ACTINOMETRIE s. f. Capitol al fizicii care se ocupă cu măsurarea și studiul radiațiilor electromagnetice (solare, terestre, atmosferice). – Din fr. actinométrie.

ACTIVITATE, activități, s. f. 1. Ansamblu de acte fizice, intelectuale și morale făcute în scopul obținerii unui anumit rezultat; folosire sistematică a forțelor proprii într-un anumit domeniu, participare activă și conștientă la ceva; muncă, ocupație, îndeletnicire, lucru. ♦ Sârguință, hărnicie. 2. (În sintagma) Activitate solară = totalitatea fenomenelor care se produc în păturile exterioare ale suprafeței soarelui și care pot influența suprafața terestră. 3. (Fiz.) Numărul de particule emise pe secundă de o sursă radioactivă. – Din fr. activité, lat. activitas, -atis.

APEX, apexuri, s. n. 1. (Astron.) Punct de pe bolta cerească spre care se deplasează în aparență sistemul nostru solar. 2. Capăt, extremitate (ascuțită) a unui lucru. – Din fr., lat. apex.

BATERIE, baterii, s. f. 1. Subunitate de artilerie compusă din patru, șase sau opt tunuri, cu mijloacele de tracțiune, utilajul și personalul necesar. 2. Grup de aparate, de dispozitive sau de piese identice asociate în vederea executării unei operații. ◊ Baterie electrică = reunire a mai multor butelii de Leyda sau a mai multor elemente voltaice spre a produce electricitate. Baterie solară = sursă de energie formată dintr-un grup de generatoare fotoelectrice cu semiconductori, care transformă energia radiației solare în energie electrică. 3. Ansamblul instrumentelor de percuție (într-o orchestră). 4. Vas cu gheață în care se află sticle cu băutură. ♦ P. ext. Un litru de vin și o sticlă de sifon luate împreună. – Din fr. batterie.

CADRAN, cadrane, s. n. 1. (La aparate și instrumente de măsurat) Suprafață (de obicei circulară) prevăzută cu anumite diviziuni, pe care se citesc indicațiile acului indicator al unui instrument de măsură, al unui ceasornic etc. ◊ Cadran solar = ceas solar. 2. Arc (sau sector) care reprezintă un sfert de cerc. – Din fr. cadran.

CAPTATOR, captatoare, s. n. 1. Dispozitiv care servește la captare. ◊ Captator solar = instalație pentru captarea și transformarea energiei solare în energie termică sau electrică. 2. Dispozitiv montat pe vehicule cu tracțiune electrică pentru a realiza un contact alunecător cu firul aerian de contact. – Capta + suf. -tor.

CEAS, ceasuri, s. n. 1. Interval de timp egal cu 60 de minute; oră. ◊ Loc. adv. Cu ceasurile = timp îndelungat, mult. La tot ceasul = întruna, mereu. ◊ Expr. Cu un ceas mai devreme (sau mai curând) = cât mai repede cu putință, până nu e prea târziu. În ceasul al doisprezecelea = în ultimul moment. ♦ Spațiu, distanță care se poate parcurge în timp de o oră. Acest sat e la 3 ceasuri de București. ◊ Expr. A face un ceas bun până... = a avea nevoie de o oră întreagă (sau de mai bine de o oră) până... ♦ Fiecare dintre cele 24 de părți în care este împărțită o zi și care sunt marcate pe cadranul și cu acele unui ceasornic; p. ext. bătaie a ceasornicului, când acele cadranului ajung la unul dintre punctele principale ale cadranului. 2. Moment, clipă; timp, vreme. ♦ Timpul dinaintea sau din cursul unui eveniment. ◊ Expr. Ceas bun (sau rău) = (în superstiții) moment considerat ca norocos (sau nenorocos). (Să fie) într-un ceas bun! formulă prin care se urează cuiva succes când întreprinde ceva. (Pop.) A se da de ceasul morții = a se agita; a se frământa, a se zbuciuma. 3. Aparat care servește la determinarea și măsurarea timpului în limitele unei zile; ceasornic. ◊ Ceas electronic = ceas a cărui funcționare se bazează pe folosirea circuitelor integrate specializate. Ceas digital = ceas (electronic) la care ora este indicată prin cifre afișate pe un ecran. Ceas vorbitor = a) ceas electronic la care ora este anunțată verbal; b) magnetofon pentru redarea înregistrărilor de semnal orar și a unor informații vorbite asociate, folosit pentru anunțarea orei exacte în rețeaua telefonică. Ceas solar = suprafață mărginită de numere, având în centru o tijă a cărei umbră indică cu aproximație orele zilei; cadran solar. ◊ Expr. A merge ca ceasul = (despre mașini, aparate etc.) a funcționa perfect. ♦ Aparat în formă de ceas (3), ale cărui limbi înregistrează mișcarea, viteza, consumul; contor. 4. Slujbă religioasă săvârșită la anumite ore din zi. – Din sl. časŭ.

CENTAUR, centauri, s. m. (În mitologia greacă) Ființă imaginară, cu trup de cal și cu bust omenesc; hipocentaur. ♦ (La sg. art.) Constelație din emisfera australă, din care face parte steaua cea mai apropiată de sistemul solar. [Pr.: -ta-ur] – Din lat. centaurus.

CICLU, cicluri, s. n. 1. Succesiune de fenomene, stări, operații, manifestări etc. care se realizează într-un anumit interval de timp și care epuizează, în ansamblul lor, evoluția unui anumit proces (repetabil): totalitatea fenomenelor, faptelor, acțiunilor etc. legate între ele. ◊ Ciclu anual = perioadă de un an în care pământul face o rotație completă în jurul soarelui. Ciclu solar = perioadă de 28 de ani după expirarea căreia datele diferitelor zile ale anului cad în aceleași zile din săptămână. Ciclu de conferințe (sau de lecții etc.) = serie de conferințe (sau de lecții etc.) care tratează diverse aspecte ale unui subiect unitar. ♦ (Și în sintagma ciclu menstrual) Menstruație, ♦ Durata unui ciclu (1). ♦ Diagramă care reprezintă un ciclu (1). ♦ Grup de producții (literare, muzicale) care au o temă comună. 2. Lanț închis de atomi din molecula unei substanțe. 3. Valorile succesive pe care le capătă o mărime periodică în cursul unei perioade date. 4. (Fiz.) ieșit din uz la noi; în construcția) Cicli pe secundă = hertzi. – Din fr. cycle, lat. cyclus.

GALAXIE, galaxii, s. f. Fiecare dintre sistemele de aștri din univers comparabile ca dimensiuni și aspect cu Calea-Laptelui (din care face parte sistemul solar). – Din fr. galaxie.

GALBEN, -Ă, galbeni, -e, adj., subst. 1. Adj. De culoarea aurului, a lămâii^[1] etc. ◊ Rasă galbenă = grup de popoare care se caracterizează prin culoarea galbenă-brună a pielii. Friguri galbene = boală contagioasă răspândită în țările tropicale, transmisă de o specie de țânțari, caracterizată prin febră și prin colorarea pielii în galben (2). ◊ Expr. (A se face sau a fi) galben ca ceara = (a deveni) foarte palid din cauza unei emoții sau a unei boli. (Substantivat, n.) A i se face (cuiva) galben înaintea ochilor = a-i veni (cuiva) amețeală, a i se face rău. ♦ (Despre fața omului sau despre alte părți ale corpului său; p. ext. despre oameni) Palid. ♦ (Despre părul oamenilor) Blond. ♦ (Despre părul sau culoarea cailor) Șarg. 2. S. n. Una dintre culorile fundamentale ale spectrului solar, situată între portocaliu și verde. ♦ Substanță, colorant, pigment care are culoarea descrisă mai sus. ◊ Galben de cadmiu = sulfură de cadmiu întrebuințată ca pigment galben-oranj în pictură. Galben de crom = pigment galben-închis folosit la vopselele de ulei. Galben de zinc = colorant galben-deschis folosit pentru obținerea verdelui. 3. S. m. Nume dat mai multor monede străine de aur, de valori variabile, care au circulat și în țările românești. 4. S. f. (În sintagma) Galbenă de Odobești = specie de viță de vie cu boabele strugurilor galbene-verzui. [Var.: (pop.) galbin, -ă adj., subst.] – Lat. galbinus. modificată

GNOMON, gnomoane, s. n. Instrument antic folosit pentru a determina meridianul locului, constituind cel mai vechi tip de cadran solar. – Din fr. gnomone.

HELIOCENTRALĂ, heliocentrale, s. f. Centrală electrică solară. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliocentrale.

HELIOFIZIOTERAPIC, -Ă, heliofizioterapici, -ce, adj. Care se referă la fizioterapia solară. [Pr.: -li-o-fi-zi-o-] – Helio- + fizioterapic.

HELIOFOB, -Ă, heliofobi, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Med.) (Persoană) care suferă de heliofobie. 2. Adj. (Despre plante) Care nu suportă lumina solară, care crește în regiuni umbrite. [Pr.: -li-o- – Var.: eliofob, -ă adj., s. m. și f.] – Din heliofobie (derivat regresiv).

HELIOFOBIE, heliofobii, s. f. (Med.) Fobie de lumină solară. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliophobie.

HELIOGRAF, heliografe, s. n. Nume dat mai multor aparate, servind la: a) reproducerea, prin copiere, a desenelor executate pe hârtie de calc cu ajutorul unei hârtii speciale impregnate cu o soluție sensibilă la lumină, developarea făcându-se cu vapori de amoniac; b) transmiterea semnalelor luminoase prin dirijarea, cu ajutorul unei oglinzi, a reflectării razelor solare; c) măsurarea puterii calorice a Soarelui și înregistrarea perioadelor din zi cu timp însorit; d) fotografierea Soarelui. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliographe.

HELIOMARIN, -Ă, heliomarini, -e, adj. (Despre tratamente medicale) Care utilizează acțiunea simultană a razelor solare și a aerului de mare. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliomarin.

HELIOSTAT, heliostate, s. n. Instrument alcătuit dintr-un sistem optic, pus în mișcare de un mecanism de ceasornic, folosit pentru a transmite un fascicul de raze solare într-o direcție determinată. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliostat.

HELIOTEHNIC, -Ă, heliotehnici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Tehnică de utilizare a energiei solare prin transformarea luminii naturale în curent electric cu ajutorul fotopilelor. 2. Adj. De heliotehnică (1). [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliotechnique.

HELIOTERAPIE, helioterapii, s. f. Tratament care constă în expunerea corpului omenesc la acțiunea razelor solare ultraviolete, folosit în rahitism, reumatism, tuberculoză osoasă, unele boli de piele etc.; baie de soare. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliothérapie.

INSOLAȚIE, insolații, s. f. 1. Stare patologică provocată de expunerea îndelungată a corpului la acțiunea razelor solare și care se manifestă prin febră, dureri de cap, amețeli, greață, delir etc. (putând duce la moarte). ♦ Vătămare provocată pomilor tineri prin excesul de căldură. 2. Iluminare a unei suprafețe de razele solare. 3. Tratament prin expunere la soare. – Din fr. insolation, lat. insolatio.

NUDISM s. n. Expunere (în scop terapeutic) a corpului uman gol la razele solare. ♦ Doctrină care preconizează viața în aer liber, practicarea sporturilor complet dezbrăcat. – Din fr. nudisme.

