47 de definiții conțin toate cuvintele căutate

PEGAS, pegași, s. m. 1. Cal năzdrăvan cu aripi, din mitologia greacă; fig. inspirație poetică. 2. Specie de pește care trăiește în Oceanul Indian, cu înotătoarele în formă de aripi, asemănătoare cu cele ale liliacului (Pegasus draco). 3. Numele unei constelații din emisfera boreală. [Acc. și: pegas] – Din fr. pégase.

SCOICĂ, scoici, s. f. 1. Nume dat mai multor specii de moluște care au corpul moale, ocrotit de două valve calcaroase, de obicei cenușii, care formează scheletul extern al animalului. ◊ Scoică de râu = gen de scoici comestibile care trăiesc pe sub malurile adânci ale râurilor (Unio); moluscă din acest gen. Scoică de baltă (sau de lac) = gen de scoici comestibile care trăiesc de obicei în mâlul apelor stătătoare sau cu un curs liniștit (Anodonta); moluscă din acest gen. Scoică de mărgăritar (sau de perle de mare) = scoică din Oceanul Indian și Pacific, care produce perle (Meleagrina margaritifera). 2. Scheletul calcaros al scoicii (1); cochilie. ♦ Cochilie de melc. 3. Acoperiș (de sticlă) în forma unei cochilii de scoică (1) sau în formă de evantai, construit la intrarea într-o clădire. 4. Excrescență osoasă care se formează pe chișița sau pe coroana copitei calului și care face ca animalul să șchiopăteze. 5. (La armele de vânătoare) Adâncitura închizătorului, în care este înșurubat percutorul. – Din sl. skolika.

PEGAS s.m. 1. (Mit.) Cal înaripat; (fig.) simbol al inspirației poeților. ◊ A încăleca pe pegas = a face versuri. 2. Specie de pește din Oceanul Indian cu înotătoarele în forma unor aripi. 3. Numele unei constelații din emisfera boreală. [< fr. pégase, cf. Pegas – cal înaripat care a deschis cu o lovitură de picior izvorul muzelor de pe Helicon].

MUSON s.m. Vînt periodic care bate în regiunea Oceanului Indian (șase luni dinspre continent către ocean și șase luni dinspre ocean către continent). [< fr. mousson, cf. ar. mausim – anotimp].

Marea Roșie, mare a Oceanului Indian, între Africa și Arabia, care comunică prin canalul Suez, în nord, cu Marea Mediterană, iar în sud cu Marea Arabiei prin strâmtoarea Bab el Mandeb. A fost traversată în mod miraculos de evrei, sub conducerea lui Moise, când au scăpat de robia egipteană.

miniinsulă s. f. Insulă de mici proporții ◊ „Aldabra, Farquhar, Seychelles, Diego Garcia, Cocos [...] Un șirag de miniinsule care se înlănțuie la mari depărtări de orice țară locuită, pierdute undeva în Oceanul Indian.” Sc. 2 VIII 67 p. 3 (din <M>mini- + insulă; L. Seche în SMFC V p. 73, I. Iordan în SCL 4/70 p. 386)

OCEANUL INDIAN, ocean cuprins între Africa (la V), Asia (la N și NE), Australia (la E) și Antarctica (la S), care comunică larg cu Oc. Atlantic, în zona de S a Capului Bunei Speranțe, și cu Oc. Pacific prin intermediul strâmtorilor și al mărilor din Arh. Malaez și prin zona de la S de Tasmania; 73,4 mil. km2 (74,9 mil. km2, cu mările mărginașe – al treilea ca mărime, după Oc. Pacific și Atlantic). Ad. max.: 7.450 m (fosa Java). Ad. medie: 3.897 m. În partea centrală a fundului oceanului se află un lanț muntos submarin, care se prelungește spre S cu câteva ramificații. În V se află ins. Madagascar, iar în N ins. Ceylon. În cadrul O.I. se află arhipelagul Andaman și Nicobar, Lakshadweep, Maldive, Mscarene, Seychelles ș.a. Mările mărginașe, sunt: Marea Roșie, Marea Arabiei, Marea Andaman, Marea Timor. Golfuri: Aden, Oman, Persic, Bengal. Salinitate medie: 33-36,5‰. În N sunt curenți marini determinați de musoni, iar în S se formează un curent alizeic cu două ramuri: al Mozambicului și al Madagascarului. Prin O.I. trec importante linii de navigație maritimă care leagă Europa de Asia de S, SE și E, cu Australia și Africa de E.

*hárpă și árpă f., pl. e (mlat. harpa, fr. harpe, d. vgerm. harpa, ngerm. harfe, de unde și pol. harfa, rus. árfa, înrudit cu vgr. árpe, unealtă curbă, ca secerea, sabĭa, ghearele ș. a. V. harpie, grăbesc). Un instrument muzical triangular cu coarde din ce în ce maĭ micĭ, înalt cît omu. Harpă eoliană, V. eolian. Zool. Un fel de melc din oceanu Indian. – Și harfă (d. ngerm.) și arfă (d. rus.). V. cinghie.

mărgăritár n., pl. e (ngr. margaritári, de unde și alb. margaritár. V. mărgărit). Perlă, o bobiță sferică dură și strălucitoare ca sidefu și care se află în niște scoĭcĭ, maĭ ales în stridiĭ, și căreĭa oameniĭ vanitoșĭ îi atribue mare valoare și o poartă ca ornament. Fig. Lucru orĭ ființă excelentă: acest om e un mărgăritar. Dințĭ ca mărgăritarele, foarte albĭ și frumoșĭ. Un fel de bube (după fr. muguet) care seamănă cu aftele și pe care le cauzează în gura copiilor micĭ, răŭ nutrițĭ, o cĭupercă numită oidium álbicans. S. m. Vest. Lăcrămĭoare, o plantă (convallaria majalis). Est. Hurmuz, un copăcel caprifoliaceŭ ale căruĭ fructe îs niște bobițe albe maĭ marĭ de cît mazărea și care seamănă a mărgăritare (symphori carpus racemosus saŭ symphória racemosa). Un fel de vîsc (numit și vîsc de stejar) care face niște bobițe galbene (loranthus europaeus). – Scoĭcile cu mărgăritare se află maĭ ales în marea Roșie, golfu Persic, împrejurimile Ceylonuluĭ și, în general, în oceanu Indian pînă pin Australia. Pescuirea lor se face în timpu liniștiĭ musonilor de nord-est, de la răsăritu pînă la apusu soareluĭ. Cufundătoriĭ, de ordinar negri, se lasă în apă pin ajutoru uneĭ funiĭ de capătu căreĭa e legat un bolovan, pe care-șĭ sprijină picĭoarele. Eĭ culeg în grabă scoĭcile pe care le găsesc, le pun într’o rețea, scutură funia, și alțiĭ îĭ trag afară. Uniĭ cufundătorĭ ajung să poată sta supt apă maĭ multe minute, pe cînd omu neobișnuit de abea ajunge la 40-50 de secunde fără să răsufle.

