FOTOGRAFIC, -Ă adj. Referitor la fotografie; utilizat la fotografiere; obținut prin fotografie. ◊ Aparat fotografic (sau cameră) fotografică = dispozitiv optic bazat pe principiul unei camere obscure, folosit pentru a fotografia; hîrtie fotografică = hîrtie acoperită pe o față cu un strat fotosensibil, pe care se obțin copiile fotografice. [Cf. fr. photographique].

FOTOGRAFIC, -Ă adj. referitor la fotografie; pentru fotografie. ♦ aparat ~ (sau cameră) ~ă = dispozitiv optic bazat pe principiul unei camere obscure, pentru a fotografia; hârtie ~ă = hârtie acoperită pe o față cu un strat fotosensibil, pe care se obțin copiile fotografice. (< fr. photographique)

*fotográfic, -ă adj. (d. fotografie). De fotografie, pin fotografie: aparat fotografic, reproducere fotografică. Adv. Pin fotografie: a reproduce fotografic.

*FOTOGRAFIC adj. 📷 Privitor la fotografie; produs prin fotografie: aparat ~, aparat cu ajutorul căruia se fotografiază ( 👉 🖼 151); reproducere ~ă [fr.].

ROLĂ, role, s. f. 1. Rotiță sau cilindru care se învârtește în jurul unui ax pentru a face să alunece mai repede un lanț, o curea de transmisie etc. Rolă de lanț. 2. Corp în formă de cilindru care poate fi rostogolit în jurul axei sale de simetrie, folosit ca organ de rulare sau ca unealtă de prelucrare prin apăsare. 3. Piesă mecanică de formă cilindrică cu ax interior, care se rotește ușor pentru a putea fi antrenată de film, având rolul de a imprima acestuia un anumit traseu în aparatul de fotografiat sau de filmat. 4. Unealtă formată dintr-un cilindru de lemn sau de aliaje neferoase, care servește la unele lucrări de finisare în construcții (zugrăvit, tencuit). Rolă de tencuit. 5. Piesă de contact a unor trolee, constituită dintr-o roată cu șanț, care se rostogolește pe firul de contact. 6. (Reg.) Cuptor al mașinii de gătit. – Din germ. Rolle.

BLITZ [pr.: bliț] n. Sursă de lumină intensă și de scurtă durată, având forma unei lămpi (electrice), cu care este prevăzut un aparat de fotografiat. /<germ. Blitz (licht)

DAGHEREOTIP ~uri n. 1) Aparat de fotografiat, bazat pe daghereotipie. 2) Imagine obținută prin daghereotipie. /<fr. daguerréotype

FOTOGRAFIC ~că (~ci, ~ce) 1) Care ține de fotografie; propriu fotografiei. 2) Care servește la fotografiere. Atelier ~. Aparat ~. 3) Care este obținut prin fotografiere. Cronică ~că. /<fr. photographique

OBIECTIV¹ ~e n. 1) fiz. Lentilă (sau sistem de lentile convergente), făcând parte dintr-un aparat optic (lunetă, microscop, aparat de fotografiat etc.), care este orientată spre obiectul supus cercetării. 2) Punct asupra căruia este orientată o operație militară; țintă. 3) fig. Scop precis spre care tinde cineva. /<fr. objectif

OBTURATOR ~oare n. Dispozitiv sau piesă pentru obturația unei deschizături. ◊ ~ fotografic dispozitiv al unui aparat de fotografiat care nu permite luminii să cadă pe placa sau pe filmul fotografic. /<fr. obturateur

cameră (camere), s. f. – 1. Încăpere, odaie. – 2. Parte componentă a organului legislativ. – 3. Încăpere, spațiu închis; în special spațiul neluminat la aparatul de fotografiat. – 4. Partea unde se introduce cartușul la armele de foc. – 5. Tub de cauciuc care se umflă cu aer așezat înăuntrul anvelopei. It. camera (sec. XIX). – Der. cameral, adj. (în legătură cu finanțele); camerier, s. m., din it. cameriere; cameristă, s. f., din fr. camériste.

PARASOLAR s.n. 1. Apărătoare montată la obiectivul aparatului de fotografiat sau de filmat pentru a împiedica pătrunderea luminii suplimentare în aparat; parasol. 2. Placă transparentă (colorată fumuriu) sau opacă, montată în interiorul unui autovehicul, deasupra parbrizului, pentru a apăra pe șofer de lumina directă a soarelui. [Cf. germ. Parasolar, fr. parasoleil].

KODAK s. n. aparat de fotografiat (mic). (< engl. kodak)

MINICAMERĂ s. f. cameră de televiziune de dimensiunile unui aparat de fotografiat. (< mini¹- + cameră)

PARASOLAR s. n. 1. apărătoare montată la obiectivul aparatului de fotografiat sau de filmat pentru a împiedica pătrunderea luminii suplimentare în aparat. 2. placă transparentă sau opacă, în interiorul unui autovehicul, deasupra parbrizului, pentru a apăra pe șofer de lumina directă a soarelui. (< germ. Parasolar)

MITRALIERĂ FOTOELECTRICĂ dispozitiv pentru antrenarea piloților în executarea corectă a tragerilor în luptele aeriene, fără a consuma muniție. Mitraliera fotoelectrică e compusă dintr-un aparat de fotografiat instalat cu obiectivul în axul avionului de vânătoare sau vânătoare-bombardament, fiind în legătură cu butonul de declanșare a rachetelor sau de deschidere a focului tunurilor sau a mitralierelor de bord, care înregistrează pe film momentul deschiderii focului de către pilot. După prelucrarea filmului se poate stabili cu ajutorul unor aparate corectitudinea tragerii (distanța de deschidere a focului și unghiul sub care s-a deschis focul). Sin. fotomitralieră.

ZOOM [zu:m] (< engl.) s. n. 1. Ansamblu de lentile mobile cu ajutorul cărora se poate modifica distanța focală, utilizat la aparate de fotografiat camere video, microscoape etc. Permite captarea de imagini clare de la mari distanțe și focalizarea pe imagini de detaliu. 2. Efectul de mișcare rapidă înainte și înapoi față de subiectul filmat, obținut prin folosirea unor obiective cu distanță focală variabilă.

păsărica! interj. cuvânt prin care fotografii atrag atenția persoanelor să privească la aparatele de fotografiat

bliț s. n. Sursă de lumină intensă și de scurtă durată, cu care sunt prevăzute aparatele de fotografiat ◊ „[...] festivitățile de admitere a noi membri în cluburi unde pocnesc sticle de șampanie și străfulgeră blitzurile fotografice.” Sc. 4 XI 79 p. 6 [scris și blitz] (din germ. Blitz[licht]; DEX, DN3)

minicameră s. f. (tehn.) Cameră de luat vederi pentru filme de 8 mm ◊ „Copiii vor trebui să învețe folosirea aparatului de fotografiat și a minicamerei de 8 mm.” Sc. 23 VI 72 p. 4 //din mini- + cameră; L. Seche în SMFC V p. 72, atestare din 1968//

MACROFOTOGRAFIÉRE (< fr.) s. f. Tehnică de obținere a unei copii mult mărite a unui document grafic sau iconografic cu ajutorul unui aparat de fotografiat, având un obiectiv cu distanță focală scurtă. Prin m. se pot izola detalii în vederea examinării.

EASTMAN [i:stmən], George (1854-1932), inventator și industriaș american. A realizat (1878) primele plăci de bromură gelatinoasă de argint, a căror fabricație industrială a început în 1880, și a construit (1888) aparatul de fotografiat „Kodak”. În 1889, a brevetat filmul transparent de nitroceluloză, utilizat ulterior în ind. cinematografică. A fundat (1892) „Eastman Kodak Company”.

JOHNSON [dʒónsn] 1. Martin Elmer J. (1884-1937), naturalist și explorator american al unor regiuni din Africa (1921-1934) și Asia (1914, efectuând expediții în ins. Solomon și Noile Hibride; a studiat viața triburilor din ins. Borneo, 1917-1919, 1935). L-a însoțit pe romancierul Jack London într-o călătorie în jurul lumii (1906-1907). Autor de filme științifice („Aventuri în junglă”, „Vânătorii de capete din Mările Sudului”) și, împreună cu soția sa, a unor cărți („Țara canibalilor”, „Cu aparatul de fotografiat în Africa”). 2. Osa Helen J. (1894-1953), exploratoare americană. Soția lui J. (1). A continuat activitatea de cercetare în Africa a soțului său. Autoare a unor filme științifice („Chemarea junglei”) și a unor cărți („Copiii junglei”).

ROLĂ, role, s. f. 1. Rotiță sau cilindru care se învârte în jurul unui ax pentru a face să alunece mai repede un lanț, o curea de transmisie etc. Rolă de lanț. 2. Corp în formă de cilindru care poate fi rostogolit în jurul axei sale de simetrie, folosit ca organ de rulare sau ca unealtă de prelucrare prin apăsare. 3. Piesă mecanică de formă cilindrică cu ax interior, care Se rotește ușor pentru a putea fi antrenată de film, având rolul de a imprima acestuia un anumit traseu în aparatul de fotografiat sau de filmat. 4. Unealtă formată dintr-un cilindru de lemn sau de aliaje neferoase, care servește la unele lucrări de finisare în construcții (zugrăvit, tencuit). Rolă de tencuit. 5. Piesă de contact a unor trolee, constituită dintr-o roată cu șanț, care se rostogolește pe firul de contact. 6. (La pl.) Patine cu rotile. 7. (Reg.) Cuptor al mașinii de gătit. – Din germ. Rolle.

BURDUF, burdufuri, s. n. 1. Sac primitiv făcut din pielea (uneori din stomacul) unui animal (capră, oaie, bivol),. în care se păstrează sau se transportă brînză, făină, apă etc. Ți-a adus matale un burduf de brînză prima întîi. SADOVEANU, N. F. 10. ◊ Fig. Burdufuri mari de apă ridică norii suri. LESNEA, I. 30. ◊ Expr. Brînză bună în burduf de cîine v. brînză. Burduf de carte = foarte învățat, tobă de carte. (Neobișnuit la pl.) Grași pedanți, burdufi de carte și de-nvățătură goi... N-am cu voi nici un amestec. MACEDONSKI, O. I 97. A se face burduf (de mîncare) = a mînca foarte mult, a se ghiftui. Se puse deci la mîncare și cum fu lipit de foame... se sătură de se făcu burduf. RETEGANUL, P. I 64. A lega (pe cineva) burduf = a lega (pe cineva) foarte strîns, îneît să nu se mai poată mișca; a lega cobză. Au hotărît să lege burduf bou cu bou și să-i urce în vagon pe brațe, GALAN, Z. R. 162. A da pe cineva în burduful dracului = a lăsa pe cineva în voia lui, a nu-și mai bate capul cu cineva. Și așa, de la o vreme și babele și prietenii, lehămetindu-se, l-au dat în burduful dracului și l-au lăsat pe sama lui. CREANGĂ, P. 142. 2. Sac făcut din stomacul vitelor sau din piele de miel ori de ied, în care se înmagazinează aerul la cimpoi, la armonică etc. Burduful armonicii. ◊ (Prin analogie) Aparat de fotografiat cu burduf. 2. Acoperitoare de piele care, în timp de ploaie, apără picioarele celor din trăsură. O birjă, cu coșul ridicat și cu burduful tras, se oprește din goana mare dinaintea ospătăriei. CARAGIALE, M. 71. ♦ Bocanci cu burduf = bocanci cu limba netăiată, prinsă de restul încălțămintei. 4. Perete ondulat de piele sau de pînză (cauciucată) așezat pe laturile punții de comunicație între două vagoane de călători. 5. Pielea de bășică uscată care, pe vremuri, se întrebuința în locul geamurilor.- Pl. și: burdufe (DELAVRANCEA, S. 125), (s. m., neobișnuit, în expr.) burdufi. – Variante:(Mold.) burduh (SBIERA, P. 178), burdușe (TOMA, C. V. 302, ISPIRESCU, L. 137) și (s. m.) burduși (BIBICESCU, P. P. 336), burduv (CREANGĂ, P. 54, ȘEZ. VII 90), burduvuri, s. n.

ICONO- „imagine, aparență, portret, figură”. ◊ gr. eikon, onos „figură, imagine, portret” > fr. icono-, it. id., engl. id., germ. ikono- > rom. icono-. □ ~clast (v. -clast), s. m. și f., adversar al cultului icoanelor; ~dul (v. -dul), s. m. și f., adept al cultului icoanelor; ~graf (v. -graf), s. m. și f., specialist în iconografie; ~grafie (v. -grafie), s. f., 1. Disciplină care se ocupă cu descrierea și studiul operelor realizate în arta plastică. 2. Ansamblu de imagini documentare referitoare la o anumită epocă, temă, problemă, persoană etc.; ~latrie (v. -latrie), s. f., adorație a icoanelor; ~latru (v. -latru), s. m. și f., persoană care se închină la icoane; ~log (v. -log), s. m. și f., specialist în iconologie; ~logie (v. -logie₁), s. f., știință care studiază atributele proprii diferitelor personaje din mitologia greco-romană, creștină etc., necesare artiștilor plastici; ~metrie (v. -metrie₁), s. f., tehnică a măsurării elementelor și proporțiilor unei opere de artă, pentru a descoperi concepția ce stă la baza construcției ideative și plastice a acesteia; ~metru (v. -metru₁), s. n., 1. Instrument folosit pentru măsurarea asimetriei retiniene între cei doi ochi. 2. Vizor utilizat la reglarea aparatului de fotografiat; ~scop (v. -scop), s. n., tub electronic folosit în televiziune pentru transmiterea imaginilor; ~strof (v. -strof), s. n., instrument optic care dă imaginea răsturnată a obiectelor; ~tip (v. -tip), s. n., reprezentare a tipului unui taxon prin desen sau fotografie.

iconometru sn [At: DN² / Pl: ~re / E: fr iconomètre] 1 (Fot) Vizor cu ajutorul căruia se poate observa corectitudinea încadrării imaginii unui obiect care urmează să fie fotografiat. 2 (Med) Aparat pentru măsurarea asimetriei imaginii retiniene dintre cei doi ochi.

hiperfocal, ~ă a [At: DN³ / Pl: ~i, ~e / E: fr hyperfocal] (Fiz) 1 Mai departe de focarul unei lentile. 2 (Îs) Distanță ~ă Distanța cea mai mică la care trebuie plasat un obiect în fața aparatului de fotografiat pentru a avea imaginea clară.

parasolar sn [At: LTR² / Pl: ~e / E: para²- + solar cdp fr parasoleil] 1 Apărătoare montată la obiectivul aparatului de fotografiat sau de filmat, pentru a împiedica pătrunderea luminii suplimentare în aparat. 2 Apărătoare formată dintr-o placă transparentă, colorată sau opacă, montată în interiorul unui autovehicul, deasupra parbrizului, pentru a proteja pe șofer sau pe cel care stă lângă șofer de lumina directă a soarelui.

