GĂLEATĂ, găleți, s. f. 1. Vas de lemn, de metal etc. de forma unui trunchi de con cu baza mare în partea superioară, cu toartă, folosit pentru transportul (și păstrarea) unor lichide, unor materiale granulare sau pulverulente etc.; conținutul acestui vas; căldare. ◊ Expr. A ploua (sau a turna) cu găleata = a ploua foarte tare, torențial. 2. Veche măsură de capacitate pentru lapte, cereale etc., a cărei valoare a variat în timp, pe regiuni și pe substanțe; conținutul acestei măsuri. 3. Dijmă în grâne care se percepea în evul mediu, în țările române. – Lat. galleta.

A PLOUA pers. 3 plouă 1. intranz. 1) A cădea ploaie. ◊ ~ cu găleata (sau cu cofa) a ploua foarte tare. ~ ca prin sită a ploua mărunt și des; a cerne; a burnița; a bura. 2) fig. A cădea din abundență. Plouă cu nuci. 2. tranz. (despre ploaie) A face să fie ud; a uda. ~ rufele. [Sil. plo-ua] /<lat. plovere

A TURNA¹ torn tranz. 1) (substanțe lichide, pulverulente, granuloase) A face să curgă prin răsturnarea unui recipient (în, pe sau peste ceva); a vărsa. ~ apă în pahar. ◊ ~ ulei pe rană a alina durerea cuiva. ~ gaz în foc a ațâța și mai tare spiritele. ~ cu găleata (sau ca din găleată) a ploua torențial. 2) tehn. (obiecte) A obține, vărsând un amestec special într-un tipar. ~ o statuie de bronz. 3) fam. A compune la repezeală. ~ o scrisoare. ◊ ~ la gogoși (sau verzi și uscate) a spune minciuni.4) fam.(persoane) A învinui de lucruri considerate reprobabile și ținute în taină, dându-le în vileag cu intenții rele (în fața unor persoane sau a unor organe oficiale); a denunța; a pârî; a declara. /<lat. tornare

turna (torn, -at), vb. – 1. (Înv.) A se întoarce, a se inapoia, a veni înapoi. – 2. A vărsa, a împrăștia un lichid. – 3. A pune în pahare vin sau altă băutură. – 4. (Impers.) A ploua cu găleata. – 5. A topi, a modela. – 6. A crea, a făuri, a inventa. – 7. A face, a fabrica. – 8. (Arg.) A reține, a aresta. – Mr. tornu, turnai, turnare, megl. torn, turnari, istr. tornu. Lat. tornare (Philippide, Principii, 48; Șeineanu, Semasiol., 163; Pușcariu 1748; REW 8794), cf. it. tornare, prov., cat., sp., port. tornar, fr. tourner. Pentru evoluția semantică, cf. vărsa, sp. verter. – Der. înturna, vb. (a da înapoi, a se întoarce; a ocoli, a schimba direcția, a se roti; a înapoia, a restitui; a opri, a deține, a conține); înturnat, s. n. (cotitură, regres); înturnător, adj. (carecare face să cotească sau să se rotească); înturnătoare, s. f. (regres, restituire), înv.; turnat, adj. (pus în pahare; modelat, alipit; potrivit, dichisit); turnător, s. m. (care topește metal); turnătorie, s. f. (topitorie); turnătură, s. f. (act magic care se execută aruncînd apă în calea cuiva); turnăței, s. m. pl. (varietate de tăiței); răsturna, vb. (a trînti; a da jos, a tăvăli); răsturnător, adj. (care răstoarnă); răsturniș, s. n. (coastă abruptă). Der. neol. turnant, adj., din fr. tournant; turnesol, s. m., din fr. tournesol; turneu, s. n. (voiaj, expediție, se spune mai ales despre călătoriile de inspecție sau despre cele ale companiilor teatrale), din fr. tournée; turnir (var. înv. turner), s. n., din germ. Turnier; turnură, s. f., din fr. tournure.

GĂLEATĂ, găleți, s. f. 1. Vas de lemn, de metal etc. de forma unui trunchi de con cu baza mare în partea superioară, cu toartă, folosit pentru transportul (și păstrarea) unor lichide, unor materiale granulare sau pulverulente etc.; conținutul acestui vas; căldare. ◊ Expr. A ploua (sau a turna) cu găleata = a ploua foarte tare, torențial. 2. Veche măsură de capacitate pentru lapte, cereale etc., a cărei valoare a variat în timp, pe regiuni și pe substanțe; conținutul acestei măsuri. 3. Dijmă în grâne care se percepea în Evul Mediu, în Țările Române. – Lat. galleta.

GĂLEATĂ, găleți, s. f. 1. Vas de lemn sau de metal cu care se scoate apa din fîntînă (v. vadră, căldare), în care se mulge laptele (v. doniță), în care se transportă diverse materiale etc. Oamenii își treceau din mînă în mînă cărămizile, gălețile cu var și ciment. STANCU, U.R.S.S. 159. Apa îngheață în găleată pînă la fund. BOGZA, A. Î. 520. Cît mi-a fost mie de drag Să mîn oile să pască... Iar în amurgit la strungă Să mulg laptele-n găleți. COȘBUC, P. II 167. ◊ Expr. A ploua (sau a turna sau a curge) cu găleata = a ploua torențial. Ploaia curgea cu găleata în spinarea udă lipindu-i cămașa. C. PETRESCU, R. DR. 59. Și unde începu o ploaie d-alea de părea că toarnă cu găleata și îndată ajunse apa pînă la genuche iepelor. ISPIRESCU, L. 28. 2. Veche măsură de capacitate pentru lapte, cereale etc. Ciobanii măsoară tot laptele ce iese cu găleata de 12 oca. I. IONESCU, M. 366. 3. (Învechit) Impozit pe cereale. Robirea completă a lor [a clăcașilor] veni însă foarte tîrziu, căci pînă în secolul al XVII-lea ei puteau a se muta de la o moșie la alta, plătind găleata de ieșire. BĂLCESCU, O. II 14.

CIUTURĂ, ciuturi, s. f. 1. Găleată sau (regional) vas făcut dintr-un trunchi scobit, care servește la scos apa din fîntînă. Trăgeau anevoie în jos ciutura, cumpănită de o piatră mare și grea. DUMITRIU, N. 227. Țineam în mînă ciutura plină cu apă, pe care abia o scosesem din fîntînă. STANCU, D. 31. Nu vezi că... apa este închisă și ciutura priponită? SBIERA, P. 228. De la o vreme, fiindu-le foame, poposesc la umbra unei răchiți pletoase, lîngă o fîntînă cu ciutură, scoate fiecare pînile ce avea și se pun să mănînce împreună. CREANGĂ, A. 143. ◊ Expr. Plouă de toarnă cu ciutura = plouă foarte tare, torențial; plouă cu găleata. [Joe] trimise asupra locului o vijelie și o ploaie de turna cu ciutura. ISPIRESCU, U. 12. 2. Cantitatea (de apă) cîtă încape într-o ciutură (1). Avem noi slugi destide, care să scoată și trei ciuturi de apă din fîntînă. SADOVEANU, F. J. 121.

RAPORT s. n. (< fr. rapport): 1. relație, legătură între unitățile lingvistice denumite moneme și foneme (v.). ◊ ~ sintagmatic: r. în cadrul enunțului, în contrast și nemijlocit observabil. Astfel, r. dintre tun și vecinii săi, un și bun (în secvența un tun bun) și r. dintre u și vecinii săi, t și n (în secvența tun). ◊ ~ paradigmatic: r. în cadrul unuia și aceluiași context, în opoziție, între unități care se exclud. Astfel: r. dintre bun și rău, care pot figura în același context, dar în opoziție; r. dintre b și f care pot figura după tu- (tub, tuf) tot în opoziție etc. 2. legătură, relație de natură sintactică între părțile de propoziție sau între propoziții. ◊ ~ de variație liberă: r. privitor la prezența sau absența facultativă a articolului hotărât enclitic; la folosirea alternată a articolului hotărât enclitic, în funcție de caracterul coordonării și din motive fonetice, ca în exemplele „Aici vin frumoasele daneze blonde..., cu ochi visători și râsul sănătos.”; „Mic de stat..., cu părul cărunt, dar cu glas tineresc și sonor...” (S. Pușcariu). ◊ ~ de coordonare: r. între două sau mai multe unități sintactice (părți de propoziție sau propoziții) care stau pe același plan sintactic, nedepinzând una de alta (sunt fie principale, fie secundare). Este realizat fie paratactic (prin alăturare), fie joncțional (prin unele elemente de legătură) și are aspect copulativ, adversativ, opozitiv, disjunctiv, alternativ și conclusiv: „Lipa și Cața începură a înfuleca hulpav” (M. Sadoveanu); „Funcționari, gardieni, deținuți, toți fac ovații celui liberat” (T. Arghezi); „Ea sta tot posacă și încruntată” (I. L. Caragiale); „Aici la han, în drum, la răspântie trebuie un băiat iute, spirt” (I. Al. Brătescu-Voinești); „Vremurile s-au schimbat, / scopul marilor construcții de asemenea s-a schimbat” (Geo Bogza); „Am oprit căruța în mijlocul ariei și m-am uitat întrebător la Iosub” (V. Em. Galan); „Aceleași glasuri cântă, dar n-o mai mângâie” (M. Sadoveanu); „Pe părinți nu-i asculta, ci îi tot necăjea” (P. Ispirescu); „Poate să ne ajungă cineva din urmă ori să ne întâmpine cineva dinainte” (Ion Creangă); „Când aleargă, când se oprește”; „S-a dus amorul, un amic / Supus amândurora, / Deci cânturilor mele zic / Adio tuturora” (M. Eminescu); „O sărmane! Ții tu minte câte-n lume-ai auzit, / Ce-ți trecu pe dinainte, câte singur ai vorbit?” (idem); „Și-ascult cum plânge doina cea bătrână / Și cum se tânguiește și se-ngână” (Șt. O. Iosif). v. și coordonare. ◊ ~ de subordonare (de dependență, de determinare): r. între un element subordonat (parte de propoziție sau propoziție) și un element regent (parte de vorbire sau propoziție), care nu stau pe același plan sintactic, deoarece subordonatul depinde de regent. Este realizat, ca și cel de coordonare, fie paratactic, fie joncțional: „La chemarea cornurilor, pâlcuri noi veneau într-un pas hotărât” (E. Camilar); „Saluta cu strigăte de entuziasm muntele cu plete și barbă de negură” (M. Sadoveanu); „Ai carte, ai parte” (Folclor); „Nu este sigur că toți vom ajunge acolo” (Camil Petrescu); „Iar cine-i vânzător vândut / Să iasă dintre noi!” (G. Coșbuc); „Băiatul ajunsese să fie mâna dreaptă a împăratului” (P. Ispirescu); „Șoseaua se încolăcește între Olt și dealurile care se ridică unele peste altele” (B. Șt. Delavrancea); „Am jurat ca peste dânșii să trec falnic, fără păs” (M. Eminescu); „...noaptea, când vor dormi toți, să punem poște la talpe cui vom socoti noi” (Ion Creangă); „Aș simți-o că-i aproape” (M. Eminescu). v. și subordonare. ◊ ~ de subordonare necircumstanțial: r. de dependență cu aspect atributiv sau completiv în cadrul propoziției și cu aspect subiectiv, predicativ, atributiv sau completiv în cadrul frazei, ca de exemplu „Era un chin mut” (H. Papadat-Bengescu); „Un glas de bucium se auzi” (Al. Odobescu); „...acolo găsiră orașe” (P. Ispirescu); „Văd pe Petru Rareș” (A. Vlahuță); „...a mulțumit Ali lui Mohamet” (Em. Gârleanu); „Doar holdele cu spice grele / Răsar din lacrimi și din sînge” (O. Goga); „...au fost întâmpinați de Albu-împărat” (I. L Caragiale); „Ar fi fost mai bine să mâie la Dăești” (G. Galaction); „Întrebarea este ce caută el acolo” (M. Sadoveanu); „Astfel sosi timpul când bruma cade” (I. Slavici); „În gând își zicea că nici o meserie nu-i mai frumoasă” (L. Rebreanu); „Și mă gândeam că poate ai dumneata vreo carte” (I. Al. Brătescu-Voinești); „Fusese ajutat de cine avea asemenea lucrări.” ◊ ~ de subordonare circumstanțial: r. de dependență cu aspect temporal (de anterioritate, de simultaneitate și de posterioritate), de loc, modal, cauzal, final, sociativ, instrumental, concesiv, condițional, consecutiv, de relație, opozițional, cumulativ și de excepție, atât în cadrul propoziției, cât și în cadrul frazei, ca în exemplele „Ca s-arăt la bătrânețe / Ce-am putut la tinerețe” (Folclor); „În mijlocul Dunării, pe apă, i-au ținut luni și luni” (Z. Stancu); „...ciocârlia venea domol spre pământ, ca într-o beție” (M. Sadoveanu); „Vuiește valea de zgomotul morilor” (A. Vlahuță); „...oamenii... erau împinși înainte... spre a fi vânduți în târg” (N. Bălcescu); „Și el venea acolo cu tovarășii” (M. Sadoveanu); „Iar el zvrr! cu o scurtătură în urma noastră” (Ion Creangă); „...cu toată sărăcia, Humă nu muncea la nimeni cu ziua” (M. Preda); „La un caz, iar... pac! la Războiul” (I. L. Caragiale); „Căzu la pat bolnavă de moarte” (Ion Creangă); „Pentru Ștefan... nebuniile copiilor sunt o petrecere” (G. Călinescu); „...în loc de a reacționa tăcut și cu fapta, mă mărginesc la simpla protestare verbală” (G. Călinescu); „...pe lângă rezultatele cercetării.... publică și descoperirea făcută la mănăstirea Brâncovenești” (T. Vianu); „...de tot te poți lecui afară de dezgust și de îndoială” (B. Șt. Delavrancea); „Și după ce ne-a așezat bunicul în gazdă.... s-a întors” (Ion Creangă); „Și-n timp ce ei dormeau..., afară ploile vuiau” (E. Camilar); „Toți se uită cu mirare... / Până văd păienjenișul între tufe ca un pod” (M. Eminescu); „Cresc flori pe unde calci” (A. Vlahuță); „Pune-ți obrăzarul cum se pune” (Ion Creangă); „Eminescu și-a petrecut toate clipele vieții lui lucrând, fiindcă nu se socotea îndeajuns de pregătit” (I. Slavici); „M-a trimis tătuca să le mai port” (M. Sadoveanu); „Nu m-am măritat cu cine mi-a plăcut” (Pavel Dan); „...parcă s-ar fi fălit cu ce-a pățit” (L. Rebreanu); „Deși vorbise aproape în șoaptă, glasul lui răsună aspru și poruncitor” (idem); „Chiar și eu m-aș tocmi la dumneata, dacă ți-a fi cu plăcere” (Ion Creangă); „Avea Pisicuța un așa talent de ronțăit iarba, încât îți lăsa gura apă” (C. Hogaș); „...cu atât mai bine pentru cine n-a văzut stele căzătoare în plin miez al zilelor de iulie” (idem); „Soarele, în loc ca să-mi ajungă până la ochi..., a tras peste mine țolul ist greoi” (G. Galaction); „...după ce că nu sunt buni de nimic, apoi sunt și brutali” (I. L. Caragiale); „...alt nu e, decât să-mi aduci pe fata lui Verdeș-împărat” (P. Ispirescu). ◊ ~ de anterioritate: r. între acțiunile exprimate de două verbe-predicate – al regentei și al subordonatei circumstanțiale temporale; el presupune anterioritatea acțiunii verbului din regentă față de aceea a verbului din subordonată, ca în exemplul „Am dat un telefon¹ / până să vină sora mea² /” ◊ ~ de posterioritate: r. între acțiunile exprimate de două verbe-predicate – al regentei și al subordonatei circumstanțiale temporale; el presupune posterioritatea acțiunii verbului din regentă față de aceea a verbului din subordonată, ca în exemplul „După ce am ajuns acolo¹, / am dat un telefon”² /. ◊ ~ de simultaneitate: r. între acțiunile exprimate de două verbe-predicate – al regentei și al subordonatei circumstanțiale temporale; el presupune simultaneitatea acțiunii celor două verbe-predicate, ca în exemplul „Am dat un telefon¹ / în timp ce afară ploua cu găleata²”. ◊ ~ de subordonare predicativ suplimentar: r. de dependență specific elementului predicativ suplimentar și subordonatei predicative suplimentare, ca în exemplele „Piatra din mijloc îi slujea drept vatră” (C. Hogaș); „...și nu știu ce sentiment de... copilărească semeție te face să-ți ridici fruntea” (idem). ◊ ~ de inerență: r. logic existent între subiect și predicat, oglindit în modul de definire a unuia prin celălalt (v. subiect, predicat). ◊ ~ de interdependență: r. gramatical existent între subiect și predicat, oglindit în legătura strânsă dintre ele în cadrul propoziției, în influențarea reciprocă a unuia de către celălalt, în dependența reciprocă manifestată lingvistic prin acord, ca în exemplele „...tunete prelungi se aud în depărtare” (A. Vlahuță); „Budulea privi lung la ele” (I. Slavici); „Fata babei era slută” (Ion Creangă). ◊ ~ apozitiv (referențial): r. gramatical existent între un termen ce reprezintă o explicație și un alt termen care este explicat, ca în exemplul „Ion Bughea, ciobanul, venea nepăsător” (Em. Gârleanu). Prin conținut se aseamănă cu r. de subordonare dintre atribut și substantivul determinat, în sensul că aduce, ca și acesta, precizări, lămuriri. Se deosebește însă de acesta prin faptul că termenii r. apozitiv se referă la una și aceeași persoană, la unul și același obiect (în r. de subordonare se referă la obiecte și persoane diferite); prin faptul că termenii r. apozitiv sunt omisibili pe rând în egală măsură (în r. de subordonare numai termenul subordonat): „Ion Bughea venea nepăsător” sau „Ciobanul venea nepăsător”; prin faptul că topica termenilor r. apozitiv este aceeași: întâi termenul explicat și apoi explicația, apoziția (în r. de subordonare, topica termenilor raportului se poate schimba). Se aseamănă și cu r. de coordonare, în sensul că termenii aparțin adesea aceleiași părți de vorbire (substantiv – substantiv), se acordă și dispun de aceeași simetrie: „Vicu, prietenul, m-a așteptat ieri la gară” față de „Vicu, prietenul m-au așteptat ieri la gară”.

PLOUA, pers. 3 plouă, vb. I. 1. Intranz. impers. (Adesea urmat de determinări modale) A cădea, a curge ploaie. Într-o zi ploua strașnic și era o glodărie pin’ la genunchi. HOGAȘ, DR. II 121. Afară plouă mărunțel, ploaie rece de toamnă. CARAGIALE, O. I 360. În pădure a plouat grozav și s-a făcut o mîzgă și-un ghețuș, de nu te mai poți de feli ținea pe picioare. CREANGĂ, P. 47. ◊ Expr. A ploua cu găleata (sau ca din cofă) = a ploua foarte tare, cu picături mari și dese. De două săptămîni plouă cu găleata, un ceas, două în fiecare noapte. CAMIL PETRESCU, O. I 264. Nu trece vreme de un ceas, și unde nu începe a se-nnora, apoi a trăsni și a fulgera... sufla un vînt și ploua ca din cofă. RETEGANUL, P. IV 71. Plouă de varsă = plouă foarte tare. Ciucur verde de mătase, Lasă-mă, mîndruțo-n casă, C-afară plouă de varsă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 375. A ploua ca prin sită = a ploua mărunt și des; a cerne, a bura. Parcă tot îi ninge și-i plouă v. ninge. ◊ Unipers. (Cu subiectul «ploaia», «norii») Căci ploaia, cînd ar ploua, Aurul ți l-ar stricai. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 509. El oftează și jălește Și prin gratii tot privește Cînd la nori purtați de vînt Care plouă pe pămînt, Cînd la cîrduri de cucoare Ce mereu zbor cătră soare. ALECSANDRI, P. P. 141. ◊ Tranz. impers. (Cu complement intern) De-ar ploua ploaie cu tină. ȘEZ. I 76. Plouă ploaie cu bulbuci Și tu, bade, tot te duci! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 313. ♦ Tranz. A uda (pe cineva) ploaia, a cădea ploaia asupra cuiva sau a ceva. N-am văzut verde frunzuță Ca la mîndra-n grădiniță, Cît o ninge, cît o plouă, Ea e tot mîndră și nouă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 21. Oltu-i umflat, Că la munte l-a plouat. ALECSANDRI, P. P. 159. ◊ Unipers. (Cu subiectul «ploaia») Murgule, coamă rotată, Du-mă la mîndra odată, Că ți-oi face grajd de piatră Vîntul să nu mi te bată, Nici ploaia să nu te ploaie, Nici neaua să nu te ningă. HODOȘ, P. P. 47. 2. Intranz. unipers. Fig. A cădea sau a curge în cantitate mare, fără întrerupere. Odaia era strîmtă și foarte înaltă. Printr-un geam opac din tavan ploua înlăuntru o lumină albă. DAN, U. 193. Din albastrul șters al cerului adînc, soarele, alb de fierbinte ce era, ploua cu foc peste capetele noastre. HOGAȘ, M. N. 14. Teiul vechi un ram întins-a, Ea să poată să-l îndoaie, Ramul tînăr vînt să-și deie Și de brațe-n sus s-o ieie, Iară florile să ploaie Peste dînsa. EMINESCU, O. I 122. ♦ Tranz. A lăsa să cadă sau să curgă în cantitate mare. De sus, din colivie, sticletele plouă mereu la coji. BASSARABESCU, V. 170. Infanteria din centru ploua nouri de săgete. HASDEU, I. V. 150. – Forme gramaticale: prez. conj. să plouă și să ploaie. - Prez. ind. și: (regional) ploaie (HODOȘ, P. P. 118).

