abaxial, -ă adj. situat în afara unui ax central. (< fr., engl. abaxial)

ABDUCTOR, abductori, adj. (În sintagma) Mușchi abductor = mușchi care îndepărtează un membru de axul median al corpului sau două organe unul de celălalt. – Din fr. abducteur.

AMENT, amenți, s. m. Inflorescență a unor arbori sau arbuști, formată din flori foarte mici unisexuate înșirate de-a lungul unui ax și care atârnă ca un ciucure; mâțișor, mâț. – Din it. amento, lat. amentum.

AUTOGIR, autogire, s. n. Aeronavă prevăzută cu o elice de propulsie antrenată de un motor și cu elice de suspensie care se învârtește în jurul unui ax vertical prin forța realizată de deplasarea aeronavei. [Pr.: a-u-] – Din fr. autogire.

AX, axe, s. n. 1. Organ cilindric (din oțel) care susține elementele cu mișcare de rotație, ale unei mașini; osie. 2. (În sintagma) Ax cerebrospinal = ansamblu anatomic și funcțional format din creier și măduva spinării. [Var.: axă s. f.] – Din fr. axe, lat. axis.

AXĂ¹, axe, s. f. Dreapta care se consideră orientată într-un anumit sens. ♦ Dreaptă (sau obiect în formă de dreaptă) care ocupă o anumită poziție într-un sistem tehnic. ♦ Dreaptă închipuită în jurul căreia se face mișcarea de rotație a unui corp în jurul lui însuși. ♦ Axa lumii = prelungire a dreptei care unește polii pământului până la intersecția cu sfera cerească. – Din fr. axe.

AXĂ² s. f. v. ax.

BALADOR, baladoare, s. n. Piesă de angrenaj în formă de ax cu multe roți dințate, cu ajutorul cărora se schimbă viteza de rotație. – Din fr. baladeur.

BALAMA, balamale, s. f. Mic dispozitiv metalic format din două piese articulate pe un ax, dintre care cel puțin una se învârtește după montare în jurul axului, spre a permite unei uși, unei ferestre, unui capac de ladă etc. să se închidă și să se deschidă prin rotire parțială; șarnieră, țâțână. ♦ Fig. (Fam.; la pl.) Încheieturi, articulații ale corpului. ◊ Expr. A-i (sau a i se) slăbi sau a i se muia (cuiva) sau a nu-l (mai) ajuta (sau ține) pe cineva balamalele = a pierde vigoarea (din cauza bătrâneții, a oboselii, a fricii). A-i tremura (cuiva) balamalele = a se teme. – Din tc. bağlama.

BASCULA, basculez, vb. I. Intranz. (Despre un corp) A se roti parțial în jurul unei axe orizontale care nu trece prin centrul de greutate; a se balansa. – Din fr. basculer.

BATANT, -Ă, batanți, -te, adj. (Despre uși, ferestre, capace etc.) care se închide singur, printr-o mișcare de du-te-vino în jurul unei axe verticale situate la una dintre margini. – Din fr. battant.

CABESTAN, cabestane, s. n. Troliu cu ax vertical pe care se înfășoară cablul de tracțiune, folosit la deplasarea sarcinilor și a vehiculelor pe distanțe relativ scurte. – Din fr. cabestan.

CALATIDIU, calatidii, s. n. (Bot.) Inflorescență cu axul lățit, pe care sunt fixate florile sesile. [Pr.: -di-u] – Probabil din lat.

CARDANIC, -Ă, cardanici, -ce, adj. 1. (Despre un sistem de suspensie) Care permite unui obiect suspendat să-și păstreze poziția orizontală. 2. (Despre un sistem de articulație a două piese ale unui mecanism) Care permite uneia dintre piese să-și păstreze poziția favorabilă transmiterii mișcării, indiferent de poziția celeilalte piese. ◊ Ax cardanic sau axă cardanică = arbore de transmisie (la automobile și la alte mașini) care leagă cutia de viteză cu arborele diferențialului. – Cardan + suf. -ic.

CARTEZIAN, -Ă, cartezieni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține cartezianismului, privitor la cartezianism. 2. S. m. și f. Adept al cartezianismului. 3. Adj. (În sintagma) Coordonate carteziene = sistem de numere care definesc poziția unui punct în raport cu două sau trei axe perpendiculare între ele. [Pr.: -zi-an] – Din fr. cartésien.

CĂLUȘEL, călușei, s. m. 1. Căluț (1). 2. (La pl.) Instalație alcătuită din mai mulți căișori de lemn pe care încalecă copiii și care se învârtesc în jurul unui ax, fiind suspendați de niște bârne transversale; carusel, căișori. 3. Căluț (3). 4. Căluș (6). – Cal + suf. -ușel.

CĂUȘ, căușe, s. n. 1. Vas de lemn în formă de cupă sau de lingură mare, folosit pentru a lua apă, făină, grăunțe etc.; cauc; p. ext. nume dat unor unelte care au această formă. ◊ Expr. A face mâna căuș = a da mâinii forma unui recipient, apropiind degetele și adâncind palma. ♦ Cantitatea de apă, făină, grăunțe etc. care intră într-un căuș (1). 2. Lingură mare de lemn cu care se toarnă vinul din pritoacă în cadă. 3. Lingură de formă specială folosită la prepararea brânzeturilor, cu care se scoate, se așază și se amestecă coagulul. 4. Lingură de tablă sau de lemn cu ajutorul căreia se scoate apa din barcă. 5. Piesă din tablă folosită pentru legarea cablului de foraj de un ax sau a două cabluri între ele. 6. Cancioc. 7. (Mar.) Bazin mic într-un port, pentru ambarcațiuni. – Lat. *cau (< cavus) + suf. -uș.

CENTRA, centrez, vb. I. 1. Tranz. A fixa o piesă de prelucrat într-o mașină-unealtă, astfel încât axa de rotație a suprafeței supuse prelucrării să coincidă cu axa de rotație a sculei sau a axului principal al mașinii. 2. Tranz. Fig. A orienta o activitate spre un anumit obiectiv, a grupa elemente disparate în jurul unui nucleu. 3. Tranz. A aduce în poziții corecte două sau mai multe mașini care funcționează cuplate. 4. Intranz. și tranz. (La fotbal, polo, handbal, rugbi etc.) A trimite sau a trece mingea de la marginea terenului spre mijlocul lui; spec. (la fotbal) a trimite mingea din marginea terenului în careul de la poartă. – Din fr. centrer.

CILINDRU, (1, 2, 3, 4) cilindri, s. m. (5) cilindre, s. n. 1. S. m. Suprafață obținută prin deplasarea unei drepte paralele cu ea însăși, astfel încât să se sprijine mereu pe o curbă închisă și fixă. 2. S. m. Corp geometric mărginit de un cilindru (1) și de două plane paralele. 3. S. m. Piesă cilindrică componentă a unor mașini, care se poate roti în jurul propriei sale axe; organ de mașină tubular în interiorul caruia se deplasează un piston (la motoare cu ardere internă, la mașini cu abur, la compresoare etc.). 4. S. m. (În sintagma) Cilindru central = partea centrală a rădăcinilor și tulpinilor plantelor vasculare. 5. S. n. (Înv.) Joben. – Din fr. cylindre, lat. cylindrus.

CIMĂ, cime, s. f. Tip de inflorescență în care axul principal poartă în vârf o singură floare. – Din fr. cyme.

ELICE, elice, s. f. 1. Organ de mașină (având forma unor aripi sau a unor lopeți fixate pe un ax rotativ) care servește la punerea în mișcare a unui avion, a unei nave etc. 2. Linie curbă care taie sub un unghi constant generatoarele unui cilindru sau ale unui con. [Var.: helice s. f.] – Din fr. hélice, lat. helix, -icis.

ELICOPTER, elicoptere, s. n. Aparat de zburat cu motor, a cărui susținere și mișcare sunt asigurate de una sau mai multe elice care se rotesc în jurul unor axe aproape verticale, și care poate ateriza pe un spațiu extrem de redus ori se poate menține în aer într-un punct fix. [Var.: helicopter s. n.] – Din fr. hélicoptère.

GIROSCOP, giroscoape, s. n. 1. Aparat care, antrenat de o mișcare de rotație în jurul uneia dintre axe, se poate astfel deplasa încât să nu modifice direcția axei sale de rotație. 2. Dispozitiv care asigură stabilitatea și orientarea în spațiu a unui avion, a unui submarin etc. – Din fr. gyroscope.

HIPERBOLOID, hiperboloizi, s. m. (Mat.) Suprafață rezultată^[1] din revoluția unei hiperbole în jurul uneia dintre axele sale. – Din fr. hyperboloïde.

IMPARIPENAT, -Ă, imparipenați, -te, adj. (Despre frunzele compuse) Care prezintă perechi de frunzulițe de o parte și de alta a unui ax comun, iar în vârf o frunzuliță nepereche. – Din fr. imparipenné.

INFLORESCENȚĂ, inflorescențe, s. f. Ansamblu de flori dispuse pe un ax sau pe un complex de axe în diferite moduri, specifice diferitelor familii de plante cărora le aparține. ♦ Totalitate a florilor dispuse pe un lujer. – Din fr. inflorescence.

MACLĂ, macle, s. f. Formă de cristalizare în care două sau mai multe cristale se alipesc sau se întrepătrund, alcătuind o simetrie față de un plan sau un ax; cristal format în acest fel. – Din fr. macle.

NUCLEU, nuclee, s. n. 1. (Fiz.) Particulă centrală a unui atom alcătuită din protoni și neutroni, purtătoare de sarcini electrice pozitive, în care este concentrată aproape toată masa atomului. ◊ Nucleu cristalin = cristal de dimensiuni foarte mici, care servește ca centru de depunere în cursul cristalizării unei soluții sau topituri. (Astron.) Nucleu de cometă = parte a capului unei comete formată dintr-un conglomerat de bucăți de gheață și materie solidificată. Nucleu de galaxie = porțiune centrală a unei galaxii, cu aspect compact. 2. (Chim.) Ciclu de atomi sau ansamblu de cicluri de atomi alipite, care formează scheletul moleculelor unei substanțe și care rămâne neschimbat la toți derivații substanței respective. 3. (Biol.) Element constitutiv al celulei organice, de formă sferică sau ovoidală, situat în plasmă, având o structură proprie și îndeplinind funcții însemnate în viața celulei. ♦ Grupare de celule nervoase din axul nervos, care constituie centri nervoși sau regiunea de origine a unor nervi. 4. Fig. Element esențial, central al unui lucru, al unei acțiuni. ♦ Grup restrâns de persoane care acționează în mod organizat și în jurul căruia se formează sau tinde să se formeze o grupare mai mare. [Pl. și: (m.) nuclei] – Din fr. nucléus, lat. nucleus.