UNITATE, unități, s. f. 1. Numărul unu. ♦ Mărime care servește ca măsură de bază pentru toate mărimile de același fel. Unitate de măsură. ◊ (În sintagma) Unitate astronomică = unitate folosită pentru exprimarea distanțelor în sistemul solar, egală cu distanța medie de la Soare la Pământ. 2. Însușirea a tot ce constituie un întreg indivizibil. 3. Coeziune, omogenitate, solidaritate, unire; tot unitar, indivizibil. ◊ Regula celor trei unități (de loc, de timp și de acțiune) = regulă caracteristică teatrului clasic (antic și modern), după care opera dramatică trebuie să fie dezvoltarea unei acțiuni unice, care se desfășoară în același loc și într-un interval de 24 de ore. 4. Cea mai mică formație, organizație economică, administrativă, militară, sanitară etc. care alcătuiește un întreg și acționează după un plan general. – Din fr. unité, lat. unitas, -atis.

VÂNT, vânturi, s. n. 1. Deplasare pe orizontală a unei mase de aer provocată de diferența de presiune existentă între două regiuni ale atmosferei. ◊ Vânt rău = întâmplare nenorocită care lovește pe cineva. ◊ Loc. adv. Ca vântul = foarte repede. ◊ Expr. Ce vânt te aduce? se spune cuiva care a venit pe neașteptate. A se așterne vântului = a alerga foarte repede. A se duce pe aripi de vânt = a se duce foarte repede. Bate vântul, se spune când un loc, de obicei populat, este (temporar) pustiu. A-i bate (sau a-i sufla cuiva) vântul în buzunare = a nu avea nici un ban, a fi foarte sărac. A arunca banii în vânt = a cheltui fără socoteală. Din (sau de la) cele patru vânturi = din toate părțile, de pretutindeni. A vedea dincotro bate vântul = a-și da seama de o situație, înainte ca lucrurile să se precizeze cu claritate. A-l bate vântul (pe cineva) = a fi extrem de slab sau de slăbit. (Rar) A se duce pe vânturi = a se risipi, a se prăpădi. 2. Aer, văzduh. ◊ Loc. adv. În vânt = a) în gol; b) în sus; c) fig. fără folos, zadarnic. 3. Curent de aer creat pe cale artificială (cu un dispozitiv, cu evantaiul etc.). 4. (În expr.) A face vânt = a) a împinge, a arunca, a azvârli; p. ext. a da afară (dintr-o slujbă); b) (fam.) a scăpa de cineva. A-și face (sau, rar, a-și da) vânt = a-și lua avânt, a porni cu viteză, cu avânt. A lua vânt = (despre cai) a porni, cu viteză mare (scăpând de sub controlul conducătorului). 5. (Astron.; în sintagma) Vânt solar = flux de protoni și neutroni emiși continuu de Soare. – Lat. ventus.

ZI, zile, s. f. 1. Interval de timp cuprins între răsăritul și apusul Soarelui; timpul cât Soarele rămâne deasupra orizontului; p. ext. lumină solară; interval de timp de 24 de ore, corespunzător unei rotații a Pământului în jurul axei sale; (Astron.) interval de timp între două culminații succesive ale unui astru. ◊ (Determinând noțiunile „an”, „lună”, pentru a le sublinia durata, lungimea) Trei luni de zile. ◊ Loc. adj. De toate zilele sau (rar) de toată ziua = de fiecare zi; p. ext. obișnuit, comun. De zi cu zi = zilnic. ◊ Loc. adv. La zi = a) în fiecare zi, zilnic; b) la ziua, la data cerută; fără întârziere. Zi de (sau cu) zi sau (rar) cu zi de zi = a) zilnic; p. ext. necontenit, perpetuu; b) din ce în ce; progresiv, treptat. Din zi în zi = a) de azi pe mâine; fără termen precis, la infinit. Amâna plecarea din zi în zi; b) pe fiecare zi; p. ext. din ce în ce. De la o zi la alta = zilnic; p. ext. repede, văzând cu ochii. În toate zilele = în fiecare zi, oricând. (Reg.) Pe toată ziua = în fiecare zi; zilnic. De (sau despre, către) ziuă = puțin înainte de a se lumina; spre dimineață. Până în (sau la) ziuă sau de cu ziuă = până a nu se lumina; foarte devreme; dis-de-dimineață. Cu ziua-n cap = foarte devreme. La ziuă = în zori. Peste zi = în cursul zilei, ziua. Zi și noapte sau (adverbial) ziua și noaptea = tot timpul, fără încetare; fără odihnă. Nici zi, nici noapte sau (adverbial) nici ziua, nici noaptea = niciodată. Toată ziua sau ziua toată = de dimineață până seara; p. ext. mereu, continuu. ◊ Expr. A se face ziuă albă = a se lumina complet, a fi plină zi. A face noaptea zi și ziua noapte sau a face din noapte zi = a lucra sau a petrece noaptea și a dormi ziua; p. ext. a duce o viață dezordonată. Bună ziua, formulă de salut, la întâlnire sau la despărțire, în timpul zilei. A da (sau a dori, a pofti cuiva) bună ziua (sau ziua bună) = a saluta pe cineva. (Pop.) A-și lua ziua bună = a-și lua rămas bun. Ca lumina zilei sau ca ziua = (pe lângă adjective ca „limpede”, „clar”) foarte clar, foarte limpede. Într-o (bună) zi sau într-una din zile = odată, cândva. Cât toate zilele (de mare) = foarte mare. A avea (sau a duce) zi bună (sau, rar, albă) cu cineva = a trăi în bune relații cu cineva. A da zi după zi = a lăsa de azi pe mâine; a amâna. La zile mari = la ocazii deosebite; p. ext. rar de tot, în mod excepțional. ◊ (Compus) Zi-lumină = perioadă a zilei (1) cuprinsă între răsăritul și apusul Soarelui. Zi-muncă = unitate de măsură convențională care servește drept etalon pentru stabilirea salariului. ♦ (Adverbial, în formele ziua, zilele, zile) în timpul zilei, în fiecare zi. Ziua umbla, noaptea se odihnea. ◊ (În sintagme și loc., ca unitate de măsură sau de calcul) Zi de muncă = durata timpului în cursul căruia lucrătorul prestează zilnic muncă. Cu ziua = cu plata socotită după zilele muncite; fără angajament permanent. Zi de cale (sau de drum) = distanță care se poate străbate într-o zi cu piciorul. ♦ (Articulat; urmat de o determinare în genitiv sau introdusă prin prep. „de”) Data, momentul în care s-a întâmplat sau urmează să se întâmple ceva; termen, soroc. ◊ Ziua de astăzi = perioada de timp, epoca în care trăim, prezentul. Ziua de mâine = viitorul. Ziua de ieri = trecutul. (În unele credințe religioase) Ziua de apoi = momentul în care viii și morții vor fi chemați la judecata lui Dumnezeu. ◊ (Ca termen calendaristic) Ziua de 1 Mai. (Pop.) Zi-ntâi = prima zi a fiecărei luni. ◊ (În titulatura sărbătorilor sau a anumitor date fixe) Ziua femeii. ◊ Zi aniversară sau ziua nașterii (sau de naștere) = aniversare (a zilei de naștere a cuiva). Ziua (numelui) cuiva = onomastica cuiva. 2. (La pl.) Viață, existență, trai. ◊ Expr. A avea zile = a mai avea de trăit, a-i fi dat să (mai) trăiască. Câte zile voi (sau vei, va etc.) avea = cât voi (sau vei, va etc.) trăi, tot timpul vieții. Abia își ține zilele, se spune despre cineva care trăiește prost, greu, foarte modest. (Pop.) Cu zilele în mână = a) într-o primejdie de moarte, la un pas de moarte; b) înfricoșat, înspăimântat. A ridica (sau a răpune, a curma, a lua) cuiva zilele = a omorî pe cineva. A i se isprăvi cuiva zilele = a muri. A-și urî zilele sau a i se urî cuiva cu zilele = a se sătura de viață, a nu mai voi să trăiască. Vai de zilele mele (sau tale etc.) = vai de capul meu (sau al tău etc.), vai de mine (sau de tine etc.). De (sau în) zilele mele (sau ale tale etc.) = în timpul vieții mele (sau tale etc.). 3. (La pl.; cu determinări care precizează o perioadă de timp) Vreme, epocă. Zilele tinereții. ◊ Expr. Mic de zile = tânăr. Vechi (sau înaintat) în (sau de) zile = înaintat în vârstă, bătrân. (Rar) Veșnic de zile = nemuritor. (A fi) învechit în zile rele = (a fi) înrăit. [Var.: ziuă s. f.] – Lat. dies.

VIOLET, -Ă, violeți, -te, adj., s. n., s. f. 1. Adj. De culoarea viorelei. 2. S. n. Culoare violetă (1), ultima din spectrul solar (după indigo); culoarea viorelei. 3. S. f. (Bot.) Toporaș. [Pr.: -vi-o-] – Din fr. violet.

CLOROFILIANĂ, clorofiliene, adj. (În sintagma) Asimilație clorofiliană = proces fiziologic de asimilație a substanțelor nutritive, care se produce în frunzele plantelor verzi, în prezența clorofilei și sub influența luminii solare, și care constă din combinarea apei, venită din pământ prin rădăcini, cu bioxidul de carbon din aer; fotosinteză. [Pr.: -li-a-] – Din fr. chlorophyllien.

ECUAȚIE, ecuații, s. f. Relație matematică între mai multe mărimi cunoscute și necunoscute, valabilă numai pentru anumite valori ale mărimilor necunoscute. ◊ Ecuație chimică = scriere prescurtată a reacțiilor chimice cu ajutorul formulelor și simbolurilor chimice. ♦ Fig. Problemă, chestiune greu de rezolvat. ♦ Ecuația timpului = diferența dintre timpul solar mediu și timpul solar adevărat, care apare datorită faptului că mișcarea soarelui pe bolta cerească nu este uniformă. [Pr.: -cu-a-] – Din fr. équation, lat. aequatio, -onis.

PLANETĂ, planete, s. f. 1. Corp ceresc fără lumină proprie, satelit al Soarelui, care se vede pe cer sub forma unui punct luminos ca urmare a reflectării luminii solare; p. restr. Pământ (1). ♦ Orice corp ceresc fără lumină proprie, satelit al unei stele. 2. Zodie (în care se naște cineva). ♦ Bilet care conține preziceri naive privitoare la viitor și pe care îl vând flașnetarii extrăgându-l la întâmplare dintre altele de același fel (cu ajutorul unui papagal sau al unui șoarece dresat). [Var.: (înv.) planet s. m.] – Din fr. planète, lat. planeta.

PORTOCALIU, -IE, portocalii, adj., s. n. 1. Adj. De culoarea portocalei¹ (1) coapte; galben-roșiatic, oranj. 2. S. n. Culoare galbenă-roșiatică (a doua din spectrul solar). – Portocală¹ + suf. -iu.

FOTODERMATOZĂ, fotodermatoze, s. f. Boală de piele provocată de expunerea pielii la razele solare. – Din fr. photodermatose.

FOTOSFERĂ s. f. Stratul exterior al globului solar sau al unei stele format din gaze și vapori metalici cu temperatură foarte mare, care radiază lumină, constituind sursa principală a luminii solare. – Din fr. photosphère.

FOTOSINTEZĂ, fotosinteze, s. f. Proces fiziologic prin care plantele verzi sintetizează substanțele organice din bioxid de carbon și apă cu ajutorul luminii solare absorbite de clorofilă și eliberează oxigen; asimilație clorofiliană. – Din fr. photosynthèse.