TURNA¹, torn, vb. I. Tranz. I. 1. (Complementul indică un lichid sau o materie continuă) A vărsa (în, pe sau peste ceva). Vodă întinse pocalul și armașul turnă vin. SADOVEANU, O. VII 110. Ca pe fus munții se învîrtesc, macină izvoare și le toarnă-n Bistrița. VLAHUȚĂ, O. AL. I 165. Baba, într-o noapte, turnă apă pe vatră și stinse focul. ISPIRESCU, L. 347. Moș Nichifor odată începe a turna la țernă peste foc și-l înădușă. CREANGĂ, P. 132. Îi turnă pe gît otrava ce mai era în fundul paharului. NEGRUZZI, S. I 164. (Fig.) Perdelele lăsate mi-au turnat otravă în sînge. CAMIL PETRESCU, U. N. 217. Ceilalți se dezmorțiră ca și cînd le-ar fi turnat în suflet o undă de bucurie. REBREANU, I. 33. ◊ Expr. A turna ulei pe rană = a alina necazurile cuiva, vorbindu-i cu multă înțelegere și compasiune. A turna gaz peste foc = a ațîța pe cineva care este de mai înainte înfuriat; a învrăjbi și mai tare lucrurile. ◊ Absol. Luînd o butelcă de Cotnari, o destupă iute și ne turnă la fiecare. HOGAȘ, DR. II 29. Mă duc la moară, Doi cocoși îmi toarnă-n coș, Doi gînsaci Toarnă-n saci. ANT. LIT. POP. I 159. ♦ Refl. (Neobișnuit) A se vărsa. Rîul Doamnei... taie șesul Ilfovului și merge de se toarnă în Dunăre. VLAHUȚĂ, R. P. 99. (Fig.) În genunchi cădeau pedestri, colo caii se răstoarnă, Cad săgețile în valuri, care șuieră, se toarnă. EMINESCU, O. I 148. ♦ Intranz. impers. (De obicei urmat de determinarea «cu găleata») A ploua torențial. De deasupră-ne turna cu găleata parcă, răpăiau pe pămînt stropii ca grindina, în clăbuci care tresăreau, se răsuceau, se zbăteau ca niște gîngănii. SADOVEANU, O. VIII 74. Turna cu găleata în ziua aceea. C. PETRESCU, O. P. I 143. De cu noaptea a-nceput a turna... Piețele, ogrăzile, locurile virane sînt mări și lacuri. CARAGIALE, O. II 311. 2. A vărsa un material lichid într-un tipar (pentru ca, după răcire sau în urma unei reacții chimice, să se obțină un obiect sau o piesă de forma tiparului). ◊ Fig. S-a pomenit într-adevăr cu o inspirație și s-a oprit s-o toarne într-o formă poetică. REBREANU, I. 103. Ca să poți turna un vers nepieritor, trebuie să arzi de-un gînd, de o simțire nestăpînită. VLAHUȚĂ, O. A. 401. La ce-am începe să-ncercăm în luptă dreaptă A turna în formă nouă limba veche și-nțeleaptă? EMINESCU, O. I 137. II. Fig. 1. (Mai ales la participiu) A potrivi o haină pe măsura exactă a unui corp, a face ca haina să-i vină cuiva foarte bine. Nu tot astfel se înfățișau copiii domnului inspector de la poștă... în hăinuțe de catifea, turnate parcă pe măsura lor. PAS, Z. I 23. Sacoul turnat pe trup și pantalonii albi, de tenis, călcați perfect pe dungă, făceau senzație în tot portul. BART, E. 106. 2. (Familiar) A compune, a redacta (la repezeală). Mă și așez liniștit la masă și, pe nerăsuflate, torn următoarele... CARAGIALE, O. II 340. ◊ Refl. pas. Discursuri, de altă parte, turnatu-s-au mai multe, Și pare c-o să fie și lume să le-asculte. MACEDONSKI, O. I 42. ♦ A formula ceva (verbal sau în scris) pentru a înșela sau pentru a apăsa, a asupri pe cineva. Le-aș turna una să mă țină minte și să mă pomenească. C. PETRESCU, O. P. I 47. Să-i torni, domnule taxator, un proces-verbal drastic. BART, S. M. 89. Îi turnau fel de fel de gogoși, care de care mai umflate. CARAGIALE, O. III 34. Ca să se poată apropia de dumneei, a fost silit să-i toarne o minciună de cele gogonate. ALECSANDRI, T. 194. 3. A arunca (pe cineva) la închisoare; a închide, a aresta. Vezi să n-o feștelești... și să vă torn la gherlă. PAS, Z. IV 192. Au să vă toarne la dubă, la ocnă, la munca silnică pe viață. CONTEMPORANUL, iv 503. 4. A bate (pe cineva); a trage cuiva pumni. Îți toarnă niște propele la fălci de-ți strămută căpriorii. ALECSANDRI, T. 5. ♦ (Rar) A trînti. Cînd l-am plesnit la cap, l-am și turnat la pămînt. SADOVEANU, O. VII 184.

FENOMENE ATMOSFERICE. Subst. Fenomen atmosferic, fenomen al naturii, fenomen meteorologic. Precipitații. Ploaie, ploicică (dim.), ploiță, ploișoară (rar); aversă, ploaie torențială, rupere de nori, potop. Bură, burniță, burnițeală, buroaică (rar). Zăpadă, nea (înv., reg. și poetic), omăt (pop.), ometiță (reg.), ninsoare, ningău (pop.), fulguială, fulguire, fulguit; viscol, viscoleală, viscolire, viforire (pop.), vifor (pop.), viforeală (pop.), viforniță (pop.). Lapoviță, zloată. Brumă; chiciură, promoroacă. Polei. Grindină, piatră (pop.), măzăriche. Ceață, negură, negureală (pop.), înnegurare, burhai (rar), bură (pop.), pîclă. Rouă, roușoară (dim.), rouță (rar), rourare. Nor, norișor (dim.), noruț, nouraș,nourel (pop.), noruleț. Descărcări electrice; fulger, fulgerare, fulgerație, fulgerătură (rar), fulgurație; trăsnet, trăsnitură, tunet. Vînt, vîntuleț (dim.), vîntișor, curent de aer, suflare, boare, briză; furtună, vijelie, vîntoasă, vîntoaie (pop.); uragan, ciclon, taifun, tornadă; Vîrtej, trombă. Curcubeu. Auroră boreală (polară, australă). Buletin meteorologic, starea vremii. Meteorologie. Stație meteorologică. Meteorolog. Adj. Atmosferic. Ploios, pluvios (livr.), pluvial; burnițos. De zăpadă. Brumat, promorocit. Cețos, încețoșat; neguros, înnegurat, neguriu (rar), pîclos, împîclit. Rourat, rouros (rar), înrourat. Noros, înnorat, înnourat. Trăsnitor (rar); fulgerat. Vîntos, viforos (pop.), viforatic (pop.), furtunos, vijelios. Meteorologic. Vb. A cădea precipitații; a ploua, a cădea ploaie, a ploua cu găleata; a picura, a cerne, a bura, a burnița. A ninge, a cădea zăpadă; a fulgui. A cădea brumă, a bruma (rar); a cădea polei (reg.). A bate grindina (piatra), a grindina (rar). A se încețoșa, a se lăsa ceața, a se înnegura, a se împîcli. A (se) roura, a (se) înroura, a cădea rouă. A (se) înnora, a se aduna norii. A fulgera, a trăsni, a cădea trăsnete. A sufla (a bate) vîntul, a vîntura (rar), a vîrteji, a vîrtejui (rar), a se învîrteji. V. ceață, ploaie, vînt, zăpadă.

PLOAIE. Subst. Ploaie, ploicică (dim.), ploiță, ploișoară (rar); aversă, ploaie torențială, rupere de nori, potop, răpăială; bură, burniță, burnițeală, buroaică (rar), țîrîială. Grindină, piatră (pop.). Lapoviță, zloată. Pic, picătură strop. Pluviozitate. Plointe (reg.). Inundație. Fulgarin, fîș, impermeabil; umbrelă, umbreluță (dim.), ploier (reg.). Adj. Ploios, pluvios (livr.), burnițos; de ploaie, pluvial; plouat, ud, umed, umezit, leoarcă. Torențial. ’ Vb. A ploua, a cădea ploaie, a curge ploaie, a ploua cu găleata, a ploua ca din cofă, a se rupe norii; a ploua mărunt, a ploua ca prin sită, a ploua mocănește, a picura, a cerne, a bura, a burnița, a țîrîi; a inunda, a potopi (pop.). A bate grindina (piatra). V. apă, fenomene atmosferice.

a ploua cu bășici / cu bulbuci / cu găleata expr. a ploua torențial.

găleată sf [At: ANON. CAR. / Pl: ~eți, (înv) ~et / E: ml galleta] 1 Vas de lemn, de metal, de plastic (rar de pânză impermeabilă) etc. pentru scosul, transportul și păstrarea apei, a altor lichide, a unor materiale pulverulente etc. Si: căldare Cf ciubăr, doniță, strungăreață. 2 Conținut al unei găleți (1). 3 (Îe) A ploua (sau a turna, a vărsa, a cădea) cu ~ta A ploua torențial. 4 Veche măsură de capacitate conținând 12 ocale. 5 Cantitate măsurând o găleată (4). 6 (Reg) Măsură pentru brânză, conținând cinci ocale sau 6, 30 kg. 7 (Reg) Cantitate de brânză de o găleată (6). 8 Veche măsură de capacitate pentru grâne, conținând 80 de litri sau patru feldere, sau 64 de cofe. 9 Cantitate măsurând o găleată (8). 10 Dare pe cereale introdusă de Mihnea-Vodă. 11 (Art) Întâiul joc la mireasă acasă jucat de flăcăi și fete, între care se amestecă mireasa alături de nașa mare și care se joacă în jurul unei găleți cu apă care e împodobită cu o basma, un fir roșu și un fir de busuioc Si: apă. 12 (Art) Melodie după care se joacă găleata (11).

turnà v. 1. (poetic) a înturna: turnând a ei cătare spre bolțile cerești BOL.; 2. a vărsa: a turna vin; 3. a ploua tare: toarnă cu gălețile; 4. a topi vărsând într’un tipar: a turna plumb, a turna tunuri; 5. fig. a fabrica: își toarnă palate. [Lat. TORNARE, a întoarce la strung, apoi a întoarce în genere: de aci, pe de o parte, sensul general conservat (în limba modernă) de compusul înturna, iar pe de alta, sensul special de «a vărsa», adică a întoarce de mai multe ori].

RĂSTURNA, răstorn, vb. I. 1. Tranz. A deplasa un corp din poziția lui normală, făcîndu-l să cadă într-o parte sau să ajungă cu susul în jos. [Godacii] într-o clipă răstoarnă găleata ca pe ceva netrebnic. SADOVEANU, O. VIII 177. Ba la un loc, mi-aduc aminte, ne-am grămădit așa de tare și am răsturnat masa omului cu bucate cu tot în mijlocul casei. CREANGĂ, A. 10. Noi trecurăm ca fulgerul și pînă la barieră răsturnarăm mai multe alte sănii. BOLINTINEANU, O. 390. ◊ Expr. A răsturna brazda = a tăia brazde cu plugul; p. ext. a ara. Iar la plug de-oi vrea apoi Să mă las pe coarne, Brazda mea nici patru boi Nu pot s-o răstoarne. COȘBUC, P. II 24. Cît de mult e mai frumos gestul tău, bunule muncitor, care răstorni brazda, arunci sămînța și faci să răsară din pămînt pîinea. DEMETRESCU, O. 149. ♦ (Cu privire la recipiente) A întoarce cu fundul în sus pentru a face să cadă sau să curgă conținutul; a vărsa. (Metaforic) Noaptea, o ploaie care răsturna din cer găleți m-a făcut să deznădăjduiesc. CAMIL PETRESCU, U. N. 297. ◊ (Complementul indică conținutul recipientului) Pe cînd Guzgan răstoarnă Mămăliga din ceaun, Din clopotniță Tăun Sun-afurisit din goarnă. COȘBUC, P. I 326. ◊ Expr. A răsturna pe gît = a bea repede, pe nerăsuflate. Dintr-o dată răstoarnă pe gît băutura oprită. BART, S. M. 27. 2. Tranz. A culca la pămînt, a prăvăli, a doborî. Cam pe la amiază deodată s-a schimbat vremea cea frumoasă într-o vijelie cumplită, să răstoarne brazii la pămînt, nu altăceva. CREANGĂ, A. 30. Suflă, doamne-un vînt, Suflă-l pe pămînt, Brazii să-i despoaie, Paltinii să-ndoaie, Munții să răstoarne, Mîndra să-mi întoarne. ALECSANDRI, P. P. 189. ◊ (Metaforic) O politică rea și smintită pe un neam îl poate răsturna în mormînt. GHICA, A. 327. 3. Tranz. Fig. A înlătura dintr-o situație înaltă, dintr-un post de conducere, a scoate dintr-un post. Cînd vor să răstoarne guvernul, nu mai aleg mijloacele. REBREANU, R. II 25. Să prinză pe Petru, fiul fostului domn Alexandru, care umbla a-l răsturna din scaun. BĂLCESCU, O. II 45. ◊ Refl. pas. Cît de lesne, cît de iute Se răstoarnă domnii țării! HASDEU, R. V. 157. ◊ A înlătura o situație, o poziție, un plan, o concepție. Cei care i-au rezistat [teoriei] n-au putut încă s-o răstoarne. IBRĂILEANU, S. 231. Diplomația lui Ion-vodă era cît p-aci să răstoarne candidatura lui Enric de Valois. HASDEU, I. V. 56. 4. Refl. A sta sau a se așeza într-o poziție comodă, în voie, cu spatele sprijinit de o rezemătoare. Mă răstorn pe spătarul scaunului. SADOVEANU, O. I 397. Stă răsturnat în colțul stîng al trăsurii, cu picioarele lungi unul peste altul. CAMIL PETRESCU, O. I 188. Floricica, cu ochii în podele, stătea răsturnată pe canapea. HOGAȘ, M. N. 30.

