șoacăț² sm [At: CIHAC II, 391 / V: (reg) șoc~, șocât, șocâte, șocâț, șochete, șochieț, șocot, șocoț (A și: ~coț) sm, șocâtă sf / Pl: ~i / E: nct] (Zlg; reg) 1-5 Șobolan (1-5). 6-11 Șoarece (1-6).

șoca vt [At: CĂLINESCU, B. I. 159 / Pzi: șochez / E: fr choquer] 1 A impresiona (neplăcut). 2 A contraria prin vorbe, gesturi, atitudini etc.

șocat, ~ă [At: DM / Pl: ~ați, ~e / E: șoca] 1 a Impresionat (în mod neplăcut). 2 a Contrariat prin vorbe, gesturi, atitudini etc. 3-4 smf, a (Persoană) care a suferit un șoc¹ (5). 5 a (Spc) Dezechilibrat psihic.

șocăț sm vz șoacăț²

șocât sm vz șoacăț²

șocâte sm vz șoacăț²

șocâț sm vz șoacăț²

șochete sm vz șoacăț²

șochieț sm vz șoacăț²

șocot sm vz șoacăț²

șocoț sm vz șoacăț²

ȘOACĂȚ, șoacăți, s. m. 1. (Regional) Șobolan. 2. Nume de ocară dat străinilor și în special nemților. V. liftă (1). Decît să-și bată capul cu toți șoacății Bucureștilor, mai bine asculta la Turnu de sfaturile coanei Aglaia Surduc. BASSARABESCU, S. N. 177. – Variantă: (2, rar) șoacăță, șoacățe (HOGAȘ, DR. II 174, ALECSANDRI, T. 71), s. f.

ȘOCA, șochez, vb. I. Tranz. (Franțuzism; despre vorbe, gesturi, atitudini) A contraria, a produce o impresie neplăcută.

ȘOCAT, -Ă, șocați, -te, adj. (Franțuzism) Impresionat în mod neplăcut, contrariat.

ȘOCA vb. I. tr. A contraria, a impresiona neplăcut; a displăcea. [< fr. choquer].

ȘOCA vb. tr. a impresiona neplăcut; a contraria. (< fr. choquer)

A ȘOCA ~chez tranz. (persoane) A surprinde în mod neplăcut prin vorbe sau prin fapte. /<fr. choquer

șoacăță f. 1. șobolan; 2. fam. neamț, ungurean, catolic în genere: s’au adunat vr’o trei șoacățe AL. [Origină necunoscută].

șocîte m. (ung.?). Olt. Guzgan orĭ șoarice (V. la puĭez).

șoacăț (reg.; peior.) s. m., pl. șoacăți

șoca (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. șochez, 3 șochează; conj. prez. 1 sg. să șochez, 3 să șocheze

șoacăț (reg., fam.) s. m., pl. șoacăți

șoca (a ~) vb., ind. prez. 3 șochează

șoacăț s. m., pl. șoacăți

șoca vb., ind. prez. 1 sg. șochez, 3 sg. și pl. șochează

ȘOACĂȚ s. v. guzgan, șoarece, șobolan.

ȘOCA vb. 1. v. contraria. 2. v. epata. 3. v. frapa.

ȘOCAT adj. v. contrariat.

șoacăț s. v. GUZGAN. ȘOARECE. ȘOBOLAN.

ȘOCA vb. 1. a contraria, a vexa, (fig.) a izbi. (M-au ~ cele auzite.) 2. a epata, a surprinde. (Vrea să ne ~.) 3. a frapa, a surprinde, (fig.) a izbi. (M-a ~ înfățișarea lui.)

ȘOCAT adj. contrariat, vexat, (fig.) izbit. (Un om ~.)

șoacăț (-ți), s. m. – 1. Șoarece. – 2. German, neamț (nume injurios, dat și altor străini din Europa de V.). – Var. șoacăță, (1) socîț. Origine incertă, poate expresivă cf. sb. šokac „sîrb catolic”, pe care Candrea îl propune ca etimon al rom., dar care nu poate explica primul sens din rom. Legătura cu slov. štakor „șoarece” (Cihac, II, 391) este îndoielnică. Pentru var., cf. Byck-Graur 26. – Der. șocățesc, adj. (nemțesc; occidental; ciudat); șocăție, s. f. (limbă pocită). Cf. șogan, șonț.