ALB, -Ă, albi, -e, adj., subst. I. Adj. 1. Care are culoarea zăpezii, a laptelui; (despre culori) ca zăpada, ca laptele. ◊ Carne albă = carne de pasăre sau de pește. Hârtie (sau coală) albă = hârtie care nu a fost scrisă. Rând alb = spațiu nescris între două rânduri scrise. Armă albă = armă cu lamă de oțel. Rasă albă = unul dintre grupurile de popoare în care este împărțită, convențional, omenirea și care se caracterizează prin culoarea albă-roz a pielii. ◊ Expr. Alb la față = palid. Ba e albă, ba e neagră, se zice despre spusele cuiva care se contrazice. Nici albă, nici neagră = a) nici așa, nici așa; b) fără multă vorbă; deodată. ♦ (Despre oameni, adesea substantivat) Care aparține rasei albe. ♦ Cărunt. ◊ Expr. A scoate (cuiva) peri albi = a necăji mereu (pe cineva), a agasa (pe cineva) până la exasperare. 2. Incolor, transparent. 3. Fig. Limpede, luminos. ◊ Nopți albe = nopți luminoase, obișnuite în perioada solstițiului de vară în regiunile situate între paralelele 50° și 65° nord și sud, în care nu se produce întunecare completă, din cauză că soarele nu coboară suficient sub orizont. Noapte albă = noapte petrecută fără somn. (Rar) Zile albe = viață tihnită, fericită. (În basme) Lumea albă = lumea reală. ♦ (Pop.; substantivat, f. art.) Zorii zilei. 4. Fig. Nevinovat, curat, pur, candid. 5. (Despre versuri) Fără rimă. II. S. m. Denumire dată, după revoluția franceză, contrarevoluționarilor și conservatorilor. III. S. n. 1. Culoare obținută prin suprapunerea luminii zilei; culoarea descrisă mai sus. ◊ Expr. Negru pe alb = asigurare că cele spuse sunt adevărate, sigure, scrise. A semna în alb = a iscăli un act înainte de a fi completat; fig. a acorda cuiva încredere deplină. 2. Obiect, substanță etc. de culoare albă (I 1). (Pop.) Albul ochiului = sclerotică. Alb de plumb = carbonat bazic de plumb, folosit în industria vopselelor; ceruză. Alb de zinc = oxid de zinc (folosit în vopsitorie). Alb de titan = bioxid de titan. IV. S. m. Denumire generică dată unor rase de porcine de culoare albă (I 1) cu prolificitate și precocitate ridicate, crescute pentru producția de carne. Alb de Banat. Alb ucrainean de stepă. V. S. f. pl. art. Nume dat pieselor albe (I 1) la unele jocuri distractive sau de noroc. – Lat. albus.

AMURG, amurguri, s. n. Semiîntuneric care se lasă după apusul soarelui și ține până la venirea nopții; înserare, crepuscul, amurgit. ◊ Loc. adv. În amurg = când se lasă seara. ♦ Fig. Bătrânețe, sfârșitul vieții. – A + murg „amurg”.

APROPIA, apropii, vb. I. I. Refl. A se deplasa în spațiu (tot) mai aproape de ceva sau de cineva. ◊ Expr. A nu te putea apropia de cineva = a nu reuși să vorbești sau să te înțelegi cu cineva. A nu te putea apropia de ceva = a nu putea să obții, să cumperi ceva (din cauza scumpetei). ♦ Tranz. A duce, a aduce, a așeza mai aproape de ceva sau de cineva. II. Refl. A fi, a se afla aproape de un anumit interval de timp, de un moment anumit etc. Se apropie noaptea. ♦ A ajunge aproape de o anumită vârstă. III. Fig. 1. Refl. A avea însușiri sau trăsături asemănătoare, comune. 2. Tranz. și refl. A-și face prieten pe cineva sau a se împrieteni cu cineva. [Pr.: -pi-a] – Lat. appropiare.

ASUPRA prep. (Construit cu genitivul) 1. (Local), Peste; deasupra. Se apleacă asupra lui. ◊ Expr. A avea (ceva) asupra sa = a purta (ceva) cu sine. A prinde (pe cineva) asupra faptului = a surprinde (pe cineva) în momentul când comite ceva (rău). (Substantivat, reg.); Cu asupra (de măsură) peste măsură. 2. (Local) Înspre, spre. Își ațintește privirea asupra lui. 3. În contra; împotriva. Se repede asupra lui. 4. Cu privire la..., despre. Discuție asupra atomilor. 5. (Temporal; reg.) În preajma..., aproape de..., către. A sosit asupra nopții. [Var.: asupră conj.] – Din lat. ad-supra.

AURORĂ, aurore, s. f. 1. Interval de timp, înainte de răsăritul soarelui, când există o lumină difuză în atmosferă; lumină roșie-portocalie a soarelui din acest interval de timp. ◊ Auroră boreală (sau polară, australă) = lumină difuză, verde sau roșiatică, care apare ca un arc în timpul nopții pe bolta cerească, în regiunile polare. 2. Început al unei epoci, al unei acțiuni etc. [Pr.: a-u-] – Din fr. aurore, lat. aurora.

AZI adv. 1. În ziua de fața, în ziua care e în curs; astăzi. ◊ Azi noapte = în noaptea care tocmai a trecut. ♦ (Substantivat, m. invar.) Ziua care e în curs. ♦ (În corelație cu „mâine”) a) Zi cu zi, zi după zi. b) Când..., când. ◊ Expr. De ieri până azi = într-un timp neașteptat de scurt. Ba azi, ba mâine, exprimă ideea de amânare continuă. Azi-mâine = în curând, zilele acestea; astăzi-mâine. A trăi de azi pe mâine = a trăi necăjit, strâmtorat, în sărăcie. (Rar) Cu azi cu mâine = încet-încet. 2. În epoca prezentă, în timpul sau în vremea de acum. – Lat. hac die.

ĂST, ASTĂ, ăști, aste, adj. dem. (antepus) (Pop. și fam.) Acest, această. ◊ Loc. adv. (De) astă dată = acum. Astă-noapte (sau iarnă, primăvară etc.) = în noaptea (sau iarna, primăvara etc.) imediat precedentă. [Gen.-dat. sg.: ăstui, astei și ăstei; gen.-dat. pl.: ăstor] – Lat. istum, ista.

BAL¹, baluri, s. n. Petrecere (publică) cu dans, organizată seara sau noaptea. – Din fr. bal.

BATE, bat, vb. III. I. 1. Tranz. și refl. A (se) lovi, a (se) izbi repetat și violent (cu palma, cu pumnul, cu bățul, cu biciul etc.) A bate peste obraji, peste gură, peste picioare. A bate la palmă, la tălpi, la spate. A bate în cap. ◊ Expr. (Tranz.) A fi bătut în cap = a fi îndobitocit de loviturile primite în cap. Bătut în cap = prost, nebun, țicnit. (Refl.) A se bate cu pumnii în piept = a se mândri, a se fuduli; a face caz de ceva. ♦ Tranz. A atinge, a lovi ușor cu palma umărul, mâna sau spatele cuiva spre a atrage atenția, a-l reconforta sau a-i arăta bunăvoința; a lovi în același fel o parte a corpului unui animal spre a-l liniști sau a-l mângâia. ◊ Expr. A bate pe cineva la cap sau a bate capul cuiva = a cicăli, a plictisi pe cineva cu vorba. (Refl. recipr.) A se bate pe burtă cu cineva = a fi într-o intimitate familiară cu cineva. A bate palma (sau, arg., laba) cu cineva = a da mâna cu cineva; p. ext. a încheia cu cineva o tranzacție, dând mâna cu el în semn de învoială. 2. Tranz. A învinge un adversar într-un joc, la un concurs (sportiv); a birui un dușman în luptă, în război. ◊ Expr. A bate un record (sportiv) = a depăși un record (sportiv). ♦ Refl. A se lupta, a se război. ◊ Loc. vb. (Refl. recipr.) A se bate în duel = a se duela. ◊ Expr. A se bate cap în cap = a fi în opoziție, în contradicție, a nu se potrivi. Se bate ziua cu noaptea = se luminează de ziuă sau amurgește. 3. Tranz. A lovi, a izbi repetat (cu un instrument potrivit) un obiect, un material etc. în diverse scopuri. Gospodina bate covoarele. Bate fierul până-i cald. ◊ Loc. vb. (Fam.) A bate la mașină = a dactilografia. A bate la ochi = a frapa (1). ◊ Expr. A bate bani = a fabrica monede de metal. A bate monedă = a) a fabrica monede de metal; b) a insista asupra erorii cuiva, în defavoarea lui. A bate toba = a spune peste tot un secret (intim) încredințat de cineva. A bate o carte = a juca o carte de joc. A bate tactul (sau măsura) = a lovi (ușor) un obiect cu mâna sau a imita lovirea lui în ritmul unei bucăți muzicale sau al unui vers. A bate mult drum (sau multă cale) = a parcurge o distanță lungă. A bate podurile = a vagabonda. A bate (pasul) pe loc = a nu realiza nici un progres într-o acțiune, a nu înainta într-o problemă. A bate câmpii = a spune cu totul altceva decât ceea ce se discută, a divaga, a vorbi aiurea. ♦ A fixa un obiect țintuindu-l de ceva. A bătut tablourile pe pereți. Bătuse capacul lăzii în cuie. ♦ A freca învârtind și lovind de pereții unui vas. Batem albușurile până se fac spumă. Bate untul în putinei. ♦ A freca, a apăsa producând bășici, răni sau bătături. Mă bate un pantof. ♦ (La războiul de țesut) A presa cu spata firele din băteală. II. Intranz. 1. A izbi în ceva făcând zgomot; a ciocăni (la poartă, la ușă, la fereastră). Valurile bat de zidurile cetății. Cine bate oare la fereastra mea? ◊ Expr. A bate la ușa cuiva = a veni la cineva spre a-i cere un ajutor material. A bate din picioare = a tropăi. A bate din (sau în) palme = a aplauda. A bate din gură degeaba (sau în vânt) = a vorbi în zadar, a trăncăni. 2. A face o mișcare (relativ regulată). ◊ Expr. A bate din aripi = (despre păsări) a face mișcarea de zbor lovind aerul cu aripile. A bate mătănii = a îngenunchea și a atinge fruntea cu pământul de mai multe ori la rând, în semn de pocăință sau de cucernicie. ♦ (Despre organe sau părți ale corpului omenesc) A avea pulsații ritmice; a palpita, a zvâcni. Îi bate inima de frică. Îmi bat tâmplele. ◊ Refl. Mi se bate ochiul drept. ♦ (Despre un motor sau un organ de motor) A funcționa dereglat, scoțând zgomote anormale. 3. (Despre arme de foc) A trage, a trimite proiectilul până la o anumită distanță, până într-un anumit punct. O pușcă veche care nu mai bătea decât la 100 de pași. ♦ (Înv.) A bombarda. ♦ (Reg.; despre câini) A lătra. ♦ Intranz. și tranz. (Despre aștri) A atinge (ceva) cu razele. Pune-ți pălăria, să nu te bată soarele la cap. ♦ (Despre ape) A se izbi (de maluri etc.). 4. A face aluzie critică la ceva. Bate în ciocoi. ◊ Expr. A-și bate joc de cineva (sau de ceva) = a) a lua în derâdere pe cineva; b) a necinsti, a viola o fată, o femeie. 5. (Despre vânt) A sufla. 6. (Despre ploaie, grindină, brumă) A cădea (lovind) peste semănături, livezi etc. 7. (În expr.) A bate în retragere = a) a se retrage din luptă; b) a retracta cele spuse mai înainte. 8. (Despre culori) A se apropia de..., a avea o nuanță de... Bate în albastru. III. Intranz. și tranz. A emite zgomote ritmice care indică ceva. ♦ (Înv.; despre telegraf) A emite țăcănitul prin care se transmit mesajele telegrafice. ◊ Expr. (Tranz.) A bate o telegramă (sau o depeșă) = a da, a transmite o telegramă. ♦ (Despre un clopot, un ceasornic, despre toacă etc.) A emite sunete ritmice cu o anumită semnificație. – Lat. batt(u)ere.

BEZNĂ s. întunecare, întunecime, întuneric, negură, obscuritate, (livr.) tenebre (pl.), (rar) negureală, (Transilv.) șutic, (înv.) întunec, întunericime, (țig.) negru, noapte. (Era o ~ de nepătruns.)

BIVUAC, bivuacuri, s. n. 1. Staționare temporară a trupelor în afara localităților sau a taberelor; porțiunea de teren pe care se face această staționare. 2. (Rar) Adăpost al alpiniștilor sau al turiștilor (mai ales în timpul nopții). [Pr.: -vu-ac] – Din fr. bivouac.

BOU, boi, s. m. 1. Taur castrat, cu talia mai mare decât a vacii, folosit ca animal de tracțiune și mai ales pentru carne (Bos taurus). ◊ Bou sur = bour. ◊ Expr. A nu-i fi (cuiva) toți boii acasă = a fi rău dispus. S-a dus bou și s-a întors vacă, se spune despre cineva care n-a reușit să învețe nimic, care nu s-a lămurit. A scoate (pe cineva) din boii lui = a enerva (pe cineva). ♦ Epitet injurios la adresa unui bărbat. 2. Compuse: bou-de-mare = pește marin mic, de culoare cafenie sau cenușie-închis, cu capul gros și lătăreț și cu ochii așezați în partea superioară a capului (Uranoscopus scaber); bou-de-baltă = a) nume dat la două specii de broască, una având pe pântece pete roșii (Bombinator igneus), iar cealaltă pete galbene (Bombinator pachypus); buhai-de-baltă; b) pasăre de baltă cu ciocul lung și ascuțit, galbenă-verzuie pe spate, cu capul negru și cu gâtul alb; buhai-de-baltă (Botaurus stellaris); c) (și în forma bou-de-apă) gândac mare de apă de culoare neagră, cu picioarele acoperite de peri deși și lungi și adaptate la înot (Hydrophilus piceus); bou-de-noapte = bufniță; boul-lui-Dumnezeu sau boul-Domnului = a) rădașcă; b) (și în forma boul-popii) buburuză. – Lat. bovus (= bos, bovis).

BOU s. 1. (ZOOL.) bou-de-baltă (Bombinator) = (Mold.) buhai-de-baltă; bou grohăitor v. iac. 2. (ORNIT.) bou-de-baltă (Botaurus stellaris) = (reg.) haucă, bâtlan-de-stuh, buhai-de-baltă, stârc de noapte. 3. (ENTOM.) bou-de-baltă (Hydrophilus piceus) = (reg.) bou-de-apă; boul-Domnului v. buburuză. boul-lui-Dumnezeu v. buburuză.

BOU-DE-NOAPTE s. v. bufniță, buhă.

BRIZĂ, brize, s. f. Vânt ușor care suflă regulat la țărmul mării, în timpul zilei de la mare spre uscat, iar în timpul nopții de la uscat spre mare; p. ext. adiere, boare. – Din fr. brise.

BRUMĂ, brume, s. f. 1. Cristale de zăpadă care se formează noaptea (în anotimpurile de tranziție) prin înghețarea vaporilor de apă din atmosferă și care se depun pe plante, pe sol, pe obiecte. 2. (Pop.) Chiciură. 3. Strat fin, alburiu, care acoperă unele fructe (sau plante). 4. Fig. Cantitate mică de... – Lat. bruma.

BUFNIȚĂ s. (ORNIT.; Bubo bubo) buhă, (înv. și reg.) bogză, puhace, (reg.) boaghe, bufnă, joimăriță, bou-de-noapte.

BUFNIȚĂ, bufnițe, s. f. Cea mai mare pasăre răpitoare de noapte, având penajul de culoare brună-ruginie cu dungi negre și galbene, cap mare și ochi galbeni-portocalii mari, apropiați unul de altul, cu smocuri lungi de pene la urechi; bou-de-noapte, buhă, bufnă (Bubo bubo). – Bufnă + suf. -iță.

BUHĂ, buhe, s. f. 1. (Ornit.) Bufniță. 2. (Entom.; în compusele) Buha-semănăturilor = fluture mic de noapte, de culoare cenușie, care dăunează semănăturilor (Agrotis segetum); buha-verzei = fluture nocturn de culoare cenușie, ale cărui larve distrug varza, conopida, sfecla etc. (Mamestra brassicae). – Formație onomatopeică.

