sforțare sf [At: CONTA, O. F. 403 / Pl: ~țări / E: sforța] 1 Efort fizic deosebit Si: forțare, (pop) icneală, opinteală, opintire, (înv) silire (2). 2 Efort intelectual, moral, material, insistență în realizarea unui scop² Si: caznă, chin, forțare, strădanie, străduință. 3 Impunere personală a unei anumite atitudini, ținute etc. Si: caznă, chin, forțare, strădanie, străduință. 4 (Rar) Atac² (1).

SFORȚARE, sforțări, s. f. Faptul de a se sforța; opintire, efort. Obosit de sforțarea ce făcuse, s-a oprit. SADOVEANU, N. F. 146. În curînd conteniră și noii sosiți, împreună cu lăutarii, osteniți de sforțări. REBREANU, I. 33. Bătrînul făcu o sforțare extremă, ridicîndu-și tremurător cealaltă mînă. BART, E. 351.

SFORȚARE s.f. Acțiunea de a se sforța și rezultatul ei; opintire, efort. [< sforța].

sforțare f. opintire.

*sforțáre f., pl. ărĭ. Silință, opintire: cu toate sforfările, n’a reușit. Barb. Efort.

SFORȚA, sforțez, vb. I. Refl. A face, a depune un efort fizic sau intelectual; a se opinti, a se sili, a se strădui. – Pref. s- + forța. Cf. it. sforzare.

sforța [At: NEGULICI / Pzi: ~țez / E: s- + forța cf it sforzare] 1 vr (Îvp; fam) A se sili (4). 2 vr (Îvr) A se mări. 3 vt (Îvr; c. i. ființe) A viola.

SFORȚA, sforțez, vb. I. Refl. A face, a depune un efort fizic sau intelectual; a se opinti, a se sili, a se strădui. – Pref. s- + forța. Cf. it. sforzare.

SFORȚA, sforțez, vb. I. Refl. A face un efort (fizic sau intelectual); a se opinti, a se sili. V. forța. Se sforța să nu-și arate nemulțumirea. REBREANU, R. I 257.

SFORȚA vb. I. refl. A se sili din răsputeri; a se opinti, a se strădui. [< it. sforzare].

SFORȚA vb. refl. a se sili din răsputeri; a se opinti, a se strădui. (< it. sforzare)

A SE SFORȚA mă ~ez intranz. A depune forță (fizică sau/și intelectuală) în vederea realizării unei acțiuni. /cf. S + a sforța, it. sforzare

*sforțéz (mă) v. refl. (it. sforzarsi, fr. s’efforcer. V. forțez). Mă silesc, mă străduĭesc, mă opintesc, îmĭ încordez puterile.

sforțare s. f., g.-d. art. sforțării; pl. sforțări

sforțare s. f., g.-d. art. sforțării; pl. sforțări

sforțare s. f., g.-d. art. sforțării; pl. sforțări

sforța (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă sforțez, 3 se sforțează; conj. prez. 1 sg. să mă sforțez, 3 să se sforțeze; imper. 2 sg. afirm. sforțează-te; ger. sforțându-mă

sforța (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se sforțează

sforța vb., ind. prez. 1 sg. sforțez, 3 sg. și pl. sforțează

SFORȚARE s. 1. v. opinteală. 2. v. strădanie. 3. efort, încercare, osteneală, silință, strădanie, străduință. (Toate ~ările lui au fost zadarnice.) 4. v. perseverență.

SFORȚARE s. 1. icnire, opinteală, opintire, (rar) opintitură. (Cu o ultimă ~ a împins bolovanul.) 2. caznă, chin, efort, forțare, muncă, osteneală, silință, strădanie, străduință, trudă, zbatere, (livr.) travaliu, (rar) străduială, străduire, (pop.) canoneală, (reg.) ștrapaț, (prin Munt.) morînceală, (Mold. și Transilv.) zoală, (înv.) căznire, nevoință, ostenință, sforță, strădănuință, strădănuire. (~ lui a fost încununată de succes.) 3. efort, încercare, osteneală, silință, strădanie, străduință. (Toate ~ lui au fost zadarnice.) 4. asiduitate, insistență, perseverență, rîvnă, silință, sîrguință, stăruință, strădanie, străduință, zel, (pop.) osîrdle. (~ demnă de laudă.)

SFORȚA vb. 1. v. opinti. 2. v. strădui. 3. v. încerca. 4. a (se) lupta, a se sili, a se strădui. (Se ~ să împiedice răul.)

SFORȚA vb. 1. a se forța, a se opinti, (Transilv.) a se tecărui. (S-a ~ să ridice bolovanul.) 2. a se canoni, a se căzni, a se chinui, a se forța, a se frămînta, a se munci, a se necăji, a se osteni, a se sili, a se strădui, a se trudi, a se zbate, a se zbuciuma, (înv. și pop.) a (se) nevoi, (pop.) a se sîrgui, (reg.) a se verpeli, (Mold.) a se strădănui, (înv.) a se învălui, a se năsli, a (se) osîrdnici, a (se) osîrdui, a se volnici, (fig.) a se sfărîma. (Se ~ să rezolve problema.) 3. a încerca, a se sili, a se strădui. (Se ~ să-i cîștige bunăvoința.) 4. a (se) lupta, a se sili, a se strădui. (Se ~ să împiedice răul.)

Parturiunt montes, nascetur ridiculus mus (lat. „Se sforțează munții și se va naște un șoarece ridicol”) – Versul 139 din Ars poetica a lui Horațiu. Poetul îi sfătuiește pe scriitori, să evite începuturi promițătoare, bombastice și pompoase, căci fac pe cititor să se aștepte la prea multe, iar pînă la urmă, din muntele făgăduit iese un biet șoricel, simbolizînd un rezultat infim față de energia investită. Expresia este uneori citată rezumativ numai cu primele două cuvinte: Parturiunt montes, iar alteori numai cu ultimele două: Ridiculus mus. În ambele aceste variante se subînțelege restul. LIT.