ALBIT¹ s. n. Mineral lăptos, verzui, roșiatic, cu luciu sidefiu sau sticlos, folosit în industria ceramicii. – Din fr. albite.

BISCUIT, biscuiți, s. m. 1. Produs alimentar bine deshidratat prin coacerea unui aluat de prăjitură în diferite forme (cerculețe, pătrățele, litere etc.). 2. Semifabricat de ceramică neglazurată, ars numai o dată și folosit la fabricarea faianței sau a porțelanului. 3. Porțelan supus la două arderi succesive, a cărui structură imită marmura. – Din fr. biscuit.

BURSUFLURĂ, bursuflure, s. f. Umflătură pe suprafața unei piese ceramice, datorată gazelor generate de o ardere rapidă. – Din fr. boursouflure.

CAOLIN s. n. Rocă argiloasă de culoare albă sau ușor colorată de impurități, insolubilă în apă, alcătuită din caolinit, întrebuințată în industria ceramicii, a hârtiei, a sticlei, în medicină etc. ♦ (Med.) Pudră absorbantă, întrebuințată ca emolient. – Din fr. kaolin.

CERAMIC, -Ă, ceramici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Tehnica și arta prelucrării argilelor, pentru a se obține, prin omogenizarea amestecului plastic, modelarea, decorarea, smălțuirea, uscarea și arderea lui, diverse obiecte. ♦ Obiect obținut prin această tehnică. ♦ Material din care se obțin astfel de obiecte. 2. Adj. (Despre obiecte sau materiale) Obținut prin tehnica ceramicii (1); referitor la ceramică, de ceramică. – Din fr. céramique.

CERAMIST, -Ă, ceramiști, -ste, s. m. și f. Specialist în fabricarea obiectelor de ceramică sau în arta ceramicii. – Din fr. céramiste.

GLAZURĂ, glazuri, s. f. 1. Strat subțire de zahăr ars, de ciocolată, de șerbet etc. cu care se acoperă unele prăjituri, bomboane, fructe etc., pentru a le da un gust și un aspect mai plăcut. ♦ Strat subțire și transparent cu care se acoperă orezul, unele paste făinoase etc. pentru a le da un aspect mai frumos și pentru a nu se lipi la fiert sau la prăjit. 2. Email, smalț pentru produse ceramice. – Din germ. Glasur.

HABANĂ adj. f. (În sintagma) Ceramică habană = tip de ceramică fină, smălțuită, cu fond alb, ornamentată cu motive cinegetice, realizată de olarii din Transilvania în sec. al XVII-lea. – Et. nec.

ÎNCONDEIA, încondeiez, vb. I. Tranz. 1. A împodobi ouăle (de Paști), obiectele de ceramică etc. cu desene (făcute cu condeiul). ♦ Fig. (Pop.) A înnegri sprâncenele sau genele. 2. Fig. A vorbi de rău pe cineva; a defăima, a calomnia, a ponegri. – În + condei.

ÎNCONDEIAT², -Ă, încondeiați, -e, adj. 1. (Despre ouăle de Paști, obiecte de ceramică etc.) Împodobit cu desene (făcute cu condeiul). ♦ Fig. (Pop.; despre sprâncene sau gene) Înnegrit (cu creionul). 2. Defăimat, calomniat. – V. încondeia.

ÎNCONDEIETURĂ, încondeieturi, s. f. Încondeiat¹; (concr.) desen executat pe ouăle de Paști, pe obiecte de ceramică. – Încondeia + suf. -ătură.

JIRĂVIRE, jirăviri, s. f. (Pop.) Tehnică de ornamentare a ceramicii, prin scurgerea culorilor de pe marginile vaselor spre centru, cu ajutorul gaiței (3). – Et. nec.

KERAMIT s. n. Gresie ceramică obținută prin arderea amestecului de argilă refractară cu marnă dolomitică, folosită la fabricarea dalelor de pavaj. – Din fr. kéramite.

NACRIT s. n. Varietate de caolinit care se află în natură sub formă de cristale lamelare și se întrebuințează în industria ceramică. – Din fr. nacrite, germ. Nakrit.

NUVISTOR, nuvistoare, s. n. Tub electronic miniatural construit din metal și ceramică, folosit în domeniul frecvențelor înalte. – Din fr., engl. nouvistor.

ZGRIPȚOR, zgripțori, s. m. 1. Specie de acvilă mare (Aquila heliaca). ♦ (Înv.) Stemă care reprezintă un vultur cu două capete. 2. Veche monedă austriacă de argint (care a circulat și în țările românești în sec. XVII-XVIII), având imprimată pe o parte stema cu acvila bicefală. 3. Animal fantastic, uriaș, înaripat, cu gheare de pasăre. ♦ Motiv ornamental folosit în ceramică, reprezentând acest animal. 4. Fig. Om rău, avar, hrăpăreț; zgripțuroi. [Var.: zgripsor s. m.] – Cf. ngr. ghrips.

ZOB s. n. 1. Așchii rezultate în urma tăierii arborilor cu toporul, cioburi mărunte rezultate în urma spargerii unui vas de sticlă, de ceramică etc. ◊ Expr. A (se) face zob = a (se) sparge în bucăți mici, în fărâme; a (se) face praf. 2. (Pop.) Grăunțe de ovăz (amestecate și cu alte grăunțe) date ca hrană cailor. – Din bg., scr. zob.

MASICOT s. n. Oxid de plumb galben, întrebuințat la obținerea unor smalțuri în industria ceramică, chimică etc. – Din fr. massicot.

PLASTICITATE s. f. 1. Proprietate a unui material consistent de a se modela ușor prin apăsare. ♦ Proprietate a unor materii prime ceramice de a forma cu apa o pastă care își menține coeziunea după ce a fost frământată și uscată. 2. Însușire a unei opere literare, a stilului, a unei expresii, a unui cuvânt etc. de a evoca ceva în mod viu, sugestiv. – Din fr. plasticité.

SMALȚ, smalțuri, s. n. 1. Masă sticloasă formată din diverși oxizi anorganici, cu care se acoperă suprafața obiectelor de ceramică sau de metal pentru a le face impermeabile, a le feri de oxidare sau a le înfrumuseța; email. ♦ Material sticlos sau obiect făcut dintr-un astfel de material. 2. Substanță albă și lucioasă care acoperă suprafața vizibilă a dinților. [Var.: (înv.) smalt s. n.] – Din ngr. smálto(n), germ. Schmalz.

ANDALUZIT s. n. Silicat natural de aluminiu, cristalizat, folosit în industria ceramicii. – Din fr. andalousite.

ENGOBĂ, engobe, s. f. Pastă servind la acoperirea pieselor de ceramică cu un strat care ascunde culoarea naturală a lutului. [Var.: angobă s. f.] – Din fr. engobe, germ. Engobe.

ARDE, ard, vb. III. I. Intranz. (Despre foc) A fi aprins. II. 1. Tranz. A da foc, a băga în foc. ◊ Expr. A arde cu fierul roșu = a) a face (unui animal) un semn cu un fier înroșit în foc; b) a înfiera; a stigmatiza (pe cineva). 2. Tranz., refl. și intranz. A (se) consuma, a (se) distruge prin foc. ♦ Tranz. A strica o mâncare expunând-o prea mult la acțiunea focului. ◊ Refl. S-a ars mâncarea. ♦ Tranz. A distruge printr-o reacție chimică. 3. Tranz. și intranz. A încinge, a încălzi (tare). ♦ Tranz. A expune acțiunii focului (în procesul de fabricare) obiecte de lut, de ceramică etc. ♦ Tranz. A dezinfecta un instrument trecându-l prin flacără. ♦ Tranz. A cauteriza o rană. III. Intranz. 1. A răspândi lumină; a luci, a străluci. Lampa arde. 2. (Despre soare) A răspândi căldură mare; a dogori; a fi fierbinte. ♦ Tranz. și refl. A (se) bronza, a (se) pârli (prea tare). IV. 1. Refl. și tranz. A suferi sau a face să sufere o durere vie, o arsură la atingerea cu focul sau cu un obiect foarte fierbinte; a (se) frige. ♦ Tranz. A produce o senzație asemănătoare cu o arsură. 2. Tranz. Fig. A da o lovitură. I-a ars o palmă. ♦ (Fam.) A face ceva cu pasiune. Îi arde o horă. ♦ Tranz. și refl. (Fam.) A (se) păcăli, a (se) înșela. 3. Intranz. A se înroși tare (din cauza unei stări emotive). ♦ A avea febră. ♦ Fig. A fi cuprins de un sentiment profund, puternic. ◊ Expr. A-i arde (cuiva) de ceva = a simți o dorință (arzătoare); a avea dispoziția să..., a avea chef de... – Lat. ardere.

PLAGIOCLAZ, plagioclazi, s. m. Grup de minerale din clasa feldspaților, de culoare albă, cenușie sau albăstruie și cu luciu sticlos, utilizate ca materie primă în industria ceramicii sau ca piatră ornamentală. [Pr.: -gi-o-] – Din fr. plagioclases.

PIEZOCERAMIC, -Ă, piezoceramici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Denumire generică pentru un grup de ceramice piezoelectrice folosite în construcția rezonatoarelor și a filtrelor de calitate, a dozelor de pick-up, a traductoarelor de ultrasunete etc. 2. Adj. Referitor la ceramice piezoelectrice. [Pr.: pi-e-] – Din fr. piézo-céramique.