FOTOTERAPIE, fototerapii, s. f. Tratament medical care folosește radiațiile solare sau ale unei surse artificiale de lumină, indicat în rahitism, tuberculoză osoasă etc. – Din fr. photothérapie.

FOTOTROPIC, -Ă, fototropici, -ce, adj. (Biol.; despre organisme) Care își realizează nutriția cu ajutorul luminii solare. – Din engl. phototropic.

PARASOLAR, parasolare, s. n. 1. Dispozitiv (în formă de pâlnie) montat la obiectivul aparatului de fotografiat sau de filmat pentru a împiedica pătrunderea luminii suplimentare în aparat. 2. Apărătoare formată dintr-o placă transparentă (colorată) sau opacă, montată în interiorul unui autovehicul, deasupra parbrizului, pentru a proteja pe șofer de lumina directă a soarelui. – Para²- + solar.

PĂMÂNT, (3, 4, 5) pământuri, s. n. 1. Planetă a sistemului solar, locuită de oameni; p. ext. oamenii care locuiesc pe această planetă. ◊ Expr. La capătul (sau marginile) pământului = foarte departe. De când (e lumea și) pământul sau cât e lumea și pământul = a) (de) totdeauna; b) (în construcții negative) niciodată. Ca de la cer la pământ, se spune pentru a arăta marea deosebire dintre două lucruri. 2. Scoarța globului terestru, partea de uscat a globului terestru; suprafața lui (împreună cu atmosfera) pe care trăiesc oamenii și alte vietăți; sol. ◊ Loc. adv. Ca pământul = a) cu desăvârșire, de tot; b) profund, greu; c) (în construcții negative) deloc, în nici un fel. ◊ Loc. adj. și adv. În (sau la) pământ = (aplecat) în jos (de teamă, de emoție, din modestie etc.). La pământ = a) întins, culcat pe jos; p. ext. (despre oameni) deprimat, învins; b) (în formule de comandă) culcă-te! ◊ Expr. A lăsa toate la (sau în) pământ = a lăsa baltă, la voia întâmplării; a abandona. Parcă l-a înghițit pământul (sau a intrat în pământ) = a dispărut, s-a făcut nevăzut. A-i veni cuiva să intre în pământ, se spune când cineva se simte foarte rușinat și ar vrea să nu mai dea ochii cu oamenii. A ieși (sau a apărea) ca din pământ = a se ivi deodată, pe neașteptate, brusc. A (nu) fi (cu picioarele) pe pământ = a (nu) avea simțul realității. A nu-l mai ține (sau a nu-l mai încăpea) nici pământul (de...) = a simți o emoție puternică. A nu-l mai încăpea (pe cineva) pământul = a fi mândru, încrezut. A nu-l primi (pe cineva) nici pământul = a fi un ticălos. A nu-l (mai) răbda (sau ține pe cineva) pământul, se zice (mai ales în imprecații) despre un om rău. A șterge (sau a stinge, a face să piară) de pe fața pământului sau a (se) face una cu pământul (sau o apă și un pământ) = a (se) distruge, a (se) nimici. A scoate (sau a aduce) din pământ (sau din fundul pământului) = a procura ceva foarte greu de obținut, cu orice preț. Din pământ, din iarbă verde = cu orice preț, cu orice efort, neapărat. Doarme și pământul sub om = e liniște, tăcere desăvârșită. 3. Materie din care e alcătuită partea solidă a globului terestru și care este formată dintr-un amestec de granule minerale, provenite din dezagregarea rocilor, și din granule organice, provenite din descompunerea substanțelor organice vegetale sau animale. ◊ Pământ activ (sau decolorat) = material natural pământos, asemănător argilei, care are proprietatea de a absorbi și reține substanțe colorate din uleiuri animale, vegetale și minerale. ♦ (Și în sintagma pământ galben) Lut. ♦ Pământuri rare = grup de oxizi ai unor elemente chimice rare, asemănătoare din punctul de vedere al proprietăților lor chimice. 4. Întindere de uscat; continent. ♦ Întindere de teren (cultivabil). ◊ Expr. Sărac lipit pământului = foarte sărac. 5. Teritoriu, regiune, ținut; p. ext. țară, patrie. ◊ Obiceiul pământului = sumă de norme necodificate, stabilite de practica îndelungată a vieții, transmise urmașilor prin tradiție; p. ext. obicei păstrat din vechime, caracteristic unei țări, unei regiuni. – Lat. pavimentum.

ASTEROID, asteroizi, s. m. Fiecare dintre micile planete ale sistemului solar, puțin strălucitoare, ale căror orbite sunt, în general, cuprinse între orbitele lui Marte și Jupiter. – Din fr. astéroïde.

DISC¹, discuri, s. n. 1. Placă circulară și plată de o anumită greutate, pe care o aruncă atleții discoboli la distanță. ♦ Probă de atletism care se practică cu acest obiect. 2. Orice obiect de formă circulară și plată. ◊ Plug cu disc = plug cu tracțiune mecanică, având în loc de brăzdar și de cormană o parte tăietoare circulară și plată, care taie și răstoarnă brazda. (Fiz.) Discul lui Newton = placă circulară împărțită în șapte sectoare colorate, reproducând culorile spectrului solar și care, prin rotire rapidă, apare albă sau gri, demonstrând sinteza luminii albe. 3. Semnal mobil de formă circulară care indică unui tren reducerea vitezei. 4. Placă circulară care servește la înregistrarea și reproducerea vocii, a sunetelor etc. cu ajutorul unui aparat special. Disc de frecvență = disc¹ (4) cu înregistrări speciale, folosit la verificarea și măsurarea caracteristicilor de redare ale pick-up-urilor. ♦ Muzică înregistrată pe un disc¹ (4). 5. (În sintagmele) Disc intervertebral = cartilaj fibros și elastic așezat între două vertebre alăturate și servind la solidarizarea lor. Hernie de disc = hernie a unui disc intervertebral. – Din fr. disque, lat. discus.

PERISCOP, periscoape, s. n. Instrument optic care servește la observarea câmpului de operații dintr-o tranșee, dintr-un submarin etc. ◊ Periscop solar = periscop special cu care se fotografiază poziția față de orizont a discului solar. – Din fr. périscope.

PIRANOMETRU, piranometre, s. n. Instrument folosit pentru măsurarea intensității radiației solare difuze. – Din fr. pyranomètre.

PIRHELIOMETRU, pirheliometre, s. n. Aparat pentru măsurarea intensității radiației solare directe, pe baza determinării cantității de căldură rezultate prin absorbția acestei radiații. [Pr.: -li-o-] – Din fr. pyrhéliomètre, germ. Pyrheliometer.

PLEX, plexuri, s. n. Țesut format din fibre nervoase sau din vase sanguine împletite nesistematizat între ele, care se află în diferite puncte ale organismului. ◊ Plex solar = plex care se găsește în cavitatea abdominală, lângă stomac. – Din lat., fr. plexus.

VITEZĂ, viteze, s. f. 1. Rapiditate în deplasare; iuțeală, repeziciune. ◊ Loc. adv. În (plină) viteză = cu viteză (foarte) mare. ◊ Expr. Dă-i viteză = pornește în grabă! mergi repede! (Fam.) A băga pe cineva în viteză = a sili pe cineva să-și părăsească obișnuita comoditate și să acționeze, să lucreze cu promptitudine, repede. 2. Raportul dintre spațiul parcurs de un mobil și timpul folosit pentru parcurgerea acestui spațiu; raportul dintre variația unei mărimi și timpul în care se produce această variație. ◊ Viteză cosmică = viteză cuprinsă între 7,912-16,6 km/secundă imprimată navelor cosmice de la înscrierea pe o orbită circulară a Pământului până la părăsirea sistemului solar. ♦ Spec. Ritmul în care se produce sau se repetă un proces chimic, fiziologic, electric etc., raportat la o unitate de timp. ◊ Viteză de sedimentare = interval de timp în care se depun hematiile în sângele rămas necoagulat, servind la diagnosticarea sau urmărirea evoluției unor boli. ♦ Fiecare dintre raporturile de demultiplicare dintre turația motorului unui vehicul și turația arborelui care transmite mișcarea la roțile propulsoare ale vehiculului. – Din fr. vitesse.

PRIMITIV, -Ă, primitivi, -e, adj. 1. Din perioada de la începutul societății umane; străvechi. ♦ Care se află pe treapta cea mai de jos a dezvoltării (sociale). 2. Care are un caracter simplu, rudimentar; (despre oameni și despre manifestările lor) sălbatic; p. ext. necivilizat, necioplit, grosolan. 3. Care se referă la începutul istoric al existenței sale, care se află în starea de la început; originar, primar. ♦ (Despre cuvinte) Care servește ca element de bază pentru formarea de derivate; primar. ♦ (În sintagma) Culori primitive = cele șapte culori ale spectrului solar. ♦ (Substantivat, m. pl.) Denumire dată pictorilor adepți ai primitivismului (2). – Din fr. primitif, lat. primitivus.

LUME, lumi, s. f. I. 1. Totalitate a celor existente în realitate; univers, cosmos. ◊ Expr. De când (e sau cu) lumea (și pământul) = de (sau din) totdeauna; vreodată; Cât (e) lumea (și pământul) = veșnic; (în construcții negative) niciodată, nicăieri. (Reg.) Până-i lumea = veșnic; (în construcții negative) niciodată. Nici pentru toată lumea sau pentru nimic în lume = cu nici un preț, cu nici un chip. Că (doar) nu piere lumea, se spune atunci când vrei să convingi pe cineva că un anumit lucru nu e prea greu de făcut sau că nu cere un sacrificiu sau o grabă prea mare. Parcă toată lumea e (sau ar fi) a lui, se spune despre cineva care este foarte fericit. 2. Ansamblu de corpuri cerești format din Pământ și aștrii vizibili, constituind un sistem organizat; sistem solar, sistem planetar. 3. Globul pământesc (cu întreaga lui viață animală și vegetală), pământul locuit de om. ◊ Lumea veche = pământul cunoscut înainte de descoperirea Americii (Asia, Europa și Africa). Lumea nouă = cele două Americi și Oceania. Lumea tăcerii = universul adâncurilor marine și oceanice. ◊ Expr. În (sau prin) toată lumea (sau lumea toată) = pretutindeni, peste tot. În (sau din) fundul lumii sau (de) peste lume = (de) foarte departe. A se duce (sau a fugi, a pleca) în lume (sau în toată lumea, în lumea largă) = a pleca departe, fără să se știe unde. A da cuiva drumul în lume = a da cuiva libertatea să plece. A(-și) lua lumea în cap = a pleca (departe) părăsind totul (mai ales din cauza unor supărări mari, a unor necazuri etc.). A umbla prin lume sau a cutreiera lumea = a călători mult și în locuri diferite, a colinda. A lua lumea de-a lungul (și de-a latul) = a cutreiera toată lumea. A dormi (sau a adormi) ca dus (sau ca dușii) de pe lume = a dormi (sau a adormi) adânc. 4. (Înv. și reg.) Lumină. Lumea ochiului (sau ochilor) = pupila ochiului (sau ochilor). ◊ Expr. (Rar) A ieși la lume = a ajunge la lumină, la loc deschis, la larg. II. 1. Populația globului pământesc, omenirea întreagă; umanitatea. ♦ Majoritatea oamenilor. 2. Categorie de oameni, grup social considerat din punctul de vedere al profesiunii, al culturii, al felului de viață etc. și care prezintă trăsături specifice. Lumea artiștilor. 3. Oameni, mulțime, public; societate, mediu social. ◊ Om de lume = persoană care are experiența vieții în societate, care cunoaște uzanțele; persoană dornică de petreceri, exuberantă, veselă. ◊ Loc. adj. Ca lumea = cum trebuie, cum se cuvine. ◊ Expr. (A fi) în rând cu lumea = (a fi) la fel cu ceilalți; (a fi) cu rost, așezat, cu o viață chibzuită. Lume(a) de pe lume sau lumea toată, o lume (toată, întreagă) = mulțime nenumărată, foarte mulți oameni. A purta lumea pe degete = a înșela oamenii; a-și bate joc de ei, a fi șmecher, abil. A ieși (sau a scoate capul) în lume = a apărea în societate, a lua contact cu oameni și situații noi, a începe să frecventeze societatea. A ajunge (sau a fi) de râsul lumii = a ajunge (sau a fi) într-o situație degradantă; a se face de râs. III. 1. Mediu în care se desfășoară existența umană; viață, existență. ◊ Expr. A veni pe lume = a se naște. A se duce (fiecare) în lumea lui = a-și vedea (fiecare) de treburile sale. Nu știe pe ce lume e (sau se află) = nu știe nimic din ce se întâmplă; e foarte fericit. A-i fi (cuiva) lumea dragă = a-i plăcea (cuiva) să trăiască; a-i fi foarte plăcut să... Când ți-e lumea mai dragă = când te simți mai bine; când nici nu te gândești, când nici nu te aștepți. Zi-i lume și te mântuie! = asta e! n-ai ce(-i) face! ♦ Viață laică; viață veselă, liberă. ◊ Loc. adj. De lume = care se referă la viața de plăceri, la dragoste. 2. (În sintagmele) Lumea albă = (în basme) viața pământească, în care trăiesc oamenii. Lumea neagră = (în basme) viața subpământeană, în care ar trăi duhurile rele. Lume de apoi (sau lumea cealaltă, ceea lume) = a) (în concepțiile religioase) viața de dincolo de moarte; b) (în basme) regiune imaginată dincolo de acest pământ, celălalt tărâm. – Lat. lumen.