turna¹ [At: PSALT. 112 / V: (îvr) tor~ / Pzi: torn / E: ml tornare „a învârti, a răsuci”] 1 vr (Înv) A se întoarce de undeva Si: a se înapoia, a reveni. 2 vi (Înv) A se abate din drum. 3 vt (Înv) A da înapoi Si: a restitui. 4-5 vtr (Înv) A (se) îndrepta în altă direcție. 6 vt (Înv; c. i. privirea) A orienta în altă direcție. 7 vr (Îvp) A se întoarce (pentru a se adresa) către cineva. 8 vr (Înv; d. un eveniment, un fapt etc.) A se schimba. 9 vt (Înv) A abate pe cineva de la rău Si: a converti, a îndrepta. 10 vt (Reg) A răsturna la pământ Si: a doborî. 11 vrr (Reg; rar) A se trânti (16). 12 vt (C. i. un lichid) A face să curgă (în sau pe, peste ceva) Si: a vărsa. 13 vt (Pfm; îe) A ~ gaz (sau ulei, untdelemn, spirt) peste (sau în) foc A întărâta pe cineva care este deja înfuriat. 14 vt (Pfm; îe) A ~ ulei pe rană A alina necazurile cuiva, vorbindu-i cu înțelegere și compasiune. 15 vt(a) (Pfm; îe) A ~ în el sau a ~ca într-un vas (sau sac) spart Se spune despre cineva care bea (sau mănâncă) foarte mult. 16 vt(a) (Reg; îe) A ~ bobocilor A nu avea de lucru. 17 vt(a) (Reg; îae) A vorbi cu nesocotință. 18 vt(a) (Reg; îe) A ~ pe cămăși A opări rufele. 19 viim (Fam; de obicei cu determinările „cu găleata”, „cu cofa” etc.) A ploua torențial. 20 vr (Rar; fig) A veni în cantitate, în număr mare. 21 vr (Pop; rar; d. ape curgătoare) A se vărsa. 22 vt (Trs; Ban) A voma. 23 vt A vărsa un material lichid într-un tipar (pentru că, prin răcire sau în urma unei reacții chimice, să se obțină un obiect solid de forma tiparului). 24 vt (C. i. obiectul obținut) A confecționa prin turnare (12). 25 vt (Arte) A realiza în bronz forma definitivă a unei sculpturi după un mulaj de ghips. 26 vt (Fam; fig) A face un lucru cu ușurință. 27 vt (Pfm; îe) A ~ (la) copii (sau plozi) A naște mulți copii. 28 vt (Pfm; și reg; îe a ~ propele la fălci) A trage cuiva pumni Si: a bate. 29-30 vt (Fam; fig) A compune (sau a spune) ceva în grabă, fără a se gândi mult (cu abundență de cuvinte). 31 vt (Fam; fig) A formula ceva (verbal sau în scris), cu scopul de a induce în eroare, de a pedepsi pe cineva. 32 vt (Pfm; îe) A ~ gogoși (sau verzi și uscate) A minți. 33 vt (Fam; îe) A-i (sau a i le) ~ A vorbi cuiva deschis, pe șleau. 34 vt (Fam; fig) A denunța pe cineva Si: a pârî. 35 vt (Pop) A așeza în (sau pe) ceva Si: a pune. 36 vt (Arg; îe) A ~ (pe cineva) în ghips A bate foarte tare. 37 vt (Pfm; fig) A duce pe cineva la închisoare Si: a închide.

vărsa vb. I. 1 tr. (compl. indică lichide) A face să curgă (dintr-un vas, dintr-un recipient). ◊ (absol.) Obiceiul țăranilor noștri de a vărsa din pahar înainte de a bea este străvechi. ◊ (refl. pas.) Vărsîndu-se mierea, s-au adunat viespile. ◊ Expr. A vărsa sînge (nevinovat sau omenesc) ori a vărsa sîngele cuiva = a ucide, a omorî pe cineva. A vărsa mațele (cuiva) = a spinteca (pe cineva); ext. a ucide. A vărsa (multe) sudori (sau nădușeli) sau a vărsa sudori de moarte = a) a face un lucru greu, a munci din greu, a face mari eforturi; b) a fi în agonie, a trage să moară. A vărsa laptele în păsat = a ajuta pe cineva. A vărsa lacrimi fierbinți (ori de sînge) sau a vărsa șiroaie (ori, înv., rîu, pîrîu) de lacrimi v. lacrimă. A-și vărsa sîngele (pentru cineva sau ceva) v. sînge. ♦ (înv., reg.; compl. indică metale topite) A turna. ♦ Ext. (compl. indică obiecte) A obține prin turnare. 2 tr. (compl. indică lichide, materii în formă de pulbere sau de granule, obiecte etc.) A face să se împrăștie, să se risipească, să se răspîndească (prin înclinarea sau răsturnarea vasului în care se află, prin aruncare etc.). ◊ (absol.) Dacă răsipești meiul, anevoie îl aduni (PANN). ◊ (refl. pas.) O ploaie de grăunțe se varsă în ceaunul tainic (VOIC.). ◊ Expr. A vărsa vinul mîrtanului v. mîrtan. ◊ Fig. (refl.) Să izgonim abuzurile ce se vărsaseră în legile și viața noastră (KOGĂL.). ♦ (refl.; despre cereale) A se scutura de rod. ♦ (compl. indică săgeți, gloanțe etc.) A lansa, a arunca, a trimite asupra cuiva (în cantitate mare). Escadrile de bombardament vărsau bombe (CAM.). 3 tr. (compl. indică vase, recipiente etc.) A răsturna făcînd să curgă sau să iasă conținutul. A vărsat călimara pe fața de masă albă. ◊ Expr. A vărsa laptele în păsatul cuiva v. păsat ♦ A goli prin înclinare sau prin răsturnare. A vărsat paharul, turnînd vinul în sos. 4 refl. (despre ape curgătoare; cu determ. locale) A-și duce apele în altă apă mai mare ca volum. Delta s-a format acolo unde se varsă Dunărea în mare. ◊ (tr.) Pîrîul își varsă apele în Prut. ◊ Fig. Anumite graiuri nu se varsă direct în limba literară (PER.). ♦ A se revărsa (peste maluri). Dacă se mai încălzește puțin, azi-mîine se varsă apele (BEN.). ◊ (tr.) Oltule,... Să verși păgîn potop de apă (GOGA). ♦ Analog. (despre conținutul unui vas) A da pe dinafară. Uitată pe foc, oala cu lapte s-a vărsat. 5 refl. (înv., pop.; despre ploaie) A cădea, a curge din abundență. Se vărsară ploi de acoperiră pămîntul (MOXA). ◊ Expr. Plouă de varsă = plouă torențial. A vărsa cu găleata v. găleată. ◊ Poet. (tr.; despre nori) Norii cei negri... Varsă piatră cu mînie (PANN). 6 refl. (despre lichide, secreții etc.; mai ales cu determ. locale) A curge; a se scurge. I s-a vărsat fierea în sînge de necaz. ◊ (tr.) Pancreasul își varsă secreția în stomac. 7 tr. A vomita. ◊ (absol.) I s-a făcut greață și a început să verse. ◊ Expr. A-și vărsa (și) mațele (sau măruntaiele) = a) a vomita foarte tare; b) a fi profund dezgustat de cineva sau de ceva. A(-și) vărsa venin(ul) sau a(-ți) vărsa veninul = a vorbi despre cineva cu dușmănie, cu ură. A vărsa foc, se spune despre caii iuți și puternici (din basme). A-și vărsa amarul v. amar. A-și vărsa bojocii v. bojoc. A vărsa fiere v. fiere. A-și vărsa focul v. foc. A-și vărsa sufletul v. suflet. ◊ Ext. Șerpii veninoși au... cei doi colți... prin care își varsă veninul (ATIL.). ♦ Analog. A scoate, a da afară. Care munte foc a vărsat? (VĂCĂR.). 8 tr. (despre surse de lumină, căldură etc.; compl. indică radiații, emanații etc) A revărsa, a răspîndi, a propaga. Numai pentru mine varsă lumină încălzitoare (CON.). ◊ (refl.) Se varsă-n aer al florilor miros (MACED.). ◊ Expr. A se vărsa zorile (sau zorii, zori de zi, zori de ziuă) v. zori A se (re)vărsa de ziuă v. revărsa. ◊ Poet. Luna varsă peste toate voluptoasa ei văpaie (EMIN.). 9 tr. Fig. (compl. indică sentimente, stări sufletești etc.) A arăta, a manifesta, a exprima (prin comportare, prin atitudine, prin vorbe etc.). ◊ Expr. A-și vărsa năduful v. năduf. A-și vărsa necazul (pe cineva) v. necaz. 10 tr. Fig. (despre Dumnezeu) A arunca (ceva) asupra cuiva sau a ceva; a oferi în cantitate mare. Cel de Sus varsă darul său și peste cei neputincioși (CR.). II tr. 1 (compl. indică persoane) A repartiza la o anumită unitate, a transfera de la o unitate în alta. Lucrătorii din administrație vor fi vărsați în altă parte. 2 (fin.; compl. indică sume de bani, obiecte de valoare etc.) A preda cuiva, a înmîna; a depune la o instituție (bancară), la o casă etc. (pentru centralizare, pentru păstrare, pentru achitarea unei datorii etc.); a plăti, a achita. Casierul a vărsat la bancă toți banii, în ziua încasării lor. III refl. (înv.; despre oameni) A se îmbolnăvi de variolă. • prez. ind. vărs. /lat. versare.

ÎNCEPE, încep, vb. III. 1. Intranz. (Adesea precedă subiectul; despre o stare sau un fenomen) A se arăta, a se ivi, a apărea (cu primele semne). Începu o ploaie... de părea că toarnă cu găleata. ISPIRESCU, L. 28. ♦ (Despre o lucrare, o acțiune) A se porni, a se deschide. Ziceți să cînte muzica... să-nceapă balul. ALECSANDRI, T. I 225. 2. Tranz. (Urmat de verbe la conjunctiv sau la infinitiv) A face primii pași într-o lucrare sau într-o acțiune. Unii începură să-și puie pe foc gardurile. REBREANU, R. I 233. Căpitanul începu să cotrobăiască într-un dulap de cărți. BART, E. 270. Bătrîna începu a plînge, punîndu-și mîinele în părul neorînduit. DUNĂREANU, CH. 204. A-nceput să bîntuie o foamete cumplită. CARAGIALE, O. III 195. ◊ (Complementul indică acțiunea care pornește sau e pe punctul de a porni) Tu să fi-nceput iubitul, Că-i făceam eu isprăvitul. COȘBUC, P. I 52. ◊ Intranz. unipers. Într-o noapte începu să ningă. BART, E. 308. ◊ Refl. (Numai la pers. 3, cînd subiectul nu reprezintă o ființă) Petrecerile se începură. VISSARION, B. 80. Scena se începe prin cuvinte nepăsătoare. GHEREA, ST. CR. I 338. ♦ Absol. (Subînțelegîndu-se conjunctivul sau infinitivul verbului «a vorbi») A se porni să vorbească, a rosti primele cuvinte din ceea ce vrea să spună. Nu caut vorbe pe ales, Nici știu cum aș începe. EMINESCU, O. I 173. Dați-mi toată atențiunea, că încep! ALECSANDRI, T. I 274. Deșertă plosca, își drese glasul și începu. NEGRUZZI, S. I 245. ◊ (Cu un complement care indică ceea ce se spune, se cîntă) Mii de glasuri slabe încep sub bolta largă Un cînt frumos și dulce. EMINESCU, O. I 94. ◊ Expr. A o începe bine = a obține succes de la început, a păși cu dreptul. Ce trebuie să fac ca s-o încep bine? GALAN, B. I 10. 3. Tranz. A lua, a scoate, a tăia prima porțiune din ceva, pentru a o folosi, a o consuma. A început o pîine. ◊ Refl. pas. De la vîrf să-ncepe Stogul. SEVASTOS, la TDRG.

ploua [At: COD. VOR. 136/6 / V: (reg) ~oia, (înv) plua / P: plo-ua / Pzi: 3 plouă l Cj: 3 (reg) să ploaie / E: ml plovere] 1 viim A cădea ploaia (1). 2 viim (Îe) A ~ cu găleata (sau ca din cofă) A ploua (1) foarte tare, cu picături mari și repezi. 3 viim (Îe) ~uă de varsă A ploua (1) torențial. 4 viim (Îe) A ~ ca prin sită A ploua (1) mărunt și des Si: a bura, a cerne. 5 viim (Îe) Parcă tot îi ninge și îi ~uă Se spune despre o persoană posomorâtă și mereu nemulțumită. 6 viim A se face că plouă A da impresia că nu observă sau că nu știe un lucru sau un fapt neplăcut. 7 viu (D. ploaie) A cădea, a curge în stropi. 8 vtim A cădea ploaia (1) asupra cuiva sau a ceva Si: a uda. 9 vt (Înv) A da, a trimite ploaia (1). 10-11 vit (Pan) A cădea de sus sau a veni, a se produce etc. în număr, în cantitate mare și neîntrerupt Si: a curge. 12 vt (Fig) A arunca, a trimite fără întrerupere.

