A⁵- Element de compunere care indică absența, excluderea etc. Amoral, anhidru. [Var.: an-] – Din fr. a-.

AALENI'AN, -Ă, aalenieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Primul etaj al jurasicului mediu sau ultimul etaj al jurasicului inferior. 2. Adj. Care aparține aalenianului (1), privitor la aalenian. [Pr.: a-a-le-ni-an] – Din fr. aalénien.

A-/AN- pref. „privativ, negativ”. (< fr. a-, an-, cf. gr. a-, an-, fără, lipsit de)

ABSOLVI (1) absolvesc, (2) absolv, vb. IV. Tranz. 1. A termina un an școlar, un ciclu sau o formă de învățământ. 2. A scuti pe cineva de pedeapsă; a ierta. – Din germ. absolvieren, lat. absolvere.

ACADEMICI'AN, -Ă, academicieni, -e, s. m. și f. Membru (de onoare sau titular) al unei academii. [Pr.: -ci-an] – Din fr. académicien.

ACADI'AN s. n. A doua perioadă a cambrianului. [Pr.: -di-an] – Din fr. acadien.

ACARI'AN, acarieni, s. m. (La pl.) Arahnide mici, cu capul, toracele și abdomenul de obicei nediferențiate, unele dintre ele fiind purtătoare de germeni ai unor maladii grave; (și la sg.) exemplar din acest ordin. [Pr.: -ri-an] – Din fr. acariens.

ACEST, ACEASTĂ, acești, aceste, adj. dem. (antepus) 1. (Arată că ființa, lucrul etc. desemnate de substantivul pe care îl determină se află aproape, în spațiu sau timp, de vorbitor) Acest deal. Această casă. 2. (În legătură cu substantive care arată momentul, răstimpul, epoca în care se petrece o acțiune) Care este în curs; curent, prezent (sau dintr-un viitor apropiat). Anul acesta. [Gen.-dat. sg.: acestui, acestei, gen.-dat. pl.: acestor] – Lat. *ecce-istu, ecce-ista.

ACUM adv. 1. În prezent, în momentul de față; actualmente. ◊ Expr. Acu-i acu = a sosit clipa hotărâtoare. ♦ În împrejurările actuale. 2. Îndată, imediat, numaidecât, acuși, acușica, amuși. 3. Înainte cu... Acum doi ani. [Var.: acu, acuma adv.] – Lat. eccum modo.

ACUSTICI'AN, -Ă, acusticieni, -e, s. m. și f. Specialist în acustică (II). [Pr.: -ci-an] – Din fr. acousticien.

ACVITANI'AN, -Ă, acvitanieni, -e, s. n., adj. (Geol.) 1. S. n. Ultimul etaj al oligocenului, considerat și primul etaj al miocenului. 2. Adj. Care se referă la vârsta și la formațiile acvitanianului (1), care aparține acvitanianului. [Pr.: -ni-an] – Din fr. aquitanien.

ADULT, -Ă, adulți, -te, adj., s. m. și f. (Organism) care și-a terminat creșterea și a ajuns în stadiul de a se reproduce; (persoană) aflată în perioada de la 17-18 ani până la 50 de ani. – Din fr. adulte, lat. adultus.

AERI'AN, -Ă, aerieni, -e, adj. 1. Care se află în aer¹ (2), care se întâmplă, se produce în aer¹. 2. Care se referă la aviație. ◊ Linie aeriană = traseu aeronautic și mijloacele materiale aferente. Alarmă aeriană = semnul prin care, în timp de război, se anunță apropierea avioanelor inamice. 3. Fig. Transparent, diafan, gingaș, vaporos; aeros. [Pr.: a-e-ri-an] – Din fr. aérien.

AFRIC'AN, -Ă, africani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația băștinașă a Africii. 2. Adj. Care aparține Africii sau africanilor (1), privitor la Africa sau la africani. – Africa (n. pr.) + suf. -an. Cf. lat. africanus, it. africano, fr. africain.

AGRARI'AN, -Ă, agrarieni, -e, adj. (Rar) Agrar. [Pr.: -ri-an] – Din fr. agrarien.

AGRICOL, -Ă, agricoli, -e, adj. 1. Care ține de agricultură, care se referă la agricultură; folosit în agricultură. ◊ An agricol = perioadă de timp cuprinsă între începutul muncilor agricole de toamnă, care privesc recolta anului următor, și strângerea recoltei din anul în curs. 2. (Despre oameni) Care se ocupă cu agricultura. 3. (Despre o regiune, o țară) Care își sprijină economia în special pe agricultură; agrar. – Din fr. agricole.

AGROTEHNICI'AN, -Ă, agrotehnicieni, -e, s. m. și f. Specialist în agrotehnică (1). [Pr.: -ci-an] – Agro- + tehnician (după rus. agrotehnik).

AGROZOOTEHNICI'AN, -Ă, agrozootehnicieni, -e, s. m. și f. Specialist în agrozootehnie. [Pr.: -zo-o-teh-ni-ci-an] – Agro- + zootehnician.

ALBI'AN, -Ă, albieni, -e, adj., s. n. 1. S. n. Primul etaj (vârstă) al cretacicului mijlociu, considerat ultimul etaj al cretacicului inferior. 2. Adj. Care se referă la vârsta și la formațiile albianului (1). [Pr.: -bi-an] – Din fr. albien.

ALGERI'AN, -Ă, algerieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Algeriei. 2. Adj. Care aparține Algeriei sau poporului ei, privitor la Algeria sau la poporul ei. [Pr.: -ri-an] – Din fr. algérien.

ALGONKI'AN, -Ă, algonkieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Eră geologică căreia îi aparțin formațiile dintre arhaic și paleozoic și care conține urme de organisme și de cărbuni. 2. Adj. Care se referă la vârsta sau la formațiile algonkianului (1). [Pr.: -ki-an] – Din fr. algonkien.

ALIANȚĂ, alianțe, s. f. 1. Înțelegere politică între două sau mai multe state, pe bază de tratat, prin care statele respective se obligă să acționeze în comun sau să se ajute în anumite împrejurări, în special în caz de război ori al unui atac îndreptat de alte state împotriva unuia dintre statele aliate. ♦ Legătură, înțelegere între două sau mai multe grupuri, în vederea realizării unui obiectiv comun. 2. (În sintagma) Rudă prin alianță = persoană devenită, prin contractarea unei căsătorii, rudă cu rudele soției sau ale soțului. ♦ (Reg.) Inel de logodnă. [Pr.: -li-an-] – Din fr. alliance.

ALIZEU, alizee, s. n. Vânt regulat care suflă în tot timpul anului în regiunile tropicale, cu direcție opusă, de la NE spre SV (în emisfera nordică) și de la SE spre NV (în emisfera sudică). – Din fr. alizé.

ALSACI'AN, -Ă, alsaciani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Locuitor al Alsaciei sau originar din această regiune. 2. Adj. Care aparține Alsaciei sau alsacienilor (1), privitor la Alsacia sau la alsacieni. 3. Adj., s. m. (Și în sintagma) Lup alsacian = rasă de câini de pază de talie mare, originară din Franța. [Pr.: -ci-an] – Din fr. alsacien.

AMBIANȚĂ, ambianțe, s. f. Mediu material, social sau moral în care trăiește cineva sau în care se află ceva; climat (2). [Pr.: -bi-an-] – Din fr. ambiance.

AMERIC'AN, -Ă, americani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Statelor Unite ale Americii sau (mai rar) din populația de bază a unui alt stat al Americii. 2. Adj. Care aparține (populației) Statelor Unite ale Americii sau (mai rar) altui stat al Americii, privitor la (populația din) Statele Unite ale Americii sau (mai rar) la alt stat din America. – America (n. pr.) + suf. -an. Cf. it. americano, fr. américain.

AMERINDI'AN, -Ă, amerindieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populații băștinașe din America, de rasă mongoloidă, numite și piei roșii sau indieni²; (și la sg.) persoană care aparține uneia dintre aceste populații. 2. Adj. Care aparține amerindienilor (1), privitor la amerindieni; indian². [Pr.: -di-an] – Din fr. amérindien.

AMFIBI'AN, amfibieni, s. m. (Zool.) Batracian. [Pr.: -bi-an] – Din fr. amphibien.

AMFINEURI'AN, amfineurieni, s. m. (La pl.) Clasă de moluște marine care au caractere arhaice (un inel nervos de la care pornesc patru cordoane nervoase în jurul esofagului) (Amphineura); (și la sg.) animal din această clasă. [Pr.: -ne-u-ri-an] – Cf. fr. amphineures.

AMIANTĂ, amiante, s. f. Varietate de azbest, cu numeroase întrebuințări în tehnică. [Pr.: -mi-an- – Var.: amiant s. n.] – Din fr. amiante.

AMIGDALI'AN, -Ă, amigdalieni, -e, adj. (Anat.) Care ține de amigdale, referitor la amigdale. [Pr.: -li-an] – Din fr. amygdalien.

AN³- v. a⁵-.

ANGIOFLUOROGRAFIE, angiofluorografii, s. f. (Med.) Studiu radioscopic sau radiografic al vaselor sanguine cu ajutorul fluorului. [Pr.: an-gi-o-flu-o-] – Din fr. angiofluorographie.

ANIȘOR, anișori, s. m. Diminutiv al lui an². – An² + suf. -ișor.

APARTHEID s. n. Politică de segregație rasială, practicată până în anul 1991 de guvernul Republicii Sud-Africane împotriva populației de culoare din țară. – Din engl. apartheid.

APȚI'AN, -Ă, apțieni, -e, s. n., adj. (Geol.) 1. S. n. Ultimul etaj al cretacicului inferior. 2. Adj. Care aparține apțianului (1), privitor la apțian. [Pr.: -ți-an] – Din fr. aptien.

AUGUST¹ s. m. invar. A opta lună a anului; gustar. – Din lat. augustus.

AUR s. n. 1. Metal prețios, de culoare galbenă strălucitoare, foarte maleabil și ductil, folosit pentru a fabrica obiecte de podoabă, de artă, monede (servind din această cauză și ca etalon al valorii) etc. ♦ Fig. Lucru valoros, prețios. ◊ Aur alb = apă folosită ca izvor de energie. Aur negru = cărbune de pământ sau (mai rar) țiței, considerate ca surse de energie. Aur verde = pădurea ca bogăție vegetală. ◊ Loc. adj. De aur = a) care are culoarea galbenă a aurului (1); b) valoros ca aurul (1); fig. (despre oameni) foarte bun, milos. ◊ Expr. Epocă de aur = perioadă de înflorire și strălucire a vieții materiale și culturale. (Fam.) A-i fi gura (sau a avea gura) de aur, se zice despre cineva care prevede cuiva împlinirea unor lucruri favorabile. Nuntă de aur = aniversare a cincizeci de ani de la data celebrării unei căsătorii. ♦ Fig. Văpaie, strălucire ca a aurului (1). 2. Fir, ață făcută din aur (1) sau imitând aurul și folosită la cusut; p. ext. veșmânt țesut din asemenea fire. 3. Bani; avere, bogăție; fig. belșug. ◊ Expr. A înota în aur = a fi foarte bogat. – Lat. aurum.

