ACTIV, -Ă, activi, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. Care participă (în mod efectiv) la o acțiune; harnic, vrednic. ◊ Membru activ = membru al unei organizații, societăti, instituții etc. având anumite obligații și bucurându-se de drepturi depline în cadrul acelei organizații. Metodă activă = metodă de predare care stimulează activitatea personală a elevilor. ♦ (Mil.) Care este în serviciu efectiv, sub steag. Apărare activă = apărare care folosește contraatacuri, pentru a slăbi și a nimici forțele inamice. 2. (Despre corpuri sau substanțe) Care realizează (intens) un anumit fenomen, un anumit efect etc. ◊ (Chim.) Corp activ = corp care intră ușor în reacție. 3. (Despre diateza verbală) Care exprimă faptul că subiectul săvârșește acțiunea. ♦ (Despre vocabular) Care este folosit în mod frecvent în vorbire. 4. (Despre operații, conturi, bilanțuri) Care se soldează cu un profit, cu un beneficiu. II. S. n. 1. Totalitatea bunurilor aparținând unei persoane fizice și juridice. 2. Totalitatea mijloacelor economice concrete care aparțin unei întreprinderi, instituții sau organizații economice; parte a bilanțului unde se înscriu aceste mijloace. 3. (În expr.) A avea ceva la activul său = a fi autorul unei acțiuni grave. A pune ceva la activul cuiva = a pune o acțiune (gravă) pe seama cuiva. 4. Colectiv de persoane care activează intens în domeniul vieții politice și obștești sub conducerea organizațiilor partidului clasei muncitoare sau a organizațiilor de masă. – Din fr. actif, lat. activus; (II și) rus. aktiv.

activ, ~ă [At: MAIORESCU, CR. III, 171 / Pl: ~i, ~e / E: fr actif, lat activus, rs актив] 1 a Care participă efectiv la o acțiune Si: harnic, sârguincios, (pop) sârguitor, vrednic. 2 a (Mil) Care este în serviciu efectiv. 3 a (Med; îs) Medicament ~ Medicament cu acțiune intensă. 4 a (Grm; îs) Verb ~ Verb tranzitiv. 5 a (Fin; îs) Datorii ~e Sume pentru care ești creditor. 6 sn Totalitatea bunurilor unei persoane fizice sau juridice. 7 sn Parte a bilanțului care cuprinde mijloacele economice concrete aparținând unei întreprinderi, instituții sau organizații economice. 8 sn (Îe) A-i pune cuiva ceva la ~ A pune o acțiune (gravă) pe seama cuiva. corectat(ă)

ACTIV², -Ă, activi, -e, adj. Care participă (în mod efectiv) la o acțiune; harnic, vrednic. ◊ Membru activ = membru al unei organizații, societăți, instituții, avînd anumite obligații și bucurîndu-se de drepturi depline în cadrul acelei organizații. (Chim.) Corp activ = corp care intră ușor în reacție. Verb activ = verb a cărui acțiune este săvîrșită de subiectul gramatical. Metodă activă = metodă de predare care stimulează activitatea personală a elevilor. Militar activ = militar de profesie. Apărare activă = apărare care folosește contraatacuri, pentru a slăbi și nimici forțele inamice. ♦ (Despre operații, conturi, bilanțuri) Care se soldează cu un profit, cu un beneficiu. – Fr. actif (lat. lit. activus).

ACTIV, -Ă I. adj. 1. care participă efectiv la o acțiune; harnic, dinamic. ♦ membru ~ = membru al unei organizații, instituții, având obligații și bucurându-se de drepturi depline. ◊ (mil.) în activitate. 2. (despre corpuri, substanțe) care intră ușor în reacție. 3. (despre diateza verbală) care arată că subiectul săvârșește acțiunea. ♦ vocabular ~ = vocabular folosit în mod curent. 4. (despre operații, conturi, bilanțuri) care se soldează cu un profit. II. s. n. 1. totalitatea mijloacelor economice ale unei întreprinderi, instituții etc.; parte a bilanțului în care sunt înscrise aceste mijloace. 2. colectiv de membri pe lângă un organ de partid, pe care se sprijină în întreaga sa activitate. III. adv. în mod activ. (< fr. actif, lat. activus, < II, 2/ rus. aktiv)

ACTIV, -Ă, activi, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. Care participă (în mod efectiv) la o acțiune; harnic, vrednic. ◊ Metodă activă = metodă de predare care stimulează activitatea personală a elevilor. Populație activă = totalitatea persoanelor angajate într-o activitate profesională. ♦ (Mil.) Care este în serviciu efectiv. 2. (Despre corpuri sau substanțe) Care realizează (intens) un anumit fenomen, un anumit efect etc. ◊ (Chim.) Corp activ = corp care intră ușor în reacție. 3. (Despre diateza verbală) Care exprimă faptul că subiectul săvârșește acțiunea. ♦ (Despre vocabular) Care este folosit în mod frecvent în vorbire. 4. (Despre operații economice, balanțe, bugete etc.) Care are venituri sau resurse mai mari decât cheltuielile; (despre conturi) care se deschide pentru ținerea evidenței unui element concret dintr-un patrimoniu și care face parte din activul bilanțului. II. S. n. 1. Totalitatea bunurilor aparținând unei persoane fizice sau juridice. 2. (Cont.) Resursă controlată de către întreprindere, ca rezultat al unor evenimente trecute și de la care se așteaptă să genereze beneficii economice viitoare pentru întreprindere. 3. (În expr.) A avea ceva la activul său = a fi autorul unei acțiuni (grave). A pune ceva la activul cuiva = a pune o acțiune (gravă) pe seama cuiva. 4. (Ieșit din uz) Totalitatea persoanelor grupate care activa intens în domeniul vieții politice și obștești. – Din fr. actif, lat. activus, (II și) rus. aktiv.

ACTIV, -Ă adj. (op. pasiv) 1. Care participă intens la o acțiune; harnic, energic. ◊ Membru activ = membru al unei organizații sau instituții, avînd anumite obligații și bucurîndu-se de drepturi depline în cadrul acelui colectiv. ♦ (Mil.) În serviciul efectiv, sub steag; în activitate. ♦ (Chim.; despre corpuri) Care intră ușor în reacție. ◊ Vocabular activ = vocabular folosit în mod curent; verb activ = verb a cărui acțiune este săvîrșită de subiectul gramatical. 2. (Fin.; despre operații, conturi, bilanțuri) Care se soldează cu un profit. // s.n. 1. Grup, colectiv al unei organizații politice, al unei instituții etc. care cuprinde elementele cele mai devotate și mai bine pregătite, cu sarcini de răspundere. 2. Totalitatea bunurilor mobile și imobile care aparțin unei întreprinderi sau instituții; parte a bilanțului unde se înscriu aceste bunuri. [< lat. activus < ago – a face, cf. fr. actif. // (1) < rus. (partiinîi) aktiv].

ACTIV¹ s. n. 1. Colectiv într-o organizație politică sau într-o instituție de stat, format din elementele cele mai devotate și cele mai ridicate din punct de vedere politic, cărora li se încredințează o muncă de răspundere. Verificarea a dus la o îmbunătățire a muncii organelor de partid și organizațiilor de partid și la întărirea spiritului critic și autocritic. Ea a constituit un puternic stimulent pentru activul de partid și pentru masa membrilor de partid de a studia marxism-leninismul, de a-și însuși cît mai adînc linia partidului nostru și experiența P.C. (b) al U.R.S.S. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 465. A lucra cu activul, a-l educa în spirit comunist înseamnă a avea cea mai mare grijă pentru creșterea politico-ideologică, pentru înarmarea iui cu învățătura lui Marx-Engels-Lenin-Stalin. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2627. Activul de partid este partea cea mai matură și mai călită din punct de vedere politic a organizațiilor de partid și joacă un rol de frunte în viața și activitatea lor. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2627. ◊ Totalitatea persoanelor care, deși nu fac parte din partidul clasei muncitoare, se identifică ideologic cu acesta și îi sprijină munca, formînd elementul de legătură între el și mase. Activul fără partid constituie, prin urmare, mediul din a cărui sevă trăiește și se dezvoltă partidul. STALIN, O. VII 250. 2.(Fin.; în opoziție cu pasiv) Totalitatea bunurilor mobile și imobile care aparțin unei întreprinderi sau unei instituții; parte a bilanțului unde se înscriu aceste bunuri. ◊ Expr. A avea ceva la activul său = a fi autorul unei (sau unor) acțiuni importante sau grave. A pune ceva la activul cuiva = a pune o acțiune pe seama cuiva, a pune cuiva ceva la socoteală.

ACTIV², -Ă, activi, -e, adj. (În opoziție cu pasiv) Care participă în mod intens la o acțiune, care ia parte efectivă la o lucrare; (numai despre oameni) care lucrează cu sîrg, harnic. Muncitori activi. ◊ Lupta consecventă pentru pace dusă de Uniunea Sovietică se bucură de sprijinul activ al maselor de milioane de oameni iubitori de pace din toate țările lumii. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2688. Bălcescu a fost un luptător activ pentru drepturile poporului. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 350, 5/4. ◊ Expr. A lua parte activă la o acțiune = a lucra efectiv, dîndu-și tot concursul. ◊ (Adverbial) Conferințele au fost urmate de discuții, la care membrii de partid au participat activ. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2553. ◊ Membru activ (spre deosebire de onorific și corespondent) = membru al unei organizații, al unei societăți sau al unei instituții, avînd anumite obligații și bucurîndu-se de drepturi depline în cadrul acelei organizații. Membru titular activ al Academiei R.P.R. (Chim.) Corp activ = corp care intră ușor în reacție. Vocabular activ = cuvinte pe deplin înțelese de vorbitor și folosite des de el. Verb activ = verb a cărui acțiune este săvîrșită de subiectul gramatical. Diateză activă (uneori substantivat, n.) v. diateză. Metodă activă = metodă de predare care stimulează activitatea personală a elevilor. Militar activ = militar de profesie. Apărare activă = apărare dinamică, care folosește contraatacuri și contralovituri, pentru a slăbi și nimici cît mai multe forțe inamice. ◊ (Ec., Fin.; despre operații, conturi, bilanț) Care se soldează cu un profit.

ACTIV² ~e n. 1) Totalitate a bunurilor care aparțin unei întreprinderi sau instituții; parte. 2) Parte a bilanțului unde se înscriu aceste bunuri. ◊ A avea ceva la ~ul său a fi autorul unei acțiuni. /<fr. actif, lat. activus

ACTIV¹ s. n. 1. (În orînduirea socialistă) Colectiv într-o organizație politică sau într-o instituție de stat, format din elementele cele mai devotate și mai ridicate din punct de vedere politic, cărora li se încredințează munci de răspundere. ♦ Totalitatea persoanelor care, deși nu fac parte din partidul clasei muncitoare, se identifică ideologic cu acesta și îi sprijină munca, formînd elementul de legătură între el și mase. 2. Totalitatea bunurilor mobile și imobile care aparțin unei întreprindere sau unei instituții; parte a bilanțului unde se înscriu aceste bunuri. ◊ Expr. A avea ceva la activul său = a fi autorul unei acțiuni grave. A pune ceva la activul cuiva = a pune o acțiune gravă pe seama cuiva. – (1) Rus. aktiv, (2) fr. actif (lat. lit. activus).

Albion – Nu se poate afirma în mod cert dacă cei vechi au dat Angliei această poreclă de la numele fiului lui Neptun, gigantul Albion, care ar fi descoperit țara și ar fi stăpânit-o 44 de ani; nici dacă, la alegerea denumirii, a contribuit îndeosebi faptul că faleza britanică e de culoare deschisă, aproape albă (de la latinescul „albus” sau de la celticul „alp”). Se știe numai că, de mai multe veacuri, „Albionul” a ajuns numele literar care a desemnat Anglia, pînă cînd cineva – cine, iarăși nu se poate preciza – vorbind despre politica de expansiune a Angliei și despre metodele diplomatice întrebuințate pentru alcătuirea și pentru menținerea imperiului ei colonial, a lansat expresia „perfidul Albion”. Brewer's dictionary of phrase and fable o atribuie lui Napoleon. Nu-i verosimil, deoarece expresia, cu ani în urmă, fusese lozinca revoluției franceze împotriva Angliei, care, după executarea regelui Ludovic al XVI-lea (la 21 ianuarie 1793), a trecut de partea alianței marilor puteri europene îndreptate împotriva Franței republicane. Mai credibilă este ipoteza care consideră că sursa expresiei ar fi vorbele lui Bossuet (1627-1704): „L’Angleterre, ah! la perfide Angleterre”. În articolul „Grivița roșie”, Tudor Arghezi, pomenind de un fost ministru liberal care a însărcinat un detectiv să fure valiza unui personaj englez, conținînd bilanțul beneficiilor unor societăți petroliere de la noi, adaugă cu ironie: „Nu aș putea să jur că sentimentele patriotice au determinat ministrul să dea o lovitură simțită consorțiilor din Albion și aderenților din capitală”. IST.