*musón m. și n. pl. oane (fr. mousson f., d. pg. monçâo, sp. monzon, care e ar. mausim, anotimp). Mar. Un vînt care suflă periodic în oceanu Indian de la răsărit spre apus în primele șase lunĭ ale anuluĭ și invers în cele-lalte.

INDIAN, OCEANUL ~ v. Oceanul Indian.

Arabia f. vastă peninsulă, în centru aproape pustie, la S.-V. Aziei, între Marea Roșie, Oceanul Indian și Golful Persic, cu cap. Meka. Exportă cafea, lămâi, ceaiu și cămile: 12 mil. loc.

Bab-el-Mandeb n. («Poarta primejdiei»), strâmtoare care unește Marea Roșie cu Oceanul Indian.

Bengal n. 1. (Prezidenția), vastă regiune a Indiei engleze: 74.000.000 loc. cu cap. Calcuta; 2. (Golful), partea Oceanului Indian între Industan și Indochina.

Comore (Insule) f. pl. arhipelag situat în Oceanul Indian: 85.000 loc., între coasta orientală a Africei și Madagascar; aparțin Franței dela 1863.

Madagascar n. mare insulă în Oceanul Indian, la S.-E. Africei: 4 mil. loc., cu cap. Tananariva: sub protectoratul Franței. Locuitorii săi se numesc Malgași și Hovas.

Mediterana f. Mare situată între Europa, Azia și Africa; ea comunică cu Oceanul Atlantic prin strâmtoarea de Gibraltar, cu Marea Neagră prin Dardanele și Bosfor, cu Marea Roșie și Oceanul Indian prin canalul de Suez. Mediterana prezintă mai multe golfuri, ce poartă asemenea numele de mare, Marea Tireniană, Adriatica, Marmara, Marea Neagră și Marea de Azov.

Oman n. 1. regiune la S.-E. Arabiei; 2. (Marea), partea Oceanului Indian între Arabia și Industan.

SCOICĂ, scoici, s. f. 1. Nume dat mai multor specii de moluște care au corpul moale, ocrotit de două valve calcaroase, de obicei cenușii, care formează scheletul extern al animalului. ◊ Scoică de râu = gen de scoici comestibile care trăiesc pe sub malurile adânci ale râurilor (Unio); moluscă din acest gen. Scoică de baltă (sau de lac) = gen de scoici comestibile care trăiesc de obicei în mâlul apelor stătătoare sau cu un curs liniștit (Anodonta); moluscă din acest gen. Scoică-de-mărgăritar (sau de perle de mare) = scoică din Oceanul Indian și Pacific, care produce perle (Meleagrina margaritifera). 2. Scheletul calcaros al scoicii (1); cochilie. ♦ Cochilie de melc. 3. Acoperiș (de sticlă) în forma unei cochilii de scoică (1) sau în formă de evantai, construit la intrarea într-o clădire. 4. Excrescență osoasă care se formează pe chișița sau pe coroana copitei calului și care face ca animalul să șchiopăteze. 5. (La armele de vânătoare) Adâncitura închizătorului, în care este înșurubat percutorul. – Din sl. skolika.

PEGAS, pegași, s. m. 1. (În mitologia greacă) Cal miraculos, înaripat, născut din sângele Meduzei ucise de Perseu; fig. inspirație poetică. 2. Specie de pește care trăiește în Oceanul Indian, cu înotătoarele în formă de aripi, asemănătoare cu cele ale liliacului (Pegasus draco). 3. Numele unei constelații din emisfera boreală. [Acc. și: pegas] – Din fr. pégase.

HU2, hule, s. f. Mișcare ondulatorie a apelor mării sau oceanului, care urmează după o furtună sau o briză puternică; p. ext. furtună pe mare. La institut, știu tot ce se întîmplă pe tot pămîntul... Cînd vine hula pe Atlantic, cînd se înseninează pe Oceanul Indian. SEBASTIAN, T. 33.

MANILA s. f. Fibră textilă extrasă din frunzele unei specii de plante (care crește în insulele Oceanului Pacific și ale Oceanului Indian), folosită la fabricarea sforii și a unor pînzeturi aspre și rezistente.

PEGAS s. m. 1. Cal năzdrăvan cu aripi din mitologia greacă; (azi fig.) simbol al inspirației poeților. Pegasul meu, așterne-te la drum. Lovește vajnic cu copita-n noapte, Să scapere scîntei din ea ca stelele! BENIUC, V. 39. 2. Specie de pește care trăiește în Oceanul Indian, cu înotătoarele în formă de aripi, asemănătoare cu ale liliacului. 3. (Astron.) Numele unei constelații din emisfera boreală.

