CURAÇAO s. n. Băutură făcută din coji de portocale amare, din zahăr și alcool. [Pr.: cürasao] – Cuv. fr.

CURAÇAO s.n. Lichior făcut din coji de portocale amare, zahăr și alcool. [Pron. -sa-o-. / < fr. caraçao, cf. Curaçao – insulă în Antile].

PORTOCÁLĂ s.f. Fructul citric al portocalului (Citrus sinensis), de culoare portocalie, dulce și zemos; Portocală roșie = varietate de portocală, cu coaja și sucul de culoare roșie ca sângele, cultivată în special în Sicilia, it. arancia sanguina sau arancia rossa; Portocală amară = fructul portocalului sălbatic (Citrus aurantium), necomestibil, utilizat doar pentru producerea de dulceață, gem, lichioruri (Grand Marnier ș.a.), iar în gastronomie, coaja și sucul se folosesc pentru aromatizarea preparatelor numite „a la bigarade”.

CURAÇAO [CÜ-RA-SA-O] s. n. lichior de coji de portocale, zahăr și alcool. (< fr. curaçao)

portocálă f., pl. e (ngr. portokálli, d. it. portogalio, adică din Portugalia; turc. portakal și portokal). Fruct de portocal: portocalele aŭ coaja portocalie, îs sferice, împărțite în feliĭ și zemoase ca și lămîile, dar delicioase pin dulceață. V. naramză, mandarină, chitră, frap.

Curaçao n. 1. una din insulele Antile, aproape de Venezuela (aparține Olandezilor): 85.000 loc.; 2. licher din coji de portocală amară (originară din Curaçao din rachiu și zahăr).

CURAÇAO s. n. Băutură făcută din coji de portocale amare, din zahăr și alcool. [Pr.: curasao] – Din fr. curaçao.

ANGHELICĂ s. f. 1. Plantă erbacee aromatică din familia umbeliferelor, a cărei rădăcină se întrebuințează în farmacie (Archangelica officinalis). Faci ceai rusesc tare... pui zahăr cît vrei să fie de dulce, pui inipere, izmă-creață, anghelică și coji de portocală. HOGAȘ, M. N. 121. 2. Băutură alcoolică tare, preparată din planta descrisă mai sus. U!... pardon... oi fi mirosind!... am gustat de dimineață niște anghelică de casă... Nu știu ce... îmi venea... de la stomac. CARAGIALE, O. II 253.

COAJĂ, coji, s. f. 1. Învelișul exterior al rădăcinilor, tulpinilor și ramurilor copacilor și al altor plante lemnoase; scoarță. Coaja acestor meri era suflată cu aur. ISPIRESCU, L. 64. [Balaurul] a ros toată coaja copacilor din codru. CREANGĂ, P. 112. Pare că și trunchii veciniei poartă suflete sub coajă. EMINESCU, O. I 85. De zece zile caii n-au ros decît coaja copacilor. NEGRUZZI, S. I 167. 2. Învelișul exterior al fructelor, al semințelor etc. Pe trotuar, apa spăla coji de portocală. C. PETRESCU, Î. II 158. Arunca spre mine, peste marginea de deasupra a cojii de harbuz, ochii ei mari, negri și plini de o nevinovată, bucurie. HOGAȘ, M. N. 18. Negăsind nimic de ronțăit, luă și ea cojile de măr pe care le lepădase stăpînă-sa și le mîncă cu multă poftă, ca pe niște trufandale. ISPIRESCU, L. 161. 3. Învelișul tare și calcaros al oului. Nu-mi dai o coajă de ou? Pentru fiu-meu, pentru Vasile. E ligav la mîncare. STANCU, D. 27. 4. Partea exterioară, mai tare, a unor alimente coapte, fripte, dospite (ca pîinea, mămăliga, friptura, brînza etc.). V. crustă. Pîinea are coajă rumenă. ◊ A prins mămăliga coajă, se zice despre un om sfios, care începe să prindă curaj și să fie îndrăzneț. ♦ Bucățică uscată rămasă de la mîncare; rămășiță care nu se mai întrebuințează. O coajă de mălai de ieri De-o vezi la noi tu ne-o apuci, Băieții tu-n război ni-i duci, Pe fete ni le ceri. COȘBUC, P. I 208. 5. Crusta unei răni care începe să se vindece, să se cicatrizeze. 6. Stratul exterior, vîrtos și răcit al globului pămîntesc; scoarță. 7. (Învechit, rar) Învelișul tare și calcaros al unor moluște sau al unor crustacee (scoici, melci, raci etc.). Să strînge ca melcul în coaja lui. PANN, P. V. I 134. [Dobitoace] ce se închid în cojile lor. GOLESCU, Î. 49.

IENUPERĂ, ienupere, s. f. Fructul ienupărului de forma unei bobițe neagră-verzuie, întrebuințat ca medicament sau la prepararea unui fel de rachiu. (Atestat în forma iniperă) Pui inipere, izmă-creață, anghelică și coji de portocală, dacă ai, și-l lași așa de dospește cîteva zile, ș-apoi începi a bea din el. HOGAȘ, M. N. 121. – Variantă: iniperă s. f.

