ACADEMIE, academii, s. f. 1. Societate de învățați, de literați, de artiști etc. creată pentru dezvoltarea științelor și a artelor; înaltă instituție culturală care reunește pe cei mai de seamă savanți și artiști. 2. Școală de învățământ superior. [Acc. și: (după lat.) academie] – Din fr. académie, lat. academia.

ACTOR, actori, s. m. Artist care interpretează roluri în piese de teatru, în filme etc. [Var.: (înv.) aftor s. m.] – Din fr. acteur, lat. actor.

BOEM², -Ă, boemi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Artist care duce o viață dezordonată, neconformă conveniențelor sociale. 2. Adj. Care corespunde firii sau felului de viață caracteristic boemilor² (1). 3. S. f. Mediu în care trăiesc boemii² (1); viață dusă de boemi² (plină de privațiuni, dezordonată). – Din fr. bohème.

CAP¹, (I, III) capete, s. n., (II) capi, s. m. I. S. n. 1. Extremitatea superioară a corpului omenesc sau cea anterioară a animalelor, unde se află creierul, principalele organe de simț și orificiul bucal. ◊ Loc. adv. Din cap până-n picioare = de sus până jos, în întregime, cu desăvârșire. Cu noaptea-n cap = dis-de-dimineață. (Până) peste cap = extrem de..., exagerat de... Cu un cap mai sus = (cu mult) mai sus, mai deștept, mai reușit, mai bine. Cu capul plecat = rușinat, umilit, învins. Pe după cap = pe după gât, la ceafă. ◊ Loc. adj. (Fam.) Bătut (sau căzut) în cap = tâmpit, prost. ◊ Expr. A se da peste cap = a face tumbe; a depune eforturi deosebite pentru a realiza ceva, a face imposibilul. A da (pe cineva) peste cap = a trânti (pe cineva) la pământ; a da jos dintr-o situație, a doborî, a învinge. A da peste cap (paharul, băutura etc.) = a înghiți dintr-o dată conținutul unui pahar, al unei căni etc. A da (ceva) peste cap = a) a schimba cu totul ordinea lucrurilor, a ideilor, a unui program stabilit etc.; b) a lucra repede, superficial, de mântuială. A scoate capul în lume = a ieși între oameni, în societate. A nu-și (mai) vedea capul de... sau a nu ști unde-i stă sau unde-i este capul = a nu ști ce să mai facă, a fi copleșit de... A-și pierde capul = a se zăpăci. A nu mai avea unde să-și pună capul = a ajunge fără adăpost, pe drumuri, sărac. A da din cap = a clătina capul (în semn de aprobare, de refuz etc.). A da (cuiva) la cap = a lovi; a omorî; a ataca cu violență pe cineva; a distruge (cu vorba sau cu scrisul). A umbla cu capul în traistă = a fi distrat, neatent. A se da cu capul de toți pereții (sau de pereți) = a fi cuprins de desperare sau de necaz, a regreta o greșeală făcută. A-și lua (sau a apuca) lumea în cap = a pleca departe, părăsindu-și casa, locul de origine și rătăcind prin lume. A-și pleca capul = a se simți rușinat, umilit; a se da învins, a se supune. Vai (sau haram) de capul lui = vai de el. A cădea (sau a veni, a se sparge etc.) pe (sau de, în) capul cuiva (o situație neplăcută, un necaz etc.) = a veni asupra cuiva tot felul de neplăceri și necazuri, a-l lovi o nenorocire. A cădea pe capul cuiva = a sosi pe neașteptate la cineva (creându-i neplăceri, deranj). A sta (sau a ședea, a se ține) de capul cuiva sau a se pune pe capul cuiva = a stărui fără încetare pe lângă cineva. A ședea (sau a sta) pe capul cuiva = a sta pe lângă sau la cineva (creându-i neplăceri, plictisindu-l etc.). A se duce de pe capul cuiva = a lăsa pe cineva în pace. (Reg.) A nu ști (sau a nu avea) ce-și face capului = a nu mai ști ce să facă pentru a ieși dintr-o situație grea. ◊ Cap de familie = bărbatul care reprezintă puterea familială și părintească; p. gener. orice persoană care procură mijloacele necesare traiului unei familii și o reprezintă juridic. ◊ Cap de expresie = portret în care artistul face un studiu amănunțit al expresiei unui sentiment pe trăsăturile chipului omenesc. ♦ (La fotbal) Lovire a mingii cu capul. ♦ Cap de bour = nume sub care sunt cunoscute primele serii de mărci poștale românești, având pe ele capul unui bour. ♦ Parte a monedei care are imprimat un chip. ♦ Părul capului. 2. Căpătâi; căpătâiul patului. 3. Individ, ins, cap. Câte 5 lei de cap. ◊ Expr. Pe capete = care mai de care, în număr foarte mare, pe întrecute. Câte capete, atâtea păreri, exprimă o mare divergență de opinii. 4. Minte, gândire, judecată; memorie. ◊ Loc. adj. și adv. Cu cap = (în mod) inteligent, deștept. Fără cap = (în mod) necugetat. ◊ Loc. adj. Cu scaun la cap = cu judecată dreaptă; cuminte. ◊ Expr. A fi bun (sau ușor) la (sau de) cap sau a avea cap ușor = a fi deștept. A fi greu (sau tare) de cap sau a avea cap greu = a pricepe cu greutate; a fi prost. A nu(-i) intra (cuiva) în cap = a nu putea pricepe (ceva). A-i ieși (cuiva ceva) din cap = a nu-i mai sta gândul la...; a uita. A nu-i mai ieși (cuiva ceva) din cap = a-l stăpâni mereu (același gând), a nu putea uita. A-i sta capul la... = a se gândi la... A-și bate (sau a-și frământa, a-și sparge, a-și sfărâma etc.) capul = a se gândi, a se strădui spre a soluționa o problemă. A-i deschide (cuiva) capul = a face (pe cineva) să înțeleagă ceva, a lămuri (pe cineva). A fi (sau a rămâne, a umbla etc.) de capul său = a fi (sau a rămâne etc.) liber, independent, nesupravegheat. A face (ceva) din (sau de) capul său = a face (ceva) fără a se consulta cu altcineva. A întoarce (sau a suci, a învârti) capul cuiva = a face pe cineva să-și piardă dreapta judecată; a zăpăci; a face pe cineva să se îndrăgostească. A nu avea cap să... = a nu avea posibilitatea să..., a nu putea să... ♦ (Jur.) Cap de acuzare = motiv pe care se întemeiază acuzarea. 5. (Înv.) Viață. A plăti cu capul. ♦ (Astăzi în expr.) Odată cu capul sau în ruptul capului = cu nici un preț, niciodată. A-și face de cap = a face ceva ce poate să-i primejduiască viața; a face nebunii. 6. Compuse: a) (Entom.) cap-de-mort sau capul-lui-Adam = strigă; b) (Bot.) cap-de-cocoș = dulcișor; capul-șarpelui = plantă erbacee acoperită cu peri aspri și cu flori roșii ca sângele, dispuse în spice simple (Echium rubrum); c) capul-balaurului = o parte a constelației balaurului. II. S. m. Căpetenie, șef, conducător. ♦ Inițiator. III. S. n. 1. Vârf (al unui obiect). ♦ Extremitate proeminentă a unui dispozitiv, instrument etc. sau a unui element dintr-un sistem. ♦ Obiect, mecanism sau dispozitiv asemănător cu un cap¹ (I 1), folosit în diverse scopuri tehnice. 2. Partea extremă cu care începe sau sfârșește ceva. ◊ Cap de pod = loc aflat pe teritoriul inamic, dincolo de un curs de apă, de un defileu etc.; p. ext. forțele armate care ocupă acest loc cu scopul de a asigura trecerea grosului trupelor și a mijloacelor de luptă. ◊ Loc. adv. Cap la (sau în) cap = cu părțile extreme alăturate. ◊ Expr. Cap de țară = margine de țară; hotar. Nu-i (un) cap de țară = nu-i nimic grav, nici o nenorocire. A sta (sau a ședea, a se ridica) în capul oaselor = a se ridica stând în pat, a sta în șezut. 3. Partea de dinainte; început, frunte. În capul coloanei. ◊ Cap de an (sau de săptămână, de iarnă etc.) = începutul unui an (sau al unei săptămâni etc.). Cap de coloană = cel sau cei care stau în fruntea coloanei. Cap de afiș (sau cap de listă) = primul nume dintr-o listă de persoane afișate în ordinea valorii lor. ◊ Loc. adv. În cap de noapte sau în capul nopții = după ce s-a întunecat bine. Din (sau de la) cap = de la început; de la începutul rândului. Din capul locului = înainte de a începe ceva; de la început. ♦ Partea principală, mai aleasă (a unui lucru). ◊ Expr. Capul mesei = locul de onoare la masă. 4. Partea de jos sau dindărăt a unui lucru; capăt; (cu sens temporal) sfârșit. ◊ Expr. A o scoate la cap = a sfârși (cu bine). A-i da de cap = a rezolva; a învinge, a răzbi. În cap = (după numerale) exact, întocmai. 5. Bucățică ruptă dintr-un obiect; p. ext. lucru de mică importanță. ◊ Expr. Nici un cap de ață = absolut nimic. Până la un cap de ață = tot. 6. (În sintagma) Cap magnetic = transductor electromagnetic care transformă variațiile unui semnal electric în variații de flux magnetic sau invers, folosit pentru operații de înregistrare, redare și ștergere la magnetofoane. – Lat. caput, (II) după fr. chef (< lat. caput).

CARICATURIST, -Ă, caricaturiști, -ste, s. m. și f. Artist specializat în caricaturi (1). – Din fr. caricaturiste.

CÂNTĂREȚ, -EAȚĂ, cântăreți, -e, s. m. și f. 1. Persoană care cântă cu vocea; artist care are profesiunea de a cânta cu vocea. ♦ Persoană care execută cântările și citirile în serviciile religioase. 2. Poet (care laudă în versurile sale pe cineva sau ceva). – Cânta + suf. -ăreț.

CÂNTEC, cântece, s. n. 1. Șir armonios de sunete emise cu vocea sau cu un instrument; cântare, cânt. ♦ Sunete plăcute, melodioase emise de unele păsări; zumzetul plăcut al unor insecte. ◊ Cântecul lebedei = ultima operă sau ultima manifestare de valoare (a unui artist, a unui muzician, a unui scriitor etc.). Cântecul planetelor = muzica sferelor. 2. Compoziție literară în versuri, adesea însoțită de melodie. ◊ Cântec bătrânesc = baladă populară veche. Cântec de dor = poezie populară cu caracter elegiac. Cântec de lume = poezie lirică cu caracter erotic. Cântec de mase = cântec cu conținut patriotic, revoluționar, care are un caracter mobilizator și exprimă năzuințe de libertate, de pace etc. Cântec de leagăn = cântec liric cu care sunt adormiți copiii mici. ◊ Expr. Vorba (sau povestea) cântecului = cum se zice; vorba ceea. Așa-i cântecul = asta e situația. A fi cu cântec sau a-și avea cântecul său = (despre lucruri, întâmplări, atitudini etc.) a avea istoria, tâlcul său (complicat, plin de aspecte dubioase, neclare). [Var.: (reg.) cântic s. n.] – Lat. canticum.

CENACLU, cenacluri, s. n. Grup de literați, de artiști etc. legați prin afinități estetice, temperamentale, care au aspirații, program estetic comun, uneori o publicație proprie. ♦ Reunire periodică a unui asemenea grup. [Pl. și: cenacle] – Din fr. cénacle, lat. cenaculum.

CLASIC, -Ă, clasici, -ce, adj. 1. (Despre opere literare, științifice, artistice) Care servește ca model de perfecțiune, care poate fi luat drept model; p. ext. care este scris după canoanele obișnuite, tradiționale. ♦ (Despre scriitori, artiști, oameni de știință etc.; adesea substantivat) De mare valoare, a cărui operă își păstrează importanța de-a lungul veacurilor, rămâne în patrimoniul cultural-științific al unui popor sau al lumii. 2. Care concentrează caracteristicile (bune sau rele ale) unui lucru, ale unei acțiuni, ale unei situații etc.; tipic, caracteristic; care este folosit în mod curent. Procedeu tehnic clasic. 3. Care aparține clasicismului, privitor la clasicism. – Din fr. classique, lat. classicus.