SCOICĂ, scoici, s. f. 1. Nume dat mai multor specii de animale din încrengătura moluștelor (clasa lamelibranhiatelor), cu corpul moale, ocrotit de două valve calcaroase de culoare cenușie, care formează scheletul extern al animalului. Prin iaz se află raci și scoici și pește. CONTEMPORANUL, II 910. ◊ (Poetic) Scoicile Ascultă ce spune răchiților vîntul. BENIUC, V. 99. ◊ Compuse: scoică-de-rîu = scoică cu valva brun-verzuie, alungită și groasă, care trăiește în rîuri, pe sub maluri adînci (Unio pictorum); scoică-de-baltă = scoică mai mare decît cea de rîu, care trăiește în nămolul apelor stătătoare sau cu un curs liniștit (Anodonta cygnea); scoică-de-mărgăritar = scoică din Oceanul Indian și Pacific, care produce perle ce se formează în diverse organe prin depunerea unor pături de sidef împrejurul unui corp străin (Meleagrina margaritifera). 2. Scheletul calcaros al scoicii (1). Dar în vreme ce căuta stridii au găsit o scoică mare, care i-au slujit în loc de sapă. DRĂGHICI, R. 52. ◊ Fig. Aceste suflete strînse la un loc în scoica asta zbuciumată de valuri. BART, S. M. 17. ♦ Cochilie de melc. ♦ Obiect de forma scheletului calcaros al scoicii (1). 3. Acoperiș mic, în formă de evantai, de obicei de sticlă, deasupra unei platforme, a unei scări de intrare etc.; marchiză. [Avea] scară de marmoră roșie, apărată sus de o uriașă scoică de sticlă lucitoare. REBREANU, R. I 18. 4. Excrescență osoasă care se formează uneori pe chișița sau pe coroana copitei calului și care face ca animalul să șchiopăteze. Cal bolnav de scoici. 5. (La armele de vînătoare) Adîncitura închizătorului în care este înșurubată matrița percutorului. – Pl. și: (învechit) scoice (NEGRUZZI, S. II 129).

ASCOCENTRUM Schltr., ASCOCENTRUM, fam. Orchidaceae. Gen originar din insulele Oceanului Indian și munții Himalaia, cca 5 specii, orhidee epifite cu rizom scurt, acoperit cu numeroase frunze liniar – păroase. Flori (petale exterioare asemănătoare cu cele interioare, buză trilobată, mică, pinten cilindric) multe, în ciorchini scurți.

latanier sm [At: BUZNEA, P. V. 57/21 / P: ~ni-er / Pl: ~i / E: fr latanier] 1 Specie de arbore din familia palmierilor, originară din insulele Oceanului Indian. 2 Exemplar din specia latanierilor (1).

pegas sm [At: NEGULICI / V: (înv) ~az / A și: pegas / Pl: ~ași / E: fr pégase] 1 (Mit) Cal năzdrăvan cu aripi. 2 (Fig) Inspirație poetică. 3 (Art) Constelație din emisfera boreală situată între constelațiile Peștii și Delfinul și formată din patru stele strălucitoare dispuse în pătrat Si: (reg) puțul, toaca. 4 Pește care trăiește în Oceanul Indian și care are înotătoarele ca aripile liliacului (Pegasus draco). corectat(ă)

MANÉVRĂ s. f. 1. (De obicei la pl.) Pregătiri tactice ale unei armate sau ale unei flote, în condiții asemănătoare cu cele de război. Pașa de două tuiuri. . . s-au aflat de față la manevrurile (mustră) care s-au făcut aproape de tabăra de la Crasnoe-Selo. CR (1829), 1551/16. E cîmpul plin de batalioane românești, ca la manevre. CAMIL PETRESCU, U. N. 346. Se aplecă pe fereastră și făcînd mîna pîlnie strigă cu voce de manevră. BRĂESCU, V. 5. Mai înainte. . . trebuia să-și piarză în fiecare vară cîte-o lună cu manevrele. REBREANU, NUV. 298. În urma unei răceli contractate la acele manevre sau a unei căderi de pe cal, s-a îmbolnăvit. CĂLINESCU, E. 36. Tata fusese. . . la Tîrgoviște cu manevrele. PAS Z. I, 239. ♦ Deplasare organizată (și rapidă) a unei anumite grupări de trupe, pentru a lovi pe adversar sau pentru a respinge lovitura lui, (învechit) m a n o p e r ă (2); p. e x t. luptă. Manevra de la Rorodino s-au săvîrșit. GT (1839), 1632/26. În zădar și ofițerii se luptă, se bat mereu, în zădar mai fac manevre. NEGRUZZI, S. I, 128. Ultimul atac, mai-nainte de a se retrage, ca și toate celelalte manevre ale acestei memorabile bătălie, este un strălucit testimoniu de știință militară. HASDEU, I. V. 158. Tudor se pregătea să reziste la București, cum o dovedeau manevrele neîncetate ale trupelor sale la Cotroceni și fortificarea mînăstirii. OȚETEA, T. V. 253. 2. F i g. (Mai ales la pl.) Uneltire întreprinsă de cineva pentru a-și ajunge scopurile; tertip. Cf. STAMATI, D. Prin această ingenioasă manevră, nepoata Evei izbuti a mînca din pomul vieții, fără a pierde raiul ca străbuna sa. FILIMON, O. I, 120. Cu atîta ești mai vinovată, giupîneasă. Ai ochi și nu vezi manevrele Adelei. ALECSANDRI, T. 963. Pe urmă a început bănuiala că aș putea fi victima unei abile manevre. CAMIL PETRESCU, U. N. 186. Pentru Caragea această reducere [a impozitelor] era o simplă manevră politică: el își făcuse suma și era hotărît să fugă. OȚETEA, T, V. 56. Aglae nu se arăta potrivnică acestor manevre. CĂLINESCU, E. O. I, 71, cf. BOGZA, C. O. 351, CAMILAR, N. I, 112. Faptele au arătat însă că manevrele burgheziei n-au reușit. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2399. Cu manevrele dumitale, n-ai să izbutești să mă desparți de el. V. ROM. aprilie 1954, 40. ♦ (Neobișnuit) Mijloc, metodă, procedeu; mod de a proceda. Tot gîndind. . . Cu ce manevre Școlarul ceva, ceva a-mvăța. PANN, H. 55/2. 3. Ansamblu de operații necesare pentru deplasarea unei nave în direcția voită (în special la acostare sau la ieșirea dintr-un port). Cf. NEGULICI. Marinarii pregăteau acostarea. Comenzi scurte, grăbite, manevre greoaie. BRĂESCU, A. 212. Lumea, ca de obicei, se strîngea pe cheu ca să privească manevra vaporului care pleca. BART, E. 234. Manevrele de pînze, evoluțiile în largul mării.. . și întregul serviciu riguros al bordului începuse să mă sature. id. S. M. 11, cf. 40. Superioritatea de manevră și de armament a flotei lor asigură portughezilor [în evul mediu] supremația navală în Oceanul Indian. OȚETEA, R. 120. ♦ (Concretizat) Parîmă folosită la mînuirea vergelor ori a velelor sau la legarea elementelor componente ale arboradei. Oamenii grăbiți se strîng la posturi în dreptul manevrelor, pilotul își încleștează mînile în roata cîrmei. BART, S. M. 19. 3. Ansamblu de operații în vederea alcătuirii sau desfacerii unei garnituri de tren sau pentru gararea unui vagon pe o anumită linie. ◊ Loc. adj. În manevră = (despre locomotive, trenuri etc.) care face manevră, care se află în stare de manevră. Ridicînd din umeri. . ., a răspuns semnalizînd din nou tot după legea locomotivelor în manevră: „Oprire!”. GALAN, Z. R. 13. 5. Mișcare, acționare (cu mîna) a unei unelte, a unui mecanism etc.; manipulare. Cf. COSTINESCU, LM. Coarba. . . se compune dintr-un suport și două minere, unul de apăsare și celălalt de manevră. IOANOVICI, TEHN. 218, cf. 133. Coborîrea și ridicarea vanei se face învîrtind șurubul. . . cu ajutorul roții de manevră. SOARE, MAȘ. 223. Baioneta la arme! Jandarmii executară manevra. VORNIC, P. 78. – Pl.: manevre. – Și: (învechit) manóvru (NEGULICI) s. n.; (regional) manévără (ALR II 4937/105, 284, 346; pl. manevăre, manevere și maneveri ib.), manévură (ib. 4937/102, 141, 172, 349; pl. manevuri ib.), manégură (ib. 4937/228, 574, 833; pl. maneguri ib.), manémvră (MAT. FOLK. 1210, ALR II 4937/192, 784; pl. manemvre ALR II 4937/784) s. f., manévăr (ib. 4937/2, 29, 64; pl. manevăruri, manevere și manevuri ib,), manébăr (ib. 4937/157; pl. manebere ib.), manévru (ib. 4937/219; pl. manevruri ib.) s. n. – Din fr. manœuvre, it. Manovra. – Pentru variantele de tipul manevăr, cf. germ. M a n ö v e r, magh. manöver.