ANALÍZĂ (< fr., lat. m.) s. f. 1. Descompunere reală sau mintală a unui obiect, fenomen sau a relațiilor dintre obiecte, fenomene etc., în părțile lor componente, în scopul cunoașterii; examinare amănunțită, parte cu parte, a unei probleme, a unui obiect de studiu. V. sinteză. ♦ A. psihologică = modalitate de investigare prin diverse procedee (descriere, introspecție, monolog interior etc.) a conștiinței, a trăirilor sufletești, a raporturilor omului cu mediul. (SOCIOL.) A. funcțională = metodă de cercetare punînd accentul pe evidențierea articulațiilor reciproce ale elementelor și pe descrierea traiectoriei ce caracterizează dinamica de ansamblu a obiectului considerat. A. sistemică = metodă dezvoltată în cadrul teoriei generale a sistemelor. A. de conținut = ansamblu de tehnici aplicate comunicărilor orale sau scrise ale indivizilor, în vederea interpretării lor științifice. A. critică = procedeu de studiu al lucrărilor literare, prin punerea în lumină a elementelor constitutive; analiză de text. A. chimică = procedeu pentru stabilirea compoziției chimice (calitative sau cantitative) a substanțelor cu ajutorul unor reacții chimice specifice sau pe baza proprietăților fizico-chimice specifice. A. conformațională = domeniu al stereochimiei care studiază proprietățile fizice și chimice ale conformerilor, stabilind conformația privilegiată. A. biochimică = procedeu de cercetare care pune în evidență o substanță chimică aflată într-un lichid organic; este folosită curent în clinică pentru decelarea unor tulburări ale metabolismului. A. biologică = operație prin care se determină acțiunea fungicidă sau insecticidă a produselor chimice destinate combaterii bolilor sau dăunătorilor. A. economică = cercetare obiectivă (cantitativă sau calitativă) bazată pe descompunerea în elementele componente ale proceselor și fenomenelor economice, a factorilor de influență în scopul cunoașterii științifice a întregii activități economice. A. contabilă = stabilirea pe bază de documente, în mod distinct pentru fiecare operațiune economică, a conturilor corespondente și a părților acestora (debit sau credit) în care urmează să se înregistreze concomitent aceleași sume; stabilirea corelației dintre pozițiile (posturile) de bilanț. A. marginală = cercetare bazată pe folosirea multiplicatorilor, a metodelor calculului diferențial și integral în studierea fenomenelor economice. 2. A. statistică = stabilirea și explicarea legăturilor și legităților în dezvoltarea fenomenelor de masă, pe bază de date obținute prin observare și prelucrare statistică. 3. (TELEC.) Analiza imaginii = descompunerea unei imagini în elemente simple, susceptibile de a fi transformate în semnale electrice transmisibile individual; este utilizată în televiziune, telefotografie etc. 4. A. matematică = ramură a matematicii care studiază funcțiile, limitele și aplicațiile lor (ex. derivatele, diferențialele, integralele etc.), precum și relațiile în care intervin acestea. Bazele a.m. au fost puse de Newton și Leibniz prin introducerea calculului diferențial și integral. Dezvoltări ulterioare se datorează Euler, Cauchy, Riemann, Cantor etc. A. numerică = ramură a matematicii care studiază rezolvarea numerică a problemelor și evaluarea erorilor ce pot să apară în soluțiile bazate pe metode de calcul aproximativ. A. funcțională = ramură a matematicii care se ocupă cu studiul spațiilor vectoriale, topologice și al funcțiilor definite pe aceste spații. Contribuții în a.f. au adus V. Voltera, D. Hilbert și St. Banach. A. combinatorie (combinatorială) = capitol al algebrei care studiază aranjamentele, combinările și problemele în care este necesară numărarea diverselor posibilități de ordonare a unor elemente, după reguli date. A. factorială v. factorial. 5. (FIZ.) Determinare a gradului și a planului de polarizare a luminii. ♦ A. armonică = descompunere a unei mărimi periodice nesinusoidale într-o sumă de armonice. A. spectrală v. spectral. 6. (INFORM.) A. informației = atribuirea de indicatori pentru fiecare element memorat care să reflecte informația stocată. 7. A. granulometrică v. granulometrie.

aștérnere f. Acțiunea de a așterne. Expunere, bilanț: așternerea socotelilor.

așternere f. lucrarea de a întinde, de a desfășura; așternerea socotelilor, bilanț.

așternere sf [At: CANTEMIR, HR., ap. HEM 2025 / Pl: ~ri / E: așterne] 1 Împrăștiere pe jos, pe o suprafață Si: (îvr) așternătură (1), așternut¹ (1). 2 Împrăștiere în calea cuiva Si: (îvr) așternătură (2), așternut¹ (2). 3 Pregătire a unui drum în vederea trecerii cuiva Si: (îvr) așternătură (3), așternut¹ (3). 4-5 Compunere. 6 Pictare. 7 Expunere. 8 întindere pe pământ Si: (îvr) așternătură (4), așternut¹ (4). 9 Răsturnare. 10 Umilire. 11 Alergare. 12 Apucare stăruitoare de o treabă Si: (îvr) așternătură (5), așternut¹ (5). 13 Trântire a cuiva la pământ Si: (îvr) așternătură (6), așternut¹ (6). 14 Ucidere. 15 Trântire pe jos a cuiva spre a-l bate Si: (îvr) așternătură (7), așternut¹ (7). 16 Pregătire a unui culcuș pe jos și: (îvr) așternătură (8), așternut¹ (8). 17 Pregătire a patului Si: (îvr) așternătură (9), așternut¹ (9). 18 Pregătire a grajdului Si: (îvr) așternătură (10), așternut¹ (10). 19 Aranjare a mesei Si: (îvr) așternătură (11), așternut¹ (11). 20 Pietruire a unui drum Si: (îvr) așternătură (12), așternut¹ (12). 21 (Înv; îe) ~a socotelilor Bilanț.

BALANȚĂ, balanțe, s. f. 1. Aparat pentru măsurarea greutății corpurilor, format dintr-o pîrghie cu brațe egale sau neegale, la capetele cărora se pun (de obicei pe talere), de o parte, obiectul de cîntărit și, de cealaltă parte, greutatea-tip care echilibrează acest obiect. V. cîntar, cumpănă. ◊ Balanță analitică (sau de precizie) = balanță cu brațe egale, cu ajutorul căreia se poate cîntări cu o precizie de o zecime de miligram. Balanță romană = balanță formată dintr-o pîrghie cu brațe neegale, mobilă în jurul unui ax orizontal; pe brațul mai lung și gradat alunecă o greutate, care echilibrează obiectul de cîntărit pus pe talerul sau în cîrligul aflat la capătul brațului mai scurt. Balanță zecimală (sau cu basculă) = basculă. ◊ Expr. A ține balanța dreaptă = a fi drept, nepărtinitor. A apleca balanța (în favoarea cuiva) = a fi părtinitor, a părtini pe cineva. A pune în balanță = a cumpăni faptele sau argumentele cuiva în vederea luării unei hotărîri; a compara avantajele și dezavantajele unei situații. A arunca (ceva) în balanță = a arunca în cumpănă. V. cumpănă. ◊ Fig. (Articulat) Numele unei constelații din emisfera australă; cumpăna. 2. Fig. (Numai în expresii din domeniul financiar și comercial) Comparație, raport între două sume, conturi etc. ◊ Balanță de verificare sau balanța sumelor = operație contabilă constînd din totalizarea separată a cifrelor din debitul și din creditul conturilor; situația conturilor la o anumită dată. V. bilanț. Balanța soldurilor = așezarea paralelă a soldurilor debitoare și creditoare, ale căror totaluri trebuie să fie egale. Balanța comercială (a unei țări) sau balanța comerțului exterior = raportul dintre valoarea generală a importului și cea a exportului; diferența dintre cifra importului și cea a exportului. Balanță comercială activă = predominarea exportului față de import. Balanță comercială pasivă (sau deficitară) = predominarea importului față de export. Balanță de plăți (internaționale) = raportul dintre sumele pe care o țară le plătește altei (sau altor) țări și acelea pe care le încasează de la țara respectivă (sau de la țările respective). Balanță de plăți activă. Balanță de plăți pasivă.

*balánță f., pl. e (fr. balance, it. bilancia, d. lat. bilanx, -áncis, d. bis, de doŭă orĭ, și lanx, farfurie. V. bilanț). Cumpănă, instrument de cîntărit (Pop. palanță). Balanță romană, cîntar, balanță cu un singur taler orĭ cu cîrlig. Com. Bilanț, darea socoteliĭ. Echilibru al socotelilor. Astr. Un semn al zodiacului (Septembre). – Pop. paianță (după ngr.).

*BALANȚĂ (pl. -țe) sf. 1 Cumpănă, cîntar cu două talgere (🖼 306); ~ hidrostatică 👉 HIDROSTATIC ¶ 2 ⚚ = BILANȚ ¶ 3 💫 👉 CÎNTAR [fr. balance].

bilanț, pl. bilanțuri

BILANȚ, bilanțuri, s. n. Inventar al activului și pasivului unei întreprinderi sau al unei activități financiare pentru o anumită perioadă de timp. ♦ Fig. Rezultatul sintetic al unei activități desfășurate într-o perioadă dată. – Din germ. Bilanz. Cf. it. bilancio.

bilanț n. 1. starea activului și pasivului unui comerciant; 2. fig. echilibru.

bilanț sn [At: HASDEU, I. C. 41 / Pl: ~uri / E: ger Bilanz] 1 Tablou contabil al activului și pasivului unei întreprinderi sau al unei activități financiare într-o perioadă de timp. 2 (Îe) A depune -ul A se declara în faliment. 3 (Fig) Prezentare rezumativă a unei situații. 4 (Fig) Rezultat sintetic al activității dintr-o perioadă. 5 (Îe) A face -ul A rezuma, caracterizând și apreciind rezultatele. 6 (La organism; îs) ~ nutritiv Raportul dintre ingerare și eliminare.

bilanț s. v. ESTIMARE. ESTIMAȚIE. EVALUARE.

BILANȚ, bilanțuri, s. n. Tablou contabil al activului și pasivului unei intreprinderi sau al unei activități financiare pentru o anumită perioadă de timp. ♦ Fig. Rezultatul sintetic al unei activități desfășurate într-o perioadă dată. – Din germ. Bilanz. Cf. it. bilancio.

*bilánț n., pl urĭ și e (nu numai decît d. germ. bilanz, ci d. it. biláncio, de unde și fr. bilan. V. balanță). Com. Starea activuluĭ și a pasivuluĭ unuĭ negustor. Situația unuĭ falit. A-țĭ depune bilanțu, a da faliment, (fig.) a te declara învins.

BILANȚ, bilanțuri, s. n. Act de contabilitate care înfățișează situația activului și pasivului unei activități financiare pentru o anumită perioadă de timp. ◊ Fig. Rezultatul unei activități desfășurate într-o perioadă dată. S-au- întrunit aici fruntași din gospodăriile colective de pe întreg cuprinsul țării pentru a dezbate proiectul noului statut, a face bilanțul muncii desfășurate pînă acum de gospodăriile colective. GHEORGHIU-DEJ, GOSP. AGR. 5. [Constituția U.R.R.S.] reprezintă un bilanț și o garanție a cuceririlor mărețe dobîndite de masele muncitoare. CONTEMPORANUL, S.II, 1949, nr. 165, 3/1. Încheindu-și bilanțul zilei, fu totuși mulțumit. REBREANU, R. I 242.

bilanț s.n. 1 (econ.) Tablou contabil al activului și pasivului unei întreprinderi sau activități financiare, economice, tehnice etc. într-o perioadă de timp. 2 Fig. Situație finală, rezultat sintetic al unei acțiuni, al unei activități etc. Bilanțul unui an de guvernare. ◊ Expr. A face bilanțul = a rezuma, caracterizînd și apreciind rezultatele. 3 (electr.) Bilanț energetic = calcul efectuat pe principiul conservării energiei privind sursele, repartiția și consumul energiei. 4 (biol, med.) Analiză cantitativă a diferitelor elemente (minerale, glucide, lipide, proteine, lichide etc.) primite și cedate de organism, de obicei, în cadrul unui proces fiziologic. • pl. -uri. /<germ. Bilanz, it. bilancio, fr. bilan.

BILANȚ, bilanțuri, s. n. Act de contabilitate prin care se constată situația activului și pasivului unei activități financiare pentru o anumită perioadă de timp. ♦ Fig. Rezultatul unei activități desfășurate într-o perioadă dată. – Germ. Bilanz (<it.).

BILÁNȚ (< germ.) s. n. 1. Reflectarea sintetizată a rezultatului unei activități pe o anumită perioadă. 2. (EC.) Inventarul a tot ceea ce posedă (activul) și a tot ceea ce datorează (pasivul) o întreprindere. Se stabilește anual sub forma unui document contabil. ♦ B. de tezaur = b. ce se întocmește pe o perioadă scurtă dînd unei întreprinderi posibilitatea să se împrumute pe un termen scurt apelînd la piața financiară. 3. (CONT.) Document care reflectă sintetic, în expresie valorică, în activ mijloacele economice după componența lor materială, iar în pasiv aceleași mijloace după sursele lor în cadrul unei unități economice, administrative etc. 4. (TEHN.) B. energetic = calcul referitor la sursele, repartiția și consumul de energie. B. de materiale = relație de egalitate între suma cantităților de materiale intrate în proces tehnologic sau într-o instalație și suma cantităților de produse rezultate, inclusiv pierderile care au loc în timpul prelucrării. 5. (GEOGR.) Termen indicînd o sumă, o diferență sau un inventar de factori într-o anumită situație. ♦ B. Hidrologic = raportul dintre cantitatea de apă căzută pe o suprafață într-o unitate de timp și diferitele forme de transfer ale acestei ape (inflitrare, scurgere, evaporare). ♦ B. radiativ = diferența dintre radiația absorbită și cea cedată de un cm² al suprafeței terestre într-o anumită perioadă de timp.

bilanț s. n., pl. bilanțuri

bilanț s. n., pl. bilanțuri

*BILANȚ (pl. -țuri) sn. 1 ⚚ Dare de seamă asupra activului și pasivului unui comerciant, unei societăți, etc.; a-și depune ~ul, a se declara în stare de faliment ¶ 2 pr. ext. Dare de seamă asupra activității desfășurate într’un timp determinat: ~ul literaturii noastre din ultimii ani (VLAH.) [germ. < fr.].

