ICRĂ, icre, s. f. (Mai ales la pl.) 1. Denumire generică pentru ovulele de pește. ◊ Icre negre = icre de culoare cenușiu-închis sau neagră, produse de morun, nisetru sau păstrugă; caviar. Icre de Manciuria = icre de culoare roșie-portocalie, produse de unii pești din Oceanul Pacific. 2. (Pop.) Partea moale a pulpei piciorului. – Din sl. ikra.

JONCĂ, jonci, s. f. Mică ambarcațiune rudimentară din lemn, cu mai multe catarge și cu pânze, folosită în bazinul apusean al Oceanului Pacific la transportul de mărfuri și la pescuit. – Din fr. jonque.

PACIFIC, -Ă, pacifici, -ce, adj. 1. (Înv.) Iubitor de pace, de bună înțelegere, de liniște, pașnic; care tinde spre un acord, spre împăcare. 2. (Ieșit din uz; în sintagma) Locomotivă pacific (și substantivat, n.) = locomotivă cu viteză mare, folosită la tracțiunea vagoanelor de călători. – Din lat. pacificus, fr. pacifique, it. pacifico.

PACIFICA, pacific, vb. I. Tranz. 1. A face să înceteze conflictele armate, luptele etc., a restabili pacea. ♦ A pune capăt unui conflict, unor certuri, neînțelegeri etc.; a înlătura, a aplana. 2. (Rar) A restabili liniștea sufletească, a aduce împăcarea; a atenua durerea fizică; a liniști, a potoli. – Din fr. pacifier, it. pacificare.

PACIFICARE s. f. Acțiunea de a pacifica și rezultatul ei. – V. pacifica.

PACIFICATOR, -OARE, pacificatori, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană) care pacifică (1), care restabilește pacea, liniștea. – Din fr. pacificateur, it. pacificatore.

PIROGĂ, pirogi, s. f. Ambarcație rudimentară, lungă și îngustă, cu vâsle sau cu pânze, construită prin scobirea sau cioplirea unui trunchi de copac ori confecționată din piei cusute, folosită de anumite populații din Africa, India, din insulele din sud-estul Asiei și din Oceanul Pacific. – Din fr. pirogue.

OTARIE, otarii, s. f. Mamifer carnivor din Oceanul Pacific, asemănător cu foca (Otaria jubata). – Din fr. otarie.

TAIFUN, taifunuri, s. n. Vânt foarte puternic, cu furtună și cu vârtejuri, care ia naștere în partea de apus a Oceanului Pacific și se manifestă mai ales în estul Asiei și în estul Americii de Nord; ciclon tropical. – Din germ. Taifun. Cf. rus. taifun.

SCOICĂ, scoici, s. f. 1. Nume dat mai multor specii de moluște care au corpul moale, ocrotit de două valve calcaroase, de obicei cenușii, care formează scheletul extern al animalului. ◊ Scoică de râu = gen de scoici comestibile care trăiesc pe sub malurile adânci ale râurilor (Unio); moluscă din acest gen. Scoică de baltă (sau de lac) = gen de scoici comestibile care trăiesc de obicei în mâlul apelor stătătoare sau cu un curs liniștit (Anodonta); moluscă din acest gen. Scoică de mărgăritar (sau de perle de mare) = scoică din Oceanul Indian și Pacific, care produce perle (Meleagrina margaritifera). 2. Scheletul calcaros al scoicii (1); cochilie. ♦ Cochilie de melc. 3. Acoperiș (de sticlă) în forma unei cochilii de scoică (1) sau în formă de evantai, construit la intrarea într-o clădire. 4. Excrescență osoasă care se formează pe chișița sau pe coroana copitei calului și care face ca animalul să șchiopăteze. 5. (La armele de vânătoare) Adâncitura închizătorului, în care este înșurubat percutorul. – Din sl. skolika.

Belicos ≠ pacific, pașnic

APLANA vb. a înlătura, (rar) a pacifica, (fig.) a dezamorsa. (~ un conflict.)

APLANARE s. înlăturare, (rar) pacificare, (fig.) dezamorsare. (~ neînțelegeri.)

ATENUA vb. 1. a (se) calma, a descrește, a (se) diminua, a (se) domoli, a (se) liniști, a (se) micșora, a (se) modera, a (se) pondera, a (se) potoli, a (se) reduce, a scădea, a slăbi, a (se) tempera, (rar) a (se) pacifica, (fig.) a (se) îmblânzi, a (se) îndulci, a (se) înmuia, a (se) muia. (Viteza vântului s-a mai ~.) 2. (MED.) a ceda, a slăbi. (Boala s-a ~.)

ODIHNĂ s. 1. v. somn. 2. v. culcare. 3. odihnă de veci = pace, (rar) pacificare. (Și-a găsit ~.) 4. răgaz, repaus, (pop.) preget, zăbavă, (înv. și reg.) odihneală, paos, răzbun, (înv.) răposare, răsuflare, răsuflu. (Nu și-a permis o clipă de ~.) 5. v. astâmpăr. 6. (CONSTR.) palier, (înv.) podest, podestru. (~ la o scară.)

PACIFIC adj. v. pașnic.

PACIFICA vb. v. aplana, atenua, calma, descrește, diminua, domoli, înlătura, liniști, micșora, modera, pondera, potoli, reduce, scădea, slăbi, tempera.

PACIFICARE s. (înv.) pacificație, păceluire, păciuilire, păciuire. (Restabilire a păcii sau ~.)

PACIFICARE s. v. aplanare, înlăturare, odihnă de veci, pace.

PACIFICAȚIE s. v. pacificare.

PAȘNIC adj. 1. v. blând. 2. (înv.) pacific, păciuit. (Popor ~.) 3. v. calm. 4. așezat, chibzuit, cumpătat, echilibrat, liniștit, potolit, tihnit. (A dus o viață ~.)

PĂCELUIRE s. v. pacificare.

PĂCIUILIRE s. v. pacificare.

PĂCIUIRE s. v. astâmpăr, calm, împăcare, liniște, odihnă, pace, pacificare, repaus, tihnă.

pacific adj. m., pl. pacifici; f. sg. pacifică, pl. pacifice

pacifica vb., ind. prez. 1 sg. pacific, 3 sg. și pl. pacifică; conj. prez. 3 sg. și pl. pacifice

pacificare s. f., g.-d. art. pacificării

PACIFIC ~că (~ci, ~ce) 1) Care tinde spre pace; iubitor de pace. 2) Care este calm; lipsit de agresivitate; pașnic. /<lat. pacificus, fr. pacifique

A PACIFICA pacific tranz. 1) (popoare, țări aflate în litigiu) A face să încheie pace; a readuce la pace. 2) rar (persoane) A face să recapete pacea sufletească, liniștea, calmul; a alina; a liniști. /<fr. pacifier, it. pacificare

PACIFICATOR¹ ~oare (~ori, ~oare) Care pacifică; conciliator; împăciuitor. /<fr. pacificateur

PAȘNIC ~că (~ci, ~ce) 1) (despre persoane sau colectivități) Care manifestă dragoste de pace; care se străduiește să evite conflictele. 2) (despre manifestări ale oamenilor) Care este calm; lipsit de agresivitate; pacific. 3) (despre fapte sau acțiuni) Care se face în sprijinul păcii; care susține pacea. 4) (despre locuri, peisaje etc.) Care se caracterizează prin tihnă. /pace + suf. ~nic

COD s.m. (Iht.) În general, pește marin din fam. gadidae, având corpul mai mult sau mai puțin alungit, acoperit cu solzi mici, moi și zimțați; este peștele de consum cel mai important din lume, răspândit în zonele nordice ale Oceanului Atlantic și ale celui Pacific. Codul propriu-zis sau morua (Gadus morhua), preponderent în Oceanul Atlantic, atinge lungimea de 1,5 m, are spatele cenușiu cu pete rotunde cafenii (engl. Atlantic cod); cel din Pacific (Gadus macrocepahlus) este mai deschis la culoare, gălbui cu pete maronii (engl. Pacific cod, gray cod) și de talie mai mică. Se comercializează drept cod pătat. Adesea, sub denumirea de cod se comercializează și celelalte specii de gadidae; v. eglefin, merlan, bacaliar, merluciu, leng, pollack (cod negru).

SÁBIE s.f. (Iht.) În general, pește marin din fam. xiphiidae (pești-sabie), caracterizat prin maxilarul superior mai mult sau mai puțin alungit. Peștii-sabie propriu-ziși (istiophoridae) populează Oceanul Pacific și pe cel Indian, precum și pe cel Atlantic, pe țărmurile de est ale SUA, caracteristic fiind maxilarul superior alungit, curbat, mai scurt ca la peștele-spadă, prevăzut cu dinți, cel inferior ceva mai lung, corpul fusiform, cu o înotătoare dorsală lungă, înaltă (subspeciile Tetrapturus, Makaira; engl. spear-fish, spike-fish, marlin), în variate culori, de la argintiu (white marlin), la albăstrui (blue marlin) la negru (black marlin) sau cu dungi (striped marlin); unele istiophoridae au înotătoarea dorsală foarte înaltă, ca o pânză de corabie sau evantai, numiți de aceea și pești-evantai (engl. sail-fish; Istiophorus gladius și americanus).

ICRĂ, icre, s.f. (În special la pl.) Denumire generică pentru ouăle peștilor; în expr. salată de icre = icre (de crap, de hering, de scrumbie, de știucă) emulsionate sub formă de spumă albă, cu adaos de diverse ingrediente (ceapă tocată, măsline, ardei iute); icre tarama = icre de chefal sau ton, conservate sub formă de pastă sărată, de culoare roz-oranj (ngr. tarama), respectiv salata făcută din acestea (ngr. taramosalata); icre de Manciuria sau caviar roșu = icre mari de până la 7 mm diametru, de culoare roșiatică, prelevate de la o specie de somon din Oceanul Pacific (Oncorhynchus keta), utilizate ca și caviarul; icre negre sau caviar = icre prelevate de la sturioni (morun, cegă, păstrugă ș.a.)

IRENIC, -Ă adj. (Liv.) Inspirator de pace; pacific. [Cf. it. irenico, gr. eirenikos].

IRENO- Element prim de compunere savantă, cu semnificația „pace”, „pacific”, „pacificator”. [< it. ireno-, cf. gr. eirene].

LOCOMOTIVĂ s.f. Vehicul de cale ferată cu mijloc de tracțiune propriu, folosit pentru a tracta vagoanele. ◊ Locomotivă Pacific = locomotivă de mare viteză, cu trei roți motoare, folosită mai ales pentru trenurile rapide; locomotivă Atlantic = locomotivă de tracțiune grea cu cinci roți motoare. [Cf. fr. locomotive, germ. Lokomotive].

PACIFIC, -Ă adj. (Liv.) Pașnic; liniștit. [Cf. lat. pacificus, fr. pacifique, it. pacifico].

PACIFIC s.n. v. locomotivă.

PACIFICARE s.f. Acțiunea de a pacifica și rezultatul ei. ♦ (Rar) Împăcare, liniștire. [< pacifica].

PIROGĂ s.f. Luntre primitivă folosită în Oceanul Pacific, lungă, îngustă și plată (făcută dintr-un trunchi de arbore scobit sau din piei cusute). [Var. piroagă s.f. / < fr. pirogue, it. piroga, cf. sp. piragua < cuv. caraib].

TRANSPACIFIC, -Ă adj. Care străbate Oceanul Pacific. ♦ Situat dincolo de Pacific. [Cf. engl. transpacific].

împăcătură s.f. (înv.) împăcare, pace, liniștire, pacificare, iubire de pace.

împăcelui, împăceluiesc, vb. IV (reg., înv.) a împăca, a pacifica; (refl.) a se împăca, a se împăcălui.

HAVAIANĂ s.f. Instrument muzical cu coarde asemănător cu chitara, cu sunetul lin și tărăgănat. [Pron. -va-ia-. / < fr. hawaïenne, cf. Hawaii – arhipelag în Pacific].

păcelui, păceluiesc, vb. IV (înv.) a împăca, a pacifica.

JONCĂ s.f. Ambarcație mică cu pînze, folosită în bazinul de vest al Oceanului Pacific. [< fr. jonque < cuv. malaiez].

OTARIE s.f. Mamifer carnivor din Oceanul Pacific, asemănător cu foca. [Gen. -iei. / < fr. otarie].

PACIFICA vb. I. tr. A face să înceteze conflictele armate, luptele, dezordinile; a restabili pacea, ordinea. [P.i. pacific. / cf. lat., it. pacificare, fr. pacifier].

PACIFICATOR, -OARE adj. Care pacifică, împăciuitor. [Cf. lat. pacificator, fr. pacificateur].

TAIFUN s.n. Vînt foarte puternic, cu furtună și cu vîrtejuri, care bate în regiunile din vestul Oceanului Pacific, luînd naștere în timpul schimbării direcției musonilor. [Pron. tai-fun, pl. -nuri, -ne. / < germ. Taifun, cf. rus. taifun, chin. ta fun – vînt mare].

TSUNAMI s.n. (Geol.) Flux puternic și brusc, provocat de cutremur, care devastează coastele Oceanului Pacific. [< fr., engl. tsunami < cuv. japonez].

IRENIC, -Ă adj. inspirator de pace; pacific. (< fr. irénique, lat. irenicus, gr. eirenikos)

JONCĂ s. f. ambarcație mică cu vele, pentru transport și pescuit în bazinul de vest al Oc. Pacific. (< fr. jonque)

PACIFIC, -Ă adj. pașnic; liniștit. (< lat. pacificus, fr. pacifique)

PACIFICA vb. tr. a restabili pacea, ordinea. (< fr. pacifier, lat., it. pacificare)

PACIFICATOR, -OARE adj., s. m. f. (cel) care pacifică. (< fr. pacificateur, it. pacificatore)

PIROGĂ s. f. ambarcație primitivă lungă și îngustă, dintr-un trunchi de arbore scobit sau din piei cusute, la amerindieni și la populația din Oc. Pacific. (< fr. pirogue)^[1]

ȘAMANISM s. n. ansamblu de credințe și practici magice constituind forme de mistică primitivă ale religiei unor populații din America de Nord, Asia de Nord și insulele Oc. Pacific, prin cultul strămoșilor, credința în spirite bune și rele, în farmece, ritualuri de tămăduire prin dansuri, stări de extaz etc. (< fr. chamanisme)

TRANSPACIFIC, -Ă adj. (de) dincolo de Oc. Pacific. ◊ care traversează Pacificul. (< engl. transpacific)

TSUNAMI /TU-NA-/ s. n. flux puternic și brusc, provocat de seisme sau erupții submarine, care devastează coastele Oc. Pacific. (< fr., engl. tsunami)

pace, s. f. – Situație, stare fără război. Lat. pacem (Pușcariu 1235; Candrea-Dens., 1297; REW 6317), cf. alb. pakjë, it. pace, prov. patz, fr. paix, cat. pau, sp., port. paz. – Der. nepace, s. f. (înv., neliniște); păciui (var. împăciui), vb. (a face pace, a pacifica); păceluit, adj. (înv., pacific); pacefăcător, s. m. (înv., pacificator); pașnic (var. pacinic), adj. (pacific); pășnicie, s. f. (liniște). – Der. neol. (din fr.) pacific, adj.; pacifica, vb.; pacificator (var. păcinicie), adj.; pacifism, s. n. După Buescu, R. Études roum., III, 158-63, folosirea lui pace ca interj. trimite la lat. pax, gr. πάξ, interj., distincție care ni se pare prea subtilă. Mai probabil este formula de salut sau de rămas bun, folosită pentru a indica ideea de „problemă tranșată” sau „să nu mai vorbim de asta”, ca în cazul lui sănătate.

supune (-n, -pus), vb. – 1. (Înv.) A pune dedesubt, a așeza sub. – 3. (Înv.) A se prostitua. – 4. A aplana, a pacifica, a pune sub ascultare. – 5. A îngenunchia, a încovoia. – 6. A înrobi, a subjuga, a aservi. – 7. A învinge, a înfrînge, a bate. – 8. A constrînge, expune. – 9. (Refl.) A da ascultare, a se apleca, a-și pleca grumazul, a se resemna. – 10. (Banat) A alăpta un miel. Lat. sppōnĕre (Pușcariu 1697; Candrea-Dens., 1468; REW 8469), cf. it. supporre; în celelalte idiomuri romanice s-a preferat submittĕre, cf. sumete. Pentru ultimul sens, cf. apleca. Sadoveanu folosește subpus „așezat dedesubt”, invenție personală care pare inutilă, deoarece același sens există în supus. Der. supuitoriu, s. m. (înv., proxenet, codoș); supuitoare, s. f. (înv., codoașă); supus, adj. (ascultător; învins, plecat; expus; s. n., boală provenită din vrăjitorie; s. m., persoană aflată sub protecția unui stat); supușenie, s. f. (calitate de supus, cetățenie, naționalitate; supunere, ascultare); nesupus, adj. (neascultător, care nu se supune).

ACAPULCO, (A. de JUÁREZ), oraș în Mexic (Guerrero), port la Oc. Pacific; 638 mii loc. (1985, cu suburbiile). Renumită stațiune balneară și turistică. Festival internațional al filmului. Export de bumbac, fructe și tutun.

ADAMSTOWN [ædəmztaun], localit. în ins. Pitcairn (SE Oc. Pacific), centrul administrativ al terit.; 64 loc. (1986). Pescuit, ananas, batate.

ALASKA [əlæscə] 1. Mare pen. în NV Americii de Nord, mărginită de Oc. Arctic (la N), M. Bering (la V) și Oc. Pacific (la S), pe terit. căruia se află statul american omonim. Lungime: 700 km; lățime: între 10-170 km. Străbătută de fl. Yukon. Cedată de guvernul rus în 1867 S.U.A., pentru suma de 7,2 mil. dolari. 2. Pen. îngustă în NV Americii de Nord, limitată de M. Bering (la V), G. Bristol (la SV), și Oc. Pacific (la SE), parte a marii pen. cu același nume. Traversată de M-ții Aleutini de origine vulcanică; gheizere, ghețari, lacuri și păduri. Se continuă cu Arh. Aleutinelor. Alt. max.: 2.714 m (vf. Pavlof). Climă subpolară. Pescuit intens. 3. Culme muntoasă în S Pen. A. (1), constituită din granite. Lungime: c. 1.000 km. Alt. max.: 6.194 m (vf. McKinley). Tundre montane. Ghețari. Parcuri naționale. 4. Golf larg al Oc. Pacific, pe coastele Americii de Nord, între Pen. A. (1) și Arh. Alexandru. Ad. max.: 5.660 m. 5. Curent cald în NE Oc. Pacific (G. Alaska și M. Bering). Viteză: 1,5 km/h. Temp. apei: 2°C (febr.) și 15°C (aug.). 6. Stat al S.U.A., în Pen. A. (1); 1,53 mil. km²; 510 mii loc. (1988). Centru ad-tiv: Juneau. Expl. de cupru, petrol, cărbune, aur. Ind. lemnului. Pescuit.

ALEUTINE 1. Arh. compus din 110 ins. vulcanice, înșiruite pe o distanță de 2.740 km, situat între Pen. Alaska și Pen. Kamceatka, despărțind M. Bering de Oc. Pacific; 37,8 mii km²; 8,5 mii loc. Localit. pr.: Unalaska. Ins. pr.: Unalaska, Unimak, Umnak, Atka. Pescuit, vînătoare de foci. Rezervație naturală pentru animale marine. În 1867, Rusia le-a vîndut, împreună cu Alaska, S.U.A. 2. Mare fosă în N Oc. Pacific, în lungul arh. cu același nume. Lungime: c. 3.500 km. Ad. max.: 8.100 m. Descoperită în 1936.

AMAZON, 1. Rio Amazonas, fl. în America de Sud (Perú, Columbia și Brazilia). Cele două izv. ale sale, Marañón (considerat izv. pr.) și Ucayali (care confl. în amonte de Iquitos) își au originea în Anzii Peruvieni la 5.250 m alt. și respectiv la 4.000 m alt., la numai 160 km de coasta Oc. Pacific. Se varsă în Oc. Atlantic printr-un vast estuar. Lungime: c. 6.400 km de la izv. rîului Marañón; 7.025 km de la izv. rîului Apurimac, afl. al lui Ucayali, descoperit de o expediție americană la 15 oct. 1971. Bazin hidrografic: 7,18 mil. km². Este fl. cu cel mai mare debit din lume (212.377 m³/s la vărsare) și fl. care își are originea la cea mai mare alt. Afl. pr.: pe dr. Purús, Madeira, Tapajós, Xingú, Tocantins, iar pe stg. Putumayo, Japurá, Rio Negro. Navigabil pentru vase de mare tonaj pînă la Manaus (1.600 km de la gura de vărsare, iar pentru cele de tonaj mijlociu pînă la Iquitos în Perú, la 3.700 km de gurile de vărsare). Porturi pr.: Belém, Santarém, Obidos, Manaus, Iquitos. Fluxul pătrunde pe A. în amonte pînă la c. 1.000 km, sub forma unui val înalt de 4,5 m, numit poroca. Lățimea fl. în zona de vărsare este de 80 km. 2. Cîmpia Amazonului (Amazonia), cîmpie aluvială, cea mai mare din America de Sud (c. 5 mil. km²), situată în zona ecuatorială, în bazinul fl. Amazon. Lungime: c. 3.000 km (V-E). Lățime: 300-2.000 km. Are un relief monoton, cu alt. medii de 200 m și cu pante cu înclinări foarte mici, unde rîurile se despletesc, formînd întinse zone mlăștinoase. Climă ecuatorială umedă în V (3.000 mm precipitații/an) și subecuatorială în E (temp. medie anuală 23-28 °C). Este acoperită de păduri ecuatoriale cu peste 4.000 de specii arborescente (selvas) și cîteva asociații vegetale (Igapo, várzea și été). Faună bogată.

AMERICA CENTRALĂ: 1,2 mil. km²; c. 55 mil. loc. (1986). Constituie o legătură istmică și insulară între cele două Americi. Legătura istmică se întinde pe 2.923 km lungime, între 17° lat. N (istmul Tehuantepec) și 5° lat. N (G. Darién). Lățimea variază între 70 km (istmul Panamá) și 860 km (Pen. Yucatán). Relieful este în cea mai mare parte muntos, cu numeroși vulcani (majoritatea în activitate). Alt. max.: 3.975 m (vf. Acatenango). De-a lungul coastelor Oc. Pacific și M. Caraibilor se întind cîmpii litorale înguste. Legătura insulară (Indiile de Vest) este formată din trei arhipelaguri (Bahamas, Antilele Mari și Antilele Mici), care numără cîteva mii de insule.

AMERICA DE NORD: 24,2 mil. km² (inclusiv insulele învecinate); c. 354,5 mil. loc. (1988). Cuprinsă între Oc. Atlantic, Oc. Pacific și Oc. Înghețat, se întinde de la 83°40′ lat. N (Capul Morris Jesup din Groelanda) la 17° lat. N (Istmul Tehuantepec), pe c. 7.300 km și de la 168°08′ long. V (Capul Prințului de Wales) la 55°40′ long. V (Capul Charles din Pen. Labrador), pe c. 5.000 km. Relief. În V se întinde un sistem muntos înalt, format din depozite paleozoice, mezozoice și terțiare puternic cutate, faliate și șariate, cu vulcanism intens în trecut, slab în prezent, cu seismicitate puternică și cu numeroase urme glaciare cuaternare. Alt. max.: 6.164 m (vf. McKinley din M-ții Alaskăi). Se desfășoară sub forma a două lanțuri, orientate pe direcția N-S: Cordiliera Pacifică (în V), cu înălțimi mijlocii și Cordiliera Stîncoșilor (în E), mai înaltă și mai golașă. Între culmile lor se află o serie de pod. înalte, de vîrstă terțiară, pe roci bazaltice (Pod. Columbia Britanică), pe formațiuni sedimentare (Pod. Colorado), în care rîurile au tăiat văi adînci în formă de canion (Colorado), sau pe roci mai vechi, cristaline (Scutul Canadian). În E sistemului muntos, relieful are alt. medii reduse (200-500 m) și s-a format pe depozite mezozoice și terțiare. M-ții Apalași cutați în Carbonifer, se întind de-a lungul coastei Oc. Atlantic, fiind formați din culmi paralele, care spre E se termină printr-un abrupt, numit „Fall line” (Linia Cascadelor). Între M-ții Apalași și Cordiliera Stîncoșilor se desfășoară Pod. Înalt al Preriilor și C. Mississippi, joasă aluvionară, de vîrstă cuaternară, care se termină spre S cu C. Golfului Mexic.