BUN, -Ă, (I-VIII) buni, -e, adj., s. m. și f., (IX) bunuri, s. n., (X) adv. I. Adj. Care are calități. 1. Care face în mod obișnuit bine altora, care se poartă bine cu alții; binevoitor. ◊ Expr. Bun la inimă = milostiv. Bun, rău = oricum ar fi. (Substantivat) Bun și rău = toată lumea (fără deosebire), oricine. ♦ Îndatoritor, amabil. ◊ Expr. Fii bun! = te rog! ai bunătatea! 2. Care se achită de obligațiile morale și sociale; corect, cuviincios; frumos, milos. ◊ Loc. adv. (Substantivat) Cu buna = cu vorbe bune; de bunăvoie. ◊ Expr. Sfat bun = îndemn înțelept, util, folositor. A fi (sau a ajunge, a încăpea etc.) în (sau pe) mâini bune = a fi sau a ajunge la o persoană de încredere. A pune o vorbă (sau un cuvânt) bun(ă) pentru cineva = a interveni pentru cineva, a susține pe cineva. ◊ Compuse: bun-simț = capacitate bazată pe experiența cotidiană de a judeca, de a aprecia just oamenii, lucrurile, evenimentele; bună purtare = comportare conformă normelor moralei și educației; certificat de bună-purtare = a) (ieșit din uz) certificat în care se atestă purtarea corectă a cuiva într-un serviciu, în școală etc.; b) fig. recomandație orală sau laudă adusă cuiva; bună-cuviință = purtare cuviincioasă, creștere aleasă. 3. (Despre copii) Cuminte, ascultător, îndatoritor; care are grijă de părinți. 4. Caracteristic omului mulțumit, vesel, bine dispus. ◊ Expr. A fi în toane bune = a fi vesel, bine dispus. II. Adj. 1. Care face sau prinde bine; plăcut, satisfăcător, agreabil. ◊ Expr. A i-o face bună sau a-i face (cuiva) una bună = a-i provoca cuiva o supărare. Una bună = o întâmplare deosebită, spirituală, o nostimadă. A o păți bună = a avea necaz. (Ir.) Bună treabă! = frumos! halal! n-am ce zice! Na-ți-o bună! = asta-mi mai lipsea! asta-i acum! Na-ți-o bună că ți-am dres-o (sau frânt-o), se spune atunci când ai dat de o situație dificilă sau inoportună. 2. (Despre mâncăruri și băuturi) Gustos, apetisant, ales. ◊ Expr. Poamă bună, se spune despre un om de nimic, neserios, despre un derbedeu sau despre o femeie imorală. ◊ Compus: bun-gust = simț estetic, rafinament. 3. Bogat, abundent, îmbelșugat. 4. (Despre miros) Frumos, plăcut, agreabil. 5. Liniștit, tihnit, fără griji; fericit. Viață bună. ◊ (În formule de salut sau de urare) Bună ziua! Bună seara! Noapte bună! ◊ Compus: (Bot.) bună-dimineața = zorea. III. Adj. 1. Potrivit, apt pentru un anumit scop; p. ext. care-și îndeplinește bine menirea. ◊ Expr. (Adesea substantivat) Bun de tipar (sau de imprimat) = aprobare dată de autor, de editură, de redacție sau de alți beneficiari pe tiparul de corectură sau de probă, după care începe imprimarea tirajului. Bun pentru... = valabil pentru... 2. (Despre organele corpului sau despre funcțiunile lor) Care funcționează bine. ◊ Expr. Bun de gură = limbut. Bun de mână = îndemânatic, abil. 3. (Despre îmbrăcăminte și încălțăminte) Care nu este uzat; p. ext. nou, de sărbătoare. 4. De calitate superioară; p. ext. de preț, scump, nou. ♦ Veritabil, autentic; pur. ◊ Expr. A o lua de bună = a crede cele spuse; a lua (ceva) în serios. A o ține (una și) bună = a susține un lucru cu încăpățânare. A ști una și bună = a se încăpățâna în susținerea unui punct de vedere. 5. (Despre bani) Care are putere de circulație. IV. Adj. Înzestrat, talentat, priceput; p. ext. dibaci, abil, iscusit. V. Adj. 1. Folositor, util; avantajos, rentabil. ◊ Expr. La ce bun? = la ce folosește? ♦ (Despre timp, fenomene atmosferice etc.) Favorabil, prielnic, frumos. 2. (În basme și superstiții) Prevestitor de bine. ◊ Expr. A nu-i fi (de-)a buna cuiva = a(-i) prevesti ceva neplăcut, rău. VI. Adj. 1. Zdravăn, puternic, strașnic. ♦ Considerabil, mare. ◊ Loc. adv. În bună parte = în măsură importantă. O bună bucată sau o bucată bună (de timp, de loc etc.) = o parte însemnată (de timp, de loc, etc.). 2. Întreg, plin; deplin; p. ext. mai mult decât..., și mai bine. ◊ Compuse: bună-credință s. f. = a) obligație de comportare corectă pe care părțile trebuie s-o respecte la încheierea și la executarea contractelor sau, în cazul statelor, a tratatelor; b) convingere a unei persoane că acționează în temeiul unui drept și conform cu legea sau cu ceea ce se cuvine; sinceritate, onestitate; (loc. adj.) de bună-credință = sincer, cinstit. 3. (În expr.) Într-o bună zi (sau dimineață) = cândva, odată; pe neașteptate. VII. Adj. (Despre legături de rudenie) De sânge, adevărat. Tată bun. ♦ Văr bun sau vară bună = văr primar sau vară primară. ♦ (Despre prieteni, vecini etc.) Apropiat; devotat. ♦ Nobil, ales. VIII. S. m. și f. (Înv. și pop.) Bunic, bunică. IX. S. n. 1. Ceea ce este util sau necesar societății sau individului pentru a-i asigura existența, bunăstarea. ♦ Obiect sau valoare care are importanță în circulația economică. 2. (Mai ales la pl.) Tot ce posedă cineva; avut, proprietate, avere; bogăție, avuție. ◊ Bunuri de consum = bunuri materiale destinate consumului personal; obiecte de consum. 3. Element al patrimoniului unei persoane, care poate consta dintr-un lucru (bun corporal) sau dintr-un drept (bun incorporal). ◊ Bune oficii = intervenție a unui stat pentru determinarea altor state în vederea rezolvării pe cale pașnică, prin tratative a diferendelor dintre acestea. 4. Calitate, virtute. 5. (Rar) Rezultat, rod, folos. X. Adv. (Exprimă o aprobare) Bine, da, așa. – Lat. bonus.

CAMUFLA, camuflez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) ascunde vederii inamicului. ♦ Tranz. A acoperi și a ascunde o sursă de lumină, pentru ca razele ei să nu străbată afară în timpul nopții. 2. Fig. A (se) ascunde, a (se) deghiza, a (se) masca. – Din fr. camoufler.

CAMUFLAT, -Ă, camuflați, -te, adj. Ascuns vederii inamicului. ♦ (Despre o sursă de lumină) Acoperit (ca să nu străbată razele în timpul nopții). ♦ Fig. Deghizat, mascat. – V. camufla.

CAP¹, (I, III) capete, s. n., (II) capi, s. m. I. S. n. 1. Extremitatea superioară a corpului omenesc sau cea anterioară a animalelor, unde se află creierul, principalele organe de simț și orificiul bucal. ◊ Loc. adv. Din cap până-n picioare = de sus până jos, în întregime, cu desăvârșire. Cu noaptea-n cap = dis-de-dimineață. (Până) peste cap = extrem de..., exagerat de... Cu un cap mai sus = (cu mult) mai sus, mai deștept, mai reușit, mai bine. Cu capul plecat = rușinat, umilit, învins. Pe după cap = pe după gât, la ceafă. ◊ Loc. adj. (Fam.) Bătut (sau căzut) în cap = tâmpit, prost. ◊ Expr. A se da peste cap = a face tumbe; a depune eforturi deosebite pentru a realiza ceva, a face imposibilul. A da (pe cineva) peste cap = a trânti (pe cineva) la pământ; a da jos dintr-o situație, a doborî, a învinge. A da peste cap (paharul, băutura etc.) = a înghiți dintr-o dată conținutul unui pahar, al unei căni etc. A da (ceva) peste cap = a) a schimba cu totul ordinea lucrurilor, a ideilor, a unui program stabilit etc.; b) a lucra repede, superficial, de mântuială. A scoate capul în lume = a ieși între oameni, în societate. A nu-și (mai) vedea capul de... sau a nu ști unde-i stă sau unde-i este capul = a nu ști ce să mai facă, a fi copleșit de... A-și pierde capul = a se zăpăci. A nu mai avea unde să-și pună capul = a ajunge fără adăpost, pe drumuri, sărac. A da din cap = a clătina capul (în semn de aprobare, de refuz etc.). A da (cuiva) la cap = a lovi; a omorî; a ataca cu violență pe cineva; a distruge (cu vorba sau cu scrisul). A umbla cu capul în traistă = a fi distrat, neatent. A se da cu capul de toți pereții (sau de pereți) = a fi cuprins de desperare sau de necaz, a regreta o greșeală făcută. A-și lua (sau a apuca) lumea în cap = a pleca departe, părăsindu-și casa, locul de origine și rătăcind prin lume. A-și pleca capul = a se simți rușinat, umilit; a se da învins, a se supune. Vai (sau haram) de capul lui = vai de el. A cădea (sau a veni, a se sparge etc.) pe (sau de, în) capul cuiva (o situație neplăcută, un necaz etc.) = a veni asupra cuiva tot felul de neplăceri și necazuri, a-l lovi o nenorocire. A cădea pe capul cuiva = a sosi pe neașteptate la cineva (creându-i neplăceri, deranj). A sta (sau a ședea, a se ține) de capul cuiva sau a se pune pe capul cuiva = a stărui fără încetare pe lângă cineva. A ședea (sau a sta) pe capul cuiva = a sta pe lângă sau la cineva (creându-i neplăceri, plictisindu-l etc.). A se duce de pe capul cuiva = a lăsa pe cineva în pace. (Reg.) A nu ști (sau a nu avea) ce-și face capului = a nu mai ști ce să facă pentru a ieși dintr-o situație grea. ◊ Cap de familie = bărbatul care reprezintă puterea familială și părintească; p. gener. orice persoană care procură mijloacele necesare traiului unei familii și o reprezintă juridic. ◊ Cap de expresie = portret în care artistul face un studiu amănunțit al expresiei unui sentiment pe trăsăturile chipului omenesc. ♦ (La fotbal) Lovire a mingii cu capul. ♦ Cap de bour = nume sub care sunt cunoscute primele serii de mărci poștale românești, având pe ele capul unui bour. ♦ Parte a monedei care are imprimat un chip. ♦ Părul capului. 2. Căpătâi; căpătâiul patului. 3. Individ, ins, cap. Câte 5 lei de cap. ◊ Expr. Pe capete = care mai de care, în număr foarte mare, pe întrecute. Câte capete, atâtea păreri, exprimă o mare divergență de opinii. 4. Minte, gândire, judecată; memorie. ◊ Loc. adj. și adv. Cu cap = (în mod) inteligent, deștept. Fără cap = (în mod) necugetat. ◊ Loc. adj. Cu scaun la cap = cu judecată dreaptă; cuminte. ◊ Expr. A fi bun (sau ușor) la (sau de) cap sau a avea cap ușor = a fi deștept. A fi greu (sau tare) de cap sau a avea cap greu = a pricepe cu greutate; a fi prost. A nu(-i) intra (cuiva) în cap = a nu putea pricepe (ceva). A-i ieși (cuiva ceva) din cap = a nu-i mai sta gândul la...; a uita. A nu-i mai ieși (cuiva ceva) din cap = a-l stăpâni mereu (același gând), a nu putea uita. A-i sta capul la... = a se gândi la... A-și bate (sau a-și frământa, a-și sparge, a-și sfărâma etc.) capul = a se gândi, a se strădui spre a soluționa o problemă. A-i deschide (cuiva) capul = a face (pe cineva) să înțeleagă ceva, a lămuri (pe cineva). A fi (sau a rămâne, a umbla etc.) de capul său = a fi (sau a rămâne etc.) liber, independent, nesupravegheat. A face (ceva) din (sau de) capul său = a face (ceva) fără a se consulta cu altcineva. A întoarce (sau a suci, a învârti) capul cuiva = a face pe cineva să-și piardă dreapta judecată; a zăpăci; a face pe cineva să se îndrăgostească. A nu avea cap să... = a nu avea posibilitatea să..., a nu putea să... ♦ (Jur.) Cap de acuzare = motiv pe care se întemeiază acuzarea. 5. (Înv.) Viață. A plăti cu capul. ♦ (Astăzi în expr.) Odată cu capul sau în ruptul capului = cu nici un preț, niciodată. A-și face de cap = a face ceva ce poate să-i primejduiască viața; a face nebunii. 6. Compuse: a) (Entom.) cap-de-mort sau capul-lui-Adam = strigă; b) (Bot.) cap-de-cocoș = dulcișor; capul-șarpelui = plantă erbacee acoperită cu peri aspri și cu flori roșii ca sângele, dispuse în spice simple (Echium rubrum); c) capul-balaurului = o parte a constelației balaurului. II. S. m. Căpetenie, șef, conducător. ♦ Inițiator. III. S. n. 1. Vârf (al unui obiect). ♦ Extremitate proeminentă a unui dispozitiv, instrument etc. sau a unui element dintr-un sistem. ♦ Obiect, mecanism sau dispozitiv asemănător cu un cap¹ (I 1), folosit în diverse scopuri tehnice. 2. Partea extremă cu care începe sau sfârșește ceva. ◊ Cap de pod = loc aflat pe teritoriul inamic, dincolo de un curs de apă, de un defileu etc.; p. ext. forțele armate care ocupă acest loc cu scopul de a asigura trecerea grosului trupelor și a mijloacelor de luptă. ◊ Loc. adv. Cap la (sau în) cap = cu părțile extreme alăturate. ◊ Expr. Cap de țară = margine de țară; hotar. Nu-i (un) cap de țară = nu-i nimic grav, nici o nenorocire. A sta (sau a ședea, a se ridica) în capul oaselor = a se ridica stând în pat, a sta în șezut. 3. Partea de dinainte; început, frunte. În capul coloanei. ◊ Cap de an (sau de săptămână, de iarnă etc.) = începutul unui an (sau al unei săptămâni etc.). Cap de coloană = cel sau cei care stau în fruntea coloanei. Cap de afiș (sau cap de listă) = primul nume dintr-o listă de persoane afișate în ordinea valorii lor. ◊ Loc. adv. În cap de noapte sau în capul nopții = după ce s-a întunecat bine. Din (sau de la) cap = de la început; de la începutul rândului. Din capul locului = înainte de a începe ceva; de la început. ♦ Partea principală, mai aleasă (a unui lucru). ◊ Expr. Capul mesei = locul de onoare la masă. 4. Partea de jos sau dindărăt a unui lucru; capăt; (cu sens temporal) sfârșit. ◊ Expr. A o scoate la cap = a sfârși (cu bine). A-i da de cap = a rezolva; a învinge, a răzbi. În cap = (după numerale) exact, întocmai. 5. Bucățică ruptă dintr-un obiect; p. ext. lucru de mică importanță. ◊ Expr. Nici un cap de ață = absolut nimic. Până la un cap de ață = tot. 6. (În sintagma) Cap magnetic = transductor electromagnetic care transformă variațiile unui semnal electric în variații de flux magnetic sau invers, folosit pentru operații de înregistrare, redare și ștergere la magnetofoane. – Lat. caput, (II) după fr. chef (< lat. caput).

CĂMAȘĂ, cămăși, s. f. 1. Îmbrăcăminte (de pânză, mătase etc.) care se poartă pe piele, acoperind partea superioară a corpului. ◊ Cămașă de noapte = îmbrăcăminte de pânză, de mătase etc. (lungă), care se poartă ca veșmânt pentru dormit. Cămașă de forță = cămașă specială confecționată din pânză rezistentă, prevăzută cu cordoane, cu care se imobilizează temporar nebunii furioși, împiedicându-i să comită acțiuni violente, iresponsabile. ◊ Expr. A rămâne în cămașă = a rămâne sărac, a pierde tot. A nu avea nici cămașă pe el = a fi foarte sărac. A lăsa (pe cineva) în cămașă sau a-i lua (cuiva) și cămașa de pe el = a-i lua (cuiva) tot ce are, a-l lăsa sărac. Își dă și cămașa de pe el, se spune despre un om exagerat de milos și de darnic. A nu-l mai încăpea cămașa = a fi înfumurat; a-i merge cuiva foarte bine. A nu avea (sau a nu ști) pe unde să scoți cămașa = a fi în mare încurcătură, a nu ști cum să scapi. Arde cămașa pe cineva = este în mare zor; are mare nevoie de ceva. 2. Membrană, înveliș (subțire), căptușeală care îmbracă diferite obiecte, piese etc. ♦ (Pop.) Placentă (1). ♦ Îmbrăcăminte interioară a unui obiect, de obicei cilindric. 3. Compus: cămașa-broaștei = algă verde de apă dulce de forma unei rețele, alcătuită din celule lungi, cilindrice (Hydrodictyon reticulatum). [Var.: cămeșă s. f.] – Lat. camisia.

CÂINE, câini, s. m. 1. Animal mamifer carnivor, domesticit, folosit pentru pază, vânătoare etc. (Canis familiaris). ◊ Expr. (Ir.) A trăi (sau a se înțelege, a se iubi etc.) ca câinele cu pisica sau a se mânca ca câinii, se spune despre două sau mai multe persoane care nu se înțeleg deloc, nu se pot suferi, se dușmănesc și se ceartă întruna. A tăia frunză la câini = a trândăvi; a nu avea nici o ocupație. A trăi ca câinele la stână = a trăi bine. Nu e nici câine, nici ogar = nu are o trăsătură distinctivă, o situație clară. Nu-i numai un câine scurt de coadă = mai e și altcineva sau altceva de felul celui cu care avem de-a face; caracteristica, aspectul în discuție e comun și altora. Viață de câine = viață grea, plină de lipsuri. (Ir.) Umblă câinii cu covrigi (sau colaci) în coadă = e mare belșug. ♦ Epitet dat unui om rău, hain. 2. Compuse: (pop.) Câinele-Mare = numele unei constelații boreale (din care face parte și Sirius); Câinele-Mic = numele unei constelații boreale, situată între Hidra și Orion; câine-de-mare = rechin de talie mică, de culoare albastră-cenușie, cu câte un spin la aripioarele dorsale (Achanthias vulgaris); câinele-babei = larva unor fluturi de noapte, sub formă de vierme mare și păros, cu un cârlig chitinos la unul dintre capete. [Var.: (reg.) câne s. m.] – Lat. canis.

CÂINE s. 1. (ZOOL.; Canis familiaris) (rar) lătrător. 2. (ENTOM.) câinele-babei = (reg.) molie, mâța-popii. (~ este larva unor fluturi de noapte.) 3. (ASTRON.) câinele-mare = (pop.) dulăul (art.); câinele-mic = (pop.) cățelul (art.).

CÂNTAT s. n. Faptul de a cânta. ♦ Sunet caracteristic (plăcut) scos de unele păsări și insecte. ◊ Expr. La (sau pe la, spre) cântatul cocoșilor = (pe) la miezul nopții sau în zorii zilei. – V. cânta.

CHEFUI vb. a benchetui, a petrece, a prăznui, (înv. și pop.) a (se) ospăta, (Mold. și Bucov.) a mesi, (prin nordul Transilv. și prin Maram.) a mulătui. (Au ~ toată noaptea.)

CIRCADIAN adj. (Med.; în sintagma) Ritm circadian = ritm biologic intern pe o durată de aproximativ 24 de ore al unui organism (aflat în imposibilitatea de a sesiza alternanța dintre zi și noapte). [Pr.: -di-an] – Din fr. circadien.

CIUF, (1) ciufuri, s. n., (2, 3) ciufi, s. m. 1. S. n. Smoc de păr zbârlit (căzut pe frunte). 2. S. m. Nume dat în glumă oamenilor, mai rar animalelor, cu părul ciufulit sau, p. ext., cu aspect neîngrijit. 3. S. m. Numele mai multor păsări răpitoare de noapte din familia bufnițelor, cu două smocuri de pene deasupra ochilor; ciuhurez. – Et. nec.

CLIPI vb. 1. v. sclipi. 2. a licări, a luci, a scăpăra, a scânteia, a sclipi, a străfulgera. (Luminițe ~ în noapte.)

COBORÎ, cobor, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A (se) da jos dintr-un loc ridicat sau dintr-un vehicul. ◊ Expr. (Tranz.) A coborî ochii (sau privirea) = a privi în jos, în pământ (de rușine, de timiditate etc.). ♦ A (se) deplasa în jos, pe o pantă, pe un loc înclinat. ♦ Intranz. A zbura spre pământ, a veni în jos din înălțime. ♦ Intranz. (Despre soare, lună) A apune. ♦ Fig. (Pop.) A renunța la domnie, la tron; a abdica. 2. Intranz. Fig. (Despre întuneric, noapte, ceață etc.) A se lăsa, a cădea; a sosi. 3. Intranz. (Despre coloana de mercur a termometrului, p. ext. despre termometru, temperatură etc.) A scădea (indicând răcirea timpului, atenuarea sau dispariția febrei etc.). 4. Tranz. A schimba înălțimea glasului, trecând la un registru mai profund; a vorbi, a cânta cu glas mai puțin intens, mai scăzut. 5. Intranz. și refl. A-și avea originea, a se trage din... 6. Refl. Fig. A se înjosi. [Var.: pogorî vb. IV] – Cf. pogorî.

COMPACT, -Ă, compacți, -te, adj. 1. Care se compune din particule strâns legate între ele; îndesat, dens. ◊ Caractere compacte = litere de tipar groase și negre; aldine. ♦ (Despre o mulțime, un grup de oameni etc.) Numeros și des. 2. Fig. (Despre noapte, întuneric etc.) În care nu străbate nici o rază de lumină; întunecos. – Din fr. compact, lat. compactus.