IZMĂ s. f. Plantă erbacee din familia labiatelor, cu frunzele dințate și florile trandafirii, cu miros tare și plăcut, întrebuințată la prepararea unor medicamente, a unor parfumuri și ca condiment (Mentha piperita); mentă. Dacă ți s-o apleca, îți pregătește mămițica un ceai de izmă. PAS, L. I 46. Foaie verde izmă deasă, I-am trimis dorul acasă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 126. ◊ Compuse: izmă-creață = specie de izmă, cu frunzele dințate și încrețite folosite la prepararea unor medicamente (Mentha crispa); mentă-creață. Pui zahar, cît vrai să fie de dulce, pui inipere, izmă-creață, anghelică și coji de portocale. HOGAȘ, M. N. 121. Foaie verde izmă-creață, De-ai fi poamă pădureață Ai veni la mine-n brațe Să te sărut cu dulceață. ȘEZ. I 174; izma-broaștei = plantă erbacee din familia labiatelor cu frunze ascuțite și dințate și cu florile roz, care crește prin locurile mlăștinoase (Mentha aquatica).

curaçao sni [At: DN³ / P: curasao / E: fr curagao] Lichior din coji de portocale amare.

CLEMENTÍNĂ, clementine, s.f. Fruct citric, hibrid dintre mandarină și portocala amară, având coaja roșie, lucioasă, cu aromă intensă și miez dulce.

NARAMZĂ, naramze, s. f. 1. Fructul naramzului, portocală (amară), din a cărei coajă aromată (uneori și din miez) se prepară dulceață, marmeladă etc. Să îndulcim acest ceas cu șerbetul cel mai bun de naramze pe care-l am. SADOVEANU, Z. C. 117. Cine nu cunoștea cireșele negre de la Pîngărați!... cu carnea tare și roșie ca de naramze. HOGAȘ, DR. II 37. ◊ (Poetic) Să-i dea Dina buzele, Buzele, naramzele. TEODORESCU, P. P. 326. 2. Naramz. Lîngă curtea sa: O mîndră grădină, De miresme plină Și roiuri de-albine Prin florile dalbe De naramze albe. EMINESCU, L. P. 116. La Palerma-ncoronată Sub cer dulce, fără nori, Cu ghirlanda parfumată De-a naramzei albe flori. ALECSANDRI, P. II 127.

mandarină sf [At: BARCIANU / V: (reg) ~ali~, ~dolină / Pl: ~ne / E: fr mandarine] Fruct al mandarinului², asemănător cu portocala, dar mai mic, cu coaja mai subțire și cu miezul mai dulce.

MANDARINĂ s. f. Fructul mandarinului², asemănător cu portocala, dar mai mic, cu coaja mai subțire și cu miezul mai dulce. Cf. BARCIANU, ALEXI, W., NICA, L. VAM. 149. Era proaspătă și luminoasă ca o mandarină. TEODOREANU, M. II, 15. - Pl.: mandarine. – Și: (regional) mandalínă (ALR II 3662/899), mandolină (ib. 3662/886) s. f. – Din fr. mandarine. – Pentru mandalină, cf, tc. m a n d a l i n a.

ZEST, zesturi, s.n. Coajă de citrice (de lămâie, limetă, portocală) utilizată, sub formă de bucăți mici sau de spirale, la prepararea cocteilurilor. – Din fr. zeste, engl. zest.

KUMQUAT s.n. Cel mai mic dintre fructele citrice (Citrus fortunella sau Fortunella japonica), asemănător cu o portocală, dar de mărimea unei cireșe, cu coaja subțire, comestibilă [Pr. cum-cvat].

MANDARINĂ, mandarine, s. f. Fructul mandarinului, asemănător cu portocala, dar mai mic decît aceasta și a cărui coajă se desprinde ușor.

*mandarínă f., pl. e (fr. mandarine, care pare a veni d. mandarin). Un fel de portocală maĭ mică, maĭ închisă la coloare și maĭ aromatică și a căreĭ coajă se desprinde foarte ușor.

PORTOCALĂ², portocale, s. f. 1. Fructul aromat și hrănitor al portocalului, de formă rotundă, zemos și învelit într-o coajă de culoare galben-roșiatică bogată în uleiuri eterice; naramză. Și-i adevărat că pămîntu-i rotund ca o portocală? îndrăznește iar, cu mai multă însuflețire, omul. SADOVEANU, O. VIII 184. Scoase din buzunarul hainei o portocală și-o oferi lui Simon. SAHIA, N. 105. În lung miros de smoală, de flori, de portocale. ANGHEL, P. 25. 2. (Învechit) Luminare lungă și subțire, răsucită ca un ghem, pentru a putea fi ținută mai ușor în mînă. Lache scoate din buzunar o portocală, îi trage coada și ia, de la cocoana care l-a făcut măgar și obraznic, lumină. CARAGIALE, O. II 150. 3. Cuvînt întrebuințat în formulele de eliminare în jocurile copiilor. Ala, bala, portocala, Cioc, boc, Treci la loc. TEODORESCU, P. P. 194.

portocală¹ sf [At: (a. 1750) IORGA, S. D. XII, 55 / V: (îrg) potruc~, (înv) portoca, (reg) potro~, proto~, purtuc~ / Pl: ~le / E: ngr πορτοκάλλι] 1 Fruct sferic al portocalului, învelit într-o coajă galbenă-roșiatică, zemos, cu gust dulce-acrișor, aromat și bogat în vitamine și uleiuri eterice Si: (îrg) naramză¹, pomeranță, (reg) noroancă. 2 (Bot; Olt) Colăcel (Pelargonium pelatum). 3 (Bot; Trs; prc) Portulac (1) (Portulaca grandiflora). 4 (Rar; pan) Lumânare galbenă și subțire, răsucită ca un ghem pentru a putea fi ținută mai ușor în mână. 5 (La jocurile de copii) Cuvânt dintr-o formulă de eliminare.