ARDEIA, ardeiez, vb. I. 1. Tranz. A condimenta o mâncare cu ardei iute (sau cu piper, boia etc.). 2. Refl. Fig. (Fam.; despre oameni) A se irita, a se supăra. [Pr.: -de-ia] – Din ardei.

CIUȘCĂ, ciuște, s. f. (Reg.) Ardei iute. – Din bg. čuška.

ARDEI s. (BOT.) 1. (Capsicum annuum) (reg.) pipărișă, piper, (Transilv.) ardeică, paprică, (Transilv. și Ban.) piparcă, (Mold.) pipăruș, (Bucov.) pipărușcă. 2. ardei iute = (reg.) ciușcă, țușcă.

CIUȘCĂ s. v. ardei iute.

ȚUȘCĂ s. v. ardei iute.

țușcă (oaie, basma, ardei iute) s. f., g.-d. art. țuștii; pl. țuști

A ARDEIA ~iez tranz. (mâncăruri, alimente) A prepara cu ardei iute; a iuți. [Sil. -de-ia] /Din ardei

BOIA ~iele f. pop. 1) Substanță colorantă cu care se acoperă diferite obiecte în scop decorativ sau de protecție; vopsea; culoare. 2) fam. Produs cosmetic care se aplică în special pe față pentru a-i modifica aspectul natural; fard. 3) Condiment sub formă de praf roșu, obținut din ardei iute pisat. [Art. boiaua; G.-D. boielii; Sil. bo-ia] /<turc. boya

PIPĂRUȘ ~i m. 1) pop. Plantă legumicolă cultivată pentru fructul ei cărnos, bogat în vitamine, la început verde, apoi galben, având gust dulce (sau iute); ardei. ◊ Cu ~ cu o ușoară nuanță obscenă; picant. 2) Fruct al acestei plante. /piper + suf. ~uș

PIPER ~i m. 1) Arbust exotic cu tulpină târâtoare, având frunze ovale, flori mici, galbene, și fructe boabe (negre la coacere), folosite drept condiment. ◊ A avea (sau a fi) cu ~ la nas a fi răutăcios. A i se sui ~ul la nas a se supăra. 2) reg. Plantă legumicolă cultivată pentru fructul ei cărnos, bogat în vitamine, la început verde, apoi galben sau roșu, având gust dulce sau iute înțepător; ardei. ◊ ~-roșu boia de ardei. Iute ca ~ul a) care se irită ușor; supărăcios; b) care este sprinten, harnic. 3) Fruct al acestei plante. /<ngr. pipéri, sl. piperu

CHILI s.n. Cuvânt de origine indiană sud-americană, de circulație internațională în variantele engl. chile, chili, chilli, pentru: 1. Ardei iute, respectiv boia. 2. Amestec tradițional de condimente, numit și chili mexican sau american (engl. chili powder, germ. Chilipulver), ce nu trebuie confundat cu ardeii sau cu simpla boia de ardei (engl. chilli powder, germ. Chillipulver), constând în principal din boia, chimion amar, oregano și usturoi, utilizat pentru asezonarea preparatelor specifice. 3. Preparat culinar (supă, tocăniță) condimentat cu chili (2), cel mai cunoscut fiind chili con carne, mâncare specific texană din carne de vită tocată, boabe de fasole, bucăți de ardei și roșii; adaptat bucătăriei europene, chilli con carne este o tocăniță din carne de vită cu felii de ardei, în sos picant.

CURRY s.n. Amestec de condimente, de origine indiană, realizat după nenumărate rețete, sub formă de pudră sau pastă; compoziția clasică cuprinde: curcuma, coriandru, chimion amar, piper, cuișoare, cardamom, ghimber, nucșoară, tamarin, ardei iute, la care se poate adăuga fenicul, ginseng, busuioc uscat, boabe de muștar, scorțișoară ș.a.; prin ext., preparat culinar sub formă de tocăniță, condimentat cu curry (curry de miel, de pasăre, de porc etc.).

ICRĂ, icre, s.f. (În special la pl.) Denumire generică pentru ouăle peștilor; în expr. salată de icre = icre (de crap, de hering, de scrumbie, de știucă) emulsionate sub formă de spumă albă, cu adaos de diverse ingrediente (ceapă tocată, măsline, ardei iute); icre tarama = icre de chefal sau ton, conservate sub formă de pastă sărată, de culoare roz-oranj (ngr. tarama), respectiv salata făcută din acestea (ngr. taramosalata); icre de Manciuria sau caviar roșu = icre mari de până la 7 mm diametru, de culoare roșiatică, prelevate de la o specie de somon din Oceanul Pacific (Oncorhynchus keta), utilizate ca și caviarul; icre negre sau caviar = icre prelevate de la sturioni (morun, cegă, păstrugă ș.a.)

chipăruș, chipăruși, s.m.(reg.) ardei iute.

iuțele s.f. pl. (reg.) legume iuți, ardei, castraveți.

pipărcat, pipărcată, adj. (reg.; despre mâncăruri) care a fost condimentat cu multă boia de ardei sau cu piper, ardei iute etc.

pițur², pițuri, s.m. (reg.) ardei iute mic.

puțoi, puțoi, s.m. (pop. și fam.) 1. băiat mic. 2. țoi (pentru țuică, rachiu). 3. (la pl.) țurțuri de gheață. 4. plantă denumită sângele-voinicului. 5. fruct de ardei iute (mic). 6. specie de cartofi lungăreți, gălbui.

țâțârigi s.m. pl. (reg.) ardei iuți.

țâțoc, țâțoace, s.n. (reg.) 1. furuncul. 2. ardei iute.

țipar, țipari, s.m. (reg.) ardei iute; țipoi.

țipoi s.m. (reg.) ardei iute; țipar.

CURRY [CARI] s. n. mâncare foarte condimentată din ardei iute, piper și alte ingrediente. (< fr. curry)

focul lui ardei (iute) expr. 1. iubire. 2. afacere pe picior mare, riscantă prin natura sa ilicită.

ARDEI, ardei, s. m. Plantă erbacee cu flori albe și fructe verzi sau roșii (Capsicum annuum); fructul acestei plante e întrebuințat ca aliment sau condiment. Ardei gras. Ardei iute. – Din arde + suf. -ei.

ARDEIAT, -Ă, ardeiați, -te, adj. (Despre mîncăruri) În care s-a pus mult ardei; iute. – V. ardeia.

PIPARCĂ, pipărci, s. f. (Reg.) Ardei (iute). ◊ Expr. Nici piparca n-o întrece, se spune despre o femeie limbută și iute. – Magh. paprika (după piper).

popricat, -a, (papricat), adj. – Condimentat cu ardei iute. – Din poprică.

*ardei iute s. m. + adj.

iute 1. care se mișcă repede: mai iute decât gândul; 2. ce pișcă: ardeiu iute; 3. fig. vehement: om iute. [Slav. LĬUTŬ]. ║ adv. cu repeziciune.

ARDEIA, ardeiez, vb. I. 1. Tranz. A condimenta o mâncare cu ardei iute (sau cu piper, boia etc.). 2. Refl. Fig. (Fam.; despre oameni) A se irita, a se supăra. – Din ardei.

CIUȘCĂ, ciuște, s. f. (Pop.) Ardei iute. – Din bg. čuška.

ARDEI, ardei, s. m. 1. Plantă erbacee din familia solanaceelor, cu flori albe și fructe de culoare verde sau roșie (Capsicum annuum); fructul acestei plante (uneori cu gust iute), întrebuințat ca aliment sau condiment. Băgă în logosul lui și cîteva dojeniri, tăioase ca ardeiul. PAS, L. I 13. Era, măre, acest Silen gras și gros ca un butoi... fața lui, fața sfeclei, nasul ca un ardei roșu. ISPIRESCU, U. 104. Ardei gras = specie de ardei mare și cărnos. Ardei iute = specie de ardei mic, de formă lunguiață și ascuțită, cu gust iute; pipăruș, chipăruș, paprică. Expr. Iute ca ardeiul = a) foarte vioi, neastîmpărat; b) iute din fire, supărăcios. A da cu ardei pe la nas = a întărită, a ațîța, a irita. ◊ Fig. Ei, și dumneata, nea Ioane!... Ardei ai avut totdeauna pe limbă, dar s-ar zice că acuma ai și piper. PAS, L. II 75. 2. Fig. Fire sau purtare iute, aspră. N-a fost tocmai bine, deoarece de ardeiul Agapiei i s-a pîrjolit curînd [soțului ei] gîtița. SADOVEANU, M. C. 8.

GOGOAȘĂ, gogoși, s. f. 1. Prăjitură făcută din aluat dospit și prăjită în ulei sau untură. Luase o farfurie și punea în ea... niște gogoși. PAS, Z. I 76. ♦ Fig. (La pl.) Minciună mare. Căpitanul... mi-a spus că sînt toate gogoși, că la cazarma lor nici pomeneală n-a fost despre vreun bulgar. CARAGIALE, O. II 204. Fugi, monșer! Cine ți-a spus gogoșile astea? id. M. 63. ◊ Expr. A înșira (la) gogoși = a spune minciuni. Tot înșiră la gogoși Spuind despre moși păroși. PANN, P. V. I 9. 2. Excrescență rotundă, de mărimea unei alune, care se face pe ramurile unor specii de stejar. Cu gogoși de tufă nu se-nnegresc sprîncene. PANN, P. V. I 51. ◊ Gogoașă de ristic = excrescență care se formează pe ramurile tinere ale unei specii de stejar în urma unei înțepături a viespii de stejar; se întrebuințează ca medicament astringent, la fabricarea cernelii negre, ca vopsea etc. 3. Învelișul în care se înfășoară larva (nimfa, crisalida) unei insecte, înainte de a ajunge la maturitate; păpușă. ◊ Gogoașă de mătase = învelișul format din firul produs de viermele de mătase, în stadiul de metamorfoză a acestuia în fluture; cocon. Nu mă pot închide în trecut Ca omida în gogoașa de mătasă. BENIUC, V. 25. 4. Nume dat la diferite lucruri rotunde, umflate. Nasul lui mic, gogonat la vîrf și roșu-albastru, ca gogoșile celui mai iute ardei. GALACTION, O. I 207. – Pl. și: gogoașe. - Variantă: (Mold.) gugoașă, gugoși (NEGRUZZI, S. I 230) și gugoașe (NEGRUZZI, S. I 286), s. f.

GOGONAT, -Ă, gogonați, -te, adj. Umflat și rotund, în formă de glob. Nasul lui mic, gogonat la vîrf și roșu-albastru, ca gogoșile celui mai iute ardei, te punea pe gînduri. GALACTION, O. I 207. ♦ Fig. (Mai ales despre minciuni, prostii) Mare, exagerat, încornorat. Iliescu e un prost cînd crede că, spunînd minciuni gogonate, zdruncină moralul taberei dușmane. PAS, Z. II 228. He! he!... gogonată o mai spuseși, jupîne. ALECSANDRI, T. I 388.

PARĂ¹ s. f. 1. Flacără, văpaie. Para lungă Se-nalță-n sus albastră. EMINESCU, O. I 93. Ard nuielele trăsnind, Crește para scînteind. ALECSANDRI, P. II 106. ◊ (Determinat prin «de foc») L-oi hrăni cu jaratec și l-oi adăpa cu pară de foc. EMINESCU, N. 27. ◊ Fig. Apusul joacă într-un potop de pară: Se duce craiul zilelor de vară Spre alte lumi. IOSIF, P. 33. Mîndra seceră secară, Năframa-i arde cu pară. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 124. ◊ Loc. adj. De pară = ca flacăra, arzător, dogoritor. Vestim... steaua de pară, Sus, peste Grivița proletară. DEȘLIU, G. 19. ◊ Expr. A se face (sau a se supăra, a se mînia) foc și pară v. foc. A trece (sau a sări) prin foc (sau prin apă și pară) = a înfrunta orice primejdie, a face tot posibilul. Era gata Pentru ea să sară Prin apă și pară. COȘBUC, P. II 147. ◊ (În comparații și metafore) Sabina roși pară, fiindcă întîia oară o trata cineva ca pe-o domnișoară. C. PETRESCU, C. V. 14. Gustă dintr-un ardei; ardeiul iute para focului. HOGAȘ, DR. 12. Sufletul meu arde-n iubire ca para. EMINESCU, O. I 231. 2. Fig. Sentiment puternic; înflăcărare; chin sufletesc. V. foc. Ce ochi cuminți ori plini de pară, Privind la voi cu drag se bucurară? IOSIF, P. 36. Gîndu-i se topea de pară. COȘBUC, P. I 124. Para la inim-ajunge, Badea suspină și plînge. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 223.