!indian1 (desp. -di-an) adj. m., s. m., pl. indieni (desp. -di-eni); adj. f., s. f. india, pl. indiene (dar: Oceanul Indian (desp. -ce-a-) s. propriu n. art.)

*rechín m. (fr. requin, de origine nesigură). Un fel de pește oceanic foarte vorace care ajunge pînă la o lungime de 8 metri și care e în apă ceĭa ce e tigru pe uscat. (Rechiniĭ trăĭesc pe la tropice pin oceanu Atlantic și Indian. Dar de cînd s’a tăĭat istmu Suezuluĭ, aŭ pătruns și în marea Mediterană, și chear în Adriatica, unde fac din cînd în cînd victime omeneștĭ). Fig. Om feroce și vorace.

KRUZENȘTERN [krúzənʃtern], Ivan Fiodorovici (1770-1846), navigator și explorator rus. Amiral. Fondatorul Academiei Militare Maritime și membru-fondator al Societății Ruse de Geografie. A explorat N Pacificului (1803) și a condus prima expediție rusă în jurul Pământului (1803-1806). Cercetări complexe (oceanografice și climatologice) în oceanele Pacific și Indian. Autor al „Atlasului Mării de Sud”.

OCEANUL AUSTRAL (sau ANTARCTIC), vechea denumire a apelor oceanice ce înconjură Antarctida și care constituie părțile sudice ale oceanelor Pacific, Atlantic și Indian.

MAURY [mó:ri], Matthew Fontaine (1806-1873), oceanograf și meteorolog american. Cercetări asupra vânturilor și curenților din oceanele Atlantic, Pacific și Indian. A pregătit harta fundului Oc. Atlantic, pentru montarea cablului telefonic submarin între S.U.A. și Europa. Autor al „Geografiei fizice a mării”, prima lucrare de oceanografie modernă.

SÁBIE s.f. (Iht.) În general, pește marin din fam. xiphiidae (pești-sabie), caracterizat prin maxilarul superior mai mult sau mai puțin alungit. Peștii-sabie propriu-ziși (istiophoridae) populează Oceanul Pacific și pe cel Indian, precum și pe cel Atlantic, pe țărmurile de est ale SUA, caracteristic fiind maxilarul superior alungit, curbat, mai scurt ca la peștele-spadă, prevăzut cu dinți, cel inferior ceva mai lung, corpul fusiform, cu o înotătoare dorsală lungă, înaltă (subspeciile Tetrapturus, Makaira; engl. spear-fish, spike-fish, marlin), în variate culori, de la argintiu (white marlin), la albăstrui (blue marlin) la negru (black marlin) sau cu dungi (striped marlin); unele istiophoridae au înotătoarea dorsală foarte înaltă, ca o pânză de corabie sau evantai, numiți de aceea și pești-evantai (engl. sail-fish; Istiophorus gladius și americanus).

MOHICAN, mohicani, s. m. (La pl.) Populație de indieni răspândită de-a lungul coastei Oceanului Atlantic, în Canada și nord-estul Statelor Unite ale Americii, astăzi pe cale de dispariție; (și la sg.) persoană care face parte din această populație. – Din fr. Mohican.

MOHICAN, -Ă, mohicani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație de indieni răspândită de-a lungul coastei Oceanului Atlantic, în Canada și nord-estul Statelor Unite ale Americii, astăzi pe cale de dispariție; (și la sg.) persoană care face parte din această populație. 2. Adj. Care aparține mohicanilor (1), privitor la mohicani. – Din fr. mohican.

mohican [At: BOUREANU, S. P. 19 / Pl: ~i / E: fr mohican] 1 sm Persoană care făcea parte dintr-un trib de indieni răspândit de-a lungul coastei Oceanului Atlantic, în Canada și nord-estul Statelor Unite ale Americii. 2 a Care aparține mohicanilor (1). 3 a Referitor la mohicani (1).

MOHICAN s. m. Persoană care făcea parte dintr-un trib de indieni răspîndit de-a lungul coastei Oceanului Atlantic, in Canada și nord- estul Statelor Unite ale Americii, astăzi pe cale de dispariție. Haitele lupilor albi sfîșiau continentul. . . Urmărind prin păduri de sequoia ultimul mohican. BOUREANU, S. P. 19. - Pl.: mohicani. – Din fr. Mohican.

MUSON s. m. vânt tropical periodic care bate alternativ în regiunea Oc. Indian, iarna dinspre continent și vara dinspre ocean, cu profunde modificări climatice. (< fr. mousson)

2) *oceán (ea 2 sil.) n., pl. ane (lat. océanus [și ca adj. máre océanum], oceanu Atlantic, d. vgr. okeanós, după numele unuĭ zeŭ). Vastă întindere de apă sărată care acopere cea maĭ mare parte a pămîntuluĭ. O parte din această întindere, dar mult maĭ mare de cît marea: îs cincĭ oceane (Glacial de Nord și de Sud, Atlantic, Pacific și Indian). Fig. Vastă întindere în general, mare: un ocean de verdeață, de ninsoare, de popoare; oceanu pasiunilor. – Maĭ vechĭ și ocheán (ea 2 silabe), după ngr. V. noĭan.

SANSCRI s. f. (cf. fr. sanscrite): limbă indo-europeană în care s-au scris, începând cu secolul al V-lea î.e.n., opere literare și lingvistice excepționale, ce prezintă un mare interes pentru toate culturile lumii. S. este una dintre cele două forme ale indienei vechi (alături de vedică). Folosea sistemul de scriere alfabetică literală (care notează fonemele). Este limba literară a operelor cu caracter laic (samskrta „prelucrat”, „artistic”), cunoscută sub două aspecte distincte: sanscrita epică, ilustrată de vestitele epopei indiene de sute de mii de versuri – Māhābhārata și Rāmāyana – care au circulat multă vreme oral, fiind notate în scris abia prin secolul al V-lea e. n.; sanscrita clasică, limbă a unei literaturi bogate și variate, ilustrată de operele lui Kālidāsa, de colecțiile de povești Panciatranta și Oceanul de povești etc. A fost fixată într-o formă savantă prin eforturile gramaticilor indieni, în frunte cu celebrul Pānini (secolul al IV-lea î.e.n.), păstrându-se ca limbă literară și ca limbă curentă a păturilor culte indiene (întocmai ca latina în apusul Europei) până în epoca modernă. S. are o importanță deosebită pentru construirea conceptului de indo-europeană (v.). Este interesant că la recensământul din 1961 din India, câteva mii de oameni (mai ales brahmani) au declarat ca limbă maternă sanscrita.

OCEAN (< fr., lat.; {s} n. pr. gr. Okeanos) s. n. Vastă întindere de apă sărată, delimitată de mase continentale, Pe supr. Terrei există următoarele o.: Pacific, Atlantic, Indian, Arctic (sau Înghețat). În unele lucrări este menționat și un o. Antarctic sau Austral (care cuprinde de fapt extremitățile sudice ale celor trei principale oceane). Apa o. se caracterizează prin mișcări permanente reprezentate de valuri, curenți și maree. O. au suprafețe mult mai mari decât mările, prezintă numeroase fose (gropi) abisale, platformele continentale au proporțional o extensiune0 mai mică (ocupă c. 10-15% din supr. lor), iar salinitatea este mai puțin variată. Fundul o. este foarte neuniform, relieful subacvatic fiind format din platforme continentale, câmpii abisale, lanțuri (dorsale) montane, fose (gropi). ◊ Oceanul Planetar sau Mondial = totalitatea oceanelor și mărilor, care comunică larg între ele sau prin intermediul unor strâmtori, cu o supr. de 360.650.000 km2 (70,8% din supr. Terrei) și un volum de apă de 1.370 mil. km3 (97,5% din totalul hidrosferei), constituind obiectul de studiu al oceanografiei. Ad. medie: c. 3800 m; ad. max.: 11.033 (fosa Cook din Oc. Pacific). Salinitatea medie: 32‰ (aceasta variază în funcție de zonele climatice și de condițiile locale, între 38‰ în apele polare și 41‰ în G. ’Aqaba). Temp. apei scade (la suprafață) de la Ecuator (c. 27°C) la poli (-1,5°C), precum și spre adâncime (la 4.000 m. ad. atinge 1,6°C). Apa Oceanului Planetar este supusă forței de gravitație și de atracție a Lunii și Soarelui. Contribuie în mod substanțial la reglarea circuitului carbonului, prin capacitatea sa de a absorbi mari cantități de CO2 din atmosferă. O. Planetar are un rol foarte important în echilibrul natural al Terrei, fiind un rezervor termic major, un vast domeniu pentru numeroase viețuitoare și o bogată sursă de hrană și energie. Exploatarea tradițională a oceanelor și mărilor (pescuit, navigație etc.) a fost completată, în ultimele decenii, cu folosirea energiei mareelor și valurilor și mai ales cu exploatarea zăcămintelor de petrol din platformele continentale. ♦ Fig. Întindere nemărginită, imensitate; mulțime, noian.

MUSÓN (< fr.) s. m. Vânt periodic, caracteristic regiunilor tropicale, mai ales în bazinul Oc. Indian, care își inversează direcția dominantă de la un sezon la altul, în funcție de încălzirea sau de răcirea mai puternică a continentului față de ocean. După repartiția în timp a sistemelor barice, se deosebesc: m. de vară (cald și umed, care bate dinspre S spre V în perioada apr.-sept. în Asia meridională) și m. de iarnă (rece și uscat, care bate dinspre N spre V sau E în perioada oct.-mart. în Asia meridională). Schimbarea m. este însoțită de furtuni (numite și taifunuri în Marea Chinei de Sud și în Japonia). Cea mai tipică regiune musonică este Asia de S (India) și de SE (Indochina).

