ANTIPATIE. Subst. Antipatie, aversiune, repulsie, execrație (rar), resentiment, resimțămînt, repugnanță (livr.), oroare. Dușmănie, ură, patimă, vrăjmășie, vrajbă, învrăjbire, inamiciție (rar), inimiciție (livr.), ostilitate, adversitate, animozitate. Înverșunare, pornire, îndîrjire. Ciudă, înciudare (rar), ranchiună, pizmă (pop.), rîcă (fam.), pică (pop.). Dezgust, silă, greață (fig.), îngrețoșare (fig.), scîrbă, lehamite (pop.). Adj. Antipatic, urîcios, respingător, repugnant (livr.), repulsiv (rar). Dezgustător, grețos, scîrbos, scîrbavnic (înv.), scîrbelnic (înv.), scîrnav, execrabil, oribil, abominabil, dezagreabil; nesuferit, de nesuferit, de nesuportat, insuportabil, intolerabil, detestabil, indezirabil. Dușmănos, dușmănesc (înv.), dușman, neprietenos, neprietenesc, advers (fig.), inamic, vrăjmășesc, vrăjmaș, vrăjmășos (rar), potrivnic, ostil. Ranchiunos, vindicativ (livr.), răzbunător, pătimaș, pizmaș, pizmuitor, pizmăreț (rar), pizmătareț (înv. și reg.). Vb. A fi antipatic, a fi nesuferit, a-i fi cuiva drag ca sarea în ochi, a-i fi cuiva drag ca tăciunele la nas, a fi ca un spin în ochii cuiva. A nu suferi, a nu suporta, a nu avea pe cineva la suflet, a nu avea ochi să vezi pe cineva, a nu vedea pe cineva cu ochi buni, a nu putea înghiți pe cineva. A dușmăni, a urî, a purta cuiva pică, a avea un dinte împotriva cuiva, a nu avea pe cineva la ficați (la stomac). A i se înăcri cuiva sufletul (inima) de cineva (de ceva), a-i fi lehamite, a se lehămeti (reg.), a se lehămetisi (reg.), a-i fi scîrbă, a-i fi greață, a fi dezgustat (de cineva); a se dezgusta, a se scîrbi, a i se face lehamite, a se sătura ca de mere pădurețe, a se sătura pînă în gît. A-i repugna, a-i produce cuiva silă (dezgust), a respinge. A dezgusta, a scîrbi, a-i face cuiva silă. A execra (franțuzism), a detesta, a disprețui, a urî. Adv. Cu antipatie, cu aversiune, cu repulsie; fără dragoste, fără simpatie; dușmănește, vrăjmășește (înv.). V. aversiune, dispreț, dușmănie, invidie.

A atrage ≠ a dezgusta, a repugna, a respinge

AVERSIUNE. Subst. Aversiune, repulsie, repugnanță (livr.), oroare, dezgust, silă, greață (fig.), îngrețoșare, scîrbă, scîrboșenie. Adj. Repulsiv (rar), repugnant (livr.), respingător, dezgustător, hidos, oribil, grețos, scîrbos, scîrbavnic (înv.), scîrbelnic (înv.), scîrnav (fig.). Dezgustat, scîrbit. Vb. A-i produce cuiva repulsie, a repugna (livr.), a dezgusta, a îngrețoșa (fig.), a scîrbi; a se dezgusta, a se îngrețoșa (fig.), a se scîrbi, a-i fi (a i se face) cuiva scîrbă, a-l prinde (a-l cuprinde) pe cineva scîrba (o scîrbă). Adv. În (cu, de) silă, în (cu) scîrbă. V. antipatie, dușmănie, neplăcere.

DISPLĂCEA vb. a-i repugna. (Îmi ~ să fac acest lucru.)

DISPLĂCEA vb. a-i repugna. (Îmi ~ să fac acest lucru.)

GENEROS, -OASĂ, generoși, -oase, adj. (Despre oameni și manifestările lor, în opoziție cu egoist) Gata să ajute pe alții; care dă ușor sprijin, asistență celui lipsit de ea; mărinimos, dezinteresat, larg, inimos. Eu, cum sînt generos, nu mă lasă inima să te mai prigonesc. CARAGIALE, O. VII 289. El a fost un suflet mare și nobil, o inimă curată și generoasă, vesel și glumeț. GHICA, S. A. 135. ♦ Însuflețit de idei alese, de sentimente sociale progresiste; nobil. Doctrina aceasta [a junimiștilor] a fost egoistă și a repugnat întotdeauna spiritelor generoase. IBRĂILEANU, SP. CR. 101. Cîțiva visători generoși caută cu încredere și întrevăd în lumina viitoarelor reforme sociale așezarea unor vremi mai bune și mai fericite. VLAHUȚĂ, O. A. 190. Oricare simtimente înalte, generoase, Ne par ca niște basme de povestit frumoase, Și tot entuziasmul izvor de idei mici. ALEXANDRESCU, M. 5. ◊ (Adverbial) Cînd aripi al meu suflet avea... Zîmbeam copilăros, voios și generos, Străin de răutate. MACEDONSKI, O. I 122. (Fig.) Atrași de forța generos cheltuită a Oltului, oamenii vin spre malurile lui, întemeindu-și cît mai aproape așezările. BOGZA, C. O. 143. ♦ (Substantivat, m. pl.; ironic) Grup de oportuniști, reprezentînd interesele claselor exploatatoare, strecurați în conducerea partidului social-democrat cu scopul de a frîna lupta revoluționară a clasei muncitoare din Romînia și care, nereușind, au trecut pe față (la sfîrșitul veacului trecut) în partidul liberal. Vechiul partid socialist, dezorganizat în urma trădării «generoșilor», elemente burgheze din conducerea partidului, era dominat de ideologia oportunistă a Internaționalei a II-a. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 363. ♦ (Despre lucruri) De bună calitate. Un vin generos.

GRATUIT, -Ă, gratuiți, -te, adj. 1. Care nu costă nimic; dat sau făcut gratis, fără plată. Muncitorii se bucură în țara noastră de asistență medicală gratuită. 2. Fig. Fără scop practic, fără utilitate. Discuții gratuite. ▭ Spiritele contemplative înclinate către activitatea gratuită a spiritului repugnau lui Gh. Eminovici. CĂLINESCU, E. 23. 3. Fig. Fără temei, nesprijinit pe dovezi sau fapte. Acuzație gratuită. ◊ (Adverbial) I se atribuie gratuit infamii și fapte nedemne. GHICA, S. 143.

NESUFERIT, -Ă, nesuferiți, -te, adj. 1. Care este greu de suportat sau care depășește puterile, rezistența cuiva, care nu poate fi suferit; insuportabil; p. ext. cumplit. 2. (Adesea substantivat) Care displace, care repugnă; p. ext. urâcios; detestabil, odios. – Ne- + suferit.

NESUFERIT, -Ă, nesuferiți, -te, adj. 1. Care este greu de suportat sau care depășește puterile, rezistența cuiva, care nu poate fi suferit; insuportabil; p. ext. cumplit. 2. (Adesea substantivat) Care displace, care repugnă; p. ext. urâcios; detestabil, odios. – Pref. ne- + suferit.

POLIȚISM s. n. Fel de a fi, de a gîndi, de a acționa ca la poliție, prin intimidare, prin constrîngere, prin terorizare. O clipă se gîndi să-l denunțe și astfel să-l pedepsească. Dar polițismul îi repugna. REBREANU, P. S. 122.

*repúgn și -éz, a -á v. intr. (lat. repugnare. a lupta contra. V. pumn). Numaĭ la persoana III: a-țĭ repugna (un lucru, o persoană), a-țĭ displăcea adînc.

repugna viu [At: HELIADE, O. I, 383 / V: (înv) ~umna / Pzi: 3 repugnă / E: fr répugner, lat repugnare] 1 (Ccd) A-i produce cuiva silă, oroare. 2 (Ccd) A-i displăcea profund. 3 (Rar) A nu se potrivi cu... 4 (Rar) A fi opus, contrar.

REPUGNA vb. a-i displăcea. (Îmi ~ să fac acest lucru.)

REPUGNA, pers. 3 repugnă, vb. I. Intranz. (Construit cu dativul) A produce silă sau dezgust; a displăcea profund. Polițismul îi repugna. REBREANU, P. S. 122. Doctrina aceasta a fost egoistă și a repugnat întotdeauna spiritelor generoase. IBRĂILEANU, SP. CR. 101.

repugna (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 repugnă

REPUGNA vb. intr. a-i produce cuiva silă, oroare; a-i displăcea profund. (< fr. répugner, lat. repugnare)

REPUGNA vb. I. intr. A-i produce cuiva silă, oroare, dezgust; a-i displăcea profund. [P.i. 3,6 repugnă. / < fr. répugner, cf. lat. repugnare – a rezista].

A REPUGNA pers. 3 repugnă intranz. livr. A inspira repugnanță; a produce repulsie; a displăcea totalmente. /<fr. répugner, lat. repugnare

repugna vb., ind. prez. 3 sg. repugnă

REPUGNA vb. v. displăcea.

A repugna ≠ a atrage

repugna (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 repugnă, imperf. 3 pl. repugnau; conj. prez. 3 să repugne

repugnà v. 1. a fi contrar: aceasta repugnă caracterului meu; 2. a simți repugnanță: ea repugnă acestei căsătorii; 3. a inspira desgust: intrigile îmi repugnă.

REPUGNANT, -Ă adj. care repugnă; dezgustător; respin-gător. (< fr. répugnant)

repumna v vz repugna

*vivisecțiúne f. (d. lat vivus, viŭ, și secțiune, tăĭere). Disecarea animalelor viĭ p. studiu unor fenomene fiziologice: omuluĭ civilizat îĭ repugnă vivisecțiunea.