68 de definiții conțin toate cuvintele căutate
ALUNELE s. f. pl. I. (Bot.) 1. Plantă erbacee cu flori albe, cu tuberculele și frunzele comestibile (Carum bulbocastanum). 2. Baraboi (1). 3. Coada-șoricelului. II. (Reg.) Pistrui. – Alună + suf. -ea.
COADĂ, cozi, s. f. 1. Apendice terminal al părții posterioare a corpului animalelor vertebrate; smoc de păr sau de pene care acoperă acest apendice sau care crește în prelungirea lui. ◊ Expr. A da din coadă = (despre oameni; fam.) a se linguși pe lângă cineva; a se bucura. A-și vârî (sau băga) coada (în ceva) = a se amesteca în chestiuni care nu-l privesc. Își vâră (sau și-a vârât, își bagă, și-a băgat etc.) dracul coada (în ceva), se spune când într-o situație se ivesc neînțelegeri sau complicații (neașteptate). A călca (pe cineva) pe coadă = a jigni, a supăra (pe cineva). A pune coada pe (sau la) spinare = a pleca (pe furiș), a o șterge (lăsând lucrurile nerezolvate). Cu coada între picioare = (despre oameni) umilit, rușinat; fără a fi reușit. (Pop.) A-și face coada colac = a se sustrage de la ceva. A trage mâța (sau pe dracul) de coadă = a o duce greu din punct de vedere material, a face cu greu față nevoilor minime de trai. (Get-beget) coada vacii = neaoș; vechi, băștinaș; de origine rurală. (Fam.) A prinde prepelița (sau purceaua) de coadă = a se îmbăta. ♦ Partea dindărăt, mai îngustă, a corpului unor animale (a peștelui, a șarpelui, a racului etc.). 2. Păr (de pe capul femeilor) crescut lung și apoi împletit; cosiță. 3. Parte a unei plante care leagă fructul, frunza sau floarea de tulpină sau de creangă. V. peduncul. 4. Partea dinapoi (prelungită sau care se târăște pe jos) a unor obiecte de îmbrăcăminte (mai ales a celor purtate de femei); trenă. ◊ Expr. A se ține de coada cuiva sau a se ține (sau a umbla) coadă după cineva = a fi nedespărțit de cineva, a se ține cu insistență și pretutindeni de cineva. ♦ Prelungire luminoasă a cometelor. ♦ Fâșie foarte îngustă din cârpe (înnodate) sau din hârtie care se atârnă de partea de jos a unui zmeu spre a-i menține echilibrul în aer. 5. Parte a unui instrument sau a unui obiect de care se apucă cu mâna; mâner. ◊ Expr. A lua (sau a apuca ceva) de coadă = a se apuca de treabă, a începe (ceva). A-și vedea de coada măturii (sau tigăii) = a se ocupa (numai) de treburile gospodărești. Coadă de topor = persoană care servește drept unealtă în mâna dușmanului. 6. Partea terminală a unui lucru sau, p. gener., a unui fenomen, a unei perioade de timp etc.; bucată de la capătul unui lucru; sfârșit, extremitate. ◊ Loc. adv. La (sau în) coadă = pe cel din urmă loc sau printre ultimii (într-o întrecere, la școală etc.). De la coadă = de la sfârșit spre început. ◊ Expr. A nu avea nici cap, nici coadă = a nu avea nici un plan, nici o ordine; a fi fără înțeles, confuz. ♦ Coada ochiului = marginea, unghiul extern al ochiului. ♦ Partea unde se îngustează un lac, un iaz etc.; loc pe unde se scurge apa dintr-un râu în heleșteu. 7. Șir (lung) de oameni care își așteaptă rândul la ceva, undeva. ◊ Expr. A face coadă = a sta într-un șir (lung) de oameni, așteptând să-i vină rândul la ceva, undeva. 8. Compuse: coada-calului = a) nume dat mai multor plante erbacee caracterizate prin două tipuri de tulpini: una fertilă și alta sterilă; barba-ursului (Equisetum); b) plantă erbacee acvatică cu frunze liniare și cu flori mici, verzui (Hippuris vulgaris); coada-cocoșului = nume dat mai multor specii de plante erbacee cu flori albe, întrebuințate în medicina populară (Polygonatum); coada-mielului = a) plantă erbacee cu frunze lucitoare și cu flori violete (Verbascum phoeniceum); b) mică plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, cu flori de culoare albastru-deschis cu vinișoare mai întunecate (Veronica prostrata); coada-mâței = plantă erbacee cu flori mici, roz (Leonurus marrubiastrum); coada-mâței-de-baltă = nume dat mai multor specii de mușchi de culoare albă-gălbuie, care cresc prin locurile umede și contribuie la formarea turbei (Sphagnum); coada-racului = plantă erbacee cu flori mari de culoare galbenă (Potentilla anserina); coada-șoricelului = plantă erbacee medicinală cu frunze penate, păroase, cu flori albe sau trandafirii (Achillea millefolium); coada-vacii = a) plantă erbacee țepoasă, înaltă, cu frunze lanceolate și cu flori albe, dispuse în spice (Echium altissimum); b) plantă erbacee cu flori violete sau roșietice (Salvia silvestris); coada-vulpii = plantă erbacee cu frunze lucioase pe partea inferioară, cu flori verzi dispuse în formă de spic, folosită ca furaj (Alopecurus pratensis); coada-zmeului = plantă veninoasă cu tulpina târâtoare și cu fructele în forma unor bobițe roșii, care crește prin mlaștini (Calla palustris); coada-rândunicii = numele a doi fluturi mari, frumos colorați, care au câte o prelungire în partea posterioară a aripilor (Papilio machaon și podalirius). [Pl. și: (2) coade] – Lat. coda (= cauda).
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de romac
- acțiuni
ALUNELE s. pl. v. baraboi, coada-șoricelului.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
BĂTRÂNIȘ s. (BOT.; Erigeron canadensis) (reg.) steluță, șoricel, coada-vacii, struțul-mirelui, (Transilv.) spirince.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
COADA-HÂRȚULUI s. v. coada-șoricelului.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
COADA-ȘORICELULUI s. v. pătlagină.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
COADĂ s. 1. cosiță, (reg.) gâță. (O fată care poartă cozi.) 2. mâner, (înv. și reg.) mănunchi, (Transilv.) dârjală, (Transilv. și Ban.) mânei, (prin Ban. și sudul Transilv.) mânel. (~ de seceră, de sapă.) 3. v. toartă. 4. cotor. (~ măturii.) 5. (reg.) coporâie, toporișcă, toporâie, toporâște, (Mold. și Bucov.) cosie. (~ coasei.) 6. v. băț. 7. v. peduncul. 8. v. pulpană. 9. v. trenă. 10. (fam.) codârlă. (Te rog să te așezi la ~!) 11. v. sfârșit. 12. (BOT.) coada-calului (Equisetum arvense) = barba-ursului, (reg.) brădișor, codâie, slăbănog, barba-sasului, coada-iepei, coada-mânzului, iarbă-de-cositor, părul-porcului, (Transilv. și Maram.) perie; coada-cocoșului (Polygonatum) = (reg.) cerceluș, clopoței (pl.), cocoș, coada-mielului, coada-vacii, iarbă-de-dureri, pecetea-lui-Solomon; coada-mâței (Leonurus marrubiastrum) = (reg.) talpa-lupului; coada-racului (Potentilla anserina) = (pop.) scrântitoare, (reg.) prescură, sclintiță, scrintee, iarba-gâștelor; coada-șoricelului (Achillea millefolium) = (înv. și reg.) prâsnel, (reg.) coada-hârțului, (Ban.) alunele (pl.), sorocină; coada-vacii = a) (Salvia silvestris) jale, (reg.) brăileanca (art.), corovatic, jaleș, năduf, sălvie de pădure; b) (Verbascum phlomoides) (reg.) rânzișoară; coada-vulpii (Alopecurus pratensis) = (reg.) codină. 13. (ENTOM.) coada-rândunicii (Papilio machaon și podalirius) v. papilionidă.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
PĂTLAGINĂ s. (BOT.) 1. (Plantago major) (reg.) minciună, iarba-bubei, iarbă-de-cale, iarbă-grasă-de-grădină, iarbă-mare, limba-boului, limba-oii, plăcințica-vacii. 2. (Plantago lanceolata) (reg.) căruțele (pl.), limbariță, coada-șoricelului, iarba-tăieturii, limba-bălților, limba-broaștei, limba-oii, limba-șarpelui. 3. (Plantago media) (reg.) iarbă-de-cale, limba-mânzului, limba-oii. 4. (Plantago gentianoides) (reg.) limba-oii.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
PRÂSNEL s. v. coada-șoricelului.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
SOROCINĂ s. v. coada-șoricelului.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
coada-șoricelului (bot.) s. f.
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
strănutător, strănutătoare, adj., s.f. 1. (adj.; înv.) care strănută; care produce strănutatul. 2. (s.f.) numele a trei plante cu flori albe: scânteiuțe-albe, rotoțele-albe, coada-șoricelului.
- sursa: DAR (2002)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
șereșină s.f. (reg.) coada-șoricelului.
- sursa: DAR (2002)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
șorecie s.f. (reg.) 1. otravă pentru șoareci, șoricioaică, șoriceasă. 2. planta coada-șoricelului.
- sursa: DAR (2002)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
prisnel (prisnele), s. n. – 1. Vîrful fusului. – 2. Partea interioară a fusului morii, care transmite pietrei de moară mișcarea roții hidraulice. – 3. Sfîrlează, titirez. – 4. Coada-șoricelului (Myriophyllum). – 5. Persoană isteață, ageră. – Var. prîsnel, pristen, pristelnic. – Megl. prăslen. Sl., cf. slov. preslen, sb. pṝsljen, ceh. prslen din sl. pręsti „a toarce” (Miklosich, Slaw. Elem., 41; Cihac, II, 293; Conev 60) cf. mag. pereszlén. Legătura cu bg. părsten „inel” (Tiktin) nu este evidentă. Probabil este același cuvînt cu prîslea (var. prîsnea, pîrslea), s. m. (cel mai mic dintre fii sau dintre frați), care trebuie să exprime ideea de „copil isteț” și pe care Cihac, II, 317, îl lega de a prăsi „a reproduce” și Scriban de sl. pristŭ „deget”.
- sursa: DER (1958-1966)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
șoarice (-ci), s. m. – Mic animal rozător de culoare gri (Mus musculus). – Var. șoarece și der. – Mr., megl. șoaric, istr. șoreču. Lat. sōrĭcem (Diez, I, 389; Cihac, I, 275; Pușcariu 1602; REW 8089), cf. vegl. surko, it. sorcio, berg. sorek, calabr. suóriciu, cors. sóragu), sp. sorce. – Der. șoricar, s. m. (specie de șoim, Buteo vulgaris), cf. calabr. suricaru; șoricărie (var. soric(ăr)ime, șoricărit), s. f. (mulțime de șoareci); șoricel, s. m. (șoarece mic; umflătură la cal sau la vite); șoricesc, adj. (privitor la șoareci); șoricioaică (var. șoricică, șoriceasă, șorecie), s. f. (arsenic; otravă de șoareci, în general), rezultatul unei contaminări cu săricică; șoriciu, adj. (gri): sorocină, s. f. (Banat, coada-șoricelului, Achillea millefolium), probabil în loc de *șorecină (după Candrea, din lat. sōrĭcῑna).
- sursa: DER (1958-1966)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
ALUNELE s. f. pl. I. 1. Plantă erbacee cu flori albe, cu tuberculele și frunzele comestibile (Carum bulbocastanum). 2. (Bot.) Baraboi (1). 3. (Bot.) Coada-șoricelului. II. (Reg.) Pistrui. – Din alună + suf. -ea.
- sursa: DLRM (1958)
- adăugată de lgall
- acțiuni
CEAHLĂU 1. Masiv muntos, situat în Carpații Orientali, între Valea Bistriței la E, a Bistricioarei la N și a Bicazului la S. Este alcătuit în special din conglomerate, care dau în relief forme pitorești (abrupturi, turnuri, colți). Alt. max.: 1.907 m (vf. Ocolașu Mare). Importante obiective turistice (cascada Duruitoarea, Căciula Dorobanțului, Turnul lui Budu, cabane, la poale stațiunea Durău ș.a.). Rezervație complexă (4.073 ha) declarată în 1990 parc național, cu numeroase endemisme carpatice (coada șoricelului, garofița de munte, vulturica etc.), rarități floristice (vulturica de Pojorîta, ghințura ș.a.), monumente ale naturii (papucul doamnei, floarea de colți, tisa etc.) și unele dintre cele mai frumoase exemplare de larice din țară, cunoscute și sub denumirea de zadă, „stejarul munților” sau „crin”, de unde și denumirea rezervației naturale „Polița cu Crini”. 2. Com. în jud. Neamț, la poalele masivului Ceahlău, pe malul lacului de acumulare Izvorul Muntelui; 2.470 loc. (1991). Expl. forestiere. Centru turistic. În apropiere, stațiune arheologică din Paleoliticul mijlociu și tîrziu.
- sursa: DE (1993-2009)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
iárbă sf [ At: COD. VOR. 144/15 / Pl: (înv) ierbi, ĕ, (5, 12, 13 colectiv) ierburi / E: ml. herba ] 1 Plante erbacee, anuale sau perene, cu părțile aeriene verzi, subțiri și mlădioase, folosite pentru hrana animalelor. 2 (Îe) Paște murgule, iarbă verde Va trebui să aștepți mult și bine până ți se va întâmpla ceea ce îți dorești. 3 (Îe) Din pământ, din iarbă verde Cu orice preț Si: neapărat. 4 Nutreț verde, proaspăt cosit. 5 (Lpl) Buruieni de tot felul. 6 Pajiște. 7 (Îs) ~bă rea Plantă otrăvitoare nedefinită mai îndeaproape. 8 (Pfm; îas) Om rău, primejdios. 9 (Reg; Îe) A fi de-o iarbă cu cineva A fi de aceeași vârstă sau de același neam cu cineva. 10 (Îe) Când mi-o crește iarba-n barbă Niciodată. 11 (Îe) A crește iarba pe sub cineva A fi leneș. 12 (Îs) Ierburi de leac Plante medicinale. 13 Plante cu care se condimentează mâncărurile. 14 (Arg) Nume dat marihuanei sau hașișului. 15 (Îe) A merge la iarbă verde A merge la picnic. 16 (Îc; șîc iarba-boierului, iarba-canarașului, iarba-cănărașului, iarba-canarului, iarba lui Timofte, iarba-mâței, iarba-popilor, iarba-preoților, iarba-șarpelui, iarba-șerpii, iarba-șiertească, iarbă-bălaie, iarbă-boierească, iarbă-crestată, iarbă-dalbă, iarbă-de-mătase, iarbă-ghilană, iarbă-neagră și mare, iarbă-sură, iarbă-șierțească, iarbă-șerpească, iarbă-tărcată, iarbă-tărcățică, iarbă-vărgată) iarbă-albă Plantă ierboasă din familia gramineelor, cu frunze vărgate cu linii albe – roșiatice, cultivată mai ales prin grădini Si: ierbăluță, panglicuță (Phalaris arundinacea). 17 (Bot; îc) iarba-albinei, iarba-albinelor, iarba-ciutei Dumbravnic (Melittis melisophyllum) 18 (Bot; îc) iarbă -alunecoasă, iarbă-aspră, iarbă-țeapănă Țăpoșică (Nardus stricta). 19 (Mtp; Îc) iarba-apelor Un anumit fel de iarbă (1) care răsare în locurile unde apar la suprafață izvoarele și pe care nu o recunoaște decât cel inițiat. 20 (Bot; îc) iarba-asinului Luminiță (Oenothera biennis). 21 (Îc) iarba-aerului, iarba-fiarelor, iarba-cerii, iarba-ferii, iarba-fierului, iarba-rândunelei Plantă erbacee veninoasă, cu frunze opuse, acoperite cu peri, cu flori albe-gălbui (Cynachum vincetoxicum). 22 (În basme; îc) iarba-fiarelor Iarbă (1) cu putere miraculoasă, cu ajutorul căreia se poate deschide orice ușă. 23 (Pex; fig; îac) Putere supranaturală care poate ajuta la ceva greu de obținut. 24 (Bot; îc) iarba-bolnavului, iarba-balaurului, iarba-roșie, iarba-șarpelui Răculeț (Polygonum bistorta). 25 (Bot; îc) iarba-bălții Coada-vulpii (Alopecurus pratensis). 26 (Bot; îac; șîc iarba-băteață) Păiuș (Descampsia caespitosa). 27 (Bot; îc) iarba-boierilor, iarba-boierului, iarba-boilor Ricin (Ricinus communis). 28 (Bot; îc) iarba-boierului, iarbă-broștească Barba-boierului (Ajuga laxmanni). 29 (Bot; îc) iarba-boierului Brusture (Arctium lappa). 30 (Îc) iarba-broaștelor Mică plantă, din familia hidrocharitaceelor, cu frunze lucioase, rotunde care plutesc la suprafața apei și cu flori albe Si: limba-broaștei, mușcatul-broaștelor (Hydrocharis morus-ranae). 31 (Bot; îc) iarba-bubei, iarba-bubelor Omag (Aconitum callibotryon). 32 (Bot; îc) iarba-cailor, iarbă-dulce Flocoșică (Holcus lanatus). 33 (Bot; îc) iarba-calului Părul-porcului (Festuca sulcata). 34 (Îc) iarba-carelor Plantă medicinală pusă în apa de baie pentru copiii care nu pot să meargă (Senecio erraticus). 35 (Îc) iarba-căprioarei Planta Donoricum hungaricum. 36 (Îc) iarba-cărtițelor, iarba-mătrililor Plantă folosită în medicina populară în tratarea varicelor Si: silnic (Glechoma hedaraceum). 37 (Bot; îc) iarba-cășunatului, iarba-cășunăturii Stupiniță (Platanthera bifolia). 38 (Bot; îc) iarba-cătanelor, iarba-porcului, iarba-sărăciei, iarbă-cătunească Busuioc sălbatic (Galinsoga parviflora). 39 (Bot; îc) iarba-cerbilor, iarba-câinelui Pieptănariță (Cynosurus cristatus). 40 (Bot; îc) iarba-ciobanului, iarbă-voinicească Varga-ciobanului (Dipsacus silvestris). 41 (Bot; îc) iarba-ciumei Ciumărea (Galega officinalis). 42 (Îc) iarba-ciutei Plantă compozită cu flori galbene dispuse în capitule Si: cujdă (Doronicum austriacum). 43 (Bot; îac; șîc iarba-lupului) Turtă (Carlina acaulis). 44 (Îc) iarba-câmpului, iarba-vântului Plantă cu tulpini noduroase și cu flori verzui-alburii sau violete Si: păiuș (Agrostis stolonifera). 45 (Bot; îc) iarba-cocoșului Cocoșei de câmp (Adonis aestivalis). 46 (Bot; îac) Stupitul-cucului (Cardamine pratensis). 47 (Îc) iarba-codrului, iarba-lupului Plantă care induce stări de somnolență, amețeală și dureri de cap Si: mătrăgună (Atropa belladona). 48 (Îc) iarba-coifului, iarba-fierului, iarba-jermilor, iarba-viermilor Plantă otrăvitoare care crește pe piatră de cremene (Aconitum napellus). 49 (Îc) iarba-cristoforului, iarba-fiarelor, iarba lui Hristofor, iarba-orbalțului, iarba Sf. Cristofor, iarbă-de-orbanț Plantă folosită în trecut ca leac împotriva ciumei, a bolilor de piele, a rănilor sau care se dădea vitelor. Si: orbalț (Actaea spicata). 50 (Bot; îc) iarba-crucii Smântânică (Galium cruciata). 51 (Bot; îac; șîc iarba-tăieturii) Gențiană (Gentiana cruciata). 52 (Îac; șîc iarba lui Sf. Ion, iarba-sângelui, iarba-spaimei, iarba-spurcății, iarbă-sunătoare) Plantă care se folosește împreună cu florile sale atât în farmacie, cât și în medicina populară contra durerilor de stomac, bolilor de ficat, bolilor de rinichi, eczemelor, pojarului Si: sunătoare, pojarniță (Hypericum perforatum). 53 (Bot; îac; șîc iarbă-lăptoasă, iarbă-lipitoare) Amăreală (Polygala comosa). 54 (Bot; îc) iarba-cucului, iarba-iepurelui, iarbă-tremurătoare Tremurătoare (Briza media). 55 (Îac) Planta Orobache alba. 56 (Bot; îac; șîc iarbă-de-lămâioară) Cimbru (Thymus vulgaris). 57 (Îc) iarba-cuforilor, iarbă-neagră Plantă care se folosește ca leac împotriva eczemelor (Filipendula vulgaris). 58 (Îc) iarba-curelei Plantă amintită în cântecele populare Si: năgară (Stipa capillata). 59 (Îc) iarba-datului, iarba-faptului, iarba-fecioarei, iarba-feciorilor, iarba-surpăturii, iarbă-de-surpătură Plantă care se folosește în medicina populară Si: fecioară (Herniaria glabra). 60 (Bot; îc) iarba-degetelor, iarbă-cu-cinci-foi Cinci-degete (Potentilla reptans). 61 (Îc) iarba-degetului, iarbă-de-plămâni, iarbă-de-tripăl Plantă care se folosește ca leac pentru bolile de plămâni Si: degetar (Digitalis grandiflora). 62 (Bot; îc) iarba-dintelui Dințură (Odontites rubra). 63 (Bot; îc) iarba-dracului Ciumăfaie (Datura stramonium). 64 (Bot; îc) iarba-dragostei Limba-cucului (Botrychium lunaria). 65 (Îc) iarba-drumurilor Planta Chenopodium murale. 66 (Bot; îc) iarba-eretei, iarba-găinilor Vulturică (Hieracium pilosella). 67 (Îc) iarba-faptului Mică plantă ierboasă din familia crassulaceelor, cu tulpină șerpuitoare, frunze cilindrice și flori albe care crește pe stâncile de calcar (Sedum album). 68 (Bot; îc) iarba-fânului, iarbă-mirositoare Vițelar (Anthoxanthum odoratum). 69 (Îc) iarba-fecioarelor Plantă folosită în medicina populară ca aperitiv și digestiv pentru bolile de ficat și pentru dureri de stomac Si: pelin, pelin-alb (Artemisia absinthum). 70 (Îc) iarba-fetei, iarbă-moale Plantă cu frunze liniare, lanceolate cu flori în corimb (Stellaria holostea). 71 (Îc) iarba-frântului, iarba-sasului Plantă folosită în medicina populară pentru tratarea herniei, durerilor de mijloc și de stomac Si: sănișoară (Sanicula europaea). 72 (Îc) iarba-frigurilor Plantă ale cărei flori se folosesc în medicina populară și în farmacie Si: albăstriță (Centaurea cysnus). 73 (Îac; șîc iarbă-de-curcă, iarbă-de-friguri, iarbă-gonitoare-de-friguri, iarbă-începătoare-de-sânge) Plantă care se folosește în medicina populară pentru tratarea frigurilor, ca tonic, stomahic și febrifug (Centaurium umbellatum). 74 (Îc) iarba-fumului, iarbă-de-curcă Plantă întrebuințată în medicina populară contra bolilor de piele, stomac și splină Si: fumăriță (Fumaria officinalis). 75 (Îc) iarba-găii, iarba-găii-amară Plantă erbacee cu frunze dințate, acoperite cu peri asprii, cu flori galbene Si: amăruță (Picris hieracioides). 76 (Bot; îc) iarba-găinii, iarba-găinilor Gălbenuși (Crepis setosa). 77 (Bot; îc) iarba-gâștei, iarba-sclintiturii Plantă folosită în medicina populară împotriva frigurilor și a scrântiturii (Potentilla anserina). 78 (Îc) iarba-gâtului Mică plantă ierboasă din familia scrofulaceelor, cu tulpină păroasă, frunze moi, flori galbene și care crește pe locurile umede de pe coastele munților (Tozzia alpina). 79 (Îc) iarba-gușteriței, iarbă-creață Veche plantă medicinală cultivată în stațiuni de plante medicinale și în grădini țărănești, folosită în farmacie ca dezinfectant și în medicina populară sub formă de ceai contra durerilor de stomac, diaree și pentru poftă de mâncare Si: izmă (Mentha longifolia). 80 (Îc) iarba-iepurelui, iarba-iepurilor Plantă amintită în cântecele populare Si: susai (Sonchus oleracesus). 81 (Îc) iarba-întruielelor Plantă folosită ca leac împotriva reumatismului Si: grozamă (Genista sagittalis). 82 (Îc) iarba-junghiului Plantă folosită în medicina populară, care se pune în scăldătoarea copiilor Si: (Centaurea phrygia). 83 (Îac; șîc iarba-tăieturii) Plantă folosită în medicina populară la tăieturi și la scăldături Si: ochiul-boului (Chrysanthemum leucanthemum). 84 (Îc) iarba-junghiurilor, iarbă-de-holbură, iarbă-de-junghiuri Plantă folosită în medicina populară contra junghiurilor (Geranium pratense). 85 (Bot; îc) iarba-limbii, iarbă-de-durerea-gâtului Oușor (Sreptopus amplexifolius). 86 (Bot; îc) iarba-limbricilor Unghia-găii (Astragalus glycyphyllus). 87 (Îc) iarba-lingurii, iarbă-mare Plantă folosită în medicina populară contra rănilor și hepatitei (Inula britannica). 88 (Bot; îc) iarba-lui-Antonie, iarba-lupăriei, iarba-șopârlei, iarbă-neagră Busoioc-sălbatic (Prunella vulgaris). 89 (Bot; îc) iarba-lui-ceas-rău Cervană (Lycopus europaeus). 90 (Îc) iarba-lui-cel-slab, iarba-năpârcii Plantă folosită în medicina populară împotriva surmenajului, anemiei, durerilor de dinți și a brâncii la porci Si: iarba-șarpelui (Echium vulgare). 91 (Bot; îc) iarba-lui-Daraboiv, iarbă-dulce, iarbă-tare Lemn-dulce (Glycyrrhiza echinata). 92 (Îc) iarba-lui-Dumnezeu Plantă folosită în medicina populară contra durerilor de stomac Si: lemnul-Domnului (Artemisia abrotanum). 93 (Îc) iarba-lui-Sfântul-Gheorghe, iarba-mărgăritarului Plantă ale cărei flori sunt folosite în medicina populară la prepararea unui ceai contra durerilor de piept Si: lăcrămioare (Convallaria majalis). 94 (Bot; îc) iarba-lui-Sfântul-Ion, iarba-Sfântului-Ion Sburătoare (Chamaenerion angustifolium). 95 (Îc) iarba-lui-Sfântul-Ion Plantă folosită în medicina populară contra durerilor de dinți Si: măselariță (Hyosciamus niger). 96 (Îc) iarba-lui-Sfântul-Ion, iarba-Sfântului-Ion Plantă care se fierbe împreună cu alte plante folosită contra durerilor de încheieturi și de picioare și în medicina populară veterinară Si: cinsteț (Salvia glutinosa). 97 (Îac) Plantă folosită în medicina populară Si: jale (Salvia pratensis). 98 (Îc) iarba-lui-Tat, iarba-lui-Tate, iarba-lui-Taten, iarba-lui-Tatic, iarba-lui-Tatie, iarba-lui-Tatin, iarba-lui-Tatol, iarba-lutatinului, iarba-tatii, iarbă-băloasă, iarbă-întăritoare, iarbă-neagră Plantă folosită în medicina populară contra durerilor de piept, astm, gâlci, dureri de mijloc, de dinți, diaree, hernie și ca unguent Si: tătăneasă (Symphytum officinale). 99 (Bot; îc) iarba-lui-Timofte Iarba-iepurelui (Phleum alpinum). 100 (Bot; îac; șîc iarba-lui-Timofteu, iarba-lui-Timoftei, iarba-lui-Timofti Timoftică (Phleum pratense). 101 (Bot; îc) iarba-lupului, iarba-ciutei, iarba-tunului Borșișor (Sempervivum schlechani). 102 (Îac; șîc iarba-urechii, iarbă-de-tun, iarbă-de-urechi, iarbă-grasă) Plantă cultivată adesea pe case, șuri, grajduri cu credința că apară împotriva trăsnetului, folosită în medicina populară împotriva durerilor de urechi Si: urechelniță (Sempervivum tectorum). 103 (Îc) iarba-măgarului Plantă folosită în medicina populară contra durerilor de dinți Si: scaiul-dracului (Eryngium campestre). 104 (Bot; îc) iarba-mălcedului, iarbă-potcă Trei-frați-pătați (Viola arvensis). 105 (Îc) iarba-mării, iarbă-de-mare Plantă ierboasă acvatică, din familia potamogetonaceelor, cu flori verzi, care crește pe fundul mării, formând adesea întinse livezi submarine (Zostera marina). 106 (Îc) iarba-mărinului, iarba-cerii, iarbă-băloasă Planta Centaurea austriaca. 107 (Bot; îc) iarba-mărinului, iarba-cerii Albăstriță (Centaurea jacea). 108 (Bot; îc) iarba-mărinului Corobatică (Centaurea nigrescens). 109 (Îc) iarba-mătricilor, iarba-zgăibii Plantă folosită în medicina populară la tratarea varicelor Si: silnic (Glechoma hederaceum). 110 (Bot; îc) iarba-mătrișii Râjnică (Cardamine impatiens). 111 (Îc) iarba-mâței, iarbă-vântului, iarbă-flocoasă Plantă folosită în medicina populară contra tusei, frisoanelor, durerilor de cap, ale cărei frunze se așază pe burta copiilor bolnavi de dizenterie și care este mâncată cu plăcere de pisici Si: cătușnică (Nepeta cataria). 112 (Bot; îac) Poala Sfintei Marii (Nepeta pannonica). 113 (Bot; îc) iarba-mâțului, iarba-pisicii, iarba-pisicilor Valeriană (Valeriana officinalis). 114 (Bot; îc) iarba-metricii Floare-de-perină-broștească (Anthemis macrantha). 115 (Îc) iarba-minciunii Plantă folosită în medicina populară contra tusei și ale cărei frunze se pun pe răni și pe tăieturi pentru a opri sângerarea (Plantago cornuti). 116 (Bot; îc) iarba-mlaștinei Pipirig (Juncus conglomeratus). 117 (Bot; îac) Rugină (Juncus effusus). 118 (Bot; îac) Pipirig (Juncus inflexus). 119 (Bot; îac) Mălaiul-cucului (Luzula piosa). 120 (Bot; îc) iarba-muncilor Trifoi-alb (Trifolium repens). 121 (Îc) iarba-nebunilor, iarbă-strănutătoare, iarbă-șerpească Plantă a cărei rădăcină se folosește în medicina populară veterinară care se pune în urechea porcilor bolnavi de brâncă sau contra dalacului la cai Si: spânz (Helleborus niger, Helleborus purpurascens). 122 (Îc) iarba-negeilor Plantă folosită în medicina populară împotriva negilor (Teucrium montanum). 123 (Bot; îc) iarba-nigeilor Juslen (Sedum hispanicum). 124 (Îc) iarba-nisipului Planta Corynephorus canescens. 125 (Îc) iarba-o-mie-bună Plantă folosită în medicina populară la prepararea diverselor leacuri Si: frăsinel (Dictamnus albus). 126 (Îc) iarba-oilor, iarba-șoarecelui, iarbă-strănutătoare Plantă folosită în medicina populară la prepararea ceaiului contra durerilor de stomac, a febrei, a tuturor bolilor care implică aparatul genital feminin, și contra tăieturilor, a rănilor Si: coada-șoricelului (Achillea millefolium). 127 (Bot; îc) iarba-orbalțului Rotungioare (Homogyne alpia). 128 (Bot; îc) iarba-osului, iarba-faptului, iarba-rănii, iarbă-de-răni, iarbă-de-vatăm, iarbă-de-vătămătură Vătămătoare (Anthyllis vulneraria). 129 (Bot; îc) iarba-osului, iarba-ovăzului, iarba-vântului Obsigă (Bromus sterilis). 130 (Mar; îc) iarba-osului Arbust mic cu tulpini ramificate, cu frunze opuse și cu flori galbene, folosit în medicina populară contra diareei și care se dă la vitele care se umflă Si: mălăoaie (Helianthemum alpestre). 131 (Îc) iarba-osului, iarba-ursului Plantă folosită în medicina populară pentru febră și vătămări (Helianthemum nummularium). 132 (Bot; îc) iarba-osului Mălăoaia-stâncilor (Helianthemum rupifragum). 133 (Bot; îc) iarba-ovăzului, iarba-vântului Obsigă (Bromus japonicus). 134 (Bot; îac) Secărea (Bromus secalinus). 