ȚIU², țiuri, s. n. (Reg.) 1. Unealtă de fier în patru muchii ascuțită ca o daltă, cu care se fac găuri în gheață pentru pescuit, se desprind blocurile de gheață etc. 2. Unealtă asemănătoare cu o daltă, folosită în dulgherie. 3. Târnăcop de oțel, de forma unei bare cu secțiune a pătrată, ascuțită la capete și puțin arcuită, folosit de mineri. – Et. nec.

SLOI, sloiuri, s. n. 1. Bloc de gheață care plutește pe apele curgătoare și stătătoare, înainte ca acestea să înghețe cu totul sau în timpul dezghețului. ◊ Expr. A-i trece (cuiva) un sloi (de gheață) prin inimă (sau pe spinare, rar peste obraz) = a-l trece (pe cineva) fiori de spaimă. A fi sloi = a-i fi cuiva foarte frig, a fi înghețat. ♦ Fig. Om rece, nepăsător, necomunicativ, lipsit de căldură sufletească. 2. (Rar) Țurțur de gheață. – Din bg. sloj.

GHEȚĂRIE ~i f. Încăpere specială în care se depozitează iarna blocuri de gheață naturală, pentru a fi folosite în cursul verii. /gheață + suf. ~ărie

HUMMOCK s.n. Blocuri de gheață provenind din spargerea banchizelor. [< engl., fr. hummock].

AISBERG s.n. Bloc de gheață plutitor, desprins din marile ghețuri polare, care se întîlnește în apele din jurul polilor. [Scris și iceberg. / < engl. iceberg].

CREVASĂ s. f. 1. despicătură adâncă într-un bloc de gheață. 2. plesnitură a pielii. (< fr. crevasse)

HUMMOCK s. n. monticul format din blocuri de gheață provenind din spargerea banchizelor. (< engl., fr. hummock)

sloi (-iuri), s. n. – 1. Bulgăre, coagul (se zice despre bucăți dintr-o materie care se solidifică sub efectul frigului ca grăsimea, ceara). – 2. Bloc de gheață. – 3. (Trans.) Mîncare de carne de oaie în seul ei. Sl. sloj, din vb. suložiti „a pune” (Miklosich, Slaw. Elem., 47; Cihac, II, 348), cf. slei și slov. sloj „seu”, ceh., rus. sloj „strat”. – Der. sloi, vb. refl. (a se închega, a se solidifica).

abraziune, (engl. = abrasion) proces de eroziune a țărmurilor marine și lacustre, desfășurat sub acțiunea mecanică a valurilor, mareelor, curenților, blocurilor de gheață etc. A. marină este foarte activă în dreptul țărmurilor înalte, cantitatea de material clastic eliberată fiind dependentă de natura petrografică și de structura geologică a țărmurilor respective. Prin a. îndelungată, faleza se retrage, lăsând în fața ei o plat. de a. care, afectată de mișcări oscilatorii verticale, devine terasă de a. (emersă sau submersă). acaustobiolit,(engl. = acaustobiolith) rocă sedimentară, organoge-nă, necombustibilă; ex. calcar recifal, radio-larit etc. Ant. caustobiolit. accesoriu, constituent ∼, (engl. = accsessory) calificativ atribuit unui min. existent în roci în cantități reduse, de regulă sub 5%, care nu influențează diagnos-ticul și rezultatul analizelor (zircon, rutil, apatit în rocile magmatice; granat, spinel, disten în rocile metamorfice); în rocile sedimentare clastice min. a. sunt remaniate din formațiuni preexistente și constituie fracțiunea grea a acestora. V. min. grele. În cazul piroclastitelor, min. a. sunt fragmentele provenite din efuziuni sau extruziuni mai vechi (Carozzi, 1960).

BANCHIZĂ, banchize, s. f. Bloc de gheață format în regiunile polare, de-a lungul coastelor mării. V. aisberg. – Fr. banquise.

navă-remorcher s. f. (mar.) Navă care remorchează ambarcații fără propulsie proprie ◊ „Există câteva proiecte de remorcare a aisebergurilor cu ajutorul unor nave-remorcher. Unul dintre ele prevede transportarea unui bloc de gheață plutitor din Arctica spre coastele de nord-vest ale Australiei. Pentru aceasta va fi suficient un vapor remorcher care se va deplasa cu o viteză ceva mai mică de un km pe oră.” Sc. 12 X 70 p. 4 (din navă + remorcher, după fr. navire-remorqueur)

ÍGLU (< fr.; cuv. eschimos) s. n. Locuință de plan circular făcută din blocuri de gheață și zăpadă, caracteristică eschimoșilor din regiunile polare, care acoperă, uneori, o structură portantă din oase de balenă și ai cărei pereți interiori sunt, câteodată, căptușiți cu piei. Aerisirea și evacuarea fumului se face printr-o deschizătură aflată în partea de sus a i. În i. se intră printr-un coridor scund și lung.

