AHT, ahturi, s. n. (Reg.) 1. Oftat, suspin. 2. Durere, suferință, chin, jale. – Din ngr. áhti „dorință arzătoare”.

AMAR, -Ă, amari, -e, adj., amaruri, s. n. I. Adj. 1. (Despre alimente, băuturi etc.) Care are gustul fierii, pelinului, chininei; (despre gust) ca al fierii, pelinului, chininei. 2. Fig. Chinuitor, dureros; trist, necăjit. ◊ Expr. Pâine amară = mijloace de existență câștigate cu multă trudă. A face (cuiva) zile amare = a face (cuiva) necazuri. ♦ (Adverbial) Strașnic, cumplit. 3. Fig. Răutăcios. II. S. n. 1. Jale, tristețe; suferință, chin, necaz. ◊ Expr. A-și înghiți amarul = a suferi în tăcere. A-și vărsa amarul = a face destăinuiri, a-și spune durerea, suferința. ♦ (Cu valoare de interjecție) Vai! 2. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Mulțime, grămadă. Amar de vreme. – Lat. amarus.

CALVAR, calvaruri, s. n. Chin, suferință, durere îndelungată; încercare grea. – Din fr. calvaire, lat. calvarium.

CANON, canoane, s. n. 1. Regulă, dogmă bisericească; tipic. ♦ Normă, regulă de conduită. ♦ Listă de texte sacre care se bucură de autoritate deplină în cadrul unei religii. 2. Pedeapsă dată de biserică la călcarea unui canon (1). ♦ Fig. Suferință, chin. 3. Nume dat cărților Vechiului și Noului Testament. 4. Regulă care face parte dintr-un ansamblu de procedee artistice specifice unei epoci; p. ext. regulă rigidă, formalistă. 5. Compoziție muzicală în care două sau mai multe voci, intrând succesiv, execută împreună aceeași melodie. ♦ Cântare bisericească; p. ext. cântec; glas. 6. Literă de tipar, având corpul de 36 de puncte tipografice, cu care se tipăreau în trecut cărțile canonice. – Din sl. kanonŭ, fr. canon, germ. Kanon.

CANONEALĂ, canoneli, s. f. (Pop.) Caznă, trudă, chin – Canoni + suf. -eală.

CAZNĂ, cazne, s. f. 1. Tortură, supliciu, chin. 2. Asuprire, împilare, nedreptate. 3. Străduință, osteneală, trudă. – Din sl. kaznĩ „pedeapsă”.

CĂLĂU, călăi, s. m. Bărbat însărcinat cu executarea osândiților la moarte; gâde, hoher. ♦ Fig. Om crud, sângeros, care supune pe cineva la chinuri; tiran, ucigaș. – Din țig. kalo „negru”.

CHIN, chinuri, s. n. Suferință fizică sau morală intensă. – Din magh. kin.

CHINUI, chinuiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A produce sau a îndura suferințe fizice sau morale intense. ♦ Tranz. A necăji, a plictisi. 2. Refl. A se strădui, a face eforturi pentru a realiza ceva. [Prez. ind. și: chinui] – Chin + suf. -ui.

CHINUIT, -Ă, chinuiți, -te, adj. 1. Plin de chinuri, de suferințe. Viață chinuită. 2. (Despre o operă artistică, un text etc.) Care este făcut cu multă trudă (și nu prea izbutit) – V. chinui.

DAMNA, damnez, vb. I. Tranz. (Livr.; în mitologia greco-romană și în religia creștină) A condamna la chinurile infernului. ♦ A blestema. – Din fr. damner, lat. damnare.

DAMNAT, -Ă, damnați, -te, adj. (Livr.; adesea substantivat) Osândit la chinurile infernului. ♦ Blestemat, reprobat, care și-a atras oprobriul opiniei publice, al societății. – Din fr. damné, lat. damnatus.

IAD, iaduri, s. n. (În credința creștină) Loc în care sufletele păcătoșilor ar fi supuse la chinuri veșnice; infern, gheenă. ♦ Fig. Situație chinuitoare, greu de suportat. – Din sl. jadŭ.

INFERN s. n. 1. Loc unde sălășluiesc sufletele celor păcătoși, după moarte, supuse la chinuri veșnice; iad, gheenă, tartar; hades, orc. 2. Fig. Loc de dezordine și de confuzie; viață plină de chinuri, mizerabilă; situație chinuitoare, greu de suportat, tortură sufletească. [Pl. și: (rar) infernuri, inferne] – Din lat. infernus.

ZBUCIUMARE, zbuciumări, s. f. Faptul de a (se) zbuciuma; frământare, chin, necaz; agitație, alergătură; zvârcolire, zbatere. – V. zbuciuma.

MARTIR², -Ă, martiri, -e, s. m., s. f. Persoană care a avut de îndurat suferințe, chinuri îngrozitoare sau moartea pentru ideile, convingerile sale. ♦ Spec. Mucenic (al bisericii). ♦ P. gener. Persoană care îndură persecuții, un tratament inuman, bătaie etc. – Din fr. martyr.

PĂTIMIRE, pătimiri, s. f. (Înv. și pop.) Faptul de a pătimi; patimă, suferință, chin. ♦ Boală. – V. pătimi.

PEDEPSI, pedepsesc, vb. IV. 1. Tranz. A aplica cuiva o pedeapsă pentru o greșeală sau o infracțiune săvârșită; a condamna, a osândi. 2. Tranz. și refl. Fig. (Înv. și reg.) A face să sufere sau a suferi chinuri fizice sau morale; a (se) chinui, a (se) tortura. – Din ngr. epédepsa (aor. al lui pedévo).

POVARĂ, poveri, s. f. 1. Greutate (mare) pe care cineva o are de cărat; sarcină, încărcătură. ◊ Loc. adj. De povară = (despre animale) folosit pentru cărat greutăți. 2. Fig. Suferință fizică sau morală; chin, apăsare, trudă, zbucium. ♦ Obligație, însărcinare grea. 3. Veche unitate de măsură pentru greutăți, egală cu 100-125 de ocale, folosită la evaluarea cantității mărfurilor. [Var.: (reg.) povoară s. f.] – Cf. sl. podŭvora „targă”.

SUDOARE, sudori, s. f. Secreție a glandelor sudoripare prin care se elimină o parte a substanțelor rezultate din metabolismul organismului; transpirație, nădușeală. ◊ Expr. Sudorile morții sau sudori de moarte = sudoare care acoperă corpul omului înaintea morții; p. ext. transpirație provocată de o emoție, de o spaimă sau de o oboseală foarte mare. ♦ Fig. Muncă, osteneală, trudă; chin. – Lat. sudor, -oris.

TRUDĂ, trude, s. f. (Pop.) 1. Efort fizic sau intelectual deosebit; muncă grea, istovitoare; oboseală, osteneală. ◊ Loc. adv. Cu trudă = din greu, cu mare efort. ♦ Rodul, rezultatul concret al ostenelii cuiva; agoniseală, folos, câștig. 2. Chin, suferință; durere, necaz. – Din trudi (derivat regresiv). Cf. sl. trudŭ.

FOC¹, focuri, s. n. I. 1. Ardere violentă cu flacără și cu dezvoltare de căldură; (concr.) materie în curs de ardere. ◊ (În exclamații sau imprecații; adesea glumeț sau fam.) Se făcu frumoasă, arz-o focul. ◊ Foc de artificii = ardere de materii inflamabile care produc jerbe de flăcări colorate. ◊ Expr. A lua foc = a se aprinde. A pune pe cineva pe foc = a cere cuiva ceva cu prea mare stăruință; a insista prea mult ca cineva să acționeze într-un anumit sens. A se arunca (sau a intra) în foc (pentru cineva sau ceva) = a-și expune viața (pentru cineva sau ceva). A lua focul cu mâna altuia sau a scoate castanele din foc cu mâna altuia = a pune pe altcineva să întreprindă o acțiune primejdioasă, a fugi de răspundere, lăsând munca pe seama altuia. A(-și) pune sau a(-și) băga mâna în foc (pentru cineva) = a garanta pentru faptele, pentru cinstea cuiva. A lua (sau a prinde) foc cu gura sau a mânca foc (pentru cineva) = a face tot posibilul, a fi gata la orice sacrificii (în favoarea cuiva), a apăra cu tărie pe cineva. Harnic (sau iute etc.) (de mănâncă) foc = foarte harnic (sau iute etc.). A se face (sau a se mânia, a se supăra) foc (și pară) = a se înfuria, a turba de mânie. ◊ (Ajută la formarea superlativului absolut, ținând locul lui „foarte”) Jucării frumoase foc. ◊ Expr. De mama focului = strașnic, grozav. ♦ Arderea din vatră, cuptor, sobă etc., făcută prin degajare de căldură. ♦ Fig. Lumină roșiatică, asemănătoare cu flăcările. ♦ Fig. Strălucire (a unei pietre scumpe, a unui metal prețios etc.). ♦ Dispozitiv de ardere (la o lampă). 2. Incendiu. ◊ Expr. A trece (o țară, un oraș etc.) prin foc și sabie = a incendia, a distruge cu forța armată. 3. Împușcătură; p. ext. salvă, tir. ◊ Armă de foc = armă care folosește pulbere explozivă. Foc! = comandă militară pentru începerea unei trageri. ◊ Expr. A deschide focul = a începe să tragă cu arma. A fi (sau a sta) între două focuri = a fi încolțit din două părți. ♦ Fig. Luptă, război. 4. Lumină, far sau flacără care reprezintă un anumit semnal în navigația pe apă. II. Fig. 1. Entuziasm, avânt, înflăcărare. ◊ Loc. adj. (Plin) de foc = înfocat, înflăcărat, aprins. ◊ Loc. adv. Cu foc = cu înflăcărare, cu entuziasm, cu aprindere. ◊ Expr. (Urmat de un genitiv) În focul... = în momentele de mare intensitate, în faza culminantă a unei acțiuni. 2. Agilitate, vioiciune, neastâmpăr. 3. Durere, chin, jale, necaz. ◊ Expr. A-și vărsa focul = a se destăinui, a-și descărca sufletul, a-și spune durerea; a-și descărca nervii, a se răcori. A-și scoate un foc de la inimă = a) a se răzbuna pe cineva; b) a scăpa de o suferință. ♦ Nenorocire, pacoste, urgie. ◊ Expr. (Fam.) N-o fi foc = nu e nici o nenorocire. – Lat. focus.