prinde [At: (a. 1521) HURMUZAKI, XI, 843 / V: (reg; cscj) ~a, (înv) pren~ / Pzi: prind, (îrg) prinz, (reg) pring / E: ml pre(he)ndere] 1 vt (D. oameni și animale; c. i. ființe și lucruri) A lua, a apuca sau a înșfăca, cu mâna, cu dinții, cu ghearele, cu ajutorul unui instrument etc., pentru a ține, a duce cu sine, a trece dintr-un loc în altul etc. 2 vt (Reg; îlv) A ~ un sărutat (sau o sărutare) A săruta. 3 vt (Îe) A ~ foc cu gura A face tot posibilul pentru a reuși. 4 vt (Îe) A ~ oala de toartă A deveni obraznic și încrezut. 5 vt (Îrg; îe) A-și ~ capul (sau capetele) A se pune la adăpost de primejdii. 6 vr (Îe) A se ~ cu dinții de carte A se apuca serios de învățătură. 7 vt (Îlv) A ~ de urechi (pe cineva) A urechea. 8 vi (Reg; îe) A-și ~ de gură A se abține să spună ceva Si: a tăcea. 9-10 vit (Reg; d. vin; îe) A ~ de limbă A pișca (pe cineva). 11 vt (Îvp; spc; d. oameni; c. i. unelte, instrumente etc.) A apuca cu scopul de a se servi de el pentru a lucra. 12 vt (Îvp; pex) A utiliza ținând cu mâna. 13 vt (Înv; îlv) A ~ (un) lucru A lucra. 14-15 vti (Reg; îe) A-l ~ (pe cineva) sau a-i ~ (cuiva) mâna (la ceva) A se pricepe la ceva, dovedindu-se îndemânatic. 16 vt (Înv; îe) A ~ arme (sau armele) A porni o acțiune militară împotriva cuiva. 17 vt (Rar; cu complementul „pulsul”) A stabili pulsul cuiva punând degetul pe o arteră. 18 vr (Udp „de” care indică locul de unde se apucă) A-și încleșta mâna sau mâinile, ghearele etc. de cineva sau de ceva pentru a se sprijini Si: a se agăța, a se apuca, a se atârna. 19 vt (Rar) A da de ceva în care să se poată sprijini. 20-21 vtrr (C. i. oameni; urmat de determinările „în brațe”, „la piept” etc.) A-și petrece ori a-și întinde mâinile sau o mână pe după ceva sau cineva, pentru a aduce mai aproape, a strânge etc. Si: a îmbrățișa. 22 vra (îe) A se ~ (cu cineva) de păr (sau de piept) A se încăiera cu cineva. 23 vrr (Urmat de determinările „în joc”, „la joc”, „la horă”) A se lua sau a se ține de mână cu cineva pentru a forma un cerc, o horă etc. și a dansa. 24 vr (Reg; îe) A se ~ în horă (sau în joc) A participa pentru prima dată la hora, la dansul etc. din sat. 25 vr (Reg; pex; d. tineri; îae) A ajunge la vârsta când poate ieși la horă, la dans etc. în sat. 26 vr (Îae) A se lăsa antrenat într-o acțiune, atras de mersul evenimentelor. 27 vt (Îe) A ~ (pe cineva) la joc (sau în horă etc.) A invita sau a lua pe cineva la joc, în horă etc. 28 vt (D. oameni sau d. minte, rațiune etc.) A percepe. 29 vt (D. oameni sau d. minte, rațiune etc.) A reține. 30 vt (D. oameni sau d. minte, rațiune etc.) A învăța. 31 vt (Spc; c. i. obiceiuri, deprinderi, meserii etc.) A-și însuși. 32 vt (Rar; îlv) A ~ obicei A se obișnui. 33 vt (Înv; îlv) A ~ nărav A se nărăvi. 34 vt (D. ființe; urmat de determinările „cu ochii”, „cu privirea”, „în priviri” etc.) A avea în câmpul vizual Si: a observa, a vedea. 35 vt (D. telescoape, aparate de fotografiat etc. sau d. obiectivul acestor aparate) A cuprinde în raza sa de acțiune în timpul funcționării. 36 vt (D. fotografi, reporteri etc.) A face să intre în câmpul vizual al obiectivului unui aparat pentru a fotografia ori a filma. 37 vt (Pex) A fotografia. 38 vt (Pex) A filma. 39 vt (D. pictori, scriitori, critici etc. sau d. diverse domenii ale artei sau științei) A sesiza și a prezenta prin mijloace caracteristice Si: a contura, a zugrăvi. 40 vt (D. ființe; c. i. cuvinte, sunete, zgomote) A percepe și a desluși cu ajutorul auzului Si: a auzi. 41 vt (Îe) A (sau, pop, a-și) ~ de veste (ori, rar, de știre) sau (îrg) a ~ veste A afla la momentul oportun. 42 vt (Îae) A-și da seama. 43 vt (C. i. tonuri, sunete) A executa în mod corect, exact. 44-45 vtrp (C. i. ființe) A opri cu forța din mișcare, alergare, zbor etc. Si: a (se) captura. 46-47 vtrp (Spc; c. i. animale sălbatice, păsări) A (se) vâna. 48-49 vtrp (Spc; c. i. persoane urmărite, răufăcători, inamici etc.) A aresta. 50-51 vtr (Îe) A (se) ~ în cursă (sau în capcană, în laț) ori, îvr, în lațe A face să intre sau a intra din greșeală într-o încurcătură mare, periculoasă etc. din care nu se poate ieși. 52-53 vtr (Îae) A (se) înșela. 54-55 vtr (Îae) A (se) da de gol. 56 vt (Îvp; îe) A ~ (pe cineva) la oaste (sau, reg, la cătane) A duce pe cineva cu forța în armată. 57 vt (Îvr; îe) A-i ~ ochii (cuiva) sau a-l ~ (pe cineva) de ochi A atrage privirile cuiva, datorită aspectului armonios sau ieșit din comun Si: a frapa. 58-59 vtrp (Îe) A ~ (pe cineva) la mână (sau la mâna ori mâinile lui, în mâna lui) sau a se ~ la mâna (cuiva) A (se) ajunge, prin mijloace, în general, căutate, să (se) dispună de soarta, de viața etc. cuiva, care a comis ceva. 60 vt (Îe) A ~ șarpele cu mâna altuia A rezolva o situație dificilă folosindu-se de efortul altcuiva, dar atribuindu-și sieși meritele. 61 vt (Gmț; îe) A ~ vulpea de coadă A fugi pentru a scăpa de ceva sau de cineva. 62 vt (Îe) A ~ prepelița (ori ciocârlanul sau purceaua etc.) de coadă A se îmbăta. 63 vt (Rar; îc) ~-muște Gură-cască. 64 vt (Reg; îcs) De-a ~-mă De-a prinselea. 65 vt (Reg; îcs) ~ barza puișoru Joc de copii în care jucătorii își pun pumnii unii peste alții. 66-68 vtir (Îlv) A ~ pește² A pescui. 69 vt (Pex) A căuta și a scoate din apă o ființă sau un lucru, pentru a salva, a recupera Si: a pescui. 70 vt A ajunge pe cineva din urmă. 71 vt A apuca să mai găsească ceva, înainte de a pleca. 72 vt (C. i. obiecte sau ființe care cad, sunt aruncate, străbat aerul etc.) A reține cu mâinile sau cu ceva ținut în mână. 73 vt (D. oameni; c. i. vehicule care sunt gata de plecare) A sosi la timp sau în ultima clipă pentru a putea lua, folosi etc. Si: a apuca. 74-75 vt (C. i. ocazii, împrejurări favorabile etc.) (A putea sau) a ști să folosească, să valorifice, să exploateze. 76 vt (C. i. epoci sau evenimente) A trăi într-o anumită perioadă ori a fi martor la cele petrecute în perioada respectivă. 77 vtrp (C. i. obiecte sau părți ale acestora) A fixa de ceva sau unul de altul în cuie, în ace, într-o închizătoare, cosând, legând etc. 78 vt (Reg; îe) A ~ (cuiva) o nevoie A ajuta pe cineva aflat într-o situație materială dificilă. 79 vt (Pop; îe) A-și ~ o (sau vreo) nevoie (sau nevoile cu ceva) A face față unei nevoi materiale. 80 vr (Reg; îe) A se ~ ca nuca (sau ca mazărea) în (sau de) perete A fi total nepotrivit pentru o anumită împrejurare. 81 vt (Spc; c. i. obiecte de îmbrăcăminte) A coase. 82 vt (Spc; c. i. obiecte de îmbrăcăminte) A cârpi. 83 vt (C. i. obiecte de îmbrăcăminte, podoabe etc.; la participiu și urmat de determinări care arată locul) A pune sau a fixa ori a strânge în jurul sau pe o parte a corpului, capului etc., înnodând, prinzând într-o închizătoare etc. 84 vt (C. i. părul) A strânge la un loc sau a aranja strângând într-o anumită pieptănătură. 85-86 vtrp (C. i. cai; urmat de determinări care indică felul vehiculului, udp „la”) A (se) înhăma. 87-88 vtrp (C. i. boi; urmat de determinări care arată felul vehiculului, udp „la” sau „în”) A (se) înjuga. 89-90 vtr (C. i. obiecte; udp „de”, „la”, „în” etc.) A agăța de ceva, lăsând să cadă liber în jos Si: a atârna, a spânzura, a suspenda. 91-92 vtr (C. i. ființe) A lega de gât, de picioare, lăsând să atârne Si: a spânzura. 93 vr A se opri fixându-se, blocându-se, înțepenindu-se, împiedicându-se etc. în ceva ascuțit, ieșit de la locul lui etc. 94 vr (D. unele plante parazite sau d. plante agățătoare) A se fixa ori a se agăța de ceva, crescând în sus sau a crește pe ceva. 95 vr (Înv; d. oameni) A se stabili la... sau a se fixa ori a rămâne în... 96-97 vtr A (se) uni prin atingere. 98-99 vtr A (se) lipi cu o materie cleioasă sau prin alte mijloace, din alte cauze. 100 vr (D. țesuturi, părți ale corpului) A se lipi la loc, reunindu-se cu ansamblul, reintegrându-se în acesta. 101-102 vir A adera la ceva sau a se lipi de ceva. 103 vr (Îe) A nu se ~ somnul de cineva A nu putea dormi. 104 vr (Îrg; îe) A se ~ (cuiva) privirile (sau ochii ori ochiul) de (ori pe) cineva (sau de ceva) A se opri cu privirea pe cineva sau pe ceva. 105 vr (Îrg; îae) A alege cu privirea pe cineva sau ceva. 106 vr (Înv; îe) A se ~ mintea după ceva A fi de acord cu cineva sau cu ceva. 107 vr (Mol; d. medicamente, tratamente) A-și face efectul. 108 vi (Ccd; cu determinarea „bine”) A(-i) fi folositor Si: a(-i) folosi, a(-i) servi. 109 vi (Ccd; cu determinarea „bine”) A(-i) aduce un serviciu sau a(-i) fi de ajutor. 110 vi (Îe) A-i ~ rău A-i face un deserviciu sau a-i cauza o neplăcere, un rău. 111 vt (Îrg; ccd; urmat de determinări ca „foamea”, „setea”, „pofta”) A-și potoli¹. 112-113 vri (Înv; d. mâncare; îcn) A-i prii¹. 114 vt (D. îmbrăcăminte, podoabe, pieptănătură etc.) A-i sta cuiva bine. 115 vt (Pex; d. gesturi, atitudini, manifestări ale oamenilor) A fi adecvat pentru cineva. 116 vt (Îe) A-l ~ rău (pe cineva) A nu-i sta bine. 117 virt (Îvp; d. arme, unelte tăioase, proiectile) A pătrunde, tăind, găurind, vătămând etc. 118-119 vtrp (Îrg; c. i. bunuri materiale sau valori monetare) A intra în posesia a ceva Si: a dobândi, a obține. 120-121 vtrp (Îrg; c. i. valori monetare) A obține contravaloarea a ceva Si: a încasa. 122-123 vtrp (Îrg; c. i. bunuri materiale) A (se) cumpăra. 124 vt (Pex; fig) A reuși să obțină. 125 vti (D. ființe; îe) A ~ putere (ori puteri sau forță) sau (reg) a ~ la putere A începe să capete sau a căpăta mai multă forță, vitalitate Si: a se întări. 126-127 (D. bunuri în mișcare, fenomene fizice etc.) A-și intensifica activitatea. 128 vt (D. oameni; îe) A ~ rădăcini (sau rădăcină) A căpăta stabilitate într-un anumit loc Si: a se fixa, a se stabili. 129 vt (D. acțiuni, deprinderi, idei etc. ale oamenilor) A începe să găsească un mediu prielnic pentru a se manifesta. 130-131 vtr (Îe) A ~ carne (moale sau burtă ori seu etc.) ori a se ~ carnea (pe cineva) A se îngrășa. 132-133 vti (Îe) A ~ limbă (sau glas) ori (pop) a ~ la limbă A căpăta curaj, îndrăznind să vorbească, să-și spună părerile. 134-135 vti (Îae) A-i veni poftă să vorbească. 136 vt (Rar; d. copii; îe) A ~ limbă A începe să vorbească. 137-138 vti (Îe) A ~ viață sau (reg) a ~ la viață A se înviora. 139-140 vti (Îae) A se însănătoși. 141-142 vti (Pop; îe) A ~ inimă ori (reg) a-și ~ inima sau a (mai) ~ la inimă (ori, îrg, la suflet, la fire) A începe să capete sau a căpăta curaj Si: a se îmbărbăta. 143-144 vti (Pop; îae) A-și veni în fire. 145-146 vti (Pop; îae) A-și reface forțele. 147 vt (Îe) A ~ ființă (sau viață) A se naște. 148 vt (Îae) A se contura vizual sau în minte. 149-150 vti (Îe) A ~ nas sau (reg) a ~ la nas A deveni arogant sau obraznic Si: a se obrăznici. 151 vt (D. oameni; îe) A ~ față A începe să arate bine, căpătând culoare, un aspect frumos, sănătos. 152 vt (D. unele alimente; îae) A se rumeni sub acțiunea focului. 153 vt (Îe) A ~ un fir A avea un punct de plecare pentru a afla ceva, cunoscând un amănunt în legătură cu o anumită situație. 154 vt (Îae) A obține firul liber la telefon, pentru a putea avea o convorbire. 155 vt (Îvr; îe) A ~ temei A căpăta stabilitate Si: a se statornici, a se stabili. 156 vt (Îvr; îe) A ~ foc A se înflăcăra. 157-158 vti (Îe) A ~ minte (ori, reg, la minte, la cuminție) A câștiga experiență, devenind mai înțelept. 159-160 vti (Îae) A se face om de treabă. 161-162 vti (Îe) A ~ chef (sau, rar, la chef, ori, înv, la voie bună) A începe să se înveselească. 163 vt (Înv; îe) A ~ partea (cuiva) A lua cuiva apărarea. 164 vt (Înv; îae) A se situa pe aceeași poziție cu cineva. 165 vt (Înv; îe) A(-și) ~ gazdă A poposi la o anumită gazdă. 166 vi (Reg; îe) A ~ la zile A mai crește în vârstă. 167 vt (Pfm; îe) A ~ seu (la rărunchi) A se îmbogăți. 168 vt (Reg; îe) A ~ urechi A auzi. 169 vt (Reg; îae) A înțelege. 170 vi (Reg; îe) A ~ în cap A se îmbăta. 171 vt (Reg; îe) A ~ zburător A se transforma în strigoi. 172 vt (Îvr; spc; c. i. funcții, posturi) A obține. 173 vta (Trs; la jocul de cărți) A câștiga, bătând cu o carte superioară. 174 vt (D. suprafețele corpurilor) A căpăta un strat de... sau a se acoperi cu... 175 via (Îvp; d. femei; urmat de determinarea „grea”) A rămâne însărcinată. 176 vta (Îvp; d. femele) A concepe. 177-178 vti (Îvp) A prăsi. 179 vr (D. plante, semințe) A-și forma rădăcini, dezvoltându-se normal. 180 vr (D. plante) A începe să se hrănească prin rădăcini, după transplantări. 181 vr (D. altoi) A da mugur sau a se dezvolta dintr-un mugur. 182-183 vri (Fig) A (se) impune. 184-185 vri (Fig; d. manifestări sau acțiuni ale omului) A reuși să-și atingă scopul. 186 vrim (Îvr) A se cuveni. 187 vrim (Îvr) A-i fi sortit să... 188 vt (Rar) A contracta o anumită boală. 189 vt (Înv; c. i. teritorii, locuri strategice, construcții, așezări etc.) Apune stăpânire pe... 190 vt (Înv; c. i. teritorii, locuri strategice, construcții, așezări etc.) A domina. 191 vt (Fig) A atrage, făcând incapabil de altceva. 192 vt (Fig; d. stări fiziologice, psihice, afective etc.) A cuprinde (pe neașteptate). 193 vt (Fig; d. stări fiziologice, psihice, afective etc.) A copleși. 194 vt (Îlv) A(-l) ~ mirarea (sau, îvp), mirare, minune, minuni (pe cineva) A se mira tare. 195 vt (Îvr; îlv) A-l ~ otrava A otrăvi. 196 vrim (Îcn) A nu găsi crezare. 197 vt (Rar; îe) Ce te-a (sau l-a, v-a etc.) prins? Se spune pentru a-și exprima mirarea în fața unei atitudini, a unei acțiuni etc. neașteptate, anormale a cuiva. 198 vt (Reg; îe) A-l ~ mințile (pe cineva) A ști. 199 vt (Reg; îae) A pricepe. 200 vt (Îe) A ~ beția (pe cineva) A (se) îmbăta. 201-202 vtr (Îvp; fig; d. boli, farmece, blesteme, descântece) A se abate asupra cuiva, producând un efect negativ. 203-204 vtr (Îvp; pex) A deteriora. 205 vt (Îe) A-l ~ (pe cineva) friguri (sau friguri de moarte) A simți un fior de spaimă, de furie etc. 206 vr (Reg) A se contamina. 207 vt (Înv; d. foc) A distruge prin ardere. 208-209 vtr (A face să fie sau) a fi imobilizat, reținut, oprit într-un anumit loc, de ceva material. 210 vt (Reg; îe) A ~ (pe cineva) cu coada între ușă A surprinde pe cineva mințind. 211 vt (Spc) A exercita o presiune asupra unui corp, surprins într-o anumită poziție, strivindu-l. 212 vt (Pop; spc; d. dureri fizice; c. i. părți ale corpului omenesc) A înțepeni. 213 vt (D. vânt, ploaie etc.) A cuprinde și a lua cu sine Si: a antrena. 214 vt (Pop; c. i. posturi de emisie sau ceea ce se emite) A recepționa. 215 vt (Pop; pex) A auzi. 216 vt (Pop; c. i. locuri în spațiu, suprafețe) A ocupa. 217-218 vti (Înv; îlv) A ~ cu chirie A închiria. 219 vt (Îe) A ~ loc A se bucura de considerație. 220 vt (Îae) A fi util. 221 vt (Îvr; îae) A ține loc de... 222 vt (Îe) A nu-l ~ locul (sau starea) pe cineva A nu avea astâmpăr, neputând sta locului sau negăsindu-și locul. 223 vt (Înv; îe) A-i ~ calea cuiva A pândi trecerea cuiva, stând în drumul lui. 224 vt (C. i. oameni) A surprinde asupra unui fapt. 225 vt (C. i. oameni) A descoperi pe cineva care a săvârșit o neregulă, o faptă reprobabilă, o infracțiune etc. 226-227 vti (Rar; îe) A ~ (pe cineva) cu măsura (sau cu litra ori cu ocaua) mică A descoperi minciuna sau înșelătoria practicate de cineva. 228-229 (Reg; îe) A ~ în piuă (sau cu piulița) A da pe cineva de gol. 230 vr (Rar) A se surprinde făcând ceva în mod inconștient sau fără voia lui. 231-232 vtr (Îvp; fam) A (se) încurca în ceea ce spune sau în răspunsuri, fiind determinat să se dea sau dându-se de gol prin ceea ce spune. 233-234 vtr (Pex) A (se) pune într-o situație dificilă, fără ieșire. 235 vt A da într-un loc unde n-ar fi trebuit, nu s-ar fi așteptat, n-ar fi dorit sau ar fi dorit să întâlnească ori să găsească de sau peste cineva. 236-237 vri (Înv) A se produce deodată, contrar așteptărilor, dorințelor etc. 238 vt (C. i. obiecte secrete, ascunse, corpuri delicte sau compromițătoare etc.) A da de urma... 239 vt (C. i. obiecte secrete, ascunse, corpuri delicte sau compromițătoare etc.) A găsi, în mod neașteptat sau nedorit. 240 vt (D. unități de timp, elemente sau fenomene ale naturii, calamități etc.) A se abate, de obicei în mod nedorit, asupra cuiva sau a ceva, surprinzând într-un anumit loc. 241 vt (Rar; îe) A nu-l ~ (pe cineva) vremea în loc Se spune despre un om extrem de ocupat. 242 vr (Îvp) A-și lua obligația ori angajamentul de a face ceva, învoindu-se sau fiind de acord să... 243-244 vrt (Înv; îe) A se ~ chezaș (sau cu chezășie) A garanta pentru sine sau pentru altul. 245 vr A o lua în serios, fără temei, prin inducere în eroare. 246 vr (Înv; îe) Cum s-ar ~ Cum s-ar zice. 247 vra A paria². 248 vt (Îrg; c. i. valori) A socoti. 249 vrp (Înv) A fi considerat. 250 vtri (Îvp; udp „de”, „la”, „în”) A se angaja. 251 vtri (Îe) A (se) ~ (la sau în) vorbă (ori, reg, vorbe) sau (reg) în cuvinte (cu cineva) ori (reg) a-și ~ vorba (cu cineva) A începe să discute cu cineva sau între ei. 252 vr (Reg; îe) A se ~ la vorbă A se înțelege. 253-254 vit (Îe) A (o) ~ la fugă sau a ~ fuga A o lua la fugă. 255 vt (Pop; îe) A ~ (pe cineva) de mușteriu A face pe cineva să devină client. 256-257 vtrp (Reg; îe) A ~ post A începe să (se) postească. 258 vi (Trs; Mol; spc) A începe să vorbească. 259 vi (Înv; spc; d. oameni) A contribui la... 260-261 vrt (Pop; spc) A (se) angaja într-o slujbă. 262 vt (Urmat de verbe la infinitiv sau la conjunctiv, are valoare de verb semiauxiliar) A începe să... 263 vr (Udp „cu”, care indică persoanele cu care se intră sau care intră în concurență, în confruntare etc.) A se măsura Si: a se bate, a se lupta. 264 vr (Reg; îe) A se ~ în câini (cu cineva) A încerca să enerveze pe cineva. 265 vr (Reg; îae) A provoca pe cineva. 266 vt (Reg; îe) A-și ~ mintea (cu cineva) A lua în serios spusele cuiva. 267 vt (Reg; îe) A-și ~ treabă (sau vadul cu cineva) A o păți. 268-270 vtir (Îvp) (A se asocia sau) a face să se asocieze. 271-272 vrt (Îvp; spc) (A intra sau) a face să intre în relații de rudenie, de dragoste, de prietenie cu cineva. 273-275 vtri (Îe) A se ~ în sâmbră sau a ~ în ortăcie (ori în, de sâmbră) sau a ~ tovărășie A se întovărăși. 276 vr (Reg; d. apă) A îngheța. 277 vr (D. gheață) A se forma ca o crustă. 278 vi (Rar; d. anumite substanțe) A se solidifica. 279-280 vrtf (D. laptele dulce) (A se transforma sau) a face să se transforme în lapte bătut sau în iaurt, căpătând sau dând un aspect consistent Si: a (se) închega, a (se) coagula. 281-282 vr (D. unele preparate culinare) (A căpăta sau) a da consistență Si: a (se) închega, a (se) coagula. 283 vt (D. oameni; îe) A ~ cheag A începe să se întărească. 284 vt (D. conversații; îae) A începe să se desfășoare și să devină cursivă. 285 vr (Reg; d. pâine) A se rumeni. 286 vr (Îe) A nu i se ~ (cuiva) colacii A nu reuși ceea ce și-a propus. 287 vr (D. unele mâncăruri) A forma o crustă la fundul vasului ori a căpăta un gust neplăcut, de aliment ars, afumat, în urma expunerii excesive la acțiunea focului. 288 vi A suferi efectul unei acțiuni exercitate asupra lui.

*FILM (pl. -me) sn. 📷 1 Peliculă de celuloid preparată anume care înlocuește plăcile la un aparat de fotografie ¶ 2 Fășia lungă și îngustă de aceeași materie pe care se fotografiază cu un aparat, de cinematograf ¶ 3 pr. ext. Tabloul, scena, etc. ce se proiectează pe pînza unui cinematograf [fr. < engl.].

OBIECTIV, -Ă, obiectivi, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. (Fil.) Care există în afara conștiinței omenești și independent de ea. ◊ Idealism obiectiv = aspect al idealismului care susține existența unei idei absolute, mistice, independente de conștiința omenească și prin a cărei dezvoltare ia naștere lumea materială. 2. Care are însușirea de a reda realitatea în chip nefalsificat, detașat de impresii subiective; nepărtinitor, imparțial; obiectivist (2). 3. (Gram.) Care se referă la obiectul direct sau indirect. Reflexiv obiectiv. II. S. n. 1. Sistem optic convergent, format din una sau mai multe lentile care intră în construcția unui aparat optic (de fotografiat, microscop, lunetă etc.), fiind îndreptat spre obiectul studiat. 2. Porțiune de teren, localitate, fortăreață etc. care prezintă interes în timp de război. ♦ Țintă asupra căreia se execută o tragere sau se lansează bombe. 3. Fig. Scop, țintă, țel. ♦ (Concr.) Ceea ce urmează să fie realizat, construit etc. – Din fr. objectif.

