a freca menta / mangalul / manganul expr. a fi leneș / puturos, a pierde timpul de pomană

AFRICA, al doilea continent, ca mărime, al Pămîntului, traversat de Ecuator și de cele două tropice, cuprins între Oc. Atlantic (la V), M. Mediterană (la N), Marea Roșie și Oc. Indian (la E); c. 30,3 mil km² (cu insulele învecinate); c. 795 mil. loc. (1990). Se întinde între 37°21′ lat. N (Capul Ras el-Abiad) și 34°52′ lat. S (Capul Acelor), pe c. 8.000 km, și între 17°35′ long. V (Capul Verde) și 51°20′ long. E (Capul Ras Hafun), pe c. 7.400 km. A. este constituită dintr-un bloc masiv vechi, care a suferit puține modificări în perioadele geologice mai recente și unde structurile de platformă au o dezvoltare largă. Relieful. Forma tipică a reliefului A., mai puțin variat ca al altor continente, este podișul tabular întins. Alt. medie a continentului: 750 m. Alt. max.: 5.895 m (vf. Kilimanjaro). Se deosebesc: Africa joasă (Sahara, Sudanul, Guineea și Depr. Zair) cu alt. în general sub 500 m. Africa înaltă (Abisinia și Somalia) și Africa de Sud, constituită din podișurile înalte de peste 1.000 m. Doar sistemul montan al Atlasului este format prin cutare, restul munților africani reprezentînd mari zone de fractură, în care se pot grupa atît marginile înălțate ale Marelui Graben Est-African (Pod. Abisiniei și Pod. Somaliei), cît și munții, podișurile ridicate tectonic (Ahaggar, Aïr, Tibesti) și horsturile (Munții de Cristal și Munții Scorpiei). De formarea Marelui Graben Est-African sînt legate puternice erupții vulcanice, care au dat naștere vulcanilor Kilimanjaro, Kenya (5.199 m) și Elgon (4.322 m). Depr. sînt largi și limitate de praguri: Kalahari, Zair, Ciad, Niger, precum și cele din Sahara. Cîmpiile sînt restrînse și de scufundare recentă (C. Senegalului, Guineei Superioare, Mozambicului și Somaliei). Resursele subsolului. Mari exploatări de min. auroargentifere în Rep. Africa de Sud (Witwatersrand), Zimbabwe, Zair (Shaba), Tanzania, Ghana ș.a. Expl. de diamante în Rep. Africa de Sud (Kimberley) sau în Zair (Shaba), Angola, Ghana, Sierra Leone ș.a. și de min. de fier concentrate mai ales în Liberia, Zimbabwe, Algeria și Rep. Africa de Sud. Zăcăminte importante de petrol în Sahara algeriană (Hassi-Messaoud, Edjelé, In Salah) și Libia (Zelten) și gaze naturale (Hassi-R’Mel). A. deține mari ponderi în producția de crom, cobalt, cupru, precum și de mangan, stibiu, plumb, zinc, molibden, azbest etc. Clima. A. este continentul cu clima cea mai caldă de pe glob, cu o zonă de climă ecuatorială (cu temperaturi medii anuale avînd variații sezoniere reduse și cantități mari de precipitații), două zone dec climă subecuatorială, două zone tropicale cu precipitații extrem de reduse (între 50 și 150 mm anual) și două zone subtropicale (cu două sezoane opuse, umed și secetos). Temperatura cea mai ridicată (58°C) s-a înregistrat la Azῑzῑyah (Libia) la 13 sept. 1922. Valorile termice de peste 40°C sînt frecvente în întreaga Sahară. Hidrografia. Se caracterizează prin fluvii și lacuri mari, dar și prin întinse zone endoreice (1/2 din continent). Cele mai importante fluvii sînt: Nilul (cel mai lung fluviu al lumii), Zair, Niger, Zambezi, Orange, Limpipo și Sénégal. Lacurile cele mai importante (jalonate pe linia Marelui Graben Est-African) sînt tectonice și au apă dulce (Victoria, Malawi, Edward, Mobutu Sésé Séko, Turkana, Kivu și Tana). L. Ciad, situat în zona semiaridă, este puțin adînc și are apă sărată.

AFRICA DE SUD, Republica ~, stat în S Africii; 1,22 mil. km²; 33,75 mil. loc. (1988; 68,2 la sută negri; 18 la sută albi; 10,5 la sută metiși și 3,3 la sută asiatici). Limbi de stat: afrikaans și engleza. Cap.: Pretoria (reșed. guvernului) și Cape Town (reșed. parlamentului). Orașe pr.: Johannesburg, Soweto/Southwest Town, Durban, East London, Port Elizabeth. Este împărțit în patru prov. (Cape, Natal, Orange, Transvaal) și nouă teritorii autonome indigene. Relief predominant de podișuri străbătute de lanțuri muntoase nu prea înalte; excepție M-ții Scorpiei (Drakensberg) cu alt. max.: 3.657 m; în lungul țărmului înguste cîmpii litorale. Climat tropical în N și subtropical în restul terit., moderat de alt.; în NV (deșertul Kalahari) și pe litoralul vestic (deșertul Namib) ariditate accentuată. Mari expl. de aur (664,6 t. 1985, locul I pe glob), diamante (10,2 mil. carate, 1985), min. de fier (29,84 mil. t. 1989), mangan (1,5 mil. t. 1989, locul 2 pe glob), nichel, crom (1,05 mil. t., 1985, locul 1 pe glob), bauxită, cupru, uraniu, metale rare (antimoniu, platină, titan). Expl. carbonifere (173,6 mil. t., 1989) și forestiere (4,5 mil. ha de pădure). Ind. A. de S., diversificată, produce energie electrică (156,74 miliarde kWh, 1989), fontă, oțel (9,1 mil. t., 1989), material rulant, autovehicule (montaj, 368,4 mii buc., 1988), tractoare, echipament pentru centrale electrice, mașini agricole, nave maritime, aparataj electrotehnic, utilaj minier, ciment (6,94 mil. t., 1989), țesături de lînă și bumbac, produse chimice, alim. (conserve de carne și de pește, lactate), zahăr (2,26 mil. t., 1988), hîrtie și celuloză etc. Predomină creșterea ovinelor (29,8 mil. capete, 1988), bovinelor (11,8 mil. capete, 1988), caprinelor (5,84 mil. capete, 1988), porcinelor (1,5 mil. capete, 1988), realizîndu-se o producție ridicată de carne, lînă (92,4 mil. t., 1988) și produse lactate. Pescuit intens (628,7 mii t. pește, 1986). Pe 10,8 la sută din terit. se cultivă porumb (6,9 mil. t., 1988), grîu (3,4 mil. t. 1988) cartofi (956 mii t. 1988), viță de vie (1,4 mil. t. struguri, 1988), tutun, citrice (620 mii t. 1988), arahide (231 mii t. 1988), banane, ananas ș.a. C. f.: 23,4 mii km² (c. 5,5 mii km electrificați). Căi rutiere: 184.520 km. Moneda 1 rand = 100 cents. Exportă aur, cărbune, produse siderurgice, diamante, metale neferoase, utilaje și mijloace de transport ș.a. și importă utilaje industriale și mijloace de transport, produse chimice, bunuri de larg consum, prod. alim. ș.a. – Istoric. Înainte de colonizarea europeană, terit. A. de S. a fost populat de boșimani, de hotentoți, iar apoi de polulația bantu. Colonizarea a fost începută de olandezi: în 1652 s-a întemeiat Colonia Capului (din 1806 în stăpînirea Angliei). Prin războaie împotriva cafrilor, purtate în sec. 18-19 de buri și de englezi, aceștia și-au lărgit considerabil posesiunile. În deceniul 4 al sec. 19 burii întemeiază republica Natal (proclamată colonie engleză în 1843), iar în deceniul 6 al sec. 19 republicile Transvaal și Orange, ocupate de Anglia în urma războiului anglo-bur (1899-1902). În 1910 se creează Uniunea Sud-Africană, ca dominion britanic, prin unirea Coloniei Capului, republicilor Orange, Natal și Transvaal, care participă la primul război mondial, de partea Aliaților. În 1949, guvernul Uniunii Sud-Africane a anexat Africa de Sud-Vest, pe care o administrase pînă atunci sub un mandat instituit de Liga Națiunilor și mai tîrziu de O.N.U. În anii postbelici, autoritățile sud-africane au înăsprit regimul de asuprire rasială, legiferînd apartheid-ul. La 31 mai 1961 Uniunea Sud-Africană s-a proclamat republică sub denumirea actuală și s-a retras din Commonwealth. Ca urmare a politicii de apartheid și a ignorării rezoluțiilor O.N.U., Adunarea Generală a hotărît în nov. 1974 să suspende participarea delegației autorităților sud-africane la lucrările sale. Izolarea republicii A. de S. s-a accentuat după destrămarea sistemului colonial portughez (1975) și a proclamării independenței Republicii Zimbabwe (1980). Guvernul de la Pretoria a lansat atacuri împotriva Angolei și a Mozambicului (1981), apoi împotriva republicilor Zimbabwe, Botswana și Zambia (1986), pe ca le-a acuzat că sprijină mișcarea SWAPO (Angola) și Congresul Național African. Amploarea mișcărilor de protest ale populației de culoare a determinat introducerea stării de urgență pe întreg teritoriul (12 iun. 1986). Sprijinul larg acordat de opinia publică internațională luptei împotriva apartheid-ului a constrîns guvernul să facă un șir de concesii, între care eliberarea din închisoare a lui Nelson Mandela, lider al Congresului Național African. În 1991 s-a adoptat o legislație prin care apartheid-ul a fost abandonat. A. de S. este republică prezidențială. Activitatea legislativă este exercitată de un parlament bicameral ales exclusiv de populația albă, iar cea executivă de președinte și de un cabinet condus de liderul partidului majoritar în Camera Adunării.

ALABANDINĂ s. f. Sulfură naturală de mangan, compactă, negricioasă, cu luciu metalic. – Din fr. alabandine.

ALABANDINĂ s. f. sulfură naturală de mangan, negricioasă, cu luciu metalic. (< fr. alabandine)

ALABANDINĂ s.f. Sulfură naturală de mangan, care se prezintă ca o masă negricioasă și cu un luciu aproape metalic. [< fr. alabandine].

ALUMÉL, s. m. Aliaj de nichel, mangan, aluminiu și siliciu, maleabil și ductil, cu proprietăți termoelectrice constante folosit (împreună cu cromel) la confecționarea termocuplurilor, pentru măsurarea temperaturii în intervale de 20-1.000 °C.

AMERICA, continent în emisfera vestică, cuprinsă între Oc. Atlantic, Oc. Pacific și Oc. Înghețat; 42,2 mil. km²; c. 727 mil. loc. (1990); se încadrează între 83°40′ lat. N (Capul Morris Jesup din Groelanda) și 55°59′ lat. S (Capul Horn); c. 18 mii km lungime. A. este compusă din două vaste mase continentale, A. de Nord și A. de Sud, unite prin A. Centrală istmică și insulară și separate prin can. Panamá. Resurse naturale. Bogate zăcăminte de petrol și gaze naturale (C. Mississippi, C. Golfului Mexic, California, Venezuela, Columbia, Argentina), cărbuni superiori (Canada Centrală, M-ții Apalași), min. de fier (bazinul Marilor Lacuri, Pen. Labrador, Pod. Braziliei, Chile și Cuba), mangan (Brazilia, Cuba), minereuri neferoase (M-ții Stîncoși), bauxită (Guyana), cositor (Bolivia), aur (Alaska), salpetru (Chile). Clima. Datorită marii extensiuni latitudinale, pe terit. A. apar toate tipurile și subtipurile climatice. Astfel, estremitățile de N și de S (Canada, Ins. Țara de Foc și Arh. Falkland/Malvine) se situează în zona de climă arctică și subarctică, respectiv, antarctică și subantarctică. Temperaturile sînt scăzute (media lunii celei mai calde nu depășește 10 °C)iar precipitațiile sînt reduse la zăpezi. Zona de climă temperată ocupă cea mai mare parte din A. de Nord, iar în A. de Sud Patagonia septentrională și Pampa argentiniană. Temperaturile medii sînt ridicate vara (18-24 °C) și mai coborîte iarna (-3 și -6 °C), iar precipitațiile sînt variabile. Zona de climă tropicală și cea subtropicală este prezentă în partea meridională a A. de N, în N A. Centrale, în Pod. Braziliei, în Pod. Gran Chaco și în N Pampei argentiene. Temperaturile medii sînt ridicate (26-28 °C vara și 10-15 °C iarna), însă precipitațiile scad de la E (c. 1.000 mm) la V (c. 400 mm). Relieful înalt, dispus pe direcția meridianelor, permite pătrunderea maselor de aer arctic sau antarctic, care uneori aduc în unele dintre aceste regiuni (Florida, Pampa) geruri accentuate și precipitații sub formă de zăpadă. Zona de climă subecuatorială este proprie părții meridionale a A. Centrale, C. Orinocului și celei mai mari părți a Pod. Guayanelor și Braziliei. Ea se caracterizează prin existența a două anotimpuri: unul ploios (vara) și unul uscat (iarna), cu temperaturi anuale mari (22 și 24 °C), amplitudinile medii mici și precipitații abundente (peste 1000 mm). Zona de climă ecuatorială ocupă C. Amazonului și porțiuni din Pod. Guyanelor și Braziliei, unde temperaturile medii anuale au valori ridicate (22 și 25 °C), amplitudinile anuale sînt reduse, iar precipitațiile sînt foarte abundente (peste 2000 mm), se produc zilnic și au două maxime echinocțiale. Vestul cordilier și andin prezintă în funcție de latitudine, altitudine și de poziția pantelor, o serie de reg. climatice din ce în ce mai reci, de la Ecuator către poli și de la nivelul mării către vîrfurile munților. Pe podișurile interioare montane, clima este de nuanță continentală, iar în reg. montane înalte și în cele de latitudini mari clima este rece, existînd și o glaciație actuală. Hidrografia. Continentul american se caracterizează prin prezența celui mai bogat fl. în apă de pe pămînt (Amazon), precum și a a altor fl. mari: Mississippi, Mackenzie, Yukon, Saskatchewan, Sf. Laurențiu, Colorado, Rio Grande del Norte (în America de Nord), Magdalena, Orinoco, São Francisco, Paraná (America de Sud). În A. se află cel mai mare complex lacustru de pe Pămînt (Marile Lacuri) și lacul de la alt. cea mai ridicată de pe glob (Titicaca), alături de care apar numeroase alte lacuri: Winnipeg, Athabaska, Sclavilor, Urșilor (în America de Nord), Poopó, Toro, San Martin (în America de Sud).

ANDHRA PRADESH [əndrə prədéș], stat în SE Indiei; 276,8 mii km²; 53,6 mil. loc. (1981). Centrul ad-tiv: Hyderabad. Expl. de cărbuni, mică și mangan. Cereale (orez, grîu), arahide, bumbac, tutun.

