CAVAS, cavași, s. m. (Înv.) Agent de poliție; jandarm. – Din tc. kavu.

EPISTAT, epistați, s. m. (În trecut) 1. Cel mai mic grad de ofițer de poliție; persoană care avea acest grad. 2. Administrator, intendent, logofăt, vechil. [Var.: ipistat s. m.] – Din ngr. epistátis.

GARDIST, gardiști, s. m. (În trecut) 1. Agent de poliție care făcea de pază pe străzile unui oraș; sergent de stradă. 2. Legionar. [Var.: (1) vardist s. m.] – Gardă + suf. -ist.

GESTAPO s. n. Poliția secretă politică din Germania nazistă. [Var.: gestapou s. n.] – Din germ. Gestapo.

INTERPOL s. n. Nume dat organizației internaționale de poliție criminală. – Din fr. Interpol.

JANDARMERIE, jandarmerii, s. f. Poliție militară care are sarcina de a păzi și de a menține ordinea. – Din fr. gendarmerie.

STICLETE, sticleți, s. m. 1. Mică pasăre cântătoare cu penele viu colorate cu roșu, negru, alb și galben (Carduelis carduelis). ◊ Expr. A fi cu (sau a avea) sticleți (în cap) sau a-i cânta (cuiva) sticleții (în cap) = a avea idei bizare, toane; a fi țicnit, nebun. A-i scoate (cuiva) sticleții din cap = a face pe cineva să renunțe la ideile extravagante, a-l lecui de toane, de capricii. 2. (Arg.) Epitet dat în trecut unui sergent de stradă, unui funcționar al poliției. [Var.: (pop.) stiglete, stigleț s. m.] – Din scr. steglic, bg. stiglic.

VĂTAF, vătafi, s. m. 1. (În evul mediu, în Țara Românească și Moldova) Supraveghetor al slugilor de la curtea unui boier sau de la o mănăstire; logofăt. 2. Conducător al unui anumit grup de curteni, de slujbași sau de oșteni ai domniei. ◊ Vătaful divanului = boier însărcinat cu convocarea divanului. Vătaf de agie = șeful poliției. Vătaf de plai = șef al plăieșilor care păzeau un plai sau o trecătoare. Vătaf de hotar = șef de străjeri, de grăniceri. Vătaf de plasă = funcționar administrativ care conducea o plasă. 3. P. gener. Persoană având sub ordinele sale un anumit număr de oameni; conducător, șef. ♦ Spec. Conducător al unei bresle, al unui grup de meșteșugari. ♦ Spec. Căpetenie a călușarilor, a colindătorilor etc.; persoană care conduce alaiul unei nunți. [Var.: (reg.) vătaș, vătav s. m.] – Cf. ucr. vataha, pol. wataha, bg. vatah.

ZAPCIU, zapcii, s. m. (Înv.) 1. Cârmuitor al unei plăși, subordonat ispravnicului (și însărcinat cu strângerea dărilor). 2. Grad în armată, echivalent cu cel de căpitan; persoană care avea acest grad. 3. Agent de poliție; sergent de stradă. – Din tc. zaptiye.

ASEDIU, asedii, s. n. Încercuire și atacare cu forțe armate a unui loc întărit, pentru a-l cuceri. ◊ Stare de asediu = regim instituit în unele state, în împrejurări considerate drept excepționale, care constă în suspendarea libertăților democratice și în acordarea unor drepturi speciale poliției, armatei etc. – Din it. assedio.

DETECTIV, detectivi, s. m. Agent secret aflat în serviciul poliției din unele țări sau în serviciul unei persoane particulare. – Din fr. détective.

FILTRU¹, filtre, s. n. 1. (Tehn.) Dispozitiv, aparat sau instalație care separă, cu ajutorul unui material filtrant, un fluid de particulele solide aflate în suspensie în masa lui. ◊ Hârtie (de) filtru = hârtie poroasă, specială, fabricată din bumbac pur, care servește ca material filtrant. 2. (Fiz.) Mediu transparent, colorat (sticlă, lichid), care filtrează unele componente monocromatice ale luminii incidente. ♦ Sistem de circuite electrice, sonore etc. cu care se selectează, dintr-un complex de oscilații cu frecvențe diferite, oscilațiile cu frecvențele cuprinse între anumite limite. 3. Dispozitiv special prin care se trece cafeaua după ce a fost fiartă pentru a separa lichidul de zaț; p. ext. cafea obținută în acest fel. 4. (În sintagma) Filtru total = control efectuat de organele de poliție pe o arteră de circulație, la toate vehiculele. [Pl. și.: filtruri] – Din fr. filtre Cf. it. filtro.

POLIȚIST, -Ă, polițiști, -ste, s. m., adj. 1. S. m. Agent de poliție (1), funcționar de poliție. 2. Adj. Polițienesc. ◊ Roman (sau film) polițist = roman (sau film) în care sunt înfățișate fapte criminale mai mult sau mai puțin misterioase, al căror secret este descoperit în cele din urmă prin ingeniozitatea unui polițist sau a unui detectiv. 3. Adj. (Despre state sau regimuri politice) Care se sprijină pe poliție și pe jandarmerie și își exercită puterea prin metode samavolnice. – Din germ. Polizist.

PREFECT, prefecți, s. m. 1. (În Roma antică) Demnitar care conducea o prefectură (1). 2. (În vechea organizație administrativă a țării) Șef al administrației și poliției într-un județ, care reprezenta aici puterea centrală. ◊ Prefect de poliție (sau al poliției) = șef de poliție în orașele mari ale țării. 3. Persoană care supraveghea și îndruma instrucția și educația într-o școală, în vechea organizare a învățământului din Imperiul Austro-Ungar. – Din lat. praefectus.

PANDUR, panduri, s. m. 1. Soldat dintr-un corp de oaste habsburgică din sec. XVIII. 2. Soldat din oastea muntenească neregulată de la începutul sec. XIX. ♦ Spec. Soldat din oastea lui Tudor Vladimirescu. ♦ Ostaș în serviciul poliției după desființarea vechii miliții naționale. 3. (Înv. și pop.) Haiduc. – Din scr. pandur, magh. pandúr.

POLITIE, politii, s. f. (Înv.) 1. Activitate, practică politică, afaceri politice. 2. Oraș. – Din ngr. politía.

POLIȚAI, polițai, s. m. Șef al poliției într-un oraș de provincie sau într-o circumscripție de oraș mai mare, în vechea organizare a țării; polițmaistru. ♦ (În trecut) Sergent de stradă sau agent de poliție. – Din germ. Polizei.

POLIȚIE, poliții, s. f. 1. Organ de stat însărcinat cu menținerea ordinii publice și cu reprimarea infracțiunilor. ◊ Expr. A face poliție = a menține ordinea într-un mod sever și autoritar. ♦ Pază, supraveghere, control (al ordinii, disciplinei). 2. Local în care se află instalată o poliție (1). 3. (La sg.; colectiv) Totalitatea polițiștilor (1) dintr-o poliție (2); reprezentanții poliției (1). – Din rus. polițija.

POLIȚIENESC, -EASCĂ, polițienești, adj. Care aparține sau este propriu poliției, privitor la poliție; polițist. [Pr.: -ți-e-] – Poliție + suf. -enesc.

POLIȚISM s. n. (Rar) Activitate întreprinsă de poliție (1) în vederea menținerii ordinii; p. ext. fel de a fi, de a gândi, de a acționa în spirit polițienesc, brutal, violent. – Poliție + suf. -ism.

NOTAR, notari, s. m. 1. Funcționar public învestit cu atribuția de a autentifica acte juridice, de a legaliza semnături, de a elibera copii legalizate, certificate etc. 2. (În vechea organizare administrativă a României) Reprezentant al puterii centrale în comune, exercitând de obicei atribuții de șef al poliției și de secretar comunal. – Din fr. notaire, lat. notarius, germ. Notar.

PRETOR, pretori, s. m. 1. Magistrat roman cu înalte atribuții judiciare (și care adesea guverna o provincie romană). 2. (În vechea armată) Persoană numită pe lângă marile unități militare, cu atribuții în poliția administrativă și juridică în timp de război. 3. (În vechea organizare administrativă a țării) Șef al administrației și al poliției într-o plasă, care reprezenta aici puterea centrală. – Din lat. praetor, -oris.