CONTINUA vb. 1. (local) a (se) întinde, a (se) lungi, a (se) prelungi. (Drumul ~ până în pădure.) 2. (temporal) a (se) întinde, a (se) lungi, a (se) prelungi, a ține. (Petrecerea a ~t și după miezul nopții.) 3. v. persista. 4. a relua, a urma. (Și-a ~ drumul.)

CORB, corbi, s. m. 1. Pasăre semirăpitoare, omnivoră, mai mare decât cioara, cu penele negre, cu ciocul și picioarele puternice și cu penajul negru cu luciu metalic; croncan (Corvus corax). ◊ Expr. Negru ca corbul (sau ca pana corbului) = foarte negru. 2. Compuse: (Ornit.) corb-albastru = dumbraveancă; corb-de-mare = cormoran; corb-de-noapte = pasăre cu capul și ceafa negre, cu spinarea cenușie și cu pântecele alb-cenușiu.(Nycticorax nycticorax). 3. Pește de mare cu capul mare și botul gros, rotunjit, de culoare brună (Corvina nigra). 4. (Art.) Numele unei constelații din emisfera australă. – Din lat. corvus.

CORB s. (ORNIT.) 1. (Corvus corax) (pop.) cloncan, croncan, (reg.) cioroi, crancău, croncău. 2. corb-de-noapte (Nycticorax europaeus) = (reg.) stârc cenușiu mic.

CORTEL³, corteluri, s. n. (Reg.) Gazdă, loc de rămas peste noapte. – Din magh. kortély.

CRUCE, cruci, s. f. I. 1. Obiect format din două bucăți de lemn, de piatră, de metale prețioase etc. așezate perpendicular și simetric una peste alta și constituind simbolul credinței creștine. ◊ Expr. A pune cruce cuiva (sau la ceva) = a considera ca mort, definitiv lichidat, pierdut. A fi cu crucea-n sân = a fi (sau a se preface) evlavios. Cruce de aur, spun oamenii superstițioși când aud numele diavolului. 2. Figură sau desen în formă de cruce (I 1), având diferite semnificații: într-o listă de nume de persoane arată că posesorul celui însemnat cu cruce a decedat; înaintea unui cuvânt atestă vechimea mare a cuvântului respectiv; în calendar marchează o zi de sărbătoare creștină; peste un text indică semnul anulării etc. ◊ Cruce roșie = semn distinctiv al spitalelor, ambulanțelor, centrelor de asistență medicală, de prim ajutor etc. 3. Simbol al ritualului creștin, care constă dintr-un gest (semnul crucii) făcut cu degetele la frunte, la piept și, succesiv, la cei doi umeri. ◊ Expr. A-și face cruce = a) a executa simbolul crucii (I 1); b) a se minuna, a se mira tare. 4. Religia, confesiunea creștină; creștinism. 5. Termen care intră în componența numelui unor decorații, insigne etc. în formă de cruce (I 1). Crucea „Sfântul Gheorghe”. 6. Nume dat la diverse obiecte sau părți ale unor obiecte, dispuse în formă de cruce (I 1). ◊ (Tehn.) Cruce cardanică = dispozitiv mecanic de asamblare prin articulare, permițând transmiterea mișcării circulare între doi arbori care pot forma între ei un unghi oarecare. 7. Piesă de oțel, fontă, beton etc. pentru legarea a două conducte în prelungire, din care se despart două orificii laterale perpendiculare. ♦ Fiting cu patru intrări. ♦ Crucea căruței = bucată de lemn pusă de-a curmezisul peste proțap. Crucea amiezii = a) punct pe bolta cerească unde se află soarele la amiază; b) ora 12 ziua. Crucea nopții = miezul nopții. ◊ Loc. adj. și adv. În cruce = (așezat) cruciș, încrucișat. ◊ Expr. (Soarele) e cruce amiazăzi sau în crucea amiezii sau soarele e (în) cruci sau (în) cruce amiazăzi = (e) la amiază, (ne aflăm) la ora 12 din zi. ♦ (Adverbial) Cruciș. ◊ Expr. A se pune cruce = a se împotrivi unei acțiuni, a se pune de-a curmezișul spre a o zădărnici. 8. Instrument de tortură în antichitate, pe care osânditul îl purta adesea în spinare până la locul de execuție și pe care era apoi pironit cu cuie. ◊ Expr. A-și purta crucea = a îndura o suferință mare. ♦ (La catolici) Drumul crucii = ciclu de 14 picturi sau sculpturi reprezentând chinurile lui Cristos de la judecata lui Pilat până la răstignire; calvar, drumul Golgotei. 9. (Pop.; art.) Constelația lebedei, formată din cinci stele așezate în formă de cruce (I 1). 10. (Adesea la pl.) Loc unde se întretaie două sau mai multe drumuri; răscruce, răspântie. ◊ Expr. A face cruce = (despre vehicule cu orar fix) a se întâlni într-o stație, venind din direcții diferite. (Reg.) A i se face (cuiva) calea cruce cu cineva = a-i ieși cuiva cineva în cale, a se încrucișa drumurile mai multor persoane. A da cu crucea peste cineva = a întâlni pe cineva din întâmplare, pe neașteptate. A i se face cuiva calea cruce = a se deschide înaintea cuiva o răspântie; fig. a avea de ales între mai multe soluții; a se ivi piedici înaintea cuiva. ♦ (Înv.) Echipă compusă din doi până la patru soldați, care erau obligați să plătească, în mod solidar, căpeteniilor o anumită cotă de impozite. 11. (În sintagma) Cruce de voinic (sau de om) = bărbat în toată puterea; bărbat bine făcut; voinic. II. (Bot.) Compuse: crucea-pământului = plantă erbacee meliferă din familia umbeliferelor, cu tulpina și frunzele păroase, cu flori albe sau roz; brânca-ursului (Heracleum sphondylium); crucea-voinicului = plantă erbacee din familia ranunculaceelor, cu flori mari, albastre (Hepatica transilvanica). – Lat. crux, -cis.

CUACĂ s. v. stârc-de-noapte.

CUCUVEA, cucuvele, s. f. Pasăre răpitoare de noapte, cu penele de culoare brună-cenușie și cu ochii galbeni înconjurați de rozete de pene, care trăiește pe lângă casele părăsite, prin scorburi etc.; cucuveică (Athene noctua). [Var.: cucuvaie s. f.] – Din ngr. kuk(k)uvághia.

CULCA, culc, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) întinde, a (se) așeza în poziție orizontală (spre a dormi, a se odihni sau a face să adoarmă sau să se odihnească). ◊ Expr. (Refl.) A se culca pe-o ureche (sau pe urechea aceea) = a nu se sinchisi de nimic, a fi nepăsător. Culcă-te sau poți să te culci pe o (sau pe acea) ureche = ia-ți nădejdea; e în zadar să mai păstrezi vreo speranță. ♦ Refl. recipr. (Fam.) A avea raporturi sexuale cu cineva. ♦ Tranz. A adăposti peste noapte; a găzdui. ♦ A pune pe cineva să se întindă sau a se întinde la pământ cu fața în jos (în cadrul unor exerciții militare). 2. Tranz. A pune, a așeza un obiect, o parte a corpului etc. pe ceva sau pe cineva. 3. Tranz. (În expr.) A culca la pământ = a doborî; a ucide. ♦ Refl. (Despre plante) A se pleca, a se îndoi spre pământ. – Lat. collocare.

CULUCCIU, culuccii, s. m. (Turcism înv.) Paznic de noapte. – Din tc. kullukçu.

CUMPĂNĂ, cumpene, s. f. 1. Dispozitiv format dintr-o bârnă mobilă de lemn așezată pe un stâlp înalt, având legată la un capăt o greutate pentru echilibru și la celălalt o găleată, cu ajutorul căruia se scoate apa din fântână. 2. Cântar format dintr-o pârghie cu brațe egale și o limbă care oscilează la cea mai mică aplecare a talerelor. ◊ Expr. A arunca (ceva) în cumpănă = a aduce (ceva) ca argument decisiv în rezolvarea unei probleme. A trage (greu) în cumpănă = a avea importanță (mare). A fi (sau a sta) în cumpănă = a șovăi în luarea unei hotărâri. (Înv.) A pune (pe cineva) în cumpănă = a pune (pe cineva) în încurcătură. ♦ Echilibru. ◊ Loc. adj. și adv. (Despre arme) În cumpănă = în cumpănire. ◊ Expr. A ține (ceva) în cumpănă = a ține ceva în poziție suspendată, făcând să balanseze. ♦ Fig. Limită, măsură; moderație. Trebuie să aibă omul, în ființa lui, buna cumpănă a înțelepciunii. 3. Simbol al justiției, reprezentat printr-o balanță. ♦ Una dintre constelațiile zodiacului, reprezentată printr-o balanță. 4. (În sintagmele) Cumpăna apelor sau cumpănă de ape = punct înalt de teren de unde apele își trag izvorul și de unde se separă, pornind la vale pe unul dintre cele două versante. Cumpăna nopții = miezul nopții. 5. Nume dat unor instrumente folosite la verificarea direcției orizontale sau verticale a unui obiect; nivelă cu bulă de aer. 6. Fig. Soartă (rea); primejdie, nenorocire; încercare la care este supus cineva. ♦ Ploaie mare, rupere de nori. – Din sl. konpona.

CURCUBEU, curcubeie, s. n. 1. Fenomen optic care se datorește refracției, reflexiei totale și dispersiei luminii solare în picăturile de apă din atmosferă și care are aspectul unui imens arc multicolor desfășurat pe cer. ♦ Fascicul de raze luminoase care apar uneori noaptea pe bolta cerească. 2. Plantă erbacee cu frunzele și cu tulpina păroase, cu flori mari, roșii-purpurii și cu fructele capsule (Lychnis coronaria). – Et. nec.

DIN prep. I. (Cu sens local) 1. (Introduce un atribut care arată locul unde se află cineva sau ceva, unde se întâmplă ceva) Oglinda din perete. 2. (Introduce un complement care arată punctul de plecare) A ieșit din casă. ♦ (În corelație cu prep. „în”, arată succesiunea în spațiu de la un loc la altul de același fel) Sărea din piatră în piatră. 3. (Introduce un complement sau un atribut care arată originea, proveniența) Medicament extras din plante. ◊ Din jos de... = mai jos de...; dincolo de... Din sus de... = mai sus de... II. (Cu sens temporal) 1. (Introduce un complement care arată momentul existenței, timpul când se petrece o acțiune) Îl striga din mers. 2. (Introduce un complement care indică punctul de plecare în timp) Din tinerețe. III. (Cu sens partitiv) Dintre. Într-una din zile. IV. (Introduce un complement de cauză) A greșit din neglijență. V. (Introduce un complement de mod) Povestește din amintire. VI. (Introduce un complement instrumental) Bate din palme. VII. (Construcția prepozițională indică materia din care este făcut un lucru) Mămăligă din făină necernută. VIII. (Introduce un complement indirect care arată obiectul unei prefaceri, al unei schimbări) Ei fac din noapte zi. IX. (Pop.; introduce un complement de relație) În ce privește, în privința. Din glume îi întrece pe toți. – De⁴ + în.

DINTRE prep. 1. (Introduce un atribut care arată locul ocupat de cineva sau de ceva între două sau mai multe obiecte) Care se află între..., în mijlocul... Spațiul dintre pat și masă. ♦ (Introduce un complement care arată punctul de plecare) Din mijlocul... Iese luna dintre nori. 2. (Introduce un atribut care arată detașarea unui obiect din mijlocul mai multora de același fel) Printre, între, din. Dintre sute de elevi. 3. (Introduce un atribut exprimând o corelație sau o alternanță) Între. Raportul dintre parte și întreg. 4. (Introduce un atribut care indică răstimpul dintre două momente cunoscute) Situat între... Momentul dintre noapte și zi. 5. (Introduce un atribut care exprimă un raport de reciprocitate) Care există între... S-au întărit legăturile dintre ei. – De⁴ + între.

DISPĂREA vb. 1. a pieri, (fig.) a o șterge, (fam. fig.) a se dizolva, a se eclipsa, a se evapora, a se volatiliza. (Răufăcătorul a ~ fără urmă.) 2. a se pierde, a pieri, (reg.) a se prăpădi, (fig.) a se mistui, a se scufunda. (A ~ în noapte.) 3. a fugi, (pop.) a lipsi, (fig.) a o șterge. (~ din fața mea!) 4. v. muri. 5. v. apune. 6. v. risipi. 7. v. înceta. 8. v. înceta. 9. a se stinge. (Zâmbetul i-a ~.) 10. v. pieri.

DORMI, dorm, vb. IV. Intranz. 1. A se afla în stare de somn, a fi adormit. ◊ Expr. A dormi de-a-n picioarele (sau pe picioare) = a) a fi foarte obosit, a pica de somn; b) a fi încet la treabă, a se mișca cu greutate. ♦ Fig. A fi absent la ceea ce se petrece în jur. ♦ Fig. A fi mort. 2. A rămâne peste noapte undeva; a mânea. 3. Fig. A zăcea ascuns; a mocni. [Var.: (reg.) durmi vb. IV] – Lat. dormire.

DORMI vb. 1. a se odihni, a se repauza, (înv. și reg.) a somna, (înv.) a (se) poposi, a (se) răposa, (arg.) a soili. (Nu poate fi deranjat, acum ~.) 2. a mânea. (~ peste noapte la han.)

DRIC, dricuri, s. n. 1. Scheletul de sus al unui car (fără roți și loitre). ♦ Cantitate de obiecte, materiale etc. care se poate încărca pe un asemenea schelet. 2. Vehicul special, tras de cai, care poartă mortul la groapă; car mortuar. ◊ Expr. (Fam.) A fi pe dric = a fi pe sfârșite; a fi într-o situație grea; a fi gata să eșueze. 3. Fig. (Pop.) Punct culminant al zilei, al nopții, al unui anotimp; punct culminant al unei acțiuni care se desfășoară în timp; miez, toi. – Din magh. dërék.

ECHINOCȚIU, echinocții, s. n. Fiecare dintre cele două momente ale anului (în jurul lui 21 martie și 23 septembrie), când ziua este egală cu noaptea. [Var.: echinox, echinoxuri s. n.] – Din lat. aequinoctium, fr. équinoxe.