ȚIU², țiuri, s. n. (Reg.) 1. Unealtă de fier în patru muchii ascuțită ca o daltă, cu care se fac găuri în gheață pentru pescuit, se desprind blocurile de gheață etc. 2. Unealtă asemănătoare cu o daltă, folosită în dulgherie. 3. Târnăcop de oțel, de forma unei bare cu secțiunea pătrată, ascuțită la capete și puțin arcuită, folosit de mineri. – Et. nec.

SLOI, sloiuri, s. n. 1. Bloc de gheață care plutește pe apele curgătoare și stătătoare, înainte ca acestea să înghețe cu totul sau în timpul dezghețului. ◊ Expr. A-i trece (cuiva) un sloi (de gheață) prin inimă (sau pe spinare, rar, peste obraz) = a-l trece (pe cineva) fiori de spaimă. A fi sloi = a-i fi cuiva foarte frig, a fi înghețat. ♦ Fig. Om rece, nepăsător, necomunicativ, lipsit de căldură sufletească. 2. (Rar) Țurțur de gheață. – Din bg. sloj.

BANCHIZĂ, banchize, s. f. Bloc de gheață care se formează în regiunile polare de-a lungul coastelor mării. V. aisberg. Ca o banchiză pe un ocean polar, Sînt singură-n tăcerea-ncremenită. CAZIMIR, L. U. 43. [Urșii albi] părăsesc banchiza... și se retrag somnoroși în celulele lor de piatră. ANGHEL, PR. 114.

ȚIU², țiuri, s. n. (Regional) 1. Unealtă de fier în patru muchii, cu care se fac găuri în gheață pentru pescuit, cu care se desprind blocurile de gheață etc. 2. Unealtă asemănătoare cu o daltă, folosită în dulgherie. ♦ Un fel de topor. 3. Unealtă asemănătoare cu un tîrnăcop, folosită în mine la tăierea rocilor și a substanțelor minerale mai puțin dure.

banchiză sf [At: DA / Pl: ~ze / E: fr banquise] Bloc de gheață (cu întindere mare de suprafață) format de-a lungul coastelor mării în regiunile polare.

ghețărie sf [At: SANDU-ALDEA, D. N. 162 / P: ~ri-e / Pl: ~ii / E: gheață + -ărie, după fr glacière] 1 Loc special amenajat în care se depozitează iarna blocuri de gheață (1) pentru a fi folosite în cursul verii 2 (Fig) Cameră, locuință extrem de friguroasă.

iglu sn [At: DEX / V: ~lou / Pl: ~uri / E: fr iglou] Colibă din blocuri de gheață în care locuiesc eschimoșii în regiunile polare. corectat(ă)

hummock sni [At: DN³ / E: eg, fr hummock] (Csc) Blocuri de gheață provenind din spargerea banchizelor.

zoaie sf [At: LB / P: zoa-ie / V: (reg) ~ală (Pl: zoale, zoali), zoi sn (Pl: zoaie, zoiuri), zoia (Pl: zoiele), zoie / S și: so~ / Pl: zoi, ~ / E: slv *zola cf bg зола] (Mpl) 1 (Pop) Apă (cu săpun și leșie) care a rămas de la spălatul rufelor, al vaselor etc. Si: (reg) hâlbe, (rar) scursoare, spălătură, (reg) zângoare (1). 2 (Pgn) Apă murdară Si: (reg) zângoare (2), zlat² (1). 3 (Ban; Trs) Spumă de săpun. 4 (Buc) Puhoi de apă tulbure. 5 (Buc; îf zoală) Ploaie măruntă (de lungă durată). 6 (Buc) Vin sau rachiu de calitate inferioară. 7 (Reg; îf zoală) Spumă de pe laptele muls proaspăt. 8 (Trs; Mun) Salivă care curge din gura animalelor Si: bale (1). 9 (Trs) Sudoare spumoasă. 10 (Lpl; Olt) Șiroaie. 11 (Reg; îf zoi) Apă spumoasă și cu vreascuri adunată la stăvilarul morii. 12 (Buc; Trs; îf zoi) Bloc de gheață plutitoare. 13 (Înv; îf zoi) Pleavă.