BILANȚ ~uri n. 1) fin. Act contabil din care rezultă activul și pasivul activității unei întreprinderi într-o anumită perioadă. 2) fig. Rezultat global al unei activități desfășurate într-o perioadă de timp. /<germ. Bilanz

BILANȚ s.n. 1. Situația activului și pasivului unui cont, a unui comerciant sau a unui exercițiu financiar. 2. (Fig.) Situație finală, rezultatul unei acțiuni, al unei întreprinderi etc. [Pl. -țuri. / < germ. Bilanz, cf. fr. bilan, it. bilancio].

BILANȚ s. n. 1. tablou contabil al activului și pasivului unei întreprinderi sau activități financiare, economice etc., la un moment dat. 2. (biol.) sinteză cantitativă a tuturor elementelor primite și cedate de organism. 3. (fig.) situație finală, rezultat al unei acțiuni. (< germ. Bilanz)

BILANȚ s. v. estimare, estimație, evaluare.

bilanț s. n., pl. bilanțuri

bilanț (bilanțuri), – s. n. – Rezultat sintetic al unei activități pentru o anumită perioadă de timp. Germ. Bilanz, it. bilancio (sec. XIX).

BILANȚIER, -Ă I. adj. cu caracter de bilanț. II. s. n. registru de înscriere a bilanțurilor. (< it. bilancierre)

BILANȚIER, -Ă adj. Cu caracter de bilanț. [Pron. -ți-er. / < it. bilanciere].

bilanțier, ~ă [At: DA ms / Pl: ~i, ~e / E: bilanț + -ier] 1 a De bilanț (1). 2 a Referitor la bilanț (1). 3-4 a Întocmit pe baza (sau în vederea) bilanțului (1). 5 a (Îs) Contabil ~ Contabil specializat în bilanțuri (1). 6 sn Registru cu bilanțuri (1).

bilanțier, -ă adj. De bilanț ◊ „Atingerea acestei cifre bilanțiere ne dă prilejul unor constatări [...]” Emisiune Radio 20 III 76. ◊ „Un număr bilanțier și omagial [...]” R.lit. 28 XI 85 p. 19 (din bilanț + -ier; C. Lupu în CL 1/83 p. 50; DN3, DEX-S)

bilanțier, -ă adj., s.n. (econ.) 1 adj. Care are caracter de bilanț; care se referă la bilanț. 2 s.n. Registru de înscriere a bilanțurilor. 3 adj. Contabil bilanțier = contabil specializat în bilanțuri. • sil. -ți-er. pl. -i, -e. /<it. bilanciere.

BLOCADĂ, blocade, s. f. 1. Împresurare, încercuire, cu armata sau flota, a unui oraș, a unui port etc., cu scopul de a întrerupe orice comunicație cu cei din afară și de a-l sili să se predea. 2. Izolare a unui stat de către țările care-i sînt dușmane, prin închiderea, cu ajutorul forțelor armate, a comunicațiilor ei cu exteriorul (mai ales pe apă) sau prin măsuri economice, financiare și politice, care să o silească la capitulare. Bilanțul dezvoltării economice a tuturor țărilor de democrație populară dovedește în mod convingător că politica blocadei economice, dusă de imperialiștii din S.U.A. față de țările din lagărul democrației și socialismului, a suferit un eșec total. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2500.

buget³ sn [At: URICARIUL VIII, 130 / V: (înv) budget / Pl: ~e / E: fr budget] 1 Bilanț al veniturilor și cheltuielilor unui stat, ale unei întreprinderi etc. pe o perioadă determinată. 2 Totalitatea prevederilor de venituri și de cheltuieli ale unei familii sau ale unei persoane pentru o anumită perioadă.

buget (-te), s. n. – Bilanț al veniturilor și cheltuielilor. – Var. (înv.) budget. Fr. budget. – Der. bugetar, adj. (care trăiește pe spezele bugetului național, care are pile).

BUGET¹, bugete, s. n. Plan cuprinzînd bilanțul veniturilor și cheltuielilor probabile ale unui stat, ale unei întreprinderi etc. pe o perioadă determinată, bazat pe experiența financiară a anului expirat. ♦ Totalitatea prevederilor de venituri și cheltuieli ale unei familii sau ale unei persoane pentru o anumită perioadă de timp. – Fr. budget.

BUGET¹, bugete, s. n. Bilanț al veniturilor și cheltuielilor unui stat, ale unei întreprinderi etc. pe o perioadă determinată. ♦ Totalitatea prevederilor de venituri și cheltuieli ale unei familii sau ale unei persoane pentru o anumită perioadă. [Var.: (rar) budget s. n.] – Din fr. budget.

CASĂ², case, s. f. 1. Dulap sau lădiță de fier în care sunt ținuți bani, hârtii de valoare etc. Casă de fier. Casă de bani. 2. Masă, pupitru sau birou într-un magazin, unde se achită costul cumpărăturilor. ♦ Ghișeu sau încăpere într-o întreprindere sau într-o instituție, unde se fac încasările și plățile, unde se eliberează biletele de călătorie, de spectacol etc. ♦ Sumă de bani de care dispune la un moment dat casieria unei instituții sau a unei întreprinderi. ◊ Plus (sau minus) de casă = diferență în plus (sau în minus) rezultată la stabilirea încasărilor și plăților. Registru de casă = registru în care se trec sumele încasate și cele plătite. ◊ Expr. A face casa = a întocmi bilanțul încasărilor și al plăților unei zile. – Din it. cassa, germ. Kasse.

CASĂ², case, s. f. 1. Dulap sau lădiță de fier în care sînt ținuți bani, hîrtii de valoare etc. Casă de fier. Casă de bani. 2. Masă sau pupitru într-un magazin, unde se achită costul cumpărăturilor. ♦ Ghișeu sau încăpere într-o întreprindere sau o instituție, unde se fac încasările și plățile, unde se eliberează biletele de călătorie, de spectacol etc. ♦ Sumă de bani de care dispune la un moment dat casieria unei instituții sau a unei întreprinderi. ◊ Plus (sau minus) de casă = diferență în plus (sau în minus) rezultată la stabilirea încasărilor și plăților. Registru de casă = registru în care se trec sumele încasate și cele plătite. ◊ Expr. A face casa = a întocmi bilanțul încasărilor și plăților unei zile. – It. cassa.

CASĂ s.f. 1. Dulap, ladă de oțel în care se țin bani, hîrtii de valoare etc. 2. Loc (special amenajat) unde se achită costul cumpărăturilor într-un magazin într-un local. ♦ Ghișeu, încăpere unde se fac încasările și plățile într-o întreprindere, într-o instituție. ♦ Sumă de bani care se află în casieria unei întreprinderi, a unei instituții. ◊ A face casa = a face bilanțul încasărilor și plăților dintr-o zi. ◊ Plus (sau minus) de casă = diferență rezultată în plus (sau în minus) după stabilirea încasărilor și plăților; registru de casă = registru în care se trec sumele încasate și cele plătite. [< it. cassa].

CASĂ², case, s. f. 1. (De obicei determinat prin «de fier 1) sau «de bani») Dulap sau lădiță de fier în care sînt ținuți banii, hîrtiile de valoare etc. Dumneata, cel puțin, îi fi ținind banii la oraș, dar eu îi țineam încasa de fier la curte. DUMITRIU, B. F. 54. 2. Masa sau pupitrul dintr-un magazin unde se achită costul cumpărăturilor. ♦ Ghișeu sau încăpere într-o întreprindere sau instituție, unde se fac încasările și plățile. ◊ Casă de bilete = ghișeu unde se eliberează bilete de călătorie, de spectacol etc. Bon de casă v. bon. ♦ Suma de bani de care dispune la un moment dat casieria unei instituții sau întreprinderi. ◊ Expr. A face casa = a stabili bilanțul încasărilor și plăților unei zile. ◊ Plus (sau minus) de casă = diferență rezultată în plus (sau în minus) ia stabilirea încasărilor și plăților. Registru de casă = registru în care se trec sumele încasate și cele plătite. – Scris și: (în trecut) cassă.

CASĂ² ~e f. 1) Dulap sau lădiță specială în care se păstrează bani, hârtii de valoare, documente etc.; seif. 2) Loc special amenajat într-un magazin unde se achită costul cumpărăturilor. 3) Încăpere într-o instituție unde se fac încasările și plățile; casierie. 4) Sumă de bani în numerar de care dispune casieria unei întreprinderi, organizații etc. ◊ A face ~a a face bilanțul încasărilor și plăților unei zile. [G.-D. casei] /<it. cassa; germ. Kasse

casă² sf [At: LB / V: cassă, (reg) coașă / E: it cassa, ger Kasse] 1-2 Dulap sau lădiță de fier în care sunt ținuți bani, hârtii de valoare etc. Si: seif. 3-5 Masă, pupitru sau birou într-un magazin unde se achită costul cumpărăturilor. 6-8 Ghișeu sau încăpere într-o întreprindere sau într-o instituție, unde se fac încasările și plățile, unde se eliberează biletele de călătorie, de spectacol etc. 9-10 Sumă de bani de care dispune, la un moment dat, casieria unei instituții sau a unei întreprinderi. 11-12 (Îs) Plus (sau minus) de ~ Diferență în plus (sau în minus) rezultată la stabilirea încasărilor și plăților. 13 (Îs) Registru de ~ Registru în care se trec sumele încasate și cele plătite. 14 (Îe) A face ~ A întocmi bilanțul încasărilor unei zile.

CASĂ s. f. 1. dulap, ladă de oțel în care se țin bani, bijuterii, hârtii de valoare etc. 2. loc unde se achită costul cumpărăturilor într-un magazin. ◊ ghișeu unde se fac încasările și plățile într-o întreprindere, instituție etc. ◊ sumă de bani în casieria unei întreprinderi sau instituții. ♦ a face ă = a face bilanțul încasărilor și plăților dintr-o zi; plus (sau minus) de ~ = diferență rezultată în plus (în minus) după stabilirea încasărilor și plăților; registru de ~ = registru în care se trec sumele încasate și cele plătite. ◊ ~ de bagaje = birou în incinta unei (auto)gări, unde se pot depune temporar, spre păstrare, bagajele călătorilor. (< it. cassa, germ. Kasse)

CIRCULÁNT, -Ă (< fr.) adj. Care circulă. ◊ (EC.) Activ c. = denumire a activului unui bilanț a cărui durată de imobilizare este foarte scurtă. Capital c. v. capital. Fond c. v. fond. Mijloace circulante v. mijloc.

CITIRE, citiri, s. f. Acțiunea de a citi. 1. Lectură. Un curtean cu nas subțire Pravilei dădu citire. CASSIAN, în POEZ. N. 110. Trăsnetul... nu i-ar fi făcut mai mult rău ca ceea ce i-a făcut citirea acestor vorbe. ISPIRESCU, L. 51. ◊ (Ieșit din uz) Carte de citire = manual pe care elevii învățau să citească. 2. Descifrare, înțelegere, pătrundere, interpretare. A învățat citirea unui bilanț. – Variantă: cetire (NEGRUZZI, S. I 5) s. f.

colectiv a. 1. ce coprinde mai multe persoane sau lucruri: bilanțul colectiv al moșiilor sale; 2. făcut de mai multe persoane reunite: lucrare colectivă; 3. Gram. se zice despre numele care la singular exprimă o idee de plural, ca mulțime, popor, stol.

CONGRES, congrese, s. n. 1. Reuniune, națională sau internațională, de membri sau de delegați ai unui partid politic, ai unei organizații sindicale ori de masă sau de persoane care au aceeași profesie sau interese comune, pentru a discuta și a lua hotărîri în probleme de ordin ideologic, organizatoric, profesional, științific etc. Congresul mondial al partizanilor păcii. Congresul al III-lea al tineretului și studenților pentru pace și prietenie, a Comitetul Central al Partidului Muncitoresc Rumîn își exprimă convingerea că acest Congres al femeilor democrate din Republica Populară Romînă va constitui un puternic imbold pentru o și mai mare dezvoltare a mișcării de masă a femeilor din orașele și satele patriei noastre, că acest congres va contribui la o și mai largă atragere a femeilor în activitatea de dezvoltare economică și culturală a țării. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2676. 2. Organul suprem de conducere al unui partid comunist sau muncitoresc. «Congresul este instanța supremă a partidului» și, prin urmare, calcă disciplina de partid și statutul congresului tocmai acela care împiedică, indiferent prin ce mijloace, pe vreun delegat să se adreseze direct congresului în legătură cu orice chestiune din viața de partid, fără nici o excepție. LENIN, O. A. I 291. Însemnătatea istorică mondială a celui de al XIX-lea Congres al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice constă în aceea că, făcînd bilanțul victoriilor epocale repurtate de partid în răstimpul dintre Congresele al XVIII-lea și al XIX-lea, a îmbogățit partidele frățești, pe oamenii muncii din întreaga lume, întreaga omenire progresistă, cu uriașa experiență a partidului comunist, luminînd omenirii drumul progresului, al fericirii și al buneistări. GHEORGHIU-DEJ, C. XIX 7. Congresul de la 8 mai 1921 a devenit primul congres al Partidului Comunist din Romînia. IST. R.P.R. 533. 3. Nume dat organului legislativ din S.U.A.