AUSTRALI'AN, -Ă, australieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Australiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Australiei sau populației ei, privitor la Australia sau la populația ei. [Pr.: a-us-tra-li-an] – Australia (n. pr.) + suf. -an. Cf. fr. australien.

AUTOANTICORP, autoanticorpi, s. m. (Biol.) Anticorp produs de organism în cazuri patologice împotriva propriilor sale celule sau țesuturi.[Pr.: a-u-to-an-] – Din fr. auto-anticorps.

AUTOANTIGEN, autoantigene, s. n. (Biol.) Antigen propriu organismului, care poate iniția un răspuns imun în cursul unei boli autoimune.[Pr.: a-u-to-an-] – Din fr. auto-antigène.

BACTERI'AN, -Ă, bacterieni, -e, adj. De bacterii, privitor la bacterii, produs de bacterii. [Pr.: -ri-an] – Din fr. bactérien.

BADI'AN, badiani, s. m. Arbust din China și Japonia cu frunze, flori, tulpină și fructe plăcut mirositoare, întrebuințate la fabricarea lichiorurilor, în medicină etc. (Illicium anisatum); p. restr. fructul acestui arbust. [Pr.: -di-an] – Din fr. badiane.

BALIC, -Ă, balici, -ce, s. m. și f. (Arg.) Student în primul an; boboc. – Din țig. balih „purceluș”.

BALISTICI'AN, -Ă, balisticieni, -e, s. m. și f. Specialist în balistică. [Pr.: -ci-an] – Din fr. balisticien.

BALZACI'AN, -Ă, balzacieni, -e, adj. De Balzac, al lui Balzac; în maniera lui Balzac. [Pr.: -ci-an] – Balzac (n. pr.) + suf. -ian.

BARBI'AN, -Ă, barbieni, -e, adj. De Ion Barbu, al lui Ion Barbu; în maniera lui Ion Barbu. [Pr.: -bi-an] – Barbu (n. pr.) + suf. -ian.

BAROS'AN, -Ă, barosani, -e, adj. (Fam.) Mare (și greu). ♦ Fig. (Substantivat, arg.) Persoană influentă, bogată. – Baros + suf. -an.

barremi'an adj. m. (sil. -mi-an), pl. barremieni (sil. -mi-eni); f. sg. barremiană, pl. barremiene

bartoni'an adj. m. (sil. -ni-an), pl. bartonieni (sil. -ni-eni); f. sg. bartoniană, pl. bartoniene

BATRACI'AN, batracieni, s. m. (La pl.) Clasă de vertebrate care cuprinde animale amfibii; (și la sg.) animal care face parte din această clasă; amfibian.[Pr.: -ci-an] – Din fr. batracien.

BAZEDOVI'AN, -Ă, bazedovieni, -e, adj. (Rar) Care prezintă caracteristicile bolii lui Basedow. ♦ (Substantivat) Persoană bolnavă de boala lui Basedow. [Pr.: vi-an] – Din fr. basédowien.

BĂCĂU'AN, -Ă, băcăuani, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană născută și crescută în municipiul sau județul Bacău. 2. Adj., s. m. (Locuitor) din municipiul sau județul Bacău. [Pr.: -că-uan] – Bacău (n. pr.) + suf. -an.

BĂIET'AN, băietani, s. m. Băiat mai mare. – Băiat + suf. -an.

BĂL'AN, -Ă, bălani, -e, adj. 1. (Despre oameni sau părul lor) Blond. ◊ (Substantivat, m.; ir.) Dracul. 2. (Despre animale) Plăvan. ◊ (Substantivat) Nume care se dă unor animale domestice cu părul alb. – Băl + suf. -an.

BĂTRÂN, -Ă, bătrâni, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care trăiește de mulți ani, care este înaintat în vârstă. ◊ Fată bătrână = fată rămasă nemăritată după vremea măritișului. ♦ (Despre fața sau înfățișarea cuiva) Care și-a pierdut frăgezimea, care trădează bătrânețe. 2. Care există de mult timp, de demult. II. S. m. și f. 1. Persoană în vârstă înaintată. ◊ Loc. adj. și adv. Din bătrâni = din vremea veche, din moși-strămoși. 2. (Fam., la m. sg.) Tată; (la f. sg.) mamă; (la m. pl.) părinți. – Lat. betranus (= veteranus).

BÂLCI, bâlciuri, s. n. Târg mare ținut la anumite epoci ale anului, la sărbătorile importante și însoțit de spectacole și de petreceri populare; iarmaroc. ♦ Fig. (Fam.) Gălăgie, hărmălaie, zăpăceală. – Din magh. bolcsu.

BÂRS'AN, -Ă, bârsani, -e, adj. 1. Care privește Țara Bârsei. 2.(Despre oi; adesea substantivat) Cu lână lungă și aspră. ♦ (Despre lâna acestor oi) Lungă și aspră. – Bârsa (n. pr.) + suf. -an.

BEBE s. m. Copil în primele luni sau în primii ani ai vieții. [Acc. și: bebe] – Din fr. bébé.

BEETHOVENI'AN, -Ă, beethovenieni, -e, adj. De Beethoven, al lui Beethoven; în maniera lui Beethoven. [Pr.: be-to-ve-ni-an] – Beethoven (n. pr.) + suf.-ian.

BELGI'AN, -Ă, belgieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Belgiei sau care este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Belgiei sau populației ei, privitor la Belgia sau la populația ei. [Pr.: -gi-an] – Belgia (n. pr.) + suf. -ean.

belgiancă s. f. (sil. -gi-an-), g.-d. art. belgiencei (sil. -gi-en-); pl. belgience

bernsteini'an s. m. (sil. -stei-ni-an) [-stei- pron. germ. -ștai-]

BEȚIV'AN, -Ă, bețivani, -e, adj., s. m. și f. Augmentativ al lui bețiv. – Bețiv + suf. -an.

BIANUAL, -Ă, bianuali, -e, adj. Care se produce, care apare de două ori pe an. ♦ (Despre plante) Care poate da două recolte pe an. [Pr.: bi-a-nu-al] – Bi- + anual. Cf. fr. bisannuel.^[1]

BICENTENAR, -Ă, bicentenari, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care durează de două secole, care a împlinit două sute de ani. 2. S. n. Împlinire a două secole de la un eveniment (important); a doua suta aniversare a unui eveniment. – Din fr. bicentenaire.

BIENAL, -Ă, bienali, -e, adj. 1. Care durează doi ani. ♦ (Despre plante) Care dă recolte la doi ani după semănare. 2. Adj., s. f. (Întrunire, consfătuire etc.) Care are loc o dată la doi ani. [Pr.: bi-e-] – Din fr. biennal, lat. biennalis.^[1]

BIKINI'AN, -Ă, bikinieni, -e, s. m. și f. adj. 1. S. m. și f. Persoană născută și crescută în atolul Bikini. 2. Adj., s. m. și f. (Locuitor) din atolul Bikini. [Pr.: -ni-an] – Din engl. bikinian.

BIMILENAR, -Ă, bimilenari, -e, adj. Care durează sau are o vechime de (circa) două mii de ani. – Din fr. bimillénaire.

BIMILENIU, bimilenii, s. n. (Rar) Perioadă de două mii de ani. – Bi- + mileniu.

BINE adv., s. n. sg. I. Adv. 1. În mod prielnic, în mod favorabil, avantajos, util. ◊ Expr. A(-i) prinde (cuiva) bine (un lucru, o învățătură, o întâmplare) = a-i fi de folos, a-i fi prielnic. A(-i) veni cuiva bine (să...) = a(-i) veni cuiva la îndemână; a fi avantajat de o situație prielnică. ◊ (În formule de salut) Bine ai (sau ați) venit (sănătos, sănătoși)! ◊ (Referitor la sănătate) A se simți bine. A(-i) face (cuiva) bine (mâncarea, băutura, plimbarea etc.). A dormi (sau a se odihni etc.) bine. (Ce), nu ți-e bine? = a) (ce), nu ești sănătos? ai o slăbiciune fizică?; b) (ce), ești nebun? nu ești în toate mințile? 2. În concordanță cu regulile eticii sociale, în mod cuviincios, cum se cere, cuminte. Să te porți bine cu oricine. ◊ Expr. (Fam. și ir.) Bine ți-a făcut! = așa trebuia, așa se cuvenea să-ți facă (pentru purtarea ta urâtă, condamnabilă)! ♦ În concordanță cu regulile sau canoanele esteticii; agreabil, frumos, minunat. Cântă și dansează bine. Cu rochia asta iți șade bine. ◊ Bărbat sau femeie bine făcut(ă) = bărbat sau femeie chipeș(ă). ♦ În concordanță cu adevărul, cu corectitudinea; clar, precis, exact. Vezi bine că așa stau lucrurile. Să știu bine că mor, și nu mă las până nu-mi aflu dreptatea! ◊ De-a binelea = de-adevărat, cu adevărat. ♦ (Având valoarea unei afirmații) Bine, am să procedez cum vrei tu! ◊ Expr. (Că) bine zici = (că) zici așa cum trebuie. Ei bine... = după cum spuneam... ♦ Cu grijă, cu atenție. Uită-te bine și învață. 3. Deplin, în întregime, complet. E cherchelit bine. ♦ (La comparativ) Mult. A fost plecat doi ani și mai bine. ♦ Mult și prielnic. A plouat bine. A mâncat și a băut bine. II. S. n. sg. 1. Ceea ce este util, favorabil, prielnic, ceea ce aduce un folos cuiva. ◊ Om de bine = om care acționează în folosul, în sprijinul, care ajută pe cei din jurul său. ◊ Expr. A face (cuiva un mare) bine sau a face (cuiva) bine (cu ceva) = a ajuta (pe cineva) la nevoie. Să-ți (sau să vă) fie de bine! = a) să-ți (sau să vă) fie de (sau cu) folos!; b) (ir.) se spune cuiva care a procedat (greșit) împotriva sfaturilor primite. A vorbi (pe cineva) de bine = a lăuda (pe cineva). 2. Ceea ce corespunde cu morala, ceea ce este recomandabil din punct de vedere etic. ◊ Expr. A lua (pe cineva) cu binele = a proceda cu blândețe, cu înțelegere, cu bunăvoință față de cineva supărat, irascibil sau îndârjit. 3. (Fil.; art.) Obiectul moralei ca știință. 4. (Adjectival; despre oameni) Armonios dezvoltat, plăcut la vedere. – Lat. bene (în sensul II 3, calc după gr. agathós, germ. das Gut).