PRETORAT, pretorate, s. n. (În vechea armată) Autoritate militară creată pe lângă marile unități, în timp de mobilizare și de război, cu atribuții în poliția administrativă și judiciară; sediul acestei instituții. – Pretor + suf. -at.

PUBLIC, -Ă, publici, -ce, s. n. sg., adj. 1. S. n. sg. Colectivitate mare de oameni; mulțime, lume; spec. totalitatea persoanelor care asistă la un spectacol, la o conferință etc. ◊ Loc. adj. și adv. În public = (care are loc) în fața unui anumit număr de persoane, în văzul lumii. ◊ Marele public = Ansamblu de persoane considerate în raport cu participarea la un eveniment cultural, social, artistic etc. 2. Adj. Care aparține unei colectivități umane sau provine de la o asemenea colectivitate; care privește pe toți, la care participă toți. ◊ Opinie publică = părere, judecată a colectivității; p. ext. public (1). ♦ Care are loc în prezența unui mare număr de oameni. 3. Adj. Al statului, de stat; care privește întregul popor; pus la dispoziția tuturor. ◊ Viața publică = viața politică-administrativă a unui stat; activitatea cuiva în legătură cu funcțiile de stat pe care le ocupă. Grădină publică = parc. Drept public = subîmpărțire mai veche a dreptului, care se ocupa de relațiile persoanelor cu statul. Forță publică = poliție. Datorie publică = datorie a statului, rezultată din împrumuturi interne și externe. Învățământ public sau instrucție, școală publică = învățământ sau școală organizate și controlate de stat. ♦ (Despre persoane) Care ocupă o funcție în stat. – Din lat. publicus, fr. public.

OHRANĂ s. f. Poliție secretă în Rusia țaristă. – Din rus. ohrana.

CORONER, coroneri, s. m. Ofițer de poliție judiciară în Anglia și în S.U.A. – Din engl. coroner.

COPOI, copoi, s. m. 1. Câine de vânătoare de talie mare, care urmărește vânatul după miros; ogar, prepelicar, căpău. ♦ Câine polițist folosit în urmărit. 2. (Arg.) Nume dat agenților de poliție. – Cf. magh. kopó.

MILIȚIE, miliții, s. f. 1. (În fostele țări socialiste din Europa) Instituție de stat având drept scop menținerea ordinii publice și respectarea regulilor de conviețuire socială; reprezentanții acestei instituții; p. ext. clădirea în care își avea sediul această instituție; poliție. 2. (În vechea organizare militară) Armată nepermanentă sau de rezervă, care cuprindea și unele corpuri speciale de armată; p. ext. (pop.) serviciu militar, armată. – Din lat. militia, rus. milicÿa.

COMISAR, comisari, s. m. 1. (În vechea organizare administrativă a țării) Ofițer de poliție, șef al unui comisariat de poliție. 2. (În sintagma) Comisar militar = comandant al unui comisariat militar. 3. (În U.R.S.S., până în anul 1946; în sintagma) Comisar al poporului = membru al guvernului sovietic. 4. Persoană însărcinată de o autoritate superioară cu mandate speciale; mandatar. – Din fr. commissaire, (3) rus. komissar.

SPĂTAR², spătari, s. m. Înalt demnitar la curtea domnească în timpul feudalității, care avea la început funcția de a purta la festivități spata domnească, iar mai tărziu pe cea de șef al armatei și al poliției. ◊ Mare spătar = comandant suprem al oștilor țării. – Ngr. spatharis.

RAZIE, razii, s. f. Control inopinat al populației dintr-o anumită rază teritorială, făcut de organele poliției, având drept scop descoperirea unor infractori, a unor contravenienți etc. – Din fr., it. razzia, germ. Razzia.

COMISARIAT, comisariate, s. n. 1. (În vechea organizare administrativă a țării) Secție a poliției orășenești condusă de un comisar (1). ♦ Localul acestei secții. 2. (În sintagma) Comisariat militar = organ de conducere militară locală de pe lângă fiecare unitate administrativă, ale cărei funcții de bază sunt recrutarea și încorporarea celor supuși serviciului militar, precum și evidența situației militare a cetățenilor. ♦ Localul acestui organ. 3. (În U.R.S.S., până în anul 1946; în sintagma) Comisariat al poporului = minister. [Pr.: -ri-at] – Din fr. commissariat, (3) rus. komissariat.

COMISIE, comisii, s. f. 1. Colectiv organizat care funcționează pe lângă o instituție, o adunare etc. și care are sarcina de a face propuneri, de a lua hotărâri sau de a executa mandate în cazuri speciale. 2. Organism internațional sau organ al unei organizații internaționale. 3. (Înv.) Secție de poliție. [Var.: comisiune s. f.] – Din rus. komissiia, fr. commission.

SIGURANȚĂ, (3) siguranțe, s. f. 1. Lipsă de primejdie; sentiment de liniște și încredere pe care îl dă cuiva faptul de a se ști la adăpost de orice pericol; securitate. 2. Lipsă de îndoială, convingere neclintită, încredere nestrămutată; certitudine. ◊ Loc. adv. Cu siguranță = a) fără îndoială, desigur; sigur; b) cu încredere, cu hotărâre, ferm. ♦ Fermitate, precizie, pricepere, îndemânare. 3. Dispozitiv la armele de foc, care împiedică descărcarea accidentală a armei. ♦ Organ de mașină, aparat sau dispozitiv care protejează un material sau un sistem tehnic împotriva efectelor dăunătoare provocate de acțiuni interioare sau exterioare. ◊ Siguranță în funcționare = fiabilitate. ♦ Dispozitiv care întrerupe automat un circuit electric la trecerea unui curent electric prea intens. ◊ Siguranță automată = siguranță electrică de tipul unui întrerupător automat, care este repusă în funcțiune prin simpla apăsare a unui buton. ♦ Ac de siguranță = ac prevăzut cu o închizătoare care îi acoperă vârful, pentru a evita înțepătura sau pentru a împiedica desprinderea din locul unde este înfipt. ♦ Dispozitiv care se introduce în broasca unei uși, pentru ca ușa să nu poată fi deschisă cu o cheie falsă. 4. Nume dat în trecut poliției secrete. [Var.: (înv.) siguranție s. f.] – Sigur + suf. -anță.

SECTORIST, sectoriști, s. m. Ofițer sau subofițer de poliție în sarcina căruia se află ordinea publică și evidența populației dintr-un anumit sector al unui oraș. – Sector + suf. -ist.

SECȚIE, secții, s. f. 1. Subunitate organizatorică stabilită pe ramuri de activitate, pe specialități, pe operații etc. în întreprinderi, instituții etc.; sală, atelier, local în care își desfășoară activitatea o astfel de subunitate. ♦ Compartiment cu destinație specială într-un magazin, într-un muzeu etc. 2. Subdiviziune în cadrul administrației sau al poliției unui oraș; local în care își are sediul această subdiviziune. – Din rus. sekțiia, fr. section.

SERGENT, sergenți, s. m. 1. Grad inferior în armată sau în poliție, imediat superior gradului de caporal; persoană care poartă acest grad. ◊ Sergent-major = grad militar superior sergentului și inferior plutonierului, primul grad de subofițer; persoană care are acest grad. 2. (În trecut) Gardist (1); gardian. – Din fr. sergent.

SUBCOMISAR, subcomisari, s. m. Funcționar de poliție aflat în imediata subordonare a comisarului în vechea organizare a poliției; gradul acestui funcționar. – Sub¹- + comisar (după fr. sous-comissaire).

AGENT s. 1. (înv.) zapciu, (arg.) copoi. (~ de poliție.) 2. v. spion. 3. agent de percepție v. perceptor. 4. agent sanitar v. felcer. 5. factor. (~ natural.) 6. agent chimic v. reactiv.