135 (Bot; îc) iarba-păduchelui, iarba-păduchilor Pintenel (Pedicularis paustris). 136 (Bot; îc) iarba-păduchilor, iarbă-de-strănutat Roțoțele-albe (Achillea ptarmica). 137 (Bot; îac) Clocotici (Rhinanthus minor). 138 (Bot; îac) Bălbisă (Stachys silvatica). 139 (Îc) iarba-pălăriei, iarba-părului Plantă folosită în medicina populară, a cărei rădăcină pisată se folosește la dureri de cap, iar ceaiul din frunzele sale, împreună cu alte plante, se folosește contra răcelii Si: brusture (Petasites hybrudus). 140 (Îc) iarba-pământului, iarba-plămânilor, iarba-plumânei, iarba-plumănului Planată folosită în medicina populară pentru tratarea bolilor pulmonare Si: mierea-ursului (Pulmonaria officinalis). 141 (Bot; îc) iarba-părului Perișor (Elymus asper). 142 (Îc) iarba-pârciului, iarba-sângelui, iarbă-de-pârci Plantă folosită în medicina populară contra reumatismului și a rănilor la vite Si: năpraznică (Geranium robertianum). 143 (Bot; îc) iarba-piciorul-găinii Floare-de-leac (Ranunculus repens). 144 (Îc) iarba-porcilor, (reg) iarba-jermilor, iarba-puricelului, iarba-purecilor, iarba-țânțarilor, iarba-viermilor, iarbă-iute, iarbă-amară, iarbă-creață Plantă folosită în medicina populară care se pune în încălțăminte contra bătăturilor sau pe rănile vitelor ca să nu facă viermi Si: Iarbă-roșie (Polygonum persicaria). 145 (Îc) iarba-porcilor, iarba-tunului, iarbă-de-grădină, iarbă-grasă, iarbă-grasă-de-grădină Plantă cu tulpina ramificată și întinsă pe pământ, cu frunze cărnoase, lucioase și flori galbene (Portulaca oleracea). 146 (Îc) iarba-porcului, iarbă-sărată Plantă folosită în medicina populară contra umflăturilor de la mâini și contra afecțiunilor pulmonare Si: brâncă (Lobaria pulmonaria). 147 (Îc) iarba-porcului, iarbă-grasă, iarbă-grasă-de-ghiol, iarbă-sărată Brâncă (Salicornia europaea). 148 (Bot; îc) iarba-porcului, iarbă-sărată Săricică (Salsola kali). 149 (Îac; șîc iarbă-de-trânji, iarbă-neagră) Plantă folosită în medicina populară contra scrofulozei, contra crupului difteric la porci Si: buberic (Scrophularia nodosa). 150 (Bot; îc) iarba-porcului, iarbă-sărată Brâncă (Stereum hirsutum). 151 (Bot; îc) iarba-porcului Plevaiță (Xeranthemum annuum). 152 (Bot; îc) iarba-porumbilor Găinuși (Isopyrum thalictroides). 153 (Îc) iarba-purecilor, iarba-puriceilor, iarba-puricelui, iarba-viermilor, iarbă-iute, iarbă-roșie Plantă folosită în medicina populară veterinară în tratamentul rănilor de la picioarele vițeilor și pentru colorarea lânei în galben Si: dintele-dracului (Polygonum hydropiper). 154 (Îc) iarba-purecilor, iarba-puricelui, iarbă-amară, iarbă-creață, iarbă-de-făcut-copii, iarbă-roșie Planta Polygonum lapathifolium). 155 (Bot; îc) iarba-puricelui Puricică (Pulicaria vulgaris). 156 (Îc) iarba-raiului Plantă folosită în medicina populară la crampe stomacale și diaree Si: vetrice (Chrysanthemum macrophyllum). 157 (Bot; îc) iarba-rațelor, (reg) iarbă-rea Mană-de-apă (Glyceria aquatica). 158 (Îc) iarba-rândunelei, iarba-rândunicii, iarbă-de-negei, iarbă-de-negi Plantă folosită în medicina populară împotriva negilor și a bubelor de piele Si: rostopască (Chelidonium majus). 159 (Bot; Îc) iarba-rândunelei-mici Roșuță (Anagalis caerulea). 160 (Îac) Plantă folosită în medicina populară contra bolilor de piele, a scorbutului și a hemoroizilor Si: untișor (Ficaria verna). 161 (Îc) iarba-roilor, iarba-albinelor, iarba-stupilor, iarba-stupului Plantă folosită pentru frecatul coșnițelor cu care se prind stupii roiți sau, în medicina populară, sub formă de ceai contra durerilor de dinți, de urechi și de piept și ca expectorant sau cardiac Si: roiniță (Melissa officinalis). 162 (Bot; îc) iarba-sasului Coada-calului (Hippuris vulgaris). 163 (Bot; îc) iarba-săgeții Săgeata-apei (Sagittaria sagittifolia). 164 (Îc) iarba-sângelui, iarbă-de-lângoare, iarbă-de-lungoare Plantă folosită în medicina populară contra febrei tifoide, sifilisului, frigurilor, decoctul dându-se la vitele bolnave de sânge Si: gălbinele (Lysimachia vulgaris). 165 (Îc) iarba-Sfintei-Marii Planta Hierochloë australis. 166 (Îc) iarba-Sfintei-Sofia Plantă întrebuințată pentru confecționarea măturilor Si: peliniță (Artemisia pontica). 167 (Îc) iarba-smeului, iarba-urechii, iarbă-de-urechi, iarbă-grasă, iarbă-grasă-de-urechi, iarbă-groasă Plantă folosită în medicina populară contra urâțeniei și în unele credințe populare (Sedum maximum). 168 (Îc) iarba-smizii, iarbă-smidă, iarbă-smiză Plantă folosită în medicina populară contra durerilor de cap, a lipsei poftei de mâncare Si: dumbăț (Teucrium chamaedrys). 169 (Îc) iarba-soarelui Plantă ai cărei rizomi, frunze și flori se folosesc în medicina populară la vindecarea rănilor Si: arnică (Arnica montana). 170 (Îac) Plantă folosită în medicina populară contra dalacului Si: vanilie-sălbatică (Heliotropium europaeum). 171 (Bot; îac; șîc iarbă-dulce) Barba-caprei (Tragopogon orientalis). 172 (Bot; îc) iarba-somnului Urechea-porcului (Salvia verticillata). 173 (Bot; îac) Papanași (Trifolium arvense). 174 (Bot; îc) iarba-spurcului, iarbă-întăritoare Vineriță (Ajuga reptans). 175 (Bot; îac; șîc iarbă-înfărinată, iarbă-piciorul-gâștei) Spanacul-ciobanilor (Chenopodium bonus-henricus). 176 (Bot; îc) iarba-stupului Apărătoare (Calamintha clinopodium). 177 (Bot; îc) iarba-surpăturii Feciorică (Herniaria incana). 178 (Îc) iarba-surzilor Mică plantă ierboasă din familia saxifragaceelor, cu tulpina dreaptă și flori albe-gălbui care crește prin regiuni stâncoase (Saxifraga aizoon). 179 (Bot; îc) iarba-șarpelui Coada-zmeului (Calla palustris). 180 (Îac; șîc iarba-șerpilor) Plantă al cărei rizom se folosește ca vermifug Si: ferigă (Dryopteris filix-mas). 181 (Îc) iarba-șarpelui, iarba-vătămăturii Plantă folosită în medicina populară sau care se usucă și se dă la vite pentru a da mai mult lapte Si: muma-pădurii (Lathraea squamaria). 182 (Îc) iarba-șarpelui Plantă care se folosește în medicina populară la spălatul rănilor provocate de mușcătura șerpilor Si: mâna-Maicii-Domnului (Orchis maculata). 183 (Bot; îac) Șopârliță (Veronica chamaedrys, Veronica latifolia, Veronica teucrium). 184 (Bot; îc) iarba-șerii Buruiană-de-ghing (Gentiana praecox). 185 (Bot; îc) iarba-șoarecului Pliscul-cucoarei (Erodium cicutarium). 186 (Îc) iarba-șopârlei, iarba-șopârlelor, iarbă-roșie Plantă cu rizom gros, cărnos, cu tulpina terminată în spic, cu frunze ovale și flori mici, albe-roz (Polygonum viviparum). 187 (Bot; îc) iarba-tainei Lăcrămiță (Catabrosa aquatica). 188 (Bot; îc) iarba-tăieturii, iarba-bubii, iarba-tâlharului, iarba-vântului, iarbă-de-rană, iarbă-de-răni Vindecea (Betonica officinalis). 189 (Îc) iarba-tăieturii Plantă care se folosește în medicina populară ca stimulent (în rachiu), contra durerilor de cap, hepatită, astmului, iar minerii din Munții Apuseni folosesc tulpinile ca fitil pentru explozii Si: lumânărică (Gentiana asclepiadaea). 190 (Bot; îac; șîc iarba-fierului, iarbă-de-târtil) Încheietoare (Sideritis montana). 191 (Îc) iarba-tâlharului Plantă folosită în medicina populară la tăieturi și răni Si: tâlhărea (Mycelis muralis). 192 (Îc) iarba-tunului, iarba-ciutei, iarba-urechii, iarbă-de-șoldină, iarbă-de-șoaldină, iarbă-de-trânji, iarbă-grasă Plantă cu frunze ovale, cu flori galbene în corimb (Sedum acre). 193 (Bot; îc) iarba-tunului, iarba-ciutei, iarba-urechii Rujă (Sedum rosea). 194 (Bot; îc) iarba-untului, iarba-vântului Verigel (Orobanche caryophzllacea). 195 (Bot; îc) iarba-untului Crăielici (Orobanche lutea). 196 (Bot; îc) iarba-urâciunii Garofiță (Dianthus carthusianorum). 197 (Bot; îac) Garofițe-de-munte (Dianthus compactus). 197 (Îc) iarba-ursului Plantă care se fierbe pentru colorarea lânii în verde Si: pedicuță (Lycopodium clavatum). 198 (Bot; îac) Ciupercă nedefinită mai îndeaproape (Ramaria aurea). 199 (Bot; îc) iarba-vătămăturii, iarbă-ghimpoasă Ghimpariță (Crypsis aculeata). 200 (Bot; îc) iarba-vătămăturii Scrintitoare (Potentilla argentea). 201 (Îc) iarba-vântului Plantă a cărei rădăcină se folosește în medicina populară contra diareei Si: neghină (Agrostemma githago). 202 (Îac) Plantă cu frunze liniare, cu flori violacee sau verzi în spicule (Apera spica-venti). 203 (Bot; Trs; îac) Steliță (Aster amellus). 204 (Bot; îac) Coamă-de-aur (Aster linosyris). 205 (Bot; îac; șîc iarba-câinelui, iarbă-câinească) Pir-gros (Cynodon dactylon). 206 (Bot; îc) iarba-vântului Opaiță (Melandryum album). 207 (Îac) Plantă folosită la vopsitul ouălor Si: dediței (Pulsatilla vulgaris). 208 (Îc) iarba-voinicului Planta care atunci când este tânără se folosește ca salată de primăvară și în medicina populară Si: năsturel (Nasturtium officinale). 209 (Bot; îac) Brâncuță (Sisymbrium officinale). 210 (Bot; îc) iarba-vrăjitoarei Tilișcă (Circaea lutetiana). 211 (Îc) iarba-vulturului Plantă din familia compozitelor cu frunze lanceolate sau liniare, cu flori galbene în capitule (Hieracium umbellatum). 212 (Îc) iarba-zgăibii Plantă utilizată în medicina populară Si: spanac-porcesc (Chenopodium hybridum). 213 (Îac; șîc iarbă de zgăibi, iarbă de zgaibă) Planta Lapsana communis. 214 (Reg; îc) iarba-zgăibii Plantă folosită în medicina populară contra zgăibii Si: căldărușa-popii (Nicandra physaloides). 215 (Îc) iarbă-albastră Plantă din familia gramineelor, cu frunze plane, îngrămădite la baza tulpinii, care crește prin locuri umede (Molinia coerulea). 216 (Îc) iarbă-albă de slatină, iarbă-de-gălbează, iarbă-de-sare, iarbă-de-sărătură Planta Puccinelia distans. 217 (Îc) iarbă-amară, iarbă-creață, iarbă-mare Plantă folosită în medicina populară contra durerilor de cap și a durerilor de urechi Si: granat (Chrysanthemum parthenium). 218 (Bot; îc) iarbă-amară, iarbă-creață Schinel (Cnicus bedictus). 219 (Bot; îc) iarbă-băloasă Colacul-babei (Alchemilla acutiloba). 220 (Bot; îc) iarbă-bărboasă Pelin negru (Artemisia vulgaris). 221 (Bot; îac; șîc iarbă-ghimpoasă) Costrei (Echinochloa crus-gali). 222 (Bot; îc) iarbă-căiasă, iarbă-lungă-de-lac, iarbă-lungoare Urda-vacii (Cardaria draba). 223 (Bot; îc) iarbă-ce-moaie-vinele, iarbă-întăritoare-a-vinelor Canale (Impatiens balsamina). 224 (Bot; îc) iarbă-costrei Mohor (Setaria verticillata). 225 (Bot; îc) iarbă-de-apă, iarbă-flocoasă, iarbă-lânoasă Siminoc (Gnaphalium uliginosum). 226 (Bot; îc) iarbă-de-bahnă Ierboi-de-bahnă (Beckmannia erucaeformis). 227 (Bot; îc) iarbă-de-boale, iarbă-de-lângoare, iarbă-de-lungoare, iarbă-de-rană, iarbă-de-toate-boalele Usturoiță (Alliaria officinalis). 228 (Îc) iarbă-de-bou-sălbatică Planta Anchusa ochroleuca. 229 (Bot; îac) Limba-boului ( Anchusa officinalis). 230 (Îc) iarbă-de-cale, iarbă-grasă-de-grădină Plantă cu numeroase întrebuințări în medicina populară: frunzele se aplică pe răni și se folosesc la boli de ochi, sucul se folosește contra limbricilor și rădăcina este folosită la prepararea unui ceai contra afecțiunilor pulmonare și gastrice Si: pătlagină (Plantago major). 231 (Îac) Plantă folosită în medicina populară în afecțiunile pulmonare Si: patlagină (Plantago media). 232 (Îc) iarbă-de-cositor Plantă folosită frecvent în medicina populară Si: coada-calului (Equisetum arvense). 233 (Bot; îac) Pipirig (Equisetum hiemale). 234 (Bot; îc) iarbă-de-crescut-părul Torțel (Cuscuta epithymum). 235 (Bot; îc) iarbă-de-dat, iarba-cășunăturii, iarbă-flocoasă Talpa-gâștii (Leonurus cardiaca). 236 (îc) iarbă-de-dureri Coada-cocoșului (Polygonatum latifolium). 237 (Îac; șîc iarbă-de-durori) Plantă al cărei rizom se folosește în medicina populară contra podagrei (Polygonatum odoratum). 238 (Bot; îc) iarbă-de-friguri Traista-ciobanului (Capsella bursa-pastoris). 239 (Îc) iarbă-de-ghiață Plantă ornamentală, suculentă cu flori viu și variat colorate Si: gheață (Mesembrianthemum crystallinum). 240 (Bot; îc) iarbă-de-greutate Suliman (Ajuga genevensis). 241 (Bot; îc) iarbă-de-inimă-rea, iarba-roșie Punga-babei (Pulicaria dysenterica). 242 (Bot; îc) iarbă-de-întruiele Cânepioară (Eupatorium cannabinum). 243 (Îc) iarbă-de-margină, iarbă-văpsătoare Plantă care se folosește la vopsirea lânii în roșu Si: roibă (Rubita tinctorum). 244 (Bot; îc) iarbă-de-munte Păiuș (Festuca ovina). 245 (Bot; îc) iarbă-de-negei Aior (Euphorbia esula). 246 (Bot; îac; șîc iarbă-de-râie) Alior (Euphorbia helioscopia). 247 (Îc) iarbă-de-om-sărac Plantă folosită în medicina populară Si: avrămească (Gratiola officinalis). 248 (Bot; reg; îc) iarbă-de-păr Buruiană-de-păr (Chara). 249 (Îc) iarbă-de-păsări Plantă folosită în medicina populară veterinară Si: scânteuță (Anagallis arvensis). 250 (Îac) Plantă folosită în medicina populară la scrântituri, cangrene etc Si: rocoină (Stellaria media). 251 (Îc) iarbă-de-perină Plantă folosită la vopsitul în galben Si: floare-de-perină (Anthemis tinctoria). 251 (Îc) iarbă-de-piatră Plantă aromată, meliferă și furajeră folosită în medicina populară contra frisoanelor și leucoreei sau pentru aromatizarea tutunului, iar planta uscată se așază în haine contra moliilor Si: sulfină (Melilotus officinale). 252 (Îc) iarbă-de-plămâni Plantă medicinală folosită contra durerilor de piept (Centaurea micranthos). 253 (Bot; îc) iarbă-de-rovină Bumbăcariță (Eriophorum vaginatum). 254 (Îc) iarbă-de-sărătură Planta Suaeda maritima. 255 (Îc) iarbă-de-slatină Planta Poa bulbosa vivipara. 256 (Bot; îc) iarbă-de-smidă Struna-cocoșului (Cerastium vulgatum). 257 (Îc) iarbă-de-soponit, iarbă-de-tăietură Plantă al cărei rizom se folosește la prepararea săpunului Si: săpunariță (Saponaria officinalis). 258 (Bot; îc) iarbă-de-Susan Costrei (Sorghum halepense). 259 (Îc) iarbă-de-șoaldină Planta Sedum hillebrandii. 260 (Bot; îc) iarbă-de-talan Ruscuță-primăvăratică (Adonis vernalis). 261 (Îc) iarbă-de-țelină, iarbă-englezească Plantă folosită în medicina populară la băi contra reumatismului Si: zizanie (Lolium perene). 262 (Îc) iarbă-de-urechi Ciupercă din familia pezizaceelor Si: urechea-babei (Peziza aurantia). 263 (Îac) Plantă folosită în medicina populară contra tusei, rănilor și a febrei Si: năvalnic (Phyllitis scolopendrium). 264 (Bot; îac; șîc ~ă-grasă) Gheață (Sedum spectabile). 265 (Îc) iarbă-de-vătăm Plantă folosită în medicina populară contra trânjii și contra unor boli care apar la vite Si: linăriță (Linaria vulgaris). 266 (Îc) iarbă-de-zugrăvit, iarbă-văpsătoare Plantă folosită în medicina populară la dropică și contra gălbezei la oi Si: drobușor (Isatis tinctoria). 267 (Bot; îc) iarbă-deasă, iarbă-dulce-de-baltă Hirușor (Poa annua). 268 (Bot; îc) iarbă-deasă Firișca-șopârlelor (Poa alpina). 269 (Bot; îac) Firicea (Poa bulbosa). 270 (Îac) Plantă cu tulpini subțiri, cu frunze înguste și flori verzi, dispuse în panicule (Poa nemoralis). 271 (Îac) Firuță (Poa pratensis). 272 (Bot; îac) Șuvar-de-munte (Poa trivialis). 273 (Bot; îc) iarbă-dulce, iarbă-dulce-de-baltă Rourică (Glyceria fluitans). 274 (Bot; îc) iarbă-dulce Lemn-dulce (Glycyrrhiza glabra). 275 (Îac) Planta Nonnea atrata. 276 (Îac) Plantă folosită în credințe populare Si: barba-caprei (Tragopogon pratensis). 278 (Îac; șîc iarbă-dulce-de-munte, iarbă-dulce-de-pădure) Plantă cu frunze lanceolate, cu sporangii pe ambele părți ale nervurii mediane (Polypodium vulgare). 279 (Îc) iarbă-flocoasă Plantă amintită în cântecele populare Si: siminoc (Helichrysum arenarium). 280 (Bot; îac; șîc, reg, iarbă-neagră) Talpa-lupului (Leonurus marrubiastrum). 281 (Îac; șîc iarbă-mambie) Plantă folosită în medicina populară contra durerilor de mijloc Si: voronic (Marrubium vulgare). 282 (Bot; îc) iarbă-frumoasă Bănuți (Bellis perenis). 283 (Îc) iarbă-grasă, iarbă-lăptoasă Plantă folosită în medicina populară contra afecțiunilor pulmonare sau, fiartă în lapte, se folosește pentru cicatrizarea urmelor lăsate de vărsatul de vânt pe față Si: amăreală (Polygala vulgaris). 284 (Bot; îc) iarbă-grasă, iarbă-grasă-de-grădină Agurijoară (Portulaca grandiflora). 285 (Îc) iarbă-grasă Planta Sedum purpureum. 286 (Îc) iarbă-grasă-de-grădină, iarbă-nodoroasă, iarbă-roșie Plantă care se folosește în medicina populară sub formă de ceai contra diareei și în medicina populară veterinară Si: troscot (Polygonum aviculare). 287 (Îc) iarbă-împușcată, iarba-stârpitului Plantă care se folosește în medicina populară amestecată cu rachiu contra durerilor de stomac (Hypochoeris maculata). 288 (Bot; îc) iarbă-înfă(r)inata Fragă-tătărască Chenopodium foliosum). 289 (Îc) iarbă-lată Planta Carex digita. 290 (Bot; îac) Stânjenei (Iris germanica). 291 (Îc) iarbă-lăptoasă Plantă folosită în medicina populară ca purgativ drastic contra afecțiunilor biliare Si: buruiană-de-venin (Euphorbia lathyris). 292 (Îac) Planta Polygala major. 293 (Bot; îc) iarbă-lipitoare Lipicioasă (Galium aparine). 294 (Bot; îc) iarbă-macriș Măcriș (Rumex acetosa). 295 (Îc) iarbă-mare, iarbă-mare-frumoasă, (Mun) iarbă-neagră Plantă erbacee cu tulpina păroasă și ramificată, cu frunze mari și flori galbene, folosită în medicina populară contra tusei, febrei tifoide, râiei, durerilor de cap și căderii părului Si: oman (Inula helenium). 296 (Îc) iarbă-mare Planta Inula oculus-christi. 297 (Bot; îac) Limba-oii (Leuzea salina). 298 (Îac) Plantă folosită în medicina populară contra bubelor și uneori la vopsitul în negru Si: zârnă (Solanum nigrum). 299 (Bot; îc) iarbă-mucedă Flocoșele (Filago arvernsis). 300 (Îc) iarbă-neagră Plantă din familia ericaceelor cu frunze mici liniare și flori albe sau trandafirii folosită în medicina populară contra tăieturilor (Calluna vulgaris). 301 (Bot; îac) Orăștică (Lathyrus niger). 302 (Bot; îac) Izmă-creață (Mentha crispa). 303 (Bot; Olt; îac) Izmă-bună (Mentha piperita). 304 (Îac) Planta Prunella grandiflora. 305 (Bot; îac) Busuioc-sălbatic (Prunella laciniata). 306 (Îac) Plantă cu frunze dințate și cu flori brune-purpurii la exterior și galbene-verzui la interior folosită în medicina populară pentru vindecarea rănilor și a sifilisului (Scrophularia alata). 307 (Bot; îc) iarbă-noduroasă Golomăț (Dactylis glomerata). 308 (Bot; îc) iarbă-puturoasă Puciognă (Bifora radians). 309 (Bot; îac) Coriandru (Coriandrum sativum). 310 (Bot; îc) iarbă-rădăcină Angelină-sălbatică (Angelica sylvestris). 311 (Îc) iarbă-rea Planta Aconitum tauricum. 312 (Bot; îc) iarbă-roșie Cârligioare (Bidens cernuus). 313 (Îac) Plantă ale cărei inflorescențe sunt folosite în medicina populară pentru proprietățile lor diuretice și diaforetice Si: dentiță (Bidens tripartitus). 314 (Bot; îac; șîc iarbă-sălbatică) Trestie-de-câmp (Calamagrotis epigeios). 315 (Îc) iarbă-roșie Plantă folosită în medicina populară pentru proprietățile sale diuretice Si: slăbănog (Impatiens noli-tangere). 316 (Bot; îac) Hrișcă-deasă (Polygonum dumetorum). 317 (Bot; îac) Punguliță (Thlaspi arvense). 318 (Bot; îc) iarbă-roșie-broștească Sălcuță (Polygonum amphibitum). 319 (Bot; îc) iarbă-roșie-tătărească Hrișcă-tătărească (Fagopyrum tataricum). 320 (Îc) iarbă-roșioară Planta Silene acaulis. 321 (Îc) iarbă-săracă Planta Onobrychis viciaefolia. 322 (Îc) iarbă-scăioasă Plantă cu tulpini difuze, ramificate, cu frunze plane, rigide, cu cili si cu flori verzui sau violacee în spicule (Tragus racemosus). 323 (Îc) iarbă-sfântă Lemnul-Maicii-Domnului (Santolina chamaecyparissus). 324 (Îc) iarbă-spornică, iarba-fiarelor,iarba-fierului Plantă folosită în medicina populară la răni, abcese, dureri de cap, de ficat splină și rinichi Si: sporici (Verbena officinalis). 325 (Bot; îc) iarbă-stricătoare Cruciuliță (Senecio vulgaris). 326 (Bot; îc) iarbă-șerpească Steregoaie (Veratrum nigrum). 327 (Bot; îc) iarbă-treirăi Trei-răi (Hepatica nobilis). 328 (Bot; îc) iarbă-untoasă Foaie-grasă (Pinguicula vulgaris). 329 (Îc) iarbă-usturoasă Plantă păroasă, cu frunze oblongii, dințate adânc pe margine, cu flori roșii-purpurii în verticile, mirosind slab a usturoi (Teucrium scordium). 330 (Îc) iarbă-vântoasă Planta Kochia prostrata.[1] corectat(ă)
- cilindirice → cilindrice, ouălelor → ouălor, cîmp → câmp, erabacee → erbacee, medina → medicina, expertorant → expectorant — Ladislau Strifler
- sursa: MDA (2002-2003)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
coada-șoricelului (plantă) s. f. art., g.-d. art. cozii-șoricelului
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
coadă f. 1. apendice ce termină pe dinapoi corpul unui mare număr de animale: a da din coadă, a se gudura, a linguși (vorbind de câine): cu coada între picioare, descurajat (metafore luate dela câini); 2. Bot. peduncul; 3. prin analogie, tot ce are formă de coadă: stea cu coadă; 4. mâner, mânușă, toartă; 5. partea părului înnodată pe dinapoi cu panglici: de când cu Nemții cu coadă (zicătoare rămasă dela ocuparea Olteniei de către Austriaci); 6. partea unei haine sau rochii ce se târăște; 7. margine: șezu la coada mesei; 8. fig. coada veacului, ultimii ani ai secolului; coada oștii, ariergarda; 9. extremitatea și mai ales unghiul extern al ochiului: îi face cu coada ochiului; 10. Bot. nume de plante: coada boului (vacei), lumânărică; coada calului (mânzului), plantă a cărei tulpină uscată și pulverizata se întrebuințează la lustruitul lemnelor și metalelor (Equisetum arvense); coada cocoșului, Tr. v. cocoș; coada lupului (mielului), plantă cu frunze lucitoare și florile închis violete (Verbascum); coada racului, scrintitoare; coada șoricelului, plantă cu frunze ramificate; infuziunea făcută cu inflorescența ei o întrebuințează poporul în contra tusei (Achillea millefolium); coada vacii, v. codină; coada vulpii, varietate de struguri. [Lat. CODA].
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
ALUNEA, -ICĂ, alunele, s. f. I. 1. Aluniță (1). ♦ (Reg.) Pistrui. 2. (În forma alunea) Numele unui dans popular; melodia după care se execută acest dans. II. (Bot.; la pl.) 1. Plantă erbacee cu flori albe, cu tuberculele și frunzele comestibile (Carum bulbocastanum). 2. Baraboi (1). 3. Coada-șoricelului. – Alun + suf. -ea. – Alunică: cu schimbare de suf.
- sursa: DEX '09 (2009)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
ȘORECIE, (2) șorecii, s. f. 1. (Reg.) Șoricioaică (2). 2. (Bot.) Coada-șoricelului. – Șoarece + suf. -ie.
- sursa: DEX '09 (2009)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
COADĂ, cozi, s. f. 1. Apendice terminal al părții posterioare a corpului animalelor vertebrate; smoc de păr sau de pene care acoperă acest apendice sau care crește în prelungirea lui. ◊ Expr. A da din coadă = (despre oameni; fam.) a se linguși pe lângă cineva; a se bucura. A-și vârî (sau băga) coada (în ceva) = a se amesteca în chestiuni care nu-l privesc. Își vâră (sau și-a vârât, își bagă, și-a băgat etc.) dracul coada (în ceva), se spune când într-o situație se ivesc neînțelegeri sau complicații (neașteptate). A călca (pe cineva) pe coadă = a jigni, a supăra (pe cineva). A pune coada pe (sau la) spinare = a pleca (pe furiș), a o șterge (lăsând lucrurile nerezolvate). Cu coada între picioare = (despre oameni) umilit, rușinat; fără a fi reușit. (Pop.) A-și face coada colac = a se sustrage de la ceva. A trage mâța (sau pe dracul) de coadă = a o duce greu din punct de vedere material, a face cu greu față nevoilor minime de trai. (Get-beget) coada vacii = neaoș; vechi, băștinaș; de origine rurală. (Fam.) A prinde prepelița (sau purceaua) de coadă = a se îmbăta. ♦ Partea dindărăt, mai îngustă, a corpului unor animale (a peștelui, a șarpelui, a racului etc.). 2. Păr (de pe capul femeilor) crescut lung și apoi împletit; cosiță. 3. Parte a unei plante care leagă fructul, frunza sau floarea de tulpină sau de creangă. V. peduncul. 4. Partea dinapoi (prelungită sau care se târăște pe jos) a unor obiecte de îmbrăcăminte (mai ales a celor purtate de femei); trenă. ◊ Expr. A se ține de coada cuiva sau a se ține (sau a umbla) coadă după cineva = a fi nedespărțit de cineva, a se ține cu insistență și pretutindeni de cineva. ♦ Prelungire luminoasă a cometelor. ♦ Fâșie foarte îngustă din cârpe (înnodate) sau din hârtie care se atârnă de partea de jos a unui zmeu spre a-i menține echilibrul în aer. 5. Parte a unui instrument sau a unui obiect de care se apucă cu mâna; mâner. ◊ Expr. A lua (sau a apuca ceva) de coadă = a se apuca de treabă, a începe (ceva). A-și vedea de coada măturii (sau tigăii) = a se ocupa (numai) de treburile gospodărești. Coadă de topor = persoană care servește drept unealtă în mâna dușmanului. 6. Partea terminală a unui lucru sau, p. gener., a unui fenomen, a unei perioade de timp etc.; bucată de la capătul unui lucru; sfârșit, extremitate. ◊ Loc. adv. La (sau în) coadă = pe cel din urmă loc sau printre ultimii (într-o întrecere, la școală etc.). De la coadă = de la sfârșit spre început. ◊ Expr. A nu avea nici cap, nici coadă = a nu avea niciun plan, nicio ordine; a fi fără înțeles, confuz. ♦ Coada ochiului = marginea, unghiul extern al ochiului. ♦ Partea unde se îngustează un lac, un iaz etc.; loc pe unde se scurge apa dintr-un râu în heleșteu. 7. Șir (lung) de oameni care își așteaptă rândul la ceva, undeva. ◊ Expr. A face coadă = a sta într-un șir (lung) de oameni, așteptând să-i vină rândul la ceva, undeva. 8. Compuse: coada-calului = a) nume dat mai multor plante erbacee caracterizate prin două tipuri de tulpini: una fertilă și alta sterilă; barba-ursului (Equisetum); b) plantă erbacee acvatică cu frunze liniare și cu flori mici, verzui (Hippuris vulgaris); coada-cocoșului = nume dat mai multor specii de plante erbacee cu flori albe, întrebuințate în medicina populară (Polygonatum); coada-mielului = a) plantă erbacee cu frunze lucitoare și cu flori violete (Verbascum phoeniceum); b) mică plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, cu flori de culoare albastru-deschis cu vinișoare mai întunecate (Veronica prostrata); coada-mâței = plantă erbacee cu flori mici, roz (Leonurus marrubiastrum); coada-mâței-de-baltă = nume dat mai multor specii de mușchi de culoare albă-gălbuie, care cresc prin locurile umede și contribuie la formarea turbei (Sphagnum); coada-racului = plantă erbacee cu flori mari de culoare galbenă (Potentilla anserina); coada-șoricelului = plantă erbacee medicinală cu frunze penate, păroase, cu flori albe sau trandafirii (Achillea millefolium); coada-vacii = a) plantă erbacee țepoasă, înaltă, cu frunze lanceolate și cu flori albe, dispuse în spice (Echium altissimum); b) plantă erbacee cu flori violete sau roșietice (Salvia silvestris); coada-vulpii = plantă erbacee cu frunze lucioase pe partea inferioară, cu flori verzi dispuse în formă de spic, folosită ca furaj (Alopecurus pratensis); coada-zmeului = plantă veninoasă cu tulpina târâtoare și cu fructele în forma unor bobițe roșii, care crește prin mlaștini (Calla palustris); coada-rândunicii = numele a doi fluturi mari, frumos colorați, care au câte o prelungire în partea posterioară a aripilor (Papilio machaon și podalirius). [Pl. și: (2) coade] – Lat. coda (= cauda).