BIOFIZICI'AN, -Ă, biofizicieni, -e, s. m. și f. Specialist în biofizică. [Pr.: bi-o-fi-zi-ci-an] – Din fr. biophysicien.

BIOMATEMATICI'AN, -Ă, biomatematicieni, -e, s. m. și f. Specialist în biomatematică. [Pr.: bi-o-ma-te-ma-ti-ci-an] – Din fr. biomathématicien.

BISECT, bisecți, adj. (În sintagma) An bisect = an de 366 de zile; an bisextil. – Din fr. bissexte, lat. bissextus.

BISEXTIL, bisextili, adj. (Rar, în sintagma) An bisextil = an bisect. – Din fr. bissextil, lat. bissextilis.

BLAGI'AN, -Ă, blagieni, -e, adj. De Blaga, al lui Blaga; în maniera lui Blaga. [Pr.: -gi-an] – Blaga + suf. -ian.

BOBOC, boboci, s. m. 1. Caliciul nedeschis al unei flori; floare care începe să se deschidă. 2. Pui de gâscă sau de rață. ◊ Expr. A paște (sau a păzi) bobocii = a-și pierde vremea degeaba. A da (mâncare) la boboci = a vomita. ♦ Fig. Începător într-un domeniu; om lipsit de experiență; ageamiu; p. restr. recrut; student în primul an. – Din ngr. bubúki.

BOGĂT'AN, -Ă, bogătani, -e, s. m. și f. (Depr.) Bogătaș (rural). – Bogat + suf. -an.

BOLIVI'AN, -Ă, bolivieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Boliviei sau care este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Boliviei sau bolivienilor (1), care este originar din Bolivia, privitor la Bolivia sau la bolivieni. [Pr.: -vi-an] – Bolivia (n. pr.) + suf. -an.

BRAD, brazi, s. m. 1. Arbore din familia pinaceelor care crește în zona muntoasă, înalt până la 50 m, cu tulpina dreaptă, cu frunzele în formă de ace de culoare verde-închis, persistente, cu florile și semințele în conuri (Abies alba); p. gener. nume dat coniferelor. ◊ Compuse: bradul-ciumei = varietate de ienupăr cu fructe mici (Juniperus intermedia); brad-negru sau brad-roșu = molid. ◊ (În sintagma) Apă de brad = a) amestec de apă și ulei extras din frunze de pin, folosit pentru parfumarea încăperilor sau a apei de baie; b) băutură alcoolică aromată cu esență din semințe de ienupăr. ♦ Lemnul arborelui descris mai sus. ♦ Brad (1) tăiat și împodobit cu globuri, jucării, bomboane etc. cu prilejul Crăciunului sau al Anului Nou; pom de Crăciun. ♦ Vârf sau crengi de brad (1) cu care se împodobesc carul și porțile mirilor la nunți. 2. (Art.) Numele unei hore care se joacă, în ajunul nunții, la casa miresei; melodie după care se execută această horă. – Cf. alb. *bradh, bredh.

BRAZILI'AN, -Ă, brazilieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Braziliei sau care este originară de acolo; (la m. pl.) popor, națiune care trăiește în Brazilia. 2. Adj. Care aparține Braziliei sau brazilienilor (1), referitor la Brazilia sau brazilieni. [Pr.: -li-an] – Brazilia (n. pr.) + suf. -an.

BRÂNCUȘI'AN, -Ă, brâncușieni, -e, adj. De Brâncuși, al lui Brâncuși; în maniera lui Brâncuși. [Pr.: -și-an] – Brâncuși (n. pr.) + suf. -ian.

BRIANTINĂ s. f. Produs cosmetic gras, lichid sau de consistența unei paste, care servește pentru a da strălucire părului. [Pr.: bri-an- – Var.: briliantină s. f.] – Din fr. brillantine.

BRIANȚĂ s. f. (Franțuzism) Strălucire. [Pr.: bri-an-] – Din fr. brillance.

BRILIANTIN, -Ă, briliantini, -e, adj. (Înv.) Care strălucește ca briliantul (1).[Pr.: -li-an-] – Din briliant.

BROT'AN, brotani, s. m. (Reg.) Broatec. – Brot[ac] + suf. -an.

BRUMAR² s. m. A doua lună (22 octombrie – 21 noiembrie) din calendarul republican francez (folosit între anii 1793 și 1806). – Din fr. brumaire.

BUGETAR, -Ă, bugetari, -e, adj. Care aparține bugetului¹, privitor la buget¹, prevăzut în buget¹, de buget¹. ◊ Instituție bugetară = instituție ale cărei cheltuieli sunt acoperite în întregime sau parțial de la buget¹. An (sau exercițiu) bugetar = perioadă de timp (de un an) pentru care se întocmește și se execută bugetul¹ unui stat. [Var.: (rar) budgetar, -ă adj.] – Din fr. budgétaire.

BURDUH'AN, burduhane, s. n. (Pop.) Stomacul animalelor rumegătoare; burduf (6); p. ext. burtă (1); bârdan [Var.: burdih'an s. n.] – Burduh + suf. -an.

BUZOI'AN, -Ă, buzoieni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană născută și crescută în municipiul sau județul Buzău. 2. Adj., s. m. (Locuitor) din municipiul sau județul Buzău. [Pr.: -zo-ian] – Buzău (n. pr.) + suf. -an.

BYRONI'AN, -Ă, byronieni, -e, adj. De Byron, al lui Byron; în maniera lui Byron. [Pr.: bai-ro-ni-an] – Byron (n. pr.) + suf. -ian.

CADUC, -Ă, caduci, -ce, adj. Lipsit de trăinicie; șubred, pieritor. ♦ (Despre frunze, flori etc.) Care cade înainte de vreme; care cade în fiecare an. ♦ (Despre acte cu valoare juridică) Care nu (mai) are putere legală. – Din fr. caduc, lat. caducus.

CALD, -Ă, calzi, -de, adj. 1. Care se găsește la o temperatură relativ înaltă (fără a fi fierbinte) față de mediul ambiant sau corpul omenesc; care dă senzația de căldură. ◊ Expr. Nu-i ține nici de cald, nici de rece sau nu-i e nici cald, nici rece = nu-l interesează, îi este indiferent. Nici caldă, nici rece = așa și așa, nici așa, nici așa. (Substantivat) Mă ia cu cald = sunt cuprins de fierbințeală, am febră. ♦ Fierbinte, încins. ♦ (Despre pâine) Proaspăt. ♦ (Despre îmbrăcăminte) Călduros, gros. 2. (Despre zone, regiuni, țări etc.) Cu temperatură constant ridicată în tot cursul anului. ♦ 3. Fig. Aprins, înfocat; pătimaș, prietenos, afectuos. Cuvinte calde. Privire caldă. ♦ 4. Fig. (Despre vești, știri, informații etc.) De ultimă oră, recent. – Lat. caldus (= calidus).

CALENDAR, calendare, s. n. 1. Sistem de împărțire a timpului în ani, luni și zile, bazat pe fenomenele periodice ale naturii. 2. Indicator sistematic (în formă de carte, agendă sau tablou) al succesiunii lunilor și zilelor unui an. ◊ Expr. A face (cuiva) capul calendar = a zăpăci (pe cineva), spunându-i foarte multe lucruri. A se uita ca mâța (sau ca pisica)-n calendar = a privi (la ceva) fără a pricepe nimic. 3. Publicație cu caracter variat, care apare o dată pe an, cuprinzând cronologia zilelor anului și diverse materiale cu caracter informativ, beletristic, științific etc. [Var.: (pop.) călindar s. n.] – Din lat. calendarium.

CALENDARISTIC, -Ă, calendaristici, -ce, adj. Privitor la calendar, după calendar. ◊ An calendaristic = an de 365 de zile, socotit de la 1 ianuarie la 31 decembrie. Plan de muncă calendaristic = plan de muncă alcătuit pe zile și săptămâni. – Calendar + suf. -istic.

CAMBODGI'AN, -Ă, cambodgieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Cambodgiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Cambodgiei sau cambodgienilor (1), privitor la Cambodgia sau la cambodgieni. [Pr.: -gi-an] – Din fr. Cambodgien.

CAMBRI'AN, -Ă, cambrieni, -e, s. n., adj. 1. Prima perioadă a erei paleozoice (în care au apărut viețuitoarele). 2. Adj. Care se referă la cambrian (1). [Pr.: -bri-an] – Din fr. cambrien.

CANADI'AN, -Ă, canadieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Canadei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Canadei sau populației ei, privitor la Canada sau la populația ei. [Pr.: -di-an] – Din fr. canadien. modificată