semen¹ sm [At: ANTIPA, P. 486 / Pl: ~i / E: nct] Bară de oțel folosită la pescuitul pe sub gheață, la tăierea copciilor și la desprinderea blocurilor de gheață Si: ghin.

bloc¹ s.n. 1 Bucată, masă mare dintr-o materie solidă și grea; corp, obiect dintr-o bucată. Bloc de marmură. ♦ Masiv de beton pentru ancorarea armăturii la elemente grele de beton precomprimat; material de construcție din piatră naturală, beton, ceramică. ◊ (geogr.) Bloc continental = sector al scoarței terestre de mari dimensiuni, înconjurat de depresiuni oceanice sau marine de mare adîncime. Bloc de gheață = aisberg. 2 Ansamblu de elemente care alcătuiesc o unitate funcțională, grupate într-un spațiu restrîns. ◊ Bloc de desen = grup de foi de hîrtie de desenat, lipite între ele la una din margini și păstrate între două cartoane protectoare. ◊ (med.) Bloc operator = complex într-o secție de chirurgie care cuprinde sala de operație, sala de anestezie și sălile aferente. Bloc alimentar = serviciu într-un spital care asigură pregătirea și servirea hranei bolnavilor. ◊ Loc.adv. În bloc = împreună, laolaltă. ♦ Ansamblu de mărci poștale, neseparate între ele, desprinse împreună dintr-o coală. 3 Alianță, înțelegere (între state, partide, grupări etc.) pentru realizarea unor scopuri comune. Blocul Național Sindical. 4 (tipogr.) Caracter de literă înrudit cu caracterul grotesc, folosit la culegerea afișelor, reclamelor etc. 5 (tehn.) Bloc motor = piesă metalică turnată a unei mașini, care cuprinde cilindrii unui motor, camerele de răcire și conductele de distribuție. Bloc silențios v. silențios. 6 Mecanism care permite manevrarea macazului (de cale ferată) din cabină sau din stație. ◊ Bloc-sistem = dispozitiv de semnalizare folosit pentru a evita ciocnirea între trenuri care circulă sau manevrează pe aceeași linie. 7 (sport) Grup de voleibaliști care sar la fileu pentru a împiedica pe adversari să înscrie un punct dintr-o lovitură de atac. 8 (în SUA) Porțiune de stradă delimitată de două intersecții și cuprinzînd de regulă 50 de numere pe o parte și 50 pe cealaltă. 9 Unitatea dintre structura și suprastructura unei societăți istoric determinate și relațiile dialectice dintre ele. 10 (inform.) Ansamblu de circuite ale unui ordinator îndeplinind aceeași funcție. • pl. -uri. /<fr. bloc, blocus.

AISBERG, aisberguri, s. n. Bloc (mare) de gheață desprins din calotele glaciale polare, care plutește pe oceane spre zona caldă, influențând clima regiunilor învecinate și stingherind navigația; ghețar² plutitor. – Din fr., engl. iceberg.

AISBERG ~uri n. Bloc mare de gheață plutitor, care se întâlnește în apele din jurul polilor. [Sil. ais-berg] /<engl. iceberg

CREVASĂ s.f. 1. Crăpătură într-un bloc mare de gheață. 2. Plesnitură a pielii. [< fr. crevasse].

AISBERG s. n. bloc uriaș de gheață plutitoare, din ghețurile polare. (< engl. iceberg)

AISBERG, aisberguri, s. n. Bloc (mare) de gheață care plutește pe mările polare; ghețar plutitor. – Engl. iceberg (fr. iceberg).