ANGOLA, Republica Populară ~, stat în partea central-sudică a Africii, cu largă ieșire la Oc. Atlantic; 1,25 mil. km²; 9,48 mil. loc. (1988). Limba oficială: portugheza. Cap.: Luanda. Orașe pr.: Huambo, Lobito, Benguela. Este împărțit în 18 provincii. Relief predominant de podiș (alt. 1.000-2.000 m), în lungul țărmului atlantic o cîmpie litorală joasă, nisipoasă, cu lagune. Climă tropicală, mai uscată în partea sudică a litoralului; păduri tropicale (42,6 la sută din terit.). Expl. de diamante (625 mii carate, 1985), petrol (mai ales în Cabinda, 22,9 mil. t., 1989), min. de fier, cupru, mangan, uraniu ș.a. Plantații de cafea (180 mii ha), sisal, trestie de zahăr (330 mii t, 1988), bananieri, culturi de porumb, sorg, batate (330 mii t, 1980), bumbac, arahide. Pescuit: 58,4 mii t pește (1986). Fabrici de ciment, conserve de pește, de produse textile; rafinării de petrol. Pe întinse pajiști naturale (23,3 la sută din supr. țării) se cresc bovine (3,4 mil. capete, 1988), ovine, caprine (c. 1 mil. capete, 1988). C. f.: 3,3 mii km. Căi rutiere: 72,3 mii km. Moneda: 1 kwanza = 100 luei. Exportă petrol (c. 3/4), diamante (c. 1/10), produse petroliere, cafea ș.a. și importă produse chimice, autovehicule, cereale, produse textile, siderurgice, alim. ș.a. – Istoric. În ev. med. părți ale A. aparțin regatelor autohtone Congo, Luanda, Angola. Coasta Angolei transformată după 1520 în posesiune a Portugaliei, devine, în secolele următoare, izvor al comerțului cu sclavi cu destinația Brazilia (c. 3 mil. între 1500 și 1822). În 1951 A. este proclamată provincie de peste mări a Portugaliei. În 1956 ia ființă Mișcarea pentru Eliberarea Angolei (M.P.L.A.) care declanșează în 1961 lupta armată împotriva autorităților portugheze. La 11 nov. 1975, la Luanda, este proclamată Republica Populară, avînd ca prim președinte pe Aghostinho Neto (1975-1979). Primul congres al M.P.L.A. (dec. 1977) hotărăște schimbarea denumirii partidului M.P.L.A. – Partidul Muncii. Eforturile de refacere economică au fost zădărnicite de un îndelung război civil (1975-1989), în cursul căruia guvernul marxist de la Luanda a primit sprijinul U.R.S.S. și Cubei, iar principala forță de opoziției, Uniunea Națională pentru Independența Totală a A. (UNITA), condusă de Jonas Savimbi, a beneficiat de asistența S.U.A. și Africii de Sud. Acordul semnat la 22 dec. 1988 între A., Cuba și Africa de Sud privind etapele retragerii trupelor cubaneze din A. și proclamarea independenței Namibiei a fost urmat la 1 iun. 1991 de semnarea unui acord pentru încetarea focului între M.P.L.A. și UNITA (prin medierea Portugaliei). A. este republică prezidențială. Activitatea legislativă este exercitată de președinte și de Adunarea Națională a Poporului, iar cea executivă de un cabinet numit și condus de președinte.

ARNHEM [árnəm] 1. Mare pen. în N Australiei, între M. Timor la V și G. Carpentaria la E, străbătută de rîul Roper. Păduri tropicale și savane pe culmi. Expl. de bauxită și mangan. Se mai numește Arnhemland. 2. Oraș în Olanda, pe Rin; 295,4 mii loc. (1987, cu suburbiile). Metalurgia plumbului, echipament electric, produse chimico-farmaceutice și alim. Șantiere navale. Centru de cercetări nucleare. Muzeu, galerie de artă modernă. În timpul celui de-al doilea război mondial (17-25 sept. 1944), aici au avut loc lupte grele între trupele britanice și cele germane.

ASIA, cel mai mare continent al Pămîntului; 43,95 mil. km² (1/3 din suprafața uscatului); 3,05 miliarde locuitori (1988). Este cuprins între Oc. Înghețat (la N), Oc. Pacific (la E), Oc. Indian (la S) și Marea Roșie, Marea Mediterană, Marea Neagră, M-ții Caucaz, Marea Caspică și M-ții Ural (la V); se întinde de la 26°10′ long. E (capul Baba din Asia Mică) la 169°10′ long. V (Capul Dejnev) pe c. 9.000 km și de la 77°44′ lat. N (Capul Celiuskin) la 1°16′ lat. N (Capul Piai din Pen. Malacca), pe 11.000 km. Relieful: A. este extrem de variat, cu lanțuri montane, podișuri și cîmpii de dimensiuni foarte mari și cu alt. medie ridicată (960 m). Continentul asiatic este constituit din două grupe de cîmpii și platouri, grupate de o parte și de alta a unei zone montane. Aceasta se întinde din Pen. Asia Mică și trece prin nodul orografic al Pamirului, de unde se desparte în două ramuri: de N, formată dintr-o serie de masive muntoase care se orientează în centru pe direcția V-E (M-ții Tian-Shan), la o direcție SV-NE, ca ulterior să se îndrepte spre E pînă la str. Bering, și de S cu o direcție V-E în M-ții Himalaya, iar din nodul orografic al Pod. Iunnan spre S prin Pen. Indochina, continuîndu-se din nou pe direcția V-E în Arh. Malaez. Fațada orientală a A. este alcătuită dintr-o suită de pen. și arh., care se unesc în S cu arcul Filipinelor și cu Arh. Malaez. Sectoarele de orogeneză precambriană sînt destul de rare (Pen. Arabia și în Pod. Deccan). Mișcările orogenice care au lăsat urme sînt cele caledoniene (M-ții Ural), hercinice și mai ales alpine (M-ții Himalaya). Se pot distinge cîteva ansambluri geomorfologice mari. În N se dezvoltă un ansamblu format din cîmpii, depr., platouri și masive vechi reînălțate. La V de fl. Enisei se desfășoară C. Siberiei Occidentale, iar în centru, Pod. Siberiei Centrale. În S și în E acestui pod. se ridică munții caledonieni și hercinici. Legătura dintre complexul muntos caledoniano-hercinic și cel alpin din S o face depr. endoreică Aralo-Caspică. În SV și S se dezvoltă ansamblul Pen. Arabia și și pod. Deccan, resturi ale soclului precambrian. Ansamblul alpin din S continentului se întinde din Pen. Asia Mică pînă în Arh. Sondele Mici. Din Anatolia spre E se despart două sisteme montane hercinice, Caucaz și Kopetdag la N și Zagros, Belucistan și Suleiman la S, care încadrează Pod. Iran. Sistemul Himalaya, constituit din mai multe culmi paralele orientate spre V-E, atinge în vf. Chomolungma cea mai mare alt. a Pămîntului (8.848 m). Ansamblul Extremului Orient este constituit de o succesiune de arcuri montane, care formează ins. sau pen. alungite. Resursele naturale. Subsolul A. este bogat în zăcăminte de cărbuni (Siberia și E Chinei), petrol (Orientul Apropiat și Mijlociu și Indonezia), gaze naturale (Asia Centrală, Siberia), minereu de fier (Siberia. NE Chinei, India, Filipine, Turcia), aur (Siberia, India, Birmania, Sri Lanka), mangan (Caucaz, India, E Chinei), plumb, zinc, wolfram, antimoniu, crom (Turcia), cositor (Malaysia, Indonezia), bauxită (Indonezia). Clima. Pe întinsul continentului sînt prezente toate tipurile climatice. Lipsa lanțurilor montane latitudinale în N favorizează pătrunderea adîncă a maselor de aer arctice spre interiorul continentului. Temperaturile cele mai coborîte (- 70 °C) s-au înregistrat în NE Siberiei. În centrul A. se instalează iarna un anticiclon termic, din care curenții de aer înaintează sub forma alizeului de NE, transformat în musonul de iarnă, spre Oc. Indian, către NV în Siberia Occidentală, către SE în Siberia Orientală și Pen. Indochina. Vara situația se schimbă, locul anticiclonului fiind luat de o arie ciclonală, unde temperaturile depășesc 50 °C, iar curenții de aer au o circulație inversă, alizeul de SV transformîndu-se în musonul de vară. Precipitațiile sînt abundente la S de M-ții Himalaya (c. 12.000 mm/an la Cherrapunji în India) și în Asia de SE datorită musonilor de vară și barajelor montane din calea acestora. Arh. Malaez are un regim pluviometric tipic ecuatorial, în timp ce pustiurile tropicale din Pen. Arabia, India, Pod. Iran, ca și cele temperate din A. Centrală, primesc cantități de precipitații extrem de reduse. Hidrografia. Deși 1/3 din A. este endoreică, rețeaua hidrografică este bine reprezentată. În Oc. Înghețat se varsă marile fl. ale Siberiei: Obi cu Irtîș, Enisei, Lena, Kolîma și Indighirka. În Oc. Pacific se varsă fl. Amur, Huanghe, Yangtze, Xijiang și Mekong. În Oc. Indian se varsă fl. Saiween, Irrawaddy, Gange, cu afluentul său din zona de vărsare, Brahmaputra, Ind, Tigru cu Eufrat, unite în Shatt al’Arab. Lacurile cele mai importante sînt: Aral, Balhaș și Baikal (cel mai adînc din lume).

ATRAMENTARE s.f. Tratament termochimic al pieselor de oțel, prin încălzire în baie cu soluție de fosfat de fier și de mangan. [După germ. Atramentverfahren, cf. lat. atramentum – culoare neagră].

ATRAMENTARE s. f. tratament termochimic al pieselor de oțel prin încălzire în baie cu soluție de fosfat de fier și de mangan. (după germ. Atramentverfaren)

AVIONÁL s. n. Aliaj de aluminiu cu cupru, magneziu, mangan și siliciu, folosit în construcții aeronautice.

BAKONY [bəcoñ], masiv muntos în Ungaria, lung de 80 km, la N de L. Balaton. Alt. max.: 704 m (vf. Körishegy). Carst. Păduri de stejar și de fag. Expl. de bauxită, cărbune brun și mangan.

BARU, com. în jud. Hunedoara, pe Strei; 3.213 loc. (1991). Expl. de min. de mangan și fier. Fabrică de cărămizi și produse refractare. Stație de c. f.

BELO HORIZONTE [bélu orizontə], oraș în E Braziliei, centru ad-tiv al statului Minas Gerais; 3,68 mil. loc. (1990, cu suburbiile). Nod de comunicații. Centru minier (aur, min. de fier, mangan, diamante). Siderurgie, constr. de mașini, ind. chimică, textilă (bumbac), alim., șlefuirea diamantelor. Universitate.

BHILAINAGAR (BHILAI), oraș în E Indiei centrale (Madhya Pradesh), la E de Nagpur; 490,2 mii loc. (1981, cu suburbiile). Mare combinat siderurgic în centrul unui bazin de huilă, mangan, și min. de fier.

birnessit, oxid de mangan, constituent frecvent al → nodulilor manganiferi.

BOBOVÍNĂ s. f. Concrețiune sferică mică, neagră, compusă din oxizi de fier și mangan, întîlnită în solurile expuse periodic unor umeziri excesive.

BOTSWANA, Republica ~, stat în S Africii (fără ieșire la mare); 581,7 mii km²; 1,26 mil. loc. (1989), mai ales negri bantu (c. 94%). Limba de stat: engleza și tswana. Cap.: Gaborone. Țara corespunde în cea mai mare parte regiunii aride Kalahari, reg. cu un relief puțin variat (platou cu alt. în jurul a 1.000 m). Climat subtropical cu precipitații reduse (c. 450 mm/an în medie, pe alocuri în SV, sub 100 mm/an). Expl. de huilă (612 mii t, 1988), mangan, nichel, cupru (24,4 mii t, 1988), aur, diamante (15,2 mil. carate, 1988, locul doi pe glob), sare, azbest. Creșterea extensivă (pășunile ocupă 75,6% din terit. B.), a bovinelor (2,35 mil. capete, 1988), ovinelor, caprinelor (1,1 mil. capete, 1988). Se cultivă, pe 2,3% din supr. țării, mei, sorg (40 mii t, 1988), porumb, citrice, bumbac ș.a. C. f.: 716 km. Căi rutiere: 8 mii km. Moneda: 1 pyla = 100 thebe. Uniune vamală cu Africa de Sud, Namibia, Lesotho și Swaziland. Exportă diamante, concentrate de nichel-cupru, carne, textile și importă produse alim., combustibili, mașini și utilaje ind., produse chim. ș.a. – Istoric. Triburile de păstori beciuani (din marea familie bantu), imigrate în sec. 16 pe terit. B., împing spre zonele aride populația boșimană aborigenă. În 1885, partea nordică a ținuturilor locuite de beciuani devine, sub numele de Bechuanaland, protectorat britanic. Acesta, obține la 1 mart. 1965 dreptul la autoguvernare internă și se proclamă, la 30 sept. 1966, sub numele de B., stat independent în cadrul Commonwealth-ului. B. este republică prezidențială. Activitatea legislativă este exercitată de președinte și de Adunarea Națională, iar cea executivă de un cabinet condus de președinte.

BRAUNIT s. n. Oxid de mangan cu luciu semimetalic, constituind un important minereu de mangan. – Din fr. braunite.

BRAUNIT s. n. oxid natural de mangan, opac, negru, cu luciu semimetalic. (< fr. braunite)

BRAUNIT s.n. Oxid natural de mangan. [Pron. bra-u-. / < fr. braunite, cf. A. Braun – naturalist german].

BULGARIA, stat în SE părții centrale a Europei, în Pen. Balcanică; 110,9 mii km²; 9 mil. loc. (1989). Limba de stat: bulgara. Cap.: Sofia. Orașe pr.: Plovdiv, Varna, Ruse, Burgas. Pop. urbană: 63,5%. Este împărțit în opt regiuni și capitala. Țară muntoasă, traversată în centru de M-ții Balcani (Stara Planina) și M-ții Sredna Gora, care în SV trec în munții, mai înalți, Rila și Rodopi (alt. max. din B., 2925 m, vf. Musala). În N alt. coboară treptat spre valea Dunării (Pod. Prebalcanic). Climă temperat-continentală cu cu nuanțe mediteraneene în S. Expl. de cărbuni (34,3 mil. t., 1988), cupru, zinc, plumb, bauxită, min. de fier, mangan, petrol și expl. forestiere. Ind. dă peste 60% din venitul național. Produce energie electrică (44,3 miliarde kWk, 1988), oțel, metale neferoase, mașini-unelte, aparataj electronic și electrotehnic, autovehicule, nave, produse chimice, ciment (5 mil. t., 1989), țesături, zahăr, conserve de fructe, vinuri (3,7 mil. hl., 1988), esențe de trandafir. Terenurile cultivate reprezintă 37,3% din terit. B. pe care se cultivă grîu (4,7 mil. t, 1988), secară, porumb (1,6 mil. t., 1988), orez, cartofi, sfeclă de zahăr, tutun (117 mii t., 1988), bumbac, in, cînepă. Pomicultură, legumicultură, viticultură (929 mii t. struguri, 1988) și vaste culturi de trandafiri. Pășunile și fînețele reprezintă 18,3% din supr. țării pe care se cresc ovine (8,9 mil. capete, 1988), bovine, porcine (4 mil. capete, 1988); e dezvoltată și sericicultura. C. f.: 4.300 km (2.588 km electrificați, 1988). Căi rutiere: 36.897 km (258 km autostrăzi, 1988). Flota comercială: 1,2 mil. t. Moneda: 1 leva = 100 stotinki. Exportă echipament ind., mijloace de transport (c. 1/2), produse alim., materii prime, bunuri de larg consum ș.a. și importă combustibili, materii prime minerale și produse metalurgice (c. 1/2), echipament ind., mijloace de transport (c. 1/3), materii prime agricole și forestiere, produse chim. ș.a. – Istoric. Locuit din timpuri străvechi de triburi trace, terit. B. a făcut parte în sec. 1-4 din Imp. Roman, iar în sec. 5-7 din cel Bizantin. În sec. 5-6 terit. țării a fost populat de triburi slave, iar în a doua jumătate a sec. 7 de triburile protobulgare, asimilate de slavi în procesul cristalizării relațiilor feudale. În 681 se creează primul țarat bulgar, cu capitala la Pliska, care a dăinuit pînă în 1018, cînd a fost cucerit de bizantini. Ocupația bizantină s-a menținut pînă la răscoala din 1185-1186, condusă de frații Petru și Asan, de origine românească, în urma căreia s-a creat Imp. Vlaho-Bulgar, care a atins o mare înflorire în timpul domniei lui Ioan Asan II (1218-1241). La sfîrșitul sec. 14, B. a fost cucerită de turci, sub stăpînirea cărora a rămas cinci secole. Lupta de eliberare a poporului bulgar de sub jugul otoman a luat amploare în sec. 19, culminînd cu răscoala din mai 1876. În urma Războiului Ruso-Româno-Turc (1877-1878), B. a fost eliberată și proclamată principat (1878), sub suzeranitatea Imp. Otoman; la 5 oct. 1908 și-a proclamat independența, iar Ferdinand de Saxa-Coburg (ales cneaz în 1887) a luat titlul de țar al bulgarilor. În 1912-1913, B. a participat la războaiele balcanice (în urma cărora o serie de terit. au ieșit din componența statului bulgar), iar 1915 a intrat în primul război mondial de partea Puterilor Centrale. Înfrîngerea Bulgariei, care a semnat Pacea de la Neuilly (1919), a favorizat ascensiunea lui A. Stamboliiski, ostil participării la război. Conducător al Uniunii Populare Agrare, el a preluat puterea, fiind răsturnat în 1920 de forțele de dreapta. Pentru a pune capăt instabilității politice, Boris al III-lea a introdus un regim autoritar (1934). Orientarea revizionistă a politicii externe a apropiat B. de Germania nazistă. B., beneficiind de sprijinul Puterilor Axei și al U.R.S.S., a silit România să-i retrocedeze Cadrilaterul (1940) și a participat, alături de Germania și Italia, la ocuparea Greciei și Iugoslaviei. În stare de război cu Marea Britanie și Franța, B. a rămas neutră față de U.R.S.S., care i-a declarat, totuși, război (5 sept. 1944). Intrarea Armatei Roșii în B. a făcut posibilă luarea puterii de către comuniști (9 sept. 1944), care au trecut la epurări sîngeroase, apoi la eliminarea adversarilor politici (execuția lui N. Petkov). Monarhia a fost abolită (15 sept. 1946), B. devenind republică populară. Regimul comunist sub conducerea lui Todor Jivkov, s-a angajat în industrializarea și colectivizarea forțată și a secondat cu fidelitate U.R.S.S., în acțiunile de politică externă. În 1989, în cadrul modificărilor majore petrecute în viața politică internațională și ca urmare a intensificării nemulțumirii poporului, au avut loc manifestații de stradă soldate cu înlăturarea lui Todor Jivkov în nov. 1989. Sub presiunea populară președintele Petăr Mladenov, implicat în intenția de reprimare a mișcărilor revoluționare de la sfîrșitul anului 1989, a demisionat (1990). Funcția de șef al statului a fost preluată de liderul grupărilor de opoziție, Jelio Jelev.

