BOȘIMAN, -Ă, boșimani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație băștinașă negroidă din sudul Africii; (și la sg.) persoană care aparține acestei populații. 2. Adj. Care aparține boșimanilor (1), privitor la boșimani. – Din fr. Boschimans.

CAFRI s. m. pl. Populație de rasă neagră din sudul Africii. – Din fr. Cafres.

HOTENTOT, hotentoți, s. m. (La pl.) Popor din familia de limbă boșimană, răspândit odinioară în estul și în sudul Africii, iar azi în câteva regiuni din Republica Africa de Sud; (și la sg.) persoană care aparține acestui popor. – Din fr. Hottentot.

PEPENE, pepeni, s. m. 1. Numele a două specii de plante erbacee din familia cucurbitaceelor, cu tulpină târâtoare lungă și cu fructe comestibile; a) (de obicei determinat prin „galben”) plantă originară din Asia tropicală, cu tulpina acoperită cu peri aspri, cu fructul mare, sferic sau oval, cu coaja galbenă sau verzuie, cu miezul alb, verde sau galben, dulce, parfumat și suculent (Cucumis melo); b) (de obicei determinat prin „verde”) plantă originară din sudul Africii, cu frunzele adânc crestate, cu fructul mare, sferic sau oval, având coaja verde și miezul roșu sau galben, dulce și foarte zemos; harbuz, lubeniță, bostan (Citrullus vulgaris); p. restr. fructul acestor plante. ◊ Expr. Gras ca pepenele (sau ca un pepene) sau pepene de gras (sau gras pepene) = foarte gras. (Fam.) A-și ieși (sau a scoate pe cineva) din pepeni = a-și pierde (sau a face pe cineva să-și piardă) răbdarea, a (se) enerva, a-și ieși (sau a scoate pe cineva) din fire. (Fam.) A ieși (sau a ajunge etc.) la pepeni = a face o proastă afacere, a nu reuși într-o acțiune. 2. (Reg.) Dovleac. 3. (Reg.) Castravete. – Din lat. pepo, *pepinis.

AFRIKAANDER s. bur. (~ii locuiesc în sudul Africii.)

BUR s. afrikaander. (~ii locuiesc în sudul Africii.)

AFRIKAANS n. Varietate a limbii olandeze vorbite de albii din sudul Africii. /<fr. afrikaans

GNU m. Antilopă de talie mare, cu coarnele curbate înapoi, care trăiește în sudul Africii. /<fr. gnou

YAM s.m. Denumire engl. pentru ignamă; rădăcina comestibilă, groasă, lungă de până la un metru și în greutate de până la 1 kg, de culoare brună sau gălbuie-roșcată, a unei plante cultivate în America de Sud, Africa și Asia (Dioscorea batatas), bogată în amidon și utilizată la fel ca și cartofii, având gust asemănător cu batatele.

REPUBLICAN s.m. Pasăre de mărimea unei mierle, care trăiește în grupuri în sudul Africii. [< fr. républicain].

AFRIKAANS s.n. (Lingv.) Varietate a limbii olandeze, vorbită de afrikaanderi în sudul Africii. [< fr. afrikaans].

BOȘIMAN, -Ă adj., s. m. f. (băștinaș) dintr-o populație negridă din sudul Africii (deșertul Kalahari). ◊ (s. f.) limbă vorbită de boșimani. (< fr. boschiman)

MAMBA s. m. șarpe gigantic din sudul Africii, cu venin puternic. (< germ. Mamba)

PODOCARP, -Ă I. adj. cu ovar pedicelat. II. s. m. arbore fructifer, ornamental, originar din America de Sud, Africa și Australia, cu frunze persistente și fructe drupe, de forma unor prune. (< fr. podocarpe, lat. podocarpus)

REPUBLICAN¹ s. m. pasăre de mărimea unei mierle, care trăiește în grupuri în sudul Africii. (< fr. républicain)

CONTINÉNT (< fr., lat.) s. n. Vastă întindere de uscat înconjurată total sau aproape total de oceane sau de mări, cuprinzînd și unele insule sau arhipelaguri vecine. În epoca geologică actuală există șase continente: Europa, Asia, America de Nord și de Sud, Africa, Antarctica, Australia și Oceania. Formează învelișul uscatului, totalizînd 27% din supr. totală a Pămîntului.

GONDWANA 1. Vast continent ipotetic, care ar fi existat în emisfera sudică, probabil din Cambrian până în Triasic, ce reunea într-un singur bloc continental America de Sud, Africa, insula Madagascar, Peninsula Arabia, India peninsulară și Australia. După Triasic, G. s-a dezmembrat și blocurile continentale rezultate s-ar fi deplasat divergent, conform teoriei derivei continentelor față de un punct central (probabil vechiul Pol Sud). Denumit astfel de geologul austriac E. Suess, după numele provinciei Gonds, din India. 2. Reg. de platouri în India Centrală (Pod. Deccan), la N de fl. Godavari. Bumbac, orez, iută.

PÉPENE (lat. pepo, pepinis) s. m. P. galben = plantă anuală, din familia cucurbitaceelor, originară din Asia tropicală, cu tulpina târâtoare, păroasă și cu fruct comestibil, mare, sferic sau oval, suculent și aromat, cu coaja galbenă, fiind apreciat pentru calitățile răcoritoare, diuretice, laxative etc. (Cucumis melo). Cultivat încă din Antichitate. În Europa a apărut în sec. 1 d. Hr. la greci și romani. În România se cultivă în zona sudică și vestică a țării. ◊ P. verde = plantă anuală din familia cu cucurbitaceelor, originară din sudul Africii, cu tulpina târâtoare, frunze crestate adânc și cu fruct comestibil, mare, sferic sau alungit, cu coaja verde uniform sau cu dungi și miezul zemos, dulce, în general roșu (Citrullus lanatus); lubeniță, harbuz. Cultivat de egipteni cu 1.500 de ani î. Hr. În Europa a fost adus în sec. 11 și cultivat mai ales în sud și vest. În România este răspândit pe suprafețe întinse. Sucul fructului este folosit la prepararea hidromelului, coaja pentru fructele zaharisite, iar semințele pentru extragerea unui ulei comestibil foarte valoros. Miezul fructului are proprietăți depurative, antilitiazice, diuretice, răcoritoare.

sábur m. (turc. [d. ar.] sabr, sabyr, și sabir; rus. sabúr). O plantă liliacee groasă (áloe) din care se scoate o rășină amară și purgativă și ale căreĭ fibre (din frunzele eĭ dese și cărnoase) servesc la facerea frînghiilor și cergilor (E originară din sudu Africii și se cultivă în sudu Europeĭ și în țările tropicale). V. și odogacĭ.

HETTNER [hétnər], Alfred (1859-1941), geograf german. Prof. univ. la Leipzig, Tübingen și Heidelberg. Contribuții la fundamentarea științifică și filozofică a geografiei („Geografia”). A condus expediții în America de Sud (1882-1884, 1888-1890), Africa de Nord (1911) și Asia de Est (1913-1914).

BOȘIMAN, -Ă, boșimani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație băștinașă negridă din sudul Africii; (și la sg.) persoană care aparține acestei populații. 2. Adj. Care aparține boșimanilor (1), privitor la boșimani. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de boșimani. – Din fr. boschiman.

PEPENE, pepeni, s. m. 1. Numele a două specii de plante erbacee din familia cucurbitaceelor, cu tulpină târâtoare lungă și cu fructe comestibile; a) (de obicei determinat prin „galben”) plantă originară din Asia tropicală, cu tulpina acoperită cu peri aspri, cu fructul mare, sferic sau oval, cu coaja galbenă sau verzuie, cu miezul alb, verde sau galben, dulce, parfumat și suculent (Cucumis melo); b) (de obicei determinat prin „verde”) plantă originară din sudul Africii, cu frunzele adânc crestate, cu fructul mare, sferic sau oval, având coaja verde și miezul roșu sau galben, dulce și foarte zemos; harbuz, lubeniță, bostan (Citrullus vulgaris); p. restr. fructul acestor plante. ◊ Expr. Gras ca pepenele (sau ca un pepene) sau pepene de gras (sau gras pepene) = foarte gras. (Fam.) A-și ieși (sau a scoate pe cineva) din pepeni = a-și pierde (sau a face pe cineva să-și piardă) răbdarea, a (se) enerva, a-și ieși (sau a scoate pe cineva) din fire. (Fam.) A ieși (sau a ajunge etc.) la pepeni = a face o afacere proastă, a nu reuși într-o acțiune. 2. (Reg.) Dovleac. 3. (Reg.) Castravete. – Din lat. pepo, *pepinis.

HOTENTOT, -Ă, hotentoți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Popor din familia de limbă boșimană, răspândit în trecut în estul și în sudul Africii, iar azi în câteva regiuni din Namibia, Botswana și Republica Africa de Sud; (și la sg.) persoană care aparține acestui popor. 2. Adj. Care aparține hotentoților, privitor la hotentoți. ♦ (Substantivat, f.) Limba hotentoților (1). – Din fr. hottentot.

PEPENE, pepeni, s. m. 1. Plantă erbacee din familia cucurbitaceelor, cu tulpina tîrîtoare, cu fructe comestibile; se cultivă numeroase soiuri provenind de la două specii principale: a) (de obicei determinat prin «galben») plantă originară din Asia tropicală, cu tulpina acoperită cu peri aspri, cu fructul mare, oval sau sferic, avînd miezul (galben, alb sau verde) dulce, parfumat și suculent (Cucumis melo); (Mold.) zemos; b) (de obicei determinat prin «verde») plantă originară din sudul Africii, cu frunzele adînc crestate, cu fructul mare, sferic sau lunguieț, avînd coaja verde și miezul roșu (rar, galben), dulce și foarte zemos (Citrullus vulgaris); harbuz, lubeniță. Frica păzește pepenii. ▭ Fata cea mare se vorbi cu surorile ei ca să ducă fiecare cîte un pepene ales de dînsa la masa împăratului. ISPIRESCU, L. 150. Doi pepeni într-o mînă nu se pot ține (= nu se pot face două lucruri deodată). ◊ Expr. Gras (sau învelit) ca pepenele (sau ca un pepene) sau pepene de gras (sau gras pepene) = foarte gras, durduliu, dolofan. La a zecea zi, unde se scutură o dată calul și se făcu frumos, gras ca un pepene și sprinten ca o căprioară. ISPIRESCU, L. 16. Baba nu știa ce să facă de bucurie, că are un băiat așa de chipos, de hazliu, de gras și învălit ca un pepene. CREANGĂ, P. 78. A-și ieși (sau a scoate pe cineva) din pepeni (sau, rar, din pepene) = a-și pierde (sau a face pe cineva să-și piardă) răbdarea, a (se) enerva, a-și ieși (sau a scoate pe cineva) din fire. Dar ce ești dumneata? Cine ești dumneata? își ieși de astă dată din pepeni beizadeaua. PAS, L. I 39. La Oppler te-am trimis eu pe d-ta? strigă d. Georgescu scos din pepene. CARAGIALE, O. II 199. Chir Ianulea și-a ieșit din pepene; s-a repezit cu pumnii-ncleștați s-o pilduiască. id. o. III 36. 2. (Regional) Castravete.

AFRIKANDER s. bur. (~ii locuiesc în sudul Africii.)

BUR s. afrikander. (~ii locuiesc în sudul Africii.)

APONOGETON L. f., APONOGETON, fam. Aponogetonaceae. Gen originar din regiunile tropicale ale Africii, sudul Asiei și nordul Australiei, cca 25 specii, plante de apă perene cu frunze plutitoare. Flori (petale invers-ovate, albe, galbene sau lila) în spic simplu sau bifurcat de 2, 3 sau 5 ori. Rădăcini bulboase.

BERCHEMIA Neck., BERCHEMIA, fam. Rhamnaceae. Gen originar din estul Africii, sudul Asiei, America de N, 10-14 specii. Flori hermafrodite, mici, pe tip 5, așezate în paniculă terminală. Frunze alterne, de obicei nedentate, cu nervuri ramificate, pe tufe tîrîtoare.

BRACHYCOME Cass., BRAHICOME, fam. Compositae. Gen originar din Australia, Noua Zeelandă și sudul Africii, peste 40 specii, erbacee, mici. cca 60 cm înălțime.anuale sau vivace, cu frunze mărunt-sectate. Flori albe, albastre, roz, purpurii. înflorește în mai-septembrie.

GARDENIA Ellis, GARDENIA, fam. Rubiaceae. Geno riginar din China și sudul Africii, cca 58 specii, cu creștere sub formă de arbuști, rar arbori, compactă. Frunze verzi, lucioase, opuse, mai rar cîte 3 în buchet, persistente, coriacee, stipele triunghiulare cu vîrf ascuțit, la bază des-concrescute. Flori albe sau galbene, mari, (corolă infundibuliformă cu cca 9 petale, 9 stamine, ovar cu o singură lojă, stil gros cu vîrf cuneiform), foarte mirositoare, singulare în axa frunzei, foarte rar terminale sau în corimb. înfloresc primăvara-toamna. Fruct sesil, pielos sau cărnos.

CALANTHE R. Br.. CALANTE, fam. Orchidaceae. Gen originar din Asia, Australia, America Centrală și sudul Africii, cca 65 specii, epifite și semiterestre. Pseudobulbi ovali, la unele specii lipsesc. Frunze late, nervate. Flori numeroase, bogat colorate, ies din axilă. Petale și sepale plate, întinse, baza labelului împreună cu muchiile pistilului formează un mic tub. Speciile clin grupa cu frunze căzătoare înfloresc iarna și se transplantează în fiecare an, prin mart. Speciile din grupa care-și păstrează frunzele înfloresc primăvara, se transplantează cînd au înflorit, în 2 părți pămînt de țelină și mraniță, 1 parte nisip, 1 parte rădăcini de ferigi, 1 parte Sphagnum, în seră caldă umedă, la lumină.

CEROPEGIA L., CEROPEGIA, fam. Asclepiadaceae. Gen originar din sudul Africii, Insulele Canare, India, Ceylon,; Australia, cca 160 specii erbacee, cu rizomi de obicei bulboși, tulpini subțiri, lungi, pletoase, șerpuitoare sau erecte, rar cărnoase. Frunze mici, opuse, rotunde sau ovate, cărnoase, lanceolate sau liniare, rar cordiforme, roșietice pe partea inferioară, iar pe partea opusă verzui panașat cu alb. La subsuoara frunzelor se formează, adeseori, bulbili. Flori violete-roz în formă de cornet ce privește în sus, peste 3, dispuse în umbele, în axa frunzei.

CONIOGRAMME Fee, CONIOGRAME, fam. Polypodiaceae. Gen originar din Africa, sudul Asiei pînă în Japonia, cca 25 specii, cu frunze simplu-penate sau tripenate, cu un număr mic de foliole, de obicei glabre, nervuri libere și sori de-a lungul lor. Rizom tîritor, scurt, solzos.

AUSTRALO- „sud, sudic, austral”. ◊ L. australis „de la miazăzi, sudic” > fr. australo-, germ. id., engl. id. > rom. australo-. □ ~id (v. -id), adj., s. m. și f., 1. s. m. și f., Populație neagră răspîndită în Australia și Oceania. 2. adj., Care aparține australoizilor; ~pitec (v. -pitec), s. m., maimuță antropomorfă fosilă evoluată din era terțiară, descoperită în sudul Africii, avînd poziție bipedă.

LAMPRANTHUS N. E. Br., LAMPRANTUS. fam. Mesembryantheviaceae. Gen de plante cunoscute și sub numele de Mesembriathemum, originare din sudul Africii, Australia și Chile, plante (subarbuști sau suculente) cu forme bizare. Flori în general mari, frumoase, parfumate, care se deschid spre prînz, în plin soare (Pl. 44, fig. 261).

MOMORDICA L., MOMORDICA, fam. Cucurbitaceae. Gen originar din regiuni tropicale și subtropicale ale Africii, sudul Asiei, India și Malayezia, 61 specii, erbacee, tîrîtoare sau cățărătoare. Flori monoice sau dioice, albe sau galbene. Fruct, la majoritatea speciilor, comestibil. Frunze nesegmentate, lobate sau compuse din 3-7 frunzulițe.

PHAIUS Lour., FAIUS, fam. Orchidaceae. Gen originar din vestul Africii, sudul Asiei pînă pe Arhipelagul Malayez, cca 28 specii, semiterestre, rar epifite, trunchi prelungit, înfrunzit sau cu pseudobulbi scurți, cărnoși, cu mai multe frunze, la subsuoara cărora apare inflorescența densă în formă de ciorchine. Petalele interioare și exterioare asemănătoare, îndepărtate, labei liber, mare, rulat în jurul coloanei sau lărgit și umflat la bază, sfîrșind într-un pinten, coloană destul de lungă, fără aripi.

SILYBUM Adans., SILIBUM, ARMURARIU, fam. Compositae. Gen originar din nordul Africii, sudul Europei, Asia, 2 specii, erbacee, erecte, anuale și bienale, glabre. Frunze radiculare, alterne, lobate sau crestat-penate, spinoase. Flori sesile, cilindrice, purpurii, toate fertile, cu 5 petale concrescute, stamine concrescute și dispuse în capitule globuloase, solitare, terminale, pendente, înconjurate de un involucru ale cărui foliole au vîrful spinos. Fructe, achene anguloase, glabre.

boșiman, ~ă [At: DEX² / Pl: ~i, ~e / E: fr Boschimans] 1 smf (Lpl) Populație băștinașă negroidă din sudul Africii. 2 smf Persoană care face parte dintre boșimani (1). 3 a Care aparține boșimanilor (1). 4 a Privitor la boșimani (1).

cafru, ~ră [At: DEX² / Pl: ~ri, ~re / E: fr Cafres] 1 smp Populație de rasă neagră din Cafri (regiune în sudul Africii). 2-3 smf, a (Persoană) din Cafri.

hotentot sm [At: DEX / Pl: ~oți / E: fr hottentot] 1 (Lpl) Popor din familia de limbă boșimană, răspândit odinioară în estul și în sudul Africii, iar azi în câteva regiuni din Republica Africa de Sud. 2 (Șls) Persoană care aparține acestui popor.

republican¹ sm [At: SCRIBAN, D. / Pl: ~i / E: fr républicain] Pasăre de mărimea unei mierle, care trăiește în grupuri în sudul Africii.

pepene sm [At: BIBLIA (1688), 1012/6 / V: (îvr) pepen, ~pin, (reg) ~pină sf ~pine, peapân, pipen, popone / Pl: ~ni / E: lat pepo*, pepinis] 1 (Șîc ~-galben, ~-galben-la-miez, ~-dulce, ~-râios, ~-înecăcios, ~-scorțos) Plantă erbacee, din familia cucurbitaceelor, originară din Asia tropicală, cu tulpina târâtoare lungă și acoperită cu peri aspri, cu frunze puțin lobate, cu fructul mare, sferic sau oval, care are coaja netedă sau zgrunțuroasă, cu miezul alb, verde sau galben, dulce parfumat și suculent (Cucumis melo). 2 (Prc) Fruct al pepenelui (1) Si: (reg) bostan-galben, boșor, cantaloș, cantalup, caune, gălboi, harbuz, haimunic, ieură, popone, vleg, zămos. 3 (Șîc ~-grecesc, ~-negru, ~-roșu, ~-verde) Plantă erbacee din familia cucurbitaceelor, originară din sudul Africii, cu tulpina târâtoare, cu frunzele adânc crestate, cu fructul mare, sferic sau oval, având coaja verde și adesea vărgată și miezul comestibil, roșu sau galben, dulce și foarte zemos (Citrullus vulgaris). 4 (Prc) Fruct al pepenelui (3) Si: (reg) bostan, boșar, cucurbetă, die, duleți, harbuz, himanic, lubă, lubeniță, șiarchin, trăgulă, zămos, tigvă de tină. 5 (Îla) (Gras sau învelit) ca ~le sau ca ~nii, ca un ~ sau ~ de gras ori gras ~ Foarte gras. 6 (Îe) A scoate (pe cineva) din ~ni (afară) A face pe cineva să-și piardă răbdarea. 7 (Îae) A enerva pe cineva. 8 (Îe) A-și ieși din ~ni (sau, rar; din ~) (afară) A-și pierde răbdarea. 9 (Îae) A se enerva. 10 (Îe) A ieși (sau a ajunge, a o scoate) la ~ni A face o afacere proastă, a avea pagubă mare într-o afacere, într-o acțiune. 11 (Îae) A sărăci. 12 (Reg; șîc ~-dulce, ~-porcesc, ~-de-porci, ~-verde-lung) Dovleac (Cucurbita pepo maxima). 13 (Reg) Bostan (Cucurbita pepo melopepo). 14 (Pop; șîc ~-irinăci, ~-murători, ~-râios) Castravete (Cucumis sativus). 15 (Îe) A vinde ~ni la grădinar A vinde cuiva ceva de care nu are nevoie. 16 (Îae) A încerca să păcălești pe cineva mai șmecher decât tine. 17 (Reg; lpl; euf) Testicule.

AFRIKAANS s. n. Dialect al limbii olandeze vorbit de urmașii burilor în Republica Africa de Sud. [Pr.: africans] – Din engl. Afrikaans, fr. afrikaans.

BANTUSTAN, bantustane, s. n. Regiune, teritoriu etc. rezervat negrilor, în perioada regimului rasist din Republica Africa de Sud. – Din engl. bantustan.

BUR, -Ă, buri, -e, s. m. și f. (La pl.) Populație în Africa de Sud constituită din urmașii coloniștilor europeni, în special olandezi, stabiliți aici în secolul al XVII-lea; (la sg.) persoană care face parte din această populație. – Din pronunțarea bur a cuv. engl. boer.

ZULUȘI s. m. pl. Populație negridă din Africa de Sud. – Din fr. Zoulous.

NEGRID, -Ă, negrizi, -de, s. m. și f. (La m. pl.) Una dintre rasele umane răspândită în Africa de Sud, Sahara, în Melanezia, Noua Guinee și America; (și la sg.) persoană care face parte din această rasă umană. ◊ (Adjectival) Populație negridă – Din fr. négroïde.^[1]

SUD-AFRICAN, -Ă, sud-africani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din una dintre populațiile indigene ale Africii de Sud sau este originară de acolo; spec. persoană care face parte din populația de bază a Republicii Africa de Sud sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Africii de Sud, Republicii Africii de Sud sau sud-africanilor (1), privitor la Africa de Sud, la Republica Africii de Sud sau la sud-africani. – Din fr. sud-africain.

AFRIKANDER ~i m. Persoană care face parte din populația de bază a Africii de Sud sau este originară din Africa de Sud; bur. /<engl. afrikander

NEGROID ~dă (~zi, ~de) m. și f. 1) la pl. Rasă de oameni răspândită în Africa de Sud, în Malaysia, Noua Guinee și America. 2) Persoană care face parte din această rasă. /<fr. négroïde

KIMBERLIT s.n. (Geol.) Rocă eruptivă de culoare închisă, aproape neagră, cu structură porfirică, conținînd uneori cristale de diamant. [< fr. kimberlite, cf. Kimberley – oraș în Africa de Sud].

RAND s.m. Unitatea monetară în Republica Africa de Sud. [Pl. ranzi. / < fr. rand].

APARTHEID s.n. Politică rasistă de discriminare îndreptată împotriva populației băștinașe de altă culoare decît cea albă în Africa de Sud și Rhodesia, unde aceasta este lipsită de drepturi politice, sociale, economice și de învățămînt, trăind separat de populația albă, în rezervații cu pămînturi sărace și neroditoare. [< engl., ol. apartheid < cuv. afrikaans].

AFRIKANDER s. m. 1. individ de origine albă olandeză din Africa de Sud, din buri. 2. rasă de taurine cu cocoașă, originară din Africa de Sud. (< fr., engl. afrikander)

APARTHEID s. n. politică rasistă de discriminare dusă de minoritatea albă împotriva majorității populației de culoare din Africa de Sud. (< engl., fr. apartheid)

HOTENTOT, -Ă adj., s. m. f. (locuitor) care aparține unor triburi de păstori nomazi din sud-vestul Africii. ◊ (s. f.) limbă africană vorbită de hotentoți. (< fr. hottentot)

KRAAL s. n. așezare temporară a crescătorilor de vite în Africa de Sud, în care colibele sunt dispuse în cerc, în jurul oborului animalelor. (< fr. kraal)

MONTBREȚIA s. f. plantă erbacee bulboasă din Africa de Sud, cu frunze liniare și flori roșii și portocalii, în spice. (< lat. montbretia)

RAND s. m. unitatea monetară în Africa de Sud și în Namibia. (< fr. rand)

SUD-AFRICAN, -Ă adj., s. m. f. (locuitor) din Africa de Sud. (< fr. sud-africain)

SURICAT s. m. mangustă carnasieră din Africa de Sud. (< fr. suricate)

VELD s. n. savană cu ierburi înalte pe platourile Africii de Sud. (< fr. veld)

AFRICA DE SUD-VEST V. Namibia.

AFRICA DE SUD, Republica ~, stat în S Africii; 1,22 mil. km²; 33,75 mil. loc. (1988; 68,2 la sută negri; 18 la sută albi; 10,5 la sută metiși și 3,3 la sută asiatici). Limbi de stat: afrikaans și engleza. Cap.: Pretoria (reșed. guvernului) și Cape Town (reșed. parlamentului). Orașe pr.: Johannesburg, Soweto/Southwest Town, Durban, East London, Port Elizabeth. Este împărțit în patru prov. (Cape, Natal, Orange, Transvaal) și nouă teritorii autonome indigene. Relief predominant de podișuri străbătute de lanțuri muntoase nu prea înalte; excepție M-ții Scorpiei (Drakensberg) cu alt. max.: 3.657 m; în lungul țărmului înguste cîmpii litorale. Climat tropical în N și subtropical în restul terit., moderat de alt.; în NV (deșertul Kalahari) și pe litoralul vestic (deșertul Namib) ariditate accentuată. Mari expl. de aur (664,6 t. 1985, locul I pe glob), diamante (10,2 mil. carate, 1985), min. de fier (29,84 mil. t. 1989), mangan (1,5 mil. t. 1989, locul 2 pe glob), nichel, crom (1,05 mil. t., 1985, locul 1 pe glob), bauxită, cupru, uraniu, metale rare (antimoniu, platină, titan). Expl. carbonifere (173,6 mil. t., 1989) și forestiere (4,5 mil. ha de pădure). Ind. A. de S., diversificată, produce energie electrică (156,74 miliarde kWh, 1989), fontă, oțel (9,1 mil. t., 1989), material rulant, autovehicule (montaj, 368,4 mii buc., 1988), tractoare, echipament pentru centrale electrice, mașini agricole, nave maritime, aparataj electrotehnic, utilaj minier, ciment (6,94 mil. t., 1989), țesături de lînă și bumbac, produse chimice, alim. (conserve de carne și de pește, lactate), zahăr (2,26 mil. t., 1988), hîrtie și celuloză etc. Predomină creșterea ovinelor (29,8 mil. capete, 1988), bovinelor (11,8 mil. capete, 1988), caprinelor (5,84 mil. capete, 1988), porcinelor (1,5 mil. capete, 1988), realizîndu-se o producție ridicată de carne, lînă (92,4 mil. t., 1988) și produse lactate. Pescuit intens (628,7 mii t. pește, 1986). Pe 10,8 la sută din terit. se cultivă porumb (6,9 mil. t., 1988), grîu (3,4 mil. t. 1988) cartofi (956 mii t. 1988), viță de vie (1,4 mil. t. struguri, 1988), tutun, citrice (620 mii t. 1988), arahide (231 mii t. 1988), banane, ananas ș.a. C. f.: 23,4 mii km² (c. 5,5 mii km electrificați). Căi rutiere: 184.520 km. Moneda 1 rand = 100 cents. Exportă aur, cărbune, produse siderurgice, diamante, metale neferoase, utilaje și mijloace de transport ș.a. și importă utilaje industriale și mijloace de transport, produse chimice, bunuri de larg consum, prod. alim. ș.a. – Istoric. Înainte de colonizarea europeană, terit. A. de S. a fost populat de boșimani, de hotentoți, iar apoi de polulația bantu. Colonizarea a fost începută de olandezi: în 1652 s-a întemeiat Colonia Capului (din 1806 în stăpînirea Angliei). Prin războaie împotriva cafrilor, purtate în sec. 18-19 de buri și de englezi, aceștia și-au lărgit considerabil posesiunile. În deceniul 4 al sec. 19 burii întemeiază republica Natal (proclamată colonie engleză în 1843), iar în deceniul 6 al sec. 19 republicile Transvaal și Orange, ocupate de Anglia în urma războiului anglo-bur (1899-1902). În 1910 se creează Uniunea Sud-Africană, ca dominion britanic, prin unirea Coloniei Capului, republicilor Orange, Natal și Transvaal, care participă la primul război mondial, de partea Aliaților. În 1949, guvernul Uniunii Sud-Africane a anexat Africa de Sud-Vest, pe care o administrase pînă atunci sub un mandat instituit de Liga Națiunilor și mai tîrziu de O.N.U. În anii postbelici, autoritățile sud-africane au înăsprit regimul de asuprire rasială, legiferînd apartheid-ul. La 31 mai 1961 Uniunea Sud-Africană s-a proclamat republică sub denumirea actuală și s-a retras din Commonwealth. Ca urmare a politicii de apartheid și a ignorării rezoluțiilor O.N.U., Adunarea Generală a hotărît în nov. 1974 să suspende participarea delegației autorităților sud-africane la lucrările sale. Izolarea republicii A. de S. s-a accentuat după destrămarea sistemului colonial portughez (1975) și a proclamării independenței Republicii Zimbabwe (1980). Guvernul de la Pretoria a lansat atacuri împotriva Angolei și a Mozambicului (1981), apoi împotriva republicilor Zimbabwe, Botswana și Zambia (1986), pe ca le-a acuzat că sprijină mișcarea SWAPO (Angola) și Congresul Național African. Amploarea mișcărilor de protest ale populației de culoare a determinat introducerea stării de urgență pe întreg teritoriul (12 iun. 1986). Sprijinul larg acordat de opinia publică internațională luptei împotriva apartheid-ului a constrîns guvernul să facă un șir de concesii, între care eliberarea din închisoare a lui Nelson Mandela, lider al Congresului Național African. În 1991 s-a adoptat o legislație prin care apartheid-ul a fost abandonat. A. de S. este republică prezidențială. Activitatea legislativă este exercitată de un parlament bicameral ales exclusiv de populația albă, iar cea executivă de președinte și de un cabinet condus de liderul partidului majoritar în Camera Adunării.

AFRIKÁNDERI (< oland. Afrikaander) s. m. pl. Populație în Africa de Sud (în Transvaal și Orange), constituită din urmașii coloniștilor europeni (în special olandezi), stabiliți aici în sec. 17; de religie creștină (protestanți-calvini). Vorbesc limba afrikaans. Se mai numesc buri.

AFRICA, al doilea continent, ca mărime, al Pămîntului, traversat de Ecuator și de cele două tropice, cuprins între Oc. Atlantic (la V), M. Mediterană (la N), Marea Roșie și Oc. Indian (la E); c. 30,3 mil km² (cu insulele învecinate); c. 795 mil. loc. (1990). Se întinde între 37°21′ lat. N (Capul Ras el-Abiad) și 34°52′ lat. S (Capul Acelor), pe c. 8.000 km, și între 17°35′ long. V (Capul Verde) și 51°20′ long. E (Capul Ras Hafun), pe c. 7.400 km. A. este constituită dintr-un bloc masiv vechi, care a suferit puține modificări în perioadele geologice mai recente și unde structurile de platformă au o dezvoltare largă. Relieful. Forma tipică a reliefului A., mai puțin variat ca al altor continente, este podișul tabular întins. Alt. medie a continentului: 750 m. Alt. max.: 5.895 m (vf. Kilimanjaro). Se deosebesc: Africa joasă (Sahara, Sudanul, Guineea și Depr. Zair) cu alt. în general sub 500 m. Africa înaltă (Abisinia și Somalia) și Africa de Sud, constituită din podișurile înalte de peste 1.000 m. Doar sistemul montan al Atlasului este format prin cutare, restul munților africani reprezentînd mari zone de fractură, în care se pot grupa atît marginile înălțate ale Marelui Graben Est-African (Pod. Abisiniei și Pod. Somaliei), cît și munții, podișurile ridicate tectonic (Ahaggar, Aïr, Tibesti) și horsturile (Munții de Cristal și Munții Scorpiei). De formarea Marelui Graben Est-African sînt legate puternice erupții vulcanice, care au dat naștere vulcanilor Kilimanjaro, Kenya (5.199 m) și Elgon (4.322 m). Depr. sînt largi și limitate de praguri: Kalahari, Zair, Ciad, Niger, precum și cele din Sahara. Cîmpiile sînt restrînse și de scufundare recentă (C. Senegalului, Guineei Superioare, Mozambicului și Somaliei). Resursele subsolului. Mari exploatări de min. auroargentifere în Rep. Africa de Sud (Witwatersrand), Zimbabwe, Zair (Shaba), Tanzania, Ghana ș.a. Expl. de diamante în Rep. Africa de Sud (Kimberley) sau în Zair (Shaba), Angola, Ghana, Sierra Leone ș.a. și de min. de fier concentrate mai ales în Liberia, Zimbabwe, Algeria și Rep. Africa de Sud. Zăcăminte importante de petrol în Sahara algeriană (Hassi-Messaoud, Edjelé, In Salah) și Libia (Zelten) și gaze naturale (Hassi-R’Mel). A. deține mari ponderi în producția de crom, cobalt, cupru, precum și de mangan, stibiu, plumb, zinc, molibden, azbest etc. Clima. A. este continentul cu clima cea mai caldă de pe glob, cu o zonă de climă ecuatorială (cu temperaturi medii anuale avînd variații sezoniere reduse și cantități mari de precipitații), două zone dec climă subecuatorială, două zone tropicale cu precipitații extrem de reduse (între 50 și 150 mm anual) și două zone subtropicale (cu două sezoane opuse, umed și secetos). Temperatura cea mai ridicată (58°C) s-a înregistrat la Azῑzῑyah (Libia) la 13 sept. 1922. Valorile termice de peste 40°C sînt frecvente în întreaga Sahară. Hidrografia. Se caracterizează prin fluvii și lacuri mari, dar și prin întinse zone endoreice (1/2 din continent). Cele mai importante fluvii sînt: Nilul (cel mai lung fluviu al lumii), Zair, Niger, Zambezi, Orange, Limpipo și Sénégal. Lacurile cele mai importante (jalonate pe linia Marelui Graben Est-African) sînt tectonice și au apă dulce (Victoria, Malawi, Edward, Mobutu Sésé Séko, Turkana, Kivu și Tana). L. Ciad, situat în zona semiaridă, este puțin adînc și are apă sărată.

ALBERTON, oraș în NE Rep. Africii de Sud (Transvaal), în aglomerația Johannesburg; 230,7 mii loc. (1986). Centru al ind. extractive și prelucrării în districtul minier Witwatersrand.

ALGOA, golf pe coasta de S a Africii (Rep. Africa de Sud) între capurile Recife (la V) și Padrone (la E). Descoperit în sec. 15 de navigatorii portughezi. Adăpostește orașul Port Elizabeth.

ANGOLA, Republica Populară ~, stat în partea central-sudică a Africii, cu largă ieșire la Oc. Atlantic; 1,25 mil. km²; 9,48 mil. loc. (1988). Limba oficială: portugheza. Cap.: Luanda. Orașe pr.: Huambo, Lobito, Benguela. Este împărțit în 18 provincii. Relief predominant de podiș (alt. 1.000-2.000 m), în lungul țărmului atlantic o cîmpie litorală joasă, nisipoasă, cu lagune. Climă tropicală, mai uscată în partea sudică a litoralului; păduri tropicale (42,6 la sută din terit.). Expl. de diamante (625 mii carate, 1985), petrol (mai ales în Cabinda, 22,9 mil. t., 1989), min. de fier, cupru, mangan, uraniu ș.a. Plantații de cafea (180 mii ha), sisal, trestie de zahăr (330 mii t, 1988), bananieri, culturi de porumb, sorg, batate (330 mii t, 1980), bumbac, arahide. Pescuit: 58,4 mii t pește (1986). Fabrici de ciment, conserve de pește, de produse textile; rafinării de petrol. Pe întinse pajiști naturale (23,3 la sută din supr. țării) se cresc bovine (3,4 mil. capete, 1988), ovine, caprine (c. 1 mil. capete, 1988). C. f.: 3,3 mii km. Căi rutiere: 72,3 mii km. Moneda: 1 kwanza = 100 luei. Exportă petrol (c. 3/4), diamante (c. 1/10), produse petroliere, cafea ș.a. și importă produse chimice, autovehicule, cereale, produse textile, siderurgice, alim. ș.a. – Istoric. În ev. med. părți ale A. aparțin regatelor autohtone Congo, Luanda, Angola. Coasta Angolei transformată după 1520 în posesiune a Portugaliei, devine, în secolele următoare, izvor al comerțului cu sclavi cu destinația Brazilia (c. 3 mil. între 1500 și 1822). În 1951 A. este proclamată provincie de peste mări a Portugaliei. În 1956 ia ființă Mișcarea pentru Eliberarea Angolei (M.P.L.A.) care declanșează în 1961 lupta armată împotriva autorităților portugheze. La 11 nov. 1975, la Luanda, este proclamată Republica Populară, avînd ca prim președinte pe Aghostinho Neto (1975-1979). Primul congres al M.P.L.A. (dec. 1977) hotărăște schimbarea denumirii partidului M.P.L.A. – Partidul Muncii. Eforturile de refacere economică au fost zădărnicite de un îndelung război civil (1975-1989), în cursul căruia guvernul marxist de la Luanda a primit sprijinul U.R.S.S. și Cubei, iar principala forță de opoziției, Uniunea Națională pentru Independența Totală a A. (UNITA), condusă de Jonas Savimbi, a beneficiat de asistența S.U.A. și Africii de Sud. Acordul semnat la 22 dec. 1988 între A., Cuba și Africa de Sud privind etapele retragerii trupelor cubaneze din A. și proclamarea independenței Namibiei a fost urmat la 1 iun. 1991 de semnarea unui acord pentru încetarea focului între M.P.L.A. și UNITA (prin medierea Portugaliei). A. este republică prezidențială. Activitatea legislativă este exercitată de președinte și de Adunarea Națională a Poporului, iar cea executivă de un cabinet numit și condus de președinte.

ANTARCTICA, reg. polară în S Pămîntului, care include Antarctida și părțile de S ale Oc. Pacific (M. Ross, M. Amundsen), Oc. Atlantic (M. Weddeli) și Oc. Indian (M. Davis). Limita o constituie zona de unire a apelor mai calde, nordice, cu cele reci, antarctice (48-60 ° lat. S); c. 52,5 mil. km². În A. se includ și arh. din apele preantarctice: Georgia de Sud, Sandwich de Sud, Orkney de Sud, Shetland de Sud ș.a. Clima este aspră, cu temperaturi scăzute, vînturi puternice (viteza max.: 75 m/s, în Kerguelen), furtuni de zăpadă și cețuri dese. Temperaturile medii oscilează între 0 °C (vara) și -30 °C (iarna în insule). Precipitațiile sub formă de zăpadă cad în cantități mari pe ocean (800 mm/an) și la țărmul continentului (350 mm/an). În A. se formează gheață marină și de șelf și aisberguri. Fauna este săracă în specii, dar bogată ca număr de indivizi (balene, cașaloți, foci, pești, pinguini). Contribuții importante la exploatarea A. au adus: Cook (1772-1775), Bellingshausen și Lazarev (1820), Charcot (1910), Schackleton, Byrd ș.a. – Tratatul cu privire la A., încheiat în 1959 la Washington de către guvernele a 12 state (Argentina, Australia, Belgia, Chile, Franța, Japonia, Marea Britanie, Norvegia, Noua Zeelandă, Republica Africa de Sud, U.R.S.S. și S.U.A.), prevede folosirea acestei reg. numai în scopuri pașnice.

ORGANIZAȚIA NAȚIUNILOR UNITE (O.N.U.; în engl.: United Nations Organization – U.N. sau U.N.O.), organizație internațională guvernamentală cu sediul în United Nations Plaza din New York (S.U.A.), fondată, prin semnarea la 26 iun. 1945, a Cartei de la San Francisco de către 50 de state (intrată în vigoare la 24 oct. 1945). Constituie o organizație cu vocație universală, creată în scopul menținerii păcii și securității internaționale prin luarea de măsuri colective împotriva actelor de agresiune, dezvoltarea relațiilor prietenești între națiuni, promovarea cooperării internaționale în domeniul economic, social, cultural și umanitar. La 12 iun. 1941 este parafată la Londra „Declarația interaliată” în care semnatarii se angajau „să conlucreze cu celelalte națiuni libere, atît în timp de război, cît și în timp de pace”. A fost primul dintr-o serie de documente care au marcat procesul de formare a O.N.U. La 14 aug. 1941, președintele S.U.A. Franklin D. Roosevelt și primul-ministru britanic Winston Churchill au căzut de acord asupra unor principii care urmau să favorizeze colaborarea internațională în scopul menținerii păcii și securității. Documentul semnat la bordul navei „Prince of Walles”, este de atunci cunoscut sub denumirea de Carta Atlanticului. Numele organizației a fost folosit prima dată, la sugestia președintelui F.D. Roosevelt, în „Declarația Națiunilor Unite”, semnată, la Washington, la 1 ian. 1942, de către reprezentanții a 26 de state care luptau contra Axei și care și-au proclamat sprijinul pentru Carta Atlanticului. Într-o declarație semnată la Conferința de la Moscova, la 30 oct. 1943, guvernele U.R.S.S., Marii Britanii, Statelor Unite și Chinei au preconizat crearea unei organizații internaționale, obiectiv reafirmat de conducătorii Statelor Unite, Marii Britanii și U.R.S.S. la Conferința de la Teheran (1 dec. 1943). Primul proiect al O.N.U. a fost elaborat în cursul unei conferințe ținute la hotelul „Dumbarton Oaks” din Washington, În cursul unor serii de reuniuni (21 aug.-7 oct. 1944) cînd, reprezentații U.R.S.S., Marii Britanii, Statelor Unite și Chinei s-au pus de acord asupra scopurilor, structurii și funcționării acestei organizații mondiale. La 11 febr. 1945, după reuniunea de la Ialta, Roosevelt, Churchill și Stalin și-au declarat voința de a pune bazele unei „organizații generale internaționale pentru salvgardarea păcii și securității”. La 25 apr. 1945 reprezentanții a 50 de state s-au reunit la San Francisco în Conferința Națiunilor Unite asupra Organizației internaționale. Ei au elaborat cele 111 articole ale Cartei care a fost adoptată în unanimitate. Aceasta definește scopurile și principiile Organizației, structura, organele principale și funcțiile acestora. A doua zi ei au semnat-o în auditoriul Teatrului Herbst din incinta Monumentului Vechilor Combatanți. A intrat în vigoare după ce a fost ratificată de cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate și a majorității celorlalți semnatari (24 oct. 1945, nașterea O.N.U.). Prima Adunare Generală, unde sUnt reprezentate toate statele membre, se deschide la Central Hall din Westminter (10 ian. 1946). Consiliul de Securitate reunit pentru prima oară la Londra (17 ian. 1946) adoptă regulamentul său de ordine interioară. Adunarea Generală adoptă (24 ian. 1946) prima sa rezoluție consacrată în principal utilizării pașnice a energiei atomice și eliminării armelor atomice și a celorlalte arme de distrugere în masă. La 1 febr. 1946 Trygve Lie (Norvegia) devine primul secretar general al O.N.U., iar pe 24 oct. 1947 Adunarea Generală proclamă oficial această zi drept „Ziua Națiunilor Unite”. La 24 oct. 1949 se pune piatra de temelie a actualului sediu al O.N.U. din New York. În istoria sa de aproape șase decenii, din care cea mai mare parte s-a desfășurat în condiții nefavorabile determinate de confruntarea din anii războiului rece, O.N.U. a reușit în mare măsură să răspundă speranțelor pe care omenirea le pusese în Organizație. Activitatea sa a cuprins domenii diverse, de la aplanarea conflictelor, interdicția armelor de distrugere în masă și neproliferarea armelor atomice la decolonizare, codificarea dreptului internațional, mediul, drepturile omului etc. Astfel, în iun. 1948 este stabilit în Palestina organismul Națiunilor Unite însărcinat cu supravegherea armistițiului, prima misiune de observare a Națiunilor Unite, iar emisarul O.N.U. Ralph Bunche obține încetarea focului între noul stat creat, Israel, și țările arabe (7 ian. 1949). Adunarea Generală adoptă Declarația universală a omului (10 dec. 1948). În absența reprezentantului Uniunii Sovietice, Consiliul de Securitate decide să intervină de partea Coreii de Sud și să respingă invazia Nordului. O convenție de armistițiu în Coreea este semnată (27 iul. 1953) de către Comandamentul O.N.U. și Comandamentul China-Coreea de Nord. În 1954, Înaltul Comisariat O.N.U. pentru refugiați primește primul dintre cele două Premii Nobel pentru Pace pentru intervențiile sale în favoarea refugiaților europeni. Adunarea Generală își ține prima sa sesiune extraordinară de urgență (1 nov. 1956) pentru a face față crizei Canalului Suez și creează (5 nov.) prima forță de menținere a păcii a O.N.U. – Forța de Urgență a Națiunilor Unite (F.U.N.U.). În sept. 1960, 17 noi state independente (dintre care 16 africane) intră în O.N.U. (cea mai numeroasă primire a unor noi state membre). La 18 sept. 1961 secretarul general Dag Hammarskjöld moare într-un accident de avion în Congo, în cursul unei misiuni O.N.U. Consiliul de Securitate adoptă un embargou voluntar asupra armamemtelor împotriva Africii de Sud (7 aug. 1963), iar mai apoi (5 mart. 1964) aprobă trimiterea unei forțe de menținere a păcii în Cipru. Adunarea Generală retrage (27 oct. 1966) Africii de Sud mandatul prin care administra Africa de Sud-Vest (azi Namibia), iar la 16 dec. 1966 sunt impuse sancțiuni obligatorii împotriva Rhodesiei (azi Zimbabwe) de către Consiliul de Securitate. După „Războiul de 6 zile”, Consiliul de Securitate adoptă, la 22 nov. 1967, Rezoluția 242, baza viitoarelor negocieri care vizează instaurarea păcii în Orientul Mijlociu. Adunarea Generală aprobă Tratatul de nonproliferare a armelor nucleare și cere statelor membre să-l ratifice (12 iun. 1968). La 4 ian. 1969 intră în vigoare Convenția internațională asupra eliminării tuturor formelor de discriminare rasială. Adunarea Generală admite (25 oct. 1971) R.P. Chineză în O.N.U. În iun. 1972 are loc la Stockholm prima Conferință a Națiunilor Unite pentru Mediu care creează Programul Națiunilor Unite pentru Mediul Înconjurător (P.N.U.E.), cu sediul la Nairobi (Kenya). La 13 nov. 1974 Adunarea Generală recunoaște Organizație pentru Eliberarea Palestinei (O.L.P.) ca „singurul reprezentant legitim al poporului palestinian”. „Anul internațional al femeii”, marcat de prima conferință O.N.U. asupra drepturilor femeilor, organizată la Ciudad de Mexico (iun.-iul. 1975) este urmat de adoptarea de către Adunarea Generală la 18 dec. 1979 a Convenției asupra eliminării oricăror forme de discriminare a femeilor, definind drepturile femeilor în domeniul politic, economic, social, cultural și civil. Consiliul de Securitate adoptă un embargou obligatoriu asupra armamentelor împotriva Africii de Sud (4 nov. 1977), iar Adunarea Generală convoacă prima sa sesiune extraordinară consacrată dezarmării (mai-iun. 1978). Trei ani după declararea ultimului caz cunoscut, la 8 mai 1980, Organizația Mondială a Sănătății (O.M.S.) proclamă oficial eradicarea variolei. La 25 nov. 1981 Adunarea Generală adoptă Declarația asupra eliminării oricăror forme de intoleranță și discriminare pe bază religioasă. La 10 dec. 1982 este semnată Convenția Națiunilor Unite asupra dreptului mării de către 177 state și două entități (cel mai mare număr de semnături puse pe un tratat în ziua votării). În dec. 1984 secretarul general Javier Pérez de Cuéllar creează Biroul de operații de urgență în Africa pentru coordonarea ajutoarelor organizate pentru combaterea foametei. Tot acum (10 dec. 1984) Adunarea Generală adoptă Convenția împotriva torturii și a altor pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante. În iun. 1985, la Nairobi, are loc Conferința de încheiere a Deceniului Națiunilor Unite pentru femei, care reunește mii de participanți. În sept. 1987 eforturile desfășurate de P.N.U.E. sunt încununate de semnarea Tratatului asupra protecției păturii de ozon, cunoscut sub numele de Protocolul de la Montréal, primul acord mondial de protecție a mediului. În 1988 Operațiunile O.N.U. de Menținere a Păcii primesc Premiul Nobel pentru Pace (în acel moment erau în desfășurare un număr de 7). În apr. 1989, Grupul de Asistență O.N.U. pentru perioada de tranziție (G.A.N.U.P.T.) este trimis în Namibia pentru a supraveghea retragerea trupelor Africii de Sud și pentru a furniza asistență în vederea alegerilor care au avut loc în nov. 1989 (Namibia devine independentă la 21 mart. 1990). La 31 mai 1991 este negociată o încetare a focului în Angola (unde războiul civil se desfășura de 16 ani) supravegheată apoi de Misiunea de verificare a Națiunilor Unite în Angola (U.N.A.V.E.M II). Guvernul din El Salvador și Frontul de Eliberare Națională (F.E.N.) semnează (31 dec. 1991), prin intermediul bunelor oficii ale secretarului general al O.N.U., un acord de încetare a focului și un tratat de pace, după 12 ani de război. Consiliul de Securitate ține prima reuniune din istoria sa (31 ian. 1992), la nivelul șefilor de stat și de guvern. În iun. 1992 are loc la Rio de Janeiro (Brazilia) Conferința Națiunilor Unite asupra mediului, cu participarea a 104 șefi de stat și guvern și alți conducători (Conferința, cea mai mare din istorie, adoptă „Acțiunea 21” – plan de acțiune pentru dezvoltarea durabilă). Secretarul general Boutros Boutros Ghali publică „Agenda pentru pace” (17 iun. 1992), plan de diplomație preventivă, de restabilire și menținere a păcii. La 27 apr. 1993 este declarată independența Eritreii, în urma unui referendum verificat de O.N.U. cu participarea a 99,5 la sută din electoratul înscris (Eritrea a fost pe urmă admisă ca membru al O.N.U. și al Organizației Unității Africane, azi Uniunea Africană). În mai 1993 alegerile din Cambodgea, supervizată de O.N.U., au drept consecință elaborarea unei noi Constituții și instalarea unui guvern democratic, marcînd încheierea conflictului ce dura de 15 ani. Are loc la Viena (iun. 1993) Conferința Mondială asupra drepturilor omului în timpul Anului Internațional al populațiilor autohtone (1993). La 6 mai 1994 secretarul general publică „Agenda pentru dezvoltare”, plan de acțiune al cărui scop este de a ameliora condiția umană. Au loc alegeri în Africa de Sud (26-29 apr. 1994) sub supravegherea a 2.527 observatori ai Misiunii de Observare a Națiunilor Unite în Africa de Sud (M.O.N.U.A.S.), care marchează sfârșitul regimului de apartheid. Consiliul de Securitate ridică embargoul asupra armelor și altor restricții impuse Africii de Sud (25 mai), iar la 23 iun. 1994 Africa de Sud își reia locul în Adunarea Generală, după 24 ani de absență. La 13 sept. 1994 Conferința Internațională a O.N.U. asupra populației și dezvoltării, reunită la Cairo, adoptă un Program de acțiune. În oct. 1994 au loc în Mozambic primele alegeri multipartite (27-29 oct.) supravegheate de peste 2.300 observatori internaționali. În același an, este adoptat un program de activitate, însoțit de manifestări care marchează a 50-a aniversare a O.N.U., cu tema „Noi, popoarele Națiunilor Unite... aliate pentru o lume mai bună”. Se reunește la Copenhaga (mart. 1995) Conferința mondială pentru dezvoltare socială, una dintre cele mai importante reuniuni a conducătorilor politici, pentru a reînnnoi angajamentul de a combate sărăcia, șomajul și excluderea socială. La 26 iun. 1995 are loc la San Francisco (California) o conferință de celebrare a celei de a-50-a aniversări de la semnarea Cartei Națiunilor Unite, urmată la 22-24 oct. 1995 de o reuniune specială cu participarea șefilor de stat și guvern, la sediul O.N.U. din New York. La 10 sept. 1996 Adunarea Generală adoptă Tratatul pentru interzicerea completă a experiențelor nucleare (Acest tratat, a cărui adoptare semnifică o cotitură în istoria eforturilor în materie de dezarmare și de neproliferare, este deschis semnării la 24 sept.). La 17 dec. 1996 Adunarea Generală alege pentru prima dată un reprezentant al țărilor din Africa neagră (Kofi Annan, Ghana), pentru un mandat (1 ian. 1997-31 dec. 2001), reconfirmat la 29 ian. 2001. O.N.U. are 191 de membri (2003), printre care și România (din 14 dec. 1955). Cea de-a XXII-a sesiune a Adunării Generale a ales drept președinte pe ministrul de Externe al României, Corneliu Mănescu (era pentru prima dată în istoria de până atunci a organizației când un reprezentant al țărilor socialiste era ales în această demnitate). Nu face parte din O.N.U. un singur stat suveran, Vaticanul (care are totuși statutul de observator permanent). În anul 2002 au fost admiși ca membri Elveția (în urma succesului referendumului din 3 mart. 2002) și Timorul de Est (al 46-lea stat independent al Asiei). Organizația pentru Eliberarea Palestinei (O.L.P.) are statutul de observator special. Principalele organe ale O.N.U. sunt: Adunarea Generală, Consiliul de Securitate, Consiliul Economic și Social, Consiliul de Tutelă, Curtea Internațională de Justiție, Secretariatul. 1. Adunarea Generală este organul reprezentativ al O.N.U. alcătuit din reprezentanții tuturor țărilor membre (maximum 5 din fiecare țară), învestit cu dreptul de a discuta orice problemă de competența organizației. Rezoluțiile sale au caracter de recomandare pentru statele membre, precum și pentru celelalte organe sau instituții din sistemul Organizației Națiunilor Unite. Se întrunește în sesiuni ordinare anuale, dar și în sesiuni extraordinare sau de urgență, atunci când este necesar. Acestea din urmă sunt convocate de către Secretarul General, la cererea Consiliului de Securitate sau a majorității membrilor organizației. Ia hotărâri cu majoritatea simplă a membrilor prezenți și votanți sau pentru problemele mai importante (admiterea de noi membri, recomandările pentru menținerea păcii etc.) și cu majoritate de două treimi în fiecare ședință plenară sau în Comisii. Adunarea Generală își stabilește propriile reguli de procedură și își alege un președinte la fiecare sesiune. II. Consiliul de Securitate este principalul organ în domeniul menținerii păcii și securității internaționale. Cuprinde 15 membri, dintre care 5 permanenți (R.P. China, Franța, Marea Britanie, S.U.A. și Federația Rusă, care ocupă locul fostei U.R.S.S.), ce pot exercita dreptul de veto, și 10 nepermanenți, aleși de Adunarea Generală (câte 5 în fiecare an), de regulă pentru un mandat de doi ani (în 1962, pentru un an, 1976-1977, 1991-1992 și 2004-2005. România a fost membru al Consiliului de Securitate), pe baza principiului repartiției geografice echitabile. Fiecare membru dispune de un vot. Pentru a se adopta deciziile este suficient un vot favorabil a 9 membri (inclusiv unanimitatea membrilor permanenți). Rezoluțiile sale au un caracter obligatoriu. Poate fi convocat la cererea Secretarului general al O.N.U. sau a oricărui stat membru și la lucrările sale poate participa, fără drept de vot, orice membru al organizației. III. Consiliul Economic și Social (C.E.S. sau E.C.O.S.O.C.) promovează cooperarea internațională în domeniile economic și social. Este alcătuit din 54 de membri, aleși de Adunarea Generală pentru un mandat de 3 ani, pe baza principiului repartiției geografice echitabile (18 sunt aleși în fiecare an). Rezoluțiile sale au caracter de recomandări. Se întrunește anual, principala sa funcție fiind de a stabili direcțiile de acțiune și de a coordona agențiile speciale ale O.N.U. Are comisii regionale și pe domenii de activitate. Pentru prima dată România a fost aleasă membru al E.C.O.S.O.C. pentru anii 1965-1967. IV. Consiliul de Tutelă supraveghează administrarea teritoriilor aflate sub tutela O.N.U. Deoarece ultimul teritoriu aflat sub tutela O.N.U. (Rep. Palau) și-a declarat independența (1 oct. 1994), iar altele s-au unificat cu statele vecine, C.T. și-a suspendat oficial activitatea la 1 nov. 1994, urmând ca în viitor să fie convocat numai în cazul în care va apărea o situație deosebită. V. Curtea Internațională de Justiție (C.I.J.) este organul judiciar principal al organizației, are sediul la Haga (Olanda) și cuprinde 15 judecători independenți, fiecare de altă naționalitate, aleși cu titlu personal (sau realeși), pentru o perioadă de 9 ani, cu majoritate absolută, de către Adunarea Generală și de către Consiliul de Securitate. Statul Curții este parte integrantă a Cartei O.N.U. Curtea rezolvă numai litigiile dintre statele care recunosc jurisdicția sa intr-o anumită categorie de dispute. VI. Secretariatul este principalul organ administrativ și executiv al O.N.U. Este condus de Secretarul general, numit de Adunarea Generală, la recomandarea Consiliului de Securitate, pe o perioadă de 5 ani. Are sediul la New York (S.U.A.). Execută programele politice deliberate de celelalte organe ale O.N.U. și are delicata funcție de mediere. Au ocupat această funcție: Trygve Lie – Norvegia (1946-1952), Dag Hammarskjöld – Suedia (1953-1961), U Thant – Birmania (1961-1971,) Kurt Waldheim – Austria (1972-1981), Javier Pérez de Cuéllar – Perú (1982-1991), Boutros Boutros Ghali – Egipt (1992-1996), Kofi Annan – Ghana (1997-2006) și Ban Ki-Moon – Coreea de Sud (din 2007). În vederea desfășurării activității în bune condițiuni, Adunarea Generală, Consiliul de Securitate și C.E.S. au înființat numeroase organe subsidiare: Comisii Regionale O.N.U. Pe lângă O.N.U. funcționează 5 comisii regionale, în calitate de centre regionale O.N.U.: – Comisia Economică pentru Europa (C.E.E.; în engl.: Economic Commission for Europe – E.C.E.); fondată în 1947; sediu: Geneva (Elveția). Studiază problemele economice, tehnologice, și de mediu și face recomandări privind soluționarea acestora. Membri: statele europene, precum și Kazahstan, Uzbekistan, Tadjikistan, Turkmenistan, Azerbaidjan, Armenia, Georgia, Canada, Israel și S.U.A. – Comisia Economică și Socială pentru Asia și Pacific (C.E.S.A.P.; în engl.: Economic and Social Commission for Asia and the Pacific – E.S.C.A.P.); fondată în 1947 sub denumirea de Comisia Economică pentru Asia și Orientul Apropiat – E.C.A.F.E.; a adoptat actuala denumire în urma reorganizării din 1974; sediu: Bangkok (Thailanda). Reprezintă singurul forum interguvernamental pentru Asia și Pacific. Acordă asistență tehnică, servicii de consultanță pe lângă guverne, programe de cercetare, pregătire și informare. Membri: statele din Asia și Pacific, precum și Franța, Marea Britanie, Rusia și S.U.A. – Comisia Economică pentru America Latină și Caraibe (C.E.A.L.C.; în engl.: Economic Commission for Latin America and the Caraibbean – E.C.L.A.C.); fondată în 1948; sediu: Santiago de Chile (Chile). Comisia colaborează cu guvernele statelor membre în analizarea problemelor economice naționale și regionale și acordă sprijin în elaborarea planurilor de dezvoltare. Coordonează programe de asistență tehnică, cercetare, informare, pregătire a cadrelor și cooperare cu organizații naționale, regionale și internaționale. Membri: statele din America de Sud și zona Caraibelor, precum și Canada, Franța, Italia, Marea Britanie, Spania și S.U.A. – Comisia Economică pentru Africa (C.E.A.; în engl.: Economic Commission for Africa – E.C.A.); fondată în 1958; sediu: Addis Abeba (Ethiopia). Activitățile sale au ca scop încurajarea dezvoltării economice și sociale, creșterea cooperării dintre țările membre și dintre Africa și alte părți ale lumii. Membri: cele 53 de state africane. – Comisia Economică și Socială pentru Asia de Sud-Vest (C.E.S.A.V.; în engl.: Economic and Social Commission for Western Asia – E.S.C.W.A.); fondată în 1974 sub denumirea de Biroul Economic și Social al O.N.U. din Beirut; a adoptat actuala denumire în 1985; sediu: Beirut (Liban). Propune strategii și măsuri menite să promoveze cooperarea în domeniul economic și social. Membri: Arabia Saudită, Bahrain, Egipt, Emiratele Arabe Unite, Iordania, Iraq, Kuwait, Liban, Oman, Palestina, Qatar, Siria, Yemen.

AUGHRABIES (A. FALLS) [ɔ:græbi:z fɔ:lz], cascadă pe fl. Orange în Rep. Africa de Sud (NV prov. Cape) la frontiera cu Namibia; 146 m înălțime. Descoperită în 1824.

BANTUSTANE (Black Homelands), denumire dată unor terit. din Africa de Sud rezervate unor grupuri etnice indigene de culoare și care beneficiază de o anumită autonomie internă. Din 1976, guvernele sud-africane au proclamat „independența” unor b: Bophuthatswana, Transkei, Venda, Ciskei ș.a., nerecunoscuită de O.N.U. și O.U.A.

BARNARD, Christian (1922-2001), chirurg din Rep. Africa de Sud. A realizat primele transplanturi de inimă la om (3 dec. 1967 și 2 ian. 1968), peste o mie de operații pe cord, numeroase transplanturi de organe.

BASUTO ({i}) subst. invar. Populație africană negridă din familia de limbi bantu, care locuiește în Lesotho și în unele regiuni ale Republicii Africa de Sud.

BECIUANI ({i}) s. m. pl. Popor de rasă negridă din grupul de limbi bantu; formează majoritatea populației din Botswana. B. mai trăiesc în republica Africa de Sud și în Zimbabwe.

BENONI, oraș în Rep. Africa de Sud (Transvaal), în conurbația Johannesburg; 206,8 mii loc. (1980). Metalurgie; constr. de mașini și prelucr. metalelor. Centrul unei importante reg. aurifere.

BLOEMFONTEIN [blúmfəntein], oraș în centrul Rep. Africa de Sud, centru ad-tiv al prov. Orange Free State; sediul Curții Supreme a țării; 235 mii loc. (1985, cu suburbiile). Nod de comunicații. Metalurgie, material rulant, sticlă, produse chimice (mase plastice) și alim. (carne). Centru turistic. Universitate (1885). Observator astronomic.

BOKSBURG, oraș în NE Rep. Africa de Sud, la E de Johannesburg (Transvaal); 112,8 mii loc. (1985). Important centru aurifer și carbonifer în districtul Witwatersrand. Automobile, echipament electric, săpun, conserve de fructe.

BOPHUTATSWANA, bantustan în N Rep. Africa de Sud, constituit în rep. independentă în 1977 (nerecunoscută de O.N.U.); 40, 3 mii km²; 2 mil. loc. (1988). Centru ad-tiv: Mmabatho. Limba: tswana. Expl. de platină, cromite, diamante, vanadiu și azbest. Agricultură și creșterea animalelor.

BOTHA [bóta], Pieter William (1916-2006), om politic sud-african. Lider al Partidului Național în prov. Cape (din 1966). Președinte al Consiliului de Miniștri (1978-1984); președintele Republicii Africa de Sud (1984-1989).

BOTSWANA, Republica ~, stat în S Africii (fără ieșire la mare); 581,7 mii km²; 1,26 mil. loc. (1989), mai ales negri bantu (c. 94%). Limba de stat: engleza și tswana. Cap.: Gaborone. Țara corespunde în cea mai mare parte regiunii aride Kalahari, reg. cu un relief puțin variat (platou cu alt. în jurul a 1.000 m). Climat subtropical cu precipitații reduse (c. 450 mm/an în medie, pe alocuri în SV, sub 100 mm/an). Expl. de huilă (612 mii t, 1988), mangan, nichel, cupru (24,4 mii t, 1988), aur, diamante (15,2 mil. carate, 1988, locul doi pe glob), sare, azbest. Creșterea extensivă (pășunile ocupă 75,6% din terit. B.), a bovinelor (2,35 mil. capete, 1988), ovinelor, caprinelor (1,1 mil. capete, 1988). Se cultivă, pe 2,3% din supr. țării, mei, sorg (40 mii t, 1988), porumb, citrice, bumbac ș.a. C. f.: 716 km. Căi rutiere: 8 mii km. Moneda: 1 pyla = 100 thebe. Uniune vamală cu Africa de Sud, Namibia, Lesotho și Swaziland. Exportă diamante, concentrate de nichel-cupru, carne, textile și importă produse alim., combustibili, mașini și utilaje ind., produse chim. ș.a. – Istoric. Triburile de păstori beciuani (din marea familie bantu), imigrate în sec. 16 pe terit. B., împing spre zonele aride populația boșimană aborigenă. În 1885, partea nordică a ținuturilor locuite de beciuani devine, sub numele de Bechuanaland, protectorat britanic. Acesta, obține la 1 mart. 1965 dreptul la autoguvernare internă și se proclamă, la 30 sept. 1966, sub numele de B., stat independent în cadrul Commonwealth-ului. B. este republică prezidențială. Activitatea legislativă este exercitată de președinte și de Adunarea Națională, iar cea executivă de un cabinet condus de președinte.

BRENNER, Sydney (n. 1927), biolog britanic, originar din Africa de Sud. Studii de biologie moleculară. Contribuții în genetica moleculară, în special privind DNA.

placers (engl.), aluviuni purtătoare de min. grele de importanță economică (aur, diamant, platină, zircon, magnetit etc.) Pentru a avea calitatea de p. coloana de aluviuni (nisipuri, pietrișuri) trebuie să aibă o grosime de 10 cm, iar conținutul de metal – pe o grosime de cel puțin 30 cm – să fie de cca 70%. Cele mai cunoscute p. aurifere s-au descoperit în California, Africa de Sud; în România, s-au exploatat în Valea Arieșului, Mții Apus.

CAPE [kéip] (KAAP), prov. în SV Rep. Africa de Sud; 641,4 mii km² (inclusiv terit. Walvis Bay din Namibia); 5,1 mil. loc. (1985). Centrul ad-tiv: Cape Town. Expl. forestiere și de min. de fier, nichel, azbest, mangan, cupru, diamante, min. radioactive, fosforite. Grîu, porumb, tutun, citrice; bananieri și ananas; viticultură; pomicultură. Creșterea animalelor.

CAPE TOWN [kéiptaun] (KAAPSTAD), cap. legislativă a Rep. Africa de Sud (reșed. parlamentului), situată la 50 km N de Capul Bunei Speranțe, port la Oc. Atlantic, centrul ad-tiv al prov. Cape; 1,91 mil. loc. (1985, cu suburbiile). Nod de comunicații. Aeroport internațional. Centrală atomoelectrică (1984). Șantiere navale. Montaj de automobile, constr. navale, material rulant, produse alim., șlefuirea diamantelor. Export de lînă, fructe, diamante. Universitate (1918). Observator astronomic (1827-1828). Grădină botanică (1913). Întemeiat în 1652 de coloniști olandezi conduși de Jan van Riebeeck. Centru ad-tiv al fostei posesiuni engleze Colonia Capului (1806-1910).

CISKEI, bantustan în S Rep. Africa de Sud, constituit ca republică independentă la 4 dec. 1981 (nerecunoscut de O.N.U.); 12,1 mii km²; 882,2 mii loc. (1986). Centru ad-tiv: Bisho; limba vorbită: xhosa. Economie agricolă (ananas) și pastorală.

afrikaánder s.m. 1 (la pl.) Populație din Africa de Sud, constituită din urmașii coloniștilor europeni, în special olandezi, stabiliți aici în sec. 17; (și la sg.) persoană care face parte din această populație; bur. 2 Rasă de taurine cu cocoașă, originară din Africa de Sud. • pl. -i. și afrikander s.m. / <engl. Afrikander, fr. Africaander.

afrikaans adj., s. Dialectul limbii olandeze vorbit de urmașii burilor în Africa de Sud ◊ „Brink a fost primul autor de limbă afrikaans (principala limbă a albilor din R.S.A.) căruia i s-a interzis, acum câțiva ani, un roman.” Sc. 19 IX 79 p. 5; v. și R.lit. 11 X 84 p. 22 (din engl., fr. Afrikaans; DHLF 1952; DEX, DN3)

afrikaner s. m., adj. inv. Alb de cultură neerlandeză din Africa de Sud ◊ „[...] datorită numeroaselor căsătorii interrasiale care au avut loc în provincia Capetown în sec. XVII, puțini dintre «africaneri» pot pretinde că au o ascendență «albă» pură.” Sc. 6 III 81 p. 6. ◊ „Orange este socotită, chiar în rândurile populației «afrikaner» (cum le place albilor rasiști să se numească), cea mai «conservatoare» provincie din întreaga Republică Sud-Africană.” Sc. 30 VIII 88 p. 4 [și africaner] (din fr. afrikaner; PR, DHLF – sf. sec. XIX)

minicopter s. n. (av.) ◊ „O uzină din Worcester (Africa de Sud) fabrică elicopetre pentru o singură persoană. Ele sunt mult apreciate de medici, geologi și pompieri, deoarece minicopterele reprezintă un foarte util mijloc de transport în Africa.” Sc. 16 II 65 p. 5 //din mini- + [heli]copter//

rand s. m. Unitate monetară principală în Africa de Sud și în Namibia ◊ „Salariul minimal al africanilor se situează între 6 și 11 ranzi pe lună.” R.l. 31 X 77 p. 6. ◊ „Moneda sud-africană, randul, înregistrează săptămâna aceasta o nouă scădere masivă a valorii sale.” R.l. 2 VIII 85 p. 6. ◊ „15 bandiți înarmați [...] au jefuit cinci milioane de ranzi (circa 1,7 milioane dolari) la 12 km de Pretoria.” R.l. 3 IX 93 p. 8; v. și Sc. 10 IV 81 p. 4 (din fr. rand; L; DN3)

KAROO (KARROO), vastă reg. de podiș semiarid în extremitatea de S a Africii, în Republica Africa de Sud (prov. Cape), extinsă pe c. 259 mii km². Alcătuită predominant din șisturi argiloase și gresii. Precipitații reduse (c. 400 mm anual). Cuprinde trei subdiviziuni: Karoo de Nord (North Karoo) sau Karoo Superior, în bazinul inf. al fl. Orange, cu înălțimi între 1.000 și 1.500 m; Karoo Central sau Marele Karoo (Great Karoo), extins pe 483 km lungime (de la V al E), în partea central-vestică a prov. Cape, cu înălțimi între 610 și 2.134 m; Karoo de Sud sau Micul Karoo (Little Karoo), situat de-a lungul țărmului de S al Africii, pe 322 km lungime, cu înălțimi între 305 și 610 m.

HOMINÍDE (< fr. {i}; {s} lat. homin- „om” + gr. eidos „aspect”) s. f. pl. Suprafamilie de primate (Hominidae) ai căror reprezentanți au apărut în Cuaternar și au evoluat spre genul Homo – omul actual. Ramapithecus, un semibiped, popula zonele de savană, hrănindu-se cu rădăcini. Australopitecii, un grup eterogen, cuprindea doi reprezentanți tipici: Australopithecus gracilus (1,30 m înălțime, 30 kg greutate și 450 cm³ capacitate craniană) și Australopithecus robustus (1,60 m înălțime, 60 kg, 530 cm³ capacitate craniană). Primul reprezentant al genului Homo este Homo habilis, apoi Homo erectus, care a cunoscut o largă răspândire, ce explică diferențele de detaliu în cadrul structurii craniene, separându-se astfel grupe geografice distincte: pitecantropii (Pithecanthropus) din ins. Java, sinantropii (Sinanthropus) din China, atlantropii (Atlanthropus) din Africa de Nord-Vest, teleantropii (Teleanthropus) din Africa de Sud, „omul de Mauer” (Homo heidelbergensis) din Europa Centrală etc. Acesta este grupul „oamenilor arhaici” (arheantropii), care foloseau unelte din silex; caracteristicile Paleoliticului mijlociu, reprezentați prin „oamenii de Neanderthal” (Homo sapiens neanderthalensis), în perioada glaciațiilor Würm I-II și în interglaciarul Würm I-II, în Europa și Asia Mică. Urmează grupul neantropilor (1,50 m înălțime și 1.300 cm³ capacitate craniană) cu două importante subspecii: a) Homo sapiens fosilis – apare în interglaciarul Würm I-II cu principalele tipuri geografice: Cro-Magnon (1,80 m înălțime) în Europa, Asia, Africa, Grimaldi (1,70 m), metis mediteranid cu nord-african (negrid), Chancellade (1,60 m), cu caractere mongoloide și europeide (1.700 cm³ capacitate craniană); b) homo sapiens sapiens – apare la sfârșitul ultimei glaciații Würm IV. Foloseau unelte prelucrate din os sau fildeș.

CORMACK [cɔ:məc], Allan MacLeod (n. 1924), fizician originar din Africa de Sud. Contribuții la realizarea tehnicii scanner. Premiul Nobel pentru medicină (1979), împreună cu G.N. Hounsfield.

KRUGER, parc național în extremitatea de NE a Republicii Africa de Sud, la granița cu Mozambic, pe cursul superior al râului Olifants/Rios dos Elefantes (afl. stg. al fl. Limpopo) și pe afl. acestuia. Supr.: 19,5 mii km² (322 km lungime și 64 km lățime). În perimetrul parcului trăiesc elefanți, lei, zebre, girafe, bivoli, antilope, maimuțe ș.a. Rezervație de vânătoare. Parcul K., fundat în 1898 de Paul Kruger, a fost recunoscut oficial în 1926 de Parlament.

KÍMBERLIT (< fr. {i}; {s} n. localit. Kimberley) s. n. Rocă ultrabazică alcătuită din olivină, piroxeni, granat, ilmenit, cromit, adesea cu diamante (care se exploatează în neck-ul cu diametrul de c. 2.000 m de la Kimberley, Republica Africa de Sud), formată în conurile vulcanice.

RÁFIE (< fr.) s. f. Denumire dată fibrelor obținute din nervurile și teaca frunzelor unor specii de palmieri din genul Raphia (R. sudanica, R. elegans, R. Ruffia) cu tulpină scurtă și groasă, terminată cu o coroană de frunze de dimensiuni mari, între 15 și 20 m, originare din Africa de Sud. Sunt elastice și rezistente, având diverse utilizări. Din fructul de R. vinifera se obține vinul de palmier.

RHODESIA, regiune în S părții centrale a Africii, pe terit. căreia de află azi statele Zimbabwe (în S) și Zambia (în N). Denumirea de R. i s-a atribuit după numele britanicului Cecil J. Rhodes. Administrată inițial de Compania Britanică a Africii de Sud, care a realizat câștiguri fabuloase din exploatarea bogatelor zăcăminte din aur, cupru, cărbune etc., în 1911 s-a divizat în R. de Nord și R. de Sud. R. de Sud a devenit colonie britanică în 1923, iar R. de Nord – protectorat britanic în 1924. Între 1953 și 1963, împreună cu Nyassaland a făcut parte din Federația R. și Nyassaland. V. și Malawi.

NEANDERTHAL, vale în Germania (Renania de Nord-Westfalia), în bazinul râului Düssel, afl. al Rinului. – Omul de ~, tip uman fosil, denumit astfel după craniul descoperit (1856) în valea N., resturilor fosile găsite în Europa, Africa de Nord și Asia (Palestina). Anatomistul englez W. King, bazat pe descoperirile lui T.H. Huxley, introduce (1864) denmirea de Homo neanderthalensis. Omul de N. a fost contemporan cu Homo sapiens sapiens din Orientul Apropiat și Homo sapiens din Africa de Sud și China. În România au fost descoperite resturi fosile în peștera de la Ohaba-Ponor.

SAVIMBI, Jonas (Malheiro) (1934-2002), om politic angolez. Fondator (1966) al partidului Uniunea Națională pentru Independența Totală a Anglolei (UNITA). S-a opus (1975) regimului lui A. Neto sprijinit de Africa de Sud, de statele occidentale și a condus în anii ’80 ai sec. 20 o gherilă contra puterii centrale.

LEISHMAN [li:ʃmən], William Boog (1865-1926), medic militar britanic. Prof. univ. la Londra. A lucrat în India și Africa de Sud. În 1900 a descoperit, independent de Charles Donovan, un gen de protozoar (denumit după numele lor, leishmania donovani) care provoacă boala kala-azar.

RÚGBI (RUGBY) (< engl.) s. n. Jos sportiv desfășurat între două echipe a câte 15 jucători, pe un teren de formă dreptunghiulară (lungime 95-100 m, lățime 65-68 m), având ca obiect de joc o minge de formă ovală, care poate fi jucată cu mâna sau cu piciorul. Jocul durează 80 de minute, împărțit în două reprize a câte 40 de minute fiecare, cu o pauză între ele de 5 minute, în care timp jucătorii nu părăsesc, de regulă, terenul de joc. Jucătorii echipei care reușesc să „culce” mingea în terenul de țintă advers („încercare”) situat în spatele liniei buturilor (două bare verticale cu o înălțime de peste 3,5 m, unite, la înălțimea de 3 m față de sol, printr-o bară transversală, lungă de 6,65 m), adiționează cinci puncte și, în același timp, beneficiază de o lovitură „de transformare”, executată cu piciorul din interiorul terenului de joc, dintr-un punct perpendicular pe locul „încercării”; trimiterea mingii deasupra barei transversale și în spațiul cuprins între cele două bare verticale, chiar dacă se depășește înălțimea acestora, aduce obținerea a încă două puncte. Câte trei puncte se obțin și în urma trimiterii mingii în spațiul amintit, ca urmare a unor lovituri efectuate cu piciorul. Victoria se atribuie echipei care acumulează cel mai mare număr de puncte. În unele țări, începând cu 1895 r. se desfășoară și între echipe a 13 jucători, având unele reguli de joc deosebite. R. este originar din Anglia; numele vine de la orașul Rugby, unde s-a jucat pentru prima dată. Primele reguli de joc au fost formulate în 1846. În 1934, a fost creată Federația Internațională de Rugby Amator (F.I.R.A.). Primul club de r. a fost creat în 1839, iar în 1871 a luat ființă forul de specialitate Rugby Union din Marea Britanie; în 1884 s-a desfășurat prima ediție a Turneului Celor Cinci Națiuni (Anglia, Irlanda, Franța, Scoția și Țara Galilor), iar din 2000, prin intrarea reprezentativei Italiei, a devenit Turneul Celor Șase Națiuni, cea mai puternică competiție inter țări din emisfera nordică. Turneul Celor Trei Națiuni (Australia, Africa de Sud și Noua Zeelandă) în emisfera sudică este socotită astăzi competiția cea mai puternică și spectaculoasă din lume. Primul campionat național de r. a avut în 1914. În 1919 s-a disputat la Paris prima întâlnire internațională a României cu echipa națională a Franței. Echipele de club și reprezentative ale României participă la diferite turnee internaționale (de ex. Cupa Națiunilor, din 1966) și la Campionatul Mondial.

SMUTS [smats], Jan Christiaan (1870-1950), mareșal și om politic din Africa de Sud. Unul dintre conducătorii burilor în Războiul anglo-bur (1899-1902). A devenit ulterior partizan al înțelegerii cu Marea Britanie. Prim-min. al Uniunii Sud-Africane (1919-1924 și 1939-1948).

MAJUBA HILL, loc în Africa de Sud (Kwazalu-Natal), unde armata burilor a obținut o victorie importantă împotriva trupelor britanice (27 febr. 1881).

ENGLÉZ, -Ă (< ngr., it.) s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La m. pl.) Popor anglo-saxon (puternic influențat de normanzii de limbă franceză care au cucerit Anglia în sec. 11); s-a format ca națiune pe terit. Angliei. Mai trăiesc în Africa de Sud, S.U.A., Canada, Australia, India ș.a.; de religie creștină (anglicani și catolici); p. ext. britanic. ♦ Persoană care aparține acestui popor sau este originară din Anglia. 2. Adj. Care aparține Marii Britanii sau englezilor, privitor la Marea Britanie sau la englezi; p. ext. britanic. ◊ Artă e. = artă dezvoltată în Arhipelagul britanic. În arhitectură, se păstrează monumente încă din Neolitic (cromlehurile de la Stonehenge), din perioada romană și din epoca dinaintea cuceririi normande, dar construcțiile importante apar în sec. 11 în stilul romanic de influență normandă (catedrala de la Ely). O serie de monumente gotice sunt construite după modelul unor prototipuri continentale, cristalizându-se apoi trei faze ale goticului e.: lanceolat, decorat și perpendicular (catedrala de la Gloucester). Caracterele Renașterii se regăsesc în stilurile Tudor și elisabetan. În sec. 17, I. Jones impune spiritul clasicist, inspirat după A. Palladio, a doua jumătate a secolului fiind dominată, în arhitectură, de creația lui Chr. Wren. Sec 18 continuă în special formele clasiciste, pentru ca în sec. 19 să se revină la gotic (Parlamentul din Londra); apar însă și construcțiile cu schelet metalic (Crystal Palace din Londra), premergătoare arhitecturii moderne. Pictura de manuscris și sculptura ca ornament arhitectonic sunt forme reprezentative de artă plastică în Evul Mediu, păstrându-se și monumente de sculptură funerară, picturi de portrete (miniaturile lui Nicholas Hilliard, sec. 16). În sec. 17 se dezvoltă portretistica, iar în sec. 18 are loc o mare înflorire a picturii, în genuri variate (portret, peisaj, de gen), ilustrată de personalități ca W. Hogarth, J. Reynolds, Th. Gainsborough, G. Romney – ca și a gravurii și a sculpturii (J. Flaxman). Spre sfârșitul sec. 18 și în sec. 19 se afirmă romantismul în pictura e. (T.H. Lawrence, H. Raeburg, apoi J. Constable, R.P. Bonington, J. Turner). Un loc aparte îl ocupă W. Blake, cu viziunea sa fantastică de esență gotică, iar la mijlocul sec. 19 mișcarea prerafaeliților. După 1860, filozoful Morris va întemeia mișcarea „Art and Crafts” (Arte și meserii) menită să resuscite meșteșugurile artistice și să confere vieții cotidiene o dimensiune a frumosului ce va influența „Modern Style” („Arta 1900” în Anglia). Curentele sec. 20 și-au găsit exponenți în arta e. (Ben Nicholson, G. Sutherland, V. Pasmore ș.a.). Sculptura sec. 20 este dominată de personalitatea lui H. Moore. În artele decorative s-au remarcat, în sec. 18, frații Adam (decoratori), ebeniștii Chippendale și Sheraton, ceramistul Wedgwood. ♦ (Substantivat, f.) Limbă indo-europeană din familia de limbi germanice, ramura de vest. Este a doua din lume ca vorbitori (c. 700 mil.), după chineză. Este limba oficială în Marea Britanie, Irlanda, S.U.A., Canada, Australia, Noua Zeelandă, Jamaica și în unele zone din Asia, Africa, Oc. Pacific și limbă secundară sau folosită oficial în alte state (India, Filipine ș.a.); este una din limbile oficiale de lucru la O.N.U. Grafie latină.

GABORONE, cap. Botswanei, În S țării; 133,5 mii loc. (1991). Nod de comunicații. Aeroport. Centru comercial. Prod. meșteșugărească. Universitate. Centru ad-tiv al protectoratului britanic Bechuanaland, înlocuind (1965) orașul Mafeking, de pe terit. Africii de Sud. G. a devenit (din 1966) cap. Republicii Botswana. Vechiul nume: Gaberones.

GERMISTON [dʒə:mistən], oraș în Africa de Sud (Tranvaal) în aglomerația Johannesburg; 116,7 mii loc. (1985). Importante expl. de aur. Constr. de mașini agricole. Produse chimice și textile. Cea mai mare topitorie de aur din lume.

DURBAN [də:bən], oraș în SE Rep. Africa de Sud (Natal), port la Oc. Indian; 1,1 mil. loc. (1991, cu suburbiile). Nod de comunicații. Aeroport internațional. Constr. navale. Fabrici de zahăr, textile și de prelucr. lemnului; uzine chimice; rafinării de petrol. Export de cărbuni, mangan, cromit, zahăr și lână. Bază pentru vânătoare de balene. Stațiune balneoclimaterică. Universitate. Vechiul nume: Port Natal.

leŭ m. (lat. lĕo, de unde trebuĭa să se facă *ĭeŭ, dar, supt infl. ac. leonem, păstrat în rom. Lăune, nume geogr. în Arg. și Olt. s’a făcut leŭ; it. leone și lione, pv. leo, fr. lion, sp. león, pg. leâo. După alțiĭ, leŭ ar veni din ngr. léon, de unde, pin latină, apoĭ gotică, vine vsl. livŭ și bg. lev). Cel maĭ puternic animal felin, supranumit „regele animalelor”. Fig. Om viteaz. O constelațiune a zodiaculuĭ (luna Iuliŭ). O veche monetă de argint în valoare de 40 de parale, după turc. arslany gurúș, piastru saŭ groș pe care era reprezentat un leŭ, bătut întîĭa oară de Soliman II († 1566) și imitat după taleru olandez leeuwendaalder, germ. löwentaler), pe care era reprezentat un leŭ încălecat de un cavaler. (De la 1867 a devenit unitatea monetară românească, ĭar numele de leŭ noŭ s’a dat greșit franculuĭ, după cum ar fi greșit cot orĭ cot noŭ îld. metru. Leŭ de mare, otarie. Leu furnicilor, un fel de insect nevropter care se nutrește cu larve de furnicĭ. – Leu (animalu) are în prejuru gîtuluĭ o coamă (pe cînd leoaĭca n’are), păr galben și coada terminată c’un canaf. Trăĭește maĭ mult singuratic pin toată Africa și sudu Asiiĭ pînă pin India și e de o putere și de o agerime ca și a tigruluĭ. Atacă maĭ mult vitele și rar oameniĭ. Mugetu luĭ e teribil și se aude foarte departe, Astăzĭ, din cauza vînătoriĭ pe care ĭ-o fac oameniĭ, devine tot maĭ rar. V. leonin.

EAST LONDON [i:st lándən] (OOS LONDEN), oraș în SE Rep. Africa de Sud (Cape), port de pescuit la Oc. Indian; 320 mii loc. (1985, cu suburbiile). Centru comercial. Siderurgie, produse chim., textile (lână) și alim. (prelucr. peștelui). Mobilă, sticlărie. Reparații de nave. Export de lână și produse agroalimentare. Centru turistic.

LADYSMITH [leídismiθ], oraș în partea de E a Rep. Africa de Sud (KwaZulu-Natal), pe râul Tugela, la 185 km NV de Durban; 30,1 mii loc. (1990). Nod rutier. Centru comercial. Produse textile și alim. Scena unui îndelungat asediu (nov. 1899-febr. 1900) efectuate de trupele britanice în timpul războiului cu burii.

LIMPOPO, fluviu în SE Africii; 1.600 km. Izv/ din M-ții Witwatersrand, curge pe direcție SV-NE, formând granița între Republica Africa de Sud și Botswana (de la confl. cu Marico și până la confl. cu Tuli) iar de aici se îndreaptă către e, marcând limita între Relublica Africa de sud și Zimbabwe (între confl. cu Tuli și localit. Pafúri) și apoi curge către S-SE (pe terit. Mozambicului), vărsându-se în Oc. Indian la S de orașul Xai-Xai. Irigații în cursul inferior. Navigabil pe c. 130 km. În 1497, Vasco da Gama a ancorat la gura acestui fluviu și l-a numit Rio do Espiritu Santo. Explorat de St. Vincent Whitshed Erskine (1868-1869) și de J.F. Elton (1870). În cursul superior, până la confl. cu Marico, poartă numele de Râul Crocodililor.

MARION și PRINCE EDWARD, insule nelocuite în S Oc. Indian, la c. 2.000 km SE de Capetown; 255 km² (Marion) și 55 km² (Prince Edward). Anexate de Rep. Africa de Sud în anii 1947-1948.

NAMIB, deșert pe coasta de SV a Africii, în Angola, Namibia și Rep. Africa de Sud, care se întinde pe c. 1.900 km lungime, între orașul Moçâmedes și gurile râului Olifants. Lățime: 50-160 km. Regiune aridă, cu precipitații ce însumează mai puțin de 100 mm pe an. Zăcăminte de diamante.

NORRIS [nóris], Frank (1870-1902), jurnalist și scriitor american. Corespondent de război în Africa de Sud (1895-1896) și Cuba (1898-1899). Operă influențată de Emil Zola. Precursor al romanului naturalist american („McTeague”, „Vandover și bruta”, „Caracatița”, „Groapa”). Romane de aventuri („Moran și Lady Letty”); poeme romantice.

NUJOMA [nujó:má], Sam Daniel (n. 1929), om politic namibian. Președinte (din 1959) al Organizației Poporului din Africa DE Sud-Vest (SWAPO). Primu președinte al Namibiei independente (din 1990).

OLANDÉZ, -Ă (< n. pr. Olanda) subst., adj. 1. S. m. și f. (La m. pl.) Popor care s-a constituit ca națiune în Olanda. Mai trăiesc în S.U.A., Canada, Indonezia ș.a. De religie creștină (protestanți, catolici etc.). ♦ Persoană care aparține acestui popor sau este originară din Olanda. 2. Adj. Care aparține Olandei sau olandezilor, privitor la Olanda sau la olandezi. ◊ Artă o. = artă dezvoltată pe teritoriul Olandei; ea și-a definit un drum propriu, cu caracter de școală, desprinzându-se de arta flamandă, la începutul sec. 17, o dată cu formarea republicilor independente a Provinciilor Unite. În arhitectură se impun preferințele pentru construcții civile, cei mai cunoscuți maeștrii find Lievens de Key (Hala de carne din Haarlem) și J. van Campen, care realizează modelul de arhitectură municipală (primăria din Amsterdam, azi Muzeul Regal); Hendrik de Keyser creează la Amsterdam „Noorder kerk”, care devine tipul preferat de biserică reformată de plan central. În sculptură, operele mai însemnate sunt monumentele funerare, cu forme severe (mormântul lui Wilhelm I de Orania, Taciturnul, de H. de Keyser). Pictura atinge apogeul în sec. 17 și se manifestă în diversele genuri, aproape fiecare oraș având o școală proprie. Portretul individual și de grup cunoaște o remarcabilă dezvoltare (Frans Hals), ca și scenele de interior, cu structuri spațiale intime și efecte de lumină calme (Vermeer, P. de Hooch, G. Terborch etc.), pictura de gen (A. van Ostade, J. Steen), natura moartă (P. Claesz van Haarlem), peisajul evocând aspecte din natura Olandei (J. van Ruysdael, M. Hobbema, J. van Goyen, A. Cuyp). Cea mai puternică personalitate a a.o. din sec. 17 este Rembrandt. Tot acum cunosc o mare dezvoltare gravura (H.P. Seghers, Rembrandt) și artele decorative (tapiseria și faianța de Delft). O nouă perioadă de înflorire artistică se conturează în sec. 19 prin operele lui J.B. Jongking, J. Israëls și, în special, Van Gogh. Sec. 20 este marcat de gruparea De Stijl însuflețită de P. Mondrian și T. van Doesburg, precum și de H.P. Berlage, considerat drept precursor al arhitecturii moderne. ♦ (Substantivat, f.) Limbă germanică din familia de limbi indo-europene, vorbită în Olanda și în jumătatea de N a Belgiei (flamanda, considerată de unii cercetători dialect al o.). Ortografie parțial etimologică, grafie bazată pe alfabetul latin. Se mai vorbește în Surinam, Antilele Olandeze, iar un dialect al limbii olandeze (v. afrikaans) a devenit o limbă literară distinctă, fiind una dintre limbile oficiale ale Republicii Africa de Sud. 3. S. f. Rasă de vaci creată în Olanda și crescută pentru producția de lapte (producția medie de 4.500 l de lapte anual). Are mai multe varietăți, cea mai răspândită fiind varietatea friză.

OLIFANTS (RIO DOS ELEFANTES), râu în SE Rep. Africa de Sud și Mozambic, afl. dr. al fl. Limpopo, în cursul inf. al acestuia; 565 km. Izv. din NNV m-ților Scorpiei, curge pe direcția S-N până în aval de Marble Hall, după care își schimbă cursul către E, trecând prin Penge, Mica, Massingir. Afl. pr.: Groot-Letaba, Shingwidzi (Singuédeze).

ORANGE [órindʒ] (ORANJE) 1. Fluviu în S Africii (Lesotho, Rep. Africa de Sud și Namibia); 2.100 km. Izv. din M-ții Scorpiei (culmea Mont-aux-Sources), trece prin S deșertului Kalahari, străbate deșertul Namib și se varsă în Oc. Atlantic (G. Alexander). Nu este navigabil din cauza regimului său variabil, a repezișurilor și cascadelor. Afl. pr.: Vaal. 2. Statul liber O. (Orange Free State), formațiune statală creată de buri după 1830, cu autonomie (1836) și capitala la Wimburg. Ocupată de trupele engleze (1848) și anexată la Colonia Capului, a devenit stat independent (1854). În urma Războiului anglo-bur (1899-1902) a devenit colonie a Marii Britanii. Capătă autonomie internă (1907) și intră în Uniunea Sud-Africană (1910). În cadrul statului nou creat își păstrează statutul de unitate administrativă (provincie, cu capitala la Bloemfontein).

ORANGE-FISH (ORANGE-VIS), tunel de irigații în Rep. Africa de Sud (platoul Zuuberg din partea central sudică). Lungime: 82,5 km (cel mai lung din lume). Unește valea fl. Orange cu râul Teebus Spruit (afluent al râului Great Fish). Debitul (57 m³/s) este prelevat din lacul de acumulare Hendrik Verwoerd de pe fl. Orange. Asigură irigarea zonelor legumicole și plantațiilor de citrice din sudul Rep. Africa de Sud.

PAHLAVI, dinastie de suverani ai Iranului: 1. Mohammad Reza Khan P., șah al Persiei (1925-1941), fondatorul dinastiei Pahlavi. Prim-min. (1923-1925). În fruntea Brigăzii căzăcești pe care o comanda, a dat o lovitură de stat (febr. 1921), răsturnând dinastia Kajarilor. Între 1921 și 1925 a oscilat între republică și monarhie, optând pentru ultima soluție sub influența directă a clerului. Printr-o conducere energică, a pus bazele statului modern, promovând, cu sprijin german, o serie de reforme în economie, învățământ și în organizarea armatei. A schimbat numele țării din Persia în Iran (1935). Silit să abdice, în urma intrării trupelor anglo-sovietice, datorită orientării sale progermane, a emigrat în Africa de Sud. Mohammad Reza Aryamehr P., sahinșah al Iranului (1941-1979), încoronat în 1967. Fiul lui P. (1). Între 1951 și 1953 a intrat în divergență cu politica primului ministru M. Mosaddeq. Grație resurselor petroliere și a unei politici reformatoare (industrializare forțată, reformă agrară, modernizarea și înzestrarea armatei, laicizarea sistemului de învățământ, drepturi egale pentru femei etc.), bazată pe sprijinul S.U.A., țara cunoaște un avânt economic și o apropiere de valorile civilizației occidentale. Nehotărâtă în fața reacției adverse a clerului tradiționalist șiit, condus de ayatollahul Rūhollāh Khomeini, și în urma unor mari mișcări populare de protest. este constrâns să părăsească (ian. 1979) Iranul (proclamat republică islamică în apr. 1979). A murit (1980) în exil.

PASIFLÓRĂ (< fr., lat.) s. f. Gen de plantă din familia pasifloraceelor, cu flori mari, strălucitoare (Passiflora). Există c. 300 specii de p. răspândite în America de Sud, Asia, Africa Orientală și Oceania. Folosite în industria farmaceutică la producerea pasifloralului. În România se cultivă ca plantă decorativă Passiflora caerulea, numită și ceasornic sau floarea pasiunii, originară din America de Sud, cu petale albe-verzui, dublate de o coroniță de radii filiforme la bază purpurii și la vârf albastre, cu pistilul și staminele mari, divergente.

PATON [péitən], Alan Stewart (1903-1988), scriitor de expresie engleză și om politic sud-african. Romane patetice în care evocă problemele sociale ale țării („Dragul tărâm al lacrimilor”); povestiri pe tema discriminării rasiale („Să plângi pentru țara iubită”, „Spre munți”, „Călătoria a continuat”, „Povestiri dintr-un ținut frământat”). Studii („Țara și poporul Africii de Sud”). A luptat împotriva apartheid-ului.

PIETERMARITZBURG [pi:tərmærițbə:g], oraș în E Rep. Africa de Sud, centrul ad-tiv al prov. KwaZulu-Natal; 156,5 mii loc. (1991). Aeroport. Metalurgia aluminiului; fabrici de cauciuc, de decorticare a orezului, textile, cosmetice, de încălțăminte și de prelucr. a lemnului (mobilă). Centru comercial. Universitatea Natal (1909). Grădină botanică. Fortul Napier (1843), monument istoric. Bisericile Saint Andrew’s (1855) și Saint George’s (1897). Întemeiat în 1838 de Pieter Retief și Gert Maritz, devine oraș în 1583.

PORT ELIZABETH [po:t ilízəbəθ], oraș în Rep. Africa de Sud (Cape), situat la 660 km E de Cape Toen, port la G. Algoa al Oc. Indian; 303,4 mii loc. (1991). Aeroport. Constr. de automobile; ind. electrotehnică, chimică, textilă, de prelucr. a lemnului, siderurgică, a pielăriei și încălțămintei, a cimentului, hârtiei și alim. Piață agricolă. Stațiune balneoclimaterică. Export de lână, citrice, cereale, min. de ifer, mangan. Universitate (1964). În 1799, englezii au construit aici fortul Frederick, în jurul căruia s-a dezvoltat (din 1820) actualul oraș.

PRETORIA [pritó:riə], capitala ad-tivă (sediul Guvernului, din 1920) a Rep. Africa de Sud, situată pe râul Alpies (afl. al lui Limpopo), pe un platou, la 1.400 m alt., la 35 km NNE de Johannesburg; 525,6 mii loc. (1991). Nod feroviar. Aeroporturile Jan Smuts și Wonderbum. Ind. siderurgică, constr. de mașini (material feroviar, asamblare de automobile, biciclete, aparataj electrotehnic, utilaje poligrafice), chimică, a cimentului, sticlăriei, textilă și alim. Două universități (1873, 1930); Muzeul Transvaal; catedrale romano-catolică și anglicană. Grădină zoologică. Întemeiat în 1855 de Marthinus W. Pretorius (primul președinte al Republicii bure Transvaal) și denumit în onoarea tatălui său, liderul bur Andries W.J. Pretorius, a devenit, în 1860, capitala Republicii bure Transvaal; din 1910, capitala Uniunii Sud-Africane, iar din 1961 a Republicii Africa de Sud.

HOLUB [holúp], Emil (1847-1902), explorator și naturalist ceh. A călătorit (1873-1875) în S Africii, ajungând până la cursul superior al fl. Zambezi și cascada Victoria. Urmărind să traverseze Africa de la S la N, a parcurs doar o treime din traseu (1883-1887). Autor al lucrării „Șapte ani în Africa de Sud”.

JAMESON [dʒeimsn], Sir Leander Starr (1853-1917), medic și om politic britanic. Stabilit în Africa de Sud (1878), la sprijinit pe Cecil Rhodes în politica de expansiune britanică. Prim-ministru al Coloniei Cap-ului (1904-1908). Fondator al Partidului Unionist (1910).

JOHANNESBURG [johánəsburk], oraș în NE Republicii Africa de Sud, centrul ad-tiv al prov. Gauteng, la 1.570 m alt.; 712,5 mii loc. (1,9 mil. loc., 1991, cu suburbiile Randburg, Soweto ș.a.). Nod de comunicații. Aeroport. Cel mai mare oraș și centru economic, comercial și financiar al țării. Expo. de aur, uraniu și metale rare. Termocentrală. Ind. siderurgică, constr. de utilaj minier, de material feroviar și automobile; produse chimice, electrotehnice, textile, de marochinărie și alim. Prelucr. lemnului. Șlefuirea diamantelor. Două universități. Observator astronomic. Grădină zoologică. Fundat în 1886; declarat oraș în 1928.

JOUBERT [dʒubér], Petrus Jacobus (cunoscut ca Piet) (1834-1900), general bur din Africa de Sud. Comandant șef al armatei bure, i-a înfrânt pe britanici la Majuba Hill (1881), provocându-le grele pierderi. În timpul Războiului anglo-bur (1899-1902), a comandat forțele armate din Orange și Transvaal.

KALAHARI [kaləhá:ri], regiune semideșertică în S Africii, mărginită la V și E de podișuri, la S de fl. Orange și la N de fl. Zambezi. Se desfășoară pe 1.500 km lungime (de la N la S) și 800 km lățime (V-E), având cea mai mare extindere pe terit. Botswanei, restul aflându-se în Africa de Sud și Namibia. K. se află la o alt. de 900-1.300 m și este acoperită de nisipuri, care formează în S câmpuri de dune. Climă tropicală-continentală, mai aridă în S. În N vegetație de savană, în centru semipustiu, iar în S pustiu. Mlaștini și lacuri sărate, pe alocuri, în N. Populație rară (beciuani și boșimani).

KALAHARI GEMSBOK NATIONAL PARK [kaləhá:ri dʒemzbok næʃənəl park], parc național situat în perimetrul de NV al Republicii Africa de Sud și cel de SV al Botswanei, extins pe 9,6 mii km². Înființat în 1931, ocrotește o faună bogată (lei, leoparzi, hiene, antilope, bivoli, struți ș.a.).

KIMBERLEY [kímbəli] 1. Podiș în NV Australiei, alcătuit din roci cristaline și bazalte. Alt. max.: 937 m (vf. Ord). Vegetație de eucalipți și savane. Expl. aurifere, de uraniu și diamante. 2. Oraș în Republica Africa de Sud (Cape); 167,1 mii loc. (1991). Nod de comunicații. Aeroport. Cel mai mare centru mondial de expl. și prelucr. a diamantelor. Din cauza exploatării miniere intensive s-au produs prăbușiri și alunecări de teren. Fabrici de ciment, mobilă și cărămidă. Fundat în 1871.

KLUG [klag], Aaron (n. 1926), biochimist britanic, originar din Africa de Sud. Cercetări care au dus la dezvoltarea microscopiei electronice cristalografice. A elucidat structura complecșilor de importanță biologică de tip acid nucleic-proteină. Premiul Nobel pentru chimie (1982).

KRUGERSDORP [krú:gərsdo:rp], oraș în Republica Africa de Sud (Transvaal), în districtul Witwatersrand, la 32 km NV de Johannesburg; 102,9 mii loc. (1985). Aeroport. Expl. de min. auro-argentifere și de mangan. Constr. mecanice. Uzine chimice. Fundat în 1887.

RASÍSM (< fr.) s. n. Teorie social-politică, care susține inegalitatea biologică și intelectuală a raselor umane, precum și caracterul determinant în istorie al particularităților rasiale ale oamenilor, ale luptei dintre rase. La mijlocul sec. 19, francezul Joseph Arthur de Gobineau a căutat să argumenteze (1855) prima concepție rasistă, proclamând pe arieni „rasa superioară”, și prin aceasta inegalitatea raselor. În perioada interbelică și în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, r., exprimat în special prin antisemitism, a devenit ideologie și politică oficială a statelor cu regim fascist. Apartheidul în Africa de Sud și Ku-Klux-Klanul în S.U.A. au dat dimensiuni aberante r.

ROODEPOORT [rú:dəpurt], oraș în NE Rep. Africa de Sud (Gauteng), în Witwatersrand, în conurbația Johannesburg (la 19 km V de acesta); 285,7 mii loc. (2001). Nod feroviar. Expl. aurului. Ind. metalurgică și textilă. Prelucr. lemnului; ciment. Fundat în 1886; declarat oraș în 1904 și municipiu în 1977.

Orange m. fluviu în Africa meridională, se varsă în Atlantic: 1900 km. ║ f. republică în S. Africei, veche colonie olandeză, recunoscută în 1852 ca. independentă (astăzi, după învingerea Burilor din 1901, anexată posesiunilor engleze din Africa de Sud): 607.000 loc. cu cap; Bloemfontein. Mine de diamant. ║ (Principe de). V. Gulielm.

ZULU s. f. Limbă din familia nigero-congoleză vorbită de zuluși în Africa de Sud. – Din engl. zulu.

ZULUS, -Ă, zuluși, -e, s. m. și f. (La pl.) Populație negroidă din Africa de Sud aparținând grupului bantu; (și la sg.) persoană care face parte din această populație. – Din fr. Zoulou.

AUSTRALOPITEC, australopiteci, s. m. Maimuță fosilă foarte apropiată de om, care a trăit în Africa de Sud-Est. [Pr.: a-us-] – Din fr. australopithèque.

BANTUSTAN, bantustane, s. n. Regiune, teritoriu etc. rezervat negrilor, în perioada regimului de apartheid din Republica Africa de Sud. – Din engl. bantustan.

BUR, -Ă, buri, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație în Africa de Sud constituită din urmașii coloniștilor europeni, în special olandezi, stabiliți aici în sec. XVII; (la sg.) persoană care face parte din această populație. 2. Adj. Care aparține burilor (1), privitor la buri. – Din engl. Boer, germ. Bur.

CAFRU, cafri, s. m. (La pl.) Veche denumire a populațiilor de limba bantu din sud-estul Africii; (și la sg.) persoană aparținând acestei populații. – Din fr. Cafres.

de KLERK [də klérk], Frederik Willem (n. 1936), om politic sud-african. De mai multe ori ministru. Președinte (1989-1994) și vicepreședinte (1994-1996) al Rep. Africa de Sud. Premiul Nobel pentru pace (1993), împreună cu Nelson Mandela.

SUD-AFRICAN, -Ă, sud-africani, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte din una dintre populațiile indigene ale Africii de Sud sau este originară de acolo; spec. persoană care face parte din populația Republicii Africa de Sud sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Africii de Sud, Republicii Africa de Sud sau sud-africanilor (1), privitor la Africa de Sud, la Republica Africa de Sud ori la sud-africani. – Din fr. sud-africain.

SUD-AFRICANCĂ, sud-africance, s. f. Femeie care face parte din una dintre populațiile indigene ale Africii de Sud sau este originară de acolo. – Sud-african + suf. -că.

PITON², pitoni, s. m. (La pl.) Gen de șerpi mari, neveninoși, din familia boidelor,^[1] care trăiesc în Africa, în sudul Asiei și în Australia, hrănindu-se mai ales cu mamifere mici (Python); (și la sg.) animal din acest gen. – Din fr. python.

NEGROID, -Ă, negroizi, -de, s. m. și f. (La pl.) Una dintre rasele umane răspândită în Africa de Sud, Sahara, în Melanezia, Noua Guinee și America; (și la sg.) persoană care face parte din această rasă umană. ◊ (Adjectival) Populație negroidă. [Var.: negrid, -ă s. m. și f] – Din fr. négroide.

SCORPIEI, Munții ~ (DRAKENS-BERG RANGE), lanț muntos în SE Africii, extins pe direcție NE-SV, pe terit. statului Lesotho și al Rep. Africa de Sud, pe 1.125 km lungime, paralel cu țărmul Oc. Indian, reprezentând marginea ridicată și abruptă a Pod. Africii de Sud. Alt. max.: 3.428 m (vf. Thabana Ntlenyana, pe terit. statului Lesotho). Alcătuit din șisturi cristaline și gresii acoperite uneori de lave bazaltice. Pantele de E sunt acoperite cu păduri dese, iar cele de V mai aride, cu vegetație de savană. Din acești munți izv. fl. Orange.

SUD-AFRICAN, -Ă, sud-africani, -e, adj. (Uneori substantivat) Care este din Africa de sud; care aparține Africii de sud.

ACANTHUS L., ACANTA, fam. Acanthaceae. Gen originar din Africa, Asia, sudul Europei, peste 20 de specii, perene, erbacee sau lemnoase. Flori sesile, liliachii, albe sau roz; apar la subsuoara unei bractei, într-un spic deosebit de frumos. Tulpini drepte, frunze mari, lobate, dințate neregulat pe margini.

ECHEVERIA DC., EȘEVERIA, fam. Crassulaceae. Gen originar din sudul Europei, Africa, Asia, America (Texas, California), Mexic, Peru, cca 148 specii, anuale sau vivace, erbacee, semilemnoase, cu tulpini de cca 50-60 cm înălțime. Frunze mici, groase, suculente, verzi-palid-albastre cu aspect metalic, dispuse în rozete. Majoritatea înfloresc în timpul iernii, formînd raceme cu flori mici, roșii, portocalii sau galbene. Tijă florală de 20-30 cm înălțime, roșiatică.

LINDENBERGIA Lehm., LINDENBERGIA, fam. Scrophulariaceae. Gen originar din estul Africii și sud-estul Asiei, cca 15 specii, erbacee, anuale sau perene. Flori (corolă cilindrică cu marginea cu 2 buze, cea inferioară trilobată, cea superioară scurtă și lată, caliciul cu 5 dinți, 4 stamine) aurii.

RICINUS L., RICIN, CĂPȘUNĂ, fam. Euphorbiaceae. Gen care are o singură specie: Ricinus communis L. Specie originară din Africa și sudul Europei. Plantă erbacee sau arborescentă cu creștere rapidă, tulpină roșiatică sau albăstruie, glabră, deseori făinoasă, fistuloasă, ramificată, pînă la 3 m înălțime, iar în locurile ei de proveniență, 12 m. Frunze mari, palmat-lobate, lobi dentați, alterne, lung-pețiolate, ascuțite, lucioase. Flori destul de mari, monoice (caliciul pergamentos cu 3-5 lacinii, stamine cu filamente de cîteva ori ramificate), dispuse în raceme, în vîrful crengilor, la bază cele mascule, gălbui, celelalte la vîrf, roșietice. înflorește vara. Fruct, capsulă. Are numeroase varietăți și soiuri care se deosebesc între ele prin înălțime, coloritul tulpinei sau al frunzelor, inflorescență, frunze (spinoase, glabre) etc.

afrikaans sn [At: DEX² / Pl: ? / E: eg Afrikaans, fr afrikaans] (Lin) Dialect al limbii olandeze vorbit de afrikaanderi în Republica Africa de Sud.

amor [At: GORJAN, H. II, 159 / V: (Mol; înv) ~iu, (îvp) ~mar, (irn) -oare / A și: (înv) amor / Pl: ~uri sn, (rar) -i sm / E: lat amor] 1 sn (Înv) Iubire adâncă (pentru Dumnezeu, pentru natură etc.). 2 sn (Îs) Amor-propriu Sentiment de prețuire pentru propria persoană, provenind din aprecierea (uneori exagerată) a propriilor calități. 3 sn (Îas) Ambiție. 4 sn Iubire (pasionată) între persoane de sex opus Si: dragoste. 5 smn (D. ambele sexe) Obiect al iubirii Si: (pop) drag, drăguț, amant, ibovnic. 6 sm (Mit) Zeul amorului, Eros. 7 sn (Bot) Arbust din familia Plumbaginaceelor, cu flori de culoare albastră, originar din Africa de Sud, care înflorește în mai-septembrie (Plumbago copensis) Si: Floarea amorului, amoraș (4).

bur², ~ă [At: DEX² / Pl: ~i, ~e / E: eg boer] 1 sm (Lpl) Populație în Africa de Sud, urmașă a coloniștilor europeni (olandezi) stabiliți în secolul al XVII-lea. 2 smf, a (Persoană) care aparține acestei populații.

VUVUZÉLA, vuvuzele, s. f. Trompetă de aproximativ 1 metru lungime folosită pe stadioanele din Africa de Sud de către suporteri în timpul meciurilor de fotbal. – Probabil din limba zulu (vuvu – „a face zgomot”).

ghepard sm [At: DN / Pl: ~rzi / E: fr guépard] Mamifer carnivor sălbatic cu cap mic și rotund, coadă lungă, picioare înalte, blană de culoare gălbuie cu pete mici, închise la culoare, care trăiește în stepele din Africa și sudul Asiei (Acinonyx jubatus).

negroid, ~ă [At: DL / P: ~gro-id / Pl: ~izi, ~e / E: fr négroïde] 1 smf (Lpl) Rasă umană, răspândită în Africa de Sud, Sahara, Melanezia, America și Noua Guinee, care prezintă caractere asemănătoare cu cele ale rasei negre. 2-3 smf, a (Șls) (Persoană) care face parte din rasa negroizilor (1). 4 a De rasa negroizilor (1).

SOWETO (abreviere provenită de la SOuth-WEst TOwnship), complex urban in NE Republicii Africa de Sud (suburbie în extremitatea de S a orașului Johannesburg), creat de autoritățile guvernamentale în 1948, exclusiv pentru o colectivitate de negri care să lucreze în folosul populației albe; 1,06 mil. loc. (1996 – cea mai mare aglomerație urbană de acest fel din țară). În iun. 1976, în acest oraș a avut loc o rebeliune a negrilor care au protestat împotriva politicii de apartheid a guvernului, totodată solicitând introducerea limbii afrikaans în școli, asistență medicală ș.a. În timpul tulburărilor rasiale de atunci au murit 176 de negri într-o săptămână. În 1978 a fost ales primul Consiliu municipal al negrilor pentru administrația orașului S., pentru rezolvarea problemelor de transport, de apă, electricitate și gospodărire comunală. În 1991 a fost abandonată politica de segregație rasială, fapt ce a determinat ca în 1994 serviciile municipale să intre sub jurisdicția marii metropole Johannesburg, negrii din S. având reprezentanți în Consiliul municipal. S. a rămas un centru-simbol al luptei populației de culoare din Africa de Sud împotriva politicii de apartheid.

SPRINGBOK (< engl.) s. m. Specie de antilopă (Antidorcas marsupialis) din zonele de savană și semideșert din S Africii, emblema națională a Republicii Africa de Sud. Are 1,2-1,5 m lungime, înălțimea la greabăn c. 80 cm, coarne mici, cu inele evidente. Culoarea este cafenie pe spate, cu o dungă roșcată pe laturile corpului și albă pe partea ventrală. Face salturi verticale caracteristice, până la 3,5 m înălțime, cu spinarea arcuită. De-a lungul spatelui prezintă un pliu al pielii acoperit cu peri albi; atunci când animalul se sperie acesta se ridică luînd aspectul unei creste. Foarte abundente în trecut, antilopepe s. au fost vânate pe scară largă, încât numărul lor s-a redus simțitor. Cunoscute și sub numele de antilope săritoare sau tsipi.

TOAST (< engl toast, scurt discurs; bucata de pîine prăjită ce se punea în cana cu bere, la ospăț) Scurt discurs rostit de cele mai multe ori la masă, în cinstea cuiva. Ex. Toastul președintelui Nicolae Ceaușescu, cu prilejul vizitei sale în Statele Unite ale Americii: Domnule președinte, Doamnă Carter, Doamnelor și domnilor, Este pentru mine și soția mea, pentru colaboratorii care mă însoțesc, o deosebită plăcere sa fim oaspeții dumneavoastră în această seară, să vizităm din nou Statele Unite ale Americii, să ne întîlnim cu mulți cetățeni ai patriei dumneavoastră. Am avut astăzi primele discuții asupra unui cerc larg de probleme. Am ajuns la o serie de concluzii comune, în primul rînd în legătură cu necesitatea unei colaborări mai largi între țările noastre, cît și la acțiuni mai susținute în direcția păcii, a democratizării relațiilor internaționale, a asigurării dreptului fiecărui popor de a trăi liber, de a se dezvolta corespunzător năzuințelor sale. Ați vorbit, domnule președinte, de faptul că mulți cetățeni din Statele Unite sînt veniți din Europa sau din alte state ale lumii. Eu nu mă pot lăuda că în România sînt mulți cetățeni care au venit din alte părți, pentru că aproape de 2 050 de ani – ținînd seama că în 1980 vom sărbători 2 050 de ani de la constituirea primului stat dac – românii au stat și vor sta pe acele meleaguri, au luptat pentru a fi liberi, și vor fi întotdeauna liberi! Desigur, istoria țărilor noastre este diferită și din alte puncte de vedere. Statele Unite sînt o țară dezvoltată, o țară mare! România este o țară mai mică, încă în curs de dezvoltare, dar animată de dorința de a face totul, bazîndu-se pe munca poporului său, pentru a-și asigura o dezvoltare cît mai largă, accesul la cuceririle științei și civilizației, pentru a asigura oamenilor o viață demnă, liberă și independentă. Cred că, în ciuda acestor deosebiri istorice, îndeosebi cele de orînduire socială, sînt multe lucruri care pot fi comune celor două țări și popoare – dorința de progres, dorința ca toate cuceririle geniului uman să fie puse în slujba fericirii popoarelor, și, fără nici o îndoială, dorința de a face totul ca minunatele cuceriri ale științei și tehnicii să nu servească distrugerii și războiului, ci să slujească progresului, bunăstării fiecărui popor, a tuturor popoarelor. Cred că aceasta constituie rațiunea supremă a omului însuși. Aceasta constituie problema fundamentală a drepturilor omului – de a ști să fie liber și să respecte libertatea altuia, de a ști să facă totul ca atît el, cît și semenii săi să se bucure de tot ceea ce creează mai bun civilizația. (Vii aplauze) Desigur, asupra unor probleme putem, pe drept cuvînt, să avem principii filozofice diferite. Și nu este nimic rău în aceasta. Dar noi, în România, pornim de la faptul că tot ceea ce realizăm trebuie să servească bunăstării poporului, să ajute omului să-și făurească o viață mai demnă, mai echitabilă, împărțind – cum spune românul – puținul care îl avem în așa fel încît fiecare să se poată bucura de ceea ce s-a creat în țară. Ați vorbit în seara aceasta de campania dumneavoastră electorală, de felul cum ați fost ales președinte al Statelor Unite. Desigur, este un lucru minunat că ați putut învinge obstacolele – și, astfel, în fruntea Statelor Unite să fie un fermier. Eu sînt tot fiu de țăran: am muncit și la cimp și în fabrici. Deci și în România, în fruntea statului este un fiu de țăran și muncitor – și poate tocmai de aceea poporul român înțelege bine că ceea ce realizăm este pentru el însuși, fiind hotărît să facă totul pentru a-și asigura o viață tot mai demnă. (Aplauze puternice) Dealtfel, dacă țin bine minte, unul din primii președinți ai Statelor Unite, Abraham Lincoln, a fost muncitor, iar întemeietorul socialismului științific, Marx, a vorbit despre „acest fiu cinstit al clasei muncitoare” – cum îl numea el – considerîndul un exemplu de felul cum oamenii muncii se pot ridica la cele mai înalte răspunderi în conducerea statului. Desigur, cînd vorbim de drepturile omului este bine să reamintim de toate acestea pentru că drepturile omului încep prin dreptul la muncă, dreptul la învățătură, la cultură, dreptul la o viață liberă, dreptul de a lua parte la conducerea statului, fără nici un fel de discriminare, și inclusiv dreptul de a avea orice credință religioasă sau convingere filozofică. Noi respectăm pe deplin și considerăm că aceste drepturi sînt sfinte – ca să spun așa – că trebuie făcut totul pentru ca ele să se afirme în toate statele lumii și să constituie baza unei colaborări egale între toate națiunile. Iată de ce ne pronunțăm împotriva războiului, pentru dezarmare și, în primul rînd, pentru dezarmarea nucleară. Iată de ce considerăm că trebuie să facem totul pentru ca lumea sa nu mai fie împărțită în blocuri militare opuse, ci să se realizeze relații noi, de egalitate, fără blocuri militare. Iată de ce ne pronunțăm pentru o soluție politică în Orientul Mijlociu. Am salutat inițiativa președintelui Sadat – și sperăm că Israelul va răspunde în mod corespunzător acestei inițiative, că toate statele din această zonă vor acționa pentru a se ajunge la o pace trainică și justă. Din aceleași motive, dorim ca în Europa să se realizeze relații noi, să înfăptuim prevederile documentelor de la Helsinki. Dar, fiind multe „coșuri”, dorim să li se acorde atenție tuturor, și mai cu seamă problemelor de ordin militar, pentru că pe continentul european, de unde au venit și mulți cetățeni americani, sînt concentrate cele mai multe armate și cel mai modern armament. Și dumneavoastră știți că Europa este prea mică pentru ca să mai fie loc și pentru armate și armamente – care ar trebui înlăturate. De aceea, acordînd atenție tuturor „coșurilor”, dăm cea mai mare importanță dezangajării militare și dezarmării. Din aceleași motive, sprijinim mișcările de eliberare din Rhodesia și Namibia, lupta majorității din Africa de Sud, a acestor popoare care au dreptul de a fi libere, de a-și hotărî soarta și de a participa la conducerea proprie. În fine, n-aș putea să nu vorbesc de faptul ca două treimi din omenire este săracă, în timp ce o treime este relativ bogată, pentru că și din aceștia nu toți sînt bogați. Aceasta ne impune nouă să facem totul, să fim alături de cei săraci, de țările în curs de dezvoltare, ajutîndu-le să obțină progrese economico-sociale mai rapide, pentru că numai astfel se poate asigura ca toate națiunile să se bucure de cuceririle civilizației. Am saluta cu multă satisfacție dacă Statele Unite ar sprijini activ soluționarea, într-o formă nouă, a acestor probleme, dacă, într-adevăr, ar face mai mult pentru aceste două treimi din omenire care trăiesc în sărăcie. Desigur, am în vedere nu numai Statele Unite, ci toate țările dezvoltate, pe toți aceia care pot și trebuie să acționeze pentru soluționarea într-o formă nouă a acestor probleme vitale pentru viitorul omenirii. Știm bine că aceste probleme nu se pot soluționa doar de cîteva țări, fie ele chiar mari, ca Statele Unite. Este necesar ca toate popoarele să-și unească eforturile pentru a se ajunge la soluții care să corespundă năzuințelor fiecărei națiuni. Avem convingerea că, în ciuda greutăților existente, popoarele vor reuși să soluționeze probleme într-o formă nouă, să realizeze o lume mai dreaptă și mai bună. Dorim ca vizita și convorbirile noastre să identifice noi domenii de colaborare între România și Statele Unite, precum și noi posibilități de a contribui la soluționarea problemelor complexe care preocupă întreaga omenire. În încheiere, doresc să vă mulțumesc, încă o dată, pentru ospitalitatea de care ne bucurăm pe pămîntul țării dumneavoastră. Doresc să toastez pentru o bună colaborare între România și Statele Unite! Pentru o politică internațională democratică! Să urez poporului american prosperitate și pace! În sănătatea dumneavoastră, domnule președinte, și a doamnei Carter! Și vă aștept cu multă bucurie în România! În sănătatea dumneavoastră, a tuturor. (Aplauze).

SPRINGS [spriŋz], oraș în NE Republicii Africa de Sud, la 47 km E de Johannesburg; 160,7 mii loc. (1996). Nod feroviar. Expl de aur (prima mină de aur s-a deschis în 1905), uraniu și cărbuni. Siderurgie; metalurgie neferoasă; constr. de utilaj electrotehnic, poligrafic și minier, de mașini-unelte, biciclete; ind. sticlei și s hârtiei. Fondat în 1885.

zulu s, ain [At: DLR / E: eg zulu (language)] 1-2 (Șîs limba ~) Limbă din familia nigero-congoleză, vorbită de zuluși în Africa de Sud.

zulus, ~ă [At: CONTEMPORANUL, I, 314 / Pl: ~uși / E: fr Zoulous] 1 smf Persoană care face parte din populația negroidă aparținând grupului bantu din Africa de Sud. 2 smf (Om) originar din Africa de Sud, din grupul bantu. 3 smp Populație de rasă negroidă din grupul bantu care trăiește în Africa de Sud. 4 a Care aparține populației de rasă negroidă din grupul bantu. 5 a Privitor la zuluși (3).

bantustán s.n. Regiune, teritoriu etc. rezervat negrilor sub regimul rasist din Republica Africa de Sud. • pl. -e. / <eng. bantustown.

bantustanizáre s.f. Politică a regimului rasist din Republica Africa de Sud, care urmărea izolarea negrilor în bantustane. ◇ Fig. S-a opus bantustanizării unei țări europene. • pl. -ări. /bantustan + -izare.

sud-african, ~ă [At: DL / Pl: ~i, ~e / E: sud² + african cf fr sud-africain, ger süd-afrikanisch] 1 smf Persoană care face parte din una dintre populațiile indigene ale Africii de Sud sau care este originară de colo. 2 sm (Lpl) Populație, popor, națiune care locuiește în Republica Sud-Africană sau în Africa de Sud. 3 a Care aparține Africii de Sud, Republicii Sud-Africane sau sud-africanilor (1). 4 a Privitor la Africa de Sud, la Republica Sud-Africană sau la sud-africani (1). 5 a Originar din aceste ținuturi.

basúto subst. Populație africană negroidă, din familia bantu, care locuiește în Lesotho și în unele regiuni ale Africii de Sud. • /de la nm. pr. Basuto[land], denumirea protectoratului britanic devenit, odată cu independența, regatul Lesotho din S Africii.

zulu adj.invar. (lingv.) Limba zulu (și subst.) = limba din familia nigero-congoleză vorbită de zuluși în Africa de Sud. • /<engl. zulu [language].

zulus s.m. (la pl.) Populație de rasă negroidă, din grupul bantu, care trăiește în Africa de Sud; (și la sg.) persoană care face parte din populația negroidă din Africa de Sud, aparținînd grupului bantu, sau este originară de acolo. • pl. -și. /<fr. Zoulous.

veld s.n. (biol., geogr.) Savană cu ierburi înalte pe platourile Africii de Sud. • /<fr. veld<cuv. olandez.

bur, -ă s.m., adj. 1 s.m. (la pl.) Populație în Africa de Sud constituită din urmașii coloniștilor europeni, în special olandezi, stabiliți aici în sec. 17; (și la sg.) persoană care face parte din această populație. 2 adj. Care aparține burilor, care se referă la buri. • pl. -i, -e. /<engl. Boer, germ. Bur.

PITON² ~i m. (nume generic) Șarpe exotic neveninos, de talie foarte mare, care trăiește în Africa și în sudul Asiei și a cărui piele se întrebuințează în industrie. /<fr. python

DROMADER s.m. Cămilă din nordul Africii si din sud-vestul Asiei cu o singură cocoașă, folosită la călărit și pentru transportat poveri. [< fr. dromadaire].

DROMADER s. m. cămilă cu o singură cocoașă din nordul Africii și din sud-vestul Asiei, la călărit și transport. (< fr. dromadaire, lat. dromaderius)

LÉPRĂ (< ngr.) s. f. 1. Boală infecțioasă cronică, cu localizare cutanată și viscerală, provocată de un bacil acidorezistent, numit Mycobacterium leprae sau bacilul Hansen. După un debut sub forma unor pete roșii, boala evoluează lent spre noduli ulceroși, care duc la mutilări locale (mai ales la față și la extremități). Endemică în numeroase țări tropicale sau subtropicale (America de Sud și Centrală, Africa, Asia). Boala afectează în jur de 11 milioane persoane, India fiind țara cu cel mai mare număr de bolnavi din lume. ♦ Fig. Racilă, plagă. 2. Om fără caracter, fără scrupule; ticălos.

DROMADER, dromaderi, s. m. Cămilă cu o singură cocoașă, care trăiește în nordul Africii și în sud-vestul Asiei și e vestită prin repeziciunea cu care străbate distanțele (Camelus dromedarius). – Variantă: (învechit) dromaderă, dromadere (ANGHEL, PR. 115, NEGRUZZI, S. II 131), s. f.

HIENĂ, hiene, s. f. Mamifer carnivor din Africa și din sud-estul Asiei, foarte asemănător cu cîinele, care se hrănește mai ales cu cadavre (Hyaena). Vîntul a trecut pe lîngă cușca șacalilor și a hienelor, și bietul parfum sfios se retrage. ANGHEL, PR. 114. L-am găsit într-o stare foarte proastă, plimbîndu-se de colo pînă colo, ca o hienă în cușca ei, și văitîndu-se de durere. CARAGIALE, O. II 339. – Pronunțat: hi-e-.

GREACĂ s. f. (cf. lat. Graecus, fr. grec, grecque): limbă indo-europeană vorbită de grecii din Grecia continentală, din insulele Mării Ionice și ale Mării Egee și de cei răspândiți în sudul Italiei, în Sicilia, în Albania, în Iugoslavia, în Bulgaria, în România, în Cipru, în sudul Ukrainei, în Africa, în America, în Australia etc. Limba g. a fost a treia limbă indo-europeană (după vedică și sanscrită) care a servit ca mijloc de exprimare a unei civilizații de mare prestigiu (în filozofie, în literatură, în retorică). A fost singura limbă străină respectată și cultivată de romani, deoarece îi era recunoscută superioritatea, iar influența ei asupra limbii și literaturii latine a fost foarte mare. Folosea alfabetul împrumutat de la fenicieni, alfabet care a stat apoi la baza celui latin (din care s-au format ulterior toate alfabetele occidentale europene) și a celui chirilic. G. a fost limba oficială a imperiului bizantin, până la căderea Constantinopolului sub turci (1453) și, parțial, limbă de cult. Istoria limbii g. cuprinde trei etape: a) greaca veche (elina) atestată prin inscripțiile de la Micene ce datează din secolul al XIV-lea î.e.n. În această limbă a scris Homer celebrele sale poeme – Iliada și Odiseea (probabil în sec. al IX-lea – al VIII-lea î.e.n.). Se presupune că era scindată în cinci dialecte: dialectul ionic – în care a scris marele istoric Herodot, dialectul atic – în care au scris marii tragici Eschil, Sofocle și Euripide și marii filozofi Platon și Aristotel, dialectul eolic – în care au scris Hesiod, Alceu și Sapho; dialectul doric – în care au scris poetul Pindar și învățatul Arhimede; dialectul aheean. Contopindu-se treptat între ele, pe baza dialectului atic, aceste dialecte au dat naștere, în secolele al IV-lea -al III-lea î.e.n., limbii grecești comune denumită koiné, care a devenit, datorită prestigiului civilizației grecești în vremea împăratului Alexandru cel Mare, limbă internațională de înțelegere între populațiile din Balcani, Asia Mică și Egipt; b) greaca medie (bizantină), vorbită între secolele al VI-lea – al XV-lea e. n. și devenită limba oficială a imperiului bizantin. Aceasta a contribuit mult la crearea unei civilizații balcanice unitare și explică multe dintre trăsăturile lingvistice comune pe care le au popoarele din această zonă. c) greaca modernă (neogreaca), constituită prin secolul al XVI-lea, când limba greacă începuse să-și restrângă influența și folosirea. Este limba vorbită astăzi în Grecia. În secolul al XVIII-lea e. n., limba g. a fost promovată de fanarioți ca limbă a afacerilor și a culturii în Moldova și Țara Românească, creându-se astfel un puternic curent grecizant.

PRERIE, prerii, s. f. Vastă întindere de pășune în America de Nord, asemănătoare cu stepele europene și asiatice. Stepele au cea mai mare răspîndire în U.R.S.S., apoi în America de Nord (preriile), în America de Sud (pampasurile), în Africa și Australia vestică. GEOGRAFIA FIZ. 289.

ANDRACHNE L., ANDRAHNE, fam. Euphorbiaceae. Gen originar din America de N, Asia, sudul Europei și Africa, 19 specii, mici tufe cu frunze nedentate. Flori mici, galbene-verzui, cu petale mai scurte decît caliciul. Înflorește vara.

ECHINOPS L., MĂCIUCA CIOBANULUI, fam. Compositae. Gen originar din Africa, Asia și sudul continentului nostru, cca 98 specii, erbacee, perene, înalte de 1-1,5 m, erecte, ramificate. Frunze penat-fidate, spinoase. înfloresc vara-toamna Flori albe sau albastre cu nuanțe metalice, dispuse în capitule florale globuloase, spinoase.

HEDERA L., IEDERĂ, fam. Araliaceae. Gen originar din sudul Europei, nordul Africii și Asia, cuprinde 7 specii, arbuști agățători. Tulpina se fixează de arbori sau alte obiecte de sprijin cu ventuzele de pe rădăcinile aeriene. În lipsa suporților devine tîrîtoare. Frunze simple, coriacee, persistente, glabre, lucioase, digitat-nervate, verzi, – partea superioară mai închisă și cu nervații accentuate, cea inferioară mai deschisă și nervație mai puțin accentuată -, cu marginile întregi, ovate – pe lujerii floriferi – și dințate sau lobate – pe cei vegetativi; lamina, de cele mai, multe ori mai scurtă decît pețiolul. Flori albe sau galbene, dispuse în umbele. Fruct, bacă neagră, cca 5 mm diametru.

CALENDULA L., GĂLBENELE, fam. Compositae. Gen de plante erbacee, anuale și vivace, originare din sudul Europei, nordul Africii, cca 25 specii, cca 50 cm înălțime. Tulpină cu miros particular, fragilă, erectă, ramificată. Frunze alterne, oblonge pînă la lanceolate, sesile, cu margini ciliate. Fiori (albe, galbene, roșii-portocalii) în capitule mari, terminale, în care florile discului, mascule, sînt sterile, cele radiale, fertile. Fructul, achenă lungă, țepoasă.

LEGOUSIA Dur., LEGOUSIA, fam. Campanulaceae. Gen originar, din. America de N, sudul Europei, nordul Africii, vestul Asiei, 12 specii, erbacee, erecte sau pe sol, anuale sau perene. Flori (corolă campanulată sau rotată, obișnuit, cu 5 lacinii, caliciul de 5 ori segmentat, antere libere, stamine înguste, ovar cu 3 loji, stil lung cît corola), albe, roșii, albastre, violete, în axa frunzei, în umbelă, scurt sau chiar nepedunculată. Frunze alterne, dentate sau nedentate, Fruct, capsulă liniar-cuneată, unghiulară.

LEONTICE L., LEONTICE, fam. Berberidaceae. Gen originar din sudul Europei, nordul Africii, Asia, 12 specii, rizomi bulboși. Flori galbene, în ciorchine sau umbelă. Frunze penate sau crestate. Fructul, o capsulă pergamentoasă cu 2-8 semințe.

LIMNOPHILA R. Br., LIMNOFILA, fam. Scrophulariaceae. Gen originar din Australia, sudul Asiei, estul Africii, 35 specii, plante de apă cu frunze de 2 feluri: submerse (palmat-sectate și penate) și plutitoare. Flori (corolă cu 2 buze, cea inferioară adînc-trilobată cu lobul mijlociu crestat, cea superioară scurtă, bilobată, stigmat bilobat, 4 stamine, caliciul cu 5 lacinii) nepedunculate, albe.