A POZA ~ez 1. intranz. 1) A lua o anumită poză (pentru a servi drept model unui pictor, unui sculptor sau pentru a fi fotografiat). 2) A lua o atitudine afectată (pentru a produce impresie). 2. tranz. (imagini de ființe, obiecte, locuri etc.) A fixa pe o placă fotografică (cu ajutorul unui aparat special); a fotografia. /<fr. poser

OBIECTIV, -Ă, obiectivi, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. (Fil.) Care constituie o realitate independentă de conștiință sau care este conform acestei realități. 2. Care are însușirea de a reda fidel, netrunchiat realitatea, detașat de impresii subiective; nepărtinitor, imparțial; obiectivist (2). 3. (Gram.) Care se referă la obiectul direct sau indirect. Reflexiv obiectiv. II. S. n. 1. Sistem optic convergent, format dintr-una sau mai multe lentile care intră în construcția unui aparat optic (de fotografiat, microscop, lunetă etc.), fiind îndreptat spre obiectul studiat. 2. (Milit.) Porțiune de teren, localitate, fortăreață etc. care prezintă interes în timp de război. ♦ Țintă asupra căreia se execută o tragere sau se lansează bombe. 3. Fig. Scop, țintă, țel. ♦ (Concr.) Ceea ce urmează să fie realizat, construit etc. – Din fr. objectif.

periscop sn [At: CADE / Pl: ~oape / E: fr périscope] 1 Instrument optic în care razele de lumină sunt abătute de mai multe ori de la linia dreaptă, cu ajutorul oglinzilor sau al prismelor cu reflexie totală, și care servește la observarea unui punct inaccesibil ochiului observatorului. 2 ~ solar Aparat special care fotografiază poziția discului solar pe bolta cerească în raport cu orizontul.

prindere sf [At: (a. 1780) IORGA, S. D. XII, 102 / Pl: ~ri / E: prinde] 1 Luare sau apucare ori înșfăcare cu mâna, cu dinții, cu ghearele, cu ajutorul unui instrument etc., pentru a ține, a duce cu sine, a trece dintr-un loc în altul etc. Si: prins¹ (1). 2 (Îvp; spc) Apucare a unui obiect cu scopul de a se servi de el pentru a lucra Si: prins¹ (2). 3 (Îvp; pex) Utilizare a unei unelte ținând-o cu mâna Si: prins¹ (3). 4 Încleștare a mâinii sau a mâinilor, a ghearelor de cineva sau de ceva pentru a se sprijini Si: agățare, apucare, atârnare, prins¹ (4). 5 (Rar) Găsire a ceva în care să se poată sprijini Si: prins¹ (5). 6 Petrecere ori întindere a mâinilor, sau a unei mâini, pe după cineva sau ceva pentru a aduce mai aproape, a strânge etc. Si: îmbrățișare, prins¹ (6). 7 Luare sau ținere de mână a cuiva pentru a forma un cerc, o horă etc. și a dansa Si: prins¹ (7). 8 Antrenare într-o acțiune, atras de mersul evenimentelor Si: prins¹ (8). 9 Percepere. 10 Memorare. 11 Învățare. 12 Cuprindere cu privirea Si: observare, vedere. 13 Cuprindere în raza sa de acțiune, în timpul funcționării. 14 Cuprindere în câmpul vizual al obiectivului unui aparat pentru a fotografia ori a filma. 15 (Pex) Fotografiere. 16 (Pex) Filmare. 17 Sesizare și prezentare prin mijloace caracteristice Si: conturare, zugrăvire. 18 Percepere și deslușire cu ajutorul auzului Si: auzire. 19 Oprire cu forța, punând mâna pe o ființă care fuge Si: prins¹ (14), prinzare (1). 20 (Spc) Capturare. 21 (Spc) Vânare. 22 (Spc) Capturare ca urmare a unei căutări, a unei urmăriri, a unei lupte etc. Si: prins¹ (15), prinzare (2). 23 (Îls) ~ a peștilor Pescuire. 24 Căutare și scoatere din apă pentru a salva, a recupera Si: pescuire, prins¹ (16), prinzare (3). 25 Găsire a cuiva sau a ceva înainte de a pleca. 26 Reținere cu mâinile sau cu ceva ținut în mână. 27 Sosire la timp sau în ultima clipă pentru a se putea urca într-un vehicul gata să pornească Si: apucare, prins¹ (17). 28 Capacitate sau știință de a folosi, de a valorifica, de a exploata. 29 Fixare de ceva sau unul de altul în cuie, în ace, într-o închizătoare, cosând, legând etc. Si: prins¹ (18). 30 (Spc) Coasere. 31 (Spc) Cârpire. 32 (Spc) Unire între ele a unor obiecte textile, însăilând, cosând Si: prins¹ (19). 33 Punere sau fixare ori strângere în jurul sau pe o parte a corpului, capului etc. a unui obiect de îmbrăcăminte sau de podoabă, înnodând, prinzând într-o închizătoare etc. Si: prins¹ (20). 34 Strângere la un loc sau aranjare a părului, strângându-l într-o anumită pieptănătură Si: prins¹ (21). 35 Înhămare a cailor. 36 Înjugare a boilor. 37 Agățare de ceva a părții superioare a unui obiect, lăsându-l să cadă liber în jos Si: atârnare, spânzurare, suspendare, prins¹ (27). 38 Legare de gât, de picioare a ceva sau a cuiva, lăsând să atârne Si: spânzurare. 39 Oprire flxându-se, blocându-se, înțepenindu-se, împiedicându-se etc. în ceva ascuțit, ieșit de la locul lui etc. Si: prins¹ (28). 40 Fixare ori agățare de ceva a unei plante, crescând în sus. 41 (Înv) Stabilire sau fixare ori rămânere într-un loc Si: prins¹ (29). 42 Unire prin atingere. 43 Lipire cu o materie cleioasă sau prin alte mijloace, ori din alte cauze. 44 Lipire la loc reunindu-se cu ansamblul, reintegrându-se în acesta. 45 Găsire a unui mediu prielnic, pentru a se manifesta. 46 (Trs; la jocul de cărți) Câștigare cu o carte superioară. 47 Căpătare a unui strat de... sau acoperire cu ceva. 48 Adaptare a unei plante în locul unde a fost răsădită, dezvoltându-se normal Si: prins¹ (30). 49 Apariție a mugurilor sau dezvoltare dintr-un mugur. 50 Impunere a unei idei, a unei teorii etc. 51 (Rar) Îmbolnăvire. 52 (Înv) Cucerire. 53 (Înv) Dominare. 54 (Fig) Atragere a cuiva, facându-l incapabil de altceva. 55 (Fig) Copleșire. 56 Deteriorare. 57 Imobilizare sau reținere ori oprire într-un anumit loc, de către ceva material Si: prins¹ (31). 58 (Spc) Exercitare a unei presiuni asupra unui corp surprins într-o anumită poziție, strivindu-l Si: prins¹ (32). 59 (Pop) Recepționare a unei transmisii radio. 60 (Pop; pex) Auzire. 61 Surprindere a cuiva asupra unui fapt, de obicei reprobabil Si: prins¹ (33). 62 Întâlnire sau găsire a cuiva într-un loc unde n-ar fi trebuit, nu s-ar fi așteptat, n-ar fî dorit să se întâmple acest fapt Si: prins¹ (34). 63 Angajare la ceva, învoindu-se sau fiind de acord să îndeplinească anumite condiții. 64 (Rar) Solidificare. 65 Transformare a laptelui dulce în lapte bătut sau în iaurt, căpătând un aspect consistent Si: acrire, închegare, coagulare, prins¹ (35). 66 Formare a unei cruste la fundul vasului ori dobândire a unui gust neplăcut, de aliment ars, afumat, în urma expunerii excesive la acțiunea focului Si: prins¹ (36). 67 (Reg; la jocul de țintar) Învingere a adversarului Si: (reg) prinsătură (1). 68 (Îrg) Avere. 69 (Îla) Cu ~ Bogat. 70 (Nob) Valoare. 71 (Rar; îe) A avea ~ A avea de lucru, ocupându-se cu ceva. 72 (Trs; îs) ~a postului (Paștelui) Începere a postului Si: lăsata secului. 73 (Rar) Legare. 74 (Rar) Atașare. 75 (Rar; ccr) Ceea ce servește pentru a lega Si: (reg) prinsătură (2). 76 (Rar; ccr) Ceea ce servește pentru a atașa Si: (reg) prinsătură (3). corectat(ă)

OPERATOR, -OARE s.m. și f. 1. Persoană calificată care supraveghează funcționarea unui aparat sau a unei mașini. 2. Care operează; chirurg. 3. Cel care mînuiește aparatul de filmat la fotografiere sau la proiectare. // s.m. 1. Simbol folosit în operațiile matematice (numere, funcții, vectori etc.), care se găsește indicat în dreapta. 2. Organ al unui calculator care efectuează operații aritmetice sau logice. 3. (Biol.) Element genetic care controlează acțiunea a două sau a mai multor gene structurale legate de-a lungul unui cromozom; genă operatorie. 4. (Mat.) Funcție, aplicație. ♦ Funcție al cărei argument este constituit din altă funcție. ♦ (Log.) Conectiv. [Cf. fr. opérateur, lat. operator – care acționează asupra cuiva].

ASTROGRAF s. n. 1. instrument pentru observarea aștrilor și determinarea coordonatelor lor. 2. aparat cu care se fotografiază spectrele aștrilor. (< fr. astrographe)

MICROFOTOGRAFIE s. f. 1. fotografie cu ajutorul unui aparat fotografic adaptat la un microscop. ◊ fotografie de dimensiuni foarte mici. 2. tehnica obținerii acestor fotografii. (< fr. microphotographie)

*aparát n., pl. e (lat. apparatus, d. parare, a prepara. V. apărat. Preparativă pompoasă: călătoria s’a făcut cu mare aparat. Unealtă, instrument p. o operațiune saŭ experiență: aparat de gimnastică, de fotografiat. Totalitatea organelor care servesc aceleĭașĭ funcțiunĭ: aparatu digestiv.

FOTOGRAFIA, fotografiez, vb. I. Tranz. A fixa imaginea unui obiect, a unei persoane, a unui peisaj etc. pe o placă sau pe o hârtie fotografică sensibilă cu ajutorul unui aparat fotografic; a realiza o fotografie. [Pr.: -fi-a-] – Din fr. photographier.

ASTROGRAF s.n. Aparat cu ajutorul căruia se fotografiază spectrele aștrilor. [< fr. astrographe].

BENTOGRAF s. n. aparat cu care se poate fotografia fundul mării. (< fr. benthographe)

FOTOFINIȘ s. n. aparat care înregistrează automat, prin fotografiere, ordinea sosirii concurenților dintr-o probă sportivă. (< fr., engl. photo-finish)

FOTOGRAFIA, fotografiez, vb. I. Tranz. A fixa imaginea unui obiect, a unei persoane, a unui peisaj etc. pe o placă sau pe un film fotografic cu ajutorul unui aparat fotografic; a realiza o fotografie. [Pr.: -fi-a] – Din fr. photographier.

FOTOMITRALIERĂ, fotomitraliere, s. f. Aparat folosit pentru verificarea, prin fotografiere, a preciziei tragerilor din avion. [Pr.: -li-e-] – Foto- + mitralieră.

FOTOGRAFIC, -Ă, fotografici, -e, adj. Relativ la fotografie, care servește pentru a fotografia. Atelier fotografic. ▭ Arunc și aparatul fotografic. CAMIL PETRESCU, U. N. 366. ◊ Hîrtie fotografică = hîrtie specială care are un strat sensibil la acțiunea radiațiilor luminoase și pe care se obțin copiile fotografice pozitive prin copierea negativelor. ♦ Obținut pe cale fotografică. Vederi fotografice din toată Romînia. ODOBESCU, S. II 114.

ASTRO- „astru, planetă, corp ceresc; astral, cosmic”. ◊ gr. astron „stea, astru” > fr. astro-, germ. id., it. id., engl. id. > rom. astro-. □ ~biolog (v. bio-, v. -log), s. m. și f., specialist în astrobiologie; ~biologie (v. bio-, v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază viața de pe alte corpuri cerești; ~blast (v. -blast), s. n., celulă glială triunghiulară cu expansiuni citoplasmatice implantate pe pereții vaselor din apropiere; ~centru (v. -centru), s. n., centrozom*; ~cit (v. -cit), s. n., celulă nevroglică în formă de stea, atașată de vasele sanguine cerebrale și ale măduvei spinării; sin. celulă Cajal; ~dom (v. -dom), s. n., cupolă transparentă a marilor aeroporturi; ~drom (v. -drom), s. n., cosmodrom*; ~fotografie (v. foto-, v. -grafie), s. f., ansamblu de tehnici fotografice utilizate în astrofizică; ~fotometrie (v. foto-, v. -metrie₁), s. f., știință a măsurării intensității luminoase a stelelor; ~geologie (v. geo-, v. -logie₁), s. f., geologie a corpurilor cerești; ~gnozie (v. -gnozie), s. f., ramură a astronomiei care studiază aștrii și constelațiile, denumirea și pozițiile lor reciproce; ~graf (v. -graf), s. n., 1. Instrument care servește la observarea aștrilor și la determinarea coordonatelor lor. 2. Aparat cu ajutorul căruia se fotografiază spectrele aștrilor; ~grafie (v. -grafie), s. f., ramură a astronomiei care se ocupă cu descrierea aștrilor; ~idă (v. -id), s. f., curbă plană descrisă de un punct al unui cerc care se rotește într-un cerc fix cu raza de patru ori mai mare; ~latrie (v. -latrie), s. f., adorație a aștrilor; ~log (v. -log), s. m. și f., persoană care practică astrologia; ~logie (v. -logie₁), s. f., pseudoștiință care își propune să prezică destinul omului după poziția și după mersul corpurilor cerești; ~metrie (v. -metrie₁), s. f., ramură a astronomiei care cuprinde ansamblul de metode de determinare a poziției aștrilor și a coordonatelor geografice ale locului; ~metru (v. -metru₁) s. n., aparat fotometric utilizat la măsurarea și la compararea gradului de luminozitate a stelelor; ~meteorologie (v. meteoro-, v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază fenomenele meteorologice din atmosfera planetelor; ~naut (v. -naut), s. m., persoană care explorează spațiul cosmic; ~nautic (v. -nautic), adj., referitor la studiul navigației cosmice interplanetare; ~nom (v. -nom₁), s. m., specialist în astronomie; ~nomie (v. -nomie), s. f., știință care se ocupă cu studiul corpurilor cerești și cu legile mișcării și evoluției lor; ~scop (v. -scop), s. n., telescop astronomic utilizat pentru examinarea sumară a bolții cerești; ~scopie (v. -scopie), s. f., examinare a bolții cerești; ~sferă (v. -sferă), s. f., corpuscul filamentos transparent și stelat care înconjoară centrosfera unei celule, în cariocineză; ~spectrografie (v. spectro-, v. -grafie), s. f., parte a astrofizicii care descrie spectrele corpurilor cerești; ~spectroscopie (v. spectro-, v. -scopie), s. f., cercetare a spectrelor aștrilor, pentru a se deduce componența și stările lor fizice.

BENTO- „fundul apelor, adînc”. ◊ gr. benthos „adînc, adîncime” > fr. bentho-, germ. id., engl. id. > rom. bento-. □ ~fag (v. -fag), adj., (despre organisme) care se hrănește cu viețuitoare bentonice; ~fili (v. -fil₁), adj., s. m. pl., (pești) care depun icrele pe un substrat vegetal, pietros sau nisipos; ~fite (v. -fit), s. f. pl., plante fixate pe fundul mărilor sau al apelor dulci; ~gen (v. -gen₁), adj., (despre sedimente marine) de origine organică vegetală sau animală; ~graf (v. -graf), s. n., aparat cu care se poate fotografia fundul mării la adîncimi foarte mari; ~scop (v. -scop), s. n., aparat de scufundare sferic, suspendat de nava de cercetări cu ajutorul unui cablu.

fotografia vt(a) [At: DA / P: ~fi-a / V: (Trs) ~fa / Pzi: ~iez / E: fr photographier] 1 A fixa imaginea unui obiect, a unei persoane, a unui peisaj etc. pe o placă sau pe o hârtie fotografică sensibilă cu ajutorul unui aparat fotografic. 2 A realiza o fotografie (2). 3 (Fig) A reproduce cât mai fidel posibil. 4 (Arg; la jocul de cărți) A tăia.

bentograf s.n. Aparat cu care se poate fotografia fundul mării la adîncimi foarte mari. • pl. -uri. /<fr. benthographe.

MICROFOTOGRAFIE s.f. 1. Fotografie a unor obiecte, a unor preparate sau a unor ființe microscopice, obținută cu ajutorul unui aparat fotografic adaptat la un microscop. ♦ Fotografie de dimensiuni foarte mici. 2. Tehnica obținerii acestor fotografii. [Gen. -iei. / < fr. microphotographie, cf. gr. mikros – mic, phos – lumină, graphein – a scrie].

MICROFOTOGRAFIE, microfotografii, s. f. 1. Fotografie reprezentînd imaginea mărită a unor obiecte sau ființe microscopice, obținută cu ajutorul unui aparat fotografic adaptat la un microscop. ♦ Fotografie de dimensiuni foarte mici, care trebuie mărită pentru a i se putea distinge amănuntele. 2. Tehnica obținerii acestor fotografii.