- sursa: DEX '09 (2009)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
ALUNELE S. f. pl. I. 1. Plantă erbacee cu flori albe și fructe lunguiețe, care crește mai ales în pămînt argilos și calcaros și ale cărei tubercule, conținînd substanțe nutritive, se întrebuințează în bucătărie (Bunium bulbocastanum ). 2. (Transilv.) Baraboi. 3. (Ban.) Coada-șoricelului. II. (Transilv.) Pistrui.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
COADĂ, cozi, (2, 4 și) coade, s. f. 1. Apendice terminal al părții posterioare a corpului animalelor, avînd scheletul formar din prelungirea coloanei vertebrale; păru! care acoperă acest apendice. Castor îi sărea cu labele pe piept, clătinîndu-și bucuros coada stufoasă. C. PETRESCU, S.172. Coada lui Chirică se umflă dintr-o dată ca un măturoi. SADOVEANU, N. F. 34. Purceluși cu coada sfredel și cu bețe-n loc de labă. Cum mai bine i se șede unui purceluș de treabă. EMINESCU, O. I 84. Ciudă mi-i și rău îmi pare C-am iubită și nu-i mare. Am nădejde c-o mai crește. Cînd o prinde mîța pește Și coada la urs o crește! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 431. ◊ Expr. A da din coadă = (mai ales despre cîini) a mișca coada încoace și încolo; fig. (despre oameni) a se linguși pe lîngă cineva. A-și vîrî (sau băga) coada (în ceva) = a se amesteca în chestiuni care nu-l privesc, a-și vîrî (sau băga) nașul unde nu-i fierbe oala, v. nas. Își vîră (sau și-a vîrît) dracul coada (undeva), se spune cînd într-o situație se ivesc neînțelegeri, intrigi, motive de discordie. Diavolul vrajbei nu cuteza să-și vîre coada între ei. ISPIRESCU, L. 389. A călca (pe cineva) pe coadă = a atinge pe cineva unde-l doare, a-l supăra. A pune coada pe (sau la) spinare = a pleca lăsînd totul baltă, a o șterge. A pleca (sau a fugi, a ieși, a se duce, a se întoarce etc.) cu coada între picioare (sau între vin ) = a pleca (sau a fugi, a se întoarce etc.) umilit, rușinat, fără izbîndă. Bogătașul ieși cu coada între picioare. ISPIRESCU, L. 178. A atîrna (cuiva ceva) de coadă = a-i pune în spate o vină, o greșeală, a-l acuza de ceva. Nu era așa căscăund flăcăul acesta și pe nedrept îi atîrnau de coadă acest ponos ceilalți argați din sat. ISPIRESCU, L. 230. A trage mîța (sau pe dracul) de coadă = a trăi greu, a nu avea nici strictul necesar, a duce o viață plină de lipsuri și de privațiuni. Vorbea cu dispreț... țața Niculina despre cutare că trage pe dracu de coadă. PAS, Z. I 85. (Get-beget) coada vacii = neaoș, vechi, băștinaș. Nu e numai un cîine scurt de coadă v. cîine. (Ironic) Umblă cîinii cu covrigi (sau colaci) în coadă v. cîine. ◊ Compuse: coada-șoricelului = plantă erbacee ale cărei flori albe sau trandafirii se întrebuințează (sub formă de infuzie) contra tusei (Achillea millefolium). Femeile-și țineau calea vorbind de leacurile cu cuvîntul ori cu buruiana. Socul macul, salcîmul și coada-șoricelului sînt pentru tuse. DELAVRANCEA, S. 265; Coada-Calului = plantă erbacee caracterizată prin două tipuri de tulpini (simultane sau succesive), una fertilă, simplă sau cu ramuri reduse, alta sterilă, prevăzută cu noduri din care pornesc ramuri verzi (Equisetum arvense). ◊ Partea dindărăt, îngustată, a corpului unor animale (a peștelui, a șarpelui etc.). Și îndată, [știuca] lovind din coadă, făcu pe Aleodor un cosăcel. ISPIRESCU, L. 45. ♦ Pene lungi crescute pe regiunea terminală a coloanei vertebrale a păsărilor. Ochii ei erau pui de lostun... stăteau puțin pieziș, cu cozile spre tîmple. SADOVEANU, D. P. 30. Ciocănitoarea voi s-o zbughească afară, dar veverița o prinse de coadă. GÎRLEANU, L. 14. Baba se duce în poiată, găbuiește găina, o apucă de coadă și o ia la bătaie. CREANGĂ, P. 69. ◊ Expr. (Familiar) A prinde prepelița de coadă = a se îmbăta. Încă o dușcă, Bujoraș dragă... Și cele multe înainte... (în parte) Începe a prinde prepelița de coadă. ALECSANDRI, T. 239. 2. Părul sau o parte din părul capului omenesc (azi numai al femeilor), crescut lung și apoi împletit; cosiță. Era un om mare și plin, cu ochii mititei foarte pătrunzători. Părul cărunt îi era strîns pieptănat și împletit în coadă la ceafă. SADOVEANU, B. 38. Părul ei de aur era împletit în cozi lăsate pe spate. EMINESCU, N. 8. Flăcăi groși în ceafă, Voinici făr’ de leafă, Cu chivere nalte, Cu cozile late, Lăsate pe spate. ALECSANDRI, P. P. 63. ◊ Expr. (Despre femei) A împleti coadă albă = a îmbătrîni nemăritată. Ești ca floarea cea de nalbă, Dar împletiși coadă albă. ALECSANDRI, P. P. 340. (În trecut, cînd femeile erau desconsiderate) Coadă lungă, minte scurtă, se spunea pentru a lua în derîdere inferioritatea intelectuală atribuită în mod tendențios femeilor. Apoi mai este încă și o vorbă romînească: Coadă lungă, minte scurtă! zicătoare nesocotită a poporului, pe care adesea o dă de minciună și femeia cu lungi plete și vulpea cea lung-codată. ODOBESCU, S. III 44. De cînd nemții cu coadă (aluzie la timpul cînd se purta perucă cu coadă) = de demult, din moși-strămoși. 3. Partea care leagă fructul, frunza sau floarea de lujer sau de creangă; peduncul. Ceai de cozi de cireșe. 4. Partea dinapoi, care se tîrăște pe jos, a veșmintelor lungi, mai ales a celor purtate de femei; trenă. V. poale, pulpană. Nu îndrăzneau să le invite [la dans], temîndu-se să nu calce pe coadele rochiei lor. NEGRUZZI, S. I 105. ♦ Prelungire în partea dindărăt a unor piese de îmbrăcăminte. Frac cu coadă. ♦ Prelungirea luminoasă, în formă de trenă, a cometelor. ♦ Fîșia de cîrpe (înnodate) sau de hîrtie care atîrnă de partea de jos a unui zmeu spre a-l face să se înalțe și să se mențină în aer. Nu mai vorbește decît de zbîrnîitori, cumpănă, coadă, zmeie. C. PETRESCU, Î. II 57. ◊ Expr. A se ține de coada cuiva sau a se ține (sau a umbla) coadă după cuiva = a fi nedespărțit de cineva, a nu se depărta de el, a se ține scai de cineva. Ce te ții coadă după mine? 5. Partea unui instrument sau a unui obiect de care se apucă cu mîna; mîner. V. toartă, cotor. Ia buzduganul de coadă și, cînd îl zvîrle... nu se mai vede. CREANGĂ, P. 56. Trebuie să știți însă, și pot să dau dovadă, Că pe vremea aceea toporul n-avea coadă. ALEXANDRESCU, P. 131. Eu pui coadă la măciucă Și mi-e gîndul tot la ducă. TEODORESCU, P. P. 290. ◊ Expr. A lua (sau a apuca ceva) de coada = a se apuca de treabă, a începe ceva. Ne-om întoarce iar la Măgura, ca să luăm de coadă toate cîte-am lăsat. SADOVEANU, B. 290. (În trecut, cînd femeile erau desconsiderate) A vedea de coada măturii (sau tigăii) = a-și vedea de treburile gospodărești. Șezi acasă... de vezi de coada măturii și de zarzavaturile de la bucătărie. ISPIRESCU, L. 14. Coadă de topor = persoană care servește de unealtă în mîna dușmanului, ducînd o activitate dăunătoare colectivității în care s-a strecurat; trădător. Soldații au izgonit cozile de topor și au pus în locu-le oameni în care aveau încredere. PAS, Z. III 261. 6. Partea de jos sau de dinapoi cu care se termină ceva; bucată de la sfîrșitul unui lucru. V. sfîrșit, capăt, extremitate. Școlarul o spune cățelului [poezia], cu glas sărbătoresc... pînă cînd ajungea la coada poeziei. GALACTION, O. I 306. Am găsit, din norocire, un vagon de clasa a doua la coada trenului. CARAGIALE, M. 141. Colbul ridicat din carte-ți l-o sufla din ochelari Și te-o strînge-n două șiruri, așezîndu-te la coadă, În vro notă prizărită sub o pagină neroadă. EMINESCU, O. I 134. E ușor a scrie versuri Cînd nimic nu ai a spune, Înșirînd cuvinte geale Ce din coadă au să sune. EMINESCU, O. I 226. ◊ Loc. adv. La (sau în) coadă = la locul cel din urmă, cel mai disprețuit. De la coadă = de la sfîrșit spre început. ◊ Expr. (Despre un activist de partid sau despre o organizație de partid sau de masă) A se tîrî (sau a fi) în coada maselor (sau masei) = a coborî la nivelul păturilor înapoiate ale masei, transformîndu-se într-un apendice al mișcării muncitorești spontane și negînd rolul de conducere al partidului. V. codism. Lipsa de considerare pentru chestiuni mărunte duce ușor la izolarea partidului de preocupările zilnice ale masei și de frămîntările ei, îl face sau să se tîrască în coada masei sau să se depărteze de ea, luînd-o înainte. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 35. A nu avea nici cap, nici coadă = a nu avea nici o noimă, nici un înțeles, nici un plan; a fi contra rațiunii, contra bunului simț, contra ordinii firești a lucrurilor. Coada trăsurii = partea dinapoi a trăsurii, în formă de treaptă sau de capră. ♦ Coada ochiului = marginea, (mai ales) unghiul extern al ochiului. Pe tîmple, lîngă coada ochiului, avea încrețituri mărunte și multe. DUMITRIU, V. L. 7. Cu surîsul în coada ochilor, o porneam spre șosea, în ceată deasă de cinci. DELAVRANCEA, T. 7. ◊ Expr. A trage (sau a se uita, a privi, a urmări, a căuta, a zări) cu coada ochiului = a arunca o privire într-o parte, pieziș, pe furiș, pentru a observa ceva fără a fi văzut sau pentru a face semn cuiva (să vină, că ești înțeles etc.). Bătrînul a clipit și a cătat cu coada ochilor să vadă dacă nu-l pîndește careva. POPA, V. 171. Din cînd în cînd, cu coada ochiului se uita la Nadina care surîdea. REBREANU, R. I 51. Trăgea cu coada ochiului, spre a vedea dacă o bagă în seamă cei de primprejur. ISPIRESCU, U. 21. Din vreme în vreme, fetele trăgeau cu coada ochiului și aruncau flori sau noduri de peteală în partea flăcăilor. GHICA, S. A. 59. ◊ (Rar) A face cu (sau din) coada ochiului =a face cu ochiul. V. ochi. Una într-alta [fetele] se legănau, făcîndu-și din coada ochiului. DELAVRANCEA, S. 45. ♦ (Urmat de determinări arătînd obiectul) Partea unde se îngustează un lac sau un iaz; locul unde se scurge apa dintr-un rîu sau pîrău în eleșteu. Apa ce trebuia la grădinile lor o pompau din coada lacului. SADOVEANU, M. C. 110. Casa păscarului era în izbeliștea vîntului, la o coadă de iaz înghețat. SADOVEANU, P. S. 36. ♦ (Rar) Poalele unui munte, unui deal sau unei stînci. Era o scobitură făcută de la fire în coada unei stînci. STĂNOIU, C. I. 154. ♦ Fig. Persoană care, din cauza lipsei de sîrguință sau de pricepere, ocupă ultimul loc într-o colectivitate. Dar în războaie, la Vidin, la Făgăraș, Cînd era mai cruntă lupta, fost-am coadă sau fruntaș? DAVILA, V. V. 27. 7. Șir lung de oameni care așteaptă înaintea unui ghișeu, într-un magazin etc. să le vină rîndul. (Mai ales în expr.) A face coadă = a aștepta să-i vină rîndul în fața unui ghișeu, într-un magazin etc. Domnișoara din dosul ghișeului părea că ignoră cu desăvîrșire existența celor zece oameni rezemați de gratii, făcînd coadă. C. PETRESCU, Î. II 147.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
ȘORICEL, șoricei, s. m. 1. Diminutiv al lui șoarece. Mița se joacă cu șoricelul. NEGRUZZI, S. III 431. Gînd vede un șoricel, țup, îl prinde sprintenel (Pisica). GOROVEI, C. 291. ◊ Compus: coada-șoricelului v. coadă (1). 2. (Popular) Boală de vite care provoacă umflături sub piele, mai ales în regiunea pîntecelui sau sub urechi. – Variantă: șorecel s. m.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
PLANTE MEDICINALE. Subst. Plantă medicinală, plantă de leac, buruiană de leac; ierburi, buruieni; farmacie verde (fig.). Anason; anghinare; amică; avrămeasă, milostivă, veninariță; bolbotină (reg.); brusture, lipan; chimen, chimion, chimion-de-cîmp, chimion sălbatic, secărea, secărică; cicoare; cimbrișor; ciuboțica-cucului; ciulin, odogaci, săpunariță; coada-calului, barba-ursului; coada-cocoșului; coada-șoricelului; coriandru; crețușcă; crușin; cucută, dudău (pop.), buciniș (reg.); cucută-de-apă; degețel-roșu; dracilă; dumbravnic; feciorică; fenicul; ferigă; fumăriță; gălbenea; iarbă-mare, ienupăr, jneapăn, turtel (rar); ipecacuana; izmă, mentă; izmă creață, mentă creață; jalapă; jale, salbie (reg.); laur; lavandă, levănțică; lămîiță; lumînărică; mac; măceș, răsură, trandafir sălbatic, cacadîr (reg.), rujă (reg.); măselariță, măselar (reg.), nebunariță (pop.); mătrăgună, beladonă, doamnă-mare; mușețel, romaniță (reg.); nalbă; nalbă-de-grădină; nalbă-mare; obligeană; odolean; valeriană; omag; păducel; păpădie; pătlagină; pelin; pelinariță; plămînărică, plămînăriță, cuscrișor; podbal; revent, rubarbă; roiniță, mătăciună, melisă; rozmarin; saschiu; schinduf; schinel; scoruș; siminoc; soc; sorbestrea; șovîrf, savur; spînz, stînjenel, stînjen, iris; sulfină; sunătoare, pojarniță (pop.); talpa-gîștei; talpa-lupului; tei; trei-frați-pătați; trifoi-de-lac, trifoi-de-baltă, trifoi-amar, trifoiște; trînjoaică; țintaură; unguraș; usturoiță, aișor, voinicică; vătămătoare; vindecea; vineriță, vinețică. Plafar. V. arbuști, medicament, plante acvatice, plante otrăvitoare.
- sursa: DAS (1978)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
alunele s. pl. v. BARABOI. COADA-ȘORICELULUI.
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
BĂTRÎNIȘ s. (BOT.; Erigeron canadensis) (reg.) steluță, șoricel, coada-vacii, struțul-mirelui, (Transilv.) spirince.
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
coada-hîrțului s. v. COADA-ȘORICELULUI.
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
coada-șoricelului s. v. PĂTLAGINĂ.
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
COADĂ s. 1. cosiță, (reg.) gîță. (0 fată care poartă cozi.) 2. mîner, (înv și reg.) mănunchi, (Transilv.) dîrjală, (Transilv. și Ban.) minei, (prin Ban. și sudul Transilv.) minel. (~ de seceră, de sapă.) 3. mîner, toartă. (~ a unui obiect.) 4. cotor. (~ măturii.) 5. (reg.) coporîie, toporișcă, toporîie, toporîște, (Mold. și Bucov.) cosie. (~ coasei.) 6. băț, nuia, prăjină, vargă, (reg.) beldie, paliță, prăștină, rudă, sticiu. (~ la undiță.) 7. (BOT.) codiță, peduncul. (~ a unui fruct.) 8. pulpană (~ fracului.) 9. trenă, (înv.) șlep (Rochie cu ~.) 10. (fam.) codîrlă. (Te rog sa te așezi la ~. ) 11. fine, sfîrșit. (Poanta e plasată la ~.) 12. (BOT.) coada-calului (Equisetum arvense) = barba-ursului, (reg.) brădișor, codîie, slăbănog, barba-sasului, coada-iepei, coada-mînzului, iarbă-de-cositor, părul porcului, (Transilv. si Maram.) perie; coada cocoșului (Polygonatum) = (reg.) cerceluș, clopoței (pl.), cocoș, coada-mielului, coada-vacii, iarbă-de-dureri, pecetea-lui-Solomon; coada mîței (Leonurus marrubiastrum) = (reg.) talpa-lupului, coada-racului (Potentilla anserina) = (pop.) scrîntitoare, (reg.) prescură, sclintiță, scrintee, iarba-gîștelor; coada șoricelului (Achillea millefolium) = (înv. si reg.) prîsnel, (reg.) coada-hîrțului, (Ban.) alunele (pl.), sorocină; coada-vacii = a) (Salvia silvestris) jale, (reg.) brăileanca (art.), corovatic, jaleș, năduf, sălvie de pădure; b) (Verbascum phlomoides) (reg.) rînzișoară; coada-vulpii (Alopecurus pratensis) = (reg.) codină.
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
ACHILLEA L., COADA ȘORICELULUI, fam. Compositae. Gen originar numai din zonă continentală. Sînt cunoscute cca 100 specii, perene. Tulpina puțin păroasă, înaltă de la cîțiva centimetri pînă la 1,5 m. Flori mici (cele radiale late, rotunde), pînă la 12; în mici capitule ce formează un corimb, rareori solitare. Involucrul alungit-eliptic sau ovat. înflorește vara – toamna. Frunze penat-sectate.
- sursa: DFL (1989)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
alunea sf [At: LB / V: anunea[1] / Pl: ~ele / E: alună + -ea] 1-2 (Bot; șhp) Aluniță (1-2). 3 Pistrui. 4 Aluniță (4). 5-6 Alunel (11-12). 7 (Bot; lpl) Coada șoricelului (Achilea millefollium). 8 (Bot; lpl) Măndălaci (Bunium bulbocastanum). 9 (Bot; lpl) Coada-șoricelului (Achilea setacea). 10 (Bot; lpl) Baraboi (Chaerophyllum bulbosum).
- Variantă neconsemnată ca intrare principală. — gall
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
alunele sfp [At: DEX2 / E: alună + -ea] 1-3 (Bot) Plantă erbacee cu flori albe, cu tubercule și frunze comestibile (Carum bulbocastanum) 4 (Bot) Baraboi (Chaerophyllum bulbosum). 5 (Bot) Coada-șoricelului (Achilea millefollium). 6 (Reg) Pistrui.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
PĂTLAGINĂ s. (BOT.) 1. (Plantago major) (reg.) minciună, iarba-bubei, iarbă-de-cale, iarbă-grasă-de-grădină, iarbă-mare, limba-boului, limba-oii, plăcințica-vacii. 2. (Plantago lanceolata) (reg.) căruțele (pl.), limbariță, coada-șoricelului, iarba-tăieturii, limba-bălților, limba-broaștei, limba-oii, limba-șarpelui. 3. (Plantago media) (reg.) iarbă-de-cale, limba-mînzului, limba-oii. 4. (Plantago gentianoides) (reg.) limba-oii.
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
prîsnel s. v. COADA-ȘORICELULUI.
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
brădățel sn [At: DA ms / Pl: ~e / E: brădet + -el] 1-2 (Reg) Brădet mic sau tânăr. 3 (Bot; reg) Coada șoricelului. 4 (Bot; Mar) Părul porcului (Juncuc compressus).
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
ciureșică sf [At: BORZA, D. / Pl: ~ici / E: nct] (Bot; reg) Coada-șoricelului (Achillea millefolium).
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
iarbă sf [At: COD. VOR. 144/15 / Pl: (înv) ierbi, ~be, ierburi / E: ml herba] 1 Nume generic dat plantelor erbacee, anuale sau perene, cu părțile aeriene verzi, subțiri și mlădioase, folosite pentru hrana animalelor. 2 (Îe) Paște murgule, ~ verde Va trebui să aștepți mult și bine până ți se va întâmpla ceea ce îți dorești. 3 (Îe) Din pământ, din ~ verde Cu orice preț Si: neapărat. 4 Nutreț verde, proaspăt cosit. 5 (Lpl) Buruieni de tot felul. 6 Pajiște. 7 (Bot; reg; îc) ~-rea Plantă otrăvitoare nedefinită mai îndeaproape. 8 (Pfm; îs) ~ rea Om rău, primejdios. 9 (Reg; îe) A fi de-o ~ cu cineva A fi de aceeași vârstă sau de același neam cu cineva. 10 (Îe) Când mi-o crește ~ba-n barbă Niciodată. 11 (Îe) A crește ~ba pe sub cineva A fi leneș. 12 (Pop; îs) Ierburi de leac Plante medicinale. 13 (Îas) Plante cu care se condimentează mâncărurile. 14 (Arg) Nume dat marihuanei sau hașișului. 15 (Îe) A merge la ~ verde A merge la picnic. 16 (Reg; îc) ~-albă, ~ba-boierului, ~ba-canarului, ~ba-cănărașului, ~ba lui Timofte, ~ba-mâței, ~ba-popilor, ~ba-preoților, ~ba-șarpelui, ~ba-șerpii, ~ba-șiertească, ~-bălaie, ~-boierească, ~-crestată, ~-dalbă, ~-de-mătase, ~-ghilană, ~-neagră și mare, ~-sură, ~-șerpească, ~-șierțească, ~-tărcată, ~-tărcățică, ~-vărgată Plantă erbacee din familia gramineelor, cu frunze vărgate cu linii albe-roșiatice, cultivată mai ales prin grădini Si: ierbăluță, panglicuță (Phalaris arundinacea). 17 (Bot; reg; îc) ~ba-albinei, ~ba-albinelor, ~ba-ciutei Dumbravnic (Melittis melisophyllum) 18 (Bot; reg; îc) ~-alunecoasă, ~-aspră, ~-țeapănă Țăpoșică (Nardus stricta). 19 (Mtp; îc) ~ba-apelor Un anumit fel de iarbă (1) care răsare în locurile unde apar la suprafață izvoarele și pe care nu o recunoaște decât cel inițiat. 20 (Bot; reg; îc) ~ba-asinului Luminiță (Oenothera biennis). 21 (Reg; îc) ~ba-aerului, ~ba-fiarelor, ~ba-cerii, ~ba-ferii, ~ba-fierului, ~ba-rândunelei Plantă erbacee veninoasă, cu frunze opuse, acoperite cu peri, cu flori albe-gălbui (Cynachum vincetoxicum). 22 (În basme; îc) ~ba-fiarelor Iarbă (1) cu putere miraculoasă, cu ajutorul căreia se poate deschide orice ușă. 23 (Pex; fig; îac) Putere supranaturală care poate ajuta la ceva greu de obținut. 24 (Bot; reg; îc) ~ba-bolnavului, ~ba-balaurului, ~ba-roșie, ~ba-șarpelui Răculeț (Polygonum bistorta). 25 (Bot; reg; îc) ~ba-bălții Coada-vulpii (Alopecurus pratensis). 26 (Bot; reg; îac; șîc ~ba-băteață) Păiuș (Descampsia caespitosa). 27 (Bot; reg; îc) ~ba-boierilor, ~ba-boierului, ~ba-boilor Ricin (Ricinus communis). 28 (Bot; reg; îc) ~ba-boierului, ~-broștească Barba-boierului (Ajuga laxmanni). 29 (Bot; reg; îc) ~ba-boierului Brusture (Arctium lappa). 30 (Bot; reg; îc) ~ba-broaștelor Mică plantă, din familia hidrocharitaceelor, cu frunze lucioase, rotunde care plutesc la suprafața apei și cu flori albe Si: limba-broaștei, mușcatul-broaștelor (Hydrocharis morus-ranae). 31 (Bot; reg; îc) ~ba-bubei, ~ba-bubelor Omag (Aconitum callibotryon). 32 (Bot; reg; îc) ~ba-cailor, ~-dulce Flocoșică (Holcus lanatus). 33 (Bot; reg; îc) ~ba-calului Părul-porcului (Festuca sulcata). 34 (Reg; îc) ~ba-carelor Plantă medicinală pusă în apa de baie pentru copiii care nu pot să meargă (Senecio erraticus). 35 (Reg; îc) ~ba-căprioarei Planta Donoricum hungaricum. 36 (Bot; reg; îc) ~ba-cărtițelor, ~ba-mătrililor, ~ba-zgăibii Silnic (Glechoma hederaceum). 37 (Bot; reg; îc) -ba-cășunatului, ~ba-cășunăturii Stupiniță (Platanthera bifolia). 38 (Bot; reg; îc) ~ba-cătanelor, ~ba-porcului, ~ba-sărăciei, ~-cătunească Busuioc sălbatic (Galinsoga parviflora). 39 (Bot; reg; îc) ~ba-cerbilor, ~ba-câinelui Pieptănariță (Cynosurus cristatus). 40 (Bot; reg; îc) ~ba-ciobanului, ~-voinicească Varga-ciobanului (Dipsacus silvestris). 41 (Bot; reg; îc) ~ba-ciumei Ciumărea (Galega officinalis). 42 (Bot; reg; îc) ~ba-ciutei Cujdă (Doronicum austriacum). 43 (Bot; reg; îac; șîc ~ba-lupului) Turtă (Carlina acaulis). 44 (Reg; îc) ~ba-câmpului, ~ba-vântului Plantă cu tulpini noduroase și cu fiori verzui-alburii sau violete Si: păiuș (Agrostis stolonifera). 45 (Bot; reg; îc) ~ba-cocoșului Cocoșei de câmp (Adonis aestivalis). 46 (Bot; reg; îac) Stupitul-cucului (Cardamine pratensis). 47 (Bot; reg; îc) ~ba-codrului, ~ba-lupului Mătrăgună (Atropa belladona). 48 (Reg; îc) ~ba-coifului, ~ba-fierului, ~ba-jermilor, ~ba-viermilor Plantă otrăvitoare care crește pe piatră de cremene (Aconitum napellus). 49 (Bot; reg; îc) ~ba-cristoforului, ~ba-fiarelor, ~ba lui Hristofor, ~ba-orbalțului, ~ba-Sfântului-Cristofor, ~-de-orbanț Orbalț (Actaea spicata). 50 (Bot; reg; îc) ~ba-crucii Smântânică (Galium cruciata). 51 (Bot; reg; îac; șîc ~ba-tăieturii) Gențiană (Gentiana cruciata). 52 (Bot; reg; îc) ~-crucii, ~ba-lui-Sfântu-Ion, ~ba-sângelui, ~ba-spaimei, ~ba-spurcății, ~-sunătoare Sunătoare (Hypericum perforatum). 53 (Bot; reg; îac; șîc ~-lăptoasă, ~-lipitoare) Amăreală (Polygala comasa). 54 (Bot; reg; îc) ~ba-cucului, ~ba-iepurelui, ~-tremurătoare Tremurătoare (Briza media). 55 (Bot; reg; îac) Planta Orobache alba. 56 (Bot; reg; îac; șîc ~-de-iămâioară) Cimbru (Thymus vulgaris). 57 (Reg; îc) ~ba-culoriIor, ~-neagră Plantă care se folosește ca leac împotriva eczemelor (Filipendula vulgaris). 58 (Bot; reg; îc) ~ba-curelei Năgară (Stipa capillata). 59 (Reg; îc) ~ba-datului, ~ba-faptului, ~ba-fecioarei, ~ba-feciorilor, ~ba-surpăturii, ~-de-surpătură Plantă care se folosește în medicina populară Si: fecioară (Herniaria glabra). 60 (Bot; reg; îc) ~ba-degetelor, ~-cu-cinci-foi Cinci-degete (Potentilla reptans). 61 (Reg; îc) ~ba-degetului, ~-de-plămâni, ~-de-tripăl Plantă care se folosește în tratamentul bolilor de plămâni Si: degetar (Digitalis grandiflora). 62 (Bot; reg; îc) ~ba-dintelui Dințură (Odontites rubra). 63 (Bot; reg; îc) ~ba-dracului Ciumăfaie (Datura stramonium). 64 (Bot; reg; îc) ~ba-dragostei Limba-cucului (Botrychium lunaria). 65 (Reg; îc) ~ba-drumurilor Planta Chenopodium murale. 66 (Bot; reg; îc) ~ba-eretei, ~ba-găinilor Vulturică (Hieracium pilosella). 67 (Reg; îc) ~ba-faptului Mică plantă erbacee din familia crassulaceelor, cu tulpină șerpuitoare, frunze cilindrice și flori albe, care crește pe stâncile de calcar (Sedum album). 68 (Bot; reg; îc) ~ba-fânului, ~-mirositoare Vițelar (Anthoxanthum odoratum). 69 (Bot; reg; îc) ~ba-fecioarelor Pelin (Artemisia absinthum). 70 (Reg; îc) ~ba-fetei, ~-moaie Plantă cu frunze liniare, lanceolate cu flori în corimb (Stellaria holostea). 71 (Reg; îc) ~ba-frântului, ~ba-sasului Plantă folosită în medicina populară pentru tratarea herniei, a durerilor de mijloc și de stomac Si: sănișoară (Sanicula europaea). 72 (Bot; reg; îc) ~ba-frigurilor Albăstriță (Centaurea cysnus). 73 (Reg; îac; șîc ~-de-curcă, ~-de-friguri, ~-gonitoare-de-friguri, ~-începătoare-de-sânge) Plantă care se folosește în medicina populară pentru tratarea frigurilor, ca tonic, stomahic și febrifug (Centaurium umbellatum). 74 (Bot; reg; îc) ~ba-fumului, ~-de-curcă Fumăriță (Fumaria offîcinalis). 75 (Bot; reg; îc) ~ba-găii, ~ba-găii-amară Amăruță (Picris hieracioides). 76 (Bot; reg; îc) ~ba-găinii, ~ba-găinilor Gălbenuși (Crepis setosa). 77 (Reg; îc) ~ba-gâștei, ~ba-sclintiturii Plantă folosită în medicina populară împotriva frigurilor și a scrântiturii (Potentilla anserina). 78 (Reg; îc) ~ba-gâtului Mică plantă erbacee din familia scrofulaceelor, cu tulpină păroasă, frunze moi și flori galbene, care crește pe locurile umede de pe coastele munților (Tozzia alpina). 79 (Bot; reg; îc) ~ba-gușteriței, ~-creață Izmă (Mentha longifolia). 80 (Bot; reg; îc) ~ba-iepurelui, ~ba-iepurilor Susai (Sonchus oleracesus). 81 (Bot; reg; îc) ~ba-întruielelor Grozamă (Genista sagittalis). 82 (Bot; reg; îc) ~ba-junghiului Dioc (Centaurea phrygia). 83 (Bot; reg; îac; șîc ~ba-tăieturii) Ochiul-boului (Chrysanthemum leucanthemum). 84 (Reg; îc) ~ba-junghiurilor, ~-de-holbură, ~-de-junghiuri Plantă folosită în medicina populară contra junghiurilor (Geranium pratense). 85 (Bot; reg; îc) ~ba-limbii, ~-de-durerea-gâtului Oușor (Sreptopus amplexifolius). 86 (Bot; îc) ~ba-limbricilor Unghia-găii (Astragalus glycyphyllus). 87 (Reg; îc) ~ba-lingurii, ~-mare Plantă folosită în medicina populară contra rănilor și hepatitei (Inula britannica). 88 (Bot; reg; îc) ~ba-lui-Antonie, ~ba-lupăriei, ~ba-șopârlei, ~-neagră Busuioc-sălbatic (Prunella vulgaris). 89 (Bot; reg; îc) ~ba-lui-ceas-rău Cervană (Lycopus europaeus). 90 (Reg; îc) ~ba-lui-cel-slab, ~ba-năpârcii, ~ba-șarpelui Plantă folosită în medicina populară împotriva surmenajului, anemiei, durerilor de dinți și a brâncii la porci (Echium vulgare). 91 (Bot; reg; îc) ~ba-lui-Daraboi, ~-dulce, ~-tare Lemn-dulce (Glycyrrhiza echinata). 92 (Reg; îc) ~ba-lui-Dumnezeu Plantă folosită în medicina populară contra durerilor de stomac Si: lemnul-Domnului (Artemisia abrotanum). 93 (Bot; reg; îc) ~ba-lui-Sfântul-Gheorghe, ~ba-mărgăritarului Lăcrămioare (Convallaria majalis). 94 (Bot; reg; îc) ~ba-lui-Sfântul-lon, ~ba-Sfântului-Ion Sburătoare (Chamaenerion angustifolium). 95 (Bot; reg; îc) ~ba-lui-Sfântul-Ion Măselariță (Hyosciamus niger). 96 (Bot; reg; îc) ~ba-lui-Sfântul-Ion, ~ba-Sfântului-Ion Cinsteț (Salvia glutinosa). 97 (Bot; reg; îac) Jale (Salvia pratensis). 98 (Bot; reg; îc) ~ba-lui-Tat, ~ba-lui-Tate, ~ba-lui-Taten, ~ba-lui-Tatic, ~ba-lui-Tatie, ~ba-lui-Tatin, ~ba-lui-Tatol, ~ba-lutatinului, ~ba-tatii, ~-băloasă, ~-întăritoare, ~-neagră Tătăneasă (Symphytum offîcinale). 99 (Bot; reg; îc) ~ba-lui-Timofte larba-iepurelui (Phleum alpinum). 100 (Bot; reg; îac; șîc ~ba-lui-Timoftei, ~ba-lui-Timofteu, ~ba-lui-Timofti) Timoftică (Phleum pratense). 101 (Bot; reg; îc) ~ba-lupului, ~ba-ciutei, ~ba-tunului Borșișor (Sempervivum schlechani). 102 (Reg; îac; șîc ~ba-urechii, ~-de-tun, ~-de-urechi, ~-grasă) Plantă cultivată adesea pe case, șuri, grajduri, cu credința că apără împotriva trăsnetului, folosită în medicina populară împotriva durerilor de urechi Si: urechelniță (Sempervivum tectorum). 103 (Reg; îc) ~ba-măgarului Plantă folosită în medicina populară contra durerilor de dinți Si: scaiul-dracului (Eryngium campestre). 104 (Bot; reg; îc) ~ba-mălcedului, ~-potcă Trei-frați-pătați (Viola arvensis). 105 (Reg; îc) ~ba-mării, ~-de-mare Plantă erbacee acvatică, din familia potamogetonaceelor, cu flori verzi, care crește pe fundul mării, formând adesea întinse livezi submarine (Zostera marina). 106 (Bot; reg; îc) ~ba-mărinului, ~ba-cerii, ~-băloasă Planta Centaurea austriaca. 107 (Bot; reg; îc) ~ba-cerii, ~ba-mărinului Albăstriță (Centaurea jacea). 108 (Bot; reg; îc) ~ba-mărinului Corobatică (Centaurea nigrescens). 109 (Bot; reg; îc) ~ba-mătrișii Râjnică (Cardamine impatiens). 110 (Bot; reg; îc) ~ba-mâței, ~-vântului, ~-flocoasă Cătușnică (Nepeta cataria). 111 (Bot; reg; îac) Poala Sfintei Marii (Nepeta pannonica). 112 (Bot; reg; îc) ~ba-mâțului, ~ba-pisicii, ~ba-pisicilor Valeriană (Valeriana offîcinalis). 113 (Bot; reg; îc) ~ba-metricii Floare-de-perină-broștească (Anthemis macrantha). 114 (Bot; reg; îc) ~ba-minciunii Plantă folosită în medicina populară contra tusei ale cărei frunze se pun pe răni pentru a opri sângerarea (Plantago cornuti). 115 (Bot; reg; îc) ~ba-mlaștinei Pipirig (Juncus conglomeratus). 116 (Bot; reg; îac) Rugină (Juncus effusus). 117 (Bot; reg; îac) Pipirig (Juncus inflexus). 118 (Bot; reg; îac) Mălaiul-cucului (Luzula piosa). 119 (Bot; reg; îc) ~ba-muncilor Trifoi-alb (Trifolium repens). 120 (Bot; reg; îc) ~ba-nebunilor, ~-strănutătoare, ~-șerpească Spânz (Helleborus niger). 121 (Reg; îac) Spânz. (Helleborus purpurascens). 122 (Reg; îc) ~ba-negeilor Plantă folosită în medicina populară împotriva negilor (Teucrium montanum). 123 (Bot; reg; îc) ~ba-nigeilor Juslen (Sedum hispanicum). 124 (Reg; îc) ~ba-nisipului Planta Corynephorus canescens. 125 (Bot; reg; îc) ~ba-o-mie-bună Frăsinel (Dictamnus albus). 126 (Bot; reg; îc) ~ba-oilor, ~ba-șoarecelui, ~-strănutătoare Coada-șoricelului (Achillea millefolium). 127 (Bot; reg; îc) ~ba-orbalțului Rotungioare (Homogyne alpia). 128 (Bot; reg; îc) ~ba-faptului, ~ba-osului, ~ba-rănii, ~-de-răni, ~-de-vatăm, ~-de-vătămătură Vătămătoare (Anthyllis vulneraria). 129 (Bot; reg; îc) ~ba-osului, ~ba-ovăzului, ~ba-vântului Obsigă (Bromus sterilis). 130 (Bot; Mar; îc) ~ba-osului Arbust mic cu tulpini ramificate, cu frunze opuse și cu flori galbene, folosit în medicina populară contra diareei sau care se dă la vitele care se umflă Si: mălăoaie (Helianthemum alpestre). 131 (Reg; îc) ~ba-osului, ~ba-ursului Plantă folosită în medicina populară contra febrei (Helianthemum nummularium). 132 (Bot; reg; îc) ~ba-osului Mălăoaia-stâncilor (Helianthemum rupifragum). 133 (Bot; reg; îc) ~ba-ovăzului, ~ba-vântului Obsigă (Bromus japonicus). 134 (Bot; reg; îac) Secărea (Bromus secalinus). 135 (Bot; reg; îc) ~ba-păduchelui, ~ba-păduchilor Pintenel (Pedicularis paustris). 136 (Bot; reg; îc) ~ba-păduchilor, ~-de-strănutat Rotoțele-albe (Achillea ptarmica). 137 (Bot; reg; îac) Clocotici (Rhinanthus minor). 138 (Bot; reg; îac) Bălbisă (Stachys silvatica). 139 (Bot; reg; îc) ~ba-pălăriei, ~ba-părului Brusture (Petasites hybridus). 140 (Bot; reg; îc) ~ba-pământului, ~ba-plămânilor, ~ba-plumânei, ~ba-plumănului Mierea-ursului (Pulmonaria offîcinalis). 141 (Bot; reg; îc) ~ba-părului Perișor (Elymus asper). 142 (Bot; reg; îc) ~ba-pârciului, ~ba-sângelui, ~-de-pârci Năpraznică (Geranium robertianum). 143 (Bot; reg; îc) ~ba-piciorul-găinii Floare-de-leac (Ranunculus repens). 144 (Reg; îc) ~ba-porcilor, (reg) ~ba-jermilor, ~ba-purecilor, ~ba-puricelului, ~-roșie, ~ba-țânțarilor, ~ba-viermilor, ~-amară, ~-creață, ~-iute Plantă folosită în medicina populară care se pune în încălțăminte contra bătăturilor sau pe rănile vitelor ca să nu facă viermi (Polygonum persicaria). 145 (Reg; îc) ~ba-porcilor, ~ba-tunului, ~-de-grădină, ~-grasă, ~-grasă-de-grădină Plantă cu tulpina ramificată și întinsă pe pământ, cu frunze cărnoase, lucioase și flori galbene (Portulaca oleracea). 146 (Bot; reg; îc) ~ba-porcului, ~-sărată Brâncă (Lobaria pulmonaria). 147 (Bot; reg; îc) ~ba-porcului, ~-grasă, ~-grasă-de-ghiol, ~-sărată Brâncă (Salicornia europaea). 148 (Bot; reg; îc) ~ba-porcului, ~-sărată Săricică (Salsola kali). 149 (Bot; reg; îac; șîc ~-de-trânji, ~-neagră) Buberic (Scrophularia nodosa). 150 (Bot; reg; îc) ~ba-porcului, ~-sărată Brâncă (Stereum hirsutum). 151 (Bot; reg; îc) ~ba-porcu!ui Plevaiță (Xeranthemum annuum). 152 (Bot; reg; îc) ~ba-porumbilor Găinuși (Isopyrum thalictroides). 153 (Reg; îc) ~ba-purecilor, ~ba-puriceilor, ~ba-puricelui, ~ba-viermilor, ~-iute, ~-roșie Plantă folosită în medicina populară veterinară în tratamentul rănilor de la picioarele vițeilor și pentru colorarea lânei în galben Si: dintele-dracului (Polygonum hydropiper). 154 (Bot; reg; îc) ~ba-puricilor, ~ba-puricelui, ~-amară, ~-creață, ~-de-făcut-copii, ~-roșie Planta Polygonum lapathifolium. 155 (Bot; reg; îc) ~ba-puricelui Puricică (Pulicaria vulgaris). 156 (Bot; reg; îc) ~ba-raiului Vetrice (Chrysanthemum macrophyllum). 157 (Bot; reg; îc) ~ba-rațelor, (reg) ~-rea Mană-de-apă (Glyceria aquatica). 158 (Bot; reg; îc) ~ba-rândunelei, ~ba-rândunicii, ~-de-negei, ~-de-negi Rostopască (Chelidonium majus). 159 (Bot; reg; îc) ~ba-rândunelei-mici Roșuță (Anagalis caerulea). 160 (Bot; reg; îac) Untișor (Ficaria verna). 161 (Bot; reg; îc) ~ba-roilor, ~ba-albinelor, ~ba-stupilor, ~ba-stupului Roiniță (Melissa officinalis). 162 (Bot; reg; îc) ~ba-sasului Coada-calului (Hippuris vulgaris). 163 (Bot; reg; îc) ~ba-săgeții Săgeata-apei (Sagittaria scigittifolia). 164 (Bot; reg; îc) ~ba-sângelui, ~-de-lângoare, ~-de-lungoare Gălbinele (Lysimachia vulgaris). 165 (Bot; reg; îc) ~ba-Sfintei-Marii Planta Hierochloë australis. 166 (Bot; reg; îc) ~ba-Sfintei-Sofia Peliniță (Artemisia pontica). 167 (Reg; mtp; îc) ~ba-smeului, ~ba-urechii, ~-de-urechi, ~-grasă, ~-grasă-de-urechi, ~-groasă Plantă cu puteri miraculoase (Sedum maximum). 168 (Bot; reg; îc) ~ba-smizii, ~-smidă, ~-smiză Dumbeț (Teucrium chamaedrys). 169 (Bot; reg; îc) ~ba-soarelui Arnică (Arnica montana). 170 (Bot; reg; îac) Vanilie-sălbatică (Heliotropium europaeum). 171 (Bot; reg; îac; șîc ~-dulce) Barba-caprei (Tragopogon orientalis). 172 (Bot; reg; îc) ~ba-somnului Urechea-porcului (Salvia verticillata). 173 (Bot; reg; îac) Papanași (Trifolium arvense). 174 (Bot; reg; îc) ~ba-spurcului, ~-întăritoare Vineriță (Ajuga reptans). 175 (Bot; reg; îac; șîc) ~-înfărinată, ~-piciorul-gâștei Spanacul-ciobanilor (Chenopodium bonus-henricus). 176 (Bot; reg; îc) ~ba-stupului Apărătoare (Calamintha clinopodium). 177 (Bot; reg; îc) ~ba-surpăturii Feciorică (Herniaria incana). 178 (Reg; îc) ~ba-surzilor Mică plantă erbacee din familia saxifragaceelor, cu tulpina dreaptă și flori albe-gălbui care crește prin regiuni stâncoase (Saxifraga aizoon). 179 (Bot; reg; îc) ~ba-șarpelui Coada-zmeului (Calla palustris). 180 (Bot; reg; îac; șîc ~ba-șerpilor) Ferigă (Dryopteris filix-mas). 181 (Reg; îc) ~ba-șarpelui, ~ba-vătămăturii Plantă folosită în medicina populară sau care se usucă și se dă la vite pentru a da mai mult lapte Si: muma-pădurii (Lathraea squamaria). 182 (Reg; îc) ~ba-șarpelui Plantă care se folosește în medicina populară la spălatul rănilor provocate de mușcătura șerpilor Si: mâna-Maicii-Domnului (Orchis maculata). 183 (Bot; reg; îac) Șopârliță (Veronica chamaedrys). 184 (Bot; reg; îac) Șopârliță (Veronica latifolia). 185 (Bot; reg; îac) Șopârliță (Veronica teucrium). 186 (Bot; reg; îc) ~ba-șerii Buruiană-de-ghing (Gentiana praecox). 187 (Bot; reg; îc) ~ba-șoarecului Pliscul-cucoarei (Erodium cicutarium). 188 (Reg; îc) ~ba-șopârlei, ~ba-șopârlelor, ~-roșie Plantă cu rizom gros, cărnos, cu tulpina terminată în spic, cu frunze ovale și flori mici, albe-roz (Polygonum viviparum). 189 (Bot; reg; îc) ~ba-tainei Lăcrămiță (Catabrosa aquatica). 190 (Bot; reg; îc) ~ba-bubii, ~ba-tăieturii, ~ba-tâlharului, ~ba-vântului, ~-de-rană, ~-de-răni Vindecea (Betonica officinalis). 191 (Bot; reg; îc) ~ba-tăieturii Lumânărică (Gentiana asclepiadaea). 192 (Bot; reg; îac; șîc ~ba-fierului, ~-de-târtil) Încheietoare (Sideritis montana). 193 (Bot; reg; îc) ~ba-tâlharuiui Tâlhărea (Mycelis muralis). 194 (Reg; îc) ~ba-ciutei, ~ba-tunului, ~ba-urechii, ~-de-șoaldină, ~-de-trânji, ~-grasă Plantă cu frunze ovale, cu flori galbene în corimb (Sedum acre). 195 (Bot; reg; îc) ~ba-ciutei, ~ba-tunului, ~ba-urechii Rujă (Sedum rosea). 196 (Bot; reg; îc) ~ba-untului, ~ba-vântului Verigei (Orobanche caryophyllacea). 197 (Bot; reg; îc) ~ba-untului Crăielici (Orobanche lutea). 198 (Bot; reg; îc) ~ba-urâciunii Garofiță (Dianthus carthusianorum). 199 (Bot; reg; îac) Garofițe-de-munte (Dianthus compactus). 200 (Bot; reg; îc) ~ba-ursului Pedicuță (Lycopodium clavatum). 201 (Bot; reg; îac) Ciupercă nedefinită mai îndeaproape (Ramaria aurea). 202 (Bot; reg; îc) ~ba-vătămăturii, ~-ghimpoasă Ghimpariță (Crypsis aculeata). 203 (Bot; reg; îc) ~ba-vătămăturii Scrântitoare (Potentilla argentea). 204 (Bot; reg; îc) ~ba-vântului Neghină (Agrostemma githago). 205 (Reg; îac) Plantă cu frunze liniare, cu flori violacee sau verzi în spicule (Apera spica-venti). 206 (Bot; Trs; îac) Steliță (Aster amellus). 207 (Bot; reg; îac) Coamă-de-aur (Aster linosyris). 208 (Bot; reg; îac; șîc) ~ba-câinelui, ~-câinească Pir-gros (Cynodon dactylon). 209 (Bot; reg; îc) ~ba-vântului Opaiță (Melandryum album). 210 (Bot; reg; îac) Dediței (Pulsatilla vulgaris). 211 (Bot; reg; îc) ~ba-voinicului Năsturel (Nasturtium officinale). 212 (Bot; reg; îac) Brâncuță (Sisymbrium officinale). 213 (Bot; reg; îc) ~ba-vrăjitoarei Tilișcă (Circaea lutetiana). 214 (Reg; îc) ~ba-vulturului Plantă din familia compozitelor cu frunze lanceolate sau liniare, cu flori galbene în capitule (Hieracium umbellatum). 215 (Bot; reg; îc) ~ba-zgăibii Spanac-porcesc (Chenopodium hybridum). 216 (Reg; îac; șîc ~ de zgăibi, ~ de zgaibă) Planta Lapsana communis. 217 (Bot; reg; îc) ~ba-zgăibii Căldărușa-popii (Nicandra physaloides). 218 (Reg; îc) ~-albastră Plantă din familia gramineelor, cu frunze plane, îngrămădite la baza tulpinei, care crește prin locuri umede (Molinia coerulea). 219 (Reg; îc) ~-albă de slatină, ~-de-gălbează, ~-de-sare, ~-de-sărătură Planta Puccinelia distans. 220 (Bot; reg; îc) ~-amară, ~-creață, ~-mare Granat (Chrysanthemum parthenium). 221 (Bot; reg; îc) ~-amară, ~-creață Schinel (Cnicus bedictus). 222 (Bot; reg; îc) ~-băloasă Colacul-babei (Alchemilla acutiloba). 223 (Bot; reg; îc) ~-bărboasă Pelin negru (Artemisia vulgaris). 224 (Bot; reg; îac; șîc ~-ghimpoasă) Costrei (Echinochloa crus-gali). 225 (Bot; reg; îc) ~-căiasă, ~-lungă-de-lac, ~-lungoare Urda-vacii (Cardaria draba). 226 (Bot; reg; îc) ~-ce-moaie-vinele, ~-întăritoare-a-vinelor Canale (Impatiens balsamina). 227 (Bot; reg; îc) ~-costrei Mohor (Setaria verticillata). 228 (Bot; reg; îc) ~-de-apă, ~-flocoasă, ~-lânoasă Siminoc (Gnaphalium uliginosum). 229 (Bot; reg; îc) ~-de-bahnă Ierboi-de-bahnă (Beckmannia erucaeformis). 230 (Bot; reg; îc) ~-de-boale, ~-de-lângoare, ~-de-lungoare, ~-de-rană, iarbă-de-toate-boalele Usturoiță (Alliaria officinalis). 231 (Reg; îc) ~-de-bou-sălbatică Planta Anchusa ochroleuca. 232 (Bot; reg; îac) Limba-boului (Anchusa officinalis). 233 (Bot; reg; îc) ~-de-cale, ~-grasă-de-grădină Pătlagină (Plantago major). 234 (Bot; reg; îac) Pătlagină (Plantago media). 235 (Bot; reg; îc) ~-de-cositor Coada-calului (Equisetum arvense). 236 (Bot; reg; îac) Pipirig (Equisetum hiemale). 237 (Bot; reg; îc) ~-de-crescut-părul Torțel (Cuscuta epithymum). 238 (Bot; reg; îc) ~ba-cășunăturii, ~-de-dat, ~-flocoasă Talpa-gâștii (Leonurus cardiaca). 239 (Bot; reg; îc) ~-de-dureri Coada-cocoșului (Polygonatum latifolium). 240 (Reg; îac; șîc ~-de-dureri) Plantă al cărei rizom se folosește în medicina populară contra podagrei (Polygonatum odoratum). 241 (Bot; reg; îc) ~-de-friguri Traista-ciobanului (Capsella bursa-pastoris). 242 (Bot; reg; îc) ~-de-ghiață Gheață (Mesembrianthemum crystallinum). 243 (Bot; reg; îc) ~-de-greutate Suliman (Ajuga genevensis). 244 (Bot; reg; îc) ~-de-inimă-rea, ~-roșie Punga-babei (Pulicaria dysenterica). 245 (Bot; reg; îc) ~-de-întruiele Cânepioară (Eupatorium cannabinum). 246 (Bot; reg; îc) ~-de-margină, ~-văpsătoare Roaibă (Rubita tinctorum). 247 (Bot; reg; îc) ~-de-munte Păiuș (Festuca ovina). 248 (Bot; reg; îc) ~-de-negei Aior (Euphorbia esula). 249 (Bot; reg; îac; șîc ~-de-râie) Alior (Euphorbia helioscopia). 250 (Bot; reg; îc) ~-de-om-sărac Avrămeasă (Gratiola officinalis). 251 (Bot; reg; îc) ~-de-păr Buruiană-de-păr (Chara). 252 (Bot; reg; îc) ~-de-păsări Scânteuță (Anagallis arvensis). 253 (Bot; reg; îac) Rocoină (Stellaria media). 254 (Reg; îc) ~-de-perină Plantă folosită la vopsitul în galben Si: floare-de-perină (Anthemis tinctoria). 255 (Bot; reg; îc) ~-de-piatră Sulfină (Melilotus officinale). 256 (Reg; îc) ~-de-plămâni Plantă medicinală folosită contra durerilor de piept (Centaurea micranthos). 257 (Bot; reg; îc) ~-de-rovină Bumbăcariță (Eriophorum vaginatum). 258 (Reg; îc) ~-de-sărătură Planta Suaeda maritima. 259 (Reg; îc) ~-de-slatină Planta Poa bulbosa vivipara. 260 (Bot; reg; îc) ~-de-smidă Struna-cocoșului (Cerastium vulgatum). 261 (Bot; reg; îc) ~-de-soponit, ~-de-tăietură Săpunariță (Saponaria officinalis). 262 (Bot; reg; îc) ~-de-Sudan Costrei (Sorghum halepense). 263 (Reg; îc) ~-de-șoaldină Planta Sedum hillebrandii. 264 (Bot; reg; îc) ~-de-talan Ruscuță-primăvăratică (Adonis vernalis). 265 (Reg; îc) ~-de-țelină, ~-englezească Plantă folosită în medicina populară la băi contra reumatismului Si: zizanie (Lolium perene). 266 (Bot; reg; îc) ~-de-urechi Ciupercă din familia pezizaceelor Si: urechea-babei (Peziza aurantia). 267 (Bot; reg; îac) Năvalnic (Phyllitis scolopendrium). 268 (Bot; reg; îac; șîc ~-grasă) Gheață (Sedum spectabile). 269 (Bot; reg; îc) ~-de-vătăm Linăriță (Linaria vulgaris). 270 (Bot; reg; îc) ~-de-zugrăvit, ~-văpsătoare Drobușor (Isatis tinctoria). 271 (Bot; reg; îc) ~-deasă, ~-dulce-de-baltă Hirușor (Poa annua). 272 (Bot; reg; îc) ~-deasă Firișca-șopârlelor (Poa alpina). 273 (Bot; reg; îac) Firicea (Poa bulbosa). 274 (Reg; îac) Plantă cu tulpini subțiri, cu frunze înguste și flori verzi, dispuse în panicule (Poa nemoralis). 275 (Bot; reg; îac) Firuță (Poa pratensis). 276 (Bot; reg; îac) Șuvar-de-munte (Poa trivialis). 277 (Bot; reg; îc) ~-dulce, ~-dulce-de-baltă Rourică (Glyceria fluitans). 278 (Bot; reg; îc) ~-dulce Lemn-dulce (Glycyrrhiza glabra). 279 (Bot; reg; îac) Planta Nonnea atrata. 280 (Bot; reg; îac) Barba-caprei (Tragopogon pratensis). 281 (Reg; îac; șîc ~-dulce-de-munte, ~-dulce-de-pădure) Plantă cu frunze lanceolate, cu sporangii pe ambele părți ale nervurii mediane (Polypodium vulgare). 282 (Bot; reg; îc) ~-flocoasă Siminoc (Helichrysum arenarium). 283 (Bot; reg; îac; șîc ~-neagră) Talpa-lupului (Leonurus marrubiastrum). 284 (Bot; reg; îc) ~-flocoasă, ~-mambie Voronic (Marrubium vulgare). 285 (Bot; reg; îc) ~-frumoasă Bănuți (Bellis perenis). 286 (Bot; reg; îc) ~-grasă, ~-lăptoasă Amăreală (Polygala vulgaris). 287 (Bot; reg; îc) ~-grasă, iarbă-grasă-de-grădină Agurijoară (Portulaca grandiflora). 288 (Reg; îc) ~-grasă Planta Sedum purpureum. 289 (Bot; reg; îc) ~-grasă-de-grădină, ~-nodoroasă, ~-roșie Troscot (Polygonum aviculare). 290 (Reg; îc) ~-împușcată, ~ba-stârpitului Plantă care se folosește în medicina populară amestecată cu rachiu contra durerilor de stomac (Hypochoeris maculata). 291 (Bot; reg; îc) ~-înfărinată Fragă-tătărască (Chenopodium foliosum). 292 (Reg; îc) ~-lată Planta Carex digita. 293 (Bot; reg; îac) Stânjenei (Iris germanica). 294 (Reg; îc) ~-lăptoasă Plantă folosită în medicina populară ca purgativ drastic și contra afecțiunilor biliare Si: buruiană-de-venin (Euphorbia lathyris). 295 (Reg; îac) Planta Polygala major. 296 (Bot; reg; îc) ~-lipitoare Lipicioasă (Galium aparine). 297 (Bot; reg; îc) ~-macriș Măcriș (Rumex acetosa). 298 (Reg; îc) ~-mare, ~-mare-frumoasă, (Mun) ~-neagră Plantă erbacee cu tulpina păroasă și ramificată, cu frunze mari și flori galbene, folosită în medicina populară contra tusei, febrei tifoide, râiei, durerilor de cap și căderii părului Si: oman (Inula helenium). 299 (Reg; îc) ~-mare Planta Inula oculus-christi. 300 (Bot; reg; îac) Limba-oii (Leuzea salina). 301 (Reg; îac) Plantă folosită în medicina populară contra bubelor și uneori la vopsitul unui material în negru Si: zârnă (Solanum nigrum). 302 (Bot; reg; îc) ~-mucedă Flocoșele (Filago arvensis). 303 (Reg; îc) ~-neagră Plantă din familia ericaceelor cu frunze mici liniare și flori albe sau trandafirii folosită în medicina populară contra tăieturilor (Calluna vulgaris). 304 (Bot; reg; îac) Orăștică (Lathyrus niger). 305 (Bot; reg; îac) Izmă-creață (Mentha crispa). 306 (Bot; Olt; îac) Izmă-bună (Mentha piperita). 307 (Reg; îac) Planta Prunella grandiflora. 308 (Bot; reg; îac) Busuioc-sălbatic (Prunella laciniata). 309 (Reg; îac) Plantă cu frunze dințate și cu flori brune-purpurii la exterior și galbene-verzui la interior folosită în medicina populară pentru vindecarea rănilor și a sifilisului (Scrophularia alata). 310 (Bot; reg; îc) ~-noduroasă Golomăț (Dactylis glomerata). 311 (Bot; reg; îc) ~-puturoasă Puciognă (Bifora radians). 312 (Bot; reg; îac) Coriandru (Coriandrum sativum). 313 (Bot; reg; îc) ~-rădăcină Angelină-sălbatică (Angelica sylvestris). 314 (Reg; îc) ~-rea Planta Aconitum tauricum. 315 (Bot; reg; îc) ~-roșie Cârligioare (Bidens cernuus). 316 (Bot; reg; îac) Dentiță (Bidens tripartitus). 317 (Bot; reg; îac; șîc ~-sălbatică) Trestie-de-câmp (Calamagrotis epigeios). 318 (Reg; îc) ~-roșie Plantă folosită în medicina populară pentru proprietățile sale diuretice Si: slăbănog (Impatiens noli-tangere). 319 (Bot; reg; îac) Hrișcă-deasă (Polygonum dumetorum). 320 (Bot; reg; îac) Punguliță (Thlaspi arvense). 321 (Bot; reg; îc) ~-roșie-broștească Sălcuță (Polygonum amphibitum). 322 (Bot; reg; îc) ~-roșie-tătărească Hrișcă-tătărească (Fagopyrum tataricum). 323 (Reg; îc) ~-roșioară Planta Silene acaulis. 324 (Reg; îc) ~-săracă Planta Onobrychis viciaefolia. 325 (Reg; îc) ~-scăioasă Plantă cu tulpini difuze, ramificate, cu frunze plane, rigide, cu cili și cu flori verzui sau violacee în spicule (Tragus racemosus). 326 (Bot; reg; îc) ~-sfântă Lemnul-Maicii-Domnului (Santolina chamaecyparissus). 327 (Reg; îc) ~-spornică, ~ba-fiarelor, ~ba-fierului Plantă folosită în medicina populară pentru tratarea rănilor, a abceselor, a durerilor de cap, de ficat, de splină și de rinichi Si: sporici (Verbena officinalis). 328 (Bot; reg; îc) ~-stricătoare Cruciuliță (Senecio vulgaris). 329 (Bot; reg; îc) ~-șerpească Steregoaie (Veratrum nigrum). 330 (Bot; reg; îc) ~-treirăi Trei-răi (Hepatica nobilis). 331 (Bot; reg; îc) ~-untoasă Foaie-grasă (Pinguicula vulgaris). 332 (Reg; îc) ~-usturoasă Plantă păroasă, cu frunze oblongii, dințate adânc pe margine, cu flori roșii-purpurii în verticile, mirosind slab a usturoi (Teucrium scordium). 333 (Reg; îc) ~-vântoasă Planta Kochia prostrata. 334 (Reg; îc) ~ba-vulturului Plantă erbacee din familia compozitelor, cu flori galbene (Hieracium umbellatum). 335 (Bot; reg; îc) ~ba-zgaibei Zgrăbunțică (Lapsana communis). 336 (Pop; îc) ~ba-dracului Tutun. 337 (Înv; îc) ~-de pușcă sau, rar, ~-vânătorească Praf de pușcă. 338 (Înv; îc) ~ba-acului Stibiu sulfurat Cf antimoniu. 339 (Înv; îc) ~ba-băii Auripigment. 340 (Înv; îc) ~-pucioasă Pucioasă. 341 (Reg) Trei fire ale urzelii trecute prin ițe și spată, luate ca unitate. corectat(ă)
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
limbă sf [At: PSALT. HUR. 17r/25 / Pl: ~bi și (rar) ~be / E: ml lingua] 1 Organ musculos, alungit și mobil, situat în cavitatea bucală, cu funcție tactilă și cu rol important în procesul de masticație și deglutiție a alimentelor, iar la om, în articularea sunetelor. 2 (Îs) ~ neagră Boală la om nedefinită mai îndeaproape. 3 Limbă (1) a unui animal folosită ca aliment. 4 Mâncare preparată din limbă (3). 5 (Îs) ~ de crap Parte cărnoasă din cavitatea bucală a crapului, foarte gustoasă. 6 (Îe) A alerga (sau a umbla, a veni, a aștepta etc.) cu ~ba scoasă A alerga sau a umbla, a veni, a aștepta cu mare nerăbdare, agitat. 7 (Reg; îe) A asuda sub ~ A se plânge că a muncit prea mult când, în realitate a stat degeaba. 8 (Reg; îe) A năduși sub ~ A obosi. 9 (Reg; îe) A-l trece (pe cineva) apa sub ~ A-i fi foarte frig. 10 (Reg; irn; îe) Nici ~ba nu-i asudă Se spune despre cineva care vorbește încontinuu. 11 (Reg; îae) Se spune despre cineva care nu muncește cu tragere de inimă. 12 (Pfm; îe) A scoate ~ba (la cineva) A disprețui pe cineva. 13 (Îae) A sfida. 14 (Reg; îe) Nu sta cu ~ba afară Se spune cuiva pe care îl îndemni să râdă. 15 (Pop; îe) A avea ~ lungă sau (a fi) lung de (ori la, în) ~ (sau, reg) fraged la ~ A fi vorbăreț. 16 (Îae) A fi incapabil de a păstra un secret. 17 (Pfm; îe) A fi (sau a avea) ~ (foarte) ascuțită (ori veninoasă, otrăvită, rea, neagră, de șarpe) A spune vorbe răutăcioase. 18 (Îae) A fi bârfitor. 19 (Îlav) Cu ~ înveninată (sau veninoasă) Cu răutate. 20 (Fam; îe) A înțepa cu ~ba sau (reg) a fi cu (sau a avea) piper, țepi pe sau aguridă sub ~ A fi sau a vorbi ironic ori malițios Si: a batjocori. 21 (Fam; îe) A fi slobod la ~ (sau ~ slobodă ori a avea ~ba dezlegată) A fi excesiv de sincer și direct în vorbire. 22 (Îae) A fi necontrolat în vorbire. 23 (Îae) A fî incapabil de a păstra un secret. 24 (Fam; îe) A fi cu două ~bi sau a avea (mai) multe ~bi A fi mincinos sau prefăcut. 25 (Îae) A fi ipocrit. 26 (Pfm; îe) A fi iute de ~ A vorbi prea repede. 27 (Pfm; îe) A avea ~ ascuțită (sau a-i umbla ~ba cu ascuțime) A fi înzestrat cu însușirea de a vorbi convingător. 28 (Imt; îe) A-și mușca ~ba A tăcea, evitând să spună ceva nepotrivit. 29 (Fam; îe) A-și înghiți ~ba A mânca cu mare poftă. 30 (Îae) A amuți de uimire, de emoție etc. 31 (Îae) A se abține de la a spune ceva nepotrivit. 32 (Pfm; îe) A-și ține (sau băga) ~ba (în gură) A tăcea. 33 (Pfm; îe) A-și pune frâu la ~ (sau ~bii) ori a-și înfrâna (sau struni) ~ba A se feri de a spune ceva necuviincios. 34 (Fam; îe) A scoate (sau a-i ieși cuiva) ~ba de-un cot A i se tăia respirația datorită efortului sau oboselii Si: a gâfâi. 35 (Îae) A fi foarte obosit. 36 (Fam; îe) A trage (pe cineva) de ~ A pune cuiva întrebări multe și insistente pentru a afla anumite lucruri Si: a iscodi. 37 (Fam; îe) A (i) (se) dezlega (cuiva) ~ba sau a se dezlega (ori a prinde) la ~ sau a prinde ~ A căpăta chef de vorbă. 38 (Îe) A (se) dezlega (cuiva) ~ba A-și redobândi facultatea vorbirii. 39 (Pfm; îe) A-și bate ~ba(-n gură de pomană) sau a-și toci ~ba A vorbi mult și neîntrerupt, fără a fi luat în seamă. 40 (Pfm; îe) A-i merge (cuiva) ~ba ca o moară stricată (sau de vânt) (ori, reg, a-i toca ~ba în gură sau a-i bate ~ba) A vorbi repede și fără întrerupere Si: a flecări, a pălăvrăgi. 41 (Pfm; îe) A avea mâncărime (sau, reg, mâncărici, mâncătură) la (sau de) ~ ori a avea vierme (sau, reg, gâdilici) la ~ sau a-l mânca (ori a-l arde ~ba) sau, reg, a-l frige ~ba (ori la ~) A vorbi prea mult Si: a fi limbut, a fi palavragiu, a fi vorbăreț. 42 (Pfm; îe) A (i) se încurca (sau împiedica) (cuiva) ~ba (în gură sau la vorbă) A rosti cu greutate cuvintele din cauza unei emoții, a băuturii etc. 43 (Pfm; îe) A avea ~ba legată A refuza să vorbească. 44 (Îvp; îe) A nu avea ~ în gură (sau de grăit) A nu dori să vorbească. 45 (Înv; îe) A-i fi (cuiva) ~ba legată sau a fi cu ~ba legată (sau legată, încurcată) A fi mut. 46 (Înv; îla) Împiedicat la ~ (sau, pop, cu ~ba împiedicată) Bâlbâit. 47 (Reg; îs) ~ lată Care se exprimă greoi, din cauza limbii mari. 48 (Pfm; îe) A vorbi sau (a grăi) în vârful ~bii (sau în ori pe ~) sau a-i fi (cuiva) ~ba prinsă (ori împiedicată) A fi peltic. 49 (Pop; îe) A (i) se lega (cuiva) -ba (în gură) sau a-i pieri (ori a i se încurca, a-i îngheța, a i se îngroșa, a i se lua, a i se scurta) (cuiva) ~ba A nu mai avea curajul să vorbească Si: a amuți. 50 (Pop; îe) A-i pieri cuiva ~ A muri. 51 (Pop; îe) A-i lega (sau a scurta, a tăia) (cuiva) ~ba A împiedica pe cineva să spună ceva calomnios sau jignitor. 52 (Pop; îe) Pișcat (sau înțepat) la ~ sau prins de ~ Ușor amețit de băutură Si: (pfm) afumat, cherchelit. 53 (Reg; îe) A avea păr pe ~ A fi lipsit de educație. 54 (Reg; îla) Cu păr pe ~ Lipsit de educație, de maniere Si: prost, necioplit. 55 (Îe) A avea ~ de aur A avea darul de a vorbi frumos și elocvent. 56 (Îe) A fi cu ~ba fagure de miere A vorbi excesiv de prietenos și amabil. 57 (Pfm; îe) Pușchea(-ți) pe ~(-ți) Se spune cuiva care vorbește despre un lucru neplăcut, pentru ca aceasta să nu se îndeplinească. 58-59 (Pfm; îe) A (nu) pune pe ~ (ceva) A (nu) gusta din ceva. 60 (Reg; îe) A-și bate ~ba-n gură ca calicii la pomană A vorbi repede și prost. 61 (Reg; îe) Parcă-l trage cineva de ~ Se spune despre cineva care vorbește mult, neputând păstra un secret. 62 (Reg; îe) Nu i-a (sau nu v-a etc.) tors mama pe ~ Se spune despre cineva care vorbește cu ușurință. 63 (Reg; îae) Se spune despre cineva care vorbește morocănos. 64 (Reg; îe) A-și toarce pe ~ A se gândi bine înainte de a vorbi. 65 (Pfm; îe) Cum îi vine sau ce-i vine pe ~ Fără a-și controla exprimarea, sub impulsul unei stări de moment. 66 (Îe) A-i sta (sau a-i umbla, a-i veni) (cuiva) pe ~ (ceva) A fi pe punctul de a spune ceva. 67 (Îae) A nu-și aminti un lucru bine știut. 68-69 (Reg; îe) L-a(u) mușcat albinele (sau albina) de ~ Se spune despre cineva care nu vorbește (prea mult). 70 (Îae) Se spune despre un om beat. 71 (Pop; îe) Gură am și ~ n-am Se spune atunci când cineva se abține, deși ar mai avea multe de adăugat. 72 (Pop; îe) A nu-și băga ~ba unde nu-i fierbe oala A nu se amesteca într-o problemă care nu-l privește. 73 (Pop; îe) Inima o are pe ~ sau ce-i pe inimă aceea-i și pe ~ sau ce are-n suflet are și pe ~ Se spune despre o persoană sinceră, deschisă și onestă. 74 (Reg; îs) ~ba beregății Uvulă. 75 Facultate de a vorbi Si: grai, vorbire. 76 (Înv; îe) A da ~ prin țară A face să se știe pretutindeni. 77 (Trs; îs) Răsura ~bii Amendă aplicată cuiva găsit vinovat de calomnie. 78 (Înv; îs) ~ strâmbă Calomnie. 79 (Îvp; îls) Carte cu ~ de moarte Testament. 80 (După verbe ale zicerii; îlav) Cu (sau, rar prin) ~ de moarte Ca ultimă dorință, exprimată pe patul morții. 81 (Pex; îal) Ca dispoziție testamentară. 82 (Îe) A lega pe cineva cu ~ de moarte A obliga pe cineva prin jurământ să îndeplinească o ultimă dorință, exprimată înainte de moarte. 83 (Înv; îs) Frântură (sau frământare) de ~ Vorbire încâlcită. 84 (Pex; îas) Frază încâlcită, alcătuită din cuvinte greu de rostit. 85 (Spc; îas) Joc ce constă în rostirea rapidă și corectă a unei asemenea fraze. 86 (Înv) Prizonier de la care se obțineau informații asupra situației din armata inamică. 87 (Arg) Spion. 88 (Înv; udp „despre”, „de” etc.) Informație asupra situației inamice. 89 Tăiș de metal al unui cuțit, briceag sau al altor instrumente Si: pană, pânză. 90 (Pop; îs) ~ de trăsnet (sau a trăsnetului) Rămășiță a unei sulițe, sau a unei alte arme străvechi, descoperită cu prilejul unei săpături, despre care se credea că a fost împlântată în adâncul pământului de un trăsnet. 91 (Îlav) Nici cu (sau cât ori ca) o ~ de cuțit Nici cât de puțin. 92 Parte metalică a ciocanului, opusă capului cu care se bat cuiele, prelungită și subțiată spre vârf Si: (pop) pană. 93 (Reg) Vârf al șurubelniței. 94 Fiecare dintre arătătoarele ceasului. 95 Pendul al unui orologiu. 96 Bară mobilă, agățată în interiorul clopotului, care, prin mișcare, lovește pereții lui, făcându-l să sune. 97 (Reg; îs) ~ de clopot Joc la priveghi, nedefinit mai îndeaproape. 98 Indicator la cântare sau la orice instrument de măsurat. 99 (Pan) Parte a unor obiecte, alungită și mobilă, de forma unei limbi (1). 100 (Înv; pan) Lingou. 101 (Înv; pan) Parte alungită și ascuțită a tălpii fierului de călcat. 102 (Îrg; pan) Bucată de lemn sau de metal alungită, folosită ca încuietoare la uși, porți etc. 103 (Reg) Pisălog la piuliță. 104 (Reg) Hădărag (1). 105 (Reg) Fiecare dintre cele două brațe ale cleștelui. 106 (Reg) Cumpănă a fântânii. 107 (Reg) Picior al pilugului în care se prind aripile fusului de la piuă. 108 (Reg) Fiecare dintre crestăturile în formă de trepte de la capătul de jos al pilugului, cu ajutorul cărora postavul este întors și răsucit în piuă. 109 (Reg) Fiecare dintre aripile fusului care ridică pilugul de la piuă, agățându-se în piciorul acestuia. 110 (Pop) Parte a dispozitivului de oprire automată la mașina bătătoare. 111 (Pop) Proeminență de la partea de jos a oiștei porții, care face ca aceasta să se deschidă și să se închidă cu ușurință. 112 (Reg) Cârlig în care se agață zăvorul de la ușă, poartă etc. 113 (Reg) Parte de la car sau sanie de care se fixează proțapul Si: (pop) cârlig, grui, furcă, (reg) popârțac, splină. 114 (Reg) Parte care face legătura între crucea și inima căruței. 115 (Reg) Tânjală. 116 (Reg) Parte a căruței nedefinită mai îndeaproape. 117 (Pop) Cordar la ferăstrău. 118 (Tăb; reg) Piesă alungită și mobilă a stativelor pe care se întind pieile ce urmează a fi prelucrate. 119 Proptea a alergătoarei de la războiul de țesut Vz: rezemătoare, sprijinitoare. 120 (Plg) Fier lat, ascuțit la un capăt, cu care se ară. 121 (Îs) ~ba cracilor (sau cracii cu ~) Cârlig cu ajutorul căruia se reglează schimbătorul plugului, introducându-se în una dintre găurile cu care această piesă este prevăzută. 122 (Muz) Plăcuță de lemn deasupra căreia se întind coardele unor instrumente muzicale Si: tastieră, (rar) tastă. 123 (Muz; rar) Ancie a unui instrument de suflat. 124 (Muz; rar) Clapă la instrumentele muzicale cu claviatură Si: tastă, tușă. 125 Cuțit de lemn la meliță Si: (reg) bătăiuș, bătător, condei, spată, tocător. 126 Deschizătură lăsată la gardul de pescuit. 127 (Pes) Fiecare dintre cele două deschizături ale sacului unui vintir. 128 Vârf al cârligului la undiță. 129 (Reg) Șanț care desparte în două mari semicercuri vatra cuptorului, construită din pământ bătătorit. 130 (Reg) Colac împărțit la pomeni. 131 Fâșie de piele, pânză etc. lungă și îngustă, care acoperă deschizătura încălțămintei în locul unde aceasta se încheie cu șiretul etc. 132 Obiect de metal, os, material plastic etc. care ajută la încălțarea pantofilor Si: încălțător. 133 (Îvp) Cui de la cataramă. 134 Bucată de piele care se coase la marginea posterioară de sus a cizmelor, pentru a le putea trage pe picior. 135 (Bot; reg; îc) ~ba-apei Broscariță (Potamogeton natans). 136 (Bot; reg; îac) Pașă (Potamogeton crispus). 137-140 (Bot; reg; îac) Broasca-apei (Potamogeton pussilus, lucens, perfoliatus și pectinatus). 141 (Bot; reg; îc) ~ba-bălții, ~ba-bălților, ~ba-broaștei, ~ba-oii, ~ba-vacii Limbariță (Alisma plantago aquatica). 142 (Bot; reg; îc) ~ba-boierului Barba-boierului (Ajuga laxmanni). 143 (Reg; îc) ~ba-boului (-cea-mică) Plantă erbacee meliferă din familia boraginaceelor, acoperită cu peri aspri și țepoși, cu flori uvulacee, roz sau rar albe Si: (reg) atrățel, boroanță, iarbă-de-bou-sălbatică, limbariță, miruță, roșii (Anchusa officinalis). 144 (Reg; îac) Plantă erbacee din familia boraginaceelor, acoperită cu peri aspri și țepoși, cu flori albastre mari Si: (reg) miruță, (rar) orcanetă (Anchusa italica). 145 (Bot; reg; îac) Plantă din familia amarilidaceelor, originară din America, cu trunchiul scurt și gros, cu frunze verzi-albăstrui, care înflorește la 5-25 de ani, numai o singură dată și apoi moare Si: (reg) haluz, roadă, săbor, spin (Agave americana). 146 (Bot; reg; îac) Sică (Statice). 147 (Bot; reg; îac) Belșiță (Canna indica). 148 (Bot; reg; îc) ~ba-boului, ~ba-câinelui, ~ba-mielului, ~ba-mielușelului Alior (Borago officinalis). 149 (Bot; îc) ~ba-boului Lușcă-albă (Ornithogalum caudatum). 150 (Bot; reg; îac) Iarba-șarpelui (Echium vulgare). 151 (Bot; reg; îac) Pătlagină (Plantago major). 152 (Bot; reg) Măcriș (Rumex acetosa). 153 (Bot; reg; îc) ~ba-broaștei Iarba-broaștelor (Hydrocharis morsus-ranae). 154 (Bot; reg; îc) ~ba-bălților, ~ba-broaștei, ~ba-oii, ~ba-șarpelui Pătlagină (Plantago lanceolata). 155 (Bot; reg; îc) ~ba-caprei Specie de lăptucă. 156 (Bot; reg; îc) ~ba-boului, ~ba-căii, -ba-câinelui, -ba-cucului, ~ba-mielului Arăriel (Cynoglossum officinale). 157 (Bot; reg; îc) ~ba-cățelei Plantă nedefinită mai îndeaproape. 