AMERICA, continent în emisfera vestică, cuprinsă între Oc. Atlantic, Oc. Pacific și Oc. Înghețat; 42,2 mil. km²; c. 727 mil. loc. (1990); se încadrează între 83°40′ lat. N (Capul Morris Jesup din Groelanda) și 55°59′ lat. S (Capul Horn); c. 18 mii km lungime. A. este compusă din două vaste mase continentale, A. de Nord și A. de Sud, unite prin A. Centrală istmică și insulară și separate prin can. Panamá. Resurse naturale. Bogate zăcăminte de petrol și gaze naturale (C. Mississippi, C. Golfului Mexic, California, Venezuela, Columbia, Argentina), cărbuni superiori (Canada Centrală, M-ții Apalași), min. de fier (bazinul Marilor Lacuri, Pen. Labrador, Pod. Braziliei, Chile și Cuba), mangan (Brazilia, Cuba), minereuri neferoase (M-ții Stîncoși), bauxită (Guyana), cositor (Bolivia), aur (Alaska), salpetru (Chile). Clima. Datorită marii extensiuni latitudinale, pe terit. A. apar toate tipurile și subtipurile climatice. Astfel, estremitățile de N și de S (Canada, Ins. Țara de Foc și Arh. Falkland/Malvine) se situează în zona de climă arctică și subarctică, respectiv, antarctică și subantarctică. Temperaturile sînt scăzute (media lunii celei mai calde nu depășește 10 °C)iar precipitațiile sînt reduse la zăpezi. Zona de climă temperată ocupă cea mai mare parte din A. de Nord, iar în A. de Sud Patagonia septentrională și Pampa argentiniană. Temperaturile medii sînt ridicate vara (18-24 °C) și mai coborîte iarna (-3 și -6 °C), iar precipitațiile sînt variabile. Zona de climă tropicală și cea subtropicală este prezentă în partea meridională a A. de N, în N A. Centrale, în Pod. Braziliei, în Pod. Gran Chaco și în N Pampei argentiene. Temperaturile medii sînt ridicate (26-28 °C vara și 10-15 °C iarna), însă precipitațiile scad de la E (c. 1.000 mm) la V (c. 400 mm). Relieful înalt, dispus pe direcția meridianelor, permite pătrunderea maselor de aer arctic sau antarctic, care uneori aduc în unele dintre aceste regiuni (Florida, Pampa) geruri accentuate și precipitații sub formă de zăpadă. Zona de climă subecuatorială este proprie părții meridionale a A. Centrale, C. Orinocului și celei mai mari părți a Pod. Guayanelor și Braziliei. Ea se caracterizează prin existența a două anotimpuri: unul ploios (vara) și unul uscat (iarna), cu temperaturi anuale mari (22 și 24 °C), amplitudinile medii mici și precipitații abundente (peste 1000 mm). Zona de climă ecuatorială ocupă C. Amazonului și porțiuni din Pod. Guyanelor și Braziliei, unde temperaturile medii anuale au valori ridicate (22 și 25 °C), amplitudinile anuale sînt reduse, iar precipitațiile sînt foarte abundente (peste 2000 mm), se produc zilnic și au două maxime echinocțiale. Vestul cordilier și andin prezintă în funcție de latitudine, altitudine și de poziția pantelor, o serie de reg. climatice din ce în ce mai reci, de la Ecuator către poli și de la nivelul mării către vîrfurile munților. Pe podișurile interioare montane, clima este de nuanță continentală, iar în reg. montane înalte și în cele de latitudini mari clima este rece, existînd și o glaciație actuală. Hidrografia. Continentul american se caracterizează prin prezența celui mai bogat fl. în apă de pe pămînt (Amazon), precum și a a altor fl. mari: Mississippi, Mackenzie, Yukon, Saskatchewan, Sf. Laurențiu, Colorado, Rio Grande del Norte (în America de Nord), Magdalena, Orinoco, São Francisco, Paraná (America de Sud). În A. se află cel mai mare complex lacustru de pe Pămînt (Marile Lacuri) și lacul de la alt. cea mai ridicată de pe glob (Titicaca), alături de care apar numeroase alte lacuri: Winnipeg, Athabaska, Sclavilor, Urșilor (în America de Nord), Poopó, Toro, San Martin (în America de Sud).

AMIRALITĂȚII, Insulele ~ (ADMIRALITY ISLANDS), arh. format din 22 ins. vulcanice și coraligene în Oc. Pacific (Melanezia), la N de ins. Noua Guinee; c. 2,1 mii km²; c. 22 mii loc. Cocotieri. Pescuit.

AMUNDSEN [á:munsən] 1. Roald A. (1872-1928, n. Borge), explorator polar norvegian. Primul care a străbătut Pasajul de Nord-Vest (din Ins. Groelanda pînă în Alaska) și primul care a atins Polul Sud (14 dec. 1911). A dispărut în reg. Polului Nord în timpul încercărilor de salvare a echipajului dirijabilului „Italia”, condus de U. Nobile. 2. Marea ~, mare în partea meridională a Oc. Pacific, în Antarctica, în dreptul Țării Byrd, cu adîncimi de peste 1.000 m, acoperită permanent de ghețuri. 3. Golf al M. Beaufort (Oc. Înghețat) cuprins între ins. Banks, Victoria și litoralul nordic canadian. Lungime: 445 km; lățime: 213 km. Ad. max.: 285 m.

AMUR (HEILONGJIANG), fl. în E Federației Ruse (C.S.I.) și NE Chinei, format prin unirea rîurilor Șilka (izv. din M-ții Iablonovîi) și Argun cu Kerulen (izv. din M-ții Hinganul Mare). Se varsă în Oc. Pacific (M. Ohotsk); 2.846 km (împreună cu Șilka și Onon 4.510 km). Supr. baz.: 1,84 mil. km². Afl. pr.: Ussuri, Sungari (pe dr.) și Zeia, Bureia (pe stg.). Cursul mijlociu formează granița dintre Federația Rusă și China. Navigabil pe c. 3.220 km. Trece prin orașele Blagoveșcensk, Habarovsk și Komsomolsk pe Amur.

ANADÎR 1. Fl. în Siberia de E (Federația Rusă, C.S.I.); 1.146 km. Izv. din Pod. Anadîr și se varsă în golful cu același nume (M. Bering). Navigabil pe 570 km în cursul inferior. 2. Culme muntoasă în Siberia. Alt. max.: 2.320 m. Urme glaciare. Pescuit. Se mai numește și Culmea Ciukotsk. 3. Golf al Oc. Pacific (M. Bering) pe coastele de NE ale Siberiei, limitat la N de Pen. Ciukotsk. Ad. medie: 100-150 m.

ANTÁRCTIC, Ă (< fr., lat.) adj. Care este situat la Polul Sud sau în regiunea Polului Sud; care are caractere proprii regiunii polare sudice. ♦ Regiune a. = nume generic dat pământurilor continentale, insulare și regiunilor Oc. Atlantic, Pacific și Indian cuprinse în interiorul Cercului Polar de Sud.

ANTARCTICA, reg. polară în S Pămîntului, care include Antarctida și părțile de S ale Oc. Pacific (M. Ross, M. Amundsen), Oc. Atlantic (M. Weddeli) și Oc. Indian (M. Davis). Limita o constituie zona de unire a apelor mai calde, nordice, cu cele reci, antarctice (48-60 ° lat. S); c. 52,5 mil. km². În A. se includ și arh. din apele preantarctice: Georgia de Sud, Sandwich de Sud, Orkney de Sud, Shetland de Sud ș.a. Clima este aspră, cu temperaturi scăzute, vînturi puternice (viteza max.: 75 m/s, în Kerguelen), furtuni de zăpadă și cețuri dese. Temperaturile medii oscilează între 0 °C (vara) și -30 °C (iarna în insule). Precipitațiile sub formă de zăpadă cad în cantități mari pe ocean (800 mm/an) și la țărmul continentului (350 mm/an). În A. se formează gheață marină și de șelf și aisberguri. Fauna este săracă în specii, dar bogată ca număr de indivizi (balene, cașaloți, foci, pești, pinguini). Contribuții importante la exploatarea A. au adus: Cook (1772-1775), Bellingshausen și Lazarev (1820), Charcot (1910), Schackleton, Byrd ș.a. – Tratatul cu privire la A., încheiat în 1959 la Washington de către guvernele a 12 state (Argentina, Australia, Belgia, Chile, Franța, Japonia, Marea Britanie, Norvegia, Noua Zeelandă, Republica Africa de Sud, U.R.S.S. și S.U.A.), prevede folosirea acestei reg. numai în scopuri pașnice.

ANTARCTIDA, continent în emisfera sudică, cuprinzînd partea centrală a reg. polare, scăldat Oc. Pacific, Atlantic și Indian; 13,97 mil. km². Continentul este acoperit aproape în întregime de o calotă de gheață cu grosimea medie de 1.720 m (max. 4.300 m) și cu un volum de c. 24 mil. km², care reprezintă 85,3 la sută din suprafață și 87 la sută din volumul gheții de pe Pămînt. La țărm se formează aisberguri. Relief cu numeroase culmi înalte: Markham (4.350 m), Vinson (5.140 m), Kirkpatrick (4.530 m) etc. Vulcanism activ și astăzi (vf. Erebus 3.794 m). Mici zăcăminte de cupru, molibden, plumb și cărbuni. Climă polar-continentală, cu excepția litoralului. Temperatura medie anuală este de -50 °C (iarna sub -70 °C). Precipitații sub formă de zăpadă (300-400 mm/an pe țărm și 100-150 mm/an în interior). Vînturi puternice pe litoral. În „oaze” apar mușchi, licheni, alge și plante cu flori. Pe țărmuri trăiesc foci, pinguini, pescăruși. Au adus contribuții la studierea A.: Shackleton, Amundsen, Scott, Byrd ș.a. Cercetările organizate în cadrul Anului Geofizic internațional au sporit cunoștințele despre A.

ANTOFAGASTA, oraș în Chile, port la Oc. Pacific; 204,6 mii loc. (1986). Port de tranzit pentru Bolivia, de care este legat printr-o cale ferată. Expl. de argint și salpetru. Tricotaje, prelucr. metalelor, acid sulfuric, produse alim. (făină de pește). Universitate.

ARCTIC, Oceanul ~ (Oceanul Înghețat), cel mai mic ocean al Pămîntului, situat în reg. Polului Nord, între Eurasia și America de Nord, și care comunică cu Oc. Atlantic prin Str. Hudson, Davis, Danemarcii, iar cu Oc. Pacific prin Str. Bering; c. 13,1 mil. km². Ad. max.: 5.220 m. Țărmuri crestate. Relieful fundului oceanic este complex, cu o întinsă platformă continentală. Mare parte din supr. sa este acoperită cu ghețuri. Cunoscut și sub denumirea de Oc. Boreal sau Mediterana Arctică.

ARCTICA, reg. polară în N Pămîntului, care include reg. septentrională a Eurasiei, Americii de Nord și Oc. Arctic, precum și reg. alăturate ale oceanelor Atlantic și Pacific, și este încadrată de izoterma de 10 °C a lunii celei mai calde (iul.-aug.); c. 27 mil. km²; (dintre care 10 mil. km² uscat). Predomină pod. joase (marginile Platformei Ruse, C. Siberiene și Scutului Canadian) și munții mijlocii (prelungirile Uralilor și M-țior Bîrranga); alt. max.: 3.734 m (vf. Gunnbjorg, Groenlanda). În ins. Baffin, ins. Ellesmere și Arh. Spitzbergen se găsesc cărbuni, metale neferoase și metale rare. Temperaturi foarte scăzute, cu media în ian. de -3 °C în partea preatlantică de S și -40 °C în partea centrală, iar în iul. +10 °C și, respectiv, 0 °C. În reg. Polului Nord, temperatura minimă a fost de -52 °C, iar max. de +6 °C. Vînturi neregulate, la periferie cu caracter sezonier. Precipitațiile, sub formă de zăpadă, ating 75-100 mm în partea centrală și 300-400 mm la periferie. Nebulozitate mare, cețuri permanente și îngheț peren. Ghețuri plutitoare ocupă 11 mil. km² iarna și 8 mil. km² vara. Au efectuat cercetări în A. exploratorii: Barents (1596-1597), Litke (1821-1824), Vranghel (1820-1824), Franklin (1819-1827), Sverdrup (1888-1902), Norenskjöld (1858, 1872-1883), Nansen (1893-1896), Amundsen (1905-1906), Peary (1886-1909), Byrd (1926), Cikalov (1936-1937) ș.a.

ARICA (SAN MARCOS DE ARICA), oraș în N Rep. Chile, la Oc. Pacific; 169,8 mii loc. (1986). Montaj de autovehicule. Port de export pentru Bolivia și Perú (cositor, wolfram, plumb, sulf etc.). Punct terminus al căilor ferate ce vin de la Tacna (Perú) și La Paz (Bolivia).

ASIA, cel mai mare continent al Pămîntului; 43,95 mil. km² (1/3 din suprafața uscatului); 3,05 miliarde locuitori (1988). Este cuprins între Oc. Înghețat (la N), Oc. Pacific (la E), Oc. Indian (la S) și Marea Roșie, Marea Mediterană, Marea Neagră, M-ții Caucaz, Marea Caspică și M-ții Ural (la V); se întinde de la 26°10′ long. E (capul Baba din Asia Mică) la 169°10′ long. V (Capul Dejnev) pe c. 9.000 km și de la 77°44′ lat. N (Capul Celiuskin) la 1°16′ lat. N (Capul Piai din Pen. Malacca), pe 11.000 km. Relieful: A. este extrem de variat, cu lanțuri montane, podișuri și cîmpii de dimensiuni foarte mari și cu alt. medie ridicată (960 m). Continentul asiatic este constituit din două grupe de cîmpii și platouri, grupate de o parte și de alta a unei zone montane. Aceasta se întinde din Pen. Asia Mică și trece prin nodul orografic al Pamirului, de unde se desparte în două ramuri: de N, formată dintr-o serie de masive muntoase care se orientează în centru pe direcția V-E (M-ții Tian-Shan), la o direcție SV-NE, ca ulterior să se îndrepte spre E pînă la str. Bering, și de S cu o direcție V-E în M-ții Himalaya, iar din nodul orografic al Pod. Iunnan spre S prin Pen. Indochina, continuîndu-se din nou pe direcția V-E în Arh. Malaez. Fațada orientală a A. este alcătuită dintr-o suită de pen. și arh., care se unesc în S cu arcul Filipinelor și cu Arh. Malaez. Sectoarele de orogeneză precambriană sînt destul de rare (Pen. Arabia și în Pod. Deccan). Mișcările orogenice care au lăsat urme sînt cele caledoniene (M-ții Ural), hercinice și mai ales alpine (M-ții Himalaya). Se pot distinge cîteva ansambluri geomorfologice mari. În N se dezvoltă un ansamblu format din cîmpii, depr., platouri și masive vechi reînălțate. La V de fl. Enisei se desfășoară C. Siberiei Occidentale, iar în centru, Pod. Siberiei Centrale. În S și în E acestui pod. se ridică munții caledonieni și hercinici. Legătura dintre complexul muntos caledoniano-hercinic și cel alpin din S o face depr. endoreică Aralo-Caspică. În SV și S se dezvoltă ansamblul Pen. Arabia și și pod. Deccan, resturi ale soclului precambrian. Ansamblul alpin din S continentului se întinde din Pen. Asia Mică pînă în Arh. Sondele Mici. Din Anatolia spre E se despart două sisteme montane hercinice, Caucaz și Kopetdag la N și Zagros, Belucistan și Suleiman la S, care încadrează Pod. Iran. Sistemul Himalaya, constituit din mai multe culmi paralele orientate spre V-E, atinge în vf. Chomolungma cea mai mare alt. a Pămîntului (8.848 m). Ansamblul Extremului Orient este constituit de o succesiune de arcuri montane, care formează ins. sau pen. alungite. Resursele naturale. Subsolul A. este bogat în zăcăminte de cărbuni (Siberia și E Chinei), petrol (Orientul Apropiat și Mijlociu și Indonezia), gaze naturale (Asia Centrală, Siberia), minereu de fier (Siberia. NE Chinei, India, Filipine, Turcia), aur (Siberia, India, Birmania, Sri Lanka), mangan (Caucaz, India, E Chinei), plumb, zinc, wolfram, antimoniu, crom (Turcia), cositor (Malaysia, Indonezia), bauxită (Indonezia). Clima. Pe întinsul continentului sînt prezente toate tipurile climatice. Lipsa lanțurilor montane latitudinale în N favorizează pătrunderea adîncă a maselor de aer arctice spre interiorul continentului. Temperaturile cele mai coborîte (- 70 °C) s-au înregistrat în NE Siberiei. În centrul A. se instalează iarna un anticiclon termic, din care curenții de aer înaintează sub forma alizeului de NE, transformat în musonul de iarnă, spre Oc. Indian, către NV în Siberia Occidentală, către SE în Siberia Orientală și Pen. Indochina. Vara situația se schimbă, locul anticiclonului fiind luat de o arie ciclonală, unde temperaturile depășesc 50 °C, iar curenții de aer au o circulație inversă, alizeul de SV transformîndu-se în musonul de vară. Precipitațiile sînt abundente la S de M-ții Himalaya (c. 12.000 mm/an la Cherrapunji în India) și în Asia de SE datorită musonilor de vară și barajelor montane din calea acestora. Arh. Malaez are un regim pluviometric tipic ecuatorial, în timp ce pustiurile tropicale din Pen. Arabia, India, Pod. Iran, ca și cele temperate din A. Centrală, primesc cantități de precipitații extrem de reduse. Hidrografia. Deși 1/3 din A. este endoreică, rețeaua hidrografică este bine reprezentată. În Oc. Înghețat se varsă marile fl. ale Siberiei: Obi cu Irtîș, Enisei, Lena, Kolîma și Indighirka. În Oc. Pacific se varsă fl. Amur, Huanghe, Yangtze, Xijiang și Mekong. În Oc. Indian se varsă fl. Saiween, Irrawaddy, Gange, cu afluentul său din zona de vărsare, Brahmaputra, Ind, Tigru cu Eufrat, unite în Shatt al’Arab. Lacurile cele mai importante sînt: Aral, Balhaș și Baikal (cel mai adînc din lume).