FACE, fac, vb. III. A. Tranz. I. 1. A întocmi, a alcătui, a făuri, a realiza, a fabrica un obiect. Face un gard. ♦ A procura un obiect, dispunând confecționarea lui de către altcineva. Își face pantofi. 2. A construi, a clădi; a ridica, a așeza. Face o casă. Face fânul stoguri. 3. A găti, a prepara, a pregăti un aliment, o mâncare. 4. A compune, a scrie, a crea o operă literară; a executa, a realiza o operă artistică. 5. A stabili o lege, o convenție, o înțelegere. 6. A câștiga, a agonisi, a strânge bani, avere. 7. A pregăti ceva într-un anumit scop. Își face bagajele. ◊ Expr. A face focul = a ațâța, a aprinde focul. ♦ A aranja (părul, sprâncenele, buzele, unghiile etc.). II. 1. (Despre femei) A naște. ◊ Expr. (Pop. și fam.) De când l-a făcut mă-sa sau de când mă-sa l-a făcut = de când s-a născut, dintotdeauna. ♦ (Despre soți) A procrea. ♦ (Despre mamifere) A făta. ♦ (Despre păsări) A oua. 2. (Despre pomi) A produce, a da roade; (despre plante) a scoate, a da muguri, frunze, flori etc. 3. (Despre ființe și plante) A căpăta, a dobândi; a-i apărea. A făcut o bătătură. ♦ A se îmbolnăvi de... A făcut scarlatină. 4. (În expr.) A face ochi = a) (despre puii unor animale) a putea deschide ochii (la câteva zile după naștere); b) (fam., despre oameni) a se trezi, a se scula din somn. A face burtă (sau) pântece = a se îngrășa. A face genunchi = (despre pantaloni) a se deforma (de multă purtare) în dreptul genunchilor. III. 1. A întocmi, a potrivi lucrurile astfel ca să...; a da cuiva posibilitatea de a... Ce-a făcut, ce-a dres, că a reușit... 2. A determina, a convinge. Nu l-au putut face să se însoare. 3. A obliga, a sili, a constrânge, a pune pe cineva să... Nu mă face să plec. 4. A predispune la ceva; a îndemna. Timpul urât îl face trist. IV. 1. A determina sau a ajuta pe cineva sau ceva să-și schimbe starea inițială, să ajungă într-o anumită situație. L-a făcut om. ◊ Expr. A face (sau, refl., a se face) bine (sau sănătos) = a (se) însănătoși, a (se) vindeca. 2. A preface, a schimba, a transforma în... Faceți din piatră aur. ◊ Expr. A face din țânțar armăsar = a exagera mult. A face (cuiva) coastele pântece (sau spinarea cobză) = a bate (pe cineva) tare. A face noaptea (sau din noapte) zi = a nu dormi, a rămâne treaz toată noaptea. A face (sau, refl., a se face) praf = a (se) distruge, a (se) nimici. 3. A zice, a spune (despre cineva sau cuiva) că este..., a califica; a învinui, a acuza pe cineva de... L-a făcut măgar. ◊ Expr. A face (pe cineva) cum îi vine la gură = a ocărî sau a certa (pe cineva) rău, fără a-și alege cuvintele, a batjocori (pe cineva). A face (pe cineva) cu ou și cu oțet v. oțet. V. 1. A săvârși, a făptui, a comite. A făcut o eroare. ◊ Expr. Face ce face și... = încearcă prin toate mijloacele și izbutește să...; nu știu cum procedează că...; vorba e că... A nu avea ce face (sau ce să facă) = a) a nu avea o ocupație; b) a nu-i rămâne cuiva nimic de schimbat într-o situație, a nu avea posibilitatea să se împotrivească, să obiecteze, să ajute cu ceva; a nu avea încotro; c) se spune despre cineva (sau cuiva) care comite sau este pe punctul să comită o imprudență, o prostie, o gafă. A nu avea ce face cu... = a nu avea (nici o) nevoie de..., a nu-i trebui; a nu-i folosi, a nu-i servi la nimic. Ce (mai) faci? = cum îți merge? cum o (mai) duci? A face totul sau a face tot posibilul (sau în toate chipurile, posibilul și imposibilul) să (sau ca să) = a depune toate eforturile (pentru a realiza ceva). (Exprimând surpriza neplăcută și purtând accentul în frază) Ce face?! = cum?! cum se poate (una ca asta)? Ce (tot) faci (sau ce ai făcut de)...? = ce ți s-a întâmplat că...? care e cauza că...? Ce-i de făcut (cu cineva sau cu ceva)? = cum să se procedeze (cu cineva sau cu ceva)? N-am făcut nimic = a) nu am realizat nimic, nu m-am ales cu nimic; b) nu sunt vinovat, nu am comis ceea ce mi se impută. Văzând și făcând = procedând conform situației, împrejurărilor, fără un plan dinainte stabilit. A avea a (sau de-a) face cu cineva (sau cu ceva) = a) a avea ceva comun cu cineva (sau cu ceva), a exista anumite relații între...; b) a o păți, a suporta consecințele faptelor sale. Ce are a face? = ce legătură este (între un lucru și altul)? ce interesează? și ce-i cu asta? N-are a face! = nu interesează! n-are importanță! (Refl.) S-a făcut! = ne-am înțeles! s-a aranjat! Fii fără grijă! 2. A provoca, a da naștere la..., a cauza, a pricinui. A făcut o încurcătură ◊ Expr. Nu face nimic! = (formulă de politețe cu care se răspunde celui ce-și cere scuze pentru un neajuns sau o supărare pricinuită fără voie) nu are nici o importanță! A i-o face (bună sau lată sau cu vârf) sau a-i face (cuiva) una (și bună) = a-i pricinui cuiva un rău, un neajuns. A(-și) face inimă rea (sau sânge rău) = a (se) supăra, a (se) consuma. A-și face gânduri (sau griji) = a se îngrijora. ♦ A arăta, a manifesta, a acorda. I-a făcut toate onorurile. 3. A aduce la îndeplinire; a realiza, a îndeplini, a împlini. Și-a făcut datoria. ◊ Expr. A face (un) târg (sau târgul) = a cădea de acord, a încheia o tranzacție (comercială). ♦ A juca (un meci). 4. A exercita, a practica o meserie. Face avocatură. ♦ A studia, a urma un curs sau o formă de învățământ. Face medicina. 5. (Cu complementul „semn”) A atrage cuiva atenția printr-un gest; a da cuiva să înțeleagă ceva printr-un semn. (Cu elipsa complementului) Face din cap că a înțeles. ◊ Expr. A face (cuiva) cu degetul = a amenința (pe cineva) cu degetul arătător. A face (cuiva) cu ochiul = a) a face (cuiva) un semn simbolic (închizând și deschizând un ochi); b) a atrage, a îmbia. 6. A parcurge, a străbate un drum sau o distanță. A făcut 2 kilometri. 7. A petrece, a parcurge un interval de timp. Cu el și-a făcut veacul. B. Intranz. I. 1. A proceda; a acționa; a se comporta. Fă cum știi. ♦ Refl. (În construcții interogative) A se descurca într-un anumit fel. Ce se face acum? 2. A-i merge cuiva bine (sau rău), a o duce bine (sau rău). 3. (În superstiții, determinat prin „a bine”, „a rău”, „a ploaie” etc.) A prevesti, a cobi. Porcul face a ploaie. 4. (Pop.; în superstiții) A vrăji, a fermeca; a descânta. I-a făcut de boală. II. 1. A valora, a prețui; a costa. Cât fac pantofii? 2. (La pers. 3; cu valoare impersonală) A fi vrednic (de a...), a merita (să...). Scump, dar face! 3. (Fam.; în expr.) Nu face pentru... = a) nu e potrivit, nu corespunde pentru...; b) nu e de prestigiul cuiva, nu cadrează cu... III. 1. A se îndrepta, a merge, a porni (către sau spre...); a o coti (spre...). Am făcut la dreapta. ♦ Refl. (Fam.) A se abate, a se duce (sau a veni), a se apropia. Fă-te încoace! 2. A zice, a spune. Am să te cert, făcea el. C. Refl. I. 1. (despre zi, noapte, întuneric etc.) A se produce, a se ivi, a se lăsa. ◊ Expr. A i se face (cuiva) negru (sau roșu etc.) înaintea ochilor = a nu mai vedea, a i se face rău (din cauza supărării, a mâniei); a se supăra, a se mânia foarte tare. ♦ Impers. (Pop.) A i se părea cuiva că vede sau că aude ceva sau pe cineva (în vis sau în imaginație). Se făcea că vede un palat. 2. (despre drumuri, văi etc.) A se desfășura, a se deschide (înaintea ochilor). Se făcea o vale lungă. 3. (despre senzații sau sentimente; construit cu dativul pronumelui) A se naște, a se produce (în cineva) deodată, a fi cuprins de... I s-a făcut frică. ♦ A fi cuprins de o dorință nestăpânită pentru ceva, a simți dorul de... I s-a făcut de ducă. 4. (Pop.) A se întâmpla. Ce s-a făcut cu el? ◊ Expr. Ce s-a făcut (cineva)? = ce a devenit? cum s-a descurcat? Cum se face că... (sau de...)? = cum e posibil ca...? II. 1. A ajunge, a deveni. Copilul s-a făcut mare. ◊ Loc. vb. A se face galben = a se îngălbeni. A se face vânăt = a se învineți. A se face roșu = a se înroși, a se îmbujora. ◊ Expr. A se face stăpân pe ceva = a lua un lucru în stăpânire cu forța sau fără a-i aparține. A se face în două = (despre drumuri, rețele etc.) a se bifurca, a se despărți, a se ramifica. ♦ A ajunge la numărul de..., la un total de... Ceata se face de două sute de oșteni. ♦ A îmbrățișa cariera de..., a deveni. Se face muncitor metalurgist. ♦ Intranz. A îndeplini o treabă sau o funcție ocazională. ♦ (Determinat prin „la loc”, „din nou”, „iarăși” etc.) A redeveni. S-a făcut din nou om. 2. A se preface, a simula. Se face că pleacă. ♦ Intranz. A-și lua înfățișarea de..., a se arăta, a-și da aere de... Face pe nevinovata. – Lat. facere.

FARMEC s. 1. v. vrajă. 2. fascinație, încântare, magie, vrajă, (fig.) poezie. (~ul miraculos al nopții.) 3. v. desfătare. 4. v. drăgălășenie. 5. v. atracție. 6. haz, (fam.) chichirez. (Tot ~ul stă în...) 7. (fig.) savoare, sevă, suculență. (O vorbă plină de ~.)

FLOAREA-DUHANULUI s. v. regina-nopții.

FLOAREA-MIRESEI s. v. regina-nopții.

FLOAREA-NOPȚII s. v. mirodenie, nopticoasă, regina-nopții.

FLOARE-DE-TABAC s. v. regina-nopții.

FOI vb. 1. v. forfoti. 2. a se perpeli, a se răsuci, a se suci, a se zvârcoli, (prin Olt.) a se scârciumi. (Toată noaptea s-a ~ în așternut.)

FRUMOS adj. 1. v. estetic. 2. arătos, chipeș, (pop.) chipos, fălos, mândru, ochios, (înv. și reg.) vederos, (reg.) marghiol, tâmbuș, (Transilv.) hireș, (prin vestul Transilv.) mușat, (Transilv.) nialcoș, (înv.) ghizdav, iscusit, (fam.) gigea, (arg.) mișto. (Un flăcău ~.) 3. arătos, aspectuos, falnic, impozant, (pop.) mândru. (O casă ~oasă.) 4. v. plăcut. 5. bun, favorabil, prielnic. (Timp ~.) 6. însorit, senin, (rar) soros, (pop.) sorit. (O zi ~oasă.) 7. senin, (înv.) seninos. (Nopți ~oase.) 8. v. bun.

GHIGILIC, ghigilice, s. n. (Înv.) Scufie (de noapte). [Var.: ghicelic s. n.] – Din tc. gecelik.

GRANDIOS adj. 1. impozant, impunător, maiestos, măreț, monumental, splendid, superb, (rar fig.) trufaș. (Un palat ~.) 2. v. fastuos. 3. impunător, maiestos, măreț, (rar) august. (Imagine ~oasă.) 4. măreț, splendid, strălucitor, (înv.) vederos. (Un spectacol ~.) 5. falnic, impozant, impresionant, impunător, maiestos, măreț, semeț, splendid, (livr.) magnific, (pop.) mândru, (înv. și reg.) fălos, (fig.) trufaș. (Vârfurile ~oase ale munților.) 6. maiestos, măreț, solemn, (înv.) solemnel. (O noapte ~oasă.)

GREU, GREA, grei, grele, adj., adv., s. n. I. Adj. 1. Care apasă cu greutate asupra suprafeței pe care stă; care are greutate (mare); care cântărește mult. Corp greu. ◊ Aur greu = aur masiv. Artilerie grea = artilerie care are în dotarea unităților sale tunuri și obuziere de mare calibru. Industrie grea = totalitatea ramurilor industriale care produc în general mijloace de producție. (Sport) Categorie grea = categorie în care intră boxerii, luptătorii, halterofilii etc. cu cea mai mare greutate. ◊ Expr. Pas greu = moment dificil, inițiativă plină de greutăți. Bani grei = sumă mare de bani. Cuvânt greu = cuvânt decisiv. 2. Care este împovărat, îngreuiat, încărcat. Sac greu. ◊ Familie (sau casă) grea = familie numeroasă și greu de întreținut. ♦ (Pop.; la f.) Gravidă. ♦ (Despre nori) De culoare neagră, aducător de ploaie și de furtună. II. Adj. 1. (Despre părți ale corpului) Care pare că apasă (din cauza oboselii, bolii, stării sufletești etc.). Are capul greu. ◊ Expr. A-i fi (cuiva) inima grea = a fi îngrijorat, îndurerat; a avea presimțiri rele. A avea mână grea = a) a lovi tare cu palma sau cu pumnul; b) (fam.; despre medici) a lucra neîndemânatic, grosolan, producând dureri pacienților. 2. (Despre alimente) Care produce ușor indigestie; care se asimilează cu greutate. 3. (Despre mirosuri) Care produce o senzație de neplăcere, de insuficiență respiratorie etc.; (despre aer) care miroase rău; încărcat; p. ext. apăsător, copleșitor. ◊ Atmosferă grea = atmosferă apăsătoare care precedă declanșarea unei furtuni, unei ploi torențiale; fig. atmosferă încărcată de griji, de certuri etc. ♦ (Despre somn) Adânc. 4. (Despre noapte, ceață etc.) Dens, compact. III. Adj. 1. Care se face cu greutate, care cere eforturi mari; anevoios. Muncă grea. ♦ (Despre drumuri) Care poate fi străbătut cu greutate. ♦ Care se înțelege, se învață cu eforturi deosebite. Poezie grea. 2. (Despre suferințe, necazuri, împrejurări etc.) Care se suportă cu mari suferințe, cu mare greutate; (despre boli) care aduce mari suferințe și se vindecă cu mare greutate sau nu se mai vindecă; grav. ◊ Zile grele sau viață grea = trai anevoios, plin de lipsuri. Lovitură grea = lovitură morală dureroasă. ◊ Expr. (Adverbial) Greu la deal cu boii mici sau greu la deal și greu la vale, se spune când cineva este silit să facă față unei situații dificile cu posibilități (materiale) reduse. ♦ (Despre insulte, pedepse etc.) Serios, grav. ◊ Vorbă grea = insultă, jignire. IV. Adv. 1. Cu greutate (mare), cu toată greutatea. S-a lăsat greu. ◊ Expr. A-i cădea (cuiva) greu la stomac = a-i produce (cuiva) indigestie. ♦ Mult (din punctul de vedere al greutății, cantității). Cântărește greu. 2. În mod dificil, anevoios, cu dificultate, cu trudă; anevoie. Muncește greu. ◊ Expr. A-i fi greu (să)... = a simți dificultatea inițierii unei acțiuni. A-i veni (cuiva) greu (să...) = a-i fi neplăcut (să...), a-i displăcea; a se jena (să...). A-i fi greu (de cineva sau de ceva) = a) a-i fi silă, a fi sătul (de cineva sau de ceva); b) a se rușina (de cineva sau de ceva). A-i fi (sau a o duce) greu = a trăi în lipsuri materiale, a avea o situație materială precară. ♦ Încet (și neplăcut). Orele trec greu. 3. Rău, grav, tare. E greu bolnavă. ◊ Expr. A ofta (sau a suspina) greu = a ofta (sau a suspina) din adâncul inimii, profund (de durere, necaz etc.). A plăti greu = a) a plăti scump, cu mari sacrificii; b) a nu plăti la timp. V. S. n. 1. Greutate, dificultate; împrejurare dificilă; impas. ◊ Loc. adv. Din greu = a) cu mult efort, întâmpinând mari dificultăți; b) adânc, profund. La greu = când este vorba de o treabă anevoioasă. A greu = cu neplăcere. ◊ Expr. Acu-i greul = a sosit momentul decisiv. A da de greu = a întâmpina greutăți. 2. Povară, sarcină; p. ext. partea cea mai grea, cea mai dificilă a unei munci, a unei situații etc. 3. Partea mai numeroasă dintr-un ansamblu de elemente; gros. Greul armatei. – Lat. grevis (= gravis).

GUTAȚIE, gutații, s. f. (Bot.) Eliminare a apei din plante prin frunze, în cursul nopții. – Din fr. guttation.

HAN², hanuri, s. n. Local cu ospătărie unde se pot adăposti peste noapte drumeții (cu caii și căruțele lor). – Din tc. han.

HAN s. (prin Transilv.) ceardă, (Mold. și Transilv.) făgădău, (înv.) birt, locantă, tractir. (A tras peste noapte la un ~.)

HUHUREZ, huhurezi, s. m. Numele a două păsări răpitoare de noapte, asemănătoare cu bufnița, fără smocuri de pene pe cap, care scot un strigăt caracteristic și trăiesc în scorburi de copaci; ciuhurez (Strix aluco și urelensis). ◊ Expr. A sta ca un huhurez (sau ca huhurezul) = a sta singur, părăsit. A se scula ca huhurezii = a se scula foarte devreme dimineața. [Var.: (reg.) hurez s. m.] – Huhura + suf. -ez.

IELE s. f. pl. (Mai ales art.) Ființe imaginare din mitologia populară românească, înfățișate ca niște fete frumoase, îmbrăcate în alb, care apar numai noaptea, vrăjind, prin cântecul și prin jocul lor, pe bărbați, asupra cărora au puteri nefaste; frumoasele, mândrele, dânsele, șoimanele, vântoasele, drăgaicele. – Din ele (pl. f. al lui el).

IERI adv. 1. În ziua precedentă (față de cea în curs); în ajun. ◊ Ieri-noapte (sau -dimineață, -seară etc.) = în noaptea (sau dimineața, seara etc.) premergătoare celei de astăzi. De azi, de ieri sau de ieri, de alaltăieri = de curând, de puțină vreme. Mai (sau ca) ieri-alaltăieri sau mai (ori ca) ieri = de curând, zilele trecute. ◊ Expr. A căuta ziua de ieri = a căuta ceva ce nu mai există, ce nu mai poate fi găsit. 2. În trecut (de obicei în trecutul apropiat). – Lat. heri.

ÎNCAZARMA, încazarmez, vb. I. Tranz. A instala ostașii în cazarmă; a reține ostașii ziua și noaptea în cazarmă. – În + cazarmă.

ÎNCET adj., adv. 1. adj. v. domol. 2. adv. v. agale. 3. adj. v. greoi. 4. adv. adagio. 5. adj. coborât, domol, lin, molcom, potolit, scăzut, scoborât, slab, stins, (rar) slăbănog. (Vorbea cu glas ~.) 6. adv. v. piano. 7. adv. greu, lent. (Noaptea trecea ~.)

ÎNGÂNA, îngân, vb. I. 1. Tranz. A imita, a repeta (în bătaie de joc) vorbele, glasul cuiva. 2. Tranz. A rosti sau a cânta ceva încet, șoptit (și neclar); a murmura, a mormăi. 3. Tranz. și refl. A (se) acompania, a (se) însoți. ♦ Refl. A se amăgi. 4. Refl. A se îmbina; a se confunda, a se amesteca. ◊ Expr. A se îngâna ziua cu noaptea = a se ivi zorile; a începe să se întunece. 5. Refl. și tranz. (Rar) A (se) mișca ușor; a (se) legăna. – Lat. *ingannare.

ÎNNOPTA, înnoptez, vb. I. 1. Intranz. și refl. impers. A se face noapte, a se întuneca. ◊ Loc. adv. Pe înnoptat (sau înnoptate) = la căderea nopții. 2. Intranz. A fi surprins de noapte; a petrece noaptea undeva. – În + noapte.

ÎNNOPTARE s. f. Faptul de a (se) înnopta; cădere a nopții, înnoptat¹. – V. înnopta.

ÎNNOPTAT², -Ă, înnoptați, -te, adj. Peste care s-a lăsat noaptea; fig. întunecat, posomorât. – V. înnopta.

ÎNNOPTAT¹ s. n. 1. Înnoptare. 2. Rămânere undeva peste noapte. – V. înnopta.

ÎNSTELAT, -Ă, înstelați, -te, adj. (Despre cer, p. ext. despre noapte) Cu stele, plin de stele, constelat. – V. înstela.

ÎNTUNECOS adj. 1. întunecat, negru, obscur. (O noapte ~.) 2. v. înnorat. 3. v. sumbru. 4. întunecat, orb. (Felinare ~oase.)

ÎNTUNERIC s. 1. v. beznă. 2. întunecime, obscuritate, umbră. (~ nopții se întinde peste câmpii.)

ÎNVIERE s. f. Acțiunea de a învia. ♦ Sărbătoarea creștină de Paște; noaptea care precedă această sărbătoare. [Pr.: -vi-e-] – V. învia.

JOIMĂRIȚĂ, joimărițe, s. f. Ființă imaginară cu înfățișare de femeie respingătoare, despre care se credea în popor că pedepsește, în noaptea care precedă Joia Mare, pe fetele și femeile tinere leneșe la tors sau la dărăcit. ♦ Fig. (Pop.) Femeie foarte urâtă. – Joi + mare + suf. -iță.

LACTEE adj. (În sintagma) Calea Lactee = brâu luminos care se vede noaptea de la un capăt la celălalt al boltei cerești; Calea-Laptelui, Calea-Robilor. – Din fr. [voie] lactée, lat. [via] lactea.

LĂSNICIOR s. (BOT.) 1. (Solanum dulcamara) (reg.) zârnă, buruiană-de-dalac, patlagină-de-dalac, vița-corcilor, vița-evreilor. 2. (Solanum nigrum) zârnă, (reg.) umbra-nopții, (înv.) solan.

LIBARCĂ, libărci, s. f. Gândac de noapte din ordinul ortopterelor, de culoare brună-roșcată, care trăiește mai ales prin bucătării; șvab (Blatta germanica). – Din bg. hlăbarka.

LILIAC², lilieci, s. m. Animal mamifer insectivor, asemănător cu șoarecele, cu aripi adaptate la zbor, formate dintr-o membrană care leagă degetele membrelor anterioare cu cele posterioare și cu coada, și care trăiește prin locuri întunecoase, de unde iese numai noaptea (Plecotus auritus și Nyctalus noctula). [Pr.: -li-ac] – Din bg. liljak.

LIPITOARE s. (ORNIT.; Caprimulgus europaeus) păpăludă, (rar) caprimulg, (reg.) ciobănaș, lipici, spaimă, strigă, văcăraș, șișneab, mulgătorul-caprelor, mulge-capre, rândunea-de-noapte.

LIZEUZĂ, lizeuze, s. f. (Franțuzism) Un fel de bolero purtat de femei peste cămașa de noapte. [Pr.: -zö-] – Din fr. liseuse.