PACIFIC, Oceanul ~, cel mai întins și mai adânc ocean al Pământului, limitat de peninsulele Alaska și Ciukotka (la N), de Asia și Australia (la V), Americile de Nord și de Sud (la E) și Antarctida (la S). Comunică cu Oc. Arctic prin str. Bering, cu Oc. Atlantic prin str. Drake, str. Magellan și Canalul Panamá, iar cu Oc. Indian prin mările și strâmtorile din Arh. Malaez. În S comunică larg cu Oc. Indian și Oc. Atlantic. 165,3 mil. km2 (179,7 mil. km2 cu mările mărginașe – c. 50% din Supr. Oc. Planetar). Volum: 707,6 mil. km3 (iar cu mările mărginașe 723,7 mil. km3). Salinitatea medie: 34,9‰, max.: 36,5‰ și minimă: 32‰. Temp. apei este în febr. 28°C la Ecuator și -1°C la lat. mari, iar în aug. 29°C la Ecuator și +8°C în N și 0°C în S. Se întinde de la N la S pe 15,8 mii km, iar de la V la E pe 19,5 mii km. Ad. medie: 3.028 m; ad. max.: 11.033 (fosa Marianelor, cea mai mare adâncime oceanică). Țărmuri abrupte însoțite de lanțuri muntoase. Paralel cu țărmurile vestice se întind șiraguri de insule ce delimitează mări marginale. Regiunea sa periferică cuprinde zone cu seismicitate puternică și activitate vulcanică intensă („Cercul de foc al Pacificului”) și cu gropi abisale. În centru și SV se află numeroase insule care formează Oceania, iar în părțile marginale în N ins. Aleutine, în V Kurile, Sahalin, arhipelagul japonez, arh. Filipine, Noua Guinee, Noua Zeelandă, în E arh. Galápagos. Relieful fundului cuprinde cel mai mare număr de munți submarini (c. 1.400), în cea mai mare parte de origine vulcanică, formând o dorsală cu o lățime considerabilă și cu înălțimi de 2.000-3.000 m deasupra nivelului general al fundului; alt. max. se află în partea de E a arh. Tonga, respectiv de 8.325 m, vârful muntelui aflându-se la 365 m sub nivelul apei. În alte cazuri, vârfurile munților se ridică deasupra nivelului apei, apărând la suprafață ca insule vulcanice (ex. Mauna Kea, în Hawaii atinge 4.205 m deasupra nivelului mării) sau se află la mică adâncime, în jurul lor formându-se insule coraligene. Curenții formează două circuite: în emisfera nordică Curentul Ecuatorial de N, Kuroshivo (Kuroshio), Curentul P. de N și Curentul Alaskăi – curenți calzi și Oyashivo (Oyashio), Kamceatka și Curentul Californiei – curenți reci; în emisfera sudică Curentul Ecuatorial de S, Curentul Australiei de E – curenți calzi și Curentul P. de S, Curentul Perúlui (Humboldt) – curenți reci. În zona ecuatorială se formează contracurenții ecuatoriali de N și de S. Un fenomen natural aparte, care se manifestă în partea central-sudică a P., este El Niño. Străbătut de importante căi de navigație. Principalele porturi: Vladivostok, Vancouver, San Francisco, Los Angeles, Valaparaíso, Shanghai, Sidney. Floră și faună bogată și variată. Importante zone de pescuit (c. 60% din cantitatea de pește de pește pescuit pe glob). P. a fost descoperit la 29 sept. 1513 de conchistadorul spaniol Vasco Nuñez de Balboa, în urma expediției de traversare a istmului Panamá, care l-a numit Mar del Sur (Marea Sudului). Traversat pentru prima dată de Magellan, care i-a atribuit numele Mar Pacifico(Marea Liniștită). Este străbătut de meridianul de 180°, care constituie (cu mici abateri legate de împărțirea administrativă a arhipelagurilor) linia internațională de schimbare a datei. – Bătălia din ~, ansamblul operațiunilor militare duse în timpul celui de-al Doilea Război Mondial între Japonia și S.U.A., asistată de aliații ei (1941-1945).

KENYA, Republica ~ (Jamhuri ya Kenya, Republic of Kenya) 1. Stat în partea de E a Africii ecuatoriale, cu ieșire la Oc. Indian; 582.65 mii km2; 30,5 mil. loc. (1995). Limbi oficiale: swahili și engleza. Religia: creștină (protestanți, catolici) c 80%, islamică ș.a. Cap.: Nairobi. Orașe pr.: Mombasa, Garissa, Kisumu, Nakuru. Este împărțit în opt provincii. Relief predominat de podiș, mai înalt în V, dominând L. Victoria care coboară spre E, trecând într-o îngustă câmpie litorală de-a lungul Oc. Indian. Podișurile din V sunt străbătute de la N la S de Rift Valley, cu numeroase lacuri (Victoria, cel mai mare din Africa, Turkana, Nakuru) și jalonate de masive muntoase vulcanice (Aberdare, Mount K., 5.199 m alt. max. din țară și a doua din Africa). Climat tropical cu variații determinate de altitudine sau de vecinătatea oceanului Vegetație predominantă de savană; pădurea ecuatorială ocupă supr. restrânse. Faună bogată, ocrotită în numeroase parcuri naționale. Expl. de aur, argint, cupru, plumb, magnetit, magnezit, fluorit, diatomit, grafit, azbest și sare. Economia este centrată pe agricultură, care concentrează peste 70% din populația activă și asigură 30% din PNB și 70% din valoarea exporturilor. Pe 4% din supr. țării (terenuri arabile) se cultivă porumb (2,9 mil. t, 1994), sorg și mei (1/3 din supr. cultivată), grâu, orz, orez, floarea-soarelui, ricin, cartofi și batate, manioc, susan, tutun, legume. Există plantații de ceai (209 mii t, 1994, locul 4 pe glob și locul 2 pe glob la prod./loc.), arbori de cafea (74 mii t, 1994), bumbac, nuci de cocos, mahon, trestie de zahăr, ananas, citrice, mango, banane, sisal (34 mii t, 1994, locul 3 pe glob), piretru (c. 80% din necesarul mondial). Se cresc (mil. capete, 1994): bovine (11), ovine (5,5), caprine (7,4), cămile (0,8), porcine, cabaline. Pescuit; vânătoare. Ind. prelucrătoare (c. 15% din populația ocupată), produce (1994): energie electrică (3,2 miliarde kWh), derivate petroliere, televizoare (4,19 mil., 1990), sodă calcinată, îngrășăminte chimice, ciment (1,5 mil. t), cherestea, hârtie, fire și țesături din bumbac și lână, produse alim. (lapte și produse lactate, zahăr, carne, bere, țigarete, miere – 19 mii t, 1992). K. dispune de una dintre cele mai dezvoltate rețele de transport din Africa. C. f.: 2,6 mii km. Căi rutiere: 55 mii km. Turism dezvoltat: 680 mii turiști străini (1994). Principalele obiective: capitala, țărmul Oc. Indian, orașul Mombasa, Mount Kenya și Aberdare Range, L. Victoria, parcurile naționale Nairobi, Tsavo, Aberdare, Nakuru și rezervațiile de vânătoare (safari) Rift Valley, cu lacurile Naivasha, Nakuru, Turkana, Victoria. Moneda: 1 Kenya shilling = 100 cents. Export: cafea și ceai (peste 40% din exporturi), fructe, produse petroliere, ciment, sisal, carne, bumbac, aur. Import: combustibili, mașini și echipament de transport, produse chimice și agro-alimentare, produse manufacturate de bază. – Istoric. Terit K. a fost locuit din timpuri străvechi. Importante descoperiri de hominizi de acum 2-3 mil. ani au fost făcute aici, în reg. Rift Valley, de o echipă de arheologi condusă de prof. L.S. Leakey. În sec. 1 d. Hr. regiunea de coastă este amintită, sub denumirea de Azania, de Pliniu cel Bătrân, care menționează aici existența comercianților arabi și indieni. Expansiunea islamului, care începe în sec. 7, e marcată de înființarea comptoarelor comerciale de la Lamu, Mombasa și Malindi, care au dezvoltat importante relații comerciale cu populația autohtonă. Vizitat de Vasco de Gama în 1498, devine în sec. 16-18 obiectul luptei dintre arabi și portughezi, așezările ocupate de portughezi fiind abandonate sub presiunea Sultanatului de Oman și Zanzibar, care, în 1729, încheie ocuparea întregii regiuni de coastă. În 1890, după o îndelungată luptă între Marea Britanie și Germania, K. a trecut sub control britanic, devenind, din 1895, posesiune a Coroanei, iar din 1920, colonie. În condițiile accentuării nemulțumirilor populației, administrația colonială a permis apariția unor organizații naționaliste. În 1952 a izbucnit revolta anticolonială a organizației „Mau-Mau”, violent reprimată și în urma căreia a fost instaurată starea excepțională (până în 1960). În vara anului 1960, autoritățile coloniale au autorizat apariția partidelor politice (Uniunea Națională Africană din Kenya – K.A.N.U., condusă de J. Kenyatta și Uniunea Democratică Africană din Kenya – K.A.D.U., condusă de R. Ngala). Ca urmare a intensificării mișcării naționale, britanicii acordă K. autonomia internă (1961) și apoi independența (1963) cu statut de dominion în cadrul Commonwealth-ului. În 12 dec. 1964, devine republică, iar. J. Kenyatta, primul președinte al țării (1964-1978), asigurând stabilitatea politică a țării. Moartea președintelui declanșează noi tulburări etnice, soldate cu venirea la putere a lui Daniel arap Moi. Deteriorarea vieții politice prin asasinarea opozanților politici, intensificarea mișcărilor interetnice și creșterea corupției atrag nemulțumirile opiniei publice, care impune reintroducerea pluripartidismului, punând capăt monopolului exercitat de K.A.N.U. (1991). În fața unei opoziții dezbinate, președintele Moi câștigă (1993) un nou mandat și introduce o serie de măsuri în scopul democratizării vieții politice și al creșterii nivelului de trai. Republică prezidențială potrivit Constituției din 12 dec. 1963. Activitatea legislativă este exercitată de președinte de Adunarea Națională, iar cea executivă, de președinte și de un guvern numit și condus de președinte. 2. Vulcan stins, al doilea vârf ca înălțime din Africa (după Kibo), situat la E de Marele Galben Est African, în statul cu același nume la S de Ecuator. Alt.: 5.199 m. Până la 1.200 m acoperit de păduri umede ecuatoriale, între 2.000 și 3.000 plantații de cafea, banane, de la 3.000 până la 4.500 m păduri umede montane și pajiști alpine; la peste 4.800 m, zăpezi perene și ghețari (c. 15 cu lungimi până la 1,5 km). Face parte din Parcul Național Mount K. (716 km2, înființat în 1949).

AUSTRALIA 1. Cel mai mic continent al Pământului împreună cu Oceania, așezat în emisfera australă, traversat de Tropicul Capricornului; 8,94 mil. km2; 28,2 mil. loc. (1986). Este cuprins între 10°41′ lat. S (Capul York) și 38°55′ lat. S (Wilson’s Promontory), pe 3.600 km și între 113°05′ long. E (Steep Point) și 153°34′ long. E (Capul Byron), pe 3.800 km. Înconjurat de Oc. Indian (la S și V) și Oc. Pacific și mările mărginașe ale acestuia (la E și N). Relieful australian este compus din trei trepte hipsometrice. În E se desfășoară, pe c. 3.400 km de-a lungul coastei, Cordiliera Australiană (Alpii Australieni), formată în timpul cutărilor caledoniene și hercinice, după care a urmat peneplenizarea mezozoică și reînălțarea terțiară. Alt. max.: 2.234 m (vf. Kosciusko). Podișul Australiei de Vest ocupă c. 50 la sută din suprafața continentului și prezintă o reg. aflată sub nivelul Oceanului Planetar. Marginile sale au alt. mai mari, centrul său constituind o imensă arie depresionară, ocupată de pustiurile Victoria, Gibson și Marele Deșert de Nisip. Cîmpiile centrale, desfășurate între G. Carpentaria (la N) și Marele Golf Australian (la S), ocupă c. 30 la sută din suprafața continentului, constituind treapta cea mai joasă a reliefului, cu extindere mai mare în partea centrală și meridională. A. este bogată în zăcăminte de cărbuni, min. de fier, plumb, min. auroargentifere, cupru, zinc, metale rare, min. radioactive etc. Clima și apele. Clima este ecuatorial-musonică în N (cu temperaturi ridicate, amplitudini termice mici și precipitații abundente), tropicală în centru (cu temperaturi ridicate) și subtropicală în S. Cel mai important sistem hidrografic este cel al fl. Murray (cu afl. său Darling). În cîmpiile centrale se găsesc lacurile Eyre și Torrens, iar în Podișul Australiei de Vest lacurile Moore, Barlee, Mackay și Amadeus. 2. Uniunea Australiană, stat federal ocupînd continentul australian, ins. Tasmania, și cîteva ins. mici; 7,68 mil. km2; 16,81 mil. loc. (1989) (81,8 la sută anglo-australieni, 5,7 la sută englezi, 2,1 la sută asiatici, 2 la sută italieni, 1,1 la sută aborigeni ș.a.). Limba de stat: engleza. Cap.: Canberra. Orașe pr.: Sydney, Melbourne, Brisbane, Adelaide, Perth. Este format din 6 state și două terit. federale. Se expl. cărbune (178 mil. t. 1988), petrol (22,73 mil. t, 1989), gaze naturale, min. de fier (97,7 mil t, 1989), bauxită (39,64 mil. t, 1989, locul 1 pe glob), min. de plumb, zinc, argint, titan, aur, min. radioactive și zirconiu (85 la sută din prod. mondială). Ind. țării produce anergie electrică (140,35 miliarde kWh, 1988), fontă (5,88 mil. t, 1989), oțel (6,7 mil. t, 1989), aluminiu (1,07 mil. t, 1988), motoare, mașini-unelte, instrumente de măsură, motoare electrice, mașini agricole și tractoare, material rulant, autoturisme (332,4 mii buc., 1989), nave, explozibili, îngrășăminte chimice, coloranți, produse farmaceutice, derivate petroliere (capacitatea rafinăriilor 36 mil. t, 1986), ciment (6,9 mil. t, 1989), țesături de bumbac, încălț., zahăr (3,6 mil. t, 1988), produse lactate și din carne. Pe întinsele pășuni naturale (56,7 la sută din supr. țării) s-a dezvoltat creșterea animalelor. A. ocupînd locul 1 pe glob în ce privește efectivul de ovine (164 mil. capete, 1988, majoritatea de rasă merinos, c. 30 la sută din prod. mondială de lînă), alături de care se mai cresc bovine (23,5 mil. capete, 1988), porcine (2,7 mil. capete, 1988), cabaline. Pe 6,2 la sută din supr. țării se cultivă grîu (14,1 mil. t, 1988), orez, sorg (1,6 mil. t, 1988), trestie de zahăr (27,7 mil. t, 1988), bumbac, plante furajere, legume, cartofi (1 mil. t, 1988). Mari prod. de unt, brînzeturi, carne și piei. Pescuit. C. f.: 40,8 mii km. Căi rutiere: c. 900 mii km. Flota comercială: 2,36 mil. t (1988). Moneda: 1 australian dollar = 100 cents. Exportă produse agricole, cărbune, minereuri, lînă, mașini, utilaje și mijloace de transport, aur, aluminiu ș.a. și importă mașini și utilaje, materii prime și semifabricate, mijloace de transport, bunuri de larg consum, produse alim. ș.a. A. administrează și teritoriile ins. Christmas (din Oc. Indian), ins. Norfolk, Cocos/Keeling și Teritoriul Antarctic Australian. – Istoric. Triburi de vînători și pescari au populat terit. A. cu 40.000 de ani î. Hr. În sec. 18, cei c. 300 mi aborigeni erau grupați în 500 de triburi. Navigatorii spanioli, portughezi și olandezi descoperă și explorează la începutul sec. 17 coasta de N și V a A. În apr. 1770, James Cook atinge coasta răsăriteană și declară A., la 23 aug. 1770, posesiune engleză. Fondarea primei așezări (26 ian. 1788) este urmată de crearea de colonii separate care primesc, din 1850, o largă autonomie internă. Se intensifică explorarea și popularea interiorului continentului. Descoperirea aurului (1851) în New South Wales și Victoria determină un nou val de emigranți. La 1 ian. 1901 cele șase colonii engleze autonome din A (New South Wales, Victoria, Queensland, Western A., South A. și Tasmania) se unesc, formînd Commonwealth of Tasmania, cu statul de dominion în cadrul Imp. Britanic; colonia britanică Papua și terit. german Noua Guinee sînt administrate de A. (1919-1975). A. participă, alături de Marea Britanie, la primul și al doilea război mondial. În 1986, A. a abolit ultimele prerogative ale intervenției Marii Britanii în afacerile sale interne. Este membru fondator al O.N.U. (1945). A. este o monarhie constituțională, șeful statului fiind, de iure, suveranul Marii Britanii, reprezentat de un guvernator general. Activitatea legislativă este exercitată de Parlamentul Federal (Senat și Camera Reprezentanților), iar cea executivă de Consiliul Executiv, condus de primul-ministru.

ANTARCTICA, reg. polară în S Pămîntului, care include Antarctida și părțile de S ale Oc. Pacific (M. Ross, M. Amundsen), Oc. Atlantic (M. Weddeli) și Oc. Indian (M. Davis). Limita o constituie zona de unire a apelor mai calde, nordice, cu cele reci, antarctice (48-60 ° lat. S); c. 52,5 mil. km2. În A. se includ și arh. din apele preantarctice: Georgia de Sud, Sandwich de Sud, Orkney de Sud, Shetland de Sud ș.a. Clima este aspră, cu temperaturi scăzute, vînturi puternice (viteza max.: 75 m/s, în Kerguelen), furtuni de zăpadă și cețuri dese. Temperaturile medii oscilează între 0 °C (vara) și -30 °C (iarna în insule). Precipitațiile sub formă de zăpadă cad în cantități mari pe ocean (800 mm/an) și la țărmul continentului (350 mm/an). În A. se formează gheață marină și de șelf și aisberguri. Fauna este săracă în specii, dar bogată ca număr de indivizi (balene, cașaloți, foci, pești, pinguini). Contribuții importante la exploatarea A. au adus: Cook (1772-1775), Bellingshausen și Lazarev (1820), Charcot (1910), Schackleton, Byrd ș.a. – Tratatul cu privire la A., încheiat în 1959 la Washington de către guvernele a 12 state (Argentina, Australia, Belgia, Chile, Franța, Japonia, Marea Britanie, Norvegia, Noua Zeelandă, Republica Africa de Sud, U.R.S.S. și S.U.A.), prevede folosirea acestei reg. numai în scopuri pașnice.