PORȚELAN, (2) porțelanuri, s. n. 1. Material ceramic alb și translucid obținut prin arderea la temperaturi înalte a unei paste de cuarț, de caolin și de feldspat împreună cu adaosuri de alți componenți, folosit la fabricarea vaselor industriale sau de laborator, a izolatoarelor electrice, a vaselor de uz casnic sau a unor obiecte decorative. 2. Obiect făcut din porțelan (1). [Var.: (rar) porcelan s. n.] – Din germ. Porzellan.

PROTOMĂ, protome, s. f. (Arheol.) Bust al unui om sau al unui animal care împodobea, în antichitate, un obiect de metal sau de ceramică. – Din fr. protomé, engl. protoma.

OLĂRIE² s. f. (Colectiv) Produse ceramice executate de olar. – Oală + suf. -ărie.

ȘNURCERAMICĂ s. f. Procedeu de ornamentare a vaselor de lut, realizat prin imprimarea unui șnur de fibre vegetale în pasta încă moale. – Șnur + ceramică.

OENOCHOE s. n. Tip de vas grecesc din ceramică, de dimensiuni mici, cu deschidere trilobată și cu un singur mâner. [Pr.: enocoe] – Din fr. oenochoé.

FAIANȚĂ, faianțe, s. f. Produs ceramic (sub formă de plăci) cu masa alba, poroasă, acoperită cu smalț, asemănător cu porțelanul, fabricat prin ardere dintr-un amestec de caolin, feldspat, cuarț etc.; (la pl.) varietăți din produsul descris mai sus. ♦ Obiect de olărie făcut din acest produs ceramic (adesea colorat). – Din fr. faïence, it. faenza.

CORN¹, (I 1, 6) coarne, (I 4, 5, II) cornuri, s. n., (I 3, III) corni, s. m. I. 1. (La animalele cornute) Fiecare dintre cele două excrescențe de pe osul frontal al rumegătoarelor. ◊ Loc. adj. (Despre cuvintele, relatările cuiva) Cu coarne = exagerat, de necrezut, gogonat, umflat. ◊ Expr. A lua în coarne = (despre vite) a împunge cu coarnele; fig. a se repezi cu vorba la cineva, a certa pe cineva. A scoate coarne = a deveni agresiv; a se obrăznici. A fi mai cu coarne decât altul = a fi mai grozav decât altul. A pune (cuiva) funia în coarne = a înșela, a amăgi (pe cineva), a-i impune (cuiva) voința. A se lua în coarne cu cineva = a se încăiera, a se lua la harță. A-și arăta coarnele = a-și manifesta răutatea, dușmănia. A căuta (cuiva) în coarne sau a căuta (ori a se uita) în coarnele cuiva = a îndeplini toate gusturile, capriciile cuiva; a răsfăța. A pune coarne = a călca credința conjugală; a înșela. (Pop.) Cel cu coarne = dracul. ♦ P. anal. Fiecare dintre cele patru organe tactile și vizuale ale melcului; fiecare dintre cele două excrescențe chitinoase de lângă ochii unor cărăbuși. 2. (La sg.) Substanță chitinoasă din care sunt constituite coarnele¹ (I 1) animalelor (folosită pentru fabricarea unor obiecte). 3. (Și în sintagma corn de vânătoare) Instrument de suflat, folosit la vânătoare sau pentru chemări, semnalizări etc. ♦ Instrument muzical de suflat, format dintr-un tub conic de alamă sau din alt metal. ◊ Corn englez = instrument muzical din familia oboiului, dar cu un sunet mai grav, cu ancie dublă. 4. Obiect făcut din corn¹ (I 2) sau în formă de corn¹ (I 1), în care se păstrează praful de pușcă, sarea etc.; p. ext. conținutul acestui obiect. ◊ Expr. Cornul abundenței = simbol al belșugului, reprezentat printr-un vas în formă de corn¹ (I 1), umplut cu fructe și cu flori. 5. Produs de panificație din făină albă, de mici dimensiuni și în formă de semilună. 6. (La pl.) Nume generic dat părților unor construcții, organe de mașini, unelte etc. în formă de corn¹ (I 1). ♦ Corn¹ (I 1) sau vas mic de lut prelungit cu o pană de gâscă prin care se scurge huma colorată, folosit în ceramica populară pentru decorarea vaselor. 7. (La sg.) Denumire dată unor formații anatomice cu aspect de corn¹ (I 1). Corn uterin. 8. (În sintagma) Cornul lunii = luna în primul și în ultimul pătrar, când are formă de seceră. 9. Compus: cornul-secarei sau corn-de-secară = ciupercă parazită care trăiește în ovarul diferitelor plante graminee; pintenul-secarei (Claviceps purpurea); boală provocată de această ciupercă și manifestată prin apariția în spic a unor formații tari, negricioase, întrebuințate în farmacie pentru extragerea ergotinei. II. 1. (Reg.) Colț, ungher, margine. 2. (Înv.) Aripă de oaste, de tabără. III. (La pl.) Căpriorii casei. – Lat. cornu.

ORTOZĂ, ortoze, s. f. Mineral din grupul feldspaților, cu aspect lăptos, roșiatic sau gălbui și cu luciu sticlos sau sidefos, întrebuințat în ceramică sau în industria sticlei; ortoclaz. – Din fr. orthose.

LECITĂ, lecite, s. f. Vas grecesc de ceramică, de formă cilindrică alungită, cu gâtul strâmt, cu gura în formă de pâlnie și cu o singură toartă, folosit pentru păstrarea parfumurilor și a uleiurilor. [Var.: lecit s. n., în DN lechitos s. n.] – Din fr. lécythe.

CUVERTĂ, cuverte, s. f. Email transparent cu care se acoperă obiectele de faianță și de ceramică; glazură. – Din fr. couverte.

MICROCLIN, microcline, s. n. Mineral din grupa feldspaților potasici, de culoare roz, galbenă, roșiatică sau verde, care constituie un element de bază al unor roci eruptive sau metamorfice și care este folosit în industria ceramicii și ca piatră semiprețioasă. – Din fr. microcline.

MOZAIC¹, mozaicuri, s. n. 1. Lucrare de tehnică decorativă, care constă în asamblarea artistică a unor bucăți mici de marmură, de ceramică, de sticlă, de smalț etc. de diferite culori, lipite între ele cu mortar sau cu mastic. 2. Fig. Amestec de elemente eterogene. 3. Viroză a plantelor, manifestată prin apariția unor pete decolorate pe frunze, care alternează cu porțiuni colorate normal, având aspectul de mozaic (1). – Din fr. mosaïque, it. mosaico.

EMAIL, emailuri, s. n. 1. Masă sticloasă obținută prin topire sau prin sinterizare, constituită în special din siliciu și din bariu, care se aplică pe suprafața unor obiecte metalice sau ceramice, pentru a le proteja împotriva coroziunii, a le îmbunătăți rezistența mecanică, a realiza izolarea lor electrică, în scop decorativ etc.; smalț, glazură. 2. Obiect emailat. 3. Peliculă obținută pe bază de rășini, care au în conținutul lor pigmenți. – Din fr. émail.

ELECTROCERAMICĂ s. f. Ramură a ceramicii care se ocupă cu fabricarea, utilizarea și cercetarea proprietăților materialelor ceramice folosite în electrotehnică. – Din fr. électrocéramique.

ERGAN s. n. Material ceramic folosit la confecționarea pieselor izolante pentru curenții de înaltă frecvență. – Din fr. ergan.

TERACOTĂ, teracote, s. f. 1. Produs ceramic (obținut din argilă prin ardere în cuptoare la o temperatură joasă și prin smălțuire), din care se fac plăci pentru sobe, obiecte ornamentale etc. 2. Sobă de teracotă. 3. Sculptură realizată în tehnica obținerii teracotei (1). – Din it. terracotta.

TORTAR, -Ă, tortari, -e, adj. (Rar; despre vase de ceramică) Cu toarte. ◊ (Substantivat) Tortare de lut. – Toartă + suf. -ar.

REGISTRU, registre, s. n. 1. Condică, caiet, sistem de fișe etc. în care se înregistrează diferite date și acte cu caracter administrativ, comercial etc. ◊ Registru de bord = jurnal de bord pe o navă. Registru de casă = condică ce se ține obligatoriu de către fiecare casierie și în care se înscriu zilnic, în ordine cronologică, încasările și plățile făcute de aceasta. Registru de stare civilă = condică în care sunt trecute acte de stare civilă privitoare la naștere, căsătorie, deces etc. 2. Sertar sau clapă de oțel, de fontă, de material ceramic etc., care servește la reglarea tirajului sau la închiderea canalelor de fum de la căldările de abur sau de la cuptoarele industriale. 3. (Arhit.) Suprafață cuprinsă între două profiluri orizontale care se întind pe toată lungimea unei fațade. ♦ Fiecare dintre zonele în care este împărțită o suprafață decorativă. 4. Ansamblul semnelor de reper care indică suprapunerea exactă a tiparului pe ambele fețe ale hârtiei. 5. (În sintagma) Registrul navelor = instituție de stat sau particulară organizată în scopul stabilirii normelor tehnice de construcție, de recepție și de exploatare a navelor comerciale. 6. Dispozitiv utilizat în centralele telefonice automate la înregistrarea automată a numărului telefonului chemat. 7. Întinderea scării muzicale a unui instrument sau a unei voci, cuprinsă între nota cea mai de jos și nota cea mai de sus pe care le poate emite instrumentul sau vocea respectivă, fără schimbarea timbrului. ♦ (Concr.) Grupul tuburilor sau butoanelor de același timbru ale unui instrument muzical. 8. (Inform.) Dispozitiv folosit în calculatoarele electronice, destinat păstrării temporare a informației. – Din fr. régistre, it. registro, germ. Register.

