TICĂI², ticăiesc, vb. IV. Refl. și intranz. (Pop.) A lucra încet, fără spor; a se mocăi. – Et. nec.

ticăi² [At: CORESI, EV. 245 / V: (înv) ~ăci, (reg) ~ăli / Pzi: ~esc / E: ns cf ticală] 1 vi (Reg) A lucra încet, fără spor Si: (reg) a se mocăi, a se mocoși. 2-3 vir (Îrg) A suferi.

ticăi¹ vi [At: DDRF / Pzi: 3 ~ește, ~e / E: tic¹ + -ăi] 1 (D. ceasornice) A emite un sunet ritmic, caracteristic în timpul funcționării Si: (pfm) a tăcăi (2), a tâcâi (1). 2 (D. inimă) A bate tare (din cauza unei emoții puternice) Si: a palpita, a zvâcni, (pfm) a tăcăi (3), a tâcăi (2), (reg) a tăcâti.

TICĂI², ticăiesc, vb. IV. Refl. și intranz. (Rar) A lucra încet, fără spor; a se mocăi. – Et. nec.

TICĂI¹, ticăiesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre inimă) A bate tare (sub efectul unei emoții puternice); a zvîcni, a palpita. Parcă mie nu-mi ticăie inima? DUMITRIU, P. F. 12. Dar dacă n-o vrea? întrebă Vitalia cu inima ticăind. STĂNOIU, C. I. 206. 2. (Despre ceasornice) A emite un sunet ritmic, caracteristic mașinăriei în funcție; a face tic-tac. Un ceasornic pe un scrin mai ticăia ca o inimă bolnavă. ANGHEL-IOSIF, C. L. 79. – Variantă: tîcîi (ISPIRESCU, L. 60) vb. IV.

TICĂI², ticăiesc, vb. IV. Refl. 1. (Rar) A lucra încet și fără mult spor, a se mocăi. 2. (Învechit și popular) A se zbuciuma, a se frămînta, a se văita. Începu a-și frînge mîinile de durere și a se ticăi, de-i plîngeai de milă. ISPIRESCU, M. V. 31.

A SE TICĂI mă ~iesc intranz. rar A lucra prea încet și cu multă migală; a se mocăi; a se moșmoni; a se mocoși. /Orig. nec.

A TICĂI ~iesc intranz. 1) (despre ceasornice) A produce un sunet ritmic caracteristic; a face „tic-tac”. 2) (despre inimă) A bate în ritm accelerat și cu putere din cauza unor emoții sau a unui efort; a zvâcni; a palpita. /tic + suf. ~ăi

TICĂI vb. 1. (Ban.) A lucra încet, fără spor. Tikeiĕsk. Frustra laboro. AC, 374. 2. (Mold.) A suferi. Cf. DOSOFTEI, VS. Variante: ticăci (DOSOFTEI, VS). Etimologie necunoscută. Cf. ticală. Vezi și ticală, ticăit.

ticăì v. a face tic-tac, a palpita: inima începu să-i ticăe. [Onomatopee].

tícăĭ v. intr. V. tîcîĭ.

ticăci v vz ticăi²

ticăli v vz ticăi²

TÎCÎI vb. IV v. ticăi¹.

TICĂCI vb. v. ticăi.

ticăĭésc v. intr. (cp. cu chitcăĭesc și cu vsl. tykati, a împunge, a împinge). Est. Fam. Mocoșesc, lucrez prea încet și prost. V. refl. Nu te maĭ ticăi atîta! Munt. Mă văĭet.

tîcîĭ, a -í v. intr. (d. tîc-tîc). Fam. Fac tîc-tîc: a-țĭ tîcîi inima de frică. – Și tícăĭ (Dolj): le ticăĭa la toțĭ inimile (Doina 2-3, 39). V. bîcîĭ.

ticăi¹ (a ~) (a face tic-tac) vb., ind. prez. 3 ticăie, imperf. 3 pl. ticăiau; conj. prez. 3 să ticăie

ticăi² (a ~) (a se mocăi) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ticăiesc, 3 sg. ticăiește, imperf. 1 ticăiam; conj. prez. 1 sg. să ticăiesc, 3 să ticăiască

ticăi¹ (a ~) (a face tic-tac, a palpita) vb., ind. prez. 3 ticăie, imperf. 3 sg. ticăia; conj. prez. 3 să ticăie

ticăi² (a ~) (a lucra încet) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ticăiesc, imperf. 3 sg. ticăia; conj. prez. 3 să ticăiască

ticăi (a face tic-tac) vb., ind. și conj. prez. 3 sg. și pl. ticăie, imperf. 3 sg. ticăia

ticăi (a se mocăi) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ticăiesc, imperf. 3 sg. ticăia; conj. prez. 3 sg. și pl. ticăiască

ticăi (ind. prez. 3 sg. și pl. ticăie)

ticăesc, -ăiască 3 conj., -ăiam 1 imp.

TICĂI vb. v. mocăi.

TICĂI vb. v. chinui, frământa, suferi, zbate, zbuciuma, zvârcoli.

TICĂI vb. 1. a tăcăi, a tâcâi. (Ceasul ~.) 2. v. palpita.

TICĂI vb. a migăli, a (se) mocăi, a (se) mocoși, a (se) moșmondi, a (se) moșmoni, (pop.) a tîndăli, (reg.) a migoroși, a moșinci, a moșoi, a moșorogi, a motroși, a mușina, (prin Transilv.) a se mighiti, a (se) moșogăi, (fam.) a moși. (Toată ziua ~ la...)

ticăi vb. v. CHINUI. FRĂMÎNTA. SUFERI. ZBATE. ZBUCIUMA. ZVÎRCOLI.

TICĂI vb. 1. a tăcăi, a tîcîi. (Ceasul ~.) 2. a bate, a palpita, a pulsa, a tăcăi, a tresări, a se zbate, a zvîcni, (rar) a zvîcîi, (reg.) a bîcîi, a tîcîti. (Inima ~ cu putere.)

TÂCÂI vb. v. ticăi.