RADIO- „rază, radiație, energie radiantă”. ◊ L. radius „rază” > fr. radio-, it. id., germ. id., engl. id. > rom. radio-. □ ~altimetru (v. alti-, v. -metru₁), s. n., instrument de radiolocație instalată la bordul unui avion, cu ajutorul căruia se determină altitudinea acestuia față de sol; ~astronomie (v. astro-, v. -nomie), s. f., disciplină care se ocupă cu studiul corpurilor și fenomenelor din spațiul cosmic, prin recepționarea și interpretarea undelor electromagnetice provenite din univers; ~autografie (v. auto-, v. -grafie), s. f., 1. Metodă roentgenologică de verificare a prezenței substanțelor radioactive în glandele hormonale ale viețuitoarelor. 2. Imagine obținută pe o peliculă radiografică după injectarea și localizarea selectivă într-un organ sau țesut a unui izotop radioactiv; ~biologie (v. bio-, v. -logie₁), s. f., disciplină care se ocupă cu studiul biologic al interacțiunilor dintre energia radiantă și materia vie; ~biotic (v. -biotic), adj., relativ la efectele biologice ale radiațiilor; ~cardiografie (v. cardio-, v. -grafie), s. f., metodă pentru studiul activității cardiace cu ajutorul substanțelor radioactive; ~chimografie (v. chimo-₁, v. -grafie), s. f., înregistrare a mișcărilor organelor interne pe un film radiografic; ~cinematografie (v. cinemato-, v. -grafie), s. f., metodă de diagnostic constînd în înregistrarea pe peliculă cinematografică a imaginii radiografice a unui organ intern în activitate; sin. cinefluorografie; ~cristalografie (v. cristalo-, v. -grafie), s. f., disciplină care studiază structura internă a substanțelor cristalizate, cu ajutorul radiațiilor; ~cronologie (v. crono-, v. -logie₁), s. f., determinare a vîrstei unei roci cu ajutorul unui element radioactiv; ~cronometru (v. crono-, v. -metru₁), s. n., instrument pentru determinarea calității mijlocii a unui fascicul de radiație eterogenă; ~ecologie (v. eco-₁, v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază efectele radiațiilor naturale asupra asociațiilor vegetale; ~estezie (v. -estezie), s. f., radiestezie*; ~fobie (v. -fobie), s. f., teamă patologică de efectele dăunătoare ale radiațiilor ionizante; ~fon (v. -fon), s. n., instalație de comunicare prin radiofonie; ~fonie (v. -fonie₁), s. f., 1. s. f., Disciplină care studiază sistemul de transmitere și de recepție a mesajelor prin unde electromagnetice. 2. s. f., Sistem special de transmisiune a mesajelor sonore, utilizîndu-se proprietății undelor electromagnetice; ~fonograf (v. fono-₁, v. -graf), s. n., aparat de radio prevăzut cu fonograf; ~fotografie (v. foto-, v. -grafie), s. f., realizare pe un clișeu fotografic a imaginii radiologice, cu ajutorul razelor X; ~gen (v. -gen₁), adj., care emite raze X; ~geologie (v. geo-, v. -logie₁), s. f., ramură a geologiei care utilizează tehnica radioactivității; ~goniograf (v. gonio-, v. -graf), s. n., radiogoniometru înregistrator; ~goniometrie (v. gonio-, v. -metrie₁), s. n., procedeu special de determinare a unui radioemițător, pe baza undelor electromagnetice; ~goniometru (v. gonio-, v. -metru₁), s. n., instalație de radiorecepție, utilizată în radiogoniometrie, pentru determinarea direcției din care vine o emisiune; ~grafie (v. -grafie), s. f., ansamblu de procedee utilizate pentru realizarea unor fotografii ale interiorului corpului omenesc cu ajutorul razelor X sau al radiațiilor gamma; ~gramă (v. -gramă), s. f., 1. Comunicare transmisă prin radio. 2. Fotografie obținută cu ajutorul razelor X; ~heliograf (v. helio-, v. -graf), s. n., instalație tehnică pentru înregistrarea unor imagini ale activității solare; ~histografie (v. histo-, v. -grafie), s. f., metodă de studiere a distribuției topografice a unui radioizotop la nivelul celulei; ~izotop (v. izo-, v. -top), s. m., izotop radioactiv; ~liză (v. -liză), s. f., fenomen de transformare chimică, realizată în urma acțiunii unor radiații izolante; ~logie (v. -logie₁), s. f., 1. Disciplină medicală care se ocupă cu examinarea corpului uman cu ajutorul razelor X și cu utilizarea acestora în diagnosticarea și tratarea unor boli. 2. Studiu al radiațiilor și al aplicațiilor lor; ~manometrie (v. mano-, v. -metrie₁), s. f., procedeu de diagnosticare constînd în utilizarea radiologiei la măsurarea presiunii din interiorul unor organe anatomice; ~manometru (v. mano-, v. -metru₁), s. n., aparat medical utilizat în radiomanometrie; ~metalografie (v. metalo-, v -grafie), s. f., parte a metalografiei care se ocupă cu studiul structurii metalelor cu ajutorul razelor X; ~meteorograf (v. meteoro-, v. -graf), s. n., aparat înregistrator al datelor atmosferice la diferite înălțimi cu ajutorul unei radiosonde; ~meteorologie (v. meteoro-, v. -logie₁), s. f., utilizare a mijloacelor radio în vederea stabilirii prognozei meteorologice; ~metrie (v. -metrie₁), s. f., tehnică de măsurare a fluxurilor de radiații; ~metru (v. metru₁), s. n., 1. Aparat utilizat pentru măsurarea presiunii exercitate de o radiație sonoră. 2. Instrument cu ajutorul căruia se pune în evidență efectul radiometric; ~micrometru (v. micro-, v. -metru₁), s. n., instrument întrebuințat la măsurarea fluxurilor slabe de energie radiantă; ~mimetic (v. -mimetic), adj., (despre substanțe) cu acțiune asemănătoare radiațiilor ionizante; ~necroză (v. -necroză), s. f., mortificare a unui țesut produsă de radiații ionizante; ~patologie (v. pato-, v. -logie₁), s. f., studiu al efectelor patologice produse de radiațiile penetrante; ~pelvigrafie (v. pelvi-, v. -grafie), s. f., folosire a mijloacelor radiografice pentru măsurarea diametrului pelvian; ~pelvimetrie (v. pelvi-, v. -metrie₁), s. f., aplicare a radiografiei la măsurarea diametrelor bazinului obstetrical; ~scopie (v. scopie), s. f., examinare vizuală a imaginii pe care o formează pe un ecran fluorescent un corp opac, străbătut de razele X; ~stereografie (v. stereo-, s. -grafie), s. f., metodă radiologică cu ajutorul căreia imaginea radiografică apare tridimensională; ~stereoscopie (v. stereo-, v. -scopie), s. f., tip de radioscopie care realizează o impresie de relief prin folosirea a două surse de radiație; ~telefonie (v. tele-, v. -fonie₁), s. f., sistem de comunicație radiofonică în ambele sensuri între două posturi înzestrate fiecare cu aparate de emisie și recepție; ~telegrafie (v. tele-, v. -grafie), s. f., comunicație telegrafică prin unde electromagnetice; ~telegramă (v. tele-, v. -gramă), s. f., telegramă transmisă prin radio; ~telemetrie (v. tele-, v. -metrie₁), s. f., determinare a distanței dintre un obiect și un reper dat, folosind undele electromagnetice; ~telemetru (v. tele-, v. -metru₁), s. n., aparat utilizat în radiotelemetrie; ~telescop (v. tele-, v. -scop), s. n., instrument astronomic folosit la recepționarea, măsurarea și studierea radioundelor emise de corpurile cerești; ~terapie (v. -terapie), s. f., utilizare a radiațiilor ionizante în scop terapeutic; ~tom (v. -tom), s. n., tomograf*.

ACTINOMETRU, actinometre, s. n. 1. Aparat cu care se măsoară iradierea radiațiilor luminoase sau acțiunea chimică a razelor spectrului. 2. Aparat pentru determinarea duratei de expunere la fotografiere.

polaroid [At: LTR² / Pl: (1) ~izi, (2-4) ~e / E: fr polaroïd] 1 sm Placă polarizoare confecționată dintr-un material special, folosită pentru construcția farurilor și a parbrizelor de automobile. 2 sn Procedeu fotografic care permite obținerea unor imagini pozitive într-un interval de timp scurt. 3 sn Aparat fotografic cu care se obține automat fotografia, imediat după expunere, cu materiale fotosensibile speciale. 4 sn Fotografie obținută cu polaroidul (2).^[1]

vedere¹ sf [At: COD. VOR². 39^v/11 / V: (înv) ~deare / Pl: ~ri / G-D: (înv) ~i / E: vedea³] 1 Percepere a imaginilor cu ajutorul văzului (1) Si: (îvp) vedeală (1), vedenie (9), (Trs) vederat¹ (1), (itî) vistă (1). 2 Rază de acțiune a privirii Si: (îvp) vedeală (2), vedenie (10), (Trs) vederat¹ (2). 3 (Ccr) Ceea ce se percepe cu ajutorul văzului (1) Si: (îvp) vedeală (3), vedenie (11), (Trs) vederat¹ (3). 4 (Pex) Câmp (18) vizual Si: (îvp) vedeală (4), vedenie (12), (Trs) vederat¹ (4). 5 (Rar; îs) Câmp de ~ Câmp (18) vizual. 6 (Met; îvr) ~a vânturilor Anemoscop. 7 (Îlav) Din (sau, înv, pre) ~ (Numai) privind. 8 (Îal) (Numai) după înfățișare, fără a-l fi cunoscut personal. 9 (Îlav) Din ~ La repezeală. 10 (Îal) În mod superficial. 11 (Îlav) La (sau, înv, în, întru, pre, spre, într-a) ~ ori, înv, a ~ (sau ~a), în (sau întru) ~ri În față. 12 (Îal) În văzul tuturor. 13 (Îal) În mod evident (1). 14 (Îlpp) În ~a (sau, înv, la, prin, pre, de la ~a ... ori în ~rile) În fața cuiva. 15 (Îlpp) În ~a În scopul ... 16 (Rar; îal) Datorită ... 17 (Rar; îal) Privitor la ... 18 (Îlpp) Având (sau, înv, luând) în ~ Mulțumită ... 19 (Îal) Din cauza ... 20 (Îlc) Având (sau, înv, luând) în ~ că … Deoarece (1). 21 (Îlpp) Din punct (sau din unghiul) de ~ În privința ... 22 (Îal) Sub raportul ... 23 (Îe) A avea (sau, înv, a lua) (pe cineva) în ~ A se interesa îndeaproape de cineva. 24 (Îae) A ține în evidență pentru un anumit scop. 25 (Îe) A avea (pe cineva) în ~ (sau, reg, a nu avea în ~ bună pe cineva) A urî pe cineva. 26 (Îe) A avea (sau, înv, a ține, a lua) (ceva) în ~ A urmări realizarea unui scop Si: a intenționa, a-și propune, a plănui, a viza² (1). 27 (Îae) A include în sfera de interes, în câmpul de investigație al unei probleme Si: a lua în considerație, a ține seama, a ține cont, a viza² (6). 28 (Îe) A pune în ~ A atrage atenția (cuiva). 29 (Îae; șîe a scoate ceva la ~) A expune privirii Si: a etala (2). 30 (Îe) A pune în ~ (sau a pune ceva în ~a cuiva, a scoate ceva la ~) A da la iveală. 31 (Îae) A scoate în evidență. 32 (Îe) A pierde (sau a scăpa, înv, a slăbi) pe cineva (sau ceva) din ~ (ori, înv, din ~a ochilor) A neglija. 33 (Îae) A uita. 34 (Îs) Scăpare din ~ Neglijare. 35 (Îas) Uitare. 36 (Îe) A trece cu ~a A nu lua în seamă. 37 (Îae) A omite. 38 (Îae) A scuza cuiva o greșeală. 39 (Îs) Trecere cu ~a Neglijare. 40 (Îas) Omitere. 41 (Îs) Punct (sau unghi) de ~ Aspect sub care cineva privește o problemă. 42 (Îas) Atitudine pe care o are cineva față de o problemă. 43 (Îas) Opinie. 44 (Îlav) (De) la prima (sau de la întâia) ~ După un prim contact vizual. 45 (Îal) În aparență. 46 (Îal; și îlav la o primă ~, de la o primă ~, înv, la ~a dintâi) După o primă impresie, neinfluențată de alte elemente. 47 (Îal) După o examinare superficială. 48 (Rar) A veni în ~ A fi luat în considerație. 49 (Rar; îae) A ține seama de ... 50 (Reg; îe) A nu-și întinde ~rile mai departe decât lungul nasului A fi mărginit. 51 (Înv) Prezentare a unei polițe, a unei caambii etc. la o instituție financiară pentru încasarea sumei înscrise. 52-53 (Îljv) La ~ (Pe baza căruia se face restituirea banilor) la prezentarea libretului de economii, a cecului etc. 54 (D. dobânzi; îla) La ~ Aplicat sumelor depuse într-o instituție bancară a căror utilizare nu este condiționată de un termen fix de depozitare. 55 (Îrg) Lumină. 56 (Îrg; pex) Sursă de lumină. 57 (Îrg) Lumânare. 58 (Îvr) Mod de a privi¹. 59 Simțul văzului (1). 60 Capacitatea de a percepe imagini cu ajutorul văzului (1) Si: vizualitate (1). 61 Organul văzului Si: ochi¹. 62 (Înv; îs) ~ scurtă Miopie. 63 (Îe) A avea ~a scurtă sau a fi scurt de ~ A fi miop. 64 (Reg; îe) A lăsa (pe cineva) fără ~ri sau a fura (cuiva) ~rile A orbi (pe cineva). 65 (Olt) Pupila ochiului. 66 (Ban; Olt) Globul ocular. 67 Aspect exterior Si: înfățișare. 68 Peisaj din natură văzut în ansamblu Si: priveliște, perspectivă, (reg) vedeală (10). 69 Reprezentare a unui un peisaj prin pictură, grafică, fotografie. 70 (Spc) Carte poștală ilustrată. 71 (Înv; îs) Aparat de luat ~ri Cameră (12) de luat vederi. 72 (Îe) A lua ~ri A obține imaginile succesive ale obiectelor în mișcare pe o peliculă cinematografică. 73 (Îvp) Faptă susceptibilă de a impresiona pe cineva Si: scenă. 74 (Îvp) Întâmplare (interesantă). 75 (Pop) Întâlnire dintre două persoane. 76 (Îrg; îe) La bună ~! La revedere! 77 Vizitare a unui obiectiv turistic, a unei localități etc. 78-81 (Reg; în legătură cu verbele „a se duce”, „a veni” și precedat de pp „în”, „la”, „cu”, „pe”) Vizită¹ (1-4). 82 (Pop) Întâlnire dintre doi tineri de sex opus organizată de obicei prin intermediul părinților sau al rudelor acestora în scopuri matrimoniale Si: (reg) vedeală (11). 83 (Reg) Vizită făcută de o fată împreună cu părinții ei la casa flăcăului care a pețit-o pentru a constata starea materială a acestuia. 84 (Îlav; mai ales în legătură cu verbele „a merge”, „a se duce”, „a veni”) Pe (sau la) ~ Cu scopul de a constata starea materială a unui tânăr în vederea contractării unei căsătorii. 85 (Reg) Vizită făcută la părinții unei fete de către viitorul ginere. 86 (Reg; îlav; în legătură cu verbul „a merge”) Pe ~ Cu scopul de a cunoaște familia, casa unei fete cu care urmează să se căsătorească un tânăr. 87 (Reg; îal) În vizita pe care o fac perechile căsătorite la părinții miresei într-a șasea duminică de la cununie. 88 (Înv) Vedenie¹ (1). 89 (Mpl) Opinie. 90 (Mpl) Convingere intimă a cuiva asupra unei probleme Si: principiu. 91 (Mpl) Manieră de a interpreta realitatea Si: concepție, viziune (11). 92 (Îs) Schimb de ~ri Împărtășire reciprocă de către persoane care reprezintă state, guverne, organizații etc. a opiniilor, a concepțiilor referitoare la anumite probleme politice, sociale, economice etc. (litigioase) cu scopul de a se ajunge la un consens. 93 (Îe) A intra în ~rile cuiva A fi obiectul preocupării cuiva. 94 Capacitate de a-și reprezenta ceva în minte Vz gândire (1), spirit. 95 Activitate mentală Vz gândire (2).

TELE- „departe, de la distanță; televiziune”. ◊ gr. tele „departe, la distanță” > fr. télé-, germ. id., engl. id., it. id. > rom. tele-. □ ~autograf (v. auto-, v. -graf), s. n., aparat care poate transmite la distanță scrisul și desenele; sin. telautograf; ~autografie (v. auto-, v. -grafie), s. f., transmitere la distanță a scrisului și desenelor prin intermediul teleautografului; ~cardiogramă (v. cardio-, v. -gramă), s. f., înregistrare a electrocardiogramei de la distanță; ~chinezie (~kinezie) (v. -chinezie), s. f., acțiune mecanică la distanță fără instrumente materiale; ~cinematograf (v. cinemato-, v. -graf), s. n., aparat care servește la transmiterea unui film de lung metraj la televiziune; ~clinometru (v. clino-, v. -metru₁), s. n., instrument cu ajutorul căruia se măsoară deviația sondelor de la verticală, la care indicațiile sînt transmise, pe cale electrică, la suprafață; ~dinamie (v. -dinamie), s. f., acțiune de transmitere la distanță a energiei; ~fon (v. -fon), s. n., 1. Telecomunicație constînd în realizarea de convorbiri la distanță prin intermediul undelor electromagnetice propagate de-a lungul unor fire. 2. Aparat electric care are un transmițător și un receptor cu ajutorul căruia se pot face convorbiri la distanță; ~fonie (v. -fonie₁), s. f., transmitere bilaterală la distanță a sunetelor cu ajutorul telefonului; ~fonometrie (v. fono-₁, v. -metrie₁), s. f., operație de determinare a calității transmisiunilor telefonice; ~fonometru (v. fono-₁, v. -metru₁), s. n., aparat care indică numărul și durata convorbirilor telefonice; ~fotografie (v. foto-, v. -grafie), s. f., transmitere de imagini statice prin intermediul curentului electric; ~gamie (v. gamie), s. f., capacitate a unor indivizi masculi de a atrage femelele de la mare distanță, datorită eliberării unor substanțe specifice, numite feromoni; ~geneză (v. -geneză), s. f., reproducere prin însămînțare artificială; ~gnozie (v. -gnozie), s. f., prezumtivă cunoaștere a evenimentelor, depărtate ca loc sau timp, pe alte căi decît cele perceptive sau intelectuale; ~gonie (v. -gonie), s. f., teorie eronată potrivit căreia o femelă vivipară conservă toată viața sa amprenta primului mascul care a fecundat-o; ~graf (v. -graf), s. n., aparat folosit pentru producerea, recepția și transformarea semnalelor telegrafice în scopul transmiterii telegramelor; ~grafie (v. -grafie), s. f., transmitere la distanță, prin semnale electromagnetice, optice etc. a unui text scris; ~gramă (v. -gramă), s. f., comunicare transmisă cu ajutorul telegrafului sau al radiotelegrafului; ~limnigraf (v. limni-, v. -graf), s. n., limnigraf comandat de la distanță; ~manie (v. -manie), s. f., preocupare excesivă pentru emisiunile de televiziune; ~metrie (v. -metrie₁), s. f., tehnică a măsurării distanțelor cu ajutorul telemetrului; ~metru (v. -metru₁), s. n., instrument optic utilizat la măsurarea rapidă a distanței care separă un observator de un punct depărtat sau inaccesibil; ~morfoză (v. -morfoză), s. f., schimbare a formei unui organ sau organist sub influența unor stimuli care acționează de la distanță; ~opsie (v. -opsie), s. f., tulburare în perceperea distanțelor prin care obiectele sînt percepute la o distanță mai mare decît sînt în realitate; ~patie (v. -patie), s. f., posibilitate parapsihologică de a transmite gîndul la distanță, fără intermediul organelor de simț; ~pedagogie (v. ped/o-₁, v. -agogie), s. f., ramură a pedagogiei, care studiază problemele teoretice și practice ale instrucției și educației prin televiziune; ~radiofotografie (v. radio-, v. foto-, v. -grafie), s. f., aplicare a televiziunii în radiofotografie; ~radiografie (v. radio-, v. -grafie), s. f., radiografie care se execută plasînd sursa de raze la o distanță mare de subiect; ~radioscopie (v. radio-, v. -scopie), s. f., aplicare a televiziunii la radioscopie; ~radioterapie (v. radio-, v. -terapie), s. f., radioterapie, la care sursa de raze se află la o distanță mare; ~scaf (v. -scaf), s. n., teleferic submarin care circulă pe un plan înclinat; ~scop (v. -scop), s. n., instrument optic utilizat la observarea corpurilor cerești; ~stereograf (v. stereo-, v. -graf), s. n., aparat cu care se pot transmite la distanță desene, texte, fotografii etc., imprimate în prealabil pe un film special; ~stereoscop (v. stereo-, v. -scop), s. n., aparat care permite, prin lărgirea cîmpului vizual, o mărire a paralaxelor, ceea ce generează efecte de vedere în relief; ~tecă (v. -tecă), s. f., colecție de filme de televiziune; ~termometru (v. termo-, v. -metru₁), s. n., termometru a cărui citire se face de la distanță; ~tip (v. -tip), s. n., instalație telegrafică la care receptarea semnalelor se realizează sub formă de caractere tipografice; ~top (v. -top); s. n., aparat topografic format dintr-o busolă și un telemetru optic cu bază variabilă.

MICROFOTOGRAFIE ~i f. 1) Fotografie a unor obiecte microscopice, obținută cu ajutorul unui aparat fotografic, adaptat la un microscop. 2) Tehnica obținerii unor astfel de fotografii. /<fr. microphotographie

SCINTISCANOGRAF s.n. Aparat cu ajutorul căruia, pe baza unui sistem de fotografiere, se pot determina cu precizie regiunile bolnave ale glandei tiroide. [< fr. scintiscanographe].

SCINTISCANOGRAF s. n. aparat cu ajutorul căruia, pe baza unui sistem de fotografiere, se pot determina cu precizie regiunile bolnave ale glandei tiroide. (< fr. scintiscanographe)

PANORAMIC, -Ă adj. De panoramă, care redă o panoramă. ♦ Cinematograf panoramic = cinematograf bazat pe un procedeu constînd în a face să pivoteze aparatul de filmat pe un ax orizontal sau vertical în timpul luării vederilor; ecran panoramic = ecran de cinematograf semicircular, cu lățimea mult mai mare față de înălțime; fotografie panoramică = fotografie care cuprinde un peisaj extins prin rotirea circulară a aparatului. [< fr. panoramique].

PORTCLIȘEU, portclișee, s. n. Cutie de lemn sau de metal cu un perete mobil, în care se introduce placa pe care se fotografiază și care se atașează la camera obscură a anumitor aparate fotografice.

peisaj sn [At: PLEȘOIANU, A. L. 39/12 / V: (înv) paesagiu, paisagiu, ~agiu, ~izagiu, ~izaj / P: pe-i~ / Pl: ~e, (înv) ~uri / E: fr paysage, it paesaggio] 1 Parte din natură care formează un ansamblu și este prinsă dintr-o singură privire Si: priveliște. 2 Aspect propriu unui teritoriu oarecare rezultat dintr-o anumită combinație între factorii naturali și acțiunea societății umane. 3 Teritorii care au aspectul descris mai sus. 4 Gen de pictură sau de grafică având ca obiect reprezentarea pe primul plan a priveliștilor din natură, oamenii sau animalele apărând doar ca elemente accesorii. 5 (Ccr) Tablou care prezintă un peisaj (1). 6 Fotografie care înfățișează un peisaj (1). 7 Descriere, reprezentare a naturii într-o operă literară. 8 Compoziție literară descriptivă. 9 Compoziție muzicală care își propune să descrie tablouri din natură.

TELESTEREOGRAF, telestereografe, s. n. Aparat cu ajutorul căruia se pot transmite la distanță fotografii, desene, texte etc., fotografiate în prealabil pe un film special.

STEREOMETRU s.n. 1. Instrument care servește la determinarea volumelor corpurilor solide. 2. Aparat cu ajutorul căruia se construiesc hărțile topografice sau se măsoară elementele spațiale ale obiectelor fotografiate. [< fr. stéréomètre, cf. gr. stereos – solid, metron – măsură].

STEREOMETRU s. n. 1. instrument pentru determinarea volumelor corpurilor solide. 2. aparat cu ajutorul căruia se construiesc hărțile topografice sau se măsoară elementele spațiale ale obiectelor fotografiate. (< fr. stéréomètre)

STEREO- „solid, în relief, tridimensional”. ◊ gr. stereos „solid, cubic, masiv” > fr. stéréo-, engl. id., germ. id., it. id. > rom. stereo-. □ ~autograf (v. auto-, v. -graf), s. n., aparat pentru trasarea automată a curbelor de nivel și a liniilor de planimetrie după stereograme; ~autografie (v. auto-, v. -grafie), s. f., întocmire a hărților cu ajutorul stereoautografului; ~bat (v. -bat₂), s. n., masiv de zidărie care formează soclul unei construcții de tip clasic; ~campimetru (v. campi-, v. -metru₁), s. n., aparat pentru măsurarea întinderii cîmpului vizual concomitent la ambii ochi; ~cardiografie (v. cardio-, v. -grafie), s. f., vectocardiografie tridimensională în care buclele vectoriale sînt înregistrate în plan frontal, sagital și orizontal; ~cartograf (v. carto-, v. -graf), s. n., aparat pentru schițarea automată a planului unei localități pe baza stereogramelor; ~cartografie (v. carto-, v. -grafie), s. f., metodă de întocmire a hărților cu ajutorul stereogramelor; ~chineză (~cineză, ~kineză) (v. -chineză), s. f., reacție a organismului vegetal ajuns în contact cu o suprafață solidă la care tinde să adere sau s-o evite; ~cinefluorografie (v. cine-, v. fluoro-, v. -grafie), s. f., imagine radiocinematografică executată după principiul stereofotografiei, oferind imagini în mișcare cu aspect tridimensional; ~cinematografie (v. cinemato-, v. -grafie), s. f., cinematografie care redă imaginile în relief; ~cite (v. -cit), s. n. pl., celule cu pereții îngroșați, constituind stereomul; ~cromie (v. -cromie), s. f., tehnică de a executa picturi în relief folosind un strat de mortar special preparat; ~encefalotomie (v. encefalo-, v. -tomie), s. f., intervenție chirurgicală stereotactică urmărind distrugerea anumitor structuri din profunzimea encefalului cu ajutorul curentului electric și al izotopilor radioactivi; ~fil (v. -fil₂), adj., cu frunze tari; ~fonie (v. -fonie₁), s. f., procedeu de înregistrare și de redare a sunetului, permițînd reconstituirea spațială a sursei sonore în timpul audiției; ~fotocartograf (v. foto-, v. carto-, v. -graf), s. n., aparat fotogrammetric de stereorestituție, folosit la construcția grafică automată de planuri și hărți; ~fotogoniometru (v. foto-, v. gonio-, v. -metru₁), s. n., aparat folosit la măsurarea unghiurilor și a direcțiilor unghiulare din cîmpul stereogramelor formate din fotograme conjugate; ~fotografie (v. foto-, v. -grafie), s. f., 1. Ramură a fotografiei care se ocupă cu tehnica obținerii fotografiilor conjugate. 2. Dublă imagine constituită prin fotografii ale unui obiect, luate sub unghiuri diferite; ~fotogramă (v. foto-, v. -gramă), s. f., stereogramă*; ~gnozie (v. -gnozie), s. f., facultate de a recunoaște prin simțul tactil, fără participare vizuală, proprietățile fizice ale obiectelor; ~goniometru (v. gonio-, v. -metru₁), s. n., aparat utilizat pentru controlul informației stereofonice și pentru aprecierea diferenței de intensitate și de fază între semnalele stereofonice; ~graf (v. -graf), s. m. și f., specialist în stereografie; ~grafie (v. -grafie), s. f., arta de a reprezenta prin proiecții corpurile solide pe o suprafață plană; ~grafometru (v. grafo-, v. -metru₁), s. n., aparat fotogrammetric care servește la stereorestituția expeditivă a fotogramelor conjugate și la executarea fototriangulației radiale; ~gramă (v. -gramă), s. f., grup de două fotografii ale aceluiași obiect care, privite la un stereoscop, permit obținerea imaginii în spațiu a obiectului; sin. stereofotogramă; ~izomeri (v. izo-, v. -mer), s. m. pl., substanțe izomere care diferă între ele prin modul de aranjare în spațiu a atomilor dintr-o moleculă; ~izomerie (v. izo-, v. -merie), s. f., proprietate a unor substanțe de a forma stereoizomeri; ~metrie (v. -metrie₁), s. f., ramură a geometriei care studiază determinarea și măsurarea volumului corpurilor solide; ~metrograf (v. metro-₂, v. -graf), s. n., aparat automat utilizat pentru restituția grafică și numerică a fotogramelor nadirale pe cupluri izolate; ~metru (v. -metru₁), s. n., 1. Instrument care servește la determinarea volumelor corpurilor solide. 2. Aparat cu ajutorul căruia se întocmesc hărțile topografice sau se măsoară elementele spațiale ale obiectelor fotografiate; ~micrometrie (v. micro-, v. -metrie₁), s. f., tehnică a măsurării paralaxelor stereoscopice cu ajutorul stereomicrometrului; ~micrometru (v. micro-, v. -metru₁), s. n., instrument care servește la măsurarea paralaxelor longitudinale pe cupluri de fotograme; ~microscop (v. micro-, v. -scop), s. n., microscop binocular la care preparatele pot fi observate stereoscopic; ~microscopie (v. micro-, v. -scopie), s. f., tehnica observației la stereomicroscop; ~monoscop (v. mono-, v. -scop), s. n., dispozitiv optic pentru examinarea vizuală stereoscopică a imaginilor fotografice conjugate; ~nomogramă (v. nomo-₁, v. -gramă), s. f., nomogramă construită pe principiul proiectării și observării stereoscopice; ~oftalmoscop (v. oftalmo-, v. -scop), s. n., oftalmoscop folosit pentru examinarea stereoscopică a interiorului ochiului; ~oftalmoscopie (v. oftalmo-, v. -scopie), s. f., operație de examinare a interiorului ochiului cu ajutorul unui stereooftalmoscop; ~pantograf (v. panto-, v. -graf), s. n., aparat de stereorestituție folosit la întocmirea de hărți topografice după stereograme aeriene și terestre; ~pantometru (v. panto-, v. -metru₁), aparat de stereorestituție folosit pentru măsurarea stereoscopică pe fotograme negative și pozitive; ~planigraf (v. plani-, v. -graf), s. n., aparat folosit pentru întocmirea de hărți și planuri topografice, după stereograme aeriene și terestre; ~plasmă (v. -plasmă), s. f., partea solidă a protoplasmei celulare; ~radiofotografie (v. radio-, v. foto-, v. -grafie), s. f., radiofotografie tridimensională; ~radioscopie (v. radio-, v. -scopie), s. f., radioscopie care dă senzație de relief; ~scop (v. -scop), s. n., instrument optic prin care două imagini suprapuse prin vederea binoculară dau impresia unei singure imagini în relief; ~scopie (v. -scopie), s. f., 1. Ramură a opticii care studiază vederea în relief, metodele și instrumentele stereoscopice. 2. Procedeu de înregistrare și de redare a imaginii, care permite reconstituirea tridimensională a subiectului fotografiat sau filmat; ~sperm (v. -sperm), adj., cu semințe tari; ~spondili (v. -spondil), s. m. pl., subordin de amfibieni stegocefali fosili, care au trăit din devonian pînă în triasic, cu craniul complet osificat și cu vertebre puternice rezultate din contopirea mai multor piese; ~tahigraf (v. tahi-, v. -graf), s. n., aparat folosit în tahimetrie pentru măsurarea distanței de la punctul de stație la un anumit punct din teren, bazat pe principiul stereoscopului; ~taxie (v. -taxie), s. f., 1. Metodă de identificare radiologică a unor structuri nervoase. 2. Tiginotaxie*^[1]; ~telemetrie (v. tele-, v. -metrie₁), s. f., telemetrie bazată pe măsurători stereoscopice; ~telemetru (v. tele-, v. -metru₁), s. n., telemetru folosit în stereotelemetrie; ~tipie (v. -tipie), s. f., 1. Procedeu de multiplicare a zațului sau a clișeelor tipografice prin turnare în forme solide. 2. Simptom al unor boli mintale, manifestat prin repetarea stereotipă a acelorași cuvinte sau mișcări; ~tomie (v. -tomie), s. f., disciplină care se ocupă cu studiul metodelor de tăiere, de fasonare și de îmbinare a corpurilor solide utilizate în construcții; ~top (v. -top), s. n., aparat de stereorestituție folosit pentru întocmirea hărților la scări mici; ~topograf (v. topo-, v. -graf), s. n., aparat fotogrammetric de stereorestituție care folosește proiecția optică și acționarea mecanică; ~topografie (v. topo-, v. -grafie), s. f., tehnică a întocmirii hărților topografice cu ajutorul stereorestitutoarelor la scări mici; ~topometrie (v. topo-, v. -metrie₁), s. f., tehnică a determinării coordonatelor în spațiu și a întocmirii de planuri topografice cu ajutorul stereorestitutoarelor; ~topometru (v. topo-, v. -metru₁), s. n., aparat fotogrammetric folosit la întocmirea de planuri și de hărți topografice.

telemetru sn [At: COSTINESCU / Pl: ~re / E: fr télémètre] 1 Instrument optic folosit pentru măsurarea distanței dintre locul unde este instalat instrumentul și un punct depărtat sau inaccesibil. 2 Dispozitiv atașat aparatului fotografic, care fixează imaginea prin reglarea distanței focale în funcție de depărtarea până la obiectul de fotografiat.

HOLO- (OLO-) „întreg, integral, total”. ◊ gr. holos „întreg, tot” > fr. holo-, germ. id., engl. id. > rom. holo- și olo-. □ ~bazidiomicete (v. bazi-, v. dio-, v. -micete), s. f. pl., subclasă de ciuperci superioare, care cuprinde specii cu bazidia întreagă, nesegmentată și cu corpurile de fructificație bine diferențiate; ~biotic (v. -biotic), adj., (despre pești) care migrează în același mediu marin, sau dulcicol; ~bioză (v. -bioză), s. f., variantă a holismului care susține că evoluția este produsă mai ales prin concentrarea și asocierea progresivă a organismelor simbionte într-un întreg, creator al noului în evoluție; ~blastic (v. -blastic), adj., 1. Care se divide complet în celule în timpul clivajului. 2. (Despre spori) Care participă integral la formarea celulelor; ~carp (v. -carp), s. n., fruct întreg, nedespicat; ~caust (v. -caust), s. n., sacrificiu practicat în antichitate de unele popoare, care consta în arderea integrală a animalului pe altar; ~cefal (olocefal) (v. -cefal), s. m., 1. s. m., Monstru prezentînd deficiențe somatice, dar avînd capul complet dezvoltat. 2. s. m. pl., Grup de pești marini cartilaginoși, avînd maxilarul superior sudat la baza craniului; ~cen (olocen) (v. -cen₁), s. n., adj., 1. s. n., Ultima epocă (serie) a perioadei cuaternare care se continuă și astăzi, caracterizată prin desăvîrșirea treptată a tipurilor umane și prin apariția culturilor materiale. 2. adj., Care aparține acestei epoci (serii); ~cenoză (v. -cenoză₁), s. f., comunitate de organisme considerată în ansamblul ei geobotanic; ~centric (v. -centric), adj., (despre cromozomi) cu centromerul difuz pe întreaga lungime; ~ciclic (olociclic) (v. -ciclic), adj., 1. Care formează un cerc complet. 2. Care înconjoară complet un organ vegetal. 3. (Despre plante) Persistent în tot cursul anului, avînd frunze de înlocuire; ~cren (v. -cren), adj., (despre izvoare) la care apa mustește din pămînt, formînd mlaștini cu vegetație și faună sărace; ~crin (v. -crin), adj., 1. (Despre glande) Cu secreție totală. 2. Care împreună cu celula secretoare formează elementele componente ale secreției glandulare; ~cronic (olocronic) (v. -cronic), adj., referitor la toată desfășurarea în timp a unui fenomen; ~dentografie (v. dento-, v. -grafie), s. f., fotografiere tridimensională a cavității bucale; ~dibioză (v. di-, v. -bioză), s. f., transplant vegetal la care hipobiotul nefoliat posedă aparat de absorbție, iar epibiotul, aparat de asimilație; ~edrie (oloedrie) (v. -edrie), s. f., calitate a unui sistem cristalin de a prezenta simetrie maximă; ~endobiotic (v. endo-, v. -biotic), adj., (despre ciuperci) care trăiește toată viața în interiorul unui alt organism; ~endozoare (v. endo-, v. -zoar), s. n. pl., organisme (ciuperci, bacterii) care trăiesc în corpul animalelor-gazdă; ~fite (v. -fit), s. f. pl., plante autotrofe a căror viață nu este dependentă de a altor organisme; ~frastic (v. -frastic), adj., (despre limbi) în care o gîndire, o frază se exprimă printr-un singur cuvînt; ~gamie (v. -gamie), s. f., 1. Condiție de a avea gameți morfologic similari celulelor somatice. 2. Macrogamie cu participarea întregului aparat vegetativ, rezultînd nemijlocit o celulă nediferențiată cu rol de gamet; ~geneză (v. -geneză), s. f., ansamblul proceselor de ontogenie și filogenie, prin care se exprimă continuitatea vieții; sin. hologenie; ~genie (v. -genie₁), s. f., hologeneză*; ~genotip (v. geno-₁, v. -tip), s. n., specie vegetală sau animală care a stat la baza creării unui gen nou; ~gimnocarp (v. gimno-, v. -carp), adj., cu fructe sau fructificații complet nude, neacoperite; sin. hologimnocarpic^[1]; ~gin (v. -gin), adj., cu caractere care se transmit numai pe linie femelă; sin. hologinic^[2]; ~grafie (v. -grafie), s. f., procedeu de luat imagini în relief prin utilizarea razei unui laser; ~gramă (v. -gramă), s. f., imagine obținută prin holografie; ~morfoză (v. -morfoză), s. f., modificare morfologică prin înlocuirea totală a părții vegetale regenerate; ~patie (v. -patie), s. f., 1. Stare patologică generală, exteriorizată prin modificări locale. 2. Teorie conform căreia orice tulburare sau boală locală este consecința unei stări patologice generale; ~petal (v. -petal), adj., cu pistilul și staminele transformate în petale; ~saprofite (olosaprofite) (v. sapro-, v. -fit), s. f. pl., organisme saprofite în mod obligatoriu, lipsite de clorofilă și cu nutriție limitată la substanțele organice vegetale sau animale; ~spor (v. -spor), s. m., spor a cărui formă și a cărui mărime se definitivează înainte ca sporul precedent să fi ajuns la maturitate deplină; ~stom (v. -stom), s. n., peristom continuu, prezent la gasteropode și echinide; ~tecă (olotecă) (v. -tecă), s. f., înveliș calcaros continuu al coloniilor masive de madrepori; ~tip (v. -tip), s. n., exemplar vegetal sau animal pe baza căruia s-a făcut descrierea speciei; ~tonie (v. -tonie), s. f., mișcare spasmodică a întregului sistem muscular; ~trih (v. -.trih), adj., care prezintă păr sau cili de aceeași mărime pe toată suprafața.

fotografic, ~ă a [At: ODOBESCU, S. II, 114 / Pl: ~ici, ~ice / E: fr photographique] 1 Care ține de fotografie (1). 2 Privitor la fotografie (1). 3 Care servește pentru a fotografia. 4 (Îs) Hârtie ~ă Hârtie specială acoperită cu un strat sensibil la acțiunea radiațiilor luminoase, pe care se obțin copiile fotografice pozitive prin copierea negativelor. 5 (Îs) Aparat ~ Dispozitiv optic (format din obiectiv, diafragmă, obturator, declanșator, cameră obscură,, caseta filmului, vizor etc.) cu ajutorul căruia se fotografiază. 6 Obținut pe cale fotografică.

A FOTOGRAFIA ~ez tranz. (ființe, obiecte, locuri etc.) A fixa o imagine pe o placă sau pe hârtie fotografică cu ajutorul unui aparat fotografic. [Sil. -fi-a] /<fr. photographier

fotografiere sf [At: DEX / P: ~fi-e~ / Pl: ~eri / E: fotografia] 1 Fixare a imaginii unui obiect, a unei persoane, a unui peisaj etc. pe o placă sau pe o hârtie fotografică sensibilă cu ajutorul unui aparat fotografic. 2 Realizare a unei fotografii (2). 3 (Fig) Reproducere fidelă și riguroasă a ceva. 4 (Arg; la jocul de cărți) Tăiere.

vedere s.f. 1 Faptul de a vedea sau de a fi văzut; rază de acțiune a privirii; ceea ce se percepe cu ajutorul văzului; ext. cîmp vizual; percepere a imaginilor cu simțul văzului. ◊ Loc.adv. La vedere = a) în fața tuturor, în public; b) în mod vizibil, evident. Din vedere = a) (numai) privind; b) la repezeală, în mod superficial; c) (numai) după înfățișare, fără a-l fi cunoscut mai îndeaproape. ◊ Loc.prep. În vederea... = a) în fața, dinaintea, sub privirile cuiva; b) într-o manieră care permite, care pregătește un scop; în interesul, în scopul..., pentru... Avînd în vedere = datorită..., din cauză..., ținînd seama de... Din unghi de vedere = în privința..., sub raportul... Din punct de vedere... sau din punctul de vedere al... v. punct. ◊ Expr. A avea pe cineva în vedere = a avea grijă, a se gîndi la cineva (pentru un anumit scop); a se ocupa de cineva. A avea ceva în vedere = a urmări ceva, a avea un plan, o intenție; a-și propune, a viza; a intra în preocupările cuiva. A pune (cuiva) în vedere = a) a comunica cuiva o decizie; a atenționa, a avertiza pe cineva; b) a expune privirii; c) a da la iveală; a scoate în evidență. A trece cu vederea = a) a nu lua în seamă (pe cineva sau ceva), a nu da importanța cuvenită; a nesocoti, a desconsidera. Din moment ce specialiștii îl prețuiau, nu putea să-l treacă cu vederea (CĂL.); b) a lăsa la o parte, a nu se îngriji de...; a pierde din vedere; a uita. Ai trecut cu vederea și ai nesocotit vînatul numit grives (ODOB.); c) a nu ține cont de..., a nu ține seama de...; a nu lua în nume de rău; a scuza o greșeală; a omite. Își dedea silința să uite cele petrecute, să le treacă cu vederea, ca și cînd n-ar fi fost (SLAV.). Trecere cu vederea = neglijare, omitere. A pierde (sau a scăpa) pe cineva (sau ceva) din vedere = a neglija, a uita. Acest fapt nu a scăpat ulterior din vedere (PER.). Scăpare din vedere = neglijare, uitare. Unghi de vedere = aspectul sub care cineva privește o problemă sau atitudinea pe care o are față de ea; mod de a gîndi; opinie. (De) la prima vedere = a) după o primă impresie; la un prim contact; fără a exprima (ceva) în profunzime ; b) văzînd pentru prima dată; după o privire superficială; numai după înfățișare. Punct de vedere v. punct. Din punctul de vedere al cuiva v. punct. A răpune ceva din vedere v. răpune. A fi scump la vedere v. scump. ♦ (fin.; înv.) Prezentare a unei polițe, a unei cambii etc. la o instituție financiară pentru încasarea sumei înscrise. ♦ (fin.; actual) La vedere = a) Loc.adj., adv. (pe baza căruia se face restituirea banilor) la prezentarea la o instituție financiar-bancară; b) Loc.adj. (despre dobînzi) care se aplică sumelor depuse într-o instituție bancară a căror utilizare nu este condiționată de un termen fix de depozitare. ∆ Depunere la vedere v. depunere. ♦ (înv., reg.) Lumină; ext. sursă de lumină. 2 Simțul văzului; capacitatea de a percepe (ceva) cu ajutorul văzului; organul văzului, ochii. Unsei și pre orb și îi veni vederile ca mai nainte (ISP.). ◊ (întărit prin „ochilor”) Perzîndu-și vederea ochilor ei, merse la Ierusalim (MIN.). ◊ Vedere scurtă v. scurt. ◊ Expr. A avea vederea scurtă = a fi miop. A lăsa (pe cineva) fără vederi = a orbi (pe cineva). A-i fura (cuiva) vederile v. fura. A-i lua (cuiva) vederea (ori vederile) v. lua. A petrece (pe cineva sau ceva) cu vederea v. petrece. A nu scăpa (pe cineva sau ceva) din vedere v. scăpa. (A fi) scurt de vedere v. scurt. A nu (mai) slăbi (pe cineva sau ceva) din vedere v. slăbi. A fi tîmp la vedere v. tîmp. 3 Aspect exterior; chip, înfățișare. De acolo coborîndu-se, figura sa la vedere era sublimă (ARIST.). 4 Priveliște, peisaj, perspectivă. De-aici încolo... alt tablou, altă vedere ți se deschide (VLAH.). ◊ Aparat de luat vederi = cameră video. Cameră de luat vederi v. cameră. ◊ Fig. Se desface în el vederea interioară a unui paradis pierdut (CA. PETR.). ♦ Tablou, desen, fotografie etc. care înfățișează un peisaj, panorama unui oraș, a unui cartier etc.; spec. carte poștală ilustrată. 5 Faptă, acțiune capabilă de a impresiona pe cineva, de a atrage atenția; întîmplare (interesantă); scenă. Boieriipămîntului se turbură la această vedere. (BĂLC.). 6 (pop.) Întîlnire dintre două sau mai multe persoane. Părea bucuros de vederea unui prieten. ◊ Expr. La bună vedere! = la revedere! ♦ Întîlnire dintre două persoane de sex opus organizată (de rude sau de pețitori) în scopul unei căsătorii. ♦ (reg.) Vizită făcută la părinții unei fete de către viitorul ginere. ◊ Loc.adv. Pe vedere = cu scopul de a cunoaște familia, averea, casa unui tînăr în vederea unei căsătorii. ♦ Vizitare a unui obiectiv turistic, a unei localități, a unui muzeu etc. Pentru concediu a ales vederea Văii Regilor din Egipt. 7 (înv.) Vedenie. O vedere de vis arătîndu-mi-să în somn, mi-au arătat... că de o suliță de fier vei fi perit (HER.). 8 (mai ales la pl.) Ceea ce gîndește, crede sau afirmă, susține cineva asupra cuiva sau a ceva, părere, opinie; convingere; orizont de idei. Concepția expusă e în concordanță cu vederile lui Aristotel (JOJA). ◊ Schimb de vederi = consultare, împărtășire reciprocă a opiniilor, a concepțiilor referitoare la anumite probleme politice, sociale, economice etc. (litigioase) între persoane care reprezintă state, guverne, organizații etc., cu scopul de a se ajunge la un consens. ◊ Expr. A intra în vederile cuiva = a fi obiectul atenției, al preocupării cuiva. Lărgime de vederi v. lărgime. 9 Capacitatea, însușirea de a forma imagini mentale, de a-și reprezenta ceva în minte; exercitarea acestei însușiri. Un om cult, cu vederi democratice. • pl. -i. /v. vedea; cf. și fr. vue.

TOMO- „tăiere, secționare”. ◊ gr. tome „tăiere, secționare” > fr. tomo-, it. id., germ. id., engl. id. > rom. tomo-. □ ~fotografie (v. foto-, v. -grafie), s. f., procedeu medical care constă în fotografierea ecranului radioscopic pe care se proiectează imaginea realizată prin tomografie; ~graf (v. -graf), s. n., aparat cu ajutorul căruia se execută o tomografie; sin. planigraf, radiotom, stratigraf (2); ~grafie (v. -grafie), s. f., 1. Metodă radiologică permițînd obținerea de imagini de la diferite adîncimi ale organelor examinate. 2. Clișeu care conține o asemenea imagine; sin. tomogramă; ~gramă (v. -gramă), s. f., tomografie* (2); ~manie (v. -manie), s. f., 1. Tendință maladivă de a executa intervenții chirurgicale. 2. Tendință patologică de a fi supus la intervenții chirurgicale.

MONTÁJ s. n. 1. Faptul de a monta¹ (1); (concretizat) ansamblu, sistem realizat prin montare¹. Importanța preciziei execuției pieselor, în ceea ce privește dimensiunile lor, se evidențiază la montaj și mai cu seamă în cazul înlocuirii pieselor de schimb. IOANOVICI, TEHN. 369. Capul șurubului poate să mai aibă și alte forme speciale, după locul disponibil pentru montaj. SOARE, MAȘ. 11. Penele de reglaj se caracterizează. . . și prin faptul că montajul și demontajul lor nu se face prin lovituri de ciocan. id. ib. 50. Montajul de mașini și aparate. BO (1951), 785. Se întoarse lîngă masa de montaj și rîndui piesele. V. ROM. iulie 1954, 159. Sînt în curs de construire și montaj mari complexe ale industriei chimice. SCÎNTEIA, 1960, nr. 4837. 2. (În pictură, grafică, fotografie) Reunire a unor imagini independente sau care fac parte dintr-o compoziție, în vederea obținerii unui ansamblu; (concretizat) ansamblu realizat printr-o astfel de reunire. Această idee este viu redată de un montaj fotografic care domină o parte din prima sală a expoziției. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2 390. 3. Stabilire a ordinii, a lungimii etc. diferitelor imagini din care este alcătuit un film cinematografic, înainte de a fi definitiv terminat. Aceasta e arta montajului, aceasta e legea ecranului. CONTEMP. 1958, nr. 592, 4/4. Montaj radiofonic = dispunere în ordinea logică a momentelor reprezentative care alcătuiesc opere literare sau muzicale, în vederea prezentării lor în cadrul unei transmisiuni radiofonice – Pl.: montaje. - Și: (învechit) montágiu s. n. BUL. FIL. VI, 57. – Din fr. montage.

*FOTOGRAFIE sf. 📷 1 Arta de a reproduce întocmai pe plăci de sticlă, pe foi de hîrtie, etc. anume preparate cu substanțe chimice, imaginile obiectelor care se formează în camera neagră a unui aparat fotografic, trecînd printr’un obiectiv ¶ 2 Imaginea însăși obținută prin acest procedeu: album de fotografii [fr.].

FOTO- „lumină, fosforescență, iradiație, iluminație, fotografie”. ◊ gr. phos, photos „lumină” > fr. photo-, germ. id., engl. id., it. foto- > rom. foto-. □ ~autografie (v. auto-, v. -grafie), s. f., procedeu manual de pregătire a unei forme de tipar plan, folosind ca original o fotografie și pentru lucru o cerneală autografică sau tuș litografic; ~biologie (v. bio-, v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază efectele luminii asupra biologiei ființelor vii; ~blast (v. -blast), s. n., lăstar dezvoltat subteran, care se adaptează mai tîrziu la viața aeriană din mediul luminos; ~cartograf (v. carto-, v. -graf), s. n., aparat utilizat la realizarea automată a hărților pe bază de fotograme; ~chineză (~cineză, ~kineză) (v. -chineză), s. f., provocare a mișcării unui organ sau organism vegetal pe calea mișcării bruște a intensității luminii; ~chinograf (~kinograf) (v. chino-₁, v. -graf), s. n., instrument care permite analiza și studierea mișcărilor fizice cu ajutorul filmului; ~chinogramă (~kinogramă) (v. chino-₁, v. -gramă), s. f., imagine obținută la fotochinograf; ~cleistogamie (v. cleisto-, v. -gamie), s. f., tip de cleistogamie care se datorează insuficienței luminii; ~clinie (v. -clinie), s. f., curbare în jos a frunzelor sau a lăstarilor sub influența gradului de luminozitate sau a direcției razelor de lumină; ~coagulograf (v. coagulo-, v. -graf), s. n., aparat pentru măsurat coagularea sîngelui; ~colografie (v. colo-₁, v. -grafie), s. f., metodă de tipărire la care se utilizează un strat de gelatină sensibilizat la acțiunea luminii; ~colorimetru (v. colori-, v. -metru₁), s. n., instrument utilizat la măsurarea concentrației unei soluții colorate cu ajutorul luminii; ~colposcopie (v. colpo-, v. -scopie), s. f., colposcopie cu înregistrarea fotografică a imaginilor; ~crom (v. -crom), adj., s. m., (corp) care își modifică culoarea sub acțiunea luminii; ~cromatic (v. -cromatic), adj., a cărui cromaticitate este în funcție de luminozitate; ~cromie (v. -cromie), s. f., procedeu de reproducere fotografică în culori; ~cromogeni (v. cromo-, v. -gen₁), s. m. pl., grup de bacterii nespecifice și patogene; caracterizate prin capacitatea de a elabora, numai în prezența luminii, un pigment galben; ~cromografie (v. cromo-, v. -grafie), s. f., metodă de fotografiere în culori sau de reproducere fotografică a tablourilor în culori; ~cromotipografie (v. cromo-, v. tipo-, v. -grafie), s. f., procedeu de reproducere fotomecanică a culorilor pentru ilustrarea publicațiilor; ~cromoxilografie (v. cromo-, v. xilo-, v. -grafie), s. f., procedeu de reproducere în culori cu clișee gravate în lemn; ~cronograf (v. crono-, v. -graf), s. n., aparat fotografic utilizat la înregistrarea automată a fotografiilor luate în serie; ~dinamic (v. -dinamic), adj., (despre substanțe) cu efect asupra celulelor vii numai în prezența luminii; ~dinamie (v. -dinamie), s. f., efect stimulator al luminii asupra organismelor vegetale; ~dineză (v. -dineză), s. f., declanșare a curenților de rotație din citoplasmă sub influența luminii; ~diodă (v. di-, v. -odă), s. f., 1. Diodă a cărei funcționare depinde de intensitatea fluxului luminos care cade asupra sa. 2. Celulă fotoelectrică; ~estezie (v. -estezie), s. f., sensibilitate vegetală sau animală sub influența luminii; ~fază (v. -fază), s. f., stadiu în dezvoltarea plantelor, caracterizat printr-o cerință deosebită pentru temperatura optimă și pentru intensitatea și durata luminii; ~fil (v. -fil₁), adj., (despre vegetale) care crește și se dezvoltă în locuri însorite; ~fite (v. -fit), s. f. pl., plante care cresc în stațiunile ecologice însorite; sin. heliofite; ~fob (v. -fob), adj., s. m. și f., (persoană) care prezintă fotofobie; ~fobie (v. -fobie), s. f., repulsie patologică față de lumină; ~fon (v. -fon), s. n., instalație care transmite sunetele prin intermediul unei raze de lumină; ~fonie (v. -fonie₁), s. f., procedeu de transmitere a sunetelor cu ajutorul fotofonului; ~for (v. -for), adj., care posedă sau care poartă o sursă de lumină; ~foreză (v. -foreză), s. f., deplasare a particulelor microscopice sub acțiunea unui flux puternic de lumină; ~gen (v. -gen₁), adj., (despre bacterii) care produce lumină; ~geneză (v. -geneză), s. f., fotogenie*; ~genic (v. -genic), adj., care impresionează bine placa fotografică; ~genie (v. -genie₁), s. f., producere de lumină; sin. fotogeneză; ~geologie (v. geo-, v. -logie₁), s. f., metodă de cercetare geologică pe bază fotografică; ~goniometru (v. gonio-, v. -metru₁), s. n., instrument cu care se efectuează măsurători unghiulare pe fotograme; ~graf (v. -graf), s. m. și f., specialist în fotografie; ~grafie (v. -grafie), s. f., procedeu tehnic care permite obținerea imaginii pozitive a obiectelor prin acțiunea luminii pe o suprafață sensibilă; ~grafotip (v. grafo-, v. -tip), s. n., 1. Fotografie a exemplarului vegetal tipic. 2. Tip de taxon stabilit pe baza unei ilustrații fotografice; ~gramă (v. -gramă), s. f., 1. Probă fotografică pozitivă. 2. Fiecare imagine a unui film. 3. Fotografie specială, luată din avion, utilizată în topografie și cartografie; ~laparoscopie (v. laparo-, v. -scopie), s. f., tip de laparoscopie cu înregistrare fotografică a imaginilor; ~linotip (v. lino-₁, v. -tip), s. n., mașină de culegere fotografică; ~litografie (v. lito-, v. -grafie), s. f., procedeu de preparare a formelor de tipar prin fotografierea pe o piatră litografică; ~liză (v. -liză), s. f., 1. Descompunere chimică a unei substanțe sub acțiunea luminii. 2. Orînduire a granulelor de clorofilă sub acțiunea luminii; ~metalografie (v. metalo-, v. -grafie), s. f., procedeu de imprimare tipografică a hărților și a desenelor, constînd în transpunerea acestora pe o placă de zinc sensibilizată; ~metrie (v. -metrie₁), s. f., disciplină care studiază metodele de măsurare a intensității surselor luminoase; ~metru (v. -metru₁), s. n., 1. Instrument pentru determinarea sensibilității retiniene la lumină. 2. Instrument pentru măsurarea intensității radiațiilor luminoase; ~microscopie (v. micro-, v. -scopie), s. f., metodă de înregistrare fotografică a preparatelor microscopice; ~morfoză (v. -morfoză), s. f., totalitatea modificărilor morfogenetice suferite de ființele vii sub acțiunea luminii; ~nastie (v. -nastie), s. f., mișcare a plantelor ca răspuns la un excitant luminos difuz; sin. helionastie; ~oftalmie (v. -oftalmie), s. f., inflamație simultană a corneei și a conjunctivei, produsă de radiațiile ultraviolete; ~patie (v. -patie), s. f., fototaxie (1); ~perspectograf (v. perspecto-, v. -graf), s. n., aparat fotogrammetric de transformare plană a fotogramelor, în vederea obținerii de hărți topografice a zonelor terestre plane, dar înclinate; ~plagiotrop (v. plagio-, v. -trop), adj., (despre frunze) cu așezare oblică față de sursa de lumină; sin. fotoplagiotropic; ~plagiotropic (v. plagio-, v. -tropic), adj., fotoplagiotrop*; ~sferă (v. -sferă), s. f., strat exterior al soarelui sau ai unei stele, care radiază lumină; ~stat (v. -stat), s. n., reproducere fotografică a unui document, realizată doar printr-o singură operație; ~stereograf (v. stereo-, v. -graf), s. n., aparat fotogrammetric de fotorestituție, bazat pe principiul vederii stereoscopice, fiind înzestrat cu o lunetă stereoscopică de vizare; ~stereogramă (v. stereo-, v. -gramă), s. f., ansamblu de două fotograme corespondente care conțin același obiect din fotoperspectivă realizată din două puncte de stație vecine; ~stereotecă (v. stereo-, v. -tecă), s. f., colecție de fotostereograme spațiale, care conține o regiune terestră dată; ~stereotomie (v. stereo-, v. -tomie), s. f., metodă de cercetare în antropologie, bazată pe fotografierea în trei dimensiuni; ~stetoscop (v. steto-, v. -scop), s. n., instrument medical bazat pe transformarea sunetelor în impulsuri luminoase și utilizat pentru analiza zgomotelor cordului fetal; ~taxie (v. -taxie), s. f., 1. Mișcări de orientare a organelor vegetale în direcția razelor de lumină; sin. fotopatie. 2. Deplasare a unor organisme vegetale inferioare după direcția razelor de lumină într-un mediu inegal iluminat. 3. Reacție a protoplasmei la lumină; ~tecă (v. -tecă), s. f., colecție de fotograme sau de fotografii, organizată sistematic; ~telefon (v. tele-, v. -fon), s. n., sistem de transmisie a convorbirilor telefonice, folosind modularea unui fascicul de lumină sau de raze infraroșii; ~telegraf (v. tele-, v. -graf), s. n., aparat folosit în fototelegrafie; ~telegrafie (v. tele-, v. -grafie), s. f., transmitere la distanță a imaginilor, a desenelor, a textelor etc. cu ajutorul telegrafiei; ~telegramă (v. tele-, v. -gramă), s. f., probă obținută de fototelegraf; ~terapie (v. -terapie), s. f., tratament medical care folosește radiații luminoase; ~termometru (v. termo-, v. -metru₁), s. n., aparat pentru înregistrarea fotografică a temperaturii apelor din mediile inaccesibile; ~termoterapie (v. termo-, v. -terapie), s. f., utilizare terapeutică simultană a radiațiilor luminoase și a radiațiilor calorice; ~tip (v. -tip), s. n., fotografie a exemplarului vegetal tipic; ~tipie (v. -tipie), s. f., procedeu de fotocolografie prin care se realizează reproduceri în diverse cerneluri; ~topografie (v. topo-, v. -grafie), s. f., aplicație a fotogrammetriei la topografie; ~trof (v. -trof), adj., (despre organisme) care sintetizează substanțe organice cu ajutorul energiei obținute din lumina solară; sin. fototrofic^[1]; ~trofie (v. -trofie), s. f., 1. Sintetizare a substanțelor organice cu ajutorul energiei luminoase. 2. Dezvoltare mai viguroasă a unei părți din organul unei plante datorită unei luminozități mai pronunțate; ~trop (v. -trop), adj., (despre organisme) care se orientează în direcția izvorului de lumină; sin. fototropic; ~tropic (v. -tropic), adj., fototrop*; ~tropie (v. -tropie), s. f., schimbare reversibilă a culorii unui compus cristalizat sub acțiunea luminii; sin. fototropism^[2]; ~xen (v. -xen), adj., (despre animale) care manifestă indiferență față de prezența unei anumite intensități luminoase; ~xilografie (v. xilo-, v. -grafie), s. f., procedeu tipografic de copiere a negativului unei fotografii pe o placă de lemn.

STROBO- „rotație, răsucire; circular, giratoriu”. ◊ gr. strobos „rotire, răsucire” > fr. strobo-, it. id., germ. id., engl. id. > rom. strobo-. □ ~fotografie (v. foto-, v. -grafie), s. f., studiul fotografic și analitic al mișcărilor periodice, constînd în înregistrarea intermitentă pe unul și același negativ a diferitelor poziții ale unui corp în mișcare; ~scop (v. -scop), s. n., aparat optic care permite observarea anumitor mișcări periodice foarte rapide; ~scopie (v. -scopie), s. f., metodă de cercetare a mișcărilor periodice, constînd în observarea lor la un interval de timp regulat; ~stereoscopie (v. stereo-, v. -scopie), s. f., observare stereoscopică a obiectelor cu ajutorul stroboscopului.

CRONO- „timp, durată, temporalitate”. ◊ gr. khronos „timp, durată” > fr. chrono-, germ. id., engl. id., it. crono- > rom. crono-. □ ~biologie (v. bio-, v. -logie₁), s. f., studiul științific al ritmurilor biologice ale viețuitoarelor; ~fobie (v. -fobie), s. f., teamă patologică de timp; ~fotografie (v. foto-, v. -grafie), s. f., înregistrare fotografică a unei mișcări la intervale scurte de timp, în scopul studierii acesteia; ~graf (v. -graf), s. n., 1. Instrument pentru înregistrarea duratelor de desfășurare a evenimentelor, fenomenelor, operațiilor etc. 2. Aparat automat de precizie, utilizat la verificarea funcționării cronometrelor; ~grafie (v. -grafie), s. f., 1. Totalitatea operelor în care faptele sînt prezentate cronologic. 2. Figură de stil care constă în descrierea temporală a unor momente sau evenimente; ~gram (v. -gram), s. n., cronogramă* (1); ~gramă (v. -gramă), s. f., 1. Informație dată de literele unei inscripții, ale unei fraze etc., care au și o semnificație numerală, reprezentînd cifre romane; sin. cronogram. 2. Historiogramă*; ~hidroizopletă (v. hidro-₁, v. izo-, v. -pletă), s. f., cronoizopletă a umidității; ~izopletă (v. izo-, v. -pletă), s. f., linie care unește pe o hartă punctele cu aceeași umiditate; ~logie (v. -logie₁), s. f., 1. Disciplină care se ocupă cu datarea evenimentelor istorice în vederea stabilirii succesiunii acestora. 2. Istoria vieții unui ecosistem, alcătuită din aspecte filogenetice și aspecte bionomice; ~metrie (v. -metrie₁), s. f., ramură a meteorologiei care studiază procedeele și instrumentele pentru măsurarea timpului; ~metru (v. -metru₁), s. n., instrument de precizie, folosit pentru măsurarea intervalelor de timp; ~profesiogramă (v. profesio-, v. -gramă), s. f., înregistrare grafică în timpul unei activități, cu determinarea duratei în timp a fiecărei operații componente; ~scop (v. -scop), s. n., instrument pentru măsurarea unui scurt interval de timp; ~taraxie (v. -taraxie), s. f., confuzie în orientarea temporală, asociată cu incapacitatea de a identifica datele și de a le aprecia durata timpului; ~trop (v. -trop), adj., referitor la regularitatea unui ritm.

ELECTRO- „electricitate, electrizare”. ◊ gr. elektron „ambră galbenă, chihlimbar” > fr. électro-, engl. id., germ. elektro- > rom. electro-. □ ~biogeneză (v. bio-, v. -geneză), s. f., producere de electricitate de către organismele vii; ~biologie (v. bio-, v. -logie₁), s. f., studiul formării și al efectelor ei în organismele vii; ~bioscopie (v. bio-, v. -scopie), s. f., metodă medicală de stabilire, cu ajutorul curentului electric, a prezenței sau absenței vieții; ~bronhogramă (v. bronho-, v. -gramă), s. f., înregistrare a curenților de acțiune ai musculaturii netede bronhopulmonare; ~calorimetru (v. calori-, v. -metru₁), s. n., calorimetru electric; ~cardiofonogramă (v. cardio-, v. fono-₁, v. -gramă), s. f., fonocardiogramă*; ~cardiograf (v. cardio-, v. -graf), s. n., aparat pentru înregistrarea unei electrocardiograme; ~cardiografie (v. cardio-, v. -grafie), s. f., înregistrare grafică a contracțiilor mușchiului cardiac și a biocurenților lui; ~cardiogramă (v. cardio-, v. -gramă), s. f., înregistrare grafică a activității electrice a mușchiului cardiac; ~cardioscop (v. cardio-, v. -scop), s. n., aparat care permite proiectarea pe un ecran a traseului electrocardiogramei; ~cardioscopie (v. cardio-, v. -scopie), s. f., examinare pe un ecran a curbelor electrice ale inimii proiectate de electrocardioscop; ~cerebelografie (v. cerebelo-, v. -grafie), s. f., metodă de înregistrare grafică a biocurenților cerebelului; ~cerebelogramă (v. cerebelo-, v. -gramă), s. f., diagramă obținută prin electrocerebelografie; ~chimograf (~kimograf) (v. chimo-₁, v. -graf), s. n., aparat utilizat în electrochimografie; ~chimografie (~kimografie) (v. chimo-₁, v. -grafie), s. f., metodă de înregistrare fotoelectrică a pulsațiilor inimii, bazată pe utilizarea razelor X; ~chimogramă (~kimogramă) (v. chimo-₁, v. -gramă), s. f., înregistrare grafică a conturului inimii și a vaselor mari în activitate, cu ajutorul electrochimografului; ~chirurgie (v. chir/o-, v. -urgie), s. f., chirurgie bazată pe utilizarea curenților electrici; ~cistomiografie (v. cisto-, v. mio-₁, v. -grafie), s. f., înregistrare electrică a curenților de acțiune aparținînd mușchiului vezical; ~corticografie (v. cortico-, v. -grafie), s. f., tehnică de studiere a activității electrice a scoarței cerebrale, prin aplicarea unor electrozi pe suprafața creierului; ~corticogramă (v. cortico-, v. -gramă), s. f., diagramă obținută prin electrocorticografie; ~cromatografie (v. cromato-, v. -grafie), s. f., metodă de separare a unui amestec de substanțe sub acțiunea unui cîmp electric; ~cultură (v. -cultură), s. f., utilizare a curentului electric pentru dezvoltarea vegetalelor; ~dermatografie (v. dermato-, v. -grafie), s. f., metodă prin care se cercetează rezistență electrică a pielii; ~dermatometrie (v. dermato-, v. -metrie₁), s. f., metodă de studiu și de determinare a conductivității electrice a pielii; ~dinamometru (v. dinamo-, v. -metru₁), s. n., aparat care servește la măsurarea intensității curentului; ~encefalograf (v. encefalo-, v -graf), s. n., aparat utilizat în electroencefalografie; ~encefalografie (v. encefalo-, v. -grafie), s. f., tehnică de înregistrare grafică a activității bioelectrice a sistemului nervos central; ~encefalogramă (v. encefalo-, v. -gramă), s. f., reprezentare grafică a activității electrice a creierului, realizată cu ajutorul electroencefalografului; ~fil (v. -fil₁), adj., (despre o particulă) care prezintă afinitate pentru electroni; ~filie (v. -filie₁), s. f., puterea electrofilă a unei particule; ~fiziologie (v. fizio-, v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază manifestările biocurenților care însoțesc procesele fiziologice; ~fluoroscopie (v. fluoro-, v. -scopie), s. f., electrocardiografie fluoroscopică; ~fon (v. -fon), s. n., aparat pentru redarea prin mijloace electroacustice a sunetelor înregistrate pe un disc; ~for (v. -for), s. n., aparat cu care se demonstrează apariția electricității prin influență electrostatică; ~foreză (v. -foreză), s. f., 1. Deplasare spre electrozi a particulelor dintr-o soluție coloidală sub acțiunea cîmpului electric. 2. Migrație a particulelor coloidale aflate în suspensie în celula vie la catod, sub influența curentului electric; ~fotografie (v. foto-, v. -grafie), s. f., procedeu de obținere a fotografiilor, bazat pe efectul fotoelectric al lumini; ~fototerapie (v. foto-, v. -terapie), s. f., tip de fototerapie, realizată prin metode electrice; ~gastrograf (v. gastro-, v. -graf), s. n., instrument electronic pentru înregistrarea electrogastrografiei; ~gastrografie (v. gastro-, v. -grafie), s. f., înregistrare a fenomenelor electrice care se produc la nivelul stomacului în timpul activităților secretorii și motorii; ~gastrogramă (v. gastro-, v. -gramă), s. f., înregistrare grafică a fenomenelor electrice care însoțesc secreția și motilitatea gastrică; ~gen (v. -gen₁), adj., care produce electricitate; ~graf (v. -graf), s. n., aparat cu ajutorul căruia se face analiza calitativă a metalelor și minereurilor; ~grafie (v. -grafie), s. f., procedeu tipografic bazat pe corodarea electrolitică; ~gravimetrie (v. gravi-, v. -metrie₁), s. f., metodă de analiză cantitativă care se bazează pe depunerea prin electroliză a metalului la catod și pe cîntărirea substanței depuse; ~hemostază (v. hemo-, v. -stază), s. f., obținere a hemostazei prin cauterizarea vasului care sîngerează cu cuterul electric; ~histerograf (v. histero-₁, v. -graf), s. n., aparat care înregistrează curenții electrici emiși de contracțiile uterine; ~histerogramă (v. histero-₁, v. -gramă), s. f., curbă obținută la electrohisterograf; sin. electrometrogramă; ~lit (v. -lit₂), s. m., compus chimic care se poate disocia în ioni sub influența curentului electric; ~liză (v. -liză), s. f., descompunere a unei substanțe chimice în stare de soluție cu ajutorul curentului electric; ~mecanoterapie (v. mecano-, v. -terapie), s. f., aplicare combinată a electricității și a mecanoterapiei în tratamentul bolnavilor; ~mer (v. -mer), s. m., compus chimic care prezintă fenomenul electromeriei; ~merie (v. -merie), s. f., izomerie prezentată de doi compuși chimici care diferă doar prin distribuția electronilor; ~metalurgie (v. -metal/o, v. -urgie), s. f., ramură a metalurgiei care folosește procedeele electrolitice sau electrotermice; ~metrie (v. -metrie₁), s. f., ansamblu de metode de analiză chimică cantitativă, pentru măsurarea diferențelor de potențial; ~metrogramă (v. metro-₁, v. -gramă), s. f., electrohisterogramă*; ~metru (v. -metru₁), s. n., instrument electrostatic pentru măsurarea diferențelor de potențial electric; ~miograf (v. mio-₁, v. -graf), s. n., aparat cu ajutorul căruia se face electromiografia; ~miografie (v. mio-₁, v. -grafie), s. f., metodă de înregistrare electrică a contracțiilor mușchilor scheletici; ~miogramă (v. mio-₁, v. -gramă), s. f., curbă reprezentînd curenții electrici generați de activitatea musculară; ~narcoză (v. -narcoză), s. f., anestezie generală profundă, produsă prin acțiunea curentului electric asupra creierului; ~nistagmografie (v. nistagmo-, v. -grafie), s. f., metodă de înregistrare a frecvenței și amplitudinii mișcărilor nistagmice; ~oculografie (v. oculo-, v. -grafie), s. f., metodă de înregistrare electrică a mișcărilor oculare prin utilizarea unor electrozi de contact; ~patologie (v. pato-, v. -logie₁), s. f., studiul efectelor patologice ale electricității industriale și atmosferice; ~pirexie (v. -pirexie), s. f., temperatură ridicată, realizată în organism cu ajutorul curenților electrici; ~plasmoliză (v. plasmo-, v. -liză), s. f., procedeu de degradare a protoplasmei celulare sub acțiunea unui curent electric, utilizat în vinificație și în industria zahărului; ~plastie (v. -plastie), s. f., reproducere în relief a unor obiecte prin depunerea electrolitică a unui strat de metal pe tiparul lor; ~pneumograf (v. pneumo-, v. -graf), s. n., pneumograf cu sistem de înregistrare electrică; ~radiolog (v. radio-, v. -log), s. m., specialist în electroradiologie; ~radiologie (v. radio-, v. -logie₁), s. f., disciplină medicală cuprinzînd aplicațiile electricității și ale razelor în diagnosticarea și tratarea bolilor; ~reoforeză (v. reo-, v. -foreză), s. f., variantă a tehnicii de electroforeză pe hîrtie; ~scop (v. -scop), s. n., instrument cu care se determină prezența și nivelul electricității statice într-un corp; ~scopie (v. -scopie), s. f., disciplină care se ocupă cu studiul electroscoapelor și al aplicațiilor lor; ~spectrografie (v. spectro-, v. -grafie), s. f., analiza formei complexe a unei electroencefalograme, prin izolarea și înregistrarea sistemului de unde constituent; ~stenoliză (v. steno-, v. -liză), s. f., depozitarea de ioni sau de particule coloidale pe pereții interiori ai unui tub capilar, sub acțiunea cîmpului electric; ~stetograf (v. steto-, v. -graf), s. n., aparat electric care amplifică și înregistrează zgomotele respiratorii și cardiace ale toracelui; ~tanasie (v. -tanasie), s. f., moarte provocată de curentul electric; sin. electrotraumatism, electrocutare; ~taxie (v. -taxie), s. f., mișcări de orientare, de apropiere sau de îndepărtare, provocate plantelor și animalelor de curentul electric; ~terapie (v. -terapie), s. f., tratament medical bazat pe acțiunea curenților electrici asupra organismului; ~termie (v. -termie), s. f., știință care utilizează energia electromagnetică pentru obținerea căldurii necesare unor operații tehnologice; ~termoterapie (v. termo-, v. -terapie), s. f., procedeu tipografic de reproducere a gravurilor cu ajutorul electrolizei; ~tomie (v. -tomie), s. f., secționare a țesuturilor organice cu ajutorul curenților electrici; ~tonic (v. -tonic), adj., referitor la modificările excitabilității unui țesut viu, produse de curentul electric care trece prin acesta.^[1]

cameră de scintilație sint. s. (tehn.) Dispozitiv cu ajutorul căruia este vizualizată scintilația (scânteierea) particulelor, a anumitor substanțe ◊ „Un grup de fizicieni gruzini au realizat o cameră de scintilație-traiectorie cu care urma unei particule elementare poate fi fotografiată în cinci sutimi de milionimi de secundă.” Sc. 28 XI 63 p. 5. ◊ „Camera de scintilație reprezintă o noutate în lumea aparaturii medicale. Este utilizată pentru investigație și diagnostic. Pacientul este injectat cu substanțe de contrast – izotopi radioactivi. O cameră cu captatori culege radiații gamma și transmite informațiile unui computer.” R.l. 3 VII 93 p. 5 //din cameră „aparat fotografic” + scintilație//

CADRU, cadre, s. n. 1. Ramă în care se fixează un tablou, o fotografie etc. ♦ Tablou, fotografie etc. înrămate. 2. Pervaz al unei uși sau al unei ferestre. ♦ Deschizătura zidului ocupată de o ușă sau de o fereastră. 3. Fig. Mediu, ambianță. 4. Fig. Limitele unei probleme, ale unui subiect, ale unei acțiuni etc.; p. ext. cuprinsul dintre aceste limite. 5. Schelet alcătuit din bare de lemn, de metal sau din grinzi de beton armat, care se întrebuințează la construcții; suport pentru diferite aparate. ♦ Schelet pe care sînt înfășurate conducte (electrice, radiofonice etc.) izolate. [Var.: (1) cadră s. f.] – Fr. cadre.

ROCHESTER [rótʃistə] 1. Oraș în Marea Britanie (Anglia), la 45 km SE de Londra, port în estuarul râului Medway; 127,7 mii loc. (2001). Aeroport. Rafinărie de petrol. Ind. aluminiului, a constr. de mașini (avioane, mașini agricole), mat. de constr. (ciment), hârtiei și alim. Centru turistic. Catedrala romanică Saint Andrew, construită în anii 604-605, distrusă parțial de danezi, reconstruită în 1082 de episcopul Gundulf și amplificată în sec. 14-15 (în stil gotic); ruinele unui castel fortificat, construit în 1088 de William II; Donjon (sec. 12), castelul Guildhall (1687). Muzeu, spitalul Charity (1579), Școala de matematică (1707). Vechi oraș roman (Dubrobricae), a fost un activ centru episcopal în anul 604. Menționat documentar în 1189. 2. Oraș în NE S.U.A. (New York), port pe țărmul de S al lacului Ontario, la gura de vărsare a râului Genesee, la 114 km ENE de Buffallo; 217,1 mii loc. (2002). Aeroport. Construcții de aparate optice (camere video, copiatoare, lentile) și fotografice (aici se află Compania Eastman-Kodak și corporația Xerox), de instrumente de precizie și control, de mașini-unelte, subansamble auto, utilaje textile, radioreceptoare, echipament electric, echipament pentru stomatologie ș.a. Ind. chimică (filme fotografice), pielăriei și încălțămintei, textilă și alim. (prelucr. fructelor, în special a merelor). Centru de cercetări nucleare. Institut Tehnologic (1829), Universitate (1850). Muzeu internațional de fotografie, amenajat în casa lui George Eastman; Galerie de Artă; Teatru; orchestră simfonică; Planetarium; Festivalul liliacului (anula, în luna mai). Parcul Monroe (2.000 ha). Grădină zoologică. În 1789, Allen Ebenzer a construit pe râul Genesee o moară de cereale pentru indienii seneca din această zonă. În 1811, omul de afaceri, colonelul Nathaniel Rochester a cumpărat moara și a ridicat apoi mai multe construcții, devenind (în 1812) așezare permanentă cu numele R., care s-a dezvoltat rapid după construirea canalului Erie (1817-1825) și a hidrocentralei de pe râul Genesee. Declarat oraș în 1834. Centrul orașului (down town), printr-un plan de sistematizare, a căpătat o nouă înfățișare (1960-1980).

cadru sn [At: GOLESCU, Î. 85 / V: ~ră sf / Pl: ~re / E: fr cadre] 1 Ramă în care se fixează un tablou, o fotografie, o icoană etc. 2-4 Tablou, fotografie, icoană etc. care se înrămează. 5 (Fig) Persoană foarte frumoasă. 6 Pervaz al unei uși sau al unei ferestre. 7 Deschizătură a zidului ocupată de o ușă sau fereastră. 8 Desen care înconjoară, mărginește un text, o hartă, o fotografie etc. 9 Porțiune a unei mărci poștale unde este executat desenul. 10 Ambianță. 11 Spațiu în limitele căruia este cuprinsă o imagine pe o peliculă cinematografică. 12 (Fig) Limite ale unei probleme, ale unui subiect, ale unei acțiuni etc. 13 (Fig; pex) Cuprins din acest cadru (12). 14 Schelet alcătuit din bare de lemn, de metal sau din grinzi de beton armat, care se întrebuințează la construcții. 15 Suport pentru diferite aparate. 16 Schelet pe care sunt înfășurate conducte (electrice, radiofonice etc.) izolate. 17 (Lpl) Efectiv de bază al salariaților dintr-o întreprindere sau dintr-o instituție, dintr-un sindicat etc. 18 Elemente de conducere și de comandă ale subunităților și unităților militare. 19 (Pgn; lpl) Întregul efectiv al unei instituții. 20 (Rar; lsg) Persoană din efectivul unei instituții. 21 (Iuz; lpl) Subdiviziune în administrația internă a unei instituții, întreprinderi etc., care se ocupă cu angajarea personalului, cu evidența lui etc. Si: serviciul personal. 22 (Iuz; lpl) Sediu al cadrelor (21). 23 (Asr; lpl) Serviciu care se ocupă cu angajarea și cu evidența personalului unei întreprinderi, instituții etc. 24 (Asr; lpl) Sediu al cadrelor (23). 25 (Asr; lpl) Personal de la cadre (23). corectat(ă)

CADRU, cadre, s. n. I. 1. Ramă în care se fixează un tablou, o fotografie etc. ♦ Tablou, fotografie etc. înrămate ♦ Fig. Persoană foarte frumoasă. 2. Pervaz al unei uși sau al unei ferestre. ♦ Deschizătură a zidului ocupată de o ușă sau de o fereastră. ♦ Desen care înconjură, mărginește un text, o hartă, o fotografie etc. ♦ Porțiune a unei mărci poștale pe care este executat desenul. 3. Fig. Mediu, ambianță. ♦ Spațiu în limitele căruia este cuprinsă o imagine pe o peliculă cinematografică. 4. Fig. Limitele unei probleme, ale unui subiect, ale unei acțiuni etc.; p. ext. cuprinsul dintre aceste limite. 5. Schelet alcătuit din bare de lemn, de metal sau din grinzi de beton armat, care se întrebuințează la construcții; suport pentru diferite aparate. ♦ Schelet pe care sunt înfășurate conducte (electrice, radiofonice etc.) izolate. II. 1. (La pl.) Efectiv de bază al salariaților dintr-o întreprindere sau dintr-o instituție, dintr-un sindicat etc.; elementele de conducere și de comandă ale subunităților și unităților militare; p. gener. întregul efectiv al unei întreprinderi sau al unei instituții. ♦ (Rar, la sg.) Persoană din efectivul unei întreprinderi sau instituții, dintr-o organizație etc. 2. (Ieșit din uz; la pl.) Subdiviziune în administrația internă a unei instituții, întreprinderi etc. care se ocupă cu angajarea personalului. (II 1), cu evidența lui etc.; serviciul personal. ♦ (Astăzi rar; la pl.) Serviciu care se ocupă cu angajarea și evidența personalului unei întreprinderi, instituții etc. [Var.: (I 1) cadră s. f.] – Din fr. cadre, (II) rus. kadrî.

CADRU, cadre, s. n. I. 1. Ramă în care se fixează un tablou, o fotografie etc. ♦ P. ext. Tablou, fotografie etc. înrămate. ♦ Fig. Persoană foarte frumoasă. 2. Pervaz al unei uși sau al unei ferestre. ♦ Deschizătură în zid ocupată de o ușă sau de o fereastră. ♦ Desen care mărginește un text, o hartă, o fotografie etc. ♦ Porțiune a unei mărci poștale pe care este executat desenul. 3. Fig. Mediu, ambianță. ♦ Spațiu în limitele căruia este cuprinsă o imagine pe o peliculă cinematografică. 4. Fig. Limitele unei probleme, ale unui subiect, ale unei acțiuni etc.; p. ext. cuprinsul dintre aceste limite. 5. Schelet alcătuit din bare de lemn, de metal sau din grinzi de beton armat, care se întrebuințează la construcții; suport pentru diferite aparate. ♦ Schelet pe care sunt înfășurate conducte (electrice, radiofonice etc.) izolate. II. 1. (La pl.) Personalul unei instituții, al unei întreprinderi etc. Cadru didactic. ♦ Personalul de conducere dintr-o întreprindere, instituție etc. ♦ Ansamblul elementelor de conducere și de comandă (ofițeri și subofițeri) din subunitățile și unitățile militare. ♦ (Rar.; la sg.) Persoană din efectivul unei întreprinderi sau instituții, dintr-o organizație etc. 2. (Ieșit din uz; la pl.) Subdiviziune în administrația internă a unei instituții, întreprinderi etc. care se ocupa cu angajarea personalului (II 1), cu evidența lui etc.; serviciul personal. [Var.: (I 1) cadră s. f.] – Din fr. cadre, (II) rus. kadrî.

AERO- „aer, oxigen, atmosferă, gaz”. ◊ gr. aer, aeros „aer” > fr. aéro-, germ. id., engl. id., it. id. > rom. aero-. □ ~bacter (v. -bacter), s. n., gen de bacterii aerobe, larg răspîndite în natură; ~biologie (v. bio-, v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază organismele aerobionte; ~bionte (v. -biont), s. n. pl., organisme a căror viață este condiționată de folosirea oxigenului liber din atmosferă; ~bioscop (v. bio-, v. -scop), s. n., aparat utilizat pentru determinarea conținutului bacterian din aer; ~biotic (v. -biotic), adj., (despre organisme) care poate trăi numai în aer liber; ~bioză (v. -bioză), s. f., formă de viață a unor organisme care consumă oxigenul molecular liber din atmosferă; ~carpie (v. -carpie), s. f., maturizare a fructelor supraterestre în aer liber; ~carpotropic (v. carpo-₁, v. -tropic), adj., care prezintă mișcări de răsucire pentru maturizarea fructelor aflate în aer liber; ~cartograf (v. carto-, v. -graf), s. n., aparat pentru realizarea hărților și a planurilor topografice după fotograme aeriene; ~cartografie (v. carto-, v. -grafie), s. f., tehnică a realizării hărților și planurilor topografice după fotograme aeriene; ~cel (v. -cel₂), s. n., formațiune tumorală datorată distensiei excesive, cu aer sau cu gaz, a unei cavități anatomice; sin. chist aerian; ~cist (v. -cist), s. n., veziculă aeriană de pe organele vegetale ale unor plante acvatice; ~cistografie (v. cisto-, v. -grafie), s. f., metodă de explorare radiologică a vezicii urinare, care constă în efectuarea unui clișeu după distensia cu aer a acesteia; ~cistoscop (v. cisto-, v. -scop), s. n., instrument utilizat în endoscopia vezicală; ~cistoscopie (v. cisto-, v. -scopie), s. f., examinare a vezicii urinare cu ajutorul aerocistoscopului; ~colie (v. -colie₂), s. f., acumulare de gaze în intestinul gros; ~dinamic (v. -dinamic), adj., (despre vehicule) construit astfel încît să întîmpine, la înaintare, o rezistență minimă din partea aerului; ~drom (v. -drom), s. n., teren amenajat pentru decolarea, aterizarea și staționarea avioanelor; ~embolie (v. -embolie) s. f., astupare cu gaz a unui vas sanguin sau limfatic; ~fagie (v. -fagie), s. f., deglutiție exagerată a aerului care pătrunde odată cu alimentul în esofag și stomac; ~fil (v. -fil₁), adj. 1. Care conține aer. 2. Care are nevoie de aer pentru creștere și dezvoltare; ~fite (v. -fit), adj., s. f. pl., 1. (Plante) care trăiesc complet în aer, atașate de alte plante, fără a fi însă parazite. 2. (Plante) cu muguri de regenerare aerieni; ~fitobionte (v. fito-, v. -biont), s. n. pl., organisme vegetale cu viața condiționată de oxigenul din natură; ~fob (v. -fob), adj., s. m., care se teme de contactul cu aerul; ~fobie (v. -fobie), s. f., teamă patologică de aer; ~for (v. -for), adj., care conține sau care conduce aerul; ~fotografie (v. foto-, v. -grafie), s. f., tehnica fotografierii unui obiectiv arheologic de la bordul unui avion; ~fotogramă (v. foto-, v. -gramă) s. f., fotogramă aeriană; ~game (v. -gam), s. f. pl., fanerogame*; ~gastrie (v. -gastrie), s. f., acumulare excesivă de gaze în stomac; ~gen (v. -gen₁), adj. 1. Care este produs prin intermediul aerului atmosferic. 2. De origine respiratorie. 3. (Despre bacterii) Care descompune unele substanțe solide și lichide în substanțe gazoase; ~geneză (v. -geneză), s. f., procesul de producere a aerului; ~geologie (v. geo-, v. -logie₁), s. f., ansamblu de informații geologice culese de la bordul unui avion; ~graf (v. -graf), s. n., aparat pentru pulverizarea culorilor lichide sub acțiunea aerului comprimat; ~grafie (v. -grafie), s. f., disciplină care studiază aerul și proprietățile sale; ~gramă (v. -gramă), s. f. 1. Comunicare transmisă prin telegrafie fără fir. 2. Scrisoare cu un format special, destinată poștei aeriene; ~hidroterapie (v. hidro-₁, v. -terapie), s. f., utilizare a apei și a aerului în tratamentul unor boli; ~ionoterapie (v. iono-, v. -terapie), s. f., tratament medical cu aer conținînd ioni negativi, pozitivi sau amestecați; ~lit (v. -lit₁), s. n., corp mineral incandescent, cu aspect de piatră, care cade pe pămînt din spațiul interplanetar; ~log (v. -log), s. m. și f., specialist în aerologie; ~logie (v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază păturile superioare ale atmosferei; ~magnetometrie (v. magneto-, v. -metrie₁), s. f., metodă de măsurare din avion a prospecțiunilor magnetice terestre, cu ajutorul aeromagnetometrelor; ~magnetometru (v. magneto-, v. metru₁), s. n., aparat folosit la ridicările și prospecțiunile magnetice de la bordul unui avion; ~mamografie (v. mamo-, v. -grafie), s. f., radiografie mamară, executată după insuflarea aerului în spațiul retromamar; ~metrie (v. -metrie₁), s. f., disciplină care studiază proprietățile fizice ale aerului pe baza efectelor lui mecanice; ~metru (v. -metru₁) s. n., instrument pentru măsurarea densității aerului; ~morfoză (v. -morfoză), s. f., acțiune morfogenetică a aerului asupra dezvoltării organelor animale sau vegetale; ~naut (v. -naut), s. m. și f., persoană care conduce un vehicul aerian; ~nautic (v. -nautic), adj., 1. Referitor la tehnica construirii și conducerii aeronavelor. 2. Relativ la știința navigației aeriene; ~nomie (v. -nomie), s. f., știință care studiază proprietățile fizice și chimice ale straturilor superioare ale atmosferei; ~patie (v. -patie), s. f., maladie provocată de schimbările presiunii atmosferice; ~piezoterapie (v. piezo-, v. -terapie), s. f., utilizare terapeutică a aerului comprimat sau rarefiat în cura de altitudine; ~piezotermoterapie (v. piezo-, v. termo-, v. -terapie), s. f., utilizare terapeutică a aerului cald sub presiune; ~planctofite (v. plancto-, v. -fit), s. f. pl., plante microscopice vii, care plutesc în aerul atmosferic; ~pletismograf (v. pletismo-, v. -graf), s. n., aparat care înregistrează modificările volumului toracic în timpul respirației; ~scop (v. -scop), s. n., aparat pentru măsurarea cantității de praf din aer; ~sialografie (v. sialo-, v. -grafie), s. f., metodă medicală de explorare a glandelor salivare și de înregistrare radiografică după insuflarea cu aer; ~siderolit (v. sidero-₁, v. -lit₁), s. n., meteorit în a cărui compoziție se află metale și piatră; ~stat (v. -stat), s. n., aeronavă mai ușoară decît volumul aerului dezlocuit; ~taxie (v. -taxie), s. f., mișcare de orientare a microorganismelor din apă în funcție de repartiția oxigenului; ~terapie (v. -terapie), s. f., metodă de tratament a unor boli pulmonare cronice cu ajutorul aerului montan sau marin; ~termoterapie (v. termo-, v. -terapie), s. f., utilizare a aerului cald în scop terapeutic; ~tonometrie (v. tono-, v. -metrie₁), s. f., măsurare a tensiunii gazelor din lichidul sanguin și a unor lichide din organism; ~tonometru (v. tono-, v. -metru₁), s. n., aparat cu care se măsoară tensiunea gazelor din sînge și a unor lichide din organismul uman; ~topograf (v. topo-, v. -graf), s. n., aparat fotogrammetric pentru executarea unor hărți și a unor planuri topografice la scară mare; ~topografie (v. topo-, v. -grafie), s. f., tehnică a măsurătorilor terestre cu ajutorul fotogramelor aeriene; ~tropic (v. -tropic), adj., (despre plante) care se curbează către o sursă de aer; ~ureteroscop (v. uretero-, v. -scop), s. n., instrument endoscopic pentru examinarea uretrei, după distensia acesteia cu aer.

TABLOU, tablouri, s. n. I. 1. Pictură, desen, gravură etc. executate pe suport de lemn, pânză, carton; p. ext. pictură, desen, gravură, fotografie etc. înrămate și așezate (în scop decorativ) pe pereții unei încăperi. ◊ Tablou viu (sau vivant) = grup de persoane care stau nemișcate într-o anumită poziție, pentru a înfățișa sau a evoca o scenă simbolică. ◊ Expr. (Fam.; adverbial) A rămâne tablou = a rămâne surprins, înlemnit. 2. Priveliște din natură, care impresionează prin frumusețe și pitoresc. 3. Fig. Descriere sau evocare făcută prin cuvinte. 4. Diviziune a unei piese de teatru sau subdiviziune a unui act, care marchează schimbarea decorului, trecerea timpului etc. 5. Tabel (1). 6. Grafic compus dintr-o grupare de termeni, de simboluri, de numere (dispuse în șiruri și coloane) II. 1. Placă de marmură, de metal, de lemn pe care sunt montate diferite aparate folosite la acționarea unui sistem tehnic sau la controlul funcționării lui; placa împreună cu aparatura respectivă. ◊ Tablou de bord = tablou pe care sunt fixate aparatele și instrumentele necesare controlului și manevrării unui vehicul. 2. Placă prevăzută cu cârlige de care se agață fișele muncitorilor dintr-o întreprindere, cheile camerelor dintr-un hotel sau dintr-un sanatoriu etc. – Din fr. tableau.

TABLOU, tablouri, s. n. I. 1. Pictură, desen, gravură etc. executate pe o pânză, pe un carton etc.; p. ext. pictură, desen, gravură, fotografie etc. înrămate și așezate (în scop decorativ) pe pereții unei încăperi. ◊ Tablou viu (sau vivant) = grup de persoane care stau nemișcate într-o anumită poziție, pentru a înfățișa sau a evoca o scenă simbolică. ◊ Expr. (Fam.; adverbial) A rămâne tablou = a rămâne surprins, înlemnit. 2. Priveliște de ansamblu din natură, care evocă o reprezentare picturală și impresionează prin frumusețe și pitoresc. 3. Fig. Descriere sau evocare făcută prin cuvinte. 4. Diviziune a unei piese de teatru sau subdiviziune a unui act, care marchează schimbarea decorului, trecerea timpului etc. 5. Tabel (1). 6. Grafic compus dintr-o grupare de termeni, de simboluri, de numere (dispuse în șiruri și coloane). II. 1. Placă de marmură, de metal, de lemn pe care sunt montate diferite aparate folosite la acționarea unui sistem tehnic sau la controlul funcționării lui; placa împreună cu aparatura respectivă. ◊ Tablou de bord = tablou pe care sunt fixate aparatele și instrumentele necesare controlului și manevrării unui vehicul. 2. Placă prevăzută cu cârlige de care se agață fisele muncitorilor dintr-o întreprindere, cheile camerelor dintr-un hotel sau dintr-un sanatoriu etc. – Din fr. tableau.

ÎNĂLȚIME DE ZBOR distanța pe verticală a unei aeronave față de un punct de referință, care poate fi solul sau cota locului de dispunere a aparatului care determină altitudinea de zbor a țintei. Se disting: înălțimea de zbor barometrică (măsurată de altimetrul barometric față de suprafața izobarică considerată zero), înălțimea de zbor relativă (măsurată față de cota aerodromului de decolare), înălțimea de zbor adevărată (măsurată față de nivelul mării). În raport de cota reliefului, înălțimile de zbor se împart în: razante (între 15 și 50 m), mici (între 50 și 1000 m), medii (între 1000 și 4000 m), mari (între 4000 și 12.000 m) și stratosferice (peste 12.000 m). Înălțimea de zbor de siguranță se stabilește pentru securitatea zborului și variază în raport de diferite obstacole de pe traiectul de zbor: în zonele muntoase este de 400-500 m, în zonele de deal de 200-300 m, iar la șes 100-200 m. Înălțimea de zbor de apropiere este cea la care se execută manevrele de apropiere de aerodrom, în cazul zborului fără vizibilitate, sau de un obiectiv ce urmează a fi bombardat sau fotografiat.

*fotografíe f. (vgr. phôs, photós, lumină, și grafie). Știința de a fixa pe o placă impresionabilă la lumină imaginile obținute pin ajutoru uneĭ camere obscure: a învăța fotografia. Figură făcută în acest mod: a încadra o fotografie. – Fotografia, descoperită la 1829 de Niepce și Daguerre (și numită la început daguerrotipie), apoĭ și de Talbot, se bazează pe proprietatea pe care o aŭ niște anumite sărurĭ, maĭ ales bromura de argint, de a fi împresionate și înegrite de lumina solară. O placă de sticlă saŭ de gelatină, acoperită c’o preparațiune făcută potrivit de sensibilă cu bromură de argint și expusă la lumină într’o cameră obscură, primește decĭ impresiunea obĭectelor exterioare supt forma uneĭ imaginĭ răsturnate, pe care un tratament chimic convenabil o face să apară în negru. În această imagine negativă saŭ clișeŭ, părțile cele foarte luminate ale obĭectuluĭ se arată foarte negre, și părțile obscure foarte luminate saŭ albe. De aicĭ în ainte, ajunge să aplicĭ pe acest clișeu o hîrtie tot făcută sensibilă și să expuĭ la lumină tot. Atuncĭ lumina, care e inegal cernută, duce pe hîrtie imaginea exactă (saŭ pozitivă) a obĭectuluĭ. Orĭ-ce aparat fotografic se compune din treĭ părțĭ esențiale: 1. un obĭectiv, compus dintr’una saŭ maĭ multe lentile destinate să asigure rectitudinea și fineța imaginiĭ (acest obĭectiv are în general, un obturator); 2. o cameră obscură, a căreĭ lungime poate varia adese-orĭ pin ajutoru uneĭ foĭ (burduf care seamănă a armonică), ca să asigure claritatea imaginiĭ pintr’o punere la punct prealabilă; 3. un cadru de purtat plăcile, adese-orĭ acoperit c’o perdea. Obținerea uneĭ probe fotografice necesită următoarele operațiunĭ principale: așezarea, cînd operatoru trebuĭe să calculeze, după luminarea obĭectuluĭ, timpu pe care trebuĭe să-l lase acțiuniĭ luminiĭ; dezvoltarea (desfășurarea, ca barbarizm developarea) negativuluĭ (la lumina roșie a laboratoruluĭ) pin ajutoru unuĭ lichid revelator, apoĭ fixarea pintr’o disoluțiune de iposulfit de sodiŭ; în fine tragerea, punerea probeĭ pozitive la cadru cu plăcĭ, expunînd la lumină hîrtia sensibilă pusă în apoĭa clișeuluĭ negativ. Această probă pozitivă maĭ trebuĭe virată și fixată. Fotografia, foarte perfecționată astăzĭ, a ajuns să reproducă, grație procedurilor luĭ Becquerel și Lippmann, chear coloarea obĭectelor.

tablou [At: (a. 1817) URICARIUL V, 28/27 / V: (reg) ~lău, (înv) tablo (folosit și invariabil), (îvr) ~lu, tăbloi sn, (înv) ~oane snp / Pl: ~ri, (reg) (1) ~laie, ~lauă / E: fr tableau] 1 sn Tabel (1). 2 sn(Chm; îs) ~l periodic al elementelor Tabel în care elementele chimice sunt așezate în ordinea masei lor atomice (ceea ce pune în evidență periodicitatea unora dintre proprietățile lor). 3 sn (Reg; îf tablău) Carte funciară. 4 sn Pictură sau desen pe pânză, pe carton etc. 5 sn (Pex) Imagine (gravură, fotografie etc.) înrămată și așezată pe perete într-o încăpere Si: (înv) tabel. 6 sn (îs) ~ viu (sau vivant) Grup de personaje în scenă, care stau nemișcate în anumite atitudini, pentru a înfățișa o imagine simbolică. 7 sn (Îs) ~ simfonic (sau muzical) Lucrare simfonică într-o singură parte, având un program cu conținut plastic sau descriptiv și o construcție de obicei liberă. 8 sn (Iuz; îs) ~ de onoare Tabel de onoare. 9 sn (Îs) ~ de absolvire Panou care cuprinde numele absolvenților dintr-o promoție, trecute alfabetic, și fotografiile acestora. 10 av (Fam; îe) A rămâne ~ A rămâne uluit, încremenit (de surpriză). 11 sn (Îvr) Ilustrație. 12 sn Imagine din realitate care impresionează (prin frumusețe, pitoresc etc.) Si: priveliște. 13 sn (Fig) Descriere expresivă a unei priveliști, a unor fapte, a unui obiect etc., făcută verbal sau în scris. 14 sn (Fig) Expunere pe scurt a unor întâmplări, fapte, situații etc. 15 sn (Fig) Prezentare sistematică a unor date, cifre etc., în așa fel încât să redea o imagine globală asupra unei anumite probleme. 16 sn Diviziune a unei piese de teatru sau subdiviziune a unui act, care marchează schimbarea decorului, trecerea timpului etc. 17 sn Placă de metal, de lemn etc. prevăzută cu cârlige de care se agață fisele muncitorilor dintr-o întreprindere, cheile camerelor la hotel, la un sanatoriu etc. 18 sn Placă de marmură, de metal sau de lemn pe care sunt montate diferite aparate folosite la acționarea unui sistem tehnic sau la controlul funcționării lui. 19 sn (Îs) ~ de bord Tablou (18) pe care sunt fixate aparatele și instrumentele necesare controlului și manevrării unui vehicul. 20 sn Grafic compus dintr-o grupare de termeni, de simboluri, de numere (dispuse în șiruri și coloane).