RABATABIL, -Ă, rabatabili, -e, adj. (Despre un element de construcție, un organ de mașină etc.) Care se poate roti în jurul unei axe (orizontale). Scaun rabatabil. Masă rabatabilă. – Din fr. rabattable.

TROLIU, troliuri, s. n. Dispozitiv folosit pentru deplasarea (în sens vertical) a unei sarcini, alcătuit din una sau din două tobe care se pot roti în jurul axelor lor și pe care se înfășoară un cablu fixat cu un capăt de tobă și cu celălalt de sarcina pe care trebuie să o deplaseze. – După fr. treuil.

UNI'AX, -Ă, uniacși, -axe, adj. (Min.; despre cristale) Cu o singură axă optică. [Pr.: -ni-acs] – Din fr. uniaxe.

ECHE, eche, s. f. Bară fixată pe axul sau pe pana cârmei unei ambarcațiuni sau a unei nave mici, servind la manevrarea acestora. – Din germ. Ecke „colț”.

ELIPSOID, elipsoide, s. n. Suprafață închisă ale cărei secțiuni plane sunt elipse și care are trei planuri de simetrie, perpendiculare două câte două, care se intersectează după trei axe de simetrie. [Pl. și: (m.) elipsoizi] – Din fr. ellipsoïde.

FREZĂ¹, freze, s. f. 1. Unealtă așchietoare cu unul sau cu mai multe tăișuri, dispuse simetric în jurul unui ax și având o mișcare de rotație, folosită la prelucrarea metalelor, a lemnului și a altor materiale dure; frezor¹. ◊ Freză-modul = freză profilată, utilizată la prelucrarea roților dințate. 2. Mașină de frezat. 3. Mașină agricolă având organul activ format dintr-un ax rotitor prevăzut cu gheare și cuțite, care rupe bucăți din pământ, le sfărâmă și le amestecă. 4. (Urmat de determinarea „rutieră”) Mașină de lucru rutieră folosită pentru ruperea, mărunțirea și amestecarea cu lianți a stratului superficial de pământ, la executarea drumurilor. – Din fr. fraise.

PENDUL, pendule, s. n. 1. Corp solid care poate oscila în jurul unui punct fix sau al unei axe fixe când este scos din poziția de echilibru stabil; p. ext. dispozitiv sau piesă a unui mecanism a căror oscilație reglează mișcările unei mașini sau ale unui instrument. 2. Ceas de perete a cărui mișcare este reglată de un pendul (1). [Var.: pendulă s. f.] – Din fr. pendule, lat. pendulus.

SFEROID, sferoide, s. n. Corp cu o formă apropiată de aceea a unei sfere (format prin rotirea unei elipse în jurul uneia dintre axele sale). – Din fr. sphéroïde.

TREN, trenuri, s. n. 1. Convoi de vagoane de cale ferată legate între ele și puse în mișcare de o locomotivă. ◊ Tren subteran = metrou. ◊ Expr. A scăpa (sau a pierde) trenul = a scăpa o ocazie favorabilă. 2. Convoi de vehicule formând o unitate de transport, antrenat de unul sau mai multe vehicule motoare sau prin cablu, prin tracțiune animală etc. ◊ (Înv.) Tren de luptă = convoi de vehicule care aprovizionează cu muniții trupele aflate în linia de luptă. 3. Ansamblu de dispozitive sau de mașini-unelte care îndeplinesc împreună un anumit rol funcțional, o anumită operație tehnică etc. ◊ Tren fix = ansamblu de piese din interiorul cutiei schimbătorului de viteze, format din axul intermediar și pinioanele fixe. Tren de laminare = dispozitiv al mașinilor din filatura de bumbac, care servește la descrețirea și paralelizarea fibrelor și la subțierea produselor intermediare de fabricație. Tren de roți = sistem de roți dințate montate pe același arbore. Tren de aterizare (sau de amerizare) = ansamblul organelor cu ajutorul cărora un avion (sau un hidroavion) alunecă pe pământ (sau pe apă) înainte de a-și lua zborul sau după ce a aterizat (sau a amerizat). 4. (În sintagma) Tren anterior (sau posterior) = partea de dinainte (sau de dinapoi) a corpului unui animal. – Din fr. train.

TURNANT, -Ă, turnanți, -te, adj., s. f. 1. Adj. Care se învârtește în jurul unui ax central; rotitor. ◊ Ușă (sau poartă) turnantă = ușă (sau poartă) formată din mai multe aripi, care se rotesc în jurul unui ax vertical central. Placă turnantă = placă mobilă de oțel sau de fontă, prevăzută cu șine, folosită în depouri și ateliere pentru a permite locomotivelor și vagoanelor trecerea de pe o linie pe alta, sau întoarcerea lor. 2. S. f. Mică bibliotecă care se poate învârti în jurul unui ax central. 3. S. f. Loc unde cotește (în forma unui arc de cerc) un drum, o pistă sportivă. – Din fr. tournant.

AMPATAMENT, ampatamente, s. n. Distanța dintre axele osiilor extreme ale unui vehicul. – Din fr. empattement.

VERTEBRAT, -Ă, vertebrați, -te, adj., s. n. 1. Adj. (Despre animale) Care are vertebre și schelet osos (sau cartilaginos) intern. 2. S. n. (La pl.) Încrengătură de animale cu corpul diferențiat în cap, trunchi și coadă, cu schelet osos sau cartilaginos intern, al cărui ax principal este coloana vertebrală; (și la sg.) animal din această încrengătură. – Din fr. vertébré, lat. vertebratus, it. vertebrato.

PALAN, palane, s. n. Macara formată din mai mulți scripeți situați pe două sau mai multe axe, dintre care una fixă. [Var.: palanc s. n.] – Din fr. palan, it. palanco.

PANĂ¹, pene, s. f. I. 1. Fiecare dintre formațiile epidermice cornoase care acoperă corpul păsărilor, servind la protecția lui și la zbor, compusă dintr-un cotor pe care sunt așezate simetric, de-o parte și de alta, fire (pufoase). ◊ Expr. Ușor în pene = îmbrăcat subțire, sumar; p. ext. prost îmbrăcat, zdrențăros. Smuls de pene = rușinat, umilit. A lua (pe cineva) în (sau prin) pene = a certa, a mustra (pe cineva). ◊ Compuse: pana-zburătorului = plantă erbacee cu frunze păroase, și cu flori mari, violete sau albe, fără miros (Lunaria annua); pana-gâștei = specie de mușchi cu tulpina dreaptă, cu ramuri arcuite și inegale, formând tufe mari, verzi sau gălbui (Hylocomium triquetrum). ♦ Smoc de pene¹ (I 1) sau aripă care servește la diverse scopuri practice gospodărești. 2. (La pl.) Pene¹ (I 1) de pasăre sau fire pufoase desprinse de pe cotoarele acestora, care servesc la umplerea pernelor, a saltelelor etc.; p. ext. așternut (moale) de pat (cu pene¹, fulgi etc.). 3. Pană¹ (I 1) de gâscă, ascuțită și despicată la vârf, întrebuințată altădată ca instrument de scris cu cerneală; p. gener. toc de scris, condei; ceea ce servește la scris. ♦ Fig. Scriere, scris; stil, fel de a scrie al unui scriitor; arta de a scrie; p. ext. scriitor. 4. Dispozitiv făcut din cotor de pană¹ (I 1), care servește să țină cârligul undiței la adâncimea dorită. 5. Podoabă din pene¹ (I 1), care se poartă la pălărie, în păr etc. ♦ (Pop.) Podoabă pentru pălărie făcută din flori (naturale sau artificiale); p. restr. floare. 6. (În sintagma) Categorie pană = categorie în care intră boxerii între 54 și 57 kg, luptătorii între 57 și 63 kg etc. II. 1. Piesă de lemn sau de metal (de forma unei prisme), întrebuințată la despicarea lemnelor, la detașarea unor bucăți dintr-un material, la fixarea sau la înțepenirea unor piese, la asamblarea sau la solidarizarea unor organe de mașini, a unor elemente de construcție etc. ♦ (Tipogr.) Piesă care se intercalează între matrițele de linotip, pentru a le spația. ♦ Felioară de slănină cu care se împănează carnea ce urmează să fie friptă. 2. Partea ciocanului, opusă capului, prelungită și subțiată spre vârf. ♦ Partea lată, plată a unor obiecte, instrumente etc.; lamă. 3. Bețișor cu care se strânge frânghia ferăstrăului pentru a întinde pânza; cordar. 4. (În sintagma) Pana căpăstrului sau pană de căpăstru = ștreang sau curea cu care se priponește calul. 5. Parte a cârmei unei nave, care poate fi rotită în jurul unui ax vertical și asupra căreia se exercită presiunea apei când se schimbă direcția de mișcare a navei. 6. Placă mică de os, de celuloid etc. cu care se ating coardele la unele instrumente muzicale. ♦ Ancie (la un instrument muzical de suflat). 7. (În sintagma) Pană de somn = carnea de la pântece sau de la coada somnului. [Var.: (înv. și reg.) peană s. f.] – Lat. pinna.

PANORAMIC, -Ă, panoramici, -ce, adj., s. n. 1. Adj. Care ține de panoramă (1), privitor la panoramă, de panoramă. ◊ Fotografie panoramică = fotografie, luată de obicei din avion, care cuprinde un peisaj vast. Ecran panoramic = ecran de cinematograf de formă semicirculară, cu lățimea mult mai mare în raport cu înălțimea. 2. S. n. (Cin.) Cadru vizual cuprinzător obținut prin deplasarea aparatului de filmat sau a camerei de televiziune în jurul unui ax orizontal sau vertical, fără ca operatorul să-și părăsească locul. – Din fr. panoramique.