BUȚUREANU, Vasile (1858-1941, n. Dorohoi), mineralog și petrograf român. Prof. univ. la Iași. Unul dintre promotorii școlii românești de mineralogie; a studiat mineralogia și petrografia formațiunilor cristaline și filoniene din Carpații Orientali; a descoperit minereuri de mangan, precum și un nou mineral, „ponit”.

CALCIDICĂ (gr. KHALKIDHIKI), Peninsula ~, pen. muntoasă în NE Greciei între G. Orfani la E și G. Salonic la V, continuată cu trei pen. mai mici: Kassándra, Sithonia și Athos. Expl. de pirite, min. de fier și de mangan. Izv. minerale. Măslini, citrice și viță de vie. Creșterea caprinelor și ovinelor. Pe terit. său se află rep. monastică Athos.

CAPE [kéip] (KAAP), prov. în SV Rep. Africa de Sud; 641,4 mii km² (inclusiv terit. Walvis Bay din Namibia); 5,1 mil. loc. (1985). Centrul ad-tiv: Cape Town. Expl. forestiere și de min. de fier, nichel, azbest, mangan, cupru, diamante, min. radioactive, fosforite. Grîu, porumb, tutun, citrice; bananieri și ananas; viticultură; pomicultură. Creșterea animalelor.

CARAȘ-SEVERIN, jud. în SV României, pe stg. Dunării, în zona de contact a Carpaților Meridionali cu M-ții Banatului, la granița cu Iugoslavia; 8.503 km² (3,58% din supr. țării – al treilea ca mărime după jud. Timiș și Suceava); 399.788 loc. (1991), din care 58,3% în mediul urban; densitate: 46,1 loc./km². Reșed.: municipiul Reșița. Orașe: Anina, Băile Herculane, Bocșa, Caransebeș, Moldova Nouă, Oravița, Oțelu Roșu. Comune: 69. Relief predominant muntos (65,4% din supr. jud.) reprezentat prin masive aparținînd atît Carpaților Meridionali (Țarcu, Godeanu, Cerna, Mehedinți) cît și Carpaților Occidentali (Poiana Ruscă, Dognecea, Semenic, Anina, Almăj, Locva). Relief carstic (pod. și depr. carstice, izbucuri, cheile Nerei, Crașului ș.a. peșterile Popovăț, Comarnic, Buhui ș.a.). Culoare depresionare, tectono-erozive, Bistra și Timiș-Cerna, cu relief colinar și de terase, sînt considerate zone ce separă Carpații Meridionali de cei Occidentali. Dealurile ocupă supr. restrînse (10,8%) în N și V jud. (Dealurile Pogănișului sau Buziașului, Tirolului și Oraviței), iar cîmpiile se desfășoară numai în partea de V a jud. (C. Timișului). O categorie aparte o reprezintă depr. (Caransebeș, Almăș, Caraș-Ezeriș ș.a.) și Defileul Dunării. Clima este temperat-continentală, moderată, cu influențe submediteraneene, reflectate în valorile termice pozitive din timpul iernii. Temp. medie anuală variază între 11,5°C în depr., 9°C în reg. munților mijlocii și 0°C pe cele mai mari înălțimi din M-ții Țarcu și Godeanu. Precipitațiile atmosferice variază cu alt. (650 mm anual în cîmpie, 750 mm în zona dealurilor și peste 1.200 mm pe culmile munților). Terit. jud. C.-S. se află sub influența mai multor vînturi predominante: austrul dinspre S-V, coșava (vînt violent) dinspre V, hațeganul dinspre NE și Vîntul Mare (de tip foehn) dinspre S. Rețeaua hidrografică, cu aspect radial, este tributară direct Dunării, care străbate jud. la S, pe 60 km. Pr. cursuri de apă sînt: Timiș cu Bîrzava, Bistra și Pogăniș, Caraș, Nera, Cerna. Resurse naturale: zăcăminte de huilă (Anina, Doman, Secu, Ponor, Cozla, Baia Nouă, Rusca Montană), cărbune brun, lignit, șisturi bituminoase (Anina, Oravița), min. de fier (Ocna de Fier, Dognecea, Băuțar), mangan (Delinești), cupru (Moldova Nouă, Oravița, Rusca Montană) plumb (Ruschița), zinc (Dognecea), bor, azbest (Bozovici, Teregova), talc și mică (Marga, Voislova, Bucova ș.a.), feldspat, marmură (Ruschița, Bocșa, Rusca Montană), andezite și tufuri andezitice, bentonite, calcare (Doman), nisip metalurgic (Doclin), gresii, argile ș.a. O bogăție aparte o reprezintă pădurile și apele minerale termale (55°C), sulfuroase, sodice, calcice, magneziene de la Băile Herculane. Economia. În 1989, pe terit, jud. funcționau 39 de întreprinderi aparținînd ind. extractive (Anina, Doman, Secu, Moldova Nouă, Ocna de Fier ș.a.), metalurgiei feroase (Reșița, Oțelu Roșu), constr. de mașini și prelucr. metalelor, în cadrul cărora se fabrică motoare pentru locomotive Diesel, hidraulice și electrice, generatoare pentru termocentrale, poduri rulante, macarale-turn și portuare pivotante, turbine, turbosuflante, reductoare, utilaje pentru morărit, pentru drumuri, pentru ind. chimică și alim. etc. (Reșița, Bocșa, Caransebeș, Topleț, Moldova Nouă, Anina). Există întreprinderi ale ind. energiei electrice (termocentralele de la Reșița, Oțelu Roșu, Anina și hicrocentrala de la Văliug), ind. cocso-chimice (Reșița), mat. de constr., prelucr. lemnului (Balta Sărată-Caransebeș, Anina, Zăvoi, Teregova, Mehadia, Oravița, Bocșa ș.a.), alim. etc. Agricultura are un caracter mixt (vegetal și zootehnic), purtînd amprenta tipului agricol colinar și montan (pășuni și fînețe naturale extinse). În 1989 supr. arabile (133.512 ha) erau cultivate cu porumb (58.286 ha), grîu și secară (30.069 ha), orz, ovăz, plante pentru nutreț, cartofi, plante pentru ulei, legume etc. Livezile (pruni, meri, peri) sînt situate în culoarul depr. Timiș-Cerna și în depr. Almăj. În 1990, sectorul zootehnic cuprindea 83 mii capete bovine (predominant din rasele Pinzgau și Bălțata românească), 396,7 mii capete ovine, 116,6 mii capete porcine (mai ales rasele Marele alb și Mangalița), 21 mii capete cabaline; apicultură, avicultură și sericicultură dezvoltate. Căi de comunicație (1990): rețeaua feroviară, cu o lungime de 367 km (150 km electrificate), reprezintă puncte terminus sau segmente din trasee magistrale. În jud. se află prima c. f. construită pe terit. actual al României (1846-1854), între Baziaș și Oravița. Drumurile publice măsoară 1.889 km din care 695 modernizate. Transport fluvial pe Dunăre, prin intermediul portului Modova Nouă. Aeroport la Caransebeș. Unitățile de învățămînt, cultură și artă (1989-1990): un institut de subingineri (la Reșița), două teatre dramatice (la Reșița și Oravița cel mai vechi din țară, 1817), o orchestră simfonică, 271 școli generale, 19 licee, 313 biblioteci, 120 cinematografe, muzee, case memoriale etc. Turism. Prin numeroasele locuri istorice și arheologice (castrele și așezările civile romane Ad Mediam, azi Mehadia, Ad Panonias, azi Teregova, ruinele orașului roman Tibiscum, azi Jupa, drumul roman Laederata-Tibiscum păstrat intact pe c. 5 km lungime), prin peisajul natural variat cu numeroase rezervații naturale și monumente ale naturii (Cheile Carașului, în lungul cărora se află 31 de peșteri, printre care Buhui, Comarnic, Popovăț, Liliecilor ș.a., Cheile Nerei cele mai lungi din țară, 21 km, ale Minișului, Globului, Gîrliștei, în cadrul cărora se află izbucul Bigăr și peștera Plopa, defileul Dunării cu Cazanele Mari și Mici, Valea Cernei etc.), precum și prin prezența unor complexe turistice (Muntele Mic, Crivaia, Poiana Mărălui, Semenic, Trei Ape) și stațiuni balneoclimaterice (Băile Herculane) jud. C.-S. are un potențial turistic ridicat, cu un intens trafic de sejur și de tranzit. Indicativ auto: CS.

CARPAȚI, sistem montan european, reprezentînd continuarea estică a M-ților Alpi. La Bratislava, în E Bazinului Vienei, Dunărea îl desparte de ultimele prelungiri ale Alpilor (M-ții Leitha), iar în cealaltă extremitate, după ce au descris un arc uriaș, lung de peste 1.300 km, culoarul Timok-Nišava îl separă din nou, de astă dată de Balcani. Formarea sistemului a început prin mișcările tectonice din faza de orogeneză austrică (Mezocretatic) care au dus la cutarea zonei interne a C. și au antrenat în unele sectoare porțiuni din fundamentul cristalin, acoperite de cuverturi sedimentare mezozoice, suprapunându-se reg. înconjurătoare (autohtone) sub forma pînzelor de șariaj (ex. în M-ții Tatra, M-ții Parîng și Masivul Retezat-Godeanu). Cristalinul și sedimentarul mezozoic al Pînzei Getice și al Autohtonului au fost apoi strîns cutate și fragmentate. În Paleocen (faza laramică) are loc o ridicare generală a zonei centrale a C. și retragerea definitivă a apelor marine din această zonă. La sfîrșitul Paleogenului, în mișcarea de ridicare și de cutare este antrenată și zona exterioară (a flișului) care se alătură zonei muntoase mai vechi. În Neogen s-au produs puternice erupții vulcanice, care au dus la formarea celui mai lung lanț vulcanic din Europa, situat pe rama interioară a arcului carpatic. La exteriorul sistemului montan s-a format cea mai nouă unitate de orogen a C., Subcarpații, o dată cu care s-a produs și o înălțare în bloc a întregului masiv. Caracteristică pentru C. este prezența platformelor de eroziune rezultate în urma acțiunii agenților modelatori externi și a ridicărilor succesive, pe verticală. Deși nu există ghețari actuali, urmele glaciațiunii cuaternare sînt evidente în relieful culmilor înalte (Tatra, Černogora, Rodna, Făgăraș, Retezat ș.a.), prin circuri, custuri, văi glaciare etc. În afara glaciațiunii de tip alpin, C. au suferit și influența ghețarului scandinav, care a pătruns pe văi, lărgindu-le și lăsînd acumulări de morene. Cu excepția zonei flișului, slab fragmentată și cu alt. reduse, C. sînt străbătuți transversal de numeroase rîuri. Din punct de vedere fizico-geografic, se împart în trei grupe pr.: C. Nord-Vestici, C. Centrali și C. Sud-Estici. 1. Carpații Nord-Vestici se întind între Dunăre (Bratislava) și Biała (afl. al Dunajecului) din SV Poloniei. Structura și morfologia sînt complicate, existînd atît masive cristaline, cît și eruptive puternic afectate de eroziune. Se întîlnesc numeroase culmi paralele alcătuite din fliș, separate prin depresiuni alungite de natură tectonică sau sculpturală. Alt. medii: 1.000-1.400 m, depășind foarte rar 2.000 m. Totuși în această grupă se află Tatra, cel mai înalt masiv cristalin din întregul sistem montan carpatic (2.663 m în vf. Gerlachovka), cu forme glaciare bine dezvoltate și păstrate. La S de Tatra, între rîurile Váh și Hron, se găsește masivul cristalin Tatra joasă, care culminează în vf. Dumbier (2.043 m), coborînd la periferie sub 1.000 m. Un culoar tectonic miocen, orientat E-V, și drenat de rîul Hron, desparte munții din N de M-ții Metaliferi ai Slovaciei, munți joși (alt. max.: 1.477 m), generați de vulcanismul neogen. Prin eroziunea conului vulcanic s-au format o serie de neckuri și bazine. Ocolind Tatra Înaltă pe la N se desfășoară C. flișului. Ei încep la Dunăre (Bratislava) prin C. Mici (alt. max.: 768 m), în a căror axă apare fundamentul cristalin, și se continuă cu C. Albi, mai înalți (c. 1.000 m) și mai largi, cuprinzînd numeroși martori din calcare jurasice, și cu Beskizii Slovaciei, munți mijlocii (1.725 m alt. max. în vf. Babia Gora), avînd mare lărgime și o structură asemănătoare Obcinelor Bucovinei. 2. Carpații Centrali constituie o unitate bine individualizată care separă C. Nord-Vestici de cei Sud-Estici. Ei se desfășoară între Biała și culoarul Rika-Sviča. În relieful lor, cu alt. ce depășesc rar 700-800 m, sînt caracteristice culmile paralele constituite din fliș în alternanță cu cîmpulunguri, fragmentate de văi transversale slab adîncite. Au aspect colinar, de muncei, cu interfluvii largi, pante domoale și trecători joase, de obîrșii. Către N, C. Centrali trec, prin intermediul unor pinteni din gresie, în dealurile precarpatice, pe care le domină cu 200-300 m. Către Depr. Panonică din sud, trecerea se face prin două șiruri de măguri (700-1.000 m) reprezentînd neckurile și masivele vulcanice ale M-ților Vihorlat, care încadrează o depr., subcarpatică. 3. Carpații Sud-Estici se desfășoară între culoarele Rika-Sviča la N și Timok-Nišava la S, avînd cea mai mare extindere pe terit. României și unde se deosebesc trei sectoare: C. Orientali, C. Meridionali și C. Occidentali. Carpații Orientali se întind ca unitate morfologică de la hotarul de N al României pînă la valea Prahovei, iar ca structură geologică pînă în valea Dîmboviței. Sînt alcătuiți din trei zone geologice, dispuse paralel: zona flișului (în E), cristalino-mezozoică (în centru) și vulcanică (în V). Alt. max.: 2.303 m (vf. Pietrosu Rodnei). Se caracterizează prin dispunerea paralelă a culmilor, numeroase pasuri (Prislop, Bicaz, Ghimeș-Palanca, Bratocea, Buzău, Predeal etc.), sînt bine împăduriți și au depr. interioare; alcătuiesc principala zonă forestieră a țării. Zăcăminte de petrol, sare, min. de mangan, fier, cupru, sulf etc. Resurse hidroenergetice. Zone turistice (masivele Rodnei, Rarău, Ceahlău, Cheile Bicazului – Lacul Roșu, Lacul Sf. Ana etc.). Partea de S a Carpaților Orientali, cuprinsă între valea Oituzului, valea Prahovei și Depr. Brașov, se individualizează ca o unitate aparte (Carpații Curburii). Carpații Meridionali se întind ca unitate morfologică, de la valea Prahovei pînă la culoarele Timiș-Cerna și Bistra-Strei, iar ca unitate geologică de la Dîmbovița la Dunăre. În alcătuirea lor intră ca unități tectonice Autohtonul și Pînza Getică. Predomină șisturile cristaline care au determinat masivitatea lor cu o cuvertură de calcare cretacice (uneori organogene) ce dau forme de relief spectaculoase. Se caracterizează prin existența unor noduri orohidrografice, a unui număr redus de depr. intramontane și de pasuri de culme (Bran, Vîlcan) și trecători de vale (Lainici, Turnu Roșu). Prezintă frecvente urme glaciare în zona crestelor înalte. Alt. max.: 2.544 m (vf. Moldoveanu). Importante zăcăminte de cărbuni, min. de fier, mică, grafit. Turism în masivele Bucegi, Făgăraș, Retezat etc. Carpații Occidentali se întind între Dunăre la S și Someș la N, constituind o sinteză geologică a celorlalte sectoare carpatice. Valea Mureșului îi împarte în două grupe pr.: M-ții Apuseni în N, mai înalți și, M-ții Banatului și Poiana Ruscă în S. Au un relief de culmi domoale, cu un ansamblu de nivele de eroziune etajate, puternic fragmentate de depresiuni-golf, care pătrund adînc în masa muntoasă. Nuclee de șisturi cristaline și granite alternează cu depozite sedimentare străbătute de roci eruptive. Prezența calcarelor a favorizat apariția fenomenelor carstice. Nodurile orografice au aspect de munți-bloc, fără urme glaciare, separate prin depr. tectonice de tip golf. Alt. max.: 1.849 m (vf. Curcubăta Mare). Zăcăminte de bauxită, min. de aur și argint. Obiective turistice: Cheile Turzii, Carașului, Nerei, peșterile Scărișoara, Meziad, Focul Viu, Cetățile Ponorului.