LUNĂ, (I 3, II) luni, s. f. I. 1. Astru, satelit al Pământului, care se învârtește în jurul acestuia și pe care îl luminează în timpul nopții. ◊ Lună nouă = momentul în care Luna este în conjuncție cu Soarele, când se vede o mică porțiune din suprafața sa iluminată de acesta; înfățișarea Lunii în acest moment; crai-nou. Lună plină = momentul în care Luna este în opoziție cu Soarele și i se vede întregul disc iluminat de soare; Luna văzută în întregime. ◊ Expr. A trăi în lună sau a fi căzut din lună = a nu ști ce se petrece în jurul lui, a nu fi în temă, a fi rupt de realitate, lipsit de simț practic. A apuca luna cu dinții sau a prinde (sau a atinge) luna cu mâna = a obține un lucru foarte greu de căpătat, a realiza ceva aproape imposibil. A promite (și) luna de pe cer = a promite lucruri pe care nu le poate realiza. A cere (și) luna de pe cer = a cere foarte mult, a cere imposibilul. Câte-n lună și-n stele (sau în soare) = tot ce se poate închipui, de toate. A da cu barda (sau a împușca) în lună sau a fi un împușcă-n lună = a fi nesocotit. A-i răsări (cuiva) luna în cap = a cheli. ♦ (Adjectival) Foarte curat, strălucitor. ◊ (Adverbial) Parchet lustruit lună. 2. Lumină reflectată de lună (I 1). ◊ Loc. adv. La (sau pe) lună = la (sau pe) lumina lunii. 3. Satelit al unei planete. II. 1. Perioadă de timp care corespunde unei revoluții a Lunii (I 1) în jurul Pământului. ◊ Lună calendaristică = fiecare dintre intervalele de timp, apropiate de perioada de revoluție a lunii (I 1), în care e divizat anul calendaristic. Lună siderală = perioadă de revenire a lunii în dreptul aceleiași stele fixe. Lună sinodică = lunație. Lună solară = interval de timp egal cu a douăsprezecea parte din anul solar. 2. (Astron.) Interval de timp egal cu fiecare dintre cele 12 diviziuni ale anului calendaristic, cu o durată de 28 până la 31 de zile. ◊ Lună de miere = prima lună dintr-o căsătorie. ◊ Loc. adv. Pe lună = lunar (1). Cu luna = (închiriat sau angajat) cu plată lunară. Cu lunile sau luni de-a rândul, luni întregi, luni de zile = timp de mai multe luni (până într-un an). – Lat. luna.

PROTUBERANȚĂ, protuberanțe, s. f. 1. Parte a unui obiect, a unui organ etc. ieșită în relief; proeminență, ieșitură. 2. Nor de gaz incandescent care apare pe fondul coroanei solare în forma unor limbi de foc. – Din fr. protubérance.

VERDE, (I, II) verzi, adj., (III) s. n. I. Adj. 1. Care are culoarea frunzelor, a ierbii sau, în general, a vegetației proaspete de vară. ◊ Zonă verde = porțiune de teren cultivată cu iarbă, pomi, flori etc. ♦ Fig. (Despre oameni; adesea cu determinarea „la față”) Palid. 2. (Despre plante sau părți ale lor) Plin de sevă, care nu s-a uscat; viu. ◊ Expr. (Substantivat) A îndruga (la) verzi și uscate = a spune lucruri inutile, nimicuri, minciuni. 3. (Despre legume și fructe) Care nu a ajuns la deplină maturitate; crud, necopt. 4. (Despre piei) Care nu a fost prelucrat, tăbăcit; brut. II. Adj. Fig. (Despre oameni) Voinic, viguros; curajos, îndrăzneț. ♦ (Adesea adverbial) Sincer, deschis, fățiș. ◊ Expr. (Adverbial) A spune verde = a spune adevărul de-a dreptul, fără menajamente. III. S. n. Una dintre culorile fundamentale ale spectrului solar, situată între galben și albastru, care este aceea a frunzelor, a ierbii fragede etc. ◊ Verde de Paris = cristale mixte de arsenit de cupru cu acetat de cupru, foarte toxice, folosite ca insecticid; soluție preparată cu aceste cristale. ◊ Loc. adj. De verde = a) (despre cărți de joc) de culoarea numită „pică”; b) (în limbajul ghicitorilor în cărți; despre oameni) cu ochii verzi și cu părul negru. ◊ Expr. A i se face (cuiva) verde înaintea ochilor = a i se face (cuiva) rău, a-i veni amețeală. – Lat. vir(i)dis.

FACULĂ, facule, s. f. Parte mai strălucitoare de pe discul solar. – Din fr. facule.

CORONIU s. n. Element chimic ipotetic aflat în coroana solară, căruia i-au fost atribuite unele linii spectrale produse în realitate de atomii puternic ionizați ai unor elemente cunoscute. – Din fr. coronium.

CORONOGRAF, coronografe, s. n. Instrument astronomic pentru studiul coroanei solare. – Din fr. coronographe.

FILAMENT, filamente, s. n. 1. Formație filiformă a unor celule animale sau vegetale. ♦ Parte a staminei care susține antera 2. Conductor subțire, de obicei de metal, care devine incandescent, când este străbătut de curent electric. 3. Formație întunecoasă care apare în cromosferă, însoțind erupțiile solare. (din fr. filament, lat. filamentum)

COROANĂ, coroane, s. f. 1. Podoabă în formă de cerc făcută din flori și frunze, cu care se încununează capul; cunună. ♦ Fig. Încununare. ♦ Cunună de flori sau de frunze (naturale sau artificiale) care se depune ca omagiu la mormântul cuiva. 2. Podoabă de metal (prețios), ornată cu pietre scumpe și purtată de monarhi la ocazii solemne ca semn al puterii lor; p. anal. tiară papală. ♦ Semn distinctiv imprimat, desenat sau brodat în formă de coroană (1) pe stemele și pe blazoanele familiilor imperiale, regale sau senioriale. 3. Fig. Putere monarhică, suveranitate; p. ext. persoană care deține această putere. 4. Unitate monetară în anumite țări. 5. Totalitatea crengilor unui arbore, ale unui arbust etc. 6. Partea superioară, vizibilă, a dintelui omului, care iese din gingie și este acoperită cu smalț. ♦ Îmbrăcăminte de metal, de porțelan, de acrilat etc. cu care se acoperă un dinte sau o măsea cariată. 7. Partea de deasupra copitei la piciorul calului. 8. Suprafață cuprinsă între două cercuri concentrice. 9. (În sintagmele) Coroană solară = regiune luminoasă în jurul soarelui, formată din stratul exterior și cel mai rarefiat al atmosferei solare, vizibilă cu ochiul liber în timpul unei eclipse totale de soare. Coroana boreală = Numele unei constelații (circulare) din emisfera boreală; Hora. 10. Nume dat mai multor piese sau părți de piese mecanice, de lungime mică, având forma unui cilindru gol. 11. (Muz.) Semn pus deasupra unei note sau a unei pauze pentru a le prelungi valoarea; fermata. – Din lat. corona.

MUZICĂ, (4) muzici, s. f. 1. Arta de a exprima sentimente și idei cu ajutorul sunetelor combinate într-o manieră specifică. 2. Știință a sunetelor considerate sub raportul melodiei, al ritmului și al armoniei. 3. (Adesea fig.) Creație componistică, melodie, cântec; p. ext. executare sau audiere a unei compoziții muzicale. ◊ Expr. (Fam.) A-i face (cuiva) muzică = a-i face (cuiva) gălăgie, scandal. 4. Orchestră. ◊ Muzică militară = fanfară. Muzica sferelor = pretinse sunete bizare emise de vânturile solare și de pulsațiile corpurilor planetelor; cântecul planetelor. – Din lat., it. musica, fr. musique, germ. Musik.

FLOCUL, floculi, s. m. Nor alcătuit din vapori de calciu sau de hidrogen, situat în cromosferă, în apropiere de petele solare. – Din fr. flocculi.

FURTUNĂ, furtuni, s. f. 1. Vânt puternic însoțit de averse de ploaie, de grindină și de descărcări electrice; vijelie. ◊ Expr. Furtună de... = mulțime (mare) de... 2. (În sintagma) Furtună solară = accentuare bruscă a activității solare, însoțită de intensificarea emisiei corpusculare și a celei electromagnetice. 3. Fig. Zbucium, tulburare sufletească. 4. Fig. Revoltă, răscoală. – Din ngr. furtúna.

CIRCUMSOLAR, -Ă, circumsolari, -e, adj. Care se află sau se petrece în jurul soarelui. – Circum[terestru] + solar.

EPACTĂ, epacte, s. f. Număr de zile care trebuie adăugat unui an lunar pentru a-l face să concorde cu anul solar. – Din fr. épacte.

EXOGEN, -Ă, exogeni, -e, adj. 1. (Med.) Care se formează, se dezvoltă la exterior; care se datorește unor cauze din afara organismului. 2. (Despre procese geologice) Care rezultă, care se datorește unor cauze din afara pământului și în special energiei solare captate de planetă. – Din fr. exogène.

RECESIUNE, recesiuni, s. f. (Rar) Retragere. (Astron.; în forma recesie) Îndepărtare a obiectelor extragalactice de sistemul solar. ♦ Scădere a producției, reducere a investițiilor etc. în perioada apariției fenomenelor negative asemănătoare crizelor economice; stagnare temporară a afacerilor; p. ext. criză. [Pr.: -si-u- – Var.: recesie s. f.] – Din fr. récession.

