toponim sn [At: H. DAICOVICIU, D. 20 / Pl: ~e / E: fr toponyme] Toponimic (5).

TOPONIM s.n. Toponimic. [< fr. toponyme].

TOPONIM s. n. nume propriu de loc; toponimic. (< fr. toponyme)

TOPONIM ~e n. lingv. Nume topic (de locuri, de localități, de munți etc.). /<fr. toponyme

toponim (desp. to-po-/top-o-) s. n., pl. toponime

!toponim (to-po-/top-o-) s. n., pl. toponime

toponim s. n. (sil. mf. top-), pl. toponime

TOPONIM (TOPONIMIC) s. n. (cf. fr. toponyme): nume de loc (de oraș, de sat, de deal, de munte, de apă etc.), ca de exemplu Craiova, Dobridor, Feleac, Parâng, Olt etc.

TOP-, v. TOPO-. □ ~algie (v. -algie), s. f., senzație de durere precis localizată; ~ectomie (v. -ectomie), s. f., ablație chirurgicală a unei arii citoarhitectonice corticale; ~onim (v. -onim), s. n., nume de loc; sin. toponimic (2); ~onimic (v. -onimic), adj., s. n., 1. adj., Care aparține toponimiei. 2. s. n., Toponim*; ~onimie (v. -onimie), s. f., 1. Totalitate a numelor proprii de locuri ale unei regiuni sau țări. 2. Ramură a lingvisticii care se ocupă cu studiul numelor proprii de locuri; sin. toponomastică. 3. Parte a morfologiei medicale care indică poziția și direcția organelor și părților anatomice.

TOPONIM adj., s. toponimic. („Brașov” este un ~.)

TOPONIM adj., s. toponimic. („Brașov” este un ~.)