CONTABIL adj., s. 1. adj. contabilicesc. (Bilanț ~.) 2. s. (Transilv.) samtartău, sămădău. (E ~ la o întreprindere.)

CONTABIL adj., s. 1. adj. contabilicesc. (Bilanț ~.) 2. s. (Transilv.) samtartău, sămădău. (E ~ la o întreprindere.)

da (dau, dat), vb. – 1. A dona. – 2. A slobozi, a se desprinde de. – 3. A împărți cărțile de joc. – 4. A atribui, a acorda. – 5. A oferi, a procura. – 6. A exprima, a comunica, a spune: a da bună ziua. – 7. A trimite,a expedia: a da o telegramă. – 8. A vinde, a pune un preț. – 9. A oferi, a propune un preț. – 10. A plăti, a suporta. – 11. A comanda, a însărcina. – 12. A crește o plantă. – 13. A produce, a face, a stîrni. – 14. A căsători, a încuvința căsătoria unei fiice. – 15. A lovi, a pălmui, a trage. 15. bis A imprima o mișcare unui obiect sau unei persoane: a da vînt, a da afară; a da drumul. – 16. A executa o mișcare în sensul indicat de complement: a da fuga; a da înapoi; a da în lături; a da cu piciorul. 16. bis A oferi, a pune: a da față; a da ochi. – 17. A prezenta: a da seama. – 18. (Cu prep. cu) A se servi de un instrument, a executa o acțiune prin intermediul unui obiect: a da cu bobii. – 19. (Cu din) A mișca, a clătina: a da din cap. 20. (Cu în) A cădea: a da în șanț; a da în gropi. – 21. (Cu în) A împinge, a pune în mișcare: a da în leagăn. 22. (Cu în) A fi pe punctul: a da în copt; a da în foc; a da în mintea copiilor. – 23. (Cu de) A se pomeni, a se găsi: a da de bine; a da de dracul. – 24. (Cu de) A provoca ceva: a da de furcă. – 25. (Cu de, drept) A (se) preface, a trece drept. – 26. (Cu peste) A lovi, a bate: a da peste nas. – 27. (Cu peste) A descoperi, a afla. – 28. (Cu în, spre, la) A comunica, a răspunde, a privi. – 29. (Cu prin, pe) A traversa, a trece peste. – 30. (Cu pe, peste) A așeza într-un anume fel, a situa. – 31. (Cu cu) A vopsi, a acoperi. – 32. (Cu conj. să) A fi gata de, a începe, a fi pe punctul de face ceva. – 33. (În construcția a-i da cu) A continua, a insista, a stărui, a bate la cap. – 34. (În construcția a-i da de) A ajunge la o rezolvare, a găsi pricina. – 35. (În construcția a o da pe) A vorbi în altă limbă, a o rupe pe altă limbă. – 36. A cădea, a surveni (vorbind despre intemperii). – 37. A ajunge, a veni. – 38. A năvăli, a se arunca, a asalta. – 39. (Refl.) A se așeza, a se pune. – 40. (Refl.) A se preda, a se declara bătut. – 41. (Refl.) A face o mișcare (indicată de complement): a se da jos. – 42. (Refl., cu pe, în) A se dedica exercitării a ceva sau a unui sport: a se da pe ghiață; a se da peste cap. – 43. (Refl.) A se obișnui. – 44. (Refl.) A exista, a se afla, a se produce. – 45. (Refl.) A se apropia de, a se familiariza cu. – 46. A se dedica, a se consacra. – 47. (Refl.) A adula. – 48. (Refl., cu la) A se repezi asupra, a se năpusti. – Mr. dau, ded, didei, dare, megl. dau, dare, istr. dǫu, dǫt. Lat. dāre (Pușcariu 487; Candrea-Dens., 470; REW 2476). Prez. presupune o formă lat. *dao în loc de do, cf. Densusianu, Hlr., 155. – Der. dare, s. f. (înv., dar, cadou; acțiunea de a da; donare; farmec; bir; contribuție, dijmă); dat, s. n. (donare; farmec, vrajă; obicei, uzanță; activ, la un bilanț sau buget); dătător, adj. (care dă, donator; comanditar); dătătură, s. f. (donare; vrajă; lovitură); datină, s. f. (tradiție, obicei vechi), pare a proveni din sl. dĕdina încrucișat cu dat, cf. dedină; îndătina, vb. (a avea drept de obicei, a fi de uzanță veche). Cf. dată, daravelă, deda, trăda.

DEFICIT, deficite, s. n. Plus de cheltuieli față de venituri; lipsă (bănească) la un bilanț financiar; pierdere; p. gener. orice lipsă la o socoteală. ◊ Expr. A fi în deficit = a fi în pierdere, a avea cheltuieli mai mari decât veniturile. – Din fr. déficit.

deficit [At: NEGULICI / A și: (înv) def~ / V: (îvr) ~țit / Pl: ~e și (înv) ~uri / E: fr déficit, ger Defizit] 1 sn Sumă cu care cheltuielile întrec veniturile. 2 sn Lipsă bănească la un bilanț financiar. 3 Pierdere. 4 (Pgn) Lipsă la un calcul. 5 (Met; îs) ~ de saturație (sau de umiditate) Diferență dintre tensiunea vaporilor care saturează aerul la o temperatură dată și tensiunea vaporilor existenți în realitate. 6 (Îe) A fi în ~ A fi în pierdere, a avea cheltuieli mai mari decât veniturile. 7 Situație în care cheltuielile întrec veniturile. 8-9 (Med) Deficiență (7-8). 10 av (Rar) Mai puțin. 11 av Minus.

deficitar, ~ă a [At: DL / Pl: ~i, ~e / E: fr déficitaire] 1 (D. bilanțuri) În care cheltuielile întrec veniturile. 2 Care are lipsuri. 3 Care are pierderi. 4 (Met; d. umiditate) Care nu este suficient. 5 Care funcționează în pierdere. 6 (Med; d. funcționarea unui organ) Care are deficiențe. 7 În minus.

DEGRADARE, degradări, s. f. Acțiunea de a (se) degrada și rezultatul ei. 1. Înjosire. Ar fi o degradare pentru un ofițer să ia apărarea unui automutilat. CAMILAR, N. I 349. 2. (Mil.) Pedeapsă prin luarea gradului. Încheiam bilanțul sinistru al acestei petreceri, ca un general înfrînt și fugărit, promis degradării și exilului. CAMIL PETRESCU, U. N. 125. ♦ (Jur.) Degradare civică = pierderea drepturilor cetățenești în urma unei sentințe infamante. 3. Procesul de schimbare spre rău; decădere, deteriorare, ruinare. Capitaliștii și moșierii au ținut gospodăriile țărănești într-o stare de înapoiere tehnică ce prezenta cele mai diverse și mai tipice forme de degradare. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 185. ♦ (Tehn.) Modificarea calităților unui bun material, astfel încît acesta să fie mai puțin valoros. ♦ Micșorarea valorii agricole a unui sol, a unui teren. Orice deținători de terenuri supuse eroziunilor și degradărilor produse de ape și inundațiilor sînt obligați să ia măsuri pentru protejarea lor. B. O. 1953, 101. ♦ (Min.) Degradarea zăcămintelor = micșorarea valorii zăcămintelor (petrolifere etc.) în urma unei exploatări neraționale.

depún și (vest) dă-, -pús, a -púne v. intr. (lat. de-póno, -pónere, a depune, a pune jos. V. pun). Munt. vest. Se zice despre vacĭ cînd li se mărește ugeru și li se lasă în jos aproape de a făta orĭ despre norĭ cînd îs gata să dea drumu ploiĭ. Vacă depusă, aproape de fătat (Cod.). V. tr. (după fr. depóser). Pun jos: vulturu apucă melu și-l depuse’n cuĭbu luĭ. Daŭ în păstrare, în primire: a depune banĭ la un bancher. Formez depozit, las drojdie la fund: vinu depune drojdie, apa depune nomol. Fig. Destituĭ, detronez: a depune un rege. Pun în închisoare: a depune un tîlhar. Mărturisesc la judecată: acuzatu a depus că el e asasinu. Depun corona, abdic. Îmĭ depun bilanțu, 1) daŭ socoteală, 2) daŭ faliment. Depun examin, daŭ examin.

depune² [At: (a. 1774) URICARIUL I, 175 / V: dăp~, dip~ / Pzi: ~un / E: lat deponere] 1 vt A lăsa un obiect din mână, punându-l undeva. 2 vr (D. substanțe solide aflate în stare de suspensie sau dizolvate într-un lichid) A se sedimenta. 3 vt (D. animale care se înmulțesc prin ouă) A elimina ouăle (la un loc potrivit). 4 vt (Fig; îe) A ~ armele A înceta lupta. 5 vt (Fig; îe) A ~ coroana A renunța la domnie. 6 vt (Fig; cmr; îe) A ~ bilanțul (la tribunal) A da faliment. 7 vt (Îe) A ~ bani (la o instituție bancară) A lăsa o sumă de bani (în păstrare la o instituție bancară). 8 vt (Îe) A ~ mandatul A renunța la o însărcinare încredințată, invocând drept motivare imposibilitatea de a continua îndeplinirea ei. 9 vt (Îe) A ~ un act (sau o cerere, un memoriu etc.) A înainta, a preda forului competent un act (sau o cerere, un memoriu etc.). 10 vt (Îe) A ~ muncă (sau efort, osteneală etc.) A trudi. 11 vt (Rar; îe) A ~ un examen A da un examen. 12 vt (D. o parte în litigiu sau despre un martor; îe) A ~ jurământul A se angaja să spună tot adevărul în legătură cu faptele unui proces. 13 vt (D. unele categorii de oameni și d. militari; îae) A se angaja solemn să-și îndeplinească îndatoririle cu respectarea legilor țării. 14 vt (D. un martor; îe) A ~ mărturie A face declarații în fața unui organ de jurisdicție sau de urmărire penală în legătură cu faptele unui proces. 15 vt (Înv) A detrona (un domnitor, un ierarh bisericesc) Si: a destitui, a caterisi. 16 vt (Îvr; jur) A înainta. 17 vt (Îvr; jur) A face. 18 vt (Îvr; jur) A da. 19 vt (Îvr; jur) A aresta preventiv.

depunere sf [At: DLR ms / E: depune²] 1 Sumă de bani depusă la o instituție bancară. 2 Sediment, depozit pe o suprafață sau pe fundul unui vas. 3 (Jur) Depoziție. 4 Lăsare a unui obiect din mână, punându-l undeva Si: depus¹ (1). 5 (Zlg) Eliminare a ouălor^[1] la un loc potrivit Si: depus¹ (2). 6 (Fig; îs) ~a armelor Încetare a luptei. 7 (Fig; îs) ~a coroanei Renunțare la domnie. 8 (Fig; cmr) ~a bilanțului Falimentare. 9 (Îs) ~a banilor Lăsare a unei sume de bani spre păstrare la o instituție bancară. 10 (Îs) ~a mandatului Renunțare la o însărcinare încredințată, invocând drept motivare imposibilitatea de a continua îndeplinirea ei. 11 (Îs ) ~a unui act (sau unei cereri, unui memoriu etc.) Predare a unui act, a unei cereri, a unui memoriu unui for competent. 12 (Îs) ~a muncii (sau efortului, ostenelii etc.) Trudă. 13 (Îs) ~a jurământului Angajare în mărturisirea adevărului în legătură cu faptele unui proces de către o parte în litigiu sau de către un martor. 14 (Îas) Angajare solemnă de îndeplinire a îndatoririlor, cu respectarea legilor țării, de către anumite categorii de oameni și de către militari. corectat(ă)

Don Juan (nume spaniol, Juan corespunde lui loan) – Personaj legendar care a ajuns prototipul cavalerului seducător, fără scrupule. Se pare însă că legenda, foarte înflorită de-a lungul vremii, a crescut totuși dintr-o sămînță de adevăr. Astfel „Cronica Sevillei” pomenește de un tînăr Don Juan Tenorio, care a omorît într-o noapte pe comandorul Ulloa; după ce i-a răpit fiica. Ucigașul a fost atras într-o mănăstire și sugrumat de niște călugări franciscani. Povestea lui Don Juan a fost preluată de literatură și accepțiunea acestui „nume devenit, poreclă” este astăzi unanim cunoscută. Molière a scris comedia Don Juan sau ospățul de piatră, Mozart – o operă care poartă numele aceluiași personaj, Byron – un poem, Pușkin – de asemenea, Schiller – o baladă, Tirso de Molina, N. Lenau, Goldoni, Alexandre Dumas etc., iar la noi Victor Eftimiu (o piesă în versuri). Un sugestiv portret al acestui cinic cuceritor de femei îl găsim în drama în versuri Don Juan Tenorio a poetului spaniol din secolul trecut Don José Zorrilla. Citind lista celor 62 de femei cucerite într-un singur an, Don Juan adaugă: „Îmi trebuie o zi ca să le fac să înnebunească după mine, încă o zi – să le seduc, a treia spre a le părăsi, apoi două zile, ca să le găsesc înlocuitoare, și, în sfîrșit, spre a le uita, îmi trebuie... o oră!” Pentru completarea portretului, reproducem și bilanțul, pe care-l face Leporello, valetul lui Don Juan din opera cu același nume a lui Mozart, unde el înșiră aventurile stăpînului său: „În Italia 700 de femei, în Germania – 800, în Turcia și Franța – 91, iar în Spania – 1003!” În Aforisme, Lucian Blaga consideră însă că de fapt: „Don Juan nu are o mie de pasiuni mărunte, ci o singură pasiune virtuală”. Expresia califică pe bărbații, și îndeosebi pe tinerii nestatornici în iubire. G.M. Zamfirescu, în romanul Maidanul cu dragoste, scrie: „Safta cunoscuse pe toți donjuanii… orașului” (vol. II, pag. 202). (Vezi: Casanova și Barbă-Albastră). LIT.