ORGANIZAȚIA NAȚIUNILOR UNITE (O.N.U.; în engl.: United Nations Organization – U.N. sau U.N.O.), organizație internațională guvernamentală cu sediul în United Nations Plaza din New York (S.U.A.), fondată, prin semnarea la 26 iun. 1945, a Cartei de la San Francisco de către 50 de state (intrată în vigoare la 24 oct. 1945). Constituie o organizație cu vocație universală, creată în scopul menținerii păcii și securității internaționale prin luarea de măsuri colective împotriva actelor de agresiune, dezvoltarea relațiilor prietenești între națiuni, promovarea cooperării internaționale în domeniul economic, social, cultural și umanitar. La 12 iun. 1941 este parafată la Londra „Declarația interaliată” în care semnatarii se angajau „să conlucreze cu celelalte națiuni libere, atît în timp de război, cît și în timp de pace”. A fost primul dintr-o serie de documente care au marcat procesul de formare a O.N.U. La 14 aug. 1941, președintele S.U.A. Franklin D. Roosevelt și primul-ministru britanic Winston Churchill au căzut de acord asupra unor principii care urmau să favorizeze colaborarea internațională în scopul menținerii păcii și securității. Documentul semnat la bordul navei „Prince of Walles”, este de atunci cunoscut sub denumirea de Carta Atlanticului. Numele organizației a fost folosit prima dată, la sugestia președintelui F.D. Roosevelt, în „Declarația Națiunilor Unite”, semnată, la Washington, la 1 ian. 1942, de către reprezentanții a 26 de state care luptau contra Axei și care și-au proclamat sprijinul pentru Carta Atlanticului. Într-o declarație semnată la Conferința de la Moscova, la 30 oct. 1943, guvernele U.R.S.S., Marii Britanii, Statelor Unite și Chinei au preconizat crearea unei organizații internaționale, obiectiv reafirmat de conducătorii Statelor Unite, Marii Britanii și U.R.S.S. la Conferința de la Teheran (1 dec. 1943). Primul proiect al O.N.U. a fost elaborat în cursul unei conferințe ținute la hotelul „Dumbarton Oaks” din Washington, În cursul unor serii de reuniuni (21 aug.-7 oct. 1944) cînd, reprezentații U.R.S.S., Marii Britanii, Statelor Unite și Chinei s-au pus de acord asupra scopurilor, structurii și funcționării acestei organizații mondiale. La 11 febr. 1945, după reuniunea de la Ialta, Roosevelt, Churchill și Stalin și-au declarat voința de a pune bazele unei „organizații generale internaționale pentru salvgardarea păcii și securității”. La 25 apr. 1945 reprezentanții a 50 de state s-au reunit la San Francisco în Conferința Națiunilor Unite asupra Organizației internaționale. Ei au elaborat cele 111 articole ale Cartei care a fost adoptată în unanimitate. Aceasta definește scopurile și principiile Organizației, structura, organele principale și funcțiile acestora. A doua zi ei au semnat-o în auditoriul Teatrului Herbst din incinta Monumentului Vechilor Combatanți. A intrat în vigoare după ce a fost ratificată de cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate și a majorității celorlalți semnatari (24 oct. 1945, nașterea O.N.U.). Prima Adunare Generală, unde sUnt reprezentate toate statele membre, se deschide la Central Hall din Westminter (10 ian. 1946). Consiliul de Securitate reunit pentru prima oară la Londra (17 ian. 1946) adoptă regulamentul său de ordine interioară. Adunarea Generală adoptă (24 ian. 1946) prima sa rezoluție consacrată în principal utilizării pașnice a energiei atomice și eliminării armelor atomice și a celorlalte arme de distrugere în masă. La 1 febr. 1946 Trygve Lie (Norvegia) devine primul secretar general al O.N.U., iar pe 24 oct. 1947 Adunarea Generală proclamă oficial această zi drept „Ziua Națiunilor Unite”. La 24 oct. 1949 se pune piatra de temelie a actualului sediu al O.N.U. din New York. În istoria sa de aproape șase decenii, din care cea mai mare parte s-a desfășurat în condiții nefavorabile determinate de confruntarea din anii războiului rece, O.N.U. a reușit în mare măsură să răspundă speranțelor pe care omenirea le pusese în Organizație. Activitatea sa a cuprins domenii diverse, de la aplanarea conflictelor, interdicția armelor de distrugere în masă și neproliferarea armelor atomice la decolonizare, codificarea dreptului internațional, mediul, drepturile omului etc. Astfel, în iun. 1948 este stabilit în Palestina organismul Națiunilor Unite însărcinat cu supravegherea armistițiului, prima misiune de observare a Națiunilor Unite, iar emisarul O.N.U. Ralph Bunche obține încetarea focului între noul stat creat, Israel, și țările arabe (7 ian. 1949). Adunarea Generală adoptă Declarația universală a omului (10 dec. 1948). În absența reprezentantului Uniunii Sovietice, Consiliul de Securitate decide să intervină de partea Coreii de Sud și să respingă invazia Nordului. O convenție de armistițiu în Coreea este semnată (27 iul. 1953) de către Comandamentul O.N.U. și Comandamentul China-Coreea de Nord. În 1954, Înaltul Comisariat O.N.U. pentru refugiați primește primul dintre cele două Premii Nobel pentru Pace pentru intervențiile sale în favoarea refugiaților europeni. Adunarea Generală își ține prima sa sesiune extraordinară de urgență (1 nov. 1956) pentru a face față crizei Canalului Suez și creează (5 nov.) prima forță de menținere a păcii a O.N.U. – Forța de Urgență a Națiunilor Unite (F.U.N.U.). În sept. 1960, 17 noi state independente (dintre care 16 africane) intră în O.N.U. (cea mai numeroasă primire a unor noi state membre). La 18 sept. 1961 secretarul general Dag Hammarskjöld moare într-un accident de avion în Congo, în cursul unei misiuni O.N.U. Consiliul de Securitate adoptă un embargou voluntar asupra armamemtelor împotriva Africii de Sud (7 aug. 1963), iar mai apoi (5 mart. 1964) aprobă trimiterea unei forțe de menținere a păcii în Cipru. Adunarea Generală retrage (27 oct. 1966) Africii de Sud mandatul prin care administra Africa de Sud-Vest (azi Namibia), iar la 16 dec. 1966 sunt impuse sancțiuni obligatorii împotriva Rhodesiei (azi Zimbabwe) de către Consiliul de Securitate. După „Războiul de 6 zile”, Consiliul de Securitate adoptă, la 22 nov. 1967, Rezoluția 242, baza viitoarelor negocieri care vizează instaurarea păcii în Orientul Mijlociu. Adunarea Generală aprobă Tratatul de nonproliferare a armelor nucleare și cere statelor membre să-l ratifice (12 iun. 1968). La 4 ian. 1969 intră în vigoare Convenția internațională asupra eliminării tuturor formelor de discriminare rasială. Adunarea Generală admite (25 oct. 1971) R.P. Chineză în O.N.U. În iun. 1972 are loc la Stockholm prima Conferință a Națiunilor Unite pentru Mediu care creează Programul Națiunilor Unite pentru Mediul Înconjurător (P.N.U.E.), cu sediul la Nairobi (Kenya). La 13 nov. 1974 Adunarea Generală recunoaște Organizație pentru Eliberarea Palestinei (O.L.P.) ca „singurul reprezentant legitim al poporului palestinian”. „Anul internațional al femeii”, marcat de prima conferință O.N.U. asupra drepturilor femeilor, organizată la Ciudad de Mexico (iun.-iul. 1975) este urmat de adoptarea de către Adunarea Generală la 18 dec. 1979 a Convenției asupra eliminării oricăror forme de discriminare a femeilor, definind drepturile femeilor în domeniul politic, economic, social, cultural și civil. Consiliul de Securitate adoptă un embargou obligatoriu asupra armamentelor împotriva Africii de Sud (4 nov. 1977), iar Adunarea Generală convoacă prima sa sesiune extraordinară consacrată dezarmării (mai-iun. 1978). Trei ani după declararea ultimului caz cunoscut, la 8 mai 1980, Organizația Mondială a Sănătății (O.M.S.) proclamă oficial eradicarea variolei. La 25 nov. 1981 Adunarea Generală adoptă Declarația asupra eliminării oricăror forme de intoleranță și discriminare pe bază religioasă. La 10 dec. 1982 este semnată Convenția Națiunilor Unite asupra dreptului mării de către 177 state și două entități (cel mai mare număr de semnături puse pe un tratat în ziua votării). În dec. 1984 secretarul general Javier Pérez de Cuéllar creează Biroul de operații de urgență în Africa pentru coordonarea ajutoarelor organizate pentru combaterea foametei. Tot acum (10 dec. 1984) Adunarea Generală adoptă Convenția împotriva torturii și a altor pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante. În iun. 1985, la Nairobi, are loc Conferința de încheiere a Deceniului Națiunilor Unite pentru femei, care reunește mii de participanți. În sept. 1987 eforturile desfășurate de P.N.U.E. sunt încununate de semnarea Tratatului asupra protecției păturii de ozon, cunoscut sub numele de Protocolul de la Montréal, primul acord mondial de protecție a mediului. În 1988 Operațiunile O.N.U. de Menținere a Păcii primesc Premiul Nobel pentru Pace (în acel moment erau în desfășurare un număr de 7). În apr. 1989, Grupul de Asistență O.N.U. pentru perioada de tranziție (G.A.N.U.P.T.) este trimis în Namibia pentru a supraveghea retragerea trupelor Africii de Sud și pentru a furniza asistență în vederea alegerilor care au avut loc în nov. 1989 (Namibia devine independentă la 21 mart. 1990). La 31 mai 1991 este negociată o încetare a focului în Angola (unde războiul civil se desfășura de 16 ani) supravegheată apoi de Misiunea de verificare a Națiunilor Unite în Angola (U.N.A.V.E.M II). Guvernul din El Salvador și Frontul de Eliberare Națională (F.E.N.) semnează (31 dec. 1991), prin intermediul bunelor oficii ale secretarului general al O.N.U., un acord de încetare a focului și un tratat de pace, după 12 ani de război. Consiliul de Securitate ține prima reuniune din istoria sa (31 ian. 1992), la nivelul șefilor de stat și de guvern. În iun. 1992 are loc la Rio de Janeiro (Brazilia) Conferința Națiunilor Unite asupra mediului, cu participarea a 104 șefi de stat și guvern și alți conducători (Conferința, cea mai mare din istorie, adoptă „Acțiunea 21” – plan de acțiune pentru dezvoltarea durabilă). Secretarul general Boutros Boutros Ghali publică „Agenda pentru pace” (17 iun. 1992), plan de diplomație preventivă, de restabilire și menținere a păcii. La 27 apr. 1993 este declarată independența Eritreii, în urma unui referendum verificat de O.N.U. cu participarea a 99,5 la sută din electoratul înscris (Eritrea a fost pe urmă admisă ca membru al O.N.U. și al Organizației Unității Africane, azi Uniunea Africană). În mai 1993 alegerile din Cambodgea, supervizată de O.N.U., au drept consecință elaborarea unei noi Constituții și instalarea unui guvern democratic, marcînd încheierea conflictului ce dura de 15 ani. Are loc la Viena (iun. 1993) Conferința Mondială asupra drepturilor omului în timpul Anului Internațional al populațiilor autohtone (1993). La 6 mai 1994 secretarul general publică „Agenda pentru dezvoltare”, plan de acțiune al cărui scop este de a ameliora condiția umană. Au loc alegeri în Africa de Sud (26-29 apr. 1994) sub supravegherea a 2.527 observatori ai Misiunii de Observare a Națiunilor Unite în Africa de Sud (M.O.N.U.A.S.), care marchează sfârșitul regimului de apartheid. Consiliul de Securitate ridică embargoul asupra armelor și altor restricții impuse Africii de Sud (25 mai), iar la 23 iun. 1994 Africa de Sud își reia locul în Adunarea Generală, după 24 ani de absență. La 13 sept. 1994 Conferința Internațională a O.N.U. asupra populației și dezvoltării, reunită la Cairo, adoptă un Program de acțiune. În oct. 1994 au loc în Mozambic primele alegeri multipartite (27-29 oct.) supravegheate de peste 2.300 observatori internaționali. În același an, este adoptat un program de activitate, însoțit de manifestări care marchează a 50-a aniversare a O.N.U., cu tema „Noi, popoarele Națiunilor Unite... aliate pentru o lume mai bună”. Se reunește la Copenhaga (mart. 1995) Conferința mondială pentru dezvoltare socială, una dintre cele mai importante reuniuni a conducătorilor politici, pentru a reînnnoi angajamentul de a combate sărăcia, șomajul și excluderea socială. La 26 iun. 1995 are loc la San Francisco (California) o conferință de celebrare a celei de a-50-a aniversări de la semnarea Cartei Națiunilor Unite, urmată la 22-24 oct. 1995 de o reuniune specială cu participarea șefilor de stat și guvern, la sediul O.N.U. din New York. La 10 sept. 1996 Adunarea Generală adoptă Tratatul pentru interzicerea completă a experiențelor nucleare (Acest tratat, a cărui adoptare semnifică o cotitură în istoria eforturilor în materie de dezarmare și de neproliferare, este deschis semnării la 24 sept.). La 17 dec. 1996 Adunarea Generală alege pentru prima dată un reprezentant al țărilor din Africa neagră (Kofi Annan, Ghana), pentru un mandat (1 ian. 1997-31 dec. 2001), reconfirmat la 29 ian. 2001. O.N.U. are 191 de membri (2003), printre care și România (din 14 dec. 1955). Cea de-a XXII-a sesiune a Adunării Generale a ales drept președinte pe ministrul de Externe al României, Corneliu Mănescu (era pentru prima dată în istoria de până atunci a organizației când un reprezentant al țărilor socialiste era ales în această demnitate). Nu face parte din O.N.U. un singur stat suveran, Vaticanul (care are totuși statutul de observator permanent). În anul 2002 au fost admiși ca membri Elveția (în urma succesului referendumului din 3 mart. 2002) și Timorul de Est (al 46-lea stat independent al Asiei). Organizația pentru Eliberarea Palestinei (O.L.P.) are statutul de observator special. Principalele organe ale O.N.U. sunt: Adunarea Generală, Consiliul de Securitate, Consiliul Economic și Social, Consiliul de Tutelă, Curtea Internațională de Justiție, Secretariatul. 1. Adunarea Generală este organul reprezentativ al O.N.U. alcătuit din reprezentanții tuturor țărilor membre (maximum 5 din fiecare țară), învestit cu dreptul de a discuta orice problemă de competența organizației. Rezoluțiile sale au caracter de recomandare pentru statele membre, precum și pentru celelalte organe sau instituții din sistemul Organizației Națiunilor Unite. Se întrunește în sesiuni ordinare anuale, dar și în sesiuni extraordinare sau de urgență, atunci când este necesar. Acestea din urmă sunt convocate de către Secretarul General, la cererea Consiliului de Securitate sau a majorității membrilor organizației. Ia hotărâri cu majoritatea simplă a membrilor prezenți și votanți sau pentru problemele mai importante (admiterea de noi membri, recomandările pentru menținerea păcii etc.) și cu majoritate de două treimi în fiecare ședință plenară sau în Comisii. Adunarea Generală își stabilește propriile reguli de procedură și își alege un președinte la fiecare sesiune. II. Consiliul de Securitate este principalul organ în domeniul menținerii păcii și securității internaționale. Cuprinde 15 membri, dintre care 5 permanenți (R.P. China, Franța, Marea Britanie, S.U.A. și Federația Rusă, care ocupă locul fostei U.R.S.S.), ce pot exercita dreptul de veto, și 10 nepermanenți, aleși de Adunarea Generală (câte 5 în fiecare an), de regulă pentru un mandat de doi ani (în 1962, pentru un an, 1976-1977, 1991-1992 și 2004-2005. România a fost membru al Consiliului de Securitate), pe baza principiului repartiției geografice echitabile. Fiecare membru dispune de un vot. Pentru a se adopta deciziile este suficient un vot favorabil a 9 membri (inclusiv unanimitatea membrilor permanenți). Rezoluțiile sale au un caracter obligatoriu. Poate fi convocat la cererea Secretarului general al O.N.U. sau a oricărui stat membru și la lucrările sale poate participa, fără drept de vot, orice membru al organizației. III. Consiliul Economic și Social (C.E.S. sau E.C.O.S.O.C.) promovează cooperarea internațională în domeniile economic și social. Este alcătuit din 54 de membri, aleși de Adunarea Generală pentru un mandat de 3 ani, pe baza principiului repartiției geografice echitabile (18 sunt aleși în fiecare an). Rezoluțiile sale au caracter de recomandări. Se întrunește anual, principala sa funcție fiind de a stabili direcțiile de acțiune și de a coordona agențiile speciale ale O.N.U. Are comisii regionale și pe domenii de activitate. Pentru prima dată România a fost aleasă membru al E.C.O.S.O.C. pentru anii 1965-1967. IV. Consiliul de Tutelă supraveghează administrarea teritoriilor aflate sub tutela O.N.U. Deoarece ultimul teritoriu aflat sub tutela O.N.U. (Rep. Palau) și-a declarat independența (1 oct. 1994), iar altele s-au unificat cu statele vecine, C.T. și-a suspendat oficial activitatea la 1 nov. 1994, urmând ca în viitor să fie convocat numai în cazul în care va apărea o situație deosebită. V. Curtea Internațională de Justiție (C.I.J.) este organul judiciar principal al organizației, are sediul la Haga (Olanda) și cuprinde 15 judecători independenți, fiecare de altă naționalitate, aleși cu titlu personal (sau realeși), pentru o perioadă de 9 ani, cu majoritate absolută, de către Adunarea Generală și de către Consiliul de Securitate. Statul Curții este parte integrantă a Cartei O.N.U. Curtea rezolvă numai litigiile dintre statele care recunosc jurisdicția sa intr-o anumită categorie de dispute. VI. Secretariatul este principalul organ administrativ și executiv al O.N.U. Este condus de Secretarul general, numit de Adunarea Generală, la recomandarea Consiliului de Securitate, pe o perioadă de 5 ani. Are sediul la New York (S.U.A.). Execută programele politice deliberate de celelalte organe ale O.N.U. și are delicata funcție de mediere. Au ocupat această funcție: Trygve Lie – Norvegia (1946-1952), Dag Hammarskjöld – Suedia (1953-1961), U Thant – Birmania (1961-1971,) Kurt Waldheim – Austria (1972-1981), Javier Pérez de Cuéllar – Perú (1982-1991), Boutros Boutros Ghali – Egipt (1992-1996), Kofi Annan – Ghana (1997-2006) și Ban Ki-Moon – Coreea de Sud (din 2007). În vederea desfășurării activității în bune condițiuni, Adunarea Generală, Consiliul de Securitate și C.E.S. au înființat numeroase organe subsidiare: Comisii Regionale O.N.U. Pe lângă O.N.U. funcționează 5 comisii regionale, în calitate de centre regionale O.N.U.: – Comisia Economică pentru Europa (C.E.E.; în engl.: Economic Commission for Europe – E.C.E.); fondată în 1947; sediu: Geneva (Elveția). Studiază problemele economice, tehnologice, și de mediu și face recomandări privind soluționarea acestora. Membri: statele europene, precum și Kazahstan, Uzbekistan, Tadjikistan, Turkmenistan, Azerbaidjan, Armenia, Georgia, Canada, Israel și S.U.A. – Comisia Economică și Socială pentru Asia și Pacific (C.E.S.A.P.; în engl.: Economic and Social Commission for Asia and the Pacific – E.S.C.A.P.); fondată în 1947 sub denumirea de Comisia Economică pentru Asia și Orientul Apropiat – E.C.A.F.E.; a adoptat actuala denumire în urma reorganizării din 1974; sediu: Bangkok (Thailanda). Reprezintă singurul forum interguvernamental pentru Asia și Pacific. Acordă asistență tehnică, servicii de consultanță pe lângă guverne, programe de cercetare, pregătire și informare. Membri: statele din Asia și Pacific, precum și Franța, Marea Britanie, Rusia și S.U.A. – Comisia Economică pentru America Latină și Caraibe (C.E.A.L.C.; în engl.: Economic Commission for Latin America and the Caraibbean – E.C.L.A.C.); fondată în 1948; sediu: Santiago de Chile (Chile). Comisia colaborează cu guvernele statelor membre în analizarea problemelor economice naționale și regionale și acordă sprijin în elaborarea planurilor de dezvoltare. Coordonează programe de asistență tehnică, cercetare, informare, pregătire a cadrelor și cooperare cu organizații naționale, regionale și internaționale. Membri: statele din America de Sud și zona Caraibelor, precum și Canada, Franța, Italia, Marea Britanie, Spania și S.U.A. – Comisia Economică pentru Africa (C.E.A.; în engl.: Economic Commission for Africa – E.C.A.); fondată în 1958; sediu: Addis Abeba (Ethiopia). Activitățile sale au ca scop încurajarea dezvoltării economice și sociale, creșterea cooperării dintre țările membre și dintre Africa și alte părți ale lumii. Membri: cele 53 de state africane. – Comisia Economică și Socială pentru Asia de Sud-Vest (C.E.S.A.V.; în engl.: Economic and Social Commission for Western Asia – E.S.C.W.A.); fondată în 1974 sub denumirea de Biroul Economic și Social al O.N.U. din Beirut; a adoptat actuala denumire în 1985; sediu: Beirut (Liban). Propune strategii și măsuri menite să promoveze cooperarea în domeniul economic și social. Membri: Arabia Saudită, Bahrain, Egipt, Emiratele Arabe Unite, Iordania, Iraq, Kuwait, Liban, Oman, Palestina, Qatar, Siria, Yemen.

ATACAMA 1. Puna de ~, deșert în N statului Chile, la 3.200 m alt. medie, între Cordiliera Coastelor și Anzii Centrali, de-a lungul Oc. Pacific, între 22° și 27 ° lat. S, pe c. 1.000 km lungime. Unul dintre cele mai aride pustiuri de pe Pămînt (precipitații sub 50 mm/an). Zăcăminte de salpetru, aur, argint, borax, cupru. 2. Fosă oceanică în Oc. Pacific, în lungul coastei chiliene. Lungime: c. 1.500 km Ad. max.: 8.050 m (măsurată în 1957).

AUCKLAND [óuclənd], oraș în Noua Zeelandă (Insula de Nord), port la Oc. Pacific; 841,7 mii loc. (1988, cu suburbiile). Cel mai mare oraș al țării. Nod de comunicații. Aeroport internațional. Ind. textilă, prelucr. metalelor, chimică, a piel., mat. de constr., alim. Șantiere navale. Universitate (1882). Muzeu al artei maori. Capitala țării (1840-1865).

AUSTRALIA 1. Cel mai mic continent al Pământului împreună cu Oceania, așezat în emisfera australă, traversat de Tropicul Capricornului; 8,94 mil. km²; 28,2 mil. loc. (1986). Este cuprins între 10°41′ lat. S (Capul York) și 38°55′ lat. S (Wilson’s Promontory), pe 3.600 km și între 113°05′ long. E (Steep Point) și 153°34′ long. E (Capul Byron), pe 3.800 km. Înconjurat de Oc. Indian (la S și V) și Oc. Pacific și mările mărginașe ale acestuia (la E și N). Relieful australian este compus din trei trepte hipsometrice. În E se desfășoară, pe c. 3.400 km de-a lungul coastei, Cordiliera Australiană (Alpii Australieni), formată în timpul cutărilor caledoniene și hercinice, după care a urmat peneplenizarea mezozoică și reînălțarea terțiară. Alt. max.: 2.234 m (vf. Kosciusko). Podișul Australiei de Vest ocupă c. 50 la sută din suprafața continentului și prezintă o reg. aflată sub nivelul Oceanului Planetar. Marginile sale au alt. mai mari, centrul său constituind o imensă arie depresionară, ocupată de pustiurile Victoria, Gibson și Marele Deșert de Nisip. Cîmpiile centrale, desfășurate între G. Carpentaria (la N) și Marele Golf Australian (la S), ocupă c. 30 la sută din suprafața continentului, constituind treapta cea mai joasă a reliefului, cu extindere mai mare în partea centrală și meridională. A. este bogată în zăcăminte de cărbuni, min. de fier, plumb, min. auroargentifere, cupru, zinc, metale rare, min. radioactive etc. Clima și apele. Clima este ecuatorial-musonică în N (cu temperaturi ridicate, amplitudini termice mici și precipitații abundente), tropicală în centru (cu temperaturi ridicate) și subtropicală în S. Cel mai important sistem hidrografic este cel al fl. Murray (cu afl. său Darling). În cîmpiile centrale se găsesc lacurile Eyre și Torrens, iar în Podișul Australiei de Vest lacurile Moore, Barlee, Mackay și Amadeus. 2. Uniunea Australiană, stat federal ocupînd continentul australian, ins. Tasmania, și cîteva ins. mici; 7,68 mil. km²; 16,81 mil. loc. (1989) (81,8 la sută anglo-australieni, 5,7 la sută englezi, 2,1 la sută asiatici, 2 la sută italieni, 1,1 la sută aborigeni ș.a.). Limba de stat: engleza. Cap.: Canberra. Orașe pr.: Sydney, Melbourne, Brisbane, Adelaide, Perth. Este format din 6 state și două terit. federale. Se expl. cărbune (178 mil. t. 1988), petrol (22,73 mil. t, 1989), gaze naturale, min. de fier (97,7 mil t, 1989), bauxită (39,64 mil. t, 1989, locul 1 pe glob), min. de plumb, zinc, argint, titan, aur, min. radioactive și zirconiu (85 la sută din prod. mondială). Ind. țării produce anergie electrică (140,35 miliarde kWh, 1988), fontă (5,88 mil. t, 1989), oțel (6,7 mil. t, 1989), aluminiu (1,07 mil. t, 1988), motoare, mașini-unelte, instrumente de măsură, motoare electrice, mașini agricole și tractoare, material rulant, autoturisme (332,4 mii buc., 1989), nave, explozibili, îngrășăminte chimice, coloranți, produse farmaceutice, derivate petroliere (capacitatea rafinăriilor 36 mil. t, 1986), ciment (6,9 mil. t, 1989), țesături de bumbac, încălț., zahăr (3,6 mil. t, 1988), produse lactate și din carne. Pe întinsele pășuni naturale (56,7 la sută din supr. țării) s-a dezvoltat creșterea animalelor. A. ocupînd locul 1 pe glob în ce privește efectivul de ovine (164 mil. capete, 1988, majoritatea de rasă merinos, c. 30 la sută din prod. mondială de lînă), alături de care se mai cresc bovine (23,5 mil. capete, 1988), porcine (2,7 mil. capete, 1988), cabaline. Pe 6,2 la sută din supr. țării se cultivă grîu (14,1 mil. t, 1988), orez, sorg (1,6 mil. t, 1988), trestie de zahăr (27,7 mil. t, 1988), bumbac, plante furajere, legume, cartofi (1 mil. t, 1988). Mari prod. de unt, brînzeturi, carne și piei. Pescuit. C. f.: 40,8 mii km. Căi rutiere: c. 900 mii km. Flota comercială: 2,36 mil. t (1988). Moneda: 1 australian dollar = 100 cents. Exportă produse agricole, cărbune, minereuri, lînă, mașini, utilaje și mijloace de transport, aur, aluminiu ș.a. și importă mașini și utilaje, materii prime și semifabricate, mijloace de transport, bunuri de larg consum, produse alim. ș.a. A. administrează și teritoriile ins. Christmas (din Oc. Indian), ins. Norfolk, Cocos/Keeling și Teritoriul Antarctic Australian. – Istoric. Triburi de vînători și pescari au populat terit. A. cu 40.000 de ani î. Hr. În sec. 18, cei c. 300 mi aborigeni erau grupați în 500 de triburi. Navigatorii spanioli, portughezi și olandezi descoperă și explorează la începutul sec. 17 coasta de N și V a A. În apr. 1770, James Cook atinge coasta răsăriteană și declară A., la 23 aug. 1770, posesiune engleză. Fondarea primei așezări (26 ian. 1788) este urmată de crearea de colonii separate care primesc, din 1850, o largă autonomie internă. Se intensifică explorarea și popularea interiorului continentului. Descoperirea aurului (1851) în New South Wales și Victoria determină un nou val de emigranți. La 1 ian. 1901 cele șase colonii engleze autonome din A (New South Wales, Victoria, Queensland, Western A., South A. și Tasmania) se unesc, formînd Commonwealth of Tasmania, cu statul de dominion în cadrul Imp. Britanic; colonia britanică Papua și terit. german Noua Guinee sînt administrate de A. (1919-1975). A. participă, alături de Marea Britanie, la primul și al doilea război mondial. În 1986, A. a abolit ultimele prerogative ale intervenției Marii Britanii în afacerile sale interne. Este membru fondator al O.N.U. (1945). A. este o monarhie constituțională, șeful statului fiind, de iure, suveranul Marii Britanii, reprezentat de un guvernator general. Activitatea legislativă este exercitată de Parlamentul Federal (Senat și Camera Reprezentanților), iar cea executivă de Consiliul Executiv, condus de primul-ministru.

AVARUA, oraș în ins. Rarotonga (Arh. Cook din Oc. Pacific); centru ad-tiv al terit. Cook; 11 mii loc. (1983).

BAKER [béicə], ins. americană în Pacificul central, la N de Arh. Phoenix, în apropierea Ecuatorului; 2,18 km². Escală aeriană. Expl. de guano. Rezervație naturală.

BALBOA, Vasco Nuñez de (c. 1474-1517), navigator și conchistador spaniol. Străbătînd istmul Panamá, a descoperit Oc. Pacific (1513).

BALI 1. Mare a Oc. Pacific, în cadrul Mediteranei asiatice, la SV de M. Flores. Supr.: 40 mii km²; ad. medie: 220 m; ad. max.: 1.589 m; temp. apei: 27-28 °C. Salinitate: 33-34‰. Mărginită la N de arh. Kangean și ins. Madura, iar la S de ins. Bali, Lombok, Sumbawa. La V, prin str. Madura comunică cu M. Java. Port pr.: Surabaya. 2. Ins. indoneziană vulcanică în Arh. Sondele Mici, la E de Java de care este despărțită prin str. cu același nume; 5,6 mii km²; 2,75 mil. loc. (1987). Alt. max.: 3.142 m (vulcanul Gunung Agung). Oraș pr.: Denpasar. Păduri tropicale. Orez, porumb, tutun. Creșterea porcinelor. Meșteșuguri artistice. Monumente religioase medievale.

BANDA, mare în Oc. Pacific, între Arh. Moluce, ins. Sulawesi și Timor; 714 km². Ad. med.: 3.064 m; ad. max.: 7.440 m. Salinitate: 34,5‰. Temp. medie a apei: 27°C. Port. pr.: Ambon.

BARENTS [bárənț], 1. Willem B. (1550-1597), navigator și explorator olandez. Între 1594 și 1597 a întreprins trei expediții în Oc. Înghețat, încercînd să descopere Pasajul de Nord-Est, de la Oc. Atlantic la Oc. Pacific. A descoperit în ultima expediție (1596-1597) Ins. Urșilor și Arh. Spitsbergen. 2. Marea ~, mare în V Oc. Înghețat, între coastele Europei de N, arh. Novaia Zemlea, Spitsbergen și Franz Joseph; 1,42 mil. km². Comunică cu M. Albă și M. Kara. Ad. med.: 360-400 m; ad. max.: 600 m. Salinitate medie: 33,5‰. Maree max.: 6,5 m. Pescuit; navigație intensă. În ea se varsă fl. Peciora. Porturi pr.: Murmansk (Federația Rusă, C.S.I.) și Vardo (Norvegia).

BASS [bæs] 1. George B. (1771-1802), navigator și explorator englez. A cercetat și cartografiat țărmul de SE al Australiei (1797). Împreună cu M. Finders, a navigat în jurul Tasmaniei (dovedind că este o ins.) și a descoperit str. care azi îi poartă numele (1797-1798). 2. Str. între Australia și ins. Tasmania, care leagă Oc. Indian cu Oc. Pacific (M. Tasman). Lungime: 490 km. Lățime: 213 km. Ad. min.: 51 m; ad. max.: 94 m. Port. pr.: Melbourne.