LUCEAFĂR, luceferi, s. m. 1. Nume popular al planetei Venus și al altor stele strălucitoare. ◊ Luceafărul-de-Dimineață sau Luceafărul-de-Ziuă, Luceafărul-Porcilor, Luceafărul-Boului = planeta Venus (văzută dimineața, înainte de răsăritul soarelui). Luceafărul-de-Seară sau Luceafărul-de-Noapte, Luceafărul-Ciobanilor = planeta Venus (văzută seara). Luceafărul-cel-Mare-de-Miezul-Nopții sau Luceafărul-cel-Frumos = steaua Vega din constelația Lirei. Luceafărul-Porcesc sau Luceafărul-Porcar = steaua Aldebaran din constelația Taurului. Luceafărul-cel-Mare-de-Noapte = steaua Hiperion. 2. Fig. Epitet dat unui bărbat cu calități deosebite. – Lat. Lucifer.

LUMINĂ, lumini, s. f. I. 1. Radiație sau complex de radiații electromagnetice emise de corpuri incandescente (cu sau fără flacără) sau luminescente și care impresionează ochiul omenesc; efectul acestei radiații. ◊ Lumină albă = lumină mijlocie a zilei, care conține toate radiațiile spectrului vizibil. Lumină rece = lumină care conține un număr foarte mic de radiații infraroșii și care are un efect termic redus. Lumină monocromatică = lumină formată din radiații de o singură culoare spectrală. Lumină compusă = lumină care conține radiații de mai multe lungimi de undă. Lumină naturală = lumină complet nepolarizată, caracterizată prin diversitatea direcțiilor de oscilație ale radiațiilor electromagnetice care o compun, distribuite uniform în jurul direcției de propagare. Lumină polarizată = lumină alcătuită din radiații electromagnetice ale căror direcții de oscilație nu sunt uniform distribuite în jurul direcției de propagare. (Astron.) Lumină antisolară = pată foarte slab luminoasă care se vede noaptea pe cer în locul opus soarelui. Lumină zodiacală = pată luminoasă care, la latitudinea noastră, se vede toamna spre est, înainte de răsăritul soarelui, și primăvara spre vest, după apusul soarelui. (Fiziol.) Lumină animală = lumină produsă de unele organisme animale pe baza energiei chimice a unor substanțe. ◊ Loc. adv. La lumina mare = fățiș, în văzul tuturor. Pe lumină = în timpul zilei, de la răsăritul până la apusul soarelui, până nu se înserează. ◊ Loc. prep. În lumina... = prin prisma (unei anumite concepții), din punctul de vedere al..., potrivit cu... (Rar) La lumina... = cu puterea..., cu ajutorul... ◊ Loc. vb. A da lumină = a lumina. ◊ Expr. A vedea lumina zilei = a) a fi înzestrat cu simțul văzului; b) a se naște. A răsări (sau a se arăta) la lumină (sau la lumina zilei) = a apărea (dintr-o ascunzătoare), a ieși la vedere, a se arăta. A ieși la lumină = a) a scăpa de primejdie, a ieși dintr-o situație grea; b) a ieși la iveală, a deveni evident, a se dezvălui. A scoate (pe cineva) la lumină = a) a scoate (pe cineva) dintr-o încurcătură; b) a ajuta (pe cineva) să dobândească o situație, a emancipa (pe cineva). A pune (ceva) în lumină = a scoate (ceva) în evidență; a sublinia. A pune într-o lumină bună (sau rea, urâtă etc.) = a scoate în evidență aspectele pozitive (sau negative) din viața sau din activitatea cuiva. A prezenta (sau a privi, a aprecia) ceva sau pe cineva într-o lumină oarecare = a prezenta (sau a privi, a aprecia) ceva sau pe cineva într-un anumit fel sau dintr-un anumit punct de vedere ori prin prisma unei anumite concepții. A vedea lumina tiparului sau (înv.) a ieși la lumină = a fi publicat, tipărit. (Limpede) ca lumina zilei = de netăgăduit, clar, evident. ♦ Fig. Strălucire; înseninare. 2. Izvor, sursă de lumină (I 1). ◊ Lumină electrică = iluminare pe bază de energie electrică. Lumină de control = indicație luminoasă care servește la controlul stării și al modului de funcționare a unei instalații de telecomandă, a macazurilor, a semnalelor de cale ferată etc. ♦ Spec. Sursă luminoasă (de obicei colorată) situată pe o navă, aeronavă etc., folosită la indicarea poziției sau la semnalizare. ♦ Flacără, flăcăruie. ♦ (Pop.) Lumânare. ♦ Unitate de măsură pentru fluxul luminos. 3. (Și în sintagma lumina ochiului) Pupilă; p. ext. ochi, privire. ♦ (Ca termen de comparație) Ființă, lucru, obiect etc. mai drag, mai de preț, mai scump. ◊ Expr. A-i fi (cuiva) drag ca lumina ochilor = a-i fi (cuiva) foarte drag. A îngriji (sau a păzi) ca (pe) lumina ochilor = a îngriji, a feri cu cea mai mare atenție. II. Fig. Ceea ce aduce claritate în mintea omenească; învățătură, cultură, educație. ◊ Expr. A arunca (o) lumină (asupra unei chestiuni) sau a aduce (o) lumină (într-o chestiune) = a lămuri, a clarifica (o problemă). A se face lumină în capul (sau în mintea) cuiva = a pricepe, a înțelege. III. 1. Distanța liberă dintre fețele interioare a două piese vecine ale unui sistem tehnic sau dintre fețele interioare opuse ale unui gol. 2. (Înv.; urmat de determinări) Suprafață. 3. Stăvilarul morii. [Pl. și: (înv.) lumine] – Probabil din lume (înv.) „lumină”.

LUNĂ, (I 3, II) luni, s. f. I. 1. Astru, satelit al Pământului, care se învârtește în jurul acestuia și pe care îl luminează în timpul nopții. ◊ Lună nouă = momentul în care Luna este în conjuncție cu Soarele, când se vede o mică porțiune din suprafața sa iluminată de acesta; înfățișarea Lunii în acest moment; crai-nou. Lună plină = momentul în care Luna este în opoziție cu Soarele și i se vede întregul disc iluminat de soare; Luna văzută în întregime. ◊ Expr. A trăi în lună sau a fi căzut din lună = a nu ști ce se petrece în jurul lui, a nu fi în temă, a fi rupt de realitate, lipsit de simț practic. A apuca luna cu dinții sau a prinde (sau a atinge) luna cu mâna = a obține un lucru foarte greu de căpătat, a realiza ceva aproape imposibil. A promite (și) luna de pe cer = a promite lucruri pe care nu le poate realiza. A cere (și) luna de pe cer = a cere foarte mult, a cere imposibilul. Câte-n lună și-n stele (sau în soare) = tot ce se poate închipui, de toate. A da cu barda (sau a împușca) în lună sau a fi un împușcă-n lună = a fi nesocotit. A-i răsări (cuiva) luna în cap = a cheli. ♦ (Adjectival) Foarte curat, strălucitor. ◊ (Adverbial) Parchet lustruit lună. 2. Lumină reflectată de lună (I 1). ◊ Loc. adv. La (sau pe) lună = la (sau pe) lumina lunii. 3. Satelit al unei planete. II. 1. Perioadă de timp care corespunde unei revoluții a Lunii (I 1) în jurul Pământului. ◊ Lună calendaristică = fiecare dintre intervalele de timp, apropiate de perioada de revoluție a lunii (I 1), în care e divizat anul calendaristic. Lună siderală = perioadă de revenire a lunii în dreptul aceleiași stele fixe. Lună sinodică = lunație. Lună solară = interval de timp egal cu a douăsprezecea parte din anul solar. 2. (Astron.) Interval de timp egal cu fiecare dintre cele 12 diviziuni ale anului calendaristic, cu o durată de 28 până la 31 de zile. ◊ Lună de miere = prima lună dintr-o căsătorie. ◊ Loc. adv. Pe lună = lunar (1). Cu luna = (închiriat sau angajat) cu plată lunară. Cu lunile sau luni de-a rândul, luni întregi, luni de zile = timp de mai multe luni (până într-un an). – Lat. luna.

LUPTA, lupt, vb. I. 1. Refl. recipr. A se bate corp la corp cu cineva. 2. Refl. recipr. și intranz. A se război, a purta război, a fi în război cu cineva. ◊ Expr. (Refl. recipr.) Se luptă ziua cu noaptea = se face ziuă. 3. Refl. și intranz. Fig. A se împotrivi, a se strădui să învingă o greutate, un obstacol. 4. Intranz. Fig. A se strădui să obțină ceva. – Lat. luctare.

MAIESTOS adj. 1. v. grandios. 2. grandios, impunător, măreț, (rar) august. (Imagine ~oasă.) 3. v. falnic. 4. grandios, măreț, solemn, (înv.) solemnel. (O noapte de vară ~oasă.) 5. v. avântat.

MARȚOLEA s. f. (În superstiții) Numele unei ființe imaginare răufăcătoare, care ar umbla în noaptea de marți spre miercuri pe la casele oamenilor pentru a pedepsi pe femeile pe care le găsește lucrînd. – Din marți¹.

MAS s. (înv. și pop.) mânere. (~ul cuiva peste noapte la un han.)

MAS, masuri, s. n. (Reg.) Faptul de a mânea; popas (peste noapte); p. ext. loc de popas peste noapte. ♦ Găzduire peste noapte. – Lat. mansum.

MĂREȚ adj. 1. v. grandios. 2. grandios, impunător, maiestos, (rar) august. (Imagine ~eață.) 3. fastuos, grandios, splendid, strălucitor, (înv.) vederos. (Un spectacol ~.) 4. v. falnic. 5. grandios, maiestos, solemn, (înv.) solemnel. (O noapte ~eață.)

MĂSUȚĂ, măsuțe, s. f. Diminutiv al lui masă²; mescioară, mesișoară. ◊ Măsuță de noapte = noptieră. [Var.: mesuță s. f.] – Masă² + suf. -uță.

MĂSUȚĂ s. 1. mescioară, (reg.) mesișoară. 2. măsuță de noapte = noptieră.

MÂNEA, mân, vb. II. Intranz. (Pop.) A petrece undeva noaptea, a rămâne, a poposi, a dormi undeva peste noapte. ♦ (Reg.) A poposi o vreme undeva; a se așeza, a sta. ◊ Expr. (Parcă) i-au mas șoarecii în pântece (sau în burtă), se spune despre un om care este mereu flămând, căruia îi este mereu foame, care mănâncă mult, cu lăcomie. [Prez. ind. și: mâi; part. mas] – Lat. manere.

MELANCOLIC adj. 1. trist, (înv.) melanholicos. (Om ~; privire ~.) 2. v. elegiac. 3. posomorât, trist. (O noapte ~.)

MIAZĂ² s. f. sg. (Înv. și pop.) Mijloc (al zilei sau al nopții). ◊ Expr. Ziua (la) miaza mare = în plină zi, la amiază. – Lat. media.

MIAZĂNOAPTE s. f. 1. Unul dintre cele patru puncte cardinale, aflat în direcția stelei polare, nord; p. ext. parte a globului pământesc, a unui continent, a unui oraș etc. situată spre acest punct cardinal. ♦ Lumea, popoarele din țările, ținuturile etc. situate în (sau spre) nord. 2. (Înv. și pop.) Miezul nopții. – Lat. mediam noctem.

MIC adj., s. 1. adj. v. mărunt. 2. adj. crud, necrescut, nedezvoltat. (Plantă ~.) 3. adj. v. redus. 4. adj. v. scurt. (Un text ~.) 5. adj. v. minuscul. 6. adj. v. îngust. 7. adj. v. nespațios. 8. adj. prost, redus. 9. adj. îngust. (Pălărie cu boruri ~.) 10. adj. v. subțire. 11. adj. v. scund. 12. adj. jos, mărunt, scund, (reg.) pitulat. (Casă ~.) 13. adj. v. pitic. 14. adj. scurt. (Creion ~.) 15. s. v. mititel. 16. adj. v. neadânc. 17. adj. subțire. (Buze ~.) 18. adj. v. ieftin. 19. adj. limitat, redus. (Un câștig ~.) 20. adj. v. neînsemnat. 21. adj. v. nevârstnic. 22. adj. v. mezin. 23. adj. scurt. (Vara, noaptea-i ~.) 24. adj. v. slab. 25. adj. redus, slab, (fig.) anemic. (O lumină ~.) 26. adj. v. scăzut. 27. adj. v. secundar. 28. adj. v. neimportant. 29. adj. v. inferior. 30. adj. puțin, redus, slab. (~ nădejde să...) 31. adj. insuficient, puțin, redus, slab. (Are posibilități ~ de realizare.)

MIC, -Ă, mici, adj. 1. Care este sub dimensiunile obișnuite; de proporții reduse. ◊ Literă mică = minusculă. Degetul (cel) mic = cel mai subțire și mai scurt dintre degete, așezat lângă inelar. ◊ Loc. adv. În mic = pe scară redusă, fără amploare. ◊ Expr. A avea (pe cineva) la degetul (cel) mic = a) a dispune de cineva cum vrei; b) a fi cu mult superior altuia. ♦ Care ocupă o suprafață redusă. ♦ Cu capacitate redusă, puțin încăpător; strâmt. ♦ Scurt; mărunt, scund. ♦ (Substantivat, m.) Fel de mâncare din carne (de vacă) tocată, de forma unor cârnăciori, condimentați și fripți direct pe grătar; mititel. ♦ (Despre ape, gropi, prăpăstii etc.) Puțin adânc sau (relativ) îngust. ♦ Subțire. ♦ Îngust. Pălărie cu boruri mici. 2. Puțin numeros; redus, limitat. 3. (Despre sunet, glas etc.) Puțin intens; slab, încet, stins², scăzut. 4. (Despre zi, noapte etc.) Care durează puțin; scurt. 5. De vârstă fragedă; nevârstnic; tânăr. ◊ (Substantivat) Cei mici = copiii. ◊ Loc. adv. De mic = din copilărie. ◊ Expr. Cu mic, cu mare sau mic și mare = toată lumea. ♦ (Precedat de „cel” sau „cel mai”) Mezin. 6. Fără (prea) mare valoare; neînsemnat, neimportant. 7. Fig. (Despre oameni) Lipsit de noblețe sufletească, de caracter; meschin, josnic. ◊ Expr. Mic la minte = redus, mărginit. 8. Care se află pe o treaptă inferioară într-o ierarhie. ◊ Socru mic = tatăl miresei; (la pl.) părinții miresei. Soacră mică = mama miresei. – Probabil lat. *miccus.

MIEZ, miezuri, s. n. 1. Parte interioară (moale) a unui fruct, a pâinii etc.; inimă (IV 3). ♦ Partea cea mai dinăuntru, centrală a unui lucru, a unui spațiu etc.; interior; spec. partea din interior, comestibilă, a unei nuci. ♦ Expr. A hrăni (sau a crește pe cineva) cu miez de nucă = a ține pe cineva în huzur; a răsfăța. ♦ (Tehn.) Parte a unei forme de turnătorie, așezată în interiorul acesteia, cu ajutorul căreia se obțin goluri sau scobituri într-o piesă turnată. ♦ Piesă de fier masiv, de oțel sau formată din lame de oțel decupate, care se introduce în interiorul unor aparate electrice. 2. Fig., Partea esențială, fondul unei probleme; semnificație, tâlc. ◊ Loc. adj. Cu miez = cu tâlc, substanțial. 3. (În sintagmele) Miezul nopții sau miez de noapte = a) ora 12 noaptea; b) perioadă din jurul orei 24; toiul nopții. Miezul zilei = a) ora 12 ziua, amiază; b) perioadă din jurul orei 12 ziua, toiul zilei. Miezul verii (sau iernii) = perioada de mijloc a verii (sau a iernii). – Din lat. medius.

MIRODENIE s. 1. (mai ales la pl.) v. condiment. 2. (BOT.; Hesperis tristis) (reg.) floarea-nopții.

MOLIE, molii, s. f. Nume generic dat mai multor specii de fluturi mici de noapte, ale căror larve rod lucrurile de origine vegetală sau animală. ◊ Compuse: molia-zidurilor sau molie-de-casă = mic crustaceu terestru cu corpul oval, cenușiu, care trăiește în locuri umede și întunecoase (Oniscus murarius); molia-stupilor = găselniță¹. – Din sl. molĭ.

NICTAGINACEE, nictaginacee, s. f. (La pl.) Familie de plante dicotiledonate cu frunze simple, ale căror flori se deschid numai în timpul nopții; (și la sg.) plantă din această familie. – Din fr. nyctaginacées.

NICTALGIE, nictalgii, s. f. (Med.) Durere de cap care apare noaptea în timpul somnului. – Din fr. nyctalgie.

NICTALOPIE s. f. Tulburare de vedere datorită căreia omul ori animalul bolnav vede normal numai noaptea sau în prezența unei lumini slabe. – Din fr. nyctalopie.

NICTEMER s. n. (Med.) Interval de timp de 24 de ore (o zi și o noapte) folosit pentru a urmări variațiile unor funcții biologice. – Din fr. nycthémère.

Noapte ≠ zi

NOAPTE s. v. beznă, întunecare, întunecime, întuneric, negură, obscuritate.

NOAPTE, nopți, s. f., adv. I. S. f. 1. Interval de timp cuprins între apusul soarelui și răsăritul lui, când este întuneric. ◊ Loc. adj. De noapte = a) care lucrează, e de serviciu în timpul nopții; b) (despre păsări, insecte, animale etc.) care își desfășoară activitatea în timpul nopții și doarme ziua. ◊ Loc. adv. Azi- (sau astă-)noapte = noaptea trecută. La noapte = în timpul nopții următoare. Peste (sau pe) noapte = în timpul nopții. Noapte de noapte = în fiecare noapte; mereu. Zi(ua) și noapte(a) sau zi, noapte, zile, nopți, toată ziua (și) toată noaptea, din zori până-n noapte, nopți și zile etc. = tot timpul, neîntrerupt, continuu. Cu noaptea în cap = dis-de-dimineață, în zori. De (cu) noapte(a) = foarte devreme, dis-de-dimineață. ◊ Expr. Noapte bună! = urare făcută cuiva înainte de culcare. 2. Fig. Lipsă de lumină; întuneric, întunecime. În pivniță era noapte. ♦ Lipsă de cultură, de civilizație, stare de înapoiere. ◊ Expr. Prost ca noaptea = foarte prost. 3. Stare de tristețe, de suferință morală, de apăsare. II. Adv. (în forma noaptea sau nopțile) În (tot) timpul nopții (I 1); în fiecare noapte. – Lat. nox, noctis.

Noaptea ≠ ziua

NOCTAMBUL, -Ă, noctambuli, -e, s. m. și f. (Med.) Somnambul. ♦ Fig. (Fam.) Persoană care își pierde nopțile în petreceri. – Din fr. noctambule.

NOCTURN, -Ă, nocturni, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care se face sau se întâmplă noaptea; de noapte, din timpul nopții. ◊ Loc. adj. și adv. În nocturnă = (despre competiții sportive) (care se desfășoară) în timpul serii. ♦ (Despre păsări răpitoare, animale, insecte) Care își desfășoară activitatea în cursul nopții și doarme ziua. 2. S. f. Competiție sportivă care are loc în timpul serii. 3. S. f. Piesă muzicală, vocală sau instrumentală cu caracter liric, visător și melancolic. – Din fr. nocturne, lat. nocturnus.