CAP¹, (I, III) capete, s. n., (II) capi, s. m. I. S. n. 1. Extremitatea superioară a corpului omenesc sau cea anterioară a animalelor, unde se află creierul, principalele organe de simț și orificiul bucal. ◊ Loc. adv. Din cap până-n picioare = de sus până jos, în întregime, cu desăvârșire. Cu noaptea-n cap = dis-de-dimineață. (Până) peste cap = extrem de..., exagerat de... Cu un cap mai sus = (cu mult) mai sus, mai deștept, mai reușit, mai bine. Cu capul plecat = rușinat, umilit, învins. Pe după cap = pe după gât, la ceafă. ◊ Loc. adj. (Fam.) Bătut (sau căzut) în cap = tâmpit, prost. ◊ Expr. A se da peste cap = a face tumbe; a depune eforturi deosebite pentru a realiza ceva, a face imposibilul. A da (pe cineva) peste cap = a trânti (pe cineva) la pământ; a da jos dintr-o situație, a doborî, a învinge. A da peste cap (paharul, băutura etc.) = a înghiți dintr-o dată conținutul unui pahar, al unei căni etc. A da (ceva) peste cap = a) a schimba cu totul ordinea lucrurilor, a ideilor, a unui program stabilit etc.; b) a lucra repede, superficial, de mântuială. A scoate capul în lume = a ieși între oameni, în societate. A nu-și (mai) vedea capul de... sau a nu ști unde-i stă sau unde-i este capul = a nu ști ce să mai facă, a fi copleșit de... A-și pierde capul = a se zăpăci. A nu mai avea unde să-și pună capul = a ajunge fără adăpost, pe drumuri, sărac. A da din cap = a clătina capul (în semn de aprobare, de refuz etc.). A da (cuiva) la cap = a lovi; a omorî; a ataca cu violență pe cineva; a distruge (cu vorba sau cu scrisul). A umbla cu capul în traistă = a fi distrat, neatent. A se da cu capul de toți pereții (sau de pereți) = a fi cuprins de desperare sau de necaz, a regreta o greșeală făcută. A-și lua (sau a apuca) lumea în cap = a pleca departe, părăsindu-și casa, locul de origine și rătăcind prin lume. A-și pleca capul = a se simți rușinat, umilit; a se da învins, a se supune. Vai (sau haram) de capul lui = vai de el. A cădea (sau a veni, a se sparge etc.) pe (sau de, în) capul cuiva (o situație neplăcută, un necaz etc.) = a veni asupra cuiva tot felul de neplăceri și necazuri, a-l lovi o nenorocire. A cădea pe capul cuiva = a sosi pe neașteptate la cineva (creându-i neplăceri, deranj). A sta (sau a ședea, a se ține) de capul cuiva sau a se pune pe capul cuiva = a stărui fără încetare pe lângă cineva. A ședea (sau a sta) pe capul cuiva = a sta pe lângă sau la cineva (creându-i neplăceri, plictisindu-l etc.). A se duce de pe capul cuiva = a lăsa pe cineva în pace. (Reg.) A nu ști (sau a nu avea) ce-și face capului = a nu mai ști ce să facă pentru a ieși dintr-o situație grea. ◊ Cap de familie = bărbatul care reprezintă puterea familială și părintească; p. gener. orice persoană care procură mijloacele necesare traiului unei familii și o reprezintă juridic. ◊ Cap de expresie = portret în care artistul face un studiu amănunțit al expresiei unui sentiment pe trăsăturile chipului omenesc. ♦ (La fotbal) Lovire a mingii cu capul. ♦ Cap de bour = nume sub care sunt cunoscute primele serii de mărci poștale românești, având pe ele capul unui bour. ♦ Parte a monedei care are imprimat un chip. ♦ Părul capului. 2. Căpătâi; căpătâiul patului. 3. Individ, ins, cap. Câte 5 lei de cap. ◊ Expr. Pe capete = care mai de care, în număr foarte mare, pe întrecute. Câte capete, atâtea păreri, exprimă o mare divergență de opinii. 4. Minte, gândire, judecată; memorie. ◊ Loc. adj. și adv. Cu cap = (în mod) inteligent, deștept. Fără cap = (în mod) necugetat. ◊ Loc. adj. Cu scaun la cap = cu judecată dreaptă; cuminte. ◊ Expr. A fi bun (sau ușor) la (sau de) cap sau a avea cap ușor = a fi deștept. A fi greu (sau tare) de cap sau a avea cap greu = a pricepe cu greutate; a fi prost. A nu(-i) intra (cuiva) în cap = a nu putea pricepe (ceva). A-i ieși (cuiva ceva) din cap = a nu-i mai sta gândul la...; a uita. A nu-i mai ieși (cuiva ceva) din cap = a-l stăpâni mereu (același gând), a nu putea uita. A-i sta capul la... = a se gândi la... A-și bate (sau a-și frământa, a-și sparge, a-și sfărâma etc.) capul = a se gândi, a se strădui spre a soluționa o problemă. A-i deschide (cuiva) capul = a face (pe cineva) să înțeleagă ceva, a lămuri (pe cineva). A fi (sau a rămâne, a umbla etc.) de capul său = a fi (sau a rămâne etc.) liber, independent, nesupravegheat. A face (ceva) din (sau de) capul său = a face (ceva) fără a se consulta cu altcineva. A întoarce (sau a suci, a învârti) capul cuiva = a face pe cineva să-și piardă dreapta judecată; a zăpăci; a face pe cineva să se îndrăgostească. A nu avea cap să... = a nu avea posibilitatea să..., a nu putea să... ♦ (Jur.) Cap de acuzare = motiv pe care se întemeiază acuzarea. 5. (Înv.) Viață. A plăti cu capul. ♦ (Astăzi în expr.) Odată cu capul sau în ruptul capului = cu nici un preț, niciodată. A-și face de cap = a face ceva ce poate să-i primejduiască viața; a face nebunii. 6. Compuse: a) (Entom.) cap-de-mort sau capul-lui-Adam = strigă; b) (Bot.) cap-de-cocoș = dulcișor; capul-șarpelui = plantă erbacee acoperită cu peri aspri și cu flori roșii ca sângele, dispuse în spice simple (Echium rubrum); c) capul-balaurului = o parte a constelației balaurului. II. S. m. Căpetenie, șef, conducător. ♦ Inițiator. III. S. n. 1. Vârf (al unui obiect). ♦ Extremitate proeminentă a unui dispozitiv, instrument etc. sau a unui element dintr-un sistem. ♦ Obiect, mecanism sau dispozitiv asemănător cu un cap¹ (I 1), folosit în diverse scopuri tehnice. 2. Partea extremă cu care începe sau sfârșește ceva. ◊ Cap de pod = loc aflat pe teritoriul inamic, dincolo de un curs de apă, de un defileu etc.; p. ext. forțele armate care ocupă acest loc cu scopul de a asigura trecerea grosului trupelor și a mijloacelor de luptă. ◊ Loc. adv. Cap la (sau în) cap = cu părțile extreme alăturate. ◊ Expr. Cap de țară = margine de țară; hotar. Nu-i (un) cap de țară = nu-i nimic grav, nici o nenorocire. A sta (sau a ședea, a se ridica) în capul oaselor = a se ridica stând în pat, a sta în șezut. 3. Partea de dinainte; început, frunte. În capul coloanei. ◊ Cap de an (sau de săptămână, de iarnă etc.) = începutul unui an (sau al unei săptămâni etc.). Cap de coloană = cel sau cei care stau în fruntea coloanei. Cap de afiș (sau cap de listă) = primul nume dintr-o listă de persoane afișate în ordinea valorii lor. ◊ Loc. adv. În cap de noapte sau în capul nopții = după ce s-a întunecat bine. Din (sau de la) cap = de la început; de la începutul rândului. Din capul locului = înainte de a începe ceva; de la început. ♦ Partea principală, mai aleasă (a unui lucru). ◊ Expr. Capul mesei = locul de onoare la masă. 4. Partea de jos sau dindărăt a unui lucru; capăt; (cu sens temporal) sfârșit. ◊ Expr. A o scoate la cap = a sfârși (cu bine). A-i da de cap = a rezolva; a învinge, a răzbi. În cap = (după numerale) exact, întocmai. 5. Bucățică ruptă dintr-un obiect; p. ext. lucru de mică importanță. ◊ Expr. Nici un cap de ață = absolut nimic. Până la un cap de ață = tot. 6. (În sintagma) Cap magnetic = transductor electromagnetic care transformă variațiile unui semnal electric în variații de flux magnetic sau invers, folosit pentru operații de înregistrare, redare și ștergere la magnetofoane. – Lat. caput, (II) după fr. chef (< lat. caput).

CAPRĂ, capre, s. f. I. 1. Gen de mamifere rumegătoare paricopitate, cu părul lung, cu coarne, mai mari și diferențiate la masculi (Capra); animal care face parte din acest gen; p. restr. femela acestui animal. ◊ Capră de stâncă = capră sălbatică, cu blana roșcată și cu coarnele în formă de spadă (Capra ibex). Capră domestică = animal domestic rumegător, crescut pentru producția de lapte (Capra hircus). ◊ Expr. A împăca și capra, și varza = a mulțumi și pe unul, și pe altul; a împăca două interese opuse. Capră râioasă, se zice despre un om înfumurat. ♦ Pielea animalelor descrise mai sus. ♦ Compus: capră-neagră sau capră-de-munte = capră sălbatică, cu blana brună-neagră, cu coarne scurte și curbate la vârf și cu două dungi albe pe partea anterioară a capului, care trăiește în regiunile alpine (Rupicapra rupicapra). 2. Joc popular românesc, care face parte din obiceiurile practicate de Anul nou și care constă din executarea unor figuri comice de către un personaj mascat cu cap de capră (I 1) care bate ritmic din fălci; p. ext. personaj mascat astfel; turca. 3. (Art.) Numele unui joc de copii, în care un copil stă aplecat cu mâinile sprijinite pe genunchi, iar ceilalți sar peste el. II. 1. Unealtă de lemn cu patru picioare, încrucișate două câte două, pe care se pun lemnele pentru a fi tăiate cu ferăstrăul. 2. Sistem de lemne încrucișate care servește la susținerea schelelor de lucru, a unor platforme etc. 3. Scaun (sau ladă) care se află în partea de dinainte a trăsurii sau a căruței și pe care șade vizitiul. 4. Aparat de gimnastică pentru sărituri, format dintr-un suport capitonat așezat pe patru picioare, cu înălțimea reglabilă. 5. Arșic de miel. – Lat. capra.

CAR², care, s. n. 1. Vehicul terestru încăpător, cu patru roți, cu tracțiune animală, folosit la țară pentru transportarea poverilor. ◊ Car funebru (sau funerar, mortuar) = dric. Car blindat (sau de asalt) = tanc. (Înv. și pop.) Car de foc = tren. ◊ Expr. Nici în car, nici în căruță, se spune despre cineva nehotărât, care nu știe ce vrea. A pus carul înaintea boilor, se zice despre un om neîndemânatic, care face lucrurile pe dos. ◊ Compuse: Carul-Mare = constelație alcătuită din șapte stele așezate în formă de car² (1); ursa-mare; Carul-Mic = constelație formată din șapte stele (printre care și steaua polară) așezate în chip asemănător cu cele din carul-mare; ursa-mică. ♦ (În antichitate) Vehicul cu două roți, tras de doi sau patru cai, folosit în lupte, la jocuri și la ceremonii. 2. Cantitate de material care se poate încărca într-un car² (1). Un car de lemne. ♦ Fig. Mulțime, grămadă. Un car de ani. ◊ Loc. adv. Cu carul = din belșug. 3. (Reg.) Parte a ferăstrăului mecanic alcătuită din două bârne puse pe rotițe, pe care se așază bușteanul pentru a fi prefăcut în scânduri. – Lat. carrus (cu unele sensuri noi după fr. char).

CARAGIALI'AN, -Ă, caragialieni, -e, adj. Caragialesc. [Pr.: -li-an] – Caragiale (n. pr.) + suf. -ian.