SCAFĂ, scafe, s. f. 1. Căuș. ♦ Strachină (mare) de lemn scobit; găvan. 2. (Arhit.) Suprafață curbă sau cu muluri care face racordarea între pereții și tavanul unei încăperi sau între pereți și podea. 3. Piesă (de ceramică, din beton etc.) cu care se execută scafele (2). – Din ngr. skáfi.

SELENIU s. m. Element chimic, metaloid negru-cenușiu care se găsește în natură în combinație cu sulful și care se întrebuințează în industria sticlei, a ceramicii și la fabricarea celulelor fotoelectrice. [Var.: selenium s. n.] – Din fr. sélénium.

SEMIPORȚELAN, semiporțelanuri, s. n. Produs ceramic intermediar între gresia ceramică fină și porțelan, întrebuințat la fabricarea pieselor pentru instalații sanitare. – Semi- + porțelan.

SILIMANIT, silimanite, s. n. Silicat de aluminiu natural folosit în industria ceramică. – Din fr. silimanite.

STRACHINĂ, străchini, s. f. Vas de lut ars, de ceramică etc., ușor adâncit, întrebuințat la țară în loc de farfurie; blid. ♦ Cantitate de mâncare cuprinsă într-un astfel de vas. – Din ngr. ostrákinos.

SINTERIZARE, sinterizări, s. f. Procedeu de lipire a pulberilor metalice, ceramice etc., în urma încălzirii și presării lor. ♦ Operație de realizare a unor piese prin încălzirea unor pulberi și presarea lor în forme speciale. – V. sinteriza.

SMĂLȚUIT, -Ă, smălțuiți, -te, adj. (Despre obiecte de metal sau de ceramică) Acoperit cu un strat de smalț; emailat. – V. smălțui.

CUARȚIT, cuarțite, s. n. Rocă metamorfică alcătuită prin recristalizarea rocilor cu cuarț (nisipuri, gresii etc.), utilizată în construcții, ceramică, industria metalurgică etc. – Din fr. quartzite, germ. Quartzit.

CON s. 1. (GEOGR.) con de dejecție = agestru. 2. (BOT.) (pop.) pară, (reg.) cocean, cucuruz, păpușoi. (~ de brad.) 3. (BOT.) con vegetativ = vârf vegetativ. 4. con pirometric v. pirometru ceramic; con Seger v. pirometru ceramic.

EMAIL s. glazură, smalț, (reg.) călai, maz, mazlu, mortasâncă, smânțuială. (Vase de ceramică cu ~.)

EMAILA vb. a glazura, a smălțui. (A ~ un vas de ceramică.)

EMAILARE s. glazurare, smălțuire, smălțuit, (înv.) smălțuitură. (~ vaselor de ceramică.)

EMAILAT adj. glazurat, smălțuit, (rar) smălțat. (Vas de ceramică ~.)

PIROMETRU CERAMIC s. (FIZ.) con pirometric, con Seger.

ceramic adj. m., pl. ceramici; f. sg. ceramică, pl. ceramice

ceramică s. f., g.-d. art. ceramicii

ALBIT¹ m. Mineral incolor, verzui sau roșiatic folosit în ceramică. /<fr. albite

ANGOBĂ ~e f. Pastă ceramică folosită la finisarea produselor ceramice. /<fr. engobe

A ARDE ard 1. intranz. 1) (despre foc) A fi aprins. 2) (despre obiecte, lucruri etc.) A se distruge prin foc; a se preface în cenușă. Pădurea arde. 3) A emite lumină; a lumina. Lampa arde. 4) (despre surse de căldură) A emana radiații calorice; a răspândi căldură foarte mare; a frige; a dogorî; a pârjoli; a pârli; a păli. Soba arde. 5) fig. (despre persoane sau despre părți ale corpului lor) A avea temperatură ridicată. 6) fig. (despre față, obraji) A se înroși din cauza unei stări emotive. 7) A fi cuprins de un sentiment puternic. ~ de rușine. 8) A avea mare dorință (de ceva). A-i ~ de plecare. 2. tranz. I. 1) A distruge prin foc; a preface în cenușă. ~ o scrisoare. 2) A consuma dând la foc. ~ toate lemnele. 3) (mâncăruri) A face să-și piardă calitățile, expunând prea mult acțiunii focului. 4) (cărămidă, obiecte de ceramică etc.) A supune acțiunii focului în procesul de fabricație. 5) (instrumente) A trece prin foc în vederea dezinfectării. 6) (țesuturi bolnave) A distruge cu cauterul; a cauteriza. 7) (ființe sau părți ale corpului lor) A face să suporte o durere fizică (atingând de foc sau de ceva fierbinte); a frige. 8) fig. A face să simtă o senzație asemănătoare cu o arsură. II. (în îmbinări) 1) (sugerând ideea de bătaie) ~ o palmă. ~ un bici. 2) (sugerând ideea realizării din plin a unui proces) ~ un cântec. ~ o sârbă. III. (în imprecații) Ardă-l (sau arză-l) focul (să-l ardă)! /<lat. ardere

CAHLĂ ~e f. 1) Placă de metal folosită pentru a opri trecerea căldurii din sobă în hogeag. ◊ A-l bate ~a a se intoxica cu oxid de carbon. 2) Placă de ceramică sau de faianță folosită la fățuirea sobelor sau a șemineelor. /<ucr. cahlja

CAOLIN n. Rocă argiloasă de culoare albă, insolubilă, folosită în industria ceramicii, la fabricarea porțelanului, faianței etc., având anumite întrebuințări și în medicină. [Sil. ca-o-] /<fr. kaolin

CERAMIC ~că (~ci, ~ce) Care ține de ceramică; propriu ceramicii. Produse ~ce. /<fr. céramique

CERAMICĂ f. 1) Artă și tehnică de fabricare a obiectelor prin modelarea și arderea argilelor. 2) Material obținut prin modelarea și arderea argilelor. 3) Obiect produs din asemenea material. [G.-D. ceramicii] /<fr. céramique, germ. Keramik

CERAMIST ~stă (~ști, ~ste) m. și f. 1) Persoană specializată în confecționarea obiectelor de ceramică. 2) Specialist în arta ceramicii. /<fr. céramiste

CRACHELURĂ ~i f. mai ales la pl. 1) Crăpătură fină care se ivește cu timpul pe suprafața tablourilor. 2) Defect de glazură pe ceramica smălțuită. /<fr. craquelure

CUARȚIT ~e n. Rocă metamorfică formată prin recristalizarea cuarțului, utilizată în construcții, ceramică, industria sticlei etc. /<fr. quartzite, germ. Quarzit

CUVERTĂ f. Email transparent cu care se acoperă obiectele de ceramică și faianță. /<fr. couverte

DALĂ ~e f. Placă (de piatră, de marmură, de ceramică etc.) folosită la pardositul și căptușitul zidurilor. /<fr. dalle

DISTEN n. Mineral (silicat natural de aluminiu) transparent, cu luciu de sidef, folosit în industria ceramicii. /<fr. disthéne

ELECTROCERAMICĂ f. Știință care se ocupă cu studiul materialelor ceramice folosite în electrotehnică. /<fr. électrocéramique

EMAIL ~uri n. 1) Substanță sticloasă, colorată diferit, care se aplică pe suprafața unor obiecte metalice sau de ceramică, cu scopul de a le proteja și înfrumuseța; smalț. 2) la pl. Obiecte emailate. [Sil. e-mail] /<fr. émail

A EMAILA ~ez tranz. (obiecte de metal sau de ceramică) A acoperi cu un strat subțire de email; a smălțui. [Sil. e-mai-la] /<fr. émailler

FAIANȚĂ ~e f. 1) Produs ceramic poros, emailat, din care sunt confecționate obiecte de uz casnic. 2) Plăci mici (și smălțuite) din ceramică, care se fixează pe pereți. A pune ~ în baie. [G.-D. faianței; Sil. fa-ian-] /<fr. faïence, it. faenza

FELDSPAT ~ți m. 1) mai ales la pl. Nume generic dat unui mineral care intră în componența mai multor roci, întrebuințat ca materie primă în industria sticlei, a ceramicii și ca piatră semiprețioasă. 2) Piatră semiprețioasă din acest mineral. /<germ. Feldspath, fr. feldspath

GLAZURĂ ~i f. 1) Strat subțire de zahăr ars sau de ciocolată cu care se acoperă unele cofeturi. 2) Smalț care se aplică pe obiectele de ceramică. /<germ. Glasur

A ÎNCONDEIA ~iez tranz. 1) (mai ales obiecte de ceramică) A împodobi cu desene (făcute cu condeiul). 2) (genele sau sprâncenele) A vopsi cu negru; a înnegri. 3) fig. (persoane) A prezenta în lumină defavorabilă. /în + condei

KERAMIT n. Gresie ceramică folosită la fabricarea dalelor de pavaj. /< fr. kéramite

MAJOLICĂ f. 1) pop. Produs ceramic poros, smălțuit, din care sunt confecționate obiecte de uz casnic; faianță. 2) Obiect confecționat din acest produs. 3) Faianță italiană din timpul Renașterii, cu smalț metalic. /< fr. majolique

MOZAIC ~uri n. 1) Operă de artă decorativă, formată prin asamblarea estetică a unor bucăți de materiale (piatră, sticlă, marmură, ceramică, smalț) de diverse culori, fixate între ele cu mortar sau cu mastic. 2) Lucrare constând din realizarea unei suprafețe lustruite (de pardoseală) din ciment, cu bucăți mici de marmură, calcar etc. 3) Ansamblu de elemente eterogene. /<fr. mosaique, it. mosaico

NACRIT n. Silicat de aluminiu din grupa caolinului, folosit în industria sticlei și în ceramică. /<fr. nacrite, germ. Nakrit

PAHAR ~e n. 1) Vas mic (de sticlă, de ceramică, de material plastic etc.), de obicei de formă cilindrică, care servește pentru băut. 2) Conținutul unui asemenea vas. ◊ Cântec de ~ cântec care se cântă la masă în timpul unei petreceri. A ridica ~ul a bea; a cinsti. A închina ~ul a rosti un toast. /<ung. pohár, sb. pehar

PASTĂ ~e f. Produs dens omogen, obținut de obicei din substanțe măcinate (prin diverse metode tehnologice). ~ de roșii. ~ cosmetică. ~ ceramică. [G.-D. pastei] /<ngr. pásta, germ. Pasta

PLAGIOCLAZ ~i m. mai ales la pl. Mineral cristalin, lucios, de culoare albă-cenușie sau albastră, având diferite întrebuințări (în industria ceramicii, ca piatră semiprețioasă etc.). [Sil. -gi-o-] /<fr. plagioclases

A PLESNI ~esc 1. intranz. 1) A produce un plesnet. ~ din bici. ◊ Cât ai ~ din palme într-o clipă; dintr-o dată. 2) (despre textile, învelișuri, haine etc.) A se rupe parțial (prin întindere); a pocni; a crăpa. ◊ ~ de necaz a nu mai putea de necaz. 3) (despre obiecte de sticlă, ceramică etc.) A căpăta fisuri la suprafață (din cauza lovirii, gerului, căldurii etc.); a crăpa. 4) (despre muguri, boboci) A începe să se desfacă. 2. tranz. A lovi cu zgomot; a pocni. ◊ A o ~ (sau a o pocni) bine a spune ceva (cuiva) nimerit într-o anumită situație. /<sl. plesnonti

PORȚELAN ~uri n. 1) Produs ceramic fin, rezistent și translucid, de culoare albă, întrebuințat, mai ales, la confecționarea veselei, a articolelor de artizanat și a izolatoarelor. 2) Obiect fabricat dintr-un astfel de produs. /<germ. Porzellan

SILICAT ~ți m. Sare a acidului silicilic care intră în compoziția unui număr mare de minerale și este întrebuințată ca materie primă (în metalurgie, în industria ceramicii, cimentului, betonului, sticlei etc.). /<fr. silicate

SMALȚ ~uri n. 1) Substanță opacă, de diverse culori, formată din diferiți oxizi anorganici, care se aplică pe suprafața unor obiecte metalice sau ceramice pentru a le face impermeabile, pentru a le proteja sau pentru a le înfrumuseța; email. 2) Substanță lucioasă, de culoare albă, care acoperă suprafața vizibilă a dinților. /<ngr. smalto, germ. Schmalz

A SMĂLȚUI ~iesc tranz. (obiecte de metal sau de ceramică) A acoperi cu smalț (în scop protector sau/și decorativ); a emaila. /smalț + suf. ~ui

TELUR n. Metaloid alb-argintiu, fragil, întrebuințat la fabricarea semiconductoarelor și ca material colorant pentru sticlă și ceramică. /<fr. tellure, germ. Tellur

TERACOTĂ ~e f. Material de construcție în formă de plăci ceramice, obținute prin arderea și emailarea argilei, folosite pentru construirea sobelor, căptușirea pereților etc. /<it. terracotta, germ. Terrakotte

TERN ~ă (~i, ~e) 1) (despre obiecte, materiale etc.) Care este lipsit de strălucire; fără luciu. Ceramică ~ă. 2) fig. Care provoacă plictiseală; plictisitor. /<fr. terne

VAZĂ² ~e f. 1) vas de sticlă, ceramică, cristal) în care se pun flori. 2) Vas (special în care se servesc fructele la masă; fructieră. [G.-D. vazei] /<germ. Vase, it. vaso, fr. vase

ZOB n. 1) Așchie desprinsă dintr-un arbore în urma tăierii acestuia cu toporul. 2) Bucată dintr-un vas de sticlă, de ceramică etc. spart; ciob. 3) pop. Grăunțe de ovăz (amestecate cu alte grăunțe) care servesc drept hrană pentru cai. /<bulg., sb. zob

ALOFAN s.n. (Geol.) Argilă coloidală care mărește plasticitatea maselor ceramice. [< fr. alophan].

BARBOTINĂ s.f. Pastă cu care se lipesc ornamentele și torțile pe obiectele de ceramică. ♦ Decorație executată cu o asemenea pastă pe porțelan sau pe faianță. [< fr. barbotine].

BURSUFLURĂ s.f. Umflătură pe suprafața unei piese ceramice, datorită gazelor produse de o ardere rapidă. ♦ Bulă de aer sub tencuială sau sub vopsitorie. [< fr. boursouflure].

CERAMIST s.m. Fabricant, lucrător de obiecte de argilă. ♦ Specialist în arta ceramicii. [Cf. fr. céramiste].

CERAMOGRAFIE s.f. Disciplină istorică avînd ca obiect ceramica. [< fr. céramographie].

CERAMOLOGIE s.f. Studiul ceramicii. [Cf. fr. céramologie].

DEPLASTIFIANT s.m. (Chim.) Material care, adăugat unei materii prime în industria ceramică, îi micșorează plasticitatea; degresant; deplastificator. [< fr. déplastifiant].

EMAIL s.n. 1. Substanță sticloasă care servește la acoperirea unor obiecte metalice sau ceramice; smalț. ♦ Obiect smălțuit, emailat. 2. Peliculă obținută din lacuri pe bază de rășini conținînd pigmenți. [Pron. e-mail, (rar) -ma-il, var. emai s.n. / < fr. émail].

FONOLIT s.n. Rocă efuzivă folosită ca fondant în ceramică. [< fr. phonolite].

KERAMIT s.n. Clincher ceramic, din care se fabrică dalele de pavaj. [< fr. kéramite, germ. Keramit].

MODERN-STYLE s.n. Denumire dată în jurul anilor 1900 unei formule de artă decorativă, caracterizată prin preferința pentru liniile curbe, formele alungite și arabescurile unduioase, pe care o găsim frecvent în mobilier, orfevrărie, ceramică, imprimeuri etc. [Pron. mo-dern stail. / < engl. modern style].

MOZARABĂ adj.f. Arta mozarabă = arta creștină dezvoltată în Spania în sec. X-XI sub influența artei islamice, care se caracterizează prin arcul în formă de potcoavă, ornamentarea fațadei edificiilor cu plăci multicolore de ceramică, precum și prin grija pentru împodobirea manuscriselor cu miniaturi pline de vervă cromatică și preferința pentru prelucrarea metalelor prețioase și a fildeșului. [Cf. fr. mozarabe, sp. mozárabo < ar. musta’rib – arabizat].

MUDEJAR adj.n. artă mudejar = artă dezvoltată în sec. XII-XV în Spania în teritoriul aflat sub stăpînirea feudalității catolice, care se caracterizează prin motive, forme și structuri islamice pătrunse în arta medievală spaniolă (arcul în formă de potcoavă, decorul în care împletitura și motivele sunt stilizate pînă la arabesc, policromia exterioară a edificiilor, preferința pentru lemnul sculptat în casetoane sau pentru ceramica cu reflexe metalice etc.). [Pron. mu-de-har. / < fr., sp. mudéjar, cf. ar. mudaggin – practicant].

PEGMATOLIT s.n. Varietate de ortoză, întrebuințată ca fondant în industria ceramică. [Et. incertă].

PINAX s.n. Tablou pictat; (p. ext.) obiect de ceramică cu desene pictate; mic vas cu capac, în care se păstrau fardurile. [Pl. -xe, -xuri. / < gr. pinax].

PIROSCOPIC, -Ă adj. Indicator piroscopic = indicator făcut din diferite amestecuri de materiale ceramice, cu care se înregistrează temperaturile înalte. [< fr. pyroscopique].

BANDCERAMICĂ s. f. Ceramică neolitică din Europa, caracterizată prin decorul din benzi incizate, excizate sau pictate. (<germ. Bandkeramik)

ALBIT s.n. Mineral cu aspect lăptos, verzui, roșiatic sau incolor, întrebuințat ca fondant în ceramică. [< fr. albite, cf. germ. Albit].

CERAMIC, -Ă adj. Referitor la ceramică, de ceramică. [< fr. céramique].

CERAMICĂ s.f. Tehnica și arta de a fabrica obiecte din argilă (sau din substanțe plastice asemănătoare). ♦ Obiecte de argilă făcute prin această tehnică. [Gen. -cii. / < fr. céramique].

CYLIX s. n. (ant.) Cupă de ceramică, cu sau fără picior, cu două toarte ușor recurbate. (< fr., gr. kylix)

CULTURĂ s.f. 1. Totalitatea valorilor materiale și spirituale acumulate de omenire în decursul vremurilor. ♦ (Arheol.) Totalitatea vestigiilor materiale (unelte, ceramică, podoabe, arme, locuințe, așezări etc.) și spirituale (manifestări artistice, magice-religioase și funerare) păstrate, prin intermediul cărora poate fi reconstituită imaginea comunității omenești dintr-o anumită epocă. ♦ Totalitatea cunoștințelor din diverse domenii pe care le posedă cineva; dezvoltare intelectuală a cuiva. ◊ Om de cultură = persoană care are un nivel intelectual ridicat; cultură de masă = ansamblu de cunoștințe și de valori cu care masele vin în contact prin participare creatoare sau prin asimilare. 2. Lucrările efectuate asupra solului pentru a face posibilă creșterea plantelor cultivate. ◊ Plante de cultură = plante cultivate de om. ♦ Creștere a anumitor animale. ♦ Creștere în laborator a unor bacterii; colonie de bacterii produsă în acest fel. 3. Cultură fizică = dezvoltarea corpului prin gimnastică și sport; știință care se ocupă cu această dezvoltare. [< lat., it. cultura, fr. culture].

CUVERTĂ s.f. Email transparent cu care se acoperă obiecte de faianță, de ceramică. [< fr. couverte].

DECORATIV, -Ă adj. Care împodobește; ornant, ornamental. ◊ Arte decorative = arte plastice aplicate în decorarea obiectelor de folos practic (mobilă, ceramică etc.). [Cf. fr. décoratif, it. decorativo].

ELECTROCERAMICĂ s.f. Ramură a ceramicii care se ocupă cu compoziția, fabricarea, proprietățile și întrebuințările produselor chimice folosite în electrotehnică. [Gen. -cii. / < fr. électrocéramique].

ERGAN s.n. Produs ceramic, folosit în special în electrotehnica de înaltă frecvență. [< fr. ergan].

FAIANȚĂ s.f. Ceramică poroasă, smălțuită, care imită porțelanul și din care se fac obiecte casnice, de laborator etc. [Gen. -ței. / < fr. faience, cf. it. Faenza – oraș în Italia].

GLAZURĂ s.f. 1. Strat de ciocolată, de șerbet etc. care se întinde deasupra unui tort, a bomboanelor etc. 2. Email, smalț de ceramică sau de faianță fină. [< germ. Glasur].

OENOCHOE s.n. (Ant.) Tip de vas grecesc de ceramică, cu un singur mîner curbat și cu deschidere trilobată. [< fr. oenochoé, cf. gr. oinochoe].

PORȚELAN s.n. 1. Material ceramic, vitrifiant și translucid, de culoare albă, obținut prin arderea unei paste de caolin, cuarț și feldspat. 2. Obiect, vas fabricat din acest material. [Var. porcelan s.n. / < germ. Porzellan, cf. fr. porcelaine, it. porcellana].

PROTOMĂ s.f. Figurină în formă de cap de animal sau de om, formînd un ornament al unui obiect metalic sau ceramic. [Cf. fr. protomé].

SEMIPORȚELAN s.n. Produs ceramic, intermediar între gresia ceramică fină și porțelan, întrebuințat la fabricarea pieselor pentru instalații sanitare. [< semi- + porțelan].

TERACOTĂ s.f. 1. Produs ceramic fabricat prin arderea argilei din care se fac plăci pentru sobe, obiecte ornamentale etc. 2. Sculptură realizată în tehnica obținerii teracotei (1). [< it. terracotta < terra – pămînt, cotta – arsă].

ALBIT s. n. plagioclaz, alumosilicat de sodiu, cu aspect lăptos, verzui, roșietic sau incolor, fondant în ceramică. (< fr. albite)

ALOFAN s. n. argilă coloidală, amestec de silicați de aluminiu hidratați, care mărește plasticitatea maselor ceramice. (< fr., engl. allophane)

ART DECO s. f. artă aplicată obiectelor utilitare (mobilier, costumație, ceramică). (< engl. art déco)

BARBOTINĂ s. f. 1. pastă diluată vitrifiabilă cu care se lipesc ornamentele și toartele pe obiectele de ceramică. 2. decorație cu o asemenea pastă pe porțelan sau pe faianță. (< fr. barbotine)

BAZIN s. n. 1. rezervor mare de apă, alimentat de la o sursă. 2. suprafață de apă în incinta unui port pentru staționarea navelor. 3. regiune de unde un curs de apă își adună afluenții. 4. regiune cu zăcăminte de minereuri. 5. vas din metal, piatră sau ceramică, conic ori în formă de calotă sferică. ◊ element de arhitectură constând dintr-o cavitate prismatică sau cilindrică, destinată să conțină apă. 6. parte inferioară a cavității abdominale, între oasele iliace; pelvis. (< fr. bassin)

BLOC¹ s. n. 1. bucată, masă mare dintr-o materie solidă și grea; corp, obiect dintr-o bucată. ◊ masiv de beton pentru ancorarea armăturii la elemente grele de beton precomprimat; material de construcție din piatră naturală, beton, ceramică. ♦ ~ continental = sector al scoarței terestre de mari dimensiuni, înconjurat de depresiuni oceanice sau marine de mare adâncime. 2. (poligr.) caracter de literă înrudit cu caracterul grotesc. 3. grămadă de obiecte, lucruri etc. care formează o masă unică. ♦ în ~ = împreună, laolaltă; ~ alimentar = serviciu într-un spital care asigură pregătirea și servirea hranei bolnavilor; ~ operator = parte a unui serviciu de chirurgie rezervat operațiilor. 4. mapă de foi de hârtie egale prinse împreună, servind pentru a face însemnări, desene etc. ◊ ansamblu de mărci poștale detașate dintr-o coală. 5. piesă metalică turnată a unei mașini, care cuprinde cilindrii unui motor, camerele de răcire și conductele de distribuire. 6. mecanism care permite manevrarea macazului de cale ferată din cabina acarului sau din stație. 7. grup de voleibaliști care sar la fileu pentru a împiedica pe adversari să înscrie un punct dintr-o lovitură de atac. 8. (în S.U.A.) porțiune de stradă delimitată de două intersecții. 9. unitatea dintre (supra)structura unei societăți istoric determinate și relațiile dialectice dintre ele. 10. alianță, înțelegere (între state, partide etc.). 11. (med.) obturare a unei căi vasculare sau întrerupere a circulației printr-un vas. ◊ întrerupere a unei conductibilități neuromusculare. 12. (inform.) ansamblu de circuite ale unui ordinator îndeplinind aceeași funcție. (< fr. bloc, blocus)

BOL¹ s. n. 1. cocoloș. ♦ ~ alimentar = pastă din alimentele amestecate în gură cu salivă. 2. vas de metal sau ceramică în formă de calotă sferică; cupă. 3. (muz.) surdină din cupe mobile, din metal sau cauciuc. (< fr. bol)

BURSUFLURĂ s. f. umflătură pe suprafața unei piese ceramice datorită gazelor produse de o ardere rapidă; bulă de aer sub tencuială, vopsea sau în sticlă. (< fr. boursouflure)

CAOLINOZĂ s. f. pneumoconioză cauzată de inhalarea prafului de argilă, amestecat cu cuarț, la muncitorii din industria ceramică. (< engl. kaolinosis)

CERAMIC, -Ă I. adj. referitor la ceramică. II. s. f. tehnica și arta de a fabrica obiecte din argilă (sau substanțe plastice asemănătoare). ◊ obiectele înseși. (< fr. céramique)

CERAMIST, -Ă s. m. f. 1. fabricant, lucrător de obiecte de argilă. 2. specialist în ceramică. (< fr. céramiste)

CERAMOGRAFIE s. f. ramură a etnografiei care studiază istoria ceramicii. (< fr. céramographie)

CERAMOLOGIE s. f. studiul ceramicii. (< fr. céramologie)

CUVERTĂ s. f. email transparent cu care se acoperă obiecte de faianță, de ceramică. (< fr. couverte)

DECORATIV, -Ă adj. care decorează (1); ornant, ornamental. ◊ care servește pentru decorare. ♦ arte ~e = arte plastice folosite în decorarea obiectelor de uz curent (mobilă, ceramică). (< fr. décoratif)

DEPLASTIFIANT s. m. material care, adăugat unei materii prime în industria ceramică, îi micșorează plasticitatea; degresant. (< fr. déplastifiant)

ELECTROCERAMICĂ s. f. ramură a ceramicii care studiază compoziția, fabricarea, proprietățile și întrebuințările produselor utilizate în electrotehnică. (< fr. électrocéramique)

EMAIL s. n. 1. masă sticloasă, rezistentă la agenți chimici, pentru acoperirea unor obiecte metalice sau ceramice; smalț. 2. obiect emailat. 3. peliculă colorată, dură și lucioasă, obținută din lacuri pe bază de rășini conținând pigmenți. (< fr. émail)

ENGOBA vb. tr. a acoperi un obiect de ceramică cu un strat de materie pământoasă, albă sau colorată, pentru a masca culoarea naturală a pastei. (< fr. engober)

ENGOBĂ s. f. strat subțire de argilă sau caolinuri superioare cu care se acoperă produsele ceramice înainte de ardere, pentru a le masca culoarea naturală. (< fr. engobe)

ESTAMPARE s. f. 1. (tehn.) fasonare, prin deformare plastică la rece, a unei bucăți de metal cu ajutorul matrițelor. ◊ tehnică decorativă în ceramică și pentru alte materiale, folosind un tipar cu motivul în relief; estampaj. 2. imprimare a unei inscripții, a unui sigiliu sau a unui relief plat prin apăsarea unei foi de hârtie umezite, a unei pelicule de masă plastică etc. (după fr. estampage)

FAIANȚĂ s. f. ceramică poroasă, smălțuită, care imită porțelanul și din care se fac obiecte casnice, de laborator etc. (< fr. faïence, it. faenza)

FILIGRANOSCOP s. n. 1. baie mică de sticlă sau de ceramică în care se umezește în neofalină o marcă poștală pentru a putea studia filigranul cu ochiul liber. 2. dispozitiv optic cu filtre colorate pentru identificarea filigranelor. (< fr. filigranoscope)

GLAZURĂ s. f. 1. strat de ciocolată, de șerbet etc. care se întinde deasupra unui tort, a bomboanelor. 2. email de ceramică sau de faianță fină. (< germ. Glasur)

HABANĂ adj. ceramică ~ă = ceramică fină smălțuită, cu fond alb, ornamentată cu motive cinegetice. (< germ. haban)

KERAMIT s. n. clincher ceramic prin arderea amestecului de argilă refractată cu marnă dolomitică, din care se fabrică dalele de pavaj. (< fr. kéramite)

LACRIMATORIU s. n. (la romani) vas funerar din ceramică sau sticlă, alungit, conținând uleiuri parfumate, care se depunea în morminte o dată cu înhumarea celui decedat. (< fr. lacrymatoire, lat. lacrimatorium)

MESOPOTAMIAN, -Ă adj. care aparține Mesopotamiei. ♦ artă ~ă = artă dezvoltată în Mesopotamia, caracterizată, în arhitectură, prin zigurate, prin pereți decorați cu ceramică smălțuită policrom, cu picturi murale și cu basoreliefuri, iar în sculptură prin admirabile statui, portrete, tauri înaripați și reliefuri cu scene de vânătoare. (< fr. mésopotamien)

MODERN-STYLE /STAIL/ s. n. denumire dată în jurul anilor 1900 unui stil în artele decorative, caracterizat prin preferința pentru liniile curbe, formele alungite și arabescurile unduioase, frecvent în mobilier, orfevrărie, ceramică, imprimeuri etc. (< engl. modern style)

MOZARAB, -Ă I. adj., s. m. f. (creștin) care și-a păstrat religia în timpul ocupației arabe în Spania. II. adj. arta ~ă = arta creștină dezvoltată în Spania în sec. X-XI sub influența artei islamice, caracterizată prin arcul în potcoavă, ornamentarea fațadei edificiilor cu plăci multicolore de ceramică, precum și prin grija pentru împodobirea manuscriselor cu miniaturi pline de vervă cromatică și preferința pentru prelucrarea metalelor prețioase și a fildeșului. (< fr. mozarabe, sp. moz’ arabe)

MUDEJAR [-HAR] I. adj., s. m. (musulman) rămas în Castilia după recucerirea creștină. II. adj. artă ~ = artă dezvoltată în sec. XII-XV în Spania în teritoriul aflat sub stăpânirea feudalității catolice, cu motive, forme și structuri islamice (arcul în formă de potcoavă, decorul în care împletitura și motivele sunt stilizate până la arabesc, policromia exterioară a edificiilor, preferința pentru lemnul sculptat în casetoane sau pentru ceramica cu reflexe metalice etc.). (< fr. mudéjar, sp. mudejar)

OENOCHOE [ENOCOE] s. n. vas grecesc de metal, ceramică sau sticlă, în formă de ulcior, cu o singură toartă și cu deschidere trilobată, din care se turna în cupe amestecul de vin și apă. (< fr. oenochoé, gr. oinochoe)

PAVIMENT s. n. pardoseală, pavaj din marmură, mozaic, piatră sau plăci ceramice. (< lat. pavimentum)

PIEZOCERAMIC, -Ă I. adj. referitor la piezoceramică. II. s. f. grup de cristale ceramice piezoelectrice în construcția rezonatoarelor, dozelor de pick-up, traductoarelor de ultrasunete etc. (< fr. piézocéramique)

PINAX s. n. tablou pictat; (p. ext.) obiect de ceramică cu desene pictate; mic vas cu capac, în care se păstrau fardurile. (< gr. pinax)

PIROMETRU s. n. instrument în pirometrie. ♦ ~ ceramic = corp de formă piramidală din diferite amestecuri de materiale ceramice care se înmoaie la o anumită temperatură. (< fr. pyromètre)

PORȚELAN s. n. produs ceramic, vitrifiant și translucid, alb, prin arderea unei paste de caolin, cuarț și feldspat. ◊ obiect, vas fabricat din porțelan (1). (< germ. Porzellan)

PROTOMĂ s. f. figurină în formă de bust de animal sau de om, ornament al unui obiect metalic sau ceramic. (< fr. protome, engl. protoma)

RHYTON s. n. vas conic din metal sau ceramică, cu vârful curbat în forma unui corn de animal, în antichitate pentru libații. (< germ. Rhyton, gr. rhyton)

SEMIPORȚELAN s. n. produs ceramic, între gresia ceramică fină și porțelan, folosit la fabricarea pieselor pentru instalații sanitare. (< engl. semiporcelain)

STRIU s. n. fiecare dintre șanțurile mici, paralele, pe suprafața unui element de construcție, a unei piese ceramice etc.; parte plină care separă la o coloană canelurile. (< fr. strie)

ȘNURCERAMICĂ s. f. ceramică prezentând un decor obținut prin imprimarea înainte de ardere, pe pasta încă moale, a unei sfori răsucite sau înnodate. (< germ. Schnurrkeramik)

TABLETĂ s. f. 1. (ant.) placă ceramică pentru scris. 2. pastilă (1) de consistență dură. 3. preparat alimentar uscat de formă plată. 4. (inform.) dispozitiv pentru introducerea manuală a imaginilor grafice în terminal de către utilizator. 5. specie publicistică înrudită cu pamfletul, caracterizată printr-o maximă comprimare, incisivitate și expresivitate; bilet. 6. șervețel bordat plasat sub bibelouri sau pe tăvile de servit cafea, dulceață etc. (< fr. tablette)

TERACOTĂ s. f. 1. produs ceramic obținut prin arderea argilei, din care se fac plăci pentru sobe, obiecte ornamentale etc. ◊ soba însăși. 2. sculptură realizată în tehnica teracotei (1). (< it. terracotta)

porțelan (porțelanuri), s. n. – Material ceramic, translucid, alb. – Var. porțolan. Mr. purțilane. It. porcellana, prin intermediul ngr. πορτσελάνα sau din germ. Porzellan. Pentru var., cf. sb. porculan.

strachină (-ăchini), s. f. – Vas de lut ars, ceramică etc., blid. Mgr. ỏστραϰίνος „scoică” (Cihac, II, 704; Murnu 54), cu pierderea vocalei o considerat drept art. f. Sl. strakina „vocabulum dubium” (Miklosich, Lexicon, 887) trebuie să provină din rom.

teracotă (-te), s. f. – Produs ceramic pentru sobe, obiecte ornamentale etc. It. terra cotta.

țicni (-nesc, -it), vb. – 1. A sparge un obiect de ceramică sau de sticlă. – 2. (Refl.) A bate cîmpii, a-și pierde mințile. – Var. Mold. țîcni. Creație expresivă, care imită zgomotul bătăii ușoare, cf. țac, cu suf. tot expresiv -ni. – Der. țicneală, s. f. (nebunie, rătăcire). Țicni este față de tic, ca țăcăni față de țac. Țicnitoare, s. f. (Banat, pasăre, Picus maior), cf. ciocănitoare.

țiglă (-le), s. f. – Placă de argilă, ceramică etc. pentru învelit casele. Germ. Ziegel (Borcea 216; Tiktin) prin intermediul sb. cigla (Miklosich, Fremdw., 81; Cihac, II, 433; cf. REW 8618), pol. cegla, rut. tjaglij (Byhan 336). – Der. țiglar, s. m. (persoană care face sau pune țigla).

ALBIT (< fr. {i}) s. n. Feldspat plagioclaz sodic, de culoare albă, cenușie, verzuie cu luciu sidefos și duritate mare, întîlnit în rocile magmatice acide (granite, pegmatite), în cele metemorfazate (gnaise) și în unele calcare. Utilizat în ind. ceramicii fine ca fondant.

ALCALÁ DE HENARES, oraș în Spania centrală (Castilia-La Mancha), la NE de Madrid; 145 mii loc. (1987). Ind. chim., textilă (bumbac), a parfumurilor, Ceramică. Aeroport. Univ. (1508-1836). Celebra catedrală gotică San Justo (1136).

APATÍT (< fr. {i}) s. n. Fosfat tricalcic natural, de culoare verde smarald, întîlnit ca mineral accesoriu, în rocile magmatice, în pegmatite și în zăcămintele hidrotermale filoniene. Se prezintă sub formă de mase granulare, compacte, fin cristalizate. Este utilizat la separarea îngrășămintelor fosfatice, la fabricarea chibriturilor și ca liant ceramic pentru abrazivi.

ARÁB, -Ă (< fr., lat.) s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (la pl.) Popoare din grupa limbilor semitice care locuiesc în țările din Orientul Apropiat și în N Africii. A. sînt de religie musulmană (majoritatea sunniți, iar o parte însemnată, în Siria, Liban, Iraq și Yemen, șiiți) și creștină (copții din Egipt, maroniții din Siria, Liban și Iordania etc.). A. au avut un rol important în istoria și cultura evului mediu. În sec. 7-8 au cucerit un teritoriu vast, de la M-ții Pirinei pînă la hotarele Indiei, influențînd modul de viață, cultura, arta, știința popoarelor supuse și a celor învecinate. După primul și mai ales după al doilea război mondial, s-au constituit ca state independente: Maroc, Algeria, Tunisia, Libia, Egipt, Sudan, Siria, Liban, Iraq, Iordania, Arabia Saudită, Yemen, Mauritania, Kuwait, Emiratele Arabe Unite, Qatar, Oman, Bahrain, Somalia, Djibouti. ♦ Persoană aparținînd unuia dintre aceste popoare. 2. Adj. Care aparține arabilor sau țărilor arabe, privitor la arabi sau la țările arabe; arabic, arabesc. ♦ Artă a. = artă la baza căreia se află sinteza originală dintre elementele bizantine, mesopotamiene și iraniene la care s-au adăugat influențele tradiției locale. Principale construcții (moschei, palate, mausolee, fortărețe) au trăsături caracteristice proprii, printre care curtea interioară încadrată de porticuri. S-au dezvoltat artele decorative (mozaicul, ceramica, prelucrarea metalelor, covoarelor etc.), cultivînd cu precădere ornamentul pur geometric și floral. O deosebită înflorire au cunoscut miniatura și caligrafia. Centre renumite: Bagdad, Cairo, Granada, Córdoba. Sin. artă musulmană sau islamică. ♦ Cifră a. = simbol grafic, reprezentînd unul din elementele sistemului de numerație cel mai utilizat (zecimal). Alfabet a. = alfabet propriu limbii arabe, alcătuit din 28 de litere care notează consoanele; pentru vocale se folosesc accente deasupra sau dedesubtul consoanelor. Cuvintele sînt scrise cursiv de la dreapta la stînga. ♦ (Substantivat, f.) Limbă din familia afro-asiatică, ramura semitică (cu scrie proprie) vorbită de arabi. Ca limbă de cult este răspîndită îndeosebi în Asia și în unele țări africane. ♦ (Despre cai) Care aparține unei rase pentru călărie și tracțiune ușoară, originară din Pen. Arabia.

ARAD 1. Cîmpia Aradului, zonă înaltă a Cîmpiei de Vest, situată la N de Arad, între Mureș și Crișu Alb. Alt. max.: 124 m Importantă zonă agricolă (cereale, viticultură, legumicultură, creșterea animalelor). 2. Municipiu în extremitatea de V a țării, în Cîmpia de Vest, pe Mureș, reșed. jud. Arad: 198.971 (1991). Nod feroviar și rutier. Aeroport internațional. Important centru al ind. constr. de mașini (strunguri, vagoane de metrou, vagoane de cale ferată pentru mărfuri și călători, utilaj agricol, mori pentru prepararea furajelor etc.), al ind. textile (conf. și tricotaje, filatură și țesături de bumbac), chimice (coloranți, lacuri și vopsele, îngrășăminte chimice), mat. de constr. (prefabricate din betob, cărămiși și țiglă), prelucr. lemnului (mobilă, cherestea), piel. și încălț., alim. (zahăr, preparate din carne, produse lactate, uleiuri vegetale, conserve de legume și fructe, produse de panificație etc.). Fabrică de jucării și de ceasuri deșteptătoare. Centru viticol, legumicol (mari sere) și pomicol (piersici). Centru cultural cu vechi tradiții: institut de învățămînt superior (Universitatea „Aurel Vlaicu”), teatru de sta (cu secțiile română și maghiară), teatru de marionete, filarmonică, muzee, bibliotecă cu colecții rare. Cetate (sec. 18), primăria (sec. 19) în stil neo-renascentist, teatrul vechi (1816-1817) în stil neoclasic, clădirea Tribunalului (1892) în stil neobaroc, Palatul Culturii (1910-1913) în stil eclectic în care este adăpostit și Muzeul județean. Menționat documentar în 1156, iar ca oraș în 1329; ocupat de turci în 1552; eliberat de oștile lui Mihai Viteazul (1599) a reintrat în stăpînirea Porții Otomane (1616) pînă la sfîrșitul sec. 17; în 1685 a trecut sub dominația habsburgică. Important centru al luptei românilor pentru emanciparea națională, politică și culturală. În 1812, aici a fost înființată „Schoala preparandă sau pedagoghicească a nației românești”, prima școală normală românească din Transilvania. A. a fost un important centru al revoluției din 1848-1849 și sediul Consiliului Național Român Central în 1918. Declarat municipiu în 1968. 3. Jud. în extremitatea vestică a României, la graniță cu Ungaria, în bazinele rîurilor Mureș și Crișu Alb; 7.652 km² (3,22 la sută din supra. țării); 503.768 loc. (1991), din care 52,9 în mediul urban; densitate: 66,7 loc./km². Reșed.: municipiul Arad. Orașe: Chișineu-Criș, Curtici, Ineu, Lipova, Nădlac, Pîncota, Sebiș. Comune: 67. Relief variat: în NE și E ramificațiile vestice ale M-ților Codru-Moma (1.112 m, vf. Pleșu) și Zarand (836 m, vf. Drocea), care închid înre ei golful depr. Zarand-Gurahonț-Hălmagiu, în S DealurileLipovei (200-400 m alt.), iar în V Cîmpia de Vest, cu subunitățile ei (Cîmpia Vingăi, Cîmpia Aradului, Cîmpia Crișurilor, Cîmpia Cermei). Climă temperat-continentală, moderată, cu ierni blînde și veri relativ călduroase. Temp. medie anuală de 8 °C în zona de munte și 11 °C în cîmpie. Precipitațiile medie anuale însumează c. 1.000 mm în reg. montane și 600 mm în cîmpie (mai abundente în lunile mai-iun.). Vînturi dominante dinspre SV și V. Hidrografia este reprezentată în principal prin cursul inf. al Mureșului, care străbate jud. pe 220 km, și prin cel mijlociu al Crișului Alb sînt legate de cele ale Mureșului printr-o rețea densă de canale (Matca, Ier-Turnu-Dorobanți, Morilor etc.) folosite pentru drenarea și irigarea terenurilor agricole. Resurse naturale: petrol și gaze naturale (Pecica, Turnu), min. complexe (sulfuri polimetalice în zonele Hălmagiu, Brusturi, Luncșoara, Pănișeni), pirite cuprifere (Petriș, Roșia Nouă), molibden (Săvîrșin), marmură (Moneasa, Căprioara, Vîrfurile), dolomite (Minișu de Sus), andezite (Vîrfurile, Aciuța, Mocrea), calcare, argile, gresii, păduri etc. Izv. cu ape minerale la Lipova (feruginoase, carbogazoase, calcice, magneziene, sodice) și Moneasa (carbogazoase, alcaline, mezotermale). Economia. Industria reprezintă principala ramură a economiei jud. A. În 1989, ponderea covîrșitoare în realizarea valorică a prod. globale înd. o deținea subramura constr. de mașini (38,6 la sută), concentrată cu precădere în municipiul Arad și profilată pe producerea unei game variate de vagoane de cale ferată pentru mărfuri și călători (inclusiv vagoane de metrou), pe realizarea celei mai mari părți a prod. de strunguri a țării (cu secții la Lipova și Chișineu-Criș) și a întregii prod. de ceasuri, precum și pe prod. de utilaje feroviare și agricole, mori pentru preaprarea furajelor etc. Ponderi mari dețin și ind. textilă și a conf., 16 la sută (Arad, Lipova, Chișineu-Criș, Ineu), ind. chimică, 6.5 la sută (Combinatul de Îngrășăminte Chimice Arad), de prelucr. a lemnului (Arad, Pîncota, Sebiș, Lipova, Ineu, Nădlac), mat. de constr. (Arad.), alim. (preparate din carne și lapte, zahăr, conserve de legume, morărit și panificație etc.). Agricultura, cu vechi tradiții și un caracter diversificat, dispune de însemnate supr. cultivate cu porumb (105.352 ha, 1989), grîu și secară (102.781 ha), plante de nutreț, orz și orzoaică, plante uleioase, sfeclă de zahăr, cartofi, leguminoase pentru boabe, tutun etc. Supr. apreciabile sînt acoperite cu sere legumicole (Arad), specializate în prod. de tomate, castraveți, ardei gras etc. Viticultură (podgoriile Miniș, Pîncota, Șiria, Ghioroc, Păuliș ș.a.), pomicultură (Lipova, Zăbrani, Buteni ș.a.). În 1990, sectorul zootehnic dispunea de numeroase ferme moderne specializate în creșterea porcinelor (408,9 mii capete), ovinelor (442,1 mii capete), bovinelor (175,7 mii capete), păsărilor (2950,5 mii capete) etc. Căi de comunicație (1990): 485 km c. f. (196 km electrificate) și 2.087 km de drumuri publice (478 km modernizate). Pe terit. jud. A. se remarcă un intens trafic de mărfuri și călători pe c. f. și șosele, datorat punctelor de frontieră Curtici și Nădlac. Unitățile de învățămînt, cultură și artă (1989-1990): Universitatea „Aurel Vlaicu”, 285 școli generale, 26 licee, 456 biblioteci, 165 cinematografe, cu filarmonică și un teatru (la Arad), muzee etc. Turism. Existența unui relief variat (inclusiv cel carstic de la limita cu jud. Bihor unde se află izbucul de la Călugăreni), prezența unor izv. cu ape minerale care au generat dezvoltarea stațiunilor balneoclimaterice Lipova și Moneasa, numeroasele obiective istorice și social-culturale (cetățile de la Arad, Șoimuș, Șiria, Dezna), castele medievale de la Macea, Sebiș, Curtici, Șiria, Dezna, Pîncota, bisericile de lemn de la Bodești, Hălmagiu, Ionești, mănăstirile Secusigiu și Pecica, muzeele de istorie și etnografie de la Arad, Lipova, Sebiș, Curtici, parcurile dendrologice de la Gurahonț, Lipova și Macea, rezervațiile botanice Petriș și Zimbru, varietatea și originalitatea etnografiei și folclorului (bogăția cromatică a portului popular din zonele Șicula, Birchiș, Secusigiu), centrele de ceramică (Bîrsa, Hălmăgel, Tîrnovița, picturile naive din Brusturi etc.) au favorizat dezvoltarea unui intens turism de tranzit și de sejur. Indicativ auto: AR.

ARᾹK. oraș în partea central-vestică a Iranului, în Pod. Iranian; 265 mii. loc. (1986). Metalurgie neferoasă (aluminiu). Ceramică. Nod de comunicații. Vechiul nume: Sultanabad.

AREZZO [aréțțo], oraș în Italia centrală (Toscana); 91,5 mii loc. (1989). Nod de comunicații. Ind. mătăsii, conf., produse din piele. Fresce celebre (Piero della Francesca) în biserica San Francisco (sec. 14); ateliere de tapiserii din ev. med. Oraș etrusc, apoi roman, celebru prin producția de ceramică de extremă finețe, cunoscută sub denumirea de ceramică arretină (terra sigilatta).

ARGÍLĂ (< fr., lat.) s. f. Rocă sedimentară pelitică, constituită dintr-un complex de minerale argiloase asociat cu minerale de importanță secundară (cuarț, feldspați, gips, carbonați) și cu diverse substanțe organice (humus, bitumen). Prezintă capilaritate nulă, coeziune mare, volum variabil prin absorbția și retragerea apei, plasticitate, prin ardere transformîndu-se într-un material dur, rezistent. Pr. roci argiloase sînt: caolinul, huma, lutul, a. smectica, bentonitul și a. refractară. Se utilizează la fabricarea ceramicii de construcție, vaselor de bucătărie, ceramicii refractare și ca material impermeabil în construcții. ♦ A. refractară = a. cu temperatura de topire de peste 1.580 °C folosită pentru fabricarea unor obiecte de ceramică, creuzete etc., rezistente la temperaturi înalte. A. de turnătorie = liant folosit la amestecurile de formare. A. expandată = material de construcție spongios, obținut prin încălzirea rapidă a a. feruginoase la peste 1.100 °C, folosit la confecționarea unor betoane ușoare. A. roșie abisală = rocă sedimentară care se găsește la adîncimi de peste 8.000 m în mări și oceane și provine din descompunerea rocilor efuzive submarine și din material terigen adus de apele curgătoare din denudația continentală.

ARGILÍT (< fr. {i}; {s} lat. argilla „argilă” + gr. lithos „piatră”) s. n. Rocă rezultată din deshidratarea și recristalizarea argilelor, în procesul de diageneză. Prin cimentarea produsă, devin roci tari, lipsite de plasticitate, cu structură foioasă și intercalații bituminoase sau marnoase. Este utilizat în industria ceramicii.

ARIUȘD, sat. în com. Vîlcele, jud. Covasna, unde a fost descoperită o așezare eponimă, caracteristică culturii neolitice, cu ceramică pictată de tip Cucuteni, propriei regiunii de SE a Transilvaniei.

ART NOUVEAU (denumire franceză) [ar nuvó] Stil în arhitectură, arte decorative și sculptură dezvoltat în Franța la sfîrșitul sec. 19 și începutul sec. 20. Termenul este folosit și ca denumire pentru întreaga artă de la granița dintre cele două secole. Principalele centre de manifestare sînt în Paris și Nancy, în ultimul dezvoltîndu-se o adevărată școală, mai ales în sticlă și ceramică, al cărei reprezentant este E. Gallé. V. și Arta 1900.

ASMARA (ASMERA), oraș în N Ethiopiei (Eritrea), la 2.300 m alt.; 295,4 mii loc. (1986). Ind. textilă, încălț., ceramicii și alim. Nod de comunicații. Universitate.

ASYŪT [asiút], oraș în centrul Egiptului, port pe fl. Nil; 291,3 mil. (1986). Ind. piel. și încălț.; egrenarea bumbacului, ceramică, prelucr. fildeșului. Baraj hidroenergetic. Institut politehnic. Vechiul nume: Lycopolis.

AYACUCHO, oraș în partea central sudică a Perú-ului, la SE de Lima; 80 mii loc. (1985). Expl. de cupru, nichel, argint și sulf. Ind. text. și a piel. Artizanat (ceramică, filigran). Turism. Universitate (1677). Fondat de F. Pizzaro în 1539, a purtat (pînă în 1825) numele de Guamanga (Huamanga). Aici generalul A.J. de Sucre a învins (9 dec. 1824) pe spanioli consfințind independența Perú-ului.

BADEA, Costel (n. 1940, Iași), ceramist român. Prof. univ. la București. Piese tridimensionale și prototipuri pentru ind. A inclus ceramica în artele majore, prin depășirea caracterului strict decorativ („Forme dinamice”).

BADEN, cultură din perioada de tranziție de la Eneolitic la epoca bronzului (milen. 3 î. Hr.), cu o largă arie de răspîndire în V Europei. Pe terit. României a fost depistată arheologic în V Banatului și Crișanei. Se caracterizează prin ceramica decorată prin canelare cu o mare varietate de forme.

BAHAWALPUR [bɔháuəlpur], oraș în Pakistan, pe Satlej la SV de Lahore; 180,3 mii loc. (1981, cu suburbiile). Centru comercial. Ind. bumbacului, ceramicii, zahărului și săpunului.

BAZÁLT (< fr., lat.) s. n. 1. Rocă magmatică efuzivă bazică, corespondent al gabbroului, de culoare cenușie-neagră cu nuanțe roșiatice, constituită din plagioclazi bazici și olivină la care se adaugă minerale accesorii. În reg. tropicale, prin descompunere generează laterit. Formează conuri vulcanice, pînze cu separații columnare (coloanele de b. Detunatele și Racoș, declarate monumente ale naturii) și revărsări enorme de lavă. Este utilizat la construcții de drumuri, pentru fundații, diguri etc. 2. Material ceramic artificial, obținut dintr-o materie primă (argilă, masă ceramică) cu temperatură joasă de vitrifiere și utilizat la fabricarea tuburilor de canalizare, a recipientelor pentru lichide agresive, a cărămizilor pentru trotuare etc.

BĂLINEȘTI, sat în com. Grămești, jud. Suceava. Biserică ctitorită de logofătul Tăutu (c. 1493); pictură interioară și decorație la exterior cu ceramică policromă, sculptură în piatră și pictură.

BĂNĂȚEANU 1. Vlad B. (1900-1963, n. Timișoara), lingvist și filolog român. S-a ocupat de limba latină („Sur les désinences de l’indicatif parfait en latin”), greacă, armeană clasică („La traduction arménienne des tours participaux grecs”). Între 1937 și 1947 a editat publicația „Revue des études indo-européennes”. 2. Tancred B. (1922-1985, n. Siret), etnograf și istoric de artă populară. Fiul lui B. (1). Autor de studii și lucrări privind mai ales portul și ceramica românească („Portul popular din Țara Oașului”, în colab., „Ceramica din Vama”, „Ceramica din Glogova”, „Portul popular din Maramureș”, „Arta populară bucovineană”).

BĂNCILĂ, Dan (n. 1929, București), artist decorator român. Lucrări decorative („Rodul pământului”), prototipuri din sticlă pentru industrie, sculpturi monumentale din sticlă combinată cu metal, marmură, ceramică (tabăra studențească de la Costinești).

BECLEAN 1. Oraș în jud. Bistrița-Năsăud, pe Someșu Mare; 11.023 loc. (1991). Întrepr. metalurgică (oțel moale, laminate din sîrmă); mat. de constr. (prefabricate din beton, ceramică); prelucr. lemnului; fabrică de covoare și de nutrețuri combinate; întrepr. integrată de in și cînepă. Centru pomicol. Biserică reformată (sec. 15), castelul Bethlen (1768) cu elemente de arhitectură barocă. Menționat documentar din 1235. Declarat oraș în 1968. 2. Com. în jud. Brașov; 1.986 loc. (1991). Păstrăvărie. În satul Calbor, biserică (sec. 18).