PLUTITOR², -OARE, plutitori, -oare, adj. 1. Care plutește pe suprafața unui lichid. Gheața mării clare se desparte în blocuri plutitoare de cristal, TOPÎRCEANU, P. 98. ◊ Pod plutitor v. pod. Doc plutitor v. doc. Insulă plutitoare v. insulă. Care plutește în aer. Ploaia devenise și mai măruntă, ca un abur plutitor și rece. MIHALE, O. 264. Din stînga, din dreapta, din față, Din rîpi și pe-o sută de căi, Ies dungi plutitoare de ceață. COȘBUC, P. I 3. (Învechit, despre un rîu, fluviu etc.) Navigabil, pe care se poate pluti. [Mureșul] rîu plutitor, care din țara săcuilor... sosește la Lipova, în Banat, și se varsă în Tisa. BĂLCESCU, O. II 321.