NOPTATIC, -Ă, noptatici, -ce, adj. Care are loc noaptea, de noapte; nocturn. ♦ Întunecat, întunecos. [Var.: noptatec, -ă adj.] – Noapte + suf. -atic.

NOPTICICĂ s. f. Diminutiv al lui noapte; noptiță. – Noapte + suf. -icică.

NOPTICOASĂ s. (BOT.; Hesperis matronalis) (rar) violă-de-noapte, violă-de-primăvară, (reg.) micșunea, mirodenie, floarea-nopții, vioară-de-noapte, viorea-de-noapte, (Transilv.) șibiog.

NOPTICOASĂ, nopticoase, s. f. Plantă erbacee cruciferă cu frunze dințate, cu flori purpurii-violete sau albe, cultivată ca plantă meliferă sau pentru mirosul puternic pe care îl răspândesc seara florile ei; mirodenie (1) (Hesperis matronalis). – Noapte + suf. -icoasă.

NOPTIERĂ, noptiere, s. f. Dulăpior sau măsuță care se așază lângă pat pentru a se ține la îndemână diverse obiecte necesare noaptea; măsuță de noapte. [Pr.: -ti-e-] – Noapte + suf. -ieră.

NOPTIERĂ s. măsuță de noapte.

NOPTIȚĂ, noptițe, s. f. 1. (Rar) Nopticică. 2. (Bot.) Barba-împăratului. – Noapte + suf. -iță.

NOPTOS, -OASĂ, noptoși, -oase, adj. (Rar) Întunecos, întunecat. – Noapte + suf. -os.

OALĂ, oale, s. f. 1. Vas de lut ars, de metal, de porțelan etc., de obicei cu gura largă și cu înălțimea mai mare decât lărgimea, folosit în gospodărie pentru pregătirea, păstrarea etc. bucatelor. ◊ Expr. Cât o oală de praznic = foarte mare. A prinde (sau a lua etc.) pe cineva ca din oală = a prinde pe cineva ușor, fără nicio greutate (sau pe neașteptate). A se face (sau a fi) oale și ulcele (sau urcioare) = a fi mort de mult. A pune (toate) în aceeași oală = a amesteca lucruri, probleme diferite, producând confuzii, încurcături. A plăti oalele sparte = a suferi pentru faptele altuia. A-i pune (cuiva) oala = a face (cuiva) farmece, a(-l) fermeca. Ajunge un ciomag (sau o măciucă) la un car de (sau cu) oale = nu e necesar un efort mare pentru a distruge ceva; ajunge ce s-a spus sau s-a făcut. Mustăți pe oală = mustăți cu vârfurile lăsate în jos. Tuns pe oală = cu părul lung până pe gât și retezat. ◊ Compus: Oală-minune = vas metalic cu capac etanș prevăzut cu supapă de siguranță, folosit pentru fierberea (rapidă) a alimentelor sub presiunea aburului. ♦ Conținutul vasului descris mai sus. ◊ Expr. A se amesteca (sau a-și băga nasul) unde nu-i fierbe oala = a interveni fără rost, nechemat într-o discuție, acțiune etc. care nu-l privește. ♦ Vas, ghiveci, glastră de flori. ♦ (Adesea cu determinarea „de noapte”) Vas întrebuințat (noaptea) pentru necesitățile fiziologice; țucal. 2. Vas de construcție specială, asemănător cu oala (1), folosit în diverse operații tehnice, industriale, de laborator etc. 3. (Reg.) Țiglă, olan. [Var.: (pop.) ol s. n.] – Lat. olla.

OALĂ s. 1. (prin Transilv.) răvar. (~ de lut.) 2. oală de noapte = (pop.) țucal, (reg.) șerbel, (Ban. și vestul Transilv.) șerbeleu.

OCHI¹, (I, II 4, 7, 11, 12, III) ochi, s. m., (II 1, 2, 3, 4, 5, 6, 8, 9, 10, 13) ochiuri, s. n. I. S. m. 1. Fiecare dintre cele două organe ale vederii, de formă globulară, sticloase, așezate simetric în partea din față a capului omului și a unor animale; globul împreună cu orbita, pleoapele, genele; irisul colorat al acestui organ; organul vederii unui animal sau al unei insecte, indiferent de structura lui. ◊ Loc. adv. Văzând cu ochii = repede. Ochi în ochi = privindu-se unul pe altul. Cu ochii închiși = a) fără discernământ; b) pe dinafară, pe de rost; foarte ușor, fără dificultăți. ◊ Expr. (A fi) numai ochi (și urechi) = (a privi) foarte atent (la ceva). A dormi numai cu un ochi = a dormi ușor, neliniștit; a dormi iepurește. Cât vezi cu ochii (sau cu ochiul) = cât cuprinzi cu privirea, până la depărtări foarte mari. A vedea cu ochii lui = a vedea el însuși, a fi de față la o întâmplare. A vedea cu ochii altuia = a nu avea păreri proprii, a judeca prin prisma altuia. A păzi (sau a îngriji) pe cineva ca ochii din cap = a păzi, a îngriji etc. pe cineva cu cea mai mare atenție. A arăta (pe cineva sau ceva) din ochi = a semnala cuiva în mod discret (pe cineva sau ceva), făcând o mișcare ușoară a ochilor în direcția voită. A iubi pe cineva (sau a-i fi drag cuiva) ca lumina ochilor (sau mai mult decât ochii din cap) = a iubi (sau a fi iubit) din tot sufletul. A i se scurge (sau a-i curge) cuiva ochii după cineva (sau după ceva) = a se uita cu mult drag la cineva sau la ceva, a-i plăcea foarte mult cineva sau ceva, a ține mult la cineva sau la ceva. A nu avea ochi să vezi pe cineva = a fi mânios pe cineva, a nu putea suferi pe cineva. A privi pe cineva cu (sau a avea pe cineva la) ochi buni (sau răi) = a (nu) simpatiza pe cineva. A nu vedea (lumea) înaintea ochilor = a fi foarte supărat, a fierbe de mânie. A da ochii (sau ochi) cu cineva = a întâlni pe cineva (pe neașteptate). A da cu ochii de cineva (sau de ceva) = a vedea ceva sau pe cineva care îți iese întâmplător în cale; a zări. A-și vedea visul cu ochii = a-și vedea realizată o dorință. E cu ochi și cu sprâncene = e evident, e clar. A i se întoarce (cuiva) ochii în cap (sau pe dos), se zice când cineva este în agonie, când moare. A(-și) da ochii peste cap = a) a cocheta, a afecta²; a face fasoane; b) (a fi pe punctul de) a muri. A privi cu ochii mari = a privi atent, a fi uimit de ceea ce vede. A pune (o armă) la ochi sau a lua la ochi = a ținti, a ochi. A lua (pe cineva) la ochi = a avea bănuieli asupra cuiva, a suspecta. A pune ochii (pe cineva sau pe ceva) = a-i plăcea cineva sau ceva; a pune sub observație, a urmări. A face un lucru cu ochii închiși = a face un lucru foarte ușor, fără dificultate, fără ezitare. Între patru ochi = fără martori, în intimitate. Plin ochi = foarte plin. (Fam.) Cu un ochi la făină și cu altul la slănină, se spune despre cel care: a) se uită cruciș sau b) râvnește la două lucruri deodată. (Muncește, lucrează, aleargă, se ferește, fuge etc. de ceva) de-și scoate ochii = (muncește, lucrează etc.) cât poate, din răsputeri. 2. Facultatea de a vedea, simțul văzului, vedere; privire, uitătură. ◊ Loc. adv. Cu ochi pierduți = cu privirea neconcentrată, privind în gol; în extaz. Sub ochii noștri = a) sub privirea noastră; b) acum, în prezent. În ochii cuiva = după părerea cuiva, după aprecierea cuiva, în conștiința cuiva; în fața cuiva. De (sau pentru) ochii lumii = de formă, pentru a salva aparențele. ◊ Expr. A privi cu ochi de piatră = a privi nepăsător, rece, înmărmurit. A avea ochi = a se arăta priceput în a aprecia un lucru dintr-o privire. A măsura (sau a judeca, a prețui etc.) din ochi = a aprecia cu aproximație, cu privirea, însușirea unui obiect sau a unei ființe; a studia, a cerceta, a analiza cu privirea ceva sau pe cineva. A vinde (sau a da, a cumpăra) pe ochi = a vinde (sau a cumpăra) apreciind cantitatea cu privirea. A sorbi pe cineva din ochi = a ține foarte mult la cineva, a-l privi cu drag. A mânca (sau a înghiți) cu ochii = a mânca cu mare poftă; a pofti. Încotro vede cu ochii sau unde îl duc ochii = indiferent unde, în orice direcție, fără țintă, aiurea. ♦ Fig. Putere de pătrundere, discernământ; judecată, rațiune. 3. (La pl.) Obraz, față. ◊ Loc. adv. De la ochi sau (verde) în ochi = cu îndrăzneală, fățiș, fără cruțare. II. P. anal. 1. S. n. Fiecare dintre spațiile libere ale unei ferestre, în care se montează geamurile; panou de sticlă care închide fiecare dintre aceste spații. ♦ Mică deschizătură închisă cu sticlă, făcută într-un perete exterior, folosind la aerisirea sau la iluminarea unei încăperi. ◊ Ochi de bou = nume dat ferestrelor rotunde de mici dimensiuni folosite pentru iluminarea și aerisirea podurilor, a mansardelor sau a încăperilor de serviciu ale unui edificiu. 2. S. n. Porțiune de loc, în formă circulară, acoperită cu altceva (apă, nisip, zăpadă etc.) decât mediul înconjurător. 3. S. n. Întindere de apă în formă circulară, în regiuni mlăștinoase, mărginită cu papură; loc unde se adună și stagnează apa. ♦ Vârtej de apă, bulboană; copcă. 4. S. n. și m. Orificiu făcut într-o pânză de navă, plasă, foaie de cort, prin care se poate petrece o sfoară, o frânghie, un cablu; ocheț. ♦ Buclă formată prin îndoirea unei sfori, a unei frânghii etc., petrecută cu un capăt prin îndoitură; laț. ♦ Fiecare dintre golurile (simetrice) aflate între firele unei împletituri, ale unor țesături, ale unor plase etc.; golul împreună cu firele care îl mărginesc. ♦ Fiecare dintre verigile din care se compune un lanț; za. 5. S. n. Orificiu circular situat pe partea superioară a unei mașini de gătit, pe care se așază vasele pentru a le pune în contact direct cu flacăra. 6. S. n. (Mai ales la pl.) Mâncare făcută din ouă prăjite în tigaie sau fierte fără coajă, astfel ca gălbenușul să rămână întreg (cu albușul coagulat în jurul lui). 7. S. m. Complex de muguri existent pe nod la vița de vie sau la subsuoara frunzelor unor plante. 8. S. n. Despărțitură într-o magazie, într-un hambar etc.; boxă. 9. S. n. Fiecare dintre petele colorate de pe coada păunului. 10. S. n. Particulă rotundă de grăsime care plutește pe suprafața unui lichid. 11. S. m. (În sintagmele) Ochi magic = tub electronic cu ecran fluorescent, care se folosește în special la aparatele de recepție radiofonică sau radiotelegrafică, ca să arate în ce măsură este realizat acordul pe lungimea de undă dorită; indicator de acord. 12. S. m. Fiecare dintre punctele de pe zaruri, cărți de joc etc. 13. S. n. Fig. Pată de lumină, licărire, punct strălucitor. III. S. m. Compuse: ochi-de-pisică = a) disc de sticlă sau de material plastic (montat într-o garnitură de metal) care reflectă razele de lumină proiectate asupra lui și care este folosit ca piesă de semnalizare la vehicule sau la panourile fixe de pe șosele; b) varietate de minerale care, șlefuite într-un anumit mod, capătă o luminozitate neobișnuită; ochi-de-ciclop = fereastră specială care separă acustic încăperile unui studio, permițând însă o vizibilitate bună; ochiul-boului = a) (Bot.) nume dat mai multor plante din familia compozeelor, cu inflorescențe mari, albe sau viu colorate; b) (Ornit.) pitulice; ochiul-lupului = a) plantă erbacee cu flori mici albastre și cu fructe nucule (Lycopsis arvensis); b) plantă erbacee cu tulpina ramificată și cu florile dispuse în formă de spice (Plantago indica); ochii-păsăruicii = a) plantă erbacee cu frunze lanceolate și cu flori albastre, albe sau roșii (Myosotis palustris); b) nu-mă-uita; ochiul-șarpelui = a) plantă erbacee cu frunze mici în formă de rozetă, acoperite cu peri albi mătăsoși, cu flori albastre, rar albe, plăcut mirositoare (Eritrichium nanum); b) mică plantă erbacee cu frunze păroase și cu flori mici, albastre închis (Myosotis arvensis); ochii-șoricelului = a) mică plantă erbacee cu tulpini roșietice, cu frunzele bazale dispuse în rozetă, cu flori alburii, rareori liliachii (Saxifraga adscendens); b) nu-mă-uita; ochiul-soarelui = vanilie sălbatică; ochiul-păunului = fluture de noapte care are pe aripi pete rotunde, colorate, asemănătoare cu cele de pe coada păunului (Saturnia pyri); Ochiul-Taurului = numele unei stele din constelația Taurului. – Lat. oc(u)lus.

OLIȚĂ, olițe, s. f. Diminutiv al lui oală; olcuță, olicică. ♦ (Fam.) Oală de noapte. – Oală + suf. -iță.

OTAC, otace, s. n. (Reg.) 1. Colibă care servește ca adăpost provizoriu pescarilor, ciobanilor sau muncitorilor agricoli în timpul lucrului; odaie. 2. Loc împrejmuit, pe câmp sau la munte, unde stau (noaptea) oile sau vitele. [Pl. și: otacuri] – Din tc. otak „cort mare”.

PETRECE, petrec, vb. III. I. 1. Tranz. și intranz. A-și duce viața sau a-și ocupa timpul (într-un anumit fel, într-un anumit loc, o anumită perioadă); a trăi. ◊ Expr. (Tranz.) A(-și) petrece noaptea (undeva) = a rămâne (undeva) peste noapte pentru a dormi. (Pop.) A(-și) petrece (ceva) prin (ori în) minte (sau în amintire) = a parcurge cu mintea anumite fapte etc. petrecute, a reconstitui în minte trecutul, a depăna în gând firul amintirilor, a-și aduce aminte, a-și aminti. (Intranz.; rar) A petrece ca găina la moară = a trăi bine, a avea un trai îmbelșugat. A petrece ca câinele în car = a trăi rău. ♦ Refl. (Pop.; despre unități de timp, viață etc.) A se scurge, a se desfășura, a trece. 2. Intranz. A-și duce viața sau a-și ocupa timpul în chip plăcut (înveselindu-se, distrându-se, chefuind etc.); a se distra, a se desfăta; a chefui. ♦ Tranz. (Rar) A distra, a amuza. 3. Refl. unipers. (Despre evenimente, întâmplări, gânduri, sentimente etc.) A avea o anumită desfășurare, o anumită evoluție, a se produce într-un anumit fel; a se întâmpla, a se desfășura. 4. Refl. (Înv. și pop.) A se sfârși, a se termina; a se epuiza; a dispărea. ♦ Refl. pas. (Reg.; despre mâncăruri, băuturi etc.) A se consuma. 5. Tranz. (Reg.) A vinde, a desface mărfuri, produse etc. II. Tranz. 1. A însoți, a conduce pe cineva la plecare o bucată de drum; p. ext. a însoți, a întovărăși pe cineva pe un drum, într-o călătorie, într-o acțiune. ◊ Expr. A petrece (pe cineva sau ceva) cu ochii (sau, rar, cu ochiul, din ochi) sau cu privirea (ori cu privirile) = a urmări cu privirea pe cineva sau ceva care pleacă, trece, se îndepărtează; a observa. ♦ Spec. (Pop.) A însoți, a conduce la groapă un mort. 2. (Pop.) A străbate, a cutreiera, a parcurge, a trece. ♦ (Reg.) A vizita, a cerceta. ♦ (Rar) A parcurge o lucrare, o publicație, notițe etc. 3. (Înv. și reg.) A transporta dintr-un loc în altul; a muta, a deplasa. ◊ Expr. A petrece (ceva) din mână în mână = a trece (ceva) de la unul la altul, pe rând, pe la fiecare. A-și petrece ochii la... = a-și plimba privirea asupra unor lucruri sau ființe, a trece cu privirea de la unul la altul (sau de la una la alta). (Refl.) A se petrece din lumea noastră (sau din această lume) = a muri. 4. A trece sau a face să treacă prin..., printre..., pe după..., peste..., pe sub... ♦ (Înv. și reg.) A străpunge, a găuri. ♦ (Înv. și reg.) A înfige. ♦ (Înv. și reg.) A cerne; a strecura. ♦ Tranz. și refl. A (se) suprapune marginile unei îmbrăcăminți pentru a (se) încheia; p. ext. a (se) încheia prin suprapunerea celor două margini ale materialului. – Lat. *petraicere.

PETRECE vb. 1. v. trăi. 2. (astăzi rar) a trece. (Își ~ nopțile studiind.) 3. a sta. (A ~ cu el întreaga seară.) 4. v. întâmpla. 5. a fi, a se întâmpla. (Ce s-a ~ acolo?) 6. v. desfășura. 7. a se întâmpla, (înv.) a se trece. (Câte nu s-au ~ între noi.) 8. v. desfășura. 9. v. însoți. 10. v. distra. 11. v. chefui.

PIERI vb. 1. v. dispărea. 2. a dispărea, a se pierde, (reg.) a se prăpădi, (fig.) a se mistui, a se scufunda. (A ~ în noapte.) 3. v. muri. 4. v. cădea. 5. v. apune. 6. v. risipi. 7. v. dispărea. 8. v. sfârși.

PIJAMA, pijamale, s. f. Îmbrăcăminte formată din pantaloni și bluză, care se poartă mai ales noaptea (în timpul somnului). – Din fr. pyjama.

POLAR, -Ă, polari, -e, adj., s. f. 1. Adj. Privitor la cei doi poli¹ ai Pământului, de la poli¹, caracteristic polilor¹; din regiunea sau din zona polilor¹. ◊ Noapte polară = noapte de iarnă care se întâlnește în regiunile situate dincolo de cercul polar și care poate dura până la o jumătate de an. Steaua polară = steaua principală din constelația Carului-Mic, situată pe prelungirea boreală a axei Pământului, care servește ca mijloc de orientare și după care se poate stabili direcția nordului. Urs polar = urs alb, v. urs. 2. Adj. Privitor la polii¹ unui magnet sau ai unei pile electrice. ♦ Referitor la un corp sau la un mediu care prezintă polaritate. 3. Adj. (Mat.; în sintagma) Coordonate polare = coordonate al căror sistem de referință este alcătuit dintr-un punct și o semiaxă care pornește din acel punct. 4. Adj. (Fil.) Care se află într-un raport de polaritate, care prezintă polaritate. 5. S. f. Locul geometric al punctelor conjugate armonic cu un punct dat în raport cu cele două puncte în care o dreaptă variabilă ce trece prin punctul dat intersectează conica dată. – Din lat. polaris, it. polare, fr. polaire.