BELLINGSHAUSEN 1. Faddei Faddeevici B. (1778-1852), navigator și explorator polar rus. Amiral. A condus expediția antarctică rusă și a descoperit, împreună cu M.P. Lazarev, continentul Antarctica (1819-1821). 2. Mare în S Oc. Pacific, în apropierea coastelor Antarctidei, între Țara Graham și Țara Ellsworth, între 75 și 98° long. V și 70-72° lat. S, acoperită de cîmpuri de gheață și aisberguri; c. 487 mii km². Ad. max.: 4.115 m. Salinitate: 33,5‰. 3. Arh. coraligen nelocuit, în Oc. Pacific, în NV ins. Societății.

BERING 1. Vitus Jonassen B. (1681-1741), navigator și explorator danez în serviciul Rusiei. A condus două expediții ruse în Kamceatka (1725-1730, 1733-1741 ), în timpul cărora a traversat (1728) marea și str. care azi îi poartă numele, ajungînd pe țărmul de NV al Pen. Alaska și în Arh. Aleutine. 2. Mare în N Oc. Pacific, între Pen. Kamceatka, Alaska și Arh. Aleutine, cu țărmuri puternic crestate. Pr. golfuri: Anadîr, Norton, Bristol; 2,3 mii km². Ad. max.: 5.500 m; ad. med.: 1.598 m. Salinitate medie: 31,5‰. În ea se varsă fl. Yukon și Anadîr. Pescuit. Vînătoare de balene, morse și foci. 3. Str. care desparte Asia de America de Nord, unind apele Oc. Pacific, cu cele ale Oc. Înghețat. Lățime: 35-86 km. Ad. min.: 36 m. Ad. max.: 70 m. Închisă de ghețuri multe luni pe an; este străbătută de curentul rece Oya-Șivo. Printre ins. Diomede trece granița dintre Federația Rusă și S.U.A. și linia de schimbare a datei. Străbătută pentru prima dată de S.I. Dejnev în 1648, dar denumită în cinstea lui B. (1). 4. Ghețar montan de vale în S Pen. Alaska (S.U.A.), în culmea Chugach-St. Elias. Lungime max.: 203 km (cel mai mare ghețar din America de Nord). Lățime max.: 43 km. Supr.: 5,8 mii km². Coboară pînă în apele G. Alaska.

BIKINI, atol în NV Arh. Marshall (Pacificul Occidental); c. 5 km². Poligon al S.U.A. pentru experiențe nucleare (1946-1956). Populația a fost evacuată în 1968.

BÍO-BÍO, rîu în centrul statului Chile; 380 km. Izv. din Anzii Patagonezi și se varsă în Oc. Pacific la Conception printr-un estuar. Navigabil în amonte, pînă la Nascimento.

BISMARCK 1. Arh. în componența statului Papua-Noua Guinee, situat în V. Oc. Pacific (Malaezia), în NE ins. Noua Guinee; format din c. 200 ins. (New Britain, New Ireland, Amiralității, Lavongai ș.a.); c. 50,5 mii km²; c. 350 mii loc. (1987). Oraș pr.: Rabaul. Relief muntos vulcanic (alt. max.: 2.300 m, vf. Sinewit). Arbori de cacao, trestie de zahăr, cocotieri, porumb, tutun și bumbac. Descoperit în 1616 de navigatorii olandezi V. Schouten și J. Le Maire. 2. Oraș în N S.U.A., port pe Missouri, centru ad-tiv al statului Dakota de Nord; 86 mii loc. (1984, cu suburbiile). Expl. de cărbune. Rafinărie de petrol. Mașini agricole.

BOTANY BAY [bɔtəni bei], golf. al Oc. Pacific, pe coasta orientală a Australiei (New South Wales), în apropiere de Sydney. Lățime max.: 10 km. Locul primei vizite a unui european pe continent (J. Cook, apr. 1770).

BOUGAINVILLE [bughẽvíl] 1. Louis Antoine, conte de B. (1729-1811), navigator francez. Între 1763 și 1765 a cercetat Arh. Falkland. A întreprins (1766-1769) o călătorie în jurul lumii („Călătorie în jurul lumii pe fregate regală Boudeuse și pe vasul Etoile”) și a cercetat Arh. Louisiade și Touamotou. 2. Cea mai mare ins. din Arh. Solomon (Oc. Pacific), în componența statului Papua-Noua Guinee; 10,6 mii km²; 129 mii loc. (1980, cu ins. Buka). Relief vulcanic (alt. max.: 2.743 m). Expl. de cositor și aur. Banane, cafea, cacao.

BOUNTY [báunti], mic. arh. de 13 ins. în S Oc. Pacific, la SE de Noua Zeelandă, de care aparține. Supr.: 1,29 km². Nelocuit. Descoperit în 1788 de căpitanul William Bligh și denumit în cinstea navei sale.

BRISBANE [brizbein], oraș în E Australiei, port la Oc. Pacific, centru ad-tiv al statului Queensland; 1,22 mil. loc. (1987, cu suburbiile). Nod de comunicații. Centru ind. (asamblări de automobile, șantier naval, mașini agricole, prelucr. petrolului, conserve din carne, produse textile, din piele, zahăr). Export de lînă, carne, zahăr, materii prime. Universitate. Muzee. Întemeiat în 1824 ca loc de detenție.

atol, (engl.= atoll) tip de recif cu formă circulară sau elipsoidală dezvoltat pe ridicături submarine, de obicei vechi aparate vulcanice, situate pe șelf sau în largul baz. oceanic; marginea a. este emersă și în-chide la interior o lagună puțin adâncă; diametrul său variază de la 1 la peste 100 km. Numele provine de la forma clasică „atollon” din ins. Malvine. Se mai întâlnesc în Oc. Pacific. V. și recif.

baritină, (engl.= barite) BaSO4, s. rombic, cu habitus tabular; min. cu G mare (G = 4,68), ceea ce face să fie utilizat în prepararea noroiului de foraj. Este un min.: hidrotermal, de temperatură joasă sau de precipitație și diageneză în mâlurile de mare adâncă. In România, s-a exploatat la Somova (Dobr. N), Ostra (C. Orient.) și se găsește in mâlurile carbonatice din Oc.Pacific.

guyot, munte de tip ∼, (engl.= guyot), munți submarini de formă tronconică ce se ridică pe fundul Oc. Pacific, putând depăși înălțimea de 8 000 m. Vârful lor, care rămâne submers, este retezat și nivelat prin abraziune. Se numesc astfel după numele lui Arnord Guyot.

BUENAVENTURA, oraș în V Columbiei, port la Oc. Pacific; 173.2 mii loc. (1985). Export de cafea, zahăr, minereuri. Întemeiat în 1540.

BUKA, ins. în Arh. Solomon (Papua-Noua Guinee), în SV Oc. Pacific, la N de ins. Boungainville; 492.1 km². Oraș pr.: Gagan. Păduri, mangrove.

CALIFORNIA 1. Pen. în NV Mexicului, între Oc. Pacific și golful cu același nume, lungă de 1.200 km și lată de 50-250 km; c. 144 mii km². Relief muntos cristalin și vulcanic. Alt. max.: 3.069 m (Cerro de la Encantada). Climă tropicală în S și subtropicală în N. Precipitații sub 250 mm anual. Vegetație xerofită. 2. Curentul Californiei, curent marin rece în E Oc. Pacific, în lungul coastelor de V ale S.U.A. Lungime: 550-650 km. Viteza: 0,9 km/h. Temperatura: 12-26°C. 3. Golful Californiei, golf. al Oc. Pacific, între pen. cu același nume și coasta mexicană; c. 180 mii km². Lungime: 1.240 km. Lățime max.: 220 km. Ad. max.: 3.292 m; ad. medie: 818 m. Maree: 2,9 m. Pescuit. Aici se varsă fl. Colorado. 4. Stat în SV S.U.A.; 411,1 mii km²; 28,6 mil. loc. (1989). Centrul ad-tiv: Sacramento. Expl. de petrol, gaze naturale, plumb, borax, magneziu, min. auroargentifere. Ind. de prelucr. a petrolului, echipament de transport (avioane), mașini electrice, cherestea, alim. Ind. cinematografică. Citrice, cereale, bumbac; viticultură; pomicultură; creșterea bovinelor. Turism.

CALLAO [caλaó], oraș în V Perú-lui, la 14 km de Lima, port la Oc. Pacific; 560 mii loc. (1988, cu suburbiile). Ind. chimică, textilă, metalurgică, alim. (zahăr, bere). Nave de pescuit. Prelucr. peștelui. Universitate. Fundat în 1537.

dans (< fr. danse, prin germ. Tanz), gen artistic constituit din mișcări variate, ritmice și expresive ale corpului omenesc, executate de regulă cu acompaniament* muzical. Originile d. coincid cu începuturile comunităților omenești, având funcții rituale (mistice, războinice), de invocare a forțelor divine, pentru reușita la vânătoare, confruntări tribale etc. La unele popoare, caracterul ritual s-a păstrat, decantat și abstractizat, până în zilele noastre. La vechii greci d. făcea parte dintre disciplinele fundamentale ale educației, considerat eficient pentru sădirea, menținerea și întărirea sentimentelor de solidaritate socială: d. războinice (pirice), pacifice (emelii), de cules al viilor (epilenice) etc. La romani, d. ritual saltatio (degenerat odată cu decăderea Imperiului) avea de asemenea funcții invocatoare. În ev. med., cu toată tendința clerului de a menține funcția religioasă a d. influențele laice sunt din ce în ce mai puternice, accentuându-se în sec. 13, când se impun în practica socială genuri diverse [denumite chorea (2), charola, carole*, danse, estampie, ductia, pastourelle* ș.a.], în afara unor alegorii și simboluri, ca o expresie simplă și puternică a dragostei de viață a poporului. Renașterea* adâncește acest proces; pașii simpli de până acum se dezvoltă, se combină, gesturile și mișcările se individualizează, apar forme noi, se creează succesiuni tipice (un d. lent, binar*, urmat de altul rapid, ternar*) care vor genera suita*, cristalizată în patru părți fixe: allemanda*, couranta*, sarabanda*, giga*. În vremea lui Bach, suita se executa independent și a jucat un rol important în dezvoltarea muzicii instr. Pe lângă cele patru d. de bază, se includ și altele – boureé*, gavota*, musette*, polacca*, menuetul* (foarte important, devenind parte constitutivă a simfoniei*), ciacona*, passacaglia* (variațiuni pe o temă* ostinato*, cu rol determinant în unele forme muzicale). Spre sfârșitul sec. 18, din Viena iradiază valsul*, d. derivat din Ländler*; tot atunci se impun d. ale altor popoare, ca mazurca*, polca*, boleroul*, jota*, fandango*, ceardașul* ș.a. care cuceresc toate mediile sociale, având rol de seamă în constituirea și afirmarea școlilor naționale. La hotarul dintre sec. 19 și 20, se răspândesc d. de origine amer. ca tango*, samba, habanera*, charlestonul*, foxtrotul* etc., care poartă amprenta muzicii de jazz*, influențând creația unor compozitori moderni. Poporul român are d. de o deosebită bogăție și varietate, care se execută individual, sau în grup (perechi, linie, cerc), diferind de la regiune la regiune. Caracteristică este practica folosirii ca suport muzical a unor melodii diverse pentru unul și același d., ca și executarea pe aceeași melodie a mai multor d. Cele mai răspândite sunt hora (1), sârba, învârtita*, călușul* și multe altele, cu tendința de generalizare datorită activităților artistice de amatori și, îndeosebi, TV (v. joc). În creația muzicală românească, d. pop. au fost utilizate mai întâi în aranjamente*, rapsodii* instr., apoi au stat la baza unor prelucrări* mai complexe, mergând până la invenții melodico-ritmice sugerate de structurile tipice. D. românesc a pătruns nu numai în muzica de balet* a lui M. Jora, P. Constantinescu, Z. Vancea ș.a., ci și în creația corală*, camerală* și simfonică* a lui G. Enescu, M. Jora, M. Andricu, M. Negrea, P. Constantinescu, Th. Rogalski ș.a.

CANTON și ENDERBURY [kæntən éndəbəri], grup de ins. coraligene în Pacificul central (Arh. Phoenix) azi în Rep. Kiribati; 70 km²; c. 320 loc. Cocotieri; copra. Anexate de Marea Britanie în perioada 1889-1892, au fost închiriate în 1939 S.U.A., devenind un condominium anglo-american, pînă în 1979 cînd au intrat în componența Rep. Kiribati.

CASCADELOR (CASCADE RANGE) [kəskéid reindʒ], Munții ~, lanț muntos vulcanic și cristalin în V S.U.A. și Canadei, de-a lungul țărmului Oc. Pacific. Lungime: 1.126 km. Alt. max.: 4.392 m (Mt. Rainier). Numeroși vulcani stinși. Parcuri naționale.

CERAM [serám] (SERAM) 1. Ins. indoneziană în Arh. Moluce, la V de Ins. Noua Guinee; 17,1 mii km²; c. 100 mii loc. Relief muntos. Alt. max.: 3.019 m. Expl. forestiere și petrolifere. Cafea, piper, trestie de zahăr și mango. 2. Mare în bazinul Oc. Pacific, între ins. indoneziene Ceram, Buru, Obi, Misool; 161 mii km². Ad. medie: 1.209 m; ad. max.: 5.319 m. Temperatura apei: 27 °C. Salinitate: 34‰. Recife coraligene.

muzică de film. Încă de la începuturile cinematografului, s-a simțit nevoia unui acompaniament muzical. În perioada filmului mut, acest acomp. era realizat de pianiști care improvizau sau însăilau pentru diverse scene melodii foarte cunoscute. Adesea, la realizarea fondului sonor participa și câte un percuționist care producea efecte onomatopeice: trageri cu pușca, zgomote de avioane, tunete etc. De prin 1920, pianiștii au început a fi înlocuiți cu ansambluri* instr. și chair orch. dirijate de muzicieni de prestigiu. În aceste condiții apar comenzile speciale pentru muzica filmelor, deși asemenea comenzi se mai făcuseră și cu ani în urmă; spre exemplu, Saint-Saëns scrisese muzica pentru filmul Asasinatul Ducelui de Guise (1908), Satie pentru Entr’acte și Honegger pentru Pacific 231 (1924), Mascagni pentru Rapsodia satanică (1915), Florent Schmitt pentru Salammbô (1925), Hindemith pentru Felix the cat (1927). Alte mari nume de mari compozitori care au scris muzică de film sunt: Prokofiev, Șostakovski, Ibert, Ravel, H. Rabaud, P. Dessau, M. Jarre, Auric, Britten, W. Walton; Schönberg a compus o partitură* pentru un film imaginar. O dată cu introducerea filmului sonor, muzica începe să fie înregistrată simultan cu imaginile. Metoda s-a dovedit însă nesatisfăcătoare, astfel că s-a trecut la realizarea separată a benzii cu muzică. S-au emis o mulțime de teorii cu privire la rolul și factura muzicii pentru film. Unii au susținut că ea nu trebuie să fie decât un fond sonor fără importanță, alții că trebuie să însoțească permanent imaginea. S-a ajuns curând la adevărate șabloane în realizare, pentru anumite tipuri de situații folosindu-se mereu aceleași tipuri de formule muzicale. Astăzi, tocmai în dorința de a evita vechile șabloane, sunt puse în joc cele mai diverse mijloace: de la adaptarea unor momente din lucrări clasice (fapt care a creat o popularitate neașteptată respectivelor lucrări) până la folosirea efectelor de muzică concretă* și electronică*. Muzica poate umaniza un subiect, poate exalta mesajul său. Muzica poate face un film mai puțin intelectual și mai emoționant. Ea poate influența reacția publicului la o anumită secvență a filmului. „Ea poate prepara ochiul prin ureche”, astfel concentra în cuvinte Muir Mathieson rolul muzicii în film, accentuând asupra importanței integrării ei în structura dramatică a filmului. Așa cum sublinia compozitorul Th. Grigoriu, trebuie să se creeze „un soi de polifonie între imagine și muzică”. În multe filme s-au lansat melodii care au rămas celebre, desprinzându-se de cadrul în care s-au născut, intrând în repertoriul soliștilor* și diverselor formații instr. La noi în țară s-au impus printre cel mai valoroși compozitori de muzică de film P. Constantinescu, I. Dumitrescu, T. Olah, Th. Grigoriu, D. Capoianu, R. Paladi, R. Șerban, R. Oschanitzki, Cornelia Tăutu, A. Enescu ș.a.

CHATHAM [tʃætəm] 1. Arh. vulcanic în Oc. Pacific, la E de Noua Zeelandă, aparținînd acesteia; 963 km²; c. 600 loc. Alt. max.: 291 m. Climă temperat-oceanică. 2. Oraș în SE Marii Britanii (Anglia), port militar la M. Nordului; 65,8 mii loc. (1981). Șantiere navale.

polimetrie (< gr. πολύ, „mult” + μέπρον, „măsură”), suprapunere de structuri metrice (măsuri*) diferite. Este dezvoltarea până la ultimele consecințe a independenței ritmico-melodice a vocilor (2) dintr-un ansamblu polif. Ea implică automat poliritmia*, dar o depășește. Se întâlnește în mod curent în folclorul mai tuturor popoarelor, din Carpați până în Himalaia, din Africa până în insulele Pacificului, precum și în muzica tradițională orient. În cea cultă europ., p. a pătruns pe două căi: a) prin dezvoltarea firească a polif., ajungându-se încă din sec. 14 (Ars Nova*) la complexe eșafodaje metro-ritmice (grație tehnicii izoritmiei*); b) prin influența folc. Cazurile cele mai numeroase de p. se întâlnesc în muzica sec. 20 – un ex. tipic constituindu-l acest pasaj din Sacre du printemps de Stravinski (reper 70). Cazul limită al lui p. îl constituie execuția simultană a două muzici diferite fără legătură între ele. Ex. clasic în materie îi aparține lui Mozart (intervenția orch. mici peste cea mare, în Don Giovanni, actul 1). Dar în muzica simf. procedeul a fost aplicat sistematic abia de la Stockhausen încoace (Gruppen, 1957; Carré, 1963).

CHIAPAS [ciápas], stat în SE Mexicului, la Oc. Pacific; 74,2 mii km²; 2,56 mil. loc. (1989). Centru ad-tiv: Tuxtla-Gutiérrez. Expl. de min. auroargentifere, de petrol și forestiere. Cafea, bananieri, cacao și tutun.

CHICLAYO [cicláio], oraș în NV Perú-ului, pe coasta Oc. Pacific; 394,8 mii loc. (1988). Export de orez, zahăr și bumbac. Universitate.

CHILE [cíle], stat în America de Sud, de-a lungul coastei Oc. Pacific; 756,9 mii km²; 12,96 mil. loc. (1989). Limba oficială: spaniola. Cap.: Santiago. Orașe pr.: Vina del Mar, Conceptión, Valparaiso, Talcahuano, Antofagasta. Populație urbană: 83%. Este împărțit în 12 regiuni și o regiune metropolitană. Țărmul Pacific (4.300 km în lungime) este dantelat și înalt, iar în S formează fiorduri însoțite de numeroase insule. Relief muntos (Anzii chilieni), cu alt. ce depășesc frecvent 6.000 m, care închide o depresiune, numită Valle Central, în S – cea mai productivă și populată zonă a țării. În N se află deșertul Atacama. Climă deșertică în N (Arica este polul mondial al aridității), subtropicală în partea centrală și temperat-oceanică, în S. Expl. de petrol, gaze naturale, cărbuni (2,1 mil. t, 1988), min. de fier (7,9 mil. t, 1988), salpetru, sare (865 mii t, 1987), guano (5,7 mil. t, 1987, locul 1 pe glob), aur (17.035 kg, 1987), argint, cupru (1,47 mii t, locul 2 pe glob), plumb, zinc, molibden (10.739 t, 1987) ș.a. Ind. țării produce energie electrică (16,9 miliarde kWh, 1988), oțel, fontă, cupru blister (837 mii t, 1988), cupru rafinat (853,2 mii t, 1988), nave, anvelope (1,34 mil. buc., 1988), celuloză și hîrtie, ciment, mașini agricole, țesături de lînă și bumbac, produse alim. (zahăr, produse din carne, lactate) ș.a. Se cultivă numai 5,8% din supr. țării cu grîu (1,8 mil. t, 1989), porumb, cartofi, sfeclă de zahăr (2,8 mil. t, 1989), orez, rapiță, plante furajere. Pomicultura și viticultura se practică mai ales în centrul țării. Creșterea animalelor: bovine (3,5 mil. capete, 1989), ovine (6,6 mil. capete, 1989), porcine, caprine, lame și alpaca. C. f.: 10,8 mii km. Căi rutiere: 79,2 mii km. Flotă comercială: 912,7 mii t (1988). Pescuit: 5,2 mil. t (1988). Moneda: 1 peso = 100 escudos. Exportă cupru (c. 40%), minereuri, produse agricole și alim., lemn și produse din lemn, celuloză și hîrtie, produse chim. ș.a. și importă produse chimice, petrol brut, echipament electric, autovehicule, produse textile, siderurgice, petroliere, echipament electronic ș.a. – Istoric. Locuit din cele mai vechi timpuri de triburi amerindiene (araucani, alcalufi ș.a.), terit. C., descoperit în 1520 de Magellan, a fost cucerit începînd cu sec. 16 de către conchistadorii spanioli. În cursul Războiului pentru Independența Coloniilor Spaniole din America (1810-1826). C. și-a dobîndit independența (12 febr. 1818). În a doua jumătate a sec. 19 s-a intensificat pătrunderea în C. a capitalului străin, în primul rînd a celui englez. În urma războiului din 1879-1884 împotriva statelor Perú și Bolivia, C. a dobîndit întinse terit. bogate în salpetru. După cel de-al doilea război mondial viața politică a C. se caracterizează prin polarizarea forțelor de stînga concretizată în crearea, în 1956, a Frontului de Acțiune Populară (transformat în 1969 în Unitatea Poporului). În 1956 a fost creat Frontul Unității Populare. După alegerile din 1970, Unitatea Populară a format guvernul, condus de de S. Allende Gossens, lider al Partidului Socialist din C. În urma loviturii de stat militare din 11 sept. 1973, S. Allende moare, parlamentul dizolvat, partidele politice și sindicatele sînt interzise și se instituie un regim de dictatură militară în frunte cu generalul Augusto Pinochet. La plebiscitul din 5 oct. 1988, acesta suferă o mare înfrîngere, ceea ce a dus la restaurarea democrației o dată cu alegerile generale din dec. 1989. Puterea executivă este exercitată de președinte, care este și șeful guvernului, iar cea legislativă de Congresul Național.

CHIMBOTE, oraș în V Perú-ului, la gura rîului Santa, port la Oc. Pacific; 278,6 mii loc. (1988). Nod de comunicații. Siderurgie. Conserve de pește. Export de zahăr, orez, bumbac. Mari distrugeri provocate de cutremurul din 1970.