CARNI'AN, -Ă, carnieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Primul etaj al triasicului superior din regiunile alpine, caracterizat prin prezența unor cefalopode, lamelibranhiate etc. 2. Adj. Care se referă la carnian (1). [Pr.: -ni-an] – Din fr. carnien.

CAROLINGI'AN, -Ă, carolingieni, -e, adj. Care aparține dinastiei lui Carol cel Mare, privitor la această dinastie. [Pr.: -gi-an] – Din fr. carolingien.

CAROTIDI'AN, -Ă, carotidieni, -e, adj. (Anat.) Al carotidei. [Pr.: -di-an] – Din fr. carotidien.

CARPI'AN, -Ă, carpieni, -e, adj. Al carpului. [Pr.: -pi-an] – Din fr. carpien.

CARTEZI'AN, -Ă, cartezieni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține cartezianismului, privitor la cartezianism. 2. S. m. și f. Adept al cartezianismului. 3. Adj. (În sintagma) Coordonate carteziene = sistem de numere care definesc poziția unui punct în raport cu două sau trei axe perpendiculare între ele. [Pr.: -zi-an] – Din fr. cartésien.

CATARINI'AN, catarinieni, s. m. (La pl.) Grup de maimuțe superioare, cu nările apropiate și coada de obicei scurtă; (și la sg.) maimuță din acest grup. [Pr.: -ni-an] – Din fr. catarhiniens.

CAUCAZI'AN, -Ă, caucazieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Denumire generică a popoarelor care locuiesc în Caucaz, făcând parte din trei mari familii de limbi: caucaziană propriu-zisă, indo-europeană și altaică; (și la sg.) persoană care face parte din populația unuia dintre aceste popoare. 2. Adj. Care aparține Caucazului sau populației lui, privitor la Caucaz sau la populația lui. [Pr.: -ca-u-ca-zi-an] – Caucaz (n. pr.) + suf. -ian. Cf. fr. caucasien.

CĂLĂRAȘ, călărași, s. m. 1. (La pl., în evul mediu, în Țara Românească și în Moldova) Corp militar de slujitori auxiliari ai domniei; (și la sg.) membru al acestui corp militar. ♦ (Înv.) Ostaș de cavalerie. 2. Coardă de rod la vița de vie, scurtată la 4-6 muguri și plasată călare pe coarda de doi ani. – Călare + suf. -aș.

CĂLĂRĂȘE'AN, -Ă, călărășeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană născută și crescută în municipiul Călărași. 2. Adj., s. m. (Locuitor) din municipiul Călărași. – Călărași (n. pr.) + suf. -ean.

CĂLINESCI'AN, -Ă, călinescieni, -e, adj. De Călinescu, al lui Călinescu; în maniera lui Călinescu. [Pr.: -ci-an] – Călinescu (n. pr.) + suf. -ian.

CĂMIN, (1, 4, 6) căminuri, (2, 3, 5) cămine, s. n. 1. Sobă joasă, zidită la peretele camerei, cu vatra larg deschisă. 2. Cuptor, vatră. 3. Coș pe unde iese fumul; horn. 4. Fig. Casă părintească; p. ext. familie. 5. Denumire dată unor instituții cu caracter social-cultural; cămin de copii = instituție cu regim de internat pentru copii preșcolari (3-6 ani), cu orar de zi sau săptămânal; cămin studențesc = așezământ universitar care asigură cazarea studenților, pe lângă acesta funcționând uneori și cantine; cămin cultural = instituție înființată în scopul propagării culturii la sate (5); cămin școală = cămin pentru copiii orfani, în care se află și școala; cămin spital = cămin (de bătrâni) în care se acordă asistență medicală. 6. Încăpere mică subterană, zidită și acoperită cu capac de fontă, pe traseul unei conducte de alimentare cu apă a unui canal, construită pentru a permite accesul la conductă sau la canal. – Din sl. kamina.

CĂȚEL'AN, cățelani, s. m. Cățelandru. – Cățel + suf. -an.

CÂRD, cârduri, s. n. 1. Grup mare de animale mamifere, de păsări, de pești de același fel, care se află împreună. 2. (De obicei peior.) Ceată (mare) de oameni. ◊ Expr. A se pune (sau a intra) în cârd cu cineva = a se asocia, a se întovărăși cu cineva (în vederea unor acțiuni reprobabile). 3. (Fam.) Mulțime, șir (de ani, de zile). ◊ Loc. adv. De (la) un cârd de vreme = de un timp încoace. Un cârd de ani = foarte mulți ani. – Din scr. krd.

CÂRL'AN, cârlani, s. m. 1. Miel sau ied care a încetat să mai sugă, care a fost înțărcat; miel sau ied până la vârsta de circa un an. 2. Mânz sau cal tânăr, până la vârsta de circa trei ani. – Et. nec.

CEAPĂ, cepe, s. f. 1. Plantă erbacee legumicolă, bienală, din familia liliaceelor, comestibilă, cu miros puternic, specific, cu tulpina aeriană dreaptă, cilindrică și verde și cu cea subterană în formă de bulb, cu frunze cilindrice și cu flori albe numeroase, dispuse în inflorescențe dese (Allium cepa). ◊ Ceapă de apă = ceapă care se cultivă prin răsad și se recoltează în același an în care s-a semănat. Ceapă de sămânță = arpagic. ♦ Bulbul cepei (1), cu miros specific și cu conținut bogat de vitamine, folosit în alimentație; p. gener. orice bulb al unei plante. ◊ Expr. Nu face (sau nu valorează nici cât) o ceapă degerată, se spune despre cineva (sau despre ceva) fără nici o valoare. 2. Compus: ceapa-ciorii = numele a trei plante erbacee bulboase din familia liliaceelor, una cu flori galbene (Gagea pratensis), alta cu flori albastre (Muscari comosum), iar a treia cu flori albe-verzui sau violete (Muscari tenuiflorum). – Lat. caepa.

CEFALORAHIDI'AN, -Ă, cefalorahidieni, -e, adj. Care se referă la cap și la coloana vertebrală, care aparține acestora. Regiunea cefalorahidiană. ◊ Lichid cefalorahidian = lichid incolor care se găsește în ventriculii cerebrali și în canalul rahidian, având rol mecanic și de protecție. [Pr.: -di-an] – Din fr. céphalo-rachidien.

CEHOVI'AN, -Ă, cehovieni, -e, adj. De Cehov, al lui Cehov; în maniera lui Cehov. [Pr.: -vi-an] – Cehov (n. pr.) + suf. -ian.

CELESTIN, s. m. Călugăr aparținând unui ordin catolic fondat în anul 1254. – Din fr. célestin.

CENOMANI'AN, -Ă, cenomaniani, -e, s. n., adj. 1. S. n. Al doilea etaj al cretacicului mediu, considerat și primul etaj al cretacicului superior, caracterizat prin amoniți, lamelibranhiate, echinide etc. 2. Adj. Care aparține cenomanianului (1), care se referă la el. [Pr.: -ni-an] – Din fr. cénomanien.

CENS s. n. 1. (În Roma antică) Recensământ al cetățenilor și al averii lor. Efectuat din cinci în cinci ani, pentru a servi ca bază în recrutare, la fixarea impozitelor, la exercitarea drepturilor politice etc. ♦ Grupare a unor cetățeni sau a tuturor locuitorilor unei țări după diverse criterii. 2. (În societatea feudală) Rentă în bani sau în natură datorată seniorului de către posesorul pământului. 3. (În unele țări) Câtimea de impozit prevăzută de legile electorale necesară pentru acordarea dreptului de alegător. – Din lat. census, fr. cens.

CENTENAR, centenare, s. n. Împlinire a o sută de ani de la un eveniment însemnat; celebrarea acestui eveniment. ♦ (Adjectival) Care datează de o sută (sau de mai multe sute) de ani. – Din lat. centenarius, fr. centenaire.

CEZARI'AN, -Ă, cezarieni, -e, adj. (Rar) Privitor la cezarii romani, care aparține epocii cezarilor romani. [Pr.: -ri-an] – Din fr. césarien.

CHATEAUBRIAND s. n. Specialitate culinară, preparată din mușchi (gros) de vacă. [Pr.: șa-to-bri-an] – Cuv. fr.

CHELONI'AN, chelonieni, s. m. (La pl.) Ordin de reptile al căror corp este închis într-o carapace osoasă; (și la sg.) reptilă care face parte din acest ordin. [Pr.: -ni-an] – Din fr. chélonien.

CHILI'AN, -Ă, chilieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a statului Chile sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține chilienilor (1) ori statului Chile, privitor la chilieni sau la statul Chile. [Pr.: -li-an – Var.: cili'an, -ă s. m. și f., adj.] – Chile (n. pr.) + suf. -ean. Cf. fr. Chiliens.

CHIȚC'AN, chițcani, s. m. 1. Animal insectivor asemănător cu șoarecele, brun-castaniu pe spate și mai deschis pe burtă, cu botul alungit, cu ochii mici și cu urechile ascunse în blană, care trăiește prin păduri, dumbrăvi etc. în galerii superficiale (Sorex araneus). 2. Nume dat mai multor specii de șoareci de diverse mărimi. – Chițcăi + suf. -an.

CI'AN s. n. Gaz incolor, otrăvitor, cu miros de migdale amare; cianogen. [Pr.: ci-an] – Din fr. cyan. Cf. germ. Zyan.

CIANHIDRIC adj. (În sintagma) Acid cianhidric = lichid incolor, volatil, foarte toxic, cu miros de migdale amare; acid prusic. [Pr.: ci-an-] – Din fr. cyanhydrique.

CIANHIDRINĂ, cianhidrine, s. f. Compus organic care conține în moleculă un hidroxil și un nitril, folosit la obținerea aminoacizilor și a unor materiale plastice. [Pr.: ci-an-] – Din fr. cyanhydrine.

CIANHIDRIZARE, cianhidrizări, s. f. Tratare cu acid cianhidric a răsadurilor sau a puieților pentru a combate paraziții. [Pr.: ci-an-] – Din fr. cyanhydrisation.

CIBERNETICI'AN, -Ă, ciberneticieni, -e, s. m. și f. Specialist în cibernetică. [Pr.: -ci-an] – Din fr. cybernéticien.