SOLAR, -Ă, solari, -e, adj. Care aparține Soarelui, emis de Soare, privitor la Soare; care este în raport cu Soarele. ♦ An solar = interval de timp în care se efectuează o revoluție completă a Pământului în jurul Soarelui. – Din fr. solaire, lat. solaris.

SOLARIGRAF, solarigrafe, s. n. Aparat pentru măsurarea și înregistrarea radiației solare globale; solarimetru. – Din fr. solarigraphe.

SOLARIU, solarii, s. n. Teren sau încăpere (special amenajate) unde se fac băi de soare. – Din fr., lat. solarium.

CRUG, cruguri, s. n. (Înv.) 1. Orbită a lunii sau a unei planete. ◊ Crugul cerului (sau ceresc) = bolta cerească. 2. Ciclu solar (sau lunar). – Din rus., scr. krug.

CURCUBEU, curcubeie, s. n. 1. Fenomen optic care se datorește refracției, reflexiei totale și dispersiei luminii solare în picăturile de apă din atmosferă și care are aspectul unui imens arc multicolor desfășurat pe cer. ♦ Fascicul de raze luminoase care apar uneori noaptea pe bolta cerească. 2. Plantă erbacee cu frunzele și cu tulpina păroase, cu flori mari, roșii-purpurii și cu fructele capsule (Lychnis coronaria). – Et. nec.

ASTRAL adj. (ASTRON.) sideral, (rar) solar. (În universul ~.)

CADRAN SOLAR s. v. ceas solar.

CEAS s. 1. v. oră. 2. v. moment. 3. v. răstimp. 4. v. ceasornic. 5. (ASTRON.) ceas solar = cadran solar. 6. v. contor.

ERUPȚIE s. 1. irupere, irupție, izbucnire, năvălire, răbufnire, țâșnire. (~ petrolului din pământ.) 2. v. vulcanism. 3. v. alergie. 4. (ASTRON.) erupție cromosferică v. erupție solară; erupție solară = erupție cromosferică.

LUME s. 1. v. univers. 2. sistem planetar, sistem solar. 3. glob, pământ, (rar) mapamond. (A făcut înconjurul ~ii.) 4. v. natură. 5. oameni (pl.). (Era multă ~ acolo.) 6. v. omenire. 7. (fig.) suflare. (Toată ~ dormea.) 8. v. societate.

MICROSCOP SOLAR s. v. telescop.

PLANETAR adj. (ASTRON.) solar, (înv.) soresc. (Sistemul ~.)

RAZĂ s. 1. radiație. (~ solară.) 2. dâră, dungă, fascicul, fâșie, trâmbă, (fig.) sprânceană. (O ~ de lumină.) 3. (FIZ.) raze Röntgen v. raze X; raze X = radiație Röntgen, radiație X, raze Röntgen. 4. (GEOM.) (înv.) semidiametru. (~ unui cerc.) 5. (MAT.) rază vectoare = vector de poziție.

SIDERAL adj. (ASTRON.) 1. astral, (rar) solar. (În universul ~.) 2. ceresc. (Corpuri ~.) 3. stelar, (înv.) stelin. (Lumină ~.) 4. cosmic, interplanetar, spațial. (Zbor ~.)

SISTEM s. 1. ansamblu. (Un ~ coerent de idei; un ~ tehnic.) 2. structură. (Un ~ închis.) 3. model, tip. (Un ~ nou de evacuare a apei.) 4. (ANAT., FIZIOL.) aparat. (~ circulator, cardiovascular etc.) 5. (ANAT.) sistem nervos central = nevrax, ax cerebrospinal, sistem nervos cerebrospinal; sistem nervos cerebrospinal v. sistem nervos central; sistem nervos ortosimpatic = sistem nervos simpatic; sistem nervos simpatic v. sistem nervos ortosimpatic; sistem osos = osatură, schelet, (înv., în Transilv.) dabilă, (fig.) cherestea. 6. (GEOGR.) sistem muntos = lanț, (livr.) catenă. 7. formațiune, orânduire. (~ social-economic.) 8. orânduire, regim, societate. (~ul capitalist.) 9. v. procedeu. 10. (TEHN.) metodă, procedeu, soluție. (~ de turnare.) 11. (FIZ., MAT.) sistem de referință = referențial. 12. doctrină, învățătură, teorie. (~ economic.) 13. (EC.) sistem monetar = mercantilism timpuriu. 14. (PED.) sistem monitorial v. lancasterianism. 15. (ASTRON.) sistem planetar v. lume; sistem solar v. lume; sistem stelar v. galaxie; sistemul heliocentric v. heliocentrism. 16. (CHIM.) sistemul periodic al elementelor = tabloul periodic al elementelor. 17. metodă. (O lucrare vădind lipsa de ~.) 18. fel, gen, manieră, mod, modalitate, regim, stil. (~ de viață.)

SOLAR adj. v. planetar.

SOLAR adj. v. astral, sideral.

SORESC adj. v. planetar, solar.

TELESCOP s. (ASTRON.) (înv.) microscop solar.

antisolar adj. → solar

circumsolar adj. → solar

solar adj. m., pl. solari; f. sg. solară, pl. solare

solariu s. n. [-riu pron. -riu], art. solariul; pl. solarii, art. solariile (sil. -ri-i-)

ACTINOMETRU ~e n. fiz. Aparat pentru măsurarea intensității radiațiilor solare din atmosferă. /<fr. actinometre

ACTIVITATE ~ăți f. 1) Ansamblu de acțiuni fizice sau spirituale în vederea obținerii unui rezultat. ~ pedagogică. ~ științifică. 2) fiziol. Funcție a unui organ. 3): ~ solară totalitate a fenomenelor care au loc în păturile exterioare ale Soarelui. [G.-D. activității] /<fr. activité, lat. activitas, ~atis

ALBASTRU¹ n. 1) Culoare a spectrului solar care se află între violet și verde, având nuanța cerului senin. 2) Colorant cu această culoare. Verdele se obține combinând ~ cu galben. [Sil. -bas-tru] /<lat. albaster

ALBĂSTRIME f. 1) Culoare a spectrului solar care se află între violet și verde; albastru. 2) Întindere de culoare albastră; spațiu albastru. ~ea mării. 3) fig. înv. Oameni îmbrăcați orășenește. /albastru + suf. ~ime

ASTEROID ~zi m. Mică planetă din sistemul solar, puțin strălucitoare, cu orbita cuprinsă între orbitele lui Marte și Jupiter. /<fr. astéroïde

CADRAN ~e n. 1) (la ceasuri, la aparate și instrumente de măsurat) Suprafață plană, divizată și gradată, pe care se deplasează un ac indicând o anumită valoare (de timp, de presiune, de viteză, de diferență de potențial etc.). ◊ ~ solar dispozitiv constând dintr-un ansamblu de linii trasate pe o anumită suprafață pe care se proiectează umbra unei tije, poziția și lungimea căreia indică ora solară. 2) mat. Arc reprezentând un sfert de cerc. /<fr. cadran

CALENDAR ~e n. 1) Sistem de împărțire a timpului în ani, luni și zile, având la bază diferite fenomene periodice legate de mișcarea corpurilor cerești. ~ iulian. ~ gregorian. ◊ ~ solar calendar bazat pe durata anului tropic. 2) Indicator (carte, agendă etc.) al succesiunii lunilor, săptămânilor și zilelor unui an. ~ de birou. ~ de perete. ◊ A se uita ca mâța (sau ca pisica)-n ~ a se uita la ceva fără să priceapă nimic. A face cuiva capul ~ a supraîncărca pe cineva cu informații inutile. 3) Publicație anuală cuprinzând cronologia zilelor anului și informații cu caracter enciclopedic. /<lat. calendarium

CLOROFILIAN ~ană (~eni, ~ene) Care se produce în prezența clorofilei; realizat cu ajutorul clorofilei. ◊ Asimilație ~ană proces fiziologic de sinteză a substanțelor organice sub influența luminii solare absorbite de clorofilă; fotosinteză. /<fr. chlorophyllien

COROANĂ ~e f. 1) Cerc împletit din flori sau frunze, care servește drept podoabă pentru cap. 2) Cunună de flori care se pune la mormântul cuiva. 3) Podoabă în formă de cerc, făcută din metal prețios, împodobită cu pietre scumpe și purtată pe cap de monarhi, ca semn al demnității lor. 4) fig. Formă monarhică de guvernământ; monarhie. 5) Totalitate a ramurilor unui copac. 6) Partea vizibilă a dintelui la om. 7) Înveliș de metal sau din alt material, în care se îmbracă un dinte cariat după ce a fost tratat. 8) Marginea superioară a copitei la cal. 9) mat. Suprafața cuprinsă între două cercuri concentrice. 10) (în unele țări) Unitate monetară. 11): ~ solară partea exterioară incandescentă a Soarelui, care se vede ca o aureolă în timpul eclipselor totale. 12): ~ boreală constelație din emisfera nordică. /<lat. corona

CORONOGRAF ~e n. Telescop destinat cercetării coroanei solare. /<fr. coronographe

CURCUBEU ~e n. Fenomen optic având aspectul unui arc multicolor, care se produce în atmosferă datorită refracției luminii solare în picăturile de apă dispersate în aer, după ploaie. /<lat. curcus + bibit

DISC¹ ~uri n. 1) Obiect rotund și plat. ◊ ~de plug piesă care înlocuiește brăzdarul la plug. ~ul lui Newton placă circulară împărțită în șapte sectoare ce reproduc culorile spectrului solar și care, prin rotație rapidă, pare albă, demonstrând sinteza luminii albe. ~ de apel dispozitiv al aparatului telefonic automat, având rolul de a forma numărul de apel spre centrala automată. 2) Placă circulară și plată, de o anumită greutate, folosită de atleți pentru aruncări la distanță. 3) Probă sportivă care se practică cu acest obiect. 4) Piesă de masă plastică sau de ebonită pe care sunt imprimate vibrații ale vocii sau ale instrumentelor muzicale, pentru a fi reproduse; placă. 5) Semnal mobil, de formă circulară, care indică reducerea vitezei pe căile ferate. 6): ~ intervertebral cartilaj fibros situat între două vertebre. /<fr. disque, lat. discus

ERUPȚIE ~i f. 1) Izbucnire bruscă și violentă din pământ (a lavei vulcanilor, gazelor, țițeiului etc.). ~ vulcanică. ◊ ~ solară creștere bruscă a strălucirii unei regiuni a cromosferei. 2) Apariție pe piele a unor pete roșii sau a unor bășicuțe, constituind simptomul unei boli. [G.-D. erupției; Sil. -ți-e] /<fr. éruption, lat. eruptio, ~onis

EXTRAGALACTIC ~că (~ci, ~ce) Care ține de spațiul de dincolo de galaxia noastră; propriu altor galaxii decât cea solară. Radiație ~că. /<fr. extragalactique

FOTODERMATOZĂ f. Boală de piele provocată de acțiunea razelor solare. /<fr. photodermatose

FOTOENERGETICĂ f. Ramură a biologiei care se ocupă cu studiul influenței energiei solare asupra activității vitale a organismelor vii. [Sil. -to-e-] /<fr. photoénergétique

FOTOSFERĂ f. Strat inferior al atmosferei solare, format din vapori metalici și gaze incandescente, care constituie sursa de radiație luminoasă a Soarelui. /<fr. photosphere

FOTOSINTEZĂ ~e f. bot. Proces fiziologic de sinteză a substanțelor organice sub influența luminii solare absorbite de clorofilă; asimilație clorofiliană. /<fr. photosynthese

GALAXIE ~i f. Aglomerație imensă de stele, foarte diferite ca mărime și strălucire, alcătuind un sistem solar. /<fr. galaxie

GALBEN¹ n. Una dintre culorile fundamentale ale spectrului solar; culoarea aurului. * A i se face (cuiva) ~ înaintea ochilor a i se face rău (cuiva); a avea amețeli. /<lat. galbinus

GLOB ~uri n. 1) Corp de formă sferică. 2) Planetă din sistemul solar, pe care a apărut și se dezvoltă viața; Pământ. * ~ul pământesc (sau terestru) sferoid pe care este desenată harta Pământului. 3) Sferă de sticlă sau de porțelan care protejează un bec sau o lampă. 4): ~ul ochiului (sau ocular) partea de formă sferică a ochiului. /<fr. globe, lat. globus

HELIOCENTRALĂ ~e f. Centrală electrică solară. /<fr. héliocentrale

HELIOFIT ~tă (~ți, ~te) și substantival (despre plante) Care se dezvoltă normal în condiții de radiație solară intensă. /<fr. héliophyte

HELIOFOB ~ă (~i, ~e) și substantival (despre plante) Care nu suportă radiația solară. /Din heliofobie

HELIOFOBIE f. Fobie de lumină (solară) /<fr. héliophobie

HELIOGRAVURĂ ~i f. Gravură realizată pe clișee de cupru prin expunerea la razele solare. /<fr. héliogravure

HELIOTEHNICĂ f. Ramură a tehnicii care se ocupă cu studierea folosirii practice a energiei solare. /<fr. héliotechnique

HELIOTERAPIE f. Tratament al unor boli cu ajutorul razelor solare. [G.-D. helioterapiei; Sil. -li-o-] /<fr. héliotherapie

INFRAROȘU¹ ~ie (~ii) (despre radiații) Care este situat dincolo de limita roșie a spectrului solar și este invizibil. [Sil. in-fra-ro-] /infra- + roșu

INFRAROȘU² n. Domeniu al spectrului solar care cuprinde razele invizibile situate dincolo de limita roșie. / infra- + roșu

A SE ÎNNEGRI mă ~esc intranz. 1) A deveni negru; a căpăta culoare neagră. 2) A pierde culoarea inițială, întunecându-se sub acțiunea unor factori externi (ploi, vânturi). 3) (despre persoane sau părți ale corpului lor) A deveni negru (sub acțiunea razelor solare); a se pârli; a se bronza. /în + negru

PĂMÂNT ~uri n. 1) Planetă din sistemul solar pe care a apărut și se dezvoltă viața. ◊ La capătul ~ului foarte departe; neînchipuit de departe. Ca de la cer la ~ de un contrast izbitor. Cât (sau de când) e lumea și ~ul a) (din) totdeauna; veșnic; b) niciodată; nicicând. A se crede (sau a se socoti) buricul ~ului v. BURIC. A nu ști (sau a nu afla, a nu auzi) nici ~ul a nu ști (a nu afla, a nu auzi) nimeni. 2) Înveliș extern solid (neacoperit cu ape) al acestei planete; uscat. 3) Strat superior afânat al acestui înveliș caracterizat prin fertilitate, în care se dezvoltă plantele; sol. ◊ ~ galben lut. ~ negru cernoziom. Ca ~ul a) negru; b) de culoarea pământului; pământiu. La ~ a) culcat jos; b) distrus moralicește. A face una cu ~ul sau a șterge (sau a rade) de pe fața ~ului a nimici complet. A lăsa ochii în ~ a privi în jos (de rușine, de emoție etc.). A fugi mâncând ~ul a fugi foarte tare. A-i fugi ~ul de sub picioare a) a-și pierde echilibrul; b) a-și pierde susținerea, sprijinul. A ieși (sau a apărea, a răsări) ca din ~ a se ivi pe neașteptate. Parcă a intrat în ~ (sau parcă l-a înghițit ~ul) a dispărea brusc. A băga (pe cineva) (de viu) în ~ a chinui (pe cineva) sistematic, pricinuindu-i moartea prematură. A intra în ~ de rușine a simți o rușine foarte mare. A scoate (sau a aduce) din ~ (sau din fundul ~ului) a găsi neapărat (pe cineva sau ceva). A nu-l primi pe cineva nici ~ul a fi un mare nemernic. ~uri rare grup de oxizi ai unor elemente chimice rare, având proprietăți asemănătoare. 4) Teritoriu aparținând unei țări. A acapara ~uri străine. ◊ Obiceiul ~ului obicei tradițional, nescris, al unei colectivități, transmis din generație în generație. 5) Teren cultivabil, folosit în agricultură; câmp. ◊ Sărac lipit ~ului foarte sărac. 6) Populație a acestei planete; lume; omenire; umanitate. /<lat. pavimentum

A SE PÂRLI mă ~esc intranz. 1) A se arde ușor la suprafață. 2) (despre persoane și despre corpul lor) A deveni negru (sub acțiunea razelor solare); a se înnegri; a se bronza. 3) (despre plante) A-și pierde puțin seva (de căldură, de frig); a se usca puțin. 4) fig. A suferi un eșec; a rămâne păgubaș; a se arde; a se frige. ◊ Cine se pripește, se ~ește cine se grăbește, pierde. /<bulg. părlja, sb. prljiti

PIRANOMETRU ~e n. Instrument pentru măsurarea intensității radiației solare. /<fr. pyranometre

PLANETAR ~ă (~i, ~e) 1) Care ține de planete; propriu planetelor. ◊ Sistem ~ (sau solar) totalitate a corpurilor cerești care se mișcă în jurul Soarelui. 2) Care cuprinde tot globul pământesc; referitor la întreaga planetă Pământ. Revoluție ~ă. /<fr. planétaire

PLANETĂ ~e f. Corp ceresc din sistemul solar, fără lumină proprie, care se mișcă în jurul Soarelui pe o orbită eliptică. /<fr. planete, lat. planeta

PLANETOID ~zi m. Planetă mică din sistemul solar, aflată, de regulă, între orbitele lui Marte și Jupiter; asteroid. [Sil. -to-id] /<fr. planétoïde

PLEX ~uri n. anat. Rețea de fibre nervoase sau de vase sangvine ori limfatice împletite între ele (aflate în diferite părți ale corpului). ◊ ~ solar rețea de nervi simpatici situată lângă stomac. /<lat., fr. plexus

PRIMITIV ~ă (~i, ~e) 1) Care ține de stadiile cele mai timpurii ale societății umane; de la începutul omenirii. Om ~. 2) (despre oameni) Care a rămas mult în urmă în privința nivelului de dezvoltare; necivilizat; sălbatic. 3) Care se prezintă simplu de tot; elementar; rudimentar. Construcție ~ă. 4) fig. (despre oameni sau despre manifestările lor) Care vădește lipsă de educație și de cultură; grosolan; necioplit. 5) Care a rămas așa cum a fost la început. Formă ~ă. * Cuvânt ~ cuvânt de la care, cu ajutorul afixelor, sunt formate alte cuvinte. Culori ~e culorile de bază ale spectrului solar. /<fr. primitif, lat. primitivus

PROTUBERANȚĂ ~e f. 1) Parte proeminentă; ridicătură; proeminență; convexitate. 2) astr. Nor de gaz incandescent care se formează pe marginea discului solar. /<fr. protubérance

RAZĂ ~e f. 1) Fascicul îngust de lumină care pornește de la o sursă de lumină sau de la un obiect strălucitor. ~e solare. ◊ O ~ de speranță fapt pozitiv care, deși, neînsemnat, dă curaj. 2) la pl. fiz. Flux de particule sau de energie a oscilațiilor electromagnetice; radiație electromagnetică. ~e Röntgen. 3) mat. Segment de dreaptă care unește un punct al circumferinței cercului sau al suprafeței sferei cu centrul acestora. 4) Limită până la care se extinde ceva. ~ de influență. 5) Fiecare dintre fofezele unei vârtelnițe. [G.-D. razei] /<lat. radia

ROȘU¹ n. 1) A șaptea culoare a spectrului solar. ◊ A înfierbânta (un metal) până la ~ a înfierbânta până la starea de incandescență. 2) Colorant de această culoare. ~ de Congo. ◊ ~ de buze ruj. 3) (la jocul de cărți) Semn distinctiv având forma unei inimi. 4) Carte de joc marcată cu acest semn. Valet de ~. ◊ De ~ se spune despre persoanele șatene. 5): ~ de Purcari varietate de vin produs în localitatea Purcari din Republica Moldova. /<lat. roseus

SISTEM ~e n. 1) Ansamblu de elemente (materiale sau ideale) cu anumite trăsături comune care formează un tot organizat. ~ nervos. ~ solar. ~ filozofic. 2) Mod de organizare a unui proces, a unei activități. ~ electoral. 3) Formă de guvernământ; regim; orânduire. ~ feudal. 4) Ansamblu coordonat de procedee, folosit pentru a obține un rezultat pozitiv. ~ de tratare a unei boli. 5) Succesiune de straturi formate în decursul unei perioade geologice. 6) Ansamblu de instalații asociate. ~ tehnic. ~ energetic. /<lat. systema, it. sistema, fr. systeme, germ. System

SOLAR ~ă (~i, ~e) Care ține de Soare; propriu Soarelui. Energie ~ă. Sistem ~. ◊ An ~ interval de timp (365 de zile) cât durează perioada de revoluție a Pământului în jurul Soarelui. /<fr. solaire, lat. solaris

SOLARIMETRU ~e n. met. Aparat pentru măsurarea radiației solare globale. /<fr. solarimetre

A SORI ~esc 1. tranz. (obiecte) A expune acțiunii razelor solare. ~ albiturile. 2. intranz. (despre Soare) A lumina tare; a străluci. /Din soare

SPECTRU ~e n. 1) Totalitate a valorilor pe care le poate căpăta o mărime fizică în condiții determinate. ~ optic. ~ electric. ~ mecanic. ~ acustic. 2) Ansamblu de radiații colorate căpătate prin descompunerea razelor de lumină. ~ solar. 3) livr. Chip ireal, creat de fantezie, care provoacă spaima; vedenie; arătare; nălucă; stafie; fantomă. 4) Pericol mare, gata să se producă. ~ul secetei. [Sil. spec-tru] /<fr. spectre, germ. Spektrum

ZI zile f. 1) Interval de timp dintre răsăritul și apusul soarelui. ◊ La ~ la ziua fixată. Pe ~, peste ~ în cursul zilei. ~ de ~, ~ cu ~ a) în fiecare zi; b) necontenit; mereu; c) din ce în ce; treptat. Din ~ în ~ a) de azi pe mâine; b) din ce în ce. De la o ~ la alta a) zilnic; b) în scurt timp; repede. De cu ~ încă din timpul zilei. Despre (sau către) ziuă puțin înainte de a se lumina. În faptul (sau zorii) zilei, în zori de ~ dis-de-dimineață. În toiul zilei, în plină ~ în amiaza zilei. De toate zilele, de toată ziua a) de fiecare zi; b) obișnuit. ~ și noapte în permanență; necontenit. Cât toate zilele foarte mare. Cale de o ~ distanță care poate fi parcursă pe jos în timp de o zi. Cu ziua cu plata pentru fiecare zi muncită. ~ liberă zi când cineva se odihnește drept recompensă pentru o muncă prestată suplimentar. A se crăpa (sau a se miji) de ziuă, a se face ziuă a se lumina. A se face (sau a fi) ziuă albă a se lumina complet. Clar ca bună ziua, limpede ca lumina zilei foarte clar. A face din noapte ~, a schimba ziua cu noaptea a lucra noaptea și a dormi ziua. Bună ziua formulă de salut folosită de la sfârșitul dimineții până la începutul serii. A da bună ziua a saluta pe cineva. A-și lua ziua bună a) a se despărți de cineva sau de ceva; b) a saluta la despărțire de cei rămași. 2) Perioadă corespunzătoare unei rotații a Pământului în jurul axei sale; intervalul de timp egal cu 24 de ore. * ~ solară interval de timp dintre două treceri consecutive ale Soarelui la meridian. ~ muncă a) număr de ore de muncă în timp de 24 de ore; b) unitate de măsură a muncii prestată de membrii unei colectivități. Zile numărate timp puțin. 3) Dată în care a avut loc sau urmează să aibă loc ceva. Ziua de naștere. Ziua victoriei. ◊ La zile mari a) în zile de sărbătoare; la ocazii deosebite; b) foarte rar. 4) la pl. Existență a unei ființe; viață; trai. * A avea zile a mai avea de trăit. A avea zile bune cu cineva a se împăca cu cineva; a trăi bine cu cineva. A fi cu zilele în mână (sau în mâini) a se afla într-o mare primejdie; a fi aproape de moarte. A rămâne (sau a scăpa) cu zile a rămâne în viață. A lăsa pe cineva cu zile a cruța cuiva viața. A curma (sau a lua) cuiva zilele a omorî pe cineva. A muri cu zile a muri în urma unei boli ce putea fi tratată sau în împrejurări neprevăzute. A-i mânca cuiva zilele, a face cuiva zile fripte (sau negre, amare) a chinui tare pe cineva. 5) mai ales la pl. Interval de timp caracterizat prin anumite evenimente; perioadă. ◊ În ziua (sau zilele) de azi în vremea în care trăim; în prezent. Din zilele noastre din vremea în care trăim. Ziua de ieri trecutul. Ziua de mâine viitorul. [Art. ziua; G.-D. zilei] /<lat. dies

APEX s.n. 1. Punct către care se mișcă sistemul solar. 2. (Mat.) Creștet, vîrf. ♦ Vîrful unei formații anatomice. ♦ Extremitatea posterioară a cochilei gasteropodelor. 3. Bonetă a flaminilor la romani. ♦ Mitra vechilor regi și satrapi perși. [Pl. -xuri. / < fr., lat. apex].

ATONISM s.n. Cult monoteist constînd în adorarea discului solar, considerat ca aspect vizibil al divinității. [Cf. Aton – soarele la vechii egipteni].

CORONAL, -Ă adj., s.n. 1. (Os) care formează partea anterioară a craniului; osul frunții. 2. Referitor la coroana solară. [< fr. coronal, cf. lat. coronalis – în formă de coroană].

CORONOGRAF s.n. Instrument telescopic pentru cercetarea coroanei solare. [< fr. coronographe].

FAGOPIRISM s.n. Boală a animalelor domestice, care se manifestă printr-o mare sensibilitate la acțiunea luminii solare după ingerarea de hrișcă. [< fr. fagopyrisme].

FLOCUL s.n. Regiune a discului solar care apare pe fotografii sub formă de nori strălucitori. [Pl. -le, (s.m.) -li. / < engl. flocule – smoc, cf. lat. flocculus].

GNOMONICĂ s.f. Tehnica de a construi cadrane solare. [Gen. -cii. / cf. fr. gnomonique].

GRANULĂ s.f. 1. Grăunte (rotunjit). 2. Pilulă sferică sau ovoidă care conține substanțe medicamentoase în cantități mici. 3. Granulele solare = mici pete luminoase pe fotosfera Soarelui. [Var. granul s.n. / < fr. granule, cf. lat. granulum].

HELIOPATIE s.f. (Med.) Denumire dată accidentelor cauzate de razele solare. [Pron. -li-o-, gen. -iei. / < fr. héliopathie].

HELIOSTAT s.n. Instrument folosit pentru proiectarea unui fascicul de raze solare asupra unui punct, independent de deplasarea Pămîntului în raport cu Soarele. [< fr. héliostat, cf. gr. helios – soare, statos – oprit].

HELIOTERMIE s.f. Încălzire a apei unor lacuri sărate, sub acțiunea razelor solare, mai mult decît regiunile învecinate. [< fr. héliothermie].

HELIOTIPIE s.f. Reproducere tipografică cu substanțe coloidale expuse la acțiunea luminii solare. V. fotocolografie. [Gen. -iei. / cf. fr. héliotypie, gr. helios – soare, typos – imagine].

HELIOTROPISM s.n. Tendință a unor plante de a se orienta către lumina solară; heliotactism; fototropism. [< fr. héliotropisme, cf. gr. helios – soare, tropein – a îndrepta].

IONOSFERĂ s.f. Pătură superioară a atmosferei, cuprinsă între 100 și 1000 km altitudine, puternic ionizată datorită radiațiilor solare ultraviolete. [< fr. ionosphère].

IRIS s.n. 1. (Liv.) Curcubeu, spectru solar. 2. Membrană colorată circulară a ochiului așezată între cornee și partea anterioară a cristalinului, străbătută de pupilă. 3. Diafragmă a unor aparate optice, care are în centru un orificiu cu diametru variabil. [< fr. iris, lat. iris].

PLEX s.n. Împletire de rețele nervoase sau de vase sanguine ori limfatice în anumite puncte ale organismului. ◊ Plex solar = plex al sistemului simpatic, situat în partea superioară a abdomenului. [Var. plexus s.n. / < fr., lat. plexus].

PRIMITIV, -Ă adj. 1. De la începutul omenirii, străvechi. ♦ Aflat pe cea dintîi treaptă a dezvoltării societății umane. 2. Necultivat, necivilizat, sălbatic. 3. Nume dat pictorilor și sculptorilor care precedă epoca Renașterii. 4. Originar, primar; de bază. ◊ Cuvînt primitiv = Cuvînt-bază de la care, cu ajutorul afixelor, se derivă alte cuvinte; culori primitive = cele șapte culori ale spectrului solar. // s.f. (Mat.) Primitivă a unei funcții = funcție a cărei derivată este egală cu funcția inițială. [< fr. primitif, it. primitivo < lat. primitivus < primus – cel dintîi].

SEMIDIAMETRU s.n. Jumătate de diametru. ◊ Semidiametru aparent = unghiul sub care se vede de pe Pămînt jumătate din diametrul discului solar sau lunar. [Pron. -di-a-. / cf. it. semidiametro].

SISTEM s.n. 1. Ansamblu de elemente (principii, reguli, forțe etc.) dependente între ele și formînd un tot organizat, care pune ordine într-un domeniu de gîndire teoretică, reglementează clasificarea materialului într-un domeniu de științe ale naturii sau face ca o activitate practică să funcționeze potrivit scopului urmărit. 2. (Anat.) Grupare morfologică și funcțională unitară de organe sau de structuri. 3. (Biol.) Ansamblu de elemente aflate în interacțiune. ♦ (Geol.) Succesiune de strate care corespunde aceleiași perioade. ♦ (Min.) Sistem cristalin = ansamblu de forme de bază. 4. Ansamblu ordonat care apare ca rezultat al unei clasificări. ◊ Sistem solar = ansamblu de corpuri cerești în care intră Soarele, planetele cu sateliții lor, planetoizii și cometele periodice; sistem de ecuații = grup de mai multe ecuații cu aceleași necunoscute; sistem tehnic = ansamblu de corpuri fizice compus, cel puțin în parte, din corpuri solide și folosit în tehnică. 5. Mod de organizare a unui proces, a unei operații, a unei activități etc.; metodă de lucru, fel de a lucra. 6. Sistem informațional = ansamblu de procedee și mijloace de adunare, prelucrare și transmitere a informației necesare procesului de conducere a întreprinderilor etc. [Pl. -me, -muri, var. sistemă s.f. / cf. fr. système, it. sistema, engl. system, lat., gr. systema].

SOLAR, -Ă adj. Referitor la Soare, al Soarelui. ◊ Sistem solar = ansamblul planetelor și al sateliților lor care gravitează în jurul Soarelui. [Cf. fr. solaire, lat. solaris < sol – soare].

SPECTRU s.n. 1. Ansamblul radiațiilor de frecvențe diferite care alcătuiesc o radiație electromagnetică complexă. ◊ Spectru atomic = spectru creat prin tranziții electronice în atomii elementelor; spectru molecular = spectru creat prin tranziții între nivelele energetice ale moleculelor aflate în stare liberă. ♦ Ansamblu de valori pe care le poate lua o anumită mărime în condiții determinate. 2. Totalitatea radiațiilor electromagnetice ale unui corp ceresc dispuse în funcție de lungimea lor de undă sau de frecvență. ◊ Spectru solar = spectrul radiației emise de Soare. 3. Fantomă, vedenie, fantasmă. ♦ (Fig.) Ceea ce produce spaimă; pericol iminent. 4. Spectru floristic = raportul cantitativ, exprimat în procente, dintre familiile de plante care formează flora unui anumit teritoriu. [Pl. -re, (s.m.) -ri. / cf. fr. spectre, lat. spectrum].

SPICULĂ s.f. (Astr.) Fiecare dintre formațiunile strălucitoare, cu aspect de perie, care formează baza cromosferei solare. [Cf. lat. spiculum- săgeată].

TRITANOPIE s.f. (Med.) Defect al ochiului de a nu vedea culoarea violetă a spectrului solar. [Gen. -iei. / < fr. tritanopie, cf. gr. trit- – a treia, an – fără, ops – vedere].

VIOLET, -Ă adj. De culoarea violetei, a micșunelei; vioriu, mov; liliachiu. // s.n. A șaptea culoare a spectrului solar. [Pron. vi-o-, pl. -eți, -ete. / < fr. violet].

ACTINOMETRIE s.f. 1. Măsurarea intensității radiațiilor termice și solare. 2. Capitol al fizicii care studiază radiațiile luminoase și termice din interiorul atmosferei. [Gen. -iei. / < fr. actinométrie].

ACTINOMETRU s.n. 1. Aparat pentru măsurarea intensității radiațiilor solare sau a altor surse de energie radiantă. 2. Exponometru. [< fr. actinomètre, cf. gr. aktis – rază, metron – măsură].

ACTIVITATE s.f. 1. Îndeplinirea unor acte fizice, intelectuale, morale etc. în vederea unui anumit rezultat; ocupație, muncă, lucru, îndeletnicire. ♦ Situație a unui ofițer care face parte din cadrele active ale armatei. 2. (Fiz.) Numărul de particule emise de o sursă radioactivă într-o secundă. 3. (Astr.) Activitate solară = totalitatea fenomenelor (pete, protuberanțe, erupții etc.) care au loc în păturile exterioare ale Soarelui. [Cf. lat. activitas, fr. activité].

CADRAN s.n. 1. Suprafața (circulară) al cărei contur este împărțit în părți egale și pe care se citește deplasarea unui ac indicator. ◊ Cadran solar = suprafață plană, avînd în mijloc un băț a cărui umbră indică orele. 2. Fiecare dintre unghiurile drepte formate din întretăierea a două drepte perpendiculare. ♦ Arc (sau sector) reprezentînd un sfert de cerc. [Pl. -ne, -nuri. / < fr. cadran, cf. lat. quadrans].

CELOSTAT s.n. Aparat cu ajutorul căruia se fac cercetări solare, permițînd a urmări astrele pe parcursul mișcării lor aparente și a transmite neîncetat imaginea cu ajutorul unui sistem de oglinzi plane. [< fr. caelostat].

CENTAUR s.m. 1. (Mit.) Personaj închipuit a fi jumătate om și jumătate cal. 2. Constelație din emisfera australă, din care face parte cea mai apropiată stea de sistemul solar. [< lat. centaurus, cf. it. centaurus, fr. centaure].

CIRCUMSOLAR, -Ă adj. Care se află, se petrece în jurul Soarelui. [< circum- + solar].

CLOROFILĂ s.f. Pigment natural de culoare verde, care se găsește în celulele unor plante și care, sub acțiunea razelor solare, absoarbe din aer bioxidul de carbon necesar plantei. [< fr. chlorophylle, cf. gr. chloros – verde, phyllon – frunză].

CORONIU s.n. (Chim.) Element chimic ipotetic, despre care se credea că se află în coroana solară. [< fr. coronium].

HELIOFOB, -Ă adj., s.m. și f. (Suferind) de heliofobie; fotofob. ♦ (Despre plante) Care nu suportă lumina solară, care crește în regiuni umbrite. [Var. eliofob, -ă adj. / < heliofobie].

HELIOFOBIE s.f. Fobie de lumină (solară). [Gen. -iei. / < fr. héliophobie].

EPACTĂ s.f. (Liv.) Număr de zile care trebuie adăugat unui an lunar pentru a-l face să concorde cu anul solar. [< fr. épacte, cf. gr. epaktos – adăugat].

ERUPȚIE s.f. 1. Ieșire bruscă și violentă din pămînt a unui gaz, a țițeiului, a lavei etc.; erupere, țîșnire, izbucnire. ◊ Erupție vulcanică = ansamblul fenomenelor legate de migrarea magmei și de revărsarea ei sub formă de lavă; vulcanism. 2. Erupție solară = creștere bruscă a strălucirii unei regiuni a cromosferei. 3. Apariție pe piele a unor pete roșii sau a unor bășicuțe în cazul unor boli. [Gen. -iei, var. erupțiune s.f. / cf. fr. éruption].

EXOBIOLOGIE s.f. Ramură a biologiei care studiază prezența și particularitățile formelor de viață în spațiul cosmic, pe planetele sistemului solar. [Pron. -bi-o-, gen. -iei. / < fr. exobiologie, cf. gr. exo – în afară, bios – viață, logos – studiu].

FOTODERMATOZĂ s.f. Dermatoză provocată de expunerea pielii la razele solare. [< fr. photodermatose].

FOTOSENSIBILITATE s.f. Sensibilitate la lumină. ♦ Sensibilitate mărită a organismului față de radiațiile actinice ale spectrului solar. [Cf. fr. photosensibilité].

HELIOCENTRALĂ s.f. Centrală electrică solară. [Cf. fr. héliocentrale].

HELIOGRAF s.n. 1. Aparat folosit pentru copierea pe hîrtie heliografică, cu ajutorul luminii solare sau artificiale, a desenelor executate pe hîrtie de calc. 2. Aparat telegrafic care folosește razele solare. 3. (Astr.) Aparat pentru fotografierea Soarelui. [Pron. -li-o-. / < fr. héliographe].

HELIOTERAPIE s.f. Tratament care constă în expunerea corpului la acțiunea razelor solare. [Gen. -iei. / < fr. héliothérapie, cf. gr. helios – soare, therapeia – tratament].

INDIGO s.n. 1. Culoare a spectrului solar situată între albastru și violet. 2. (Chim.) Materie colorată de un albastru-violet, care se extrage dintr-o plantă tropicală sau din anilină. ♦ (Impr.) Hîrtie-carbon. // adj. Care are culoarea între albastru și violet, ca aceea corespunzătoare din spectrul solar. [< fr., sp. indigo].

INFRAROȘU, -IE adj. (Despre radiații) Care este situat în spectrul solar dincolo de limita roșie a spațiului vizibil și care are o lungime de undă superioară celei a radiațiilor roșii. // s.n. Parte a spectrului solar care cuprinde aceste radiații. [< infra- + roșu, după fr. infrarouge].

INSOLAȚIE s.f. 1. Afecțiune provocată de radiațiile solare asupra organismului și manifestată prin dureri de cap, febră etc. ♦ Vătămare produsă pomilor tineri prin excesul de căldură. 2. Iluminare a unei suprafețe de către razele solare. ♦ Tratament prin expunere la soare. [Gen. -iei. / cf. fr. insolation, lat. insolatio].

MELANINĂ s.f. Pigment negru care se formează la suprafața pielii, mai ales sub influența razelor solare. [< fr. mélanine, cf. gr. melas – negru].

solar, solari, s.m. (înv. și reg.) negustor de sare.

sorariu, sorarie, adj. (înv.) solar.

PARHELIE s.f. (Met.) Fenomen optic care constă în apariția unor pete luminoase (colorate) în jurul Soarelui ca urmare a reflectării luminii solare în acele de gheață din atmosferă. [Gen. -iei. / < fr. parhélie, cf. gr. para – alături, helios – soare].

PIRANOMETRU s.n. Instrument pentru măsurarea intensității radiației solare difuze. [< fr. pyranomètre, cf. gr. pyr – foc, metron – măsură].

PIRHELIOMETRU s.n. Instrument cu care se măsoară cantitatea totală de energie solară care cade într-o unitate de timp asupra unei unități de suprafață. [< fr. pythéliomètre, germ. Pyrheliometer].

PLANETOID s.m. Planetă mică din sistemul solar; asteroid. [Pron. -to-id. / < fr. planétoïde].

SOLARIMETRU s.n. Instrument pentru măsurarea radiației solare. [< fr. solarimètre].

curcubeu (curcubeie), s. n. – 1. Fenomen optic datorat refracției, cu aspectul unui imens arc multicolor desfășurat pe cer. – 2. Iris, spectru solar. – 3. Plantă (Cynodon dactylon). – 4. Plantă (Lychnis coronaria). – Var. curcubeu (s. m.), curcubei, curcubel, curcubău. Mr. curcubeai, megl. (curcu)bei. Pare a fi reprezentant al lat. *cucuvius „încovoiat”, cuvînt care apare în forma sa m., cucurvior, la San Jerónimo (cf. Corominas, I, 900). Este vorba de o reduplicare expresivă de la curvus, ca în cucurbae „coardă de alfă” › ven. curcuma și de aici ngr. ϰουρϰούμα; cf. și cucurbita, cucullus. Posibila legătură cu curvus sau concurvare a fost semnalată încă de Lexiconul de la Buda; Cipariu, Gram., 132; Laurian; Cihac, I, 65; Philippide, Principii, 140; Densusianu, Hlr., 104; Tiktin; și combătută de Pușcariu 458. Celelalte explicații par mai puțin convingătoare. Plecînd de la imaginea, curentă în mentalitatea populară, care interpretează curcubeul ca un mijloc de a absorbi apa rîurilor pentru a o condensa în nori (Jura arc-boit, retor. arcobevondo, campan. arcovévere; cf. Rohlfs, Quellen, 12), s-a încercat să se explice ultima parte a cuvîntului prin lat. bĭbĕre. Giuglea, RF, II, 49, pleacă de la un lat. *arcus › combibulus (cf. REW 2037a), care cu greu ar fi ajuns la rezultatul rom. (*arcus combibu- › *arcurcubeu › *acurcubeu). Pușcariu, Dacor., VI, 315-7 și DAR, preferă să plece de la circus bĭbit, asimilat la *curcus bĭbit, care „corespunde exact” lui curcubeu; afirmație surprinzătoare, dacă se are în vedere că bĭbit a dat în rom. be › bea și că, devenind intervocalic acest b trebuia să se piardă; fără a mai vorbi de cît de puțin normală este această compunere în rom. După Roesler 39, din per. kalkum; Bogrea, Dacor., IV, 805, se gîndea la o posibilă legătură cu cucură. Scriban se gîndește la cocobelci, var. de la culbec, sau cubelc „melc”. Din rom. provine rut. korkobeč (Miklosich, Wander., 10; Miklosich, Etym. Wb., 130; Berneker 571; Candrea, Elemente, 407).

epactă (epacte), s. f. – Număr de zile care trebuie adăugat unui an lunar pentru a-l face să concorde cu anul solar. Ngr. ἐπάϰτη (sec. XVII).

ACTIVITATE s. f. 1. îndeplinire a unor acte fizice, intelectuale etc.; muncă, acțiune, ocupație. ◊ situație a unui ofițer care face parte din cadrele active ale armatei. 2. mărime ce caracterizează intensitatea dezintegrării unei substanțe radioactive. 3. capacitate a unei particule materiale (atom, moleculă, radical) de a lua parte la o reacție. 4. ~ solară = totalitatea fenomenelor (pete, protuberanțe, erupții etc.) în păturile exterioare ale Soarelui. (< fr. activité, lat. activitas)

ATONISM s. n. cult monoteist cu adorarea discului solar, ca aspect vizibil al divinității. (< Aton, Soarele la vechii egipteni + -ism)

BATERIE s. f. 1. subunitate de artilerie, dintr-un număr variabil de plutoane, tunuri, rachete etc. ◊ terasament care protejează tunurile în poziție de tragere. ◊ ansamblul tunurilor de același calibru de pe o navă. 2. ansamblu de aparate, dispozitive, piese, legate între ele, care îndeplinesc aceeași operație. ♦ ~ electrică = ansamblu de mai multe pile sau acumulatoare electrice; ~ solară = grup de celule fotoelectrice care transformă energia solară în energie electrică. 3. vas cu gheață pentru a răci vinul și sifonul din sticle; frapieră. 4. grupul instrumentelor de percuție într-o orchestră. 5. ~ de teste = ansamblu de teste care vizează un anume aspect al structurii psihologice a cuiva. 6. ansamblu de cuști metalice suprapuse, pentru întreținerea păsărilor, purceilor sau iepurilor de casă. (< fr. batterie, it. batteria)

CADRAN s. n. 1. suprafață cu anumite diviziuni și cifre pe care se citește deplasarea unui ac indicator. ♦ ~ solar = instrument pentru măsurarea timpului, constând dintr-un băț fixat pe o suprafață plană, a cărui umbră indică orele. 2. fiecare dintre cele patru unghiuri drepte formate prin întretăierea a două perpendiculare. ◊ arc (sector) reprezentând un sfert de cerc. (< fr. cadran)

CAPTATOR s. n. 1. dispozitiv tehnic pentru captare. ♦ ~ solar = instalație pentru captarea și transformarea energiei solare în energie termică sau electrică. 2. ~ de curent = dispozitiv montat la capătul unui troleu pentru a face un contact alunecător cu firul aerian. (după fr. capteur)

CERIFICATOR s. n. dispozitiv pentru topirea și culegerea cerii cu ajutorul căldurii solare. (< fr. cérificateur)

CORONAL I. adj., s. n. (os) care formează partea anterioară a craniului. II. adj. referitor la coroana solară. (< fr. coronal, lat. coronalis)

CORONIU s. f. element chimic ipotetic, despre care se credea că s-a aflat în coroana solară. (< fr. coronium)

CORONOGRAF s. n. instrument telescopic pentru cercetarea coroanei solare. (< fr. coronographe)

CORONOMETRU s. n. instrument pentru studierea luminii polarizate a coroanei solare. (< fr. coronomètre)

CROMOSFERĂ s. f. strat al atmosferei solare, de culoare roșietică, situat deasupra fotosferei. (< fr. chromosphère)