CÎMP (lat. campus; unele sensuri după fr.) s. n. 1. Suprafață mare de pămînt, de obicei, plană, destinată agriculturii; șeș, cîmpie; totalitatea ogoarelor din jurul unei comune. ◊ Munca cîmpului = lucrarea pămîntului. ◊ Artilerie de cîmp = artilerie dotată cu tunuri și obuziere care pot fi deplasate numai la șeș sau pe un teren puțin accidentat. ◊ Loc. În plin cîmp sau în cîmp deschis = sub cerul liber, departe de orice așezare omenească. ◊ Expr. A(-și) lua (sau a apuca) cîmpii = a) a porni orbește, fără țintă; b) a înnebuni, a o lua razna. ◊ A bate cîmpii = a divaga ♦ (GEOGR.) Porțiune de cîmpie, nefragmentată, situată între două văi principale (ex. C. Colentinei). ◊ C. de dune = porțiune de teren rezultată din îngemănarea dunelor, barcanelor etc. ◊ C. de pietre = cîmp alcătuit din blocuri sau sfărîmături adeseori mobile, formate prin dezagregare pe pantele slab înclinate. ◊ C. de gheață = masă întinsă și neîntreruptă de gheață formată din blocuri, care, mărindu-și dimensiunile, se contopesc; aisfild. 2. (METEOR.) C. baric = distribuția în spațiu a presiunii atmosferice la un moment dat. Pe hărțile sinoptice de la sol se reprezintă prin izobare, iar pe cele de la înălțime prin izohipse. ◊ C. de înaltă presiune v. anticiclon; c. de joasă presiune v. ciclon. 3. (MILIT.) C. de luptă = porțiune de teren pe care se duc acțiuni de luptă cu inamicul terestru. ◊ C. de tragere = a) porțiune de teren amenajată pentru executarea exercițiilor militare cu cu trageri; b) unghi orizontal sau vertical în limitele căruia poate executa trageri o gură de foc numai prin modificarea poziției țevii, fără deplasarea afetului. ◊ C. de mine = porțiune de teren sau de apă pe care s-au plantat mine pentru a împiedica trecerea inamicului. ◊ C. de observare = spațiu cuprins cu privirea sau cu un aparat optic în limitele căruia se desfășoară o activitate de observare. ◊ C. vizual = porțiune de spațiu cîtă poate fi cuprinsă cu privirea. ♦ (FILOZ.) C. ideologic = ansamblul metodelor, conceptelor și obiectelor care desemnează limitele istorice în interiorul cărora se elaborează o știință, o doctrină, o creație culturală etc. ◊ C. epistemologic = ansamblul schemelor sau configurațiilor inconștiente dintr-o perioadă istorică dată ce stau la temelia cunoașterii. ◊ C. de activitate = domeniu de activitate; limitele între care se desfășoară o activitate. 4. (FIZ.) Regiune în spațiu în care fiecărui punct i se asociază o mărime fizică bine determinată (ex. c. acustic, c. de viteze etc.); mărimea (scalară, vectorială, tensorială sau spinorială) care caracterizează starea locală a acestei regiuni. ♦ Regiune din spațiu în care se pot exercita pondero-motoare asupra corpurilor. Ex. c. gravitațional (v. gravitațional), c. electric (v. electric), c. magnetic (v. magnetic) etc. ♦ Formă a materiei prin intermediul căreia are loc interacțiunea dintre particule (ex. c. electromagnetic, c. mezonic etc.). 5. Mulțime de valori ale uneia sau ale mai multor mărimi variabile. ◊ C. de toleranțe = intervalul dintre valorile maximă și minimă admise în care se poate găsi dimensiunea efectivă a unei piese. 6. (MED.) C. operator = porțiune de piele special pregătită pentru o intervenție chirurgicală. ♦ Fîșie de pînză sterilă care delimitează plaga operatorie. 7. (ARTE PL.) Fond în limitele căruia poate fi reprezentată o imagine pastică, un motiv ornamental etc. ♦ Suprafața colorată a scutului pe care se înscriu armele. ♦ (CINEMAT.) Spațiu delimitat în care este cuprinsă imaginea pe o peliculă cinematografică. 8. (INFORM.) Componentă adresabilă a unei structuri date. 9. (MAT.) Corp comutativ (ex. Cîmpul lui Galois). ◊ C. de evenimente = perechea formată dintr-o mulțime de evenimente aleatoare (numite evenimente elementare) și un clan (corp) borelian de părți ale acesteia.

FOCUL VIU, Ghețarul de la ~, peșteră în M-ții Apuseni, la 1.120 m alt., formată dintr-o sală de mici dimensiuni și o sală de mici dimensiuni și o sală mare (50 m lungime; 5 m lățime), în care se păstrează un bloc uriaș de gheață fosilă (25.000 m³). Numeroase coloane și domuri mari de gheață. Rezervație speologică în cadrul Parcului național al M-ților Apuseni.