CASTILIA-LEON (CASTILLA-LA MANCHA) [castiλá], reg. autonomă în partea central-nordică a Spaniei; 94,2 mii km²; 2,63 mil. loc. (1988). Oraș pr.: Valladolid. Expl. de mangan și de zinc. Grîu, porumb, sfeclă de zahăr și citrice.

CAUCAZ, masiv muntos în Armenia, Azerbaidjan, Gruzia și Rusia, situat între M. Neagră și M. Caspică, format în timpul orogenezei alpine. Lungime: 1.500 km. Constituie parte a limitei de S dintre Europa și Asia. Este format din granite, șisturi cristaline și argiloase. Cuprinde culmile C. Mare și C. Mic. Alt. max.: 5.642 m (vf. Albrus). În C. sînt c. 2.000 de ghețari. Climă temperată în N, subtropicală în Transcaucazia, montană pe înălțimi. Rîurile (Kura, Terek, Rioni, Kuban ș.a.) au mari resurse hidroenergetice. Zăcăminte de min. polimetalice, mangan, cărbune, mat. de constr., petrol. Izv. minerale curative. Vegetație specifică foarte bogată. Turism. Alpinism.

CHENGDE, oraș în NE Chinei (Hebei), la NE de Beijing; 337 mii loc. (1986, cu suburbiile). Expl. de cărbune și min. de mangan. Centru turistic.

CHINA, Republica Populară Chineză, stat în Asia cuprinzînd o parte din Asia Centrală și din Asia Orientală, cu o largă ieșire la Oc. Pacific (linia țărmurilor măsoară 18 mii km); 9,6 mil. km² (locul 3 pe glob); 1,13 miliarde loc. (1989; țara cu cea mai numeroasă pop.), dintre care 93,3% chinezi (han). Limba de stat: chineza. Cap.: Beijing. Orașe pr.: Shanghai, Tianjin, Shenyang, Wuhan, Guanghzou, Chongqing, Harbin, Chengdu, Nanjing, Xian, Dalian, Taibei, Jinan, Changchun, Taiyuan, Zhengzhou, Kunming, Lanzhou, Anshan, Qiqihar, Qingdao, Hangzhou. Este împărțit în 23 de prov., cinci reg. autonome și trei orașe de subordonare republicană. În funcție de condițiile orohidrografice, de climă și vegetație poate fi împărțită în China de Est și China de Vest. În China de Est întră reg.: C. de Nord-Est, cu caracter muntos la extremități și o întinsă cîmpie interioară, climă temperată cu precipitații de 750-1.000 mm/an și ierni aspre; C. de Nord drenată de fl. Huanghe (Fl. Galben) cuprinde Marele Podiș de Loess (parțial), Cîmpia Chinei de Nord și M-ții Tzinlin; climă temperată de tranziție; C. Centrală cuprinde o vastă cîmpie vălurită, traversată de fl. Chang-Jiang (fl. Albastru), o reg. muntoasă înaltă (Alpii Sichuan au peste 7.000 m alt.) și Pod. Yunnan; climă subtropicală (media lunii ian. 6 °C, cu precipitații 750-2.000 mm/an); C. de Sud este o reg. muntoasă traversată de rîuri scurte (excepție fl. Xijiang / fl. Perlelor), în care zona litorală este bine populată; climă caldă-musonică. Ins. Taiwan și Hainan au un relief variat, predominant muntos (alt. max. 4.500-5.000 m), cu înguste cîmpii litorale. Climă tropicală musonică. În C. de Vest intră următoarele regiuni naturale: Tibet-Tsinghai (Xizang-Qinghai), cea mai întinsă și înaltă, include sectorul de N al M-ții Himalaya (alt. max.: 8.848 m în vf. Chomolungma), cel estic al M-ților Karakorum (vf. K₂ = Qogir Feng, 8.611 m), podișul Tibet (alt. medie: 5.000 m), bazinul endoreic Tsaidam (Qaidam Pendi, alt. minimă: 2.700 m) și depr. Tsinghai (alt. minimă: 3.200 m). Climă aspră cu precipitații bogate în S și reduse în NV; Xinjiang, vastă zonă endoreică în Asia Centrală, la N de M-ții Altîn Tagh, cuprinde două sectoare: Kashgaria (cu pustiul Taklimakan) și Jungaria, podiș semideșertic prin care trecea odinioară celebrul „Drum al mătăsii”. Ele sînt separate de M-ții Tian Shan (alt. max.: 6.995 m), sistem de munți lung de 2.500 km și în care unele depr. tectonice se află sub nivelul mării (Turpan – 154 m). Ultima mare reg. a C. de Vest o reprezintă Mongolia interioară ce include sectoare ale M-ților Marele Hingan, ale Marelui Podiș de Loess și ale Deșertului Gobi; climă rece, precipitații reduse. Mari zăcăminte de: cărbune, min. de fier, mangan, petrol, șisturi bituminoase, metale neferoase, prețioase și rare, sare ș.a. Ind. extractivă este bine dezvoltată: expl. de cărbuni (946,5 mil. t, 1988, locul 1 pe glob), petrol (136,8 mil. t, 1988), gaze naturale (14,3 miliarde m³, 1988), min. de fier (154,4 mil. t, 1988, locul 2 pe glob), mangan, molibden, bauxită (2,4 mil. t, 1987), wolfram (18.000 t, 1987, locul 1 pe glob), cupru, nichel, vanadiu, stibiu, mercur, fosfați naturali (9 mil. t, 1987), sare (17,6 mil. t, 1987, locul 2 pe glob), jad. C. produce energie electrică (593,5 miliarde kWh, 1988), oțel (59,1 mil. t, 1988), fontă (59,1 mil. t, 1988, locul 3 pe glob), utilaje ind., mașini agricole, material feroviar, automobile și autocamioane, nave maritime și fluviale, produse electronice și electrotehnice, tractoare, aparate de precizie, produse chimice, ciment (204,4 mil. t, 1988, locul 1 pe glob), celuloză și hîrtie, textile (4,52 mil. t fire de bumbac, 17,62 miliarde m țesături de bumbac, 1988, mătase naturală, țesături din lînă, covoare ș.a.), conf. și tricotaje, produse alim. (ceai, țigarete, făină, conserve, ulei, zahăr ș.a.); ind. atomică și aerospațială. Veche tradiție în prod. meșteșugărească (sticlă, porțelanuri, obiecte de artă ș.a.). Terenuri arabile reprezintă 9,7% din supr. țării, pășunile 32,2%, iar pădurile 12,2%. Se cultivă orez (179,4 mil. t, 1989, locul 1 pe glob), grîu (91 mil. t, 1989, locul 1 pe glob), porumb (75,8 mil. t, 1989, locul 2 pe glob), gaolean, floarea-soarelui, rapiță (5,4 mil. t, 1989, locul 1 pe glob), soia (10,8 mil. t, 1989, locul 3 pe glob), cartofi (29,6 mil. t, 1989, locul 3 pe glob), batate (110,6 mil. t, 1988, locul 1 pe glob), arahide (5,4 mil. t, 1988, locul 1 pe glob), sfeclă de zahăr, trestie de zahăr (55,3 mil. t, 1989), bumbac (11,76 mil. t, 1989, locul 1 pe glob), ceai (590 mii t, 1989, locul 2 pe glob), iută (565 mii t, 1989, locul 3 pe glob), camfor (75% din prod. mondială), cafea, cacao, tutun (2,9 mil. t, 1989, locul 1 pe glob), arbori de chinină, de cauciuc, banane (2,43 mil. t, 1989), ananas ș.a. Pomicultură (inclusiv plantații de citrice), legumicultură, viticultură. Creșterea animalelor (capete 1989): bovine (77,1 mil.), ovine (102,7 mil., locul 3 pe glob), porcine (349 mil., locul 1 pe glob), caprine (77,9 mil., locul 2 pe glob), cabaline (10,7 mil., locul 1 pe glob), păsări; sericicultură, pescuit (10,36 mil. t, 1988, locul 3 pe glob), vînătoare. C. f.: 88,6 mii km (inclusiv cele forestiere și speciale). Căi rutiere: c. 1 mil. km; căi navigabile interne: 136 mii km. Flota comercială maritimă: 19,36 mil. t (1988). Moneda: 1 yuan (= renminbi) = 100 fen. Exportă textile și conf. c. 25%, produse agricole și alim., petrol și prod. chimice, piei, bumbac, fosfați, mașini și utilaje, metale ș.a. și importă mașini, utilaje și mijloace de transport (c. 1/3), semifabricate și materii prime ind., produse chimice, produse alim. ș.a. – Istoric. Pe terit. C., locuit din timpuri străvechi, leagăn al uneia dintre cele mai strălucite civilizații antice (milen. 3 î. Hr.), s-a constituit în sec. 18 î. Hr. statul Shang, care în sec. 11 î. Hr. a fost cucerit de statul Zhou; acesta din urmă s-a destrămat în mai multe formațiuni de sine stătătoare, unificate de-abia în sec. 3 î. Hr., sub dinastia Qin. În timpul dinastiei Han (206 î. Hr.-220 d. Hr.), C. a cunoscut o mare dezvoltare. Răscoala țărănească a „Turbanelor galbene” (184 d. Hr.) a slăbit statul chinez, care s-a destrămat. S-a unificat din nou în 589 sub dinastia Sui, iar din 618 pînă la începutul sec. 10 sub dinastia Tang. Între 1279 și 1368 C. a fost ocupată de mongoli. În timpul dinastiei Ming (1368-1644) a avut loc Marele Război Țărănesc (1628-1645), înăbușit cu ajutorul manciurienilor, care însă au cucerit întreaga țară, instaurînd dominația dinastiei Qing (1644-1911). În sec. 19, în urma celor două „războaie ale opiului” (1840-1842 și 1856-1860) și a încheierii unor tratate înrobitoare cu Marile Puteri, începe pătrunderea capitalului străin în C., amplificată, către sfîrșitul sec., după înăbușirea răscoalei populare I-he-tuan. Revoluția din 1911-1913, condusă de Sun Zhongshan, a răsturnat dinastia manciuriană, C. devenind republică. În timpul primului război mondial s-a intensificat lupta antiimperialistă și antifeudală. În 1921 a fost creat Partidul Comunist Chinez. În 1924-1927 s-a desfășurat primul război civil revoluționar, în care partidul Gomindan a colaborat cu P.C. Chinez împotriva forțelor conservatoare din nord. Însă, în 1927 conducătorii Gomindanului au adoptat o atitudine anticomunistă. În cursul celui de-al doilea război civil revoluționar (1927-1937), comuniștii chinezi au creat Armata Roșie Chineză și baze revoluționare la sate. În 1931, Japonia a ocupat partea de NE a Chinei, iar în 1937 a început un război pentru cucerirea întregii Chine. În timpul războiului de eliberare (1937-1945) forțele armate create și conduse de P.C. Chinez au eliberat o mare parte a terit. ocupat de japonezi. În 1946 Gomindanul a întrerupt tratativele inițiate de P.C. Chinez, în 1945, în vederea formării unui guvern de coaliție, ceea ce a provocat al treilea război civil revoluționar (1946-1949), în cursul căruia Armata Populară de Eliberare a înfrînt forțele armate gomindaniste; rămășițele acestora s-au retras în ins. Taiwan. La 1 oct. 1949 a fost proclamată Republica Populară Chineză. În 1971 au fost restabilite drepturile R.P. Chineză la O.N.U. R.P. Chineză este un stat socialist; este unui dintre cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate al O.N.U. În 1954 a fost adoptată prima constituție de tip socialist din istoria Chinei. Mao Zedung (Mao Tzedun) președintele C.C. al P.C. Chinez a fost ales președintele R.P. Chineză (1954). Încercarea de a forța dezvoltarea economică a țării („Marele salt înainte”), întreprinsă între anii 1958 și 1960, a eșuat. În 1965 a fost lansată „Marea revoluție culturală proletară”, amplu program de îndoctrinare a populației cu ideologia comunistă în varianta maoistă. „Revoluția culturală” a fost însoțită de grave excese și acte de violență împotriva celor considerați „adepți ai capitalismului” (în realitate adversarii extremismului stîngist). După moartea (1976) a lui Mao Zedong, grupul radicalilor stîngiști condus de soția sa („banda celor patru”) a fost inlăturat. Din 1982, conducătorul de fapt al țării devine Deng Xiaoping, care lansează un amplu program de reforme, menit să modernizeze structurile societății chineze în cadrul menținerii socialismului. Cererile formulate de studenți privind democratizarea vieții politice au fost însă respinse și manifestațiile acestora din Beijing reprimate dur (Piața Tiananmen, 3-4 iun. 1989). Pe plan extern, după o lungă perioadă de tensiune și confruntare cu U.R.S.S., care a culminat cu incidente de frontieră (1969), a intervenit din 1986 o destindere, care a făcut posibile vizite reciproce la cel mai înalt nivel de partid și de stat (1989, 1991). În C. are loc un amplu proces de modernizare a agriculturii, industriei, științei și tehnologiei; politica externă cunoaște o largă deschidere, prin stabilirea sau consilodarea relațiilor de cooperare politică, economică și culturală cu țările industrializate și cu cele în curs de dezvoltare. Potrivit constituției, puterea executivă este deținută de președintele republicii și de Consiliul de Stat (guvernul), iar cea legislativă de Adunarea Națională a Reprezentanților Populari (între sesiunile ei de Comitetul Permanent).

CIUDAD GUYANA (SAN TOMÉ DE GUYANA), oraș în NE Venezuelei (Bolivar) la confl. fl. Caroni cu Orinocco; 510 mii loc. (1989, cu suburbiile). În apropiere, mari expl. de min. de fier, mangan și bauxită. Ind. chimică, uzină de aluminiu. Oraș nou, întemeiat în 1961, prin unirea a cinci localit.

CÎRLIBABA, com. în jud. Suceava, pe Bistrița Aurie; 2.070 loc. (1991). Expl. de min. de mangan.

CONCREȚIONARE (după fr.) 1. Sinterizare. 2. (GEOL.) Caz particular al fenomenului diagenetic de cimentare, constînd în concentrarea unor substanțe chimice din apele subterane, în golurile din roci, luînd aproximativ forma acestora (ex. oxizi de mangan în argilă).

CORNWALL [có:nuol], pen. în SV Marii Britanii, scăldată de Marea Mînecii și Cnalul Bristol. Lungime: c. 150 km; lățime max.: 72 km. Relief muntos granitic (621 m alt. – vf. High Willhays) și țărmuri dantelate. Oraș pr.: Plymouth. Expl. de cositor, cupru, argint, zinc, plumb, mangan, bismut, arsen, caolin. Creșterea animalelor. Pescuit. Turism.