AȘEZARE s. 1. instalare, plasare. (~ lui într-un fotoliu.) 2. v. așternere. 3. v. stabilire. 4. v. amplasare. 5. v. aranjare. 6. v. alcătuire. 7. (concr.) amplasament, amplasare, loc, poziție, (rar) situare, situație, (înv.) așezământ, pusăciune, pusătură, pusoare, stat. (Prin ~ e o localitate pitorească.) 8. (concr.) aglomerație, localitate, (înv.) politie. (O ~ umană.) 9. (concr.) adăpost, casă, cămin, domiciliu, locuință, sălaș, (reg.) sălașnă, (Transilv., Ban. și Bucov.) cortel, (înv.) locaș, mutare, mutat, odaie, sat, sălășluință, sălășluire, ședere, șezământ, șezut, (fig.) bârlog, cuib, culcuș. (Unde își are ~?) 10. (concr.) sălaș, șatră. (~ de țigani.)

CETATE s. (IST., MIL.) fortăreață, (înv.) baște, politie. (O ~ medievală.)

CHEMA vb. 1. a invita, a pofti. (I-a ~ să meargă la el.) 2. a convoca, a invita, (înv., în Transilv. și Ban.) a conchema. (I-a ~ la poliție.) 3. v. solicita. 4. v. provoca. 5. v. cita. 6. v. acționa. 7. v. evoca. 8. v. supranumi. 9. a se numi, (înv. și pop.) a striga, (pop.) a-i spune, a-i zice, (înv.) a se porecli. (- Cum te ~? – Gheorghe!) 10. a se numi, a se spune, a se zice, (înv.) a se pomeni. (Cum se ~ pe la voi această floare?)

CHEMARE s. 1. invitare, invitație, poftire. (~ cuiva la masă.) 2. convocare, invitare, invitație. (~ lor la poliție.) 3. v. provocare. 4. v. citare. 5. (MIL.; concr.) ordin, (prin Transilv. și Maram.) poruncă. (A primit ~ și s-a prezentat la unitate.) 6. v. apel. 7. v. proclamație. 8. v. menire. 9. v. aptitudine.

CIRCUMSCRIPȚIE s. circă, secție, (înv.) despărțire. (~ de poliție, electorală, sanitară.)

COMPORTARE s. 1. comportament, conduită, purtare, (rar) purtat, (pop.) port, purtătură, (prin Olt.) săbaș, (Olt.) umblet, (înv.) petrecere, politie. (Are o ~ corespunzătoare.) 2. apucătură, comportament, conduită, deprindere, maniere (pl.), moravuri (pl.), năravuri (pl.), obiceiuri (pl.), purtare, (pop.) modă, (Transilv.) pont, (înv.) duh, (turcism înv.) talâm. (Ce înseamnă aceste ~ări?) 3. atitudine, purtare, ținută, (înv.) tarz. (O ~ demnă, fără reproș.) 4. v. atitudine.

CONDUITĂ s. 1. comportament, comportare, purtare, (rar) purtat, (pop.) port, purtătură, (prin Olt.) săbaș, (Olt.) umblet, (înv.) petrecere, politie. (Are o ~ necorespunzătoare.) 2. v. comportare.

FAST s. 1. lux, măreție, pompă, somptuozitate, splendoare, strălucire, (înv.) ighemonicon, pohfală, saltanat. (~ul de la Curte.) 2. bogăție, lux, pompă, splendoare, strălucire. (~ul ceremoniei.) 3. alai, pompă, (înv.) parisie, politie, vâlvă. (A fost primit cu mare ~.) 4. v. pompă.

IMOBILIZA vb. 1. v. fixa. 2. a ține. (Îl ~ până vine poliția.) 3. a paraliza. (I-a ~ orice mișcare.)

INVITA vb. 1. v. chema. 2. a (se) îmbia, a (se) pofti, (grecism înv.) a (se) proscalisi. (Se ~ unul pe altul la petrecere.) 3. v. pofti. 4. a chema, a convoca, (înv., în Transilv. și Ban.) a conchema. (I-a ~ la direcție, la poliție.) 5. v. provoca. 6. v. cita. 7. v. soma.

LOCALITATE s. aglomerație, așezare, (înv.) politie. (O ~ urbană.)

ORAȘ s. 1. (livr.) cetate, citadelă, urbe, (înv.) politie, târg, (grecism înv.) horă. (Un mare ~.) 2. v. centru.

POLITIE s. v. aglomerație, alai, așezare, cetate, comportament, comportare, conduită, fast, fortăreață, localitate, oraș, politică, pompă, purtare, stat, țară.

POLIȚIE s. secție. (A dus hoțul la ~.)

POMPĂ s. 1. v. fast. 2. bogăție, fast, lux, splendoare, strălucire. (~ ceremoniei.) 3. alai, fast, (înv.) parisie, politie, vâlvă. (A fost primit cu mare ~.) 4. paradă, (înv.) fală. (A intrat cu ~ în oraș.) 5. ceremonie, cinste, fast, paradă, solemnitate. (~ de care s-a bucurat.)

PURTARE s. 1. v. cărat. 2. folosire, întrebuințare, purtat, uzură. (De atâta ~, pantalonii erau rupți.) 3. port. (~ armelor este interzisă.) 4. v. comportare. 5. comportament, comportare, conduită, (rar) purtat, (pop.) port, purtătură, (prin Olt.) săbaș, (Olt.) umblet, (înv.) petrecere, politie. (Are o ~ necorespunzătoare.) 6. atitudine, comportare, ținută, (înv.) tarz. (O ~ demnă, fără reproș.) 7. atitudine, comportare, gest. (~ lui m-a mișcat.) 8. ducere, susținere. (~ unei campanii de presă.)

SECȚIE s. 1. v. raion. 2. v. circumscripție. 3. v. comisariat. 4. miliție. (A dus hoțul la ~.) 5. v. poliție.

STAT s. 1. țară, (înv. și reg.) stăpânire, (înv.) memlechet, poliție publică. (Un ~ înfloritor.) 2. v. putere. 3. stat federal v. federație.

politie s. f., art. politia, g.-d. art. politiei; pl. politii, art. politiile

poliție s. f. (sil. -ți-e), art. poliția (sil. -ți-a), g.-d. art. poliției; pl. poliții, art. polițiile (sil. -ți-i-)

ASEDIU ~i n. mil. Încercuire cu forțe armate a unei fortificații pentru a o cuceri. ◊ A ridica ~ul a înceta asediul. Stare de ~ regim special de constrângere, impus de împrejurări excepționale, acordând drepturi excesive organelor de poliție și autorităților militare. [Sil. -diu] /<it. assedio

CAID² ~zi m. (în trecut, în statele musulmane ale Africii de Nord) Guvernator al unei provincii sau al unui oraș care deținea și funcțiile de judecător și de șef al poliției. [Sil. -ca-id] /<fr. caïde

COMISAR ~i m. 1) Persoană învestită de către o autoritate superioară cu împuterniciri speciale. 2) Șeful unui comisariat de poliție. /<fr. commissaire, rus. komissar

COMISARIAT ~e f. 1) Organ de conducere social-politică, administrativă etc. ◊ ~ militar organ de conducere militară locală de pe lângă fiecare unitate administrativă, ale cărei funcții de bază sunt recrutarea și încorporarea celor supuși serviciului militar, precum și evidența situației militare a cetățenilor. 2) Localul unui astfel de organ de conducere. 3) (în unele țări) Secție a poliției orășenești condusă de un comisar. 4) Localul secției orășenești de poliție. [Sil. -ri-at] /<fr. commissariat, rus. komissariat

COPOI ~ m. 1) Rasă de câini de vânătoare de talie mare, care urmărește vânatul după miros. 2) Câine din această rasă. 3) Câine polițist folosit la urmărirea infractorilor. 4) depr. Agent de poliție. /ung. kopó

CORECȚIONAL ~ă (~i, ~e) 1) Care ține de o acțiune calificată drept delict; referitor la o infracțiune. Pedeapsă ~ă. 2) Care reprimă infracțiunile; însărcinat cu reprimarea infracțiunilor. Poliție ~ă. Tribunal ~. [Sil. -ți-o-] /<fr. correctionnel

DETECTIV ~i m. (în unele state) Agent secret aflat în serviciul poliției sau al unei persoane particulare. /<fr. détective

GARDIST ~ști m. înv. Funcționar la poliție având misiunea de a păstra ordinea publică pe străzile unui oraș; sergent de stradă. /gardă + suf. ~ist

GESTAPO [pr.: ghestapo] n. (în Germania hitleristă) Secție a poliției secrete. /Cuv. germ.

INTERPOL n. Poliție criminală internațională. /<engl. Inter[national]Pol[ice]

JANDARMERIE ~i f. (în unele țări) Poliție militară care se ocupă de supravegherea menținerii ordinii și a securității publice. [G.-D. jandarmeriei] /<fr. gendarmerie

MILIȚIE f. înv. 1) Organ de stat însărcinat cu menținerea ordinii publice, cu apărarea proprietății de stat și individuale; poliție. 2) Totalitate a lucrătorilor care făceau parte din acest organ; poliție. /<lat. militia, rus. miliția

OFIȚER ~i m. (denumire generică) Militar din efectivul de comandă al forțelor armate sau al poliției. /<pol. oficer, rus. ofițer, fr. officier

POLIȚAI ~ m. înv. 1) Șef al poliției unui oraș sau al unei circumscripții dintr-un oraș. 2) v. POLIȚIST². /<germ. Polizei

POLIȚIE ~i f. 1) Organ de stat care are sarcina de a menține ordinea. 2) (cu sens colectiv) Totalitate a persoanelor care alcătuiesc acest organ. 3) Clădire în care se află acest organ. 4) Organizare a controlului și a supravegherii ordinii publice. ~ rutieră. /<lat. politia, fr. police

POLIȚIENESC ~ească (~ești) Care este caracteristic poliției; de poliție. [Sil. -ți-e-] /poliție + suf. ~enesc

POLIȚIST¹ ~stă (~ști, ~ste) 1) v. POLIȚIENESC. 2) (despre state și forme de guvernământ) Care își exercită puterea prin metode samavolnice, sprijinindu-se pe poliție. 3) (despre filme, romane etc.) Care are un subiect ce se desfășoară în jurul unei anchete, a unei urmăriri judiciare. /<germ. Polizist

POLIȚIST² ~stă (~ști, ~ste) m. și f. Funcționar la poliție; agent la poliție. /<germ. Polizist

SECTORIST ~ști m. Ofițer sau subofițer de poliție având în sarcină menținerea ordinii publice și evidența populației dintr-un sector, dintr-un cartier. /sector + suf. ~ist

SERGENT ~ți m. 1) Militar cu grad imediat superior caporalului. 2): ~ de stradă slujbaș la poliție cu misiunea de a menține ordinea publică pe străzile unui oraș; gardist. /<fr. sergent, germ. Sergeant

SIGURANȚĂ ~e f. 1) Situație fără pericol; lipsă de primejdie; securitate. ◊ A fi în ~ a fi ferit de primejdii. 2) Lipsă de îndoială; convingere fermă; certitudine. ◊ Cu ~ a) cu deplină încredere în sine; b) fără îndoieli. Pentru mai multă ~ a) pentru a fi mai sigur; b) pentru a asigura securitate deplină. 3) Exactitate în realizarea unei acțiuni; dibăcie; dexteritate. 4) Dispozitiv al unei arme de foc care împiedică descărcarea accidentală a acesteia. 5) Dispozitiv care protejează un sistem tehnic împotriva acțiunii dăunătoare sau nedorite. ◊ Ac de ~ ac prevăzut la unul din capete cu închizătoare, întrebuințat pentru a prinde ceva. ~ electrică dispozitiv de întrerupere automată a unui circuit electric, când intensitatea curentului depășește nivelul obișnuit. 6) Poliție secretă. [G.-D. siguranței] /sigur + suf. ~anță

SUBCOMISAR ~i m. Adjunctul unui comisar de poliție. /sub- + comisar

ZAPCIU ~i m. înv. 1) Slujbaș care strângea datoriile și plățile neachitate. 2) Dregător însărcinat cu conducerea unei plase. 3) Agent de poliție; polițist. /<turc. zaptiye

ALGUAZIL s.m. (Liv.) Agent de poliție în Spania. [Pron. -gua-zil. / < sp. alguacil].

CHESTOR s.m. 1. (Ist.) Magistrat roman care deținea diferite funcții financiare. 2. (Liv.) Funcție administrativă în parlamentele unor țări. 3. Șeful unei chesturi de poliție. [< lat. quaestor, cf. fr. questeur].

GESTAPO s.n. Poliție secretă nazistă. [Var. ghestapou s.n. / < germ. Ge(heim) Sta(at) Po(lizei)].

COMISAR s. m. 1. ofițer de poliție, șef al unui comisariat sau al unui birou de poliție. 2. delegat, împuternicit (într-o funcție, într-un rang). ** reprezentant diplomatic cu rang de ambasator. ** membru al unei comisii internaționale cu caracter tehnic. 3. (în fosta U.R.S.S., până în 1946) persoană împuternicită de guvern cu îndeplinirea unei munci politice; membru al guvernului. 4. comandant al unui comisariat militar. (<fr. commissaire, 3. rus. komissar)

CARABINIER s.m. Soldat înarmat cu carabină. ♦ Soldat care face serviciu de poliție în Italia. [Pron. -ni-er. / < fr. carabinier, it. carabiniere].

COMISAR¹ s.m. 1. Ofițer de poliție, șef al unui comisariat sau al unui birou de poliție. 2. Delegat, împuternicit (într-o funcție, într-un rang etc.). [Cf. fr. commissaire, it. commissario, lat. med. commissarius].

COMISARIAT¹ s.n. (În vechea organizare administrativă a țării) Secție a unei poliții orășenești, condusă de un comisar; local în care funcționează o astfel de secție. [Pron. -ri-at. / < germ. Kommissariat, it. commissariato, fr. commissariat].

ceastie, ceastii, s.f. (înv.) poliție, secție (de poliție).

agă (-ale), s. n. – 1. Ofițer superior în armata turcă. – 2. Nobil de rang secundar, ofițer superior; este atestat în Munt. începînd de la 1620, în locul celui care înainte se numea căpitan de vînători. Era conducătorul militar al poliției, inspector al piețelor urbane și, după răscoala din 1655, conducătorul militar al infanteriei; avea închisoare proprie și tribunal la el acasă. Regulamentul Organic i-a acordat gradul de colonel. – Mr. aga. Tc. aga (Roesler 587, Șeineanu, II, 10; Lokotsch 28); cf. ngr. ἀγά, alb., bg. agá. Este un hibrid gramatical. La început, sing. său a fost aga, formă care explică pl. agale. Mai tîrziu sing. a fost asimilat cu tipul tată; astfel că astăzi sing. este m., în ciuda formei, iar pl. este f., în ciuda sensului. DAR tratează drept cuvinte distincte aga (pl. aghii, a cărui formă este falsă) și agă. Der. agesc, adj. (polițienesc); agie, s. f. (poliție; birou al unui agă); agoaie, s. f. (soție de agă); agiesc, adj. (polițienesc); Agachi, s. m. (aga), dim. de la ngr. ἀγάϰι, și considerat greșit nume propriu (Șeineanu, II, 11; Bogaci).

agent (agenți), s. m. – Reprezentant al unei instituții care îndeplinește anumite însărcinări. Fr. agent. – Der. agenție, s. f.,din fr. agence (derivat ca poliție din police etc.); agentură, s. f., din germ. Agentur.

CORONER s.m. (Anglicism) Ofițer de poliție judiciară în Anglia și în S.U.A. [< engl. coroner].

DETECTIV s.m. Agent secret al poliției judiciare; agent secret în serviciul unei persoane sau al unei instituții polițienești particulare. [< fr. détective, cf. engl. detective].

ipocomisar, ipocomisari, s.m. (înv.) subcomisar de poliție.

astinomie (astinomii), s. f. – Poliția urbană din București, creată în timpul ocupației rusești din 1807-12, paralel cu cea numită agie, și condusă de patru boieri de primă categorie; a fost reintrodusă în 1820-1. Ngr. ἀστυνωμία.

