22 de definiții pentru tribunal

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TRIBUNAL, tribunale, s. n. 1. Organ de jurisdicție care rezolvă litigiile dintre persoanele fizice sau dintre acestea și persoanele juridice, precum și unele recursuri (extraordinare). ♦ (În vechea organizare judecătorească) Instanță intermediară între judecătorie și Curtea de apel, care își întindea jurisdicția asupra unui județ. 2. Clădirea în care funcționează tribunalul (1). 3. Complet de judecată la un tribunal (1). – Din fr., lat. tribunal.

tribunal sn [At: SIMION DASC. ap. LET. 93 / V: (reg) trăb~, treb~, trebunar, ~ar / Pl: ~e, (înv) ~uri / E: fr, lat tribunal, pn trybunal] 1 For superior care controlează legalitatea și temeinicia sentințelor pronunțate de către judecătorii și care judecă în primă instanță anumite cauze date prin lege Si: tablă1 (60). 2 (În vechea organizare judecătorească a țării) Instanță de judecată cu competență generală, intermediară între judecătorie și curtea de apel, care își întindea jurisdicția asupra unui județ. 3 (În vechea organizare judecătorească a țării; îs) ~ de comerț (sau comercial) Instanță care avea în competența sa rezolvarea litigiilor comerciale. 4 (În vechea organizare judecătorească a țării) ~ corecțional Instanță care judeca delictele săvârșite de minori. 5 (Îs) ~ militar Instanță specială care judecă infracțiunile săvârșite de militari sau cele care privesc securitatea statului. 6 (Îs) ~ suprem Instanță supremă care are în competența sa judecarea anumitor cauze excepționale și care supraveghează activitatea judiciară a tuturor instanțelor judecătorești din țară. 7 Local în care funcționează tribunalul (1, 5-6). 8 (Prc) Complet de judecată la un tribunal (1, 5-6).

TRIBUNAL, tribunale, s. n. 1. Instanță judecătorească (cu atribuții determinate). ♦ (În vechea organizare judecătorească) Instanță intermediară între judecătorie și curtea de apel, care își întindea jurisdicția asupra unui județ. 2. Local în care funcționează tribunalul (1). 3. Complet care judecă o cauză, un proces la un tribunal (1). – Din fr., lat. tribunal.

TRIBUNAL, tribunale, s. n. 1. Instanță judecătorească. Tribunalele apără regimul de democrație populară și cuceririle poporului muncitor: asigură legalitatea populară, proprietatea obștească și drepturile cetățenilor. CONST. R.P.R. 33. ◊ Tribunal popular (de oraș, de raion, de raion orășenesc) = instanță ordinară competentă să judece în fond toate cauzele, de orice natură (cu excepția celor date prin lege în competința altor instanțe). Tribunal regional (și tribunalul capitalei R.P.R.) = instanțe ordinare de recurs (sau, în mod excepțional, instanțe de fond). Tribunal militar = instanță specială care judecă infracțiunile săvîrșite de militari sau cele care privesc securitatea statului. Tribunal suprem = instanță care are în competința sa judecarea numai a anumitor cauze excepționale și care supraveghează activitatea judiciară a tuturor instanțelor judecătorești din țară. ♦ (În vechea organizare judecătorească) Instanță de judecată cu competință generală, intermediară între judecătorie și curtea de apel, care își întindea jurisdicția asupra unui județ. Slimuiesc asupră-mi o jalobă întinsă Voind ca să mă tragă pe loc la tribunal. NEGRUZZI, S. II 214. ◊ Fig. Voi apela la tribunalul imparțial al marelui public. CARAGIALE, O. VII 506. 2. Sediul tribunalului (1). Năpăstuiți ai soartei tîrîți pe treptele tribunalelor. BOGZA, A. Î. 489. Ce vrei să aflu de la tine?... Că te vei duce de aci la fabrică sau pe șantier sau la tribunal, unde muncești. SEBASTIAN, T. 169. Am început a merge regulat la tribunal. ALECSANDRI, T. I 371. 3. Completul care judecă o cauză, un proces. – Pl. și: tribunaluri (HASDEU, I. V. 200, NEGRUZZI, S. I 63). – Variante: (popular) trebunal (DUMITRIU, B. F. 107, MAT. FOLK. 667), trebunar (CARAGIALE, T. II 29) s. n.

TRIBUNAL s.n. 1. Instanță judecătorească (care judecă procesele civile și penale). 2. Local unde funcționează o astfel de instanță. 3. Complet care judecă o cauză, un proces. [Pl. -le, -luri. / < fr. tribunal, cf. lat. tribunal].

TRIBUNAL s. n. 1. estradă amenajată într-o bazilică romană sau într-o unitate militară, pe care stăteau magistrații și, respectiv, comandanții. 2. instanță judecătorească (care judecă procesele civile și penale). 3. local în care funcționează o astfel de instanță. 4. complet care judecă o cauză, un proces. (< fr., lat. tribunal)

TRIBUNAL ~e n. 1) Organ judiciar care rezolvă litigiile și recursurile. 2) Local unde funcționează acest organ. ◊ ~ militar judecătorie care examinează infracțiunile comise de militari. 3) Complet de judecată care judecă asemenea infracțiuni. 4) Clădire unde se află o asemenea judecătorie. /<lat., fr. tribunal

tribunal n. 1. jurisdicțiunea unui magistrat sau a mai multora cari judecă împreună: tribunal civil, comercial, corecțional; 2. înșiși acești magistrați: tribunalul va decide; 3. locul unde rezidă: s’a dus la tribunal; 4. fig. jurisdicțiunea lucrurilor morale: tribunalul opiniunii, tribunalul conștiinței.