GRIMEUR, -Ă, grimeuri, -e, s. m. și f. Specialist care se ocupă cu grimarea artiștilor; machior. [Pr.: grimö́r. – Var.: grimer, -ă s. m. și f.] – Din fr. grimeur.

ICONOLOGIE s. f. 1. Știință care se ocupă cu studierea atributelor proprii diferitelor personaje din mitologia greco-romană, creștină etc., a căror cunoaștere permite artiștilor să reprezinte personajele respective. 2. Ramură a paleontologiei care studiază urmele (de locomoție) lăsate de vertebrate pe unele sedimente. – Din fr. iconologie.

ILUSTRATOR, -OARE, ilustratori, -oare, s. m. și f. Artist plastic care execută ilustrațiile unei cărți, ale unei reviste etc.; desenator de carte. – Din fr. illustrateur.

IMITA, imit, vb. I. Tranz. 1. A adopta întocmai felul de gândire, de comportare etc. al cuiva; a lua pe cineva ca exemplu. ♦ A reproduce felul de a vorbi, de a cânta sau gesturile caracteristice ale cuiva. 2. A lua ca model opera sau felul de a lucra al unui artist, al unui scriitor etc. ♦ A reproduce cu fidelitate; a copia. – Din fr. imiter, lat. imitari.

INTERPRET, -Ă, interpreți, -te, s. m. și f. 1. Persoană care traduce pe loc și oral ceea ce spune cineva în altă limbă, mijlocind astfel înțelegerea dintre două sau mai multe persoane; translator, tălmaci. 2. Fig. Persoană care exprimă năzuințele unei colectivități; persoană care face cunoscute altuia voința, dorința, sentimentele cuiva; exponent, reprezentant. 3. Persoană care interpretează un rol într-un spectacol, o bucată muzicală, o poezie etc. V. artist, actor. – Din fr. interprèt, lat. interpres, -etis.

INTIMISM s. n. Tendință a unor artiști de a exprima în operele lor sentimente cu caracter strict personal. – Din fr. intimisme.

INTIMIST, -Ă, intimiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Artist care exprimă în creația sa sentimente cu caracter strict personal, intime; partizan al intimismului. 2. Adj. Care exprimă sentimente intime, cu caracter personal. Poezie intimistă. – Din fr. intimiste.

JONGLER, jongleri, s. m. Artist de circ sau de varietăți iscusit în arta de a jongla. – Din fr. jongleur.

QUATTROCENTIST, -Ă, quattrocentiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Om de cultură, artist din quattrocento. 2. Adj. Care aparține Renașterii timpurii italiene, care este specific acestei perioade; din quattrocento. [Pr.: cua-tro-] – Din it. quattrocentista, fr. quattrocentiste.

UCENIC, -Ă, ucenici, -ce, s. m. și f. 1. Persoană (tânără) care învață o meserie lucrând în producție sub îndrumarea unui meșter sau urmând o școală profesională. 2. Adept și continuator al unui savant, al unui filozof, al unui artist; p. ext. începător într-o activitate; discipol, elev. – Din sl. učenikŭ.

UN, O, unii, unele, art. nehot. (Substantivul pe care îl determină denumește obiectul neindividualizat în discuție) Un prieten. ◊ (Accentuează noțiunea exprimată de substantiv) O bucurie se vestea în ochii ei. ◊ (Dă sens general substantivului) Un artist, fie și mai genial decât Paganini. ♦ (Înaintea unui nume propriu sugerează o comparație) Unul ca..., unul asemenea cu... Mi se părea că văd un Platon. ♦ (Dă valoare substantivală unor cuvinte pe care le precedă) Un murdar. [Gen.-dat. sg. unui, unei; gen.-dat. pl. unor] – Lat. unus, una.

MAGICIAN, -Ă, magicieni, -e, s. m. și f. Persoană care practică magia. ♦ Fig. Artist desăvârșit, care obține efecte deosebite prin arta sa. [Pr.: -ci-an] – Din fr. magicien.

MANIERĂ, maniere, s. f. 1. (La pl.) Mod de a se comporta sau de a se prezenta în societate; comportare, ținută. ◊ Codul manierelor elegante = ansamblu de reguli privitoare la buna purtare în societate. ♦ (La sg.) Politețe, amabilitate; bună-cuviință. 2. Fel, chip, mod, procedeu; modalitate. ◊ Loc. adv. De (așa) (sau de o) manieră... = în (așa) chip..., în (așa) mod... 3. Ansamblu de mijloace de expresie și de procedee care alcătuiesc stilul particular al unui artist. ♦ (Peior.) Tendință de a repeta, în artă, propriile procedee sau de a imita mecanic procedeele unui maestru. ♦ Folosire mecanică a unor procedee stilistice într-o operă literară, din cauza cărora se ajunge la artificialitate. [Pr.: -ni-e-] – Din fr. manière.

MANIERIST, -Ă, manieriști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Propriu manierismului; p. ext. șablonard. 2. Adj., s. m. și f. (Artist) adept al manierismului. [Pr.: -ni-e-] – Din fr. maniériste.

MANIERIZA, manierizez, vb. I. (Rar; despre artiști) A se manifesta ca manierist. [Pr.: -ni-e-] – Manieră + suf. -iza.

MANIERIZAT, -Ă, manierizați, -te, adj. (Rar; despre artiști) Care se manifestă ca manierist. – V. manieriza.

MINIATURIST, -Ă, miniaturiști, -ste, s. m. și f. Artist care execută miniaturi. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. miniaturiste.

MĂIESTRIE, (2, 3) măiestrii, s. f. 1. Pricepere, iscusință deosebită; talent, dibăcie, artă. ◊ Măiestrie artistică = totalitatea elementelor pe care le pune în valoare artistul în procesul desăvârșirii unei opere literare sau de artă. 2. (Înv.; concr.) Lucrare, operă, creație. ♦ Lucru care denotă iscusință sau meșteșug în execuție; unealtă, instrument, aparat ingenios. 3. Meserie, meșteșug (care cere pricepere). [Pr.: mă-ies-] – Măiestru + suf. -ie.

RAMPĂ, rampe, s. f. 1. Platformă (la nivelul pardoselii unor vehicule) care înlesnește încărcarea și descărcarea mărfurilor; loc înălțat (lângă linia ferată) destinat încărcării și descărcării mărfurilor. 2. Balustradă de lemn, de fier sau de piatră de-a lungul unei scări sau (rar) unui pod. ♦ Barieră. 3. Partea din față a unei scene de teatru unde sunt instalate luminile; rivaltă; p. gener. scenă. ◊ Expr. A chema la rampă = a cere, prin aplauze, ca artiștii să reapară pe scenă. A vedea lumina rampei = (despre piese de teatru) a intra în repertoriul unui teatru, a fi jucat în fața publicului. 4. Porțiune înclinată față de orizontală a unui drum sau a unei căi ferate, parcursă în sensul urcării. 5. Lucrare minieră prin care se face legătura între galeria de transport a unui orizont și un puț de mină sau un plan înclinat. 6. (În sintagma) Rampă de lansare = platformă prevăzută cu dispozitive de orientare și ghidare, folosite pentru lansarea avioanelor catapultate sau a rachetelor. – Din fr. rampe, germ. Rampe.

SCULPTOR, sculptori, s. m. Artist care se ocupă cu sculptura. – Din fr. sculpteur, lat. sculptor, -oris.

TURNEU, turnee, s. n. Deplasare pe care o face un artist sau un ansamblu artistic în mai multe localități (sau țări), spre a da o serie de reprezentanții; deplasare pe care o face un sportiv sau o echipă sportivă în diverse localități (sau țări), pentru a susține o serie de meciuri, de întâlniri. ♦ Călătorie oficială pe care o face o personalitate (politică) în diverse localități (sau țări), după un program dinainte stabilit. – Din fr. tournée.

ATELIER, ateliere, s. n. 1. Local înzestrat cu uneltele sau mașinile necesare, în care se desfășoară o muncă meșteșugărească sau industrială organizată. ♦ Parte dintr-o întreprindere industrială în care se execută aceeași operație sau același produs. ♦ Totalitatea muncitorilor care lucrează într-un atelier (1). 2. Încăpere sau grup de încăperi în care își desfășoară activitatea un pictor sau un sculptor. ♦ Artiștii, elevii sau studenții care lucrează sub îndrumarea aceluiași maestru într-un atelier (2). [Pr.: -li-er] – Din fr. atelier.

PALMĂ², palme, s. f. (Înv.) Ramură de palmier (considerată ca semn al biruinței). ♦ Motiv ornamental (în formă de ramură de palmier). ◊ Palmele academice = distincție în formă de frunză de palmier stilizată, acordată de Academia Franceză oamenilor de știință și artiștilor. – Din fr. palme.

PANGLICAR, panglicari, s. m. Artist (de circ) care face scamatorii cu panglici. ♦ Epitet dat unui șarlatan, unui escroc, precum și unei persoane care vorbește mult și nu la obiect. – Panglică + suf. -ar.

PĂPUȘAR, păpușari, s. m. 1. Fabricant de păpuși. 2. Artist care dă spectacole de păpuși, manevrându-le cu mâna sau conducându-le din culise printr-un sistem de sfori; (în trecut) persoană care dădea reprezentații cu păpuși la bâlciuri. ♦ Fig. Actor lipsit de talent; cabotin. – Păpușă + suf. -ar.

ANIMALIER, -Ă, animalieri, -e, adj. 1. Care se referă la animale, de animal. 2. (Despre opere de artă) Care reprezintă animale; (despre artiști) care înfățișează animale în operele lor. [Pr.: -li-er] – Din fr. animalier.

ARTIST, -Ă, artiști, -ste, s. m. și f. Persoană de talent care lucrează în mod creator într-un domeniu al artei; p. restr. actor; p. ext. persoană care dă dovadă de talent în profesiunea pe care o exercită. ◊ Artist al poporului = titlu de supremă distincție acordat unui artist. Artist emerit v. emerit. – Din fr. artiste, lat. artista.

ANSAMBLU, ansambluri, s. n. 1. Tot unitar rezultat din unirea unor elemente (de același gen); totalitate. ◊ Loc. adj. De ansamblu = general, unitar. ◊ Loc. adv. În ansamblu = în esență, în general, în linii mari. 2. Colectiv de artiști. 3. Compoziție muzicală scrisă pentru un ansamblu (2). – Din fr. ensemble.

ANTIVEDETĂ, antivedete, s. f. Artist, sportiv a cărui comportare denotă antivedetism. – Anti- + vedetă.

ANTIVEDETISM s. n. Atitudine a unui artist, a unui sportiv opusă vedetismului. – Anti- + vedetism.

AREOPAG, areopaguri, s. n. Consiliu și tribunal suprem din Atena antică. ♦ Fig. (Livr.) Adunare de savanți, de artiști de mare valoare, de mare competență. [Pr.: -re-o-] – Din fr. aréopage, lat. areopagus.

PICTOR, pictori, s. m. Artist plastic care se ocupă cu pictura (1). ♦ Fig. Scriitor care descrie sugestiv fizicul și caracterul personajelor, scene din viață, din natură etc. – Din lat. pictor.

PLASTIC¹, -Ă, plastici, -ce, adj., s. f. I. Adj. 1. Căruia i se poate da, prin modelare, forma dorită, care poate fi ușor deformat fără a crăpa sau a se sfărâma. ◊ Masă plastică sau material plastic = produs sintetic de natură organică, anorganică sau mixtă care se poate prelucra ușor în diferite obiecte, la cald sau la rece, cu sau fără presiune. Deformație plastică = deformație a unui material sub acțiunea unei solicitări peste limita lui de elasticitate, care crește chiar dacă solicitarea rămâne constantă. ♦ Care este făcut, realizat sau reprodus după un anumit model, prin modelarea tuturor materialelor. 2. Care se referă la sculptură și la pictură; care se ocupă de aceste arte; care este asemănător cu o sculptură sau cu o pictură, care sugerează o sculptură sau o pictură. ◊ Artă plastică (și substantivat, f.) = (mai ales la pl.) artă care are ca scop să reproducă formele prin modelarea unor materiale, prin culori etc. Artist plastic = creator din domeniul artelor plastice. ♦ (Despre realizări literare, muzicale) Evocator, sugestiv, viu. 3. (În sintagma) Chirurgie plastică = ramură a chirurgiei care se ocupă cu îndreptarea unor deformări ale corpului omenesc (în special ale feței), provenite din naștere sau dintr-un accident. II. S. f. Tehnica executării unor obiecte de artă prin modelarea unor substanțe maleabile; tehnica, arta de a sculpta sau de a picta. ♦ Parte din studiul unei opere de artă care se ocupă cu raportul armonios al volumelor și al reliefului. ♦ Ansamblul calităților de volum și de aspect exterior al unei lucrări de arhitectură, de urbanism sau de artă decorativă. – Din fr. plastique.

PLASTICIAN, -Ă, plasticieni, -e, s. m. și f. Artist plastic. [Pr.: -ci-an] – Din fr. plasticien.

RĂU, REA, răi, rele, adj., s. n., adv. I. Adj. Care are însușiri negative; lipsit de calități pozitive. 1. (Adesea substantivat) Care face, în mod obișnuit, neplăceri altora. ◊ Expr. Poamă rea sau soi rău = persoană cu deprinderi urâte. Rău de mama focului = plin de răutate, foarte înrăit. ◊ Compuse: rea-voință s. f. = purtare sau atitudine neprietenoasă, ostilă față de cineva sau de ceva; lipsă de bunăvoință; rea-credință (scris și reacredință) s. f. = atitudine incorectă, necinstită; perfidie. (Loc. adj. și adv.) De rea-credință = incorect, necinstit, rău intenționat. ♦ Care exprimă, care denotă răutate; care este contrar binelui. 2. Care nu-și îndeplinește îndatoririle morale și sociale legate de o anumită circumstanță, care nu e potrivit unui anumit lucru, unei anumite situații; necorespunzător, nepotrivit. ♦ (Despre copii) Neascultător, răsfățat, răzgâiat. 3. Neconform cu regulile moralei; în dezacord cu opinia publică. ♦ (Despre vorbe) Care supără, care jignește; p. ext. urât. 4. (Despre viață, trai etc.) Neliniștit, apăsător, chinuit. ◊ Expr. A duce casă rea (cu cineva) = a nu se înțelege, a trăi prost (cu cineva). A-și face sânge rău (sau inimă, voie rea) = a se necăji, a fi mâhnit. 5. (Despre vești) Care anunță un necaz, o supărare; neplăcut. II. Adj. Care nu are calitățile proprii destinației, menirii, rolului său. 1. Care nu este apt (pentru ceva), care nu e corespunzător unui anumit scop, unei anumite întrebuințări; care prezintă unele defecte, unele imperfecțiuni. ♦ (Fiz.; despre corpuri) Rău conducător de căldură (sau de electricitate) = prin care căldura (sau electricitatea) nu se transmite cu ușurință sau deloc. 2. (Despre organele corpului) Care nu funcționează normal; bolnav; (despre funcții fiziologice) care nu se desfășoară normal. 3. (Despre îmbrăcăminte și încălțăminte) Uzat, rupt, stricat. 4. (Despre băuturi) Neplăcut la gust, prost pregătit. 5. (Despre bani) Care nu are curs, ieșit din circulație; fals. III. Adj. (Despre meseriași, artiști etc.) Neîndemânatic, incapabil, nepriceput. IV. Adj. 1. Nesatisfăcător; dăunător. ◊ Expr. A lua (cuiva ceva) în nume de rău = a atribui cuiva o intenție răuvoitoare, a interpreta eronat o observație, un sfat. 2. (Despre vreme) Urât; nefavorabil. 3. (În superstiții) Prevestitor de rele; nefast, nenorocos. V. Adv. 1. Așa cum nu trebuie; nepotrivit, greșit, cu defecte. ♦ Neconform cu realitatea; inexact, neprecis, incorect. 2. Neplăcut, supărător, nesatisfăcător. ◊ Expr. A-i fi (sau a-i merge) cuiva rău = a avea o viață grea, a trece prin momente grele; a nu-i prii. A sta rău = a nu avea cele necesare, a fi lipsit de confort, a fi sărac. A-i ședea rău (ceva) = a nu i se potrivi o haină, o atitudine etc.; a fi caraghios, ridicol. A-i fi (cuiva) rău sau a se simți rău = a fi sau a se simți bolnav. A i se face (sau a-i veni cuiva) rău = a simți deodată amețeală, dureri, senzație de greață etc.; a leșina. A-i face (cuiva) rău = a-i cauza (cuiva) neplăceri. A-i părea (cuiva) rău (de sau după ceva ori după cineva) = a regreta (ceva sau pe cineva). 3. Incomod, neconfortabil. 4. Neplăcut, dezagreabil. 5. Neconform cu părerile, cu gusturile cuiva. 6. Puternic, tare; foarte. VI. S. n. 1. Ceea ce aduce nemulțumire; neplăcere; pricină de nefericire; neajuns. ◊ Loc. adv. Cu părere de rău = cu regret. A rău = a nenorocire. ◊ Loc. prep. De răul (cuiva) = din cauza (răutății) cuiva. ◊ Expr. A vrea, a dori (cuiva) răul = a dori să i se întâmple cuiva lucruri neplăcute. Uita-te-ar relele!, formulă glumeață prin care se urează cuiva noroc și fericire. ♦ Boală, suferință. ◊ Rău de mare = stare de indispoziție generală care se manifestă la unii călători pe mare. Rău de munte (sau de altitudine) = stare de indispoziție generală cauzată de rarefierea aerului de pe înălțimi. 2. Ceea ce nu e recomandabil din punct de vedere moral. ◊ Expr. A vorbi de rău (pe cineva) = a ponegri (pe cineva). ♦ (La pl.) Pozne, nebunii copilărești. – Lat. reus „acuzat”, „vinovat”.

LUME, lumi, s. f. I. 1. Totalitate a celor existente în realitate; univers, cosmos. ◊ Expr. De când (e sau cu) lumea (și pământul) = de (sau din) totdeauna; vreodată; Cât (e) lumea (și pământul) = veșnic; (în construcții negative) niciodată, nicăieri. (Reg.) Până-i lumea = veșnic; (în construcții negative) niciodată. Nici pentru toată lumea sau pentru nimic în lume = cu nici un preț, cu nici un chip. Că (doar) nu piere lumea, se spune atunci când vrei să convingi pe cineva că un anumit lucru nu e prea greu de făcut sau că nu cere un sacrificiu sau o grabă prea mare. Parcă toată lumea e (sau ar fi) a lui, se spune despre cineva care este foarte fericit. 2. Ansamblu de corpuri cerești format din Pământ și aștrii vizibili, constituind un sistem organizat; sistem solar, sistem planetar. 3. Globul pământesc (cu întreaga lui viață animală și vegetală), pământul locuit de om. ◊ Lumea veche = pământul cunoscut înainte de descoperirea Americii (Asia, Europa și Africa). Lumea nouă = cele două Americi și Oceania. Lumea tăcerii = universul adâncurilor marine și oceanice. ◊ Expr. În (sau prin) toată lumea (sau lumea toată) = pretutindeni, peste tot. În (sau din) fundul lumii sau (de) peste lume = (de) foarte departe. A se duce (sau a fugi, a pleca) în lume (sau în toată lumea, în lumea largă) = a pleca departe, fără să se știe unde. A da cuiva drumul în lume = a da cuiva libertatea să plece. A(-și) lua lumea în cap = a pleca (departe) părăsind totul (mai ales din cauza unor supărări mari, a unor necazuri etc.). A umbla prin lume sau a cutreiera lumea = a călători mult și în locuri diferite, a colinda. A lua lumea de-a lungul (și de-a latul) = a cutreiera toată lumea. A dormi (sau a adormi) ca dus (sau ca dușii) de pe lume = a dormi (sau a adormi) adânc. 4. (Înv. și reg.) Lumină. Lumea ochiului (sau ochilor) = pupila ochiului (sau ochilor). ◊ Expr. (Rar) A ieși la lume = a ajunge la lumină, la loc deschis, la larg. II. 1. Populația globului pământesc, omenirea întreagă; umanitatea. ♦ Majoritatea oamenilor. 2. Categorie de oameni, grup social considerat din punctul de vedere al profesiunii, al culturii, al felului de viață etc. și care prezintă trăsături specifice. Lumea artiștilor. 3. Oameni, mulțime, public; societate, mediu social. ◊ Om de lume = persoană care are experiența vieții în societate, care cunoaște uzanțele; persoană dornică de petreceri, exuberantă, veselă. ◊ Loc. adj. Ca lumea = cum trebuie, cum se cuvine. ◊ Expr. (A fi) în rând cu lumea = (a fi) la fel cu ceilalți; (a fi) cu rost, așezat, cu o viață chibzuită. Lume(a) de pe lume sau lumea toată, o lume (toată, întreagă) = mulțime nenumărată, foarte mulți oameni. A purta lumea pe degete = a înșela oamenii; a-și bate joc de ei, a fi șmecher, abil. A ieși (sau a scoate capul) în lume = a apărea în societate, a lua contact cu oameni și situații noi, a începe să frecventeze societatea. A ajunge (sau a fi) de râsul lumii = a ajunge (sau a fi) într-o situație degradantă; a se face de râs. III. 1. Mediu în care se desfășoară existența umană; viață, existență. ◊ Expr. A veni pe lume = a se naște. A se duce (fiecare) în lumea lui = a-și vedea (fiecare) de treburile sale. Nu știe pe ce lume e (sau se află) = nu știe nimic din ce se întâmplă; e foarte fericit. A-i fi (cuiva) lumea dragă = a-i plăcea (cuiva) să trăiască; a-i fi foarte plăcut să... Când ți-e lumea mai dragă = când te simți mai bine; când nici nu te gândești, când nici nu te aștepți. Zi-i lume și te mântuie! = asta e! n-ai ce(-i) face! ♦ Viață laică; viață veselă, liberă. ◊ Loc. adj. De lume = care se referă la viața de plăceri, la dragoste. 2. (În sintagmele) Lumea albă = (în basme) viața pământească, în care trăiesc oamenii. Lumea neagră = (în basme) viața subpământeană, în care ar trăi duhurile rele. Lume de apoi (sau lumea cealaltă, ceea lume) = a) (în concepțiile religioase) viața de dincolo de moarte; b) (în basme) regiune imaginată dincolo de acest pământ, celălalt tărâm. – Lat. lumen.

PSEUDOARTIST, -Ă, pseudoartiști, -ste, s. m. și f. Fals, pretins artist. [Pr.: pse-u-do-ar-] – Pseudo- + artist.

VERVĂ s. f. Însuflețire, avânt, imaginație, fantezie care animă pe cineva (fiind exprimată prin cuvinte); bogăție verbală rezultată din această stare de spirit; volubilitate. ◊ Expr. A fi în (sau in) vervă = a) a fi însuflețit, volubil, avântat; b) (despre sportivi, artiști etc.) a manifesta o formă deosebit de bună. – Din fr. verve.

OPERĂ¹, opere, s. f. 1. Acțiune conștientă îndreptată spre un anumit scop; rezultat al unei activități creatoare; lucrare, faptă. 2. Lucrare originală de artă, de știință etc.; creație (artistică). ♦ (La sg., cu sens colectiv) Totalitatea lucrărilor unui artist sau ale unui om de știință, ale unui creator în general. – Din lat., it. opera.

CU prep. I. Introduce un atribut sau un nume predicativ: a) indică asocierea: casă cu livadă; b) indică conținutul: pahar cu bere; c) indică o posesiune sau posesori: mașinuță cu motor; d) indică o dependență, o legătură: rudă cu mine; e) indică o însușire: copil cu talent; f) indică instrumentul: călătorie cu avionul. II. Introduce complemente indirecte: ține cu echipa studențească. III. Introduce complemente circumstanțiale: a) de mod: câștiga cu acul; b) formează locuțiuni modale: cu duioșie, cu blândețe, cu ciudă, cu grijă, cu drag, cu fuga, cu binișorul; c) instrumental: desenăm cu cărbune; d) sociativ: merg cu Irina; e) de cauză: nu mai auzea nimic cu atâta gălăgie; f) de timp: nu venea cu săptămânile. (Expr.) Cu anul (sau cu ziua etc.) = pe timp de un an (sau pe o zi etc.); g) cu substantivul repetat exprimă ideea de succesiune: zi cu zi; h) de relație: e artist numai cu numele. IV. Formează loc. conj. și prep.: cu toate acestea, cu toate că, alături cu, la fel cu. V. Cu valoare de conj.: șoarecele cu pisica. – Lat. cum.

ORIGINAL, -Ă, originali, -e, adj. 1. (Despre acte, documente, opere artistice și literare, fotografii etc.; adesea substantivat, n.) Care constituie întâiul exemplar, care a servit sau poate servi drept bază pentru copii, reproduceri sau multiplicări; care a fost produs pentru prima oară într-o anumită formă. ◊ Loc. adj. și adv. În original = în forma primară, necopiat; în limba în care a fost scris, netradus. ♦ Care are, prin autenticitate, o valoare reală, de necontestat. 2. (Despre idei, teorii, opere etc.) Care este propriu unei persoane sau unui autor; neimitat după altcineva; personal, nou, inedit. ♦ (Despre artiști, scriitori, oameni de știință) Care creează ceva nou, personal, fără a folosi un model făcut de altul. ♦ (Substantivat, n.) Ființă sau obiect care servește ca model pentru o operă de artă. 3. (Adesea substantivat) Care iese din comun, neobișnuit, ciudat, bizar; excentric, extravagant. – Din lat. originalis, fr. original.

ORNAMENTIST, -Ă, ornamentiști, -ste, s. m. și f. Artist specializat în executarea lucrărilor ornamentale. – Ornament + suf. -ist.

CIRCAR, circari, s. m. Artist de circ. – Circ + suf. -ar.

MEȘTERAȘ, meșterași, s. m. (Rar) 1. Diminutiv al lui meșter. 2. (Rar; depr.) Om abil, șmecher. ♦ Artist lipsit de talent, de valoare, neînsemnat. – Meșter + suf. -aș.

MODELATOR, (1) modelatori, s. m., (2) modelatoare, s. n. 1. S. m. Artist care execută lucrări decorative din materiale plastice. ♦ Meseriaș care multiplică după un model dat. 2. S. n. Unealtă folosită (de sculptori) pentru modelare. – Din it. modellatore.

CLOVN, clovni, s. m. Artist comic de circ. [Scris și: clown] – Din fr., engl. clown.

NECUNOSCUT, -Ă, necunoscuți, -te, adj., subst. 1. Adj. Care nu este cunoscut, despre care nu se știe nimic; p. ext. tainic, ascuns. ♦ (Despre scriitori, artiști, creatori) Extrem de puțin cunoscut (și apreciat); obscur; anonim. 2. S. n. Ceea ce nu este (încă) cunoscut, ceea ce depășește cunoștințele omului. 3. S. f. (Mat.) Mărime a cărei valoare nu este cunoscută și care trebuie aflată pe baza datelor problemei sau ale exercițiului. – Ne- + cunoscut.

EMERIT, -Ă, emeriți, -te, adj. 1. (Ieșit din uz) Calificativ cuprins în titlul de onoare acordat unui artist, unui profesor, unui medic etc. care s-a distins în mod deosebit în activitatea sa. 2. Experimentat, versat, priceput. – Din fr. émérite, lat. emeritus.

EXPOZIȚIE, expoziții, s. f. 1. Prezentare organizată, publică, a unor obiecte selecționate, pentru a pune în lumină specificul unei activități, realizările unui artist etc. sau în scop instructiv. 2. Loc sau clădire special amenajate unde sunt expuse aceste obiecte. 3. Parte a unei opere literare, în special dramatice, situată la începutul acesteia, în care se schițează datele fundamentale ale acțiunii, personajele etc. [Var.: expozițiune s. f.] – Din fr. exposition, lat. expositio, -onis.

DRAMATIC, -Ă, dramatici, -ce, adj. 1. Care ține de dramă sau de teatru, privitor la dramă sau la teatru. ◊ Artă dramatică = ansamblu de principii privitoare la interpretarea și la punerea în scenă a unui spectacol, a unei piese. Artist dramatic = actor. Genul dramatic = gen literar care cuprinde opere scrise pentru a fi reprezentate pe scenă. ♦ (Despre vocea cântăreților) Care are o sonoritate amplă, intensă, capabilă să exprime situații zbuciumate, de tensiune. 2. Fig. (Despre întâmplări, împrejurări, situații, momente etc.) Bogat în contraste și în conflicte; zguduitor, impresionant. ◊ (Substantivat, n.) Dramaticul unei situații. – Din fr. dramatique, lat. dramaticus.

TRAC² s. n. Stare emotivă de care sunt cuprinse unele persoane (mai ales artiștii) în momentul apariției lor în fața publicului. – Din fr. trac.

TURN, turnuri, s. n. 1. Construcție prismatică sau cilindrică, clădită separat sau făcând parte dintr-un complex arhitectural, fiind de obicei mai înaltă decât celelalte construcții. ◊ Turn de răcire = construcție de lemn, de piatră, de beton armat etc. în care apa dintr-o instalație termică complexă cedează o anumită cantitate de căldură, transmițând-o aerului înconjurător. Turn de sondă = turlă (2). Turn de extracție = construcție de suprafață situată deasupra gurii unui puț de mină și prevăzută cu diverse utilaje. Turn de apă = castel de apă. ◊ Expr. Turn de fildeș, denumește izolarea de viață, de realitățile înconjurătoare a unui scriitor, artist etc. ♦ (Rar) Coș de fabrică. 2. Tură². – Din germ. Turm.

REALIST, -Ă, realiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este bazat pe principiile realismului; specific realismului. ♦ Spec. (Despre scriitori, artiști etc.) Care aderă la realism, care reprezintă realismul în artă, în literatură. ♦ Care imită sau reproduce fidel realitatea. ♦ (Despre oameni; adesea substantivat) Cu spirit practic, cu simțul realității. 2. S. m. și f. Adept al realismului. [Pr.: re-a-] – Din fr. réaliste.

REALIZA, realizez, vb. I. Tranz. 1. A aduce (ceva) la îndeplinire, a face să devină real; a atinge (un scop), a înfăptui. 2. Spec. A crea, a plăsmui o operă de artă. ♦ Refl. (Despre o persoană, mai ales despre un artist) A se dezvolta pe deplin, a se desăvârși, a-și pune în valoare capacitatea de creație. 3. A obține, a dobândi, a câștiga (ceva); a încasa prețurile (la mărfurile vândute). 4. A-și face o idee precisă despre..., a reuși să înțeleagă, să pătrundă înțelesul unui lucru. [Pr.: re-a-] – Din fr. réaliser.

REPETA, repet, vb. I. Tranz. A spune, a face, a produce încă o dată (sau de mai multe ori) ceea ce a mai fost spus, făcut sau produs. ♦ A citi sau a spune încă o dată un rol, o lecție, pentru a le reține, pentru a le fixa în memorie sau pentru a le înțelege mai bine conținutul; (despre artiști) a face exerciții pregătitoare în vederea unui spectacol sau a unei audiții publice, a face repetiția unui rol, a unei piese de teatru etc. ♦ (Despre elevi, studenți) A urma din nou cursurile clasei sau anului de studii (în care a rămas repetent). ♦ Refl. A se produce, a se întâmpla încă o dată (sau de mai multe ori), a avea loc din nou. [Var.: (înv.) repeți vb. IV] – Din fr. répéter, germ. repetieren.

RETROSPECTIV, -Ă, retrospectivi, -e, adj. Care privește în urmă, care se referă la fapte și la situații din trecut. ◊ Expoziție retrospectivă (și substantivat, f.) = expoziție de artă plastică cuprinzând opere din trecut (ale unui artist). – Din fr. rétrospectif.

STUDIO, studiouri, s. n. I. 1. Atelier special amenajat în care lucrează pictorii, sculptorii, fotografii etc. 2. Ansamblu de clădiri, de instalații și de amenajări speciale care servește în procesul de turnare a filmelor. 3. Încăpere special amenajată din punctul de vedere al acusticii (și iluminatului) și echipată cu utilajul necesar captării unor programe sonore sau de sunete și imagini, destinată transmisiunii sau înregistrării în vederea unei transmisiuni ulterioare la radio și televiziune. 4. Teatru de capacitate mică, de obicei dependent de un teatru mai mare, destinat prezentării de spectacole în scopul valorificării unor artiști (tineri) sau al prezentării unor spectacole experimentale. II. Divan prevăzut cu o ladă pentru păstrarea așternutului (și cu polițe sau rafturi pentru cărți). [Pr.: -di-o] – Din fr., engl. studio.

DESENATOR, -OARE, desenatori, -oare, s. m. și f. Persoană care desenează; artist care practică arta desenului, în special a desenului decorativ sau tehnic. – Din fr. dessinateur.

SECENTIST, -Ă, secentiști, -ste, adj. s. m. și f. (Scriitor, artist) care aparține secentismului. – După it. secentista.

SEMIRECITAL, semirecitale, s. n. Recital alcătuit din două părți, fiecare dintre ele fiind susținută de un alt artist. – Semi- + recital.

SIMBOLIST, -Ă, simboliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (Rar la f.) Poet, literat, artist care aparține simbolismului (2); adept al simbolismului. 2. Adj. Care aparține simbolismului, privitor la simbolism, caracteristic simbolismului. – Din fr. symboliste.

CURENT, -Ă, curenți, -te, adj., s. m., s. n. I. Adj. 1. (Despre vorbire) Curgător, ușor, fluent. 2. (Despre an, lună) Care este în curs; prezent. ♦ De fiecare zi, zilnic; actual. Lucrări curente. ◊ Cont curent = cont deschis la bancă de o întreprindere, de o instituție sau de persoane particulare, unde se depun și de unde se ridică sumele pentru a fi utilizate după nevoie. 3. (Despre prețuri) Existent într-un moment dat; în curs. ◊ Monedă curentă = monedă cu valoare circulatorie. ♦ Care circulă; obișnuit, uzual. Expresii curente. 4. (În sintagma) Apă curentă = instalație de apă potabilă care poate fi folosită în permanență în locuințe. II. S. m. 1. (Și în sintagma curent de aer) Deplasare, mișcare a unei mase de aer dintr-un loc într-altul, cauzată de o diferență de temperatură; flux. 2. Mișcare a apei în direcția pantei; curs. ◊ Curent marin (sau oceanic) = mișcare a apei în mări și oceane. 3. (Și în sintagma curent electric) Deplasare ordonată, într-o anumită direcție, a purtătorilor de sarcină electrică. ◊ Curent electric continuu = curent electric al cărui sens și a cărui intensitate nu variază periodic în timp. Curent electric alternativ = curent electric al cărui sens și a cărui intensitate variază periodic în timp. ♦ Intensitate a curentului electric. III. S. n. Ansamblu de idei, opinii (politice, științifice, artistice) care sunt adoptate la un moment dat de un număr mai mare de oameni. ◊ Curent literar (sau artistic) = mișcare artistică sau literară care reunește un număr de scriitori sau de artiști în baza unui program estetic și a unor înclinații (relativ) comune. ◊ Expr. A pune (sau a ține pe cineva) în (sau la) curent = a informa (pe cineva) despre mersul unui lucru. A se pune (sau a se ține, a fi) în (sau la) curent = a se informa despre mersul unui lucru. A se pune (sau a se ține, a fi) în (sau la) curent (cu ceva) = a se informa cu privire la un lucru. – Din fr. courant.

ACTOR s. artist, interpret, (rar) teatralist. (~ de comedie.)

ARTIST s. 1. v. actor. 2. artist plastic v. plastician.

MECENA s. invar. (rar) mecenat. (Un ~ al artiștilor.)

PERSONALITATE s. 1. (PSIH.) persoană. 2. personaj. (O ~ marcantă.) 3. individualitate, originalitate. (~ unui artist.)

PLASTICIAN s. artist plastic.

SENSIBILITATE s. 1. (înv.) simțibilitate, simțiciune, simțire, simțitate. (Sensibilitatea nervilor.) 2. emotivitate, impresionabilitate, simțire. (Artist de o mare sensibilitate.) 3. susceptibilitate. (Se făcuse de o sensibilitate greu de suportat.) 4. finețe. (Sensibilitatea unui aparat de măsură.)

SIMȚIRE s. 1. sentiment, simțământ. (O ~ delicată.) 2. emotivitate, impresionabilitate, sensibilitate. (Artist de o mare ~.) 3. pasiune, sentiment, (livr.) patos, (înv.) simț. (A cântat cu ~.)

TEATRALIST s. v. actor, artist, interpret.

artist s. m., pl. artiști

artistă s. f., pl. artiste

boem (din Boemia, de artist) adj. m., s. m., pl. boemi; f. sg. boemă, pl. boeme

virtuoz (artist) s. m. (sil. -tu-oz), pl. virtuozi

ARTIST ~stă (~ști, ~ste) m. și f. 1) Persoană care activează în mod creator într-un domeniu al artei. ~ de circ. ~ de operă. ~ de estradă. 2) Persoană cu aptitudini deosebite într-o meserie. /<fr. artiste, lat. artista

ARTISTISM n. livr. Măiestrie în artă; virtuozitate. /artist + suf. ~ism

AUTOPORTRET ~e n. Portret al unui artist zugrăvit de el însuși. [Sil. a-u-to-por-tret] /<fr. autoportrait

BALERIN ~ă (~i, ~e) m. și f. Artist de balet. /<fr. ballerine

CÂNTĂREȚ ~eață (~eți, ~ețe) m. și f. 1) Persoană care are darul de a cânta; artist care cântă din gură. ~ de operă. 2) Persoană care cântă viața în versuri; poet. 3) (în biserică) Slujitor care citește sau cântă anumite pasaje în timpul serviciului divin; dascăl; psalt. /a cânta + suf. ~ăreț

CÂNTEC ~ce n. 1) Șir de sunete melodioase, emise din gură sau produse de un instrument muzical; cânt. 2) Sunete scoase de păsări și de unele insecte; ciripit. * ~cul lebedei ultima operă a unui artist. 3) Piesă de muzică vocală sau instrumentală. 4) Poezie lirică care se execută însoțită de melodie. ~ popular. ~ de leagăn. ~ de dor. ~ de lume. ◊ Așa-i ~cul asta e situația. /<lat. canticum

CLASIC ~că (~ci, ~ce) 1) Care ține de clasicism; propriu clasicismului. Literatură ~că. 2) (despre opere literare, științifice etc.) Care servește ca model de perfecțiune. Operă ~că. 3) (despre scriitori, artiști etc.) A cărei operă își păstrează valoarea de-a lungul veacurilor. Scriitor ~. 4) Care are loc în mod obișnuit. /<fr. classique, lat. classicus

COMEDIANT ~tă (~ți, ~te) m. și f. 1) înv. Actor de comedie. 2) înv. Actor de circ sau de bâlci cu înfățișare caraghioasă, care prezintă exerciții acrobatice ușoare; măscărici; saltimbanc; paiață; pehlivan. 3) Artist lipsit de talent. 4) fig. Persoană prefăcută, care simulează sentimente pe care nu le are; om fățarnic, ipocrit. [Sil. -di-ant] /<germ. Komödiant, it. commediante

DESENATOR ~i m. 1) Persoană care desenează. 2) Artist specializat în desen. /<fr. dessinateur

ECHILIBRIST ~stă (~ști, ~ste) m. și f. Artist de circ care practică echilibristica. /<fr. équilibriste

EPIGON ~i m. Succesor al unor predecesori iluștri (scriitori sau artiști), care imită fără spirit creator ideile și metodele acestora. /<lat. epigonus

EVOLUȚIE ~i f. 1) la sing. Modificare treptată a calității spre un nivel superior; dezvoltare. ~a speciilor. 2) Curs al unei acțiuni, al unui proces; desfășurare. ◊ În ~ în curs de dezvoltare. 3) (despre avioane, nave) Mișcare largă (mai ales circulară) în jurul unui punct fix. 4) (despre trupe militare) Schimbare de poziție; regrupare tactică și strategică; manevră. 5) (despre sportivi, artiști) Prezentare în fața publicului. [G.-D. evoluției] /<fr. évolution, lat. evolutio, ~onis

FIGURIST ~stă (~ști, ~ste) m. și f. 1) Artist plastic specializat în reprezentarea figurilor de oameni sau de animale. 2) Sportiv care practică patinajul artistic. /<fr. figuriste

IMPRESAR ~i m. Persoană care se ocupă cu mijlocirea, organizarea unui spectacol, concert, turneu și cu angajarea unui artist; organizator de spectacole, concerte, turnee. [Sil. im-pre-] /<it. impresario, fr. imprésario

INTERPRETARE ~ări f. 1) v. A INTERPRETA. 2) Mod personal, manieră proprie cu care un artist interpretează o operă muzicală sau un rol. /v. a interpreta

JONGLER ~i m. 1) Artist de circ specializat în jonglerie. 2) fig. fam. Persoană pricepută în acțiuni dificile. [Sil. jon-gler] /<fr. jongleur

LIRIC¹ ~că (~ci, ~ce) 1) Care exprimă sentimente intime prin intermediul mijloacelor artistice. Poezie ~că. ◊ Gen ~ gen literar care reflectă realitatea prin prisma sentimentelor și emoțiilor poetului. 2) fig. (despre persoane și despre manifestările lor) Care vădește afectivitate sporită (ca de poet); sentimental. Pornire ~că. 3) (despre poeți) Care scrie în genul liric. 4) Care ține de muzica de operă. Comedie ~că. Teatru ~. 5) (despre voce) Care are sonoritate sentimentală. Artist ~. /<fr. lyrique, lat. lyricus, ngr. lyrikós

LUME ~i f. 1) Totalitate a tot ce există în realitate, manifestată în diversele ei forme și infinită în timp și spațiu; univers. * De când (e) ~ea (și pământul) de foarte demult; din totdeauna. Pentru nimic în ~ cu nici un preț. 2) mai ales la pl. Totalitate a corpurilor cerești; sistem planetar. ~ea stelelor. 3) Pământul cu întreaga lui viață (animală și vegetală) de pe el. * În (sau prin) toată ~ea sau în ~ea toată peste tot; pretutindeni. A-și lua ~ea în cap a lăsa totul și a pleca undeva departe. A cutreiera toată ~ea, a umbla prin ~ a călători mult prin diferite locuri. 4) Totalitate a oamenilor de pe globul pământesc; omenire; umanitate. ◊ ~ea toată (sau întreagă) mulțime de oameni. 5) (urmat de un determinativ) Categorie de oameni uniți prin aceeași profesie, prin nivelul de cultură; mediu social. ~ea artiștilor. 6) Număr mare de oameni; norod. ◊ ~ de pe ~ mulțime foarte mare. 7) Mediu social; ambianță. ◊ A fi în rând cu ~ea a fi la fel cu ceilalți; a fi la nivelul cuvenit. A ieși în ~ a lua contact cu societatea. 8) Mediu în care se desfășoară existența unei ființe sau a unei colectivități; viață. ◊ A veni pe ~ a se naște. A nu-i fi dragă ~ea a fi sătul de viață. 9) Fiecare din marile categorii sistematice în care sunt împărțite corpurile naturale; regn. ~ea animală. [G.-D. lumii] /<lat. lumen

MAGICIAN ~eni m. 1) Persoană care practică magia. 2) Artist de circ sau de estradă care, folosindu-se de agerimea mâinilor, obține efecte deosebite. [Sil. -ci-an] /<fr. magicien

MARE¹ ~i adj. 1) Care are dimensiuni ce întrec pe cele obișnuite; de proporții considerabile. Râu ~. Sat ~. ◊ Literă ~ literă inițială a substantivelor proprii și a cuvintelor de la începutul unei propoziții. A face ochi ~i a se mira; a privi uluit. În linii ~i (sau în ~) în general. Degetul ~ primul deget de la mână și de la picior. Casa (cea) ~ odaie împodobită în care se primesc oaspeții. 2) Care întrece cantitatea obișnuită. Recoltă ~. 3) (despre intervale de timp) Care durează mult; îndelung. Nopți ~i. ◊ Ziua în amiaza ~ în toiul zilei. 4) Care se manifestă cu intensitate. Temperatură ~. Furtună ~. 5) (despre sunete) Care se aude tare; puternic. ◊ A vorbi (sau a striga) în gura ~ a vorbi tare, cu glas ridicat. 6) (despre fenomene ale naturii, despre calamități) Care se produce pe neașteptate, cu repeziciune și violență. Vânt ~. Cutremur ~. Secetă ~. 7) (despre ființe) Care a ajuns la vârsta maturității. Băiat ~. Fată ~. ◊ A se face ~ a crește; a se dezvolta. Tată ~ bunic. Mamă ~ bunică. Socru (soacră) ~ tata (mama) mirelui. 8) Care posedă calități excepționale și se bucură de o faimă deosebită; celebru. ~ artist. 9) Care este de o importanță sau de o valoare deosebită. Zi ~. Faptă ~. 10) Care ocupă o treaptă mai înaltă într-o ierarhie; superior. Funcționar ~. ◊ ~ și tare care are putere și influență. A se ține ~ a fi mândru. Mai ~ele șeful; conducătorul. Să crești ~! urare cu care o persoană mai în vârstă mulțumește unui copil pentru un serviciu. Vorbe ~i cuvinte pompoase; promisiuni deșarte. Lucru ~ lucru important, valoros. ~ lucru, ~ socoteală lucru fără importanță, care nu merită atenție. Cu ~ ce cu greu. Săptămâna ~ săptămâna care precedă sărbătoarea Paștilor la creștini; Săptămâna Patimilor. /Probabil lat. mas, maris

MODELATOR² ~i m. Artist care creează lucrări decorative din materiale plastice. /a modela + suf. ~tor

NECUNOSCUT² ~tă (~ți, ~te) (negativ de la cunoscut) 1) Care nu este (deloc) cunoscut; despre care nu se știe nimic. 3) și substantival Care nu face parte dintre cunoscuți; străin. 3) (despre scriitori, artiști) Lipsit de faimă; anonim; neconsacrat. /ne- + cunoscut

OLIMPIADĂ ~e f. 1) (în Grecia antică) Perioadă de patru ani dintre două jocuri olimpice. 2) Competiție sportivă internațională complexă, organizată o dată la patru ani; ediție ordinară a jocurilor olimpice. 3) Concurs între elevi la diverse obiecte de învățământ. 4) Trecere în revistă a activității artiștilor amatori. [G.-D. olimpiadei; Sil. -pi-a-] /<ngr. ólimpiada, fr. olympiade, germ. Olympiade

PANGLICAR ~i m. 1) Artist de circ sau de bâlci care prezintă exerciții acrobatice ușoare; paiață; măscărici; comediant; saltimbanc; scamator. 2) fig. Persoană care se ține de înșelăciuni; șarlatan; coțcar; escroc; pehlivan. /panglică + suf. ~ar

A PASTIȘA ~ez tranz. (opere artistice celebre, scriitori sau artiști renumiți) A imita în mod servil. /<fr. pasticher

PICTOR ~i m. 1) Artist plastic care profesează pictura. 2) Persoană care pictează. 3) Scriitor care descrie cu mare expresivitate diferite personaje, scene din viața socială sau din natură. /<lat. pictor

A SE PRODUCE mă produc tranz. 1) (despre evenimente, acțiuni, procese etc.) A avea loc; a se petrece; a se disputa. 2) (despre artiști) A se prezenta în fața publicului în cadrul unui program artistic; a evolua. /<lat. producere

PROFIL ~uri n. 1) Aspect al feței unei ființe sau al formei unui lucru, văzute dintr-o parte. ◊ Din (sau în) ~ dintr-o parte. 2) Contur al unui corp volumetric; configurație. ~ul muntelui. 3) fig. Prezentare a chipului spiritual al unei persoane într-o formă aleasă și ilustrativă. ~ul artistului. 4) Secțiune transversală (sau longitudinală) a unui obiect. ~ul filelui. 5) Desen reprezentând o astfel de secțiune. ◊ ~ geologic reprezentare grafică a structurii geologice a unei porțiuni din scoarța Pământului. 6) Totalitate a trăsăturilor tipice care caracterizează activitatea unei întreprinderi, a unei instituții sau a unei organizații. /<fr. profil

PSEUDONIM ~e n. Nume de împrumut pe care îl adoptă un om de creație (scriitor, artist, pictor etc.) și sub care este cunoscut publicului; criptonim. /<fr. pseudonyme

RAMPĂ ~e f. 1) Platformă situată la nivelul care înlesnește operațiile de încărcare și de descărcare a unui vehicul. 2) Balustradă a unei scări sau a unui pod. 3) Partea din față a unei scene, unde sunt instalate aparatele de iluminare. ◊ A vedea lumina ~ei a fi jucat spectacolul în fața publicului; a intra în repertoriul unui teatru. A chema la ~ a cere, prin aplauze, ca artiștii să revină pe scenă la sfârșitul spectacolului. 4) Porțiune înclinată a unui drum. 5) Excavație minieră de legătură între un puț de extracție și galeria de transport. /<fr. rampe, germ. Rampe

A SE REALIZA mă ~ez intranz. (în special despre artiști) A-și pune în valoare capacitatea, aptitudinile; a se împlini. [Sil. re-a-] /<fr. réaliser

ROL ~uri n. 1) Parte dintr-o reprezentație, interpretată de un artist. ~ principal. 2) Prezentare pe scenă a unui personaj dintr-o operă artistică (teatrală, cinematografică etc.). Actorul a interpretat un ~ generos. 3) Atribuție pe care o are cineva sau ceva în cadrul unui întreg (sistem); funcție. ~ul omului în societate. ◊ A juca un ~ a avea o anumită influență. A-și juca ~ul până la capăt a-și îndeplini misiunea în toate privințele. /<fr. rôle, germ. Rolle

ROMANTIC² ~că (~ci, ~ce) m. și f. Om de creație (scriitor, artist, pictor etc.) a cărui operă se încadrează în romantism. /<fr. romantique, germ. romantisch

SCENIC ~că (~ci, ~ce) 1) Care ține de scenă; caracteristic scenei. Artă ~că. ◊ Spațiu ~ parte a scenei unde se desfășoară jocul artiștilor. 2) Care corespunde cerințelor scenei de teatru. Vorbire ~că. /<fr. scénique, it. scenico

SCULPTOR ~i m. Artist care profesează sculptura. [Sil. sculp-tor] /<fr. sculpteur

SOLIST ~stă (~ști, ~ste) m. și f. Artist care execută un solo. /<fr. soliste

STEA stele f. 1) Corp ceresc, cu lumină proprie, care poate fi văzut noaptea sub forma unui punct luminos; astru. ◊ ~ua dimineții luceafărul de dimineață. ~ cu coadă cometă. A vedea stele verzi se spune când cineva a fost lovit (sau s-a lovit) foarte tare. A crede în ~ua sa a) a crede în menirea, în vocația sa; b) a fi optimist. ~ călăuzitoare concepție care îndrumează o activitate. Vai de ~ua mea (a ta, a lui etc.) vai de mine (de tine, de el etc.). A se naște sub o ~ norocoasă (sau rea) a avea o soartă bună (sau rea). A sta cu dinții la stele a nu avea ce mânca. 2) Obiect sau desen având formă asemănătoare cu acest corp ceresc. ~ cu cinci colțuri. ◊ A umbla cu ~ua a umbla cu colinda, purtând un obiect în formă de stea, împodobit cu hârtie de diferite culori. ~-de-mare animal marin având cinci brațe radiare; asterie. ~ua-pământului ciupercă de pământ, de culoare brună, la baza căreia se află mai multe fâșii dispuse radiar. 3) fig. Artist vestit (în special de cinema); vedetă. 4) Pată albă pe fruntea unor animale (mai ales a cailor); țintă. ◊ A fi cu ~ în frunte a se crede superior altora. 5) la pl. Pete rotunde de grăsime sau unsoare pe suprafața unui lichid. [Art. steaua; G.-D. stelei; Monosilabic] /<lat. stella

STUDIO ~uri n. 1) (la un centru de radiodifuziune și televiziune) Local special amenajat și înzestrat cu echipament special unde se înregistrează sau de unde se transmit direct în eter programele. 2) Întreprindere care se ocupă cu producția de filme. ~ cinematografic. 3) Atelier de lucru al unui artist plastic. 4) Teatru mic lângă un teatru mare și reputat, în care sunt valorificați actorii începători sau sunt prezentate spectacole experimentale. 5) Divan mare prevăzut cu o ladă în care se păstrează așternutul de pat și cu polițe pentru cărți sau bibelouri. [Art. studioul; Sil. -di-o] /<fr., engl. studio

STUDIU ~i n. 1) Activitate intelectuală depusă în vederea soluționării unor probleme științifice într-un anumit domeniu; cercetare științifică. ~ul artelor. 2) Lucrare științifică. 3) Proces de acumulare a cunoștințelor; învățătură. 4) la pl. Ansamblu de cunoștințe acumulate în acest proces; învățătură. ~i speciale. ~i universitare. ◊ A-și face ~ile a urma cursurile unei instituții de învățământ. 5) Materie de învățământ. 6) Schiță preliminară executată de artiștii plastici în procesul de elaborare a unei opere de artă. 7) Compoziție muzicală destinată, mai ales, pentru exerciții. [Sil. -diu] /<lat. studium. it. studio

TESTAMENT testamente n. 1) Act juridic unilateral, personal, revocabil până la moartea autorului, în care o persoană își formulează dispozițiile (cu privire la avere) care urmează a fi îndeplinite după moartea sa. ◊ Vechiul Testament prima parte a Bibliei care cuprinde textele religioase de până la nașterea lui Isus Hristos. Noul Testament a doua parte a Bibliei care conține textele religioase de după nașterea lui Isus Hristos. 2) fig. Operă a unui artist, care constituie expresia supremă a mentalității și artei sale. /

TOP² ~uri n. Clasament al preferințelor pentru unele opere, artiști sau oameni politici, stabilit pe baza punctajului oferit de public sau de specialiști. /Cuv. engl.

TRAGEDIAN ~eni m. Actor de tragedie; artist care interpretează roluri tragice. [Sil. -di-an] /<fr. tragédien

A TRECE trec 1. intranz. 1) (despre ființe sau despre obiecte în mișcare) A se deplasa (dintr-un loc în altul) în raport cu un punct aflat pe linia sau în afara mișcării; a merge fără a se opri. 2) (despre vehicule cu rută fixă, drumuri sau ape curgătoare) A avea traseul sau cursul pe undeva. 3) (despre persoane) A se opri (pentru o vizită scurtă), renunțând la traseul inițial; a se abate. Mai treci pe la noi. 4) A depăși, continuând a se mișca mai departe. ~ de stație. ◊ A-i ~ (sau a i-o lua) cuiva înainte a) a ocupa locul cuvenit alt cuiva; b) a întrece pe cineva în ierarhia rangurilor. 5) A merge de-a dreptul (pe undeva sau prin ceva). ~ prin pădure. ◊ ~ peste cineva a ignora (pe cineva); a desconsidera. 6) A-și schimba locul; a se muta; a se transfera. ~ dintr-o cameră în alta. ◊ ~ de partea cuiva (sau a ceva) a adera la cineva sau la ceva. 7) (urmat de o complinire cu prepoziția la ) A începe a se ocupa de altceva, lăsând ocupația de mai înainte. ~ la dezbateri. ◊ ~ la fapte a acționa. 8) A evolua prin transformare treptată. ~ din stare lichidă în stare gazoasă. 9) fig. A îndura, suportând cu greu. ~ prin greutăți. ◊ ~ prin foc și (prin) apă (sau pară) a răzbate prin multe chinuri și nevoi. 10) A pătrunde, ajungând de partea cealaltă. ~ prin foc. 11) (despre unități sau perioade de timp) A se consuma treptat; a curge; a se scurge. ◊ Pe zi ce trece tot mai mult. 12) (despre fenomene, evenimente, stări) A înceta să se manifeste; a se diminua (dispărând). Durerea trece. ◊ ~ cu buretele (peste ceva) a da (voit) uitării. 13) A constitui mai mult ca mărime, cantitate, valoare. Prețul trece de două sute. 14) A se prezenta în aparență (sau în realitate). El trece drept artist. 2. tranz. I. 1) (obiecte situate transversal față de linia mișcării) A depăși, deplasându-se de-a curmezișul în cealaltă parte; a traversa. ~ drumul. ◊ ~ pe cineva prin toate apele a ponegri (pe cineva); a defăima; a denigra. ~ clasa a fi promovat în altă clasă. ~ Rubiconul a lua o hotărâre temerară și irevocabilă. 2) (persoane) A lăsa (intenționat) la o parte, ocolind. ◊ ~ cu vederea a nu lua în seamă. ~ sub tăcere (ceva) a nu pomeni intenționat (de ceva). 3) (ființe sau lucruri) A duce în cealaltă parte (a unui drum, a unei ape etc.); a transporta. 4) A face să ajungă, ocolind ceva. ~ hățurile pe după copac. 5) A purta printr-o mișcare ușoară (pe o suprafață). ~ limba peste buze. 6) pop. (nume de persoane, bunuri materiale, cifre etc.) A însemna în scris; a înscrie; a nota; a înregistra; a consemna. ◊ ~ în revistă a) a inspecta; b) a examina rând pe rând. 7) A depăși cantitativ. II (în îmbinări). A-l ~ pe cineva cu rece și cu cald a fi cuprins de o emoție puternică. A-l ~ (pe cineva) fiorii a fi cuprins de frică. /<lat. traicere

TURNEU ~e n. 1) Deplasare a unor artiști pentru reprezentații în altă localitate. 2) Deplasare a sportivilor pentru a participa la diferite competiții. 3) Călătorie oficială a unei persoane cu itinerar prestabilit. ~ de inspecție. /<fr. tournée

VEDETĂ¹ vedete f. 1) Artist vestit (mai ales de teatru, cinema); stea. 2) fig. Persoană care se impune în mod intenționat într-un domeniu de activitate. /<fr. vedette

ARTEFICE s.m. (Italienism) Meșter; meșteșugar, muncitor. ♦ Artist. ♦ (Fig.) Om dibaci, îndemînatic, iscusit. [< it. artefice, cf. lat. artifex].

CLASIC, -Ă adj. 1. Referitor la lumea antică greco-latină; caracteristic antichității greco-latine. ♦ Conform normelor artei antice greco-latine. 2. Privitor la clasicism (1). 3. (Despre o lucrare, o operă de artă) Care servește ca model de perfecțiune, ajuns la perfecțiune. ♦ (și s.m.; despre scriitori, artiști etc.) Care aparține clasicismului greco-latin sau francez; considerat perfect, care a atins un înalt nivel de perfecțiune, care aparține unei epoci considerate perfectă, model. 4. Care are loc în mod obișnuit în anumite circumstanțe; obișnuit; tipic, caracteristic. [Cf. fr. classique, it. classico, lat. classicus].

CLOVN s.m. Artist de circ care urmărește să provoace rîsul prin poznele sale și prin felul în care apare îmbrăcat. [Var. claun s.m. / < engl., fr. clown].

CUATROCENTIST, -Ă s.m. și f. Scriitor sau artist italian din cuatrocento. [Var. quattrocentist, -ă. / < it. quattrocentista].

ECLECTISM s.n. 1. Îmbinare mecanică a unor idei, concepții, puncte de vedere eterogene și opuse. ♦ Neconsecvență în convingeri; starea celui eclectic. 2. (Arhit., arte) Îmbinare necritică a unor elemente luate din stiluri diferite sau din diferitele mijloace personale de exprimare ale unor artiști consacrați. [ < fr. éclectisme].

ENTROPIE s.f. 1. (Fiz.) Mărime termodinamică de stare care reflectă ireversibilitatea proceselor fizice macroscopice. 2. (Telec.) Cantitatea de informație raportată la un element al mesajului transmis. ♦ Stare prin care toate simbolurile unei secvențe comunicate au o probabilitate egală de a fi transmise potrivit teoriei informației. ◊ Entropie estetică = stare de dezordine, de repartizare întîmplătoare a elementelor din care ia naștere opera de artă prin intervenția creatoare a artistului. [Gen. -iei. / < fr. entropie, gr. entropia].

FILIGRANIST s.m. 1. Artist, lucrător specializat în executarea filigranelor. 2. Colecționar de filigrane. [< fr. filigraniste].

IDEAL, -Ă adj. 1. Referitor la o idee sau la ideație; de idei; care nu există sau nu poate exista decît în gîndire; creat de gîndire. 2. Perfect, desăvîrșit; model. // s.n. 1. Model considerat perfect; perfecțiune pe care încearcă s-o imite un artist, un poet etc. 2. Scop suprem al existenței, al activității cuiva sau a ceva. 3. (Mat.) Mulțime de elemente ale unui inel pentru care atît diferența dintre două elemente, cît și produsul dintre un element al inelului și un element al ei sunt tot elemente ale mulțimii. [Pron. -de-al, pl.s. -luri, -le. / cf. lat. idealis, fr. idéal, it. ideale].

INFORMAL, -Ă adj. (Rar) Neceremonios, neoficial, simplu. ♦ (Despre pictura abstracționistă) Caracterizat prin lipsa oricărei organizări a materiei picturale. ♦ (Despre artiști) Care practică astfel de pictură. [Cf. engl. informal, fr. informel].

JONGLER s.m. 1. Cîntăreț (ambulant) din evul mediu care recita la curțile nobililor feudali poezii cavalerești; menestrel. 2. Artist de circ care se produce jonglînd cu diferite obiecte. [< fr. jongleur].

MANIERISM s.n. 1. Afectare; superficialitate. 2. (Med.) Comportament gestual afectat la unii schizofrenici. 3. (Arte) Procedeu formalist de realizare a unei opere literare sau artistice prin folosirea afectată și insistentă a unor mijloace de expresie create de un altul sau de artist însuși. 4. Curent artistic apărut în Italia în sec. XVI, care reprezintă în pictură o artă ce se adresează unei minorități cultivate. [Pron. -ni-e-. / cf. fr. maniérisme, it. manierismo].

POMPIER s.m. 1. Persoană dintr-o unitate, dintr-un corp special organizat pentru stingerea incendiilor. 2. (Franțuzism) Scriitor sau artist care tratează subiecte clasice într-o manieră proprie, banală. [Pron. -pi-er. / < fr. pompier].

POMPIERISM s.n. (Franțuzism) Manieră a artiștilor și a literaților denumiți „pompieri”; stil afectat, pompos. [< fr. pompiérisme].

RAMPĂ s.f. 1. Teren înclinat, privit în sensul în care urcă. ♦ Porțiune din traseul unei șosele pe care vehiculele circulă urcînd. 2. Platformă amenajată în stații pentru încărcarea și descărcarea vagoanelor de cale ferată. ◊ Rampă de lansare = suport orientabil echipat cu diferite dispozitive de ghidare, de pe care se lansează avioanele catapultate sau unele rachete de luptă. 3. Balustradă la o scară. ♦ Barieră. 4. (Teatru) Partea din față a unei scene, unde sunt instalate luminile. ◊ A vedea lumina rampei = a intra în repertoriul unui teatru, a fi jucat în fața publicului; a chema la rampă = a cere prin aplauze revenirea artiștilor pe scenă. 5. (Anat.) Compartiment din melcul urechii interne. [< fr. rampe].

SHOWMAN s.m. (Anglicism) 1. Artist care organizează showuri. 2. Muzician care cîntă pe scenă sau în orchestră, servind un spectacol ca solist sau acompaniator. [Pron. șou-man. / < engl. showman].

VEDETĂ s.f. I. Mic bastiment de război, pe mare sau pe fluviu, cu mică rază de acțiune, folosit mai ales pentru observații. ♦ Mică ambarcație care se folosește pentru comunicațiile din rada porturilor. ♦ Mic torpilor cu viteză foarte mare. II. (Poligr.) Rînd tipărit cu caractere mai groase pentru a fi pus în evidență. ♦ Cuvînt sau grup de cuvinte notat pe primul rînd al datelor privitoare la o carte, servind la determinarea locului acesteia în catalogul de bibliotecă. III. Artist(ă) care deține rolul principal într-o piesă; (p. ext.) persoană care vrea să iasă în evidență. [< fr. vedette, it. vedetta].

TRANSFIGURARE s.f. Acțiunea de a (se) transfigura și rezultatul ei; transfigurație. ♦ Procedeu specific procesului de creație cu ajutorul căruia elementele realității exterioare, filtrate de viziunea imaginației și puterea de expresie a artistului, se transformă într-o realitate nouă, opera de artă. [< transfigura].

TRECENTIST s.m. Persoană (mai ales scriitor sau artist italian) care a trăit în sec. XIV. [< it. trecentisto].

TURN¹ s.n. 1. Construcție de zidărie, de beton etc., de înălțime relativ mare în raport cu dimensiunile bazei. ♦ Turn-lanternă = turn susținut de patru arce mari și străpuns de goluri prin care se asigură iluminatul unei biserici, care se înalță deasupra careului transeptului; turn de fildeș = expresie arătînd izolarea unui scriitor, artist etc., de realitățile înconjurătoare. 2. (Șah) Tură². [< germ. Turm].

ACTOR s.m. Persoană (de obicei profesionistă) care interpretează roluri în piese de teatru sau în filme. V. artist. [< fr. acteur, cf. lat. actor].

ARTIST, -Ă s.m. și f. Persoană înzestrată cu aptitudini și talent care lucrează într-un anumit domeniu al artei; (spec.) actor de teatru, de cinematograf etc. ◊ Artist liric = cîntăreț care a urmat o școală specială de canto; artist emerit = titlu onorific care se acordă unui artist cu merite deosebite; artist al poporului = titlu de supremă distincție acordat unui artist. ♦ Persoană care are aptitudini deosebite în meseria pe care o exercită. [< fr. artiste, it. artista].

ANSAMBLU s.n. 1. Unitate alcătuită din mai multe elemente izolate care aparțin aceluiași domeniu; totalitate. ◊ De ansamblu = general, unitar; în ansamblu = în general, în linii mari. 2. Colectiv, trupă de artiști. ♦ Formație muzicală compusă dintr-o orchestră cu un număr variabil de membri și soliști sau cor. [Pl. -uri, -le. / < fr. ensemble].

AUTOPORTRET s.n. Portret al unui artist făcut de el însuși. [Pron. a-u-, pl. -te. / cf. fr. autoportrait].

BIS adj.invar. A doua oară, repetat. // interj. Exclamație folosită de spectatori pentru a solicita un artist, un ansamblu etc. să repete un număr din program, o arie etc. [< lat. bis – de două ori].

CARICATURIST, -Ă s.m. și f. Artist specializat în caricaturi. [Cf. fr. caricaturiste, it. caricaturista].

CENACLU s.n. Grup de literați, de artiști etc. care au o ideologie comună, un program literar, artistic etc. comun; reuniune a unui asemenea grup. [Pl. -uri, -le. / < fr. cénacle, cf. lat. coenaculum – sală].

actor (actori), s. m. – Artist de teatru, film etc. < Fr. acteur. – Der. actoricesc, adj. (care se referă la actori); actorie, s. f. (profesiunea de actor); actriță, s. f., după fr. actrice.

CINQUECENTIST s.m. Scriitor sau artist din cinquecento. [< it. cinquecentista].

CORP s.n. I. 1. Porțiune de materie bine determinată. ♦ (Chim.) Substanță organică sau anorganică. 2. Obiect, lucru. ◊ Corp delict = obiect care a servit la săvîrșirea unei infracțiuni. 3. (Poligr.) Unitate cu care se măsoară mărimea literelor tipografice. II. 1 Totalitatea persoanelor care, prin funcție sau profesiune, formează o unitate deosebită, legal constituită. ◊ Corp de balet = artiștii care dansează în grupuri într-un balet. 2. (Mil.) Mare unitate cuprinzînd mai multe divizii. [Pl. -puri, (chim., s.m.) corpi. / < lat. corpus, cf. fr. corps, it. corpo].

CUBIST, -Ă adj. Referitor la cubism; conform regulilor și formulelor cubismului. // s.m. și f. Artist care practică cubismul. [Cf. fr. cubiste].

DAGHEREOTIP s.n. 1. Aparat folosit pentru a obține imagini prin daghereotipie. 2. Imagine obținută prin daghereotipie. [Pron. -re-o-, pl. -puri, var. dagherotip s.n. / < fr. daguerréotype, cf. Daguerre – artist francez].

EMERIT, -Ă adj. 1. Care cunoaște foarte bine o anumită știință sau disciplină. 2. Care are multe merite într-o activitate. ◊ Artist (maestru, profesor etc.) emerit = titlu onorific conferit persoanelor care s-au distins în mod deosebit în artă, în știință, în învățămînt etc. [< fr. émérite, it. emerito, lat. emeritus – care a meritat].

artă (arte), s. f. – 1. Activitate care are drept scop producerea unor valori estetice. – 2. Măiestrie, pricepere. It. arte, din lat. ars (sec. XIX). – Der. artist, s. m.; artistă, s. f.; artistic, adj.

FIGURANT, -Ă s.m. și f. 1. Artist care participă într-o piesă de teatru, într-un film etc. numai prin prezența sa, fără a avea un rol de recitat; (p. ext.) personaj secundar într-o operă literară. 2. Persoană prezentă la desfășurarea unui eveniment, la o întîlnire etc., fără a lua parte efectivă la ea. [Cf. fr. figurant, it. figurante].

STIL s.n. I. 1. Instrument de metal sau de os ascuțit la vîrf, cu care se scria în antichitate pe tăblițe cerate. 2. Partea pistilului care se află deasupra ovarului și poartă stigmatul. II. 1. Totalitatea procedeelor proprii de exprimare prin mijloacele limbii literare a unui conținut concret; mijloacele lingvistice de exprimare proprii unui scriitor, unei opere, unui gen etc. 2. Mod de exprimare a gîndirii specific unei arte sau unui artist, curentelor, epocilor sau școlilor artistice naționale. ◊ Figură de stil = v. figură. 3. Mod, fel, manieră de a fi, de a purta etc. ◊ Stil de muncă = fel de a concepe munca și de a munci. [Pl. -luri, -le. / < fr. style, it. stile, cf. lat. stylus, gr. stylos – stilet].

ICONOLOGIE s.f. 1. Știință care studiază atributele ce caracterizează zeitățile unei mitologii, necesare artiștilor pentru a reprezenta personajele respective. ♦ (Arte) Disciplină care studiază și interpretează reprezentările folosite în artele plastice. 2. Ramură a paleontologiei care se ocupă cu studiul urmelor de locomoție lăsate de vertebrate pe unele sedimente. [< fr. iconologie, cf. gr. eikon – imagine, logos – studiu].

IMITA vb. I. tr. 1. A face (sau a încerca să facă) exact ceea ce vede (sau a văzut) că face sau a făcut cineva. ♦ A reproduce vorba, gesturile cuiva; a maimuțări. 2. A lua ca model opera sau felul de a lucra al unui artist sau al unui scriitor. ♦ A reproduce cu fidelitate, a copia. [P.i. 1 imit, -tez, 3,6 -tă. / < fr. imiter, cf. it. imitare, lat. imitari].

IMPRESIONISM s.n. 1. Sistem estetic ale cărui principii de creație și de critică sunt bazate pe impresie. 2. Mișcare artistică de la sfîrșitul sec. XIX, bazată pe exprimarea impresiilor imediate și manifestînd un interes deosebit pentru nuanțe, atmosferă, fluiditatea senzațiilor, lumină; în literatură, unde e confundat uneori cu simbolismul, se caracterizează prin înfățișarea rapidă și pregnantă a unor stări sufletești (impresii, senzații, emoții) trăite nemijlocit de artist. [Pron. -si-o-. / cf. fr. impressionnisme].

INTERPRET, -Ă s.m. și f. 1. Translator, tălmaci. ♦ Cel care dă o explicație, o interpretare (unui text, unei expresii etc.). 2. (Fig.) Reprezentant, exponent însărcinat să arate dorințele, voința cuiva. 3. Persoană care interpretează o bucată muzicală, o poezie, un rol etc.; artist, actor. [< fr. interprète, cf. lat. interpres].

INTIMISM s.n. Tendință a unor artiști de a exprima în operele lor sentimentele cele mai intime. [< fr. intimisme].

MAGICIAN, -Ă s.m. și f. Practicant al magiei; vrăjitor. ♦ (Fig.) Artist desăvîrșit. [Pron. -ci-an. / cf. fr. magicien].

MANIERĂ s.f. 1. (De obicei la pl.) Fel de a se purta în societate; comportare corectă, cuviincioasă. 2. Fel, chip, mod, procedeu. ♦ Mod specific de realizare a unui lucru, a unei opere; ansamblu de procedee și de mijloace de expresie caracteristice unui artist. 3. Afectare, artificialitate în stil. [Pron. -ni-e-. / < fr. manière, it. maniera].

NAIV, -Ă adj. 1. Simplu, încrezător; candid; sincer, neprefăcut. ◊ Artă naivă = artă cu trăsături artizanale și populare, caracterizată prin enumerarea și descrierea minuțioasă, intuitivă a lucrurilor, ființelor etc., așa cum se impun ele atenției imediate a artistului. 2. (Peior.) Simplist, prostuț; copilăresc. // s.m.pl. Pictori care ignorează perspectiva, legile proporțiilor și ale compoziției etc. [Pron. na-iv. / < fr. naïf, cf. lat. nativus – natural, înnăscut].

ORNAMENTIST s.m. Artist specializat în executarea lucrărilor ornamentale. [Cf. fr. ornementiste].

PALMĂ s.f. (Liv.) Ramură de palmier (socotită ca semn al biruinței). ♦ Motiv ornamental. ♦ Palmele academice = distincție acordată de Academia Franceză oamenilor de știință și artiștilor. [Cf. fr. palme, lat. palma].

PASTIȘĂ s.f. Lucrare de artă care imită stilul, maniera unui scriitor sau artist ilustru; imitație fără valoare. [< fr. pastiche, cf. it. pasticcio < lat. pasta – pastă].

PICTOR s.m. Artist plastic care se ocupă cu pictura. ♦ (Fig.) Scriitor care evocă în mod plastic și viu aspecte din viață și din natură. [< lat. pictor].

cenaclu (-le), s. n. – Reuniune de scriitori sau artiști. Fr. cénacle. – Der. cenacular, adj., latinism pe care l-am găsit folosit numai de Lovinescu.

POANTILIST, -Ă adj. Referitor la poantilism. // s.m. și f. Artist care practică poantilismul. [Pron. poan-, scris și pointilist. / < fr. pointilliste].

PLASTICIAN, -Ă s.m. și f. Artist plastic. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. plasticien].

PSEUDOARTIST, -Ă s.m. și f. Fals, pretins artist. [< pseudo- + artist].

PSEUDONIM s.n. Nume fictiv, fals, pe care îl adoptă mai ales scriitorii, artiștii etc. [< fr. pseudonyme, cf. gr. pseudos – mincinos, onoma – nume].

RATAT, -Ă adj. 1. Care a dat greș; nereușit, neizbutit. 2. (Despre scriitori, artiști etc.; adesea s.) Care nu a izbutit să se afirme, să creeze ceva de valoare. [Cf. fr. raté].

REALISM s.n. 1. Curent în artă și în literatură care promovează înțelegerea adîncă și redarea realității obiective în trăsăturile ei tipice. ♦ (În ideologia marxistă) Realism socialist = concept estetic desemnînd tipul de artă care își propune reflectarea veridică, istorică concretă a realității în dezvoltarea ei. ♦ Noul realism = curent artistic mărturisind predilecție pentru folosirea nemijlocită a obiectelor aflate în preajma artistului (afișe decupate, fragmente de fotografii sau texte, tuburi de culoare etc.), care se aplică prin lipire pe tabloul-obiect. ♦ (Curent) Atitudine care ține seama de realitate; simț al realității. 2. Concepție opusă idealismului subiectiv prin teza conform căreia lumea externă are o realitate independentă de subiectul cunoscător. [Cf. fr. réalisme].

REALIST, -Ă adj. Bazat pe realism, pătruns de realism; specific realismului. ♦ (Despre scriitori, artiști etc.) Care reprezintă realismul în artă. ♦ (Despre oameni; adesea s.) Cu spirit practic. // s.m. și f. Adept al realismului. [Cf. fr. réaliste].

RECITAL s.n. Concert în care cîntă (la un singur instrument) un singur artist sau un singur ansamblu. [Pl. -luri, -le. / < fr. récital, cf. engl. recital].

REGIE s.f. 1. Concepția interpretării textului și activitatea de îndrumare și de supraveghere a jocului artiștilor, desfășurată la punerea în scenă și la montarea unei piese de teatru, a unui film. ♦ Regie tehnică = conducerea tehnică a realizării unui spectacol; cel care desfășoară această activitate. 2. Exploatare a unui bun sau executarea unei lucrări de către un administrator prin angajați sau agenți direcți. ♦ Cheltuieli de regie = cheltuieli de întreținere (la o întreprindere sau instituție); cheltuieli făcute la executarea unei lucrări. 3. (Înv.) Administrație care se ocupa cu perceperea impozitelor indirecte. ♦ Administrație a unor produse sau bunuri asupra cărora exista un monopol de stat. [Gen. -iei. / < fr. régie].

RETROSPECTIV, -Ă adj. Care privește în urmă, cu privirea la trecut. ♦ Expoziție retrospectivă (și s.f.) = expoziție de artă plastică unde se prezintă opere din trecut (ale unui artist, ale unei școli, ale unei epoci). [< fr. rétrospectif, cf. lat. retro – îndărăt, spectum < specere – a privi].

cînta (cîntat, at), vb. – 1. A emite cu vocea un șir de sunete muzicale. – 2. A interpreta o melodie la un instrument muzical. – 3. (Despre păsări) A scoate sunete plăcute la auz. – 4. A se exprima poetic, a descrie, a povesti ceva în versuri. – 5. A boci, a jeli un mort. – 6. A sîcîi, a pisa, a repeta pînă la sațietate. – 7. (Fam.) A vorbi, a spune, a recita. – 8. (Arg.) A spune, a mărturisi, a ciripi. – 9. (Arg.) A denunța. – 10. (Arg.) A înșela. – Mr. cîntu, megl. cǫnt, istr. cănt. Lat. cantāre (Pușcariu 372; Candrea-Dens., 353; REW 1611; DAR); cf. it. cantare, prov., cat., sp., port. cantar, fr. chanter, alb. këntoń (Meyer 187). Cf. cîntec, descînta. Der. cînt, s. n. (cîntec; diviziune a unui poem), postverbal format pe baza it. canto, fr. chant (Pușcariu 371 l-a considerat reprezentant direct al lat. cantus; se pare însă că nu a fost niciodată popular, chiar dacă exista în megl. cǫntu); cîntare, s. f. (cînt, cîntec; cînt, diviziune a unui poem; cînt religios); cîntăreț, s. m. (artist care cîntă; pasăre cîntătoare; cantor, dascăl; poet); cîntat, s. n. (acțiunea de a cînta; cîntec); cîntător, adj. și s. (care cîntă; cîntăreț; pasăre care cîntă); cîntătoare, s. f. (Arg., gură). Der. neol. cantabil, adj., din it. cantabile; cantată, s. f., din it. cantata; canto, s. m., din it. canto; cantor, s. m., din lat. cantor (sec. XVIII); canțonetă, s. f. (monolog comic, total sau parțial în versuri; cîntec, romanță), it. canzonetta; canțonetist, s. m.; încînta, vb., format pe baza fr. enchanter (Pușcariu 822 și DAR și Candrea-Dens., 355, îl derivă direct din lat. ῑncantāre); dar nu este cuvînt popular, cu toate că există mr. ncăntare, ci pare creație a scriitorilor romantici; încîntător, adj.; încîntec, s. n. (farmec), cuvînt creat artificial de Odobescu.

SCULPTOR s.m. Artist care se ocupă cu sculptura. [Cf. fr. sculpteur, lat. sculptor].

SOLIST, -Ă s.m. și f. 1. Artist, cîntăreț sau instrumentist care execută un solo. 2. Dansator care dansează singur. [< fr. soliste, it solista < lat. solus – singur].

STUDIO s.n. 1. Cameră de studiu sau de lucru a unui artist, a unui fotograf etc. ♦ Pat, divan prevăzut cu o ladă pentru păstrarea lenjeriei și cu etajere pentru cărți. 2. Cameră, încăpere amenajată special în vederea reproducerii și transmiterii cît mai perfecte a programelor de radio și televiziune. ♦ Studio cinematografic = ansamblu de clădiri, instalații și amenajări speciate care deservesc procesul de turnare a filmelor. [Pron. -di-o. / < fr., engl. studio].

comedie (-ii), s. f. – 1. Spectacol comic. – 2. Sărbătoare, petrecere, distracție, mai ales la tîrg. – 3. Bîrfă, intrigă, pălăvrăgeală, încurcătură. – Mr. cumedie. Fr. comédie (sensul 1, accentuat comedie), și germ. Komoedie (celelalte sensuri, accentuat comedie). Sec. XVIII. – Der. comediant (var. comedianț), s. m. (actor, artist, comic), din it. commediante și germ. Komoediant; comedios, adj. (comic; vesel; capricios, plin de surprize). Cf. comic.

TURNEU s.n. 1. Deplasare a unui artist, a unei trupe teatrale, muzicale sau a unei echipe sportive, în diferite localități, în vederea reprezentării de spectacole sau a unor întîlniri sportive. 2. (Uneori ironic) Călătorie pe care o face o personalitate (politică) în diferite localități, după un program dinainte stabilit. [Pl. -ee, -euri. / < fr. tournée].

ACTOR s. m. artist care interpretează roluri în piese de teatru sau în filme. (< fr. acteur, lat. actor)

AFIȘIST, -Ă s. m. f. artist care creează afișe publicitare. (< fr. affichiste)

ANTIVEDETĂ s. f. artist care nu are veleități de vedetă. (după engl., fr. anti-star)

ANTIVEDETISM s. n. atitudine a unui artist, sportiv opusă vedetismului. (< anti- + vedetism)

ARTEFICE s. m. (rar) 1. meșter; meșteșugar, muncitor. ◊ artist. 2. (fig.) om dibaci, îndemânatic, iscusit. (< it. artefice)

ARTIST, -Ă s. m. f. 1. persoană înzestrată cu aptitudini și talent, care lucrează într-un anumit domeniu al artei. ◊ persoană cu aptitudini deosebite în meseria sa. 2. actor. (< fr. artiste, it. artista)

ARTISTISM s. n. fetișizare a mijloacelor de expresie, circumscriere a mijloacelor artistului doar la procedeele formale ale unei comunicări. (< artist + -ism)

ASTRU¹ s. m. / s. n. 1. corp ceresc natural. 2. (fig.) creator, artist cu un mare renume. (< fr. astre, lat. astrum, gr. astron)