POLUNOȘNIȚĂ, polunoșnițe, s. f. Slujbă religioasă mănăstirească care se face după miezul nopții, înainte de utrenie. – Din sl. polunoštĭnica.

POLUȚIE, poluții, s. f. Scurgere spontană (mai ales în timpul nopții) a lichidului seminal la bărbat. – Din fr. pollution.

POPOSI, poposesc, vb. IV. Intranz. 1. A se opri undeva pentru a se odihni (puțin) în cursul unei plimbări, al unei călătorii, al unui marș; p. gener. a se opri. ♦ Spec. A rămâne undeva peste noapte. 2. (Rar) A se odihni. – Din popas.

POPOSI vb. 1. a se opri, a sta, a ședea, a trage, a zăbovi. (A ~ la umbra unui stejar.) 2. a se opri, (înv.) a conăci. (A ~ la un han.) 3. (înv. și pop.) a mânea. (Unde ai de gând să ~ la noapte?) 4. a se așeza. (Călătorul a ~ ca să mănânce.)

PORUMBAC, -Ă, porumbaci, -ce, adj., s. m. I. Adj. (Pop.; despre păsări sau despre penele lor; adesea substantivat) Pestriț. II. S. m. Fluture mare de noapte, cu aripile din față galbene cu dungi cafenii și cu cele dindărăt multicolore (Sphinx euphorbiae). – Porumb + suf. -ac.

POSOMORÂT adj., adv. 1. adj. v. încruntat. 2. adj., adv. v. îmbufnat. 3. adj. v. ursuz. 4. adj. întristat, mâhnit, trist, (fig.) înnegurat, înnorat, întunecat, mohorât. (O față ~.) 5. adj. v. înnorat. 6. adj. v. dezolant. 7. adj. melancolic, trist. (O noapte ~.)

PRĂDA vb. 1. v. jefui. 2. a fura. (L-au ~ noaptea hoții.) 3. a devasta, a jefui, a sparge, (livr.) a devaliza. (Bandiții au ~ banca.) 4. v. deposeda. 5. v. răpi.

PRIVEGHEA, priveghez, vb. I. (Pop.) 1. Intranz. A sta sau a face de pază; a păzi. ♦ Tranz. A pândi, a urmări. 2. Tranz. A supraveghea, a îngriji (pe cineva sau ceva); a avea grijă să... 3. Intranz. A sta treaz, a nu dormi. ♦ Tranz. Spec. A sta de veghe noaptea la mort, a sta la priveghi. [Var.: (reg.) privighea vb. I] – Lat. pervigilare.

PRIVEGHERE, privegheri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a priveghea. 1. Străjuire, pază, veghe. ♦ Supraveghere, control; grijă, atenție. 2. Serviciu religios care se oficiază noaptea sau seara, în ajunul unei sărbători, într-o mănăstire sau într-o biserică. [Var.: (reg.) privighere s. f.] – V. priveghea.

PRIVEGHI, priveghiuri, s. n. (Pop.) 1. Veghere a unui mort noaptea înainte de înmormântare. 2. Veghe, pază, strajă. [Var.: (reg.) priveghe s. f.] – Din priveghea (derivat regresiv).

PUTERE, puteri, s. f. I. 1. Faptul de a putea; capacitate, însușire, posibilitate fizică, morală, intelectuală de a acționa, de a realiza ceva; putință. 2. Mare forță fizică, tărie, puternicie. ◊ Loc. adv. Din toate puterile = cu toate forțele, cu toată râvna. ◊ Loc. adv. și adj. În putere (sau în puteri) = puternic, sănătos, voinic. În (toată) puterea (vârstei) = în plină vigoare, în floarea vârstei. Cu puterea = cu sila, prin constrângere. ◊ Expr. A-i sta (sau a-i fi) cuiva în putere = a avea capacitatea, posibilitatea sau experiența (de a face ceva). 3. Intensitate. 4. Eficacitate, tărie. ♦ Grad mare de concentrație. Puterea unei băuturi. 5. Valoare, valabilitate. ◊ Putere de circulație (sau circulatorie) a unei monede = însușirea monedei de a servi la vânzare-cumpărare. Putere de cumpărare (a banilor) = cantitatea de mărfuri și de servicii care poate fi obținută în schimbul unei anumite sume de bani. II. 1. Autoritate, stăpânire, dominație; p. ext. influență. ◊ Expr. A fi în puterea cuiva = a depinde de voința, de bunul plac al cuiva. ◊ Mare putere = țară, stat care dispune de o mare forță economică, militară, politică etc. Puterile centrale = nume dat în primul război mondial Germaniei și Austro-Ungariei. ♦ (Concr.) Stat, țară (suverană). 2. Conducere de stat, guvernare. ◊ Putere de stat = atribut al clasei dominante, care, folosind statul ca instrument al său, înfăptuiește conducerea societății. Putere populară = regim social-economic în care conducerea politică, conducerea statului aparține clasei muncitoare și aliaților ei; stat cu un asemenea regim. ◊ Expr. A fi (sau a ajunge, a veni) la putere = a deține (sau a ajunge să dețină) guvernarea într-un stat. 3. Permisiune, voie; drept, împuternicire legală de a face ceva. ◊ Loc. prep. În puterea... = în virtutea..., în baza... ◊ Expr. A avea puteri depline = a avea dreptul nelimitat și necondiționat de a acționa în numele cuiva. Cu de la sine putere = fără a fi autorizat de nimeni; în mod abuziv. 4. Capacitate, potențial. Creșterea puterii economice. ◊ Putere de muncă = capacitatea unui om de a lucra și de a realiza anumite produse într-un timp determinat. 5. (Pop.) Mijloace materiale, bani, avere; stare materială și socială a cuiva. 6. (Pop.) Punct, moment culminant; toi. În puterea nopții. ◊ Expr. În (toată) puterea cuvântului = în adevăratul înțeles al cuvântului. III. 1. (Mat.) Rezultatul înmulțirii unui număr cu sine însuși (de atâtea ori de câte ori arată exponentul). ♦ Exponent care arată de câte ori trebuie înmulțit un număr cu el însuși. ◊ Putere a unui punct față de un cerc = valoarea absolută a diferenței dintre pătratul razei cercului și pătratul distanței dintre punct și centrul cercului. 2. (Fiz., Tehn.) Lucru mecanic efectuat sau primit într-o unitate de timp; energie primită sau cedată într-o unitate de timp; mărime caracteristică unui sistem tehnic. ◊ Putere instalată = suma puterilor nominale ale mașinilor unei instalații producătoare de energie. Putere nominală = putere pentru care a fost construit un sistem tehnic. – V. putea.

RADIOPROIECTOR, radioproiectoare, s. n. Instalație (înglobând un radiolocator și un proiector) destinată să descopere și să lumineze țintele aeriene în timpul nopții. [Pr.: -di-o-pro-iec-] – Radio² + proiector.

RAITĂ, raite, s. f., interj. 1. S. f. (Fam.) Parcurgere a unui drum fără opriri (mari), trecere în grabă pe undeva, vizită scurtă. 2. Interj. (Înv.; în forma raita) Cuvânt de recunoaștere rostit de paznicii de noapte, când se apropiau unul de altul. – Din magh. rajta.

RĂCHITAR, răchitari, s. m. Fluture de noapte de culoare brumărie, a cărui larvă se dezvoltă în tulpina pomilor, găurindu-le lemnul (Cossus cossus). – Răchită + suf. -ar.

RĂCOARE s. răcoreală, (reg.) reveneală. (~ nopții.)

RĂCOROS adj. 1. v. răcoritor. 2. reavăn, rece, (înv.) răcoare. (Aerul cel ~ al nopții.) 3. v. friguros.

RĂPITOR, -OARE, răpitori, -oare, adj. 1. (Adesea substantivat; despre oameni) Care răpește pe cineva. 2. (Despre animale) Care prinde și consumă hrană de origine animală, de obicei vie. ♦ (Substantivat, f. pl.) Numele a două ordine de păsări de pradă (de zi sau de noapte), bune zburătoare, cu cioc gros, arcuit și încovoiat și cu picioare terminate cu gheare ascuțite și întoarse; (și la sg.) pasăre care face parte din unul dintre aceste ordine. ♦ Fig. Hrăpăreț, uzurpator. 3. Fig. Care vrăjește, captivează; fermecător, încântător. – Răpi + suf. -tor.

RÂNDUNEA-DE-NOAPTE s. v. lipitoare, păpăludă.

REAVĂN adj. 1. v. jilav. 2. răcoros, rece, (înv.) răcoare. (Aerul cel ~ al nopții.)

RECE adj., s. 1. adj. v. friguros. 2. s. v. frig. 3. adj. reavăn, răcoros, (înv.) răcoare. (Aerul cel ~ al nopții.) 4. adj. v. geros. 5. adj. (GEOGR., MET.) polar, (înv.) polaric. (Climă, zonă ~.) 6. adj. răcit. (Ciorba e ~.) 7. adj. proaspăt. (A băut un pahar cu apă ~.) 8. adj. v. uscat. 9. adj. v. mort. 10. (fig.) indiferent, insensibil, nesensibil, pasiv. (Femeie ~.)

REDUCE vb. 1. v. descrește. 2. v. micșora. 3. a (se) mici, a (se) micșora, a scădea. (S-a ~ rația.) 4. v. scurta. 5. v. prescurta. 6. a descrește, a (se) diminua, a (se) împuțina, a (se) micșora, a scădea, (înv.) a (se) puțina. (Numărul lor se ~ continuu.) 7. v. împuțina. 8. a (se) împuțina, a (se) micșora, a (se) restrânge, a scădea, (înv. și reg.) a (se) strâmta. (Locurile de pășune s-au ~.) 9. a descrește, a se mici, a se micșora, a scădea, a se scurta. (Toamna, ziua se ~, iar noaptea crește.) 10. v. încetini. 11. v. atenua. 12. a micșora, (înv. fig.) a îngusta. (A ~ valoarea a ceva.) 13. a lăsa, a micșora, a scădea. (A mai ~ din preț.) 14. v. ieftini. 15. a micșora, a scădea, (fig.) a îndulci. (I-a mai ~ pedeapsa, sentința.) 16. v. simplifica. 17. a se limita, a se mărgini, a se mulțumi, a se restrânge, a se rezuma. (S-a ~ la strictul necesar.) 18. v. limita. 19. a constrânge, a obliga, a sili. (L-a ~ la tăcere.)

REGINĂ, regine, s. f. 1. Femeie care deține prerogativele unui rege, fiind suverana unui regat. 2. Soție de rege. 3. Fig. Ceea ce deține o poziție privilegiată, importantă, dominantă, într-un anumit domeniu. 4. Compus: regina-nopții = nume dat unor plante de grădină cu flori albe, roșietice sau violete care se deschid la căderea nopții și răspândesc un miros plăcut (Nicotiana). 5. (Entom.) Albină femelă fecundă, care depune ouă: matcă. 6. Piesa cea mai importantă la jocul de șah, după rege, care poate fi mutată în orice direcție, atât în linie dreaptă cât și în diagonală; damă. – Din lat. regina.

REGINĂ s. 1. suverană, (înv. și pop.) crăiasă. (~ Angliei.) 2. v. damă. 3. (SPORT) damă. (~ la jocul de șah.) 4. (ENTOM.) împărăteasă, mamă, matcă, (reg.) crăiasă, crăiță, muscă-mare. (~ albinelor.) 5. (IHT.; Eupomotis gibbosus) (reg.) ochean, reginică, sineș, soare, sorel, sorete, sticlete, caracudă-colorată, caras-galben, împăratul-peștilor, mâna-diavolului, regele-peștilor, trei-colori. 6. (BOT.) regina-nopții (Nicotiana alata și silvestris) = (reg.) tutun, tutunaș, floarea-duhanului, floarea-miresei, floarea-nopții, floare-de-tabac.

REVELION, revelioane, s. n. Noaptea dintre 31 decembrie și 1 ianuarie, în care se sărbătorește Anul Nou; petrecere care are loc în această noapte. [Pr.: -li-on. – Var.: reveion s. n.] – Din fr. réveillon.

RISIPI vb. 1. v. împrăștia. 2. a (se) împrăștia, a (se) răspândi, a (se) răzleți, (pop.) a (se) năsădi, (înv. și reg.) a (se) sparge, a (se) spărgălui, (prin Olt. și Ban.) a (se) sprânji, (înv.) a (se) scociorî, a (se) scodoli. (I s-a ~ întreaga turmă.) 3. a împrăștia, a spulbera, a vântura, (înv.) a spârcui. (A-i ~ pe dușmani în cele patru zări.) 4. a (se) destrăma, a (se) împrăștia, a (se) spulbera, (Olt.) a (se) vărzui, (înv.) a (se) rășchira, (pop. fig.) a (se) răzbuna. (După ploaie, norii s-au ~.) 5. a se împrăștia, a se ridica. (Ceața s-a ~.) 6. a dispărea, a pieri. (Noaptea s-a ~.) 7. a împrăștia, a spulbera, (pop.) a zburătăci. (Vântul ~ frunzele.) 8. v. răspândi. 9. a (se) împrăștia, a (se) răspândi, a (se) revărsa, a (se) vărsa. (Soarele ~ o căldură plăcută.) 10. a îndepărta, a spulbera. (I-a ~ toată temerea.) 11. v. cheltui. 12. v. irosi. 13. v. dărâma.

ROND, -Ă, (1, 2, 3) ronduri, s. n., (4) ronde, adj. 1. S. n. Strat de flori, de obicei circular, ridicat deasupra nivelului terenului din jur. 2. S. n. Piațetă rotundă de unde pornesc mai multe artere de circulație, având adesea la mijloc o plantație de flori sau un monument. 3. S. n. Inspecție de noapte care se face la un post de pază militar pentru a controla santinelele; p. ext. oamenii care fac această inspecție. ♦ Serviciu de control al santinelelor, organizat pe garnizoană. ◊ Ofițer de rond = ofițer însărcinat cu controlul santinelelor pe garnizoană. ◊ Expr. A fi de rond sau a face rondul = a fi însărcinat cu inspecția (santinelelor) sau a face inspecție. 4. S. n. (Cor.) Mișcare circulară a piciorului, executată liber pe sol sau în aer. 5. Adj. (În sintagmele) Scriere (sau literă) rondă = fel de scriere cu litere rotunde, groase și drepte; literă astfel scrisă. Peniță rondă = peniță specială cu vârful lat, cu care se pot scrie literele ronde. – Din fr. rond, germ. Ronde.

SABAT, sabaturi, s. n. 1. Ziua de sâmbătă la mozaici și la unii sectanți creștini, reprezentând ultima zi a săptămânii, considerată zi de sărbătoare. 2. Adunare de vrăjitoare care, după credințele evului mediu, avea loc sâmbăta, la miezul nopții, într-un loc singuratic. ♦ Fig. Gălăgie mare produsă de o mulțime zgomotoasă. – Din fr. sabbat, lat. sabbatum.

SCĂDEA vb. 1. v. descrește. 2. v. micșora. 3. a se îngroșa. (Mâncarea a ~ mult.) 4. v. reduce. 5. v. împuțina. 6. (MAT.) (înv.) a deduce, a defalca, a scoate, a subtrahirui, a sustrage. (~ 7 din 10.) 7. v. împuțina. 8. v. ieftini. 9. a lăsa, a micșora, a reduce. (A mai ~ din preț.) 10. a descrește, a se mici, a se micșora, a se reduce, a se scurta. (Toamna, ziua ~, iar noaptea crește.) 11. a coborî. (Temperatura a ~ în mod simțitor.) 12. v. atenua. 13. v. coborî. 14. a micșora, a reduce, (fig.) a îndulci. (I-a mai ~ pedeapsa, sentința.) 15. v. diminua.

SCLIPI vb. 1. a clipi, a licări, a luci, a scăpăra, a scânteia, a străfulgera. (Luminițe ~ în noapte.) 2. a străluci, (fig.) a arde. (Stelele ~.) 3. v. pâlpâi. 4. v. lumina. 5. v. străluci. 6. a luci, a scânteia, a sticli, a străluci, (rar) a strălumina. (Albe coifuri ~.)

SCOBORÎ vb. 1. v. coborî. 2. a (se) coborî, a descinde, (înv.) a deștinde. (~ din trăsură.) 3. v. lăsa. (~ ceața, noaptea.)

SCUFIE, scufii, s. f. 1. Căciuliță de formă specială, care se leagă sub bărbie, purtată mai ales de sugari; bonețică. 2. Bonetă de pânză, de stofă etc., care se poartă mai ales noaptea, în timpul somnului; tichie, căciuliță. 3. Căciuliță rotundă, de culoare neagră, pe care o poartă călugărițele. – Din ngr. skúfia, it. scuffia.

SCURT adj., adv. 1. adj. mic, redus, restrâns. (Un text ~.) 2. adj. v. concis. 3. adj. v. scund. 4. adj. mic. (Creion ~.) 5. adj. mic. (Vara noaptea-i ~.) 6. adj. v. puțin. 7. adv. strâns. (Apucă iapa ~ de căpăstru.) 8. adv. brusc, deodată, fulgerător, instantaneu, odată, repede, subit, (pop.) numai, (reg.) târlamârla. (~ se întoarce spre el și...)

SEMAFOR, semafoare, s. n. 1. Dispozitiv de semnalizare optică, alcătuit dintr-un stâlp fix, cu unul sau mai multe brațe mobile a căror poziție, în timpul zilei, sau a căror schimbare de lumină, în timpul nopții, indică diferite semnale referitoare la circulația pe căile ferate. 2. Dispozitiv de semnalizare optică folosit pentru a transmite vaselor din larg comunicări referitoare la navigație. 3. Indicator cu lumini colorate, pentru reglementarea circulației în orașe; stop. – Din fr. sémaphore.

SENIN adj., s. 1. adj. albastru, clar, curat, limpede, pur, străveziu, (livr.) limpid, (Transilv.) tistaș, (înv.) seninat, seninos, (fig.) spălat. (Un cer ~.) 2. s. albastru, albăstrime, azur, claritate, limpezime, seninătate, (rar) limpeziș, (înv. și reg.) seninat, (reg.) vineție, (Mold. și Bucov.) sineală, (înv.) senineală. (~ul cerului.) 3. adj. frumos, însorit, (rar) soros, (pop.) sorit. (O zi ~) 4. adj. limpede, luminos. (Zori ~.) 5. adj. frumos, (înv.) seninos. (Nopți ~.) 6. adj. (livr. fig.) olimpian. (Un spirit ~.)

SERENADĂ, serenade, s. f. Compoziție muzicală, vocală sau instrumentală, alcătuită din mai multe părți, apropiată ca factură de divertisment, nocturnă etc., cu caracter liric, executată seara sau noaptea sub ferestrele cuiva, în semn de omagiu sau de dragoste. [Var.: serenată s. f.] – Din fr. sérénade, it., sp. serenata, germ. Serenade.