INTERPOL s.n. Poliție internațională, instituită în vederea combaterii eficace a delincvenței și criminalității pe plan mondial. [Cf. Inter(national) Pol(ice)].

baș s. m. – 1. Capăt, extremitate. – 2. Căpetenie, conducător. Tc. baș (Șeineanu, II, 39; Lokotsch 260). Înv., astăzi nefolosit ca un cuvînt independent. Intră în compunerea unui număr de funcții și îndeletniciri de origine orientală, pentru a desemna căpetenia breslei sau pe cel dintîi din categoria lui: baș-beșleagă, șef de poliție; baș-ciohodar, cămăraș etc.

baros (baroase), s. n. – Ciocan mare al fierarilor. Țig. baro „mare, important”, bares „foarte, extrem de” (Miklosich, Zig., 177; Hasdeu 2536; Graur, 124-6; Gáldi, Dict., 226), de unde provine și sp. bari „excelent” (cf. Corominas, I, 408). Der. baroi, s. m. (persoană importantă, zeflemea adresată țiganilor); baraon, s. m. (zeflemea adresată țiganilor), hapax al lui Ispirescu, ce pare a proveni din contaminarea cu faraon; barosan, adj. (important, imponent, care se bucură de considerație), pe care Gaur îl explică prin țig. baro san „ești mare”, și Iordan, BF, 274, prin baros -an, cf. Graur, BL, IV, 196; barosan, s. m. (persoană importantă; Arg., agent de poliție); barosănie, s. f. (grandoare); barosănește, adv. (minunat, magnific); barosăni, vb. (a se îmbogăți); boroi, s. m. (țigan); baragladină, s. f. (țigan, zeflemea sau formulă de adresare depreciativă), comp. din baro și bg. gladen „flămînd” (DAR) sau gadină „vietate, animal” (după ipoteza foarte riscantă a lui Philippide, Viața rom., I, 1916, p. 216, der. de la barangă); baron, s. n. (membru viril), cf. Juilland 157.

beșleagă (beșlegi), s. m. – 1. Ofițer turc, căpitan al corpului de frontieră. – 2. Om bătrîn ramolit, boșorog. – Var. bașli aga (numai cu primul sens). Tc. beșli agasi (Roesler 589; Șeineanu, II, 49). – Der. beșlegărit, s. n. (contribuție pentru întreținerea poliției). Cf. beșliu.

JANDARMERIE s.f. Poliție militară. [Gen. -iei. / cf. fr. gendarmerie].

breaslă (bresle), s. f. – 1. Asociație de meșteri din aceeași branșă, corporație. – 2. (Înv.) Companie de poliție armată pentru fiecare corporație. – 3. Meserie, profesie. Sl. bratĭstvo „frăție, corporație” (DAR). – Der. breslaș, s. m. (membru al unei bresle; soldat; muncitor, meseriaș).

caiafă (caiafe), s. m. – 1. Ipocrit, fățarnic. – 2. (Arg.) Agent de poliție. De la Caifas, în rom. Caiafa (Tagliavini, Arch. Rom., XII, 178).

storoș, storoși, s.m. (înv. și reg.) slujbaș folosit în trecut în serviciul subprefecturilor poliției ca paznic, curier etc.

subașă, subași, s.m. (înv.) 1. (în teritoriile aflate sub administrație turcească) primar rural. 2. (idem) agent (de poliție, de percepție) 3. (reg.) paznic (de câmp, de vie).

ceauș (ceauși), s. m. – 1. Funcționar inferior în administrația turcă, portar, ușier. – 2. În Munt. și Mold., înv., ofițer de poliție, șef peste 40 tufeccii, în subordinea marelui spătar. – 3. În vechea organizare militară, șef al unei mici unități (pe care Bălcescu o evaluează, exagerat, la 500 de oameni). – 4. Șef, căpetenie. – 5. Unul din personajele care alcătuiesc dansul călușarilor. – 6. (Banat) Persoană care îi ajută pe nași în însărcinările lor, în timpul nunții. – 7. Varietate de struguri de masă. – Mr. ciauș. Tc. ça(v)uș „sergent” (Șeineanu, II, 125; Lokotsch 404; Iogu, GS, IV, 157; Ronzevalle 70); cf. bg. čaus. – Der. ceaușesc, adj. (de portar; de agent, de poliție); ceauși, vb. (a servi ca ceauș); ceaușie, s. f. (îndeletnicirea de ceauș). Bălcescu folosește cuvîntul căușel (chihii sau căușeii erau peste zece soldați), probabil rezultat al unei lecturi greșite, în loc de ceaușel.

PRETOR s.m. 1. Înalt magistrat care avea un rang imediat inferior consulului în vechea Romă. 2. (În trecut) Persoană numită pe lîngă marile unități militare, cu atribuții în timp de război sau de mobilizare în poliția administrativă și judiciară. 3. Șeful administrativ al unei plăși. [< lat. praetor, cf. fr. préteur].

SIGURANȚĂ² s.f. Nume dat în trecut poliției politice secrete. [Cf. it. sicurezza].

SUBCOMISAR s.m. Funcționar al vechii poliții, inferior în grad comisarului. [După fr. sous-commissaire].

comisar (comisari), s. m. – Ofițer de poliție. – Mr. cumisar. Lat. commissarius (sec. XVII) și modern din fr. commissaire (din rus. komisar, după Sanzewitsch 200; se pare însă că apare în rom. mai înainte ca în rusă). Forma mr., din it. commessario, prin intermediul ngr. ϰουμεσάρις. – Der. comișer, s. m. (agent, polițist), cuvînt rar; comisariat, s. n. (secție de poliție condusă de un comisar).

comisie (-ii), s. f. – 1. Colectiv organizat care funcționează pe lîngă o instituție, o adunare etc. – 2. Organism internațional. – 3. (Înv.) Secție de poliție. – Var. comision (înv.), comisiune. Lat. commissio (sec. XVIII). Var., care în sec. XVIII se folosea cu sensul curent de „misiune, comisie”, se folosește numai ca termen comercial, cu sensul de „comandă; remunerație procentuală primită pentru mijlocirea unei afaceri”, în timp ce comisie se folosește cu sensul de „colectiv organizat, adunare, delegație”. Var. pare a proveni din germ. Kommission. – Der. comisiona, vb. (a încredința; a însărcina; a împuternici), din fr. commissionner; comisionar, s. m.

cordon (cordoane), s. n. – 1. Cingătoare, centură, curea. – 2. Legare, strîngere cu șireturi. – 3. Nume pe care țăranii moldoveni îl dădeau provinciei Bucovina, după ocuparea acesteia de către austrieci (1775). – Var. cordun(ă). Mr. curdone. Fr. cordon (sec. XVIII), în parte prin intermediul germ. Kordon, cf. rus. kordon. În mr., din it. cordone, cf. ngr. ϰορδόνι, tc. kordun. – Der. cordonaș, s. m. (grănicer, poliția de frontieră fiind creată în 1814).

dosariadă, dosariade s. f. (pub.) 1. cercetarea dosarelor de Securitate ale candidaților la funcții publice înalte, pentru blocarea accesului foștilor agenți ai poliției politice comuniste la asemenea posturi 2. epurarea din funcțiile de conducere a cadrelor care sunt membri sau simpatizanți ai unei formațiuni politice situate la un moment dat în opoziție

curcă (curci), s. f. – 1. Femela curcanului. – 2. (Trans.) Veșmînt larg. – 3. Femeie proastă. – 4. Laș, om bleg. Sl. (bg., pol.) kurka, din sl. kurŭ „cocoș” (Miklosich, Slaw. Elem., 27; Miklosich, Lexicon, 324; Meyer, Neugr. St., II, 36; Cihac, II, 87; Berneker 651; Conev 54); cf. alb. tšurkë (Meyer 450), ngr. ϰοῦρϰας (după DAR, provine din rom.), mag. kurka (din rom., după Edelspacher 17). – Der. curcan, s. m. (pasăre domestică mare, cu coada lată desfășurată în evantai; prost, neghiob; dorobanț, numit astfel în războiul din 1877 cu turcii datorită penei de curcan de la chipiu; Arg., vardist); curcănar, s. m. (ogradă de curcani); curcănar, s. m. (păzitor de curcani; dorobanț de la 1877); curcănesc, adj. (de dorobanț); curcănie, s. f. (furtișag), cuvînt rar, cf. găinărie; curcănărie, s. f. (Arg., poliție). – Cf. curnic.

albăstrui s. m. invar. (iron.) lucrător al Securității, al poliției politice comuniste

deștinge (-g, -ns), vb. – A coborî, a se da jos. – Var. deștinde. Lat. descĕndĕre (Candrea-Dens., 495; Tiktin; Candrea), cf. it. descendere, fr. descendre, sp. descender. Este dublet de la forma neol. descinde, vb. (a coborî, a se da jos; a se opri, a se caza; despre poliție, a face o descindere într-o casă sau într-un local), cu sensurile fr. descendre. Înv. (sec. XVI-XVII).