CICLU, cicluri, s. n. 1. Succesiune de fenomene, stări, operații, manifestări etc. care se realizează într-un anumit interval de timp și care epuizează, în ansamblul lor, evoluția unui anumit proces (repetabil): totalitatea fenomenelor, faptelor, acțiunilor etc. legate între ele. ◊ Ciclu anual = perioadă de un an în care pământul face o rotație completă în jurul soarelui. Ciclu solar = perioadă de 28 de ani după expirarea căreia datele diferitelor zile ale anului cad în aceleași zile din săptămână. Ciclu de conferințe (sau de lecții etc.) = serie de conferințe (sau de lecții etc.) care tratează diverse aspecte ale unui subiect unitar. ♦ (Și în sintagma ciclu menstrual) Menstruație, ♦ Durata unui ciclu (1). ♦ Diagramă care reprezintă un ciclu (1). ♦ Grup de producții (literare, muzicale) care au o temă comună. 2. Lanț închis de atomi din molecula unei substanțe. 3. Valorile succesive pe care le capătă o mărime periodică în cursul unei perioade date. 4. (Fiz.) ieșit din uz la noi; în construcția) Cicli pe secundă = hertzi. – Din fr. cycle, lat. cyclus.

CLASĂ, clase, s. f. 1. Grup (mare) de obiecte, de elemente, de ființe, de fenomene care au însușiri comune. 2. (De obicei cu determinarea „socială”) Ansamblu de persoane grupate după criterii economice, istorice și sociologice. ◊ Loc. adj. De clasă = care se referă la o clasă socială sau la raporturile reciproce dintre clase; propriu, caracteristic unei clase sociale. 3. Fiecare dintre diviziunile fundamentale ale regnului animal sau vegetal, mai mică decât încrengătura și mai mare decât ordinul. 4. Unitate organizatorică de bază în sistemul învățământului, compusă dintr-un număr de elevi care au aceeași vârstă, o pregătire școlară egală și învață împreună în cursul unui an pe baza aceleiași programe de învățământ. ♦ Unitate organizatorică într-un institut de artă, cuprinzând pe toți elevii unui profesor, indiferent în ce an de studii se află. ♦ Sală în care se țin cursurile pentru asemenea grupuri de elevi. ♦ (Franțuzism) Timpul în care se ține o lecție; oră de curs. 5. Fiecare dintre grupele de câte trei cifre ale unui număr cu mai multe cifre. Clasa miilor. 6. Categorie (după confort și tarif) a vagoanelor, compartimentelor, cabinelor etc. pentru călătoria cu trenul, cu tramvaiul, cu vaporul. 7. Categorie, grad, rang, care se acordă unui salariat potrivit funcției avute. 8. (În expr.) De (mare) clasă sau (de) clasa întâi = de calitate superioară, de prima calitate, de (mare) valoare. [Var.: (înv.) clas s. n.] – Din fr. classe, germ. Klasse.

COPIL¹, copii, s. m. 1. Băiat sau fată în primii ani ai vieții (până la adolescență). ◊ Copil de școală = copil care a depășit vârsta de 7 (sau 6) ani și merge la școală. Copil mic (sau, pop., de țâță) = sugaci. ◊ Loc. adv. De (mic) copil = din copilărie. ◊ Expr. (Despre bătrâni) A ajunge (sau a da) în mintea copiilor = a-și pierde judecata, a se ramoli. 2. Tânăr, adolescent. ◊ (În trecut) Copil de casă = fiu de boier care făcea serviciul de paj la familia domnitoare sau la boierii mari. Copil de trupă = copil (orfan) crescut și educat de o unitate militară. 3. Fiu, fiică. ◊ Copil legitim = copil născut în cadrul căsătoriei. Copil nelegitim = copil născut în afara căsătoriei; copil natural, bastard. Copil din flori = copil din afara căsătoriei; copil nelegitim, copil natural, bastard. ◊ Expr. Unde (și-)a înțărcat dracul copiii = în locuri depărtate și pustii. 4. Fig. Om naiv, fără experiență. – Cf. alb. kopil.

DA², dau, vb. I. I. Tranz. 1. A întinde, a înmâna cuiva ceva; a oferi. ◊ Expr. A da o masă, o petrecere etc. = a oferi o masă, a organiza o petrecere etc. A(-și) da bună ziua (sau bună seara, binețe etc.) = a (se) saluta. ♦ A pune cuiva ceva la dispoziție, la îndemână, a preda cuiva ceva; a-i face rost de ceva. ◊ Loc. vb. A da cu chirie = a închiria. A da cu (sau în) arendă = a arenda. A da (cu) împrumut = a împrumuta. A da înapoi = a înapoia, a restitui. A da în primire = a) a preda; b) (fam.) a muri. 2. A distribui ceea ce revine cuiva ca parte. ◊ Expr. A da ceva în (sau pe din) două = a împărți în două părți egale; a înjumătăți. A(-i) da (cuiva) un număr (oarecare) de ani = a(-i) atribui cuiva o anumită vârstă; a aprecia (cu aproximație) câți ani mai are cineva de trăit. ♦ A atribui, a repartiza cuiva ceva ca sarcină spre executare. A da cuiva o problemă de rezolvat. ◊ Expr. A da cuiva de lucru = a) a însărcina pe cineva cu o muncă; a procura cuiva o ocupație; b) a cere cuiva un mare efort. 3. A încredința pe cineva în seama, în paza, în grija, pe mâna cuiva. ◊ Expr. A da în judecată = a chema o persoană în fața unei instanțe judecătorești în calitate de pârât. 4. A pune pe cineva în posesiunea unui lucru, a preda ceva cuiva; a-i dărui. 5. A pune pe cineva la dispoziția cuiva. ◊ Expr. (Pop.) A da o fată după cineva (sau cuiva) sau a(-i) da cuiva de bărbat (respectiv de soție) pe cineva = a căsători cu... 6. A renunța la ceva sau la cineva în schimbul a..., a oferi în locul..., a schimba cu... ◊ Expr. (Fam.) A nu da pe cineva pe (sau pentru) altul, se spune pentru a arăta că prețuim mai mult pe unul decât pe celălalt. (Refl.) A nu se da pe cineva = a se considera superior cuiva. (Refl.; rar) A nu se da pentru mult = a se declara mulțumit cu... ♦ A oferi, a plăti. 7. A vinde. Cum dai merele? 8. A jertfi, a sacrifica. ◊ Expr. A-și da viața = a-și jertfi viața din devotament (pentru cineva sau pentru ceva). Îmi dau capul, spune cineva pentru a-și arăta deplina certitudine asupra unui lucru. 9. A arunca, a azvârli. Să dai sticlele astea sparte la gunoi. ◊ Expr. A da (pe cineva sau ceva) dracului (sau la dracu, naibii, în plata Domnului etc.) ori a-l da încolo = a nu voi să știe (de cineva sau de ceva), a renunța la... A da pe gât (sau peste cap) = a bea (lacom, dintr-o dată, în cantități mari). ♦ A trimite sau a așeza pe cineva într-un loc pentru o anumită îndeletnicire. L-a dat la școală. ♦ A mâna, a duce un animal la păscut, la iarbă etc. 10. A așeza, a orienta ceva într-un anumit mod, poziție sau direcție. Își dăduse pe ochi pălăria rotundă. ◊ Expr. A da la (sau într-o) o parte = a îndepărta. A da ușa (sau poarta etc.) de perete = a împinge în lături, a deschide larg ușa (sau poarta etc.). A da (ceva) peste cap = a) a lucra superficial; b) a nimici, a distruge, a desființa. 11. (În expr. și loc.) A da pe piatră = a ascuți. A da la rindea = a netezi cu ajutorul rindelei. A da găuri = a găuri. (Reg.; despre țesături) A da în undă = a spăla, a clăti. A da lecții (sau meditații) = a preda lecții în afara școlii. A da o telegramă = a expedia o telegramă. A da la ziar = a publica sau a face să se publice în ziar. A da la lumină (sau la iveală, în vileag etc.) = a descoperi, a arăta; a publica o scriere. A da viață = a naște; a făuri; fig. a anima, a însufleți. A da însemnătate = a acorda atenție. A-și da (cu) părerea = a-și expune punctul de vedere. A da foc = a aprinde. A da bici = a lovi cu biciul; fig. a grăbi, a zori. A da la mână = a pune la dispoziția cuiva, a înmâna cuiva ceva. A da o luptă, o bătălie = a purta o luptă, o bătălie; (refl., despre lupte) a se desfășura. A da un spectacol = a reprezenta un spectacol. A da (pe cineva) dezertor = a face cunoscut în mod oficial că cineva este dezertor. A da gata = a termina, a lichida; a impresiona puternic, a cuceri (pe cineva). 12. (Despre sol, plante, animale etc.) A produce, a face. ♦ (Despre oameni) A produce, a crea. ◊ Expr. A da un chiot, un strigăt etc. = a scoate, a emite un chiot, un strigăt etc. 13. A provoca, a prilejui, a cauza. 14. (Urmat de verb ca: „a cunoaște”, „a înțelege” etc. la conjunctiv sau la moduri nepredicative) A îngădui, a permite, a lăsa. ◊ Expr. A-i da (cuiva) mâna să... = a dispune de mijloace materiale pentru a..., a avea posibilitatea să...; a-i veni (cuiva) bine la socoteală, a-i conveni (cuiva). 15. (Despre Dumnezeu, soartă, noroc etc.) A rândui, a destina, a sorti. ◊ Expr. Ș-apoi dă, Doamne, bine! = apoi a fost strașnic! Ce-o (sau cum a) da târgul și norocul = cum se va nimeri. (Bine că) a dat Dumnezeu! = în sfârșit, în cele din urmă. ♦ Intranz. (În practicile superstițioase; în expr.) A da în cărți (sau cu cărțile) = a prezice viitorul. 16. (Împreună cu obiectul formează locuțiuni verbale) A da sfaturi = a sfătui. A da răspuns = a răspunde. A-și da sfârșitul (sau sufletul, duhul sau obștescul sfârșit) = a muri. A da raportul = a raporta. ◊ Expr. A da (un) examen = a susține un examen în fața unui examinator; fig. a trece cu succes printr-o încercare. A da seamă (sau socoteală) = a răspunde de ceva. A-și da seama = a se lămuri, a pricepe. II. Intranz. 1. (Urmat de determinări introduse prin prep. „din” sau „cu”) A face o mișcare (repetată) conștientă sau reflexă. Dă din mâini. ◊ Expr. A da din umeri = a înălța din umeri în semn de nedumerire, de neștiință, de nepăsare. A da din gură = a vorbi mult. ♦ Intranz. și tranz. A o ține întruna, a nu se mai opri (din mers, din vorbă etc.). ◊ Expr. (Intranz.; fam.) Dă-i cu..., se spune pentru a arăta o succesiune de acțiuni. 2. A spăla, a unge, a vopsi, cu... 3. A lovi, a izbi, a bate. ◊ Expr. (Despre două sau mai multe persoane) A-și da cu cotul sau (tranz.) a-și da coate = a (se) atinge cu cotul pentru a(-și) atrage atenția, a-și face semne. A-i da (cuiva) peste nas = a pune pe cineva la locul lui printr-o vorbă usturătoare. A da (cuiva sau la ceva) cu piciorul = a respinge (pe cineva sau ceva); a scăpa un prilej favorabil. ◊ Tranz. I-a dat o palmă. ♦ A trage cu o armă de foc. Am învățat să dau cu pușca. ♦ A se lovi, a se atinge (de ceva), a ajunge până la... Calul fugea de da cu burta de pământ. 4. (Urmat de determinări locale sau modale) A se duce către..., a o lua, a porni spre..., a apuca. ◊ Expr. A da încolo, încoace (sau pe ici, pe colo, la deal, la vale) = a merge de colo până colo; fig. a se frământa, a încerca în toate chipurile. A nu ști încotro să (sau, tranz., s-o) deie (sau dea) = a nu ști ce să mai facă, cum să mai procedeze. (Tranz.) A o da pe... = a nu o aduce altfel, a o întoarce, a o schimba. ♦ A se abate, a trece (pe la...). ◊ Expr. A-i da cuiva ceva în (sau prin) gând (sau cap, minte) = a-i veni sau a-i trece cuiva ceva prin gând (sau prin cap, minte). 5. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „peste”) A ajunge la..., a găsi, a afla, a întâlni. ◊ A da de fund = a ajunge până în fund; p. ext. a ajunge la capăt, la sfârșit¹. A-i da (cuiva) de urmă = a găsi pe cel căutat. A da de dracu = a o păți. A da de rușine (sau de necaz, de primejdie etc.) = a întâmpina o rușine (sau un necaz etc.) ♦ Tranz. (Reg.) A prinde de veste, a băga de seamă, a observa. 6. (Despre o nenorocire, un necaz etc.) A veni peste cineva pe nepregătite; a-l surprinde. 7. (Despre oameni) A ajunge într-un anumit punct, a nimeri într-un anumit loc; (despre drumuri) a se împreuna cu alt drum, a ajunge la... ♦ (Despre terenuri, locuri) A se întinde până la... ♦ (Despre ferestre, uși, încăperi etc.) A avea vederea spre..., a se deschide spre... 8. A nimeri în..., a intra, a cădea în... ◊ Expr. A da în gropi (de prost ce e) = a fi foarte prost. ♦ (Despre păr) A intra, a ajunge în... Îi dă părul în ochi. ◊ (Despre lumină) A cădea într-o direcție oarecare. 9. (În expr.) A da în clocot (sau în undă) = a începe să fiarbă, să clocotească. A da în copt (sau în pârg) = a începe să se coacă, să se pârguiască. (Despre frunze, muguri etc.) A ieși, a se ivi, a apărea. ◊ Expr. A-i da (cuiva) lacrimile = a i se umezi ochii, a începe să plângă. A(-i) da (cuiva) sângele = a începe să sângereze. A da inima (sau duhul din cineva), se spune despre acela care este gata să se sufoce din cauza unui efort prea mare. ♦ (Despre lichide; determinat prin „afară” sau „pe din afară”) A ieși afară din vas din cauza cantității prea mari. ◊ Expr. (Despre lichide în fierbere) A da în foc = a se umfla, a curge afară din vas. 10. (Despre anotimpuri, fenomene atmosferice etc.) A veni, a se lăsa, a se face. 11. A începe să..., a se apuca de...; a fi pe punctul de a..., a se pregăti să... Dă să plece. III. 1. Refl. și intranz. (Urmat de determinări locale) A se duce, a merge, a veni. ◊ Expr. A (se) da îndărăt (sau înapoi) = a se retrage; fig. a se codi, a se sustrage de la ceva, a ezita. (Refl. și tranz.) A (se) da jos = a (se) coborî. ♦ Refl. A se așeza undeva. 2. Refl. și intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „la”) A se năpusti, a se arunca asupra cuiva. 3. Intranz. A se deda la..., a fi înclinat spre... 4. Refl. (Urmat de determinări ca: „pe gheață”, „de-a rostogolul”, „în leagăn” etc.) A se deplasa într-o anumită direcție, a aluneca, a se rostogoli, a se legăna. ◊ Expr. A se da în vânt după... = a-și da toată osteneala să obțină ceva; fig. a ține foarte mult la cineva sau la ceva. 5. Refl. A se lua cu binele pe lângă cineva, a încerca să intre sub pielea cuiva. 6. Refl. A trece de partea sau în partea..., a se alătura cuiva, a adera la ceva. ♦ A se acomoda cu cineva, a se lua după cineva sau după ceva. 7. Refl. A se lăsa în voia cuiva; a se lăsa stăpânit, copleșit de... 8. Refl. A nu opune rezistență; a ceda. ◊ Expr. A se da bătut = a se lăsa convins; a ceda. ♦ (Înv. și fam.; despre armate, cetăți, comandanți) A se preda, a se supune. 9. Refl. (Reg.; urmat de determinări introduse prin prep. „la” sau, rar, „spre”) A se apuca de..., a se pune... S-a dat la muncă. ◊ Expr. A se da în vorbă cu cineva = a intra în vorbă cu cineva. 10. Refl. (În expr.) A se da drept cineva = a voi să treacă drept altcineva. [Forme gramaticale: prez. ind. dau, dai, dă, dăm, dați, dau; imperf. dădeam și dam; perf. s. dădui (reg. dedei și detei); m. m. ca perf. dădusem și dasem (reg. dedesem și detesem); prez. conjunctiv pers. 3 să dea (reg. să deie).] – Lat. dare.