158 (Bot; reg; îc) ~ba-boului, ~ba-cerbului, ~ba-oii, ~ba-vacii, ~ba-vecină, ~ba-vecinei Năvalnic (Scolopendrium vulgare). 159 (Bot; reg) Lipicioasă (Galium aparine). 160 (Bot; reg) Splină (Chrysosplenium alternifolium). 161 (Bot; reg; îc) ~ba-cerbului, ~ba-șarpelui Ferigă (Dryopteris filixmas). 162 (Bot; reg; îac) Unghia-ciutei (Ceterach officinarum). 163 (Bot; reg) Pieptănariță (Cynosurus cristatus). 164 (Bot; reg) Cocoșei (Erythronium dens canis). 165 (Reg; îc) ~ba-cucului, limba-șarpelui Plantă erbacee perenă din încrengătura pteridofitelor, cu rizom scurt, târâtor, de obicei cu o singură frunză penat-compusă Si: (reg) coian, dragoste, iarba-dragostei, lăpăriță, limbar (Botrychium lunaria). 166 (Bot; reg; îac) Plantă erbacee cu flori de culoare albăstruie-liliachie care crește în regiunile subalpine (Gentiana bulgarica). 167 (Bot; reg) Buruiană-de-ghing (Gentiana praecox). 168 (Bot; reg; îc) ~ba-cucului Mâna-Maicii-Domnului (Orchis maculata). 169 (Bot; reg; îac) Poranici (Orchis mascula). 170 (Bot; reg; îac) Iarbă-moale (Stellaria holostea). 171 (Bot; reg; îac) Ură (Gymnadenia conopea). 172 (Bot; reg; îc) ~ba-gâștei Bob-de-țarină (Lathyrus sylvester). 173 (Bot; reg; îc) ~ba-mării Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu flori albe, roze, purpurii și, mai ales, violete, dispuse în umbrelă, originară din regiunile sudice ale Europei și cultivată adesea ca plantă decorativă Si: (reg) lilicele, limbușoară, omățăl, punga-ciobanului, saști, traista-ciobanului (Iberis umbellata). 174 (Bot; reg; îac) Lilicele (Iberis semperflorens). 175 (Reg; îac) Planta Iberis pinnata. 176 (Reg, îc; șîf ~ba-mielușelului) ~ba-mielului Plantă erbacee din familia boraginaceelor, cu flori albastre, rar albe Si: (reg) alior, arăriel, arățel, atrățel, boranță, boranță-roșie, laptele-câinelui, mierea-ursului (Borrago officinalis). 177 (Bot; reg; îac) Otrățel (Onosma arenaria). 178 (Reg; îc) ~ba-oii (sau ~ba-oaiei) Plantă erbacee cu frunze dințate și spinoase, cu flori purpurii, care crește prin locuri umede și mlăștinoase Si: (reg) pălămidă (Cirsium canum). 179 (Reg; îac) Mică plantă erbacee cu frunzele dispuse în rozetă și cu flori roz, grupate în spice Si: (pop) minciună, patlagină, plătagină (Plantago gentianoides). 180 (Reg; îac; șîc ~ba-oii-cea-amară) Plantă din familia compozitelor, cu rizom scurt și gros, cu numeroase rădăcini lungi și groase, tulpină erectă și flori roșii, care crește prin fânețe umede și sărăturoase Si: (pop) iarbă-mare, steghie-turcească (Leuzea salina). 181 (Bot; reg; îac) Podbal (Tussilago farfara). 182 (Bot; reg; îc) ~ba-broaștei, ~ba-vacii Rodul-pământului (Arum maculatum). 183 (Bot; reg) Lemnul-Maicii-Domnului (Santolina chamaecyparissus). 184 (Bot; reg; îc) ~ba-păsării Liliuță (Anthericum ramosum). 185 (Reg; îc) ~ba-păsăricii Planta Cuscuta. 186 (Reg; îc) ~ba-boului, ~ba-peștelui Plantă erbacee perenă cu frunze verzi-albăstrui și flori violete, dispuse în panicul, răspândită prin locuri umede și sărate (Limonium vulgare). 187 (Reg; îac) Plantă erbacee din familia plumbaginaceelor, răspândită pe pășuni de munte (Armeria elongata). 188 (Reg; îc) ~ba-rățoiului Plantă nedefinită mai îndeaproape. 189 (Reg; îc) ~ba-soacrei Plantă cărnoasă arborescentă din familia cactacee, originară din America, cu tulpina erectă, ramificată, cu sau fără spini, cu flori mari, galbene sau roșii Si: (reg) broască, stoletnic (Opuntia ficus-indica). 190 (Reg; îac) Plantă din familia cretaceelor, cultivată în Africa, America și Europa pentru fructele sale (smochine de Spania) și, de asemenea, plantată ca gard viu (Opuntia vulgaris). 191 (Bot; reg; îc) ~ba-șarpelui Ferigă mică cu rizomul lung, cu o singură frunză, de formă ovală, răspândită prin locurile umede, prin tufișuri și păduri Si: grăitoare-de-rău (Ophioglossum vulgatum). 192 (Reg; îac) Plantă din ordinul umbeliferelor, cu tulpină înaltă de 40-100 cm, ramificată, cu flori numeroase, albe sau roșietice, care crește prin fânețe și poieni umede, semisărate Si: floarea-țigăncii, leuștean-de-bahnă, leuștean-sălbatic, morcov-sălbatic (Peucedaum latifolia). 193 (Reg; îac) Plantă cu frunzele lanceolate, folosită în medicina populară pentru proprietățile ei astringente sau contra tusei Si: căruțele, coada-șoricelului, iarba-tăieturii, limba-bălților, limba-broaștei, limba-oii, limbariță, pătlagină, pătlagină-îngustă (Plantago lanceolata). 194 (Bot; reg; îac) Stupitul-cucului (Cardomina protensis). 195 (Bot; reg; îac) Ferigă (Dryopteris filix-mas). 196 (Reg; îc) ~ba-cucului Planta Botrychium lunaria. 197 (Bot; reg; îc) ~ba-șopârlei Dornic (Falcaria sioides). 198 (Bot; reg; îac) Specie de stânjenei nedefinită mai îndeaproape. 199 (Bot; reg; îac) Burete nedefinit mai îndeaproape. 200 (Reg; îc) ~ba-șopârlei Planta Falcaria rivini. 201 (Reg; îc) ~ba-vrabiei Mică plantă erbacee anuală, cu frunze liniar-lanceolate și flori axiale verzi (Thymelae passerina). 202 (Bot; reg; îc) ~-de piatră Foaie-grasă (Pinguicula vulgaris). 203 (Reg; îc) ~-de-mare (sau ~ba-boului, ~ba-vecinii) Plantă din familia cetacee, cu tulpină lungă, cărnoasă, prevăzută cu țepi, cu flori roșii, cultivată și ca plantă ornamentală Si: (reg) bostan, broască, palmă, stoletnic, talpa-ursului (Phyllocactus ackermanni). 204 (Îac) Pește marin cu corpul oval și asimetric, cu ambii ochi situați pe o singură parte (Solea nasuta). 205 (Îac) Pește marin comestibil asemănător cu calcanul, care are corpul plat și aproape oval, acoperit de solzi fini, ce trăiește pe fundul nisipos, în apropierea coastei, și a cărui carne este foarte gustoasă (Pleunorectes solea). 206 (Îac) Pește marin de formă plată, cu amândoi ochii pe aceeași parte, care trăiește pe fundul apelor Si: cambulă (Pleuronectes plesus). 207 Sistem de comunicare alcătuit din sunete articulate, specific oamenilor, prin care aceștia își exprimă gândurile, sentimentele și dorințele Si: limbaj (1). 208 (Pgn) Limbaj (10). 209 (Îe) A nu vorbi aceeași ~ A nu avea același mod de a gândi sau de a simți. 210 (Îs) ~ aglutinată Limbă (207) în care raporturile gramaticale se exprimă prin înlănțuirea de afixe strict specializate pentru fiecare funcție în parte. 211 (Îs) ~ flexionară Limbă (207) în care raporturile gramaticale se exprimă prin afixe perfect sudate cu tema și care au, în general, valori complexe. 212 (Îs) ~ analitică Limbă (207) flexionară în care raporturile gramaticale sunt exprimate mai ales cu ajutorul mijloacelor analitice și al cuvintelor auxiliare. 213 (Îs) ~ sintetică Limbă (207) în care raporturile gramaticale se exprimă, de obicei, prin adăugarea de afixe la tema cuvintelor. 214 (Înv; îs) ~ba cârâitorilor Argou folosit de hoți. 215 (Îs) ~ păsărească Argou al copiilor constând în intercalarea unor silabe suplimentare între silabele cuvintelor. 216 (Pex; îas) Limbaj (1) convențional, greu de înțeles. 217 (Îs) ~ maternă (sau, îvr, mamă ori maicei) Limbă (207) pe care o învață cineva în copilărie, de la părinți. 218 (Îs) ~ (de) bază (sau fundamentală) ori ~ mamă Limbă (207) din care provin limbile (207) aceleiași familii sau ale aceluiași grup genealogic. 219 (Îs) ~ internațională (sau universală) Limbă (207) națională cu largă circulație în afara granițelor acelei țări, folosită în relațiile internaționale dintre state. 220 (Îs) ~ modernă Limbă (207) vorbită în perioada actuală sau într-o epocă apropiată. 221 (Îs) ~ clasică Limbă (207) care apaține Antichității greco-latine, din epoca ei clasică, considerată ca bază a educației și civilizației. 222 (Pex; îas) Formă a unei limbi (207) care are calitățile estetice ale perioadei clasice. 223 (Îs) ~ vie Limbă (207) care se vorbește în mod curent. 224 (Îs) ~ moartă Limbă (207) care nu se mai învață ca limbă maternă și nu se mai află în circulație. 225 (Îs) ~ națională (ori, îvr, naționalicească) Limbă (207) comună și unică a tuturor membrilor unei națiuni. 226 (Îs) ~ literară Cel mai corect aspect al limbii naționale, produs al unei continue prelucrări de către scriitori, publiciști, oameni de știință etc., utilizat în mediile intelectuale, în instituții etc. 227 (Îs) ~ de stat (sau oficială, ori, îvr, oficioasă) Limbă (207) utilizată în administrația unui stat sau într-una dintre instituțiile acestuia. 228 (Îs) ~ comună (sau înv obștească) Aspect al unei limbi (207) folosit ca mijloc de comunicare al întregii colectivități, independent de apartenența dialectală a vorbitorilor. 229 (Îas) Fază din trecutul unei limbi (207), anterioară diversificării ei dialectale. 230 (Îs) ~ veche Limbă (207) vorbită în perioadele din trecut, constituindu-se ca o etapă anterioară, distinctă de limba modernă. 231 (Îs) ~ curentă (sau de toate zilele, de conversație) Limbă obișnuită, folosită în relațiile zilnice dintre oameni. 232 (Îs) ~ standard Aspect al unei limbi (207) care reprezintă trăsăturile ei comune și modelul general de folosire. 233 (Îs) ~ scrisă Aspect al limbii naționale, consemnat în textele scrise. 234 (Îs) ~ vorbită Limbă (207) uzuală, utilizată în mod obișnuit în viu grai. 235 (Îs) ~ba surdomuților Totalitate a semnelor folosite de surdomuți pentru a comunica. 236 (Reg; îe) S-au mestecat ~bile Se spune când, într-o adunare, petrecere etc. discuțiile devin aprinse și vorbitorii încep să se certe. 237 (Pfm; irn; îs) ~ chineză Vorbire confuză, greoaie, din care nu se înțelege nimic. 238 (Îvp) Comunitate de oameni care vorbesc aceeași limbă (207) Si: națiune, neam, popor. 239 Fel de a vorbi, de a se exprima sau de a comunica al cuiva într-o anumită împrejurare. 240 (Spc) Stil al unui scriitor, al unei opere literare. 241 (Îlav) Pe ~ba cuiva Pe înțelesul interlocutorului. 242 (Pex; îal) Potrivit felului de a gândi sau de a simți al vorbitorului, interlocutorului sau a celui despre care se vorbește. 243 (Înv; îs) ~ de (sau în) mare Golf. 244 (Udp „de”) Porțiune alungită, îngustă, dintr-o suprafață, corp material etc. Si: fâșie, șuviță. 245 (Înv; îs) ~ de pământ Peninsulă. 246 Fâșie lungă și îngustă de pământ, pădure etc. 247 Rază de lumină care străbate întunericul. 248 Flacără de formă alungită. 249 (Îs) ~ de foc Fosfură de hidrogen care iese din mlaștini și arde singură. 250 (Îe) A vorbi (două) ~bi diferite A nu avea același mod de a gândi și de a simți. 251 (Îs) ~ de lemn Limbaj al propagandei totalitare, caracterizat prin formule fixe, șabloane, exprimare greoaie etc. 252 (Lpl; îc) ~bi de pisică Tip de fursecuri înguste și alungite. 253 (Arg; dep; îe) A da ~bi A avea relații sexuale orale. corectat(ă)
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
pătlagină sf [At: COTEANU, PL. 15 / V: pat~, (reg) bat~, padla~, pala~, parla~, patlagea, patlagine, patlanjer[1], pădla~, păla~, pălăgină, părlaghie, părlaghină, părla~, ~agenă, ~agniță, ~angină, ~lăgină, ~lăgine, ~trăgină, pârlaghină, pârla~, pârlangină, plantagea, plantagină, plata~, platangină, platarniță, plătagen, plătagină, plătangen, plătanger, plătangină, plătăg~, plătăgine, plâtangină, plotagină, plotajniță, plotanger, plotangină, plotoajnă, potajniță, potla~, potlajniță, prot~ / Pl: ~ni / E: ml plantago,-ginis] 1 Plantă erbacee cu frunzele dispuse în formă de rozetă, din mijlocul căreia ies lujerele spicelor de flori, care crește pe câmp, mai ales în locuri umede; mică, cu frunze ovale, late, cu unul sau mai multe lujere care poartă spicele de flori de culoare roz, și care are întrebuințări în medicina populară Si: (reg) iarba-bubei, iarbă-de-cale, iarbă-grasă-de-găină, iarbă-mare, limba-boului, limba-oii, mama-ploaiei, minciună, pindanică, plăcințica-vacii (Plantago major). 2 Plantă erbacee mică, cu frunzele ovale dispuse în formă de rozetă, cu florile roz grupate în spice scurte și cu fructele mici capsule Si: (reg) limba-oii. (Plantago gentianoides). 3 (Șîc ~-moale, ~-bună, ~-mică) Plantă erbacee cu frunze dințate, dispuse în rozetă, cu un lujer lung, terminat printr-un spic scurt de flori care au staminele albăstrui și sunt plăcut mirositoare și care este utilizată în medicina populară în afecțiunile pulmonare Si: (reg) iarbă-de-cale, limba-mânzului, limba-oii (Plantago media). 4 (Șîc ~-îngustă) Plantă erbacee cu frunzele lanceolate dispuse în rozetă, folosită în medicina populară pentru proprietățile ei astringente, contra tusei sau la răni Si: (reg) căruțele, coada-șoricelului, iarba-tăieturii, limba-bălților, limba-broaștei, limba-oii, limbariță, limba-șarpelui (Plantago lanceolata). 5 (Bot; îc) ~-de-apă sau ~na-apei (ori ~na-bălților) Limbarniță (Alisma plantago aquatica). 6 (Îc) ~-maritimă Mică plantă erbacee cu frunze lungi și înguste dispuse în rozetă și flori albe argintii, care crește în sărăturile de pe malul mării (Plantago maritima). 7 (Bot; reg) Podbal (Tussilago farfara). corectat(ă)
- Variantă incorect accentuată în original: patlanjer. O confirmă referința încrucișată și analogia cu cele mai multe variante ale cuvântului principal — LauraGellner
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
pâine sf [At: PSALT. HUR 168/1 / V: (reg) pâne sf / Pl: ~ni, (reg) ~nuri / E: ml panis] 1 Aliment preparat dintr-un aluat de făină (de grâu, de secară etc.), dospit și copt în cuptor Si: (îrg) pită. 2 (Îe) A avea (sau a ține, a fi cu) ~a și cuțitul (în mână) sau a pune mâna pe ~ și pe cuțit A avea la îndemână toată puterea și toate mijloacele. 3 (Îae) A dispune de ceva sau de cineva cum dorește. 4 (Îe) (A fi) bun ca ~a (sau ca o ~) caldă sau ca ~a cea de grâu ori ~a lui Dumnezeu sau (rar) o ~ de om, ca ~ cea bună A fi om foarte bun, blând, darnic. 5 (Îe) (A avea) o bucată (sau un codru de) ~ A avea un minim de hrană pentru existență. 6 (Îae) A avea resurse modeste de trai. 7 (Îe) A lua (cuiva) ~a de la gură A lipsi pe cineva de posibilitatea de a-și câștiga existența. 8 (Îe) A mânca ~ și sare (de pe un talger) cu cineva (sau împreună) sau a mânca toți o ~ și o sare A conviețui. 9 (Îe) A împărți ~a cu cineva A trăi împreună. 10 (Îe) A umbla cu ~a după cineva A căuta să ajute pe cineva împotriva voinței lui. 11 (Îe) A mânca ~a (și sarea) cuiva A fi întreținut de cineva. 12 (Îe) A mânca ~a degeaba A se întreține de pe urma cuiva fără a-i aduce un folos. 13 (Îe) A nu gusta nici sare cu ~ A fi foarte zgârcit. 14 Aluat de făină frământat în vederea facerii pâinii (1). 15 (Pop) Turtă coaptă în spuză. 16 (Spc; înv; șîs ~ nedospită) Azimă folosită la săvârșirea unor ritualuri religioase. 17 (Reg; lpl; îf pânuri) Preparate din făină de grâu, coapte, aduse de nuntași miresei. 18 (Îs) ~ de vamă Colac din făină de grâu care se împarte în amintirea unui mort. 19 (Îs) ~a uitaților Turtă făcută din făină de grâu, care se dă de pomană pentru morții fără rude în viață. 20 (Rar; îs) ~ de mălai Mămăligă. 21 (Reg) Cerculeț făcut pe suprafața apei, prin aruncarea unei pietricele (plate). 22 (Pgn; cu determinări ca „zilnică”, „cea de toate zilele”) Hrană necesară pentru trai. 23 (Pex) Mijloace materiale necesare vieții Si: (îrg) pită. 24 (Fig; rar) Existență. 25 (Pex) Serviciu. 26 (Îe) A pune sau a băga (pe cineva) în ~ A angaja pe cineva într-un serviciu. 27 (Îe) A scoate (pe cineva) din ~ A da pe cineva afară dintr-un serviciu Si: a concedia. 28 (Îe) A-și pierde ~a A fi dat afară dintr-un serviciu. 29 (Lsg; csc) Recoltă de cereale Si: bucate, grâne. 30 (Prc; lsg) Grăunțe de grâu. 31 (Șîs ~ albă, ~ mărunțică, ~ mică) Cereale, cu excepția porumbului. 32 (Bot; reg; îc) ~a-pădurii Râșcov (Lactarius deliciosus). 33 (Bot; reg; îac) Bureți-iuți (Lactarius piperatus). 34 (Reg; îc) ~a-porcului Plantă erbacee din familia primulaceelor, cu frunze zimțate mărunt și cu flori purpurii sau trandafirii cu miros plăcut Si: (reg) pita-porcului (Cyclamen europaeum). 35 (Bot; reg; îc) ~a-paștelui, ~nile-paștilor, ~le-paștiului, ~a-peștelui Floarea-paștelui (Anemone nemorosa). 36 (Bot; reg; îac; șîc ~a-paștilor-galbenă) Păștiță (Anemone ranunculoides). 37 (Bot; reg; îc) ~a-oii Mușețel (Matricaria chamomila). 38 (Bot; reg; îac) Margaretă (Chrysantheum leucanthemum). 39 (Bot; reg; îe) ~a-babei Turtă (Carlina acaulis). 40 (Bot; reg; îc) ~a-lui-Dumnezeu Coada-șoricelului (Aachillea pannonica). 41 (Bot; reg; îc) ~a-Domnului Cașul-popii (Malva pusilla). 42 (Bot; reg; îc) ~a-pământului Ciuperci comestibile numite „roșioare” (Russula vesca).
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
rotoțele sfp [At: DDRF / V: rotățel, rotocel sm / E: roată] 1 (Bot, reg) Bănuț (9) (Bellis perennis). 2 (Șîc ~-albe) Plantă erbacee din familia compozitelor cu tulpina dreaptă, cu frunze lanceolate și dințate și cu flori albe-gălbui, dispuse în capitule Si: coada (152)-șoricelului, rotilițe (5) albe (Achillea ptarmica). 3 Coada (148)-șoricelului (Achillea milllefolium) 4 Strănutătoare (Achillea cartilaginea).
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
șereșină sf [At: BULET. GRĂD. BOT. XI, 51 / Pl: ? / E: nct] (Bot; reg) Coada-șoricelului (Achillea collina).
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
șorecie sf [At: MOLNAR, D. 66 / V: (reg) ~ricie / Pl: ~ii / E: șoarece + -ie] (Reg) 1 Șoricioaică (12). 2 (Bot) Coada-șoricelului (Achillea millefolium).
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
prâsnel sn [At: KLEIN, D. 406 / V: prisnar, pris~, (îrg) prăs~, (înv) pristlăn (A: nct), pristn~, (reg) pârsn~, pliznăr, ~snea sf, ~âștin (A: nct), ~âzn~, pres~, prezn~, prisnăr (A: nct), pristăn, pristen, pristene, pristin, prișten, priștin, priuștin, prizmel, priznăl, priznăr, prizn~, pușten, spârn~ / Pl: ~e / E: slv прьстєнь, пръстєнь] 1 Parte conică sau șaibă terminată cu un vârf ascuțit de la capătul inferior al fusului de tors, care, prin greutatea ei, face ca fusul să se învârtească mai ușor în timpul torsului Si: titirez, (reg) măciucă, moț1, muc. 2 Jucărie mică făcută din metal, din lemn etc., cu un vârf ascuțit, care poate fi rotită pe o suprafață plană Si: sfârlează, titirez. 3 (Reg; îe) A-i umbla (cuiva) iute pristenul Se zice despre cineva foarte vioi, iute și harnic. 4-5 (Fam) Epitet (pentru un copil mic și foarte vioi sau) pentru un om iute, ager. 6 Crâng la moară. 7 (Mun; Trs; îf prisnel) Ansamblu al morii alcătuit din fusul de fier și din cilindrul acționat de roata cu măsele. 8 (Reg) Fiecare dintre cele două discuri de lemn sau de metal care formează capetele cilindrului la moară Si: (reg) târcoală. 9 (Reg; îf prâznel) Bucată de fier în formă de farfurioară, fixată pe posadă, în care se învârtește capătul de jos al fusului de la crângul morii. 10 (Mun; îf prisnel, priznel) Ax al roții la moara de apă Si: (reg) fus, grindei. 11 (Trs; Mar; îf prâznel, prisnel, priznel) Inel în jurul butucului la roata carului. 12 (Mol; Buc) Disc metalic cu găuri pe margine, care se poartă la cingătoare și de care își atârnă ciobanii cuțitul, punga etc. Si: (reg) prâsnic. 13 (Trs; Buc; mpl) Ornamentații din nasturi, discuri metalice etc. folosite mai ales la chimir. 14 (Reg; îf prișten) Bucată plată de lemn cu care se peticește burduful de brânză. 15 (Mol) Unealtă de ciobănie nedefinită mai de aproape. 16 (Buc; îf prâsnel) Bobârnac dat peste urechea cuiva. 17 (Olt; îf spârnel) Vârtej în păr. 18-19 (Bot; îrg) Peniță (Myriophyluum spicatum și verticillatum). 20 (Bot; îrg) Coada-șoricelului (Achillea millefolium). corectat(ă)
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
urdă sf [At: ANON. CAR. / V: (reg) h~, or~ / Pl: (rar) ~de / E: pbl cuvânt autohton cf alb udhós] 1 Derivat al laptelui (de oaie) care se obține prin fierberea și închegarea zerului gras rămas de la prepararea cașului sau de la alegerea untului, uneori adăugându-i-se și lapte pentru a-i îmbunătăți calitatea. 2 (Pop; îe) A se alege ~ din zăr A se separa binele de rău sau adevărul de neadevăr. 3 (Pop; îe) A fi ~ de curcă A nu mai exista. 4 (Reg; șîs ~ de vacă) Brânză de vacă sau de capră. 5 (Reg; îc) ~da-vacii Plantă erbacee perenă din familia cruciferelor, cu flori albe, mici, dispuse în corimb, având tulpina și franzele acoperite cu peri cenușii Si: călțunaș, caprilemă, cresuță, floare-albă, hreniță, iarbă-lungă-de-lac, iarbă-lungoare, iarbă-crăiască, năsturel, soc-de-câmp (Cardaria draba). 6 (Bot; reg; îae) Hreniță (Lepidium campestre). 7 (Bot; reg; îae) Creson (1) (Lepidium sativum). 8 (Bot; reg; îae) Flămânzică (Erophila verna). 9 (Bot; reg; îae) Siminoc (Helichrysum arenarium). 10 (Bot; reg; îae) Coada-șoricelului (Achillea millefolium). 11 (Bot; reg; îc) ~da-țărcii Flămânzică (Erophila verna). 12 (Bot; reg; îc) ~da-oilor Bulbuci (5) (Trollius europaeus). 13 (Reg; îs) ~ de sămânță Mâncare de post făcută din sămânță de cânepă pisată cu apă și amestecată cu miere Si: (reg) julfă.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
strănutător, ~oare [At: GRECESCU, FL. 308 / V: (înv) stărn~ / Pl: ~i, ~oare / E: strănuta + -ător] 1 a (Înv) Care strănută (1). 2 a Care produce strănutatul1 (1). 3 sf Plantă erbacee din familia compozeelor, cu tulpina dreaptă, rigidă, cu frunzele lanceolate, cu florile albe-gălbui dispuse în capitule, cu fructele achene Si: (reg) cănăcei (3), ciucurei (5), bănuți-albi, rotoțele-albe, scânteiuțe-albe (Achillea cartilaginea). 4 sf (Reg) Rotoțele-albe (Achillea ptarmica). 5 sf Coada-șoricelului (Achillea millefolium).
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
coada-șoricelului (plantă) s. f. art., g.-d. art. cozii-șoricelului
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
ALUNELE1 sf. pl. 🌿 1 Plantă din familia umbeliferelor, cu flori albe și fructe lungărețe; crește prin păduri, tufișuri, pe cîmpuri și prin vii, mai cu seamă în pămînt argilos și calcaros; rădăcinile, cu tubercule, conțin substanțe nutritive și se întrebuințează în bucătărie (Bunium bulbocastanum) (🖼 89) ¶ 2 Trans. = BARABOI ¶ 3 Băn. = COADA-ȘORICELULUI ¶ 4 👉 ALUNEA1-2, ALUNICĂ1-2 [alună].
- sursa: CADE (1926-1931)
- adăugată de Onukka
- acțiuni
lumânare s.f. I 1 <rar> feștilă, <pop.> lumină, <reg.> vedere, <înv.> luminătură. Aprinde o lumânare la mormântul bunicilor. 2 (reg.) lumânare de gheață v. Țurțur; (înv.) lumânare de vânt v. Faclă. Făclie. Torță. 3 (ornit.; arg.) v. Gâscă (Anser domestica). II 1 (tehn.; la plug) <reg.> trăgaci. Lumânarea este o parte a rotilei. 2 (la pl. lumânări; fam.) v. Muc. 3 (la cumpăna fântânii; reg.; și, art., lumânarea fântânii, lumânarea puțului) v. Prăjină. III (bot.) 1 Verbascum phlomoides; lumânărică, <reg.> coada-boului (v. coadă), coada-lupului (v. coadă), coada-mielului (v. coadă), coada-șoricelului (v. coadă), coada-vacii (v. coadă), corovatic, pur1, puța-țiganului (v. puță), rânzișoară. 2 (reg.) v. Brusture. Lipan1 (Lappa maior, Lappa minor sau Lappa tomentosa). 3 (reg.; și lumânarea-Domnului) v. Lumânărica-Domnului (v. lumânărică). Lumânărică (Verbascum thapsus). 4 (reg.) v. Lumânărica-pământului (v. lumânărică) (Gentiana asclepiadea). 5 (reg.) v. Luminița-nopții (v. luminiță). Luminiță. Luminiță-de-noapte (Oenothera biennis).
- sursa: DGS (2013)
- adăugată de Sorin Herciu
- acțiuni
lumânărică s.f. I lumânărea, <pop.> luminea, luminioară, luminiță, luminuță. II (bot.) 1 (și, art., lumânărica-Domnului) Verbascum thapsus; <reg.> coada-boului (v. coadă), coada-lupului (v. coadă), coada-vacii (v. coadă), corovatic, lemnul-Domnului (v. lemn), lipan1, lumânare, lumânarea-Domnului (v. lumânare), luminea, luminoasă (v. luminos), pur1, <înv.> sporiș. 2 Verbascum phlomoides; lumânare, <reg.> coada-boului (v. coadă), coada-lupului (v. coadă), coada-mielului (v. coadă), coada-șoricelului (v. coadă), coada-vacii (v. coadă), corovatic, pur1, puța-țiganului (v. puță), rânzișoară. 3 (art.) lumânărica-pământului = Gentiana asclepiadea; <reg.> bășicuță, fierea-pământului (v. fiere), ghințură, iarba-tăieturii (v. iarbă), lumânare, lumânărică albastră, lumânărică de câmp, lumânărică-de-munte, tăietoare (v. tăietor), tăietură; (reg.) lumânărică-albastră = lumânărică-de-câmp = lumânărică-de-munte v. Lumânărica-pământului; lumânărica-peștilor v. Captalan-negru (Verbascum nigrum). 4 (reg.) v. Brusture. Lipan1 (Lappa maior, Lappa minor sau Lappa tomentosa). 5 (reg.) v. Luminița-nopții (v. luminiță). Luminiță. Luminiță-de-noapte (Oenothera biennis). III 1 (la pl. lumânărici; rar) v. Muc. 2 (la cumpăna fântânii; reg.) v. Prăjină.
- sursa: DGS (2013)
- adăugată de Sorin Herciu
- acțiuni
COADĂ (pl. -de și cozi) sf. 1 Prelungirea din partea dinapoi a corpului animalelor ce ține de șira spinării și cu care aceasta se termină (🖼 1310); Ⓕ: a da din ~, a se gudura, a se linguși ; (P): minciuna cu ~ (ISP.), minciună mare, sfruntată; cu coada între picioare, rușinat, umilit; a scăpa scurt de ~, a scăpa teafăr, fără multă vătămare; 👉 CÎINE ; d’aia n’are ursul ~, de- aceea se ’ntîmplă așa, nu e de mirare atunci că iese rău; get-beget coada vacii, neaoș; a-și băga coada undeva, a se amesteca unde nu-i e treaba; și-a băgat dracul coada între ei, i-a învrăjbit diavolul; a trage pe dracul de ~, a duce un traiu plin de lipsuri, de neajunsuri ¶ 2 🐦 Penele mai lungi deasupra șezutului, la păsări; (P) F: a prins prepelița de ~, s’a îmbătat ¶ 3 🐟 Partea mai subțiată de la capătul de jos al corpului peștilor sau șerpilor: cu doi pești în oală și cu coadele afară, nu se poate (ZNN.); a sărit parc’ar fi călcat pe ~ de șarpe (DLVR.); de aci, Ⓕ: a călca pe cineva pe ~, a-l atinge unde-l doare, a-l vătăma rău cu vorba ¶ 4 🔧 ~-de-rîndunică, cep de formă specială făcut de tîmpIar sau de dulgher, spre a-l vîrî într’o scobitură, cînd vrea să îmbine două bucăți de lemn (🖼 1311) ¶ 5 Părul dinapoia capului, împletit și înnodat cu panglici. ce atîrnă pe spate sau se înfășoară pe creștetul capului (🖼 1312): părul ei de aur era împletit în cozi lăsate pe spate (EMIN.); de cînd Nemții (sau Muscalii) cu ~, din vremea de de-mult (locuțiune rămasă din timpul ocupațiunii Olteniei, cînd Austriacii purtau coade) (🖼 1313) ¶ 6 🔧 Mînerul sau partea de care se apucă cu mîna (la diferite unelte): coada securii, toporului, lingurii, tigăii, etc.; (P): cu lingura îți dă dulceață și cu coada-ți scoate ochii (PANN); 👉 TOPOR ¶ 7 🌿 Partea unui vegetal de care se leagă frunza, floarea sau fructul: ~ de cireașă; ~ de trandafir ¶ 8 💫 Urmă luminoasă ce însoțește corpul unei comete: s’au arătat o stea pe cer cu ~, de s’au văzut multe zile (NEC.) ¶ 9 👕 Partea dinapoi a unei rochii, a unei mantii, ce se tîrăște pe pămînt: temîndu-se să nu calce pe coadele rochiei lor (NEGR.) ¶ 10 👕 Pulpană a fracului: purtau... frac cafeniu deschis cu coadele lungi pînă la glezne (I.-GH.) ¶ 11 ⛹ Fășia de hîrtie sau de cîrpă atîrnată la partea de jos a unui zmeu: Un zmeu cu ~ lungă și cu sbîrnăitoare (DON.) ¶ 12 🚝 Partea dindărăt a unui tren, capătul opus locomotivei : am găsit din norocire un vagon de clasa a doua la coada trenului (CAR.) ¶ 13 Partea dindărăt a unei trăsuri boierești, unde stă feciorul ¶ 14 Capătul sau partea de jos, dinapoi sau din urmă, în opoz. cu „frunte”: coada mesei; coada oștii; a sta în ~; vorb. de persoane, cel ce ocupă rangul din urmă: a ajuns coada cap; mai bine cap la sat decît ~ Ia oraș; mai bine fruntea cozii decît coada frunții ¶ 15 🫀 Extremitatea, unghiul din afară la fie-care ochiu; a se uita, a trage cu coada ochiului, a privi pe furiș ¶ 16 Sfîrșit: coada veacului, cei din urmă ani ai veacului ¶ 17 pl. Rămășițe de lepădat; ceea ce cade de la grînele vînturate sau trecute prin ciur, pleavă ¶ 18 🌿 În legătură cu un alt nume, în spec, de animal, formează o mulțime de numiri de plante: COADA-BOULUI = LUMÎNARE; - COADA-CALULUI1, plantă acuatică care poartă flori mici și verzi afară din apă (Hippuris vulgaris) (🖼 1314); -COADA-CALULUI2 = BARBA-URSULUI1; - COADA-COCOȘULUI, plantă ierboasă, cu flori albe ce atîrnă în jos, întrebuințată de popor ca leac contra podagrei; numită și „cerceluși”, „clopotele”, „cocoș”, „iarbă-de-dureri” sau „pecetea- lui-Solomon” (Polygonatum officinale, pol. mul- tiflorum) (🖼 1315); -COADĂ-DE-GĂINĂ = ROCOINĂ 1; -COADA-IEPEI = BARBA-URSULUI1; – COADA-LEULUI = TALPA-GÎȘTEI1; – COADA-LUPULUI1 = LUMÎNARE; – COADA-LUPULUI2 = LUMÎNĂRICĂ; – COADA-MIELULUI1, plantă cu frunze lucitoare și flori violete (Verbascum phoeniceum) (🖼 1316); – COADA-MIELULUI2 mică plantă ierboasă, cu tulpina întinsă pe pămînt, cu flori de un albastru-deschis, cu vinișoare mai întunecate (Veronica prostrata) (🖼 1317); – COADA-MIELULUI3 = LUMÎNARE 2 ; -COADA-MÎNZULUI1 = BARBA-URSULUI1; -COADA- MÎNZULUl2 = COADA-CALULUI1; – COADA-MÎȚEI1, plantă ierboasă cu flori mici roșietice, cu frunzele acoperite în partea inferioară de numeroase glandule albe (Chaiturus marrubiastrum) (🖼 1318); -COADA-MÎȚEI2 = PAPANAȘI 2; - COADA- MÎȚEI-DE-BALTĂ, nume dat unor mușchi de coloare albă-gălbuie, ce cresc prin locurile umede, unde contribue, în mare parte, la formarea combustilului numit turbă (Sphagnum cymbifolium);-COADA-PRICULICILOR = BARBA-POPEI: - COADA-RACULUI, plantă ierboasă, cu flori mari, frumoase, de coloare galbenă (Potentilla anserina) (🖼 1319); – COADA-ȘOARECELUI , COADA-ȘORICELULUI, COADA-HÎRȚULUI (Băn. „sorocină”), plantă ierboasă, cu flori albe dispuse în capitule, întrebuințată de popor ca leac contra tusei sau pentru curățirea sîngelui (Achillea millefolium) (🖼 1320); -COADA-VACII1, plantă țepoasă, cu flori albe, ce crește pe lîngă drumuri (Echium altissimum); -COADA-VACII2, plantă ierboasă, cu flori violete; numită și „jale” (Salvia silvestris) (🖼 1321); -COADA-VACII3 = BĂTRÎNIȘ; – COADA-VACII4 = LUMÎNARE 2 ;-COADA-VACII5 – LUMÎNĂRICĂ 2; -COADA-VULPII, plantă ierboasă, cu flori verzi, ce crește prin livezi și finețe; numită și „codină” (Alopecurus pratensis) (🖼 1323); -COADA-ZMEULUI, plantă ierboasă, veninoasă, cu tulpina tîrîtoare, care face niște bobițe roșii (Calla palustris) (🖼 1322); - CINCI-COADE – CĂLDĂRUȘĂ 3 ¶ 19 🐦 COADĂ-ROȘIE = CODROȘ ¶ 20 Băn. 🐦 COADĂ-FĂLOASĂ = CODOBATURĂ [lat. coda].