CHINA, Republica Populară Chineză, stat în Asia cuprinzînd o parte din Asia Centrală și din Asia Orientală, cu o largă ieșire la Oc. Pacific (linia țărmurilor măsoară 18 mii km); 9,6 mil. km² (locul 3 pe glob); 1,13 miliarde loc. (1989; țara cu cea mai numeroasă pop.), dintre care 93,3% chinezi (han). Limba de stat: chineza. Cap.: Beijing. Orașe pr.: Shanghai, Tianjin, Shenyang, Wuhan, Guanghzou, Chongqing, Harbin, Chengdu, Nanjing, Xian, Dalian, Taibei, Jinan, Changchun, Taiyuan, Zhengzhou, Kunming, Lanzhou, Anshan, Qiqihar, Qingdao, Hangzhou. Este împărțit în 23 de prov., cinci reg. autonome și trei orașe de subordonare republicană. În funcție de condițiile orohidrografice, de climă și vegetație poate fi împărțită în China de Est și China de Vest. În China de Est întră reg.: C. de Nord-Est, cu caracter muntos la extremități și o întinsă cîmpie interioară, climă temperată cu precipitații de 750-1.000 mm/an și ierni aspre; C. de Nord drenată de fl. Huanghe (Fl. Galben) cuprinde Marele Podiș de Loess (parțial), Cîmpia Chinei de Nord și M-ții Tzinlin; climă temperată de tranziție; C. Centrală cuprinde o vastă cîmpie vălurită, traversată de fl. Chang-Jiang (fl. Albastru), o reg. muntoasă înaltă (Alpii Sichuan au peste 7.000 m alt.) și Pod. Yunnan; climă subtropicală (media lunii ian. 6 °C, cu precipitații 750-2.000 mm/an); C. de Sud este o reg. muntoasă traversată de rîuri scurte (excepție fl. Xijiang / fl. Perlelor), în care zona litorală este bine populată; climă caldă-musonică. Ins. Taiwan și Hainan au un relief variat, predominant muntos (alt. max. 4.500-5.000 m), cu înguste cîmpii litorale. Climă tropicală musonică. În C. de Vest intră următoarele regiuni naturale: Tibet-Tsinghai (Xizang-Qinghai), cea mai întinsă și înaltă, include sectorul de N al M-ții Himalaya (alt. max.: 8.848 m în vf. Chomolungma), cel estic al M-ților Karakorum (vf. K₂ = Qogir Feng, 8.611 m), podișul Tibet (alt. medie: 5.000 m), bazinul endoreic Tsaidam (Qaidam Pendi, alt. minimă: 2.700 m) și depr. Tsinghai (alt. minimă: 3.200 m). Climă aspră cu precipitații bogate în S și reduse în NV; Xinjiang, vastă zonă endoreică în Asia Centrală, la N de M-ții Altîn Tagh, cuprinde două sectoare: Kashgaria (cu pustiul Taklimakan) și Jungaria, podiș semideșertic prin care trecea odinioară celebrul „Drum al mătăsii”. Ele sînt separate de M-ții Tian Shan (alt. max.: 6.995 m), sistem de munți lung de 2.500 km și în care unele depr. tectonice se află sub nivelul mării (Turpan – 154 m). Ultima mare reg. a C. de Vest o reprezintă Mongolia interioară ce include sectoare ale M-ților Marele Hingan, ale Marelui Podiș de Loess și ale Deșertului Gobi; climă rece, precipitații reduse. Mari zăcăminte de: cărbune, min. de fier, mangan, petrol, șisturi bituminoase, metale neferoase, prețioase și rare, sare ș.a. Ind. extractivă este bine dezvoltată: expl. de cărbuni (946,5 mil. t, 1988, locul 1 pe glob), petrol (136,8 mil. t, 1988), gaze naturale (14,3 miliarde m³, 1988), min. de fier (154,4 mil. t, 1988, locul 2 pe glob), mangan, molibden, bauxită (2,4 mil. t, 1987), wolfram (18.000 t, 1987, locul 1 pe glob), cupru, nichel, vanadiu, stibiu, mercur, fosfați naturali (9 mil. t, 1987), sare (17,6 mil. t, 1987, locul 2 pe glob), jad. C. produce energie electrică (593,5 miliarde kWh, 1988), oțel (59,1 mil. t, 1988), fontă (59,1 mil. t, 1988, locul 3 pe glob), utilaje ind., mașini agricole, material feroviar, automobile și autocamioane, nave maritime și fluviale, produse electronice și electrotehnice, tractoare, aparate de precizie, produse chimice, ciment (204,4 mil. t, 1988, locul 1 pe glob), celuloză și hîrtie, textile (4,52 mil. t fire de bumbac, 17,62 miliarde m țesături de bumbac, 1988, mătase naturală, țesături din lînă, covoare ș.a.), conf. și tricotaje, produse alim. (ceai, țigarete, făină, conserve, ulei, zahăr ș.a.); ind. atomică și aerospațială. Veche tradiție în prod. meșteșugărească (sticlă, porțelanuri, obiecte de artă ș.a.). Terenuri arabile reprezintă 9,7% din supr. țării, pășunile 32,2%, iar pădurile 12,2%. Se cultivă orez (179,4 mil. t, 1989, locul 1 pe glob), grîu (91 mil. t, 1989, locul 1 pe glob), porumb (75,8 mil. t, 1989, locul 2 pe glob), gaolean, floarea-soarelui, rapiță (5,4 mil. t, 1989, locul 1 pe glob), soia (10,8 mil. t, 1989, locul 3 pe glob), cartofi (29,6 mil. t, 1989, locul 3 pe glob), batate (110,6 mil. t, 1988, locul 1 pe glob), arahide (5,4 mil. t, 1988, locul 1 pe glob), sfeclă de zahăr, trestie de zahăr (55,3 mil. t, 1989), bumbac (11,76 mil. t, 1989, locul 1 pe glob), ceai (590 mii t, 1989, locul 2 pe glob), iută (565 mii t, 1989, locul 3 pe glob), camfor (75% din prod. mondială), cafea, cacao, tutun (2,9 mil. t, 1989, locul 1 pe glob), arbori de chinină, de cauciuc, banane (2,43 mil. t, 1989), ananas ș.a. Pomicultură (inclusiv plantații de citrice), legumicultură, viticultură. Creșterea animalelor (capete 1989): bovine (77,1 mil.), ovine (102,7 mil., locul 3 pe glob), porcine (349 mil., locul 1 pe glob), caprine (77,9 mil., locul 2 pe glob), cabaline (10,7 mil., locul 1 pe glob), păsări; sericicultură, pescuit (10,36 mil. t, 1988, locul 3 pe glob), vînătoare. C. f.: 88,6 mii km (inclusiv cele forestiere și speciale). Căi rutiere: c. 1 mil. km; căi navigabile interne: 136 mii km. Flota comercială maritimă: 19,36 mil. t (1988). Moneda: 1 yuan (= renminbi) = 100 fen. Exportă textile și conf. c. 25%, produse agricole și alim., petrol și prod. chimice, piei, bumbac, fosfați, mașini și utilaje, metale ș.a. și importă mașini, utilaje și mijloace de transport (c. 1/3), semifabricate și materii prime ind., produse chimice, produse alim. ș.a. – Istoric. Pe terit. C., locuit din timpuri străvechi, leagăn al uneia dintre cele mai strălucite civilizații antice (milen. 3 î. Hr.), s-a constituit în sec. 18 î. Hr. statul Shang, care în sec. 11 î. Hr. a fost cucerit de statul Zhou; acesta din urmă s-a destrămat în mai multe formațiuni de sine stătătoare, unificate de-abia în sec. 3 î. Hr., sub dinastia Qin. În timpul dinastiei Han (206 î. Hr.-220 d. Hr.), C. a cunoscut o mare dezvoltare. Răscoala țărănească a „Turbanelor galbene” (184 d. Hr.) a slăbit statul chinez, care s-a destrămat. S-a unificat din nou în 589 sub dinastia Sui, iar din 618 pînă la începutul sec. 10 sub dinastia Tang. Între 1279 și 1368 C. a fost ocupată de mongoli. În timpul dinastiei Ming (1368-1644) a avut loc Marele Război Țărănesc (1628-1645), înăbușit cu ajutorul manciurienilor, care însă au cucerit întreaga țară, instaurînd dominația dinastiei Qing (1644-1911). În sec. 19, în urma celor două „războaie ale opiului” (1840-1842 și 1856-1860) și a încheierii unor tratate înrobitoare cu Marile Puteri, începe pătrunderea capitalului străin în C., amplificată, către sfîrșitul sec., după înăbușirea răscoalei populare I-he-tuan. Revoluția din 1911-1913, condusă de Sun Zhongshan, a răsturnat dinastia manciuriană, C. devenind republică. În timpul primului război mondial s-a intensificat lupta antiimperialistă și antifeudală. În 1921 a fost creat Partidul Comunist Chinez. În 1924-1927 s-a desfășurat primul război civil revoluționar, în care partidul Gomindan a colaborat cu P.C. Chinez împotriva forțelor conservatoare din nord. Însă, în 1927 conducătorii Gomindanului au adoptat o atitudine anticomunistă. În cursul celui de-al doilea război civil revoluționar (1927-1937), comuniștii chinezi au creat Armata Roșie Chineză și baze revoluționare la sate. În 1931, Japonia a ocupat partea de NE a Chinei, iar în 1937 a început un război pentru cucerirea întregii Chine. În timpul războiului de eliberare (1937-1945) forțele armate create și conduse de P.C. Chinez au eliberat o mare parte a terit. ocupat de japonezi. În 1946 Gomindanul a întrerupt tratativele inițiate de P.C. Chinez, în 1945, în vederea formării unui guvern de coaliție, ceea ce a provocat al treilea război civil revoluționar (1946-1949), în cursul căruia Armata Populară de Eliberare a înfrînt forțele armate gomindaniste; rămășițele acestora s-au retras în ins. Taiwan. La 1 oct. 1949 a fost proclamată Republica Populară Chineză. În 1971 au fost restabilite drepturile R.P. Chineză la O.N.U. R.P. Chineză este un stat socialist; este unui dintre cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate al O.N.U. În 1954 a fost adoptată prima constituție de tip socialist din istoria Chinei. Mao Zedung (Mao Tzedun) președintele C.C. al P.C. Chinez a fost ales președintele R.P. Chineză (1954). Încercarea de a forța dezvoltarea economică a țării („Marele salt înainte”), întreprinsă între anii 1958 și 1960, a eșuat. În 1965 a fost lansată „Marea revoluție culturală proletară”, amplu program de îndoctrinare a populației cu ideologia comunistă în varianta maoistă. „Revoluția culturală” a fost însoțită de grave excese și acte de violență împotriva celor considerați „adepți ai capitalismului” (în realitate adversarii extremismului stîngist). După moartea (1976) a lui Mao Zedong, grupul radicalilor stîngiști condus de soția sa („banda celor patru”) a fost inlăturat. Din 1982, conducătorul de fapt al țării devine Deng Xiaoping, care lansează un amplu program de reforme, menit să modernizeze structurile societății chineze în cadrul menținerii socialismului. Cererile formulate de studenți privind democratizarea vieții politice au fost însă respinse și manifestațiile acestora din Beijing reprimate dur (Piața Tiananmen, 3-4 iun. 1989). Pe plan extern, după o lungă perioadă de tensiune și confruntare cu U.R.S.S., care a culminat cu incidente de frontieră (1969), a intervenit din 1986 o destindere, care a făcut posibile vizite reciproce la cel mai înalt nivel de partid și de stat (1989, 1991). În C. are loc un amplu proces de modernizare a agriculturii, industriei, științei și tehnologiei; politica externă cunoaște o largă deschidere, prin stabilirea sau consilodarea relațiilor de cooperare politică, economică și culturală cu țările industrializate și cu cele în curs de dezvoltare. Potrivit constituției, puterea executivă este deținută de președintele republicii și de Consiliul de Stat (guvernul), iar cea legislativă de Adunarea Națională a Reprezentanților Populari (între sesiunile ei de Comitetul Permanent).

CHRISTCHURCH [craisttʃə:tʃ], oraș în Noua Zeelandă (Insula de Sud), port la Oc. Pacific (Lyttleton); 300,7 mii loc. (1988). Aeroport internațional. Șantiere navale. Constr. de mașini de transport; țesături (covoare). Universitate. Fundat în 1850.

CHRISTMAS [crístməs] 1. Ins. în Oc. Pacific, în grupul Line, la N de Ecuador, aparținînd statului Kiribati; 575 km² (din care 359 km² uscat); c. 500 loc. Unul dintre cei mai mari atoli ai Pămîntului (perimetru: 260 km). Cocotieri. Guano. Pescuit de perle. Descoperit de J. Cook în 1777, a făcut parte din colonia britanică Gilbert și Ellice. Din 1980, se numește Kiritimati. 2. Ins. vulcanică în Oc. Indian, la 350 km S de ins. Java; 135 km²; 2 mii loc. (1987). Centrul ad-tiv: Flying Fish Cove. Expl. de fosfați. Dependentă de Singapore pînă la 1 oct. 1958; aparține în prezent Australiei.

PACIFICAȚIE s. f. (Rar) Pacificare.

CIUKOTSK 1. Mare în bazinul Oc. Înghețat, între ins. Vranghel, pen. cu același nume și Pen. Alaska. În N comunică cu Oc. Înghețat, iar în S, prin str. Bering, cu Oc. Pacific; 595 mii km². Ad. medie: 88 m; ad. max.: 1.256 m. Ins. pr.: Vranghel. Salinitate: 24-32‰. Pescuit. Acoperită de ghețuri în perioada oct.-mai. 2. Pen. în extremitatea NE a Asiei, traversată de Cercul Polar de N, limitată de marea cu același nume la N și M. Bering, la S. În NE se termină cu capul Dejnev, cel mai estic punct al Asiei. Supr.: 49 mii km². Relief muntos; climat polar; vegetație de tundră. Creșterea renilor. Vînat.

Grigorie de Nissa (333-395 sau 400), sfânt, născut în Cezareea Capadociei, fratele sf. Vasile cel Mare. A dorit să studieze retorica, dar a fost ales, contrar voinței sale episcop al Nissei. Adversar al arienilor, a pacificat comunitățile creștine din Palestina și Arabia și a participat la al doilea Sinod ecumenic de la Constantinopol din anul 381, iar la Sinodul din anul 394 a fost ales mitropolit. S-a remarcat ca logician prin numeroasele sale scrieri teologice și apologetice, fiind numit și „părintele părinților”. Este sărbătorit la 10 ianuarie.

CLARK [cla:c], William (1770-1838), explorator american. A condus împreună cu L. Marywether prima mare expediție națională de cercetare a bazinului fl. Mississippi, traversînd continentul nord-american pînă la Oc. Pacific (1803-1806).

CLIPPERTON (ISLA DE LA PASIÓN), ins. coraligenă în E Oc. Pacific, în largul coastelor mexicane; 7,2 km² (împreună cu laguna). Posesiune franceză (din 1931), dependentă ad-tiv de Polinezia Franceză.

COASTEI (COAST RANGES), Lanțurile ~, lanț muntos de-a lungul coastei pacifice a S.U.A., între 48°30′ (str. Juan de Fuca) și 35° lat. N. Alcătuit din roci sedimentare și metamorfice. Puternică zonă seismică. Lungime: c. 1.600 km. Alt. medie: 1.000 m; alt. max.: 2.424 (vf. Olympus). Parc național.

COASTEI (COAST MOUNTAINS), Munții ~, lanț muntos în Canada și S.U.A., în lungul coastei Oc. Pacific. Alcătuiți din granite și puternic tectonizați. Lungime: c. 1.700 m. Alt. max.: 4.042 m (vf. Waddington). Păduri de conifere. Mici ghețari.

IWO JIMA (IŌ-JIMA, NAKA IWO), insulă japoneză, în V Oc. Pacific (arh. Volcano), în N arh. Mariane; 11,7 km². Relief vulcanic cu alt. de 166 m. Aici au avut loc puternice lupte între trupele americane și japoneze (1944-1945). Ocupată de S.U.A., a fost retrocedată în 1968 Japoniei.

an-record s. m. ◊ „Se apropie scadența unui an care n-a fost deloc ușor pentru constructorii de locuințe, un an-record de lucrări, un an-examen pentru capacitatea lor de a se organiza.” R.l. 12 XII 70 p. 3 ◊ „Anul-record la taifunuri în regiunea tropicală a Oceanului Pacific este 1967 [...]” Sc. 31 X 75 p. 2 (din an + record)

circumpacific, -ă adj. Care înconjoară Pacificul ◊ „Mexicul face parte din centura circumpacifică ce din Japonia în Chile și din Alaska în Filipine este jalonată de vulcani activi.” R.l. 21 IX 85 p. 6 //din circum- + Pacific//

hidroplan s. n. (av.) Hidroavion ◊ „Specialiștii sovietici au construit prototipul unui «hidroplan» submersibil care a fost experimentat într-o zonă a Oceanului Pacific. Nava automată se deplasează sub apă în direcția stabilită și, cu ajutorul unor dispozitive speciale, culege datele dorite de cercetători privind compoziția apei oceanului, fauna și flora acestuia. Din secundă în secundă informațiile se transmit prin radio la nava-bază unde se înscriu pe bandă.” I.B. 13 VI 74 p. 4 (din fr. hydroplane, engl. hydro[air]plane; L, CO; D.Am; DN3)

minisubmarin s. n. (mar.) Submarin de mici proporții ◊ „Minisubmarin american împotmolit pe fundul Atlanticului.” I.B. 18 VI 73 p. 3. ◊ „Compania britanică «Peninsular and Orient» [...] a cerut ajutorul marinei militare pentru degajarea minisubmarinului.” R.l. 11 III 78 p. 6. ◊ „Explorând zonele de coastă ale Oceanului Pacific [...] în mini-submarine de mare adâncime, o echipă de cercetători [americani] a descoperit un vulcan uriaș [...]” R.l. 13 VIII 84 p. 6. ◊ „Prezentând primele rezultate oficiale ale explorării, la o adâncime de 4000 de metri, cu ajutorul robotului Jason și al minisubmarinului Alvin, el a derulat un film înregistrat pe o casetă video, după 11 plonjări succesive.” Sc. 2 VII 86 p. 6; v. și 25 III 74 p. 4, R.l. 7 XII 79 p. 6, Săpt. 5 X 84 p. 2 (din mini- + submarin, după engl. minisubmarine; BD 1966; L. Seche în SMFC V p. 75, atestare din 1968)

superfiert, -fiartă adj. ◊ „În Oceanul Pacific, la vest de Ecuator, au fost luate de la adâncimea de 3000 metri primele probe de «apă superfiartă». După cum se știe, aici, fundul oceanului este brăzdat de o imensă crăpătură prin care apa, în contact cu magma, atinge temperaturi superioare gradului ei de fierbere în condițiile de la suprafață.” I.B. 30 III 77 p. 8 //din super- + fiert//

*Pacific/Oceanul ~ (-cea-) s. propriu n.

COLIMA 1. Oraș în Mexic, în Sierra Madre, centru ad-tiv al statului cu același nume; 86 mii loc. (1980). Pielărie. Centru comercial (bumbac, trestie de zahăr, orez, tutun). Universitate (1850). Fundat în 1522. 2. Stat în Mexic, pe coasta Oc. Pacific; 5,2 mii km²; 426,2 mii loc. (1989). Expl. forestiere. Cafea, tutun, creșterea animalelor.

COLORADO [cɔləra:dəu] 1. Fl. în America de Nord (S.U.A. și Mexic); 2.740 km (3.200 km cu Green River).Iz. din M-ții Stîncoși, traversează pod. cu același nume și deșertul Arizona, săpînd Marele Canion și se varsă în Op. Pacific (G. Californiei) printr-o deltă. Navigabil pe 228 km. Pe C. se află marile hidrocentrale Hoover (1.354 MW), Navajo și Flamingo Gorge. 2. Fl. în S.U.A. (Texas); 1.450 km. Izv. din Pod. Llano Estacado și se varsă în Oc. Atlantic (G. Mexic). Navigabil pe 500 km. Trece prin Austin. Hidrocentrale. Irigații. 3. Fl. în Argentina; 1.100 km. Izv. din Anzi și se varsă în Oc. Atlantic (B. Bahia Blanca). Navigabil în cursul inferior pe 320 km. 4. Pod. în SV S.U.A., între Pod. Marelui Bazin (la NV) și M-ții Stîncoși (la E și NE); 300 mii km². Alt. med.: 1.800-2.000 m; alt. max.: 3.861 m (vf. Humphreys Peak). Reg. deșertică brăzdată de canioane adînci, puțin populată, cu climă subtropicală aridă și vegetație semideșertică. 5. Stat în partea central-vestică a S.U.A.; 270 mii km²; 3,39 mil. loc. (1989). Centrul ad-tiv: Denver. Expl. forestiere, de cărbuni, aur, argint, cupru, vanadiu, uraniu, molibden și petrol. Cereale, cartofi și sfeclă de zahăr. Creșterea bovinelor. Ind. chimică, alim., poligrafică.

COLUMBIA [cəlámbiə] 1. Fl. în America de Nord (în Canada occidentală și S.U.A.); 2.550 km. Izv. din M-ții Stîncoși și se varsă în Oc. Pacific printr-un estuar. Navigabil pe ultimii 450 km. Trece prin Portland. Pe C. se află marile hidrocentrale Grand Coulee (9.070 MW) și Bonneville. Se mai numește Oregon. 2. Oraș în E S.U.A., centru ad-tiv al statului Carolina de Sud; 456,5 mii loc. (1988, cu suburbiile). Întreprinderi textile și chimice (mase plastice). Echipament electronic, sticlă. Universitate. 3. Districtul ~, district federal în S.U.A., între statele Maryland și Virginia; 179 km²; 615 mii loc. (1989). Aici se găsește orașul Washington, capitala federală a S.U.A.

COLUMBIA BRITANICĂ (BRITSH COLUMBIA [britiș cəlámbiə]), prov. în V Canadei cu ieșire la Oc. Pacific, cuprinzînd și ins. Vancouver și Queen Charlotte; 929,7 mii km²; 3,04 mil. loc. (1989) Centrul ad-tiv: Victoria. Expl. forestiere, de cărbune, argint, zinc, plumb, petrol și gaze naturale, cupru. Cereale, fructe. Creșterea bovinelor. Pescuit.

CONCEPTIÓN [consepsión], oraș în Chile, port la Oc. Pacific; 535 mii loc. (1982, cu suburbiile). Expl. de cărbune. Ind. Textilă, alim. și de prelucr. a lemnului. Universitate. Fundat în 1550.

IQUIQUE, oraș în partea de N a statului Chile, port la Oc. Pacific; 152,6 mii loc. (1995). Aeroport. Prelucr. peștelui. Export de produse din pește și de nitrați. Fundat în sec. 16. Distrus în mare parte de cutremurele din 1808 și 1877.

IRAZÚ [irasú], vulcan activ în America Centrală (Costa Rica). Alt.: 3.432 m. Ultima erupție în 1963. De pe vârful său se pot vedea atât Oc. Atlantic, cât și Oc. Pacific.

HACHINOHE [hatʃinóhe], oraș în Japonia (Honshū), port la Oc. Pacific; 241,1 mii loc. (1995). Metalurgie neferoasă. Ind. hârtiei, textilă (bumbac) și chimică. Conserve de pește.

COOK [cuc] 1. James C. (1728-1779), navigator și explorator britanic. A întreprins trei expediții succesive (între 1768 și 1779) în jurul Pămîntului, în care a cercetat Noua Zeelandă și a descoperit țărmul oriental al Australiei, Noua Guinee, Arh. Sandwich de Sud etc. 2. Cook islands, arh. coraligen și vulcanic în Oc. Pacific (Polinezia), între ins. Tonga și Tahiti; 240,1 km²; 17,2 mii loc. (1987). Centrul administrativ: Avarua. Ins. pr.: Rarotonga, Mangaia. Banane, cocotieri, ananas, tomate și citrice. Pescuit de perle. Descoperit de J. Cook în 1773. Dependent de Noua Zeelandă. 3. Str. între Insula de Nord și Insula de Sud a Noii Zeelande, unind M. Tasmaniei cu Oc. Pacific. Lungime: 107 km. Lățime: 22-91 km. Ad. max.: 97 m. Descoperită de J. Cook în 1770. 4. Mount Cook (Aorangi), cel mai înalt vf. din Noua Zeelandă, situat în Insula de Sud. Alt.: 3.764 m. Ghețarul Tasman. Parc național.

COQUIMBO, oraș în partea centrală a statului Chile, la N de Valparaiso, port de export a min. de fier la Oc. Pacific; 105,3 mii loc. (1987). Ind. chimică, alim. și a cimentului.

CORALILOR, Marea ~ (CORAL SEA), mare în bazinul Oc. Pacific, între coasta NE a Australiei, ins. Noua Guinee, Arh. Louisiade, Solomon, Noile Hebride și ins. Noua Caledonie; 4,1 mii km². Ad. medie: 2.394 m; ad. max.: 9.174 m. Temp. apei: 19-28°C. Salinitate medie: 34,5-35,5‰. Numeroase recife și ins. coraligene. Navigație dificilă. Porturi pr.: Port Moresby (Papua-Noua Guinee), Nouméa (Noua Caledonie). Teatrul unor mari bătălii între forțele aeronavale nord-americane și japoneze (mai 1942).

URS (lat. ursus) s.m I. Numele mai multor mamifere din familia Urside: 1. Urs brun, urs omnivor din Europa și din Asia temperată, vara pătrunzând și în tundră, cu corpul masiv, lung de c. 2 m, acoperit cu blană de culoare brună (Ursus arctos); în general sunt pașnici, dar dacă se simt amenințați sau deranjați de la mâncare pot deveni foarte agresivi. Atacă frecvent vitele, iar dacă sunt înfometați pătrund și în livezi, în gospodăriile sătești și corturile turiștilor pentru a căuta hrană. Fiind o specie periclitată la nivel european, vânarea u.b. este strict reglementată prin lege. În România, ca urmare a măsurilor susținute de protecție, se găsesc cele mai importante efective de u.b. din Europa (cu excepția spațiului ex-sovietic). Iarna își petrec mare parte din timp dormind, dar nu este vorba de o hibernare propriu-zisă. 2. Urs alb (sau polar) (Ursus maritimus, Thalassarctos maritimus) = specie de urs carnivor din regiunile arctice, lung de 2,8 m, cu blană albă, care se hrănește în special cu foci; poate ajunge la greutatea de c. 700 kg. Urs grizzly v. grizzly. Urs andin (urs negru cu ochelari), specie de urs preponderent ierbivor, răspândit în reg. muntoase din America de Sud, până la 3.000 m alt. (Tremarctos ornatus). Poate atinge 1,8 m lungime; blana este neagră, cu cercuri albe în jurul ochilor și o pată albă pe gât. ◊ Urs negru asiatic (urs himalayan, urs tibetan), specie de urs răspândită în Asia (Himalaya, Tibet, Afghanistan, Pakistan, Indochina, China, până în extremul Orient al Federației Ruse). Are blană neagră cu puțin alb pe piept, și atinge 1,3-1,6 m lungime (Selenarctos thibetanus). ◊ Urs negru american, specie de urs răspândită în America de Nord (în prezent îndeosebi în parcuri naționale și alte arii protejate), de 1,5-1,8 m lungime, cu blana neagră sau cafeniu închis (Euarctos = Ursus americanus). Efective mari de găsesc în Parcul Național Yellowstone. ◊ Urs indian, specie de urs de 1,4-1,8 m lungime, cu blana neagră în amestec cu cafeniu și cenușiu, pe piept cu o pată deschisă la culoare în forma literei V, răspândit în India (la poalele Himalayei) și în Sri Lanka (Melursus ursinus). ◊ Urs panda v. panda. ◊ Urs de peșteră (Ursus spelaeus) specie de urs, care a trăit în Pleistocen în reg. muntoase din Europa. Eta cu c. 1/3 mai mare decât ursul brun actual, de care se deosebește și prin forma craniului (prevăzut cu o creastă sagitală și o puternică depresiune frontală), cu dentiție caracteristică de ierbivor. A fost vânat de omul din Neanderthal, dar și de strămoșii omului actual, În peșterile din Alpi s-au găsit mari acumulări de cranii dispuse și decorate în mod caracteristic, probabil datorită unor ritualuri practicate de vânătorii primitivi. Numeroase oase de u. de p. se găsesc și în peșterile din Carpați. V. și Peștera Urșilor. 3. Urs de mare, mamifer marin din ordinul pinipede, familia otariide, cu corp fusiform, acoperit cu o blană deasă, membrele adaptate pentru pentru înot, pavilioane auditive evidente (spre deosebire de foci la care acestea lipsesc). Își duc viața în larg, hrănindu-se cu pești, dar în perioada de reproducere și creștere a puilor se adună în număr mare pe țărmuri. ◊ U. de m. nordic (Callorhinus ursinus) trăiește în N Oc. Pacific; masculii pot atinge 200 kg, în timp ce femelele sunt mult mai mici. Alte specii se întâlnesc în emisfera sudică, în special în apele antarctice, dar ajung și pe țărmurile Americii de Sud și în ins. Galápagos. Sin. focă cu blană. Intens vânați pentru blană, ceea ce a dus la restrângerea efectivelor. II. 1. Grindă longitudinală a unui pod de lemn. 2. Fig. Om ursuz, greoi, nesociabil.