PICA¹, pic, vb. I. Intranz. 1. A cădea (de la înălțime), a se deplasa (repede) spre pămînt; a se prăbuși. Paserea, drept mulțămită că o iertase cu viață, lăsă să-i pice din cioc pe oblîncul șelei voinicelului o piatră de zamfir mare și frumoasă. ODOBESCU, S. III 180. Meșterii gîndea Și ei își făcea Aripi zburătoare De șindrili ușoare. Apoi le-ntindea Și-n văzduh sărea, Dar pe loc cădea Și unde pica, Trupu-și despica. ALECSANDRI, P. P. 192. ◊ Expr. (Familiar) A-i pica cuiva mură în gură, se spune cînd cineva obține un bun, o favoare, un avantaj fără nici o osteneală. V. mură. Mihai știa că neamțul nu descărcase nici o pușcă, ca să apere aceste țări de neomeniile turcilor, și îi era ciudă cum să-i pice lui mură în gură o bucățică așa de bună din chiar senin. ISPIRESCU, M. V. 35. A pica cuiva nasul = a pierde mîndria, a se umili, v. nas. Nu i-a picat încă cașul de la gură = e încă copil nepriceput, fără experiență, v. caș. A pica cerul pe cineva = a) a se supăra rău; b) a rămîne stupefiat; c) a se simți rușinat (tare). ♦ (Despre brumă) A se lăsa, a se așterne. Iată storsul a trecut, Și badea încă n-o vint, Ba și bruma o picat, Badea-n cap nu m-o legat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 142. 2. (Despre lichide, mai ales despre ploaie) A cădea în picături. Ploaia peste case pică tot mai rar Și-n grămezi de neguri apele se strîng. TOPÎRCEANU, B. 78. Boabele de apă prelingîndu-se de pe streșini și picurînd în clipe ritmate... făceau un fel de cîntare. CARAGIALE, O. I 360. Sus la munte ninge, plouă, La Craiova pică rouă. ALECSANDRI, O. 128. ♦ Tranz. A face să cadă (pe cineva sau pe ceva) picături dintr-un lichid sau dintr-o materie topită; a picura. Peștișorii mărunți... înfipți în frigărui de lemn și fripți, după ce fuseseră picați cu unt proaspăt. MACEDONSKI, O. III 8. Să picați trei picături de sînge peste mortăciunea ce o plîngeți și va învia. ISPIRESCU, L. 345. ◊ Expr. (Întărind o propoziție negativă) Să-l pici (sau să-l fi picat) cu ceară (sau cu lumînarea) = să-i faci orice..., cu nici un preț... Grigoriță, care. nu mînca iute să-l fi picat cu ceară, gustă dintr-un ardei; ardeiul iute para focului. HOGAȘ, DR. 252. Hei, bădiță Costachi, zic eu în gîndul meu, dacă mă iai așa, nu-mi scoți tu vorbulița din gură să mă pici și cu luminarea. VLAHUȚĂ, O. AL. I 181. Nu-și astîmpăra gura cătră mai-marii săi, măcar să-l fi picat cu luminarea, CREANGĂ, A. 134. 3. A se desprinde (din locul său), a cădea (și a se pierde). Mai stăi de mă alintă Cu mîna ta cea mică, Și spune-mi de ce-i toamnă Și frunza de ce pică. BACOVIA, O. 82. Cîntă puiul cucului în mijlocul codrului Ș-așa cîntă de cu jale, De pică frunza pe cale; Ș-așa cîntă de duios, De pică frunzele jos! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 220. Copilaș cu cal de foc! Oprește negrul pe loc, Că-i pică potcoavele Și-ți răpune zilele. ALECSANDRI, P. P. 107. ◊ Expr. (Familiar) Pică de coaptă v. copt. ♦ (Familiar, despre îmbrăcăminte) A nu se mai ține (pe corp), a fi numai zdrențe. Amîndoi fost-ați la carte, De nici unul n-avui parte. Avui parte d-un mișel Pică țundra de pe el; El mi-o dă să i-o cîrpesc Eu o iau și o izbesc. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 277. 4. A-și pierde poziția verticală, a se răsturna, a cădea întins (la pămînt). Vină, bădița, prin dos, Că-i portița de rogoz, Cum pui mîna pică jos. HODOȘ, P. P. 43. Măi bădiță, păr galbăn, De dorul tău mă leagăn Cum se leagănă iarba Cînd o taie cu coasa; Cum o taie pică jos Și cum pică-ngălbenește... Așa dorul mă topește! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 87. ◊ Expr. A pica de somn = a fi foarte somnoros, a moțăi. Ilinca își frecă ochii cu dosul palmei: pica de somn. AGÎRBICEANU, S. P. 36. Aș vrea să fiu un biet bunic, Adus din spate și pitic, Să-mi mîngîi barba albă; Să stau la foc, de somn să pic, Visînd la vremea dalbă. IOSIF, PATR. 29. A pica de oboseală = a fi foarte obosit, sleit, extenuat. A pica la (sau în) genunchi (înaintea cuiva) = a se pleca (înaintea cuiva) în semn de supunere sau admirație sau pentru a cere iertare, ajutor etc. Niciodată nu voi pica la genunchi înaintea domnului Hufeland sau înaintea oricui. KOGĂLNICEANU, S. 123. ♦ (Neobișnuit, despre clădiri) A se dărîma, a se surpa, a se nărui. Eu sînt ca omul acela care, după ce a clădit un pala! măreț.. vede picînd într-un minut edificiul său. BOLINTINEANU, O. 337. ♦ Fig. A cădea în luptă, a muri. [Ștefan cel Mare] dădu poruncă să alegem și să îngropăm pe morții noștri. Puțini picară, dar mari suflete. DELAVRANCEA, A. 46. Leul se întărîtase nevoie-mare. Acum nu mai era chip să-l lase în pace. Trebuia să pice unul din doi. ISPIRESCU, U. 31. Și nu mă lăsa să mor! Că-i păcat de dumnezeu Să pice voinic ca eu. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 103. 5. A sosi (pe neașteptate); a se ivi, a apărea. Pică tocmai cînd Florica aprindea lampa, abia puțin după ce se ostoise discuția, și se luară cu vorba despre alte treburi. REBREANU, R. I 280. Domnul Mache șade la o masă în berărie și așteaptă să pice vreun amic. CARAGIALE, O. II 124. ◊ Expr. A pica în (sau, învechit, la) mîna sau în palma, în mîinile cuiva = a ajunge în puterea, la discreția cuiva. De mi-ți mai pica vrodată în mină, turbinca are să vă știe de știre. CREANGĂ, P. 311. Ah! talharul, cum m-a înșalat, zicea Tîndală. Dar las’, că-mi va pica el în palmă! ȘEZ. III 131. Eu la mînă ți-am picat, Tu de moarte m-ai scăpat. Cînd la mînă mi-i pica, Eu de moarte te-oi scăpa. ALECSANDRI, P. P. 209. 6. (Construit cu dativul; familiar) A dobîndi ceva întîmplător, a cîștiga ceva ocazional (de obicei în mod ilicit). Bică primește un leu și optzeci de bani pe săptămînă, leafă, și cu ce-i mai «pică» – vorba lui – ajunge la patru lei. PAS, Z. I 260. În port erau case, birouri de comerț, de unde știa el că-i pică în fiecare zi ceva. BART, E. 20. Poftește pe moș Fotea că, dacă i-or mai pica ceva curele bune, să mai facă așa din cînd în cînd cîte unul și ceva mai grosuț. CREANGĂ, A. 3. ◊ Expr. Dacă nu curge, pică v. curge. 7. (Învechit) A cădea (în... ), a da în..., a fi cuprins de... Nu pot să-ți spun ce părere de rău am simțit cînd am văzut în răvașul dumitale că bietul spătariul Alecsandri au picat într-o boală atîta de urîtă! KOGĂLNICEANU, S. 67. Armata romînească era supusă unei discipline strașnice. Neagoe-vv. ne arată că ostașii cari picau în vini se pedepseau. BĂLCESCU, O. I 18. Legislatorii Parnasului... neînțelegînd că viața nouă se tălmăcește prin literatură nouă, au apucat unii pe calea veche a pedantismului, alții au picat în pedantismul cuvintelor. RUSSO, S. 49. 8. (În expr.) Frumoasă (sau, rar, frumușică) de pică = frumoasă de n-are pereche, neînchipuit de frumoasă, ruptă din soare, frumoasă coz. Trana – șireata! – frumușică de pica, cu gropițe la colțurile gurei, dar cu chipul încă de copil, îi arunca priviri ce-l înnebuneau. MACEDONSKI, O. III 6. Tatăl lui Meleagru avea o fată... frumoasă de pica și tînără și fragedă ca un boboc de trandafir. ISPIRESCU, U. 72. (La masculin) Are ochii negri ca mura, frumoși de pică. DELAVRANCEA, S. 9.

PIȘCA, pișc, vb. I. 1. Tranz. A apuca pielea cu vîrful degetelor și a o strînge (pînă începe să doară); a ciupi. Da dumneata ce tot vrei cu mine...? Mă-nghiontești, mă piști, ce naiba vrei? GALAN, Z. R. 244. Ia du-te în casă, trezește-ți copilul din somn și el atunci are să înceapă a plînge; pe urmă pișcă-l tot cîte oleacă și el are să înceapă a țipa. CREANGĂ, P. 173. ◊ Fig. Frusina pișcă inima tuturor bărbaților. GALACTION, O. I 128. ♦ (Cu privire la coardele sau strunele unor instrumente muzicale) A apuca cu degetele, a ridica apoi puțin în sus și a-i da drumul brusc pentru a scoate sunete. Moțăia, însă degetele pișcau, arare, strunele. PAS, L. I 33. Chitaristul... pișcă, patetic și cadențat, coardele chitarei. DELAVRANCEA, la TDRG. 2. Tranz. A rupe sau a tăia cîte puțin din ceva (cu unghiile sau cu un instrument). O iapă... pișcată la urechea dreaptă. La TDRG. ◊ Refl. pas. Vîrful [caierului] se mai pișcă, adică se mai scoate din el păr și se pune către partea de jos a caierului. PAMFILE, I. C. 8. Se pișcă vîrfurile plantelor, pentru a se întîrzia înflorirea. La TDRG. ♦ (Familiar) A se alege cu ceva. ◊ Absol. Cum știi... mai mult cu șeiacul ne hrănim; și apoi, de nu curge, măcar picură și cine mișcă, tot pișcă. CREANGĂ, P. 110. ♦ (Familiar) A fura cîte puțin, pe nesimțite; a ciupi, a șterpeli. Ț-a pișca din lîna oilor. ȘEZ. I 194. 3. Tranz. (Despre insecte) A înțepa, a mușca. Mă pișcau de spate și de ceafă o întreagă republică de furnici. HOGAȘ, M. N. 11. [Fătul babei] s-au făcut purice... și s-au vîrît în cămeașa lui, și unde n-au început a mi-l mușca și a mi-l pișca într-un fel ca acela, că zmăul nu mai avea astîmpăr. SBIERA, P. 143. Strînge-ți, leleo, buzele, Că le pișcă muștele. ALECSANDRI, P. P. 340. ◊ Expr. Ca (și) cum (sau cît) te-ar pișca un purice = foarte puțin, aproape de loc. Dar la o împărăție, ca cum te-ar pișca un purice, nu se mai bagă în samă. CREANGĂ, P. 258. ♦ (Despre animale și păsări) A apuca (pe cineva) cu gura, cu dinții, cu ciocul, fără a face o rană, a mușca numai de piele; a ciupi. Lupii... au găsit în fundul munților iapa babei. Cum au dat de ea, unde nu mi-o încep ei, unul a o pișca, altul a o mușca, unul a o împinge, altul a o ghionti și așa mai departe. SBIERA, P. 59. De șoimei pișcată, D-ogari mursicată. TEODORESCU, P. P. 59. 4. Tranz. (Despre vînt, frig etc.) A înțepa, a arde. Gerul ne pișcă obrazul. STANCU, U.R.S.S. 36. ◊ Intranz. Frigul pișca ușurel de vîrful nasului. D. ZAMFIRESCU, la TDRG. ♦ (Despre brumă, ger etc.) A vătăma, parțial, frunzele sau fructele plantelor. Toamna, tîrziu, după ce bruma pișcase frunzele, ea ședea cu Anca la fereastră. SLAVICI, O. II 52. 5. Tranz. (Despre băuturi alcoolice, condimente sau mîncări condimentate) A provoca senzația de arsură; a ustura. Simt untul sfîrîind și pișcîndu-mă de limbă. SADOVEANU, O. VIII 161. ◊ Intranz. Ardeiul iute pișcă. 6. Tranz. (Glumeț) A lovi, a atinge, a bate ușor pe cineva. Traian n-avusese nevoie să fie pișcat ca să intre în el învățăturile vechi. Le deprinsese pe toate din plăcere. SADOVEANU, P. M. 148. ♦ Fig. A înțepa cu vorba; a șfichiui. 7. Refl. (Mold.; despre lună și lumina ei) A începe să scadă, să descrească. Eu socot, uncheșule, așa: cum s-a pișca lumina, cum se schimbă vremea. SADOVEANU, O. A. I 158. Noi dintr-un ceaslov Putem ști ziua lunii și ceasul cînd se pișcă. NEGRUZZI, S. II 178.

poprica, vb. tranz. – (reg.) A condimenta. – Din poprică „ardei iute”.

popricat, -ă, popricați, -te, adj. – (reg.) Condimentat (cu ardei iute). – Din poprica.

LEGUME ȘI ZARZAVATURI. Subst. Legume, zarzavaturi, verdețuri, crudități, tarapangele (reg.). Legume proaspete; legume de sezon; trufanda; legume conservate. Ardei, ardeîaș (dim.); ardei gras, gogoșar; ardei iute, paprică (reg.), piparcă (reg.), pipărcuță (dim. și reg.), pipăruș (pop.), chipăruș (reg.), piper (reg.). Bamă. Baraboi. Cartof, cartofior (dim.), barabulă (reg.), barabușcă (reg.), bulughină (reg.), crumpenă (reg.), perușcă (reg.), picioică (reg.). Castravete, castravecior (dim.). Ceapă, cepușoară (dim.); ceapă de apă; arpagic, ceapă de sămînță, orgeag (reg.). Conopidă. Fasole, fasolică (dim.); fasole oloagă; fasole țucără; fasole grasă. Gulie. Lăptucă, marulă (reg.) Linte. Lobodă. Mazăre. Măcriș. Mărar, mărăraș (dim.). Morcov, morcovel (dim.); carotă. Nap, broajbă (reg.). Pătlăgea (roșie), roșie, tomată (livr.), paradaisă (reg.). Pătlăgea (vînătă), vînătă. Pătrunjel. Păstîrnac, morcov-alb. Praz. Ridiche, ridiche de lună. Salată (verde). Sfeclă. Spanac. Sparanghel. Țelină, țelinioară (dim.). Usturoi, ai (reg.). Varză, verzișoară (dim.), curechi (reg.); varză de Bruxelles; varză creață; varză roșie. Grădină, bulgărie (reg.), barabuliște (reg.). Grădinărie, grădinărit. Grădinar; zarzavagiu. Legumicultură. Legumicultor. Adj. Legumicol.. Vb. A grădinări (rar), a cultiva, a crește. V. alimentație, condimente, feluri de mîncare, fructe, terenuri cultivate.

ARDEI s. (BOT.) 1. (Capsicum annuum) (reg.) pipărișă, piper, (Transilv.) ardeică, paprică, (Transilv. și Ban.) piparcă, (Mold.) pipăruș, (Bucov.) pipărușcă. 2. ardei iute = (reg.) ciușcă, țușcă.

ciușcă s. v. ARDEI IUTE.

ardeia [At: POLIZU / P: ~de-ia / Pzi: ~iez / E: ardei] 1 vt A condimenta o mâncare cu ardei (2) iute sau cu boia. 2 vt (Pex) A pipera. 3 vi (Înv) A pișcă la limbă. 4 vr (Fam; fig; d. oameni) A se irita (lesne).

ardeiere sf [At: DA / V: (înv) ~iare / Pl: ~ri / E: ardeia + -ere] 1 Condimentare cu ardei (2) iute, cu boia etc. 2 (Pex) Piperare.

țușcă s. v. ARDEI IUTE.

chile sfp [At: LTR / E: nct] Ardei iuți, cu fructe mici, conice, de culoare verde, în stare crudă, care devin roșii la maturitate.

ciușcă¹ sf [At: PAȘCA. GL. / V: ~ște / Pl: ~ște / E: bg чущка] (Reg) 1 Ardei (1). 2 Ardei iute. 3 Păstaie. 4 Salată de ardei acrită cu oțet.

dres², ~easă [At: DOSOFTEI, V. S. 163 / V: der~, dir~ / Pl: ~eși, ~e / E: drege] (Pop) 1 a (Înv; d. oameni) Îndrumat. 2 a (Înv; d. oameni) Condus. 3 a (D. obiecte) Care a fost adus în stare bună pentru a fi folosit. 4 a (D. mecanisme) Care a fost făcut să funcționeze. 5 a (D. lucruri) Aranjat². 6 a (Fig; irn) Stricat². 7 a (D. mâncăruri) Preparat². 8 a (D. mâncăruri) În care s-au pus anumite ingrediente pentru a îmbunătăți gustul. 9 a (D. băuturi) În care s-au pus arome. 10 a (Fig; irn; d. băuturi) Falsificat prin adăugarea apei. 11 sf (Îf dires) Supă ciobănească de zer cu legume și zarzavaturi. 12 sf (Îf dires) Varză cu ardei iute. 13 sfpa (Îf dires) Sfeclă sau lobodă dreasă (8) cu jintuit. 14 sfp (Îf dires) Zer lăsat să se acrească. 15 a Ferchezuit². 16 a Fardat². 17 a (D. pământ) Fertilizat cu îngrășăminte naturale. 18 a (D. strigoi) Descântat². 19 a (D. ființe) Devenit invulnerabil prin vrăji.

măceașă sf [At: VARLAAM, C. 115 / V: (îng) ~cieșă, (înv) ~ceșă, ~cișă / Pl: ~eșe, (îrg) ~șe / E: măceș] 1 Fruct al măceșului, de formă lunguiață sau ovală, de culoare roșie și cu gust acrișor Si: (reg) cacadâr. 2 (Reg) Fruct al unui soi de ardei iute.

paprica vt [At: ALR I, 733/333 / V: pop~ (Pzi și: popric) / Pzi: ~chez / E: paprică] 1-2 (Trs; Mar) A condimenta cu boia de ardei iute. corectat(ă)

papricat, ~ă a [At: MAROIANU, S. 22 / V: pop~ / Pl: ~ați, ~e / E: paprica] (Trs; Mar) 1 Iuțit cu boia de ardei iute. 2 (Pex) Pipărat.

păstaie sf [At: DOSOFTEI, ap. TDRG / V: ~are, (reg) ~ară, ~tăl, ~tău, ~tie, pâs~, pos~, postavie, postău, postâie, postovie / Pl: ~tăi / E: cf alb pistaë] (Bot) 1 (Udp „de”) Fruct dehiscent în formă de teacă, al plantelor din familia leguminoaselor, cu una sau mai multe semințe prinse de-a lungul liniei de sudură a carpelei Si: teacă. 2 (Spc) Fruct verde al unor specii de fasole Si: (îrg) păstaică (1). 3 (Spc; reg; șîc postaică-pentru-flori) Diferite specii de fasole (Phaseolus). 4 (Reg; șîc ~-de-sânziană, ~tăi-de-miere) Roșcovă. 5 (Reg) Ament de nuc, de alun etc. 6 (Reg; lpl) Ardei iuți (Capsicum annuum). 7 (Reg; îc) ~ia-lupului Iarba-fiarelor (Cynanchum vincetoxicum). corectat(ă)

pipărca vt(a) [At: ARH. FOLK. III, 127 / Pzi: ~chez / E: piparcă] (Trs; Ban) 1-2 A condimenta (cu piper sau) cu boia de ardei iute. 3 A ustura pe cineva gura în urma consumării unui aliment puternic condimentat, iute etc.

pipărcat, ~ă a [At: DM / Pl: ~ați, ~e / E: pipărca] (Trs; Ban; d. mâncăruri) Condimentat cu multă boia de ardei, cu piper sau cu ardei iute etc.

pipăruș sm [At: I. GOLESCU, C. / V: ~per~ / Pl: ~i / E: pipară + -uș] 1-10 (Reg; șhp) Pipărcuță (1-10). 11 (Prc) Ardei iute. 12 (Fig) Om sprinten. 13 (Bot; reg) Pochivnic (Asarum europaeum). 14 (Reg; art) Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 15 (Reg; art) Melodie după care se execută pipărușul (14). corectat(ă)

pipărușcă sf [At: MARIAN, INS. 436 / V: ~per~ / Pl: ~uști / E: pipară + -ușcă] 1-10 (Reg; șhp) Pipărcuță (1-10). 11 (Prc) Ardei iute.

pipăruță sf [At: GRECESCU, FL. 38 / V: (reg) ~per~ / Pl: ~țe / E: piper + -uță] 1-10 (Reg; șhp) Pipărcuță (1-10). 11 (Prc) Ardei iute. 12 Plantă erbacee cu flori albe-albăstrii cu vinișoare verzi pe dinafară și cu numeroase semințe negre Si: cernușcă, chimion-de-câmpuri, negrușcă, negruț, negruță, nigeluță (Nigella arvensis).

piper sm [At: URECHE, L. 116 / V: (înv) biberi, ~par, (înv) ~e, (reg) piup~ / Pl: (rar) ~i / E: ngr πιπέρι, slv пипєрь] 1 (Șîc ~-negru) Plantă tropicală, cu tulpina lungă și subțire, târâtoare sau agățătoare, ale cărei fructe, în formă de boabe, verzi la început, devin roșii și apoi negre și datorită gustului lor iute și aromat, sunt folosite (ca atare sau pisate) drept condiment (Piper nigrum). 2 (Prc; lsg; csc) Fruct al piperului (1). 3 (Fig; d. glume, anecdote; îla) Cu ~ Piperat (8). 4-5 (Îe; îla) (A avea) ~ pe limbă sau (a fi) cu ~ pe limbă (A fi) ironic. 6 (Îe) A-i sta (cuiva) ca ~u-n nas A enerva pe cineva. 7 (Îe) A face (pe cineva) cu sare și cu ~ A certa aspru pe cineva. 8 (Îe) A-i da (cuiva) cu ~ (pe) la nas A-i face cuiva o neplăcere. 9 (Îae) A întărâta pe cineva. 10 (Îae) A i se sui (sau a-i veni cuiva) ~ul la nas sau a-și lua ~ în nări A se enerva foarte rău Si: a se înfuria. 11 (Pop; îe) ~ între voi, să râdem și noi! Formulă adresată unor persoane care se ceartă, pentru a înteți cearta între ele și a face apoi haz pe socoteala lor. 12 (Rar; îe) A presăra ~ între două persoane A ațâța o ceartă. 13 (Fig; îe) A fi sarea și -ul... A fi elementul dinamic al unui grup. 14 (Fig; îae) A fi elementul spiritual, savuros al unei situații sau creații. 15 (Bot; pop; șîc ~-turcesc, ~-roșu) Ardei (Capsicum annuum). 16 (Prc) Ardei iute. 17 (Îs) ~ roșu Boia de ardei. 18 (Bot; reg; îc) ~-alb Coriandru (Coriandrum sativum). 19 (Reg; îs) Pere de ale chiperului Varietate de pere² de calitate inferioară, de culoare negricioasă. 20 (Bot; reg; îc) ~ul-apelor Silnic (Glechoma hederacea). 21 (Bot; reg; îc) ~ul-bălții sau ~ul-broaștei, ~-de-baltă, ~-de-bălți, ~-de-apă, ~-de-vale Dintele-dracului (Polygonum hydropiper). 22 (Bot; reg; îc) ~ul-lupului Pochivnic (Asarum europaeum). 23 (Bot; reg; îac) Tulichină (Daphne mezereum). 24 (Bot; reg; îac) Cucurbețea (Aristolochia clematitis). 25 (art) Dans popular care se joacă mai ales la nunți. 26 (art) Melodie după care se execută piperul (25). 27 (Reg; art) Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. 28 (D. îmbrăcăminte; îla) Sare și ~ Gri închis cu punctulețe negre și albe dese și alternând între ele Cf pepit. corectat(ă)

trandafir sm [At: ST. LEX. 173¹¹/17 / V: (reg) ~ad~, ~fil, trăndafil / Pl: ~i / E: ngr τριαντάφυλλον] 1 Arbust din familia rozaceelor, cultivat în scopuri decorative, cu ramuri spinoase, cu flori divers colorate și plăcut mirositoare, folosite în industria parfumurilor sau în medicină Si: roză, (reg) rug¹, rujă (Rosa). 2 (Prc) Floarea trandafirului (1). 3 (Bot; îc) ~-de-dulceață (sau ~-chitat, ~-de-grădină, ~-oltănit, ~-roșu, ~-de-rusalii) Trandafir (1) cu flori roșii, din ale cărui petale se face dulceață (Rosa centifolia). 4 (Bot; îae) Trandafir (1) (Rosa rugosa). 5 (Îc) ~-de-lună sau ~i-bulgărești Arbust din familia rozaceelor, originar din Siria, cu flori albe sau roșii, din care se extrage uleiul de trandafir (Rosa chinensis). 6 (Îae) Arbust din familia rozaceelor (Rosa damascena). 7 (Bot; îc) ~-agățător (sau ~-urcător, ~-japonez-urcător, ~-mult-în-coadă, ~-de-pădure, ~-chitat, ~i-tăfălogi) Grătăraș (Rosa multiflora). 8 (Îs) Apă de ~ Esență de trandafir (1). 9 (Îs) Lemn de ~ Lemn al unui arbore din America de Sud, din care se fac mobile de lux, lambriuri. 10 (Îla) De ~ Asemenea trandafirului (1) (ca frumusețe sau culoare). 11 (Fam; îe) A ședea pe ~i A duce o viață comodă, fără neplăceri și eforturi. 12 (Bot; reg; îc) ~-de-munte Smirdar (Rhododendron kotschyi). 13 (Bot; reg; îc) ~-de-câmp Păducel (Crataegus oxyacantha). 14 (Bot; reg; îc) ~-galben Teișor (Kerria japonica). 15 (Bot; reg; îc) ~-de-iarnă Boz (Sambucus ebulus). 16 (Bot; reg; îae) Spânz (Helleborus niger). 17 (Bot; reg; îc) ~-de-baltă sau ~ul-broaștelor Busuiocul-cerbilor (Mentha pulegium). 18 (Bot; reg; îc) ~-ul-broaștei Cervană (Lycopus exaltatus). 19 (Bot; reg; îae) Izmă (Mentha longifolia). 20 (Zlg; reg; îc) ~-de-mare Actinie (Actinia). 21 (Bot; șîc ~-de-câmp, ~-de-munte, ~-pitic, ~-sălbatic, ~-ul-câmpului) Măceș (Rosa canina). 22 (Bot; reg; îc) ~-de-câmp (sau ~-mic, ~-pitic) Răsură³ (Rosa gallica). 23 (Bot; reg; îc) ~-de-munte Măceș-de-munte (Rosa pendulina). 24 (Bot; reg) Izmă-creață (Mentha crispa). 25 (Reg) Horă nedefinită mai îndeaproape. 26 (Reg) Cârnat uscat de porc, preparat cu mult ardei iute, piper și usturoi. 27 (Reg) Cârnat preparat din tocătură de vită, care se consumă fript la grătar Si: patrician. 28 (Rar) Ghiuden. 29 (Reg) Caltaboș. 30 (Reg) Sângerete.

puțoi [At: DDRF / Pl: (1-2, 6-12) ~oaie / E: puță + -oi] 1-2 sn (Șdp) Puță (1) (mare). 3-4 smi (Pfm; șdp) (Puști) care, în viziunea adulților, dovedește lipsă de respect față de aceștia sau pretenții nefondate de emancipare. 5 smi (Fam) Puță (5). 6-7 sn (Olt) Țoi pentru țuică, rachiu etc. 8 snp (Reg) Țurțuri de gheață. 9 sn (Reg) Mică plantă erbacee din familia orhidaceelor, care crește prin poieni și pășuni în regiunea subalpină, cu frunze numeroase și flori mici purpuriu-negricioase, cu miros plăcut de vanilie Si: sângele-voinicului (Nigritella nigra). 10-11 sn (Olt) (Fruct de) ardei iute (Capsicum annuum). 12 sn (Reg) Specie de cartofi lunguieți, gălbui.

țârel sm [At: GL. OLT. / Pl: ~ei / E: țâr² + -el] (Reg) Ardei iute.

țâță^[1] sf [At: PSALT. HUR. 17r/10 / V: (îrg) țiță, (reg) țâț sn (Pl: ~uri) / Pl: ~țe, (reg) ~ți / E: ml titia] 1 (Pop) Organ al secreției lactate la femei sau la unele animale mamifere femele Si: mamelă, sân, piept. 2 (Pop; prc) Mamelon. 3 (Pop; spc) Fiecare dintre prelungirile ugerului la animalele femele mulgătoare, prin care se scurge laptele. 4 (Pop; pex) Lapte secretat de țâță (3). 5 (Pop; d. copii; îla) De (sau, reg, la, de la ) ~ (sau ~țe) Sugar. 6 (Pop; îlav) La ~ La piept. 7 (Pop; d. o femeie; îla) Cu ~ Care alăpteză. 8 (Pop; îe) A da ~ A alăpta. 9 (Pop; d. o femeie; îe) A avea ~ A avea suficient lapte pentru a-și alăpta copilul. 10 (Pop; d. o femeie; îe) A-i pieri ~ța A nu mai putea alăpta. 11 (Pop; d. copii; îe) A-i fi de ~ A dori să sugă. 12 (Pop; îe) A secat ~ța caprei A se termina cu foloasele ușor obținute. 13 (Pop; îe) A fi cum îi ~ța A fi bun. 14 (Pop; îe) (A fi) ca copilul cu două ~țe A trăi în belșug. 15 (Pop; îe) (A fi) ca un copil cu ~ța în gură (sau ca un copil la ~) (A fi) fericit. 16 (Pop; îe) Parcă tot suge la ~ Se spune despre un om prost, fără judecată. 17 (Pop; în credințele populare; îe) (A fi) întors de la ~ Se spune despre un copil care, deși a fost înțărcat, este alăptat din nou și care, la maturitate, devine o piază rea pentru semenii săi. 18 (Pop; îc) ~ța-vacii, (reg) ~ța-oii, ~ța-caprei Soi românesc de viță de vie care produce struguri (de masă) cu boabe mari, albe, roșii sau negre, lunguiețe și foarte cărnoase Si: razachie. 19 (Pop; îac) Strugure produs de vița de vie țâța (18)-vacii Si: razachie. 20 (Bot; reg; îac) Ciuboțica-cucului (Primula veris, officinalis și elatior). 21 (Reg; îc) ~ța-vacii Nume dat unei varietăți de pere nedefinite mai îndeaproape. 22 (Bot; reg; îac) Barba-caprei (Tragopogon dubius). 23 (Bot; reg; îac) Cupa-oii (Campanula patula). 24 (Bot; reg; îac) Coada-cocoșului (Polygonatum multiflorum). 25 (Bot; reg; îac) Lupoaie (Orobanche purpurea). 26 (Bot; reg; îac) Mierea-ursului (Pulmonaria rubra). 27 (Bot; reg; îac) Ochii-broaștei (Primula farinosa). 28 (Bot; reg; îac) Numele unei plante erbacee nedefinite mai îndeaproape. 29 (Bot; reg; îac) Numele unei ciuperci comestibile, de culoare albă, cu piciorul scurt și pălăria de formă lunguiață și care crește prin locuri nisipoase. 30 (Bot; reg; îc) ~ța-vacii, ~ța-oii Degetar (Digitalis grandiflora). 31 (Bot; reg; îc) ~ța-oii Plantă erbacee perenă, înaltă până la 70 de cm, în partea superioară lânoasă, cu frunze lanceolate și cu flori ca un degetar, de culoare albă-gălbuie, folosită ca plantă medicinală Si: degetar lânos (Digitalis lanata). 32 (Bot; Mol; îac) Degețel-roșu (Digitalis purpurea). 33 (Bot; reg; îac) Mierea-ursului (Pulmonaria angustifolia, Pulmonaria officinalis). 34 (Bot; reg; îac) Numele unei plante nedefinite mai îndeaproape. 35 (Bot; reg; îac) Nume dat unei specii de plante din familia campanulaceelor. 36 (Bot; reg; îc) ~ța-oii, ~ța-oilor Floarea trifoiului Si: arnică (Arnica montana). 37 (Bot; reg; îc) ~ța-caprei Nume dat unei varietăți de prune nedefinite mai îndeaproape. 38 (Bot; reg; îac) Barba-caprei (Tragopon dubius, pratensis și orientalis). 39 (Bot; reg; îac) Surguci (Consolida ajacis). 40 (Bot; reg; îac) Curpen de munte (Clematis alpina). 41 (Bot; reg; îae) Caprifoi (Lonicera caprifolium). 42 (Bot; reg; îac) Numele unei ciuperci de culoare galbenă, care crește prin păduri, pe tmnehiurile de brad (Clavaria viscosa). 43 (Reg; îac) Roșcovă. 44 (Reg; îac) Numele unui soi de prune nedefinit mai îndeaproape. 45 (Reg; îc) ~ța-pisicii Soi de viță de vie care produce struguri cu boabe mărunte, de culoare neagră, brumate, lunguiețe și cu pielița subțire. 46 (Reg; îac) Strugure produs de vița de vie țâța (45)-pisicii. 47 (Olt; îc) ~ța-iepurelui Soi de viță de vie care produce struguri cu boabe de mărime mijlocie, lunguiețe și de culoare neagră. 48 (Olt; îac) Strugure produs de vița de vie țâța (47)-iepurelui. 49 (Ban; îc) ~ța-fetei Soi de viță de vie care produce struguri cu boabe mărunte, lunguiețe și de culoare albă. 50 (Ban; îac) Strugure produs de vița de vie țâța (49)-fetei. 51 (Trs; Mar; îc) ~ța-viei Soi de viță de vie care produce struguri cu boabe mărunte, alungite și de culoare albă-verzuie. 52 (Trs; Mar; îac) Strugure produs de vița de vie țâța (51)-viei. 53 (Bot; reg; îc) ~ța-cățelii Alior (Euphorbia). 54 (Bot; reg; îc) ~ța-mielului Urechelniță (Sempervivum tectorum). 55 (Buc; îc) ~ța-fiului Plantă de munte cu rizom scurt și gros, tulpină înaltă, frunze ovale și flori roșii Si: răculeț (Polygonum bistorta). 56 (Mun; îc) ~ța-cucoanei Numele unei flori de grădină nedefinite mai îndeaproape. 57 (Pop; șîs strugure țâță, poamă țâță) Soi de viță de vie care produce struguri cu boabe lunguiețe, de obicei mari, cu pielița subțire, brumată, de culoare albă, neagră sau roșie. 58 (Pop; șîs strugure țâță, poamă țâță) Strugure produs de vița de vie țâță (57). 59 (Olt) Ardei iute Si: (reg) țâțoc (2) (Capsicum annuum). 60 (Îvp) Organ atrofiat funcțional și fizic la masculi Si: mamelă. 61 (Mol; îc) ~ța-cățelii, ~-de-cățea Inflamație a ganglionilor limfatici (de la gât și de la subsuori) Si: (pop) uimă. 62 (Mol; îc) ~ța-cățelii Furuncul. 63 (Pop) Parte mai strâmtă în formă de cioc, de la gura unui vas prin care se toarnă, se scurge sau se bea un lichid Si: gurgui (1), țâțână (19), țuțuroi (6). 64 Proeminență în formă de mamelon de pe toarta unui urcior, prin care se bea apă Si: țâțână (20), țuțuroi (5), (reg) țuțurcă. 65 (Reg) Deschizătură în capacul doniței sau al altui vas din doage de lemn cu care se transportă apa la câmp. 66 (Reg; îf țâț) Vas de mici dimensiuni în care se păstrează apa de băut (pentru copii). 67 (Reg; îaf) Bucată mică de lemn rotunjită în partea de deasupra, folosită în loc de minge într-un joc de copii. 68 Jgheab prin care curge mustul de la teasc. 69 (Trs) Parte a sobei sau a vetrei prin care iese fumul. 70 (Reg) Partea de la marginea unei pâini formată din aluatul scurs în timpul coacerii Si: răsunoi. 71 (Reg) Ridicătură de pământ Si: movilă. 72 (Îrg) Țâțână (18). corectat(ă)

țâțârigi ssp [At: GL. OLT. / E: ns cf țâr³] (Reg) Ardei iuți.

țâțoc sn [At: CL 1987, 44 / Pl: ~oace / E: țâță + -oc] 1 (Mar) Furuncul pe ugerul vacii, al oii Si: (Mar) țâțânoc (1). 2 (Mun; Olt) Ardei iute Si: (reg) țâță (56).

țepuran sm [At: NALR – O III h 466/978 / Pl: ~i / E: țepur + -an] (Reg) Ardei iute.

țepurel sm [At: GL. OLT. / S și: țăp~ / Pl: ~ei / E: țepur + -el] (Reg) Ardei iute.

țepușă sf [At: DOSOFTEI V. S. octombrie 63^v/29 / V: țepuș smn / Pl: ~șe, (reg) ~și, ~șuri sn / E: țeapă + -ușă] 1 Bucată de lemn sau de metal, lungă și ascuțită la un capăt, având diferite întrebuințări Si: par¹, țăruș (6), țeapă (1), țăpoi² (1). 2 Par¹ lung, de 1-2 m, înfipt în pământ, folosit în trecut ca instrument de execuție Si: bold¹ (7), țeapă (2). 3 (Reg) Par¹ ascuțit la capete și înfipt în pământ, în jurul căruia se clădește claia de fân Si: (reg) țepăruie (5), țepărușă, țeporaș (4), țepuie (1). 4 (Reg) Fiecare dintre prăjinile, legate două câte două, care se așază de o parte și de alta în vârful unei clăi, pentru ca vântul să nu împrăștie fânul. 5 (Reg) Țăruș (14). 6 Fiecare dintre cei patru pari¹ care se înfig vertical la extremitățile oplenelor saniei sau în perinoacele carului, servind la sprijinirea încărcăturii Si: mănușă, (reg) mână, răcoanță, țepuie (2), țepușel. 7 Țeapă (12). 8 (Reg) Fiecare dintre țărușii care se înfig în capătul rudițelor sau în fiecare colț al corlatei pentru sprijinirea încărcăturii la căratul grâului sau al fânului. 9 (Trs; Ban) Țăruș cu care se făceau găuri în pământ pentru semănatul porumbului Si: chitonag². 10 (Reg; îf țepuș) Unealtă agricolă de forma unei săpăligi ascuțite Si: (reg) țepar² (3), țeperiguță, țepigă (4). 11 (Reg) Unealtă de forma unei răngi cu vârful lat și tăios, cu care se sparge gheața Si: ceaglă (1). 12 (Ban; Mun) Băț ascuțit, cu vârf de fier cu care se îndeamnă vitele la mers Si: (pop) strămurare. 13 (Reg) Frigare (1). 14-15 (Îljv) La (sau pe) ~ (sau țepuș) Fript în țepușă deasupra jăraticului. 16 (Reg) Un fel de sulă lungă, de obicei de lemn, cu care se fac găuri la opinci, pentru a le strânge în încrețituri cu ajutorui unei curelușe. 17 Fiecare dintre dinții furcii folosite la strânsul fânului, la clăditul șirelor etc. 18 (Trs) Vergea de lemn pe care se întind pieile de oaie sau de miel puse la uscat. 19 (Trs) Vergea de lemn care se împlântă în bucata de slănină, pe partea dinspre șoric, pentru ca aceasta să nu se usuce strâmb. 20 (Reg) Fiecare dintre bețișoarele care susțin fagurii în interiorul stupului Si: (reg) pretcă. 21 (Reg) Bețișor cu care se împinge dopul la pușca de soc. 22 (Mol) Bucată de lemn cu care se răsucește sfoara ce leagă strâns gura sacului. 23 Bucată mică de lemn folosită pentru a astupa o spărtură dintr-un butoi. 24 (Mol; Mun) Țeapă (17). 25 Țeapă (27). 26 (Înv) Așchie de trestie sau de lemn, ascuțită la un capăt, care se folosea ca instrument de tortură Si: țeapă (3). 27 Vârf ascuțit de lemn sau de metal. 28 Fiecare dintre dinții ascuțiți sau dintre vârfurile ascuțite montate pe anumite piese ale unor mașini. 29 (Reg) Țeapă (18) la cereale. 30 (Pop) Ghimpe la plante. 31 (Rar) Frunza îngustă, ascuțită, caracteristică coniferelor Si: ac (23). 32 (Reg) Ardei iute. 33 (Reg) Cotor de porumb rămas pe câmp după tăierea tulpinilor. 34 (Lpl) Fire aspre de barbă Si: țepi¹. 35 (art; îf țepușul) Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 36 (art; îaf) Melodie după care se execută țepușul (35). corectat(ă)

țipoi¹ sm [At: NALR - O III h 466/933 / Pl: ~ / E: ns cf țipar³] (Reg) Ardei iute Si: (reg) țipar³.

țoi² [At: JIPESCU, O. 161 / V: (reg) țui snm / Pl: (1-2) -uri / E: nct] 1-2 sn (Conținutul unui) păhărel având forma unei sticluțe cu gâtul lung și îngust, din care se bea țuică sau rachiu Si: (pop) ciocan (26), (reg) cioflec (3), puțoi, sălic. 3 sn (Arg; îe) A da pe ~ A da pe datorie. 4 sm (Reg; îf țui) Ardei iute.

boia s.f. 1 (reg.) Vopsea. Negustor de băcan,... boia de păr, chiclazuri (CR.). 2 (peior.) Fard. 3 Condiment de culoare roșie, obținut din pisarea ardeiului iute uscat. 4 (reg.) Sos cu oțet și legume, care se adaugă la unele mîncăruri. • pl. -ele. /<tc. boya.

ardei iute s. m. + adj.

pipércă, piperce, (piparcă), s.f. (reg.) Ardei iute: „Italienii sînt tare aspri, cum e piparca” (Papahagi, 1925: 325). (Trans.). – Din magh. paprika (după piper) (DLRM).

popricá, v.t. (reg) 1. A condimenta mâncarea cu ardei. 2. (fig.) A certa pe cineva: „Tare rușine i-o fo' că l-o popricat în fața oamenilor” (Faiciuc, 2008: 765). – Din poprică „ardei iute”.

popricát, -ă, popricați, -te, adj. (reg.) Condimentat (cu ardei iute). – Din poprica.

USTURA (-ur) vb. tr. A produce o sensație dureroasă printr’o arsură, prin urzicare, prin rănire, etc.: m’a usturat; preutul n’a vrut să-l mai usture și spatele și s’a mîlcomit (SB.); m’am atins cu mîna de urzici și mă ustură de mă trec lacrimele (L.-M.); pe tine se vede că nu te ustură ochii, eu nici nu mai văd (VLAH.); am mîncat un ardeiu iute și mă ustură în gură; Ⓕ: îi răsună încă în urechi vorbele astea care-l usturaseră ca o plesnitură de gîrbaciu în obraz (BR.-VN.) [lat. ustŭlare].

ȚUȘCĂ², țuști, s. f. (Reg.) Ardei mic, iute; ciușcă. ◊ Expr. A se face țușcă = a se îmbăta. – Et. nec. Cf. ciușcă.

ȚUȘCĂ² ~ti f. reg. Ardei mic, iute. ◊ A se face ~ a ajunge în stare de maximă ebrietate. /Orig. nec.

ARDEIA, ardeiez, vb. I. 1. Tranz. A da unei mîncări gust de ardei; a iuți. 2. Refl. Fig. (Despre oameni) A se irita, a se supăra. – Din ardei.

ȚUȘCĂ², țuști, s. f. (Reg. și fam.) Ardei mic, iute; ciușcă. ◊ Expr. A se face țușcă = a se îmbăta. – Cf. ciușcă.

ARDEIA, ardeiez, vb. I. 1. Tranz. A da unei mîncări gust de ardei; a presăra cu ardei; a iuți. 2. Refl. Fig. (Despre oameni, familiar) A se irita, a se mînia, a se supăra.

IUTE², iuți, adj. 1. (În opoziție cu domol) Care acționează și reacționează repede; (despre acțiunile ființelor) care se produce fără întîrziere, în puțină vreme, cu grabă, repede. Peștele acest, iute ca fulgerul, nu viețuiește decît aci, în apele getice de munte spumegoase, limpezi și reci. C. PETRESCU, R. DR. 5. Știi însuți: moldoveanul e iute la război, Tot omul e în stare a se lupta cu doi. ALECSANDRI, T. II 136. [Să fii] Tare Ca piatra, Iute Ca săgeata, Tare Ca fierul, iute Ca oțelul. TEODORESCU, P. P. 159. ♦ (Despre forțele naturii) Violent. Un vînt iute îi desfășură toți faldurii pelerinei. CAMILAR, N. I 41. ♦ (Despre oameni și despre animale) Care fuge, care aleargă repede; sprinten. Două iepe, albe ca zăpada și iuți ca focul, se sprijineau mai totdeauna de oiștea căruței. CREANGĂ, P. 106. Vin potop, potop cu toții Pe cai iuți ca rîndunele. ALECSANDRI, P. II 14. 2. (Despre oameni, în opoziție cu liniștit) Care-și iese ușor din fire, care se mînie ușor; irascibil, violent. Om iute la mînie și strașnic de ambițios în serviciu. BART, E. 290. Iar te-ai supărat? Da iute ești! ALECSANDRI, T. I 152. 3. (Despre unele plante și fructele lor, în special despre ardei, și despre feluri de mîncare preparate cu aceste plante) Cu gust înțepător, pișcător. Tocană iute. ◊ (Despre alimente care au căpătat un gust înțepător, mai ales prin alterare) V-a adus hangiul ouă fierte, brînză de burduf, iute ca ardeiul, roșii și castraveți. PAS, Z. I 45. ♦ (Despre miros) Tare și neplăcut. Șoimaru simți pătrunzîndu-i în nări mirosul iute al gunoiului de cai. SADOVEANU, O. VII 144. În fum cătrănit de tutun prost, în duhoarea iute de botfori și de sudoare, călătorea un asemenea tînăr. C. PETRESCU, C. V. 26. ♦ (Despre leșie) Tare, concentrat. S-o spălăm cu leșie iute. ȘEZ. IV 124.

ȚUȘCĂ², țuști, s. f. (Mold., Bucov.) Ardei mic, iute, cu care se dă gust mîncărilor.

MEȘTERÍ vb. IV. I. (Popular și familiar) 1. Intranz. A exercita o meserie, o profesiune, a avea o ocupație ; a profesa. Cf. ANON. CAR., POLIZU, DDRF. 2. Tranz. (Complementul indică obiecte, bunuri materiale etc.) A face, a executa, a realiza, (rar) a meșterui (1); a prelucra. Cf. BUDAI-DELEANU, LEX., LB, BARCIANU, V. Ce ți-am spus cînd ți-am poroncit să-mi gătești păișoare de bumbac pentru sprincene? . . . Ian vezi cum mi le-ai meșterit. ALECSANDRI, T. 412. Dan meșterea cu briceagul un cărucior pentru fetiță. VLAHUȚĂ, D. 300, cf. PAMFILE, J. III, 91. Ți-au dat în mînă aur și argint. . . ca să le meșterești și să le gravezi. SADOVEANU, O. L. 48. Trigloaia meșterise bine borșul și-l iuțise cu ardei. id. M. C. 48, cf. id. E. 90. Mihai a scos scîndurile din pod și a meșterit două lăzi mari. T. POPOVICI, SE. 17. Îi făcu semn să se așeze pe lădoi, după masa groasă de paltin, meșterită de Ion. V. ROM. septembrie 1960, 26. Doauă meșt'eri meșt'eresc Cuie dalbe d'e oțel. ALEXICI, L. P. 160, cf. com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. ◊ Fig. Ce meșter te-a meșterit. . . Așa-naltă și subțire, La buze făcută bine? MAT. FOLK. ♦ (Neobișnuit; complementul indică un dans) A executa. Îmi vine să-i meșteresc un ștaier . . . (joacă). ALECSANDRI, T. 433. ♦ I n t r a n z. și t r a n z. A munci, a lucra (cu pricepere) pentru a realiza ceva. Creangă meșterea la abecedarele și la poveștile sale suit în crivat. CĂLINESCU, I. C. 212. O praștie La care meșterisem multă vreme. NEBIUC, C. P. 80. Meșterea tot ce era de meșterit în jurul casei lor. CAMIL PETRESCU ,O. I, 149. Strungarul de cuvinte . . . Stă și meșterește Și se gîndește. DEȘLIU, G. 30. Au aflat pe tîlhariu meșterind acolo și l-au întrebat, ce face? El i-au răspuns că vrea să facă o mănăstire. SBIERA, P. 259. 3. T r a n z. A pune la punct, a aranja, a potrivi; a repara. Își numără cartușele, le țăcănește capsa . . . Toată vremea cît meșterește armele se uită dușmănos. PAS, L. I, 96. Înconjurat de cîțiva curioși, șoferul tractorului meșterea ceva la cureaua de la ventilator. GALAN, N. I, 20. Întinse hățurile lui Mitu și el coborî, prefăcîndu-se că meșterește ceva la un ham. MIHALE, O. 285. Bou din brazdî. . . ni rupi capîtu la șarabanî . . . Di nevoie m-am înghizduit di-am meșterit-o. GRAIUL, I, 546. (Ironic) Începu să meșterească broaștele sertarelor scrinului cu o sîrmă îndoită. CĂLINESCU, E. O. II, 187. ◊ I n t r a n z. (Urinat de determinări introduse prin prep. „la”) Petrișor, care intrase din stînga cu un flaut în mînă, se strînge pe banca dinspre ulicioară și meșterește la flaut. DAVIDOGLU, M. 46. Rîndui piesele, punîndu-le la îndemîna lui Zamfir care meșterea la motor. V. ROM. iulie 1954, 159. ♦ F i g. A pune la cale; a întreprinde, a acționa. (A b s o l.) Pricep acuma vrednica-ți chemare! Nimic nu poți să nimicești în mare, De-aceea-ncepi să meșterești în mic. GORUN, F. 57. II. Tranz. F i g. (Regional) A ocărî (Secășeni-Oravița). ALR II/29. – Prez. ind.: meșteresc. – V. meșter.

ARDEIU sm. 🌿 1 Plantă ierboasă, originară din America tropicală, cultivată astăzi foarte mult pe la noi ca plantă culinară (Capsicum annuum) ¶ 2 Fructul acestei plante, de formă lungăreață și ascuțită, adesea cilindrică sau umflată, la început verde, mai apoi galben sau roșu ca focul; gustul lui, uneori iute și înțepător ca piperul, îl face să fie foarte întrebuințat ca condiment, mai ales în țările calde (🖼 193); Fig.: iute ca ardeiul, se zice despre cineva iute, supărăcios; proverb: a da cuiva cu ~ pe la nas (ZNN.), a-l supăra mai tare, a-l întărîta [arde].

CIUȘCĂ ~te f. reg. Ardei mărunt și iute. /<bulg. țiuška

PIPER, piperi, s.m. 1. Plantă tropicală (Piper nigrum) ale cărei fructe (boabe) sunt variat utilizate drept condiment. Se comercializează ca piper măcinat (pulbere) sau ca piper boabe (boabe întregi), iar acestea ca: a) piper verde = boabe recoltate înainte de maturare, conservate în saramură sau oțet; b) piper negru = boabe recoltate verzi, apoi uscate; c) piper alb = boabe mature, decorticate. 2. Boabe picante ale altor plante exotice: a) piper roz (roșu) sau piper american (pink peppercorns) = fructele aromatice ale unui mic arbore sud-american (Schinus molle); b) piper chinezesc sau de Sichuan (Chinese pepper) = fructele uscate ale unui arbore asiatic (Zanthoxylum piperitum), cu gust și aromă de piper. 3. (Adesea sin. cu boia) Piper de Cayenne = boia extrem de iute obținută din ardei de Cayenne (fr. poivre de Cayenne); pop. piper roșu = boia de ardei.

ARDEIAT, -Ă, ardeiați, -te, adj. (Despre mîncări) în care s-a pus mult ardei, cu gust iute, înțepător. Merge [mustul] cu mititeii ardeiați, cu fripturile grase, cu pastrama sărată. PAS, Z. I 171.

PIPARCĂ, pipărci, s. f. (Ban., Transilv.) Ardei (mai ales iute). Nici piparca n-o întrece, se spune despre o femeie limbută și iute.

PIPĂRUȘ, pipăruși, s. m. 1. (Mold.) Ardei mic și iute. Pipărușul pipără. PĂSCULESCU, L. P. 96. ◊ (Metaforic) [De ger] i se făcuse nasul pipăruș și obrazul pătlăgea vînătă. La TDRG. 2. (În forma articulată) Numele unui dans popular, care se joacă mai ales la nunți. Trăgeau cu foc la niște hori, bătuta, brîul, ca-la-ușa-cortului, de unul singur, pipărușul și cîte jocuri toate. ISPIRESCU, L. 238.

iuțele sfp [At: NOVACOVICIU, C. B. 12 / E: iute + -ele] (Reg) Ardei sau castraveți piperați și murați în oțet.

A PIPERA ~ez tranz. 1) (mâncăruri, alimente) A condimenta cu piper; a drege cu piper. 2) reg. (produs alimentar) A trata cu ardei (pentru a da gust iute); a ardeia; a iuți. /Din piper

țâr³ sm [At: VALIAN / V: (înv) țir / Pl: ~i / E: ngr τσίρος] 1 Scrumbie albastră, care se pescuiește primăvara și se consumă mai ales sărată și uscată. 2 (Fig) Persoană foarte slabă. 3 (Olt; pan) Varietate de ardei mici, subțiri și foarte iuți.

țepur, ~ă a [At: MON. OF (1907), nr. 205, 7599 / V: ~por, ~e / S și: țăp~ / Pl: ~i, ~e / E: țeapă] 1 (Reg; d. coarne, urechi, fire de păr etc.) Îndreptat în sus și ascuțit. 2 (Pex; d. animale) Care are coarnele îndreptate în sus și ascuțite. 3 (Îe) A-și face urechile țăpuri Se spune despre caii care-și ciulesc urechile. 4 (D. mamele) Țeapăn, tare, dând impresia că înțeapă. 5 (Fig; d. privire) Ațintit asupra cuiva sau a ceva. 6 (Olt; fig; d. ardei) Cu gust înțepător Si: pișcător, iute. 7 (Mun; fig; d. oameni) Robust. 8 (Mun; Olt) Țanțoș (3). corectat(ă)

ARDEIA (-eiez) I. vb. tr. 🍽 A pune ardeiu în ceva: nu mai ardeia friptura. II. vb. refl. Fig. A se iuți, a se mînia (POL.).

ARDEI ~ m. 1) Plantă legumicolă cultivată pentru fructul ei cărnos, bogat în vitamine, cu gust dulce sau iute. 2) Fructul acestei plante. ~ borcănos. ~ dulce. ◊ Iute ca ~ul a) care se irită ușor; supărăcios; b) care este sprinten, harnic. A da cuiva cu ~ pe la nas a supăra cu vorba pe cineva; a înțepa; a irita. /a arde + suf. ~ei

ardei sm [At: PISCUPESCU, O. 194 / V: (înv) ~u / Pl: ~ / E: arde + -ei] 1 (Șîc ~-american, ~-borcănos, ~-cireașă, ~-de-Caiene, ~-gras, ~-iute, ~-lung, ~-roșu) Plantă erbacee cu flori albe și fructe bace verzi, roșii sau galbene, introdusă în Europa în sec. XVI, din America de Sud Si: (reg) ardeică (1), beșică, chiper borcănos, chiper chiperat, chiper de cel dulce, chiper iute, chiper lung, chiper gras, cornul caprei, paprică, piparcă, pipărișcă, pipărușă, pipărușcă, piper amar, piper dulce, piper roșu, piper turcesc (Capsicum annuum). 2 Fructul ardeiului (1), întrebuințat la gătit Si: (reg) ardeică (2), beșică, chiper borcănos, chiper chiperat, chiper de cel dulce, chiper iute, chiper lung, chiper gras, cornul caprei, paprică, piparcă, pipărișcă, pipărușă, pipărușcă, piper amar, piper dulce, piper roșu, piper turcesc. 3 (Îs) ~ umpluți Ardei (2) umpluți cu carne tocată și orez. 4 (Îs) Făină de ~ Boia. 5 (Fam; îe) A pune ~ pe (sau, rar peste) rană A înrăutăți și mai mult o situație. 6 (Pfm; îe) A da cuiva cu ~ pe la nas A întărâta. 7 (Pfm; îe) A fi iute ca ~ul A fi fără astâmpăr. 8 (Pfm; îae) A fi foarte rapid. 9 (Îc) ~-american, ~-de-Caiene Ardei (1), varietatea Capsicum frutescens. 10 (Bot; reg; îc) ~-bucureștean Cornul caprei (Capsicum longum). 11 (Îc) ~-cireașă Ardei (1), varietatea Capsicum cerasiforme. 12 (Îc) ~-gras Ardei (1), varietatea Capsicum grossum. 13 (Bot; reg; îc) ~-sălbatic Busuioc-sălbatic (Galinsoga parviflora). 14 (Bot; reg; îc) ~ul-broaștei larbă-roșie (Polygonum persicaria). 15 (Bot; reg; îc) ~ul-dracului sau ~ul-porcului Dintele-dracului (Polygonum hydropiper) 16 (Fam; îe) A fi tăios ca ~ul A fi usturător. 17 (Fig) Fire iute sau aspră.

usturoiu n. plantă al cării bulb, compus dintr’o căpățână cu mai multe fire numite căței, dă un miros iute și cauzează gurii o usturime foarte tare (Allium sativum): usturoiul se întrebuințează ca condiment și joacă un rol însemnat în medicina populară. [Derivat din usturà: plantă ce ustură mâncând’o (cf. ardeiu)].

IUTE² iuți adj. 1) (despre persoane și despre manifestările lor) Care vădește repeziciune; repede; ager; sprinten; vioi. ◊ ~ (sau bun) de picior v. PICIOR. 2) (despre persoane) Care se înfurie sau se irită foarte ușor. 3) Care are gust înțepător, pișcător, de ardei, de piper. 4) (despre mâncăruri și băuturi) Care are miros și gust înțepător; picant. /<sl. Ijutĕ

CONDIMENT. Subst. Condiment, băcănie (înv.), aromat (rar), mirodenie, mirodie (înv.), ingredient, ingrediență. Boia, piper, ardei, paprică (reg.); caperă; chimen, chimion, chimion-de-cîmp, chimion-sălbatic, secărea, secărică; cimbru; cuișoare; foi de dafin; hrean; izmă; ghimber; lămîioară; leuștean; maghiran; mărar, mărăraș (dim.); muștar; nucșoară; piper; sare, sare de bucătărie, săricică (dim.); sare de lămîie, săricică; scorțișoară; șofran; tarhon, vișin-turcesc; usturoi; vanilie. Coloniale. Adj. Condimentar. Condimentat, mirodenit (rar), picant, iute, ardeiat, usturoiat, înțepător, pișcător, pișcăcios, piperat, șofrănit; sărat; aromat; vanilat. Vb. A condimenta; a da gust; a pipera; a ardeia, a iuți; a usturoia; a săra, a pune sare. A fi iute, a pișca, a ustura, a înțepa. V. acreală, alimentație, feluri de mîncare, legume și zarzavaturi, plante medicinale.

PIPER, (3) piperi, s. m. 1. Plantă tropicală, cu tulpina agățătoare, cu fructele ca niște bobițe negre, comestibile (Piper nigrum). Făcea triajul unor scrisori vechi, păturite într-o cutie de lemn de piper încrustată cu arabescuri de argint. BART, E. 173. ♦ (Cu sens colectiv) Fructul acestei plante, cu gust iute și aromatic, folosit drept condiment. Băuse un chil de vin fiert cu piper. PREDA, Î. 161. S-a oprit din zbor o cioară. Neagră ca un as de pică, Sub nemărginitul cer; Singuratică și mică Cît o boabă de piper. TOPÎRCEANU, P. 200. Ca bunii săi și tata vindea în tîrg piper. NEGRUZZI, S. II 230. Piperul e negru și-l pun dasupra pilafului. PANN, P. V. II 129. ◊ Loc. adj. (Despre glume, anecdote etc.) Cu piper = indecent, picant. Nașul spunea o glumă mai cu piper și finii rîdeau ca la comandă, toți. PAS, Z. I 175. ◊ Expr. A avea (sau a fi cu) piper pe limbă = a fi răutăcios, caustic, mușcător. Ardei ai avut totdeauna pe limbă, dar s-ar zice că acuma ai și piper. PAS, L. II 75. A i se sui (sau a-i veni cuiva) piperul la nas sau a-și lua piper în nări = a se supăra, a se mînia; a-i sări (cuiva) muștarul. A da (cuiva) cu piper (pe) la nas = a supăra, a mînia, a ofensa (pe cineva). A face (pe cineva) cu sare și cu piper = a dojeni (pe cineva), a mustra aspru; a face cu ou și cu oțet. A-i sta (cuiva) ca piperu-n nas = a-i fi (cuiva) nesuferit; a-i sta ca sarea-n ochi. Piper între voi, să rîdem și noi! se spune pentru a ațîța sau a înteți cearta între doi inși și a face apoi haz pe socoteala lor. (Cu pronunțare regională) Ian să cerc a presăra chiper între Florin și Florica... vorba ceea: chiper între voi, să rîdem și noi. ALECSANDRI, T. 906. 2. Fig. Element dinamic, înviorător; farmec, haz. Și-ncepui să-l acompaniez, bătînd toba cu deștele pe fundul pălăriei – fără asta nu mergea: toba, cu grupetele ei în contratimp, asta e piperul marșului. CARAGIALE, N. S. 51. 3. Ardei (planta sau fructul). Frunzuleană de piper, Cîte păsări sînt pe cer, Toate pîn’ la ziuă pier. Numai păsăruica mea Șăde sus pe-o rămurea. SEVASTOS, C. 115. (Cu pronunțare regională) Cîteodată, în această denumire intră și. ardeii sau chiperii. PAMFILE, A. R. 197. ♦ Ardei roșu pisat; boia, păprică. Slănină afumată presărată cu piper roșu. BUJOR, S. 100. 4. (În forma articulată) Numele unui dans popular, care se joacă mai ales la nunți; pipărușul. De îndată ce s-a săvîrșit masa de cununie, toți nuntașii se prind la joc, ce durează pîn-aproape de către seară, cam cu următoarele jocuri:... opinca... piperul. SEVASTOS, N. 282.

ITALIA, Republica italiană (La Repubblica Italiana), stat în S Europei, cuprinzând o parte continentală (Pen. Italică sau Apeninică) și una insulară (ins. Sicilia, Sardinia, Elba, Lipari ș.a.); 301,3 mii km²; 57,3 mil. loc. (1995). Limba oficială: italiana. Religia: catolică (95%), protestantă, ortodoxă, musulmană ș.a. Cap.: Roma. Orașe pr.: Milano, Napoli, Torino, Palermo, Genova (Genoa), Bologna, Florența (Firenze), Catania, Bari, Veneția (Venezia), Messina, Verona ș.a. Este împărțit în 103 provincii, grupate în 20 de regiuni. Relief predominant muntos; în N se desfășoară Alpii pe c. 1.200 km pe direcția V-E, ca un zid masiv, cuprinzând Alpii Graici (vf. Gran Paradiso, 4.061 m alt., alt. max. din I.), Alpii Lombarzi și Alpii Venețieni, toți străbătuți de numeroase pasuri (Brenner, Saint Gothard, Saint Bernard, Bernina). M-ții Apenini ocupă cea mai mare parte a pen. și se continuă și în Sicilia, fiind fragmentați și au alt. mai scăzute decât Alpii (vf. Gran Sasso d’Italia, 2.914 m alt. max.). Între M-ții Alpi și Apenini se află Prealpii și C. Padului. În Alpi și Prealpi se găsesc numeroase lacuri glaciare. Vulcani activi (Vezuviu, Etna, Stromboli). Climă temperat-continentală în N, cu ierni relativ reci și veri călduroase și mediteraneană în I. peninsulară, cu veri secetoase și calde și ierni blânde și ploioase. Rețea hidrografică bogată, cu râuri scurte. Vegetație și faună caracteristice zonelor temperată și mediteraneană. Țară cu economie dezvoltată (locul 5 pe glob ca volum al PNB și al rezervelor de aur și locul 6 pe glob ca volum al comerțului exterior). Ind. (locul 6 pe glob în ceea ce privește volumul producției ind.), care concentrează 1/3 din populația activă, contribuie cu 40% la realizarea PNB și înregistrează cel mai înalt ritm de creștere dintre țările membre ale Uniunii Europene. Economia este dominată de mari companii și societăți industriale transnaționale (IRI, ENI, FIAT, Montecatini-Edison, Pirelli, Olivetti, Finsider ș.a.), este foarte diversificată, bazată (80%) pe materii prime din import și mai dezvoltată în N (peste 50% din producția ind. este concentrată în triunghiul Torino-Milano-Genova) decât în S (Mezzogiorno). Expl. de lignit, petrol, gaze naturale (16,9 miliarde m³, 1992), min. de fier, mangan, plumb, zinc, argint, antimoniu, mercur, bauxită, azbest, sulf, grafit, baritină, feldspat, fluorite, pirite, săruri de potasiu, bentonit, talc, marmură (Carrara), sare. Ind. prelucrătoare produce (1993): energie electrică (211 miliarde kWh), fontă și feroaliaje (11,2 mil. t), oțel (25,8 mil. t, locul 8 pe glob), cocs metalurgic, laminate, aluminiu, cupru rafinat, cadmiu, antimoniu, magneziu, mercur, tractoare (90,8 mii buc., 1989, locul 6 pe glob), autovehicule (1,47 mil. autoturisme și 210 mii vehicule autoutilitare, locul 7 pe glob; înmatriculare de autoturisme noi 2,32 mil., locul 4 pe glob), biciclete și motorete, locomotive electrice, nave, avioane, aparate radio, televizoare (2,4 mil. buc., 1991), mașini de cusut și de scris, mașini de calculat, mașini de spălat, frigidere, instrumente de precizie, derivate petroliere (208 mil. t capacitatea de rafinare; benzină 19,45 mil. t, 1992, locul 8 pe glob), acid sulfuric, fosforic și azotic, sodă caustică, îngrășăminte azotoase și fosfatice, vopsele și coloranți, mase plastice și rășini sintetice, cauciuc sintetic, anvelope, produse farmaceutice, cherestea, hârtie și celuloză, ciment (41 mil. t, 1992, locul 7 pe glob), fire și țesături de bumbac, lână, mătase naturală, iută, articole de pielărie, încălț., covoare, ceramică și porțelanuri, sticlă, produse alim. (lapte și produse lactate, carne 4,03 mil. t, 1994, locul 8 pe glob, zahăr 1,62 mil. t, 1994, conserve de carne și pește, ulei de măsline, locul 1 pe glog, vin 62,6 mil hl, 1993, locul 2 pe glob, după Franța, bere, țigarete, uleiuri vegetale, paste făinoase). Există o veche tradiție în prod. de mobilă, de sticlărie și porțelanuri, instrumente muzicale, încălț., paste făinoase. Agricultura concentrează 12% din populația activă și contribuie cu 10% la crearea PNB și a venitului național. terenurile agricole ocupă 40,5% din terit. țării. Se cultivă (1994): cereale (19,56 mil. t), din care grâu (8,11 mil. t), porumb (7,94 mil. t, locul 10 pe glob), apoi orz, ovăz, sfeclă de zahăr, floarea-soarelui (440 mii t), in, cânepă, anghinare (locul 1 pe glob), tutun, bob, legume (tomate, 5,22 mil. t, locul 4 pe glob, cartofi, fasole verde. locul 2 pe glob, ardei, locul 1 pe glob, mazăre, conopidă, varză, ceapă și usturoi ș.a.). I. este al doilea mare producător de fructe din lume: mare (2,14 mil. t, 1994, locul 3 pe glob), pere (946 mii t, 1994, locul 2 pe glob), caise (locul 1 pe glob), piersici, cireșe, nuci, portocale (1,6 mil t, 1994, locul 3 pe glob), lămâi (769 mii t, locul 2 pe glob), mandarine, pepeni, măsline (2,8 mil. t, 1994, locul 1 pe glob, 40% din producția mondială), smochine, migdale (94 mii t, 1994, locul 2 pe glob), alune (locul 2 pe glob), castane (locul 1 pe glob), struguri (9,76 mil. t, locul 1 pe glob). Floricultură. Creșterea intensivă a animalelor (mil. capete, 1994): bovine (7,7), bubaline, porcine (8,2), ovine (10,3), caprine (1,3), cabaline (0,3), asini și catâri. Sericicultură. Pescuit (311 mii t pește, 1993). C. f.: 20,2 mii km(10,2 mii km linii electrificate). Căi rutiere: 303,5 mii km. Flota comercială maritimă: 7,11 mil. t. r. b. (1993). Turism foarte dezvoltat (c. 12 miliarde dolari încasări anuale); peste 40 mil. turiști străini anual. Principalele obiective: capitala și „orașele-muzeu” Veneția, Florența, Bologna, Verona, Padova, Pisa ș.a., cu vestigii și monumente mai ales medievale (cetăți, castele, palate, biserici, vile, poduri, fântâni, statui), iar uneori și romane; Napoli-Vezuviu și împrejurimile, cu vestigii romane (temple, terme, amfiteatre, bazilici, mozaicuri) la Herculaneum și Pompei și locuri de agrement (Napoli, Vezuviu, ins. Capri, Ischia, Procida); Alpii, cu stațiuni turistice și de sporturi de iarnă (Cortina d’Ampezzo, Aosta, Courmayeur, Breuil, Domodossola); stațiuni balneoclimaterice de pe țărmurile lacurilor Maggiore (Baveno, Pallanza, Stresa), Como (Bellagio, Como, Cernobbio), Garda (Limone, Toscolano, Gargnano); Riviera di Ponente și Riviera di Levante (țărmul M. Lugurice între Vertimiglia și La Spezia), cu stațiunile San Remo, Portofino, Nervi, Rapallo, Lerici, Santa Margherita Ligure; coasta M. Adriatice între Veneția și Rimini, cu stațiuni; NE Siciliei, cu vulcanul Etna și stațiunea balneoclimaterică Taormina; o serie de orașe, cu monumente, muzee, centre culturale: Milano, Cremona, Potenza, Perugia, Siena, Bari, Brindisi. Moneda: 1 liră (italiană) = 100 centesimi. Export: conf. textile, încălț. și produse din piele, produse chimice, autovehicule și piese auto, produse siderurgice și ale metalurgiei neferoase, mașini de prelucrare a metalelor, pentru ind. textilă, de scris, de telecomunicații, mecanică de precizie, produse agro-alim., avioane ș.a. Import: petrol, mașini, utilaje și echipament ind., cărbune, min. de fier, metale neferoase, bumbac, lemn, grâu ș.a. – Istoric. Terit. I. este locuit încă din Paleoliticul Inferior. În milen. 3 î.hr. apar primele influențe ale popoarelor indo-europene. În milen. 2 î. Hr. se consolidează două arii culturale omogene: una sudică, peninsulară (cultura apeninică), în contact cu marile culturi ale popoarelor mediteraneene, și una nordică, în contact cu cultura Europei Centrale. La sfârșitul milen. 2 î. Hr., ca urmare a valurilor migratoare succesive, ligurii ocupă partea de NV a I., veneții, reg. dintre Mincio și Pad, populațiile ilirice se stabilesc pe malul Mării Adriatice și în Puglia, siculii în Sicilia, latinii la S de Tibru, iar etruscii în I. centrală. În sec. 8 și 7 î. Hr., grecii întemeiază numeroase colonii pe coastele de S ale I. și în Sicilia. În sec. 6 și 5 î. Hr., triburi de gali de origine celtică se stabilesc în C. Padului. Dintre toate aceste popoare, etruscii cunosc un înalt grad de civilizație (sec. 7-6 î. Hr.). La începutul sec. 5 î. Hr., Roma o cetate din Latium, se emancipează de sub suzeranitatea etruscă, devenind, în sec. 3 î. Hr., stăpâna întregii I., și apoi hegemonul bazinului Mării Mediterane, instituind cel mai vast și mai durabil imperiu al lumii antice. După prăbușirea Imp. Roman de Apus (476), marcată de înfrângerea lui Romulus Augustulus, I. este stăpânită de heruli (476-493), de ostrogoți (493-553), apoi de Imp. Bizantin (din 553). În 569, longobarzii, conduși de Alboin, cuceresc N I., iar în 756 se întemeiază statul papal. În 774, Carol cel Mare îi înfrânge pe longobarzi, regatul acestora fiind inclus în statul franc, restul peninsulei rămânând sub dominație bizantină, cu excepția S I. și a Siciliei, care sunt ocupate (sec. 9) de arabi, eliminați (sec. 11-12) de normanzi. În timpul lui Otto I, N și centrul I. au intrat în componența Sfântului Imperiu Roman aflat (1075-1122) în conflict cu Papalitatea („lupta pentru învestitură”), care s-a încheiat prin Concordatul de la Worms. În urma cruciadelor (sec. 11-13), orașele din N și centrul I. au devenit importante centre de tranzit în comerțul dintre Orient și Occident, Milano, Veneția, Florența, Genova, Pisa, constituindu-se în republici independente și devenind (după sec. 13) înfloritoare nuclee de iradiere a ideilor umaniste și renascentiste. Tot acum au loc o serie de frământări sociale: răscoala țărănească (1304-1307), condusă de Dolcino, răscoala din Roma (1347), în frunte cu Cola di Rienzo și a lucrătorilor textiliști (ciompi) din Florența (1378). Între 1494 și 1559, I. a devenit câmpul de bătălia dintre Franța și Spania („Războaiele italiene”), conflict încheiat cu Pacea de la Château-Cambrésis, prin care Spania a anexat cea mai mare parte a peninsulei, cedată ulterior, prin tratatele de la Utrecht (1713) și Rastatt (1714), austriecilor. După 1792, terit. I. a fost unul dintre locurile de desfășurare a războaielor napoleoniene, părți din acest terit. fiind înglobate în formațiuni statale dependente de Franța sau de Austria. După izbucnirea Revoluției Franceze, ideile acesteia au pătruns și în I., materializându-se în mișcarea pentru independență și unificarea țării (Risorgimento – c. 1820-1870), care s-a realizat în jurul Regatului Piemontului. În urma războiului franco-piemontezo-austriac (1859), Lombardia se unește Piemontul, iar „cămășile roșii” ale lui Garibaldi eliberează Sicilia și I. de S (1860-1861), astfel încât Victor Emmanuel II din dinastia de Savoia se proclamă (1861) rege al I. Războiul austriaco-prusian din 1866, în care I. se raliază Prusiei, se soldează cu alipirea Veneției la Regatul italian. Unificarea I. se încheie prin cucerirea Romei (1870), care va deveni capitala țării. La sfârșitul sec. 19, I. se confruntă pe plan intern cu o gravă criză economică, mai accentuată în S, care duce la masive imigrară și mișcări insurecționale. Pe plan extern, I. se alătură Triplei Alianțe (1882) și promovează o politică de cuceriri, ocupând Eritreea și Somalia, iar, în urma Războiului italo-turc (1911-1912), Tripolitania, Cirenaica și ins. Dodecanez. I. participă la primul război mondial, alăturându-se Antantei (la 23 mai 1915). Prin tratatele de pace de la Saint-Germain (1919) și Sèvres (1920), I. obține Tirolul de Sud, Trieste, pen. Istria, ins. Dodecanez, iar, în 1924, orașul Fiume (Rijeka). Ca urmare a unei tot mai accentuate degradări a vieții sociale și politice și a unei profunde crize politice, ideile fasciste, al căror principal exponent era Benito Mussolini, câștigă tot mai mult teren, permițându-i acestuia să execute „marșul asupra Romei” (oct. 1922) și să devină prim-mim., instaurând un regim dictatorial. I. ocupă Ethiopia (1935-1936) și participă (1936-1939), alături de Hitler, la războiul civil spaniol, sprijinindu-l pe Franco. Împreună cu Hitler, Mussolini creează „Axa Berlin-Roma” (1936) și aderă la „Pactul anticomintern” (1937). După invadarea Albaniei (7 apr. 1939), I. se alătură, la 10 iun. 1940, Germaniei în cel de-al doilea război mondial, atacând Franța, Grecia, Iugoslavia și participând, din iun. 1941, cu un corp expediționar, la războiul împotriva U.R.S.S. Confruntat cu nemulțumirea crescândă a populației, regimul fascist trebuie să facă față, după 1942, unei puternice mișcări de rezistență, principala forță fiind reprezentată de Partidul Comunist Italian. După debarcarea anglo-americană din Sicilia (10 iul. 1943), Mussolini este înlăturat de la putere (25 iul. 1943) și se formează un nou guvern, condus de P. Badoglio, I. declarând la 13 sept. 1943, război Germaniei. Eliberat de un comando german, Mussolini înființează la Saló, în N țării, un stat sub tutelă germană. La 28 mart. 1945, Mussolini este capturat de partizani și împușcat. La 18 iun. 1946, I. se declară republică. Prin Tratatul de pace de la Paris (1947), Somalia italiană, Eritrea și Tripolitania trec sub tutelă O.N.U., Istria, Fiume și Zara (Zadar) revin Iugoslaviei, iar. ins. Dodecanez, Greciei; Triestul devine terit. liber (până în 1954), Tratatul italo-iugoslav din 10 nov. 1975 consfințind împărțirea acestui terit. între cele două state. După cel de-al doilea război mondial, viața politică italiană este dominată de Partidul Democrat Creștin, iar cea economică, cu ajutorul planului Marshall, cunoaște o dezvoltare deosebit de rapidă („miracolul italian”), în care se păstrează însă decalajul dintre nordul industrializat și sudul mai slab dezvoltat. Dar, după 1968, pe fundalul creșterii corupției, a puterii Mafiei și al sporirii tensiunilor sociale, are loc o degradare economică și politică a țării (în 1978 Aldo Moro este asasinat de gruparea extremistă a Brigăzilor Roșii). Și după 1993 afacerile oneroase și legăturile unor personalități politice cu Mafia provoacă o scădere dezastruoasă a popularității Democrației Creștine. După modificarea legii electorale, guvernul de tranziție al lui Carlo Azeglio Ciampi, primul prim-min. independent (în funcție de la 29 apr. 1993), pregătește alegerile parlamentare, care sunt câștigate de Forza Italia – partidul miliardarului Silvio Berlusconi, în guvernul căruia sunt incluși și 5 miniștri neofasciști. Frământările politice și implicarea lui Berlusconi în unele afaceri ilegale se soldează cu retragerea cabinetului acestuia, cu noi alegeri, câștigate de o coaliție de centru stânga, și cu formarea cabinetelor conduse de Romano Prodi (1996) și Massimo d’Alema (1998). Republică parlamentară, potrivit Constituției din 27 dec. 1947. Activitatea legislativă este exercitată de un parlament bicameral (Senat și Camera Deputaților), iar cea executivă, de un guvern numit de președinte.

rac² [At: ANON. CAR. / Pl: raci sm, ~uri sn / E: vsl ракъ] 1 sm Crustaceu comestibil, acoperit cu carapace tare de culoare neagră-verzuie care devine roșie la fiert, cu abdomenul inelat, cu cinci perechi de picioare, cea din față având formă de clește, care trăiește în lacuri și în râuri (Astacus fluviatilis). 2 sm (Îs) „ de mare Crab (Carcinus moenas). 3 sm (Îas) Homar (Homarus). 4 sm (Îas) Stacoj (Homarus vulgaris). 5 sm (Bot; reg; îc) ~ul-pământului Ciormoiag (1) (Melampyrum cristatum). 6 sm (Îe) A da (sau a merge) înapoi (sau îndărăt ca ~ul (sau ca racii) sau a-i spori ca la ~ A-i merge rău. 7 sm (Îs) Gât de ~ Lucru foarte bun. 8 sm (Îe) Iute ca ~ul Încet. 9 sm (Îe) I se bate inima ca la un ~ mort Se spune când cineva este foarte speriat. 10 sm (Îe) Fierbe sângele în el ca într-o coajă de ~ (mort) Se spune despre un om lipsit de energie, fără vlagă. 11 sm (Îs) Roșu ca ~ul (sau ca un ~ fiert) Foarte roșu la față. 12 sms (Art.) Una dintre cele douăsprezece constelații ale zodiacului, în dreptul căreia ajunge soarele la solstițiul de vară Si: cancer (4). 13 sm (Îs) Tropicul ~ului (sau cancerului) Paralelă de latitudine la 23°27' nord de ecuator, care limitează zona tropicală de cea boreală. 14 sm (Med; pop; șîs boală de ~) Cancer (1). 15 sm (Reg) Umflătură pe trunchiul unui copac. 16 smn (Pan) Nume dat mai multor obiecte (cu capăt bifurcat, ascuțit sau încovoiat) cu care se prinde, se agață, se trage ceva. 17 smn Ancoră (1). 18 smn Dispozitiv folosit pentru fixarea coloanei de țevi de pompare în coloana de exploatare a unei sonde. 19 smn Dispozitiv folosit pentru prinderea și readucerea la suprafață a unor piese scăpate sau rămase accidental în gaura de sondă. 20 smn Cârlig de fier cu mai mulți colți, atârnat de o frânghie, folosit pentru scoaterea găleților căzute în fântână. 21 smn Tirbușon. 22 smn Unealtă cu ajutorul căreia se scoate încărcătura puștii și cu care aceasta se curăță în interior. 23 smn Cârligul undiței. 24 smn Belciug (1). 25 smn Clanță (2). 26 smn Fiecare dintre furcile lesei de prins pește. 27 smn Cele două mânere care prind între ele pânza joagărului. 28 smn Bucată de fier în formă de X prinsă deasupra jugului pentru a nu se uza din cauza proțapului. 29 smn Unealtă de dulgherie nedefinită mai îndeaproape. 30 sm (Reg) Întăritură la malul râurilor, făcută din grinzi așezate pe picioare de lemn, peste care se pun crengi, pietriș etc. 31 sn (Reg; lpl) Rădăcinile aeriene ale porumbului. 32 sm (Ent; reg; de obicei determinat prin ”de pământ„ sau ”de câmp") Coropișniță (1) (Grylotalpa vulgaris). 33 sm (Reg; de obicei art.; șip) Dans popular în ritm de horă. 34 sm (Reg; șip) Melodie după care se execută racii (33). 35 sm (Olt; Mun; mpl) Mâncare pregătită din ardei (roșii) umpluți cu făină, ceapă prăjită, uneori și orez, și fierți în zeamă de varză. 35 sm Ardei uscat și pisat cu usturoi.