- sursa: CADE (1926-1931)
- adăugată de Onukka
- acțiuni
COADĂ, cozi, s. f. 1. Apendice terminal a părții posterioare a corpului animalelor, avînd scheletul format din prelungirea coloanei vertebrale; părul care acoperă acest apendice. ♦ Expr. A da din coadă = (despre animale) a mișca coada încoace și încolo; fig. (despre oameni) a se linguși pe lingă cineva. A-și vîrî (sau băga) coada (în ceva) = a se amesteca în chestiuni care nu-l privesc. își vîra (sau și-a vîrît) dracul coada, se spune cînd într-o situație se ivesc neînțelegeri, intrigi, motive de discordie. A călca (pe cineva) pe coadă = a atinge (pe cineva) unde-l doare, a-l supăra, a-l jigni. A pune coada pe (sau la) spinare = a pleca lăsînd totul baltă; a o șterge. A pleca (sau a fugi, a ieși, a se duce, a se întoarce etc.) cu coada între picioare = a pleca umilit, fără izbîndă. A-și face coada colac = a se sustrage de la ceva. A trage mîța (sau pe dracul) de coadă = a trăi greu, a nu avea nici strictul necesar. (Get-beget) coada vacii = neaoș; vechi, băștinaș. ♦ Partea dindărăt, îngustată, a corpului unor animale (a peștelui, a șarpelui etc.). ♦ Smoc de pene (lungi) crescute pe regiunea terminală a coloanei vertebrale a păsărilor. ♦ Expr. (Fam.) A prinde prepelița de coadă = a se îmbăta. 2. Părul sau o parte din părul capului omenesc (azi numai al femeilor) crescut lung și apoi împletit; cosiță. ♦ Expr. Coadă lungă, minte scurtă, se spune pentru a lua în derîdere inferioritatea intelectuală atribuită în mod tendențios femeilor. De cînd (cu) nemții cu coadă = de demult. 3. Partea care leagă fructul, frunza sau floarea de lujer sau de creangă; peduncul. 4. Partea dinapoi (prelungită sau care se tîrăște pe jos) a unor veșminte (mai ales a celor purtate de femei, v. trenă). ♦ Expr. A se ține de coada cuiva sau a se ține (sau a umbla) coadă după cineva = a fi nedespărțit de cineva, a se ține scai de cineva. ♦ Prelungirea luminoasă a cometelor. ♦ Fîșie de cîrpe (înnodate) sau de hîrtie care atîrnă de partea de jos a unui zmeu, spre a-i menține echilibrul cînd se înalță și cînd plutește în aer. 5. Partea unui instrument sau a unui obiect de care se apucă cu mâna; mîner. ♦ Expr. A lua (sau a apuca ceva) de coadă = a se apuca de treabă, a începe (ceva). A-și vedea de coada măturii (sau tigăii) = a-și vedea de treburile gospodărești. Coadă de topor = persoană care servește de unealtă în mâna dușmanului, ducînd o activitate dăunătoare colectivității din care face parte; trădător. 6. Partea de jos sau de dinapoi cu care se termină ceva; bucată de la sfîrșitul unui lucru. V. sfîrșit, margine, extremitate. ♦ Loc. adv. La (sau în) coadă = la locul cel din urmă, cel mai disprețuit. De la coadă = de la sfîrșit spre început. ♦ Expr. A se tîrî (sau a fi) în coada maselor (sau masei) = a se coborî la nivelul păturilor înapoiate ale masei, transformîndu-se într-un apendice al mișcării muncitorești spontane și negînd rolul de conducere al partidului. A nu avea nici cap, nici coadă = a fi în contra ordinii firești a lucrurilor, a nu avea nici un înțeles, ♦ Coada ochiului = marginea, unghiul extern al ochiului. ♦ Expr. A trage cu coada ochiului = a arunca o privire pe furiș, pentru a observa ceva sau a face semn cuiva. A face cu (sau din) coada ochiului = a face semn cu ochiul. ♦ Partea unde se îngustează un lac sau un iaz; locul unde se scurge apa dintr-un rîu în eleșteu. 7. Șir lung de oameni care așteaptă înaintea unui ghișeu, într-un magazin etc. să le vină rîndul. ♦ Expr. A face coadă = a sta într-un șir de oameni, așteptînd să-i vină rîndul. 8. Compuse: coada-calului = plantă erbacee caracterizată prin două tipuri de tulpini, una fertilă și alta sterilă. (Equisetum arvense); coada-cocoșului = nume dat mai multor specii de plante erbacee cu flori albe, întrebuințate în medicina populară ca leac contra podagrei (Polygonatum); coada-mielului = a) plantă erbacee cu frunze lucitoare și cu flori violete (Verbascum phoeniceum); b) mică plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pămînt, cu flori albastre-deschis cu vinișoare mai întunecate (Veronica prostrata); coada-mîței = plantă erbacee cu flori mici, roșietice (Chaiturus Marrubiastrum); coada-mîței-de-baltă = nume dat mai multor specii de mușchi de culoare albă-gălbui, care cresc prin locurile umede și contribuie la formarea turbei (Sphagnum); coada-racului = plantă erbacee cu flori mari, de culoare galbenă (Potentilla anserina); coada-șoricelului = plantă erbacee ale cărei flori albe sau trandafirii se folosesc în medicină (Achillea millefolium); coada-vacii = a) plantă țepoasă, cu flori albe, care crește pe lingă drumuri (Echium altissimum); b) (Bot.) jale; coada-vulpii = plantă erbacee cu flori verzi (Alopecurus pratensis); coada-zmeului = plantă veninoasă, cu tulpina tîrîtoare, cu fructele în forma unor bobițe roșii (Calla palustris). – Lat. coda (= cauda).
- sursa: DLRM (1958)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
BĂTRÎNIȘ sm. 🌿 Plantă cu flori albastre sau liliachii, originară din Canada și introdusă în Europa cu niște păsări împăiate; numită și „coada-vacii”, „șoricel”, „spirince” sau „steluță” (Erigeron canadense) (🖼 423) [bătrîn].
- sursa: CADE (1926-1931)
- adăugată de Onukka
- acțiuni
barbă sf [At: VARLAAM, C. II, 50 / Pl: bărbi, (înv) ~be / E: lat barba] 1 Părul care crește la bărbați pe bărbie, pe gât și pe obraji. 2 (Pfm; îe) A trage nădejde ca spânul de ~ A nădăjdui (la) ceva ce nu se poate realiza niciodată. 3 (Pfm; îe) A râde în ~ A râde în sine (cu răutate). 4 (Pfm; îlav) Când mi-o crește iarbă-n ~! Niciodată. 5 (Pfm; îe) A purta gâscă în ~ (sau a-i ieși brânza în ~) A(-i) încărunți (cuiva) barba (1). 6 (Îe) A-și da ~a pe mâna altuia A se lăsa la discreția altuia. 7 (Pfm; îe) A face dâră (drum) prin ~ A deschide calea. 8 (Pfm; îae) A stabili un obicei. 9 (Pfm; îe) A șopti în ~ A spune ceva numai pentru sine, încet. 10 (Pfm; d. o anecdotă; îe) A avea ~ A fi veche și cunoscută. 11 (Pfm; îe) A pune o ~ cuiva A înșela. 12 (Pfm; îe) A pune (sau a trage) bărbi A minți. 13 (Pfm; îe) A se trage de ~ (cu cineva) A fi bun prieten. 14 (Îc) ~-cot sau Statu-palmă-~-cot Pitic din basme. 15 (Reg; îs) ~ba lui Dumnezeu Suprafață foarte mică, cultivată cu grâu, nesecerată. 16 (Îs) ~ albastră Bărbat care schimbă mereu nevestele. 17 (Bot; îc) ~ba-boierului Planta labiată Ajuga laxmanni. 18 (Bot; reg; îae) Vineriță (Ajuga reptans). 19 (Bot; reg; îc) ~ba-boierului (sau ~ba-leului) Chica-voinicului (Nigella dmascena). 20 (Bot; reg; îc) ~ba bradului (sau ~ba copacilor, ~ba-împăratului, ~ba-ursului) Mătreața-brazilor (Usnea). 21 (Bot; reg; îc) ~ba popii (sau, reg, ~ba caprei, ~ba țapului) Planta rozacee Aruncus vulgaris. 22 (Bot; reg; îc) ~ba-caprei Bărboasă (.Botriochloa ischaemum). 23 (Bot; reg; îae) Ciuperca necomestibilă Calocera viscosa. 24 (Bot; reg; îae) Merișor (Buxus sempervirens). 25 (Bot; reg; îae) Crețișoară (Dryodron coralloides). 26 (Bot; reg; îae) Crețușcă (Filipendula ulmaria). 27 (Bot; reg; îae) Aglică (Filipendula vulgaris). 28 (Bot; reg; îae) Gheață (Cryophytum cristallinum). 29 (Bot; reg; îae) Bureți-de-veveriță (Ramaria botrytis). 30 (Îae) Planta Ramaria flava. 31 (Bot; reg; îae) Brustan (Telekia speciosa). 32 (Bot; reg; îc) ~ba-ciutei Iarba-fiarelor (Cynancum vincetoxicum). 33 (Bot; reg; îc) ~ba-cucului Poroinic (Orchis). 34 (Bot; reg; îc) ~ba-dracului Torțel (Cuscuta epithymum). 35 (Reg; îc) ~ba-împăratului Neghină (Agosthema githago). 36 (Bot; reg; îae) Lalea-pestriță (Fritillaria imperialis). 37 (Bot; reg; îae) Flocoșele (Lychnis coronaria). 38 (Îae) Planta Mirabilis Jalapa. 39 (Bot; reg; îae) Zorele (Pharbitis purpurea). 40 (Reg; îae) Planta violacee Viola tricolor. 41 (Bot; reg; îc) ~ba-lui-Aron Rodul-pământului (Arum maculatum). 42 (Bot; reg; îc) ~ba-lupului Planta compozită Crepis biennis. 43 (Bot; reg; îae) Sunătoare (Crepis foetida). 44 (Bot; reg; îae) Gălbenoasă (Crepis biennis). 45 (Bot; reg; îc) ~ba-sasului Ferigă (Dryopteris filix-mass). 46 (Bot; reg; îae; șîc ~ba-ursului) Coada-calului (Equisetum arvense). 47 (Bot; reg; îc) ~ba-lui-Tatin (sau ~ba-tatei, -întăritoare) Tătăneasă (Symphitum officinale). 48 (Îc) ~ba-ungurului Planta Dianthus spiculifolius Si: (reg) căsuțe-albe. 49 (Bot; reg; îae) Garoafe-de-munte (Dianthus superbus). 50 (Bot; reg; îc) ~ba-ursului Coada-calului. 51 (Bot; reg; îc) ~-ungurească Ochii-șoricelului (Saxifraga adscendens). 52 Țepii de la spicele cerealelor. 53 Bărbie. 54 (Pop; îe) A da banii prin ~ A freca de bărbie primii bani încasați într-o zi sau la o afacere, pentru a avea noroc. 55 (Ban) Vârful dinainte al trupiței plugului.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
bătrâniș sm [At: PANȚU, PL. / E: bătrân + -iș] Plantă erbacee din familia compozitelor, cu frunze lanceolate și flori albastre sau liliachii, cultivată ca plantă ornamentală Si: (reg) buruiană-de-dalac, coada-vacii, coada-lupului, cruguliță, măturică, spirince, steluță, steluța-șoricelului, struța-mirelui, șoricel (Erigeron canadensis).
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
șoricel m. 1. puiu de șoarece; 2. Bot. bătrâniș.(V. coadă); 3. pl. umflături (de mărimea șoarecilor) sub pântecele vitelor.
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
COADĂ cozi f. 1) (la animale) Parte terminală a coloanei vertebrale. ◊ A da din ~ a se linguși pe lângă cineva. A-și vârî (sau a-și băga) ~a a) a se amesteca în treburile altora; b) a se strecura peste tot. A călca pe cineva pe ~ a trezi mânia cuiva; a supăra. A pune ~a pe spinare a fugi de răspundere; a pleca lăsând toate în voia soartei. A pleca (sau a fugi sau a se duce) cu ~a între picioare (sau între vine) a pleca rușinat, fără a obține nimic. A scăpa scurt de ~ a ieși dintr-o încurcătură cu urmări neplăcute. A-i atârna cuiva ceva de ~ a-i atribui cuiva o vină; a-l acuza (pe nedrept) de ceva. A trage mâța de ~ a o duce greu; a trăi în sărăcie. Minciună cu ~ minciună mare. A umbla (sau a se ține) ~ după cineva a fi nedespărțit de cineva. 2) (la păsări) Smoc de pene de pe prelungirea coloanei vertebrale. ◊ A căuta ~a prepeliței a căuta ceea ce nu există. 3) (la pești, șerpi etc.) Partea posterioară a corpului. 4) Păr lung și des, împletit; cosiță. ◊ A împleti ~ (sau cosiță) albă a rămâne fată bătrână, nemăritată. 5) (la flori, fructe sau frunze) Formație vegetală prin care floarea sau fructul se leagă de ramură; peduncul. ~ de cireașă. ◊ Cozi de ceapă vârfurile tulpinii de ceapă verde. ~a-șoricelului plantă erbacee cu flori albe sau trandafirii, întrebuințate în medicină. 6) Partea alungită de la spatele unei rochii (care se târăște); trenă. 7) Parte a unui obiect de care se apucă cu mâna. ~a sapei. ◊ ~ de topor om care servește drept unealtă în mâna dușmanului; trădător. 8) rar Partea cu care se termină ceva; bucată de la sfârșitul unui lucru; margine; capăt; extremitate. ◊ ~a ochiului unghiul extern al ochiului. La (sau în) ~ pe ultimul loc. De la ~ de la sfârșit spre început. 9) Șir (lung) de oameni care își așteaptă rândul la ceva sau undeva. 10) astr.: Stea cu ~ cometă. ~ de cometă prelungire luminoasă a cometei. /<lat. coda
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
șoricél m., pl. eĭ. Șoarice mic. O plantă ranunculacee (myosórus minimus). Coada șoriceluluĭ. V. coadă.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
ochi1 [At: PSALT. HUR. 54r/6 / Pl: (1-91, 124-165) ~, (92-123) ~uri / E: ml oc(u)lus] 1 sm Fiecare dintre cele două organe ale vederii, de formă globulară, sticloase, așezate simetric în partea din față a capului. 2 sm (Pex) Glob împreună cu orbita, pleoapele, genele. 3 sm Iris colorat al acestui organ. 4 sm Organ al vederii unui animal sau al unei insecte, indiferent de structura lui. 5 sm (Reg; îs) Albul ~iului, albușul ~ului, ~iul alb Sclerotică. 6 sm (Reg; îs) ~iul mort, ~ chior Tâmplă. 7 sm (Reg; îs) ~iul ~iului Pupilă. 8 sm (Trs; îs) Dinții ~iului Dinți canini. 9 sm (Îs) ~ de sticlă (sau de porțelan) Ochi artificial, folosit ca proteză. 10 sm (Reg; îcs) De-a ~ii legați Baba-oarba. 11 sm (Îlav) Văzând cu ~i Foarte repede. 12 sm (Îlav) ~ în ~ Privind unul în ochii celuilalt. 13 sm (Îlav) Cu ~i închiși Orbește. 14 sm (Îal) Pe de rost. 15 sm (Îe) A arăta (pe cineva sau ceva) din ~ A semnala cuiva în mod discret pe cineva sau ceva, făcând o mișcare ușoară a ochilor în direcția voită. 16 sm (Pfm; îe) A iubi pe cineva (sau a-i fi drag cuiva) ca (sau mai mult decât) ~i (din cap) sau a ține la cineva ca la ~i din cap A iubi sau a fi iubit din tot sufletul. 17-18 sm (Pfm; îe) A (nu) avea (sau lua pe cineva) la ~ buni sau a (nu) vedea (sau privi pe cineva, căuta la sau către cineva) cu ~ buni A (nu) simpatiza pe cineva. 19 sm (Pfm; îe) A privi (sau a vedea pe cineva sau a se uita la cineva) cu ~ răi sau a avea (pe cineva) la ~ răi A nu simpatiza pe cineva. 20 sm (Pfm; îe) A deschide ~i pe cineva A se îndrăgosti pentru prima oară. 21 sm (Pfm; îe) A păzi (sau a îngriji pe cineva) ca ~ sau ca doi ~) din cap A păzi pe cineva cu cea mai mare grijă. 22 sm (Pfm; îcs) ~i și ... sau ... și ~i (din cap) Formulă prin care se recomandă grijă deosebită. 23 sm (Pfm; îe) A avea ~ la spate A vedea totul. 24 sm (Pfm; îe) A fi numai ~ și urechi A fi foarte atent. 25 sm (Pfm; îe) A deschide (sau a face) ~i mari A se mira tare de ceva. 26 sm (Pfm; îe) A da (sau a arunca cuiva) praf (sau colb, pulbere etc.) în ~ A înșela pe cineva, dându-i iluzia că lucrurile sunt altfel decât în realitate. 27 sm (Reg; îe) A i se întoarce (cuiva) ~i în cap (sau pe dos) A fi în agonie. 28 sm (Pfm; îe) A(-și) da ~i peste cap A fi pe moarte. 29 sm (Pfm; îae) A cocheta. 30 sm (Pfm; îae) A face mofturi. 31 sm (Pfm; îe) A face ~i mici A i se închide ochii de somn. 32 sm (Pop; îe) A dormi numai cu un ~ A avea un somn superficial. 33 sm (Pop; îe) A nu vedea (lumea) înaintea ~lor A fi foarte supărat. 34 sm (Reg; îae) A avea multe treburi. 35 sm (Pfm; îe) A nu avea ~ să vezi pe cineva A fi furios pe cineva. 36 sm (Pfm; îe) A se uita (sau a privi) pe sub ~ A se uita urât. 37 sm (Reg; îae) A închide ochii pe jumătate. 38 sm (Reg; îae) A întoarce ~i (sau a fi cu ~i întorși) pe dos A se uita urât. 39 sm (Pfm; îe) A-i crăpa (sau a-i plesni, a-i sări cuiva) ~i (de rușine, de foame, de oboseală etc.) A nu mai putea de rușine, de foame, de oboseală etc. 40 sm (Reg; îe) Muncește, lucrează etc. de-și scoate ~i Muncește, lucrează etc. din răsputeri. 41 sm (Pfm; îlav) Încotro vede cu ~i sau unde îl duc ~i sau (reg) după ~ Indiferent unde. 42 sm (Îe) A vedea cu ~i altuia A judeca prin prisma altcuiva. 43-44 sm (Pfm; îe) A (nu) le fi dat ~ilor sau a (nu)-i fi dat cuiva de ~să vadă ceva A (nu) avea ocazia să vadă ceva. 45 sm (Îlav) Cât te-ai șterge (sau freca) la ~ sau cât ai clipi din ~ Foarte repede. 46 sm (Pfm; îe) A-și scoate ~i cu ceva A-și strica vederea cu un lucru migălos. 47 sm (Reg; îe) A da ca din ~i lui A fi zgârcit. 48 sm (Pfm; îe) A cheltui (sau a-l costa) și ~i din cap A cheltui sau a-l costa ceva foarte mult. 49 sm (Pop; îe) (A fi) om cu patru ~ A fi persoană instruită. 50 sm (Îe) A nu-i sta (cuiva bine) ~i în cap A avea privirea vioaie, jucăușă. 51 sm (Pfm; îe) A se uita cu un ~ la slănină și cu altul la făină A se uita cruciș. 52 sm (Îae; fig) A râvni la două lucruri deodată. 53 sm Privire. 54 sm (Îlav) Sub ~i noștri Acum. 55 sm (Îlav) De (sau pentru) ~i lumii Formal. 56 sm (Îlpp) În ~ii cuiva sau (înv) înaintea ~ilor cuiva După părerea cuiva. 57 sm (Îal) În fața cuiva. 58 sm (Îlav) Cu ~i pierduți Privind în gol. 59 sm (Îal) În extaz. 60 sm (Îe) A pierde pe cineva (sau ceva) din ~ A nu mai vedea pe cineva sau ceva care se depărtează. 61 sm (Pop; îe) A i se prinde (cuiva) ~i de cineva sau de ceva A alege cu privirea pe cineva sau ceva din mulțime. 62 sm (Îe) A nu avea ~ decât pentru cineva A se uita numai la o anumită persoană. 63 sm (Pfm; îe) A i se scurge (sau a-i curge cuiva) ~i după cineva sau după ceva A se uita cu mult drag la cineva sau la ceva. 64 sm (Pfm; îe) A mânca (sau a înghiți, a sorbi pe cineva) cu ~ii (sau din ~) sau a pierde (sau a prăpădi) pe cineva din ~ (de drag) A ține foarte mult la cineva sau la ceva. 65 sm (Pfm; îe) A-i fugi (sau a-i aluneca cuiva) ~i după (sau pe) cineva A privi insistent, cu admirație. 66 sm (Îe) A da cu ~i de cineva (sau de ceva) A vedea ceva sau pe cineva care îți iese întâmplător în cale Si: a zări. 67-68 sm (Îe) A da ~i (sau ~) cu cineva A întâlni pe cineva (pe neașteptate). 69 sm (Îe) A-i râde (cuiva) ~i A fi bucuros. 70 sm (Fam; îe) A lua (pe cineva) la ochi A avea bănuieli asupra cuiva Si: a suspecta. 71 sm (Îae) A remarca pe cineva. 72 sm (Fam; îe) A ține (pe cineva) sub ochi (sau a sta, a fi) cu ~i pe cineva A supraveghea îndeaproape. 73 sm (Pop; îe) A ieși din ~i cuiva A ieși din raza de vedere a cuiva. 74 sm (Îlav) Cât poate cuprinde ~iul (sau cât bate ~ul) Până la orizont. 75 sm (Reg; îe) A pune ~i în grindă sau a fi cu ~i stâlpiți după ușă A fi pe moarte. 76 sm (Fam; îe) A mânca (sau a înghiți ceva și) cu ~i A-i plăcea foarte mult o mâncare. 77 sm (Fam; îe) A avea ~ A fi priceput în a aprecia un lucru. 78 sm (Fam; îe) A măsura (sau a judeca etc.) din (sau după) ~ sau (cu ~i) A examina cu privirea. 79-81 sm (Pop; îe) A vinde (sau a da, a cumpăra) pe ~ (A vinde) (a da sau) a cumpăra apreciind cu privirea. 82 sm (Fig) Putere de discernământ Si: judecată. 83 sm (Lpl) Față. 84 sm (Îlav) De la (sau din) ~ sau (verde) în ~ Cu îndrăzneală. 85 sm (Îal) Fără cruțare. 86 sm (Reg) Ochelari. 87 sm (Îs) ~ de pisică Disc de sticlă care reflectă razele de lumină, folosit ca piesă de semnalizare la vehicule sau la panourile fixe de pe șosele. 88 sm (Îs) ~ magic Tub electronic cu ecran fluorescent care se folosește în special la aparatele de recepție radiofonică sau radiotelegrafică, ca indicator de funcționare a aparatului pe lungimea de undă a unui post de radioemisiune. 89 sm (Fig; îs) ~ul dracului Ban. 90 sm (Buc; îas) Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 91 sm (Buc; îas) Melodie după care se execută acest dans. 92 sn (Îs) ~ de fereastră, ~ de geam etc. Fiecare dintre spațiile libere ale unei ferestre, în care se montează geamurile. 93 sn (Îas) Panou de sticlă care închide fiecare dintre aceste spații. 94 sn Mică deschizătură închisă cu sticlă, făcută într-un perete exterior, folosind la aerisirea sau iluminarea unei încăperi. 95 sn Laț. 96 sn Fiecare dintre golurile simetrice aflate între firele unei împletituri, ale unor țesături, plase etc. 97 sn (Reg) Za. 98 sn (Reg) Inel de metal fixat la capătul leucii carului. 99 sn Parte a ciocanului, a hârlețului etc. în care se fixează coada. 100 sn Orificiu în plita unei mașini de gătit, pe care se așează vasele pentru a le pune în contact direct cu flacăra. 101 sn Fiecare dintre găurile din pâine, caș etc., produse prin dospire. 102 sn (Reg) Celulă de fagure. 103 sn (Reg) Fiecare dintre găurile sitei. 104 sn Orificiu în partea superioară a fluierului, prin care iese aerul. 105 sn (Reg) Gaură făcută în urechea oilor ca semn de recunoaștere. 106 sn Gaură făcută în gheața unui râu sau a unei bălți Si: copcă. 107 sn Loc gol printre nori, printre ramuri etc. 108 sn Despărțitură într-o magazie, într-un hambar, într-un sertar etc. 109 sn (Reg) Nișă practicată în zidul pivnițelor. 110 sn Întindere de apă mlăștinoasă, în formă circulară, mărginită cu papură. 111 sn Loc unde se adună și stagnează apa. 112 sn (Reg) Lac pe vârful unui munte Si: iezer. 113 sn Vârtej de apă Si: (pop) bulboană. 114 sn Suprafață circulară de teren acoperită cu nisip, iarbă, apă etc. 115 sn Luminiș. 116 sn Pată de lumină. 117 sn Picătură de grăsime. 118 sn Fiecare dintre punctele colorate de pe zaruri. 119 sn (Reg) Pată colorată de pe coada păunului. 120 sn (Reg) Model colorat într-o țesătură. 121 sn (Lpl) Ouă prăjite sau fierte fără coajă și fară a amesteca albușul cu gălbenușul. 122 sn Mugur de viță. 123 sn (Reg) Bășică formată pe piele. 124 sm (Îrg; îs) ~ de găină, ~ul ciorii Bătătură. 125 sm (Îrg; îas) Herpes. 126 sm (Șîs ~i calului) Piele îngroșată de sub genunchiul calului. 127 sm (Reg; șîs ~ de sare) Sare cristalizată. 128 sm (Bot; îc) ~iul-boului Margaretă (Chrysanthenum leucanthenum). 129 sm (Îac) Planta Callistephus chinensis. 130 sm (Îac) Planta Leucanthenum vulgare. 131 sm (Îac) Planta Aster alpinus. 132 sm (Bot; îae) Steliță (Aster amellus). 133 sm (Bot; îae) Mușețel (Matricaria chamomilla). 134 sm (Bot; îac) Cinci-degete (Potentilla reptans). 135 sm (Bot; îac) Clopoței (Campanula persicifola[1]). 136 sm (Bot; îac) Steluțe (Erigeron acer). 137 sm (Bot; îac) Brusture (Telekia speciosa). 138 sm (Bot; îac) Bulbuc (Trollius europaeus). 139 sm (Bot; îac) Spânz (Helleborus purpurascens). 140 sm (Bot; îac) Stânjeni galbeni (Iris pseudocorus). 141 sm (Bot; îac) Pitulice (Troglodytes troglodytes, troglodytes parvulus). 142 sm (Orn; îac) Aușel (Regulus cristatus). 143 sm (Orn; îac) Codobatură (Motacilla alba). 144 sm (Orn; îac) Măcăleandru (Erithacus rubecula). 145 sm (Orn; îac) Sticlete (Carduelis elegans). 146 (Ent; îac) Vaca-domnului (Lygaeus eguestris). 147 sm (Ent; reg; îac) Libelulă (Libellula quadrimaculata). 148 sm (Îc) ~ul-boului-albastru Plantă cu tulpina păroasă, cu frunze lunguiețe și cu flori liliachii sau albastre, care crește prin pășuni. Si: (reg) mușcatul-dracului (Knautia longifolia) 149 sm (Bot; îac) Mușcatul-dracului (Scabiosa columbaria). 150 sm (Îc) ~i-șarpelui Plantă erbacee cu frunze mici, acoperite cu peri albi, mătăsoși, cu flori albastre (Eritrichium nanum). 151 sm (Bot; îac) Nu-mă-uita (Myosotis arvensis). 152 sm (Bot; pop) Nu-mă-uita (Myosotis intermedia). 153 sm (Îc) ~ul-lupului Plantă erbacee cu flori mici, albastre (Lycopsis arvensis). 154 sm (Îac) Plantă erbacee cu tulpina ramificată și cu florile dispuse în formnă de spice (Plantago indica). 155 sm (Șîc ~ul-păsăruicii) Planta Myosotis palustris. 156 sm (Îc) ~i-șoricelului Plantă erbacee cu flori alburii (Saxifraga adscendens). 157 sm (Îc) ~ul-păunului Fluture de noapte cu pete rotunde, colorate pe aripi, asemănătoare cu cele de pe coada păunului (Saturnia pyri). 158 sm (Bot; îc) ~ul-soarelui Vanilie-sălbatică (Heliotropium europaeum). 159 sm (Bot; Trs; îc) ~-galbini Filimică (Calendula officinalis). 160 sm (Reg; îc) ~ul-găinii Mică plantă erbacee, cu o singură floare, cu frunzele formând o rozetă la baza tulpinii (Primula minima). 161 sm (Bot; reg; îc) ~i cucului Cîrciumăreasă (Zinnia elegans). 162 sm (Buc; îc) ~ul-veveriței sau ~ul-mâței, ~ul-mâțului Plantă erbacee cu frunze lanceolate și cu flori albastre, roșii sau albe (Echium vulgare). 163 sm (Bot; reg; îs) ~-roș Boarță (Rhodeus sericeus). 164 sm (Mlg; îc) ~-de-pisică Calcedonie. 165 sm (Îc) ~ul-taurului Stea din constelația Taurului. corectat(ă)
- Corecturile au fost făcute la sensurile 135 și 138 unde denumirea latină este scrisă incorect în original: ... persieifolia, respectiv ... europaues — LauraGellner
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