DRESA², dresez, vb. I. Tranz. A redacta, a încheia (un act, mai ales oficial). A dresa un proces-verbal. ▭ Pe urmă, numai după ce a dresat acest bilanț de profit și pierdere, a ridicat iarăși foaia. C. PETRESCU, O. P. II 192. ◊ Refl. pas. Trebuie să răspunză la procesul-verbal ce i se dresează pentru întrebuințarea semnalului. CARAGIALE, O. II 271.

ENCICLOPEDIE s. f. (< fr. encyclopédie, cf. gr. en „în” + kyklos „cerc” + paideia „educație”, „învățământ”): lucrare lexicografică de mare întindere, care cuprinde sistematic cunoștințe amănunțite, termeni de bază (nume comune și proprii) dintr-un singur domeniu (e. de specialitate) sau din toate domeniile cunoașterii umane (e. universală), fie în ordine alfabetică, fie pe probleme sau pe ramuri de activitate. Lucrări cu caracter enciclopedic au existat încă din antichitate: la egipteni (în mileniul al doilea î.e.n.), la chinezi (în secolele al XII-lea – al X-lea î.e.n.), la greci, la romani, la arabi etc. În evul mediu a apărut prima e. alfabetică (în secolul al XIII-lea) și primele e. pe specialități (istorică, agricolă, medicală, veterinară etc.). O mare circulație au cunoscut în secolul al XVIII-lea, în Europa, Dictionnaire historique et critique („Dicționar istoric și critic”) editat în două volume de P. Bayle, între 1695-1697, și Dicționarul artelor și științelor, editat în 1728 de E. Chambers. Acesta din urmă a constituit punctul de plecare în editarea celebrei opere a enciclopediștilor francezi: Enciclopedie sau Dicționar rațional al științelor, artelor și meșteșugurilor, apărut(ă) la Paris între 1751-1780, în 35 de volume, sub conducerea lui D. Diderot (cu excepția ultimelor 7 volume, editate fără participarea lui). La elaborarea acestei e. au luat parte cele mai luminate minți ale epocii (filozofi, scriitori, savanți, economiști, ingineri, medici, specialiști militari etc.): D’Alembert, Helvetius, Holbach, Rousseau, Voltaire, Condillac, Condorcet, Montesquieu, Buffon, Daubenton, Turgot, Quesnay etc. Ea prezintă un bilanț al tuturor cunoștințelor dobândite până atunci de omenire. Sunt criticate în ea – iscusit voalat – instituțiile politice, juridice și economice feudale, dogmele și superstițiile religioase, concepțiile înapoiate și prejudecățile etc. Ea constituie un adevărat monument al filosofiei iluministe a veacului și a avut un rol deosebit în pregătirea ideologică a revoluției burgheze din Franța de la 1789. Pe baza tradiției create de această e., în întreaga Europă a început editarea unor e. cu caracter universal (în Anglia, între 1768-1771; în Germania, una între 1808-1811 și alta între 1818-1890; în Franța, una între 1866-1888 și alta între 1885-1902; în Italia, între 1875-1888; în Rusia, între 1890-1907 etc.). Prima încercare de elaborare a unei e. românești a fost făcută de o societate literară din lași, condusă de Gheorghe Asachi, care a publicat în 1842 o fasciculă dintr-un Lexicon de conversație. Prima e. românească realizată este însă Enciclopedia română, care a apărut la Sibiu între anii 1898-1904, în trei volume, sub auspiciile Astrei. Ea a fost alcătuită de un colectiv de peste 200 de oameni de știință, de cultură și de artă din toate provinciile istorice românești, sub conducerea lui Corneliu Diaconovici (1859-1923), prim-secretar al Astrei. Este o operă de sintetizare a valorilor culturii noastre naționale, având 3000 de pagini și tratând 40.000 de termeni – comuni și proprii – din toate domeniile de activitate. Ea rămâne ca o expresie vie a devotamentului intelectualității românești față de idealul sfânt al unității politice și culturale a poporului român. Înainte de primul război mondial, ea a avut o largă răspândire în toate zonele locuite de români. Între 1963-1966 a apărut în București, editat de Academia Română, Dicționarul enciclopedic român, în patru volume (I – 1963, II – 1964, III – 1965 și IV- 1966).

EROÁRE (< fr., lat.) s. f. 1. Iluzie a simțurilor, care provoacă decepție în planul conștiinței. ♦ Cunoștință sau idee falsă, inexactă în raport cu cu un fapt real sau cu o normă definită. ◊ Erori logice = erori provenite din încălcarea regulilor demonstrației, săvârșite intenționat (sofisme) sau neintenționat (paralogisme). ♦ Idee, părere, opinie greșită; ceea ce e greșit, greșeală. 2. (GENET.) E. înnăscută de metabolism = defect ereditar enzimatic, prin mutație deficitară (Dorothy Garrod, 1908); orice tulburare biochimică determinată genetic, în care un defect enzimatic specific produce un bloc metabolic (Thompson și Thompson, 1967); eroare garrodiană. 3. (Dr.) Falsă reprezentare asupra unei situații de fapt (e. de fapt) ori asupra existenței sau conținutului unui act normativ (e. de drept) și care, atunci când împiedică întâlnirea voinței părților contractante (e. obstacol), constituie o cauză de nulitate absolută a contractului, iar când alterează numai voința părților (e. viciu de consimțământ) constituie o cauză o cauză de nulitate relativă a contractului. ◊ E. comună = e. în care, aflându-se un număr însemnat de persoane, se produc efectele juridice corespunzătoare falsei reprezentări a realității. E. judiciară = stabilire greșită a faptelor dintr-un proces penal și care duce la pronunțarea unei condamnări nedrepte. 4. (FIZ.) E. medie = valoare medie a erorilor posibile. E. admisibilă = e. maximă admisă, astfel încât rezultatele obținute în urma activității supuse e. pot fi utile. E. absolută = valoarea absolută a diferenței dintre valoarea exactă a unei mărimi și cea obținută în urma unei măsurări sau a calcului. E. relativă = raportul dintre eroarea absolută și valoarea reală a mărimii respective. 5. Teoria erorilor = capitol al analizei numerice care studiază erorile și propagarea lor în calcule. 6. (EC.) Cont de erori (sau de așteptare) = cont în care sunt înregistrate toate e. acumulate până la închiderea bilanțului. ◊ Expr. Erori și omisiuni = formă de asigurare legată de angajamentul de a se acoperi pagube survenite în urma unor greșeli în practicarea anumitor profesii cu excepția celei medicale (inginerie, financiar-bancară etc.).

ESTIMARE s. 1. v. evaluare. 2. estimație, evaluare, (fig.) bilanț, socoteală. (O sumară ~ ne arată că...)

ESTIMARE s. 1. apreciere, calcul, calculare, estimație, evaluare, măsurare, prețuire, socotire, (reg.) prețuială, (înv.) prețăluire. (~ valorii unui obiect.) 2. estimație, evaluare, (fig.) bilanț, socoteală. (O sumară ~ ne arată că...)

ESTIMAȚIE s. 1. apreciere, calcul, calculare, estimare, evaluare, măsurare, prețuire, socotire, (reg.) prețuială, (înv.) prețăluire. (~ valorii unui obiect.) 2. estimare, evaluare, (fig.) bilanț, socoteală. (O sumară ~ ne arată că...)

EVALUARE s. 1. apreciere, calcul, calculare, estimare, estimație, măsurare, prețuire, socotire, (reg.) prețuială, (înv.) prețăluire. (~ valorii unui obiect.) 2. estimare, estimație, (fig.) bilanț, socoteală. (O sumară ~ ne arată că...)

EVALUARE s. 1. apreciere, calcul, calculare, estimare, estimație, măsurare, prețuire, socotire, (reg.) prețuială, (înv.) prețăluire. (~ valorii unui obiect.) 2. estimare, estimație, (fig.) bilanț, socoteală. (O sumară ~ ne arată că...)

femeie-poet s. f. (lit.) Femeie care scrie (și publică) poezii ◊ „Era cât pe-aci să mă mohorăsc cu bilanțul făcut de M.B. în «Contemporanul» [...] din care urma să rezulte cât de puțin încăpătoare a rămas literatura pentru femeile-poet și femeile-prozator și mă chinuiam strașnic să fac în mintea mea dreptate acestei urgisiri.” Cont. 18 VII 69 p. 3 (din femeie + poet; cf. fr. femme-poète; DMN 1966)

GOODWILL [gúduil] (cuv. engl.) subst. Noțiune utilizată în cazul evaluării întreprinderilor care realizează un profit net mai mare față de cel obținut de firmele concurente. G. reflectă valoarea globală a elementelor necorporale ale firmei (clientelă, vad comercial, marcă, nume comercial, brevete de invenții etc.), care nu pot fi evaluate în mod individual pentru a fi înscrise în activul bilanțului. Valoarea globală a unei întreprinderi provine din însumarea patrimoniului net al acesteia cu g., calculat prin capitalizarea supraprofitului net anual, în funcție de durata estimată (în ani) de obținere a acestuia.

HAWTREY [hó:tri], Sir Ralph George (1879-1975), economist britanic. Studii în domeniul financiar; a demonstrat rolul vitezei de circulație a monedei și al funcționării sistemului bancar în influențarea fluctuațiilor economice („Circulația monetară și creditul”, „Capitalul și folosirea lui”, „Renașterea economică”, „Bilanțul plăților și nivelul vieței”).

HIDROGEOLOGÍE (< fr. {i}; {s} hidro- + geologie) s. f. Știință care se ocupă cu studiul distribuției, regimului, dinamicii, bilanțului și genezei apelor subterane; cuprinde și prospecțiunea, exploatarea și captarea acestora pentru alimentarea cu apă a populației, industriei etc. și a pregătirii lucrărilor hidrotehnice de desecare, de evacuare din lucrările miniere etc.

HIDROLOGIC,^[1] -Ă, hidrologici, -ce, adj. Care aparține hidrologiei, care se referă la hidrologie. ◊ Bilanț hidrologic = raportul dintre cantitatea de apă primită și cea cedată pe un teritoriu într-un anumit timp din precipitații atmosferice, din scurgerea apei la suprafață și din evaporare. Regim hidrologic = variație în timp a unei cantități de apă care trece printr-o secțiune a unui râu. – Din fr. hydrologique. corectat(ă)

hidrologic, ~ă a [At: DA ms / E: fr hydrologique] 1 Care aparține hidrologiei. 2 Care se referă la hidrologie. 3 Specific hidrologiei. 4 (Îs) Bilanț ~ Raport dintre cantitatea de apă primită și cea cedată pe un teritoriu într-un anumit timp din precipitații atmosferice, din scurgerea apei la suprafață și din evaporare.

HIDROLOGIC,^[1] -Ă, hidrologici, -ce, adj. Care aparține hidrologiei, care se referă la hidrologie. ◊ Bilanț hidrologic = raportul dintre cantitatea de apă primită și cea cedată pe un teritoriu într-un anumit timp din precipitații atmosferice, din scurgerea apei la suprafață și din evaporare. Regim hidrologic = variație în timp a unei cantități de apă care trece printr-o secțiune a unui râu. – Din fr. hydrologique. corectat(ă)

INVENTARIA, inventariez, vb. I. Tranz. (Cu privire la bunuri) A înregistra în inventar indicînd și valoarea obiectelor înregistrate. (Refl. pas.) O dată cu încheierea bilanțului unei întreprinderi comerciale, se inventariază și mărfurile nevîndute, aflate în magazie. – Pronunțat: -ri-a.

încărca [At: NECULCE, ap. LET. II, 248/14 / V: (reg) ~car~ / Pzi: ~carc / E: ml *incarricare] 1 vt A umple un vehicul, un recipient etc. cu ceva. 2 vt A pune o greutate mare într-un vehicul sau pe spinarea unui animal pentru a o transporta. 3 vt A introduce într-o armă de foc un proiectil cu material exploziv sau un cartuș. 4-5 vtr A (se) acoperi (de). 6-7 vtr (A-și lua sau) a i se încredința foarte multe sarcini. 8 vt A decora excesiv. 9 vt (Fig) A exagera cu scopul de a înșela. 10 vt (Spc) A adăuga, fraudulos, un plus la un bilanț. 11 vt (Îe) A-și ~ stomacul cu... A mânca prea mult. 12 vt (Îe) A-și ~ sufletul cu... A-și împovăra conștiința. 13 vt A acumula energie (într-o baterie electrică, pe armăturile condensatoarelor etc. 14-15 vt (Fam; fig; îe) A-și ~ bateriile A se reface (fizic sau) psihic Cf a se întrema, a se odihni. 16 vt (Înv; fig; d. ton, glas) A îngroșa. 17 vt (Fig) A copleși. 18 vt (Fig) A lovi. 19 vr (Nob) A sări în spatele cuiva. 20-21 vr (Nob; șfg) A se agăța de cineva.