CORDILIERI, Munții ~, cel mai lung lanț muntos de pe glob (c. 18.000 km), situat de-a lungul țărmurilor vestice ale Americii de Nord și de Sud (Anzi), constituit din două șiruri paralele. Alt. max.: 6.193 m (vf. McKinley), în America de Nord și 6.959 (vf. Aconcagua), în America de Sud. Lățime max.: c. 1.600 km în America de Nord și c. 900 km în America de Sud. Supr. totală: c. 90 mii km². Formează cumpăna de ape dintre oceanele Atlantic și Pacific. Circa 80 de vulcani activi. În depr. intramontane se află deșerturi și semideșerturi întinse. Bine împăduriți. Expl. de min. de cupru, aur, argint, cositor, plumb, platină, salpetru, petrol și cărbune.

EINSTÉINIU (< fr.; {s} Einstein) [áinștainiu] s. n. Metal din grupa actinoidelor (Es; nr. at. 99). A fost descoperit (1952) de A. Ghiorso și colaboratorii săi în probele colectate în urma primei explozii nucleare efectuată de S.U.A. în Oc. Pacific. În cantități submicro a fost obținut de colectivul condus de B.B. Cunningham.

ENIWETOK, atol în V Oc. Pacific, în NV Arh. Marshall, alcătuit din 40 ins. în jurul unei lagune de c. 39 km diametru. Cocotieri. Poligon al S.U.A. pentru experimentarea armelor atomice (1948-1956).

KURE, oraș în Japonia (Honshū), port la Oc. Pacific, în G. Hiroshima; 213,5 mii loc. (1992). Șantiere navale. Oțelării. Export de bumbac, țesături și mașini.

DALAP-ULIGA-DARRIT (JAREJ-ULIGA-DELAP), cap. Rep. Insulelor Marshall (din 1991), situată pe atolul Majuro din Oc. Pacific; 17,6 mii loc. (1988).

OAKLAND [óuklænd], oraș în V S.U.A. (California), în conurbația San Francisco, port la Oc. Pacific; 399,5 mii loc. (2000). Nod feroviar și rutier. Aeroport. Bază navală (Alameda). Constr. navale și de automobile. Ind. metalurgiei feroase (oțel) și neferoase (aluminiu), electronică (computere), de prelucr. a lemnului și petrolului, chimico-farmaceutică, textilă și alim. Muzeu de științele naturii (1910). Muzeul zăpezii (1922), cu colecții din Antarctica. Este legat de San Francisco prin Podul Golfului (Bay Bridge), lung de 13,2 km, construit în 1936, având un punct de sprijin pe ins. Comorii (Treasure Island). A suferit importante distrugeri la cutremurul din 1989. Fondat în 1849 pe locul unei așezări spaniole din 1820 (oraș cu actuala denumire din 1854).

OAXACA [auháka] 1. Stat în partea de S a Mexicului, cu ieșire la Oc. Pacific; 95 mii km²; 3,4 mil. loc. (2000). Centrul ad-tiv: Oaxaca. Expl. de antimoniu, aur, argint, sare și forestiere. Culturi de cereale, bumbac, tutun, orez, trestie de zahăr ș.a. Plantații de arbori de cafea și cacao. Creșterea animalelor. 2. (Numele complet: O. de Juárez [huáres]), oraș în S Mexicului, situat la poalele lanțului muntos Sierra Madre del Sur, la 1.550-1.650 m alt., pe cursul superior al lui Rio Atoyac; 472,6 mii loc. (2000). Centrul ad-tiv al statului omonim. Nod rutier. Ind. textilă, a pielăriei, de prelucr. a lemnului și alim. Centru artizanal (olărit, produse din piele, lână și bumbac) și turism. Piață agricolă. Universitate (1827). Muzeu de arheologie. Monumente: catedrală (1535-1553, restaurată în 1730), bisericile Santo Domingo (1575), în stil baroc, renovată în sec. 17, San Felipe (sec. 17), San Juan de Dios (sec. 17), a Iezuiților (sec. 17), palatul Guvernului (sec. 19), în stil neoclasic. Centrul istoric al orașului împreună cu situl arheologic Monte Albán au fost declarate (1987) în patrimoniul cultural mondial. În apropiere se află ruinele orașului precolumbian Monte Albán. Fundat de azteci în 1486 cu numele Huaxayacac și cucerit de spanioli în 1521, care i-au atribuit denumirea de Segura de la Frontera; și-a dobândit independența în 1812, iar din 1872 poartă numele actual (în cinstea președintelui Benito Juárez Garcia).

RĂZBOIUL HISPANO-AMERICAN, primul război pentru reîmpărțirea lumii (1898), purtat între S.U.A. și Spania. Dezlănțuit de S.U.A. pentru a ocupa unele colonii spaniole, s-a încheiat cu Pacea de la Paris (dec. 1898). S.U.A. au obținut Filipinele, Puerto Rico, ins. Guam etc. controlul asupra Cubei, devenită, formal, independentă, și, prin aceasta, importante poziții strategice în Atlantic și Pacific.

REVILLAGIGEDO [reviλahidédo], arhipelag vulcanic mexican în Oc. Pacific, în terit. ad-tiv al statului Colima, la 595 km de Mexic; 830 km². Ins. pr.: Sorroco, San Benedicto, Roca Partida, Clarión. Relief muntos. Depozite de guano. Nu este locuit.

HALMAHERA (GILOLO sau JAILOLO). 1. Insulă în arh. Moluce (Indonezia); 17,8 mii km². Localit. pr.: Jailolo. Relief muntos vulcanic (vf. Gamkonora: 1.635 m); păduri tropicale. Culturi de orez, porumb, palmier de cocos. Mirodenii. 2. Mare de origine tectonică în V Oc. Pacific, între ins. Halmahera (la V) și Noua Guinee (la E); 75 mii km². Ad. max.: 3.225 m; ad. medie: 1.105 m. Comunică în S cu M. Ceram, iar în N cu Oc. Pacific prin str. omonimă (între ins. H. și Gabe). Salinitate: 34‰.

RADFORD [rædford], Arthur (1896-1973), amiral american. Comandant (1943) al flotei de portavioane din Pacific; a avut o contribuție importantă la distrugerea flotei japoneze. Comandant (1950-1953) al flotei din Pacific în timpul războiului din Coreea.

RĂZBOAIELE MONDIALE, denumirea celor două mari conflagrații din sec. 20. Primul Război Mondial (1914-1918), conflict armat izbucnit ca urmare a contradicțiilor între marile puteri, în lupta pentru reîmpărțirea sferelor de influență și pentru acapararea de colonii și teritorii străine. A început prin ofensiva Puterilor Centrale (Germania și Austro-Ungaria) împotriva Antantei (Franța, Marea Britanie și Rusia), antrenând, în final, 33 de țări cu o populație de peste un miliard locuitori. A izbucnit prin atacarea Serbiei de către Austro-Ungaria (28 iul. 1914), pretextând asasinarea prințului moștenitor al Austriei, Franz Ferdinand, la Sarajevo. Principalele acțiuni militare s-au desfășurat în Europa, acțiuni secundare având loc în Africa, Asia și Oc. Pacific. În 1914 armatele germane au ocupat V Belgiei (aug.) și o parte a Franței, fiind oprite de armatele franco-engleze pe Mama, iar în E, ai oprit ofensiva rusă prin victoriile de la Tannenberg și Lacurile Mazuriene (sept.). La sfârșitul lui 1914 fronturile stabilizându-se, războiul a devenit un război de poziții. În 1915 frontul răsăritean a fost mai activ; ofensiva Puterilor Centrale s-a soldat cu ocuparea Poloniei, Lituaniei și a Galiției. Ofensiva armatei italiene, intrată în război alături de Antantă (mai), este oprită în Alpi. După intrarea în război a Bulgariei (oct.), alături de Puterile Centrale, Serbia este înfrântă și ocupată, iar Antanta debarcă trupe în Grecia (oct.), formând frontul de la Salonic. În 1916 pe frontul de V au avut loc marile bătălii de la Verdun și de pe Somme, iar în E armata rusă, în urma ofensivei din iun.-sept., a silit armata austro-ungară să se retragă din Galiția răsăriteană și din Bucovina. La 14/26 1916, după doi ani de neutralitate, România s-a alăturat Antantei, care promitea terit. românești stăpânite de de Austro-Ungaria (Transilvania, Banat, Bucovina). După câteva succese militare în Transilvania, armata română înfrântă pe Frontul de Sud, la Turtucaia, a fost obligată să se retragă. În dec. 1916, trupele inamice au ocupat Capitala și, o dată cu ea, aproximativ 2/3 din terit. României, frontul stabilizându-se la începutul anului 1917, pe linia Siretului, de-a lungul Dunării și al brațului Sf. Gheorghe. În 1917, prin intrarea în război a S.U.A., Chinei și a altor state, alături de Antantă, șansele acesteia de a obține victoria s-au mărit. Pe frontul românesc, armată română reorganizată a desfășurat ofensiva de la Mărăști și a zdrobit ofensiva armatei germane de la Mărășești. În febr. 1917, în urma revoluției bolșevice, țarismul a fost răsturnat, iar ca rezultat al insurecției de la Petrograd (24-25 oct./6-7 nov. 1917) este instaurată puterea sovietică, Rusia fiind proclamată Republică Sovietică Federativă Socialistă (ian. 1918). În condițiile refuzului Germaniei de a încheia o pace fără anexiuni, Rusia Sovietică a semnat, în interesul salvării revoluției, Tratatul de Pace de la Brest-Litovsk (3 mart. 1918). Se declanșează războiul civil (1918-1922), în sprijinul forțelor albgardiste intervenind Marea Britanie, Franța, S.U.A., Japonia și Italia, ostile puterii sovietice. În 1918 armatele Antantei trec la ofensivă pe toate fronturile. În Balcani ele înaintează rapid spre Dunăre; Bulgaria, unde izbucnise o răscoală republicană, capitulează (sept.). În Austro-Ungaria au loc mișcări de eliberare națională și pentru transformări democratice ale cehilor, slovacilor, sârbilor, croaților, românilor. Revoluția din Ungaria, izbucnită în oct., a proclamat abolirea dualismului austro-ungar, independența Ungariei, republică democratică; Croația, Slovenia, Muntenegru, Bosnia s-au unit cu Serbia, formând Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor, iar Cehia și Slovacia au format Cehoslovacia. În nov. a fost restabilit statul polon independent. Austro-Ungaria înfrântă și pe frontul italian a semnat armistițiul la 3 nov., iar Germania la 11 nov. România, care încheiase cu Puterile Centrale, Bulgaria și Turcia, Pacea de la Buftea-București, o denunță printr-un ultimatum la 27 oct./9 nov., reintrând în război. În împrejurările prăbușirii Imp. Habsburgic și a țarismului în Rusia a apărut posibilitatea încheierii procesului de formare a statului național unitar român. Basarabia, Bucovina și Transilvania se unesc cu România, ca urmare a hotărârilor adoptate în 1918 la Chișinău (27 mart./9 apr.), Cernăuți (15/28 nov.) și Alba Iulia (18 nov./1 dec.). Primul Război Mondial a luat sfârșit cu victoria Antantei, concretizată prin sistemul de tratate de pace de la Versailles, cel mai important, cu Germania, fiind semnat la 28 iun. 1919. În acest război s-au folosit submarinele, gazele toxice (Ypres, 1916) și avioanele. S-au pricinuit uriașe pierderi umane (c. 9.700.000 morți și c. 20.000.000 răniți) și materiale (evaluate la peste 278 miliarde dolari). Al Doilea Război Mondial (1939-1945), cel mai mare conflict militar, politic, economic și diplomatic din istoria omenirii, care a cuprins în final, 72 de state cu o populație de c. 1.700.000.000 de oameni (80% din populația lumii), fiind mobilizați sub arme 110.000.000 de oameni. A fost dezlănțuit de Germania, aliată cu Italia și Japonia, cu scopul instaurării dominației lor asupra lumii. La 1 sept. 1939 Germania a atacat Polonia, dezlănțuind războiul. Marea Britanie și Franța, deși au declarat război Germaniei (3 sept.) n-au întreprins acțiuni militare de anvergură („Războiul ciudat”), Polonia fiind înfrântă în 26 zile. După ce au ocupat Danemarca și Norvegia, armatele germane au invadat Olanda, Belgia, Luxembourg și Franța care, atacată și de Italia (intrată în război la 10 iun. 1940), a semnat armistițiul la 22 iun. 1940. Prin intrarea Italiei în război, au început operațiunile militare și în Africa. Prinsă între Germania și U.R.S.S., care își delimitaseră sferele de interese prin Pactul Molotov-Ribbentrop (23 aug. 1939), România s-a găsit izolată pe plan extern, lipsită de orice sprijin din afară; în acest context, i-au fost impuse importante cesiuni teritoriale: Basarabia, partea de nord a Bucovinei și ținutul Herța au fost anexate (iun. 1940) de U.R.S.S.; partea de NE a Transilvaniei, prin Dictatul de la Viena (aug. 1940) a fost cedată Ungariei, iar apoi Bulgariei partea de S a Dobrogei – Cadrilaterul (sept. 1940). La 6 sept. 1940 regele Carol al II-lea renunță la tron, puterea fiind preluată de generalul Ion Antonescu; din oct. 1940 trupele germane intră în țară. În primăvara lui 1941, Germania ocupă Iugoslavia și Grecia (atacată anterior de Italia), instaurându-și controlul în Pen. Balcanică. La 22 iun. 1941, trupele germane, încălcând Tratatul de neagresiune încheiat între U.R.S.S. și Germania în 1939, au atacat prin surprindere Uniunea Sovietică, sperând ca prin desfășurarea „războiului fulger” să o învingă până la sfârșitul anului. Împreună cu Germania au început operațiuni militare împotriva Uniunii Sovietice, România, Finlanda, Slovacia, Ungaria și Italia. Prin concentrarea de forțe și amploarea bătăliilor, frontul sovieto-german a devenit principalul front al războiului. În primele luni, trupele germane au ocupat o mare parte a terit. U.R.S.S., dar în dec. au suferit, în fața Moscovei, prima mare înfrângere. În Extremul Orient, Japonia, care continua războiul împotriva Chinei, a atacat baza maritimă a S.U.A. de la Pearl Harbor (7 dec. 1941), provocând intrarea S.U.A. în război. S-a constituit astfel coaliția statelor antifasciste. Un rol însemnat în lupta împotriva Germaniei l-au avut mișcările de rezistență din țările ocupate de Reich. În 1942, pe Frontul de Est începe la 19 nov. contraofensiva de la Stalingrad, terminată printr-un mare dezastru pentru trupele germane și române. Pe frontul din Extremul Orient, unde Japonia câștigase până atunci o serie de victorii, începe contraofensiva anglo-americană. În Africa de N aliații trec la ofensivă, provocând grele pierderi trupelor italo-germane (El Alamein). Anul 1943 a marcat trecerea definitivă a inițiativei strategice în mâinile coaliției antifasciste. Pe frontul răsăritean, după bătălia de la Kursk, ofensiva armatei sovietice silește armatele germane la retragere. În iul. 1943, armatele anglo-americane debarcă în Italia. În sept. Italia iese din război și declară război Germaniei, ceea ce provoacă ocuparea Italiei de N și centrale de către germani (Republica de la Salò). În unele țări – U.R.S.S., Iugoslavia, Italia, China – mișcarea de rezistență ia o amploare deosebită, provocând grele pierderi ocupanților. În 1944, pe frontul de E armatele sovietice au zdrobit mari grupuri de armate germane și, după eliberarea terit. U.R.S.S., au depășit granițele de stat ale acesteia, desfășurând operațiuni militare victorioase pe terit. Poloniei, României, Bulgariei, Iugoslaviei, Ungariei, Cehoslovaciei, Austriei, Danemarcii, Norvegiei. În sept., Finlanda cere armistițiu. În V, puternice forțe anglo-americane au debarcat în Normandia (6 iun.) și, împreună cu Forțele Franceze din interior, au început operațiunile de eliberare a Franței. Anul 1944 a fost anul unor victorii hotărâtoare ale coaliției antifasciste, al insurecțiilor din Paris (aug.), Slovacia (aug.), Bulg. (sept.) și al ofensivei forțelor de rezistență antigermană din Iugoslavia, Grecia, Albania. În oct. 1944, trupele engleze au debarcat în Grecia. România, în urma loviturii de stat de la 23 august 1944, a întors armele împotriva Germaniei, alăturându-se coaliției antifasciste. Schimbarea de orientare a dus la prăbușirea dispozitivului german din Balcani, deschizând larg calea înaintării rapide a armatelor sovietice, grăbind victoria armatelor aliate împotriva Germaniei. După alungarea, la 25 oct. 1944, a tuturor trupelor hitleristo-horthyste de pe întreg teritoriul României trupele române au luptat alături de Armata Roșie, contribuind la eliberarea Ungariei, Cehoslovaciei și a unei părți din teritoriul Austriei. În 1945, armatele sovietice încercuiesc Berlinul și-l ocupă (2 mai), după lupte îndârjite. La 5 mai izbucnește insurecția de la Praga, orașul fiind eliberat la 9 mai. Înfrântă, Germania capitulează fără condiții (9 mai 1945). În Extremul Orient, Japonia suferea înfrângeri importante. În iun. 1945, americanii debarcă pe terit. Japoniei, în arh. Ryūkyū. În aug. 1945, U.R.S.S. începe operațiunile militare împotriva Japoniei, în Manciuria, iar la 6 și respectiv 9 aug., S.U.A. efectuează bombardamente atomice asupra orașelor Hiroshima și Nagasaki. Zdrobită, Japonia capitulează fără condiții la 2 sept. 1945. În cel de-al Doilea Război Mondial au pierit c. 50.000.000 de oameni. Încălcând convențiile internaționale, Germania, Italia și Japonia au folosit metode barbare de ducere a războiului. Hitler a dus o politică de exterminare a populației evreiești din spațiul german și din terit. ocupate vremelnic („Holocaust”). Numai în lagărele de concentrare au pierit c. 6 mil. oameni din rândurile evreilor. Pierderile materiale se cifrează la c. 1.384 miliarde dolari. Crimele de război săvârșite au fost condamnate la procesele de la Nürnberg și Tōkyō. După terminarea războiului s-au încheiat la Paris (febr. 1947) tratatele de pace cu Italia, România, Bulgaria, Ungaria și Finlanda. Germania a fost divizată în urma ocupării ei de către forțele S.U.A., U.R.S.S., Marii Britanii și Franței și a începutului Războiului rece (în 1949 s-au constituit cele două state germane R.F.G. și R.D.G.). În sept. 1951, S.U.A. și Marea Britanie au încheiat un tratat de pace separat cu Japonia; în 1956, încetează starea de război dintre U.R.S.S. și Japonia. În mai 1955 a fost semnat Tratatul de Pace cu Austria.

REGINA [ridʒáinə], oraș în S Canadei, centrul ad-tiv al prov. Saskatchewan (din 1905), situat în zona de prerie, pe Wascana Creek, pe autostrada Trans-Canadiană, la 160 km N de granița cu S.U.A.; 178,2 mii loc. (2003). Nod rutier. Aeroport Centru comercial al unei reg. cerealiere și de creștere a animalelor. Zăcăminte de petrol și gaze naturale. Ind. siderurgică (oțel și produse din oțel), a constr. de mașini agricole, de echipament pentru comunicații și de aparate telefonice, chimică (îngrășăminte, vopsele), de prelucr. a lemnului, a mat. de constr. (ciment), hârtiei, poligrafică și alim. Rafinărie de petrol. Reparații feroviare. Universitate (1974). Muzeu de istorie naturală; Galeria de artă „Norman MacKenzie”; Orchestră simfonică; Teatru. Institut de Artă Aplicată și Științe. Lacul artificial Wascana (930 ha) situat în mijlocul parcului cu același nume. Zona orașului a fost vizitată în 1857 de exploratorul britanic John Palliser, numind-o Wascana (nume derivat de la denumirea indienilor localnici – Oskana). Fondat în 1882 ca centrul ad-tiv al prov. Northwest Territories of Canada (1882-1905) pe linia de c. f. Trans-Canada (Canadian Pacific Railway) cu numele R. (denumire referitoare la regina Victoria a Marii Britanii). Distrus în mare parte de un ciclon în 1912, a fost refăcut ulterior, mai ales după al Doilea Război Mondial a cunoscut o expansiune rapidă.

SAN RAFAEL, parc național în partea de S a Rep. Chile, situat pe țărmul Oc. Pacific; 5.900 km². Declarat parc în 1945. Include laguna SanRafael, un fiord de 16 km lungime, între pen. Taitao și continent, canioane, elemente de floră și faună rare.

LANAI, insulă în arh. Hawaii (Oc. Pacific), în statul Hawaii (S.U.A.), situată la 11,5 km V de ins. Maui, de care este separată prin canalul Auau; 365 km². Relief predominant muntos, cu alt. max. în vf. Lanaihale sau Palawai (1.027 m). Plantații de ananas. În 1922, plantatorii de ananas au întemeiat orașul cu același nume și au construit portul Kaulamapau.

