SFÂNT, -Ă, sfinți, -te, adj., s. m., s. f. I. Adj. 1. Epitet dat divinității. ♦ Epitet dat celor sanctificați de Biserică. ◊ Sfântul Părinte = titlu dat papei de către catolici. ♦ (Rar; despre oameni) Care duce o viață curată și cucernică. 2. Care ține de divinitate, de religie, de cultul divin; care este considerat ca posedând harul divin. ◊ Sfânta slujbă = liturghia. Locurile sfinte = ținuturile menționate în textele religioase ca fiind acelea unde a trăit și a propovăduit Isus Hristos. Sfântul Mormânt = mormântul în care a fost depus Isus Hristos. Sfânta sfintelor = sanctuarul vechiului templu din Ierusalim. 3. Care constituie un obiect de cult, de venerație; care se cuvine cinstit, slăvit, venerat. 4. (Pop.) Epitet dat unor elemente ale naturii. Sfântul Soare. ♦ Epitet dat zilelor săptămânii. 5. Desăvârșit, perfect, infailibil. Ce-am vorbit e sfânt. ♦ (Substantivat, urmat de un substantiv introdus prin prep. „de” și exprimând ideea de superlativ) Strașnic, zdravăn. O sfântă de bătaie. II. S. m., s. f. 1. S. m. art. (Pop.) Dumnezeu. ◊ Expr. A-l vedea (pe cineva) sfântul = a) a o păți, a da de belea; b) a da peste un noroc neașteptat. A-l uita (pe cineva) sfântul, se spune când cineva zăbovește undeva prea mult (și degeaba). Ferit-a sfântul! = în niciun caz, nicidecum. 2. S. m. și f. Persoană recunoscută ca un exemplu desăvârșit al vieții creștine și consacrată ca atare, după moarte, de către Biserică. ◊ Expr. Până la Dumnezeu, te mănâncă sfinții = până să ajungi la cel mai mare, înduri multe de la slujbașii mai mici. A-l fura (pe cineva) sfinții = a ațipi, a adormi; a muri. A-i ieși (cuiva) un sfânt din gură = a vorbi foarte drept și înțelept, a spune o vorbă potrivită. A sta (ca un) sfânt = a sta nemișcat; (despre copii) a fi foarte cuminte. A se închina la sfinți sau a se ruga de toți sfinții = a se adresa la cei puternici cu rugăminți, a fi nevoit să solicite rezolvarea unui lucru în mai multe locuri și cu stăruințe. La sfântu-așteaptă = niciodată. ♦ Om care duce o viață curată și cucernică. 3. S. f. pl. art. (În credințele populare) Iele. 4. S. m. pl. Mucenici (2). – Din sl. sventŭ.

PENTRU prep. I. (Exprimă un raport cauzal) 1. Din cauza..., din pricina..., datorită... Pentru asta a plecat. ◊ Expr. Nu pentru alta, ci... = nu din altă cauză, dar... 2. (Introduce un complement indirect) Mulțumește pentru buna găzduire. ◊ Expr. Pentru puțin (sau nimic), se spune ca răspuns celui care mulțumește când i s-a făcut un serviciu. Pentru nimic în lume = cu niciun preț, în niciun caz. Pentru (numele lui) Dumnezeu! exclamație care însoțește o cerere sau o rugăminte sau care exprimă uimirea, indignarea cuiva. II. (Exprimă un raport final) 1. (Introduce un complement circumstanțial de scop) Cu scopul de..., în scopul..., în vederea... Scrie pentru bani. 2. (Introduce un complement indirect) În interesul..., în (sau spre) folosul..., în favoarea...; în apărarea... Pledează pentru el. ◊ (În construcții eliptice) Cincizeci de voturi pentru și două contra. ♦ Potrivit cu...; în măsură să... Serviciul nu era pentru el. ♦ După. Plânge pentru cel plecat. ♦ (Față) de... Are o grijă deosebită pentru mama lui. 3. (Introduce un atribut) Hârtie și plic pentru o scrisoare. ♦ Cu direcția..., cu destinația... Autobuzul pentru Ploiești. 4. (Intră în compunerea numelor predicative) Acest cadou e pentru tine. 5. (Introduce un complement sau un atribut) Contra, împotriva. Medicament pentru diabet. Ia ceva pentru durerile de cap. III. (Exprimă un raport de relație) Cu privire la..., referitor la..., în legătură cu... S-au schimbat lucrurile pentru el. ♦ Față de..., în raport cu... Pentru unii mumă, pentru alții ciumă. IV. (Exprimă un raport temporal, introducând un complement circumstanțial de timp) Pleacă pentru o clipă. ◊ Expr. Pentru moment = deocamdată. V. (Exprimă un raport de compensație, de echivalență sau de schimb) În schimbul...; în locul..., în loc de... Pentru un palton a dat o rochie. VI. 1. (Urmat de un infinitiv, are valoare de conjuncție, construcția fiind echivalentă cu o propoziție consecutivă negativă, când regenta e afirmativă, și invers) Subiectul e prea vast pentru a putea fi expus într-o oră. 2. (Formează conjuncții compuse) Pentru ca sau pentru că = fiindcă, deoarece, din cauză că; de vreme ce, întrucât. Pentru ce (sau aceasta, aceea) = deci, așadar, de aceea, drept care, din care cauză. – Din printru.

IMPOSIBIL, -Ă, imposibili, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care nu e posibil, care nu se poate îndeplini; irealizabil. ♦ Extrem de greu, de dificil. O muncă imposibilă. ♦ (Fam.; despre oameni) Nesuferit, insuportabil. 2. S. n. Ceea ce este (aproape) cu neputință de realizat. ◊ Expr. A face imposibilul = a face tot ceea ce îi stă în putință pentru a realiza ceva. ♦ (Adverbial) Cu neputință, în niciun caz, cu niciun preț. – Din fr. impossible, lat. impossibilis.

PREȚ, prețuri, s. n. 1. Categorie economică reprezentând expresia bănească a valorii unei mărfi; sumă de bani pe care trebuie să o plătească cumpărătorul pentru achiziționarea unui produs sau pentru un serviciu. ◊ (În sintagmele) Preț cu amănuntul = preț la care se vând către populație bunurile de consum, alimentare și nealimentare. Preț de livrare = preț la nivelul căruia circulă produsele între unitățile producătoare. Preț de producție = preț care înglobează costul produsului și beneficiul. Preț al pieței = preț care se formează pe piață în urma fluctuației cererii și ofertei. Preț mondial = preț al unei mărfi pe piața mondială. ◊ Loc. adj. De (mare) preț = (foarte) valoros, prețios. ◊ Loc. adv. Cu orice preț = orice sacrificiu ar cere, oricât ar costa, cu orice risc. Cu niciun preț = pentru nimic în lume, în niciun caz. Fără (de) preț = a) sub valoarea reală; ieftin; b) de valoare foarte mare, neprețuit. ◊ Expr. A ține la preț = a nu reduce nimic din suma cerută la o vânzare. A se învoi din preț = a încheia o tranzacție căzând de acord asupra prețului. A (nu) avea preț = a) a (nu) se vinde cu mulți bani, a (nu) se cere; a (nu) avea trecere; b) a (nu) valora foarte mult. A ajunge la preț = a ajunge să fie căutat, apreciat. A pune preț pe ceva = a socoti că ceva este de mare valoare, a ține mult la ceva. Preț (ca) de... (sau ca la...) = un timp (cam) de..., o distanță, o valoare (de aproximativ...). ♦ Sumă încasată dintr-o vânzare. 2. Ceea ce se dă cuiva sau primește cineva pentru o muncă prestată, pentru un serviciu făcut; plată, răsplată. ◊ Loc. prep. Cu prețul... = în schimbul...; cu sacrificiul..., cu riscul..., cu efortul... ♦ Tarif. 3. Fig. Valoare, importanță, însemnătate. – Lat. pretium.

NICIDECUM adv. În niciun chip, în niciun caz; defel, deloc; nicicum, nicicacum, nicidecât. – Nici + de + cum.

MORT, MOARTĂ, morți, moarte, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. (Despre ființe) Care nu mai trăiește, care a murit. ◊ Expr. A se face mort în păpușoi sau (substantivat) a face pe mortul în păpușoi = a se face că nu știe nimic, a simula nevinovăția, a face pe prostul. A o lăsa moartă (în păpușoi) = a lăsa o chestiune încurcată, a renunța la ceva. A fi mort fără (sau după) cineva sau ceva = a nu putea trăi fără cineva sau ceva, a fi îndrăgostit de cineva sau de ceva; a ține mult la cineva sau la ceva. A fi mai mult mort (decât viu) = a fi istovit, epuizat (de boală, de frică etc.). Nici mort sau mort-tăiat = (în construcții negative) cu niciun preț, sub niciun motiv, în niciun caz. Mort-copt = cu orice preț, necondiționat, neapărat; vrând-nevrând, cu chiu cu vai. A umbla (sau a se ține) mort după... = a) a lupta, a se zbate pentru a obține ceva; b) a-și manifesta dragostea față de cineva străduindu-se să fie mereu în preajma lui. A fi beat mort (sau mort de beat) = a fi foarte beat. ♦ Limbă moartă = limbă care nu mai este vorbită din motive de ordin istoric, vorbitorii ei dispărând în timp sau suferind transformări radicale. Inventar mort = totalitatea uneltelor, a mașinilor, a mijloacelor de transport care aparțin unei gospodării sau unei întreprinderi. Timp mort = lipsă de activitate a forțelor de muncă sau a mașinilor; întrerupere neprevăzută a muncii. Unghi mort = unghi care nu poate fi atins de un proiectil lansat dintr-o gură de foc deoarece nu se poate realiza o traiectorie corespunzătoare sau din cauza interpunerii unor obstacole pe traiectorie. Punct mort = poziție a unui mecanism bielă-manivelă care corespunde momentului când biela și manivela au axele în prelungire sau suprapuse. (Expr.) A ajunge la un (sau într-un) punct mort = a ajunge la un impas, în imposibilitate de a găsi o soluție. Linie moartă = linie de cale ferată care servește numai pentru garare. (Expr.) A fi (sau a se afla, a trece) pe linie moartă = a nu mai juca un rol de seamă, a fi înlăturat dintr-un post de răspundere. Fier-mort = fier de calitate inferioară. ♦ (Fam.; despre aparate, motoare etc.) Care nu mai funcționează. 2. (Despre părți ale corpului) Cu funcțiile vitale pierdute; paralizat, înțepenit. ◊ (Pop.) Carne (sau piele) moartă = carne sau piele care se formează deasupra rănilor și prin care nu trec ramificațiile nervoase. 3. (Despre plante) Uscat, veșted. 4. Fig. (Despre lucruri) Fără viață, neînsuflețit; nemișcat, încremenit. ♦ Lipsit de zgomot, de activitate, de viață; liniștit. ♦ (Despre culori, nuanțe) Fără strălucire; șters. II. S. m. și f. Persoană care a murit, defunct, decedat; trupul neînsuflețit al unei persoane așezat în coșciug sau înmormântat. ◊ Expr. Mortul de la groapă nu se mai întoarce, se spune despre un lucru pierdut definitiv, despre ceva care nu mai poate fi îndreptat. Apa morților = fata morgana. A scula (sau a trezi, a deștepta) și morții (sau din morți), se spune despre zgomote sau surse de zgomote foarte intense și stridente. A umbla (sau a merge) ca după mort = a merge foarte încet. Ca la mort = (în legătură cu verbe ca „a se aduna”, „a veni”) în număr (foarte) mare. – Lat. mortuus.

!niciun (desp. ni-ciun/nici-un) adj. pr. m., g.-d. niciunui; f. nicio (desp. ni-cio/nici-o), g.-d. niciunei; g.-d. pl. m. și f. niciunor (în niciun caz; Nu are niciun frate.; niciunor copii) corectat(ă)

CUVÂNT A ascunde cuvântul (înv.) = A ține în secret, a se preface: Craiul... îmbla cu înșelăciune, ascunzând cuvântul. (MIRON COSTIN) A avea cu cineva un cuvânt = A avea de discutat ceva cu cineva: El a întârziat puțin, deoarece mai avea un cuvânt cu prietenul său. A cere (sau a da, a avea) cuvântul = A cere sau a da cuiva dreptul de a vorbi (într-o ședință, într-o adunare etc.): Ea a cerut cuvântul în consiliul facultății și a prezentat un punct de vedere interesant. A crede pe cuvânt = A crede fără a controla exactitatea spuselor: L-am crezut pe cuvânt, dar m-am înșelat. A da cuvânt = a) A promite solemn, a se angaja: Îi dădu [flăcăului] drumul, căci își dase cuvântul. (POP.) b) A se înțelege, a se vorbi:Toate par că și-au dat cuvânt pentru ca să-i prelungească chinul. (VASILE ALECSANDRI) A face cuvânt (înv.) = A ține o cuvântare: Suindu-mă în picioare pe-un scaun, le-am făcut acest cuvânt. (C. NEGRUZZI) A face cuvântul sau a-și da cuvântul în de sine sau a se lega la un cuvânt, a pune (sau a lega) cuvânt cu cineva (înv.) = A se înțelege cu cineva, a face un legământ, a cădea la învoială cu cineva: Ș-au dat cuvânt în de sine și au purces bulucuri spre târg. (MIRON COSTIN) A-i lua cuiva cuvântul = A interzice cuiva să-și mai continue afirmațiile (într-o adunare): Secretarul comisiei i-a luat cuvântul femeii și acest fapt nu i-a convenit, deoarece nu spusese ceea ce era important. A-i tăia cuvântul cu miere = A întrerupe pe cineva pentru a-i da o veste bună: – Să-ți tai cuvântul cu miere, boierule; dară dacă vei voi să mă asculți până în sfârșit, vei afla că solia mea are să-ți aducă veselie. (P. ISPIRESCU) A începe cuvânt (reg.)= A începe vorba: Marfa-i în odaia cea mare de dincolo, începu iarăși cuvânt gospodina. (MIHAIL SADOVEANU) A înțelege (sau a ști) de cuvânt = A asculta de spusele, de sfaturile sau de ordinele cuiva: Ce folos însă!... nu înțelege de cuvânt. (VASILE ALECSANDRI) A lua cuvântul = A vorbi (într-o adunare): La ședința de ieri, aproape toți colegii au luat cuvântul. A lua (cuiva) cuvântul din gură = A lua vorba din gură: Tocmai!... Mi-ați luat cuvântul din gură. (VASILE ALECSANDRI) A nu găsi (sau a nu avea) cuvinte = A nu fi în stare (sub impulsul unei stări de moment) să exprimi ceea ce gândești: Nu găsesc cuvinte ca să înfierez purtarea ta. A pune un cuvânt (bun)= A interveni (favorabil) pentru cineva: L-a rugat pe avocatul, consilierul și prietenul ministrului, să pună un cuvânt bun și să obțină o mutare într-o stație mai omenoasă. (CAMIL PETRESCU) A tăia (sau a curma) cuvântul = A întrerupe pe cineva din vorbă: Împăratul îi tăie cuvântul. (P. ISPIRESCU) Cu o lovitură scurtă în falcă îi curmă vorba și, trăgându-l de umăr în odaie, închise ușa. (LIVIU REBREANU) A se înțelege sau a se ajunge la cuvinte = A fi de acord cu cineva: – Ba nu, stăpâne; dară ia să ne înțelegem la cuvinte. (P. ISPIRESCU) A-și da cuvântul de onoare = A se angaja în mod hotărât că va face cu orice preț ceva: Mă pipăi, stau nedumerit. / Mă trag de păr, simt că mă doare... / Nu, n-am murit! / Vă dau cuvântul de onoare. (G. TOPÂRCEANU) Dacă nu mi-ar fi cerut-o șeful cu insistență, nici n-aș fi primit o misiune atât de covârșitoare! Vă dau cuvântul meu, n-aș fi primit!... (LIVIU REBREANU) A-și spune cuvântul = A-și manifesta părerea, opinia; libertate, drept de a se plânge, de a formula revendicări:Ați pus cu toții jurământ / Să n-avem drepturi și cuvânt; / Bătăi și chinuri când țipăm, / Obezi și lanț când ne mișcăm. (G. COȘBUC) A-și ține cuvântul sau a se ține de cuvânt sau a rămâne de cuvânt = A respecta o promisiune: Te-ai ținut de cuvânt, moș Nichifor. (ION CREANGĂ) El reușea întotdeauna să-și țină cuvântul dat, ceea ce era foarte important pentru noi. A ține (sau a păzi) cuvântul cuiva, a asculta de cuvântul cuiva sau a nu muta cuvântul cuiva = A împlini ordinul cuiva: Pentru că ai păzit cuvântul răbdării Mele si Eu te voi păzi pe tine de ceasul încercării care peste toată lumea va să vină ca să-i încerce pe cei ce locuiesc pe pământ. (BIBLIA) Adio și n-am cuvinte (fam.) = Se zice cuiva care pleacă supărat și căruia vrei să-i arăți că nu-ți pasă de supărarea lui:Și a patra oară, sistemul meu: Pălăria și bastonul, adio și n-am cuvinte! Eu nam nevoie aci de intriganți. (CEZAR PETRESCU) „Poate să le facă liniștit, de acum înainte, dar… fără mine. Chiar îi doresc succes… Adio și n-am cuvinte!”, a fost declarația lui Marin Antonescu, postat pe pagina sa de Facebook. (http://soimuldambovitean.ro/) Am cu tine un cuvânt = a) Am să-ți spun o vorbă: – Stai puțin! Am un cuvânt cu tine. b) Am să mă răfuiesc cu tine:Va veni vremea când va trebui să am un cuvânt cu tine. Cele zece cuvinte ale lui Dumnezeu sau ale lui Moise = Decalogul: Câte sărăcii morale și materiale derivă din refuzarea lui Dumnezeu și din punerea în locul lui a atâtor idoli! Să ne lăsăm conduși de aceste zece cuvinte care luminează și orientează pe cel care caută pace, dreptate și demnitate. (http://www.ercis.ro/) Cu alte cuvinte = Exprimând același lucru în altfel; așadar, în concluzie: Adică, cu alte cuvinte... Să vă dau afară pe voi și să-i iau pe dinții in loc? (VASILE ALECSANDRI) Cuvinte acoperite (înv.) = Cuvinte cu tâlc: Cu greu și-a dat seama de cuvintele acoperite pe care le-a spus musafirul. Cuvinte deșarte = Cuvinte fără temei: Nimeni să nu vă amăgească cu cuvinte deșarte, căci pentru acestea vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării. (BIBLIA) Acestea cercând cu nevoință vornicul Ureche, scrie de zice că „nu numai letopisețul nostru, ce și cărți streine au cercat, ca să putem afla adevărul, ca să nu mă aflu scriitoriu de cuvinte deșarte” […] (GR. URECHE) Cuvinte grele = Vorbe aspre, de dojană, de ocară: Ea nu se aștepta să audă asemenea cuvinte grele din partea celei mai bune prietene. Cuvânt de onoare (sau de cinste) = Promisiune sau asigurare care angajează cinstea cuiva, care garantează că cele spuse sunt adevărate sau vor fi împlinite:Despoții n-au inimă și n-au cuvânt de cinste. (CAMIL PETRESCU) Cuvânt de ordine = Dispoziție dată de un superior: După un cuvânt de ordine venit dinspre capătul coloanei, facem front la stânga, cu fața către răsărit. (G. TOPÂRCEANU) Cuvântul cel bun = Vorbă bună: Mama găsea întotdeauna cuvântul cel bun pentru fiecare dintre cei doi copii. Cu drept cuvânt = Pe bună dreptate, în mod întemeiat: Cu drept cuvânt cetitorul va fi clătit din cap. (MIHAI EMINESCU) Cu drept cuvânt te așteptai să fii răsplătit... pentru toate ostenelile ce ai depus în opera ta. (AL. ODOBESCU) Cu un cuvânt subțire = Cu multă finețe: Profesoara reușea cu un cuvânt subțire să detensioneze situațiile mai delicate. Dintr-un cuvânt = Fără a mai sta la gânduri, imediat: Eu răspund dintr-un cuvânt, / Fărsă pun ochii-n pământ. (JARNÍK-BÎRSEANU) Firesc ar fi fost ca el să clarifice îndoiala dintr-un cuvânt, dar n-a vrut. În (toată) puterea cuvântului = În înțelesul adevărat, pe deplin, cu desăvârșire: Își descarcă mânia în toată puterea cuvântului. (ION CREANGĂ) Într-un (sau cu un) cuvânt = Pe scurt, în rezumat, în concluzie, așadar: Într-un cuvânt... «turdus» nu este câtuși de puțin „graurele” românesc. (AL. ODOBESCU) Nici (nu) mai rămâne cuvânt = Nici nu mai încape discuție, nici nu mai poate fi vorbă: Lingurarilor, nici mai rămâne cuvânt, li se lungise urechile de foame, așteptând. (ION CREANGĂ) Nu-i cuvânt (Mol.) = Nu încape vorbă: Doamne, măi Chirică, bun suflet de femeie mai am !...Bună, stăpâne, nu-i cuvânt. (ION CREANGĂ) Om de cuvânt= Om care își ține promisiunile: Dandu e un om de cuvânt și, dacă i-a promis, să fie sigur că n-a uitat. (LIVIU REBREANU) Schimb de cuvinte= Ceartă, discuție aprinsă: Discuție lungă care se termină într-un schimb de cuvinte destul de dur, în prezența lui Doinaș. (DORLI BLAGA) Am auzit un schimb de cuvinte pe șoptite și apoi s-au tras zăvoarele. (ION IOANID) Sub (sau pe sau cu) cuvânt că… (sau de) sau pentru cuvântul că… = Sub pretext că…: Dar ce să vezi, Măria ta? Nici n-a voit să se uite la mine. A trimis pe un slujitor de m-a gonit de la poarta lui, sub cuvânt că nu mă cunoaște. (P. ISPIRESCU) Frusinica să vie în București, sub cuvântul că vrea să-și vadă niște rude ori să treacă într-o noapte în Bulgaria și să li se piardă urma? (GALA GALACTION) Sub acest cuvânt ca... = Cu condiția ca... : Oi să te scot în lume, dară numai subt aiest cuvânt, ca să nu spui nimăruia unde m-oi ascunde. (I. G. SBIERA) Sub niciun cuvânt = Sub niciun motiv, în niciun caz: Se urcă în tren, să nu se mai întoarcă sub niciun cuvânt. (CEZAR PETRESCU)

APĂRA Doamne-apără! (pfm.) = Cu niciun preț, în niciun caz. (euf.) Dracul: Eu, de-aș fi femeie, nu l-aș lua, doamne-apără! (C. NEGRUZZI) Unii ziceau: Doamne apără! Iar alții: D-apoi cum păcatele de nu s-a știut păzi, să nu-l prindă? (I. POP-RETEGANUL)

NICĂIERI adv. (În propoziții negative) În niciun loc; în nicio altă parte; în niciun alt caz; la nimeni, niciunde. [Var.: (reg.) nicăierea, nicăirea, nicăiri, nicăiurea adv.] – Lat. nec aliubi.

altă mâncare de pește expr. cu totul altceva; fără nicio legătură (cu cazul în speță)

asta-i altă brânză / căciulă / mâncare de pește / poveste expr. asta e cu totul altceva; nu are nicio legătură (cu cazul în speță)

PICA¹, pic, vb. I. 1. Intranz. (Înv. și pop.) A cădea de la o oarecare înălțime. ◊ Expr. (Fam.) A pica (sau a fi picat) (ca) din cer (sau din lună, din nori, din stele) =a veni pe neașteptate; b) a fi dezorientat, a nu ști ce să facă. A pica cerul pe cineva = a) a se simți foarte rușinat; b) a rămâne uimit, a fi surprins de ceva. ♦ A se desprinde, a se desface dintr-un tot, dintr-un ansamblu (căzând, pierzându-se etc.). ♦ (Fam.; despre îmbrăcăminte) A nu se mai ține (pe corp) (din cauza dimensiunilor exagerate); p. ext. a fi numai zdrențe. ♦ (Despre ființe) A-și pierde poziția verticală (căzând la pământ); a se prăbuși, a se răsturna, a se prăvăli. ◊ Expr. A pica de somn (sau de oboseală) = a fi foarte obosit. A pica în genunchi (înaintea cuiva) = a cădea în genunchi (pentru a ruga, a implora, a solicita etc.). Frumos (sau frumușel) de pică = foarte frumos, neînchipuit de frumos. ♦ (Despre clădiri) A se dărâma, a se surpa, a se nărui. ♦ Fig. A muri (în luptă). ♦ Fig. (Fam.) A nu reuși la un examen, la. un concurs etc. ♦ Tranz. Profesorul l-a picat la examen. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A face să cadă în picături (un lichid, o materie topită). ◊ Expr. Să-l (sau să mă, să ne etc.) pici cu ceară (sau cu lumânarea) = orice ai face, pentru nimic în lume, cu niciun preț, nicidecum. ◊ Intranz. A cădea în picături; spec. (impers.) (sens curent) a ploua ușor, cu stropi rari. ◊ Refl., intranz. și tranz. A (se) păta, a (se) murdări cu ceva. 3. Intranz. (Fam.) A intra în posesia unui lucru, a dobândi ceva în mod întâmplător; a câștiga ceva (în mod ocazional sau ilicit). ◊ Expr. A pica în mâna (sau în palma, în mâinile) cuiva = a ajunge în puterea, la discreția cuiva. 4. Intranz. (Fam.) A sosi pe neașteptate; a se ivi, a apărea. 5. Intranz. (Înv. și pop.) A cădea în..., a da în..., a fi cuprins de... ♦ (Pop.; despre zile, evenimente etc.) A se nimeri la o anumită dată; a cădea, a fi. 6. Tranz. (Pop.) A lovi, a atinge pe cineva (țintindu-l cu ceva). – Din pic¹.

AD IMPOSIBILIUM NULLA EST OBLIGATIO (lat.) pentru imposibil nu există nicio obligație – Adagiu exprimând ideea că debitorul este exonerat de o obligație în cazul în care aceasta nu poate fi executată din cauze neimputabile lui.

PARĂ², pere, s. f. 1. Fructul părului¹. ◊ Expr. A-i pica (sau a-i cădea cuiva) para în gură = a obține ceva fără efort, fără muncă. Nu plătește nicio pară putredă, se spune despre cineva sau ceva fără nicio valoare. 2. P. anal. Nume dat unor obiecte, unor piese tehnice etc. în formă de pară² (1). – Lat. pira.

atîrna (atîrn, atîrnat), vb. – 1. (Tranz.) A agăța, a suspenda de ceva. – 2. (Intranz.) A sta suspendat, a cădea liber în jos. – 3. A se apleca într-o parte, a se înclina. – 4. A se apleca spre pămînt cu toată greutatea (dar fără a se desprinde de un punct fix determinat). – 5. A depinde de cineva sau ceva. – 6. A șovăi, a oscila. Origine incertă. Este posibil să fie vorba de lat. tornāre, în compunere cu ad; dar evoluția fonetică ar implica mari greutăți. Totuși, accepția etimonului, aceea de „a întoarce” sau „a devia”, ar explica într-un mod satisfăcător evoluția semantică, ceea ce nu este cazul pentru celelalte ipoteze prezentate. Pe de altă parte, sensul der. atîrnătoare nu poate fi pus în legătură în niciun fel cu vreunul din sensurile actuale ale lui a atîrna, și se explică numai pe baza unui sens derivat de la tornare, ca rom. înturna, fr. détourner. După Cihac, II, 476, din mag. átérni „a întinde peste ceva”. DAR pleacă de la tîrn „mărăciniș”, ipoteză riscantă datorită debilității punctului de contact presupus între cele două noțiuni (atîrna ar fi un cuvînt păstoresc, care s-a referit mai întîi la lîna care rămînea agățată în mărăciniș). Giuglea, Dacor., III, 1090, pleacă de la un lat. *adtrutinare, ipoteză la fel de fantezistă ca cea a lui Diculescu, Elementele, 492, bazată pe *atîrna, der de la gr. *ἀρτάνω și acesta din urmă de la ἀρτάω. În sfîrșit, Scriban se gîndește la o posibilă legătură cu tîrnă „coș de nuiele”. Der. atîrnat, s. m. (bîrna de la armătura acoperișului); atîrnătoare, s. f. (țarc în care se închid oile pentru a le separa de miei, sau pentru ca să doarmă); atîrnător, adj. (care atîrnă; agățat; care depinde de ceva); atîrnătură, s. f. (atîrnare, suspensie; zdreanță); neatîrnare, s. f. (independență); neatîrnat, adj. (independent); tîrnaț, s. n. (Trans., balcon, terasă); care pare o formație regresivă pe baza pl. atîrnați; totuși, Cihac, II, 533 și Scriban o explică prin mag. tornác, care pare mai curînd împrumutat din rom.

vexel, vexele, s.n. – (reg.; arh.) Poliță sau hârtie contractuală utilizată odinioară în cazul unor împrumuturi financiare între două persoane fizice: „În trecut (înaintea celui de-al Doilea Război Mondial), nu era niciun țăran cu depuneri în bănci; ei erau plini de datorii la băncile capitaliștilor, la evrei sau la avuții statului. Evreii din comună [Moisei] aveau prăvălii și cârciumi, oamenii luând diferite mărfuri pe datorie (credit) și, dacă nu le achitau la timp datoria, le luau pământul. Țăranii semnau sau puneau degetul pe o hârtie numită Vexel, în care se angajau ca până la data de... să depună banii, în caz contrar terenul specificat în Vexel, pus de zălog, să îi revină evreului. Așa se explică faptul că multe din terenurile comunei figurează pe evrei” (Coman, 2004: 70). – Din germ. Wechsel „poliță, cambie” (Candrea, DER, DEX).

véxel, vexele, s.n. (arh.) Poliță sau hârtie contractuală utilizată odinioară în cazul unor împrumuturi financiare între două persoane fizice: „În trecut (înaintea celui de-al Doilea Război Mondial), nu era niciun țăran cu depuneri în bănci; ei erau plini de datorii la băncile capitaliștilor, la evrei sau la avuții statului. Evreii din comună [Moisei] aveau prăvălii și cârciumi, oamenii luând diferite mărfuri pe datorie (credit) și, dacă nu le achitau la timp datoria, le luau pământul. Țăranii semnau sau puneau degetul pe o hârtie numită Vexel, în care se angajau ca până la data de... să depună banii, în caz contrar terenul specificat în Vexel, pus de zălog, să îi revină evreului. Așa se explică faptul că multe din terenurile comunei figurează pe evrei” (Coman, 2004: 70). – Din germ. Wechsel „poliță, cambie” (Candrea, DER, DEX).

REZERVĂ, rezerve, s. f. 1. Cantitate de alimente, de obiecte, de bani, de materiale etc. pusă deoparte și păstrată pentru a fi întrebuințată mai târziu; depozit. ♦ (Ec. pol.) Rezerve de stat = cantitate de bunuri materiale dintre cele mai importante acumulate și centralizate cu scopul de a asigura continuitatea procesului de producție și necesitățile de consum ale populației, în cazul ivirii unor situații neprevăzute. Rezerve interne = posibilități existente într-o întreprindere, a căror descoperire și folosire permit, fără investiții suplimentare mari, să se realizeze cantități sporite de produse. (Fin.) Rezervă-aur = cantitatea de aur pe care o păstrează băncile de emisiune ca garanție pentru biletele de bancă puse în circulație și pentru lichidarea datoriilor către alte țări, în cazul când acestea nu pot fi achitate prin livrări de mărfuri obișnuite. Rezervă lichidă = a) totalitatea mijloacelor bănești, existente sub orice formă, negrevate de nicio sarcină, disponibile la o bancă, la o întreprindere etc.; b) aurul disponibil în monede sau în lingouri, precum și valutele și devizele liber convertibile în aur, destinate operațiilor internaționale. Rezervă bugetară = parte din veniturile unui buget, constituită ca rezervă în scopul acoperirii unor cheltuieli neprevăzute sau în cazul nerealizării integrale a veniturilor. (Jur.) Rezervă succesorală (sau legală) = parte dintr-o avere succesorală de care testatorul nu poate dispune liber, fiind rezervată de drept unor anumiți moștenitori. (Fiziol.) Rezervă alcalină = cantitate de bicarbonat de sodiu din plasmă, exprimată în cm³ de dioxid de carbon care se degajă din 100 ml de plasmă la presiunea parțială a bioxidului de carbon de 40 mm mercur și la temperatura corpului. ♦ Cantitate de substanțe minerale utile pe care le conține un zăcământ. 2. Cameră de spital în care se internează un singur bolnav sau cel mult doi. 3. Parte din armată care nu se află sub arme, formată din persoane care au satisfăcut serviciul militar, și care este solicitată numai în caz de război sau de concentrare; trupe neangajate în luptă, păstrate pentru a interveni la nevoie. ◊ Ofițer de rezervă = ofițer care nu face parte din cadrele active ale armatei. ♦ Persoană, grup de persoane, obiect etc. destinate să ia locul altora în anumite condiții sau împrejurări. ◊ Loc. adj. De rezervă = care poate înlocui, la nevoie, o piesă tehnică, un obiect, o persoană. ♦ Spec. (Sport) Jucător care înlocuiește, la nevoie, pe unul dintre jucătorii titulari angajați în competiție. 4. Obiecție, îndoială, lipsă de încredere. ◊ Loc. adv. Fără rezervă = fără reticențe; cu totul, în întregime. Sub toate rezervele = fără nicio garanție. Cu multă rezervă sau cu toată rezerva = cu îndoială, fără siguranță, fără a-și lua răspunderea pentru autenticitatea, veridicitatea, exactitatea sau oportunitatea unui fapt. ◊ Loc. prep. Sub rezerva... = cu condiția... ♦ (Jur.) Manifestare prin care un stat, devenit parte la un tratat, declară că vrea să excludă sau să limiteze aplicarea anumitor clauze cuprinse în acest tratat, ori să le atribuie un anumit înțeles. ♦ Fig. Prudență, circumspecție; discreție; reticență; p. ext. răceală, indiferență; jenă. – Din fr. réserve.

BAI A avea bai (cu cineva) = A avea o afacere cu cineva: El avea un bai cu fratele său și nu găseau timp să se întâlnească. A avea bai cu... = A avea greutăți cu...: Aoleo, măi hoț de dor, / N-am topor să te omor, / Nici secure să te tai, / Să nu mai am nici un bai. (JARNÍK-BÎRSEANU) A da bai (cuiva) = A face vinovat (pe cineva de ceva): De frumoasă, nu-i dau bai, / Că-i cu dinții ca la cai, / De-o sută cinzeci de ai, / Nu poate roade mălai. (SIMION FLOREA MARIAN) A nu-i da bai = A nu învinovăți: Bărbatului nu-i dau niciun bai; mai degrabă ea a stricat totul. A zice baiu (reg.) = A zice nu; a se împotrivi: Dară pe cea mijlocie – mi-o căzut dragă de foc. / Și nici eu nu zice baiu, bat-o hâtrul de noroc! (MIHAI EMINESCU) Am bai cu… = Mă doare (ceva): Ea avea bai cu stomacul și cu inima. Ce bai ai? = Ce-ți lipsește?: – Ce bai mai ai acum? N-are bai (de) = Este indiferent: N-are bai de cei de acasă și toată ziua e vesel. Nu-i (niciun) bai (că…) de asta nu (mi-i) bai = Nu face nimic: Lasă, nu-i bai, mândrior, / Că m-ai lăsat să trag dor. (T. PAPAHAGI) Ai început anul fără a avea o persoană specială în viața ta? Nu-i niciun bai, la fel s-a întâmplat și cu alte sute și mii de femei din lumea întreagă. (http://www.mayra.ro/)

DINTE, dinți, s. m. 1. Fiecare dintre organele osoase mici, acoperite cu un strat de smalț, situate în cavitatea bucală a majorității vertebratelor și servind de obicei pentru a rupe, a mesteca și a fărâmița alimentele; p. restr. fiecare dintre organele osoase mici așezate în partea din față a maxilarelor. ◊ Dinte de lapte = fiecare dintre dinții care le cresc copiilor în primii ani ai vieții și care cad mai târziu, fiind înlocuiți cu dinții definitivi. ◊ Expr. Soare cu dinți = soare pe timp geros, răcoros sau ploios. A se ține de ceva cu dinții = a nu ceda cu niciun preț, a nu renunța nicidecum la ceva. Înarmat până în dinți = v. înarmat. A-i scoate (cuiva) și dinții din gură = a-i lua (cuiva) tot ce are, a sărăci (pe cineva). A-și arăta dinții = a amenința; a se manifesta în mod nefavorabil. Printre dinți = (în legătură cu verbe de declarație) neclar, nedeslușit (și cu nemulțumire). A avea un dinte împotriva (sau contra) cuiva = a avea un motiv de nemulțumire, de supărare sau de dușmănie împotriva cuiva. ♦ Compuse: dintele-dracului = plantă erbacee cu flori albe, roșii-purpurii sau verzui așezate în spice (Polygonum hydropiper); (porumb) dinte-de-cal (sau dintele-calului) = varietate de porumb cu boabe mari, late și albicioase, cu un șănțuleț la vârf. 2. Fiecare dintre crestăturile, zimții, proeminențele (ascuțite și regulate) de pe marginea unor unelte sau piese de mașină; fiecare dintre colții pieptenelui, ai greblei, ai grapei etc. 3. Înălțime stâncoasă, izolată, cu pereții abrupți; colț. – Lat. dens, -ntis.

CER², ceruri, s. n. 1. Spațiu cosmic nesfârșit în care se află aștrii; (mai ales) spațiu de deasupra orizontului unui observator (2), care are o formă aparent emisferică, boltă cerească, firmament. ◊ Expr. Sub cerul liber = în afara unei locuințe, afară. Până-i cerul = niciodată. Ca cerul de pământ sau ca de la cer la pământ, se spune despre o deosebire extrem de mare între două lucruri, două puncte de vedere, două situații etc. A răscoli cerul și pământul = a face tot posibilul (pentru a găsi un lucru pierdut). A se ruga (de cineva) cu cerul (și) cu pământul = a se ruga de cineva insistent. A pica (sau a cădea) din cer = a) a sosi pe neașteptate; b) a nu putea înțelege; a fi străin de aceea ce se întâmplă în jur. Nu pică din cer = nu vine de-a gata. Parcă a picat (sau a căzut) cerul pe mine (sau pe el etc.), exprimă supărarea, rușinea, uimirea cuiva în fața unei situații neașteptate (și neplăcute). Nu s-o face gaură (sau bortă) în cer = n-o să fie cine știe ce pagubă, n-o să se întâmple niciun rău. A făgădui (sau a promite) cerul și pământul = a promite lucruri nerealizabile. ◊ Compus: cerul-gurii = peretele superior al cavității bucale, bolta palatină; palat. 2. Aer, văzduh, atmosferă. ◊ Păsările cerului = păsările zburătoare. 3. Rai¹, eden, paradis. ◊ Expr. A fi (sau a se crede) în al șaptelea (sau în al nouălea) cer = a fi extrem de bucuros, de fericit, de mândru. ♦ Putere divină, divinitate, providență. – Lat. caelum.

LIFUI vb. IV^a. Etre friand. Manger par gour. mandise. - (Ban.) A lingări, a alege mâncarea, a gusta din toate mâncările (Com. LIUBA, H. XVIII 175), a licăi (2^o). Copiii după ce se satură, încep a lifui. Com. LIUBA. [Și: lifuri † vb. IV^a. Lifurĕsc. ANON. CAR.; lifăi vb. IV^aa CADE. ‖ Derivate: (Postverbal) lifuri (lișuri) s. f. plur. – mâncări alese, delicatese. Mâncă ce-ți dau cu, nu îmbla după lișuri (ori lifuri). H. XVIII 115; lifuroiu (liforony ANON. CAR.) s. m. = piciu, ținc, băietan, băiețuș, (în: sens peiorativ) secătură, cebală, oșiștie (CIAUȘANU, V.) ticălos, păcătos, de nicio treabă, prost (de neam). (DUMITRAȘCU, STR. 27).]

AȘTERNE A așterne (sau a trânti, a culca, a da) la pământ (sau pământului) = A dărâma, a doborî. (pex.) A omorî: O trântește la pământ și-o ține bine. (ION CREANGĂ) A așterne la cai = A pregăti grajdul cailor: În fiecare seară, gospodarul așternea la cai. A așterne masa = A pune masa: În sufrageria frumos și simplu mobilată s-au aprins lumini prietenoase, se așterne masa mare, rotundă; Zahar [...] pune masa, așează [sic!] paharele de cristal c-un zăngănit ușor [...] (ANTOANETA OLTEANU) A așterne pe hârtie (ceva) = A scrie, a compune: Dumnealui trebuie să fi așternut pe hârtie această hazlie telegramă. (MIHAI EMINESCU) Se vede că d. Crăciunescu crede că a rupe șase cuvinte dintr-un paragraf și a le așterne pe hârtie este a produce argumente? (IDEM) A așterne pe pânză (înv.) = A picta: Timp de cinci-șase ani, urmărit ca de-un vis fioros, [Grigorescu] așterne pe pânză o parte din schițele războiului [...] (AL. VLAHUȚĂ) Pictorul așterne pe pânză mai mult sugestii de obiecte decât obiecte. (MARIN SORESCU) A așterne pe portativ = A compune muzică: Repertoriul serii se va încheia cu Simfonia a IV-a în mi minor, ultima lucrare de acest tip așternută pe portativ de Brahms. (www.orchestreradio.ro/) A așterne sau a întinde (pe cineva) la scară (înv.) = A întinde (pe cineva) pe jos pentru a-l bate: Jeluitorii au umblat fugari prin pădure, de frică, că-i căuta să-i aducă la curte și să-i aștearnă la scară. (POP.) Ba încă m-a și amenințat că altă dată, de mi-a mai călca piciorul în ograda boierească, are să poruncească să mă întindă la scară și să mă bată cu biciul! (ION CREANGĂ) A așterne un drum = A pietrui un drum: Sătenii au așternut un drum pe care îl plănuiseră încă din iarnă. (fig.) Pe luciul Dunării luna așterne un drum de argint, în sclipirea căruia ai crede că tremură toate stelele cerului [...] (DUILIU ZAMFIRESCU) A se așterne cu burta pe carte = A începe să învețe serios: Să vă așterneți cu burta pe carte, la mine nu merge trândăvia. (ION GHEȚIE) A se așterne drumului (sau vântului) (d. cai) = A fugi atât de repede, de parcă ar atinge pământul cu pântecele; a alerga foarte repede: Alei, murgul meu voinic! / Așterne-te drumului / Ca și iarba câmpului / La suflarea vântului! (VASILE ALECSANDRI) Fug caii duși de spaimă și vântului s- aștern. (MIHAI EMINESCU) A se așterne pe o treabă (fig.) = A se apuca serios de o treabă: Tânărul cronicar foiletonist... se așterne din zi în zi mai fervent pe lucru. (AL. VLAHUȚĂ) A se așterne țărânii = A se culca la pământ; a cădea lat: Cât e de lung… s-așterne țărânii. (G. COȘBUC) Cum îți vei așterne, așa vei dormi = Ce acțiuni vei întreprinde, așa rezultate vei obține: − Bagă-ți mințile în cap, măi băiete, vezi că eu sunt bătrân și sărac, să n-ai de la mine nicio nădejde. Cum îți vei așterne, așa vei dormi, auzitu-m-ai? (NICOLAE FILIMON) Dacă ai fi mititel, ți-aș da una-două... și te-aș liniști; însă acum ești de capul tău om ca toți oamenii și cum îți vei așterne, așa vei dormi. (http://www.e-calauza.ro/)

asfinți (asfințesc, asfințit), vb. – 1. (despre aștri) A apune, a scăpăta. – 2. (Despre sursele de lumină) A dispărea, a se întuneca. Var. sfinți. Probabil un der. de tipul *affingĕre sau *exfingĕre, cu schimbarea modernă a conjug. (datorită conjug. incoative), și cu alterarea fonetismului, datorată falsei etimologii populare care a asimilat acest cuvînt la familia sfînt și sfinți. Fingere înseamnă în principal „a da formă” (cf. figura, effigies); în lat. ca și în rom. a ajuns să însemne „a da formă falsă” sau „a se preface”; cf. it. fingere, prov. fenher, fr. feindre (REW 3313). Cu toate acestea, sensul primitiv s-a păstrat, specializat în mod ciudat, „a da formă aluatului pentru pîine”, prin cat. fenyer, sp. heñir și mr. asfindzere „a crește aluatul”, desfindzere „a pune aluatul la rece, pentru a-l împiedica să crească” (Papahagi, JB, XII, 102; REW 3313). În rom. acest sens este propriu vb. a crește, dar a existat probabil în vechime un verb *asfinge, ca în mr., care ulterior a devenit *asfingi. Evoluția semantică poate fi interpretată în mai multe feluri. Plecînd de la affingere „a crește aluatul” se poate să fi ajuns la „a se revărsa” sau „a da pe de lături”, caz în care am avea o evoluție (de la „a crește” la „a pleca”) paralelă cu cea care apare la lat. mergere „a adînci, a cufunda” › rom. merge. Este posibil de asemenea ca effingere să fi fost interpretat ca un *de ex fingere. Însă cel mai probabil este faptul ca însuși vb. fingere să fi ajuns, printr-o evoluție normală, de la sensul de „a da formă falsă”, la acela de „a nu da nicio formă” sau „a dispărea”; această ipoteză se sprijină și pe morv. foedre „a scoate, a da jos”. Cf. semantismului lui „apune” și, pentru proteza lui s, (s)fărîma, (s)frinție. În general se consideră că asfinți provine de la sfînt (Miklosich, Slaw. Elem., 44; Cihac; DAR; Candrea; cf., pentru compararea cu expresia corespunzătoare din ngr. ο ἤλιος βασιλείει, articolele lui L. Spitzer, REB, II, 224-5 și M. Kriaras, REB, III, 462-8). Am arătat că este evidentă contaminarea lui *asfingi cu asfinți; pare însă evident și faptul că o asemenea asociere nu poate fi concepută decît a posteriori, adică sugerată de consonanța ambelor cuvinte. Etimonul asfinți < sfînt s-ar baza pe asocierea ideii de „apus” cu cea de „dincolo”, fundamentală în mitologia populară în general. Cu toate acestea, a presupune că imaginația populară a conceput apusul soarelui ca o „sanctificare” a astrului implică un proces intelectual prea complicat, și în același timp neclar. Dimpotrivă, s-ar putea afirma că imaginația populară vede „sfîntul” ca o entitate vie și actuală (sfîntul soare este o expresie foarte cunoscută, dar numai pentru soarele prezent), și refuză să asocieze ideea de „sfințenie” cu aceea de „moarte” sau „dispariție”, care la urma urmelor înseamnă neputința firească a umanității noastre obișnuite. Pe de altă parte, este curios să observăm că vb. asfinți, popular și de uz curent, nu apare în nici un text anterior sec. XIX; de aici se poate deduce că evoluția semantică pe care am indicat-o a rămas nesigură pînă într-o epocă relativ modernă. Adăugăm că Scriban se gîndește la o der. de la sl. svjetiti, cf. a sfeti, cu influența lui sfînt; însă sensul lui svjetiti „a străluci” se opune acestei der. (dificultate pe care autorul încearcă s-o biruie, presupunînd că numele s-a aplicat poate mai întîi răsăritului, și apoi apusului aștrilor). Mai importantă decît etimologia propusă, care ni se pare greșită, este intuiția autorului că originea cuvîntului trebuia să fie căutată altundeva în afară de sfînt. -Der. asfințit, s. n. (apus al aștrilor; occident).

ACORD A fi (sau a cădea) de acord = A se învoi la ceva, a ajunge la un punct de vedere comun: Până la masă avură timp să răsdiscute toate măsurile cuprinse în manifest, fără a se putea pune totuși de acord. (LIVIU REBREANU) Bănuiesc că putem cădea de acord că respectarea drepturilor nu este transmisă genetic. (http://www.revista22.ro) O nemțoaică strașnică fu angajată, înainte de a cădea ei de acord, ca s-o cioplească deocamdată cât e necesar pentru a o putea expedia apoi în străinătate. (LIVIU REBREANU) A fi de acord să... = A se învoi (la ceva), a fi de părere să..., a aproba: Stăpânii de moșii credeau că în schimbul libertății muncii obținută de țăranii clăcași la Comisia proprietății, aceștia vor fi de acord să le lase pământul pe care aceștia îl aveau în folosință în baza clăcii, în deplină proprietate, fără nicio altă obligație. (ALEXANDRU GABRIEL FILOTTI) De acord = a) De aceeași opinie, părere: Nu e nevoie neapărat să ne declarăm de acord cu teoria entelehială. (LUCIAN BLAGA) − „Unchiule, iar glume!” − „Ba deloc, băiete! / Sunt de-acord cu toții, foarte sigur știu...” (I. L. CARAGIALE) b) (Formulă prin care se exprimă aprobarea) Bine! Ne-am înțeles! Așa să fie!: Așa vom face. De acord! De comun acord (pleonastic) = În perfectă înțelegere, în deplină armonie: Despăgubirile prevăzute în alineatele (3) și (4) se stabilesc de comun acord cu proprietarul său, în caz de divergență, prin justiție. (CONSTITUȚIA ROMÂNIEI, 1991) Concret exproprierea e posibilă numai […] cu prealabila despăgubire, stabilită prin justiție sau de comun acord cu proprietarul. (http://www.revista22.ro)

ȚINE, țin, vb. III. I. Tranz. 1. A avea ceva în mână (sau în brațe etc.) și a nu lăsa să scape. ◊ Expr. A-i ține (cuiva) lumânarea (sau lumina) = a) a fi naș cuiva la cununie; b) a sta lângă cineva în ultimele clipe ale vieții cu o lumânare aprinsă în mână (după un vechi obicei creștin). A-i ține (cuiva) cununa = a fi naș (cuiva) la cununie. A ține frânele țării (sau împărăției etc.) = a conduce, a stăpâni, a guverna o țară etc. A ține pe cineva (sau ceva) în mână = a avea pe cineva (sau ceva) în puterea sa, a dispune de cineva (sau de ceva) după bunul-plac; a avea pe cineva (sau ceva) la mână. A ține ursita (sau soarta) cuiva (în mână) = a fi stăpân pe viața cuiva și a dispune de ea după bunul său plac. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”, „de după” sau „pe după”, arată partea de care se apucă) Ținem pe bunic de mână. (Refl. recipr.) Mergeau ținându-se de mână. Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”, arată partea sau capătul de care e apucat un obiect sau chiar obiectul însuși) Ține de nuia. ♦ (La imper.) Ia! primește! ♦ (Determinat prin „în brațe” sau „îmbrățișat”) A cuprinde pe cineva cu brațele în semn de dragoste, de prietenie; a îmbrățișa. ♦ (Determinat prin „în mână”) A mânui o armă, o unealtă, un instrument etc. ♦ (La volei, polo pe apă etc.; în expr.) A ține mingea = a opri mingea în mâini mai mult timp decât este regulamentar, înainte de a o pasa sau de a o trimite adversarului. 2. A susține un obiect greu (ridicat de la pământ) și a nu-l lăsa să cadă. 3. A sprijini pe cineva să nu cadă. ♦ Intranz. A nu lăsa ca ceva care atârnă sau plutește să cadă sau să se scufunde. 4. A cuprinde, a purta, p. ext. a suporta. Expr. A nu-l (mai) ține pe cineva pământul = a nu mai putea fi suportat din cauza răutății, fărădelegilor etc. A nu-l (mai) ține pe cineva locul = a nu mai putea de bucurie, de nerăbdare etc. A nu-l mai ține (pe cineva) pielea = a fi foarte fericit, foarte mândru. II. 1. Refl. A se prinde cu mâinile de ceva sau de cineva. ♦ A apăsa, a comprima o parte a corpului (pentru a-i încetini funcția, a potoli o senzație dureroasă etc.). ♦ A se menține într-un loc, a nu se prăbuși, a nu cădea de undeva. Se ține tare în șa. 2. Refl. A fi prins sau fixat ușor de ceva, a fi legat prea slab de ceva. Se ținea numai într-un cui. ♦ Intranz. și refl. A fi bine fixat sau înțepenit undeva (și a nu se desface, a nu se desprinde, a nu ceda). Cuiul (se) ține bine. 3. Refl. (Cu determinări introduse prin prep. „de” sau „după”) A merge în urma cuiva, pășind cât mai aproape de el și a nu-l părăsi nicio clipă; p. ext. a fi mereu împreună cu cineva, a fi nelipsit de lângă cineva. ♦ A sta mereu în drumul, în preajma sau în urma cuiva, stăruind cu o rugăminte; a urmări pe cineva cu stăruințele sale, cu insistențele sale pentru a-i câștiga simpatia, dragostea. ♦ A se lua după cineva, a imita pe cineva, a lua ca exemplu, ca model pe cineva. 4. Refl. (Cu determinări modale) A urma unul după altul, a se înșirui. Automobilele se țineau lanț. 5. Refl. A se îndeletnici mult (sau numai) cu..., a se preocupa neîntrerupt (sau numai) de..., a nu se lăsa de... ◊ Expr. A se ține de ale sale = a-și vedea de treabă. 6. Intranz. și refl. A face parte integrantă dintr-un tot; (despre unelte) a face parte dintr-un sortiment, dintr-o garnitură etc. ♦ A face parte din bunurile cuiva, a aparține cuiva. 7. Intranz. A se referi la..., a fi în legătură cu..., a face parte din... ♦ A fi de datoria, de competența cuiva; a privi, a interesa pe cineva. 8. Intranz. A fi legat sufletește de ceva; p. ext. a avea pentru cineva o afecțiune puternică, a iubi pe cineva. ♦ (Cu determinări introduse prin prep. „cu”) A lua apărarea sau partea cuiva, a susține pe cineva, a fi de partea cuiva. 9. Intranz. (Urmat de un verb la conjunctiv) A dori mult ca ceva să se întâmple, să se facă sau să fie; a simți imboldul de a face ceva. III. 1. Tranz. A face ca trupul (sau o anumită parte a lui) să stea mai mult timp într-o anumită poziție sau atitudine. ◊ Expr. A ține nasul sus sau (refl.) a se ține cu nasul pe sus = a fi obraznic, încrezut, pretențios. A ține capul sus sau (refl.) a se ține cu capul pe sus = a fi mândru, orgolios. ♦ (Pop.) A se uita fix la cineva sau ceva. 2. Tranz. A face pe cineva sau ceva să stea un timp oarecare într-un anumit loc. ◊ Expr. A ține (pe cineva sau ceva) în evidență = a avea (pe cineva sau ceva) în vedere; a da o atenție deosebită. A ține (ceva) în suspensie = a nu se pronunța sau a nu se hotărî (asupra unui lucru). ♦ A da cuiva locuință, sălaș, cazare; a nu lăsa (pe cineva) să plece în altă parte. ♦ (Cu determinări introduse prin prep. „la” sau „în”) A sili, a forța pe cineva să stea într-un anumit loc. Expr. A ține (pe cineva) la pastramă = a lăsa pe cineva să rabde de foame. ♦ A lipsi pe cineva de libertate, a-l face să stea închis, legat. 3. Tranz. A face ca cineva sau ceva să nu se poată mișca din loc (prinzându-l cu mâinile sau legându-l); a imobiliza. Expr. A ține pe cineva sub papuc (sau sub picior) = a stăpâni, a domina pe cineva. 4. Tranz. A face ca cineva sau ceva să stea sau să rămână un timp oarecare într-o anumită stare; a menține. 5. Tranz. (Cu determinările „pe loc” sau „în loc”) A opri pe cineva sau ceva din mersul său, făcându-l să rămână pe loc, a-l împiedica să-și urmeze drumul. ◊ Expr. A-i ține cuiva drumul (sau calea) = a) a opri pe cineva din drumul său, împiedicându-l să treacă înainte; a sta în calea cuiva; b) a pândi trecerea cuiva, a aștepta pe cineva în drum și a-l opri pentru a-i adresa o rugăminte; c) (pop.) a urmări pe cineva în mod insistent (pentru a-i câștiga bunăvoința, dragostea); a fi mereu în calea cuiva. A ține drumul (sau calea, drumurile) = a) a practica tâlhăria la drumul mare; b) a umbla fără rost, haimana. (Pop.) A-i ține cuiva drumul legat = a împiedica acțiunile cuiva, libertatea cuiva. A ține (pe cineva) de vorbă = a sta de vorbă cu cineva (nelăsându-l să-și vadă de lucru). 6. Tranz. A face pe cineva să aștepte. 7. Refl. (Rar) A sta mai mult timp într-un anumit loc. ◊ Expr. A se ține în rezervă (sau la o parte, la distanță) = a nu lua parte la ceva, a se abține de la ceva. A se ține sufletul în cineva = a fi viu, a trăi. ♦ (Pop.) A-și duce traiul, a viețui, a trăi (undeva). 8. Refl. A sta într-o anumită poziție, a lua sau a avea o anumită atitudine sau ținută. Se ținea drept. ◊ Expr. A nu se mai (putea) ține pe (sau în) picioare = a cădea (de osteneală, de somn, de boală etc.). 9. Refl. (Pop., determinat prin „mândru”, „mare”, „tare” sau un echivalent al acestora) A fi mândru, încrezut; a se mândri, a-și lua aere de superioritate, a face pe grozavul. 10. Tranz. A înfrâna, a stăpâni, a domina un sentiment, o pornire etc. Abia își ține lacrimile. (Refl.) (Urmat de un verb la conjunctiv în forma negativă) De-abia se ține să nu râdă. ◊ Expr. A-și ține firea = a-și păstra liniștea, calmul, cumpătul; a se stăpâni. ♦ (Urmat de un verb la conjunctiv sau de determinări introduse prin prep. „de”, „de la”) A opri pe cineva de la ceva, a împiedica pe cineva să facă ceva; a reține. IV. 1. Tranz. A păstra un lucru într-un anumit loc (pentru a-l pune la adăpost sau a-l avea la îndemână în caz de trebuință). ♦ A păstra mult timp un lucru pentru a se folosi de el în viitor. ♦ (Construit cu un complement în dativ sau introdus prin prep. „pentru”) A opri, a rezerva un lucru pentru cineva. ♦ A păstra un anumit timp un obiect primit de la cineva în acest scop. ♦ A opri ceva (ce nu-i aparține) la sine sau pentru sine; a reține pe nedrept. 2. Tranz. A nu lăsa ca ceva să dispară, să se distrugă, să se altereze etc.; a păstra neatins și neschimbat, a conserva. ◊ Expr. A ține legătura cu cineva = a rămâne în (strânsă) legătură cu cineva, a păstra legătura cu cineva. A ține cuiva (sau, reg., a ține pe cineva) mânie (sau pizmă, supărare, alean) = a purta cuiva ură, supărare etc., a rămâne mânios pe cineva mai mult timp, a nu ierta pe cineva. A ține taina (sau secretul) sau a ține (ceva) secret = a ascunde, a nu dezvălui, a nu da pe față, a nu destăinui un secret. A ține minte = a nu uita (ceva), a-și aminti de... ♦ A cruța, a nu distruge. ♦ (Pop.) A păstra cuiva dragoste, a nu părăsi pe cineva. 3. Tranz. A păstra o stare sau o calitate vreme mai îndelungată. ◊ Expr. A-i ține cuiva cald (sau, intranz., de cald) = a-i fi cuiva de folos, a-i prinde bine. (Intranz.) A-i ține (cuiva) de frig = a apăra de frig. A-i ține (cuiva) de foame (sau de sete) = a sătura (înlocuind altă hrană mai potrivită). A ține (cuiva) de urât = a sta împreună cu cineva vorbindu-i, distrându-l pentru a-i alunga singurătatea sau plictiseala. 4. Tranz. A urma mereu același drum (sau aceeași cale, aceeași direcție), a nu se abate din drum; a umbla într-un anumit loc; p. ext. a merge (sau a o lua) pe un anumit drum; (despre drumuri) a merge, a străbate, a trece printr-un loc. (Refl.) (Determinat prin „de drum”) Ține-te de drumul acesta până acasă. ◊ Expr. (Înv.) A ține marea sau (intranz.) a ține spre plina mare = a naviga în larg. 5. Tranz. A respecta cu strictețe, a împlini întocmai; a păzi (o normă, o învoială, un angajament, o lege). ♦ A sărbători, a prăznui, a cinsti (o zi de sărbătoare). ◊ Expr. A ține zile pentru cineva = a posti ca să-i meargă cuiva bine, să i se împlinească o dorință. ♦ Refl. A persevera în..., a nu se îndepărta de..., a nu se abate de la..., a rămâne consecvent cu... ◊ Expr. (Intranz.) A ține la vorba sa = a rămâne nestrămutat într-o hotărâre, a nu reveni asupra celor spuse, a nu-și schimba hotărârea. 6. Refl. și intranz. (De obicei cu determinările „bine”, „tare”, „dârz”) A se menține în condiții bune, a nu se da bătut, a nu se lăsa înduplecat; a rezista. ◊ Expr. (Refl.) A se ține (sau, tranz., a ține pe cineva) treaz = a rămâne (sau a determina pe cineva să rămână) treaz, a nu (se) lăsa să fie prins de somn. (Refl.) A se ține gata = a sta pregătit (pentru a face ceva). (Refl.) Ține-te (sau te ține) bine sau (intranz.) ține bine! formulă de îndemn și de încurajare. (Refl.) Să se țină bine! formulă de amenințare. ♦ Intranz. A rezista la o încercare sau la o probă, a suporta ceva. Calul ține la galop. 7. Refl. și tranz. A se afla sau a face să se afle în deplină sănătate și putere. ◊ Expr. A (se) ține viu (sau în viață, cu zile etc.) = a (se) menține în viață; a trăi sau a face să trăiască. ♦ Refl. A se păstra, a se conserva. V. Tranz. 1. A ocupa, a avea (un loc). ◊ Expr. A ține loc de... = a face serviciul de..., a îndeplini funcția de..., a servi drept..., a fi întrebuințat ca... 2. A stăpâni (un loc). ♦ A apăra un loc de invazia dușmanului, a opri (cu armele) intrarea într-un loc. 3. A avea (pe cineva) în serviciul său. 4. A avea sub conducerea, direcția sau administrația sa; a fi însărcinat cu o funcție (și a o exercita). ◊ Expr. A ține casa (sau contabilitatea) = a fi casier (sau contabil). A ține socotelile = a fi însărcinat cu socoteala intrării și ieșirii banilor într-o întreprindere. 5. A poseda animale și a le crește (pentru folosul pe care-l dau). 6. A avea în posesiune o întreprindere; a avea în folosință pe timp limitat o proprietate; a deține (în calitate de chiriaș, de arendaș). 7. (Pop.) A avea de vânzare (o marfă în prăvălie). VI. Tranz. 1. A suporta toată cheltuiala necesară întreținerii unei case, unei gospodării etc. ◊ Expr. A ține casă (cu cineva) = a conviețui cu cineva (în calitate de soț și soție). A ține casă mare = a duce trai bogat, luxos. A ține casă (sau masă) deschisă = a primi bucuros și des mulți oaspeți. A-și ține rangul = a avea un fel de viață potrivit cu rangul pe care îl ocupă. ♦ A da cuiva cele necesare pentru a trăi (mai ales hrană); a întreține. ◊ Expr. A ține (pe cineva) la școală (sau la studii) = a trimite (pe cineva) la școală, suportând cheltuielile necesare. ♦ Tranz. și refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. „cu”) A (se) hrăni. ◊ Expr. (Tranz.) A-și ține capul (sau viața, zilele, sufletul) cu... = a se hrăni, a trăi cu... ♦ Refl. A face față cheltuielilor necesare vieții; a se întreține, a trăi. 2. A purta cuiva de grijă, a avea grijă de cineva, a îngriji pe cineva. ◊ Expr. A ține pe cineva ca pe (sau în) palmă = a îngriji pe cineva cu cea mai mare dragoste, împlinindu-i-se toate dorințele. A ține bine = a păstra în stare bună, în ordine deplină, a întreține bine. 3. (Pop.) A fi căsătorit cu cineva. ♦ (Construit cu dat. pron.) A avea un amant. ♦ Refl. recipr. A avea cu cineva relații de dragoste (în afara căsătoriei), a trăi cu cineva (în concubinaj). VII. 1. Intranz. A dura, a dăinui. ♦ (Despre provizii) A ajunge (pentru un timp oarecare), a nu se termina (mai mult timp). 2. Tranz. (Despre boli sau dureri trupești) A nu mai slăbi pe cineva, a nu-l lăsa, a nu-i da pace. ♦ (Despre organe sau părți ale corpului) A produce dureri. 3. Intranz. A se întinde, a se prelungi (într-o direcție). VIII. Tranz. 1. (Exprimă, împreună cu determinarea sa, o acțiune sau o stare indicată de determinare, cu valoarea stilistică a unui prezent de durată) A face să dureze, să se manifeste. De bucurie ținu masa trei zile. ◊ Expr. A o ține numai (sau tot) o (sau într-o) fugă (ori o gură, un plâns etc.) sau a ține fuga (ori plânsul, gura etc.) întruna (sau totuna) = a o duce înainte fără întrerupere, fără a slăbi o clipă, fără a se opri (din fugă, din plâns etc.). A (o) ține înainte (sau întruna) că... = a susține cu tărie, cu insistență că... A (o) ține (tot)una (cu...) = a nu se opri (din...), a continua (să...) A ține pas cu vremea (sau pasul vremii) = a fi la modă, a fi în spiritul vremii, a nu rămâne în urmă. ♦ (Cu determinări introduse prin locuțiunile „tot în...” sau „numai în...”) A nu mai slăbi pe cineva cu... 2. (În loc. vb.; cu sensul dat de determinări) A ține o vorbire (sau un discurs, un cuvânt) = a vorbi, a cuvânta unui auditoriu. A ține judecată = a judeca. A ține sfat = a se sfătui, a delibera. A ține luptă (sau război, bătălie, foc) = a se lupta, a se război cu cineva. A ține strajă = a străjui, a sta de strajă. A ține locul cuiva = a înlocui pe cineva. IX. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) considera, a (se) socoti, a (se) crede. Te țineam mai tânăr! ◊ Expr. (Tranz.) A ține (pe cineva) de rău = a mustra, a dojeni, a certa, a ocărî (pe cineva). X. Tranz. (Pop.) A obliga la o cheltuială, a necesita o cheltuială, a costa. [Prez. ind. și: (reg.) țiu. – Var.: ținea vb. II] – Lat. tenere.

FACE, fac, vb. III. A. Tranz. I. 1. A întocmi, a alcătui, a făuri, a realiza, a fabrica un obiect. Face un gard. ♦ A procura un obiect, dispunând confecționarea lui de către altcineva. Își face pantofi. 2. A construi, a clădi; a ridica, a așeza. Face o casă. Face fânul stoguri. 3. A găti, a prepara, a pregăti un aliment, o mâncare. 4. A compune, a scrie, a crea o operă literară; a executa, a realiza o operă artistică. 5. A stabili o lege, o convenție, o înțelegere. 6. A câștiga, a agonisi, a strânge bani, avere. 7. A pregăti ceva într-un anumit scop. Își face bagajele. ◊ Expr. A face focul = a ațâța, a aprinde focul. ♦ A aranja (părul, sprâncenele, buzele, unghiile etc.). II. 1. (Despre femei) A naște. ◊ Expr. (Pop. și fam.) De când l-a făcut mă-sa sau de când mă-sa l-a făcut = de când s-a născut, dintotdeauna. ♦ (Despre soți) A procrea. ♦ (Despre mamifere) A făta. ♦ (Despre păsări) A oua. 2. (Despre pomi) A produce, a da roade; (despre plante) a scoate, a da muguri, frunze, flori etc. 3. (Despre ființe și plante) A căpăta, a dobândi; a-i apărea. A făcut o bătătură. ♦ A se îmbolnăvi de... A făcut scarlatină. 4. (În expr.) A face ochi = a) (despre puii unor animale) a putea deschide ochii (la câteva zile după naștere); b) (fam., despre oameni) a se trezi, a se scula din somn. A face burtă (sau) pântece = a se îngrășa. A face genunchi = (despre pantaloni) a se deforma (de multă purtare) în dreptul genunchilor. III. 1. A întocmi, a potrivi lucrurile astfel ca să...; a da cuiva posibilitatea de a... Ce-a făcut, ce-a dres, că a reușit... 2. A determina, a convinge. Nu l-au putut face să se însoare. 3. A obliga, a sili, a constrânge, a pune pe cineva să... Nu mă face să plec. 4. A predispune la ceva; a îndemna. Timpul urât îl face trist. IV. 1. A determina sau a ajuta pe cineva sau ceva să-și schimbe starea inițială, să ajungă într-o anumită situație. L-a făcut om. ◊ Expr. A face (sau, refl., a se face) bine (sau sănătos) = a (se) însănătoși, a (se) vindeca. 2. A preface, a schimba, a transforma în... Faceți din piatră aur. ◊ Expr. A face din țânțar armăsar = a exagera mult. A face (cuiva) coastele pântece (sau spinarea cobză) = a bate (pe cineva) tare. A face noaptea (sau din noapte) zi = a nu dormi, a rămâne treaz toată noaptea. A face (sau, refl., a se face) praf = a (se) distruge, a (se) nimici. 3. A zice, a spune (despre cineva sau cuiva) că este..., a califica; a învinui, a acuza pe cineva de... L-a făcut măgar. ◊ Expr. A face (pe cineva) cum îi vine la gură = a ocărî sau a certa (pe cineva) rău, fără a-și alege cuvintele, a batjocori (pe cineva). A face (pe cineva) cu ou și cu oțet v. oțet. V. 1. A săvârși, a făptui, a comite. A făcut o eroare. ◊ Expr. Face ce face și... = încearcă prin toate mijloacele și izbutește să...; nu știu cum procedează că...; vorba e că... A nu avea ce face (sau ce să facă) = a) a nu avea o ocupație; b) a nu-i rămâne cuiva nimic de schimbat într-o situație, a nu avea posibilitatea să se împotrivească, să obiecteze, să ajute cu ceva; a nu avea încotro; c) se spune despre cineva (sau cuiva) care comite sau este pe punctul să comită o imprudență, o prostie, o gafă. A nu avea ce face cu... = a nu avea (nicio) nevoie de..., a nu-i trebui; a nu-i folosi, a nu-i servi la nimic. Ce (mai) faci? = cum îți merge? cum o (mai) duci? A face totul sau a face tot posibilul (sau în toate chipurile, posibilul și imposibilul) să (sau ca să)... = a depune toate eforturile (pentru a realiza ceva). (Exprimând surpriza neplăcută și purtând accentul în frază) Ce face!? = cum?! cum se poate (una ca asta)?! Ce (tot) faci (sau ce ai făcut) de...? = ce ți s-a întâmplat că...? care e cauza că...? Ce-i de făcut (cu cineva sau cu ceva)? = cum să se procedeze (cu cineva sau cu ceva)? N-am făcut nimic = a) nu am realizat nimic, nu m-am ales cu nimic; b) nu sunt vinovat, nu am comis ceea ce mi se impută. Văzând și făcând = procedând conform situației, împrejurărilor, fără un plan dinainte stabilit. A avea a (sau de-a) face cu cineva (sau cu ceva) = a) a avea ceva comun cu cineva (sau cu ceva), a exista anumite relații între...; b) a o păți, a suporta consecințele faptelor sale. Ce are a face? = ce legătură este (între un lucru și altul)? ce interesează? și ce-i cu asta? N-are a face! = nu interesează! n-are importanță! (Refl.) S-a făcut! = ne-am înțeles! s-a aranjat! fii fără grijă! 2. A provoca, a da naștere la..., a cauza, a pricinui. A făcut o încurcătură ◊ Expr. Nu face nimic! = (formulă de politețe cu care se răspunde celui ce-și cere scuze pentru un neajuns sau o supărare pricinuită fără voie) nu are nicio importanță! A i-o face (bună sau lată sau cu vârf) sau a-i face (cuiva) una (și bună) = a pricinui cuiva un rău, un neajuns. A(-și) face inimă rea (sau sânge rău) = a (se) supăra, a (se) consuma. A-și face gânduri (sau griji) = a se îngrijora. ♦ A arăta, a manifesta, a acorda. I-a făcut toate onorurile. 3. A aduce la îndeplinire; a realiza, a îndeplini, a împlini. Și-a făcut datoria. ◊ Expr. A face (un) târg (sau târgul) = a cădea de acord, a încheia o tranzacție (comercială). ♦ A juca (un meci). 4. A exercita, a practica o meserie. Face avocatură. ♦ A studia, a urma un curs sau o formă de învățământ. Face medicina. 5. (Cu complementul „semn”) A atrage cuiva atenția printr-un gest; a da cuiva să înțeleagă ceva printr-un semn. (Cu elipsa complementului) Face din cap că a înțeles. ◊ Expr. A face (cuiva) cu degetul = a amenința (pe cineva) cu degetul arătător. A face (cuiva) cu ochiul = a) a face (cuiva) un semn simbolic (închizând și deschizând un ochi); b) a atrage, a îmbia. 6. A parcurge, a străbate un drum sau o distanță. A făcut 2 kilometri. 7. A petrece, a parcurge un interval de timp. Cu el și-a făcut veacul. B. Intranz. I. 1. A proceda; a acționa; a se comporta. Fă cum știi. ♦ Refl. (În construcții interogative) A se descurca într-un anumit fel. Ce se face acum? 2. A-i merge cuiva bine (sau rău), a o duce bine (sau rău). 3. (În superstiții, determinat prin „a bine”, „a rău”, „a ploaie” etc.) A prevesti, a cobi. Porcul face a ploaie. 4. (Pop.; în superstiții) A vrăji, a fermeca; a descânta. I-a făcut de boală. II. 1. A valora, a prețui; a costa. Cât fac pantofii? 2. (La pers. 3; cu valoare impersonală) A fi vrednic (de a...), a merita (să...). Scump, dar face! 3. (Fam.; în expr.) Nu face pentru... = a) nu e potrivit, nu corespunde pentru...; b) nu e de prestigiul cuiva, nu cadrează cu... III. 1. A se îndrepta, a merge, a porni (către sau spre...); a o coti (spre...). Am făcut la dreapta. ♦ Refl. (Fam.) A se abate, a se duce (sau a veni), a se apropia. Fă-te încoace! 2. A zice, a spune. Am să te cert, făcea el. C. Refl. I. 1. (Despre zi, noapte, întuneric etc.) A se produce, a se ivi, a se lăsa. ◊ Expr. A i se face (cuiva) negru (sau roșu etc.) înaintea ochilor = a nu mai vedea, a i se face rău (din cauza supărării, a mâniei); a se supăra, a se mânia foarte tare. ♦ Impers. (Pop.) A i se părea cuiva că vede sau că aude ceva sau pe cineva (în vis sau în imaginație). Se făcea că vede un palat. 2. (Despre drumuri, văi etc.) A se desfășura, a se deschide (înaintea ochilor). Se făcea o vale lungă. 3. (Despre senzații sau sentimente; construit cu dativul pronumelui) A se naște, a se produce (în cineva) deodată, a fi cuprins de... I s-a făcut frică. ♦ A fi cuprins de o dorință nestăpânită pentru ceva, a simți dorul de... I s-a făcut de ducă. 4. (Pop.) A se întâmpla. Ce s-a făcut cu el? ◊ Expr. Ce s-a făcut (cineva)? = ce a devenit? cum s-a descurcat? Cum se face că... (sau de...)? = cum e posibil ca...? II. 1. A ajunge, a deveni. Copilul s-a făcut mare. ◊ Loc. vb. A se face galben = a se îngălbeni. A se face vânăt = a se învineți. A se face roșu = a se înroși, a se îmbujora. ◊ Expr. A se face stăpân pe ceva = a lua un lucru în stăpânire cu forța sau fără a-i aparține. A se face în două = (despre drumuri, rețele etc.) a se bifurca, a se despărți, a se ramifica. ♦ A ajunge la numărul de..., la un total de... Ceata se face de două sute de oșteni. ♦ A îmbrățișa cariera de..., a deveni. Se face muncitor metalurgist. ♦ Intranz. A îndeplini o treabă sau o funcție ocazională. ♦ (Determinat prin „la loc”, „din nou”, „iarăși” etc.) A redeveni. S-a făcut din nou om. 2. A se preface, a simula. Se face că pleacă. ♦ Intranz. A-și lua înfățișarea de..., a se arăta, a-și da aere de... Face pe nevinovata. – Lat. facere.

NU adv. I. (Servește la construirea formei negative a verbului, de obicei precedându-l nemijlocit). 1. (Neagă predicatul și dă întregii propoziții un caracter negativ) Nu l-am cunoscut niciodată. ◊ (În propoziții interogative) Nu ai primit scrisorile mele? 2. (Neagă predicatul, fără a modifica logic caracterul propoziției) Nu încape nicio îndoială. 3. (Neagă predicatul în propoziții cu aspect negativ și cu înțeles pozitiv, de obicei interogative sau exclamative) Nu făcea parte și el dintre noi? II. (Neagă altă parte de propoziție decât predicatul) A plecat repede, nu așa cum a venit. III. (Modifică sensul cuvântului pe care îl precedă, altul decât predicatul, atenuându-i înțelesul ori dându-i un înțeles contrar) O casă mare, nu lipsită de eleganță. ◊ Expr. Nu altceva sau nu glumă, (reg.) nu șagă, formulă care confirmă sau întărește cele enunțate anterior. Nu mai departe = chiar în cazul... Nu o (singură) dată = de multe ori, adesea. IV. (Înlocuiește forma negativă a unui verb enunțat anterior sau dedus, îndeplinind funcția de predicat) Cine poate oase roade; cine nu, nici carne moale. ◊ Expr. Nu și nu, formulă care exprimă împotrivirea, refuzul categoric. De (sau dacă) nu... = în caz contrar..., altfel... V. (Cu valoare de propoziție independentă cu caracter negativ) Ai prieteni? – Nu! – Lat. non.

ATÂT Atâta (sau mare) pagubă! sau (atâta) pagubă (sau jaf) în ciuperci! = Nu-i nicio pagubă!, ce- am avut și ce-am pierdut!: De m-o răpune și pe mine, atâta jaf în ciuperci! (P. ISPIRESCU) Atâta grijă! = Nu-mi pasă: − Ba, răspunse leneșul. Trageți mai bine tot înainte! Ce mai atâta grijă pentru astă pustie de gură! (ION CREANGĂ) Atâta i-a fost! = S-a terminat cu...: Până acuma ne-a fost și nouă! D-aici înainte numai Dumnezeu să-și facă milă de noi și d-ai noștri. (P. ISPIRESCU) Atâta i-a fost școala baiatului; de-atunci / El n-a venit la mine, căci tată-său pesemne / Ținea c-aceste versuri sunt oarecum nedemne […] (G. COȘBUC) Atâta mi-a (ți-a etc.) fost = Se spune pentru a arăta ivirea de neînlăturat a unei neplăceri, a unui pericol etc.: Zi că-i dragoste, și pace! / Te-a vrăjit? atât ți-a fost: / Din pocit, frumos îți face, / Și deștept din ăl mai prost. (I. L. CARAGIALE) Când văzu fiul împăratului că zâna lipsește, atâta-i fu. Căzu la boală. (P. ISPIRESCU) Atâta mi-a (ți-a etc.) trebuit = Asta o așteptam (o așteptai etc.) (pentru a îndrăzni să fac, să faci etc. ceva): Lui Harap-Alb atâta i-a trebuit: îndată face câțiva pași spre dânsa. (ION CREANGĂ) Atâta pagubă! (sau atâta rău!) = Nu-i nimic: Am uitat însă a spune, că mult regretatul Abdul-Kerim a fost înlocuit la comanda bașabuzucilor, cu un fin și rubedenie de departe al Sultanului, anume beiul Hagi-Caimac. Să-i fie debine, și la mai mari! Atâta pagubă!!... (I. L. CARAGIALE) Atâta tot = a) Nicio șansă de mai mult: Nu știu nici eu... / Nu știu decât că sunt un matelot, / Și-atâta tot... / Și-același matelot voi fi mereu!... (ION MINULESCU) b) Cu asta am încheiat: Și nu mai știu... atâta-i tot, / Ba, taică, stai! E cu vecinul. / Pe palme m-alinta creștinul / Și drag m-avea ca pe-un nepot... (G. COȘBUC) Atâta-i trebuie! Sau Atât(a) i-a trebuit = Atât așteaptă (a așteptat): Lui Harap Alb atâta i-a trebuit; îndată face câțiva pași spre dânsa. (ION CREANGĂ) Ce mai atâta? = Prea multă vorbă pentru nimic: În sfârșit, ce mai atâta vorbă pentru nimica toată? Ia, am fost și eu, în lumea asta, un boț cu ochi, o bucată de humă însuflețită din Humulești […] (ION CREANGĂ) Cu atât mai bine = Este convenabil: − Cu cât mai mulți, cu atât mai bine. Numai prin concurență și valoare poți avea rezultate, a declarat Niculae. (www.click.ro/) Cu atât mai rău = Este dezavantajos: Despre acest rezultat publicul acestui scriitor nu prinde de veste niciodată, ceea ce-i cu atât mai bine pentru reputația scriitorului, deși cu atât mai rău pentru artă ca atare. (PAUL ZARIFOPOL) Pentru atâta lucru = Pentru un lucru sau un motiv neînsemnat: Te-am prins de mână / Și-am vrut să te cuprind − și pentru atâta lucru / Ai plâns și n-ai venit la noi o săptămână. (G. COȘBUC)

ATÎT(A) l. adj. nehot. (f. atîta, gen.-dat. m. atîtui, f. atîtei; pl. m. atîți, atîția, f. atîte, atîtea, gen.-dat. m. f. atîtor) 1 Arată o cantitate nehotărîtă, un număr nedeterminat: mi-a dat atîția bani pentru cheltuelile de drum și atîția pentru întreținere ¶ 2 Așa de mult, un număr, o cantitate așa de mare: nu-ți mai face atîta osîndă cu mine! (CRG.); tot ~, același număr, aceeași cantitate: am citit și astăzi tot atîtea pagini ¶ 3 Repetat, ~ și ~ arată o cantitate foarte mare, o mare mulțime: atîți și atîți oameni voinici... n’au putut face nimic (ISP.) ¶ 4 Numai așa de puțin, numai așa de mic: și te-ai supărat pentru atîta lucru? ¶ 5 Atît... încît..., †atîta... cît.,.: găsiră atîta pradă în acest oraș, încît își dobîndiră veșminte pentru vecie (BĂLC.); atîția păgîni au pierit, cît s’au cruntat apele de sîngele lor (VLAH.) ¶ 6 Cît... atît...; proverb: cîte bordeie, atîtea obiceie; proverb: cîte capete, atîtea păreri ¶ 7 Atît... cît...: de-ai avea atîta minte cît un dinte, nu te-ai căi de nicio urmare (GOL.) ¶ 8 Atît... cît și...; proverb: atîta pagubă cît și dobîndă, arată nepăsarea cuiva pentru o pagubă pe care a suferit-o; de aci, elipt.: atîta pagubă! și familiar atîta jaf în ciuperci! (ISP.), cu același înțeles ¶ 9 În expresiuni: atîta rău! sau atîta boală! puțin îmi pasă; atîta grijă! nu-mi pasă, numai așa de puțină grijă de-aș avea! ¶ 10 În jurăminte, în blesteme; atîta rău să am eu..., atîta bine să aibă ei...! ¶ 11 Atîta, cu însemnarea de așa de mulți, construit cu substantivul luat în înțeles colectiv: văzînd că s’au strîns atîta om, căzut-au cu rugăminte la hatmanul (NEC.) ¶ 12 Atît(a) amar de..., atît(a) mare de..., 👉 AMAR¹, MARE. II. pron. nehot. 1 Arată o cantitate nehotărîtă, un număr nedeterminat: atîta am primit, atîta îți dau: atîta-i ajungea capul, atîta făceau și ei pe vremea lor (CRG.) ¶ 2 Repetat, ~ și ~, arată: a) o cantitate, o sumă determinată (fără a fi însă pomenită precis): i-au răspuns că l-or duce bucuroși și că-i cer atîta și atîta (SB.); b) o cantitate foarte mare, o mare mulțime: deschid Viețile Sfinților și văd atîtea și atîtea (CRG.) ¶ 3 Numai așa de puțin, nu mai mult, numai lucrul acesta, numai cantitatea aceasta: bucuroși c’am scăpat numai cu atîta... ne mutăm la un fierar (CRG.); Eu atîta am pe lume, pe cînd ceru-i plin de îngeri (VLAH.) ¶ 4 Cît... atît...: cîte mi-ai dat, atîtea ți-am înapoiat. III. adv. 1 Așa de mult: de ce m’ai făcut să aștept ~? ¶ 2 Nici ~, și mai puțin: proverb: Nici nu-i pasă De Năstasă, De Nichita Nici atîta, se zice despre omul căruia nu-i pasă de nimeni și de nimic, sau spre a arăta nepăsarea omului nechibzuit în trebile lui ¶ 3 Tot ~, (de) aceeași cantitate, (de) același număr; tot ~ mi-e, îmi este tot una ¶ 4 Atît(a)... încît... sau atît(a)... că...: a vorbit... ~ încît nu-l mai asculta nimeni ¶ 5 Atît(a)... pînă...; proverb: ulciorul ~ merge la apă pînă se sparge ¶ 6 Cît... atît(a)... ; proverb: cît ți-e pătura, ~ te ’ntinde ¶ 7 Atît(a)... cît...: nu te mira atît de cei ce fac rele, cît să te miri de cei ce nu fac nici un bine (GOL.) ¶ 8 Atît... cît și...: atît omul cît și slava lui ca floarea... înflorește... și veștejește (GOL.) ¶ 9 Precedat de prepozițiunile cu, într’, pe (pre), etc.: cu ~ mai bine, cu ~ mai mult; cu cît... cu ~...: cu cît mai mare corabia, cu atît mai anevoie se și stăpînește (GOL.); (pînă) într’-, așa de mult, în așa chip: îi povățuia să fie mai cu răbdare, ca să nu se amărască pînă într’atît părinții (ISP.); pe ~: de două ori pe ~ ¶ 10 ~ numai (că) sau numai ~ (că), nu pot zice alta decît, cu singura deosebire că...: om plăcut la înfățișare și tovarăș glumeț, numai atîta că e șașiu (CAR.) ¶ 11 În expresiuni: atîta mi-a mai trebuit, atîta mi-a mai lipsit, cînd după un necaz, după o încurcătură, după multe ce are cineva de făcut, îi mai vin și altele pe neașteptate; atîta i-a trebuit, și-a ieșit din răbdări; atîta-i fu, nu mai putu de necaz, de supărare; atîta ți-e leacul (CRG.), ai s’o pățești rău, va fi vai de tine; atîta-i e după joc, nu se mai satură de joc, se înnebunește după joc ¶ 12 ~ de (construit cu un adj. sau adv.), așa de: ~ de mare; în comparațiuni: (tot) ~ de... cît (și)... sau ca și...: e tot ~ de mare cît (și) frate-său [lat. eccum-tantus].

PIERDE, pierd, vb. III. I. 1. Tranz. A nu mai ști unde se află, unde a pus, unde a rătăcit (un bun material). ◊ Expr. A(-și) pierde șirul = a se încurca, a se zăpăci; a nu mai avea continuitate (în vorbire). 2. Tranz. A nu mai cunoaște sau a nu mai găsi drumul, locul etc. căutat; a greși direcția. ◊ Expr. A(-i) pierde (cuiva) urma = a nu mai ști unde se află, unde poate fi găsit. A-și pierde (sau, refl., a i se pierde) urma (ori urmele) = a nu mai putea fi găsit; a dispărea. ♦ Refl. A se rătăci de grupul în care se afla. 3. Refl. Fig. A se lăsa absorbit de ceva, a se cufunda în... 4. Refl. Fig. A fi cuprins, copleșit de un sentiment, de o emoție; a nu mai ști ce să facă. II. Tranz. 1. A fi deposedat de..., a rămâne fără..., a nu mai avea; spec. a irosi, a risipi. ◊ Expr. A pierde din mână = a scăpa un prilej favorabil. A pierde pământul de sub picioare = a) a nu-și mai putea păstra echilibrul din cauza unei proaste stări fizice, a unui pas greșit etc.; b) a fi pe punctul de a pierde o anumită situație materială sau socială. A-și pierde viața = a muri; a fi omorât. A-și pierde cunoștința (sau simțirea) = a leșina. A-și pierde cumpătul (sau răbdarea) = a nu se mai putea stăpâni, a se enerva. ♦ A rămâne fără o parte a corpului, fără un organ, fără o facultate fizică sau intelectuală, a nu se mai putea folosi de o parte a corpului, de o facultate. ◊ Expr. A pierde sânge = a avea hemoragie. A pierde laptele = (despre femelele unor mamifere) a le scădea sau a le înceta secreția laptelui (într-o perioadă când aceasta ar trebui să fie normală). A-și pierde mințile = a înnebuni. ♦ (Despre plante) A i se usca (și a-i cădea) frunzele, rodul etc. 2. (Pop.; despre femei) A avorta. 3. A fi lipsit (pentru totdeauna) de o ființă dragă; a rupe relațiile (de prietenie) cu cineva, a fi părăsit. 4. A fi învins într-un război, într-o întrecere; a nu câștiga un proces etc. 5. A sosi prea târziu, a nu ajunge sau a nu face ceva la timp. 6. A folosi timpul în mod nerațional, irosindu-l sau profitând insuficient de el. ◊ Expr. Fără a (mai) pierde vremea = imediat, repede, neîntârziat. ◊ Compus: pierde-vară s. m. și f. = om care își irosește timpul, care nu muncește și umblă fără niciun rost. III. 1. Tranz. (Pop.) A ucide, a omorî. ♦ Refl. A muri. ♦ Tranz. și refl. A(-și) cauza un mare rău, neajuns etc.; a pune sau a se afla într-o situație extrem de grea. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A distruge, a nimici (popoare, țări, așezări, bunuri materiale etc.). 3. Tranz. (Pop.) A face să dispară, să piară; p. ext. a compromite. 4. Refl. A ieși din câmpul vizual, a nu se mai vedea; a dispărea. ♦ Fig. A trece neobservat, neluat în considerație. ♦ Tranz. A nu mai putea urmări cu privirea pe cineva sau ceva, a nu mai vedea. ◊ Expr. A pierde (pe cineva) din ochi = a iubi foarte mult. 5. Refl. (Despre sunete, voci, zgomote) A-și diminua treptat intensitatea, a deveni din ce în ce mai slab; a se stinge. – Lat. perdere.

da v. (activ) 1. a întinde cu mâna: da-ți săracilor; 2. a oferi (un preț): cât dai? 3. a face, a produce: a da roade, muguri; 4. a preda: v’a dat pe mâna poliției; 5. a remite, a încredința: i-a dat scrisoarea în primire; 6. a căuta, a încerca: dă să vorbească și nu poate; 7. ca perifrază verbală: a da ascultare = a asculta, a da vină = a învinui, a da năvală = a năvăli. ║ (neutru) 1. a merge: a da înainte, a da înapoi; 2. a mișca: a da din umeri, din cap, din picior; 3. a lovi: a da pe moarte, a da cu piciorul; 4. a descărca: a da cu pușca, a da din tunuri; 5. a începe, a încolți (de plante); 6. ca perifrază verbală: a da în genuchi = a îngenuchia, a da cu gândul = a gândi; 7. Însoțit de prepozițiuni: a da în, a cădea în ceva: a da în căldură, în boală, într’o groapă; a corespunde: odaia dă în grădină; a lovi: nu da în mine; a începe: a da în copt; a da de (peste) a afla, a găsi, a nemeri ceva: a dat de rău, a dat de el, a dat peste un bordeiu; a da pe la, a trece pe la cineva. ║ (reciproc) 1. a se lăsa în voia: se da somnului; 2. a ceda: nu te da! 3. a se preda: se dă învins; 4. a se deda: nu se dă la muncă; 5. a năvăli: pisica se dă lă șoareci; 6. a se compara: nu mă dau pe niciun rumân CAR. [Lat. DARE].

CAP¹ (pl. capete) sn. 1 🫀 Partea superioară a corpului omului în care se află creierii și principalele organe ale simțurilor (🖼 817): îl doare ~ul; a-și lua căciala din ~; a-și smulge părul din ~; a-și pune mîinile în ~; a da din ~; a-i fi drag ca ochii din ~; din ~ pînă ’n picioare, din creștet pînă ’n tălpi, de sus pînă jos, desăvirșit: Natalia mea ... este muzicantă din ~ pînă’n picioare NEGR. ¶ 2 De asemenea, despre partea anterioară a corpului animalelor: ~ de cal; familiar ~ de bou, om prost ¶ 3 pr. anal. Vîrf, creștet: Buba ~ nu face, pînă nu se coace PANN. ¶ 4 Fig. Minte, deșteptăciune. pricepere: are ~ bun: om cu ~, fără ~; ~ sec, prost, nepriceput: nu se mai învață minte, ~ete seci ce sînt DLVR.; e greu de ~; ușor de ~; mai cu ~, mai priceput, mai deștept; a(-și) băga în ~ 👉 BATE I. 1; a(-și) bate ~ul, a-și sparge ~ul BATE I. 10; a deschide ~ul cuiva, a-I face să priceapă; a-i intra în ~, a pricepe; a-și închipui; a (nu)-l tăia sau a (nu)-l duce ~ul, a (nu) se pricepe: apoi de, cocoane, ~ul meu nu mă duce așa departe ISP.; a-și pierde ~ul, a se zăpăci; ajuns de ~ 👉 AJUNS I. 4 ¶ 5 Fig. Viață: nu-ți pune ~ul în primejdie CRG.; a-și pune ~ul, a-și răpune viața; pr. exag. a se prinde, a pune rămășag pe viața lui; a-și risca viața, a-și pune viața în primejdie; proverb: a-și pune ~ul sănătos subt evanghelie, a se băga de bună voie în belea, într’o situațiune neplăcută; vai de ~ul lui, vai de viața lui, nu e de invidiat; o jur pe ~ul meu; a mînca ~ul cuiva, a-l prăpădi, a-l face să-și piarză viața ¶ 6 Fig. Partea de sus. partea superioară, partea dinainte a unui lucru, frunte: în ~ul mesei (în opoz. cu coada mesei), în ~ul bucatelor, în locul de cinste; în ~ul regimentului ¶ 7 Fig. Capăt, margine, căpătîiul de sus sau de jos: cum mă vede, se dă jos în ~ul scării I. -GH.; satul era înghițit, ca într’un fum spulberat, aci către un ~ al satului, aci către ceilalt DLVR.; ~ul podului; Fig.: din ~ul locului, de la început ¶ 8 Fig. Început: judecata Patriarhului iaste începătură și ~ tuturor judecăților bisericești PRV. -MB.; îți sporesc simbria la fie-care ~ de an S. -ALD.; de (la) un ~ vreme, de la o vreme încoace; stai s’o iau de la {~CAR.; pop.: ~ de post PAMF.} ¶ 9 Fig. Toiu, miez: lelea Nastasia rămăsese de bărbat, cu cinci copii, în ~ de iarnă {~RET.; ~ de noapte 👉 21 ¶ 10 Fig. Bucată, căpătîiu, capăt; sfîrșit: un ~ de ață; a o scoate la ~, a o scoate la căpătîiu; a-i da de ~, a da gata; a prăpădi: leul ... le-a făcut sfîrșitul, adică le-a dat de ~ ȚICH. ¶ 11 Fig. Persoană, individ: un ~ încoronat; am plătit cîte un leu de ~ (=de fie-care); dare pe ~, impozit personal; pop.: un ~ de om, un om; deasemenea despre animale, unitatea unui număr colectiv, bucată: ne-o perit vre-o zece capete de vită ALECS. ¶ 12 Fig. (pl. capi, ‡ capete) Căpetenie, șef; om (mai) de frunte: ~ul Statului: ~ul familiei; de vor fi unii dentrînșii mai ~ete, cum s’are zice ispravnici PRV. -MB.; Fig.: a ajuns coada ~, a ajuns cel din urmă, cel mai prost, să fie în fruntea celorlalți; -Fig. Cap de operă 👉 CAPODOPERĂ ¶ 13 Chip, mijloc, putință: Dac’am prins de-a o iubi, N’a fost ~ a o urî IK. -BRS.; nime n’are ~ să se odihnească în casa asta, de răul vostru CRG. ¶ 14 ‡ Paragraf, articol, capitol; ⚖️ titlu, punct: ~ de acuzare ¶ 15 ⚚ Capital: asigurîndu-le plata integrală, capete și dobînzi, cînd se vor vinde proprietățile I. -GH.; Fig. a-și scoate din capete, a se despăgubi, a-și scoate din pagubă ¶ 16 💫 ~DE-BOU, constelația Taurului ¶ 17 🌿 CAP-DE-COCOȘ = DULCIȘOR; -CAPUL-ARICIULUI = BUZDUGAN 4; – CAPUL-CĂLUGĂRULUI, plantă ierboasă, cu flori galbene (Leontodon autumnalis) (🖼 818) ; -CAPUL-ȘARPELUI, plantă erbacee acoperită cu peri aspri, cu flori roșii ca sîngele (Echium rubrum); – CAPUL-VIPEREI = IARBA-ȘARPELUI¹ ¶ 18 🐙 CAP-DE-MORT, CAP-DE-MOARTE, CAPUL-MORȚILOR, CAPUL-LUI-ADAM, insectă numită mai adesea „strigă” 👉 STRIGĂ; – CAPUL-CERBULUI – RĂDAȘCĂ ¶ 19 CAPU-’NTOARCE sm. PĂC. 🐦 = CAPÎN-TORTURĂ ¶ 20 proverb (Nici) în ruptul ~ului, odată cu ~ul, pentru nimic în lume, nici mort, cu nici un preț: zicea că odată cu ~ul nu putea el crede una ca asta ISP.; cu ~ul amînă 👉 AMÎNĂ; om numai cu ~ul, singur pe lume (fără familie); fără nici o stare; singur cu ~ul (său), singur-singurel, fără nimeni; a se bate cu ~ul de pereți (sau de toți pereții) 👉 PERETE; a da cu ~ul de pragul de sus 👉 PRAG; a umbla cu ~ul între urechi 👉 URECHE; ori cu ~ul de piatră, ori cu piatra de ~, tot una e, cel sărac, cel mai slab, e totdeauna fără noroc; nevoie de ~ 👉 NEVOIE; a-i fi de ~, a-i fi spre pierzarea capului, mai ales în blesteme: fi-le-ar de ~: de (sau din) ~ul meu, tău, său, independent, liber; din propria inițiativă, nesilit de nimeni: am rămas liberă, de ~ul meu ALECS.; spune drept, tu ai făcut-o din ~ul tău ? VLAH.; a-și face de ~ , a) a face tot ce-i place, b) a face fapte care-l duc spre pierzare; a sta, a se ținea de ~ul cuiva, a nu-i da pace, îmboldindu-l cu rugăminți; în ~ pînă la unul, deplin, tocmai: peste un an de zile în ~ , are să-l ia de bărbat CAR.; cu noaptea în ~, pe cînd e încă noapte întunecoasă; în ~ de noapte, în ~ul nopții, în miez de noapte, în toiul nopții: nu mă alunga de la casă în ~ de noapte RET.; cît păr în ~, mulțime nenumărată; a-și lua lumea în ~, a fugi fără să știe unde, încotro îl vor duce ochii; a se sparge în ~ul cuiva, a cădea asupră-i consecințele, urmările unei fapte săvîrșite de altul; a pune ~ul, a ațipi, a trage un puiu de somn; a se pune pe ~ul cuiva, a stărui mult pe lîngă cineva, a nu-i da pace; a sta, a ședea pe ~ul cuiva, a nu se deslipi de cineva, aducîndu-i supărare; pe ~ete, a) pe întrecute, care mai de care; b) ca nebunii: a (se) da peste ~, a) a (se) răsturna, a (se) rostogoli, a (se) prăvăli; b) a întrebuința toate mijloacele, a se face luntre și punte, a face tot ce e cu putință; a da paharul peste ~, a-i deșerta: a da ochii peste ~, a muri; a nu avea nici ~ nici coadă, a nu avea niciun înțeles, nici un rost; a nu avea unde să-și plece ~ul, a nu avea nici un căpătliu, a nu avea unde să șază sau să doarmă, a nu avea nimic; a nu avea ce-și face capului, a nu avea încotro, a nu putea face altfel, a fi silit să facă cum i se impune; a nu ști ce să-și facă capului, a fi în mare încurcătură, a nu ști ce să facă ca s’o scoată la capăt; a-și scoate capul în lume, a se arăta, a ieși între oameni; nu-i un ~ de lume, nu e cine știe ce lucru mare: nu te teme, dragul meu, o noapte nu-i un ~ de lume, va trece și ea RET.; a-și lua lumea în ~, a pleca în lume, a porni în lumea largă; a nu-și vedea ~ul (de trebi), a avea mult de lucru: Ce-i ea, copil? Nu-și vede ~ul de supărări, de griji, de casă VLAH.; ~ ai, minte ce-ți mai trebue?, se zice în ironie unuia care face mereu greșeli, și nu vrea să ție seamă de sfaturi; ~ul face, ~ul trage, fie-care sufere urmările greșelilor sale; ~ul plecat nu-l taie sabia, cine știe să se plece, să se umilească, scapă de primejdie; ~ul să trăească, că belele curg 👉 BELEA 1; cîte capete, atîtea și căciuli, cîți oameni, atîtea păreri; cine-și păzește limba, își păzește ~ul, cine știe să-și măsoare vorba, scapă de supărări; unde nu e ~, vai de picioare, vai de omul fără minte, vai de poporul fără buni conducători; 👉BARBĂ, PEȘTE, PICIOR [lat. caput, capĭta].

zi, zile, s.f. – 1. Dată în calendar. 2. Aniversare. 3. În expr. zile la anu’ = date ce marchează cele mai mari sărbători în calendarul creștin și care s-au suprapus peste vechile sărbători precreștine, specifice societății arhaice. „Descântecul acesta se face mai ales în zilele la anu’, adecă de Crăciun, la Paști, la Bobotează, la Rusalii, adică în zilele cari o dată cad la anu” (Bârlea, 1924, II: 357). ♦ Ziua cu lumina (2 februarie). Sărbătoare creștină în care se prăznuiește Întâmpinarea Domnului (potrivit tradiției evreiești, după 40 de zile de la naștere, copiii erau duși la Templu, iar mamele săvârșeau un ritual de purificare prin jertfirea unui miel sau a unui porumbel). În zona Chioar, în această zi preoții obișnuiau să sfințească lumânările, care erau păstrate în casă tot anul și folosite de leac, de necazuri sau de vreme grea. ♦ Zilele babelor (1-9 martie). Interval de timp care debutează invariabil pe data de 1 martie (poate dura 9 sau 12 zile) și care se caracterizează, de regulă, prin nestatornicia vremii. Referitor la aceste fenomene meteorologice, specifice trecerii de la iarnă la primăvară, tradiția vorbește despre legenda Babei Dochia (Odochia, Odote). Sătenii își alegeau câte o „babă” (o zi din ciclul celor 9) pentru a afla cum le va merge în anul respectiv (în funcție de condițiile meteo din ziua prestabilită). ♦ Ziua zermilor, (Alexie cel cald), (17 martie). Sărbătoare de primăvară dedicată reptilelor (șerpilor) și tuturor insectelor: „În această zi ies șerpii” (Bilțiu, 2009:59-60; Cupșeni). O sărbătoare marcată de numeroase interdicții: „În zua de Alexie nu să lucră la noi. Cuvântul zerme nu-i voie să să zâcă în zâua aceie. Dacă întinzi ața, să întind zermii după om și-l mușcă. Tătă vara îi vezi” (idem; Borșa). „Femeile nu țes, nu torc, nu lucrează la câmp” (idem; Bârsana). ♦ Ziua Crucii (14 septembrie) a). Sărbătoare care marchează trecerea de la vară la toamnă. Sfârșitul anului pastoral; oile coboară de la munte, se desfac lăptăriile. „Reîntoarcerea la țară, din munte, se face cam pe la mijlocul lui septembrie, când urmează răscolul oilor, adică desfacerea tovărășiei” (Bârlea, 1968). Se culege busuioc de leac și de sămânță. Se recoltează mierea din stupi: „Să mănâncă fagure cu miere în foi de viță” (Bilțiu, 2010: 41; Valea Stejarului). Potrivit credinței, în ziua respectivă intră șerpii în pământ: „Care zerme rămâne afară trebe omorât că nu se poate băga în pământ; (...) se face balaur; ăla dacă te mușcă, mori” (idem). b) Sărbătoare creștină dedicată crucii pe care a fost răstignit Iisus; numită și Înălțarea Sfintei Cruci. Preoții făceau slujbe la troițe și sfințeau apa. „Apa din Ziua Crucii îi bună de leac” (Bilțiu, 2010; Sarasău). Este una din cele două zile de post strict de peste an. ♦ Ziua răilor (26 octombrie, Sf. Dumitru) „I mai zice Zua Răilor. Di ce? Că păcurarii-s răi, afurisiți. Numa aceia mai răi mărg de păcurari; care-s oameni, au acasă ce la trebe. Care n-au nimnic, aceia-s răi, nemuncitori. Le place a tra’ bota după ei șî atât; să n-aibă nicio grijă, să-i deie stăpânu dohan, mâncare, haine și când să osâmbre, bani, sâmbrie” (Memoria, 2004: 470). „I să zâce zua răilor, păntru că să osâmbresc răii, slujile. Slujile petrec cu băutură, de bucurie că își pot tomni alt stăpân” (Bilțiu, 2010: 42; Breb). ♦ Ziua cu luminile (1 noiembrie), Luminația: „Să duc la morminte flori și cu lumini. Luminile să aprind pă morminte. Duc colaci și dau la săraci” (Bilțiu, 2010: 44; Dragomirești). ♦ Ziua sâmbrașilor (8 noiembrie, de Sf. Arhangheli Mihail și Gavril): „I se mai zice zua sâmbrașilor, că la zua asta să osâmbresc păcurarii de la gazda de stână. Osâmbrirea să face cu o petrecere mare. (...) Să tomnesc păcurarii păntru anul viitor” (Bilțiu, 2010: 44; Sârbi). ♦ Ziua lupilor (Indreiu lupilor, Andreiu lupilor, Andreiușa) (30 noiembrie, de ziua Ziua Sf. Andrei): „Dzua lupt’ilor cade-n dzua de Cozn’ian, iarna. Apoi leagă melița, foarfecele, t’iaptănu; leagă o ștergură și o țâpă peste ușa casâi pă două noduri, păntru lupt’i, ca siarele să nu mănânce marhăle” (Papahagi, 1925: 321). – Lat. dies „zi” (Pușcariu, cf. DER; DLRM, DEX, MDA); cf. irl. denus, lit. diena, sansk. dinam, gal. dydd, pol. dzień, irl. Día (< i.-e.).

FURA, fur, vb. I. Tranz. 1. A-și însuși pe ascuns sau cu forța un lucru care aparține altcuiva; a lua ceva fără niciun drept de la cineva, păgubindu-l; a hoți, a jefui, a prăda. ◊ Loc. adj. De furat = care a fost luat prin furt. ◊ Loc. adv. Pe furate(le) = prin furt, prin răpire, prin hoție. ◊ Expr. A fura (pe cineva) cu ochiul = a privi pe cineva pe furiș (cu dragoste). A fura (cuiva) o sărutare (sau un sărut) = a săruta pe furiș sau prin surprindere, fără voia persoanei respective. A fura meseria (cuiva) = a-și însuși pe apucate o meserie de la cineva (văzând cum o face și imitându-l). A fura inima (cuiva) = a fermeca, a încânta pe cineva. A fura (cuiva) ochii (sau vederile) = a orbi pe cineva; fig. a fi îndrăgostit. ♦ A răpi pe cineva. ♦ Fig. A lua pe neașteptate, pe nesimțite; a cuprinde. ◊ Expr. A-l fura (pe cineva) somnul = a adormi. A-l fura (pe cineva) gândurile = a cădea pradă gândurilor, a medita îndelung. ◊ Refl. (Neobișnuit) A pleca pe furiș; a fugi. 2. Fig. A fermeca, a vrăji. [Formă gramaticală: (în loc.) furate, furatele] – Lat. furare.

ADJECTIV s. n. (< lat. adjectivum „care se adaugă” < ad „pe lângă” + iectum „așezat”, cf. fr. adjectif); parte de vorbire care exprimă însușirea unui obiect gramatical, însoțind, în mod obișnuit, numele acestuia. Este caracterizat prin conținut noțional și semantic suficient, prin flexiune sintetică după gen, număr și caz, prin posibilitatea de a contracta anumite funcții sintactice în cadrul propoziției (atribut – funcție de bază; nume predicativ, complement indirect, complement circumstanțial și element predicativ suplimentar) și prin distribuție unidirecțională (parțial și bidirecțională: numai adjectivul relativ). Ca însoțitor al substantivului se acordă cu acesta în gen, număr și caz. ◊ ~ moștenit: a. transmis în limba română din latină sau din limba geto-dacilor, cum ar fi acru, bun, dulce, negru, verde etc. (din latină); aprig, creț, searbăd etc. (din substrat). ◊ ~ împrumutat: a. pătruns în limba română din alte limbi, după formarea acesteia, în etape diferite, cum sunt blajin, destoinic, viteaz etc. (din v. slavă), gingaș, viclean (din maghiară), fistichiu, murdar (din turcă), ieftin, proaspăt (din neogreacă), actual, dinamic, energic (din franceză) etc. ◊ ~ format pe terenul limbii române prin derivare, compunere sau conversiune: bunicel, descurcăreț, gustos; binevoitor, nemaivăzut, semifabricat, gri-închis; vestit, liniștit etc. ◊ ~ denominativ: a. derivat de la un nume – de la un substantiv sau de la un a. cum sunt cețos (< ceață + suf. -os), sprintenel (< sprinten + suf. -el), sufletesc (< suflet + suf. -esc), nebunatic (< nebun + suf. -atic) etc. ◊ ~ pronominal: a. provenit dintr-un pronume (de întărire, posesiv, interogativ, relativ, demonstrativ, nehotărât și negativ), ca în exemplele – Ileana însăși, străbunii noștri, care piesă?, știu ce ochelari porți, acești brazi, fiecare rând, niciun cuvânt. ◊ ~ verbal: a. provenit din participiul unui verb (participial) sau din gerunziul unui verb (gerunzial), cum sunt în exemplele – oameni fericiți, cercetător pasionat, mână tremurândă, răni sângerânde. ◊ ~ adverbial: a. provenit din adverb de mod, ca cele din exemplele - asemenea reviste, așa casă. ◊ ~ concret a. care are un conținut reprezentabil în planul senzorial, ca aromat, dulce, negru, strident. ◊ ~ adnominal: a. care modifică numele din sintagma nominală, în construcții ca „Bunul om s-a oprit în drum”, „Harnica fată deretică prin casă” (e vorba deci de a. așezat înaintea substantivului). ◊ ~ abstract: a. care are un conținut nereprezentabil în planul senzorial, ca inimos, iscusit, înțelegător, priceput. ◊ ~ simplu: a. alcătuit dintr-o singură unitate de expresie (orice a. moștenit, împrumutat sau format prin derivare sau conversiune), ca crud, roșu, excelent, luminat, văratic, suferind. ◊ ~ compus a. alcătuit din două sau mai multe unități de expresie (orice a. obținut prin compunere), ca atotbiruitor, binevenit, bleu-marin, cumsecade, galben-deschis, nemaiauzit, româno-francez, tehnico-științific. ◊ ~ variabil: a. care-și schimbă forma în raport cu genul, numărul și cazul substantivului determinat, ca în exemplele – N. Ac. (pe) un băiat harnic, (pe) niște băieți harnici; N. Ac. (pe) o fată harnică, (pe) niște fete harnice, G. D. (al, a, ai, ale) unui băiat harnic, (al, a, ai, ale) unor băieți harnici; G. D. (al, a, ai, ale) unei fete harnice, (al, a, ai, ale) unor fete harnice; N. Ac. un râu limpede, niște râuri limpezi, G. D. (al, a, ai, ale) unui râu limpede, (al; a, ai, ale) unor râuri limpezi etc. ◊ ~ invariabil: a. care nu-și schimbă forma în raport cu genul, numărul și cazul substantivului determinat (cuvânt cu sens de a. și cu formă fixă), cum sunt asemenea, așa, atare, cumsecade, coșcogeamite, bleu gri, propice, ferice, ceva, orice etc. ◊ ~ cu o terminație: a. variabil care la forma de nominativ singular nearticulat dispune de o singură terminație pentru ambele genuri, ca limpede, mare, tare, verde. ◊ ~ cu două terminații: a. variabil care la forma de nominativ singular nearticulat dispune de două terminații, câte una pentru fiecare gen (masculin și feminin), ca bun – bună, inimos – frumoasă, mic – mică, slab – slabă. ◊ ~ cu patru forme flexionare (la singular și la plural): atent – atentă, atenți – atente; albastru – albastră, albaștri -albastre; rău – rea, răi – rele. ◊ ~ cu trei forme flexionare (la singular și la plural): drag – dragă – dragi; românesc – românească – românești; cenușiu – cenușie – cenușii; obligatoriu – obligatorie – obligatorii; silitor -silitoare – silitori. ◊ ~ cu două forme flexionare (la singular și la plural): dulce – dulci, mare – mari, verde – verzi. ◊ ~ calificativ: a. care exprimă calitatea unui obiect denumit de substantiv, ca în coală albă, teren pietros, stâncă ascuțită, soare palid, chip dulce. ◊ ~ determinativ (denumire improprie): a. pronominal care exprimă un raport (posesiv, distributiv, circumstanțial etc.) determinant al conceptului exprimat de substantiv, ca în însuși tata, părinții tăi, ce veste (?), lemnele acelea, alți participanți, nicio pretenție. ◊ ~ cu grade de comparație: a. care exprimă o însușire comparabilă, existentă în grade diferite, ca înalt, greu, întins, roșu, priceput, atent; roditor, disciplinat. ◊ ~ fără grade de comparație: a. care exprimă o însușire necomparabilă, inexistentă în grade diferite; ca mort, viu, secundar, egal, oral, oval, pătrat, unic, strămoșesc, petrolifer, colosal, veșnic. ◊ ~ nearticulat: a. neînsoțit de articol hotărât enclitic (este așezat după substantiv), ca în exemplele om bun, fată frumoasă. ◊ ~ articulat; a. însoțit de articol hotărât enclitic (este așezat înaintea substantivului), ca în exemplele bunul om, frumoasa fată. ◊ ~ depreciativ (peiorativ); a. care sugerează lipsa de considerație, o notă de batjocură, ca ignorant, îngâmfat, laș, mitocan (Pentru clasificarea a. v. criteriu.).

foc, focuri, s.n. – 1. Incendiu, pârjol. 2. Cămin, vatră. 3. Arsură. 4. (med.) Febră, temperatură; înfocăciune, fierbințeală: „Se scade prin compresă cu lapte acru sau lapte dulce, pusă pe mâini, picioare, frunte și piept; se mai pun și comprese cu felii de cartofi cruzi” (Faiciuc, 1998: 100). Atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei cu același sens (Apșa de Jos). 5. Foc viu. a) (med.) Boală de piele caracterizată prin apariția unor bube mici pe corp: „Când se face foc viu pe piele, ca niște buburuză, trebuie să iei foc din șpori...” (Bilțiu, 2001: 179). b) „Focu diu este o omidă păroasă pe care, dacă pui mâna, ți se fac eczeme, numite tot foc diu. Când îl vezi, trebuie să scuipi și să spui: Ptiu, foc diu / Unde te văd / Acolo să ptiei!” (Calendar, 1980: 110). c) (mit.) Focul care se aprinde prin frecarea a două lemne. Este focul care se face primăvara, la stână și nu se stinge până toamna. Se mai numește „foc mereu”. Focul viu este conservarea focului genuin necesar existenței umane (Kernbach, 1989: 189). Acesta provine fie din conservarea focului natural, fie din simpla frecare a două bețe uscate, însă de fiecare dată este pus pe seama unei revelații divine (Kernbach, 1989). Este invocarea spiritului unei divinități străvechi, a unui zeu temut și venerat totodată. Ritualul se practica, la un moment dat, de-a lungul întregului lanț carpatic, cu o intensitate sporită în Maramureș și Bucovina. În Maramureș, ritualul s-a conservat, în cadrul pastoral, până în a doua jumătate a sec. XX: „Am făcut chiar anul acesta foc viu” (Nan Vasile, 1975, Rozavlea, cf. Latiș, 1993: 71). „A existat până în trecutul recent un obicei pastoral care a fost pe cât de frumos și ales, pe atât de vechiu – atât de vechiu încât trece de vremea nașterii neamului nostru și își are originea în adâncimea timpurilor preistorice. Era obiceiul ca la urcarea în stâne, primăvara, primul foc să să facă nu cu chibrituri și nici cu amnarul – care probabil era o unealtă preistorică – ci prin frecarea a două lemne atât de mult și cu atâta meșteșug până ce aceste lemne se aprind” (Vălsan, 1927: 21). „La stână, primul lucru ce se face e aprinderea focului. Se face ceea ce păcurarii numesc foc viu. Nu e voie să-l facă decât doi feciori veri primari, curați la suflet, nepătați de niciun păcat și niciun gând rău. Acești feciori-vestale nu aprind focul nici cu chibrituri și nici cu scăpărătorul (amnarul), ci iau două lodbe (bucăți de lemn uscat) cioplite pe o față, pe care le înfig paralel în pământ, iar între ele pun un sucitor, fus de lemn gros de 2 cm, uscat și ascuțit la capete și având la o extremitate fixată o bucată de iască. Cele două capete ale fusului intră în scobiturile făcute în lodbe. Apoi, de mijlocul fusului se leagă o funie, și unul din feciori trage de un capăt într-un sens, celălalt de alt capăt în alt sens și fusul se învârtește. Frecându-se de lodbă se încălzește (prin frecare și apăsare se produce căldură), apoi se înfoacă și iasca ia foc. Peste iasca aprinsă se pune cetină uscată și astfel se face focul viu. Din acest foc sacru care arde veșnic la stână, zi și noapte, se aprind toate celelalte focuri” (Georgeoni, 1936: 68-69). Focul viu avea, de asemenea, rol purificator și tămăduitor în caz de epidemii: „Mai demult, dacă era epidemie de ciumă, stingeau toate focurile din sat și înconjurau hotarul cu doi boi negri și cu praporii. Apoi, frecau două lemne până se aprindeau. Din focul acela lua tot satul și-l duceau acasă” (Memoria, 2001: 32). În trecutul îndepărtat se poate presupune că ritualul era frecvent în cadrul ceremoniilor religioase comunitare. – Lat. focus „foc, flacără; cuptor, vatră” (Scriban, Șăineanu, DER, DEX). Expr. rom. foc viu > magh. fogzsiu (Bakos, 1982).

ALIBI A (nu) avea (nici) un alibi = A (nu) avea (nici) o motivare: Eu urmam să fiu pus la adăpost de orice bănuială, datorită unui alibi perfect. (ION GHEȚIE) De fapt, își pregătea un alibi: El nu știe nimic, a lipsit din Pitești, eh! (LIVIU REBREANU) Individul n-a avut niciun alibi în acest (VARLAAM) Alta (acum)! = Exprimă dezaprobarea față de cele auzite sau de o veste neașteptată: Ei, alta acum! Îți schimbi părerea de la o zi la alta, încât nu știu ce să mai cred. Alte cele(a) (pop.) = Altceva, alte treburi: Domnul nostru ne-a chemat ieri la lucru, iar eu, având alte cele pe acasă, mi-am trimes nevasta. (POP.) Ba din una, ba din alta sau din una-n alta = Din vorbă-n vorbă: Din vorbă-n vorbă, din una-n alta, ajung până acasă la cumătră. (ION CREANGĂ) Ba din una, ba din alta și de cole până colea, și-au plăcut unul altuia. (IDEM) Câte alte… (pop.) = Multe: […] începură… a vorbi… despre strigoi și câte alte năzdrăvănii înfiorătoare. (ION CREANGĂ) Nici una, nici alta = Cu orice preț, fără a mai sta pe gânduri: Ei, nici una nici alta, voiau să vâneze tot lighioni sălbatice. (P. ISPIRESCU) Licheaua de stăpân al moșiei, nici una nici alta, voia cu dinadinsul să aibă pentru dânsul inelul lui Făt-Frumos și mai multe nu. (IDEM) caz.

casă, case, căși, s.f. – 1. Locuință: „Casele tradiționale maramureșene erau întotdeauna netencuite în exterior și, în multe cazuri, nici în interior. De remarcat că tipurile de case arhaice au avut prispă fără stâlpi. Prispa cu stâlpi s-a generalizat aici în sec. al XVIII-lea, modificând întreaga înfățișare a casei. De asemenea, tipul cel mai răspândit a fost cel cu două și trei încăperi (camera de locuit și tinda sau camera de locuit, tinda și cămara). Din sec. al XIX-lea se răspândește casa căreia i se adaugă o încăpere în locul cămării (casa curată)” (Memoria, 2004-bis: 1.249). O descriere a caselor tradiționale maramureșene de la începutul secolului XX: „Toate casele sunt făcute din bârne de lemn, solid încheiate între ele la cele patru cornuri ale lor. De fapt, casa e o încheiere de bârne care, pusă pe roate, devine transportabilă. Podeaua ei se găsește la o înălțime de 0,50 m până la un metru deasupra pământului (...). De obicei, casele sunt formate dintr-un simplu antreu mai încăpător din care dai într-o cameră mai mare. Toate sunt joase, în interior podeaua de grinzi fiind unsă cu pământ lutos amestecat cu bălegar; au ferestre mici, absolut neîndestulătoare pentru o bună și completă aerisire. Pe dinăuntru ele sunt văruite, iar pe dinafară sunt lăsate fără nicio tencuilă, pentru ca bârnele să nu putrezească repede. Acoperișul lor e din șindrilă. În interior: un pat așezat într-un colț, făcut din scânduri și umplut cu paie sau fân; apoi laițele, cuptoriul, rudele; iar pe pereți vezi sumedenie de farfurii” (Papahagi, 1925: 84). ♦ Casă bătrână = casa părintească. 2. Cameră: „Du-te în ceie casă” = în cealaltă încăpere (Dăncuș, 2010). 3. Gospodărie. 4. Casa Satului = primărie; cănțălărie (ALR, 1961: 901). – Lat. casa „colibă, bordei” (DLRM, Pușcariu, CDDE, MDA).

SUB² prep. I. (Introduce un complement circumstanțial de loc). 1. (Arată poziția unei persoane sau a unui lucru care se găsește sau ajunge mai jos decât cineva sau ceva) Dedesubt. A căzut sub masă. ◊ Exp. A se afla (sau a fi, a se pomeni) sub soare = a exista; a trăi. A muri sub cuțit = a muri în timpul unei operații chirurgicale. ♦ (Împreună cu prep. „de”, indică punctul de plecare al unui fenomen) De sub pământ se aud zgomote. ♦ (Împreună cu prep. „pe”, arată în mod neprecis poziția sau mișcarea unui lucru care se află mai jos decât altul, dedesubtul altuia) Se plimba pe sub ferestre. 2. (Rar) În. 3. La marginea, la poalele, jos. Lângă... Sub zidurile cetății. II. (Introduce un complement circumstanțial de timp) În timpul, pe vremea. Istoria românilor sub Mihai-Vodă Viteazul. ◊ (Pop.) Sub seară = pe înserate. Pe sub seară = cam pe seară, spre seară. Sub amiază (sau amiazăzi) = aproape de miezul zilei. III. (Introduce un complement circumstanțial de cauză) Iarbă ofilită sub arșița soarelui. IV. (Introduce un complement circumstanțial de mod) 1. (Exprimă un raport de supunere, de dependență față de cineva) Avea sub mână o armată de subalterni. 2. (În expr.). Sub ochii (cuiva) = în prezența (cuiva), fiind de față (cineva). A ține (sau a păstra) sub cheie = a tăinui (ceva). A fi (sau a se găsi) sub foc = a se găsi în prima linie de luptă. Sub pretext (sau cuvânt, motiv) că... = invocând un motiv (fals). Sub niciun cuvânt (sau chip) = cu niciun preț, nicidecum, niciodată. Sub semnătură = cu numele semnat (spre confirmare). Sub titlu de... = purtând numele sau titlul de... Sub lozinca... = cu cuvântul de ordine, cu deviza... 3. (Înaintea unui numeral sau a unui nume de cantitate, exprimă inferioritatea cantitativă) Mai puțin ca... Sub o mie de lei. V. (Introduce nume predicative și atribute) Un spectacol sub așteptări. VI. (Introduce un complement circumstanțial de relație; în expr.) Sub raportul... (sau sub acest raport) = din punctul de vedere al... [Var.: (pop.) supt, subt prep.] – Lat. subtus.

PRINDE, prind, vb. III. I. 1. Tranz. A apuca ceva sau pe cineva cu mâna, cu ajutorul unui instrument etc. ◊ Expr. Parcă (l-)a prins pe Dumnezeu de (un) picior, se spune când cineva are o bucurie mare, neașteptată. ♦ (Despre animale) A apuca cu dinții, cu ghearele. ♦ A fixa, imobilizând. 2. Tranz. Fig. A lua cunoștință de ceva (cu ochii, cu urechea, cu mintea); a percepe. ◊ Expr. (Intranz.) A prinde de veste = a observa, a remarca, a afla ceva, a băga de seamă (din timp). 3. Refl. A-și încleșta mâna sau mâinile pe ceva pentru a se sprijini, pentru a se agăța. 4. Refl. recipr. A se lua de mână cu cineva (pentru a forma o horă, pentru a dansa). 5. Tranz. A cuprinde pe cineva cu mâinile, cu brațele. II. Tranz. 1. A ajunge din urmă (și a imobiliza) pe cineva sau ceva care se mișcă, aleargă; a captura (un fugar, un răufăcător, un inamic). ♦ A pune mâna (sau laba) pe un animal. 2. A surprinde pe cineva asupra unei fapte (reprobabile) săvârșite pe ascuns; a descoperi pe cineva cu o vină, cu o neregulă. ◊ Expr. A prinde (pe cineva) cu minciuna = a descoperi că cineva a mințit. ♦ A încurca pe cineva cu vorba, a-l face să se încurce în răspunsuri (încercând să ocolească adevărul). 3. A ajunge în ultima clipă spre a mai găsi o persoană, un vehicul etc. care sunt gata de plecare. ◊ Expr. A prinde momentul (sau ocazia, prilejul) = a găsi, a nu lăsa să scape momentul (sau prilejul) favorabil. A nu-l prinde pe cineva vremea în loc = a fi ocupat tot timpul, a nu sta nicio clipă neocupat. ♦ (Despre fenomene ale naturii, evenimente etc.) A surprinde. 4. Fig. (Despre stări fizice sau sufletești) A cuprinde (pe neașteptate); a copleși. ♦ A absorbi. III. 1. Tranz. A fixa ceva prin legare, coasere sau agățare. ♦ Refl. A rămâne fixat sau agățat (de sau în ceva). ♦ Fig. A înregistra, a fixa și a reda prin mijloace artistice aspecte din lumea înconjurătoare. 2. Tranz. A înhăma; a înjuga. 3. Refl. A se lega, a se asocia cu cineva (în calitate de...). 4. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) angaja, a (se) tocmi într-o slujbă. 5. Refl. A se angaja, a se învoi la ceva; a accepta, a primi. ◊ Expr. A se prinde chezaș (pentru cineva) = a garanta (pentru cineva). ♦ Refl. recipr. A se lua cu cineva la întrecere, a se măsura, a rivaliza. ♦ Refl. recipr. A face un pariu cu cineva, a pune rămășag. IV. 1. Refl. A se lipi de ceva sau de cineva. ◊ Expr. A nu se prinde lucrul de cineva, se spune când cineva nu are chef să lucreze. ♦ Fig. (Despre privire, ochi) A se opri, a se fixa, a se pironi asupra cuiva sau a ceva. ♦ Refl. și tranz. A (se) împreuna, a (se) îmbina formând un tot, a (se) suda. 2. Tranz. (Despre îmbrăcămintea cuiva; p. ext. despre gesturi, atitudini etc.) A-i ședea cuiva bine, a i se potrivi. 3. Refl. (Despre mâncare; în expr.) A se prinde de cineva = a-i prii cuiva, a se asimila. V. 1. Tranz. A începe să... ◊ Expr. (Refl. recipr.) A se prinde (cu cineva) la vorbă = a) a începe să discute (cu cineva); b) a se înțelege (unul cu altul), a cădea de acord să... 2. Refl. (Pop.) A se apuca de o treabă, a se porni la lucru. VI. 1. Tranz. A obține, a căpăta, a dobândi. ◊ Expr. (Fam.) A prinde carne (sau seu) = a se îngrășa. A prinde minte sau (intranz.) a prinde la minte = a câștiga experiență, a se face om de treabă. A prinde viață = a) a căpăta putere, tărie; a se înviora; b) a începe să se realizeze, să fie pus în practică. A prinde inimă sau (intranz.) a prinde la inimă = a căpăta curaj, a se îmbărbăta. ♦ Fig. A-și însuși o cunoștință, o deprindere etc., a învăța (de la altul). 2. Intranz. și refl. A se dezvolta după transplantare, a crește. ◊ Expr. (Tranz.) A prinde rădăcini (sau rădăcină) = a se fixa într-un loc, a căpăta stabilitate, forță, putere. VII. Refl. Fig. (Fam.) A fi crezut, a fi luat drept adevărat, bun, valabil. VIII. Refl. (Despre lapte; p. ext. despre alte substanțe) A se coagula, a se închega. [Prez. ind. și: (pop.) prinz. – Perf. s. prinsei, part. prins] – Lat. pre(he)ndere.

lovi vb. IV. I 1 intr. (despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „cu”, care indică instrumentul acțiunii sau prin prep. „în”, care indică obiectul acțiunii) a da², a izbi, a trage, <pop.> a împunge, a păli². A lovit cu toporul în butuc pentru a-l despica. 2 intr. (despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „cu”, care indică instrumentul acțiunii sau prin prep. „în”, care indică obiectul acțiunii) a bate, a izbi, a trânti, <înv. și reg.> a zupăi, <reg.> a șupi¹. Furios, lovește cu piciorul în ușă. 3 refl. (despre ape, valuri; cu determ. introduse prin prep. „de”, care indică țărmuri, diguri etc.) a bate, a se izbi, <înv. și reg.> a se clăti. Valurile mării se lovesc de țărmul stâncos. 4 refl. (recipr.), tr. (sub. sau compl. indică vehicule) a (se) ciocni, a intra, a (se) izbi, a (se) tampona, <rar> a se întreciocni, <pop. și fam.> a (se) pocni. Două mașini s-au lovit. Mașina a lovit o căruță. 5 refl. (despre ființe) <reg.> a se luși, a se plesura, <înv.> a se poticni, <fig.; înv. și reg.> a se ucide. S-a împiedicat și s-a lovit de perete. 6 refl. (despre oameni sau animale; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) a se împiedica, a se poticni, <reg.> a se scăpăta. S-a lovit de o piatră și a căzut. 7 refl. (înv. și pop.; despre ființe, stări, obiecte etc.; urmat de determ. introduse prin prep. „cu”) v. Aduce. Apropia. Asemăna. Asemui. Semăna². 8 tr., refl. (pop. și fam.; compl. sau sub. indică culori sau nuanțe ale unor obiecte de îmbrăcăminte, de încălțăminte, ale unor accesorii etc.) v. Armoniza. Asorta. Combina. Merge. Nuanța. Potrivi. 9 refl. (pop.; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „cu”) v. Asemăna. Asemui. Compara. Potrivi. 10 refl. (pop.; despre date, mărturii, realități, adevăruri etc.) v. Concorda. Corespunde. Potrivi. 11 refl. recipr. (înv.; despre oameni) v. Conveni. Împăca. Înțelege. Învoi. 12 refl. (înv.; despre oameni, popoare, țări, teritorii etc.; urmat de determ. introduse prin prep. „cu”) v. Învecina. Mărgini II (predomină ideea de agresiune) 1 tr. (compl. indică ființe; cu determ. introduse prin prep. „în”, „de”) a izbi, a pocni, <înv. și reg.> a răzbi, <reg.> a toca, <înv.> a detuna, a jigni. Îl lovește în spate. L-a lovit de ușă. 2 tr. (compl. indică ființe) a atinge, a bate, <pop. și fam.> a chelfăni, a ciomăgi, a muștrului, <pop.> a surchidi, <fam.> a aranja, a cafti, <fam.; glum. sau iron.> a lămuri, <reg.> a cetlui, a cosorî, a găbji, a hicăi, a meci³, a morări, a murseca, a percea, a șciupăi, a șperge, a șupi¹, a târnosi², a toroipăni, a tuji¹, a tupăi, <înv.> a pozderi, <iron.> a omeni, <fig.; rar> a jintui, <fig.; pop. și fam.> a arcui, a școli, <fig.; pop.> a îmblăti, a molitvi, <fig.; pop.; glum.> a încărca, <fig.; fam.> a articula, a căpăci, a căptuși, a ferchezui, a jumuli, a măsura, a răfui, a regula, a scutura, a șterge, a turci, a țesăla, a umfla, <fig.; fam.; glum. sau iron.> a aghesmui, a altoi², a arde, a bărbieri, a blăni, a ciocni, a croi², a dezmierda, a freca, a încinge², a mângâia, a mânji, a netezi, a peria, a pieptăna, a scărmăna, a scărpina, a sorcovi, a târnui, <fig.; reg.> a dărăci, a îmblăni, a muchia, a oteși¹, <arg.> a ajusta, a apreta, a bubui, a bufi, a cardi, a ghidona, a înflori, a însemna, a înșuruba, a lăcui, a mardi, a nasoli, a ofili, a pardosi, a pisa, a prelucra, a șifona, a tencui. Nu lovi câinele, că nu are nicio vină! 3 tr. (compl. indică ființe sau părți ale corpului lor; adesea cu determ. introduse prin prep. „cu”, care indică instrumentul acțiunii) a izbi, a plesni, a pocni, <fam.> a dili, <reg.> a tufăi, <fig.; fam.> a blagoslovi, <fig.; fam.; glum. sau iron.> a sfinți¹, <fig.; reg.> a obli, <arg.> a dichisi, a vopsi. Te lovesc de nu te vezi, dacă nu te potolești! L-a lovit cu palma peste gură. 4 tr., refl. (compl. sau sub. indică ființe) a (se) bate, a (se) izbi, <reg.> a (se) dicăsi. L-a lovit cu capul de perete. Se lovește cu pumnii în piept. 5 intr. (despre animale, mai ales despre cai și măgari) a arunca, a azvârli, a izbi, a zvârli. Calul nărăvaș lovește cu copitele. 6 tr. (milit.; compl. indică unități sau subunități militare) a ataca, a izbi, <înv. și pop.> a lua, <înv.> a tăia. Le-a fost lovită ariergarda. 7 tr. (despre arme, proiectile etc.; compl. indică ființe) a ajunge, a atinge, a izbi, a nimeri, a ochi², a pocni, <pop.> a păli², a picni, <reg.> a tălăli, a tâlni. Glonțul l-a lovit în picior. 8 refl. (înv. și pop.; despre armate, popoare etc.) v. Bate. Lupta. Război³. 9 intr. (înv. și pop.; despre soare, foc etc.) v. Arde. Dogori. Frige. Pârjoli. 10 intr. (pop. și fam.; despre vânt) v. Bate. Sufla. Trece. 11 intr., tr. (înv. și reg.; despre unități de timp, elemente sau fenomene ale naturii, calamități etc.; compl. indică ființe) v. Ajunge. Apuca. Găsi. Prinde. Surprinde. 12 tr. (înv.; despre Divinitate, soartă, destin; compl. indică oameni) v. Bate. Pedepsi. 13 tr. (înv.; compl. indică obiecte, ființe, pământul etc.) v. Dogori. Încinge¹. Înfierbânta. III refl. (despre fructe, legume foarte coapte sau așezate unele peste altele) a se bate, a se bătuci, a se fleșcăi, a se muia, a se sparge, a se strivi, a se terciui, a se zdrobi, <pop.> a se cofleși, a se coleși, <reg.> a se chifligi, a se chirfosi, a se fleci, a se fleciui, a seflecui, a se meci³, a se motoci, a se pistosi, a se stârfoci, a se storci, a se storcoși, a se toflegi, a se toroști, a se zdroboli, a zdruci, <înv.) a se stropși. A scăpat sacoșa plină cu roșii și toate s-au lovit. IV fig. 1 refl. (mai ales despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică dificultăți, piedici etc.) a se confrunta, <fig.> a întâlni, a întâmpina. În viață s-a lovit de numeroase greutăți. 2 tr. (compl. indică oameni sau acțiuni, manifestări, creații etc. ale lor) a dăuna, a leza, a prejudicia, a vătăma, <fig.> a atinge, a păgubi. Un comportament ușuratic a lovit imaginea pe care cu greu și-a construit-o. 3 tr. (compl. indică oameni) a injuria, a insulta, a invectiva, a jigni, a ofensa, a ultragia, a vexa, <fig.> a aspersa, a atinge, a împroșca, a leza, a răni, a stropi, a ulcera, <fig.; înv. și reg.> a îmbălora. A luat atitudine deoarece a fost lovit public, într-o emisiune televizată. 4 tr. (despre stări fizice; compl. indică ființe) a copleși, a covârși, a cuprinde, a podidi, a prinde, a răzbi, a toropi¹, <fig.> a ajunge, a birui, a doborî, a invada, a încolți, a înfrânge, a învinge, a năpăstui, a umple. Era gata să-l lovească somnul când a sunat telefonul. 5 tr. (compl. indică oameni) a frapa, a surprinde, a șoca, <fig.> a izbi. A lovit-o atitudinea lui. L-a lovit paloarea ei. 6 tr. (fam.; compl. indică atenția, privirea etc. cuiva) v. Atrage.

AȚĂ A atârna de un fir de ață = A fi într-o stare precară, a avea puține posibilități pentru a rezista, pentru a se menține: Viața ei atârna de un fir de ață. (ION GHEȚIE) A (nu) întinde ața (să nu se rupă) = A (nu) întrece măsura (căci nu ți se va permite): Nu întinde ața să se rupă. (C. NEGRUZZI) A fi cu șerpar de ață = A fi foarte sărac: […] el e cu șerpar de ață. (B. P. HASDEU) A i se tăia ața vieții = A muri: Dar Parcele au hotărât să nu-mi taie ața vieții atunci, mi-au îngăduit să trăiesc, poate doarcuscopuldeascrieacelroman pornografic nerușinat numit Viața lui Kostas Venetis sau încurajându-mi, oricum tendințele evidente spre grafomanie […]. (http://www.memoria.ro/) A-l trage (pe cineva) ața spre (sau la) ceva = A se îndrepta către ceva, a fi atras irezistibil, ca de o forță tainică a destinului: Du-te, băiete, dacă te trage ața la moarte. (P. ISPIRESCU) Gazda se sili în toate chipurile să-l oprească de la această hotărâre... Fu peste putință. Îl trăgea ața la rele. (P. ISPIRESCU) Unde-l trage pe el ața /Ca să-și petreacă viața. (ANTON PANN) A merge ață = A merge direct, fără ocolișuri: Dar nu e cazul, Cristian Diaconescu a mers ață la Ambasada SUA. Cum ce înseamnă asta? Înseamnă că americanii îl agreează [...] (http://www.catavencii.ro/) A rămâne cu (sau a găsi în pungă) ața mămăligii = A rămâne sărac lipit, a nu mai avea nimic: Băgai mâna-n punga chingii, / Găsii ața mămăligii. (POP.) A se ține (sau a sta) numai într-un fir de (sau numai într-o) ață = a) (d. țesături) A fi gata să se rupă. b) A fi în mare primejdie: Văzu ăla că nu e glumă, că-i sta viața numai într-un fir de ață, și ca să scape de moarte, spuse că la el este inelul […] (P. ISPIRESCU) c) (d. viață) A fi aproape de sfârșit: Cu antereu de canavață, / Ce se ține numa-n ață, / Și cu nădragi de anglie, / Petece pe el o mie. (ION CREANGĂ) A spune (sau a povesti) din fir până-n ață (sau din fir în păr) = A povesti cu toate amănuntele: Iacă, iacă ce mi s-a întâmplat. Și-i spuse tot, din fir până-n ață. (p. ISPIRESCU) − Spune, muiere, din fir în păr, că nu te mănâncă nimeni! o îndemnă Ignat cu blândețe. Vrem să știm și noi poruncile și să nu greșim! (LIVIU REBREANU) Cusut cu ață albă = Se spune despre ceva evident fals; care îți sare în ochi, de care îți dai seama imediat:Preaosebita stimă de care mă bucuram la Arnoteni nu mă scutea de dajdia în natură către Mima; de aceea întrebuințam și eu tot soiul de tertipuri, unele cusute cu ață albă, ca să capăt păsuiri. (MATEIU I. CARAGIALE) Acest «unde ești?» prea e cusut cu ață albă. (BARBU DELAVRANCEA) Povestea aceasta e cusută cu ață albă. Din fir până-n ață = În întregime, în totalitate: Iacă ce mi s-a întâmplat, și-i spune tot, din fir până-n ață. (P. ISPIRESCU) Ajungând unchiașul acasă − abia târându-și piciorul − spuse babei tot, din fir până în ață. (BARBU DELAVRANCEA) Mai mult ață decât față (d. haine) = Ros, de i se vede urzeala stofei: Din călcâie până la cap, haina lui mai mult ață decât față. (ANTON PANN) Mai scumpă ața decât fața = E mai scumpă execuția decât materia primă: Mai scumpă ața decât fața. Procesul de reclaculare a sutelor de mii de dosare de pensii s-a dovedit a fi unul destul de păgubos. (http://www.oradeainfo.com/) Niciun capăt (sau fir) de ață = Nimic, nici cel mai mic lucru: Numai văru-meu... fecior de gospodar cinstit, nu luase niciun capăt de ață. (ION CREANGĂ) Nu face ața cât fața = Folos puțin și trudă multă: Ceea ce lucrau ei de câteva zile era o muncă migăloasă; așa că nu făcea ața cât fața. Până într-un (sau la un) capăt de ață = Până la cel mai mic rest: Au luat tot, până-ntr-un capăt de ață.

CAP¹, (I, III) capete, s. n., (II) capi, s. m. I. S. n. 1. Extremitatea superioară a corpului omenesc sau cea anterioară a animalelor, alcătuită din cutia craniană și legată de trunchi prin gât. ◊ Loc. adv. Din cap până-n picioare = de sus până jos, în întregime, cu desăvârșire. Cu noaptea-n cap = dis-de-dimineață. (Până) peste cap = extrem de..., exagerat de... Cu un cap mai sus = (cu mult) mai sus, mai deștept, mai reușit, mai bine. Cu capul plecat = rușinat, umilit, învins. Pe după cap = pe după gât, la ceafă. Loc. adj. (Fam.) Bătut (sau căzut) în cap = tâmpit, prost. ◊ Expr. A se da peste cap = a face tumbe; a depune eforturi deosebite pentru a realiza ceva, a face imposibilul. A da (pe cineva) peste cap = a trânti (pe cineva) la pământ; a da jos dintr-o situație, a doborî, a învinge. A da peste cap (paharul, băutura etc.) = a înghiți dintr-odată conținutul unui pahar, al unei căni etc. A da (ceva) peste cap = a) a schimba cu totul ordinea lucrurilor, a ideilor, a unui program stabilit etc.; b) a lucra repede, superficial, de mântuială. A scoate capul în lume = a ieși între oameni, în societate. A nu-și (mai) vedea capul de... sau a nu ști unde-i stă sau unde-i este capul = a nu ști ce să mai facă, a fi copleșit de... A-și pierde capul = a se zăpăci. A nu mai avea unde să-și pună capul = a ajunge fără adăpost, pe drumuri, sărac. A da din cap = a clătina capul (în semn de aprobare, de refuz etc.). A da (cuiva) la cap = a lovi; a omorî; a ataca cu violență pe cineva; a distruge (cu vorba sau cu scrisul). A umbla cu capul în traistă = a fi distrat, neatent. A se da cu capul de toți pereții (sau de pereți) = a fi cuprins de disperare sau de necaz, a regreta o greșeală făcută. A-și lua (sau a apuca) lumea în cap = a pleca departe, părăsindu-și casa, locul de origine și rătăcind prin lume. A-și pleca capul = a se simți rușinat, umilit; a se declara învins, a se supune. Vai (sau haram) de capul lui = vai de el. A cădea (sau a veni, a se sparge etc.) pe (sau de, în) capul cuiva (o situație neplăcută, un necaz etc.) = a veni asupra cuiva tot felul de neplăceri și necazuri, a-l lovi o nenorocire. A cădea pe capul cuiva = a sosi pe neașteptate la cineva (creându-i neplăceri, deranj). A sta (sau a ședea, a se ține) de capul cuiva sau a se pune pe capul cuiva = a stărui fără încetare pe lângă cineva. A ședea (sau a sta) pe capul cuiva = a sta pe lângă sau la cineva (creându-i neplăceri, plictisindu-l etc.). A se duce de pe capul cuiva = a lăsa pe cineva în pace. (Reg.) A nu ști (sau a nu avea) ce-și face capului = a nu mai ști ce să facă pentru a ieși dintr-o situație grea. ◊ Cap de familie = bărbatul care exercită puterea maritală și părintească; p. gener. orice persoană care asigură mijloacele necesare traiului unei familii și o reprezintă juridic. ◊ Cap de expresie = portret în care artistul face un studiu amănunțit al expresiei unui sentiment pe trăsăturile chipului omenesc. ♦ (La fotbal) Lovire a mingii cu capul. ♦ Cap de bour = nume sub care sunt cunoscute primele serii de mărci poștale românești, având pe ele capul unui bour. ♦ Parte a monedei pe care se află imprimat capul unei persoane. ♦ Părul capului. 2. Căpătâi; căpătâiul patului. 3. Individ, ins. Câte 5 lei de cap. ◊ Expr. Pe capete = care mai de care, în număr foarte mare, pe întrecute. Câte capete, atâtea păreri, exprimă o mare divergență de opinii. 4. Minte, gândire, judecată; memorie. ◊ Loc. adj. și adv. Cu cap = (în mod) inteligent, deștept. Fără cap = (în mod) necugetat. Loc. adj. Cu scaun la cap = cu judecată dreaptă; cuminte. ◊ Expr. A fi bun (sau ușor) la (ori de) cap sau a avea cap ușor = a fi deștept. A fi greu (sau tare) de cap ori a avea cap greu = a pricepe cu greutate; a fi prost. A nu(-i) intra (cuiva) în cap = a nu putea pricepe (ceva). A-i ieși (cuiva ceva) din cap = a nu-i mai sta gândul la...; a uita. A nu-i mai ieși (cuiva ceva) din cap = a-l stăpâni mereu (același gând), a nu putea uita. A-i sta capul la... = a se gândi la... A-și bate (sau a-și frământa, a-și sparge, a-și sfărâma etc.) capul = a se gândi, a se strădui pentru a soluționa o problemă. A-i deschide (cuiva) capul = a face (pe cineva) să înțeleagă ceva, a lămuri (pe cineva). A fi (sau a rămâne, a umbla etc.) de capul său = a fi (sau a rămâne etc.) liber, independent, nesupravegheat. A face (ceva) din (sau de) capul său = a face (ceva) fără a se consulta cu altcineva. A întoarce (sau a suci, a învârti) capul cuiva = a face pe cineva să-și piardă dreapta judecată; a zăpăci; a face pe cineva să se îndrăgostească. A nu avea cap să... = a nu avea posibilitatea să..., a nu putea să... ♦ (Jur.) Cap de acuzare = motiv pe care se întemeiază acuzarea. 5. (Înv.) Viață. A plăti cu capul. ♦ (Astăzi în expr.) Odată cu capul sau în ruptul capului = cu niciun preț, niciodată. A-și face de cap = a face ceva ce poate să-i primejduiască viața; a face nebunii. 6. Compuse: a) (Entom.) cap-de-mort sau capul-lui-Adam = strigă; b) (Bot.) cap-de-cocoș = dulcișor; capul-șarpelui = plantă erbacee acoperită cu peri aspri și cu flori roșii ca sângele, dispuse în spice simple (Echium rubrum); c) capul-balaurului = o parte a constelației balaurului. II. S. m. Căpetenie, șef, conducător. ♦ Inițiator. III. S. n. 1. Vârf (al unui obiect). ♦ Extremitate proeminentă a unui dispozitiv, instrument etc. sau a unui element dintr-un sistem. ♦ Obiect, mecanism sau dispozitiv asemănător cu un cap¹ (I 1), folosit în diverse scopuri tehnice. 2. Partea extremă cu care începe sau sfârșește ceva. ◊ Cap de pod = loc aflat pe teritoriul inamic, dincolo de un curs de apă, de un defileu etc.; p. ext. forțele armate care ocupă acest loc cu scopul de a asigura trecerea grosului trupelor și a mijloacelor de luptă. ◊ Loc. adv. Cap la (sau în) cap = cu părțile extreme alăturate. ◊ Expr. Cap de țară = margine de țară; hotar. Nu-i (un) cap de țară = nu-i nimic grav, nicio nenorocire. A sta (sau a ședea, a se ridica) în capul oaselor = a se ridica stând în pat, a sta în șezut. 3. Partea de dinainte; început, frunte. În capul coloanei. ◊ Cap de an (sau de săptămână, de iarnă etc.) = începutul unui an (sau al unei săptămâni etc.). Cap de coloană = persoană sau grupul care stă în fruntea coloanei. Cap de afiș (sau cap de listă) = primul nume dintr-o listă de persoane afișate în ordinea valorii lor. ◊ Loc. adv. În cap de noapte sau în capul nopții = după ce s-a întunecat bine. Din (sau de la) cap = de la început, de la începutul rândului. Din capul locului = înainte de a începe ceva; de la început. ♦ Partea principală, mai aleasă (a ceva). ◊ Expr. Capul mesei = locul de onoare la masă. 4. Partea de jos sau dindărăt a unui lucru; capăt; (cu sens temporal) sfârșit. ◊ Expr. A o scoate la cap = a sfârși (cu bine). A-i da de cap = a rezolva; a învinge, a răzbi. În cap = (după numerale) exact, întocmai. 5. Bucățică ruptă dintr-un obiect; p. ext. lucru de mică importanță. ◊ Expr. Niciun cap de ață = absolut nimic. Până la un cap de ață = tot. 6. (În sintagma) Cap magnetic = dispozitiv utilizat pentru înscrierea, citirea-preluarea sau ștergerea informației înscrise pe bandă, casetă, disc sau tambur magnetic. – Lat. caput, (II) după fr. chef.

GURĂ, guri, s. f. I. 1. Cavitate din partea anterioară (și inferioară) a capului oamenilor și animalelor, prin care alimentele sunt introduse în organism; p. restr. buzele și deschizătura dintre ele; buze. ◊ Loc. adv. Gură-n gură = foarte aproape unul de celălalt. ◊ Expr. A(-i) da (cuiva) o gură = a săruta (pe cineva). Cu sufletul la gură = a) abia mai putând respira (de emoție sau de oboseală); b) foarte bolnav, aproape de moarte. A uita de la mână până la gură = a uita repede, a fi uituc. Parcă se bat lupii la gura lui, se spune despre cineva care mănâncă lacom sau vorbește repede. A se duce (ca) pe gura lupului = a dispărea. A scoate (sau a scăpa ca) din gura lupului = a (se) salva dintr-o mare primejdie. A țipa (sau a striga etc.) ca din (sau ca în) gură de șarpe = a țipa din răsputeri, deznădăjduit. A se zvârcoli ca în gură de șarpe = a se zbate cu desperare. A avea gura moale (sau tare) sau a fi moale (sau tare) în (sau de) gură = (despre cai) a se supune ușor (sau greu) la mișcările ce i se fac cu frâul. ◊ Compuse: gură-cască (sau -căscată) = persoană care-și pierde vremea în zadar sau care dovedește neglijență, dezinteres condamnabil; persoană care stă absentă, care nu înțelege ce i se spune; gură-de-lup = a) defect congenital de conformație a feței omului, constând dintr-o despicătură la buza și la gingia superioară și în cerul-gurii, și în comunicarea cavității bucale cu fosele nazale; b) ochi dublu al unei parâme; c) unealtă cu care se îndoaie tabla groasă; gura-leului = plantă erbacee ornamentală cu flori de diverse culori, asemănătoare cu o gură (I 1) (Antirrhinum majus); gura-lupului = plantă erbacee cu flori vinete-violete, având o margine albă sau gălbuie (Scutellaria altissima). ♦ Sărutare, sărut. 2. Gura (I 1) considerată ca organ cu care cineva se hrănește. ◊ Expr. A pune (sau a lua, a băga) ceva în gură = a mânca (puțin). A i se face gura pungă = a avea o senzație de astringență din cauza unor alimente acre introduse în gură. A da (cuiva) mură-n gură = a-i da (cuiva) ceva de-a gata, fără să facă cel mai mic efort. De-ale gurii = (lucruri de) mâncare. ♦ Îmbucătură, sorbitură, înghițitură. ◊ Expr. Nicio gură de apă = nimic. ♦ Membru de familie care trebuie hrănit. 3. Gura (I 1) considerată ca organ al vorbirii; cloanță. ◊ Expr. A tăcea din gură = a nu (mai) vorbi nimic. A închide (sau a astupa) cuiva gura = a face pe cineva să nu mai vorbească, a pune pe cineva în situația de a nu mai putea spune nimic. A lua cuiva vorba din gură = a) a spune tocmai ceea ce voia să zică altul în clipa respectivă; b) a întrerupe pe cineva când vorbește. A i se muia (cuiva) gura = a nu mai avea curajul să vorbească; a schimba, a atenua tonul și conținutul celor spuse. A-l lua (pe cineva) gura pe dinainte sau a-l scăpa gura = a destăinui ceva fără voie, a spune ceva ce n-ar fi trebuit să spună. A avea gura (sau a fi gură) spartă = a nu putea ține un secret, a dezvălui orice secret. A fi slobod la gură = a vorbi mult și fără sfială, depășind uneori limitele bunei-cuviințe. A fi cu gura mare = a fi certăreț. A avea o gură cât o șură = a vorbi mult și tare. A-și păzi (sau ține etc.) gura = a-și impune tăcere; a fi prudent în tot ce vorbește. A(-i tot) da din gură (sau cu gura) sau a-i umbla (ori a-i merge, a-i toca etc.) gura (ca o meliță, ca o moară stricată sau hodorogită sau ca o pupăză) = a vorbi repede și fără întrerupere; a flecări. A fi bun de gură = (adesea peior.) a vorbi mult și cu ușurință, a se pricepe să-și pledeze cauza, să convingă. A fi rău de gură (sau gură rea) = a) a bârfi, a fi intrigant; b) a prevesti (cuiva) ceva rău, nefavorabil. A (nu) se uita în (sau la) gura cuiva = a (nu) ține seamă de ceea ce spune cineva, a (nu) crede pe cineva. A vorbi (sau a zice, a spune etc.) cu jumătate de gură (sau cu gura jumătate) = a vorbi (sau a zice etc.) nehotărât, fără convingere. E numai gura de el, se spune despre cineva care promite, dar nu se ține de cuvânt, sau care se laudă cu multe, dar nu face nimic. A-i umbla (cuiva) vorba prin gură = a nu găsi cuvântul potrivit pentru a exprima ceva (dar a fi pe punctul de a-l găsi). A trece (sau a umbla, a fi purtat) din gură în gură = (despre vorbe, cântece etc.) a (se) transmite de la om la om, din generație în generație. ◊ Compus: gură-spartă = om flecar, limbut, care nu poate ține un secret. ♦ Ceea ce spune cineva; vorbă, spusă, mărturisire. ◊ Expr. Gura lumii = vorbe, bârfeli, scorneli. Gura satului (sau a mahalalei) = (persoană care născocește) vorbe, bârfeli, intrigi. A intra în gura lumii (sau a satului, a mahalalei) = a ajunge să fie vorbit de rău. A te lua după gura cuiva = a acționa (în mod greșit) după sfatul cuiva. A se pune (sau a sta) cu gura pe cineva = a insista mult pe lângă cineva pentru a-l convinge să facă un lucru; a cicăli pe cineva. ♦ Glas, grai. ◊ Expr. Nu i se aude gura, se zice despre un om tăcut, liniștit, potolit. Cât îl ține (sau îl ia) gura sau în gura mare = foarte tare, din răsputeri. A nu avea gură (să răspunzi sau să spui ceva) = a nu avea putința sau curajul (de a mai răspunde sau de a mai spune ceva). ♦ Gălăgie, țipăt, ceartă. ◊ Loc. vb. A sta (sau a sări, a începe) cu gura pe (sau la) cineva = a certa pe cineva, a se răsti la cineva. ◊ Expr. A da gură la câini = a striga la câini să nu mai latre. ♦ Persoană care vorbește; vorbitor. ◊ Expr. Gurile rele = bârfitorii. 4. Gura (I 1) considerată ca organ al cântării. II. Deschizătură a unui obiect, a unei încăperi etc., prin care intră, se introduce, se varsă, iese etc. ceva, prin care se stabilește o comunicație etc. Gura vasului. Gura cămășii. Gură de canal. Gura fluviului. ◊ Gură de ham = ham primitiv, format numai din cureaua de pe piept și din cea care se petrece pe după gâtul calului. Gură de apă = instalație care servește pentru a lua apă dintr-o rețea de distribuție. Gură de incendiu = gură de apă la care se montează un furtun pentru luarea apei sub presiune în caz de incendiu. Gură de foc = nume generic pentru armele de foc (grele). Gură artificială = aparat compus, în general, dintr-un difuzor montat într-o incintă acustică, de formă și dimensiuni astfel alese, încât caracteristicile acustice să fie asemănătoare cu acelea ale gurii umane. ◊ Expr. A lega gura pânzei = a) a înnoda capetele firelor de urzeală înainte de a începe țesutul; b) a se înstări. A prins pânza gură = s-a făcut începutul. A se afla (sau a trimite pe cineva) în gura tunului = a fi expus (sau a expune pe cineva) la un mare pericol. – Lat. gula „gâtlej, gât”.

MÂNĂ, mâini, s. f. I. 1. Fiecare dintre cele două membre superioare ale corpului omenesc, de la umăr până la vârful degetelor, în special partea de la extremitatea antebrațului, care se termină cu cele cinci degete. ◊ Loc. adj. De mână = a) făcut cu mâna, lucrat manual; b) (despre unelte, instrumente) acționat manual. ◊ Loc. adv. Pe (sau la) mâna dreaptă (sau stângă) = pe partea dreaptă (sau stângă). Pe sub mână = pe ascuns, clandestin. În mână = direct, personal. Mână-n mână = în colaborare, în înțelegere, în perfect acord. Peste mână = anevoios, incomod, dificil (de obținut, de realizat, de efectuat). ◊ Expr. (Pop.) A bate (sau a da) mâna (cu cineva) = a se înțelege cu cineva (în privința unei tranzacții); a face un târg, a se învoi (din preț), strângându-și mâna (în semn de pecetluire a tranzacției încheiate). A(-și) da mâna (cu cineva) = a) a strânge cuiva mâna în semn de salut sau de împăcare; b) a se alia, a colabora. A putea (sau a fi bun) să se ia de mână cu cineva = a se asemăna, a se potrivi cu cineva din punctul de vedere al defectelor sau al acțiunilor rele. (Pop.) A se ține cu mâinile de burtă (sau de pântece, de inimă) de(-atâta) râs = a râde cu mare poftă, în gura mare. A pune (sau a băga) mâna în foc pentru cineva (sau pentru ceva) = a garanta pentru cineva sau pentru ceva. A pune (sau a încrucișa) mâinile pe piept = a muri. A se spăla pe mâini = a refuza să-și ia răspunderea unei probleme (dificile) sau a unei fapte (reprobabile). A da (sau a lăsa, a pierde) ceva din (sau de la) mână = a da (sau a lăsa, a pierde) ceva care îți aparține sau de care ești sigur că îl poți obține. Cu mâna goală = fără a aduce nimic; fără a lua nimic; p. ext. fără a-și fi atins scopul, fără niciun rezultat. A avea (sau a fi la cineva) mâna = (la jocul de cărți) a-i veni rândul să împartă cărțile. A trece (sau a ceda) mâna (cuiva) = (la jocul de cărți) a nu juca în turul respectiv, cedând rândul jucătorului următor. (O) mână de ajutor = (mai ales în legătură cu verbele „a da”, „a cere”, „a solicita”, „a fi”) sprijin, ajutor. A lega cuiva mâinile (și picioarele) sau a lega (sau a fi legat) de mâini și de picioare = a pune pe cineva sau a fi în imposibilitate de a acționa. A avea (sau a lăsa, a da cuiva) mână liberă = a avea (sau a da cuiva) posibilitatea să acționeze după bunul său plac; a avea (sau a da cuiva) libertate totală de acțiune. A avea (ceva) pe mână = a dispune de ceva. A pune mâna = a) a face, a întreprinde ceva; b) a fura. A pune mâna pe ceva = a ajunge în posesiunea unui lucru, a-și însuși un lucru (prin mijloace necinstite). A pune mâna pe cineva = a) a prinde, a înhăța, a înșfăca pe cineva; b) a găsi pe cel de care ai nevoie. A-i pune (cuiva) mâna în piept (sau în gât) = a prinde, a înșfăca (pe cineva); a cere cuiva socoteală, a(-l) trage la răspundere. A pune (cuiva) mâna în cap = a lua (pe cineva) la bătaie. A-i pune Dumnezeu (cuiva) mâna în cap = a avea noroc, a-i merge totul din plin. A-i lua (cuiva) boala (sau durerea) cu mâna = a face să treacă boala (sau să înceteze durerea etc. cuiva) repede, numaidecât. Cu mâinile încrucișate (sau în sân, în buzunar) = inactiv. A pune mână de la mână = a strânge, a aduna (bani, obiecte etc.) prin contribuție benevolă. A avea mână ușoară sau a fi ușor de mână = a lucra cu finețe și cu abilitate (ca medic). A fi greu de mână = a lucra neîndemânatic, brutal (ca medic). A avea mână bună sau a fi bun de mână = a) a fi îndemânatic, priceput; b) a purta noroc cuiva; (la jocul de cărți) a da cărți bune celor cu care joacă. A-și face mână bună la (sau pe lângă) cineva = a obține favoarea cuiva, a se pune bine cu cineva. A lua cu o mână și a da cu alta (sau cu zece) = a cheltui mult, a fi risipitor. A fi mână largă = a fi darnic, generos. (Fam.) A fi mână spartă = a fi risipitor. A avea (sau a fi) mână strânsă = a fi econom; a fi zgârcit, meschin. A-i da cuiva mâna (să facă ceva) = a-și putea permite (să facă ceva); a-i permite situația, împrejurările (să facă ceva). Una la mână, se spune pentru a marca primul element al unei enumerări. A fi mâna dreaptă a cuiva = a fi omul de încredere al cuiva. A cere mâna cuiva = a cere în căsătorie. Sărut mâna (sau mâinile), formulă de salut adresată femeilor, preoților, persoanelor mai în vârstă etc. Cu mâna lui (sau mea, ta etc.) sau cu mâinile lor (ori noastre, voastre etc.) = direct, personal, fără intervenția nimănui. A scoate castanele (sau cărbunii) din foc cu mâna altuia = a se folosi de cineva pentru rezolvarea unei probleme dificile, a unei acțiuni periculoase ori riscante. Cu amândouă mâinile = cu bunăvoință, foarte bucuros, din toată inima. (Fam.) A avea (sau a fi cu) mână lungă = a fi hoț, pungaș. (A fi om) cu dare de mână = (a fi om) înstărit, bogat. (Pop.) A da din mâini (și din picioare) = a face eforturi pentru obținerea unui lucru, a se strădui, a-și da osteneala. A avea mâna curată (sau mâinile curate) = a fi cinstit. A primi (sau a lua) în mână = a primi o sumă netă. A duce de mână (pe cineva) = a călăuzi, a conduce (pe cineva); a sprijini, a proteja (pe cineva neajutorat, nepriceput). De la mână până la gură = foarte repede, în timp foarte scurt. Cu mâinile la piept sau cu căciula în mână = într-o atitudine umilă; supus, smerit. Cu mâna pe inimă (sau pe cuget) = cu conștiința curată, cu convingerea că e adevărat. A ajunge pe mâini bune = a ajunge în grija, în posesiunea cuiva competent. A-și lua mâinile de pe cineva = a înceta de a mai proteja, de a mai ajuta pe cineva. Din mână în mână = de la unul la altul, de la om la om. A da mâna cu moartea = a trece printr-o mare primejdie; a fi foarte bolnav. A da pe mâna justiției = a deferi justiției; a înainta un infractor organelor judiciare. A fi (sau a cădea, a încăpea etc.) la (sau pe) mâna cuiva = a fi (sau a cădea, a încăpea) sub puterea, sub autoritatea cuiva, la discreția cuiva. A avea pe cineva sub mână = a avea pe cineva sub control, în subordine. (A fi) mână de fier sau mână forte = (a fi) om energic, autoritar. Politică de mână forte = politică dictatorială, tiranică, abuzivă. ◊ Compus: mâna-Maicii-Domnului = mică plantă erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina higroscopică și foarte ramificată, cu flori albe și cu fructele mici (Anastatica hierochuntica). ♦ Persoană, individ (conceput ca autor al unei acțiuni). ◊ Mână de lucru = forță de muncă. Mână moartă = (la unele jocuri de cărți) jucător fictiv căruia i se distribuie cărți, în cont. 2. Cantitate mică din ceva, atât cât încape în palmă. ◊ (Ca epitet, precedând termenul calificat, de care se leagă prin prep. „de”, indică proporții foarte mici) O mână de om. (Urmat de un substantiv la pl., indică un număr redus, un grup restrâns de elemente de același fel) O mână de oameni. 3. (În legătură cu numerale ordinale sau, rar, cardinale) Categorie, treaptă, rang, clasă; calitate. ◊ Loc. adj. (Pop.) De toată mâna = de toate felurile, de toate categoriile. II. Numele unor unelte sau obiecte (de gospodărie) sau ale unor părți ale lor, care se aseamănă, ca formă și ca utilizare, cu mâna (I 1) sau care se apucă, se manevrează cu mâna. ◊ Mână curentă = balustradă. – Lat. manus.

AVEA A avea (a)plecare (sau plecăciune) = A avea înclinație spre...: Familia Corbenilor era una din cele mai însemnate sub domnia acestui prinț, și soția marelui logofăt Corbeanu [...] avea acea aplecare la faceri de bine (GR. ALEXANDRESCU) A avea (ceva) la îndemână = A avea (ceva) în imediata sa apropiere. A se putea folosi ușor (de ceva): …a avea la îndemână cupeaua unui tren, roatele unei trăsuri sau picioarele unui cal înseamnă a merge șezând și a vedea numai ceea ce ți se dă, nu însă și tot ce ai voi. (CALISTRAT HOGAȘ) A avea (ceva) pe mână = A dispune de...: Avea pe mână toate facilitățile posibile și tot nu era mulțumit. Așa fiind, acestora nu li se poate da niciun suflet de creștin pe mână. (G. TOPÂRCEANU) A avea (de) gând sau a-i fi (cuiva) gândul să... = A avea intenția, a voi să...: Prin martie, Cănuță își vesti părinții că are de gând să se-nsoare. (I. A. BASSARABESCU) Făt-Frumos îi spuse ce avea de gând să facă. (P. ISPIRESCU) A avea (h)arțag = A fi certăreț: Că vor zice toți: „Să nu mergem să stăm să dvorim la cel domn, că deaca să îmbată, el își piiarde mintea și are arțag, ci ne va înfrunta și încă de nu ne va și piiarde”. (NEAGOE BASARAB) Femeia nu se lăsă; avea harțag; nu înțelegea de ce le trebuia crâșmă, când stăteau liniștiți în cerdacul bojdeucei și nu duceau lipsă de nimic. (EUGEN LOVINESCU) Omul avea arțag cu toată lumea. A avea (sau a prinde) orbul-găinilor = A nu vedea lucrurile clare, evidente: Ian ascultă, Iorgușorule, nu cumva ai prins orbul găinilor? (VASILE ALECSANDRI) PEPELEA: Ce să-i găsesc, că-i ai pe nas. ARVINTE: Oare?... Se vede că de mult ce-am strănutat... PEPELEA: Ai prins orbu găinilor... (IDEM) A avea (sau a simți) fluturi la (sau în) stomac (arg.) = A fi îndrăgostit: Chiar dacă nu o spun − probabil și pentru că ar părea ciudat după doar câteva întâlniri, bărbații se îndrăgostesc și ei și au „fluturi în stomac”, la fel ca femeile. (http://www.ele.ro/) A avea (sau a-și face treabă) cu cineva = a) A avea de rezolvat ceva cu cineva; a se ocupa de cineva: Du-te până acolo că are treabă cu tine! (MARIN PREDA) b) (reg.) A avea relații de dragoste cu cineva: Rușine mi-e și de iarbă, / Cu cine mi-am făcut treabă. (POP.) A avea (un) vis = A visa: Vis frumos avut-am noaptea. (MIHAI EMINESCU) A avea a face cu... = a) (d. persoane) A avea de lucru, de furcă (cu cineva); a trebui să suporte consecințele: Ai înșelat o femeie, dar ai a face acuma cu un bărbat. (I. L. CARAGIALE) b) (Despre lucruri) A avea legătură cu ceva: Ziarul radical vine însă cu vecinica minciună în gură: reprezentanții națiunii vor războiul. Spună mai bine dreptul și verde: reprezentanții orașelor, ș-atunci vom ști cu cine avem a face. (MIHAI EMINESCU) Acele învățături înalte n-au a face cu o bună și frumoasă educațiune. (I. L. CARAGIALE) A avea ac de cojocul cuiva = A ști cu ce arme să învingi pe cineva. A ști să înveți minte pe cineva: Într-un rând, crede cânele că i-a găsit ac de cojoc: să nu-i mai dea mâncare. (POP.) A avea academie (sau acioală, capital, cearșaf, jurnal, listă, patalama, salbă) (arg.) = A avea multe condamnări penale, a avea un cazier bogat: Nu bine a intrat în inchisoare și a început să se laude că el are academie multă... A avea aplecare spre… = A avea înclinație spre… Cu divizibilitatea actuală țăranul se simte legat de sforicica lui de pământ și nu are nici cea mai mică aplecare de a lua pământ de la stat. (MIHAI EMINESCU) Avea aplecare spre științele exacte. A avea bășini sau muci în cap (arg.) = a) A avea idei ciudate, extravagante: Cea mai fițoasă femeie din lume!! Are atâtea bășini în cap încât… te uimește, pe bune… (http://xmix.ro/) b) A fi extrem de încrezut. A avea belciug (arg.; d. femei) = A fi serioasă, a-și păstra bunul nume: Spre deosebire de celelalte din grupul lor, tipa avea belciug și era chiar frumoasă. A avea beteșug (d. oameni) = A fi infirm: […] deși era voinic [Pălăgieșu], spătos și doar la mers avea puțin beteșug, călcând prea în afară și aruncând picioarele din genunchi în jos, ca un cal împărătesc la paradă. (LIVIU REBREANU) A avea o jenă (arg.; irn.) = A invoca un pretext imaginar pentru a se eschiva de la îndeplinirea unei sarcini: La începutul mandatului, premierul nu avea nicio jenă să îmi scrie să-l rezolv pe Patriciu. (https://www.google.ro/) A avea bube-n cap (arg.) = A avea antecedente penale. A avea un trecut dubios: Jean Avramescu, care se știa, cum zicea Caterina, „cu bube-n cap”, se cumințise ca un vițeluș abia fătat, avea și el habar de proverbul cu ulciorul. (PAVEL PEREȘ) A avea bucurie = A se bucura: Știai că poți avea bucurie în ciuda stărilor personale și a circumstanțelor prin care treci? (https://www.google.ro/) A avea bunătate = A fi bun: Am auzit că ați avea bunătate a traduce câteva din poveștile scrise de mine. (ION CREANGĂ) Mama avea bunătate și ne oferea tot ceea ce era mai bun pe lume. A avea cale (înv.) = A se pregăti să parcurgă un drum lung: Nu credea să aibă cale atât de lungă. A avea cale (pe undeva) = A avea drum (pe undeva): La cine mi-e mie drag, / N-am cale, și tot îmi fac. (POP.) A avea cap (sau minte) = A fi deștept: − Îți mai dau o dată, acum cumpără-ți măcar și ștreang pe ei, că nu-mi pasă, că de trei ori te-am dăruit, încât de aveai cap... puteai să te faci ca un grof. (I. POP-RETEGANUL) Iar pricina era: / Că-n zeul cel deșert un jertfitor intra / Și, de avea el minte, / Apoi oracolul rostea cerești cuvinte. (ALECU DONICI) A avea capăt (sau cap) = A se sfârși, a se termina: Toată boala are leac, / Da urâtu' n-are cap. (POP.) A avea căderea să… = A avea calitatea de a…: […] el [Ion I. C. Brătianu] nu mai avea căderea de a fi reprezentantul României în fața acelora care hotărau chestiunea pe un asemenea teren.(GH. BUZATU) Numai el are căderea de a decide. A avea căutare (d. o marfă) = A fi cerut de clienți: Nu e nevoie de o capacitate de previziune prea mare pentru a ști ce fel de dispozitive nu vor mai avea căutare în anul 2020, în condițiile în care industria IT se află într-o dezvoltare continuă. (http://www.tion.ro/) A avea ceva (de împărțit) cu cineva = A antipatiza pe cineva: Totul a culminat în luna februarie, când elevul-problemă a aruncat cu un scaun într-un coleg cu care avea ceva de împărțit [...] (http://www.obiectivbr.ro/) A avea ceva cu cineva = a) A dori, a pretinde, a vrea ceva de la cineva: Eu nu știu ce are cu mine. (I. POP- RETEGANUL) Ce ai, domnule, cu mine? b) A avea motive (nemărturisite) pentru a căuta nod în papură, a persecuta, a paște (pe cineva): Să știi că are ceva cu tine! A avea ceva în gând (sau în cuget, în minte) = a) A avea o anumită intenție: […] nici n-au avut în minte ca să ne înșale pre noi. (d. ȚICHINDEAL) − Or rămâi schilod, or păcălesc pe dracu și mă îmbogățesc. Că vezi că avea el în gând ce avea. (POP.) b) A fi preocupat (de cineva sau de ceva): Faptul cert este că mita s-a dat, s-a luat și și-a făcut efectul toxic aducând în sistemul de sănătate persoane care nu vor avea în minte decât calea prin care să-și recupereze cât mai repede și îndoit suma dată drept mită. (http://www.gds.ro/) A avea ceva pe suflet (sau pe conștiință) = A suferi mustrări de conștiință pentru ceva: Parcă avea ochii deschiși și se uita la mine cu frică. […] Am așezat Sfintele Daruri și am întrebat-o dacă avea ceva pe suflet ca să se spovedească. (www.sfaturiortodoxe.ro/) Nu-i aveți pe conștiință pe bebelușii care au murit la Giulești? (http://www.monitorulcj.ro/) A avea ciudă (sau, înv. mânie) (pe cineva) = A urî pe cineva: Explicație halucinantă pentru incendierea pisicilor în cimitir: „Avea ciudă pe ele și a vrut să le omoare.” (http://adevarul.ro/) Cucule, pasăre mândră,/ Du-te-n pădure și cântă. / Pe cine-i avea mânie, / Blastămă-l, străin să fie. (POP.) A avea clonțar la ghebă (arg.; d. o casă) = A avea câine de pază: Greu de intrat înăuntru… Nu vezi că are clonțar la ghebă! A avea curaj (sau îndrăzneală) = A fi curajos: Astăzi, când sper că s-a prescris vina mea contra monarhiei, am curajul s-o spun cu mândrie. (I. L. CARAGIALE) A avea dar (sau talent) = A fi talentat: Modestia este decorul talentelor tinere. O primadonă plătită foarte scump, chiar dacă ar avea talent, ar însemna că nu e modestă […] (I. L. CARAGIALE) Are dar, ca și sora lui, pentru muzică. A avea darul să... = A fi înzestrat cu puterea de a...: Am văzut în viața mea atâtea sprâncene îmbinate și totuși nici unele din ele n-au avut darul de a-mi strânge ființa atât de puternic în arcul lor fermecat, după cum găsiră cu cale s-o facă, într-o clipă, sprâncenele jupânesei Zamfira. (CALISTRAT HOGAȘ) Avea darul de a citi gândurile în ochii oamenilor și radia, cu surâsul ei pur, numai bunătate și simpatie. (JEAN BART) A avea datină (înv. și pop.) = A avea obiceiul: Ospătăria aceea era a unui om foarte mare de statură… care avea datină să cumpere pre oamenii ce i se aducea de vândut. (POP.) A avea de fală = A se mândri cu ceva: Ismail pașa îl avea de mare fală [Catargiu Iani] și-l ținea liber în conacul său, ca un trofeu, ca un lanț subțire de piciorul său. (ION GHICA) A avea de furcă cu cineva = A avea dificultăți. A avea mult de luptat împotriva cuiva: − Ehe, negustoreasă, nu glumă! Zise bătrânul Iuga. Vom avea de furcă cu tine! (LIVIU REBREANU) A avea de gând să... = A intenționa să...: Atunci Făt-Frumos îi spuse ce avea de gând să facă și calul îi zise […] (P. ISPIRESCU) A avea de grijă = A fi atent la ceva: […] acum să ai grije, că maica-ta mearge la o nuntă! (I. BARAC) A avea de plătit o poliță cuiva (arg.) = A urmări să se răzbune pe cineva: − Pe Marțian de ce l-ai asasinat? Cu ce te incomoda? Marcel Istodor râse din gât: − A plătit o poliță mai veche. (RODICA OJOG-BRAȘOVEANU) Și mai halucinant este însă zvonul conform căruia unul din apropiații lui Zsolt […] l-ar fi dat pe mâna presei, după ce Zsolt i-ar fi plătit o poliță destul de serioasă […]. (http://www.ziarulring.ro/) A avea de știre = A ști: Unde avându Ștefan vodă știre și prinzându limbă, marți noaptea, dichemvrie 15, au aprinsu târgul asupra lor, cându ei era fără de nicio grijă. (GR. URECHE) A avea de-a face cu... = A avea ceva comun cu... A intra în relații cu...: Avem de-a face cu aceeași tentativă de fraudă morală masivă, tentativă de deghizare politică a unei forțe politice cu aspirație totalitară. (http://www.mediafax.ro) A avea dor = A-i fi dor: De trei nopți aceeași cale / Bate călătorul. / Cine n-are dor pe vale / Nu-mi cunoaște dorul. (G. TOPÂRCEANU) A avea dreptate = A fi îndreptățit: Fata avea dreptate de nu vrea să-l asculte. / Cine-a făcut o crimă poate face mai multe. (GR. ALEXANDRESCU) A avea dureri de cap = a) A-l durea capul: Nu poți ști exact dacă vei avea sau nu dureri de cap în timpul sarcinii și nici dacă acestea se vor rări sau, dimpotrivă, îndesi pe parcursul acestei perioade. (www.attct.ro/) b) A fi îngrijorat pentru ceva: A procedat legal și de data aceasta, ca să nu aibă dureri de cap mai târziu. A avea farurile ciupite (Gmț.; d. o persoană în stare de ebrietate) = A vedea ca prin ceață: Se pare că iar ai farurile ciupite... A avea fericirea să… (sau de a…) = A avea onoarea, plăcerea să… (sau de a…): Pe d. Brănișteanu nu avem fericirea să-l cunoaștem. (I. L. CARAGIALE) A avea ființă (pe lume) = A se naște; a exista, a ființa: Atunci lumea cea gândită pentru noi avea ființă, / Și, din contra, cea aievea ne părea cu neputință. (MIHAI EMINESCU) […] de unde să-l iei, dacă n-are ființă pe lume? (ION CREANGĂ) A avea folos (sau câștig ori, înv. dobândă) = A profita: Când s-a face mai mărișor, are să înceapă a-i mirosi a catrință, și cu astă rânduială n-am să am folos de el niciodată. (ION CREANGĂ) A avea friguri = a) A suferi de malarie: Mâinile mi-erau reci, gura amară și uscată ca de friguri. (AL. VLAHUȚĂ) Sunt toți bolnavi, și el și femeia și copilul frigurile de baltă. (I. L. CARAGIALE) Nici tu junghi, nici tu friguri, nici o altă boală nu s-a lipit de noi. (ION CREANGĂ) b) A fi foarte nerăbdător și emoționat:Înainte de a trage biletul de examen, tremura ca varga de parcă ar fi avut friguri. A avea gărgăuni în cap = A fi înfumurat, a avea pretenții nejustificate; a avea idei extravagante: Ne-am făcut închipuire / C-o să dăm de supărare, / Omul, oricum îi din fire, / Gărgăuni în cap tot are. (VASILE ALECSANDRI) A avea grijă = a) A fi neliniștit pentru ceva: Tatăl copilului avea grijă să nu i se întâmple iar vreun necaz. b) A nu uita să...:Titu avusese grijă să oprească masa cea mai bună în bufet. (LIVIU REBREANU) A avea gură (mare) = A fi certăreț: Soacra nu trebuie să fie cu gura mare. (ION CREANGĂ) A avea gură rea = A prevesti evenimente rele care se împlinesc: Să nu mai spui nimic, că mereu ai gură rea! A avea inimă = a) A fi curajos: Dacă nici el nu avea inimă, cine altul din capitală, din țară, din lume, avea? (CONSTANTIN STOICIU) b) A fi milos: Se zbătea femeia, căci om era și avea inimă de părinte. (IOAN SLAVICI) Păcală se învoi pentru că avea inimă miloasă. Luă vaca și plecă. (POP.) A avea iubire = A iubi: Chiar dacă aș muta niște munți, prin credința mea, dacă nu am și iubire la credință, dacă credința mea nu e lucrătoare în iubire, dacă la credința mea nu se adaugă iubirea, credința mea n-are nicio valoare. (http://www.crestinortodox.ro/) A avea în cinste = A cinsti: Ciocnesc un pahar cu cazacii, a căror sabie și galoane roșii le au în mai mare cinste. (ALECU RUSSO) A avea în pântece (d. femei; înv.) = A fi însărcinată: Dar vai celor care vor avea în pântece și celor care vor alăpta în acele zile. (BIBLIA) Drama neștiută a Gabrielei Cristea. „Am suportat lucruri foarte grele pentru a avea un suflet în pântece” (http://www.romaniatv.net) A avea la (sau în) degetul (cel) mic = A domina clar; a cunoaște foarte bine: Uscățiv, așa cum este, gârbovit și de nimic, / Universul fără margini e în degetul lui mic. (MIHAI EMINESCU) A avea la nazar (pe cineva) (înv.) = A proteja (pe cineva), a fi binevoitor (cu cineva): Ministrul mă are la nazar. (VASILE ALECSANDRI) A avea milă (de...) = a) (Înv.) A avea parte de...: Tu l-ai măritu-l pe-mpăratul, s-aibă milă de izbândă. (DOSOFTEI) b) A fi milos, a se îndura:Privi-te-voiu cu ochii în lacrime fierbinți... / O marmură, aibi milă de-a mele rugăminți! (MIHAI EMINESCU) A avea nas = a) A avea miros fin: Distinge orice miros, așa că bucătăresele i-au spus că are nas. b) A fi (prea) îndrăzneț: Când se găsea cafea pe toate drumurile, putea s-o cumpere oricine, acum o dibuia numai cine avea nas. (CRISTIAN TEODORESCU) Doamna Friț, îi trecu prin cap, iar în clipa următoare alungă gândul: n-ar mai avea nas să-i ceară, îi e datoare două milioane... (RADU ALDULESCU) El a cam început să aibă nas și se amestecă în toate. A avea năcăfale = A avea neajunsuri, pretenții: − Nu-i rău, măi Ștefane, să știe și băiatul tău oleacă de carte, nu numaidecât pentru popie, cum chitește Smaranda, că și popia are multe năcăfale, e greu de purtat. (ION CREANGĂ) A avea nădejde = A nădăjdui: Pot să am nădejde în voi? (ION CREANGĂ) A avea nărav = a) (d. cai) A fi nărăvaș: − Are vrun nărav iapa ta, mă țigane? − N-are, zău, nene geambaș, nici un nărav, mînca-ți-aș iaca ce. (P. ISPIRESCU) b) (d. oameni) A avea un viciu: [...] al cincilea [păcat] iaste sămânarea de vrajbă între fraț și între priiateni, care păcat l-au aflat singur satana; și cine are acel nărav iaste asemenea diavolului. (ANTIM IVIREANUL) Năravul pe care-l are este tutunul. A avea nevoie (sau, înv. lipsă, trebuință) de... = A-i fi necesar ceva: Timid la început, când abia ridicase capul din cărți și avea nevoie de tot ajutorul diavolului […] întreprinzătorul profesor sfârșește cu imperialism de stil mare. (PAUL ZARIFOPOL) A avea noroc (sau șansă) = A fi favorizat de întâmplări: Eu firea nu mi-o prefac / D-oi avea noroc să-i plac. (ALECU VĂCĂRESCU) A avea o (sau de) vorbă cu cineva = A trebui să discute cu cineva: Aveam o vorbă cu tine, dar ești greu de găsit. A avea o ceartă = A se certa: Se vede că a avut vreo ceartă cu soră- sa. (P. ISPIRESCU) A avea obicei (sau deprindere) = A obișnui să...: Acest boier avea obicei, când spunea câte ceva, de-și da drumul gurei, astfel încât nici el nu-și mai putea da seama de ceea ce spunea. (P. ISPIRESCU) [...] a scrie este a avea deprinderea de a grupa elementele psihice în jurul ideii sau tendinței dominante (tema, subiectul), deprindere pe care n-o are necărturarul. (G. IBRĂILEANU) A avea ocazia (sau înv. prilejul) = A i se da posibilitatea: Mulți ani trecură la mijloc de când acești frați nu mai avură prilej a se întâlni amândoi. (ION CREANGĂ) A avea ochi = a) A vedea bine: Copilul avea ochi, spre deosebire de mama sa care purta ochelari. b) A distinge esențialul: El este inteligent; are ochi și găsește cele mai bune soluții. A avea oftică (pe cineva) = A avea resentimente (față de cineva): Dar dacă Mimi avea oftică pe el, sărea după aceea primul și striga: „Căderea ursului din lună!” (M. CĂRTĂRESCU) A avea parte (de ceva) = A fi predestinat să...: Ocolii țările toate / Și de bine n-avui parte, / Că de mic am pribegit / Tot în străini am trăit. (MIHAI EMINESCU) A avea pâră (cu cineva) (Jur.; înv.) = A fi în proces cu cineva: Înțelegându Iancul vodă că l-au mazilit împăratul și domniia o au dat-o iarăși lui Pătru vodă Șchiopul [...] gândi că de va merge la turci, va avea pâră multă și mai apoi să nu care cumva să și piară. (GR. URECHE) A avea pe capul său = A avea o responsabilitate (nedorită): De mâine vei avea pe capul tău și întocmirea referatelor, chiar dacă nu intră în atribuțiile tale. A avea pe cineva de aproape = A avea simpatie sau dragoste pentru cineva: Mi s-a părut că aceste cuvinte redau foarte clar importanța de a avea măcar un suflet aproape de noi, care să tresalte, la unison cu al nostru [...] (http://www.ileanaandrei.ro/) A avea pe cineva drag = A iubi pe cineva: Ei, acum ghicește singur / De te am eu drag ori nu? (G. COȘBUC) El o avea foarte dragă, ca ochii din cap. (I. G. SBIERA) A avea pe cineva la (sau în) inima sa = A iubi pe cineva: În momentele de cumpănă ale vieții simțim nevoia de a avea pe cineva în inima noastră și pe care să ne putem baza. A avea pe dracul = a) A avea un rău inexplicabil. b) A nu avea nimic: – Ce tot te lauzi? Nu te cred... Ai pe dracul... c) A fi foarte rău: „Îl avea pe Dracu' în el”. Un bărbat gol pușcă a mușcat de față un adolescent și a atacat mai mulți oameni, pe stradă. (spynews.ro/) A avea pe vino-ncoace = A fi atractiv: […] perișorul supțire și stufos îi cădea pe umeri, în unde, fața-i are pe vino-ncoace. (P. ISPIRESCU) A avea peri răi (îvp.) = A avea o boală de ochi provocată de genele prea lungi, care irită globul ocular: Precum vremea închisă zămislește visuri spăimântoase, așa poate că voi fi având și eu peri răi, și te înșeală părerile. (P. ISPIRESCU) A avea pitici pe creier (arg.) = A fi nervos, nesatisfăcut, ofticat; a avea draci: Am avut o perioadă grea. Am suferit din dragoste sau din nedragoste. Am pitici pe creier, mi-am făcut eu singur rău. (http://www.wowbiz.ro/) A avea putere = A fi puternic: Voința de putere este egală cu a avea destin; a avea destin înseamnă a avea putere. (GEO VASILE) Nu știi dacă vei avea putere să alegi când să mori. Dar ai puterea să alegi când să trăiești […] (http://www.cabral.ro/) Creierul este special construit pentru a avea putere și a ne ajuta în situații dificile. (www.citatepedia.ro/) A avea răutate = A fi rău: „Jurnal numai pentru mine” conține tot pe data de 29 X ultima însemnare: „Numai de n-aș păcătui. Și de n-aș avea răutate. Acum n-am.” (ION IANOȘI) Duhul Sfânt ne va ajuta atâta timp cât nu vom avea răutate pe nimeni. (ortodox.md/) A avea scăpare = A scăpa: Nu mai ai scăpare din mâna mea! (P. ISPIRESCU) A avea semne (sau presimțiri) = A presimți ceva: Chiar și cei ce au accidente mortale au presimțiri, dar nu le iau în seamă. (http://www.lovendal.ro/) A avea seu la rărunchi (sau a avea cheag) = A fi bogat: Nu cumva ai trebuință de slugă, voinice? Cum te văd, sameni a avea seu la rărunchi. (ION CREANGĂ) A avea socoteală (sau înv. rânduială) = A se desfășura potrivit unei ordini și rațiuni: Deci oricarea între fapte în lucruri are socoteală, aceiași și a sfârșitului socoteală [..] (DIMITRIE CANTEMIR) A avea teamă (sau groază) = A se înspăimânta: Vreme trece, vreme vine, / Toate-s vechi și nouă toate; / Ce e rău și ce e bine / Tu te- ntreabă și socoate; / Nu spera și nu ai teamă, / Ce e val ca valul trece. (MIHAI EMINESCU) A avea trebuință = A-i trebui: Nu am trebuință să mai descriu mulțămirea ce ne-a pricinuit acest concert original la miezul nopții. (VASILE ALECSANDRI) A avea ținere-de-minte (sau memorie) = A putea să-și amintească multe lucruri: S-a împământenit ideea greșită că „a avea o memorie de elefant” e de bine. Cei care o utilizează ca laudă cred că expresia înseamnă „a avea o ținere de minte foarte bună”, ceea ce nu este adevărat. (http://www.avocatnet.ro/) Avea spirit de observație și ținere de minte. A avea un cârlig la cineva (pop.) = A avea o taină, un secret: Ion are el un cârlig pe undeva, de vine întotdeauna târziu acasă. (POP.) A avea un of = A fi necăjit: Nu din dragoste față de SUA sau din ură față de Moscova, avea el un of la inimă cu „foștii” (deși erau de-ai lui) și a vrut să le-arate că nu mai mor caii când vor câinii roșii (hrăniți rusește). (http://www.nasul.tv/) A avea voie (sau permisiunea) să... = A-i fi permis să...: Soția mea avea voie să stea cu mine tot timpul cât nu eram închis în iatac. (IOAN SLAVICI) […] luam baia într-un colț al țărmului mai departe, numit „Paradis”, unde eram numai între bărbați și aveam permisiunea de a ne scălda fără costum. (NICOLAE GANE) Dacă aș avea voie să revăd lucrarea, ar fi nemaipomenit. A avea vreme (sau timp) = A dispune de timp pentru a face ceva. A fi liber, a dispune de timp pentru a se ocupa de cineva: Avem vreme să aducem alte răsaduri, am murmurat eu. (MIHAIL SADOVEANU) Împăratul nici n-avea vreme să se minuneze. (P. ISPIRESCU) A avea (pe cineva) în de bine (înv.) = A privi (pe cineva) cu ochi buni: Mihai... chemă la sine pe Grigore Mako, fratele lui George, ostaș curajos și acesta, dar mai dulce la caracter decât frate-său și pe care-l avea în de bine, fiindu-i foarte credincios. (NICOLAE BĂLCESCU) A avea... ani = A fi în vârstă de... ani: Peste câteva zile ar avea 79 de ani. A (nu) (mai) avea gură (sau obraz, tupeu) să… = A (nu) (mai) avea curajul, îndrăzneala să…, a nu mai cuteza să…: Ai băut cât șăpte și mai ai obraz să te jăluieșt! (VASILE ALECSANDRI) A (nu) (mai) avea zile bune (cu cineva) = A (nu) (mai) trăi în pace (cu cineva): Cu amar și cu necaz / Ies rujile din obraz! / De-aș mai avea zile bune / Rujile iară s- ar pune. (I. POP-RETEGANUL) Deși ne-ar plăcea, nu putem avea numai zile bune pe parcursul unui an. (www.publika.md/) A (nu) avea (mare sau desăvârșită) cunoștință (de ceva) = A (nu) ști, a (nu) fi (bine) informat (de sau despre cineva sau ceva), a (nu) cunoaște (bine): Aveau smeii cunoștință de vitejia lui. (P. ISPIRESCU) A (nu) avea (sau a (nu) da) greș (sau greșeală) = A (nu) greși: Steaua te și poate ajuta, dar dacă dai greș la Steaua, nu știu dacă mai poți ajunge fotbalistul pe care îl visează unii. (www.evz.ro/) A (nu) avea (un sau niciun) înțeles (sau sens) = A (nu) avea noimă; a (nu) avea logică: Cuvântu-mi pentru tine nu avea înțeles, / Cuvântul tău pe mine mă înciuda adânc. (MIHAI EMINESCU) A (nu) avea cap (și Dumnezeu sau și chip) să… (sau de a…) = A (nu) fi în stare să …, a (nu) putea să…: Rea bucată-i dragostea; / Cine prinde-a o gusta, / N-are cap de-a o lăsa. (POP.) A (nu) avea loc de întors sau de manevră (arg.) = A (nu) avea condiții favorabile pentru desfășurarea unei activități: Nimic nu mai putea face, că nu avea loc de întors din cauza celor curioși. A (nu) avea milă = A (nu) stârni mila cuiva; a (nu) simți milă pentru cineva: De-ți va da Domnul Dumnezeu putere și tărie, să nu cruți, să n-aibi milă, că nici de tine nimeni nu va avea milă, când te vor vedea înfrânt și ticăit. (AL. ODOBESCU) Femeia avea milă de toți nevoiașii și-i ajuta cu ce putea. A (nu) avea obraz = A (nu) avea bun simț: Noroc că unul a uitat, iar celălalt n-are obraz, astfel că acum sunt prieteni la cataramă […] (http://www.monitorulcj.ro/) A (nu) avea odihnă = A fi mereu activ; a fi neliniștit: Ocolii țările toate / Și de bine n-avui parte, / Că de mic am pribegit / Tot în străini am trăit / Și odihnă n-am avut... (MIHAI EMINESCU) A (nu) avea pe cineva la stomac = A (nu) putea suporta pe cineva: Ea n-a avut-o niciodată la stomac pe vecina de peste drum și nu-și putea explica de ce. A (nu) avea rost să... = A (nu) fi potrivit să…: Antrenorul Răzvan Lucescu a declarat, luni, în conferința de presă în care a fost prezentat oficial, că nu avea rost să semneze cu FC Rapid un contract pe următorii zece ani având în vedere că este posibil să nu fie o colaborare fericită. (http://www.mediafax.ro) A (nu) avea somn = A (nu) putea dormi: Mai ales la patru el totdeauna mânca bine, serile adormea curând, avea somn bun, ba peste câtva timp a început să mănânce bine și la masă. (IOAN SLAVICI) N-a avut somn toată noaptea. A (nu) avea treabă = A (nu) fi ocupat: − Dacă n-am treabă, ce să fac în târg? − Treabă, ne-treabă, du-te de te mai întâlnește cu bărbați, poate să dai de vreo treabă […] (I. L. CARAGIALE) Mereu are treabă și nu-l găsesc acasă decât duminica. A (nu) avea zile (sau zilișoare) = A (nu) mai trăi; a (nu) se mai bucura de viață: Este cu putință însă, dacă voi mai avea zile, să vă întrețin despre dânsul în chip îndelungat, când voi publica, dacă îl voi publica, un vraf de amintiri […] (RADU ROSETTI) − N-oi mai veni, Ivane, câte zilișoare-oi avea eu, zicea Ucigă-l-crucea, cuprins de usturime, și se tot ducea împușcat. (ION CREANGĂ) A nu (mai) avea ce face = A nu (mai) putea…: Își mușca fata acum degețelele mămucuței și ale tătucuței de ciudă și de rușine, dar n-avea ce face. (ION CREANGĂ) A nu (mai) avea ce zice = A nu (mai) ști. A rămâne fără replică: După toată discuția chiar nu mai aveam ce zice, pentru că totul era confuz. A nu (mai) avea margini = a) A fi foarte întins, peste măsură de mare: Cât vedeai cu ochii, câmpia parcă nu mai avea margini. b) A întrece orice măsură: Supărarea acum nu avea margini. (I. POP-RETEGANUL) A nu avea (sau a nu ști) cum (să…) = A nu avea posibilitatea, mijloacele (să…), a-i fi imposibil (să…): Pentru atâta încredere, nu am cum să-ți mulțumesc. (AL. ODOBESCU) A nu avea când = A nu mai avea timpul necesar să...: Nu mai avea când să rezolve și ultima cerință și a predat lucrarea. A nu avea chip să... = A nu reuși să...: Azi n-ai chip, în toată voia, în privirea-i să te pierzi. (MIHAI EMINESCU) A nu avea nici cenușă în vatră (sau în casă) sau a nu-i arde nici focul în vatră = A nu avea absolut nimic, a fi sărac lipit pământului: Nu-i casa lor, în care stau, și-n casă nici cenușă n-au. (G. COȘBUC) A nu avea nici în clin, nici în mânecă (cu cineva) = A nu cunoaște pe cineva. A nu avea nicio legătură cu...: […] tata mi-a dat în grijă, când am pornit de-acasă, ca să mă feresc de omul roș, iară mai ales de cel spân, cât oi putea; să n-am de a face cu dânșii nici în clin, nici în mânecă. (ION CREANGĂ) Mai știa iară că de omul dracului, să dai și să scapi. Să n-ai nici în clin, nici în mânecă cu dânsul. (P. ISPIRESCU) TRAHANACHE: Zic: ce are a face Cațavencu cu mine și eu cu Cațavencu, nici în clin, nici în mâneci, ba chiar putem zice, dacă considerăm după prințipuri, dinpotrivă. (I. L. CARAGIALE) A nu avea niciun chichirez = A nu avea nicio logică; a nu avea niciun haz: De vreme ce toată lumea râde, grăi Ghervasie cu îndrăzneală, se cheamă că toată lumea știe cum a fost, așa că n-ar avea niciun chichirez s-o mai spun, mai ales că e și destul de veche. (VALERIU ANANIA) Încă un eșec îi va fi fatal lui Ungureanu. Iar platforma nu va mai avea, nici ea, niciun chichirez. (http://www.gandul.info) A nu avea niciun sfânt = A fi necredincios: N-au nimic sfânt în ei; n-au decât o credință și un zeu: avuția materiala și banul! De-asta spun că ceea ce a făcut Netanayahu ieri întrece orice măsură. (http://www.ziare.com/) A nu avea ochi decât pentru... = A fi îndrăgostit de...: El nu avea ochi și suflet decât pentru pădurile, dealurile și câmpiile în care trăise în larg în copilărie. (NICOLAE GANE) A nu avea pentru ce (sau de ce) = A nu avea niciun motiv: Nu avea de ce să nu vină; a fost anunțată la vreme de data aceasta. A nu avea unde = A nu exista spațiu disponibil: Se plânge în fiecare zi că nu mai are unde să lucreze, că este prea multă lume și nu se poate concentra. A se avea bine (sau rău) (cu cineva) = A fi în relații bune (sau rele) (cu cineva); a (nu) se înțelege (cu cineva); a fi prieten (sau a se dușmăni) (cu cineva): Vezi că-și căta de munculița lui, își plătea dajdia, [Neagoe] se avea bine cu toți din sat [...] (P. ISPIRESCU) Frați, frați erau ei, dar unul cu altul nu se avea bine. (POP.) A se avea bine (sau rău) cu cineva = A fi în raporturi de prietenie (sau de dușmănie); a trăi în armonie, a se înțelege (sau a fi în relații dușmănoase, a fi certat): Se avea bine, ca frații. (P. ISPIRESCU) Cu nimenea-n lume nu se aveau bine. (ANTON PANN) Vezi că-și căta de munculița lui, își plătea dajdia, se avea bine cu toți din sat, și cum făcea el, ce dregea el, se chivernisea omul [...] (P. ISPIRESCU) A se avea dragi = A se iubi: Fata și flăcăul se aveau dragi de mici. Crescuseră, oarecum, în vecinătate. (AL. MITRU) A se avea rău (cu cineva) = A se certa; a fi dușmani: De când s-au mutat, cei doi vecini se aveau rău. Atâta bine (sau folos ori câștig) să am! = Formulă prin care se garantează adevărul celor exprimate: − Atâta bine să am, dacă nu mă crezi! Ce-am avut și ce-am pierdut = a) N-am ce pierde: Dumnealor, că sunt mai tineri și, vorba aia, ce-am avut și ce-am pierdut! dumnealor o să-și puie, doamne ferește! viața în primejdie: (I. L. CARAGIALE) b) Sărac am fost, sărac am rămas. c) Puțin îmi pasă: Așa am interpretat eu, acum poate exista o altă interpretare a regizorului, adică 0- 0, pe ideea „ce-am avut și ce-am pierdut”, la un nivel mult mai profund. (http://www.mediafax.ro/) N-ai decât! = a) Ești liber să...: Zi și noapte stam la drum / Și cântam pentru oricine... / Ai cântat? Îmi pare bine! / N-ai decât să joci acum! (CINCINAT PAVELESCU) b) Încearcă numai, dacă îndrăznești. c) Nu-mi pasă: Faci cum crezi, n-ai decât să mergi singur! N-are a face = Nu se potrivește, nu are nimic comun cu...: N-are a face dacă sunt cretini au ba, nu sunt români și eu cred că nu e normal ca România să fie condusă de alogeni […] (http://activenews.ro) N-are cine să... = Nu există cineva care să...: „La cum ne-am pregătit în acest cantonament, am crescut de la meci la meci, nu are cine să ne pună probleme în România.”, a spus Lucian Filip. (http://www.digisport.ro/) N-are cum (Impersonal) = Nu este posibil. Nu există modalitatea de a...: În felul ăsta, Johannis nu are cum să câștige aceste alegeri, dar Ponta le poate pierde… (http://www.gazetadambovitei.ro/) N-are decât să... și... = E suficient să... pentru a...: Dacă domnul Boc se simte atras de un alt partid, nu are decât să-și dea demisia din PDL și să se înscrie într-un alt partid și nu are decât să susțină pe cine vrea! (http://www.mediafax.ro/) N-are nimic! = Nu are nicio importanță; nu s-a întâmplat niciun rău: Mă gândeam: s-a supărat Miai pe mine, dar n-are nimic, acuma are să mă cheme să-i tai și porcul lui și gata, are să-i treacă supărarea. (MARIN PREDA) Nici acasă n-am de coasă = Nu mă grăbesc; nu am nicio treabă: – Mă!... că mare minune-i asta!... dar nici acasă n-am de coasă... ia să mai odihnesc oleaca aste bătrânețe! (ION CREANGĂ)