încărcare sf [At: LEG. EC. Pl. 288 / Pl: ~cări / E: încărca] 1 Umplere a unui vehicul (sau a unui recipient) cu ceva Si: încărcat) (1), (înv) încărcătură (1). 2 Punere a unei greutăți într-un vehicul sau pe spinarea unui animal, pentru a o transporta Si: încărcat¹ (2). 3 Introducere a unui proiectil sau a unui cartuș într-o armă de foc Si: încărcat¹ (3). 4 Acoperire peste tot cu ceva Si: încărcat¹ (4). 5-6 (Preluare sau) încredințare cuiva a prea multor sarcini Si: încărcat¹ (5-6). 7 Decorare excesivă Si: încărcat¹ (7). 8 Exagerare cu scopul de a înșela Si: încărcat¹ 9 Adăugare frauduloasă a unui plus la un bilanț Si: încărcat¹ (9). 10 (Îs) ~a stomacului Alimentare prea abundentă. 11 (Îs) ~a sufletului Împovărare a conștiinței. 12 Acumulare de energie într-o baterie electrică, într-un condensator etc. 13 (Rar) Tensiune nervoasă. 14-15 (Fig; îs) ~a bateriilor Refacere (fizică sau) psihică. 16 (Elt; îs) ~ de încercare Sarcină cu care se încarcă o piesă pentru a fi testată.

încărcat², ~ă a [At: PRAV. MOLD. 25₁ / Pl: ~ați, ~e / E: încărca] 1 (D. vehicule, recipiente) Umplut. 2 (D. vehicule, animale de tracțiune) Care transportă greutăți. 3 (D. o gură de foc) Cu proiectilul introdus. 4 (Pgn) Acoperit de... 5 (Pgn) Plin de... 6 Excesiv ornamentat. 7 (D. un bilanț) Falsificat prin adăugări nejustificate. 8 (D. suflet) împovărat. 9 (D. acumulatoare electrice) În care s-a acumulat energie. 10Ticsit. 11 (Îs) ~ de ani Vârstnic. 12 (Îs) Aer ~ Aer viciat, greu de respirat. 13 (Med; îs) Limbă ~ă Limbă cu înfățișare specifică unor boli digestive. 14 (Îs) Atmosferă ~ Atmosferă plină de electricitate, premergătoare furtunii. 15 (Fig; îas) Situație încordată. 16-17 (D. copaci) Plin de (fructe sau) flori. 18-19 (Fig) Exagerat (cu scopul de a înșela). 20 (D. condensatoare electrice, baterii etc.) Ale căror armături au sarcină electrică. 21 (Îs) Stomac ~ Stomac balonat din cauza excesului de mâncare.

ÎNCHEIA, închei, vb. I. Tranz. I. 1. (Cu privire la obiecte de îmbrăcăminte și încălțăminte) A împreuna părțile, a le strînge alături (fixîndu-le cu ajutorul nasturilor, șireturilor, copcilor etc.); a închide. Își încheie haina în toți nasturii. VLAHUȚĂ, O. A. 128. Își încheie haina plină de șireturi. EMINESCU, O. I 87. ◊ Refl. (Despre obiecte de îmbrăcăminte) Un vînăt giulgiu se-ncheie nod Pe umerele goale. EMINESCU, O. I 170. Era încinsă cu un colan de aur ce se încheia cu mari paftale. NEGRUZZI, S. I 145. ♦ Refl. (Despre persoane) A-și prinde nasturii, copcile de la haine; a se îmbumba. Incheie-te la haină. ♦ (Cu privire la nasturi, șireturi etc.) A trece prin găurile respective; (cu privire la copci) a introduce una într-alta spre a împreuna cele două părți ale îmbrăcămintei, încălțămintei etc. Încheie-ți nasturii. 2. (Cu privire la părțile componente ale unui obiect) A potrivi unul într-altul; a îmbina, a uni, a monta. V. fixa. Teslarii, cioplind grinzile cu bărzile, le suie pe zid și le așază, încheindu-le una cu alta. DRĂGHICI, R. 44. Făcusă un car și-l încheiasă în casă. ȘEZ. I 189. ◊ Refl. Fig. Hora de fete... s-a încheiat și, legănat și molatec, se mișcă după sunetul... scripcii. HOGAȘ, DR. II 185. ♦ Refl. (Despre vegetație) A acoperi un loc în chip neîntrerupt, a forma un covor de verdeață. Pădurea de stejari din apropiere se încheiase. SADOVEANU, E. 5. Pădurile nu înverziseră încă, dar pruniștele erau în floare, iarba se încheiase, sălciile, răchitele și plopii lăsaseră mîțișori. SLAVICI, O. II 30. II. 1. (Cu privire la o durată de timp, la o muncă, la o acțiune, la o operă etc.) A pune capăt, a sfîrși, a termina. Obișnuia să-și încheie fiecare frază cu un gest larg, totdeauna același. GALAN, Z. R. 85. Asudat și istovit, încheie învîrtita cu o apăsare zdravănă de arcuș. REBREANU, I. 16. Încheiem această introducere ce ne era neapărată. CARAGIALE, O. III 219. ◊ Refl. A stîrnit o ceartă care mai-mai să se încheie cu scandal. REBREANU, I. 84. Năprasnica luptă dintre cei doi uriași... s-a încheiat. VLAHUȚĂ, O. AL. I 116. A făcut un semn... prin care le arăta că sfatul s-a încheiat. CARAGIALE, O. III 72. ♦ (Cu privire la socoteli, calcule) A ajunge la capăt; a termina. Seara, încheindu-și bilanțul zilei, fu totuși mulțumit. REBREANU, R. I 242. Badea Niculaie... pleacă să-l găsească ca să-și încheie socotelile. GHICA, S. VII. ♦ (Urmat de o completivă directă). A trage concluzia, a conchide. Prințul Cantemir încheie, fără nici un alt temei, că el trebuie să fi fost odată husari. BĂLCESCU, O. I 120. ♦ A forma capătul a ceva; a delimita, a mărgini. Tunurile incheie coloana. ◊ (Poetic) Sprîncenele arcate fruntea albă i-o încheie. EMINESCU, O. I 79. ♦ Refl. A se limita, a se rezuma la... Familia lui Gheorghe, toată, se încheia în mama lui și-n cele două surori. VLAHUȚĂ, N. 47. Ș-apoi chitiți că numai în arc se încheia tot meșteșugul și puterea omului aceluia? CREANGĂ, P. 245. 2. (Cu privire la acorduri, tratate, contracte etc.) A stabili condițiile, a întocmi actul respectiv (și a-l semna). În 1886, Romînia a încheiat convențiuni comerciale cu Rusia, Elveția și Franța. IST. R.P.R. 415. Nu va pleca de-acolo pînă nu va fi încheiat vînzarea. REBREANU, R. I 259. La 1501 el merse în Polonia de încheie pacea între Ștefan vv. și Albert, regele Poloniei. BĂLCESCU, O. I 81. ◊ Refl. pas. Contractul colectiv ce se încheie între muncitori și conducerea administrativă a întreprinderilor socialiste exprimă unitatea deplină de interese a părților contractante. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 11, 83. Înaltul hatișerif fu citit și tălmăcit și se încheie toată rînduiala după izvod și după datină. SADOVEANU, O. VII 73. ♦ A redacta, a alcătui. (Refl. pas.) A doua zi s-a constatat cazul și s-a încheiat cuvenitul proces-verbal. VLAHUȚĂ, O. A. 152.

MONTBRIAL [mõbriál], Thierry de (n. 1943), economist francez. Prof. univ. la Paris. Director al Institutului Francez de Relații Internaționale (din 1979). Studii în domeniile economiei generale, aplicate și matematice („Economie teoretică”, „Dezordinea economică mondială”) și al relațiilor internaționale („Securitatea Occidentului: bilanț și orientări”, „Extinderea Uniunii Europene”, „Intervenții internaționale, suveranitatea statelor și democrația”). M. de onoare al Acad. Române (1999).

NITTI, Francesco Saverío (1868-1953), economist și om politic italian. Prim-min. (1919-1920), a fost unul dintre artizanii sistemelor tratatelor de pace postbelice, precum și organizatorul cadrului juridico-administrativ al Italiei. Adversar al lui Mussolini, a plecat în exil (1924-1946). Arestat în Franța de Gestapo a fost deținut într-o închisoare din Tirol (1943-1945). Ca economist, a promovat ideea industrializării sudului țării („Nord și Sud”, „Bilanțul statului 1862-1896”, „Dezintegrarea Europei”).

ofițer-pilot s. m. Pilot militar ◊ „Un purtător de cuvânt militar american a declarat că un prim bilanț al exploziilor arată că 21 de ofițeri-piloți americani [...] au fost uciși.” Sc. 17 VI 65 p. 4 (din ofițer + pilot)

PASIV s.n. 1. Totalitatea mijloacelor economice ale unei întreprinderi privite sub aspectul provenienței lor la un moment dat. ♦ Parte a bilanțului în care sunt înscrise fondurile unei întreprinderi sau ale unei instituții la un moment dat. 2. (Gram.) Diateza pasivă a unui verb. [Pl. -ve, -vuri. / < lat. passivum, fr. passif, it. passivo].

pasiv, ~ă [At: TEMPEA, GRAM. 150/2 / Pl: ~i, ~e / E: lat passivus, fr passif, ger Passiv] (Îoc activ) 1-2 sf, a (Diateză, conjugare, formă verbală) care arată că subiectul gramatical suferă acțiunea făcută de altcineva. 3 a (D. oameni) Care nu reacționează în nici un fel la o excitare sau la o acțiune din afară. 4 a (Spc; d. oameni) Care nu participă direct la acțiune. 5 a (Spc; d. oameni) Care este lipsit de inițiativă. 6 a (Pex; d. oameni) Care manifestă o stare de indiferență. 7-9 a (D. manifestările oamenilor) Care exprimă, indică, trădează etc. (inactivitate) (lipsă de inițiativă sau) indiferență Vz imobil, inactiv, indiferent, inert, neutru, resemnat. 10 a (Îs) Vocabular (sau, lexic, fond) ~ (al limbii) Parte a vocabularului care nu este folosită în mod frecvent în vorbire, deși este cunoscută de vorbitor. 11 a (Îs) Drept electoral ~ Drept de a fi ales în diverse organe legislative. 12 a (Îs) Apărare ~ Formă de apărare a populației civile de atacurile aeriene inamice. 13 a (Îas) Totalitate a măsurilor necesare pentru realizarea acestei acțiuni. 14 a (Chm; rar) Care nu intră într-o reacție. 15 a (D. metale, aliaje) Care are pasivitate. 16 sn (Fin) Totalitate a mijloacelor economice ale unei interpretări, ale unei instituții sau ale unei organizații economice, privite din punctul de vedere al surselor de constituire și al destinației lor. 17 sn (Fin) Parte din dreapta a bilanțului, în care sunt înscrise, în expresie valorică, sursele de constituire a pasivului (16) și rezultatele financiare ale activității unei întreprinderi, ale unei instituții sau ale unei organizații economice la un moment dat. 18 sn (Fin; jur) Parte a patrimoniului unei persoane fizice sau juridice, alcătuită din datorii și din obligații evaluabile în bani care depășește bilanțul activ al unei întreprinderi, al unei instituții sau al unei organizații economice.

pasiv (pasivul unui verb; pasivul unui bilanț).

PASIV, -Ă I. adj. 1. lipsit de inițiativă, inactiv, dezinteresat, apatic. 2. (despre diateze, forme verbale, conjugări etc.) care arată că subiectul suferă acțiunea făcută de altcineva. ♦ vocabular ~ = parte a vocabularului care nu este folosită în mod curent. 3. (despre metale, aliaje) care prezintă pasivitate (2). II. s. n. 1. totalitatea mijloacelor economice ale unei întreprinderi, instituții etc., privite sub aspectul provenienței lor la un moment dat. ◊ parte a bilanțului în care sunt înscrise aceste mijloace. 2. ~ patrimonial = ansamblul obligațiilor și sarcinilor cu conținut economic aparținând unei persoane (fizice sau juridice) care împreună cu activul alcătuiesc patrimoniul. (< fr. passif, lat. passivus, germ. passiv, /II/ Passiv)

PASIV¹ ~e n. ec. Parte a bilanțului contabil care reflectă sursele mijloacelor financiare după componența, destinația și apartenența lor. /<fr. passif, lat. passivus, germ. Passiv

PASIV¹ s. n. (Evidență contabilă, în opoziție cu activ¹) Totalitatea mijloacelor economice ale unei întreprinderi, privite sub aspectul provenienței lor la un moment dat. ♦ Partea bilanțului în care sînt înscrise, sub denumirea de posturi de pasiv, fondurile unei întreprinderi, organizații economice sau instituții la un moment dat.

