BIGOTISM s. n. Atitudine, comportare de bigot; bigoterie, habotnicie. – Din fr. bigotisme.

BISERICOS, -OASĂ, bisericoși, -oase, adj., s. m. și f. (Persoană) care respectă dogmele bisericii; bigot. – Biserică + suf. -os.

HABOTNIC, -Ă, habotnici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care respectă cu scrupulozitate exagerată prescripțiile religiei; bigot. – Din rus. habadnik „membru al sectei religioase evreiești «Habad»”.

BIGOT adj., s. (BIS.) fanatic, habotnic, (pop. și fam.) bisericos, (înv.) pravoslavnic.

BISERICOS adj., s. v. bigot, fanatic, habotnic.

CATOLIC adj., s. (BIS.) 1. adj. papal, roman, romano-catolic, (rar) latin, (astăzi rar) papist, (înv. și reg., mai ales în Transilv.) papistaș, papistășesc. (Biserica ~.) 2. s. romano-catolic, (rar) latin, (astăzi rar) papist, (înv. și reg., mai ales în Transilv.) papistaș. (Un ~ bigot.)

FANATIC adj., s. (BIS.) bigot, habotnic, (pop. și fam.) bisericos, (înv.) pravoslavnic. (Credincios ~.)

HABOTNIC adj., s. v. bigot.

PRAVOSLAVNIC adj., s. v. bigot, fanatic, habotnic.

bigot adj. m., s. m., pl. bigoți; f. sg. bigotă, pl. bigote

BIGOT ~tă (~ți, ~te) și substantival (despre persoane) Care respectă cu strictețe prescripțiile religiei; habotnic; bisericos. /<fr. bigot

BIGOTISM n. Comportament de bigot; habotnicie. /<fr. bigotisme

BISERICOS ~oasă (~oși, ~oase) Care respectă cu strictețe prescripțiile bisericii; bigot; habotnic. /biserică + suf. ~os

HABOTNIC ~că (~ci, ~ce) și substantival pop. (despre persoane) Care respectă cu strictețe prescripțiile religiei; cuprins de o pasiune excesivă pentru respectarea prescripțiilor religioase; bigot; bisericos. /<rus. habotnik

DEVOT, -Ă adj., s.m. și f. (Rar) 1. Pios, religios; bigot. 2. (neobișnuit) Devotat. [< fr. dévot, cf. lat. devotus – consacrat].

BIGOT, -Ă adj., s.m. și f. (Cel) care se conformează strict, zelos tuturor riturilor și prescripțiilor religiei; habotnic. [< fr. bigot].

BIGOTISM s.n. Caracter și atitudine de bigot; bigoterie. [Cf. fr. bigotisme].

BIGOT, -Ă adj., s. m. f. (cel) care se conformează strict tuturor preceptelor rituale ale unei religii; habotnic. (< fr. bigot)

BIGOTISM s. n. caracter, atitudine de bigot; bigoterie. (< fr. bigotisme)

DEVOT, -Ă adj., s. m. f. 1. pios, religios; bigot. 2. devotat. (< fr. dévot, lat. devotus)

PINȚOCHIER s. m. călugăr franciscan, bigot, fățarnic. (< it. pinzochero)

habotnic (habotnică), adj. – Bigot. Rus. chabatnik „membru al unei secte pietiste de evrei ruși” (Șeineanu, DAR; Candrea). – Der. habotnicie, s. f. (bigotism). Se spune mai ales despre evrei.

închina (închin, închinat), vb. – 1. A înclina, a apleca. – 2. (Refl.) A se pleca. – 3. (Refl.) A face o reverență. – 4. (Refl.) A se supune, a capitula, a se declara învins. – 5. (Refl.) A-și face semnul crucii. – 6. (Refl.) A se dedica, a se consacra. – 7. (Refl.) A face o ofrandă. – 8. (Înv.) A întemeia și înzestra o biserică, cedînd administrarea ei altui lăcaș religios de rang mai mare. – 9. A dedica. – 10. A ridica paharul ciocnindu-l cu paharul altora și a bea, făcînd o urare, a toasta. – 11. A supune. – Mr. (î)ncl’in, (î)ncl’inare, megl. ancl’in. Lat. inclināre (Pușcariu 818; Candrea-Dens., 848; REW 4359; DAR), cf. it. (in)chinare, prov. (en)clinar, fr. encliner, cat. enclinar „a saluta”. Pentru semantism, cf. ex. gr. și sl. aduse de DAR. Este dublet al lui înclina „a inclina” < fr. incliner. – Der. înclinat, adj. (înclinat; dedicat, pelegrin); închinător, adj. (adorator); închinător, s. m. (varietate de șoim, Falco tinnunculus); închinăcios, adj. (fățarnic, bigot); închinătură, s. f. (înv., adorație); închinăciune, s. f. (reverență; adorație; cult; supunere; salut; toast), care poate proveni din lat. inclinātiōnem (Pușcariu 819), cf. mr. ncl’inățune, megl. (a)ncl’inățuni. Din rom. provine mag. entyinál (Edelspacher 13).

