GENEROS, -OASĂ, generoși, -oase, adj. (Despre oameni și manifestările lor, în opoziție cu egoist) Gata să ajute pe alții; care dă ușor sprijin, asistență celui lipsit de ea; mărinimos, dezinteresat, larg, inimos. Eu, cum sînt generos, nu mă lasă inima să te mai prigonesc. CARAGIALE, O. VII 289. El a fost un suflet mare și nobil, o inimă curată și generoasă, vesel și glumeț. GHICA, S. A. 135. ♦ Însuflețit de idei alese, de sentimente sociale progresiste; nobil. Doctrina aceasta [a junimiștilor] a fost egoistă și a repugnat întotdeauna spiritelor generoase. IBRĂILEANU, SP. CR. 101. Cîțiva visători generoși caută cu încredere și întrevăd în lumina viitoarelor reforme sociale așezarea unor vremi mai bune și mai fericite. VLAHUȚĂ, O. A. 190. Oricare simtimente înalte, generoase, Ne par ca niște basme de povestit frumoase, Și tot entuziasmul izvor de idei mici. ALEXANDRESCU, M. 5. ◊ (Adverbial) Cînd aripi al meu suflet avea... Zîmbeam copilăros, voios și generos, Străin de răutate. MACEDONSKI. O. I 122. (Fig.) Atrași de forța generos cheltuită a Oltului, oamenii vin spre malurile lui, întemeindu-și cît mai aproape așezările. BOGZA, C. O. 143. ♦ (Substantivat, m. pl.; ironic) Grup de oportuniști, reprezentînd interesele claselor exploatatoare, strecurați în conducerea partidului social-democrat cu scopul de a frîna lupta revoluționară a clasei muncitoare din Romînia și care, nereușind, au trecut pe față (la sfîrșitul veacului trecut) în partidul liberal. Vechiul partid socialist, dezorganizat în urma trădării «generoșilor», elemente burgheze din conducerea partidului, era dominat de ideologia oportunistă a Internaționalei a II-a. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 363. ♦ (Despre lucruri) De bună calitate. Un vin generos.