OCHIU 1. sm. 1 🫀 Organul vederii (🖼 3396): ~ drept, stîng; ochi negri, albaștri, verzi, căprii, ca mura; ochi frumoși, urîți, holbați, duși în fundul capului, sticloși, stinși, turburi umflați, obosiți, înroșiți de lacrimi, scăldați în lacrimi, uscați, umezi; ochi mari, mici; ochi de bou, ochi mari și cu privirea idioată; ochi de broască, de broscoiu, ochi holbați, bulbucați; ochi de gîscă, cu privirea prostească; ochi de pisică, ochi mici, de coloare verzuie, ochi cari văd și noaptea; ochi de șarpe, de șerpoaică, ochi amăgitori, ademenitori, răutăcioși; ochi de vasilisc, ochi cari te încremenesc, te țintuesc pe loc; ochi de vultur, de șoim, ochi vii, negri, pătrunzători ¶ 2 🫀 Albul sau albușul ~lui, sclerotica care înconjoară irisul: se roși pînă în albul ochilor (ISP.); globul, gogoașa ~lui; coada ~lui 👉 COADĂ15; lumina (‡lumea ~lui, ochilor 👉 LUME11, LUMINĂ9 ¶ 3 A deschide, a închide, a crăpa, a căsca, a holba, a bleojdi, a beli, a pleca ochii; a-și freca, a-și obosi, a-și strica ochii; a-l durea ochii; a suferi de ochi, boală de ochi, durere de ochi; Ⓕ: izbutește a face să se vază cu ochii sufletului ceea ce... nu se mai vede cu ochii din cap (I.-GH.); Ei fac din noapte ziuă și-a zilei ochi închid (EMIN.) ¶ 4 Cuvîntul ochiu se întrebuințează cu înțelesul propriu și în sens figurat în o mulțime de locuțiuni din care pomenim pe cele mai de seamă: a avea ochii mai mari decît pîntecele (sau burta), a fi foarte lacom, a dori să aibă mai mult decît poate să cuprindă, decît poate să suporte; 👉 ALBI I. 4, ALUNECA I.10, ARUNCA I. 16, (a iubi, a-i fi drag, a păzi, a îngriji) ca ochii din cap, din tot sufletul, cu toată ardoarea, ca lucrul cel mai prețios: caimacamul își iubește nevasta ca ochii din cap (CAR.); a cheltui și ochii din cap, a cheltui foarte mult: am cheltuit și ochii din cap pînă cînd am văzut-o mare (ALECS.); a-i ieși ochii din cap, a se tot uita să vadă dacă vine cineva, a aștepta cu cea mai mare nerăbdare; a nu crede ochilor, a nu crede ce văd ochii, a se îndoi de realitatea unui lucru: fetei nu-i venea să crează ochilor, cînd văzu pe tată-său înaintea ei (ISP.); a da ochii (sau cu ochii) de cineva, a-l zări, a-l vedea, a-l întîlni: de cumva ți-o scăpa, mai bine să te duci să te înneci, decît să dai ochi cu mine (I.-GH.); a(-și) da ochii peste cap, a muri, a leșina, a lăsa să se vază albul ochilor: indignat grozav și dîndu-și ochii peste cap (VLAH.); 👉 DEGET1; Ⓕ: a deschide ochii, a fi cu băgare de seamă, cu luare aminte, a nu scăpa nimic din vedere (ca să nu greșească, ca să nu se întîmple ceva neprevăzut); (P): cine nu deschide ochii deschide punga; a deschide ochii cuiva, a-l face să vadă limpede, să-și dea seamă de un lucru pe care nu-l vedea, pe care nu-l pricepea înainte; a deschide ochii pe cineva, a iubi pentru întîia oară, a fi cea dintîiu dragoste: deschisesem ochii pe-o copilă, cam de vîrsta mea (DLVR.); voinicul pe care deschisese ea odată ochii și o fermecase cu fluierul (R.-COD.); încotro l-or duce ochii, Ia întîmplare, ori-unde ar fi să ajungă: se hotărî să se ducă... încotro l-or duce ochii (SB.); a face ochi, a deschide ochii, a se deștepta din somn: împăratul cel bătrîn... făcînd ochi și începînd să se miște (R.-COD.); a face ochi mici, a-i veni somn, a fi gata să adoarmă, a i se închide ochii de somn; a face ochi mari, a deschide ochii mari, a holba ochii (de mirare, de uimire, etc.); a face ochi dulci, a arunca priviri îndrăgostite, a căuta să intre în dragoste: începe să facă ochi dulci fetei, pe care o credea că e a Împăratului Roșu (R.-COD.): 👉 FUGI5, GEANĂ2; Ⓕ: a închide ochii, a) a adormi; b) a muri; c) a se preface că nu vede; a închide ochii cuiva, a fi de față, a sta pe lîngă un muribund pînă în ultimele momente ale acestuia; 👉 JUCA I. 5, LUA 11; a i se prinde ochii de ceva, a i se opri privirile asupra unui lucru, a-I alege din mulțime, a-i acorda preferința: se uită la toți caii... și nici de unul nu i se prindeau ochii (ISP.); a pune ochii pe cineva sau pe ceva, a-și opri privirile asupra unei persoane, asupra unui lucru, a-l distinge printre alții, a-i acorda preferința, a-l îndrăgi: în loc să puie și el ochii pe vr’una, d’o vreme încoace umblă craun (DLVR.); a pune ochi răi pe cineva, a avea sentimente de dușmănie, de neîncredere, etc. față de cineva; a-i rîde ochii, a fi plin de bucurie, nespus de mulțumit, de voios; a-i rămînea ochii la cineva, a nu-și mai putea desprinde privirile de la cineva (de drag ce-i este): era așa de bine făcută, încît ochii tuturor rămaseră la dînsa (ISP.); 👉 SCĂPĂRA I. 3; Ⓕ: a scoate ochii cuiva, a-i scoate pe nas, a-i face imputări, amintindu-i mereu și cu răutate serviciile făcute, a-i aduce aminte cu asprime, cu răutate, anumite fapte care-l privesc; a-și scoate ochii cu ceva, a-și prăpădi vederea cu un tipar sau un scris mărunt, cu o lucrare migăloasă, etc.; a-și scoate ochii cu cineva, a trăi în desfrîu cu cineva, a se da în dragoste în mod nepermis cu cineva: vezi bine că dumneata o s’o aperi, că vă scoateți ochii unul la altul (CAR.); fuge de-și scoate ochii, fuge din răsputeri, fără a se mai uita înapoi; a i se scurge (a-i sclipi, a-i licări) ochii după ceva sau după cineva, a rîvni din tot sufletul la ceva sau la cineva, a nu se mai sătura privindu-l cu dorul de a-l avea: cum văzură ele condurii, li se scurgeau ochii după dînșii (ISP.); cîteva fetișcane ce nu s’au prins în horă li se scurg ochii să fie și ele printre cele mari (DLVR.); 👉 STICLI; a u n g e ochii cuiva, a-l mitui, a-l face (prin daruri, etc.) să treacă cu vederea, să închidă ochii; ce-mi văzură ochii! expresiune prin care-și arată cineva mirarea văzînd ceva neașteptat; n'am ochi să-l văd, nu-l pot suferi, mi-e urît să-l văd înaintea ochilor ¶ 5 După prepoziții. A face c u ~l, a face semn cu ochiul: făcu cu ~l lui Vodă și ne deterăm jos din turn (I.-GH.); a dormi numai c u un ~, a dormi rău; a ațipi ușor, dar stînd mereu de pază; c u ochii liberi, fără a se servi de ochelari, de un ochian, de un microscop, etc.; Ⓕ: cu ochii închiși, orbește, fără a cerceta mai de aproape; a visa cu ochii deschiși; a fi c u ochii pe ceva, pe cineva, a nu pierde un lucru sau pe cineva din vedere, a veghia, a fi cu toată luarea aminte asupră-i; a fi c u ochii în patru, a fi cu mare băgare de seamă, a nu scăpa nimic din vedere; a aștepta cu patru(zeci) de ochi, a aștepta cu mare neastîmpăr să vie cineva, să se întîmple ceva; a fi cu patru ochi, a fi om cu carte, învățat: se numesc oameni cu patru ochi, pentru că știu carte (ISP.); a sorbi c u ochii pe cineva, a-i fi drag, a-i plăcea peste măsură; a privi, a vedea c u ochi buni, răi, a aproba, a desaproba, a-i fi, a nu-i fi pe plac ceea ce face cineva; cu ochi și cu sprîncene, vădit, învederat, real, manifest; am văzut c u ochii mei, se zice, prin emfază, spre a da mai multă tărie afirmațiunii; să-l vezi cu ochii mei, să-l vezi așa cum îl văd, cum îl judec eu; cît vezi cu ochii, cît de departe poți cuprinde cu privirea: cît vedeai cu ochii, cîmpul era acoperit cu trăsuri (I.-GH.); văzînd c u ochii, foarte iute, ca și cînd ai putea urmări cu ochii evoluțiunile: purcelul începe a se înfiripa și a crește văzînd cu ochii (CRG.): Se ducea, văzînd cu ochii, viața-i fărîmită'n clipe (VLAH.); F cum mă (îl, o, etc.) vezi cu ochii verzi, așa cum îți stă înaintea ochilor, așa cum sînt (ești, este, etc.) în realitate: l-am vîndut cu două pungi de bani, cum îi vezi cu ochii verzi (ISP.); 👉 LOGODI, LUA, VIS; – e rău d e ochi, are niște ochi care deoache ușor; 👉 ARUNCĂTURĂ4, LUME11; – a pierde, a prăpădi pe cineva d i n ochi a) a nu-l mai zări; b) a-i fi foarte drag: se tot uita la dînsa, parcă o tot pierdea din ochi (ISP.); nația te pierde din ochi, atît îi ești de drag (JIP.); a fura d i n ochi, a fura dinaintea ochilor, fără ca cel ce sta de fața să-l fi văzut; mă fură din ochi, așa-i de meșter hoțul (PAMF.); a urmări d i n ochi, a avea mereu privirea ațintită asupra cuiva, a nu-l pierde din vedere, a nu-l slăbi; 👉 CLIPEALĂ, CLIPI1; a-i fi (drag ca sarea î n ochi), a nu-l putea suferi, a-i fi foarte urît; a-i sta î n ochi, a provoca invidia, nemulțumirea cuiva, a nu-i fi nicidecum pe plac: mîndra lui Dacie... le sta în ochi noroadelor vecine (VLAH.); abia îl văd î n ochi, mi-e silă să-l văd, nu-l pot suferi; a spune verde î n ochi, curat, fără înconjur; 👉 PRAF1; înaintea ochilor, în față, dinainte-i: de se mînie, nu mai vede înaintea ochilor (DLVR.); se turbură de necaz și nu mai vedea înaintea ochilor (ISP.); 👉 NEGRU I. 4; între patru ochi, numai între două persoane; – a lega pe cineva la ochi, a-i pune perdea la ochi, a-l face să nu vadă, să nu judece drept din pricina pasiunii ce i-a inspirat, a-l face să creadă lucruri ce nu sînt, a îmbrobodi; a fi legat la ochi, a fi orbit de pasiune, de un prejudiciu, a nu-și da seamă ce se petrece în jurul lui; a lua la ~, a ținti, a ochi: numai să-l iau la ~ cu săgeata, și-l voiu culca la pămînt (ISP.); a lua l a ochi, a atrage (cu interes, cu milă, cu neîncredere, cu dispreț, etc.) atențiunea cuiva sau a tuturor: am de trecut prin multe locuri, și nu vreu să mă iee oamenii la ochi (CRG.); a nu avea l a ochi buni pe cineva, a nu-l putea suferi, a nu-i fi pe plac, a privi cu ochi răi pe cineva: nu-l prea are la ochi buni pe Chiriac (CAR.); 👉 BATE II. 13, FRECA II. 1, ȘTERGE: – pe ochii mei! formulă de jurămînt pentru a întări o afirmare; a-i lua perdeaua de p e ochi, a-l face să vadă limpede și fără pasiune, a-l face să-și dea seama de cele ce se petrec; – a-i scoate prin ochi, a-i scoate pe nas, a-i imputa cu asprime, amintindu-i serviciile făcute ¶ 6 Ⓕ Privire: ~l străbate adînc în plaiurile țării ¶ 7 Ⓕ Vedere: are ochi buni, slabi ¶ 8 O bucată de carne cu ochi, un boț cu ochi 👉 CARNE 1 ¶ 9; (P): ~l lui Dumnezeu nu doarme, Dumnezeu vede ce facem și răsplătește la timp fie-căruia după faptele lui; – mai credincioși ochii decît urechile, mai multă crezare trebue dată celor ce au văzut decît celor ce au auzit un lucru; – ochii ce nu se văd se uită, cei plecați departe sînt curînd uitați: – doi ochi văd mai bine decît unul, doi inși își dau mai bine seama de ceva decît unul singur; – gardul are (sau ferestrele au) ochi și zidul (sau pereții) urechi, cele ce se fac sau se vorbesc pot ușor fi văzute sau auzite de alții, dacă nu se iau anumite precauțiuni; ochii și sprîncenele fac toate păcatele, dragostea pornește de la o față frumoasă; 👉 ALBASTRU I. 1, BAN19, BÎRNĂ2, CERE I. 5, CORB1, DINTE1, FĂINĂ4, ÎNGRĂȘA1, ÎNȚELEPT2, ORB, PLÎNGE ¶ 10 🌿 OCHIUL-BOULUI1, plantă cu frunzele acoperite cu peri moi, cu flori mari galbene; crește prin pășunile stîncoase din munți (Aster alpinus) (🖼 3397); OCHIUL-BOULUI2 – AURATĂ; OCHIUL-BOULUI3 = CINCI-DEGETE; OCHIUL-BOULUI4 – LĂPTUCUL-OII; OCHIUL-BOULUI5 = STELIȚĂ; OCHIUL-BOULUI6 – STELUȚE; – OCHIUL-LUPULUI, plantă cu florile dispuse în mici spice ovoide; crește prin locuri nisipoase, pe matca rîurilor (Plantago arenaria) (🖼 398); – OCHIUL-MÎȚEI = IARBA-ȘARPELUI1; – OCHIUL-ȘARPELUI1, plantă ierboasă, cu frunzele mici albe, mătăsoase și păroase, cu flori albastre ca cerul, cu gîtul galben (Eritrichium terglouense); OCHIUL-ȘARPELUI2, mică plantă cu frunzele păroase, cu florile mici, de un albastru închis (Myosotis intermedia) (🖼 3399); – OCHIUL-ȘARPELUI3 = OCHII-PĂSĂRUICII2; – OCHIUL-ȘARPELUI4 = NU-MĂ-UITA; – OCHIUL-SOARELUI = VANILIE-SĂLBATICĂ; – OCHII-CUCULUI – CÎRCIUMĂRESE; – OCHII-PĂSĂRUICII1, plantă cu flori mici, albastre, rar albe sau roșii; crește prin fînețele umede, pe lîngă bălți, pîraie și rîuri; numită și „grîul-cucului”, „nu-mă-uita”, „ochiul -șarpelui” sau „urechea-șoarecelui” (Myosotis palustris) (🖼 3400); OCHII-PĂSĂRUICII2 = NU-MĂ-UITA1; – OCHII-ȘORICELULUI, mică plantă erbacee, cu flori albicioase; crește prin munți (Saxifraga adscendens) ¶ 11 🐦 OCHIUL-BOULUI = PITULICE ¶ 12 🐙 OCHIUL-PĂUNULUI(-DE NOAPTE), fluture de noapte pe ale cărui aripi se află cîte un ochiu la fel cu aceia de pe penele de la coada păunului (Saturnia piri) (🖼 3401); OCHIUL-PĂUNULUI-DE-ZI, numele unui alt fluture (Vanessa io) (🖼 3402) ¶ 13 pr. anal. 🍽 Gaură mică în cașcaval, în miezul pîinii, etc. ¶ 14 🍽 Mic rotocol de grăsime la suprafața supei ¶ 15 🎲 ♠️ Fie-care din punctele de pe un zar, de pe un domino, de pe o carte de joc: menesc a bine... mi-o ieșit zece ochi de caro... și dedesubt trii ochi de cupă (ALECS.) ¶ 16 🐦 Fie-care din petele colorate, în formă de ochi pe penele de la coada păunului ¶ 17 🌿 Fie-care din nodurile viței, unde se formează mugurii: vlăstarele se taie jumătate de palmă de sub ~l viței cu o bucățică din vița cea veche (ION.). II. (pl. -iuri) sn. 1 🌐 Loc deschis, poieniță, luminiș de crîng: aice era un ~ de pămînt verde, ca un ostrov în mare (SB.); dînd de vale prin bungeturi, printre colți și iară ieșind la ~ri de poieniță (JIP.); un ~ în pădure adăpostește un sat (IRG.) ¶ 2 Loc unde se învîrtește apa unui rîu, vîrtej, vîltoare: Oltul... se aruncă peste stînci și cade în ~ri iuți și adînci (DLVR.); peste adîncimi se fac ~ri mari cari rotesc în loc (VLAH.). ¶ 3 ~ de fereastră, geam: vîntul lovește în ~l mic de geam (GRL.) ¶ 4 💒 ~l podului, mică ferestruică pe acoperișul caselor țărănești ¶ 5 Despărțitură într'un sertar, în regalul cu litere la tipografii ¶ 6 🐙 Chilioară de stup, alveolă ¶ 7 ⛓ Ineluș sau deschizătură ce formează firul de ață, de lînă, de sforicică, etc. la o țesătură sau împletitură (🖼 3403); laț de funie: bătrîna înșira ~rile pe cîrlige (DLVR.); ~rile unei plase ¶ 8 Ineluș, veriguță la un lanț, la un laț, la zale, la un șurub (🖼 3404) ¶ 9 pl. 🍽 Mîncare făcută din ouă prăjite astfel ca gălbenușul să iasă întreg: îmi puse dinainte uscături, un puiu fript, ~ri și o gărăfioară de vin (GN.) ¶ 10 PLIN-OCHIU, plin pînă sus: cofa este cu apă plină-ochiu (PAMF.) [lat. oc(ŭ)lus].
- sursa: CADE (1926-1931)
- adăugată de Andreea H-I
- acțiuni
OCHI1, (I, II 4, 7, 11, 12, III) ochi, s. m., (II 1, 2, 3, 4, 5, 6, 8, 9, 10, 13) ochiuri, s. n. I. S. m. 1. Fiecare dintre cele două organe ale vederii, de formă globulară, sticloase, așezate simetric în partea din față a capului omului și a unor animale; globul împreună cu orbita, pleoapele, genele; irisul colorat al acestui organ; organul vederii unui animal sau al unei insecte, indiferent de structura lui. ◊ Loc. adv. Văzând cu ochii = repede. Ochi în ochi = privindu-se unul pe altul. Cu ochii închiși = a) fără discernământ; b) pe dinafară, pe de rost; foarte ușor, fără dificultăți. ◊ Expr. (A fi) numai ochi (și urechi) = (a privi) foarte atent (la ceva). A dormi numai cu un ochi = a dormi ușor, neliniștit; a dormi iepurește. Cât vezi cu ochii (sau cu ochiul) = cât cuprinzi cu privirea, până la depărtări foarte mari. A vedea cu ochii lui = a vedea el însuși, a fi de față la o întâmplare. A vedea cu ochii altuia = a nu avea păreri proprii, a judeca prin prisma altuia. A păzi (sau a îngriji) pe cineva ca ochii din cap = a păzi, a îngriji etc. pe cineva cu cea mai mare atenție. A arăta (pe cineva sau ceva) din ochi = a semnala cuiva în mod discret (pe cineva sau ceva), făcând o mișcare ușoară a ochilor în direcția voită. A iubi pe cineva (sau a-i fi drag cuiva) ca lumina ochilor (sau mai mult decât ochii din cap) = a iubi (sau a fi iubit) din tot sufletul. A i se scurge (sau a-i curge) cuiva ochii după cineva (sau după ceva) = a se uita cu mult drag la cineva sau la ceva, a-i plăcea foarte mult cineva sau ceva, a ține mult la cineva sau la ceva. A nu avea ochi să vezi pe cineva = a fi mânios pe cineva, a nu putea suferi pe cineva. A privi pe cineva cu (sau a avea pe cineva la) ochi buni (sau răi) = a (nu) simpatiza pe cineva. A nu vedea (lumea) înaintea ochilor = a fi foarte supărat, a fierbe de mânie. A da ochii (sau ochi) cu cineva = a întâlni pe cineva (pe neașteptate). A da cu ochii de cineva (sau de ceva) = a vedea ceva sau pe cineva care îți iese întâmplător în cale; a zări. A-și vedea visul cu ochii = a-și vedea realizată o dorință. E cu ochi și cu sprâncene = e evident, e clar. A i se întoarce (cuiva) ochii în cap (sau pe dos), se zice când cineva este în agonie, când moare. A(-și) da ochii peste cap = a) a cocheta, a afecta2; a face fasoane; b) (a fi pe punctul de) a muri. A privi cu ochii mari = a privi atent, a fi uimit de ceea ce vede. A pune (o armă) la ochi sau a lua la ochi = a ținti, a ochi. A lua (pe cineva) la ochi = a avea bănuieli asupra cuiva, a suspecta. A pune ochii (pe cineva sau pe ceva) = a-i plăcea cineva sau ceva; a pune sub observație, a urmări. A face un lucru cu ochii închiși = a face un lucru foarte ușor, fără dificultate, fără ezitare. Între patru ochi = fără martori, în intimitate. Plin ochi = foarte plin. (Fam.) Cu un ochi la făină și cu altul la slănină, se spune despre cel care: a) se uită cruciș sau b) râvnește la două lucruri deodată. (Muncește, lucrează, aleargă, se ferește, fuge etc. de ceva) de-și scoate ochii = (muncește, lucrează etc.) cât poate, din răsputeri. 2. Facultatea de a vedea, simțul văzului, vedere; privire, uitătură. ◊ Loc. adv. Cu ochi pierduți = cu privirea neconcentrată, privind în gol; în extaz. Sub ochii noștri = a) sub privirea noastră; b) acum, în prezent. În ochii cuiva = după părerea cuiva, după aprecierea cuiva, în conștiința cuiva; în fața cuiva. De (sau pentru) ochii lumii = de formă, pentru a salva aparențele. ◊ Expr. A privi cu ochi de piatră = a privi nepăsător, rece, înmărmurit. A avea ochi = a se arăta priceput în a aprecia un lucru dintr-o privire. A măsura (sau a judeca, a prețui etc.) din ochi = a aprecia cu aproximație, cu privirea, însușirea unui obiect sau a unei ființe; a studia, a cerceta, a analiza cu privirea ceva sau pe cineva. A vinde (sau a da, a cumpăra) pe ochi = a vinde (sau a cumpăra) apreciind cantitatea cu privirea. A sorbi pe cineva din ochi = a ține foarte mult la cineva, a-l privi cu drag. A mânca (sau a înghiți) cu ochii = a mânca cu mare poftă; a pofti. Încotro vede cu ochii sau unde îl duc ochii = indiferent unde, în orice direcție, fără țintă, aiurea. ♦ Fig. Putere de pătrundere, discernământ; judecată, rațiune. 3. (La pl.) Obraz, față. ◊ Loc. adv. De la ochi sau (verde) în ochi = cu îndrăzneală, fățiș, fără cruțare. II. P. anal. 1. S. n. Fiecare dintre spațiile libere ale unei ferestre, în care se montează geamurile; panou de sticlă care închide fiecare dintre aceste spații. ♦ Mică deschizătură închisă cu sticlă, făcută într-un perete exterior, folosind la aerisirea sau la iluminarea unei încăperi. ◊ Ochi de bou = nume dat ferestrelor rotunde de mici dimensiuni folosite pentru iluminarea și aerisirea podurilor, a mansardelor sau a încăperilor de serviciu ale unui edificiu. 2. S. n. Porțiune de loc, în formă circulară, acoperită cu altceva (apă, nisip, zăpadă etc.) decât mediul înconjurător. 3. S. n. Întindere de apă în formă circulară, în regiuni mlăștinoase, mărginită cu papură; loc unde se adună și stagnează apa. ♦ Vârtej de apă, bulboană; copcă. 4. S. n. și m. Orificiu făcut într-o pânză de navă, plasă, foaie de cort, prin care se poate petrece o sfoară, o frânghie, un cablu; ocheț. ♦ Buclă formată prin îndoirea unei sfori, a unei frânghii etc., petrecută cu un capăt prin îndoitură; laț. ♦ Fiecare dintre golurile (simetrice) aflate între firele unei împletituri, ale unor țesături, ale unor plase etc.; golul împreună cu firele care îl mărginesc. ♦ Fiecare dintre verigile din care se compune un lanț; za. 5. S. n. Orificiu circular situat pe partea superioară a unei mașini de gătit, pe care se așază vasele pentru a le pune în contact direct cu flacăra. 6. S. n. (Mai ales la pl.) Mâncare făcută din ouă prăjite în tigaie sau fierte fără coajă, astfel ca gălbenușul să rămână întreg (cu albușul coagulat în jurul lui). 7. S. m. Complex de muguri existent pe nod la vița de vie sau la subsuoara frunzelor unor plante. 8. S. n. Despărțitură într-o magazie, într-un hambar etc.; boxă. 9. S. n. Fiecare dintre petele colorate de pe coada păunului. 10. S. n. Particulă rotundă de grăsime care plutește pe suprafața unui lichid. 11. S. m. (În sintagmele) Ochi magic = tub electronic cu ecran fluorescent, care se folosește în special la aparatele de recepție radiofonică sau radiotelegrafică, ca să arate în ce măsură este realizat acordul pe lungimea de undă dorită; indicator de acord. 12. S. m. Fiecare dintre punctele de pe zaruri, cărți de joc etc. 13. S. n. Fig. Pată de lumină, licărire, punct strălucitor. III. S. m. Compuse: ochi-de-pisică = a) disc de sticlă sau de material plastic (montat într-o garnitură de metal) care reflectă razele de lumină proiectate asupra lui și care este folosit ca piesă de semnalizare la vehicule sau la panourile fixe de pe șosele; b) varietate de minerale care, șlefuite într-un anumit mod, capătă o luminozitate neobișnuită; ochi-de-ciclop = fereastră specială care separă acustic încăperile unui studio, permițând însă o vizibilitate bună; ochiul-boului = a) (Bot.) nume dat mai multor plante din familia compozeelor, cu inflorescențe mari, albe sau viu colorate; b) (Ornit.) pitulice; ochiul-lupului = a) plantă erbacee cu flori mici albastre și cu fructe nucule (Lycopsis arvensis); b) plantă erbacee cu tulpina ramificată și cu florile dispuse în formă de spice (Plantago indica); ochii-păsăruicii = a) plantă erbacee cu frunze lanceolate și cu flori albastre, albe sau roșii (Myosotis palustris); b) nu-mă-uita; ochiul-șarpelui = a) plantă erbacee cu frunze mici în formă de rozetă, acoperite cu peri albi mătăsoși, cu flori albastre, rar albe, plăcut mirositoare (Eritrichium nanum); b) mică plantă erbacee cu frunze păroase și cu flori mici, albastre închis (Myosotis arvensis); ochii-șoricelului = a) mică plantă erbacee cu tulpini roșietice, cu frunzele bazale dispuse în rozetă, cu flori alburii, rareori liliachii (Saxifraga adscendens); b) nu-mă-uita; ochiul-soarelui = vanilie sălbatică; ochiul-păunului = fluture de noapte care are pe aripi pete rotunde, colorate, asemănătoare cu cele de pe coada păunului (Saturnia pyri); Ochiul-Taurului = numele unei stele din constelația Taurului. – Lat. oc(u)lus.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de romac
- acțiuni
OCHI1, (I, II 4, 7, 11, 12, III) ochi, s. m., (II 1, 2, 3, 4, 5, 6, 8, 9, 10, 13) ochiuri, s. n. I. S. m. 1. Fiecare dintre cele două organe ale vederii, de formă globulară, sticloase, așezate simetric în partea din față a capului omului și a unor animale; globul împreună cu orbita, pleoapele, genele; irisul colorat al acestui organ; organul vederii unui animal sau al unei insecte, indiferent de structura lui. ◊ Loc. adv. Văzând cu ochii = repede. Ochi în ochi = privindu-se unul pe altul. Cu ochii închiși = a) fără discernământ; b) pe dinafară, pe de rost; foarte ușor, fără dificultăți. ◊ Expr. (A fi) numai ochi (și urechi) = (a privi) foarte atent (la ceva). A dormi numai cu un ochi = a dormi ușor, neliniștit; a dormi iepurește. Cât vezi cu ochii (sau cu ochiul) = cât cuprinzi cu privirea, până la depărtări foarte mari. A vedea cu ochii lui = a vedea el însuși, a fi de față la o întâmplare. A vedea cu ochii altuia = a nu avea păreri proprii, a judeca prin prisma altuia. A păzi (sau a îngriji) pe cineva ca ochii din cap = a păzi, a îngriji etc. pe cineva cu cea mai mare atenție. A arăta (pe cineva sau ceva) din ochi = a semnala cuiva în mod discret (pe cineva sau ceva), făcând o mișcare ușoară a ochilor în direcția voită. A iubi pe cineva (sau a-i fi drag cuiva) ca lumina ochilor (sau mai mult decât ochii din cap) = a iubi (sau a fi iubit) din tot sufletul. A i se scurge (sau a-i curge) cuiva ochii după cineva (sau după ceva) = a se uita cu mult drag la cineva sau la ceva, a-i plăcea foarte mult cineva sau ceva, a ține mult la cineva sau la ceva. A nu avea ochi să vezi pe cineva = a fi supărat pe cineva, a nu putea suferi pe cineva. A privi pe cineva cu (sau a avea pe cineva la) ochi buni (sau răi) = a (nu) simpatiza pe cineva. A nu vedea (lumea) înaintea ochilor = a fi foarte supărat, a fierbe de mânie. A da ochii (sau ochi) cu cineva = a întâlni pe cineva (pe neașteptate). A da cu ochii de cineva (sau de ceva) = a vedea ceva sau pe cineva care îți iese întâmplător în cale; a zări. A-și vedea visul cu ochii = a-și vedea realizată o dorință. E cu ochi și cu sprâncene = e evident, e clar. A i se întoarce (cuiva) ochii în cap (sau pe dos), se zice când cineva este în agonie, când moare. A(-și) da ochii peste cap = a) a cocheta, a afecta2; a face fasoane; b) (a fi pe punctul de) a muri. A privi cu ochii mari = a privi atent, a fi uimit de ceea ce vede. A pune (o armă) la ochi sau a lua la ochi = a ținti, a ochi. A lua (pe cineva) la ochi = a avea bănuieli asupra cuiva, a suspecta. A pune ochii (pe cineva sau pe ceva) = a-i plăcea cineva sau ceva; a pune sub observație, a urmări. A face un lucru cu ochii închiși = a face un lucru foarte ușor, fără dificultate, fără ezitare. Între patru ochi = fără martori, în intimitate. Plin ochi = foarte plin. (Fam.) Cu un ochi la făină și cu altul la slănină, se spune despre cel care: a) se uită cruciș sau b) râvnește la două lucruri deodată. (Muncește, lucrează, aleargă, se ferește, fuge etc. de ceva) de-și scoate ochii = (muncește, lucrează etc.) cât poate, din răsputeri. 2. Facultatea de a vedea, simțul văzului, vedere; privire, uitătură. ◊ Loc. adv. Cu ochi pierduți = cu privirea neconcentrată, privind în gol; în extaz. Sub ochii noștri = a) sub privirea noastră; b) acum, în prezent. În ochii cuiva = după părerea cuiva, după aprecierea cuiva, în conștiința cuiva; în fața cuiva. De (sau pentru) ochii lumii = de formă, pentru a salva aparențele. ◊ Expr. A privi cu ochi de piatră = a privi nepăsător, rece, înmărmurit. A avea ochi = a se arăta priceput în a aprecia un lucru dintr-o privire. A măsura (sau a judeca, a prețui etc.) din ochi = a aprecia cu aproximație, cu privirea, însușirea unui obiect sau a unei ființe; a studia, a cerceta, a analiza cu privirea ceva sau pe cineva. A vinde (sau a da, a cumpăra) pe ochi = a vinde (sau a cumpăra) apreciind cantitatea cu privirea. A sorbi pe cineva din ochi = a ține foarte mult la cineva, a-l privi cu drag. A mânca (sau a înghiți) cu ochii = a mânca cu mare poftă; a pofti. Încotro vede cu ochii sau unde îl duc ochii = indiferent unde, în orice direcție, fără țintă, aiurea. ♦ Fig. Putere de pătrundere, discernământ; judecată, rațiune. 3. (La pl.) Obraz, față. ◊ Loc. adv. De la ochi sau (verde) în ochi = cu îndrăzneală, fățiș, fără cruțare. II. P. anal. 1. S. n. Fiecare dintre spațiile libere ale unei ferestre, în care se montează geamurile; panou de sticlă care închide fiecare dintre aceste spații. ♦ Mică deschizătură închisă cu sticlă, făcută într-un perete exterior, folosind la aerisirea sau la iluminarea unei încăperi. ◊ Ochi de bou = nume dat ferestrelor rotunde de mici dimensiuni folosite pentru iluminarea și aerisirea podurilor, a mansardelor sau a încăperilor de serviciu ale unui edificiu. 2. S. n. Porțiune de loc, în formă circulară, acoperită cu altceva (apă, nisip, zăpadă etc.) decât mediul înconjurător. 3. S. n. Întindere de apă în formă circulară, în regiuni mlăștinoase, mărginită cu papură; loc unde se adună și stagnează apa. ♦ Vârtej de apă, bulboană; copcă. 4. S. n. și m. Orificiu făcut într-o pânză de navă, plasă, foaie de cort, prin care se poate petrece o sfoară, o frânghie, un cablu; ocheț. ♦ Buclă formată prin îndoirea unei sfori, a unei frânghii etc., petrecută cu un capăt prin îndoitură; laț. ♦ Fiecare dintre golurile (simetrice) aflate între firele unei împletituri, ale unor țesături, ale unor plase etc.; golul împreună cu firele care îl mărginesc. ♦ Fiecare dintre verigile din care se compune un lanț; za. 5. S. n. Orificiu circular situat pe partea superioară a unei mașini de gătit, pe care se așază vasele pentru a le pune în contact direct cu flacăra. 6. S. n. (Mai ales la pl.) Mâncare făcută din ouă prăjite în tigaie sau fierte fără coajă, astfel ca gălbenușul să rămână întreg (cu albușul coagulat în jurul lui). 7. S. m. Complex de muguri existent pe nod la vița-de-vie sau la subsuoara frunzelor unor plante. 8. S. n. Despărțitură într-o magazie, într-un hambar etc.; boxă. 9. S. n. Fiecare dintre petele colorate de pe coada păunului. 10. S. n. Particulă rotundă de grăsime care plutește pe suprafața unui lichid. 11. S. m. (În sintagmele) Ochi magic = tub electronic cu ecran fluorescent, care se folosește în special la aparatele de recepție radiofonică sau radiotelegrafică, ca să arate în ce măsură este realizat acordul pe lungimea de undă dorită; indicator de acord. 12. S. m. Fiecare dintre punctele de pe zaruri, cărți de joc etc. 13. S. n. Fig. Pată de lumină, licărire, punct strălucitor. III. S. m. Compuse: ochi-de-pisică = a) disc de sticlă sau de material plastic (montat într-o garnitură de metal) care reflectă razele de lumină proiectate asupra lui și care este folosit ca piesă de semnalizare la vehicule sau la panourile fixe de pe șosele; b) varietate de minerale care, șlefuite într-un anumit mod, capătă o luminozitate neobișnuită; ochi-de-ciclop = fereastră specială care separă acustic încăperile unui studio, permițând însă o vizibilitate bună; ochiul-boului = a) (Bot.) nume dat mai multor plante din familia compozeelor, cu inflorescențe mari, albe sau viu colorate; b) (Ornit.) pitulice; ochiul-lupului = a) plantă erbacee cu flori mici albastre și cu fructe nucule (Lycopsis arvensis); b) plantă erbacee cu tulpina ramificată și cu florile dispuse în formă de spice (Plantago indica); ochii-păsăruicii = a) plantă erbacee cu frunze lanceolate și cu flori albastre, albe sau roșii (Myosotis palustris); b) nu-mă-uita; ochiul-șarpelui = a) plantă erbacee cu frunze mici în formă de rozetă, acoperite cu peri albi mătăsoși, cu flori albastre, rar albe, plăcut mirositoare (Eritrichium nanum); b) mică plantă erbacee cu frunze păroase și cu flori mici, albastre închis (Myosotis arvensis); ochii-șoricelului = a) mică plantă erbacee cu tulpini roșietice, cu frunzele bazale dispuse în rozetă, cu flori alburii, rareori liliachii (Saxifraga adscendens); b) nu-mă-uita; ochiul-soarelui = vanilie sălbatică; ochiul-păunului = fluture de noapte care are pe aripi pete rotunde, colorate, asemănătoare cu cele de pe coada păunului (Saturnia pyri); Ochiul-Taurului = numele unei stele din constelația Taurului; ochi-de-tigru = varietate de cuarț galben sau brun-roșcat cu irizații determinate de incluziuni foarte mici de fier, mică sau azbest. [Pl. și: (II, 4) ochiuri] – Lat. oc(u)lus.