MĂȘCÁT, -Ă adj. (Despre cereale) Cu bobul mare ; (despre boabele cerealelor) de dimensiuni mari, bombat, plin, mare. Roada coaptă și mășcată o fă. DOSOFTEI, MOL. 119. [Furnica] purta grăunțe întregi de orzul cel mai mașcat. DONICI, F. II, 12/8. Noi cunoaștem două soiuri de malaiu, cel mărunțăl roșu și acel tărcat mășcat. IONESCU, C. 79/13. [Păpușoi] moldovenesc, care are boabele mai mușcate. PAMFILE, A. R. 68. Aceste trioare aleg trei categorii de boabe și anume: calitatea I-a cu boabele cele mai mari, mai mașcate, dar în cantitate mică. ION BOTEZ, STR. 45, cf. 6. Au strîns un sac îndesat De tărîțe d-orz mășcat. MARIAN, SA. 277. Grîu-i roșu ca și focu Și mășcatu ca și bobu. BÎRLEA, B. 108. Mălai mînînțâl sau mai mășcat. ALR I 1 372/348, cf. ALRM SN I h 64. ◊ (Prin analogie) Pentru a se hultui de vărsat se ia o oaie cu vărsatul mai des și mai mășcat, se taie, se strînge sîngele ei, și se lasă de se încheagă. I. IONERCU, D. 403. [Regulament] tipărit cu litere mai mășcate. SBIERA, F. S. 77. La colțul din dreapta a tablei, numai ce trăgea un = cît se poate de gras și de mașcat. HOGAȘ, H. 71. Muie pana de gîscâ în cerneală și scrise cu slove mașcate. SADOVEANU, O. X, 261. Lacrâmile-i ciuruia Tot mășcate ca bobul Și-nfocate ca focul. BUD, P. P. 4. Plouă bine, Uite ce picături mașcate! I. CR. VI, 314, cf. T. PAPAHAGI, M. 107. ◊ (Adverbial) Ploua repede și mașcat, parcă turna cu găleata. V. ROM. mai 1958, 57. Unul scrie mărunțel, Ca frunza de pătrunjel, Altul scrie mai mașcat, Ca frunza de pâr uscat. MAT. FOLK. 1 356. Da scrie o leacă mai mașcat, bre! I. CR. VI, 314. (E x p r.) A tăia mășcat = a tăia în bucăți cu securea. ALR I 1 988/388. - Pl.: mășcați, -te. – Și: mașcát, -ă, (neobișnuit) mușcat, -ă adj. – Măciucă + suf. -at.

CIUTURĂ (pl. -uri) sf. 1 Găleată de puț (🖼 1244): apa este închisă și ciutura priponită (SB.); Ⓕ: a turna cu ciutura, a ploua ca și cînd ar turna cu găleți: trimise asupra locului o vijelie și o ploaie de turna cu ciutura (ISP.) ¶ 2 🏚 Căuș, blid, cupă (la roata morii de apă) (🖼 1245) ¶ 3 Trans. Maram. Partea pipei unde se pune tutunul: Făr’ slujești pe o tundră sură Și pe-o pipă cu ~ (IK.-BRS.) ¶ 4 Băn. 🏺 Vas mic de lemn de păstrat apă la cîmp [lat. vulg. *chytra (< gr. χύτρα, de unde și it. ciotola, etc.].

VĂRSA, vărs, vb. I. I. 1. Tranz. A face să curgă (un lichid sau o substanță curgătoare) dintr-un recipient. ◊ Expr. A vărsa lacrimi = a plânge. A vărsa sânge = a ucide, a omorî. A-și vărsa sângele (pentru cineva sau ceva) = a-și sacrifica viața (pentru cineva sau ceva). (Pop.) A vărsa mațele (cuiva) = a spinteca (pe cineva); p. ext. a ucide. A vărsa (multe) sudori (sau nădușeli) sau a vărsa sudori de moarte = a) a face un lucru greu, a munci din greu; b) a fi în agonie, A trage să moară. ♦ A lansa, a arunca asupra cuiva săgeți, bombe, explozibile (în cantitate mare). 2. Refl. (Despre ape curgătoare) A-și uni cursul cu altă apă. (Rar) A se revărsa (peste maluri). ♦ (Despre ploaie) A cădea din abundență; a turna cu găleata. 3. (Pop.) Tranz. A vomita. ◊ Expr. A-și vărsa (și) mațele (sau măruntaiele), se spune când cineva vomită foarte tare. A vărsa venin sau a-și vărsa veninul = a vorbi despre cineva cu dușmănie, cu ură. A-și vărsa focul (sau sufletul, amarul) = a-și destăinui durerea, mâhnirea, supărarea. A vărsa foc, se spune despre caii iuți și puternici (din basme). 4. Tranz. A revărsa, a răspândi lumină, căldură. ◊ Refl. Căldura se revarsă pretutindeni. 5. Tranz. și refl. A (se) împrăștia, a (se) risipi. II. Tranz. 1. A repartiza un ostaș la o anumită unitate sau a-l trece dintr-o unitate în alta. 2. A preda cuiva o sumă de bani; a efectua un vărsământ. – Lat. versare.

ĂLA, AIA, ăia, alea pron. dem. (În vorbirea puțin îngrijită și în texte cu colorit dialectal) Acela, aceea. Calul bun și mîndrele, Alea-mi mănîncă zilele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 15. ◊ Expr. De ce..., de aia... = cu cît..., cu atît... De ce joc, d-aia-aș juca. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 362. Altă aia = ciudățenie, monstru. Se minuna ca de altă aia. ISPIRESCU, U. 35. Toate alea = tot ce trebuie, toate cele. Puse toate alea la cale pentru drum. ISPIRESCU, L. 16. Cîte alea toate = fel de fel de lucruri. Îi toacă la ureche cîte alea toate. ◊ (Precedat de un «de» calificativ) Unde începu o ploaie d-alea de părea că toarnă cu găleata. ISPIRESCU, L. 28. ◊ (Substantivat, cu sens peiorativ) Un ăla = un oarecare. Un ăla... un prăpădit de amploiat. CARAGIALE, O. I. 44. Să-și mănînce ea tinerețile cu un ăla. CARAGIALE, O. I. 50. ◊ (Adjectival) Să-mi aduci pe muierea aia! NEGRUZZI, S. III 315. – Forme gramaticale: gen.-dat. sg. ăluia, ăleia, gen.-dat. pl. ălora. – Variantă: ăl, ăi (TEODORESCU, P. P. 330), pron. dem. m.

ÎNGHEȚ, înghețuri, s. n. 1. Stare a atmosferei în care temperatura coboară sub zero grade, provocînd înghețarea apei din natură, a pămîntului etc. Cînd se lasă înghețul, casele în construcție sînt bătute în scînduri pînă în primăvară. PAS, Z. I 27. Înghețul pe sub streșini dă sloi, pe cîmp dă vînt. COȘBUC, P. II 185. Începu o ploaie d-alea de părea că toarnă cu găleata... apoi dete un îngheț. ISPIRESCU, L. 28. Stihii a lumii patru, supuse lui Arald, Străbateți voi pămîntul... Faceți din piatră aur și din îngheț văpaie. EMINESCU, O. I 94. 2. Fig. Răceală, fior de frig. Cînd a bănuit că se apropie de ziuă, l-a trecut înghețul prin vine. POPA, V. 75. Dar azi vălul cade, crudo!... Fruntea mea este trezită de al buzei tale-ngheț. EMINESCU, O. I 30. Înghețul morții inima-mi slei. NEGRUZZI, S. II 31.

PLOAIE, ploi, s. f. 1. Precipitație atmosferică sub formă de picături de apă, provenite din condensarea vaporilor din atmosferă. După-amiază începu o ploaie măruntă, rece. REBREANU, R. I 172. Printre ramuri ploaia pică – Nici o creangă nu tresare. TOPÎRCEANU, B. 24. Începu o ploaie d-alea de părea că toarnă cu găleata. ISPIRESCU, L. 28. ◊ (Metaforic) Miroase florile-argintii Și cad, o dulce ploaie, Pe creștetele-a doi copii. EMINESCU, O. I 179. ◊ Ploi putrede v. putred. (Familiar) Apă de ploaie = vorbe fără conținut, palavre. Ordinul dat de dumneavoastră e apă de ploaie. CAMIL PETRESCU, O. II 370. ◊ Loc. adv. (În legătură cu verbe care arată mișcarea) Pe ploaie = în timp ce plouă, sub bătaia ploii. Pe ploaie, ajunseră tîrziu după-amiază, la cel dintîi tîrg. SADOVEANU, O. VII 78. Gogu cu Eugenia plecară pe ploaie. REBREANU, R. I 173. (În legătură cu verbe care arată starea) În (sau Sub) ploaie = în bătaia ploii. Dormeam pe brazdă cu bruma pe noi, sub ploaie și vînt, și mîncam porumb fiert. MIHALE, O. 32. [Călăreții] stăteau zile și nopți în ploaie și glod, sub cerul încărcat de norii deși ce atîrnau pînă lîngă pămînt. GÎRLEANU, L. 33. 3. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. «de») Ceea ce vine (cade, se revarsă) în cantitate mare, tumultuos. Într-o seară de toamnă i-a surprins pe plajă o ploaie de prepelițe. BART, E. 167. O ploaie de pumni și de cîlcîie căzură pe capu și spetele lui Vasile. BUJOR, S. 92. De sus o ploaie de raze cădea pe frunzele verzi. DUNĂREANU, CH. 134. O mare parte din ei au căzut sub o cumplită ploaie de gloanțe. ALECSANDRI, T. 1303. ◊ (Rar, cu determinarea în genitiv) Bat tina pe loc, în ploaia săgeților. DELAVRANCEA, O. II 194. ◊ Fig. O ploaie de priviri S-abat asupra frumuseții tale. TOPÎRCEANU, P. 69. I se păru... că o ploaie de fericire cade de sus pe sufletul său. GANE, N. I 144. 3. Alice mărunte (pentru vînat păsări și animale mici). Nu glumea cînd amenința că trage cu pușca. E adevărat că o încărca cu ploaie de vrăbii. SADOVEANU, M. C. 21. Omoară un urs năstrușnic și-l doboară cu pușca încărcată pentru prepelițe (numai cu ploaie, spune autorul!). GHEREA, ST. CR. I 271. Spuneai că ai tras odată cu ploaie într-însa și n-ai nimerit-o bine. CONTEMPORANUL, IV 302.