SFINX, sfincși, s. m. I. Monstru fabulos din mitologia antică (greacă și egipteană), cu corp de leu, cu cap de om și cu aripi de vultur; monument arhitectonic de piatră înfățișând acest animal. ♦ Fig. Personaj enigmatic. II. Nume dat mai multor specii de fluturi mari, care zboară în timpul serii și noaptea. – Din fr., lat. sphinx.

SOLEMN adj., adv. 1. adj. v. festiv. 2. adv. v. sărbătorește. 3. adj. sacramental. (Formulă ~.) 4. adj. sacru, sfânt. (Un jurământ ~.) 5. adj. sacru, (livr.) sacerdotal. (Importanța ~ a momentului.) 6. adj. (JUR.) formal. (Act ~.) 7. adj. important, însemnat, (înv.) solemnel. (Un moment ~.) 8. adj. v. ceremonios. 9. adj. academic, distins, (livr.) elevat. (Ton ~.) 10. adj. grav, serios, (livr.) marțial, (înv.) solemnel. (O ținută ~.) 11. adj. grandios, maiestos, măreț, (înv.) solemnel. (O noapte ~.) 12. adv. v. maestoso.

STÂRC s. (ORNIT.) 1. stârc cenușiu (Ardea cinerea) = bâtlan, (reg.) ceapur, gâtlan, pescar; stârc purpuriu (Ardea purpurea) = bâtlan roșiatic, bâtlan roșu, stârc roșu, (reg.) bâtlan scorțișor, bâtlan scorțișoriu, ceapur roșu, ciaclă-de-trestie, ciaclă-roșie, gac-roșu; stârc roșu v. stârc purpuriu. 2. (Ardeola ralloides) (reg.) bâtlan galben. 3. stârc alb (Egretta alba) = egretă, (rar) erodiu alb, erodiu mare, (reg.) bâtlan alb, ceapur mare, stârc bălan. 4. stârc mic (Ixobrychus minutus) = stârc-pitic, (pop.) scrofiță; stârc pitic (Ixobrychus minutus) v. stârc mic. 5. stârc-de-noapte (Nycticorax nycticorax) = (reg.) cuacă, stârc-cenușiu-de-noapte, stârc-cenușiu-mic.

STÂRC-CENUȘIU-DE-NOAPTE s. v. stârc-de-noapte.

STÂRC-CENUȘIU-MIC s. v. corb-de-noapte, stârc-de-noapte.

STÂRC-DE-NOAPTE s. v. bou-de-baltă.

STEA, stele, s. f. I. 1. Corp ceresc cu lumină proprie, format dintr-o masă de gaze aflată la o temperatură foarte ridicată; (sens curent) orice corp ceresc (cu excepția Lunii) care strălucește noaptea pe bolta cerească. ◊ Steaua dimineții = luceafărul de dimineață. Stea cu coadă = cometă. Stea căzătoare = meteor (2). ◊ Expr. A vedea stele verzi, se spune când cineva primește o lovitură puternică. A crede în steaua sa = a crede într-o soartă mai bună, a fi optimist. A se naște sub o stea norocoasă (sau rea) = a avea (sau a nu avea) noroc. Vai de steaua mea (sau a ta, a lui etc.) = vai de mine (sau de tine, de el etc.). ♦ (Astron.; în sintagmele) Stea hiperdensă = stea cu densitate infinit mai mare decât a celor considerate normale pe Pământ. Stea neutronică = stea de dimensiuni foarte mici, hiperdensă, al cărei nucleu este constituit dintr-un amestec de neutroni, protoni și alte particule grele. ♦ Stea călăuzitoare = idee, concepție de bază care îndrumează o acțiune, după care se orientează o activitate. ♦ Epitet dat femeii iubite. 2. Fig. Artistă celebră de cinematograf, de teatru, de operă etc.; vedetă. II. P. anal. 1. Obiect, desen etc. care are o formă asemănătoare cu aceea prin care este reprezentată în mod convențional o stea (I 1). ◊ (Ieșit din uz) Steaua Republicii Socialiste România = ordin care se conferea persoanelor cu merite deosebite în domeniul social, politic, economic. ♦ Spec. Obiect simbolizând o stea (I 1), alcătuit dintr-un disc făcut din lemn, carton etc. cu numeroase colțuri, fixat într-o coadă de lemn și frumos împodobit, cu care umblă colindătorii cu ocazia sărbătorilor Crăciunului. ◊ Cântec de stea = colind special pe care îl cântă copiii care umblă cu obiectul definit mai sus. ♦ (Tehn.) Steaua roții = parte a unei roți, între bandaj și fus. ♦ (Tipogr.) Asterisc, steluță. ♦ Pată albă de păr pe fruntea unui animal. ◊ Expr. A fi cu stea în frunte = (despre oameni) a fi (sau a se crede) mai grozav, mai deosebit decât alții. 2. Rotocol mic de grăsime care se vede plutind pe mâncare sau pe laptele fierbinte. III. Compuse: steaua-pământului = ciupercă de pământ de culoare brună, având forma unei sfere înconjurate la bază de mai multe fâșii dispuse radial (Geaster hygrometricus); stea-de-mare = (la pl.) clasă de echinoderme marine cu corpul alcătuit dintr-un disc central, de la care pornesc cinci (sau mai multe) brațe în direcție radială (Asterias); (și la sg.) animal din această clasă; asterie. [Var.: (pop.) steauă s. f.] – Lat. stella.

STINGERE, stingeri, s. f. Faptul de a (se) stinge; stins¹. ♦ Semnal prin care se anunță într-o unitate militară trecerea la odihna de noapte; timpul când se dă acest semnal. ♦ Moarte, deces. – V. stinge.

STRAJĂ, străji, s. f. 1. Pază, apărare, scut. ◊ Loc. vb. A face (sau a ține) strajă sau a fi (sau a sta, a se pune) de strajă = a străjui, a păzi. ◊ Expr. A-și pune strajă gurii (sau, rar, ochilor) = a-și înfrâna dorința de a vorbi (sau de a privi). ♦ Loc unde stă un paznic; post de veghe. ♦ Cetățuie (situată la oarecare înălțime) în care se adăposteau odinioară străjerii. ♦ (Înv.) Fiecare dintre cele patru unități de timp în care se împărțea noaptea (potrivit cu schimbarea străjerilor); interval de timp cât făcea de strajă un ostaș. 2. (Azi rar) Paznic, străjer, santinelă. ♦ Gardă, escortă. 3. (În sintagma) Foaie de strajă = prima foaie a unei cărți, înaintea paginii de titlu. 4. Fiecare din cei patru stâlpi de la colțurile unei case de bârne. 5. Apărătoare la mânerul unei săbii. 6. Vamă prin care, după mistica religioasă creștină, se presupune că trece sufletul mortului, înainte de a ajunge în fața judecății. 7. Sfoară sau funie folosită la diferite instrumente de prins pește. [Var.: (reg.) streajă s. f.] – Din sl. straža.

STRIGĂ, strigi, s. f. 1. (În superstiții) Ființă imaginară închipuită ca o femeie care chinuiește copiii mici, ia mana de la vaci etc. 2. Pasăre răpitoare de noapte, de culoare galbenă-roșcată, cu pete brun-închis, care se hrănește mai ales cu șoareci (Tyto alba guttata). 3. Fluture mare cu pete albe pe aripi, asemănătoare cu un cap de mort, care zboară numai în amurg și care, când este prins, scoate un zgomot ascuțit ca un strigăt; cap-de-mort (Acherontia atropos). – Lat. striga.

STRIGIFORMĂ, strigiforme, s. f. (La pl.) Ordin de păsări de pradă care vânează noaptea, cu capul mare, ochii mari, așezați în față, cu ciocul puternic; (și la sg.) pasăre din acest ordin. – Din fr. strigiformes.

STRIGOI, -OAIE, strigoi, -oaie, s. m. și f. (În superstiții) Sufletul unui om (mort sau viu) care s-ar transforma în timpul nopții într-un animal sau într-o apariție fantomatică, pricinuind neajunsuri celor pe care îi întâlnește; p. ext. om născut într-o zodie nefavorabilă, care s-ar afla în legătură cu diavolul și s-ar ocupa cu vrăji și cu farmece. ♦ Epitet dat unui om rău, ursuz sau unui bătrân cu apucături demodate. – Strigă + suf. -oi.

STRIGOIAȘ, strigoiași, s. m. Nume generic dat mai multor fluturi mici de noapte care zboară în jurul lămpii sau flăcării unei lumânări. [Pr.: -go-iaș] – Strigoi + suf. -aș.

ȘERBEL s. v. oală de noapte.

ȘERBELEU s. v. oală de noapte.

ȘEZĂTOARE s. 1. clacă, (reg.) furcărie, (Transilv.) habă, habără, (prin Munt.) sideancă. (~ făcută la țară, în nopțile de iarnă.) 2. întrunire, reuniune. (~ literară.)

TEMEI, temeiuri, s. n. 1. Lucrul sau partea cea mai importantă din ceva; temelie, fundament, bază. ◊ Loc. adj. De temei = de bază, solid, serios; însemnat, important. Fără (sau lipsit de) temei = fără bază reală, neîntemeiat, fictiv. ◊ Loc. adj. și adv. Cu temei = a) întemeiat; solid; b) (care este) de-a binelea, temeinic. 2. Motiv, pricină, cauză; prilej. 3. (Pop.) Toi, miez, mijloc (al unei acțiuni, al unui interval de timp). Temeiul nopții. 4. (Înv.) Grosul unei armate. – Din sl. temelĩ.

TOI s. 1. miez, mijloc, putere, (pop.) dric, tărie, temei, (reg.) vipie, viu. (În ~ul nopții.) 2. zor, (pop. și fam.) dârdoră. (În ~ul muncii.)

TRIST adj. 1. v. supărat. 2. v. posomorât. 3. v. melancolic. 4. duios, îndurerat, întristat. (Se confesa cu glas ~.) 5. v. tânguitor. 6. tânguios, tânguitor. (O doină ~.) 7. duios, dureros, jalnic. (O romanță ~.) 8. v. elegiac. 9. v. nenorocit. 10. v. întristător. 11. v. dezolant. 12. melancolic, posomorât. (O noapte ~.)

TUSOR subst. Mătase naturală produsă de larvele unor specii de fluturi de noapte și folosită pentru umbrele, parașute, etc. – Din fr. tussor.

TUTUN s. v. regina-nopții.

ȚUCAL, țucale, s. n. Oală de noapte. – Din ngr. tsukáli.

VĂPAIȚĂ, văpaițe, s. f. 1. (Pop.) Opaiț. 2. Făclie de lemn sau de rășină cu care se sperie noaptea peștii, pentru a-i face să fugă spre uneltele de pescuit; văpaie (2). [Pr.: -pa-i-. – Var.: vopaiță s. f.] – Contaminare între văpaie și opaiț(ă).

VEGHEA, veghez, vb. I. 1. Intranz. A sta treaz noaptea, a nu dormi în timpul nopții. 2. Tranz. A îngriji un bolnav (stând noaptea la căpătâiul lui). 3. Tranz. A păzi, a sta de strajă. ♦ A supraveghea o activitate; a fi atent la ceva. – Lat. vigilare.

VEIOZĂ, veioze, s. f. Lampă (mică) de noapte cu abajur. – Din fr. veilleuse.

VIOLĂ², viole, s. f. (Bot.) 1. Toporaș. 2. Compus: violă-de-noapte (sau -de-primăvară) = nopticoasă. [Pr.: vi-o-] – Din lat. viola.

ZBURĂTOR, -OARE, zburători, -oare, adj., s. m., s. f. I. Adj. 1. Care zboară; care poate să zboare. ♦ Pentru zbor, de zburat. Aripi zburătoare. 2. Care plutește în aer (purtat de vânt). II. S. m. 1. Aviator. 2. (În mitologia populară) Ființă fantastică închipuită ca un spirit rău care chinuiește noaptea în somn fetele și femeile; (în literatura romantică) personificarea dorului de bărbatul iubit, întruchiparea idealizată a iubitului. 3. Numele uneia dintre pânzele catargului; verga care susține această pânză. III. S. f. 1. Pasăre; animal (care zboară). 2. Plantă erbacee cu tulpina înaltă, cu florile roșii-purpurii, cu fructele în formă de capsule cu numeroase semințe prevăzute cu peri mătăsoși, folosită în medicina populară (Epitobium angustifolium). – Zbura + suf. -ător.

Zi ≠ noapte

ZI, zile, s. f. 1. Interval de timp cuprins între răsăritul și apusul Soarelui; timpul cât Soarele rămâne deasupra orizontului; p. ext. lumină solară; interval de timp de 24 de ore, corespunzător unei rotații a Pământului în jurul axei sale; (Astron.) interval de timp între două culminații succesive ale unui astru. ◊ (Determinând noțiunile „an”, „lună”, pentru a le sublinia durata, lungimea) Trei luni de zile. ◊ Loc. adj. De toate zilele sau (rar) de toată ziua = de fiecare zi; p. ext. obișnuit, comun. De zi cu zi = zilnic. ◊ Loc. adv. La zi = a) în fiecare zi, zilnic; b) la ziua, la data cerută; fără întârziere. Zi de (sau cu) zi sau (rar) cu zi de zi = a) zilnic; p. ext. necontenit, perpetuu; b) din ce în ce; progresiv, treptat. Din zi în zi = a) de azi pe mâine; fără termen precis, la infinit. Amâna plecarea din zi în zi; b) pe fiecare zi; p. ext. din ce în ce. De la o zi la alta = zilnic; p. ext. repede, văzând cu ochii. În toate zilele = în fiecare zi, oricând. (Reg.) Pe toată ziua = în fiecare zi; zilnic. De (sau despre, către) ziuă = puțin înainte de a se lumina; spre dimineață. Până în (sau la) ziuă sau de cu ziuă = până a nu se lumina; foarte devreme; dis-de-dimineață. Cu ziua-n cap = foarte devreme. La ziuă = în zori. Peste zi = în cursul zilei, ziua. Zi și noapte sau (adverbial) ziua și noaptea = tot timpul, fără încetare; fără odihnă. Nici zi, nici noapte sau (adverbial) nici ziua, nici noaptea = niciodată. Toată ziua sau ziua toată = de dimineață până seara; p. ext. mereu, continuu. ◊ Expr. A se face ziuă albă = a se lumina complet, a fi plină zi. A face noaptea zi și ziua noapte sau a face din noapte zi = a lucra sau a petrece noaptea și a dormi ziua; p. ext. a duce o viață dezordonată. Bună ziua, formulă de salut, la întâlnire sau la despărțire, în timpul zilei. A da (sau a dori, a pofti cuiva) bună ziua (sau ziua bună) = a saluta pe cineva. (Pop.) A-și lua ziua bună = a-și lua rămas bun. Ca lumina zilei sau ca ziua = (pe lângă adjective ca „limpede”, „clar”) foarte clar, foarte limpede. Într-o (bună) zi sau într-una din zile = odată, cândva. Cât toate zilele (de mare) = foarte mare. A avea (sau a duce) zi bună (sau, rar, albă) cu cineva = a trăi în bune relații cu cineva. A da zi după zi = a lăsa de azi pe mâine; a amâna. La zile mari = la ocazii deosebite; p. ext. rar de tot, în mod excepțional. ◊ (Compus) Zi-lumină = perioadă a zilei (1) cuprinsă între răsăritul și apusul Soarelui. Zi-muncă = unitate de măsură convențională care servește drept etalon pentru stabilirea salariului. ♦ (Adverbial, în formele ziua, zilele, zile) în timpul zilei, în fiecare zi. Ziua umbla, noaptea se odihnea. ◊ (În sintagme și loc., ca unitate de măsură sau de calcul) Zi de muncă = durata timpului în cursul căruia lucrătorul prestează zilnic muncă. Cu ziua = cu plata socotită după zilele muncite; fără angajament permanent. Zi de cale (sau de drum) = distanță care se poate străbate într-o zi cu piciorul. ♦ (Articulat; urmat de o determinare în genitiv sau introdusă prin prep. „de”) Data, momentul în care s-a întâmplat sau urmează să se întâmple ceva; termen, soroc. ◊ Ziua de astăzi = perioada de timp, epoca în care trăim, prezentul. Ziua de mâine = viitorul. Ziua de ieri = trecutul. (În unele credințe religioase) Ziua de apoi = momentul în care viii și morții vor fi chemați la judecata lui Dumnezeu. ◊ (Ca termen calendaristic) Ziua de 1 Mai. (Pop.) Zi-ntâi = prima zi a fiecărei luni. ◊ (În titulatura sărbătorilor sau a anumitor date fixe) Ziua femeii. ◊ Zi aniversară sau ziua nașterii (sau de naștere) = aniversare (a zilei de naștere a cuiva). Ziua (numelui) cuiva = onomastica cuiva. 2. (La pl.) Viață, existență, trai. ◊ Expr. A avea zile = a mai avea de trăit, a-i fi dat să (mai) trăiască. Câte zile voi (sau vei, va etc.) avea = cât voi (sau vei, va etc.) trăi, tot timpul vieții. Abia își ține zilele, se spune despre cineva care trăiește prost, greu, foarte modest. (Pop.) Cu zilele în mână = a) într-o primejdie de moarte, la un pas de moarte; b) înfricoșat, înspăimântat. A ridica (sau a răpune, a curma, a lua) cuiva zilele = a omorî pe cineva. A i se isprăvi cuiva zilele = a muri. A-și urî zilele sau a i se urî cuiva cu zilele = a se sătura de viață, a nu mai voi să trăiască. Vai de zilele mele (sau tale etc.) = vai de capul meu (sau al tău etc.), vai de mine (sau de tine etc.). De (sau în) zilele mele (sau ale tale etc.) = în timpul vieții mele (sau tale etc.). 3. (La pl.; cu determinări care precizează o perioadă de timp) Vreme, epocă. Zilele tinereții. ◊ Expr. Mic de zile = tânăr. Vechi (sau înaintat) în (sau de) zile = înaintat în vârstă, bătrân. (Rar) Veșnic de zile = nemuritor. (A fi) învechit în zile rele = (a fi) înrăit. [Var.: ziuă s. f.] – Lat. dies.

Ziua ≠ noaptea

ZORI¹ s. m. pl. 1. Lumină care se arată pe cer înainte de a răsări Soarele; timp al zilei când răsare Soarele; faptul zilei, auroră. ◊ Loc. adv. În zori de zi (sau de ziuă) sau până-n zori, din zori, în zorii zilei, în zorii zorilor, în (sau la) revărsatul zorilor sau o dată cu zorile = dis-de-dimineață. Din zori și până-n seară (sau noapte) = toată ziua. Din zori în zori = ziua și noaptea, tot timpul; totdeauna, mereu. ◊ Expr. A se (re)vărsa sau a (se) crăpa, a se ivi, a se zări, a miji zorile (sau zorii, zori de zi, zori de ziuă) sau a da în fapt (sau a se crăpa, a se anunța) de zori = a apărea zorile, a începe să se facă ziuă, să se lumineze. 2. (Art.) Numele unui dans popular care se joacă la nuntă; melodie după care se execută acest dans; melodie care se cântă miresei la uncrop. [Art.: zorii și (f.) zorile] – Din sl. zorĭ (gen. pl. al lui zorja).