FRĂMÂNTARE, frământări, s. f. Acțiunea de a (se) frământa și rezultatul ei; frământat¹, frământ. 1. Umblet, neastâmpăr; p. ext. agitație, tulburare (cauzate de mișcări sociale). 2. Neliniște sufletească, zbucium, chin. – V. frământa.

PAHAR, pahare, s. n. 1. Vas de sticlă, de metal, de material plastic etc., de diferite forme sau mărimi, din care se bea apă sau alte lichide; p. ext. conținutul unui asemenea vas; vasul împreună cu conținutul. ◊ Pahar dulce (sau de dar) = pahar de vin sau de țuică (îndulcit cu miere), care se oferă oaspeților la nuntă și pentru care aceștia dăruiesc mirilor bani. ◊ Loc. adj. Bun de pahar = care obișnuiește să bea băuturi alcoolice; care rezistă la băutură. ◊ Loc. adv. La un pahar de (sau cu) vin = în timp ce bea (împreună cu alții), la băutură p. ext. la chef, la petrecere. ◊ Expr. A fi sau a ține etc. (ceva) (ca un) pahar = a fi sau a ține foarte curat. 2. Fig. Necaz, suferință, durere, chin. ◊ Expr. A i se umple (cuiva) paharul sau a(-i) fi plin paharul = a îndura prea multe suferințe morale, a nu mai putea suporta durerea, suferința etc. 3. (Pop.) Ventuză (pentru bolnavi). [Var.: (înv. și reg.) păhar s. n.] – Din magh. pohár, scr. pehar.

PARĂ¹ s. f. Flacără, văpaie; p. ext. căldură dogoritoare, dogoare. ◊ Loc. adj. De pară = roșu aprins (ca flacăra); arzător, dogoritor. ◊ Expr. A trece (sau a sări) prin foc și pară = a înfrunta orice primejdie, a face tot posibilul pentru atingerea unui scop. A se face foc și pară (de mânie) = a se supăra, a se mânia foarte tare. Foc și pară = înfierbântat, îndârjit; supărat, înfuriat. ♦ Fig. Sentiment puternic și chinuitor; înflăcărare; chin sufletesc, dorință chinuitoare. – Din sl. para.

PATIMĂ, patimi, s. f. 1. Sentiment puternic și violent care copleșește pe om, întunecându-i adesea dreapta judecată; p. ext. pasiune, iubire excesivă pentru ceva, pornire nestăpânită; suferință morală. ♦ Părtinire, parțialitate; dușmănie, ură. ◊ Loc. adv. Cu patimă = pătimaș. 2. (Înv. și pop.) Suferință fizică, caznă, chin; boală. ♦ (În credința creștină) Patimile Mântuitorului = suferințele îndurate de Isus Cristos. Săptămâna patimilor = săptămâna dinainte de Paști; săptămâna mare. [Var.: patemă s. f.] – Din ngr. páthima.

PĂS, păsuri, s. n. Durere (sufletească) greu de suportat; suferință, chin; necaz, supărare; grijă; împrejurare dificilă, impas. ◊ Loc. adv. Fără păs = nepăsător; indiferent. – Lat. pensum.

PEDEAPSĂ, pedepse, s. f. 1. Măsură de represiune, sancțiune aplicată celui care a săvârșit o greșeală; spec. măsură de constrângere prevăzută de lege și aplicată cuiva de o instanță judecătorească drept sancțiune pentru o infracțiune; condamnare, osândă; situație în care se află cel pedepsit, condamnat. 2. Fig. Suferință (fizică sau morală), chin, supliciu; necaz, nenorocire. – Din pedepsi (derivat regresiv).

VICTIMĂ, victime, s. f. 1. Persoană care suferă chinuri fizice sau morale din partea oamenilor, a societății, din cauza propriilor greșeli etc. 2. Persoană care suferă de pe urma unei întâmplări nenorocite (boală, accident, jaf, crimă etc.). 3. (În antichitate) Animal sau om care era sacrificat unui zeu. – Din fr. victime, lat. victima.

POCAIANIE, pocaianii, s. f. 1. (Înv.) Pocăință. ♦ Una dintre cele șapte taine ale Bisericii creștine. 2. (Înv. și reg.) Penitență pentru ispășirea păcatelor; p. ext. pedeapsă, suferință, chin. [Pr.: -ca-ia-. – Var.: (înv. și reg.) pocanie s. f.] – Din sl. pokajanije.

OBIDIRE, obidiri, s. f. (Înv. și pop.) Acțiunea de a (se) obidi și rezultatul ei; suferință, chin, amar; asuprire, împilare. – V. obidi.

CRUCE, cruci, s. f. I. 1. Obiect format din două bucăți de lemn, de piatră, de metale prețioase etc. așezate perpendicular și simetric una peste alta și constituind simbolul credinței creștine. ◊ Expr. A pune cruce cuiva (sau la ceva) = a considera ca mort, definitiv lichidat, pierdut. A fi cu crucea-n sân = a fi (sau a se preface) evlavios. Cruce de aur, spun oamenii superstițioși când aud numele diavolului. 2. Figură sau desen în formă de cruce (I 1), având diferite semnificații: într-o listă de nume de persoane arată că posesorul celui însemnat cu cruce a decedat; înaintea unui cuvânt atestă vechimea mare a cuvântului respectiv; în calendar marchează o zi de sărbătoare creștină; peste un text indică semnul anulării etc. ◊ Cruce roșie = semn distinctiv al spitalelor, ambulanțelor, centrelor de asistență medicală, de prim ajutor etc. 3. Simbol al ritualului creștin, care constă dintr-un gest (semnul crucii) făcut cu degetele la frunte, la piept și, succesiv, la cei doi umeri. ◊ Expr. A-și face cruce = a) a executa simbolul crucii (I 1); b) a se minuna, a se mira tare. 4. Religia, confesiunea creștină; creștinism. 5. Termen care intră în componența numelui unor decorații, insigne etc. în formă de cruce (I 1). Crucea „Sfântul Gheorghe”. 6. Nume dat la diverse obiecte sau părți ale unor obiecte, dispuse în formă de cruce (I 1). ◊ (Tehn.) Cruce cardanică = dispozitiv mecanic de asamblare prin articulare, permițând transmiterea mișcării circulare între doi arbori care pot forma între ei un unghi oarecare. 7. Piesă de oțel, fontă, beton etc. pentru legarea a două conducte în prelungire, din care se despart două orificii laterale perpendiculare. ♦ Fiting cu patru intrări. ♦ Crucea căruței = bucată de lemn pusă de-a curmezisul peste proțap. Crucea amiezii = a) punct pe bolta cerească unde se află soarele la amiază; b) ora 12 ziua. Crucea nopții = miezul nopții. ◊ Loc. adj. și adv. În cruce = (așezat) cruciș, încrucișat. ◊ Expr. (Soarele) e cruce amiazăzi sau în crucea amiezii sau soarele e (în) cruci sau (în) cruce amiazăzi = (e) la amiază, (ne aflăm) la ora 12 din zi. ♦ (Adverbial) Cruciș. ◊ Expr. A se pune cruce = a se împotrivi unei acțiuni, a se pune de-a curmezișul spre a o zădărnici. 8. Instrument de tortură în antichitate, pe care osânditul îl purta adesea în spinare până la locul de execuție și pe care era apoi pironit cu cuie. ◊ Expr. A-și purta crucea = a îndura o suferință mare. ♦ (La catolici) Drumul crucii = ciclu de 14 picturi sau sculpturi reprezentând chinurile lui Cristos de la judecata lui Pilat până la răstignire; calvar, drumul Golgotei. 9. (Pop.; art.) Constelația lebedei, formată din cinci stele așezate în formă de cruce (I 1). 10. (Adesea la pl.) Loc unde se întretaie două sau mai multe drumuri; răscruce, răspântie. ◊ Expr. A face cruce = (despre vehicule cu orar fix) a se întâlni într-o stație, venind din direcții diferite. (Reg.) A i se face (cuiva) calea cruce cu cineva = a-i ieși cuiva cineva în cale, a se încrucișa drumurile mai multor persoane. A da cu crucea peste cineva = a întâlni pe cineva din întâmplare, pe neașteptate. A i se face cuiva calea cruce = a se deschide înaintea cuiva o răspântie; fig. a avea de ales între mai multe soluții; a se ivi piedici înaintea cuiva. ♦ (Înv.) Echipă compusă din doi până la patru soldați, care erau obligați să plătească, în mod solidar, căpeteniilor o anumită cotă de impozite. 11. (În sintagma) Cruce de voinic (sau de om) = bărbat în toată puterea; bărbat bine făcut; voinic. II. (Bot.) Compuse: crucea-pământului = plantă erbacee meliferă din familia umbeliferelor, cu tulpina și frunzele păroase, cu flori albe sau roz; brânca-ursului (Heracleum sphondylium); crucea-voinicului = plantă erbacee din familia ranunculaceelor, cu flori mari, albastre (Hepatica transilvanica). – Lat. crux, -cis.

MUNCĂ, munci, s. f. 1. Activitate conștientă (specifică omului) îndreptată spre un anumit scop, în procesul căreia omul efectuează, reglementează și controlează prin acțiunea sa schimbul de materii dintre el și natură pentru satisfacerea trebuințelor sale. ♦ (La pl.) Lucru la câmp, lucrul câmpului; lucrări agricole. 2. (Concr.) Folos material, bun agonisit prin lucru; agoniseală, câștig, profit. 3. Efort de a realiza ceva; strădanie; ocupație, îndeletnicire. 4. (Înv. și pop.; la pl.) Torturi, cazne. ♦ Durere, suferință (fizică sau morală); chin. ♦ Spec. (Sens curent; la pl.) Durerile nașterii. – Din sl. monka.

MUNCIRE, munciri, s. f. (Înv. și pop.) Acțiunea de a (se) munci și rezultatul ei; suferință, tortură, chin. – V. munci.

MUCENICIE s. f. Viața de suferință, de chin a mucenicului² (1); p. gener. suferință extremă, martiriu, chin. – Mucenic² + suf. -ie.

MORTIFICA, mortific, vb. I. Tranz. A supune la chinuri fizice sau morale; a tortura. – După fr. mortifier.

QIGONG /cicung/ s. n. Complex de tehnici tradiționale chineze pentru păstrarea energiei vitale. (< chin. qigong)

SUPLICIU, suplicii, s. n. Tortură, caznă, chin fizic. ♦ Fig. Suferință morală, durere sufletească mare. – Din lat. supplicium, fr. supplice.

TORTURA, torturez, vb. I. Tranz. A supune (pe cineva) la chinuri fizice violente; a schingiui; p. ext. a supune (pe cineva) la chinuri morale; a chinui. ♦ (Despre stări sufletești) A roade, a frământa, a obseda în mod dureros. ♦ Fig. A forța, a stâlci, a poci cuvintele, stilul, limba, versul etc. – Din fr. torturer.

TRUDI, trudesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Pop.) 1. A munci din greu, a depune mari eforturi (fizice sau intelectuale); a se sili, a se osteni. 2. A se căzni, a se chinui. ♦ Tranz. (Înv. și pop.) A supune la chinuri, la torturi; a tortura, a chinui. – Din sl. truditi.

RANĂ, răni, s. f. 1. Ruptură internă sau exterioară a țesutului unei ființe vii, sub acțiunea unui agent distrugător; leziune, plagă. ◊ Expr. Bun de pus la rană, se spune despre un om foarte bun. A pune sare pe rană = a întărâta pe cineva, a stârni lucrurile, agravând situația. A pune degetul pe rană = a găsi și a arăta în mod lămurit pricina unei stări de lucruri supărătoare, a dezvălui adevărata cauză a unei situații neplăcute. 2. Fig. Durere morală, suferință, chin sufletesc. – Din sl. rana.

RĂSTIGNI, răstignesc, vb. IV. Tranz. 1. A ucide în chinuri pe cineva (mai ales în antichitate), pironindu-l cu brațele și cu picioarele pe o cruce; a crucifica. ♦ P. ext. A chinui, a tortura. 2. A întinde cuiva brațele în lături (pentru a-l imobiliza). ♦ Refl. A se întinde (în mod neglijent) cu mâinile și cu picioarele desfăcute. – Din sl. rastengnonti.

SCHINGIUIRE, schingiuiri, s. f. Acțiunea de a schingiui; chin, tortură, caznă. – V. schingiui.

STRÂNSOARE, strânsori, s. f. I. 1. (Senzație de) apăsare, (de) presiune; încleștare. 2. Fig. Îngrădire, constrângere. ♦ (Înv.) Caznă, chin, suferință. 3. Loc îngust, strâmt; calitatea, caracterul unui loc îngust, strâmt; îngustime. II. 1. (Pop.) Recoltă. ♦ Bogăție, averi acumulate. 2. (Înv.) Colecție. – Strâns² + suf. -oare.

AHT s. v. chin, durere, încercare, oftare, oftat, patimă, păs, pătimire, suferință, suspin, suspinare, suspinat.

CALVAR s. 1. v. chin. 2. v. tortură.

CANONEALĂ s. v. caznă, chin, efort, forțare, muncă, osteneală, sforțare, silință, strădanie, străduință, trudă, zbatere.

CĂZNIRE s. v. caznă, chin, efort, forțare, muncă, osteneală, sforțare, silință, strădanie, străduință, trudă, zbatere.

CERCARE s. v. analizare, analiză, cercetare, chin, durere, examen, examinare, experiență, experiment, investigare, investigație, încercare, patimă, păs, pătimire, probare, probă, studiere, studiu, suferință, verificare.

CHIN s. 1. calvar, durere, încercare, patimă, păs, pătimire, suferință, (înv. și pop.) muncă, (pop.) aht, cercare, năpastă, (înv. și reg.) pătimită, scârbă, (înv.) răbdare, straste, suferire, (fig.) povară. (Ce ~uri a avut de îndurat!) 2. v. zbucium. 3. v. tortură. 4. caznă, efort, forțare, muncă, osteneală, sforțare, silință, strădanie, străduință, trudă, zbatere, (livr.) travaliu, (rar) străduială, străduire, (pop.) canoneală, (reg.) ștrapaț, (prin Munt.) morânceală, (Mold. și Transilv.) zoală, (înv.) căznire, nevoință, ostenință, sforță, strădănuință, strădănuire. (~ul lui a fost încununat de succes.)

DURERE s. 1. (Olt. și Munt.) dor, (înv.) duroare. (~ de dinți.) 2. v. chin. 3. v. tortură. 4. v. întristare. 5. v. tristețe.

ÎNCERCARE s. 1. v. verificare. 2. v. experimentare. 3. v. experiment. 4. v. tentativă. 5. v. eseu. 6. efort, osteneală, sforțare, silință, strădanie, străduință. (Toate ~ lui au fost zadarnice.) 7. greu, greutate, impas, necaz, vicisitudine. (A trecut cu bine ~.) 8. greutate, necaz, nevoie, suferință, vicisitudine, (înv.) ispită. (A trecut prin multe ~.) 9. v. chin. 10. v. cumpănă.

MARGHIOL s. v. chin, frământare, zbatere, zbucium, zbuciumare.

MORÂNCEALĂ s. v. caznă, chin, efort, forțare, muncă, osteneală, sforțare, silință, strădanie, străduință, tencuială, trudă, zbatere.

MUNCĂ s. v. calvar, canon, caznă, chin, durere, încercare, patimă, păs, pătimire, schingiuire, schingiuit, suferință, supliciu, tortură.

MUNCITORIE s. v. calvar, canon, caznă, chin, durere, patimă, schingiuire, schingiuit, suferință, supliciu, tortură.

NĂPASTĂ s. v. ademenire, atracție, chin, cucă, durere, ispită, încercare, patimă, păs, pătimire, persecuție, prigoană, seducere, seducție, suferință, tentație.

NEVOINȚĂ s. v. belea, bucluc, caznă, cerință, chin, dandana, dificultate, efort, exigență, forțare, greutate, impas, impediment, imperativ, inconvenient, încurcătură, lipsă, mizerie, muncă, năpastă, neajuns, necaz, necesitate, nemulțumire, nenorocire, neplăcere, nevoie, obligație, obstacol, opreliște, osteneală, pacoste, piedică, pocinog, pretenție, rău, sărăcie, sforțare, silință, stavilă, strădanie, străduință, supărare, trebuință, trudă, zbatere.

OSTENINȚĂ s. v. caznă, chin, efort, forțare, muncă, osteneală, sforțare, silință, strădanie, străduință, trudă, zbatere.

PASIUNE s. v. calvar, canon, caznă, chin, durere, patimă, părtinire, schingiuire, schingiuit, subiectivism, suferință, supliciu, tortură.

PATIMĂ s. 1. v. entuziasm. 2. v. pasiune. 3. nărav, pasiune, viciu, (fam.) boală. (A dat în ~ jocului de cărți.) 4. iubire, pasiune. (~ de bani.) 5. cusur, dar, defect, meteahnă, nărav, viciu, (pop. și fam.) pârțag, (pop.) învăț, (reg.) madea, natură, nărăvie, parfic, teahnă, (prin Bucov.) băsău. (Are ~ beției.) 6. v. părtinire. 7. v. chin. 8. v. tortură.

PĂS s. 1. necaz, supărare. (Și-a spus pe îndelete ~ul.) 2. v. chin.

PĂTIMIRE s. v. chin.

PĂTIMITĂ s. v. chin, durere, încercare, patimă, păs, pătimire, suferință.

PEDEAPSĂ s. v. calvar, canon, caznă, chin, creștere, cultivare, durere, educare, educație, formare, instrucție, învățământ, învățătură, patimă, schingiuire, schingiuit, suferință, supliciu, tortură.

PEDEPSITURĂ s. v. calvar, canon, caznă, chin, durere, patimă, schingiuire, schingiuit, suferință, supliciu, tortură.

RANĂ s. v. calvar, canon, caznă, chin, cicatrice, durere, patimă, schingiuire, schingiuit, semn, suferință, supliciu, tortură, urmă.

RĂBDARE s. v. chin, durere, indulgență, încercare, îngăduință, îngăduire, nădejde, patimă, păs, pătimire, speranță, suferință, toleranță.

SCHINGI s. v. calvar, canon, caznă, chin, durere, patimă, schingiuire, schingiuit, suferință, supliciu, tortură.

SCÂRBĂ s. v. amărăciune, animozitate, ceartă, chin, ciudă, conflict, dezacord, dezbinare, diferend, discordie, discuție, disensiune, dispută, divergență, durere, dușmănie, frică, furie, gelozie, gâlceavă, groază, invidie, încercare, încrâncenare, înfiorare, înfricoșare, îngrozire, înspăimântare, întristare, înverșunare, învrăjbire, litigiu, mâhnire, mânie, necaz, neînțelegere, nemulțumire, neplăcere, oroare, ostilitate, patimă, păs, pătimire, pică, pizmă, pornire, ranchiună, spaimă, suferință, supărare, teamă, temere, teroare, tristețe, ură, vrajbă, vrăjmășie, zâzanie.

SFORȚĂ s. v. caznă, chin, dinamism, efort, energie, forțare, forță, impetuozitate, muncă, osteneală, putere, robustețe, sforțare, silință, strădanie, străduință, tărie, trudă, vigoare, vitalitate, vlagă, zbatere.

STRASTE s. v. chin, durere, încercare, patimă, păs, pătimire, suferință.

STRĂDANIE s. 1. caznă, chin, efort, forțare, muncă, osteneală, sforțare, silință, străduință, trudă, zbatere, (livr.) travaliu, (rar) străduială, străduire, (pop.) canoneală, (reg.) ștrapaț, (prin Munt.) morânceală, (Mold. și Transilv.) zoală, (înv.) căznire, nevoință, ostenință, sforță, strădănuință, strădănuire. (~ lui a fost încununată de succes.) 2. efort, încercare, osteneală, sforțare, silință, străduință. (Toate ~iile lui au fost zadarnice.) 3. v. perseverență. 4. v. hărnicie.

STRĂDANIE s. v. calvar, canon, caznă, chin, durere, martiraj, martiriu, mucenicie, patimă, schingiuire, schingiuit, suferință, supliciu, tortură.

STRĂDĂNUINȚĂ s. v. caznă, chin, efort, forțare, muncă, osteneală, sforțare, silință, strădanie, străduință, trudă, zbatere.

STRĂDĂNUIRE s. v. caznă, chin, efort, forțare, muncă, osteneală, sforțare, silință, strădanie străduință, trudă, zbatere.

STRĂDUIALĂ s. v. caznă, chin, efort, forțare, muncă, osteneală, sforțare, silintă, strădanie, străduință, trudă, zbatere.

STRĂDUIRE s. v. caznă, chin, efort, forțare, muncă, osteneală, sforțare, silință, strădanie, străduință, trudă, zbatere.

STRÂNSOARE s. v. agoniseală, agonisire, agonisită, asuprire, calvar, canon, caznă, chin, colică, constrângere, contractare, contracție, convulsie, crampă, dificultate, dispoziție, durere, economie, exploatare, forță, hotărâre, impas, îmbrățișare, îmbrățișat, împilare, încleștare, încurcătură, îngustime, înlănțuire, năpăstuire, opresiune, oprimare, ordin, patimă, pedeapsă, persecutare, persecuție, poruncă, prigoană, prigonire, recoltă, rod, sancțiune, schingiuire, schingiuit, silă, silnicie, spasm, strângere, strâns, suferință, supliciu, tetanie, tortură, urgisire, violență, zgârcire.

SUFERINȚĂ s. 1. v. chin. 2. v. tortură. 3. greutate, încercare, necaz, nevoie, vicisitudine, (înv.) ispită. (A trecut prin multe ~.)

SUFERIRE s. v. chin, durere, încercare, patimă, păs, pătimire, suferință.

ȘTRAPAȚ s. v. alergare, alergătură, caznă, chin, efort, forțare, fugă, goană, muncă, osteneală, sforțare, silință, strădanie, străduință, trudă, umblătură, umblet, zbatere.

TORTURĂ s. calvar, canon, caznă, chin, durere, patimă, schingiuire, schingiuit, suferință, supliciu, (înv. și pop.) trudă, (pop.) muncă, (înv.) muncitorie, pasiune, pedeapsă, pedepsitură, rană, schingi, strădanie, strânsoare, trudnicie. (Supus la ~i crâncene.)

TRAVALIU s. v. activitate, caznă, chin, efort, forțare, îndeletnicire, lucru, lucru mecanic, muncă, ocupație, osteneală, preocupare, sforțare, silință, strădanie, străduință, treabă, trudă, zbatere.

TRUDĂ s. v. calvar, canon, caznă, chin, durere, patimă, schingiuire, schingiuit, suferință, supliciu, tortură.

TRUDNICIE s. v. calvar, canon, caznă, chin, durere, patimă, schingiuire, schingiuit, suferință, supliciu, tortură.

ZBUCIUM s. 1. v. agitație. 2. chin, frământare, zbatere, zbuciumare, (reg.) marghiol. (Un ~ sufletesc insuportabil.) 3. agitație, frământare, neastâmpăr, neliniște, (livr.) impaciență. (Un ~ inutil.)

ZOALĂ s. v. animozitate, caznă, ceartă, chin, conflict, dezacord, dezbinare, diferend, discordie, discuție, disensiune, dispută, divergență, efort, forțare, gâlceavă, învrăjbire, litigiu, muncă, neînțelegere, osteneală, sforțare, silință, strădanie, străduință, trudă, vrajbă, zbatere, zâzanie.

chin s. n., pl. chinuri

chinaldină s. f. (sil. mf. chin-), g.-d. art. chinaldinei

chinestezic adj. m. (sil. mf. chin-), pl. chinestezici; f. sg. chinestezică, pl. chinestezice

chinestezie (senzație de mișcare) s. f. (sil. mf. chin-) → estezie

mucenicie s. f., art. mucenicia, g.-d. art. muceniciei; (martirii, chinuri) pl. mucenicii, art. muceniciile

AMAR² ~uri n. 1) Stare de tristețe; jale. ◊ Cu ~ a) jalnic; b) greu. 2) Senzație de suferință; chin; necaz. ◊ A-și vărsa ~ul a-și spune necazul. A-și înghiți ~ul a suferi în tăcere. 3) Cantitate mare; număr mare; mulțime. ~ de muncă. /<lat. amarus

CALVAR ~uri n. Suferință fizică sau morală grea; chin îndelungat și dureros. /<lat. calvarium, fr. calvaire

CHIN ~uri n. Suferință fizică sau morală intensă; durere. A îndura multe ~uri. /<ung. kin

A CHINUI ~esc tranz. 1) A face să se chinuie; a supune unui chin; a căzni. 2) A supune unor necazuri; a necăji; a supăra. [Sil. -nu-i] /chin + suf. ~ui

A SE CHINUI mă chinui intranz. 1) A se supune unui chin; a se căzni. 2) A depune eforturi susținute; a se strădui din răsputeri; a se căzni; a se munci; a se necăji; a se osteni; a se obosi. [Sil. -nu-i] /chin + suf. ~ui

CHINUITOR ~oare (~ori, ~oare) Care ține de chin; propriu chinului; apăsător. O durere ~oare. [Sil. -nu-i-] /a chinui + suf. ~tor

A CRUCIFICA crucific tranz. 1) înv. (osândiți) A executa prin pironire pe cruce; a pune pe cruce; a răstigni. 2) fig. A supune la chinuri groaznice; a răstigni; a tortura. /<fr. crucifier

A DAMNA ~ez tranz. 1) ist. rel. A condamna la chinurile infernului. 2) A supune unui blestem; a blestema. /<fr. damner, lat. damnare

DAMNAȚIUNE ~i f. livr. (în mitologia greacă și în credința creștină) Osândire la chinurile infernului. [Sil. -ți-u-] / <fr. damnation, lat. damnatio, ~onis

DURERE ~i f. Suferință fizică sau morală intensă; chin. ~ de cap. ~ sufletească. /v. a durea

FACERE ~i f. v. A FACE. ◊ ~ de bine binefacere; faptă bună. ~ea lumii crearea lumii de către Dumnezeu. Durerile (sau chinurile) ~ii durerile pe care le suportă femeia la naștere. /v. a face

GHEENĂ f. rel. Loc de chinuri veșnice, unde se crede că nimeresc, după moarte, sufletele celor păcătoși; iad; infern. /<sl. geena

IAD ~uri n. 1) Loc unde se crede că sufletele păcătoșilor sunt supuse, după moarte, la chinuri veșnice; infern; gheenă. 2) Loc cu condiții insuportabile. 3) fig. Stare de nefericire. [Monosilabic] /<sl. jadu

INFERN n. 1) rel. Loc unde se crede că sufletele păcătoșilor sunt supuse, după moarte, unor chinuri veșnice; iad; gheenă. 2) fig. Loc cu condiții insuportabile; iad. 3) fig. Stare de nefericire. /<lat. infernus

MARTIR ~ă (~i, ~e) m. și f. 1) Persoană care îndură chinuri fizice sau morale pentru o cauză; mucenic. 2) bis. Persoană care a acceptat condamnarea la moarte fără a se dezice de credința creștină. 3) fig. Persoană supusă unor suferințe, tratamente sau persecuții inumane. /<fr. martyr

A MÂNCA mănânc 1. tranz. 1) (alimente) A mesteca în gură, înghițind (pentru a-și menține existența fizică). * ~ (ceva) cu ochii a dori (ceva) foarte mult, privind cu mare poftă. ~ (pe cineva) din ochi a privi (pe cineva) cu mare dragoste sau plăcere. ~ pâinea cuiva a) a fi în serviciul cuiva; b) a fi întreținut de cineva. ~ (cuiva) zilele (sau sufletul) a supune (pe cineva) unor necazuri sau chinuri permanente. A-și ~ viața (cu cineva) a-și distruge viața (cu cineva). ~ foc pentru cineva a face orice pentru cineva; a se sacrifica pentru cineva. A-și ~ de sub unghii a fi foarte zgârcit. A-și ~ omenia a-și pierde omenia, cinstea. A-și ~ unghiile a) a avea obiceiul de a-și roade unghiile cu dinții; b) a se căi amarnic. ~ bătaie (sau papară, chelfăneală) a fi bătut. A-și ~ amarul a trăi din greu. A-i ~ (cuiva) banii (sau averea) a stoarce pe cineva de bani sau de avere. ~ cuvintele a pronunța cuvintele în mod denaturat, nedistinct. A fugi mâncând pământul a fugi foarte repede. 2) (despre animale sălbatice) A ataca, rupând în bucăți și înghițind. * ~ carne de om a fi foarte rău; a manifesta agresivitate. 3) (despre insecte) A înțepa, producând o senzație dureroasă; a ciupi; a mușca; a pișca. 4) (despre agenți sau despre factori nocivi) A modifica în rău (ducând chiar la dispariția totală). 5) A face să simtă o senzație de mâncărime. * A-l ~ (pe cineva) spinarea (sau pielea) a se comporta în așa fel, de parcă ar căuta să fie bătut. A-l ~ (pe cineva) palmele a avea chef să bată (pe cineva). 6) fig. (persoane) A face să sufere, creând condiții de viață insuportabile. 7) fig. A consuma până la epuizare totală. 2. intranz. 1) A consuma hrană (pentru a-și menține existența fizică). * ~ ca un lup a) a mânca foarte mult; b) a mânca repede și lacom. ~ ca o pasăre a mânca foarte puțin. 2) A lua masa; a sta la masă. 3) fig. A-și asigura existența (din ceva). /<lat. mandicare

A MISTUI mistui tranz. 1) (alimente) A transforma în substanțe asimilabile de organism; a digera. 2) fig. A consuma până la terminare; a epuiza. Boala i-a mistuit puterile. ◊ A nu ~ pe cineva (sau ceva) a nu putea suferi pe cineva (sau ceva). 3) A supune unor chinuri sufletești; a chinui. 4) A face să se mistuie. /<ung. emészt

A MORTIFICA mortific tranz. (ființe) A supune la chinuri groaznice; a schingiui; a tortura. /<fr. mortifier

MUCENIC ~ci m. 1) Persoană care îndură chinuri fizice sau morale pentru ideile, convingerile sale; martir. 2) (la începuturile creștinismului) Creștin ortodox care era supus la suferințe fizice pentru credință. 3) la pl. bis. Sărbătoare creștină în amintirea celor patruzeci de mucenici din Sevastia. 4) Fiecare dintre cei patruzeci de colăcei în formă de opt, copți cu ocazia sărbătorii creștine pentru pomenirea celor patruzeci de martiri. /<sl. mučeniku

MUCENIȚĂ ~e f. 1. Femeie care îndură chinuri fizice sau morale pentru ideile, convingerile sale; martiră. 2) (la începuturile creștinismului) Creștină ortodoxă care era supusă la suferințe fizice pentru credință. /<sl. muțenica

MUNCĂ ~ci f. 1) Activitate fizică sau intelectuală îndreptată spre a crea bunuri materiale și spirituale. 2) Efort (fizic sau intelectual) în vederea atingerii unui scop. 3) Lucru realizat printr-o activitate. 4) înv. mai ales la pl. Suferință fizică sau/și morală (foarte puternică); chin greu; caznă; tortură; supliciu. 5): ~ silnică pedeapsă prin care un condamnat era lipsit de libertate și pus la lucru greu. [G.-D. muncii] /<sl. monka

A MUNCI ~esc 1. intranz. 1) A depune muncă pentru a obține un rezultat util; a lucra. 2) A exercita o activitate profesională, o meserie; a lucra. 2. tranz. 1) înv. pop. (ființe) A supune la chinuri (fizice sau morale); a chinui; a căzni. 2) (pământul, câmpul) A supune unor munci agricole (pentru a ameliora); a lucra. 3) fig. (despre idei, sentimente etc.) A preocupa în mod constant, provocând suferințe (morale sau fizice); a chinui; a tiraniza; a tortura. /<sl. monțiti

A SE MUNCI mă ~esc intranz. 1) A depune multă muncă; a se strădui din răsputeri; a se osteni; a se trudi; a se căzni; a se chinui; a se obosi. 2) înv. pop. A se supune unui chin; a se canoni; a se chinui; a se căzni. /<sl. monțiti

A NECĂJI ~esc tranz. 1) (persoane) A deranja cu repetarea insistentă a aceluiași lucru; a pisa; a plictisi. 2) (ființe) A supune unor chinuri (fizice); a chinui. /Din necaz

OFT ~uri n. reg. 1) v. A OFTA. 2) Suferință fizică sau morală intensă; durere; chin. /Onomat.

A PEDEPSI ~esc tranz. 1) A face să sufere o pedeapsă; a supune unei pedepse. 2) înv. A face să suporte chinuri fizice sau morale; a chinui; a tortura. /<ngr. epédepsa

A SE PEDEPSI mă ~esc intranz. înv. A se supune unor chinuri fizice sau morale; a se chinui. /<ngr. epédepsa

A RĂSCUMPĂRA răscumpăr tranz. 1) (lucruri vândute sau amanetate) A lua înapoi contra plată. 2) rar (captivi) A pune în libertate în schimbul unei sume. 3) (pierderi, cheltuieli etc.) A compensa prin ceva echivalent ca valoare; a răsplăti. 4) (greșeli, fapte rele) A ispăși prin chinuri și dureri. /răs- + a cumpăra

A RĂSTIGN/I ~esc tranz. 1) (un osândit în antichitate) A executa prin pironire pe cruce; a pune pe cruce; a crucifica. 2) fig. A supune la chinuri groaznice; a schingiui; a tortura. /<sl. rastengnonti

SCHINGI ~uri n. înv. Suferință (morală sau fizică) insuportabilă, foarte intensă; chin; tortură. /<turc. ișkence

A SCHINGIUI ~esc tranz. 1) A supune unor chinuri (fizice sau morale) groaznice; a tortura. 2) fig. (cuvinte, melodii etc.) A denatura, încălcând grav corectitudinea firească; a poci; a stâlci. [Sil. schin-giu-i] /schingi + suf. ~ui

A SECA sec 1. tranz. 1) (râuri, mlaștini, terenuri etc.) A face să devină sec; a asana; a usca. ◊ ~ de puteri (sau de vlagă) a face să-și epuizeze toată forța fizică; a istovi; a vlăgui; a epuiza; a extenua. 2) fig. A supune unor chinuri morale. 2. intranz. 1) (despre râuri, lacuri etc.) A deveni sec; a rămâne fără apă; a se usca. 2) fam. (despre părți ale corpului) A degrada fizic; a se usca; a se atrofia. 3) (despre rezerve) A dispărea complet; a secătui; a se epuiza. /<lat. siccare

SPIN ~i m. 1) Formație cu vârf ascuțit și înțepător, care crește pe tulpina, pe ramurile, mai rar, pe frunzele și pe fructele unor plante; ghimpe. * Cunună de ~i suferință neîntreruptă; chin. A sta (sau a ședea) pe (sau ca pe niște) ~i a nu avea liniște; a fi nerăbdător. A fi (sau a sta) ca un ~ în ochii (sau în inima, în coasta) cuiva a incomoda pe cineva. 2) Plantă erbacee cu tulpina erectă, ramificată și ghimpoasă, cu frunze adânc crestate și cu flori roșii sau albe, dispuse în inflorescențe. 3) pop. Orice plantă erbacee, care are asemenea prelungiri înțepătoare. 4) Vârful cârligului de undiță. /<lat. spinus, ~a

TANTALIC ~că (~ci, ~ce) 1) (despre chinuri) Care este provocat de imposibilitatea satisfacerii unor necesități vitale. 2) (despre dorințe, nevoi) Care nu poate fi împlinit. /<fr. tantalique

TARTAR ~uri n. 1) (în mitologia antică) Loc situat în fundul infernului, în care se credea că erau chinuiți titanii aruncați acolo de Zeus. 2) pop. (în religia creștină) Loc de chinuri veșnice, unde se crede că ajung, după moarte, sufletele celor păcătoși; iad; infern; gheenă. /<sl. tarutaru, gr. tártaros

A TIRANIZA ~ez tranz. 1) (persoane) A trata cu cruzime (ca un tiran); a supune unor chinuri fizice și/sau morale. 2) fig. (despre gânduri, sentimente etc.) A urmări în permanență și în mod neplăcut; a chinui; a munci; a tortura. /<fr. tyranniser

A TORTURA ~ez tranz. 1) (ființe) A supune la torturi, la chinuri groaznice; a schingiui. 2) (despre gânduri, sentimente etc.) A urmări întruna în mod obsedant; a frământa; a chinui; a munci; a tiraniza. 3) rar (cuvinte, expresii etc.) A denatura, încălcând corectitudinea; a schingiui; a stâlci; a poci. ~ limba. /<fr. torturer

TORTURĂ ~i f. Suferință fizică sau/și morală foarte puternică; chin groaznic; caznă; supliciu. /<fr. torture

A TRECE trec 1. intranz. 1) (despre ființe sau despre obiecte în mișcare) A se deplasa (dintr-un loc în altul) în raport cu un punct aflat pe linia sau în afara mișcării; a merge fără a se opri. 2) (despre vehicule cu rută fixă, drumuri sau ape curgătoare) A avea traseul sau cursul pe undeva. 3) (despre persoane) A se opri (pentru o vizită scurtă), renunțând la traseul inițial; a se abate. Mai treci pe la noi. 4) A depăși, continuând a se mișca mai departe. ~ de stație. ◊ A-i ~ (sau a i-o lua) cuiva înainte a) a ocupa locul cuvenit alt cuiva; b) a întrece pe cineva în ierarhia rangurilor. 5) A merge de-a dreptul (pe undeva sau prin ceva). ~ prin pădure. ◊ ~ peste cineva a ignora (pe cineva); a desconsidera. 6) A-și schimba locul; a se muta; a se transfera. ~ dintr-o cameră în alta. ◊ ~ de partea cuiva (sau a ceva) a adera la cineva sau la ceva. 7) (urmat de o complinire cu prepoziția la ) A începe a se ocupa de altceva, lăsând ocupația de mai înainte. ~ la dezbateri. ◊ ~ la fapte a acționa. 8) A evolua prin transformare treptată. ~ din stare lichidă în stare gazoasă. 9) fig. A îndura, suportând cu greu. ~ prin greutăți. ◊ ~ prin foc și (prin) apă (sau pară) a răzbate prin multe chinuri și nevoi. 10) A pătrunde, ajungând de partea cealaltă. ~ prin foc. 11) (despre unități sau perioade de timp) A se consuma treptat; a curge; a se scurge. ◊ Pe zi ce trece tot mai mult. 12) (despre fenomene, evenimente, stări) A înceta să se manifeste; a se diminua (dispărând). Durerea trece. ◊ ~ cu buretele (peste ceva) a da (voit) uitării. 13) A constitui mai mult ca mărime, cantitate, valoare. Prețul trece de două sute. 14) A se prezenta în aparență (sau în realitate). El trece drept artist. 2. tranz. I. 1) (obiecte situate transversal față de linia mișcării) A depăși, deplasându-se de-a curmezișul în cealaltă parte; a traversa. ~ drumul. ◊ ~ pe cineva prin toate apele a ponegri (pe cineva); a defăima; a denigra. ~ clasa a fi promovat în altă clasă. ~ Rubiconul a lua o hotărâre temerară și irevocabilă. 2) (persoane) A lăsa (intenționat) la o parte, ocolind. ◊ ~ cu vederea a nu lua în seamă. ~ sub tăcere (ceva) a nu pomeni intenționat (de ceva). 3) (ființe sau lucruri) A duce în cealaltă parte (a unui drum, a unei ape etc.); a transporta. 4) A face să ajungă, ocolind ceva. ~ hățurile pe după copac. 5) A purta printr-o mișcare ușoară (pe o suprafață). ~ limba peste buze. 6) pop. (nume de persoane, bunuri materiale, cifre etc.) A însemna în scris; a înscrie; a nota; a înregistra; a consemna. ◊ ~ în revistă a) a inspecta; b) a examina rând pe rând. 7) A depăși cantitativ. II (în îmbinări). A-l ~ pe cineva cu rece și cu cald a fi cuprins de o emoție puternică. A-l ~ (pe cineva) fiorii a fi cuprins de frică. /<lat. traicere

A TRUDI ~esc 1. intranz. v. A SE TRUDI. 2. tranz. înv. A supune unor chinuri (fizice sau morale); a chinui; a căzni; a munci. /<sl. truditi

DAMNAȚIUNE s.f. (Liv.) Condamnare la chinurile infernului. ♦ Blestem, reprobare. [Var. damnație s.f. / cf. lat. damnatio, fr. damnation].

ȘU s.n. Termen chinezesc pentru a denumi pictura verticală pe sul, corespunzînd picturii de șevalet din Europa. V. kakemono. [< chin., rus. șu].

TAIPINI s.m.pl. (Ist.) Denumire dată participanților chinezi la războiul țărănesc antifeudal, anticolonialist și de eliberare de la jumătatea sec. XIX. [< chin. Tai-ping < Taipin tien go – statul ceresc al marii păci].

TANTALIC, -Ă adj. (Liv.; despre chinuri) Care se referă la dorințe, nevoi care nu pot fi împlinite. [Cf. fr. tantalique < Tantal – personaj mitic condamnat de zei la foame și sete perpetuă].

TURMENT s.n. (Liv.) Chin, zbucium; durere cumplită. [< fr. tourment].

AUTOFLAGELA vb. I. refl. A se supune singur unor chinuri fizice (mai ales sub impulsul unor credințe mistice). [Cf. fr. autoflageller].

CALVAR s.n. Chin, suferință; durere îndelungată. [Pl. -ruri, -re. / < fr. calvaire, cf. lat. calvarium].

CAOLIN s.n. Argilă de culoare albă, din care se fabrică porțelanul și faianța. ♦ Pudră absorbantă, folosită ca emolient. [Pron. ca-o-. / < fr. kaolin, cf. chin. kaoling – colină înaltă].

cârnoseală, cârnoseli, s.f. (pop.) chin, necaz.

chinzuială, chinzuieli, s.f. (reg., înv.) chin, tortură.

ah, interj. – Indică durere, chin. – Var. aha, interj. (arată satisfacția); aho (var. ho), interj. (arată dorința de a face să se oprească; mai ales cu privire la boi). – Mr. ah(a). Creație expresivă; cf. explicația sa, incompletă și incorectă, la Carstensen 20-4. Pentru aho, cu var. sa, cf. ven. ao, sp. jo. – Der. aht, s. n. (oftat), a cărui formație pare a fi influențată de ngr. ἄχτι; ahtiare, s. f. (jinduire; lăcomie, aviditate), format pe baza inf. unui vb. care nu s-a folosit niciodată, ca și cuvîntul următor; ahtiat, adj. (avid, lacom), pe care Roesler 588 îl derivă greșit de la tc. ihtiay „nevoie”.

alean (aleanuri), s. n. – Suferință, necaz, supărare. Mag. ellén „contra” (DAR). Cihac propune sl. alinŭ „insidios”, care pare mai puțin convingător. Limba actuală începe să confunde alean cu der. de la a alina „a consola”; cf. în farmacia mea a tot lecuitoare aleanuri am la chinurile-abia simțite (Arghezi). – Der. alenșug, s. n. (dușmănie), din mag. ellenség.

DAMNA vb. I. tr. (Liv.) A condamna la chinurile infernului. ♦ A blestema. [< fr. damner, cf. lat. damnare].

DAMNAT, -Ă adj. (Liv.) Condamnat la chinurile infernului. ♦ Blestemat, reprobat, care și-a atras oprobriul opiniei publice, al societății. [Cf. lat. damnatus].

TAOISM s.n. Direcție principală a filozofiei antice chineze, inaugurată de Lao-dzî, în cadrul căreia s-au manifestat două curente, unul materialist și altul idealist, după interpretarea dată noțiunii de „tao”. ♦ Religie chineză constituind un amalgam al cultului spiritelor naturii și ale strămoșilor, al ideilor lui Lao-dzî și de diverse credințe. [Pron. tao-ism, var. daoism s.n. / cf. fr. taoïsme < chin. tao – cale].

greumânt s.n. (înv.) greutate; chin, muncă.

muncelniță, muncelnițe, s.f. (înv.) loc de tortură, de chin.

nevoire, nevoiri, s.f. (înv.) 1. necesitate. 2. chin, suferință. 3. greutate, dificultate.

panăt, penete, s.n. (reg.) chin, suferință.

pară s.f. (pop.) 1. flacără, vâlvătaie, dogoare. 2. (fig.; înv.) tărie, intensitate. 3. (fig.; înv.) sentiment puternic; înflăcărare, chin sufletesc, dorință chinuitoare, foc. 4. (adv.; pe lângă verbul a roși) foarte intens, foarte tare. 5. (înv.) emanație puternică, exalație. 6. (înv.) sul de fum. 7. (reg.) trăznet. 8. (reg.) tăișul toporului.

pănătare, pănătări, s.f. (înv.) suferință, chin, pănătate.

pănătate s.f. (înv.) suferință, chin, pănătare.

păs, păsuri, s.n. (reg.) 1. greutate pentru apăsat brânza sau varza din putină. 2. durere sufletească, suferință, chin; necaz, supărare, nemulțumire; grijă, împrejurare dificilă, impas. 3. boală; astmă.

pestit¹, s.n. (înv.) durere, suferință, necaz, chin.

pestitură, pestituri, s.f. (înv.) durere, suferință, necaz, chin.

pierzare, pierzări, s.f. (înv. și pop.) 1. moarte (năprasnică, violentă); ucidere în masă, masacru; pieire, pierzanie, piericiune, pierzăciune, pieiște, primejdie de moarte. 2. (la pl.) spânzurătoare. 3. pierdere a vieții veșnice ca urmare a degradării morale. 4. decădere, degradare morală, desfrâu, perdiție, pierzanie. 5. pagubă în vieți sau în bunuri materiale; prăpăd, dezastru. 6. supliciu, chin, tortură, caznă. 7. ruinare, distrugere, nimicire. 8. (reg.; în sintagmă) marhă de pierzare = vită de pripas. 9. (în loc. adj.) de pierzare = a) (despre unități de timp) care este risipit în zadar, irosit; b) care este de desconsiderat, de neluat în seamă, de lepădat.

KING s.m. Vechi instrument muzical chinezesc, constînd dintr-un șir de pietre așezate pe un cadru, care, lovite cu un bastonaș, produc sunete diferite. [< engl., chin. king].

pocaianie, pocaianii, s.f. 1. (înv.) pocăință; una din cele șapte taine ale bisericii creștine. 2. (înv. și reg.) pedeapsă pentru ispășirea păcatelor; suferință, chin, penitență. 3. (reg.) moarte. 4. (reg.) seamăn, pereche; măsură, limită în comportare.

MARTIR, -Ă s.m. și f. Cel care îndură chinuri pentru convingerile sale; mucenic. ♦ Persoană care suferă mult din cauza cuiva. [Cf. fr., lat., gr. martyr].

canon (canoane), s. n. – 1. Normă, regulă, precept. – 2. Parte din slujba liturgică, ce se consideră definitv și de neclintit fixată de tradiție. – 3. Unitate muzicală a imnurilor liturgice. – 4. Compoziție muzicală în contrapunct. – 5. Instrument muzical vechi. – 6. Pedeapsă dată preoților, sau de către preoți (în timpul spovedaniei), conform canoanelor. 7. Chin, suferință. – Mr. canone. Ngr. ϰανών (Murnu 11); cf. tc. kanun „regulă”, alb., bg. kanon. Este cuvînt pop. cu sensul 7, cel puțin în Munt. și Mold. Der. canonarh, s. m. (monah însărcinat cu orînduirea slujbei; copil care ajută la biserică pe cel care dirijează corul, recitînd bucățile pe care acesta le va cînta apoi); canonarhisi, vb. (a îndeplini funcția de canonarh); canoneală, s. f. (pedeapsă); canoni, vb. (a impune penitență; a pedepsi; a chinui, a tortura); canonisi, vb. (a stabili drept canon; a canoniza; a impune penitență), cf. Gáldi 152. – Der. neol. canonic, adj.; canonic, s. m.; canonical, adj.; canonicat, s. n.; canoniza, vb.

catran s. m. – 1. Lichid vîscos de culoare închisă, gudron. – 2. Chin, grijă, amărăciune. – Mr. cătrane, megl. cătran. Tc. katran (din arab. alqitrān, de unde și sp. alquitrán, port. alcatrão, fr. goudron), cf. it. catrame, ngr. ϰατράμι, alb. katram (Șeineanu, II, 95; Lokotsch 1128; Ronzevalle 134; REW 4684a). În Trans., prin intermediul sb. katran sau al mag. katrány, de aceeași proveniență. Der. cătrăni, vb. (a da cu catran; a supăra, a amărî; refl., a se înfuria, a turba); cătrăneală, s. f. (acțiunea de a (se) cătrăni; amărăciune); cătrănitură, s. f. (cătrăneală); cătrănos, adj. (plin de catran); cătrăniță, s. f. (Trans., chibrit). Dubletul neol. gudron, s. n., din fr., a dat naștere vb. gudrona. Edelspacher 16 se gîndește, desigur în mod greșit, că mag. provine din rom.

strădare, strădări, s.f. (înv.) încordare voluntară, îndelungată, în vederea realizării unui scop; caznă, chin, efort, osteneală, muncă, sforțare, trudă, strădanie.

strădănuială, strădănuieli, s.f. (înv. și reg.) strădanie, caznă, chin, efort, muncă, osteneală, trudă, zbatere.

caznă (cazne), s. f. – 1. Tortură, chin, supliciu. – 2. Suferință, durere, neliniște. – 3. Trudă, muncă, strădanie. Sl. kaznĭ (Miklosich, Slaw. El., 24; Lexicon, 279; Cihac, II, 46); cf. sb. kazna „pedeapsă”, pol. kazn „pedeapsă”. – Der. căzni, vb. (a tortura, a chinui; refl., a se strădui; a îngriji; a avea grijă, a crește, cînd este construit cu prep. cu), din sl. kazniti „a pedepsi”.

cerca (cerc, at), vb. – 1. A examina, a studia, a cerceta. – 2. A încerca, a supune la o probă. – 3. A încerca, a se strădui. – 4. A căuta, a încerca. – 5. A solicita, a pretinde. – 6. A merge în căutare, a urmări. – 7. A vizita, a frecventa. – 8. A suferi, a îndura. – Var. (der.) încerca. Lat. circāre (Diez, Gramm., I, 32; Diez, I, 122; Pușcariu 352; Candrea-Dens., 313; REW 1938: DAR): cf. alb. kërkoj (Meyer 138; Philippide, II, 636), it. cercare, prov., cat., sp., port. cercar, fr. chercher. Pentru semantismul din rom., cf. Pușcariu, Dacor., IV, 671-9. A încerca, al cărui uz se confundă cu cel al lui cerca (modern se preferă în literatură forma încerca), este considerat de Candrea-Dens. și DAR reprezentant al unui lat. *in circāre; este însă vorba mai curînd de o der. rom. Der. cercător, adj. (căutător, cercetător, examinator); cercător, s. m. (cercetător; specialist; explorator; descoperitor; spion); înv. cu toate aceste sensuri; (în)cercare, s. f. (acțiunea de a încerca; sondare, apreciere; examen; experiență; chin, suferință, necaz); cercală, s. f. (lînă cu care se încearcă rezultatul unei vopsele, înainte de a se vopsi toată cantitatea); cercat, s. n. (căutare, cercetare); cercătoare, s. f. (sondă); cercătură, s. f. (încercare, probă, examen; investigație, verificare; sondare), înv.

tigorie s.f. (reg.) necaz, chin; boală.

trud s.n. (înv.) osteneală, muncă, chin fizic muncind.

chin (chinuri), s. n. – 1. Suferință, tortură, supliciu; durere fizică în general. 2. Caznă, tortură, supărare, canoneală; suferință, morală în general. Mag. kin (Miklosich, Fremdw., 98; Cihac, II, 489; Berneker 504; DAR; Gáldi, Dict., 87); cf. sb. kini, cr. kina, tc. kin. Cuvînt împrumutat din sec. XV sau înainte. După Roesler 596 (și Popescu-Ciocănel 22), ar proveni din tc. kin „ură”. – Der. chinui, vb. (a tortura, a suferi; refl., a se munci, a se strădui); chinuială, s. f. (tortură, supliciu); chinuitură, s. f. (înv., tortură); chinuitor, adj. (care chinuiește); chinzui, vb. (Trans., a chinui), der. direct de la mag. kinozni; chinzai, s. n. (Trans., supliciu, tortură).

chiu interj. – 1. Exprimă bucuria și entuziasmul; ovație. – 2. Exprimă durerea: vai! – 3. (S. n.) Durere, chin, suferință. Creație spontană. – Der. chiui, vb. (a striga; a răcni; a chema în gura mare; a striga de bucurie; a spune o chiuitură); chiot, s. n. (strigăt, țipăt), der. de la vb. cu suf. -ot, ca sgomot, chicot (după DAR der. direct de la interj.); chioti (var. chihoti), v.b. (a striga, a țipa; a cînta foarte tare); chiuială, s. f. (strigăt); chiuit, s. n. (strigăt); chiuitură, s. f. (strigăt; compoziție cu caracter de epigramă care se recită de obicei în timpul jocului popular); chiuitor, adj. (care chiuie). Nu se vede legătura pe care încearcă să o stabilească Pascu, Lat., 257, între aceste cuvinte și lat. pῑpῑre.

SUPLICIU s.n. Caznă, tortură. ♦ (Fig.) Chin, suferință psihică. [Pron. -ciu. / < lat. supplicium, cf. fr. supplice, it. supplicio].

TAIFUN s.n. Vînt foarte puternic, cu furtună și cu vîrtejuri, care bate în regiunile din vestul Oceanului Pacific, luînd naștere în timpul schimbării direcției musonilor. [Pron. tai-fun, pl. -nuri, -ne. / < germ. Taifun, cf. rus. taifun, chin. ta fun – vînt mare].

TORTURA vb. I. tr. A supune la torturi; a chinui, a schingiui. ♦ (Fig.) A supune pe cineva la chinuri morale; a frămînta, a neliniști. ♦ (Fig.) A forța, a stîlci (limba, stilul etc.). [Cf. fr. torturer, it. torturare].

TORTURĂ s.f. Suferință fizică; chin, caznă. ♦ (Fig.) Suferință morală; chin. [Pl. -ri. / cf. fr. torture, it., lat. tortura].

TRIBULAȚIE s.f. (Liv.) Mîhnire, necaz, chin, zbucium moral. [Gen. -iei. / cf. lat. tribulatio, fr. tribulation].

dor (doruri), s. n. – 1. Durere, chin, mîhnire. – 2. Dorință înfrigurată, tristețe, nostalgie. – 3. Dragoste, pasiune, frămîntare sentimentală. – Mr., megl. dor. Lat. dolus (Pușcariu 542; Candrea-Dens., 526; REW 2727; Densusianu, GS, II, 2; Philippide, Principii, 61; Pascu, I, 78), cf. it. duolo, fr. deuil, sp. duelo, port. dó. Cipariu, Gram., 135 și Meyer, Alb. St., IV, 99, plecau în mod eronat de la lat. dolor. Este cuvînt general (ALR 243). – Der. dori, vb. (a tinde, a rîvni, a vrea); dorit, adj. (rîvnitor); dorință, s. f. (năzuință, dor, aspirație); doritor, adj. (care dorește); dornic, adj. (doritor); dornic, adj. (doritor); nedorit, adj. (care nu este dorit).

dosadă (-ăzi), s. f. – Necaz, supărare, durere. Sl. (bg.) dosada (Miklosich, Slaw. Elem., 21; Miklosich, Lexicon, 182; Cihac 100). Sec. XVII, înv. – Der. dosădi, vb. (a chinui, a supăra, a întrista), din sl. dosaditi; dosăditură, s. f. (chin, suferință); dosăditor, adj. (urmăritor).

durea (-dor, durere), vb. – A chinui, a face rău. – Mr. dor, durută, dureare, megl. doari, istr. dǫre. Lat. dǒlĕre (Cihac, I, 78; Pușcariu 543; Candrea-Dens., 525; REW 2721), cf. it. dolere (mil. dori), prov., sp. doler, v. fr. doloir, port. doer. Cuvînt general folosit (ALR, I, 139). Der. durere, s. f. (chin, suferință), cf. Șeineanu, Semasiol., 186; duroare, s. f. (înv., durere; înv., reumatism), din lat. dǒlōrem (Pușcariu 562; REW 2724), cuvînt care supraviețuiește în mr.; dureros, adj. (care provoacă durere), de la durere cu suf. -os (după Pușcariu 553 și REW 2725, din lat. dǒlorosus al cărui rezultat normal, dururos, a dispărut, dar apare în sec. XVII și în mr.); îndurera, vb. (a întrista, a mîhni, a produce durere).

AUTOFLAGELA vb. refl. a se supune singur unor chinuri fizice sub impulsul unor credințe mistice. (< fr. autoflageller)

CALVAR s. n. chin, suferință; durere îndelungată, supliciu. (< fr. calvaire, lat. calvarium)

CHIN- / CHINET(O)- / CHINEZI(O)-, -CHINEZĂ, -CHINEZIE / CINETO-, -CINEZĂ elem. „mișcare”, „transformare”. (< fr. kin-, kinet/o/-, kinési/o/-, -kinèse, -kinésie, cinéto-, -cinèse, cf. gr. kinesis, kinetos)

CHINET(O)- elem. chin-.

-CHINEZĂ elem. chin-.

CHINEZI(O)- elem. chin-.

-CHINEZIE elem. chin-.

-CINEZĂ elem. chin-.

DAMNA vb. tr. 1. a condamna la chinurile infernului. 2. a blestema, a reproba. (< fr. damner, lat. damnare)

DAMNAT, -Ă adj. 1. condamnat la chinurile infernului. 2. blestemat, reprobat, care și-a atras oprobriul public. (< fr. damné, lat. damnatus)

DAMNAȚIUNE s. f. 1. osândire la chinurile infernului. 2. blestem. (< fr. damnation, lat. damnatio)

MARTIR, -Ă s. m. f. 1. mucenic (al bisericii). 2. cel care îndură chinuri pentru convingerile sale. (< fr., lat., gr. martyr)

SUPLICIU s. n. caznă, tortură. ◊ (fig.) chin, suferință psihică. (< lat. supplicium, fr. supplice)

ȘU s. n. pictură chinezească verticală pe sul, corespunzând picturii de șevalet din Europa. (< chin. șu)

TANTALIC, -Ă adj. (despre chinuri) care se referă la suferințe provocate de dorințe, nevoi ce nu pot fi împlinite. (< fr. tantalique)

TORTURĂ s. f. 1. suferință fizică, chin; caznă, schingiuire. 2. (fig.) frământare, zbucium, durere, suferință morală. (< fr. torture, lat. tortura)

TRIBULAȚIE s. f. zbucium sufletesc, frământare, mâhnire, necaz, chin. (< fr. tribulation)

TURMENT s. n. chin, zbucium; durere cumplită. (< fr. tourment, lat. tourmentum)

foc (focuri), s. n. – 1. Ardere cu flacără și căldură. – 2. Incendiu, rug. – 3. Împușcătură, salvă. – 4. Cămin, vatră. – 5. Strălucire. – 6. Arsură, usturime. – 7. Ardoare, violență, avînt. – 8. Nenorocire, necaz, calamitate, chin. – 9. (Adv.) Cumplit, îngrozitor, teribil. – 10. (Arg.) Pistol. – Mr., megl. foc, focuri, istr. foc, focure. Lat. fŏcus (Diez, I, 192; Pușcariu 635; Candrea-Dens., 627; REW 3400; DAR), cf. it. fuoco, prov. foc, fr. feu, cat. fog, sp. fuego, port. fogo. Pentru sensul 8, cf. calabr. focu amaru „nenorocire, calamitate”. Der. focar, s. n. (rug; nenorocire, calamitate), cu suf. -ar (după Candrea-Dens., 628, REW 3398 și DAR, din lat. fōcārium), înv., s-a readaptat modern după fr. foyer, cu sensul tehnic de „proiector, reflector”; focăr(a)ie, s. f. (rug, incendiu); focărițe, s. f. pl. (Trans., chibrituri); focos, adj. (înflăcărat); focuit, adj. (Trans., nenorocit); înfoca, vb. (a da foc, a aprinde; a înflăcăra, a pasiona); înfocăciune, s. f. (înv., inflamare); focar, s. m. (fochist); fochist, s. m. (muncitor care asigură arderea combustibilului într-un focar), formație recentă cu suf. -ist. – Foca, s. m. (sărbătoarea Sfîntului Foca, 22 iulie), din ngr. φωϰᾶς, a fost asimilat prin etimologie populară cu foc; astfel încît această sărbătoare este considerată ca propice pentru a se asigura împotriva incendiilor.

frînge (frîng, frînt), vb. – 1. A sparge. – 2. A rupe, a fractura. – 3. A înfrînge, a învinge. – Mr. frîngu, fredzu (sau frîmșu), frîmtu, frîndzire; megl. frǫng, frǫns, frǫnt. Lat. frangĕre (Pușcariu 652; Candrea-Dens., 647; REW 3482; DAR), cf. it. frangere, prov. franher, v. fr. freindre, v. sp. frangir, port. franger. Der. frîngăcios, adj. (care se frînge ușor); frîngător, adj. (care se rupe); frîngătoare, s. f. (Trans., meliță); frînt, adj. (obosit, sleit de puteri); frîntură, s. f. (ruptură, rupere; fractură; deschidere; boală, beteșug; pop., sifilis; fragment, bucată; înv., teren necultivat), din port. frînt cu suf. -ură, cf. săritură, căutătură, scurtătură (după Candrea-Dens., 648, REW 3468a și DAR, din lat. fractūra, cu adaptarea ulterioară la frînt); frînturi, vb. (Banat, a frămînta aluatul), al cărui semantism pare să contrazică tot ce s-a spus în legătură cu frămînta; frîntoare, s. f. (chin, necaz); frînghiu, s. n. (Munt., echer reglabil), pare rezultat dintr-o încrucișare cu frînghie; înfrînge, vb. (a rupe, a încălca, a viola; a învinge, a distruge; refl., înv., a ceda, a se umili), cu pref. factitiv în- (sau, după Pușcariu 844; Candrea-Dens., 649; REW 4412; Pușcariu, Lr., 18 și DAR, din lat. pop. *infrangĕre, în loc de infringĕre, ipoteză care nu este necesară); înfrîntură, s. f. (blenoragie); răsfrînge, vb. (a sufleca; a reflecta), cu pref. răs-. Cf. cufrînge. Frîngurele, s. f. pl. (fragment), cuvînt literar, pe care nu îl găsim menționat în dicționare (se folosește ca titlu de maxime răzlețe sau de citate de mică întindere), pare a fi o creație modernă, capricioasă și fără autoritate; nu știm dacă Vlahuță este cel care a folosit-o pentru prima dată (Giuglea, LL, I, 164, o pune greșit în legătură cu prov. refranh).