DACIADĂ, daciade, s. f. Competiție sportivă românească, cu caracter de masă, organizată din doi în doi ani, cu etape finale pe țară. [Pr.: -ci-a-] – Dac + suf. -iadă.

DACI'AN, -Ă, dacieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Al treilea etaj al pliocenului din sud-estul Europei, caracterizat prin anumite specii de lamelibranhiate, gasteropode și mamifere, precum și printr-un complex de nisipuri, argile, gresii etc., conținând zăcăminte bogate de petrol și de lignit. 2. Adj. Care aparține dacianului (1), privitor la dacian. [Pr.: -ci-an] – Din fr. dacien.

DALMAȚI'AN, -Ă, dalmațieni, -e, s. m. și f. Specie de câine de talie mijlocie cu părul scurt de culoare albă cu numeroase pete mici negre sau maro-închis. ♦ (Adjectival) Câine dalmațian. [Pr.: -ți-an] – Din fr. dalmatien.

DANI'AN, subst., adj. 1. Subst. Ultimul etaj al cretacicului, caracterizat prin anumte specii de lamelibranhiate, reptile, palmieri etc. 2. Adj. Care se referă la vârsta și la etajul danianului (1). [Pr.: -ni-an] – Din fr. danien.

DANUBI'AN, -Ă, danubieni, -e, adj. Din regiunea Dunării; dunărean. [Pr.: -bi-an] – Din fr. danubien.

DARWINI'AN, -Ă, darwinieni, -e, adj. (Rar) Darwinist. [Pr.: -ni-an] – Din fr. darwinien.

EFEMER, -Ă, efemeri, -e, adj., s. f. 1. Adj. De scurtă durată; trecător, vremelnic. 2. S. f. (La pl.) Ordin de insecte cu corpul subțire și moale, terminat cu trei filamente lungi, cu două perechi de aripi transparente, care trăiesc ca adulte câteva zile sau ore, iar ca larve (acvatice) 2-3 ani; efemeride (Ephemera); (și la sg.) insectă din acest ordin. – Din fr. éphémère.

FABI'AN, -Ă, fabieni, -e, s. m. și f. Adept al fabianismului. [Pr.: -bi-an] – Din engl. Fabian [Society].

GALIȚI'AN, -Ă, galițieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Galiției sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Galiției sau populației ei, care se referă la Galiția sau la populația ei. [Pr.: -ți-an] – Galiția (n. pr.) + suf. -an.

GARDI'AN, gardieni, s. m. Persoană însărcinată cu paza sau cu supravegherea unui local, a unei instituții, a unui oraș etc.; paznic, strajă. [Pr.: -di-an] – Din fr. gardien.

GÂRBOVI, gârbovesc, vb. IV. Refl. (Despre oameni) A deveni gârbov; a se cocârja. ◊ Tranz. fact. Anii l-au gârbovit. – Din gârbov.

GÂSC'AN, gâscani, s. m. Bărbătușul gâștei; gânsac. – Gâscă + suf. -an.

GÂTL'AN, -Ă, gâtlane, s. n., adj. 1. S. n. (înv. și reg.) Gât (1). 2. Adj. (în sintagma) Prună gâtlană (și substantivat, f.) = varietate de prune alungite la unul din capete; prună cu gât. – Gâlt (înv. „gât” < sl.) + suf. -an.

GENERAȚIE, generații, s. f. 1. Totalitatea oamenilor (dintr-o comunitate socială dată) care sunt cam de aceeași vârstă. ◊ Expr. Din generație în generație = din tată în fiu; de la o epocă la alta (până la noi). ♦ Perioadă de timp care desparte vârsta tatălui de cea a fiului. 2. Totalitatea animalelor domestice care aparțin aceleiași specii sau rase și care s-au născut în același an. 3. (în sintagma) Teoria generației spontanee = teorie materialistă naivă conform căreia din materii minerale sau organice pot lua naștere unele organisme vii în mod spontan. – Din fr. génération, lat. generatio.

GENETICI'AN, -Ă, geneticieni, -e, s. m. și f. Specialist în genetică. [Pr.: -ci-an] – Din fr. généticien.

GEOFIZICI'AN, -Ă, geofizicieni, -e, s. m. și f. Specialist în geofizică. [Pr.: ge-o-fi-zi-ci-an] – Din fr. géophysicien.

GEORGI'AN, -Ă, georgieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Georgiei sau este originară de acolo; gruzin. 2. Adj. Care aparține Georgiei sau populației ei, privitor la Georgia sau la populația ei; gruzin. [Pr.: -gi-an] – Georgia (n. pr.) + suf. -ean. Cf. fr. géorgien.

GERMINAL s. m. A șaptea lună a anului, de la 21 martie la 18 aprilie, în calendarul adoptat în timpul Revoluției Franceze din 1789-1794. – Din fr. germinal.

GLONȚ'AN, glonțane, s. n. (Rar) Glod (2). – Din glonț + suf. -an.

GLOSOFARINGI'AN, -Ă, glosofaringieni, -e, adj. (Anat.) Care aparține limbii și faringelui, referitor la limbă și faringe. [Pr.: -gi-an] – Din fr. glosso-pharyngien.