ROATĂ¹, roți, s. f. 1. Cerc de metal sau de lemn, cu spițe sau plin, care, învârtindu-se în jurul unei osii, pune în mișcare un vehicul. ◊ Caii (sau boii) de la roată = caii (sau boii) rotași. ◊ Expr. A fi cu trei roate la car = a fi zăpăcit, nebun. A pune (ceva) pe roate sau a merge (ceva) (ca) pe roate = a face să se desfășoare sau a se desfășura în condiții foarte favorabile, a organiza sau a fi bine organizat, astfel încât să funcționeze perfect. 2. (Tehn.) Organ de mașină sau ansamblu unitar de piese în formă de cerc, care se poate roti în jurul unei axe proprii. 3. Nume dat unor obiecte, instrumente etc. asemănătoare cu roata (1), având diverse întrebuințări. ◊ Roata olarului = mașină de lucru rudimentară a olarului, construită dintr-un disc orizontal fixat pe un arbore rotitor vertical, pe care olarul rotunjește lutul, dând diferite forme oalelor. Roata norocului = cerc mare, numerotat cu numere câștigătoare, care este învârtit cu mâna de jucătorul care își încearcă norocul. ◊ Expr. Roata lumii (sau a vremii) = mersul, succesiunea evenimentelor. S-a întors roata = s-a schimbat situația (în defavoarea cuiva); s-a întors norocul (de partea altcuiva). 4. Obiect fabricat, aranjat sau legat în formă de roată (1), de cerc, de disc. Roată de cașcaval. Roată de frânghie. ♦ Desen sau contur rotund ca un cerc; disc. 5. Figură pe care o formează mai multe ființe sau lucruri așezate în formă de cerc. ◊ (Adverbial) Ședeau roată în jurul focului. 6. Mișcare circulară; învârtitură, răsucire, rotocol. ◊ Expr. A da roată = a merge de jur împrejur, a înconjura, a da ocol; a descrie unul sau mai multe cercuri (în mers sau în zbor), a face ocoluri. ♦ Figură de acrobație care constă în rotirea corpului prin sprijinirea succesivă pe mâini și pe picioare. ◊ Roata morții = acrobație care constă în alergarea în cerc, cu un vehicul, pe pereții (aproape verticali ai) unei construcții special amenajate. ◊ Loc. vb. A (se) duce de-a roata = a (se) rostogoli. 7. Instrument de tortură și execuție de formă circulară, folosit în evul mediu. [Pl. și: roate] – Lat. rota.

ARTICULAȚIE, articulații, s. f. 1. Legătură între două sau mai multe oase (prin intermediul ligamentelor); locul acestei legături; încheietură. ♦ Legătură mobilă a segmentelor unui animal artropod. ♦ Legătură între două sau mai multe corpuri solide, care permite rotația lor relativă în jurul uneia sau a două axe sau în jurul unui punct. 2. (Rar) Articulare. – Din fr. articulation, lat. articulatio, -onis.

CIORCHINE, ciorchini, s. m. Tip de inflorescență caracterizat prin dezvoltarea unui ax principal, de-a lungul căruia se înșiră numeroase ramificații cu flori; racem, grapă; grupare de fructe așezate în mod corespunzător cu inflorescența descrisă mai sus; spec. strugure. [Var.: ciorchină s. f.] – Et. nec.

PINOLĂ, pinole, s. f. Axul păpușii mobile de strung, în care se fixează o unealtă de găurire sau de filetare ori un vârf de susținere a uneia dintre capetele piesei care se prelucrează. – Din germ. Pinole.

PIVOT, (1, 2, 3) pivoturi, s. n., (4) pivoți, s. m. 1. S. n. (Tehn.) Fus de formă cilindrică, tronconică, conică etc., care se rotește ori alunecă într-un lagăr la care sarcina acționează în direcția axului. 2. S. n. Rădăcină principală, verticală, îngroșată a unor plante ca morcovul, sfecla etc. 3. S. n. Fig. Element, punct de sprijin esențial care asigură desfășurarea unei activități sau a unui proces. 4. S. m. Spec. (Mil.) Militarul în raport cu care se execută mișcarea unei formații. ♦ (Sport) Jucător cu atribuții bine precizate, care acționează ca vârf de atac la unele jocuri cu mingea. – Din fr. pivot.

PIVOTA, pivotez, vb. I. Intranz. 1. (Tehn.; despre două corpuri în contact; la pers. 3) A se roti în jurul unui ax perpendicular pe un plan tangent, comun celor două corpuri în punctul de contact. ♦ Fig. (Despre acțiuni, procese etc.) A se baza pe anumite elemente specifice, a se desfășura în jurul a ceva. 2. Spec. (Mil.) A executa o mișcare de rotație în jurul unui militar, al unei formații etc. ♦ A-și răsuci (brusc) corpul; (Sport) a se răsuci pe un singur picior (pentru a manevra mingea). – Din fr. pivoter.

PLANETAR, -Ă, planetari, -e, adj. 1. Care aparține planetelor, privitor la planete. ♦ Sistem planetar = totalitatea planetelor care se mișcă în jurul Soarelui. 2. (Tehn.; în sintagmele) Mecanism planetar = mecanism în care una sau mai multe roți dințate se învârtesc în jurul axelor proprii și în același timp în jurul axei altei roți. Arbore (sau ax) planetar (sau axă planetară) = arbore care antrenează roata motoare a unui automobil. 3. (Fiz.; în sintagma) Model planetar = model al structurii atomului inspirat de cel al sistemului planetar. – Din fr. planétaire.

PLEIOCAZIU s. n. Inflorescență în cime, în care axele laterale sunt de aceeași lungime și dispuse în verticil. [Pr.: ple-io-] – Et. nec.

VRIE, vrii, s. f. Mișcare de răsucire a unui avion în jurul unei axe longitudinale în timpul coborârii și în condițiile pierderii de viteză. [Var.: vrilă s. f.] – Din fr. vrille.

ȘAIBĂ, șaibe, s. f. 1. Disc de metal, de lemn etc. găurit, care se montează între un șurub și obiectul respectiv sau între șurub și piuliță, pentru a menține șurubul fix și pentru a îmbunătăți îmbinarea și a preveni deșurubarea. 2. Roată de metal sau de lemn, fixată pe un ax, peste care se petrece cureaua de transmisie. – Din germ. Scheibe.

VERTICIL, verticile, s. n. Mod de așezare a florilor, a frunzelor sau a ramurilor în formă de cerc, la același nivel, în jurul unei axe. – Din fr. verticille, lat. verticillus.

FUS¹, (I) fuse, (II) fusuri, s. n. I. 1. Unealtă de tors care servește la răsucirea firului și pe care se înfășoară firul pe măsură ce este tors, având forma unui bețișor lung și subțire, îngroșat la mijloc, cu capătul de sus ascuțit și cel de jos rotunjit și înțepenit într-o rotiță. ◊ Loc. adj. În fus = în formă de fus¹ (I 1); fusiform. 2. Organ al mașinilor de tors, cu ajutorul căruia se răsucește și pe care se înfășoară firul. II. 1. Nume dat unor părți ale mașinilor de țesut, de depănat etc. care seamănă la formă cu fusul¹ (I 1). 2. Nume dat unor părți de mașini, de instalații etc. care îndeplinesc funcția de arbore sau de osie. ♦ Porțiune cilindrică, conică sau sferică a unui arbore, a unui ax sau a unei osii, care se sprijină și se rotește într-un palier. 3. Trunchiul unui copac de la bază până la vârf, fără crengi. 4. Parte a unei coloane de arhitectură, cuprinsă între bază și capitel. 5. Corpul drept al ancorei, fără brațe și fără inel. 6. (În sintagmele) Fus sferic = porțiune din suprafața unei sfere cuprinsă între două cercuri mari care au un diametru comun. Fus orar = fiecare dintre cele 24 de porțiuni în care este împărțită suprafața pământului prin meridiane, distanțate la 15° unul de altul, sau prin alte linii de demarcație convenționale, urmând de aproape aceste meridiane. – Lat. fusus (cu unele sensuri după fr. fuseau).

OSIE, osii, s. f. Arbore sau ax terminat la cele două capete cu fusuri, pe care sunt montate roțile unui vehicul rutier. ◊ Expr. (Fam.) A unge osia = a mitui. – Din sl. osĭ.

OSMIRIDIU s. n. Aliaj de osmiu și iridiu, caracterizat prin duritate mare, folosit la confecționarea vârfului penițelor de stilou, axelor pentru mecanismele de ceasornic etc. – Din fr. osmiridium.

CIRCULAR, -Ă, circulari, -e, adj., s. f. 1. Adj. În formă de cerc; care descrie un cerc. ◊ Ferăstrău circular (și substantivat, n.) = ferăstrău mecanic cu pânza în forma unui disc dințat, care taie învârtindu-se în jurul propriului ax. ♦ (Adverbial) De jur împrejur. 2. Adj., s. f. (Dispoziție, directivă, ordin de serviciu) care a fost trimis în scris, pentru a fi aplicat de cei în subordine. – Din fr. circulaire.

CIRCUMVOLUȚIE, circumvoluții, s. f. 1. Fiecare dintre cutele (alungite și sinuoase) de pe suprafața exterioară a creierului, mărginite de șanțuri 2. (Rar) Ocol circular sau în spirală în jurul unui punct sau al unui ax central. [Var.: circumvoluțiune s. f.] – Din fr. circonvolution.

CONVERTOPLAN, convertoplane, s. n. Avion cu aripa mobilă în jurul unui ax paralel cu anvergura și care poate realiza decolarea și aterizarea pe distanțe foarte scurte. – Et. nec.

CUZINET, cuzineți, s. m. 1. Piesă inelară sau din două bucăți semiinelare din metal moale, care îmbracă în interior lagărul și vine în contact direct cu fusul sau axul unei mașini. 2. Element de construcție confecționat din beton armat, piatră dură etc. așezat între un bloc de fundație și un stâlp și având ca scop transmiterea greutății la blocul de fundație respectiv. – Din fr. coussinet.

