Definiția cu ID-ul 504342:


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

páce, s. f. – Situație, stare fără război. Lat. pacem (Pușcariu 1235; Candrea-Dens., 1297; REW 6317), cf. alb. pakjë, it. pace, prov. patz, fr. paix, cat. pau, sp., port. paz.Der. nepace, s. f. (înv., neliniște); păciui (var. împăciui), vb. (a face pace, a pacifica); păceluit, adj. (înv., pacific); pacefăcător, s. m. (înv., pacificator); pașnic (var. pacinic), adj. (pacific); pășnicie, s. f. (liniște). – Der. neol. (din fr.) pacific, adj.; pacifica, vb.; pacificator (var. păcinicie), adj.; pacifism, s. n. După Buescu, R. Études roum., III, 158-63, folosirea lui pace ca interj. trimite la lat. pax, gr. πάξ, interj., distincție care ni se pare prea subtilă. Mai probabil este formula de salut sau de rămas bun, folosită pentru a indica ideea de „problemă tranșată” sau „să nu mai vorbim de asta”, ca în cazul lui sănătate.