

telecobaltoterapie s. f. (med.) Tratamentul de la distanță al tumorilor cu radiații emise de cobaltul radioactiv ◊ „A intrat în funcțiune secția de telecobaltoterapie de la Spitalul clinic Colțea” R.l. 17 I 84 p. 5 (din fr. télécobaltothérapie; DN3)

TUTEA s. f. (Învechit) Oxid de zinc. În pîntecele acestor munți zac comorile minerale cele mai bogate... sarea, fierul, argintul..., cobaltul, tuteaua. BĂLCESCU, O. II 208.

tuteà f. oxid de zinc: arsenicul, cobaltul, tuteaua BĂLC. [Turc. TUTYA, zinc].

vitallium s.n. (chim.) Aliaj pe bază de crom, cobalt și molibden. • /den. com.; cf. engl. Vitallium, fr. vitallium.

vitallium sns [At: LTR² / P: ~li-um / E: eg, fr vitallium] (Chm) Aliaj de crom, de cobalt și de molibden, utilizat mai ales în chirurgia ortopedică la fabricarea protezelor.

VIZOR, vizoare, s. n. Dispozitiv la un aparat sau la un instrument optic, care permite delimitarea după necesitate a cîmpului vizual și a liniei de vizare. Se uitau pe vizoarele cu geam de cobalt. V. ROM. noiembrie 1950, 43. ♦ (Mai ales la pl.) Ochelarii măștilor de gaze.

widia s.f. (chim.) 1 Carbură de wolfram cu 6-13% cobalt, cu duritate foarte mare, utilizată la confecționarea instrumentelor de perforare, la acoperirea pieselor supuse uzurii, mai ales a tăișurilor sculelor de așchiere a metalelor. ♦ (și, adj., oțel widia) Oțel care are în compoziție această carbură. ◊ (adj.) Glonț widia = proiectil puternic care are miezul dintr-un astfel de oțel. Plăcuță widia = plăcuță metalică ce conține această carbură. • /<fr. widia, germ. Widia <wie Dia[mant] „ca diamantul”.