AISBERG, aisberguri, s. n. Bloc (mare) de gheață desprins din calotele glaciale polare, care plutește pe oceane spre zona caldă, influențând clima regiunilor învecinate și stingherind navigația; ghețar² plutitor. – Din engl., fr. iceberg.

AISBERG, aisberguri, s. n. Bloc (mare) de gheață, desprins din marile calote glaciale continentale, care la țărm se rup în bucăți, plutind pe mările și oceanele polare vecine. - Scris și: (după englezește) iceberg.

PINGUIN, pinguini, s. m. Pasăre palmipedă de mare, cu ciocul lung, cu pieptul alb, cu aripile scurte și negre, cu mersul legănat; trăiește în grupuri mai ales în regiunile polare. Pinguinul stă cu pîntecul revărsat, abia mișcînd din brațele scurte. C. PETRESCU, C. V. 17. Fantastic dormitează pinguinii Pe blocurile străvezii de gheață. CAZIMIR, L. U. 41.

SLOI, sloiuri, s. n. 1. Bloc mare de gheață, care plutește în apele curgătoare și stătătoare înainte ca acestea să fi înghețat cu totul sau (mai ales) după dezgheț. Nici un sloi n-a mai rămas pe gîrlă. VLAHUȚĂ, P. 70. Mă las în aburirea unui vis ușor, cu ochii duși pe oastea albă a sloiurilor ce se grămădesc la cotituri, se-nalță... se pierd departe, de-a lungul sălciilor verzui și mirositoare. PĂUN-PINCIO, P. 98. Iar peste mii de sloiuri de valuri repezite O pasăre plutește cu aripi ostenite. EMINESCU, O. I 114. ◊ (Cu o precizare pleonastică) Boala mea nici că s-a duce Pîn’ce tu nu mi-i aduce Mură-albastră și amară, Sloi de gheață-n miez de vară. ALECSANDRI, P. P. 53. ◊ Expr. A fi sloi (sau sloiuri) (de gheață) = a fi înghețat de frig. Tu ești sloi, golănețule. Alți băieți au șoșoni și bocanci. PAS, Z. I 66. E sloi copilul, pielea pe obrazu-i a crăpat, Tot trupul lui e vînăt și supt și, de-nghețat, E rece ca pămîntul. COȘBUC, P. II 191. A-i trece (cuiva) un sloi (sau sloiuri) (de gheață) prin inimă (sau prin spinare, mai rar peste obraz) = a-l trece (pe cineva) fiori reci. A stat năuc, și-un sloi părea că-i trece peste-obraz. COȘBUC, P. I 256. Sînt pierdut, zise Duțu, și parc-un sloi de gheață îi trecu prin inimă. SLAVICI, O. I 330. Omului îi trecea numai fiori reci și sloiuri de gheață prin spinare. SBIERA, P. 228. ♦ Fig. Om rece, lipsit de căldură sufletească, nepăsător, necomunicativ. Dulcele meu sloi de gheață! tu marmură! tu piatră, tu! EMINESCU, N. 123. Ce folos că trag acasă, Că n-am nevastă frumoasă, Strîng în brațe sloi de gheață. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 183. ♦ (Adverbial) Fig. Încremenit, nemișcat. Iazul pare că sta sub ea prea luciu și prea sloi. GALACTION, O. I 47. 2. Țurțure de gheață. Trenul a sosit gîfîind, cu locomotiva înfășurată în sloiuri. C. PETRESCU, A. 297. – Pl. și: (m.) sloi (BART, E. 330, SANDU-ALDEA, U. P. 24).

aisberg sn [At: DA / Pl: ~uri / E: fr, eg iceberg] Bloc (mare) de gheață desprins din calotele glaciale, care plutește spre zonele calde, influențând clima regiunilor învecinate.^[1]

crevasă sf [At: DN³ / Pl: ~se / E: fr crevasse] 1 Crăpătură într-un bloc mare de gheață. 2 (Rar) Crăpătură a pielii.

iceberg sn [At: DA ms / P: aisberg / Pl: ~uri / E: eg iceberg] Bloc (enorm) de gheață desprins dintr-o banchiză polară, care plutește pe ocean.^[1]

BANCHÍZĂ (< fr.) s. f. 1. Cîmp de gheață marină cu aspect de blocuri lipite, formate în mările polare (pînă la 74° lat. N și 55-60° lat. S), cu grosimi de la 200 pînă la 1.000 cm. 2. Construcție auxiliară realizată la baza unui puț de mină în curs de săpare, destinată să susțină zidăria de deasupra pînă cînd aceasta face priză.

bolovan sm [At: CORESI, PS. 215 / V: (Mol) -lohan, -lojan / Pl: ~i, (rar) ~e sn / E: bg болован] 1 (Înv) Idol. 2 Piatră (grea și voluminoasă), rotunjită prin rostogolirea ei de ape Si: pietroi. 3 Bucată mare de pământ sau dintr-o materie oarecare Cf bord¹, bordan, bloc¹. 4 (Rar) Sloi mare de gheață. 5 (Reg) Dovleac.

PLUTITOR², -OARE, plutitori, -oare, adj. 1. Care plutește pe suprafața unui lichid. Gheața mării clare se desparte în blocuri plutitoare de cristal, TOPÎRCEANU, P. 98. ◊ Pod plutitor v. pod. Doc plutitor v. doc. Insulă plutitoare v. insulă. Care plutește în aer. Ploaia devenise și mai măruntă, ca un abur plutitor și rece. MIHALE, O. 264. Din stînga, din dreapta, din față, Din rîpi și pe-o sută de căi, Ies dungi plutitoare de ceață. COȘBUC, P. I 3. (Învechit, despre un rîu, fluviu etc.) Navigabil, pe care se poate pluti. [Mureșul] rîu plutitor, care din țara săcuilor... sosește la Lipova, în Banat, și se varsă în Tisa. BĂLCESCU, O. II 321.

sloi¹ sn [At: N. COSTIN, LET. II, 33/27 / V: (reg) scl~, zl~ / Pl: ~uri, (îrg) sloi sm, (reg) sloaie / E: vsl *сълой cf bg слой „strat, pătură; pojghiță de gheață”] 1 sn (Șîs ~ de gheață) Bucată de gheață care plutește pe apele curgătoare sau stătătoare, înainte ca acestea să înghețe cu totul sau în timpul dezghețului. 2 sn Ghețar din regiunile polare sau alpine. 3-4 sn (Pgn) (Bucată de) gheață Si: (reg) sloiete (2-3). 5 sn (Îe) A-i trece (cuiva) un ~ (sau ~uri) de gheață prin inimă (sau prin spinare, rar, peste obraz) A-l trece pe cineva fiorii de spaimă. 6 sn (Îe) A fi ~ de gheață, a îngheța ~ A-i fi cuiva foarte frig. 7 sn (Îae) A îngheța foarte tare. 8-9 a, sn (Rar; d. apă; îe) (A fi) ~ (A fi) foarte rece. 10 sn (Fig; șîs ~ de gheață) Om lipsit de sensibilitate și căldură sufletească. 11 a (Fig) Încremenit. 12 sn (Pop; pan) Bloc de piatră. 13 sn (Pop; șîs ~ de gheață) Țurțur de gheață. 14 sn (Îvr) Ghețărie (1). 15 sn (Mol) Patină². 16-17 sn (Îvp; cu sensul precizat din determinări) Bucată de ceară sau de seu închegată prin sleire. 18 sn (Înv; pan; cu sensul precizat prin determinări) Bulgăre (de aur sau de argint). 19 sn (Pop) Fel de mâncare preparat din carne de oaie (mai rar de porc), cu sau fără ceapă și care se păstrează în seu sau în untură timp mai îndelungat Si: (reg) tocană.

FLOE s.n. Gheață care acoperă parțial mările nordice, plutind în blocuri. [< fr., engl. floe].

FLOE FLO/ s. n. gheață care acoperă parțial mările nordice, plutind în blocuri. (< fr., engl. floe)

floe sn [At: DN³ / Pl: ~ / E: eg, fr floe] Gheață care acoperă parțial mările nordice, plutind în blocuri.

Bani gheață sau bani peșin – Expresia „bani gheață” vrea să arate că banii sînt puși deoparte -, în bloc, pentru e anume tîrguială, precum și faptul că sînt plătiți în bloc, toți o dată. Se mai întrebuințează și formula „bani peșin”, care vine din turcește, adică pregătiți pentru a se face plata sau cumpărătura pe bani gata. Era un cuvînt foarte „la modă” pe vremuri, cînd țările române trebuiau să plătească tributuri, haraciuri, peșcheșuri și bacșișuri grase în bani „peșin”. „Bani peșin că-i număra Și pe tablă-i socotea…” - …spune o poezie populară (colecția G. Dem. Teodorescu). IST.

morene (pl.), (engl. = till) material detritic provenind din dislocarea pereților văilor ghețarilor și inclus în masa ghețarului, care-l transportă și-l depune la topirea lui. Se deosebesc: m. superficiale (situate la partea sup. a ghețarului); m. laterale (provenite din blocuri desprinse din pereții laterali ai văilor ghețarilor și prinse în părțile laterale ale ghețarilor); m. mediane (depuse la confluența a două aliniamente de morene laterale); m. interne (pătrunse în crăpăturile ghețarului); m. inf. sau de fund (blocuri smulse de ghețar din substrat și antrenate în partea inf. a masei de gheață). Sin. till-uri. (V.M.)

IGLU s.n. Colibă făcută din gheață și din zăpadă, care se întîlnește în ținuturile polare. ♦ Adăpost în formă de cupolă, construit din blocuri de zăpadă suprapuse. [Var. iglou s.n. / < fr. igloo < cuv. eschimos].

STÎNCĂ, stînci, s. f. 1. Bloc mare de piatră, lipsit de vegetație, cu pereții drepți și colțuroși; stană, stei. Pîraiele au prins a suna altfel, cu zvon de clopoței, și sar pe trepte de stîncă și gheață. SADOVEANU, B. 120. Trudit apoi, m-am așezat pe-o stîncă. TOPÎRCEANU, B. 87. În castelul de pe stîncă, la fereastra solitară, Stă pe gînduri o femeie. COȘBUC, P. I 119. ◊ Cristal de stîncă v. cristal. ♦ (Învechit, impropriu) Rocă. Există în Banat și stînci eruptive. I. IONESCU, M. 49. 2. Fig. Obstacol, dificultate. N-ai grijă, n-ai frică, Oricîte talazuri și stînci se ridică În calea ta, Lume! NECULUȚĂ, Ț. D. 40. Să vedem însă cum ocolește autorul primejdioasa stîncă de a descrie și introduce pe eroul poemei sale. MACEDONSKI, O. IV 50.

POD, poduri, s. n. I. 1. Construcție de lemn, de piatră, de beton sau de metal etc., care leagă între ele malurile unei ape sau marginile unei depresiuni de pămînt, pentru a permite trecerea dintr-o parte în alta. V. punte. Trecem podul peste Ozana, peste limpedea Ozană a lui moș Creangă. SADOVEANU, O. VII 200. [Rîul] poartă sloiuri mari de gheață, butuci groși, și-i aruncă de meterezele podului, zguduit la fitece lovitură. DELAVRANCEA, S. 5. Mulți durară, după vremuri, peste Dunăre vrun pod, De-au trecut cu spaima lumii și mulțime de norod. EMINESCU, O. I 146. ◊ Fig. [Bistrița] avea pod verde de gheață. Treceau pe el sănii cu butuci, umblau oameni cumpănindu-și topoarele. SADOVEANU, B. 113. Gerul face cu-o suflare pod de gheață între maluri, Pune streșinilor casei o ghirlandă de cristaluri. ALECSANDRI, P. A. 113. ◊ Pod de vase (sau plutitor) = pod demontabil, construit din bărci sau plute etc. așezate cap la cap și legate de ancore sau de piloți. Trecem Oltul pe un pod de vase. CAMIL PETRESCU, U. N. 342. S-a așternut peste Dunăre podid de vase, pe care-a trecut armata romînă în cîmpiile Bulgariei. VLAHUȚĂ, R. P. 15. Pod umblător (sau mișcător, plutitor) = barcă mare sau platformă așezată pe două bărci, care plutește de la un țărm la altul al unei ape curgătoare, fiind trasă printr-un cablu de curentul apei; brudină, bac. Trecem de partea ceialaltă a Oltului pe-un pod plutitor. VLAHUȚĂ, la TDRG. De aciia puțin mai înainte spre Sibiu, să trece apa Oltului cu pod mișcător. GOLESCU, Î. 27. Capra podului = porțiunea de pod care se sprijină pe țărm; capătul podului. L-a lăsat pe Manlache răzămat de capra podului și a pogorît spre postul fix. POPA, V. 120. (Expr.) Ca la capra podului, se zice despre cineva care se vaită, se plînge în gura mare (la fel cu cerșetorii care, pe vremuri, se postau la capetele podurilor). (Mil.) Cap de pod v. cap (II 2). ♦ Podul palmei = partea interioară a mîinii, de la încheietura cu brațul pînă la degete. Eu? se miră munteanca... Apoi tăcu și-și acoperi buzele cu podul palmei stîngi. SADOVEANU, B. 236. Prin șiacul aspru, își apăsa mereu cu podul palmei vraful hîrtiilor păturite în buzunarul de la piept. C. PETRESCU, A. R. 9. ◊ Expr. A face pod cu palma mîinii = a pune mîna streașină la ochi pentru a vedea mai bine. De-o-ntîlnesc în drum bătrînii, Ei fac pod cu palma mîinii Peste ochii slabi, s-o vadă. COȘBUC, P. I 98. 2. Platformă suspendată care servește drept loc de muncă, drept piesă de protecție etc. Pod lateral al locomotivei. ◊ Pod-bascul(ă) = basculă prevăzută cu o platformă pe care, în stațiile de cale, ferată, se cîntăresc mărfurile încărcate în vagoane. 3. (Tehn.) Macara cu scheletul în formă de pod pe care se deplasează aparatul de ridicare și de transport al sarcinii. ◊ Pod rulant = macara compusă dintr-un pod metalic care are o cale de rulare la oarecare înălțime deasupra solului; se folosește în ateliere, în hale de montaj, turnătorii etc. Filip a coborît la cazane. Bozan s-a urcat sus pe scara de sîrmă, la comanda podului rulant... El poartă prin aer, îh ghearele podului, blocuri de fier. SAHIA, N. 33. 4. (Învechit) Coverta unei nave; punte. Mulțime de oameni eram pe podul vaporului, expuși la asprimea timpului. BOLINTINEANU, O. 270. Dormea în liniștire Bosforul fără valuri... Din zori și pîn-în noapte pe umeri el purtase Corăbii cu trei poduri, nenumărate vase Spre-apus și răsărit. ALECSANDRI, P. I 236. Aflîndu-se împreună cu prietenul său pe coverta, adecă podul corăbiei, sălta de multa bucurie. DRĂGHICI, R. 7. 5. (Învechit) Pavaj de scînduri groase de stejar, cu care se acopereau în trecut străzile; p. ext. stradă pardosită cu scînduri. În loc să te silești ă ieși la obraze, umbli haimana pe poduri cu derbedeii. FILIMON, C. 82. Pe jos iar Cum o să meargă Cu haina podul să șteargă? PANN, P. V. II 155. 6. (În practicile mistice populare; mai ales la pl.) Bucată de pînză care se așterne din loc în loc, pe parcursul unui cortegiu funebru. Începură a scoate din lada babei valuri de pînză... și a vorbi despre... toiag, năsălie, poduri, paraoa din mîna mortului. CREANGĂ, P. 14. Trupul să ți-l pînzuiesc, Podurile să-ți gătesc, ALECSANDRI, P. P. 137. II. 1. Spațiul cuprins între planșeul superior al unei clădiri și acoperiș, de obicei folosit pentru a se putea ține acolo diverse lucruri. Grinzile trosneau în pod de ger, de credeai că se desface casa. BUJOR, S. 55. După ce a șezut la masă, a zis fetei să se suie în pod și să-și aleagă de-acolo o ladă. CREANGĂ, O. A. 181. Aud cotcodăcind în podu grajdului! Chem pe Ioana ca să se urce în pod. ALECSANDRI, T. I 385. ◊ Expr. A călca (ca) din pod v. călca. A se uita (la cineva) ca din pod = a se uita (la cineva) de sus, cu mîndrie, cu îngîmfare. Directorul zîmbi, uitîndu-se ca din pod spre funcționarul său. DELAVRANCEA, S. 128. A fi căzut din pod = a fi buimac, zăpăcit, dezorientat. ◊ Gura podului v. gură (II 1). ♦ (Regional) Tavan. Și prin cărțile în vravuri îmblă șoarecii furiș. În această dulce pace îmi ridic privirea-n pod Și ascult cum învelișul De la cărți ei mi le rod. EMINESCU, O. I 105. Ah! cînd ai ști cît de mult te adorează acel suflet. tu n-ai sta cufundat în gînduri triste, ci ai sări în pod. ALECSANDRI, T. I 92. 2. (Neobișnuit) Suprafață. Om ca Man tîlhariul nu s-a mai pomenit pe podul pămîntului. RETEGANUL, la CADE.