MORT, MOARTĂ, morți, moarte, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. (Despre ființe) Care nu mai trăiește, care a murit. ◊ Expr. A se face mort în păpușoi sau (substantivat) a face pe mortul în păpușoi = a se face că nu știe nimic, a simula nevinovăția, a face pe prostul. A o lăsa moartă (în păpușoi) = a lăsa o chestiune încurcată, a renunța la ceva. A fi mort fără (sau după) cineva sau ceva = a nu putea trăi fără cineva sau ceva, a fi îndrăgostit de cineva sau de ceva; a ține mult la cineva sau la ceva. A fi mai mult mort (decât viu) = a fi istovit, epuizat (de boală, de frică etc.). Nici mort sau mort-tăiat = (în construcții negative) cu nici un preț, sub nici un motiv, în nici un caz. Mort-copt = cu orice preț, necondiționat, neapărat; vrând-nevrând, cu chiu cu vai. A umbla (sau a se ține) mort după... = a) a lupta, a se zbate pentru a obține ceva; b) a-și manifesta dragostea față de cineva străduindu-se să fie mereu în preajma lui. A fi beat mort (sau mort de beat) = a fi foarte beat. ♦ Limbă moartă = limbă care a încetat să fie învățată ca limbă maternă. Inventar mort = totalitatea uneltelor, a mașinilor, a mijloacelor de transport care aparțin unei gospodării sau unei întreprinderi. Timp mort = lipsă de activitate a forțelor de muncă sau a mașinilor; întrerupere neprevăzută a muncii. Unghi mort = loc de pe traiectoria unei arme de foc pe care nu-i poate atinge proiectilul. Punct mort = poziție a unui mecanism bielă-manivelă care corespunde momentului când biela și manivela au axele în prelungire sau suprapuse. (Expr.) A ajunge la un (sau într-un) punct mort = a ajunge la un impas, în imposibilitate de a găsi o soluție. Linie moartă = linie de cale ferată care servește numai pentru garare. (Expr.) A fi (sau a se afla, a trece) pe linie moartă = a nu mai juca un rol de seamă, a fi înlăturat dintr-un post de răspundere. Fier mort = fier de calitate inferioară. ♦ (Fam.; despre aparate, motoare etc.) Care nu mai funcționează. 2. (Despre părți ale corpului) Cu funcțiile vitale pierdute; paralizat, înțepenit. ◊ (Pop.) Carne (sau piele) moartă = carne sau piele care se formează deasupra rănilor și prin care nu trec ramificațiile nervoase. 3. (Despre plante) Uscat, veșted. 4. Fig. (Despre lucruri) Fără viață, neînsuflețit; nemișcat, încremenit. ♦ Lipsit de zgomot, de activitate, de viață; liniștit. ♦ (Despre culori, nuanțe) Fără strălucire; șters. II. S. m. și f. Persoană care a murit, defunct, decedat; trupul neînsuflețit al unei persoane așezat în coșciug sau înmormântat. ◊ Expr. Mortul de la groapă nu se mai întoarce, se spune despre un lucru pierdut definitiv, despre ceva care nu mai poate fi îndreptat. Apa morților = fata morgana, v. morgana. A scula (sau a trezi, a deștepta) și morții (sau din morți), se spune despre zgomote sau surse de zgomote foarte intense și stridente. A umbla (sau a merge) ca după mort = a merge foarte încet. Ca la mort = (în legătură cu verbe ca „a se aduna”, „a veni”) în număr (foarte) mare. – Lat. mortuus.

MONO'AX, -Ă, monoacși, -xe, adj. (Tehn.) Care are un singur ax (1). [Pr.: -no-ax] – Din fr. monoaxe.

MONOPODIU, monopodii, s. n. Mod de ramificație a tulpinii în care axul principal crește continuu. – Din fr. monopode.

MONOPODIAL, -Ă, monopodiali, -e, adj. (Bot.; despre ramificațiile tulpinii) Cu un singur ax principal; monopodic. [Pr.: -di-al] – Din engl. monopodial.

ECUATORIAL, -Ă, ecuatoriali, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care aparține ecuatorului, privitor la ecuator; specific, caracteristic ecuatorului. ◊ Zonă ecuatorială = zonă de circa zece grade care se întinde de o parte și de alta a ecuatorului. Coordonate ecuatoriale = sistem de coordonate pentru determinarea locului unui astru pe sfera cerească în raport cu ecuatorul ceresc. 2. S. n. Lunetă astronomică cu un mecanism care îi permite să se rotească în jurul unei axe perpendiculare pe planul ecuatorului ceresc, în scopul urmăririi unui astru. [Pr.: -cu-a-to-ri-al] – Din fr. équatorial.

ETAMBOU, etambouri, s. n. 1. Element de rezistență al scheletului unei nave, amplasat la pupă și care susține cârma. ◊ Tub etambou = tub montat la pupa navei, prin care trece axul elicei. 2. Element de rezistență din scheletul unui avion, situat la extremitatea din spate a fuzelajului. – Din fr. étambot.

ETAMBREU, etambreuri, s. n. Deschidere făcută în puntea unei nave pentru trecerea unui catarg sau în bordaj, la pupă, pentru trecerea axului cârmei. [Pl. și: etambreie] – Din fr. étambrai.

EXCENTRICITATE, excentricități, s. f. 1. Originalitate; ciudățenie, bizarerie, extravaganță. 2. (Mat.) Calitatea unui punct de a se găsi în afara centrului unei figuri. ♦ Distanța dintre centrele sau axele de rotație a două piese excentrice. ♦ Defect de asamblare a două piese care în mod normal trebuie să fie concentrice sau trebuie să aibă o axă comună. – Din fr. excentricité.

TAMBUR, (1, 2) tambure, s. n., (3) tamburi, s. m. 1. S. n. Piesă în formă de cilindru gol, fixă sau mobilă în jurul unui ax, făcută din metal, din lemn etc., cu diverse întrebuințări în tehnică; tobă. 2. S. n. Porțiune de prismă poligonală goală sau de cilindru gol, interpusă între o cupolă și arcurile sau zidurile care limitează un spațiu boltit. ♦ Spațiu amenajat la intrarea într-o clădire, cu o ușă pivotantă, pentru a proteja interiorul de aerul din exterior și a împiedica formarea curenților de aer în timpul deschiderii ușilor. 3. S. m. (Ieșit din uz) Toboșar. ◊ Compus: tambur-major = subofițer care conducea o fanfară militară; p. ext. plutonier (într-o fanfară militară). – Din fr. tambour.

COLOANĂ, coloane, s. f. 1. Stâlp cilindric de marmură, piatră, lemn etc., destinat să susțină o parte dintr-un edificiu sau să-l înfrumusețeze. ♦ (Anat.) Coloană vertebrală = totalitatea vertebrelor reunite cap la cap, formând axul de susținere a scheletului la animalele vertebrate; șira spinării. 2. (Fiz.) Masă cilindrică a unui fluid, închisă într-un tub sau țâșnind cu putere dintr-o conductă sau dintr-un rezervor. Coloană de mercur. 3. Fiecare dintre secțiunile verticale în care se împarte o pagină tipărită de ziar, revistă etc. și care este despărțită de celelalte printr-o linie neagră verticală sau printr-un spațiu alb; p. ext. conținutul unei astfel de despărțituri. ◊ Expr. A pune (pe cineva) pe două coloane = a demonstra că cineva a plagiat, expunând, în coloane alăturate, textul plagiatorului și originalul folosit de acesta. ♦ Rubrică într-un formular, registru etc. 4. Șir de cifre așezate unele sub altele într-un tabel, într-o matrice etc. pentru a putea fi adunate. 5. Nume dat mai multor aparate folosite în chimie și în industria chimică, alcătuite dintr-o manta cilindrică verticală de metal, de sticlă etc. care conține materiale adsorbante sau talere de formă specială, materiale filtrante etc. 6. Formație realizată prin dispunerea în adâncime a unităților militare în vederea deplasării lor. ♦ (Și în sintagma coloană de marș) Grup de oameni, de soldați, de vehicule etc. care se deplasează pe același itinerar în șiruri paralele. 7. (Cin.; în sintagma) Coloană sonoră = ansamblu de sunete (cuvinte, muzică etc.) care însoțesc imaginile unui film; pistă sonoră. – Din fr. colonne.

TOR, toruri, s. n. 1. Mulură rotundă cu profil convex de la baza sau de la capitelul unei coloane. 2. Corp geometric care rezultă din rotirea unui cerc în jurul unei axe situate în planul cercului, dar care nu trece prin centrul cercului. – Din fr. tore.

TOROID, toroide, s. n. (Mat.) 1. Suprafață generată de o curbă închisă care se rotește în jurul unei axe din planul curbei și care nu taie curba. 2. Corp solid mărginit de un toroid (1). – Din fr. toroïde, germ. Toroid.

TRANSCALCULARE s. f. Complex de operații necesare pentru calculul coordonatelor unui punct geodezic sau topografic într-un sistem de proiecție cartografică sau de axe de coordonate dat, luând ca bază aceste date dintr-un alt sistem și folosind relațiile matematice de legătură. – Trans- + calculare.

TURELĂ, turele, s. f. Locaș blindat (în formă de cupolă) care se poate roti în jurul unui ax și care adăpostește tunurile la tancuri, vapoare, avioane, cazemate etc. – Din fr. tourelle.

TRAPEZOID, trapezoide, s. n. Suprafață generată prin rotirea unui trapez în jurul unei axe din planul său, pe care nu o intersectează. – Din fr. trapézoïde.

TURNICHET, turnichete, s. n. 1. (Mar.) Rola montată pe un ax vertical servind la schimbarea direcției unei parâme sau a unui lanț de ancoră. 2. Masă rotativă pe care se așază sticlele spre a fi umplute. 3. Bare în cruce instalate la intrarea în parcuri, stadioane etc., care se rotesc, permițând trecerea câte unei singure persoane. – Din fr. tourniquet.

TRICLINIC, triclinice, adj. (Min.; în sintagma) Sistem triclinic = sistem cristalin caracterizat prin trei axe cristalografice înclinate între ele, asimetrice și de lungimi diferite. – Din fr. triclinique.

RECEPTACUL, receptacule, s. n. Porțiune terminală a axului floral, care, de obicei, este mai îngroșată, formând partea susținătoare a florii, și care adesea se prelungește, alcătuind pedunculul floral. [Var.: receptacol s. n.] – Din fr. réceptacle, lat. receptaculum.

TUR¹, tururi, s. n. 1. Mișcare circulară a unui corp în jurul unui ax sau al unui punct fix, efectuată până la revenirea în punctul de plecare; înconjur; (sport) distanță egală cu lungimea pistei, considerată de la punctul de plecare al sportivului; mișcare liniară pe un traseu, cu revenirea la punctul de plecare; tură¹ (2). ♦ Tur-retur sau tur și retur = dus și întors, plecare și sosire. Tur de orizont = observare succesivă, cu un instrument optic sau cu ochiul liber, a unei regiuni, a unei porțiuni de teren etc., de obicei cu scopul de a întocmi un plan, o schiță etc.; fig. privire de ansamblu asupra unei probleme. ◊ Expr. A trage primul tur de manivelă = a începe turnarea unui film. 2. Plimbare scurtă pe un anumit traseu; raită. ♦ Acțiune, inițiativă, întreprindere care cere efort, perseverență, îndemânare. Un tur de forță. 3. Parte dintr-o competiție sportivă organizată după anumite norme, constând dintr-un șir de etape, care reprezintă prima jumătate din totalul etapelor. ♦ Întrecere sportivă, mai ales de ciclism, în cursul căreia se parcurge un circuit pe distanță lungă, cu scurte opriri. 4. (La jocul de cărți) Ciclu de jocuri în care fiecare partener distribuie, pe rând, cărțile. [Pl. și: ture] – Din fr. tour.