BIGOT, -Ă, bigoți, -te, adj. (Adesea substantivat) Extrem de religios, pasionat, zelos în credință; habotnic. – Fr. bigot.

BIGOTERIE, bigoterii, s. f. (Franțuzism) Purtare sau atitudine de bigot. – Fr. bigoterie.

BIGOTISM s. n. Caracter și atitudine de bigot. – Fr. bigotisme.

zeloți (ziloți) s. m. pl. Membri ai unei grupări de farisei riguroși și bigoți, apărători ai teocrației și adversari ai dominației romane. Au fost principalii animatori ai răscoalei din anul 66 d. Hr., care a dus la războiul cu romanii și la dărâmarea Ierusalimului în anul 70 d. Hr. – Din fr. zélote.

bisericós, -oásă adj. (d. biserică). Fam. Care se duce des la biserică, evlavios, religios. V. bigot.

habótnic, -ă adj. (probabil d. rus. *hobótnik, pron. ha-, d. hóbot, trompă, pin aluz. la șalu și la cornu pe care și-l pun Jidaniĭ cînd se închină. (V. hobot). După alțiĭ, d. rus. habadnik, membru al secteĭ pietiste habad, numită așa după cele treĭ litere ale devizeĭ: hohma, bina, daath, înțelepcĭune, sagacitate, știință). Bigot, fanatic: Jidan habotnic. V. sectar.

bigot adj. m., s. m., pl. bigoți; adj. f., s. f. bigotă, pl. bigote

RENARD [rená:r], Jules (1864-1910), scriitor francez. Remarcabil stilist. Proză de observație a vieții cotidiene de la țară („Podgoreanul în via sa”, „Linge-blide”), a lumii animale („Istorii naturale”) sau de rememorare a universului copilăriei („Morcoveață”). Comedii („Plăcerea de a rupe”, „Bigota”, „Pâinea de casă”). Memorialistică.

bigot a. evlavios peste măsură și superstițios.

bigotism n. caracterul celui bigot.

habotnic a. și m. fam. 1. epitet aplicat Evreilor bigoți; 2. fanatic, ortodox. [Rus. HABATNIKŬ, membru al sectei pietiste Habad a Evreilor din Rusia].

perciunat a. și m. 1. care poartă perciuni; 2. fam. (ironic) evreu bigot.

perciune m. (mai ales la pl.) bucle de păr, și în special ce poartă evreii bigoți d’alungul obrajilor. [Turc. PERČEM].

BIGOTISM, (2) bigotisme, s. n. 1. Fanatism religios; atitudine, comportare de bigot; bigoterie, habotnicie. 2. Faptă de bigotism (1) – Din fr. bigotisme.

HABOTNIC, -Ă, habotnici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care respectă cu scrupulozitate prescripțiile religiei; bigot. – Din rus. habadnik „membru al sectei religioase evreiești «Habad»”.

BIGOT, -Ă, bigoți, -te, adj. Care se conformează orbește riturilor bisericești; evlavios, pios. Pătimașă pînă la orbire, dar și vicleană cînd trebuia, prințesa Irina, care era și bigotă, a cumpărat două lumînări groase și le-a trimis la biserica Sărindarului s-o ierte dumnezeu. PAS, L. I 110. Ideile religioase-bigote, se datoresc educației excesiv de religioase. GHEREA, ST. CR. I 293. Cui sîntem datori cu acest nou păcat?... Clerului bigot și ignorant. NEGRUZZI, S. I 347.

BIGOTISM s. n. Caracter și atitudine de bigot.

BISERICOS, -OASĂ, bisericoși, -oase, adj. (Astăzi mai ales cu sens peiorativ) Evlavios, religios. V. bigot, habotnic. Era un moșneag înaintat în zile, bătrîn... și bisericos. GALACTION, O. I 184. Bisericos n-am fost, părinte. COȘBUC, P. I 199. Femeile bisericoase din sat îi băgase mamei o mulțime de bazaconii în cap. CREANGĂ, A. 12. ◊ Fig. Cu zîmbiri de curtezană și cu ochi bisericoși. EMINESCU, O. I 162.

GROZĂVENIE, grozăvenii, s. f. (Popular) 1. Faptul de a fi groaznic. Dar inima lor stricată nu simte toată grozăvenia nemoralității lor. GHEREA, ST. CR. I 280. 2. Lucru sau ființă groaznică, înfricoșătoare. În copilăria sa a stat sub înrîurirea unei mame bigote, care umplea capul copilului cu basme religioase, cu grozăveniile iadului. GHEREA, ST. CR. I 32. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «de», intensifică înțelesul cuvintelor determinate fie în sens bun, fie, mai ales, în sens rău) Omul ce i-a mîntuit de grozăvenia aceea de bălaur. La TDRG. 3. Fig. Număr, cantitate mare, mulțime, sumedenie. Erau șoareci și cloțani... grozăvenie! RETEGANUL, P. V 6.

HABOTNIC, -Ă, habotnici, -e, adj. Care păzește cu scrupulozitate prescripțiile religiei. V. bigot.

CUCERNIC, -Ă, cucernici, -e, adj. Care are o atitudine evlavioasă; cuvios, pios, religios. V. bigot. Amurgul învesmîntă-n umbre Smerita frunzei frămîntare, Și pare tînguiosul freamăt Un glas cucernic de tropare. GOGA, P. 50. Era odată un sihastru... cucernic și evlavios. RETEGANUL, P. II 65.

PRAVOSLAVNIC, -Ă, pravoslavnici, -e, adj. (Învechit) Care ține de religia ortodoxă, care aparține acestei confesiuni; ortodox. Călugări din toate lavrele creștinității pravoslavnice au trecut pe aici. GALACTION, O. I 221. Puișor le făcuse încă o dată să renunțe la ghidul acesta pios, de pravoslavnică înfrățire. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. II 11. Nu crez să fi fost creștin pravoslavnic, că, de-ar fi fost creștin, nu s-ar fi însurat în postul mare. HASDEU, I. V. 40. ◊ Biserică pravoslavnică = biserica creștină răsăriteană, biserica ortodoxă. ♦ (Substantivat) Fig. Credincios, cuvios, smerit; p. ext. bigot. (Ironic) Acesta-i pravoslavnicul cel de socru, sosit înadins de la Ierusalim pentru ca să realizeze toate dorințile tale? ALECSANDRI, T. 1272.

RELIGIE. Subst. Religie, credință, lege, cult, rit, confesiune. Religiozitate, misticism, devoțiune (livr.), cucernicie, evlavie, pietate, pioșenie; habotnicie, bigotism (livr.); prozelitism. Doctrină religioasă, dogmă, dogmatică; canon. Erezie; schismă; sectă. Convertire. Excomunicare, abjurație, abjurare, afurisenie, anatemă, anatemizare (rar). Religii și sisteme religioase: Politeism; henoteism; monoteism. Animism; totemism; zoolatrie, zoomorfism; idolatrie, păgînism, păgînătate, păgînie (înv.). Brahmanism; budism; lamaism; daoism; dravidism; druidism; hinduism; islam, islamism, mahomedanism, mahometism (înv.); iudaism, mozaism; jainism; mazdeism, mitraism; șintoism; creștinism, cristianism (livr.); catolicism, papism (înv.), papistășie (înv. și reg., adesea depr.); ortodoxie, ortodoxism, pravoslavie (înv.), pravoslavnicie (înv.); protestantism; anglicanism; prezbiterianism; ćalvinism; luteranism; husitism. Biserică; lăcaș sfînt; templu, catedrală. Naos, navă; pronaos; catapeteasmă, iconostas. Altar, sanctuar; sacristie. Icoană, iconiță (dim.). Cruce, cruciuliță (dim.); cruciță (dim., rar); troiță; crucifix. Slujbă (religioasă), serviciu divin (religios), sfînta slujbă, liturghie; utrenie; vecernie. Predică, cazanie, omilie; omeletică. Rugăciune, rugă, molitvă. Spovedanie, spovedire, confesiune, cuminecătură, împărtășanie, euharistie, grijanie (pop.). Penitență; post, postire. Carte religioasă; biblie, sfîntă scriptură, evanghelie; cazanie; liturghie; molitvelnic; octoih; omiliar. Coran; talmud; tora. Botez, creștinare; nuntă religioasă; înmormîntare, prohod, prohodire, prohodit. Sanctificare, sfințire, sfințitură (rar). Dumnezeu, dumnezeire, providență, pronie (înv. și pop.), zeu, divinitate, idol; mucenic. Sfînt, sfințișor (dim., ir.), sfîntuleț (pop.). Credincios; prozelit; habotnic, bigot; schismatic; sectant; politeist; monoteist; animist, zoolatru, idolatru, păgîn; budist; lamaist; hinduist; mahomedan; musulman; mozaic; creștin; catolic, papistaș (înv. și reg.; adesea depr.), papist (înv.); ortodox, pravoslavnic (înv. și pop.); protestant; reformat; anglican; prezbiterian; calvin, calvinist; luteran; husit. Adj. Religios, confesional; evlavios, cucernic, pios; habotnic, bigot. Dogmatic; canonic. Sectant; schismatic. Politeist; monoteist; animist; totemic; zoolatru, idolatru, păgîn, păgînesc; brahman, brahmanic; budist; lamaist; hinduist; islamic, mahomedan, musulman; mozaic; șintoist; creștin, creștinesc; catolic, papist (înv.), papistaș (înv. și reg.; adesea depr.); protestant, reformat; anglican; prezbiterian; calvin, calvinesc, calvinist; luteran; husit. Sfînt, sacru, sacrosanct (livr.); dumnezeiesc, providențial. Vb. A crede. A (se) converti; a (se) păgîni; a (se) creștina, a (se) boteza; a (se) catoliciza, a (se) papistăși (înv. și reg.); a (se) calviniza. A merge la biserică; a se închina, a se ruga; a-(și) face cruce, a face mătănii, a mătăni (reg.). A predica, a ține o predică. A excomunica, a anatemiza, a afurisi, a abjura. A (se) cumineca, a (se) împărtăși, a (se) spovedi, a (se) griji (pop.). A oficia o slujbă, a sluji; a boteza, a creștina; a cununa; a înmormînta, a prohodi. A sfinți; a sanctifica, a diviniza. V. așezămînt de cult, carte, călugăr, cler.

BIGOT adj., s. (BIS.) fanatic, habotnic, (pop. și fam.) bisericos, (înv.) pravoslavnic. (Credincios ~.)

bisericos adj., s. v. BIGOT. FANATIC. HABOTNIC.

CATOLIC adj., s. (BIS.) 1. adj. papal, roman, romano-catolic, (rar) latin, (astăzi rar) papist, (înv. și reg., mai ales în Transilv.) papistaș, papistășesc. (Biserica ~.) 2. s. romano-catolic, (rar) latin, (astăzi rar) papist. (înv. și reg., mai ales în Transilv.) papistaș. (Un ~ bigot.)

CUCERNICIE s. (BIS.) credință, cuvioșenie, cuvioșie, evlavie, pietate, pioșenie, piozitate, religiozitate, smerenie, (livr.) devoțiune, (înv.) blagocestie, blagocestivie, hristoitie, rîvnă, rîvnire, smerire. (~ unui bigot.)

FANATIC adj., s. (BIS.) bigot, habotnic, (pop. și fam.) bisericos, (înv.) pravoslavnic. (Credincios ~.)

HABOTNIC adj., s. (BIS.) bigot, fanatic, (pop. și fam.) bisericos, (înv.) pravoslavnic. (Credincios ~.)

pravoslavnic adj., s. v. BIGOT. FANATIC. HABOTNIC.

ROMANO-CATOLIC adj., s. (BIS.) 1. adj. catolic, papal, roman, (rar) latin, (astăzi rar) papist, (înv. și reg., mai ales în Transilv.) papistaș, papistășesc. (Biserica ~.) 2. s. catolic, (rar) latin, (astăzi rar) papist, (înv. și reg. mai ales în Transilv.) papistaș. (Un ~ bigot.)

bigotism sm [At: CARAGIALE, T. I, 239 / V: (rar) -izm / Pl: (rar) ~e / E: fr bigotisme] Atitudine, comportare de bigot Si: bigoterie.

bigot, ~ă smf, a [At: NEGRUZZI, S. I, 347 / Pl: ~oți, ~e / E: fr bigot] 1-2 (Persoană) care urmează, în mod rigid, toate preceptele rituale ale unei religii Si: habotnic, bisericos. 3-4 (Prt; fig) (Persoană) care manifestă o atitudine rigidă, intolerantă în anumite chestiuni.

bisericos, ~oasă smf, a [At: HASDEU, I. C. 130 / Pl: ~oși, ~oase / E: biserică + -os] 1-2 (Persoană) care iubește biserica Cf evlavios, religios. 3-4 (Persoană) care respectă dogmele bisericii. 5 a Bigot.

SMERENIE s. 1. umilință, (înv.) micșorare, milă, molcomire. (De o ~ excesivă.) 2. umilință, (înv.) smericiune, smerire, (fam.) spăseală, spăsenie. (Cu ~ îi sărută dreapta.) 3. plecare, supunere, umilință, (înv.) plecat, umiliațiune, umilitate. (~ în fața divinității.) 4. (BIS.) credință, cucernicie, cuvioșenie, cuvioșie, evlavie, pietate, pioșenie, piozitate, religiozitate, (livr.) devoțiune, (înv.) blagocestie, blagocestivie, hristoitie, rîvnă, rîvnire, smerire. (~ unui bigot.)

devot, ~ă a, smf [At: NEGRUZZI, S. I, 318 / Pl: ~oți, ~e / E: fr dévot, lat devotus] 1-2 (Liv) Evlavios. 3-4 (Pex) (Care este) bigot. 5-6 (Înv) (Care este) devotat.

habotnic, ~ă a [At: CAMIL PETRESCU, V. 93 / Pl: ~ici, ~ice / E: rs хабадник] 1 (D. evrei) Care respectă cu strictețe preceptele iudaismului. 2 (Pex; d. creștini) Bigot. 3 (Fig) Fanatic.

închinăcios, ~oasă a [At: JIPESCU, ap. TDRG / Pl: ~oși, ~oase / E: închina + -ăcios] (Rar; d. oameni) Care se roagă mult Si: bigot, cucernic, cuvios.

pravoslavnic, ~ă [At: MOXA, 379/9 / V: (înv) preago~, prea~, prevoslavnec / Pl: ~ici, ~ice / E: slv православьнъ] (Asr) 1-2 smf, a (Credincios) ortodox. 3-4 smf, a (Pgn) (Credincios) creștin. 5-6 smf, a (Pex) (Om) bigot. 7 sm (Îvr) Sfânt creștin ortodox. 8 a (Îs) Biserică ~ă Biserică creștină răsăriteană. 9 a (Pgn; îas) Biserică ortodoxă. corectat(ă)

bigot, -ă adj., s.m., s.f. (Persoană) care se conformează strict tuturor preceptelor rituale ale unei religii; (om) habotnic. Cui sîntem datori cu acest nou păcat?... Clerului bigot și ignorant (C. NEGR.). • pl. -ți, -te. /<fr. bigot.

bigotism s.n. Atitudine, comportare de bigot; bigoterie. • /<fr. bigotisme.

bisericos, -oasă adj., s.m., s.f. (Persoană) care respectă dogmele Bisericii, (persoană) care merge des la biserică; (om) evlavios, bigot. Mircea-cel-mare a fost în genere un principe puțin bisericos (HASD.). ◊ Fig. Cu zîmbiri de curtezană și cu ochi bisericoși (EMIN.). • pl. -oși, -oase. /biserică+ -os.

bigot adj. m., s. m., pl. bigoți; adj. f., s. f. bigotă, pl. bigote

*BIGOT, -OTĂ adj. și sm. f. Cucernic(ă), evlavios peste măsură și superstițios [fr.].

*BIGOTISM sbst. Fire, purtare de bigot [fr.].

BISERICOS adj. ⛪ Evlavios, care se duce adesea la biserică: bigot: s’o vezi cît s’a făcut de bisericoasă (NEGR.).

HABOTNIC adj. și sm. Bigot, fanatic (vorb. de Evrei): s’au luat ~ii la bătaie și s’au păruit de le-au mers fulgii (grig.) [rus. habatnikŭ].