CÔTE D’IVOIRE, Republica ~, stat în Africa de Vest, pe coasta G. Guineii; 322,5 mii km²; 12,14 mil. loc. (1989). Limba oficială: franceza. Cap.: Abidjan (legislativă); Yamoussoukra (administrativă). Orașe pr.: Bouaké, Gagnoa, Daloa. Este împărțit în 49 departamente. Un podiș relativ înalt (alt. max.: 1.524 m, în Mt. Nimba) cade în trepte spre cîmpia litorală întinsă. Țărmul dantelat de lagune, în partea estică, este acoperită de mangrove. În interior se dezvoltă pădurea tropicală cu elemente valoroase (mahon, teck, okoumé) mult restrînsă (c. 8 mii ha) în ultimele două decenii și savana cu păduri-galerii. Climă subecuatorială umedă. Se expl. petrol, diamante (20 mii carate, 1987), min. de mangan, aur. Terenurile cultivate (11,35% din supr. țării) sînt reprezentate de plantații (cacao 1,05 mil. ha, 750 mii t, 1989, locul 1 pe glob; cafea 1,17 mil. ha, 265 mii t, 1989; ananas, banane, 1,16 mil. t, 1989 ș.a.) și culturi de mei, orez (590 mii t, 1989), manioc (1,3 mil. t, 1989), igname (2,37 mil. t, 1989). Creșterea animalelor: bovine (1 mil. capete, 1989), ovine (1,5 mil. capete, 1989), caprine (1,5 mil capete, 1989). Pescuit: 88,8 mii t (1989). Ind. diversificată: energie electrică (2,2 miliarde kWh, 1988), rafinarea petrolului, prelucr. metalelor și a lemnului (furnire, locul 1 în Africa, placaje ș.a.), ciment, textile, produse alim. C. f.: 1,3 mii km. Căi rutiere: 46,4 mii km. Flota comercială maritimă: 149 mii t (1988). Moneda: 1 franc C. f. a. = 100 centimes. Exportă cacao (c. 1/3), cafea (c. 1/4), petrol și produse petroliere, lemn și produse din lemn, banane ș.a. și importă materii prime și semifabricate, mașini, utilaje și mijloace de transport combustibili, produse agro-alim. ș.a. – Istoric. La sfîrșitul sec. 15 a început pătrunderea europenilor pe terit. țării, iar la mijlocul sec. 19, terit. a fost ocupat de francezi și transformat în colonie a Franței (din 1893); între 1904 și 1958 a fost inclusă în Africa Occidentală Franceză. În 1958 a devenit republică autonomă în cadrul Comunității Franceze, iar la 7 aug. 1960 s-a proclamat republică independentă. Șeful statului și guvernului este președintele republicii. Organul legislativ este Adunarea Națională.

CRASNOZIÓM s. n. Sol roșu specific regiunilor subtropicale umede, cu slabă acumulare de humus în partea superioară și cu oxizi de fier, aluminiu și mangan în al doilea orizont. Inclus în categoria feralsolurilor.

CRETA (KRITI) 1. Ins. grecească în M. Mediterană; 8,3 mii km²; 502,2 mii loc. (1981). Oraș pr.: Iráklion. Relief muntos calcaros. Alt. max.: 2.456 m (vf. Idi). Expl. de min. de fier, mangan, azbest, gips. Cereale, tutun, legume, citrice, măslini. Viticultură. Creșterea animalelor. Turism. Aici s-a dezvoltat strălucita civilizație minoică (sec. 26-25 î. Hr.). V. egeeană, ară ~. Ocupată de romani (sec. 1 î. Hr.), insula a fost stăpînită succesiv de bizantini, arabi, cruciați, venețieni și turci. În 1898 a obținut autonomia în cadrul Imp. Otoman, iar în 1913 a intrat în componența Greciei. 2. Mare în bazinul M. Egee, cuprinsă între arh. Ciclade, Pelopones și ins. cu același nume.

CROMÉL s. n. Aliaj de nichel (60-80 la sută), crom (16 la sută), fier (2 la sută) și mangan (1 la sută), rezistent, maleabil și ductil cu rezistivitate electrică și refractaritate mari, folosit pentru confecționarea rezistențelor electrice și a termocuplurilor (în asociere cu alumel).

DECCAN (DEKKAN), pod. în zona interioară a Pen. Hindustan, la S de râul Narbada și M-ții Vindhya, cu aspect de platformă, format din bazalte cu o grosime de c. 2.000 m, rest din continentul Gondwana; 1 mil. km². Marginile de E și V se înalță, formând M-ții Gați. Alt. medie: 700 m. Soluri negre, de savană. Străbătut de râurile Mahanadi, Godavari, Krishna. Culturi de bumbac irigate, grâu (60% din supr. arabilă), oleaginoase, orez, cafea și trestie de zahăr. Expl. de cărbuni, min. de fier, mangan, diamante. Reg. locuită în principal de o populație dravidiană nealterată de invazia arienilor.

DEMANGANIZARE s.f. Operația de eliminare din apă a oxizilor de mangan. [După fr. démanganisation].

dendrit(e), (engl.= dendrite) concreșteri arborescente, rami-ficate ale min. din grupa elementelor native (Au, Ag, Cu) și a oxizilor (de Mn, Fe). D. de aur îmbracă forme specifice de ferigi (ex. în Mții Metaliferi – „feriga” și „șopârla de aur”) și se găsesc în geode alături de cuarț. D. de mangan, mult mai frecvente, se depun din apele meteorice pe suprafețele fisurilor din calcare, marne, granite etc.

DIOXÍZI (< fr.) s. m. pl. Combinații chimice ale oxigenului cu elementele nemetalice, de tipul EO₂, sau cu elemente metalice, de tipul MO₂. ◊ Dioxid de carbon = compus oxigenat al carbonului, gaz incolor cu miros înțepător, mai greu decât aerul, necesar plantelor pentru sinteza hidraților de carbon; întrebuințat la fabricarea bicarbonatului de sodiu, a ureii etc., în ind. zahărului, la prepararea unor băuturi gazoase, iar în stare solidă în tehnica frigului; anhidridă carbonică. ◊ Dioxid de mangan = compus oxigenat al manganului; apare în natură sub formă de piroluzită și se prezintă ca o pulbere cristalină bruno-neagră; oxidant, toxic, întrebuințat ca depolarizant la pile Leclanché, în ind. cauciucului, chibriturilor, a sicativilor, a glazurilor ceramice, a sticlei etc. ◊ Dioxid de siliciu = compus oxigenat al siliciului, care se găsește în natură sub formă de cuarț, opal, agat etc.; intră în compoziția a diferite roci și este componentul principal al nisipului. Se mai găsește și ca pământ de infuzori (diatomit, kiselgur). Servește ca materie primă pentru pentru combinațiile siliciului și pentru fabricarea sticlei; silice. ◊ Dioxid de sulf = compus oxigenat al sulfului (se lichefiază la -10,2°C și se solidifică la -73°C), gaz incolor, sufocant; se întrebuințează la fabricarea acidului sulfuric, ca decolorant în vopsitorie, ca mijloc de conservare a fructelor, la sulfitare în ind. zahărului, la rafinare în ind. petrolieră și ca insecticid; anhidridă sulfuroasă. ◊ Dioxid de titan = compus oxigenat al titanului, cristalizat, alb, insolubil în apă, folosit ca pigment în pictură, la prepararea vopselelor și a cernelurilor poligrafice albe, în ind. textilă, a sticlei și a ceramicii, în cosmetică etc.; alb de titan. Sin. bioxizi.

DOLOMÍT (DOLOMÍTĂ, s. f.) s. n. (< fr. {i}; {s} Dolomien) Carbonat anhidru dublu de calciu și magneziu, cu impurități de fier (în proporții mari se numește ankerit), mangan, nichel, format pe cale hidrotermală, sedimentar prin substituire metasomatică a calcarelor și ca depunere primară în bazinele saline, împreună cu gipsul și anhidritul. Are culoare alb-cenușie, luciu sticlos și aspect de mase compacte zaharoide. Utilizat ca fondant în siderurgie, piatră de construcție, îngrășământ chimic etc.

DORNA 1. Râu, afl. dr. al Bistriței moldovenești în Depr. Dornelor, la Vatra Dornei; 50 km. Izv. din N M-ților Călimani, 2. Depresiunea sau Țara Dornelor, depr. tectono-erozivă în Carpații Orientali, încadrată de munții Suhard, Bârgău Rarău, Giumalău, Călimani și Bistrița, drenată de Bistrița cu afl. ei Dorna, Negrișoara, Neagra Șarului ș.a. Supr.: 450 km². Relief deluros, cu alt. între 800 și 1.000 m, cu văi largi, terase de acumulare, meandre, turbării (Poiana Stampei), păduri de fag și conifere. Expl. forestiere, de min. de mangan și turbă. Izv. minerale. Stațiuni balneoclimaterice (Vatra Dornei, Șaru Dornei).

DURALUMINIU s. n. aliaj de aluminiu, cupru, magneziu, mangan și siliciu, foarte rezistent și ușor; dural¹. (< fr. duralumin)

DURALUMINIU s.n. Aliaj de aluminiu, cupru, magneziu, mangan și siliciu, foarte rezistent și ușor, folosit în aeronautică și în construcții mecanice. [Pron. -niu, var. duralumin, duraluminium s.n. / < fr. duralumin].

DURALUMINIU aliaj de aluminiu (~95%), cupru (~4%), magneziu (~0,5%), mangan (~0,5%) și alte elemente, având o rezistență ridicată obținută prin tratament termic fiind utilizat în aviație pe scară largă pentru crearea unor piese care necesită greutate specifică mică și rezistență ridicată.

DURALUMINIU s. n. Aliaj al aluminiului cu cupru și cu mici cantități de magneziu, mangan și siliciu, ușor și rezistent, folosit în special la construcția avioanelor. – Dur¹ + aluminiu (după fr. duralumin).

DURBAN [də:bən], oraș în SE Rep. Africa de Sud (Natal), port la Oc. Indian; 1,1 mil. loc. (1991, cu suburbiile). Nod de comunicații. Aeroport internațional. Constr. navale. Fabrici de zahăr, textile și de prelucr. lemnului; uzine chimice; rafinării de petrol. Export de cărbuni, mangan, cromit, zahăr și lână. Bază pentru vânătoare de balene. Stațiune balneoclimaterică. Universitate. Vechiul nume: Port Natal.

EVERDUR s.n. Aliaj de cupru, siliciu și mangan. [< engl., fr. everdur].

FERNICO s.n. Aliaj de fier, nichel, cobalt și mangan. [< fr. fernico, cf. Fer + Ni(chel) + Co(balt)].

FERNÍCO (< fer + nichel + cobalt) subst. Aliaj de fier cu nichel, cobalt și mangan, cu coeficient de dilatare egal cu cel al sticlei, folosit la confecționarea electrozilor de trecere etanșă prin sticlă (ex. sârma de susținere a filamentelor lămpilor de incandescență).

FEROMANGÁN (< germ.) s. n. Feroaliaj cu 20-82% mangan, 5-8% carbon, 1,3-2% siliciu și cel mult 0,4% fosfor, folosit ca adaos desulfurant și ca dezoxidant la elaborarea oțelurilor speciale.

FEROMANGAN s.n. Aliaj de fier și mangan. [< germ. Ferromangan].

FEROMANGAN s. n. aliaj de fier și mangan. (< germ. Ferromangan)

FERONICROM s. n. aliaj de nichel, crom și fier, eventual mangan și molibden. (< fero- + ni/chel/ + crom)

GABON, Republica Gaboneză (République Gabonaise), stat în partea central-vestică a Africii, cu largă ieșire la Oc. Atlantic (950 km); 267,7 mii km²; 1,28 mil. loc. (1993). Limba oficială: franceza; uzuală: fang (bantu). Religia: creștină (catolici 65,2%, protestanți 18,8%), animistă (2,9%). Cap.: Libreville. Orașe pr.: Port-Gentil, Franceville, Lambaréné. Este împărțit în nouă regiuni administrative. Trei trepte de relief: câmpia litorală (în V), zona muntoasă (alt. max. în vf. Mont Iboundji: 1.575 m) în centru, podișurile drenate de fl. Ogooué (în E). Climă ecuatorială, vegetație luxuriantă, păduri cu esențe valoroase (okoumé, ozigo, acaju, abanos) ocupând 74,7% din terit. țării (lemn – 4,3 mil. m³, 1991). Expl. de petrol (13,8 mil. t, 1990), gaze naturale, min. de mangan (1,2 mil. t, 1989, locul 3 în lume), uraniu (870 t, 1989), aur; importante zăcăminte de min. de fier. Ind. de prelucr. a lemnului (cherestea, placaje, furnire), a produselor agricole (zahăr, ulei de palmier ș.a.). Agricultura se practică pe 1,7% din terit. țării: manioc, batate, yams, porumb, trestie de zahăr (210 mii t, 1991), banane (9 mii t, 1991), arahide, cacao, cafea. Pescuit: 17,6 mii t pește (1990). C. f. (1991): 668 km. Căi rutiere (1991): 7,3 mii km. Moneda: 1 franc C. f. a. = 100 centimes. Export (1989): petrol brut, lemn brut și prelucrat, min. de mangan, uraniu ș.a. Import (1989): utilaje ind. și mijloace de transport, produse agro.-alim., bunuri de larg consum ș.a. – Istoric. În sec. 15, litoralul G. este explorat de navigatorii portughezi; în 1839, francezii fondează prima așezare pe malul stâng al estuarului G. Ocupat de trupele franceze la sfârșitul sec. 19, G. este inclus în 1886 în colonia Congo Francez, iar din 1910, în componența Africii Ecuatoriale Franceze. În 1958, G. a devenit republică autonomă, în cadrul Comunității Franceze. În 1960 s-a proclamat rep. independentă. În 1993 au loc primele alegeri libere multipartite, câștigate de Omar Bongo (la putere din 1967). Republică prezidențială. Activitatea legislativă este exercitată de președinte și de un parlament unicameral (Adunarea Națională), iar cea executivă de președinte și de Consiliul de Miniștri.

GAROUA, oraș în N Camerulnului, port pe râul Bénoué; 142 mii loc. (1987). Nod rutier. Aeroport. Expl. de mangan. Ind. textilă, chimică, a piel., alim. (ulei de arahide). Centru comercial (bumbac, carne, lână, piei).

GOA, stat în V Indiei (din 1987), pe coasta Malabar; 3,7 mii km²; 1,2 mil. loc. (1991). Centru ad-tiv: Panaji. Expl. de min. de fier și mangan. Ind. textilă (conf.), chimică (medicamente, pesticide) și alim. Pescuit. Cultura orezului. Pomicultură. Colonie portugheză (din 1510) și capitală a Indiilor Portugheze, a constituit, împreună cu Damān și Diu, un terit. portughez până în 1962, când a revenit Indiei.

goethit, (engl.= goethite), FeO•OH, s. rombic; asemănător lepidocrocitului, dar cu mai mult Mn3+ în rețeaua sa. În România, apare mai ales în zona de oxidare a zăcămintelor primare de fier și mangan din ș. crist. (Iacobeni, Șaru Dornei etc.) asociat min. de mangan; în zona de oxidare a zăcămintelor de fier (Rușchița); în pălăria de fier a zăcămintelor cuprifere (Altân Tepe); în filoane hidrotermale (mas. Ditrău); în zăcăminte sedimentare de fier (Căpușu). (G.P.)

GRANAT², granate, s. n. Silicat natural de calciu, de magneziu, de fier, de mangan, de aluminiu sau de crom, întrebuințat ca piatră de șlefuit sau, în stare pură (de culoare roșie), ca piatră semiprețioasă. – Din germ. Granat.

GRANÁT¹ (< germ.) s. n. Silicat natural de calciu, fier, magneziu, mangan, aluminiu sau crom, sticlos, frecvent roșu-brun, galben, verde sau negru. Cele mai importante varietăți de g. sunt: almandinul, piropul, spessartinul, grossularul, andraditul, hessonitul și uwarowitul. Se formează în cadrul metamorfismului de contact prin acțiunea magmelor acide asupra rocilor carbonate. Se găsește în șisturile cristaline, în skarne și în aluviuni, fiind utilizat uneori ca abraziv sau ca piatră semiprețioasă.

GRANAT¹ ~e n. Silicat natural al diferitelor metale (fier, magneziu, mangan etc.), întrebuințat ca abraziv sau ca piatră semiprețioasă. /<germ. Granat

GUANGDONG, prov. în SE Chinei; 197,1 mii km²; 64,4 mil. loc. (1992). Centrul ad-tiv: Guangzhou. Expl. forestiere (c. 40% din supr. prov. este ocupată de păduri); expl. de cărbune, min. de fier, mangan, șisturi bituminoase, wolfram. Ind. zahărului (c. 50% din prod. țării). Orez (două-trei recolte pe an), trestie de zahăr, porumb, batate etc. Sericicultură. Pescuit.

GURA HUMORULUI, oraș în jud. Suceava, pe râul Moldova; 16.850 loc. (1995). Expl. de calcar și balast; întreprindere de articole tehnice din cauciuc; filatură de bumbac. Fabrică de cherestea; produse alim. (conserve de legume și fructe, preparate din lapte și panificație). Centru pomicol și centru de coordonare a activității miniere de la Leșu Ursului (cupru), Iacobeni (mangan, turbă) și Fundu Moldovei (pirite cuprifere). Muzeu etnografic. Parc dendrologic (15 ha). Localit. a fost întemeiată în 1775; declarat oraș în 1905. În apropiere se află bisericile mănăstirilor Humor (1530) și Voroneț (1488, mărită în vremea lui Petru Rareș), remarcabile monumente ale artei moldovenești, cu somptuoase picturi exterioare (1535 și, respectiv, 1547). Declarate monumente UNESCO. Turism.

HADFIELD [hædfi:ld], Sir Robert Abbott (1858-1940), inginer britanic. A brevetat (1883) unul dintre procedeele de obținere a oțelului-mangan (conținând 14% mangan), care îi poartă numele. Contribuții în domeniul metalografiei cu raze X.

HOPCALITĂ s.f. Amestec de bioxid de mangan cu oxid de cupru, cobalt și argint, folosit în măști speciale contra oxidului de carbon. [< fr. hopcalite].

IARA, com. în jud. Cluj, în depresiunea omonimă, la poalele de E ale Muntelui Mare; 4.875 loc. (1998). Expl. de nisip cuarțos, calcar, dolomit, dacit, min. de fier și de mangan. Centru de ceramică populară. În satul Iara, menționat documentar în 1288 cu numele Zara, se află o biserică din sec. 13 (cu refaceri din sec. 18), azi biserică unitariană; biserici de lemn, cu același hram – Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil -, în satele Măgura Ierii (1783), Surduc (sec. 18) și Ocolișel (1852); biserica de zid Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil (sec. 18), în satul Borzești.

IRAN Republica islamică ~ (al-Jomhūrῑ-ye Eslamῑ Irān), stat în SV Asiei, în Orientul Mijlociu, cu ieșire la M. Caspică, G. Persic și G. Oman; 1,6 mil. km²; 65,8 mil. loc. (1994). Limba oficială: persana (farsi). Religia: islamică (șiiți) 99%. Cap.: Teheran (Tehrān). Orașe pr.: Mashhad, Esfahān, Tabrῑz, Shῑrāz, Akwāz, Bākhtārān, Qom, Rasht, Hamadān. Este împărțit în 24 provincii. Relieful este reprezentat printr-un podiș central (pod. Iranului) cu alt. între 300 m și 1.800 m, ocupat de două deșerturi întinse (Dasht-e-Kavῑr și Dasht-e-Lūt) și înconjurat de munți înalți: în N, lanțul M-ților Elburz (alt. max.: 5.604 m, vf. Demavend sau Damāvand), în NE Khurasan și în V și SV lanțul M-ților Zagros, continuat cu M-ții Zaristan și Fars. În NV se află un sector al Pod. Armeniei. Climat subtropical continental excesiv, cu precipitații reduse. Stre M. Caspică și G. Persic clima este mai umedă (500-1.000 mm/an). Rețea hidrografică săracă (râul Karun, lacul Urmia). Vegetație cu caracter stepic și semideșertic, cu excepția reg. țărmurilor (păduri cu aspect tropical) și a versantului nordic al M-ților Elburz (pădure temperată). Economia țării se bazează, în principal, pe exploatarea și prelucr. petrolului, care asigură 20% din PNB și peste 90% din exporturi. Expl. de petrol (171,3 mil. t, 1992, locul 4 în lume; rezerve: 12,6 miliarde t, 1994, locul 5 pe glob), de gaze naturale (54,9 mil. m³, 1995; rezerve: c. 14 miliarde, 14 miliarde m³, locul 2 pe glob), min. de mangan, crom, cupru, plumb, zinc, fier, nichel, antimoniu, argint, bauxită, magnezit, sulf, azbest, sare gemă și huilă. Ind. prelucrătoare, în care este ocupată 1/3 din totalul populației active, produce: energie electrică (68,4 miliarde kwh, 1992), fontă, oțel, aluminiu, cupru și plumb rafinat, autovehicule, tractoare, aparate radio, televizoare, frigidere, derivate din petrol (benzină 5,9 mil. t, 1992), îngrășăminte chimice, acid sulfuric, sodă caustică, anvelope, ciment, țesături de lână și bumbac, sticlărie, piel. și încălț., zahăr (866 mii t., 1992), produse lactate, bere, țigarete. Agricultura concentrează c. 40% din populația activă și asigură 20% din PNB, principalul sector fiind producția vegetală. Peste 50% din supr. țării este neproductivă; 8,6% din supr. țării (între care c. 6 mil. ha irigate) se cultivă cu grâu (11,5 mil. t, 1994), orez (2,7 mil. t, 1994), porumb, orz, mei, sorg, cartofi (2,85 mil. t, 1994), tutun, bumbac, sfeclă de zahăr (4,7 mil. t, 1994), trestie de zahăr, soia, floarea-soarelui, in, susan, ricin, kenaf, legume (tomate 1,94 mil. t, 1994, fasole, mazăre, ceapă, năut, linte), pepeni, fructe (mere 1,69 mil. t, 1994, locul 7 pe glob, pere, caise, migdale, alune, struguri, 1,88 mil. t, 1994, locul 7 pe glob); plantații de citrice (lămâi 640 mii t, 1994, locul 5 pe glob), curmali, ceai (75 mii t, 1994), smochini, măslini, fistic (locul 1 pe glob). Se cresc ovine (45,4 mil. capete, 1994, locul 4 pe glob), caprine (23,5 mil. capete, 1994), bovine (7,1 mil. capete, 1994), bubaline, asini și catâri (2 mil. capete, 1994), cămile. Pescuit: 344 mii t (1993). Veche tradiție meșteșugărească (covoare persane, piel., ceramică). C. f.: 5,1 mii km. Căi rutiere: 151,1 mii km. Pipe-line-uri: 3,5 mii km. Flota comercială: 6,7 mii t. r. b. (1995). Moneda: 1 rial = 100 dinari. Turism slab dezvoltat, dar cu obiective de importanță mondială: locurile istorice au vestigii antice (îndeosebi persane) cum sunt Persepolis cu împrejurimile, Susa, Pasargada, Damghan, Bam sau din perioada postsasanidă (mai ales din sec. 11-18), Esfahān, Hamadān (ambele și cu vestigii persane), Shῑrāz, Tabrῑz, Bākhtārān, Mashhad, Yazd, apoi capitala Teheran (cu monumente vechi și moderne), țărmul M. Caspice cu stațiuni balneoclimaterice (Ramsar, Babolsar) și de sporturi de iarnă, lanțul muntor Elburz etc. Export: petrol și produse petroliere, gaze naturale, bumbac, fructe, țesături (covoare), lână și piei, autovehicule. Import: mașini, utilaje echipament ind., bunuri de lard consum, produse chimice și alim., animale vii etc. – Istoric. În mil. 3 î. Hr., în partea de SV a teritoriului I., s-a constituit statul Elam (cu capitala la Susa), legat și influențat de civilizația mesopotamiană. După stabilirea, în milen. 2 î. Hr., a indo-europenilor (mezii și perșii), se constituie regatul mezilor (sec. 8 î. Hr.), supus de regele perșilor, Cyrus II, care cucerește Media (550 î. Hr.), Lidia (547 î. Hr.) și Babilonul (539 î. Hr.) și pune bazele Imp. Persan, condus de dinastia Ahemenizilor. Sub Darius I, imperiul atinge maxima întindere teritorială: din Tracia și Egipt până la Ind, dar eșuează în încercarea de a supune Grecia (Războaiele medice). Imp. Persan este cucerit (334-330 î. Hr.) de Alexandru Macedon, iar, după moartea acestuia, teritoriul devine o parte a Regatului Seleucid. În sec. 3 î. Hr., se constituie Regatul Parților (240 î. Hr.-226 d. Hr.), care rivalizează cu Im p. Roman, apoi cu Imp. Bizantin. În urma cuceririi arabe (635-651), pe teritoriul persan se răspândește religia islamică. Inclus în Califatul de Bagdad, a fost cucerit (1258) de către mongoli. În perioada 1502-1736, sub dinastia Safavizilor, se consolidează pe teritoriul I. un stat care atinge apogeul sub Abbas cel Mare, iar șiismul devine religie de stat. Sub dinastia Kajarā (1775-1925), ca urmare a declinului, Persia pierde întinse teritorii din N, ocupate de Rusia, și face obiectul Tratatului anglo-rus (1907), care delimitează zonele de influență ale celor două mari puteri. În 1908, au fost descoperite primele zăcăminte petrolifere, făcând din I. unul dintre cei mari exportatori de țiței din lume. Un puternic curent novator și de emancipare națională, culminând cu instituirea (1906) parlamentului (Mejlis), împiedică, după primul război mondial, transformarea țării într-un protectorat de facto britanic și îl aduce pe tron pe Reza Khan (1925). Fondator al dinastiei Pahlavi, el schimbă denumirea țării în Iran (1935). Simpatizant al Germaniei naziste, Reza a fost constrâns să abdice în favoarea fiului său, Mohammad Reza, după ocuparea I. (1941) de trupe britanice și sovietice (evacuate în 1945-1946). Încercarea primului ministru M. Mossadegh de a elimina (1951-1953) capitalul străin din industria petrolieră eșuează. În perioada 1965-1977, șahul lansează o amplă politică de modernizare (laicizarea sistemului de învățământ, drepturi egale pentru femei ș.a.) și occidentalizare a I., ceea ce provoacă via nemulțumire a clerului islamic, al cărui exponentt devine ayatollahul Khomeini. Sub presiunea crescândă a opoziției, care îl acuza pe șah că s-a îndepărtat de valorile tradiționale islamice, acesta este silit să părăsească țara, iar puterea este preluată de Consiliul Revoluționar Islamic, în frunte cu Khomeini (1979). Noua constituție, care intră în vigoare la 3 dec. 1979, proclamă I. republică islamică. Relațiile I. cu S.U.A. cunosc o progresivă deteriorare, care culminează cu luarea ca ostatici a personalului ambasadei americane din Teheran (nov. 1979-ian. 1981). În I. se instaurează un regim islamic fundamentalist, controlat de cler. Disputa teritorială legată de posesia zonei Shatt al-Arab generează un lung și costisitor război cu Iraqul (1980-1988), soldat cu aproximativ un milion de victime. După moartea lui Khomeini (3 iun. 1989), se accentuează divergențele între fundamentaliști și reformatori. Sprijinul acordat de I. grupărilor fundamentaliste și antiisreraliene, îndeosebi în Liban, a generat încordări în raporturile cu S.U.A. și Europa Occidentală. Alegerea în funcția de președinte al țării (23 mai 1997) a lui M. Khatami, reprezentant al curentului moderat, a dus la un început de relaxare a relațiilor interne și internaționale. Republică parlamentară, conform Constituției adoptate la 3 dec. 1979. Activitatea legislativă este exercitată de un parlament unicameral (Adunarea Consultativă Islamică – Mejlis) și de Consiliul pentru protecția Constituției numit de ayatollah, iar cea executivă, de un președinte și un Consiliu de miniștri.

limonit, (engl.= limonite), amestec natural de hidroxizi de fier (goethit, lepidocrocit), hidroxizi de aluminiu, min. argiloase, sulfați, carbonați etc. În România, apare ca unul din componenții importanți ai scoarței de alterare din „pă1ăria de fier” a zăcămintelor primare de sulfuri din ș. crist., a celor de mangan și fier din C. Orient. și din C. Merid.; este unul din componenții principali ai bauxitelor feruginoase din Pădurea Craiului și intră în alcătuirea zonelor de oxidație a zăcămintelor pirometasomatice sau hidrotermale din sudul Banatului (Oravița, Dognecea etc.), din reg. Baia Mare și Mții Apus. (Săcărâmb, Roșia Montană etc.). (G.P.)

LINOLEAT s.m. Nume dat sărurilor de plumb, de mangan etc. ale acizilor grași nesaturați, folosite ca acceleratori de uscare a uleiurilor sicative. [Pron. -le-at. / < fr. linoléate].

LINOLEAT, linoleați, s. m. (Chim.) Nume dat sărurilor de plumb, de mangan etc., folosite în prepararea uleiurilor sicative. [Pr.: -le-at] – Din engl. linoleate.

LITOGENÉZĂ (< fr. {i}; {s} lito- + gr. genesis „naștere”) s. f. Totalitatea proceselor de formare a sedimentelor și rocilor sedimentare; cuprinde alterarea și dezagregarea rocilor preexistente transportul și acumularea materialului, precum și transformarea lui în roci. Factorii principali ai producerii l. sunt mișcările tectonice și clima. Există l. glaciară, humidă, aridă și sedimentar-vulcanogenă. În procesul de l. iau naștere și suferă modificări diferite zăcăminte sedimentare, cum sunt cele de petrol, gaze, sare, cărbuni, sulf, minerale de fier și mangan ș.a.

LUNDA, podiș în Africa (R.D. Congo și Angola), slab vălurit, cu înălțimi între 1.300 și 1.500 m. Climat subecuatorial. Formează cumpăna de ape între bazinele fl. Congo (la N), Zambezi și Cunune (la S). Vegetație de savane și păduri rare. Zăcăminte diamantifere și min. de mangan.

LUTIȘOR s. n. 1. Diminutiv al lui lut. 2. Argilă care conține hidroxizi de fier sau de mangan, colorată în galben, roșu sau brun, folosită în pictură; pămânțel. – Lut + suf. -ișor.

LUZON, cea mai mare ins. a arh. Filipine; 108,2 mii km². Orașe pr.: Manila, Quezon City, Baguio, Lucena, Naga, Legaspi. Relief muntos vulcanic, cu o cordilieră în centru. Alt. max.: 2.928 m (vf. Pulog). Îngustă câmpie litorală. Climat subecuatorial cu precipitații bogate (2.000-3.000 mm/an) și cu vegetație caracteristică de păduri și savane. Expl. de min. de fier, cupru, crom, mangan, aur, cărbuni, petrol și gaze naturale. Trestie de zahăr, porumb, tutun, cocotieri, abaca.

MACAPÁ, oraș în N Braziliei, port pe stg. brațului Canal do Norte din delta Amazonului, centru ad-tiv al terit. federal Amapá; 146,5 mii loc. (1991). Aeroport. Expl. de mangan. Piață agricolă. Prelucr. lemnului. Exportă cauciuc, mangan ș.a. Fundat în 1752. Fort construit în 1782 de São José de Macapá.

MADHYA PRADESH [mádja práde:ʃ], stat în centrul Indiei, în N Pod. Deccan; 443,4 mii km² (cel mai mare stat al Indiei, ca suprafață); 72 mil. loc. (1994). Centrul ad-tiv: Bhopāl. Siderurgie, ind. constr. de mașini, textilă, alim. etc. Expl. de mangan, cărbuni și minereu de fier. Cereale, bumbac, orez, trestie de zahăr; creșterea animalelor.

MAGNO s. n. Aliaj de nichel și mangan, folosit în electrotehnică. – Din germ. Magno.

MAGNO s. n. aliaj de nichel și mangan, folosit în electrotehnică. (< germ. Magno)

MAHᾹRᾹSHTRA [məharáʃtra], stat în partea central-vestică a Indiei, cu ieșire la Marea Arabiei; 307,7 mii km²; 85,6 mil. loc. (1994). Centrul ad-tiv.: Bombay. Expl. forestiere, de cărbuni, mangan și bauxită. Ind. textilă și electrotehnică. Bumbac, arahide, in, orez. Creșterea animalelor.

2) *mangán, V. manganez.

mangan (-ne), s. n. – Dispozitiv, instalație. Ngr. μάγγανον. Sec. XVII, înv. – Der. măngănie, s. f. (vrajă, farmec), sec. XVII, din ngr. μαγγανεῖα. E dubletul lui mangealîc, s. n. (înv., balistă; înv., macara; Olt., pîrghie, palancă, proptea), din tc. mancalik, der. din gr. μάγγανον, cf. sp. almajaneque și menghine.

MANGÁN (< germ.) s. n. Element chimic (Mn; nr. at. 25, m. at. 54,938, gr. sp. 7,2, p. t. 1.247°C, p. f. 2.030°C), metal alb-cenușiu, foarte dur și foarte sfărâmicios, care se găsește în natură sub formă de oxizi. Formează combinații în stările de valență 2, 3, 4, 6 și 7. Se întrebuințează la fabricarea unor oțeluri speciale. Este un oligoelement indispensabil vieții, fiind prezent în țesuturile animale și vegetale. Organismul uman conține c. 30 mg. de m. Multe săruri ale m. sunt folosite în terapeutică. Mari cantități de m. se află pe fundul oceanelor. A fost izolat (1774) de J.G. Gahn.

MANGAN n. Metal alb-cenușiu foarte dur și foarte sfărâmicios, care există în natură în stare de oxid și este folosit în metalurgie la fabricarea unor aliaje. /<germ. Mangan

mangan (metal) s. n., simb. Mn

MANGAN s. (CHIM.) (înv.) manganez.

MANGAN s. n. Element chimic din grupa metalelor, de culoare albă-cenușie, strălucitor, dur și sfărâmicios, existent în natură sub formă de oxizi și întrebuințat în metalurgie la fabricarea anumitor aliaje. – Din germ. Mangan.

1) mangán n., pl. e (ngr. mánganon. V. mangealîc). Vechĭ. Unealtă.

MANGAN s.n. Metal dur și sfărîmicios, alb-cenușiu, foarte răspîndit în natură. [< germ. Mangan].

MANGAN s. n. metal dur și sfărâmicios, alb-cenușiu, foarte răspândit în natură, folosit la elaborarea unor aliaje. (< germ. Mangan)

MANGANÁL s. n. Aliaj cu 0,6-0,9% carbon, 12% mangan, 3% nichel și restul fier. Are rezistență excepțională la uzură, tenacitate mare și reziliență bună.

MANGANEMIE s. f. prezența manganului în sânge. (< fr. manganémie)

MANGANEZ s. v. mangan.

*manganéz și mangán n. (fr. manganèse, it. manganese, d. mlat. mangnésia, îld. lat. magnésia, magnezie). Chim. Un metal bivalent cenușiŭ închis, dur și foarte sfărămicĭos care există în natură în stare de oxid. Se alterează în aer și descompune apa la 100°. Are o densitate de 7,2, și o greutate atomică de 54,8.

MANGANEZIT s. n. (Min.) Oxid natural de mangan. – Din fr. manganésite.

MANGANEZIT s.n. Oxid natural de mangan. [< fr. manganésite].

MANGANEZIT n. Oxid natural de mangan. /<fr. manganésite

MANGANEZIT s. n. oxid natural de mangan. (< fr. manganésite)

MANGANIC, -Ă adj. Care conține mangan. ◊ Acid manganic = acid compus din oxigen, hidrogen și mangan. [< fr. manganique].

MANGANIC ~că (~ci, ~ce) Care conține mangan. Compus ~. Sulfat ~. Acid ~. /<fr. manganique

MANGANIC, -Ă adj. care conține mangan. ♦ acid ~ = acid compus din oxigen, hidrogen și mangan. (< fr. manganique)

MANGANIC, -Ă, manganici, -ce, adj. Care conține mangan. ◊ Acid manganic = acid format din oxigen, hidrogen și mangan. – Din fr. manganique.

MANGANIFER, -Ă adj. care conține mangan. (după fr. manganésifère)

MANGANIN s. n. Aliaj de cupru, mangan și nichel folosit în special la fabricarea rezistențelor electrice. – Din fr. manganin.

MANGANIN s.n. Aliaj de cupru, mangan și nichel folosit la fabricarea de rezistențe electrice. [< fr. manganine, cf. rus. manganin].

MANGANIN n. Aliaj de cupru, mangan și nichel, folosit la fabricarea rezistențelor electrice. /<fr. manganine

MANGANIN s. n. aliaj de cupru, mangan și nichel, la fabricarea de rezistențe electrice. (< fr. manganine)

MANGANISM s.n. Intoxicație cronică cu mangan. [< fr. manganisme].

MANGANISM s. n. intoxicație cronică cu mangan. (< fr. manganisme)

MANGANÍSM (< fr.) s. n. Intoxicație cronică cu mangan, în general profesională, caracterizată, în special, prin tulburări de tip parkinsonian. Apare la persoane care lucrează în industria metalurgică, a sticlei, a coloranților etc.

MANGANISM s. n. Intoxicație cronică cu mangan. – Din fr. manganisme.

MANGANIT ~uri n. Oxid natural de mangan hidratat. /<fr. manganite

MANGANIT, manganituri, s. n. Minereu de mangan alcătuit din oxid de mangan hidratat. – Fr. manganite.

MANGANIT s. m. oxid natural hidratat de mangan. (< fr. manganite)

MANGANIT s. n. Oxid natural de mangan hidratat. – Din fr. manganite.

MANGANIT s.n. Oxid natural hidratat de mangan. [Pl. -te, -turi. / < fr. manganite].

MANGANÍT (< fr. {i}) s. n. Oxid natural hidratat de mangan, cristalizat în sistemul monoclinic; are culoarea neagră, urmă brună și luciul semimetalic. Este un minereu de mangan.

MANGANOCONIOZĂ s. f. pneumoconioză produsă de mangan și sărurile sale. (< mangan + conioză)

MANGANOS, -OASĂ adj. care conține mangan. (< fr. manganeux)

MANGANOS, -OASĂ, manganoși, -oase, adj. Care conține mangan. – Din fr. manganeux.

MANGANOS, -OASĂ adj. Care derivă din mangan, care conține mangan. [< fr. manganeux].

MANGANURIE s. f. prezența manganului în urină. (< fr. manganurie)

MANGANURIE s.f. (Med.) Prezența manganului în urină. [Gen. -iei. / < fr. manganurie].

mangealîc (ea dift.), n., pl. urĭ (turc. manğylyk, manğalyk, menğenik, balistă, d. ar. al-manğanyk, care e mgr. mánganon; sp. almajaneque. V. mangan 1, măngălăŭ, minghinea). Vechĭ. Balistă. Mașină de rîdicat greutățĭ. Azĭ. Olt. Pîrghie (rev. I. Crg. 3, 347). Pană de despicat. V. vincĭ.

MEGAPERM s. n. Aliaj de nichel, fier și mangan cu înaltă permeabilitate magnetică. – Din germ. Megaperm.

menghine (-ni), s. f. – Unealtă de strîns. – Var. minghine(a), menghene(a). Mr. menghine. Tc. mengene, din ngr. μάγγανον (Șeineanu, II, 256; Meyer, Türk. St., I, 48; Berneker, II, 16; Vasmer, Gr., 96), cf. ngr. μεγγενες, alb., bg., sb. mengene. Cf. mangan.

Mn, simbol chimic pentru mangan.

MONGOLIA INTERIOARĂ (NEI MENGGU/MONGOL ZIZHIQU), regiune autonomă în China septentrională; 1,2 mil. km²; 23,1 mil. loc. (1997). Centrul ad-tiv: Hohhot. Expl. de cărbuni, min. de fier și mangan, petrol. Creșterea animalelor. Grâu, orez, mei și soia.

NICROM s. n. Aliaj de nichel și crom (uneori combinat cu fier și mangan), care se întrebuințează mai ales la fabricarea rezistențelor electrice. – Din fr. nichrome.

NICROM n. Aliaj de nichel și de crom (cu adaos de fier sau de mangan), rezistent la temperaturi înalte, întrebuințat, mai ales, la fabricarea rezistențelor electrice. /<fr. nichrome

NIOBIT s. n. mineral natural de fier și mangan, din care se extrage oxid de niobiu; columbit. (< fr. niobite)

OȚEL (< sl.) s. n. 1. Aliaj fier-carbon cu conținut de 0,04-1,7% carbon (o. carbon) sau până la 2,2% carbon (o. aliat). Elaborarea o. se face în convertizoare și în cuptoare Siemens-Martin sau electrice. Are o largă întrebuințare în tehnică pentru rezistența, duritatea, tenacitatea și elasticitatea sa. ◊ O. aliat = o. care, pe lângă carbon, conține o serie de elemente de aliere (crom, nichel, wolfram, vanadiu etc.), pentru a i se îmbunătăți proprietățile. Se deosebesc o. slab aliate (cu până la 5% elemente de aliere) și o. înalt aliate (cu 5-30% elemente de aliere). ◊ O. rapid = o. cu adaos de wolfram, crom și vanadiu, ce devine foarte dur prin tratament termic duritate care se menține și la temperaturi de 500-600°C. Se folosește la confecționarea sculelor. ◊ O. inoxidabil = oțel aliat cu crom, nichel, mangan, rezistent la coroziune, chiar în medii puternic oxidante și la temperaturi ridicate. ◊ O. profilat = bare de oțel obținute prin laminare și având în secțiune forma de pătrat, triunghi, cerc sau a literelor L, T, I, U, Z etc. ◊ O.-beton = semifabricat de o. folosit la confecționarea armăturilor elementelor de construcție din beton armat. Are în general o secțiune circulară, mai rar ovală sau în formă de pătrat. Se folosește și o.-b. cu profil periodic, format din bare cilindrice cu patru nervuri longitudinale sau elicoidale, formă sub care aderența la beton este mai bună. ◊ Loc. De oțel = foarte tare. 2. (La pl., în forma oțeluri) Sorturi diferite de o. (1); obiecte fabricate din o. (1). 3. (Înv. și pop., la pl. în forma oțele) Pușcă, pistol.

OUJDA [ujda], oraș în NE Marocului, lângă granița cu Algeria; 351,8 mii loc. (1994). Nod de comunicații. Aeroport. Centru comercial, agricol (vin, cereale) și minier (mangan, zinc, plumb). Fundat în 944.

packstone (engl.), termen propus de Dunham (1962), pentru a defini rocile sedimentare carbonatice alcătuite din granule cu contacte tangențiale ( > 60% „grain suported”) și o cantitate redusă de matrice carbonatică. Azi, utilizat frecvent în geologia petrolului. Într-un fel sin. cu calcarenit. palagonit, (engl.= palagonite) produs de alterare a sticlelor vulcanice bazice, de obicei a tahilitelor sau sideromelanelor, care vin în contact cu apa mării. P. are o culoare brună, galbenă sau verde, este amorf și are aspect colomorf. Din p.d.v. mineralogic, reprezintă un amestec de min. argiloase, zeoliți și hidroxizi de fier. P. se întâlnește în pilow-lave, ca material interstițial sau ca amigdale; de asemenea, constituie fragmente centrale în jurul cărora cresc uneori noduli de mangan.

PARCHERIZA vb. tr. a trata o piesă de oțel sau de fontă cu o soluție de fosfat de fier și mangan pentru a o acoperi cu un strat protector, anticorosiv. (< fr. parkériser)

PARCHERIZA vb. I. tr. A trata o piesă de oțel sau de fontă cu o soluție de fosfat de fier și de mangan pentru a o acoperi cu un strat protector, anticorosiv. [< fr. parkériser].

A PARCHERIZA ~ez tranz. tehn. (piese de metal) A trata la cald cu o soluție de fosfat de fier și de mangan (pentru a preveni oxidarea). /<fr. parkériser

PARCHERIZA, parcherizez, vb. I. Tranz. A trata la cald o piesă de fier sau de fontă cu o soluție de fosfat de fier și de mangan, pentru a o feri de rugină. – Din fr. parkériser.

pălărie de fier, (engl.= ironstone cap) acumulare locală de hidroxizi și oxizi de fier, care apare în procesul de alterație supergenă în zona zăcămintelor primare de sulfuri sau carbonați și oxizi de fier. Caracteristice pentru p.f. sunt min. primare relicte (galena, blenda, calcopirita, bornitul, tetraedritul, molibdenitul) și min. secundare care imprimă culoarea p.f.; asociația hematit, limonit, sulfați imprima culori de galben, brun, maro, roșu; asociația carbonați, sulfați, silicați dau culorile verde, albastru; oxizii și hidroxizii de mangan pot da culoarea neagră etc. V. și scoarța de alterare

PERMANGANIC, -Ă adj.m. Acid permanganic = acidul cel mai oxigenat dintre acizii manganului. [< fr. permanganique].

PERMANGANIC, -Ă adj. care conține unii compuși ai manganului. ♦ acid ~ = acid oxigenat al manganului. (< fr. permanganique)

PERMANGANIC, -Ă, permanganici, -ce, adj. (Chim.) Care se referă la unii compuși ai manganului, care conține unii compuși ai manganului. ◊ Acid permanganic = acid care conține mangan, stabil numai în soluție apoasă, folosit ca oxidant. – Din fr. permanganique.

PERMANGANIC ~că (~ci, ~ce): Acid ~ acid foarte oxigenat al manganului. /<fr. permanganique

PIROLUZIT, piroluzite, s. n. Bioxid natural de mangan folosit la extragerea manganului, în industria sticlei, la fabricarea vopselelor de ulei etc. – Din fr. pyrolusite.

PIROLUZIT n. Mineral de culoare cenușie închisă, întrebuințat ca materie primă (la obținerea manganului, în industria sticlei, porțelanului etc.). /<fr. pyrolusite

PIROLUZIT s.n. Bioxid natural de mangan. [Var. piroluzită s.f. / < fr. pyrolusite].

piroluzit, (engl.= pyrolusite) MnO2, s. pătratic. În România, este răspândit în zona de oxidare a zăcămintelor de mangan și fier, cantonate în ș. crist. din principalele unități structurale. Mai este menționat în acumulările reziduale (Moneasa, Hațeg) sau exhalative, asociate vulcanismului din Mții Apus. de Sud (Godinești, Buceava-Șoimuș); sporadic, apare în zona de oxidare a zăcămintelor de sulfuri asociate banatitelor și vulcanismului neogen.

PIROLUZIT s. n. bioxid natural de mangan. (< fr. pyrolusite)

PIROLUZITĂ s. f. Minereu folosit la extragerea manganului, la fabricarea sticlei de culoare violetă, a vopselelor de ulei etc. – Fr. pyrolusite.

PISOLIT, pisolite, s. n. 1. Grăunte de minerale (calcit, minereu de fier și de mangan etc.), de forma și de mărimea unui bob de mazăre, depus de apele termale care conțin bicarbonat de calciu. 2. Rocă compusă din pisolite (1). – Din fr. pisolithe.

PONIT s. n. (Min.) Carbonat natural de mangan, cu un conținut redus de fier. – De la (n. pr.) Poni.

PONÍT (< {s} n. pr. Poni) s. n. (MINER.) Carbonat natural de mangan cu conținut redus de fier, intermediar între rodocrozit și siderit, cristalizat în sistemul romboedric; descoperit de V. Buțureanu în zăcămintele de mangan din N Moldovei, a fost denumit în cinstea savantului român P. Poni, după numele acestuia. Este un minereu de mangan.

PSILOMELAN s.n. Oxid natural hidratat de mangan. [< germ. Psilomelan, cf. gr. psilos – neted, melas – negru].

PSILOMELAN s. n. Oxid natural de mangan, de culoare neagră, care se găsește în zăcămintele de mangan. – Din fr. psilomélane.

PSILOMELÁN (< fr. {i}; {s} gr. psilos „fără păr” + melan „negru”) s. n. Oxid natural hidratat de mangan, care apare în mase foarte fin cristaline, adesea sub formă de stalactite, eflorescențe etc. de culoare neagră și cu luciu semimetalic sau mat. Este un minereu de mangan.

psilomelan, (engl.= psilomelane) 2[(Ba,Mn2+)Mn4+4O8(OH)2], s. monoclinic. Apare în zona de oxidare a zăcămintelor primare de mangan sau de sulfuri din ș. crist. (Răzoare, Altân Tepe), în acumulările reziduale din calcare mezozoice (Moneasa), în cele exhalative legate de magmatismul ofiolitic (Zam).

REZISTIN s. n. aliaj de cupru, mangan și fier, foarte rezistent la coroziune și cu rezistivitate mare. (< germ. Resistin)

REZISTIN s.n. Aliaj de cupru, mangan și fier, foarte rezistent la coroziune și cu rezistivitate mare. [< germ. Resistin – nume comercial].

RODOCROZIT s. n. (Min.) Carbonat natural de mangan de culoare roz, cristalizat în sistemul romboedric. – Din fr. rhodocrosite.

RODOCROZIT s. n. carburant natural de mangan, de culoare roz. (< fr. rhodocrosite)

RODOCROZIT s.n. Carbonat natural de mangan. [< fr. rhodocrosite, cf. gr. rhodon – roză, chros – culoare].

RODOCROZÍT (< fr. {i}; {s} gr. rhodon „trandafir” + khros „culoare”) s. n. (MINER.) Carbonat natural de mangan. Se prezintă în cristale romboedrice și în mase compacte de culoare roz. R. reprezintă o sursă importantă pentru extragerea manganului. În România se găsește în zăcămintele de mangan de la Iacobeni, Răzoare și Delinești și în filoanele metalifere de la Cavnic, Roșia Montană, Brad și Săcărâmb etc.

RODONIT s. n. Silicat natural de mangan, uneori și cu calciu, de culoare roz-cenușie, cu luciu sticlos, utilizat ca piatră ornamentală, de podoabă, la confecționarea unor obiecte decorative etc. – Din fr. rhodonite.

RODONÍT (< fr. {i}; {s} gr. rhodon „trandafir”) s. n. (MINER.) Silicat natural de mangan, cristalizat în sistemul triclinic. Se întâlnește sub formă de mase granulare de culoare roz, formate prin metamorfismul sedimentelor cu mangan sau prin depuneri în filoanele hidrotermale. Este folosit ca material pentru ornamentații, în confecționarea bijuteriilor și în construcții. În România se găsește în zăcămintele de mangan de la Iacobeni, Răzoare, Delinești, Munții Sebeșului și în filoanele metalifere de la Cavnic, și Roșia Montană. De asemenea, r. se găsește în Federația Rusă (m-ții Ural), Suedia, Australia, S.U.A. (California, New Jersey) ș.a.

RODONIT s.n. Silicat natural de mangan, de culoare roz-cenușie, din care se confecționează obiecte decorative etc. [< fr. rhodonite, germ. Rhodonit].

RODONIT s. n. silicat natural de mangan, uneori și de calciu, roz-cenușiu, pentru obiecte decorative etc. (< fr. rhodonite)

SALEM 1. [séiləm] Oraș în NV S.U.A., centrul ad-tiv al statului Oregon, situat pe râul Willamette, la 69 km SV de Portland și 93 km E de țărmul Oc. Pacific; 136,9 mii loc. (2000). Nod feroviar. Aeroport. Metalurgia aluminiului. Ind. constr. de mașini agricole, a celulozei și hârtiei, textilă, de prelucr. a lemnului și alim. Produse electrice (baterii). Piață agricolă (legume, fructe, animale, cereale). Universitatea „Willamette” (1842). Galerie de artă. Capitoliu construit în 1937 din marmură albă de Vermont. Fundată în 1840 de un grup de misionari metodiști conduși de Jason Lee, așezarea este desemnată drept capitala statului Oregon în 1859 și declarată oraș în 1860. Numele actual derivă de la cuvântul ebraic Shalom („Pace”). 2. Oraș în Statele Unite (Massachusetts); 42 mii loc. (2002); port la Oc. Atlantic. Fondat în 1626; devenit celebru datorită „procesului vrăjitoarelor” (1692) care i-a inspirat lui Arthur Miller subiectul dramei „Vrăjitoarele din S.”. Tot aici se află „casa cu șapte frontoane” imortalizată de N. Hawthorne. 3. Oraș în S Indiei (Tamil Nadu), situat la poalele S ale m-ților Gații de Est, la 332 km SV de Chennai; 693,2 mii loc. (2001). Nod feroviar și rutier. Centru comercial. Expl. min. de fier, mangan și corindon din apropiere. Ind. chimică, textilă (bumbac, mătase), sticlăriei și alim. Prelucr. magneziului.

SANTA CLARA, oraș în centrul Cubei, situat la 265 km ESE de Havana; 210,1 mii loc. (2002). Nod rutier și feroviar. Zăcăminte de petrol, de asfalt, grafit și mangan în apropiere. Ind. de prelucr. a tutunului, a lemnului (mobilă) și a trestiei de zahăr, pielăriei, textilă și alim. (rom, băuturi răcoritoare). Centru comercial și piață agricolă pentru trestie de zahăr, cafea, tutun, cereale, fructe. Universitate (1949). Fundat în 1689 pe locul unei așezări indiene.

SANTA CRUZ. 1. (NENDO sau NDENI), arh. vulcanic și coraligen în SV Oc. Pacific (Melanezia), în statul insular Solomon, situat la 402 km E de arh. Solomon; 938 km². Ins. pr.: Santa Cruz (Nendo sau Ndeni), Utupua, Vanikoro. Plantații de cocotieri. Pescuit. Descoperit în 1595 de exploratorul spaniol Alvaro de Mendaña de Neira. 2. V. Saint Croix. 3. Prov. în extremitatea de S a Argentinei, în Patagonia, extinsă între Oc. Atlantic în E și Cordillera Andină în V, la granița cu Chile; 243,9 mii km²; 196,9 mii loc. (2001). Centrul ad-tiv: Rio Gallegos. Afectată de vânturi și furtuni frecvente. Creșterea ovinelor. Păduri, lacuri glaciare. Turism. Parcurile naționale Los Glaciares (4,5 mii km²) și Perito Moreno (1,2 mii km²). Pădure pietrificată, declarată monument al naturii (1954), extinsă pe 35 km². 4. (numele complet: SANTA CRUZ DE LA SIERRA), oraș în partea central-estică a Boliviei, pe râul Piray, la 480 km SE de La Paz și 290 km NE de Sucre; centrul ad-tiv al departamentului Santa Cruz; 1,1 mil. loc. (2001). Aeroportul Viru-Viru. Nod rutier. Expl. de petrol, gaze naturale, min. de fier și de mangan. Rafinărie de petrol. Ind. petrochimică, de prelucr. a lemnului, textilă, pielăriei și alim. (ulei de soia, zahăr, rom, preparate din carne și lapte, alcool). Centru comercial și piață agricolă pentru cafea, cacao, tutun, orz, soia, trestie de zahăr, fructe, bovine. Universitate (1879). Fundat în 1561 de conchistadorul spaniol Nuño de Chávez pe locul azi al orașului San José de Chiquitos, a fost nevoit să se mute pe vatra actuală în 1595 din cauza atacului amerindienilor. În 1811 locuitorii S.C. și-au proclamat independența față de Spania.

SANTIAGO DE CUBA, oraș în extrenitatea SE a Cubei, situat pe țărmul golfului omonim al M. Caraibilor, la poalele Sierrei Maestra, la 80 km v de Guantanamo și 765 km SE de Havana; centrul ad-tiv al provinciei omonime; 441,5 mii loc. (2002), al doilea oraș ca mărime al țării. Port comercial prin care se exportă min. de cupru, de fier și de mangan, zahăr, rom, tutun, fructe ș.a. Centru minier (cupru, fier, mangan) și agricol. Rafinărie de petrol. Șantier naval. Ind. metalurgică, chimică, textilă, a mat. de constr. (ciment), de prelucr. a tutunului și alim. (zahăr, rom). Stațiune balneară. Universitatea Oriente (1947). Catedrală în stil colonial (1522). Biserica San Francisco (sec. 16) și fortăreața Castillo del Morro, declarată (în 1997) în Patrimoniul cultural universal. Fundat în 1514 de Diego Velásquez de Cuéllar (primul guvernator al Cubei) pe un alt loc, situat la câțiva km de vatra actuală, care datează din 1522. Capitala Cubei până în 1589.

SATPURA, lanț deluros în partea central-vestică a Indiei, parte a Pod. Deccan, extins pe direcție NE-SV, terit. statelor Mahārāshtra și Madhya Pradesh, pe c. 320 km lungime, între văile râurilor Narmada (la N) și Tapti (la S). Alt. max.: 1.250 m. Zăcăminte de cărbuni și mangan.

SIERRA MAESTRA, lanț muntos în SE Cubei, care domină litoralul printr-un abrupt. Alt. max.: 1.993 m (Pico Turquino). Relief carstic. Zăcăminte de min. de fier, cupru, mangan, crom, argint.

SILMANAL s. n. Aliaj feromagnetic pe bază de argint, mangan și aluminiu cu proprietatea de menținere a magnetismului permanent, oricare ar fi acțiunea câmpurilor magnetice ale altor magneți. – Din germ. Silmanal.

SILUMÍN (< fr. {i}; {s} fr. sil[icium] + [al]uminium) s. n. Aliaj de aluminiu cu 4,5-13% siliciu și cu alte adaosuri (cupru, mangan, magneziu etc.), folosit la turnarea unor piese rezistente la coroziune sau la temperaturi înalte. De asemenea, se folosește la fabricarea unor piese cu o configurație complicată, mai ales în construcția de automobile și avioane.

SINAI 1. Pen. de formă triunghiulară în NE Egiptului, mărginită de M. Mediterană la N, granița Egiptului cu Israelul la E, G. ’Aqaba la SE, M. Roșie la S și golful și canalul Suez la V și NV; 60,7 mii km². În NV pen. S. se află istmul Suez. Relief predominant muntos și de podiș, cu alt. max. de 2.637 m (vf. Jabal Katrinah). Climă tropicală uscată; vegetație xerofilă. Zăcăminte de petrol și mangan. Creșterea ovinelor și caprinelor. În această zonă s-au desfășurat luptele între armatele arabe și cele israeliene, în iun. 1967, în urma cărora Israelul a ocupat pen., retrocedată în 1982, cu excepția enclavei Taba, înapoiată în 1989. 2. Muntele ~ (HOREB sau JABAL MŪSA), masiv muntos în S pen. Sinai, cu alt. de 2.285 m, menționat în „Biblie”, unde Moise a primit de la Dumnezeu Tablele Legii după ieșirea poporului lui Israel din Egipt. Aici se află mănăstirea creștină Sf. Ecaterina (sec. 6), una dintre cele mai vechi din lume (declarată în 2002 ca făcând parte din Patrimoniul cultural universal) unde a fost descoperit un vechi manuscris, „Codex sinaiticus”, una dintre principalele surse pentru reconstituirea textului original al „Bibliei”.

SIVAS, oraș în partea central-estică a Turciei, în pod. Anatoliei, la 1.275 m alt., pe cursul superior al fl. Kῑzῑl Ῑrmak, la 362 km E de Ankara; 250,3 mii loc. (2000). Aeroport. Nod feroviar și rutier. Piață pentru tutun, fructe, legume și animale. Expl. de min. de fier, mangan, cupru și plumb. Ind. Cimentului, textilă (țesături de lână și bumbac), de prelucr. a lemnului și alim. Medresele Sifaiye (1217-1218) și Albastră/Gök (1271). Moschee (sec. 13). Cunoscut în Antic. romană cu numele Sebastea (sau Megalopolis), fiind. cap. prov. Armenia Minor, din 63 î. Hr. Unul dintre principalele orașe din Asia Mică în timpul Imp. Roman (sub Dioclețian) și al celui Bizantin. Cucerit de musulmani în 1080, a devenit înfloritor în timpul turcilor selgiucizi (sec. 12). În campania din 1400 a marelui conducător mongol Timur cel Șchiop împotriva otomanilor, cetatea S., asediată, s-a predat cu condiția să nu se verse sângele asediaților. La predarea cetății (26 aug. 1400), crudul conducător a ordonat îngroparea de vii a 4.000 de locuitori din S. La mijlocul sec. 15, S. a reintrat în stăpânirea Imperiului Otoman.

SORMAIT s. n. aliaj dur al fierului, cu adaosuri de nichel, siliciu și mangan, material de încărcare a pieselor de mașini supuse la uzură mare.

STALINIT s. n. Aliaj dur de fier cu crom, carbon, mangan și siliciu. – Din fr. stalinite.

STICLOS, -OASĂ, sticloși, -oase, adj. Ca de sticlă, lucios (și neted) ca sticla; strălucitor. ◊ Fontă sticloasă = fontă albă, dură, care conține mangan. Umoare sticloasă = masă gelatinoasă transparentă care se găsește între cristalin și fundul ochiului. ♦ (Despre ger) Care face să înghețe tare; lipsit de umezeală. ♦ (Despre ochi, privire) Pironit, ațintit, fixat asupra unui obiectiv. – Sticlă + suf. -os. corectat(ă)

ȘPIGHEL s. n. Fontă cu adaos de siliciu și mangan, folosită la fabricarea oțelurilor dure. – Din germ. Spiegel[eisen].

ȘPIGHEL s. n. formă cu adaos de siliciu și mangan folosită la fabricarea oțelurilor dure. (< germ. Spiegel/eisen/)

ȘPIGHEL s.n. (Metal.) Aliaj format din fier, carbon, siliciu, mangan și fosfor. [Pl. -le, -luri. / < germ. Spiegel].

ȘPIGHEL s. n. Fontă cu adaos de siliciu și mangan, folosită la fabricarea oțelurilor dure. – Germ. Spiegel.

TANTALIT, tantalituri, s. n. Mineral compus din fier și mangan, care cristalizează în sistemul rombic, de culoare neagră sau roșu-închis, cu luciu semimetalic. – Din fr. tantalite.

TANTALIT s.n. Oxid de tantal, de fier și de mangan, mineral cristalizat, de culoare neagră sau roșie-închisă. [< fr. tantalite].

TANTALIT s. n. mineral cristalizat de fier și mangan, de culoare neagră sau roșie închisă, din care se extrage tantalul¹. (< fr. tantalite)

VITRIT s.n. 1. Component principal al cărbunilor, negru, lucios și compact. 2. Material izolant constituit dintr-o sticlă cu mangan. [< germ. Vitrit].

vulcanologie, (engl.= vulcanology) știința care studiază legile de manifestare a fenomenelor vulcanice, distribuția lor la supr. Pământului și care analizează morfologia și structura edificiilor vulcanice. V. este o disciplină modernă cu implicații largi în cunoașterea dinamicii părții sup. a scoarței, în studiul dom. magmatic și în relațiile dintre vulcanism și metalogenie. wackestone, termen propus de Dunham (1962) pentru a defini rocile sedimentare carbonatice alcătuite din granule libere (mai mult de 10%) legate printr-o matrice calcaroasă („mud-suported”). Astăzi utilizat frecvent în geologia petrolului. wad, agregat natural de min. de mangan, cu caracter colomorf, în care sunt cuprinse variate min. (psilomelan, manganit etc.). Îmbracă aspecte compacte, reniforme, concreționare, având structuri interne fibroase. Se formează în condiții exogene și se depune, din soluții coloidale, în sedimente marine și scoarța de alterare tropicală. În România, se întâlnește în zona de oxidație a unor zăcăminte de mangan asociate ș. crist. (Iacobeni, Șaru Dornei), a zăcămintelor fero-manganifere reziduale (Moneasa), în zona de oxidare a unor sulfuri (Moldova Nouă, Sasca etc.). wadi, (engl.= wadi) → ued.

WOLFRAM s.n. Oxid natural de fier, de mangan și de tungsten, principalul minereu din care se extrage tungstenul. [Pron. vol-. / < germ. Wolfram, fr. wolfram].

WOLFRAMIT s. n. Wolframat natural de fier și de mangan. (din germ. Wolframit)

WOLFRAMIT s.n. Wolframat natural de fier și de mangan. [Pron. vol-. / < fr. wolframite, germ. Wolframit].

WOLFRAMÍT (< germ. {i}) s. n. Wolframat natural de fier și de mangan, cristalizat în sistemul monoclinic. Este negru, brun, are urmă cafenie, luciu adamantin-gras și greutate specifică mare. Reprezintă sursa cea mai importantă de extragere a wolframului.

YEATMANÍT, yeatmaníte, s. n. (Min.) Minereu de culoare maro, care conține mangan, zinc, antimoniu și siliciu. (Formula chimică: Mn₉²+Zn₆Sb₂⁵+Si₄O₂₈) [yeat- pron. it-] (după Pope Yeatman (1861-1953), inginer de mine din Statele Unite)

ZEOLIT, zeoliți, s. m. Grup de minerale care reprezintă alumosilicați naturali, hidratați de calciu, sodiu, potasiu, bariu și stronțiu, uneori magneziu, mangan etc., având proprietatea de a-și pierde treptat apa prin încălzire, fapt pentru care este utilizat la dedurizarea apei. [Pr.: ze-o-] – Din fr. zéolit(h)e.