- sursa: DEX '09 (2009)
- adăugată de Adriana Stoian
- acțiuni
ureche sf [At: PSALT. HUR., 36v/18 / V: (îrg) or~, urichi sfp, (reg) arechi sfp, ~chie (P: ~chi-e / Pl: ~chii) / Pl: ~echi / E: ml oricla (= auricula)] 1 Organ al auzului și al echilibrului la om și la unele animale, alcătuit dintr-o parte externă și una internă, așezat simetric de o parte și de alta a capului. 2 (Îe) A fl mai credincioși ochii decât ~chile A acorda mai multă crezare celor văzute decât celor auzite. 3 (Îe) A fi numai ~chi (sau o ~) A asculta foarte atent. 4 (Îe) A se face (numai sau tot) ~chi sau a asculta cu toate ~chile A asculta cu multă atenție. 5 (Înv; îe) A avea ~chi deschise despre... A fi foarte atent la ce face cineva. 6 (Îe) A asculta numai c-o ~ A asculta distrat. 7 (Îe) A nu avea ~chi pentru ceva A nu voi să asculte ce i se spune. 8 (Îae) A nu da importanță celor relatate. 9 (D. veste, zvonuri, știri etc.; îe) A ajunge la (sau până la) ~chile (sau ~a) (cuiva) sau (îvp) a(-i) veni (cuiva) la (sau în) ~chi sau a(-i) intra în ~a (sau ~chile) (cuiva) sau (rar) a suna la ~chile (cuiva), a se sui întru ~chile (cuiva) A se afla (5). 10 (Îe) A prinde (ceva) cu ~a A afla (1). 11 (Reg; îe) A face (sau a prinde) ~chi A pricepe. 12 (Îe) A fi (cu) ochii și ~chile (sau ~a) cuiva A fi informatorul cuiva. 13 (Îae) A fi omul de încredere al cuiva. 14 (Îe) A-i trece (sau a-i zbârnâi) (ceva) pe la ~ A auzi ceva în treacăt. 15 (Îe) (A fi) ~a târgului (sau a satului, a pământului) (A fi) atotștiutor. 16 (Îe) A(-și) ține (sau a(-și) apleca, a pune) ~a (la ...) A asculta cu atenție. 17 (Reg; îe) A(-și) băga (bine) (ceva) pe (sau la) ~ (sau ~chi) A asculta cu atenție. 18 (Reg; îae) A înțelege. 19 (Reg; îae) A-și închipui. 20 (Mun; îe) A băga (pe cineva) în ~chile (cuiva) A pârî pe cineva. 21 (Îe) A-i șopti (sau a-i spune, a-i zice, a-i vorbi etc.) (cuiva) la (sau în) ~ A-i vorbi cuiva cu glas scăzut (pentru a nu fi auzit sau a da impresia de mister). 22 (Îe) A bate toaca la ~chile (sau ~a) surdului A vorbi cuiva degeaba. 23 (Îe) A fi tare (sau fudul, greu) de ~chi A nu auzi bine. 24 (Îe) A avea ~chi de cârpă (sau de saftian) A nu auzi bine. 25 (Îe) A sufla vântul în ~chile cuiva A nu auzi. 26 (Îe) A avea apă în ~ A nu auzi bine. 27 (Îae) A fi prostănac. 28 (Îe) A se face într-o ~ A se preface că nu aude ce i se spune. 29 (Îae) A se preface că nu înțelege ce i se spune. 30 (Îe) A fi (cam) într-o (reg, pe-o) ~ A fi (cam) nebun. 31 (Îe) A-i intra cuiva (ceva) pe o ~ și a-i ieși pe alta (sau pe cealaltă) A nu reține ceea ce i se spune. 32 (Îae) A nu asculta sau a rămâne nepăsător la sfaturi. 33 (D. glas, zgomot etc.; îe) A-i trece cuiva (ceva) prin ~chi A-i răsuna în urechi (1) din cauza intensității sunetului. 34 (Îe) A-i ieși (cuiva) sufletul pe ~chi A-i fi foarte frică. 35 (Înv; îe) A-i băga (cuiva) bumbacul în ~chi A bate pe cineva ca să nu mai spună ce trebuia tăinuit. 36 (Înv; îe) Să-și bage bumbac în ~chi Avertisment dat unei persoane ce a comis o faptă rea. 37 (Îe) A-i desfunda (cuiva) ~chile A-i trage (cuiva) o palmă. 38 (Trs; îe) A-și plăti ~a A se achita superficial de o obligație. 39 (Mol; d. îndeplinirea unei obligații; îe) A fi făcut pentru a mântui ~a A fi făcut de formă Si: de mântuială. 40 (Îe) A avea ~a târgului (sau a cuiva) A fi ascultat cu plăcere și încredere (de cei din jur). 41 (Îe) A da (cuiva) ~a A asculta cu atenție și plăcere pe cineva. 42 (Îe) A avea ~chi de lup A auzi foarte bine. 43 (Îae) A fi deștept. 44 (Îe) A fî -a lui Dumnezeu A fi un om bun. 45 (îe) A fî -a dracului A fi om rău. 46 (Fam) Epitet pentru o persoană care nu aude bine. 47 (Fam; dep) Epitet pentru o persoană care se preface că nu aude. 48 Partea externă, cartilaginoasă, vizibilă a urechii (1) Si: auriculă2, pavilion. 49 (Pop; d. tineri; îe) A nu se duce de după ~ A fi foarte încrezut. 50 (Îlav) Până peste (sau în, între) ~chi Foarte mult. 51 (Îe) A se culca pe o ~ (sau pe ~a aia, pe cea ~) A rămâne nepăsător Si: a nu se sinchisi. 52 (Îae) A aștepta în zadar să se îndeplinească ceva. 53 (Îe) A se lăsa pe o ~ A neglija o treabă începută (văzând că nu iese cum ar fi dorit). 54 (Îe) A râde cu gura până la ~chi sau până i se duce gura la ~ (ori la ~chi) A râde cu mare poftă. 55 (Îe) A sta (sau a ședea, a cădea) pe ~chile cuiva A sta pe lângă cineva (creându-i neplăceri, plictisindu-l etc.). 56 (Îe) A-și ascuți (sau a-și ciuli, a-și aținti) ~chile (sau ~a) A asculta cu atenție sporită. 57 (Reg; îe) A se face ~ șută A se preface că nu aude ceva. 58 (Îae) A se preface că nu știe ceva. 59 (Îe) A-i da (cuiva) peste ~chi A mustra pe cineva. 60 (Îae) A pedepsi pe cineva. 61 (Îe) A(-i) roade (sau a(-i) mânca) (cuiva) (și) ~chile A mânca foarte mult de la cineva (păgubindu-l). 62 (Îe) A(-i) fi (cuiva) ~chile roase de... A fi plictisit de... 63 (Îae) A cunoaște ceva prea bine. 64 (Îe) A pune (pe cineva) la ~ A menaja pe cineva. 65 (Îe) A umbla cu flori (sau cu floare) la ~chi (sau la ~) A nu avea nici o grijă. 66 (Îe) A pune (cuiva) flori (sau ghiocei) după (sau la) ~chi (sau ~) A-și bate joc de cineva. 67 (Îae) A înșela pe cineva. 68 (Îe) A pune (ceva) cercel la ~ A trata ceva cu indiferență. 69 (Îe) A purta căciula pe-o ~ sau a umbla cu cușma pe-o ~ A nu-i păsa de nimeni și nimic. 70 (Îae) A-și bate joc de orice. 71 (Îe) A îndesa (sau a tufli) căciula pe ~chi A se preface că nu știe. 72 (Îae) A nu-i păsa de nimic. 73 (Reg; îe) A se pune (sau a se porni) pe-o ~ A face ceva cu îndârjire. 74 (Reg; îae) A nu se lăsa până nu realizează ce și-a propus. 75 (Îe) A avea ~chi lungi (cât de măgar) A fi neinstruit. 76 (Îae) A fi prost. 77 (Îe) A-i crește (cuiva) ~chile A se zăpăci. 78 (Îae) A se prosti. 79 (Îe) A pune mult pe-o ~ A se îmbăta strașnic. 80 (Îe) A nu (o) duce la ~ A bea foarte mult. 81 (Îe) A cerca vinu pe-o ~ A face pe prostul. 82 (Îae) A fi prost. 83 (Mun; euf; îc) ~echi-de-țol Urs (1). 84 Facultatea de a auzi. 85 Auz (1). 86 (Îe) (A avea) ~ muzicală (A avea) facultatea de a percepe just (și de a reproduce în mod exact) sunetele muzicale. 87 (Îe) (A cânta) după ~ (A reproduce o melodie) după auz, fară partitură. 88 (Îe) A avea ~a bună A avea auzul fin. 89 (Bot; îc) ~a-babei Ciupercă comestibilă, cărnoasă, cu pălăria ca o cupă neregulată, răsucită ca o ureche (1), galbenă sau trandafirie pe exterior și roșie-portocalie pe interior, care crește toamna în locurile umede din păduri Si: (reg) baba-ureche, iarbă-de-urechi (Peziza aurantia). 90 (Bot; îae) Ciupercă comestibilă, cu pălăria semisferică, albă sau trandafirie pe exterior și roșie-aprinsă pe interior, care crește primăvara pe ramurile căzute și putrezite din pădurile umede Si: (reg) urechea-Judei, urecher (1), urechiușa-babei, urechiuși (3) (Peziza coccinea). 91 (Bot; reg; îae) Ciupercă comestibilă, cu piciorul foarte scurt și gros, cu pălăria ca un castron, galbenă-brună pe exterior și alburie pe interior, care crește, în grupuri mari, pe trunchiuri putrede de brad Si: ceșcuța-babei, (reg) lămâiță, pitacu-dracului (Peziza venosa). 92 (Bot; îae) Gheață (Sedum spectabile). 93 (Îc) ~a-iepurelui Plantă cu tulpina glabră, ramificată spre vârf, cu frunze ovale, cu flori galbene în corimb și fructe achenă Si: (reg) dosnică-bărbătească, lăutoare, ureche-tătărească, urechelniță (8), urechiușă (9) (Bupleurum rotundifolium). 94 (Îae) Plantă cu tulpină erectă, ramificată spre vârf, cu frunze ușor rigide, adesea încovoiate ca niște secere, cu flori galbene în corimb și cu fructe netede, brune-roșii, care crește prin locuri aride și pietroase Si: (reg) ureche-tătărească, urechelniță (9) (Bupleurum falcatum). 95 (Îae) Plantă cu frunzele (lanceolate) cu flori galbene în corimb și cu fructe acoperite cu perișori scurți și aspri, care crește prin pășunile stâncoase din regiunea alpină și subalpină Si: anasonul-cailor (Bupleurum diversifolium). 96 (Îae) Plantă cu frunze ascuțite, lângă rădăcină, și ovale, cele superioare, și cu flori galbene în corimb, care crește prin locuri stâncoase (Bupleurum aureum). 97 (Bot; reg; îae) Urechelniță (6) (Sempervivum tectorum). 98 (Bot; reg; îae) Curcubeu (3) (Lychnis coronaria). 99 (Îae) Planta Stachys lanata. 100 (îae) Plantă nedefinită mai îndeaproape. 101 (Îc) ~a-porcului Plantă cu tulpina erectă, ușor păroasă și ramificată la partea superioară, cu frunze ovale, crestate, neregulate pe margini, cu flori mici albăstrai-violacee, ce crește prin tufișuri la marginea drumului Si: (reg) buruiană-de-bubă, buruiană-lată, coada-mielului, cocean-căpresc, iarba-somnului, jaleș, jaleș-de-câmp, jaleș-sălbatic, năduf, talpa-cucoanei (Salvia verticillata). 102 (Bot; îae) Coada-lupului (Salvia austriaca). 103 (Bot; îae) Cinsteț2 (Salvia glutinosa). 104 (Bot; îae) Jale (Salvia pratensis). 105 (Bot; îae) Cătușă (9) (Ballota nigra). 106 (Bot; îae) Urzicuță (6) (Coleus blumei). 107 (Bot; îae) Crucea-pământului (Heracleum sphondylium). 108 (îc) ~a-ursului Mică plantă erbacee din familia primulacee, cu frunze cărnoase, ovale, glabre și ușor crestate pe margini, cu flori galbene în buchet în vârful tulpinii, ce crește pe stânci calcaroase în regiunile montane, cultivându-se și ca plantă decorativă Si: (reg) ciuboțica-cucului, ciuboțica-ursului, nu-mă-uita, urechea-șoarecelui, urechița-ursului, urechiușă (Primula auricula). 109 (Bot; îae) Ciuboțica-ursului (Cortusa matthioli). 110 (Bot; îae) Roiniță2 (Melissa officinalis). 111 (Reg; îc) ~a-boului Plantă erbacee ornamentală din familia compozee, cu tulpina hispidă, cu frunze ovale, adânc crestate pe margini, cu flori divers colorate, în capitule în vârful ramurilor Si: ochiul-boului (Callistephus chinensis). 112 (Bot; reg; îae) Degetar (3) (Digitalis graudiflora, digitalis ambigua). 113 (Bot; reg; îc) ~a-ciutei Urechelniță (6) (Sempervivum tectorum). 114 (Bot; reg; îc) ~a-Judei Urechea-babei (Peziza coccinea). 115 (Bot; reg; îc) ~a-mâței Urechelniță (6) (Sempervivum tectorum). 116 (Bot; reg; îc) ~a-oii Pătlagină (Plantago major). 117 (Bot; reg; îc) ~a-omului Popilnic (Asarum europaeum). 118 (Bot; reg; îc) ~a-șoarecelui (șîf ~a-șoarecului) Vulturică (Hieracium pilosella). 119 (Bot; reg; îae) Rușuliță (Hieracium aurantiacum). 120 (Bot; reg; îae) Nu-mă-uita Si: (reg) urechea-șoricelului (Myosotis palustris, Myosotis silvatica). 121 (Bot; reg; îae; șîf ~a-șoarecului) Încheietoare (Sideritis montana). 122 (Bot; reg; îae) Urechea-ursului (Primula auricula). 123 (Bot; reg; îc) ~a-șoricelului Nu-mă-uita Si: (reg) urechea-șoarecelui (Myosotis palustris, Myosotis silvatica). 124 (Bot; reg; îae) Ochiul-șarpelui (Myosotis arvensis). 125 (Bot; reg; îc) ~a-hârțului Popilnic (Asarum europaeum). 126 (Bot; reg; îc) ~-tătărească (sau ~a-tătărească) Urechea-iepurelui (Bupleurum falcatum, Bupleurum rotundifolium). 127 (Reg; îc) ~a-lupului Numele unei plante erbacee nedefinite mai îndeaproape. 128 (Reg; îc) ~a-caprei Numele unei plante erbacee nedefinite mai îndeaproape. 129 (Pop) Opercul. 130 (Pop) Deschiderea branhială acoperită de opercul la pești. 131 (Atm; Înv; șîs ~a-inimii) Auricul. 132 (Pan) Nume dat unor părți de unelte, construcții etc. asemănătoare cu o ureche (1) sau cu părți ale ei. 133 Partea acului de cusut prin care se trece ața. 134 (Îe) A scăpa ca prin ~chile acului A scăpa cu mare greutate (sau în ultimul moment) dintr-o situație dificilă. 135 Parte a unor unelte prin care se introduce și se fixează capătul mânerului sau al cozii. 136 Fiecare din cele două părți laterale mai ridicate de la buza găleții, de care se prinde toarta. 137 (La car) Fiecare dintre cele două găuri de la capetele răscolului1, în care intră carâmbii de sus ai loitrelor. 138 Partea cu orificiu în care se introduce sfredelul pentru a se fixa de manivela lui. 139 Fiecare dintre cele două inele cu care se termină brațele cleștilor pentru cărbuni. 140 Orificiu la capătul undrelei prin care se introduce o sfoară sau o curelușă legată de năvod. 141 Cheotoare de piele sau pânză cusută la marginea de sus a ghetelor sau cizmelor, cu care se trage încălțămintea în picior. 142 Fiecare dintre cheotorile de piele cusute pe marginea de sus a opincii și prin care se petrece nojița. 143 (Pop) Laț. 144 (Pop; spc) Orcicar. 145 (Reg) Oglavă. 146 Toartă. 147 Tortiță. 148 (Șîs ~ de ghidare) Piesă de lemn sau metal fixată pe punte sau pe copastie, pentru ghidarea parâmelor. 149 (Mpl) Fiecare din porțiunile unei zidării ieșite în afară, pentru a ușura fixarea unui toc, a susține un ornament etc. 150 (Min) Dinte (16). 151 Fiecare dintre scobiturile de la capetele cobiliței, de care se atârnă găleți, coșuri etc. 152 Ciocul de la vârful cârligului de undiță Si: limbă, (reg) zimboc. 153 (Șîs ~a cormanei) Prelungire a cormanei plugului în partea de sus, în spate Si: cormana mică. 154 (Mar) Fierul plugului care taie brazda pe dedesubt. 155 (Îs) ~chile proțapului Fiecare din părțile de la capătul bifurcat lateral al proțapului între care se fixează piscul2 carului. 156 (Mun) Fiecare din cele două părți laterale ale unor fântâni cu roată, ca niște crăcane, care susțin fusul roții. 157 (Reg; îs) ~a-coasei Partea metalică a coasei fixată de toporiște Si: măsea. 158 (Reg) Mâner la sabie. 159 (Reg; la leuca de la car) Măsea. 160 (Reg; la piuă) Măsea. 161 (Reg) Un fel de oreic de fier. 162 (Îs) Scoc (reg, plancă) într-o ~ Jilip cu o singură margine, cealaltă fiind întocmită de înclinația pantei. 163 (Îs) ~a plutei (Mol, a bocului) Fiecare dintre cele două colțuri ale unei tahle de plută1. 164 (Reg) Aripă (la leasa de pescuit). 165 (Reg) Capăt de pod1. 166 (Reg) Parte a morii de apă, nedefinită mai îndeaproape. 167 Fiecare din cele două clape ale unei șepci sau căciuli, care acoperă urechile (48). 168 Fiecare dintre cele două colțuri ale unui batic sau șervet înnodat. 169 (Lpl; îs) ~chi de măgar Colțuri îndoite din neglijență la filele unei cărți, unui caiet etc. 170 (Reg; lpl; la harnașament) Ochelari. 171 (Olt) Fiecare din cele două părți ale desagelor. 172 (Olt; pex) Desagă (1). 173 (Reg) Fiecare din cele două despărțituri ale hambarului de cereale. 174 (Înv; îe) A trage clopotele într-o ~ A trage clopotul într-o dungă. 175 (Îe) A fi într-o ~ A nu fi în deplinătatea facultăților mintale. 176 (Îlav) După ~ Fără partitură muzicală (sau fără să cunoască note muzicale). 177 (Îal) În mod improvizat.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
coadă sf [At: PRAV. 49 / Pl: ~de, cozi (înv) / E: ml coda] 1 Apendice terminal al coloanei vertebrale a corpului vertebratelor. 2-3 Smoc de păr (sau de pene) care acoperă coada (1). 4-5 Păr (sau penaj) crescut în prelungirea cozii (1). 6 (Pop; pex; îs) ~ de vită Vită (slabă). 7 (Îla) Cu ~ Codat. 8-9 (D. competitori; îlav) La (sau în) ~ Pe cel din urmă loc sau printre ultimii. 10 (Îlav) De la ~ De la sfârșit spre început. 11 (Reg; îs) ~ de câine[1] Om de nimic. 12 (Rar; d. păr sau mustăți; îla) ~ rățoiului Cârlionțat. 13 (Pfm; îla) (Get-beget) (de) ~da vacii Neaoș. 14 (Pfm; d. câini sau alte animale; îe) A da din ~ A se gudura. 15 (Pfm; d. oameni; îae) A linguși pe cineva. 16 (Îvp; îe) A fâțâi ~da (ca vulpea) A se comporta într-un mod care denotă viclenie. 17 (Pfm; îe) A-și vârî (sau a-și băga) ~da ori a da cu ~da A se amesteca în chestiuni care nu-l privesc (provocând complicații). 18 (Pfm; îe) A-și vârî (sau a-și băga) dracul ~da A se ivi neînțelegeri sau complicații într-o situație sau stare de lucruri. 19 (Pfm; îae) A (se) urzi o intrigă. 20 (Pop; îe) A se apuca de ~ sau a încăleca pe (la) ~da calului A începe ceva într-un mod greșit. 21 (Pfm; îe) A călca (pop, șarpele sau pe cineva) pe ~ A supăra. 22-23 (Îvp; îe) Din opincă Exprimă zădărnicia sau netemeinicia unei lucrări. 24 (Pfm; îe) A(-i) lega (cuiva) o tinichea (sau tinicheaua, reg, bășica ori tigva) de ~ A(-i) atribui cuiva (pe nedrept) fapte, lucruri reprobabile spre a-l compromite. 25 (Pfm; înv; îae) A concedia (nejustificat). 26 (Pfm; îe) A pune ~da pe (sau la) spinare A o rupe la fugă. 27 (Pfm; îe) A-și face ~da colac A se sustrage de la o răspundere. 28 (Pfm; îlav) Cu ~da între picioare (sau, reg, între vine) Rușinat. 29 (Pfm; îe) A scurta (sau a tăia) cuiva din ~ A tempera pornirile cuiva. 30 (Pfm; îe) A scăpa scurt din ~ A scăpa dintr-o mare primejdie dificil și cu pagube. 31 (Pfm; îe) A ține (sau a ridica) ~da sus ori a ședea cu ~ îmbârligată A se mândri (nejustificat). 32 (Pfm; îe) A nu avea nici cap, nici ~ sau a fi fără cap și ~ A nu avea nici o logică. 33 (Pfm; îae) A fi alcătuit fără ordine. 34 (Pfm; îe) A trage mâța (sau dracul) de ~ A o duce greu material. 35 (Pfm; irn; îe) A umbla câinii cu covrigii (sau colacii) în ~ A te bucura de bunăstare fără nici un efort. 36 (Reg; îe) ~da-i grasă! Exprimă credința că cel mai important e finalul. 37 (Pfm; îe) A prinde prepelița (sau purceaua) de ~ A se îmbăta. 38 (Pfm; îe) A (o) lua (ceva) de ~ A se pune pe treabă. 39 (Pfm; d. femei; îe) A-și vedea de ~da măturii (sau tigăii) A se ocupa (numai) de treburile gospodărești. 40 (Pfm; îe) A fi (sau a rămâne) scurt în ~ A o păți. 41 (Pfm; îe) A-i atârna (cuiva) de ~ A atribui cuiva o vină. 42 (Pfm; îae) A porecli. 43 (Pfm; îe) A strânge mâța de ~ A constrânge[2]. 44 (Pfm; îe) A înnoda ~da la câini (sau câinii în ~) A fi viclean. 45 (Pfm; îae) A vagabonda. 46 (Pfm; îae) A sta degeaba. 47 (Pfm; îe) A trage la (sau sub) ~ A avea relații sexuale. 48 (îrg; d. vaci, îe) A sta în ~ A fi foarte slabă. 49 (Pfm; îe) A o da de ~-n vale A eșua într-o acțiune. 50 (Pfm; îae) A sărăci. 51 Partea unde se îngustează un lac, un iaz etc. 52 Loc pe unde se scurge apa dintr-un râu într-un iaz. 53 Șir (lung) de oameni care își așteaptă rândul pentru a obține ceva. 54 (D. oameni, îe) A face ~ A se așeza la rând, așteptând să obțină ceva. 55 Parte dinapoi, mai îngustă, a corpului unor animale. 56 Partea dinapoi (prelungită) a obiectelor de vestimentație (mai ales feminine) Si: trenă. 57 (Pfm; îe) A se ține de ~da cuiva sau, rar, a se ține (sau a umbla) ~ după cineva A căuta cu insistență compania cuiva. 58 Părul (femeilor) crescut și împletit Si: (pop) cosiță. 59 Prelugire luminoasă a cometelor. 60 Fâșie îngustă din cârpă sau hârtie pusă la zmeu pentru a-l echilibra în aer. 61 (Rar) Mână. 62 (Fam; îe) ~ de topor Persoană folosită de dușman împotriva grupului din care ea face parte. 63 Parte terminală a unui obiect, fenomen etc. 64 (Pfm; îe) A-i ieși (cuiva) (sau a avea) venin la ~ A-și arăta (în final) răutatea. 65 (Ast; pop; îc) ~da-câinelui[3] sau ~da-căruței Stea din Constelația Taurului. 66 (Pop; îc) ~da-guzganului Boală pe care o fac la coadă caii. 67 (Pfm; îe) A împleti ~ (sau cosiță) albă A rămâne sau a îmbătrâni nemăritată. 68-69 (Pfm; îe) A avea ~ lungă, minte scurtă A nu fi (prea) inteligent. 70 (Pfm; îe) A rămâne la ~da sapei A scăpăta. 71 (Pfm; d. copii sau tineri; îae) A nu continua studiile. 72 (Îe) A trage cu ~da ochiului A privi pe furiș. 73 (Îe) A face cu ~da ochiului A face (cuiva) un semn discret din ochi. 74 (Fig) Persoană de rang inferior. 75 (Pfm; îe) A pune (sau a scoate) ~ (sau cozi) cuiva A bârfi pe cineva. 76 (Pfm; îae) A batjocori pe cineva. 77 (Pop; îs) ~da carului sau ~da trăsurii Partea dinapoi a trăsurii, ca o treaptă, pe care se stă Si: (pop) codirlă, șireglă. 78 (Înv; îs) ~da oștii (sau, înv, ~da obuzului ori taberii) Ariergardă. 79 (Îs) ~da-ochiului Unghiul extern al ochiului. 80 (Îs) ~da mesei Loc unde stau cei ce nu se bucură de onoruri. 81 (Înv; îs) ~ de mare Golf. 82 (Înv; pex; îas) Ocean (1). 83 (Îvr; șîe) ~ la gură Zăbală. 84 (Înv; îe) ~ de mătase Panglică pentru prins părul în coadă (56). 85 (Fig; îe) Minciună cu ~ Minciună sfruntată. 86 (Îlav) La ~ Pe ultimul loc. 87 (Îoc de frunte; îla) De ~ Nu prea bun. 88 (Spc; șip) Pleavă (resturi). 89 Parte a unei plante care leagă fructul, frunza sau floarea de tulpină ori de creangă Vz peduncul. 90 (Bot; reg) Pipirig (Equisetum hiemale). 91 (Bot; reg; îc) ~da-alor-de-vânt Brădișor (Lycopodium clavatum). 92 (Bot; reg; îc) ~da-boului Comaci. 93 (Bot; reg; îae) Coada-vacii. 94 (Bot; reg; îc) ~da-buhaiului Plantă nedefinită mai îndeaproape. 95 (Reg; îc) ~da-calului (sau ~-goală, ~da-iepei, ~da-mânzului, ~da-șopârlei) Plantă erbacee din familia equisetaceelor, care crește prin fânețe și câmpuri umede, cu două feluri de tulpini, una fertilă, gălbuie, terminată într-un spic, și o alta sterilă, verde, ramificată Si: (reg) barba-sasului, barba-ursului, bota-calului, bota-cucului, brădac, brădișor, brăduleț, brăduștean, codăie, codăie, iarbă-de-cositor, mânzoaică, nodățică, opintici, părul-porcului, peria-ursului, perie-ursească, șirușliță (Equisetum arvense). 96 (Bot; reg; îae; șîc ~da-iepei, ~da-mânzului) Barba-ursului (Equisetum silvaticum). 97 (Reg; îae) Plantă erbacee din familia equisetacee, care crește prin locuri umede sau mlăștinoase, cu tulpini fertile alb-roșietice și tulpini sterile albe sau verzui Si: (reg) barba-sasului, barba-ursului, brad, brădac, brădișor, codâie-de-a-mare, părul-porcului (Equisetum telmateja). 98 (Reg; îae; șîc ~da-mânzului) Plantă acvatică din familia hippuridacee, cu tulpina dreaptă și cu frunze lineare, dispuse în verticile, cu flori hermafrodite mici și verzui Si: (reg) brăduț-de-apă, iarba- sasului,porob, silhă (Hippuris vulgaris). 99 (Bot; reg; îae) Briofita (Mnium affine). 100 (Bot; reg; îc) ~da calului-de-râturi Luioane (Equisetum pratense). 101 (Bot; reg; îc) ~-de-căprioară Cupe (Gentiana acaulis). 102 (Reg; îc) ~da-câinelui Planta Linaria intermedia. 103 (Reg; îc) ~da-cocoșului Plantă erbacee din familia liliaceelor, cu frunze scurt pețiolate, ovale, acoperite cu peri moi, cu stamine glabre și flori, care crește în păduri umbroase și este întrebuințată în medicina populară Si: (reg) cerceluși, clopoțele, cocoși, creasta-cocoșului, iarbă-de-dureri, pecetea-lui-Solomon (Polygonatum latifolium). 104 (Reg; îae) Plantă erbacee din familia liliaceelor, cu frunze amplexicaule, cu stamine păroase și 3-5 flori, care crește în păduri umbroase Si: (reg) cerceluși, clopoțele, iarbă-de-dureri, pecetea-lui-Solomon (Polygonatum multiflorum). 105 (Reg; îae; șîc ~da-racului) Plantă erbacee din familia liliaceelor, cu frunze alterne ovale, cu flori albe verzui dispuse câte trei și fructe boabe albastru-închis, care crește în păduri umbroase Si: (reg) cerceluși, clopoțele, cocoș, creasta-cocoșului, iarbă-de-dureri, pecetea-lui-Solomon (Polygonatum odoratum). 106 (Reg; îae) Plantă erbacee glabră din familia liliaceelor, cu flori mici, alb verzui, cu periant alb roz și fructele boabe roșii, care crește în păduri umbroase Si: (reg) cerceluși, clopoțel (Polygonatum verticillatum). 107 (Bot; Buc; îc) ~da-cucului Mușchi ce crește în locuri umede în tufe verzi cu rețele de fire ruginii (Mnium affine). 108 (Bot; reg; îc) ~-de-stea Iarbă neagră (Calluna vulgaris). 109 (Bot; reg; îc) ~da-găinii Iarbă-moale. 110 (Bot; reg; îc) ~-de-găină Rocoină. 111 (Reg; îc) ~-grasă Soi de strugure nedefinit mai îndeaproape. 112 (Bot; reg; îc) ~da hălor din vânt Struțișori (Selaginella helvetica). 113 (Bot; reg; îc; șîc ~da-lupului, ~da-vacii) ~da hulpii Bătrâniș (Erigeron canadensis). 114 (Reg; îc) ~da-ielelor Sâlnic (Glechoma hirsuta). 115 (Reg; îc) ~da-iepurelui Plantă erbacee păroasă din familia gramineelor, care crește în zone alpine și subalpine, cu foi rigide în partea superioară și verzi în cea inferioară, cu un spic verde (Sesleria heuffleriana). 116 (Reg; îc) ~da-leului Plantă erbacee din familia labiatelor, care crește în locuri necultivate, cu tulpina ramificată, cu frunzele inferioare în cinci lobi iar cele superioare trilobate, cu flori mici roz în corolă Si: talpa-gâștei (Leonurus cardiaca). 117 (Reg; îc) ~da-lupului Plantă erbacee din familia labiatelor, care crește în tufișuri și pe marginea drumurilor, cu tulpina ramificată, frunzele triangular-ordiforme și flori mici albăstrui-violacee dispuse în verticile multiflore Si: urechea-porcului (Salvia austriaca). 118 (Bot; reg; îae; șîc ~da-vacii) Lumânărică (Gentiana asclepicidaea). 119 (Bot; reg; îc) ~da-mâței (~-de-baltă). Specie de mușchi din familia sphagnaceelor, care crește prin locuri mlăștinoase și prin turbării, alb-gălbui, cu frunzele mici, dese, fără nervură Si: (reg) bungeac, penița-bungeacului (Sphagnum acutifolium). 120 (Bot; reg; îae) Briofita (Sphagnum palustre). (Bot; reg; îae; șîc ~da mâței-de-baltă) Briofita Sphagnum cuspidatum. 121 (Bot; reg; îae; șîc ~da-veveriței) Bumbăcariță (Euriophorum vaginatum). 122 (Bot; reg; îae) Iarbă-albă (Phalaris arundinacea). 123 (Bot; reg; îae; șîc ~da-veveriței) Papanași (Trifolium arvense). 124 (Bot; reg; îc) ~da mâței-de-baltă Briofita Sphagnum cymbifolium. 125 (Bot; reg; îae) Briofita Sphagnum fimbriatum. 126 (Reg; îc) ~da-lupului- vânătă, ~da-mielului Plantă erbacee din familia scrofulariaceelor, care crește pe coline aride și câmpii nisipoase, cu frunze gălbui crenate, cu flori mari galbene dispuse într-un spic lung și des Si: lumânărică, lumânare (Verbascum phoeniceum). 127 (Reg; îae; șîc ~da-mâței) Plantă erbacee din familia scrofulariaceelor, care crește prin fânețe nisipoase și pășuni uscate, cu tulpini sterile pe pământ și florifere ascendente, cu frunzele pețiolate, cu flori albastru-deschis, dispuse în raceme axilare și fructul capsulă obovală Si: (reg) bobolnic, bobornic, coada-mâței, șopârliță, ventricea, ventrilică (Veronica prostata). 128 (Bot; reg) Plantă nedefinită mai îndeaproape. 129 (Bot; reg; îc) ~da-oii Hreniță (Lepidium campestre). 130 (Reg; îae) Soi de strugure nedefinit mai îndeaproape. 131 (Reg; îc) ~da-păunului Plantă nedefinită mai îndeaproape. 132 (Bot; reg; îc) ~da-pisicii Traista-ciobanului (Capsella bursa-pastoris). 133 (Bot; reg; îc) ~da-popii Spânz (Helleborus purpurascens). 134 (Bot; reg; îc) ~da-priculicilor Barba-popii (Aruncus vulgaris). 135 (Reg; îc) ~da-dracului, ~da-racului Plantă erbacee din familia rozaceelor, care crește prin locuri umede, cu frunze întrerupt-penatifide, foliole lunguiețe dințate, verde-argintii și flori solitare mari, galbene Si: argentină, argindeană, argințică, argințel, buboasă, buruiană, forostoi, iarba-gâștii, iarba-sclintiturii, iolut, sclintită, prititoare, scrintea, scrintee, scrintitoare-de-baltă, scrânteală, scrintitoare, scrintitură, troscot, vintricea, zolotnic (Potentilla anserina). 136 (Bot; reg; îae) Turiță mare (Agrimonia eupatoria). 137 (Bot; reg; îae) Ochiul boului (Chrysanthemum leucantheum). 138 (Bot; reg; îae) Drețe (Lysimachia nummularia). 139 (Bot; reg; îc) ~da-raiului Peliniță (Artemisia annua). 140 (Reg; îc) ~da-rândunicii Plantă erbacee din familia marcantiaceelor, care crește prin locuri umede, pe ziduri și prin pietriș, cu talul cărnos, verde, poros, pe a cărui suprafață se văd organele de reproducție asexuată formate în lame verzi și organele de reproducție sexuată, reprezentate de pedunculele laterale Si: (reg) călbează, fierea pământului, mușchi de baltă, mușchi de fântână, mușchi de mlaștină (Marchantia polymorpha). 141 (Bot; reg; îae) Nemțișori (Consolida regalis). 142 (Pop; îae) Fluture mare, frumos colorat, cu o prelungire în partea posterioară a aripilor (Papilio machaon și Papilio podalirius). 143 (Bot; reg; îc) ~da-schimbării Umbra iepurelui (Asparagus tenuifolius). 144 (Reg; îc) ~-solzoasă Planta Aegilops incurvata. 145 (Bot; reg; îc) ~da-șopârlei Barba ursului de bahne (Equisetumpalustre). 146 (Bot; reg; îae) Șopârliță (Veronica orchidaea). 147 (Reg; îc) ~da-șoricelului Plantă erbacee din familia compozitelor, cu tulpina păroasă, frunzele penate și păroase, cu flori albe sau roz-trandafirii în corimb Si: (reg) sorocină, șereșină, tormac-alb (Achillea collinci). 148 (Bot; reg; îae; șîc ~da-șoarecelui, ~da hârcelui, ~da hârțului, Ban, ~da-sorocinii) Brădățel (Achillea millefolium). 149 (Reg; îae) Planta din familia compozitelor Achillea neilreichii. 150 (Bot; reg; îae) Pâinea-lui-Dumnezeu (Achillea pannonica). 151 (Bot; reg; îae) Sorocină (Achillea setacea). 152 (Bot; reg; îae) Rotoțele-albe (Achillea ptarmica). 153 (Bot; reg; îae) Pătlagină-îngustă (Plantago lanceolata). 154 (Reg; îc) ~da-șoricelului-de-munte Plantă erbacee din familia compozitelor, care crește prin pășunile pietroase din zonele subalpine, cu tulpina păroasă, frunze auriculare și florile albe (Achillea distans). 155 (Reg; îae) Plantă erbacee din familia compozitelor, care crește în regiunile montane, cu tulpina păroasă, frunze sesile, auriculate și florile roșietice, mai rar albe, în capitule (Achillea tanacetifolia). 156 (Reg; îc) ~da-vacii Plantă erbacee țepos-păroasă din familia boraginaceelor, care crește prin pășuni, câmpuri și fânețe uscate, cu tulpina ramificată erectă, frunze lanceolate, cu flori albe în spice geminate, cu staminele mai lungi decât corola și cu fructele nucule Si: capul-șarpelui, ursoaică (Echium altissimum). 157 (Reg; îae; șîc ~da-boului, ~da-lupului, ~da-mielului) Plantă erbacee din familia scrofuliaceelor care crește pe coline aride sau câmpii nisipoase, cu frunze crenate, flori mari galbene și cu două stamine glabre păroase Si: captalan-de-cel-galben, corobatică, corovatic, corovatică, cucuruz-galben, cucuruzoi, lipan, lipean, lumănarea-Domnului, luminea, lumânare, lumânărică, lumânărică-Domnului, pur, rănzișoară (Verbascum phlomoides). 158 (Reg; îae; șîc ~da-boului, ~da-lupului) Plantă erbacee din familia scrofuliaceelor, care crește prin locuri uscate, la marginea pădurilor, cu frunze mari și flori galbene, fără miros, dispuse într-un racem terminal simplu Si: lipan, pur (Verbascum thapsiforme). 159 (Reg; îae; șîc ~da-lupului) Plantă erbacee din familia scrofuliaceelor, care crește prin locuri umede din zonele montane, cu tulpină înaltă, frunze bogate, cu flori mari, albastre sau alb-gălbui, solitare Si: ciucurică, corobatică, corovatic, lemnul-Domnului, lipan, luminare, luminea, lumănarea-Domnului, lumânărica-Domnului, pur (Verbascum thapsus). 160 (Reg; îae) Planta Verbascum chaixii. 161 (Bot; reg; îae) Praz (Allium porum). 162 (Bot; reg; îae) Pur (Allium rotundum). 163 (Bot; reg; îae) Jale-de-câmp (Salvia nemorosa). 164 (Bot; reg; îae) Jale2 (Salvia pratensis). 165 (Bot; reg; îae) Lumânărica-peștilor (Verbascum nigrum). 166 (Bot; reg; îc) ~da-vânătorului Saschiu (Vinca minor). 167 (Reg; șîc) ~da-șoarecelui, ~da-vulpii Plantă erbacee din familia graminaceelor, care crește prin livezi și fânețuri, cu rizom târâtor, tulpina erectă, frunzele superioare alungite și florile verzi dispuse în spicule uniflore ovale (Alopecurus geniculatus). 168 (Reg; îae) Plantă erbacee din familia graminaceelor (Alopercus lagurifomis). 169 (Reg; îae) Plantă erbacee din familia graminaceelor (Alopecurus pratensis). 170 (Bot; reg; îae) Știr (Phleum paniculatum). 171 (Bot; reg; îae) Știr roșu (Amaranthuspaniculatus). 172 (Reg; îc) ~da-zmeului Mică plantă erbacee veninoasă din familia araceelor care crește prin mlaștini, cu rizom gros, târâtor, cu frunze glabre, lucitoare, cordiforme și fructe bace roșii Si: (reg) iarba-șarpelui, scălcele, scălciuțe, tămâiță (Calla palustris). 173 (Bot; reg; îc) Cinci-coade Căldărușă (Aqulegia vulgaris). 174 (Orn; pop; îs) ~-făloasă Codobatură. 175 (Orn; pop; îc) ~-roșie (sau roșă) Codroș. 176 (Ic) ~ de rândunică Cep la capătul[4] unei bârne sau al unei scânduri, tăiat în forma cozii de rândunică. 177 (Îae) Formă de încheiere a lemnelor de construcție. 178 (Îc) ~-de-șoarece Ferăstrău ascuțit pentru făcut găuri și tăiat cercuri. 179 (Îc) ~-de-vulpe Ferăstrău care taie părțile lemnului ce nu pot fi tăiate cu ferăstrăul încordat. 180 (Reg) Chișiță. 181 (Îrg) Teren din apropierea unui izvor. 182 (Îrg) Terenul de unde începe o vale, o râpă etc. 183 (Îrg) Teren ce se întinde între un izvor și un deal. 184 (Îvp; îc) ~da veacului Sfârșitul lumii. 185-186 (Fig) Partea (sau persoana) cea mai puțin importantă. 187 (Pfm; la oameni și cai) Penis. 188 (Îvp; îlav) De când nemții cu ~ De demult. 189 (Îvp; îe) A se ține de ~da albiei A se chinui să fie în rândul lumii. 190 (Îvp; îe) A pune (sau a scoate) ~ (ori cozi) A batjocori. corectat(ă)
- cîine → câine — Ladislau Strifler
- constrâge → constrânge — Ladislau Strifler
- ~ -câinelui → ~da-câinelui — Ladislau Strifler
- captul → capătul — Ladislau Strifler
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni