CHIȚIBUȘAR, -Ă, chițibușari, -e, s. m. și f. 1. Persoană căreia îi place să uzeze de chițibușuri, de mărunțișuri, care face mici șmecherii. 2. Persoană care dă importanță fleacurilor; persoană care caută nod în papură. – Chițibuș + suf. -ar.

PRICINĂ, pricini, s. f. 1. Cauză care determină ori explică o acțiune, o situație, un fenomen; motiv. ◊ Loc. adv. Fără (nici o) pricină = fără justificare, nemotivat. ◊ Loc. conj. Din pricină că... = pentru că..., deoarece, fiindcă. ◊ Loc. prep. Din pricina... = ca urmare a..., având drept motiv; din vina... ◊ Expr. (Înv.) A pune pricină = a invoca motive, pretexte pentru justificarea unei acțiuni. ♦ Prilej, ocazie, pretext. 2. Motiv de ceartă, de neînțelegere; problemă litigioasă, conflict; spec. proces. ♦ Expr. (Pop.) A se pune de pricină = a) a se împotrivi, a se opune; b) a căuta ceartă, a face gură; a se lua la harță, la bătaie. A căuta (cuiva) pricină (cu lumânarea) = a căuta (cuiva) motiv de ceartă, a căuta nod în papură. A găsi (cuiva) pricina = a găsi un pretext pentru a certa pe cineva. (Pop.) A avea (sau a fi în) pricină (cu cineva) = a fi certat (cu cineva); a fi în proces, a se judeca (cu cineva). ♦ (Înv.) Act în care este consemnată hotărârea luată într-un proces. 3. Întâmplare (neplăcută), chestiune; necaz, supărare. ♦ Problemă; afacere. ◊ Loc. adj. Cu pricina = despre care este vorbă, respectiv. [Acc. și: pricină] – Din bg. prična.

A ROADE rod tranz. 1) A face să se roadă. 2) A rupe cu dinții (sau cu altceva) în bucăți mici. ~ unghiile. ◊ ~ urechile cuiva a plictisi pe cineva (cu întrebări, rugăminți etc.). 3) fig. (despre gânduri, sentimente) A preocupa în mod sistematic și insistent; a nu slăbi nici pentru un moment; a frământa; a măcina. 4) (despre ape, ploi etc.) A deteriora puțin printr-o acțiune sistematică și îndelungată. Ploile dese au ros malurile. ◊ ~ fundul pantalonilor (sau ~ pantalonii) degeaba a pierde timpul fără nici un folos. ~ cuiva pragul a vizita prea des pe cineva. 5) (despre viermi, insecte etc.) A distruge cu încetul, puțin câte puțin. Carii au ros scrinul. 6) (mai ales despre încălțăminte neajustată) A face să simtă dureri (la picioare); a bate. Mă rod pantofii. 7) fam. (persoane) A necăji, căutând nod în papură. /<lat. rodere

cáut, a căutá v. tr. (lat. cautare, d. lat. cavére, cáutum, a păzi, a te feri. V. cauțiune, precaut). Cat, cercetez: a căuta un lucru perdut. Îngrijesc, curez: a căuta un bolnav. Consider, mă uĭt: du-te și nu căuta că ploŭă. Mă încerc, mă silesc, tind: hoțu caută să fure. V. intr. Privesc, mă uĭt: a-ĭ căuta cuĭva în ochĭ, a căuta la cineva. Mă ocup, mă interesez: a căuta de copiĭ, a-țĭ căuta de afacerĭ, de treabă. Mă îngrijesc, îmĭ daŭ atențiune, mă curez: a te căuta cu medicu de o boală grea. Îs considerat, am preț, am căutare: marfa bună se caută. Caut ceartă cuĭva, îl provoc la ceartă. Caut pe dracu cu lumînarea, caut cu insistență o neplăcere. Îmĭ caut de treabă, îmĭ văd de treabă. Îmĭ caut de drum, îmĭ văd de drum. Caut perĭ în palmă saŭ nod în papură, caut să găsesc defecte unde nu-s. Caut cu un ochĭ la făină și cu altu la slănină (Iron.), îs șpanchĭ (zbanghiŭ). Caut cuĭva în coarne (cum se uĭtă țăraniĭ la vițeĭ ca să vadă cînd le ĭese coarnele), protejez și permit cuĭva să-șĭ facă toate gusturile: copiluluĭ să nu-ĭ cauțĭ în coarne, că se strică. – Iron. E frumos, dar nu se caută, e frumos, dar n’are căutare, nu se interesează lumea de el. – Maĭ rar și pop. cat, a căta. V. impers. Cată să, trebuie să.

cocléț m. (var. din gogleț, goglează). Fir drept care are un laț pin care trec firele urzeliĭ și care, unindu-se cu alte fire, formează ița. Greșeală la năvădit cînd firu trece pintre iță și spată și formează ochĭurĭ (nodurĭ, inele). Fig. A căuta cuĭva coclețĭ, a căuta nod în papură, a-ĭ căuta defecte. – În Trans. cocleț, corleț și cogleț, n., pl. e; în Mold. nord. și cotleț. – P. înț. de „diareĭe”, V. colețĭ, crîmpiță.

nod n., pl. urĭ (lat. nŏdus, nod., it. nodo, fr. noeud, cat. nou, sp. nudo, pg. nó). Înlănțuire, legătură făcută din învîrtirea uneĭ sforĭ, funiĭ, lanț ș.a.: a face un nod. Proeminență la încheĭeturĭ: nodurile degetelor. Vest. Cĭot, parte dură într’un lemn: nodurile unuĭ brad, uneĭ trestiĭ. Noadă (Pop.). Fig. Dificultate, punct esențial: ĭacătă nodu chestiuniĭ. Complicațiune pe care se bazează intriga uneĭ poeme, drame ș.a. Mar. Lungime cuprinsă între doŭă nodurĭ ale aparatuluĭ de măsurat ĭuțeala mersuluĭ uneĭ corăbiĭ, adică a 120-a parte din milă saŭ 15m 42. Anat. Nodu vital, acel punct al bulbuluĭ rachidian de care depinde respirațiunea și a căruĭ împungere cauzează moartea. Nodu gîtuluĭ, măru luĭ Adam, cartilaginea tiroidă. Nodu gordian, V. gordian. A mînca, a înghiți cu nodurĭ, a mînca supărat. A înghiți nodurĭ, a auzi ceva care nu-țĭ place și a nu putea protesta. A ți se pune un nod în gît, a nu putea vorbi saŭ înghiți de emoțiune saŭ de răceală. A căuta nod în papură, a căuta greșelĭ orĭ defecte acolo unde nu există.

cocleț n. 1. fir drept cu un ochiu la mijloc pe unde trece firul de urzeală: totalul cocleților formează ița; 2. Mold. (cotlet) greșală la năvădit prin iță și spată; fig. a căuta cotlețe cuiva, a căuta nod în papură. [Origină necunoscută].

CHIȚIBUȘAR, -Ă, chițibușari, -e, s. m. și f. (Fam.) 1. Persoană căreia îi place să uzeze de chițibușuri, de mărunțișuri, care face mici șmecherii. 2. Persoană care dă importanță fleacurilor; persoană care caută nod în papură. – Chițibuș + suf. -ar.

PRICINĂ, pricini, s. f. 1. Cauză care determină ori explică o acțiune, o situație, un fenomen; motiv. ◊ Loc. adv. Fără (nicio) pricină = fără justificare, nemotivat. ◊ Loc. conj. Din pricină că... = pentru că..., deoarece, fiindcă. ◊ Loc. prep. Din pricina... = ca urmare a..., având drept motiv; din vina... ◊ Expr. (Înv.) A pune pricină = a invoca motive, pretexte pentru justificarea unei acțiuni. ♦ Prilej, ocazie, pretext. 2. Motiv de ceartă, de neînțelegere; problemă litigioasă, conflict; spec. proces. ◊ Expr. (Pop.) A se pune de pricină = a) a se împotrivi, a se opune; b) a căuta ceartă, a face gură; a se lua la harță, la bătaie. A căuta (cuiva) pricină (cu lumânarea) = a căuta (cuiva) motiv de ceartă, a căuta nod în papură. A găsi (cuiva) pricină = a găsi un pretext pentru a certa pe cineva. (Pop.) A avea (sau a fi în) pricină (cu cineva) = a fi certat (cu cineva); a fi în proces, a se judeca (cu cineva). ♦ (Înv.) Act în care este consemnată hotărârea luată într-un proces. 3. Întâmplare (neplăcută), chestiune; necaz, supărare. ♦ Problemă; afacere. ◊ Loc. adj. Cu pricina = despre care este vorba, respectiv. [Acc. și: pricină] – Din bg. prična.

GĂSI, găsesc, vb. IV. 1. Tranz. (Cu privire la obiecte) A vedea, a întîlni, a descoperi ceva, din întîmplare sau căutînd intenționat, a da de (sau peste) ceva; a afla. Într-o seară, Domițian și-aduse aminte de piculină. O găsi în fundul cufărului și începu să cînte. BASSARABESCU, V. 20. Făt-Frumos, după ce rescoli trei zile și trei nopți, găsi în sfîrșit... armele și hainele tătîne-său. ISPIRESCU, L. 3. De unde-a fi, de unde n-a fi, dacă l-oi găsi, al mieu să fie. CREANGĂ, P. 194. La etatea de douăzeci de ani, citise tot ce putuse găsi pe ici, pe colea, despre istoria noastră națională. GHICA, S. A. 142. Ce-ai căutat ai găsit. ◊ (Complementul indică un abstract; uneori construit cu dativul pronumelui reflexiv) Toată lumea asta aleargă, țipă, nu-și mai găsește astîmpăr. SAHIA, N. 54. ◊ Expr. A găsi pricină (sau motiv) = a descoperi motiv de gîlceavă; a căuta nod în papură. A nu-și găsi loc(u!) v. loc. A găsi ac de cojocul cuiva v. ac. A nu găsi cuvinte v. cuvînt. A-și găsi mormîntul (sau moartea) = a muri, a fi omorît. (Familiar) A-și găsi beleaua (bacăul, mai rar mantaua) (cu cineva) = a o păți, a da de necaz, a da de bucluc, a da de dracu (cu cineva). Are să se afle la curte, să-și găsească și el beleaua cu boierii. REBREANU, R. I 136. Ia ascultați, măi, dar de cînd ați pus voi stăpînire pe mine, zise Gerilă. Apoi nu mă faceți din cal măgar, că vă veți găsi mantaua cu mine. CREANGĂ, P. 253. Eu nu voi să-mi găsesc beleaua, dîndu-ți drumul. NEGRUZZI, S. I 93. Și-a găsit sacul peticul v. petic. (Intranz.) Ți-ai găsit = aș! de unde! nici gînd! nici prin gînd să nu-ți treacă! Ș-apoi chitiți că numai în arc se încheia tot meșteșugul... omului aceluia? Ți-ai găsit! CREANGĂ, P. 245. (În întrebări retorice, care exprimă mirarea sau indignarea) A-și găsi (sau, refl., a se găsi) să... (sau, mai rar, de...) = a-i veni să..., a se apuca să... Tocmai acum la masă v-ați găsit și voi să vorbiți secături? ISPIRESCU, L. 213. Cu mine v-ați găsit de jucat? CREANGĂ, P. 304. Din toți caii tocmai tu te-ai găsit să mănînci jăratic? id. ib. 195. ♦ A descoperi ceea ce este ascuns, neștiut, necunoscut, nepus în valoare. Ba să vezi... posteritatea este încă și mai dreaptă, Neputînd să te ajungă, crezi c-or vrea să te admire?... vor căta vieții tale Să-i găsească pete multe, răutăți și mici scandale. EMINESCU, O. I 134. În orice frază, găseau o espresie a doamnei B. NEGRUZZI, S. I 61. ◊ Expr. A(-i) găsi (cuiva) leacul v. leac. A(-i) găsi (cuiva) dreptate = a-i face cuiva dreptate, a se pronunța în favoarea cuiva. Cred că și judecata are să-mi găsească dreptate. CREANGĂ, A. 145. ♦ (Cu privire la persoane) A întîlni (pe cineva) din întîmplare sau umblînd anume pentru a-l întîlni; a da (de cineva). A găsi pe cineva acasă. ▭ O luase înainte către sat. Îl găsiră în fața primăriei, în ulița pustie. DUMITRIU, N. 123. Iată și domnul Franț prietinul nostru. Unde nu gîndești, acolo-l găsești. ALECSANDRI, T. I 42. ◊ (Adesea determinat printr-un adverb sau printr-un nume predicativ, spre a indica situația în care se află cineva) Crai-nou strălucite! Plînsă m-ai găsit, Cu gînduri mihnite, Cu chipul cernit. ALECSANDRI, P. I 21. Cînd a venit doctorul, îl găsi mort. NEGRUZZI, S. I 62. ◊ Expr. A-și găsi omul = a găsi persoana potrivită într-o împrejurare dată. A-și găsi omul (sau nașul, popa) = a da de cineva pe care nu-l poți înșela, birui sau amăgi ușor. Las’ că și-au găsit ei omul. CREANGĂ, P. 250. Bine v-am găsit! v. bine. Să te găsesc sănătos! formulă de salut la despărțire. ♦ Refl. reciproc. A se întîlni cu cineva. Pe seară te ducea la plimbare... la grădina Breslei sau a lui Deșliu, unde se găsea cu alți greci. GHICA, S. A. 110. Cînd cu mîndra m-oi găsi, Zău, iar voi întineri! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 323. 2. Tranz. (Despre o boală sau despre moarte) A surprinde, a cuprinde, a nimeri. Pe Bălcescu moartea l-a găsit departe de țară. ◊ Expr. Ce te-a găsit (de...)? = ce ai? ce ți s-a întîmplat (de...)? ce te-a apucat? ce ți-a venit? Nu știa baba lui ce l-a găsit, de-i așa de cu chef. CREANGĂ, P. 136. 3. Refl. A se afla undeva, a fi. Mă găseam în primăvara anului în cabinetul unui prieten, medic de boli nervoase, la o țigară. ARGHEZI, P. T. 93. Cuprins de amețeală, nu mai știam unde mă găsesc. CREANGĂ, O. A. 226. ♦ A se pomeni într-un loc, într-o situație, într-o împrejurare. Directorul general, cînd s-a găsit față în față cu Bozan, a scuturat scrumul țigării, absent. SAHIA, N. 35. ♦ A fi într-un anumit fel, a se prezenta într-un anumit mod. Ar fi mers cu el, dar tocmai atunci se găseau mai rău ca oricînd cu banii. BASSARABESCU, V. 14. Încep a cărăbăni la cireșe în sîn, crude, coapte, cum se găseau. CREANGĂ, A. 48. Alelei! fecior de om viclean ce te găsești. id. P. 206. ♦ A fi în ființă, a exista, a dăinui, a se păstra (încă). Unde s-a fi găsind acel Împărat-Roș și fata lui... numai cel de pe comoară a fi știind. CREANGĂ, P. 234. 4. Tranz. A fi de părere că..., a socoti. Mai ales această actriță, pe care lumea o găsea frumoasă, mi se părea fără gust. CAMIL PETRESCU, U. N. 164. Filozofii au găsit Că n-ar fi urmă de fiară. TEODORESCU, P. P. 179. ◊ Expr. (Urmat de obicei de conjunctiv sau infinitiv) A găsi cu cale (sau de cuviință) = a socoti nimerit, potrivit. Am găsit de cuviință să te poftesc și pe d-ta. CREANGĂ, P. 30. Încep a spune... cum le-a dat [drumețul] cinci lei, drept mulțumită și cum cel cu trei pîini a găsit cu cale să-i împartă. id. O. A. 267. – Part. și: (regional) găst (JARNÍK-BÎRSEANU, D. 52).

CHICHIȚĂ, chichițe, s. f. 1. (Familiar, adesea la pl.) Șiretlic, subterfugiu, șmecherie, vicleșug. Nu se dădea dus pînă nu-mi făcea un examen sumar, ca să vadă dacă am pătruns chichițele procesului. GALACTION, O. I 95. Zamfirescu... descrie la perfecțiune pe eroul poemei sale... fără ajutorul... acestor chichițe, ci numai într-un singur vers. MACEDONSKI, O. IV 51. O să-ți vie poate greu, un an cel mult... pîn’ te-i deprinde cu chichițele meseriei [de avocat]. VLAHUȚĂ, O. AL. II 129. ◊ Expr. A căuta chichițe = a te sili să găsești cuiva greșeli, a căuta nod în papură. A umbla cu chichițe = a umbla cu șiretlicuri, a căuta să înșele. 2. (Regional) Despărțitură mică în formă de cutie cu capac, făcută în partea de sus a unei lăzi și în care se păstrează mărunțișuri sau obiecte de valoare. Să mi-o dai [fotografia] mai pe seară, s-o ascund în chichița lăzii. BASSARABESCU, V. 43. Aceste memorii se găsesc în chichița lăzii. DELAVRANCEA, T. 52. Nu găsi decît un tron odorogit; îl deschise, dară în el nimic nu găsi; ridică capacul chichiței și un glas slăbănogit îi zise... ISPIRESCU, L. 10.

CONSTRUCȚIE s. f. (cf. fr. construction, lat. constructio): structură; grup de cuvinte între care există anumite raporturi gramaticale. Se poate vorbi astfel despre c. substantivale, adjectivale, numerale, pronominale, verbale, adverbiale, interjecționale, prepoziționale și conjuncționale. C. pot fi asimilate locuțiunilor. ◊ ~ gramaticală: orice tip de îmbinare de elemente gramaticale. Astfel: un numeral adverbial: de două ori, de trei ori; o locuțiune: băgare de seamă, numai ochi și urechi, a căuta nod în papură, din vreme-n vreme etc.; o formă de viitor așa-zis popular: am să merg, o să fac; o îmbinare între pronumele relativ ce și un infinitiv, după verbele a fi și a avea: nu-i ce vinde, n-are ce spune; o îmbinare între un infinitiv sau un gerunziu al unui verb copulativ și un adjectiv: a fi om, fiind neatent etc. ◊ ~ numeral: c. gramaticală ce reprezintă un numeral distributiv sau un numeral adverbial. Astfel: câte doi, câte zece; de două ori, de zece ori etc. ◊ ~ locuțională: orice tip de locuțiune (substantivală, adjectivală, pronominală, verbală, adverbială, interjecțională, prepozițională și conjuncțională). Astfel: punct de vedere, bătaie de cap; în floarea vârstei, numai piele și os; cine știe cine, cine știe ce; a-și lua inima-n dinți, a o lua la sănătoasa; de-a berbeleacul, din loc în loc; na-ți-o bună!, păcatele mele!; de jur împrejurul, în conformitate cu; din pricină că, în caz că etc. ◊ ~ perifrastică: perifrază (v.) cu valoare de imperfect, de perfect compus, de mai mult ca perfect sau de viitor. Astfel: erau trecând („treceau”), e plecat („a plecat”), eram ajuns („ajunsesem”), am să vorbesc („voi vorbi”) etc. C. perifrastice sunt însă și cele în care apar auxiliarele morfologice (formele compuse ale timpurilor). ◊ ~ infinitivală relativă: c. alcătuită dintr-un infinitiv fără morfem și un pronume sau un adverb relativ, precedată de verbul a fi sau de verbul a avea. În raport cu sensurile acestor două verbe (de „a exista” și „a poseda”) ea poate avea fie funcție de subiect, fie funcție de complement direct (de aici denumirea primului tip de c. infinitivală relativă subiectivă și a celui de-al doilea de c. infinitivală relativă obiectivă): „Când e minte nu-i ce vinde” (Folclor); „...a făcut o colibă ca să aibă unde dormi peste noapte” (Folclor). ◊ ~ nominală infinitivală: c. alcătuită dintr-un verb copulativ la infinitiv și un adjectiv sau un substantiv cu funcție de nume predicativ. În cadrul propoziției îndeplinește diferite funcții sintactice (subiect, complement direct, complement indirect etc.): „A fi om e lucru mare!”; „Oamenii ar putea fi florile pământului” (Z. Stancu); „De-a fi-n vecii o strajă mă-nspăimânt” (T. Arghezi). ◊ ~ nominală gerunzială: c. alcătuită dintr-un verb copulativ la gerunziu și un adjectiv sau substantiv cu funcție de nume predicativ. În cadrul propoziției îndeplinește diferite funcții sintactice (complement circumstanțial de cauză, complement circumstanțial concesiv etc.): „Nemaifiind pribeag / De-atunci înainte, / Aduceri aminte / M-or troieni cu drag” (M. Eminescu); „Fiind un cerșetor nemernic, precum ești, îți place friptura de pui în țiglă?” (M. Sadoveanu). ◊ ~ nominală de supin: c. alcătuită dintr-un verb copulativ la supin și un substantiv cu funcție de nume predicativ. În cadrul propoziției îndeplinește funcția de circumstanțial de relație: „De rămas repetent nici nu poate fi vorba”. ◊ ~ asindetică (asindet): c. în care topica devine un mijloc de exprimare a raporturilor sintactice în locul conjuncțiilor care lipsesc. În c. asindetică topica este fixă; poziția propozițiilor nu se poate schimba, deoarece se modifică raportul existent și sensul comunicării. Astfel, numai cu topica de mai jos și cu o intonație corespunzătoare, propoziția a doua din fraza „Ai avut două pâini întregi, doi lei ți se cuvin (Ion Creangă) este o propoziție coordonată conclusivă sau o propoziție coordonată disjunctivă, ca în fraza ”Taie-mă, nu mă tăia, / Nu mă las de prada mea„ (V. Alecsandri). De asemenea, numai cu topica de mai jos și cu o intonație specifică propoziția de la începutul frazei Ai carte, ai parte” este o propoziție subordonată condițională juxtapusă. ◊ ~ comparativă: c. reprezentantă a unei comparații. Astfel: „E un calendar mic, cu foile cât niște frunze” (Em. Gârleanu); „Și ca nouri de aramă și ca ropotul de grindeni, /Orizonu-ntunecându-l vin săgeți de pretutindeni” (M. Eminescu); „...pe albia gârlei a început să se prelingă, asemeni unui șarpe cenușiu..., un șuvoi de apă tulbure” (Z. Stancu). v. și comparație. ◊ ~ eliptică: c. cu un termen neexprimat, dar presupus. Poate fi alcătuită din substantiv, adjectiv sau verb la un mod nepredicativ, precedat de adverbul de mod de precizare chiar sau de negația nici, de prepoziția fără, de conjuncția coordonatoare disjunctivă fie sau de conjuncția subordonatoare concesivă deși și este izolată de restul comunicării prin virgulă: „Chiar director, nu poate rezolva problema”; „Chiar bună, n-o poate bea”; „Chiar alergând, nu-l mai poate ajunge”; „Chiar obligat, nu poate spune asta”; „Nici responsabilă, nu poate face mare lucru”; „Nici frumoasă, nu-l poate atrage”; „Nici fugind, nu te poți ține de el”; „Nici rugat, nu mai acceptă”; „Fără a fi ajutat, s-a descurcat totuși”; „Să nu spui nimănui – fie frate, fie prieten, fie rudă”; „Felix, deși la începutul studiilor, înțelese” (G. Călinescu); „Deși cuprins de lanțuri, măreț intră românul” (V. Alecsandri); „Deși bolnav, a avut puterea de a o citi”. C. eliptice sunt considerate și propozițiile cărora le lipsește o parte de propoziție (v. elipsă). ◊ ~ incidentă: c. izolată între virgule sau între liniile de pauză, într-un loc neașteptat din cadrul unei comunicări. Poate lipsi fără ca sensul acesteia să se schimbe. Este intonată special cu pauză înainte și după rostire și poate fi reprezentată printr-o sintagmă sau chiar printr-o propoziție sau frază ce exprimă atitudinea vorbitorului față de gândirea expusă, precizări sau motivări ale acestuia în legătură cu ceea ce pare vag în comunicare: din fericire, din nefericire, din păcate, cu părere de rău, pe drept cuvânt, într-adevăr, în definitiv, la urma urmei; după mine, după părerea mea; mă rog, mă înțelegi, în fine; doamne ferește, nu-i așa; știu eu, mai știi, cine știe, pe cât se pare, pe cât (precum) se vede, dacă nu mă înșel, să nu-mi uit vorba, se pare, se vede etc. – „Erau, precum se vede, aceste cuvinte, niște vorbe din cale-afară de grave, de infamante” (L. Blaga); „Erai, mi se pare, în slujbă” (Em. Gârleanu). v. și parte de propoziție, propoziție și frază.

CUSURGIU, cusurgii, s. m. (Familiar) Cel care este înclinat să găsească cusururi la orice, care caută nod în papură. V. cîrcotaș.

MÎNDĂLAC, mîndălaci, s. m. (Regional) Alunică. Să vezi, Voico, dumneata, Foițică mîndălac, Te-am chemat să-ți dau bărbat. PĂSCULESCU, L. P. 241. ◊ Expr. A căuta (cuiva) păcate în mîndălaci = a găsi cu orice preț o vină (cuiva), a căuta nod în papură. Ce punea satul în nedumerire, și mai vîrtos p-ale ce cată.. păcate-n mîndălaci, e cînd [Sultănica] apucă lumea-n cap. DELAVRANCEA, S. 13.

NOD, noduri, s. n. 1. Loc în care se leagă două fire, două fîșii etc., ca să se țină strîns împreună; loc, în lungul sau la capătul unui fir, al unei sfori, al unei fîșii de pînză etc., unde s-a făcut un ochi prin care s-a trecut unul din capete și s-a strîns tare; legătură obținută astfel. Cînd să strîngă nodul, pîc! se rupse ața. ISPIRESCU, L. 55. ◊ Loc. adj. În noduri = încîlcit. O, tu crai cu barba-n noduri. EMINESCU, O. I 83. ◊ Expr. A lega paraua cu zece noduri = a fi foarte zgîrcit. Era odată o babă care... lega paraua cu zece noduri și tremura după ban. CREANGĂ, P. 3. ♦ Loc de intersecție a două sau a mai multor căi de comunicație (șosele, căi ferate etc.). Nod de cale ferată. ♦ Loc de legătură a două sau a mai multor elemente ale unui mecanism. 2. Porțiune dintr-o ramură, care se dezvoltă în interiorul tulpinei purtătoare. Grîul s-a ars, chircit, cu un singur nod în pai. C. PETRESCU, R. DR. 151. Via în pămîntul negru scoate vița lungă, cu nodurile departe. I. IONESCU, P. 245. ◊ Expr. A căuta (sau a găsi) cuiva nod în papură = a căuta (sau a găsi) greșeli, cusururi, acolo unde ele nu sînt: a căuta pricină de învinuire, a învinovăți pe nedrept. Căuta nod în papură lui Mihai. ISPIRESCU, M. V. 57. ♦ Porțiune mică, rotundă, cu o structură mai compactă, într-o scîndură, reprezentînd locul de ramificație a crăcilor pe trunchi. ♦ Aglomerare locală de material în masa unui corp, cu o structură mai compactă sau de culoare diferită. 3. Încheietură, articulație. Măreț, adînc și luciu călătorește Rinul... Ca un balaur verde ce mișc-a sale noduri. ALECSANDRI, P. III 134. 4. (În expr.) Nodul gîtului (gîtlejului sau beregatei) = mărul lui Adam. Rezemat cu ceafa în perete și lăsînd să se vadă, în gulerul prea larg, nodul beregatei. C. PETRESCU, C. V. 28. Nodul vital = punctul bulbului rahidian de care depind mișcările respiratorii (și a cărui rupere are ca urmare moartea imediată). 5. (Geom.) Punct dublu al unei curbe, în care aceeași ramură a curbei se intersectează pe ea însăși. ♦ Fig. Punct care face parte dintr-un sistem de unde staționare, în care una dintre mărimile variabile ale undei are mereu o valoare nulă. ♦ (Astron.) Fiecare dintre cele două puncte în care orbita unui astru intersectează planul eclipticei. ♦ Loc sau centru geografic sau geologic, cu anumite caracteristici deosebite față de împrejurimi sau cu importanță deosebită față de alte centre sau locuri asemănătoare. ◊ Nod hidroenergetic = centru geografic pe a cărui suprafață sînt așezate construcții hidrotehnice și de unde pleacă arterele de transport respective. 6. Fig. Senzație de înecăciune, de sufocare a celui cuprins de o emoție sau de o enervare puternică (pe care încearcă să și-o stăpînească). Mi se așază... un nod în gît – și nu mai pot să vorbesc. SAHIA, N. 50. Nodul ce-l gîtuia îi dispăruse. BUJOR, S. 32. ◊ Expr. A înghiți noduri = a suporta cu necaz, cu amărăciune o durere, o umilință etc. Îi asculta cu dezgust și numai înghițea noduri. CREANGĂ, P. 260. A înghiți cu noduri = a mînca în silă (fiind supărat), a mînca fără poftă. 7. Fig. Punct esențial, fundamental, de care depinde soluționarea unei probleme. Aici e un nod al chestiunii. BARANGA, I. 209. ◊ Expr. Nod gordian = problemă încurcată, dificultate mare, greu sau cu neputință de rezolvat. A tăia nodul gordian v. tăia. 8. Unitate de măsură pentru viteza navelor, egală cu viteza unei nave care se deplasează cu o milă marină (1852 m) pe oră. Ce viteză avem?... – Cred că 20 de noduri pe oră! SEBASTIAN, T. 94.

PAPURĂ, (rar) papuri, s. f. (De obicei cu sens colectiv) Plantă cu tulpina înaltă și subțire, cu frunze lungi și înguste, care crește în ape stătătoare sau lin curgătoare (Typha angustifolia). S-a fost pornit un vînt molatec Să miște papura din baltă. GOGA, C. P. 21. Într-o clipă, alarmate, Ies din șanțuri vrăbiile. Papura pe lac se zbate Legănîndu-și săbiile. TOPÎRCEANU, B. 47. Cînd pe malu-i trece noaptea Călătorul șuierînd, printre papuri cînd și cînd El aude triste șoapte. ALECSANDRI, P. I 13. ◊ Expr. A căuta (sau a găsi cuiva) nod în papură = a căuta (sau a găsi) greșeli, cusururi, acolo unde ele nu sînt, a căuta pricină de învinuire; a învinovăți pe nedrept. Căuta nod în papură lui Mihai. ISPIRESCU, M. V. 57. ♦ (Cu sens restrictiv) Frunzele plantei descrise mai sus, din care se fac rogojini, coșuri etc. Scoase de sub pat o legătură de papură și... se așază pe un scaun cu trei picioare... apucîndu-se de împletit un coș. V. ROM. iulie 1953, 84.

PATĂ, pete, s. f. 1. Semn, urmă lăsată pe un corp de o materie de altă culoare, de un corp gras, de murdărie etc. Pleacă iar, lăsînd în urmă Pete negre pe zăpadă. TOPÎRCEANU, B. 72. Picuri mari de ploaie cădeau necontenit și tot ce era alb purta acum o pată. ANGHEL, PR. 94. ◊ Fig. Decît în cartea țării să las o neagră pată. Mai bine cu-al meu sînge s-o văd azi inundată. ALECSANDRI, T. II 178. Alexandru Lăpușneanul... lăsă o pată de sînge în istoria Moldaviei. NEGRUZZI, S. I 165. ♦ Porțiune, petec diferit colorat pe un fond omogen. Nava se depărta făcîndu-se din ce în ce mai mică, o umbră... o pată... un punct... nimic. BART, E. 237. Nici o pată de nor nu plutea peste seninul albastru și limpede. HOGAȘ, M. N. 170. E a doua zi de sfîntul Gheorghe. Ceru-i fără pată cît de slabă în tot largu-i, de jur împrejur. CARAGIALE, O. I 368. ◊ (Poetic) Mestecenii și cireșii însemnau pe luncă pete de aur vechi și de aramă. SADOVEANU, F. J. 364. Spre miazăzi, dincolo de Valea Zăbalii, cad pete de soare pe munții Vrancii. VLAHUȚĂ, O. AL. I 94. 2. Porțiune pe corpul animalelor sau păsărilor unde părul sau penele sînt de altă culoare. Graurii noștri cu penele negricioase și presărate cu pete albe sau sure... trăiesc în Europa – din fundul Șvediei pînă în insula Malta – și chiar în Africa. ODOBESCU, S. III 31. ♦ Părticică a pielii corpului divers colorată. Pe obraz avea pete vinete care se cojeau. DUMITRIU, N. 27. El văzu că pe obrazul lui din stînga sînt niște pete negre. ISPIRESCU, L. 377. 3. (Mai ales la pl.) Porțiune întunecată care se observă cu ochiul liber sau cu telescopul pe suprafața soarelui, uneori și a lunii sau a altui corp ceresc. Vezi tu colo, în lună, niște pete? – Le văd. CREANGĂ, O. A. 156. Eu sînt de cînd pe mîndrul soare Nu erau pete arzătoare, De cînd un purice ușor Purta potcoavă la picior. ALECSANDRI, T. I 392. ◊ Expr. A căuta (sau a găsi) pete în soare = a vedea cu orice preț defecte acolo unde nu sînt; a căuta nod în papură. Iar cine caută pete, le găsește chiar în soare. HASDEU, R. V. 133. M-am tot oprit, cum vezi, dinaintea temerii de a nu intra în gura lumii, care găsește pete chiar în soare. GHICA, S. 293. 4. Fig. Defect moral, faptă care știrbește onoarea, reputația cuiva; rușine, stigmat. Despre sora aceasta coanei Leanca nu-i venea la îndemînă să vorbească... fiindcă aruncase o pată asupra familiei. PAS, Z. I 183. Vor căta vieții tale Să găsească pete multe. EMINESCU, O. I 134. ◊ Loc. adj. Fără (de) pată = curat, nepătat, nevinovat, neprihănit; cast.

PRICINĂ, pricini, s. f. 1. Cauză care determină acțiune, o situație; motiv. Cîrciumarul Busuioc, care ieșise în prag, înțelegînd pricina forfotelii, strigă către Trifon. REBREANU, R. II 39. Din ce în ce mai crudă și mai fără îndurare a fost cu mine. Toată pricina era că semănăm cu tata. VLAHUȚĂ, O. A. 149. Nu ți-am scris de mult și pricina e că nu știam unde te afli. GHICA, A. 231. ◊ Loc. adv. Fără (nici o) pricină = fără motiv, din senin. Fără nici o pricină, erau poftiți la un ospăț, care-i ademenea să uite libertatea răpusă și soarta potrivnică a bătăliei. C. PETRESCU, R. DR. 17. De ce deodată, ascultînd, te-ai întristat fără pricină? id. C. V. 204. ◊ Loc. conj. Din pricină că... = pentru că. ◊ Loc. prep. Din pricina = ca urmare a... avînd drept motiv...; din cauza..., din vina... ◊ Expr. (Învechit) A pune pricină = a invoca motive pentru justificarea unei acțiuni, a găsi pretext. Puind pricină că Bocskai nu a intrat în Ardeal cînd a fost chemat, cardinalul ocupase cetățile. BĂLCESCU, O. II 222. ♦ Prilej, ocazie, pretext. Cînd va veni Nicu, să-i dai pricină de vorbă. ALECSANDRI, T. I 37. 2. Neînțelegere, controversă, ceartă; (învechit) dezbatere judiciară, proces, cauză. [Bîrnoavă] trimise poruncile și făcu vestire la poartă că domnul curînd începe judecarea pricinilor. SADOVEANU, O. VII 142. Eu, o judecată am Cu nește rezași... O pricină de hotare, HASDEU, R. V. 42. Mitropolitul adresă Adunării o carte, povățuind pe toți care cunosc pricina, a mărturisi adevărul. BĂLCESCU, O. 103. ◊ Expr. A se pune de pricină = a) a se împotrivi, a se opune. Văru-mieu Ion Mogorogea, cu vătrariul subsuoară, se punea de pricină că nu ură, și numa-ți crăpa inima-n tine de necaz. CREANGĂ, A. 43. Cela nu se pune de pricină: dă capra, ia carul. id. O. A. 149; b) a se lua la ceartă, a face gură. Apă ți-am dat, mîncare ți-am dat, ce-ți mai trebuie? Acu te pui de pricină? SADOVEANU, O. V 32. Fusese om aprig și certăreț. Gata să se pună de pricină pentru drepturi adevărate sau numai închipuite. C. PETRESCU, R. DR. 23. A căuta (cuiva) pricină (cu luminarea) = a căuta (cuiva) motiv sau pretext de ceartă (cu orice preț); a căuta nod în papură. Arțăgos, căuta pricină tuturor, PAS, Z. I 145. Nu o dată Mi-l lipseau de prînz ori cină Și-l certau apoi în pilde Ca să-i caute pricină. IOSIF, P. 70. A găsi (cuiva) pricină = a găsi un motiv sau un pretext pentru a se certa cu cineva. Într-o zi... îmi găsi pricină de la te mieri ce. GANE, N. II 164. ♦ (Învechit) Act în care s-a consemnat hotărîrea luată într-un proces. Să-mi aduci pricinile ce-a judecat Bogdan și a rămas fără pecetea domnească. DELAVRANCEA, A. 54. 3. Întîmplare (neplăcută); chestiune, afacere. Am să-i spun boierului mai pe departe această pricină nenorocită. GALACTION, O. I 77. ◊ Loc. adj. Cu pricina = despre care este vorba, respectiv; cu bucluc. În noaptea cu pricina, am întîlnit pe Romano... venind pe furiș nu știu de unde. HOGAȘ, DR. II 161. Împăratul, cum auzi că a venit păstorul cu pricina, îl chemă înaintea lui. ISPIRESCU, la TDRG. 4. (Învechit, de obicei urmat de determinări în genitiv) Cauză politică sau socială de mare importanță; problemă de interes colectiv. Cînd romînii erau acum să tragă sabia, ca în vremea lui Mihai Viteazul, pentru sfînta pricină a independenței naționale, Șerban-vodă muri și cu dînsul și acea vrednică hotărîre. BĂLCESCU, O. I 21. Sufletele alese care apără o pricină sfîntă și vor să se jertfească pentru dînsa, nu calculează puterile vrăjmașului. id. ib. 71. – Accentuat și: pricină.

chițibușar, ~ă smf [At: DA ms / Pl: ~i, ~e / E: chițibuș + -ar] (Pfm) 1 Persoană care face mici șmecherii. 2 Persoană care dă importanță fleacurilor. 3 Persoană care caută nod în papură.

mămăligă sf [At: MAN. GÖTT / V: (reg) măligă / Pl: ~igi / E: nct] 1 Pastă alimentară preparată din făină de mei, de hrișcă, de orz, astăzi mai ales de porumb Si: coleașă, (reg) mandră² (1), mălaie, (îvr) mălată¹ Vz terci. 2 (Pfm; îe) A o pune de ~ sau (Mol) a pune de ~ fără făină A se afla sau a ajunge într-o situație dificilă, neplăcută, într-o încurcătură. 3 (Îae) A da greș. 4 (Fam; îlv) A face (pe cineva sau ceva) ~ A distruge. 5 (Reg; îe) A căuta nod în ~ A căuta nod în papură. 6 (Reg; îe) A-și scoate ~ga A-și câștiga strictul necesar pentru trai. 7 (Îs) ~ga ursului Figură pe care o fac copiii la scrânciobul cu frânghie, învârtindu-se astfel ca frânghiile să se răsucească, și lăsându-le apoi să se dezrăsucească cu putere. 8 (Fam; dep) Mălai (29). 9 (Îc) ~ga-bradului Ciupercă de culoare galbenă-portocalie, care crește pe brazii putrezi (Trichia favoginea).

tărăpăni vt [At: DLR / Pzi: ~nesc / E: ns cf toroipăni] (Buc) 1 A îmblăti. 2 (Fig) A bate rău pe cineva Si: (pfm) a ciomăgi. 3 (Fig) A căuta nod în papură.

spin¹ sm [At: PSALT. HUR. 26^r/2 / V: (îrg) ~e sn / Pl: ~i, (îvr) ~uri sn / E: ml spinus] 1 Formație tare și ascuțită care crește pe tulpina, pe ramurile, pe frunzele, pe fructele etc. unor plante, cu rol de apărare Si: ghimpe¹ (1), mărăcine, țeapă, țepușă, (reg) șteap¹. 2 (Îe) A sta (sau a ședea, rar, a aștepta) (ca) pe (niște) ~i A fi foarte neliniștit Si: a sta ca pe ace. 3 (Îae) A nu mai avea răbdare Si: a sta ca pe ace. 4 (Îae) A fi grăbit (să plece). 5 (Îe) A fi (sau a sta) ca un ~ în ochii sau în inima, rar, în coasta cuiva, a fi ~ în ochiul cuiva, a-i fi (cuiva) ceva ~ în ochi A nu (mai) fi pe placul cuiva. 6 (Îae) A constitui o prezență neplăcută pentru cineva. 7 (Îae) A incomoda pe cineva. 8 (Îe) A scoate ~ul din ușă A scăpa de o mare grijă. 9 (Îe) A aduce (cuiva) ~ în coastă A aduce pe cineva care constituie o prezență neplăcută. 10 (Rar; îe) A călca (ca) pe ~i A păși încet și nesigur Si: (rar) a călca (ca) pe mărăcini. 11 (Reg; îe) A-i scoate (cuiva) ~ele (sau un ~) din picior (sau din călcâi) A scăpa (pe cineva) de un necaz. 12 (Reg; îe) A afla ~i în coleșă A căuta nod în papură. 13 (Iht; pan; cu determinări care precizează sensul) Os din sistemul osos al peștilor. 14 (Atm; reg; pan) Șira spinării. 15 (Teh; pan) Tijă metalică, de formă cilindrică sau conică, plină sau tubulară, folosită la îmbinarea a două piese metalice Si: știft. 16 (Reg; pan) Mică țeapă de lemn care a intrat sub piele. 17 (Reg; pan) Țeapă la orz. 18 (Reg; pan) Semn de hotar între terenurile agricole a două sate. 19 (Mun; pan) Crestătură făcută la ureche oilor, pentru a putea fi identificate de posesor. 20 (Pan) Parte componentă a cârligului de pescuit care împiedică ieșirea momelei sau scăparea capturii. 21 (Șîc ~ muscălesc, schin câinesc) Plantă erbacee spinoasă din familia compozitelor, cu tulpina dreaptă, cu frunze lunguiețe, dințate, având lobulii și dinții terminați cu ghimpi puternici, cu flori de culoare roșie purpurie, galbenă sau albă, dispuse în capitule Si: (reg) cătină, crăpușnic, păducherniță, pălămidă, porumbel, scai¹, scai roșu, scai voinicesc, scaiete, unghia-ursului (Carduus acanthoides). 22 (Bot; reg) Ciulin (Carduus nutans). 23 (Bot; reg) Scaiete (Carduus kerneri). 24 (Bot; reg; șîc ~ele dracului, ~ul vântului, schin otrăvitor, ~ alb, ~ de mucedă, ~ul sfintei Marii) Scai¹ (Eryngium campestre). 25 (Bot; pop; șîc ~ muscănesc, ~ mocănesc, ~ alb, ~ de holeră, ~ul holerei) Holeră (Xanthium spinosum). 26 (Bot; reg; șîc ~ albastru) Tătarnică (Echinops vitro). 27 (Bot; îvr) Crăpușnic (Cirsium palustre). 28 (Bot; reg; lpl) Scai¹ (Cirsium vulgare). 29 (Bot; Ban) Limba-boului (Agave americana). 30 (Bot; reg; șîc ~ alb) Păducel (Crategus monogyna). 31 (Bot; Trs; Mar) Măceș (Rosa canina). 32 (Bot; reg; șîc ~ scorumbar, ~ul cerbului, ~ negru) Porumbar¹ (Prunus spinosa) 33 (Bot; Mun) Plătică² (Gleditschia triacanthos). 34 (Bot; pop; îc) ~-alb, ~ul-cerbului Verigariu (Rhamnus cathartica). 35 (Bot; pop; îc) ~ul-vântului (sau -albastru, -vânăt, -de-mucedă) Scai vânăt (Eryngium planum). 36 (Bot; reg; îc) ~-măgăresc (sau schin-alb, -de-buboaie) Scai (Onopordon acanthium). 37 (Bot; reg; îc) ~-de-agreș Agriș (Ribes grossularia). 38 (Bot; reg; îc) ~ul-voinicului, ~-voinicesc Varga ciobanului (Dipsacus silvester). 39 (Bot; reg; îc) ~u-câinelui Anghinare (Cynara scolymus). 40 (Bot; reg; îc) ~ul-cerbului Turtă (Carlina acaulis). 41 (Bot; reg; îc) ~ul-șoarecelui Ghimpe (Ruscus aculeatus). 42 (Bot; reg; îc) ~ul-asinului (sau -lui-Cristos) Păliur (Paliurus spina – Cristi) 43 (Bot; reg; îc) ~ul-tălpii-ursului Talpa-ursului (Acanthus longifolius). 44 (Bot; rar; îc) ~ul-Mariei (sau -sfintei-Mării) Armurariu (Sylibum marianum). 45 (Bot; rar; îc) ~-înverșunat Crăpușnic (Cirsium bovjarti). 46 (Pop; pex) Târn¹. 47 (Trs; pex) Grapă de spini. 48 (Bot; lpl) Urzicuță (Verbena hybrida). 49 (Bot; reg) Pin² (Pinus silvestris). 50 (Bot; reg) Jneapăn (Pinus mugo). 51 (Orn; Dob) Cinteză (Fringilla coelebs).

MĂMĂLIGĂ s. f. 1. Pastă alimentară preparată din făină de mei, de hrișcă, de orz, astăzi măi ales de porumb ; (regional) mandră² (1), coleașă. V. terci. Cf. MAN. GÖTT. Hrana noastră. . . la vreme de post, mămăligă uscată (a. 1 793). URICARIUL, VI, 168, cf. BUDAI-DELEANU, LEX. Numai măligă, măligă d-atîția ani! JIPESCU, O. 67. De mîncare? O ceapă, un usturoi și-o bucată de mămăligă rece. CREANGĂ, P. 6. I-a mai rămas o bucățică de mămăligă îmbrînzită. id. ib. 143, .cf. 145, 147, 153. Mămăliga de hrișcă și de orz e cunoscută numai de sătenii de la țară; cei de la munte – spun bătrînii – în vremea unei foamete cumplite, de demult, au mîncat mămăligă de scoarță de fag măcinată. ȘEZ. V, 6. Din mei se face mămăligă, iar istrienii fac pîne. ib. XV, 66. Pe cînd Guzgan răstoarnă Mămăliga din ceaun, Din clopotniță Tăun Sun-afurisit din goarnă. COȘBUC, P. I, 326. Mămăliga se numește o pastă consistentă gătită din făină de porumb. . . în timpurile trecute se gătea. . . din mei (Millium sativum). ENC. ROM. III, 183. Mămăliga se răstoarnă pe fundul de mămăligă. . . numit și cărpător în Ardeal. PAMFILE, I. C. 195, cf. 68. Culese, fir cu fir, fărmăturile de mămăligă. BUJOR, S. 29, cf. 59. Na, măi Ghiță, și ia vezi și tu de mămăligă, zise el, dînd ceaunul unuia dintre flăcăuani. HOGAȘ. M. N. 65. Mîncările obișnuite sînt măliga cu brînzî, urda, cașul sărat. DIACONU, P. 19. Întingea în topiturâ bucăți mari de mămăligă, pe care le căptușea apoi cu brînzâ. SADOVEANU, B. 95. Am ciorbă de știucă și o mămăligă aproape întreagă. GALACTION, O. 47. Beau vin și mîncau pastramă cu mămăligă rece. CĂLINESCU, E. 311. Soldații mîncau mămăligă cu pastramă. CAMIL PETRESCU, O. III, 170, cf. 215. Scoate un codru galben de mămăligă. Îl presară cu sare. Mușcă din el, mestecă, înghite. STANCU, D. 264. Îngrijesc de copii, pregătesc mămăliga. BOGZA, Ț. 45, cf. H X 97, XII 302. Cu barbátul băutor Nu-i coace pită-n cuptor, îi face măliga-n oală. Ș-aceea-i, mînca-o goală. ȘEZ. I, 142, cf. MAT. FOLK. 1 399. Spuse fomeii că să duce la stînă să mînce măligă cu hurdă. GRAIUL, I, 237, cf. 474, 545, 546. Boala o dobîndesc cei ce mănîncă mămăligă goală. PAMFILE, B. 13, cf. CHEST. VIII 7/1, 15/29, 17/10, 18/3, 93/32. Nu știe încă nici cum se mănîncă mămăliga, se spune unui om prea tînăr și lipsit de experiență. Cf. ISPIRESCU, L. 177, ZANNE, P. III, 610. A prins mămăliga coajă, se spune despre cineva care începe să-și dea aere față de ceilalți, cînd a ajuns la o situație (mai) înaltă. Cf. CREANGĂ, P. 209, IORDAN, STIL. 320, ZANNE, P. III, 612. Numai într-un tăciune Nu se face mămăligă, Nici poate ceva să frigă. ZANNE, P. I, 293. Decît să mănînc mămăligă cu unt Și să mă uit în pămînt, Mai bine să mănînc pîine cu sare Și să mă uit la soare. id. ib. M, 608. Nimene nu-ți pune sare în mămăligă (= de interesele tale e bine să te ocupi personal). Cf. id. ib. 606. La mămăliga mare, vin multe haimanale. id. ib. 607. Amestecă vorba, ca făcălețul mămăliga, se spune la adresa cuiva care vorbește prostii sau se bîlbîie. Cf. id. ib. II, 829. Parcă e cu mămăliga-n gură sau parcă are mămăligă-n gură, se spune la adresa cuiva care vorbește neclar, fiind bîlbîit sau prost. Cf. id. ib. 839, III, 614. Stai (sau șezi), mămăligă, să te mănînc, se spune, în ironie, la adresa unui om leneș. Cf. id. ib. III 606. E bun de tăiat mămăliga, se spune la adresa unui om prost. Cf. id. ib. 614. ◊ (Precedat de „o bucată de”, „un boț de”, „o coajă de”, sugerează ideea de existență mizeră) Toată viața lui a muncit pentru-un boț de mămăligă, V. ROM. februarie 1954, 241. Tu, flăcăuaș sărăcuț de la țară, Care-ți fărîmai bucuria sub sapă Pe-un boț de mămăligă ca ceapă. DEȘLIU, G. 53. ◊ Mămăligă mărginenească v. m ă r g i n e n e s c. Mămăligă boierească v. b o i e r e s c. Mămăligă moartă v. m o r t. ◊ Expr. A o pune de mămăligă sau (Mold.) a pune de mămăligă fără făină = a se afla sau a ajunge într-o situație dificilă, neplăcută, într-o încurcătură ; a da greș. Măi Chirică, d-apoi știi că și boieriul, cîtu-i de boieri, a pus-o de mămăligă. CREANGĂ, P. 161. Cînd ți-o fi frică, să-ți iei rămas bun, c-ai pus-o de mămăligă. REBREANU, NUV. 123. Luați seama la Marinică să nu vă facă vreo rușine că dînsul a cam pus-o de mămăligă! id. R. I, 137, cf. IORDAN, STIL. 44, 320. S-a închis școala, mamă. Am pus-o de mămăligă. STANCU, D. 107. V-ați zbătut cu proiectul nostru, de nu mai aveam zi, de nu mai aveam noapte, și acum ați pus-o de mămăligă. V. ROM. aprilie 1 954, 43. Am pus-o de mămăligă și. . . așteptăm să vedem, ce-o mai fi. PAS, Z. III, 105. De piere zmeoaica, îi creapă și fiul, atunci-mpărâția zmeilor a pus-o de mămăligă, oamenii nu vor mai avea să le mai ducă grijă. RETEGANUL, P. I, 36. A face (pe cineva sau ceva) mămăligă = a distruge, a nimici, a face praf, zob, pilaf. Trimite avioane să arunce bombe peste oraș. Ne face mămăligă. PAS, Z. IV, 39. (Regional) A căuta nod în mămăligă = a căuta nod în papură, v. n o d. Cf. ZANNE, P. III, 611. (Regional) A-și scoate mămăliga = a-și cîștiga strictul necesar pentru trai. Cf. id. ib. Ața mămăligii v. a ț ă. A rămîne cu ața mămăligii v. a ț ă. ♦ (În sintagma) Mămăliga ursului = figură pe care o fac copiii la scrînciobul cu frînghie, învîrtindu-se astfel ca frîngbiile să se răsucească, și lăsîndu-le apoi să se dezrăsucească cu putere. În scrînciobul cel mic, de frînghie, răsucindu-te în el și apoi desucindu-te, faci ceea ce se numește „mămăliga” ursului. PAMFILE, J. I, 75. 2. (Familiar) Epitet depreciativ pentru un om lipsit de energie și de inițiativă. V. m ă l a i (II 3). În gară, afară de șef, nu-s decît trei oameni. Toți niște mămăligi! GALAN, Z. R. 296, cf. I. CR. VI, 152, CHEST. VIII 15/27, CV 1 949, nr. 3, 15. ◊ (Comparat ca un adjectiv) Am fost mai mămăligă decît alții și m-am lăsat potopit de rușine și de necaz. PAS, L. I, 147. 3. C o m p u s: mămăliga-bradului = ciupercă de culoare galbenă-portocalie, care crește pe brazii putrezi (Trichia favoginea). Cf. PANȚU; PL. - Pl.: mămăligi. – Și: (regional, prin haplologie) mălígă s. f. – Etimologia necunoscută.

Midi à quatorze heures (fr. „Amiaza la orele 14”) sau mai complet: Chercher midi à quatorze heures, adică, tradus liber: „a căuta amiaza la chindii”) – Găsim această expresie în Amintiri de la Junimea (vol. I) de Gh. Panu și în alte lucrări ale scriitorilor noștri mai vechi. Expresia care corespunde zicalei românești: „a căuta nod în papură” înseamnă deci „a vedea, a căuta dificultăți acolo unde nu sînt”, „a face o problemă complicată din ceva simplu”. FOL.

NOD s. n. I. 1. Loc unde se leagă două fire, două fîșii de pînză, două sfori etc. ca să țină strîns împreună; loc în lungul sau la capătul unui fir, al unei sfori, al unei fîșii de pînză etc. unde s-a făcut un ochi, prin care s-a trecut unul din capete și s-a strîns tare; legătură obținută astfel. cf. anon. car. Fără nod. lex. mars. 202. Ai noștri tineri la Paris învață La gît cravata cum se leagă, nodul. eminescu, o. iv., 252. Cînd să strîngă nodul, pîc! se rupse ața. ispirescu, l. 55. Pe masă văzu o pîine de mălai abia începută, o bucată zdravănă de slănină groasă și niște sare pisată într-un nod de pînzătură. rebreanu, i. 201. L-am legat cu trei noduri, din superstiție. c. petrescu, c. v. 149, cf. id. a. r. 194. Își relua monoclul și-și pipăia nodul cravatei. teodoreanu, m. ii, 19. Pregătește ața ceruită și începe să coase. Da el uitase să facă nod la ață. sadoveanu, e. 112. Năvodul fusese urzit nod cu nod, ochi cu ochi de singurele mîini ale pescarului îndrăzneț. arghezi, c. j.165, cf. id. s. p. 23, 128. Pe patul lor lat... văzu o bocceluță neagră, strînsă bine cu un nod. barbu, ș. n. 94. [La rană se pune] legătură cu nod de funie ars, pisat și amestecat cu grăsime. pamfile, b. 57, cf. alr ii 5 759/2, 47, 64, 102, 172, 228,316, 334, 414, 531, 605, 723, 812, 833, 876, 928, 987. Ața lungă face noduri. zanne, p. iii, 9. Am un nod, Nu-l pot zvîrli în pod (Fulgerul). sadoveanu, p. c. 5. ◊ (Cu determinări care arată felul legăturii) Nod pescăresc. atila, p. 34. Nod în laț. id. ib. ◊ (Ca termen de comparație) Un copil cît nodul. ciaușanu, gl. ◊ Loc. adj. În noduri = încîlcit. O, tu crai cu barba-n noduri ca și cîlții cînd nu-i perii. eminescu, o. i, 83. ◊ Expr. A lega paraua cu zece noduri = a fi foarte zgîrcit. Lega paraua cu zece noduri și tremura după Ban. creangă, p. 3. ◊ (Adverbial) Un vînăt giulgiu se-ncheie nod Pe umerele goale. eminescu, o. i, 170. (Expr.) A lega pe cineva nod = a lega pe cineva foarte strîns, a lega fedeleș. După ce a curățit și păreții de arme, îl leagă nod, îl vîră sub pat ca pe un ghem. adam, r. 188, cf. dr. iv, 734. 2. Unitate de măsură pentru viteza navelor, egală cu viteza unei nave care se deplasează cu o milă marină (1852 m) pe oră. Ce viteză avem, căpitane? – Cred că 20 de noduri pe oră! sebastian, t. 94. În navigație se ia ca unitate de viteză nodul = 1 milă marină/oră. marian-țițeica, Fiz. i, 13. II. P. anal. (Domină ideea formei oarecum rotunde și îngroșate) 1. Proeminență pe trunchiul unui arbore, pe tulpina unei plante sau la încheietura unui cotor; punct de unde încep să crească crengile pe tulpină sau frunzele pe lujer; ochi, ciot. Un lemn gros avea de toate părțile noduri. mineiul (1776), 79^rl/13. Ramurele ceale de împlîntat se cioplesc tocma pre lîngă nod din gios. economia, 129/27. Via în pămîntul negru scoate viță lungă, cu nodurile departe. i. ionescu, p. 245. Natura și i-a gîndit de sigur pe toți [copacii] crescuți drepți, fără noduri, mușchi și strîmbături. f (1897), 254, cf. c. petrescu, r. dr. 151. Se cunoaște că grîul este în pîrgă... paiul și spicul sînt galbene, uscate... pe deasupra nodurilor (de pe pai) se mai văd doar urme de verdeață. ion botez, str. 6. Nu-i ușor să găsești un stejar și drept și fără noduri și atît de lung. tudoran, p. 105. ◊ Expr. A da în noduri = (despre cereale) a crește, a se dezvolta. Sămănăturile încep să deie în noduri. pamfile, a. r. 93. A căuta (sau a găsi cuiva) nod (sau, rar, noduri) în papură = a căuta (sau a găsi) cu orice preț greșeli, cusururi acolo unde ele nu sînt; a căuta princină de învinuire, a învinovăți pe nedrept, (regional) a căuta cuiva păcate în mîndălaci. Căuta nod în papură lui Mihai. ispirescu, m. v. 57. Îi căta, curat, nod în papură. contemporanul, Vj, 103. Caută nod în papură (pricină). pamfile, j. ii, 157. Ce tot îi cauți băiatului nod în papură? stancu, r. a. iv, 101. Își vîrî nasul pretutindeni, părînd că este hotărît să găsească nod în papură. tudoran, p. 195. A început... să spună... că îi căutăm nod în papură. preda, d. 112. Găsesc obiecții, noduri în papură, noilor încercări. t ianuarie 1962, 39. ♦ Porțiune mică, rotundă, cu o structură mai compactă, într-o bucată de lemn, într-o scîndură, reprezentînd locul de ramificație a crengilor pe trunchi. Începu să numere fibrele mesei de stejar în fața căreia sta, urmărindu-le cum șerpuiesc ocolind nodurile. ardeleanu, u. d. 24. Un om umbla să bage-n casă O scîndură de brad, cam noduroasă. Nu-i vorba că-avea noduri, dar tocmai ca să-ajungă, El scîndură aleasă și-o alesese lungă. arghezi, s. p. 31. ◊ Fig. Ai voit să potrivești cu rindeaua ta... nodurile și scrijiliturile blestematei trupini sociale. v. rom. ianuarie 1954, 196. 2. (Învechit și popular) Încheietură, articulație; p. ext. (învechit) membru (2); p. gener. (învechit) fiecare dintre părțile sau organele din care este alcătuită o ființă, (învechit și popular) mădular (1). Iaste un trup și are multe nodure, că toate nodurele sînt un trup. coresi, l. 321/17, cf. 263/6, 430/20. Măreț, adînc și luciu călătorește Rinul... Ca un balaur verde ce mișcă-a sale noduri. alecsandri, p. iii, 134. Nodul mîinii. alr i 1 759/695. Nodurile piciorului. alr ii/i h 76/836, cf. h 76. Nodul deștului. alr ii/i mn 30, 2 178/762, cf. alrm ii/i h 98. ♦ (Prin Ban.) Gleznă. pușcariu,l. r. i, 197. ♦ (Prin vestul Transilv.) Fiecare dintre cele două oase rotunde de la gleznă; (popular) ouăle picioarelor, (regional) nodeu (2). cf. teaha, c. n. 246. 3. (În sintagmele) Nod vital = punct situat pe al patrulea ventricul cerebral, de care depind mișcările respiratorii (și a cărui rupere are ca urmare moartea imediată). cf. enc. rom., der. (Popular) Nodul gîtului (sau gîtlejului, beregatei, grumazului, de la grumaz) = mărul² lui Adam. O suferință îndelungată la nodul gîtlejului îi grăbi moartea. sbiera, f. s. 238. Rezemat cu ceafa în perete și lăsînd să se vadă în gulerul prea larg nodul beregatei. c. petrescu,c. v. 28. Nodul gîtului i se ridica și scobora în scobitura gulerului larg. brăescu, a. 55. Nodu de la grumaz. alr ii 6 948/53, cf. a ii 8. Nodul curului = coccis. cf. alexi, w., pamfile, j. i, 128. (Eliptic) Tata se suie-n pod Și mama l-apucă de nod (Cumpăna fîntînii). șez. iv, 101. 4. Umflătură, tumoare, nodul (1), nodozitate (2), gîlcă rezultată dintr-o stare patologică ; p. ext. bătătură. Înțepăturile țînțarilor care... ne îmbobocesc pielea în blînde sau noduri cît nuca. atila, p. 85. Această boală face noduri (niște bube mici), mai ales de-a lungul șirei spinării. stoica, vîn. 129. Nodul din sînul sting era acum cît o corcodușă de mare și lipit de piele. camil petrescu, o. ii, 302. A făcut noduri la genunchi... bătînd mătănii. stancu, r. a. iii, 335. 5. (Regional) Cocoloș, bucată de mămăligă sau de aluat. cf. viciu, gl. Bucăți de aluat tăiate dintr-o pătură mai moale, sucită, după ce a fost unsă cu „sfărmuri” de pîne prăjite în unsoare, cu ceapă și paprică. Se fac mai multe „noduri”, bucăți. Se fierb și se gătesc cu găluște sau tăieței. pribeagul, p. r. 77. 6. (Regional) Măciulie (I 1). Loveaște în nodul măciucii, unde era întărit cu fier. beldiman, n. p. i,122/14. Îl apucai de nod și-l aruncai în pod (Usturoiul). gorovei, c. 383. ♦ Măsea (II 1 g). cf. PAMFILE, I. C. 134. 7. Fig. (Adesea determinat prin „în gît”, „în gîtlej”, „în piept”) Senzație de înecăciune, de sufocare a celui cuprins de o emoție sau de o enervare puternică. Dac-am văzut-o plîngînd... mi-o venit noduri în gît și-am început și eu a plînge. alecsandri, ap. tdrg. Un nod de amărăciune i se sui în gît, iar lacrimile îi umplură ochii. d. zamfirescu, a. 21. Pieptul i se umplea de un nod de durere, ce-l îneca. id. t. s.16. Ah! bădie, tare sînt nefericită... Și nodul lacrimilor îi tăie glasul. hogaș, m. n. 26. Lui Gheorghe i se părea că un nod îi înecă suflarea. bujor, s. 62, cf. 32. I se urca un nod greu în piept, gata-gata să-l sugrume. rebreanu, nuv. 309. Mi se așază... un nod în gît și nu mai pot să vorbesc. sahia, n. 50. Simt o gîdilătură în furca pieptului și un nod care se ridică înfigîndu-se în gîtlej. bart, s. m. 17. Tuși, ca să scape de nodul amar care-i strîngea gîtul. camilar, n. i, 184. Se zvîrcoli scurt, luptînd împotriva nodului care-i sugruma răsuflarea. t. popovici, se. 137. ◊ Expr. A înghiți (cu sau la) noduri = a) (și în forma a înghiți nodul) a suporta cu necaz, cu amărăciune o durere, o umilință (fără a spune nimic). Miniștrii mai vechi aveau să înghită multe noduri. barițiu, p. a. iii, 9. Între alte vorbe iară îi mai zise. Craiul și aceasta o-nghiți cu noduri. pann, p. v. i, 8/21. Moartea atunci, înghițind noduri, pornește prin dumbrăvi, lunci și huceaguri, supărată ca vai de capul ei. creangă, p. 316, cf. 38. Își înghiți cu noduri tot pomelnicul celorlalte dobitoace domestice și sălbatice, pe care le-ar mai fi avut de înșirat. c. petrescu, a. r. 19. Mitru înghiți cîteva noduri de sfială. t. popovici, se. 150. Înghite la noduri cît pumnul Și sufere în nas fumul. zanne, p. iii, 583; b) a mînca în silă, cu mare greutate, din cauza unei supărări, neplăceri etc. La prînzul mic înghite La noduri seci in dar. f (1900), 553. Tăcut, am înghițit mîncarea cu noduri. stan cu, r. a. v, 323. A merge sau a se duce, a aluneca (pe gît) cu noduri = (despre mîncare) a aluneca foarte greu pe gît, a fi mîncată cu greutate (din cauza unei supărări, emoții, iritații). Tot boul mi l-a mîncat Și la coadă s-a-necat. I s-a dus pe gît cu noduri. pann, p. v. ii, 29/2. Mîncarea, băutura merg tot timpul cu noduri. pas, z. iii, 280. (Regional) A trăi cu noduri fripte = a nu avea ce mînca, a muri de foame. Trăia tot cu noduri fripte învăluite cu răbdări prăjite. reteganul, p. i, 59. A-i sta nod sau ghem (în capul pieptului) = a se scîrbi, a se îngrețoșa (de o mîncare, de oameni etc.). cf. Mat. dialect, i, 232. III. P. anal. (Domină ideea legăturii, a unirii) 1. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Loc de intersecție a două sau mai multe căi de comunicație (șosele, căi ferate etc.). Aviația acordă o deosebită atenție căilor și nodurilor de comunicație. scînteia, 1952, nr. 2 394, cf. 2 385. Stații și noduri de cale ferată. lupta de clasă, 1961, nr. 5, 35. Nod rutier. der. 2. (Loc de) legătură a două sau mai multe elemente ale unui mecanism, ale unui obiect etc. cf. dl, DM, der. 3. (Geom.) Punct dublu al unei curbe în care aceeași ramură a curbei se intersectează pe ea însăși. cf. dl, dm, ltr^2. 4. (Fiz.) Domeniu dintr-un cîmp de unde staționare în care, datorită interferenței, una dintre mărimile periodic variabile ale cîmpului are mereu o valoare nulă. cf. der. 5. (Astron.) Fiecare dintre cele două puncte în care orbita unui astru intersectează planul eclipticei. cf. culianu, c. 270, 271, romaNESCU, ZEȚ. 66, MARIAN-ȚIȚEICA, FIZ. II, 22, 25. 6. Loc sau centru geografic sau geologic cu anumite caracteristici, deosebite față de împrejurimi. O altă trăsătură caracteristică a acestor munți este prezența unor noduri orografice din care se desfac culmi în evantai. mg i, 214. ◊ Nod hidroenergetic = centru geografic care înglobează o centrală hidroelectrică și construcțiile hidrotehnice aferente (barajul, lacul de acumulare etc.). cf. ltr², der. 7. fig. (Rar) Adunare mare de oameni, de obiecte etc.; aglomerație. O oficialitate de pripas s-a năpustit asupra nodurilor de sate românești din provinciile de peste munți. călinescu, e. 64. 8. Fig. (Învechit) Legătură (de prietenie), relații între două sau mai multe persoane. Din minutul acela dragostea cea prietenească îi uneaște cu nodul acela. heldiman, n. p. i, 145/13. Mai lesne iadul cu cerul vor putea a se uni Decît prin oricare noduri noi a ne-nprieteni. heliade, o. i, 423. Pre noduri care sînt mai dulci, te jur fără ispravă. i. văcărescul, p. 285/7, cf. conachi, p. 294. ♦ Căsătorie. Vecia soroc pun La nodu lor cel sfînt. i. văcărescul, p. 101/28. Venise... cu jertvă să-ntărească sfîntul nod. pann, e. v, 80/8. 9. Numele unui dans popular nedefinit mai de aproape; melodie după care se execută acest dans. cf. varone, d. 119. IV. P. anal. Fig. (Predomină dimensiunea redusă) Copil mic. cf. ddrf, barcianu, dr. vii, 395. Trei băiețași, trei noduri, intră în casă. stancu, r. a. i, 14. v. Fig. (Predomină ideea dificultății pe care o reprezintă desfacerea unui nod I 1) 1. Încurcătură; dificultate, greutate (care trebuie învinsă). Ceale mai clinciuroase a lucrurilor noduri pătrund și din încîlcitură le descurcă. cantemir, IST. 146. Ce bine ar fi rezultat... dacă astăzi... am fi avut dinaintea noastră două proiecte menite a dezlega nodul! kogălniceanu, s. a. 117. Sofronie: – Aici e un nod al chestiunii. raranga, i. 209. ◊ Nod gordian = problemă, încurcătură, dificultate mare, greu sau cu neputință de rezolvat. Nodul gordian al ortografiei române. maiorescu, cr. iii, 321. ◊ Expr. A tăia nodul gordian = a recurge la un mijloc extrem în rezolvarea unei situații căreia nu i se poate găsi altă soluție. cf. dl. (Regional) A da de nod = a se afla, la un moment dat, în fața unei mari dificultăți; a da de greu. cf. zanne, p. v, 450, vi, 156, ciaușanu, gl. (Regional) A-i da (cuiva) necazul de nod = a-l copleși (pe cineva) necazurile. Îi dă necazul de nod. pann, p. v. i, 146/24. 2. Punct, moment culminant în desfășurarea conflictului unei acțiuni dramatice, a unei piese de teatru, poeme etc. Chemați un zeu liberator cînd nodul demn va fi De dînsul și pe scenă trei persoane vor vorbi. ollănescu, h. a. p. 24. 3. Punct, sursă, izvor esențial, principal de unde pornește sau de care depinde soluționarea unei probleme sau a unei acțiuni. Enigma... e lesne de dezlegat și nodul dezlegării este acesta. f (1897), 203. Germania era pe timpul acela nodul contradicțiilor europene. contemp. 1949, nr. 158, 2/1. Atenția întregii lumi se afla atunci îndreptată spre Stalingrad. Acolo era nodul războiului. Acolo se făurea viitorul. stancu, u.r.s.s. 177. – pl.: noduri și (învechit) nodure. – lat. nodus.

COCLEȚ, COTLEȚ (pl. -ețe) sn. 1 Fie-care din firele care alcătuesc plasa ițelor sau ostrețelor ¶ 2 Greșală la năvădit; Ⓕ: a căuta ~e, a căuta nod în papură [srb. kotlac].

AVEA A avea (a)plecare (sau plecăciune) = A avea înclinație spre...: Familia Corbenilor era una din cele mai însemnate sub domnia acestui prinț, și soția marelui logofăt Corbeanu [...] avea acea aplecare la faceri de bine (GR. ALEXANDRESCU) A avea (ceva) la îndemână = A avea (ceva) în imediata sa apropiere. A se putea folosi ușor (de ceva): …a avea la îndemână cupeaua unui tren, roatele unei trăsuri sau picioarele unui cal înseamnă a merge șezând și a vedea numai ceea ce ți se dă, nu însă și tot ce ai voi. (CALISTRAT HOGAȘ) A avea (ceva) pe mână = A dispune de...: Avea pe mână toate facilitățile posibile și tot nu era mulțumit. Așa fiind, acestora nu li se poate da niciun suflet de creștin pe mână. (G. TOPÂRCEANU) A avea (de) gând sau a-i fi (cuiva) gândul să... = A avea intenția, a voi să...: Prin martie, Cănuță își vesti părinții că are de gând să se-nsoare. (I. A. BASSARABESCU) Făt-Frumos îi spuse ce avea de gând să facă. (P. ISPIRESCU) A avea (h)arțag = A fi certăreț: Că vor zice toți: „Să nu mergem să stăm să dvorim la cel domn, că deaca să îmbată, el își piiarde mintea și are arțag, ci ne va înfrunta și încă de nu ne va și piiarde”. (NEAGOE BASARAB) Femeia nu se lăsă; avea harțag; nu înțelegea de ce le trebuia crâșmă, când stăteau liniștiți în cerdacul bojdeucei și nu duceau lipsă de nimic. (EUGEN LOVINESCU) Omul avea arțag cu toată lumea. A avea (sau a prinde) orbul-găinilor = A nu vedea lucrurile clare, evidente: Ian ascultă, Iorgușorule, nu cumva ai prins orbul găinilor? (VASILE ALECSANDRI) PEPELEA: Ce să-i găsesc, că-i ai pe nas. ARVINTE: Oare?... Se vede că de mult ce-am strănutat... PEPELEA: Ai prins orbu găinilor... (IDEM) A avea (sau a simți) fluturi la (sau în) stomac (arg.) = A fi îndrăgostit: Chiar dacă nu o spun − probabil și pentru că ar părea ciudat după doar câteva întâlniri, bărbații se îndrăgostesc și ei și au „fluturi în stomac”, la fel ca femeile. (http://www.ele.ro/) A avea (sau a-și face treabă) cu cineva = a) A avea de rezolvat ceva cu cineva; a se ocupa de cineva: Du-te până acolo că are treabă cu tine! (MARIN PREDA) b) (reg.) A avea relații de dragoste cu cineva: Rușine mi-e și de iarbă, / Cu cine mi-am făcut treabă. (POP.) A avea (un) vis = A visa: Vis frumos avut-am noaptea. (MIHAI EMINESCU) A avea a face cu... = a) (d. persoane) A avea de lucru, de furcă (cu cineva); a trebui să suporte consecințele: Ai înșelat o femeie, dar ai a face acuma cu un bărbat. (I. L. CARAGIALE) b) (Despre lucruri) A avea legătură cu ceva: Ziarul radical vine însă cu vecinica minciună în gură: reprezentanții națiunii vor războiul. Spună mai bine dreptul și verde: reprezentanții orașelor, ș-atunci vom ști cu cine avem a face. (MIHAI EMINESCU) Acele învățături înalte n-au a face cu o bună și frumoasă educațiune. (I. L. CARAGIALE) A avea ac de cojocul cuiva = A ști cu ce arme să învingi pe cineva. A ști să înveți minte pe cineva: Într-un rând, crede cânele că i-a găsit ac de cojoc: să nu-i mai dea mâncare. (POP.) A avea academie (sau acioală, capital, cearșaf, jurnal, listă, patalama, salbă) (arg.) = A avea multe condamnări penale, a avea un cazier bogat: Nu bine a intrat în inchisoare și a început să se laude că el are academie multă... A avea aplecare spre… = A avea înclinație spre… Cu divizibilitatea actuală țăranul se simte legat de sforicica lui de pământ și nu are nici cea mai mică aplecare de a lua pământ de la stat. (MIHAI EMINESCU) Avea aplecare spre științele exacte. A avea bășini sau muci în cap (arg.) = a) A avea idei ciudate, extravagante: Cea mai fițoasă femeie din lume!! Are atâtea bășini în cap încât… te uimește, pe bune… (http://xmix.ro/) b) A fi extrem de încrezut. A avea belciug (arg.; d. femei) = A fi serioasă, a-și păstra bunul nume: Spre deosebire de celelalte din grupul lor, tipa avea belciug și era chiar frumoasă. A avea beteșug (d. oameni) = A fi infirm: […] deși era voinic [Pălăgieșu], spătos și doar la mers avea puțin beteșug, călcând prea în afară și aruncând picioarele din genunchi în jos, ca un cal împărătesc la paradă. (LIVIU REBREANU) A avea o jenă (arg.; irn.) = A invoca un pretext imaginar pentru a se eschiva de la îndeplinirea unei sarcini: La începutul mandatului, premierul nu avea nicio jenă să îmi scrie să-l rezolv pe Patriciu. (https://www.google.ro/) A avea bube-n cap (arg.) = A avea antecedente penale. A avea un trecut dubios: Jean Avramescu, care se știa, cum zicea Caterina, „cu bube-n cap”, se cumințise ca un vițeluș abia fătat, avea și el habar de proverbul cu ulciorul. (PAVEL PEREȘ) A avea bucurie = A se bucura: Știai că poți avea bucurie în ciuda stărilor personale și a circumstanțelor prin care treci? (https://www.google.ro/) A avea bunătate = A fi bun: Am auzit că ați avea bunătate a traduce câteva din poveștile scrise de mine. (ION CREANGĂ) Mama avea bunătate și ne oferea tot ceea ce era mai bun pe lume. A avea cale (înv.) = A se pregăti să parcurgă un drum lung: Nu credea să aibă cale atât de lungă. A avea cale (pe undeva) = A avea drum (pe undeva): La cine mi-e mie drag, / N-am cale, și tot îmi fac. (POP.) A avea cap (sau minte) = A fi deștept: − Îți mai dau o dată, acum cumpără-ți măcar și ștreang pe ei, că nu-mi pasă, că de trei ori te-am dăruit, încât de aveai cap... puteai să te faci ca un grof. (I. POP-RETEGANUL) Iar pricina era: / Că-n zeul cel deșert un jertfitor intra / Și, de avea el minte, / Apoi oracolul rostea cerești cuvinte. (ALECU DONICI) A avea capăt (sau cap) = A se sfârși, a se termina: Toată boala are leac, / Da urâtu' n-are cap. (POP.) A avea căderea să… = A avea calitatea de a…: […] el [Ion I. C. Brătianu] nu mai avea căderea de a fi reprezentantul României în fața acelora care hotărau chestiunea pe un asemenea teren.(GH. BUZATU) Numai el are căderea de a decide. A avea căutare (d. o marfă) = A fi cerut de clienți: Nu e nevoie de o capacitate de previziune prea mare pentru a ști ce fel de dispozitive nu vor mai avea căutare în anul 2020, în condițiile în care industria IT se află într-o dezvoltare continuă. (http://www.tion.ro/) A avea ceva (de împărțit) cu cineva = A antipatiza pe cineva: Totul a culminat în luna februarie, când elevul-problemă a aruncat cu un scaun într-un coleg cu care avea ceva de împărțit [...] (http://www.obiectivbr.ro/) A avea ceva cu cineva = a) A dori, a pretinde, a vrea ceva de la cineva: Eu nu știu ce are cu mine. (I. POP- RETEGANUL) Ce ai, domnule, cu mine? b) A avea motive (nemărturisite) pentru a căuta nod în papură, a persecuta, a paște (pe cineva): Să știi că are ceva cu tine! A avea ceva în gând (sau în cuget, în minte) = a) A avea o anumită intenție: […] nici n-au avut în minte ca să ne înșale pre noi. (d. ȚICHINDEAL) − Or rămâi schilod, or păcălesc pe dracu și mă îmbogățesc. Că vezi că avea el în gând ce avea. (POP.) b) A fi preocupat (de cineva sau de ceva): Faptul cert este că mita s-a dat, s-a luat și și-a făcut efectul toxic aducând în sistemul de sănătate persoane care nu vor avea în minte decât calea prin care să-și recupereze cât mai repede și îndoit suma dată drept mită. (http://www.gds.ro/) A avea ceva pe suflet (sau pe conștiință) = A suferi mustrări de conștiință pentru ceva: Parcă avea ochii deschiși și se uita la mine cu frică. […] Am așezat Sfintele Daruri și am întrebat-o dacă avea ceva pe suflet ca să se spovedească. (www.sfaturiortodoxe.ro/) Nu-i aveți pe conștiință pe bebelușii care au murit la Giulești? (http://www.monitorulcj.ro/) A avea ciudă (sau, înv. mânie) (pe cineva) = A urî pe cineva: Explicație halucinantă pentru incendierea pisicilor în cimitir: „Avea ciudă pe ele și a vrut să le omoare.” (http://adevarul.ro/) Cucule, pasăre mândră,/ Du-te-n pădure și cântă. / Pe cine-i avea mânie, / Blastămă-l, străin să fie. (POP.) A avea clonțar la ghebă (arg.; d. o casă) = A avea câine de pază: Greu de intrat înăuntru… Nu vezi că are clonțar la ghebă! A avea curaj (sau îndrăzneală) = A fi curajos: Astăzi, când sper că s-a prescris vina mea contra monarhiei, am curajul s-o spun cu mândrie. (I. L. CARAGIALE) A avea dar (sau talent) = A fi talentat: Modestia este decorul talentelor tinere. O primadonă plătită foarte scump, chiar dacă ar avea talent, ar însemna că nu e modestă […] (I. L. CARAGIALE) Are dar, ca și sora lui, pentru muzică. A avea darul să... = A fi înzestrat cu puterea de a...: Am văzut în viața mea atâtea sprâncene îmbinate și totuși nici unele din ele n-au avut darul de a-mi strânge ființa atât de puternic în arcul lor fermecat, după cum găsiră cu cale s-o facă, într-o clipă, sprâncenele jupânesei Zamfira. (CALISTRAT HOGAȘ) Avea darul de a citi gândurile în ochii oamenilor și radia, cu surâsul ei pur, numai bunătate și simpatie. (JEAN BART) A avea datină (înv. și pop.) = A avea obiceiul: Ospătăria aceea era a unui om foarte mare de statură… care avea datină să cumpere pre oamenii ce i se aducea de vândut. (POP.) A avea de fală = A se mândri cu ceva: Ismail pașa îl avea de mare fală [Catargiu Iani] și-l ținea liber în conacul său, ca un trofeu, ca un lanț subțire de piciorul său. (ION GHICA) A avea de furcă cu cineva = A avea dificultăți. A avea mult de luptat împotriva cuiva: − Ehe, negustoreasă, nu glumă! Zise bătrânul Iuga. Vom avea de furcă cu tine! (LIVIU REBREANU) A avea de gând să... = A intenționa să...: Atunci Făt-Frumos îi spuse ce avea de gând să facă și calul îi zise […] (P. ISPIRESCU) A avea de grijă = A fi atent la ceva: […] acum să ai grije, că maica-ta mearge la o nuntă! (I. BARAC) A avea de plătit o poliță cuiva (arg.) = A urmări să se răzbune pe cineva: − Pe Marțian de ce l-ai asasinat? Cu ce te incomoda? Marcel Istodor râse din gât: − A plătit o poliță mai veche. (RODICA OJOG-BRAȘOVEANU) Și mai halucinant este însă zvonul conform căruia unul din apropiații lui Zsolt […] l-ar fi dat pe mâna presei, după ce Zsolt i-ar fi plătit o poliță destul de serioasă […]. (http://www.ziarulring.ro/) A avea de știre = A ști: Unde avându Ștefan vodă știre și prinzându limbă, marți noaptea, dichemvrie 15, au aprinsu târgul asupra lor, cându ei era fără de nicio grijă. (GR. URECHE) A avea de-a face cu... = A avea ceva comun cu... A intra în relații cu...: Avem de-a face cu aceeași tentativă de fraudă morală masivă, tentativă de deghizare politică a unei forțe politice cu aspirație totalitară. (http://www.mediafax.ro) A avea dor = A-i fi dor: De trei nopți aceeași cale / Bate călătorul. / Cine n-are dor pe vale / Nu-mi cunoaște dorul. (G. TOPÂRCEANU) A avea dreptate = A fi îndreptățit: Fata avea dreptate de nu vrea să-l asculte. / Cine-a făcut o crimă poate face mai multe. (GR. ALEXANDRESCU) A avea dureri de cap = a) A-l durea capul: Nu poți ști exact dacă vei avea sau nu dureri de cap în timpul sarcinii și nici dacă acestea se vor rări sau, dimpotrivă, îndesi pe parcursul acestei perioade. (www.attct.ro/) b) A fi îngrijorat pentru ceva: A procedat legal și de data aceasta, ca să nu aibă dureri de cap mai târziu. A avea farurile ciupite (Gmț.; d. o persoană în stare de ebrietate) = A vedea ca prin ceață: Se pare că iar ai farurile ciupite... A avea fericirea să… (sau de a…) = A avea onoarea, plăcerea să… (sau de a…): Pe d. Brănișteanu nu avem fericirea să-l cunoaștem. (I. L. CARAGIALE) A avea ființă (pe lume) = A se naște; a exista, a ființa: Atunci lumea cea gândită pentru noi avea ființă, / Și, din contra, cea aievea ne părea cu neputință. (MIHAI EMINESCU) […] de unde să-l iei, dacă n-are ființă pe lume? (ION CREANGĂ) A avea folos (sau câștig ori, înv. dobândă) = A profita: Când s-a face mai mărișor, are să înceapă a-i mirosi a catrință, și cu astă rânduială n-am să am folos de el niciodată. (ION CREANGĂ) A avea friguri = a) A suferi de malarie: Mâinile mi-erau reci, gura amară și uscată ca de friguri. (AL. VLAHUȚĂ) Sunt toți bolnavi, și el și femeia și copilul frigurile de baltă. (I. L. CARAGIALE) Nici tu junghi, nici tu friguri, nici o altă boală nu s-a lipit de noi. (ION CREANGĂ) b) A fi foarte nerăbdător și emoționat:Înainte de a trage biletul de examen, tremura ca varga de parcă ar fi avut friguri. A avea gărgăuni în cap = A fi înfumurat, a avea pretenții nejustificate; a avea idei extravagante: Ne-am făcut închipuire / C-o să dăm de supărare, / Omul, oricum îi din fire, / Gărgăuni în cap tot are. (VASILE ALECSANDRI) A avea grijă = a) A fi neliniștit pentru ceva: Tatăl copilului avea grijă să nu i se întâmple iar vreun necaz. b) A nu uita să...:Titu avusese grijă să oprească masa cea mai bună în bufet. (LIVIU REBREANU) A avea gură (mare) = A fi certăreț: Soacra nu trebuie să fie cu gura mare. (ION CREANGĂ) A avea gură rea = A prevesti evenimente rele care se împlinesc: Să nu mai spui nimic, că mereu ai gură rea! A avea inimă = a) A fi curajos: Dacă nici el nu avea inimă, cine altul din capitală, din țară, din lume, avea? (CONSTANTIN STOICIU) b) A fi milos: Se zbătea femeia, căci om era și avea inimă de părinte. (IOAN SLAVICI) Păcală se învoi pentru că avea inimă miloasă. Luă vaca și plecă. (POP.) A avea iubire = A iubi: Chiar dacă aș muta niște munți, prin credința mea, dacă nu am și iubire la credință, dacă credința mea nu e lucrătoare în iubire, dacă la credința mea nu se adaugă iubirea, credința mea n-are nicio valoare. (http://www.crestinortodox.ro/) A avea în cinste = A cinsti: Ciocnesc un pahar cu cazacii, a căror sabie și galoane roșii le au în mai mare cinste. (ALECU RUSSO) A avea în pântece (d. femei; înv.) = A fi însărcinată: Dar vai celor care vor avea în pântece și celor care vor alăpta în acele zile. (BIBLIA) Drama neștiută a Gabrielei Cristea. „Am suportat lucruri foarte grele pentru a avea un suflet în pântece” (http://www.romaniatv.net) A avea la (sau în) degetul (cel) mic = A domina clar; a cunoaște foarte bine: Uscățiv, așa cum este, gârbovit și de nimic, / Universul fără margini e în degetul lui mic. (MIHAI EMINESCU) A avea la nazar (pe cineva) (înv.) = A proteja (pe cineva), a fi binevoitor (cu cineva): Ministrul mă are la nazar. (VASILE ALECSANDRI) A avea milă (de...) = a) (Înv.) A avea parte de...: Tu l-ai măritu-l pe-mpăratul, s-aibă milă de izbândă. (DOSOFTEI) b) A fi milos, a se îndura:Privi-te-voiu cu ochii în lacrime fierbinți... / O marmură, aibi milă de-a mele rugăminți! (MIHAI EMINESCU) A avea nas = a) A avea miros fin: Distinge orice miros, așa că bucătăresele i-au spus că are nas. b) A fi (prea) îndrăzneț: Când se găsea cafea pe toate drumurile, putea s-o cumpere oricine, acum o dibuia numai cine avea nas. (CRISTIAN TEODORESCU) Doamna Friț, îi trecu prin cap, iar în clipa următoare alungă gândul: n-ar mai avea nas să-i ceară, îi e datoare două milioane... (RADU ALDULESCU) El a cam început să aibă nas și se amestecă în toate. A avea năcăfale = A avea neajunsuri, pretenții: − Nu-i rău, măi Ștefane, să știe și băiatul tău oleacă de carte, nu numaidecât pentru popie, cum chitește Smaranda, că și popia are multe năcăfale, e greu de purtat. (ION CREANGĂ) A avea nădejde = A nădăjdui: Pot să am nădejde în voi? (ION CREANGĂ) A avea nărav = a) (d. cai) A fi nărăvaș: − Are vrun nărav iapa ta, mă țigane? − N-are, zău, nene geambaș, nici un nărav, mînca-ți-aș iaca ce. (P. ISPIRESCU) b) (d. oameni) A avea un viciu: [...] al cincilea [păcat] iaste sămânarea de vrajbă între fraț și între priiateni, care păcat l-au aflat singur satana; și cine are acel nărav iaste asemenea diavolului. (ANTIM IVIREANUL) Năravul pe care-l are este tutunul. A avea nevoie (sau, înv. lipsă, trebuință) de... = A-i fi necesar ceva: Timid la început, când abia ridicase capul din cărți și avea nevoie de tot ajutorul diavolului […] întreprinzătorul profesor sfârșește cu imperialism de stil mare. (PAUL ZARIFOPOL) A avea noroc (sau șansă) = A fi favorizat de întâmplări: Eu firea nu mi-o prefac / D-oi avea noroc să-i plac. (ALECU VĂCĂRESCU) A avea o (sau de) vorbă cu cineva = A trebui să discute cu cineva: Aveam o vorbă cu tine, dar ești greu de găsit. A avea o ceartă = A se certa: Se vede că a avut vreo ceartă cu soră- sa. (P. ISPIRESCU) A avea obicei (sau deprindere) = A obișnui să...: Acest boier avea obicei, când spunea câte ceva, de-și da drumul gurei, astfel încât nici el nu-și mai putea da seama de ceea ce spunea. (P. ISPIRESCU) [...] a scrie este a avea deprinderea de a grupa elementele psihice în jurul ideii sau tendinței dominante (tema, subiectul), deprindere pe care n-o are necărturarul. (G. IBRĂILEANU) A avea ocazia (sau înv. prilejul) = A i se da posibilitatea: Mulți ani trecură la mijloc de când acești frați nu mai avură prilej a se întâlni amândoi. (ION CREANGĂ) A avea ochi = a) A vedea bine: Copilul avea ochi, spre deosebire de mama sa care purta ochelari. b) A distinge esențialul: El este inteligent; are ochi și găsește cele mai bune soluții. A avea oftică (pe cineva) = A avea resentimente (față de cineva): Dar dacă Mimi avea oftică pe el, sărea după aceea primul și striga: „Căderea ursului din lună!” (M. CĂRTĂRESCU) A avea parte (de ceva) = A fi predestinat să...: Ocolii țările toate / Și de bine n-avui parte, / Că de mic am pribegit / Tot în străini am trăit. (MIHAI EMINESCU) A avea pâră (cu cineva) (Jur.; înv.) = A fi în proces cu cineva: Înțelegându Iancul vodă că l-au mazilit împăratul și domniia o au dat-o iarăși lui Pătru vodă Șchiopul [...] gândi că de va merge la turci, va avea pâră multă și mai apoi să nu care cumva să și piară. (GR. URECHE) A avea pe capul său = A avea o responsabilitate (nedorită): De mâine vei avea pe capul tău și întocmirea referatelor, chiar dacă nu intră în atribuțiile tale. A avea pe cineva de aproape = A avea simpatie sau dragoste pentru cineva: Mi s-a părut că aceste cuvinte redau foarte clar importanța de a avea măcar un suflet aproape de noi, care să tresalte, la unison cu al nostru [...] (http://www.ileanaandrei.ro/) A avea pe cineva drag = A iubi pe cineva: Ei, acum ghicește singur / De te am eu drag ori nu? (G. COȘBUC) El o avea foarte dragă, ca ochii din cap. (I. G. SBIERA) A avea pe cineva la (sau în) inima sa = A iubi pe cineva: În momentele de cumpănă ale vieții simțim nevoia de a avea pe cineva în inima noastră și pe care să ne putem baza. A avea pe dracul = a) A avea un rău inexplicabil. b) A nu avea nimic: – Ce tot te lauzi? Nu te cred... Ai pe dracul... c) A fi foarte rău: „Îl avea pe Dracu' în el”. Un bărbat gol pușcă a mușcat de față un adolescent și a atacat mai mulți oameni, pe stradă. (spynews.ro/) A avea pe vino-ncoace = A fi atractiv: […] perișorul supțire și stufos îi cădea pe umeri, în unde, fața-i are pe vino-ncoace. (P. ISPIRESCU) A avea peri răi (îvp.) = A avea o boală de ochi provocată de genele prea lungi, care irită globul ocular: Precum vremea închisă zămislește visuri spăimântoase, așa poate că voi fi având și eu peri răi, și te înșeală părerile. (P. ISPIRESCU) A avea pitici pe creier (arg.) = A fi nervos, nesatisfăcut, ofticat; a avea draci: Am avut o perioadă grea. Am suferit din dragoste sau din nedragoste. Am pitici pe creier, mi-am făcut eu singur rău. (http://www.wowbiz.ro/) A avea putere = A fi puternic: Voința de putere este egală cu a avea destin; a avea destin înseamnă a avea putere. (GEO VASILE) Nu știi dacă vei avea putere să alegi când să mori. Dar ai puterea să alegi când să trăiești […] (http://www.cabral.ro/) Creierul este special construit pentru a avea putere și a ne ajuta în situații dificile. (www.citatepedia.ro/) A avea răutate = A fi rău: „Jurnal numai pentru mine” conține tot pe data de 29 X ultima însemnare: „Numai de n-aș păcătui. Și de n-aș avea răutate. Acum n-am.” (ION IANOȘI) Duhul Sfânt ne va ajuta atâta timp cât nu vom avea răutate pe nimeni. (ortodox.md/) A avea scăpare = A scăpa: Nu mai ai scăpare din mâna mea! (P. ISPIRESCU) A avea semne (sau presimțiri) = A presimți ceva: Chiar și cei ce au accidente mortale au presimțiri, dar nu le iau în seamă. (http://www.lovendal.ro/) A avea seu la rărunchi (sau a avea cheag) = A fi bogat: Nu cumva ai trebuință de slugă, voinice? Cum te văd, sameni a avea seu la rărunchi. (ION CREANGĂ) A avea socoteală (sau înv. rânduială) = A se desfășura potrivit unei ordini și rațiuni: Deci oricarea între fapte în lucruri are socoteală, aceiași și a sfârșitului socoteală [..] (DIMITRIE CANTEMIR) A avea teamă (sau groază) = A se înspăimânta: Vreme trece, vreme vine, / Toate-s vechi și nouă toate; / Ce e rău și ce e bine / Tu te- ntreabă și socoate; / Nu spera și nu ai teamă, / Ce e val ca valul trece. (MIHAI EMINESCU) A avea trebuință = A-i trebui: Nu am trebuință să mai descriu mulțămirea ce ne-a pricinuit acest concert original la miezul nopții. (VASILE ALECSANDRI) A avea ținere-de-minte (sau memorie) = A putea să-și amintească multe lucruri: S-a împământenit ideea greșită că „a avea o memorie de elefant” e de bine. Cei care o utilizează ca laudă cred că expresia înseamnă „a avea o ținere de minte foarte bună”, ceea ce nu este adevărat. (http://www.avocatnet.ro/) Avea spirit de observație și ținere de minte. A avea un cârlig la cineva (pop.) = A avea o taină, un secret: Ion are el un cârlig pe undeva, de vine întotdeauna târziu acasă. (POP.) A avea un of = A fi necăjit: Nu din dragoste față de SUA sau din ură față de Moscova, avea el un of la inimă cu „foștii” (deși erau de-ai lui) și a vrut să le-arate că nu mai mor caii când vor câinii roșii (hrăniți rusește). (http://www.nasul.tv/) A avea voie (sau permisiunea) să... = A-i fi permis să...: Soția mea avea voie să stea cu mine tot timpul cât nu eram închis în iatac. (IOAN SLAVICI) […] luam baia într-un colț al țărmului mai departe, numit „Paradis”, unde eram numai între bărbați și aveam permisiunea de a ne scălda fără costum. (NICOLAE GANE) Dacă aș avea voie să revăd lucrarea, ar fi nemaipomenit. A avea vreme (sau timp) = A dispune de timp pentru a face ceva. A fi liber, a dispune de timp pentru a se ocupa de cineva: Avem vreme să aducem alte răsaduri, am murmurat eu. (MIHAIL SADOVEANU) Împăratul nici n-avea vreme să se minuneze. (P. ISPIRESCU) A avea (pe cineva) în de bine (înv.) = A privi (pe cineva) cu ochi buni: Mihai... chemă la sine pe Grigore Mako, fratele lui George, ostaș curajos și acesta, dar mai dulce la caracter decât frate-său și pe care-l avea în de bine, fiindu-i foarte credincios. (NICOLAE BĂLCESCU) A avea... ani = A fi în vârstă de... ani: Peste câteva zile ar avea 79 de ani. A (nu) (mai) avea gură (sau obraz, tupeu) să… = A (nu) (mai) avea curajul, îndrăzneala să…, a nu mai cuteza să…: Ai băut cât șăpte și mai ai obraz să te jăluieșt! (VASILE ALECSANDRI) A (nu) (mai) avea zile bune (cu cineva) = A (nu) (mai) trăi în pace (cu cineva): Cu amar și cu necaz / Ies rujile din obraz! / De-aș mai avea zile bune / Rujile iară s- ar pune. (I. POP-RETEGANUL) Deși ne-ar plăcea, nu putem avea numai zile bune pe parcursul unui an. (www.publika.md/) A (nu) avea (mare sau desăvârșită) cunoștință (de ceva) = A (nu) ști, a (nu) fi (bine) informat (de sau despre cineva sau ceva), a (nu) cunoaște (bine): Aveau smeii cunoștință de vitejia lui. (P. ISPIRESCU) A (nu) avea (sau a (nu) da) greș (sau greșeală) = A (nu) greși: Steaua te și poate ajuta, dar dacă dai greș la Steaua, nu știu dacă mai poți ajunge fotbalistul pe care îl visează unii. (www.evz.ro/) A (nu) avea (un sau niciun) înțeles (sau sens) = A (nu) avea noimă; a (nu) avea logică: Cuvântu-mi pentru tine nu avea înțeles, / Cuvântul tău pe mine mă înciuda adânc. (MIHAI EMINESCU) A (nu) avea cap (și Dumnezeu sau și chip) să… (sau de a…) = A (nu) fi în stare să …, a (nu) putea să…: Rea bucată-i dragostea; / Cine prinde-a o gusta, / N-are cap de-a o lăsa. (POP.) A (nu) avea loc de întors sau de manevră (arg.) = A (nu) avea condiții favorabile pentru desfășurarea unei activități: Nimic nu mai putea face, că nu avea loc de întors din cauza celor curioși. A (nu) avea milă = A (nu) stârni mila cuiva; a (nu) simți milă pentru cineva: De-ți va da Domnul Dumnezeu putere și tărie, să nu cruți, să n-aibi milă, că nici de tine nimeni nu va avea milă, când te vor vedea înfrânt și ticăit. (AL. ODOBESCU) Femeia avea milă de toți nevoiașii și-i ajuta cu ce putea. A (nu) avea obraz = A (nu) avea bun simț: Noroc că unul a uitat, iar celălalt n-are obraz, astfel că acum sunt prieteni la cataramă […] (http://www.monitorulcj.ro/) A (nu) avea odihnă = A fi mereu activ; a fi neliniștit: Ocolii țările toate / Și de bine n-avui parte, / Că de mic am pribegit / Tot în străini am trăit / Și odihnă n-am avut... (MIHAI EMINESCU) A (nu) avea pe cineva la stomac = A (nu) putea suporta pe cineva: Ea n-a avut-o niciodată la stomac pe vecina de peste drum și nu-și putea explica de ce. A (nu) avea rost să... = A (nu) fi potrivit să…: Antrenorul Răzvan Lucescu a declarat, luni, în conferința de presă în care a fost prezentat oficial, că nu avea rost să semneze cu FC Rapid un contract pe următorii zece ani având în vedere că este posibil să nu fie o colaborare fericită. (http://www.mediafax.ro) A (nu) avea somn = A (nu) putea dormi: Mai ales la patru el totdeauna mânca bine, serile adormea curând, avea somn bun, ba peste câtva timp a început să mănânce bine și la masă. (IOAN SLAVICI) N-a avut somn toată noaptea. A (nu) avea treabă = A (nu) fi ocupat: − Dacă n-am treabă, ce să fac în târg? − Treabă, ne-treabă, du-te de te mai întâlnește cu bărbați, poate să dai de vreo treabă […] (I. L. CARAGIALE) Mereu are treabă și nu-l găsesc acasă decât duminica. A (nu) avea zile (sau zilișoare) = A (nu) mai trăi; a (nu) se mai bucura de viață: Este cu putință însă, dacă voi mai avea zile, să vă întrețin despre dânsul în chip îndelungat, când voi publica, dacă îl voi publica, un vraf de amintiri […] (RADU ROSETTI) − N-oi mai veni, Ivane, câte zilișoare-oi avea eu, zicea Ucigă-l-crucea, cuprins de usturime, și se tot ducea împușcat. (ION CREANGĂ) A nu (mai) avea ce face = A nu (mai) putea…: Își mușca fata acum degețelele mămucuței și ale tătucuței de ciudă și de rușine, dar n-avea ce face. (ION CREANGĂ) A nu (mai) avea ce zice = A nu (mai) ști. A rămâne fără replică: După toată discuția chiar nu mai aveam ce zice, pentru că totul era confuz. A nu (mai) avea margini = a) A fi foarte întins, peste măsură de mare: Cât vedeai cu ochii, câmpia parcă nu mai avea margini. b) A întrece orice măsură: Supărarea acum nu avea margini. (I. POP-RETEGANUL) A nu avea (sau a nu ști) cum (să…) = A nu avea posibilitatea, mijloacele (să…), a-i fi imposibil (să…): Pentru atâta încredere, nu am cum să-ți mulțumesc. (AL. ODOBESCU) A nu avea când = A nu mai avea timpul necesar să...: Nu mai avea când să rezolve și ultima cerință și a predat lucrarea. A nu avea chip să... = A nu reuși să...: Azi n-ai chip, în toată voia, în privirea-i să te pierzi. (MIHAI EMINESCU) A nu avea nici cenușă în vatră (sau în casă) sau a nu-i arde nici focul în vatră = A nu avea absolut nimic, a fi sărac lipit pământului: Nu-i casa lor, în care stau, și-n casă nici cenușă n-au. (G. COȘBUC) A nu avea nici în clin, nici în mânecă (cu cineva) = A nu cunoaște pe cineva. A nu avea nicio legătură cu...: […] tata mi-a dat în grijă, când am pornit de-acasă, ca să mă feresc de omul roș, iară mai ales de cel spân, cât oi putea; să n-am de a face cu dânșii nici în clin, nici în mânecă. (ION CREANGĂ) Mai știa iară că de omul dracului, să dai și să scapi. Să n-ai nici în clin, nici în mânecă cu dânsul. (P. ISPIRESCU) TRAHANACHE: Zic: ce are a face Cațavencu cu mine și eu cu Cațavencu, nici în clin, nici în mâneci, ba chiar putem zice, dacă considerăm după prințipuri, dinpotrivă. (I. L. CARAGIALE) A nu avea niciun chichirez = A nu avea nicio logică; a nu avea niciun haz: De vreme ce toată lumea râde, grăi Ghervasie cu îndrăzneală, se cheamă că toată lumea știe cum a fost, așa că n-ar avea niciun chichirez s-o mai spun, mai ales că e și destul de veche. (VALERIU ANANIA) Încă un eșec îi va fi fatal lui Ungureanu. Iar platforma nu va mai avea, nici ea, niciun chichirez. (http://www.gandul.info) A nu avea niciun sfânt = A fi necredincios: N-au nimic sfânt în ei; n-au decât o credință și un zeu: avuția materiala și banul! De-asta spun că ceea ce a făcut Netanayahu ieri întrece orice măsură. (http://www.ziare.com/) A nu avea ochi decât pentru... = A fi îndrăgostit de...: El nu avea ochi și suflet decât pentru pădurile, dealurile și câmpiile în care trăise în larg în copilărie. (NICOLAE GANE) A nu avea pentru ce (sau de ce) = A nu avea niciun motiv: Nu avea de ce să nu vină; a fost anunțată la vreme de data aceasta. A nu avea unde = A nu exista spațiu disponibil: Se plânge în fiecare zi că nu mai are unde să lucreze, că este prea multă lume și nu se poate concentra. A se avea bine (sau rău) (cu cineva) = A fi în relații bune (sau rele) (cu cineva); a (nu) se înțelege (cu cineva); a fi prieten (sau a se dușmăni) (cu cineva): Vezi că-și căta de munculița lui, își plătea dajdia, [Neagoe] se avea bine cu toți din sat [...] (P. ISPIRESCU) Frați, frați erau ei, dar unul cu altul nu se avea bine. (POP.) A se avea bine (sau rău) cu cineva = A fi în raporturi de prietenie (sau de dușmănie); a trăi în armonie, a se înțelege (sau a fi în relații dușmănoase, a fi certat): Se avea bine, ca frații. (P. ISPIRESCU) Cu nimenea-n lume nu se aveau bine. (ANTON PANN) Vezi că-și căta de munculița lui, își plătea dajdia, se avea bine cu toți din sat, și cum făcea el, ce dregea el, se chivernisea omul [...] (P. ISPIRESCU) A se avea dragi = A se iubi: Fata și flăcăul se aveau dragi de mici. Crescuseră, oarecum, în vecinătate. (AL. MITRU) A se avea rău (cu cineva) = A se certa; a fi dușmani: De când s-au mutat, cei doi vecini se aveau rău. Atâta bine (sau folos ori câștig) să am! = Formulă prin care se garantează adevărul celor exprimate: − Atâta bine să am, dacă nu mă crezi! Ce-am avut și ce-am pierdut = a) N-am ce pierde: Dumnealor, că sunt mai tineri și, vorba aia, ce-am avut și ce-am pierdut! dumnealor o să-și puie, doamne ferește! viața în primejdie: (I. L. CARAGIALE) b) Sărac am fost, sărac am rămas. c) Puțin îmi pasă: Așa am interpretat eu, acum poate exista o altă interpretare a regizorului, adică 0- 0, pe ideea „ce-am avut și ce-am pierdut”, la un nivel mult mai profund. (http://www.mediafax.ro/) N-ai decât! = a) Ești liber să...: Zi și noapte stam la drum / Și cântam pentru oricine... / Ai cântat? Îmi pare bine! / N-ai decât să joci acum! (CINCINAT PAVELESCU) b) Încearcă numai, dacă îndrăznești. c) Nu-mi pasă: Faci cum crezi, n-ai decât să mergi singur! N-are a face = Nu se potrivește, nu are nimic comun cu...: N-are a face dacă sunt cretini au ba, nu sunt români și eu cred că nu e normal ca România să fie condusă de alogeni […] (http://activenews.ro) N-are cine să... = Nu există cineva care să...: „La cum ne-am pregătit în acest cantonament, am crescut de la meci la meci, nu are cine să ne pună probleme în România.”, a spus Lucian Filip. (http://www.digisport.ro/) N-are cum (Impersonal) = Nu este posibil. Nu există modalitatea de a...: În felul ăsta, Johannis nu are cum să câștige aceste alegeri, dar Ponta le poate pierde… (http://www.gazetadambovitei.ro/) N-are decât să... și... = E suficient să... pentru a...: Dacă domnul Boc se simte atras de un alt partid, nu are decât să-și dea demisia din PDL și să se înscrie într-un alt partid și nu are decât să susțină pe cine vrea! (http://www.mediafax.ro/) N-are nimic! = Nu are nicio importanță; nu s-a întâmplat niciun rău: Mă gândeam: s-a supărat Miai pe mine, dar n-are nimic, acuma are să mă cheme să-i tai și porcul lui și gata, are să-i treacă supărarea. (MARIN PREDA) Nici acasă n-am de coasă = Nu mă grăbesc; nu am nicio treabă: – Mă!... că mare minune-i asta!... dar nici acasă n-am de coasă... ia să mai odihnesc oleaca aste bătrânețe! (ION CREANGĂ)

NOD, noduri, s. n. 1. Loc în care se leagă două fire, două sfori, două fâșii de pânză etc. ca să se țină strâns împreună; loc în lungul sau la capătul unui fir, al unei sfori, al unei fâșii de pânză etc. unde s-a făcut un ochi prin care s-a petrecut unul dintre capete și s-a strâns tare; legătură obținută astfel. ◊ Loc. adj. (Rar) În noduri = încâlcit, încurcat. ◊ Expr. A lega paraua cu zece noduri = a fi foarte zgârcit. ♦ Loc de intersecție a două sau a mai multor căi de comunicație având direcții diferite. ◊ Nod de cale ferată = punct de intersecție a cel puțin trei linii principale de cale ferată, prevăzut cu instalații speciale pentru a asigura tranzitul trenurilor, desfacerea sau cuplarea unor vagoane, încărcarea și descărcarea mărfurilor, deservirea călătorilor etc. ♦ Loc de legătură, de întretăiere, de întâlnire a două sau a mai multor elemente ale unui mecanism, ale unei construcții etc. 2. Proeminență pe trunchiul unui arbore, pe tulpina unei plante sau la încheietura unui cotor; punct de unde încep să crească crengile pe tulpină sau frunzele pe lujer. ◊ Expr. A căuta (sau a găsi) (cuiva) nod în papură = a căuta sau a găsi cu orice preț greșeli, cusururi acolo unde ele nu sunt; a învinovăți pe nedrept. ♦ Porțiune mică, rotundă, compactă, foarte tare dintr-o bucată de lemn, într-o scândură reprezentând locul de ramificație a crengilor pe trunchi. ♦ Aglomerare locală de material în masa unui corp, cu o structură mai compactă sau de culoare diferită față de rest. 3. (Înv. și pop.) Articulație, încheietură (a degetelor). 4. (În sintagmele) Nodul gâtului (sau gâtlejului, beregatei etc.) = mărul lui Adam. Nod vital = punct situat în bulbul rahidian corespunzând centrului respirator și a cărui lezare are ca urmare moartea imediată prin oprirea respirației. 5. Umflătură, tumoare, nodozitate, gâlcă rezultată dintr-o stare patologică. 6. Punct dublu al unei curbe în care aceeași ramură a curbei se intersectează pe ea însăși. 7. Fiecare dintre punctele în care sunt dispuși atomii, moleculele unei rețele cristaline. ♦ Punct dintr-un sistem de unde staționare în care amplitudinea oscilației are mereu o valoare nulă. 8. Fiecare dintre cele două puncte în care orbita unui astru intersectează planul eclipticei. 9. Loc sau centru geografic sau geologic cu anumite caracteristici, deosebite față de împrejurimi. ◊ Nod hidroenergetic = centru geografic pe a cărui suprafață sunt așezate o centrală hidroelectrică și construcțiile hidrotehnice aferente. 10. Fig. Senzație de sufocare pe care de obicei o are cineva cuprins de o emoție sau de o enervare puternică. ◊ Expr. A înghiți (cu sau la) noduri = a) a suporta cu necaz, cu amărăciune o durere, o umilință (fără a putea spune nimic); b) a mânca în silă, cu mare greutate. 11. Fig. Punct esențial de care depinde soluționarea unei probleme; dificultate, greutate care trebuie învinsă pentru soluționarea unei probleme. Nod gordian = problemă foarte grea sau cu neputință de rezolvat. ◊ Expr. A tăia nodul gordian = a recurge la un mijloc extrem în rezolvarea unei situații căreia nu i se poate găsi o soluție. ♦ Moment culminant în desfășurarea acțiunii unei opere literare. 12. Unitate de măsură pentru viteza navelor, egală cu viteza unei nave care se deplasează cu o milă marină (1852 m) pe oră. – Lat. nodus.

MÂNDĂLAC, mândălaci, s. m. (Bot.; reg.) Alunele. ◊ Expr. A căuta (cuiva) păcate în mândălaci = a găsi cuiva o vină cu orice preț, a căuta (cuiva) nod în papură. – Et. nec.

NOD, noduri, s. n. 1. Loc în care se leagă două fire, două sfori, două fâșii de pânză etc. ca să se țină strâns împreună; loc în lungul sau la capătul unui fir, al unei sfori, al unei fâșii de pânză etc. unde s-a făcut un ochi prin care s-a petrecut unul dintre capete și s-a strâns tare; legătură obținută astfel. ◊ Loc. adj. (Rar) În noduri = încâlcit, încurcat. ◊ Expr. A lega paraua cu zece noduri = a fi foarte zgârcit. ♦ Loc de intersecție a două sau a mai multor căi de comunicație având direcții diferite. ♦ Nod de cale ferată = punct de intersecție a cel puțin trei linii principale de cale ferată, prevăzut cu instalații speciale pentru a asigura tranzitul trenurilor, desfacerea sau cuplarea unor vagoane, încărcarea și descărcarea mărfurilor, deservirea călătorilor etc. ♦ Loc de legătură, de întretăiere, de întâlnire a două sau a mai multor elemente ale unui mecanism, ale unei construcții etc. 2. Proeminență pe trunchiul unui arbore, pe tulpina unei plante sau la încheietura unui cotor; punct de unde încep să crească crengile pe tulpină sau frunzele pe lujer. ◊ Expr. A căuta (sau a găsi) (cuiva) nod în papură = a căuta sau a găsi cu orice preț greșeli, cusururi acolo unde ele nu sunt; a învinovăți pe nedrept. ♦ Porțiune mică, rotundă, compactă, foarte tare într-o bucată de lemn, într-o scândură reprezentând locul de ramificație a crengilor pe trunchi. ♦ Aglomerare locală de material în masa unui corp, cu o structură mai compactă sau de culoare diferită față de rest. 3. (Înv. și pop.) Articulație, încheietură (a degetelor). 4. (În sintagmele) Nodul gâtului (sau gâtlejului, beregatei etc.) = mărul lui Adam. Nodul vital = punct situat în bulbul rahidian corespunzând centrului respirator și a cărui lezare are ca urmare moartea imediată prin oprirea respirației. 5. Umflătură, tumoare, nodozitate, gâlcă rezultată dintr-o stare patologică. 6. Punct dublu al unei curbe în care aceeași ramură a curbei se intersectează pe ea însăși. 7. Fiecare dintre punctele în care sunt dispuși atomii, moleculele unei rețele cristaline. ♦ Punct dintr-un sistem de unde staționare în care amplitudinea oscilației are mereu o valoare nulă. 8. Fiecare dintre cele două puncte în care orbita unui astru intersectează planul eclipticei. 9. Loc sau centru geografic sau geologic cu anumite caracteristici, deosebite față de împrejurimi. ◊ Nod hidroenergetic = centru geografic pe a cărui suprafață sunt așezate o centrală hidroelectrică și construcțiile hidrotehnice aferente. 10. Fig. Senzație de sufocare pe care de obicei o are cineva cuprins de o emoție sau de o enervare puternică. ◊ Expr. A înghiți (cu sau la) noduri = a) a suporta cu necaz, cu amărăciune o durere, o umilință (fără a putea spune nimic); b) a mânca în silă, cu mare greutate. 11. Fig. Punct esențial de care depinde soluționarea unei probleme; dificultate, greutate care trebuie învinsă pentru soluționarea unei probleme. ◊ Nod gordian = problemă foarte grea sau cu neputință de rezolvat. ◊ Expr. A tăia nodul gordian = a recurge la un mijloc extrem în rezolvarea unei situații căreia nu i se poate găsi o altă soluție. ◊ Moment culminant în desfășurarea acțiunii unei opere literare. 12. Unitate de măsură pentru viteza navelor, egală cu viteza unei nave care se deplasează cu o milă marină (1852 m) pe oră. – Lat. nodus.

MÂNDĂLAC, mândălaci, s. m. (Bot.) Alunea. ◊ Expr. A căuta (cuiva) păcate în mândălaci = a găsi cuiva o vină cu orice preț, a căuta (cuiva) nod în papură. – Et. nec.

CĂUTA, caut, vb. I. I. Tranz. 1. (Adesea în opoziție cu găsi) A încerca să găsești pe cineva sau ceva (pierdut, ascuns sau amestecat printre alte lucruri asemănătoare); a umbla după... Caut cartea în bibliotecă. ▭ Nu așteaptă să-i mai zică o dată, ci primi cu toată mulțumirea, ca unul ce aceea și căuta. ISPIRESCU, L. 8. Vînătorul n-are nevoie să umble pe jos, să caute vînatul ajutat de cîinele său. ODOBESCU, S. III 15. Săcuii se apucară a căuta prin păduri și prin strîmtori pe nobilii care umblau rătăcind. BĂLCESCU, O. II 258. ◊ (Cu privire la abstracte) Își caută prilej unul altuia de a se dondăni. ȘEZ. III 182. ◊ Expr. A căuta (cuiva) ceartă sau pricină (cu lumînarea) = a se sili să afle prilej de ceartă. Nemaiavînd ce pricină să le caute, rămîne pe gînduri. CREANGĂ, P. 265. Dumneata, moșule... cauți pricină, ziua-n amiaza mare, cu lumînarea. CREANGĂ, P. 82. A căuta (pe cineva sau ceva) cu ochii = a încerca să descoperi (pe cineva sau ceva) într-un grup, într-o mulțime etc. Căută cu ochii și văzu pendula scumpă. DUMITRIU, N. 65. A căuta cu gîndul = a se sili sa-și aducă aminte. Veta: De la Iunion? (caută cu gîndul). CARAGIALE, O. I 69. A căuta privirile cuiva = a încerca să întîlnești privirile cuiva. A căuta vreme cu prilej v. prilej. A căuta ziua de ieri v. ieri. A căuta, (cuiva) nod în papură v. papură. A căuta pe dracul v. drac. ◊ Refl. Se căută apoi prin buzunare și află un taler, pierdut din ziua de ieri. RETEGANUL, P. I 72. Moș Drăgan, cum auzea, De pe Șalga jos sărea Și la brîu se căuta. TEODORESCU, P. P. 691. ♦ Intranz. (Cu o determinare locală) A cerceta, a scotoci. Ivan atunci... aprinde luminarea și începe a căuta prin casă în toate părțile, dar nu găsește pe nimene. CREANGĂ, P. 302. ♦ (Cu privire la persoane; uneori urmat de determinări locale) A se deplasa undeva pentru a găsi sau a întîlni pe cineva; a se interesa undeva de prezența cuiva, a întreba de cineva. Să știi că mă cheamă Făt-Frumos și să mă cauți la mănăstirea-de-tămîie. CREANGĂ, P. 88. Sosind acasă, slugile îmi spuseră că polițmaistrul și... doctorul S. mă căutaseră. NEGRUZZI, S. I 54. 2. (Cu privire la obiecte concrete sau la noțiuni abstracte) A încerca să procuri, a tinde să obții, să dobîndești ceva, a avea ca scop, a urmări ceva, a umbla după ceva. A-și căuta dreptatea. ▭ C-un geamăt sfîșietor deschidea ochii, căutîndu-și salvarea în ochii plini de bunătate ai infirmierei. BART, E. 380. Du-te de caută nouă piei de bivol. ISPIRESCU, L. 27. Știința nouă... căutînd realizarea în omenire a dreptății și a frăției. BĂLCESCU, O. II 9. ◊ (Mai ales în întrebări introduse prin «ce» și în unire cu o determinare locală) Mi-e teamă că are să mă întrebe ce caut eu între ei. SAHIA, N. 17. La ce-ai venit, regină, aicea în pustiu? Ce cauți la barbarul sub streșina-i de cetini? EMINESCU, O. I 91. ◊ Expr. N-ai ce căuta (undeva) = nu există motiv, rațiune să te afli sau să vii (undeva); n-ai dreptul sau permisiunea să mai vii (undeva); îți este interzis să o faci. Nu mai ai ce căuta la casa mea. CREANGĂ, P. 193. ♦ Refl. pas. (Despre o marfă sau un lucru de preț) A avea trecere, a se cere. Au ieșit cartofii noi; cei vechi nu se mai caută. II. 1. Intranz. (Cu determinări introduse prin prep. «de») A se interesa, a se ocupa de..., a nu se lăsa abătut de la..., a se îngriji de... Acum, dragă doamnă, du-te de-ți vezi copiii și caută de casă, cum se cuvine unei bune gospodine. NEGRUZZI, S. I 147. ◊ Expr. A-și căuta de treabă (sau de treburi, de nevoi) = a) a-și vedea (în mod conștiincios) de ocupațiile sale, fără a se amesteca în probleme ce nu-l privesc. De m-aș vedea scăpat... să-mi caut de nevoi și treburi. SADOVEANU, D. P. 122. Cuminte... ca totdeauna, îmi căutai de treabă. HOGAȘ, M. N. 13. Ipate acum nici de treabă nu-și mai căuta, nici mîncarea nu se prindea de dînsul. CREANGĂ, P. 166; b) (la imperativ) nu-ți face griji zadarnice / nu te amesteca în lucruri care nu te privesc / lasă-mă în pace / Ba mai bine-ți caută de nevoi și-ți ie tălpășița pînă nu vine neneaca ca să te deie de urechi afară. ALECSANDRI, T. I 38. Te poftesc, dă-mi pace și-ți caută de treaba dumitale. NEGRUZZI, S. I 84. A-și căuta de drum (sau de cale) = a) a porni în drumul lui, a pleca. Domnule, fă-mi plăcerea de a-ți căuta de drum. ALECSANDRI, T. 753. Se despart cu sănătate... și-și caută fiecare de cale. RETEGANUL, P. III 85; b) (la imperativ, familiar) cară-te! pleacă! A-și căuta de sănătate = a-și îngriji sănătatea, a se supune unui tratament medical. ◊ Tranz. În grădina cu multe straturi, neudată și necăutată de nimeni, născură din pietriș sterp, din arșița zilei și din uscăciunea nopții, flori cu frunze galbene. EMINESCU, N. 28. 2. Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. «de») A purta de grijă (unui bolnav)..., a se îngriji de..., a supraveghea, a păzi. Au căutat... de tată-său, cînd a fost bolnav. SBIERA, P. 1. Am s-o învăț eu cum trebuie să caute altă dată de bărbat! CREANGĂ, P. 126. ◊ Tranz. Înduioșată de soarta nenorocită a negresei, o căuta cu îngrijiri materne. BART, E. 376. A căutat-o la boală. CREANGĂ, P. 291. Din ora ce m-am îmbolnăvit, el n-a voit să se dezlipească de lîngă patul în care sufeream. Ah! mămucă, cu ce îngrijire m-a căutat! ALECSANDRI, T. I 341. Nani, nani, copilaș, Dragul mamei fecioraș! Că mama te-a legăna Și mama te-a căuta Ca pe-o floare drăgălașă. Ca pe-un îngerel în fașă. ALECSANDRI, P. P. 381. ◊ Refl. Se vede că omul cel din car e bolnav... și-l duceți la vro doftoroaie undeva, să se caute. CREANGĂ, P. 330. 3. Intranz. (Mai ales la imperativ) A fi atent, a băga de seamă, a urmări atent. Pe mine, căutați să nu mă smintiți: fata și ochii din cap! CREANGĂ, P. 266. 4. Tranz. (Construit cu o completivă directă) A vrea cu tot dinadinsul a-și da silința, osteneala, a se strădui să... Tată-său îl trimitea într-una să caute a se căpătui și el. ISPIRESCU, L. 33. Cînd vei ajunge și tu o dată mare și tare, îi căuta să judeci lucrurile de-a fir-a-păr. CREANGĂ, P. 223. La blînda ta mustrare... Eu caut a răspunde, nu știu ce să răspund. EMINESCU, O. I 91. 5. Tranz. impers. (Mai ales în forma căta) A trebui, a se cuveni, a fi necesar să... Cată să știm cum se mișcă și cu cine se adună, hatmane. SADOVEANU, Z. C. 112. Cată să le satisfacem curiozitatea. NEGRUZZI, S. I 109. De-ar fi apa pînă-n piept, La mîndra cată să trec. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 15. III. 1. Intranz. A urmări cu ochii, a se uita, a privi. Unul caută-n oglindă de-și buclează al său păr, Altul caută în lume și în vreme adevăr. EMINESCU, O. I 130. Lențo... caută drept în ochii mei. ALECSANDRI, T. 1453. Să se așeze... de alăturea oștilor și de acolo să caute la război. BĂLCESCU, O. I 28. Lelița Mărie, Plină de trufie Cu a sale gene, Ochișori, sprîncene, Că de-i cauți în ochi Mori ca de deochi. ANT. LIT. POP. 310. ◊ Fig. Florile căutau în jos La pămîntul negricios. CASSIAN, în POEZ. N. 108. ◊ Expr. (Familiar) A căuta (cuiva) în coarne = a răsfăța (pe cineva). ♦ Refl. A se privi, a se examina (în oglindă). Mă caut în păretele de oglinzi. EMINESCU, O. I 80. ♦ Intranz. A avea privirea sau uitătura într-un anumit fel. (Atestat în forma căta) Cată cam pieziș din fire. PANN, P. V. I 26. ♦ Intranz. Fig. A fi îndreptat, orientat spre...; (despre ființe) a se îndrepta spre... (Atestat în forma căta) Șase argați nu le da de cap [vitelor] pînă nu se potoleau de bunăvoie și nu cătau spre obor. DELAVRANCEA, S. 18. Soarele acum căta spre asfințit. BĂLCESCU, O. II 90. 2. Tranz. A cerceta, a examina. Căutară rața... peana-i era din aripa cea dreaptă picată. RETEGANUL, P. III 19. După ce le-au luat [ploștile], au început să le caute pe toate părțile și să se mire de lucrul cel rar și iscusit. SBIERA, P. 69. Măi băiete, ia să vedem, n-ai tu vrun semn la picior? Caută băietul, îl vede cu pecetea la picior. ȘEZ.I 6. ◊ Expr. A căuta o pasăre de ou = a o examina pipăind-o, pentru a-și da seama dacă are ou. Și cum i-o dau [pupăza] în mînă, javra dracului se face a o căuta de ou și-i dezleagă atunci frumușel ața de la picior. CREANGĂ, A. 57. ◊ Refl. pas. Calul de dar nu se caută în gură. NEGRUZZI, S. I 249. 3. Intranz. (În legătură cu adverbe sau adjective predicative) A avea aspectul, înfățișarea... Caută mai voioasă, C-ai plecat spre-a dumitale casă. TEODORESCU, P. P. 165. ♦ A da aspectul sau înfățișarea de...; a exprima, a trăda o anumită stare sufletească. Ochii osteniți și părul nepieptănat... căutau a melancolie. DELAVRANCEA, la TDRG. ◊ Expr. (Rar) Caută a... = dorește ceva, tînjește după... (în forma căta) Adeseori Radu, cu ochii aiurit pironiți în deșert, parc-ar fi cătat a drum, rămînea... dus pe gînduri. VLAHUȚĂ, N. 12. 4. Intranz. Fig. A ține socoteală, a lua în considerație, a se lua după... M-aș năimi pînă ce-a cînta cucul, și ce se atinge de simbrie, eu caut mai mult la oameni și sînt îndestulat dac-oi avea ce mînca. SBIERA, P. 7. ◊ Tranz. (Urmat de o completivă directă) Nu căuta că-s mic, dar trebile care ți le-oi face eu nu le-a face altul, măcar să fie cu stea înfrunte. CREANGĂ, P. 152. Nu căuta că-s rușinos dinaintea oamenilor... îs tare cu duh cînd sînt singur. ALECSANDRI, T. I 54. 5. Intranz. (În superstiții, urmat de determinări introduse prin prep. «cu», «la» sau «în») A cerceta viitorul (din poziția stelelor, a bobilor etc.). A îmbiat pe la vraci și filozofi ca să le caute la stele și să le ghicească. ISPIRESCU, L. 1. Caută, maică, cu sita, Doar m-oi putea mărita. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 446. În bobi nu se poate căuta decît cu grăunțe de păpușoi. ȘEZ. III 126. – Pronunțat: că-u- (și, regional, cău-ta). – Variantă: căta, cat (BENIUC, V. 41, SADOVEANU, Z. C. 112, JARNÍK-BÎRSEANU, D. 38), vb. I.

PONCIȘ¹ adv. 1. (În construcție cu verbe ca «a se uita», «a privi» etc.) Cruciș, chiorîș, sașiu; fig. cu ciudă, cu dușmănie. Pe la rudele mele din oraș nici nu mă gîndesc să trec. Știu ce s-ar întîmpla dacă m-aș duce, – s-ar uita fiecare ponciș la mine. STANCU, D. 360. Apoi, baba, privindu-l ponciș, răstoarnă mămăliga cu aburi pe mescioara rotundă. DUNĂREANU, CH. 86. 2. De-a curmezișul, în curmeziș, pieziș. Cu bastonul amenințînd ponciș ochii trecătorilor, îl cercetă... din tălpi pînă-n creștet. C. PETRESCU, A. R. 15. Și vodă frîul l-a smuncit Și-apoi cu frîul a lovit Ponciș în ochi fugarul. COȘBUC, P. I 197. Casa era o adevărată fortăreață... Din pridvor, la dreapta și la stînga, porneau ponciș două meterezuri prin zid. GHICA, S. 264. 3. În contra, împotrivă. Toată vorba era ponciș; îi căuta curat nod în papură. CONTEMPORANUL, V_I 103. ◊ (Substantivat, în expr.) De-a poncișul = în contra, împotrivă. Cătînd la spăzi tăișul, Cu toată lumea largă sta Sînger de-a poncișul. COȘBUC, P. II 177.

vinui vb. IV. tr. (înv.) 1 (compl. indică oameni) A învinui, a acuza. Nu mai vinui poetul, cînd el așa au aflat scris! (BUD.). 2 A căuta (cuiva) motiv sau pretext de ceartă, a căuta (cuiva) nod în papură. • prez. ind. -iesc. /vină + -ui.

MÎNDĂLÁC s. m. (Regional) Alunele (Carum bulbocastanum). Cf. PANȚU, PL. Foaie verde mîndălac, M-a făcut mama băiat. MAT. FOLK. 354. Foițică mîndălac, Te-am chemat să-ți dau bărbat. ,PĂSCULESCU L. P. 241. ◊ E x p r. A căuta (cuiva) păcate în mîndălaci = a găsi cuiva cu orice preț o vină, a căuta (cuiva) nod în papură. v. n o d. Ce punea satul în nedumerire, și mai vîrtos p-ale ce cată nod în papură și păcate-n mîndălaci, e cînd [Sultănica] apucă lumea-n cap. DELAVRANCEA, S. 13. A se lăsa tot măndălac = a se lăsa jos, inert, ca mort. Com. din ZAGRA-NĂSĂUD, cf. COMAN, GL. - Pl.: mîndălaci. – Și: măndălac, măndănác (PANȚU, PL.), mandalác s. m. – Etimologia necunoscută. Cf. scr. m a n d u l á, magh. m a n d u l a „migdală”. GR. BĂN. – Etimologia necunoscută.

PÁPURĂ (< lat.) s. f. Denumire dată plantelor erbacee higrofite din genul Typha, cu tulpina neramificată, frunze lungi și flori unisexuate, dispuse în spice compacte, spicul mascul fiind tangent cu cel femel la p. cu frunza lată (Typha latifolia) și puțin distanțat (1-3 cm), la p. cu frunza îngustă (Typha angustifolia). Răspândită în Europa, Asia, America de Nord, Australia; în România crește în mlaștini, bălți, pe marginea lacurilor și, mai ales, în Delta Dunării. Rizomii, bogați în în substanțe organice, sunt folosiți în industria medicamentelor și a băuturilor alcoolice; frunzele și tulpinile sunt utilizate la confecționarea unor împletituri (coșuri, rogojini etc.) și în dogărie. ◊ Expr. A căuta sau a găsi nod în papură v. nod.

chichiță sf [At: BIBLIA (1688), 323 / V: ~iți~ / Pl: ~țe / E: chichie³ + -iță] 1 (Înv) Ladă, cutie de lemn pentru păstrarea banilor sau a obiectelor de valoare Si: cutioară, cutiuță. 2 (Spc) Lădiță de sub capra unei trăsuri. 3 Lada luntrei. 4 Sertarul mesei. 5 Vas în care se duc bucatele la câmp. 6 Raclă. 7 Despărțitură mică (de obicei cu capac), în formă de cutie, în partea de sus a unei lăzi, în care se păstrează mărunțișuri sau obiecte de valoare. 8 (Fig; lpl) Taină. 9 (Fig; lpl) Subtilități. 10 Șmecherie. 11 (Fig) Vicleșug. 12 (Fig) Pretext. 13 (Fig) Prilej. 14 (Fig) Nod în papură. 15 Cârciob. 16 Clenci. 17 (Pfm; îe) A căuta ~țe sau (mai rar) a întoarce ~țe și dulapuri A se strădui cu orice preț să găsească greșeli, defecte. 18 (Pfm; îe) A umbla cu ~țe A umbla cu șiretlicuri. 19 (Zlg; lpl) Melci mici cu dungi negre sau roșii.

PAPURĂ ~i f. Plantă erbacee acvatică, cu tulpină erectă neramificată, cu inflorescențe cilindrice terminale și cu frunze lungi liniare, din care se împletesc diferite obiecte (coșuri, rogojini etc.); șovar. ◊ A căuta nod în ~ a căuta părți negative acolo unde ele nu există. /<lat. papura

căuta [At: CORESI, ap. C P 4-5 / P: că-u~ / V: căota, călta, capta, căta, cota / Pzi: caut / E: ml *cautare] 1 vi (Cu pp. „de”) A se interesa. 2 vi A se ocupa (de sau cu ceva). 3 vi A se preocupa. 4 vi A avea mereu gândul la ceva. 5-6 vt (Îe) A-și ~ treaba (sau de treabă) A-și vedea de treburile sale (fară a se interesa de ale altora). 7-8 vt (Îe) A-și ~ calea (sau de cale, de drum, de ducă) A se ocupa numai de drumul său (fără a se interesa de altceva). 9 vt (Îae) A-și continua drumul. 10 vt (Îae) A pleca. 11 vi (Îe; nob) A-și ~ de seamă A-și vedea de drum. 12 vi (Îe) A-și ~ de sănătate A se trata. 13-14 vi (Îe) A-și ~ de obiele A-și vedea de interese (descurcându-se fără ajutor). 15 vi (Îe) A-și ~ de suflet A fi cu gândul la cele recomandate de biserică pentru viața sufletească. 16 vt (Îe) A ~ unui mort de suflet A face cele recomandate de credința religioasă pentru mântuirea sufletului mortului. 17 vi (Îe) A-i ~ cuiva de dreptate A se interesa de cauza cuiva, ajutându-l să i se facă dreptate. 18 vi A se îngriji de ceva. 19 vt A îngriji pe cineva. 20 vi A purta grijă cuiva. 21 vt (Spc) A îngriji un bolnav. 22 vt (Înv; d. medici) A face unui bolnav vizita medicală. 23 vt (Înv; d. medici) A trata. 24 vi (Îe; gmț) Du-te și te ~ Ai nevoie de medic. 25 vt (Spc; d. deocheați) A descânta. 26 vt (D. copii mici, pui) A supraveghea. 27 vt (D. vite) A păzi. 28 vt (D. străini) A primi cu ospitalitate. 29 vt (D. călători) A adăposti. 30 vt (D. moșii) A îngriji cu atenție. 31 vt (Pex) A administra. 32 vi (Construit cu conjunctivul sau imperativul) A fi atent. 33 vi A băga de seamă. 34 vt A vrea cu tot dinadinsul. 35 vt A-și da silința sau osteneala să... 36 vi A tinde. 37 vt A examina. 38 vt A observa. 39 vt A iscodi. 40 vt (Îe) A ~ pasăre de ou A examina, spre a vedea dacă are ou în ea. 41-42 vt (Îe) A ~ ouăle A examina ouăle, spre a vedea dacă sunt proaspete (sau au plod). 43 vt A studia o afacere. 44-45 vt (Jur; înv) A cerceta (11-12). 46 vti (Îe) A-și ~ (cu) judecata cu cineva A se răfui cu cineva la judecată. 47 vt (Îe) A ~ pe cineva cu legea (sau la judecată) A da pe cineva în judecată. 48 vr (Îe) A se ~ A-și căuta dreptatea. 49 vt (Șîe A ~ cu ochii) A îndrepta privirea spre ceva. 50 vi (Pex) A privi la ceva. 51 vr (Îe) A-și ~ în ochi A se privi reciproc. 52 vi (Îe) A ~ la cineva cu ochi buni A privi cu bunăvoință, cu dragoste pe cineva. 53 vi (Îe) A ~ rău (sau nu bine) cuiva A se uita urât, cu dușmănie la cineva. 54 vi (Îe) A ~ în coarnele cuiva (sau a-i ~ cuiva în coarne) A asculta cu supunere pe cineva, fucându-i toate voile. 55 vi (Îe) A ~ la mâna altuia A aștepta să-i dea alții ce-i trebuie. 56 vt A ținti (cu pușca). 57 vi (împreună cu adverbe sau adjective predicative) A avea înfățișarea... 58 vi (Îe) Caută a... Are înfățișarea, expresia, ca și când ar fi... 59 vi (Îe) Caută a băț Dorește bătaie. 60 vi (Fig) A fi îndreptat cu fața spre (ca și cum ar privi într-acolo). 61 vi (Pan; înv; d. obiecte) A fi situat (sau așezat) spre... 62 vi A se îndrepta într-o direcție. 63 vt A avea legătură cu... 64 vi (Înv) A se referi (la ceva). 65 vt A lua în considerare. 66 vi A ține seamă de... 67 vi A se lua după... 68 vi A se lăsa influențat de... 69 vt (Adesea îoc „a găsi”, „a pierde”) A încerca să găsești pe cineva (sau ceva) pierdut Si: (înv) a cerca (22), a cerceta (9). 70 vt (D. vânători) A umbla singuri (sau cu câinii) după vânat. 71 vt (Îe) A ~ ziua de ieri A căuta inutil ceva ce nu se mai poate găsi. 72 vt (Îe) A ~ ceva cu lumânarea A urmări cu tot dinadinsul. 73 vti (Îe) A ~ (cuiva) ceartă (nob de ceartă sau pricină vrajbă) cu lumânarea A urmări motiv de ceartă. 74 vt (Îe) A ~ (cuiva) nod în papură A se strădui să găsească vinovat pe cel fără vină, să-i găsească cusururi pe care nu le are, ca să-l poată certa, pedepsi. 75 vi (Îe) A ~ cu gândul A încerca să-ți aduci aminte. 76 vt (C. este omul și îmbrăcămintea lui) A percheziționa. 77 vi (Îe) A-i ~ (cuiva) prin cap A vedea dacă nu are păduchi (sau lindini). 78 vt (Îae) A bate. 79 vt (Îe) A-l ~ (pe cineva) de lindină A-i căuta cuiva ceartă. 80 vt (Cu determinare locală, cu complementul „ce”, în interogații și negații; îs) Ce cauți acolo? sau N-ai ce ~ acolo! A nu avea dreptul să faci ceva. 81 vt (Îas) A nu avea nici un interes să... 82 vi (Spc; cu determinarea „în palmă”, „în cărți”, „în bobi” etc.; complementul este „soarta”, „viitorul”) A ghici din palmă, din cărți, din bobi etc. trecutul și viitorul cuiva. 83 vt A încerca să procuri ceva, a te strădui să ajungi în posesia unui lucru. 84 vr (D. un lucru de preț) A avea succes. 85 vr (D. o marfa) A se vinde. 86 vt (Înv; d. impozite) A încasa. 87 vr (D. oameni) A se vizita. 88 vt (Nob) A cere. 89 vim (Urmat de infinitiv sau de conjunctiv) A fi în interesul cuiva Si: a trebui. 90 vim A fi obligatoriu să... 91 vt (Impersonal) A-i veni vremea să...

NOD (pl. -duri) sn. 1 Cocoloș, legătură ce se face la capătul sau la mijlocul unei ațe, unei sfori, unei funii, etc., petrecîndu-se capătul printr’un ochiu și strîngînd tare (🖼 3353): a face ~ la ață; (P): ața lungă face ~uri; a face un ~ la batistă (spre a-și aduce aminte de ceva); 👉 PARA¹1; ~ul gordian 👉 GORDIAN ¶ 2 Legătură, fundă: a face ~ul la cravată ¶ 3 🫀 Încheietură (în spec. la degete), proeminența articulațiunilor: ~urile degetelor ¶ 4 🌿 Proeminență, îngroșetură, umflătură pe trunchiul unui copac, ciot; ciomag cu multe ~uri ascuțite; trestie plină de ~uri; Ⓕ: a căuta, a găsi ~ în papură, a căuta, a găsi greșeli, cusururi acolo unde nu există de loc sau unde cu greu se pot găsi ¶ 5 🌿 Parte foarte tare care se găsește cîteodată în lemnul unui arbore: scîndură plină de ~uri ¶ 6 ~ isteric, sensațiune particulară, frecuentă la persoanele nervoase, care simt ca și cum ar avea un nod în gît, care le astupă înghițitoarea, care-i înnăbușe, îi înneacă: un ~ mi se pune în gît (S.-ALD.); îmi stă un ~ în gît; un ~ de amărăciune i se sui în gît, iar lacrămile îi umplură ochii (D.-ZAMF.); mi-o venit ~uri în gît și-am început și eu a plînge (ALECS.); silindu-se să înghită un ~ de obidă care i se urca în gîtlej (BR.-VN.); a înghiți ~ul, a înghiți gălușca; a înghiți ~uri, a suferi cu răbdare, fără să se împotrivească, fără să cîrtească sau neavînd încotro: înghiți la ~uri și lăsă să treacă cum or trece și clătirile acestei restriște (ISP.); nevasta, ne mai avînd încotro, tăcea și înghițea ~uri (CRG.) ¶ 7 🎭 Obstacol care dă loc intrigii într’o lucrare dramatică: ~ul unei tragedii ¶ 8 🫀 ~ vital, punct care guvernează toate mișcările respiratorii ¶ 9 💫 Fie-care din cele două puncte de intersecție a două mari cercuri în sfera aparentă cerească ¶ 10 ⛵ Lungime de 15 m. 43, a o sută douăzecea parte dintr’o milă marină ¶ 11 Ⓕ F Pitic, ființă mititică: un ~ de copil [lat. nodus].

NOD ~uri n. 1) Loc în care se leagă strâns capetele a două sau a mai multor fire (ațe, sfori, funii, cabluri etc.). 2) Loc pe un singur fir unde a fost legat strâns un laț. ~ul cravatei. ◊ A face (un) ~ a lega un nod; a înnoda. A face ~ peste ~ a lega mai multe noduri în același loc. A desface un ~ a dezlega un nod; a deznoda. ~ marinăresc nod special, folosit în marină, pentru a lega două parâme. A lega paraua cu zece ~uri a fi foarte zgârcit. A lega ~uri (pe socoteala cuiva) a bârfi. 3) Loc de intersecție a unor căi de comunicație. ~ de cale ferată. 4) Punct de pe tulpina unei plante, din care pornesc ramurile și frunzele. ◊ A căuta (sau a-i găsi) cuiva ~ în papură a căuta cuiva (sau a-i găsi) defecte pe care nu le are. 5) Porțiune rotundă dintr-o bucată de lemn; ciot. Scândură cu ~uri. 6) Tumoare dură. 7) Parte (mai proeminentă) de pe suprafața corpului, unde are loc legătura dintre oase. ◊ ~ul gâtului (sau gâtlejului) mărul lui Adam. 8) fig. Senzație de sufocare pe care o are cineva, când este enervat sau emoționat. ◊ A se urca un ~ în gât a) a se sufoca; b) a fi cuprins de neliniște; a fi emoționat. A înghiți ~uri a îndura ceva în tăcere. 9) Parte esențială a unei probleme, de care depinde soluționarea acesteia; esență; fond; miez. ~ul chestiunii. ◊ ~ gordian chestiune foarte complicată; problemă aproape insolubilă. A tăia ~ul gordian a soluționa o chestiune complicată printr-o acțiune energică (deseori violentă). 10) Unitate de măsură pentru viteza navelor (egală cu o milă marină pe oră). 11) Punct de importanță deosebită; centru. * ~ strategic centru de rezistență. ~ vital centru al bulbului rahidian, a cărui lezare antrenează moartea imediată. 12) Parte a unui mecanism în care se unesc două sau mai multe elemente simple. /<lat. nodus

papură¹ sf [At: KLEIN, D. 60 / V: (îrg) ~poră, (reg) ~pără / Pl: (rar) ~ri / E: ml *papura cf ngr πάπυρος] 1 (Șîc) ~-de-baltă Plantă acvatică cu tulpina neramificată, înaltă și subțire, cu flori unisexuate grupate într-un spic compact, cu frunzele îngust-lineare, în formă de uluc în partea inferioară (Typha angustifolia). 2 Plantă acvatică asemănătoare, cu frunzele lat-lineare, plane în partea inferioară (Typha latifolia) Si: (reg) bățea, berbecuț, bucșău, culm, spetează, șovar. 3-4 (Prc) Frunze ale papurei¹ (1-2), (din care se fac rogojini, coșuri etc. sau) care servesc ca material de legat. 5 (Bot; îc) ~-mică (sau ~-mititică) Târsă (Typha minima). 6 (Îe) A căuta (sau a găsi cuiva) nod în ~ A căuta să găsești cuiva defecte cu orice preț. 7 (Reg; îe) Cât ~ în baltă În cantitate foarte mare. 8 (Reg; îe) A avea dinți de ~ A amenința, fără a fi în stare să treacă la fapte. 9 (Pex; îvr) Rogojină. 10 (Pex; rar) Papomiță. 11 (Bot; reg) Pipirig¹ (Holoschoenus vulgaris). 12 (Bot; reg; șîc ~-de- baltă) Rogoz {Carex). 13 (Bot; reg) Stânjen-galben (Iris pseudocorus). 14 (Bot; reg; îc) ~-de-câmp (sau ~-de-șes) Săghioară (Iris halophita). 15 (Bot; reg; îc) ~-de-rogojină Crin-de-baltă (Butomus umbellatus). 16 (Bot; reg; îc) ~-flocoasă Mălaiul-cucului (Lusula campestris). 17 (Bot; reg; îc) ~-roșie Obligeană (Acorus calamus). 18 (Bot; reg; îc) ~-rotundă Pipirig (Schoenoplectus lacustris). 19 (Bot; reg; îc) ~-bună Plantă nedefinită mai îndeaproape. 20 (Bot; reg; îc) ~-albă Plantă nedefinită mai îndeaproape. corectat(ă)

nod sn [At: ANON. CAR. / Pl: ~uri, (înv) ~ure / E: ml nodus] 1 Loc unde se leagă două fire, două fâșii de pânză, două sfori etc. ca să țină strâns împreună. 2 Loc în lungul sau în capătul unui fir, al unei sfori, al unei fâșii de pânză etc. unde s-a făcut un ochi prin care s-a trecut unul din capete și s-a strâns tare Si: (rar) nasture (5). 3 Legătură obținută prin înnodare. 4 (Îla) În ~uri Încâlcit. 5 (Îe) A lega paraua cu zece ~uri A fi foarte zgârcit. 6 (Îe) A lega pe cineva ~ A lega pe cineva foarte strâns. 7 Unitate de măsură pentru viteza navelor, egală cu o milă marină (1852 m) pe oră. 8 (Pan) Proeminență pe trunchiul unui arbore, pe tulpina unei plante sau la încheietura unui cotor. 9 (Pan) Punct pe unde încep să crească crengile pe tulpină sau frunzele pe lujer Si: ciot, ochi. 10 (D. cereale; îe) A da în ~uri A crește. 11-12 (Îe) A căuta (sau a găsi cuiva) ~ (sau rar ~uri) în papură (A căuta sau) a găsi cu orice preț greșeli, cusururi acolo unde ele nu sunt. 13-14 (Îae) (A căuta sau) a găsi cuiva motiv de învinuire pe nedrept. 15 Porțiune mică, rotundă, cu structură mai compactă, într-o bucată de lemn, într-o scândură, reprezentând locul de ramificație a crengilor pe trunchi. 16 (Atm; îvp) Articulație a degetelor. 17 (Atm; înv; pex) Membru. 18 (Înv; pgn) Fiecare dintre părțile sau organele din care este alcătuită o ființă Si: (îvp) mădular. 19 (Atm; Ban) Gleznă. 20 (Atm; Trs) Fiecare dintre cele două oase rotunde de la gleznă Si: (reg) nodeu (2). 21 (Atm; îs) ~ vital Punct situat pe al patrulea ventricul cerebral, de care depind mișcările respiratorii și a cărui rupere are ca urmare moartea imediată. 22 (Atm; îs) ~ul gâtului (sau gâtlejului, beregatei, grumazului, de la grumaz) Mărul lui Adam. 23 (Atm; pop; îs) ~ul curului Coccis. 24 (Mpp) Nodul (1). 25 (Mpp) Tumoare. 26 (Pop) Gâlcă de natură patologică. 27 (Pop; pex) Bătătură. 28 (Reg) Cocoloș de mămăligă sau de aluat. 29 (Reg) Capăt îngroșat și rotunjit al unor obiecte Si: (reg) măciulie. 30 (Reg) Măsea. 31 (Fig; șîs ~ în gât, în gâtlej) Senzație de sufocare, de greutate în respirație. 32 (Îe) A înghiți (cu sau la) ~uri sau a înghiți ~ul A suporta cu necaz, cu amărăciune, o umilință, fără a spune nimic. 33 (Îae) A înghiți cu mare greutate din cauza unei neplăceri, supărări etc. 34 (D. mâncare; îe) A merge sau a se duce, a aluneca (pe gât) cu ~uri A aluneca foarte greu pe gât din cauza unei supărări, emoții etc. 35 (Reg; îe) A trăi cu ~uri fripte A nu avea ce mânca. 36 (Reg; pex; îae) A muri de foame. 37 (Îe) A-i sta ~ sau ghem (în capul pieptului) A se scârbi de o mâncare, de oameni etc. 38 (Pan; udp „de”) Loc de intersecție a două sau mai multe căi de comunicație. 39 (Îs) ~ de cale ferată Punct de intersecție a cel puțin trei linii principale de cale ferată, prevăzut cu instalații speciale pentru a asigura tranzitul trenurilor, desfacerea sau cuplarea unor vagoane, încărcarea și descărcarea mărfurilor, deservirea călătorilor etc. 40-41 (Loc de) legătură a două sau mai multe elemente ale unui mecanism, ale unui obiect etc. 42 (Gmt) Punct dublu al unei curbe în care aceeași ramură a curbei se intersectează pe ea însăși. 43 (Chm) Fiecare dintre punctele în care sunt dispuși atomii, moleculele unei rețele cristaline. 44 (Fiz) Domeniu dintr-un câmp de unde staționare în care, datorită interferenței, una dintre mărimile periodic variabile ale câmpului are mereu o valoare nulă. 45 (Ast) Fiecare dintre cele două puncte în care orbita unui astru intersectează planul eclipticei. 46 Loc sau centru geografic sau geologic cu anumite caracteristici, deosebite față de împrejurimi. 47 (Îs) ~ hidroenergetic Centru geografic care înglobează o centrală hidroelectrică și construcțiile hidrotehnice aferente (barajul, lacul de acumulare etc.). 48 (Rar; fig) Adunare mare de oameni, de obiecte etc. 49 (Rar; fig) Aglomerație. 50 (Înv; fig) Legătură de prietenie. 51 (Înv; fig) Relații între două sau mai multe persoane. 52 (Înv; fig; pex) Căsătorie. 53 (art) Dans popular nedefinit mai de aproape. 54 (art) Melodie după care se execută nodul (52). 55-56 (Pan; fig) Copil mic (și drăgălaș). 57 (Fig) Încurcătură. 58 (Fig) Dificultate care trebuie învinsă. 59 (Îs) ~ gordian Problemă, încurcătură, dificultate mare, greu sau cu neputință de rezolvat. 60 (Îe) A tăia ~ul gordian A recurge la un mijloc extrem în rezolvarea unei situații, căreia nu i se poate găsi altă soluție. 61 (Reg; îe) A da de ~ A se afla la un moment dat în fața unei mari dificultăți. 62 (Reg; îe) A-i da (cuiva) necazul de ~ A-l copleși (pe cineva) necazurile. 63 (Fig) Punct culminant în desfășurarea conflictului unei opere literare. 64 Punct esențial de unde pornește sau de care depinde soluționarea unei probleme sau a unei acțiuni. corectat(ă)