tâmpina [At: TETRAEV. (1574), 212 / V: (înv) tăm~, tim~, tip~, tum~ / Pzi: tâmpin / E: tâmpină] (Înv) 1 vi A primi (cu onoruri) o persoană de condiție socială înaltă Si: a întâmpina. 2 vt (Pex) A ieși înaintea cuiva (cu bucurie) Si: a întâmpina. 3 vt (Jur) A ieși în calea cuiva cu intenții dușmănoase, pentru a-l ataca sau jefui. 4-5 vtr A (se) întâlni. 6 vi A ieși cu oaste în calea cuiva, spre a-i opune rezistență sau a-l ataca. 7 vr A se lupta. 8 vi (Fig; subiectul indică necazuri, greutăți, obstacole etc.) A da peste cineva. 9 vi (C. i. necazuri, greutăți etc.) A avea parte de... 10 vi A răsplăti.

TÂMPĂNĂ, tâmpăne, s. f. (Înv.) Dairea; (impr.) tobă, darabană. [Var.: tâmpină s. f.] – Din sl. tompanŭ.

TÂMPINĂ, s. f. v. tâmpănă.

tămpănă sf vz tâmpină

tămpenă sf vz tâmpină

tămpina v vz tâmpina

tâmpănă sf vz tâmpină

tâmpenă sf vz tâmpină

tâmpină sf [At: PSALT. 308 / V: (înv) tămpănă, tămpenă, ~pănă, ~penă, timpănă, timpenă, tim~ / Pl: ~ne / E: slv тѫпанъ, ngr τύμπανον] 1 (Muz; înv) Dairea (2). 2 (Muz; înv; imp) Tobă¹ (1). 3 (Trs; dep; îf tâmpănă) Burtă mare.

timpănă sf vz tâmpină

timpenă sf vz tâmpină

timpina v vz tâmpina

timpină sf vz tâmpină

tipina v vz tâmpina

tumpina v vz tâmpina

TÂMPĂNĂ s. f. v. tâmpină.

TÂMPINĂ, tâmpine, s. f. (Înv.) Dairea; (impr.) tobă, darabană. [Var.: tâmpănă s. f.] – Din sl. tompanŭ.

TÎMPĂNĂ s. f. v. tîmpină.

TÎMPINĂ, tîmpine, s. f. (Învechit și arhaizant) Instrument muzical, format dintr-o bucată de piele întinsă pe un cerc ca o ramă de sită, de obicei cu zurgălăi de jur împrejur și care, lovit cu mîna, scoate sunete; (impropriu) tobă, darabană. V. dairea, tamburină. Într-un ostrov... se aude pe toată noaptea bătîndu-se tîmpine (tobe). GORJAN, H. II 11. – Variante: timpină (ISPIRESCU, L. 2), tîmpănă (SADOVEANU, O. VII 11) s. f.

tâmpină f. tobă mică: slujitorii deteră în tâmpine și în surle ISP. [Slav. TÕPANŬ, (din lat. TYMPANUM]).

întímpin (est) și întîmpin¹ (vest), a -á v. tr. (d. timpină, tîmpină, darabană, care suna cînd armatele se cĭocneaŭ, se întimpinaŭ). Întîlnesc, merg înaintea cuĭva ca să-l primesc: copiiĭ l-aŭ întîmpinat pe tatăl lor, poporu l-a întîmpinat cu pîne și sare pe domn. Previn, apuc în ainte, preîntimpin: a întîmpina o boală, o nenorocire. Obĭectez, ripostez: „nu mă tem”, întimpină el. Daŭ peste, întîlnesc: a întimpina marĭ dificultățĭ. Suport, preîntimpin, fac față: a întimpina cheltuĭelile. – Vechĭ timp-, tîmp- și tump-.

tímpină și tîmpină f., pl. e (mgr. și vgr. týmpanon, pl. -a, daĭra; de unde și lat. týmpanum și vsl. tompanŭ. V. timpan, întimpin). Vechĭ. Daĭra. Darabană. – Și tîmpănă, pl. ene, la Cor. și Ps. S. și ăne. Mrom. tîmbînă, tobă.

tîmpănă, V. timpină.

tîmpină f. V. timpină.

!tâmpină (înv.) s. f., g.-d. art. tâmpinei; pl. tâmpine

tâmpănă/tâmpină (înv.) s. f., g.-d. art. tâmpenei/tâmpinei; pl. tâmpene/tâmpine

tâmpină v. tâmpănă

tâmpănă/tâmpină s. f., g.-d. art. tâmpenei/tâmpinei; pl. tâmpene/tâmpine

tîmpănă (-pene), s. f. – Dairea, tobă, darabană. – Var. tîmpină, timpină, tîmpăne. – Mr. timpiná, timpină, megl. tompănă. Sl. timĭpanĭ (Cihac, II, 410; Byhan 337; Tiktin; Vasmer, Gr., 142; Candrea) din mgr. τύμπανον; se poate presupune o formă sl. tąpanŭ, care ar explica și bg. tăpan, sau chiar o alterare im › îm, greu de explicat în elementele sl. Din acest motiv, Pușcariu, Lr., I, 281, preferă să pornească de la un lat. *tympenum < tympanum, care nu pare mai clar. Sec. XVI, înv.

întîmpina, tîmpină TDRG presupunea că întîmpina e moștenit, dar toate dicționarele ulterioare (și DU, care e anterior) recunosc în acest verb un derivat de la tîmpină, iar acesta e explicat printr-un slav neatestat тѫпанъ, alături de тимпанъ, care a dat în romînește timpină. În realitate, forma neatestată, reconstruită pe baza formelor slave moderne, este suficientă pentru a explica ambele forme romîne, dacă ținem seamă de corelația de timbru. Pentru formarea verbului, procesul semantic e clar : „a ieși în calea cuiva cu tobe”. Dar conform teoriei expuse în SCL, IX (1958), p. 309-314, la verbele de conjugarea I se păstrează ă după consoană labială și înaintea silabei finale, prin urmare de la tîmpănă am fi așteptat a întâmpăna. De fapt, aceeași problemă se pune și pentru substantiv : de ce tîmpină și nu tîmpănă (care există, dar nu e general) ? Pentru că cuvîntul era folosit mai mult la plural și corelația de timbru a modificat la plural vocala ă în e, apoi, prin analogie, s-a modificat și singularul. Pornind de la v. sl. тѫпанъ putem explica pe i din prima silabă a lui timpină, pe cînd pornind de la тимпанъ, nu putem explica pe î din tîmpină. La baza verbului a stat pluralul substantivului (cum spune și DU).

TÂMPINA vb. v. întâmpina, primi.

TÂMPINĂ s. v. dairea, darabană, tobă.

tîmpina vb. v. ÎNTÎMPINA. PRIMI.

tîmpină s. v. DAIREA. DARABANĂ. TOBĂ.

timpină, timpine, s.f. (înv.) darabană, tobă, daira.