REVOLUȚIA DE LA 1848, revoluție de inspirație liberală și democratică, desfășurată în aproape întreaga Europă în anii 1848-1849. Îndreptată împotriva regimurilor absolutiste, întărite după Congresul de la Viena (1814-1815), revoluția a avut caracteristici proprii fiecărei țări, dar a fost pretutindeni în coeziune cu mișcarea revoluționară generală. A început mai întâi în Italia (la Palermo, 12 ian.), frământată de o mare diversitate de probleme, de la abolirea iobăgiei (în Sud și în Regatul Neapolelui) până la consolidarea pozițiilor burgheziei (Regatul Sardiniei) și realizarea unității naționale. Sub presiunea insurecțiilor populare au fost introduse constituții liberal-democrate în Regatul Celor Două Sicilii, în Regatul Sardiniei, Toscanei și Statul Papal; în urma insurecției antihabsburgice izbucnite în partea de N a Pen. Italice (18-22 mart, 1848), Lombardia și Veneția sunt eliberate de sub dominația Habsburgilor, marcând, totodată, începutul războiului de eliberare. Revoluția a cuprins curând aproape întreaga Pen. Italică (insurecțiile din Parma, Modena, Toscana), culminând cu proclamarea republicii la Roma (9 febr. 1849), în frunte cu Mazzini și Garibaldi. La 22 febr. 1848 revoluția a izbucnit și în Franța, soldându-se cu răsturnarea regelui Ludovic Filip și a oligarhiei financiare și cu proclamarea republicii (25 febr.). Evenimentele din Franța au exercitat o puternică influență asupra asupra desfășurării ulterioare a evenimentelor în numeroase țări din Europa. La 13 mart. 1848 a izbucnit revoluția în Austria, devenită după 1815 bastionul politic al reacțiunii în Europa Centrală. Insurecția din Viena (15 mart.) s-a soldat cu răsturnarea regimului Metternich, urmată de constituirea (17 mart.) a guvernului reprezentanților nobilimii și ai burgheziei liberale, deschiderea (22 iul.) a Reichstagului unicameral și promulgarea (7 sept.) Legii privind desființarea dependenței personale (fără răscumpărare) a țăranilor. Momentul maxim al revoluției din Imp. habsburgic a fost marcat de insurecția de la Viena (6-31 oct. 1848), când insurgenților și s-a alăturat o mare parte a garnizoanei din oraș, dar, după lupte îndârjite, insurecția a fost înfrântă de trupele imperiale. În cadrul evenimentelor revoluționare din Imp. Habsburgic o mare importanță a avut-o revoluția ungară izbucnită la 15 mart. la Pesta, condusă de Kossuth Lajos. Guvernul constituit în mart. 1848 desființează iobăgia și promovează alte reforme democrat-liberale menite să asigure dezvoltarea țării. Conducătorii r. nu au ținut seama de revendicările sociale și naționale ale românilor și slavilor, ceea ce a dus la dezbinarea forțelor revoluționare și la conflicte armate între acestea. În aceste condiții Habsburgii trec la contraofensivă împotriva revoluției ungare, făcând apel la trupele croate și ruse. Pentru respingerea atacului contrarevoluției se creează (21 sept. 1848) Comitetul apărării patriei (din oct. guvern revoluționar) în frunte cu Kossuth Lajos, care la rându-i formează o armată revoluționară, care reușește să pricinuiască un șir de înfrângeri armatei habsburgice și celei croate. Însă în ian. 1849, armatele habsburgice ocupă Pesta, iar guvernul revoluționar se refugiază la Debrețin, unde Dieta proclamă independența deplină a Ungariei și detronarea Habsburgilor. La 13 aug. 1849, revoluția ungară este înfrântă de armata rusă, chemată de Habsburgi în sprijinul lor. La 12 iun. 1848 a izbucnit revoluția la Praga, iar în Croația și Slovenia au avut loc mișcări revoluționare. În Germania, a început cu insurecția din Baden (27-28 febr.) și Hessa (11 mart.), cuprinzând apoi toate statele germane; în Bavaria, regele abdică (20 mart.); numeroși principi acordă insurgenților libertăți democratice. Insurecția de la Berlin (18 mart.), obligă pe regele Prusiei să accepte formarea (29 mart.) unui guvern din reprezentanții burgheziei liberale și să acorde o Constituție. Revoluția a cunoscut o deosebită intensitate în statele germane din Vest, unde procesul de dezvoltare a capitalismului era mai avansat. La revoluția din Germania au luat parte și K. Marx și Fr. Engels. La 18 mai 1848 s-a întrunit, la Frankfurt pe Main, Parlamentul german, ales prin vot universal, în scopul realizării unității Germaniei; această acțiune nu a avut sorți de izbândă, atât din cauza poziției nehotărâte a burgheziei liberale germane, cât și din pricina nerecunoașterii de către Austria și principii germani a autorității Parlamentului de la Frankfurt, care oferea coroana imperială a Germaniei unificate regelui Prusiei, Frederic-Wilhelm al IV-lea. În urma loviturii de stat din Prusia (nov.-dec. 1848) înfăptuită de nobilii monarhiști s-a deschis calea spre restabilirea absolutismului și înfrângerea revoluției (iul. 1849). Speriată de amploarea mișcării, burghezia liberală germană a renunțat la programul Revoluției. În a doua jumătate a anului 1848, după insurecția proletariatului parizian din 23-26 iul., contrarevoluția europeană, sub steagurile monarhiilor coalizate, a început contraofensiva împotriva mișcărilor revoluționare. O nouă insurecție declanșată la Viena (6 oct. 1848) a fost reprimată cu forța. Același lucru s-a întâmplat cu insurecțiile din Baden (sept. 1848), Dresda (mai 1849), cu revoluțiile din Ungaria (aug. 1849) și cu cele din Țara Românească (sept. 1848) și cu cele din Transilvania (aug. 1849), înăbușite de armatele Prusiei, Rusiei, Austriei, Imperiului Otoman și de cele ale Republicii franceze. Insurecția pariziană a contribuit la desființarea iobăgiei în țările din centrul Europei și la abolirea unor privilegii nobiliare. În urma revoluției, burghezia și-a consolidat pozițiile în țările din Apusul Europei, iar în celelalte țări a pătruns în administrația de stat. În Țările Române apariția și dezvoltarea burgheziei, pe de o parte, menținerea structurilor feudale și a privilegiilor boierești, existența suzeranității turcești (în Țara Românească și Moldova) și a stăpânirii habsburgice (în Transilvania), pe de altă parte, au fost factorii determinanți ai intensificării mișcării de eliberare socială și națională. Începutul desfășurării evenimentelor revoluționare l-a făcut mișcarea revoluționară din Moldova (mart.), repede înăbușită. Nevoiți să se exileze, fruntașii pașoptiști au formulat în emigrație programul revoluției („Prințipiile noastre pentru reformarea patriei” și „Dorințele partidei naționale din Moldova”), în care, pe lângă problema împroprietăririi țăranilor se punea și problema creării statului național român. În Țara Românească a avut loc o revoluție la care au participat: țărănimea, meșteșugarii și lucrătorii de la orașe, burghezia și boierimea liberală. Principalii ei conducători au fost: N. Bălcescu, Gh. Magheru, Al. G. Golescu, I. Heliade-Rădulescu, C.A. Rosetti, Chr. Tell. Programul Revoluției, izbucnită la 9/21 iun. 1848, sintetizat în Proclamația de la Islaz, prevedea independența administrativă și legislativă a țării, egalitatea în fața legii, eliberarea și împroprietărirea țăranilor (art. 13) etc. La 13/25 iun. domnul țării, Gh. Bibescu, a abdicat, conducerea revenind unui guvern provizoriu, iar apoi ca urmare a preponderenței elementelor moderate, unei locotenențe formată din I. Heliade-Rădulescu, N. Golescu și Chr. Tell. Îngrijorat de evenimente, guvernul rus a exercitat presiuni asupra Imp. Otoman ca să intervină cu forța armată (sept.). Au fost restaurate prevederile Regulamentului Organic, abolite temporar. În Transilvania problemele eliberării sociale s-au împletit strâns cu cele ale eliberării naționale. Principalii conducători au fost: Avram Iancu, S. Bărnuțiu, G. Barițiu, E. Murgu, A. Șaguna. Unirea forțată a Transilvaniei cu Ungaria, refuzul conducătorilor maghiari de a recunoaște drepturile naționale ale românilor i-au silit pe aceștia să meargă pe o cale revoluționară proprie. La Adunarea de la Blaj de pe Câmpia Libertății (3-5/15-17 mai 1848), care a constituit punctul culminant al revoluției în Transilvania, cei peste 40.000 participanți au adoptat programul care prevedea desființarea iobăgiei, egalitate națională și reprezentare proporțională în Dietă, administrație, justiție, Garda națională, înființarea de școli în limba română etc. Neținând seama de voința clar exprimată la Blaj, Dieta nemeșească din Cluj a confirmat la 17/29 mai 1848 încorporarea Transilvaniei la Ungaria, ceea ce a provocat dezbinarea forțelor revoluționare române și maghiare, fapt de care a profitat Curtea de la Viena. Avram Iancu a organizat cetele moților, transformându-le într-o oaste țărănească, cu care a apărat regiunea Munților Apuseni împotriva oștilor nobilimii maghiare. Abia la 2/14 iul. 1848, în urma stăruințelor lui N. Bălcescu, a fost încheiat proiectul de pacificare prin care se punea capăt ostilităților între cele două tabere. Era însă prea târziu, deoarece în aug. 1849 revoluția maghiară a fost înfrântă de trupele habsburgice și ruse. Deși înfrântă, Revoluția de la 1848 în Țările Române a avut totuși urmări însemnate; a contribuit în mod esențial la dezvoltarea conștiinței naționale a poporului român și a pus la ordinea zilei problemele fundamentale ale dezvoltării societății: problema agrară, a eliberării sociale, a egalității în drepturi, a unirii celor trei țări române în cadrul fruntariilor unuia și aceluiași stat, a libertății și independenței naționale.

RODGERS [ródʒərz], Richard (1902-1979), compozitor american. Muzicale de succes („Oklahoma”, „Caruselul”, „South Pacific”). Muzică de film („Sunetul muzicii”, „Iubește-mă astă-seară”); cântece („Blue Moon”, „Bewitched”, „Vhere or When”).

ROGGEWEEN [rohevé:n], Jakob (1659-1729), navigator olandez. În serviciul Companiilor Indiilor Occidentale, a condus o expediție în Pacific descoperind Insula Paștelui și Samoa (1722).

RECÍF (< fr.; arab. ar-rasif „dig”) s. n. ~ coralier (sau de corali) = acumulare calcaroasă biogenă formată în mările calde (la peste 20°) în locuri cu ape limpezi și puțin adânci (de obicei, sub 50 m), actualmente întâlnită în zona tropicală (foarte extinși în V Oc. Pacific, în Oc. Indian, în Marea Roșie și în M. Caraibilor), alcătuită în cea mai mare parte din schelete de corali, îndeosebi madreporari (hexacoralieri), uneori și de echinoderme, foraminifere, moluște. Constituie o comunitate biotică extrem de complexă, oferind adăpost pentru numeroase specii de alge, actinii, pești viu colorați, spongieri ș.a. După forma și dispoziția lor, se întâlnesc: r.c. marginali (litorali), r.c. barieră și r.c. inelari (atoli). În prezent puternic periclitați din cauza poluării apelor marine și recoltării coralilor în scopuri comerciale. În vederea ocrotirii lor, s-au constituit rezervații marine: Marea Barieră de Corali (care se extinde pe c. 2.000 km la E de continentul australian, constituind cel mai mare sistem de r. de corali din lume, în care sunt incluși și c. 250 de atoli), rezervația ecosistemului r. de corali din Hawaii, Parcul Național Biscaye la SE de pen. Florida.

JUNEAU [dʒú:nou], oraș în NV S.U.A., centrul ad-tiv al statului Alaska, port de pescuit la Oc. Pacific; 26,9 mii loc. (1990). Aeroport internațional de escală. Centru comercial pentru minereuri și lemn. Ind. conservelor de pește, a celulozei și hârtiei. Turism. Fundat în 1880 de căutătorul de aur Joseph Juneau.

SAIPAN, ins. vulcanică în arh. Mariane (Pacificul central-vestic); 181 km²; 23 km lungime; 3-9 km lățime. Orașe pr.: Susupe, Garapan. Relief vălurit, cu alt. max. de 466 (Mount Tagpochau). Controlată de spanioli (1565-1899) și de germani (1899-1914); sub mandat japonez (1920-1944); cucerită de S.U.A. în 1944, instalând aici o bază aeriană. Între 1962 și 1986 a fost sediul lui Trust Territory of the Pacific Islands.

SAKISHIMA, mic arh. coraligen japonez, în V Oc. Pacific, alcătuit din 20 ins., situat la S de lanțul insular Ryukyu, la E de ins. Taiwan; 888 km². Ins. pr.: Mikayo, Ishigaki, Iriomote.

SAVAI’I sau SAVAII, ins. vulcanică în arh. Samoa (Oc. Pacific), cea mai mare din acest arh., situată la 13°36′ lat. S și 172°27′ long. V; 1.821 km². Oraș ăr.: Tuasivi. Este dominată de conul vulcanic Mauga Silisili, înalt de 1.858 m.

RIO GRANDE DE SANTIAGO, fluviu în partea central-vestică a Mexicului; 965 km. Izv. din Sierra Madre Occidental, de la 29 km V de Ciudad de Mexico, traversează lacul Chapala și se varsă în Oc. Pacific, în fața ins. Marias. În cursul superior, până la intrarea în lacul Chapala, poartă numele Rio Lerma. În apropiere de orașul Guadalajara, formează cascada Juancatlán, cu o cădere de 22 m.

SANTIAGO (SANTIAGO DE CHILE) [tʃíle], cap. Rep. Chile, situată în partea centrală a țării, pe râul Mapocho, la 95 km de țărmul Oc. Pacific, dominată de dealurile Santa Lucía și San Cristóbal, în apropiere de m-ții Anzi; 4,6 mil. loc. (2002). Aeroporturile Pudahuel și Los Cerrillos. Nod feroviar și rutier. Metrou. Cel mai mare centru politic, economic, comercial, financiar-bancar, științific, de învățământ și turistic al țării. Expl. de min. de cupru. Ind. metalurgiei feroase și neferoase, chimică, constr. de mașini și de material feroviar, de prelucr. a lemnului (mobilă), textilă, pielăriei și încălțămintei, sticlăriei, hârtiei, poligrafică și alim. Are șapte universități (cea mai veche din 1738), nouă muzee (de istorie, de artă precolumbiană, de arte fine ș.a.), două teatre, Academii de istorie, de științe, de medicină, de artă ș.a., orchestră simfonică, patru observatoare astronomice, Arhivă națională, Bibliotecă națională ș.a. Parcurile Santa Lucía și San Cristóbal. Grădină zoologică; Catedrala mitropolitană (1558, reconstruită în 1780 după un incendiu) situată în Plaza de Armas; biserică franciscană (sec. 16, reconstruită în sec. 19); Palacio de la Moneda (sec. 18); Casa Colorado (1769); Palatul Cusiño (sec. 19). Fundat la 12 febr. 1541 de conchistadorul spaniol Pedro de Valvidia, cu numele Santiago del Nuevo Estremadura, a fost declarată oficial cap. statului Chile la 12 febr. 1818. Distrusă în mare parte de cutremurele din 1617 și 1674.

SANTA ROSA 1. Oraș în partea central-estică a Argentinei, centrul ad-tiv al prov. La Pampa, situat la 200 km de Bahia Blanca; 93.9 mii loc. (2001). Nod de comunicații. Centru agricol (cereale, creșterea bovinelor). Muzeu de artă regională și de istorie naturală. Universitate (1958). Fundat în 1892. 2. Oraș în V S.U.A. (California), situat pe râul omonim, la poalele m-ților Sonoma, la 25 km de țărmul Oc. Pacific, la 80 km NNV de San Francisco; 147,6 mii loc. (2000). Ferme pentru creșterea păsărilor. Centru viticol și de vinificație. Ind. chimică, textilă, pielăriei și încălțămintei, opticii (instrumente optice), de prelucr. a lemnului și a fructelor. Universitate. Muzee de artă și istorie. În apropiere se află gheizere, izvoare cu ape minerale și Pădurea pietrificată. Fundat în 1833 de generalul Mariano Guadalupe Vallejo; declarat oraș în 1868.

SANTA MONICA, oraș în V S.U.A. (California), situat pe țărmul golfului omonim al Oc. Pacific, la poalele m-ților Santa Monica, la 24 km V de Los Angeles; 84,1 mii loc. (2000). Stațiune balneară (plaje). Turism. Constr. de avioane (Compania McDonnell-Douglas), de componente aerospațiale și de dispozitive și sisteme laser. Ind. Chimică. Orchestră simfonică. Centru de afaceri. Fundat în 1827, devine oraș în 1886.

SANTA ISABEL 1. Ins. în partea central-estica a arh. Solomon, în SV Oc. Pacific, situată la 64 km SE de ins. ins. Choiseul, de care este separată prin str. Manning, și la 80 km NV de ins. Guadalcanal; 3,8 mii km²; 225 km lungime; 32 km lățime max. Orașe pr.: Kia, Baolo, Buala. Plantații de cocotieri. Zăcăminte de nichel (descoperite în 1960). Ocupată de Germania (1886-1899). 2. V. Malabo.

SANTA CRUZ. 1. (NENDO sau NDENI), arh. vulcanic și coraligen în SV Oc. Pacific (Melanezia), în statul insular Solomon, situat la 402 km E de arh. Solomon; 938 km². Ins. pr.: Santa Cruz (Nendo sau Ndeni), Utupua, Vanikoro. Plantații de cocotieri. Pescuit. Descoperit în 1595 de exploratorul spaniol Alvaro de Mendaña de Neira. 2. V. Saint Croix. 3. Prov. în extremitatea de S a Argentinei, în Patagonia, extinsă între Oc. Atlantic în E și Cordillera Andină în V, la granița cu Chile; 243,9 mii km²; 196,9 mii loc. (2001). Centrul ad-tiv: Rio Gallegos. Afectată de vânturi și furtuni frecvente. Creșterea ovinelor. Păduri, lacuri glaciare. Turism. Parcurile naționale Los Glaciares (4,5 mii km²) și Perito Moreno (1,2 mii km²). Pădure pietrificată, declarată monument al naturii (1954), extinsă pe 35 km². 4. (numele complet: SANTA CRUZ DE LA SIERRA), oraș în partea central-estică a Boliviei, pe râul Piray, la 480 km SE de La Paz și 290 km NE de Sucre; centrul ad-tiv al departamentului Santa Cruz; 1,1 mil. loc. (2001). Aeroportul Viru-Viru. Nod rutier. Expl. de petrol, gaze naturale, min. de fier și de mangan. Rafinărie de petrol. Ind. petrochimică, de prelucr. a lemnului, textilă, pielăriei și alim. (ulei de soia, zahăr, rom, preparate din carne și lapte, alcool). Centru comercial și piață agricolă pentru cafea, cacao, tutun, orz, soia, trestie de zahăr, fructe, bovine. Universitate (1879). Fundat în 1561 de conchistadorul spaniol Nuño de Chávez pe locul azi al orașului San José de Chiquitos, a fost nevoit să se mute pe vatra actuală în 1595 din cauza atacului amerindienilor. În 1811 locuitorii S.C. și-au proclamat independența față de Spania.

SAN SALVADOR, cap. Rep. El Salvador, situată în partea central-vestică a țării, pe Rio Ace Chaute, la 11 km V de vulcanul San Salvador, la 32 km de țărmul Oc. Pacific; 485,8 mii loc. (2001). Nod feroviar și rutier pe șoseaua panamericană. Aeroportul Comalpa (1970). Pr. centru politic, economic, financiar-bancar, comercial, cultural-științific, și turistic al țării. Ind. chimico-farmaceutică, de prelucr. a lemnului, textilă (țesături), a confecțiilor, pielăriei și încălțămintei, cosmeticii, mat. de constr. (ciment) și alim. (zahăr, bere, lichior, țigarete, brânzeturi). Două universități (cea mai veche din 1841). Observator astronomic. Bibliotecă națională. Muzeu național al științelor și industriei (1883); Muzeu național (1940). Grădină botanică. Catedrală (sec. 19). Palat național (1907-1920). Fundat în 1525 de către conchistadorul spaniol Pedro de Alvarado în apropiere de Suchitito și mutat în 1528 pe locul actual (32 km SV de vatra inițială) de către conchistadorul Don Jorje de Alvarado (fratele fondatorului). Declarat oraș în 1546, a devenit cap. statului independent El Salvador în 1821, apoi a Federației Provinciilor Unite ale Americii (1831-1838) și a Rep. El Salvador (din 1841). Ruinat adesea de erupțiile vulcanului San Salvador (1.960 m alt., craterul are 1.000 m ad.) a cărei ultimă manifestare a avut loc în 1917. Distrus aproape în întregime de cutremurele din 1854, 1873, 1917 și 1986. La 19 km E de oraș se află lacul Ilopango, cu stațiunea balneară estivală omonimă.

SAN JUAN [san huán] 1. Râu în VSV S.U.A., afl. stg. al fl. Colorado în pod. Colorado; 580 km. Izv. din masivul cu același nume (M-ții Stâncoși), din apropierea pasului Wolf Creek, curge mai întâi pe direcție NE-SV până la Bloomfield, după care se îndreaptă către V. În cursul superior a fost construit (1963) barajul Navajo (122 m înălțime), în urma căruia s-a format lacul de acumulare omonim ale cărui ape pun în mișcare turbinele unei hidrocentrale. În platoul Colorado formează numeroase canioane de peste 300 m ad., între care cel mai important este Goosenecks. Afl. pr.: Animas, Los Pinos, Piedra, La Plata, Mancos. 2. Fl. în V Columbiei; 320 km. Izv. din Cordillera Occidental și se varsă în Oc. Pacific, la NV de Buenaventura. 3. Fl. în S Nicaraguei; 224 km. Izv. din lacul Nicaragua, curge pe direcție generală NV-SE și în aval de orașul El Castillo de Conceptión formează granița cu Costa Rica până la vărsarea sa în M. Caraibilor (debușează prin trei brațe: Juanillo Menor, Rio Colorado și San Juan). Cunoscut și sub numele de Río San Juan sau Desaguadero. 4. Oraș în V Argentinei, centrul ad-tiv al prov. omonime, situat la poalele m-ților Anzi, pe râul San Juan, la 965 km NV de Buenos Aires; 115 mii loc. (2001). Nod feroviar, Centru comercial și minier (aur, argint, min. de fier și cupru, cărbune). Piață agricolă pentru cereale, animale, fructe. Ind. mat. de contr. (ciment), de prelucr. a lemnului și a produselor agricole. Viticultură. Catedrală iezuită (sec. 18), Muzeul memorial „Domingo Sarmiento”. Distrus în mare parte de cutremurul din ian. 1944. Fundat în 1562 de guvernatorul spaniol Juan Jufré y Montesa. 5. Prov. în partea central-vestică a Argentinei, situată la poalele m-ților Anzi, la granița cu Chile; 89,6 mii km²; 620 mii loc. (2001). Centrul ad-tiv: San Juan. Expl. de min. de fier și cupru, de cărbune, aur, argint. Creșterea bovinelor și ovinelor. Plantații de meri și viță de vie. În prov. S.J. se află epicentrul unei zone seismice care provoacă frecvente cutremure (cele mai puternice au avut loc în anii 1776, 1944 și 1977). 6. Oraș în NE ins. Puerto Rico, centrul ad-tiv al acesteia, port la Oc. Atlantic; 437 mii loc. (2003). Aeroport. Nod de comunicații. Șantier naval. Ind. chimică, a mat. de constr. (ciment), textilă (țesături), de prelucr. a tutunului, farmaceutică, alim. (rom Bacardi, zahăr conserve). Rafinărie de petrol. Bijuterii. Important centru comercial, financiar și turistic. Exportă tutun, țigarete, cafea, zahăr. Universități (cea mai veche din 1903). Conservator; orchestră simfonică. Muzee de artă, de antichități și de arhitectură colonială (acesta din urmă amenajat în La Casa del Callejón). Bibliotecă (La Casa de Libro), 1955. Festival anual „Pablo Casals”. Catedrala San Juan de Baustita (1521-1540, completată în 1802); Biserica dominicană San José (1532), cea mai veche biserică din emisfera vestică; castelul-fortăreață San Felipe del Morro (sau El Morro, 1539, completat în 1787); forturile „La Fortaleza” (1533), „San Cristóbal” (1766-1772) și „San Geronimo” (1771-1778). Centrul istoric și castelul au fost incluse (în 1983) în Patrimoniul cultural universal. Fundat de exploratorul spaniol Juan Ponce de León în 1508, stăpânit de britanici în 1598, jefuit de olandezi în 1625 și atacat de britanici în 1797. Cucerit de americani în 1898, o dată cu ins. Porto Rico, în timpul Războiului americano-spaniol (1898); anexarea a fost confirmată prin Tratatul de Pace de la Paris (10 dec. 1898).

SAN DIEGO [sæn diéigou], ora șn VSV S.U.A. (California), situat pe țărmul golfului omonim la Oc. Pacific, la 160 km SE de Los Angeles și la 20 km N de granița cu Mexic; 1,2 mil. loc. (2000). Aeroport „Lindbergh”. Port comercial și de pescuit. Bază navală (69 mii ha), din 1917. Construcții navale, de rachete și componente aerospațiale, de aparataj electronic și electrotehnic. Ind. chimică, textilă (țesături) și alim. (conserve de pește). Muzeu aerospațial; Muzeu antropologic; Muzeu de științele naturii; Galerie de artă. Teatru dramatic; Teatru de operă și balet; Orchestră simfonică. Universitatea de Stat „San Diego” (1897). Planetarium. Parcul Balboa cu Grădina botanică și o foarte valoroasă Grădină zoologică. Far (1855). Festival anual național „Shakespeare” (iun.-sept.). Podul San Diego-Coronado (3,5 km lungime) peste G. San Diego. Stațiune balneară. Turism. La 28 sept. 1542, navigatorul portughez în serviciul Spaniei, Juan Rodríguez Cabrillo, a descoperit golful pe care l-a numit San Miguel, iar la 10 nov. 1602, exploratorul spaniol Sebastián Vizcaino a ajuns în acest golf, arborând pe țărm steagul Spaniei, numindu-l San Diego de Alcalá de Henares. La 16 iul. 1769, Gaspar de Portolá întemeiază un post militar, iar misionarul franciscan Junipero Serra și-a stabilit reședința aici. Declarat oraș în 1834. În 1846 S.U.A. cuceresc orașul de la mexicani; noii stăpânitori au proiectat, în 1867, un nou oraș, care a cunoscut un avânt deosebit o dată cu racordarea la calea ferată ce venea de la Santa Fe (3).

