văitat², ~ă a [At: COȘBUC, AE. 244 / V: vaietat / Pl: ~ați, ~e / E: văita] (Rar; d. sunete emise de vocea umană) Care este însoțit de vaiete (1).

văitat¹ sn [At: I. GOLESCU, C. / Pl: ~uri / E: văita] (Rar) 1-2 Văitare (1-2).

văitat¹ s.n. Văitare. • pl. -uri. /v. văita.

văitat², -ă adj. (despre sunete emise de vocea umană, de instrumente muzicale etc.) Care este trist, tînguitor. • pl. -ți, -te. /v. văita.

VĂITA, vait, vb. I. Refl. A scoate vaiete, a geme de durere, de jale; a se tângui, a se lamenta, a se văiera. ♦ (Despre unele păsări și animale) A scoate sunete, țipete tânguitoare și prelungi. Tranz. A plânge, a compătimi pe cineva. ♦ Refl. A-și exprima (în cuvinte) necazul, nemulțumirea, durerea. [Var.: văieta vb. I] – Din vai.

vaiet sn [At: VARLAAM, C. 284 / V: (reg) vait (Pl: ~uri), văi~ / Pl: ~e / E: pvb văita] 1 Geamăt al omului prin care se exprimă durerea, suferința, jalea etc. Si: vaier¹ (1), (Mol) vaicăr (1), (Ban) vaietec (1). 2 Succesiune de cuvinte prin care cineva își exprimă durerea, suferința, nemulțumirea etc. Si: vaier¹ (2), (Mol) vaicăr (2), (Ban) vaietec (2). 3 Suferință. 4 (Trs) Bocet (de înmormântare). 5 (Pan) Sunet tânguitor (și prelung) scos de unele păsări sau animale. 6 (Fig) Zgomot prelung, tânguitor, produs de ape, de vânt etc. Si: vaier¹ (4). 7 (Fig) Sunet tânguitor, prelung produs de unele instrumente muzicale.

vaietat, ~ă a vz văitat²

văieta v vz văita

văietat, ~ă a vz văitat²

văita [At: PRAV. 211 / V: văieta (Pzi și: 6, înv, vaiet), (reg) voieta / Pzi: vait / E: vai¹] 1 vr (D. oameni) A scoate strigăte (prelungi), gemete (din cauza unei dureri, a unei suferințe etc.) Si: a se tângui, (pop) a se mișeli, (îrg) a se olecăi, a se văiera (1), (înv) a se ruguci¹, (reg) a se văina (1), a se văităra (1), a se vălăcăi (1). 2 vr A-și exprima prin cuvinte durerea, suferința, nemulțumirea etc. Si: a se căina (1), a se jelui, a se lamenta, a se plânge, a se tângui, (pop) a se mișeli, (îrg) a se olecăi, a se văiera, (înv) a se ruguci¹, (reg) a se văina (2), a se văităra (2), a se vălăcăi (2). 3 vt (Reg) A boci (7) un mort Si: a jeli. 4 vt (Pop) A compătimi (1) pe cineva. 5 vr (Pan; d. păsări sau animale) A emite sunete tânguitoare (și prelungi). 6 vr (Fig; d. vânt, ape etc.) A produce zgomote prelungi și tânguitoare. 7 vr (Fig; d. unele instrumente muzicale, d. clopote) A produce sunete triste, tânguitoare.

voieta v vz văita

vaiet s.n. 1 Strigăt (prelung), geamăt de durere, de jale, de suferință; succesiune de cuvinte prin care cineva își exprimă durerea, suferința; plînset, vaier. 2 Analog. Sunet, țipăt (prelung), tînguitor scos de unele păsări sau animale. Venea un vaiet de dihanie rănită (GAL.). 3 Fig. Zgomot prelung și tînguitor produs de ape, de vînt etc. Ce vaiet în toamnă... Și codrul sălbatec vuiește (BACOV.). ♦ Sunet tînguitor, produs de unele instrumente muzicale. Rămase... în urmă-ne vaietul vioarelor (PAPAD.). • pl. -e. /de la văita, prin derivare regresivă.

văieta vb. I. v. văita.

văita vb. I. refl. 1 (despre oameni) A scoate strigăte (prelungi), vaiete, gemete (din cauza unei dureri, a unei suferințe etc.); a-și exprima prin cuvinte durerea, suferința, jalea, nemulțumirea etc; a se tîngui, a se lamenta, (înv., reg.) a se văiera. Erau în totul vreo doisprezece răniți, dar nici unul nu se văita de dureri (CA. PETR.). ◊ Expr. (A se văita) cît îl ține (ori îl ia) gura sau în gura mare v. gură. ♦ (tr.) A plînge, a compătimi pe cineva. Trebuie să părăsesc țara. Bietul om începu a mă văita (SIO.). ♦ (reg.; tr.; compl. indică morți) A boci, a jeli (la înmormîntare). 2 Analog. (despre unele păsări sau animale) A scoate sunete, țipete lugubre, tînguitoare (și prelungi). 3 Fig. (despre vînt, ape etc.) A produce zgomote prelungi, triste. Doi plopi -singuri în tot satul- se văitau îndoiți spre pămînt (BART). 4 Fig. (despre unele instrumente muzicale, despre clopote) A produce sunete triste, tînguitoare. Cele trei clopote mici și sărace se pornesc deodată să țipe și să se vaiete (CAR.). • prez.ind. vait. și văieta vb. I. /de la vai.

VĂITA, vait, vb. I. Refl. A scoate vaiete, a geme de durere, de jale; a se tângui, a se lamenta, a se văiera. ♦ (Despre animale) A scoate sunete sinistre, lugubre. ♦ Tranz. A plânge, a compătimi pe cineva. ♦ Refl. A-și exprima (în cuvinte) necazul, nemulțumirea, durerea. [Var.: văieta vb. I] – Din vai.

VĂITA, vait, vb. I. Refl. (Și în forma văieta) A scoate vaiete; a striga, a plînge, a se tîngui (de durere); a se văiera. Avramicu se văita, cu mînile la tîmple. SADOVEANU, O. VII 79. Am fost amărît și m-am văitat, am rupt cu dinții scîndură hambarului. POPA, V. 313. De-al meu propriu vis, mistuit mă vaiet. EMINESCU, O. I 199. Ah! ziceau ei văietîndu-se: sîntem pierduți. DRĂGHICI, R. 10. ◊ Fig. Afară, vînturile sfîrșitului de toamnă se văitau în livezile urcate, bubuiau, se mai ogoiau. SADOVEANU, O. I 330. Și, ca orgă colosală, geme tot, – se vaită tot. MACEDONSKI, O. I 162. ♦ (Despre animale) A scoate sunete sinistre, lugubre; a urla. Auzi prin beznă lupii cum se văietă? BENIUC, V. 39. ♦ Tranz. A compătimi pe cineva. Nu te vait eu pe tine. – Variantă: văieta, vaiet, vb. I.

A VĂITA vait tranz. (persoane) A regreta cu îndurerare; a compătimi; a plânge. [Sil. vă-i-; Var. a văieta] /Din vai

A SE VĂITA mă vait intranz. A-și exprima jalea sau durerea prin cuvinte sau prin strigăte; a scoate vaiete; a se tângui; a se văicărui; a se lamenta. /Din vai

văietà v. a-și exprima durerea cu glasul jelitor: plânge și se văietă.

2) váĭet (mă) și (maĭ des) vaĭt, a -á v. refl. (d. vaĭ; alb. vaĭtónĭ). Scot strigăte de durere saŭ de întristare: plîngea și se văita că nu maĭ poate suferi. – Și mă vaĭer, a se văĭera (după șuĭer) la Barac. Dos. și’n P. P.

văita (a se ~) (desp. văi-) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă vait, 2 sg. te vaiți, 3 se vaită (desp. vai-); conj. prez. 1 sg. să mă vait, 3 să se vaite; imper. 2 sg. afirm. vaită-te; ger. văitându-mă

văita (a se ~) (văi-) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă vait, 3 se vaită, 1 pl. ne văităm

văita (sil. vă-i-/văi-)/văieta vb., ind. prez. 1 sg. vait/vaiet, 3 sg. și pl. vaită/vaietă, 1 pl. văităm/văietăm

văieta (3 sil.) (ind. prez. 1 sg. vaiet, pl. văietăm)

(mă) vaiet, văieta inf.

VĂITAT s. boceală, bocire, bocit, căinare, jelire, jelit, jeluire, lamentare, lamentație, plângere, plâns, tânguială, tânguire, tânguit, văitare, văitătură, (pop., fam. și peior.) văicăreală, (pop.) jeluială, (înv. și reg.) olălăire, (reg.) văierare, văierat, (înv.) obidire, olecăire. (Lasă ~ul!)

VĂITAT s. boceală, bocire, bocit, căinare, jelire, jelit, jeluire, lamentare, lamentație, plîngere, plîns, tînguială, tînguire, tînguit, văitare, văitătură, (pop., fam. și peior.) văicăreală, (pop.) jeluială, (înv. și reg.) olălăire, (reg.) văierare, văierat, (înv.) obidire, olecăire. (Lasă ~!)

VĂITA vb. 1. a se boci, a se căina, a (se) jeli, a (se) jelui, a se lamenta, a se plânge, a se tângui, a se văicări, (pop.) a se aoli, a se mișeli, (înv. și reg.) a se olălăi, a se olecăi, (reg.) a se plângătui, a se scârbi, a se văiera, a se văina, a se vălăcăi, (Transilv.) a (se) cânta, a (se) dăuli, (Mold. și Bucov.) a se frăsui, (înv.) a se glăsi, a se glăsui. (S-a ~ toată ziua.) 2. v. geme.

VĂITA vb. 1. a se boci, a se căina, a (se) jeli, a (se) jelui, a se lamenta, a se plînge,a se tîngui, a se văicări, (pop.) a se aoli, a se mișeli, (înv. și reg.) a se olălăi, a se olecăi, (reg.) a se plîngătui, a se scîrbi, a se văiera, a se văina, a se vălăcăi, (Transilv.) a (se) cînta, a (se) dăuli, (Mold. și Bucov.) a se frăsui, (înv.) a se glăsi, a se glăsui. (S-a ~ toată ziua.) 2. a geme, a se lamenta, a se tîngui, (înv. și reg.) a (se) scrivi. (Se ~ de durere.)