toponimic, ~ă [At: PUȘCARIU, L. R. I, 305 / Pl: ~ici, ~ice / E: fr toponymique] 1-2 a Privitor la toponimie (1-2). 3-4 a Care ține de toponimie (1-2). 5 sn Nume propriu de loc (de oraș, de sat, de apă, de munte etc.) Si: toponim.

TOPONÍMIC, -Ă, toponimici, -e, adj. Privitor la toponimie, de toponimie. Studiu toponimic. ♦ (Substantivat, n.) Denumire topică.

TOPONÍMIC, -Ă adj. Referitor la toponimie, de toponimie. // s.n. Nume de oraș, de sat, de apă, de munte etc.; toponim. [< fr. toponymique].

TOPONÍMIC, -Ă I. adj. referitor la toponimie. II. s. n. toponim. (< fr. toponimique)

TOPONÍMIC² ~ce n. v. TOPONIM. /<fr. toponymique

!toponímic² (to-po-/top-o-) s. n., pl. toponímice

toponímic s. n. (sil. mf. top-), pl. toponímice

TOPONÍMIC adj., s. v. toponim. („Dunărea” este un ~.)

TOPONIMIC adj., s. toponim. („Dunărea” este un ~.)

TOPONÍMIC s. n. (< tr. toponymique): v. toponím.

TOP-, v. TOPO-. □ ~algie (v. -algie), s. f., senzație de durere precis localizată; ~ectomie (v. -ectomie), s. f., ablație chirurgicală a unei arii citoarhitectonice corticale; ~onim (v. -onim), s. n., nume de loc; sin. toponimic (2); ~onimic (v. -onimic), adj., s. n., 1. adj., Care aparține toponimiei. 2. s. n., Toponim*; ~onimie (v. -onimie), s. f., 1. Totalitate a numelor proprii de locuri ale unei regiuni sau țări. 2. Ramură a lingvisticii care se ocupă cu studiul numelor proprii de locuri; sin. toponomastică. 3. Parte a morfologiei medicale care indică poziția și direcția organelor și părților anatomice.