PASIV, -Ă, pasivi, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. Care nu reacționează în niciun fel, care este lipsit de inițiativă și de interes pentru ceea ce face, vede etc.; inactiv. ♦ Vocabular pasiv = parte a vocabularului care nu e folosită în mod frecvent în vorbire. Apărare pasivă = ansamblul măsurilor luate pentru a feri un oraș, o clădire etc. de atacuri aeriene inamice. Drept electoral pasiv = dreptul de a fi ales în diverse organe legislative. 2. (Gram.; despre diateze, forme verbale, conjugări etc.) Care arată că subiectul gramatical suferă acțiunea făcută de altcineva. ♦ (Substantivat, n.) Diateza pasivă (I 2) a unui verb. 3. (Despre metale, aliaje) Care prezintă fenomenul de pasivitate (2). II. S. n. 1. (Fin.; adesea adjectival) Totalitatea mijloacelor economice ale unei întreprinderi, privite sub aspectul provenienței lor la un moment dat și al destinației lor. ♦ Parte a bilanțului contabil în care sunt înscrise fondurile unei întreprinderi sau ale unei instituții la un moment dat. 2. (Jur.) Parte din patrimoniul unei persoane fizice sau juridice alcătuită din datorii sau din alte obligații ce se pot evalua în bani. – Din fr. passif, lat. passivus, germ. passiv, Passiv.

PASIV, -Ă, pasivi, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. Care nu reacționează în nici un fel, care este lipsit de inițiativă și de interes pentru ceea ce face, vede etc.; inactiv. ♦ Vocabular pasiv = parte a vocabularului care nu e folosită în mod frecvent în vorbire. Apărare pasivă = ansamblul măsurilor luate pentru a feri un oraș, o clădire etc. de atacuri aeriene inamice. Drept electoral pasiv = dreptul de a fi ales în diverse organe legislative. 2. (Gram.; despre diateze, forme verbale, conjugări etc.) Care arată că subiectul gramatical suferă acțiunea făcută de altcineva. ♦ (Substantivat, n.) Diateza pasivă (I 2) a unui verb. 3. (Despre metale, aliaje) Care prezintă fenomenul de pasivitate (2). II. S. n. 1. (Fin.; adesea adjectival) Totalitatea mijloacelor economice ale unei întreprinderi, privite sub aspectul provenienței lor la un moment dat și al destinației lor. ♦ Parte a bilanțului contabil în care sunt înscrise fondurile unei întreprinderi sau ale unei instituții la un moment dat. 2. (Jur.) Parte din patrimoniul unei persoane fizice sau juridice alcătuită din datorii sau din alte obligații ce se pot evalua în bani. – Din fr. passif, lat. passivus, germ. passiv, Passiv.

pișca^[1] [At: HERODOT (1645), 33 / V: (reg) pisca / Pzi: pișc / E: nct] 1 vt (C. i. ființe) A prinde cu vârful degetelor pielea sau carnea, ridicând-o puțin în sus sau strângând-o și producând o senzație specifică de durere Si: a ciupi, (reg) a picura, a pișcura¹ (1), a pițiga (1). 2 vt (Reg; îe) A ~ boul de corn A-și atrage o neplăcere. 3 vt (C. i. coardele unor instrumente muzicale) A apuca cu degetele, ridicându-le puțin și dându-le apoi drumul pentru a le face să vibreze. 4 vt A rupe cu vârful degetelor, cu gura etc., câte puțin din ceva Si: a pițiga (2), a smulge, a tăia. 5 vr (D. obiecte de îmbrăcăminte) A se roade puțin Si: a se ciupi. 6 vr (Fig; fam) A fura câte puțin, pe nesimțite Si: (fam) a ciupi, a șterpeli. 7 vi (Fig; fam) A realiza unele beneficii ilicite mărunte. 8 vr (Pop; fig; d. lună și d. conturul ei) A descrește treptat. 9 vt (D. insecte) A înțepa cu ajutorul unui organ bucal sau abdominal special adaptat Si: (reg) a pițiga (3). 10 vr (Îlav) Ca (și) cum (sau, reg, cât) te-ar ~ un purice Foarte puțin. 11 vr (Îal) Aproape imperceptibil. 12 vr (Îal) Extrem de ușor. 13 vr (D. animale și păsări) A apuca cu dinții, cu ciocul, producând o senzație dureroasă Si: (reg) a pițiga (4). 14 vrr (Pop; pex; d. plantele urticante) A urzica. 15 vt (Fig; d. vânt, ger etc.) A provoca o senzație chinuitoare, dureroasă. 16 vt (D. brumă; ger etc. c. i. plante sau părți ale lor) A usca parțial. 17 vt(a) (D. băuturi, condimente sau mâncăruri condimentate, mirosuri) A provoca o senzație specifică de înțepătură pe limbă, în nări, de usturime Si: a ciupi, (reg) a pișcura¹ (6), a pițiga (5). 18 vt (Fam) A plesni ușor. 19 vt (Pgn) A bate. 20 vt A ironiza. 21 vt (Înv; fig) A hărțui în timpul unei lupte, al unei confruntări armate. 22 vt (Mun; fig) A surprinde pe nepregătite. 23 vt (Mun; fig; c. i. o gestiune, un bilanț, un dosar etc.) A cerceta superficial. corectat(ă)

post¹ sn [At: (a. 1819) URICARIUL I, 127 / V: (înv) ~ă sf / Pl: ~uri / E: fr poste, ger Posten] 1 Loc de muncă, într-o anumită ierarhie administrativă, ocupat de cineva numit de obicei prin decizia unei autorități superioare Si: funcție, slujbă. 2 (Fam; îe) A fi pe ~ de... A executa în mod temporar în locul altcuiva rolul de... 3 (Îlav) La ~ (sau la ~ul meu, al tău etc.) Prezent la datorie pentru îndeplinirea obligațiilor de serviciu. 4 (Înv) Autoritate publică reprezentată printr-o persoană care îndeplinește anumite funcții administrative. 5 Loc în care se găsește un planton, o santinelă, în timpul serviciului de gardă. 6 (Pex) Serviciu de gardă al santinelei. 7 (Rar) Santinelă. 8-9 (Loc unde se găsește o) formație militară restrânsă care execută unele operații. 10 Unitate de polițiști sau jandarmi, în trecut, de milițieni, însărcinată cu menținerea ordinii publice într-o localitate rurală. 11 (Pex) Local unde funcționează o unitate de poliție. 12 Loc unde stă un polițist, în trecut, un sergent de stradă, însărcinat cu supravegherea circulației pe străzi, cu paza unei clădiri etc. 13 (Udp „de”) Instalație fixă sau mobilă care cuprinde aparatele necesare pentru efectuarea anumitor operații tehnice. 14 (Pex) Loc, spațiu special amenajat pentru desfășurarea unei activități tehnice. 15 (Pex) Loc pe care îl ocupă în mod obișnuit cineva într-un ansamblu, într-un loc în care se desfășoară o anumită activitate. 16 (Îs) ~ de mișcare Loc pentru deservirea circulației trenurilor. 17 (Îs) ~ (sanitar) de (prim) ajutor Ansamblu al încăperilor, al mijloacelor tehnico-sanitare și al personalului sanitar, organizat cu scopul de a da primele îngrijiri persoanelor accidentate și bolnavilor. 18 (Spc) Ansamblu al aparatelor sau dispozitivelor necesare transmiterii unor emisiuni de radio sau de televiziune. 19 (Pex) Loc de unde se transmit emisiuni de radio sau de televiziune. 20 Categorie în care sunt introduse, într-o evidență contabilă, sume de bani, materiale etc. 21 Element de activ sau pasiv înscris într-un bilanț, care reprezintă soldul unuia sau mai multor conturi. 22 Rubrică corespunzătoare dintr-un registru de contabilitate.

PRIMĂ¹, prime, s. f. Retribuție suplimentară acordată cuiva ca recompensă pentru contribuția lui la creșterea calității și cantității producției. ♦ Supliment de salariu care se acordă salariaților unei întreprinderi capitaliste la încheierea bilanțului sau în alte împrejurări.

punct s. n. în loc. vb. a face punctul A face bilanțul ◊ „Pentru moment să facem punctul, să cităm din prefața lui I.V.” ◊ Rev. 22 49/94 p. 9 (trad. fr. faire le point) ♦ în sint. s. punct de rouă ◊ „[...] fenomenul de «punct de rouă» acid (transpirație a țevilor) ce se produce la pornirea cazanelor și care duce la depuneri masive de praf pe serpentinele acestora.” R.l. 4 XII 82 p. 5

RADIATIV, -Ă adj. Referitor la radiații. ♦ (Met.) Bilanț radiativ = raportul dintre cantitatea de căldură primită și cea cedată de pămînt într-un timp dat. [Pron. -di-a-. / < fr. radiatif].

RADIATIV, -Ă adj. referitor la radiații. ♦ (met.) bilanț ~ = diferența dintre cantitatea de căldură primită și cea cedată de suprafața terestră într-un timp dat. (< fr. radiatif)

RECUNOÁȘTERE (< recunoaște) s. f. 1. Acțiunea de a recunoaște și rezultatul ei. 2. (PSIH.) Proces al memoriei prin care ne dăm seama, în prezența unui obiect perceput anterior, că el a mai fost cunoscut de noi în trecut; identificare, după anumite trăsături caracteristice, a unui lucru, a unei persoane etc. care nu au fost cunoscute dinainte. ◊ Semn de r. = trăsătură distinctivă după care se recunoaște, se identifică o ființă sau un lucru. 3. (Dr.) Acceptarea, expresă sau tacită, de către un stat, a unei situații juridice nou create pe plan internațional (ex. apariția unui nou stat situație de independență dobândită de o națiune, venirea la putere a unui guvern nou, calitatea de beligerant a unui stat etc.). 4. (Dr.) Act prin care un copil nou născut în afară căsătoriei dobândește, pe temeiul manifestării de voință a părintelui (r. voluntară) sau al unei hotărâri judecătorești (r. forțată), o condiție juridică asemănătoare a celei a copilului născut din căsătorie. 5. (MILIT.) Activitate desfășurată în teren în scopul precizării hotărârii de luptă (r. comandantului) sau în scopul aflării posibilităților de deplasare (r. itinerarului). 6. (CONT.) Procesul de încorporare în bilanț sau în contul de profit și pierdere a unui element care îndeplinește următoarele criterii: a) este probabil ca orice beneficiu economic viitor asociat să intre sau să iasă în sau din întreprindere; și b) elementul are o valoare sau un cost, care pot fi evaluate în mod credibil.

situație sf [At: CANTEMIR, HR. 63 / P: ~tu-a~ / V: ~iune / Pl: ~ii / E: lat situatio, fr situation] 1 (Asr) Situare (1). 2 Ansamblu de elemente care formează cadrul general în care se află cineva sau ceva la un moment dat Si: caz (6), circumstanță (1), ipostază, împrejurare, poziție, stare, (înv) înconjurare, peristas, prilejire, stat Vz condiție, conjunctură, context, ocazie, postură. 3 (Îe) A fi la înălțimea ~i (sau, rar, ~iilor) A avea o comportare adecvată în anumite condiții date. 4 (Îae) A corespunde pe deplin unei misiuni încredințate. 5 Stare de fapt care decurge dintr-o anumită situație (2). 6 Moment semnificativ în desfășurarea acțiunii unei opere literare sau a unui spectacol. 7 (Îs) Comic de ~ (sau, rar, de ~ii) Efect comic rezultat din întâmplările (neașteptate și hazlii) prin care trec eroii unei piese de teatru, ai unui film etc. 8 (De obicei cu determinări care arată felul) Complex de factori și relații care caracterizează, la un moment dat, viața economică, socială, politică etc. a unui stat sau a mai multora Si: stare, (înv) stepenă (2). 9 (Spt) Raport de forțe existent, la un moment dat, între două echipe, în timpul jocului. 10 (De obicei urmat de determinări care arată felul) Ansamblul elementelor specifice unui aspect, unui domeniu etc. de viață sau de activitate (socială). 11 Ansamblul condițiilor (materiale, sociale, morale etc.) care definesc, la un moment dat, specificul existenței unui individ, a unui grup social etc. 12 Stare care decurge pentru cineva dintr-o anumită situație (11). 13 (Îe) A fi (sau a se găsi, a se afla, a se vedea) în ~ia cuiva A se afla în condiții identice sau similare cu cele ale altcuiva. 14 (Îae) A fi comparabil cu cineva. 15 (Îe) A fi (sau a se găsi, a ajunge) în ~ia (sar, rar, ~) de a … A avea posibilitatea de a face, de a reuși ceva. 16 (Îae) A fi în măsură (să …). 17-18 (Îe) A fi (pus) (sau a pune pe cineva) în ~ia de a … (sau să …) A fi constrâns (sau a obliga pe cineva) să … 19 (Îe) A se pune în ~ia cuiva A încerca să înțeleagă împrejurările în care se află altul, pentru a-și da seama de modul lui de a gândi sau de a reacționa. 20 (Îe) A se pune în ~ia de a … A se comporta în așa fel încât… 21 (Îe) A fi (sau a rămâne) stăpân (sau călare) pe ~ A domina o situație în momente critice. 22 (Îae) A fi sigur pe reușita unei acțiuni. 23 (Îae) A ști să se descurce în împrejurări dificile. 24 (Îs) ~ limită Situație (2) excepțională, la extremă, aparent fără ieșire, care impune luarea fără întârziere a unei hotărâri radicale. 25 (Rar) Stare (a cuiva sau a ceva) Vz aspect. 26-27 (Rar) Stare fizică sau psihică momentană Si: dispoziție (13). 28 (De obicei urmat de determinări care arată felul) Existență materială (bună) a cuiva Si: stare, (îvr) prilej. 29 Loc (de frunte) pe care îl are cineva în ierarhia și viața socială Si: condiție (9), poziție, stare Vz rang¹, treaptă¹. 30 (Îla) Cu ~ Care are o stare materială sau socială bună. 31 (Îe) A-i face cuiva o ~ A înlesni cuiva să ajungă într-o poziție materială sau socială bună. 32 (Ccr) Avere (4). 33 Totalitatea datelor care privesc evoluția unui fenomen la un moment dat. 34 Stadiu dintr-un anumit moment al unei probleme, al unei activități, al unui proces în desfășurare etc. Vz etapă, fază, punct. 35 Prezentare detaliată a unor date privind rezultatele unei activități economice sau financiare dintr-un domeniu (comparativ cu datele planificate) Si: inventar, (rar) raport Vz bilanț. 36 Document în care se prezintă o stare de lucruri, mersul unor lucrări etc. 37 Rezultat obținut de elevi, studenți etc. la încheierea unui ciclu de învățământ. 38 (Rar) Poziție a unui teren, a unei localități etc.

SOCOTEALĂ, socoteli, s. f. 1. Calculare, calcul numeric. Măi copii, măi, nu uitați cartea. Mai citiți, mai scrieți, mai faceți socoteli. STANCU, D. 108. Moș Gheorghe are acum de făcut alte socoteli... Numără roatele mașinii, apoi șirul de vagoane. SP. POPESCU, M. G. 29. Își face iar socoteala; i se pare ciudat de tot; pe bună dreptate, ar mai avea de luat, iar nu de dat. VLAHUȚĂ, O. AL. I 54. ◊ Expr. A face (sau a da) cuiva socoteala = a plăti cuiva ceea ce are de primit. Fă bine și-mi dă socoteala. ISPIRESCU, L. 231. Socoteala de-acasă nu se potrivește cu cea din tîrg = evenimentele se desfășoară adesea altfel decît s-a prevăzut. A-și greși socotelile = a se înșela în așteptări, a-i eșua sau a-i ieși cuiva planurile pe dos. A pune (ceva) la socoteală = a ține cont (de ceva), a lua în considerație (ceva). Mai pune la socoteală că și Trăsnea era înaintat în vîrstă, bucher de frunte și tîmp în feliul său. CREANGĂ, A. 89. A ieși la socoteală (cu ceva sau cu cineva) = a o scoate la capăt (cu ceva sau cu cineva). A pune (ceva) în socoteala cuiva = a obliga pe cineva să plătească o sumă de bani (pentru o pagubă), a-l considera răspunzător (de ceva), a-i imputa ceva. ♦ (Precedat de verbul «a ține») Cont, situație (de venituri și cheltuieli). De cînd mi-au venit băieții de la învățătură, îmi țin socoteala ban cu ban și huzuresc de bine. CREANGĂ, A. 18. ♦ (Familiar) Fiecare dintre cele patru operații aritmetice fundamentale. Frate-meu mă mai învățase cele patru socoteli și fracțiile. DELAVRANCEA, H. TUD. 34. ♦ Sumă datorată (pentru o consumație, o cumpărătură etc.); notă de plată. Vreu să-mi plătești socoteala cucoanei d-tale. ALECSANDRI, T. I 80. ♦ (Precedat de verbul «a face») Privire asupra faptelor din trecut; bilanț. Se cuvine să încep prin a-mi face socoteala: las în urmă cîteva cărți, o dragoste. BARANGA, V. A. 8. Ia să stau și să-mi fac socoteală cu ce m-am ales eu, cît am trăit pe lumea asta. CREANGĂ, P. 320. 2. Proiect, plan, gînd, idee. Își face socoteală în minte cum să spuie cu vorbe mai potrivite, întîmplarea. SADOVEANU, B. 77. Bucureștii îi strică lui moș Gheorghe o mulțime de socoteli și-i stîrnesc altele în loc. SP. POPESCU, M. G. 67. ◊ Expr. A-și da cu socoteala (că)... = a fi de părere (că)..., a crede (că)... A-i veni (cuiva) la socoteală = a-i conveni, a-i fi pe plac. Moș Nichifor era și geambaș de cai și, cînd îi venea la socoteală, făcea schimb ori vindea cîte-o iapă chiar în mijlocul drumului. CREANGĂ, P. 106. Oleacă ce nu-i venea mamei la socoteală căutătura mea, îndată pregătea, cu degetul îmbălat, puțină tină... și-mi făcea apoi cîte-un benchi boghet în frunte. id. A. 35. Ce poate s-o supere șederea ta aici? – Poate să nu-i vie la socoteală, pentru că... plănuiește ca să te mărite. ALECSANDRI, T. I 188. 3. (În concurență cu seamă, mai ales în expr.) A da socoteală (cuiva, de ceva) = a da seama, a răspunde (de ceva). Trebuia... să ajungi la poarta de fier, unde ai fi fost dator să dai socoteală portarului. PAS, Z. I 267. A-și da socoteala (de ceva) = a-și da seama (de ceva), a se lămuri (asupra unui lucru), a fi conștient (de ceva). Îmi dădeam socoteala că cedasem unor legi sufletești, care nu se pot înfrînge. GALACTION, O. I 104. [Copiii] au privit mai întîi pe fereastra sofrageriei, să-și dea socoteală dacă nu cîntă degeaba. C. PETRESCU, O. P. II 117. A ține socoteală de... = a ține seamă de..., a ține cont de..., a lua în considerație. Auzite și știute mi-erau toate; dar ea nu ținea socoteală de asta, – ci-i da înainte cu vorba. VLAHUȚĂ, N. 125. Pe socoteala cuiva = pe seama cuiva, în legătură cu cineva. Am auzit... multe povești pe socoteala cuviosului meu prietin. GALACTION, O. I 207. Fetele... numa-și dau ghiont una alteia și chicoteau pe socoteala mea. CREANGĂ, A. 66. 4. Rost, rațiune; măsură. Toată treaba cu socoteala ei. ◊ Loc. adj. și adv. Cu (sau fără) socoteală = cu (sau fără) măsură, cu (sau fără) chibzuială, cu (sau fără) rost, rațiune. Hangiii în toate veacurile sînt oameni cu socoteală. SADOVEANU, O. VII 45. Înțelegi, frate, că lucrul trebuie făcut, însă cu socoteală. ARGHEZI, P. T. 132. Tanti Matilda mestecă din gură fără socoteală. SAHIA, N. 50. 5. Treabă, lucru. Unde nu e socotință, socoteala merge rău. PANN, P. V. II 49. Cînd a văzut împăratul cum îi socoteala, nu mai știa ce să facă de bucurie. ȘEZ. IX 23. – Pl. și: socotele (ALECSANDRI, T. I 343).

socoteală sf [At: NEAGOE, ÎNV. 123/16 / Pl: ~eli, (înv) ~ele, (îrg) ~le, (reg) ~teluri / E: socoti + -eală] 1 (Înv) Prețuire. 2 (Înv) Respect. 3 (Înv) Ocrotire. 4 (Adesea construit cu verbul „a face”) Ansamblu de operații matematice făcute cu scopul de a afla valorile unor mărimi sau o anumită expresie matematică Si: calcul (1), calculare (1), (rar) calculație, socotire (7), socotit¹ (3), (îvp) socoată (1), socotință (7), (pop) răboj, (înv) sămăluire¹, schepsis, seamă, (ltî) comput (1), (reg) sămădaș, răvaș. 5 (Rar; spc) Operație. 6 (Rar; spc) Cont² (1). 7 (Pgn; de obicei lpl) Situație financiară. 6 (Înv, îlpp; și îf în ~la...) Pe ~la (cuiva) Pe cheltuiala (cuiva). 7 (Rar; îal; șîf în ~la cuiva) În sarcina (cuiva). 8-9 (Îal) În (de)favoarea cuiva sau a ceva. 10 (Îal) Pe seama cuiva. 11 (Rar; îal) Pe răspunderea cuiva. 12 (Pfm; îe) A da (sau a face) cuiva ~la A plăti cuiva ceea ce i se cuvine pentru serviciile aduse. 13 (Pfm; pex; îae) A concedia (4). 14 (Rar; îe) A încheia ~elile (sau o ~) (cu cineva) A rezolva. 15 (Rar; îae) A se răfui¹. 16 (Pfm; îe) A-și încheia ~elile cu viața A muri¹. 17 (Îe) A-și greși ~elile A se înșela în așteptări. 18 (Fam; îe) A ieși la ~ (cu cineva sau cu ceva) A avea un rezultat final bun. 19 (Fam; îae) A duce ceva până la capăt. 20 (Îe) A ține ~ (sau, înv, ~la) (de ceva sau de cineva) A ține cont de ceva sau de cineva. 21 (Îe) A pune (ceva) în ~la cuiva A obliga pe cineva să plătească ceva. 22 (Pex; îae) A imputa cuiva ceva. 23 (Pop; îe) S-a mântuit ~la, scurtă ~ Scurtă vorbă. 24 Sumă de bani datorată. 25 (De obicei construit cu verbe ca „a cere”, „a plăti” etc.) Socoteală (1) scrisă, cuprinzând sumele pe care cineva trebuie să le achite pentru obiectele cumpărate într-un magazin, pentru consumații într-un local, pentru servicii primite etc. Si: notă. 26 (Înv) Numărătoare. 27 (Fig; de obicei construit cu verbul „a face”) Privire retrospectivă asupra unor fapte, evenimente, situații etc. Si: bilanț (4). 28 (Îvp) Judecată. 29 (Îvp) Chibzuință (3). 30-31 (Îla) Cu sau fără nici o ~, (reg) cu ~ bună, cu ~ bună la cap, cu ~eli bune (Ne)chibzuit. 32-33 (Îlav) Cu sau fără nici o ~ În mod (ne)chibzuit. 34 (Îe) A sta la (sau în) ~ A șovăi¹. 35 (Reg; îe) A avea ~ (bună) (sau ~teli bune) A fi chibzuit. 36 (Înv) Rațiune¹. 37 (Îe) A-și veni în ~ A deveni mai înțelept. 38 (Îe) A-i veni în ~ A se gândi (la ceva). 39 (Îe) A avea în ~ A intenționa. 40 (Înv) Voință. 41 (Înv) Hotărâre (4). 42 (Înv) Tâlc. 43 (Asr; fam) Părere. 44 (Îvp; îe) A(-și) da cu ~la (sau ~) (cum) că...., a-și face (sau a pune în ori la) ~ (că)... A crede (19). 45 (Îvp; îae) A presupune. 46 (Asr; îe) A-și da (cu) ~la (ori ~) A-și da seama. 47 (Înv) Sfat (1). 48 (Înv) Învățătură. 49 (Înv; pfm) Plan. 50 (Înv; pfm) Intenție. 51 (Îvr) Imaginație. 52 (Înv; fam) Rost¹. 53 (Fam) Problemă. 54 Treabă. 55 (Pex) Răfuială. 56 (Euf) Penis. 57 Justificare. 58-59 (Îe) A-i cere (cuiva) ~, (înv) a lua ~la (A avea dreptul de) a pretinde de la cineva explicații, satisfacție etc. Si: a trage la răspundere, (îrg) a(-i) cere (cuiva) seamă.

telebilanț s. n. Bilanț al emisiunilor de televiziune (la sfârșitul unui an) ◊ „Telebilanț” Cont. 3 I 64 p. 5. ◊ „Telebilanț. Cu o anumită depărtare în timp, adică după trecerea unui an [...] avem senzația satisfăcătoare că undele rotunde ale radioteleviziunii și rectilinii ale televiziunii nu s-au difuzat în spațiu fără urme.” R.lit. 1 I 76 p. 16 (din tele-1 + bilanț)

URBÁN, -Ă (< fr.; lat. urbanus < urbs, „oraș”, „cetate”) adj. Care ține de oraș, privitor la oraș; orășenesc. ♦ Fig. (Despre comportare) Politicos, amabil, bine crescut. ◊ Topoclimat u. = topoclimat influențat de condițiile specifice marilor orașe: modificarea bilanțului radiativ datorită ponderii mari a suprafețelor construite sau asfaltate, adăpost față de vânt, existența unei „cupole” de poluare care care învăluie orașul (limitând pătrunderea radiației ultraviolete și determinând existența unui număr mai mare de nuclee de condensare, deci și o frecvență sporită a precipitațiilor). În general, orașele apar ca „insule de căldură” în raport cu regiunile învecinate.

WINDOW-DRESSING s. n. (Fin.) Metodă practicată de băncile occidentale care, pentru a-și prezenta bilanțul anual cu mai multe depuneri și cu mai multe active la alte bănci, depun una la alta sume care în primele zile ale anului următor sunt retrase. (din engl. window dressing)

window-dressing [’windou,dresiŋ] s.n. (fin.) Metodă practicată de băncile occidentale care, pentru a-și prezenta bilanțul anual cu mai multe depuneri și cu mai multe active la alte bănci, depun una la alta sume care în primele zile ale anului următor sînt retrase. • /<engl. window dressing.