supremație sf [At: AR (1835), 13¹/29 / V: (înv) ~măție, (îvr) ~rimăție / Pl: ~ii / E: fr suprématie] 1 Superioritate în gradul cel mai înalt (bazată pe autoritate, putere etc.). 2 Preponderență.

SUPREMAȚIE, supremații, s. f. Superioritate unită cu autoritate și putere, poziție dominantă; preponderență. Supremația și democrația nu se pot alia împreună. GHICA, A. 355. Nu mai e supremație, Legi din vechea tiranie; Nu e mare, nu e mic, Națiile d-opotrivă Ard robie și arhivă. BOLLIAC, O. 194.

SUPREMAȚIE s.f. Superioritate; predominanță; prioritate. [Gen. -iei. / cf. fr. suprématie].

SUPREMAȚIE s. f. superioritate absolută; poziție dominantă; preponderență. (< fr. suprématie)

SUPREMAȚIE ~i f. Situație exclusivă, bazată pe putere supremă; poziție dominantă. [G.-D. supremației; Sil. su-pre-] /<fr. suprématie

supremație f. superioritate mai presus de toți ceilalți: a pretinde la supremația în arte.

*supremațíe f. (fr. suprématie, d. engl. supremacy, format d. supreme, suprem, după anal. luĭ primacy, de la fr. primatie, calitatea de primat). Superioritate, prioritate, egemonie, preponderanță: Atena și Sparta îșĭ disputaŭ supremația, supremația Angliiĭ pe apă.

supremăție sf vz supremație

suprimăție sf vz supremație

supremație (desp. su-pre-) s. f., art. supremația (desp. -ți-a), g.-d. art. supremației; pl. supremații, art. supremațiile (desp. -ți-i-)

supremație (su-pre-) s. f., art. supremația, g.-d. art. supremației; pl. supremații, art. supremațiile

supremație s. f. (sil. -pre-), art. supremația, g.-d. art. supremației; pl. supremații, art. supremațiile

supremație

SUPREMAȚIE s. 1. v. autoritate. 2. v. control. 3. v. preponderență.

SUPREMAȚIE s. 1. autoritate, dominare, dominație, hegemonie, putere, stăpînire, (înv.) puternicie, stăpînie, tărie, țiitură, (latinism înv.) potestate. (Și-a întins ~ asupra...) 2. preponderență. (Deține ~ într-un domeniu.)

CUCERIREA SUPREMAȚIEI AERIENE una din cele mai importante misiuni la care participă pe lângă forțele aeriene militare și unitățile de rachete sol-sol. Cucerirea supremației aeriene asigură libertatea de acțiune a trupelor de uscat și marinei militare, lipsind inamicul de date de cercetare aeriană și de sprijin de aviație. Cucerirea supremației aeriene mai asigură trupele proprii și obiectivele din adâncime împotriva loviturilor aeriene, permițând aviației proprii să-și îndeplinească cu ușurință misiunile asupra teritoriului inamic. Cucerirea supremației aeriene este o condiție esențială în obținerea victoriei atât pe uscat cât și pe mare. În funcție de raportul general de forțe, supremația aeriană poate fi totală, parțială sau limitată în timp.

SUPREMAȚIE AERIANĂ situație în care un beligerant deține superioritatea netă a mijloacelor de atac aerian, având asigurată inițiativa și posibilitatea desfășurării acțiunilor aeriene proprii fără o ripostă puternică din partea adversarului care nu poate acționa sistematic cu aviația și apărarea antiaeriană. Supremația aeriană este o condiție esențială pentru desfășurarea acțiunilor de luptă pe uscat și pe mare. În funcție de amploarea în timp și spațiu supremația aeriană poate fi: strategică (cuprinde întregul front al acțiunilor și întreaga durată a acțiunilor strategice), operativă (cuprinde zone importante din frontul operațiunilor militare și perioade de timp mai mari), tactică/locală (limitată la un raion și la o perioadă de timp anumită). Lupta pentru cucerirea supremației aeriene cuprinde: nimicirea în aer și pe aerodromuri a aviației inamicului, acoperirea aeriană a trupelor, lovirea și distrugerea depozitelor de carburanți și lubrifianți, muniții de aviație, și întreprinderilor constructoare de avioane și a industriei petroliere, dezorganizarea sistemului de conducere a aviației de vânătoare.