SAN FRANCISCO [sæn frənsískou] 1. Golf al Oc. Pacific, în V S.U.A., legat de apele oceanului prin canalul Golden Gate; 1,8 mii km²; 97 km lungime (de la N la S); 3-20 km lățime; ad. max.: 109 m. În el se varsă fl. Sacramento și San Joaquin. Ins. pr: Angel, Yerba Buena, Alcatraz, Treasure. Traversat de podurile rutiere Golden Gate, în NV (de 1.280 m lungime, situat la 80 m deasupra nivelului apei, deschis traficului la 27 mai 1937), Bay Bridge (care leagă S. f. cu Oakland), lung de 6,95 km, construit în 1936, cu punct de sprijin pe ins. Comorii, și San Mateo, în partea central-sudică a golfului (13,2 km lungime), cu punct de sprijin pe ins. Yerba Buena, dat în folosință la 12 nov. 1936. G. S. f. a fost descoperit în 1542 de exploratorul portughez Juan Rodriguez Cabrillo. În 1579 în acest g. a acostat Sir Francis Drake, iar în 1769 a fost vizitat de exploratorul spaniol Don Gaspar de Portolá. 2. Oraș în V S.U.A. (California), situat în pen. San Mateo, pe țărmul golfului omonim, pe falia San Andreas, extins pe 40 de dealuri (Davidson, 280 m, Nob, Russian Hill ș.a.); 776,8 mii loc. (2000). Împreună cu orașele Oakland, San Jose, Berkeley, San Mateo, Palo Alto, Richmond și Almeida formează o conurbație de 6,2 mil. loc. (1999), cu numeroși imigranți din Asia (chinezi – cea mai mare comunitate din S.U.A. -, japonezi, filipinezi, coreeni, thailandezi, vietnamezi, laoțieni ș.a.). Nod de comunicații. Port. Aeroport (la 11 km S de oraș). Punct terminus al căii ferate transcontinentale. Important centru comercial, financiar (sediul lui Bank of America), ind., cultural și turistic. Constr. navale, de rachete, avioane, mașini-unelte, aparataj electronic și electrotehnic, de computere ș.a. Ind. metalurgică, de prelucr. și chimizare a petrolului, chimică (mase plastice, produse din cauciuc), hârtiei, poligrafică, textilă, a conf. (blue jeans produși de renumita firmă Levi Strauss & Co.) și alim. Rafinărie de petrol. Exportă cereale, legume, petrol, produse chimice și ind. Universitatea San Francisco (1855), Universitatea de Stat (1899), Universitatea Golden Gate (1901), Conservator (1917), Orchestră simfonică ((1911), Academia de Științe ale Californiei, Muzeu de artă modernă, Galerie de artă, teatre. Parcurile Golden Gate (400 ha), Hyatt ș.a. Pe ins. Alcatraz din G. San Francisco se află penitenciarul Alcatraz, una dintre cele mai bine păzite închisori din lume, astăzi muzeu. Simbolul orașului S. f. este tramvaiul tras pe cablu (din 1873), inițial tras de cai, cu trei linii (16 km lungime). Orașul S. f. este afectat de frecvente cutremure, din cauză că se află pe falia activă San Andreas, cele mai distrugătoare fiind cele din anii 1868, 1898, 1900, 18 apr. 1906 (acesta însoțit și de puternice incendii, în urma cărora orașul a fost distrus aproape în întregime) și din 17 oct. 1989 (7,1 grade pe scara Richter). Monumente: clădirea Primăriei (1935) de 94 m înălțime, Pagoda păcii, Turnul pompierilor. Tunel subacvatic cu șosea între S. f. și Oakland (5,6 km lungime), cel mai lung tunel de acest fel din America de Nord. Acvarium. Planetarium „Morrison”. Grădină botanică. În 1595, exploratorul portughez Sebastian Rodriguez Cermeño a pătruns în G. San Francisco, ajungând până în zona actualului oraș, numit locul respectiv Puerto de San Francisco. În 1769, expediția spaniolă condusă de Don Gaspar de Portolá a redescoperit locul unde se află orașul și l-a revendicat în numele Spaniei. În 1776, misionarii franciscani din expediția spaniolă a lui Juan Bautista de Anza au întemeiat așezarea cu numele Yerba Buena. A aparținut statului mexican (1821-1846). Ocupat de forțele americane ale S.U.A. (în 1846), a cunoscut o rapidă dezvoltare o dată cu descoperirea de aur în ținuturile învecinate. În 1869 a devenit punct terminus al primei căi ferate transcontinentale americane. Din 1848 are actualul nume. ◊ Conferința de la ~, conferință internațională (25 apr.-26 iun. 1945) cu participarea a 51 de țări la care a fost adoptată Carta Organizației Națiunilor Unite. ◊ Tratatul de pace de la ~, trata separat de pace cu Japonia (8 sept. 1951) la Conferința de la S. f. de către 49 de state. ◊ Pactul de securitate americano-japonez (8 sept. 1951) de la ~, care prevede staționarea, pe timp nedeterminat, a trupelor americane pe terit. Japoniei.

SAN CRISTÓBAL 1. (SAN CRISTOVAL sau MAKIRA), ins. în S arh. Solomon, în V. Oc. Pacific; 3,3 mii km²; lungime: 129 km; lățime max.: 40 km. Oraș pr.: Kirakira. Relief muntos cu alt. max. de 1.250 m. 2. Ins. vulcanică ecuadoriană în arh. Galápagos, în E Oc. Pacific, la 965 km V de Ecuador; 505 km²; 41 km lungime; 43 km lățime max. Orașe pr.: San Cristóbal și Puerto Baquerizo Moreno. Relief muntos, cu alt. max. de 1.308 m. Trestie de zahăr, cafea, yucca. Cunoscută și sub numele Chatham. Monumentul „Darwin”, ridicat în 1935. Bază militară ecuadoriană. 3. Oraș în S Rep. Dominicane, la 40 km VSV de Santo Domingo; 88,6 mii loc. (2002). Piață agricolă (orez, zahăr, cafea, fructe). Fundat în 1575 de spanioli. 4. Oraș în NV Venezuelei, centrul ad-tiv al statului Táchira, situat la poalele Cordillerei de Mérida, la 823 m alt., în apropiere de granița cu Columbia; 234 mii loc. (2001). Nod de comunicații. Ind. cimentului, de prelucr. a lemnului, a cafelei și a tutunului, textilă, pielăriei și încălțămintei și alim. Piață pentru cafea, tutun și zahăr. Fundat de spanioli în 1561. Distrus în mare parte de cutremurul din 1875.

PORTLAND [pórtlənd], oraș în NV S.U.A. (Oregon), situat pe râul Willamette, la 16 km SE de confl. cu fl. Columbia, la 160 km de țărmul Oc. Pacific; 529,1 mii loc. (2000). Port fluvio-maritim. Nod feroviar. Aeroport. Metalurgia aluminiului. Șantier naval. Ind. de prelucr. a lemnului, a sticlăriei, celulozei și hârtiei, chimico-farmaceutică, textilă, electronică, constr. de avioane, de mașini de transport și utilaje electrotehnice, alim. Centru comercial activ. Exportă lemn, aluminiu celuloză și hârtie, legume și fructe. Piață pentru lână. Universități (1901, 1905, 1946, 1955, 1974). Orchestră simfonică. Teatru. Muzeu de artă. Washington Park (41 ha). Grădină zoologică. Centru turistic (în apropiere se află cascada Multnomah de 259 m, barajul Bonneville ș.a.). Podul de oțel Fremont (cu deschiderea principală de 366 m). Întemeiat în 1829, s-a dezvoltat după 1844.

PORTOVIEJO, oraș în V Ecuadorului central, pe râul omonim, în apropierea coastei Oc. Pacific, la 145 km NV de Guayaquil; 171,8 mii loc. (2001). Centru comercial agricol (cafea, cacao, bumbac, trestie de zahăr, lemn de balsa). Meșteșuguri (tăbăcărie, pălării de Panamá, coșuri). Univ. tehnică (1952). Episcopie (1871). Fundat (1535) de coloniștii spanioli lângă coastă, s-a mutat pe actualul amplasament (1628) din cauza atacurilor indienilor.

OCEANUL AUSTRAL (sau ANTARCTIC), vechea denumire a apelor oceanice ce înconjură Antarctida și care constituie părțile sudice ale oceanelor Pacific, Atlantic și Indian.

OCEANUL PACIFIC v. Pacific, Oceanul~.

OCEANUL INDIAN, ocean cuprins între Africa (la V), Asia (la N și NE), Australia (la E) și Antarctica (la S), care comunică larg cu Oc. Atlantic, în zona de S a Capului Bunei Speranțe, și cu Oc. Pacific prin intermediul strâmtorilor și al mărilor din Arh. Malaez și prin zona de la S de Tasmania; 73,4 mil. km² (74,9 mil. km², cu mările mărginașe – al treilea ca mărime, după Oc. Pacific și Atlantic). Ad. max.: 7.450 m (fosa Java). Ad. medie: 3.897 m. În partea centrală a fundului oceanului se află un lanț muntos submarin, care se prelungește spre S cu câteva ramificații. În V se află ins. Madagascar, iar în N ins. Ceylon. În cadrul O.I. se află arhipelagul Andaman și Nicobar, Lakshadweep, Maldive, Mscarene, Seychelles ș.a. Mările mărginașe, sunt: Marea Roșie, Marea Arabiei, Marea Andaman, Marea Timor. Golfuri: Aden, Oman, Persic, Bengal. Salinitate medie: 33-36,5‰. În N sunt curenți marini determinați de musoni, iar în S se formează un curent alizeic cu două ramuri: al Mozambicului și al Madagascarului. Prin O.I. trec importante linii de navigație maritimă care leagă Europa de Asia de S, SE și E, cu Australia și Africa de E.

OCEANSIDE [əúʃ(ə)sáid], oraș în SV S.U.A. (S Californiei), pe coasta Oc. Pacific (G. Santa Catalina), în N Pen. California, la gura de vărsare a râului San Luis Rey, la 72 km N de San Diego; 161 mii loc. (2000). Stațiune maritimă balneară. Funcție rezidențială. Culturi legumicole. Colegiul Mira Costa (f. 1934). Baza militară Camp Pendelton (1942). Misiunea San Luis Rey (f. 1798), restaurată. 27 parcuri municipale și o plajă lungp de 5,6 km. A devenit oraș în 1888 după construcția c. f. a Californiei de Sud (1883).

OCEAN (sau BANABA), insulă vulcanică, în V Oc. Pacific (Oceania), la c. 90 km S de Ecuador. aparținând statului Kiribati (din 1979); 6 km². Localit. pr.: Ooma. Alt. max.: 81 m. Plantații de cocotieri. Descoperită în 1804.

OCEAN (< fr., lat.; {s} n. pr. gr. Okeanos) s. n. Vastă întindere de apă sărată, delimitată de mase continentale, Pe supr. Terrei există următoarele o.: Pacific, Atlantic, Indian, Arctic (sau Înghețat). În unele lucrări este menționat și un o. Antarctic sau Austral (care cuprinde de fapt extremitățile sudice ale celor trei principale oceane). Apa o. se caracterizează prin mișcări permanente reprezentate de valuri, curenți și maree. O. au suprafețe mult mai mari decât mările, prezintă numeroase fose (gropi) abisale, platformele continentale au proporțional o extensiune0 mai mică (ocupă c. 10-15% din supr. lor), iar salinitatea este mai puțin variată. Fundul o. este foarte neuniform, relieful subacvatic fiind format din platforme continentale, câmpii abisale, lanțuri (dorsale) montane, fose (gropi). ◊ Oceanul Planetar sau Mondial = totalitatea oceanelor și mărilor, care comunică larg între ele sau prin intermediul unor strâmtori, cu o supr. de 360.650.000 km² (70,8% din supr. Terrei) și un volum de apă de 1.370 mil. km³ (97,5% din totalul hidrosferei), constituind obiectul de studiu al oceanografiei. Ad. medie: c. 3800 m; ad. max.: 11.033 (fosa Cook din Oc. Pacific). Salinitatea medie: 32‰ (aceasta variază în funcție de zonele climatice și de condițiile locale, între 38‰ în apele polare și 41‰ în G. ’Aqaba). Temp. apei scade (la suprafață) de la Ecuator (c. 27°C) la poli (-1,5°C), precum și spre adâncime (la 4.000 m. ad. atinge 1,6°C). Apa Oceanului Planetar este supusă forței de gravitație și de atracție a Lunii și Soarelui. Contribuie în mod substanțial la reglarea circuitului carbonului, prin capacitatea sa de a absorbi mari cantități de CO₂ din atmosferă. O. Planetar are un rol foarte important în echilibrul natural al Terrei, fiind un rezervor termic major, un vast domeniu pentru numeroase viețuitoare și o bogată sursă de hrană și energie. Exploatarea tradițională a oceanelor și mărilor (pescuit, navigație etc.) a fost completată, în ultimele decenii, cu folosirea energiei mareelor și valurilor și mai ales cu exploatarea zăcămintelor de petrol din platformele continentale. ♦ Fig. Întindere nemărginită, imensitate; mulțime, noian.

OCEANIA, denumirea sub care este cunoscută totalitatea insulelor (c. 10.000) din partea central-sudică a Oc. Pacific, răspândite pe o supr. acvatică de c. 70 mil. km², pe c. 5.000 km de la N la S (respectiv între ins. Midway în N, aflată la 28°13′ lat. N, și ins. Macquarie în S, situată la 54°36′ la S) și c. 12.000 km de la V la E (respectiv între ins. Dirk Hartog, la 113° long. E în V și ins. Sala y Gómez, la 105°28′ long. V în E). O. se extinde în zona intertropicală, pe o supr. de uscat (insulară) de c. 1,3 mil. km², cuprinzând trei subdiviziuni tradiționale: Melanezia (în V), Micronezia (în NV), Polinezia (în partea centrală și estică). Unii autori au extins foarte mult accepțiunea termenului, incluzând în O. și Noua Zeelandă (în S) și chiar Australia și Arh. Malaez. Relieful O. prezintă aspecte diferențiale. Astfel, în insulele mari ale Melaneziei (Noua Guinee, Noua Caledonie ș.a.) există un relief variat, complex și impunător, format predominant din munți, cu numeroși vulcani (alt. max.: 5.030 m, vf. Jaya), precum și din dealuri și câmpii litorale, în timp ce în insulele mai mici ale Polineziei și Microneziei relieful este monoton, simplu și aplatizat. Un element definitoriu al O. îl constituie marea extensiune a recifelor de corali (aproape 3/4 din atolii de pe Terra), statele Kiribati și Tuvalu fiind alcătuite aproape în întregime din atoli. Clima este în general caldă și umedă, iar vegetația și fauna se caracterizează prin existența multor specii endemice și marea diversitate a păsărilor, dar și o foarte slabă reprezentare a mamiferelor. Primul european care a pătruns în O., descoperind arh. Mariane (1521), a fost Magellan. Pe lângă cele 13 state independente, și Hawaii, stat al S.U.A., există și o serie de teritorii dependente (aflate sub administrația Franței, S.U.A., Noii Zeelande, Australiei), unele dintre ele beneficiind de autonomie internă.

PACIFIC, Oceanul ~, cel mai întins și mai adânc ocean al Pământului, limitat de peninsulele Alaska și Ciukotka (la N), de Asia și Australia (la V), Americile de Nord și de Sud (la E) și Antarctida (la S). Comunică cu Oc. Arctic prin str. Bering, cu Oc. Atlantic prin str. Drake, str. Magellan și Canalul Panamá, iar cu Oc. Indian prin mările și strâmtorile din Arh. Malaez. În S comunică larg cu Oc. Indian și Oc. Atlantic. 165,3 mil. km² (179,7 mil. km² cu mările mărginașe – c. 50% din Supr. Oc. Planetar). Volum: 707,6 mil. km³ (iar cu mările mărginașe 723,7 mil. km³). Salinitatea medie: 34,9‰, max.: 36,5‰ și minimă: 32‰. Temp. apei este în febr. 28°C la Ecuator și -1°C la lat. mari, iar în aug. 29°C la Ecuator și +8°C în N și 0°C în S. Se întinde de la N la S pe 15,8 mii km, iar de la V la E pe 19,5 mii km. Ad. medie: 3.028 m; ad. max.: 11.033 (fosa Marianelor, cea mai mare adâncime oceanică). Țărmuri abrupte însoțite de lanțuri muntoase. Paralel cu țărmurile vestice se întind șiraguri de insule ce delimitează mări marginale. Regiunea sa periferică cuprinde zone cu seismicitate puternică și activitate vulcanică intensă („Cercul de foc al Pacificului”) și cu gropi abisale. În centru și SV se află numeroase insule care formează Oceania, iar în părțile marginale în N ins. Aleutine, în V Kurile, Sahalin, arhipelagul japonez, arh. Filipine, Noua Guinee, Noua Zeelandă, în E arh. Galápagos. Relieful fundului cuprinde cel mai mare număr de munți submarini (c. 1.400), în cea mai mare parte de origine vulcanică, formând o dorsală cu o lățime considerabilă și cu înălțimi de 2.000-3.000 m deasupra nivelului general al fundului; alt. max. se află în partea de E a arh. Tonga, respectiv de 8.325 m, vârful muntelui aflându-se la 365 m sub nivelul apei. În alte cazuri, vârfurile munților se ridică deasupra nivelului apei, apărând la suprafață ca insule vulcanice (ex. Mauna Kea, în Hawaii atinge 4.205 m deasupra nivelului mării) sau se află la mică adâncime, în jurul lor formându-se insule coraligene. Curenții formează două circuite: în emisfera nordică Curentul Ecuatorial de N, Kuroshivo (Kuroshio), Curentul P. de N și Curentul Alaskăi – curenți calzi și Oyashivo (Oyashio), Kamceatka și Curentul Californiei – curenți reci; în emisfera sudică Curentul Ecuatorial de S, Curentul Australiei de E – curenți calzi și Curentul P. de S, Curentul Perúlui (Humboldt) – curenți reci. În zona ecuatorială se formează contracurenții ecuatoriali de N și de S. Un fenomen natural aparte, care se manifestă în partea central-sudică a P., este El Niño. Străbătut de importante căi de navigație. Principalele porturi: Vladivostok, Vancouver, San Francisco, Los Angeles, Valaparaíso, Shanghai, Sidney. Floră și faună bogată și variată. Importante zone de pescuit (c. 60% din cantitatea de pește de pește pescuit pe glob). P. a fost descoperit la 29 sept. 1513 de conchistadorul spaniol Vasco Nuñez de Balboa, în urma expediției de traversare a istmului Panamá, care l-a numit Mar del Sur (Marea Sudului). Traversat pentru prima dată de Magellan, care i-a atribuit numele Mar Pacifico(Marea Liniștită). Este străbătut de meridianul de 180°, care constituie (cu mici abateri legate de împărțirea administrativă a arhipelagurilor) linia internațională de schimbare a datei. – Bătălia din ~, ansamblul operațiunilor militare duse în timpul celui de-al Doilea Război Mondial între Japonia și S.U.A., asistată de aliații ei (1941-1945).

PĂDÚRE (lat. padulem) s. f. Ecosistem sau complex de ecosisteme în care predomină una sau mai multe specii lemnoase, alături de plante erbacee, mușchi etc. și în care trăiesc diferite specii de animale: p. constituie biomuri majore. Resturile organice (crengi, frunze etc.) constituie pătura moartă a p. sau litiera. După natura lor, p. pot fi naturale (apărute spontan) și cultivate (prin plantarea puieților de arbori crescuți în pepiniere). Caracteristicile p. diferă în funcție de condițiile climatice. În zona temperată, p. sunt adaptate la un regim climatic cu precipitații suficiente sau abundente și și temperaturi moderate; aici predomină foioasele cu frunze căzătoare (stejar, gorun, carpen, frasin, arțar, ulm, fag etc.), ca în regiunile temperate din Europa, Asia și America de Nord sau, alteori, predomină specii sempervirescente cu frunza lată (fagul austral sau Nothofagus din Chile). În p. din zona boreală domină coniferele sempervirescente (ex. taigaua). În zonele tropicale se întâlnesc p. tropicale umede (în ariile cu precipitații abundente) și regulate, p. musonice în SE Asiei (unde perioadele cu ploi abundente alternează cu cele secetoase), p. cu adaptări xeromorfe, ca în SV Americii de Nord, SV Africii, unele regiuni ale Americii Centrale și de Sud și în Australia (cu precipitații sporadice), unde predomină arborii scunzi, spinoși prin care, treptat, se face trecerea spre savană și semideșert. Pe glob, p. ocupă c. 30% din suprafața uscatului; în România, ele se întind pe c. 27% din suprafața totală a țării. P. este unul dintre factorii care asigură menținerea echilibrului la nivel local, regional și chiar planetar; are un rol important de protecție a solului împotriva eroziunii, de moderator climatic; contribuie la regularizarea scurgerii și la purificarea aerului. Preia mari cantități de dioxid de carbon din atmosferă, eliberând în schimb oxigen. ◊ P. tropicală umedă (sau ecuatorială) = biom terestru major alcătuit predominant din arbori din zona ecuatorială (bazinul Amazonului, V Africii, Asia de SE); aici predomină speciile sempervirescente cu frunze late, de înălțimi variate. Stratul erbaceu este slab reprezentat, abundente fiind lianele și epifitele. Exploatarea nerațională a p. ecuatoriale a dus și va duce în continuare la reducerea biodiversității și la amplificarea efectului de seră. ◊ P. parc = p. alcătuită din pâlcuri de de arbori alternând cu vegetație ierboasă bine dezvoltată; se întâlnește îndeosebi în Africa, la trecerea de la pădurea tropicală la savană. ◊ P. galerie = p. care mărginește malurile râurilor, prelungindu-se mult în zona de savană. ◊ P. de ceață = p. care se formează pe versanții munților, unde aerul este suprasaturat de vapori de apă datorită stagnării îndelungate a norilor la nivelul respectiv (ex.: pe versantul dinspre Oc. Pacific al munților din America de Nord, Centrală și partea de N a Americii de Sud).

OTAGO 1. Regiune istorică și veche provincie în S Noii Zeelande (Insula de Sud); 31,5 mii km²; 194,5 mii loc. (2001). 2. (Otago Harbour), golf al Oc. Pacific pe coasta de SE a Insulei de Sud (Noua Zeelandă), mărginit la E de pen. omonimă; 18 km lungime. Pr. porturi: Dunedin (la SV) și Port Chalmers (la NV).

PERLAS, Archipielago de la ~, arhipelag în Statul Panamá, Golful Panamá la Oc. Pacific; 1.166 km². Renumit în trecut pentru pescuitorii de perle.

QUEEN CHARLOTTE ISLANDS [kuin șa:lət ailəndz] (INSULELE REGINA CHARLOTTE), arhipelag canadian în Oc. Pacific, alcătuit din 150 de insule, extins de-a lungul coastelor vestice canadiene (British Columbia) de care este separat prin str. Hecate (160 km lățime); 9,6 mii km². Ins. pr.: Graham (6,5 mii km²), Moresby (2,6 mii km²), Louise, Lyell, Kunghit. Orașe pr.: Masset, Skidegate, Rose Harbour, Sandspit. Relief muntos, alcătuit din roci cristaline și vulcanice, cu alt. max. de 1.202 m, acoperit cu păduri. Expl. forestiere și carbonifere. Pescuit. Creșterea animalelor. Arhipelagul a fost vizitat de spaniolul Juan Pérez (1774) și de căpitanul englez James Cook (1778) și explorat în 1787 de navigatorul britanic George Dixon. În acest arhipelag trăiesc mulți indieni haida.

PASAJUL DE NORD-VEST, ansamblu de strâmtori și canale în Arh. Arctic Canadian, care permite legătura între Oc. Atlantic și Oc. Pacific, prin intermediul Oc. Arctic. A fost descoperit de R.J. McLure (1850-1854), conducând o expediție de căutare a lui J. Franklin. Primul care a navigat prin P. de NV a fost Roald Amundsen (1903-1906).

OSCILÁȚIE (< fr., lat.) s. f. 1. Mișcare periodică, alternativă și simetrică, a unui corp în raport cu o anumită poziție a sa: vibrație, pendulare, oscilare. 2. (FIZ.) Variație periodică în timp a valorilor unei mărimi care caracterizează un sistem fizic, însoțită de o transformare a energiei dintr-o formă în alta. Caracteristicile principale ale unei o.: elongația, amplitudinea, perioada, frecvența și faza. ◊ O. amortizată = o. a cărei amplitudine se micșorează în timp. ◊ O. liberă (proprie) = o. a unui sistem care nu primește energie din exterior, după ce a primit un impuls inițial. ◊ O. întreținută (constrânsă) = o. a unui sistem care primește energie din exterior. 3. O. sudică (pacifică) (ENSO = El Niño Southern Oscilation) = modificarea, la intervale neregulate, a circulației atmosferice și a direcției curenților din Oc. Pacific, care provoacă fenomenul El Niño (v. Niño, El) și opusul acestuia, La Niña (caracterizat printr-o răcire anormală a apelor din E Oc. Pacific) cu consecințe de mare amploare (ex. ploi abundente și taifunuri în Australia și S Asiei; uragane în Oc. Atlantic; ierni grele în Canada și S.U.A.). 4. Fig. Șovăială, nehotărâre; fluctuație.