COLAC, colaci, s. m. 1. Un fel de pâine, de obicei în formă de inel, împletită din mai multe suluri de cocă. ◊ Colaci domnești = daruri obligatorii trimise domniei de orașele din Țara Românească și din Moldova. ◊ Expr. A se face colac = a se așeza, a se culca cu corpul încolăcit. Colac peste pupăză = se zice când la un necaz sau la o nenorocire se adaugă un alt necaz sau o altă nenorocire. A umbla după (sau a aștepta) colaci calzi = a umbla după (sau a aștepta) lucruri bune, plăcute și venite de-a gata. A aștepta (sau a primi pe cineva) cu colaci calzi = a face (cuiva) o primire bună. 2. Obiect de metal, de lemn, de cauciuc etc. de formă inelară. ◊ Colac de salvare = inel de plută sau de cauciuc umflat cu aer, cu ajutorul căruia o persoană (naufragiată) se poate menține deasupra apei; centură de salvare. ♦ Împrejmuire de piatră sau de lemn în jurul unei fântâni; ghizd. 3. Rotocol de fum (de țigară). – Din sl. kolačĭ.

colac peste pupăză expr. element care complică situația.

colác m. (d. vsl. kolačĭ [d. kolo, roată, cerc], de unde s’a făcut pl. colacĭ, apoĭ sing. colac, ca dracĭ, drac, saŭ d. bg. kolak, var. din kolač, rus. kalač, ung. kalács). Covrig mare împletit care se oferă la biserică. Plocon, veste (bună saŭ rea): hop și el cu colacu. Cerc gros (pl. și colace, neutru): colac de peatră la fîntînă. Spiră: colaciĭ șarpeluĭ. A te face colac (saŭ covrig) de frig, a te zgrebuli. Colac peste pupăză. V. pupăză. V. și bornac, naporjne, prescură.

púpăză f., pl. eze (alb. pupă, dim. pupăză, d. lat upupa, vgr. épops; sîrb. pupavac, fr. huppe. Mrom. pupăză, „fofează”). O pasăre mare cît merla, cu cĭocu lung, cu penele pestrițe și cu un mare moț de pene în cap. Colivă (Cod. M. N. 1, 162). Fig. Colac peste pupăză, o bucurie saŭ (maĭ des) o întristare peste alta. Cozonăcel saŭ pînișoară p. copiĭ. Pîne împodobită cu poame care se oferă fetelor care vin în vizită la mireasă (Cod, M. N. 1, 84 și 88). Un fel de cĭocan de sfărămat peatra și de făcut găurĭ în lemn (Ban.). Un fel de orăstică (V. orăstică) numită și pipigĭoĭ (Trans.), care face niște florĭ purpuriĭ, apoĭ albastre, apoĭ verzuĭ și rar albe și care crește pin pădurile umbroase, maĭ ales la munte (órobus vernus).

pupăză f. 1. pasăre de mărimea unei mierle cu o creastă de pene pe cap (Upupa epops); 2. cozonac (asemenea cuibului pupăzei) cu care se împodobește pomul dat de sufletul mortului (V. colac): fă doi colaci din patru saci și o pupăză dintr’o mierță POP.; colac peste pupăză, când cineva sufere o îndoită pagubă; 3. Tr. ciocan de spart pietre și de făcut găuri în lemn; 4. plantă cu florile roșii purpurii, mai apoi albastre, la urmă verzi, rar albe (Orobus vernus). [Lat. UPUPA (cu acelaș sufix diminutiv ca la coacăză; sensul 3 face aluziune la ciocul arcuit al pasării, iar 4 la creasta-i colorată].