ȚUȚUROI, țuțuroaie, s. n. Șiroi. Paparudă, rudă, Vino de mă udă... Cu găleata plină, Ploile să vină... Cu apă de ploaie, Tot cu țuțuroaie. ȘEZ. I 155.

CAPTAR, CĂPTAR (pl. -are) sn. 1 Capac cu care se acopere stupul, ca să-l apere de ploaie și de arșiță (👉 STUP) ¶ 2 Mold. 🐑 Bucată de coajă de brad pe care ciobanul, cînd mulge oile, o pune între el și găleată, ca să nu-l stropească laptele [srb. ung. kaptar].

STROPITOARE, stropitori, s. f. 1. Vas de tablă, de mărimea unei găleți, prevăzut cu o toartă și cu o țeavă terminată printr-o sită metalică, servind la stropitul culturilor din grădini. A țîrîit o ploaie subțire și clocită, parcă se deșertase rămășițele dintr-un fund ruginit de stropitoare. C. PETRESCU, R. DR. 151. Ia cu stropitoarea apă din putina cea mare... și stropește... brazdele de flori. La TDRG. ♦ Vas mare așezat pe roți și prevăzut cu un dispozitiv de împroșcat apa, care servește la stropitul străzilor. Stropitori cu tracțiune mecanică. ♦ (Învechit) Pulverizator. Două stropitori, tij de argint, în formă de pere cu frunze poleite. ALECSANDRI, T. I 141. 2. Pămătuf făcut din bucăți de cîrpă pe care fierarul îl moaie în apă pentru a stropi cărbunii prea înfierbîntați din vatra cușniței. Fierariul l-au primit bucuros și l-au pus, mai întîi, la foi, apoi cu cleștele și cu stropitoarea la vatra cu foc, după aceea cu ciocanul și cu barosul la nicovală, și pe urmă și la potcovit caii. SBIERA, P. 248. – Pl. și: stropitoare.

repetiție refren, figură care constă în repetarea unui grup de cuvinte (sintagmă ori enunț) care, într-o lucrare literară scurtă (de obicei în versuii), exprimă laitmotivul textului, ori vrea să creeze și să susțină atmosfera lirică a operei. Este repetiția care nu se încadrează, ea volum și repartiție, în nici o schemă stereotipă, ea toate celelalte (R): „- Pământ de flori! Pământ de flori!... Același strigăt, în fiecare dimineață; aceeași droagă de căruță sunându-și singurătatea în fiecare piatră a pavajului; același moș-copil deasupra mormanului de pământ negru, mărunțit, moale, frumos, bogat, suflet ascuns. Aceeași cazma înfiptă lângă mănușa căruței și felinarul stins, dimineața, la bariera orașului, felinarul care a ars, noaptea, legănat, ferind singurătatea omului și calului, de goana mașinilor. – Pământ de flori!. Pământ cald, plouat, mirositor, pământ care poartă semințele în el ca puii nefătați, în pântece; semințe de ierburi răbdătoare, puioase, blânde. Oamenii vând pământul cu găleata, gătit și curat; curat, luminat așa cum își aduceau, cândva, fetele servitoare la oraș. – Pământ de flori!”... (Florența Albu) Din poezia clasică se pot cita poezia Floriile de V. Alecsandri, Post bellum de O. Goga, precum și versurile lui G. Bacovia, în care, oricare ar fi schema repetiției (de obicei figuri combinate), repetiția are un caracter obsesiv, deci analog repetiției-refren. În proză, o ilustrare specifică ne-o oferă schițele din Arborele vieții de Florența Albu: Pământ și flori și patetica schiță Acasă, scrisă în ton de poem în proză, încărcată de variate figuri ale repetiției: poliptotă, homeoteleută, epanadiploză, epanalepsă, anaforă și epiforă, precum și perifrază, metaforă, comparație, metalepsă și silepsă oratorică.

ciutură sf [At: BIBLIA (1688), 16¹ / V: cit~ / A și: ciutură / Pl: ~ri, ~re / E: ml *cytola] (Pop) 1 (Rar) Ulcior (de apă). 2-3 Găleată (sau vas din doage sau dintr-un trunchi scobit) pentru scos apa din fântână. 4 Cantitate de apă care încape într-o ciutură (1-3). 5 (Îe) (Plouă de) toarnă cu ~ra Plouă torențial. 6 (Trs; Ban) Ploscă. 7 (Reg) Fântână. 8 (La moară) Țeavă mai subțire decât buduroiul, pusă la capătul dinspre roată al acestuia. 9 Căușul morii. 10 (Reg) Parte a morii de apă nedefinită mai îndeaproape. 11 (La mori mici) Fusul și roata morii. 12 (Reg) Moară mică și roata ei. 13 (Reg) Morișcă. 14 Dispozitiv de udat zarzavaturi în formă de roată Si: roată sârbească. 15 (Trs) Țeava pipei. 16 (Trs; la pipă) Muștiuc. 17 (Înv; nob) Piuă. 18 (Trs; Ban) Ploscă cu rachiu sau vin cu care se duc mirii la prieteni și rude pentru a-i invita la nuntă. 19 (Fig; reg) Cap de cal.

GĂLEATĂ ~eți f. 1) Vas (de lemn, de metal sau de material plastic) de formă tronconică și cu toartă mobilă, folosit pentru a transporta sau a păstra apă și alte lichide; căldare. * A ploua cu ~eata a ploua foarte tare. 2) Vas din doage pentru muls laptele; doniță. 3) Conținutul unui asemenea vas. 4) înv. Unitate de măsură a capacității (pentru lichide și cereale). [G.-D. găleții] /<lat. galleta

captar sn [At: HEM 743/21 / V: căptan, căp~ / Pl: ~e / E: mg kaptár] 1 Capac (din coajă de tei) cu care se acoperea știubeiul de albine, ca să fie apărat de ploaie și de soare Si: captalan (1). 2 (Reg) Coajă de brad întrebuințată de ciobani când mulg oile pentru ca picăturile de lapte care sar să se scurgă înapoi în găleată.

cofă sf [At: ANON. CAR. / Pl: ~fe / E: ger kufe] 1 (Reg; iuz) Vas de băut de lemn Si: cană Cf cupă. 2 (Reg; nob) Cană de stropit florile sau legumele Si: stropitoare. 3 Vas de formă (relativ) cilindrică, făcut din doage de brad, cu o toartă, în care se ține la țară apa de băut Si: doniță. 4-6 (Pex) Conținutul unei cofe (1-3). 7 (Îe; fam) A pune (sau a băga pe cineva) în~ A întrece pe cineva (prin pricepere, prin viclenie) Si: a înfunda. 8 (Îe) A ploua (sau a turna) cu ~fa (sau ca din ~) A ploua torențial. 9 (Îe) A căuta ~fe de moși A căuta chilipir (aluzie la obiceiul de a împărți, în ziua Moșilor, cofe (1), de pomană). 10 (Iuz) Măsură de capacitate cam de mărimea unei ocale, conținând două fele sau patru iartale Cf ițe, cop, găleată, ferdelă, cupă. 11 Vas de lemn cu care se bagă mălaiul în căldare. 12 (Fig) Cap (mare) de cal.

MURAT'², -Ă adj. 1. (Despre legume, rar despre fructe) Fermentat, acrit (într-o soluție de apă cu sare, în oțet etc.); cu procesul de fermentare încheiat. V. a c r u. 2 puține de poame murate (a. 1588). CUV. D. BĂTR. I, 206/14, cf. ANON. CAR., LB, NEGRUZZI, S. I, 349. Mere murate fac mai ales locuitorii din părțile Moldovei de sus, punîndu-le în apă, vin sau must dulce. PAMFILE, I. C. 240. Duhnea pînă departe a varză murată, a usturoi și a rachiu de tescovină. GALAN, i, 117. Curechiu amurat. CHEST. VIII 72/18. L-am tăiat să fac o țîr de curechi morat. ALR I 751/257, cf. ib. 753, 754, 756, MAT. DIALECT. I, 81. 2. (Despre nutreț) Conservat prin însilozare. Sfaturile populare vor lua măsuri pentru. . . prepararea nutrețului murat pentru vite. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2 859. 3. (Regional; despre plante textile, fibre de tei etc.) Topit. Încing așternutul [mortului] cu un rug și c-o fășie de tei murat. MARIAN, L. 244. 4. (Despre oameni și despre îmbrăcămintea lor, rar despre animale) Foarte ud (de ploaie, de apă), ud leoarcă. Murat cum te găsai, puteai să prinzi un gutunar de cele tătărești. ALECSANDRI, T. 608. Scoțându-mă răpede [din apă] murat pînă la piele. CREANGĂ, A. 23. Murat. . . adecă ud pînă la piele. PAMFILE, J. I, 84. Pisicuța, murată ca un șoarece, tremura cum îi varga. HOGAȘ, M. N. 224. Acum, turna cu găleata din cer. Acum, erai murat ca o paparudă. PAS, L. I, 261. Mi-s țoal'il’i udẑe, muratŝe dă apă. ALR SN III h 844/36. – Pl.: murați, -te. - Și: (regional) morat, -ă, amurat, -ă adj. – V. mura.

APROAPE¹ adv. (În opoziție cu departe) 1. (Cu sens local) La o distanță mică, în preajmă, în vecinătate. Munții erau aproape, subt ușoară pîclă. SADOVEANU, N. F. 26. Mai aproape, mai aproape Noi ne-om strînge piept la piept. EMINESCU, O. I 101. Să-mi fie somnul lin Și codrul aproape. EMINESCU, O. I 216. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «de» și indicînd persoana sau obiectul de care cineva este la distanță mică) Plutonierul se întoarse din nou lîngă dulap și rămase cu ochii la furca proptită de zid, aproape de el. MIHALE, O. 525. Sarica, baltagul și gluga și le lepădase într-un colț, aproape de sobă. SADOVEANU, N. F. 12. Vorbind așa, au ajuns aproape de Tecuci. NEGRUZZI, S. I 138. ◊ (Precedat de prepoziții, cu sensul determinat de acestea) Pînă aproape de... = pînă la o distanță mică de... De la Ocea pînă aproape de Grumăzești a ținut numai o fugă. CREANGĂ, P. 117. Pe aproape (de...) = prin apropiere, nu (tocmai sau prea) departe (de... ). O dată aude un grohăit de porc p-aproape de dînsul. ISPIRESCU, L. 370. -aude un zgomot de pași pe aproape. BOLINTINEANU, O. 71. Să spui lui vrîncean Și lui ungurean Ca să mă îngroape Aice pe-aproape, În strunga de oi, Să fiu tot cu voi. ALECSANDRI, P. P. 2. De aproape = ) din apropiere; bine, amănunțit. Ca în cămara ta să vin, Să te privesc de-aproape, Am coborît cu-al meu senin Și m-am născut din ape. EMINESCU, O. I 170. Ca să-i privegheze mai de aproape, se mută în cetatea Hotinului. NEGRUZZI, S. I 159; b) (adjectival, determinînd o persoană de care cineva este legat prin prietenie sau prin grade de rudenie) Apropiat, intim. Zici că mi-e amic. – Bun. – Amic de-aproape? – Da. CARAGIALE, O. II 128. ◊ Expr. A cunoaște (pe cineva) de aproape = a cunoaște (pe cineva) foarte bine. A lua în de-aproape cercetare = a face o cercetare amănunțită. Aproape de mintea omului = ușor de înțeles. ◊ (Substantivat) Că ș-aproapele-i departe, Cînd de draga te desparte. BELDICEANU, P. 85. 2. (Cu sens temporal) În curînd, în scurtă vreme, peste puțin timp, apropiat. Sesiunea de examene este aproape. ♦ (Cu determinări introduse prin prep. de») Cu puțin timp înainte de... Era aproape de sfîrșitul anului [școlar], în ultimele zile de mai. C. PETRESCU, S. 65. Împăratul acela, aproape de bătrînețe, căzînd în zăcare, a scris carte frăține-său. CREANGĂ, P. 184 ◊ (Adesea în legătură cu participii și infinitive substantivate) Cînd, aproape de intrare, Ce s-aude-n depărtare? ALECSANDRI, P. P. 168. 3. (Indică o ușoară rezervă sau aproximație) Cam, mai, aproximativ. A plouat aproape în toată țara. ◊ E un om aproape bătrîn Florea Pancu. STANCU, D. 82. Făcea o figură blîndă, aproape umilă. REBREANU, R. I 169. ♦ (De obicei construit cu conjuncțiile «că», «să» sau cu infinitivul; uneori repetat) Gata, mai-mai, cît p-aci, puțin lipsește ca... pe punctul de... E cu gîndurile în altă parte, aproape să răstoarne găleata peste Craiu și Vlanga, care-i vin înainte. DAVIDOGLU, M. 13. Aproape nu mai gîndeam să vă întoarceți. DAVIDOGLU, M. 14. Cînd aproape-aproape să pun mîna pe dînsul, i-am pierdut urma. CREANGĂ, P. 52.