GODAC, godaci, s. m. (Pop.) Purcel (până la un an); godin¹, godânac. – Cf. sl. godŭ „an” și rom. godânac.

GOETHE'AN, -Ă, goetheeni, -e, adj. De Goethe, al lui Goethe; în maniera lui Goethe. [Pr.: gö-te-an] – Goethe (n. pr.) + suf. -an.

GOL'AN, -Ă, golani, -e, s. m. și f. (Peior.) 1. Om fără ocupație, care bate toată ziua drumurile fără să facă nimic util; derbedeu. 2. (Adesea adjectival) Om sărac, zdrențăros, care nu are cu ce se îmbrăca. – Gol² + suf. -an.

GORDI'AN adj. (În sintagma) Nod gordian = dificultate extrem de mare, greu sau imposibil de rezolvat. [Pr.: -di-an] – Din fr. [noeud] gordien.

GOTC'AN, gotcani, s. m. (Ornit.; reg.) Cocoș-de-munte. – Gotcă + suf. -an.

GRAFICI'AN, -Ă, graficieni, -e, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu grafica. [Pr.: -ci-an] – Grafic(ă) + suf. -ian.

GRAMATICI'AN, -Ă, gramaticieni, -e, s. m. și f. Persoană specializată în studii de gramatică; autor de manuale, tratate sau studii de gramatică; gramatic. [Pr.: -ci-an] – Gramatică + suf. -ian (după fr. grammairien).

GRATIFICAȚIE, gratificații, s. f. Recompensă bănească ce se acordă unui angajat peste salariul obișnuit, de obicei la sfârșitul anului, pentru îndeplinirea în bune condiții a sarcinilor de muncă. – Din fr. gratification, lat. gratificatio.

GRAȚIE, grații, s. f. 1. Drăgălășenie, finețe, gingășie demonstrate de o ființă în mișcări, atitudini etc.; atracție particulară pe care o provoacă cineva sau ceva prin aspect, mișcare etc.; farmec. ◊ (În mitologia romană) Cele trei grații sau grațiile = cele trei zeițe considerate ca personificări ale frumuseții și gingășiei feminine. ◊ Expr. (Peior.) A face grații = a) a căuta să pară fermecător prin gesturi și atitudini afectate; b) a-și manifesta în mod nejustificat nemulțumirea, a face nazuri. 2. Bunăvoință, preferință, favoare de care se bucură cineva. ◊ Expr. A intra în grațiile cuiva = a câștiga încrederea, bunăvoința cuiva. ♦ Ajutor, milă, îndurare (divină); iertare (de o pedeapsă). ◊ Anul de grație..., formulă emfatică ce precedă indicarea unui an calendaristic. 3. (Cu valoare de prepoziție) Datorită. – Din lat. gratia.

GRĂDINIȚĂ, grădinițe, s. f. Diminutiv al lui grădină; grădinuță. ◊ Grădiniță (de copii) = instituție pentru educarea și instruirea copiilor între 3 și 6 ani; grădină de copii. – Grădină + suf. -iță.

GRĂS'AN, -Ă, grăsani, -e, adj. (Depr. sau glumeț; adesea substantivat m. și f.) Augmentativ al lui gras (I 1). – Gras + suf. -an.

GRĂSUN, -Ă, grăsuni, -e, adj., s. m. 1. Adj. Grăsuț. 2. S. m. Porc tânăr (până la un an). – Probabil lat. *grasso, -onis. Cf. gras.

GREGORI'AN, gregoriene, adj. n. (În sintagmele) Calendar gregorian = calendar întocmit la sfârșitul sec. XVI din ordinul papei Grigore al XIII-lea și adoptat în prezent de toate țările Europei. Cânt gregorian = cânt liturgic folosit în Biserica romano-catolică.^[1] [Pr.: -ri-an] – Din fr. grégorien.

GRIV'AN, grivani, s. m. (Zool.) Hârciog. – Griv + suf. -an.

GROBI'AN, -Ă, grobieni, -e, adj. (Despre oameni) Prost crescut; necioplit, grosolan, bădăran, mitocan. [Pr.: -bi-an] – Din germ., pol. grobian.

GROP'AN, gropane, s. n. (Reg.) Augmentativ al lui groapă. – Groapă + suf. -an.

GROȘTEI, groștei, s. m. (Reg.) Purcel (de un an). – Lat. *gross(i)cellus (< grossus).

HADROZAUR, hadrozauri, s. m. Specie de dinozaur care a trăit în urmă cu 70-75 de milioane de ani. [Scris și: hadrosaur] – Din engl. hadrosaur.

HAȚEG'AN, -Ă, hațegani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană (originară) din Hațeg. 2. Adj. Care aparține Hațegului sau populației lui, privitor la Hațeg sau la populația lui. 3. S. f. art. Numele unui dans popular românesc răspândit în sudul Transilvaniei, cu mișcare foarte vioaie, care se joacă în perechi; melodie după care se execută acest dans. – Hațeg (n. pr.) + suf. -an.

HÂRTĂU, hârtaie, s. n. (Reg.) Bucată lungă de pământ. – Hart[an] + suf. -ău.

HEGELI'AN, -Ă, hegelieni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se referă la filozofia lui Hegel. 2. S. m. și f. Adept al filozofiei lui Hegel. [Pr.: -li-an] – Din fr. hégélien.

HELIANTINĂ, heliantine, s. f. (Chim.) Metiloranj. [Pr.: -li-an-] – Din fr. hélianthine.

HELIOTEHNICI'AN, -Ă, heliotehnicieni, -e, s. m. și f. Specialist în heliotehnică (1). [Pr.: -li-o-teh-ni-ci-an] – Helio- + tehnician.

HERCULE'AN, -Ă, herculeeni, -e, adj. Asemenea lui Hercule, caracteristic lui Hercule; foarte puternic; voinic. [Pr.: -le-an. – Var.: ercule'an, -ă adj.] – Din fr. herculéen.

HERTZI'AN, -Ă, hertzieni, -e, adj. Referitor la undele electromagnetice radio. ◊ Undă (sau rază) hertziană = undă electromagnetică prin care se fac transmisiile radiofonice. Cablu hertzian = sistem de transmisie a mesajelor prin unde hertziene. [Pr.: -ți-an] – Din fr. hertzien.

HERȚIANĂ, herțiene, adj. f. (În expr.) Unde (sau raze) herțiene = unde electromagnetice prin care se face transmisiunea radiofonică. [Pr.: -ți-an] – Fr. hertzien.

HESSI'AN s. n. Țesătură de iută cu legătură de pânză, folosită în tapițerie, la confecționarea sacilor^[1] și ca ambalaj. [Pr.: -si-an] – Din fr. hessian. modificată

HIDRACARI'AN, hidracarieni, s. m. (La pl.) Acarieni de origini diferite, adaptați la viața acvatică; (și la sg.) animal care face parte din această categorie. [Pr.: -ri-an] – Din fr. hydracariens.

HIDROTEHNICI'AN, -Ă, hidrotehnicieni, -e, s. m. și f. Specialist în hidrotehnică. [Pr.: -ci-an] – Hidrotehnică + suf. -ian.

HIPERBORE'AN, -Ă, hiperboreeni, -e, adj. Care se află, care trăiește în extremitatea de miazănoapte a globului pământesc. [Pr.: -re-an] – Din fr. hyperboréen.

HIPERTIROIDI'AN, -Ă, hipertiroidieni, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de hipertiroidie. [Pr.: -ro-i-di-an] – Din fr. hyperthyroïdien.^[1] corectat(ă)

HIPOTIROIDI'AN, -Ă, hipotiroidieni, -e, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de hipotiroidie. [Pr.: -ro-i-di-an] – Din fr. hypothyroïdien.^[1] corectat(ă)

HLIB'AN, hlibane, s. n. (Reg.) Pîine. – Ucr. hlib „pîine” + suf. -an.

HLUJ'AN, hlujeni, s. m. (Reg.) Tulpină a unor plante erbacee mari; cocean de porumb (după ce s-au cules știuleții). – Hluj (reg. „tulpină”, et. nec.) + suf. -an.

HTONI'AN, -Ă, htonieni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Referitor la divinitățile subpământene. 2. S. m. și f. Divinitate subpământeană. [Pr.: -ni-an] – Din fr. chthonien.

HUȚ'AN, -Ă, huțani, -e, adj., s. m. și f. (Reg.) 1. Adj. Huțănesc. ◊ Cal huțan = cal de munte foarte rezistent, răspândit în nordul Moldovei. 2. S. m. și f. Huțul. – Huț[ul] + suf. -an.

IANUARIE s. m. Prima lună a anului, având 31 de zile; gerar; cărindar. [Pr.: -nu-a-. – Var.: ianuar s. m.] – Din sl. ijanuarij.

IARNĂ, ierni, s. f. 1. Anotimpul cel mai friguros, care urmează după toamnă și precedă primăvara, cuprins între solstițiul de la 22 decembrie și echinocțiul de la 21 martie. ◊ Loc. adj. De iarnă = necesar în timpul iernii; care se face iarna. ◊ Loc. adv. De cu iarnă = fiind încă iarnă. ♦ (Adverbial; în forma iarna) În timpul iernii. 2. Fig. An. – Lat. hiberna [tempora].

IDIOȚIE, idioții, s. f. 1. Debilitate mintală congenitală maximă, caracterizată prin incapacitatea însușirii vorbirii și a deprinderilor elementare, nivelul intelectual neatingând pe cel al unui copil normal, de doi ani; idioțenie (2). 2. Idioțenie (1). [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiotie.

IEPUR'AN, iepurani, s. m. Augmentativ al lui iepure. – Iepure + suf. -an.

INCUNABUL, incunabule, s. n. Exemplar dintr-o carte tipărită în primii ani ai introducerii tiparului (înainte de anul 1500); p. ext. carte foarte veche (și prețioasă). – Din fr. incunable, lat. incunabulum.

INDI'AN¹ s. n. Țesătură de bumbac subțire și fină, albită, vopsită sau imprimată, din care se confecționează obiecte de lenjerie. [Pr.: -di-an. – Var.: indiană s. f.] – Din fr. indienne.

INDI'AN², -Ă, indieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Indiei sau este originară de acolo. ♦ (Impr.) Persoană care face parte din populația indigenă a Americii; amerindian. 2. Adj. Care aparține Indiei sau populației ei, privitor la India sau la populația ei; indic. ♦ (Impr.) Care aparține populației indigene a Americii, privitor la această populație. ♦ (Substantivat, f.) Limba indiană. [Pr.: -di-an] – Din fr. indien.