12 definiții pentru toponimic (s.n.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TOPONÍMIC, -Ă, toponimici, -ce, adj., s. n. 1. Adj. Care aparține toponimiei, privitor la toponimie, de toponimie. 2. S. n. Nume propriu de oraș, de stat, de apă, de munte etc.; toponim. – Din fr. toponymique.

TOPONÍMIC, -Ă, toponimici, -ce, adj., s. n. 1. Adj. Care aparține toponimiei, privitor la toponimie, de toponimie. 2. S. n. Nume propriu de oraș, de stat, de apă, de munte etc.; toponim. – Din fr. toponymique.

toponimic, ~ă [At: PUȘCARIU, L. R. I, 305 / Pl: ~ici, ~ice / E: fr toponymique] 1-2 a Privitor la toponimie (1-2). 3-4 a Care ține de toponimie (1-2). 5 sn Nume propriu de loc (de oraș, de sat, de apă, de munte etc.) Si: toponim.

TOPONÍMIC, -Ă, toponimici, -e, adj. Privitor la toponimie, de toponimie. Studiu toponimic. ♦ (Substantivat, n.) Denumire topică.

TOPONÍMIC, -Ă adj. Referitor la toponimie, de toponimie. // s.n. Nume de oraș, de sat, de apă, de munte etc.; toponim. [< fr. toponymique].

TOPONÍMIC, -Ă I. adj. referitor la toponimie. II. s. n. toponim. (< fr. toponimique)

TOPONÍMIC2 ~ce n. v. TOPONIM. /<fr. toponymique


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

!toponímic2 (to-po-/top-o-) s. n., pl. toponímice

toponímic s. n. (sil. mf. top-), pl. toponímice


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

TOPONÍMIC adj., s. v. toponim. („Dunărea” este un ~.)

TOPONIMIC adj., s. toponim. („Dunărea” este un ~.)


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

TOPONÍMIC s. n. (< tr. toponymique): v. toponím.

TOP-, v. TOPO-.~algie (v. -algie), s. f., senzație de durere precis localizată; ~ectomie (v. -ectomie), s. f., ablație chirurgicală a unei arii citoarhitectonice corticale; ~onim (v. -onim), s. n., nume de loc; sin. toponimic (2); ~onimic (v. -onimic), adj., s. n., 1. adj., Care aparține toponimiei. 2. s. n., Toponim*; ~onimie (v. -onimie), s. f., 1. Totalitate a numelor proprii de locuri ale unei regiuni sau țări. 2. Ramură a lingvisticii care se ocupă cu studiul numelor proprii de locuri; sin. toponomastică. 3. Parte a morfologiei medicale care indică poziția și direcția organelor și părților anatomice.

Intrare: toponimic (s.n.)
toponimic2 (s.n.) substantiv neutru
  • silabație: to-po-, top-o-
substantiv neutru (N2)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • toponimic
  • toponimicul
  • toponimicu‑
plural
  • toponimice
  • toponimicele
genitiv-dativ singular
  • toponimic
  • toponimicului
plural
  • toponimice
  • toponimicelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

toponimic (s.n.)

  • 1. Nume propriu de oraș, de stat, de apă, de munte etc.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: toponim

etimologie: