AB OVO loc. adv. de la începutul începuturilor. (< lat. ab ovo, de la ou)

ALBUMINĂ, albumine, s. f. Substanță organică din grupul proteinelor, solubilă în apă, coagulabilă prin încălzire și precipitabilă la acțiunea acizilor anorganici, care intră în compoziția albușului de ou, a sângelui și a altor lichide organice. – Din fr. albumine.

ALBUȘ, albușuri, s. n. 1. Substanță albă-transparentă, vâscoasă, compusă în cea mai mare parte din albumină, care înconjoară gălbenușul oului de păsări, reptile, pești etc. 2. (Rar) Sclerotică. – Alb + suf. -uș.

ALBUȘ ~uri n. Parte componentă a oului, compusă dintr-o substanță vâscoasă, transparentă, care înconjoară gălbenușul. /alb + suf. ~uș

ALIVANCĂ ~enci f. Preparat culinar din făină de porumb amestecată cu lapte acru, ouă, și copt în cuptor cu unt sau cu smântână. /Orig. nec.

ALUAT ~uri n. Pastă obținută prin amestecarea făinei cu apă, uneori și cu diferite adaosuri (lapte, zahăr, grăsime, ouă etc.) din care se prepară produse de panificație sau de patiserie; cocă.[Sil. -lu-at] /<lat. allevatum

ALVIȚĂ f. Produs de cofetărie, fabricat din zahăr, miere, nuci și amidon sau albuș de ou. /halva + suf. ~iță

ALVIȚĂ s. f. Produs alimentar zaharos, fabricat din caramel, miere, nuci, migdale, esențe aromate și amidon sau albuș de ou. [Var.: halviță s. f.] – [H]alva + suf. -iță.

BADIJONA, badijonez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A unge o parte bolnavă a corpului cu o pensulă sau cu un pămătuf de vată înmuiate într-un medicament. ◊ Tranz. A unge trunchiul unui pom cu o soluție specială pentru a distruge insectele și ouăle lor. 2. Tranz. A unge suprafața unei șosele asfaltate cu o soluție impermeabilă. – Din fr. badigeonner.

BĂNUȚ, bănuți, s. m. 1. Diminutiv al lui ban¹; monedă de valoare sau de dimensiune mică. ♦ (La pl.) Bani mulți. 2. Germenul oului (fecundat). 3. Plantă erbacee cu flori mici și rotunde, frumos colorate, dispuse în capitule; părăluță, bănuțel (Bellis perennis). – Ban¹ + suf. -uț.

BEZEA, bezele, s. f. 1. (Fam.) Sărutare simbolică trimisă cuiva cu vârful degetelor. 2. Prăjitură făcută din albuș de ou bătut cu zahăr. – Din fr. baiser.

BUDINCĂ, budinci, s. f. 1. Preparat culinar făcut din făină (sau paste făinoase), orez, ouă, lapte etc., adesea îndulcit, și copt în cuptor. 2. Mâncare făcută din legume (tăiate mărunt), brânză etc. coapte în cuptor. – Din fr. pudding, pouding, engl. pudding.

CAPAC, capace, s. n. Acoperitoare care se așază deasupra deschizăturii unui vas, a unei cutii, a unui cufăr etc. ◊ Friptură la capac = friptură gătită, într-un vas acoperit. Ouă la capac = ochiuri prăjite. Cașcaval la capac = cașcaval prăjit în tigaie. ◊ Expr. A pune capac cuiva = a închide cuiva gura cu un răspuns potrivit. A găsi capac la toate = a da întotdeauna răspunsul potrivit. Asta pune capac (la toate) = asta e prea de tot. – Din tc. kapak.

CARTOF s. (BOT.; Solanum tuberosum) (reg.) alună, bobâlcă, bologeană, bulugheană, colompiră, coroabă, crump, curulă, erdăpane, fidireie, ghibiroancă, ghistină, goață, grumbă, hadaburcă, măr, nap, ou, picioică, țermer, vovică, poamă-de-pământ, (prin Transilv.) badaliurcă, (Mold.) bandraburcă, (Mold., Bucov. și prin Transilv.) baraboi, (Mold.) barabulă, barabușcă, (prin Transilv.) bighiroancă, bigură, boabă, boambă, (prin Transilv. și Ban.) boboașă, (Mold.) bulughină, (Transilv., Ban. și Olt.) crumpenă, (Transilv.) cuculă, (Mold. și Transilv.) gogoașă, (prin Transilv.) măgherușcă, (Transilv.) pară, perușcă, piroșcă.

CEFALINĂ s. f. Substanță care conține acizi grași, acid fosforic, gliceroli și aminoalcooli și care se găsește în țesutul nervos cerebral și în gălbenușul de ou. – Din fr. céphaline.

CELULĂ s. 1. (BIOL., FIZIOL.) celulă-ou v. zigot; celulă sexuală v. gamet. 2. v. alveolă. 3. (FlZ.) celulă fotoelectrică = fotocelulă, fotodiodă; celulă fotovoltaică v. fotoelement.

CELULĂ, celule, s. f. 1. Element constitutiv fundamental al organismelor vii, alcătuit din membrană, citoplasmă și nucleu, reprezentând cea mai simplă unitate anatomică. 2. (În sintagma) Celulă de partid = (în trecut) denumirea organizației de bază a partidului comunist. 3. Fiecare dintre cavitățile hexagonale ale fagurilor de ceară, în care albinele depun mierea, cresc ouăle, puietul sau depozitează hrana; alveolă. 4. Încăpere (strâmtă) în închisori, unde sunt ținuți arestații sau condamnații. 5. Ansamblu format din aripile (și fuzelajul) unui avion. 6. Fiecare dintre compartimentele sau elementele identice, alăturate și cu aceeași funcție, ale unui dispozitiv sau ale unui sistem tehnic. Celulă de siloz. 7. (În telecomunicații) Suprafață geografică limitată acoperită de un releu de emisie-recepție, în cadrul sistemului de telefonie celulară. – Din fr. cellule, lat. cellula.

CIOCNI, ciocnesc, vb. IV. 1. Refl. (recipr.) intranz. și tranz. A (se) lovi, a (se) izbi (unul) de altul (făcând zgomot). ♦ Tranz. A lovi ouăle roșii unul de altul cu unul dintre capete, conform tradiției legate de sărbătoarea Paștilor. ♦ Tranz. (Despre pui) A sparge coaja oului în care s-a format, pentru a ieși din el. ♦ Tranz. A lovi ușor unul de altul paharele de băutură, în semn de urare. 2. Tranz. A lovi un obiect fragil, producându-i o crăpătură, o plesnitură; a face să crape, să plesnească. 3. Refl. recipr. Fig. (Despre interese, idei etc.) A fi sau a veni în contradicție. 4. Refl. recipr. Fig. (Despre armate adverse; rar, despre oameni) A se încăiera, a se bate. – Cf. bg. čukna, ucr. koknuti.

CLEIOS, -OASĂ, cleioși, -oase, adj. 1. Lipicios, vâscos (ca cleiul). ♦ (Despre ouă) Fiert puțin, astfel încât gălbenușul să rămână moale, iar albușul să se coaguleze. ♦ Fig. (Fam.) Care nu știe absolut nimic (când este ascultat la școală, la un examen etc.). 2. (Despre pământ) Clisos. [Pr.: cle-ios] – Clei + suf. -os.

CLOCI, clocesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. (Despre păsări) A ședea pe ouă încălzindu-le, pentru a scoate din ele pui. ◊ Expr. (Tranz.) A cloci o boală = a fi pe cale de a cădea bolnav. 2. Tranz. Fig. A pune la cale; a plănui, a urzi. ♦ A se gîndi în tăcere și insistent la ceva. 3. Intranz. Fig. A sta inactiv.; a lenevi, a trîndăvi. 4. Refl. (Despre lichide, alimente) A prinde miros urît; a se strica, a se altera. ♦ (Despre oameni) A se moleși de trîndăvie. Fata ei se clocise de ședere (ISPIRESCU). – Bg. kloči.

CLOCI, clocesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. (Despre păsări) A ședea pe ouă pentru a scoate din ele pui. ◊ Expr. (Tranz.) A cloci o boală = a fi pe cale de a se îmbolnăvi. 2. Tranz. Fig. A pune ceva la cale; a plănui, a urzi (de obicei ceva reprobabil). ♦ A se gândi în tăcere și insistent la ceva. 3. Intranz. Fig. A sta inactiv; a lenevi, a trândăvi. 4. Refl. (Despre lichide, alimente stătute) A căpăta un miros urât și un gust prost; p. ext. a se strica, a se altera. – Din bg. kloči.

CLOCIRE s. clocit. (ă unor ouă.)

CLOCITOARE, clocitori, adj. f., s. f. 1. (Despre păsări) Care clocește, bună de clocit. 2. S. f. Aparat pentru clocitul artificial al ouălor sau al icrelor. – Din cloci + suf. -(i)toare.

CLOCITOARE, (1) clocitoare, adj., (2) clocitori, s. f. 1. Adj. (Despre păsări) Care clocește, bună de clocit. 2. S. f. Aparat, instalație pentru clocitul artificial al ouălor sau al icrelor. – Cloci + suf. -toare.

CLOCITURĂ, clocituri, s. f. (Reg.) Ou clocit; p. ext. orice lucru clocit. – Din cloci + suf. -(i)tură.

CLOȘCĂ, cloști, s. f. 1. Găină care clocește sau care a scos pui de curînd. ◊ Cloșcă artificială = instalație generatoare de căldură pentru încălzirea puilor de găină obținuți pe cale artificială. ◊ Expr. A ședea cloșcă = a ședea nemișcat, în inactivitate. Fură cloșca de pe ouă sau fură ouăle de sub cloșcă, se zice despre un hoț foarte abil. ♦ Fig. Om leneș, inactiv. 2. (În expr.) Cloșca-cu-pui = numele unei constelații din emisfera boreală; pleiadele, găinușa. – Bg. kločka.

CLOȘCĂ, cloști, s. f. 1. Găină (sau, p. gener., pasăre) care clocește sau care a scos pui de curând. ◊ Cloșcă artificială = incubator. ◊ Expr. Fură cloșca de pe ouă sau fură ouăle de sub cloșcă, se zice despre un hoț foarte abil. (Adverbial) A ședea (sau a sta) cloșcă = a sta nemișcat sau inactiv. 2. Compus: Cloșca-cu-Pui = numele unei constelații din emisfera boreală; Pleiadele, Găinușa, Păstorul-cu-Oile. – Din bg. kločka.

COAJĂ, coji, s. f. 1. Țesut protector extern al rădăcinilor, tulpinilor și ramurilor unor plante (lemnoase); scoarță. ♦ Înveliș exterior al fructelor, al semințelor etc. 2. Înveliș, tare și calcaros, al oului. 3. (Înv.) Înveliș, tare și calcaros, al unor moluște sau al unor crustacee. 4. Partea exterioară, mai tare, a unor alimente coapte, fripte, dospite etc. ♦ Bucățică uscată rămasă din pâine, mămăligă etc. 5. Crusta unei răni care începe să se cicatrizeze. 6. Stratul exterior, tare și răcit, al globului pământesc. 7. Strat exterior, superficial, care acoperă un obiect, o piesă (metalică) etc. – Din sl. koža.

COCON², coconi, s. m. Înveliș protector făcut din fire foarte subțiri, pe care le secretează larvele sau pupele unor insecte; spec. gogoașă. ♦ Înveliș protector făcut dintr-o substanță gelatinoasă care se solidifică și cu care își înfășoară ouăle unele animale nevertebrate. – Din fr. cocon.

COLESTEROL s. m. Substanță care se găsește, liberă sau combinată, în untura de pește, în bilă, sânge, țesut nervos, gălbenuș de ou și care reglementează permeabilitatea față de lichide a membranelor celulare; colesterină. – Din fr. cholestérol.

COTCODAC interj. Cuvânt care imită strigătul scos de găini (după ce au ouat). – Onomatopee.

COTCODĂCEALĂ, cotcodăceli, s. f. Strigătul scos de găini (după ce au ouat sau când se sperie). – Cotcodăci + suf. -eală.

COTCODĂCI, cotcodăcesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre găini; la pers. 3) A scoate sunetele caracteristice speciei (după ce au ouat); a cotcorozi. 2. Intranz. și tranz. Fig. (Despre oameni) A vorbi fără rost; a trăncăni, a pălăvrăgi. – Din cotcodac.

COZONAC, cozonaci, s. m. Prăjitură făcută din aluat dospit, frământat cu ouă, lapte, unt, zahăr și ingrediente. – Cf. bg. kuzunak.

CREMĂ, creme, s. f. 1. Preparat culinar de consistența unei paste, obținut din lapte, ouă și zahăr, cu adaos de cafea, ciocolată, vanilie etc., care se servește ca desert sau se adaugă ca ingredient la unele prăjituri. ♦ (Cu determinări) Lichior fin. 2. Produs obținut prin emulsionarea unor grăsimi, ceruri, gume etc. cu apă, uleiuri eterice și ingrediente, în vederea utilizării în tehnică, cosmetică sau medicină; alifie. ◊ Cremă de ghete = preparat asemănător cu o alifie, pentru uns și lustruit încălțămintea din piele. 3. Fig. Ceea ce este bun, de frunte, de calitate superioară. – Din fr. crème.

CUC, cuci, s. m. 1. Pasăre călătoare cu pene cenușii, cu coada lungă cu pete albe, care își depune ouăle în cuiburi străine pentru a fi clocite de alte păsări și care este cunoscută prin sunetele caracteristice pe care le scoate (Cuculus canorus). ◊ Ceas cu cuc = ceasornic de perete care, la fiecare oră, sfert, jumătate sau trei sferturi de oră, marchează timpul prin sunete care întâi imită cântecul cucului. (1); fig. lucru extravagant. ◊ Expr. Lapte de cuc = ceva imposibil. (A umbla) de flori de cuc = (a umbla) fără rost. ♦ (Ir.) Cuc-armenesc = pupăză. ♦ (Adverbial) Izolat, singur, străin. ◊ Expr. Singur cuc = absolut singur. 2. Intră în compunerea unor nume de plante: ciuboțica-cucului, limba-cucului etc. 3. (La unele jocuri de copii) Lovitură cu mingea în înălțime. – Lat. cucus.

CUIB, cuiburi, s. n. 1. Culcuș făcut de păsări, de unele mamifere etc. pentru a se adăposti, pentru a depune ouăle, a cloci și a scoate pui. 2. Fig. Locuință, sălaș; reședință. 3. Fig. (Peior.; urmat de determinări) Loc (ascuns) unde se ticluiește și de unde se propagă o acțiune potrivnică, dușmănoasă intereselor unei colectivități. ♦ Focar. 4. (În sintagma) Cuibul albinelor = fagurii ocupați cu puiet și cu hrană, în care trăiește și se dezvoltă familia de albine. 5. Groapă mică făcută în pământ, în care se seamănă legume sau cereale. ♦ Mușuroi de pământ făcut, prin prășit, în jurul firelor de porumb, de cartofi etc. ♦ Spațiu restrâns în care se dezvoltă o îngrămădire de plante de același fel. Cuib de lăcrimioare. 6. Mulțime de fermenți de același fel care provoacă înăcrirea vinului, a borșului, a laptelui etc. 7. Loc adăpostit care asigură unei arme automate condiții bune de tragere. ◊ Cuibul corbului = post de observație situat în vârful catargului la anumite nave (de pescuit, de război etc.), în care stă marinarul de veghe. – Lat. *cubium.

CUIBAR, cuibare, s. n. 1. Loc pregătit în paie, în fân sau pe pământ unde păsările de curte își depun ouăle. ♦ Instalație specială în crescătoriile de păsări de unde se strâng ouăle. ♦ Ou care se lasă în cuibar (1) pentru ca păsările ouătoare să-și găsească locul. ♦ Cuib (1). ♦ Fig. Culcuș. 2. Fig. Sălaș, locuință; cuib (2). – Cuib + suf. -ar.

CURĂȚA, curăț, vb. I. I. 1. Tranz. și refl. A face să dispară murdăria, a înlătura impuritățile de pe ceva sau de pe sine. ♦ Tranz. A îndepărta coaja, pielița de pe fructe, legume sau de pe ouă. 2. Tranz. și refl. A (se) vindeca de o boală (de piele). 3. Tranz. A îndepărta asperitățile, depunerile, materialele nefolositoare de pe o piesă, de pe un obiect, de pe un teren etc., în vederea recondiționării, îmbunătățirii aspectului său pentru unele operații tehnologice ulterioare. II. Fig. 1. Tranz. și refl. A (se) scăpa, a (se) salva, a (se) descotorisi (de ceva rău). 2. Refl. (În limbajul bisericesc) A se mântui, a se purifica. 3. Tranz. (Fam.) A omorî. ♦ Refl. A muri. 4. Tranz. și refl. A face să rămână sau a rămâne fără nici un ban. [Var.: (pop.) curăți vb. IV] – Din curat.

DECORTICA, decortichez, vb. I. Tranz. 1. A desprinde și a înlătura cojile de pe unele semințe în vederea consumului. ♦ A curăța de coajă arborii, cu scopul de a stârpi insectele dăunătoare și ouăle lor. 2. (Med.) A îndepărta chirurgical, total sau parțial, o membrană îngroșată care învelește un organ (creier, rinichi etc.). – Din fr. décortiquer, lat. decorticare.

DEPUNE¹, depun, vb. III. 1. Tranz. A lăsa un obiect din mână, punându-l undeva. ◊ Expr. A depune bani (la o instituție bancară) = a lăsa o sumă de bani (în păstrare la o instituție bancară). A depune mandatul = a renunța la o însărcinare încredințată, invocând drept motivare imposibilitatea de a continua îndeplinirea ei. A depune un act (sau o cerere, un memoriu etc.) = a înainta, a preda forului competent un act (sau o cerere, un memoriu etc.) A depune muncă (sau efort, osteneală etc.) = a munci, a se strădui. (Rar) A depune un examen = a da un examen. A depune jurământ(ul) = a) (despre o parte în litigiu sau despre un martor) a se angaja să spună tot adevărul în legătură cu faptele unui proces; b) (despre unele categorii de oameni și despre militari) a se angaja solemn să-și îndeplinească îndatoririle cu respectarea legilor țării. A depune mărturie = (despre un martor) a face declarații în fața unui organ de jurisdicție sau de urmărire penală în legătură cu faptele unui proces. 2. Tranz. (Despre animale care se înmulțesc prin ouă) A elimina ouăle (la loc potrivit). 3. Refl. (Despre substanțe solide aflate în stare de suspensie sau dizolvate într-un lichid) A se așeza la fund, formând sedimente; a se sedimenta. [Perf. s. depusei, part. depus] – Din lat. deponere (cu sensurile fr. déposer).

ECLOZIONATOR, eclozionatoare, s. n. Compartiment al incubatorului în care are loc procesul de ieșire a puilor din ou. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. éclosionnateur.

ECLOZIUNE, ecloziuni, s. f. 1. Ieșire a puiului din ou în urma incubației. 2. Fig. Ieșire la iveală; înflorire. 3. (Med.; în forma ecluziune) Intervenție chirurgicală prin care o porțiune dintr-un organ, fără a fi extirpată, este scoasă din circuitul fiziologic. [Pr.: -zi-u-. – Var.: ecluziune s. f.] – Din fr. éclosion.

EMBRIOGENEZĂ s. f. Proces de transformare succesivă a oului și a embrionului până la ecloziune sau naștere; dezvoltare embrionară. [Pr.: -bri-o-] – Din fr. embryogenèse.

EMBRIOLOGIE s. f. Parte a biologiei care se ocupă cu studiul embrionului în toate fazele dezvoltării lui, de la formarea celulei-ou până la ecloziune sau naștere. [Pr.: -bri-o-] – Din fr. embryologie.

ESTRU, estre, s. n. Perioadă a ciclului sexual la femelele mamifere, în care mucoasa uterului permite fixarea oului fecundat. – Din fr. oestre.

EXTRAUTERIN, -Ă, extrauterini, -e, adj. Situat în afara cavității uterine. ◊ Sarcină extrauterină = sarcină anormală în care oul fecundat se dezvoltă în afara cavității uterine. [Pr.: -tra-u-] – Din fr. extra-utérin.

FACE, fac, vb. III. A. Tranz. I. 1. A întocmi, a alcătui, a făuri, a realiza, a fabrica un obiect. Face un gard. ♦ A procura un obiect, dispunând confecționarea lui de către altcineva. Își face pantofi. 2. A construi, a clădi; a ridica, a așeza. Face o casă. Face fânul stoguri. 3. A găti, a prepara, a pregăti un aliment, o mâncare. 4. A compune, a scrie, a crea o operă literară; a executa, a realiza o operă artistică. 5. A stabili o lege, o convenție, o înțelegere. 6. A câștiga, a agonisi, a strânge bani, avere. 7. A pregăti ceva într-un anumit scop. Își face bagajele. ◊ Expr. A face focul = a ațâța, a aprinde focul. ♦ A aranja (părul, sprâncenele, buzele, unghiile etc.). II. 1. (Despre femei) A naște. ◊ Expr. (Pop. și fam.) De când l-a făcut mă-sa sau de când mă-sa l-a făcut = de când s-a născut, dintotdeauna. ♦ (Despre soți) A procrea. ♦ (Despre mamifere) A făta. ♦ (Despre păsări) A oua. 2. (Despre pomi) A produce, a da roade; (despre plante) a scoate, a da muguri, frunze, flori etc. 3. (Despre ființe și plante) A căpăta, a dobândi; a-i apărea. A făcut o bătătură. ♦ A se îmbolnăvi de... A făcut scarlatină. 4. (În expr.) A face ochi = a) (despre puii unor animale) a putea deschide ochii (la câteva zile după naștere); b) (fam., despre oameni) a se trezi, a se scula din somn. A face burtă (sau) pântece = a se îngrășa. A face genunchi = (despre pantaloni) a se deforma (de multă purtare) în dreptul genunchilor. III. 1. A întocmi, a potrivi lucrurile astfel ca să...; a da cuiva posibilitatea de a... Ce-a făcut, ce-a dres, că a reușit... 2. A determina, a convinge. Nu l-au putut face să se însoare. 3. A obliga, a sili, a constrânge, a pune pe cineva să... Nu mă face să plec. 4. A predispune la ceva; a îndemna. Timpul urât îl face trist. IV. 1. A determina sau a ajuta pe cineva sau ceva să-și schimbe starea inițială, să ajungă într-o anumită situație. L-a făcut om. ◊ Expr. A face (sau, refl., a se face) bine (sau sănătos) = a (se) însănătoși, a (se) vindeca. 2. A preface, a schimba, a transforma în... Faceți din piatră aur. ◊ Expr. A face din țânțar armăsar = a exagera mult. A face (cuiva) coastele pântece (sau spinarea cobză) = a bate (pe cineva) tare. A face noaptea (sau din noapte) zi = a nu dormi, a rămâne treaz toată noaptea. A face (sau, refl., a se face) praf = a (se) distruge, a (se) nimici. 3. A zice, a spune (despre cineva sau cuiva) că este..., a califica; a învinui, a acuza pe cineva de... L-a făcut măgar. ◊ Expr. A face (pe cineva) cum îi vine la gură = a ocărî sau a certa (pe cineva) rău, fără a-și alege cuvintele, a batjocori (pe cineva). A face (pe cineva) cu ou și cu oțet v. oțet. V. 1. A săvârși, a făptui, a comite. A făcut o eroare. ◊ Expr. Face ce face și... = încearcă prin toate mijloacele și izbutește să...; nu știu cum procedează că...; vorba e că... A nu avea ce face (sau ce să facă) = a) a nu avea o ocupație; b) a nu-i rămâne cuiva nimic de schimbat într-o situație, a nu avea posibilitatea să se împotrivească, să obiecteze, să ajute cu ceva; a nu avea încotro; c) se spune despre cineva (sau cuiva) care comite sau este pe punctul să comită o imprudență, o prostie, o gafă. A nu avea ce face cu... = a nu avea (nici o) nevoie de..., a nu-i trebui; a nu-i folosi, a nu-i servi la nimic. Ce (mai) faci? = cum îți merge? cum o (mai) duci? A face totul sau a face tot posibilul (sau în toate chipurile, posibilul și imposibilul) să (sau ca să) = a depune toate eforturile (pentru a realiza ceva). (Exprimând surpriza neplăcută și purtând accentul în frază) Ce face?! = cum?! cum se poate (una ca asta)? Ce (tot) faci (sau ce ai făcut de)...? = ce ți s-a întâmplat că...? care e cauza că...? Ce-i de făcut (cu cineva sau cu ceva)? = cum să se procedeze (cu cineva sau cu ceva)? N-am făcut nimic = a) nu am realizat nimic, nu m-am ales cu nimic; b) nu sunt vinovat, nu am comis ceea ce mi se impută. Văzând și făcând = procedând conform situației, împrejurărilor, fără un plan dinainte stabilit. A avea a (sau de-a) face cu cineva (sau cu ceva) = a) a avea ceva comun cu cineva (sau cu ceva), a exista anumite relații între...; b) a o păți, a suporta consecințele faptelor sale. Ce are a face? = ce legătură este (între un lucru și altul)? ce interesează? și ce-i cu asta? N-are a face! = nu interesează! n-are importanță! (Refl.) S-a făcut! = ne-am înțeles! s-a aranjat! Fii fără grijă! 2. A provoca, a da naștere la..., a cauza, a pricinui. A făcut o încurcătură ◊ Expr. Nu face nimic! = (formulă de politețe cu care se răspunde celui ce-și cere scuze pentru un neajuns sau o supărare pricinuită fără voie) nu are nici o importanță! A i-o face (bună sau lată sau cu vârf) sau a-i face (cuiva) una (și bună) = a-i pricinui cuiva un rău, un neajuns. A(-și) face inimă rea (sau sânge rău) = a (se) supăra, a (se) consuma. A-și face gânduri (sau griji) = a se îngrijora. ♦ A arăta, a manifesta, a acorda. I-a făcut toate onorurile. 3. A aduce la îndeplinire; a realiza, a îndeplini, a împlini. Și-a făcut datoria. ◊ Expr. A face (un) târg (sau târgul) = a cădea de acord, a încheia o tranzacție (comercială). ♦ A juca (un meci). 4. A exercita, a practica o meserie. Face avocatură. ♦ A studia, a urma un curs sau o formă de învățământ. Face medicina. 5. (Cu complementul „semn”) A atrage cuiva atenția printr-un gest; a da cuiva să înțeleagă ceva printr-un semn. (Cu elipsa complementului) Face din cap că a înțeles. ◊ Expr. A face (cuiva) cu degetul = a amenința (pe cineva) cu degetul arătător. A face (cuiva) cu ochiul = a) a face (cuiva) un semn simbolic (închizând și deschizând un ochi); b) a atrage, a îmbia. 6. A parcurge, a străbate un drum sau o distanță. A făcut 2 kilometri. 7. A petrece, a parcurge un interval de timp. Cu el și-a făcut veacul. B. Intranz. I. 1. A proceda; a acționa; a se comporta. Fă cum știi. ♦ Refl. (În construcții interogative) A se descurca într-un anumit fel. Ce se face acum? 2. A-i merge cuiva bine (sau rău), a o duce bine (sau rău). 3. (În superstiții, determinat prin „a bine”, „a rău”, „a ploaie” etc.) A prevesti, a cobi. Porcul face a ploaie. 4. (Pop.; în superstiții) A vrăji, a fermeca; a descânta. I-a făcut de boală. II. 1. A valora, a prețui; a costa. Cât fac pantofii? 2. (La pers. 3; cu valoare impersonală) A fi vrednic (de a...), a merita (să...). Scump, dar face! 3. (Fam.; în expr.) Nu face pentru... = a) nu e potrivit, nu corespunde pentru...; b) nu e de prestigiul cuiva, nu cadrează cu... III. 1. A se îndrepta, a merge, a porni (către sau spre...); a o coti (spre...). Am făcut la dreapta. ♦ Refl. (Fam.) A se abate, a se duce (sau a veni), a se apropia. Fă-te încoace! 2. A zice, a spune. Am să te cert, făcea el. C. Refl. I. 1. (despre zi, noapte, întuneric etc.) A se produce, a se ivi, a se lăsa. ◊ Expr. A i se face (cuiva) negru (sau roșu etc.) înaintea ochilor = a nu mai vedea, a i se face rău (din cauza supărării, a mâniei); a se supăra, a se mânia foarte tare. ♦ Impers. (Pop.) A i se părea cuiva că vede sau că aude ceva sau pe cineva (în vis sau în imaginație). Se făcea că vede un palat. 2. (despre drumuri, văi etc.) A se desfășura, a se deschide (înaintea ochilor). Se făcea o vale lungă. 3. (despre senzații sau sentimente; construit cu dativul pronumelui) A se naște, a se produce (în cineva) deodată, a fi cuprins de... I s-a făcut frică. ♦ A fi cuprins de o dorință nestăpânită pentru ceva, a simți dorul de... I s-a făcut de ducă. 4. (Pop.) A se întâmpla. Ce s-a făcut cu el? ◊ Expr. Ce s-a făcut (cineva)? = ce a devenit? cum s-a descurcat? Cum se face că... (sau de...)? = cum e posibil ca...? II. 1. A ajunge, a deveni. Copilul s-a făcut mare. ◊ Loc. vb. A se face galben = a se îngălbeni. A se face vânăt = a se învineți. A se face roșu = a se înroși, a se îmbujora. ◊ Expr. A se face stăpân pe ceva = a lua un lucru în stăpânire cu forța sau fără a-i aparține. A se face în două = (despre drumuri, rețele etc.) a se bifurca, a se despărți, a se ramifica. ♦ A ajunge la numărul de..., la un total de... Ceata se face de două sute de oșteni. ♦ A îmbrățișa cariera de..., a deveni. Se face muncitor metalurgist. ♦ Intranz. A îndeplini o treabă sau o funcție ocazională. ♦ (Determinat prin „la loc”, „din nou”, „iarăși” etc.) A redeveni. S-a făcut din nou om. 2. A se preface, a simula. Se face că pleacă. ♦ Intranz. A-și lua înfățișarea de..., a se arăta, a-și da aere de... Face pe nevinovata. – Lat. facere.

FACE vb. 1. v. executa. 2. v. fabrica. 3. v. confecționa. 4. v. realiza. 5. a efectua, a executa, a făuri, a înfăptui, a realiza, a săvârși. (A ~ o lucrare durabilă.) 6. v. desfășura. 7. v. întâmpla. 8. v. construi. 9. v. găti. 10. a da. (A ~ o gaură.) 11. v. pregăti. 12. v. lustrui. 13. v. aprinde. 14. v. redacta. 15. v. opera. 16. v. întreprinde. 17. v. juca. 18. a efectua. 19. v. profesa. 20. v. studia. 21. v. proceda. 22. v. naște. 23. v. făta. 24. v. procrea. 25. v. oua. 26. v. rodi. 27. v. produce. 28. v. institui. 29. v. administra. 30. (fam.) a trage. (A ~ un chef.) 31. v. comite. 32. v. inventa. 33. v. crea. 34. v. deveni. 35. v. deveni. 36. v. transforma. 37. a preface, a schimba, a transforma. (Băutura, din om te ~ neom.) 38. v. simula. 39. v. convinge. 40. v. provoca. 41. v. stârni. 42. v. constrânge. 43. v. predestina. 44. v. vrăji. 45. v. prevesti. (~ a...) 46. v. contracta. 47. v. economisi. 48. v. costa. 49. v. valora. 50. a merita. (Dai un ban, dar ~.) 51. v. desemna. 52. v. califica. 53. a se ivi, a se lăsa, a sosi, a veni. (Cum se ~ seara, pleacă.) 54. v. zice. 55. v. parcurge.

FAGURE, faguri, s. m. Strat de ceară format din celule mici hexagonale, produs de albinele lucrătoare, în stup, pentru a-și depune mierea și ouăle. [Var.: fagur s. m.] – Din lat. *favulus.

FĂINOS, -OASĂ, făinoși, -oase, adj. 1. Care are aspectul sau consistența făinii (1). ♦ (Despre fructe) Fără zeamă, uscăcios; mălăieț. 2. Preparat din făină. ◊ Paste făinoase (și substantivat, f. pl.) = produse alimentare preparate din făină, apă, uneori și ouă. [Pr.: fă-i-] – Lat. farinosus. Cf. făină.

FECUNDAȚIE, fecundații, s. f. (Biol.) Fenomen de unire a două celule sexuale de sex diferit, din care rezultă o singură celulă-ou, ce asigură un nou reprezentant al speciei; fecundare, fecundat¹. – Din fr. fécondation (după fecunda).

FRIGANEA, friganele, s. f. Felie de pâine albă muiată în lapte și ouă, apoi prăjită în grăsime. [Var.: frigănea s. f.] – Din ngr. frighaniá.

FRUPT, frupturi, s. n. Produsul în lapte al animalelor mulgătoare; derivate ale laptelui. ♦ Mâncare de lapte, ouă, carne, pește sau derivate ale lor, de la care creștinii ortodocși sunt opriți în timpul posturilor. ◊ Loc. adj. și adv. De frupt = de dulce. – Lat. fructus.

GĂINĂ, găini, s. f. Specie de pasăre domestică, crescută pentru carne și ouă (Gallus domestica); pasăre care face parte din această specie; p. restr. femela cocoșului. ◊ Expr. A se culca (odată) cu găinile = a se culca foarte devreme. Cântă găina în casă, se zice când într-o căsnicie cuvântul hotărâtor îl are femeia. ♦ Compus: găină-sălbatică (sau -de-munte) = femela cocoșului-de-munte. – Lat. gallina.

GĂLBENUȘ, gălbenușuri, s. n. Partea centrală, sferică, de culoare galbenă, a oului de pasăre și de reptilă, bogată în substanțe nutritive. – Galben + suf. -uș.

GĂOACE, găoci, s. f. 1. Coaja tare a oului. 2. Fiecare dintre jumătățile unei coji de nucă, de ghindă sau de alte fructe. [Pr.: gă-oa-] – Et. nec.

GĂOACE s. coajă. (~ a oului.)

GERMEN, germeni, s. m. 1. Corpuscul sau sămânță care, puse în condiții favorabile, se dezvoltă și dau naștere unei ființe vii; oul fecundat; embrionul plantei. ◊ Loc. adj. și adv. în germen(e) = (care se află) într-un stadiu inițial, înainte de a se dezvolta. ♦ Microb. 2. Fig. Principiu, element, cauză din care se dezvoltă ceva. [Var.: germene s. m.] – Din lat. germen.

GLEZNĂ s. (ANAT.) (pop.) oul-piciorului.

GURUT s. n. (Reg.) Pastă alimentară făcută din făină de hrișcă și de grâu, cu adaos de brânză, lapte și ouă. – Et. nec.

HERMINÁT, -Ă adj. (Zoot.; despre găini) Care are culoarea penajului caracterizată printr-un fond alb, cu penele din coadă și din vârful aripilor negre, cu cele de la gât (lanțetele) negre, mărginite cu alb. ♦ (Substantivat, f.) Herminată de Bonțida = rasă de găini creată în România și crescută pentru producția mixtă (ouă și carne). – Din fr. – Dicționar Enciclopedic, Ed. Enciclopedică, București 1999.

HIDROGEN s. n. Element chimic gazos mult mai ușor decât aerul, incolor, inodor, insipid și inflamabil, care, combinat cu oxigenul în anumite proporții, formează o moleculă de apă. ◊ Hidrogen fosforat = combinație a fosforului cu hidrogenul, care se prezintă ca un gaz incolor, foarte toxic; fosfină.^[1] Hidrogen greu = deuteriu. Hidrogen sulfurat = combinație a sulfului cu hidrogenul, care se prezintă ca un gaz incolor, cu miros de ouă stricate, toxic; acid sulfhidric. – Din fr. hydrogène.

IGUANĂ, iguane, s. f. (La pl.) Gen de șopârle mari din America de Sud, în regiunile tropicale și subtropicale, viu colorate, cu o creastă dințată pe spate, vânate pentru carnea și pentru ouăle lor (Iguana); (și la sg.) animal care face parte din acest gen. – Din fr. iguane.

INCUBATOR, incubatoare, s. n. Instalație special amenajată, de clocire artificială, pentru asigurarea condițiilor de temperatură, umiditate, ventilație, întoarcerea ouălor, securitate etc., necesare dezvoltării normale a embrionului de ou; cloșcă artificială. ♦ Cameră special amenajată în care se poate asigura dezvoltarea, în condiții optime, a copiilor născuți prematur. – Din fr. incubateur.

INELAR, -Ă, inelari, -e, adj., s. m., s. n. 1. Adj. Care are aspectul unui inel (1). 2. S. m. Fluture dăunător, de culoare galbenă-cafenie, care depune ouă în formă de inel (1) pe ramurile pomilor fructiferi și ale stejarilor și a cărui larvă provoacă mari pagube (Malacosoma neustria). 3. S. n. Degetul aflat între degetul mijlociu și cel mic, pe care se poartă, de obicei, inelul. 4. S. m. (Rar) Fabricant sau vânzător de inele. – Inel + suf. -ar.

ÎMPISTRI, împistresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A împodobi o pânză, o cămașă etc. cu desene, cu motive florale etc. de diverse culori; spec. a încondeia ouă de Paști. – Cf. sl. pĩstriti.

ÎNCONDEIA vb. (pop.) a împistri, a scrie. (A ~ ouă.)

ÎNCONDEIA, încondeiez, vb. I. Tranz. 1. A împodobi ouăle (de Paști), obiectele de ceramică etc. cu desene (făcute cu condeiul). ♦ Fig. (Pop.) A înnegri sprâncenele sau genele. 2. Fig. A vorbi de rău pe cineva; a defăima, a calomnia, a ponegri. – În + condei.

ÎNCONDEIAT², -Ă, încondeiați, -e, adj. 1. (Despre ouăle de Paști, obiecte de ceramică etc.) Împodobit cu desene (făcute cu condeiul). ♦ Fig. (Pop.; despre sprâncene sau gene) Înnegrit (cu creionul). 2. Defăimat, calomniat. – V. încondeia.

ÎNCONDEIAT adj. (reg.) împistrit. (Ouă ~.)

ÎNCONDEIETURĂ, încondeieturi, s. f. Încondeiat¹; (concr.) desen executat pe ouăle de Paști, pe obiecte de ceramică. – Încondeia + suf. -ătură.

ÎNGHEȚAT, -Ă, înghețați, -te, adj., s. f. 1. Adj. (Despre lichide) Transformat în gheață; acoperit cu o pojghiță de gheață; (despre sol) întărit, învârtoșat din cauza înghețării. ♦ (Despre legume, fructe, carne etc.) Congelat. ♦ Înțepenit, amorțit de ger; degerat. 2. S. f. Cremă de fructe, de ouă, de cacao etc., răcită până la solidificare. 3. Adj. Fig. Înmărmurit, împietrit (de emoție). ♦ (Despre ochi) Cu privirea fixă, lipsită de expresie. – V. îngheța.

JUMARĂ, jumări, s. f. 1. (Mai ales la pl.) Resturile (comestibile) rezultate din topirea slăninii, a osânzei sau a seului. 2. (La pl.) Mâncare făcută din ouă bătute și prăjite în grăsime; papară, scrob. [Pl. și: (1) jumere] – Cf. bg. žumerki, germ. Schmarren.

JUMĂRI s. pl. 1. (reg.) scrijele (pl.). (~ din slănină.) 2. omletă, (reg.) papară, prajilă, (nordul Mold., Bucov. și nordul Transilv.) papă, (Transilv. și Ban.) păpăradă, ratotă, (Mold. și Bucov.) scrob, (înv., în Transilv.) sfungată. (~ de ouă.)

LAPTE, (2) lăpturi, s. n. 1. Lichid alb-gălbui cu gust dulceag, foarte hrănitor, secretat de glandele mamare ale femelelor mamiferelor (care constituie hrana exclusivă a sugarului și a puiului de animal). ◊ Purcel (sau vițel) de lapte = purcel (sau vițel) care nu a fost înțărcat. Lapte-de-pasăre = desert preparat din lapte, ouă și zahăr. (Astron.) Calea-Laptelui = calea lactee, v. lactee. ◊ Loc. adj. De lapte = (despre animale) crescut pentru producția de lapte, care produce mult lapte. ◊ Compuse: (Bot.) laptele-câinelui = plantă erbacee răspândită prin locuri necultivate, a cărei tulpină conține un suc lăptos; alior (Euphorbia cyparissias); laptele-cucului = plantă erbacee cu flori galbene, a cărei tulpină conține un suc lăptos; alior (Euphorbia helioscopia); laptele-stâncii = lăptișor. 2. (Rar; la pl.) Diferite sortimente de lapte (1) sau de produse alimentare preparate din (sau cu) lapte. 3. Suc care se găsește în unele plante sau fructe ori se prepară din acestea și este asemănător la aspect cu laptele (1). ◊ Expr. (A fi) în lapte = (despre plante și părți ale lor, mai ales despre cereale) (a fi) necopt, crud. 4. (În sintagmele) Lapte de malț = malț măcinat și amestecat cu apă, folosit la prepararea berii. Lapte de var = amestec de var stins și apă, folosit la zugrăvit și în industrie; apă de var. Lapte de ciment = amestec format din praf de ciment și apă, folosit în lucrările de asfaltare, de construcții etc. – Lat. lac, -ctis.

LARVĂ, larve, s. f. Stadiu în dezvoltarea individuală a unor animale la ieșirea din ou, deosebit prin formă și mod de viață de stadiul adult. – Din fr. larve.

LECITINĂ s. f. Substanță organică fosforată, care se găsește în organismele vii, mai ales în țesutul nervos și în gălbenușul de ou. – Din fr. lécithine.

LEGHORN s. n. Rasă de găini cu penajul variat colorat, bune producătoare de ouă. [Pr.: legorn] – Cuv. engl.

LEUCOZĂ, leucoze, s. f. (Med.) Leucemie. ◊ Leucoza găinilor = boală virotică și transmisibilă, răspândită prin ouăle infectate ale găinilor. [Pr.: le-u-] – Din fr. leucose.

LINDINĂ, lindini, s. f. Ou de păduche. [Var.: lindenă s. f.] – Lat. lens, lendinem (=lendem).

LIZOZIMĂ, lizozime, s. f. Proteină cristalizabilă prezentă în salivă, în lacrimi și în albușul de ou, cu puternică activitate enzimatică asupra unor germeni patogeni. – Din fr. lysozyme.

LUBIȚ s. (BOT.; Camelina sativa) (reg.) gălbenuș, oul-inului.

MADLENĂ, madlene, s. f. (Franțuzism) Prăjitură din cocă cu ouă și unt; brioșă. – Din fr. madeleine.

MAIONEZĂ, maioneze, s. f. Sos rece, gros, preparat din gălbenuș de ou frecat cu untdelemn și condimentat cu lămâie, muștar etc. [Pr.: ma-io-] – Din fr. mayonnaise.

MATCĂ, mătci, s. f. I. 1. Albie (minoră) a unei ape curgătoare; pat², făgaș, vad, albie. ◊ Expr. A reveni la (sau a reintra în) matcă = a reveni la starea obișnuită a lucrurilor, a-și relua cursul normal. A readuce (pe cineva) la matcă = a readuce (pe cineva) la calea cea bună. ♦ (Rar) Izvor al unei ape curgătoare. 2. Fig. Origine, obârșie, început, izvor; spec. loc de naștere; familie, neam din care se trage cineva. 3. Parte a năvodului în care se strâng peștii când năvodul este tras din apă; matiță. II. 1. Albină femelă mai mare decât albinele lucrătoare, care depune ouă; regină, mamă. ◊ Expr. Ca un roi fără matcă = dezorientat, zăpăcit, bezmetic. 2. (Reg.) Stup de cel puțin un an, care a roit o dată sau de mai multe ori; roi². III. Parte din foile unui chitanțier, bonier, dosar etc. care rămâne după ce s-au rupt părțile (sau foile) detașabile; cotor. – Din bg., scr. matka.

MĂTCĂLĂU s. m. (Reg.) Sărbătoare populară care se ține într-una din zilele de după Paști, când băieții și fetele se adună pentru a schimba între ei ouă roșii și a se prinde frați sau surori de cruce. [Var.: mâtcălău s. n.] – Din magh. mátkáló.

MERING, meringi, s. m. Prăjitură preparată din albuș de ou bătut cu zahăr, coaptă în foc slab, adesea umplută cu cremă (de ciocolată) și acoperită cu frișcă. [Var.: mereng s. m.] – Din fr. meringue.

MEROBLASTIC, -Ă, meroblastici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. (Biol.) Proces de formare a blastomerelor în regiunea nucleului prin segmentarea oului sau a zigotului animal. 2. Adj. De meroblastică (1). – Din fr. méroblastique.

METAMORFOZĂ, metamorfoze, s. f. 1. Totalitatea transformărilor biologice pe care le suferă unele animale inferioare în cursul dezvoltării lor de la ieșirea din ou până la faza de adult. 2. Transformare morfologică și funcțională a unor organe ale plantelor. 3. Transformare, schimbare a înfățișării sau, fig., a caracterului, a felului de a fi al unei persoane; p. gener. transformare a unei ființe, a unui obiect etc. 4. (Mitol.) Transformare a unei ființe umane în animal, în plantă sau într-un lucru neînsuflețit. – Din fr. métamorphose.

MIRAJ, miraje, s. n. I. 1. Fenomen optic produs prin refracția treptată a luminii în straturi de aer cu densități diferite, datorită căruia în unele regiuni apar la orizont imagini răsturnate și suplimentare ale unor părți din natură, ale unor lucruri îndepărtate etc., ca și cum s-ar reflecta într-o apă; p. ext. fata morgana. 2. Fig. Imagine înșelătoare; închipuire, iluzie deșartă. 3. Fig. Farmec, atracție irezistibilă. II. (În sintagma) Mirajul ouălor = operație de examinare a ouălor supuse incubației naturale sau artificiale.pentru a urmări starea și dezvoltarea embrionului. [Var.: (rar) miragiu s. n.] – Din fr. mirage.

MOALE, moi, adj. I. 1. Care cedează ușor la apăsare, modificându-și forma; p. ext. afânat, pufos. ◊ Carne moale = carne fără oase. Ou moale = ou fiert sau copt astfel încât să nu fie complet coagulat. Lipire moale = operație de îmbinare, cu ajutorul unui metal străin în stare de fuziune, a două piese metalice care nu se încălzesc în prealabil. ◊ Expr. A-i fi (cuiva) moale sau a trăi (ori a se așeza) pe moale = a duce o viață liniștită, fără griji; a o duce bine; a-i fi bine. ♦ (Substantivat, n. sg. art.) Parte moale (I 1) a unui lucru. ◊ (Pop.) Moalele capului = fontanelă; p. ext. creștetul capului. ♦ (Despre gură, buze) Cărnos, fraged. ♦ Moleșit, flasc; puhav. ♦ Puțin consistent; subțire, apos. ♦ (Despre pâine, cozonac etc.) Proaspăt; fraged. ♦ (Despre icre) Proaspăt, neconservat. ♦ (Despre fructe) Zemos; mălăieț. ♦ Flexibil, elastic. 2. (Despre terenuri) Umed, reavăn, jilav. 3. (Despre metale și aliaje) Cu duritate mică; care poate fi ușor îndoit, zgâriat etc. 4. (Despre ființe, despre corpul sau despre părți ale corpului lor) Fără rezistență, fără putere; debil, slab, plăpând; gingaș, delicat. ♦ Sleit de puteri, istovit, vlăguit. 5. (Despre oameni) Lipsit de energie, de voință; apatic, indolent; bleg, leneș; cu fire slabă, nehotărâtă, influențabilă. ◊ Expr. A o lăsa (mai) moale = a ceda, a face concesii. II. 1. Cu suprafața netedă, fără asperități; neted. ♦ Catifelat, mătăsos; plăcut la atingere. 2. Necolțuros, rotunjit, unduios; p. ext. armonios, delicat. 3. (Despre culori, lumină sau izvoare de lumină, sunete) Lipsit de stridență, cu intensitate scăzută; domol, potolit; blând. 4. (Fon.; în opoziție cu dur; în sintagmele) Consoană moale = consoană palatalizată. Poziție moale = poziția unui sunet urmat de o silabă care conține o vocală palatală. 5. (Despre vreme, atmosferă, anotimpuri reci etc.) Călduț (și umed); p. ext. plăcut, blând. 6. (Despre ființe, despre însușiri și manifestări ale lor) Domol; blând, blajin. 7. (Despre mișcări) Ușor, abia simțit; încet, lent; lipsit de vlagă; slab. ♦ Care se mișcă încet, lin, domol; (despre ființe) lipsit de vioiciune, de sprinteneală. – Lat. mollis, -e.

MONOGENEZĂ, monogeneze, s. f. (Biol.) Reproducere directă (prin ouă sau prin ovule) cu faze de dezvoltare identice. ♦ P. ext. Punct de plecare unic al unui lucru, al unui fenomen. – Din fr. monogenèse.

MURUIALĂ, muruieli, s. f. 1. Muruire. 2. (Concr.) Lut sau alt material cu care se muruiește un perete, pardoseala etc. 3. (Reg.; concr.) Amestec de făină cu apă, ouă etc. cu care se unge pâinea, mălaiul etc., înainte de a fi băgate în cuptor. – Murui + suf. -eală.

MUSCĂ, muște, s. f. I. 1. Denumire dată mai multor genuri de insecte cu aparatul bucal adaptat pentru supt, dintre care cea mai cunoscută (Musca domestica) trăiește pe lângă casa omului; p. gener. (pop.) nume dat oricărei insecte mici, zburătoare, căreia nu i se cunoaște numele. ◊ Expr. Să se audă musca! = să fie tăcere deplină, să fie liniște perfectă. Rău de muscă = a) (despre cai) nărăvaș; b) (despre oameni) care nu-și poate înfrâna simțurile; senzual. A cădea (sau a se băga) ca musca-n lapte = a sosi undeva într-un moment rău ales sau interveni într-o discuție în mod nepotrivit. A fi (sau a se ști, a se simți) cu musca pe căciulă = a fi (sau a se ști, a se simți) vinovat. A se aduna (sau a se strânge, a veni) ca muștele (la miere) = a se aduna undeva în număr mare. A muri ca muștele = a muri în număr foarte mare. A se speria de toate muștele = a se speria de orice fleac, de toate nimicurile. ◊ Compuse: musca-țețe = insectă din Africa ecuatorială, care transmite boala somnului (Glossina palpalis); muscă-columbacă = insectă de circa 5 mm lungime, care inoculează la vite și la oameni o substanță foarte toxică (Simulium columbaczensis); muscă-verde = insectă de culoare verde, cu reflexe metalice, care depune ouăle pe cadavre, pe alimente (mai ales pe carne) etc. (Lucilia caesar); muscă-cenușie-de-carne = insectă de culoare cenușie, care depune larvele pe alimente, pe carne etc. (Sarcophaga carnaria); muscă-de-cal = insectă de culoare brună-roșcată, parazită pe suprafața corpului unor animale (Hippobosca equina); musca-cireșelor = insectă de culoare neagră care depune ouă în cireșe în perioada coacerii (Rhagoletis cerasi); muscă-de-varză = insectă ale cărei larve atacă varza și alte plante din familia cruciferelor (Chortophila brassicae); muscă-mare (sau -albastră, -de-carne) sau musca-hoiturilor = specie de muscă mare, cu abdomenul albastru lucios, care își depune ouăle pe cadavre, pe alimente etc. (Calliphora vomitoria); muscă-bețivă = insectă foarte mică, care trăiește în roiuri și își depune ouăle în must (Drosophila funebris sau fenestrarum). ♦ Muscă artificială = imitație de insecte sau de larve, montată pe cârligul de pescuit și folosită ca momeală pentru pești. 2. (Înv. și pop.) Albină. II. P. anal. 1. (La oameni) Smoc de păr lăsat să crească sub buza inferioară. ♦ Mustață foarte mică. 2. (Reg.) Cavitate înnegrită pe care o prezintă dinții calului, după care i se poate aprecia vârsta. 3. (Pop.) Vână neagră la rădăcina nasului (evidentă la unele persoane). 4. (La tir) Punct negru situat în mijlocul panoului de tragere; (la pl.) lovituri în centrul țintei. 5. (Reg.) Punct de broderie la cusăturile cu motive naționale. 6. (Sport) Categorie de greutate în care sunt încadrați sportivii între 48 și 51 kg la box, iar la lupte juniorii până la 49 kg și seniorii până la 52 kg. – Lat. musca.

MUȘIȚĂ, mușițe, s. f. 1. Nume dat îngrămădirii de insecte care se formează în jurul butoaielor cu vin, al vaselor de oțet sau al fructelor în fermentație. 2. Mulțime de larve care se dezvoltă vara pe carne sau pe cadavre din ouăle depuse de o specie de muscă. 3. (Reg.) Nume dat unor insecte parazite care atacă rădăcinile și frunzele unor plante. 4. (Reg.) Mucegai; umezeală. – Din bg. mušica.

NECURĂȚAT, -Ă, necurățați, -te, adj. 1. Care este plin de murdărie, de impurități. 2. (Despre fructe, legume, ouă) Căruia nu i-a fost îndepărtată coaja. – Ne- + curățat.

NEFIERT adj. crud. (Ou ~.)

NUGA, nugale, s. f. Preparat de cofetărie făcut din albuș de ou, zahăr (sau miere) și nuci (sau alune), pus de obicei între două vafele. – Din fr. nougat.

OBOVAL, -Ă, obovali, -e, adj. În formă de ou; obovat. – Din fr. obovale, germ. oboval.

OCHI¹, (I, II 4, 7, 11, 12, III) ochi, s. m., (II 1, 2, 3, 4, 5, 6, 8, 9, 10, 13) ochiuri, s. n. I. S. m. 1. Fiecare dintre cele două organe ale vederii, de formă globulară, sticloase, așezate simetric în partea din față a capului omului și a unor animale; globul împreună cu orbita, pleoapele, genele; irisul colorat al acestui organ; organul vederii unui animal sau al unei insecte, indiferent de structura lui. ◊ Loc. adv. Văzând cu ochii = repede. Ochi în ochi = privindu-se unul pe altul. Cu ochii închiși = a) fără discernământ; b) pe dinafară, pe de rost; foarte ușor, fără dificultăți. ◊ Expr. (A fi) numai ochi (și urechi) = (a privi) foarte atent (la ceva). A dormi numai cu un ochi = a dormi ușor, neliniștit; a dormi iepurește. Cât vezi cu ochii (sau cu ochiul) = cât cuprinzi cu privirea, până la depărtări foarte mari. A vedea cu ochii lui = a vedea el însuși, a fi de față la o întâmplare. A vedea cu ochii altuia = a nu avea păreri proprii, a judeca prin prisma altuia. A păzi (sau a îngriji) pe cineva ca ochii din cap = a păzi, a îngriji etc. pe cineva cu cea mai mare atenție. A arăta (pe cineva sau ceva) din ochi = a semnala cuiva în mod discret (pe cineva sau ceva), făcând o mișcare ușoară a ochilor în direcția voită. A iubi pe cineva (sau a-i fi drag cuiva) ca lumina ochilor (sau mai mult decât ochii din cap) = a iubi (sau a fi iubit) din tot sufletul. A i se scurge (sau a-i curge) cuiva ochii după cineva (sau după ceva) = a se uita cu mult drag la cineva sau la ceva, a-i plăcea foarte mult cineva sau ceva, a ține mult la cineva sau la ceva. A nu avea ochi să vezi pe cineva = a fi mânios pe cineva, a nu putea suferi pe cineva. A privi pe cineva cu (sau a avea pe cineva la) ochi buni (sau răi) = a (nu) simpatiza pe cineva. A nu vedea (lumea) înaintea ochilor = a fi foarte supărat, a fierbe de mânie. A da ochii (sau ochi) cu cineva = a întâlni pe cineva (pe neașteptate). A da cu ochii de cineva (sau de ceva) = a vedea ceva sau pe cineva care îți iese întâmplător în cale; a zări. A-și vedea visul cu ochii = a-și vedea realizată o dorință. E cu ochi și cu sprâncene = e evident, e clar. A i se întoarce (cuiva) ochii în cap (sau pe dos), se zice când cineva este în agonie, când moare. A(-și) da ochii peste cap = a) a cocheta, a afecta²; a face fasoane; b) (a fi pe punctul de) a muri. A privi cu ochii mari = a privi atent, a fi uimit de ceea ce vede. A pune (o armă) la ochi sau a lua la ochi = a ținti, a ochi. A lua (pe cineva) la ochi = a avea bănuieli asupra cuiva, a suspecta. A pune ochii (pe cineva sau pe ceva) = a-i plăcea cineva sau ceva; a pune sub observație, a urmări. A face un lucru cu ochii închiși = a face un lucru foarte ușor, fără dificultate, fără ezitare. Între patru ochi = fără martori, în intimitate. Plin ochi = foarte plin. (Fam.) Cu un ochi la făină și cu altul la slănină, se spune despre cel care: a) se uită cruciș sau b) râvnește la două lucruri deodată. (Muncește, lucrează, aleargă, se ferește, fuge etc. de ceva) de-și scoate ochii = (muncește, lucrează etc.) cât poate, din răsputeri. 2. Facultatea de a vedea, simțul văzului, vedere; privire, uitătură. ◊ Loc. adv. Cu ochi pierduți = cu privirea neconcentrată, privind în gol; în extaz. Sub ochii noștri = a) sub privirea noastră; b) acum, în prezent. În ochii cuiva = după părerea cuiva, după aprecierea cuiva, în conștiința cuiva; în fața cuiva. De (sau pentru) ochii lumii = de formă, pentru a salva aparențele. ◊ Expr. A privi cu ochi de piatră = a privi nepăsător, rece, înmărmurit. A avea ochi = a se arăta priceput în a aprecia un lucru dintr-o privire. A măsura (sau a judeca, a prețui etc.) din ochi = a aprecia cu aproximație, cu privirea, însușirea unui obiect sau a unei ființe; a studia, a cerceta, a analiza cu privirea ceva sau pe cineva. A vinde (sau a da, a cumpăra) pe ochi = a vinde (sau a cumpăra) apreciind cantitatea cu privirea. A sorbi pe cineva din ochi = a ține foarte mult la cineva, a-l privi cu drag. A mânca (sau a înghiți) cu ochii = a mânca cu mare poftă; a pofti. Încotro vede cu ochii sau unde îl duc ochii = indiferent unde, în orice direcție, fără țintă, aiurea. ♦ Fig. Putere de pătrundere, discernământ; judecată, rațiune. 3. (La pl.) Obraz, față. ◊ Loc. adv. De la ochi sau (verde) în ochi = cu îndrăzneală, fățiș, fără cruțare. II. P. anal. 1. S. n. Fiecare dintre spațiile libere ale unei ferestre, în care se montează geamurile; panou de sticlă care închide fiecare dintre aceste spații. ♦ Mică deschizătură închisă cu sticlă, făcută într-un perete exterior, folosind la aerisirea sau la iluminarea unei încăperi. ◊ Ochi de bou = nume dat ferestrelor rotunde de mici dimensiuni folosite pentru iluminarea și aerisirea podurilor, a mansardelor sau a încăperilor de serviciu ale unui edificiu. 2. S. n. Porțiune de loc, în formă circulară, acoperită cu altceva (apă, nisip, zăpadă etc.) decât mediul înconjurător. 3. S. n. Întindere de apă în formă circulară, în regiuni mlăștinoase, mărginită cu papură; loc unde se adună și stagnează apa. ♦ Vârtej de apă, bulboană; copcă. 4. S. n. și m. Orificiu făcut într-o pânză de navă, plasă, foaie de cort, prin care se poate petrece o sfoară, o frânghie, un cablu; ocheț. ♦ Buclă formată prin îndoirea unei sfori, a unei frânghii etc., petrecută cu un capăt prin îndoitură; laț. ♦ Fiecare dintre golurile (simetrice) aflate între firele unei împletituri, ale unor țesături, ale unor plase etc.; golul împreună cu firele care îl mărginesc. ♦ Fiecare dintre verigile din care se compune un lanț; za. 5. S. n. Orificiu circular situat pe partea superioară a unei mașini de gătit, pe care se așază vasele pentru a le pune în contact direct cu flacăra. 6. S. n. (Mai ales la pl.) Mâncare făcută din ouă prăjite în tigaie sau fierte fără coajă, astfel ca gălbenușul să rămână întreg (cu albușul coagulat în jurul lui). 7. S. m. Complex de muguri existent pe nod la vița de vie sau la subsuoara frunzelor unor plante. 8. S. n. Despărțitură într-o magazie, într-un hambar etc.; boxă. 9. S. n. Fiecare dintre petele colorate de pe coada păunului. 10. S. n. Particulă rotundă de grăsime care plutește pe suprafața unui lichid. 11. S. m. (În sintagmele) Ochi magic = tub electronic cu ecran fluorescent, care se folosește în special la aparatele de recepție radiofonică sau radiotelegrafică, ca să arate în ce măsură este realizat acordul pe lungimea de undă dorită; indicator de acord. 12. S. m. Fiecare dintre punctele de pe zaruri, cărți de joc etc. 13. S. n. Fig. Pată de lumină, licărire, punct strălucitor. III. S. m. Compuse: ochi-de-pisică = a) disc de sticlă sau de material plastic (montat într-o garnitură de metal) care reflectă razele de lumină proiectate asupra lui și care este folosit ca piesă de semnalizare la vehicule sau la panourile fixe de pe șosele; b) varietate de minerale care, șlefuite într-un anumit mod, capătă o luminozitate neobișnuită; ochi-de-ciclop = fereastră specială care separă acustic încăperile unui studio, permițând însă o vizibilitate bună; ochiul-boului = a) (Bot.) nume dat mai multor plante din familia compozeelor, cu inflorescențe mari, albe sau viu colorate; b) (Ornit.) pitulice; ochiul-lupului = a) plantă erbacee cu flori mici albastre și cu fructe nucule (Lycopsis arvensis); b) plantă erbacee cu tulpina ramificată și cu florile dispuse în formă de spice (Plantago indica); ochii-păsăruicii = a) plantă erbacee cu frunze lanceolate și cu flori albastre, albe sau roșii (Myosotis palustris); b) nu-mă-uita; ochiul-șarpelui = a) plantă erbacee cu frunze mici în formă de rozetă, acoperite cu peri albi mătăsoși, cu flori albastre, rar albe, plăcut mirositoare (Eritrichium nanum); b) mică plantă erbacee cu frunze păroase și cu flori mici, albastre închis (Myosotis arvensis); ochii-șoricelului = a) mică plantă erbacee cu tulpini roșietice, cu frunzele bazale dispuse în rozetă, cu flori alburii, rareori liliachii (Saxifraga adscendens); b) nu-mă-uita; ochiul-soarelui = vanilie sălbatică; ochiul-păunului = fluture de noapte care are pe aripi pete rotunde, colorate, asemănătoare cu cele de pe coada păunului (Saturnia pyri); Ochiul-Taurului = numele unei stele din constelația Taurului. – Lat. oc(u)lus.

OCHI s. 1. v. vedere. 2. v. privire. 3. (la pl.) v. față. 4. (BOT.) ochii-păsăruicii (Myosotis palustris) = (reg.) grâul-cucului, nu-mă-uita, ochiul-șarpelui, urechea-șoarecelui; ochii-șoricelului (Saxifraga adscendens) = (reg.) strugurel; ochiul-boului (Callistephus chinensis) = (reg.) rotil, rotocoale (pl.). 5. (ORNIT.) ochiul-boului (Troglodytes troglodytes) = pitulice, (reg.) împărătuș, împărățel, nuculiță, panciaruș, părăsită, pătruț, pietroșel, pipiruș, pitulușă, piț, pițiîmpărat, pițiîmpărătuș, pițur, sfredelaș, sfredeleac, sfredeluș, tartalac, regina-păsărilor, (Ban.) curtubeș, (Bucov., Transilv. și Ban.) șofrac, (prin Bucov.) șofrăcuț. 6. (FIZ.) ochi magic = indicator de acord, indicator de sintonie. 7. v. laț. 8. v. za. 9. (BOT.) mugur, (prin Ban. și Transilv.) pup. (~ la vița de vie.) 10. (reg.) pancovă, (Ban.) căigană. (~ din ouă.) 11. v. copcă. 12. v. bulboană.

OMLETĂ, omlete, s. f. Mâncare făcută din ouă bătute și prăjite în grăsime, uneori cu o umplutură de șuncă, brânză, spanac etc. – Din fr. omelette.

OMLETĂ s. jumări (pl.), (reg.) papară, prajilă, (nordul Mold., Bucov. și nordul Transilv.) papă, (Transilv. și Ban.) păpăradă, ratotă, (Mold. și Bucov.) scrob, (înv., în Transilv.) sfungată. (~ de ouă.)

OOLOGIE s. f. Parte a ornitologiei care se ocupă cu studiul științific al ouălor. – Din fr. oologie.

OOSFERĂ, oosfere, s. f. Celulă reproducătoare femelă a plantelor care, în urma fecundației, devine oul plantei. – Din fr. oosphère.

OOSPOR, oospori, s. m. Oul criptogamelor, format în oogon după fecundație. – Din fr. oospore.

OOTECĂ, ooteci, s. f. (Entom.) Pungă în care sunt închise ouăle la insectele ortoptere. – Din fr. oothèque.

ORNITORINC, ornitorinci, s. m. Animal mamifer semiacvatic din Australia, cu gura în forma ciocului de rață și cu membrane înotătoare între degete, care depune ouă, dar alăptează puii ieșiți din ouă (Ornithorhynchus anatinus). – Din fr. ornithorynque.

OȚET s. n. Lichid cu gust acru, obținut prin fermentarea acetică a vinului, a berii etc. sau prin diluarea cu apă a acidului acetic concentrat, întrebuințat în alimentație drept condiment sau conservant. ◊ Expr. (Fam.) A face pe cineva cu ou și cu oțet = a batjocori, a ocărî pe cineva. – Din sl. ocĭtŭ.

OU s. 1. (pop.) plod. (~ de găină.) 2. ou fecundat v. zigot.

ou s. n., art. oul; pl. ouă, art. ouăle, g.-d. art. ouălor

OU s. v. cartof, testicul.

OU, ouă, s. n. 1. Celulă rezultată dintr-un ovul fecundat de un spermatozoid și din care se dezvoltă, prin diviziuni repetate, un nou organism; zigot. ♦ Spec. Oul (1) de pasăre, protejat de o coajă calcaroasă și alcătuit din două membrane, din albuș și din gălbenuș, care este folosit ca aliment. ◊ Loc. adj. Ca oul = fragil. ◊ Expr. (Despre cloșcă) A sta pe ouă = a cloci. A umbla cu cineva ca cu un ou (moale) = a trata pe cineva (supărăcios) cu exagerat de multe menajamente, a menaja foarte mult pe cineva. (Merge sau calcă) parcă are ouă-n poală sau parcă calcă pe ouă = (merge) cu exagerată băgare de seamă. Oul lui Columb = problemă pe care cineva o rezolvă în mod foarte simplu, deși anterior părea foarte complicată și fără soluție. ♦ (Bot.) Celulă reproducătoare rezultată din fuziunea a doi gameți; zigot. 2. (Urmat de determinări care indică materia) Obiect în formă de ou (1). ◊ (Pop.) Oul genunchiului = rotulă. Oul piciorului = os proeminent care unește laba piciorului cu partea de jos a femurului^[1]. – Lat. ovum.

oua vb., ind. și conj. prez. 3 sg. și pl. ouă; ger. ouând; part. ouat

OUA, pers. 3 ouă, vb. I. Intranz., refl. și tranz. (Despre păsări, insecte) A face ouă. [Pr.: o-ua] – Din ou.

OUA vb. a face. (Găina a ~ două ouă.)

OUAT s. n. Faptul de a (se) oua. ♦ Perioadă în care păsările sau insectele depun ouă. [Pr.: o-uat] – V. oua.

ouat s. n.

OUĂLE-GĂINILOR s. pl. v. păpădie.

OUĂLE-POPII s. pl. v. spânz.

OUĂTOARE, ouătoare, adj., s. f. 1. Adj. (Despre păsări) Care produce (multe) ouă. 2. S. f. Găină aflată în perioada de producere a ouălor. [Pr.: o-uă-] – Oua + suf. -tor.

OULEȚ, oulețe, s. n. (Rar) Oușor (1). [Pr.: o-u-] – Ou + suf. -uleț.

OUL GENUNCHIULUI s. v. rotulă.

OUL-INULUI s. v. lubiț.

OUL PICIORULUI s. v. gleznă.

OUȘOR, oușoare, s. n. 1. Diminutiv al lui ou (1); ouleț, ouț. 2. Plantă erbacee cu frunze ovale, cu flori albe-verzui, cu fructe de forma unor boabe lunguiețe, roșii și pline cu numeroase semințe (Streptopus amplexifolius). [Pr.: o-u-] – Ou + suf. -ușor.

OUȚ, ouțe, s. n. (Rar) Oușor (1). – Ou + suf. -uț.

OVAL, -Ă, ovali, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care are formă alungită asemănătoare cu a oului de găină; eliptic. 2. S. n. Curbă convexă închisă, cu o axă de simetrie, a cărei curbură este mai mare în punctele de intersecție cu axa decât în oricare alt punct al ei; formă sau contur asemănător cu figura descrisă mai sus. – Din fr. ovale.

OVALBUMINĂ, ovalbumine, s. f. Compus al albuminei care formează cea mai mare parte a albușului de ou. – Din fr. ovalbumine.

OVAT, -Ă, ovați, -te, adj. (Despre frunze, petale, sepale etc.) Care are lățimea cea mai mare în treimea inferioară; în formă de ou. – Din lat. ovatus.

OVĂ, ove, s. f. Ornament arhitectural de forma unui ou folosit la decorarea în relief a mulurilor, a cornișelor și a capitelurilor și în ornamentația mobilierului sculptat, în giuvaiergerie. – Din fr. ove.

OVICID, ovicide, s. n. Substanță chimică folosită pentru a distruge ouăle insectelor, ale acarienilor etc. – Din fr. ovicide.

OVIFORM, -Ă, oviformi, -e, adj. Care are forma unui ou; ovoid, ovoidal, oval. – Din fr. oviforme.

OVIPAR, -Ă, ovipari, -e, adj. (Despre animale) Care se înmulțește, se reproduce prin ouă. ♦ (Substantivat; mai ales la pl.) Animal care se înmulțește prin ouă. – Din fr. ovipare.

OVIPARITATE s. f. (Biol.) Reproducere prin ouă. – Din fr. oviparité.

OVIPOZITOR, ovipozitoare, s. n. Organ al insectelor cu ajutorul căruia ouăle sunt depuse în mediul în care se vor dezvolta; oviscapt. – Din fr. ovipositeur.

OVOGLOBULINĂ s. f. (Biol.) Globulină din albușul de ou. – Din fr. ovoglobuline.

OVOID, -Ă, ovoizi, -de, adj. Care are forma unui ou; oval, ovoidal, oviform. – Din fr. ovoïde.

OVOPLASMĂ, ovoplasme, s. f. (Biol.) Citoplasma oului. – Din germ. Ovoplasma.

OVOVIVIPAR, -Ă, ovovivipari, -e, adj. (Despre animale) Care se înmulțește prin ouă, pe care femela le clocește în oviduct. ♦ (Substantivat, f.; mai ales la pl.) Animal care face parte din categoria animalelor ovovivipare. – Din fr. ovovivipare.

OXIUR, oxiuri, s. m. Vierme parazit care trăiește în intestinul oamenilor (mai ales al copiilor) și al unor animale, depunându-și ouăle în jurul orificiului anal. [Pr.: -xi-ur] – Din fr. oxyure.

PACEA, pacele, s. f. 1. (Înv.) Partea de la genunchi în jos a piciorului la animalele cu blană; p. ext. blană prelucrată, de calitatea a doua, de pe picioarele unor astfel de animale. 2. (Reg.) Mâncare asemănătoare cu piftia, preparată din picioare de vițel sau de miel, mai rar de pasăre etc., cu adaos de ouă, de oțet sau de usturoi. – Din tc. paça.

PANDIȘPAN, pandișpanuri, s. n. Prăjitură făcută din făină, ouă și zahăr, de culoare galbenă și cu aspect pufos. [Pl. și: pandișpane] – Din ngr. pandespáni.

PANE adj. invar. (Despre carne, cașcaval etc.) Prăjit în grăsime, după ce a fost dat prin făină, ou și pesmet. – Din fr. pané.

PAPANAȘ, papanași, s. m. 1. Preparat culinar făcut din brânză de vacă, ouă și făină sau griș, fiert în apă sau prăjit în grăsime. 2. Plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu frunzele compuse din trei foliole și cu flori mici, alburii sau trandafirii (Trifolium arvense). – Cf. papă¹.

PAPARĂ s. f. 1. Mâncare preparată din felii de pâine (prăjită) presărate cu brânză și opărite în apă, în supă, în lapte etc. ◊ Expr. (Fam.) A mânca (o) papară sau papara (cuiva) sau a se alege cu o papară = a) a mânca bătaie sau a fi aspru certat; b) a fi învins (în luptă, într-o întrecere etc.) A face pe (sau din) cineva papară = a învinge, a distruge, a nimici pe cineva. A ști papara cuiva = a cunoaște felul aspru de a fi al cuiva, a fi avut de suferit de pe urma asprimii cuiva. A trage cuiva o papară = a) a bate pe cineva; b) a mustra aspru pe cineva. 2. (Reg.) Omletă (din ouă). [Var.: (reg.) păpară s. f.] – Din bg. popara.

PAPĂ¹ s. f. 1. (În graiul copiilor sau al maturilor care vorbesc cu copiii) Mâncare. ◊ Compus: (reg.) papa-găini = păpădie. 2. (Reg.) Omletă (din ouă). – Lat. pappa.

PASERIFORMĂ, paseriforme, s. f. (La pl.) Ordin de păsări ai căror pui ies din ou golași și orbi; (și la sg.) pasăre care face parte din acest ordin. – Din fr. passeriformes.

PĂPĂDIE s. (BOT.; Taraxacum officinale) (reg.) buhă, cicoare, crestățea, lăptucă, lilicea, mâță, papalungă, pilug, turci, curu-găinii, floarea-broaștei, floarea-găinii, floarea-mălaiului, floarea-sorului, floarea-turcului, flori-galbene (pl.), gălbinele-grase (pl.), gușa-găinii, ouăle-găinilor (pl.), papa-găinii, părăsita-găinilor, pui-de-gâscă.

PĂRĂSITURĂ, părăsituri, s. f. (Pop.) Ou de găină neajuns la dezvoltare deplină, mic (și cu coaja moale). ♦ Epitet dat unui copil degenerat, mic și sfrijit. – Părăsi + suf. -tură.

PESMET, pesmeți, s. m. 1. (Adesea la sg. cu sens de pl.) Felie de pâine sau de cozonac uscată sau prăjită. ♦ (La sg.) Pâine (albă) uscată, pisată sau măcinată mărunt. 2. Preparat culinar făcut de obicei din făină cu adaos de drojdie, unt, zahăr și ouă, tăiat în diferite forme și copt la cuptor. – Cf. tc. peksimet.

PICROMIGDALĂ, picromigdale, s. f. 1. Migdală amară. 2. Prăjitură uscată preparată din albuș de ou, zahăr și migdale ori alune sau nuci. [Var.: pricomigdală s. f.] – Din ngr. pikramígdalon.

PIPER, (1, 2) piperi, s. m., (3) s. n. 1. S. m. Plantă tropicală din familia piperaceelor, cu tulpina lungă și subțire, târâtoare sau agățătoare, ale cărei fructe, în formă de boabe (negre la maturitate), sunt folosite (ca atare sau pisate) drept condiment (Piper nigrum); p. restr. (la sg.; de obicei cu sens colectiv) fructul acestei plante; boabele pisate ale acestei plante. ◊ Loc. adj. Cu piper = (despre glume, anecdote etc.) piperat (3), ușor indecent; picant. ◊ Expr. (Fam.) A avea (sau a fi cu) piper pe limbă = a fi ironic, răutăcios, caustic. A i se sui (sau a-i veni cuiva) piperul la nas = a se supăra, a se mânia. A da (cuiva) cu piper (pe) la nas = a supăra, a mânia, a ofensa (pe cineva); a face (cuiva) aluzii răutăcioase. A face (pe cineva) cu sare și cu piper = a dojeni, a mustra aspru (pe cineva); a face cu ou și cu oțet. A-i sta (cuiva) ca piperu-n nas = a-i fi (cuiva) nesuferit; a-i sta ca sarea-n ochi. ♦ Fig. Element dinamic, înviorător sau plin de haz. 2. S. m. (Bot.; reg.) Ardei; p. restr. fructul acestei plante. ◊ (În compusul) Piperul-apelor = silnic (Glechoma hederacea). ◊ Piper roșu = boia de ardei. 3. S. n. Numele unui dans popular care se joacă la nunți; melodie după care se execută acest dans. – Din ngr. pipéri, sl. piperŭ.

PIȘCOT, pișcoturi, s. n. Produs de patiserie obținut prin coacerea unui aluat moale și pufos făcut din făină, ouă și zahăr, având de obicei o formă alungită, subțiată la mijloc și îngroșată la capete. – Din magh. piskóta.

PLOD s. v. copil, embrion, fecunditate, fruct, germen, larvă, mitră, nou-născut, ou, placentă, poamă, prolificitate, prunc, rod, sămânță, sugaci, sugar, uter, vulvă.

PLYMOUTH s. n. Rasă de găini cu producție mixtă (carne și ouă), crescută și în România. [Pr.: plimăs] – Cuv. engl.

POALĂ, poale, s. f. I. 1. Partea de jos a unui veșmânt femeiesc sau a unor obiecte de îmbrăcăminte (încheiate în față); tivitură a unui obiect de îmbrăcăminte; partea de la talie în jos, mai largă, a unor veșminte; (pop.) fustă. ◊ Loc. adv. La poala (sau la poalele) cuiva = a) înaintea, la picioarele cuiva; b) la voia, la bunul plac al cuiva. ◊ Expr. A se ține de poala (sau poalele) cuiva = a) (despre copii) a sta în preajma sau sub ocrotirea mamei, a nu se depărta de dânsa; b) a urmări cu insistență pe cineva, a se ține scai de cineva. A-l trage (pe cineva) copiii de poale = a avea copii mici, familie numeroasă, a avea greutăți familiale. (Fam.; despre femei) A ține (pe cineva) la (sau de) poala (sau poalele) ei = a nu-i lăsa (cuiva) prea multă libertate de acțiune, a-l ține din scurt, a dispune de cineva. A-și da poalele peste cap sau a-și lua (ori a-și pune) poalele în cap = a nu mai ține socoteală de nimic, a depăși orice limită; a da pe față un caracter josnic, imoral. A săruta poala (sau poalele) cuiva = a săruta partea de jos a hainei unui suveran în semn de supunere și respect, potrivit unui obicei azi ieșit din uz; a se închina; p. ext. a se prosterna, a se umili. ♦ (Plăcintă cu) poale (sau poalele)-n brâu = plăcintă făcută din bucăți pătrate de aluat, ale cărei colțuri se întorc peste umplutură, formând un fel de plic. 2. Partea corpului cuprinsă între brâu și genunchi, împreună cu partea de îmbrăcăminte corespunzătoare, la o persoană care șade; partea de jos și din față a unei fuste, a unui șorț etc. adusă în sus și ținută cu mâna sau prinsă în brâu, formând o adâncitură în care se pot aduna ori duce anumite lucruri. ◊ Loc. adv. Cu poala = în cantitate mare, mult. ◊ Expr. (Rar) A duce pe cineva în poală = a ocroti, a proteja pe cineva. ♦ Cantitatea de lucruri care pot fi duse într-o poală (I 2). O poală de ouă. 3. Spec. (La pl.) Bucată de pânză frumos lucrată cu care se împodobește o icoană sau cu care se acoperă masa din altar. 4. Parte marginală a unei piei (care acoperea abdomenul și picioarele animalului). II. P. anal. 1. Margine a unei păduri situată de obicei mai în vale. 2. Parte a cerului mărginită de linia orizontului; zare. 3. (La pl.) Zonă mai largă de la baza unei forme de relief înalte (munte, deal, pisc etc.). ♦ Partea de jos a unei clădiri, a unui zid; bază, temelie. ♦ Partea de jos a coroanei unui copac. III. Compuse: (Bot.) poala-rândunicii sau poala-Maicii-Domnului = volbură; poala-Sfintei-Mării = plantă erbacee din familia labiatelor, cu tulpina înaltă, cu frunze mici, aromate și flori albe (Nepeta nuda). IV. (Pop.; în sintagma) Poală albă = leucoree. – Din sl. pola.

POLIEMBRIONIE s. f. Dezvoltare a mai multor embrioni din același ou. [Pr.: -li-em-bri-o-] – Din fr. polyembryonie.

PONTĂ, ponte, s. f. Proces de depunere a icrelor la pești și a ouălor la păsări, la insecte, la reptile etc.; p. ext. icrele, ouăle depuse în urma acestui proces. – Din fr. ponte.

PRĂJITURĂ, prăjituri, s. f. Produs de patiserie preparat din făină, zahăr, grăsimi, ouă și ingrediente, care se consumă, de obicei, ca desert. – Prăji + suf. -tură.

PRECUPEȚ, -EAȚĂ, precupeți, -e, s. m. și f. Persoană care cumpăra de la producător zarzavaturi, fructe, păsări, ouă etc., pe care le revinde apoi cu preț mai ridicat, în piață sau pe străzile orașului. ♦ Producător individual (de legume, fructe etc.) care își vinde produsele pe piață. – Din bg. prekupeč.

PUDING¹, pudinguri, s. n. Preparat alimentar de origine engleză, făcut din făină, ouă, grăsime de vacă, zahăr, măduvă, prune și aromat cu o băutură alcoolică. – Din fr., engl. pudding.

PUI¹, pui, s. m., interj. I. S. m. 1. (De obicei urmat de determinări care indică specia) Pasăre, de la ieșirea din ou până la maturitate. ◊ Expr. Pui de cuc = bastard. Pui de bogdaproste = a) pui de găină (de obicei mai mic și mai slab) care se dă de pomană la înmormântare; b) copil mic, prăpădit; copil al nimănui; bastard. 2. Spec. Pui¹ (I 1) de găină; carnea gătită a acestei păsări. 3. P. gener. Orice animal de la naștere până la maturitate. ◊ Expr. Pui de viperă (sau de năpârcă) = om rău, viclean, primejdios. 4. Ou sau larvă de insectă. 5. Copil. ◊ Expr. Pui de lele = a) copil din flori, bastard; p. ext. derbedeu; b) bărbat afemeiat; c) femeie ușuratică, imorală. (Nici) pui de om = nici țipenie, nimeni. ♦ (Fam.; adesea la voc.) Termen de dezmierdare folosit când vorbești cu sau despre un copil ori cu sau despre bărbatul iubit. ♦ (Urmat de prep. „de”, care introduce un nume de obiect, dă acestuia valoare de diminutiv) Pui de mămăligă. Pui de pernă. ♦ (Urmat de prep. „de”, care introduce diverse nume, conferă acestora valoare de superlativ) Pui de somn. Pui de bătaie. 6. Plantă tânără, puiet; ramură tânără care crește din rădăcina sau tulpina unei plante; mlădiță, lăstar. ♦ Spec. Vlăstar care răsare pe lângă tulpina porumbului, copileț. 7. (Pop.; la pl.) Cusătură decorativă măruntă în formă de cruciulițe pe pieptul, pe poalele și pe mânecile cămășilor țărănești. ♦ (Reg.) Puncte de altă culoare pe fondul unei țesături; picățele. 8. Ambarcație mică cu vâsle, folosită pentru anumite servicii la bordul vaselor mai mari. II. Interj. (De obicei repetat) Strigăt cu care se cheamă puii¹ (I 2) sau alte păsări de curte. – Lat. *pulleus (= pullus).

RĂSCOPT adj. tare. (Un ou ~.)

RĂSCOPT, -OAPTĂ, răscopți, -oapte, adj. Copt mai mult decât trebuie; copt tare, bine. ◊ Ouă răscoapte = ouă fierte tari. ♦ Fig. (Peior. despre oameni) Matur, trecut de prima tinerețe. ♦ Încins de soare, ars. – V. răscoace.

REGINĂ, regine, s. f. 1. Femeie care deține prerogativele unui rege, fiind suverana unui regat. 2. Soție de rege. 3. Fig. Ceea ce deține o poziție privilegiată, importantă, dominantă, într-un anumit domeniu. 4. Compus: regina-nopții = nume dat unor plante de grădină cu flori albe, roșietice sau violete care se deschid la căderea nopții și răspândesc un miros plăcut (Nicotiana). 5. (Entom.) Albină femelă fecundă, care depune ouă: matcă. 6. Piesa cea mai importantă la jocul de șah, după rege, care poate fi mutată în orice direcție, atât în linie dreaptă cât și în diagonală; damă. – Din lat. regina.

REPRODUCE vb. 1. a cita, a reda. (Îți voi ~ întocmai vorbele lui.) 2. v. mima. 3. v. copia. 4. a copia, (înv.) a scoate, a scrie. (A ~ un act, un document.) 5. v. multiplica. 6. a se înmulți, a se prăsi, a procrea, (înv. și reg.) a se plodi, (reg.) a se puiți, (Mold.) a se puiezi, (înv.) a se propaga. (Cum se ~ aceste animale?) 7. (BIOL.) a se înmulți, (pop.) a (se) împuia, (înv. și reg.) a (se) plodi. (Se ~ prin ouă.)

RIBOFLAVINĂ s. f. Termen folosit pentru a denumi vitamina B₂, care se găsește în lapte, ficat, rinichi, ouă, frunze verzi, iarbă. – Din fr. riboflavine.

ROȘU, -IE, roșii, adj., subst. I. Adj. 1. De culoarea sângelui. ◊ Ouă roșii = ouă vopsite (cu roșu sau, p. gener., cu altă culoare), tradiționale la creștini de Paști. Pământ roșu = pământ de culoare roșiatică (întâlnit mai ales în ținuturile mediteraneene). 2. Roșcat, roșcovan, arămiu. 3. De culoare rumenă aprinsă. ♦ Îmbujorat la față. ♦ (Despre ochi) Injectat, congestionat. 4. (Despre metale) Înroșit în foc; incandescent. ◊ Fier roșu = bucată de fier incandescent cu care se însemnează animalele (odinioară și sclavii, ocnașii etc.). II. Adj. Fig. Comunist. ◊ Gărzile roșii = detașamente de muncitori, organizate în Rusia în timpul Revoluției din 1917. III. S. n. 1. Una dintre culorile fundamentale ale spectrului luminii, situată în marginea acestuia dinspre lungimile de undă mari; culoarea sângelui. ♦ Loc. adv. Până la roșu = (despre metale) până la starea de incandescență. ◊ Expr. A vedea (sau a i se face cuiva) roșu (înaintea ochilor) = a se înfuria, a se enerva foarte tare. ♦ (Concr.) Vopsea roșie. ◊ (Chim.) Roșu de Congo = colorant organic de sinteză, care se prezintă ca o pulbere roșie (I 1), foarte ușor solubilă în apă, folosit în vopsitorie și ca indicator în chimia analitică. 2. Fard de culoare roșie (I 1) pentru obraz și buze; ruj. 3. Țesătură, panglică, broderie de culoare roșie (I 1). 4. Culoarea uneia dintre cărțile de joc, în formă de inimă roșie (I 1). IV. S. m. 1. Adept al comunismului. ♦ Poreclă dată de adversari membrilor aripii radicale a partidului liberal din România din a doua jumătate a secolului XIX. 2. (Înv.; la pl.) Corp de trupă de călăreți sau de pedestrași în vechea armată a Moldovei, compus din boierii de țară (cu uniformă de culoare roșie); (și la sg.) ostaș din acest corp de trupă. V. S. f. Pătlăgică roșie, v. pătlăgică. VI. S. f. (În sintagmele) Roșie daneză = rasă de taurine obținută în Danemarca și crescută pentru producția de lapte. Roșie de stepă = rasă de taurine bună producătoare de lapte, adaptată la condițiile de stepă. [Var.: (reg.) roș, -ă adj., s. n.] – Lat. roseus.

ROTULĂ s. 1. (ANAT.) (pop.) oul genunchiului, (înv. și reg.) scăfârlie, (Olt.) tuturigă. 2. (TEHN.) nucă.

RULADĂ, rulade, s. f. 1. Prăjitură făcută dintr-o foaie de aluat, înfășurată în formă de sul și umplută cu dulceață, cremă etc. 2. Fel de mâncare preparat din mușchi de vacă sau de porc umplut cu tocătură, ouă fierte etc. și rulat, sau din carne tocată amestecată cu ou, verdeață etc. căreia i se dă o formă de rulou și care se coace la cuptor. 3. (Rar) Ornament muzical de coloratură, bazat pe un șir de acorduri cântate pe o singură silabă. – Din fr. roulade.

SĂMÂNȚĂ, semințe, s. f. 1. Parte a plantelor superioare (închisă în fruct) care conține embrionul și din care, în condiții prielnice, se poate dezvolta o nouă plantă; p. gener. orice parte a plantei care se seamănă. ◊ Loc. adj. De sămânță = păstrat și folosit pentru reproducere. ◊ Expr. Nici de sămânță = deloc, nimic. ♦ Fig. Cantitate mică din ceva; bob, strop, fărâmă. ♦ (La pl.) Grăunțe germinative întrebuințate în alimentație, în medicină, în industrie etc. Semințe de floarea-soarelui. 2. (Pop.) Nume dat ouălor unor insecte. 3. (Pop.) Produs al glandelor de reproducere ale animalelor și oamenilor, din care se dezvoltă fătul. ◊ Loc. adj. Bun de sămânță = prolific. ◊ Loc. adj. și adv. De sămânță = pentru prăsilă. 4. (Înv.) Progenitură, urmaș, descendent. 5. Specie, gen, fel, soi. ♦ Viță, neam, seminție. 6. Fig. Element din care se dezvoltă ceva; germen. ♦ Cauză, pretext, motiv. ◊ Expr. Sămânță de vorbă = prilej, ocazie, subiect de discuție, de ceartă. A avea sămânță de vorbă = a avea poftă de vorbă, a fi dispus la flecăreală. – Lat. pop. sementia.

SCOATE, scot, vb. III. Tranz. I. 1. A lua ceva (afară) dintr-o cantitate mai mare sau din locul unde se află. 2. A extrage dintr-un spațiu, dintr-un înveliș etc. pentru a elibera sau a utiliza. ◊ Expr. A scoate sabia (din teacă) = a începe vrajba, războiul. ♦ A elibera dintr-o strânsoare; a degaja. 3. A pune la vedere; a da la iveală, a înfățișa, a expune. ◊ Expr. A scoate la vânzare (sau la mezat, la licitație) = a pune în vânzare (sau la mezat, la licitație). A scoate la iveală (sau în vileag) = a face cunoscut; a dezvălui. 4. A(-și) da jos de pe sine sau de pe altcineva un obiect de îmbrăcăminte, de podoabă etc. ◊ Expr. Pe unde scot (sau scoți etc.) cămașa? = cum aș (sau ai etc.) putea să scap (ori să scapi etc.) din încurcătura sau necazul în care mă aflu (sau te afli etc.)? ♦ A elibera din ham sau din jug un animal de tracțiune. 5. A trage afară cu forța; a smulge, a extrage, a extirpa. I-a scos o măsea. ◊ Expr. A scoate (cuiva) sufletul = a necăji, a supăra foarte tare (pe cineva). A-și scoate sufletul = a se obosi prea mult, a pune (prea) mult suflet, a se extenua. A-i scoate (cuiva) ochii (pentru ceva) = a-i aduce (cuiva) mereu aminte de un serviciu sau de un bine pe care i l-ai făcut; a reproșa (ceva cuiva). A-și scoate ochii unul altuia = a se certa; a se bate; a-și imputa, a-și reproșa. ♦ Fig. A obține, a căpăta (cu greutate). 6. A izgoni, a alunga, a da pe cineva afară dintr-un anumit loc. ♦ A face să iasă în calea sau în întâmpinarea cuiva. ◊ Expr. A scoate (pe cineva) în lume = a conduce (pe cineva) la o petrecere, la un spectacol, a face (pe cineva) să cunoască societatea. 7. A îndepărta pe cineva dintr-o funcție, a da afară. ♦ A elimina dintr-o serie, dintr-o listă, dintr-un șir. ◊ Expr. A scoate din circuit = a) a face să nu mai funcționeze, întrerupând legăturile cu circuitul; b) a retrage din circulație. A scoate corecturile = a îndrepta greșelile indicate în corecturile unui text pregătit pentru tipar. 8. A face pe cineva să iasă dintr-o anumită stare, a schimba starea cuiva. ◊ Expr. A scoate (pe cineva) din viață (sau dintre cei vii) = a omorî (pe cineva). A nu mai scoate (pe cineva) din... = a nu mai înceta de a numi (pe cineva) cu un nume, cu o poreclă, cu un calificativ (injurios). A scoate (cuiva) peri albi = a pricinui (cuiva) mari necazuri, a sâcâi mereu (pe cineva). ♦ A convoca, a aduna; a mobiliza (pentru o acțiune). 9. A conduce pe călători într-un anumit loc; a duce până într-un loc. O potecă i-a scos din pădure. ◊ Expr. A o scoate la capăt = a termina ceva cu succes, a izbuti, a reuși. A scoate (pe cineva) la covrigi = a ruina sau a păgubi (pe cineva). 10. A scăpa, a salva, a ajuta (pe cineva) să iasă dintr-o situație grea. 11. A obține un produs din ceva; a extrage, a fabrica. 12. A dobândi, a câștiga, a obține. ◊ Expr. A-și scoate pâinea (sau, rar, mămăliga) = a-și câștiga existența, a dobândi cele necesare traiului. ♦ A lua înapoi, a recupera. 13. A lua, a ridica, a obține (un pachet, un act etc.) dintr-un anumit loc. 14. A face ca cineva să parvină, să obțină o situație mai bună; a promova. Meșterul l-a scos calfă. ◊ Expr. A scoate om din cineva = a face pe cineva să devină om cumsecade, de valoare. 15. A face o copie, o reproducere; a fotografia. 16. A tipări, a edita, a publica. A scos o carte. II. 1. A împinge înainte, făcând să iasă în afară, a lăsa să se vadă, a da la iveală. Scot capul pe geam. ◊ Expr. Fuge de-și scoate ochii = fuge foarte tare. ♦ A face să emane; a produce. ♦ A azvârli, a arunca, a trimite. 2. A rosti sunete, a pronunța cuvinte; a striga, a țipa. ♦ A formula, a spune, a zice. 3. A născoci, a scorni, a inventa. ♦ (Înv.) A institui. 4. (Despre păsări) A cloci ouăle și a face să iasă pui. 5. (Despre plante) A face să răsară, să crească, să se dezvolte. – Lat. *excotere (= excutere).

SCROB, scroburi, s. n. (Reg.) Jumări de ouă. – Din bg. skrob.

SEGMENTARE s. 1. (BIOL.) segmentație. (~ oului fecundat.) 2. (BIOL.) metamerie, segmentație. (~ea viermilor anelizi.) 3. v. împărțire.

SEGMENTARE, segmentări, s. f. 1. Faptul de a segmenta. ♦ Diviziune a celulei-ou sau a zigotului în celule din ce în ce mai mici, care se asociază între ele și formează foițele embrionare; segmentație. 2. (Fon.) Operație de izolare a unui segment dintr-o secvență sonoră pentru studiul lui auditiv, eliminându-se astfel influența contextului. – V. segmenta.

SPÂNZ s. (BOT.) 1. (Helleborus) (rar) elebor. 2. (Helleborus purpurescens) (reg.) bojoței (pl.), boșuță, cucurig, poranici, barba-lupului, coada-popii, coaiele-popii (pl.), iarba-nebunilor, iarbă-stearpă, ochiul-boului, ouăle-popii (pl.), păduchii-popii (pl.). 3. (Helleborus niger) (reg.) boz, bozățel, bujorei (pl.), cutcurig, ruscuță, strigoaie, iarba-nebunilor, iarbă-strănutătoare, iarbă-șerpească, trandafir-de-iarnă.

STRECHE, streche, s. f. Nume dat mai multor specii de insecte foarte vătămătoare pentru animalele domestice: a) (și în sintagma strechea vitelor) insectă de mărimea unei albine, cu corpul păros, negru sclipitor, ale cărei larve trăiesc ca paraziți sub pielea vitelor cornute mari, hrănindu-se cu sângele lor (Hypoderma bovis); b) (și în sintagma strechea oilor) insectă mare de culoare brună-cenușie, păroasă, care își depune larvele în nările oilor, de unde ajung în sinusurile frunții, producând moartea animalelor (Oestrus ovis); c) (și în sintagma strechea cailor) insectă mare de culoare galbenă-brună, păroasă, care își depune ouăle pe corpul sau pe coama cailor, de unde larvele ajung în intestin (Gastrophilus equi); d) insectă cu abdomenul oval, cu picioarele păroase, care își depune ouăle pe părul căprioarelor și al cerbilor (Hypoderma diana și actaeon). ♦ Neliniște, spaimă provocată animalelor de insectele descrise mai sus. ◊ Expr. A da strechea în cineva ori a-l lovi (sau a-l apuca) pe cineva strechea = a) (despre animale) a fi atacat de streche; a da semne de neliniște; (în special) a fugi orbește, fără motiv aparent; b) (despre oameni) a se purta ciudat; (în special) a se agita fără motiv, a fi plin de neastâmpăr. ♦ Furie subită, acces de nebunie. – Din bg. străk.

SULFURAT, -Ă, sulfurați, -te, adj. Combinat cu sulf. ◊ Hidrogen sulfurat = gaz incolor, toxic, cu miros de ouă stricate, care se găsește în apele minerale sulfuroase sau se obține prin putrezirea substanțelor albuminoide și care se întrebuințează în chimie; acid sulfhidric. – V. sulfura.

SULFURAT, -Ă, sulfurați, -te, adj. Combinat cu sulf. ◊ Hidrogen ~ = Gaz incolor, toxic, cu miros de ouă stricate; acid sulfuric. (din fr. sulfuré)

ȘARLOTĂ, șarlote, s. f. Cremă preparată din lapte, ouă, zahăr, frișcă și gelatină (cărora li se adaugă și fructe) și care se servește ca desert. – Din fr. charlotte.

ȘNIȚEL, șnițele, s. n. Preparat culinar făcut dintr-o felie subțire de carne, bătută cu ciocanul de lemn, trecută succesiv prin făină, ou și pesmet și prăjită în grăsime. – Din germ. Schnitzel.

ȘOD'OU, șodouri, s. n. Băutură preparată din gălbenuș de ou crud, frecat cu zahăr, peste care se toarnă lapte fierbinte. [Var.: șodo s. n.] – Din fr. chaudeau.

TARE, tari, adj., adv. I. Adj. 1. Care are o consistență solidă, care opune rezistență la apăsare și nu poate fi ușor pătruns, străbătut, desfăcut, despicat; lipsit de moliciune, solid; p. ext. trainic, durabil. ♦ Care este mai consistent decât în mod obișnuit; vârtos, des; (despre pâine) uscat; (despre ouă) răscopt. ♦ Fortificat, întărit. 2. Care este lipsit de elasticitate, care nu se îndoaie (decât cu greu), fără suplețe; (despre pânză sau obiecte de pânză) scrobit, apretat. ◊ Pânză tare = pânză (cu țesătură rară) foarte apretată, folosită în croitorie. 3. (Despre ființe sau părți ale corpului lor) Care are forță sau rezistență fizică, voinic, robust, viguros, puternic. ◊ Expr. (A fi) tare de(-o) ureche (sau de urechi) = (a fi) surd. 4. (Despre oameni și despre manifestările lor) Care este în stare să reziste, să facă față încercărilor, cu voință fermă, energic, dârz, neclintit. ◊ Expr. (A fi) tare de fire (sau de inimă) = (a fi) curajos, rezistent. ♦ (Despre colectivități) Plin de forță, puternic. ♦ Neînduplecat. 5. Care dispune de putere, de autoritate, care este stăpân pe o situație; atotputernic. ♦ Care posedă cunoștințe temeinice într-un domeniu; doct, priceput. 6. (Despre argumente) Convingător, concludent; clar, categoric. 7. (Despre fenomene ale naturii) Care se manifestă cu violență. ♦ Vorbe (sau cuvinte) tari = vorbe aspre, grele, jignitoare, insultătoare, injurioase. 8. (Despre sunete, zgomote) Care este emis cu putere, care răsună până departe, se aude bine. 9. (Despre aer) Răcoros, rece, tăios; p. ext. curat, ozonat. ♦ Care produce o impresie puternică asupra organelor de simț; pătrunzător, intens, ascuțit. 10. (Despre băuturi alcoolice) Care are o concentrație mare de alcool. ♦ (Despre unele substanțe alimentare, chimice sau medicamentoase) Care are o concentrație mare (și produce un efect puternic); p. restr. picant. 11. (Despre culori) Bătător la ochi; viu, puternic, intens, aprins. II. Adv. 1. Foarte, mult, extrem, teribil, grozav. ◊ (Pe lângă adjective sau adverbe, ajută la formarea superlativului) Îți voi rămâne tare recunoscător. 2. Cu forță, cu intensitate, cu putere. 3. (Pe lângă verbe ca „a vorbi”, „a spune”, „a cânta” etc.) Cu glas articulat, pentru a fi auzit de cei din jur; cu glas ridicat, pentru a se auzi bine sau departe. 4. Iute, repede. – Lat. talem.

TĂIEȚEI s. m. pl. Aluat nedospit făcut din făină, apă, sare (și ouă) tăiat in șuvițe lungi și subțiri, care se fierb în supă sau se gătesc cu brânză, cu nuci etc. [Pr.: tă-i-. – Var.: tăiței s. m. pl.] – Tăiați (pl. lui tăiat, part. lui tăia) + suf. -ei (după it. tagliatelli).

TEL, teluri, s. n. 1. Instrument de sârmă cu mâner folosit în bucătărie pentru a bate albușul de ou, frișca, crema etc. 2. Resort, arc de sârmă (de oțel) folosit la canapele, somiere, fotolii etc.; drot. ♦ (Rar) Sârmă care susține și întărește forma unui corset. 3. Coardă mică de metal la un instrument muzical. – Din tc. tel.

TEL s. bătător, (reg.) sârmea. (~ pentru bătut frișca, ouăle etc.)

TESTICUL s. (ANAT.) (pop.) coi, (reg.) boașă, ou, rod.

TURTĂ, turte, s. f. 1. Pâine rotundă și turtită, făcută din mălai sau din aluat nedospit. ◊ Expr. A face (pe cineva) turtă = a bate foarte tare (pe cineva). (Adverbial) A fi (sau a se îmbăta) turtă = a se îmbăta foarte tare. A rupe (sau a frânge cuiva) turta = a sărbători, cu un anumit ritual, împlinirea unui an de la nașterea unui copil. 2. Nume generic pentru diferite prăjituri. ◊ Turtă dulce = produs de patiserie (crocant) făcut din făină de grâu, miere și ouă, la care adesea se adaugă migdale, nuci etc. și o glazură cu sirop de zahăr. 3. Produs care rămâne după ce s-a stors mierea din fagure, uleiul din semințele de floarea-soarelui etc. și care se presează într-o formă de obicei turtită și rotundă. 4. Plantă erbacee cu tulpina foarte scurtă, cu frunzele adânc crestate și spinoase și cu flori mari, alburii (Carlina acaulis). ◊ Compuse: turta-lupului = numele popular al semințelor foarte toxice ale unui arbore din India (Strychnos nux vomica), din care se extrage stricnina; turta-vacii = ciupercă comestibilă, de culoare galbenă-roșcată sau cafenie, acoperită cu o substanță vâscoasă (Boletus luteus). – Lat. *turta (= torta [panis] „pâine rotundă”). Cf. fr. tourte.

ȚIGĂRAR, țigărari, s. m. Insectă din ordinul coleopterelor, de culoare albastră-verzuie cu reflexe aurii, care își depune ouăle pe frunzele anumitor plante pe care le răsucește în formă de țigară de foi (Byctiscus betulae). – Țigară + suf. -ar.

UNIVITELIN, -Ă, univitelini, -e, adj. (Biol.; despre gemeni) Care provine dintr-un singur ou. – Din fr. univitellin.

VITELIN, -Ă, vitelini, -e, s. f., adj. 1. S. f. Proteină care conține și fosfor, prezentă în gălbenușul de ou. 2. Adj. Care aparține vitellusului, privitor la vitellus, care conține vitellus. – Din fr. vitellin.

VITELLUS s. n. Nume dat citoplasmei oului, care prin dezvoltare devine embrion. – Din fr., lat. vitellus.

ZDREANȚĂ, zdrențe, s. f. 1. Bucată ruptă, sfâșiată dintr-o pânză sau dintr-un obiect de pânză; haină, rufă sau pânză veche, ruptă. ♦ Fig. (Fam.) Om de nimic; lepădătură, secătură. 2. (La pl.) Un fel de aluat subțire făcut din făină și ouă, care se fierbe în supă în bucățele mici. [Var.: treanță s. f.] – Cf. sl. sŭdranŭ.

ZEAMĂ, zemuri, s. f. 1. Fiertură de carne sau de legume, constituind un fel de mâncare; partea lichidă a bucatelor, apa în care fierb. ◊ Expr. A mânca singur bucatele și a lăsa altora zeama = a trage singur tot folosul, lăsând altora foarte puțin sau nimic. A nu fi de nici o zeamă se spune despre cineva pe care nu se poate pune nici un temei. Zeamă lungă = a) mâncare neconsistentă, făcută cu prea multă apă, pentru a ajunge la multe persoane; b) vorbărie lungă, lipsită de interes; p. ext. persoană care vorbește mult și fără nici o noimă. Tot de-o zeamă = deopotrivă. Zeamă de clopot (sau de hârleț) = moartea. Zeamă de vorbe = vorbărie deșartă; vorbe goale. ♦ Zeamă de varză = lichid acrișor în care s-a murat varza; moare. 2. Lichid pe care îl conțin celulele și țesuturile organismelor vegetale; suc de fructe sau de plante. ◊ Zeamă de prune = țuică. 3. Nume generic pentru diverse lichide. ◊ Ou cu zeamă = ou fiert puțin, cu albușul necoagulat. ♦ (Rar) Sânge. 4. (Chim.; în sintagma) Zeamă bordeleză = suspensie de culoare albastră de sulfat bazic de cupru în apă, întrebuințată ca fungicid. [Pl. și: zemi. – Var.: zamă s. f.] – Lat. zema.

ZIGOSPOR s. (BIOL., FIZIOL.) zigot, celulă-ou, ou fecundat, ovul fecundat.

ZIGOT, zigoți, s. m. Celulă rezultată din unirea a doi gameți; ou fecundat; zigospor. – Din fr. zygote.

ZIGOT s. (BIOL., FIZIOL.) zigospor, celulă-ou, ou fecundat, ovul fecundat.

ZOON s. m. Orice organism dezvoltat dintr-un ou. (din gr. zoon)