TURAȚIE, turații, s. f. Mișcare circulară a unei piese în jurul unui ax; rotație. ♦ Număr de rotații efectuate de un corp rotitor într-o unitate de timp. – Tur¹ + suf. -ație (după rotație).

TANGAJ, tangaje, s. n. Mișcare oscilatorie de înclinare a unei nave, a unei aeronave sau a unui vehicul feroviar, efectuată în jurul unei axe transversale. – Din fr. tangage.

RAHIS s. n. 1. (Anat.) Măduva spinării. 2. (Bot.) Ax central în lungul căruia se înșiră o serie întreagă de organe asemănătoare între ele. – Din fr. rachis.

RULOU, rulouri, s. n. 1. Obiect în formă de sul. Rulou de hârtie. 2. Organ de mașină care se poate roti în jurul unei axe și care servește la susținerea și la rularea unui sistem tehnic, la transmiterea unei mișcări, la transportul unor piese, la înfășurarea unor fire etc. 3. Organ al compresoarelor rutiere, construit dintr-un cilindru cu greutate mare; tăvălug de compresor. ♦ Sul subțire de lemn (prevăzut cu un arc pentru a putea fi ușor de manipulat) pe care se înfășoară transperantul de la ferestre; p. ext. transperantul însuși. ♦ Jaluzea. 4. Pieptănătură femeiască în care părul este înfășurat în formă de sul. 5. Produs de patiserie în formă de sul, făcut din aluat, care se umple cu frișcă, cremă, dulceață etc. – Din fr. rouleau.

DENDRITĂ, dendrite, s. f. 1. Prelungire ramificată a protoplasmei celulei nervoase, prin care influxul nervos se propagă în regiunea opusă cilindrului ax. 2. (La pl.) Pojghiță arborescentă, de substanță minerală, pe fisurile și planurile de stratificare ale rocilor. – Din fr. dendrite.

ROLĂ, role, s. f. 1. Rotiță sau cilindru care se învârtește în jurul unui ax pentru a face să alunece mai repede un lanț, o curea de transmisie etc. Rolă de lanț. 2. Corp în formă de cilindru care poate fi rostogolit în jurul axei sale de simetrie, folosit ca organ de rulare sau ca unealtă de prelucrare prin apăsare. 3. Piesă mecanică de formă cilindrică cu ax interior, care se rotește ușor pentru a putea fi antrenată de film, având rolul de a imprima acestuia un anumit traseu în aparatul de fotografiat sau de filmat. 4. Unealtă formată dintr-un cilindru de lemn sau de aliaje neferoase, care servește la unele lucrări de finisare în construcții (zugrăvit, tencuit). Rolă de tencuit. 5. Piesă de contact a unor trolee, constituită dintr-o roată cu șanț, care se rostogolește pe firul de contact. 6. (Reg.) Cuptor al mașinii de gătit. – Din germ. Rolle.

ROLFILM, rolfilme, s. n. Peliculă fotografică sub formă de bandă înfășurată pe un mosor cu ax subțire, ambalată în hârtie de protecție neagră-roșie sau introdusă într-o casetă specială și folosită la aparatele fotografice de format mic. [Acc. și: rolfilm] – Din germ. Rollfilm.

ROTAȚIE, rotații, s. f. 1. Mișcare în jurul unui punct fix sau al unei axe, în cursul căreia fiecare punct al corpului care se mișcă rămâne la distanță constantă de punctul fix sau de axa respectivă. ♦ Mișcare de rotire a unui corp ceresc în jurul axei sale sau în jurul altui corp ceresc. ◊ Perioadă de rotație = interval de timp în care un corp ceresc execută o rotație completă în jurul axei sale. 2. Schimb alternativ de persoane sau de echipe efectuat în cursul unei activități pentru a asigura continuitatea muncii. ◊ Loc. adv. Prin rotație = cu schimbul, revenind pe rând. 3. Alternare sau succesiune metodică a culturilor agricole în timp, pe același teren, în cadrul unui asolament, stabilite în funcție de caracteristicile plantelor agricole, pentru a obține recolte mari și a menține fertilitatea solului. 4. (În sintagma) Rotația capitalului = circuitul capitalului industrial, privit ca un proces care se repetă periodic. Rotația mijloacelor circulante = proces de schimbare succesivă, neîntreruptă a formelor funcționale pe care le îmbracă mijloacele circulante în trecerea lor din sfera circulației. – Din fr. rotation, lat. rotatio, germ. Rotation.

DEZAXAT, -Ă, dezaxați, -te, adj. 1. (Despre axe) Care s-a deplasat din poziția normală. 2. Fig. (Despre oameni; adesea substantivat) Dezechilibrat moral (și mintal). – V. dezaxa.

SCRIPETE, scripeți, s. m. Mecanism alcătuit dintr-o roată cu un șanț periferic, care servește la transmiterea unei forțe prin intermediul unui cablu sau al unui lanț ce rulează pe șanț; dispozitiv bazat pe mecanismul descris mai sus, care servește la ridicarea unor greutăți; muflă. ♦ Dispozitiv pentru mișcarea ițelor la țesăturile simple, format din două roți cu diametre diferite dispuse pe același ax și formând un bloc comun situat deasupra războiului de țesut. [Var.: (reg.) scripet s. m.] – Din bg. skripec.

SEMIARTICULAȚIE, scmiarticulații, s. f. Articulație între două piese care permite o deplasare relativă a acestora în lungul unei axe. [Pr.: -mi-ar-] – Semi- + articulație.

STRABISM s. n. Anomalie care constă în lipsa de paralelism a axelor vizuale, având drept urmare privirea crucișă. – Din fr. strabisme.

SIMPODIU, simpodii, s. n. Tip de ramificație a tulpinii în care mugurele terminal dispare și creșterea în lungime a axului se produce prin mugurele axilar imediat inferior. – Din fr. sympode.

SUPINAȚIE, supinații, s. f. Mișcare de rotație a antebrațului care apropie mâna de axul median al corpului. ♦ Poziție a antebrațului și a mâinii rezultând din mișcarea descrisă mai sus. – Din fr. supination.

SUBSUOARĂ, subsuori, s. f. 1. Partea de dedesubt a încheieturii brațului cu umărul; subraț. ◊ Loc. adv. La (sau sub, rar, pe) subsuoară = sub braț. Din tălpi până-n subsuori = în tot trupul. ◊ Expr. A (se) ține sau a (se) prinde de subsuoară (sau de subsuori) = a (se) ține de braț; a (se) îmbrățișa. ♦ (Adverbial) Sub braț. ◊ Expr. A sta (sau a ședea) cu mâinile subsuoară (sau subsuori) = a sta degeaba, a trândăvi; a sta cu mâinile în sân. 2. Unghi pe care îl formează o frunză cu lujerul sau o ramură cu axul purtător. [Var.: (pop.) subsioară, subțioară s. f.] – Sub¹- + *suoară („subsuoară” < lat.).

COMPUS, -Ă, compuși, -se, adj., s. m. 1. Adj. Alcătuit din mai multe părți sau elemente; combinat. ◊ (Muz.) Măsură compusă = măsură formată din fracțiuni ale măsurii simple. (Gram.) Timp compus = timp format cu ajutorul unui verb auxiliar. (Bot.) Frunză compusă = frunză cu limbul constituit din mai multe foliole, dispuse pe un ax principal. Inflorescență compusă = inflorescență constituită din mai multe inflorescențe simple. Fruct compus = fruct constituit din mai multe fructe concrescute pe aceeași axă. 2. S. m. (Chim.) Combinație (4); corp compus (1). – V. compune.

CON², conuri, s. n. 1. Suprafață descrisă de o dreaptă care se deplasează sprijinindu-se pe o curbă închisă imobilă și pe un punct fix exterior. ♦ Corp geometric mărginit de o asemenea suprafață și de un plan. 2. (Geogr.; în sintagmele) Con vulcanic = formă de relief conică cât un munte, constituită în urma erupțiilor vulcanice, din lavă, cenușă etc. Con de dejecție = formă de relief în evantai, rezultată din acumularea materialului transportat de torenți acolo unde se micșorează panta; agestru. ♦ (Fiz.) Con de lumină = mănunchi de raze care pleacă dintr-un punct luminos și cade pe o suprafață. 3. Fructul coniferelor, format dintr-un ax cu numeroși solzi lemnoși, care reprezintă florile mascule sau femele. – Din fr. cône.

AX s. 1. (TEHN.) fus, osie. (~ul este un organ de mașină.) 2. (ANAT.) ax cerebrospinal v. sistem nervos central.

AXON s. (ANAT.) neurit, cilindru-ax. (~ul este o prelungire a neuronului.)

CILINDRU s. 1. (TEHN.) sul. (~ la războiul de țesut.) 2. v. glob. 3. v. joben. 4. cilindru-ax v. axon; neurit; cilindru urinar v. uretră.

FUS s. (TEHN.) 1. arbore. (~ la un mecanism.) 2. v. ax. 3. v. grindei. 4. (reg.) ciocan, clociumb, osiac, pociumb, pop, stârciog. (~ la vârtelniță.) 5. (reg.) huludeț, lemnuș, surcel. (~ la suveică.)

GRINDEI s. (TEHN.) 1. talpă, (prin Mold.) pat. (~ la plug.) 2. fus, osie, (reg.) osiac, (prin Munt.) prisnel. (~ la axul roții de la moara cu apă.)

OSIE s. 1. v. ax. 2. v. grindei.

SISTEM s. 1. ansamblu. (Un ~ coerent de idei; un ~ tehnic.) 2. structură. (Un ~ închis.) 3. model, tip. (Un ~ nou de evacuare a apei.) 4. (ANAT., FIZIOL.) aparat. (~ circulator, cardiovascular etc.) 5. (ANAT.) sistem nervos central = nevrax, ax cerebrospinal, sistem nervos cerebrospinal; sistem nervos cerebrospinal v. sistem nervos central; sistem nervos ortosimpatic = sistem nervos simpatic; sistem nervos simpatic v. sistem nervos ortosimpatic; sistem osos = osatură, schelet, (înv., în Transilv.) dabilă, (fig.) cherestea. 6. (GEOGR.) sistem muntos = lanț, (livr.) catenă. 7. formațiune, orânduire. (~ social-economic.) 8. orânduire, regim, societate. (~ul capitalist.) 9. v. procedeu. 10. (TEHN.) metodă, procedeu, soluție. (~ de turnare.) 11. (FIZ., MAT.) sistem de referință = referențial. 12. doctrină, învățătură, teorie. (~ economic.) 13. (EC.) sistem monetar = mercantilism timpuriu. 14. (PED.) sistem monitorial v. lancasterianism. 15. (ASTRON.) sistem planetar v. lume; sistem solar v. lume; sistem stelar v. galaxie; sistemul heliocentric v. heliocentrism. 16. (CHIM.) sistemul periodic al elementelor = tabloul periodic al elementelor. 17. metodă. (O lucrare vădind lipsa de ~.) 18. fel, gen, manieră, mod, modalitate, regim, stil. (~ de viață.)

SPIRALAT adj. 1. spiral, (rar) spiraliform, spiroidal. (De formă ~.) 2. sucit. (Scară ~.) 3. (rar) melcat. (Ax ~.)

ax s.n. / axă s. f. (tehn., anat.), pl. axuri / '{caxe,0c}

axă s. f. /ax s. n. (mat., fiz.), pl. '{caxe,0c}

axel s. n., pl. '{caxele,0c}

mono'ax adj. m. (sil. -no-ax), pl. mono'axă, pl. mono'axe

travers (direcție care face un unghi de 90° cu axul navei, țesătură în dungi) s. n., pl. traverse

uni'ax adj. n. (sil. -ni-ax), pl. uni'axe

ABDUCTOR ~i adj. (despre mușchi) Care îndepărtează un membru de axul median al corpului sau două organe unul de altul. /<fr. abducteur

AMPATAMENT ~e n. Distanță dintre axele osiilor extreme ale unui vehicul. /<fr. empattement

AUTOGIR ~e n. Aeronavă cu elice de susținere care se rotește în jurul unui ax vertical și permite aterizarea și decolarea în plan vertical. /<fr. autogire

AX ~e n. Organ de mașină care susține diferite fusuri ce se rotesc. /<fr. axe, germ. Achse

AXĂ ~e f. 1) Dreaptă reală sau închipuită care trece prin centrul unui corp. ~a pământului. 2) Dreaptă care delimitează părți simetrice pe o suprafață, pe un corp. /<fr. axe, lat. axis, germ. Achse

A BASCULA² ~ez tranz. 1) (corpuri) A se roti parțial în jurul unei axe orizontale. 2) (materiale) A descărca (dintr-un camion, dintr-o remorcă) prin înclinarea platformei. /<fr. basculer

BATANT ~tă (~ți, ~te) (despre uși, ferestre etc.) Care se închide și se deschide printr-o mișcare de rotație în jurul unei axe verticale fixate la una dintre margini; cu proprietate de a se închide și a se deschide singur. /<fr. battant

BIAXIAL ~ă (~i, ~e) Care are două axe; cu două axe. [Sil. bi-a-] /<fr. biaxial

BILATERAL ~ă (~i, ~e) 1) Care are două laturi; cu două laturi (opuse). 2) Care ține concomitent de două aspecte opuse ale unui întreg. 3) (despre frunze) Care este așezat simetric față de un ax. 4) (despre convenții, contracte etc.) Care obligă în egală măsură ambele părți contractante. /<fr. bilatéral

CAMĂ ~e f. Proeminență pe suprafața unui ax sau a unui disc care servește la deplasarea periodică a unui organ. /<fr. came

CARUSEL ~e n. 1) Instalație distractivă pentru copii, prevăzută cu mai mulți căluți de lemn (alte animale, vehicule), care se învârtește în jurul unei axe verticale; călușei. 2) fig. Mișcare continuă a unor oameni, animale sau lucruri în diverse scopuri. /<fr. carrousel

CĂLUȘEL ~i m. la pl. Instalație distractivă pentru copii, prevăzută cu mai mulți căluți de lemn (alte animale, vehicule), care se învârtește în jurul unei axe verticale; carusel. /cal + suf. ~uș + suf. ~el

CIRCUMVOLUȚIE ~i f. 1) Cută sinuoasă a scoarței cerebrale. 2) Rotire în jurul unui punct sau a unei axe. ~a Pământului. [Art. circumvoluția; G.-D. circumvoluției; Sil. -ți-e] /<lat. circonvolution

COLOANĂ ~e f. 1) Stâlp înalt, cilindric, servind pentru susținere sau ca ornament al frontonului sau al părților interioare ale unui edificiu. 2) fig. Masă a unui fluid, care este închisă într-un tub cilindric sau care țâșnește dintr-o conductă. ~ de mercur. 3) tehn. Aparat alcătuit dintr-o manta verticală cilindrică, conținând materiale absorbante, filtrante etc. 4) poligr. Fragment vertical al unei pagini tipărite, despărțit printr-o linie verticală sau printr-un spațiu alb. 5) Rubrică într-un registru etc. 6) Șir de oameni sau de mașini care merg succedându-se. ~ de manifestanți. ~ de tractoare. 7) Formație a trupelor dispuse în adâncime. ~ de marș. 8): ~ sonoră ansamblul de cuvinte și muzică ce însoțește imaginile unui film. 9): ~ vertebrală totalitate a vertebrelor care formează axul scheletului; șira spinării. [G.-D. coloanei; Sil. co-loa-] /<fr. colonne

CUREA ~ele f. 1) Fâșie lungă de piele sau din alte materiale având diferite întrebuințări. 2) Fâșie din piele sau din alt material, care servește la încins sau la ajustat îmbrăcămintea; cingătoare; brâu; cordon; centură. ◊ A (nu)-l ține ~eaua a (nu) se simți în stare să... 3): ~ de transmisie bandă continuă de piele sau de pânză rezistentă, care servește pentru transmiterea mișcării de rotație de la un ax la altul. [Art. cureaua; G.-D. curelei; Sil. cu-rea] /<lat. corrigia

CUZINET ~ți m. tehn. Piesă cilindrică (uneori formată din două părți semicilindrice) care căptușește un lagăr și servește ca sprijin pentru fusul unui arbore sau al unui ax. /<fr. coussinet

EXCENTRIC² ~ce n. Piesă tehnică în formă de disc (cu axul de rotație deplasat de centru) care transformă mișcarea circulară în mișcare rectilinie și invers. [Sil. ex-cen-tric] /<fr. excentrique

EXCENTRICITATE ~ăți f. 1) Caracter excentric. 2) mat. Poziție a unui punct care se află în afara centrului unei figuri. 3) Distanța dintre axele de rotație a două piese excentrice. /<fr. excentricité

FREZĂ¹ ~e f. 1) Unealtă cu unul sau mai multe tăișuri, folosită la prelucrarea materialelor dure prin așchiere. 2) Mașină de frezat. 3) Mașină agricolă formată dintr-un ax rotitor, prevăzut cu gheare sau cu cuțite, folosită la afânarea și la mărunțirea solului. /<fr. fraise

HIPERBOLOID ~zi m. Suprafață rezultată din mișcarea unei hiperbole în jurul uneia dintre axele sale. /<fr. hyperboloïde

IMPARIPENAT ~tă (~ți, ~te) (despre frunze compuse) Care are un număr impar de foliole, una fiind dispusă în vârful axului, iar celelalte înșirate în perechi de-a lungul lui. /<fr. imparipenné

INFLORESCENȚĂ ~e f. Mod de dispunere a florilor unei plante pe un ax. [G.-D. inflorescenței; Sil. in-flo-] /<fr. inflorescence

LAGĂR ~e n. 1) Popas într-o localitate a unei trupe militare în marș; cantonament; campament; tabără; bivuac. 2) Loc unde sunt închiși prizonierii de război sau deținuții politici. 3) Comunitate de oameni sau de țări care urmăresc același scop social-politic. 4) Organ de mașină care sprijină și ghidează un ax sub un arbore, permițându-i mișcarea (de rotație). /<germ. Lager

MÂȚIȘOR ~i m. (diminutiv de la mâț) 1) Pui de mâță (în special, de sex masculin). 2) pop. Inflorescență din flori foarte mici dispuse pe un ax, care atârnă pe ramuri ca un ciucure (la nuc, alun, salcie etc.); ament. /mâț + suf. ~ișor

OSIE ~i f. Bară (de metal) în jurul căreia se poate roti un corp; ax. [G.-D. osiei] /<sl. osi

PALIER ~e n. 1) tehn. Organ al unei mașini pe care se fixează un ax sau un arbore și care permite acestora o mișcare de rotație sau de oscilație; lagăr. 2) Platformă la fiecare cotitură a unei scări din interiorul unui bloc; odihnă. 3) Ansamblu al planșeelor unei construcții situate la același nivel. 4) Porțiune orizontală a unei căi ferate sau a unui drum. [Sil. -li-er] /<fr. palier

PÂRGHIE ~i f. 1) Bară mobilă care se poate roti în jurul unei axe imobile sub acțiunea forțelor situate într-un plan perpendicular pe axa de rotație. 2) Par sau drug care, având un punct de reazem, servește la ridicarea unei greutăți. 3) Forță care stimulează o activitate. Reforma economică radicală este principala ~ a restructurării. [G.-D. pârghiei; Sil. -ghi-e] /Orig. nec.

PENDUL ~e n. 1) Corp solid suspendat care, sub acțiunea unei forțe, poate oscila în jurul unui punct sau al unei axe fixate. 2) Dispozitiv care, oscilând, reglează funcționarea unui mecanism. /<fr. pendule, lat. pendulus

RABATABIL ~ă (~i, ~e) (despre elemente de construcție, de mobilier, organe de mașini etc.) Care se poate roti în jurul unei axe (orizontale). Masă ~ă. /<fr. rabattable

ROATĂ¹ roți f. 1) Parte a unui vehicul, în formă de cerc, care se învârtește în jurul unei osii, punând vehiculul în mișcare. ◊ A fi cu trei ~e la car a fi smintit. A pune pe ~e a face ceva să funcționeze normal. A merge ca pe ~e a se desfășura bine. A fi a cincea ~ la căruță a fi de prisos. (A fi) cât ~a carului (a fi) foarte mare. A-i lua cuiva boii de la ~e a ruina pe cineva. ~a vremii (sau ~a lumii) mersul evenimentelor. S-a întors ~a se spune despre o situație, care s-a schimbat radical. 2) Organ dintr-un sistem tehnic, de formă circulară, care se rotește în jurul unei axe și servește la transmiterea unei mișcări de rotație. ~a morii. 3) Obiect sau produs fabricat în formă de cerc. ~ de frânghie. ~ de cașcaval. ◊ ~a norocului obiect în formă de cerc, la jocurile de hazard, pe care sunt indicate numerele câștigătoare. 4) (în evul mediu) Instalație de tortură și de execuție a osândiților. A trage pe ~. 5) Figură în formă de cerc. ◊ A face ~ în jurul cuiva a înconjura pe cineva. A se strânge ~ a forma un cerc. 6) Mișcare circulară; rotire; rotocol. ◊ A se duce de-a ~a a se rostogoli. [G.-D. roții; în expresii și roate] /<lat. rota

ROLĂ ~e f. 1) Piesă cilindrică care se rotește în jurul unui ax, folosită la mecanismele sau la dispozitivele care necesită rulare. 2) Unealtă în formă de cilindiu, având diferite întrebuințări (la netezirea unei suprafețe, la imprimarea unui desen pe hârtie etc.). /<germ. Rolle

ROLFILM ~e n. Peliculă fotografică înfășurată pe un mosor cu ax subțire ambalată și introdusă la aparatele fotografice de format mic. /<germ. Rollfilm

ROTAȚIE ~ i f. 1) Mișcare a unui corp în jurul unui punct fix sau al unei axe; girație. ◊ Prin ~ pe rând (în cerc închis). 2) Alternare a culturilor agricole în cadrul unui asolament. 3) (în procesul unei activități) Schimb alternativ de persoane sau de echipe. [G.-D. rotației; Sil. -ți-e] /<fr. rotation, germ. Rotation

SATELIT ~ți m. 1) Corp ceresc (natural sau artificial) ce se rotește în jurul altui corp ceresc. 2) Roată dințată a unui mecanism planetar, care se rotește liber în jurul unui ax. 3) fig. Persoană, colectivitate sau stat care se află în dependență politică sau/și economică de altă persoană, colectivitate sau stat și execută orbește ordinele acestora. /<fr. satellite

SCRÂNCIOB ~uri n. Instalație distractivă alcătuită din unul sau mai multe leagăne, care balansează înainte și înapoi sau se rotesc în jurul unei axe fixe. /<sl. sukrontiti

SCRIPETE ~ți m. 1) Dispozitiv special pentru ridicarea greutăților. ~ fix. ~ mobil. 2) Dispozitiv constând din două roți fixate pe un ax comun, folosit pentru mișcarea ițelor la stative. /<rus. skripet

SEMIARTICULAȚIE ~i f. tehn. Articulație între două piese, care permite deplasarea lor relativă în lungul unei axe. /semi- + articulație

SFEROID ~e n. Corp geometric de formă aproape sferică, obținut prin rotirea unei elipse în jurul uneia dintre axele ei de simetrie. /<fr. sphéroïde, lat. sphaeroides, germ. Sphäroidisch

A SUCI ~esc tranz. 1) (ațe, frânghii, sârme etc.) A învârti în jurul propriei axe. 2) A supune unei mișcări de rotație. 3) (obiecte de rezistență redusă, materiale textile etc.) A înfășura în formă de sul; a rula. ◊ ~ o țigară a înfășura o foiță cu tutun pentru a face o țigară. 4) (obiecte) A întoarce pe toate părțile (cercetând cu privirea); a învârti. ◊ ~ și a răsuci (pe cineva) a) a necăji (pe cineva) cu întrebări pentru a afla ceva; a descoase; b) a examina pe toate fețele. 5) fam. (mâini, picioare, degete) A scoate din încheietură; a scrânti; a luxa. ◊ A-i ~ cuiva capul (sau mințile) a face pe cineva să-și piardă dreapta judecată. 6) A face să se sucească. /<sl. sucon, sukati

TĂVĂLUG ~gi m. 1) Unealtă sau mașină agricolă, constând din unul sau mai mulți cilindri, folosită în lucrările de îndesare și de nivelare a pământului înante și după însămânțare. ◊ (A se da, a se duce) de-a ~gul a se duce de-a rostogolul. 2) înv. Instrument de treierat, format dintr-un cilindru de lemn, care se rotește în jurul unui ax fix. [Pl. și tăvăluguri] /a (se) tăvăli + suf. ~ug

TOR ~uri n. 1) Corp geometric obținut prin rotirea unui cerc în jurul unei axe de pe planul cercului, dar care nu trece prin centrul acestuia. 2) arhit. Mulură rotundă cu profil convex, semicircular, situată de obicei la baza unei coloane. /<fr. tore

TRAPEZOID ~e n. geom. Suprafață generată prin rotirea unui trapez în jurul unei axe din planul ei. /<fr. trapézoïde

TUR¹ ~uri n. 1) Mișcare circulară completă a unui corp în jurul unui ax sau al unui punct fix; turație. 2) Mișcare liniară pe un anumit traseu cu revenire la punctul de plecare. ◊ ~ retur (sau ~ și retur) dus și întors. 3) Plimbare scurtă pe un anumit traseu. A face un ~. 4) Parte a unei competiții sportive, reprezentând jumatate din totalul etapelor acesteia. 5) Ciclu de partide în care fiecare partener distribuie pe rând cărțile de joc (până ajunge rândul iarăși primului jucător). /<fr. tour, germ. Tour

TURAȚIE ~i f. 1) Mișcare circulară a unui corp în jurul unui ax sau al unui punct fix; tur. 2) Numărul de mișcări de acest fel într-o unitate de timp. [G.-D. turației; Sil. -ți-e] /tur + suf. ~ație

TURNANT ~tă (~ți, ~te) Care se rotește în jurul unui ax central. ◊ Ușă ~tă ușă formată din mai multe aripi care se rotesc în jurul axului vertical central. Scenă ~tă scenă rotativă care permite schimbarea rapidă a decorului. /<fr. tournant

TURNANTĂ ~e f. 1) Mișcare circulară. 2) Loc unde cotește un drum, o pistă sportivă etc. 3) Etajeră sau mică bibliotecă care poate fi învârtită în jurul unui ax. /<fr. tournant

UMBRELĂ ~e f. Obiect portativ care apără de ploaie sau de soare, alcătuit dintr-o pânză întinsă pe spițe metalice, dispuse în jurul unui ax cu mâner. [G.-D. umbrelei] /<fr. ombrelle

UȘĂ ~i f. 1) Deschizătură în peretele unei clădiri, la un vehicul, la mobilă etc. care face posibilă pătrunderea în interiorul lor. 2) Panou mobil prin manevrarea căruia se închide această deschizătură. ◊ ~ glisantă ușă care se deschide prin alunecare de-a lungul unui perete. ~ turnantă ușă cu mai multe despărțituri, care permite accesul prin rotirea în jurul unui ax vertical central. A trăi ~ în ~ (a trăi) în vecinătate; alături. Ședință cu ~ile închise ședință fără participarea reprezentanților presei. A arăta (cuiva) ~a a da (pe cineva) afară. A strânge cu ~a (pe cineva) a forța (pe cineva) să facă ceea ce i se cere, folosind momente demascatoare. A trânti ~a a-și manifesta supărarea izbind ușa cu putere. A trânti (sau a închide) cuiva ~a în nas a primi pe cineva cu ostilitate. A nu încăpea pe ~ a fi prea corpolent. A umbla din ~ în ~ a cerși. A bate pe la toate ~ile (sau porțile) a încerca fără succes rezolvarea unei cereri, apelând la diferite instanțe. A bate la ~ a) a ciocăni în ușă, cerând permisiunea de a intra; b) a fi gata să aibă loc; a se apropia. A-(și) deschide larg (sau amândouă) ~ile a) a lăsa intrarea liberă; b) a primi cu bucurie pe cineva. Închide ~a pe dinafară! Ieși! Pleacă! [G.-D. ușii] /<lat. ustia

ARTICULAȚIE s.f. 1. Încheietură, legătură (mobilă) între oase. ♦ Legătură între două corpuri solide, care permite rotirea lor în jurul unui punct sau al unei axe. 2. Mod de a pronunța, de a rosti un sunet; pronunțare a unui sunet; articulare. ◊ Bază de articulație = modul de pronunțare a sunetelor, care se face într-un anumit fel în fiecare limbă sau dialect. [Gen. -iei, var. articulațiune s.f. / cf. fr. articulation, lat. articulatio].

AXOMETRU s.n. Aparat pentru determinarea axului cilindric al unei lentile. [cf. fr. axomètre].

CAMPIMETRU s.n. Instrument folosit pentru măsurarea întinderii cîmpului vizual cu ajutorul unor indici albi și colorați, care se deplasează pe diferite axe. [< fr. campimètre, cf. lat. campus – cîmp, gr. metron – măsură].

CARTEZIAN, -Ă s.m. și f. Adept al cartezianismului. // adj. referitor la teoriile sau la ideile lui Descartes. ♦ Coordonate carteziene = sistem de numere care definesc poziția unui punct în raport cu două sau trei axe perpendiculare între ele. [Pron. -zi-an. / cf. fr. cartésien < Cartesius – numele latinizat al lui Descartes, filozof și matematician francez].

CIMĂ s.f. (Bot.) Inflorescență formată dintr-un ax principal terminat cu o floare și avînd lateral mai multe axe secundare ramificate în același fel. [< fr. cyme, cf. lat. cyma – lăstar].

CIRCULAR, -Ă adj. 1. În formă de cerc, care descrie un cerc. ♦ (Adv.) De jur împrejur. 2. (și s.f.) (Ordin, dispoziție) care se transmite în aceeași formă la mai multe instituții, persoane etc. // s.n. 1. Ferăstrău în formă de disc, care taie prin învîrtire în jurul propriei sale axe. 2. (Teatru) Fundal care acoperă peretele din fundul scenei. [Cf. fr. circulaire, lat. circularis].

CIRCUMNUTAȚIE s.f. Fenomen prin care extremitățile unui ax vegetal descriu o spirală în creșterea lor, înclinîndu-se succesiv către diferitele părți ale orizontului. [Gen. -iei. / < fr. circumnutation].

DISTIH, -Ă adj. (Bot.; despre organe alterne] Dispus pe două rînduri sau serii opuse de o parte și de alta a unui ax. [< germ. distich, cf. gr. distichos – cu două rînduri].

ELIPSOID, -Ă adj. (Rar) În formă de elipsă, elipsoidal. // s.n. Corp geometric rezultat din rotirea unei elipse în jurul uneia dintre axele sale de simetrie. [Pron. -so-id. / < fr. ellipsoïde].

EXTRORS, – Ă adj. (Biol.) Ale cărui antere sunt deschise în afară; (despre un organ) curbat în afară față de axul central. [< fr. extrorse, lat. extrorsum – în afară].

GINOFOR s.n. (Bot.) Peduncul rezultat din alungirea ultimului internodiu al axului floral, care poartă gineceul. [< germ. Gynophore, cf. gr. gyne – femeie, pherein – a purta].

GONFALON s.n. Steag de război cu partea liberă despicată (care reproducea stema posesorului, avînd însă de obicei axul longitudinal al reprezentărilor heraldice perpendicular pe lance). ♦ Însemn al vechilor comune italiene sau al unor magistraturi din Italia (medievală). [< it. gonfalone].

HIPOID, -Ă adj. (Despre angrenaje) Alcătuit din roți dințate cilindrice sau conice care nu au axele în același plan. [Pron. -po-id. / < fr. hypoïde].

INTERSECȚIE s.f. Întretăiere; punct, loc de întretăiere. ♦ Loc de întîlnire sau de încrucișare a două sau mai multor drumuri publice, indiferent de unghiurile pe care le fac axele lor. ♦ (Mat.) Punctele comune a două linii, suprafețe, corpuri etc. [Gen. -iei, var. intersecțiune s.f. / cf. fr. intersection, lat. intersectio].

IZOMETRIC, -Ă adj. (Despre cristale) Care are mărime egală; (despre versuri) cu măsură egală. ◊ Perspectivă izometrică = perspectivă ale cărei axe de comparație sunt egale. V. axonometric. [Var. isometric, -ă adj. / < fr. isométrique, cf. gr. isos – egal, metron – măsură].

LAGĂR s.n. I. 1. Tabără. 2. (Fig.) Totalitatea statelor, a oamenilor care militează pentru aceleași scopuri sau idei social-politice. 3. Loc unde sunt închiși prizonierii de război sau unde sunt închise persoanele considerate ostile regimului. II. Organ de mașină pe care se sprijină capetele unui ax sau ale unui arbore; palier. [< germ. Lager].

ORTOFORIE s.f. (Med.) Paralelism perfect al axelor vizuale. ♦ Echilibru muscular normal al ochilor. [Gen. -iei. / < fr. orthophorie, cf. gr. orthos – drept, pherein – a duce].

PENAT, -Ă adj. În formă de pană. ♦ (Despre frunze) Cu nervuri pornind perechi dintr-o nervură centrală; (despre frunzele compuse) care are foliolele dispuse în perechi de o parte și de alta a unui ax comun. [lat. pennatus, cf. fr. penné].

PENDUL s.n. 1. Corp solid, greu, care poate oscila în jurul unui punct fix sau al unei axe fixe cînd este scos din poziția sa de echilibru stabil; (p. ext.) dispozitiv sau piesă a unui mecanism care prin oscilație reglează mișcările unei mașini sau ale unui instrument. 2. Tip de corp de iluminat suspendat printr-o tijă. 3. Pendulă. [Pl. -le, -luri. / < fr. pendule, cf. lat. pendulus].

PERIAXIAL, -Ă adj. (Anat.) Situat în jurul axului cerebrospinal. [Cf. fr. périaxial].

PIRAMIDĂ s.f. 1. Monument funerar antic construit din blocuri mari de piatră, care avea patru fețe triunghiulare și în care erau înmormîntați faraonii Egiptului. 2. Poliedru care are ca bază un poligon și fețele laterale în formă de triunghi cu același vîrf. 3. Figură de gimnastică în care mai multe persoane se așază în rînduri suprapuse în forma unei piramide (2). 4. Formă de coroană de pom cu ax principal. 5. Sistem de susținere a viței de vie portaltoi, alcătuit dintr-un stîlp înalt din vîrful căruia pornesc mai multe sîrme legate de butuci. 6. Formație anatomică asemănătoare unei piramide (2). ♦ Proeminență osoasă din interiorul cavității timpanice. ◊ Piramide Malpighi = elemente conice care formează substanța medulară a rinichiului. [Pl. -ide, -izi. / < fr. pyramide, it. piramide, cf. lat., gr. pyramis].

PIVOT s.n. 1. Piesă metalică rotunjită la capăt, care susține un corp solid și care îl ajută să se întoarcă, să se poată roti; (spec.) capăt al axului unui sistem tehnic care se sprijină pe lagăr. ♦ Cui conic introdus în canalul unui dinte pentru a susține coroana. ♦ (Fig.) Centru, punct de sprijin esențial. ♦ Întoarcere pe un picior la jocul de baschet pentru a se plasa cu spatele spre adversarul atacant. 2. Rădăcină în formă de fus fără ramificații. // s.m. Jucător, de obicei înalt, care acționează ca vîrf de atac, la baschet sub panoul advers, iar la handbal în semicercul de șase metri. [Pl. -oturi, (s.m.) -oți. / < fr. pivot].

PRECESIUNE s.f. Mișcare a unui corp în timpul căreia axa de rotație a corpului descrie un con în jurul unei axe fixe. ◊ (Astr.) Precesiunea echinocțiilor = mișcare foarte lentă de la răsărit spre apus a punctelor de echinocțiu ale Pămîntului, care face ca anotimpurile să revină înaintea îndeplinirii revoluției aparente a Soarelui. [Pron. -si-u-, var. precesie s.f. / cf. fr. précession, lat. praecessio].

RADIOALINIAMENT s.n. Dispozitiv electromagnetic care permite unui navigator să fie ghidat de-a lungul unui ax. [Pron. -di-o-a-li-ni-a-. / cf. fr. radioalignement].

ROTAȚIE s.f. 1. Mișcare a unui corp în jurul unui punct fix sau al unei axe. ♦ Mișcarea corpurilor cerești în jurul axei proprii. 2. Fenomenul pe care îl prezintă unele procese din natură și din societate de a se repeta; revenirea periodică a unui fapt reieșit din desfășurarea unui astfel de proces. ◊ Rotația capitalului = procesul de repetare periodică a circuitului capitalului, a mișcării sale în sfera producției și a circulației. ♦ Alternarea metodică pe același teren a plantelor care se cultivă într-un asolament. 3. Schimb de persoane sau de echipe efectuat în cursul unei activități. [Gen -iei, var. rotațiune s.f. / cf. fr. rotation, lat. rotatio].

ROTOTRANSLAȚIE s.f. (Fiz.) Mișcare complexă a unui corp, constînd din rotația sa în jurul unei axe și din translația în jurul acelei axe. [< fr. rototranslation].

ROTULĂ s.f. 1. (Anat.) Os mic și rotunjit situat în partea anterioară a genunchiului; patelă. 2. Ax rotund. [< fr. rotule, cf. lat. rotula].

SATELIT s.m. 1. Nume dat în antichitate mercenarului care își însoțea stăpînul. ♦ (Fig.) Cel care urmează și execută orbește ordinele cuiva; acolit. 2. Corp ceresc obscur care gravitează în jurul unei planete, însoțind-o în mișcarea ei de revoluție. 3. Satelit artificial = corp metalic de forme diverse, prevăzut cu aparataj științific, lansat de savanți în spațiul interplanetar cu ajutorul unei rachete și care se rotește în jurul Pămîntului. 4. (Tehn.) Roată dințată care se rotește liber în jurul unui ax. 5. Localitate de importanță secundară în apropierea unui oraș, dependentă de acesta. [< fr. satellite, cf. lat. satelles].

SEMITONOU s.n. Figură acrobatică constînd din răsucirea avionului cu 180° în jurul axului său longitudinal. [< semi- + tonou, după fr. demi-tonneau].

TERNĂ s.f. (Liv.) Complex compus din trei elemente. ◊ (Mat.) Ternă de referință = ansamblu de trei axe, cu origine comună, capabile a individualiza matematic punctele spațiale. [< fr. terne].

TOR¹ s.n. 1. Corp solid obținut prin rotirea unui cerc în jurul unei axe situate în planul său, dar care nu trece prin centrul cercului; toroidă. 2. Mulură rotundă cu profil convex, semicircular, situată de obicei la baza unei coloane. [< fr. tore, cf. lat. torus – coardă].

TOROIDĂ s.f. (Mat.) Suprafață rezultată prin rotirea unei curbe în jurul unei axe din planul ei și care nu taie curba. ♦ Curbă paralelă asociată unei elipse. ♦ Tor¹ (1) [în DN]. [Pron. -ro-i-, var. toroid s.n. / < fr. toroïde].

TORSADA vb. I. tr. A răsuci un fir în jurul unei axe, alta decît cea proprie. [< fr. torsader].

TURBOALTERNATOR s.n. Grup generator compus dintr-o turbină și un alternator montate pe același ax. [Cf. fr. turbo-alternateur].

TURNANTĂ s.f. 1. Mișcare circulară, înconjur, rotire. ♦ Loc unde cotește un drum, o pistă sportivă; cotitură. 2. Mică bibliotecă care se învîrtește în jurul unui ax central. // adj. Scenă turnantă = scenă rotativă care permite schimbarea rapidă a decorului; ușă turnantă = ușă formată din mai multe aripi, care se rotesc în jurul unui ax vertical central. [< fr. tournante].

VILBROCHEN s.n. (Tehn.) Ax cotit care primește mișcarea rectilinie a pistoanelor unui motor și o transformă în mișcare de rotație; arbore cotit. [Pl. -nuri, -ne. / < fr. vilebrequin].

COMPUS, -Ă I. adj. alcătuit din mai multe elemente. ♦ (gram.) timp ~ = timp format cu ajutorul verbelor auxiliare; frunză ~ă = frunză având limbul alcătuit din mai multe foliole, dispuse pe un ax; inflorescență ~ă = inflorescență din mai multe inflorescențe simple; fruct ~ = fruct provenind dintr-o asemenea inflorescență. II. s. n. cuvânt rezultat prin compunere (3). III. s. m. combinație (3). (<compune)

AMPATAMENT s.n. Distanța dintre axele osiilor extreme ale unui vehicul. [Pl. -te, -turi. / < fr. empattement].

AUTOGIR s.n. Aeronavă înzestrată cu o elice care se rotește în jurul unui ax vertical, permițînd decolarea și aterizarea în plan vertical. [< fr. autogire].

AX s.n. Organ de mașină care susține diferite fusuri care se rotesc; osie. ♦ (Rar) Axă. [Pl. axe, axuri. / < fr. axe, cf. germ. Achse].

AXĂ s.f. 1. Linie dreaptă, reală sau închipuită, care trece prin centrul unui corp și împrejurul căreia acel corp se rotește sau se poate roti. ♦ Dreaptă imaginară în jurul căreia se execută mișcarea de rotație a unui corp ceresc. 2. Linie dreaptă care delimitează părți simetrice pe un corp, pe o suprafață etc. 3. Ax. [< fr. axe, germ. Achse, cf. lat. axis – osie].