COLAC, colaci, s. m. 1. Produs de panificație, de obicei în formă de inel, împletit din două sau din mai multe suluri de cocă. ◊ Colaci domnești = daruri obligatorii trimise domniei de orașele din Țara Românească și din Moldova. ◊ Expr. A se face colac = a se așeza, a se culca cu corpul încolăcit. Colac peste pupăză = se zice când la un necaz sau la o nenorocire se adaugă un alt necaz sau o altă nenorocire. A umbla după (sau a aștepta) colaci calzi = a umbla după (sau a aștepta) lucruri bune, plăcute și venite de-a gata. A aștepta (sau a primi pe cineva) cu colaci calzi = a face (cuiva) o primire bună. 2. Obiect de metal, de lemn, de cauciuc etc. de formă inelară. ◊ Colac de salvare - inel de plută sau de cauciuc umflat cu aer, cu ajutorul căruia o persoană (naufragiată) se poate menține deasupra apei; centură de salvare. ♦ Împrejmuire de piatră sau de lemn în jurul unei fântâni; ghizd. 3. Rotocol de fum (de țigară). – Din sl. kolačĭ.

COLAC, colaci, s. m. I. Un fel de pîine, de obicei rotundă, împletită din două sau trei suluri de cocă. Dezveli colacul din băsmăluță, îl rupse în două. CAMILAR, TEM. 154. La casa de om sărac S-a gătat făina-n sac Si n-avem să-ți dăm colac. GOGA, C. P. 28. Trec furnici ducînd în gură de făină marii saci, Ca să coacă pentru nuntă și plăcinte și colaci. EMINESCU, O. I 87. Aducînd pitaci și colaci... a împărțit la fiecare. CREANGĂ, A. 4. ◊ (În comparații și metafore) Strîng... brîul meu colac. TEODORESCU, P. P. 378. ◊ Expr. A se face colac = a se așeza, a se culca cu corpul încolăcit, a se încolăci. Colac peste pupăză, se zice cînd peste un necaz sau o nenorocire mai vine alta. Ieri mi-o vinit poronca ca să scot de la țărani... banii șoselei, colac peste pupăză. ALECSANDRI, T. 252. A umbla după (sau a aștepta) colaci calzi = a umbla după (sau a aștepta) lucruri bune și plăcute venite de-a gata. Umblă ș-aista după colaci calzi. îmi vine să i-o gioc și lui. ALECSANDRI, T. I 264. A aștepta (pe cineva) cu colaci calzi = a face cuiva o primire deosebit de călduroasă. A trecut baba cu colacii v. babă. II. (Uneori cu determinări introduse prin prep. «de») 1. Obiect de metal, de lemn, de cauciuc etc., de formă rotundă sau răsucit în așa fel, încît să ai bă formă de roată; cerc, inel. Cîteva zeci de mașini:. zvîcneau ziua întreagă, devorînd colaci după colaci de sîrmă. PAS, Z. I 290. La pupa sprijinită de un enorm colac de frînghie cătrănită, noul medic al bordului... își potrivea binoclul. BART, E. 117. ◊ Colac de salvare = roată de plută sau de cauciuc umflată cu aer, care se aruncă unui om amenințat să se înece. 2. Împrejmuire de piatră sau de lemn din jurul unei fîntîni, unui puț. Pe colacul fîntînii erau două pahare de argint. CREANGĂ, P. 290. Grădinile și livezile... și le avea pe colnicele Lapoșului, unde stă și acum puțul ei cu colac de piatră. ODOBESCU, S. III 176. 3. (Mai ales la pl., determinat uneori prin «de fum») Rotocoale de fum (de țigară). Se înfundă în jilț, picior peste picior, aruncînd colaci de fum în tavan. C. PETRESCU, C. V. 104.

PUPĂZĂ, pupeze, s. f. 1. Pasăre insectivoră, migratoare, cu penaj pestriț, cu cioc lung și îndoit și cu un moț de pene ca o creastă în vîrful capului (Upupa epops); cuc armenesc. Ia! s-aude pupăza! observai eu. SADOVEANU, Î. A. 32. Cînd aproape să scot pupăza afară [din scorbură] nu știu cum se face că mă sparii de creasta ei cea rotată, de pene, căci nu mai văzusem pupăză pînă atunci. CREANGĂ, O. A. 59. ◊ Expr. A-i merge (cuiva) gura ca pupăza v. gură. 2. Fig. (Familiar) Persoană flecară, defăimătoare. Toți defăimătorii sînt numiți «pupeze». MARIAN, O. II 176. ♦ Femeie împopoțonată, care folosește prea multe zorzoane. 3. Colac de forme diferite, mai ales în formă de cuib de pasăre. Un fel de păsărele din aluat de grîu care... se numesc «pupeze». MARIAN, O. II 178. ◊ Expr. Colac peste pupăză v. colac. 4. (Bot.) Pupezele. Colo-n luncă la privită Găsii pupăza-nflorită. MARIAN, O. II 176. Pupăza e aceeași plantă de care am vorbit... Cu numele de pupăză o întîlnim și în cîntece. ȘEZ. XV 111.

PAR DESSUS LE MARCHÉ (fr.) – Colac peste pupăză.

COLAC, colaci, s. m. 1. Un fel de pîine, de obicei în formă de cerc, împletită din două sau din trei suluri de cocă. ♦ Expr. A se face colac = a se așeza, a se culca cu corpul încolăcit. Colac peste pupăză, se zice cînd peste un necaz sau o nenorocire mai vine alta. A umbla după (sau a aștepta) colaci calzi = a umbla după (sau a aștepta) lucruri bune și plăcute venite de-a gata. A aștepta (sau a primi pe cineva) cu colaci calzi = a face (cuiva) o primire bună. 2. Obiect de metal, de lemn, de cauciuc etc., de formă rotundă sau răsucit în așa fel, încît să aibă formă de roată; cerc, inel. ♦ Colac de salvare = roată de plută sau de cauciuc umflată cu aer, cu ajutorul căreia o persoană, mai ales un naufragiat, se poate menține deasupra apei. ♦ Împrejmuire de piatră sau de lemn în jurul unei fîntîni. 3. Rotocol de fum (de țigară). – Bg., sb. kolak (sg. refăcut după pl. kolač).

PUPĂZĂ ~eze f. 1) Pasăre migratoare de talie mică, cu cioc lung, subțire și puțin încovoiat, cu moț stufos și înalt (în evantai) pe cap și cu penaj divers colorat. 2) fig. Femeie fardată sau îmbrăcată țipător. 3) fig. fam. Persoană guralivă. 4) reg. Colac asemănător la formă cu o pasăre (sau cu un cuib de păsări). ◊ Colac peste ~ v. COLAC. [G.-D. pupezei] /cf. alb. pupëzë

COLAC sm. 1 🍽 Pîine rotundă împletită ca o cunună; se face în casă din făină de grîu, și se împarte la anumite ocaziuni (botez, nuntă, înmormîntare, la praznice, etc.) (🖼 1368): a da și a primi ~i este una din vechile datini ale țării: de aci o mulțime de locuțiuni și proverbe în legătură cu diversele împrejurări cînd se dau sau se primesc colaci: a aștepta sau a umbla după ~i calzi, a umbla să capete un folos mai de seamă; a aștepta ca mortul ~ul, a aștepta cu mare dor și nerăbdare; a aștepta în zadar; dă-i ~ și lumînare! nu se mai alege nimic din asta; a trecut baba cu colacii 👉 BABĂ 1; (asta-i) ~ peste pupăză, din rău în mai rău, după o pagubă suferită vine și altă nevoie; cum e sfîntul și ~ul (aluziune la colacii ce se duc la biserică în cinstea unui sfînt); cînd vrea Dumnezeu, vine și dracu cu ~i, cînd ai noroc, îți vine binele chiar de unde nu te aștepți; omul nu fuge de ~, ci de ciomag, de bine, nimeni nu fuge ¶ 2 pr. ext. Dar ce se dă la anumite împrejurări (la nuntă, etc.), plocon: se gătiră să aducă după obiceiu cîte ceva ~i la nuntă (SB.); darul ce se dă babei care descîntă: leacul fie ori nu fie, ~ul babei se știe ¶ 3 ‡ Dar (în genere) (DOS.) ¶ 4 ‡ Răsplată dată celuia ce găsește un lucru pierdut, celuia ce denunță pe un tîlhar, etc.; despăgubire pentru vite ținute de pripas, etc. ¶ 5 Cunună de flori: în ziua de Sînziene, se face cîte un ~ de sînziană și-l asvîrl pe casă (GOR.) ¶ 6 pr. anal. Încolăcitură a trupului sau a coadei animalelor: cîinii își desfășurau ~ul trupului (DLVR); șarpele se face ~; iron. umblă ca cîinele cu ~i în coadă ¶ 7 Împrejmuirea, cercul de piatră din jurul unui puț (🖼 1369): pe ~ul fîntînii erau două pahare de argint (CRG.) ¶ 8 Sîrmă răsucită de mai multe ori în formă de cerc: ~ de sîrmă ¶ 9 pl. Cele două cercuri de lemn care constitue obezile roții la moara de apă ¶ 10 ⛵ ~ de scăpare, ~ de salvare, cerc de plută ce se aruncă unui om căzut în apă. ca să se poată susține la suprafață (🖼 1370) [refăcut din pl. colaci < vsl. kolačĭ].

țipău¹ sm [At: ANON. CAR. / V: ~pou, ~poi (Pl: țipoaie sn), ~peu, ~piu, țăpoaie sfp / Pl: ~ăi, țipauă sn / E: mg cipó] (Reg) 1 Pâine mică, rotundă, din făină de grâu. 2 (Reg; îe) A fi cu ~l în spate A fi cocoșat. 3 Pâinișoară turtită care se face din aluatul de pâine și care se coace în cuptor o dată cu pâinea Si: lipie. 4 Pâinișoară care se face din aluatul ras de pe vasul în care s-a frământat pâinea Si: (reg) răsunoi. 5 Colac mic, în formă de cuib de pasăre, care se pune peste unul mai mare Si: (reg) pupăză.

COLAC ~ci m. 1) Pâine albă în formă de inel, împletit din două sau mai multe vițe de aluat. ◊ A se face ~ a sta culcat cu corpul încovoiat. Omul nu fuge de ~, ci de ciomag fiecare se ferește de rău, nu de bine. A aștepta pe cineva cu ~ci calzi a-i face cuiva o primire cordială. ~ peste pupăză la un necaz se adaugă altul. La cel bogat vine și dracul cu ~ celui norocos îi merge bine întotdeauna. Cum e sfântul și ~cul după cum e omul, așa este și atitudinea față de el. 2) Obiect de formă inelară având diferite întrebuințări. ◊ ~ de salvare cerc de plută sau de cauciuc (umflat cu aer sau cu alt material ușor), folosit pentru a ține la suprafața apei un naufragiat. ~ de fum rotocol de fum de țigară. 3) Îngrăditură de piatră sau de lemn a unei fântâni; ghizd. /<sl. kolați

pupăză sf [At: BIBLIA (1688), 137¹/8 / V: (reg) ~pază, ~ăță, ~peză, ~poză, ~puză / E: alb pupëzë] 1 Pasăre insectivoră migratoare, cu penaj pestriț, cu cioc lung, subțire și curbat în jos, cu moț de pene mari, roșii-ruginii, așezate ca o creastă în vârful capului Si: (reg) nevăstuică, pasăre-de-balegă (Upupa epops). 2 (Îs) Cuib de ~ Loc murdar. 3 (Pex; îas) Locuință murdară, urât mirositoare. 4 (Reg; îs) Brânză de ~ Mâncare proastă. 5 (Reg; îe) A-l spurca (pe cineva) ~za A auzi, pe nemâncate, pupăza (1) cântând pentru prima oară într-un an. 6 (Gmț; îae) A vedea o femeie goală. 7 (Reg; îe) A aduce tot pui (sau ouă) de ~ sau a-i cânta ~za A-i merge totul rău, în pagubă. 8 (Reg; îe) A-i merge (cuiva) gura ca ~za A vorbi mult. 9 (Reg; îe) A-și umple cuibul ca ~za (sau ca o ~) A fi murdar. 10 (Reg; îae) A avea obiceiuri proaste. 11 (Reg; îe) A-i lua (cuiva) dracul din pupeze A-și pierde răbdarea. 12 (Reg; îae) A fi nebun. 13 (Reg; îe) A-i pune (sau a-i da) (cuiva) o ~ în obraz A batjocori. 14 (Reg) Femelă a cucului. 15 (Reg; fig) Persoană care flecărește, clevetește. 16 (Prc) Gură, considerată ca organ al vorbirii. 17 (Pfm; îe) A bate din ~ A vorbi mult. 18 (Fig) Femeie îmbrăcată sau fardată strident Si: (reg) pupezoaică. 19 (Pex) Prostituată. 20 (Trs; Olt) Organ genital feminin. 21 (Trs; Olt) Organ genital al iepei. 22 (Reg) Preparat din aluat, în formă de pasăre sau de cuib de pasăre, care se face la botezuri, nunți, înmormântări etc. Si: (reg) păpurojnie, păsărică, păsăruică, păsăruță, peștișor. 23 (Îs) Colac peste ~ sau (rar) ~ peste colac Supărare, pagubă etc. care se adaugă la o altă nenorocire, supărare. 24 (Rar; îs) ~ pe colac Lucru excepțional. 25 (Bot; reg) Nopticoasă (Hesperis matronalis). 26 (Bot; reg) Orăstică (Orobus vernus sau Lathyrus vernus). 27 (Olt; Ban) Ciocan mare, ascuțit la un capăt, folosit la spart și cioplit pietre și pentru făcut găuri sau scobituri în lemn. 28 (Med; Olt) Cicatrice. 29 (Olt) Semn convențional pus de dogari pe fundul vaselor.

colac sm [At: URECHE, ap. LET. I, 104/37 / Pl: ~aci,^[1] (nob) ~uri / E: vsl колакъ] 1 Preparat din pâine, de obicei în formă de inel, împletit din mai multe suluri de cocă și făcut, mai ales, pentru anumite evenimente religioase. 2 (Pfm; îe) A trecut baba cu ~acii (sau -ul) sau I-a mâncat cioara ~ul Se spune persoanelor care au scăpat o ocazie. 3 (Irn; îe) Pe la noi umblă câinii cu ~acii în coadă E belșug mare. 4 (Pop; îe) Cum e sfântul și ~ul Omagiul sau darul se măsoară după importanța persoanei Si: cum e turcul și pistolul. 5-6 (Pop; îe) Așteaptă ca mortul ~ul Cu nerăbdare sau cu poftă. 7 (Pop; îe) Să dai ~ (sau turtă) zilei că ai scăpat! Să mulțumești lui Dumnezeu că ai scăpat fără probleme. 8 (Pfm; îe) ~ peste pupăză Se zice când la un necaz sau la o nenorocire se adaugă un alt necaz sau o altă nenorocire. 9 (Îe) Dă-i ~ și lumânarea Renunță. 10 (Îe) Asta-i lapte cu ~ Când se întâmplă ceva plăcut, folositor. 11 (Îe) A umbla după (sau a aștepta sau a veni) ~aci calzi La un lucru plăcut și de-a gata. 12 (Pop; îe) A duce pe cineva la ~aci calzi A-l duce cu vorba. 13 (Pop; îe) Așa ~! Ce noroc (pe mine)! 14 (Pfm; îe) A-și face coada ~ A căuta pretexte nefondate. 15 (Pop; îe) Nu i s-au prins ~acii Nu i-a mers sau n-a reușit ceva. 16 (Pfm; îe) A se face (a ședea) ~ Cu corpul încolăcit Cf ghemuit. 17 (Trs; Ban) Cozonac. 18 (Buc) Covrig. 19 (Pop; îe) A aștepta (sau a primi pe cineva) cu ~aci calzi A face (cuiva) o primire bună. 20 (Reg) Bucăți de pâine cu colivă și lumânare care se împart la săraci, rude, vecini etc. 21 Obiect de metal, de lemn, de cauciuc etc. de formă inelară. 22 (Îs) ~ de caș Brânză topită lăsată să se răcească, după ce i s-a dat formă de colac (1). 23 Gânj împletit în formă de cerc, cu care se leagă strâns lemnele. 24 (Îs) ~ de sârmă Sârmă răsucită în formă de roată, ca să nu ocupe mult spațiu. 25 (Îs) ~ de tel Sârmă de fier, oțel, alamă etc. 26 (Îas) Arc în formă de spirală care se pune la fotolii, canapele etc. 27 (Lpl) Obezile împreunate ale roții carului, talpa roții Cf ciolan, năplațe. 28 Încingătoare de lemn care înconjoară pietrele de măcinat ale morii. 29 Împrejmuire de piatră sau de lemn (mai modern din tuburi de beton) din jurul unei fântâni, unui puț, unui ghizd etc. Cf butălău, gardină. 30 (Înv) Împrejmuire de zid, de pământ Cf brâu. 31 Ornament care înconjoară pereții sau stâlpii unei clădiri Cf brâu, chenar, ciubec. 32 (Îs) ~ de salvare Cerc de plută sau de cauciuc umflat cu aer, cu ajutorul căruia se plutește deasupra apei și care se aruncă celor care se îneacă. 33 Lemn încovoiat care ține o boltă Si: arc. 34 (Ban) Colibă rotundă din nuiele și acoperită cu paie, în care se adăpostesc ciobanii. 35 (Trs) Cerc de piele (capitonată) care se pune în unele regiuni în jurul gâtului cailor înhămați Cf jugul hamului. 36 Vârtej (la păr). 37 Fiecare din cele două trapeze din constelația numită „dragon” sau „balaur”. 38 Verigă formată din corpul șarpelui răsucit (în jurul cuiva). 39 (Mlp) Rotocoale de fum (de țigară). 40 (Înv; mpl) Dar făcut de fini nașilor. 41 (Fig) Recompensă (în bani) pentru îngrijirea sau găsirea unei vite pierdute sau furate. 42 (Fig) Recompensă pusă pe capul unui tâlhar etc. 43 (Îs) Cal de ~ Cal străin, adăpostit în comună și dat de primar unui nevoiaș până se găsește stăpânul. 44 (Îs) Vită de ~ Vită fără stăpân. 45 (Irn; îe) A lua ~ A da de știre, a informa pe cineva despre ceva. 46 Discurs ținut de colăcer la nuntă Si: colăcărie (1), colăcerie (1). corectat(ă)

MARE¹, mari, adj. 1. (Indicînd dimensiunea; în opoziție cu mic) Care depășește dimensiunile obișnuite, care întrece măsura mijlocie. Ca un glas domol de clopot Sună codrii mari de brad. COȘBUC, P. I 48. Ghemele tari și mari ca bostanii. RETEGANUL, P. I 57. Literă mare = literă folosită în mod obișnuit ca inițială a substantivelor proprii și a cuvintelor cu care începe o frază. Degetul cel mare = degetul cei mai gros, format numai din două falange (și care, la mînă, se poate opune celorlalte degete). Cuprinzîndu-și tîmplele între degetul cel mare și arătător, se gîndea la ceva. GALAN, B. I 54. ◊ Expr. A face (sau a deschide) ochii mari (cît cepele) = a privi cu uimire, cu curiozitate. [Evantia] deschise ochii mari cătînd în jurul ei cu spaimă. BART, E. 205. Cît toate zilele de mare v. zi. A lăsa (pe cineva) mare și devreme = a lăsa pe cineva dezamăgit, cu buzele umflate. Pupăza... își ia apoi drumul în zbor spre Humulești și mă lasă mare și devreme cu lacrimile pe obraz, uitîndu-mă după dînsa. CREANGĂ, A. 57. A fi (sau a umbla) cu capul mare = a fi încrezut, a-și da aere. ◊ (Adverbial; în legătură cu «a măcina», «a pisa») Sarea era tot atît de vînătă ca zahărul, pisată mare. C. PETRESCU, Î. II 166. ♦ (Despre suprafețe) Întins, vast, larg. O țară așa de mare și bogată. CREANGĂ, P. 184. Apa... în mari cercuri se-nvîrti. ALECSANDRI, P. I 13. ◊ Fig. Umbra morții se întinde tot mai mare și mai mare. EMINESCU, O. I 148. ◊ Expr. În mare = a) după un plan vast, în proporții vaste. Începu să facă, în tovărășie, negoț în mare și cu străinătatea. CAMIL PETRESCU, O. II 65; b) în linii generale, în rezumat. În linii mari v. linie. ♦ (În opoziție cu jos, scund) Înalt. Un deal mare ne desparte. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 253. ♦ (În opoziție cu scurt) Lung. Fată cu cosița mare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 209. ♦ Încăpător, cuprinzător, spațios, voluminos. Au împlut un sac mare, mare. SBIERA, P. 184. Trec furnici ducînd în gură de făină marii saci Ca să coacă pentru nuntă și plăcinte și colaci. EMINESCU, O. I 87. ◊ Casa cea mare = camera cea mai frumoasă dintr-o casă țărănească, destinată oaspeților. ♦ (Despre cursuri de apă; în opoziție cu îngust, mic) Lat, adînc. Era o apă mare, ca Dunărea, ori poate și mai mare. RETEGANUL, P. II 11. 2. (Indicînd cantitatea, numărul sau intensitatea; în opoziție cu puțin, mic, redus) Mult, îmbelșugat, bogat, abundent, în cantitate însemnată; numeros. Lisa își săpase albie prăpăstioasă, iar la viituri mari, puhoiul rupea și surpa ogoarele din coasta satului. SADOVEANU, M. C, 5. O ceată mai mare de fete Au prins pe flăcăi, mai puțini. COȘBUC, P. 11 47. Se va supune cum i se va făgădui mai mare simbrie. NEGRUZZI, S. I 138. ◊ Expr. (Despre ape curgătoare) A veni mare = a crește, a se umfla. Apa venise mare. În munte se topeau încă nămeții. C. PETRESCU, Î. II 174. Prahova, din cauza ploilor la munte, venise mare. BOLINTINEANU, O. 427. ♦ (Despre surse de lumină și căldură care pot fi reglate) Puternic, intens. Fă lampa mai mare! 3. (Despre diviziuni de timp; în opoziție cu scurt) De lungă durată, lung. Făcu noaptea aceasta să fie de trei ori mai mare. ISPIRESCU, U. 16. Cît era ziulica și noaptea de mare, ședeau singuri-singurei. CREANGĂ, P. 73. Că ziua cîtu-i de mare Nime gînd ca mine n-are. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 82. 4. (Purtînd accentul în frază, adesea precedînd substantivul) În grad înalt, intens, adînc, profund, tare. Avusese mare iubire pentru el. SADOVEANU, M. C. 7. Marea înzestrare auditivă a lui Caragiale a fost una din rădăcinile artei lui. VIANU, S. 114. Mă, dă drept să-ți spun că mare nătărău mai ești! CREANGĂ, O. A. 150. ◊ Mare viteză v. viteză. ◊ Loc. adj. De-a mai mare dragul v. drag. ◊ Expr. (A-i fi cuiva) mai mare dragul (sau mila, rușinea, necazul etc.) = (a-i fi cuiva) foarte drag, foarte bine, foarte plăcut (milă, rușine, necaz etc.). Și-n mijloc el, mai mare dragul. COȘBUC, P. I 241. Ți-i mai mare dragul să te duci la el. CREANGĂ, A. 19. Ziua-mare = moment al dimineții cînd soarele a răsărit de mult, cînd lumina începe să devină intensă. Cînd am deschis ochii, era ziua-mare. NEGRUZZI, S. I 60. Ziua în amiaza-mare v. amiază. Îndata-mare v. îndată. ♦ (Despre sunet, glas; în opoziție cu slab, stins) Tare, puternic, ridicat. Se auzea un glas mare, mînios, la care răspundea vocea groasă a hangiului. SADOVEANU, O. VII 28. Și-n glas mare îți urăm... Ani mulți. ALECSANDRI, P. II 110. ◊ Expr. A vorbi (sau a striga) în gura mare = a vorbi cu glasul ridicat, tare, strigînd. Striga în gura mare că crapă de foame. CREANGĂ, P. 241. A fi cu gura mare = a fi certăreț. ♦ (Despre fenomene atmosferice) Violent, năprasnic, aspru. Ger mare. ▭ Țipa șerpele în gura broaștei de secetă mare ce era pe acolo. CREANGĂ, P. 247. Vînt mare Se rădică. CONACHI, P. 265. ♦ (Adverbial, popular) Din cale-afară, peste măsură, tare. A să fie Mare mult omor! ALECSANDRI, P. I 54. Mare posomorîtu-i. id. T. 138. 5. (Despre ființe; în opoziție cu tînăr) Adult, matur, major, vîrstnic; (la comparativ) mai în vîrstă, mai bătrîn. Tu să te supui mie, căci îți sînt frate mai mare. SADOVEANU, M. C. 17. Și-oi ajunge să-mi cresc copiii, să mi-i văd mari și voinici. MIRONESCU, S. A. 37. Aici nu sîntem la leș ca să mă iei în rîs. Acu-s mare!. ALECSANDRI, T. I 184. ◊ Fată-mare v. fată. Mamă-mare v. mamă. Coană-mare v. cucoană. Socru-mare v. socru. ◊ Tată-mare v. tată. ◊ Expr. (Despre copii) A se face mare = a crește, a deveni adult, matur. Dragii mei copii, v-ați făcut mari. ISPIRESCU, L. 33. ◊ (Substantivat) Ba mai bine îi dau eu una peste bot ca să nu se amestece în vorba ălor mari. SADOVEANU, M. C. 6. ◊ (Expr.) Cu mic cu mare v. mic. 6. Vestit, renumit, ilustru. Viața marelui nostru poet Mihail Eminescu a fost nefericită și scurtă. SADOVEANU, E. 75. ◊ (În componența unor nume proprii) Ștefan cel Mare. Alexandru cel Mare. 7. (În opoziție cu inferior, de jos, subaltern) Care ocupă un rang superior într-o ierarhie; puternic, sus-pus. Tot crai și tot crăiese mari. COȘBUC, P. I 57. Șădea într-o chiliuță din casele unui boier mare. EMINESCU, N. 57. ◊ Expr. Mare și tare = puternic, influent. Iară mare și tare-i în comună primarele. C. PETRESCU, Î. II 11. A se ține mare = a fi mîndru, fudul, semeț. A călca a mare v. călca. La mai mare, urare făcută cuiva cu ocazia unei numiri sau avansări într-un post. ◊ (Substantivat) Împrejur cei mari ai țării și ai sfatului s-adună. EMINESCU, O. I 165. (Expr.) Mai-marele = șeful, superiorul. A luat poziție de drepți dinaintea mai-marilor, așa cum se ia la armată. PAS, L. II 24. Mai-marii lui văzîndu-l că și-a făcut datoria de ostaș, l-au slobozit din oaste. CREANGĂ, P. 297. ◊ (Precedînd denumirile de dregători din trecut, arată treapta cea mai înaltă a dregătoriilor respective) Mare ban, mare logofăt. ▭ Călărime, supt comanda marelui paharnic. BĂLCESCU, O. I 13. ♦ (Despre familie, nume, neam) Nobil, ales, făcînd parte din protipendadă. De se trag din neam mare, Asta e o-ntîmplare. ALEXANDRESCU, M. 321. 8. (În opoziție cu de rînd, obișnuit) Important, de seamă, hotărîtor. Lupta cea mare se va da odată. SAHIA, N. 40. Prînzul cel mare v. prînz. Zi mare = zi de sărbătoare, zi importantă. Săptămîna mare = săptămîna care precedă imediat sărbătoarea paștilor la creștini. Strada mare = nume dat în orașele de provincie străzii principale. Vorbe mari = cuvinte umflate, vorbe fără miez, bombastice, promisiuni goale. Aceia care vorbe mari aruncă. EMINESCU, O. I 151. ◊ Expr. Cu mare ce v. ce. Mare lucru v. lucru (III 2). ♦ (Despre onoruri, glorie) Deosebit, ales, înalt. Fură bine dăruiți și trimiși înapoi cu mare cinste. BĂLCESCU, O. II 271. ♦ (Despre obiecte; în opoziție cu ieftin, neînsemnat) De preț, valoros, scump. Cu mari daruri l-au dăruit. CREANGĂ, P. 102. ♦ Uimitor, extraordinar. Harap-Alb vede altă drăcărie și mai mare. CREANGĂ, P. 241.