AGENT, -Ă I. s. m. f. reprezentant al unui stat, al unei instituții, întreprinderi etc. care îndeplinește anumite însărcinări. ♦ ~ diplomatic = reprezentant al unui stat în alt stat în relațiile politice cu acesta; ~ economic = persoană fizică sau juridică care participă la viața economică a unei societăți comerciale; ~ secret = cel care îndeplinește o misiune secretă de informare; spion; ~ de circulație = (sub)ofițer de poliție cu îndrumarea, supravegherea și controlul circulației pe drumurile publice. II. s. m. factor activ ce determină un anumit proces fizic, chimic etc. ♦ ~ patogen = microorganism care determină apariția unui proces patologic; nume de ~ = substantiv, adjectiv care indică autorul acțiunii unui verb; complement de ~ = subiectul logic al acțiunii unui verb pasiv; propoziție completivă de ~ = propoziție care arată acțiunea exprimată printr-un verb pasiv. (< fr. agent, lat. agens)

ALGUAZIL s. m. agent de poliție în Spania. (< fr. alguazil, sp. alguacil)

BRIGADĂ s. f. 1. formațiune (stabilă) de lucru format din muncitori, organizată pentru anumite sarcini de producție. ◊ formațiune de poliție într-un anumit scop, cu un anumit profil. ◊ ~ artistică = echipă de artiști amatori care prezintă programe scurte, inspirate din viața colectivului din care fac parte. 2. echipă de specialiști care controlează și îndrumă activitatea unei instituții, întreprinderi etc. 3. mare unitate militară din două sau trei regimente din aceeași armă, mai mică decât divizia. ◊ mare unitate navală din șase-nouă nave mijlocii (distrugătoare, submarine) sau două-trei nave mici (vedete) ◊ ~ăzi internaționale = mari unități militare constituite în Spania din voluntari de diferite naționalități în războiul din 1936-1939. 4. subunitate silvică din mai multe cantoane (3) și supravegheată de un brigadier (2). (< fr. brigade, rus. brigada)

CHESTOR s. m. 1. magistrat roman care în perioada regalității îndeplinea funcția de judecător, iar în cea a republicii deținea funcții financiare. 2. șeful unei chesturi de poliție. 3. membru al biroului unei adunări parlamentare pentru folosirea fondurilor, pentru administrație și securitate. (< fr. questeur, lat. quaestor)

CIRCUMSCRIPȚIE s. f. delimitare teritorial-administrativă în cadrul unui oraș, județ, sector etc.; secție, serviciu, instituție care se ocupă cu o anume activitate (financiară, medicală, de poliție etc.). ♦ ~ electorală = unitate administrativă constituită cu ocazia alegerilor; ~ sanitară = unitate teritorială de bază în sistemul de ocrotire a sănătății. (< fr. circonscription, lat. circumscriptio)

COMISARIAT s. n. 1. secție a unei poliții orășenești condusă de un comisar; localul în care funcționează (cf. terminologiei exsovietice). 2. organ de conducere militară locală care ținea evidența situației militare a cetățenilor. 3. instituție sovietică condusă de un comisar (3). (< fr. commissariat, rus. komissariat)

CORONER s. m. ofițer de poliție judiciară în Anglia și S.U.A. (< engl. coroner)

DETECTIV s. m. agent secret în serviciul poliției sau al unei persoane particulare. (< fr. détective, engl. detective)

FOTOROBOT s. m. portret reconstituit după mărturii în vederea cercetărilor făcute de poliție. (< fr. photo-robot)

GESTAPO GHES-STA-/ s. n. poliție secretă nazistă. (< germ. Gestapo)

INTERPOL s. n. poliție internațională, în vederea combaterii eficace a delincvenței și criminalității pe plan mondial. (< fr., engl. Interpol)

JANDARMERIE s. f. poliție militară care menține siguranța publică. ◊ localul în care își are sediul (< fr. gendarmerie)

MATRACĂ s. f. 1. baston noduros în formă de măciucă. 2. baston de lemn (cauciuc) folosit de forțele de poliție. (< fr. matraque)

POLICEMAN LIS-MEN/ s. m. agent de poliție. (< engl. policeman)

POLIȚIE s. f. 1. organ de stat care menține ordinea publică și reprimă infracțiunile. ◊ localul în care se află. 2. reprezentanții poliției (1). (< germ. Polizei, fr. police, rus. polițiia)

POLIȚIST I. s. m. agent, funcționar de poliție (1). II. adj. 2. de poliție, polițienesc. 2. care își exercită puterea cu sprijinul poliției. ♦ roman (sau film) ~ = roman (sau film) în care sunt înfățișate fapte criminale; polisier. (< germ. Polizist)

PREFECTURĂ s. f. 1. unitate administrativă, provincie etc. condusă de un prefect (1). 2. funcția, demnitatea de prefect. 3. instituție care constituie forul administrativ și politic sau conducerea poliției dintr-un județ (sau district). (< lat. praefectura, fr. préfecture)

PRETOR s. m. 1. magistrat roman cu rang imediat inferior consulului. 2. (în trecut) persoană pe lângă marile unități militare, cu atribuții în timp de război sau de mobilizare în poliția administrativă și judiciară. 3. reprezentant al puterii centrale într-o plasă, cu atribuții administrative și de poliție. (< lat. praetor)

SECTORIST s. m. (sub)ofițer de poliție care supraveghează un sector. (< sector + -ist)

SIGURANȚĂ s. f. 1. lipsă de primejdie. 2. lipsă de îndoială, convingere neclintită; certitudine. 3. capacitate a unui sistem tehnic de a-și păstra calitățile funcționale pentru care a fost creat. 4. dispozitiv la o armă de foc care împiedică descărcarea întâmplătoare a acesteia. 5. dispozitiv care întrerupe automat un circuit electric, în cazul depășirii valorii nominale a acestuia. 6. (în trecut) poliția politică secretă. (< sigur + -anță)

SUBCOMISAR s. m. funcționar al vechii poliții, inferior în grad comisarului. (după fr. sous-commissaire)

gloată (gloate), s. f. – 1. Mulțime. – 2. Droaie, puzderie. – 3. Adunătură, plebe. – 4. (Înv.) Poliție locală, trupe de infanterie formate din țărani fără pregătire militară specială, a căror recrutare era decretată în cazuri de urgență. – 5. (Trans., Bucov.) Familie. Sl. (bg., sb., cf., slov.) glota (Miklosich, Lexicon, 120; Cihac, II, 129; DAR), cf. pol. gołota › holotă, s. f. (Mold., înv., „mulțime”), și sb. glota „familie”. – Der. glotaș, s. m. (soldat din poliția locală; copil, prunc); îngloti, vb. (a aduna, a concentra; a înrola; a îngrămădi; a publica), înv.

înainte adv. – 1. În față. – 2. Mai devreme, mai întîi. – 3. În locul dintîi, în frunte. – 4. (Prep.) În fața, în prezență. – 5. (Adj., înv.) Anterior, precedent. – Var. nainte. Mr. nănte, ninte, ainte. Lat. ab ante, al cărui rezultat normal, *aînte, a trecut la ainte, probabil prin analogie cu alternanța vocalică cuvînt-cuvinte, mormînt-morminte. Ainte (considerat de DAR ca rezultat normal din punct de vedere fonetic; cf. it. avanti, prov. avan, fr. avant, cat. abantes), păstrat în mr., apare în texte din sec. XVI-XVII, numai în compuneri ca nainte, mainte (< mai ainte), mai deinte; compunerea cu în- este normală, cf. (îm)prejur, (îm)preună, (în)adins, etc. După REW 4335, din lat. inainte; de la in abante e inde, după Pascu, I, 129, cf. Pascu, Beiträge, 10. După DAR, este vorba de o contaminare a lui ainte cu îninte < in ante. Lat. in ab antea este atestat pentru sec. IX, cf. J. Bastardas, Particularidades sintácticas del latin medieval, Barcelona 1953, p. 85. Der. înainta, vb. (a avansa, a progresa); înaintaș, s. m. (strămoș, precedesor; precursor; calul de dinainte al trăsurii; adj., care merge înainte; Arg., ochelari; Arg., pungaș în serviciul poliției). – Comp. (înv.) înainte cuvîntare, s. f. (prolog), format ca gr. πρόλογος; înainte mergător, s. m. (precursor), ca gr. πρόδρομος; înainte vreme, adv. (în trecut, în alte timpuri); dinainte, adv., cu prep. de; dinainte, s. n. (parte din față, mai ales la o haină).

isprăvi (isprăvesc, isprăvit), vb. – 1. A îndrepta, a rectifica, a corecta. – 2. A judeca, a da o sentință. – 3. A obține, a dobîndi. – 4. A executa, a înfăptui. – 5. A sfîrși, a termina, a mîntui. Sl. ispraviti „a îndrepta, a corecta; a alcătui, a forma”, de la pravŭ „drept” (Miklosich, Lexicon, 266; Cihac, II, 286; Tiktin; DAR); cf. bg. izpravjam „a sfîrși”. Ca și în cazul lui iscodi (< ischoditi + sŭchoditi), trebuie adăugat sensul etimonului sl. și pe acela al lui sŭtroviti, „a consuma”, cf. istrăvi. Toate sensurile sînt înv., cu excepția sensului 5 și în parte a sensului 4. Der. ispravă, s. f. (ordin, hotărîre, sentință; rezultat, succes; act, ordin scris; înfăptuire, acțiune; faptă; sfîrșit), din sl. isprava „corecție”, dar cu sensurile, în parte înv., ale vb. isprăvi; neisprăvit, s. m. (pocitanie, stîrpitură); ispravnic, s. m. (administrator, dregător, guvernator; împuternicit, reprezentant; agent executiv; înv., prefect al poliției din București, sec. XVII-XVIII; prefect, guvernator al unui județ, funcție creată de Constantin Mavrocordat în 1761, în locul așa numiților vornicei; în trecut existau cîte doi în fiecare județ, în afară de Mehedinți și Rîmnic, unde nu era decît unul), din sl. (bg., rus.) ispravnikŭ; isprăvniceasă, s. f. (soție de ispravnic); isprăvnicel, s. m. (vătaf); isprăvnicie, s. f. (administrație, guvernare); isprăvnicat, s. n. (înv., guvernare); isprăvnici, vb. (a guverna, a administra, a executa); isprăvnicesc, adj. (administrativ).

iudă (iude), s. f. – 1. Cămătar. – 2. Om trădător, fățarnic, prefăcut. – 3. Om fără milă. – 4. Duh rău. – 5. (Arg.) Agent, curcan. – 6. Vînt. – 7. Copaci doborîți de vînt. De la Iuda (Tagliavini, Arch. Rom., XII, 184; DAR). Cihac, II, 152, explică sensul 7 din sl. judŭ „membru”, care nu pare clar. Ar putea fi mai curînd o extindere a sensului 6, care se explică, la rîndul lui, printr-o confuzie cu iugă, s. f. (vînt de sud), din bg., sb. jug. – Der. iudalîc, s. n. (Arg., trădare; misiunea agentului de poliție); iudi, vb. (a ademeni, a seduce, a face să păcătuiască), cf. Iordan, BL, IX, 65 (după DAR, în legătură cu rut. juditi).

jandarm (jandarmi), s. m. – Militar, agent al poliției rurale. – var. (pop.) jandar, jendar(iu), jăndar. Mr. geandar. Fr. gendarme; în mr., din it. gendarme, cf. tc. candarma, alb. ğandarmë, bg. žandarm, sb. žandar. Este cuvînt popular, datorită uzului său administrativ. – Der. jandarmerie, s. f. (post de jandarmi); jandarmeresc, adj. (de jandarm).

marghiloman (marghilomane), s. n. – Cafea cu rom. De la Marghiloman (Mihai), prefect de poliție în București în anii 1861-63. Cf. Tagliavini, Arch. Rom., XII, 222.

mumbașir (mumbașiri), s. m. – Agent de poliție, comisar. – Var. bumbașir. Tc. (arab.) mübașir (Șeineanu, III, 85). Sec. XVIII, înv.

oraș (orașe), s. n. – Urbe, tîrg, cetate. Mag. város (Miklosich, Slaw. Elem., 134; Cihac, II, 519), cf. sb., cr. varoš, alb. varroš, ngr. βαρόσι. – Der. orășan, s. m. (locuitor al orașului), apare în doc. slavorom. din 1439; orășenesc, adj. (de oraș); orășenește, adv. (ca la oraș); orășancă, s. f. (locuitoare a orașului); orășenime, s. f. (lume de la oraș); orăsnic (var. orăjnic), s. m. (titlu dat odinioară, în sec. XVII, armașului în Mold.), probabil pentru că avea în sarcină poliția urbană.

politie (politii), s. f. – 1. Stat, republică. – 2. Oraș. – 3. Conductă. – Mr. pulitie „oraș”. Mgr. πολιτεία. Sec. XVII, înv. E dublet al lui poliție, s. f., din it. polizia, fr. police, prin intermediul rus. policija (Cihac, II, 274; Tiktin). Der. politic, adj., s. m., din fr. politique, și mai înainte din ngr. πολιτιϰός; politică, s. f. (ideologie, doctrină; activitate), din ngr. πολιτιϰή (Murnu, 46; Gáldi 233); politicale, s. f. pl. (intrigi sau discuții politice), din ngr. πολιτιϰά; politicastru, s. m. (om fără orizont); politicesc, adj. (politic), înv.; politicește (var. politicamente), adv. (din punct de vedere politic); politician, s. m., din fr. politicien; politicianism, s. n. (orientare exclusivă și abuzivă către politică); politicos, adj. (civilizat), din ngr. πολιτιϰός (Gáldi 234), cf. sp. politicón; nepoliticos, adj. (necivilizat); politevsi, vb. (a măguli, a ademeni), din ngr. πολιτεύομαι (Tiktin), sec. XVIII, înv.; politefsi, vb. (înv., a fi în uz, a se folosi), dublet al cuvîntului anterior; politețe, s. f., din fr. politesse; nepolitețe (var. impolitețe), s. f. (lipsă de curtoazie); politr(i)uc, s. n. (comisar politic bolșevic), din rus. politruk. Der. de la poliție: polițai, s. m. (copoi, polițist), din germ. Polizei; polițienesc, adj. (propriu poliției), prin intermediul unui adj. *polițian, ca politician, gardian; polițist, adj. (polițienesc; s. m., agent de poliție); polițaimaistru, s. m. (înv., comandant, șef de poliție), din germ. Polizeimeister, cf. rus. policijmejster.

presă (prese), s. f. – 1. Tipar, gazetărie. – 2. (Arg.) Poliție. Fr. presse. – Der. presa, vb., din fr. presser; presar, s. m. (Arg., polițai).

URIADNIC, uriadnici, s. m. (Înv.) Subofițer în armata țaristă; funcționar inferior în poliția rurală din timpul țarilor. – Rus. urjadnik.

sici (-iuri), s. n. – 1. Parte rotunjită a arșicului. – 2. Armaș, ministru al poliției, slujbă care se obține la jocul de arșice, la tragerea cu fața în sus. Origine îndoielnică. După Tiktin, din tc. sicn „închisoare”, seccan „temnicer”; mai puțin probabil din tc. sik „masiv” (Șeineanu, II, 321).

tufecciu (-ii), s. m. – 1. Armurier. – 2. Soldat mercenar în subordinea Marelui Spătar, se folosea în trecut în serviciul poliției de la periferie. – Mr. tuficci. Tc. tüfecçi (Șeineanu, III, 123; Ronzevalle 66). Sec. XIX, înv. – Der. tufecci-bașa, s. m. (comandantul tufecciilor), tc. tüfecçi-bași.