VAL¹, valuri, s. n. I. Masă de apă care înaintează (sau face impresia că înaintează) ridicîndu-se și coborîndu-se la suprafața unei mări, a unui fluviu etc.; talaz. Vasul nostru bătrîn, slăbit din încheieturi, gemea greoi, cutremurat la fiecare val ce se izbea în coastele-i de lemn. BART, S. M. 52. Ca un glas domol de clopot Sună codrii mari de brad; Ritmic valurile cad, Cum se zbate-n dulce ropot Apa-n vad. COȘBUC, P. I 48. Singuratece izvoare făc cu valurile larmă. EMINESCU, O. I 83. ◊ Fig. Mărirea să-l înece în valurile sale! ALECSANDRI, T. II 164. Loc. adv. În valuri sau valuri-valuri = unul după altul, succesiv, p. ext. din plin, cu grămada, puhoi. I se ridicau furiile valuri-valuri, ca penajul curcanului. VORNIC, P. 206. Căldura valuri-valuri Se revarsă. COȘBUC, P. I 222. Porțile zilei se deschid și, în valuri, curge lumina pe văi. VLAHUȚĂ, O. A. 410. Cad săgețile în valuri care șuieră, se toarnă. EMINESCU, O. I 148. ◊ Expr. În valul apei = contra direcției valurilor, împotriva cursului apei, în susul apei. Din picioare se pescuiește și mergînd la deal «în valul apei». ANTIPA, P. 152. Valurile vieții (sau lumii, lumești) = greutățile, încercările prin care trece omul în viață; vicisitudinile vieții. Omul e dator să se lupte cît o putea cu valurile vieții. CREANGĂ, P. 235. În interval, cei trei frați desmoșteniți cercau valurile lumii sub orizonturi străine. HASDEU, I. V. 99. Adeseori departe de-a lumei triște valuri, Cu păsuri regulate eu măsur al tău pod, Bahlui! ALECSANDRI, P. I 202. Să mai uite de aste valuri lumești. ȘEZ. IV 17. Valurile tinereții = nestatornicia, inconsecvența, dibuirile inerente vîrstei tinere. Ei! nu te rușina! Ale tinereții valuri! CARAGIALE, T. II 68. Valul (sau valurile) vremii = curgere, desfășurare, trecere a vremii. Ca valul vremilor ce curg Atîtea cîntece s-au dus. GOGA, P. 22. Parcă nici n-o atinsese valul vremii. Aceeași bătrînică sprintenă și veselă. VLAHUȚĂ, O. A. 497. Din valurile vremii, iubita mea, răsai Cu brațele de marmur, cu părul lung, bălai. EMINESCU, O. I 213. II. Fig. Nume generic dat unor lucruri care pot fi comparate cu valul (I), ca formă sau ca mișcare. 1. (Predomină ideea de aplecare și de ridicare) Către sfîrșit de iunie, valurile spicelor încărcate se păstrează încă verzi. RALEA, O. 135. Vedeam valuri verzi de grîne, unduirea unei iniști. EMINESCU, O. I 141. Valurile de iarbă... nu-i insuflă îngrijarea nestatornicului ocean. ODOBESCU, S. III 15. ♦ Oscilație, fluctuație. Nu mai trebuiesc comentarii la mica poezioară pe care mi-a inspirat-o nestatornicia valurilor politicei daco-romane. CARAGIALE, O. VI 50. 2. (Predomină ideea de mase în succesiune continuă și tumultuoasă) Valul de oameni se retrage. DUMITRIU, N. 98. Valuri de frunze treceau, te înfiorau cu foșnetul lor trist. SADOVEANU, O. I 330. Colonelul asculta distrat, privind valurile de lume. C. PETRESCU, Î. II 11. 3. (Predomină ideea de masă învolburată) După un timp, oboseala îmi dă ca un val de nebunie. CAMIL PETRESCU, U. N. 391. Îmi venise așa în ochi ca un val de bucurie. C. PETRESCU, S. 146. Un val fierbinte de mînie parcă i se ridică din tălpi pînă-n rădăcina părului. MIRONESCU, S. A. 29. ♦ Impuls, avînt, curent. 4. (Predomină ideea de masă care se revarsă, copleșește) Cînd stătea valul de ploaie, rămînea vîntul sunînd și fluierînd. SADOVEANU, M. C. 51. Titu răspunse cu un val de sărutări. REBREANU, R. I 248. Un val de aer umed am adus cu mine-n casă. TOPÎRCEANU, B. 73. 5. (Predomină ideea de linie sinuoasă, învălurată) De la asfințit suiau cu grabă valuri de nouri spre creștetul bolții. SADOVEANU, O. III 591. Părul ei cel negru-n valuri de mătasă se desprinde. EMINESCU, O. I 142. 6. (Învechit și arhaizant) încercare grea, cumpănă. N-ai știut nici de năcazurile, nici de zbuciumele, nici de valurile de pe la noi. SADOVEANU, O. VII 49. Se încurcă puțin pe la crîșma din sat, spre a-și drege cheful după un val așa de greu. GANE, N. II 13. ◊ Expr. A avea val = a avea neplăceri, dificultăți; a trece printr-un pericol, printr-o cumpănă. Așa că-i poate cunoaște un om înțelept că ei au avut val în noaptea aceea. PAMFILE, S. T. 127. Toarce subțire și răsucește bine tortul, să fie tare, să nu avem val cu el la țesut. RETEGANUL, P. I 53. A face cuiva val = a provoca cuiva neplăceri, a-i face greutăți. Mă duc să nu vă fac val. RETEGANUL, P. I 76. Du-te, mîndră, mutului, Nu-mi fă val tu capului. HODOȘ, P. P. 124. 7. (Popular) Treabă, motiv, pretext. Nu știu ce valuri mi-aș face să văd pe badea cum zace. ȘEZ. XX 39. III. Nume dat unor obiecte în formă de sul sau de cilindru. 1. Sul de pînză sau de altă țesătură, înfășurată de obicei pe un cilindru de lemn sau de carton; vălătuc, trîmbă. Își luă un val de pînză și coborî să-l ghilească. ANGHEL-IOSIF, C. L. 30. Începură a scoate din lada babei valuri de pînză. CREANGĂ, P. 14. De la ușă pînă-n casă Numai valuri de mătasă. PĂSCULESCU, L. P. 52. Am să te vînd în tîrg la Buzău Pe chile de grîu, Valuri de postav. TEODORESCU, P. P. 57. Val de tei = sul făcut din șuvițe lungi de scoarță de tei, care se folosesc ca sfoară de legat. Fă-mă, doamne, val de tei, Și m-aruncă-ntre femei. CREANGĂ, A. 64. 2. (Tipogr.) Piesă cilindrică de metal la presele de imprimat și de fălțuit. 3. (În expr.) Valul ștreangului = lațul cu care se prinde ștreangul sau șleaul de crucea căruței; orcicar. 4. (Regional) Tăvălug (2), treierătoare (2). Caii poartă după dînșii, mai ales la treieratul ovăzului, un sul de piatră cu șase praguri care se numește tăvăluc... val. PAMFILE, A. R. 207. 5. Sul de lemn sau de metal, pe care se înfășoară și de pe care se desfășoară lanțul care ține găleata la fîntînă. 6. Vălătuc (4).

CUMPĂNĂ, cumpene, s. f. 1. Înjghebare simplă pentru scos apă din fîntînă, alcătuită dintr-o bîrnă de lemn așezată pe un stîlp înalt; funcționează ca o pîrghie cu brațe neegale, de cel mai lung fiind agățată găleata, iar de cel mai scurt fixîndu-se greutăți pentru păstrarea echilibrului. Cumpenele fîntînilor țipă, din cîmpiile rodnice și din satul plin de viață vine zvonul înserării. SADOVEANU, O. I 50. Plînge-un pui de ciocîrlie Sus pe cumpăna fîntînii. GOGA, P. 104. Fîntînă era adîncă și nu avea nici roată, nici cumpănă. CREANGĂ, P. 204. Ograda... se-ntindea gălbuie în lună și numai o fîntînă își mișca gemînd cumpăna ei în vînt. EMINESCU, N. 51. O cumpănă se-nalță aproape de un puț Și-n orizon se-ndoaie, ca gîtul unui struț. ALECSANDRI, O. 189. 2. Cîntar format dintr-o pîrghie cu brațe egale și o limbă sensibilă care oscilează la cea mai mică aplecare a talerelor. Mintea lui ca o cumpănă se clătina. CONTEMPORANUL, VI_II 213. Îi va da atîți galbeni care să tragă la cumpănă cît și mătăsăria. ISPIRESCU, L. 399. Cumpăna de cîntărit mostrele de producție. I. IONESCU, P. 536. ◊ Fig. Cumpăna gîndirii-mi și azi nu se mai schimbă. EMINESCU, O. I 203. Sînt tainice plăceri Ce-n cumpăna vieții plătesc ani de dureri! ALECSANDRI, P. I 125. ◊ Expr. A arunca (ceva) în cumpănă = a aduce (ceva) ca argument decisiv în rezolvarea unei probleme. Fiecare se crezu obligat să arunce în cumpănă cîte-o vorbă. REBREANU, R. 1142. A trage (greu) în cumpănă = a reprezenta o valoare, a avea importanță. Declarația martorului în fața justiției a tras greu în cumpănă. A fi (sau a sta) în cumpănă (rar în cumpene) = a șovăi în luarea unei hotărîri, a fi nedecis, a se afla în dilemă. Stătu puțin în cumpănă, plimbîndu-și ochii asupra mobilelor orășenești din juru-i, dar fără să le vadă. SADOVEANU, B. 38. Se pune ea pe gînduri și stă în cumpene cum să dreagă și ce să-i facă. CREANGĂ, P. 29. S-o scoale nu cuteza, Gîndu-n cumpănă-i era. TEODORESCU, P. P. 451. (Învechit) A pune pe cineva în cumpănă = a-l pune în încurcătură, a-l face să șovăie (înainte de a lua o hotărîre). Cererea lor puse în mare cumpănă și amețeală pe Bathori. BĂLCESCU, O. II 103. O.II 103. ♦ Echilibru. Cînd s-au întors ca să se caute îndărăpt, au prăpădit cumpăna și au picat în apă. SBIERA, P. 290. ◊ Loc. adj. (Despre arme) În cumpănă = în cumpănire. Rămase de pază, cu flinta în cumpănă. GALACTION, O. I 297. ◊ Expr. A ține (ceva) în cumpănă = a ține (ceva) în poziție suspendată, făcînd să balanseze. ◊ (Fig.) Nimic nu garantează mai bine propriele drepturi ale fiecăruia ca respectul ce trebuie să avem noi înșine pentru drepturile care le țin în cumpănă. GHICA, S. 194. ◊ (În expr.) Cumpăna apelor sau cumpănă de ape = linie sau punct înalt de teren de unde apele își trag izvorul și de unde se separă, pornind la vale pe unul din cele două versante. ◊ (Poetic) Zorii mijesc și stăm la cumpăna apelor. Ape se-afundă-n trecut, ape curg în viitor. BANUȘ, B. 94. Cumpăna nopții = miezul nopții. Cumpăna nopții se pleacă spre zori Și pîlcuri de pîclă încep a se pierde Cînd scapără-n zare înalte-aurori. DEȘLIU, N. 76. Tîrziu, în cumpăna nopții, aude o voce pe șoptite. ȘEZ. XX 104. ♦ Fig. Limită, măsură; moderație. Vasile Pomîrlă a vrut întîi s-arunce un răspuns mînios, dar ascultînd, a aflat în vorba lui Dima o cumpănă și o bunătate care i-au topit mînia pe loc. GALAN, Z. R. 376. Folositoare sînt cunoașterile și învățăturile, dar mai presus de ele trebuie să aibă omul, în ființa lui, bună cumpănă a înțelepciunii fi a inimii. SADOVEANU, D. P. 173. 3. Simbol al justiției, reprezentat printr-o balanță. Dacă soarta l-ar fi pus într-o treaptă mai naltă, unde..... să ție cumpăna Temidei, asupriții și împilații – atît de mulți la număr – ar fi pierdut pierzindu-l. NEGRUZZI, S. I 244. ♦ A noua dintre cele 12 constelații ale zodiacului, reprezentată printr-o balanță. 4. (Neobișnuit) Braț pe care stă așezat (sau de al cărui cîrlig se agață) receptorul telefonului; furcă. Telefonul, ridicat din cumpănă, nu răspundea chemărilor. C. PETRESCU, C. V. 142. 5. Soartă (în special rea), primejdie, nenorocire, încercare la care este supus cineva. Oamenii își aminteau... de dragostea cu care frații lor, muncitorii de la oraș, îi ajutaseră la vremea cumpenei. MIHALE, O. 364. Mi s-a arătat în stele cumpănă de moarte pentru viața ta. SADOVEANU, D. P. 24. Intrase țara noastră în cumpăna ei grea. TOMA, C. V. 368. Mi-a spus vrăjitoarea c-am să trec o cumpănă mare. CONTEMPORANUL, VI_II 7. A scăpat de o cumpănă. ȘEZ. IX 150. ♦ Ploaie mare, rupere de nori. Lumina colțului nostru de rai se schimbase... scăderea lunii prevestea cumpănă. SADOVEANU, N. F. 101. Bărbatul ei... murise într-o cumpănă, zdrobit de-un brad într-o furtună. SADOVEANU, O. VIII 8. 6. Nume dat unor instrumente folosite la verificarea direcției orizontale (v. nivelă de apă) sau verticale ◊ (v. fir cu plumb) a unui obiect. Dreaptă cum era stîncă de parcă era trasă la cumpănă, avea totuși jos și cam la mijloc o scobitură destul de adîncă. HOGAȘ, M. N. 161.