*tribunál n., pl. e (lat. tribúnal, tribunális). Judecătorie maĭ mare de cît judecătoria propriŭ zisă și maĭ mică de cît curtea de apel: tribunal civil, comercial, corecțional. Magistrațiĭ care compun această judecătorie: tot tribunalu, prezident de tribunal. Fig. Jurisdicțiune morală: tribunalu conștiințeĭ.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

tribunal s. n., pl. tribunale

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

TRIBUNAL s. (JUR.) (înv.) pretoriu, scaun, (rusism înv.) presustvie, (înv., în Transilv.) tabulă.

TRIBUNAL s. (JUR.) (înv.) pretoriu, scaun, (rusism înv.) presustvie, (înv., în Transilv.) tabulă.

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

TRIBUNALUL FUNCȚIEI PUBLICE A UNIUNII EUROPENE (în engl.: European Union Civil Service Tribunal), instanță specializată a U.E. cu sediul la Luxembourg, înființată în 2004 cu rolul de a prelua o parte din atribuțiile Tribunalului de Primă Instanță și anume cele care conferă competențe în ceea ce privește judecarea disputelor dintre U.E. și funcționarii săi publici.

Intrare: tribunal
tribunal1 (pl. -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tribunal
  • tribunalul
  • tribunalu‑
plural
  • tribunale
  • tribunalele
genitiv-dativ singular
  • tribunal
  • tribunalului
plural
  • tribunale
  • tribunalelor
vocativ singular
plural
tribunal2 (pl. -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tribunal
  • tribunalul
  • tribunalu‑
plural
  • tribunaluri
  • tribunalurile
genitiv-dativ singular
  • tribunal
  • tribunalului
plural
  • tribunaluri
  • tribunalurilor
vocativ singular
plural
tribunar
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
trăbunal
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
crebunal
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
substantiv neutru (N1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • trebunal
  • trebunalul
plural
  • trebunale
  • trebunalele
genitiv-dativ singular
  • trebunal
  • trebunalului
plural
  • trebunale
  • trebunalelor
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • trebunar
  • trebunarul
plural
  • trebunare
  • trebunarele
genitiv-dativ singular
  • trebunar
  • trebunarului
plural
  • trebunare
  • trebunarelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

tribunal, tribunalesubstantiv neutru

  • 1. Organ de jurisdicție care rezolvă litigiile dintre persoanele fizice sau dintre acestea și persoanele juridice, precum și unele recursuri (extraordinare). DEX '09 DLRLC DN
    • format_quote Tribunalele apără regimul de democrație populară și cuceririle poporului muncitor: asigură legalitatea populară, proprietatea obștească și drepturile cetățenilor. CONST. R.P.R. 33. DLRLC
    • 1.1. Tribunal popular (de oraș, de raion, de raion orășenesc) = instanță ordinară competentă să judece în fond toate cauzele, de orice natură (cu excepția celor date prin lege în competința altor instanțe). DLRLC
    • 1.2. Tribunal regional (și tribunalul capitalei) = instanțe ordinare de recurs (sau, în mod excepțional, instanțe de fond). DLRLC
    • 1.3. Tribunal militar = instanță specială care judecă infracțiunile săvârșite de militari sau cele care privesc securitatea statului. DLRLC
    • 1.4. Tribunal suprem = instanță care are în competința sa judecarea numai a anumitor cauze excepționale și care supraveghează activitatea judiciară a tuturor instanțelor judecătorești din țară. DLRLC
    • 1.5. (În vechea organizare judecătorească) Instanță intermediară între judecătorie și Curtea de apel, care își întindea jurisdicția asupra unui județ. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Slimuiesc asupră-mi o jalobă întinsă Voind ca să mă tragă pe loc la tribunal. NEGRUZZI, S. II 214. DLRLC
      • format_quote figurat Voi apela la tribunalul imparțial al marelui public. CARAGIALE, O. VII 506. DLRLC
  • 2. Clădirea în care funcționează tribunalul. DEX '09 DLRLC DN
    • format_quote Năpăstuiți ai soartei tîrîți pe treptele tribunalelor. BOGZA, A. Î. 489. DLRLC
    • format_quote Ce vrei să aflu de la tine?... Că te vei duce de aci la fabrică sau pe șantier sau la tribunal, unde muncești. SEBASTIAN, T. 169. DLRLC
    • format_quote Am început a merge regulat la tribunal. ALECSANDRI, T. I 371. DLRLC
  • 3. Complet de judecată la un tribunal. DEX '09 DLRLC DN
  • 4. Estradă amenajată într-o bazilică romană sau într-o unitate militară, pe care stăteau magistrații și, respectiv, comandanții. MDN '00
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.