vătaf (-fi), s. m. – 1. Șef, căpitan, comandant peste 500 de oameni. – 2. În Mold., sec. XVI, administrator al unei provincii sau al unui județ. – 3. În Munt., sec. XVII-XIX, administrator de plasă. – 4. Nume a diferitelor funcții adminstrative înv.: vătaf de aprozi, portar principal; vătaf de plai, căpitan al poliției de frontieră; vătaf de visterie, șef de percepție; vătaf de cămară, slujbaș al palatului; vătaful beizadelelor, camerist principal al copiilor de domni; vătaf de călărași, căpitan de cavalerie. – 5. Conducător al unei bresle sau al unui serviciu. – 6. Șef în general; vătaf de tîlhari; vătaf de ciobani; vătaf de țigani. – 7. Administrator, intendent, garant, împuternicit, director. – Var. înv. vătav, vătah, vătaș, vatav. Origine îndoielnică, probabil tăt. vataha „grup” (Miklosich, Etym. Wb.; Lambrior 109; Tiktin; Candrea; Lokotsch 2159; cf. Cihac, II, 451). Apare în idiomuri sl. cf. vatah, vataf, rut. vatah,vatag, vatajko, vataško, pol. wata(c)ha, rus. vataga, vatažnik; dar este evident că toate aceste cuvinte se explică prin rom., cf. Miklosich, Wander., 11; Miklosich, Fremdw., 135; Candrea, Elemente, 400; Capidan, Raporturile, 191. Azi se folosește numai în sensurile 6 și 7. Der. vătășel (var. vătăjel), s. m. (funcționar inferior la primărie; înv., perceptor; Mold., vornicel (la nunți), persoană însărcinată cu protocolul); vătășoaie, s. f. (femeie, nevastă de vătaf; înv., femeie care suplinea pe tatăl orfanilor); vătăși (var. vătăji), vb. (a administra, a dirija, a guverna); vătășie (var. vătăjie), slujba, biroul vătafului; înv., impozite, taxe, podărit); vătășiță (var. vătăjiță), s. f. (nevastă de vătaf; jupîneasă care ținea cheile; Trans., prietenă care asistă mireasa în timpul nunții).

vornic (-ci), s. m. – 1. Boier de rangul întîi, ministru de interne și de justiție. Erau doi în Mold., începînd din 1399 (numiți mai tîrziu al Țării de Sus și al Țării de Jos) și unul în Munt. din 1414, a cărui sarcină a fost despărțită în două în 1761 și în patru în 1795. – 2. Nume pentru diverși demnitari: vornic de tîrg, prefect de poliție la Iași (sec. XVIII); vornic de Tîrgoviște și de Cîmpulung, un fel de administrator al acestor două regiuni, boier de rangul al treilea; mare vornic al poliției, membru al sfatului țării, șef al poliției de străini (sec. XVIII); vornic de harem, administrator al casei Doamnei; vornic de obște, slujbă creată în Mold. în 1803, reunind serviciile lucrărilor publice, al poliției urbane și al inspecției prețurilor; mare vornic al cutiei, administrator al fondurilor de binefacere, funcție creată în Mold. în 1793. – 3. (Mold.) Primar. – 4. Șef de protocol la nunțile populare. – 5. Un anumit joc de copii. – Var. înv. dvornic. Sl. dvorĭnikŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 21; Cihac, II, 463), cf. slov., cr. dvornik „curtean”, pol. dwornik „intendent”, rus. dvornik „portar”. – Der. vorniceasă, s. f. (nevastă de vornic; dădacă sau prima doamnă a principesei); vornicel, s. m. (slujbaș al cîrmuirii; aprod, funcționar judecătoresc ales de popor; șef de protocol la nunțile populare); vornicie, s. f. (slujba de vornic; primărie); vornici, vb. (a o face pe vornicul la o nuntă). – Din rom. provine ngr. βόρνιϰος (Meyer, Neugr. St., II, 94).

a-l apuca ploaia expr. (intl.) a fi surprins de poliție în flagrant delict

arasel s. m. sg. (intl.) pîndă efectuată de un infractor în timpul unei operațiuni ilicite pentru a preveni apariția inopinată a poliției

aspersor, s. n. sg. 1. informator al poliției sau al administrației penitenciarelor. – 2. hoț.

a avea potera-n cârcă expr. (intl.) a fi căutat de poliție: a fi dat în urmărire generală

a bate din buze expr. (intl.) a informa poliția.

a bate toaca expr. 1. (intl.) a informa poliția. 2. a divulga un secret; a populariza excesiv o chestiune.

bază, baze, s. f. 1. loc de întâlnire a unei bande de infractori. 2. sediul poliției.

băieții s. m. pl. art. hot. angajații Securității, ai poliției politice în timpul regimului comunist.

beu, beuri s. n. (intl.) pumn încasat la secția de poliție.

cacao s. invar. (intl.) mită dată agenților din poliția rutieră.

cancelarie, cancelarii s. f. (intl.) sediul poliției.

cavou, cavouri, s. n. (intl.) arestul poliției.

a cădea la înghesuială expr. (intl.) a fi reținut de poliție cu ocazia unei razii.

căzut, -ă, căzuți, -e, adj. (intl.) arestat, prins de poliție.

cerber, cerberi s. m. subofițer de poliției din serviciul de ordine și pază.

ciubotă, ciubote s. f. 1. mitocan. 2. (peior.) ofițer sau subofițer din armată sau poliție.

client -ă, clienți, -te s. m., s. f. (intl.) 1. victimă potențială a unui hoț. 2. infractor căutat de poliție. 3. ins, tip, individ (protagonist al unei narațiuni argotice).

coardă penală expr. (peior.) 1. prostituată luată în vizorul poliției. 2. (deț.) homosexual pasiv.

colivie, colivii s. f. (intl.) 1. arestul unei secții de poliție. 2. celulă de închisoare.

Cooperativa Ochiul și Timpanul expr. (iron.) Securitatea, poliția politică a regimului comunist.

costumaș, costumașe s. n. (dim., iron.) lucrător al Direcției a V-a a Securității, poliția politică comunistă, care avea misiunea de a patrula la vedere pe Calea Victoriei, între sediile fostului Comitet Central al P.C.R. și al fostului Consiliu de Stat.

curcănărie, curcănării s. f. (intl.) poliția, sediul poliției.

dactari s. n. sg. echipaj de poliție.

evapora, evaporez v. r. 1. a dispărea, a se face nevăzut. 2. (intl. – d. un infractor dat în urmărire generală) a se ascunde de poliție.

a face melodii expr. (intl.) a furniza informații poliției.

a face poliție expr. a menține ordinea într-un mod sever și autoritar.

felicitare, felicitări s. f. (intl.) 1. citație la poliție. 2. sentință de condamnare penală.

a fi în dogoreală expr. (intl.) a fi căutat de poliție.

a fi luat la bază expr. (intl.) a fi arestat de poliție.

a fi pus pe goană expr. (intl.) a fi urmărit de poliție.

a fi ridicat cu hoboca (de poliție) expr. (intl.) a fi luat cu forța, a fi dus cu mașina de intervenție a poliției.

gazdă, gazde s. f. 1. proprietara unui bordel, matroană. 2. (intl.) tăinuitor de lucruri furate. 3. (intl.) persoană care ascunde infractori de poliție.

gonitor, gonitori s. m. (intl.) 1. subofițer de poliție. 2. sectorist.

harcumar, harcumari s. m. (țig.) subofițer de poliție.

instrúcție, s. f. sg. (intl.) bătaie încasată la secția de poliție.

interviu, interviuri s. n. (intl.) declarație dată la poliție, la procuratură sau în fața instanței de judecată.

a intra în perimetru expr. (intl.) a intra în atenția poliției; a fi lucrat de poliție.

izolator, izolatori s. m. (intl.) gardian, subofițer de poliție.

SEDIU DE POLIȚIE bază, curcănărie, polente, presă, Presa Mare.

a lua la prăvălie expr. (intl.) a se duce la poliție, a lua pe sus.

AGĂ, agi s. m. (Înv.) 1. Ofițer din armata otomană. 2. Șef al agiei, avînd atribuțiile prefectului de poliție de mai tîrziu. [Var.: aga, agale, s. f.] – Tc. aga.

muist, muiști s. m. (peior.) 1. bărbat care practică contactul sexual oral (cuniliția). 2. informator al poliției.

nici cu miliția / cu poliția / de frică expr. nicicum, în nici un caz.

opăreală, opăreli s. f. anchetă desfășurată de poliție și procuratură cu inculpatul în stare de libertate.

patinat, -ă, patinați, -te adj. (intl.) descoperit, prins de poliție.

polente s. invar. (intl.) poliția.

poteră, potere s. f. (intl.) denumire generică dată poliției.

presa s. f. art. hot. (intl.) denumire generică dată poliției.