apă sf [At: (a. 1591) ap. GCR I, 38/28 / S: appă / Pl: ape, (rar) apuri / E: ml aquo] 1 Lichid incolor, fără gust și fără miros, compus hidrogenat al oxigenului. 2 (Îe) A cere pământ și ~ A cere supunere deplină din partea dușmanului (la vechii perși). 3 (Îe) A bate apa în piuă A spune mereu aceleași lucruri. 4 (Îae) A vorbi mult și fără rost. 5 (Îe) Sângele ~ nu se face Sentimentul înrudirii de sânge nu slăbește sau nu se pierde niciodată. 6 (Îe) A nu avea (nici) după ce bea ~ A fi extrem de sărac. 7 (Îe) A sorbi (pe cineva) într-o lingură (sau într-un pahar) de ~ A plăcea pe cineva foarte mult. 8 (Îe) A îmbăta pe cineva cu ~ rece A ameți pe cineva cu vorba. 9 (Îe) A fierbe pe cineva fără ~ A chinui pe cineva fără milă. 10 (Îe) A spăla (sau a da) (ceva) în mai multe ape A spăla în mai multe rânduri de apă. 11 (Îe) A face un lucru ~ A face un lucru să dispară. 12 (Îae) A fura un lucru. 13 (Îe) A fi (toți) o ~ A fi (toți) la fel. 14 (Îe) A face o ~ (din toate) A șterge toate deosebirile. 15 (Îe) A scoate ~ din piatră (seacă) A realiza un lucru imposibil. 16 (Îae) A fi foarte ingenios. 17 (Îe) A scrie pe ~ A da uitării. 18 (Îae) A nu ține cont (de ceva). 19 (Îe) A duce ~ cu ciurul A face încercări zadarnice. 20 (Îe) A căra ~ la puț A face încercări zadarnice. 21 (Îe) A face cuiva ~ A omorî pe cineva. 22 (Îe) A face ~ unei lăuze A duce o lăuză la preot ca să o sfințească. 23 (Îe) A da ~ la șoareci A plânge. 24 (Îs) ~ dulce (în opoziție cu apa sărată a mărilor) Apă de băut cu conținut scăzut de sare (din râuri sau lacuri). 25 (îas) Apă potabilă. 26 (Mar;^[1] Trs; îs) ~ poleită Apă care conține aur. 27 (Îs) ~ aspră (sau dură) Apă calcaroasă, care nu e bună de spălat (rufe). 28 (Îs) ~ moale (în opoziție cu ~ aspră) Apă de ploaie, bună de spălat. 29 (Îs) ~ goală (sau chioară) Apă curată, neamestecată cu vin. 30 (Fig; îas) Ciorbă subțire, fără zarzavat sau came. 31 (Fig; îas) Lucru fără valoare. 32 (Îs) ~ minerală Apă care conține în soluție săruri, gaze sau substanțe radioactive, având proprietăți terapeutice. 33 (Îs) ~ ne(î)ncepută (pentru descântece) Apă proaspătă din care încă nu a băut nimeni. 34 (Îs) ~ vie Apă despre care se spune în basmele populare că învie morții. 35 (Îs) ~ moartă Apă care poate omorî pe cineva. 36 (Îs) Apa morților Fata morgana Vz morgana. 37 (Îs) ~ mare (sau sfințită) Agheasmă. 38 (îc) ~-botează Bobotează. 39 (Îs) ~ molinzată Apă sfințită. 40 Masă de apă (1) formând un râu, un lac, o mare etc. 41 (Complinit prin râu, izvor, mare etc.) întreaga masă de apă (1) a râului, a izvorului, a mării etc. 42 (Lpl) Valuri unde. 43 (Îs) ~ curgătoare Apă (40) care curge (râu, izvor, fluviu etc.). 44 (Îs) ~ stătătoare Apă (40) care nu curge (baltă, lac, mare etc.). 45 (Îs) ~ lină Apă (40) care curge încet, fără valuri. 46 (Îs) ~ repede Apă (40) (de munte) care curge repede. 47 (Îs) ~ adâncă Om potolit în aparență, dar cu o fire ascunsă. 48 (D. o apă curgătoare; îe) în susul apei în partea superioară a cursului apei. 49 (D. o apă curgătoare; îe) în josul apei în partea dinspre vărsare a cursului apei. 50 (Îe) A ști (sau a vede) în ce ~ (sau ape) se adapă (sau se scaldă) cineva A cunoaște gândurile, intențiile sau dispoziția cuiva. 51 (Îe) A lăsa pe cineva (să se scalde) în apele sale A lăsa pe cineva în voia lui. 52 (Îe) Toți se scaldă într-o ~ Toți sunt deopotrivă. 53 (Îe) A pluti în apele cuiva A fi de aceeași părere cu cineva. 54 (Îe) A nu fi (sau a nu călători) în apele sale A nu se simți bine. 55 (Îae) A fi abătut. 56 (Îae) A fi prost dispus. 57 (Îe) A nu fi cu toată apa sau în toate apele sale A nu fi în toate mințile. 58 (Îe) A-i veni cuiva ~ la moară A se schimba împrejurările în favoarea cuiva. 59 (Îe) A-i lua (sau a-i tăia) cuiva apa (de la moară) A schimba împrejurările în defavoarea cuiva. 60 (Îae) A pune pe cineva în imposibilitatea de a face ceva. 61 (Îe) A scăpa căciula pe ~ A pierde ocazia. 62 (îlav) Ca pe ~ (sau ca apa) în mod curgător, fluent. 63 (îal) Pe de rost. 64 (Îe) A pescui în ~ tulbure A profita în urma unei situații confuze. 65 (îsp; îs) Apa sâmbetei Râu care curge pe o câmpie stearpă aflată în jurul iadului și care se revarsă în iad. 66 (Îs) Apa duminicii Râu mare și limpede care curge pe câmpiile din jurul raiului și care se revarsă în rai. 67 (Îe) A se duce pe apa sâmbetei A se distruge. 68 (Îae) A se pierde. 69 (Îe) Duce-te-ai pe (sau cu) apa sâmbetei Lua-te-ar dracul. 70 (Îe) A închega apele A face să înghețe apele sau să stea pe loc. 71 (Îe) Minte de încheagă (sau îngheață) apele Spune minciuni mari. 72 Joc de culori făcut în lumină de unele obiecte lucioase. 73 (Urmat de determinări) Denumire dată unor preparate lichide industriale, farmaceutice, de parfumerie etc. 74 (Îs) ~ de sodă Sifon. 75 (Îs) ~ gazoasă Sifon. 76 (Îs) ~ oxigenată Lichid cuprinzând o cantitate de oxigen dublă decât apa (1) obișnuită și care are proprietăți dezinfectante și decolorante. 77 (Îs) ~ de clor Soluție slabă de clor cu apă (1) folosită ca dezinfectant și decolorant. 78 (Îs) ~ de brom Soluție de brom în apă (3,5%) folosită ca decolorant și (rar) dezinfectant. 79 (D. produse industriale, farmaceutice etc.) Indică starea lichidă a preparatului. 80 (Îs) ~ acră Apă minerală. 81 (Chm; îs) ~ regală Amestec de acid clorhidric și acid azotic, care dizolvă aurul și platina. 82 (Chm; îs) ~ tare Acid azotic diluat cu apă (1) folosit în tinichigerie pentru lipit. 83 (Îs) Apa crăiesei Alcoolat de rozmarin. 84 (Mol; îc) ~-de-nimic Preparat pentru tuse. 85 (îc) ~-de-oase Iodură de potasiu. 86-88 (Fig) Denumire a unor secreții apoase ale corpului (lacrimi, salivă, sudoare etc.). 89 (Pfm; îe) A-i lăsa (cuiva) gura ~ (după ceva) A avea poftă de ceva. 90 (îae; fig) A dori ceva foarte mult. 91 (Reg; îe) Te-a trecut ~ sub limbă sau îți îngheață apa sub limbă E ger mare. 92-94 (Pop; îe) A lăsa ~ (unui animal) A sparge (sau a înțepa) o bubă, o umflătură ca să se scurgă lichidul din ea. 95 (Fig; îe) A lăsa ~ cuiva A scoate cuiva o idee greșită din cap. 96 (Pfm; îe) A fi (numai) (o) ~ A fi foarte transpirat. 97 (Pat; pop) Dropică. 98 (Pop; îe) A avea ~ la cap A fi hidrocefal. 99 (Fig; îae) A fi prost. 100 (Pop; la vite și cai) Umflătură plină cu lichid a picioarelor de la genunchi în jos. 101 (Pop; îe) Are ~ la picioare Se spune despre cineva care alunecă și cade mereu. 102 (Înv; îc) Apa trândului Dizenterie. 103 (Pop; îc) ~ albă Cataractă. 104 (Pop; îc) ~ neagră Glaucom. 105 Dans popular românesc la nunțile țărănești Si: găleata. 106 Melodia după care se execută acest dans. 107 (Reg) Rană. corectat(ă)